Laboratorul fotoamatorului - Dotare si amenajare [PDF]

Zitiervorschau

A. Bubulac

- Laboratorul fotoamatorului Dotare şi amen ajare

.

. ·

1 :! :

3

lng. Artaxerxe Bubulac

Laboratorul fotoamatorului Dotare amenajare

Colecţia foto-film

Editura

tehnică

Bu c u r eşti

-1968

Lucrarea fotografic

c:uprincle

şi

modul

indicaţiile

ele

ele or"anizare ordin

practic

al

u:-iui

pentru

laborator

amenajarea

laboratorului în condiţiile unui fotoamator. In prima parte a lucrării se prezintă materialul fotose;isibil cu care se lucr�ază, condipile de şi procedeul de lucru negativ-pozitiv. A

doua

parte

a

lucrării

pâstra1·e

cuprinde

şi manipulare cum

descrierea

substanţelor

chimice (caracteristici, toxicitate) şi utilajul neces;:ir. Jn

parte:i

finală

se

descrie

zisă şi se dau o serie ele sfaturi ratorului

în

diferite

situaţii

telmologia

practice

de

)ucru

prop'.·iu­

pentru ame;1ajarea labo­

caracteristice

.-:oncliţiilor

ele lucru

ale fotoamatorului. Lucrarea

este

însoţită

de

un

se adresează unei mase largi de ştiinţifică de nivel mediu.

bogat cititori

material

ilustrativ

�i

cu pregătire tehnico­

Introducere

Fotografierea este o operaţie complexă, care are ca rezultat final, fotografia. în marea majoritate a cazurilor, mai ales pentru un fotoamator, fotografia este realizată pe un suport de hîrtie. Procesul fotografic se desfăşoară în două etape : în­ registrarea imaginii latente pe clişeu şi prelucrarea ma­ terialului fotosensibil - negativ şi pozitiv -- pentru obţinerea fotografiei. 1n general, fotoamatorul îşi începe mărginindu-se la prima etapă, activitatea fotografică adică se mulţumeşte să vizeze un subiect, să-l încadreze în vizorul aparatului fotografic şi să declanşeze. în con­ tinuare el încredinţează materialul negativ pentru pre­ lucrare unui laborator fotografic. Dacă însă fotoamatorul îşi propune să realizeze nu fotografie oarecare, o simplă amintire a unui moment din viaţă, ci o fotografie care să întrunească şi calită\i artistice, dacă doreşte �ă obţină o „anumită" fotografie, un anumit efect şi mai ales dacă vrea să încerce ado­ vărata sahsfacţie a unei lucrări care de la început pînă l a sfirşit să fie propria lui realizare, atunci neapărat trebuie să treacă şi la a doua etapă a procesului foto­ gpafic : prelucrarea materialului fotosensibil. o

Fiecare etapă a procesului fotografic presupune în primul rînd un utilaj propriu, un cadru în care se des­ făşoară acţiunea fotografică şi un bagaj minim de cuno­ �tinţe tehnico-ştiinţifice şi artistice. Astfel, pentru prima e-tapă - înregistrarea imaginii latente este nevoie de : un aparat fotografic, lumea exterioară care oferă o infinitate de subiecte şi un minimum de cunoştinţe pri­ vind mecanica şi optica fotografică precum şi noţiuni de ·-

3

fotocompoziţie şi estetică fotografică. La fel, pentru etapa a doua - prelucrarea materialului fotosensibil - este nevoie de : un utilaj adecvat scopului, un cadru de lucru numit „laborator fotografic" şi un minimum de cuno­ ştinţe în special din domeniul chimiei fotografice. Un fotograf complet trebuie să cunoască mînuirea i întreţinerea corectă a utilajului fotografic, pentru ca investiţia făcută prin procurarea lui, :>ă fie compen­ sată prin rezultatele obţinute. Se precizează de la început că între cele două etape ale procesului fotografic este o mare deosebire şi anume : în timp ce pentru înregistra­ rea imaginii latente este nevoie de un utilaj relativ redus -- în principiu aparatul fotografic - iar cadrul în care se lucrează nu este necesar să fie organizat de fotograf decît în cazuri cu totul speciale, cum ar Îi în cazul portretului de atelier, sau natura moartă, pentru pre­ lucrarea materialului fotosensibil este necesar un utilaj mult mai numeros şi mai variat, dar car"' în multe cazuri se poate realiza prin mijloace simple şi puţin costi­ sitoare, iar cadrul în care se lucrează trebuie organizat după anumite principii, astfel încit operaţiile să se des­ făşoare în cele mai bune condiţii şi cu rezultate cît mai bune. Lucrarea de faţă urmăreşte să arate fotoamatorului utilajele necesare unui laborator fotografic, modul de ma­ nevrare şi întreţinere a acestui utilaj, materialul consu­ mabil (filme, hirtie, chimicale), păstrarea şi mînuirea lui. precum şi modul cum se organizează un laborator foto­ grafic în diferite situaţii şi în special în cele care sînt mai frecvente pentru fotoamatorul care în general nu dispune de un spaţiu anumit rezervat pentru acest scop. In cele ce urmează ne vom mărgini numai la tratarea acestui subiect în legătură cu fotografia alb-negru, care pretinde condiţii mai uşor de realizat de către un foto­ amator ; cazul fotografiei color. care necesită condiţii de lucru speciale, mai greu de respectat de un fotoamator, mai ales începător, este rezervat unC'i alte lucrări. Deo­ camdată, fotoamatorul însuşindu-şi cunoştinţele expuse în prezenta lucrare şi punîndu-le în practică. va face primul pas şi de altfel cel mai important -- care-i va permite -·

4

să execute integral orice lucrare fotografică în alb-negru şi îi va da siguranţa necesară atacării fotografiei color, care este ceva mai pretenţioasă. Lucrările executate în laborator fiind hotărîtoare în ce priveşte calitatea tehnică şi artistică a unei fotografii, este absolut necesar ca foto­ amatorul să ştie în primul rînd cum să-şi organizeze şi �ă-şi doteze laboratorul.

C a pi t o l u l

I Materialul fotosensibil

I. Generalităţi Materialele fotosensibile folosite de fotoamatori excluzînd materialele fotosensibile necesare în lucrări de strictă specialitate ca de exemplu fotografia astronomică sau cea de la cercetările de fizică nucleară - se prezintă într-o gamă foarte variată d€ produse. în general, indi­ ferent de scopul pentru care a fost fabricat, materialul fotosensiliil este alcătuit dintr-un suport transparent sau opac şi din stratul propriu-zis sensibil la lumină. Mate­ rialele fotosensibile se clasifică după mai multe criterii, astfel :

1) După felul imaginii obţinute - negativă sau po­ zitivă - materialele fotosensibile se împart în negative şi pozitive.

2) După felul suportului pe care este aplicat stratul fotosensibil, materialele se împart în : - plăci fotografice la care suportul este format din­ tr-o placă de sticlă ; - filme fotografice la care suportul este format din­ tr-o peliculă subţire, flexibilă şi transparentă c!e celuloid sau diferite combinaţii de materiale cu proprietăţi ase­ mănătoare celuloidului, dar care faţă de acesta, au pro­ prietatea extrc::m ele importantă de a fi mult mai puţin inflamabile ; - hîrtii fotografice la care suportul este format din hîrtie. în două categorii de grosimi şi ;mume : hîrtii pro­ priu-zise cînd suportul este mai sub�ire şi carton, cînd hîrtia este mai groasă ; în general, . grosimile hîrtiilor

7

fotografice diferă după fabrica producătoare. astfel că această subdivizare este mai mult sau mai puţin rigu­ roasă. 2. Prezentao·ea filmelor fotografice

In ceea ce priveşte filmele fotografice, ele se subdivid în mai multe produse unele din ele fiind foarte mult răspîndite pe piaţă, altele care se foloseau dr�·stul de mult in trecut dar care astăzi sînt mai puţin căutate deşi au unele calităţi care le fac să fie interesante.

Rolfilmul E.•ste caracteristic aparatelor fotografice de format mic şi mijlociu, ce care se obţin clişee de dimen­ siunile : 3/4 ; 4/4 ; 4,516 ; 6/6 şi 6/9 cm.

Rolfilmul este alcătuit din filmul fotografic propriu­ zis lipit la unul din capetele lui pe toată lăţimea şi pe o lungime de circa 1 cm, pe o bandă de hîrtie imper­ meabilă la lumină. Banda de hîrtie care are rolul de a feri filmul de lumină, este mult mai lungă decît filmul propriu-zis, acesta fiind lipit pe hîrtie astfel încît dincolo de capetele filmului să rămînă o porţiune suficientă pentru protecţie. Lipirea filmului pe hîrtie s\? face cu o substanţă lipicioasă care nu se usucă, astfel că prin tracţiune uşoară cu mina, filmul se poate desprinde de hîrtie. Banda protectoare este confecţionată dintr-o hîrtie densă, vopsită în negru pe partea care este în contact cu filmul şi în roşu pe partea opusă sau exterioară. Pe partea exterioară se află tipărit in negru o serie de semne şi date informative cum sînt : tipul filmului, marca fa­ bricii, semne de avertizare, numerotarea clişeelor etc. Banda de hîrtie cu filmul fixat pe ea se înfăşoară pe un mosor cu un miez de lemn sau de tablă ştanţată, marginile fiind în ambele cazuri din tablă, constituind astfel ceea ce în limbajul fotografic este cunoscut sub numele de rolfilm. Pentru ca rolfilmul să nu se desfă­ şoare după înfăşurarea lui pe mosor, el se lipeşte cu o bandă de hirtie gumată ; pentru acelaş motiv, la capătul interior al benzii de hîrtie se găseşte lipită o rezervă de bandă de hîrtie gumată, cu care se lipeşte rolfilmul după ce a fost complet expus şi scos din aparatul foto-

