Variante Bac [PDF]

Zitiervorschau

Subiect I - Varianta 01

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte, Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheată între maluri, Pune streşinelor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu! (Vasile Alecsandri, Gerul) Cerințe: 1. Selectează două cuvinte care aparţin câmpului semantic al iernii. 2. Precizează rolul semnelor de punctuaţie din prima strofă. 3. Transcrie un vers care conţine o locuţiune verbală, folosită cu efecte expresive. 4. Menţionează două teme/motive literare, prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric in textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. 7. Motivează plasarea în poziţie iniţială, în fiecare catren, a substantivului gerul. 8. Comentează, în 6-10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustrează una dintre caracteristicele limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 01

Rezolvare: 1. Gerul, promoroacă, înghețat, gheață. 2. Punctul și virgula(“;”) - marchează o pauză în vorbire, pauza fiind mai scurtă decât cea impusă de punct și mai lungă decât cea impusă de virgulă. 3. Transcrierea unei locuțiuni verbale din poezie: “Să ne-aducă viu aminte de ale verii înfloriri.” 4. Două teme/motive literare, prezente în poezie: motivul iernii, motivul gerului. 5. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază prezența eului liric în textul dat: Pronumele personal de persoana a II a singular: “tu”, verbul la imperativ: ”vin”, construcția exclamativă : ”Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu” ; mărcile eului liric în acest vers sunt: pronumele personal “eu”(pers I, nr. sg.) și verbul de persoana I “poarte”. 6. Figura de stil dominantă în prima strofă este personificarea. Personificarea este figura de stil prin intermediul căreia se atribuie însușiri omenești unor elemente ale naturii. Gerul apare astfel personificat în prima strofă. El prezintă trăsături caracteristice pasiunii și dinamismului bărbătești, fiind”aspru și sălbatic”. Prin contrast lunca apare feminizată și pasivă: ”Lunca zace-n amorțire. ”Incleștarea acestor forțe ale naturii, aerul și pământul amintește de o uniune nupțială, tragică prin moartea miresei. Personificarea sugerează moartea naturii în anotimpul rece. 7. Substantivul “gerul” apare în poziție inițială la începutul fiecărei strofe deoarece reprezintă motivul central al poeziei. Repetarea acestui termen este în consonanță cu tema textului și titlul poeziei. 8. Poezia “Gerul” de Vasile Alecsandri este un pastel. Ea face parte din seria pastelurilor închinate anotimpului alb (iarna, viscolul, miezul iernii, la gura sobei) și are toate notele caracteristice ale speciei literare pe care o ilustrează . Fiind un pastel și implicit, o operă lirică, se observă și aici faptul că poetul iși exprimă direct propriile trăiri în strânsă legatură cu aspectele descrise . Ultima strofă a poeziei completează imaginea gerului. Personificarea “Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare / Ce se întrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pen are”, ilustrează intensitatea acestuia. Invocația ”O! tu, gerule năprasnic, vin’ îndeamnă calul meu / Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu” scoate în evidență apropierea îndrăgostitului de ger care devine părtaș al sentimentelor sale. Întreaga strofă se caracterizează prin dinamism, partea de vorbire predominantă fiind verbul: ”dă aripi”, ”scoțănd “, “vin “, ”îndeamnă”, “să mă poarte”. 9. Una dintre caracteristicile limbajului poetic este expresivitatea. Poetul foloșeste o multitudine de figuri de stil printre care amintim: epitetele “aspru și sălbatic”, comparații” ca pe o mireasă moartă”, personificarea: “Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri”.

Subiect I - Varianta 02

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Pe coastele Calabrei* vaporu-naintează În unda luminoasă ce noaptea fosforează*; El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin, Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin. În dreapta, pe-ntuneric, se-nalţă-un negru munte, Vulcanul bătrân Etna cu lava stinsă-n frunte; Sehastru ce cunoaşte al globului mister, El pare că din sânu-i azvârle stele-n cer. În stânga e Carybda* sălbatică, stâncie. Din zare se întinde o punte argintie Pe care se îndreaptă vaporul legănat, Ce calcă orizonul cu stele semănat. Dorm valurile mării sub atmosfera caldă. În baie azurie Sicilia se scaldă; Şi-n umbră călătorul, ţintind ochii spre mal, Aspiră-al Syracusei* parfum oriental. (Vasile Alecsandri, Pe coastele Calabrei) * Calabria – regiune a Italiei meridionale * fosforează – (înv.) luminează în întuneric, manifestă fenomenul de fosforescenţă * Carybda – monstru acvatic care trăia pe o stâncă din strâmtoarea Messina; înghiţea uriaşe cantităţi de apă şi, odată cu ea, tot ceea ce plutea în apropiere * Syracusa – port pe coasta răsăriteană a Siciliei Cerințe: 1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor mister şi parfum. 2. Precizează rolul cratimei din structura „stele-n cer”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a călca. 4. Menţionează două cuvinte din textul dat, a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2, precizându-le forma literară actuală. 5. Transcrie un fragment de vers/ un vers în care apare o imagine vizuală. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. 7. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Motivează, cu ajutorul a două argumente, prezenţa descrierii în poezia citată.

Subiect I - Varianta 02

Rezolvare: 1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: Mister = taină , secret ; Parfum = aromă, iz 2. Precizarea rolului cratimei în structura: ”stele-n cer” Cratima are rolul de a marca lipsa vocalei “I” şi rostirea într-o singură silabă a două părţi de vorbire din două cuvinte diferite. De asemenea, la nivel prozodic, rolul ei este de a menţine ritmul şi măsura poeziei. 3. Două expresii / locuţiuni care conţin verbul “a călca”: “a călca strâmb”, “a călca pe urmele cuiva”, “a călca în picioare”, etc. 4. Două cuvinte din text a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2: orizonul - orizontul; fosforează - luminează 5. Transcrierea unui vers sau fragment de vers în care apare o imagine vizuală: “Unda luminoasă”, “punte argintie”, “Baie azurie” etc. 6. În strofa a doua apare epitetul personificator ”bătrân” prin care se sugerează vechimea vulcanului Etna. Aceeaşi idee este exprimată şi de compararea vulcanului cu un “sehastru ce cunoaşte al globului mister”. 7. Fiind un text poetic descriptiv, un pastel, titlul concentrează în el tabloul, prezentând traseul vaporului pe mare şi localizându-l. De asemenea încă din titlu se promite descrirea unui loc exotic, fascinant. 8. Ultima strofă a poeziei “Pe coastele Calabrei “ de Vasile Alecsandri prezintă imaginea Siciliei înconjurată de valurile mării. Cromatica tabloului este sugerată de epitetul “azurie”şi de personificarea “Dorm valurile mării sub atmosfera caldă”. Imaginile vizuale se împletesc cu o imagine olfactivă: ”Aspiră-al Syracusei parfum oriental.” Tabloul prezentat transmite o stare de linişte, de echilibru. Prezenţa călătorului în mijlocul acestui tablou întăreşte această impresie. Versurile au rimă împerecheată, iar măsura este de 14 silabe. 9. În text apare descrierea deoarece predomină imaginile vizuale: ”În unda luminoasă ce noaptea fosforează”, “în dreapta pe întuneric se-nalţă -un negru munte”; o altă particularitate este frecvenţa substantivelor: ”sehastru”, “Vulcan” dar şi a adjectivelor: “sălbatică”, “stâncie” etc.

Subiect I - Varianta 04

Scrie, pe foaia de examen, raspunsul la fiecare dintre urmatoarele cerinte, cu privire la textul de mai jos: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Catre tarmul dimpotriva se întind, se prelungesc, S-ale valurilor mândre generatii spumegate Zidul vechi al manastirei în cadenta îl izbesc. Dintr-o pestera, din râpa, noaptea iese, ma-mpresoara: De pe muche, de pe stânca, chipuri negre se cobor; Muschiul zidului se misca... pântre iarba se strecoara O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nalucirei: un mormânt se desvaleste, O fantoma-ncoronata din el iese... o zaresc... Iese... vine catre tarmuri... sta... în preajma ei priveste... Râul înapoi se trage... muntii vârful îsi clatesc. Ascultati...! marea fantoma face semn... da o porunca... Ostiri, taberi fara numar împrejuru-i înviez... Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stânca-n stânca, Transilvania-l aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute Si puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuti mari, fapte cumplite îti sunt tie cunoscute, Cine oar’ poate se fie omul care te-a-ngrozit? [...] (Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia)

Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparțin câmpului semantic al naturii. 2. Precizează rolul punctelor de suspensie din strofa a patra. 3. Scrie două expresii/ locuțiuni care conțin cuvântul ceas. 4. Menționează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conțin imagini artistice diferite. 6. Explică semnificația unei figuri de stil identificate în strofa a doua. 7. Motivează alternanța verbelor la prezent, din partea inițială, cu cele de perfect compus, din partea finală a textului. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidențierea relației dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 04

Rezolvare: 1. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: iarba, râul, munţii ,stânca, râpa, etc. 2. Rolul punctelor de suspensie din strofa a patra: Punctele de suspensie din strofa a patra exprimă intensitatea emoţiei în faţa fantomei. 3. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul “ceas”: “a se da de ceasul morţii”, “a merge ceas”, a-I suna cuiva ceasul”. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: natura, istoria. 5. Două imagini artistice diferite: ”Dintr-o pesteră din râpa noaptea iese”, imagine vizuală; “Glasul ei se-ntinde creşte; generaţii spumegate / (…) în cadenţă îl izbesc”, imagini auditive. 6. Semnificaţia unei figuri de stil din strofa a doua: Enumeraţia din strofa a doua :”De pe muche, de pe stâncă chipuri negre se cobor” - redă in mod gradat venirea nopţii, urmată de apariţia fantomelor. 7. Verbele din prima strofă sunt la prezent deoarece poetul descrie un colţ din natura în mijlocul căreia se află. În ultima strofă verbele la perfect compus: ”ai fost”,”ai privit”, evocă anii de glorie din istoria românilor, la care Oltul a fost martor. 8. În ultima strofă a poeziei apare invocaţia retorică “Oltule,care ai fost martur vitejiilor trecute” . Râul apare personificat, sugestive în acest sens fiind formele verbale şi pronominale de persoana a doua singular: ”Îţi sunt ţie cunoscute “sau “p-a ta margine ai privit”. Oltul devine interlocutorul poetului. Interogaţia retorică :”Cine oar’poate sa fie omul care te-a îngrozit? ”creează o stare de tensiune pregătind apariţia fantomei încoronate a lui Mircea cel Bătrân. 9. Una dintre caracteristicile limbajului poetic este expresivitatea. În textul dat expresivitatea se realizează, la nivel fonetic, prin succesiunea armonioasă a sunetelor în frazarea poetică (eufonie); alături de asonanţă –figură sonoră ce denumeşte repetarea sub accent a unei vocale unice, de pildă “U” în versul ”ale turnurilor umbre peste unde stau culcate “ -, aceasta imprimă un ritm vibrant ce serveşte tonalităţii solemne a unui mesaj de factură patriotică.

Subiect I - Varianta 05

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Şi pentru nori, aceste flamuri sure Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc Din miazănoapte către răsărituri, Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc Şi pentru ploi şi pentru greul vânt Şi pentru zile şi nopţi şi pentru stele Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi Şi pentru pacea cântecelor mele Pentru izvor şi pentru vii şi stâni Şi ce e dincolo de oseminte Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi Şi bucuria-aducerii-aminte Pentru zăpezi şi crini şi pelicani Şi busuioc şi fluturi şi uitare Şi pentru amintiri îţi mulţumesc Şi pentru ziua mea de-nmormântare Şi pentru anotimpuri, luni şi ani, Pentru făclii şi spaime şi lumină, Pentru veşmintele de sărbători În vatra asta stinsă şi străină. (Ioan Alexandru, Mulţumire)

Cerințe: 1. Scrie două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului luni. 2. Precizează rolul cratimei din structura „să-ţi mulţumesc”. 3. Transcrie un vers care conţine doi termeni derivaţi cu prefixe. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 7. Motivează folosirea repeată a cuvântului „şi” la începutul versurilor. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a patra, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

Subiect I - Varianta 05

Rezolvare: 1. Relaţia de omonimie a cuvântului “luni” poate fi ilustrată prin următoarele exemple: • Luni voi pleca din localitate. • Am stat două luni în Germania. 2. Cratima a fost utilizată pentru a marca lipsa vocalei ”I’’ din structura “să-ţi multumesc”şi rostirea într-o singură silabă a două cuvinte diferite. 3. Un vers care conţine doi termeni derivaţi cu prefixe: ”Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi” 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: timpul, cântecul, pruncii, amintirile, norii. 5. Mărci ale eului liric in text: • verbe de persoana I: “să mulţumesc”; • pronume de persoana a II-a : “îţi” 6. În prima strofă norii sunt numiţi metaforic ”flamuri sure”. Se sugerează astfel mişcarea lrilor or dar şi cromatica pe care o sugerează. 7. Folosirea repetată a cuvântului “şi “la începutul versurilor are rolul de a sugera o enumerare, o aglomerare de motive care explică atitudinea de mulţumire a eului liric. 8. În strofa a patra atitudinea de mulţumire a poetului se îndreaptă spre elementele care simbolizează puritatea: zăpezi, crini, pelicani, toate fiind albe. Imaginea vizuală realiizată printr-o enumeraţie este completată de una olfactivă, aceea a busuiocului. Poetul îşi exprimă mulţumirea pentru tot ceea ce înseamnă viaţa, uitare, amintiri. De asemenea nu uită să mulţumească şi pentru ”ziua mea de înmormântare.” Adresarea directă este marcată de folosirea persoanei a doua singular “îţi”. Poetul se simte privilegiat pentru că i s-a dat cel mai frumos dar, viaţa. 9. Titlul poeziei, “Mulţumire”, semnifică recunostinţa poetului pentru toate lucrurile dăruite de Dumnezeu, de la felul în care este structurată lumea fizică , până la aspectele cele mai contradictorii ale propriului destin. Cuvântul “mulţumire” are sens dublu aici: pe lângă idea de gratitudine, sugerează sentimentul împăcării cu sine.

