Dicționar moldovenesc-românesc 9789975782487, 9975782485 [PDF]

Zitiervorschau

DICŢIONAR MOLDOVENESC -ROMÂNESC

Parlers Parlers Parlers Parlers Parlers

type type type type type

volague “Banat” “Maramureş" moldove “Crişana”

Har t ă elaborată de Iul. Barnea pe baza materialelor ALM, ALR de Em. Petrovici. Tipărită în: H. Mihăescu. ‘ La românite dans sud-est de l ’E u ro p e’ . Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993

VASILE STATI

DICŢIONAR MOLDOVENESC - ROMÂNESC

Chişinău 2003

CZU811.135.1(478)’374.3 S79

Dicţionarul apare în seria Biblioteca PRO MOLDOVA

Designed by Andrew J. Manukian

ISBN 9975-78-248-5 Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Stati Vasile Dicţionar moldovenesc explicativ/ Vasile Stati. Ch.: S. n., 2003 (Tipografia Centrală). 340 p. ISBN 9975-78-248-5 5000 ex 811.135.1 (478)* 374.3

© Vasile Stati, 2003

CUVINT ÎNAINTE Transformările radicale care s-au produs de vreo 12 ani în Republica Moldova au afectat profund toate sferele de activitate ale obştii moldoveneşti: economică, politică, social-culturală. Desigur, atare schimbări cruciale nu puteau să nu-şi afle oglindire în vocabularul uzual moldovenesc, în limba vie care este cel mai sensibil barometru al vieţii sociale sub aspect culturalistoric şi etnopsihologic. Schimbarea nu numai a denumirilor de instituţii, organizaţii, firme, ci şi a vectorilor de activitate a acestora, procesele de privatizare, împroprietărirea, capitalizarea, democratizarea şi pluralismul politic, deschiderea largă a Moldovei cătrc lumea europeană, întîi de toate către România au îmbogăţit vocabularul actual moldovenesc cu numeroase noţiuni, forme şi sensuri, care pînă în 1990 nu erau cunoscute. Schimbul de valori, mereu în creştere, cu România are o înrîurire binefăcătoare asupra vorbirii moldoveneşti, dicţionarele normative (ortografice, de sinonime, omonime, bilingve), Dicţionarul general al limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române au devenit un bun nu numai al intelectualilor, ci şi al multor cetăţeni, năzuind să potolească setea de corectitudine, a ocrotind graiul matern. Insă aceste lexicoane extrem de preţioase nu rcflectă procesele ce au loc în vocabularul actual uzual din Republica Moldova, care s-a îmbogăţit cu numeroase cuvinte şi expresii gen podul de flori, lider “conducătorul unui grup de ţărani împroprietăriţi; cotaş “ţăran împroprietărit”, suveranitate, mikimaos “drăcuşor”, ictam ic şi foarte multe altele. Fără îndoială, ediţia academică a Dicţionarului explicativ al limbii moldoveneşti (DELM, voi. І, II) îşi păstrează valoarea, însă completarea, reeditarea lui după principii moderne devine tot mai evidentă. Pînă atunci, călăuzindu-ne de prevederile constituţionale şi legislaţia în vigoare, avînd în vedere “pluralismul lexicografic caracteristic marilor culturi modeme” (Mioara Avram), venim cuîncercarca modestă de a acoperi măcar o parte din golul lexicografic, care ia la noi proporţii. Prezenta ediţie confirmă unitatea de fond lexical peren, comunitatea originii şi a structurii gramaticale a limbilor romanice de răsărit, caracterul lor reciproc inteligibil. Criteriile de selectare, structura şi principiile de elaborare ale lexiconului prezent fiind Cele tradiţionale, bine cunoscute, am considerat că nu este nevoie de un întins studiu introductiv. De aceea recomandîndu-1 respectuos cititorilor, rămînem în aşteptarea observaţiilor principiale ^sperăm, binevoitoare. •

Chişinău, 28 iunie 2003 Colegiul redacţional

ABREVIERI (а) = indică infinitivul adj. = adjectiv adv. = adverb ALM = Atlasul Lingvistic Moldovenesc ALM A = Atlasul Lingvistic Moldovenesc, voi. I. Articole introductive. Anexe. Chişinău, 1968 ALR = Atlasul Lingvistic Român CADE = Dicţionarul limbii romane din trecut şi de astăzi de I. - A. Candrea. Bucureşti, 1931 conj. = conjuncţie DD = Dicţionar dialectal (5 volume), Chişinău, 1985-1986 DEI = Dicţionarul enciclopedic ilustrat. Chişinău, 2001 DELM = Dicţionarul explicativ al limbii moldoveneşti (voi. І—II). Chişinău, 1978, 1985 DEX = Dicţionarul explicativ a limbii române. Bucureşti, 1998 DGLR = Dicţionarul general al limbii române de V. Breban. Bucureşti, 1987 DLR = Dicţionarul limbii române literare contemporane, voi. 1-IV. Bucureşti, 1955-1957 DU = Dicţionarul universal al limbii romane de L. Şăineanu. Ed. a VIII-a, 1929 DUA = Dicţionarul universal al limbii române de L. Şăineanu. Ediţie revăzută şi adaugită. Chişinău, 1998 ELAM = Literatura şi Arta Moldovei. Enciclopedie, voi. I-II. Chişinău, 1985-1986. ESM = Enciclopedia sovetică moldovenească, voi. I-VIII. Chişinău, 1970-1981. E x p r. = expresie f. - feminin HEM = Haşdeu B. R Ethimologicum Magnum Romaniae. hot. = hotărît interj. = interjecţie invar. = invariabil lat. = latină m. = masculin MEF = Moldova în epoca feudalismului. Colecţie de documente n. - neutru num. = numeral pct. = punct pers. = persoana p i = plural prep. = prepoziţie prez. = prezent pron. - pronume s. = singular SDELM = Scurt dicţionar etimologic a limbii moldoveneşti de M. Gabinschi şi N. Raevschi. Chişinău, 1985 Ş. = L. Şăineanu. Dicţionarul universal al limbii române. Ed. VIII. Bucureşti, 1929 Şezătoarea = Revistă de folclor şi etnografie; a apărut în 1892-1932 sub conducerea lui Artur Gorovei. TD = Texte dialectale, [voi. I 1,2], voi. II (1). Chişinău, 1969, 1971; (5 volume). Chişinău, 1985-1986). v. = vezi voc. = vocativ

EXPUNERE DE MOTIVE

,

Fraţilor rumâni cetiţi şi nu judecareţi necetind înainte Ş. Coresi

.

MOLDOVAN

7

iaste ispravnic, ci pre stăpînu său. (Pravila lui Vasile Lupu). - Reprezentant, mandatar. IS P R Ă V I (a) - A face să nu mai existe, a pune capăt. IS P R Ă V I ( a ) - A se consuma, a se epuiza. IS P R Ă V I (a). Ce-or f i isprăvit ceilalţi draci nu ştim. (I. Creangă). Mers-am eu asupra ei cu b ă tă lie, dar n-am isp ră vit nem ica. (M . Eminescu). - A face, a înfăptui. IS P R A V N IC E A S A / Ah, cumnăţică, să măfac isprăvniceasă!... Alta nu doresc pe lume. (V. Alecsandri). - Soţia ispravnicului. I S P R Ă V N I C I (a ). în sfîrşit, cu m ila lui Dumnezeu, m-am isprăvnicit. (V. Alecsandri). A se face ispravnic. IS P R A V N IC IE / L-am silit pe bărbatu-meu să meargă la leş ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut. (V. Alecsandri). - Funcţie de ispravnic. IS P R A V N IC IE / înainte mergeau suitarii călări... Apoi urmau panţirii isprăvniciei. (C. Negruzzi). - Instituţie. IS P O L /2 . - Mertic de luat vama la moară. IS P O L n. - Făraş. IS P O L I ( a ) - A curăţi (puţul). 1SPOLI (a) - A scoate apă din luntre cu ispolul. IST adj. Eu am pus iapa mea la căruţa omului istuia şi ne-am dus la moară. (I. Sbiera). Prietine, zise Dănilăi, nu mi-i da capra ceea să-ţi dau carul ista? (I. Creangă). Fă-te tu cerşitor la capătul ist de pod, şi eu la celălalt. (I. Creangă). S-a aflat de la starostele Nechiforşi de la alţi vînători că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. (M. Sadoveanu). - Ăst. ISTA pron. Turcii toţi cît îl zărea Intre dînşii se grăia: “Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Caraiflac ” (V. Alecsandri). M ie însă-mi plac şi de işti mai bătrîni, numai să fie bine fripţi. (1. Creangă). - Ăsta. IS T A L Â L T pron. - Ăstălalt. IS T O R IA M O L D O V E I / Numele lui Miron Costin este vestit atîta prin istoria Moldovei ce ne-a lăsat, cît şi prin tragica lui moarte. (N. Bălcescu). - Istoria Statului M oldovenesc ( Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin). IS T O V n. De istov = cu totul, de tot. Dac-o mai purtăm aşa cum este, se hîrbuieşte de istov. (M. Sadoveanu). Toată fiinţa lui se desfăcea încetişor, se topea de istov. (A. Vlahuţă). M-am buimăcit de istov de o bucată de vreme. (V. Alecsandri). - Complet, deplin. IS TO V O adv. Sî nu ti trezit eu, dornei di istovo W

9

W

9

V

V

9

_ _ _ _

9

Г

A

л

І aişi. (Folclor). - Pe veci. IŞ T E A L A N Ţ pron. Şî iştealanţ gospodari, Nu uitaţi de buzunari. (Folclor). - Ceilalţi. IŞTOR n. - Latrină. ITÂ C n.Ş - Wv. Etac. __ IT A L IA N A f. - Vmtir cu trei burdufuri la un capăt. IŢÂ G m. - Iţari la războiul de ţesut (vertical). IŢ A L U Ş C Ă f O iţaluşcî de-a noastrî s-o rupt ş-n-o putem gasî. (TD). - Viţică. IŢ A R I m. pl. - Dispozitiv pentru schimbarea rostului la războiul de tesut vertical. I Ţ A / Tari-і placi sî manînci iţa di la colac. (Dţ)). - Vergea de aluat în jurul colacului. IT Ă L m. - Vitei. IŢI (a). Nu cumva... să te iţeşti la dînsul, că are un ochi otrăvit. (I. Creangă). In lungul drumului, departe se mai iţeau luminile unui sat; casele se ridicau singuratice, tăind zarea fără de sfîrşit. (M. Sadoveanu). - A privi pe furiş, a apărea perjtru un moment, a se ivi. IŢ II interj. E x p r. A face iţîi = a se arăta puţin. Da veniţi încoaci... Ce, doamne iartă-mă, de faceţi iţii. (V. Alecsandri). II vezi prin vis ...el îţi face iţii. (V. Alecsandri). - A se iţi. IUCOSTĂU n. - Priboi. IUDI (a) - A aţîţa, a instiga. IU F T A / - Iu ft’ IU F T Ă / - Meşină pentru căptuşit cizmele. IU Ş C A / - închizător de tablă (la sobă, să nu iasă căldura). IU Ş C Ă / Pui siolanu şî torni iuşcî.(TD). Torni dzama, iuşca, dăi la răşi în casa şei mari. (TD). - Zeamă de piftie. IUŞCA/ - Piftie. IUŞCĂ/ - Sos supţire. IUŞCĂ/ - Zeamă de găină sau cu came de vită. IU Ş C A / Negustorul tăcu, îndemnîndii-şi caii cu iuşca. (M. Sadoveanu). - Biciuşcă. IUŞCĂ/ - Lovitură dată cu biciuşca. IUŞNI (a). Să-l iuşneşti, să-l plesneşti. (E. Sevastos). - A plesni (cu biciul). IUŞTI interj. Plin de ciudă moş Toader îşi iese dinfire şi întoarce coada biciuştei şi iuşti, şi iuşti. (CADE). - Redă sunetul produs de lovitura cu biciul. __r IU ŢARI m. pl. - Ciuperci comestibile cu carnea albă, picante. IUŢI (a). Dar nu te iuţi aşa tare, că nu ştii de unde-ţi poate veni ajutor (I. Creangă). - A se aprinde. IU ŢI (a ). A fa ră ! P în nu mă iuţesc! (V. *

f

W

f

V

A

139

Alecsandri). - A-i sări ţandăra. IU Ţ I (a). Pătimirea Care-nghimpă şi deşteaptă şi iuţeşte toată firea. (C. Conachi). - A întărită. IU Ţ I (a). Brînza s-a iuţit. (DD). - A se strica, a se altera. IV Ă R Ă f. - Dovleac. jV Ă R Ă - A L B Ă / - Dovleac comestibil. IV Ă R Ă -R O Ş IE / - Dovleac de nutreţ. IV E R I m. - Dovleac. IV IC Ă f. - Dovlecel. IV IR E / La plăcuta sa ivire Ies albinele cu miere. (V. Alecsandri). De la ivirea broşurii dlui Dăscălescu au trecut vro şase luni. (A . Russo). - Apariţie. IZ A R I (a). Are să se izărească lumea. (T. Pamfile). - A se prăpădi. IZ B Â V Ă f. - Scăpare, salvare. IZ B Ă V I (a). Ele au să mă cufunde, ori au să mă izbăvească. (M . Sadoveanu). O biată păsărică de munci te izbăveşte. (V. Alecsandri). - A scăpa dintr-o primejdie, a se salva. IZ B E L IŞ T E / Ca lutul depre lîngă drumuri... în p ra f şi pulbere zdruncinîndu-se cu vînturile se holbureşte... şi în izbelişte se leapădă. (D. Cantemir). Casa ...era în izbeiiştea vîntului la o coadă de iaz îngheţat. (M . Sadoveanu). Primejdie, nenorocire. IZ B E L IŞ T E / E x p r . D e izbelişte = lăsat la voia întîmplării, părăsit de toţi. Măria ta, m-aş ruga să nu mă laşi aici de izbelişte şi singură. (M. Sadoveanu). De-oi pune eu mînile pe piept, are să răm îe căruţa asta de haimana şi iepuşoarele de izbelişte. (I. Creangă). - Părăsire. IZ G O N IR E / - Stupai. E x p r . A-i da cuiva stupai = a alunga pe cineva, a goni din urmă. Că-n sat nu mai e de trai, Că ne dă turcii stupai Să ieşim cu toţi pe plai. (D LR). IZ I (a) - A pune undeva un lucru, uitînd unde. ÎZ ÎD I (a) - A irosi. IZ ÎD IT O R fl. - Irositor. IZ ÎN IE / - Vizuină; bîrlog. IZ M E N E / pl. - Lambe de dinainte la căruţă (car). IZ N O A V A / M-am ju ra t să nu-mi mai bat capul cu asemenea iznoave. (N . Gane). Innoitură, lucru nou. IZ N O A V A / Iţi venea să te strici de rîs de iznoavele lui Ivan. (I. Creangă). - Snoavă, poznă. IZ V Â R n. - Sirop făcut din apă fiartă cu zahăr. I Z V Â R 11 . - Vin roşu fiert cu piper negru şi zahăr. IZ V Â R N IT Ă /: - Zăr de la urdă. IZ V O D n. In izvoadele bătrîne pe eroi mai pot r

v

/

w

f

W

f

v

F

W

a

A.

w

140

І

і

—

să caut (M. Eminescu). - Cronică, hrisov. IZ V O D n. Aprodul de la uşă porni atunci să răcnească, după izvodul care-l ţinea în mînă, nişte nume de răzeşi şi de m azili. (M . Sadoveanu). Să mă treci la catastifpe mine? ... Da ce sînt eu, să mă tre ci la izvod? (V. Alecsandri). - Condică, catastif. IZ V O D n. Şi i-au trimis şi izvoadele scoase din cărţile lui. (M. Costin). - Copie de pe scrisori, documente. IZ V O D n. - Model de ales covor, desenat pe hîrtie. IZ V O D M O L D O V E N E S C - Scris moldo­ venesc care reprezintă ansamblul trăsăturilor specifice (gramaticale, stilistice, grafice) ale manuscriselor moldo-slavone din sec. X V X V II. IZ V O D I (a). Scriitori care izvodesc puţini se află, iară tipar nu-i. (M. Costin). - A compune, a alcătui. IZ V O D I (a). Nu căuta că mă vezi gîrbovă şi stremţuroasă, dar prin puterea ce-mi este dată, ştiu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămmtului. (1. Creangă). - A pune la cale. IZ V O D I (a). Nu tăgădui, nu izvodi, nu minţi. (C. Negruzzi). - A scorni. I Z V O D IT O R m. Am dat peste un hronic bulgăresc ... însă fără numele şi fără porecla izvoditorului scris. (D. Cantemir). - Scriitor. I Z V O D I T U R Ă f În tîia ş i dată e lin ilo r izvoditura minciunilor dînd. (D. Cantemir). Născocire. IZ V O R A Ş n. - Jgheab la teasc. IZ V O R O S adj. - Loc cu multe izvoare. IZ V O Z I (a). In canea aceea era izvozit cu ce moarte ar om orî pre Duca-vodă. (N. Muşte). A însemna, a stabili. Г

f

f

Г

Л

I A

*---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

IM B E num. Au purces îmbe oştile cu mare taină şpre Nistru (M. Costin). - Amîndouă. IM B E num. Cu îmbe mîni împărtăşii un bineagonisit. (C. Negruzzi). - Ambe. ÎM B IÂ C n. 7 Hădărag la îmblăciu. ÎM B IR N IG Â T adj. Avea nişte mîni îmbîrnigate, Parcă erau de albini muşcate. (Folclor). Umflate, groase. ÎM B ÎR Z O IĂ (a) - A se oţărî la observaţiile cuiva. ÎM B ÎR Z O IÂ (a) - A se înfuria. ÎM B L A (a). începe a îmbla vinul. (DD). - A fierbe, a se fermenta. IM B L A R E / Iar ţîganu la îmblare, Hai la om cî sî duse. (Folclor). - Plimbare. IM B L A C IU n. Pre multe locuri lefăcea năvală ţăranii cu îmblăcie. (Gr. Ureche). - Unealtă de bătut grîul, secara, atestat întîia dată ca obiect şi cuvînt moldovenesc în prima istorie a Moldovei în limba moldovenească - Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Gr. Ureche. ÎM B L Ă C IU n. - Hădărag. ÎM B L Ă C IU G n. - îmblăciu. Î M B L Ă R E Ţ adj. - Căruia îi place să hoinărească. ÎM B L Ă T E U n. - îmblăciu. IM B L Ă T I ( a ) - A scutura sămînţa de cînepă. IM B L Ă T I (a) - A se zvîrcoli (copiii). ÎM B L Ă T IT O Â R E f. - Batoză. ÎM B L A ТО Â R E / - Latrină. ÎM B L Ă T O R adj. - Pod plutitor. ÎM B L Ă T U R Ă / - Deplasare istovitoare dintrţ^n loc în altul pentru a rezolva ceva. - Alergătură. IM B L IT Ă / Mergi calu la îmblita. (DD). - Mers în buestru. IM B O D O L I (a). Apucă de pe un scaun şalul, îm bodolindu-să cu el, şi fu g i la uşă. (M. Sadoveanu). Alţii vro doi... fiind îmbodoliţ în surtuce şi jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. (C. Negruzzi). - A se înfofoli. IM B O D O L IT adj. La ambulanţă licăreau felinare în toate părţile. Pe pături negre stăteau în capul oaselor flăcăii cu capetele îmbodolite. (M. Sadoveanu). Şi cînd era gata tot, ce să mă pomenesc? Cu Ilinca îmbodolită de drum. (A. Vlahuţă). - înfofolit. ÎM B O D O R I (a) - A se înfofoli. ÎM B O G H IE T Ă adj. Trii găini îmboghieti La cumătră sub păreţi. (Folclor). - Motată. IM B O U R A (a). Cînd îmboureadzî, îi cal frumos cu urechiuşîli-nainti. (TD ). - A ciuli urechile (calul). A

f

A

f

A

w

л

Г

A

f

Г

f

IM ВA L A N I (a). Motovelnisili ...sî zole poati di dimineaţîpar în sarî... Deamu s-a-mbalanit (TD). - A se înălbi. ÎM B A T Ă (a se) DE C A P - A bate cahla. ÎM B Ă L Ă N I (a) - A vărui. ÎM B Ă L Ă U R A T Ă adj. Sub o răchită lămurată Stă o fată îmbălănrată, Cu un ochi de apă şi unul de foc. (Folclor). - Urîtă. ÎM B Ă R Ă B Ă N I (a) - A ajusta aripile năvodului la pescuit.

A

f

5

І ÎM BOURÂ (а) - A înfiera cu bourul. IM B O U R A TA adj. Pe cea vale-nourată Trece o vacă-mbourată. (Folclor). - Comută. ÎM B RĂCA (a). Ca să îmbraşi casa. (DD). - A împodobi. ÎM B RĂZD Â (a) - A hotărnici un lot de pămînt cu o brazdă. IM B R IN C A (a). Lîngă Alioşa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. (M. Sadoveanu). - A cădea în brînci. IM B R IN C A T adj. Nu mi-i primi să min aici în noaptea asta, că-s îmbrîncat de picioare şi nam unde să trag aiurea. (Folclor). - Obosit, slăbit de picioare. ÎM BRÎNŞI (a). Îmbrînşesc pînea cu corşiova. (DD). - A împinge pîinea. ÎM BRÎNŞI (a). O îmbrînşit. (DD). - A opinti, a ridica din răsputeri. ÎM B RÎN ZI (a) - A tăvăli o bucată de mămăligă în brînză de oi. ÎM B RÎNZI (a) - Face mămăligă îmbrînzită. (I. Creangă). - A pune brînză în mămăliga ce se fierbe. ÎM B R ÎN ZI (a). Să îmbrîndzască oile. (DD). A duce oile la stînă pentru a face acolo brînza. ÎM B R ÎN Z IT adj. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrînzită. (1. Creangă). - Cu brînză. ÎM B R ÎN Z IT adj. Lapte îmbrînzit. (DD). înăcrit, corăslit. ÎM B R O B O D ITO Â R E / - Broboadă. ÎM BUCĂ (a). O îmbucat gîştili. (D D ). - A îndopa. ÎM B U CU RĂ (a). Gruia cînd îl auzea, Tare se îmbucura. (Folclor). - A se bucura. ÎM B U C U R Ă TO R adj. - Care bucură. ÎM BUM BĂ (a) - A încheia nasturii. ÎM B U M B A T adj. - încheiat cu nasturi. ÎM B U M BIÂ (a) - v. A îmbumba. ÎM BUM BUŞCÂ (a) - A slobozi muguri. ÎM B U N Ă TU R Ă f. - Făgăduială, linguşire. (I. Neculce). ÎM L E N C U I (a ) - A vîntura cereale cu vînturătoarea. ÎM PACĂ (a) - A angaja. ÎM P A C Â T Ă adj. Muzîca o fost împacatî, cîn duminicî vin cîntînd un marş. (TD). - Angajată. IM PARATI (a). Şî dacî mai sînt împaraţ şî az împărătesc. (TD ). - A domni. IM P A IA (a). O ili la noi primăvara, cari sînt grasî, împăiadzî mai digrabî. Fac on fe l de pai. (TD). - A creşte lînă nouă. A

A

A

A

f

f

A

A

____f

W

Г

141

ÎM P Ă IA T Ă adj. - Încîlcită (lînă). ÎM P Ă R Ă C H E (a) - A se învrăjbi, a se dezbina. (I. Neculce). I M P A R A T I Ţ A / îm păratul şi împărătiţa şedeau de vorbă. (Folclor). - împărăteasă. ÎM P Ă R Ă T U Ş m. - Prelungire musculară posterioară a cerului gurii. IM P Ă R Ă Ţ I (a) - A se face împărat. IM P A R Ă Ţ I (a). Ţara în care împărăţeafratele cel mai mare, era tocm ai la o margine a păimîntului. (I. Creangă). Ca într-un ţintirim împărăţeşte adînca tăcere. (A. Vlahuţă). - A domni. ÎM P Ă R O Ş Â (a) - A se acoperi cu păr pe faţă, corp. ÎM P Ă R T Ă Ş IT adj. - Cherchelit, beat. ÎM P Ă T R Ă (a se) - A da de belea. Î M P E D I C Ă T U R Ă / Cîteva împedicături înainte eşindu-ne. (D. Cantemir). - Obstacol. ÎM P E D IC Ă T U R Ă f. - Piedică (la cal, vacă). ÎM P E R IT U R Ă f. - Febră. ÎM P E R Ş IU N Â T adj. - Creţ, cîrlionţat. Î M P I N G Ă T O Ă R E /. - Unealtă cu care se împinge gunoiul la stînă. Î M P IS T R I (a ). P loscele îm pistrite fo a rte frumos, tot cu argint şi cu aur. (I. Sbiera). Unele ouă se împistresc foarte frumos. (Şezătoarea). A încondeia. ÎM P IS T R IT adj. Alungat-o-ai pe dînsa ca, departe de părinţi, In coliba împistrită ea să nască-un pai de prinţ. (M. Eminescu). Am o botă împistrită Şi în pod zvîrlită. Păpuşoiul. (A. Gorovei). - Zugrăvit, împestritat. IM P IN Z I (a). Oastea împînzită pe şes... se opri şi-şi domoli frămîntările. (M. Sadoveanu). - A împrăştia, a răspîndi. IM P R IN Z I (a). Cu minciuna imprînzeşti, dar nu înserezi. (Folclor). - A ajunge la ora prînzului. ÎM P ÎR L O G I (a). Mormîntu-i împîrlogit, La el nimeni n-a venit. (TD). - A lăsa fară îngrijire. ÎM P L Ă M Ă E Ş Â T adj. Planta se întrebuinţează pentru vitele împlămăeşate. (D D ). - Bolnav de plămîni. ÎM P L IN I (a). E x p r . A-şi împlini somnul = a dormi îndestulător. - A dormi îndeajuns. ÎM P L IN I (a). E x p r. A o împlini cu cineva = a nimeri într-o belea cu cineva. Cu cucoana Marieta o-mplineşti numaidecît. (C. Hogaş). Poartă-te bine... c-apoi o împlineşti cu mine. £V. Alecsandri). - A o păţi. ÎM P L IN I (a). Mîne îi vadeaua birului şi vine să ne împlinească. (A. Vlahuţă). Să nu ne mai А

v

v

f

v

л

*

A

A

A

f

A

’

9

St

142

І

îm plinească! Să nu ne mai jă fu ia scă ! (C. Negruzzi). - A executa, a percepe o datorie cu forţa. ÎM P L IN I (a). Am împlinit rostu (de ţesut). O împlinit dzăşi clasî. (D D). - A termina. ÎM P L IN I (a). O împlinit mia. (D D). - A rotunji o sumă de bani. ÎM P L IN I (a). Să se-mplinească visu-mi din codrii cei de brad. (M. Eminescu). Ş-o împlinit gîndurli. (D D). - A-şi atinge scopul, a-şi realiza visul. Î M P L I N I R E / Inim a plecată la a le g ii împlinire, Să nu f i fost tulburată de-a patimilor pornire. (C. Conachi). - Executare. Î M P L I N I R E / A g e n ţii de îm p lin ire cu tantiemele lor. (M. Eminescu). - Percepere, încasare (cu forţa) a unei datorii. Î M P L IN IT adj. Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită. (M. Eminescu). - Bine făcută. IM P L IN T A (a). L-a apucat ursoaica pe un pui şi 1-а împlîntat de cîteva ori în apă. (Folclor). Da dohtorul ist sarac a luat şi a împlîntat flo riş e le le în apa şei caldă. (Folclor). - A cufunda. ÎM P L ÎN T Â ( a ) - A muia în ceva. IM P O H O R A T adj. Ş-o p o rn it nouă care împohorate, Cu hlănţîu de cer legate La moara lui Ciuluc. (Folclor). - încărcat. ÎM P O N C IŞ Â (a) - A fi în dezacord, a veni în conflict. ÎM P O N C IŞ Â T adj. Două şiruri de dealuri... din ce în ce mai repezi şi mai împoncişate. (A . Vlahuţă). Ceea ce, în alte împrejurări, s-ar f i putut numi faţă, era de astă dată o alcătuire împoncişată de ciolane. (C. Hogaş). - încrucişat. ÎM P O P O Ţ A (a) - A înzorzona. ÎM P O P O Ţ Â T adj. Fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linsese viţeii. (I. Creangă). - înzorzonată. ÎM P O P O Ţ O N Â (a). De unde vezi că m-am împopoţonat? Sînt de-abia îmbrăcată. (C. Negruzzi). Luînd de pe viu şi de pe mort, să aibă cu ce se împopoţona. (1. Creangă). - A se împodobi prea din cale afară. ÎM P O P O Ţ O N Â (a). Oamenii întind darurile pe amînă (= în mîni) ş-apoi împopoţonează pe fiecare cu danii lui. (E. Sevastos). - A împodobi cu daruri la nuntă. ÎM P O P O Ţ O N Â T adj. Aşa împopoţonate cu broboade, şaluri, roch ii cîntă şi joacă. (E. Sevastos). - împodobite, încărcate cu daruri (la 9

A

А

А

Г

9

A

____

A

A

A

nuntă). IM P O R N I (a). Impăratu s-o împornit la un război mare. (Folclor). - A pornit. IM P O S P A I (a). S-o mai împospăit ei şi cu cîte un rîndişor de haine şi o ajuns şi ei în rînd cu lumea. (Folclor). - A se pricopsi. IM P O S P A IA (a). Limba aţi stricat-o şi aţi împospăit-o cu vorbe necurate de la oraş. (CADE). - A împestriţa, a îngunoieşa. IM PO SE SU I (a). Am împosesuit moşia... cu 3000 galbeni pe an. (V. Alecsandri). - A arenda. ÎM P R Ă Ş T IA (a). Ei şî împrăştii puţini faini pi deasupra. (TD). - A presura. IM P R E J IU R adj. Lucreadzî sutca împrejiur. (DD). - întreabă. ÎM P R E J IU R A Ş I m. pl. - Mejieşi. ÎM P R E J M U IT O R adj. In mai puţin decît s-ar crede, pădurile împrejmuitoare zăceau doborîte la pămînt! (C. Hogaş). De-a lungul zidurilor împrejmuitoare, mergeau cărăruşe pe coasta dealului. (M. Eminescu). - înconjurător. ÎM PR E JU R A (a). Cîmpii frumoase împrejurate de munţi verzi se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. (A. Russo). Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun unde-l împrejiuraseră copiii, ameţit, zăpăcit. (C. Negruzzi). - A înconjura, a cuprinde. ÎM P R E J U R Ă (a ). Oşlobanu ia atunci lemnele... descinge brîul de pe lingă sine şi le împrejură. (I. Creangă). - A lega de jur împrejur. IM P R E JU R A Ş m. Poftesc şi se tind să supue p re to ţi îm p re ju ra ş ii săi. (N . M uşte). Şi dumneavoastre nuntaşi, Cu toţi împrejuraşi, Care v-aţi adunat la această cinstită nuntă... (E. Sevastos). - Vecin, mejieş. ÎM P R E U N Ă (a se). - A se întîlni, a avea o întrevedere. (I. Neculce). ÎM P R IC IN A (a). Un şerpe prea înveninat Cu pizmatareţul s-au fost împricinat. (A. Donici). Iar dacă ne împricinăm, La vornicul ne duceam Şi-acolo ne-mpăcam. (S. F. Marian). - A se certa, a căuta cuiva motiv de judecată. ÎM P R IC IN A T m. Dan e din ce în ce mai nervos, împricinaţii nu mai găsesc în el pe judecătorul calm şi bun de-odinioară. (A. Vlahuţă). Halal de bieţii împricinaţi. (V. Alecsandri) - Parte în litigiu. IM P R O Ş C Â (a). - A arunca bombe, pietre, beţe. £1. Neculce). IM P U IA (a). O cetate fară pazî, Şoareci întrînsa sî împuiazî. (Folclor). - A se înmulţi. ÎM P U IZ I (a). Peste faţă mi-o plesnea, Sîngele Г

А

А

V

А

V

л

f

f

_ _ _

А

Г

A

І о împuizea. (Folclor). - A podidi. IM PU N C IŞAR E f i în aşa împuncişare de idei se aflau boierii bătrîni cu tineritul. (I. Creangă). - Contrazicere, opunere. ÎMPUNGE (a) - A da ac (albina). ÎMPUŞCA (a). Unul a împuşcat-o într-o tufă de măcieş cu spini şi a spart mingea. (DD). - A lovi cu putere. ÎM PUŞCA (a). Cînd a împuşcat-o la fugă calul lai Ionel (DD). - A o rupe de fugă. IM P U T A T adj. Vaca cari-i imputată, cînd o dai de pomană, p i şeea lume stă cu doniţa cîrligată şi plină de baligă, slabă şi uscată... Da şee care o dă cu toată inima, p i şeea lumi o găsăşti grasă, frumoasă, doniţa plină cu lapti. - Dăruit nu din toată inima. IN prep. D i az în doauîsăptămîni la noi îi nuntî. (DD). - Peste. IN prep. Tăţ bat în palmi. (DD). - Din. IN prep. Pun iar în masî. (DD). - Pe. ÎN prep. Trăia în marginea satului. (DD). - La. ÎN prep. Ş-o dăm în ragilî, în meliţî ghinişor. (DD). - Prin. IN prep. Esti peşti în tot felin. - De. ÎN A IN TA Ş n. - Rindea de primă operaţie. ÎN A IN TE A f hot. E x p r. A lua pe cineva cu înaintea înapoi = a lua pe cineva la rost. - A mustra. â IN AM AR I (a se). S-a înamărîtpopa şi mai mult. (DD). - A se întrista. ÎN A R M A T adj. Beton înarmat. (DD). - Armat. ÎN A C R E A L A / Am înăcreală la stomac. (DD). -Aciditate. ÎNAD U ŞALĂ f - Astmă. ÎNĂSPRI (a) - A se aspri. ÎN Ă S P R IT Ă adj. Pîn e înăsprită. (D D ). Uscată, întărită. ÎN B O LO H ĂN I (a) - A se învîrtoşa (ugerul la oaie). ÎN B U N C Ă L Ă IÂ (a). Boii răge, jiuncanii se înbuncălăe. (DD). - A se împunge. INC A LE A adv. Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori şi aur, tun cotlon şi eu în pat. De-aş putea să dorm încalea... (M. Eminescu). Noi încale ne măgulim că am prefăcut Moldova în 16 ani. (A. Russo). Dacă nu-mi dai trandafirul, i-am răspuns dintrun suspin, Dă-ті încale viorica ce stă ascunsă sub spin. (C. Conachi). - Barem INCÂLTEA adv. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar, cu mîrţogul ista, îţi duc vergile. (I. Creangă). De nu mai uita încalţe, A

A

A

W

A

143

sufletul vieţii mele. (M. Eminescu). Şi, încaltea să mergem pînă la capăt. Curentele mari de naţionalizare a literaturii (ca şi a culturii) au plecat aproape întotdeauna din Moldova ori de la moldoveni. (G. Ibrăileanu). - Barem. ÎN C A R C Â T Ă cidj. Mîca a fost încarcatî. (DD). - Îngreunată, gravidă. IN C A R C A T A adj. Atunci cuconiţa mireasă o pus nouă cofe ş-o găleată, da o scroafî încarcatî 1g-o cîrligatpe toate. (Folclor). - A fata. ÎN C Ă adv. E x p r. Ba încă sau Şi încă = chiar mai mult decît atîta. Aduce piatra Ia mine şi i-o plătesc cît nu face; ba încă sînt bucuros că o pot Qăpăta. (I. Creangă). - Pe lîngă aceasta. ÎN C Ă adv. Ex p r . Dar încă = cu atît mai mult. Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu от. (I. Creangă). - Mai ales. ÎNCĂtfdv. E x p r. Şi încă cum = în mare măsură. T Foarte mult. IN C A adv. A ici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă. (I. Creangă). Harap-Alb este în primejdie, şi de noi încă n-are să fie bine. (1. f reangă). - De asemenea. ÎN C Ă adv. Ba zău, încă mă m ir c-am avut răbdare. (I. Creangă). Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă. (M. Eminescu). Ea părea că încă mai mult se retrăsese din lume. (C. Negruzzi). - Chiar. IN C A L A (a). Atîta de tare se încălase la trup şi atîta carne spînzura pe dînsul, încît era mai gros decît toţi mandarinii. (M. Sadoveanu). - A se îngrăşa. IN C Ă L Â T adj. Fetei i-a plăcut flecaul acesta că era şi încălat şi frumuşel. (I. Sbiera). împlinit la trup, gras. IN C A L A R A (a). Cazacii Zaporojeni, carii sau fost rocoşit... încălărîndu-i Hanul, i-a luat cu sine. (N. Costin). Uncheşul Haramin s-a încălăratşi a ieşit. (M. Sadoveanu). - A încăleca. Î N C Ă L Ă R Â R E f. Moş Petrea a m orm ăit poruncă de încălărare; mezinul a cercetat căruţa şi s-a întors. (M. Sadoveanu). - încălecare. IN C A L A R A T adj. M -oi întoarce într-o sară, Leliţă Varvară, Cu soţii încălărate, La o poartăom bate. - Călare. ÎN C Ă L E C Â (a ) - A porni la război sau la răscoală. (1. Neculce). I N C A L I F A T adj. Un arnăut cu ciubucul încălîfat în mînă şi cu pistoale în brîu. (A. Russo). - fus într-o pungă. ÎN C Ă L Ţ Ă R I /, p l Puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării. (1. Creangă). Nicoarăpurta А

/

V

А

v

А

V

f

A

v

w

f

А

V

V

/ ■

А

V

A

W

^

^

A

^

W

^

144

încălţări de marochin pînă la genunchi, ca unul ce părea stăpîn. (M. Sadoveanu). - încălţăminte. ÎN C Ă L Ţ Ă T O Â R E f Poama o culegem... Era sac şî pune-n-sac, încălţătoari, în sac şi călca. - Sac din pînză rară de cîlţi în care se calcă strugurii. IN C Ă L U Ş A L Ă y ! - Aţă care uneşte ambele margini ale avei. ÎN C Ă P E A (a). Uşor încapi în şcoalî. (DD). - A intra. ÎN C Ă P O Ş Â (a). Copacii au încăpoşat. (DD). - A slobozi muguri. ÎN C Ă R C Ă T U R Ă / . - Baterie electrică (pentru lanternă). ÎN C Ă R C Ă Ţ IC Ă adj. Găinuşî încărcăţîcî, Ţuşti la moşu-n poiţîcî. (TD ). - Găină înainte de a se oua. ÎN C Ă R I (a se) - A se încălzi, a se înfierbînta. Î N C Ă T Ă R Ă M Â (a). D ia cu l a p rivit cerul întunecat de pilcuri de nouri şi şi-a încătărămat mai tare dulama. (M. Sadoveanu). - A strînge cingătoarea. ÎN C Ă T Ă R Ă M Â (a) - A se ghiftui, a se îndopa cu mîncare. (CADE). ÎN C E N U Ş Â (a). Inima, de oftat Arzînd, s-a încenuşat. (C. Conachi). - A se preface în cenuşă. ÎN C E N U ŞÂ T adj. Văzduhfară strălucire, boltă de nouri joasă şi zi încenuşată. (M. Sadoveanu). - Mohorît. ÎN C H E E T adj. - Puternic, trăgător (cal). ÎN C H E F Ă L U I (a) - A se chercheli. ÎN C H E F Ă L U I (a) - A chefui. ÎN C H E G Â R E / M einfis... închegarea măiestrită din suflarea vijeliei. (M. Eminescu). - Întruchipare. ÎN C H E G Ă T O Â R E / Apă închegătoare. (Folclor). - Vie. ÎN C H E IT O Â R E / Apă încheitoare. (Folclor). - Vie. ÎN C H E S T R IT U R Ă / - Ornament de lemn (la streaşină). ÎN C H E T R IE adj. Numai una-i închetrie Şi aceea-ті place mie. (Folclor). - De culoarea pietrei. I N C H I C I O R Â (a ). Era slab, da s-a mai închiciorat oleacă. (TD). - A prinde puteri. ÎN C H ID E R E / La 6 decembrie 1873, Eminescu se înscrie din nou la universitate şi urmează foarte serios cursurile celor două semestre pînă la închiderea lor. (G. Călinescu). - întrerupere. ÎN C H IN Ă (a). Cînd închini colaşii. (TD). - A dărui. ÎN C H IN Ă (a). Boieri! Pentru Moldova paharul

meu închin. (V. Alecsandri) - A cinsti. ÎN C H IN A (a se). Udrea după acee curund au venit şi el şi s-au închinat lui Simion-vodă (Movilă). Şi aşea Mihai-vodă (Viteazul), vrînd să dobîndească Ardealul, au perdut şi Ţara Muntenească. (M. Costin). - A se supune. ÎN C H IN A R E / Despre partea închinării, însă, doamne, să ne ierţi. (M. Eminescu). - Supunere. ÎN C H IN Ă R E / Juni ostaşi ai ţării mele... Vin acum... să v-aduc o închinare. (V. Alecsandri). - Urare. ÎN C H IN Ă R E / Se întorcea de la închinări de pahare. (M. Sadoveanu). Alecu Ruset dădu a se înţelege, mai mult printre închinări, cîteva lucruri. - Ciocnire de pahare, însoţită de urări. ÎN C H IN Â T adj. - Uşor ameţit de băutură; cherchelit. ÎN C H IN Ă R IT adj. - Posomorit. ÎN C H IO R C H IO Ş Â (a). Feţi-logofeţi de soiul nostru... nu p ier în Iaşi... - Mai bine m-aş închiorchioşa eu în Bucureşti. (V. Alecsandri). - A se oploşi. ÎN C H IO R C H IO Ş Â T adj. Rîzi tu, rîzi, HarapAlb, zise atunci O chilă, uitîndu-se închiorchioşat. (I. Creangă). - Chiorîş. ÎNCHIRCIT^//. Pesemne că şi straiele acestea pocite fa c să arăţi aşa de sfrijit şi închircit. (I. Creangă). Şi...iarăşi oraşul vechi cu stradele strimte, cu casele închircite, cu streşinile mucegăite. (M. Eminescu). - Chircite. ÎN C H IS O Â R E / - Gherlă. ÎN C H IS T R IT O R I n. - Rindea specială cu daltă mică. ÎN C H IZ Ă T O R I n. - Zăvoraş (la fereastră). ÎN C H IZ Ă T O R I n. - Ramă (la fereastră). ÎN C H IZ Ă T O R I n. - Rătez la ladă. ÎN C IN C H IT adj. Şezînd încinchit şi ca limba scoasă afară. (I. Creangă). - Ghemuit. ÎN C IO R A P Â T adj. Cal înşiorapat, cuşiorachi. (TD ). - Cu pete de altă culoare. ÎN C IO T Â (a) - A se încleşta. ÎN C ÎR C I (a ). Pînă ţăranul să-şi facă şi boierescul, cirta ( = ogorul) lui se închirceşte, io îngălbineşte m oh oru l şi pălămida. (E. Sevastos). - A se chirci, a părăgini, îmburuieni. ÎN C ÎR J O E T adj. O bîcatî di drum încîrjoet (DD). - întortocheat. ÎN C ÎR J O E T U R Ă / - Cotitură. IN C IR J O IA (a). Gheboşi de-şi încîrjoiau trupul pînă la genunchi. (Folclor). - A se încovoia. ÎN C ÎR J O IĂ (a) - A cîmi, a ocoli. ÎN C ÎR J O IÂ (a). Varga di şersîîncîrjoai. (DD). А

