Dreptul Comertului International - 4 [PDF]

Zitiervorschau

Contractul de franciza

Capitolul 1. Notiuni introductive Unii autori, considera franciza, alaturi de concentrarea marilor întreprinderi de distribuţie, ca fiind unul dintre cele două fenomene majore care trebuie menţionate în evoluţia comerţului internaţional din ultimii 60 de ani . Potrivit altor autori 1 , franciza constituie „inima sistemului antreprenorial contemporan”. Dar sunt și autori 2 care consideră franciza un „business marriage” între o afacere deja existentă și un nou sosit pe piaţă. Beneficiarul francizei cumpără de la franchisor (francizor) drepturile înregistrate, pentru a reproduce afacerea într-un format „la cheie, pe un teritoriu specific și pe o perioadă de timp delimitată. Sistemul de franciză combină eforturile unui antreprenor independent cu motivaţia celui care este stăpânul propriei sale activităţi, dar care beneficiază de experienţa unui partener puternic. S-a remarcat că independenţa şi, prin urmare, neîmpărţirea responsabilităţii între părţile contractului de franchising constituie punctul fundamental pentru succesul francizei ca instrument de expansiune comercială. Franciza se realizează 3 prin reproducerea unei afaceri de succes în condiţiile convenite cu titularul acestei afaceri şi presupune un transfer de cunoştinţe de la titularul afacerii de succes către întreprinzătorul pe care l-a selecţionat. Franciza este o investiţie în/şi de inteligenţă, cea mai puţin riscantă, cea mai aptă de a aduce succes. Franciza, independent de domeniul în care este utilizată, constituie un puternic vector de schimbare, de noutate, ce potenţează tendinţa actuală manifestată în plan comercial, aceea de specializare tot mai evidentă a participanţilor din mediul de afaceri. Părţile contractului de franchising sunt franchisor , concedent sau francizor şi franchisee, concesionar, francizat sau beneficiar. S-a menţionat4 că amploarea pe care utilizarea contractului de franchising a cunoscut-o în comerţul in ternaţional se datorează avantajelor pe care le prezintă pentru ambele părţi. Pentru titularul mărcii, principalul avantaj constă în faptul că acesta este scutit de investiţiile necesare creării unei reţele proprii de distribuţie a mărfurilor sau serviciilor sale. Cocontractantul poate să producă şi/sau să comercializeze mărfuri sau să presteze servicii, folosindu-se de o marcă şi de un nume comercial cunoscute şi apreciate şi beneficiind de experienţa tehnică şi comercială a partenerului său contractual. În acelaşi sens, se observă 5 că în contractul de franchising părţile au interese convergente. Franchisorul este interesat să pătrundă pe pieţele internaţionale, franchisee-ul are interesul să beneficieze de mijloacele concedentului în derularea afacerii. Avantajul franchisor-ului este că fără cheltuieli de investiţii poate acţiona pe o piaţă externă. În acelaşi timp, franchisor-ul poate să-şi diversifice activitatea, operând acţiuni de extindere şi amplificare a afacerii prin reinvestiţii. Dacă clauzele contractului au fost bine elaborate, ţinând seama de interesele celor două părţi, operaţiunile comerciale se pot desfăşura cu eficienţă maximă, ceea ce este atât în avantajul franchisor-ului, cât şi în avantajul franchisee-ului. Valorificând cu pricepere mijloacele puse la dispoziţie de concedent, franchisee-ul îşi poate asigura o clientelă stabilă şi îşi poate extinde operaţiunile comerciale. Rezultatele obţinute în derularea contractelor de franchising au încurajat întreprinderile producătoare să recurgă la acest tip de operaţiuni comerciale. În toate cazurile însă s-a impus cu necesitate alegerea celor mai potrivite societăţi comerciale pentru vânzarea franchisor. Alţi autori susţin11 că în industria hotelieră, franchising-ul ar putea afecta marca 1

Leloup J.-M., La franchise. Droit et Pratique, 3-ème édition, Encyclopedie Delmas, Dalloz, Paris, 2000, p.10 Gimalac L., Grac S., La Franchise. Guide Juridique et Pratique, Editions du Puits Fleuri, Paris 2003, p.53 3 5 Ros V., Franciza sau cum să faci bani pe reuşita altuia, Ed. Rentrop&Straton, Bucuresti, 1999, p.7. 4 Sitaru Dr.-Al., Buglea Cl.-P., Stănescu Ş.-Al., Dreptul comerţului internaţional, Tratat: Partea specială, Universul juridic, Bucureşti, 2008, p.329. 5 Mazilu D., Dreptul comerţului internaţional: Partea specială, Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.275 2

franchisor-ului prin permisiunea franchisee să funcţioneze, dacă franchisee nu ar respecta condiţiile de calitate impuse de franchisor. Unii autori au remarcat12 că lato sensu, în operaţiunile de franchising intră orice operaţiune de vânzare indirectă, respectiv contractul de comision, consignaţie, mandat comercial, concesiune comercială etc., iar stricto sensu franchising-ul se referă numai la dreptul unei persoane franchisee, câştigat contractual de a beneficia de marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa franchiser-ului. Deşi contractul de franchising prezintă numeroase avantaje pentru comerţul internaţional, până în prezent nu beneficiază de o reglementare uniformă sub forma unei convenţii internaţionale. Camera de Comerţ Internaţională de la Paris a elaborat Contractul Model de Franchising Internaţional – ICC Model International Franchising Contract, Publicaţia ICC nr.7122011. Acest Contract Model este o actualizare a ICC Model International Franchising Contract, Publicaţia ICC nr.557-2000. Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene13, în art.101 stabileşte următoarele: „(1) Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele-membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne şi, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare; (b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile; (c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare; (d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial; (e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. (2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept. (3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul: – oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi; – oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi; – oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care: (a) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; (b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză”. Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea art.101 alin.(3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate14, în art.1 alin.(1) lit.(a) defineşte acordul vertical ca fiind un acord sau practică concertată convenite între două sau mai multe întreprinderi care acţionează fiecare, în sensul acordului sau al practicii concertate, la niveluri diferite ale procesului de producţie şi de

distribuţie, şi care se referă la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite bunuri sau servicii. În Republica Moldova, franchising-ul este reglementat de Legea cu privire la franchising nr.1335-XIII din 01.10.199715 (în continuare – Legea nr.1335-XIII din 01.10.1997) şi de Codul civil al RM16. Sub egida UNIDROIT17, în anul 2000 a fost elaborat Ghidul acordurilor internaţionale ale francizei principale18, care tratează franciza principală sau franciza de masteri, apreciată ca fiind utilizată mai frecvent în acordurile internaţionale de franciză, fără a neglija franciza simplă sau directă. Contractul de franchising este un contract cu executare succesivă în timp, în baza căruia una din părţi, numită franchisor, se obligă să acorde celeilalte părţi, numită franchisee, dreptul de a utiliza numele comercial şi marca sa pentru producerea şi/sau comercializarea mărfurilor ori prestarea serviciilor şi să îi acorde asistenţă în acest scop, iar franchisee-ul se obligă în schimb să plătească o redevenţă franchisor-ului. Contractul de franchising are ca obiect acordarea de către un comerciant – producător, numit franchisor, a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii şi de a beneficia de un sistem de relaţii, care conţine marca, renumele, know-how-ul şi asistenţă unui comerciant – persoană fizică sau juridică, numit franchisee, în schimbul unui preţ, constând într-o sumă de bani iniţială şi o redevenţă periodică, numită franchisee free. Contractul de franchising cunoaşte atât definiţii legale, cât şi doctrinale. Conform art.1171 al Codului civil al RM, prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte numită franchiser şi cealaltă parte numită franchisee, întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare dintre ele, a unor prestaţii specifice.

