Turism Verde Scurt [PDF]

Zitiervorschau

Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară:3 – Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor Domeniul major de intervenţie: 3.1. – Promovarea culturii antreprenoriale Titlul proiectului: Antreprenori în turism; Contract nr. POSDRU/92/3.1/S/63567;ID: 63567 Beneficiar: Universitatea Spiru Haret

Marin Cruceru Cristina Barbu

Turism Verde

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni! 1

Antreprenori în turism

Turism Verde

Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară:3 – Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor Domeniul major de intervenţie: 3.1. – Promovarea culturii antreprenoriale Titlul proiectului: Antreprenori în turism; Contract nr. POSDRU/92/3.1/S/63567;ID: 63567 Beneficiar: Universitatea Spiru Haret

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

2

Antreprenori în turism

Turism Verde

Cuprins Introducere Capitolul 1. Turismul Verde. Definiţii, concepte, paradigme 1.1. Conceptul de turism durabil 1.2. Conceptele de turism rural şi agroturism 1.3. Conceptul de ecoturism 1.4. Tipuri de activităţi ecoturistice 1.5. Etica şi turismul - convergenţe şi contradicţii 1.6. Codurile etice în ecoturism - proiectarea lor în timp şi spaţiu 1.7. Practici durabile ale turismului 1.8. Criteriile Globale de Turism Durabil Capitolul 2. Componentele mediului înconjurător 2.1. Efecte pozitive ale turismului 2.2. Impactul negativ al turismului 2.2.1. Impactul asupra caracteristicilor geologice 2.2.2. Impactul asupra solului 2.2.3. Impactul asupra resurselor de apă 2.2.4. Impactul asupra vegetaţiei 2.2.5. Impactul asupra faunei sălbatice şi ecosistemelor 2.2.6. Impactul estetic asupra peisajului 2.2.7. Impactul asupra mediului cultural şi antropic 2.3.Posibilităţi de evaluare a impactului turismului 2.4. Măsuri de prevenire a impactului negativ Capitolul 3. Legislaţia Internaţională şi Naţională în Domeniul Protecţiei Mediului Înconjurător 3.1. Privire generală asupra biodiversităţii în România 3.2. Necesitatea protecţiei naturii în general şi a biodiversităţii 3.3. Stabilirea priorităţilor pentru protecţie şi conservare 3.4. Ariile protejate - strategii de conservare şi protecţie a naturii 3.5. Caracteristici ale principalelor categorii de arii protejate delimitate de IUCN: obiective, activităţi permise, criterii de selecţie şi gestionare

3

Antreprenori în turism

Turism Verde

3.5.1. Rezervaţii ştiinţifice sau rezervaţii naturale integrale (Categoria I IUCN)..63 3.5.2. Parcurile naţionale (categoria a II-a IUCN) 3.5.3. Monumente ale naturii (categoria a III-a IUCN) 3.5.4. Ariile de gestionare a habitatelor şi speciilor sau rezervaţiile naturale (categoria a IV-a IUCN) 3.5.5. Parcurile naturale (categoria a V-a IUCN) 3.5.6. Rezervaţiile biosferei – arii protejate cu statut special 3.6. Strategii internaţionale de protecţie a mediului 3.7. Strategia naţională de protecţie a mediului 3.8. Acte normative emise pentru stimularea dezvoltării turismului rural românesc 3.8.1. Scurt istoric al turismului rural şi agroturismului în România 3.8.2. Legislaţie 3.9. Sisteme de management al calităţii 3.9.1. Ecoeticheta în industria turismului 3.9.2. Sistemul de management al calităţii: ISO 9001/2000 3.9.3. Sistemul de management al mediului: ISO 14001 3.9.4. Cerinţele sistemului de management al mediului 3.10. Clasificarea deşeurilor 3.11. Gestionarea deşeurilor 3.11.1. Legislaţie în domeniul deşeurilor 3.11.2. Transpunerea legislaţiei UE privind deşeurile în legislaţia din România 3.11.3. Legislaţie europeană Capitolul 4. Instituţii şi proceduri 4.1. Cadrul instituţional din România pentru conservarea naturii 4.2. Procedurile de obţinere a avizelor de mediu în vederea dezvoltării de afaceri în domeniul turismului 4.3. Principalele reglementări în turism 4.4. Comunicarea în turismul rural 4.4.1. Formele de promovare turistică 4.4.2. Relaţii publice 4.4.3. Promovarea vânzărilor 4.4.4. Imaginea turistică 4.5. Dezvoltarea turismului 4.6. Turism durabil şi dezvoltare susţinută Capitolul 5. Modele de amenajări turistice. Studiu de caz 5.1. Rolul, importanţa şi conceptul de amenajare turistică 5.2. Tipologii de amenajare turistică 5.3. Strategii de amenajare turistică; obiective şi principii 5.4. Variabile de decizie în amenajarea turistică 5.5. Modele de amenajări turistice