Subiect I - Varianta 07

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet, Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii, Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii, Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nclină, şi-n urmă iarăşi vin la loc, Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome, Împrăştie în aer danţul acesta ritmic de fantome, Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele Zvârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vântul plecat a deşteptat un cânt, Şi-nvoalte* mâneci horbotate* se-ntind uşoare să salute Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute, Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pân’ la pământ.[...] Aşa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri, Despodobiţi de-atâtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii, Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii, zarzării şi prunii, Banalii pomi din faţa casei, ce-i ştiu de-atâtea primăveri. (Dimitrie Anghel, Balul pomilor) * învoalte, adj. – rotunjite, pline, umflate, înfoiate * horbotate, adj. – dantelate Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al pomilor. 2. Precizează rolul cratimei şi al apostrofului, din structura „s-au înclinat pân’ la pământ”. 3. Transcrie doi termeni derivaţi cu prefix. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini artistice diferite. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. 7. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Motivează, cu ajutorul a două argumente, prezenţa descrierii în poezia citată.

Subiect I - Varianta 07 Rezolvare: 1. Două cuvinte care aparțin câmpului semantic al pomilor: ”caișii, zarzării și prunii”. 2. Rolul cratimei și al apostrofului din structura: “s-au închinat pân’ la pamant” Cratima are rolul de a marca rostirea într-o singură silabă a două cuvinte diferite. Apostroful (‘)- notează căderea accidentală a sunetului “a”; este folosit pentru păstrarea măsurii și a ritmului. 3. Doi termeni derivați cu prefix: “Înveșmântați;” “s-a prefăcut” 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: pomii, luna, dansul, vântul. 5. Două structuri / fragmente de vers care conțin imagini artistice diferite: O imagine vizuală: “Caișii, zarzării și prunii / înveșmântați în haine albe”. O imagine auditiva: ”Pe gura scorburilor vântul plecat a deșteptat un cânt …” 6. Semnificația unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei: Enumerația “ Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome…” se referă la frumusețea pomilor înfloriți. 7. Semnificatia titlului poeziei: Titlul poeziei, “ Balul pomilor” , exprimă sub formă metaforică înflorirea pomilor fructiferi “pe pajiștea din fața casei”. Arborii poartă veșminte de sărbătoare asemănătoare celor purtate de oameni la baluri. Florile lor bogate sunt în tonuri de alb și roz , emanând “dulci arome”. Din sfera semantică a balului fac parte elemente precum : “menuet”, “dant”, “cavaleri” , “orchestra “ , “reverente”. 8. Poezia “Balul pomilor” de Dimitrie Anghel este structurată în 5 catrene, are rimă îmbrățisată, (rimează versul 1cu 4 și versul 2 cu 3) iar măsura versurilor este de 17-18 silabe. Ultima strofă a poeziei transmite ideea frumuseții trecătoare a pomilor pe care venirea primăverii ii transforma din “banalii pomi din fața casei” în “albii cavaleri” poleiți de “luciul lunii”. Chiar dacă acum ei apar în toată splendoarea, mâine, “caișii, zarzării și prunii ”, redevin “ce-au fost de-a pururi”, adică, pomi obișnuiți. Mesajul poetic se conturează printr-o serie de figuri de stil precum: inversiunea “luciul lunii”, enumerația “caișii, zarzării și prunii”, etc. 9. Motivarea prezenței descrierii în fragmentul citat: -Unul dintre argumente este prezența a numeroase substantive în defavoarea verbelor, semn că avem de-a face nu cu un tablou dinamic, ci unul descriptiv. -Alt argument este abundența adjectivelor cu rol de epitete și a imaginilor artistice care conturează tabloul fermecător al înfloririi pomilor.

Subiect I - Varianta 08

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Stihuri, zburaţi acum din mâna mea Şi şchiopătaţi în aerul cu floare, Ca păsările mici de catifea Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare. Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi, Ca frunzele-aurite, pentru moarte. Pustnicii tineri, trişti şi delicaţi, Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte. Stihuri de suflet, dintre spini culese, Îndurerate-n spic şi rădăcini, Pătrundeţi, înţelese şi neînţelese, În suflete de prieteni şi străini. Şi semănaţi, cu noaptea ce vă naşte, Sfială şi-ndoieli unde-ţi cădea, Că Cel-ce-ştie, însă nu cunoaşte, Varsă-ntuneric alb cu mâna mea. (Tudor Arghezi, Epigraf*) *epigraf, s.n. – citat semnificativ aşezat la începutul unei cărţi, al unui capitol; scurtă inscripţie de pe faţada unui edificiu, monument, carte etc. Cerințe: 1. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a semăna. 2. Precizează rolul virgulelor din structura „Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul suflet. 4. Transcrie un vers care conţine doi termeni aflaţi în relaţie de antonimie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. 7. Evidenţiază o valoare expresivă a întrebuinţării verbelor la imperativ în textul dat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, prima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături, caracterul de artă poetică al textului dat.

Subiect I - Varianta 08 Rezolvare: 1. Două enunțuri care ilustrează polisemia verbului “a semăna”: • Țăranul a semănat grâul. • Copilul seamănă cu tătăl său. 2. Rolul virgulelor în structura : ”Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi,”: Prima virgulă se pune după substantivul în vocativ, iar cea de-a doua desparte termenii unei enumerații. 3. Două expresii/ locuțiuni care conțin cuvântul “suflet “: • A aștepta cu sufletul la gură expr. a aștepta cu mare nerăbdare; • A se băga în sufletul cuiva expr. a). a se face cu insistență remarcat de cineva. b). a copleși pe cineva cu dovezi de simpatie sau dragoste (interesată). 4. Transcrierea unui vers care conține doi termeni aflați în relație de antonimie: “Pătrundeţi, înţelese şi neînţelese,” 5. Două mărci lexico-gramaticale ale eului liric în textul dat: • Verbele de persoana a II-a, plural: ”zburați”, “porniți” • Adejectivul pronominal ”mea”, persoana I, sg. 6. Stihurile sunt personificate,sugestivă în acest sens fiind adresarea directă, dar și folosirea verbelor la imperativ: “Porniți”, ”vă scuturați”. Prin această figură de stil este redat atașamentul poetului față de cuvinte. 7. Formele de imperativ ale verbelor redau relația de comunicare directă a poetului cu stihurile. Poezia este un monolog adresat. Stihurile sunt personificate și pot exprima adevăruri nebănuite. 8. Poezia “Epigraf “ de Tudor Arghezi este compusă din 2 catrene și un octet(o strofa de 8 versuri). Rima poeziei este încrucișată(rimează versul 1 cu 3 și 2 cu 4), iar măsura versurilor este de 9-10 silabe. În prima strofă a poeziei apar verbe la imperativ :”Stihuri, zburaţi acum din mâna mea / Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,”.Tonul pe care se adresează poetul stihurilor este unul tandru, familiar. Versurile sunt comparate cu ”păsările mici de catifea / Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare.” Ideea exprimată în aceste versuri este aceea că, în timp, orice creație se desprinde din mâna creatorului ei și devine independentă. 9. Poezia “Epigraf” de Tudor Arghezi are ca temă relația dintre autor și opera. Stihurile sunt comparate cu stihurile “mici, de catifea”, dar și cu ”frunzele aurite pentu moarte. ”Opera se naște în urma unui proces de sublimare a durerii și aparține nu doar creatorului ci și celor care o receptează: ”Pătrundeți înțelese și neînțelese/ În suflete de prieteni și străini”. Versurile sunt marcate de sensibilitate, ele pot pătrunde atât în sufletul celor care le înțeleg dar și ale celor care nu cunosc foarte bine opera creatorului lor.

Subiect I - Varianta 10 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Toate Cuvintele mele sunt stricate Şi s-au îmbătat. Le vezi? Au căzut, s-au sculat. Au vrut să alerge şi să se joace, Dar beţia le-a prăvălit încoace. Nu mai ştiu ce spun şi îs Bolnave de râs. S-au stricat cuvintele mele! Umblă prin mocirle cu stele De cositor După un mărţişor, Şi-ar voi să culeagă roade Fâstâcite şi neroade Din sălcii nici verzi. Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi, Să nu le mai spuie agale Buzele tale, Să nu le mai cânte cumva Vocea ta Şi pe cobză deştele. Huleşte-le! (Tudor Arghezi, Cuvinte stricate) Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al vorbirii. 2. Precizează rolul cratimei din structura „Şi-ar voi”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul râs. 4. Menţionează două cuvinte din textul dat, a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2, precizându-le forma literară actuală. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Exemplifică două imagini artistice diferite din text. 7. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 8. Comentează, în 6 – 10 rânduri, ideea/ o idee poetică identificată în textul dat. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 10 Rezolvare: 1. Două cuvinte din text care aparțin câmpului semantic al “vorbirii”: “Cuvintele”, “buzele”. 2. Două consecințe ale utilizării cratimei în versul: ”Să asculte-ndemnul” În enunțul dat , cratima marchează rostirea împreună a două cuvinte și ajustează măsura versurilor. 3. Transcrierea unui vers care conține doi termeni aflați în relație de antonimie: “Le vezi? Au căzut , s-au sculat” 4. Forma literară a două cuvinte din text care pot fi considerate abateri de la norma literară: Îs = sunt “să nu…spuie” = să nu spună 5. Două mărci lexico-gramaticale ale eului liric : - Adjectivul pronominal posesiv ”mele” - Pronumele personal”mi”,de persoana I,sg. 6. Două imagini artistice diferite din text: “Umblă prin mocirle cu stele/ De cositor” - imagine vizuală; “Să nu le mai cânte cumva/ Vocea ta” - imagine auditivă 7.Semnificația titlului: Titlul poeziei “Cuvinte stricate” este alcătuit dintr-un substantiv și un adjectiv utilizat cu rol de epitet, al cărui sens ar putea fi ”bolnave”. Ceea ce sugerează titlul în relație cu textul poeziei date este capacitatea cuvintelor de a exprima altceva decât în mod obișnuit. Poetul le atribuie însușiri umane prin intermediul personificării pentru a demonstra că ele pot pătrunde și în zone inaccesibile. 8 Cea de-a doua strofă a poeziei exprimă dorința eului liric de a crea și totodată răzvrătirea sa în faţa neputinţei de a-şi găsi cuvintele. Poezia impresionează prin abundența imaginilor artistice formate din îmbinări surprinzătoare ale cuvintelor prin tehnica specific argheziană, estetica urâtului „umblă prin mocirle de stele”, „Fâstâcite şi neroade”. Exclamaţia din primul vers al strofei indică prezenţa unui eu liric dezamăgit de creaţia sa „s-au stricat cuvintele mele”. 9. Una dintre caracteristicile limbajului poetic este expresivitatea. Expresivitatea argheziană a revoluționat în literatura română idea de liric. În primul rând apelând la tehnica ingambementului, refuzul versificației clasice, anunță un discurs poetic neconvențional , validat de utilizarea elementelor lexicale și registrul popular ca de pildă: ”îs”, “destele”, “prăvălit”, din sfera nonliterarului sau a registrului familiar: “Le vezi?” Metafora(“beția”, “stricate”, “bolnave de râs”) este extrem de pesonală și creatoare de noi sensuri , datorită polisemiei.

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte*. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut, Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui aur am băut. Păsările negre suie în apus, Ca frunza bolnavă-a carpenului sur Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus, Foile-n azur. Cine vrea să plângă, cine să jelească Vie să asculte-ndemnul ne-nţeles, Şi cu ochii-n facla plopilor cerească Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes. (Tudor Arghezi, Niciodată toamna) *brocart, brocarturi, s.n. – ţesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte obţinute prin derivare cu prefix. 2. Precizează două consecinţe ale utilizării cratimei în structura „să asculte-ndemnul”. 3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului vin. 4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale cromatice. 5. Precizează valoarea expresivă a utilizării verbului a fi la timpul perfect simplu. 6. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 7. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. 8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături existente în text, apartenenţa acestuia la direcţia modernistă/ la modernism.

