Epurarea Apelor Uzate Din Industria Alimentară [PDF]

Zitiervorschau

Epurarea apelor uzate din industria alimentară Apele uzate din industria alimentară, la fel ca şi apele uzate menajere, au o impurificare predominant organică. Acestea se deosebesc totodată prin faptul că ele conţin aceste substanţe într-un stadiu mai mult sau mai puţin descompus, fără să fi fost totuşi deja prelucrate şi transformate prin digestia corpului omenesc. Ele sunt, în consecinţă, mai bogate în energie. Este vorba aici, mai ales de albumină, hidraţi de carbon şi grăsimi, la care se adaugă, în funcţie de materiile prime întrebuinţate, săruri minerale, adaosuri pământoase etc. Caracteristicile apelor uzate ale industriilor sunt, de asemenea, diferite ca şi compoziţia însăşi a produselor fabricate. Volumul apelor uzate variază între limite largi, dacă ne raportăm la unitatea de materie primă prelucrată sau de produs fabricat. Debitul este foarte adesea variabil şi intermitent şi ţn diversele ramuri ale industriei se limitează uneori la o perioadă determinată a anului (industrii aşa-zise “de campanie” sau ”sezoniere”). Astfel, în unele industrii, debitul poate fi neglijabil, în altele poate atinge câteva mii de metri cubi pe zi, CBO5 poate varia de la 100 până la 100000 mg/dm3, reacţia apei uzate poate fi puternic alcalină (pH=11) sau puternic acidă (pH=3), iar elementele nutritive (azotul şi fosforul) pot fi absente sau în exces faţă de necesarul creării unor condiţii de mediu favorabile epurării biologice. În cele mai multe cazuri, apele uzate ale acestei industrii au un conţinut ridicat de substanţe organice în soluţie sau suspensie, fapt care atrage după sine numeroase prejudicii emisarilor, punând în pericol viaţa florei şi faunei acvatice precum şi imposibilitatea folosirii apei de către alţi beneficiary din aval. Tehnologiile folosite pentru prelucrarea diverselor produse alimentare produc în consecinţă transformări câteodată mecanice, altădată termice şi altădată microbiologice ale materiilor prime. Aceste modificări, la rândul lor, exercită acţiuni diferite asupra naturii şi compoziţiei apelor uzate menajere. Pentru aceste motive nu este întotdeauna posibil să se considere tratarea acestor ape uzate din acelaşi punct de vedere ca şi aceea a apelor uzate menajere. În această parte a lucrării sunt tratate apele uzate provenite din diferite sectoare de produse alimentare, precum: fabricarea zahărului din sfeclă, colectarea şi industrializarea

laptelui, fabricarea amidonului, industria cărnii, prelucrarea peştelui, fabricarea conservelor de fructe şi legume, fabricarea băuturilor alcoolice, fabricarea produselor de fermentaţie etc. În general, datorită conţinutului predominant de substanţe organice din apele uzate ale industriei alimentare, se aplică metode biologice de epurare. Adesea este, însă, necesară folosirea unor metode de pretratare (trecerea prin site, sedimentare, tratare chimică, neutralizare etc.), pentru a crea condiţii favorabile dezvoltării microorganismelor. Printer instalaţiile de epurare biologică aerobă sau anaerobă, cele mai folosite sunt aerotancurile, biofiltrele, bazinele de fermentare anaerobă, iazurile biologice, cât şi metodele de epurare naturală. Tipul de epurare ales depinde de felul produsului prelucrat, de tehnica de prelucrare, de durata campaniei, de natura şi concentraţia substanţelor organice, de gradul de epurare necesar, de apropierea unei staţii existente de epurare pentru ape uzate orăşeneşti, de condiţiile de climă şi sol ale terenurilor învecinate care ar permite irigarea. Reziduurile solide de la cea mai mare parte a industriei alimentare pot fi valorificate tehnic sau în agricultură. Apele uzate provenite de la fabricarea zahărului din sfecla de zahăr Principalele operaţii care intervin la fabricarea zahărului din sfeclă (fig. 4.1) sunt: transportul şi spălatul sfeclei, difuzia, purificarea, evaporarea, fierberea, separarea cristalelor, rafinarea şi eventual extragerea zahărului din melasă completat cu fabricarea unui furaj proteinat foarte valoros. În ciclul de fabricaţie, sfecla este introdusă în uzină cu ajutorul apei sub presiune, apoi este spălată şi i se înlătură rădăcinile (aşa-numitele codiţe). Aceste operaţiuni dau naştere apelor de transport şi de spălare a sfeclei. Impurificarea constă, în principal, în materialul pământos adherent care poate reprezenta 5-10% din greutatea brută a sfeclei, dar şi din substanţele organice dizolvate provenite de la sfeclă şi Frunze. Sfecla spălată este tăiată apoi în maşini special, în tăiţei, care sunt apoi macerate cu apă caldă în difuzoare. Când operaţia de extragere a zahărului este terminate, tăiţeii sunt uscaţi în prese special. Tăiţeii dezaharaţi şi presaţi pot fi uscaţi artificial şi valorificaţi ca furaj. Aceste tratamente produc ape uzate de la difuzoarele ţi presele de tăiţei. În uzinele care au extractoare cu

