Enciclopedia înțelepciunii [PDF]

Zitiervorschau

Enciclopedia înţelepciunii

Enciclopedia înţelepciunii este o carte despre oameni remarcabili, ale căror convingeri şi cunoştinţe privind experienţa vieţii s-au transmis prin viu grai de la popor la popor şi din generaţie în generaţie. Enciclopedia înţelepciunii reprezintă o concentrare de înţelepciune milenară din domenii precum cultura, arta şi istoria întregii omeniri. Enciclopedia înţelepciunii este o carte despre naşterea ideilor, transformarea înţelesurilor, desfăşurarea proceselor, despre dezvoltarea epocilor şi a civilizaţiilor. înţelepciunea marilor gânditori ai lumii, în care se conţine întreaga filozofie a vieţii, acumulată în paginile cărţii de faţă, oricât de veche ar fi, este actuală şi perenă. Genul acestei cărţi este unul aparte, nu atât enciclopedic, cât filozofic. Toţi semnatarii acestor maxime, oricât de celebri, se închină în faţa înţelepciunii vieţii.

Cunoaşlerea-i măreaţă şi frumoasă, Cunoaşterea-i mai scumpă ca un şirag de perfe, Căci limpid nimiceşte orice comoară, Dar înţefeptuf şi-nvăţatuCnu piere niciodată. Jăf-Samarţandi

Cugetări ale lumii antice ❖ Pe săracii care visează la bogăţie îi aşteaptă, în căutările lor, doar eşecul. Tentaţia de îmbogăţire este echivalentă cu cea de îmblânzire a unor elefanţi / sălbatici. ❖ Nebunul se consolează cu trecutul, prostul cu viitorul, înţeleptul cu prezentul. ❖ O ceartă fără motiv - iată semnul prostiei. ❖ Binele străluceşte din depărtare ca vârfurile munţilor Himalaya. Răul nu se vede nici de aproape, la fel cum nu se văd săgeţile slobozite noaptea. ❖ Cel nobil vorbeşte doar despre virtuţile aproapelui, chiar dacă aceluia îi lipsesc; cel josnic, doar despre defecte. Şi chiar dacă amândoi greşesc, primul merge în ceruri, iar al doilea în infern. ❖ Avuţiile, chiar şi cele mai neînsemnate, sunt preţuite cu adevărat doar atunci când cel ce năzuieşte la fericire în viaţă le poate oferi: căci ceea ce este oferit se preschimbă în comoară, iar ceea ce este păstrat are parte doar de distrugere. ❖ Bogăţia şi sănătatea constantă, prietenul şi nevasta cu vorbă dulce, fiul ascultător şi cunoaşterea folositoare - iată cele şase bucurii ale acestei lumi. ❖ Teme-te de pericol înainte de a-şi face el apariţia; când pericolul deja există, nu te teme, înfruntă-1. ❖ Nu te face Brahman nici părul încâlcit, nici neamul şi nici naşterea. Brahman şi fericit eşti atunci când în tine sălăşluieşte adevărul şi dharma. ❖ Fii binevoitor cu oaspetele, chiar dacă acesta îţi este duşman. Copacul face umbră chiar şi tăietorului de lemne. ❖ Fii recunoscător lumii; să doreşti fiecăruia binele - iată ce e mai nobil şi mai scump decât orice binefacere; în plus, aceasta nu cere nicio cheltuială. ❖ în caz de neputinţă, mânia e nemăsurată. Eu sunt principalul, de-i vorba de dreptate, Şi dacă pe căi greşite-am apucat-o, Ce soartă va avea poporul meu, urmându-mă în ale sale fapte? ❖ Prostul se gândeşte în copilărie doar la părinţi, în tinereţe doar la femeia iubită, la bătrâneţe doar la copii. Şi nu mai are timp să se gândească la sine însuşi. ❖ Binefăcătorul triumfăde două ori: pe lumea aceasta şi pe cealaltă. „Eu sunt cel care am făcut binele!" se bucură el. Iar când atinge fericirea el triumfă. ❖ Inimii slăbite de iubire nu-i poţi cere linişte şi fermitate.

