Eseuri de teodicee [PDF]

Zitiervorschau

Colecţia

PLURAL M

Această carte

a fost ed itată cu s prij inul

Fu nda ţiei Soros pentru o Societate Deschis,l

Copyright © by Pol irom Co S . A. ,

1997

pentru p rezenta versiune în l imba română Editura POLIROM, B-dul Copou nr. P.o. Box

266, 6600 Iaş i , ROMANIA

ISBN

973-9248-68-3

I'rinlecl in IH )MJ\.NIJ\.

3

Gottfried Wilhelm Leibniz

ESEUR-I DE TEODICEE ASUPRA BUNĂTĂŢII LUI DUMNEZEU, A LIBERTĂŢII OMULUI ŞI A ORIGINII RĂULUI

Traducere de Diana Morăraşu şi Ingrid Ilinca Îngrijirea ediţiei şi studiu introductiv de Nicolae Râmbu

POLI ROM laşi, 1997

Lector: Claudiu Tipuriţă

Notă asupra

ediţiei:

Traducerea a fost efectuată după editia Paul ]anet, Leibniz, Essais de Theodicee, in Oeuvres philosophiques de Leibniz, II, Paris, 1 866. Au fost consultate şi următoarele editii: Leibniz, Essais de Theodicee, cronologie şi introducere de J. Brunschwig, Garnier-Flammarion, Paris, 1 969; Leibniz, Die Theodizee, traducere germană de A. Buchenau, Hamburg, 1 968; Leibniz, Philosophische Schriften, Band II, hrsg und ubersetzt von Herbert Herring, Insel Verlag, Zweite AuHage, 1 986. Pentru citatele în limba latină, am utilizat versiunile româneşti existente, indicînd în subsolul paginii editia folosită . Cînd acest lucru nu a fost posibil, am recurs la traducerea proprie efectuat,! ele Nicolae Ionel .

STUDIU INTRODUCTIV*

1.

Conceptul de "teodicee"

Termenul teodiccc este un neologism creat de Leibniz, în 1 696, din cuvintele greceşti theos (zeu) şi dike (reparaţie, judecată, justiţie, drep­ tate). Î n ciuda etimologiei sale , conceptul rămîne ambiguu, fiind dificil de precizat dacă este vorba de justi/ia divină sau de justificarea divi­ nităţii în condiţiile existenţei răului în lume. Este surprinzător faptul că nicăieri în cuprinsul Teodiceei, lucrare publicată la Amsterdam în 1710, În limba franceză, Leibniz nu defineşte şi nici măcar nu utilizează neologismul care apare în titlu. O serie de contemporani ai filosofului german au crezut că Teodiceca este un pseudonim, fiindcă lucrarea a fost publicată fără a se indica numele autorului. Titlul şi conţinutul cărţii lui Leibniz determină definirea tcodiceei ca doctrină despre bunătatea lui Dumn ezeu, libertatea omului şi originea răului. Î ntre 1 695 şi 1 697 a apărut celebrul Dicţionar istoric şi critic al lui Bayle, una dintre cele mai citite cărţi ale timpului. Din această perioadă datează şi planu l lui Leibniz pen tru o tcodicee, plan pus de el însuşi În legătură cu următorul pasaj din Noul Testament: "Nu cumva Dumnezeu este nedrept cînd îşi dezvăluie mînia ?" (Rom. 3, 5). Presupoziţiile unei teodicee sînt atît credinţa În divinitate, cît şi o anu.mită emancipare faţă de religie. Abia dezvoltarea ideilor de libertate şi subiectivitate a deschis calea tuturor teodiceelor. Conceptul de teo­ dicce, în sens restrîns , este circumscris viziunii iluministe despre raţiune şi libertate . Î n sens larg, el desemnează orice doctrină filosofică şi teologică ce are ca obiect raportul dintre divinitate şi răul din lume. Î n antichitatea greco-romană pot fi semnalate două mari teodicee : cea a lui Epicur şi cea a lui Ptâtin. Formularea clasică a primeia este urmă­ toarea: "Sau Dumnezeu vrea să distrugă răul dar nu poate, sau poate şi nu vrea, sau el şi vrea şi poate; dar atunci care este originea răului ?"l

*

Pentru stagiul de do cu m en tar e pe ca r e l-am efectuat în Germania în vederea scrierii acestu i studiu, precum şi pentru materialele puse la dispoziţie şi pentru discuţiil e care m-au ajutat să-mi clarific conceptele fundamental e ale Teodiceei, aduc mulţumirile mele cele mai sincere domnulu i Prof. Dr. IIorst Baier de la Universitatea din Konstanz. Ideea expusă în ultima parte a studiului introductiv rezumă comunicarea susţinută la InternationaleI' Kongrefl zum Zeitalfer der /lufklărung, la WestHtl ische Wilhems- Universităt din MOnster, în 1995, sub titlul

Rationalis1nus und Theismus hei Leibniz und Kant.