funcţionare continua, efluenţii de la difuzoare sunt suprimaţi, iar apele de la presele de tăieţei sunt utilizate pentru extracţia zahărului din tăiţeii proaspeţi. Zeama brută obţinută prin difuzie este supusă unei precipitări cu var într’o instalaţie separatoare; acest var este din nou precipitat, în saturatoare cu ajutorul bioxidului de carbon produs ân acest scop ţi separate în filter-presă sau filter celulare. Acest process este repetat de mai multe ori.nămolurile astfel obţinute, în cantitate de 8-10 t la 100 t de sfcelă prelucrată, sunt în cea mai mare parte a cazurilor utilizate în agricultură. Conţinutul lor în materii uscate se compune, în cifre rotunde, din 60% carbonat de calciu şi 20-25% substanţe organice. Nămolurile sunt evacuate cu camioane, subformă de turte sau în suspensie, fiind antrenate de apă ( ape de transport a nîmolurilor de precipitare). Aceste ape de transport a nămolurilor au o poluare organică foarte mare. Consumul lor biochimic de oxygen variază după proporţiile de materii în suspensie, între 10 şi 36 g/dm3 (10, 19). Zeama purificată ajunge apoi în evaporatoare, unde este deshidratată în proporţie de aproape 80% de apa pe care o conţine. Zeama îngroşată este concentrată în evaporatoare sub vid, într-un sirop apos cu cristale, apoi este răcită progresiv în cristalizoare cu agitare lentă. În momentul evaporării se produce prin condensarea siropului vâscos în condensatoare cu injecţie. Siropul îngroşat, care în acest moment este vâscos, este adus la cald, în centrifuge, în vederea separării melasei de zahărul brut. Procedeul descris mai sus comportă, în practică, numeroase variante, care nu reprezintă diferenţe însemnate. Rafinarea zahărului. În aceste rafinării se realizează diminuarea, pe cât mai mult posibil, a sărurilor şi a substanţelor nedulci, care influenţează asupra gustului. În acest scop, zahărul brut suferă o epurare preliminară, este dizolvat în apă, este decolorat cu cărbune activ, apoi ca şi zahărul brut, este evaporat sau uscat, cel mai adesea în evaporatoare sub vid, şi i se dă forma dorită. Cărbunele decolorant este de obicei recuperat. Aceste operaţii dau naştere la leşii reziduale şi la ape de spălare. Ca şi la alte ape reziduale, există ape de precipitare provenind de la condensatori cu injecţie. Extragerea zahărului din melasă. Prin aceste procedee se recuperează zahărul, prin diverse metode de precipiatare, plecand de la melasele furnizate. Zahărul conţinut în melasă este transformat, în proporţie aproximativă de 50% în zaharaţi insolubili în apă, prin fierbere în prezenţa hidroxidului de stronţiu (oxid de stronţiu caustic) sau a hidroxizilor de bariu sau de