înţeleptul merge singur pe calea celor fericiţi, conducându-i şi pe alţii pe acelaşi drum. Vorbele, oricât ar fi de aspre, nu-1 supără, fiindcă îi sunt adresate spre binele lui. La început, vinul e dulce şi, la fel ca o călătorie fermecată, îi derutează pe cei care nu ştiu să vadă în el păcatul. Gustul mâncării îl cunoaşte doar cel care mănâncă; să răspundă poate doar cel care este întrebat; visează doar cel care doarme; pentru nelegiuit, cel mai bun exemplu e al judecătorului care ajunge să fie judecat. Pleacă-ţi urechea la vorba folositoare, chiar dacă vine de la un copil; nu asculta vorba urâtă, chiar dacă vine de la un bătrân. Cu adevărat, cel ce va trece în regatul de dincolo de moarte se va găsi în rândul celor înţelepţi, între cei ce neîngrădit vorbesc cu divinul Ra. Educă în tine simţul blândeţii, nu te lăsa purtat de pasiuni şi alungă de la tine sentimentele de supărare şi de furie. Timpul nu iubeşte şi nu urăşte pe nimeni, el este cu toţi indiferent - el îi poartă pe toţi la fel. Timpul, firea proprie, necesitatea, întâmplarea sunt elementele de bază, dar numai combinarea lor în chip favorabil sau nefast devine cauză a fericirii sau a nefericirii. Temeiul fericirii stă în cunoaşterea de sine şi în ascetism. Tot ceea ce produce mintea poate fi realizat prin mijloace omeneşti. Soarta ţine de însuşirile nevăzute ale oamenilor. Toate faptele, gândurile şi vorbele noastre se ţin după noi - aşa că faceţi numai binele! Podoabele înţeleptului sunt totdeauna modestia şi simplitatea, el e mereu în stare să accepte binele celor rostite; şi cum spiritul meu singur tinde către virtuţi, el înclină astfel spre adepţii binelui. Cel impulsiv nu va cunoaşte niciodată adevărul. Fiecare hotărâre nepărtinitoare micşorează puterea minciunii, afirmă adevărul, dă naştere binelui şi distruge răul la fel cum hrana distruge foamea. Moliciunea, afemeierea, starea bolnăvicioasă, ataşamentul de locurile natale, viaţa îmbelşugată, temerea - iată cele şase obstacole pe calea către măreţie. / Acolo unde sunt preţuiţi cei nedemni şi sunt dispreţuiţi cei demni, acolo îşi află refugiu foamea, moartea şi frica. Eroul, învăţatul şi femeia frumoasă găsesc adăpost oriunde s-ar duce.

❖ Prostul se agită în tot locul, ocupându-se de fleacuri; cel învăţat îşi păstrează liniştea, ocupându-se de lucruri importante. ❖ Prostul care îşi cunoaşte prostia s-a făcut deja, prin aceasta, înţelept, iar prostul care se închipuie înţelept, pe bună dreptate se numeşte prost. ❖ Dă glas celor adevărate şi plăcute; nu da glas celor adevărate, dar neplăcute; nu da glas celor plăcute, dar neadevărate - iată porunca veche de când lumea. ❖ Dă glas celor plăcute, dar nu linguşi; fii erou, dar fără laudă de sine; fii generos, dar păstrează-ţi demnitatea; fii îndrăzneţ, dar fără obrăznicie. ❖ Ignoranţa e cea mai josnică dintre ticăloşii. ❖ Departe de mine văpaia urii care, asemenea unui duşman, pune pe oameni stăpânire şi duce la pierderea tuturor avuţiilor, la înjosirea castei şi a fericirii renumelui bun, departe de mine această văpaie. ❖ Să nu rostească buzele tale vorbe nechibzuite în inimă. Fiindcă e mai bine să te poticneşti în gând, decât să te poticneşti în conversaţie. ❖ Să dai sfaturi prostului înseamnă doar să-l înrăieşti. ❖ A da, a lua, a împărtăşi un secret, a fi interesat, a face şi a primi cinstea iată cele şase semne ale prieteniei. ❖ Chiar chinuiţi fiind în cazne cumplite, cei buni nu o vor apuca pe calea celor josnici, ei găsind sprijin în fermitatea înaltei lor ţinute morale. ♦> Chiar şi adevărul trebuie ascuns dacă duce la nefericire. ❖ Chiar dacă este împins către fapte urâte, omul virtuos nu le va săvârşi, fiindcă nu este familiarizat cu ele. ❖ Chiar şi mintea prostului acceptă adevărul. ❖ Chiar şi suferinţa, dacă ea aduce fericire aproapelui, cel virtuos o preţuişte peste măsură, ca pe un câştig. ❖ Chiar şi cel aflat departe e aproape, dacă îţi sălăşluieşte în inimă; chiar şi cel aflat aproape e departe, dacă gândurile tale nu se îndreaptă spre el. ❖ Două sunt căile celor înţelepţi în această lume stearpă şi nestatornică: să se înfrupte din nectarul cunoaşterii superioare sau să se desfete cu tinere frumoase. ❖ Există două leacuri pentru suferinţele trupeşti şi sufleteşti: fie opune-le rezistenţă, fie nu te gândi la ele. ❖ Două pot fi defectele deţinerii de bogăţii: să dai celui nedemn şi să nu dai celui demn. ❖ Faptele trebuie să aducă fericirea. Dar unde nu e dreptate, nu e nici fericire. Fă deci ceea ce e drept.

