Tehnicile Profiller Pentru Identificarea Serial Killerului [PDF]

Zitiervorschau

Profilul psihologic al criminalului și Tehnicile Profiller pentru identificarea acestuia

„Profilul psihologic este o încercare elevată de a furniza anchetatorilor informații specifice despre un autor necunoscut ce a comis o infracțiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului faptei, victimologie și teoriile psihologice cunoscute." În general, infracțiunile pretabile în folosirea profilului psihologic sunt: - Omorul deosebit de grav - Omorul în serie - Violurile în serie - Pruncuciderea - Infracțiuni comise asupra minorilor - Tâlhăriile urmate de moartea victimei - Tâlhăriile în serie În special, profilul de personalitate a avut rezultate uimitoare în investigațiile omorului în serie și a violurilor în serie, violuri urmate sau nu de moartea victimei. Datele despre autor ce pot fi determinate prin profiling (Geberth, 1999) sunt: - vârsta; sexul; - rasa; - starea civilă; - nivelul de inteligență; - nivelul studiilor efectuate; - stilul de viață; - mediul din care provine; - nivelul adaptabilității sociale; - tipul de personalitate; comportamentul; - înfățișarea generală; - nivelul adaptabilității emoționale; comportamente specifice destructurării psihice relevate; - caracteristicile personalității dizarmonice relevate; - locul de muncă – istoric – adaptabilitate la locul de muncă; obiceiurile la locul de muncă; - domiciliul în raport cu locul faptei; - statutul socioeconomic; - nivelul adaptabilității sexuale; - tipul de perversiune sexuală (dacă este cazul); - motivul faptei. Desigur, în funcție de fiecare caz în parte, complexitatea raportului poate crește, datele furnizate de specialist putând fi mult mai variate. Se pot previziona, de asemenea, comportamentele ulterioare ale agresorului, se pot stabili direcțiile de atac ale anchetatorului, eventuale capcane ce se pot întinde autorului, date false ce pot fi comunicate presei pentru provocarea acestuia și, în acest fel, capturarea lui, etc. Stabilinduse, pe baza victimologiei și a background-ului victimei, persoanele țintă ale agresorului, acestea pot fi atenționate, prevenirea fiind prioritara. Cei mai mulţi criminali în serie sunt bărbaţi (80%), relativ tineri ( 30-40 de ani), sunt sadici, au un intelect relativ normal şi acţionează de obicei singuri. Sunt indivizi dinamici, mobili, capabili să parcurgă kilometri întregi în căutarea victimei potrivite, care să fie vulnerabilă şi uşor de controlat. Victimele criminalilor în serie pot fi femei, copii, homosexuali, vagabonzi, prostituate etc. În ciuda aparenţelor exterioare, criminalul în serie este un individ nesigur. Acesta dobândeşte siguranţă doar în “zona de confort“, locul în