calciu. Aceşti zaharaţi sunt separaţi de leşia reziduală prin aspirare şi spălare în epuratoare de melasă, apoi sunt descompuşi prin precipitare pe bază de acid carbonic. Soluţia zaharată astfel obţinută este transfornată în zahăr rafinat prin metodele întrebuinţate în mod curent în rafinării. Leşiile produse (leşia brună), dau, după îngroşarea convenabilă şi distilare mai ales, amoniac şi acid cianhidric, ca şi cărbune şi gudroane. Apele de spălare conţin adesea compuşi cianuraţi în cantităşi deloc neglijabile. Tratarea şi detoxificarea acestora se fac cu ajutorul clorurii de var sau a altor oxidanţi. În afară de apele uzate deja menţionate, fabricile de zahăr produc, de asemenea, ape de spălare a sacilor şi a ţesăturilor filtrante, ca şi diverse ape de fabricare şi curăţire. Caracteristici cantitative şi calitative ale apelor uzate În fabricile care folosesc baterii de difuzie şi nu practică recircularea apelor uzate, se produc în medie, pe tona de sfeclă prelucrată, următoarele volume de ape uzate: Volumele de ape uzate într-o fabrică de zahăr Tip de apă uzată

Cantitate, m3

Procente din volumul total, %

Ape de transport şi spălare a

5-7

55

1,4 – 2,0

15

Ape de precipitare

4–5

30

Ape de curăţare

0,005 – 0,01

--

sfeclei Efluenţi de la difuzie în apele de presare a tăiţeilor

Totuşi, cea mai mare parte a fabricilor de zahăr lucrează azi cu circuite de apă mai mult sau mai puţin închise în diverse stadii de tratare a sfeclei, căci problema apelor uzate este foarte mult simplificată. Ca urmare, în aceste fabrici, volumul aplor uzate evacuate nu reprezintă, cel mai adesea, decât o mică fracţiune a cifrelor de mai sus. Importanţa acestor reziduuri depinde de cantitatea de apă proaspătă introdusă în diferitele circuite şi variază în consecinţă de la un caz la altul. Totuşi, în uzinele care dispun de agregate de extracţie cu funcţionare continuă, şi unde spălarea, ca şi condensarea sucurilor, se fac cu întrebuinţarea apei de recirculare, acest volum poate fi estimat la 0,5 – 1,0 m3 pe tonă de sfeclă prelucrată. Folosirea procedeului de recirculare

modifică considerabil compoziţia apelor uzate. Recircularea permite nu numai reducerea consumului de apă, dar şi diminuarea în mare măsură a poluării produse de apele uzate, această diminuare putând atinge o proporţie de până la 100: 0,5. Toate aceste tipuri de ape uzate au în comun două caracteristici: un miros dulceag de sfeclă şi un conţinut mai mult sau mai puţin ridicat de zahăr. Cifrele cu privire la compoziţia şi proprietăţile apelor uzate sunt valabile pentru fabrici fără recircularea apelor uzate. Apele de transport şi de spălare a sfeclei se caracterizează mai ales prin conţinutul lor ridicat de materii pământoase şi fragmente de sfeclă. În afară de aceste elemente nedizolvate, ele conţin - în cantitate de mică importanţă – impurităţi dizolvate, care ajung în apă prin leşierea parţială a sfeclei în timpul transportului şi spălării. Efluenţii de la difuzie şi apele de presare a tăiţeilor sunt extrem de bogate în materii organice dizolvate şi coloidale. Conţinutul lor în zahăr, în stare proaspătăt, este de 0,15 la 0,30% şi este superior cu cel puţin o zecime altor tipuri de ape uzate. În afară de albumine şi substanţe albuminoide, ca alţi compuşi azotaţi, ele cuprind pentosani ţi acizi organici, printre care, în afară de acid butiric produs de degradarea bacteriană, se întâlnesc, de asemenea, acidul citric, acidul lactic, acidul acetic şi acidul malic. Ele conţin, de asemenea, proteină şi săruri minerale, în special fosfaţi şi cloruri de potasiu şi de magneziu. Impurităţile nedizolvate, care se găsesc la fel în cantităţi mari, sunt constituite mai ales din particule fine de pulpă. Încărcarea cu substanţe organice a apelor uzate, în mg/dm3, de la fabricile de zahăr în care nu se aplică recircularea (10) Indicatori