❖ Fapta e partea celui merituos, e tovarăşul de drum al călătorului şi sluga celui ce creează. Ea ne urmează asemenea unei umbre. ❖ Pentru cel lacom nu există priceput sau nepriceput, nici măreţ sau ruşinos, nici bun sau rău - pentru el există doar câştig sau pierdere. ❖ Până la cinci ani vorbeşte-i fiului tău ca unui împărat, de la cinci la cincisprezece ca unei slugi, iar după cincisprezece ani ca unui prieten. ❖ Omul este stăpânul faptelor sale doar până când simte în ureche împunsătura vorbei femeieşti. ❖ Binele e bun atunci când e un bine adevărat. ❖ Dreptatea e nemuritoare. ❖ Barca nu ajunge la mal pe căi ocolite. ❖ Doar cel cinstit şi bun ajunge teafăr la mal. ❖ Virtutea constă în a face binele aproapelui, nu răul. Iar a face bine aproapelui înseam nă a face ce ţi-ai dori ţie însuţi. ❖ Virtutea se instaleză în sufletul celui fără de prihană ca urmare a antrenamentului neîntrerupt. ❖ A provoca fericirea sau a îndepărta nefericirea în folosul unei alte fiinţe, chiar dacă se face cu mare efort, aduce virtuosului mai multă mulţumire decât dacă şi-ar atinge cu uşurinţă propria fericire. ❖ Virtuţile nu sar în ochi la fel ca viciile. ❖ Prietenul, nevasta, sluga, raţiunea şi îndrăzneala la nevoie se cunosc. Fii gata să mori pentru ţară. ❖ Fii măsurat în fericire şi chibzuit în nefericire. ❖ Aşteaptă vremea favorabilă. ❖ Dacă ai făcut o greşeală, îndreapt-o. ❖ Fii statornic cu prietenii, chiar şi în nefericire. ❖ Cine vrea să cârmuiască în linişte, să se apere nu cu cai, ci cu dragostea tuturor.

♦ Lăcomia de bani e dezgustătoare. ♦ Fiind întrebat de ce continuă să răm ână conducător, Periandru răspuns: „Pentru că abdicarea e la fel de periculoasă ca detronarea" Dacă Dum nezeu este atât de îndelung răbdător în ceea ce priveşte aplicarea judecăţii sale şi perm ite prezenţa răului pe tot parcursul existenţei planetei noastre, care pot fi atunci garanţiile că în lumea de apoi Dum nezeu nu va proceda la fel şi că nu va perm ite suferinţei să persiste în rândurile locuitorilor ei? !♦ Dacă în această lume nu ar exista răul, omul nu s-ar fi gândit niciodată la Dumnezeu. !♦ Dacă slujitorii bisericii au perm is adesea popoarelor să apere voia lui Dumnezeu cu arm a în m ână, ei nu au admis niciodată revolta împotriva răului adevărat şi evident al violenţei. > Dacă tronul reprezintă un izvor al splendorii aristocraţiei, atunci el va deveni curând şi o armă a decăderii şi încătuşării lui. > Dorinţa de a plăcea, devotamentul faţă de tradiţii, frica de a părea ridicol şi frica faţă de clevetirea oam enilor - iată stimulente care sunt mult mai puternice decât viziunile religioase. î»Se poate crede că morala religioasă este inventată doar pentru a distruge societatea şi a transform a oam enii în nişte fiinţe primitive. ;♦ Morala ar fi o ştiinţă inutilă dacă n-ar şti să arate omului că cel m ai mare interes al său e acela de a fi virtuos. [♦Morala este singurul cult, singura religie naturală a omului pe pământ, singura care ar trebui să-l preocupe în această lume. Doar îndeplinind cerinţele acestei morale putem considera că îndeplinim voia lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr Dum nezeu a creat omul după chipul şi asem ănarea Sa, atunci l-a înzestrat cu siguranţă şi cu instinctul de conservare şi aspiraţie spre fericire. Dacă Dum nezeu ne-a creat în stare să gândim, înseam nă că a dorit ca noi să putem folosi această gândire, să deosebim răul de bine, folositorul de dăunător. Dacă El ne-a creat să fim sociabili, înseam nă că a dorit ca noi să trăim în societate şi să tindem spre bunăstarea ei. [♦Morala nu are nim ic în comun cu religia... religia nu serveşte ca bază pentru morală, ea fiindu-i mai degrabă ostilă. Adevărata morală trebuie să se bazeze pe natura umană; morala religioasă se va dezvolta mereu în temeiul himerelor şi al despotismului acelor oameni care îl înzestrează

