30 0 66KB
‘’Nunta in cer’’ de Mircea Eliade 1. Aparitia romanului ‘’Nunta in cer’’
Scris in vara si toamna lui 1938 in lagarul de la Miercurea Ciuc, unde Eliade fusese inchis impreuna cu Nae Ionescu si alti intelectuali legionari, romanul ‘’Nunta in cer’’ a fost publicat in 1939 la Editura ‘’Cugetarea’’ a lui Petre Georgescu-Delafraș (tipograf, editor și scriitor român). Prima ediţie de 4000 de exemplare, s-a epuizat destul de repede. Romanul a fost bine primit de critică şi de public. „Nunta in cer" este un roman realist de dragoste apartinand primei etape a creatiei eliadesti, cea din perioada interbelica. Romanul evoca mitul iubirii si motivul cuplului, prezente obsesiv in scrierile lui Eliade. „Nunta in cer" se incadreaza in specia roman, fiind o opera narativa in proza, de intindere mare, cu personaje complexe.
2. Titlul romanului si semnificatia acestuia
Titlul romanului, cel real, ales de autorul real (Mircea Eliade), coincide cu titlul romanului din roman, scris de personajul-narator Andrei Mavrodin, autorul ficţional. De aceea, romanul este o poveste în poveste, un metaroman, tehnică narativă a romanului modern introdusă de Andre Gide. De altfel, Mircea Eliade este considerat de George Călinescu drept „cea mai integrală (şi servilă) întrupare a gidismului în literatura noastră" (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941). Semnificatia titlului vine din mitul Androginului, celebru in Grecia antica, care simbolizeaza ideea unitatii primordiale a fapturii omenesti. (Cuvantul "androgin" vine de la grecescul "andros", care inseamna "barbat" si de la grecescul "gyne", insemnand "femeie",sensul intregului cuvant fiind acela de "barbat-femeie" ca fiinta unica). Doua jumatati separate, barbatul si femeia, alearga necontenit prin lume, cautandu-se unul pe celalalt. Acest mit explica atractia erotica pe care o exercita reciproc barbatul si femeia. Dragostea ideala se implineste numai cand cele doua jumatati care se potrivesc perfect se regasesc, existand in acest sens si o sintagma proverbiala, aceea de a-ti gasi "sufletul-pereche". Unirea deplina in care se contopesc barbatul si femeia, ca ideal erotic, este conceputa de autor ca o nunta vesnica, posibila doar in cer, unde sufletele se contopesc in eternitate : "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinului care ne-a ales unul altuia pentru o altfel de nunta".
3. Tema romanului 1
Asa cum sugereaza şi titlul, romanul dezvaluie o iubire a cărei împlinire nu se poate realiza pe pământ – nici scriitorul şi nici afaceristul nu reuşesc să o facă fericită pe Ileana (Lena). „Tema lui Nuntă în cer nu este atât imposibilitatea comunicării în viaţa cuplului, cât nepotrivirea de destin în planul existenţei comune” (Eugen Simion, Mircea Eliade: Nodurile şi semnele prozei , Ed. Junimea). Tema romanului este iubirea ca experienţă totală, „dragostea perfectă”, aşa cum afirmă autorul, cartea având în centru mitul androginului, preluat din „Dialogurile” lui Platon. De asemenea, romanul abordează tema destinului: „Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos, atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are niciun sens…”, afirmă Mavrodin. Erosul, ca tema a romanului, naste nelinisti si incertitudini existentiale. Moartea, singuratatea sau dezorientarea sunt marci ale existentei. Criticul literar Dumitru Micu apreciaza personajele lui Eliade ca fiind „spirite nelinistite, cautatoare, disponibile pentru toate experientele existentiale". Indragostitii lui Eliade nu sunt stapaniti de inhibitii erotice, ba chiar contesta normele morale impuse de societate, traiesc experiente-limita, in afara prejudecatilor. In prefata la aparitia din 2009 a romanului la editura ‘’Jurnalul national’’, intitulata ‘’Schimbarea la fata a prozei lui Mircea Eliade’’, publicistul, criticul literar și eseistul român contemporan Paul Cernat scrie despre autor si romanul sau : ‘’Neindoielnic, scriind aceasta carte, autorul ei evadeaza : in trecut, in imaginatie, in mit. Nunta in cer nu e, desigur, un roman fantastic, desi misterul nu lipseste, dar e, cu siguranta, un roman realist-simbolic, axat pe un mit al iubirii. Un roman de idei, mai putin livresc decat celelalte, si un roman liric’’.