8

grafic. Rolfilmul este ambalat într-o cutie de carton, după ce în prealabil a fost înfăşurat într-o hîrtie meta­ lizată. În ultimul timp a apărut un nou tip de rolfilm care are bandă de hîrtie proteCtoare numai la capete, pentru ra în aceeaşi grosime de înfăşurare să intre o bandă ele film mai lungă. Acesta însă nu se poate folosi în aparatele fotografice cu fereastră la spate. Filmul Leica, numit astfel după numele primului apa­ rat construit de Oskar Barnack tehnician al firmei Leitz­ Wetzlar în anul 1912, este de fapt filmul normal cinema­ tografic de 35 mm lăţime. El este folosit în aparatele fotografice care produc clişee la dimensiunile de 24/36 mm (imagine format Leica), 18/24 mm (imagine normală cine­ matografică) şi 24/24 mm. Acest tip de film nu are bandă de hîrtie protectoare, astfel că pentru a nu fi impre­ sionat de lumină, el este introdus în casete spf�ciale care se introduc în aparatul fotografie. In timpul fotografierii, filmul se înfăşoară pe o bobin3. receptoare, iar la sfîrşit, cînd filmul este complet expus, se trage înapoi în casetă putîndu-se astfel scoate din aparat, la lumină. Filmul Leica se găseşte în comerţ, ambalat în casete încărcate cu porţiuni ele film pentru 20 sau 36 c'lb;;ee, sub formă el� rezerve pentru încărcat casete sau cutii cu role de film în lungimi diferite, în general 1 7 m, mai rar 50 m, din care se taie cît este necesar şi se încarcă în casete. Bineînţeles că toate aceste operaţii nu se pot executa decît în condiţii speciale de lucru - după cum se va vedea mai departe - pentru ca filmul să nu fie distrus prin acţiunea luminii. Planfilmul este o porţiune de film fotografic în dimen­ siunile de 6/9 sau 9/12 cm perfect plană. Planfilmul se introduce într-o ramă subţire confecţionată din tablă ştan­ ţată, şi împreună cu aceasta într-o casetă pPntru aparat fotografic cu plăci. Pentru a se putea manevra la întu­ neric fără riscul de a se introduce invers în casetă, plan­ filmul are lîngă unul din colţuri o tăietură în formă de V, astfel că prin pipăit, se poate şti pe care faţă a plan­ filmului se află stratul fotosensibil. Astăzi plat1filmul nu se mai foloseşte în fotografia de amator, ci numai rareori în fotografia profesională. 9

FUmpackul sau pachetul de filme, este de fapt un sistem foarte ingenios de împachetare a unor bucăţi de filme plane tăiate la dimensiunile de 6/9 sau 9/12 cm. El este alcătuit din 12 bucăţi de film lipite la unul din capete cu nişte benzi de hîrtie protectoare. Fiecare bandă de hîrtie se termină cu o porţiune rotunjită, pe care este tipărit numărul imaginii. Prin tragerea şi rupe­ rea benzii de hîrtie marcată cu numărul zero, clişeul numărului 1 este gata pentru a fi expus. Filmpackul are o serie de caracteristici şi anume : - într-un singur pachet sînt la dispoziţie 12 clişe2; - clişeele expuse se pot scoate şi prelucra separat de restul clişeelor neexpuse, astfel că nu mai sîntem nevoiţi să aşteptăm un timp îndelungat pînă ce se ter­ mină tot pachetul ; aceasta este foarte important şi în cazul subiectelor fotografice foarte diferite şi care pr2tind prelucrări de laborator diferenţiate, acest lucru ne­ fiind posibil în cazul filmelor unde toate clişeele se pre­ lucrează în aste către imaginea de formar Leica. Jn afară de f;ceste cimsiderente, trebuie să se atragă atenţia asupra unei diferenţe esenţiale între placa şi fil­ mul fotografic, şi anume : un film fotografic scăpat din mină, se poate murdări, ceea ce nu este prea grav de­ oarece se poate spăla şi usca Clin nou, sau în cel mai rău caz se poate remedia prin retuş ; în orice caz clişeul nu este pierdut. O placă fotografică însă, scăpată din mînă se sparge, recuperarea imaginii fiind în acest caz în mod practic imposibilă. 3.

Caracteristicile emulsiilor fotografice

In cele ce urmează, se vor da cîteva imlicaţii sumare privind materialele fotosensibile destinate cu precădere fotoamatorilor ; modul lor de alcătuire, caracteri�ici fizico-chimice, precum fii condiţ.iile de manevrare şi păs­ trare care derivă din acestea. Cunoaşterea acestor noţiuni elementare este indispensabilă pentru fotoamatorul care intenţionează să-şi prelucreze singur materialul fotografic. Indiferent de suportul pe car� se aplică, stratul foto­ sensibil este format în prin::: i piu dintr-o dispersie de 11

microcristale de halogenură de argint, într-o masă de gelatină. Acest amestec este cunoscut în limbajul foto­ grafic sub denumirea improprie de „emulsie fotografică" care se va păstra numai pentru că ea este foarte răs­ pîndită, folosită de la începuturile fotografiei şi devenită astfel tradiţională. Emulsiile fotografice negative, avînd nevoie de o sensibilitate mai mare la lumină, sînt al.��1tuite din amestecuri de bromură de argint şi iodură de argint, bromura fiind în cea mai mare cantitate ; ele au pe lîngă o mai mare sensibilitate la lumină, şi un dome­ niu. mai larg din spectrul solar vizibil in care sînt sensi­ bile. Emulsiile fotografice pozitive sînt alcătuite din bro­ mură de argint, clorură de argint sau amestecuri de bromură şi clorură de argint. Ele au o sensibilitate mai redusă la lumină şi reacţionează la un spectru de radiaţii mai redus. In ceea ce priveşte domeniul şi gradul de sensibilitate la acţiunea luminii, fotoamatorul trebuie să reţină urmă­ toarele puncte esenţiale, care-l vor ajuta să înţeleagă cum trebuie să-şi amenajeze laboratorul fotografic, pentru ca mînuirea şi păstrarea materialelur fotosensibile să se facă în cele mai bune condiţii. Lumina albă este alcătuită dintr-o infinitate de ra­ diaţii de diferite lungimi de undă, din care ochiul ome­ nesc nu distinge decît o mică parte, constituind conven­ ţional ceh' 7 culori ale spectrului solar şi anume : roşu (cu lungimea de undă cea mai mare), portocaliu, galben. verde, albastru, indigo şi violet (cu lungimea de undă cea mai mică). In afara acestui spectru vizibil ochiului omenesc, se găsesc domeniile ultravioletului şi infraroşu­ lui, invizibile pentru ochiul omenesc. Spectrul, atît cel vizibil cît şi cel invizibil, se ÎII!parte !n trei regiuni - fără a putea trasa o graniţă preciJsă între ele -, după trei feluri de decte pe care le are şi anume : a) regiunea care cuprinde radiaţiile infraroşii şi roşii, cu efect caloric : b) regiunea care cuprinde părţile superioare ale porto­ caliului, galbenul şi verdele şi ceva din porţiunea infe­ rioară a albastrului cu efect pronunţat luminos ; c) regiunea care se întinde de la albastru la ultra­ violet cu un pronunţat efect c-himic sau cum se numeşte 12

în fizică, regiunea radiaţiilor actinice ; aceste radiaţii provoacă decolorarea ţesăturilor vopsite cu coloranţi de calitate inferioară, tot ele au cea mai puternică acţiune asupra emulsiilor fotografice. Lumea pe care o vedem cu ochii, este o lume colo­ rată într-o varietate de nuanţe şi intensităţi extraordinar de mare, dar care în fotografia alb-negru este redată în nuanţe cenuşii mergînd de la alb pînă la negru. Astfel fotografia alb-negru, nu redă decît formele proiectate pe planul fotografiei, în timp ce aspectul coloristic al lumii înconjurătoare nu-l poate reda ci cel mult îl suge­ rează. Pentru ca această sugerare a realităţii să se apro­ pie cît mai mult de realitate, emulsiile fotografice au în interim-ul lor anumite substanţe chimice numite sensi­ bilizatori care fac ca emulsia să fie sensibilă la o serie întreagă de radiaţii, sau numai la unele anumite. Astfel există emulsii speciale sensibilizate pentru razele infra­ roşii sau pentru ultraviolete. In felul acesta, omul poate vedea cu ajutorul ochiului aparatului fotografic, o lume pentru care ochii lui sînt orbi. Aceste emulsii folosite in fotografia ştiinţifică, nu intră deocamdată în cadrul preocupărilor noastre. Pentru fotoamator, importante sînt emulsiile insensibile la roşu rubiniu -- aşa numitele emulsii ortocromatice - şi cele sensibile la toate radia­ ţiile spectrului vizibil, dar cu un minim de sensibilitate la o anumită radiaţie verde închis, - aşa numitele emulsii pancromatice - ambele caracteristice materiale­ lor negative. Emulsiile ortocromatice vor fi mînuite nu­ mai în lumină roşie rubinie, iar cele pancromatice în lumină verde închis, afară de unele emulsii pancromatice foarte sensibile, care vor fi mînuite numai în întuneric complet. Filmele pozitive cît şi cele pentru reproduceri, avînd emuLc;ii ortocromatice de mică sensibilitate pot fi manevrate la lumină roşie deschis. In ceea ce priveşte hîrtia fotografică, ea fiind mai puţin sensibilă la lumină, şi ortocromatică, se va mînui după cum urmează : hîrtia cu bromură în lumină roşie, cea cu clorobromură în lu­ mină portocalie sau roşu deschis, iar cea cu clorură de argint în lumină galbenă. Pentru că lumina roşie accen­ tuează negrul şi astfel înşeală ochiul care urmăreşte apariţia imaginei, de altfel este şi foarte obositoare pen13

tru ochi, ea se înlocuieşte cu o lumină de o culoare foarte greu de definit, un fel de amestec de galben şi verde de o anumită intensitate, astfel ca hîrtia să nu fie impresiontă sau „voalată", şi care nu accentuează con-­ trastul imaginii. În afară dE' sensibilitatea la culori şi la intensitatea luminii, emulsiile fotografice se mai caracterizează şi prin „granulaţia" lor. Denumirea este în anumite privinţe improprie şi provine de la faptul că la începuturile foto­ grafiei, se credea că sărurile de argint se găseau în emulsiile fotografice sub formă de grăunţi amorfi ; astăzi se ştie că ele se găsesc sub formă de cristale microsco­ pice cu dimensiuni variind de la 0,8 la 3-4 microni. In cursul procesului de prelucrare însă, aceste micro­ cristale se pot aglomera dacă nu se respectă anumite condiţii de lucru în special temperatura, dînd aglomerări care s-ar putea numi „granule" sau „grăunţi" şi care strică claritatea imaginii, prin estomparea contururilor. Uneori însă, o granulaţie chiar foarte mare, est� căutată pentru anumite efecte artistice. Granulaţia unei emulsii nu interesează decît în cazul materialelor negative care trebuie mărite mult, în care caz granulele devin vizibile. Ir.i privinţa granulaţiei filmelor, trebuie să se reţină următoarele : - Cu cît emulsia este mai sensibilă, cu atît are cristale mai mari şi invers, emulsiile cu cristale foarte fine, sînt mai puţin sensibile. Există totuşi şi emulsii sensibile cu cristale fine, obţinute printr-o tehnologie specială. - In timpul procesului de prelucrare în laborator, granulaţia creşte odată cu creşterea temperaturii de lucru peste temFJeratura standard de 20°C şi invers, granulaţia este mai fină, cu cît temperatura de luc."'1.l scade. - Există substanţe chimice care favorizează apariţia unor granule mari, şi substanţe care favorizează apariţia unei granulaţii fine şi foarte fine. In ceea ce priveşte condiţiile de amenajare a unui laborator fotografic, importantă este numai dependenţa granulaţiei de temperatura de lucru. O altă caracteristică a emulsiilor fotografice este aşa numită „îmbătrînire" a emulsiilor. Emulsiile fotografice 14