4

Antreprenori în turism

Turism Verde

5.5.1. Analiza diagnostic a teritoriului, premisă a amenajării turistice 5.5.2. Evaluări calitative şi cantitative 5.5.3. Determinarea capacităţii de primire a teritoriului 5.5.4. Simulare şi optimizare 5.5.5. Elemente şi etape decizionale 5.5.6. Elemente previzionale şi decizii multicriteriale în amenajarea turistică 5.6. Amenajarea şi echiparea aşezărilor rurale pentru turism 5.6.1. Satele turistice 5.6.2. Amenajarea şi echiparea satelor turistice 5.6.3. Tipologia şi clasificarea satelor turistice 5.6.4.Organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural şi agroturismul 5.6. 5. Amenajarea turistică a parcurilor naturale din diferite ţări Bibliografie

5

Introducere 6

Antreprenori în turism

Turism Verde

Calitatea mediului înconjurator de a fi baza tuturor activităţilor turistice îl face inseparabil de acestea. Varietatea mediului natural, calitatea şi aspectul său estetic constituie o resursă de bază pentru turism în lumea de azi, tot mai omogenizată prin procesul globalizării economiei. Între mediul înconjurător şi diferitele forme de turism există relaţii reciproce complexe, de interdependenţă, care adeseori sunt descrise ca o "simbioză". Turismul, departe de a proteja mediul înconjurător, este un generator de probleme, fiind capabil să distrugă tocmai resursele de care acesta este dependent. În ce fel se oferă mediul înconjurator activităţilor turistice? Are acesta resursele pentru a fi întotdeauna dorit? Se discută în prezent despre turism şi mediul înconjurător şi se fac consideraţii asupra modului în care relaţiile reciproce dintre acestea pot fi durabile. Turismul trebuie planificat şi practicat în aşa fel încât să utilizeze mediul, dar în acelaşi timp să contribuie activ la păstrarea calităţii lui, pentru că mediul înconjurător de calitate favorizează dezvoltarea turismului de calitate. Schimbările petrecute în societatea umană ca urmare a dezvoltării economice din ultimele decenii au generat o creştere a nivelului de bunăstare a unui segment tot mai mare al populaţiei, manifestată prin sporirea numărului persoanelor care se deplasează în scop turistic, prin lărgirea ariei de provenienţă a turiştilor (inclusiv din ţările cu economii în tranziţie) şi prin mărirea distanţei la care se deplasează. Se constată de asemenea mutarea preferinţelor turiştilor de la ariile de destinaţie "clasice", al căror mediu înconjurător a fost supus prea mult presiunii antropice, spre medii naturale mai puţin cunoscute, dar atractive datorită calităţiilor (curate, sălbatice, cât mai apropiate de starea naturală). Relaţiile stabilite între mediu şi societate au o componentă morală care se referă la comportamentul practic al celor implicaţi în activităţile ecoturistice: turişti, tur-operatori, 1

localnici,instituţii ale statului cu rol de reglementare, ONG-uri etc. (cu rol de supraveghere) . Turismul este prin natura sa o activitate ce manifestă atracţie spre mediile înconjurătoare naturale şi sociale, mai ales spre cele ce au calitatea de a fi unice şi fragile. În relaţia dintre turism şi mediu se observă că în cele mai multe cazuri se calculează beneficiile economice ale turismului şi nu se lasă posibilitatea cuantificării consecinţelor sale asupra mediului înconjurător şi asupra societăţii. În relaţiile ce se stabilesc între cele două elemente – mediul înconjurător (ca factor) şi turism (ca activitate) - există influenţe pozitive şi negative. În general se vorbeşte mai frecvent de impactul turismului asupra mediului, în special de latura negativă a acestuia, generată de o activitate intensă şi greşit dirijată. Trebuie să ne întrebăm dacă, şi mai ales în ce fel, starea mediului înconjurător la un moment dat se reflectă şi ea în activitatea turistică. Cel mai adesea răspunsul este afirmativ; acest fenomen se resimte mai ales în dezvoltarea regională şi locală a turismului. Valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor naturale şi antropice ale unui teritoriu este determinantă asupra turismului. Exploatarea iraţională a acestora la un moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este dependentă. În literatura despre ecoturism există diferenţe de vederi asupra conceptului şi a modului în care acesta trebuie practicat. Ele rezultă din punctul de vedere din care este abordat subiectul: ecologic, economic, de marketing sau sociologic. Abordarea subiectului acestei lucrări reprezintă o susţinere a unui punct de vedere ecologic, conform definiţiei ecoturismului. 1

M. Dinu (2005): Ecoturism. Coduri etice şi norme de conduită; Bucureşti: CD PRESS; cap 1.

7

Antreprenori în turism

Turism Verde

Dezvoltarea durabilă – ecologică - nivelul de dezvoltare şi activitate care permite satisfacerea cerinţelor generaţiei actuale a speciei umane şi a altor specii de organisme fără a periclita generaţiile viitoare.