pe Dum nezeu cu limbă, şi care, de cele m ai multe ori, contrazic esenţa şi natura omului. ❖ Un înţelept înscăunat ar fi cel m ai fericit dintre muritori. ❖ Foarte des întâlnim oam eni înţelepţi care continuă să fie adepţii unor prejudecăţi copilăreşti... Dar uneori, victim ele superstiţiilor devin oameni geniali; im aginaţia care le este caracteristică le sporeşte rătăcirea şi îi leagă tot mai mult de unele păreri faţă de care ar fi simţit ruşine dacă li s-ar fi perm is să recurgă la propria lor raţiune... Omul cu o judecată sănătoasă gândeşte raţional asupra oricărui obiect, dar cum vine vorba de religie, se întoarce în copilărie. ❖ Nu Dum nezeu l-a făcut pe om după chipul şi asem ănarea Sa, ci omul, dintotdeauna, l-a creat pe Dum nezeu după chipul său, înzestrându-L cu raţiunea şi calităţile sale, dar m ai ales cu neajunsurile sale. ❖ Ignoranţa este cea dintâi premisă a credinţei şi de aceea biserica o preţuieşte atât de mult. ❖ Nu e de ajuns să fii bogat ca să fii fericit; e im portant să ştii să te foloseşti de bogăţie. ❖ Necunoaşterea cauzelor naturale i-a obligat pe oam eni să-şi creeze zei, iar mai apoi înşelăciunea i-a transform at în ceva înfiorător. ❖ Necunoaşterea naturii constituie rădăcina acelor forţe necunoscute care de atâta timp înspăim ântă rasa umană şi a acelor dogme superstiţioase care au fost izvorul tuturor nenorocirilor ei. ❖ Un glumeţ a remarcat că „adevărata religie e întotdeauna aceea de partea căreia se află regele şi călăul" ❖ Niciun om nu va putea fi erou în ochii slugii sale. Nu este de m irare că Dumnezeu, din care preoţii fac o sperietoare pentru alţii, puţin îi sperie pe ei înşişi şi aproape că nu le influenţează comportamentul. ❖ Dum nezeu nu-i va putea face nim ic unui om care este atât de nechibzuit, încât desconsideră părerea altora, ignoră decenţa, încalcă legea şi se condamnă singur la batjocură şi blestem din partea aproapelui său. Orice om cu judecată va înţelege foarte uşor că în această lume stima şi dragostea aproapelui sunt absolut necesare pentru a fi fericit şi că pentru cei care-şi dăunează prin viciile proprii şi trezesc dispreţul societăţii faţă de ei, viaţa devine o povară foarte grea. ❖ Nu există nicio necesitate de a crede în Dumnezeu, cel m ai înţelept ar fi să-l uităm cu totul. ❖ Nu poţi trăi fericit dacă trem uri m ereu de frică. ❖ Morala este ştiinţa despre relaţiile care există între oam eni şi despre obligaţiile care survin în urma acestor relaţii. ❖ Ah, dacă ar fi ca statele din care e format globul pământesc să fie mici şi dacă ar fi ca ele să fie proporţionale cu talentul celor care le guvernează! ❖ Speranţa într-un paradis viitor şi frica faţă de chinurile care vor urma s-au dovedit a fi un obstacol pentru oam eni în calea lor spre fericire aici, pe pământ. Ea a servit doar pentru a chinui şi istovi unele suflete slabe

şi credule şi nu a putut opri niciun om, atras de pasiuni puternice sau de obiceiuri înrădăcinate. ❖ Baza atracţiei prieteneşti o constituie acele avantaje pe care aşa-numiţii prieteni tind să le obţină unul de la altul. Lipsiţi-i de aceste avantaje şi prietenia lor va înceta să existe. ❖ Omul superstiţios ar trebui tratat tot aşa cum se tratează alcoolicul; superstiţia este o boală cronică, dar vindecabilă. Desigur, nu poţi fi niciodată sigur că boala nu va recidiva. ❖ Renunţaţi pentru totdeauna la toate superstiţiile care sunt de natură să aducă num ai nenorocire, fie ca unica voastră religie să fie doar morala; fie ca scopul vostru să fie fericirea, iar conducătorul vostru raţiunea, şi fie ca să găsiţi în voi destulă virtute pentru a realiza acest scop, această virtute să vă fie unicul Dumnezeu. A iubi virtutea şi a trăi în virtute - iată unicul mod de a i te închina lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr există un Dumnezeu căruia îi pasă de făpturile sale, un Dum nezeu nepărtinitor, bun şi înţelept, el nu vă va respinge pentru că aţi urm at raţiunea. ❖ Adepţii unui Dumnezeu gelos, răzbunător şi crud - aşa se pare că este Dum nezeul iudeilor şi al creştinilor - nu pot fi consideraţi nici rezervaţi, nici răbdători, nici omenoşi. Cei ce cred într-un Dum nezeu care poate fi jignit prin gândurile şi convingerile făpturilor sale slabe, care sorteşte la chinuri veşnice, la exterm inare totală pe cei ce propovăduiesc altă religie, la fel sunt şi ei, nerăbdători, cruzi şi neiertători. ❖ A te închina lui Dum nezeu înseam nă a te închina unei ficţiuni create de / im aginaţia um ană sau, mai simplu, cuiva care nu există. ❖ A considera că suntem obligaţi să credem în lucruri care nu sunt accesibile raţiunii noastre este la fel de absurd cu a afirma că Dum nezeu ne cere să / zburăm fără aripi. ❖ Justiţia este baza tuturor virtuţilor sociale. ❖ Devotamentul faţă de orice sistem de convingeri nu este nim ic altceva decât rezultatul unor deprinderi. Raţiunii îi este la fel de greu să refuze modul obişnuit de a gândi şi să accepte alte convingeri ca şi trupului să acţioneze şi să trăiască, fără a folosi capacităţile şi organele sale. ❖ D iferenţa naturală dintre oam eni face imposibilă egalitatea bogăţiilor lor. Zădarnice ar fi încercările de a face comună averea unor indivizi care nu sunt egali după pricepere şi putere, după ingeniozitate şi caracter activ. ❖ încercarea de a vindeca oam enii de rele, fără a le exterm ina prejudecăţile, nu are niciun rost. ❖ Rar se poate vedea cum victoriile şi cuceririle făcute sunt compensate de cheltuielile făcute în numele lor; politica conducătorilor se lim itează de obicei la dobândirea unor m ărunţişuri cu preţul unor m ari pierderi. Cele m ai remarcabile succese reduc, de obicei, potenţialul real al puterii. ❖ Religia nu este altceva decât o artă de a ocupa gândirea lim itată a omului cu lucruri pe care acesta nu este în stare să le înţeleagă. ❖ Religia ca atare reprezintă un duşman al bucuriilor şi prosperităţii uma­ ne. Ferice de cei săraci! Ferice de cei ce plâng! Ferice de cei ce suferă! Vai