Subiect I - Varianta 11

Rezolvare: 1. Două cuvinte obținute prin derivare cu prefixe: “desfrunzește”, “îngroape”. 2. Cratima marchează rostirea împreună a două cuvinte diferite, verbul predicativ și substantivul cu funcție de complement direct. De asemenea cratima notează dispariția vocalei “î” și ajută la păstrarea măsurii versului. 3. Două enunțuri care ilustrează omonimia cuvântului “vin”: • Vin cu voi ân excursie. • La acest magazin se vinde un vin roșu de calitate. 4. Imagini vizuale cromatice: “ţărmu-albastru-al râului de soare,”; “Păsările negre”. 5. Folosirea verbului “a fi” la perfect simplu are ca efect sublinierea specificului unei toamne anume, în sensul frumuseții. Această toamnă este deosebită pentru eul liric prin raportare la alte toamne, raportare realizată cu ajutorul adverbului “niciodată”. 6. Două teme/motive literare prezente în poezie: natura, timpul. 7. Epitetul personificator ”bolnavă” asociat substantivului “frunză” sugerează venirea toamnei, care transformă natura, o face să pară devitalizată. 8. Titlul poeziei “Niciodată,toamna” își clarifică înțelesul în primul vers al poeziei. Elementele naturii sunt marcate de schimbările specific anotimpului toamna. Astfel, șesul e “palid, îngălbenit”, “păsările negre suie in apus“ iar culoarea plopilor amintește de o faclă .Omul este chemat să vie să asculte – ndemnul neînțeles care cheamă la consonanță(armonie) cu natura. 9. Apartenenţa la modernism este motivată de tematica poeziei, de crizele existenţiale, condiţia efemeră a condiţiei umane, sentimentul nostalgic al apropierii morţii. În cazul lui Arghezi, un rol important în configurarea modernismului operei sale îl are modul particular de folosire a limbajului, cât şi structura aleatorie a textului etc.

Subiect I - Varianta 13

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi! Ţi-aş fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn de umbră-n depărtare? Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul cel dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas? (Tudor Arghezi, De-abia plecaseşi) *molatic, adj. – moale, lent, lin, domol, unduios Cerințe: 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul semn. 2. Menţionează două motive pentru care s-a utilizat cratima în structura „Pân-ai pierit”. 3. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul umbră să aibă sens conotativ. 4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers al căror sens implică antiteza. 5. Explică valoarea expresivă a folosirii interogaţiei retorice în ultima strofă. 6. Menţionează două teme/ motive literare din poezia citată. 7. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

Subiect I - Varianta 13

Rezolvare: 1. Două expresii/ locuțiuni care conțin cuvântul “semn ”: • “A da un semn de viață” = a se manifesta, a-și v adi existența, a face să se audă noutăți despre sine. • “A sta sub semnul a ceva” =sub egida, sub auspiciile cuiva(sau a ceva). 2. Cratima este folosita pentru a se evita hiatul si pentru a se respecta masura versului. 3. Din cauza suferintei a ajuns o umbră de om. 4.Transcrierea unui vers care contine doi termeni aflati in antiteza: “Voiam sa pleci , voiam si sa ramai” 5. Interogaţia retorică din ultima strofă transmite cititorului lupta ce se dă în sufletul poetului intre glasul inimii care o vrea inapoi pe fiinta iubita “de ce-ai plecat?”si glasul orgoliului ranit ”De ce-ai mai fi ramas?” 6.Doua teme/motive literare din poezia citata: Tema iubirii neimplinite,motivul plecarii. 7.Doua marci lexico-gramaticale ale eului liric: -verbe de persoana I:”am rugat”, “voiam” -propozitii exclamative:”Nu te-ai uitat o data inapoi”. 8. Ultima strofa se realizeaza in intregime pe baza antitezei între glasul inimii (cel neauzit) şi glasul minţii eului liric (gândul cel dintâi). Indecizia din sufletul poetului este redată în special în primul şi ultimul vers „Voiam să pleci, voiam să şi rămâi/ [...]/ De ce-ai plecat?de ce-ai mai fi rămas?”. Retorismul întrebării din finalul strofei adânceşte sentimentul melancoliei dată de regretul eului liric în faţa deciziei sale de a renunţa la iubire. 9. Titlul poeziei, constituit dintr-o locutiune adverbială „de-abia”, lângă care este plasat un verb la timpul mai mult ca perfect (timp specific unei acţiuni trecute şi demult încheiate), subliniază durerea încă puternică din sufletul poetului. De asemenea, persoana a II-a a verbului sugerează reproşul eului liric la adresa iubitei, cuprins in forma unui monolog adresat din poezie.

Subiect I - Varianta 14

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Plâns de cobe pe la geamuri se opri, Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; „I-auzi corbii” ─ mi-am zis singur... şi-am oftat; Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. Ca şi zarea, gândul meu se înnegri... Şi de lume tot mai singur, mai barbar, Trist cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. (George Bacovia, Gri) * cobe, s.f. – fiinţă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire Cerințe: 1. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului vatră. 2. Prezintă rolul liniei de pauză în textul poetic dat. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul gând. 4. Transcrie două cuvinte/ structuri care aparţin câmpului semantic al iernii. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 7. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poetic.

Subiect I - Varianta 14

Rezolvare: 1. Două enunțuri care ilustrează polisemia cuvântului “vatră”: • Soldatul a fost lăsat la vatră. • Focul arde în vatră . 2. Linia de pauză desparte construcția incidentă de restul enunțului. 3. Două expresii / locuțiuni care conțin cuvântul “gând”: A-și pune ceva în gând, a avea de gând, gând la gând. 4. Două cuvinte / structuri care aparțin câmpului semantic al “iernii “: “ ninge” ; “zarea grea de plumb” 5. Două mărci lexico-gramaticale ale eului liric în textul dat: Pronume de persoana I, formă neaccentuată: ”mi” Adjectivul pronominal posesiv: ”meu”. 6. Două teme / motive literare prezente în poezie: - tema naturii, tema singurătății. 7. Semnificația a două figuri de stil extrase din text: "Plumb de iarna “este o metaforă a apăsării, a stării de tulburare pe care o trăiește poetul. Epitetul cromatic “gri” asociat verbului “a ninge “alterează culoarea zăpezii. Acest epitet este sugestiv pentru stările interioare ale eului liric. 8. Poetul realizează o corespondență între planul exterior al naturii și cel interior, folosindu-se de o comparație: ”ca și zarea, gândul meu se înnegri...” Epitetele „de plumb ”și „gri ’’conturează un univers apăsător care amplifică sentimentul de singurătate. Culoarea, de obicei albă a zăpezii capătă nuanțe întunecate. Strofa are o structură asemănătoare cu prima, ceea ce ne îndreptățește să evidențiem caracterul simetric al poeziei. 9. Titlul poeziei "Gri" este în relaţie evidentă cu întreaga poezie, sugerând o stare generală de apăsare, de tristeţe, de monotonie; această stare este dată de sensurile cuvântului, de culoarea pe care o reprezintă. Este o repetare obsesivă a ideii exprimate în "Plumb", dar şi în toată lirica bacoviană .

Subiect I - Varianta 15

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă – un imens rotund – Vâslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontul, diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Chemări de dispariţie mă sorb, Pe când, se-ntoarce-acelaşi corb, Tăind orizontul, diametral. (George Bacovia, Amurg de iarnă) Cerințe: 1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor sumbru şi încet. 2. Explică utilizarea cratimei în structura „se-ntoarce-acelaşi”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul a tăia. 4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. 5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. 7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism.

Subiect I - Varianta 15 Rezolvare: 1. Sinonime pentru cuvintele: Sumbru = întunecat, mohorât Încet = domol, greoi 2. Cratima se folosește pentru că se rostesc împreună două cuvinte; se evită hiatul și se respectă măsura versului. 3. Două expresii / locuțiuni care conțin cuvântul ”a tăia “: "A tăia frunză la câini”; “A tăia calea “; “A tăia vorba cuiva”. 4. Două fragmente de vers care conțin imagini vizuale: “Câmpia albă -un imens rotund”; “Copacii rari și ninși par de cristal” 5. Două teme / motive literare, prezente în textul dat: Temele sunt natura și moartea. 6. Epitetul metaforic ”de metal “, sugerează o materie durificată, rigidă. 7. Pastelul realizat este expresia unei stări interioare. Viziunea poetică prezintă o materie transformată în metal și mineral, sugestivă fiind comparația ”Copacii rari și ninși par de cristal”. Senzația de gol este redată în versul “Chemări de dispariție mă sorb”. Spațiul este străbătut de tensiuni simbolizate de mișcarea corbului. Ultimul vers conține refrenul operei. Sentimentul de neliniște este amplificat și de nerespectarea ritmului în versul-refren. 8. Titlul poeziei redă esența tabloului descris. Elementele cadrului-exterior sunt reduse la minimum: câmpia albă, copacii rari și ninși și corbul care traversează tabloul. Acest pastel este expresia unei stări interioare. Descrierea creează impresia de vid, de gol. 9. Poezia se încadrează în simbolism datorită următoarelor aspecte: - prin sugestia muzicală, prin simbolismul sonor al vocalelor “a”și “u” și prin versul-refren: ”Tăind orizontul diametral” - În al doilea rând, poezia se bazează pe sugestie și pe simetrie.

Subiect I - Varianta 16

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru... Vibrau scântei de vis... noian de negru, Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse, şi ploua... Negru, numai noian de negru... (George Bacovia, Negru) * noian, s.n. – cantitate, volum mare din ceva; nemărginire * mangal, s.n. – cărbune uşor, sfărâmicios Cerințe: 1. Precizează sensul din context al cuvintelor profund şi parfum. 2. Motivează întrebuinţarea liniei de pauză în al doilea vers din strofa a doua. 3. Alcătuieşte un enunţ cu sensul denotativ al cuvântului scânteie. 4. Transcrie doi termeni aparţinând câmpului semantic dominant în poezie. 5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a textului citat. 7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezente în textul citat.

Subiect I - Varianta 16 Rezolvare: 1. Sensul cuvintelor din text: Profund = intens, puternic ; Parfum = miros. 2. Linia de pauză marchează o pauză, trecerea spre alta idee. 3. De la chibrit a sărit o scânteie și i-a ars fusta. 4. Patru termeni care aparțin câmpului semantic dominant al poeziei: “sicrie negre”, “veșminte funerare”, “pene arse”, ”carbonizat, amorul fumega”. 5. Două teme / motive literare prezente în poezie: tema naturii și tema morții. 6. Repetiția epitetului “negru” are ca efect sugerarea morții, starea poetului fiind de anxietate. 7. Motivul central al strofei este amorul. Poetul pare a fi supraviețuit unei experienţe de coşmar care ar fi putut avea loc în vis. Iubirea a murit de curând, pentru că este prezent verbul „fumegă, ceea ce ar însemna că arderea nu s-a produs de mult. I se asociază „parfumul de pene arse”, cădere şi moarte. Focul şi ploaia, prezente în text, sunt ambele elemente ce duc la dezagregare. Reluarea în ultimul vers a metaforei „noian de negru” duce cu gândul la un sfârşit de lume material şi sufletesc. 8. Adjectivul „negru” reprezintă un simbol des întâlnit în poezia bacoviană. Acesta sugerează prin repetarea obsedantă, ideea morţii prezentă în toate elementele din jur. 9. Dorința simboliștilor era aceea de a nu numi în mod direct stări sau sentimente, ci de a le sugera prin intermediul simbolului. Astfel, în această poezie, ideea morţii este sugerată prin dezagregarea materiei („noian de negru”, „carbonizate flori”) sau prin sfârşitul iubirii.

Subiect I - Varianta 17

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: – Adio, pică frunza Şi-i galbenă ca tine, – Rămâi, şi nu mai plânge, Şi uită-mă pe mine. Şi s-a pornit iubita Şi s-a pierdut în zare – Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare... – Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică, Şi spune-mi de ce-i toamnă Şi frunza de ce pică... (George Bacovia, Pastel) Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al toamnei. 2. Precizează un rol al utilizării cratimei în structura „Şi-i galbenă”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul frunză. 4. Transcrie câte o structură/ un fragment de vers ce conţine o imagine auditivă, respectiv, o imagine vizuală. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică rolul întrebuinţării frecvente a punctelor de suspensie şi a liniilor de pauză, în textul poeziei citate. 7. Comentează, în 6 – 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 9. Motivează apartenenţa textului dat la simbolism, prin prezentarea a două trăsături existente în text.

Subiect I - Varianta 17

Rezolvare: 1. Două cuvinte care aparțin câmpului semantic al “toamnei”: ”frunza”, “galbenă”, “pică”. 2. Cratima contribuie la evitarea hiatului și la respectarea măsurii versului. 3. Două expresii / locuțiuni care conțin cuvântul ”frunză”: “A tăia frunză la caini”; “Câtă frunză, câtă iarbă”. 4. O structura / un fragment de vers care conține o imagine auditivă, respectiv o imagine vizuală: ”Adio, pică frunza”- imagine vizuală; “Chemam în aiurare”- imagine auditivă. 5. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiaza prezența eului liric: “mă” - pronume personal de persoana I, sg; “chemam “- verb, persoana I, sg. 6. Punctele de suspensie și liniile de pauza sacadează discursul. Acesta este lipsit de cursivitate deoarece transmite o stare de anxietate a eului liric. 7. În strofa a doua se realizează o corespondență între frunza care pică și iubita care s-a pierdut în zare. Îndrăgostitul este prada disperării, idee sugerată prin intermediul imaginii auditive: ”chemam în aiurare “. Imaginile vizuale configurează un univers devastat de toamna, anotimp al golului, al depresiei dar și al morții. Catrenul creează ambiguitate deoarece nu este sugerată vreo legatură între dispariția iubitei și “golul toamnei “. Măsura versurilor este de 7 silabe și rima semi-încrucișată (rimează versurile 2 cu 4). 8. Deși intitulată “Pastel”, poezia bacoviană, se constituie mai degrabă într-o descriere a trăirilor poetului (un decor interior) pe fundalul unei toamne agonizante care pustiește natura. 9. Poezia se încadrează în simbolism prin prezența următoarelor caracteristici: • Tematica (pierderea iubirii); • Utilizarea simbolului; • Repetarea unor cuvinte sau sintagme.

