Fisa de Lucru Romanul Obiectiv [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Disciplina LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ FIŞĂ DE LUCRU

Tema/Unitatea: Romanul obiectiv. Romanul realist

ROMANE: Ion, de Liviu Rebreanu (actualizare, consolidare) Moromeţii, de Marin Preda (înainte de text/de studiu) Timp alocat: 90 de minute A.Romanele nu se scriu pentru a povesti viaţa, ci pentru a o transforma, adăugându-i ceva (Mario Vargas Llosa, Adevărul minciunilor) Având în vedere experienţa ta de lectură, ilustrează cu două exemple de romane, studiate la clasă sau citite de tine, opinia de mai sus. Timp (T.) 3 min. B. AMINTEŞTE-ŢI! T. 7 min.  O definiţie, cât mai cuprinzătoare, a romanului;  Trăsăturile romanului (forma discursului, dimensiunile, numărul de personaje, intriga, perspectiva narativă, timpul şi spaţiul);  Tipurile de roman în funcţie de următoarele criterii: locul acţiunii (citadine/rurale/exotice/ale târgurilor de provincie etc.); componenta temporală (istorice/contemporane/de anticipaţie); după procedeul dominant (psihologice/ eseistice/ comportamentiste); după forma de organizare a discursului (epistolare/ memorialistice, jurnal); după curentul estetic în care pot fi încadrate (clasice/romantice/realiste/naturaliste/moderniste etc.); după perspectiva auctorială (obiectiv/subiectiv);  Momente semnificative în istoria romanului românesc:1855-apare romanul Manoil de Dimitrie Bolintineanu; 1863-apare romanul Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon, în jurul anului 1900apar romanele Mara de Ioan Slavici, ciclul Comăneştenilor de Duiliu Zamfirescu; 1920- apare romanul Ion de Liviu Rebreanu C. REŢINE! T. 5 min. Perioada interbelică aduce o sincronizare a romanului românesc cu cel european. Este un moment de referinţă în evoluţia prozei româneşti, atât prin lărgirea ariei tematice, prin cuprinderea unor mai variate medii sociale, cât şi prin diversificarea formelor de expresie epică, a modalităţilor narative. În această perioadă proza lui M. Sadoveanu-continuând într-un stil personal, impregnat de lirism, tradiţia vechilor povestitori, a cronicarilor şi a cărţilor de înţelepciune- coexistă cu realismul dur, obiectiv al lui L. Rebreanu, cu romanele în care Camil Petrescu şi Hortensia Papadat Bengescu investighează profunzimile psihicului uman, prin metode ale prozei europene, moderne. Apariţia, în 1920, a romanului Ion de Liviu Rebreanu marchează deplina izbândă a acestei specii în literatura română, fiind primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale ale genului.

D. Completează spaţiile punctate, folosind romanul Ion 1. În Mărturisiri scriitorul povesteşte trei evenimente trăite de el care au contribuit esenţial la geneza romanului. Acestea sunt......................................................................... ............................................................................................................................................... ............................................................................................................................................... ................................................................................................................................................ 1