şi-amar de cei care trăiesc în veselie şi desfrânare! Acestea sunt descope­ ririle propovăduite de creştinism! •Religia reprezintă un frâu pentru oam enii cu caracter necumpătat sau legaţi de anumite circum stanţe ale vieţii. Frica în faţa lui Dumnezeu îi m enţine fără păcat doar pe cei care nu pot să mai dorească ceva cu adevărat sau nu sunt în stare să o facă. •Religia îi consolează doar pe cei ce nu sunt în stare să o perceapă; promisiunea unei răsplăţi îi poate tenta doar pe cei care nu gândesc asupra caracterului dezgustător, plin de ură şi violenţă, pe care religia îl atribuie lui Dumnezeu. •Cel mai incert lucru în orice religie îl reprezintă temeiul ei. •Preoţii au înţeles că servind unor zei, se serveau de fapt pe ei înşişi, având astfel posibilitatea de a-şi însuşi foarte simplu darurile, obiectele şi jertfele aduse unor fiinţe care niciodată nu au pretins toate aceste lucruri. •Un guvern instaurat prin forţă se m enţine la putere tot prin forţă. •Moartea pentru anumite convingeri demonstrează la fel de puţin adevărul sau supremaţia acestei convingeri, la fel cum m oartea într-o luptă nu poate servi în niciun caz drept dovadă a dreptăţii conducătorului, pentru interesele căruia mulţi nebuni sunt gata să-şi dea viaţa. >Conştiinţa este un judecător lăuntric care apreciază în ce caz şi în ce măsură faptele noastre pot fi lăudate sau blamate de aproapele nostru. > Este suficient să privim fără prejudecăţi la lucruri, pentru a ne convinge

că preoţii sunt oam eni extrem de periculoşi. Scopul lor prim ordial este acela de a stăpâni raţiunea oamenilor, ca apoi să le jefuiască pungile. !•Frica a fost şi va fi mereu cel m ai eficient mod de înşelăciune şi de ţinere sub control a oamenilor. >Superstiţia este un fenomen trecător; nicio putere nu poate fi de lungă durată, dacă nu are ca bază sinceritatea, raţiunea şi dreptatea. t Superstiţia, odată ce a pus stăpânire pe sufletul omului, poate să-i fure liniştea pentru totdeauna. >Doar cea mai sălbatică dintre barbarii, cea mai josnică ambiţie, cea mai oarbă vanitate au putut pune bazele dogmei despre chinurile eterne din iad. > Vanitatea şi lăcomia au fost în toate tim purile principalele vicii ale

clericilor. :♦Toleranţa şi omenia, principalele virtuţi ale oricărui sistem moral, sunt absolut incompatibile cu prejudecăţile religioase. *•A-ţi da viaţa pentru o religie oarecare nu înseam nă a demonstra că această religie este adevărată şi duhovnicească; în cel m ai bun caz, aceasta dovedeşte doar credinţa m artirilor în faptul că religia lor este astfel. Un oarecare entuziast care merge la moarte de dragul religiei dă dovadă doar de fanatism religios, care uneori poate fi mai puternic decât dorinţa de a trăi.