Capitolul 2. Continutul contractului de franciza

2.1 Obiectul Obiectul contractului de franciza il reprezinta interesele reglementate de parti prin mijlocirea actului incheiat. Prin contractul de franciza se transmite de catre francizor co-contractantului un concept original, verificat si de succes pentru comercializarea de produse sau servicii ori pentru fabricarea de produse. Contraprestatia francizatului este, in principal, de ordin financiar, dar nu numai. In raport de natura francizei (industriala, de distributie, de servicii ori principala), francizorul va transmite co-contractantului: -        dreptul de a exploata si dezvolta o afacere; -        dreptul de a fabrica un produs sub marca sa; -        dreptul de a presta un serviciu sub marca sa; -        dreptul de a utiliza o tehnologie de care dispune. Impreuna cu aceste drepturi se transmit ori se pot transmite francizatului: -        dreptul de a utiliza o marca de comert, de fabrica sau de servicii; -        dreptul de a utiliza alte insemne folosite de francizor, cum sunt firmele (cand aceasta este posibil), denumirile de origine, indicatiile geografice, inventiile, desenele si modelele, know-how-ul, adica ansamblul cunostintelor noi, nebrevetate, aplicabile industrial, avand caracter secret si alte drepturi de proprietate intelectuala.

Premisa indeplinirii acestor obligatii este asigurata atunci cand francizorul: -        detine si exploateaza o activitate comerciala, anterior lansarii retelei de franciza; -        este titularul drepturilor de proprietate intelectuala; -        asigura beneficiarilor sai (francizatilor sai) pregatire initiala, precum si asistenta comerciala si/sau tehnica permanenta pe durata prevazuta de contract (art.5). In ceea ce priveste pe francizat (beneficiarul de franciza), la obligatia de plata a taxei de intrare in retea si a redeventelor stabilite se adauga, in raport de natura francizei, urmatoarele obligatii: -        de a exploata si dezvolta afacerea; -        de a folosi drepturile intelectuale transmise conform cu natura lor si clauzele contractuale; -        de pastrare a secretului know-how-ului; -        de a mentine reputatia retelei de franciza, a marcii, ori a celorlalte insemne ale francizorului; -        de informare a francizorului asupra performantelor si situatiei financiare. In lipsa unor dispozitii in legea speciala obiectul francizei va fi examinat sub aspectul conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca, conform cu regulile din dreptul comun (art. 962-965 Cod civil), adica sa existe, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, sa se afle in circuitul civil, sa fie licit si moral, sa constituie un fapt personal al debitorului. 2.2 Obligatiile partilor Obligatiile francizorului Francizorul este un intreprinzator cu foarte multa experienta, care in decursul anilor a dezvoltat un sistem performant de realizare a afacerilor (anume sistemul de franciza) a carei folosinta deplina, libera si neingradita o transmite francizatului. Cat priveste pe francizor, s-ar putea distinge urmatoarele obligatii in sarcina sa:   Obligatia de transmitere a folosintei marcii si a celorlalte semne distinctive sau alte drepturi intelectuale Una dintre obligatiile definitorii, de esenta, ce revine francizorului o constituie transmiterea dreptului de a utiliza marca[2] de fabrica, de comert sau de servicii, si a celorlalte semne distinctive sau drepturi intelectuale, care fac parte din fondul de comert al francizorului, in considerarea carora francizatul incheie acest contract. Printre semnele distinctive, a caror folosinta este susceptibila de a fi transmisa catre francizat, legiuitorul roman prevede si dreptul asupra firmei intreprinderii francizorului. Avand in vedere specificul firmei si faptul ca aceasta nu poate fi instrainata decat odata cu fondul de comert[3], dreptul de a utiliza firma francizorului nu poate fi transmis francizatului decat daca s-ar inchiria intregul fond de comert, ceea ce ar face ca proprietarul-locator sa nu il mai poata utiliza pe durata contractului de locatiune. Prin urmare, in mod eronat legea romana include intre semnele distinctive si dreptul de folosinta al firmei sau al emblemei.

Spre deosebire de contractul de concesiune exclusiva, pentru contractul de franciza obligatia de a utiliza marca si celelalte semne distinctive este de esenta in calificarea unei operatiuni ca fiind franciza. Cu toate ca simpla lor mentionare in contract nu este suficienta pentru ca acesta sa fie calificat drept contract de franciza, absenta dispozitiilor referitoare la marca si celelalte semne distinctive si drepturi intelectuale constituie un obstacol insurmontabil in incadrarea juridica a acordului,[4] ca fiind contract de franciza. Trebuie subliniat faptul ca in temeiul contractului de franciza se transmite exclusiv dreptul de a utiliza bunurile incorporale ale francizorului (marca, semne distinctive si drepturi intelectuale), acestea nu intra insa in fondul de comert al francizatului, ci raman in proprietatea exclusiva a francizorului. Prin urmare, exploatarea bunurilor intelectuale, in cadrul contractului de franciza, este supusa unei duble limitari: pe de-o parte, ele nu pot fi utilizate in alte scopuri decat cele prevazute in contract; iar pe de alta parte, francizatul nu poate aduce acestora nici o modificare.[5] Francizorul este singurul indreptatit de a aduce modificari marcii, semnelor sale distinctive si celorlalte drepturi intelectuale, pentru o mai buna adaptare la evolutia pietei, trebuind sa-i fie recunoscut acest drept de catre francizat, fara sa fie necesar vreun acord expres in acest sens. Aceste modificari vor fi aduse la cunostinta francizatului, care va trebui sa le puna in practica in maniera pe care partile au stabilit-o prin contract. Corelativ, francizorul se obliga fata de francizat de a nu-si valorifica dreptul sau de exclusivitate asupra bunurilor incorporale pe toata durata de executare a contractului, iar daca o face dobanditorul este obligat la mentinerea contractului de franciza, francizorul fiind tinut sa protejeze valoarea bunurilor incorporale dar si sa vegheze asupra valabilitatii dreptului de exploatare transmis si  reinnoirea acestuia, dupa caz. Totodata, francizorul este in drept sa actioneze impotriva oricarui tert care savarseste acte de uzurpare a marcii sale si a celorlalte semne distinctive si drepturi intelectuale, transmise spre folosinta francizatului.[6]    Obligatia de comunicare a know-how-ului          Contractul de franciza contine, ca element esential, determinant, comunicarea de knowhow, aferent utilizarii marcii licentiate. Francizorul, in calitatea sa de proprietar al know-how-ului se obliga nu numai sa permita francizatului utilizarea acestuia dar, mult mai important, se obliga sa il comunice, ceea ce reprezinta una dintre obligatiile sale tipice[7]. Pe langa caracterul de noutate, secret, substantial si identificabil, o alta trasatura esentiala a know-how-ului este caracterul sau transmisibil, fiind necesar ca toate aceste cunostinte dobandite de francizor prin propria sa experienta, sau verificate de catre acesta in practica sa poata fi comunicate intr-o modalitate comprehensibila, de regula fiind materializate intr-un suport material, care sa permita francizatului sa le poata pune usor in aplicare. In doctrina anglo-saxona[8] s-a pus problema de a stabili daca transmiterea de know-how ar putea constitui o vanzare sau este o simpla autorizare de exploatare. In lipsa unei stipulatii exprese in contractul de franciza cu privire la aceasta problema, exista riscul ca instantele sa se pronunte in sensul instrainarii efective a know-how-ului de catre titularul sau. Dupa cum se arata in doctrina, practica internationala in materie de franciza a impus ca modalitate de transmitere a informatiilor care constituie know-how-ul in documente separate (si anume in manuale de operatii ce formeaza "pachetul de franciza"), care fac parte integranta din acordul de franciza care sunt inmanate francizatului. [9]