Subiect I - Varianta 18 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Da, plouă cum n-am mai văzut... Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plânsul tălăngii când plouă! Şi ce enervare pe gând! Ce zi primitivă de tină! O bòlnavă fată vecină Răcneşte la ploaie, râzând... Oh, plânsul tălăngii când plouă! Da, plouă... şi sună umil Ca tot ce-i iubire şi ură – Cu-o muzică tristă, de gură, Pe-aproape s-aude-un copil. Oh, plânsul tălăngii când plouă! Ce basme tălăngile spun! Ce lume-aşa goală de vise! ...Şi cum să nu plângi în abise, Da, cum să nu mori şi nebun? Oh, plânsul tălăngii când plouă! (George Bacovia, Plouă) * talangă, tălăngi, s.f. – clopot care se atârnă la gâtul vitelor; sunetul produs de un astfel de clopot * şură, şuri, s.f. – construcţie anexă pe lângă o gospodărie rurală pentru unelte sau vite * tină, s.f. – noroi * abis, abisuri, s.n. – prăpastie adâncă, genune Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al ploii. 2. Precizează rolul punctelor de suspensie din prima strofă. 3. Alcătuieşte două enunţuri, pentru a ilustra omonimia cuvântului mai. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 7. Precizează rolul versului „Oh, plânsul tălăngii când plouă!” în poezia citată. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a treia, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 18 Rezolvare: 1. Două cuvinte care aparțin câmpului semantic al ploii : "tină”, “plâns”. 2. Punctele de suspensie redau o pauză mai mare, care corespunde tensiunii interioare a eului liric. 3. Două enunțuri care ilustrează omonimia cuvântului ”mai” • M-am născut in mai. • Nu te mai cred. 4. Două teme / motive prezente în poezie: motivul ploii și motivul tălăngii. 5. Două mărci lexico-gramaticale ale eului liric în textul dat: Verbul la persoana I, singular: “n-am mai vazut” Pronumele personal de persoana I, singular, foma neaccentuată: “mi”. 6. În prima strofă a poeziei apare epitetul personificator “adormite” prin care se sugerează tonalitatea sunetului de talangă. În context acest epitet redă o anumită monotonie, amorțeală. 7. Versul “Oh, plânsul tălăngii când plouă” reprezintă refrenul poeziei. Reluarea acestui vers izolat după fiecare catren, amplifică starea de angoasă a eului liric. 8. În strofa a treia a poeziei este reluat motivul ploii. Punctele de suspensie sunt expresia unei stări tensionate. Imaginile auditive și cele vizuale redau un univers agresat de ploaie. Aceasta devine simbolul anonimatului, al urâtului și al bolii. Ploaia ii creează poetului un sentiment de deznădejde. Strofa este scrisă într-un limbaj obișnuit cu alăturări care frizează vorbirea neîngrijită: ”muzică tristă, de gură”. Versurile au măsura de 8-9 silabe, iar rima este îmbrățișată. 9. Poezia se încadrează în simbolism și una dintre caracteristicile limbajului este sugestia. Astfel poetul conturează un peisaj exterior dominat de ploaie care reprezintă de fapt starea lui interioară. Interjecția “oh” și sintagmele “enervare pe gând” “sună umil” și “lume așa goală de vise sugerează sentimental vidului interior pe care îl trăiește poetul și care este amplificat de ploaia abundentă.

Subiect I - Varianta 19

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu tristele becuri cu pală lumină – Când sună arama în noaptea deplină, Sunt solitarul pustiilor pieţe. Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra. Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie; Pălind în tăcere şi-n paralizie, – Sunt solitarul pustiilor pieţe... (George Bacovia, Pălind) * hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor triste şi pală. 2. Explică rolul utilizării cratimei în structura „şi-n paralizie”. 3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele rază şi umbră să aibă sens conotativ. 4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. 5. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 9. Motivează, prin explicarea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism.

Subiect I - Varianta 19 Rezolvare: 1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: • Triste = singuratice, melancolice • Pală = ştearsă, palidă 2. Cratima marchează rostirea în aceeaşi silabă a două cuvinte: conjunctiva “şi“ şi prepoziţia “în“. De asemenea, dispare vocala “I” din necesitatea păstrării măsurii versului şi a evitării hiatului. 3. Enuţuri în care cuvintele “rază” şi “umbră “ să fie folosite cu sens conotativ (figurat): • În suflet i-a pătruns o rază de speranţă. • A ajuns o umbră dupa boală. 4. Două structuri / fragmente de vers care conţin imagini vizuale: “Tristele becuri cu pală lumină”; “Pustiilor pieţe”. 5. Semnificaţia a două figuri de stil extrase din prima strofă a poeziei: Epitetul “tristele” asociat substantivului “becuri” realizează corespondenţa între planul exterior şi starea interioară a poetului. În aceeaşi strofă apare refrenul ”Sunt solitarul pustiilor pieţe” care sintetizează starea de singurătate a poetului. 6. Două mărci lexico-gramaticale ale eului liric în textul dat: Verbul de persoana I, sg: ”sunt”; Pronumele personal de persoana I, sg:”mi”. 7. În cea de-a treia strofă a poeziei versul ”sunt solitarul pustiilor pieţe”, se repetă amplificând sentimentul de singurătate al poetului. Ideeea de singurătate este susţinută şi de epitetul “pustiilor “ asociat substantivului “pieţe”. Acestea devin spaţii închise în care au loc spectacole stranii: ”Cu jocuri de umbră ce dau nebunie / Pălind în tăcere şi-n paralizie”. Repetiţia primului vers în finalul strofei subliniază obsesia singurătăţii. Cele patru versuri au rima îmbrăţisată. 8. Titlul poeziei este un verb la gerunziu -”Pălind”.Acest mod verbal indică o acţiune continuă, de durată. Sensul verbului, în context, ar putea fi “a se usca”. Este sugerată permanentizarea sentimentului de singurătate, care, devine încet-încet, nebunie:”Tovarăş mi-i râsul hidos şi cu umbra”. 9. Poezia se încadrează în simbolism datorită prezenţei următoarelor caracteristici: a) muzicalitatea realizată prin repetitive. În fiecare dintre cele trei catrene care alcătuiesc poezia primul şi ultimul vers sunt identice; b) decorul macabru, dezolant reprezentat de “pustiile pieţe”, “becurile cu pală lumină”, “câinii pribegi prin canale”.

Subiect I - Varianta 20

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Ţi-am împletit suprema cunună de tristeţe, Să te înalţi mai gravă în cadrul tău de-azur Iar seara să-ţi umbrească înalta frumuseţe Şi astfel întregită să-atingi Acordul-Pur. Dar dacă-încumetarea ta şovăie şi seara Descinde friguroasă în inimă şi gând Iar, umedă, pe frunte apasă greu tiara,* Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând Spre malurile unde de mult îmbrăţişarea Aşteaptă să te-adoarmă aşa cum tu desmierzi, Aşteaptă infinită şi limpede ca marea Să te cununi cu somnul şi-n unde să te pierzi. (Ion Barbu, Ţi-am împletit...) * tiară, tiare, s.f. – coroană purtată de către regi, papă, formată din trei coroane suprapuse Cerințe: 1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor cunună şi gravă. 2. Explică rolul utilizării virgulelor în versul „Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul inimă. 4. Ilustrează, prin alcătuirea a două enunţuri, omonimia cuvântului unde. 5. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini artistice vizuale. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. 7. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 8. Menţionează două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. 9. Ilustreazǎ una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 20 Rezolvare: 1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: Cunună = coroană; Gravă = solemnă, sobră 2. Virgulele utilizate în construcţia „Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând”, delimitează sintagma în vocativ de restul enunţului. 3. Două expresii / locuţiuni care conţin cuvântul “inima”: • “Din toată inima”; • “A pune la inima”. 4. Două enunţuri care ilustrează omonimia cuvântului “unde”: Undele apei sunt limpezi. Unde pleci în vacanţă ? 5. Două structuri fragmente de vers care conţin imagini vizuale: “Ţi-am împletit suprema cunună”; “Seara să-ţi umbrească înalta frumuseţe”. 6. Explicarea unei figure de stil din strofa a doua a poeziei: Prin intermediul personificării „slăvită Soră" sau „încumetarea ta şovăie" se atribuie însuşiri umane elementelor naturii; fiecare cuvânt amplifică imaginea măreţiei tabloului etc. 7. Titlul poeziei este alcătuit dintr-un verb la timpul perfect compus: ”Ti-am împletit”. Acesta surprinde măreţia naturii, omagiată prin sintagma „Ţi-am împletit...", evident, o supremă cunună de tristeţe", iar punctele de suspensie marchează grafic o pauză în vorbire, având ca scop reflexia receptorului; imaginile artistice sunt impresionante prin simplitate . 8. Două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat: Poezia se încadrează în lirismul de tip subiectiv, deoarece este o confesiune a eului liric în ipostaza îndrăgostitului. Apar mărci ale eului liric, cum sunt formele verbale de persoana I ”am împletit”, dar şi formele verbale şi pronominale de persoana a doua: ”să te cununi”. 9. Una dintre caracteristicile limbajului poetic este expresivitatea. În poezie apar figuri de stil precum: epitete ”suprema”, „de tristeţe”, metafore ”Acordul –Pur”, comparaţia „limpede ca marea” etc.

Subiect I - Varianta 22

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără număr, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie. Oştiri de nori aleargă… ─ Ce surdă simpatie, Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă? Aţi prefăcut în domuri de argint natura moartă Şi-aţi pus în peisagiu un nou fior de viaţă, Voi, blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceaţă!... Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare, Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare, Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite, Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite… Cad fulgii şovăielnici, aşa cum în poveste Cad stropi de piatră scumpă, uşor şi leneş, peste Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă. ─ Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă, Ţinuturi ale minţii, lăsaţi să vă-mpresoare, Lăsaţi să cadă-ntruna din neaua altui soare, Ce veşnic braţul ritmic al timpului aruncă…[…] (Ion Barbu, Fulgii) Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim pentru sensurile din text ale cuvintelor scumpă şi aruncă. 2. Motivează utilizarea cratimei în structura „să vă-mpresoare”. 3. Transcrie un vers care conţine o locuţiune adjectivală folosită cu efecte expresive. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din prima secvenţă (versurile 1 - 9). 7. Exprimă-ţi opinia despre rolul utilizării persoanei a II-a în discursul liric. 8. Comentează, în 6 – 10 rânduri, ideea/ o idee poetică identificată în textul dat. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezente în textul dat.

Subiect I - Varianta 22

Rezolvare: 1. Sinonime pentru sensurile din text ale cuvintelor: Scumpă =preţioasă; Aruncă =azvârle. 2. Cratima este folosită pentru a marca dispariţia sunetului “I”, în vederea păstrării măsurii versului. 3. Un vers care conţine o locuţiune adjectivală folosită cu efecte expressive: “Al dealurilor prinse de-o crustă argintie”. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: Tema naturii şi tema trecerii ireversibile a timpului; Motive: motivul norilor, plumbului, morţii, sufletului. 5. Mărcile lexico-gramaticale prin care eul liric este prezent în text sunt formele pronominale de persoana I singular „meu” şi de persoana a II-a plural” voi”. Sunt utilizate forme verbale de persoana a II-a plural „lăsaţi”,” aţi prefăcut”, „aţi pus”. Apare adresarea directă a eului liric, caracterul confesiv al operei, poetul îşi transmite în mod direct gândurile şi sentimentele prin intermediul imaginilor artistice şi al figurilor de stil. 6. Prin intermediul inversiunii „albul umăr” eul liric evidenţiază ipostaza cromatică a elementului naturii, reliefând puritatea acestuia şi contribuind la descrierea peisajului hibernal. Personificarea „oştiri de nori” aleargă contribuie la conturarea unei imagini vizuale plastice, prin care se atribuie calităţi umane unui element al naturii, bazându-se pe rapiditatea mişcării. 7. Rolul utilizării persoanei a II-a în discursul liric evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat şi de interogaţiile retorice prezente în text. Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. 8. Strofa finală conţine o descriere a naturii realizată cu ajutorul imaginilor vizuale construite pe baza unei simetrii sintactice: cad fulgii, cad stropi. Atmosfera conturată este una de basm, privitorul admiră un ţinut mirific, idealizat. Finalul strofei conţine o adresare directă, către cititor, a ipostazei lirice a gânditorului, prin care acesta este îndemnat să îşi asume cu superioritate destinul; acest fapt este sugerat de metafora” ţinuturi ale minţi”i. Simbolul soarelui trimite înspre ideea de cunoaştere absolută. Metafora finală:” braţul ritmic al timpului” accentuează ideea de trecere ireversibilă a timpului, de ciclicitate, de asumare superioară a existenţei umane ca fiind o parte componentă din marele mister. 9. Expresivitatea e dată de capacitatea limbajului poetic de a exprima, într-o manieră plastică, idei cu maximă încărcătură afectivă; aceasta se realizează prin figuri de stil, imagini artistice, sintaxa poetică, topică, punctuaţie şi prozodie. Expresivitatea limbajului este dată de bogăţia imaginilor artistice, de ornamentaţia stilistică, de utilizarea unui limbaj elevat, încărcat de sugestii şi materialitate.

