Vertebroplastia Și Cifoplastia Sunt Proceduri de Creștere Vertebrală Minim Invazive Care Implică Injectarea Percutană Cu Ciment În Corpul Vertebral [PDF]

Zitiervorschau

Vertebroplastia și cifoplastia sunt proceduri de creștere vertebrală minim invazive care implică injectarea percutană cu ciment în corpul vertebral. În general, majoritatea sunt efectuate pentru fracturi vertebrale simptomatice care nu reușesc un management conservator. Augmentarea este, de asemenea, frecventă pentru fracturi neoplastice simptomatice, mietastază osteolitică, neoplasm simptomatic sau tumoră vasculară. Definiția eșecului managementului conservativ este variabilă, dar, în general, se consideră că a apărut atunci când durerea persistă la un nivel care compromite grav mobilitatea pacientului sau activitățile de viață zilnică, în ciuda unui proces terapeutic rezonabil de terapie analgezică. sau dacă o astfel de terapie produce efecte secundare inacceptabile. cum ar fi sedarea excesivă sau confuzia de la nivelul analgeziei necesare pentru menținerea durerii la un nivel tolerabil Studiile controlate randomizate au produs suficiente date pentru a sprijini utilizarea atât a vertebroplastiei, cât și a cifoplastiei la pacienții selectați cu atenție, care nu reușesc un tratament conservator și au dureri severe. și handicap de osteoporotic sau fracturi vertebrale legate de neoplasm . Aceste studii au totuși limitări, iar alte studii continuă să evalueze siguranța și eficacitatea augmentării vertebrale. Până când nu sunt disponibile alte date, o selecție atentă continuă a pacienților, combinată cu o tehnică minuțioasă, va ajuta practicienii să atingă niveluri ridicate de siguranță și eficacitate, deoarece integrează augumentarea vertebrală în armamentarium lor de proceduri pentru gestionarea durerii. 7.1 Procedurile Vertebroplastia implică introducerea unui ac percutanat în corpul vertebral și injectarea de ciment direct în vertebră (Fig. 7.1). Cifoplastia implică o etapă suplimentară în care se creează o entuziasm în corpul vertebral prin umflarea unui tampon cu balon. După dezafectare și retragerea tamponului cu balon, cimentul este injectat în cavitatea creată (Fig. 7.2). Preferința operatorului dictează în general alegerea vertebroplastiei sau cifoplastiei. Date recente sugerează că nu există nicio diferență în rezultatele durerii și dizabilității sau complicații simptomatice între vertebroplastie și cifoplasie pentru fracturile asteoporotice . 7.2 Indicații Vertebroplastia sau cifoplastia pot fi indicate pentru tratamentul fracturilor simptomatice osteoporotice ale corpului vertebral care sunt refractare la gestionarea conservatoare sau pentru tratamentul corpurilor vertebrale simptomatice slăbite sau fracturate din cauza neoplaziei, de asemenea refractare la managementul conservator. 7.3 Contraindicații Aceste proceduri au mai multe contraindicații absolute: • Alergie cunoscută la cimentul osos • Tulburare de sângerare ireversibilă • Incapacitatea de a tolera în condiții de siguranță sedarea sau anestezia generală, din perspectivă cardiorespiratorie Infecție activă, în special infecția coloanei vertebrale

• Mielepatie compresivă rezultată din retropulsia fracturii 



Alte afecțiuni sunt contraindicații rélstive. Pacienții cu aceste afecțiuni prezintă un risc mai mare de comaplicații, iar procedurile sunt cel mai bine efectuate de operatori cu experiență Augmentare vertebrală cervicală sau toracică înaltă (T-T4) Vertebră plana sau aproape plana Distrugerea tumorală marcată a pereților corpului vertebral