8

Antreprenori în turism

Turism Verde

Capitolul 1. Turismul verde. Definiţii, concepte, paradigme. Obiective: - Înţelegerea conceptului de ”turism verde”; - Înţelegerea relaţiilor dintre diferitele concepte precum şi asemănările şi deosebirile de abordare şi implementare a conceptelor;

Concepte cheie: turism verde, ecoturism, agroturism Conţinut: 1.1. Conceptul de turism durabil 1.2. Conceptele de turism rural şi agroturism 1.3. Conceptul de ecoturism 1.4. Tipuri de activităţi ecoturistice 1.5. Etica şi turismul - convergenţe şi contradicţii 1.6. Codurile etice în ecoturism - proiectarea lor în timp şi spaţiu 1.7. Practici durabile ale turismului 1.8. Criteriile Globale de Turism Durabil

9

Antreprenori în turism

Turism Verde

Capitolul 1. Turismul verde. Definiţii, concepte, paradigme. Ca şi în alte cazuri de definiri şi delimitări conceptuale de prea multe ori se despică firul în patru şi, de obicei, doar pentru a se încerca să se facă loc tuturor denumirilor utilizate în raport cu o singură activitate, fenomen, acţiune, eveniment etc. Se poate spune că, concepte precum turism rural, agroturism, ecoturism şi turism durabil pot fi încadrate în conceptul de TURISM VERDE, deoarece toate acestea au un scop comun şi anume: protejarea mediului natural pe termen lung.

1.1. Conceptul de turism durabil Turismul, ca activitatea economică trebuie să se racordeze conceptului de dezvoltare 2

durabilă , fiind o industrie dependentă de resursele naturii şi de moştenirea culturală a fiecărei societăţi, care vinde aceste resurse (prelucrate sau nu) ca parte integrantă a "produselor" sale ci în acelaşi timp, împarte anumite resurse cu alţi utilizatori, inclusiv cu comunităţile locale.

Figura 1. Imagine panoramică de pe Transfăgărăşan

Industria turistică a adoptat conceptul de dezvoltare durabilă, formulându-se noţiunea de "turism durabil" care, după publicaţia OMT "Turismul în anul 2010" (1994), dezvoltă ideea "satisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi ai industriei turistice şi, în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor". Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor turiştilor, economice, sociale, estetice, de loisir, etc. menţionându-se integritatea ecologică şi diversitatea biologică, culturală şi toate sistemele ce susţin viaţa. Cu alte cuvinte, toate activităţile turistice dintr-o ţară trebuie să fie compatibile cu capacitatea de încărcare cu turişti şi echipamente turistice a mediului natural, asigurându-se, astfel, o funcţionare ecologică şi economică durabilă la toate nivelurile corespondente nevoilor de utilizare endogene şi exogene. În dezvoltarea durabilă a turismului se impune ca necesitate, respectarea de către autorităţi, comunităţi, întreprinzători şi agenţi de turism a unor principii generale, între care amintim:

2

Vasile Glăvan (2002): Agroturism. Ecoturism; Sibiu: ALMA MATER, cap. IX.

10

Antreprenori în turism

Turism Verde

• mediul înconjurător are valoare intrinsecă, deosebit de mare pentru turism; de el trebuie să se bucure şi generaţiile viitoare; • turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă, complexă, de care să beneficieze mediul ambiant, comunităţile locale şi, desigur, turiştii; • relaţia dintre mediul ambiant şi turism poate fi dezvoltată astfel încât, mediul să susţină activitatea turistică pe termen lung, iar dezvoltarea turismului, la rândul său, nu trebuie să ducă la degradarea mediului ci, dimpotrivă, la protejarea şi conservarea lui; • dezvoltarea activităţii de turism trebuie să respecte caracteristicile locului unde se desfăşoară; • ecologice, sociale, economice, culturale, arhitecturale; • scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiştilor cu cele ale destinaţiilor şi gazdelor acestora; • industria turistică, guvernele, autorităţile responsabile cu protecţia mediului şi organismele internaţionale trebuie să respecte aceste principii şi să conlucreze pentru a le pune în practică. Aplicarea în practică a principiilor dezvoltării durabile turismului s-a lovit de numeroase probleme de natură economică, socială, organizatorică etc. Astfel, există în continuare o lipsă de înţelegere în problemele dezvoltării turismului de cele ale mediului, atât la nivel macro, cât şi la nivel microeconomic. De asemenea, instituţionalizarea dezvoltării durabile a turismului este încă neclară; adeseori, nu sunt foarte bine precizate sarcinile diverselor organisme şi nu există o coordonare între acestea. Turismul durabil trebuie să se bazeze pe o strânsă cooperare între industria turistică şi alte sectoare, precum agricultura, silvicultura şi managementul mediului, dar acest lucru nu se realizează întotdeauna. Mai mult, elaborarea unor proiecte coerente şi integratoare de dezvoltare necesită mult timp şi importante resurse băneşti. Turismul este în primul rând o activitate economică; în mai multe regiuni sunt dependente de veniturile realizate din turism. Rolul său economic continuă să fie crearea de noi locuri de muncă, generarea veniturilor pentru populaţie şi bugete guvernamentale, antrenarea zonelor mai puţin dezvoltate. Având în vedere toate acestea, în multe situaţii s-a ajuns la o intensificare a infrastructurilor şi echipamentelor incompatibilă cu dezvoltarea durabilă, graduală (vezi turismul în Insulele Reunion, Mauritius, Comores, Seychelles sau în parcurile naţionale din Kenia, Tanzania etc., unde mediul înconjurător natural şi cultural ca şi resursele turistice au fost afectate de o exploatare turistică neraţională). Nu în ultimul rând, turismul este un sector care presupune investiţii mari de capital, iar dezvoltarea turismului durabil măreşte sumele ce trebuie alocate inclusiv pentru protejarea mediului şi a resurselor turistice. Accentul pus la noi, în anii '70-80, pe efectul economic al turismului, a condus la o amplificare a echipamentelor turistice, mergând până la "urbanizarea" locală a unor staţiuni de litoral - în disproporţie cu capacitatea plajei, sau balneoclimatice (Băile Felix, Sovata, Băile Herculane etc.), acţiune incompatibilă cu dezvoltarea turismului în concordanţă cu resursele şi mediul ambiant. Ca o activitate complexă, de conjunctură şi consecinţă, dezvoltarea turismului durabil presupune şi o colaborare între sectoarele economice (agricultură, păduri, ape, resurse