Francizorul isi rezerva dreptul de a reactualiza sau de a adapta anumite informatii pentru a corespunde pe deplin cerintelor pietei, sau de a introduce informatii noi[10]. In acest caz, francizorul este obligat sa comunice de indata aceste informatii noi sau aduse la zi pentru a putea fi aplicate de catre francizat. De asemenea, francizorul este obligat sa comunice francizatului toate informatiile necesare cu privire la noile servicii si/sau marfuri pe care le introduce in activitatea sa. Comunicarea know-how-ului constituie o obligatie de a face in sarcina francizorului, care nu se limiteaza la simpla remitere a pachetului francizei, ci presupune si organizarea unui stagiu de formare care sa-i permita cu adevarat francizatului insusirea know-how-ului. Pregatirea initiala este deosebit de importanta si se regaseste in marea majoritate a contractelor de franciza. In practica, este dificil sa se stabileasca o linie de demarcatie neta intre obligatia de comunicare a know-how-ului si cea de asistare a francizatului. Legislatia comunitara subliniaza importanta indeplinirii intocmai a acestei obligatii de catre francizor, constituind un element esential, care departajeaza contractul de franciza de alte institutii juridice, cum ar fi licenta marcii sau concesiunea de vanzare.[11] Cu toate acestea, comunicarea know-how-ului nu are o importanta egala in economia tuturor contractelor de franciza. Atunci cand reteaua de franciza se intemeiaza pe notorietatea unei marci, comunicarea know-how-ului catre francizat nu mai este elementul primordial al contractului. Obligatia de acordare a asistentei tehnice si comerciale francizatului Simpla comunicare a know-how-ului, transmiterea marcii si a semnelor distinctive nu este suficienta pentru a asigura francizatului folosinta acestora.[12] Francizorul are obligatia de a transmite francizatului cunostintele sale (tehnice, comerciale, contabile, fiscale, etc.) de a acorda sfaturi, ajutor etc. cu privire la toate aspectele necesare exploatarii si gestionarii intreprinderii. De asemenea, francizorul organizeaza stagii de pregatire a francizatului si a personalului acestuia, necesare pentru formarea initiala si continua a acestora, elaboreaza campanii promotionale si de publicitate, da sfaturi in vederea aplicarii corecte a regulilor comerciale proprii retelei de franciza, cateodata acorda si ajutoare si garantii financiare francizatului. Sfaturile si ajutorul efectiv acordat francizatului intervin in general in cadrul intalnirilor organizate periodic de francizor. In cazul in care francizatul solicita expres, francizorul ii poate acorda asistenta si sub forma unei supravegheri rezonabile, prin delegarea unor membrii din personalul propriu (experti) la sediul francizatului. Asistenta acordata de francizor trebuie expres precizata in contract, fiind diferita de la caz la caz, in functie de felul intreprinderii si de persoana francizatului. Jurisprudenta franceza a calificat distinct obligatia de acordare a asistentei tehnice si comerciale ca fiind o obligatie de rezultat, in schimb analizata din perspectiva eficacitatii aceasta obligatie este de mijloace.[13] Neindeplinirea obligatiei de furnizare a asistentei, intrinseca contractului de franciza, indreptateste francizatul sa rezilieze contractul cu daune interese, dar poate avea drept consecinta, printre altele, si prejudicierea consumatorilor, deprecierea imaginii francizorului etc.   Obligatia de garantie

In principal, obligatia de garantie consta in indatorarea francizorului de a lua toate masurile ce se impun pentru a avea un titlu valabil asupra marcii licentiate francizatului pe durata contractului (ceea ce presupune ca aceasta sa fie inregistrata pe numele sau), garantand in caz de uzurpare a marcii exercitata contra francizatului. Pentru a putea exploata franciza, in cele mai multe cazuri, francizatul trebuie sa investeasca sume de bani importante. Din acest motiv, francizorul este obligat sa garanteze rentabilitatea investitiilor facute de francizat. In acest sens, francizorul se obliga, pe de-o parte, sa mentina valoarea bunurilor incorporale, dar si a produselor si/sau serviciilor pe care se aplica semnele distinctive ale francizorului (mai ales in situatia in care francizatul este obligat sa se aprovizioneze de la francizor). De asemenea, francizorul este obligat sa indeplineasca toate conditiile cerute de lege pentru a fi si a ramane titularul bunurilor incorporale si de a transmite in mod valabil dreptul de utilizare a acestora catre francizat. Intr-o anumita masura, francizorul poate imputernici pe francizat sa indeplineasca formalitatile cerute de lege pentru exploatarea bunurilor incorporale, insa nu se va libera complet de obligatia de a le indeplini el insusi.  Pe de alta parte, francizorul are obligatia de a supraveghea activitatea francizatului, pentru ca acesta sa nu aduca atingere imaginii semnelor distinctive si nici sa nu prejudicieze calitatea bunurilor si serviciilor furnizate consumatorilor sub marca sa.   Obligatia de a perfectiona continuu conceptul de franciza Francizorul este obligat sa imbunatateasca continuu sistemul de franciza, adaptandu-l la noile cerinte ale clientelei, avand in vedere si faptul ca know-how-ul prin definitie evolueaza, insa pastrand identitatea proprie a sistemului si a retelei. In orice caz, francizorul trebuie sa asigure o perioada rezonabila pentru ca intreaga retea sa puna in practica, sa adopte noile idei si concepte.. Totodata, francizorul trebuie sa se preocupe de modernizarea produselor si/sau serviciilor purtand marca sa, pe care francizatul le ofera clientelei. In doctrina se subliniaza ca viitorul intreprinderii depinde de succesul produsului; daca acesta nu raspunde nevoilor consumatorilor sau daca are o calitate redusa, intreprinderea risca sa inregistreze un insucces.[14] Obligatia de a veghea la pastrarea notorietatii marcii si a celorlalte semne distinctive Marca si celelalte semne distinctive au o putere de atractie cu atat mai mare cu cat sunt mai bine cunoscute. Din aceasta cauza, francizorul este obligat sa sporeasca puterea de atractie a imaginii si a renumelui marcii sale (a semnelor distinctive) prin campanii publicitare adecvate, reinnoite cu regularitate, realizate atat la nivel national, cat si international.[15] Insa francizorul trebuie sa aiba grija ca mesajul publicitar sa fie abil si diversificat, in concordanta cu specificul activitatii desfasurata de francizat si sa reflecte in mod onest potentialul acestuia, in asa fel incat clientela sa capete incredere in imaginea de marca prezentata. Este bine cunoscut faptul ca, 'motorul francizei' este o publicitate bine realizata si cu o buna audienta in randul clientelei.[16] In principiu, publicitatea se realizeaza la nivel local de catre francizat care este obligat sa coreleze mesajul acesteia cu publicitatea realizata de francizor la nivel national sau international.