îşi păstrează caracteristicile iniţiale (sensibilitate, con­ trast, strălucire a imaginei etc.), un anumit timp, după care ele se degradează. Fabricantul garantează caracte­ risticile unei emulsii, intr-un anumit termen de garanţie indicat pe ambalaj, după care odată cu trecerea timpului, se constată că sensibilitatea scade, contrastul se reduce şi imaginea devine chiar cenuşie. S-a constatat că pro­ cesul de îmbătrinire este accelerat de umiditat:�a şi tem­ peratura excesivă, pentru aceasta va trebui să se ţină seama ca depozitarea filmelor şi hîrtiilor fotografice să se facă în condiţii corespunzătoare. Emulsiile fotografice pot fi atacate de anumite ema­ naţii ale unor substanţe chimice, de aceea ele vor fi păs­ trate în încăperi şi dulapuri în care să nu existe astfel de substanţe, iar în caz de forţă majoră, se vor lua măsuri speciale de protecţie prin închidere ermetică atît a materialelor fotografice, cît şi a substanţelor volatile. Emanaţiile răşinilor din cherestea de răşinoase pot ataca E.'mulsiile fotografice ; de aceea este bim• să se evite de­ pozitarea lor in dulapuri confecţionate din lemn de răşi­ noase (brad, molid) mai ales dacă lemnul este de curind tăiat. Este indicat de asemenea, ca fotoamatorul să nu depoziteze o cantitate prea mare de filme şi hîrtie, de­ oarece el avînd un volum de lucru mult mai redus decit un profesionist, materialul ar sta depozitat un timp care ar depăşi cu mult termenul de garanţie, pierzîndu-şi astfel calităţile iniţiale. Pentru a completa descrierea materialelor fotosensi­ bile, se vor aminti cîteva date care de altfol nu sînt esenţiale pentru problema dotării şi amen::1jării unui laborator fotografic, dar care este necesar să fie cu­ noscute. Materialele negative - filme şi plăci - sînt alcătuite în afară de sui:ort şi strat fotosensibil, şi dintr-un strat antihalo, numit astfel, pentru că el împiedecă formarea halourilor lurrî.inoase, datorită razelor de lumină care pătrund prin stratul fotosensibil, se pot reflecta pe feţele suportului, şi intrînd din nou în stratul sensibil, dau irizaţii la contururile luminate, asemănătoare cu halou­ rile ; sînt aşa numitele halouri de reflexie. Spre deo­ sc•bire de haloul de reflexie, există şi un halou de difuzie, 15

datorită difuziei luminii în masa stratului fotosensibil. Stratul antihalo este aplicat pe faţa suportului, opusă feţei pe care se găseşte stratul fotosensibil �i are rolul de a retine razele de iumină astfel încît ele nu se mai întorc î� emulsie. rn cursul procesului de prelucrare al filmelor de laborator, stratul antihalo care este opac, se dizolvă, cJ işeul devenind transparent în părţile lui clare.

Planşa 1.

Flori

de gutui cFwto. ing. A. Bulmlac)

Capitolul

11 Procesul fotografic niectului re­ dată în tente cenuşii, de la transparentul complet, pînă la negrul cel mai intens. Deoarece suportul cli"!eului este transparent, aceste tente cenuşii se traduc prin regiuni mai mult sau mai puţin permiabile razelor de lumină. Dacă se suprapune acest clişeu peste o hîrtie foto­ grafică, astfel ca straturile de gelatină să fie în contact, sau cum se spune „gelatină contra gelatină" şi se expune hîrtia la lumină, se va petrece acelaşi fenomen arătat schematic mai sus. Astfel, prin părţile transparente ale clişeului va trece o cantitate de energie luminoasă mai mare decît prin părţile întunecate, se va produce şi pe hîrtie o imagine latentă care va fi însă negativă faţă de cea

19

de pe clişeu, adică analoagă cu cea din realitate. Această imagine latentă pozitivă va fi şi ea n.:velată şi fixată, şi după spălarea finală şi uscare va constitui fotografia propriu-zisă. Dacă imaginea fotografică pozitivă este de aceeaşi dimensiune cu clişeul şi s-a obţinut prin suprapunerea (prin contact) clişeului şi a hîrtiei fotografice, atunci fotografia astfel obţinută, se numeşte „copi� prin con­ tact". De cele mai multe ori, copia prin contact nu este suficient de mare pentru ca fotografia să fi.e văzută în ·condiţii bune, din această cauză mai ales in cazul clişeelor de fomrnt mic, ele trebuie să fie mărite, obţinbdu-se aşa numitele „măriri fotografice" care ajung pînă la formate dreptunghiulare cu laturi de mai mulţi metri, în care caz se numeşte „gigantografie". Pentru posibili­ tăţile de care dispune un fotoamator, măririle maxime ajung pînă la formatul 30 '40 cm, eventual 40/LJO cm şi numai în situaţii excepţional de favorabile 50/60 cm. Pentru completarea celor spuse cu această ocazie, se pre­ cizează că negativele pot să fie nu numai mărite dar şi micşorate, însă aceasta se întîmplă în cazuri foarte rare, cu ocazia unor lucrări mai speciale, operaţia făcîndu-se cu acelaşi aparat cu care se execută şi mărirea. Pentru a fixa noţiunile fundamentale privind meca­ nismul obţinerii unei fotografii pornind de la clişeul expus, se sintetizează cele expuse în schemele din fig. 1 şi 2 care arată mersul operaţiilor în procesul negativ, respeC'.tiv procesul pozitiv, astfel : filmul expus, se in­ troduce într-un vas în care se toarnă soluţia revelatoare, se supune filmul ş.cţiunii revelatorului un timp anumit, după care revelatorul se toarnă înapoi în sticla lui, iar filmul se spală în apă curentă, timp de cîteva minute ; se opreşte spălarea, se varsă apa din vas şi se toarnă soluţia fixatoare ; după completa fixare a filmului se retoarnă fixatorul în sticla lui, filmul trecînd la spălarea finală, după care se usucă. In continuare, hîrtia foto­ grafică expusă, indiferent dacă este copie de contact sau mărire, se introduce în vasul cu revelator, după revelare se spală în apă curentă sau într-un vas în care din cînd în cînd se schimbă apa, trece în vasul cu fixa20

tor, iar după spălarea finală se usucă eventual se lus­ truieşte cu anumite procedee şi utilaje. Din cele arătate sumar pînă aici, se pot reţine urmă­ toarele idei fundamentale :

Fig. 1. Schema procesului negativ.

1) Developarea filmelor şi hîrliilor fotografice presu­ pune anumite condiţii de lucru, care trebuie respectate pe cit se poate, pentru a obţine fotografii care cel puţin din punct de vedere tehnic, să fie de bună calitate. Aceste condiţii de lucru influenţează în mod hotărîtor asupra fotografiei putînd să o compromită dacă nu sînt respectate. 21

2) Prelucrarea materialelor fotografice necesită o serie de substanţe chimice. In legătură cu aceste substanţe, fo­ toamatorul trE:buie să cu noasc ă proprietăţi!,� lor fizico­ chimice, pentru a şti să le deosebească şi să le păstreze

���" UJcore

Fig. 2. Schema procesului pozitiv.

in condiţiile cele mai bune care să evite degradarea lor. De asemenea trebuie să cunoască rolul lor în soluţii, pentru a şti cum să le folosească. In sfîrşit tre buie să cunoască modul de acţionare a lor asupra organismului omenesc, gradul lor de toxicitate. pentn1 ca prin măsuri speciale de avertizare şi d epozitare, să se poată evita accidente care uneori - cwn estp cazul hidroxizilor de sodiu sau potasiu - pot fi mortale.

22

3) Pentru executarea operaţiilor de copic>re, manre, developare, uscare şi finisare a materialului fotografic finit, este nevoie de anumite utilaje, în legătură cu care, trebuie să se cunoască caracteristicile ior tehnice, avan­ tajele şi dezavantajele lor, precum şi modul de folosire şi întreţinere corectă a lor. De asemenea, tot aici se vor arăta o serie de obiecte şi ustensile, care nefiind propriu­ zis utilaje, nu pot fi încadrate nici în categoria mate­ rialelor consumabile - cum ar fi chimicalele. Este cazul, de exemplu, al sticlăriei de laborator şi al ustensilelor necesare preparării soluţiilor fotografice pentru revelare şi fixare. In cele ce urmează se vor analiza toate aceste puncte, care prin cunoaşterea lor, ne va ajuta să înţelegem cum trebuie dotat şi amenajat un laborator fotografic 111 condiţiile unui fotoamator.

'i

'/

„

' ,:�'$/ :.;1j:

Capitolul

III Condiţiile de lucru. Influenţa lor asu1)ra procesului fotografie şi asupra produsului finit

Condiţiile care influenţează mersul operaţiilor în la­ boratorul fotografic sînt destul de numeroase ; din aces­ tea vor fi studiate numai acelea care au strînsă legătură cu problema dotării şi a organizării laboratorului, exclu­ zînd pe cele care ţin de tehnica propriu-zisă de deve­ lopare, care fac obiectul altor lucrări. 1. Iluminarea

Prima condiţie care trebuie să fie respectată, este con­ diţia unei iluminări corespunzătoare. Materialele foto­ grafice nu pot fi expuse la oric:e fel de lumină. Filmele nu se expun la lumină albă decît în aparatul fotografic. în timpul declanşării, iar hîrtia nu se expune la lumină

albă decît în momentul expunerii cu ocazia copierii sau

mărir ii. O lumină necorespunzătoare poate voala filmele sau hîrtia fotografică, provocînd pierderi uneori irepa­ rabile - cum este cazul clicşeelor care nu se mai pot reface, instantanee şi mom en te prinse pe peliculă, cu care de multe ori, nu te întîlneşti decît o singură dată în viaţă. Este suficientă această precizare, ca să să înţeleagă importanţa unei iluminări adecvate a laboratorului foto­

grafic. Iluminarea cea mai bună este obţinută cu aju­ torul curentului electric, care astăzi nu mai este o bine­ facere exclusivă a oraşelor ci pătrunde tot mai mult şi în mediul rural. ln ceea ce priveşte iiuminatul labora­ torului, se arată, că el va trebui să fie alcătuit dintr-o lumină albă de intensitate nu prea mare (de exemplu un