Г

A

f

A

A

F

^

145

- A se îndoia. ÎN C ÎR JO IÂ (a) - A şerpui, a coti (drumul). IN C IR JO IA (a). Sărmanul om... A început a seîncîrjoia în toate părţile, defoame. (I. Sbiera). - A se încovoia, a se răsuci. ÎNCÎNI (a) - A se înrăi. ÎN C ÎR L IG Â T adj. Nas încîrligat. (DD). - Cîm. ÎNCÎRNI (a) - A schimba direcţia mersului; a cîmi, a ocoli. ÎNC LE ŞTA (a). L-o încleştat siguranţa. (DD). -Aînfereca. ÎNCLEŞTA (a ) - A încercui. ÎN C O C IO B AT adj. S-a întîlnit cu o babă nantă, încociobată. (TD). - Gîrbovit. ÎN C O L Ă T Ă C I (a). Se încolătăcesc firele şi pe urmă ard. (E. Sevastos). Ceaţa grea... ca un zmeu se încolătăceşte împrejurul oraşului. (C. Negruzzi). - A se încolăci. ÎNCONJURĂ (a). Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară gîtul... iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă. (M. Emi­ nescu). - A cuprinde. ÎN C O N TR ÂR E f - Opor. Au pus opor boii şi nu vreau să meargă. (CADE). ÎN C O R D Ă T U R Ă /. - întorsătură, cotire a diurnului. INCORDZI (a). Calu ista s-o încordzat sau s-o îngrăunţat chiar di popşoi. (DD). - A se umfla picioarele la cal. IN C R A V A Ş A (a ). lată-m ă îm pintenat şi încravaşat. (V. Alecsandri). - Cu cravaşă. ÎN C R Ă M Ă L U I(a ). larAdam dac-o vădzut, La inimîs-o încrămăluit. (Folclor). - A se amărî. ÎNCREDE (a). Sî vadî Şî sî sî încreadî. (Folclor). - A se convinge. ÎNCREDINŢA (a) - A-şi jura reciproc credinţă, a-şi da făgăduieli. (I. Neculce). ÎNCRESTÂ (a) - A încondeia (ouă de Paşti). ÎNCRESTI (a) - A încondeia (ouă). ÎNC RIŞC A (a) - A crîşni. INCRUCI (a). Se încmcea lumea de mirare. (1. Creangă). - A se cruci. ÎNCRUCIT adj. - Crucit. ÎNCRUDZÎ (a). Cînd l-o văst, s-o încrudzît. (TD). - A se încrunta. ÎNCRUNTAT adj. Şi multă vreme bătîndu-se... cu multe rane încruntaţi. (Gr. Ureche). Însîngerat ÎNCRUŞĂT adj. - Saşiu, încrucişat. ÎNCRUŞĂT adj. - Ceacîr, cu ochi de diferite culori (cal^. ÎNCRUŞĂT adj. Am măsurat stativli, cî sî nu А

Г

А

A

A

A

____f

_______

şibî încruşfiti. (TD). - Strîmb. IN C R U Ş I (a). Faşim oparcî, aruncăm cîte o mînă de fă in î ca sî încruşascî eghini. (TD). - A se învîrtoşa. IN C R U Ş I (a). Pe stradele-ncruşite de flăcări orbitoare. (M. Eminescu). - A înroşi. ÎN C U IA (a) - A se constipa. ÎN C U IB Â T U R n. - Incubator. ÎNCUIETURĂ/. Doctorul cel mare îl întreabă: - Ce ai? - Incuietură. - De cînd? - De ieri. (Gh. V. Madan). - Constipaţie. ÎN C U IT O Â R E f - Rătez (la ladă). ÎN C U J B Â (a ). O flo a re încujbată de-a crivăţului suflare. (C. Negruzzi). - A se încovoia, a se îndoi. ÎN C U J B A R E f. - încovoiere. IN C U J B Â T adj. Acest favorit... voi să-l văz încujbat în două. (C. Negruzzi). - încovoiat. ÎN C U M Ă T R I (a ) - A deveni cumătru (cu cineva). ÎN C U R C Â L Ă / . Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcală, nu mai ştia ce săfacă. (I. Creangă). încurcătură. IN C U R N U Ţ A T adj. In toată sara veneau oile flăimînde, încurmtţate. (Folclor). - Pline de cumuti. „ IN DA M IN A adv. Aşă cî n-o fost chiar îndămînî lucru şeala, cla nunta am făcut-o. (TD). - Uşor. ÎN D Ă R Ă P T Â (a) - A da îndărăt, a se retrage. (I. Neculce). J n d ă r ă tn ic ie f Poftorire. ÎND E prep. După ce s-au sfătuit, înde ei au hotărît. (Folclor). Pînă acum n-am avut afacere noi înde noi, nici unul, nici altul. (Folclor). Unul cu altul, împreună. ÎND E prep. Au început a vorbi ele înde ele. (I. Creangă). Izvoarele... Povestesc ele-nde ele numai dragostele noastre. (M. Eminescu). între, unul cu altul, împreună. ÎN D E L U N G A (a). Craiul iar i-au îndelungat pînă altă dată. (Gr. Ureche). - A amîna. ÎN D E SA (a). O îndesat-o pi la noi. (TD). ~ A veni des. ÎN D E S A T adj. Da soţîia fratelui lui îi pofteşte mai îndesat în casă. (Folclor). - Insistent. ÎN D E S E A R Ă adv. Cînd va f i îndeseară, să aştearnă pe drum smoală. (P. Ispirescu). Ziuantreagă ea mergea Şi-ndeseară agiungea In codru la Pandina. (V. Alecsandri). - în amurg. ÎN D E S T U L A T Ă adj. De vreo nouă, de vreo zece ani, era vaca aşa îndestulată. Vinde frupt de la vaca aceea. (Folclor). - Lăptoasă. f

A

Л

*

_ _ _ _f

A

A

w

A

W

A

A

A

V

w

*

/

f

^

*

і

146

ÎN D IL IC Â (а) - A dezmierda. IN D O B R I (a se). D i undi şi pan undi, el s-ondobrit cu fumeea omului. (Folclor). - A se îndrăgosti. ÎN D O IT adj. Nas îndoit. (DD). - Coroiat. IN D O S I (a). Leg pupăza... şi-o îndosesc de mama vro două zile în pod. (I. Creangă). Şi-a scos năframa... şi-a pus-o la gură ca să sendoseas^ă că rîde. (I. Sbiera). - A ascunde. ÎN DOSI (a). S-o îndosît di ploai. (DD). - A se adăposti, ÎN D O S ÎT adj. Casî îndosîtî di vînturi. (D D ).Ferit, adăpostit. ÎN D O S ÎT U R Ă f Bunî îndosîturî ari. (DD). Adăpost. ÎN D R Ă C I (a). Ba încă face ş-o apărae prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. (I. Creangă). Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, Pe drumeţi, pe toţi bătea. (V. Alecsandri). - A se înfuria. Î N D R Ă G I T O R m. N a rcis... S in gu r fu se înd răgitul, sin gu r el în d ră g ito ru l. (M . Eminescu). - Care a îndrăgostit pe altul. ÎN D R E P T Ă (a). P i noi ni-o îndreptatî-ni la tini Dumnădzău. (Folclor). - A trimite. ÎN D R E P T Ă (a) - A reteza (mucul lămpii). ÎN D R E P T Ă (a se) - A se justifica, a se dezvinovăţi. (1. Neculce). ÎN D R E P T Ă R E f Amu nu spunim la benchit, da la îndreptări. (TD). - Masă oferită de mire a doua zi seara după nuntă. ÎN D R E P T Ă T O R I n. - Mistrie. Î N D R E P T Ă T O R I n. - Rindea de primă operaţie, cu două cuţite. ÎN D R E P TU I (a). Cinovnicul... îndreptuieştepe Constantin A rbure. (V. A lecsan dri). - A îndreptăţi, a face dreptate. ÎN D R IT U I (a) - A da dreptul, a îndreptăţi. ÎN D R U G A (a ). Fata m oşneagului nu se încurca, ci torcea cîte-un ciur plin de fuse, iar fata babei îndruga şi ea cu mare-ce cîte-un fus. (1. Creangă). - A toarce, a răsuci fire mai groase cu druga. ÎN D R U G A (a). Iar ciobanu-şi pune gluga, Mai îndrugă cîte-ndmgă. (M. Eminescu). Schimbînd cuvintele şi îndrugîndu-le fără nici o noimă. (I. Creangă). Toţi sătenii se pun la masă şi încep a îndruga la verzi şi uscate. (Şezătoarea). - A flecări. ÎN D R U G A (a). Lîna şpancî o dăm la drugi, facim drugî, îndrugăm. (TD ). - A răsuci cu W

A

A

A

V

f

9

druga. ÎN D R U G Ă (a) - A răsuci lîna cu mîna fară a folosi furca. ÎN D R U G A T adj. Bărbatul său îi aduce vrun turban vech i înd rugat de D o m in ica . (C . Negruzzi). - Făcut din tort lucrat din drugă. IN D R U G Ă T U R Ă / —Tort răsucit cu druga. ÎN D R U M Ă T O R m. — Năstavnic. Năstavnicii m ănăstirilor sînt slobozi să schimbe lucru mănăstiresc n em işcător cu n em işcă tor (Legiuirea Caragea). ÎN D U F L IC Ă (a). Nefacînd multă socoteală, haţ! un p icior de gîscă şi îl înduflică dintr-o singură înghiţitură. (TD). - A înfuleca. ÎN D U L C I (a). P o rcu al tăiem. P i urm -al îndulşim c-oleacî di sari. Ş-ăl lăsăm acolo o dzî. (TD). - A presăra. ÎN D U R A (a )- A t îr p i. ÎN D U R Ă (a) - A fi dur, nemilos. (I. Neculce). ÎN E C Ă (a). Maşînca sî îneacî, nu tai carnea. (TD). - A se astupa, a se înfunda. ÎN E C Ă (a). O înecat Pmtu. (DD). - A se revărsa. ÎN E C Ă (a). Faşim căldări ş-înecăm năvodu. (D D ). - A cufunda (în copcă). ÎN F Ă P T U I (a). S-a înfăptuit de zi. (T. Pamfile). - A se lumina de ziuă. ÎN F Ă R M Ă C Ă T adj. Nestri, Nestri, та lu nant, Şadi un voinic înfarmăcat. (Folclor). - Fermecat, vrăjit. ÎN F Ă Ţ O S Â (a se). S-a înfăţoşat cu o cană mare de lut. (1. Creangă). - A se prezenta. ÎN F E R E C Â (a). M i-l prindea şi m i-l lega Şi-n fere m i-l înfereca. (Folclor). - A încătuşa. ÎN F ÎR N ÎIĂ (a) - A se enerva. ÎN F ÎR T Ă Ţ I (a se). Înţelegînd Laskii aceste cuvinte, s-au înjîrtăţit cu dînsul. (Gr. Ureche). A se înfrăţi. ÎN F L Ă C IU N E f. - Inflamaţie. ÎN F L O R I (a). Cînd începe să-ţi înflorească părul în cap, îi semn de moşnegie. (TD). - A încărunţi. ÎN F O C A (a) - A încălzi ceva la foc. ÎN F O IÂ (a). Curechiu s-o-nfoiet. (TD). - A forma căpăţînă. ÎN F O R Ţ Ă (a) - A sili din răsputeri. ÎN F R Ă Ţ IŞ A (a). De întors, întoarce-te, Să ne înfrăţişăm. (Folclor). - A se înfrăţi. IN F R IU A (a). Bun cal a înşăuat şi 1-а înfrîuat. ^Folclor). - A pune frîu. IN F R U M U S E Ţ Â (a). Nuntă domnească au fă cu t şi mulţi din vecini au venit, de le-au înfrumuseţat masa. (Gr. Ureche). - A onora (cu A

W

A

W

A *

A

f

9

І prezenţa). ÎN F U LIC A (a). Şarpele, filămînd, сі ridicat capul să înfulice o turmă de vite. (A. Vlahuţă). începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîne... şi repede mi ţi le-a înfulicat. (I. Creangă). - A înghiţi dintr-o dată, cu lăcomie. INFU RG O NAT adj. Ş-au încărcat nouă care înfurgonate, Cu lanţuguri defe r legate. (Folclor). - Mare, cuprinzător. ÎN F U Ş T A T adj. R id ich e înfuştată. (Th. Holban). - Boşturos, fară miez. ÎN G Ă IB Ă R Â T adj. - Plin de cumuţi. ÎN G Ă IB A R A T adj. - Cu mulţi copii. ÎN G Ă IB Ă R Â T adj. - încoltit de cîini. ING AIM A (a). Costea mult nu se-ngăima, E l dulăii toţi chema, Un caş dulce dezvălea. (V. Alecsandri). - A zăbovi. ÎN G Ă L B IN I (a ). S-o îngălbinit pînea (în cuptor). (DD). - A începe să se coacă. ÎNGĂLUŞÂ (a) - A lega sfoara, care ţine plasa năvodului. ÎNGĂNESC adj. - Cu grăunţe galben-roşietice. ÎNGHIA (a) - A îmbia. ÎNGHIÂ (a) - A tocmi, a angaja (o slugă). ÎNGHEBOŞA (a) - A se cocoşa. ÎNGHEBOŞÂRE f. - Cocoşare. ÎNGHEBOŞÂT adj. - Cocoşat. ÎNGH1MPÂ (a ) - A da ac (albina). ÎN G H IM P Ă T 6 R m. - Ciulin. ÎN G H IŢITO Â R E / De-atîta vorbă mi s-a uscat înghiţitoarea. (M. Sadoveanu). - Beregată, gîtlej. ÎNGHIZLUI (a se). Şi din toată ţara nimeni nici un flăcău nu s-a îngizluit să Jhcă această ispravă. (TD). - A se încumeta, a cuteza. ÎNGHIZUI (a). Of, o f v-aduc de mîncare, da voi nici nu va înghizuiţi să veniţi şi să-n ajutaţi. (DD). - A se gîndi. ÎNGHIZUI (a). S-o înghizuit sî facî. (DD). - A se hotărî. ÎNGLODA (a). Cîfi venea... să sară toţi pica într-acel glod şi se îngloda. (I. Sbiera). Şi se răstoarnă carul şi rău se înglodează bătrînul. (M. Eminescu). Un loc... plin de mlaştini colo lavale. - Unde mi se înglodaseră roţile? - Aşa. (C. Negruzzi). Roţile se înglodau pînă-n bucşă. [A. Vlahuţă). - A se cufunda în noroi. ÎNGLODA (a). P i drum am înglodat sania-n omăt. (DD). - A întroieni. ÎNGLODÂRE/ - Cufundare în noroi. ÎN G LO D A T adj. Se auzeau îndem nurile !bouarilor, pocnetele harapnicelor şi opintirile A

f

147

robilor la roţile înglodate. (M. Sadoveanu). împotmolit. ÎN G L O T Î (a) - A strînge oaste, a concentra oastea. (I. Neculce). ÎN G R Ă D E Ă L Ă / - Corlate (la puţ). ÎN G R Ă D IT U R Ă / - v. îngrădeală. ÎN G R Ă D IT U R Ă DE STU F fi - Gard. ÎN G R Ă M Ă D E A L Ă / Deodată îşifăcu loc prin îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat, cu barba scurtă şi ţepoasă, cu ochii ascuţiţi şi aspri. (M. Sadoveanu). - Adunare, adunătură. ÎN G R Ă U N Ţ Â (a) - A se umfla picioarele de dinainte la cal. ÎN G R Ă U N Ţ Â T adj. - Uscat, ars de soare, zgrunţuros (pămînt). ÎN G R E B Ă N O Ş Â T adj. Gîtul strîmb, încovoiat, Spatele-ngrebănoşat. (TD). - Cocoşat. ÎN G R E B L Â (a) - A grebla. ÎN G R E U N A (a). S-o îndobrit cu dînsa ş-o îngreunat-o. (T D ). - A rămîne gravidă, însărcinată. ÎN G R E U N A (a) - A îngreca. S-o culcat cu soacră-sa şi au îngrecat. (P ra vila Matei Basarab). Cînd îngrecează, aciiaşi stă înăuntru sîngele acela, ca să hrănească coconul. (Pravila Matei Basarab). ÎN G R E U N A T Ă adj. - îngrecată. N ici am drăguţ, nici bărbat, Fără suflet îngrecat. (1. Bîrlea). Nepoată-sa... după cîtăva vreme s-au aflat îngrecată. (I. L. Caragiale). ÎN G R E U N Â T Ă adj. Din momentul acela ea purcese îngreunată. (M . Eminescu). însărcinată, gravidă. ÎN G R O P A (a ) - A trage ţărînă la rădăcina porumbului. IN G R O P Ă M IN T E / într-o zî a venit un ţăran la popa, să-i facă o îngropăminte. (Folclor). Înmormîntare. ÎN G U R L U I (a). V-aţi îngurluit împreună? (V. Alecsandri). - A intra în relaţii de dragoste cu cineva. # ÎN G U R M E D Z Î (a) - A trage ţărînă la rădăcina porumbului. ÎN G U R Z I (a). Scoţînd o piele de porc sălbatic din cămară şi croind cîte o pereche de opinci... le-a îngruzit frumos. (1. Creangă). - A aduna în creţuri marginile unei opinci. IN G U R Z I (a). M i se îngurzise grumazul stînd ghemuit. (M. Sadoveanu). - A înţepeni. IN G U R Z IT adj. Corzile ţin marginile îngurzite. (Folclor). - încreţit. Î N H Ă I N Â T adj. - îmbrăcat. /4

A

’

Г

і

148

ÎN H Ă L C I (а) - A tăia în bucăţi. ÎN H Ă M Ă T O R I adj. Chiraleisa, doamni, Cai înhămători, Boi înjugători. (Folclor). - Buni de înhămat. ÎN H Ă M Ă T O R I / pl. Adî înhămători le, c î eu an sî scot cai. (TD). - Hamaşament. Î N H Ă M Ă T U R Ă / în înhămătură în trî tăt gramadî. Amu dzîc p i nou: hamut. (T D ). Hamaşament. IN H A P A (a). Să vie... muştele... de la deal către mine. De la un pas, chiar de sub braţul meu, păstrăvul a apărut pe luciu, înhăpînd una. (M . Sadoveanu). - A apuca repede cu gura, a înghiţi cu lăcomie. ÎN H ÎR Z O B Â T adj. Cu picioarele încălţate în opinci înhîrzobate. (Folclor). - încălţat cu opinci de curele împletite. ÎN H O B O T Â (a). La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o şi înhobotează cu ea. (E. Sevastos). - A pune hobotul (vălul) pe capul miresei. IN H O L B A (a). Şi tot sufletul dintr-însul pare atunci că şi-l înhoalbă. (M. Eminescu). - A se concentra. IN H O R B O T A T adj. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. (C. Negruzzi). Împodobit cu horbotă. ÎN J IU N G H IĂ (a). E x p r. A se înjunghia a rîde = a rîde pe sub musteţi. Cînd i-am spus de fată, el пита s-o înjiunghiet a rîde. (D D). - A zîmbi. ÎN J U G Ă T O R I adj. Cai înhăm ători, B o i înjugători. (Folclor). - Buni de înjugat. ÎN JU R Ă (a) - A se jura. IN L A B A (a). A înlăbat o bucată de măligă. (TD). - A apuca, a înhăţa. ÎN L Ă U N T R U adv. Să nu răzbată soarele şi ploaia înlăuntru. (I. Creangă). La pămînt dormea ţinîndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă. Dară ochiunchis afară înlăuntru se deşteaptă. (M . Eminescu). - în interior. ÎN L E S N I (a). Înlesneşti-mî di astî vorbi. (TD). T A izbăvi. ÎN M Ă / - Mamă. (Gr. Ureche). ÎN M Ă R G E L Â T Ă adj. Leliţa înmărgelată Cu plosca de brîu legată. (Folclor). - Cu multe mărgele. IN M IN IA (a). li înci mai tari s-o înminiet pe stăpînul şei сц epuraşul. (Folclor). - A se mînia. ÎN M O H O R ÎT adj. Pat cu mohor înmohorît. (Folclor). - Umplut cu mohor. ÎN M O R M ÎN T Â R E / - Pogribanie. Gruie e A

w

f

f

A

_ _ _ _Г

A

A

A

v

A

/

f

_ _ _ _ _ _ _

m o rt! ... Vreau să і se fa c ă p o g rib a n ie domnească. (A . Davila). ÎN M U L Ţ I (a) - A umnoji. (CADE). ÎN N Ă D I (a) - A suda. ÎN N A R U I (a ) - A trage ţărînă la rădăcina porumbului. IN N Ă B U Ş I (a). Mă năbuşesc lacrim ile de bucurie. (V. Alecsandri). - A podidi. ÎN N Ă D I (a). Undi o fost lipsi am înnădit. (TD). - A completa. ÎN N Ă D I (a). Lupu s-o înnădit la oi. (VD ). - A se obişnui, a-şi face drum. ÎN N Ă D U S Â L Ă / - Zăpuşeală, căldură mare. ÎN N Ă D U Ş Â L Ă f. - Transpiraţie. IN N A D U Ş I (a). Cînd tata tăia p orcu l... şi-l învălea iute cu paie de-l înnăduşea. (I. Creangă). - A face să se înmoaie. ÎN N Ă D U Ş I (a) - A fierbe, la foc mic, came, cartofi, varză într-un vas închis; a găti la capac. IN N A D U Ş I (a). Suspinele, grămadindu-se în sinul ei, o înnăduşeau. (C. Negruzzi). - A-şi pierde răsuflarea, a se sufoca. ÎN N Ă D U ŞI (a). Datoria noastră de patrioţi este să înnăduşim complotul înfaşă. (V. Alecsandri). - A lichida, a tăia rădăcinile. ÎN N Ă D U Ş I (a). A înnăduşi o răscoală. (DD). A reprima, a potoli prin violenţă. ÎN N Ă D U Ş I (a). începe a turna la ţărnă peste fo c şi-l înnăduşă. (I. Creangă). - A stinge. ÎN N Ă D U Ş I (a) - A sufoca, a sugruma. ÎN N Ă D U Ş I (a). Buruienile înnăduşă păpuşoii. (DD). - A împiedica să se dezvolte normal. ÎN N Ă D U Ş I (a ). M în c a -l-a r brînca să-l mănînce... că mult mă mai înnăduş cu dînsul. (I. Creangă). - A face cuiva necazuri. ÎN N Ă D U Ş I (a ) - A-şi stăpîni, a-şi înfrîna emoţiile. ÎN N Ă D U Ş IR E / - Strangulare, sufocare. ÎN N Ă D U Ş IR E / - Sufocare. ÎN N Ă D U Ş IT adj. F o c înnăduşit. (D D ). Potolit. ÎN N Ă D U Ş IT adj. A început a-şi smulge părul din cap şi a boci înnăduşit. (I. Creangă). înfundat. ÎN N Ă D U Ş IT (a) - Surd, fară rezonanţă (sunet). ÎN N Ă D U Ş IT O R adj. - Sufocant. ÎN N E M Ă L U l (a). A r f i bini sî sî înnemăluiascî cu boeru. (Folclor). - A se înrudi. ÎN N E M Ă L U IT adj. - înrudit. IN N E M U I (a se) - A deveni neam cu cineva, a se înrudi. ÎN N E M U IR E / - înrudire. Г

A

v

A

w

r

A

w

Г

А

Г

*

’

^

^

І ÎN N E M U R I (а) - A se înrudi. ÎN N E M U R I (a ) - A în ru bed en i. Se ştie înrubedenit cu el prin fiică. (C. Ardeleanu). ÎN N E M U IT adj. Oameni înnemuiţi. (DD). înrudit. ÎNNOURA (a se) - A apărea nouri pe cer. ÎNNO U RA (a se) - A se întuneca din pricina nourilor, a se posomori (vremea). ÎNNO U RA (a se) - A se amărî, a se scîrbi. ÎNNO U RA (a). Se iscau între dînşii mici certe care înnourau cîteodată cerul lor gospodăresc. (N. Gane). - A se acoperi cu nori. ÎN N O U R AT adj. - Acoperit de nori. ÎN R O TÂ T cidj. Sînt doi meri mîndri, Mîndri şî înrotaţ. (Folclor). - Cu coroană frumoasă. 1NSAMNA (a). Cuscra ast mari însamnî douî fimei sî chemi la colac. (TD). - A numi. ÎNSAM NÂ (a). Ii însamnî dzi di nuntî. (TD). A stabili. ÎN S A M N A TO R I n. - Paralel de tîmplărie. IN S A M N A (a ). Dă -te mai în coa ce, să te însămnăm. (DD). - A distinge cu un bucheţel, a lega cu o băsmăluţă (la nuntă). ÎNSĂM NARE /. - Nadpis. Le întoarse jalba cu nadpis, zicînd că obiceiul pămîntului poate sluji de lege. (Al. Odobescu). ÎNSAM NÂRI n. - Chem. ÎNSĂRÂT adv. - Ojină. Era pe la ojină, cînd ajunsese la curtea boierească. (I. Reteganul). ÎNSCRIS n. - Zapis. Nu putu dovedi că el e proprietarul locului, căci nu avea nici un fel de zapis. (Camil Petrescu). INSINICA (a). S-a însinicat, s-a mînicat Ion marţi dimineaţa. (Folclor). - A se scula. ÎN STE RIJÂ (a). La oai sî însterijadzî, sînbolohăneşti pulpa. (DD). - A se învîrtoşa. ÎNSUJETÂ (a) - A-l apuca (pe cineva) cîrceii. IN S U L IŢ A (a ). Eu cu suliţa oi insuliţa. (Folclor). - A străpunge cu suliţa. ÎNŞĂLÂ (a). înşăl calu. (DD). - A înşeua. 1NŞALUI (a). Unu p i altu sî nu ni înşăluim. (TD). - A amăgi. ÎNŞIRA (a). Ia sama nu ti înşira cu nimi acolo. (TD). - A se înhăita. ÎNŞOM OLOTOCI (a) - A mototoli. INŞMOLTACI (a). Să înşomoltăcim motanul ist al meu cu nişte petece. (I. Creangă). - A înfăşură. ÎNŞURUBA (a) - A întemniţa. INTALAGHIRA (a) - A pune piedica sub roata carului, căruţei. ÎN T Ă L Ă G H IR A (a). A pune talaghirul la A

А

Г

А

Г

А

A

Г

W

Г

A

A

А

f

w

f

W

149

roată. (DD). -- A împiedica carul, căruţa. ÎN T E R M IN Â (a). Dip ci an înterminat di фрапаї. (TD). -- A termina. ÎN T I interj. înti uitî, soacrî hăi. (TD ). — Ia, ian(te). ÎN T IN A (a). N-a voit să-i ajute, ci a zis că eci nu se va întina pe picioare, săpînd la fintîne. (S. M. Marian). Ce trece prin tină Si nu se întină? Lada. (A. Gorovei). - A se murdări cu noroi. ÎN T IN A R E / - Murdărire. ÎN T IN A T adj. Au sărit în mare ca să-şi spele trupul cel întinat. (V. Drăghici). - Murdărit de noroi. ÎN T IN D Z Ă T O Â R E / Dăm p i spatî, legăm gurî. Punim întindzătociri. (TD). - Tindechie. ÎN T IN G E (a). înghiţea felie după felie şi întingea în topitură bucăţi mari de mămăligă, pe care le căptuşea apoi cu brînză. (M . Sadoveanu). Moş Căpăţînă începu a întinge şi el în mojdeiul pe sfirşite. (C. Hogaş). Decît să înting în unt Şi să mă uit în pămînt, Mai bine-oi întinge-n sare Şi m-oi uita la soaie. (E. Sevastos). - A muia mămăligă, pîine în sos, grăsime, mujdei. ÎN T IN S U R A / Slujitorul lui Nicoară a sunat iar cătră luncile de dincolo de întinsura Prutului. (M. Sadoveanu). - Mal, pantă cu înclinaţie lentă spre albia unui rîu. ÎN T IN S U R A / - Şes. IN T IR I(a ). Porunci unui comisar de poliţie săi în firească din oraş. (C. Negruzzi). Eşiţi afară cu binişond, dacă nu vreţi să pui ţiganii să vă înterească. (C. Stamati). - A alunga cu sila. Î N T Î L N I R E A / hot. Pe-a doudza ram îni întîlnirea, adica la caii primarî. (TD ). - Prima vizită pe care însurăţeii o fac părinţilor miresei. I N T I L N I Ş n. Bun întîlnişul, om bun, zise Dănilă. (I. Creangă). - Intîlnire. Î N T Î M P L Â R E / Toată lum ea-i slobodă, Numai eu sînt la închisoare Fără nici de o întîmplare. (Folclor). - Vină. ÎN T O A R C E (a). Cai, porşisîjiugăne, da buhai, berbeşi s-întorşe. (TD). - A castra. ÎN T O C M I (a). Am venit să mă întocmesc ca slugă la acest boier. (Folclor). - A se angaja. ÎN T O F L Â T adj. - Plin de noroi. IN T O R L O C A (a). Si lucredzî tot pămîntu cari îl întorlocăm launloc. (TD). - A uni. ÎN T O R L O C A (a) - A se contopi, a fuziona. IN T O R L O C A (a). Ei s-au întorlocat cimîndoi şi trăiesc şi az. (Folclor). - A face casă comună. ÎN T O R L O C A (a) - A se întoarce din drum. ÎN T O R S adj. - Castrat. A

_ _ _ _

f

A

_ _ _ _

f

Г

А

A

_ _ _ _

W

f

Г

А

A

_ _ _ _

_ _ _ _

/

A

Г

А

Г

150

ÎN T O R S adj. Botinele i-s întoarse la vîrfi ca nişte patine. (M. Sadoveanu). - încovoiat. ÎN T O R S adj. Prale, firea cea întoarsă. (M . Eminescu). - Neînţeleasă. ÎN TO R S adj. Copil întors de la ţîţă. (DD). înţărcat. ÎN T R E B A (a) - A cere. ÎN T R E B A (a). A întreba sfat. (1. Neculce). - A cere. ÎN T R E B A (a). P i dînsa n-o întrebat-o nimi. (DD). - A fi observată. ÎN T R E B Ă C IU N E f. întrebăşiunea jin î n-ari. (DD). - întrebare. IN T R E C Â R E / D u -tiş îz î-i, hai, măi frate, la întrecari. La întrecari zmăul o ramas în urmi şî s-o întors înapoi. (Folclor). La nunti ni luam la întrecari. (TD). - întrecere. ÎN T R IB A G E Â C n. - Cotruţă. ÎN T R IS T Ă C IU N E f. Sî vă luaţi ertăciuni Cu lacrimi di întristăciuni. (Folclor). - întristare. ÎN T R U C H IN Â (a) - A învinui. ÎN T R U N A adv. - Mereu, tot timpul. ÎN T U F L IC Â (a) - A înfuleca. Î N T U N E C A T n. Cînd s-o dat s o a rli la întunecat, hai sî sî scoată dzăstrea afarî. (TD ). - Amurg. ÎN T U N E R IC n. - Mulţime mare. (I. Neculce). ÎN T U N E R IŞ E Â L Ă f. - întuneric. ÎN T U N IC Â T adj. - Şaten. ÎN T U R N Â (a). Rămîi aici pînă la noapte, cînd s-a înturna îm păratul de la vînătoare. (I. Creangă). La sunetul de corn Toate-n viaţă seîntorn. (M. Eminescu). Sîrbul se tot ducea... Apoi vesel se-nturna La sultan de se-nchina. (V. Alecsandri). - A se întoarce din drum, a se înapoia. ÎN T U R N Â (a). Se oprea din cînd în cînd şi înturna repede spre mine doi ochi negri foarte lucitori. (M. Sadoveanu). Inturnă ochii şi zări acele patru capete spăriate. (C. Negruzzi). De ce taci cînd, fermecată, Inima-mi spre tinentorn? (M. Eminescu). Inturnîndu-se spre munte, Lăzăreanul dădu drumul unui strigăt puternic. (M. Sadoveanu). Se înturnă către boieri şi zise... (C. Negruzzi). - A întoarce, a îndrepta ochii, făptură în altă parte, în altă direcţie. ÎN T U R N Â (a) - A castra (un berbec, buhai). IN T U R N Â R E f. După înturnarea sa, neavînd ce face, intră în serviciu. (C. Negruzzi). întoarcere, revenire. ÎN Ţ Ă N C U Ş Â (a). O înţăncuşat haina. (DD). A găuri. a

ÎN Ţ Ă N C U Ş Â (a). N i s-o-nţăncuşăt (DD). - A se agăţa, anina. ■- 1 H ÎN Ţ Ă N C U Ş Â (a) - A proba (pepenii y J H facînd o ţăncuşă. JH ÎN Ţ Ă N C U Ş Â R E f. - Probare a pepenelui у є і Ц ÎN Ţ Ă N C U Ş Â T adj. - Găurit, cu o b u c ă ţ * tăiată (pepenele verde). ÎN Ţ Ă N C U Ş Â T Ă adj. - Ruptă (prin aninajfl haină. 1И ÎN Ţ Ă P Â (a) - A da ac (albina). JB ÎN Ţ Ă P O Ş Â (a) - A se împunge. ЗШ ÎN Ţ Ă R C Ă T O Â R E fi - Loc de păşune depaB de stînă pentru mieii înţărcaţi. Я ÎN Ţ Ă R C U I (a) - v. A ţăreui. Щ ÎN Ţ E L E P Ţ I (a). El (Mitropolitul G. B ăn u lesJ Bodoni) au prim it (eparhia) fiind... înţelepjjM defe li defe li de primejdii ale vieţii obşteşti. ( Д Mateevici). - A acumula experienţă, a fi încetfM de viaţă. .Щ ÎN Ţ E P IN I (a). Gata, n-ari gust, s-o înţăpitm măliga. (TD ). - A se învîrtoşa, a se răci., Щ ÎN Ţ IN Â (a). Să taie pădurea, să o înţineze 4

w

r

W

м

174

M E R E N т. —Mînz de doi ani. M E RE N m. - Armăsar castrat. M EREND EU n. - Minciog mic de prins peşte sub gheaţă. M E R E ŞC Ă f - Rindea cu daltă mică. M EREU adj. Pod-mereu = pod umblător. Sî-ni •fa c eu on pod-mereu, Şî-ni treacî şî bun, şî rău. - Mobil. M EREU adj. Covatî dim-mereu. (DD). - Dintro bucată. M EREU, M E R E E adj. Codrii merei ...Se văd spre dreapta. (M. Sadoveanu). Darul tău, bade, ş-al meu De şi-ar face-un pod mereu, Pod mereu păn la Braşeu Să treci, bade, tu şi eu. (Folclor). Ca vulturul se uita... Peste cîmpi merei pustii. (V. Alecsandri). - Vast, întins, nesfîrşit. M EREU adv. - Nepristan. Umblă fară rost prin curte... izbindu-se nepristan peste faţă. (M. Lungianu). M E R E U Ţ adv. (Măgarul) s-au vîrît mereuţ şi, punîndu-şi capul... lîngă urechea stăpînuluisău, au început cît au putut: hia, hia. (A. Donici). Precaut, încetişor. r _ M E R IN T E m. - Colac mare împletit, cu cruce deasupra, pe care-1 duc unei femei care a născut. MER1ŞOR n. - Pinteni (la cal). M E R IŞ O R n. - Gleznă. M E R S Ă T U R Ă / - Urmă lasată de un camion. M ERT1CAR m. Azi eşti împărat pe-o ţară, Da mîne poate-i f i merticar la moară. (Folclor). Persoană care ia vama la moară. M E R Ţ A f. Puneţi-mi dobîndă la zece merţe de cucuruz şi m-oi răscumpăra eu. (M. Sadoveanu). A luat de la curte doi poli şi o merţă de păpuşoi, ca să aibă cu се-şi scoate casa din iarnă. (A . Vlahuţă). O merţă de sămînţă de mac, amestecată cu una de năsîp mărunţel. (I. Creangă). - Măsură de capacitate pentru cereale ( = 20-25 /). Г__ M E R U IT adj. Un pom mîndru rodit, cu mere meruit. (Folclor). - încărcat cu mere. M E R V Ă / - Boştină. M E S Â L n. - Faţă de masă. M ESAŞ m. Ascultaţi dumneavoastră Cinstiţi mesaşi... Puţinele cuvinte De rugăminte. (E. Sevastos). - Mesean, nuntaş. M E S Ă R I n. - Ştergar pentru veselă. M E SE / p l - Feţe de masă. MES1 (a). Pe timpul cît nuntaşii mirelui mesesc şi cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntaşii miresei încep a striga... pe la ferestre. (E. Sevastos). - A benchetui, a chefui. r

9

W

M E SO  E f. - Faţă de masă. M E S N IC n. - Sertar (la masă). M E S T E C A (a) - A învîrti, a frămînta mămăliga în ceaun. MEŞ n. - Fiecare inel care se vede în tăietura transversală a unui copac. M E Ş ip  R Ă / - Faţă de masă. ! M E Ş ÎN C Ă / - Nutreţ, fîn amestecat cu diferite componente. M E Ş IN I m. p l Trece-on voinicel călare In meşîni şi-n cojocel. (Folclor). - Pantaloni diiţ piele de oaie. і M E Ş N IŢ A / Farfuriile late sau întinse sînt...] umplute cu meşniţă. (T. Pamfile). - Mîncare! gătită din lapte cu păsat. ] M E Ş T E R m. - Zidar. j M E Ş T E Ş U G IS E / - Iscusenie. j M EŞTEŞUGOS adj. - Hîtru, şmecher. j M E T E A H N A / Tot răzăşi sînt, cu aceleaşi daruri, cu aceleaşi metehne. (M. Sadoveanu)i Are o meteahnă... îi zuliară... să fugi pe lumel (V. Alecsandri). Să se apuce a ne zugrăvi şi pre noi locuitorii din capitalie cu toate metehnele şi ticăloşiile noastre. (C. Negruzzi). - Cusur, lipsă, M E T E R E  D Z Ă / - Corlată (la pod). M E T IR P  S n. - Vaterpas. M E Z n. Cînd a ajuns la mez de cale, s-a întîlnii cu Strînsul cel mare. (Folclor). - Jumătate. M E Z E L IC m. —Floricele. M E Z IN m. - Zapriste. Pe cel mai mic, pâ zăpristea ... de el nu se despărţea. (AI; Macedonski). M IC  N C Ă / - Cîlţi rămaşi după răgilat. j M IC H E A m . r Michiduţă. ' M IC H 1D U ŢĂ m. Măi Michiduţă, da cu тіщ ţi-ai găsit că poţi tu să te întreci din fugă? (I Creangă). - Nume popular pentru necuratul. M1CH1MÂOS m. - Michiduţă, drac. і М ІС ІС n. - Chemer. ’ * М ІС ІС n. - Sfredel de tîmplărie. \ М ІС ІС n. - Butelnic. і M IG A I (a). Tu petreci a ta viaţă Tot pe flo r i ş pe verdeaţă, Migăind necontenit. (Al. Donici)! - A lucra cu migala. \ M 1 G Ă I L Ă / A ist lucru cere multă nihăialt (TD ). Expr . A lucra cu migăială = a munci cn multă atenţie şi răbdare. - Răbdare, concentrare! M IG D A L  T adj. - Decorat. J M IG D A L A / - Medalie. I M IH O H O interj. - Imită nechezatul calului, 'fl M IH O H O interj. Nu băga mîna unde nu-m fie rb e oala, n ici căuta cai m orţi să le Щ /