In toate cazurile, francizorul are obligatia de a respecta independenta juridica a francizatului, fara a avea dreptul de a interveni in organizarea si gestionarea activitatii acestuia. Obligatiile francizatului Fiind un contract sinalagmatic, obligatiile francizorului isi gasesc corespondentul in obligatiile principale ale francizatului si anume:   Obligatia de a utiliza marca licentiata potrivit cu indicatiile date de francizor          Contractul de franciza este incheiat cu scopul de a se acorda francizatului dreptul de a utiliza marca de fabrica, de comert sau de servicii, dupa caz, si a celorlalte bunuri incorporale in desfasurarea propriei activitati.           In acest sens, francizatul are obligatia de a utiliza marca francizorului conform celor stabilite de acesta si numai in scopul pentru care i-a fost licentiata. Mai mult, francizatul trebuie sa se asigure ca dreptul la marca ce i-a fost transmis este valabil si nu este in pericol de a fi exercitat de vreun tert. Prin urmare, francizatul trebuie sa verifice daca au fost indeplinite toate conditiile de inregistrare valabila a marcii pe teritoriul unde se executa contractul. In cazul in care marca nu este inregistrata in mod valabil, francizatul trebuie sa depuna toate diligentele pentru a indeplinii cerintele legale de inregistrare fie direct de francizor, fie de francizat in numele si pe seama francizorului.     Pentru ca activitatea desfasurata in temeiul contractului de franciza sa aiba succes, se arata in doctrina [17], francizorul are obligatia de a mentine si de a cultiva imaginea de marca, care constituie aspectul important in atragerea clientelei.   Obligatia de a pastra bunul renume al marcii francizorului [18] Francizorul pune la dispozitia francizatului o marca de renume, care are o anumita valoare intrinseca. Avand in vedere faptul ca valoarea acesteia depinde in mare parte de calitatile celui care o utilizeaza, franchisee-ul este obligat sa o exploateze in asa fel incat sa pastreze, cel putin, renumele initial, daca nu chiar sa contribuie la sporirea acestuia. Francizatul trebuie sa respecte imaginea marcii si a celorlalte semne distinctive ale francizorului; in acest sens, pe de-o parte are obligatia de a le utiliza in conditii stabilite de francizor, iar pe de alta parte, are obligatia de a pastra calitatea serviciilor si/sau calitatea produselor care poarta marca francizorului. Diminuarea calitatii serviciilor prestate, a produselor fabricate sau comercializate conduce inevitabil la degradarea marcii, la pierderea valorii francizei. Francizorul 'fixeaza' clientela deja atasata de marca si atrasa prin campania publicitara,[19] deci aptitudinea de atragere a clientelei (valoarea economica) a marcii va creste pe masura ce cerintele clientelei sunt cat mai bine satisfacute. Obligatia francizatului de a mentine un nivel standard de calitate este corelativa dreptului francizorului de a impune anumite norme si instructiuni cu privire la desfasurarea activitatii francizatului, precum si dreptul acestuia de a controla daca acestea sunt respectate intocmai de francizati. Aceasta obligatie se refera si la modificarile aduse de francizor, pe parcurs sistemului sau. [20] Obligatia de remunerare a francizorului

         Obligatia de remunerare a francizorului reprezinta una dintre obligatiile principale ce ii revin francizatului.[21]          Pretul poate fi stabilit si platit in diferite modalitati, cum ar fi : o suma initiala, redevente variabile sau fixe, dar si combinatii intre aceste modalitati. De regula, francizatul este obligat sa achite ab initio o suma de bani cu titlu de redeventa initiala [22], care poate fi determinata in suma absoluta sau forfetara. Aceasta plata este justificata de faptul ca francizatul beneficiaza, inca inainte de a incepe efectiv desfasurarea activitatii, de asistenta din partea francizorului, de o pregatire initiala (deci de comunicare de know-how), precum si de alte servicii. Putem spune ca francizatul economiseste timp si bani intrucat beneficiaza de o asistenta valoroasa din partea francizorului privind punerea la punct a tuturor detaliilor necesare inceperii activitatii, precum si de o clientela avizata si deja raliata renumelui marcii si a altor semne distinctive ale sistemului de franciza. Cuantumul redeventei initiale este determinat in raport de o serie de factori, cum ar fi : notorietatea marcii si a semnelor distinctive, economia de timp ocazionata de modul de operare al francizorului, importanta serviciilor primite anterior inceperii activitatii, perspectiva de obtinere a rezultatelor scontate, durata si gradul de amortizare a fondurilor angajate de francizor, dar si numarul membrilor retelei de franciza (cu cat reteaua este mai densa cu atat nivelul redeventei este mai ridicat, intrucat franchisee-ul beneficiaza de un efect multiplicator, superior de retea, cu conditia ca reteaua sa nu fie deja saturata[23]). In orice caz, in doctrina[24] se recomanda ca redeventa initiala sa fie platita in functie de prestatiile francizorului realizate in vederea demararii activitatii in sistem de franciza (comunicarea know-how-ului, transmiterea marcii si semnelor distinctive, asistenta tehnica si comerciala necesara).          De asemenea, francizatul are obligatia de a varsa o redeventa periodica, pe durata contractului de franciza. Marea majoritate a doctrinei considera ca aceasta redeventa reprezinta contravaloarea dreptului de utilizare a marcii si a semnelor distinctive ale francizorului, a know-howului aferent acestei marci. A fost formulata[25] si ipoteza potrivit cu care, redeventa periodica reprezinta de fapt contravaloarea asistentei continue de care beneficiaza francizatul pe tot parcursul contractului, din moment ce bunurile incorporale sunt rareori transmise simultan.          Franciza reprezinta un tot unitar, un sistem care este transmis ca atare francizatului, care nu poate fi fragmentat in elemente sale componente. Daca am admite contrariul, am fi in prezenta unui complex de contracte separate, respectiv un contract de licenta asociat cu un contract de asistenta sau un contract de concesiune etc. Prin urmare, nu putem fi de acord cu ipoteza formulata in literatura elvetiana. In principiu, cuantumul acestei redevente reprezinta un procent din cifra de afaceri a francizatului realizata ca urmare a utilizarii marcii licentiate si difera de la un contract la altul. [26] Redeventa proportionala cu cifra de afaceri determina o colaborare cat mai buna intre parti in executarea contractului, in beneficiul amandorura.[27] Avand in vedere baza de calcul a redeventelor, in anumite contracte este prevazuta o clauza de minimum garanti, adica francizatul este obligat sa realizeze cel putin o valoare minima a cifrei sale de afaceri, achitand un cuantum minim garantat al unei evetuale inactiuni din partea francizatului redeventei.          Partile pot stabili in contract plata unei redevente initiale forfetare, precum si o redeventa lunara in suma fixa, in cazul francizei de servicii, de regula, (cum ar fi in saloanele de coafura). In alte