Ape de precipitare

Ape de transport

Ape de difuzare şi presare a tăiţeilor

Oxidabilitate

50 - 250

90 - 2000

15000 – 25000

Azot total

5 – 10

10 – 50

30 – 100

Azot amoniacal

2–9

5 – 30

5 – 10

Azot organic

2–5

5 – 50

25 – 90

Acizi organici

--

100 – 2000

--

Zahăr

--

--

1500 – 3000

CBO5

--

200

1250

Apele de precipitare ajung calde şi nu prezintă în general decât o poluare slabă, provenind de la sucurile precipitate. Din cauza formării spumei de către sucul care se evaporă, apele antrenează câteodată şi mici cantităţi de zahăr şi alte impurităţi. Aspectul lor exterior corespunde cu cel al unei ape de răcire normale. Caracteristicile apelor evacuate dintr-o fabrică de zahăr în care se aplică recircularea intensă a apei (11) Provenienţa apei

Cantitatea la 1000 t de

CBO5, mg/dm3

sfeclă, m3

CBO5, evacuat kh/103 t sfeclă

Răcire pompe

123

7

800

Răcire turbine

93

8

0,74

Răcire pompe CO2

173

23

3,90

Exces apă de condens

31

34

1,05

Spălare CO2

50

26

1,30

Spălare sfeclă

20

16614

332,00

Spălare filtre presă

16

4054

64,00

Regenerare

51

3749

191,00

Purjare cazane

50

473

23,60

Grupuri sociale

41

300

12,30

Exces apă barometrică

32

2651

86,50

schimbători de ioni

Cea mai puternică poluare o constituie în rafinării efluenţii finali ai melaselor. Aceştia pot fi consideraţi ca un concentrat al sucului de sfeclă, respectiv o pierdere din procentul de zahăr prelucrat. Gradul lor de poluare este de 40 la 50 ori mai mare ca acela al unei ape uzate orăşeneşti normale. Apele uzate de la fabricile de zahăr conţin saponine toxice pentru peşti (10) (limita de toxicitate este de cca 5 mg/dm3), dar ale căror efecte nocive se diminueză totuşi după diluarea efluenţilor de la difuzie şi a apelor de la presele de tăiţei, în proporţie de 5 la 6 ori. Toxicitatea apelor uzate este datorată mai ales conţinutului lor în materii organice uşor degradabile.

Procedee, construcţii şi instalaţii de epurare Sedimentare materiilor în suspensie. Regula generală de urmat, pentru sedimentarea materiilor în suspensie, este ca aceasta să fie efectuată rapid şi în mod complet, dat fiind caracterul acestor ape uzate de a fermenta foarte uşor şi că diferitele tipuri de ape uzate trebuie să fie tratate separat. Apele de transport şi de spălare a sfeclei trebuie mai întâi să fie curăţate de paie, ierburi, frunze de sfeclă antrenate ca şi de diverse solide, ca rădăcini depuse la spălare. Cantitatea de ierburi şi frunze de sfeclă reprezintă de la 1 la 3% din greutatea sfeclei. Pentru a reţine din apele uzate aceste suspensii flotante stânjenitoare, diferiţi tehnologi prevăd o întreagă serie de utilaje şi instalaţii speciale. În multe din cazuri se dispun succesiv mai multe utilaje de sitare, cu site având ochiuri de mărimi diferite. Reţinerile astfel obţinute sunt utilizate pentru hrana vitelor, şi mai rar, ca îngrăşăminte. Sedimentarea materiilor minerale (pământoase), căror cantitate variază foarte mult de la o campanie la alta, după condiţiile climatice, structura solului şi condiţiile de transport, se efectua uneori în iazuri sau bazine îngropate de dimensiuni mai mult sau mai puţin importante. Dat fiind mirosurile intense care se degajă şi, de asemenea, în scopul de a elimina apele rezultate din descompunerea marilor cantităţi de nămoluri putrescibile decantate, s-a ajuns azi să se utilizeze instalaţii moderne de decantare, cu timp de staţionare redus. Cea mai mare parte a fabricilor de zahăr, bazându-se pe tehnologiile utilizate pentru epurarea apelor uzate orăşeneşti, reţin mai întâi nisipul în desnisipatoare ca fracţiunea cu greutatea specifică cea mai mare. Aceasta permite deja să se reducă volumul nămolurilor cu aproximativ 1/3 (1, 10, 11). În multe cazuri se instalează în desnisipator dispozitive care evacuează în mod continuu nisipul, şi-l încarcă în camioane sau vagoneţi. Desnisipatoarele au dat rezultate deosebit de bune pentru separarea nisipului din această categorie. Hidrocicloanele sunt de asemenea potrivite pentru epurarea grosieră a apelor de transport şi spălare a sfeclei destinată recirculării. Efectul epurării într+un hidrociclon depinde în mod esenţial de caracteristicile sale de construcţie, dar şi într-o anumită măsură, de naturaterenului de cultivare a sfeclei. Eficienţa epurării într-un hidrociclon este, de exemplu, de 75 la 85% pentru un teren argilos şi de 85 la 95% pentru un sol nisipos; este posibil totuţi, prin folosirea unui hidrociclon cu două etaje, să se amelioreze epurarea astfel încât să nu mai existe dificultăţi

