41 0 24KB
ZILELE UNEI MARI IUBIRI Aceasta ar trebui să fie o scrisoare de dragoste, dar nu e. Pentru că e prima mea încercare de acest fel din viaţă, s-ar putea să fie mai puţin sau mai mult decât atât . E o confesiune cu sufletul în palmă , un risc asumat , o eroare , poate . Sunt gata să plătesc pentru ea . Şi nu voi fi eu cea care voi stabili preţul . Poate nu eşti pregătit să înţelegi mai nimic , poate cuvintele mele sunt neputincioase , oricum , eu ţi le dăruiesc acum , în această clipă a unei primăveri care nu mai vine . Există în fiecare iubire o zi de LUNI . Un început pe care valurile altor întâmplări îl şterg sau îl amplifică . Un început fast , ca orice început . Cu speranţe naive , cu credinţa că de data aceasta ai avut parte de Marea Întâlnire , singura adevărată , aceea care te va marca pe tot restul vieţii . Binecuvântată fie ziua de Luni a dragostei , cu prospeţimea ei nealterată , cu frisonul ei indestructibil . Mulţumesc acelui început în orice zi ar fi fost el . MARŢI , e ziua în care ai deja amintiri . Rememorezi prima zi a iubirii cu o nerăbdare înfrigurată , cu grija pentru amănunte , cu spaima doar că ţi s-a părut . Marţi îţi trebuie forţă , dacă eşti femeie , forţă să crezi că lunea dragostei tale a fost adevărată , că n-a fost o iluzie , hrănită de anii care nu stau pe loc şi-ţi apasă pieptul , respiraţia, mersul , ridurile . Marţi , dacă eşti lucidă (dar cine mai poate fi), ai mai avea şansa să-ţi spui nu , nu e ceea ce am sperat ieri . Iartă-mă pentru ziua de marţi , peste care eu am sărit din slăbiciune şi spaimă , din dorinţa de a crede că ziua de luni a fost adevărată . MIERCURI e deja prea târziu. Ochii tăi luminează ca o icoană , trupul tău face parte din mine ca o otravă lentă de care eu nu mă mai pot lipsi . Miercuri e deja foarte târziu într-o iubire . Răul se varsă în bine , umbrele sunt sfâşiate de fascicule luminoase , totul are o dublă identitate fără de care nu mai poţi respira . Îţi mulţumesc pentru miercurea acestei iubiri , din care tu n-ai priceput mai nimic , aşa cum îi stă bine unui bărbat ocupat cu orice în afara sentimentelor , al căror preţ la bursă încă n-a fost stabilit pe computer. Ştii tu cât valorează o privire , un tremur al acestui trup pieritor ? Ştii tu preţul unei lacrimi ?
JOI este a îndoielii , a inimii bătând năvalnic ,gata să spargă colivia umilă a pieptului , a aşteptării frustrate , a tuturor amărăciunilor care traversează ca o otravă fiecare celulă umilită . Joi e frig şi întuneric. Este ziua de cumpănă , când semnul aşteptat nu mai vine . Când în locul lui vine frigul nepăsării , cleştarul rece al lucidităţii , în ale cărui ape îţi vezi chipul palid , tremurul mâinii cu care într-o zi de luni , dintr-o altă existenţă , poate ţi-ai semnat de bunăvoie sentinţa : „condamnat la iubire” . VINERI este ziua Venerei , aceea ce s-ar numi împăcare cu sine , în numele iubirii fără de care nu se poate , cum nu se poate fără aer . Cum nu se poate fără imperfecţiune , căci oamenii se iubesc mai mult pentru defectele lor , singurele care îi fac umani şi nu pentru calităţile lor , care-i apropie de perfecţiune . Eu te iubesc pentru tot ce nu-mi poţi oferi : emoţia de a mă vedea , înţelegerea pentru ceea ce sunt , de aceea îţi dăruiesc o Vinere continuă, ca un cântec reverberat până la pierderea respiraţiei . Fie să te vindece, să te facă vulnerabil măcar pentru o clipă , adică adevărat . SÂMBĂTA unei iubiri este o zi tristă , pentru că strânge în ea povara dulce-amară a acestor zile . Este o zi în care eu sunt mai mult tu, zi târzie ca o brăţară grea de aur masiv , pe mâna unei prinţese moarte , inutilă , adâncă în splendoarea ei . Fie să treci peste ziua de sâmbătă , fără regrete, cu sentimentul că n-ai avut nici o vină , aşa cum îi stă bine unui bărbat grăbit şi bine adaptat la real . Sâmbătă îţi voi dori totdeauna tot binele din lume . Asta înseamnă că poţi uita tot , ca şi când n-ar fi fost , asta înseamnă a nu avea memorie . DUMINICA nici nu cred că există . Scrie-o tu dacă poţi , cu ochii şi trupul tău , cu vorbele tale sărace pe care nu le-am iubit tocmai de aceea , tăcând vei reuşi , va însemna că sufletul tău poate să-mi dăruie încă un început , încă o zi de LUNI , pentru care îţi mulţumesc ca şi când ar fi .