2

care îşi poate controla victima. Pentru a rămâne singur cu victima, criminalul recurge la diferite trucuri. El simte o mare plăcere în exercitarea puterii şi a controlului asupra victimei. Cruzimea actului său îl excită, şi de aceea uneori înregistrează audio sau video ţipetele de durere ale victimei, pe care ulterior le poate folosi fie pentru a “savura“ momentul atunci când nu are o victimă, fie pentru a teroriza viitoarele victime. Majoritatea criminalilor în serie au fost privaţi în copilărie de afecţiune, fiind supuşi unor violenţe fizice sau sexuale. Cei mai mulţi sunt psihopaţi, având o personalitate instabilă, violentă. Aceştia ucid pentru a-şi atenua ura, dorinţa de putere, dominare şi răzbunare, fiind marcaţi şi de un puternic sentiment de inferioritate, favorizat uneori de o disfuncţie sexuală. Umilirea victimelor şi săvârşirea crimelor au un efect “terapeutic”, stimulându-le încrederea în ei înşişi. La unii criminali în serie apare ura împotriva femeilor, care de cele mai multe ori este dublată de tendinţele sadice. Într-o oarecare măsură şi pentru o perioadă limitată de timp, ei se “vindecă” ucigând, înjunghiatul şi strangularea fiind metodele preferate. Sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, fanteziile sadice ale criminalilor în serie se exacerbează. Apare evident faptul că aceştia trebuie să ucidă mult mai des pentru a-şi satisface plăcerea pe care o obţin săvârşind acest act. Mulţi criminali în serie au fost depistaţi şi identificaţi accidental, pe măsură ce deveneau mai îndrăzneţi în actele lor şi mai indiferenţi faţă de risc. Pentru a rezolva crimele în serie americanii au creat o specialitate “profiling”, care are ca obiectiv stabilirea portretului psihologic al criminalului. La Quantico în Virginia, Academia F.B.I. din S.U.A. îşi antrenează agenţii şi pregăteşte poliţişti din toată lumea în această insolită specialitate poliţienească. Programul de pregătire durează trei ani, dar pentru a accede la el, condiţia obligatorie este experienţa judiciară de cel puţin 10 ani. Reuniţi în Departamentul de ştiinţe ale comportamentului (psihologie şi psihiatrie), aceşti specialişti (profilers) dispun, pe lângă aptitudini şi experienţa personală, de o uriaşă bancă de date. VICAP (“Violent Criminal Apprehension Program”) se îmbogăţeşte în fiecare an, atât cu date din cele peste 23.000 de crime comise anual în S.U.A., dintre care 7000 sunt fără mobil aparent, cât şi cu elemente despre cazuri asemănătoare comise în străinătate (Alexandrescu, 2000). Acest sistem centralizat de informaţii (VICAP) are ca obiectiv stabilirea rapidă a modului de acţiune şi procedeele utilizate de criminalul în serie în săvârşirea faptelor.

3

Sistemul de înregistrare a datelor după modul de săvârşire şi procedeele utilizate de criminal este denumit MOS (Modus Operandi Sistem). Pentru a evidenţia personalitatea criminalului, profilerul lucrează, în principal, pe baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei şi a datelor din dosarele medico-legale. In acest demers, profilerul parcurge următoarele etape: studierea detaliată a dosarului cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic şi medico-legal), stabilirea şi evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei şi în final elaborarea profilului psihologic al prezumtivului criminal. Profilerul nu participă în mod direct la capturearea criminalului, ci pe baza profilului psihologic întocmit, asistă poliţia locală în orientarea investigaţiilor spre o anumită arie de suspecţi, propunând strategii şi metode de acţiune care ar putea ajuta atât la descoperirea, cât şi la anchetarea acestuia. Prima problemă pe care şi-o pune profilerul este cărei categorii aparţine criminalul: “psihopat – organizat” sau “psihotic - dezorganizat”. Criminalul “psihopat – organizat” îşi va planifica omorul cu minuţiozitate şi nu va lăsa prea multe indicii. La criminalul în serie “psihotic – dezorganizat”, locul crimei este întotdeauna în mare dezordine, o dovadă că acţionează impulsiv şi nu îşi poate “controla” în totalitate victima. Adesea, crimele sale sunt spectaculare şi deosebit de sângeroase. În general, criminalul pătrunde prin efracţie, foloseşte ca armă de atac un instrument sau obiect găsit la locul faptei, pe care o şi abandonează imediat. Mai rar, se întâlneşte şi tipul intermediar “organizat-dezorganizat”. A doua problemă se referă la modul de operare, care poate permite evaluarea inteligenţei criminalului. Este un concept dinamic, ce se modifică în funcţie de curajul criminalului, de traseul parcurs, de dorinţa de a plasa anchetatorii pe alte piste etc. Prin modul de operare se face legătura între fapte, stabilindu-se numărul omorurilor comise de un criminal. A treia problemă este “semnătura” sau “amprenta” criminalului. Pentru a sfida, criminalul în serie “pune în scenă” corpurile victimelor sale, depersonalizându-le prin diverse procedee: legare, strangulare, acoperire, dezbrăcare, mutilare, secţionare şi plasare în diferite locuri etc. Acestea constituie indicii relevante asupra disfuncţionalităţii personalităţii autorului. În unele cazuri, criminalul inscripţionează pe corpul victimei anumite iniţiale sau semne, indicii-simbol ale personalităţii sale. Pe baza acestor indicii,