► Morala creştină se dovedeşte a fi special inventată pentru a îngenunchea şi subjuga natura um ană cu ajutorul unor fantome fictive, şi tocm ai de aceea majoritatea oam enilor nu au fost influenţaţi de ea. .♦Omul este o fiinţă sensibilă, receptivă, raţională şi înţeleaptă, care tinde spre autoconservare şi fericire. [♦Omul va căuta mereu plăcerea, fiindcă îi este caracteristic să iubească tot ce-i luminează şi-i face plăcută existenţa; este imposibil să-l faci pe om să iubească neplăcerile şi mizeria. I* Omul nu este liber nicio singură clipă din viaţa sa. i* Omul este superstiţios numai pentru că e timid şi e tim id doar pentru că

e ignorant. ❖ Rasa umană, în toate ţările, a devenit o jertfă a clerului, care a denumit religia un sistem, şi pe care l-a inventat pentru a ţine oam enii sub control, oam eni a căror im aginaţie au înrobit-o, al căror bun simţ l-au întunecat şi a căror raţiune vor să o distrugă. ❖ Cu cât mai mult ne gândim la dogmele şi principiile religiei, cu atât mai mult ne convingem că scopul lor prim ordial constă în protejarea intereselor tiranilor şi ale clerului în detrim entul intereselor sociale. ❖ Cu cât mai atent vom studia religia, cu atât mai mult ne vom convinge că scopul ei principal este bunăstarea clerului. ❖ Orice ar spune teologii, nu este greu să înţelegem că doctrina creştină s-a instaurat într-un final prin puterea regilor şi împăraţilor; dogmele teologice, care se presupunea a fi plăcute lui Dum nezeu, se propovăduiau de fiecare dată cu ajutorul forţei; adevărată se dovedea a fi acea religie care era propovăduită de împărat; credincios se considera a fi acela care deţinea destulă putere şi autoritate pentru a-i distruge pe cei ce erau declaraţi duşmani ai lui Dum nezeu însuşi. ❖ Pentru a înţelege esenţa reală a moralei, oam enii nu au nevoie nici de teologie, nici de revelaţii, nici de zei; ei au nevoie doar de bun simţ. ❖ Pentru ca fericirea noastră să fie completă, noi avem nevoie de afecţiune şi sprijin din partea societăţii, iar societatea trebuie în ultim ă instanţă să ne stimeze, să ne ajute, să lucreze pentru fericirea noastră, în măsura în care şi noi muncim pentru bunăstarea ei; această legătură reciprocă este numită datorie morală.

Alexander Von Humboldt (1 7 6 9 -1 8 5 9 ) "Naturalist, geograf şi călător german. S-a născut într-o fam ilie de nobili germani. Copilăria şi-a petrecut-o în castelul fam iliei. Şi-a fă c u t studiile în cele mai bune universităţi germane, la Eranbfurt, Qdttingen, (Berlin şi la Academia din (Freiburg. In 1799, Humboldt a plecat la (Madrid, unde s-a întâlnit cu ministrul spaniol a l afacerilor externe şi cu însuşi regele Spaniei. Rezultatul acestei audienţe a fo st extraordinar pentru Humboldt: regele i-a permis efectuarea oricăror activităţi de cercetare pe posesiunile spaniole din Lumea Nouă, fă r ă restricţii şi, cel mai important, fă r ă nicio obligaţie

din partea Cui. Din Spania au fo s t trimise ordonanţe către autorităţile locale, prin care li se cerea susţinerea din toate punctele de vedere a expediţiilor lui Humboldt. „Niciodată încă până atunci guvernul span iol nu a permis o a s tfe l de libertate unui explorator”, scria despre aceasta Humboldt. !Mai târziu, aflându-sepe o corabie care purta numele de „Pizarro”, s-a îndreptat spre ţărmurile Jămericii de Sud, unde a petrecut aproape 5 ani, ocupându-se cu activităţi ştiinţifice legate de „fizica lumii, structura globului pământesc, analiza aerului, fiziologia plantelor şi animalelor, curenţii maritimi” şi multe altele. Humboldt a cercetat şi traseele indienilor din vechime, pornind de la Apure, apoi prin Orinoco, pân ă la Angostur, petrecând nopţile în junglă printre fiarele sălbatice. A fo s t în m od deosebit impresionat de monumentele arhitecturale ale civilizaţiei incaşilor, de oraşele şi drumurile lor părăsite, dar pline de mister. Pe aceste drumuri e l şi-a urmat o bună parte a călătoriei sale. în istorie va rămâne pentru totdeauna fr a z a rostită de Jălexander von Humboldt: „Aceste drumuri ale incaşilor sunt cele mai remarcabile creaţii ale omului din toate timpurile". După ce a revenit din America Latină, triumfător şi plin de glorie, Humboldt, timp de 20 de ani, prelucrează şi documentează observaţiile sale, care devin cea mai importantă lucrare a secolului alX lX -lea în ceea ce priveşte studierea Americii de Sud. Aceste 30 de volume au văzut lumina tiparului în perioada 1807—1834 sub titlul Căfătorie în regiunea echinocţiaCă a Lumii Noi. Dentru prima d ată în istorie, America de S u d a fo s t descrisă atât de detaliat. Humboldt a mai trăit încă o jum ătate de secol şi la sfârşitul vieţii sale a publicat o lucrare intitulată Cosmos, care cuprinde cinci volume, şi în care a scris despre vechile hărţi ale Americii, despre împrejurările care au dus la descoperirea ei şi despre istoria primelor expediţii. Aceste materiale unice pân ă în prezent sunt utilizate pe scară larg în redactarea diferitor articole ştiinţifice. în 1829, Alexander von Humboldt a fă c u t o călătorie în (Eurasia. E l a vizitat minele şi fabricile din Altai, a urcat în munţi, a observat şi a analizat activitatea magnetismului, a realizat cercetări geografice şi geologice. Ca rezultat a l călătoriei sale, savantul a elaborat un raport amplu, în care a descris cu lux & amănunte sejurul său din A ltai şi a evidenţiat necesitatea explorării resurselor din regiune. Operele lui Humboldt au avut o influenţă colosală asupra dezvoltării ştiinţelor naturale în viziunea mai multor scriitori, printre care şi Charles Darwin. E l este unul dintre fon datorii geografiei moderne a vegetaţiei, geofizicii, hidrografiei. Jfumboldt se numără printre primii cercetători din Altai, iar ideile lui sunt reflectate în rezultatele cercetărilor modeme.