Subiect I - Varianta 23 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Din culmea unde mai presus de nor Doar gheaţa îşi sculptează diamantul, Te prăvăleai, gigant clocotitor, Cât zarea-ntins, haotic ca neantul. În jurul tău, frânturi de stâncă, lut, Cadavre ale florei uriaşe Monumentau un ne-nturnat* trecut… Şi nicăieri în goana pătimaşe Refluxul liniştit nu locuia Cu lumea lui năvalnicele ape… Dar anii au trecut… Din matca ta, Prea strâmtă-atunci, ai dispărut aproape. Oglindă călătoare, cer mobil, Te-ai încadrat într-o uşoară spumă Şi-ţi porţi acum cristalul tău steril Spre-a mărilor îndepărtată brumă. Dar murmurul, acord eternizat, Neîncetat mărirea ta o plânge; Şi-ntregul tău trecut, pietrificat, În unda potolită se răsfrânge. (Ion Barbu, Râul) * ne-nturnat, adj. – neîntors (înapoi), nerevenit Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor neîncetat şi potolită. 2. Motivează întrebuinţarea punctelor de suspensie în cea de a doua strofă. 3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului aproape. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează valoarea expresivă a utilizării adjectivului mobil în versurile: „Oglindă călătoare, cer mobil/ Te-ai încadrat într-o uşoară spumă”. 6. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în penultima strofă a textului. 7. Precizează două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, prima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustreazǎ una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 23 Rezolvare: 1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: Neîncetat = mereu; Potolită = liniştită. 2. Punctele de suspensie marchează o pauză în cursul vorbirii. Aici, apar între două propoziţii deoarece trece de la o propoziţie care prezintă un peisaj static, nemişcat, la alta care conţine elemente de mişcare. 3. Două enunţuri care ilustrează polisemia cuvântului ”aproape”: Stau aproape de şcoală. Fiecare om trebuie să-şi iubească aproapele. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: Motivul râului, motivul muntelui; motivul eternei curgeri a timpului. 5. Adjectivul „mobil” este folosit de poet pentru ca împreună cu substantivul „cer” să creeze o atmosferă a râului care oglindeşte, în apele sale, cerul. 6. Explicarea a două figuri de stil care apar în penultima strofă a poeziei: Prin intermediul personificării:” murea prin seară strada” se asociază o trăsătură specifică umană, cea a morţii, cu liniştea care inundă spaţiul uman odată cu apariţia serii. Imaginea plastică reliefează lipsa motricitatii, trecerea într-o stare meditativă, de conştientizare şi asumare superioară a faptelor acumulate de-a lungul zilei ca simbol al faptelor realizate de-a lungul vieţii. Epitetul plasat într-o inversiune:” înnoptate tristeţi” scoate în evidenţă termenul plasat în poziţie iniţială. Sensul conotativ al epitetului reliefează starea de melancolie, de angoasă, de meditaţie profundă asupra existenţei umane. 7. Subiectivitatea se manifestă în textul dat prin adresare directă, prin pronume personal şi adjectiv pronominal la persoana a II a singular: “te (prăvăleai)” , “te-ai încadrat”,” mărirea ta”, “întregul tău trecut”. 8. În prima strofă poetul descrie peisajul montan de unde izvorăşte râul. Această culme este situată undeva sus, “mai presus de nor”, unde stăpâna este doar gheaţa diamantină. Din acest peisaj alb, încremenit , izvorăşte haotic râul ca lava unui vulcan , într –o prăvălire impresionantă. Acest “gigant clocotitor”, care va fi viitorul râu , nu are încă albie, nu e aşezat în drumul său spre mare. E doar avânt spre cer care se pravăleşte spre neant şi necunoscut. 9. În general, ca orice poezie a lui Ion Barbu, şi textul de mai sus îl îndeamnă pe cititor la reflexivitate asupra călătoriei prin viaţa a două suflete care nu se mai pot armoniza şi care s-au înstrăinat definitiv.

Subiect I - Varianta 24 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: O, lume, lume! Aş vrea să te cuprind întreagă În piept, Dogorâtor Să te topesc în sângele meu cald Cu tot ce ai: Cu munţii tăi, Cu râsul tău, Cu picurii de rouă, Cu multele, Nenumăratele fecioare cari păşesc Cutremurate-n clipa asta De-un dor. Pe minunatul tău pământ, Cu cerul tău, Cu tot ce plânge-n tine-aş vrea Să le topesc în trupul meu Şi strop cu strop Din inimă Ca dintr-o cupă Să-mi beau apoi eu însumi sângele bogat Şi surâzând Să pier Gustându-te o dată din belşug Ameţitoare Şi largă mare de minuni: O, lume! (Lucian Blaga, Lume!) Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2. Motivează folosirea virgulelor din primul vers. 3. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul inimă să fie folosit cu sens conotativ. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două particularităţi prozodice ale textului. 6. Comentează valenţele expresive ale utilizării verbului la modul conjunctiv, în textul dat. 7. Explică rolul expresiv al adjectivului pronominal de întărire însumi din versul „Să-mi beau apoi eu însumi sângele bogat”. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, semnificaţia amplei enumeraţii din text, prin evidenţierea relaţiei cu ideea poetică. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 24 Rezolvare: 1. “munţii” , “picurii de rouă”, “cer”. 2. Prima virgulă este plasată după o interjecţie admirativă , a doua izolează două substantive în vocativ de restul enunţului. 3. El este inima oricărei petreceri. 4. Motivul lumii, dorului, cerului. 5. Fiind un text de factură modernistă, remarcăm faptul că versurile sunt inegale, măsura acestora variază de la 2 la 12 silabe, iar a doua particularitate constă în faptul că e utilizat versul alb (Versul alb este un concept parțial sinonim cu versul liber, desemnând orice vers care nu se supune nici unui fel de restricții privind ritmul (sau piciorul metric) sau rima. Versul alb poate avea însă picior metric, fiind varianta mediană, intermediară dintre versul obișnuit și cel liber) 6. Verbele la conjunctiv, precum să topesc, să beau, să pier, surprind o acţiune dorită cu ardoare de eul liric, dar încă neîmplinită. 7. Rolul adjectivului pronominal de întărire însumi este de a marca dorinţa eului liric, aceea de renaştere din propria fiinţă. Adjectivul "accentuează imaginea metaforică de regăsire a sevei originare, care îngemănează umanul cu spiritul superior al naturii. 8. Semnificaţia amplei enumeraţii prezente în text este de evidenţiere a principalelor elemente care compun spaţiul natural, spaţiu care emană vitalismul necesar fiinţei firave a omului pentru atingerea absolutului. Apar elemente ale cadrului terestru munţii, ale cadrului cosmic cerul, elemente concrete rouă, dar şi elemente abstracte cu tot ce plânge în tine, reuşind să cuprindă astfel întreaga sferă a universului înconjurător. Scopul final, este de a evidenţia frumuseţea care poate fi regăsită permanent în jurul nostru; poate fi înţeles ca un elogiu adus lumii întregi. 9. Cea mai importanta caracteristica a limbajului poetic este, în această poezie, sugestia. Poetul sugerează într-o formă de mare expresivitate artistică, concepţia sa despre cunoaşterea luciferică prin poezie. Poetul nu încearcă să înteleagă misterele lumii ci să le adâncească prin iubire nesfârşită. Atitudinea abordată de eul liric este de asumare, în plan superior, a frumuseţii, de regăsirea a liniştii şi purităţii primordiale. Puternicul vitalism resimţit prin folosirea verbelor, face ca fiinţa lirică să se transforme, să se metamorfozeze pentru a putea duce cu sine minunile universului.

Subiect I - Varianta 25

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Iubeşti – când urciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti – când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti – când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură şi lavă pătrunsă de lună. (Lucian Blaga, Iubire) Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire. 2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe. 3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua. 6. Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor în textul dat. 7. Explică semnificaţia titlului în relaţie cu textul citat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 25

Rezolvare: 1. Se deşteaptă = se trezeşte; Simţire = sentiment. 2. Linia de pauză utilizată la începutul primului vers din fiecare strofă încercuieşte adverbul „atunci” şi marchează o definire a ceea ce întelege poetul prin „a iubi”. 3. Două cuvinte / structuri folosite în text cu sens conotativ (figurat); icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: motivul toamnei, motivul inimii. 5. Prin intermediul comparaţiei: „ca-n rana străvechiului copac” se sugerează atingerea sevei esenţiale a fiinţei; capacitatea de a ajunge la adevărul primordial, făcând apel la lucrurile care aparţin universului. Durerea devine o cale de accedere spre adevărul suprem, spre esenţa fiinţei. Epitetul cromatic „verde copac”, plasat într-o inversiune, accentuează rolul fundamental al culorii, simbol al vigorii universale, al regenerării naturii, dar şi al fiinţei umane. 6. În discursul liric, rolul utilizării persoanei a II-a evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat prin verbele plasate în poziţie iniţială. Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. Se observă tendinţa de generalizare, iubirea este o componentă fundamentală a sufletului oricărui om. 7. Titlul poeziei „Iubire” nu denumeşte sentimentul de dragoste, ci un concept filozofic foarte des întalnit în opera poetică a lui Blaga. Cunoaşterea prin iubire îmbogăţeşte universul cu mistere pe care nu le dezvăluie, ci le accentuează, îmbogăţind în acelaşi timp şi spiritualitatea umană. 8. Strofa finală are rol conclusiv, fiind pusă aceasta sub semnul iubirii, ca act fundamental de accedere la misterele universale. Metafora odihnă, furtună îţi este, surprinde stările contradictorii care pot coexista în fiecare om. Iubirea, valoare supremă a omului, este aproape de acesta atât în momentele de puternică frământare lăuntrică, cât şi atunci când simte nevoia acută de reflexivitate, de întoarcere spre sine. Ideea este reluată în versul final, care conţine o metaforă lavă pătrunsă de lună, metaforă care reliefează îmbinarea pasiunii ardente cu melancolia, coexistenţa trăirilor aparent antagonice într-un singur trup, dar care duc spre acelaşi drum final, cel al iubirii. 9. Expresivitatea poeziei lui Lucian Blaga reiese în primul rând din construcţia identică a celor cinci strofe. Fiecare strofă în parte reprezintă o definiţie a iubirii, precedată de verbul la modul indicativ ,timpul prezent, persoana I, singular: ”iubesti”. Poetul foloseşte în fiecare strofă, o serie de metafore extrem de sugestive: iubirea e „ulciorul de aramă”, „suavă icoana”, „bălaiul surâs al comorii”, dar şi „lava pătrunsă de lună”.

Subiect I - Varianta 26

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe coastă-n vreji de nouri creşte luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui ţi-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-ngheţat. Numai marginea subţire-a lunii ar mai fi aşa de rece – de-aş putea să i-o sărut – ca buza ta. Îmi eşti aproape. Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape. (Lucian Blaga, Înfrigurare) Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele surâsul şi pâlpâire. 2. Precizează rolul liniilor de pauză din text. 3. Menţionează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4. Precizează două teme/ motive literare identificate în poezia dată. 5. Prezintă două particularităţi prozodice ale textului. 6. Explică efectul stilistic al utilizării indicativului prezent, în poezia citată. 7. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre relaţia dintre titlu şi textul poeziei. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, a treia strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 26

Rezolvare: 1. Sinonime contextuale pentru cuvintele: Surâsul = zâmbetul; Pâlpâire=licărire, tremur. 2. Linia de pauză, prezentă în text, marchează o întrerupere a discursului liric, o pauză menită să aducă după sine informaţii suplimentare; se exprimă în mod direct opinia ipostazei lirice a îndrăgostitului. 3. Prezenţa eului liric în textul dat se realizează prin mărci specifice: formele verbale şi cele pronominale de persoana I, singular: ”strâng”, „aş putea”, „noaptea mea”. 4. Două teme / motive literare din text: noaptea, natura. 5. Două particularităţi prozodice ale textului: -versul liber; -măsura inegală a versului. 6. Verbele la prezent ” strâng”, „creşte”, „întinde” surprind o acţiune în plină desfăşurare, care încă nu s-a încheiat. Prin solemnitatea gesturilor evocate, acestea capătă caracter de prezent etern. 7. Între titlul operei şi textul poeziei există o strânsă relaţie. În relaţie cu textul poeziei, titlul operei este semnificativ fiind alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, ceea ce îi conferă caracter de generalitate. Prin aceasta, autorul sugerează o caracteristică specifică ipostazei lirice a îndrăgostitului, iubirea. 8. Prin intermediul metaforei „mâini tomnatice întinde noaptea mea spre tine” se sugerează iubirea ajunsă la vîrsta senectuţii, care reface ritualul erotic al apropierii de fiinţa iubită. Simbolul nopţii, echivalent al morţii iminente care pândeşte latent, este valorificat, în text, în cadrul acestei metafore revelatorii. Epitetul cromatic” licurici verzui” asociază culoarea ochilor iubitei cu luminozitatea, cu singura posibilitatea de a-l ghida pe îndrăgostit în această "noapte". Portretul iubitei este un elogiu adus frumuseţii acesteia, gingăşiei şi purităţii sale, fiind conturat cu ajutorul metaforei „Gura ta e strugure-ngheţat”. Valoarea supremă, păstrată în adâncul fiinţei îndrăgostitului, rămâne surâsul, în fapt o modalitate de reflectare a stării de armonie şi de împărtăşire a sentimentelor erotice. 9. Expresivitatea e dată de capacitatea limbajului poetic de a exprima, într-o manieră plastică, idei concentrate, cu maximă încărcătură afectivă; aceasta se realizează prin figuri de stil, imagini artistice, sintaxă poetică, topică, punctuaţie şi prozodie. Expresivitatea limbajului este dată de bogăţia imaginilor artistice, de ornamentaţia stilistică.