і

W

j

9

W 9

^

*■

м potcoavele, căci pentru behehe vei prăpădi şi pre mihoho. (C. Negruzzi). - Cal. M IJ A L Ă / - închidere a ochilor, mijire. M IJ Ă T C Ă f De-a mijatca. (DD). - Joc de copii de-a v-aţi ascunselea. M IJI (a) - A mocni (focul). M IJLO C n. - Mijlocire. (I. Neculce). M IJLO C n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă. M I J L O C A R I n. - Chingă la ferăstrăul cu rame. M IJLO C A R I n. - Pană la ferăstrău. M IJLO C A Ş n. - v. M ijloc. M IJ O A R C A f i în v ă ţă tu ra ... puţin mă stingherea.de la jo c u l mijoarcei, al zmeilor şi al oinei. (N. Gane). Ne jucam noi băieţii de-a mijoarca. ^I. Creangă). - De-a v-aţi ascunselea. M IL C O Ş I (a) - v. Milcui (a). M IL C U I (a). M-am milcuit, m-am rugat De sărac şi de bogat. (V. Alecsandri). - A se ruga, a cere să-i fie milă. M IL IN C U I (a) - A vîntura. M IL IN D U I (a) - A bate (pe cineva). M 1LINO C n. - Vînturătoare. M IL IT E Ţ n. - Văl la mireasă. M IL IŢ IE fi - Cătină. M IL IŢ IO N E R m. - Miliţian. M IL O S T IV N IC adj. - ’îndurător, cu inimă bună. M IL U IT adj. - îngrijit. M IN A fi - Adîncitură în peretele pivniţei. M IN Ă / - Pivniţă nepietruită. M IN Ă / - Peşteră. M IN D A L n. - Medalie. M IN D IR n. - Covor de lînă în dungi, pe perete. M IN D IR n. Un pat, adică cîteva scînduri pe doi că p rio ri acoperite cu-n m indir şi c-o plapumă roşie. (M. Eminescu). - Saltea. M IN D IR n. Greu li-i de mindir de paie. (M. Eminescu). - Străjac. M IN D IR O I n. - Saltea (de fîn, pae). M IN G IE Ş m. S-o bagat în casî toţ mingieşî lui. (TD). -Vecin. M IN O C n. - Vînturătoare. M IN IŞ C E U G U R Ă fi. - Ştergar pentru veselă. M IN IŞ IO Ă R Ă fi - Faţă de masă. M IN IŞ IO Â R Ă / - Muşama. M IN IŞ T E R G U R Ă / - Şervet (pentru mîini). M IN IŞ T E R G U R Ă / - Şţeigar (decorativ). M IN IŞ T E R G U R Ă f. - Ştergar (pentru veselă). M IN IŞ T E R G U R Ă DE O G L IN D Ă / - Ştergar decorativ. M IN IŞ T E R G U R Ă DE P Ă R E T E / - Prosop. M IN IŞ T E R G U R Ă DE P A T R E T / - Ştergar r

w

175

А

decorativ. M IN IŞ T E R G U R Ă DE ŞTERS f - Şervet. M IN C IU N I ( a ) - A minţi. M IO Â R C E / pl. Cu cofiţa nespălată. Pe la cercuri - pui de iepuri Pe la doage - pui de mioarce. (Folclor). - Broaşte. M IO R m. - Miel de un an. M IO R E L E adj. E l dacă ar avea şepte vite miorele, Nu venea cu cibotele cîrpite. (Folclor). - Tinere. M IO R C Ă IT adj. - Ursuz. M IR C U I (a ) - A gîndi bine, a chibzui, a cumpăni. (Th. Holban). M 1R E ÂD Ă f i - Obiect care trezeşte admiraţie; podoabă. M IR E A S U IC Ă fi. - Vinăriţă. M IR E N IE f i - Viaţă laică. ’ M IR E S U IC Ă / - Mireasă frumoasă. M IR IŞ T E R G U R Ă / - Şteigar (pentru veselă). M IR IT E Ţ Ă fi. - Văl la mireasă. M IR 6 Ş N IC m. - Morar. M IR O Z N A m. F lo rile umplu văzduhul cu miroznă. (I. Creangă). Eu socot că v-a deşteptat m irozna b u c a te lo r... zise răzeşul. (M . Sadoveanu). - Mireasmă. M IR V Ă / - Boştină. M IS C H IU adj. - Castaniu, şaten. M IS N ÎC n. - Blidar (mobilă). M IS T R E Ţ adj. Mere mistreţe. (DD). - Sălciu, acrişor. M IS T R E Ţ n. N ic i prea-prea, n ici fioartefioarte... ca vinul cel mistreţ. (V. Alecsandri). Produs al unei încrucişări, amestecări; hibrid. M IŞ T IU n. Din meschiu, cînd a scaparat, toţi draşii s-o adunat şî într-o sutcî o fost gata. (Folclor). - Amnar. M IS T IU n. - Otel. M IS T U I (a ). Două umbre om eneşti... se depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre pădure. (M. Sadoveanu). In o clipă dispăru şi se mistui, ca înghiţită de privazul întunecos al unei uşi întredeschise. (C. Hogaş). - A dispărea. M IS T U I (a). (Pupăza) sărmana se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii. (I. Creangă). - A se ascunde. M IS T U I {di). Banul luci numai o clipă şi bătrînă îl mistui în gheara ei. (M. Sadoveanu). - A face ceva să dispară. M IŞ 4 L Ă fi. - Nutreţ amestecat. M IŞ Ă L N IC m. - Mişel, ticălos. M IŞ A U C A adj. Mişăuca de babă a ieşit în tîrg şi s-a uitat cu agerime la umd şi la altul. (M . r

r

w

a

w

v

176_________________________________ М Sadoveanu). - Netrebnică, ticăloasă. MIŞELA (a) - A se plînge, a se căina. MIŞELNIC adj. Nu-mi convine viaţa mişelnic cîştigată. (V. Alecsandri). - Mişeleşte. MIŞENIŢA/ Podul Iloaei, mişeniţă de jndani stremţoşi şi puturoşi. (C. Negruzzi). - Mulţime de oameni. MIŞINA f Unde te afli? ... Intr-un furnicar ciocoiesc... Intr-o mişină dejigăniipocite cufeţe de от. (V. A lecsandri). - A dunătură, învălmăşeală. MIŞINOS adj. - Palavragiu. MIŞIOG n. Şî li vîrî cu mişiogu, Şî li scoati cu vologu. (Folclor). - Minciog. MIŞTERGURĂ / - v. M iniştergură. MITÂRNIC m. - Care ia mită. (I. Neculce). MITICĂ adj. - Mică. MITICUŢA adj. - Mică. MITIRisi (a) - A repara (biserici). M ITITEI adj. - Mici. M ITITEI m. pl. - Mici (mîncare). M ITITEIUŢI adj. - Mici. M ITITIOC adj. - Mic. MITOSI (a) - A bate, a înghesui. (Th. Holban). M IT R IC A / Cel puţin văleatul 1793 nu putea să însămne altăceva decît mitrica de naştere şi de botez a lăzii. (C. Hogaş). - Certificat de naştere. MITROÂCĂ f. - Piesă auxiliară la duba de pescuit, pe care se deapănă năvodul. MITROŞI (a) - A se vînzoli, a se foi; a se agita. M IŢE f. pl. - Fire de cînepă rămase după pieptănat. MIŢOS adj. - Ciufulit, zbîrlit. MIŢURCĂ f. - Covor de lînă, cu urzeala de buqibac. M Î£Ă fi - Bunică. M ÎpL Ă f. - Movilă. MIGLĂ f. Unde apoi mîgla de cei morţi au strîps. (Gr. Ureche). - Morman, grămadă. MÎGZAf; - Ploaie măruntă. MÎHNEÂLĂ f. - Mîhnire. MÎHNIŢELE adj. - Mîhnite. M Î^ n. - Nămol. MILCOM adv. - Liniştit, domol. (I. Neculce). M IL I (a). Văile apelor sîn t întotdeauna primejduite de revărsări şi de înecuri, cînd finul se mîleşte, prinde mîl. (T. Pamfile). - A se năboi de nămol. M IL IR E / Secetă aspră urmată de ploi cu rost sau un înec cupotmoliri sau mîlire. (T. Pamfile). - Nămolire. r

w

w

r

f

^

A

A

r ____

w

А

А

Г

Г

MIRIŞTE / - Loc mîlit. M ÎLIŞTE f. - Podmol. M ILIT adj. Vede ofintînă mîlită şi părăsită. (ij Creangă). - Nămolit, plin de nămol. | MILOS adj. Am sărit prin pîrae mîloase, саіщ curgeau pe sub sălcii neclintite. (M. Sadoveanu);! Cel mai bun pămînt pentru cînepă trebuie să fim gras, adică mîlos. (T. Pamfile). - Nămolos. J MINAŞ m. Năimindu-şi un mînaş... s-a cam maidus. (I. Sbiera). - Mînător, vizitiu. ] M ÎN C Ă TU R Ă / Cu vin de băutură, Cu brînzck de mîncătură. (Folclor). - Mîncare. ;] MÎNDRĂTĂ adj. Eu îs mîndră mîndrată, Ctâ argint îmbrăcată. (Folclor). - Tare mîndră. , \ m î n d r ă / : - Duduie, amantă. MÎNDREAŢĂf. - Piatră scumpă la inel. MINDREAŢĂ f. Da era lună ş-o mîndreaţăj afară. (M. Eminescu). - Frumuseţe. MÎNDREŢE f. - Ornament de lemn la streaşinaj casei. \ M ÎN D REŢE f. pl. - Fudulie, mîndrie. (lj Neculce). j M ÎNDREŢURI/ pl. - v. M îndreţe. j M ÎN D R IŞO R adj. Chica peşti aşa ş-măij mîndrişor, ş-mai mămnţăl. (TD). - Mărişor. MÎNDZ m. - Greaşeală la urzit. MÎNDZ m. —Încîlcitură la avă. l| MÎNDZ m. - Hădarag la îmblăciu. MÎNDZ m. E x p r. A avea mîndz = a fi mofturos; a avea nărav. - Nărav, moft. MÎNDZĂLÂRI m. - Persoană care îngrijeşti de o herghelie de mînzi. M ÎNDZ^U m. - Greşeală la urzit. MÎNDZICĂ/ - Mînzişoară. M ÎNDZÎLICĂ f. - Mînzişoară. MÎNDZOACĂ f. - Mînzişoară. MÎNDZOÂCĂ f. - Mînză de doi ani. m | n d z o c m. —Mînz. 4i MINE adv. Ca azi va f i ziua de mîne, Ca mînt\ toţi anii s-or urma. (M. Eminescu). - Mâine. ' j MINEC A (a). Vină-napoi, vină, Că tu ţi-ai иіїаЦ Cînd ai mînecat, Scurteica pe pat. (Folclor). —A se scula devreme. *\ MÎNECÂ (a) - A se scula tare devreme. (14 Neculce). 'і M ÎN ECÂR n. - Rucaviţă. Rucaviţele sîri$ legăturile cu care-l legară de mîini cînd îl duseră* la arhiereul Caiafa. (Pravila lui Matei Basarab)^ m | n e c â r i n. - Manjetă la cămaşă. MÎNECI f. pl. - Bucată de ţesătură (2 m) dărui de lehuză moaşei. M ÎNGÎELE fi - Mîngîere. a

A

\ •;

w

___

_

9

у

м MJJNEŞTERGURĂ fi - v. M ăreştergura. IV1INI f pl. - Mâini. De ce două semne pentru un singur sunet? In secolul trecut (XIX), pe vremea literelor chirilice, nu exista decît î; a este o invenţie destinată să păstreze cuvîntului român o înfăţişare apropiată de lătinul Romanus. Dar astăzi nu mai e nevoie de astfel de subterfugii pentru că toată lumea ştie că limba română provine din cea latină... De fapt mînă nu are nici un i, dar mîni, terminat în і a mai introdus un і şi în interior. In Oltenia se zice şi oichi, roighie etc. (Al. Graur). MINICĂ fi - Gaură la vînturătoare pe unde curge gozura. _ MINIER n. - Ferăstrău mic de o mînă. MINJALAfi Stativi, tort, spată şi mînjală. (V. Drăghici). - Terci din faină cu tărîţe cu care se unge urzeala. MINJĂLĂU n. - Lemn zîmţat care serveşte la sp^Jatul rufelor. MINJE fi Moşneagul i-a spus că peste tot să umble, da este o mînje, da mînjeaua iasta să nu treacă. (Folclor). - Hotar. MÎNUER n. - Mîner (la ladă). MJJ4UER n. - Mîner (la sertar). MÎNULE fi p l - Mînile. MÎNURI f. pl. Numai cu mînurile goale. (TD). - Mîini. / MÎNTUI (a). E x p r . L-a m întuit de zile = i-a luat zilele, viaţa. - A nimici, a omorî. MÎNTUIÂLAfi E x p r. De mîntuială = de ochii lumii. Asta e judecată ieftină şi de mîntuială a tuturor nevoiaşilor, care nu ştiu ce vor. (A. Vlahuţă). Şcoala era numai de mîntuială. (I. Creangă). - Superficial. MÎNTUIRE fi - Sfîrşit. MÎNTUIT n. - v. M întuire. MÎNŢĂNITĂfi. - Masă de mulţumire din partea mirilor, nunilor. MÎNZÂC n. - Movilă rătezată, fară vîrf. MÎNZÂLĂ fi. - Făină opărită de uns firele de urzeală. MINZÂRE fi Mînzărarii aduceau mînzările... pentru mulsoare. (M. Sadoveanu). Apropiindusă lama cea mînzare lîngă dînsul au întins mîna şi mulgîndpuţin lapte... l-au băut. (V. Drăghici). ~ Qaie care a fatat, oaie cu lapte. MÎNZĂ fi. E x p r. A face mînză = a se alinta. Alint, răsfat. MINZĂRAR n. - Strungă pe unde se dau oile aplecătoare, mînzările. M lNZARAR m. La ţarcul larg, mînzărarii a

д

А

А

_ F _____

F

Г

V

_ _ _

і / /

aduceau mînzările... pentru mulsoare. (M. Sadoveanu). Pleacă Costea la Galaţi Să ia sare La mioare... Şi glugi mari La mînzărari. (V. Alecsandri). - Cioban care păzeşte mînzările. MÎNZI m. pl. E x p r. Are mînzi = are harţag, are nazuri. Cînd omu s-a închefaluit şi ari harţag, se zice că are mînzi. (TD). - Nazuri. MÎNZI (a). E x p r. A mînzi păpuşoii= a-i curăţi depănuşi. - A desfaca ştiuleţii de porumb. MINZÎIÂC n. - Căsuţă de vară. MINZOC m. Sărea şanţul dintr-un salt, ca un mînzoc aprig. (M. Sadoveanu). Tînăr ca un tretin, de nu era alt mînzoc mai frumos în toată herghelia. (I. Creangă). - Mînz de doi sau trei ani. MÎNZOS adj. - Alinjat (copil). MINZUC m. Văzu un mînzuc roşietic cu zurgălău la gît. (E. Camilar). - Mînzişor. MINZULICA / Păgubaşul merge pe la case unde are prepus că s-ar afla mînzulica. (S. F. Marian). - Mînzişoară. MIRLAN m. - Cioban tînăr care îndeplineşte poruncile ciobanilor bătrîni. MjpRLOÂGĂ fi - Stîncă mică. MIRŞAV adj. Să te ferească Dumnezeu de fem eia leneşă, mîrşavă şi răsipitoare. (I. Creangă). - Murdar. MÎRŞI (a) - A murdări (cu nămol). MÎRŢOÂGĂfi - Femeie neîngrijită. - A se murdări. MÎŞIT adj. - Murdar, lipos. MÎT n. - Felină. M IŢ A / Măi motane... De-arfii în lume un stat de mîţe, zeu că-n el te-aş pune vornic. (M. Eminescu). Ne acăţărăm ca mîţele pe o scară. (V. Alecsandri). Mîţa blîndă zgîrîe rău - se spune despre acel care arată blîndeţe, ascunzînd un caracter rău. E x p r. A prinde pe cineva cu mîţa-n sac = a surprinde pe cineva care vrea să înşele. A umbla cu mîţa-n sac = a umbla cu înşelăciuni, cu viclenii. A prins pe boieri îmblînd cu mîţa-n sac şi i-a pus la pedeapsă. (V. Alecsandri). A rupe mîţa-n două = a fl voinic, curajos. Acu văd şi eu că eşti bărbat, om verde, colea, care rupe mîţa-n două. (V. Alecsandri). A fi mîţă blîndă = a fl prefăcut. A trage mîţa de coadă = a lăsa de azi pe mîne. - Pisică. M IŢA / Da ce vrai săfac eu cu mîţa asta, bre? ... - Mîţă, nemîţă, ai să vezi, numai mersul ei face mai mult decît am dat. (C. Hogaş). - Animal slab, jigărit MIŢĂ/ - Cîrlig la cange. A

A

f

A

*

/Г

^

F

f

’

w

V

W

’

^

M__________________________ j

1 /8 A

f

M IŢ E S C adj. Ce idei se-nşiră dulce în mîţgasca-ifantezie. (M. Eminescu). - De pisică. M IJI m. pl. Smîrţoagele lui de cai erau... slabi şi ogrijiţi ca nişte mîţi de cei leşinaţi. (1. Creangă). - Pisici. M ÎŢIŞOR m. - Pisicuţ. M IŢIŞOR m. Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieţii înnoite, m îţişori cenuşii şi lucioşi. (M. Sadoveanu). - Ament, spic pufos cu flori. MÎŢÎjCĂ/ - Pisică. MITICĂ adj. - Mică. M ÎŢ ÎL ipĂ fi —Pisicuţă. M ÎŢ Îţ(c Ă adj. - Mică. M ÎŢÎŢĂL adj. - Mic. MÎŢOC n. - Pisicuţ. M Î f 6 l m. - Pisoi. MJŢUC m. - Pisic. MIZDRĂfi - Boştină. M I£G n. - Noroi lunecos. M ÎZ G Ă / - Noroi lunecos. MÎZGÎI (a) - A aluneca. MÎZGÎIÂ (a). Căruţa mîzgîi. (TD). - A aluneca, a deraia. M ÎZ G O Â L Ă / - Noroi alunecos. MLÂCĂ/ - Mlaştină. MLÂŞNIŢĂ fi - Mlaştină. MLACUINĂ fi - Mocirlă, ochi. MLĂDI (a) - A da mlădite, a lăstări. MLADOACA fi. Leagă calul de o mlădoacă. (T. Pamfile). - Ramură grosuţă. M LĂ D O Â ICĂ / - Mlădiţă altoită; altoi. M LĂJET n. - Lozie. M LĂJIŢĂ fi - Viţă subţire la curpănul de castraveţi. MLĂŞIU n. - îmblăciu. MLĂŞIUG n. - îmblăciu. MLEŞN1ŢĂ fi - Lapte îngroşat cu crupe de porumb. MOACĂ fi. 1-а dat una la moacă. (DD). Scăfîrlie, căpăţînă. MOACĂ fi. - Somn (peşte). MOACHE fi Toate moachele-s poftite pe rînd... Numai a mele şed locului parcă-s înfipte. (V. Alecsandri). - Femeie înceată, leneşă. MOACHE fi Ian vezi moachea, că s-o fudulit. (V. Alecsandri). - Femeie toantă. MOÂCHIE fi - Femeie urîtă şi leneşă. (Th. Holban). MOÂRE fi. Moarea de curechi te răcoreşte. (Folclor). E x p r. A mînca, gusta din moarea cuiva = a cunoaşte firea, năravul cuiva, a fi suferit V

f

w

*

din pricina cuiva. Nu ştii cine-i mămuca, n-afc mîncat niciodată moarea ei. (I. Creangă). Dăţ cucoane, ieşim la mal că doar îi ştim noi тоагещ Tazlăului. (C. Hogaş). - Zeamă acră de varză; sau de alte legume acrite. MOÂŞĂ fi. - Femeie care scaldă copilul dupa botez. MOBILĂRÂEfi. - Depozit de mobilă. M OBILĂRIEfi - Magazin de mobilă. M OBILIER m. - Meşter de mobilă. MOC ДІ (a) - A migăli. MOCANI m. pl. - Toponim, denumirea unei mahale a satului A lexandrovca (regiunea Nicolaev, Ucraina). MOCHINEŢ n. - Horn. MOCHIONEÂŢĂ fi - Femeie toantă. MOCIÂC n. - Mlaştină. M OCIÂR n. - Mlaştină. M OCIARIEfi. - Mlaştină. ! MOCf RĂ fi - Mlaştină. MOCNI (a) - A se înmuia, a se îmbiba cu apă. MOCNÎ (a) - A fierbe încet. MOCNI (a). Destul am mocnit la ţară, ian să mai fiantacsesc şi eu prin tîrg. (V. Alecsandri). — A duce viată molcomă, rustică. MOCNIT adj. Satul Humuleştii... nu-i un sat lăturalnic, mocnit şi lipsit de priveliştea lumii. (I. Creangă). - Mărginit, uitat. MOCNIT adj. Nu-i ca noaptea ceea mocnită şi pustie din sicriu. (M. Eminescu). - Tăcută. M OCNIT adj. Ploaia mocnită pătrunsese prin girezi. (M. Sadoveanu). - încet şi stăruitor. M OCORTET n. - Piuliţă. MOCOŞI (a). Şi iar începe a tăia alt gîrneţ... Mocoşeşte el cît mocoşeşte pînă-l pune şi peacela. (I. Creangă). Numai cată de nu te mocoşi atîta. (I. Creangă). - A lucra cu prea multă migală, fară spor. MOCOŞILĂ m. - Persoană care face prea încet orice lucru. MOCRĂC n. - Ariceală (la copita calului). MODA fi. Modă albă oi purta Pîn ţi-oi rupe inima. (Folclor). - Broboadă albă. M ODI (a se). Femeia şei iubitoari... Toatî noaptea să modeşti Şî dzîua să rumineşti. (Folclor). - A se dichisi. MOD IN CA fi - Pemuţă (pentru copii). MODINCUŢĂ f. - Pemuţă (pentru copii). MODISCĂ fi - Croitoreasă. MODIŢĂ fi. - Pemuţă (pentru copii). MODIŢĂ / - Pemuţă decorativă. MODIŢÎCĂ / - Pemuţă pentru copii. /

w

^

м MODITICĂ f - Pemuţă decorativă. jyiOD^LC n. - Vîrf de deal. MODÎLCĂ f - Greabăn la cal. MODÎRLÂN m. - Bădăran, necioplit. M O D IR LA / Cuconaşule!... Ce vrei, modîrlă? (V. Alecsandri). - Ţărănoi. MODLĂ fi; - Paralel de tîmplărie. MODORAN n. - Om greoi, neîndemînatic. MODOROI m. - Om posac, ursuz. M OGHILĂ/ - Movilă, MOGLAN m. Mă moglane! Te fa c chisăliţă! (M. Sadoveanu). Tu moglanule de Oşlobene, i care te robeşti pîntecelui şi nu-ţi dai cîtuş de puţin ostenealq minţei. (I. Creangă). - Bădăran. MOGLĂU m. - Mitocan; om nepriceput. M OGÎLDAN n. - M oviliţă, ridicătură pe pămînt. MOGÎLDAN n. - Muşuroi. MOGÎLDAN n. - Rădăcină de papură. MOGÎLDEÂŢĂ/ - Movilă. M O H ÎL Ă / - Movilă. MOHOR^CI m. - Aldămaş. MOHORÎT-ÎNTUNECAT adj. - Şaten. MOICALUŢ adj. - Moale. MOINA fi Boii mei cînd aud doină Ară felină şi moină. (C. Negruzzi). Arătură de popuşoi în moină. (TD). - Pămînt răzmuiat de ploaie; pămînt necultivat lăsat să se odihnească. M O IN IC Ă / - Prăjitură; turtă prăjită, făcută din faină cu lapte şi ouă. MOINOS adj. Dacă se întîmplă că bobii de fasole să nu fie bine uscaţi, sau dacă au fost bătuti pe o vreme moinoasă, este de neapărată trebuintă... să se usuce,7 întinzîndu-se la soare $ pe ţoluri. (T. Pamfile). - Umed, a ploaie. MOIŢOARE/ - Topilă; loc de topit cînepă. M OJIC m. - Ţăran, om de jos. (I. Neculce). M OJDILIT adj. - Murdar de noroi. M OJILICĂ fi. - Muşuroi de ţărînă la rădăcina porumbului. M O JILU ŞC Â / Videţmojiluşcaşeea, ... Mojila Iu Mîrcî. (TD). - Moviliţă. MOLÂC adj. - Gras, greoi (om). M OL4N m. - Vin. MOLĂU n. - Bărbat molatic, încet la vorbă şi la muncă. MOLCĂLUŢ "adj. - Moale. MOLCĂLUŢ adj. Ş-apu dai pin perii şî scoţ păşîca, iar mai molcăluţî. (TD). - Mătăsos, neted. MOLCĂUŢ adj. Părul mai molcăuţ (este bun) pentru flanele. (T. Pamfile). - Mătăsos, neted. А®

V

f

17 9

MOLCUŢ adj. - Moale. MOLDAV adj. Capul zimbrului moldav ţînînd în coarne pajura împărătească. (C. Negruzzi). Sînt un naţionalist moldav. (C. Ivănescu). De la Alecsandri, prin Eminescu, Bacovia, Labiş şi după asta venim noi. Toţi aceşti mari poeţi, toţi sînt moldavi - asta-i linia regală, pentru că nici ardelenii, nici muntenii nu au o tradiţie atît de impunătoare. (C. Ivănescu). - M oldovan, moldovenesc. MOLDAVA adj. In limba mea moldavă zic: mie bine! In limba mea moldavă zic: mi-e rău! Cu limba mea moldavă mă voi ţine Şi-atunci cînd m istui-m ă-voi în hău. (P.Zadnipru). Aşa-i moldava limbă mie dragă Ca însetatului cel strop de apă, In care Eminescu şi cu Creangă Şipote de dor în inimi sapă. (A. Miastkivschii). - Limba moldovenească. MOLDAVIT n. - Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă de origine cosmică care se găseşte în Moldova. MOLDOVA NOUĂ fi - Spaţiul dintre Nistru şi Bug, denumire istorică, convenţională. MOLDOVA MARE / - Moldova în hotarele sale istorice dintre Milcov, Carpaţii Răsăriteni şi Nistru, dintre Carpaţii Nordici şi Marea Neagră; Moldova lui Ştefan cel Mare; numire convenţională. M OLDOVAN m. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean şi unu-i vrîncean. (V. Alecsandri). Pămînteni moldoveni (Alexandru cel Bun). Oşteni moldoveni. (Ştefan cel Mare). Şi aşa cu vitejia iară a moldovenilor au întors izbînda. (Gr. Ureche). Sadoveanu a notat cu multă precizie limba poporului, mai cu seamă pe cea a m oldovenilor. (T. Vianu). M oldovanul Eminescu... zicea că iredentismul fine de teoriile ieftine. (G. Ibrăileanu). Eminescu, moldovan fiind, va arăta o predispoziţie firească pentru form ele obîrşiei s a le ... fo rm ele moldave. (Perpesicius). Eminescu... şi-a făurit limba din toate dialectele..., munteneşti ori moldoveneşti. Dar fireşte că mai ales moldoveneşti, fiin d moldovan. (G. Ibrăileanu). Sînt moldovan de peste Prut. Mă plimb prin Basarabia. (M. Sadoveanu, 1919). Vă simţiţi onorat de acest prem iu? (Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Moldova). - Sigur că da. în prim ul rînd pentru că sînt moldovan... (C. Ivănescu, 2001). Noi, toţi scriitorii moldoveni din România, am ieşit din prim-planul literaturii române odată cu dispariţia lui M. Sadoveanu. f

w

s\

180__________________________________М (С. Ivănescu). Noi, moldovenii stăm cu Dănuţ şi cu cotnarul. (I. Teodoreanu). Eşti un om comod, moldovan prin excelenţă. (I. Teodoreanu). Persoană care aparţine populaţiei de bază a Republicii Moldova sau este originară din Moldova; care aparţine Republicii Moldova sau moldovenilor; referitor la Republica Moldova sau la moldoveni, moldovenesc. MOLDOVAN m. Eminescu nu vorbeşte de moldoveni. (I. Iliescu). în zadar moldovanul va mai privi în zilele senine din vîrful Ceahlăului în zarea depărtată Izmailul, Cahulul, Bolgradul, ţărm ii M ării N eg re...(M. Em inescu). El (Eminescu) se simte atît de moldovan, încît în vremea războiului, e foarte susceptibil de gloria soldaţilor din Moldova. In articolul Moldoveni şi munteni, polemizînd cu un ziar din Bucureşti, zice: “... Ziarele bucureştene, atît liberale cît şi conservatoare, fără deosebire, ignorează acest adevăr şi pare c-ar lua mai bine foc în gură, decît să spuie anume că moldovenii se poartă excelent pe cîmpul de război (M. Eminescu). - Persoană care aparţine populaţiei de bază a Moldovei sau este originară din Moldova; care are convingerea că aparţine comunităţii etnice moldoveneşti. MOLDOVAN m. - Ostaş înămit în armata Valahiei; levent. MOLDOVÂNĂ adj. Limbă moldovană, zînă între zîne... (N. Costenco). - Referitor la moldoveni şi limba lor; limba moldovenească. MOLDOVANCĂ f De-ţi trebuie pămînteancă, i-aţi muiere moldovancă. (Folclor). Grece, moldovence se tămăduiesc. (M. Milo). Eu zic: “ne znaiu pa ruschi” ... eu moldovancă! Nici maicile nu ştiu ruseşte, toate-s moldovence. (M. Sadoveanu). - Femeie care se consideră de naţiune moldovană, ( in Moldova, originară din Moldova. MOLDOVANI m. pl. Pentru că şi aceia şi ceştea numai cînd se întreabă, ce iaste? Ei răspund: rumîni; iar moldovenii să osăbesc de să răspund: m o ld o v an i. (C onstantin Cantacuzino, 1716). - Persoane care fac parte din populaţia de bază a Moldovei, se consideră moldoveni. M O LD O V Â N IA fi. Ş te fa n , p rin mila lu i Dumnezeu, voievodul Moldovaniei. (Document al lui Ştefan cel Mare din 5.01.1477). - Ţara Moldovenilor, Moldova. M O LD O V Ă N Â Ş m. - D im inutiv al lui moldovan. r

r

MOLDOVĂNCUTĂ/ - Moldovancă tinericăj M O LD O V E N E A SC A / . - Dans popular moldovenesc. MOLDOVENEASCA/ - Melodie după care se execută acest dans. MOLDOVENEÂSCA fi Jocurile lor la nuntă sînt: ... rus as ca, moldoveneasca (hora), brîul, ungureasca. (Şezătoarea). MOLDOVENEASCĂ adj. Cere pe negrul din grajd înşeuat Cu şaua moldovenească, Cu pătura tătărească. (G. Dem. Teodorescu). - Şa ca la moldoveni. MOLDOVENEASCĂ (idee) adj. Mîna lui (S, M urafa) energică răspîndea ideea moldovenească. (N. Iorga). - Spiritul naţionalstatal moldovenesc, convingerea de unitate, suveranitate şi independenţă a Moldovei, a libertăţii şi demnităţii naţionale a Moldovenilor. MOLDOVENEASCĂ adj. Toate aceste ce sau scris mai sus s-au tălmăcit de pe slovenie pe limba moldovenească. (V. Măzăreanu). Ca treizeci de seminarişti, recitînd poezii scurte, fie c a re după limba lui m aternă... turcă, m oldovenească, elină... (I. W. G oethe). Gramatica de învăţătura fizicii de pe limba italienască pe limba m oldovenească. (A. H otiniul). In 1719 apare la Roma S c u rt v o c a b u la r italia n -m o ld o v e n e sc. (N. Corlăteanu). In biblioteca lui Petru Şchiopul ( l 582-1591), adusă de el din Moldova în Tirol, se afla, conform inventarului, “O carte în folio... Psaltirea lui David, tradusă din limba slavonă în limba moldovenească ” (den slavonischen in die m oldavische Sprach gezogen). - (P. Panaitescu). Ştiinţele trebuie să se înveţe în limba moldovenească. (C. Conachi). Pentru limba noastră moldovenească. (Gr. Ureche). Aşa cum se cunoaşte o Ţară a Moldovei, se vorbeşte despre un neam al moldovenilor şi despre o limbă moldovenească. De cînd? Din vechime şi pînă în zilele noastre. (J. Byck). Textul unui jurăm înt făcut de Ştefan cel Mare regelui Poloniei în 1485 a fost redactat în “valahă”: hec inscripcio ex valachico in latinum versa est ” (O. Densuşeanu), ceea ce înseamnă că textul latinesc al tratatului din 1485 a fost tradus din moldoveneşte sau ... româneşte. (I. Bogdan). In Republica Moldova serveşte de limbă oficială un idiom romanic numit limba moldovenească... Această limbă este foarte apropiată de limba română\ în aşaj'el încît nu există nici un fel de dificultate pentru înţelegerea reciprocă. (Al. A

*

A

м Graur). Faptul că ambele limbi - moldovenească şi română - prin componenţa lor lexicală şi structura gramaticală nu se deosebesc între ele prea mult, încă nu înseamnă că ele nu pot f i considerate mijloace de comunicare a două naţii de sine stătătoare, adică limbi naţionale ale popoarelor moldovenesc şi românesc. (Al. Dîrul, 1. Eţco, N. Raevschii). Deosebirile dintre limbile literare olandeză, flamandă şi bură (africaans) nu sînt mai mari decît cele dintre limba literară română şi limba literară moldovenească... Aşadar, şi cazul limbii româneşti şi al limbii moldoveneşti este un bun exemplu pentru a ilustra cum două dialecte apropiate devin în mod paralel limbi naţionale deosebite (ca denumiri), fără ca prin aceastafiecare din ele să primească un fo n d principal de cuvinte deosebit şi o structură gramaticală deosebită. (E. Petrovici). Folosirea în Republica Moldova a glotonimului limba moldovenească pentru denumirea limbii literare unice, el va rămîne în uz şi în continuare. Există doar destule cazuri de utilizare a două glotonime pentru aceeaşi limbă: franceza şi romanda, olandeza şi flamanda, malaeza şi indoneziana, sîrba şi croata, urdu şi hindi... Cazul moldovenească-românăfiind doar un caz particular al unei stări de lucruri mai generale. (S. Berejan). Comunitatea lingvistică moldoromână înseamnă că amîndouă limbile au un fo n d lexical comun şi aceeaşi sistem ă gramaticală, morfologică şi sintactică... Asta înseamnă, prin urmare, că moldovenii şi românii nu întîmpină greutăţi în comunicarea dintre dînşii nici în vorbirea orală, nici în cea scrisă... Cu toată comunitatea limbii literare, între limbile naţionale moldovenească şi românească există şi unele deosebiri... Dar deosebirile nu sînt esenţiale şi nu distrug comunitatea acestor limbi, în special în ceea ce priveşte aspectul lor literar. (A. Borşci). Noi - aici şi acum - vedem şi înţelegem procesul dialectic al dezvoltării şi înfloririi lim bii m oldoveneşti literare contemporane, deoarece acest proces s-a dezvoltat sub ochii noştri, deoarece noi înşişi sîntem martori şi participanţi la acest proces. (V. Mîndîcanu). în pofida acelor mari schimbări, care au loc în limba contemporană, nu există nici un motiv să vorbim despre o nouă calitate a Umbii moldoveneşti literare, despre ştergerea aspectelor şi laturilor ei specific naţionale. (N. Corlăteanu). - Limbă şi lingvonim est-romanic cunoscut de prin sec. X II-X III (balada

181

“Mioriţa”), folosit în scris din sec. XVI, atestată documentar în Europa în sec. XVI, în care şi despre care s-au scris studii din veacul XVII (“Pentru limba noastră moldovenească” de Gr. Ureche) conştientizate pe parcursul a vreo 7 veacuri de moldoveni ca limba lor maternă, însemn naţional cu denumirea moldovenească. MOLDOVENEASCĂfi - Perioadă istorică de la începuturile Statului Moldovenesc pînă în zilele noastre, circumstanţele din cadrul căreia au prefigurat individualizarea romanicilor dintre Carpaţi. şi Nistru şi din stînga acestui rîu - a moldovenilor sub mai multe aspecte socialeconomic, politic ş. a.: epoca moldovenească. MOLDOVENESC BIR n. Moldovenii aşezaţi în Muntenia plăteau, în veacul al XVII-lea, “birul moldovenesc ”, instituit special pentru ei. (C. Giurescu). - Bir pe care moldovenii erau obligaţi să-l plătească valahilor (muntenilor) pentru că trăiau în Valahia. M O LD O V EN ESC (BIR) n. Să lăsaţi toţi oamenii de la episcupie de birul de fum... Să-i lăsaţifoarte în pace de birul moldovenesc..., ales care va f l moldovan, voi de la acela să luaţi bir moldovenesc. (Matei Basarab). - Bir luat de valahi (munteni) de la moldovenii stabiliţi în Valahia (Muntenia). MOLDOVENESC adj. Mediul moldovenesc e prim ejdios p entru educarea băeţilor. (I. Teodoreanu). Cea dintîi tipăritură moldovenească - Slujebnicul. (Al. Mateevici). C. Popescu editează Calendar moldovenesc. (Şt. Ciobanu). Greu a mai fo st odinioară pentru bietul norod moldovenesc. (Gh. V. Madan). Ne­ am găsit iarăşi în bătrînă noastră ocină m oldovenească. (M. Sadoveanu). Facem cunoştinţă... cu existenţa unui spirit moldovenesc mare. (Em. V îrtosu). P artidul care mult compătimeşte naţionalitatea Moldovenească. (Al. Boldur). N-a m-ai fă c u t pască moldovenească ca toată lumea. (Gh. V. Madan). Ales care va f i moldovan, voi de la cel şi luaţi bir moldovenesc. (M. Basarab). O, pavăză de neînvins a neam ului m oldovenesc! (A. Hrisoverghi). Cuvîntul moldovenesc, Ajuns la cîrmă, la putere, I se cuvine-un trai domnesc, Ca lui Hristos după-nviere. (A. Roşea). M-am deprins să slovenesc Vechiul grai moldovenesc. Al acestui plai străbun De la volnicul gorun... (L. Deleanu). Muzica latină, Demnitatea slavă Se-ntîlnesc în tine şi se înfrăţesc. Tu - mîndria noastră, T u -a noastră slavă, Veşnicia noastră,

м

182

Универсаяьная Десятичная

Clasificarea Zecimală Universală (CZU), modernizată

27/9 Искусство. Язшознание. Географи». История.

Ediţie medie Internaţională în limba română

Третье издание. Вьіпуск б. Москва 1986 г.

Partea 1: Tabele sistematice. Voi, 1: Clasele 0“5. Bueure$ti 1998. (Publicâtion No UDC-P024 autorized by the Consotrium under Llcence nurrtber UDO 9704)

.•

v

:

:

804/806 Романекие 804

ї

язьіки

Романские (Новояатинские) язики

804.0 Французский язьж 804.90 Прованездьешй 804.99 Катаяанский 805.0 Итальянский язьік 805.05 Сардский (Сардинский) 805.90 Руммнский 805.92 Молдавский 805.99 Ретороманские 805.991 Ладинский 805.992 Фриульский 805.993 Романшский 806 Ибвро-ромйнСкйе йзьїки 806.0 Исяансшй 806.90 Португаяьсшй 806.99 Гаяйсийсжий

* 13 Limbi romanice -131 ~ 131.1 -131:6 -132 ■» 132J ^ 132+2 ~ 132.3 25 133 - 133Л - 133 2 -134 w** і"*!Л 4 -134.2 = 134.3 Ă w ІОЧл*г 4135 RШл - 135,1(478} -135,8

Limbi itato-mmanice italiană Sardă Limbi' refororomane friulana Ladină Romanşă Limbi galo-romaniee ¥rmcm& Provensala. Оссійпа vOrŞIvdnE Limbi іЬвй-шпшпІсе оілîrtfxA Spaniolă ГчЛf і# Limbi romanice balcanice Română Moldovenească Oalmatâ

щвШіїв.

Ш ї

Ш & § ••

': * У

Ш Ш

'у^.лчл.

4'• /^Ч • 4\\-, ^тжт^Щ « ж р їІІЇ^ м Ш ш ж #« ’Ч

^& ^-X v .

•

::î.î:'v І?.* й Ш

Ш*/г-

х > ■;, ; •«: •■;* - \ v - 4 < • *Й; й^* - Ш;■•( •••х- ■ V / • . 1'•',■ х; ло*-.:* ••: ':■ .

$£С* ’ •Я Н І *»^ ■хЩ и:

ш

184 Grai Moldovenesc. (N. Costenco). - Care aparţine Moldovei sau populaţiei ei, privitor la Moldova sau populaţia şi limba ei. MOLDOVENEŞTE adv. Apoi mă mieram eu de ce vorbeşti aşa de bine moldoveneşte şi aduci la mers cu de-ale noastre. (I. Creangă). Ne interesează... numaidecît singurul fapt că ea (gazeta “B asarabia”) a trăit şi a vorbit moldoveneşte. (Şt. Ciobanu). De bucurie mare că ştiu moldoveneşte... (Al. Mateevici). Trecînd prin satele moldoveneşti şi întrebîndu-l pe moş Ion, ştie el româneşte, el răspunde tuturor categoric “n u ”, dar adaugă că ştie moldoveneşte. (E. Stănoiu). Pe harta 696 (Micul Atlas Lingvistic român. Serie nouă, voi. I-III, 1956—1967) intitulată “ro m â n eşte” la înmtrebarea “cum vorbiţi? ” a fost înregistrat în trei puncte din M oldova şi adverbul “moldoveneşte pct. 520 Larga, judeţul Iaşi, pct. 514 Coropceni, ju d eţu l Iaşi, pct. 605 Furcenii Vechi, judeţul Galaţi. (V. Arvinte). Ţărănimea grăia m oldoveneşte. (M. Sadoveanu). Spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă sîntem. (I. Creangă). Tipografia exarhicească (din Chişinău) au fo st de mare slujbă şi ţărilor moldoveneşti de peste Prut. (Al. Mateevici). Aveţi bunătate de vorbiţi mai moldoveneşte, cucoane, să ne dumirim şi noi; căci eu, unul, drept vă spun, că nu pricep nimica, păcatele mele. (I. Creangă). Nu uitaţi, de neamul moldovenesc... Şerifi moldoveneşte...(Făclia ţării, 1912). Aproape toată viaţa am consumat numai vinuri moldoveneşti şi am scris numai cu limbă şi pană de moldovan, pentru că toate acestea fa c să f i i original şi, pe undeva, nem uritor ca şi istoria M oldovei. (M. Sadoveanu). Izvoarele-mi vorbesc moldoveneşte, Moldoveneşte fiica îmi zîmbeşte, Moldovenesc e viitorul meu, Ca şi trecutul tatălui din hău. (V. Teleucă). - Ca moldovenii, în felul moldovenilor, în limba moldovenească. MOLDOVENEŞTI adj. Trei voinici ardelerind, Pe trei cai murgi încălecînd, Cu haine tătăreşti, Din gură moldoveneşti. (Ioviţă şi fata cadînului, baladă). - Vorbitori de limbă moldovenească, purtători ai limbii moldoveneşti. MOLDOVENEŞTI (munţi) adj. (“Mioriţa”) cîntec fără pereche... născut la poalele munţilor moldoveneşti. (M. Sadoveanu). Ploi reci şi neguri îmbrăcaseră munţii moldoveneşti. (M. Sadoveanu). - M unţii M oldovei, Carpaţii Răsăriteni.