25

bec de 40 \V), apoi dintr-o lumină roşie rubinie pentru filme ortocromatice, o lumină verde închis pentru filme pancromatice de sensibilitate medie - 17° DIN - şi o lumină roşie deschisă sau o ·lumină galben-verzuie specială, pentru prelucrarea hîrtiilor fotografice. Pentru mînuirea materialelor foarte sensibile, se va prefera însă, intuneric:ul complet. Instalaţia de i1uminare va trebui făcută aşa fel încît toate aceste lumini să fie aprinse şi stinse după necesităţi. în cazul unei lumini care nu este complet inactinică, clişeul sau hîrtia fotografică pot căpăta prin developare, o uşoară tentă generală cenuşie. Cu această ocazie, se face precizarea că emulsia fotografică nu poate fi influ­ enţată de lumină, decît dacă intensitatea ei depăşeşte o anumită limită inferioară şi dacă acţionează asupra stra­ tului fotosensibil, un anumit timp. Astfel chiar dacă în laborator există o lumină albă difuză foarte slabă sau chiar dacă filtrele lămpilor de laborator nu sînt criginale şi lumina lor nu este cea mai potrivită, totuşi materialul nu va fi voalat sau grizat (adică nu va căpăta acea tentă cenuşie) dacă este expus la lumină un timp limitat şi anume strictul necesar. De altfel trebuie să se ştie că. dacă hîrtia fotografică este expusă timp înde­ lungat la acţiunea luminii roşii, atunci se constată prin developare că începe să se voaleze. Aceasta va determina fotoamatorul să-şi asigure în laborator atît întunericul strict necesar, cit şi lumina de lucru potrivită, evitîncl astfel o cheltuială inutilă cu procurarea unor lămpi şi filtre speciale, pe care uneori poate că nici nu le găseşte atunci cînd îi trebuie. "

Respectarea

proporţiei

substan(elor

in

soluţii

Developarea şi fixarea materialului fotosensibil de­ pinde foarte mult de doi factori care intervin în soluţie �i anume : în primul rînd depinde de natura substanţe­ lor dizolvate şi în al doilea rînd, de proporţia dintre aceste substante. Această dependenţă este foarte accen­ tuată pentru revelatoare şi mai puţin pentru fixatoare. In ceea ce priveşte revelatoarele - fără a intra în detalii care ţin de tc:hnica prcpriu-zisă a developării -

26

se precizează că factorul de contrast al unei imagini

negative sau pozitiv e, slrălucirea ei, precum şi granula­

ţia filmelor, depind foarte mult de natura substanţelor care intră în compoziţia soluţiei revelatoare şi de pro­ porţia dintre ele. Există substanţ e revelatoare foarte energ i ce , care dau imagini foarte contrastante şi granulaţii foarte mari, după cum există şi altele, care lucrează mai lent şi dau ima­ g ini cu un contrast mai puţin accentuat şi gra nulaţi i mai mici. Cu substanţe de aceeaşi natur ă, dar di zolv at e în diferite proporţii, se pot obţine revelatoare cu cali­ tăţi total diferite. Există pe piaţă revelatoare gata pre­ parate fie în soluţii concentrate care se diluează la în­ trebuinţare după instru cţi uni, fie sub formă de amestecuri de săruri în proporţii anumile, care se diz o lvă în apă, conform i ndi caţii l or din instrucţiunile car e îr:soţesc am­ balajele. De cele mai multe ori însă fotoamalorul îşi pre­ pară singur aceste soluţii. Deoarece în soluţie un ele sub ­ stanţe intră în canti tă ţi mici, de ordinul gramului, va trebui să se di spună de balanţe de cîntărire chiar a cen­ t igrame lor , pentru că o e roare de cîntărire de numai citeva centigrame face ca revelatorul să nu mai aibe p ropri etăţ i le dorite. Acest l ucr u este foarte important în special pentru fotoamator, care datorită unui volum mai redus de lucru şi a necesităţilor de ordin economic, este obligat să-şi prepare soluţii în cantitate foarLe mică, uneori cel mult 250-300 cm3• De asemenea va trebui să dispună în an umite împre­ jurări, de dispozitive de picurare (s ti c le cu p icurător) care să permită picurarea unor cantităţi mici de soluţii de o anumită concentraţie, cum este cazul c ontr olării soluţiilor fixatoare, prin picur area unei soluţii de iodură ele p ot asiu 100/o. 3. Temperatur11 dP. lucru

Emulsiile fotografice obişnuite şi formulele de reve­ sînt concepute şi realizate pentru temperatura standard de lucru de 20°C. Este drept că există şi reţe te de revelatoare şi fixatoare pentru temperaturi foarte

latoare

27

mari cum este cazul regiunilor tropicale. In generat însă, în condiţiile climatice ale ţării noastre, cu excepţia unor perioade foarte scurte de căldură excesivă, se poat('­ menţine temperatura de 20°. Va trebui deci ca să existe un termometru de control. Temperatura de lucru, atît a mediului ambiant, cît şi a soluţiilor, are o foarte mare influenţă asupra procesului de developare şi sche­ matic se poate prezenta in felul următor : o tempe­ ratură uşor inferioară celei standardizate, dă o granu­ laţie mai finft şi o imagine cu o strălucire ceva mai mare, dacă temperatura soluţiei este exagerat de scă­ zută, developarea poate chiar să nu se mai producă, sau în orice caz se produce incomplet. Dacă temperatura creşte peste normal, atunci granulaţia creşte, imaginea devine mai viguroasă, apoi odată cu creşterea temperatu­ rii, imaginea începe să se grizeze, apar marmorări în gelatină făcînd clişeele inutilizabile, şi în final se poate topi gelatina. Trebuie precizat că, nu numai temperatura soluţiei influenţează mersul operaţiilor de developare, dar chiar şi temperatura din camera în care se lucrează.

4. Timpul de lucru

Developarea materialului fotosensibil depinde şi de timpul cît durează fiecare operaţie în parte. Astfel o developare oprită prea devreme va da dişee sau foto­ grafii subdevdopate de o calitate inferioară : la fel se întîmplă şi îr, cazul unei supradevelopări, în care caz imaginile apar prea dense. O spălare insuficientă înainte de fixare, provoacă degradarea fixatorului în foarte scurt timp ; pot ele asemenea să apară pete colorate. Dacă fixarea este insuficientă, imaginea se degradează �u timpul ; iar dacă spălarea finală este insuficientă, foto­ grafia se îngălbeneşte. Expunerea hîrtiei fotografice, atît la copiat cît şi la mărit necesită un anumit timp optim, care trebuie respectat în anumite limite. Din această enunţare sumară a influenţelor pe care

le are durata de execuţie a diferitelor operaţii in labora­ tor, rezultă necesitatea de a dispune de utilaje necesare

28

pentru determinarea şi respectarea timpilor necesari exe­ cutării fiecărei operaţii în parte. Nu se va intra în amănunt.e privind determinarea timpilor, pree:um şi a modalităţilor de lucru, acestea făcînd parte mai mult din tehnologia lucrărilor de labo­ rator. Important este să se reţină dependenţa dintre calitatea prelucrării materialului fotosensibil şi timpul de execuţie a fiecărei operaţii în parte. Respectarea timpului de lucru prescris pentru fiecare operaţie în parte este importantă mai ales în cazul de­ velopării filmelor în tancuri de developare, în care ope­ raţiile executîndu-se în plină lumină, nu există posibi­ litate de control al operaţiilor pe parcurs, ci numai la sfîrşit cînd se scoate filmul din tanc, deci cînd rezultatul nu se mai poate schimba. Trebuie precizat că în această metodă de lucru, calitatea soluţiilor trebuie să fie con­ stantă în timp sau să se ţină seama de degradarea lor normală, modificîndu-se timpii de lucru conform cerin­ ţelor tehnologice de laborator.

Planşa 3. Grădină japoneză. (Fvto.

log, A . Bu'Julac)

Capitolul

IV Cerinţele impuse amrnajării unui laborator fotografic şi indicaţii privind realizarea practică a lor

Din cele arătate pînă aici, rezultă că amenajarea unui laborator fotografic presupune respectarea anumitor con­ diţii. Dacă organizarea laboratoarelor fotografice profe­ sionale cu un volum foarte mare de lucru si cu lucrări uneori foarte pretenţioase, pretinde condiţii ele amenajare mai riguroase şi respectarea lor strictă, în cazul labo­ ratoarelor de� fotoamatori, chiar dacă cerinţele sînt ace­ leaşi ele pot fi realizate prin mijloace mai simple, uneori improvizaţii, care pe lîngă că sî11t foarte uşor de realizat, dar sînt şi mult mai ieftine. In cele ce urmează, se vor arăta condiţiile absolut necesare unui laborator fotografic şi se vor da indicaţii practice pentru îndeplinirea lor, în condiţiill? unui foto­ amator. Camuflarea

Primul lucru care se impune camerei m care se va amenaja laboratorul fotografic, este camuflarea ei, adică posibilitatea de a se realiza în interior o întunecare sufi­ cientă r:entru a fi siguri că materialele fotosensibile nu vor fi voalate. Cele mai indicate camere sînt cele cu fe­ restre mici şi dacă se poate să nu fie în bătaia dil'ectă a razelor solare, astfel ca astuparea ferestrelor să se Lică cu cea mai mare uşurinţă. Ferestrele care clau în curţi interioare sînt cele mai potrivite. Healizarea camuflajului se poate executa în foarte multe fehiri, fotoamatorul

31

avînd libertatea să găsească soluţii potrivite cu situaţia locală. Vopsirea geamurilor este o metodă potrivită numai pentru încăperi rezervate exclusiv pentru amenajarea la­ boratorului fotografic, ceea ce de altfel se întîmplă des­ tul de rar. Vopsirea geamurilor se execută cu vopsea neagră de ulei în mai multe straturi, astfel ca lumina să nu mai pătrundă. Această metodă oferă o camuflare foarte bună, dar fereastra este defintiv condamnată, însă este destul de i eftină, şi acolo unde situaţia permite, ea poate fi folosită cu cele mai bune rezultate. Perdelele sînt confecţionate din pînză neagră deasă, de cele mai multe ori pusă in două ca să oprească lumina cît mai bine. Perdelele se caută a se aplica cît mai bine pe rama ferestrei, pentru a nu scăpa lumină pe delături. Perdelele se conf(-'cţionează în felul următor ; se procură pînza în dimensiuni potrivite cu mărimea fe­ restrei dar în orice caz ceva m ai mare şi se dă la apă ca să intre. Operaţia se execută în apă caldă cît suportă mîna şi se freacă pînza ca la un spălat obişnuit, după care se usucă şi se calcă. Se coase pînza în două şi se tiveşte, după care se fixează prin coasere în cele patru colţuri, cîte un inel, metalic cu diametrul de circa 67 mm, provenit de la belciugele de tablouri după ce în prealabil cu ajutorul unui cleşte s�a îndepărtat şurubul belciugului. Perdeaua gata confecţionată trebuie să aibe dimensiunile cu circa 2-4 cm mai mari decit dimensiu­ nile interioare ale ramei de lemn în care este fixat g eamul. Fixarea perdelei pe rama ferestrei se face în felul următor : s2 fixează l ocul unde se va prinde unul din inele, de exemplu cel de sus stînga, şi se bate un cui mic care trebuie să rămînă afară circa 5-6 mm. Se întinde perdeaua p€ntru a se fix a colţul de sus-dreapta, trăgîndu-se ceva mai mult astfel ca distanţa dintre cele două cuie să fie ceva mai mare decît distanţa dintre inele. In felul acesta pînza fiind continuu tensionată, va sta lipită de rama geamului, nelăsînd să treacă lumina în cantintate prea mare. Pentru fixarea colţurilor de

jos, se apucă cu ambele mîini cele două inele inferioare, ale perdelei şi se trag în j os şi în afară, însemnîndu-se locurile unde urmează să se bată cuiele. Poziţia primu-