11

Antreprenori în turism

Turism Verde

minerale, industrie, transporturi etc.), autorităţi guvernamentale şi locale, alte organisme, demersuri ce nu se realizează nici în România, cu consecinţe negative previzibile. De aceea, planificarea, amenajarea şi exploatarea turistică trebuie să facă parte integrantă din strategia de dezvoltare durabilă a regiunii, zonei, arealului sau ţării. Dezvoltarea turismului durabil trebuie abordată încă din fazele de proiectare şi construire a echipamentelor turistice pentru a se evita conflictele cu mediul, cu comunitatea locală, cu alte sectoare economice şi continuată în etapa de derulare a activităţii de turism, în care se pot controla efectele asupra mediului prin organismele autorizate şi stabili strategiile de rezolvare a deficienţelor, de echipare adecvată ecologică şi dotărilor turistice. Desigur, în această a doua etapă, intervin costuri mult mai ridicate decât în cazul unei proiectări, amenajări şi echipări iniţiale, corespunzătoare din punct de vedere ecologic şi peisagistic. Conlucrarea dintre autorităţi (care dispun de instrumente legislative, economice, sociale, alte acte normative de interes public), agenţi economici (care iniţiază proiectele de amenajare şi servicii, dar şi în protecţia mediului şi a moştenirii culturale), prestatori locali de servicii turistice, touroperatori şi agenţi de turism şi, nu în ultimul rând, turişti, este benefică în dezvoltarea durabilă a turismului. Dezvoltarea durabilă a turismului a fost abordată şi la primul Colocviu paneuropean 3

asupra turismului şi mediului de la Budapesta unde, în Declaraţia finală s-au stipulat câteva recomandări utile pentru organizatorii de turism şi anume: • dezvoltarea turistică este însoţită frecvent de daune aduse mediului prin exploatarea excesivă a resurselor naturale, poluare, degradarea sau distrugerea habitatelor naturale de faună şi floră, construcţii care desfigurează siturile sau prin presiunea socială şi culturală asupra comunităţilor locale; • mediul natural este, adesea, primul atu al industriei turistice, exploatarea necontrolată sau excesivă a habitatelor naturale riscă să degradeze sau să distrugă atracţiile şi "obiectul" turismului; • politicile turistice şi amenajările din teritoriu trebuie să ia în consideraţie conservarea habitatelor floristice şi faunistice conform Convenţiei de la Berna, alături de daunele cauzate mediului prin presiunea turistică improprie; • puterile locale şi regionale alături de instituţiile financiare, conştiente de erorile comise, trebuie să-şi asume responsabilitatea în favoarea unui turism compatibil cu cadrul natural, în alegerea facută în procesul de dezvoltare turistică; • concentrarea interregională trebuie să fie organizată în vederea armonizării politicilor de turism, care să conducă la conservarea zonelor protejate ci a mediului, în general; • măsurile de planificare pe termen lung trebuie să preceadă procesul de dezvoltare turistică, iar studiile de impact a activităţilor turistice asupra mediului să devanseze lansarea programelor; • gestionarea capitalului turistic şi mediul permite o creştere echilibrată şi durabilă, economisirea resurselor naturale şi respectarea mediului; • turismul rural, alternativ turismului de masă trebuie încurajat. Promovarea turismului rural va fi utilă, în acelaşi timp, pentru contribuţia la echilibrul economic şi cultural între oraş şi sat, căt şi pentru menţinerea agriculturii; 3

Dezvoltarea turismului în Europa Centrală şi Estică şi problemele specifice de mediu, 25-27 sept.1991.

