Educatia Elevilor Cu Nevoi Speciale [PDF]

Zitiervorschau

Grupul Şcolar de Agroturism Ghimeş-Făget Comisia diriginţilor -28aprilie 2011

EDUCAŢIA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE- COPII CU CES Referat realizat de prof. Crăciun Cristina

Problematica educaţiei copiilor cu CES a devenit în ultimii ani o preocupare aparte în rândul specialiştilor. Apariţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a determinat modificări fundamentale în percepţia actului educativ. S-a constatat că mulţi elevi au eşecuri şcolare,datorită limitării în prelucrarea anumitor tipuri de informaţii, ceea ce determină diverse dificultăţi: lipsa organizării, socializare dificilă, adaptare dificilă la schimbări, lipsa atenţiei. Deşi au aptitudini pentru anumite domenii, aceşti elevi au randament inegal şi deseori nu pot fi încadraţi în clase obişnuite. Caracteristici ale elevilor cu CES:  le lipseşte deseori maturitatea şi au un comportament egocentric;  deseori sunt speriţi de şcoală,dar pot fi ajutaţi de colegi să depăşească această frică;  au capacitatea de a înţelege, dar le lipseşte cea de a reda cele ştiute;  o caracteristică comună a elevilor cu dificultăţi de învăţare este prăpastia ce există între aptitudini şi realizprile lor. De exemplu, un elev poate avea aptitudini superioare la nivelul limbajului vorbit,dar să prezinte grave deficienţe în limbajul scris. Pentru a realiza integrarea copiilor cu CES, trebuie să acţionăm asupra diferitelor nivele de dezvoltare a personalităţii lor şi anume:  la nivel biologic- un copil dezvoltat insuficient se va încadra mult mai greu într-o clasă de elevi dezvoltaţi datorită faptului că activităţile educative îşi vor pune amprenta asupra stării generale de oboseală a copilului. În afară de copiii dezvoltaţi insuficient pentru vârsta lor, la acest nivel se încadrează copiii cu deficienţe de natură biologică cum ar fi: deficienţe ale dezvoltării creierului datorate unor lezări ale materialului geneti în special în perioada intrauterină, deficienţe de auz,văz, paralizii, lezări locale.

În sprijinul elevilor cu deficienţe biologice trebuie să existe un efort de adaptare atât a copiilor în cauză cât şi a comunităţii în cadrul căreia este copilul.  la nivel psihic-un copil trebuie să fie dezvoltat şi să fie capabil să desfăşoare diferite funcţii psihice în mod continuu, ascendent, progresiv, dinamic. Factorii ce influenţează dinamica dezvoltării psihice sunt: ereditatea, mediul şi educaţia.  la nivel social- un copil trebuie să se poată comporta conform standardelor profesionale, pedagocice, civice ale comunităţii în care se află. Evoluţia personalităţii copilului este ghidată de mediul natural şi social cu care interacţioneză. În funcţie de particularităţile specifice existente ale cazurilor de copii cu deficienţe, trebuie determinată o strategie de dezvoltare socială şi de integrare a lor. După determinarea deficienţelor copiilor ce trebuiesc integraţi într-o comunitate de copii dezvoltaţi normal, următoarea etapă ar fi efectuarea diferitelor acţiuni ce au ca scop realizarea integrării:e foarte important ca înainte de a ne gândi cum procedăm să-i învăţăm pe aceşti copii cu diferite deficienţe câte ceva, să-i învăţăm pe ceilalţi copii dezvoltaţi normal să îi accepte ,să nu râdă de ei imitându-i, să nu îi excludă de la diferite activităţi. De exemplu se pot inventa diferite jocuri pentru a-i face pe copii să înţeleagă cât este de greu să nu poţi vedea,auzi etc. Formele de integrare ale copiilor cu CES pot fi:  în clase diferite,integrate în în structurile şcolii obişnuite;  în grupuri de câte 2-3 copii deficienţi incluşi în clase obişnuite;  individual în clase obişnuite. Pentru ca educaţia copiilor cu CES sa fie eficientă, trebuie să aibă un caracter integrat(să nu fie rupt copilul de familie şi societate şi să fie izolat în instituţii speciale), iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat,să fie adaptată particularităţilor de vârstă şi intelectuale ale elevilor. Se poate vorbi de integrarea şi educarea copiilor cu diferite dizabilităţi numai dacă aceştia posedă un certificat medical pe baza caruia se elaborează un curriculum diferenţiat şi, pe lângă profesorii din şcoală trebuie sa fie ajutaţi de un profesor de sprijin. În ţara noastră acest tip de certificat se eliberează de Comisia pentru Protecţia Copilului(CPC) la cererea părinţilor, care trebuie să întocmească un dosar pe baza căruia comosia stabileşte tipul deficienţei şi gradul acesteia cu recomandarea dacă copilul respectiv poate să fie încadrat într-o scoală obişnuită. Din păcate sunt destui părinţi care nu doresc acest lucru,acceptă foarte greu că are un copil cu o anumită deficienţă şi astfel copiii sunt încadraţi în clase obişnuite şi în mod normal ei trebuie să pargurgă programa şcolară ca şi ceilalţi elevi, profesorul neputând face dovada că respectivii elevi sunt cu nevoi speciale de învăţare.