м MOLDOVENI m. pl. Măre, iată mi s-arata m oldoveni, ştiu ţii mei. (G. Coşbuc). Reprezentanţi ai naţiunii m oldoveneşti, ai poporului moldovenesc. MOLDOVENI (a). Ne moldoveneşte Prutul... Şi mă moldoveneşte... (V. Dănilă, poet din G alaţi). - A uni pe cei de o sim ţire moldovenească, de un cuget moldovenesc, pe cei ce se consideră moldoveni, aparţinînd naţiunii moldoveneşti. MOLDOVENI (a). într-acesta chip, spre alalte învăţături grele trebuitoare numere şi cuvinte dîndu-te a le moldoveni. (D. Cantemir). - A tălmăci în limba moldovenească. MOLDOVENI m. pl. în Bucureşti era în 1768 o biserică de lemn numită Moldoveni. (C. Giurescu). - Biserică pentru enoriaşii moldoveni din capitala Valahiei. MOLDOVENIE f. în moldovenie (din) elinizeşte. (D. Cantemir). - Limba moldove­ nească. MOLDOVENIE f. Pi moldovenie = în limba m oldovenească, m oldoveneşte. - Limba moldovenească. M O LD O V EN IM E f. - Totalitatea moldo­ venilor. M O L D O V E N IM E f. - Num ăr mare de moldoveni. M O LD O V EN ISI (a). (Din) elinie moldoveniseşte. (D. Cantemir). - A tălmăci în limba moldovenească. M OLDOVENISM n. Spune-mi tu, Iorgule, dacă nu eşti prototipul moldovanului?... Sîntem fraţi... Da. Numai că moldovenismul meu a prim it un altoi salutar. (I. Teodoreanu). Ne bucurăm... că moldovenismul a înviat în această jumătate de Moldovă. (N. Iorga). - Sentiment naţional al moldovenilor, spirit moldovenesc. MOLDOVENISM n. De o bucată de vreme, de cînd centrul de gravitate al literaturii s-a mutat la Bucureşti şi de cînd centralizarea şi efectul ei: botoşănizarea laşului - s-a desăvîrşit, moldovenii sînt tot mai des învinuiţi că ar scrie dialectal, cu moldovenisme. Şî nu e vorba de moldovenii care scriu acuma, ci de toţi, şi de cei ce au scris vreodată. (C. Hogaş). De cîtăva vreme se observă un curent cam curios: un fe l de antimoldovenism literar, care se manifestă mai cu samă în privinţa limbii. Se pare că unii ar voi să pună la index graiul de dincoace de Milcov. ... Dar poate că domnii de la Bucureşti, care ne tot sco t ochii cu sarm anele noastre

м

185 ■Л

“moldovenisme ” (care, nu-i vorbă, sînt în pastelurile lui Alecsandri, în Poeziile lui Eminescu şi în Amintirile hu Creangă) cred că sîntem prea refractari, că ar trebui deja să ne dăm bătuţi... (C. Hogaş). Ceea ce de ce sînt învinuiţi moldovenii e întrebuinţarea cuvintelor moldoveneşti acolo unde sînt dublete (curechi varză, ogradă - curte etc.). Şi mai sînt învinuiţi şi atunci cînd, cum e Creangă, întrebuinţează (expresii idiomatice), ori inexistente în Muntenia, ori, adesea, necunoscute de bucureşteni, şi deci presupuse a f i anume în Moldova numai şi deci moldovenisme. (C. Hogaş. 1900). - Cuvînt sau îmbinare de cuvinte ce caracterizează limba m oldovenească, form înd specificul ei, individualizînd-o în ansam blul lim bilor romanice. MOLDOVENISM n. - Cuvînt sau îmbinare de cuvinte împrumutate din limba moldovenească în alte limbi: rusă, ucraineană, găgăuză, valahă ş.a. MOLDOVENISM n. Murafa (Simion) a fost unul dintre acei care mai energic a ridicat steagul de cultură al moldovenismului. (N. lorga). - Spirit cultural moldovenesc. MOLDOVENIZÂ (a) - A da unui cuvînt sau unei expresii străine întrodus în lim ba moldovenească o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. MOLDOVENIZÂ (a) - A deveni purtător al limbii moldoveneşti, a-şi însuşi obiceiurile, datinele, felul de a fi al m oldovenilor; a transforma în moldovan. MOLDOVENIZANT adv. Dulce îndărătnice patriotică moldovenizantă. (C. Hogaş). Moldovenizator, care moldovenizează. M O LD O V E N IZ Â R E f. - A cţiune de a moldoveniza şi rezultatul ei. MOLDOVENIZÂT adj. - Care a căpătat o formă corespunzătoare limbii moldoveneşti. M O LD O V EN IZÂ T adj. Satul Barta (azi Plavni, raionul Izmail, regiunea Odesa) a fost întemeiat de către 94 de familii de moldoveni, cinci fam ilii de bulgari ş. a. Aici mulţi sînt bulgari, găgăuzi şi polonezi moldovenizaţi. (ALM A). în satul Dolinscoe (Anadol, raionul Izmail, regiunea Odesa) mulţi sînt bulgari Moldovenizaţi. (ALM A). în satul Cioara Murzii (^zi Nadrecinoe, raionul Tarutino, regiunea Odesa)-mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). în satul Caracui (raionul Cimişlia, Republica M oldova) m ulţi sînt ruşi A

moldovenizaţi. (ALM A). In satul Gura-Bîcului (raionul Anenii Noi, Republica Moldova) sînt şi ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). în satul M ihailovca (raionul R îbniţa, R epublica Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). în satul Butuceni (raionul Rîbniţa, Republica Moldova) mulţi sînt polonezi şi ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul Petreşti (raionul Ungheni, Republica Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul Culinaia-Veche (raionul Kotovsk, regiunea Odesa, U craina) sînt m ulţi ruşi moldovenizaţi. (ALM A). Intr-o parte a satului Plopi (raionul Rîbniţa, Republica Moldova) locuiesc bulgari moldovenizaţi. (ALM A). în satul Stroeneţ (raionul Rîbniţa, Republica Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). Intr-o mahala a satului Călineşti (raionul Făleşti, Republica M oldova) sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul Trifăuţi (raionul Soroca, Republica Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul Grimăncăuţi (raionul Briceni, Republica Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul Boian (raionul Noua-Suliţă, regiunea Cernăuţi, Ucraina) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). O parte din populaţia satului Colincăuţi (raionul Hotin, regiunea Cernăuţi, Ucraina) sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). - Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naţionalitatea moldovenească, care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor. MOLDOVIE f. E x p r. Pi moldovie = în limba moldovenească. - Limba moldovenească. MOLDOVOANTROPONIME n. p l Moldova Gyorgy, scriitor ungur; Moldovan Dimitrie, inginer în Transilvania; Moldovan Silvestru, publicicst în Transilvania; Moldovan Ştefan profesor şi preot în Transilvania; Moldovan Vasile, om politic în Transilvania; MoldovanuMicu loan, cleric şi profesor în Transilvania; M oldovan Roman, econom ist, membru al Academiei României; Moldoveanu Corneliu, scriitor, născut la Bîrlad (Moldova); Moldovan Mihail, virusolog şi fitopatolog din Republica Moldova; Moldovan Petru, om politic din R epublica M oldova; M oldovan A ngela, cîntăreaţă din Romînia; Moldovan Mihai, compozitor din România; Moldovan Mircea, regizor din România; Moldovan Ovidiu Iuliu, actor din România; Moldoveanu Eugenia, soprană din România; Moldovan Iuliu, medic s\

■Л

186__________________

М ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------^

din Transilvania; Moldoveanu Vasile, tenor francez stabilit la Monte Carlo. - Nume de persoane n o to rii, etnoantroponim e ce demonstrează şi confirmă vechimea şi aria de răspîndire a etnonimului moldovan. MOLDOVOFOB adj. Ai devenit moldofob. Nuuu... (I. Teodoreanu). - Cel care dispreţuieşte Moldova şi tot ce-i moldovenesc; care neagă limba moldovenească, valorile multiseculare moldoveneşti, care desconsideră sentimentul naţional al moldovenilor. MOLDOVONIME n.pl. Moldova, rîu, afluent al Şiretului; Moldoviţa, rîu, afluent al rîului Moldova; Moldovca, rîuleţ ce se varsă în rîuşorul Caplani în sud-estul spaţiului pruto-nistrean; Moldovanul, vîrf în partea centrală a Munţilor Făgăraşului (2543 m), cel mai înalt din Carpaţii Meridionali; Moldoviş, culme în judeţul Goij, desparte bazinul Jiului de al G îborţului; Moldova-Veche, comună rurală în Banat, judeţul Caraş-Severin; Moldova-Nouă, oraş în Banat: Moldoviţa, comună în raionul CîmpulungMoldovenesc, în nordul Moldovei; Moldoveni, comună în judeţul Ialomiţa, în Valahia; localităţi: Moldovanul în judeţul Argeş (Valahia) şi în regiunea G alaţi (M oldova); R uptura M oldovencei, raionul Bîrlad (M oldova); Dobrovăţ-Moldoveni, raionul Vaslui (Moldova); Motdoveneşti, raionul Turda (Transilvania); M îndreştii-M oldoveni, raionul Focşani (Moldova); Moldoveni în raionul Mizil, regiunea Ploieşti (V alahia), în jud eţu l Teleorm an (Valahia), în raionul Urziceni, regiunea Bucureşti (Valahia); Perieţii-Moldoveni în judeţul Ialomiţa (Valahia); Moldoviţa, mănăstire în Moldova; C îm pulung-M oldovenesc, oraş în nordul M oldovei; Fundu-M oldovei, localitate în preajma Cîmpulungului-Moldovenesc; Civitas Moldaviae (Baia), prima capitală a Moldovei; Moldova, piaţă în oraşul Focşani; BadiculM oldovenesc, raionul Cahul (R epublica Moldova); Baurci-Moldoveni, raionul Cahul (Republica M oldova); G rinăuţi-M oldova, raionul O cniţa (R epublica M oldova); M oldovanca, raionul Făleşti (R epublica M oldova); M oldovanovca (K irghizia); Moldovan (Extremul Orient, Federaţia Rusă); Moldovca (azi Crutoiarovca, regiunea Odesa, Ucraina); Pelinei-Moldovan (azi Pelinei, raionul Cahul, Republica Moldova); Moldovanscoe (Ţinutul C rasnodar, Federaţia Rusă); Moldovanovca (Ţinutul Crasnodar, Federaţia

Rusă); M oldovanovca (Extrem ul Orient! Federaţia Rusă); Moldovanca - pe ţărmul Mări Negre, în preajma căreia a fost construită Odesa din 1826 în raza Odesei, astăzi cartier al aceste urbe; Moldova (Nădejde, Eigenfeld), localitati pe rîul Sarata (raionul Belgorod-Dnestrovschii regiunea Odesa, Ucraina); Moldova, localitate în judeţul Hotin pe malul drept al Nistrului’ M oldovenească, stradă în oraşul Erevanj Moldowan, centru comercial în oraşul Belgrad.. | - Nume topice ce evocă, constată şi afirmă m oldoveni, subliniind vechim ea loi m ultiseculară, confirm ată de hidronim e a Moldova, Moldoviţa, Moldovca, de oronime 4 M oldovanul, M oldoviş, de alte toponim^ răspîndite de veacuri, departe de hotarele vestic^ şi estic.e ale Moldovei. MOLÎU adj. - Molatic. MOLOTARCA f. Treiera zîua şî noaptea Doui combăini ş-o molotarcă. (TD). - Batoză. M OLOTI (a) - A treiera ci batoza; a îmblăti. m o l o t I l c a / - Batoză. M OLOTILCĂ f. - Maşină de strivit strugurii; M OLOTILCĂfi. - Maşină de desfacat bobii de pe cocenii de porumb. MOLOŞAG n. Era sară de iarnă cu moloşag şi pîclă. (M. Sadoveanu). - Moină. MOLOŞAG n. Timpul cînd plouă cu omăt. (DD). - Lapoviţă. MOLUSC m. - Mormoloc. M O M IŢA fi. Pentru sine-a cumpărat Mare tînără momiţă, Care-i zic orangutan. (A! Donici). Păcat numai că n-are vro momiţă sau un urs, că s-arface stup de bani. (V. Alecsandri)! - Mainjuţă. MOMIE f. Un şomoiag legat de papură (pe o prăjină) se numeşte momîe. (TD). - Semn di orientale. MOMIE fi Hotărînd moşiile Ş-aşezînd momîilei (V. Alecsandri). - Semn de hotar al unei moşii.; M OM ÎEŢ m. - Sperietoare de păsări. M OM IŢĂRIE fi Ce este progresul de astăzi? ... O momiţărie generală ce se petrece aiure. (V. Alecsandri). - Maimuţărie. MOMÎRLAN m. - Moviliţă. MOMÎRLAN m. - Mîrlan. M O N Ă STIRE fi. Văzu răsărind din stînci pădurene o monăstire veche. (M. Eminescu). Mănăstire. M O N IŢ Ă / - Maimuţă. MONTIC n. Da acolo era un monti'c, vrasăzică, o creastă de deal. (TD). - Vîrf de deal. *

w

м MOOR п. - Mohor. IVlORCOJIN adj. Am boit lîna di coloari tnorcojin. (TD). - Portocaliu-deschis. mORCOV-DE-PATLAGINĂ m. - Rădăcini de nufăr.

MORCUTI (a) —A cicăli, a bate capul cuiva. IVlORCVI f pl. - Morcovi. MORDĂ f Ni-o arat o mordî. (DD). - Jumîtate de desetină de pămînt. MORDVIN m. - Persoană care face parte din populaţia de bază a Mordoviei. MORDVINĂ adj. Limba de stat a Mordoviei, avînd două denumiri oficiale: erzia, mocşa. MORGHIRÂN n. - Floare. (Th. Holban). MORIŞCĂ/ E x p r. A-i face cuiva morişcă în păr = a-l apuca pe cineva de păr. Lui jnpînu Guliţă i-am fic a t o morişcă în chică, ca să le pan minte. (V. Alecsandri). - Păruială. MORIŞCĂ f - Maşină de strivit struguri. M O R IŞC U I (a) - A vîntura grînele cu vînturătoarea. MORMÎNJÂLĂ f în şcolile de la sate e o mormînjală de carte ... care te umple de milă. (A. Vlahuţă). - învăţătură de mîntuială. MORMÎNJI (a) - Â învăţa superficial. MORMÎNTÂ (a). E x p r. A m ormînta ceva cu gura = a mesteca fară poftă. - A muşlui. MORMINTA (a). Mormînta glodu pi drum. (TD). - A călca, a păsi prin noroi dens. MORMÎNTÂ (a) - A călca lut cu paie (pleavă) pentru a face chirpici. MORMÎNTÂT n. Clacă de m orm întat = clacă de călcat lutul cu paie şi de făcut chirpici. Călcare aelutului cu paie. MORMJJVTE n. - Cimitir. MORMINTURI n. pl. - Cimitir. M O R M O L O C m. - Om nepriceput, neîndemînatic. MORMORIŢĂ / - Buburuză. MORMOROC m. - Insuliţă plutitoare fară stuf pe dînsa. M ORM OROSI (a). Oare ce mormoroseşte ursu? (DD). - A mormăi. MORNAÎ (a) - A trăncăni. MORNĂI (a). Răspundea iute şi mornăit, cum cer calicii la pod. (I. Creangă). - A vorbi tînguitor, pe nas. MORNĂIÂLĂ f. - Om cicălitor, greu de suferit. M o r n ă i t adj. - Care vorbeţte înfundat, pe nas. MOROCĂN m. - Guvid. MOROCĂNEÂLĂ f La vale iar se da pe jos,

187

ca să nu se spetească iepele. Chirieşii, vrîndnevrînd, trebuiau să se deie şi ei; căci li era lehamite de morocăneala lui moş Nichifor. (I. Creangă). - Mormăială, mustrare. MOROCANI (a). Mucegaiul de babă... hojma mă morocăneşte şi-mi scoate ochii cu cele tinere. (I. Creangă). - A cicăli, a mustra, a bate capul cuiva. MOROI m. Doi moroi, Doi poşitori, Undi vă duşiţi? (TD). - Strigoi. MOROI m. Am avut un om al casei, —Zise dînsul —un ciocoi, A murit, şi anul azi-i S-a fic u t din el moroi. (M. Eminescu). - Stafie, strigoi. M OROI m. - Om închis la suflet, ursuz. M O R O N C EÂ L Ă / - Săblaznă. M O R O N C EÂ LĂ / - Bătaie de cap, necaz. MORONCI (a) - A cicăli, a ocărî, a necăji. MORONCI (a) - A săblăzni. MORONSI (a). Nu moronsi capu. (TD). - A cicăli, a sta pe capul cuiva. MOROŞÂN m. Moroşanul s-a dus la coliba lui. (M. Sadoveanu). - Maramureşan. MORS n. - Pastă de pătlăgele roşii. MORSOCÂ (a) - A mesteca îndesat, îndelungat. MORSOCA (a). In pămînt m-o trîntit, Carnea ne-o morsocat, Sîngele ne-o băut Şi de moarte m-o lăsat. (Folclor). - A sfîşia. MORSOCÂT adj. - Mestecat îndelungat. MORSOCAT adj. Cheptu i-o stricat, carnea io morsocat. (Folclor). - Sfîşiat. MORTASIPI m. pl. - Dregători care percepeau mortasipia. M ORTASIPIE f Numai din desetină şi din mostapii, din goştină şi din vamă ce lua să chivemisie. (I. Neculce). -Taxă plătită (din 1679) de toate categoriile de ţărani din Moldova, dacă vindeau pe piaţă grîne, vite, lînă, brînză, articole meşteşugăreşti. MORTASINCĂf. - Smalţ cu care se smălţuiesc oalele. MORTOI m. La ojumătate de cale O întunecato un ceas rău Cu spărietul cel mare: Moartea cu mortoiul. (Folclor). - Moarte. M ORŢEŞTE adv. E x p r. A merge morţeşte = a merge îngîndurat, dormind. - încet. MORŢIU m. Cînii cum îl văd La el se răped Şi latră-n pustiu, Şi urlă-a morţiu. (V. Alecsandri). - A urla ca o prevestire a năpastei. MORUNCĂ-SĂLBATICĂ - Vetrice. MORVĂRI m. - Dud. MORVĂ/ - Dudă (fruct). M O SC m. Ş î la tîrgu M oscului pornind. w

w

r

188__________________ (Folclor). - Moscova. MOSC m. Intr-acesta an au murit şi Ioan, fecior împăratului de Mosc, nepot lui Ştefan vodă. (Gr. Ureche). - Moscova. MOSCAL m. Baba îi mînţăneşte cu nerare şî dzîşe: ianca, moscal moldovan, dimult n-am vădzut moscal moldovan. (Folclor). - Oştean, soldat. MOSCÂLCĂ f. Că să însurasă el (N. Milescu Spataru) acolo de luasă moscalcă. (I. Neculce). - Rusoaică. MOSCALI m. pl. Asupra leşilor care supusăsă pre moscali. (Gr. Ureche). MOSCÂUCĂ f. - Nevastă, soţul căreia e în serviciul militar sau mobilizat la război. MOSCÂUCĂf. - Văduvă de război. M O SC Â U C Ă / - Scurteică; paltonaş cu guler de blană. MOSCALAŞ m. Stă maşina la popas Şi-mi încarcă moscălaşi. (Folclor). - Soldăţel. MOSCĂLEŞTE adv. - Milităreşte. ’ MOSCALIEf.A l nostru se duse la moscălie cu fagadă de întoarcere. (A. Russo). - Militărie, cătănie. M OSCHICEÂSCĂ adj. Apa Donului... din inima Ţării Moschiceşti iese şi cade în Marea Neagră. (M. Costin). - Rusească, Rusia. MOSCHICESC adj. On boermari, moschicesc o fost. (Folclor). - Moscovit. MOSCOV adj. - Muig (cal). MOSCVICI n. - Paltonaş cu guler de blană. M O S C V IC IC Ă / - Cămaşă bărbătească colorată. MOSNA adv. - Foarte. MOSOREL n. - Mîner la sertar. M OSORI (a). Poate... foarte uşor să li se mosorască ţîţele. (S. F. Marian). - A se umfla. MOSTOCHINĂ/ - Moşmoană. MOSTOCHINĂ/ - Persoană lipsită de spirit de initiativă; lă-mă-mamă. MOŞ m. Au aflat cap şi începătura moşilor. (Gr. Ureche). - Strămoş. MOŞ m. Atuncea eu îţi sînt moş drept, frate cu tatăl tău... strigă bătrînul. (M. Sadoveanu). Iată ce-mi scrie frate-m eu şi moşul vostru. (I. Creanşă). - Unchi. MOŞĂN m. - Băştinaş, localnic. (I. Neculce). MOŞCĂRÂE / - Muscărie. MOŞCONDI (a) - A lucra prea încet, a se mocoşi. MOŞCOTI (a) - A se mocoşi. M OŞICAfi Buna cale, voinicele! —Minţănim, v

Г

V

Г

f

V

_

л

М moşie ăi mele! - De ce-mi zici, voinice, aşa? dj eu nu-s moşica ta. (Folclor). - Mătuşică. MOŞIE / A murit la bătălie, Apărînd scumpi moşie. (Folclor). - Ocină, baştină, patrie. | MOŞINÂŞ m. Eu îţi dau fata mea ... şi te moşinaş în locul meu. (1. Sbiera). - Proprietaj mic. MOŞINOI (a). Moşinoim popşoi. (DD). trage ţămă la rădăcina porumbului. MOŞINOI n. Moşinoae defurnici. (I. Creangă] - Muşuroi. MOŞMOLI (a) - A lucra încet, cu multă migală MOŞMOLI (a) - A dibui, a bîjbîi. i MOŞNEÂG m. Popuşoilor ce sînt păroşi li sâ spune moşnegi. (E. Voronca). - Cocean di porumb cu mătasea tare. і M O ŞN EG EÂ SCA / Foae verde pădureţ M oşnegeasca, măi băeţ! - Dans populai moldovenesc. і MOŞOÂICĂ / Nimeri într-un blidariu... і moşoaică cu cîteva linguri de fasole. (Folclor) încep să vină fete şi băieţi mici... cu cîte o oali sau moşoaică. (T. Pamfile). - Oală de lut pentfl pregătirea bucatelor. MOŞOI m. - Sperietoare de păsări. і M O ŞTEA N m. M ăria sa A ron-vodă.l Moşteanul Ţării Moldovei, domnul şi stăpînu _ Л meu. (В. P. Haşdeu). Ii rugă să le fie milă de fiu seu Bogdan, pre care îl lasă moştean scaunului (C. Negruzzi). - Moştenitor, urmaş, succesoi MOTÂN m. Nu te uita ca un motan blînd, că t\ cunosc eu cîte parale faci. (M. Sadoveanu). b cotlon torcea motanul. (M. Eminescu). Găsii і băbuţă sbîrcită încungiurată de căţei şi d\ motani. (C. Negruzzi). - Pisoi. MOTÂN m. - Om prefăcut, ipocrit. MOTAN AŞ m. Motănaşul ţupăi delicat pe horn pe prichici şi jos. (M. Sadoveanu). - Pisicuţ. MOTĂNEL m. - Pisicuţ.’ M O T A N IM E / Aş striga: o, motănim e motănime! Vai! ... De-al tău suflet, motănime nepostind postul cel mare. (M. Eminescu). Adunătură de pisoi; neamul pisoilor. MOTĂNOS adj. - Greoi, neîndemînatic (om) MOTCĂ f. - Legăturică de fire de tort. M OTICICĂ / - Brăţară la coasă. M O T IC IC Ă / - Vargă îndoită aplicată la coasi pentru% a aşeza brazdele. M O T IR L 4 / - Pisică. M O T ÎR L Ă U m .-Pisoi. MOTOC m. Sufla în foc ca un motoc, De nu-ş afla loc. (Folclor). Iar motocul, bată-lfocul, Mi /К

Л

v

w

Г

r

м а rupt tot cojocul. (Folclor). - Pisoi. MOTOCEI m. pl. A lui dalbă jupîneasă... La dreapta cu cercei, La stînga cu motocei. (Folclor). - Canafiiri. MOTOCEL n. Stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mîfele, jucîndu-se cu ei. (I. Creangă). - Ghemuleţ, canaf. MOTOHOIrt. - Om greoi, neîndemînatic. MOTOLCUŢĂfi La motolcuţă alţî dzîcpinten. (DD). - Pinten la cizma călăreţului. MOTOR n. Fac fiănină de popşoi la motor. (DD). - Moară cu motor. MOTOŞCĂ fi. - Legătură de diferite lucruri. MOTOŞEL m. - Pisicuţ. MOTOŢICLĂ fi - Motocicletă. m o t o V e l n i c n. A m urdzît binişor p i motovelnic tăt. (TD). - Rîşchitor. MOTOVELNIC n. Măsori cîţi motovelnişi şî încunjiuri rîşchitor iu, şî pui atîtea motovelnişi. (TD). - Căleap. M O TRU N Ă / - Sort de prune mari rotunde. M O T U L Ă /-N ăv o d . MOŢOC n. - Buclă de păr deasupra frunţii. M OŢOC n. O cucoană bătrînă cu zulufi dinainte cu un moţoc deasupra capului. (N. Gane). - Coafură: moţ de păr răsucit şi adunat în creştetul capului sau la ceafa. MOŢOC n. E x p r. A căuta cuiva moţocuri = a căuta nod în papură, motiv de gîlceavă. - Chef de sfadă. MOŢOCHIN m. Brîncîşi moţochin îi tot aşeia. (TD). - Erizipel, brîncă. MOŢOCOS adj. - Nărăvos, hărţăgos. MOŢPAN n. lmpingeţi-l încoace pe moţpanul cela, ca să ne cunoaştem lafeţe. (V. Alecsandri). - Ştrengar, berbant. MOŢPÂNCĂ fi - Ştrengăriţă. MOZÂC adj. - Posac, ursuz. MOZILĂ fi. - Glugă de porumb. MOZOL n. - Bătătură (la picior). MOZOLEÂLĂ fi - Terfelire. MOZOLI (a) - A întoarce ceva de multe ori pe o parte şi pe alta; a terfeli. MOZOLI n. - Bătătură. MOZOLIT adj. - Murdărit (haina). MREAHNĂ fi - Mreană. MREJI (a) - A împleti mreje. MREJI (a). Acei înrăutăţiţi au iscodit deosebite , Plri mincinoase şi au mrejit feluri de intrigi Qsupra lui. (C. Negruzzi). - A umbla cu intrigi. MUC n. Opaiţa arde roşie, sus, pe colţul hornului şi mucul sfiîrîe în seu. (M. Sadoveanu). -Л

189

Pe capătu unei laiţi Lumina cu mucul negru întrun hîrb un roş opaiţ. (M. Eminescu). - Fitilul întreg al opaiţului. MUC n. - Creasta curcanului. MUC n. (Cînepă) încî nu-i gata di scos, încî nu sî duşe тиси dipi dînsa. (TD). - Floarea cînepii. MUC DE GAZNIŢĂ n. - Fitilul lămpii. MUC DE SĂRNIC n. - Gămălia chibritului. MUCAR n. - Sfeşnic sau suport de sfeşnic pentru lumînări. MUCAREMEAfi. Duca vodă... împovăratfiind de groaznică nevoie de bani, ca să plătească muc ar emeaua, adică înnoirea domniei. (M. Sadoveanu). - Mucarer. M U C A R I/ p l - Foarfece pentru retezat mucul luminării sau a fitilului. MUCED adj. - Cafeniu-închis. M U C H ER I n. - Rindea cu care dulgherul îndreaptă scîndură pe muchie. M U C H IE / Muchie ari şî sapa şî lopata. (TD). - Partea rotundă a lamei hîrleţului, sapei. MUCHIE fi - Colţ de casă. MUCHIE fi - Călcîi de pîine. MUCI m. pl. - Substanţă secretată de mucoasa nazală şi eliminată prin nări. M UCITORI m. - Băţ cu o petică la un capăt cu care se unge cu dohot osia căruţei, un stîlp. MUCUŢA f - Mămică. MUERCÂNĂ/ - Muiere zdravănă (şi rea). MUERE fi. Omul spunea că-l cheamă Mafitei, că are muiere şi şase copii ca ulcelele. (M. Sadoveanu). - Soţie. M U E R O Â IC Ă / - Femeie tînără, uşuratică. MUEROI n. - Femeie zdravănă. M UFTE/ pl. - Curele la îmblăciu. MUG n. Mug de jloare. (DD). - Mugur. MUGUR n. - Sfredel cu coarbă. MUGUR m. - Spic de porumb. MUGUR n. - Rumeguş. MUGUR DE SĂRNIC m. - Gămălie de chibrit. r __ MUGURAT adj. La răchita mugurată Şede-o babă supărată. (S. F. Marian). - îmbobocit. M U H U R EL adj. M uhurel adica vini aşa şenuşiu. (TD). - Cenuşiu. MUIÂ (a) - A topi (cînepă). MUJDEI (a). Mujdeieşti carnea. (DD). - A unge cu mujdei. M UJDIERI n. - Pisălog pentru pisat usturoi. MULERI m. - Zugrav. MUNCĂ (în folosul boierului) fi. - Robotă. împărţea săptămînii: patru zile de robot (adică de clacă). (Al. Odobescu). r

w

Л

м

190

M U N C Ă / - Chin, caznă. (I. Neculce). MUNCI ( a ) - A chinui. (I. Neculce). MUMIE f. Parcă-i mumia pămîntului. (TD). — Urîţenie. MUNICICA f. - Parte a vîslei de care se apucă cu mîna. MUNT n. - Greabăn la cal. MUNT n. Sî discalţî, îi chicî cochita şî calu ramîni пита cu muntu. (DD). - Partea de jos a piciorului calului rămasă după ce îi cade copita. MUNTEAN m. Să urîse muntenilor cu domnia lui M ihai-vodă (Viteazul), tot cu oştiri şi războae. (M. Costin). De aici înainte lăsăm pentru Ţara Muntenească să scrie muntenii, şi noi iară ne întoarcem să scriem pentm ţara noastră. (I. Neculce). Munteanul e fra te cu dracul, dintr-un pol el face doi. (I. Creangă). Persoană facînd parte din populaţia de bază a Munteniei, de naţionalitate munteană. M UNTENESC adj. Tomşa, aşezat în Ţara Muntenească, începu să lovească ţinuturile moldoveneşti din margine. (M. Sadoveanu). Din Muntenia, al muntenilor. MUNTENEŞTE adv. Noi, fiind ucenicii d-lui Maiorescu şi ai societăţii literare “Junimea ”, parcă nu ne-am prea teme ca lucrările noastre să fie azvîrlite cu dispreţ din şcoală, dacă com isiunea însărcinată nu va ju d e c a munteneşte... (I. Creangă). - A impune modul de judecată, de scriere, moravurile muntenilor (valahilor). MUNTENIZÂ (a). Interveni Sabina, parodiind accentul lui Nelu, atît de subit muntenizat. (C. Petrescu). - A-şi însuşi sau a impune vocabularul şi ortoepia, maniera de vorbire a muntenilor. MUNTENISM n. Viitorii candidaţi, pentru cei 256 franci, vor căuta să-şi însuşească un vocabular de muntenisme (Căci contrariul m oldovenism ului, cum am arătat, e muntenismul) ... Un autor de cărţi didactice, doritor a mai adăuga ceva la 256, va scrie cartea, va consulta pe un amic din Bucureşti asupra unor cuvinte, unde sînt dublete - asta de frică... Cei ce vor să ne intimedeze cad în greşala vechilor şcoli: latinistă, pumnistă... Voiesc să creeze limbi... (C. Hogaş).- Cuvinte munteneşti, necunoscute moldovenilor. MUNTUI (a). S-o muntuitdi copchil. (TD). - A decedat. MUR m. - Gard (de piatră). MUR m. Despre apus se ridica o mănăstire veche înconjurată cu muri, asemenea unei cetăţi. 9

Г

W

(M. Eminescu). - Zid. MUR m. - Perete. MUR m. - Fundament de piatră la casă. MUR adj. - Şaten. MUR adj. Ah, ochilor muri, Vii şi plini de тЩ La căutături. (C. Conachi). MURĂ (a) - A pune la înăcrit într-o soluţie Л sare şi alte condimente castraveţi, pepeni, v a ra j MURĂ (a) - A topi (cînepă). MURABEL m. - Corcoduş. MURABELCĂ f. - Soi de prune. MURABELE f. pl. - Corcoduşe (prune). M URĂRI m. El şî stăpîn şî murari iara. (TD® - Morar. MURAT adj. Curechi murat. - Acrit. MURÂT adj. Murat de ploaie. (DD). - Ui leoarcă.r _ MURAT adj. Cînipa o punem la murat. (TD - Topit. MURA adj. Numa coloari muri vra fata ast> (TD). - Violet. MURA adj. Păhăruţ de sticlă mură, Dă-l gură să se scură. (Folclor). - Negru-lucios. M U R Ă TU R Ă / - Zeamă acră. MURATURI//?/. - Legume (castraveţi, pepe: varză) acrite în soluţie de apă cu sare. MURDUI (a) - A se zbînţui. MURDUI (a). Fişioru boerulu n-o pute lua Л fa tî din mînili lui şî s-o murduit midtî vremi. (TDJ - A se chinui, a se strădui. _ MURG adj. Cucuie cu pene murgi, Vara \гіщ vara ti duşi. (Folclor). - Cenuşiu-roşcat. MURGĂ/ E x p r. A intra m urga în sat = a s] face noapte. - Înnoptare. M U R G O C I m. Frundzîşoara ş-on chiră Murguleţ, murgociu neu, Şi nechez tu aşa ră (Folclor). - Murguţ. MURI (a). Holerea şeia o murit atîta năro (TD). - A lua viaţa, a nimici. MURIU adj. - De culoarea murelor coapte. M URLAT n. - Ornament de lemn (la streaşina M URM UITOR adj. împlu aerul văratic mireasmă şi răcoare A popoarelor de muş sărbători murmuitoare. (M. Eminescu). - C murmură. MURSA/ Sfinta Duminecă... ia mursa ceea iute se duce de o toarnă în fintîna din grădl ursului. (I. Creangă). - Băutură preparată dij miere amestecată cu apă. M U R S A / In privniţa tăriei cel mai bun es vinul armaş de Cotnar, făcut din poamă gras de culoare galbenă şi gros la mursă. (B. r

w

Г

W

W

r

'

r

r

w

r

W

A

м Haşdeu). - Must, suc. M lJR SĂ / - Ravac. M URUI (a). Unii buiguitori... pentru începătura neamului moldovenesc cu basne au muruit hîrtia. (D. Cantemir). - A mînji, a mîzgăli. MURUI (a). Colacii se vîră în cuptor după ce se muruiesc cu muruială făcută din faină degrîu muiată în apă gălbuie. (Şezătoarea). - A uda, a unge cu ou, cu grăsime pîinea, colacii înainte de a-i da în cuptor. MURUI (a). Mă murui cu dohot de sus pînă jos. (C. Hogaş). - A se murdări. MURUI ţa) - A vărui. MURUIALĂ f. - Văruială. M URUIÂLĂ/ - Terci din faină de grîu cu care se unge mălaiul înainte de a-l da în cuptor. MURUIÂLĂ f. - Noroi subţire. MURUIT adj. - Murdărit. MUSAI adv. - Napristan. Vin în goană cu înaltă poruncă să-l aducă napristan la Craiova. (I. L. Caragiale). MUSAI adv. Era nevoită biata mamă să nefacă musai cîte un şurub, două prin cap. (I. Creangă). Fug de tine, Şi tu m usai după mine. (M. Sadoveanu). - Numaidecît, neapărat. MUSCÂL m. Dar eu aici îs străin şi am un gust: să-mi cînte şi mie lăutarii un cîntec şi să jucăm numai noi, muscalii, cum ne zic oamenii de aici. (M. Sadoveanu). - Soldat român în “Basarabia” (,9 19). M U SCA RIŢĂ / - Ciupercă foarte otrăvitoare de culoare roşie cu pete albe. MUSCATA f. Creşte-o floare pe o tulpină, Nui nici nalbă, nici muscată, Da îi dragoste curată. (Folclor). - Muşcată. MUSCA f. Ii era drag să înveţe şi el meşteşugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înţepau muştele. (M. Sadoveanu). - Albină. MUSCĂ / - Pată neagră la mijlocul dinţilor cailor pînă la 4-5 ani. MUSCĂ ALBĂ f. O dat o muscă albă la vacă. (TD). - Streche. MUSCĂ DE BÎNZARI f. - Albină. MUSCĂ DE M IERE f. - Albină. MUSCĂ Щ ROI fi - Albină. MUSCĂLĂU m. - Muscoi. M U SC U ŢĂ / Aţipesc şi le bîzîie pe la urechi Cele din urmă m uscuţe ale anului (M. Sadoveanu). Şi cu crengi îl apăr pagii de muscuţe Ş* zăduf. (M. Eminescu). - Musculiţă. MUST n. - Măduvă (din os). f

f

_

v

v

^

191

MUST n. A scos mustul curechiului. (TD). Zeamă. MUST DE LEMN n. - Sevă de copac. MUSTÂRI m. - Mustuitori. M U STEÂ ŢĂ fi - Mătase la ştiuletele de porumb. MUSTEÂŢĂ fi. - Aţă care întinde partea conică din interiorul vintirului. MUSTI (a) - A zemui. Ţarina zemuia ca un burete. (A. Mihale). MUSTINELE fi pl. - Corcoduşe. MUSTOS adj. - Zemos. Cucută cu tulpini zemoase. (P. Dumitriu). MUSTUI (a) - A strivi strugurii în călcătoare. MUSTUITURĂfi. - Struguri striviţi, înainte de a fi dati la teasc. MUŞAMA fi. Foae verde baraboi, Muşamaua cîte doi. (Folclor). - Dans popular. MUŞÂT adj. - Şaten. MUŞCĂ (a) - A da ac (albina). MUŞCAT n. Buza ta învineţită de al corupţiei muşcat. (M. Eminescu). - Muşcătură. MUŞCHI m. - Parte a ciotului rămasă netăiată. MUŞEL adj. - Frumuşel. MUŞINOI n. Stradele negre foiau asemenea m uşinoiului de furnici. (M. Eminescu). Muşuroi, MUŞIŢĂL m. - Ciuperci verzi ce cresc pe casele acoperite cu stuf. MUŞLUI (a). Gwhăind şi muşluind pe jos. (I. CreangăJ). - A căuta mirosind (porcul). MUŞTAR adj. - Cafeniu-deschis. MUŞTÂR adj. - Galben-închis. M UŞTÂRNIŢĂ fi. - Vas special în care se păstrează sau se serveşte muştarul. MUŞTIUC n. - Bucăţică de lemn la zăbala calului. MUŞUEŞ^m. - Trandafir. MUTĂLAU m. Feciorii s-or ieftini, Preţul lor aşa va fi: ... cari îs mai mutălăi, Fi-vor cu doi griţari rei. (S. F. Marian). - Posac, ursuz; prostănac, tont. MUTĂTOÂRE/ - Vinăriţă. MUTĂTOÂRE fi - Hamei. M U T Ă T U R Ă / - Porţiune de pînză ce se înfăşoară la o rotaţie a sulului de dinainte. M U T E L C Ă / - Piesă de metal avînd în centru o gaură cu filet care, înşurubată la capătul osiei, împiedică să cadă roata căruţei. MUTRĂ fi. Iată vine şi-mpăratu-i Ce zîmbea cu mutră hîtră. (M. Eminescu). - înfăţişare, fizionomie. *

r

M-N

192

M UTRICĂLIT adj. - învineţit (de lovituri). M UTRICĂLIT adj. - Murdar (pe faţă). MUŢI (a) - A mîlci. M UZICUŞ m. Cîntau, beau şi jucau fă ră muzicuş. (T. Pamfile). - Muzicant.

N

NÂFTĂ f - Gaz (de lampă). N A G ^ICĂ / - Cnut. NAGJŢ n. Ari nagîţ. (DD). - Nărav. NAG^T n. - Moft. N A G IŢ n. - Toponim pe m oşia satulj Poho^rna, raionul Şoldăneşti. NAGIŢ m. Cîte un stol de nagîţi se ridica depărtări mari dintr-un smîrc. (M. Sadoveamj - Pasăre de baltă. . NAGIŢ m. Taci, nagîţule, nu mai striga atm că mai asurzit! (S. F. Marian). Auzi соріїщ Coşcoge nagîţ! (V. Alecsandri). - Nume unui copil neastîmpărat. NAGÎŢOS adj. - Nărăvos. NAHAICĂf. - v. Nagaică. NAHLÂP n. Cînd vin nahlapi... apoi parcă gheare, aşa apucă şi duc cu ei. (M. Sadoveanuf Bistriţa vijelios bătîndu-şi nahlapii destînci. (^ Vlahuţă). - Vîrtej mare într-o apă curgătoare^ NAINTE adv. S-a-nţeles de mai nainte Ci ironică grimasă să te laude-n cuvinte. (] Eminescu). - înainte. NĂIMI (a). Vatajăi o fo st naimiţ, Sî chei oamiyi şinstiţ. (Folclor). - A angaja. NAJI (a). S-o najît, adică s-o înfiat oaia la pui sau vQca. (TD). - A se umfla (ugerul). Ш N A JÎT N Iţ m. - Popilnic. NALANG£tE f. pl. - Clătite. NALANGITE/: pl. - Blinie. NALBAR m. - Fluture mic cu aripi albe. NALBAR m. - v. Nălbar. NALBĂ fi E x p r . Cînd a creşte nalbă-n cas = la sfîntu-aşteaptă. Taci, mîndră, că te-oi Щ Cînd a creşte nalbă-n casă Ş-a bate cu frunzamasă. (Folclor). - Niciodată. ? NALERSA adv. E x p r . A se încălţa nalersa^ a încălţa dreptul pe stîngul. A o lua n alersa-i! o apuca aiurea, a o lua razna. A îmbla nalersai a umbla fară rost. - Cu dinaintele dinapoi; dreptul j>e stîngul; anapoda. NÂLPAfi - Maimuţă. NALT adj. în naltul cerului. (V. Alecsandri).^ înalt. NALTA adj. El intră în curtea ce semăna5 părăsită... cu pardoseala ei de petre patrt printre cari creşteau în voie fire de iarbă nalt (M. Eminescu). - înaltă. NAMESNIC m. - înalt demnitar care exerci puterea de stat şi cea administrativă în numci şefului statului pe un teritoriu anumit. Moldo^ dintre Prut şi Nistru a fost ocîrmuită de namesnic între anii 1816-1873. A

NACAFÂ fi 1-і dragă doamna lui, care-i tînără şi cu multe nacafiale. (M. Sadoveanu). Capriciu, toane. NACAZ n. Da acu sî lucreadzîcu combăinili... Şî n-au niş on nacaz. (TD). - Grijă, bătaie de cap. NACHITCĂfi. - Pemuţă decorativă. NACHITCĂ fi - Prostovol. NACOVÂLNE fi - Nicovală. NACŞIU adj. - Supărăcios, nagîţos. NADĂ fi. - Podmet. NĂDĂ fi. E x p r. A da de nadă = a da de bine, a prinde gust pentru ceva, a se înnădi. - Plăcere. NĂDĂ fi. - Momeală. NADEL n. Ne-o dat pomînt, nadei, cîte opt desetini. (DD). - Lot de pămînt. N A D E L N IC m. - Ţăran care a fost împroprietărit cu un lot de pămînt. NADELURI n. pl. - Toponim pe moşia satului Hîjdieni, raionul Glodeni. NADI (a se) - A se nărăvi. NADI (a se). La neatali m-am nadit. (TD). - A se lega de cineva, a se ţine de cineva. NADIŞÂNCĂ fi. Preoţii îşi aveau şi ei o nadişancă vopsită verde. (M. Sadoveanu). Trăsură mică, brişcă. NAD O LEĂ N a d j. - De provenienţă din Anatolia. N AD OLEANCA/ Cînd îşi aducea ea aminte depuicele cele nadolence... crăpa de ciudă. (I. Creangă). - Nadoleană (găină). NADUŞĂLĂ fi - Oftigă. NADUŞĂLĂ fi. - Tuberculoză. NADUŞĂLĂ f - Astmă. NĂDUŞI (a) - A înnăbuşi. NĂFÎRĂ / - Anafură. NAFRAMĂ fi. - Covoraş de lînă cu ciucuri la margini. NAFRĂMĂ ALEASĂ fi. - Ştergar decorativ; prosop. NAFRÎNDIŢĂ fi Daţi o năfrîndiţă de bumbac Să ne ştergim musteţile de tabac. (Folclor). Năfrămită, batistă. r

r

r

r

•

7

w

r

^

V

N

193 #

NAMESNIC m. Mai jos decît namesnic nici un străbun nu am. (C. Negruzzi.). - Locţiitor al cuiva într-o careva funcţie. NAMESTIE fi. - Dregătorie. NAMETCĂ/ - Paralelde tîmplărie. N A M ITC Ă / - Văl de mireasă. NĂMOL n. - Groapă cu noroi. NAMORNIC adj. Trecut-am pămînturi şi pustii namornici. (C. Stamati). - Întinse. NAN m. - Nănaş de botez. N A N Ă / - Mătuşă. NANĂ/ - Nănaşă (de botez). NANAEZ m. - Persoană de naţionalitate nanaeză; NANAEZ adj. - Care aparţine nanaezilor. NANAEZĂ q/dj. - Limba nanaezilor. NANDRALAU m. Vrai să te buşească cei nandralăiprin^omăt? (I. Creangă). - Vlăjgan. NANDRAŞLIC n. Umblă după nandraşlîcuri. (CADE) - Ştrengărie, poznă. NANI m. - Papă-lapte. NANT adj. Castruli nantî = cratiţă înaltă. O pădure cît lumea de deasă, cît lumea de nantă. (Folclor). Nantî eşti, bălae eşti, Cu bărbatul cum trăieşti? ^Folclor). - înalt. NAPADAICĂ/ - Prostovol. N A PA STE/ - Vinăriţă. N A PÂ STE/ - Troscot. NAPASTE f. - Floarea-cucului. NAPATCAfi. - Lejnic. NAPÂTCĂ f. - Pînză de păianjen. N A PA TC Ă / - v. Năpatcă. NAPERNIC n. - Coş de pernă. NAPILCĂ/ - Rumeguş. N A RA CLIţĂ / - Rucaviţă. Rucaviţele sînt legăturile cu care-l legară de mîini cînd îl duseră la arhiereul Caiafa. (Pravila lui Matei Basarab). NARAMGIU adj. - Roşu-aprins. NARĂRI n. - Curea la căpeţeaua de deasupra nărilor calului. N A R A / - Pat de lemn fară speteze. NAREAD n. - Corvadă. NARESNIC n. - Paralel de tîmplărie. NARE LA CASĂ fi pl. - Lucarne; ferestruici în acoperiş. NARÎMEŞCA fi - Curea ce prinde hamul de jug. NARţPNIC n. - Ham fară „jug” şi ştreanguri. NARÎTNIC n. - Curea legată de gura hamului Şi care cuprinde partea de dinapoi a calului. NART n . - Normă de muncă pe care trebuia s-o ^deplinească într-o zi ţăranii clăcaşi pe moşia r

w

A

boierului. In Moldova nartul a fost introdus prin aşezămîntul lui Grigore II Ghica (1766). NÂRT n. E x p r. A face n a rt la ceva = a începe ceva, a fi primul la o acţiune. - începere. NÂRTĂ/ - Sanie lungă şi îngustă, trasă de reni sau cîini, folosită în regiunile arctice. NARNIŢĂfi - v. Narari. N A R T IŢ Ă / - v. N arari. NAS n. - Partea de dinainte, ascuţită a luntrei. NAS n. - Cerdac. NAS n. - Lucarnă. NASAD n. - Vîrtej la car, căruţă. NASAD A fi - Bucăţi de lemn deasupra osiei carului, căruţei. NASAITĂ fi - Batistă, băsmălută. NASICHI (a) - A adauga pămînt pe un loc lăsat în jos* NASl^LE fi - Năsălie. NASÎLNIŞE fi pl. - Opritori. NASÎLN1ŞI m. pl. - Violatori, siluitori. NASÎPÂLĂ / - Muşuroi de ţărînă la tulpina porumbului. NASTASIE f. - Vestă femeiască sau bărbătească. NASTOIĂNCĂ / - Butoi mare (5000-10000 /.) cu gura mai îngustă decît fundul. NAŞ m. - Nănaş la botez. NAŞ m. - Nun. NAŞAMENT n. Naşament şî hamut îs vorbi vechi la noi. Amu dzîc şî înhămători. (DD). Hamaşament. NÂŞĂ fi - Femeie care botează copilul. N A Ş Ă /- Nună. NATÂSĂ fi - Lopată de vînturat. NATINA / Caşă din crupe de popuşoi cu curechi. (DD). - Mîncare din păsat de porumb cu vajză. NATIRNIŢĂ / - Curea la căpeţea deasupra nărilor calului. __ Л NAŢ n. Dar Leonte Arnăutul, Inghiţi-mi-l-ar pămîntul! Naţ de aur că rupea, In puşcuţă că-l punea Şi-n Codrean mi-l repezea. (Folclor). Nasture. NAUŞNICĂ/ - Ochelari la căpeţea. NAVÂL n. Moşule, îi naval la moară? (TD). Mulţime de oameni, aşteptîndu-şi rîndul; rînd mare. NAVES n. - Loc umbrit pentru vite; umbrar. NAVES n. - Balama la uşă (fereastră). NAVOTCĂ fi. - D inţar de rostuit dinţii ferăstrăului. NAZ n. E x p r. Cu nazuri = cu toane. Fără nazuri = fară capricii. A face nazuri = a se A