cazuri, cuantumul redeventei scade progresiv in scopul incurajarii activitatii francizei, sau se stabileste un cuantum anual minimal al acestei obligatii financiare ce revine francizatului.          Numeroase contracte de franciza impun, in plus, plata unei sume cu titlul de cotizatie speciala, cuprinsa intre 1 si 5 % din cifra de afaceri, destinata acoperirii cheltuielilor ocazionate cu publicitatea realizata la nivel national (fara a fi luata in consideratie obligatia francizatului de a realiza publicitatea in plan local).          Aceasta modalitate de stabilire a obligatiei de plata, constand intr-o redeventa initiala si redevente variabile, calculate asupra cifrei de afaceri si varsate periodic, de sorginte nord-americana, este utilizata in marea majoritate a contractelor de franciza.          In doctrina s-a pus problema de a stabili daca plata unei remuneratii de catre francizat este o essentialia negotii, cu alte cuvinte, contractul de franciza este prin natura sa un contract cu titlu oneros sau poate fi si un contract cu titlu gratuit. Cu exceptia cazului in care partile sunt comercianti, se arata in doctrina[28], contractul de franciza poate fi, fara ca prin aceasta sa isi piarda identitatea proprie, un contract cu titlu gratuit, remuneratia nefiind un element esential al contractului, in aceeasi masura in care contractul de licenta propriu-zis poate fi cu titlu gratuit. In opinia noastra, problema ar putea avea valente strict teoretice, pe de-o parte pentru ca in practica este putin probabila incheierea unui contract de franciza cu titlu gratuit, iar pe de alta parte pentru ca marea majoritate a legislatiilor in domeniu prevad expres sau implicit obligatia francizatului la plata unor sume de bani cu titlul de remunerare a francizorului.                   Obligatia de confidentialitate          Contractul de franciza are ca obiect, printre altele, si dreptul francizatului de a utiliza know-how-ul francizorului si prin aceasta de a avea acces la o serie de informatii secrete, care ii permit desfasurarea cu succes a activitatii. Prin urmare, francizatul, precum si personalul acestuia, care iau cunostiinta de secretele comerciale, tehnice si de alta natura ale francizorului, cuprinse in knowhow, au obligatia de a pastra confidentialitatea, de a nu divulga aceste secrete catre terti si/sau de a nu le utiliza in alte scopuri, decat cele pentru care le-au fost dezvaluite, sau chiar in scopuri proprii, fara consimtamantul francizorului. Interdictia se refera indeosebi la divulgarea informatiilor calificate ca secrete, iar nu la utilizarea acestora, in scopul pentru care le-au fost dezvaluite.          Aceasta obligatie subzista si dupa incetarea contractului de franciza, atata timp cat exista in mod valabil know-how-ul, la care a avut acces francizatul si personalul sau.[29]          In cazul in care franchizatul sau personalul sau, incalca aceasta obligatie, francizorul prejudiciat va putea promova o actiune in pretentii, solicitand daune-interese.          Obligatia de cooperare cu francizorul          Obligatia de colaborare a partilor contractante este specifica tuturor contractelor comerciale sinalagmatice, fiind o consecinta directa a executarii cu buna credinta a obligatiilor asumate de parti.          In cadrul contractului de franciza, aceasta obligatie se concretizeaza in conjugarea eforturilor partilor contractante in vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune in atragerea unui numar cat mai mare de clienti. In mod concret, francizatul trebuie sa il informeze cu promptitudine pe

francizor cu privire la evolutia pietei, reactia clientelei la produsele sau serviciile realizate, eventualele greseli sau lipsuri in aplicarea tehnicilor si metodelor concepute de francizor, eficacitatea sau ineficienta campaniei publicitare, asupra necesitatii de modificare sau reinnoire a conceptului de franciza, cu privire la dezvoltarea concurentei pe piata, asupra eventualelor acte de concurenta neloiala de terti etc. Fara informatii din mediul de afaceri in care actioneaza francizatul, se arata in literatura de specialitate, un asemenea demers nu are sanse de reusita.[30] Totodata, francizatul ii transmite francizorului date si informatii contabile, comerciale si financiare care sa ii permita acestuia sa elaboreze previziuni si strategii de dezvoltare, adaptate francizatului. De asemenea, francizatul ii va comunica francizorului propunerile sale de imbunatatire a conceptului de franciza si de perfectionare a know-how-ului, pe care acesta din urma le va verifica, eventual in unitatea sa pilot, si daca se dovedesc viabile le va retransmite francizatului. Prin urmare, francizatul este un veritabil factor de dezvoltare a activitatii, fiind interfata intre francizor (aflat in amonte) si clientela (aflata in aval) si creaza cadrul de adaptare a ofertei la cerere. [31]  Capitolul 3. Clauze speciale cuprinse in cadrul contractului de franciza

Clauza de neconcurenta          In timpul executarii contractului, pe de-o parte francizorul se obliga sa nu desfasoare activitatea, obiect al francizei, in aria teritoriala a francizatului. Pe de alta parte francizatul se obliga sa nu desfasoare activitati concurente celei pe care o realizeaza co-contractantul sau.[32]          Dupa incetarea contractului de franciza, clauza de neconcurenta consta in obligatia francizatului de a nu face concurenta francizorului. Aceasta interdictie se fundamenteaza pe faptul ca fostul francizat nu poate exercita activitatea concurenta fara a utiliza neautorizat know-how-ul, ceea ce conduce la prejudicierea francizorului.          In doctrina[33] dar si in jurisprudenta franceza[34] s-a subliniat faptul ca o asemenea clauza post-contractuala nu poate fi valabila decat in masura in care este prevazuta pentru o perioada de timp determinata, vizeaza o anumita zona teritoriala, este circumscrisa afacerii francizorului si este justificata de un interes legitim, ceea ce inseamna ca aceasta trebuie sa fie proportionata in raport cu obiectul contractului, in caz contrar se aduce atingere principiului libertatii comertului. In doctrina elvetiana s-a precizat ca o asemenea prohibitie nu poate dura mai mult de 3 ani, in mod exceptional ar putea excede acestei perioade si pentru motive intemeiate, pentru a nu crea o situatie economica mult prea grea fostului francizat.[35] Potrivit unui alt autor, durata acestei clauze trebuie corelata cu durata aproximativa de valabilitate a unui secret de fabricatie sau de comert care este cuprinsa intre 6 si 11 ani, urmand ca de la caz la caz instanta sa reduca durata acestei perioade daca aceasta se impune. [36] In orice caz, in mod unanim autorii considera ca fostul francizat are dreptul la o indemnizatie speciala si echitabila, care nu poate fi suprimata prin acordul partilor, denumita redeventa de iesire din sistemul de franciza[37]. In ipoteza in care se prevede o clauza de neconcurenta post-contractuala, fara o indemnizatie echivalenta, poate fi calificata ca o practica de restrangere excesiva a concurentei si sanctionata in consecinta. In sfarsit, francizatul poate fi considerat intr-o anumita masura co-autor al metodelor si procedeelor de realizare a afacerii intrucat a contribuit efectiv la dezvoltarea acestora, precum si la sporirea notorietatii marcii avand grija ca prin activitatea sa clientela sa fie satisfacuta. Din aceasta perspectiva, clauza de neconcurenta apare ca lipsita de cauza, in sens strict juridic al termenului.