❖ în durere, în nenorocire, ne consolăm cu speranţele. ❖ Pentru om nu există nim ic mai interesant în lume decât oamenii. ❖ Femeile sunt de fapt m ai aproape de idealul omenesc, decât bărbaţii. ❖ Cunoaşterea este întotdeauna precedată de o presupunere. ❖ Ideea este singurul lucru care nu moare niciodată. ❖ Liberalul poate deveni m inistru, dar asta nu înseam nă că va fi un m inistru liberal. ❖ Cel ce se bazează mai mult pe sine, poate mai multe. ❖ Curajul soldatului este bun doar în amestec cu cele m ai bune virtuţi paşnice, iar disciplina este bună doar în amestec cu cel mai înălţător sentim ent de libertate. Atunci când acestea există separat - aşa cum se întâm plă din cauză că soldaţii sunt înarm aţi şi pe timp de pace - curajul degenerează în sclavie, iar disciplina, în bestialitate şi obrăznicie.

❖ Fără îndoială că cel mai im portant este felul în care omul percepe destinul, indiferent de cum este el în realitate. ❖ Morala a apărut odată cu viciul. ❖ Morala popoarelor depinde de respectul faţă de femei. ❖ Aspiraţia cu adevărat serioasă către un anumit ţel reprezintă o jum ătate din succesul în realizarea acestuia. ❖ Natura inspiră dragoste şi atrage spre sine doar pentru că este naturală. ❖ Prim ul şi cel m ai im portant lucru din viaţă e să încerci să fii stăpân pe tine însuti. / ❖ Dintre toate artele, poezia, mai mult decât oricare alta, se expune tentaţiei de a substitui frum useţii sale specifice, nişte paiete furate. ❖ Uscăciunea vesteşte pretutindeni moartea. ❖ Exerciţiile m intale au o influenţă extrem de benefică asupra omului, la fel cum soarele are asupra naturii; ele împrăştie starea de spirit sumbră, şi treptat, uşurează, încălzesc şi înalţă spiritul. ❖ Sunt din ce în ce m ai mult convins că fericirea noastră depinde mult mai mult de cum întâm pinăm evenimentele din viaţa noastră, decât de natura evenimentelor în sine.

David Hume ( 1 7 1 1 -1 7 7 6 ) Tilozof, psiholog, istoric englez. S-a născut în fam ilia unui n ohil sărac, practicant a l dreptului. Hume a studiat o vreme la Universitatea din Edin6urgh, dar, din cauza dificultăţilor materiale, a fo s t nevoit să părăsească şcoala. "Mai târziu, în 1734, a p leca t la studii în Tranţa, unde a petrecut trei ani, la La-Eleche. In timpul şederii sale în Tranţa a scris un Tratat despre firea umană, în trei volume, care a fo s t pu6licat la Londra, între 1737 şi 1740. In lucrare aceasta, au fo s t a6ordate pro6leme de epistemologie, psihologie şi morală. In 1741—1742, a pu6licat cartea intitulată Eseuri morale şi politice, care i-a adus o cele6ritate sonoră în patria sa. L a mijlocul anilor 40, Hume, ca secretar a l generalului Saint-Clair, a plecat într-o expediţie militară împotriva Canadei franceze, după care, ca parte a misiunilor militare, a vizitat Uiena şi Torino. In Italia, a rescris prima carte a Tratatufui în lucrarea Eseu despre cunoaşterea umană. în 1752, Societatea de Drept l-a numit 6i6liotecar, iar Hume a început să scrie Istoria Angliei în şase volume, carte care s-a dovedit a f i extrem de controversată. în 1763-1766, Hume a avut un post diplomatic în capitala franceză. D upă întoarcerea în ţară, a ocupat timp de doi ani p ostu l de secretar de stat adjunct. în 1769, a demisionat şi s-a întors la Edin6urgh, unde a devenit secretar a l Societăţii filozofice. La începutul anilor 70, Hume a revenit de mai multe ori asupra ultimei sale opere de anvergură, Dialoguri despre religie naturafă, dar nu a mai reuşit s-o termine.