»

r

r

W

J

’

N

194 fandosi, a se comporta pretenţios. - Moft, toane, capricji. NAZIR m. Un lup s-au fost cerut nazîr pe oi. (A. Dorjici). - Supraveghetor. NAZLÎU adj. - Gingaş la mîncare (calul). NAZURI n. pl. Nazuri, fasolire. (M. Eminescu). - Toane. NABADAICA f Ei! Apoi să nu te apuce şaptezeci de năbădăici? (V. Alecsandri). Spaimă, frică. w w r w _ NABADAICA f. Tremura sărmanu ca de năbădăici CV. Alecsandri). - Epilepsie. NABADAICA f. Naiba, năbădaica... îi împlea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. (A. Russo). Diavol, drac. NĂBOI n. - Mîlişte. NABOI (a). Mistreţii numaidecît trebuie să pogoare... Năboiesc pe unde apucă, dînd cu colţii; atuncea-s mai cu primejdie. (M. Sadoveanu). - A se năpusti. NABOI (a). Năboise Dunărea mare primăvara şi urmase în vremea verii secetă. (M. Sadoveanu). Murat pînă la piele şi îngheţat hăt bine, căci năboise apa în toate părţile. (I. Creangă). - A se revărsa, a potopi. NĂBOI (a). L-o năboit sîngele. (DD). - A se umple de sînge (din nas, rană). NABOI n. E x p r. în năboi = în răspăr. - Răspăr. NĂBOIRE f. - Puhoire. NĂBUŞI (a). Cînd o scos prăjina, o năbuşît apa şî n-o mai putut săpa. (TD). - A ţîşni. NACAFAf. Şi popia are multe nacafale, îi greu depurtat. (I. Creangă). - Necaz. NACLAE f. - Căpiţă de snopi de cînepă ori in. NĂDEJDE f. - Upovainiţă. NĂDĂJDUI (a) - A upovăi. NĂDUF n. - Astmă. NADUH m. - Copil neastîmpărat. NADUŞALA f. Vara, năduşeli nu sînt ca aice la noi, ci călduri cuvioase. (M. Costin). - Zăduf, căldură sufocantă. NĂDUŞI (a) - A_mocni (focul). w r __ NĂDUŞIT adj. Taci, strigă cu glas năduşit şi trem urînd vecinul meu. (C. N egruzzi). Sugrumat. NAFÎRTÂCHE m. - Michiduţă, drac. (Th. Holban). NĂFRĂMIŢĂ f. Năfrămiţă de nînaş Te-om pune laprăpuraş. (S. F. Marian). - Năfrămuţă. NĂFRANITĂ fi - Pînză de păianjen. NAGARUŞ n. HaiHute... tupiluşprin năgăruş. (V. Alecsandri). - Loc unde creşte năgară. w

w

w

w

w

f

w

r

r

V

w

r

V

V

V

r

w

V

w

r

f

W

r

V

f

,

NAGÎŢĂRIE fi. - Toponim pe moşia sătuli^ Prepeliţa, raionul Sîngerei. NĂGLUGĂ fi. - Boală băbească. NAGRADAfi. - Distinctie, decoraţie. NAGRADI (a). Veste mare, tipărită, Că Anicd і năgrădită Cu năgradă de argint. (Folclor). A decora. NĂGRĂDIT adj. - Decorat. NAHUTIU adj. - De culoarea năutului. NĂJI (a). Vaca care nu e bună de lapte nu s§ nejeşte niciodată, ci numai acelea ce dau mult lapte. (S .f. Marian). - A se îmbolnăvi de năjit? NĂLĂVĂNCIf. pl. - Mălai din faină de porumb cu brînză pus în tăvăli şi copt în cuptor. \ NĂLBÂN m. Aici văz pe un nălban, Avînd portul\ şi organ, Unul doftor la consult. (A. Donici). J Doctor veterinar. \ NALBARm. Dacă n-oifi eu vraci bun şi nălbarA apoi rămîn oştile măriei tale-fără cai. (M. Sadoveanu). Acesta e Gîrneaţă, nălbar vestitрщ vremea ceea pînă pe departe prin împrejurimi (C. Hogaş). - Doctor veterinar. j NALOG n. S-a pornit de strîns nălogul Staroste) la noi în sat. (Folclor). - Impozit. NĂLŢÂ (a). Palmii risipiţi în crînguri, auriţi de-a lunii rază Nalţă zveltele lor trunchiuri. (M ., Eminescu). - A înălţa. NĂLUC m. - Marotă. NĂLUCĂ / . E x p r . Cal cu năluc = cal cu' spaimă, sperios. - Spaimă. NĂLUCIRE fi. Urmă a se zvîrcoli vorbind ca- \ ntr-o nălucire în care şi-l închipuiau de faţă pe\ duşmanul său. (M. Sadoveanu). - Halucinaţie. NĂLUCIRE fi Noi în viaţa noastră n-am trăit din năluciri. (M. Sadoveanu). De cîte ori închipuirea nu întruchipează nălucirile deşarte ale Sufletului! (C. Hogaş). - închipuire, iluzie. ! NĂLUCITURĂ fi Pofte şi dorinţă... trecură Chiar ca o nălucitură. (C. Conachi). - Nălucire. NĂLUCITURI fi pl. - Năluciri, visuri. NĂLUŞIT adj. Ofost bătut şî el îi năluşit, adicî tari sparios. (TD). - Speriat. NAM ALA fi Cît ai vrea dumeata nămală pe cuzniţa asta ? (TD). - Plată pentru chirie, arenda ^ NAMETE m. Ia, aşa nămete de om era SfiaraPiatră acela. (Folclor). - Nămilă. N Ă M IÂ ZĂ / - Al doilea prînz. NĂMOL n. A eşit anul ista un nămol de niere în colhoz. (DD). - Cantitate mare. • N Ă M O LEÂ LĂ / - Mîl. I NĂNÂI m. - Nănaş de botez. 1 NANAŞ m. Fie oricine ţi-a fii nănaş, dar ştiu c-l w

r

w

w

w

r

r

9

9

i

/4

f

w

r

w

w

r

___

V

r

W

^

____r

V*

W

w

r

^

N

195 w

a nimerit-o bine de ţi-a pas numele Chirică. (I. Creangă). - Naş. NĂNAŞ m. - Naş, nun. I4ANAŞAf Şi iar lua mama nănaşa din coardă, şi iar ne jnăpăia. (I. Creangă). - Nuia, vargă. NĂNĂŞEL m. - Nănaş. NĂNĂŞICĂ f - Nănaşă. NĂNTĂN m. - Om înalt. NANUŢ m. - Nănaş de botez. NANUTĂ f - Nănaşă (de botez). NĂPADA f Curăţindu-să locurile acestea de tătari şi de toate năpăzile altor varvari. (D. Cantemir). - Năvălire. NĂPASTA / - In Moldova medievală, dare excepţională impusă tuturor ţăranilor. (I. Neculce). NĂPĂSTĂ / Bine ar fi, fraţilor, să nu vă îndesaţi a pîrî domni..., năpăşti să nu puneţi, că osînda nu se iartă. (I. Neculce). - învinuire nedreaptă. NĂPĂSTUI (a). Gligorie vodă tăgădue, dzicînd că-l năpăstuieşte înainte Divanului. (1. Neculce). - A învinui pe nedrept. NĂPÂTCĂ / Na era decît peşte şi fe l de fe l de lighioi de apă prinse... cănd cu năpatca, cînd cu cîrligele. (Folclor). - Halău. NĂPĂDI (a) - A tovărî. NAPADI (a) Şîmerjepeste şe năpăde. (Folclor). - A nimeri. NĂPĂDIT adj. - Răutăcios, veninos. NĂPÎRCĂ/ . - Melc. NĂPOSTA (a) Ni rugăm, fa c iţ bine să ne năpustiţ. Ş-apoi ii năpostă-n ocol. (TD). —A da voie, a permite. NĂPRĂSNĂ / E x p r. De năprasnă = pe neaşteptate. Au îndrăznit să intre de năprasnă la divan şi să cadă dinaintea împăratului. (M. Sadoveanu). Voind a se abate către ţărmurile mării, de năprasnă au rămas înlemnit. (V. Drăghici). - Fără veste. NAPRASNA/ Mitru muri într-o năprasnă. (E. Camilar). - Nenorocire, întîmplare groaznică. NĂPRÂV m. Au slobozit năpravii săi. (Gr. Ureche). - Jefuitor. NĂPUSTI (a). Năpustind trebile ţării. (Gr. Ureche). - A lăsa uitării. жт w w * w NARAI (a). Intre grădini vede un băet nărăeşte un mîţişor. (TD). - A chinui. NARTILA m. —Om cu nasul lat, cu nări mari. NĂRTOS adj. - Năsos. NĂRUI (a) - A trage ţărînă la tulpina porumbului. w

f

w

f

w

W

*

V

w

_ _ _ _ _

w

r

f

V

A

w

r

NASADA / Năsada nu va f i pretutindeni frămîntată cu picioarele. (T. Pamfile). - Snopi desfăcuţi şi împrăştiaţi pe arie pentru a-i treiera cu vitele. NASADA / Locul unde trebuie să-şi adune pînea, snopii sau strînsura. (T. Pamfile). - Arie. NĂSĂDEÂLĂ/ - Năsădire. NASADI (a). L-o năsădit tare pi Ion. (DD). - A bate. NASADI (a) - A căpăta un semn (vînăt, întunecat) în urma unei lovituri, presiuni. NĂSĂDIT n. Năsăditul (snopilor) se face disde-dimineaţă. (T. Pamfile). - însirarea snopilor pe arie. W r __ NASADIT adj. Măr năsădit; picior năsădit. (DD). - învineţit, pătat în urma unei lovituri, presiuni. NASADIT adj. - Bătut, cu vînătăi pe corp. NĂSĂDITURĂ/ - Pată (pe faţă). N Ă S ^D IT U R Ă / - Bătătură, mozol. NĂS4LNIC adj. - Sperios (cal). N ĂS^TR m. - Nisetru. NĂSJNIC adj. - Brutal, violent. NĂSILNIC m. - Violator, siluitor. NĂSÎLNICIE/ - îndărătnicie, brutalitate. N Ă S ÎC H IT U R Ă / - Muşuroi de ţărînă la rădăcyia porumbului. NĂS^LCĂ/ - Targă de cărat pămînt. NĂSjjjLCĂ/ - Năsălie. NĂSjjLCĂ/ - Targă pentru răniţi. NĂSÎP n. - Mîl, mîlişte. NASÎPI (a) - A pomosti; a nivela cu pămînt bătătorit partea de jos a unei încăperi. NĂSÎPIRE/ - Pomosteală. NASIPOS adj. îmiplaczămoşii năsîpoşi. (DD). - Zemos. NASLI (a). Şi-i muncea în tot chipul năslind să le dea ce le venea lor în cuget. (N. Costin). Anăzui. NĂSTÂV n. - îndemn, îmboldire. NASTAVI (a). Vrînd să încalece pe cal, după obiceiu, dobitocul de la Dumnezău poate f i năstăvitfiind, nicicum n-au primit să încalece. (D. Cantemir). - A îndruma, a îndemna. NĂSTĂVITOR m. - îndrumător. NĂSTRĂPĂ / —Ceaşcă. NĂSTRĂPĂ f. - Cană de sticlă cu toartă ( 1 - 2 l). N Ă S T R Ă P Ă /- Ulcior. NĂSTRIŢÂTĂ adj. Cu chichii Di hîrtii, Da în fa n d u chichiuţii Este-o chiatrî năstriţatî. (Folclor). - Nestemată. w

r

V

V

V

w

V

V

w

F

V

W

W

/

w

r

A

/

f

JS

^

^

^

N

196 NĂSUTĂ adj. - Cu o pată albă pe bot (oaie). NAŞEL m. - Adresare respectuoasă către naşul de cununie, de botez. NAŞI (a) - A fi naş la botez sau cununie. NĂŞIE f - Calitatea de a fi nun, nănaş de botez. NĂUC m. - Om surd. NĂUTIU adj. - v. Năhutiu. NĂVÂL adv. - Nestăpînit. NĂVALNIC adj. - Năpraznic. Măreaţa şi năpraznica Dunăre. (A. Vlahuţă). NAVAROS adj. Da pi ţigan cî o legat-o di coada la un cal năvăros. (DD). - Nărăvaş. NĂVOD n. Au fă cu t năvod de oameni. (I. Neculce). - A trimite grupuri de oameni să urmărească fugari. NĂVODI (a). Năvodeşte ceasu. (DD). - A întoarce acul (deşteptătorului). NÂVOLOACA f. Om sămăna şi năvoloace A da domnul şi s-a face. (T. Pamfile). - Porumbişte în care se seamănă grîu de toamnă, fară să se mai are. NĂVRAP m. Şi aşa au slobozit năvrapii săi, de au prădat toată ţara. (Gr. Ureche). - Soldat călăreţ dintr-o ţară străină trimis să jefuiască. NĂVRĂPI (a) - A se năpusti. NAZATIC adj. Năzatică n-o ştiam (pe iapă) şi, prin urmare, nu-mi puteam da cu socoteala ce se întînţplase cu dînsa. (C. Hogaş). - Sperios. NĂZBITIE f. Ai cetit hîrtia cucoane Găluşcă ? Ce năzbutii mai cuprinde ? (V. Alecsandri). Dănilă cel lung şi rece descreţea cîteodată frunţile cu năzbîtiile lui. (M. Sadoveanu). Stai mă: nu te-apuca de năzbîtii. (I. Creangă). Bazaconie. NĂZDRĂVÂNCĂ adj. Da copchila şeea era cam năzdrăvancă. (Folclor). - Năzdrăvană. NAZUI (a). Iară Roman vodă... au năzuit la dînsul. (Gr. Ureche). - A apela. NĂZUROS adj. - Sperios (calul). NEA interj^ - Astfel se cheamă un cîine. NEACÂTÂRII adv. - Dezordine, răvăşire. NEÂCLA f - Gîtar la gura de ham. NEÂM n. Neamul moldovenilor. (M. Costin). Nat; totalitatea oam enilor de o anum ită naţionalitate: tot natul valahilor (muntenilor). NEAŞTEPTÂT adj. - Năpraznic. NEBUN adj. - Rău, care nu e bun. (I. Neculce). NECHITIT adj. Era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi. (I. Creangă). - Nesocotit. N E C L Ă T IT adj. Ce leşii, p ricip în d meşterşugul, sta între băşti neclătiţi. (M. Costin). - Neclintit. V

V

Г

w

w

___r

r

W

w

w

9

r

____

r

W

NECRUŢI m. pl. Lung îi drumul şi-i bătut. Aty і bătut de car cu boi, Da-i bătut de necruţi noi (Folclor). - Recruţi. J N E D E E / Mai mare sudalmă sa chiamă cîni va sudui neştine... unde vor fi oameni strînş» cum-i în mijlocul tîrgului sau la vreo nede& (Pravila lui Vasile Lupu). - Iarmaroc, bîlci. i NEDZURA f. Ş-am ales păr întăi. Ş-pi urni nedzurî. (TD). - Lînă bună. | r w ІЯ NEDZURICA / Cănurica, nedzurica-i ton aşeea. (TD). - Lînă bună. J N E G E L m. -N eg .

NEGHIOB m. - Găgăută. ■ r w J NEGOAŢA f p l Poftim, cuconiţă mireasă, D i prineşti aceşti negoaţî. (Folclor). - Daruri. j N EG O Â ŢĂ / pl. Dughenili dişchide, Negoaţîli4 ntinde. (Folclor). - Mărfuri. I N E G R E A L Ă / - Cerneală. j N E G R E Â L Ă / Cu negrealî trag brîi. (TD). -j Vopsea neagră. j NEGRICIOS adj. - Rom. NEGRIU adj. - Şaten. NEGRU adj. - Smolit (la faţă). NEGRU- STRICAT adj. - Suriu. 5 NEGRU-SURMALIU adj. - Negru-deschis. NEGRU-ZOIT adj. - Suriu. N E G U R A / A doilea îi negura, da pi urmi tăti canurî, cănuricî îi mai dopuroasî (TD). - Lînă de calitatea a doua. NEGURiTĂ/ - Negură. __/ ' Л NEGUŢA (a). In tîrg la Teleneşti a alergat Ş-a prins a neguţa. (Folclor). Au început să se strîngă boeri şi tot jelu i de oameni înstăriţi şi să-i negoaţă hulubul de aur. (Folclor). La tîrg la Movilău a plecat, Alt nimic n-a neguţat, A luat nouă ocă de fer. (Folclor). - A negustori. NEGUŢĂTOR m. - Cupeţ. Eu n-am prăvălie, domnule; eu nu sînt cupeţ. (I. L. Caragiale). Pe cine dintre isnafi ori cupeţi or prinde, să-i tunză ridiche. (I. L. Caragiale). NEGUŢĂTORI m. - Negustor de vite. NEÎMBLÂTĂflc#. Că sînt tînără fetiţă, Tînără ca o mlădiţă, Şi guriţa neîmbiată, Dintr-o dată te îmbată. (Folclor). - Nesărutată. ; NE LATA adj. Merge mîţa cea tărcată Şt prăvale oala în vatră, Rămîne toanta nelata^ 9

w

9

Г

_ _ _ _

9

W

A

V

w.«

N (Folclor). - Nespălată. I4 ELEAPCA fi. Să caute o vacă neleapcă afăta. (1. Sbiera). - Vacă ce nu are încă doi ani. NEMEŞ m. - Proprietar de pămînt fară titlu nobiliar în Moldova veacurilor XV - XVII. I4EMEŞESC adj. Cavaleria moldovenească se compunea din toţi proprietarii teritoriali, numindu-se oaste nemeşească. (В. P. Haşdeu). - Propriu nemeşilor, de nemeşi. NEMEŞIE fi - Stare de nemeş. N E M E Ş IE / - Totalitatea nemeşilor. NEMOŞI adj. pl. - Cu multe neamuri. N EM O T E N IE / - Neamuri, cimotie. NEMURELI m. pl. Cîntă cucu în nueli Pentru a meii nemureli. (Folclor). - Rude. NEMUROŞI adj. Unii care erau mai mult nemuroşi cu cel răposat, încep a cădea în genunchi. (T D). - Cu multe rude. NENDUMIRIT adj. Ş-an crescut nendunirif, niniluiţ. Copchiifără mamî. (T D). -Nemîngîiat. NENE AC A f. Prima datorie pe care am învăţat0 eu a fost să respect pe babaca şi pe neneaca. (M. Sadoveanu). Bine-ţişede mitropolit... unde1neneacă-ta să te vadă. (I. Creangă). Mai bineţi caută de nevoi şi-ţi e tălpăşiţa pînă nu vine neneaca să te deie de urechi afară. (V. Alecsandri). E x p r . Trai ncneacă cu banii babacului = trai bun, viaţă fară griji pe banii altuia. - Mamă. N EN ECU ŢA / Ah, nenecuţă, cît eşti de bună! (V. Alecsandri). - Mămicuţă. NENIO! m. voc. - Tată! NENITEŢ m. Răsai, lună, decusară Şi îţi aruncă Neniteţul tău în luncă. (Folclor). Nimitet, văl. NEOR m. - Cîrlan de la doi ani în sus. N E R E T C Ă / - Om surd; năuc. NERETC A fi - Covor de casă cu miţe. NERTIC m. - Druc lateral la scară. NERTIC m. - Carîmb la loitră. NERTIC m. - Druc de-a curmezişul carului încărcat cu snopi, paie, fîn. NERTIC m. - Stinghie la boroană. NERTIC m. - Unitate de măsură pentru cereale. NERTIC m. - Vamă (la moară). NERTIC m. - Solniţă (de lemn, pe perete). N ERŢIŞO Â RĂ / - Mertic de măsurat vama la nioară. NERVICICĂ f. - Nevăstuică. ^ESĂMĂLUIT adj. Şi multă oaste c-a adunat, Sute nesămăluite şi mii nenumărate. (Folclor). " Fără număr. r

r

r

V

197 NESTRĂBĂTUT adj. Pentru ca să nu zică vecinii lor di prinprejur că au fost adormiţi sau neînvăţaţi şi nestrăbătuţi cu istoria. (Gr. Ureche). - Neiniţiaţi, necunoscători ai istoriei. NEŞTICAVĂI pron. Nice oaste n-au gătit împotriva turcului, nice Cameniţa au întărit-o cu neşticavai oşti. (I. Neculce). - Oarecare. r NETEJERI m. - Rindea de primă operaţie. NETEZ n. E x p r. A nu se da netezului = a nu se da bătut. - Năpastă. NETICNEALA fi Văzînd neticneală cu dînşii (cazacii), le ridicase şi hătmăniile. (M. Costin). - Tulburare, nelinişte. NETÎHN adj. Alei! Doamne Mihnule, Mihnule netihnule! (V. Alecsandri). - Neastîmpărat. NETOCM AI adv. Nici cu gîndid nu gîndie, netocma să vadză galion moschicesc să vie la Tarigrad. (I. Neculce). - Cu atît mai mult. , _ w NEŢICA num. Plopuşor, frunză rotundă, Ian să-mi faci neţîcă umbră. (Folclor). - Puţină. NEVĂSTUCĂ/i - Femeie tînără, măritată. NEVĂSTUICĂ fi Nevăstuică lui Petrea rînduia pe o măsuţă cu trei picioare crapul la proţap. (M. Sadoveanu). Nevăstuică trece iute, torcînd lîna din fuioare. (V. Alecsandri). - Nevestică. NEVOE f - Vinăriţă. NEVOI (a). Dacă va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi le va putea şti şi oblici. (M. Costin). - A vrea, a dori. NEZLOBIV adj. Aţîtătoriu acestui lucru au fost Mihul hatmanul şi Trotuşanul logofătul, de s-au vorovit într-o sară, ca nişte lupi gata spre vînat, ca să înece oaia cea nezlobivă, adecă pre Ştefan vodă (Lăcustă). (Gr. Ureche). - Blînd. NICARULEA adv. - Nicăieri. NICA adv. - Neam. Azi noapte n-am dormit neam. (M. Preda). NICA adv. - Canei. NICA m. Aşa l-au hărţuit Nime şi Nică pe Sfarmă-Piatră pînă 1-а îngropat pînă la gît în mormînt. (Folclor). - Erou de poveste. NICĂRH adv. - Nicăeri. NICARUI pron. Trăeşti-n cotu nicărui. (TD). Nimănui. NICĂRUIA adv. - Nicăieri. r A NICICACUM adv. Intr-acel loc niciodată iarna urmează... — N iciodată! N icicacum ! (V. Drăghici). - Nicidecum. NICICACUM adv. - Neam. Mai greu e că, în oraşul ăsta babilonic surugii ei de la Bălceşti nu se pot descurca neam. (C. Petrescu). NICICUM adv. Să nu cunoască în tot ostrovul ——

____

r

•/

r

w

r

V

/

w

w

/

w

5

^

N

198 nicicum semn de lăcuinţă de от. (V. Drăghici). - Defel, deloc. NICIODINIOÂRĂ adv. Aşa mulţime nu se văzuse niciodinioară în acea parte de lume. (M. Sadoveanu). De veţi p ă zi aceste, fiilo r , niciodinioară vă veţi căi. (V. Drăghici). Niciodată. NICSIS n. Cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis. (V. Alecsandri). - Supărare. NICUM adv. Da voi, cu nic, cu mari, vî-ţ nira, Da lui nicum nu i-ţ strica. (Folclor). - Deloc. NICUŢA num. Nicuţă din masă luară. (TD). Puţin. NICUŢA pron. Intrî-n casî dacî n-ai nicuţî\ îi cam ninunat. (TD). - Nimic. NIDRESE adj. S-al ducî di mîna stîngî, Pi cărarea strîmbî, Pi la mesî nidresî. (Folclor). Neservite. NIELA f - Incrustaţie de email sau de aliaj negru pe un obiect de metal preţios. NIELURĂ f - Obiect de metal preţios cu o incrustaţie de email sau de aliaj negru. NIGROL n. - Ulei filtrat; varietate de lubrifiant. NIHNIT adv. Ce ai, tată, de eşti aşa nihnit? (DD). - Mîhnit. NIHUI (a) - A necheza. NIMALUI (a) - A se înrudi. NIMĂRUI pron. - Nimănui. NIMĂRUI A pron. - v. Nimărui. NIMĂRUILEA pron. - Nimănui. NIME pron. Nu-i nime? Ascultă: cunoşti pe domnul Leonaş? (V. Alecsandri). Nime den afară de casa lui să nu iasă. (M. Costin). Nimeni. NIME m. - Erou de poveste; v. Nică. NIMEREA pron. Sînt străin ca turturea Şi nu am pe nimerea. (TD). Cît am îmbiat cu colinda nu s-o bătut nimerea. (TD). - Nimeni. NIMINTEŢ n. - Văl al miresei. NIMIŞTERGURĂ/ - v. Miniştergură. NIMITET n. - Tifon. N IM IT E T n. - Pînză rară folosită ca strecurătoare pentru brînză. NIMITET n. - Văl de mireasă. NIMITEZ n. Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez. (M. Eminescu). - Văl de lînă sau mătase cu care femeile Jşi acoperă capul. NINGAU n. Oamenii... pe ningăul acela încărcau săniile cu lemne. (M. Sadoveanu). Dă Dumnezeu un ningău şi un viscol ca acela... şi r

Г

r

V

F

W

V

v

A

^

A

/

A

A

se face aşa de frig de mai că crepa şi lemnele di ger. (S. f . Marian). - Ninsoare mare. ' NINGĂU n. - Denumirea populară a luni decembrie. NINGEL m. - Neg. NINSOARE PLOIOASĂ f. - Lapoviţă. NINUNÂT adj. Ninunat şî strîcat di vărsat (DD). - Unt. NIOAGA f. - Vaigă cu care se mînă caii. NIOÂRCE f. pl. - Broaşte. NIOÂTCĂ f - Bubă. : NIOHĂI {a) - A necheza. ■ NIOHĂIÂLĂ f - Hîrjoană. ! NIORCĂIT adj. - Ursuz. 1 N IO R N IŢ Ă / - Guzgan de mosc. ^ NISCAIVA adv. Orf i niscaiva musafiri... poati chiar vecinii moşiei matale. (V. Alecsandri); Toderică... găsise niscaiva jucători mai proşt decît acei care veniseră să-l vadă. (C. Negruzzi)! Mielu-i gras, Ploscuţa-i grea, De sînteţi niscaiva fraţi, Iată masa şi mîncaţi. (V. Alecsandri). - Nişteî NISCAIVÂLE adj. Prea mă sparie de la q vreme unii, Scornind niscaivale zurlii şi savantej (Andrei Lupan). - De tot felul. ] NISIPITURĂ f. - Prăvălitură, alunecare a unui mal. ; NISIPOS adj. - Zemos. î NISOVESTIOS adj. - Grob. I NISOVISTIOS adj. - Neruşinat. NIŞĂLÂ (a se) - A se căina. ! NIŞCOCORIŢĂfi - Urechelniţă. ] NIŞCORIŢĂ/ - Coropişniţă. 1 NITAM-NISAM adv. Rudele cucoanei Voichiţă s-au cam speriat la început auzind despre fielm grabnic cum, aşa nitam-nisam, domnul Daniil Macovei afăcut cunoştinţăfetei. (M. Sadoveanu)^ Porunceşte linei slugi să deie lui Ivan ceva d6 mîncare şi apoi să-l culce în nişte case nelocuitei unde culca pe toţi musafirii cari veneau, aşâ nitam-nisam. (I. Creangă). Mai dăunăzi mă* ntîlneşte unul ce-i zic Clevetici şi mă-ntreabâ nitam-nisam de sînt, ca dînsul, demagog. (V3| Alecsandri). - Pe neaşteptate, deodată, inopinat! N ITO LO p adj. - Greoi, neîndemînatic. 1 NITROSI (a) - A nimici. 1 NITORÂN m. - Tistar. fi * r 5 J NIVIDI ( a ) - A trece firele de urzeală prin iţe şi spată. NIVIDIRE fi - Trecerea firelor urzelii prin iţ^ şi spată. ] NIVIDITURĂ/ - v. Nividire. NINĂŞEL m. Ia vină-ncoace la nînăşelul să ti f

V

N pupe el!' (L Creangă). - Naş. IVINĂŞICĂ f Doamne! Nînăşică dragă! Nu cumva vorbeşti în şagă? De micuţ m-ai botezat, dejnare m-ai cununat. (S. F. Marian). -Nănaşă. J4ÎRLĂ n. - Nas mare. I4ÎRLOS adj. - Năsos. NOÂ fi. - Soi de struguri albi. NOÂJĂfi -H aită de fiare. (I. Neculce). NOAŞE fi. pt. - Năsălie. NOÂTE m. - Mînz de trei ani. NOATEN m. Iapa-i bună şi-i de soi; are acasă un noaten cît dînsa. (Şezătoarea). - Mînz de vreo trei ani. NOATEN m. Sumani şi lăi şi de noaten, care se vînd şi pănură şi cusute. (I. Creangă). - Lînă neagră de miel, mioară, tunsă al doilea an. N O Â TEN Ă / - Mioară pînă la doi ani. NOATEN A fi - Lînă de culoare neagră. NOD n. - Capăt de creangă rămas pe tulpină. NODURARI n. - Vergea la sulul de dinainte al războiului de tesut. NOHUT n. Frundzîşoarî di-un nohut, O f di ci, maicî, m-ai făcut? (Folclor). - Năut. NOHOT n. - v. Nohut. NOIAN n. Peste vîrful munţilor, Prin ceaţa măgurilor, Spre noianul mărilor. (1. Creangă) Şi din noian de ape puteri au dat scînteii. (M. Eminescu). - Nemărginire. NOIAN n. Aşteptam pe fiece minut să mă prăbuşesc în noianul gol şi fără fund de subt picioarele mele. (C. Hogaş). Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! (M. Eminescu). Iţi pare rău dumitale C-ai o nădejde peste un noian dejale. (В. P. Haşdeu). Din noianul veşniciei eşti tu sol de mîngîere? (V. Alecsandri). - Hău. NOJIŢA f. A petrecut cîte o pereche de aţă neagră de păr de cal prin cele nojiţe. (I. Creangă). - Fiecare din găurelele opincii. NOJIŢE fi pl. - Curele la îmblăciu. NOJOUCA fi - Bomfaier. NOJOUCĂ fi - Ferăstrău mic de o mînă. NOPŢI (a). S-o săturat, deamu ii şăd (la nuntă) dijeaba, noptesc. (TD). - A nedormi noaptea întreagă. NORANJIU adj. Jinişorul noranjiu, Cules toamna mai tîrziu. (Folclor). - Roşu-închis. N O R C Ă /-N u rc ă . n o r o c n. - Scai, lipici. NOROD n. Domn am stat Moldovei mele şi norodului părinte. (A. Vlahuţă). Obştea ne-o trimis pe noi să-ţi spunem că norodul nu te vrea. (C. Negruzzi). - Popor. r

r

r

9

199 NORONCI adj. - Portocaliu. NOSÂC m. - Ghiborţ. N O Ş Ă / - Targă de cărat pămînt. NOŞCĂ fi. - Roabă (vechicul). NOUREÂLĂ fi. Fata îmi spune, să te uiţi în urmă şi cînd îi vedea o noureală mare, să-mi spui mie. (Folclor). - lnnourare. NOURIU adj. - Albastru-deschis. NOVA fi - Soi de struguri albi. NOVĂCEÂSĂfi - Voinică, novacă. NUCAR m. - Copac de nuci; nuc. NUCAR m. - Loc unde cresc nuci; nucet. NUCAR m. - Pasăre sedentară care se hrăneşte cu alune. NUCAR m. - Gîndac mic larvele căruia se hrănesc cu alune. NUCĂ adj. - Cafeniu-închis. NUCĂRAE fi - Pomi de nuci mulţi. NUCĂRĂEfi. - Cantitate mare de nuci. NUCĂRIE fi - Nucet. NUCĂRIŞ n. - Loc unde cresc nuci; nucet. NUC ARJU adj. Truchinile an boit cafeniu, uscat an boit, nucăriu. (TD). - Cafeniu-închis. NUCjyj adj. - De culoarea lemnului de nuc. NUCÎU adj. - Cafeniu-închis. NUCULlU adj. - Cafeniu-închis. NUCUŞOR m. - Nuc mic. NUCUŞOÂRĂfi - Nucă mică. NUHOĂICA fi - Vargă mare. N U H O Ă IC Ă / - Bici cu coadă scurtă. NUELUŞĂ fi. - Joapă. NUJNIC n. - Latrină. NUMA adv. Iara on om ş-ofimei şîfăcusî пита o copchilî. (TD). - Numai. NUMARA (a). Brojban sî numarî, dacî-i mititel, cît un pumn. (TD). Moşîia asta sî numarî Podeţ. (TD). Şî răchită şeea sî numarî la Budei. (TD). întreg sî numarî capiţalî. (TD). Aşeea sî numîrî stişcî. (TD). Apî mai încoaşi sî numîrî Ogoarili. (TD). - A numi, a denumi. NUMĂRĂ (a). Sî numîrî cî ie apî la chişioari di graunţî. (TD). Asta sî numîrî cî măsălili nu-s acătări. (TD). - A însemna, a semnifica. NUMĂRĂTURĂ fi. - Jurubiţă din trei fire de tort. NUNI (a) - A fl nun mare; a cununa. NUNTÂŞ m. Fata după voi oi da. Tu să trimiţi un nuntaş la apă şî eu oi trimite o babă c-o cofa. Şi de a veni nuntaşul mai înainte, îţi dau fata. (TD) - Peţitor. NUNTÂŞ m. - Vornicel călare. NUTHOBÎL n. - Rindea cu daltă îngustă. r

w

V

r

r

О

20 0

(mitropolitul) şi (în) văleatul 6947 (1439), cînd s-au obîrşit săborul. (Gr. Ureche). —A-şi încheia lucrările, a se termina. OBÎRŞI (a). Şi aşea obîrşîndu-să pace hanul OACACA interj. Broasca strigă: Oacaca! întăiu au purces cătră Crîm. (M. Costin). - A se Oacaca! Fugi, moşule, că te-a minca. (Folclor). închfia, a se stabili. OBÎRŞ1E f Потока Жересе и горе потоком - Imitaţie a orăcăitului broaştei. OALĂ DE B O R Ş / - Cratiţă (înaltă de 5-6 /). до обьіршие (trad.: Rîului Jereza apoi la deal pe pîrău pînă la obîrşie; dintr-un document OĂLĂ CU FLOARE/ - Vază. moldovenesc semnat de Alexandru cel Bun la OALĂ LUNGĂ/ - Ulcior (de lapte). 14.04.1411).- Locul unde se află izvoarele unei OALĂ MAGffl / - Gavanos. ape curgătoare. (Glosarul Cronicarilor munteni OALĂ NĂNTĂ f - Oală de schijă (de 5-6 /). OĂLĂ ZAMALŢUITĂ f - Cratiţă (înaltă de nu-1 atestă; Grigore Ureche, M. Costin folosesc şi fopna a obîrşi). 5-6 /) smălţuită. OBÎRŞIE f Obîrşie Fromosulu. Una dintre OALĂ f pl. - Ţiglă. prim ele dovezi grăitoare de pătrundere a OĂRĂ f - Oră. OARECICĂ pron. Rămîi că am să-ţi spun cuvintelor, îmbinărilor de cuvinte moldoveneşti în docum entele C ancelariei M oldovei la oarecică... (V. Alecsandri). - Ceva. OARZE f pl. In miez de noapte, Oarze coapte, începutul veacului XV, într-un hrisov a lui Iar* în zori, Grîul în flori. (Folclor)—Lanuri de Alexandru cel Bun din 14.04.1411. - Locul de aşezare a unei localităţi, vatră. orz. OBÎRŞIE f Porecla îi era Bistriţanu, care-l OĂSPĂ f. - Rudele (toate). arată unde îi e obîrşia. (M. Sadoveanu). Eşti OB4DĂ f - Arc de lemn la ham. OBAR n. - Frînghie din partea de sus a bun la limbuţie, Dar unde-ţi e dovada de naltă obîrşie ? (V. Alecsandri). - Origine, provenire. năvodului. OBCINA / Moldova (rîu) îşi adună izvoarele OBÎRŞIRE f Şi cît s-au mîntuit de împărăţie (Ştefan vodă Tomşa) s-au apucat cu toată osirdia dintre obcinele Bucovinei. (Ş). - Culme. OBERCĂ f. - Frînghia de sus şi de jos de la de obîrşirea mănăstirii Solea. (M. Costin). Terminare. mreajă. OBIRŞIT adj. Este mănăstirea Solea obîrşita OBERLIC n. - Ochi la fereastră (mobil). r OBICE1 11. - Zacon. Pe sac împlutcu paie, după de dînsul şi sfîrşită la anul 7131(1623), după împărăţie. (M. Costin). - început, întemeiat. zaconul lor, dormeau preoţii. (CADE). O B IC E IU L PĂ M ÎN T U L U I n. - R eguli OBLÂSTIE / Partea Schitiei, carea era pre nescrise de care se conduceau membrii obştii maiginile Mării Negre era tot supt ob las tia împărăfiii. (D.Cantemir). - Stăpînire. moldoveneşti pînă la apariţia legilor scrise. OBICEIURI PÎRCĂLĂBEŞTI n. pl. - Norme OBLEAC n. - Bîmă. juridice care fixau atribuţiile pîrcălabilor în Statul OBLIC n. - Oblînc. OBLICI (a). Mai apoi dacă au oblicit că Roman Moldovenesc medieval. OBICINA / Izvodi obicină care n-au mai fost au murit otrăvit de Patru vodă, văru-său, s-au lăsat de acelgînd. (Gr. Ureche). - A afla, a prinde în ţară niciodinioară. (Gr. Ureche). - Obicei. OBIDNIC adj. Nu-i păcat de d-zău, din om de veste. teafăr, sănătos, să mă laşi un obidnic? (E. OBLINTI (a). A luat cu amîndouă mînile strachina cu zamă fierbinte şi le-a oblintit-o pe Sevastos). - Slab, neajutorat. OBIJDUI (a). Nu se cuvine să obijduiesc un capetele p rea sfin ţilo r pa ro h i şi diaconi. nevinovat. (M. Sadoveanu). Dă, mă rog, cucoane (Folclor). - A turna, a vărsa. nu mă obijduiţi. (V. Alecsandri). - A nedreptăţi. OBLOANE n. p l Am aşternut pe jos un ţol in obloani. (TD). - Ornamente dreptunghiulare pe OBIJDUIRE f. - Nedreptate. OBIJDUIT adj. Ţăranul obijduit, înecat pînă un covor de podea. în g ît în biruri şi nevoi. (A. V lahuţă). — OBLOJALA / - Apă fierbinte cu muştar sau ierburi tăm ăduitoare cu care se opăresc Nedreptăţit. picioarele OBÎRLICT n. - Oberliht. OBIRŞI (a). De la Moldova au fo st lo a sa f OBLOJĂNIE/ - v. Oblojală.

О

л

r

w

w

r

А

Г ____

A

r

w

r

r

л

r

А

Г

V

о K B LO JI (а) - A opări picioarele (la răceală). R B L O J ^ a ) - A spăla rănile cu oblojală. JIb L O JIT adj. - Opărit (picioarele, rănile). I b L O J Î T adj. - Răguşit. pB L O N n. - Uşă (la plită). liB L O N n. - Lot de pămînt unde se samănă E rzavat (ceapă, mărar). SjjBLONĂRI n. - Rindea cu daltă în figuri. fpBLONAŞ n. - Oberliht. JpBLONÂŞ n. - Uşiţă (la plită). fc M I Ş C A fi - Urluială. SbN O ŞC Ă / - Ornament de lemn (la streaşină). ipBODÂT adj. - împiedicat (cal). |pB O R n. - Curte. IpBOR n. - Harman. ipBOR n. - Teren pentru zarzavat. |)BOR n. - Aţă groasă care leagă plasa mrejii şui a năyodului. ,0BORÎj(a) - A se nărui (casa). 0B O R I (a). Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. (M. Sadoveanu). Щгapucă să sfîrşască căci buzduganul urmaşului, lovindu-l drept înfrunte, îl oborî la pămînt. (C. Negruzzi). Eu ştiu foarte bine că de уu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. (M. Kogălniceanu). - A ucide. QBORI (a). Bate vîntiil, iarba scoală, Dorul puicei mă oboară. (Folclor). - A da gata (pe qineva). OBORÎ (a) - A doborî (un copac). 6B O R O Ă C Ă / - Coş din mlajă cu toartă, îngust la fund (pentru alimente). OBOROACĂf. - Coş în care se culeg strugurii, se cară porumbul. O BO RO A CĂ / - Toc la fereastră. OBOROC n. - Donaţie (alimente) făcută de domnitor unei mănăstiri. OBOROC n. Punem oborocul unde umblă ori trece peştele. (M. Sadoveanu). - Coş de prins peşte. OBOROC n. Pînă i-or fierbe oalele la foc, ca să toarne în oboroc peste cămeşi, s-au pus la stative şi s-au fost dat la ţăsut. (1. Sbiera). Ciubăraş de înmuiat rufele. OBOROC MARE n. - Măsură de capacitate sgală cu 44 de ocale. OBOROC MIC n. - Măsură de capacitate egală cu 22 ocale. OBOROCÎT adj. - Fermecat. OBOZ n. - Corvadă. O B r A t n. - Zer dulce. o b r A ţ n. La o sută de obraţuri curge Şiretul.