4. Structura si compozitia romanului
Romanul are un motto biblic (extras din „Noul Testament...", „Cartea intaia catre corinteni", capitolul 13, paragraful 12) care exprima sugestiv ideologia prozei erotice a lui Mircea Eliade : ‘’Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, atunci insa, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin…’’. Incipitul este o interogatie retorica a lui Mavrodin despre situatia imaginara in care un barbat oarecare intalnit pe strada ar fi fost tatal lui. Din punct de vedere compozitional, romanul "Nunta in cer" este alcătuit din saisprezece capitole (numerotate cu cifre romane, fara titluri), grupate in două părţi care cuprind două povestiri, ce au în centru aceeaşi eroină, Ileana/Lena, fapt sugerat abia în ultimul capitol. Prima parte cuprinde istoria de iubire mai recentă, dintre tânărul scriitor Andrei Mavrodin şi Ileana, idila încheiată brusc prin dispariţia neaşteptată a femeii, iar partea a doua are în centru o poveste de iubire mai veche, din urma cu vreo optnouă ani, trăită de tânărul şi, pe atunci, aventurierul Barbu Hasnaş, în prezent căsătorit şi tată a doi copii, şi de Lena, o tânără misterioasă.
5. Subiectul propriu-zis
Subiectul romanului este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade. Total diferiti, cei doi protagonisti care nu se cunosteau – scriitorul Andrei Mavrodin, necasatorit, trecut de 30 de ani si afaceristul Barbu Hasnaş, de 40 de ani, recasatorit, cu doi copii – isi povestesc la o cabana, inaintea unei partide de 2
vanatoare, ‘’marea dragoste’’. Fiecare dintre ei este, pe rand, personaj-narator. Fluxul cronologic este abolit, iar perspectiva auctoriala este subiectiva, fapt exprimat prin folosirea persoanei I. Din evocarea intamplarilor rememorate de cei doi barbati, intelegem ca acestia iubisera, in perioade diferite, aceeasi femeie: Lena (pentru Hasnas) si Ileana (pentru Mavrodin). Desi istorisirea lui Hasnas este plasata in partea a doua a cartii (capitolele X-XVI), cronologic, intamplarile sale le preced pe acelea traite de Mavrodin, de aceea le vom aborda in aceasta ordine. Se pare ca Barbu Hasnaş l-ar intruchipa cumva pe Nae Ionescu, coleg de celula si confident al lui Eliade in timpul elaborarii romanului : ambii au doi copii, au o atitudine mai pozitiva fata de viata, iar pe sotia politicianului o chema Ileana. In 1917, in timpul primului razboi mondial, Barbu Hasnaş care era student in Franta si ofiter in armata acestui stat, este trimis in Moldova, in cadrul misiunii militare franceze. Calatorind cu trenul spre Iasi, Hasnaş o cunoaste pe Lena, o tanara de cincisprezece ani. Episodul este uitat dar, peste sapte ani, intr-o seara, in casa prietenei sale, Clody, Barbu Hasnaş o reintalneste pe Lena, devenita acum o tanara frumoasa si sobra, pe care gazda o prezinta drept " ultima fecioara din secolul XIX!". Dupa mai mult timp, calatorind cu trenul spre Milano, tanarul o reintalneste pe fata care, de fapt, il urmase intentionat, deoarece se indragostise de el. In termenii relatiei sacru-profan, Hasnaş il reprezinta pe cel de-al doilea. De aceea, iubirea dintre el si Lena, pornita dintr-un ramasag la Venetia, nu poate avea rezonante cosmice, toata evolutia acesteia fiind intamplatoare. Chiar si casatoria celor doi de la Paris este supusa hazardului. Reveniti in lumea mondena a Bucurestiului, cei doi incep sa se instraineze. Barbatul se zbate intre