4

profilerul stabileşte legăturile dintre diferite crime. Această “semnătură” poate fi schimbată de criminal, pentru a deruta anchetatorii. Tehnica de lucru a profilerului se bazează pe o profundă cunoaştere şi înţelegere a psihologiei comportamentului uman. Toate acestea conduc la o recostituire mentală a desfăşurării faptelor şi de aici, la conturarea portretului psihologic al criminalului. Acest portret este un rezultat al asocierii de probe şi de intuiţii care permite anchetatorilor să trieze diferitele piste şi să elaboreze strategii de capturare. Este lucrul cel mai dificil şi, cel mai adesea, esenţial în rezolvarea cazului. Pentru că, odată stabilită tipologia asasinului şi mecanismele intime care îl determină să procedeze la actul ucigaş, se poate stabili atât cercul bănuiţilor, cât şi cel al prezumtivelor victime, putându-se acţiona preventiv. Nu de puţine ori ucigaşul în serie a fost surprins în momentul în care era pe cale să comită o nouă crimă. Pentru a studia modelele comportamentale ale criminalului în serie, profilerul din F.B.I. îşi consacră o parte a timpului, stând de vorbă cu cei care au fost depistaţi şi arestaţi. Acestora, spre deosebire de alţi criminali, le place să vorbească despre crimele lor. Exploatând această “slăbiciune”, profilerul învaţă să descifreze şi să interpreteze “cheia” crimei. În alte ocazii, profilerul elaborează tehnici de abordare a criminalului în timpul anchetei, pentru a-l determina să mărturisească. Un excursionist a dat peste rămășițele unei tinere britanice într-o pădure din apropiere de Sydney în 1992. A doua zi era dezgropat și cadavrul prietenei sale, împușcată în cap de peste zece ori, iar un an mai târziu, poliția găsea încă cinci turiști morți. Unul dintre ei avea craniul fracturat, altul avea oasele sfarâmate de lovituri de cuțit, iar o excursionistă fusese decapitată dintr-o singură lovitură. Aproape toate victimele fuseseră agresate sexual, apoi folosite ca ținte de tir, arată specialiștii. Cadavrele turiştilor, dintre care cinci femei şi doi bărbaţi, au declanşat cea mai mare vânătoare de criminali din istoria Australiei. Vinovat a ieşit Ivan Milat, mare amator de arme de foc. Firul către ucigaş l-a oferit britanicul Paul Onions, care a fost ameninţat şi împuşcat dar nu mortal de Milat în 1991, în timp ce făcea autostopul. Onions a scăpat de criminal în momentul în care a oprit o maşină din trafic aruncîndu-se în faţă ei. Ucigaşul a fost închis în 1996 în penitenciarul de înaltă securitate Long Bay din Sydney.