12

Antreprenori în turism

Turism Verde

• educaţia publicului şi a responsabililor din domeniu trebuie să fie prevăzută în toate cazurile de dezvoltare, realizare şi exploatare a echipamentelor turistice, în special în ariile protejate; • parteneriatul între populaţia locală, factorii politici de decizie, mediile economice, autorităţile locale şi organizaţiile non guvernamentale favorizează promovarea criteriilor ecologice în dezvoltarea industriei turistice şi elaborarea unei etici profesionale în materie de turism. Responsabilităţi în dezvoltarea turismului durabil. Dezvoltarea turistică durabilă poate fi abordată în două faze. Prima fază reprezintă hotărârea de a include în circuitul turistic o anumită zona şi construirea echipamentelor turistice. A doua fază constă în desfaşurarea propriu-zisă a activităţii turistice. Fiecare din aceste faze se realizează prin proprii agenţi, cărora le revine ci responsabilitatea ocrotirii mediului şi respectârii principiilor turismului durabil. a. Faza de amenajare Dacă activităţile turistice sunt planificate şi dezvoltate cu grijă, problemele de mediu pot fi rezolvate încă din această fază. Alegerea zonei este foarte importanta pentru evitarea conflictelor cu mediul ambiant (limitarea daunelor aduse peisajului prin amplasamentul staţiunii, prin organizarea transportului, prin arhitectură, prin metodele folosite în construirea echipamentelor). Autorităţilor le revin cele mai importante sarcini în prevenirea conflictelor turism-mediu. Ele dispun de mai multe instrumente în controlul sj ghidarea acestor amenajări. Aceste instrumente sunt: economice (taxe şi subvenţii), legislative (legislaţia naţională şi decizii locale), sociale (dialog cu antreprenorii), diverse prevederi sau restricţii privitoare la utilizarea serviciilor publice (apă, gaze, transport public, salubritate). Legislaţia privind protecţia mediului şi cea referitoare la planificarea activităţilor implicate în procesul de amenajare sunt foarte importante în această fază. Guvernele sau autorităţile locale pot influenţa amenajările prin anumite facilităţi acordate (impozite mici asupra profitului, subvenţi speciale, informaţii diverse). Evaluarea impactului asupra mediului este, de asemenea, deosebit de importantă în contextul legislaţiei de mediu. în conformitate cu Directivele UE, toate ţarile membre au fost obligate să introducă în legislaţia naţională un act care să ţină cont de impactul pe care îl au asupra mediului marile proiecte de investiţii. Importante responsabilităţi revin şi agenţilor economici care iniţiază sau realizează proiectele de amenajare turistică. Proiectele trebuie să aibă în vedere calitatea şi să nu aducă prejudicii mediului; ele trebuie să ţină seama de legislaţie şi de problemele de mediu, chiar dacă acestea nu sunt incluse în prevederile locale. În legislaţia românească documentele de mediu sunt importante în acest sens. Populaţia locală este şi ea implicată în aceste proiecte de amenajare şi de aceea trebuie să fie consultată asupra oportunităţilor proiectului şi a impactului asupra mediului. Populaţia locală se poate opune dezvoltării unor proiecte pentru turism, atunci când consideră că interesele sale sau mediul ambiant sunt afectate, aşa cum stipulează şj Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului. b. Faza de derulare a activităţii turistice Odată construite echipamentele turistice necesare, efectele asupra mediului pot fi controlate prin diverse operaţiuni, de agenţii abilitate în acest scop.

13

Antreprenori în turism

Turism Verde

Furnizorii locali de servicii turistice (cazare, transport, agrement) pot urmări în detaliu impactul pe care îl au propriile activităţi asupra mediului şi pot dezvolta strategii de rezolvare a acestor probleme, cu ajutorul organismelor sau organizaţiilor specializate pe problemele de mediu. Autorităţile pot încuraja acţiunile ce au drept scop protecţia mediului. Pot folosi pârghii economice şi legislative pentru a-i obliga pe agentii economici implicati în activitatea de turism să folosească echipamente speciale pentru protecţia mediului (ex. filtre de apă). Touroperatorii şi organizaţiile de turism intervin în promovarea acelor destinaţii sau în susţinerea acelor întreprinderi turistice care nu sunt în conflict cu mediul ambiant, răspunzând în acest fel şi nevoilor turiştilor. În fine, turiştii trebuie să încerce să limiteze poluarea mediului în timpul vacanţelor. O bună informare şi o educare a acestora de către ceilalţi agenţi de turism (touroperatori, prestatori, organizaţii profesionale) sunt deosebit de importante în susţinerea dezvoltării unui turism durabil.

1.2. Conceptele de turism rural şi agroturism Pentru conceptele de turism rural şi agroturism, au fost oferite numeroase definiţii de către diferiţi autori, unele dintre aceste definiţii urmează a fi redate şi explicate în următoarele rânduri. Turismul în zone rurale, complementar altor forme de turism, contribuie la susţinerea 4

acestuia, oferindu-i condiţiile necesare transformării turismului de circuit în turism de sejur . Această zonă poate şi trebuie să devină zonă turistică de sejur, o destinaţie pentru petrecerea concediului tot timpul anului, căci ea răspunde, nu numai motivaţiei turismului cultural şi de cunoaştere, ci şi altei cerinţe moderne: aceea de petrecere a timpului liber în natură, fapt de altfel constatat şi în alte ţări: anchetele făcute printre vizitatorii monumentelor istorice demonstrează că atenţia se îndreaptă nu numai asupra monumentelor, ci şi asupra mediului lor înconjurător.

Figura 2. Pensiune agroturistică din zona Maramureş

Această motivaţie este exprimată cât se poate de convingător într-o declaraţie a dr. Andre Lwoff - laureat al premiului Nobel: „Când eşti un european trăit în mediul gălăgios al 4

Vasile Glăvan (2002): Agroturism. Ecoturism; Sibiu: ALMA MATER, cap. Turismul rural şi agroturismul.