201

(M. Sadoveanu). La vro cîteva obraţuri gîrneţul s-a înfierbîntat. (I. Creangă). - Unitate de lungime egală cu 26,76 m. OBRAT n. Lanurile mari... se răcluiesc la un obraţ, la două obraţe ori la mai multe obraţe şi pe urmă se dau la secerători bucăţi. (T. Pamfile) - Suprafaţă lată de aproximativ o prăjină şi lungă de patru. O B R Â Ţ IE / . - Teren plantat cu pomi la marginea unei vii. OBRĂZ 5 / pl. - Icoane. OBRAZÎU adj. - De culoarea obrazului. OBRĂJEI m. pl. - Trei-fraţi-pătaţi. OBRAZÂR n. - Mască în dramele populare. OBRĂZÂRI n. - Ochelari pentru cai (bucăţele de piele fixate pe căpefea). OBRĂZNICĂTURĂ/ - Copil obraznic. OBRIDNIC n. - Obridnicul se foloseşte pentru lecuirea durerilor de inimă, de stomac. (DD). Plantă medicinală. OBRINTEĂLĂ f. - îmbolnăvire (de răceală). __r OBR1NTI (a). Obrintindu-i-să un picior, ce era de săgeată rănit, în calendele lui Avgust au murit. (D. Cantemir). - A se umfla. OBRINTI (a). Ş-o obrintit un picior. (DD). - A betegi, a vătăma. OBROC n. Jicniceriu mare, ispravnic pre toate obroacele de pîne ce se dau la curtea domnului. (M. Călugărul). - Raţie de alimente, de băutură ce se dă cuiva pe un timp anumit. OBROC n. - Raţie de nutreţ amestecat (pentru cai). OBROC n. Şi acolea şedzîndpre obrocul de la hanul în cetatea Ghiuzlăului cîtcva luni. (M. Costin). - întreţinere. OBROCI (a). Moldovanu ce-mi jăcea?... Pe şarpe-l obrocea. (Folclor). - A fermeca. O B R__rO D C Ă / - Căpăstru. OBŞTI (a). De bune a le lăuda şi după pofta adevărului precum sînt lumii a le obşti. (D. Cantemir). - A înştiinţa, a comunica. OBŢENCHI n. - Cleşte de scos cuie. OBUZ n. Cum ieşise din obuz, cum îl lua tătarii. (1. Neculce). - Tabără militară. OCA/ - Unitate de măsură de greutate egală cu 1291 g în Moldova. O C Ă / - Unitate de măsură de capacitate egală cu 1288 ml în Moldova. OCARA / Prea v-aţi arătat arama şfîsîind această fară, Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară. (M. Eminescu).-Insultă, jignire, dezonoare. У

r

A

r

r

V

О

202 O C Ă C ^I (а) - A orăcăi. OCĂRÎ (а) - A dosădi. OCHEÂNĂ/ - Chior de un ochi. OCHEÂNĂ f - Persoană cu un defect la un ochi. OCHEÂNĂ f - Bulboană, loc în apă, adînc. OCHEÂNĂ f - Turn de veghe. OCHEÂNĂ f - Tarancă. OCHEŞELEf p l - Plantă erbacee decorativă. OCHEŞlCĂ adj. - Cu ochi mari, frumoşi. OCHI m. - Mocirlă. OCHI m. - Loc hleios, adînc într-o bulboană. OCHI m. - Juvăţ. OCHI m. - Ochelari. O C H I m. - Desen în formă de romb pe o tesătură. ’r OCHI m. - Parte rotundă a cotetelor unde se prinde peştele. OCHI-ANIUTEI m. - Trei-fraţi-pătaţi. OCHINCÂRI m. p l Măi, da frumoase cîntece mai au şi ochinearii ceia de peste Prut. (Gh. V. Madan). - Români. OCHINCEA f - Buruiană cu frunze lanceolate şi cu flori mari în formă de clopot. O C H IO ŞE L E adj. Pentru fe te tinerele Şi neveste ochioşele. (Folclor). - Ochioase, cu ochi mari. OCHIUL-ANICUŢEI m.- Mărgărită. O C H IU R I n. p l Ales în ochiuri. (D D ).Omament pe covor. OCHIURI n. p l - Ouă prăjite (întregi). OCINĂ (a) - A moşteni. OCINA f A perit ucis de buzdugan mişelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile şi ocinile noastre strămoşeşti. (M. Sadoveanu). S-au risipit printr-alte ţări, lăsîndu-şi ocinile şi moşiile. (Gr. Ureche). - Proprietate, moştenire. OCINA f - Dostoianie. OCLÂDINI m. pl. - Druci pe loitrele carului. OCNĂ f - Mocirlă, ochi. OCNĂ f - Lac format de apa unui izvor puternic. OCNĂ /-A d în citu ră săpată în peretele din fund al pivniţei. O C N IŢ Ă / - Lucarnă. O C N IŢ Ă / - Cotruţă (între horn şi perete). OCOL n. Bade, ajută-mi să dau vitele-n ocol. (M. Eminescu). - Loc îngrădit pentru vite. OCOL n. - Gospodărie individuală. OCOL n. - Curte. OCOL n. - Harman. OCOL n. - Gard de nuele. OCOL n. - Curea legată de gura hamului, ce *

r

V

r

cuprinde şi partea din urmă a calului. OCOL n. - Curea la trupul de ham. OCOL n. - Hăţuri. OCOL n. - Hamaşament. OCOL Aş n. - Loc îngrădit unde se hrănesc puii. OCOLOTĂ / - Snop de secară, grîu îmblătit nedezleşat. OCOLUŞCĂ/ - Curea legată de gura hamului, ce cuprinde şi partea din urmă a calului. OCROÂPE n. pl. - Uncropuri. O C R O T IR E / - Ocrotniţă. Care... pe sus cată, Unde ocrotniţă fr ic a le arată. (I. BudaiDeleanu). OCRUG n. - Subdiviziune teritorială a unei localităti. r ’ OCRUG n. - Unitate administrativă, economică şi militară pe teritoriul unui stat. ODÂE/ - Conac. (Th. Holban). ODÂEf Stătusem o săptămînă cu vitele la odae, lîngă apă. (M. Sadoveanu). - Nadeluri de pămînt îndepărtate de sat, otac. ODÂTĂ adv. E x p r. Om odată = bărbat voinic, chipeş. - întreg, dintr-o bucată. ODBORNIC n. - Rindea specială cu daltă în figuri. ODGEÂG n. - Sticlă la lampă. ODGEÂG n. - Foaie la prisacă. ODINÂC n. - Pescuit cu un singur năvod. O D L ipĂ / - Lapoviţă. ODMĂT n. - Vîrtej de apă. ODOBAE/ - Car mare tras de patru boi. ODOBAE f Din snop - clae, Din clae —odobae. (Folclor). - Clae din 34 de snopi. ODOBI (a). Adame, scoală şi raiul să moşteneşti Şi pămîntul să odobeşti! (Folclor). - A lucra. ODOLEÂNĂ/ - Prună mare, roşie. ODOLI (a). Măi, nu-lprimiţi pe dînsul în casă! Măi, daţi cu beţele într-însul! Odoliţă-l să nu vie. (Folclor). - A birui, a alunga. ODRASLI (a). Ca o mîndră să-nflorească, Să înceapă să odrăslească. (Folclor). - A naşte. ODRASLI (a). Inimi în care odrăsleşte duhul vrajbei. (C. Negruzzi). - A încolţi. OERI m. - Cioban. OFĂI (a) - A ofta. OFIŢER m. - Ghiborţ. OFÎŞTÂNIE f. - Curăţenie. OFTÂNIE f. - Curăţenie. OFTURI n. p l - Oftaturi. OGAŞ n. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă. OGHELAŞ n. Vro cîteva scutece, un oghelaş, un tulpănas. (S. F. Marian). - Plăpumioară V

r

V

r

о Sientru sugaci. IpG H ELE f pl. Care de care mai chipeş şi mai Wnbrăcat, de se tîrîiau aţele şi curgeau oghelele щира dînşii. (I. Creangă). - Obiele. |>G H IA L n. - Pătură. fjpGHIÂL n . - Saltea. lOGHI AL n. Noi cu oghialurilepînă peste nas... aşteptam diznodămîntuL (C. Hogaş). încep ^xilul, dormind pe un patfară pernă, fară saltea, ţară oghial. (A. Russo). - Plapumă. © G H IĂ L Ă / - Plapumă. lO G H ID ^IC m. - Orb. |£)GIRJI (a). Fără di dînsa m-a ogîrjăsc, Am sţşjiung пита aburu din mini. (Folclor). - A se Iprăpădi, a se ofili (de dor). Ip G L A D IE / - Curea la îmblăciu. ^O G L Ă JI/ pl. - Curele la îmblăciu. iOGLÂJÎNĂ f - Curea la îmblăciu. JpG L^JU R I / pl. - Curele la îmblăciu. ]0GLAI f pl. - Curele la îmblăciu. 0G L IC n. - Şorţ de fierar. OGLINDI (a) - A se uita în oglindă. OG OI (a). Ar fi vrut mai multă mîngîiere, mai multe vorbe de dragoste, care să-i mai ogoaie durerea. (M. Sadoveanu). Părinţii au început s\'t>ogoiască şi s-o mîngîie, tot sfătuind-o ca să se Iptărite după el. (1. Sbiera). - A alina, a calma. pOGOI (a). Calul de sărituri şi de azvîrlituri nu ^ş-au ogoit pînă nu l-au aruncat de pre sine gios. ;;{D. Cantemir). Dacă a pus el ochiul pe hangiţă, apoi nu se mai ogoaie nici în trei sîmbete. y(M. Sadoveanu). Mai bine ogoieşte-te oleacă, şi mai strînge-ţi buzişoarele acasă. (I. Creangă). A se potoli, a se domoli. jDGOROD n. - Legumărie. iOGOROD n. - Lot de pămînt lîngă casă. lOGOROD n. O dat la fiicari cîti o bucăţîcî di pămînt, ogorod. (DD). - Parcelă de pămînt cu $are au fost împroprietăriţi ţăranii colhoznici. ^OGRADĂ f - Gospodărie. tP G R A D Ă / - Curte. IP G R A D A / - Lot de pămînt lîngă casă. fOGRĂDĂ f. - Gard de scînduri orizontale. ŞPGRADĂ DE CHIATRĂ/ - Gard de piatră. IDGRĂJOÂRA f - Corlate la puţ. jjpGREJ m. pl. La sîntu Toader sî Iau fetili cu ţpgrej din esli di la cai, sî li creascî cosîţîli. (DD). Resturi^de coceni de porumb. ^PG RIJÎT adj. - Care nu-i bun de mîncare jfnutreţ). j p G R IN JÎN I m. pl. - Resturi de pleavă, care nu jpiai poate fi folosită ca nutreţ.

203

OHNÂL n. - Caia, cui de potcoavă. O H O TN IC m. Nu-i ohotnic nime (TD). Doritor, amator. OHOTNIC adj. - Harnic, trăgător (cal). OHORODNIŢĂ f - Legumărie. OHRÂTCĂ f - Corlată la puţ. OIRĂ f - Moţ de păr pe fruntea bărbatului. OIŢICĂ / - Buruiană cu tulpina erectă, cu frunze adînc crestate. O JIL IŢ Ă f Decît casă şindrilită Şi fem eia ojilită, Mai bine casa cu paie Şi femeia mai vioae. (Folclor). - Mîhnită, oţărîtă. OJÎLED m. - Polei. O JO JI (a se) - A se veştezi. OLANDĂ f - Aloe. OLARAŞ n. - Prepeleac. OLĂRI m. - Blidar. OLÂRI m. - Prepeleac. OLARI m. - Gavanos. OLĂNÂR m. - Meşter de olane. OLĂNĂRIE f - Atelier unde se fac olane. OLĂNĂRIE f. - Cuptor de ars olane. O LĂ R EŢ n. - Ulcior de lut, cu toartă şi jghebuleţ la gură. OLĂRI (a) - A practica olăria. OLĂRIE f. - Oale multe. OLARIŢA f Da dumneata, cuconiţă mireasă, Găteşte-ţi năframele... Să ne ştergem musteaţa de vin,... Dacă nu măcar nişte olăriţi de la oale, Să ştergem cailor zăbale. (Folclor). - Ştergar de veselă.r OLEACA adv. Iară baba... mai împinsă cîteoleacă Intră-n casa unde-i masa. (M. Eminescu). - Puţin. OLEÂNDRA f - Dans ritual, de nuntă. OLECĂI (a). El merge văitîndu-se pe idiţă. Un cibotar lucra: ce te olecăieşti, prietene? (TD). A se văicăra, a se tîngui. OLICAI (a). Cînd tragi sorocoveţii la musteaţă, de ce nu te olicăieşt atîta? (1. Creangă). - A se tîngui, a se văita. OLIGĂ f - Rindea cu daltă mică. OLIOLIO interj. Oliolio, măi verişoare, Păi te dă din deal la vale Şi ne-от bate din pistoale. (Folclor). - Văleleu. O L IŢ Ă / - Oală de schijă (2 l). O L IŢ Ă / - Cratiţă înaltă (3-4 /). OLOÂICĂ/ - Oală mare (de schijă). OLOC n. - Mreajă de prins peşte. OLOGI (a) - A şchiopăta (calul). OLOI n. îşi descoperiră capetele pieptănate cu cărare la mijloc şi unse cu oloiuri mirositoare. w

О

204 (М. Sadoveanu). Ţufuienii... sînt vestiţi pentru teascurile de făcut oloi. (1. Creangă). —Ulei. o l 6 i n. Un vechi portret zugrăvit în oloi. (M. Eminescu). - Vopsea de ulei. OLOI n. - Joc de copii: de-a oloiu. OLOIERNIŢĂ / - Fabrică de ulei. OLOIETIC adj. - Galben-închis. OLOI-ÎNCHIS adj. - Cafeniu. OLOISĂ f. - Plantă grasă, totdeauna verde. OLOREALA fi Dînd naştere unui vînt neregulat care, dacă este şi slab se mai numeşte oloreală. (T. Pamfile). - Adiere, boare de vînt. OLORI (a). Vîntul bate cîteodată mai domol, mai încet, mai potolit, de-abia trage, de-abia oloreşte. (T. Pamfile). - A adia. OLORIT n. - v. Oloreală. OLORNIŢĂ fi - Fabrică de ulei. OMANAŞ n. Se topeşte omănaşul acesta de ceară la faţa locului. (E. Sevastos). - Omuleţ. OMANAŞ n. Dacă stau eu de vorbă cu toţi omănaşii, aşa mi se cade! (T. Pamfile). Omulean. OM 4NÂŞ m. - Om scund. OMAT n. Streşinilepicw *au şi soarele împrăştia deasupra Măgurei, pe omături o strălucire orbitoare. (M. Sadoveanu). Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. (V. Alecsandri). Cireşii poartă pe-a lor ramuri şi se-ndoae Şi de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. (M. Eminescu). -- Zăpadă. OMATOS adj. Dacă iarna va f i omătoasă... e semn că vara următoare va f i roditoare. (S. F. Marian). - Cu multă zăpadă. OMĂTUŢE fi - Ghiocei mari, bogaţi. O M E T IŢ A / Vîntul... spulbera prin jurul săniei o ometiţă uşoară ca o negură. (M. Sadoveanu). - Zăpadă fină, spulberată de vînt. OMETIŢĂ fi în covată curgea faină în zvîcniri uşoare; o ometiţă fină, jucînd în bătaia soarelui, umplea încăperea. (M. Sadoveanu). - Praf de faină ce se ridică în timpul măcinatului. OMUŞOR m. Şi-i da piste un om uşor care ţi-a face coastele pîntece. (C. Negruzzi). Am un omuşor Şade-ntr-un picior. Curechiul. (A. Gorovei). - Omuleţ. O N Â N IE / Măi, da al dracului onanie de om e )i acesta, zise Harap-Alb. (I. Creangă). Pocitanie. ONGR1NJI m. pl. - Ogrinji. ONI (a) - A greşi. ONI (a) Ce a făcut, ce a dres, dar pînă la urmă s-a onit. (DD). - A cădea de acord, a se învoi. w

w

V

O P Â L C Ă / - Traistă de pînză de sac cu o gură largă şi cu fundul îngust în care se dă mîncare (ovăs ş.a.) la cai. OP ARA fi. Faşim oparî di tărîţî... punim făinî, o plămădim. (TD). - Plămădeală. r OPARCA f. Faşim oparcî întăi... opărimpuţînî fianinî, muem turtişoari aşa di drojdii, din hîmei faşim. (TD). - Plămădeală. OPĂREÂLĂ/ Plămădeală. OPĂRIŢURÂ/: - Plămădeală. O P C IN Ă / Acum, sărind cu îndrăzneală, mă trezii pe muchia unei opcini pleşuve şi largi, la picioarele căreia munţii se tupilau smeriţi.(C. HogaşJ). - Culme, coamă de deal sau munte. O PC IN A fi Curtea boierească, opcina strămoşească ce nu se mai află, albind pe troscotul verde al ogrăzii mari. (A. Russo). Moştenire. OPERI m. - Strigoi. OPINTELE fi pl. - Sarmale. OPINTI (a). Opintesc sacii iştea. (TD). - A ridica. O PL E Ă N Ă / - Chingă la ferăstrăul cu ramă. OPLOŞI (a) - A se grămădi (la cald). OPOD n. Socru-nio cu opodu sî duse atunşea, adicî pi uliţî păză noaptea. (TD). - Rond de noapte. OPODÂRI m. - Persoană de servici (la sovietul sătesc). O P O IC Ă / - Umflătură la piciorele de dinainte ale cailor. OPON n. - Toi. O P R E A / - Proptea ce sprijină frînghia cu rufe. O P R E Â / - Vergea de fier la coamele plugului. O P R E A L A / Trebuie să fii arestat... La oprea lâ să fii pus şi păzit. (Folclor). Să mai ispitisă boierii, după ce au ieşit din opreală. (M. Costin). - închisoare. OPREÂLĂ fi. Să ridicasă căzacii cu Pavliuchatmanul asupra Ieşi lor, pentru opreala sa spre Marea Neagră. (M. Costin). - Interzicere. O PR EA LA / Pentru opreala lor cam era foarte cu mare silă căzacilor. (M. Costin). - Ţinere pe loc. OPRITORI n. pl. Tăt şi-i pi schinari la cal îi opritori. (TD). - Ham (fară „jug” şi ştreanguri). OPSÂS n. (Mama) pregătea, cu degetul îmbăiat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării. (I. Creangă). - Partea din spate a încălţămintei cuprinzînd şi tocul. OPTA num. - Opt. O P T IŢ Ă / - Pahar (de 125, 200 g). f

V

w

r

v

іЬ-— *--------------------------------------------------- о

BPŢANŞI п. - Cleşte de scos cuie. pP Ţ IN T E f - Cleşte de scos cuie. i)PU ST n. - Loc pregătit pentru scurgerea apei ■[intr-un iaz. jjPU ST n. Rîuleţul era acuma lac; se strecura Womol şi suna la opustul bine întocmit cu lanţuri ш zăvoare. (M. Sadoveanu). - Jgheab (de lcînduri) prin care se scurge apa dintr-un iaz. p P U S T n. - Copcă (în gheaţă). DPUST n. - Toponim (loc unde se adună apa) pe moşia satului Bulboci, raionul Soroca. IpRÂ fi Intr-un port le-mbrăca Şi-n oră mi le brindea. (Folclor)._- Horă. Ду W __ r _ W pR A Ş T IC A / - Buruiană meliferă cu tulpina [erectă. pR B A L IŢ n. - Boală de dinţi. K)RBÂLŢ n. - Umflătură (la gît, pe obraz sau pe corp). 1)RBALT r * n. - Brîncă. p)RBALŢ n. Domnul era bolnav de frică şi de mrbalţ. (N. Iorga). - Erizipel, brîncă. pR B Â R IŢ n. - Orbalţ, brîncă. feR B A R IŢ Ă / - Orbalţ, brîncă. Ş)RBĂI (a) - A orbecăi. SORBĂLCIT adj. - Răcit la falcă ori la gît. IDRBĂLŢI (a) - A se îmbolnăvi de orbalţ. bR B Ă L Ţ fR E / - Orbalţ. IDRBUL GĂINII m. - Oftalmie periodică la cai. SpRCĂI (a) - A ocăi. I3RCIC n. - Cruce la căruţă de care se prind (şleaurile. p R C IC Â R n. - Laţul de la capătul postoroncii bare se prinde de orcic. i)R C O T I (a) - A vorbi neîntrebat, în zadar. JpRDINĂREŢ m. - Vistavoi. Strigă furios la wistavoi: Spune-i, mă, lui Vasile să-mi aducă miimaidecît calul. (Camil Petrescu). Soldatul, ware auzise vorba de pe la alţi vistavoi de havalerie, se ruşină. (D. Zamfirescu). iPRDINIŞ n. A luat ştubeiul şi s-a urcat în tren Sî 1-а pus între picioare cu ordinişul la cracul han talon ului. (Folclor). - Gura stupului. IpRDZÂ (a) - A se umfla picioarele de dinainte fele calului. IpRDZÎŞOR «. - Arpagic. fc)RDZOÂICĂ f - Umflătură la picioarele de pinapoi ale cailor. IOREDZ n. - Colivă din orez fiert cu care se pierşe la biserică. P R E Ţ n. - Plasă cu cerculeţe mici în care se păstrează peştele. PREŢ n. - Orez.

205

O R I / pl. E x p r. A-şi veni în ori = a-şi veni în fire. Ticăitul monah îşi venise în ori din spaima ce îndurase. (M. Sadoveanu). - Calmare. O RIN D A / D a-m i mie în orîndă crîşmă dumnitale. CV. Alecsandri) - Arendă. ORINDÂ / pl. Da cu banii се-ai făcut? I-am băut cu mîndrelePrin toate orîndele. - Circiumă. ORINDA/ Jupînul Avrum, stăpînul orîndei, ieşi în prag şi întinse spre noi capul, cercetîndu-ne prin întunecime. (M. Sadoveanu). Nu cumva a ţinut vreodată tatăl d-tale orîndă în sat? (I. Creangă). Leonaş, împinge pe ispravnic în orîndă şi-l închide pe dinafară. (V. Alecsandri). - Circiumă. ORINDAR m. Au trimis pe Gavrilaş cu hăitaşii la orîndă la Ghindăoani ca să le deie orîndarul cîte-un gologan ori cîte-un păhărel de băutură. (M. Sadoveanu). - Cîrciumar. ORÎNDUIRE/ - Ustav. ORJOVENI (a). De-abia se mai orjovenise oleacă şi numai iacay altă boală-l culcă la pat. (T. Papifile). - A se înzdrăveni. ORLÎC n. - Traistă în care se dă mîncare la cai. ORN n. - Horn. ORNIC n. Un ornic bătrîn de lemn cu limbă lungă de alamă, însemna domol clipele. (M. Sadoveanu). - Orologiu. O RNICĂRIE / Una din breslele boierului străin fiin d ornicăria, domnia-sa învăţase a cunoaşte ceasurile. (M. Sadoveanu). - Meseria ceasornicarului. ORNICĂRIE / - Ceasornicărie. OROĂ interj. - Ohi! OROHA f - Mazăre. ORTOMĂN adj. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman, Şare oi mai multe. (V. Alecsandri) - Mîndru, viteaz, bogat. OSALEĂŢĂ/ - Scrumbie. OSALEDEŢ n. - Scrumbie. OSALIŢĂ/ - Scrumbie. OSĂRĂE/ - Oase multe. OSCHIGĂ / - Buruiană printre grîu. (Th. Holban). O SCHIGĂ / - Mustaţă la spicul plantelor cerealiere. OSCIRBI (a). Se oscîrbiră oamenii de dînsul. (Gr. Ureche). - A se dezgusta. OSETIN m. - Persoană care face parte din populaţia de bază a Osetiei. OSETIN adj. - Care aparţine osetinilor. OSETÎNĂ adj. - Limba osetinilor. A

v

А

Г

А

Г

О

206 OSIOÂRĂ fi - Fiecare din bucăţile de lemn fixate deasupra osiei căruţii. OSÎERI n. - v. Osîiac. OSÎIÂC n. - Fiecare din bucăţile de lemn fixate deasupra osiei căruţei. OSÎNDEÂLA fi - Nacazanie. OSLENIŢĂ f - Scrumbie. OSLON n. - Laviţă. * OSLON n. - Scaun fară spătar. OSLON n. - Suport la butoiul plin. OSMAN m. - Persoană care facea parte din populaţia de bază a statului întemeiat de Osman. OSMAN adj. - Caracteristic osmanilor. OSOCOR m. - Plop (diferite specii). OSPEŢI m. pl. Un-te duci tu, Stoienele? Prin ospeţi, măi Păunele? (Folclor). - Ospeţie. OSTENITOR m. îmi hrănesc ostenitorii. (DD). - Clăcaş. OSTIE fi - Furcă cu două coame de fier. O S T IN Ă T O R I m. — D regător; acel care cinsteşte nuntaşii. OSTREŢ n. Ce-ncărcat era de frunze de îi spînzurprin ostreţe. (M. Eminescu). - Par, stîlp. OSTREŢ n. - Fuscel la scară. OSTREŢE fi pl. - Gard de ştachete. O S T R IE / - Unealtă de pescuit de forma unei furci. OSTROB n. - Nadei de zece desetine. OSTROI ц. - Usturoi. OSTROPĂŢ n. - v. Hostropăţ. OSTROPEŢ n. Avusesem poftă să mănînc un ostropeţ de iepure. (V. Alecsandri). - Ostropel. OSTROV 72. Lupii plîng venind din ostroave depărtate şi se tînguie că li s-au împuţinat furtişagurile. (M. Sadoveanu). Harap-Alb... se lăsă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări. (I. Creangă). în fundul prăpăstiilor se mai ţineau ostroave de omăt. (M. Sadoveanu). - Insulă. OSTROV n. Mă tem cî şî la ostrov m-or da! (TD). - închisoare. OSTROVÂRI m. - Criminal, puşcăriaş. OSTROVÂRI m. - Osîndit. OSTROVÂRI m. - Singuratic, care trăieşte întro casă izolată. OSTROVEL n. - Ostrov mic. OSTROVENI m. pl. Ostroveni de pe Ostrovul Moldovenilor. (M. Sadoveanu). - Trăitori pe Ostrovul Moldovenilor. OŞTENIE f - Oameni care altă hrană nu ştie, fară oştenia. (M. Costin). - Meseria de oştean. OTÂC n. Otacul pescarilor de la Lipşa s-a ş

r

alinat şi noaptea s-a boltit înaltă pînă la stele (M. Sadoveanu). Pe vremea aratului, se fac la plugari mămăligi, la otac, mari, în căldări. (Şezătoarea). - Adăpost provizoriu, colibă. OTAVA fi - Toponim pe moşia satului Ţareuca, raionul Orhei. OTAVA/. - Zlac. Ca iarba curundu usucă-se, ca verdzele de zlac curundu cadu. (CADE). OTCIRM UI (a). Acela ce au crescut Ştefan vodă pe palmele lui, avîndu atîta credinţă şi în tinereţile lui Ştefan vodă, toată ţara otcîrmuia. (Gr. Ureche). - A cîrmui, a conduce. OTCOS n. - Rindea specială cu daltă mică. OTCOSURJ n. pl. - Lambe de dinapoi la căruţă. OTCUP/ 7 . Cică-spatrioţi, liberali, progresişti... au luat patriotismul în otcup. (V. Alecsandri). Arendă. OTCUPCIC m. Mă mg, cine ţine poştele? Cinei otcupciculghipcanilor? Să deie ochii cu mine. (V. Alecsandri). - Arendaş. OTEŞI (a). E mai bine... pre turci în locul lor cu alte daruri să-i oteşască. (D. Cantemir). Lupoaica... aplecîndu-l, ţîţele îşi storcea şi de durerile ce trăgea să oteşia. (D. Cantemir). - A se alinj, a se calma, a se linişti. O __ TIŞÎRE/ - Л.Mîngîiere (a sufletului). Г O TIN JI (a). Încă te obrăzniceşti? Acuş te-oi otînji cu ceva, de nu te-i putea hrăni în toată viaţa. {I. Creangă). - A lovi tare, puternic. OTNOG n. - Frînghie cu care se împiedică vacile, caii la păscut. OTOMÂN m. - Persoană care facea parte din populaţia statului întemeiat de Osman. OTOMÂN n. - Imperiu, Poartă Otomană. OTOMÂN adj. - Caracteristic otomanilor. OTORÂC n. - Bancă la mijlocul luntrei. OTOROÂCĂ / E x p r. A se ţine de cineva ca de otoroacă = a se ţine lipcă. - Scai. OTOVA adj. - Drept, neted. OTROCOL n. E x p r. A face (a da) otrocol prin (după) ceva = A pune pe goană, a fugări. Iaca, dacă nu v-am săcelat astăzi, faceţi otrocol prin celg mîţe. (I. Creangă). - Farfal, poznă. OŢĂRÎ (a) - A nu agrea pe cineva; a-i fi greu de cineva. OŢĂRÎTURĂ fi Iar după săbor atîta oţărîtură stătu între amîndouă bisericile. (Gr. Ureche)." Duşmănie, învrăjbire. OTĂTÂRI ?2 . - Musculită care se adună Iа mustuit. OŢENC n. - Gură la vintir prin care intră peştele. OUĂLE-GĂINII fi pl. - Păpădie. ____ r

V

____r

V

А

А

_ _ _

___

Г

207 lĂLE-GĂINII f pl. - Amică. lĂLE-GĂINII f. pl. - Podbal. rALAŞI adj. Calul sur cu ovălaşi îi în doi ?ri, ari douîfeluri di peri, ari douîfeluri di păr | dtysu. (DD). - Suriu-înspicat. TA*S n. - Ovăz. fVÂS n. - Zob. Vizitiulfura... zobul calului şirindea. I. Ţichindeal). iV^S-DE-CEAPĂ - Arpagică. ţVASI£ A fi - Ovăs sălbatic. ^VRIJIT adj. - Slăbănog (cal). (ZOR n. Cîţiva coţi de lînă subţire în patru iţe iu în ozoară. (E. Sevastos). - Model, motiv, îsen pe cusutură sau ţesătură. fZORICĂ fi. - Ţesătură de lînă cu ornamente îometrice mici.

C n. - Tulpină. C n. Ucenicul s-a întors. Stăpînul ia pacul tutun, îl vîră în buzunar. (M. Sadoveanu). Lidpînă şi pacul de tabac. (N. Labiş). - Pachet tutun. ?AC n. Un pac de apă Resan. (DD). - Un anumit ăr de obiecte împachetat şi ambalat. ACA fi - Ladă mare în care se păstrează grîul u alte cereale. ACA fi. - Lădiţă portativă în care se dă mîncare cai. C H EŞTI fi. pl. - Bretele pentru susţinut ntalonii. CHEŢEL n. - Pacică. O pacică mare cu rcotcă. (CADE). fACHIOAŞTE fi pl. Ni-an cusut fiustî cu chioaşte. (DD). - Bretele. CHIŞCĂ fi. - Pemuţă decorativă. 1CHIŞCĂfi - Pemuţă pentru copii. [ACILE fi. pl. Ş-an dat cu periuţa ş-am scos ucile. (T D). - Fire de cînepă, in rămase după friatul fiiioarelor. aC IL E fi pl. - Fire de cînepă rămase după riat. fACIŞE fi. pl. Ceea ce rămîne în perie se m eşte cîlţişori saupacişe. (T. Pamfile). - Fire in, cînepă rămase după ragilatul şi periatul te oarelor; cîlţişori. CIŞELE fi pl. Ş-am tors pacişele, Să-mi dai frizele. (E. Sevastos). Ca văpseaua să capete p lustru frumos... (ouăle) se şterg cu o cîrpă w

w

9

w

sau păcişele moi de cînepă. - Cîlţişori. PACORNIŢĂfi - Cutie de lemn. PACRĂŞ n. - Cratiţă (de aluminiu, cu coadă lungă). PACREACUŢĂ fi - Capac (la cratiţă). PACUI (a) - v. A păcui. PACUI (a). Păcuiţi ghini merili. (DD). - A aşeza merele în lăzi. PACUT n. - Lădită în care se dă mîncare la cai. PADA fi. Anu ista poama o batut-o pada. (TD). - Grindină. PÂDIE fi Fugi junghi... Du-te-n padia fără iarbă. (S. F. Marian). - Padină. PADLIŢA f. - Fire de cînepă necrescute, nedezvoltate. PADMETCĂ f. - Pingea. PADUCHII-POPH m. pl. - Dentiţă. PADUCHII-TÎGANULUI m. Г pl. - Dentită. r ’ PAERI m. - Druc aşezat pe loitrele căruţei, cînd se cară paie. PÂFTE fi pl. La fete fusta era cu pafite. (Folclor). - Paftale. PAG adj. (Alese) doi căluţi pagi, care se împărecheau bine la umblet. (M. Sadoveanu). In frunte-i colonelul semeţ pe calu-i pag. (V. Alecsandri). Am o viţeluţşă pagă Care tot timpul aleargă Numa-n tufiş na se bagă. Coasa. (A. Gorovei). - Tărcat, cu pete pe tmp. PAHÂE fi. - Javră, potaie. PAHĂE fi Da gîndeşti că l-o lăsat pahaia de moşneag să-i strîce bordeiul. (Folclor). Boşorog, om rău. PAHÂRNIC m. - în Statul M oldovenesc medieval, boier de divan însărcinat cu îngrijirea podgoriilor domneşti, aprovizionarea pivniţelor domneşti cu vinuri; avea grijă de cupa (paharul) dom nitorului, o um plea cu vin. Avea în subordonare alţi paharnici şi păhămicei. PAHÂR CU SCAUN n. - Păhăruţ cu picior înalt (50 S), PAHIDA f. - Femeie neîngrijîtă. PAHONŢI m. pl. Aceştia îi porecleau pe cei din Basarabia pahonţi. (Gh. V. Madan). - Poreclă dată de români moldovenilor din Moldova dintre Prut şi Nistru. PĂI DE SĂRNIC /2 - Chibrit. PAI CĂ / - Nadei, lot. PÂ IE/ pl. - Foi pe coceanul de porumb. PÂIE 72. pl. - Coceni. PÂIE DE MĂLAI 72 pl. - Mei. PAIJÎNĂ / - Pînză de păianjen. PAINGÎNÂRI72. - Pînză de păianjen. r

____w

Л.

.

Р

2 08 V

f

PAINJAN m. Iar de sus pînă-n podele un painjăn e de vrajă, A ţesut subţirepînză, străvezie ca o mreajă. (M. Eminescu). - Păianjen. PAINJENI m. pl. Painjenii îşi exercitau tăcuta şi pacinica lor industrie. (M. Eminescu). Păianjeni. PAINJINI (a). O negură ochi-mi painjini. (C. Negruzzi). Gerul îi îngheţa pleoapele şi-i painjinep ochii. (M. Eminescu). - A împăinjeni. P A IN JIŢ Ă / - Pînză de păianjen. PAIOC n. Batrîni dzîşeu la paioc oboroc. (DD). - Raţie de nutret. P A IŞ T E / In toiu veri, cînd îi cald paişti esti bunîiarbî. (TD). - Pajişte. __ r P A IŞ T E / Ş-ap-o iei pi mînî şî pi nişti paiştiaşa, esti pai aşternuti. (DD). - Loc acoperit cu paie, unde se întinde pînza ghilită. PALANCA / Dîndu-i baba o bucăţică de palancă, coaptă în spuză şi plină de cenuşă, îl porni cu iapa la păscut. (Folclor). - Turtă de aluat coaptă pe jăratic. PALANCĂ/ E x p r. A face (a da) palancă = a da la pămînt, a doborî. Şi eu fuga, şi ea fuga, pînă ce dăm cînepă toată palancă la pămînt. (I. Creangă). - Pătulire. PA LÂ N CĂ / - Pălărie la floarea-soarelui. PA L A N ID Ă /:- Libelulă. PALANl'ŞCĂ/ - Turtă. PA LA N IŢA / - Turtă din aluat dospit coaptă pa vatra cuptorului înainte de a coace pîinea. PALÂNŢA f. - Taler la cîntarul de mînă. PALAŞCA / Palaşca cu zapisul pe care-l dedese Adam diavolului, cînd ne-a vîndutpe noi, era după gîtul lui Sarsailă. (T. Pamfile). Cartuşieră. PALA/ - Val de lînă care se duce la torcătorie. PALCAfi Luînd cîte pe un drăcuşor de corniţe mi ţi-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. (I. Creangă). Iute şi răstit la hargaţi se-ntoarce Şiapoi poronceşte o sută de palce. (E. Sevastos). - Nuia. PALCA f. - Traistă în care se dă mîncare la cai. PALCE fi. pl. Să-mi aducă nişte palce. (I. Creangă). - Vergi de bătut. PALCHEI adj. - Ascutit. PALCIAN A f - Plantă ierboasă cu miros plăcut. P Â L C JC Ă / - Baston. PALDIM n. - Ham, trup de ham. PALICI n. Voi, voinicilor, duceţi-vă de mai cinstiţi cîte un palici de vin. (M. Sadoveanu). Vine doar la crîşmă un palici să tragă. (E. Sevastos). - Păhărel de vin sau de rachiu de vreo f

V

r

V

f

r

V

V

*

'w

r

V

,

_ _ _ _ _

50 de g; cinzeacă. PALICI n. - Pahar (de 200 g). PÂLIE/ - Strat de lînă. PALIRUIT adj. - Smălţuit. PÂLIŢĂ/ - Băţ. PALMĂC n. Neabătîndu-mă adică din cale cu un palmac măcar la dreapta sau la stînga, mă întorseipe acelaşi drum la întăriturile mele. (C. Hogaş). Am văzut că era un abecedar cu slove de-un palmac de mari. (C. Negruzzi). - Veche unitate de măsură pentru lungimi folosită în Moldova, egală cu 3,484 cm, cam a opta parte dintr-o palmă. PALMAC DE MOŞIE m. Şi tu vrei să pui bir pe pămînt? - Vreu, cu atît mai mult că n-am nici un palmac de moşie. (V. Alecsandri). - Lot mic de pămînt. PA L M A / Ex p r . A-şi da palme cu cineva = a se lupta, a se război. - Luptă, bătaie. P Ă L M Ă / - Lopăţică de uns pereţii cu lut. PALOTIE fi. De nu l-ar mai înţepeni acolo pe Aghiuţă, cine ştie ce palotii ar mai lucra prin lume. (DLR). - Poznă, boroboaţă. PALUŞ adj. - Care nu creşte (cîine). РАМАСЦС n. - Gărducean la prispă. PAMPARĂU m. - Pierde-vară, hoinar. P A M P U Ş C Ă / - Un fel de colţunaş sau plăcintioară în trei colţuri umplută cu brînză, magiun etc. PAMPUŞCĂ / - Pateu din aluat umplut cu brînză, came tocată. PAM PUŞCĂ/ - Coptură din aluat dospit care se serveşte cu usturoi. PAMPUŞCĂ / - Coptură rotundă din aluat dospit umplută cu brînză, vişine. PAN m. Bepa пана Драгоева, пана Журжева, пана Драгуша Витязева. (М. Costăchescu). Titlu boieresc în Moldova. Este atestat prima oară într-un document al Cancelariei de Stat a M oldovei sem nat de Roman I, domnul Moldovei, la 30 martie 1392. PAN m. - Nobil polon. PĂNA-CUCOŞULUI/ - Lăcrămioară. PANAGHIE/ E x p r. Â ridica (cuiva) panaghie = a ridica panahidă. Se fa c e masă pentru pomenirea sufletului celui repausat la trei, Ш nouă şi la douăsprezece zile, iar la patruzeci de zile se cheamă preotul de-i ridică panaghia. (S. F. Marian). - Serviciu religios pentru pomenirea unui mort. PANAGHIE/ E x p r. A ridica (cuiva) panaghie = a blestema. Atîta i-a trebuit lui moş Luca r

V

р щ е parastase şi panaghii toate і le-a ridicat. |I. Creangă). - A ocărî, a sudui. Ш k f . - Peniţă (la toc). |pANĂfi - Toc (cu peniţă). JÂNĂ fi - Frunză de stuf. l N A fi - Frunză de grîu, orz. Ih V N Ă /.- Foi la coceanul de porumb. JfANĂ fi. - Lama bărzii. fijfcANAfi. - Dîrlog. f N Ă f. - Aripioară de peşte. JpÂNCOVĂ/ - Ouă prăjite. I^ANDELĂ/ - Turn de pază făcut din lemn. -jPANDURI m. pl. - Ciorapi groşi de casă. (Th. Holban). fA N E R n. Intr-o sară ne strînseserăm la şcoală fa împletit panere. (M. Sadoveanu). Această piaţă mare... se acoperi în curînd cu sute de panere pline de provizii. (V. Alecsandri). Panerul ţău, ce-i galben întocmai ca şofiranul, Eplin cumestulare de roze, de zămoşi. (C. Negruzzi). Coş. 9ANGE f. - Sfeclă roşie. I a n g i c  ^ - Ardei-gogoşar. ŞANGLICAR m. N-avem oameni ce se luptă fyu retoricele suliţi In aplauzele grele a canaliei #fe uliţi, Panglicari în ale ţării care joacă ca pe ţjunii, Măşti cu toate de renume din comedia ţ&inciunii? (M. Eminescu). - Şarlatan, escroc. S aN G L IC E  / De cînd te-i dus, băeţele, Nmm mai mîncat cu plăcere Şi la gît n-am pus Şiărgele, Nici la coadă panglicele, Nici în degete Şnele. (Folclor). - Panglicuţă. JfÂNGLIŢĂ fi. - Lentă, panglică, ÂNICy??. - Flăcău. fpANQŞIŢĂfi. - Foi la coceanul de porumb. JPANSÎU adj. - Liliachiu. 'tik 9 w fjfA N T A / - Tăietură de topor în trunchiul unui jppac. PANTOFEI m. pl. - Pantofiori. PANTON n. - Pod plutitor. 8?APACIUCÂR m. - Derbedeu. PĂPĂDIE f. - Floarea-soarelui. fcAPAI (a). Sî nu treacî găinii la dînsa, s-n-o Wapaiascî, s-n-o rupî. (TD). - A ciupi. •A PA LU G m. - Sperietoare de păsări. Ba a r w igAPALUGA / Piei din ochii mei, papalugă! В/. Alecsandri). - Pocitanie. ® APALU GĂ fi. Noaptea... toate stih iile Wppădesc pe mine... pînă şi papaluga, pînă şi щгса. (V. Alecsandri). - Stafie, arătare. BÂPANAŞ m. Cuconaş hrănit cu papanaş. B)D). - Găluşcă făcută din faină, ouă şi brînză r

f

A

209

de vacă. PAPANDURĂ/ - Buclă deasupra frunţii. PAPARĂ fi. - Chelfaneală, bătaie. PAPARUDA / - D ram atizare populară moldovenească ce „se interpreta sîmbăta sau duminica (după ce se ridica Soarele) sau de Mărţişor, la 1 martie”. (Gh. Spataru). PÂPĂ / - Clei de cizmărie. PAPA-LAPTE m. Las că te-oi pricopsi eu, papă-lapte. (C. Negruzzi). - Persoană lipsită de energie, de voinţă. PAPERĂfi. - Buclă pe fruntea unei femei. PAPŞOÂICĂ / - Cocean de porumb (fară ştiuleţi). PAPŞOINIŢĂ fi - Cocean de porumb (fară ştiuleţi). PAPUCARI m. Opincari, măcelari, Papucari, tinichigii Şi toţi ceilalţi mahalagii. (Folclor). Cizmar. PÂPURĂ fi. - Stînjenel. PAPURIŞCĂfi - v. Papură. PAPUŞA f. Fuioru-l punem papuş de-o parti. (TD). - Legătură de fuioare de cînepă. PĂPUŞI DE SUMAN m. pl. - Papuci de casă. PAPUŞj^/n. pl. - Pantofi bărbăteşti. PAPUŞIŢĂ f. - Snop de stuf. PAR n. - Ogor negru. PÂRA-FOCULUI adj. - Roşu-deschis. PARADÂ1CĂ/ - Pătlăgică vînătă. PARAGUTE f pl. - Enupăr. PARAHAGHIŢĂ f. - Ciupercă din care iese praf. PARAHOD n. - Vapor. PARAHODI (a) - A ocărî. PARANGÎŢĂ f. - Coada-racului (plantă). PARANGIŢĂ f. - Troscot. PARAPET m. - Corlate (la pod). PARASCOVENIE fi. De-amu puneţi-vă pe făcut... parascovenii cîte vă place, mai băeţi. (I. Creangă). Cucoană Gahiţă, m-am săturat de toate parascoveniile şi de toate fiarafiastîcurile d-tale. (V. Alecsandri). - Poznă, năzbîtie. PARASTUI (a). La teatru au fost un scandal mare: se pai'astuia două piese nouă pline dempunsături în ispravnici. (V. Alecsandri). - A juca o piesă, a reprezenta. PARAŞUTEŢI m. pl. - Pari. PARATÂRI n. Ţăsîm polog, paratari, lăişeri. (TD). - Covor ales. PARAUT n. - Şanţ de-a lungul gardului. PARAVÂ f. - Moară cu motor. PARAVÂN n. - Cerdac. f

w

21 0 f

Р

___W

PARA f Ard nuielile trăsnind Creşte para scînteind. (V. Alecsandri). L-oi hrăni cu jaratec şi l-oi adăpa cu pară de fo c . (M. Eminescu). Văpae, flacără. PARCÂN n. - Gard de scînduri verticale. PARCÂN n. - v. Conovăţ. PARCÂN n. - Strat pentru legume. PARCÂN n. - Corlată la pod. PARCÂN n. - Rindea cu daltă mică. PARCANIŢE f pl. Primprejur de oaste-s P arcaniţi fă cu te. (Folclor). - în tărito ri, fortificaţii. PARCIC m. - Năvodar care conduce partea stingă a năvodului. PARDOSÂLĂ f - Loc unde se dosesc vitele. PARDOSÂLĂ f - Căptuşeală (la o haină). PARDOSÂLĂ f - Dostină. PARDOSALĂ f - Umbrar cu acoperiş înclifiat. PARDOSÂLĂ DE S C ÎN D U R I/- Fronton (la cerdac), PARDOSÎ (a) - A căptuşi o haină (palton, veston ş.a.). # PARDOSÎ (a) - A podi. PARETÂR ÎN DAME n. - Cadrel. PARHAI (a) - A se pieptăna. PARHÂIŢĂ / - Mică ciupercă comestibilă. PÂRINĂ/ - Arătură de toamnă. PARLINE/ pl. - Prăjituri. PARMÂC n. - Stîlp la prispă sau pridvor ce susţine streaşina. PARMÂC n. - în Moldova veacului XVIII, unitate de măsură pentru lungime (egală cu jumătate de ţ^lmă). PARMACLIC n. - Corlată (la pod). PARNIC n. - Strat pentru legume; vatră. PARNICURI n. p l - Răsadniţe; sere. PARNIŞE/ p l - v. Parnicuri. PAROC n. - Snop de secară îmblătit pentru acoperit casa. PAROHIE/ - Prihod. Diacon... fără deprihod şi afară din nadei (DLR). PARPALEC m. Măiparpalecule, nu cumva eşti botezat de sflntu Chirică Şchiopu, care ţine dracii de păr. (I. Creangă). - Persoană cu ocupaţii neserioase, covrigar. PARTÂRI n. - Rindea cu daltă mică. PARTE (a ferăstrăului) / - Podvală. PÂRTE / E x p r . A avea parte (de ceva) = ai merge. - Noroc. PARTICULÂRNIC adj. încet cîte încet neamul se p rifa ce în popol sau naţie; bogăţiile particularnice şi dignităţile îşi fa c loc. (A.