datorate calităţii apelor în procesul de recirculare. Continuitatea funcţionării şi trecerea unui debit constant de ape uzate sunt condiţii importante pentru reuşita sedimentării din hidrocicloane. Concentraţia apelor uzate nu trebuie să depăşească 1000 md/dm3, pentru a evita riscurile de obturare a ţevilor de legătură. Sedimentarea suspensiilor (mai mari ca 10-4 mm) care sunt încă prezente în apele uzate sa face în decantoare în general de tip radial. Prin folosirea floculanţilor, nu numai că se accelerează, dar i se poate mări foarte mult eficacitatea decantării. Cea mai largă folosire ca floculant o are sulfatul de aluminiu (în doză de 100 mg/dm3) sau polielectroliţii organici de sinteză, de exemplu poliacrilamidă, care, chiar şi în doze de numai câteva miligrame la dm3 , are o foarte mare eficienţă. Nămolurile produse prin epurare mecanică sunt evacuate mecanic. Dat fiind că, în acest procedeu, durata de contact între apă şi nămoluri este scurtă şi că nămolurile u au timp să fermenteze, procesele de descompunere, într-o astfel de instalaţie, nu au decat o influenţă minimă asupra apelor uzate (7). Instalaţiile moderne, dacă sunt dimensionate în mod convenabil, au un randament de epurare suficient pentru a permite reutilizarea apelor epurate ca ape de transport şi spălare. Trebuie în acest caz să se evite procesul de descompunere printr-o clorurare a apei. Entru evacuarea directă într-un emisar, o epurare mai avansată este totuşi indispensabilă. Cu un conţinut în apă de 40 până la 50%, nămolurile obţinute pot fi pompate cu uşurinţă, şi prin urmare, eliminate uşor şi în flux continuu. Pompate pe terenuri cu valoare scăzută, aceste nămoluri se pot usca până la primăvara următoare şi îmbogăţesc solul în humus, necesar culturii plantelor timp de mai mulţi ani. Eliminarea de mici resturi de tăiţei de sfeclă (pulpă), în efluenţii de la difuzie şi apele de presare a tăiţeilor este o necesitate absolută pentru tratarea ulterioară a acestor ape. Instalaţia care se întrebuinţează în acest scop cu succes este grătarul pentru pulpă, care se foloseşte şi la reţinerea fibrelor în industria textilă. În vederea recirculării apelor uzate, se pot dispune succesiv mai multe grătare pentru pulpă, cu site cu ochiuri descrescătoare. Pulpa separată este foarte indicată, mai ales în amestec cu alte reziduuri organice, mai bogate în azot, pentru fabricarea compostului (trebuie pentru acesta un raport C:N optim de 30:1 şi un conţinut în apă optim 40 la 60%). Apele de precipitare şi condensare nu necesită o tratare în privinţa materiilor în suspensie. Apele de spălare a sacilor şi ţesăturilor filtrante sunt foarte

