State Democratice Postbelice [PDF]

Zitiervorschau

State democratice in perioada postbelica La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial asistam la o bipolarizare lumii intr-un bloc oriental sau sovietic si un bloc occidental sau atlantic, deci american. Cotina de fier care separa Europa oferea doua modele politice: democratie versus totalitarism. In timp ce statele Europei de Est intrau in sfera de influenta sovietica si experimentau pentru patru decenii comunismul, Europa occidentala oferea modele de democratie. În ansamblul său, după al doilea război mondial, Europa Occidentală s-a unit în jurul valorilor democraţiei şi capitalismului. Impactul devastator al totalitarismului a determinat asumarea de către majoritatea forţelor politice postbelice a unui set de principii de sorginte liberală. Forţele politice democratice vest-europene aveau câteva caracteristici în comun: anticomunismul, o abordare specifică a spaţiului economic. Ideologiile politice postbelice au fost crestin-democratia, socialismul si liberalismul. Creştin-democraţia a fost probabil cea mai importantă mişcare politică la nivelul Europei Occidentale după cel de-al doilea război mondial ce a apărut ca un refuz al capitalismului şi marxismului, ambele văzute ca manifestări ale materialismului opus învăţăturilor Bisericii. Ea avea să evolueze tot mai spre dreapta începând cu anii ’70. Socialismul vest-european a devenit tot mai influent după al doilea război mondial, chiar dacă momentele de criză nu au lipsit. In 1951, la Frankfurt, a fost reconstituită Internaţionala Socialistă. Reuniunea a reafirmat ataşamentul partidelor socialiste faţă de democraţia politică, văzută ca o condiţie indispensabilă a realizării socialismului. În paralel, partidele socialiste au devenit tot mai dispuse să accepte regulile sistemului capitalist. Liberalii vest-europeni s-au regăsit după 1945 într-o situaţie specială. In vreme ce la sfârşitul secolului XIX, formaţiunile liberale fuseseră cele mai fervente susţinătoare ale ideii de reformă socială şi instituţională, după al doilea război mondial şi-au asumat rolul de principali critici ai statului-providenţă. Mai mult, valorile susţinute anterior de liberali au în cea mai mare parte asumate de toate partidele democratice, astfel încât formaţiunile liberale au fost condamnate la un rol marginal. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele macrooeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. Rezultatul acestor a fost ceea ce numim „modelul suedez al statului bunastarii El se defineste prin incercarea de a crea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste si politicii guvernamentale atat pe piata muncii, cat si pe cea de capital. Ideologia social-democrata respingea teoria caderii capitalismului si a inevitabilei transformari 1

a societatii in socialism. Astfel, transformarea societatii intr-una fara clase urma sa fie atinsa nu prin revolutie ci prin mijloace graduale si pasnice in cadrul procesului democratic. Valori precum egalitatea, securitatea se intalneau in statul suedez. Ideea de baza a acestui model a fost implementarea dictonului „salariu egal la munca egala”. Practic intre anii 1950-1970 anii de aur ai modelului suedez si ai social-democratiei suedeze, Suedia a reusit sa tina somajul sub 2%, un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, in 20 ani au fost create peste un mil de locuri de munca, iar standardul de viata era printre cele mai ridicate din lume . ca o concluzie putem spune ca anii de aur ai modelului suedez au prezentat lumii o societate capabila sa aiba o economie eficienta si in acelasi timp sa mentina o implicare a unui stat al providentei. Un alt model politic oferit de Occident este dat de Anglia, monarhie parlamentara. Regatul Unit are un sistem parlamentar de guvernămînt,ceea ce înseamnă că Guvernul este dependent de încrederea Parlamentului. Teoretic, deoarece Camera Comunelor poate vota îndepărtarea de la guvernare a acestuia, ea este cea care „controlează" Cabinetul. Cel mai puternic organism al guvernării britanice este insa Cabinetul. In mod normal, acesta este format din membri ai partidului care deţine majoritatea locurilor din Camera Comunelor, minoritatea nefiind inclusă. Politica britanica este dominata de doua mari partide: Partidul Conservator si Partidul Laburist. De asemenea, şi alte partide participă la alegeri şi cîştigă locuri în Camera Comunelor. Franta propune modelul republicii semiprezidentiale. Evolutia vietii politice de dupa 1945 a fost determinata de personalitatea lui charles de Gaulle. Constitutia din 1946 a restabilit un regim parlamentar clasic in care se constata predominarea Adunarii Nationale asupra puterii executive. Din acest motiv se constata o instabilitate guvernamentala-25 guverne in 12 ani. De aceea in 1958 este impusa o noua Constitutie care instaura un regim prezidential in frunte cu Charles de Gaulle(1958-1968). In timp, s-a stabilit s-a ajuns la formula semiprezidentiala, primul ministru guverneaza iar presedintele arbitreaza. Astfel, constatam ca indiferent de forma de guvernamant existenta(monarhie sau republica) In perioada postbelica s-au impus modele politice democratice care pun accent pe respectarea drepturilor si libertatilor cetateanului fie ca au pornesc de la ideologii sau solutii diferite

2