Elemente Compozitionale A Constructiei Dramatice [PDF]

Zitiervorschau

Dupa Heghel – 1 Inceputul luptei :Contine expozitia si nodul dramatic 2.Procesul luptei: Se deschide prin actiunile eroilor, prin peripetii 3.Rezultatul luptei: Aici se afla deznodamintul si finalul piesei

Daniil Al (teoretician rus) – elementele compozitionale a structurii dramatice dupa Al . 1.Expozitia, 2.nodul dramatic, 3.dezvoltarea actiunii, 4.punct culminant, 5.deznodamint, 6.final. Expozitia – parte a compozitiei drmatice , inceputul operei dramatice, ea contine informatii care trebuie sa stie spectatorul(cititorul) pentru a intelege actiunea in piesa, de ex: in ce tara, care perioada,ce a provocat conflictual. Expozitia mai are inca o semnificatie : cu ajutorul ei are loc transformarea omului care a venit in teatru in spectator (cititor). Cu ajutorul expozitiei spectatorul(cititorul) intelege genul operei. Alt tip de expozitie este – prologul: este o dicscutie directa cu spectatorul(cititorul), sau povestirea despre personajele piesei. Prologul si expozitia pot fi uite impreuna, pot fi 2 variante : Prlogul se afla inaintea expozitiei si expozitia urmeaza pina la nodul dramatic. 1.Expozitia poate fi legata cu nodul dramatic. 2.Nodul dramatic – partea a compozitiei dramatice unde are ia nastere conflictul. Dup ace conflictul devine clar , din acel moment are loc dezvoltarea actiunii. 3.Dezvoltarea actiunii – parte a compozitiei dramatice, cea mai durabila parte a compozitiei. 4.Deznodamintul – parte a compozitiei dramatice, este momentul unde conflictul se termina, si dispar contradictiile. In momentul deznodamintului personajele ajung intr-o stare sau situatie noua fata de ceea ce era in nodul dramatic. 5.Final - parte a compozitiei dramatice, sfirsitul logic si emotional al piesei. Finalul este continuarea actiunii in piesa, este ultimul accord actiunii operei. Elementele ce stau la baza arhitectonicii sunt:

1. Prolog; 2. Expoziția; 3. Intriga; 4. Conflict; 5. Punctul culminant; 6. Deznodământul; 7. Finalul; 8. Epilogul. 1. Prologul în arhitectonică este partea introductivă a unei opera literare, dramatice, muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea, în cuprinsul căreia se anunță tema acesteia și se introduce termenii conflictului. Prologul are rolul de a genera atmosfera și a incita imaginația. Uneori prin prolog sunt anticipate chiar anumite moment ale acțiunii. Poate apărea fie ca un monolog expozitiv al autorului, fie ca un dialog al personajelor. 2. Expoziția – Prima parte a unei opera dramatice, situată la începutul acesteia, în care se schițează datele fundamentale ale acțiunii, personajele (caracterul dorințele, preocupările etc.), locul, planurile acțiunii etc. Expoziția trebuie să fie cât mai laconică; cât mai exactă; dozată, nici mai mult nici mai puțin; poate fi lipsă, dacă acțiunea se declanșează de pe un teren cunoscut. 3. Intriga – elementul care declanșează acțiunea și determină cursul acțiunii; incidental din care izbucnește conflictul și complicațiile apărute pe parcursul desfășurării subiectului.

4. Conflictul Constă în ciocnirea de idei, opinii, interese, în contradicție și dezacord dintre sentimentele, concepțiile, rațiunile, interesele diferitor personaje dintr-o operă dramatică, stimulând interesul cititorilor sau spectatorilor.

Conflictul dramatic este elementul de bază în acțiunea teatrală, care susține acțiunea, conduce la dezvoltarea subiectului și a relațiilor dintre personaje și determină sensul tragic sau comic al acțiunii. 5. Punctul culminant (scena patetică) este un moment de maximă încordare a relațiilor dintre personaje. 6. Deznodământul – 1. Mod de finalizare și soluționare a unei situații încurcate, a unui conflict. 2. Parte finală, care soluționează intriga. 7. Finalul este partea de sfârșit, concluzia care asigură, justifică și motivează coerența tuturor elementelor, fiind rezultatul natural al acțiunii create de caracterele dramatice. 8. Epilog – Rezumatul unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția ulterioară a personajelor sale; încheiere. Atât prologul cât și epilogul nu sunt elemente obligatorii în compoziția operei literare, funcțiile acestora fiind asigurate în absența lor de început și final.

Drama s-a formată in baza evoluției artei teatrale. Trăsături caracteristice ale dramei: complotul, adică reproducerea cursului evenimentelor; intensitatea dramatică a acțiunii și împărțirea ei în episoade scenice; continuitatea lanțului de declarații de caractere; absența (sau subordonarea) începutului narațiunii.