32

lui cui trebuie aleasă cu grije, pentru ca prin întinderea pînzei, celelalte inele să nu iasă din cadrul exterior al ramei geamului. Perdelele de pînză chiar dacă sînt ceva mai scumpe şi necesită mai multă muncă pentru confecţionare, au însă două mari avantaje şi anume : în primul rînd nu condamnă fereastra fiind foarte i ndicate în încăperi care sînt folosite şi în alte scopuri decît cele fotografice (bucă­ tării, băi etc.) ; în afară de aceasta prin împăturire ocupă un spaţiu foarte redus, putînd fi păstrate în orice dulap de rufărie. Dacă o singură perdea nu este suficientă pentru asigu rar ea camuflajului, atunci două perdele du­ ble puse de o parte şi de alta a geamului, va oferi o camuflare suficient de bună. Draperiile de pînză n u se folosesc la feresttc deoarece nefiind lipite de fereastră, lasă să pătrundă lumina în interior. Ele se folosesc la uşile de acces, pentru a per­ mite circulaţia în timp ce se lucrează, făcînd funcţia unor uşi duble. Pentru un laborator de fotoamator nu sînt absolut indispensabile. Ecranele de mucava sau placaj sînt confecţionate din foi de placaj sau mucava fixate pe rame de lemn, care se fixează la fereastră cu ajutorul unor cîrlige. Ele asi­ gură o camuflare foarte bună, dar sînt foarte cosi.isitoare - mai ales cele din placaj -, se confecţionează mai greu, şi necesită un spaţiu de depozitare mai mare (de obicei în spatele dulapului de h aine). Dacă ecranul este mare, el este şi destul de greu de mînuit. Din aceste motive, ecranele sînt mai puţin recomandabile. Hîrtia neagră, eventual albastră, este mijlocul cel m ai simplu şi ieftin de camuflare, pentru care nu e nevoie decît de hîrtie şi pioneze. Are însă dezavantajul că se degradează repede, mai ales că prin acţiunea lumi­ nii, hirtia - î n special cea albastră se decolorează, pentru care motiv hîrtira trebuie folosită în mai multe straturi, după necesităţi. Camuflajul cu hîrtie se poate combina cu perdelele de pînză. Sînt cazuri în care problema camuflajului nu se mai pune, încăperea fiind lipsită de fereas tră. Este cazul amenajării laboratorului în camere - debara, sau in boxe amenajate sub scări ; dar aceste încăperi prezintă ·-

33

deficienţe care le fac uneori improprii, sau creează con­ diţii de lucru mai grele. In ceea ce priveşte camuflarea, nu este absolut n e­ cesar să se realizeze un întuneric complet, o lumină e x­ trem de slabă, difuză, neputînd impresiona emulsiile fo­ tografice. In orice caz, trebuie reţinut că filmele care sînt mai sensibile şi mai pretenţioase la lucru, vor fi developate de preferinţă noaptea, în timp ce copiile sau măririle fotografice pot fi executate şi ziua, hîrtia fiind mai puţin sensibilă decît filmul.

2.

Reţeaua de

curent

electric

Sursa de lumină artificială cea mai răspîndită astăzi este lampa electrică. Ea este necesară în laborator pen­ tru iluminarea generală cu lumină albă, în aparatele de copiat sau d e mărit ca sursă de lumină pentru expune­ re:a hîrtiei fotografice precum şi în lămpile de l aborator cu filtre pentru lumină inactinică. Pentru funcţionarea acestor surse de lumină este necesară o reţea de curent electric în încăpere, întrerupătoare şi mai ales prize pentru legarea aparatelor sau lămpilor de labarator, la reţea. Dacă încăperea nu are reţea electrică, ea va tre­ bui să fie executată de un i n stalator autorizat. In pri­ vinţa prizelor, este de preferat ca ele să fie în număr de cel puţin trei : pentru lumină albă, pentru aparatul de copiat sau aparatul de mărit, şi pentru lampa de laborator. De obicei însă, în încăperea în care lucrează fotoamatorul nu se găseşte în cel mai bun caz decît o singură priză : în acest caz, pentru a putea lega si mul­ tan la reţea toate lămpile şi aparatele, se vor folosi fişe tripolare (tri pluşteker) . 1n cazul improvizării unor laboratoare temporare în localităţi lipsite de curent electric, se vor folosi drept surse de lumină, lămpile de buzunar amenajate în prr�a­ labil pentru a da lumină inactinică, iar reţeaua de cu­ rent electric va fi în acest caz înlocuită prin baterii us­ cate, sau acumulatoare de motocicletă sau automobil. În acest caz aparatul de mărit este, după cum s e va vedea la capitolul respectiv, de o construcţie specială, avînd ca sursă de lumină, becuri de 6 sau 1 2 V.

34

3. Reţeaua d� apă-canalizare

După cum s-a arătat anterior, în timpul developării mater�alului fotografic se consumă o m are cantitate de apă. Intre revelarea şi fixarea filmului, este necesară o spălare de cel puţin 5 min în apă curgătoare, iar după fixare, filmul se consideră bine spălat, după ce a stat cel puţin 30 min în apă curgătoare. Hîrtia fotografică necesită o spălare intermediară, între revelare şi fixare care de cele mai multe ori se face într-uri vas cu apă care se schimbă din timp în timp, iar după fixare, se ţine în apă curgătoare cel puţin 30 min, sau se schimbă apa de l3 ori, la interval de 20 rnin. Rezultă d02 aici un consum foarte mare de apă, care presupune existenţa unei reţele de apă .curentă şi canalizare. Pentru un labo­ rator de fotoamator, o simplă chiuvetă cu robinet de apă, este suficientă ; ori aceasta se găseşte în orice bucă­ tărie sau baie. Dacă însă, se amenajează alte încăperi ca laborator fotografic, atunci există două posibilităţi şi anume : cel mai bine este să se monteze o chiuvetă cu legătură la canalizare şi să se tragă o conductă de apă. In caz că acest lucru din diferi'te motive nu se poate face, atunci se va putea înlocui reţeaua de apă curentă cu vase cu apă care se va schimba din timp în timp. In acest caz însă, se va lucra în condiţii mai grele şi cu un randament mult mai scăzut. 4. Aerisirea şi temperatura ambiantă

!n timpul lucrului în laborator, aerul se viciază des­ tul de repede, în primul rînd pentru că încăperile în care se lucrează de obicei sînt mici şi închise din nece­ sităţi de camuflare. In al doilea rînd, aerul se viciază datorită soluţiilor cu care se lucrează, şi care degaje gaze ; în special soluţiile fixatoare degaje un miros în­ ţepător de bioxid de sulf. Datorită faptului că se lucrează în spaţii mici şi închise, temperatura se ridică foarte repede peste cea normală, influenţînd mai totdeauna în rău, procesul de developare (mai ales în cazul filmelor). p r irna sursă de căldură este însăşi omul care lucrează şi 35

care prin căldura corpului şi prin respiraţie produce o atmosferă înăbuşitoare, mai ales vara. Dar �ea mai im­ portantă sursă de căldură, este aparatul de mărit care fiind în general echipat cu becuri de 100 W şi funcţio­ nînd ore întregi, se încălzeşte ca o sobă. încăzind astfel aerul din încăpere. Pentru a asigura condiţii bune de lucru, laboratorul trebuie să aibe asigurată posibilitatea de aerisire, mai ales în cazul încăperilor foarte mici (boxe). ln încăperile mari, vicierea şi mai ales încălzirea aerului se resimte mai puţin datorită volumului mai mare al camerei. In condiţiile de lucru ale unui fotoamator, aerisirea laboratorului in timpul lucrului rămîne o problemă des­ chisă, care de obicei se rezolvă parţial, acceptîndu-se de voie de nevoie, condiţii de lucru mai puţin comode. D e obicei i n asemenea cazuri, s e preferă drept soluţie, opri­ rea temprară a lucrului şi deschiderea uşii sau ferestrei, pentru un anumit timp. Dacă posibilităţile locale permit am�najarea unor ori­ ficii de ventilaţie, se va avea grije ca ele să fie amenajate astfel ca să nu pătrundă lumina. Bucătăriile şi băile în locuinţele de construcţie recentă, au practicate grile de ventilaţie, care într-o oarecare măsură răspund scopului. 5. Pardoseala rezistentă Ia umiditate

Deoarece în timpul lucrului pardoseala se poate stropi c-u apă sau cu diferite soluţii, aceasta este bine să fie protejată cu linoleum. Cele mai bune pardoseli. sînt cele din mozaic sau cu covor P.V.C. 6. Respectarea normelor de tehnică

a

securităţii muncii

Fotoamatorul care vrea să-şi o rganizeze un laborator fotografic, trebuie să cunoască de la început pPricolele cărora trebuie să le facă faţă. Prelucrarea materialului fotografic se face cu substanţe toxice, uneori extrem de periculoase, pentru care trebuie să se ia măsuri speciale. pentru a nu fi la îndemîna persoanelor care nu ştiu cum să le mînuiască ; ele trebuie ferite în primul rînd de 36

copii. Toate substanţele chimice, precum şi soluţiile pre­ parate, trebuie să fie păstrate în ambalaje cu etichete care să arate conţinutul şi să avertizeze pericolul ; depozi­ tarea lor se va face în dulapuri închise cu c!1eia. Unele persoane pot fi sensibile la acţiunea directă a soluţiilor de developare asupra pielei ; astfel metolul poate provoca unor persoane cu pielea mai sensibilă, iri­ taţii la mîini. In general, manevrarea hîrtiei fotografice şi a filmelor, se poate face astfel ca în timpul developării, mîinile să nu fie în contact cu soluţiile ; însă în cazul developi'irii hîrtiilor cu format mai mare de 1 8/24 cm, evitarea contactului cu soluţiile este imposibilă ; o foto­ grafie 30/40 cm nu mai poate fi manevrată cu cleştele. In astfel de situaţii, persoanele care au irit:iţii din cauza soluţiilor de developare, trebuie. să lucreze cu mănuşi de cauciuc. O altă sursă de pericole. m ct i ales în laboratoarele fotografice improvizate - caz foarte frecvimt Ia foto­ amatori - este curentul electric. Aceasta poate provoca electrocutări foarte periculoase, dacă instalaţia electrică nu este bine executată, şi mai ales izolată. !n general fotograful are mîinile umede mai ales dacă lucrează hîrtie la format mare - umilditatea scade rezistenţa elec­ trică a pielii, la trecerea curentului electric. Dacă urr,:­ ditatea este provocată de soluţiile de developare care conţin săruri, acestea sînt adevăraţi electroliţi. Pentru evitarea accidentelor provocate de curentul electric, se vor lua următoarele ·măsuri : - pe cît posibil se vor folosi prize de curent cu legătura la pămînt ; - în primul rînd se va observa ca izolarea cordoane­ lor de alimentare, care leagă la reţeaua electrică dife­ ritele lămpi şi aparate, să fie în perfectă stare, fără rupturi sau rosături ; - legătura dintre cordoanele de alimentare şi ştekere trebuie făcută astfel încît să nu rămînă în afară por­ ţiuni neizolate de conductori, sau să existe contacte ne­ izolate care să provoace scurtcircuit ; - ştekerele trebuie să fie de bună calitate ; cele de­ fecte sau cu crăpături, vor fi înlocuite ; -