Subiect I - Varianta 28

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi Vârtejul meu de-avânt şi dulcea sete de-a juca, Când din pământ sorb numai fiere?... Când văd mormintele şirag încoronate Cu iederă ca nişte frunţi de-nvingători cu lauri Din ce-mi hrănesc scânteia mea de râs, de nu se stinge? Şi când cutreier blestematele ogoare, ce minune Mă-mbată de visez că eu păşesc pe bolta unui cer? Şi ce venin mă face s-aiurez Că glia neagră de păcate Răsună sfânta ca un clopot Sub paşii mei de plumb?... Nu ştiu, dar râd şi strig cutezător în vânt: „De ziua de apoi nu mă-nspăimânt – În iad de-ajung M-oi bucura de-un colţ în el ca de un rai întreg!...” (Lucian Blaga, Ecce homo!) * Ecce homo – iată omul Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor nestăvilită şi a cutreiera. 2. Precizează rolul ghilimelelor utilizate în finalul poeziei. 3. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia cuvântului colţ. 4. Menţionează două figuri de stil utilizate în primele două versuri ale poeziei. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric în textul dat. 6. Prezintă două particularităţi prozodice ale textului. 7. Explică sensurile opoziţiei între rai şi iad, din ultimele două versuri ale poeziei. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, rolul interogaţiilor retorice prezente în text. 9. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre relaţia dintre titlu şi textul poeziei citate.

Subiect I - Varianta 28 Rezolvare: 1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: Nestăvilită = nestăpânită; A cutreiera = a străbate, a traversa. 2. Rolul ghilimelelor este acela de a indica fidelitatea cuvintelor rostite de eul liric. Mănâncă zilnic un colţ de pâine. Merg până la colţ de stradă să te conduc. 3. Polisemia cuvantului colț poate fi ilustrată în enunțurile: Un zâmbet timid i-a apărut în colțul gurii. Fiind neastâmpărat, elevul a fost pus la colț. 4. Epitet în inversiune “nestăvilita nebunie”; vârtejul meu de-avânt - metaforă. 5. Prezenţa eului liric în textul dat se realizează prin mărci specifice: forme verbale de persoana I : “am plămădit”, ”sorb”, “văd”. Apare adresarea directă a eului liric, caracterul confesiv al operei. Prin intermediul imaginilor artistice şi al figurilor de stil, poetul îşi transmite, în mod direct, gândurile şi sentimentele. 6. Fiind un text de factură modernistă, remarcăm faptul că versurile sunt inegale, măsura acestora variază de la 4 la 13 silabe, iar a doua particularitate constă în faptul că e utilizat versul alb, nu apare rima. 7. Opoziţia dintre termenii iad şi rai din ultimele două versuri are drept scop evidenţierea celor două modalităţi de existenţă umană în lumea de dincolo. Eul liric nu manifestă sentimente de teamă faţă de moarte, considerând-o un lucru firesc, care trebuie acceptat cu seninătate şi chiar cu împăcare. Cei doi termeni antitetici devin aici complementari; se scoate în evidenţă faptul că în orice rău poate exista şi latură a binelui, concepţie ce are la bază teoria bogumilistă. 8. Interogaţiile retorice prezente în text dau glas frământărilor adânci ale unui suflet măcinat de dorinţa de a cunoaşte adevărul. Eul liric vrea să afle seva, sursa primară care îi conferă seninătate, putere de a privi lumea, pe când exteriorul nu îi oferă decât fiere, morminte şi venin, atribute ale maleficului. Cele trei interogaţii surprind angoasele, dorinţa de a găsi răspunsul care nu poate fi dat decât de însuşi sufletul frământat. 9. Titlul poeziei ”Ecce homo!” este o expresie latineasca tradusă în limba noastră prin “Iata omul!”. Aceste cuvinte au fost rostite de Pillat, guvernatorul roman, când l-a judecat pe Domnul Iisus Hristos, înainte de a-L rastigni. Acest titlu blagian propune cititorilor o meditaţie asupra condiţiei umane.

Subiect I - Varianta 29

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Vino să vezi! În târzia bogata căldură închis între ziduri cine-ar mai sta? Precum a mai fost, până-n cealaltă zare încă o dată tărâmul să crească ar vrea. Şi-n unghi săgetat pământu-şi trimite cocorii spre cercul cel mare. Lumina ce largă e! Albastrul ce crud! Unei noi creşteri, văratice-n toamnă, se pare c-am fi hărăziţi şi aleşi. Şi-o clipă ne e-ngăduit bănuitului Sud să-i trimitem un gând fără greş. Între frunza ce cade şi ramura goală moartea se circumscrie c-un gest de extatică boală. Un joc îngânând cu lemnoasele membre sună târziul, nebunul, caldul Septembre. (Lucian Blaga, Zi de septemvrie) Cerințe: 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2. Motivează scrierea cu majusculă a substantivului Septembre. 3. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia verbului a suna. 4. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 5. Menţionează două teme/ motive literare identificate în poezia citată. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. 7. Prezintă rolul exclamaţiilor din strofa a doua. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 29

Rezolvare: 1. Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al „naturii”: „zare”, „pământ”,” frunză”, „ramură”. 2. Substantivul „Septembre” este scris cu majusculă, deoarece particularizează şi personifică simultan, luna debutului autumnal, poetul transformând astfel, un substantiv comun în substantiv propriu. 3. Trompeta sună tare. I-a sunat ceasul. 4. Mărcile lexico-gramaticale prin care eul liric este prezent în text sunt formele pronominale de persoana a II-a plural: „ne”. Sunt utilizate forme verbale de persoana a II-a plural: „să trimitem”, „am fi hărăziţi”. Apare adresarea directă a eului liric, subliniată prin imperativul: „vino”. Caracterul confesiv al operei: poetul îşi transmite în mod direct gândurile şi sentimentele prin intermediul imaginilor artistice şi al figurilor de stil. 5. Două teme / motive literare prezente în poezie: • natura (anotimpul vara); • trecerea timpului. 6. Prin intermediul epitetului dublu: „târzia, bogata căldură”, eul liric doreşte să surprindă sfârşitul verii caniculare, simbol al maturităţii vieţii. Apare conturat sentimentul de saţietate, de dorinţă de a trece înspre un alt stadiu. 7. Exclamaţiile retorice au rolul de a contura imagini dinamice, plastice, care reflectă starea de beatitudine a ipostazei lirice a gânditorului. Au loc asocieri neobişnuite între vizual, sugerat prin lumina şi albastru şi gustativ, sugerat prin termenul „crud”. Metaforele scot în evidenţă caracterul neobişnuit al universului în trecerea spre toamna vieţii, când totul e privit cu nostalgie. Poetul e dominat de sentimentul de beatitudine în faţa măreţiei naturii. 8. Strofa finală induce ideea trecerii ireversibile a timpului, sugerându-se apropierea iminentă a morţii, imagine care este asociată cu toamna. Epitetele „ramura goală” şi „extatică boală” întăresc apropierea sfârşitului. Septembrie este personificat, prin utilizarea majusculei, dar şi cu ajutorul epitetului triplu plasat în cadrul inversiunii ” târziul, nebunul, caldul.” Strofa este sugestivă şi prin îmbinarea artistică a imaginilor vizuale: între frunza ce cade cu cele auditive: cu lemnoasele membre sună, conturându-se ideea armoniei universale. 9. Expresivitatea e dată de capacitatea limbajului poetic de a exprima, într-o manieră plastică idei concentrate, cu maximă încărcătură afectivă; aceasta se realizează prin figuri de stil, imagini artistice, sintaxă poetică, topică, punctuaţie şi prozodie. Expresivitatea limbajului este dată de bogăţia imaginilor artistice, de ornamentaţia stilistică.

Subiect I - Varianta 31

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Un cântec fără moarte aş vrea să cânt: Corabie cu pletele-n furtună, Ca să plutim fanatici împreună, Dumnezeieşte-ntraripaţi de vânt! Un cântec printre ani şi un descânt, Pe care-n raza galbenă de lună, Înlănţuiţi în tânără cunună, Să-l cânte-ndrăgostiţii pe pământ. Atunci cu braţul rece mă vei strânge, Acelaşi pescăruş în larg va plânge, Melancolia va luci stelar. Pe marginea de umbră a tunicei În timp ce peste noi va ninge rar O pulbere din Coada Berenicei*. (Dan Botta, Cununa Ariadnei*, I ) * Ariadna – personaj mitologic, asociat cu mitul labirintului, simbol al iubirii şi al întoarcerii la lumină * Berenice – regină faimoasă, admirată pentru părul său strălucitor, care, potrivit legendei, s-a transformat într-o constelaţie care îi poartă numele Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele înlănţuiţi şi melancolie. 2. Explică utilizarea cratimei în structura „Dumnezeieşte-ntraripaţi”. 3. Transcrie, din prima strofă, un vers care conţine doi termeni ai aceleiaşi familii lexicale. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în textul poeziei citate. 7. Interpretează semnificaţia verbelor la modul conjunctiv în textul dat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, o idee/ ideea poetică identificată în textul dat. 9. Exprimă-ţi opinia despre semnificaţia cuvântului cântec în poezia citată.

Subiect I - Varianta 31 Rezolvare: 1. Sinonime pentru cuvintele: Înlănţuiţi= îmbrăţişaţi; Melancolie = tristeţe, nostalgie. 2. Cratima marchează lipsa vocalei “î” şi evitarea hiatului; păstrarea măsurii versului şi a ritmului poeziei. 3. Un vers care conţine doi termini care fac parte din aceeaşi familie lexicală: “Un cântec fără moarte aş vrea să cânt”. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: Teme: creaţia; condiţia creatorului. 5. Două mărci lexico-gramaticale ale eului liric în textul dat: - Verbe la persoana I, singular şi plural: ”Aş vrea”, “să cânt”, “să plutim”. - pronume personale de persoana I:”mă”, “noi”. 6. Metafora “cântec fără moarte” are rolul de a sugera creaţia eternă. 7. Verbele la modul conjunctiv “să cânt” şi “să cânte” care apar în textul poeziei arată o acţiune dorită. 8. Ideea centrală a sonetului lui Dan Botta este condiţia creatorului în relaţie cu actul creaţiei poetice. Dorinţa sa este de a crea un “cântec fără moarte”, “un cântec peste ani” iar actul creaţiei este metaforizat prin “corabia “ în furtună şi printr-un “descant al indragostiţilor”. Trăirea pe care trebuie s-o transmită poezia este complexă şi îndreaptă spre cer sufletele cuprinse de melancolie. 9. Cuvântul “cântec“ care apare în poezie în sintagmele ”Cântec fără moarte ” şi “cântec printre ani” are rolul de a sugera eternitatea creaţiei .

Subiect I - Varianta 32

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Abia se trezeau din adormire, legănarea de frunze abia începea, clocotitoarele valuri ale pădurii loveau digul pieptului meu, talazuri creşteau. Ce mare furioasă! Şi valurile ce sălbatece creste aveau. Tu Dimineaţă, Zeiţă frumoasă cum nu ştiu a spune, nu-mi da nici boarea prielnică, nu-mi da nici vântul prea lin pe marea pădurii. Nici busola şi nici crucifixul nu-mi da. Nici ţărmuri nu vreau, nu vreau să ajung undeva. Doar uitarea, de mine să uit, să mă pierd pe clocotitoarea, marea pădurii. (Emil Botta, Marea) Cerințe: 1. Transcrie, din textul dat, două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2. Precizează rolul cratimei în versul „nu-mi da”. 3. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi omonimia cuvântului mare. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică rolul acumulării negaţiilor în a doua parte a poeziei. 7. Exprimă-ţi opinia despre metafora cu valoare de simbol „marea pădurii". 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, primele cinci versuri, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei.

Subiect I - Varianta 32 Rezolvare: 1. Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: “Frunze”, “pădure”. 2. Cratima marchează elidarea vocalei “ î ” şi evitarea hiatului; pastrarea măsurii versului şi aritmului poeziei. 3. Două enunţuri care ilustreaza omonimia cuvântului ”mare”: • Copilul s-a făcut mare. • Merg la mare cu prietenii mei. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: • Motive: pădurea, marea, talazul. 5. Două mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric în text: - Verbe la persoana I,singular: ”nu ştiu”, “nu vreau”; - Pronume personale de persoana I: ”mi” - Adjectivul pronominal posesiv –“meu”. 6. Prin acumularea negaţiilor se sugerează refuzul poetului de a se fixa într-o condiţie dată, starea de disconfort pe care i-o provoacă determinarea, dorinţa de a fi liber, de a se elibera de orice constrângere. 7. Metafora “marea pădurii “, sugerează imensitatea naturii. 8. În primele cinci versuri ale poemului lui Emil Botta se conturează imaginea trezirii din adormire a ceea ce poetul numeşte “ marea pădurii”. Incipitul poeziei reprezintă trezirea din somnolenţă a unor forţe interioare care până acum parcă nu s-au manifestat. Pentru a marca gradaţia ascendentă a agitaţiei interioare sunt folosite figuri de stil, precum epitetul în inversiune (,,clocotitoare valuri’’), metafora (,,digul pieptului meu’’), dar şi diferite tipuri de imagini artistice vizuale sau auditive („legănare de frunze”, „valuri…loveau”, „talazuri creşteau”). Gradaţia este marcată şi de verbele folosite, trecându-se de la ,,se trezeau’’ şi ,,abia începea’’, la ,,loveau’’ şi ,,creşteau”. Imperfectul, timp verbal care exprimă o acţiune începută în trecut fără a se preciza momentul încheierii acesteia, face trimitere la faptul că odată ce au ieşit din starea de latenţă forţele interioare nu mai pot fi stăvilite, continuând să-şi facă simţită prezenţa permanent. 9. Titlul poeziei este o metaforă folosită în textul poetic pentru a concentra nesfârşita admiraţie faţă de frumuseţea pădurii, un simbol al naturii în care poetul vrea sa se piardă.