.............................................................................................................................................. Ai în vedere apoi următoarea afirmaţie a autorului:”Realitatea este pentru mine doar un pretext”, corelând-o cu citatul de mai sus din M. V. Llosa. Reflectează la raportul realitate- ficţiune în romanul Ion. 2. Romanul este alcătuit din două părţi intitulate................................................................., termenul prim sugerând..................................................,........... în timp ce determinanţii reprezintă.................................................................................................................................................. ............................................................................................................................. 3. Circularitatea operei este asigurată de: motivul ........................... care introduce, apoi scoate naratarul în afara diegezei; de titlul capitolelor marginale I................................ şi XIII............................ 4. În concepţia autorului romanul trebuie să fie “un corp sferoid”, care să susţină imaginea unei lumi finite, coerente şi stabile, suficiente sieşi. Indică direcţia drumului şi principalele repere spaţiale din prima, respectiv ultima pagină a romanului 5. Scena horei, care deschide acţiunea propriu-zisă, prezintă, epic, câteva avantaje:.......... ................................................................................................................................................ ............................................................................................................................................... .............................................................................................................................................. .............................................................................................................................................. ............................................................................................................................................... ............................................................................................................................................. ................................................................................................................................................ T. 10 min. E. Citeşte fragmentul dat mai jos, apoi răspunde cerinţelor: “ Flăcăul sosi încălzit de drum. Se opri în marginea delniţei, pe răzorul ce-o despărţea de altă fâneaţă, tot aşa de lungă şi de lată, pe care Toma Bulbuc o cumpărase acum vreo zece ani de la Glanetaşu. Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-l. Simţea o plăcere atât de mare văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze. I se părea mai frumos, pentru că era al lui. Iarba deasă, grasă, presărată cu trifoi, unduia ostenită de răcoarea dimineţii. Nu se putu stăpâni. Rupse un smoc de fire şi le mototoli pătimaş în palme. Se aşeză pe răzor, înţepeni nicovala în pământ, potrivi tăişul coasei şi apoi începu a-l bate cu ciocanul rar, apăsat, cu ochii ţintă la oţelul argintiu. Când isprăvi, se sculă, scoase de la brâu gresia, o înmuie bine în apa din toc şi apoi mângâie ascuţişul coasei cu gresia, schimbând mereu degetele mâinii stângi. Pe urmă, cu un pumn de iarbă, şterse toată coasa. În clipa aceea privirea i se odihnea pe delniţa lui Toma Bulbuc, cosită, cu fânul adunat în căpiţe care stăteau încremenite ici-colo, ca nişte mormoloci speriaţi. Pământul negru-gâlbui părea un obraz mare ras de curând... Privindu-l, Ion oftă şi murmură: -Locul nostru, săracul!... Se gândi puţintel de unde să înceapă şi hotărî să pornească brazda de la capătul dinspre sat, cu faţa către răsărit, să-l vadă soarele când se va înălţa de după dealurile Vărăriei. Încercă întâi coasa în colţ, fiindcă-şi făcuse loc, apoi croi brazda în latul locului ca să se usuce mai deodată şi mai repede. [...] Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toanele şi nevoile atâtor suflete moarte şi vii, părea că respiră şi trăieşte. Porumbiştile, holdele de grâu şi de ovăz, cânepiştile, grădinile, casele, pădurile, toate zumzeau, şuşoteau, fâşâiau, vorbind un grai aspru, înţelegându-se între ele şi bucurându-se de lumina ce se aprindea din ce în ce mai biruitoare şi roditoare. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l.se simţea mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare, sau ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi place. 2

Suspină prelung, umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului: -Cât pământ, Doamne!... În acelaşi timp însă iarba tăiată şi udă parcă începea să i se zvârcolească sub picioare. Un fir îl înţepa în gleznă, din sus de opincă. Brazda culcată îl privea neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată cu o mândrie de stăpân. Şi atunci se văzu crescând din ce în ce mai mare. Vâjâiturile păreau nişte cântece de închinare. Sprijinit în coasă pieptul i se umflă, spinarea i se îndreptă, iar ochii i se aprinseră într-o lucire de izbândă. Se simţea atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul. Totuşi în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpâneşte decât două-trei crâmpeie, pe când toată fiinţa lui arde de dorul de a avea pământ mult, cât mai mult...” (Cap. II - Zvârcolirea) 1. Identifică două câmpuri semantice dominante, apoi transcrie din text, pentru fiecare, câte 4 termeni. 2. Urmăreşte succesiunea gesturilor personajului principal, corelând-o cu dinamica gândurilor şi a stărilor lui. Observi vreo legătură între acestea? 3. Analizează fragmentul sub aspectul modurilor de expunere dominante. Argumentează succint prezenţa fiecăruia. 4. Identifică în text mărcile obiectivităţii: perspectiva narativă, statutul naratorului, persoana relatării, detaşarea de obiect. 5. În ce măsură crezi că această scenă anticipează/pregăteşte gestul sărutării pământului, pe care îl ştii din Geneza romanului şi din lectură? Răspunde în max 5 rânduri, având în vedere şi următoarea afirmaţie făcută de L. Rebreanu în Discursul de recepţie de la Academia Română intitulat Laudă tăranului român: “Pentru ţăranul român pământul... e o divinitate pe care o priveşte cu adoraţie şi cu teamă” F. Prezintă încă o scenă din prima parte a romanului (10-15 rânduri). T. 25 de min. G. Citeşte acum următorul fragment din partea a doua a romanului, apoi răspunde întrebărilor: “Vremea se dezmorţea. Iarna, istovită ca o babă răutăcioasă, se zgârcea mereu, simţind apropierea primăverii din ce în ce mai dezmierdătoare. Haina de zăpadă se zdrenţuia dezvelind trupul negru al câmpurilor. Ion de-abia aşteptase zilele acestea. Acuma, stăpân al tuturor pământurilor, râvnea să le vadă şi să le mângâie ca pe nişte ibovnice credincioase. Ascunse sub troienile de omăt, degeaba le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima moşiei. Dorea să simtă lutul sub picioare, să i se agaţe de opinci, să-i soarbă mirosul, să-şi umple ochii de culoarea lui îmbătătoare. Ieşi singur cu mâna goală, în straie de sărbătoare, într-o luni. Sui drept în Lunci, unde era porumbiştea cea mai mare şi mai bună, pe spinarea dealului... Cu cât se apropia, cu atât vedea mai bine cum s-a dezbrăcat de zăpadă locul ca o fată frumoasă care şi-ar fi lepădat cămaşa arătându-şi corpul gol, ispititor. Sufletul îi era pătruns de fericire. Parcă nu mai râvnea nimic şi nici nu mai era nimic pe lume afară de fericirea lui. Pământul se închina în faţa lui, tot pământul... Şi tot era al lui, numai al lui acuma... Se opri la mijlocul delniţei. Lutul negru, lipicios, îi ţintuia picioarele, îngreuindu-le, atrăgându-l ca braţele unei iubite pătimaşe. Îi râdeau ochii, iar faţa îi era scăldată într-o sudoare caldă de patimă. Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în sărutări. Întinse mâinile spre brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede. Mirosul acru, proaspăt şi roditor îi aprindea sângele. Se aplecă, luă în mâini un bulgăre şi-l sfărâmă între degete cu o plăcere înfricoşată. Mâinile îi 3