iubire, nefericire si indoiala, iar femeia isi pierde "incetul cu incetul ceea ce era mister, spontaneitate, fantezie in faptura ei". Cuplul socotit altadata perfect, nu are nicio sansa sa ajunga la implinire : “Imi dadeam si eu seama uneori ca am fi putut trai cu adevarat fericiti, ca totul ne pregatise pentru asta, dar se intampla ceva, dincolo de noi si de dragostea noastra, care ne facea sa suferim si sa cautam suferinta”. Anii trec si cei doi ajung la divort. Prima confesiune ii apartine lui Andrei Mavrodin (cap. I- IX), este mai profunda si permite descifrarea semnificatiilor mitice ale romanului ca si explicarea titlului. Corespondentele dintre autor si personajul sau, Mavrodin, sunt evidente : amandoi sunt romancieri, au aceeasi varsta, conceptii similare asupra procreatiei (Eliade le constrange in 1932 pe cele doua iubite simultane, actrita Sorana Ţopa si Nina Mareş, viitoarea sotie, la avort, pe ultima interventia costand-o chiar viata. Personajul Andrei Mavrodin o determina si el pe Ileana sa avorteze, si desi autorul nu precizeaza explicit, se subintelege ca si ea ar fi sfarsit din aceeasi cauza ca Nina lui Eliade). Mavrodin, scriitor la moda in acea vreme, o cunoaste pe Ileana in casa unui arhitect, intr-o seara de ianuarie, cam la opt ani dupa despartirea ei de Hasnaş. Pentru Ileana intalnirea cu Mavrodin reprezinta sansa de a recupera statutul ei mitic. El este un initiat, un creator, pe care il visase inca din anii sederii in Germania : "Stam seara la fereastra si cantam asteptandu-te. Stiam ca am sa te intalnesc". 3
Iubirea exploziva, totala, il deturneaza pe scriitor de la menirea sa. In plan mitic, iubirea celor doi reface fiinta perfecta a Androginului pe care Zeus il despicase in doua, din invidie, alcatuind barbatul si femeia: "Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrare, unirea aceea de neinteles pentru experienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna..." Latura profana a Ilenei ii cere sa-si doreasca un copil, insa barbatul refuza din teama ca astfel isi va pierde menirea sacra, de Creator: "Noi nu suntem o pereche din aceasta lume (...). Destinul nostru nu se implineste aici pe pamant. Noi ne-am cunoscut numai in dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct" . Cand Ileana se interneaza intr-o clinica (pentru a scapa de sarcina), Mavrodin retraieste destinul lui Faust - omul care si-a vandut sufletul Diavolului si a carui iubita (Margareta) isi omorase copilul. Peste catva timp, Ileana dispare fara urma (probabil, in moarte). Mavrodin incearca sa reinvie timpul iubirii, scriind un roman intitulat "Nunta in cer", dar acesta nu mai seamana cu paradisul pierdut. Cei doi barbati intruchipeaza doua ipostaze ale masculinitatii : de o parte orgoliul artistului iresponsabil, iubitor de libertate si insetat de iubire, de cealalta – frivolitatea mondena a afaceristului de succes, incapabil de un angajament sentimental serios. Diferenta dintre cele doua iubiri este evidenta : cea dintre Ileana si Mavrodin este mai intensa si o depaseste calitativ pe cea dintre Lena si Hasnas, ceea ce se remarca si la nivelul expresivitatii relatarilor : limbajul lui Mavrodin este mai ‘’literar’’, pe cand cel al lui Hasnas este mai ‘’primitiv’’, saracacios in elemente artistice. Singurul personaj feminin, Ileana – Lena este o figura distanta, misterioasa si derutanta, stapanita de o magie erotica tulburatoare.