• Vizualizare slabă a structurilor osoase pe fluoroscopie din cauza osteopeniei marcate sau a distrugerii tumorii Întreruperea completă a cortexului corpului vertebral posterior • Retropulsia cortexul corpului vertebral posterior și stenoza canalului asociată Extinderea tumorii prin corpul vertebral posterior și în spațiul epidural 7.4 Pregătirea preprocedurală Obiectivul antrenamentului preprocedural este de a selecta pacienții care ar putea beneficia de tratament și de a se contesta pentru contraindicații. Decizia de tratament trebuie să se bazeze pe factori din istorie și examinarea fizică, precum și investigațiile adecvate. 7.4.2 Investigații Investigațiile preliminare de laborator de bază ar trebui să depisteze coagulopatia, infecția sistemică și anomalia metabolică semnificativă. Preferința operatorului și caracteristicile pacientului dictează în general dacă testele suplimentare, cum ar fi analiza urinei. Înainte de procedură se efectuează electrocardiograma (ECG) sau radiografia toracică. * Imagistica coloanei vertebrale trebuie efectuată la toți pacienții. Scopul imaginii este de a identifica nivelul fracturii, de a evalua acuitatea fracturii, de a identifica potențiale provocări tehnice și de a ajuta la planificarea procedurală. Deși radiografiile sunt cele mai frecvente imagini inițiale efectuate, acestea sunt limitate în identificarea calității sau a fracturii indicelui, iar pentru fracturile nedeclinate RMN este investigația la alegere și ar trebui obținută dacă nu există contraindicații. Recuperarea inversiunii de tau scurt (STIR) sau secvențele ponderate T2 saturate de grăsime sunt ideale pentru identificarea edemului de măduvă osoasă patologic, care este prezent în fracturile vertebrale recente. Mai mult, dacă nu există o fractură recentă, RMN poate identifica un generator alternativ de durere, cum ar fi compromiterea canalului spinal și / sau compresia măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase. Dacă există o contraindicație pentru RMN sau la pacienții care pot să nu poată tolera examinarea din cauza durerii severe, scanarea nucleară a scintigrafiei osoase cu tomografie computerizată cu emisie de fotoni unici (SPECT) este testul de alegere. SPECT permite o bună localizare anatomică a localizării fracturii și poate prezice un răspuns clinic pozitiv la augmentarea vertebrală. CT sunt adesea complementare RMN și pot fi deosebit de utile pentru planificarea preprocedurală în anumite contexte, cum ar fi evaluarea integrității cortexului corpului vertebral posterior (Fig. 7.4). Această evaluare este mai importantă pentru fracturile vertebrale legate de cancer. de asemenea, va ajuta la definirea gradului de seleroză tumorală, ceea ce crește dificultatea tehnică a procedurii

7.5 Tehnică 7.5.1 Pregătirea procedurii • Confirmați identitatea și consimțământul pacientului conform practicilor și proceselor spitalului local. Imagistica preprocedurală disponibilă în sala de proceduri facilitează corelarea rapidă pentru a se asigura că nivelurile vertebrale corecte sunt tratate. Ghidarea imagistică este necesară Preferința operatorului dictează utilizarea ghidajului fluoroscopic sau CT. Avantajele ghidajului fluoroscopic includ poziționarea și reglarea acului în timp real și injectarea cimentului sub viziune fluoroscopică directă. Avantajele ghidării CT includ detaliile osului anatomic și ale țesuturilor moi înconjurătoare, care facilitează planificarea precisă a traiectoriei acului Majoritatea operatorilor folosesc ghidaj fluoroscopic pentru toracică. și vertebroplastie lombară Este necesară analgezie. În majoritatea cazurilor, vertebroplastia poate fi efectuată sub anestezie locală și sedare conștientă moderată sau îngrijire anestezică monitorizată. Anestezia generală poate fi necesară pentru pacienții cu cerințe analgezice narcotice semnificative sau pentru cei care nu sunt capabili să tolereze poziționarea predispusă sau oblică. Ar trebui să se efectueze ECG continuu, pulsoximetrie și monitorizarea tensiunii arteriale. Utilizați instrucțiunile standard pentru spălarea operatorului și a asistentului, halate sterile, măști și mănuși pentru a minimiza riscul de infecție. Pregătiți pielea în mod steril și acoperiți în mod adecvat Administrarea profilaxiei antibiotice intravenoase utilizând fie cefazolin (1-2 g), fie clindamicină (600 mg, dacă există o alergie la penicilină). • Rotiți intensificatorul de imagine (II) într-o poziție AP reală și, dacă utilizați fluoroscopie biplană, aliniați pediculii într-o poziție laterală adevărată (Fig. 7.5). 7.5.2 Plasarea acului Aduceți pediculele în secțiunea mijlocie a corpului vertebral prin ajustarea angulației cranio-caudale. Decideți fie pentru o vizualizare AP pentru planificarea traiectoriei acului, fie pentru o vizualizare finală („în josul butoiului”). Vizualizarea „în josul butoiului” necesită o rotație oblică ipsilaterală II pentru a plasa traiectoria acului și traiectoria razelor X paralel acul apare ca un punct terminat. Alternativ, o vedere oblică, între punctele de vedere AP și „în josul barilului”, este adesea satisfăcătoare. Decideți o traiectorie a acului transpedicular sau parapedicular (Fig. 7.6). trece prin întreaga lungime a pediculului în corpul vertebral. Această cale intraosoasă protejează structurile neuronale și vasculare adiacente, dar poate limita capacitatea de a atinge poziția vârfului acului de linie mediană. Traiectoria parapediculară pătrunde în peretele lateral al pediculului și, prin urmare, este adesea mai ușor să obțineți poziția vârfului acului liniei medii cu un singur ac. Așezați un ac spinal cu calibru 22 pe poziția de intrare țintă și anesteziați periostul (Fig. 7.7). Așezați acul vertebroplastiei de-a lungul aceleiași traiectorii și asigurați-vă că traiectul planificat al acului rămâne superior cortexului inferior și lateral față de cortexul medial al pediculului pentru a preveni pătrunderea acului în foramenul neuronal sau canalul spinal. Acest lucru este deosebit de important până când se obține un acces sigur în corpul vertebral (Fig. 7.8). În cele din urmă, fie o abordare unipediculară sau bipediculară este utilizată pentru a atinge poziția finală a vârfului acului în treimea anterioară a corpului vertebral (Fig. 7.9).