14

Antreprenori în turism

Turism Verde

metropolelor continentale, desluşeşti că acolo, în Ţara de Sus, după cum o numiţi dvs., cei din România, cunoşti şi trăieşti împlinirea sentimentului liniştii… Frumuseţea mănăstirilor vizitate şi ambianţa, liniştea climatului, iată de ce m-a bătut gândul să mă stabilesc acolo”. Opţiunea acestei personalităţi de renume mondial este cu totul justificată, întrucât satul românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă amprenta originalului, ineditului şi surprizei, el constituie în momentul de faţă una dintre cele mai bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci, şi a motivaţiei. Principala caracteristică cu care se impune acest produs turistic în faţa consumatorilor este cadrul de compensare, fizică şi spirituală a deficienţelor ce însoţesc, în majoritatea situaţiilor, viaţa din colectivităţile urbane. Turismul rural şi agroturismul, ca activităţi economice şi socio-culturale, se înscriu în normele de protecţie a mediului înconjurător natural şi umanizat, adică a turismului pe principii ecologice. De aceea, considerăm că aceste două forme de turism se înscriu în aria „ecoturismului” care, ca definiţie şi conţinut, trebuie să depăşească sfera ariilor protejate” (Vasile Glăvan, 2002: pag. 10). Turismul rural este, de fapt, un fenomen de dată recentă. De mult timp, chiar decenii pentru multe ţări europene – se practică fie spontan fie organizat, ca activităţi turistice în mediul rural. Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic rural (Vasile Glăvan, 2002: pag. 11). O alternativă la definiţia de mai sus, de asemenea, eludează aspectul teritorial, cum ar fi: „Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman” (Henri Grollean, „Turismul rural în cele 12 state membre ale UE”, 1987 cules din Vasile Glăvan, 2002: pag. 12) Motivaţiile specifice turismului rural sunt următoarele: - reîntoarcerea la natura nemodificată, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, socio-profesionale, statut social, rezultat al trebuinţei de conservare, sănătate, confort fizic şi spiritual, ce demonstrează că, omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viaţă, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcţional;

Figura 3. Imagine din mediul rural

15

Antreprenori în turism

Turism Verde

- cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifice zonelor rurale, dintre care se desprind familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul folcloric. În acest cadru, turistul îşi recapătă condiţia de membru al comunităţii, reputaţia, prestigiul, consideraţia celorlalţi, precum şi posibilitatea de a participa la acţiuni comune creatoare;

Figura 4. Cameră ţărănească

- cunoaşterea, înţelegerea, inventarea şi elaborarea contactului nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naţionale, ale folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare transformă vacanţele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunoştinţe şi de dobândire a unor deprinderi ce dau turiştilor satisfacţii personale şi sentimentul utilităţii. În acelaşi timp, prin iniţierea în meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale locale, turiştii îşi pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieşind din monoton ia şi rutina activităţilor cotidiene;

Figura 5. Ţărancă din România torcând

16

Antreprenori în turism

Turism Verde

- motivaţii estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturaleţe, ce îndeamnă pe majoritatea turiştilor să se considere privilegiaţi pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin pitorescul şi farmecul lor;

Figura 6. Imaginea unei case vechi, româneşti, într-un decor rural

- curiozitatea, satisfăcută prin informaţii asupra ospitalităţii populare, obiceiurilor gastronomice, artizanatului şi ritualurilor săteşti; - odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi terapia ocupaţională; - sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient iniţiativei, imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.

Figura 7. Model de foişor unde se poate lua masa într-o agropensiune

- odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi terapia ocupaţională; - sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient iniţiativei, imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.

17

Antreprenori în turism

Turism Verde

Figura 8. Imagine de la vânătoare

Pornind de la aceste considerente semnalăm prezenţa unei forme de turism specifice turismul rural - care valorifică resursele turistice locale (naturale, culturale şi economice) ca şi dotările şi echipamentele, inclusiv pensiunile agroturistice. Practic, turismul rural închide o paietă largă de modalităţi de cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate acestea desfăşurându-se într-un mediu tipic rural. Agroturismul este un concept de dată mai recentă în UE, cu referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile care au avut alte destinaţii, decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susţinută de micii proprietari de la ţară – de obicei ca activitate secundară – activitate desfăşurată în gospodăria proprie rămânând deci principala ocupaţie şi sursă de venit. Există totuşi o distincţie între „agroturism” şi „farm tourism” (Vasile Glăvan, 2002: pag. 16). Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale: folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare); reducerea supraconsumului şi a risipei de resurse turistice; menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural; integrarea agroturismului în planificarea strategiilor de dezvoltare naţională, regională şi locală; sprijinirea economiilor în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale; implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic; consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei locale; dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin pregătirea profesională, calificare, perfecţionare, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică şi sociologică adecvată; promovarea marketingului în agroturism; cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism şi a acţiunilor de protejare şi conservare a mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice (Vasile Glăvan, 2002: pag. 17). Agroturismul ca activitate economico-socială trebuie să devină o componentă a ecoturismului şi ca atare, principiile pentru dezvoltarea durabilă a turismului se pot aplica şi în acest caz (Vasile Glăvan, 2002: pag. 19). În contextul identificării şi nominalizării conceptelor operante (mişcarea de persoane, fenomenul turistic, categoria de turism, faptul turistic, piaţa turistică şi categoriile acesteia cererea şi oferta, atitudinea şi motivaţia specifice, comportamentul turistic, statutul turistic, formele de turism, agrementul turistic, loisirul turistic), categoria de agroturism se defineşte ca o

18

Antreprenori în turism

Turism Verde

formă de turism rezultată atât din acţiuni ale indivizilor ce vizează o deplasare într-un spaţiu definit, cât şi din consecinţele activităţilor trecute şi prezente ale societăţii, constituite într-un cadru adecvat desfăşurării acţiunilor turistice (vezi figura 9).