Russo). Văzum cum preface biata iubire Pe acel particularnic în acel de obşte bine. (C. Conachi). - Particular. P A R T IZ Â N II m. pl. - Dramă populară moldovenească evocînd Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941— 1945) în care elementul tradiţional se îmbină armonios cu datinile şi mentalitatea ţăranului moldovan. (Gh. Spataru). PÂRTNIC adj. Dolgoruciipriveau mai mult la partnicul lor interes, decît... la al patriei. (C. Negruzzi). - Personal, propriu. PAS n. - Curea de transmisie. PAS n. - Compas de tîmplărie. PASAJÎRCĂ/ - Autobuz. PASÂT n. - Mei (grăunţe). PASAT n. - Mei. PASÂT n. - Crupe de porumb. PASÂT n. - Urluială. PASCA/ Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smăntînă şi cu ouă şi fel defel de bucate. (I. Creangă). Mîncasem cozonac şi pască, cinstisem vin. (M. Sadoveanu). Coptură din faină de grîu şi din brînză de vacă, de diferite forme, înfrumuseţată cu împletituri şi cu o cruce din aluat deasupra; se mănîncă la Paşti. PÂSCĂ MOLDOVENEASCĂ/ Fudula ceea de fiică-mea anul acesta n-a mai făcut pască moldovenească ca toată lumea. (Gh. V. Madan). - v. Pască. PASCĂ RUSEÂSCĂ / Ofăcut pască rusească cît cofa de înaltă. O hodoroabă de ouă o pus într-însa! (Gh. V. Madan). - Cozonac. PASCATOÂRE/ - Imaş. PASCATORI m. Pascatori di vaci. (DD). Văcari. PASCATORI m. - Herghelegiu. PASCATORI m. - Imaş. PÂSJŞNIC m. - Prisăcar. PASICĂ adj. - Portocaliu-închis, untdelemniu. PÂSNIC n. - Compas de care se foloseşte f

v

PAŞNIC adj. Nu пита calu, da şî omu mai mari-n pas, îi paşnic. Ii cal paşnic la masura lui sî margî. (DD). - Cu pas mare. PASOUCĂ/ - Ferăstrău mic. PASOVIŢĂ/ - Imaş. PÂSTĂ f. - Cremă de ghete. PASTELCĂ f. - Şorţ. PASTEL C Ă / - Zavelcă. PASTELCĂ /.’ - Partea de dinainte a săniei. PA STELCU ŢĂ / - Zavelcuţă. PASTÎRNÂC m. - Molură.

р PASTORNIC т. - Văcari la boer. PASTUCNIC n. - Văcar. PAŞ m. sing. - Pas. PAŞĂf -C înepă aleasă. (Th. Holban). PAŞCA f Pentru puţină mîncare şi cîte-oleacă de paşcă de cea de trei oca la para slujea toată casa. (I. Creangă). - Tutun, mahorcă. PÂŞCĂ f - Tutun (DD). PÂŞCĂ/ - Cutie de chibrituri. PÂŞCĂ DE SĂRNICE f - Cutie de chibrituri. PAŞ LI (a). Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam cînd ai paşlit-o, farmazoană ce eşti. (I. Creangă). - A o lua la sănătoasa. PAŞLI (a). Moş Bodrîngă paşlise o grămadă de buci pentru aţîţat focul. (I. Creangă). - A şterpeli. PAŞLI (a). Mă puteam repezi din cînd în cînd (la Humuleşti), paşlind-o aşa cam după toacă. (I. Creangă). - A pomi. PÂŞNIC n. - Compas de tîmplărie. PAŞOLVON! invar. Primele cuvinte ruseşti pe care le-am însuşit. (I. Druţă). - Ieşi afară! PÂŞTE (a). Găinile pasc. (DD). - A ciupi. PÂŞTE (a). Şi-au păscut prilejul (I. Neculce). - Apîndi. PAT n. - Laviţă. PAT n. - Lama toporului. PAT DE CĂLDURĂ n. - Sobă orizontală. PATÂI n. - Chemer. PATÂŞCĂ f. - Car mortuar. _ r w PATAŞCA / Pe dinaintea flăcăilor trudiţi, în liniştea mare ce se întinsese deodată, trecu cea din urmă pataşcă albă, cu cel din urmă rănit. (M. Sadoveanu). - Targă. PATÂŞCĂ/ - v. Pătaşcă. PATELCĂ f. - Tava (dreptunghiulară) de copt pîine. PATELCĂ f. - Tigaie cu coadă lungă. PATELNĂ f. - Formă de tablă în care se coace pîinea. PATELNĂ f - Tava rotundă cu marginea reliefată (de copt pîine). PATELNĂ f. - Tigaie fară coadă. >PATELNĂ / - Tigaie cu coadă lungă. PATELNE f. - Formă de tablă de copt pîne. PATENTA f. Vedi el o patentă sus şi pe patentă scrie : împărăţie afurisîtî... (Folclor). - Anunţ. PĂTLĂGICĂ N E A G R Ă / - Pătlăgică vînătă. PATLAGINIU adj. - De culoarea pătlăgelei “■roşii. |PATLAJÂN n. - Pătlăgică roşie. f

V

A

211

PATLAJÂNĂ/ - Pătlăgică vînătă. PATLAJÂNĂ/ - Pătlăgică roşie. PATLUGEN n. - Pătlăgică vînătă. PATLUGEN-NEGRU n. - Pătlăgică vînătă. PATRAI (a) - A peni găina. PATRĂRE / - Ramă (la fereastră). PATRÂRE/ - Sfert de pîine. PATRĂRE / - Baniţă, dimirlie. PATRARI m. - Ţăran care avea numai patru desetine de pămînt. PATRARI m. La trii ani îi tretin, la patru îi patrari. (TD). - Cal de patru ani. PATRÂRI m. -r Druc lateral la scară. __ PATRAMANET n. O scos patramanetu din buzunar cazacu şi-i plăteşte babii o rublă. (Folclor). - Portmoneu. PATRET n. - Fotografie. PATRET n. - Placardă. PATRET n. - Tablou. PATRET n. - Ramă cu multe fotografii. PÂTRÎDZA adv. - Ziua a patra. PÂTUL FERESTREI n. - Pervaz. PAŢ n. - Chirpici. PAT n. - Cărămidă nearsă. PAŢACHINĂ/ - Femeie vulgară. PAŢÂN m. - Ortac. PAŢANOCI m. p l - Ghete bărbăteşti. PAŢANOJCHI f. pl. - Sandalete. PAŢANOŞCHI f. pl. - Sandalete. PAŢANOŞI m. pl. - Ghete bărbăteşti. PÂŢĂ f. - Chirpici. PÂŢĂ f. - Cărămidă nearsă. PA Ţ IR C Ă / împăratul acela avea o paţircă de fată slujitoare, care se lua în goană cu ogarii. (P. Ispirescu). - Femeie uşuratică. PAŢUCI m. pl. - Hîrciogi. PAŢUG m. - Hîrciog. PAUC n. - Halău. PAULTINĂ/ - Pînză de păianjen. PÂUS n. - Pomană ce se dă la înmormîntare: o sticlă de vin, un colac şi un ştergar. PÂUS n. Pausul cu care se stropeşte mortul înainte de a se înmormînta însemnează... spălarea mortului şi curăţirea sa de toate păcatele. (S. F. Marian). - Aghiasmă cu ulei cu care preotul stropeşte pe mort înainte de a-l pune în mormînt. PAZARLIC n. Ştiu că nu-l agiunge capul să facă asemene pazarlîcuri. (V. Alecsandri). Tranzacţie. ’ r PAZVANTOGLU m. Iaca ascult, pazvantoglu, ce eşti! (V. Alecsandri). - Zurbagiu, gălăgios.

Р

2 12 РАВІІ (а). І-ат dat vaca pentru vacă şi o raţă creaţă: cu aripilepăbîia Şi (cu) clonţul ciocănea. Moara. (A. Gorovei). - A fîlfîi. PĂCĂNEÂŢĂ fi. - Clopoţel de aramă la gîtul oilor. PĂCĂTOS adj. - Slăbănog, prăpădit (cal). PACEA fi - Piftie. PĂCEÂ f - Piftie de pasăre. P Ă C H E Ş T I/pl. - Druci puşi pe loitre la căratul snopilor, finului. PĂCIOÂNCĂ fi. - Floarea-soarelui. PĂCIOÂNCĂ fi. - Pălăria florii-soarelui. PĂCIOÂNCĂ fi - Ruscuţă. PĂCIŞĂLE fi. pl. - Fire de cînepă rămase după periatul fuioarelor. PĂCIŞELE s. pl. Cămaşă de păcişele. (S. F. Marian). Mamă nu-i toarce nişte păcişele moi? (Folclor). - Cîlţi. P Ă C L IE / - Cojoc fară mîneci şi fară guler pînă la glezne. PĂ CO RN IŢĂ fi. De inima căruţei atîrnau păcorniţa cufeleştiocul şi posteuca. (1. Creangă). - Vas de tinichea, uneori de lemn, pentru dohotul de uns osiile. PĂCOSTEÂLĂ fi. Brebenei ale cărorfrunze se ung cu miere şi se lipesc cu păcosteală galbenă şi albă. (S. F. Marian). - Hîrtie poleită. PĂCUI (a) - A aşeza într-un anumit fel frunzele de tutun. PĂCURĂfi. - Asfalt. PĂDUCHI m. pl. - Băşici mici, albe pe limba vacii. PĂ D U CH ERN IŢĂ / - Femeie neîngrijită. P Ă D U C IC Ă / - Fructul păducelului. PĂDURĂREÂSĂ f. - Soţia pădurarului. PĂDURĂRIE f. Vine cu alţi vînători într-o toamnă... să bată niştepripoare cu mistreţi, chiar în preajma pădură. iei unde trăiam eu. (M. Sadoveanu). - Locuinţa pădurarului; canton. PADUREANA f. Nu cumva să vie pădureana şi să-l schimbe (copilul) cu al ei. (S. F. Marian). - Mama-pădurii. PĂDUREŢ m. După masă pădureţul era sădit înfaţa casei şi badea Cireş şi-a văzut de treburi, de parcă nu se întîmplase nimic. (I. Druţă). Copăcel de pădure, nealtoit. PĂDUREŢ n. - Pară (fruct). PĂDUREŢ n. Din pădureţele acre cu care se hrăneau fia re le pădurilor, braţul şi sapa m uncitorului au scos fru c te le fin e care împodobesc mesele bogate. (M. Sadoveanu). Fructul pomilor din pădure 7

V

f

f

*/

V

5

PĂDUREÂŢĂfi - Pară. PĂDUŞEI m. pl. - Băşici mici, albe pe limba vacii. PĂER n. - Saltea de paie. PĂHÂR DE LAMBA m. - Sticlă de lampă. PĂHĂRĂŞ n. - Păhărel mic (de rachiu). PĂHĂRNICEÂSĂ/ - Soţia paharnicului. PĂHĂRNICEL m. - în Moldova medievală, boier de rang inferior paharnicului, care turna vin în paharele (ceştile) oaspeţilor domnitorului. PĂHĂRNICI (a) - A avea rangul boieresc de paharnic. PĂ H Ă R N IC IE / - Funcţia de paharnic. PĂHĂRUŢ n. - Teică de băut apă de la un puţ în fată. PAIANT n. - Chingă între două furci la casa de lemn. PĂIÂNT n. - Piron mare. PĂIEŞI m. pl. - Ulmi mici. (Th. Holban). PAINJINIŞ n. In odae prin unghere s-a ţesut păinjiniş. (M. Eminescu). - Pînză de păianjen. PA IŞO R n. Ţi-am poroncit să-m i găteşti păişoare cu bumbac pentru sprîncene. (V. Alecsandri). - Beţigaş cu care se înnegreau sprîncenele. PAIT n. La păit, muncitorii încep dintr-o margine a ariei opusă acelei părţi unde urmează să se înalţe şura de paie. (T. Pamfile). - Curăţirea ariei de paie. PĂJ fi. pl. - Nuiele. PALANCA f. - Pălărie mare de floarea-soarelui. PALANCA fi. O făcut pălancă... de-a noastră moldovenească şi s-o pus la hodinit la stejar în pădure. (CADE). - întăritură din copaci doborîţi sau din pari înfipţi. PALAI (a). Umblă para focului pălăind într-o parte şi în alta. (S. F. Marian). - A flăcăra. PALALAI (a). Zvîrle potcapul de o parte; şi la joc de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele.(l. Creangă). Nicodim s-a grăbit către cerdac, pălălăindu-şi giubeau de şiac. (M. Sadoveanu). - A flutura, a fîlfîi. PĂLĂLĂU n. - Pălălaie. PALAMARI m. Postul onorific de palamar il ocupa onorabilul domn Nicodim Parpalac. (M. Eminescu). Ambiţia noastră era de a chiti şi a zburătăi cu petricele... pe palamarul bisericii S f Ilie. (V. Alecsandri). Erau silite a danţa numai cu scriitorul satului, cu palamaru şi alţii vro doi. (C. N egruzzi). Aghiasm a pe care o duce pălimarul într-o căldămşă. (S. F. Marian). Paracliser. w

V

W

w

w

r

r

' r

w

W

f

w

V

w

V

V

w

r

/

A

р V

W

W ___

F ___

pA L A M A R IE fi S-ar f i lăsat bucuros de palamarie, da de colaci nu. (M. Eminescu). Funcţia, atribuţiile de palamar. PĂLĂM IDĂ fi (Luminările) le strînge în pălămida lăzii. (E. Sevastos). - Dispărţitură a unei lăzi. P Ă L Ă R IA -Ş A R P E L U I fi - C iupercă veninoasă. PĂLĂRIE (tricorn) - Şleapă. îşi trînteşte în cap o şleapă cu pene... şi o pleacă să facă vizită oficială locotenentului de domn. (I. Ghica). PĂLĂRIE fi - Gămălie la cui. PĂLĂRIE f. - Partea de sus a florii-soarelui. PĂLĂRIE DE RĂSOARE f. - v. Pălărie. PĂLĂRIE DE RĂSĂRITĂ fi - v. Pălărie. PĂLĂRIE DE SONIŞCĂ f. - v. Pălărie. PĂLĂURDI (a) - A batjocori. PĂLCEĂNĂ fi - Viţelar. PĂLI (a). Dupa şi-o tăpuşăsc, îi dau ş-o pălesc ghinişor. (TD). - A coace mămăliga la foc. PĂLI (a). De acum era să se coacă merele. Iaca s-au pălit. (Folclor). - A se înroşi, a începe să se coacă. PALI (a). Soarele roşu păleşte, pe cînd prin fumul luminos laşii, în fund, se profilează pe asfinţit negru, ca într-un pojar. (M. Sadoveanu). - A-şi pierde strălucirea. PALI (a). Nu-i un ceas de cînd am primit răspuns printr-un călăraş al lui Turculeţ că ei au pălit la Tîrgul Frumos. (M. Sadoveanu). - A o lua, a se abate. PALI (a). întoarcem în loc fară întîrziere ş-o luăm de-a dreptul prin valea aceasta pînă ce pălim la Heleşteieni. (M. Sadoveanu). - A ajunge, a nimeri undeva. PALI (a). Cele dintîi brume păliseră frunzele cireşilor sălbatici ş-ale arbuştilor şi pete de-un dulce ruginiu răsăreau pe alocuri din apa închisă a frunzişurilor. (M. Sadoveanu). Iarba şi tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. (A. Vlahuţă). A face să se ofilească, a se îngălbeni. PĂ LI (a). M-a pălit soarele primăverii, am răspuns eu, închizînd ochii. (M. Sadoveanu). Şo-ntinde la cheotoare S-o pălească mîndrul soare. (Folclor). Era o zi foartefrumoasă, tocmai pe la amiazăzi, cînd păleşte soarele mai tare şi te frige. (I. Sbiera). O scroafă cu doisprezece purcei... şedeau tologiţi în glod şi se păleau la soare. (1. Creangă). - A încălzi tare, a dogorî. p a l i (a). Nu ştiu de ce, în anii aceştia care mă aflu, după atîta pribegie m-a pălit aşa un dor V

w

f

W

A

213

să-mi văd neamurile. (M. Sadoveanu). Las că va mai păli el berechetul acesta de altă dată. (1. Creangă). îl pălise un năduf pe bietul moşneag de nu putea să se răsufle. (Folclor). - A copleşi, a cuprinde. PĂLI (a). Cu puţin tovarăşi... a pălit la laşi, după rînduiala călăreţilor pustiei. (M. Sadoveanu). - A ataca (cu armele). PALI (a). Cum lupta el pe punte ca să strîngă pînzele, 1-а pălit un talaz şi 1-а azvîrlit în vîrtej. (M. Sadoveanu). Zvîrle buzduganul, păleşte-n poartă şi din poartă-n uşă. (Folclor). Bătea pămîntul sau păretele sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mînă sau la picior. (I. Creangă). - A lovi, a izbi. PĂLIOĂRĂ fi. - Pălărioară. PĂLIŞ adv. - Pieziş. PÂ LIT adj. Sălcii cu frunze pălite atîrnau nemişcate deasupra ciuruirilor de unde. (M. Sadoveanu). Copacii arămii şi-ntindeau crengile ţepene cu frunza rară şi pălită în aeml pîclos al toamnei. (A. Vlahuţă). - Veştezit, îngălbenit, ofilit. PĂLIT adj. Flăcăi cu cămeşi albe şi brîie late; fete rumene şi pălite de soare cu altiţe şi fote colorate... înfăţoşau un tablou foarte natural şi animat. (C. Negruzzi). - Pîrlit de soare, bronzat. PĂLIT adj. Era o persoană voinică îndrăzneaţă şi cu nasul pălit în sus. (M. Sadoveanu). Deformat din lovitură. PĂLIT adj. Socotea măria-sa că o va găsiplînsă şi pălită la obraz. (M. Sadoveanu). - Palid. PALITURA / O singură pălitură i-a dat dar din toată inima, ca atunci cînd vrei să despici un trunchi. (M. Sadoveanu). - Lovitură. PĂLM ÎŞOĂRĂ fi - Lopăţică de uns cu lut pereţii. PALOŞEL n. Lasă-n urmă-ţi teama Că te ieu în seamă... Istui păloşel Cu buza de-oţel. (V. Alecsandri). - Paloş mic. PALTINAŞ m. Soarele şi luna ті-au ţinut cununa, Brazi şipăltinaşi i-am avut nuntaşi. (V. Alecsandri). Am doi pui de greieraş, Joacă sub un păltinaş. Ochii. (A. Gorovei). - Paltin mic. PALTINEL m. Că-i găsi un păltinel, Să durezi luntre din el. (V. Alecsandri). - Păltinaş. PĂ L T IN IŞ n. Ş-acum se găsesc de benchetuiesc... La des păltiniş, Mărunt aluniş. (V. Alecsandri). - Pădure de paltini. PĂMĂDOĂRE fi. - Pătlăgică roşie. PĂMĂTUF n. Pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni. (S. F. Marian). - Mătăuz. w

f

V

/

w

r

w

V

v

W

w

r

r

____

____

r

f

214

Р

PĂ M Ă TU F п. D oar ţi-am m ai fă c u t eu păm ătufuri şi badanale de sprîncene. (V. Alecsandri). r Puf pentru pudră. PĂ M ^TU JÎ (a) - A bate, a lovi cu ceva. РАМуЧТ n. - Argilă; lut ars. PĂMJNT AULIT n. - Pămînt gunoios. PĂMINT CABA n. - Pămînt afinat. PĂMJNT SLAB - Pămînt ars de soare. PĂM |NT MĂDZĂRAT n. - Pămînt afinat. PĂMÂNT CRUPOS n. - Pămînt afinat. PĂMÂNT ŢĂRNOS n. - Pămînt afinat. PAM INTAŞ m. Fraţi şi nuntaşi şi oameni pămîntaşi... Iertaţi pe aceşti doifii. (E. Sevastos). - Pămîntean. PAN ARIŢA f. E o stat la lucru la boeri să pască gîştile, răţile. îi spune pănăriţă. (Folclor). îngrijitoare de păsări. P^NOÂGĂ fi - Stuf verde cu frunze. PĂNTRU prep. - Pentru. PĂNUI (a) - A peni (găina). PANUŞA fi. Cere să rupă oamenii popuşoi fiară pănuşi, ca să rămînă pănuşile pe strujeni. (V. Alecsandri). Traseră o sîrbă fierbinte prin mormanele de pănuşi. (M. Sadoveanu). - Foi pe^ coceanul de porumb. PĂNUŞĂ fi. - Şuşarcă. PĂNUŞER n. - Ţepuşă cu care se desfac foile de pe coceanul de porumb. PĂNUŞI (a) - A desface foile de pe cocenii de porumb. PĂNUŞIŢĂ fi - Stuf. PĂNUŞIŢĂfi - Frunză de stuf verde. PANUŞIŢA fi. Ba eu sînt ce sînt şi muncesc la s tu f şi la pănuşiţă cu palm ele goale. (M. Sadoveanu). - Năgară. PĂNZĂTURĂ/ - Pînză de păianjen. PĂPĂDIE fi - Floarea-soarelui. PĂPĂI (a). Găinile să n-o păpăiască. (DD). A ciupi. PĂPAHAE jf. - Babă bătrînă. PĂ PĂ H U LĂ / - Sperietoare de păsări. PĂ PĂ LU G Ă / - Femeie îmbrăcată fară gust. r PAPALUG Afi. - Vechi dans ritual de invocare a ploii însoţit de cîntece şi chiuituri, care era executat de o fată sau de o femeie împodobită cu verdeaţă. PAPALUGA/ - Melodie după care se execută acest dans. r PA PA LU G A / - Fată care execută acest dans. PĂ PĂ LU G Ă / - Sperietoare de păsări. PĂPĂNĂRIŢĂ / - Pepene verde de formă lunguiaţă. PĂPÎRIC m. - Stînjenel. W

V

f

w

r

w

W

f

w

w

V

V

w

w

V

*

W

W

f

v

v

5

'w " 1 ............. " 11 ...... PĂPŞICĂ fi. - Fire de cînepă rămase după periatul fuioarelor. PĂPŞOINIC n. - Sîsîiac. PĂPURICĂfi - Stînjenel. PĂPUŞĂ/ - Chită, legătură de fuioare. PĂ PU ŞĂ / - Snop de paie de secară. PĂPUŞĂ / Alesăturile în pînză au diferite numiri: omidă, păpuşă. (T. Pamfile). - Izvod, ornament de ţesătură. PĂPUŞĂ fi Rodul păpuşoiului; ştiulete. (DD). - Coceaij de porumb. PĂPUŞĂLE/ pl. - Fire de cînepă rămase după periatul fuioarelor. PĂPUŞI (a) - A pune mai multe frunze de tutun una peste alta. PĂPUŞIŢĂ/ - Snop de stuf; maldăr. PĂPUŞOÂE / p l în fund, o fintînă îşi înalţa de la marginea păpuşoaelor cumpăna neagră, singuratică. (M. Sadoveanu). - Porumbişte. PĂPUŞOÂE fi - C ucuruze. Fug vacile în cucuruze. (1. Bibicescu). PĂPUŞOAICĂ/ - Cocean de porumb curăţit. PĂPUŞOEŞ m. - Porumbel. PĂ PU ŞO I m. - Num ele m oldovenesc al porumbului. (Ş). PĂPUŞOI m. Intru în ograda unui mejieş al nostru; şi din ogradă în ocol; şi din ocol în gm dina cu păpuşoi, cari erau chiar atunci prăşiţi de-a doilea. (I. Creangă). - Porumb. PĂ PU ŞO I m. P ăpuşoii plouau sunînd în grămadă. (M. Sadoveanu). Sîsîiac pentru păpuşoi, hambare pentru grîu şi cîte alte lucruri de gospodărie, făcute din mîna lui Chirică cît ai bate din palme. (I. Creangă). Măi sărace, sărăcilă... Nu-ţi pune punga cu mine, Că n-ai cămeşă pe tine, Nici nu ai turme de oi, nici coşer cu păpuşoi. (V. Alecsandri). - Porumb, coceni de porumb desfacati de foi. PĂPUŞOI m. De la cîmpii largi cu soare mult aduceau faină de păpuşoi. (M. Sadoveanu). Era vară şi mare lipsă de păpuşoi în ţara de jos. (A. Russo). - Porumb (în general). PĂPUŞOI m. E x p r. A se face (a o face) pe m ortul în păpuşoi = ao face pe nevinovatul, a o face pe niznaiul. - A se preface. PĂPUŞOI m. E x p r. A o lăsa moartă-n păpuşoi = a lăsa o chestiune nelimpezită. însă ce-i de făcut?... S-a trece ea şi asta; obraz de scoarţă şi las-o moartă-n păpuşoi, ca multe altele ce mi sau întîmplat în viaţă. (I. Creangă). - A o lăsa baltă. PĂPUŞOI m. - Păpuşă mare. PĂPUŞOI m. - Con de brad. V

w

w

Л

Г

f

r

9

215 ŞpAPUŞOI т. - Cucuruz. Grîul răscopt cu iţpicul plin şi aplecat abia se zărea de cucuruzul Ifyialt şi verde-închis ce se ridica măreţ lîngă nişte faolde cu trifoi. (I. Popovici-Bănăţeanu). IPAPUŞOI m. —Cucuruz. Dacă nu se samănă cucuruzul pînă la arminden, poţi să bagi piestecăul mămăligei în foc. (B. P. Haşdeu). PAPUŞOI-DE-GRĂDINĂ m. - Crin. PAPUŞOIEŞ m. Acasă li se uscau păpuşoiesii Jieprăşiţi, îi mînca buruiana. (E. Camilar). — Porumb mic. PAPUŞOIEŞ n. In păpusoiesii lui... nu se poate Uscunde un călăreţ călare. (E. Sevastos). - Lan mic de porumb. PAPUŞOIEŞ n. - Cocean de porumb cu grăunţe. PAPUŞOINIŢĂ f. - v. Păpuşoaică. ^ĂPUŞOIŞTE f. - Cucuruzaştină. (CADE). PĂPUŞOIŞTE f. - Cucuruzişte. (CADE). PĂPUŞOIŞTE f. Ne-am suit în trăsurică la vii pe un soare şters de toamnă. Păpuşoişti neculese şunau uscat. (M. Sadoveanu). Intre timp îşi găsise de lucru într-o margine depăpuşoişte. (I. fPruţă). - Porumbişte. PĂPUŞOIŞTE f. - Mălăişte; loc unde se cultivă Iporumb, mei. PĂPUŞOIŞTE f. - Ogor de pe care s-a recoltat porumbul. |PĂR m. Fustî di păr. (DD). - Lînă. tPĂR m. - Lînă de calitate superioară. PĂR m. - Mătase la ştiuletele de porumb. w _ PAR m. - Bubă pe degete. PĂR prep. - Pînă. |P Ă R A JIN Ă / - Zizanie (plantă). fPĂRÂŞ m. - Pescar ce mînuieşte parul de care Me fixează lotca atunci cînd se scoate năvodul. pARADUI (a). Ca să nu-şipărăduiască ţara... ffe hotărî să puie capăt luptelor cu turcii. (A. V lahuţă). Avusese o oarecare stare, dar o părăduise cu beţia. (M. Sadoveanu). Să nu se părăduiască un fir de orez ori un strop de Wntdelemn. (M. Sadoveanu). - A ruina, a risipi febunuri). IpĂRĂDUIT adj. - Ruinat, distrus. PĂRĂJINITURĂ f. - Pămînt înţelinit. IPĂ RĂ SCU ŢĂ fi P loşniţa... num ită Wltminterlea... şi părăscuţă. (S. F. Marian). Ploşniţă. PĂ RĂ SI TA-GĂINII fi - Păpădie. ||Ă R Ă S IT U R Ă fi - Ou de găină cu coaja pecalcaroasă. P 4 R Ă U Ţ n. Atunci Dragomir se repezi şi, ^nulgînd un smoc de floricele ce creşteau pe V

■

Sf

*

W

*

A

л,

malulpărăuţului ce curgea de la izvor, le aruncă lapicioarele Mandei. (C. Negruzzi). Părăuţ, apă amară, Face-te-ai neagră cerneală. (Folclor). Curg întregi părăuţe De lacrimi din ochii săi. (C. Conachi). - Pîrîiaş. PĂRCÂN n. - întăritură din pari şi scînduri. (I. Neculce). PĂRETÂR n. Pe lîngă pat şi lăiţi se află păretare, nişte lăicere înguste de lînă, ţesute în patru iţe. (CADE). - Ţesătură de lînă îngustă în dungi sau cu ornamente geometrice, ce se pune pe pereţi în dreptul laviţelor. PĂRETARE n. - Covoraşe înguste, ţesute, se atîmă pe pereţi în dreptul laiţelor. PĂRETE m. - Gard (de piatră). PĂREŢI (a) - A face, a ridica pereţii la casă. PARING m. Nu o altă sămînţă adevărată, ce zizanie şi părîng, din sine născut şi plodit, va sămăna. (D. Cantemir). - Plantă erbacee cu tulpir^ înaltă, cultivată pentru nutreţ. PARING n. - Iarbă. (Th. Holban). ’ PĂRINGĂ fi Au puşcat ei nişte mistreţi, s-au întors cu ei în părîngă la pădurărie. (M. Sadoveanu). - Dorîngă. PARMAC n. - Furcă cu cinci, şapte coame de lemn. PĂROSU m. - Personaj de poveste, fantezia populară prezentîndu-1 cu păr în palmă. PARSCAIŢĂ fi - Pedicuţă (plantă). PĂRTÂL n. - Loc sterp în porumbişte. PĂRTÂL n. - Bucată de ţesătură. PĂRTÂL n. - Cîrpă, zdreanţă. PARTAL n. La seceră se lasă o vetrişoară sau un petec, numit şipărtal nesecerat. (T. Pamfile). - Parcelă de teren (semănat). PĂRTĂLUI (a) - A faltui cu rindeaua. PARTI (a). Că nu părteşte cronicarul Bielskii alorsăi. (Gr. Ureche). - A tine parte, a părtini. PĂRŢI (a). Am părţît pămîntu pi sufleti. (TD). - Д împărţi. P ^R U I (a) - A putrezi (gunoiul). Pj^RUL-CUCOANEI adj. - Cafeniu-roşietic. PiRU L-LU PU LU I m. - Pedicuţă (plantă). P^RUL-LUPULUI adj. - Negriu. PĂ R U L -PO R C U L U I m. - Coada-calului (plantă). PARUL-URSULUI adj. - Cafeniu-închis. PĂRUŞTEŢ n. - Ţăruş, pripon. PĂRZOLIT adj. - Prelucrat cu chimicale contra vătămătorilor (grîu). PĂSÂT DE MĂLAI n. - Mei (boabe). PĂSÂT DE MEI n. - Mei (boabe). w

#

f

w*

r

w

____r

W

________f

*

5

5

2 16 PĂSĂREASCĂ f - Viţă de vie sălbatică. PĂSĂŢEL m. - Păsat mărunt. PĂSĂŢEL m. - Dans popular moldovenesc. PĂSAŢELUL-VRABIEI m. - Toporaş. PĂSCÂTOARE f - Imaş. PĂSCĂTOR m. - Văcar. PĂSCĂTOR m. - Acel care păzeşte şi îngrijeşte o herghelie. PĂSCĂUŢ n. - Cleşte de cizmărie. PĂSCOS adj. - Loc de prins peşte. PASCOS adj. - Bun pentru montarea unor unelte de pescuit. PESCUI ( a ) - A serba Paştile. (I. Neculce). P Ă S N I/ - Nenorocire, năpastă. PĂSOŞ adj. S-o lojit amîndoi cai păsoş. (TD). - Mari la pas. PĂSOVNIC n. - Ferăstrău de o mînă. PĂSTARE f - Păstaie. PĂSTĂI (a) - A desface fasolele din păstăi. PĂSTĂRI (a) - A desface fasolele din păstări. PĂSTĂRI (a) - A culege păstăile de fasole, năut, mazăre. PĂSTĂRIT n. - Culesul păstăilor. PASTORAŞ m. Trecea păstoraşul împărat doinind şi horind. (M. Eminescu). - Pastor tînăr. P^STORNIC n. - Cioban (văcar) la boer. PĂSTRĂV m. - Ciupercă comestibilă, ce creşte pe copaci. PASUI (a) - A măsura un butoi pentru a-i stabili diametrul fundului. PAŞALE f. - Fire de cînepă rămase după periatul fujoarelor. PAŞIN adj. (Pajul Cupidon) păşin este ca copiii. (M. ^minescu). - Ţanţoş, fudul. PĂŞÎCĂ f. - Fire de cînepă rămase după periatul fuioarelpr. PĂŞÎŞĂLE f pl. - Fire de cînepă rămase după periatul fuioarelor. PĂŞUNÂT n. - Imaş, toloacă. W f __ PAŞUNAT n. Dădusem şi caii la păşunat la niţică iarbă. (M. Sadoveanu). - Lăsarea cailor (vacilor) la păscut slobod. PĂTÂRI ÎN ANDRICĂ n. - Covor de casă cu ornamente în laturi. PATAŞCA / - Fiecare din cei patru druci ce se pun pe loitrele carului, căruţei la cărat snopi, fîn. PĂTAŞCA f - Nuia, vargă. PĂTÂŞCĂ f. - Targă de cărat pămînt. PATAŞCA / - Roabă. PĂTĂCHIE f. - Capăt de scîndură, creangă. PĂTĂRÂNIE f. După cum se vorbea, aflase tot satul de pătărania popii şi n-o mai îndrăznit w

f

V

r

V

w

W

v

f

w

V

W

#

f

W

9

e

e

sfinţia sa să iasă din casă decît a patra zi dupa întîmplare. (M. Sadoveanu). Мі-aduc aminte o pătăranie de care s-a vorbit şi s-a rîs multă vreme în casa noastră. (I. Druţă). Hei!jupîneşică, dear avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. (I. Creangă). 1-а povestit toată pătărania sa din capăt în capăt. (I. Sbiera). - Pataramă, păţanie. PĂTĂRANIE f. - Polojenie. Bea şi fuma, şi mînca cînd avea ce, şi spunea polojănii. (I. P. Reteganul). PÂTÂŞCARI m. - Fiecare din cei doi druci ce se pun de-a curmezişul carului încărcat cu fîn. PATIUC n. Tot cam astfel sînt şi pătiucurile. (T. Pamfile). - Pătul, platformă fixată la o anumită înălţime pentru a supraveghea cîmpul. PĂTLAGINĂ f. - Nufăr. PĂTUC n. - Platformă de lemn fixată pe pari înalţi sau în copac pentru a supraveghea cîmpul. PATUCEĂN n. - Pat mic. PĂTUL n. - Adăpost de vară pentru oi. PĂTUL n. - Poiată, cotet pentru păsări. PATUL n. La sfirşit căluşarii fac horă. Se iau de ciomege şijoacă pătulul. (T. Pamfile). - Dans popular. PĂTUL n. La adăpostul închisorii de trestie, după rînduiala grădinarilor erau pregătite pătulele pentru răsaduri. (M. Sadoveanu). Răsadniţă. PĂTULĂ f. - Adăpost de vară, la vie, la pepenărie. P ATU LI (a) - A îndoia, a apleca la pămînt (grîne, iarbă). P Ă T U L IR E / - Cădere la pămînt (a ^rînelor, ierbii). PĂTULIT adj. Mă dusei la grădiniţă, Găsii iarbă pătulită Şi mîndruţa adormită. (Folclor). - Culcat la pămînt. PĂ Ţ A N IE / - întreprindere riscantă; peripeţie, aventur^. P Ă Ţ ÎŞ ÎC Ă / - Fire de cînepă rămase de la periatul fuioarelor. PĂUNEŞTI adj. Dacî ne-i faşi strai păuneşti di peni, ари eu mărg. (Folclor). - Ca penele de păun. PĂUNÂR m. - Persoană care se ocupă de creşterea păunilor. PĂVĂLUÂŞ m. - Albiuţă cu apă în josul tocilei. PĂZÎTORI m. - Văcar. PĂZÎTORI LA VITE m. - Văcar, ciredar. PĂZMOS adj. - Tare, cîlţos (lemn). PE prep. - Pă. Care au supus domnia lui (Mihai v

v

w ____

V

,

f

__

r

f

9

р jjtteazul) pă turci, pă moldoveni, pă unguri deI avea ca pă neşte măgari pă toţi. (Radu topesc u). IE ANĂ / - Pană. ІЕA R Ă / - Pară. ІЕСЕ / - Panglică de mătase. lEC ELU ŢĂ / - Şiret la pantofi. № C I n. Mergi de-ţi scoate peciul!... Te-oi mnuna chiar eu. (V. Alecsandri). - Autorizaţie |e cununie. IeD ED IT adj. - Slăbănog (cal). pEDESTRÂŞ m. - Pihotaş. lEDESTRI (a). In codru sepedestreşte, pe cîmp mcalecă iară: Astfel este rînduiala oştilor la noi m ţară. (В. P. Haşdeu). P edestrindu-se moldovenii, pre obiceiul lor, a prins a săgeta «... nemţi. (N. Bălcescu). - A se descălica. PEDESTRIME/ -P io tă. Un regiment depiotă Ura întins atunci, pe cîmp mai sus de cimitir, torturile, pe mirişti. (Z. Stancu). Fac parte din Wotă, nu e vorbă. (A. Basarabescu). Piotă şi Iloată îşi scutură pletele pe grumaji şi se duc la mcăierare. (B. Delavrancea). PEDESTRIME / - Pihotă. începu să treacă, mtre gărzi călări şi pihotă, sute de căruţe mcărcate. (1.r __L. Caragiale). E __ IEDESTRIT adj. La fiecare cinci oameni unul I rămas cu caii; iar ceilalţi, pedestriţi, numai m săbiile goale în pumn, au întîrziat un timp, fa să se puie în orînduială. (M. Sadoveanu). pescălicat. PE DE SUS prep. Şi din şale în călcîi, Numai mn să mi-l mîngîi, Pe de sus de gurişoară Are feagră mustăcioară. (Folclor). - Deasupra. I e d i c ă / - Pedicuţă. №LE A-VACII/ - Iarbă de baltă. lELINCĂ / (CopilulJ ţi-l dau cu albie, cu hlinci, cu totce-i trebuie. (Folclor). Să-mi speli bpihd şi pelincile lui. (I. Sbiera). - Bucată de pnză subţire cu care se înfaşă copilul. lELINCĂ/ E x p r. A ieşi din pelinci = a creşte părişor, a depăşi vîrstă alăptării. - Bucată de Knză de înfaşat sugacii. lELINCILE-DOMNULUI / pl. Ciupiră din mincile-domnului, turte cu miere şi miez de wcă. (M. Sadoveanu). - Prăjitură rotundă, pbţire îndulcită cu miere. ffiLINIE adj. Ari o coftî pelinie. (DD). - De bloarea pelinului. I e l i v a n m. Dumnealui cu mare sprinteneală, P un pelivan, au sărit peste poartă în ogradă. p . Stamati). - Pehlivan. & ___

____

Г

Л

217 PELIVAN m. - Voinic; pehlivan. PELIVAN m. - Glumeţ, hazliu. PELNIC n. - Pilă. PELNÎC n. - Dintar de rostuit dinţii L ferăstrăului. PENDRIC n. Bici din gumă, înăuntru cu bile metalice care era folosit de jandarmi şi poliţie. (DD). - Cravaşă. PENEÂG n. Peneagul (partea de deasupra călcîiului), ca şi tureatca, este dintr-o singură bucată de cele mai multe ori. (T. Pamfile). - Parte a ciubotei de deasupra călcîiului, în care se bate pintenul. PENET n. Un pescărel cu penet strălucit... îşi căuta aşezare flu tu rîn d din aripi. (M. Sadoveanu). Cu p en etu l ca sideful. (M. Eminescu). - Penaj. PENI (a). Aduşim stativili şî li măsurăm, ş-apî lipenim, dacî eli-s drepţi. (T D). - A împăna. PENTANOG adj. - Pintenog. PENUI (a) - A jumuli; a peni. P E P C Ă / - Biberon. PEPENE m. - Castravete. PEPTÂR m. - Şorţ de zidar. PEPTENE n. - Unealtă de lemn zîmtată la un capăt cu care se bat firele la alesul covorului. PERÂRI m. - Păr pădureţ. P E R A R IE / - Livadă de peri altoiţi. P E R C IC Ă / Smulge trei fire de păr din percica ta. (E. Sevastos). Ilemiţo de la Piatra, Cu percica retezată, Се-ai ferm ecat lumea toată. (V. Alecsandri). - Zuluf de păr lăsat pe frunte; cîrlionţ. PERCIUN m. - Zuluf de păr lăsat pe frunte la bărbaţi. PERCIUN m. - Cîrlionţ lăsat pe frunte la femei. PERCIUN m. - Cîrcel la viţa de vie. PERCIUNI m. pl. - Creţuri de păr; cîrlionţi. PERCIUNI m. - Smoc de păr pe fruntea calului. PERCIUNOS adj. - Creţ, cîrlionţat. PERDEA f - Ocol de vară pentru oi. P E R D E A / - Gard din beţe de floarea-soarelui. P E R D E A / - Gard de stuf. PERDELARI n. - Camiz la fereastră. PERDICA / - Zăveazdă. Stau atîrnate zăvezde ori perdele. (Al. Odobescu). PERDICĂ/ - Zaveasă. Păreţii sînt acoperiţi cu zaveze şi acoperiţi ju r împrejur cu fe l de fel de vase. (1. Slavici). P E R D IC Ă / - Gard de stuf. PERDIOÂRĂ f. - Perdelută. PEREDNIC n. - Şorţ femeiesc cu pieptar (de bucătărie). ’

r

f

w

a

Р

2 18 PEREDNIC п. - Şorţ pentru copile. PEREDNIC n. - Şorţ pentru zidar. PEREDNIC n. - Şorţ pentru fierar. PERELINĂ / - Pelerină. PEREMETE/^ - Pripon, unealtă de prins peşte. PERENITCA fi - Sfoară la undiţă. PERENITCĂ fi - Fir (de masă plastică) de care sînt atîmate, la o anumită distanţă, cîteva cîrlige. PE R E PO N C Ă / - Vergea între coarnele plugului. PERERIZ n. - Putină. PEREŢI m. pl. - Druci laterali la războiul de ţesut (vertical). PERE VAL n. - Brazdă trasă cu plugul la capătul ogorului. PERGHEL n. - Compas de tîmplărie. PERGHEL n. - Loc îngrădit de cele trei părţi ale vintirului compus. PERGHEL n. - Cuvînt întrebuinţat în jocul dea turca. PERINDA (a). Se perindau unii după alţii norii cenuşii şi se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. (M. Sadoveanu). Tot mai des se perindează şi din tineri în mai tineri. (M. Eminescu). - A succeda. PERINIŢA f. - Dans popular moldovenesc. PERJ m. Iconiţa cea săpată în lemn de perj din iatacul ei. (DLR). - Prun. PERJ AR m. Cei trei perj ari i-a sădit cînd s-au dus cu băeţii la război - au fost patru perjari, dar unul s-a uscat, căci Vasile al lui nu s-a mai întors... (I. Druţă). - Prun. PERJ AR m. Scump mai ţine titlul de proprietar. - Scump, însă ia seama bine Ca-i ajuns a f i perj ar. (V. Alecsandri). - Cel care cultivă şi vinde peije; prunar. PERJARI m. - Corcoduş. PERJARI m. - Livadă de pruni. PERJARI m. - Ciupercă comestibilă, ce creşte, de obicei, sub copaci, mai ales sub pruni. PERJĂ fi. - Prună. PERJĂ fi Perje sînt: albe var atice, albăstrii varaticeşi albăstrii tomnatice. (CADE). Alungă cioara cu perja-n gură tocmai dincolo peste hotar. (I. Creangă). - Prună. PERJĂ BARDACĂ fi - Soi de prune mari roşii. PERJĂRIE fi - Livadă de pruni; prunet. PERJE CĂRĂLUITE fi. pl. - Prune mari roşii. P E R JE R IE fi Nu p o t (lăsa mai ieftin)... moşioara mea de baştină, cu perjerie. (V. Alecsandri). - Prunârie, prunet. Г

w

PERI m. pl. E x p r. în doi peri = în două culori; cărunt; Cu părul roşu şi cu negru îi zicem în doi peri. - Culori. PERI fi. - Pensulă de vopsit. PERJĂ (a). Operietpăreţîi. (TD). - A vărui. PERIA (a). L-o periet ghini. (DD). - A bate. PERIĂC n. - Perie de pieptănat lîna. PERIÂNCĂ fi - Perie de pieptănat fuioarele. PERIE fi - Pensulă de vopsit. PERIE fi - Pară (fruct). PERIGHEL n. - Compas de tîmplărie. PERILINĂfi. - Saltea (de pene). PERINA fi Să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. (M. Eminescu). - Pernă. PERINĂ fi - Saltea (de lînă). PERINĂ fi. - Saltea de pene. PERINĂ fi - Corlate (la pod). PERINĂ fi. - Plapumă umplută cu fulgi. PERINOC n. Păcorniţele colbăite atîrnau pe sub perinoacele de dinapoi, aninate de osii cu cîrlige de fier. (C. Hogaş). - Bucată de lemn aşezată deasupra osiei. PERINOÂCĂ fi. - Fiecare dintre cele două perinoace la căruţă. PERINUŢĂ fi. Perinuţa cea d in tîi- Lui Vasile căpătîi. (Folclor). - Pemuţă. PERINUŢĂ fi - Parte a cotigii pe care se reazemă grindeiul. PERIOÂRĂ fi - Pensulă de vopsit. PERIPEŢIE fi - Prigoadă. (CADE). PERIŞOR m. - Păr pădureţ. PERIŞOR m. - Gîţă; cosiţă. PERIŞOR m. Perişorul lui Pana corbului. (V. Alecsandri). - Păr scurt, mustăcioară. _ w__ PERIT m. - Bubuşoare mici, roşii pe faţă, pe urechi, pe la ochi, mai ales la copii. PERIT adj. Zoe se primblă palidă şi perită pe fa ţă prin odae. (C. Negruzzi). De-a morţii gălbeneală periţi ei sînt la faţă. (M. Eminescu). - Tras la faţă, searbăd, ofilit. PERITEÂG n. - Unealtă de prins peşti alcătuită dintr-o legătură de 75-90 de cîrlige. PERNĂ fi - Saltea de fîn. PERNĂ fi - Saltea de vată. PERNĂ fi. - Saltea de pene. P E R N Ă / - Partea de sus a jugului. PERNĂ fi - Perinoc. P E R N A / - Parte a cotigii pe care se reazemă grindeiul plugului. P E R N Ă / - Căpătîi pentru butoi în beci. PERNICĂ/ - Pemuţă pentru copii. PERNIRĂ/ - Saltea (de pene).