Subiect I - Varianta 33

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde Apusa tinereţe s-a ofilit de dor, Şi apa ce-aţipeşte, în luciul rânjitor, Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde. Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înşelător Cu ochi a căror taină tu n-ai ştiut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ţi mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ţi, cu degetul la gură, Şi singur iar vei plânge în searbedele zori Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ţi fruntea cu mohorâte flori. (Mateiu I. Caragiale, Grădinile Amăgirii) Cerințe: 1. Menţionează câte un sinonim contextual pentru cuvintele ursuză şi taină. 2. Explică un rol al întrebuinţării cratimei în structura „tresaltă-n lung fior”. 3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra sensul propriu şi sensul figurat al cuvântului a (se) ofili. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din poezie. 6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 7. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ideea/ o idee poetică identificată în textul dat. 9. Motivează titlul poeziei prin raportare la câmpul semantic dominant.

Subiect I - Varianta 33

Rezolvare: 1. Sinonime pentru cuvintele: Ursuză-neprietenoasă, posacă, mohorată; Taină- secret, enigmă. 2. Cratima leagă două cuvinte elidând vocala “î”pentru evitarea hiatului şi păstrarea măsurii versului. 3. Două enunţuri care ilustrează sensul denotativ şi conotativ al cuvântului “a se ofili”: Florile s-au ofilit. Faţa bătrânului se ofilise o dată cu trecerea anilor. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: timpul, luna, umbra. 5. Sentimentul dominant: tristeţe , dezamăgire. 6. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în text: - pronume personale de persoana a II-a , singular: ”ti’, “te”. - verbe la persoana a II-a singular: “n-ai ştiut”, “vei plânge”, “vei cere”. 7. O figură de stil prezentă în cea de-a doua strofă a poeziei este epitetul personificator “ursuză luna” ( şi inversiune în acelaşi timp). În lirica romantică luna este astrul poeziei, conferând inspiraţie poeţilor. Epitetul “ursuză” sugerează faptul că inspiraţia i se refuză poetului, ascunzându-se în “tulburi nori”. 8. În ultima strofă a sonetului predomină sentimentul de tristeţe. Eul liric regretă că nu se mai poate întoarce în trecut, la perioada de tinereţe pentru a simţi măcar o clipă de fericire. Apare epitetul în inversiune ,,searbedele zori”, figură de stil menită să arate corespondenţa dintre trăirile eului liric şi natură. Totodată, acesta are rolul de a arăta viziunea modificată a eului liric, lucrurile frumoase nemaiavând nicio importanţă pentru el. Inversiunea ,,amara soartă” arată cruzimea sorţii care face ca timpul, respectiv lucrurile frumoase să treacă fără să existe şansa de a le întoarce. 9. Titlul ,,Grădinile Amăgirii” conţine un termen concret (,,grădinile”) şi unul abstract (,,Amăgirii”), care este personificat prin scrierea cu majusculă. Astfel, se arată existenţa unui loc aflat în conştiinţa eului liric, spaţiu legat de clipa prezentă, clipă în care nu mai există decât amăgirea. Câmpul semantic dominant din poezie este acela al tristeţii (,,s-a ofilit”, ,,ursuză”, ,,tulburi”, ,,veşted”, ,,vei plânge”, ,,amara”, ,,mohorâte”, ,,searbedele”), arătându-se starea eului liric – regretul după ,,apusa tinereţe”. Spaţiul imaginat, grădina, trimite iniţial cu gândul spre o imagine a frumosului, a armoniei dar prin adăugarea celui de-al doilea termen (amăgire) se evidenţiază ideea că totul nu este decât o iluzie, o imagine a efemerului.

Subiect I - Varianta 34

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: La lacul cel de munte, sub ninşii colţi alpini, Pe-o bancă de mesteacăn, solemn şi elegant, Ax redingotei* negre, ţilindrului* gigant (Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini), Şedea acum un secol Poetul. Sau tăcut, Cu mâinile la spate, cu coamele pe umăr, Se preumbla prin codri, cătând solemn un număr De trestii pentru orga cu fluierul acut. Descoperit-am lacul între păduri. C-un tic Mărunt tic-tic din vestă ceasornicul măsoară Tăcerea greieroasă ce valea împresoară, Ce-ar fi dădut extaze lui Richter* şi lui Tieck*. În cap îmi creşte, turlă, ţilindrul cel gigant, Cu mâinile la spate vâr faţa-n redingotă, Din ape ies sirene şi o undină* gotă, Iar eu mă pierd în codri solemn şi elegant. (G. Călinescu, Neoromantică) * redingotă, s.f. – haină bărbătească de ceremonie * ţilindru, s.n. – pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, joben * Richter şi Tieck – scriitori romantici germani * undină, s.f. – personaj din legendele germane, închipuit ca o fată frumoasă care trăieşte în apă Cerințe: 1. Scrie două enunţuri pentru a ilustra polisemia substantivului coamă. 2. Explică utilizarea cratimei în structura „vâr faţa-n redingotă”. 3. Transcrie un vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă în prima strofă. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Explică rolul repetiţiei structurii „solemn şi elegant” în textul poetic. 7. Exprimă-ţi opinia despre semnificaţiile motivului literar, cu valoare de simbol, „lacul cel de munte”. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

Subiect I - Varianta 34 Rezolvare: 1. Două enunţuri care ilustrează polisemia substantivului “coamă”: • Pe coama dealului se zăresc câţiva copaci. • Coama fetei este bogată. 2. Cratima este folosită pentru evitarea hiatului şi păstrarea măsurii versului. 3. Un vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă din prima strofă: • “Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini”. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: lacul, codrul. 5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric în text: -verbe la persoana I, singular: ”am descoperit”, “ mă pierd” -pronume personal de persoana I, singular:”îmi” ,”mă”. 6. Repetiţia enumeraţiei „solemn şi elegant” realizează paralelismul între prima şi ultima strofă, relevând asemănările dintre „Poetul” de acum un secol şi eul liric, figura de stil creionând atitudinea specifică poetului romantic pe care o preia şi eul liric. 7. Motivul lacului este unul specific romantismului, prezenţa sa în poezie ajutând la conturarea universului poetic romantic care constituie tema textului. Astfel lacul reprezintă un element ce aparţine spaţiului exterior poetului şi care îl inspiră, creaţia romantică accentuând relaţia dintre om şi natură. 8. Ultima strofă marchează trecerea la lirismul subiectiv, eul identificându-se cu poetul romantic de acum un secol al cărui univers este descris în strofele anterioare. Reluarea epitetului „ţilindrul cel gigant”, a imaginii redingotei şi a turlei realizează paralelismul cu prima strofă, exprimând asemănările eului cu un poet romantic de altădată, preluând de la acesta atitudinea elegantă, observându-se şi trecerea de la timpul imperfect folosit pentru descrierea “Poetului”, la timpul prezent, la neoromantism. Se reia motivul apei, din care „ies sirene şi undine”, şi motivul codrului care constituie o metaforă pentru universul liric romantic, întrucât natura şi mitologia sunt teme predilecte ale romantismului pe care le va aborda şi eul liric în ipostaza de poet, idee ilustrată de metafora „eu mă pierd în codri solemn şi elegant”. 9. Poezia are ca temă poetul romantic şi universul său liric, primele trei strofe realizând portretul unui poet de acum un secol şi proiectând în exteriorul său marile teme ale creaţiei romantice, pentru ca apoi eul liric din prezent să creeze tot în manieră romantică deşi curentul apusese, ceea ce explică titlul – reinventarea romantismului prin folosirea stilului specific curentului, sugerat de dublul epitet “solemn şi elegant”, şi reluarea motivelor literare ale acestuia, dar într-o manieră “neoromantică”.

Subiect I - Varianta 35

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Pă când abia se vede a soarelui lumină În vârful unui munte, pe fruntea unui nor, Şi zefirul mai rece începe de suspină P’ în frunze, pe câmpie cevaşi mai tărişor; P’ acea plăcută vreme, în astă tristă vale, De sgomot mai de laturi eu totd’ auna viu, Pe muchea cea mai naltă, de mă aşez cu jale, Singurătăţii încă petrecere de ţiu. …………………………………………………….. P’ acea singurătate ce ochiul sus priveşte, Când razile de soare natura stăpânesc, Îndată ce şi umbra de noapte se iveşte Grămezile de stele încep de strălucesc. Încet, încet şi luna, vremelnică stăpână, Se urcă pe Orizon câmpiile albind, Şi plină de plăcere, c-o frunte mai blajană Îşi caută de cale adesea mulţumind. (Vasile Cârlova, Înserare) Cerințe: 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul soare. 2. Explică utilizarea apostrofului în structura p’ acea. 3. Transcrie două cuvinte a căror formă nu mai corespunde normelor limbii literare actuale. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Exemplifică două imagini artistice diferite identificate în text. 7. Motivează încadrarea versurilor în lirica romantică, prin reliefarea a două trăsături existente în text. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul dat.

Subiect I - Varianta 35 Rezolvare: 1. Expresii care conțin cuvântul “soare”: „ A lăsa pe cineva cu ochii în soare” „ soare cu dinţi” • Rupt din soare = foarte frumos, de o deosebită frumusețe • A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva), a se uita (la cineva) cu admirație • Soare cu dinți = frig pe vreme senină • A sta cu burta la soare = a nu face nimic, a lenevi, a trândăvi • A făgădui câte în lună și în soare (sau în stele) = a făgădui lucruri irealizabile • A dori câte în lună și în soare (sau în stele) = a dori prea multe • A căuta pete-n soare = a căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul 2. Apostroful este un semn ortografic care marchează căderea accidentală a vocalei „e”, şi păstrează măsura şi ritmul, conferind oralitate stilului. 3. Două cuvinte a căror formă nu mai corespunde normelor limbii literare actuale: Pa = pe; Țiu = țin; Sgomot = zgomot. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: natura, luna, singurătatea ş.a. 5. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază prezența eului liric: - pronume personale de persoana I, singular:”eu”; „mă” - verbe de persoana I singular: ”așez”,”țiu”, „viu” 6. Două imagini artistice diferite întalnite in text: „zefirul...începe de suspină”- imagine auditivă; „Când razile de soare natura stăpânesc”- imagine vizuală. 7. Atât tema poeziei (natura) cât şi numeroasele motive (noaptea, singurătatea, luna şi stelele, visul) justifică încadrarea textului în lirica de inspiraţie romantică. O altă trăsătură romantică a versurile este comuniunea ce se stabileşte între om şi natură; singurătatea naturii se confundă cu singurătatea eului liric. 8. Atmosfera ultimei strofe a poeziei citate este de melancolie, tipică unei creaţii romantice. Motivul lunii este predominant, acesta generând o serie de imagini vizuale(„câmpiile albind”). În ultimele două versuri, aceasta este personificată. Senzaţia de armonie este dată de perfecţiunea astrului selenar care domină totul („şi plină de plăcere, cu frunte mai blajană / Îşi caută de cale adesea mulţumind”). Prin repetiţia „încet, încet…se urcă”, dar şi prin locuţiunea verbală „îşi caută de cale” se creează imagini vizuale care arată mişcarea de alunecare a lunii fiind abia perceptibilă. În această strofă, Vasile Cârlova realizează un tablou nocturn în care se aşterne liniştea odată cu apariţia lunii „vremelnică stăpână”. 9. Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, în strânsă legătura cu tema poeziei, sugerează atmosfera de reverie meditativă și nostalgică.

Subiect I - Varianta 37

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: În frământări aprinse, în lupte uriaşe, Unind într-o sforţare puterea voastră toată, Cotropitori, odată, Aţi spart pământul aspru ce v-a ţinut în faşe, În coaja lui tirană, în carnea-i milenară... Şi aţi ţâşnit spre cer – revolte uimitoare – Să împietriţi pe veci, în drumul către soare. Ca voi, o munţii mei, Am sângerat zadarnic, m-am opintit mereu, Ca dintr-o strâmtă ocnă să scap odat’ din mine: Să ies, să scap, să fug, De piedica-mi de humă, de-al cărnii mele jug Despotic, zilnic, slut şi-omorâtor de greu... Şi străbătând, în voie, nemărginirea oarbă... Cu sufletu-mi ce totul râvneşte să absoarbă, Să mă înalţ – sălbatic, statornic curcubeu – În setea-mi de lumină, Cu creştetul în nouri. Ca voi, Duşmani şi prieteni, Munţii mei!... (Aron Cotruş, Munţii) Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele zadarnic şi nemărginire. 2. Explică rolul liniilor de pauză în textul poetic dat. 3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele drum şi nor să aibă sens conotativ. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Transcrie două structuri care exprimă, în discursul liric, ideea de posesie. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în poezia citată. 7. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul verbelor la modul indicativ, timpul perfectul compus, în textul dat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul citat.