Analizând particularităţile specifice procesului de învăţare a copiilor cu diferite tipuri de deficienţă, se ajunge la concluzia că una dintre calităţile esenţiale ale curriculum-ului şcolar vizează un grad cât mai mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze în ritmul său şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea conţinuturilor instruirii, modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şi evaluarea elevilor să se facă diferenţiat. Elaborarea unui curriculum flexibil şi uşor de adaptat cerinţelor educaţionale ale fiecărui elev are la bază mai multe argumente:  respectarea dreptului fiecărui copil la instrucţie şi educaţie pe măsura potenţialului şi capacităţilor sale;  formarea la copilul deficient a unui registru comportamental adecvat care să permită adaptarea şi integrarea sa socială printr-o experienţă comună de învăţare alături de copiii normali;  asigurarea legăturii cu faptele reale de viaţă şi familiarizarea cu o serie de obişnuinţe privind activităţile de utilitate practică şi de timp liber;  dezvoltarea capacităţilor necesare pentru rezolvarea independentă ( în limitele permise de gradul deficienţei) a problemelor de viaţă, autocontrol în situaţii dificile şi practicarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală care să asigure eficienţă în adaptarea şi integrarea şcolară şi socială. În scopul eficientizării procesului de învăţare pentru elevii cu CES sunt invocate câteva repere fundamentale:  învăţarea interactivă care presupune folosirea unor strategii de învăţare focalizate pe cooperarea, colaborarea şi comunicarea între elevi la activităţile didactice, precum şi pe interacţiunea dintre cadre didactice, cadre didactice şi elevi;  elaborarea în comun a obiectivelor învăţării (educator – elev) deoarece fiecare participant la actul învăţării are ideile, experienţele şi interesele

personale de care trebuie să se ţină seama în proiectarea activităţilor didactice;  demonstraţia, aplicaţia şi feedbeckul – orice proces de învăţare (mai ales în cazul elevilor cu CES) este mai eficient şi mai uşor de înţeles dacă informaţiile prezentate sunt demonstrate şi aplicate în situaţii reale de viaţă, existând şi un feedbeck continuu de-a lungul întregului proces;  modalităţile de sprijin în actul învăţării – elevii cu CES au nevoie în anumite momente de un sprijin activ de învăţare atât în timpul activităţilor desfăşurate în clasă, cât şi la activităţile din afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educaţional cu anumite categorii de specialişti, cu familiile elevilor. Metodele şi procedeele de predare-învăţare trebuie să fie selectate în raport cu scopul şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor (vârsta, nivelul dezvoltării psihice, tipul şi gradul deficienţelor/ tulburărilor, tipul de percepţie al elevilor – analitic sau sintetic) , stilul de lucru al educatorului. În activităţile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive, (povestirea, expunerea, explicaţia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinţe:  să se folosească un limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicării verbale;  prezentarea să fie clară, precisă, concisă;  ideile să fie sistematizate;  să se recurgă la procedee şi materiale intuitive;  să se antreneze elevii prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înţelegerii conţinuturilor de către aceştia şi pentru a interveni cu noi explicaţii atunci când se impune acest lucru. Pentru elevii cu deficienţe mintale utilizarea povestirii ca metodă didactică trebuie să fie însoţită de suporturi ilustrativ - sugestive sau imagini filmate, deoarece se captează mai uşor atenţia şi este facilitată implicarea afectiv-motivaţională a elevilor în secvenţele lecţiei.

Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizare ) pot fi aplicate cu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cu deficienţe mintale şi senzoriale. Implicarea lor cât mai directă în situaţii de viaţă simulate, trezesc motivaţia şi participarea activă, emoţională a elevilor, constituind şi un mijloc de socializare şi interrelaţionare cu cei din jur. Metoda demonstraţiei ajută elevii cu dizabilităţi să înţeleagă elementele de bază ale unui fenomen sau proces . Alături de metoda demonstraţiei, exerciţiul constituie o metodă cu o largă aplicabilitate în educaţia specială, mai ales în activităţile de consolidare a cunoştinţelor şi de antrenare a deprinderilor. În activitatea educativă a copiilor cu cerinţe educative speciale se poate folosi cu maximă eficienţă învăţarea prin cooperare. Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare permit evaluarea frecventă a performanţei fiecărui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, elevii se ajută unii pe alţii, încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile, explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii, realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la bun sfârşit o sarcină a grupului. Educaţia integrată îi va permite copilului cu CES să trăiască alături de ceilalţi copii, să desfăşoare activităţi comune, dobândind abilităţi, indispensabile pentru o viaţă cât mai apropiată de cea a valizilor, pentru o adecvată inserţie socială. Cu certitudine, elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de ajutor în vederea adaptării, integrării şi devenirii lor ca şi ceilalţi elevi – cu succese şi insuccese, cu realizări şi ratări dar şi cu rezultate încurajatoare.

Bibliografie: 1. Metode şi tehnici de evaluare ale copiilor cu CES- Anca Maria Cluj-Napoca 2. e-referate.ro