Figura 9. Agroturismul - Schema concept (V. Glăvan, 2002)

Astfel, în exercitarea faptului turistic, acţiunea umană este condiţionată de existenţa unei structuri antropice şi a infrastructurii socio-culturale adecvate, prezente într-un mediu natural nepoluat şi atrăgător. Agroturismul reprezintă acţiunea de deplasare a unei persoane într-o localitate rurală nepoluată, pitorească, având un specific agrar, finalizată prin şederea (sejurul) pentru o durată de cel puţin 24 de ore într-o gospodărie ţărănească, consumul de produse locale alimentare şi nealimentare şi coabitarea, observaţia, asistenţa şi coparticiparea în comunitatea socială locală, prin respectarea normelor ce fac posibilă întreaga acţiune.

1.3. Conceptul de ecoturism Ecoturismul a fost definit în diferite moduri, de la cele mai generale si mai confuze, la cele 5

specifice şi mai precise . Două elemente apar aproape constant în definiţii: faptul că este bazat pe natură şi în acelaşi timp pe valoare (trebuie să fie durabil). Este general acceptată ideea că germenii ecoturismului au existat practic cu mult înainte de 1980, fără ca acesta să fie denumit ca atare. Se poate observa o evoluţie în timp a definiţiilor propuse de cercetători sau organizaţii, începând cu definiţia lui Ceballos-Lascurain (1990). În perioada de început, turismul nu a urmărit dezvoltarea durabilă, reducerea impactului asupra mediului, dezvoltarea comunităţilor locale, acestea fiind precepte filozofice, ce ţin de morală, care au fost adăugate începând din 1990. Răspândirea termenului de ecoturism s-a realizat cu rapiditate odată cu primele lucrări consacrate temei. O scurtă privire asupra câtorva dintre ele relevă prezenţa multor elemente comune. 5

M.Dinu (2005): Ecoturism.Coduri etice şi norme de conduită ; Bucureşti: CD PRESS; cap.

19

Antreprenori în turism

Turism Verde

- Elisabeth Boo (1990), în cartea Ecotourism: The potential and Pitfalls, preia o definiţie a ecoturismului dată de Hector Ceballos Lascurain (1980):", .. turismul ce constă în călătoria spre arii naturale neatinse şi necontaminate având ca obiectiv studierea, admirarea şi plăcerea de a privi peisajul cu plantele şi animalele sălbatice, la fel ca şi orice manifestări culturale (trecute şi prezente) care se găsesc în regiune", - Valentine (1992): "turismul bazat pe natură care este durabil din punct de vedere ecologic, se bazează pe arealele relativ neatinse, nu este dăunător şi nu degradează, contribuie direct la protecţia şi managementul ariilor naturale protejate, este subiectul unui management adecvat" (îWearing & Neil, 2000), - Scace, R. C., Grifone, E., Usher, R, (1992): - "o experienţă a călătoriei în natură ce contribuie la conservarea ecosistemelor în acelaşi timp cu respectarea integrităţii comunităţilor gazdă", - International Ecotourism Society (Lindberg, Howkins, 1993): "Ecoturismul este o călătorie responsabilă spre areale naturale care conservă mediul şi creşte veniturile populaţiei locale", - J. Butler (in Science et all, 1992): ecoturismul trebuie să fie "un mediu etic pozitiv adăpostind un comportament preferenţial; să nu denigreze resursa de mediu - nu există o degradare a integrităţii resursei; concentrează mai mult valorile intrinseci decât pe cele extrinseci; este biocentric mai mult decât homocentric în filozofie, în ceea ce un ecoturist acceptă". - Allcock el. al. (1994), din Strategia Naţională a Ecoturismului din Australia: "Turismul bazat pe natură implică educaţia şi interpretarea mediului natural şi este gestionat ca să fie durabil eco/ogic". Această definiţie recunoaşte că "mediul natural include componente culturale şi durabilitatea ecologică, dar include şi o întoarcere potrivită spre comunitatea locală şi conservarea pe termen lung a resurselor". - Goodwin, H. (1996): "impactul uşor asupra naturii, care contribuie la menţinerea speciilor şi habitatelor, fie ca o contribuţie directă la conservare, fie indirect, furnizând venituri comunităţii locale, suficiente pentru ca aceasta să aprecieze şi apoi să protejeze moştenirea vieţii sălbatice a regiunii ca o sursă de venit", - Asociaţia Australiană de Ecoturism (EAA, 2000): "turismul ecologic durabil, ce are ca ţintă ariile naturale care adăpostesc moştenirea culturală şi de mediu, aprecierea şi conservarea". Preocupările perseverente în acest domeniu îl conduc pe Fennell (2001) la elaborarea uneia dintre cele mai complete definiţii: "Ecoturismul este o formă de turism durabil, bazat pe resursele naturale, care este concentrat cu prioritate pe contactul direct cu natura şi pe însuşirea cunoştinţelor despre natură şi care trebuie să aibă un impact scăzut asupra mediului, fără consumuri, orientat spre binele comunităţilor locale (capacitate de control, beneficii, dimensiuni). EI se desfăşoară în areale naturale şi trebuie să contribuie la conservarea sau protecţia acestora”. O altă definiţie este cea dată de Weaver (2001): "Ecoturismul este o formă a turismului care constă în educaţia şi cunoaşterea (aprecierea) mediului natural sau a câtorva componente ale acestuia, asociat cu contextul său cultural. El dă impresia că este durabil din punct de vedere al mediului şi socio-cultural ,preferabil într-un mod care creşte resursele de bază