37

- cordoanele de alimentare izolate în cauciuc, vor fi aşezate cit mai departe de băile de developare, iar în timpul lucrului se va avea grije ca să nu fie stropite cu apă, sau cu soluţii ; - cînd se pune mîna pe părţi ale instalaţiei electrice - de exemplu oînd se manevrează î ntrerupătoarele electrice de la lămpi sau aparatul de mărit - aceasta tre­ buie să fie perfect uscată. Se mai atrage atenţia ·asupra unor accidecite mărunte, fără urmări prea grave, dar care provoacă pierderi ma­ teriale nedori:e. Ele se datoresc acţiunii soluţiilor de developare asupra hainelor. Petele provocate de stropi­ rea hainelor cu soluţii de revelator sau fixator, provoacă degradarea lor ; de aceea este bine ca în laborator să se lucreze folosind un halat, iar în lipsa lui, o îmbrăcăminte uzată care nu mai are altă în trebuinţare. 7. Respectarea

unei

anumite

norme de lucru

Desfăşurarea lucrului în laboratorul fotografic se Iace în condiţii mai grele, determinate de următoarde cauze : - se lucrează într-un spaţiu destul ele restrîns ; - fotograful este înconjurat de o serie întreagă de utilaje şi ustensile pe care trebuie să le folosească alter­ nativ în timpul operaţiilor de developare ; - clar cel mai mare neajuns, este provocat ele lumina extrem de redusă de care cl �spune, sau chiar de întuneri­ cul total în care trebuie să execute anumite operaţii . Datorită acestor împrejurăr i , fotograful este obligat să-şi stabilească o anumită nol'mă ele lucru, să-şi creeze anumite reguli şi deprinderi de lucru, să fie extrem de ordonat nu numai în executarea operaţiilor, dar chiar şi în aranjarea obiectelor de care urmează să se sernască. Disciplina în lucru şi spiritul de ordine sînt un auxiliar extrem de preţios pentru fotograf, pentru că pe lî ngă faptul că-i uşurează munca, dar îl şi fereşte de pierderi materiale. Pentru a ilustra aceasta, se d au doaă exemple : se presupune că fotograful nu şi-·a stabilit ca normă de lucru, ţiner€a în permanenţă a hîrtiei fotografice în cu­ tii închise, ci o lasă descoperită pe masă. În timpul lu­ crului, execută la aparatul de mărit o probă pentru sta-

38

bilirea timpului de expunere, o developează. f;i după fixare, aprinde lumina albă pentru a vedea rezultntul, uitînd că hîrtia fotografică este împrăştiată pe mac;ă. Rezulta­ tul este că zeci de coli de hîrtie se voalează. Astfel de accidente sînt destul de frecvente la începători şi nici autorul cărţii nu a fost scutit de asemenea necazuri. Un alt caz în care consecinţele sînt mai grave este urmă­ torul : dacă sticlele cu soluţii nu se etichetează vizibil şi nu se iau măsuri ca prin simplu pipăit să se ştie dintr-o dată chiar în întuneric total pe ce sticlă s-a pu� mîna, atunci se poate turna peste filmul care urmează să fi developat, în loc de soluţia revelatoare, cea fixa­ toare consecinţa fiind distrugerea totală şi definitivă a imaginilo r. Manevrarea clişeelor sau a hîrtiilor fotografice cu miinile murdare sau umede de substanţe chimice, Iasă amprente pe clişeu care apar amplificate la mărit, sau provoacă pete pe fotografii . Manevrarea neatentă a cli­ şeelor poate provoca zgîrieturi r:are le degradează. Din cele ce s-a arătat, rezultă că munca în laboratorul fotografic cere din partea fotografului în primul rînd cu­ răţenie, apoi spirit de ordine, disciplină în lucru şi sta­ bilirea de la început. a cîtorva n orme d� lucru, pe care să nu le părăsească niciodată. Cu această ocazie, se dau cîteva indicaţii practice, esenţiale şi indispensabile, ele fiind completate în cursul capitolelor următoare : 1 ) Hîrtia fotografică se va scoate din plicuri sau cutii, în cantitatea limitată de strictul necesar. Nu se vor lăsa afară foi de hîrtie care nu sînt imediat necesare. Protejarea hirtiei nefolosite trebuie să se facă în cele mai bune condiţii, pentru a împiedica voalarea. 2) Sticla cu revelator, se va deosebi prin forma ei de sticla cu fixator. De exemplu, una va fi rotundă, iar alta pătrată ; pentru ca în momentul în care s-a pus mîna pe sticlă, să se ştie despre eare sticlă este vorba. 3) Sticlele cu revelator şi fixator pentru hîrtie, vor fi mai mari decît cele cu revelator şi �ixator pentru film, şi de asemenea vor fi de forme diferite. 4) Sticlele cu revelator vor fi ac;tupate cu dopuri de cauciuc, în timp ce sticlele pentru fi..-xatori vor fi astu­ pate cu dopuri de plută, sau cu dopurl de sticlă rodate. 39

5) Sticlele vor fi etichetate indicîndu-se : conţinutul, concentraţia soluţiei dacă este cazul, data dizolvării. De asemenea borcanele vor fi şi ele etichetate. 6) Nu se pennite păstrarea sărurilor fotografice, în pungi de hîriie. 7) Tăvile pentru developarea hîrtiilor, vor avea fie­ care o anumită destinaţie ; este bine ca destinaţia lor să nu fie schimbată. 8) Aranjarea utilajelor şi a ustensilelor necesare de­ velopării, se va face aşa fel încît să respecte pe cît po­ sibil fluxul tehnologic şi să evite executarea unor miş­ cări sau deplasări inutile care provoacă pierderi de timp şi de energie. 6. Praful în laboratorul fotografic

Una din problemele cele mai grele de rezolvat care se pun fotoamatorului, este problema prafului. Acesta intervine atît în procesul de developare a filmelor, cît şi în timpul executării măririlor fotografice. Praful este alcătuit dintr-o suspensie de particule materiale solide, care sînt purtate prin atmosfera camerei de lucru de către curenţii de aer din interior. După provenienţa lor, particulele de praf se clasifică în două categorii şi anume : praful de origină minerală, format prin măci­ narea · la dimensiuni foarte mici a particulelor de argilă, cuarţ, mică etc„ cu ocazia traficului de pe arterele de circulaţie ; aceste particule sînt aduse în ca5ă p e încăl­ ţăminte şi îmbrăcăminte, sau sînt antrenate d e vînturile puternice şi introduse în casă prin rosturile şi crăpă­ turile de la uşi şi ferestre ; praful de origină textilă, format de scamele care se desprind de pe ţesăturile de bumbac sau lînă. Pulberile de origină minerală, avînd o greutate specifică mare, se depun mult mai repede decît scamele, care fiind extrem de uşoare, sînt antrenate de cei mai neînsemnaţi curenţi de aer provocaţi de miş­ care, resipraţie, sau căldura degajată de aparatul de mărit. Din această cauză scamele care formează praful din încăperi, constituie un permanen t pericol, depunîn­ du-se pe filmele care stau la uscat sau depunînclu-se p1:: sticlele ramelor port-clişeu din aparatul de mărit,

40

dînd defecte pe hîrtia fotografică, cu atît mai mari, cu cît raportul de mărire este mai mare. Praful textil este cu atit mai periculos, cu cit prin electrizarea clişeului sau a sticlelor cu ocazia ştergerii lor de prc.f, aceste8

atrag şi mai m �1 l t scamele care circulă prin aer. Pentru a se dun i nua pe cît posibil defectele oro­ vocate de praf, s-au imaginat num€roase procedee de lucru, care fac parte din teh nica de laborator prop� iu­ zisă ; in ceea ce priveşte condiţiile care se impun la ::1me­ n ajarea laboratorului fotografic, se precizează că ·:a t:·,�­ bui să se elimine din încăpere materialele textile inu­ tile, precum !;ii draperiile şi perdPlele care sînt adevărate colectoare de praf. Este de preforat ca podeaua labora­ torului să fie din mozaic sau acoperită cu un covor din policlorură de vinil, linoleum, eventual parchet fără co­ v or. In general covorul Pste un bun g�nerator de praf. Imbrăcămintea folosită, halatele, vor fi confecţionate din materiale care nu se scămoşează uşor. Aceste precauţii, care la prima vedere pot părea exa­ gerate, vor evita multe neajunsuri, mai ales celor care lucrează clişee de format Leica, în care caz tehnica de laborator trebuie să fie ireproşabilă, altfel cde mai mici firişoare de praf, - la măririle puternice necesare for­ matului 30/40 cm, apar pe fotografie sub formă de de­ kcte destul ele greu de retuşat. 9. Muştele în laboratorul fotografic

Oricît ar părea de curios la prima vedere, totuşi i n laboratorul fotografic, musca poate provoca n eajunsuri uneori destul de mari. Se ştie că musca este atrasă de lumina albă ; in timpul expunerii hîrtiei fotografi ce la aparatul de mărit, musca este atrasă de fascicolul de lumină, se aşează pe hîrtia fotografică şi dacă nu este observată şi gonită la timp, pe locul unde a stat rezultă o pată subexpusă, sau chiar neexpusă. Dacă acest n ea­ juns se înlătură cu uşurinţă fiind suficient un minim de atenţie, mai neplăcut este cînd în timpul expunerii, musca intră în cutia de lumină a aparatului de mărit prin găurile de aerisire şi se aşează pe clişeu. In acest caz trebuie oprit lucrul, desfăcută cutia de lumină pen-

41

tru a ieşi musca, hîrti:3. fotografică trebuie inlocuită cu alta şi lucrul luat de la început. Cel mai grav accident provocat de muscă, este mîn­ carea gelatinei filmelor puse ia uscat. Se pare că gela­ tina filmelor este un aliment foeirte apreci::i.t de muşte care se aşează pe filmul pus la uscat şi provoacă în gelatină giiuri de circa 1 mm . Trebuie spus cu această ocazie că musca nu sesizează pericolele cind se află în lumină roşie ; astfel se observă că nu zboară, chiar la agitarea mîinii î n imedh tă apro­ piere, uneori este atît de insensibilă, încît poat1• li prinsă cu mina. Numeroase observaţii personale făcute în la­ boratorul fotografic asupra comportării muştelor în lu­ mină roşie-rubinie, îndreptăţesc să bănuim, că musca nu percepe lumina roşie. Din cele ce s-a arătat, rezultă că este bine să se ia măsuri pentru îndepărtarea muştelor, atunci cînd se procedează la amenajarea sau improvizarea unui labo­ rator fotografic, în camere a căror destinaţie principală constituie puncte de atracţie pentru muşte, cum este de exemplu, cazul bucătăriilor.

