Ion Apartenenta La Realism [PDF]

Zitiervorschau

Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Zaharia Andreea-Elena Clasa a X-a F 5 Decembrie 2016

Ion de Liviu Rebreanu -aparteneță în realism-

Liviu Rebreanu a fost prozator, dramaturg, academician. A debutat cu volumul „Frământări” (1912), nuvele de atmosferă, de observație socială și de analiză psihologică, reliefând aspecte din viața satului sau a periferiei bucureștene sau situații tragice generate de război. Este considerat de către istorici și exegeți ctitor al romanului românesc modern. În calitate de romancier a creat: roman obiectiv de inspirație rurală ( Ion), roman de analiză psihologică (Pădurea spânzuraţilor); roman frescă al răscoalei (Răscoala); roman metafizic (Adam şi Eva); romanul obsesiei patologice (Ciuleandra); roman istoric (Crăișorul); roman polițist (Amândoi). Preocupat să scrie o epopee a vieții românești, L. Rebreanu a evocat o civiliza ție agrară, chipul aspru al țăranului mistuit de ancestralul glas al pământului dintr-o perspectivă obiectivă,a realismului dur. Scriitorul depă șe ște literatura conven țională, idilică, moralizatoare a sămănătorismului din primele decenii ale secolului al XX-lea. A regăsit și a valorificat, până la calitatea de capodoperă, tradiția realismului cu tematică rurală, inaugurat de N. Filimon, continuat de I. Slavici și de Duiliu Zamfirescu. Rebreanu proiectase o trilogie pe tema pământului și a condiției țăranului, urmărită în toată complexitatea ei, din care ar fi trebuit să facă parte: Ion (1920) – prezintă drama țăranului ardelean integrat într-o societate pentru care pământul e, mai mult decât un mijloc de existență, un criteriu al valorii individuale; Răscoala (1932) – consacrat dramelor țărănimii din Regat și un alt roman, rămas în stadiul de proiect, care ar fi trebuit să prezinte situația dramatică a românilor din Basarabia. Romanul Ion este alcătuit din două părți opuse și complementare, cu titluri conotative: Glasul pământului și Glasul iubirii, capitolele conținute având titluri-sinteză. Structurarea în părți și capitole este ținută riguros sub control. Cele două păr ți corespund coordonatelor esențiale din sufletul lui Ion, sfâșiat între Eros și Thanatos. Glasul pământului se referă la statutul social/ material, dar și la o legătură inefabilă dintre țăran și pământul pe care îl muncește, vizând latura thanatică a fiin ței umane. Glasul iubirii se referă la Eros. Elementele de paratextualitate validează și tehnica punerii în abis, oglindind conflictul dominant al capitolului: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Nunta (prima parte); Vasile, Copilul, Sărutarea, Ștreangul, Blestemul, George, Sfârșitul. Temele ilustrate sunt: tema socială, întemeiată pe problematica pământului, în condițiile satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, în primul rând, dar și pe ideea rostului existenței, pe conturarea mentalită ților țărănești, dar și ale inteligenței românești; tema iubirii, în lumina căreia se conturează câteva cupluri: Ion-Florica; Ana-Ion; Laura-Pintea; TituRoza. Titlul este un microtext de formă și dimensiune variabile, a cărui funcție este să atragă atenția lectorului asupra unui obiect sau sistem semiotic (text, tablou, piesă de teatru etc.). Este un element de paratextualitate care are rolul unui avertizor, al unui indiciu, oferă o cheie importantă de interpretare și generează un anumit orizont de așteptare. Din punct de vedere morfologic, titlul Ion este alcătuit dintr-un substantiv propriu. În relație cu textul citat, titlul este sugestiv, simbolizând numele personajului principal, semnificativ pentru intenția autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean, dar și de a sugera evolu ția lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat. Înițial, opera a purtat numele Zestrea, acesta fiind ulterior schimbat în cel actual. Caracterul monografic al romanului orientează investigația narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea), rela ții sociale generate de diferen țele economice (stratificarea socială) sau culturale (universul țăranilor sau universul intelectualității rurale), rela ții de familie. Nicolae

pg. 1

Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Zaharia Andreea-Elena Clasa a X-a F 5 Decembrie 2016