adesea tratate în comun cu apele de transport şi nu au influenţă semnificativă din cauza debitelor mici. La fel se întâmplă şi cu apele de fabricare şi curăţare. Epurarea biologică avansată a apelor uzate. Perioada de început de toamnă în care porneşte campania de fabricare a zahărului este, sub aspectul debitelor şi capacităţii de autoepurare a râurilor, în mod normal defavorabilă. Apele care au prezentat întotdeauna mari dificultăţi pentru o epurare biologică sunt apele de presare a tăiţeilor şi efluenţii de difuzie, datorită concentraţiei lor ridicate şi puternicei tendinţe de fermentare acidă. O parte importantă a literaturii specializate tratează posibilităţile de epurare pentru apele uzate de acest tip. Dacă se dispune de rezultate bazate pe practică, se poate ca după o epurare preliminară avansată a apelor uzate să se efectueze irigarea prin fâşii, brazde sau aspersiune pe o surafaţă de cel puţin 20-30 ha de păşune sau câmpuri cultivabile, la 1000 t sfeclă prelucrată zilnic. Este necesar şi un drenaj al acestor câmpuri. În cazuri speciale, este necesar să se utilizeze reactivi chimici de precipitare în decantoare. Irigarea cu apele uzate epurate, în cursul campaniei, este considerată ca o udare de aprovizionare. Procedeul constând în înmagazinarea anumitor ape uzate în vederea irigării în timpul perioadei de vegetaţie a culturilor dă, în general, rezultate din cele mai bune. Dacă terenurile de care se dispune nu sut convenabile din punctele de vedere ale suprafetei ş structurii, cea mai bună soluţie constă într-o recirculare parţială sau completă a apelor uzate. Epurarea biologică a apelor uzate de la fabricile de zahăr se realizează totodată prin metode biologice artificiale, cu sau fără adăugarea de săruri nutritive, după tratare preliminară (4, 17). Ele trebuie avute în vedere însă împreună cu recircularea apelor uzate. Recircularea apelor uzate Ca urmare a utilizării repetate a apelor de fabricaţie în circuit închis, cantităţi crescute de produse din leşii trec de la sfeclă în apă. Aceste substanţe nu pot fi separate prin decantare şi se produce deci o îmbogăţire a apelor de fabricare. Cum experienţa arată că această îmbogăţire în produse de leşiere nu trebuie să depăşească o anumită limită, se introduce periodic o anumită cantitate de apă proaspătă. În cazul apelor de transport, se întâlnesc valori ale CBO5 care – după cum tehnologia în circuit este mai mult sau mai puţin completă – pot merge de la 7000 la 12000

mg/dm3. Conţinutul în zahăr poate atinge cifre mergând până la 4900 mg/dm 3. Ca acizi organici volatili, se formează mai ales acizii acetic şi propinic. Caracteristici ale apelor de la transortul şi spălarea sfeclei Fabrica I după 54 zile de

Fabrica II după 61 zile de

campanie

campanie

2940

3750

Acizi organici, mg/dm3

192

1460

CBO5, mg/dm3

1639

2470

Indicatori

Oxidabilitate (KmnO4), mg/dm

3

Apele de transport şi de spălare a sfeclei prezintă următoarea compoziţie (11). Necesitatea unei recirculări se impune atunci când fabrica nu dispune de apă de fabricaţie în cantiate suficientă. Procedeul de recirculare este indicat, de asemenea, atunci când emisarul nu o permite, iar fabrica nu dispune de terenuri utilizabile pentru evacuarea apelor sale uzate. Punerea în aplicare a acestui procedeu poate face să se elimine aproape degradările susceptibile a de a se produce în emisar (11). Recircularea totală a apelor uzate este posibilă, dar este necesară o gestiune şi o supraveghere deosebit de atentă a disponibilului de apă. Este totuşi necesar să se injecteze în circuit, în mod continuu, o mică cantitate de apă proaspătă şi să se înmagazineze apele uzate produse, pentru a fi tratate şi evacuate ulterior la debitele crescute ale emisarului. O condiţie prealabilă necesară pentru reintroducerea în circuit a apelor de fabricaţie într-o fabrică de zahăr este separarea netă a circuitelor pentru diferitele tipuri de ape uzate. Un fapt inerent datorat naturii problemei este că apele de fabricaţie lucrând în circuit inchis prezintă, în urma îmbogăţirii lor în materii organice, o tendinţă de a fermenta mai puternic decât apele utilizate o singură dată. De aici decurg, ca o consecinţă a acidificării apelor, coroziuni, degajări de gaze şi alte fenomene care jenează sau perturbă fabricarea, dacă nu se iau măsuri pentru suprimarea sau măcar limitarea foarte strictă a posibilităţilor de fermentare. Nu trebuie uitat, în această privinţă, că fermentarea este un proces biologic, şi nu poate fi evitat decât reducând activitatea vitala a organismelor care participă la ea.