Planşa 4. Gabriel. :Foto. lng. A. Bubuie.o)

Capitolul

V Ulilajul necesar unui laborator de fotoamator

Utilajul unui laborator fotografic este foarte complex şi în general se poate clasifica în două categorii : utila j n ccesax prelucrării materialului negativ, şi utilaj nece­ sar prelucrării materialului pozitiv (copii şi măriri foto­ grafice). Prezentarea utilajuluÎ se va face ţinînd sP.ama de această clasificare, deşi ea nu este prea riguroasă, deoarece unele utilaje pot servi atît la procesul po zitiv cît şi la cel negativ. In asemenea cazuri, utila j ul res­ pectiv va fi încadrat în categoria căreia aparţine î n principal, c u o singură excepţie ş i anume lampa d2 la­ borator, care foloseşte în egală măsură atît la develo­ parea filmelor cît şi a hirtiilor fotografice. Lampa de laborator serveşte la iluminarea cu lumină inactinică, a l aboratorului fotografic. Iluminarea labora­ torului fotografic se poate realiza în două moduri : cu aj utorul unor becuri din sticlă colorată care se montează in corpuri de iluminat obişnuite fixate în perete sau ta­ van şi cu becuri obişnuite pentru lumină albă montate în corpuri speciale de ilum i nat - numit€ lămpi de laborator - care au posibilitale:i ata�ării unor filtre colorate, potrivit cu lumina pe care vrem să o obţint>m. Becurile colorate au avantaj ul că elim ină lampa de la­ borator, dar au următoarele dcsavantaje : nu se găsesc totdeauna pe piaţă ; în caz de ardere, nu se mai poate continua lucrul, din care cauză, în cazul folosirii becu­ rilor, se recomandă să existe C'C] puţin un bec de re­ zervă. Lămpile de laborator au desavantaj ul că repre­ zi ntă o piesă în plus, sînt mai .::: o stisitoare, dar au ur­ mătoarele avantaj e hotărîtoare : cu o singură lampă se 44

pot obţine mai multe lwnini, după filtrul care se ata­ şează ; dacă filtrul se sparge, se poate repara provizoriu prin lipirea cu benzi de hîrtie şi se mai poate folosi pînă la procurarea altui filtru ; dacă becul se arde, el se în­ locuieşte cu alt bec care se găseşte oricînd pe piaţă, fiind bec obişnuit pentru lumină albă. In principiu , o lampă de laborator constă dintr-o cu­ tie din tablă, care are fixat un bec cu întrerupător, pe unul din pereţii laterali. Peretele din faţă are o ramă în care se introduc filtrele colorate. Lampa se construieşte în două variante şi anwne : pentru agăţarea pe perete sau pentru aşezarea pe masă (fig. 3 şi 4).

Fig. 3. Lampă de laborator, de perete.

Fig. 4. Lampă de laborator, de masă, cu filtrul scos.

Filtrele lămpilor de laborator se construies::: fie din sticlă colorată în toată masa ei fie din două plăci din sticlă între care se găseşte un strat de gelatină colorată ; primele sînt mult mai scumpe, cele cu gelatină sînt mai ieftine, dar trebuie ferite d e încălziri prea puternice pen­ tru ca să nu se topească gelatina. Filtrele lămpilor de la­ de borator, sînt fabricate pentru a fi folosite cu becuri 1 5 W la distanţă obişnuită de lucru de circa 50-70 cm. Dacă nu se pot procura becuri de 15 W, s .: pot folosi becuri de 25 W dar se va mări di.stanţa de lucru, eventual se va atenua lumina introducîndu-se in �utie o hîrtie albă sau colorată. In acest caz este bine ca să se facă

45

probă a lămpii pentru a se vedea dacă nu voalează. Proba lămpii de laborator de exemplu pentru liîrtie se face în felul următor (pentru film se face în mod ana­ log) : se ia o bucată de hîrtie fotografică de sensibilitate maximă -- de exemplu bromură normală la mărimea de circa 3-6 cm ; se acoperă o jumătate de hîrtie (even­ tual se înfăşoară în hîrtie neagră) lăsîndu-se liberă cea­ laltă jumatate, apoi se expune la lumina lămpii de labo­ rator, ţinîndu-se cu gelatina spre lampă, la circa G0-70 cm d�stanţă . Durata expunerii va fi de circa 8-10 min ; ţinînd seama de faptul că în mod normal, hîrtia foto­ grafică nu se ţine în lumina lămpii mai mult de circa 4-5 min rezultă prin timpul dublu de expunere, un u

-·

Fig.

5.

Lamp(1 de laboralor, fol o s i l [1 şi ca lamp(1

pentru reproducere (se observă fillrul,cu t•cranul d e carlon

pentru acoperirea supraf P \ ei libere

a l ă m p i i , care

depăşeşte suprafaţa fillrului).

coeficient de siguranţă foarte acoperitor. Se developează hîrtia folosind un revelator energic, ţi nînd hî rtia în re­ velator un timp mai lung de 3 ori ca cel normal, adică circa 6-8 min. După spălarea finală, se cercetează hîr­ tia în lumină albă (preferabil în lumina d i rec tă a soa­ relui) ; dacă în aceste condiţii nu se observă n ici o difc: 46

renţă de tonalitate între porţiunea liberă şi cea acope­ rită a hîrtiei, atunci se consideră că filtrul nu voalează. Filtrele necesare unui laborator fotografic sînt ur­ mătoarele : roşu-rubiniu, pentru filmele izocrome ; verde-

li li li li li li li ,,

Bec f5W

funddublu

•

'titru inler6chim6a6i/ a

b Fig. G . Lamp'.i de l a b orator

confecţionată de conserve.

din tr-o cutie

47

închis pentru filmele pancromatice de 1 8 ° DIN eventual 22° DIN ; galben-verzui )tip Agfa 1 1 3 D) pentru hirtia fo­ tografică. Aceste filtre pot fi improvizate de fotoamatori cu ajutorul celofanului colorat şi foilor de calc vopsite cu coloranţi obişnuiţi pentru textile. Filtrul se obţine prin suprapunerea mai multor foi pînă se obţine intensitatea şi culoarea care nu provoacă voalarea, făcîndu-se in prealabil proba cum s-a arătat anterior. In fig. 5 se arată o lampă de laborator cu două becuri, care foloseşte şi ca lampă de reproduceri, în care caz sînt necesare două lămpi de acelaş tip. Deoarece rama lămpii este mai mare ca filtrul, porţiunea liberă se acoperă cu un ecran opac improvizat din car!:on. în fig. 6, a se arată schiţa unei lămpi de laborator realizată dintr-o cutie de conserve, cu filtru improvizat ciin hîrtie rle calc vopsit, iar în fig. 6, b imaginea ei, lampa fiind folosită cu bec de 15 W la developarea filmelor de 1 8 ° DIN ş i c u anumite precauţii ş i la cele d e 2 2 ° DIN. 1. Utilajul necesar procesului negativ

a. Tancuri de deve l opare. Tancurile de developare re­ prezintă utilajul cel mai important şi mai necesar pentru developarea filmelor. Dacă filmele 6/9 cm se pot deve­ lopa fiind ţinute în mină şi plimbate prin soluţie, în schimb filmele Leica fiind mult mai lungi manevrarea lor este extrem de greoaie. Nu se recomandă developa­ rea filmelor în acest fel, pentru că pot apare sgîrieturi pe film şi se risipeşte solutia, care murdăreşte mâsa pe care se lucrează, operaţia este greoaie şi trebuie executată la lumină potrivită, dată de lampa de laborator, care uneori este extrem de slabă, existînd şi riscul de a plimba filmul prin aer în loc să fie trecut prin soluţie. Avantajele tancurilor de developare sînt numeroase, incontestabile şi fac din ele un auxiliar extrem de pre­ ţios. Principalele avantaje ale tancurilor de developare sînt următoarele : - permit prelucrarea filmelor în lumină albă, deoa­ rece în tot timpul developării, filmul este închis în inte­ riorul tancului ; 48

- elimină în mare măsură posibilităţile de sgmere filmului, d eoarece stratul fotosensibil nu vine în atin­ :{ere cu mîna sau cu obiecte care l-ar putea de t eri o ra ; - permite la nevoie controlul operaţiilor de develo­ pare, deoarece după stingerea lum i nii albe şi a prind erea celei corespunzătoare filmului, acesta se poate scoa te din tanc şi o bser v a la capătul lui liber ; - tancurile cu bandă tLp Co rex, p ermit d evel op are a a două filme deodată, aceasta însă, numai în cazul fil­ melor de 35 mm lăţime (filme Leica). In principiu, un tanc de developare este .constituit din­ tr-un vas cilindric, prevăzut cu un capac amenajat ast­ fel ca să nu p ermită pătrunderea luminii în interior. In vas se i ntroduce o piesă care poartă filmul aşezat în formă de spirală. Această piesă port-film , are un ax care iese din tanc, printr-un ori f iciu central al capacului. Axul piesei port-mm este tubular, iar piesa po rt-·f ilm se reazemă. pe un suport de pe fundul vasului, care per­ mite circulaţia lichidului introdus prin interiorul axului. Vasul are un cioc prin care l i ch i du l poate curge afară, chiar dacă este acoperit cu capacul. D upă cum este construită piesa port-film , tancurile se îm part în două categorii : cu spirală şi cu bandă Corex. Tancurile cu spirală -- simplă sau dublă -- au piesa port-film alcătuită dintr-un ax cu două discuri spiralate fie amîndouă, fie numai unul din ele. Intre at:este discuri se introdu ce filmul care este forţat de spirale să stea în spirală, cu spirele d i sta nţa te cu circa 2 mm pentru a permite lichidului să circule în vo ie . Unele tancuri cu spirală au discurile mobile , permiţînd rotirea sub un anumit ungh i şi un sis tem de bile asemănător sistC:'mu­ lui de frînă torpedo. Prin mişcarea alternativă a discu­ rilor, filmul se introduce în spirală. Există discuri s pi rale din material incolor transparent, care permit sol ar i zare a filmelor color sub apă. Tancurile cu spirală, au următorul desavantaj ; după developarea unui film, trebuie uscat perfect, al tfel nu se p oate introduce filmul următor, ori uscarea spiralelor nu se poate face decît cu mare greutate, datorit:'.1 spste solidar cu axul tubular, iar celălalt iiber pe ax dar avînd posibilitatea să se fixeze în trei poziţii - de unde derivă numdE: Triplex - con::spunzătoare celor trei lă­ ţimi de film amintite. Între discuri se poate prinde de ax, prin in­ termediul unei lame care presea­ ză pe ax, o bandă de material plastic, care are pe margini mici umflături care se alternează pe o faţă şi pe cealaltă. Aceste umflă­ turi ţin spirele filmului distanţate de spirele benzii şi permit circu­ laţia lichid ului. Există trei lăţimi d2 benzi, după filmul care se lu­ crează. Capătul liber al benzi·i, are un sistem de fixare format din­ tr-o lamă din material plastic în­ doită la capete, care prinde banda de cele două discuri s i se fixează prin arcuire, as tfel � ă împiedică derularea filmului. In fig. 7 se arată tancul Tri­ Fig. 7. Păr\ilc componente plex, cu toate pieselr;� demontate. ale tancului Triplex cu bandă Corcx. Indiferent de tipul lor, toate tancu­ rile au piesele confecţionate din ebonită sau materiale plastice, astfel că nu sint atacate de substanţele chimice cu care se lucrează. Se recomandă