Manolescu afirmă că „în centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune”. De aceea nu problema pământului o consideră centrală, ci tema destinului. Romanul este specia literară a genului epic în proză, de mare întindere cu personaje numeroase, complexe și amplu caracterizate, cu o intrigă complicată și acțiune amplă. Romanul Ion este un roman social, deoarece dezbate ca temă viața citadină a unei comunități. De asemenea, este un roman ce poate fi încadrat în realism, curentul literar apărut în context european la mijlocul sec. al 19-lea, a cărui estetică se bazează pe reflectarea veridică a realității în artă. Operele surprind o realitate neînfrumusețată, veridică, dar valorificată artistic. Se realizează o frescă socială prin ilustrarea categoriilor sociale în evoluție. Personajul este reflectat cristic, în mediul existențial care își pune amprenta asupra evolu ției lui. Tipologiile umane reflectă în special apartenența la o clasă socială, distingându-se, astfel, intelectul sau țăranul. Tema de inspirație este surprinsă prin viața socială fie în mediul citadin, al orașului, fie al satului tradi țional. Se realizează o succintă analiză psihologică prin intermediul monologului interior sau reflectarea frământării personajului de către narator. Printre alte teme și motive literare se reflectă moștenirea și banul, în avutirea sau confruntarea între grupuri sociale. Limbajul este artistic, deoarece îmbină mai multe registre stilistice cu scopul reflectării veridice a spațiului și timpului plasării ac țiunilor. Reperele spațio-temporale sunt bine ilustrate. Opera, după mărturisirile scriitorului, se bazează pe evenimente reale. În satul de ba ștină, Liviu Rebreanu a întalnit un țăran pe nume Ion Pop al Glanetașului, care i-a vorbit de pământ cu patimă, s-a plans de faptul că nu are pământ, pentru el fiind echivalent cu statutul social. În operă, îl surprinde pe Ion, personaj principal al romanului și pe Titu Herdelea stând de vorbă despre pământ. În același sat, într-o duminică de sărbătoare, scriitorul a observat un țăran ieșit de la biserică, mergând peste hotare și aplecându-se asupra pământului apropiindu-și fața de pământ ca într-o sărutare, dar văzând că cineva îl prive ște, fuge. La rândul ei, scena se regăsește în roman atunci când Ion sărută pământurile lui Vasile Baciu. Având o mentalitate rigidă, lumea satului s-a confruntat cu o poveste aparte: o fată din sat pe nume Rodovica rămâne însărcinată cu “cel mai becisnic flăcău din sat”. Scriitorul o identifică pe aceasta cu Ana, personaj al romanului. Între alte personaje regăsite în lumea reală, se află și Titu Herdelea și Zaharia Herdelea, realizați după prototipul sriitorului și al tatălui acestuia. Romanul este realizat pe baza tehnicii circulare a sferoidului, viziunea de început și finală asupra drumului fiind panoramică. Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ. Descrierea ini țială are, pe lângă rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiale și temporale, funcție simbolică și de anticipare. Nara țiunea obiectivă î și realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor subiectivitatii, prin “stilul cenușiu” (Tudor Vianu). Dialogul susține veridicitatea și concentrarea epică. În concluzie, Ion, opera literară scrisă de Liviu Rebreanu este un roman realist, obiectiv, social, în care este constată autenticitatea limbajului regional și diferența sa în funcție de condiția socială, în care se găsesc diverse procedee artistice, precum personificări, epitete, comparații sau hiperbole, un roman ce surprinde o realitate neînfrumusețată, veridică, dar valorificată artistic, însușindu-și, prin urmare, numeroase trăsături acestui tip de roman.

pg. 2