❖ Un scop bun poate fi valoros doar dacă şi mijloacele suficiente pentru atingerea lui sunt la fel de valoroase. ❖ în milă, există întotdeauna un amestec de dragoste şi de tandreţe, iar în răutate, un amestec de ură cu furie.

i* Ceea ce num im vitejie eroică şi ceea ce adm irăm ca fiind m ăreţia şi

înălţarea spiritului, nu este nim ic altceva decât o formă de m ândrie şi de respect de sine calm şi întemeiat. ❖ Dacă singurul motiv al acţiunilor noastre este dorinţa de a ne dovedi libertatea, atunci nu ne putem elibera din lanţurile necesităţii. ❖ Dacă o faptă oarecare este virtuoasă sau vicioasă, este doar un semn al unei anum ite trăsături sufleteşti sau de caracter; o faptă trebuie să provină din principiile stabile ale spiritului nostru, care se aplică la tot comportamentul um an şi care fac parte din caracterul său personal. ❖ Dacă curajul şi ambiţia nu sunt reglementate de bunăvoinţă, ele pot face dintr-o persoană un tiran sau un hoţ. ❖ Răutatea... este o dorinţă iscată din senin de a face rău unei alte persoane, pentru ca, prin comparaţie cu propria noastră situaţie, să simţim o satisfacţie. / ❖ Un sceptic adevărat are o atitudine neîncrezătoare asupra propriilor îndoieli la fel ca şi în privinţa scrierilor filozofice. ❖ Dragostea nu este decât o dorinţă de a face fericită o altă persoană. ❖ Oam enii au tendinţa comună de a-şi închipui că tot ce există le este lor asemănător şi de a atribui fiecărui obiect acele trăsături pe care ei le cunosc bine şi le înţeleg nemijlocit. ❖ Fericirea mea cea mai mare, satisfacţia mea cea mai deplină este aceea de a citi, de a mă plimba, de a visa şi de a crede. ❖ întunericul este dezgustător pentru m inte la fel ca şi pentru vedere; nimic nu ne-ar putea aduce atâta plăcere câtă ne-ar oferi posibilitatea de a transform a întunericul în lumină, indiferent de câte eforturi ar trebui să depunem. ❖ Condamnăm orice înşelăciune, orice încălcare a cuvântului, fiindcă noi credem că libertatea şi amploarea com unicării între oam eni sunt complet dependente de fidelitatea faţă de promisiuni. ❖ Un popor fără religie, dacă acesta există, se află doar puţin mai sus decât animalele. ❖ Nimic nu poate fi mai demn de laudă ca simţul propriei demnităţi, în acele cazuri când chiar suntem înzestraţi / cu calităti / de valoare. ❖ Nimic nu este aşa de liber ca gândul omului. ❖ Conducătorul vieţii nu este mintea, ci obiceiul. Doar el obligă mintea să presupună în toate cazurile că viitorul corespunde trecutului. ❖ Respectul de sine... creează regulile dreptăţii şi este primul motiv pentru respectarea acestora din urmă. ❖ Fericit este acela care trăieşte în condiţii corespunzătoare temperamentului său, dar este desăvârşit acela care ştie să-şi adapteze temperamentul la toate condiţiile. / ❖ O naţiune civilizată poate greşi cu uşurinţă în alegerea propriului filozof. ❖ Unui om care vorbeşte mult despre sine îi este greu să scape de vanitate.

❖ Cu cât modul de trai al omului depinde m ai mult de întâmplări, cu atât m ai mult el se lasă pradă superstiţiilor. ❖ Ce se poate spune despre istoria religiilor? îndoiala, incertitudinea, renunţarea la orice părere - iată care este, în aparenţă, rezultatul studierii aprofundate a acestei probleme.

Thomas Jefferson (1 7 4 3 -1 8 2 6 ) C el d e-al treilea preşedinte american, autor a l Declaraţiei de Independenţă, arhitect, om de ştiinţă, educator. S-a născut în S hadw ell (statul Tirginia). T atăl său a fo s t unul dintre liderii din regiune, iar mama provenea din una dintre cele mai proeminente fam ilii din "Cirginia. In 1760, Jefferson a intrat la Colegiul „"William dt M ary”, fii n d decis să studieze greaca şi latina „şi să înveţe elementele de 6ază ale matematicii” In 1762, a a6andonat colegiul şi a început să studieze dreptul. Când a început revoluţia americană, Jefferson devenise un avocat proeminent, un plantator de succes, am ator de lectură, ştiinţă, muzică, soţ şi tată, precum şi un partizaă 'loial a l Coroanei. în perioada 1768—1775, Jefferson a fo s t implicat în activitatea politică a statului Tirginia. L a 7 iunie 1776, un mem6ru a l delegaţiei statului Tirginia în Congres, R. Lee, i-a sugerat să declare independenţa coloniilor americane de nord în numele Coroanei britanice. Textul proiectului de Declaraţie de Independenţă a fo s t scris de Jefferson. în septembrie 1776, a devenit membru a l Camerei D elegaţilor statului Virginia, iar în J779 a fo s t ales ca succesor a l lui