Este absolut indispensabil să se elimine toate elementele nedizolvate, căci această fracţiune constituie una din cauzele principale ale coroziunii ţevilor care prin pori oferă suprafeţe pentru fixarea bacteriilor. În afară de aceasta, trebuie ca apa în circuit să fie pe cât posibil menţinută sterilă. Sterilizarea se poate face prin aplicarea căldurii (apă de difuzie) sau prin intermediul agenţilor obişnuiţi: de exemplu, clorul (ape de precipitaţie şi de transport). Pentru sterilizarea prin căldură, trebuie ca apa, în timpul întregului său circuit, să fie menţinută la o temperatură care garantează sterilizarea, ceea ce – de asemenea din punct de vedere al bilanţului termic – cere o prelucrare rapidă şi curată, evitând orice înmagazinare de apă. În rezervoarele de apă, nu numai că temperatura scade rapid, dar se formează, de asemenea, depozite de nămoluri, de la care se produc în mod continuu contaminări, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta. Sterilizarea prin căldură, în mod general, revine puţin mai scumpă ca sterilizarea prin agenţi chimici, totodată, în fabricile de zahăr, ea este mai uşoară şi mai bine adaptată caracterului fabricaţiei, pentru că se dispune de o cantitate suficientă de căldură reziduală şi pentru că folosirea unor produse chimice poate să antreneze cu uşurinţă formarea într-o proporţie mai ridicată a melaselor (10). Clorul este, de asemenea, indicat pentru sterilizarea chimică. Doza de aplicat este în funcţie de natura şi calitatea apelor uzate. Pentru apele de transport şi de spălare, ea poate fi de 5 – 6 g/m3; pentru apele de difuzie merge până la 10 – 12 g/m3, în timp ce pentru apele de precipitare, o cantitate de 1 g/m3 este în general suficientă.. clorarea permite şi evitarea degajărilor de mirosuri care, în fabricile de zahăr, pot uşor să devină supărătoare. În apele uzate proaspete, clorarea împiedică descompunerea resturilor de sfeclă prin fermentaţie sau putrefacţie; de asemenea, formarea unor substanţe străine producătoare de melase – ca sărurile acizilor formaţi cu ocazia fermentării – este suprimată. Dacă se respectă condiţiile de mai sus şi dacă se menţine o valoare a pH-ului de 6, nu trebuie să ne aşteptăm la fenomene de coroziune într-o măsură superioară celei normale. În procesul de difuzie este recomandabil să se întrebuinţeze pompe şi ţevi din bronz sau alamă, cu scopul de a suprima de la început coroziunea. Pentru a scădea gradul de aciditate al apei, se poate adăuga la sectorul de difuzie, chiar în canalul de tăiţei, o parte din apa de condensare, puternic amoniacală, provenind de la ultimul post de evaporatori, pentru completare.

După observaţiile care s+au făcut, formarea spumelor la difuziune poate fi menţinută în limite accepttabile în lucrul la cald, aşa cum o cere procedeul de recirculare. Orice contact intim şi prelungit al tăiţeilor de sfeclă cu aerul trebuie evitat. La fel şi pentru zeama de sfeclă. De aceea, în locul elevatoarrelor, este recomandabil să se folosească pompe de tăiţei a căror funcţionare corecta şi sigură, după observaţii practice, nu poate fi pusă la îndoială, dacă se are grijă să se utilizeze modele potrivite şi de dmensiuni adecvate. Pentru distrugerea spumelor în transportul sfeclei se folosesc produse antispumante sau, de asemenea, uleiuri saturate care trebuie dispersate în apă. Aceştia sunt utilizabili mai ales pentru distrugerea spumelor în zeama de difuzie ţi de recirculare, atât la temperaturi joase cât şi înalte. În multe cazuri, s-a relevat, de asemenea, ca avantajos, chiar de la începutul campaniei, decât înainte de formarea spumei, să se adauge picătură cu picătură antispumante în apă. Dacă de la început se luptă astfel contra spumei, este mai uşor să se combată bruştele formări de spume şi să fie menţinute în limite acceptabile. Degajara gazului, la difuzie, care a fost adeseori atribuită utilizării apelor de fabricaţie în circuit închis, trebuie atribuită în primul rând fermentaţiei butirice, care se produce uşor în timpul fabricaţiei, aşa cum o indică de altfel compoziţia gazelor colectate în cazuri de acest gen (mici cantităţi de oxigen, cantităţi importante de acid carbonic şi hidrogen). Menţinerea apei în stare sterilă permite evitarea acestei formări de gaz.