5

Criminalul american autointitulat „BTK”, după iniţialele metodei sale de a ucide „bind, torture, kill” €(leagă, torturează, ucide), e un al doilea caz celebru. Dennis Rader, pe numele sau adevărat, a omorât zece persoane din orăşelul Wichita în anii 70, raspândind în presă scrisori înfricoşătoare. Tată a doi copii şi familist liniştit, „BTK” îşi alegea victimele la întâmplare, apoi le împuşca, le înjunghia sau le strangula, purtînd tot timpul cu el o trusă compusă din arme de foc, frânghie, cătuşe şi bandă adeziva. Ucigaşul a dispărut fără urmă în 1979 şi abia în 2004 a trimis presei o noua scrisoare. Anchetatorii nu găsiseră nici un fir pînă în 2004, cînd, impulsionaţi de noile tehnologii, au luat la puricat vechi dovezi şi au observat că Rader lăsase indicii în scrisorile sale. Printre ele se număra şi un rebus ce alcătuia cuvintele „D. Radera” şi „6220”, numărul casei sale. Un CD trimis de BTK unui post de televiziune din Wichita în februarie 2004 şi miile de mostre de ADN adunate de-a lungul anilor i-au fixat în cele din urmă vinovăţia şi zece sentinţe consecutive pe viaţă. Un familist aşezat era şi Gary Leon Ridgeway pînă să devină „Ucigasul din Green River”. În 2003, americanul a recunoscut că a ucis 48 de prostituate între 1982 şi 1998, avînd încă de la o vârsta fragedă o fascinaţie morbidă pentru cea mai veche meserie din lume. În 1990, după o anchetă fără rezultat, FBI-ul ajunsese chiar să ceară sfatul faimosului ucigaş în serie Ted Bundy. Abia după 20 de ani s-a putut stabili legătură între Ridgeway şi unele dintre victimele sale, după reexaminarea cazului cu ajutorul tehnologiei ADN. „Ucigasul din Green River” a fost arestat în 2001. La audiere a recunoscut că şi-a îngropat victimele în grupuri, că să poată trece pe-acolo cu maşina şi să îşi amintească de plăcerea pe care i-o produsese uciderea lor. În 2003 a primit 48 de condamnări la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de a fi eliberat vreodată condiţionat. „Strangulatorul din Phoenix” a terorizat Africa de Sud în 1996-1997. Sipho Twala, un agricultor liniştit, de 31 de ani, s-a folosit de cunoştinţele sale despre ciclurile agricole şi cultură zulușă pentru a ucide 16 femei. Fermecător şi şiret, versat în viaţă de stradă, Twala îşi ademenea victimele cu promisiunea unor slujbe bine plătite, apoi le cerea să-l însoţească în câmpurile de trestie-de-zahăr din preajmă casei sale, unde le viola şi le strangula. Ucigaşul colecta piese vestimentare de la fiecare victimă, în chip de trofeu, şi îşi confecţiona fringhii din lenjeria lor intimă. Dacă nu le viola, Twala, în schimb, lega strîns picioarele victimelor sale, evitînd contactul sexual propriu-zis, după un ritual zuluș care îl ferea de contactarea de boli venerice. Prin acest obicei însă, ucigaşul a lăsat urme de ADN

6

la locul multora dintre crimele comise. Mostrele s-au potrivit cu cele recoltate de la un viol comis de Twala în 1994. „Strangulatorul din Phoenix” a fost depistat şi s-a ales cu 506 ani de închisoare, după o anchetă de şase săptămîni, cea mai scurtă din istoria cazurilor de crime în serie. Agresorul sexual austriac Jack Unterweger a primit închisoare pe viaţă în 1976 pentru că a ucis o prostituată, fiind diagnosticat drept „psihopat sadic şi obsedat sexual, cu tendinţe narcisiste”. Unterweger a fost eliberat condiţionat însă în 1990, complet reabilitat şi savurat de intelectualii „de cafenea” vienezi pentru scrierile sale de după gratii. Fostul ucigaş avea să umple chiar spaţiul de emisie a multor talk-show-uri, numai că, paralel, a strangulat cel puţin noua femei cu propria lor lenjerie şi a devenit primul ucigaş în serie al Austriei, fiind botezat „Curierul din Viena”. Nimeni nu l-a bănuit însă pe „reabilitatul” Unterweger de recidivă, care chiar începuse să scrie despre uciderea prostituatelor, acuzînd anchetatorii de incompetenţă şi aratîndu-se alarmat. În 1991, ucigaşul a fost angajat de o publicaţie din Austria pentru o serie de articole legate de prostituţia din Los Angeles. Aici, Unterweger a lăsat în urmă trei noi victime. Poliţia austriacă a cuplat crimele din cele două ţări, iar „Curierul din Viena” a primit din nou condamnare pe viaţă. Unterweger s-a declarat nevinovat până când a fost găsit spînzurat în celula sa, a două zi după pronunţarea sentinţei. Poliţia din Gloucestershire (Anglia) dezgroapa cadavrele a 12 femei din gospodăria localnicilor Frederick şi Rosemary West pe 24 februarie 1994, astfel se conturează profilul unui cuplu britanic cu obiceiul de a ademeni fete tinere, fugite de acasă, cărora le ofereau găzduire sau un post de guvernantă. Tinerele erau apoi dezbrăcate la piele, imobilizate cu bandă adeziva, violate, torturate şi apoi ucise şi dezmembrate. Printre ele se număra şi fiica familiei West, dispărută la 16 ani. După ce a fost depistat şi şi-a mărturisit crimele, capul familiei s-a spânzurat în celula sa. Soţia sa a fost însă condamnată pentru zece omoruri în noiembrie 1995. Un an mai tîrziu, „Casa Ororilor”, cum a fost botezată locuinţa cuplului criminal, a fost demolată pentru a şterge amintirile violenţei. Record morbid, medicul generalist britanic Harold Frederick Shipman este considerat cel mai mare ucigaş în serie al istoriei moderne. În 2000, el a fost acuzat de uciderea a 215 pacienţi, deşi unele surse vorbesc de peste 400 de victime, şi a primit 15 sentinţe consecutive pe viaţă. Medicul s-a sinucis în închisoare în urmă cu trei ani, fără a