         In cazul in care francizatul nu respecta clauza de neconcurenta este tinut sa repare integral prejudiciul suferit prin aceasta de catre francizor. In acest sens, se recomanda stipularea unei clauze penale care il scuteste pe creditorul acestei obligatii de sarcina probei prejudiciului suferit, ca urmare a pierderii clientelei datorita faptelor de concurenta neloiala savarsite de debitor.[38] Partile pot stabili ca incalcarea acestei obligatii sa constituie o cauza de reziliere a contractului de franciza.                   Clauza de exclusivitate          Clauza de neconcurenta este adesea completata printr-o clauza de exclusivitate, care nu este un essentiale negotii, partile putand incheia un contract de franciza fara sa prevada o clauza de exclusivitate[39]. Mai mult, partile pot stabili expres in contract faptul ca nu se acorda exclusivitate. In orice caz, inserarea acestei clauze are ca scop protejarea afacerii fata de concurenta, constituind un beneficiu pentru ambele parti.[40]          Putem distinge intre dreptul de exclusivitate acordat de francizor francizatului, care se refera intotdeauna la o exclusivitate teritoriala, potrivit doctrinei[41] si un drept de exclusivitate recunoscut de francizat, in favoarea francizorului, care decurge din caracterul intuitu personae al contractului de franciza si care, in principiu, consta in obligatia francizatului de a desfasura personal afacerea in sistem de franciza, de a se dedica exclusiv executarii contractului.          Clauze referitoare la vanzare  In principiu, clauzele referitoare la operatiunea de vanzare sunt incluse in contractul de franciza in doua situatii, in cazul francizei de comercializare si in cazul in care francizorul vinde francizatului anumite produse care poarta insemnele comerciale ale francizorului (articole de birotica, consumabile, accesorii etc.). Prin urmare, vanzarea reprezinta o operatiune conexa iar nu o prestatie caracteristica contractului de franciza. Inserarea in contract a clauzelor referitoare la vanzare-cumparare, se arata in doctrina, a condus la calificarea acestuia ca fiind o forma perfectionata a contractului de concesiune de vanzare exclusiva[42]. Cu toate ca sunt numeroase asemanari intre cele doua tipuri de contracte, totusi ele se deosebesc fundamental prin natura lor. Astfel, contractul de franciza nu cuprinde in mod necesar clauzele referitoare la distributie si nici la exclusivitate. In ipoteza in care se asociaza contractului de franciza si o operatiune de vanzare (cum este cazul francizei de comercializare) francizorul se obliga sa vanda iar francizatul sa cumpere, ceea ce determina ca normele referitoare la vanzare-cumparare sa fie aplicabile in acest caz. Francizorul, in calitate de vanzator isi va asuma obligatiile specifice acestuia, iar in ipoteza in care francizorul este si producator, va cumula si responsabilitatile derivate din aceasta calitate. Evident in mod corespunzator francizatului ii vor reveni obligatiile ce decurg din calitatea de cumparator, in special plata pretului si primirea produselor.[43] In practica pot fi intalnite doua situatii : francizatul este liber sa decida cantitatea de produse pe care o achizitioneaza de la francizor ; sau francizatul este tinut sa achizitioneze o cota minima de produse. In prima situatie, in contract se va specifica doar sortimentul de produse ce urmeaza sa fie achizitionate. In cazul in care francizatul nu cumpara o anumita cantitate de produse ale francizorului, francizorul ar putea sa rezilieze contractul pentru neexecutarea obligatiilor de catre francizat. Cu toate acestea, in absenta unei mentiuni exprese in contract referitoare la realizarea unei cifre de afaceri minime, francizatul este liber sa decida modalitatea concreta de desfacere a produselor; in acest caz,

singura sa obligatie fiind de a depune toate diligentele necesare in comercializarea acestor produse. De regula, francizatulul este interesat in a vinde cat mai mult si de a avea cat mai multe venituri, care sa-i permita sa isi indeplineasca obligatiile financiare asumate fata de francizor si sa obtina rezultatele scontate.  n a doua situatie, in contract se prevede expres obligatia francizatului de a achizitiona o cantitate minima de produse, caz in care nerespectarea acesteia constituie o neexecutare a contractului de franciza.          Cu privire la produsele care poarta insemnele francizorului (formulare de comanda, prospecte, ustensile diverse, aparatura etc.) mentionam ca, de regula, conditiile in care acestea sunt achizitionate sunt prevazute in contract.          In cazul in care nu sunt inserate in contract clauze referitoare la achizitionare, pot apare urmatoarele probleme. In primul rand, se pune problema de a stabili furnizorul de la care francizatul trebuie sa achizitioneze produsele, acesta putand fi numai francizorul, sau/si terti. In lipsa de prevedere expresa, nu ar fi nici un impediment in achizitionarea acestor produse de la terti, cu conditia ca acestea sa aiba aceeasi calitate cu cele furnizate de francizor. In al doilea rind, se pune problema de a stabili cantitatea care trebuie achizitionata. Cu privire la aceasta consideram ca francizatul trebuie sa comande exclusiv in masura in care are nevoie de asemenea produse.          Totusi, in cazul in care se constata ca francizatul nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatia de achizitionare a acestor produse, francizorul va putea rezilia contractul pentru neexecutarea obligatiei de catre co-contractant.[44]          Trebuie precizat ca vanzarea privind aceasta categorie de bunuri, realizata in cadrul contractului de franciza, este calificata ca fiind o vanzare conditionata si este interzisa in dreptul nord-american, intrucat constituie o limitare a libertatii de actiune a cumparatorului. In doctrina elvetiana[45] se arata ca francizorul elvetian nu risca de a se confrunta cu aceasta problema, cata vreme o asemenea conditionare nu reprezinta o limitare colectiva a concurentei, ceea ce ar contraveni dispozitiilor legii federale privind cartelurile si organizatiile asemanatoare. Nici in dreptul romanesc, o asemenea vanzare conditionata nu constituie un act de concurenta neloiala.[46]          Contractul de Master-franchising          In temeiul contractului de Master-franciza, francizorul transmite marca si celelalte semne distinctive master francizatului, acesta transmite, la randul sau, dreptul de a utiliza know-how-ul aferent acestei marci altor persoane, denumite sub-francizati.  Master francizatul isi asuma fata de subfrancizati obligatiile specifice unui francizor, in limitele care i-au fost conferite prin contractul de master-franciza.          Contractul de master franciza incheiat intre francizor si master-francizat si contractul de subfranciza incheiat de master-francizat si sub-francizati sunt doua instrumente juridice distincte; pe cale de consecinta nu se stabileste nici o relatie contractuala intre francizor si sub-francizati. Cu toate acestea sub-francizatii raspund fata de francizor in limitele prevazute de contractul de master franciza.