20

Antreprenori în turism

Turism Verde

naturale şi culturale ale ariei de destinaţie, promovând viabilitatea procesului din punct de vedere financiar". În concluzie, pe baza nenumăratelor definiţii apărute mai ales după 1990, ecoturismul este considerat a fi călătoria în arii naturale, pentru a învăţa despre comunităţile gazdă, generând oportunităţi economice pentru acestea în sprijinul conservării şi protecţiei ecosistemelor. Ecoturismul promovează practicile care sunt sensibile la mediu şi care favorizează dezvoltarea durabilă. Termenul "ecoturism" a fost utilizat ca o etichetă atrăgătoare care a impulsionat dezvoltarea conceptului de "turism căruia îi pasă de mediul înconjurător". Numele şi definiţia tentantă nu explică marea popularitate şi interesul manifestat pentru această formă de turism, care în prezent tinde să se transforme în opusul sensului conceptului iniţial. Conţinutul noţiunii de ecoturism s-a schimbat treptat de la ceea ce era iniţial, un concept proiectat de ecologişti pentru a preveni activ distrugerea mediului înconjurător, la un termen de marketing pentru promotorii turismului care vor să facă publicitate mediilor înconjurătoare curate (pajiştilor, pădurilor, plajelor, apelor bogate în peşti, etc). În acest sens, evoluţia recentă a ecoturismului de la un paradis al oamenilor de ştiinţă şi al iubitorilor plantelor, animalelor, păsărilor şi peştilor, arată că din cauza practicilor eronate şi în lipsa aplicării unor coduri etice şi a unor norme de conduită ecoturismul a devenit o întreprindere economică profitabilă căreia nu îi pasă de mediu. Obiectivul principal pe care şi-l propune ecoturismul este furnizarea unui turism de înaltă calitate în condiţiile protecţiei arealelor naturale şi a stimulării economiilor locale. Aceste deziderate pot fi atinse prin sporirea resurselor aflate în conservare,prin realizarea educaţiei de mediu şi prin implicarea autorităţii locale. Gradul în care aceste variabile funcţionează sau au potenţial să funcţioneze reprezintă în esenţă succesul unei arii ecoturistice. 6

Sub genericul de ecoturism trebuie cuprinse toate formele de turism, care, în activitatea lor, se bazează pe principii ecologice, adică fară a deranja sau distruge mediul natural şi construit, moştenirea istorică şi culturală, ci, dimpotrivă, de a le proteja, conserva, dezvolta şi a realiza o dezvoltare durabilă. Turismul ecologic este o formă de turism ce se desfăşoară pe baze ecologice, fără a deranja sau distruge mediul natural şi construit, moştenirea istorică şi culturală, ci, dimpotrivă, acestea trebuie protejate, conservate şi dezvoltate, pentru a realiza o dezvoltare durabilă. Turismul ecologic, componentă a dezvoltării durabile este cunoscut şi sub noţiunile de turism "verde", turism "moale" sau turism "blând" în sensul că această forma de turism cu o paletă largă de activităţi se desfăşoară în spatii rurale (programe, circuite, sporturi, amenajări şi echipări turistice etc.), are cele mai reduse implicaţii în degradarea şi poluarea ecosistemelor naturale, rezervatii ale biosferei, rezervatii naturale. Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) recomandă, de altfel, pentru început, dezvoltarea cu precădere a acestei forme de turism în zonele protejate în Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii şi Resurselor Similare (UICN) arată, în 1992, că, "ecoturismul este acel segment al turismului care implică străbaterea zonelor naturale, relativ "în concepţia autorului exista o similitudine între turismul durabil, turismulecologic şi ecoturism, care nu trebuie restricţionat, ca activitate (conceptual), numai la zonele protejate,

6

Vasile Glăvan (2002): Agroturism. Ecoturism; Sibiu: ALMA MATER.

21

Antreprenori în turism

Turism Verde

netulburate, pentru a admira peisajul şi a te bucura de lumea plantelor şi animalelor sălbatice ale acestora". O altă definiţie, mai apropiată de conceptul de dezvoltare durabilă, evidenţiază că "ecoturismul este un turism practicat în spa’ii naturale sălbatice sau puţin modificate de om şi care trebuie să constituie şi să asigure protecţia naturii şi dezvoltarea economică a comunităţilor 7

locale" .

7

M.Dinu (2005): Ecoturism.Coduri etice şi norme de conduită ; Bucureşti: CD PRESS; cap 2.

22