rămăseseră unse cu lutul cleios ca niştemănuşi de doliu. Sorbi mirosul, frecându-şi palmele. Apoi încet, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor... Se ridică deodată ruşinat şi se uită împrejur să nu-l fi văzut cineva. Faţa însă îi zâmbea de o plăcere nesfârşită. Îşi încrucişă braţele pe piept şi-şi linse buzele simţind neîncetat atingerea rece şi dulceaţa amară a pământului. Satul, în vale, departe, părea un cuib de păsări ascuns în văgăună de frica uliului.. Se vedea acum mare şi puternic ca un uriaş din basme care a biruit, în lupte grele, o ceată de balauri îngrozitori. Îşi înfipse mai bine picioarele în pământ, ca şi când ar fi vrut să potolească cele din urmă zvârcoloir ale unui duşman doborât. Şi pământul parcă se clătina, se închina în faţa lui... (Cap.IX - Sărutarea) 1. Între timp, Ion îşi schimbă, prin căsătorie, statutul social, devenind unul din oamenii de vază ai Pripasului. Compară atitudinea lui faţă de pământ cu cea din citatul anterior. Menţionează 2 asemănări şi 3 deosebiri. 2. Explică adjectivul “ruşinat” pe care naratorul îl atribuie personajului după gestul sărutării pământului. Este explicabil? Şi dacă DA, în raport cu ce/cu cine? 3. L. Rebreanu este adeptul stilului anticalofil (stilul nud, lipsit de podoabe stilistice, vizând adevărul, exactitatea redării şi mai puţin ornamentul şi frumuseţea căutate). Totuşi, în text, există imagini artistice/figuri de stil care adaugă naraţiunii realiste farmec şi expresivitate. Alege o astfel de imagine şi interpretează-i sensurile. T: 20 min G. RECAPITULÂND TRĂSĂTURILE ROMANULUI OBIECTIV  Fie că discursul este narativ, descriptiv sau dialogal, fie că se are în vedere crearea atmosferei sau analiza gândurilor personajelor, persoana scriiturii este, invariabil, persoana a III-a, mărcile implicării autorului lipsind în totalitate din text.  Perspectiva narativă este “din spate/au derriere”, focalizarea fiind externă.  Naratorul nu se implică afectiv în relatare.  Personajele sunt tipuri umane: ţăranul, intelectualul de provincie, femeia bovarică, fata ce aspiră la căsătorie, avarul, arivistul etc.  Veridicitatea este principala caracteristică a universului evocat T: 5 min. H. VEI STUDIA ÎN CURÂND REALISMUL POSTBELIC/NEOREALISMUL! “Soarele începe să răsară; câmpia se limpezeşte de spuma argintie a aburilor de rouă şi întinderea ei care joacă acum în nemărginiri de foc rece pătrunde prin ochi înlăuntrul omului, îl împrăştie afară, îl goleşte de frământările lui trudnice şi apăsătoare, pentru ca după aceea să-l adune la un loc, într-un fel nou; florile albastre de cicoare, ale căror priviri mai curate ca adâncul cerului răsar din loc în loc pe marginea drumurilor înguste, şi vântul uşor al dimineţii care face cu grâul valuri asemănătoare mării, şi ciocârlia care ţâşneşte din lan şi urcă cu spinarea în sus spre cerul boltit şi albastru şi într-adevăr, pitpalacul tulburător şi barza care păşeşte rar prin răzoare, şi floarea galbenă a spicelor de grâu care nu s-au copt încă şi se revarsă în aer din nimic, şi drumurile care lasă satul în urmă, şi ierburile groase de pe marginea drumurilor înseţate cu scaieţi puternici a căror floare uimeşte ochiul de la mare distanţă, toate acestea răzbat cu putere din viaţa câmpiei şi pătrund înlăuntrul omului subjugându-l.el încearcă să prindă vraja, s-o păstreze cu sine mereu, şi fiindcă nu izbuteşte loveşte caii cu biciul şi aleargă posomorât spre locul lui de grâu. Iată însă că animalele se opresc la pas, suflă cu putere pe nări, nu vor să mai alerge. Un mânz nechează undeva departe şi i se 4