7

explica sau a recunoaşte vreodată crimele sale. După cazul Shipman, mare parte din legislaţia britanică privind sistemul sanitar a fost revizuită şi modificată. 1971 este anul în care a fost condamnat la moarte și executat Ion Rimaru, 26 de ani, cel mai cunoscut criminal in serie roman, la Penitenciarul Jilava, criminal cu o triadă infracţională odioasă: viol, tâlhărie şi omor, fost student la Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti. Criminalul Râmaru Ion, psihopat sexual, acţiona în plină noapte (între orele 22:0004:00) având asupra sa instrumente de atac cum ar fi: topor, cuţit, bare din metal de diferite dimensiuni. Îşi alegea victimele din rândul femeilor, relativ tinere, care veneau de la serviciu noaptea târziu. De regulă, acţiona pe timp ploios, cu grindină, ninsoare sau în plină furtună. Ataca victimele prin surprindere, lovindu-le puternic, decisiv, în zona craniană, după care le viola, uneori chiar în timpul agoniei. În final, le deposeda de obiectele de valoare (genţi, ceasuri, bijuterii etc.). El a recunoscut uciderea a patru persoane, șase tentative de omor, cinci violuri și șapte tâlharii. Infractorul se deosebeşte de ceilalţi oameni, nu printr-o funcţionare deosebită a proceselor sale psihice, ci prin faptul că acţiunile lui au un conţinut antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate în urma unei practici îndelungate, care îl situează în unele privinţe deasupra omului normal, nu-i determină acţiunea infracţională fără un teren favorabil, reprezentat de mediul social. Cunoaşterea particularităţilor psihice ale infractorului contribuie la explicarea comportamentului, la posibilitatea identificării, depistării şi reeducării acestuia. Alături de factorii interni, psihoindividuali, un rol important în structurarea dizarmonică a personalităţii infractorului îl au şi factorii externi, de mediu. Comportamentul agresiv, antisocial al infractorului, este în mare măsură învăţat, dobândit în contextul climatului familial agresogen şi în contextul împrejurărilor de viaţă, disfuncţionale din punct de vedere psihosocial.

8

BIBLIOGRAFIE:

1.

Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi – ”Tratat universitar de psihologie judiciarăteorie și practică” – Ed. Phobos, Buc. 2004;

2.

Tudorel Badea Butoi, Ioana Teodora Butoi – ”Psihologia interogatoriului judiciar” – Ed. Enmar, Buc. 2002;

3.

Tudorel Butoi – “Criminali in serie-psihologia crimei” – Ed. Phobos, Buc. 2003;

9