1. Citat după Regina Ammicht-Quinn, Von Lissabon bis/luschwitz. Zum Para­ d(Q,lI1awechse! il1 der Theodizeeji"age, Vcrlag IIercler, Freiburg, 1992, p. '53.

6

STUDIU INTRODUCTIV

Pentru Plotin, răul este o parte din armonia cosmic) şi, �lstfel, parte elin justiţia providenţiale!. 1 se reproşează clivinitelţii, sptme autoru l El1IlCadc/or, d nu toate lucrurile sînt la fe l de bune şi la fel de frumoase, aşa cum i se reproşează unui pictor faptul cel frumuseţea culorilor este inegal repartizată într-un tablou, deşi din ansamblul lor rezultel frumuseţea operei. Dumnezeu a creat, de asemenea, un univers desăvîrşit, în care părţile se îmbină armonios, astfel el. nu este permisă judecarea întregului prin intermediul unei p,Irţi. Necesitatea existenţei răului în lume nu înseamnă şi o negare a responsabilităţii omului pentru faptele sale. Cu această convergenţă problematică, Plotin va înrîuri fundamental teodiceea creştină. Augustin şi tradiţia augustiniană rezolvă problema originii răului apelînd la învăţătura biblică despre păcatul originar. Libertatea voinţei este însă mereu sursă a unor dificultăţi insurmontabile. Teodiceea lui Leibniz preia diferite idei şi motive din istoria filosofiei şi teologiei. Noutatea pe care o reprezintă faţă de tradiţie concepţia sa este convingerea că o dată cu Teodiceca a b�Hut ceasul raţiunii. Leibniz corelează problema originii răului cu cea a raportului dintre raţiune şi credinţă. Ca doctrină, teodiceea, în genere, a fost considerată uneori ca un inutil joc de idei în jurul credinţei în Dumnezeu. Datorită imposibilităţii de a întări credinţa însă.şi prin argumente teoretice, problema teodiceei ar trebui părăsită. Pe de altă parte, "cum ar putea fi Dumnezeu apărat, dacă el n-ar exista deloc? Iar dacă el există, orice teodicee devine astfel o simplă deducţie din conceptul de Dumnezeu. În realitate, lucru­ rile stau cu totul altfel; problema se învîrte aici în jurul conceptulUi de "Dumnezeu». Ar fi, oare, problema teodiceei lipsită de conţinut, n-ar mai avea ea nici o semnificaţie, dacă Dumnezeu n-ar exista ?"1 Dim­ potrivă, conceptul de "Dumnezeu" acoperă o realitate pe care noi, oamenii, o dorim şi sperăm ca ea să existe. Crqdinţa în divinitate este, în ultimă instanţă, speranţa într-o forţă salvatoare. "Speranţele noastre ar continua încă, chiar dacă s-ar dovedi că Dumnezeu, puternicul garant al realizării lor, nu există, fiindcă nu Dumnezeu ca persoană, ci prin­ cipiul prin care ea '(realizarea) este garantată este, de fapt, obiectul străduinţelor tuturor teodiceelor."2 Atunci cînd teodiceea ia forma dovezilor aduse în sprijinul exis­ tenţei lui Dumnezeu, problema originii răului nu dispare, ci suferă doar o reformulare: Este, oare, lumea astfel alcătuită încît să fi fost creată de Dumnezeu? Ceea ce încearcă să dovedeasd orice teodicee este faptul că Dumnezeu este nu numai creatorul lumii, ci şi forţa morală originară, dătătorul legilor morale, astfel încît raţiunea practică, în sensul kantian al termenului, nu se întemeiaz�l doar pe etos, ci pe natura însăşi. Legile 1 . Josef Kremer, Das Problem der 7beodizee in der Philosophie und

Literatur des 18. jahrhun . derls miI besonderer Riicksichl au! Kant und Schiller, Wurzburg, 1 909, p. 9.

2. Ibidem, p. 1 0 .

STUDIU INTRODUCTIV 11)(

>r;!Ie

7

sînt, deci, la fel ele naturale şi universale ca şi cele fizice. Prin dacl sfera eticului şi cea a naturii sînt opera aceluiaşi creator, l'SlL' g �lr a n ta t;1 victoria binelui moral în lumea reală. Teodiceea este, ;l.'::iadar, în aceeaşi m;lsură un concept etico-filosofic şi unul religios, de tinde rezult