răspunde numaidecât cu îngrijorare; mânzul rămas în urmă aleargă voiniceşte cu coama lui mică înfoiată puţin în lături şi bate pe loc şi zvârle din copitele lui mici cât pumnul de copil, maimuţărind goana cailor mari; atunci omul râde încet, obsesiile lui se topesc şi o bucurie liniştită, aproape neştiută nici de el însuşi, dar luminoasă şi eternă ca şi cerul, se aşterne pe chipul lui. Ajuns la capul locului se dă jos şi deshamă caii, copiii iau secerile în mâini şi încep să se învârtească pe lângă capul încărcat de ierburi al pogoanelor de grâu. S-ar părea că nu se petrece nimic, că se vor apuca numaidecât să lucreze, dar şi aici se întâmplă ca şi acasă. Trece timpul şi ei tot nu încep; stau în faţa locului şi se uită peste mărimea lui, se întorc spre soare, învârtesc secerile în mâini, spun câte o vorbă ca să facă totuşi ceva şi de început nu încep. Se ceartă pe seceri, fiecare dintre vrând să aibă pe cea mai bună; dacă i se pare cumva că secera lui cutare e mai nouă şi cu zimţii mai bogaţi, cel mai mare dintre copii i-o schimbă cu forţa, atunci acesta o schimbă şi el cu altul mai slab şi de obicei celui mai mic îi ajunge în mână o ghioarsă subţire şi tocită cu care el va trebui mai mult să rupă decât să taie. Atunci el dă cu ea de pământ şi începe să plângă; secerişul ţine multe zile şi în această vreme el se va chinui tot timpul cu unealta tocită şi bună de nimic. Ameniţă că nu va secera, dar nimeni nu-l ia în serios. “Haide, începeţi odată, că soarele se ridică!” Strigă omul necăjit, dar copiii nu-l iau în seamă nici pe tatăl lor. Ei aşteaptă ceva, smulg câte un spic, îl sfărâmă în palmă şi îi suflă pleava; aruncă în gură boabele pârguite, le mănâncă, vorbesc despre grâul vecinilor şi despre cei care încă n-au sosit la câmp şi de care îşi bat joc, se întind, îşi trosnesc unul altuia oasele apucându-se pe după gât şi lucrul tot nu începe. Atunci omul se apropie de ei şi strigă: “Bă, voi sunteţi nebuni?” Cel mai mare râde cu toată gura şi le spune fraţilor: “Ia uitaţi-vă la tata, l-a găsit vrednicia”. Copiii izbucnesc în hohote. Ei sunt aceia care vor munci, şi o dată lucrul început, nu va mai fi timp pentru vorbă şi glume. De aceea râd acum atât de zgomotos. De aceea în aceste minute de aşteptare caută să-şi amintească de trecut, să se pregătească pentru istovitoarea muncă. În această aşteptare cel mai vrednic dintre copii începe să măsoare cu pasul stanţiile, părţile de loc pe care fiecare va trebui să le ducă înainte până la terminare. De la această măsurătoare tatăl este scutit. El trebuie să lege snopii şi să-i aşeze în clăi. Odată măsurătoarea făcută, cel mai vrednic dintre copii începe deodată să taie spicele şi să arunce mănunchiurile în urmă. Pe toată întinderea câmpiei oamenii încep apoi să intre în inima spicelor: secerişul a început.” 1. Identifică, în textul dat, mărcile obiectivităţii stilului. 2. Secerişul, ca şi cositul, reprezintă una din muncile agricole istovitoare, dar asteptate ca un ritual. Urmăreşte comportamentul omului/al ţăranului înainte de plecare, apoi în drumul spre câmp. 3. Cum receptează omul manifestările/frumuseţile naturii în timp ce se îndreaptă spre lotul său? 4. Compară acest fragment cu cel analizat anterior din cap. Zvârcolirea. Menţionează asemănările şi deosebirile (minimum două asemănări şi două deosebiri). 5. Indică trăsăturile stilului realist. T: 13 min. I.

Temă acasă: Redactează un eseu de 2-3 pagini în care să prezinţi particularităţile de construcţie a personajului principal din romanul Ion de Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere: - Prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectiva narativă, modalităţi de caracterizare etc.); - Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului, prin raportare la conflictul/conflictele romanului; - Relevarea principalei trăsături a personajului, ilustrată prin două episoade/secvenţe narative; 5

-

Susţinerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema romanului în construcţia personajului principal

6