După Aristotel există 6 părți ale compoziției: 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Mythos – Fabula Ethe – Caracterele Lexis – Judecata Dianoia – Limba Opsis – Elementul spectaculos Melos – Muzica

Doua din ele sunt mijloace prin care se realizeaza imitatia, unul e chipul cum acesta are loc, trei sunt obiecte ale ei ,afara de ele altele nu mai sunt. Judecata e darul de a spune vorbe avind legatura cu o situatie data si potrivita cu ea. Judecata e rodul unei pregatiri speciale, politice sau retorice. Aristotel intelege prin limba, exprimarea cu ajutorul cuvintelor, fie cai vorba de versuri, fie cai vorba de proza. Muzica e cea mai de seama podoaba, cat priveste elementul spectaculos, macar ca atragator e si cel mai putin artistic si cel mai strain de natura poeziei. Doar puterea de inraurire a tragediei nu atirna de reprezentare, nici de actori si iarasi, pentru pregatirea efectelor de scena, mestesugul decoratorului e mai potrivit decit al poetului. Cea mai importantă din toate cele 6 părți Aristotel consideră Fabula care sunt faptele și subiectul, totalitatea elementelor.(actiunilor). Faptele si subiectul se dovedesc a fi astfel rostul tragediei, iar rostul e mai insemnat ca toate. De altminteri tragedie fara actiune nici nar putea fi, fara caractere insa sa mai vazut. Se poate spune ca subiectul este si oarecum sufletul tragediei, pe urma vin caracterele, compozitia depinde in primul rind de realtia dintre fabula si subiect. Acțiunea trebuie să fie finisată, întreagă, trebuie să aibă început, mijloc și sfîrșit. Inceput e ceea ce prin natura lui nu urmeaza in chip necesar dupa nimic, dar care mai curind sau mai tirziu e urmat neaparat de altceva. Sfirsit dimpotriva e ceea ce urmeaza obisnuit dupa altceva, fie in virtutea unei necesitati, fie a unei deprinderi, si dupa care nu mai urmeaza nimic. Mijloc e ceea ce urmeaza dupa ceva si e la rindul lui urmat de ceva. Subiectul nui unul cum isi inchipuie unii intrucit priveste un singur personaj. Multe si nenumarate sunt intimplarile care se pot ivi in viata cuiva, si tot astfel faptele unui om sunt multe, fara ea laolalta sa alcatuiasca o singura actiune. Cistiuhin la fel a definit 6 elemente a compozitiei dramatice: 1. 2. 3. 4. 5.

Expozitia Nodul dramatic Dezvoltarea actiunii Punctul culminant Deznodamint

6. Epilog

Mai multi autori au definiti anumite structuri ale compozitiei dramatice, insa intrun final toate se regasesc in triada compozitiei dramatice, si anume: 1.Inceputul luptei(expozitia, nodul dramatic) 2.Mersul luptei(dezvoltarea conflictului, punct culminant) 3.Rezultatul luptei(deznodamint si final) Aristotel primul în teoria dramaturgiei a definit părțile componente a tragediei ce formează compoziția ei. Acestea sunt părți care împart tragedia după volum. Aristotel le-a numit Componente.

Ele sunt: 1. Prolog 2. Episodiu 3. Exodul 4. Corul-care include parod,stasim si commos. Partile acestea sunt commune tuturor tragdediilor , pe cand cantecele actorilor in scena si cantecele actorilor cu corul apartin numai unora dintre ele.

 Prologul - este o parte completa a tragediei, care precede sosirea corului  Episodiu – este o parte completa a tragediei, cuprinsa intre doua cantece complete ale corului. Dezvoltă acțiunea și sunt scene de dialog.  Exodul - este o parte completa a tragediei, după care nu mai urmează nici un cânt al corului.  Parodos – prima manifestare a corului întreg.

 Stassimon – cânt al corului în alt ritm decât anapestic(Picior metric compus din trei silabe: în metrica antică, două silabe scurte urmate de una lungă) și trohaic(istem de versificație a cărui structură are la bază troheul ca unitate ritmică a versului. Cântecul corului fără actori.  Commos – o jelanie a corului însoțit de actori.

ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE FACULTATEA „ARTĂ TEATRALĂ, COREGRAFICĂ și MULTIMEDIA” DEPARTAMENTUL „ARTĂ TEATRALĂ” SECȚIA „REGIE”

Referat Elemente compozitionale ale structurii dramatice

Pedagog: Catereva Irina Doctor in arte, lector universitar

Elaborat: Valeria CHETRARI, anul IV RE

Chișinău, 2019