50

ca imediat după folosire, să fie şterse bine de apă, iar banda rlupă ce a fost ştearsă, să fie pusă la uscat pe o sfoară întinsă, întrucît prin ştergere cu cîrpa nu se poate lua apa care se află în concavităţile umflăturilor. b. CJeme pentru agăţarea fi!melor sau clişeelor. După spălarea finală, filmele sau clişeele individuale trebuie să fie puse la uscat ; pentru aceasta ele se suspendă pe sfori întinse prin intermediul unor cleme confecţionate· din metal inoxidabil, sau material plastic. P2ntrn ca fil­ mul să nu se răsucească în timpul uscării, se obişnuieşte-

b Fig. 8. Cleme : a

pentru o.�;\.ţarc a filmelor I& uscat {sus clema ce.re sustine f i l m u l . j o ; clema ce.re î n t i nde filmul prin greutatea. protirie) ; b - pentru agil.;at bucMI de filme. --

51

ca la capătul lui inferior să se agaţe o altă clemă care are funcţia de greutate. In fig. 8 se arată două tipuri de cleme şi anume : clemă pentru filme şi clemă pentru agăţat clişee indi­ viduale (bucăţi de filme, filmpack sau planfilm). In fig. 9

Fig. 9. Rastel de lemn pentru uscat plăci fotografice.

se arată un rastel din lemn, pentru uscarea plăcilor foto­ grafice. Clemele pot fi înlocuite foarte bine prin cîrlige de rufe, din lemn sau din m aterial plastic. c. Dulapuri de uscare cu aer cald. Deşi nu constituie un utilaj accesibil fotoamatorului, totuşi se menţionează cu scopul ele a informa cititorul despre progresele rea­ lizate în acest domeniu. Dulapul de uscare este un dulap metalic cu închidere etanşe, în care se agaţă filmele pen­ tru a fi uscate. Dulapul este prevăzut cu un sistem de ven­ tilaţie cu aer cald, format dintr-un ventilator, o rezistenţă -electrică care încălzeşte acrul şi un filtru de praf. Tem­ peratura este menţinută la un anumit nivel optim pentru uscarea filmelor. Dulapul de uscare (fig. 10) are următoarele avantaje : - productivitate mare prin posibilitatea înmagazinării unui număr m are de filme şi a unui timp de uscare foarte scurt (circa 20-30 min, faţă de 4--5 ore la us­ carea ob işnuită) ; -- priri trecerea aerul11i prin filtru, se evită depune­ rea prafului pc film. 52

Dulapul de uscare fiind un utilaj costisitor şi care ocupă mult spaţiu, nu este accesibil fotoamatorului, el fiind foarte util numai pentru laboratoarele fotografice profesionale, din cadrul în­ treprinderilor sau instituţii­ lor cu ateliere fotografice. De multe ori fotoamato­ rul este pus în situaţia de a developa nu filme întregi, ci bucăţi de filme (în număr mic) sau bucăţi de filmpack sau planfilm. In acest caz devefoparea, care nu se mai poate executa în tancuri, se face in tăvi de developare de o mărime potrivită cu mă­ rimea clişeului care se lu­ crează. Vor fi necesare patru tăvi şi anume pe11tru : reve­ lator, spălarea intermediară, fixator şi spălarea finală. De­ oarece tăvile de developare : sînt caracteristice procesului pozitiv, vor fi tratate mai pe l arg la acei capitol : iar in folosirea � priveşte ceea ce lor in procesul negativ, se precizează numai, că ele nu · sint absolut necesare, putînd fi înlocuite foarte bine cu farfurii adînci sau castroane Fig. 1 0. Dulap p �n lru uscat filme. de porţelan.

!

�

�

:2 . Utilajul necesar procesului pozitiv

a. Aparatul de copiat. Rama de copiat. Pentru copie­ Tea negativelor se foloseşte fie aparatul de copiat, fie rama de copiat. Aparatul de .copiat este un u tilaj mai scump - fiind de o construcţie mai complicată, - şi se foloseşte de obicei pentru copierea negativelor de format mare, In

53

laboratoarele profesionale. Rama de copiat este un utilaj extrem de simplu şi prin aceasta foarte ieftin care poate fi folosit cu succes de fotoamatori. Executarea copiilor fotografice este caract\�ristică cli­ şeelor de format mare, cel puţin 6/9 cm, sub această mă­ rime de clişeu, copiile încep să fie greu de vizionat imaginea fiind prea mică. Aparatul de copiat (fig. 1 1 ) este alcătuit în principiu, dintr-o cutJ.e în care se găsesc două becuri : unul cu lumină albă pentru ex­ punerea h îrtici fotogra­ fice şi unul cu lumină roşie deschis, pentru lu­ mina inactinică n ece­ sară în timpul potri·vi­ rii în aparat a hîrtiei şi a clişeului. Legăturile electrice sînt astfel rea­ lizat€ încît prin aprin­ derea luminii albe, se stinge cea roşie şi in­ vers. Peretele superior al cutiei este format din două plăci de sticlă, a­ şezate la ciţiva centiFig. 1 1 . Schiţa unui aparat de copiat. metri distanţă. Placa de sticlă inferioară este din sticlă mată sau opală şi serveşte la uniformizarea lu­ minii ; placa superioară este făcută din sticlă clară şi serveşte drept suport pentru hîrtie şi clişeu, aşezate astfel încît să stea cu gelatinele faţă în faţă, iar clişeul să fie sub hîrtie. Deasupra se aşează o placă de pre­ siune, care are pe faţa inferioară, un strat de pîslă. Rolul acestei plăci este să ţină hîrtia strîns presată d e clişeu, pentru a nu apare neclarităţ i p e fotografie. Pre­ sarea plăcii de presiune se face cu un sistem de arcuri. Locaşul in care se aşează clişeul şi hîrtia, au dimensiu­ nile astfel alese, încît să formeze margini alb2 la foto­ grafie. Unele aparate perfecţiona te au un sistem de cursori metalici, care prin reglare dau fotografiei atît formatul dorit, cît şi marginile albe. Există diferit� ti54

puri de aparate de copiat, care merg de la formate mai mici şi mai simple pentru uzul fotoamatorilor, pînă la aparate mari destul de complicate, pentru uzul labora­ toarelor profesionale. ln fig. 12 şi 1 3 se pot vedea două tipuri perfecţionate de aparate de copiat.

Fig. 12. Aparat de copiat pentru format 1 8 /2·1 cm.

clişee

Rama de copiat este specifică fotoamatorului. Ea este alcătuită dintr-o ramă de lemn cu dimensiuni interioare astfel alese, încît să asigure fotografiei, margini albe. Rama .are un loc� în care se aşează un geam clar, fără zgîrieturi sau bule de aer, de exemplu o placă fotogra­ fică, căreia i s-a curăţat gelatina înmuiată în prealabil în apă ca1dă cît suportă mîna. În acelaşi locaş intră şi placa de presiune, formată din il, va fi manevrată cu grije, pentru a nu se strîmba lamele cursoare, în care caz, fotografia nu va mai avea un format rectangular. Suprafaţa pe care se proiectează clişeul şi se pune la punct imaginea, va fi ţinută cît mai curată, altfel observavea şi mai ales punerea la punct a imaginii este foarte obo­ sitoare pentru ochi. Este bine ca şi rama încadratoare să fie păstrată într-o c01tei de carton, pungă sau măcar să fie ae:operită cu o pînză pentru a fi ferită de praf sau murdărire. Dacă suprafaţa planşetei ramei s-a murdărit, ea va trebui curăţată. Dacă suprafaţa este din tablă vopsită în alb se va curăţa prin frecare cu un tampon de vată îmbibată în apă cu săpun. Dacă suprafaţa este o foaie de hîrtic allilă, attrnci se va încerca curăţirea cu o gumă moale sau cu miez de pîine. Dacă nu se curăţă, so

atunci se va desface foaia de hîrtie murdară şi s e va l ipi o altă hîrtie curată din hîrtie albă de desen. g. Vizorul pentru controlul darităţii. Reuşita unei măriri fotografice, depinde in primul rînd de pune­ rea la punct corectă a imaginei clişeului, operaţie

Oglindă

Fig.

3 1 . Vizor pcn lru c on t rol ul clari tăţii.

care este destul de gre u de executat. Pentru a se uşura această operaţie, se poate folosi fi:e o lupă, fie vizorul special relizat pentru controlul clarităţii, arătat schematic în secţiune în fig. 3 1 . El se compune dintr-o cutie de o formă specială confecţionată din bachelită. Deasupra se găseşte un capac alcătuit dintr-o ramă care se fixează prin presare în corpul cutiei ; în ramă se află o placă de sticlă cu feţe plan-paralele. In interiorul cu­ tiei se află fixată o oglindă de sticlă, W?ezată într-o po­ ziţie astfel aleasă, ca să permită operatorului observarea dintr-o poziţie la lucru normală. Lateral şi puţin mai sus se află o lentilă groasă plan convexă prin care se ob­ servă imaginea mărită. Suprafaţa plană a lentilei este mată şi pe ea se formează imaginea. Vizorul se aşează pe planşeta aparatului de mărit sau pe rama încadra­ toare, după ce în prealabil s-a executat bcadrarea şi punerea la punct aproximativă. Razele de lumină care 81

vin de la obiectivul a para t u lu i de m ă ri t tr