Capitolul 4. Durata Contractului

Executarea contractului de franciza implica desfasurarea unei activitati de catre francizat intr-o perioada de timp, sub marca si alte semne distinctive ale francizorului, punand in practica know-howul aferent marcii. Intre parti se stabileste o relatie durabila, inlauntrul careia sunt realizate prestatii succesive constand, in principal in punerea la dispozitia francizatului a sistemului de franciza, la care adauga asistenta nemijlocita acordata de francizor pe tot parcursul contractului, in timp ce francizatul achita redevente periodice. Daca la toate acestea mai adaugam necesitatea formarii clientelei si investitiile facute de francizat ne putem da seama de importanta stabilirii unei perioade de timp indelungate pentru executarea contractului de franciza. In literatura de specialitate se arata ca, de regula, contractul de franciza se incheie pe perioade lungi de timp de pana la douazeci de ani.[49] Durata optima a contractului de franciza este o problema care se determina in mod concret de la caz la caz, tinandu-se cont de o serie de criterii printre care perioada de timp necesara francizatului de a-si amortiza investitiile facute, natura si specificul activitatii ce se realizeaza in sistem de franciza, specificul pietei. In anumite tari durata maxima sau minima a contractului de franciza este stabilita de lege sau de precedent judiciar. In altele, durata contractului poate fi determinata de alte legi aplicabile, care guverneaza drepturile de proprietate industriala a caror folosinta este transmisa in temeiul contractului de franciza. Partile au cu privire la durata contractului doua optiuni : fie sa prevada o anumita durata, inlauntrul careia contractul sa-si produca efectele, fie sa nu prevada nici un termen, situatie in care contractul de franciza este incheiat pe o durata determinata de legea aplicabila. Cu privire la termenul contractului, legislatiile nationale prevad mai mult sau mai putin o durata minima a acestuia, nefiind preocupate si de stabilirea unui maxim, avand in vedere ca partile pot prelungi contractul, afara de stipulatie contrara.             Astfel, legea italiana in art.3, alin.3 prevede incheierea contractului de franciza pentru o durata de minim 3 ani, in timp ce legea romana si codul european de deontologie prevad ca termenul sa fie stabilit in asa fel incat sa permita francizatului sa-si amortizeze investitia, fara a preciza cu exactitate o anumita durata. In cadrul procesului de armonizare a legislatiei romanesti la cea comunitara, legiuitorul roman a reglementat intelegerile verticale (printre care se numara si contractul de franciza), susceptibile de a restrange, impiedica sau denatura concurenta pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, ceea ce conduce la aplicarea dispozitiilor art.5 din Legea concurentei nr.21/1996, cu modificarile ulterioare. Astfel, potrivit art.6 din Regulamentul de aplicare a art.5 din Legea nr.21/1996 in cazul intelegerilor verticale clauza de neconcurenta trebuie sa fie prevazuta pentru o durata de maximum 5 ani pentru ca acordul vertical in care este prevazuta sa fie exceptat prin incadrarea in categoria definita prin art.4 alin.(1) din regulament. De asemenea, potrivit Instructiunilor privind aplicarea art.5 din Legea nr.21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul intelegerilor verticale, puse in aplicare prin Ordinul [50]nr.77/2004 al Consiliului Concurentei, pct.(123) lit.b) obligatia de neconcurenta poate fi exceptata cu conditia ca aceasta sa fie necesara pentru mentinerea identitatii comune si reputatiei retelei de franciza. Subliniem faptul ca legea aplicabila fondului contractului international de franciza va guverna si clauza privind durata contractului, precum si clauza rezolutorie.[51]

Este posibil ca partile sa doreasca mentinerea contractului de franciza si dupa ce termenul prevazut s-a implinit. In acest caz, poate interveni fie prelungirea duratei contractului prin acordul scris al partilor in care se precizeaza un nou termen; fie incheierea unui nou contract.[52] De regula, partile prevad ca prelungirea contractului de franciza sa intervina in cazul in care sunt indeplinite anumite conditii. Astfel, contractul poate fi prelungit in cazul in care francizatul ii notifica francizor-ului intentia sa de a reinnoi contractul de franciza, cu respectarea anumitor formalitati si a termenelor expres prevazute in contract. De asemenea, poate fi o conditie a prelungirii contractului indeplinirea de catre francizat a tuturor obligatiilor ce ii revin in temeiul contractului, indeosebi a obligatiei de plata a redeventelor si a celorlalte obligatii pecuniare, precum si executarea intocmai si la timp a obligatiilor sale de catre francizor. O alta conditie care ar putea fi prevazuta in vederea prelungirii contractului de franciza consta in obligatia francizatului de a plati o taxa de prelungire a contractului care poate fi prevazuta intr-o suma fixa sau poate fi stabilita potrivit unei formule de calcul, mentionata in contract. In cazul prelungirii contractului de franciza, toate celelalte prevederi ale contractului, cu exceptia celei privind perioada de valabilitate a contractului, raman neschimbate; foarte rar, cu ocazia prelungirii contractului, partile incheie un alt contract de franciza.   Capitolul 5. Incetarea contractului Se poate vorbi, in ceea ce priveste contractul de franciza, nu de cauze speciale de incetare, ci doar de particularitati ale acestora in materia francizei. Legea noastra nu reglementeaza in mod special incetarea contractului de franciza, dar contine unele dispozitii care privesc incetarea contractului si efectele incetarii. Incetarea existentei uneia dintre parti             Contractul de franciza fiind intuitu personae, incetarea existentei uneia dintre parti are ca efect incetarea conventiei. Francizorul sau francizatul isi inceteaza existenta prin deces daca sunt persoane fizice. Dar acelasi efect trebuie sa-l aiba si incapacitatea care loveste pe una dintre partile contractante, fara deosebire de cauzele acesteia.             In cazul contractantilor persoane juridice, incetarea existentei poate fi rezultatul expirarii duratei pentru care s-a constituit, al lichidarii conventionale sau judiciare, al falimentului.             Potrivit art.7 din O.U. nr.52/1997, contractul de franciza trebuie sa cuprinda si conditiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgand din contract, in special conditiile de desemnare a unui succesor. Rezulta ca atunci cand transmiterea drepturilor este posibila, conditiile cesiunii, in special de desemnare a unui succesor trebuie prevazute in contract. In lipsa unei clauze contractuale exprese, fata de caracterul intuitu personae al contractului de franciza, incetarea existentei uneia dintre parti are ca efect incetarea conventiei. Expirarea termenului pentru care a fost incheiat contractul de franciza

            Expirarea duratei pentru care contractul a fost incheiat are in mod normal ca efect incetarea acestuia. In materie de franciza, legiuitorul nostru a adoptat o solutie discutabila.             Astfel, potrivit art.6 contractul de franciza trebuie sa cuprinda si durata acestuia, si conditiile de modificare, prelungire si reziliere. Termenul va fi fixat, potrivit art.7, astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei. Dar tot in art.7 se prevede ca francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii sau de a nu semna un nou contract.             Solutia este cuprinsa in art.7 care prevede "principiile" pe care trebuie sa le respecte contractul de franciza. Interpretand textele enuntate in art.6 si art.7, se ajunge la concluzia ca un contract de franciza incheiat pe durata determinata nu inceteaza la ajungerea la termen decat daca francizorul instiinteaza pe beneficiar asupra intentiei de a nu reinnoi contractul. Mai mult chiar, instiintarea trebuie facuta "cu un preaviz suficient de mare".             Cu alte cuvinte, un contract de franciza ajuns la termen este considerat prelungit de drept daca francizorul nu si-a exprimat opunerea intr-un termen suficient de mare. Anularea contractului de franciza Contractul de franciza poate fi anulat in conditiile dreptului comun. Fata de complexitatea acestui tip de conventii, probleme deosebite se pot ridica in ceea ce priveste vicierea consimtamantului prin eroare asupra naturii actului ce se incheie, eroarea, viciul de consimtamant si dolul. Complexitatea contractului si problemele pe care le ridica formarea consimtamantului sunt argumentele reglementarii fazei precontractuale pentru contractele de franciza si a dispozitiei cuprinse in art.14 potrivit careia publicitatea pentru selectionarea beneficiarilor trebuie sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu contina informatii eronate. Rezilierea contractului de franciza Conditia rezolutorie, ca in orice alt contract sinalagmatic, este subinteleasa si in contractul de franciza. Legea noastra a prevazut totusi ca contractul de franciza trebuie sa cuprinda si conditiile de reziliere (art.6) si ca in "cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili in mod clar circumstantele care pot sa determine o reziliere fara preaviz"(art.7). Dispozitia cuprinsa in art.8 din Ordonanta nr.52/1997 anihileaza practic efectele clauzelor rezolutorii stabilite de parti, atunci cand prevede ca "francizorul va notifica in scris beneficiarului orice incalcare a obligatiilor contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de remediere". Rezolutiunea si rezilierea sunt sanctiuni care intervin in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor izvorate din contracte sinalagmatice, iar pactele comisorii, in special cele de gradele II, III si IV, au menirea de a simplifica procedura desfiintarii contractelor in cadrul neexecutarii culpabile a obligatiilor. Dar legea noastra, obligand francizorul sa notifice pe francizat si sa acorde un termen rezonabil de remediere, complica procedura desfiintarii contractelor de franciza, face ineficiente pactele comisorii in aceasta materie si incurajeaza pe francizatul nediligent. In acelasi timp se impune observatia ca, in cazul neindeplinirii obligatiilor de catre francizor, pentru francizat nu exista obligatia notificarii si acordarii unui termen rezonabil. O astfel de reglementare pune partile in contractul de franciza pe pozitii inegale si nu tine seama de faptul ca rezilierea, legata de o neexecutare culpabila, se fundamenteaza pe recipro