Subiect I - Varianta 37 Rezolvare: 1. Sinonime pentru cuvintele: • Zadarnic = inutil, nefolositor; • Nemărginire= necuprins. 2. Liniile de pauză marchează o pauză în vorbire, realizată în ambele cazuri, pentru a delimita o construcţie metaforică cu valoare apoziţională . 3. Enunţuri în care “drum “şi “sete” să aibă sens conotativ: • Drumul vieţii este dificil pentru multe persoane. • Singurul lucru care îl motiva să-şi urmeze studiile era setea de cunoaştere. 4. Două teme / motive literare prezente în poezie: munţii, lumina etc. 5. Structuri care exprimă ideea de posesie:”...o, munţii mei”; „al cărnii mele jug”. 6. Metafora „piedica-mi de humă”, este o figură de stil prin care eul liric îşi exprimă viziunea asupra relaţiei dintre trup şi suflet; astfel, partea fizică a fiinţei omeneşti este văzută ca un obstacol („piedică”) în calea obţinerii desăvârşirii spirituale, prin atingerea absolutului. 7. Verbele la modul indicativ, timpul perfect compus sunt folosite în prima strofă şi începutul celei de-a doua pentru a sugera momentul când s-au născut munţii din lava azvârlită spre cer din adâncurile pământului. Pentru că se referă la un moment atât de îndepărtat în timp, poetul foloseşte verbele la indicativ perfect compus, timp care exprimă o acţiune din trecut încheiată. 8. Ideea poetică din ultima strofă este conturată printr-o paralelă realizată între condiţia umană şi cea a munţilor, iar încercările eului liric de a atinge absolutul sunt asemănate cu procesul de formare al munţilor. Lupta vocii interioare a poetului cu propriile restrângeri este redată printr-o serie de figuri de stil : metafore („piedica-mi de humă”, „setea-mi de lumină”), o comparaţie („ca dintr-o strâmtă ocnă”), enumeraţii („să ies, să scap, să fug”), inversiuni („sufletu-mi ce totul râvneşte să absoarbă”) şi epitete („omorâtor”, „slut”, „sălbatic”, „statornic” etc.). Comparaţia vieţii, văzute ca o luptă continuă, cu fenomenul de ridicare a munţilor, este evidentă la nivelul textului liric prin repetarea structurii „ca voi” atât la începutul strofei, cât şi spre sfârşitul acesteia. 9. Titlul poeziei poate contraria aşteptările cititorului. Iniţial accentul pică pe modul de formare a munţilor văzut ca o „revoltă” împotriva ordinii naturale. Deci, aşa după cum anunţa şi titlul imaginea munţilor apare în prim-plan. Strofa a doua însă, aduce o schimbare: încercarea munţilor de a se ridica din „coaja” pământului este comparată cu dorinţa eului liric de a-şi depăşi propriile posibilităţi, de a se elibera de tiparele neschimbătoare impuse fiecărui individ în parte. Astfel, finalul poeziei sugerează un sentiment al eului liric de tip eterogen, manifestat atât prin admiraţie, cât şi prin invidia faţă de puterea intrinsecă a munţilor.

Subiect I - Varianta 38

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Şi de pe vârf de munte mă voi sui pe-un nor. Zi grea, cutremurată va fi, o zi de-adio, Când inima-mi, de tine, fâşii voi deslipi-o, Amară frumuseţe, pământ rătăcitor. Voi sfărâma sub pleoapă tot spaţiul din jur Şi-mi voi culca suspinul pe norul meu: şalupă Ritmată de arhangheli, la proră şi la pupă, Cu aripile vâsle prin valul de azur. Oceane de văzduhuri s-or lumina rotund Prin stele-arhipelaguri şalupa mea să treacă, Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatră seacă Scăpând rostogolită spre-adâncuri fără fund. Mă va-nvăli, spumoasă, pe creştete de hău, O pretutindenească vibrare de lumină Şi m-oi topi în boare de muzică divină, Despovărat de zgura părerilor de rău. (Nichifor Crainic, Desmărginire) Cerințe: 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul inimă. 2. Explică utilizarea virgulelor în versul „Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatră seacă”. 3. Menţionează câte un sinonim contextual pentru cuvintele amară şi azur. 4. Numeşte două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. Interpretează semnificaţia verbelor la timpul viitor, în textul citat. 7. Precizează un simbol literar, prezent în text, pe care îl consideri esenţial în transmiterea mesajului acestei poezii. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Motivează titlul poeziei în legătură cu textul dat.

Subiect I - Varianta 38

Rezolvare: 1. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul “inimă”: • A (mai) prinde (de) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpata putere • Pe inima goală = cu stomacul gol, fără a fi mâncat ceva • A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse • A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit • A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva) • Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere • A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult • A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere • (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată • A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare 2. Virgulele din versul „Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatră seacă” au rolul de a izola apoziţia „frumoasă lume” de restul propoziţiei. 3. Sinonime pentru cuvintele: • amară = dureroasă, tristă; • azur = albastru. 4. Două / teme motive literare prezente în poezie: motivul arhanghelului, motivul stelei. 5. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat: -Pronumele personale de persoana I, singular:”ma”;”mi” -verbe de persoana I, singular: ”mă voi sui”. 6. Verbele din poezie sunt utilizate la timpul viitor deoarece ele exprimă dorinţa eului liric de a se detaşa de latura sa materială („mă voi sui”, „voi deslipi”), de a întreprinde o ascensiune către absolut („voi sfărâma”, „voi culca”, „s-or lumina”) şi de a accede la esenţă, de a se contopi cu Divinitatea („Mă va-nvăli”, „m-oi topi”). 7. Esenţial în transmiterea mesajului poeziei este simbolul norului, care reprezintă un intermediar între terestru şi ceresc, între materialitatea de care eul liric doreşte să se detaşeze şi absolutul la care el vrea să acceadă. Astfel, norul, „şalupă/Ritmată de arhangheli”, este cel care facilitează ascensiunea către Divinitate a eului liric. 8. Ultima strofă a poeziei înfăţişează finalul ascensiunii eului liric şi accederea lui la absolut. Oximoronul „creştete de hău” sugerează imaterialitatea planului ceresc şi imposibilitatea lui de a fi raportat la lumea terestră. Metafora „O pretutindenească vibrare de lumină” simbolizează idealul pe care eul liric doreşte să-l atingă, iar metafora „m-oi topi în boare de muzică divină” ilustrează dematerializarea acestuia şi contopirea lui cu Divinitatea, reprezentată cu ajutorul epitetului „muzică divină”. Metafora „Despovărat de zgura părerilor de rău” sugerează detaşarea de grijile şi regretele inerente trupescului odată cu atingerea spiritualului. 9. Titlul „Desmărginire”, care prefigurează tema poeziei, sugerează eliberarea de materialitate a eului liric, desprinderea acestuia de lumea terestră şi de constrângerile temporale şi spaţiale şi accederea lui la absolut, la Divinitate.

Subiect I - Varianta 44

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină. Deasupra-mi crengi de arbori se întind, Crengi mari în flori de umbră mă cuprind Şi vântul mişcă arborii-n grădină. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiţi cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici* şi sufli-n lumânare… Deasupră-mi stele tremură prin ramuri, În întuneric ochii mei rămân, Ş-alături luna bate trist în geamuri. (Mihai Eminescu, Stau în cerdacul tău…) * a se ardica, vb. – a se ridica Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor senină şi mişcă. 2. Explică utilizarea cratimei în structura „sufli-n lumânare”. 3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele mână şi întuneric să aibă sens conotativ. 4. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite. 5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în textul dat. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. 7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

Subiect I - Varianta 44

Rezolvare: 1. Sinonime pentru cuvintele: • Senină = luminoasă, clară; • A mişca = a clătina, a legăna. 2. Cratima este folosită pentru a se evita hiatul şi a se menţine măsura versului. 3. Enunţuri în care cuvintele “a bate” şi “întuneric” să aibă sens conotativ: • Mă bate gândul să renunţ la planurile pe care le aveam. • Preferă să rămână în întuneric, decât să afle că a fost trădat de propriul frate. 4. Transcrierea a două versuri / structuri care conţin imagini ale fiinţei iubite: „Mâna ta cea fina”, „părul de aur despletind”. 5. Două teme / motive literare prezente în textul dat: iubirea, luna. 6. Explicarea unei figuri de stil din prima strofă a poeziei: Metafora „flori de umbră” sugerează frumuseţea (flori), misterul (umbra) dar şi seninătatea nopţii proiectată în speranţa de împlinire a iubirii eului liric. 7. Comentariul celei de-a doua strofe în 6-10 rânduri: Strofa a două debutează cu conjuncţia adversativă „dar”, care mută atenţia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redată în prima strofă, pe imaginea iubitei care este privită. Fereastra, element recurent în lirica eminesciană reprezintă, pe de o parte, hotarul dintre cele două spaţii – exterior şi interior – despărţindu-i parcă pe cei doi îndrăgostiţi. Pe de altă parte, fereastra este cea care permite privirii îndrăgostitului să poată admira frumuseţea şi gingăşia celei pe care o iubeşte. Epitetul „mâna ta cea fină”, precum şi metafora „În val de aur părul despletind” exprimă senzualitatea celei care pierdută în gânduri se uită în lumină. Relaţia de apropiere dintre cei doi este evidenţiată de folosirea pronumelor personale de persoana I şi a II-a: „eu”, „tu” şi de adevăratul ritual al privirilor celor doi. 8. Semnificaţia titlului : Titlul sonetului se repetă aşa cum se poate observa şi în primul vers al poeziei. El anunţă o poezie de veghe în noaptea senină, la fereastra celei dragi. În grădina plină de miresme, îndrăgostitul contempla imaginea iubitei din spaţiul interior. Sentimentul dominant în acest sonet este singurătatea, care nu face decat să adâncească sentimentul neimplinirii iubirii. 9. Sonetul „ Stau în cerdacul tău...” aparţine liricii intime şi dezvăluie o temă romantică. O modalitate de evadare, de data aceasta absolută, specifică romanticilor este reflectată şi aici, prin motivul visului, dar şi prin tema naturii. Avem de-a face cu o natură copleşitoare, asupra căreia domină lumina selenară, un motiv caracteristic curentului romantic. Împletirea acestei teme cu cea a iubirii semnifică ineditul liricii eminesciene, evidenţiată şi în acest sonet. Cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a fanteziei, minimalizând luciditatea şi raţiunea este un alt argument în sprijinul apartenenţei acestei poezii la curentul romantic.

Subiect I - Varianta 82

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea fiinţei mele. Mă dor toate organele Ziua mă doare soarele, Iar noaptea luna şi stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care până atunci nici nu-l observasem Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă Cu o senzaţie de iarnă. Degeaba am luat tot felul de medicamente, Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc Şi chiar am citit nişte cărţi, Am vorbit cu oameni şi m-am gândit, Am fost bun şi-am fost frumos... Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore. Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani. Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o zi Când m-am născut. (Marin Sorescu, Boala ) Cerințe: 1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor senzaţie şi degeaba. 2. Explică rolul cratimei în structura „nu-l observasem”. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul noapte. 4. Transcrie două cuvinte/ structuri care evidenţiază caracterul subiectiv al discursului liric. 5. Explică semnificaţia unei enumeraţii identificate în text. 6. Stabileşte o relaţie între versurile „Degeaba am luat tot felul de medicamente,/ Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc/ Şi chiar am citit nişte cărţi” şi titlul poeziei. 7. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), identificată în textul dat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ideea/ o idee poetică identificată în prima strofă a textului dat. 9. Ilustrează conceptul poezie lirică, prin evidenţierea a două trăsături existente în textul citat.

Subiect I - Varianta 82

Rezolvare: 1.Sinonime pentru cuvintele: Senzaţie - simt, sentiment; Degeaba - inutil, zadarnic. 2. Cratima redă pronunţarea „legată" a două părţi de vorbire diferite (adverbul de negaţie nu şi pronumele personal cu formă neaccentuată) şi elidarea vocalei „î”. 3. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul „noapte”: • Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare; • Prost ca noaptea = foarte prost • A-l apuca pe cineva noaptea = a) a rămâne undeva până după căderea nopţii; b) a nu reuşi să termine ceva până la căderea nopţii • Se lasă noaptea (sau se face noapte) = amurgeşte, se întunecă; înnoptează • Sub scutul nopţii = protejat de întunericul nopţii. 4. Două cuvinte / structuri care evidenţiază caracterul subiectiv al discursului liric: Exemplu: „simt ceva", „regiunea fiinţei mele", „nu observasem", „mi-am cheltuit". 5. În strofa a treia sunt enumerate verbe care ilustrează acţiunile eului liric determinate de dorinţa de a se vindeca. Toate acestea au rămas fără rezultat fapt ce semnifică imposibilitatea evitării morţii. 6. Titlul poeziei este alcătuit din substantivul „boală” care semnifică un proces patologic ce afectează echilibrul organismului. Acesta boală este, de fapt, moartea spre care eul liric se îndreaptă din momentul naşterii. Versurile citate sugerează strădania de-a găsi un leac acestei boli. „Medicamentele", dragostea şi ura, educaţia („am învăţat să citesc / Şi chiar am citit câteva cărţi") sunt fără niciun rost în faţa morţii, nu au niciun efect în vindecarea „bolii". 7. Sugestia, ca trăsătură a limbajului poetic, se realizează în acest text al lui Marin Sorescu la nivelul dimensiunii simbolice a poeziei. 9. Boala „descrisă" este destinul uman supus vremelniciei, moartea ca punct final al unui destin, moartea inserată înseşi vieţii. Călătoria omului este înspre moarte, primul pas al drumului fiind însăşi ivirea în viaţă.