6. O calatorie prin Bucurestiul anilor ‘30
Unele dintre cele mai frumoase pagini ale romanului sunt cele in care Ileana si Mavrodin se plimba pe strazile Bucurestiului : ‘’Sunt atatea noante de vanat si cenusiu pe anumite strazi, si trapul cailor de la trasura rasuna atat de clar pe caldaram, incat ti se strange inima la gandul ca insulele acestea de malancolie si tacere vor pieri intr-o zi…’’. Clădiri în stil cubist, restaurante, zona Cercului Militar, Cişmigiul, toate acestea sunt spaţii străbătute de cuplul Ileana – Mavrodin în lungile lor peregrinări, lăsându-se când învăluiţi de clarobscurul nocturn, când invadaţi de strălucirea reclamelor luminoase de pe firul arterelor citadine. Bulevardul Take Ionescu, Calea Victoriei, Bulevardul Brătianu, cu a lor geometrie perfectă invită la luciditate şi raţiune. Cei doi strabat un teritoriu vast, cu atât de multe repere încât ar putea reconstitui o hartă completă a Bucureştiului interbelic: Cotroceni, Foişorul de Foc, Piaţa Pache Protopopescu, Oborul, Spitalul Militar, malul Dâmboviţei, Fabricile Lemaître şi ’’bariera’’, simbol al marginii, dincolo de care se întinde spaţiul nedeterminat al câmpiei. În aceste locuri Mavrodin peregrinează cuprins de o inexplicabilă melancolie. 4
‚,Dorinţa de anulare a distanţei ce-i desparte pe cei doi este mai bine observată în spaţiile călătoriei: gara şi trenul. Gara de Nord este fie un loc al separării, fie al schimbării unghiului de percepţie a lumii, căci îndreaptă privirea spre planul depărtării.’’ (Andreei Răsuceanu, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, Bucureşti: Humanitas, 2013)
7. Consideratii despre roman si autorul sau
„Nuntă în cer” este un roman deosebit, prin trăirea intensă, de către personajelenarator, a unor experienţe de iubire definitorii, filtrate în planul conştiinţei. Autenticitatea faptelor, prin care autorul încearcă să micşoreze distanţa dintre realitate şi ficţiune, este susţinută de relatarea la persoana întâi, de confesiune, autoanaliza lucidă, retrospecţie şi introspecţie, fiind întărită de caracterul de metaroman (roman despre roman) al cărţii. Mircea Eliade creează, prin „Nuntă în cer”, unul dintre cele mai reuşite romane de dragoste din literatura română, un roman al experienţei şi autenticităţii, al trăirii intense a sentimentului erotic ca experienţă definitorie. Iluzia realităţii este întreţinută de confesiunile şi biografiile celor doi naratori, care nu bănuiesc la începutul relatării lor că au trăit dragostea perfectă cu aceeaşi femeie, la distanţă în timp, dragoste pe care amândoi au pierdut-o, tragic şi ireversibil. Despre Eliade si romanul ‘’Nunta in cer’’, criticul Paul Cernat scrie in lucrarea ‘’Mircea Eliade, o captivitate şi două evadări prin literatură’’ (realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale” , Universitatea din Bucureşti) : ‘’ scriind Nuntă în cer, (Eliade) îşi reintegrează armonic latura feminină, melancolică şi „moldovenească” a personalităţii sale deliberat scindate (romanul are un pronunţat aer turghenievian, ca la Ibrăileanu sau Sadoveanu...), prin metafizica autohtonă a eroinei sale ce întruchipează Legea firii în măsura în care domnişoara Christina întruchipa Fărădelegea. Şi, nu în ultimul rând, prin celebrarea atmosferei unui Bucureşti intim şi crepuscular, a cărui fantasmă nostalgică nu va înceta să-l bântuie în anii exilului’’. Prin simplitatea sa, fără prea multe incursiuni lirice, fără prea multă filizofie, ‘’Nuntă în cer’’ erste aproape de sufletul cititorului. Prozatorul, traducătorul şi criticul literar interbelic Octav Şuluţiu (1909 – 1949) scrie in “Romania literară” : ,,Mircea Eliade şi-a salvat de două ori literatura, prin inteligenţă: şi în cazul “Maitreyi”, şi în acela al “Nunţii în cer”. Un alt autor uşor ar fi putut cădea în banalitate, sau în dulceag şi ieftin sentimentalism. Mircea Eliade însă, prin observaţiile inteligente, prin analiza lucidă pe care o face sentimentelor, depăşeste într-o oarecare măsură nivelul de vulgaritate pe care-l capătă orice poveste de dragoste pusă pe hârtie. ”
5