BIBLIOGRAFIE

[1] Ordonanta nr. 52/1997  din 28/08/1997 Republicat in Monitorul Oficial,

Partea I nr. 180 din 14/05/1998 [2] Legea romana subliniaza in mod deosebit transmiterea dreptului de folosire

a marcii inregistrate. [3] Spre deosebire de emblema care poate fi transmisa separat de fondul de

comert. [4] G.Cas,

R.Bout - "Droit economique, Consommation", Edit. Lammy SA-Paris, 1991.

Concurrence,

Distribution,

[5] J.-J.Burst, Note privind decizia pronuntata de CA Versailles in 9 dec.1987,

Cah.dr.entr.1988-2, pag.40. [6] D.Ferrier, Recueil, Franchisage, Rép.com.Dalloz, martie 2002. [7] I.Macovei, Al.Amititeloaie, "Contractul de franciza, o formula care poate

garanta succesul in afaceri", Ed. Candy, Iasi, 2000 [8] C.J.Sherliker, S. Sherliker, "Franchising in Practical Commercial

Precedents", Oxford Publishing House, 1995 [9] I.Macovei, Al.Amititeloaie, "Contractul de franciza, o formula care poate

garanta succesul in afaceri", Ed. Candy, Iasi, 2000pag.39; a se vedea supra, capitolul II. [10] Obligatie specifica in cadrul comunicarii de know-how; a se vedea

observatiile formulate de D.Ferrier cu privire la decizia CA Paris, pronuntata in 25.febr.1992, D.1993-2 si decizia CA Montpellier in 4.ian.1990, RDPI 199028. [11]V.Korah, D.O'Sullivan, "Distribution agreements under the EC competition

rules", Hart Publishing, Oxford-Portland, Oregon, 2002., pag.211. [12] I.Macovei, Al.Amititeloaie, Contractul de franciza, o formula care poate

garanta succesul in afaceri, Ed. Candy, Iasi, 2000., pag.40 [13] Deciziile

pronuntate de CA D.1992.392, observatii D.Ferrier.

Paris

in

2ian.1992

si

25.febr.1992,

[14] I.Macovei, Al.Amititeloaie, op.cit., pag.41. [15] Decizia CA Paris pronuntata in 24 aprilie 1989, RTD civ.1989.747,

observatii J.Mestre [16] A se vedea si "Ghidul privind Contractul international de Master

franchising", redactat de UNIDROIT, Capitolul 8, "Publicitatea si controlul acesteia".

[17] I.Macovei, Al.Amititeloaie, op.cit., pag.42 [18] Aceasta obligatie "best effort"s  este o obligatie de a face. [19] Ph.le

Tourneau, "Quelques aspects commerciales",  Gaz.Pal., nr.2/1992, pag.847

des

publicités

[20] Decizia CA Paris, 14 febr.1991, D.1992.392, cu observatii D Ferrier. [21] A se vedea si Ghidul privind Contractul international de Master

franchising, redactat de UNIDROIT, Capitolul 4, Chestiuni financiare, pag.51 [22] Aceasta suma de bani este denumita de legiuitorul roman taxa de intrarei

in retea iar in doctrina franceze a fost denumita drept de intrare (Ph.le Tourneau, op.cit., pag.70) [23] Ph.le Tourneau, op.cit., pag.70 [24] Potrivit D. Izraeli, op.cit., pag.35, aceasta suma poate constitui si o

garantie a obligatiilor pecuniare asumate de francizat fata de francizor. [25] Th.de Haller, op.cit. pag.103 [26] I.Macovei, Al.Amititeloaie, op.cit., pag.44 [27] Ph.le Tourneau, op.cit., pag.80 [28] Th.de Haller, op.cit., pag.103 [29] Th.de Haller, op.cit., pag.138 [30] I.Macovei, Al.Amititeloaie, Contractul de franciza, o formula care poate

garanta succesul in afaceri, Ed. Candy, Iasi, 2000 [31] Ph.le Tourneau, op.cit., pag 80 [32] Y.Picod, L'obligation de non-concurrence de plein droit et les contrats

n'emportant pas transfert de clientèle, JCP, éd.E,1994. I. 349. [33] O.

Capatana, "Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta",  Edit.Lumina Lex, Bucuresti, 1992, pag.112-125, Ph.le Tourneau, op.cit., pag.81, [34] Decizia Curtii de Casatie din Franta, camera comerciala, pronuntata in 4

ian.1994. [35] M.Benedict, op.cit., pag.75 [36] A. Troller, op.cit., vol.II, pag.961

[37] Ph.le Tourneau, op.cit, pag.81 [38] Al.Sitaru, "Drept interational privat",  Tratat, partea generala si partea

speciala, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pag.572 [39] In cazul in care se prevede in contractul international de franciza,

guvernat de legea romana, o clauza de exclusivitate, partile trebuie sa respecte si dispozitiile art 9 si art.10 din O.G. nr.52/1997. [40] I.Macovei, Al.Amititeloaie, op.cit., pag.44. [41] J-C.Teston

et.G.Teston, Le franchising et les concessionnaires,  Paris,

1973 [42] J.-C. Teston si G.Teston, op.cit., pag.A3 si urm. [43] Decizia Curtii de Casatie a Frantei, camera comerciala, pronuntata in 9

dec.1986, cu observatiile lui D.Ferrier, D.1988.22 [44] M.Kahn, op.cit., pag.56 [45] Th de Haller, op.cit., pag.114 [46] Potrivit dispozitiilor Legii nr.11/ 1991, privind combaterea concurentei

neloiale, publicata in M.Of.nr.24 din 30 ianuarie 1991, cu modificarile ulterioare. [47] D.-Al.Sitaru, op.cit., pag.566 [48] Legea romana (art.5, O.G.nr.52/1997), legea italiana, codul de

deonotologie european etc [49] I.Macovei, Al.Amititeloaie, op.cit., pag.50 [50] Publicat in M.Of. nr.437 din 17 mai 2004. [51] Cauza nr.6379 din 1990, Rev.dr.com.belge, 1991146, note B.Hanotiau. [52] C.Q.C.Truong, "Les différend liés à la rupture des contrats internationaux

de distribution dans les sentences arbitrales CCI", Litec, Paris, 2002, pag.187