р ;RINOŞIc Ă / - Perinoc. 1RNUCĂ f - Perniţă pentru copii. 1RNUCĂ fi. - Pemuţă decorativă. )RNUŢĂfi - Parte a cotigii pe care se reazemă rindeiul plugului. 1RNUŢĂ fi. - Perinoc. 1RNUŢĂ (sub picioare în biserică) / lotnojă. RPELIŢĂ fi - Scîndurică ce fixează roata b sus fa _rîşniţei pe osie. fjERŞICA f Copiliţă de la munte Nu-ţi scoate rşica-n frunte. (Folclor). - Cîrlionţ. !RŞICĂ f - Smoc de păr în fruntea calului. 1RŞIOÂSCĂfi. - Zuluf de păr lăsat pe fruntea rbaţilor. IR Z A R E / - Prăpăd. 1RZĂTOR m. - Cel care aduce pagube. ISCUINA f Acest împărat avea o pescuină, 4câ un heleşteu de peşte foarte mare şifrumos. iiSbiera). - Iaz mare, rîmnic. ISTE prep. Facim cameş di purtat pişti Hămînî. (TD). - In cursul. ISTE prep. Dimineaţa ni-nfloreşti, Pişti dzî ţiveştedzăşti. (Folclor). - La sfîrşit. ISTE prep. E x p r . Peste hotare = în alt sat. bl sî та mîţrit pişti hotărî. (TD). - In altă parte. ,STEDZI adv. - A doua zi. 1STELCĂ / . (Iorgu Vasiliu) cu mîni cam irte şi groase îşi potrivi împrejurul pîntecului itelca albastră. (M. Sadoveanu). Cu o pestelcă îUrdară dinainte, aninată peste o rochie de cit. |N. Gane). - Şorţ de pînză sau de postav. ,STELCA f A venit Ileana Crăiasa pe Uelcă 1-а luat. (Folclor). E un pumn de cărbuni îi pune în pestelcă. (Folclor). - Şorţ. ^STELC Af. - Partea de dinainte a săniei care |apără pe călător de glod sau omăt. “^STELCĂ CU CHEPT f - Şorţ femeiesc cu pptar (de bucătărie). :STELCĂ CU CHEPT f - Şorţ de zidar. ŞSTELCUŢĂ f - Şortuleţ. *STE SAMĂ adj. Ştefan vodă a fo st un om fste samă. (Folclor). - Extraordinar. ^STE SAMĂ adj. Cînd am lucru peste samă. 0- - Foarte mult, peste puteri. IŞTI (a). Cît pesteşte apa pe streaşină şi cît |steşte apa în ciur. (S. F. Marian). - A zăbovi, itîrzia. -ŞTI (a). După ce a pus banii la bancă, nu Ueşte (trec) două săptămîni şi cade baba la ţ. (CADE). - A trece. ISTRICEL adj. Am o ulcea pestricea, CîntăJ l_ _

v

r

w

219 un cucoşel în ea. Biserica. (A. Gorovei). Pestricior. PESTRICUŢ adj. Am o găină pestricuţă, O pui în horn pe policuţă. Cartea. (A. Gorovei). Pestricior. PESTR IŞO R adj. Ba, cucuie, ba, Nu te-oi asculta, Porum bacule, F rum uşelule, Pestrişorule, Drăguşorule, Ştiu că ті-ar f i bine Să fiu tot cu tine. (V. Alecsandri). - Pestricior. PESTRIT adj. Calu pestrit ari capişi pi dînsu di mai mulţi culori. (TD). - Pestrit, tărcat. PESTRIŢ adj. Baba... îşi strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriţă. (M. Eminescu). Răutăcioasă, haină. P E S T IT O R adj. Şi lenea că-i pestitoare năravurilor deprinse. (C. C onachi). Păstrătoare, care ţine pe loc. PESTRIŢUL adj. Calu pestriţai ari dungî albî în frunţi. (TD). - Breaz. PEŞCHIR n. - Ştergar. PEŞCHIR DE CUI n. - Prosop. PEŞTÂR m. - Pescar. PEŞTE-ŞĂRPESC m. - Ţipar. PEŞTE-ŢIGĂNESC m. - Mormoloc. PEŞTE-ZBURĂTOR m. - Oblete. PEŞTEOĂICĂ f. - Peşte (femelă). P E Ş T E O Â IC A / . - C opilă dolofană şi neastîmpărată. PEŞTIMAN n. Vornicelul... aduce un cit de rochie sau peştiman, pe care-l dă soacrei celei mici. (E. Sevastos). Va avea un peştiman curat şi o cămeşă de burancic, cu altiţe cusute pe dînsa. (C. Negruzzi). - Haină care se înfăşoară ca o fustă în jurul trupului. PEŞTIMÂN n. Un flăcău apucă pre o fată de peştiman sau de salbă care-i este împregiurul gîtului. (DLR). - Legătoare de cap purtată de femei sub broboadă. PETAC m. îşi fa c sama banilor La tulpina brazilor, Tot galbeni şi irmilici Şi petaci tot cîte cinci. (M. Eminescu). - Ban, para. PETEALAf. Aurul de pe spata legăturii de piele se ştersese pe alocurea şi licurea pe la altele, ca stropit cu peteală. (M. Eminescu). - Beteală. r PETEALA f Nireasă, peteala ta Se strecoară apa-n ea. Nireasă, rochiţa ta S-o oprit în Dunărea. - Văl al miresei. PETEÂLĂfi. - Mătase la ştiuletele de porumb. PETELC A fi - Ureche pentru curea la pantaloni. PETELCĂ fi. - Cheutoare (la haină). PETELC A fi - Tava (dreptunghiulară) de copt r

9

Л

r

f

V

v

Р

220 pune. PETEROUCĂ / - Mutarea răsadului în altă răsadniţă. PETIC n. Cu antereu de canavaţă Ce se ţine numa-n aţă Şi cu nădragi de anglie Petece pe el o mie. (I. Creangă). Ea, într-o rochiţă scurtă din petici. (A. Vlahuţă). In a lucrurilor peteci căutînd înţelepciune. (M. Eminescu). - Bucată, fîşie ruptă dintr-o ţesătură; cîrpă. PETICÂR m. - Persoană care umblă prin sate, adunînd petice (haine vechi) în schimbul unor mărfuri mărunte; terfar. P E T IC Ă / - Cîrpă. PETICÂRIE f Limba moştenită de la strămoşi se cîrpea cufeluri de peticării eterogene şi eram în risc a pierde ceea ce avem mai scump: limba! (C. Negruzzi). - Mulţime de petice. PETILĂ f - Fiecare din sforile ce leagă cîrligele de pescuit de o sfoară lungă şi groasă. PETIŢA f. îşi luă... puşca, o vechitură cu două ţevi cu p etiţi. (M. Sadoveanu). - Capsă întrebuintată la armele de model vechi. PETRA R m. De ce-s aşa de albi oamenii aceştia, tată, întrebă băetul. -Ispetrari, drăguţă, care fac case. (DLR^. - Zidar. P E T R E C Â R E / - Inmormîntare. PETRECE (a se) - A deceda. PETRECE (a). Am pitrecut mulţi greutăţ cu războiu. (Folclor). - A suferi, a îndura. PETRECE (a). După şi s-o zvîntat îipitrec pin sîtişoarî. (TD). - A da prin sită, a cerne. PETLIC n. - Bileţel. PETLIŢĂ f - Bentiţă colorată pe guler. P E T IŞ I/pl. Cal cupetişi bălăi sau negre. (TD). - Pete. PETIŞI f. pl. Vin la cumătrii cu... petişi, care cumpoati. (TD). - Bucăţi de postav sau de pînză. p e t I t ă f . - Pată mică. PEŢĂRAE f - Piaţă mare. PEZ n. Va grăi omului cuvinte bune şi le va grăi cu hiclenşng, de-l va batjocori, adică va grăi pestepezi (1652), adică îl va lua peste pezi, peste picior; în pez = peziş, de-a curmezişul. (SDELM). - Picior. PEZEVENCHI m. Un pezevenchi, care ştia că baba are la gălbînaşi hăt multişori, au venit la dînsa. (I. Sbiera). Di aieste îmi fa ci, măi pezevenchiule? (Folclor). Mandarin de la Osaca, Pezevenchi bucovinean, H oţ mărunt... (N. Costenco). - Şarlatan, escroc. PIATRĂ (la v a tră ) / - Năclad. PIÂŢĂ / E x p r. A plăti piaţa = a plăti taxa ________

Г

v

t ___

V

Л

r

*

A

r

r ____

pieţii. - Vamă. PICĂ (a) - A obţine (ceva recoltă). PICĂ (a) - A veni (o vreme). PICĂ (a) - A nimeri (undeva). PICĂ (a). Pică omăt. (DD). - A ninge. PICHERE/ - Bibilică. PIC H I/ - Bibilică. PICHIRITĂ/ - Bibilică. P1CHIROI m. - Bărbătuşul bibilicii. PICHIRUI (a). Opichiruitpatlagelili. (TD). A răsădi. PICIORAŞ n. Ciumelciu, ciumelciu, Turturaş într-un picioraş. Curechiul. (A. Gorovei). Picioruş. PICIOREL n. Ciuturel, Buturel, Şade într-un piciorel. Curechiul. (A. Gorovei). - Picioruş. PICIORUŢ n. Am un moşneguţ, Cu unpicioniţ. Curechiul. (A. Gorovei). - Picioruş. PIC L Ă ^ - Făină de grîu de calitate superioară. PICLOÂNĂ / . - Făină de grîu de calitate superioară. PICLUI (a) - A ceme. PÎCSLĂ f - Tabacheră. PICTORI (a). Biserica s-au pictorit sub turci. (DD). - A zugrăvi. PIDJÂC n. - Jachet; haină bărbătească. PIDOSNIC m. - Coada-racului. PIDOSNIC adj. A făcut sfat cu muierea. Era ceva cu totul pidosnic faţă de logica orientală. (M. Sadoveanu). Am văzut-o că este pidosnica şi vroieşte cu orice chip să se adape numai la un izvor. (I. Creangă). - Sucit, care face totul pe dos. PIELC EA / Cică îmblă după strîns pielcele. (I. Creangă). - Blăniţă de miel. PIELCEA / Prostie este să porţi fără rost, cînd e cald şi nu-ţi folosesc, nişte pielcele de cîne şi să te loveşti cu ele în palm a stîngă. (M. Sadoveanu). - Bucată de piele, obiect făcut din piele. PIEPTĂN UŞ m. Un teanc de sumane croite... aştepta cusutul; pieptănuşii în laiţă n-avea cineі trage de coadă. (1. Creangă). - Unealtă de lemn cu dinţi de fier cu care se piaptănă lîna, cînepă meliţată. PIERDE-VARĂ in. Scoală, scoală, pierde vară! Toate plugurile ară, Numai tu şezi î>1 cămară! (S. F. Marian). Prietenul meu Chiricic a lui Goian, un lainic şi un pierde-vară ca Я mine. (I. Creangă). Ce-i un poet?... Un pierde vară care umblă să strîngă luna în braţe. (NGane). Oricare pierde-vară, cînd nu mai ştie ce r

w

f

> І facă, se proclamă de la sine om de stat. (V. îcsandri). Şi s-o vezi înconjurată de un roi de \erde-vară. (M. Eminescu). - Individ leneş, »rbedeu. [E Z E / pl. Ţiganul are pieze bune, căci, cînd \-i întîlni cu el pe drum , îţi merge bine. şezătoarea). - Prevestire (rea sau bună). [FĂLI (a) - A zdrobi, a face piftie. [GULI (a) - A ciuguli. BLARAMĂ f - Joagăr de tăiat scînduri. ,CĂf - Ferăstrău transversal cu două mînere. IhCA f. - Ferăstrău de tăiat în lung. ÎLCĂ f - Ţesătură groasă de lînă pentru pat Iu pereţi. [LDUI (a) - A îngîna, a zadărî. ELI (a)- A tăia lemne (cu ferăstrăul). [LOT n. - Par gros bătut în iaz pentru a sprijini ‘îngrăditură. ILUCICA f. - Covoraş de dimensiuni mici. 1LUI (a). E x p r. A pilui să-i iasă (cuiva) ceva potrivi lucrurile în aşa fel ca să aibă cîştig. aranja o afacere. [LUNI m. p l - Oftalmie periodică la cal. [N prep. Dar pin tîrg, pin Bolgrad Mi se ymblă Inciu beat. (Folclor). Cînd s-o dus, da jjf acolo, pin căchiţ. (Folclor). - Prin. [NJAC n. - Palton scurt cu guler de blană. pNSCÂRTURI n. p l - Biscuiţi. [NTENOG adj. Toţi erau cu ochii aţîntiţi mpra străinului, care venea furtunos pe caluюіЬ, pintenog la trei picioare. (M. Sadoveanu). mmne şi ierni l-au ploat şi l-au viscolit pe 'umuri, alături de iepuşoara lui ţintată în inte, pintenoagă la piciorul drept de dinainte. L Camilar). - Cu pete albe pe picioare. pN TIN I m. p l - Glod ce sare de pe roţile itei. [NTINI m. pl. - Ţurţuri de glod la copita jtlului. INTINI m. p l Şi poterea mi-l prindea. Mi-l indea şi mi-l lega Şi în pintini mi-l punea. ‘olclor). - Lanţuri (la picioare). fţOÂNĂf M-ai iubit ca pe-o pioană, M-ai lăsat ţpe-o vădană. (Folclor). - Bujor. (ORCĂ f - Sfredel de tîmplărie. IPARUŞ m. I se făcuse nasul pipăruş şi )razulpătlăgea vînătă. (V. Alecsandri). - Ardei. IPC Ă / - Căpăcel de tablă la fitilul lămpii. TPERIG n. - Om slab, stîrpitură. >ERIG m. Să mă tem eu de un piperig ca 'esta? (I. Sbiera). - Om slăbănog, pipernicit. fPl m. p l - Pui de curcă. j#

V

r

w

221

PIPUI (a) - A clacsona. PIRAMIDĂ f - Pătul la vie ori la pepenărie. PIRILÂZ n. - Pîrleaz. Г __ PIRIM ET n. - Pripon, unealtă de prins peşte. PIRIMETCĂ f. - Pripon, unealtă de prins peşte. PIROÂŞCĂf - Un fel de colţunaş umplut cu tocătură de came, brînză, cartofi ş.a. prăjit în ulei sau în rolă. PIROÂŞTE f. - Plăcinte, scoverzi. P IR O B E L E / pl. - Piroşti. PIROHÂNE/ pl. - Piroşti. PIROHEI m. pl. - Piroşti. P IR 6 JI m. pl. - Piroşti. PIROJOÂŞE n. - Piroşti. P IR O S T E IE / împrejur depirosteie se cocea o mare turtă. (M. Eminescu). - Pirostrie. PIROŞCANE n. p l - Piroşti. P IR O Ş C Ă / - Preparat culinar din foi mici de aluat, în care se înveleşte o umplutură (de came, cartofi, brînză), copt în cuptor sau prăjit în grăsime. PIROŞCUŢE f p l - Piroşti. PIRON n. - Peniţă (la toc). PIRŢÎGOI m. - Piţigoi. PISANCĂ f —Ou crestat. PISANIE f. - Hrisov, gramotă, inscripţie. PISAR m. - Secretar la sovietul sătesc. PISARĂŞ m. - Pisar, secretar. PISARI m. Cotnarschii, credincios pisariul lui Vasilie-vodă. (M. Costin). - Secretar domnesc. PISARIE f Dînd lui... Hmil pisaria de oaste. (M. Costin). - Dregătoria de pisar. PISC n. - Partea de dinainte, ascuţită, a luntrei. PISCOĂE f Că mi-i moara lîngă casă, Cu piscoaia pe fereastră Şi cuige făina-n casă. (S. F. Marian). - Parte a morii prin care curge faina. PISOÂŞIE adj. - Gingaşă. PISOI n. O piatră lungăreaţă, groasă şi rotundă ca un pisoi. (C. Hogaş). - Pisălog. P IS T R Ă / O saltea subţire îmbrăcată cu o pistră vărgată cu roş. (C. Hogaş). - Pînză groasă cu dungi colorate. PISTORNIC n. - Pecete de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii. PISTRU m. - Berbec cu lîna albă, cu pete negre pe bot. __ r PISTRUI adj. Păsăruică pistniie, Pe copaci în sus se suie. Fasolea. (A. Gorovei). - Pestriţ. PISTRUI adj. Flăcănaşul cel subţiratic cu gîtul lung şi cu obraz pistrui... grăbea pe o potecă de-a dreptul peste un deal (M. Sadoveanu). Ţiganul bucătarul un cioroi pistrui cu guşă. Г

r

/■

Л.

222 (М. Eminescu). - Pistruiat. PISTRUIT adj. Din tufari cu crenge grele ei sapucă să adune în basmaua pistruită ca o mînă de alune. (M. Eminescu). - Pestriţ. PIŞIURCĂ f - Curea care înconjoară partea din urmă a corpului calului. PIŞOTCĂ f - Copil care se urinează des. PIŞTE preg. - Peste. PIŞTEDZI adv. Macar piştidzî, da tot o spun. (Folclor). - A doua zi. PIŞTELNIŢĂ f Am fi întrat peste nişte tinoase piştelnice şi glodoase tini şi bălţi. (D. Cantemir). - Baltă glodoasă din care piştesc pîrîiaşe. PITAC m. Daţi colacul şipitacul, Că boiifărîmă pragul. (Folclor). - Monedă de 5 copeici. PITĂC m. - Monedă de 5, 10, 15 galbeni. PITAC m. - Vîrful (rotund) al ritului porcului. PITAC m. Flăcăii... prinseră a face roată în jurul tîrgoveţului. Scoteau încetpitacii şi alegeau cu luare-am inte bucăţile de pîne. (M. Sadoveanu). Părintele, ba azi, ba mîne, aducînd pitaci şi colaci din biserică, a împărţit la fiecare de ne-a îmblînzit şi treaba mergea strună. (I. Creangă). Să mai schimb nişte pitaci, Ca să dau la cei săraci. (Folclor). - Ban, gologan. PITAN n. Mîncau zoriţi şi cu urechea la pîndă pitan greu de orz şi grîu cu pastramă tare. (M. Sadoveanu). - Pîine din faină de orz (uneori cu faină de secară, grîu). PITAR m. Infiecare dimineaţă cui trimit casapii muşchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai rumănă? (M. Sadoveanu). El a fost... ţigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. (V. Alecsandri). - Brutar. PITAR m. Mare pitar. - Dregător la curtea Statului Moldovenesc medieval. Avea în grijă aprovizionarea curţii domneşti cu pîine. Prima dată este atestat documentar într-o gramotă domnească a lui Ştefan cel Mare din 22 mai 1476. PITARCĂ f. - Ciupercă comestibilă. PITAŞI m. pl. Cal cu pitaşi. (DD). - Pete. PITA f. După ce au prins caii putere, au ospătat şi oamenii puţină pită şi brînză. (M. Sadoveanu). Pîntecul ei Crescînd arămiu Ca pita. (Gr. Vieru). Celuiflămîndpita-i în gînd. (Folclor). E x p r. A avea pita şe cuţitul în mînă = a avea toate mijloacele pentru a realiza ceva. Acuma mi-ipita şi cuţitul în mînă! Lasă că nu mi-a sta ea mai mult în drum. (1. Sbiera). - Pîine. PITĂREÂSĂ / - Soţia pitarului. PITAREL m. - Dregător la curtea domnească a Moldovei; subaltern al marelui pitar.

Р PITĂRIE f - Dregătoria pitarului. PITARIE f Aşteptîndu-şi odrasla cea mai mare, trimisă la pitărie după pîne. (M. Sadoveanu). ^ Brutărie. PITIRIC n. - Furcă cu cinci, şapte, opt coarne de lemn (de fier). PITLETCĂf. - Pripon cu care se leagă barcasul. PITLUIT adj. Au deşertat sacii de cenuşă şi i~ au umplut, unul cu făină de grîu pitluită, altul cu făină de secară pitluită. (I. Sbiera). - Trecută de multe ori prin sită. PITLUITĂ adj. - De calitate superioară (faină). PITOÂCĂ f - Fiecare din cele două bucăţi de lemn fixate deasupra osiei carului, căruţei. PITOÂCE f. pl. - Gemănări la car, căruţă. PITOÂŞCA f - Ciupercă comestibilă. PITROC n. Ai turnat pitrocu care-l pitroşeşti. (TD). - Vinul (care se pitroceşte). PITROCI (a) - A spăla legumele de spuma din zeama acră; a strecura zeama acră. PITROCI (a) - A muta vinul dintr-un butoi în altul, pentru a se limpezi şi a-i lua drojdiile, і PITRO CIT adj. Patlageli pitroşiti. (DD). Căruia і s-a schimbat zeama acră. __f PITOI n. Şapte pite ş-un pitoi, Trei cununi de usturoi, Ş-o cununiţă de ceapă. (S. F. Marian). - Pîine mare. PITR EC E (a). încetează de îmbiat (vinul), trebuie să-i dai drumul, să-l pitreci. (DD). - A pitroci. PITRIJĂL m. - Pătrunjel. PITROŞIRE f - Pritocire. PIVA f Capetele urdiei au înaintat singure la peirea lor, cătră larma înşelătoare de război; sau adaos şi carăle cu pive care s-au înglodat în mlaştină şi s-au pus apoi de-a curmezişul. (M. Sadoveanu). îndată au pornit cu patru puşci şi o pivă... Şi au tocmit puşcile şi pioa direptu deasupra taberii şi băteafoarte tare. (M. Costin). (In veacul XVI în Moldova) mortierele se numeau pive. (N. Bălcescu). - Tun de calibru mare, de asediu. PIVNIC n. - Stînjenel. PIVNIŢĂ f. Şoimaru îşi aşeză prietinul pe divanul cu saltea moale de lînă şi strigă spre Lie să scoată vin din pivniţă. (M. Sadoveanu). Alături cu bordeiul era subt pămînt o pivniţei (M. Eminescu). Cercam vinul dacă-i rece, Pivniţa de-i răcoroasă. (V. Alecsandri). " încăpere subterană pentru păstrarea vinurilor, murăturilor, a diferitelor produse alimentare. PIC interj. Moş Nichifor îşi aprinde luleaua Я ____ V

r

w

f ___

р ic, pîc!pîc, ріс! din lulea. (I. Creangă). - Redă etul produs de fumători cînd trag din lulea, î c interj. Ia o drughineafă groasă, de stejar, Un mînă şi pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă, (1. Creangă). - Redă sunetul produs de o itură dată cu un corp tare. C A f - Pipă. PÎCII (a). Cînd era vremea rea, stătea cu nasuspuză şi pîcîia din lulea. (M. Sadoveanu). 'tefanache stă foarte liniştit... pîcîind din lulea. . Sadoveanu). - A trage din pipă producînd ijpetul caracteristic. ICLA f. Uneori ploua şi-i acoperea pîcla ţmedă. (M. Sadoveanu). Şi tot ninsoare şipîclă pînă la pămînt, de nu se vedea om pe om alăturea fiind. (I. Creangă). S-a înecat lumina-n pîcle toefre. (N. Labiş). - Negură. PICLA f In ponoare depărtate abatele bănuia fş e z ă r i om eneşti, sub p îcle de fu m . (M. Sadoveanu). - Pînză de fum. f î p i A f - Dumbravă, crîng. fIC L IŞ adv. Se uita pîcliş în juru-i la toate, ţa cîn d cu stăruinţă. (M. Sadoveanu). ^osomorft. iJPICLIŞIT adj. împăratul Roş... era un om Igîclişît şi răutăcios la culme. (I. Creangă). f^somorît, urîcios. PIC LITĂ /. - Ceaţă. |PICLOS adj. Amurgul pîclos şi trist îi înfăşură ta o pînză întunecoasă. (M. Sadoveanu). Era ţoamnă şi o zi posom orită, pîcloasă. (A. Vlahuţă). Pe pîclosul munte abia înălbeşte ţfrucea p e mormînt. (C. Stamati). - Ceţos, Riguros. ? î i interj. - Strigăt repetat cu care se cheamă uii la mîncare. p Î J n. - Cep la obada unei roţi. P IL C n. Şi din moldoveni s-au prăpădit o ЩиЦіте. Că nu і s-au ajuns rusului moscali şi ţfu împlut pilcurile de muşchetari (vînători) cu ţfioldoveni. (Gh. V. Madan). - Regiment. ILC n. Moşneagu o ales locu lîngă un pîlc de orumbei, unde era un culcuş de iepuri. folclor). - Tufăriş, huceag. ÎLCULEŢ n. în noaptea de sînzîene s-a dus 'efuriş în livadă drept la un pîlculeţ de cicoare. fplclor). - Tufăriş. l| l n E f - Pîlnie. ÎLPÎI (a). Focul pîlpîia în poiană şi împrejur idurea era neagră ca păcura. (M. Sadoveanu). 'tocul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. . Eminescu). Bezne reci au pîlpîit pe lut. (N.

223

Labiş). - A arde cu flăcări tremurînde. PţjVÂR m. - Brutar. РуЧСЕ n. - Burtă. PINCITE n. - Burtă. PIN D A C I adj. îl vezi trecînd... cu ochiul pîndaci, cu urechea dreasă, cu inima-n dinţi. (V. Alecsandri). - Pînditor. PÎNDÂR1 n. - Pătul la vie, pepenărie. PINDAŞ m. Cum au zărit-o pîndaşii (pe vulpe), au săritfiecare cu ce avea în mînă şi... au omorîto. (I. Sbiera). Dar vai! îndată simte c-a lui picior e strîns. Pîndaşal, sosind iute, din tufe 1-а şi prins. (C. Negruzzi). - Persoană care stă la pîndă. PIJ4DA f - v. Pîndari. PINDA f. Aşteptam de la însoţitorul meu Grozăvescu un semnal, ca să mă pot stabili în cea mai apropiată pîndă la Negrileasa. (NJ. Sadoveanu). - Loc ascuns unde se pîndeşte. PINDA / Dacă stînd de pîndă, mă vede întăi lupul pe mine, nu mai am vreme să încordez arcul; dar dacă-l văd întăi eu pe el, îl pot săgeta. (M. Sadoveanu). Harap-Alb rămîne de pîndă în groapă. (I. Creangă). Unde-n pîndă la răsoare, Stam sunînd din frunzi ades. (V. Alecsandri). Urmărire, aşteptare a vînatului. PÎNDĂRÂŞ m. - Pîndar. PÎNDARI (a) - A păzi, a ţine sub pază. PÎNDARIRE f. - Păzire. PÎNDĂRIT n. - Ocupaţia pîndarului. PÎNDARIT n. - Plata pe care o primea pîndarul. PINDEŞ adj. Dulăii pîndeşi stau împrejur culcaţi pe labe şi căutînd cu ochii poronca stăpînului lor. (M. Eminescu). - Pînditor. PINDIŞ adv. în amurgul serei copii, fete şiflăcăi umblă pîndiş prin curte. (M. Eminescu). - Pe ascuns. PINDZA-BABEI f. - Pînză de păianjen. PÎNDZALA f. - Căptuşeală, dosală. PÎNDZALĂ f. - Piele de căptuşit cizma. PÎNDZARI n. - Vergea la sulul de dinapoi de caje se leagă gura pînzei. PÎNDZĂ f. - Mucegai la suprafaţa vinului răsuflat. PÎJNDZI (a) - A căptuşi. РЦ ЧЕ/ - Grăunţe, cereale. PţJVE f. - Roadă, cereale care trebuie recoltată. PÎNE f - Pâine. PINI f pl. Jeluind că-ipradă tătarîi şi le strică pînile. (M. Costin). - Holde, cîmpuri semănate cu grîne. PÎNICĂf. - Denumire evlavioasă a pîinei. PÎN IC IC A f. Scot gurariu... ş-scot acolo o А

Г

Р

224 pîyicică. (TD). - Pînişoară. PÎNTEC n. Şi-l împunge cu fruntea şi pîntecul Nu ştiu cum ruşinoasă. (Gr. Vieru). - Burtă. PÎNTECĂRI (a) - A fi bolnav de pîntecărie; a suferi de diaree. PÎNTECE n. - Burtă. PÎNTECE n. - Vintre. Un ţap negru, lucios cu pete galbene pe la vintre. (Z. Stancu). PÎN TEC O S adj. Ulcior pîntecos. (DD). Bombat. PÎNTICÂRI m. - Diaree. P ÎN T IC Ă R IE / - v. Pînticari. PÎNTRE prep. - Pentru. PINZUI (a). Alei! dragă, de eşti viu, Spune-i mamei ca s-o ştiu, Iar de nu, să te bocesc, Trupul să ţi-l pînzuiesc, Podurile să-ţi gătesc. (V. Alecsandri). - A acoperi trupul unui mort cu pînz|. P ÎP ÎE / - Jucărie atrăgătoare. PIR interj. Bocăneşte el cît bocăneşte, cîndpîrr! cade copacul peste car de-l sfarmă şi peste boi de-i ucide. (I. Creangă). - Redă trosnetul unui obiect care se rupe. PIR m. Ştefan-vodă auzea, Mîna pe condei punea Şi pe hîrtie scria. In mîna pirului c-o da. (Folclor). - Pîrîş, reclamant. РЇДА f - Perepiscă. PÎR \ f . - Ponoslu. PÎR ^U n. - Şanţ de-a lungul gardului. PÎRĂU n. - Jgheab la teasc. PÎRĂUŢ n. - Şanţ de-a lungul gardului. PIRCALAB m. Noi, Ştefan-voievod, jupînilor noştri pîrcălabi Oancea şi Ivan de la Crăciuna sănătate. (M. Sadoveanu). Ei plecară într-o trăsură cu opt cai de poştă, pregătită de pîrcălabul de Galaţi. (N. Gane). - Dregător, în vechea organizare administrativă a Moldovei, mai mare peste un ţinut, cu atribuţii de castelan al cetăţii şi judecător. Prima dată titlul de pîrcălab este atestat într-un document al lui Petru al IIlea, domnul Moldovei, din 19 februarie 1446. PIRCALAB m. Şi aşa amîndoa cetăţile (Chilia şi Cetatea Albă)... le dobîndi, carile întărindule cu bucate şi cu slujitori, au lăsat pre Isaia şi preBuhteapîrcălabi. (Gr. Ureche).-Comandant de cetate. PÎRCĂLÂBĂ f. - Prostănac; prostălău. PÎRCĂLĂBIE f Asamanaf s-a întors cu toată droaia după el la pîrcălăbie, ca să caute acolo dreptate. (M. Sadoveanu). Proprietarul care era prevestit de mai-nainte de pîrcălăbie, îi primi cu mare alai. (N. Gane). - Instituţia condusă de А

А

Г

V

/

pîrcălab; sediul acestei instituţii. PÎRCĂLĂBIE f. - Dregătorie de pîrcălab. PÎRDÂ LNIC adj. Aşa-i pîrdalnica asta de dragoste. (N. Gane). Pasă de te du în loc strein şi aşa depărtare, dacă te lasă pîrdalnica de inimă! (I. Creangă). Pîrdanica de vită stătu pe loc şi începu să bată din picioare. (N. Gane). Blestemat, afurisit. PÎRDÂLNIC m. E x p r . Lasă-1 la pîrdalnicul = lasă-1 încolo, lasă-1 cu Dumnezeu. Ia lasă-mă la pîrdalnicul, stăpîne, că-i spăria oamenii cu vorbele d-tale. (I. Creangă). - Naiba. PÎRDÂ LN ICU L m. Ce pîrdalnicu! Vrei să trăieşti o sută de ani? (C. Negruzzi). Bată-te pîrdalnicul, să te bată! Şezi binişor. (V. Alecsandri). - Dracul, diavolul. PÎR D O SÂ L Ă / - Umbră cu acoperiş înclinat pentru oi. PÎRDOSÂLĂ DE SCÎNDURĂ f. - Fronton (la cerdac). PÎRG n. - Pîrgă. PÎRGAR m. - în Moldova medievală, membru al sfatului orăşănesc, ales, ca şi voitul sau şoltuzul, de către obştea tîrgoveţilor. Pîrgarii aveau şi atribuţii judecătoreşti, administrative şi fiscale. Pentru prima oară se documentează întro scrisoare a pîrgarilor din Baia către cîrmuirea oraşului Lvov din 1421. PÎRÎC m. - Măgăruş. PÎRÎTOR m. - Ponoslaş. PIRJOALA f Cînd o văd că cere vin curat şi pîrjoale, ştiu că n-are nimic. (C. Negruzzi). Chiftea. P IR JO A L E / pl. Au trăit pînă s-au mai liniştit oleacă pîrjoalele acelea. (Folclor). - Pîrjoluri, năvăliri. PIR JO LI (a). Cînd eram la maica fată, mîncam turtă coaptă-n vatră. Ş-o coceam, ş-o pîrjoleam, Tot mai grasă mă făceam. (E. Sevastos). - A coace în cuptor. PIR JO LI (a). Ai pîrjolit mai dăunăzi la cărţi pesărdarul Cuculeţ. (V. Alecsandri). - A pricinui cuiva o pagubă. PÎRLÂG n. - Pîrleaz. PIRLAZw. Noaptea tîrziu fata babei sărea iute pestepîrlaz. (I. Creangă). Deprinşi din copilărie a sări garduri şi pîrlazuri. (N. Gane). R ep ezi atunci cel mare o săgeată din pîrlaz. (MEminescu). - Pîrleaz. PÎR L IT U R Ă / - Loc în pădure cu copaci pîrliţb după un pîrjol. P ÎR L O A G Ă / - Imaş. 7

A

f

A

f

w

w I •

W

•

A

f

A

?

А

r

4

225 fÎRLOAGĂ f. - Orlişte. A r w iR L O A G A f Era într-o după-amiază de ţoamnă, vîntul susura în pîrloage, fun ig ei Щгесеаиprin lumina asfinţitului. (M. Sadoveanu). oaie care umblă prin pîrloage. (C. Hogaş). ifa-mi tu calul de dîrlog, Şi-l poartă prin busuioc, iŞi-l întoarce Prin vîzdoage, C-am îmbiat multe ţnrloage. (E. Sevastos). - Paragină. ţÎR N O JIE f Baba ceea avea şi ea o pîrnojie de loc. (Folclor). - Paragină. PÎRPÎDICHE / - Motocicletă. JPIRPĂLI (a se) - A se zvîrcoli de durere, Suferinţă. PÎRPĂLI (a s e )-A se frămînta, a se zbuciuma. PÎRPÎLÎ (a) - A pîrli tuleele de pasăre tăiată. PIRPILI (a). Adunase ja r în marginea vetrei şi pîrpîlea bucăţi de slănină în ţăpuşă. (M. Sadoveanu). C hef şi voie bună zise celălalt, scoţînd o hrincă îngheţată din desagi, pîrpîlindo pe jăratec şi dîndu-ne şi nouă. (I. Creangă). A frige numai pe deasupra. PÎRPÎLIŢĂ f - Prepeliţă. PÎRPÎRICĂ f - Văl la mireasă. PÎRPÎRIŢĂ/ - Pană de lemn cu care se fixează roata rîşniţei. PÎRPOLIT adj. - Pîrpîlit (porc junghiat). P ÎR P U U ţA f - Prepeliţă. PÎRŞCĂU n. - Viscol. fţRTIÂ (a) - A bătători. PIRTIE / In temei de codri deşi Nu e pîrtie să ieşi. (M. Eminescu). Tot mai cercînd el, ba ici, ba colea, înspre sară, numai ce dă de-o pîrtie. (I. Creangă). - Cărare. PJSLARI m. - Meşter care coase, repară pîsle. PlSLA f - Cizme de pîslă. PÎŞIn adj. - Bun la suflet, blajin. MŞINĂ f O vezi cît îi de pîşină, dar şi asta are două coaste de drac într-însa. (I. Creangă). Rtfrasă, cuminte. HgNIŢA f - Ceaţă. P pN IŢ Ă f - Femeie neîngrijită. PIRŢA-BABEI adv. - De-a rostogolul. PÎRŢÎCĂ / - Cui de fier cu care se fixează Proţapul pe jug. PÎRŢIŞl m. pl. - Trepte (la cerdac). PÎRŢÎIT adj. - (Băiat) mic de statură; prîsnel. PÎRŢÎirO ARE/. - Morişcă de hîrtie, de lemn (jucărie}. Mţ Îr e l adj. - Subţirel. ?l ă c h i e / - Mîncare din orez, zahăr şi ulei. WLa c h i e / - Mîncare din orez cu came. p l â c h ie f - Coptură din orez, lapte dulce, A

A

f

ouă şi zahăr. PLACHIE / Vistiernicul se grăbi să guste şi din talgerul al doilea plachia de mălai mărunţel şi să deşerte din nou ulcica. (M. Sadoveanu). Vom face plachie cu costiţe de porc de cele afumate. (I. Creangă). - Pilaf făcut din orez, mei sau păsat cu came sau numai cu grăsime. PLACMĂ f - Plapumă. PLÂGHIE f - îngrămădire de rămăşiţe de stuf plutitor. PLAGHIE f - Insuliţă plutitoare din crengi, iarbă şi nămol. PLAGHIE f - Gunoi aruncat de valuri pe mal. PLÂ G H IE adv. A rămas plaghie. (DD). înmărmurit. PLADVÂN n. - Rindea cu daltă în figuri. PLAN n. - Gospodărie. PLAN DE CASĂ n. - Teren ce cuprinde spaţiul unei gospodării, inclusiv locul casei, al acareturilor. r PLANCA f Şi ţi-a pus gulerul de in, Să vă fie dragostea deplin Şi cu planca cusută la canva. (Folclor). - Fîşie brodată pe cămaşă de la gît în w

PLANCA f - Chingă de-a curmezişul crăcilor căruţei. PLÂNCĂ f - Policioară la jug. PLÂNCĂ f - Vergea de fier între coarnele plugului. P L Â N C Ă / - Chingă la boroană. PLÂNCĂ / - Pană de lemn cu care se strînge coarda ferăstrăului. PLANETCĂ f. - Prăşitoare de rărit porumbul. PLÂNOCICA / - Pană de lemn cu care se strînge coarda ferăstrăului. PLANTÂJ DE CURECHI n. - Grădină de varză. PL A N T Â Ţ IE / - Cîmp cultivat cu sfeclă. PLASĂ / - Gard de stuf. PLÂSĂ / - Voloc. PLÂSĂ / - Plaz. P L A S Ă / - Bîrsă. PLÂSĂ f. - Făşie, zonă. PLÂSTĂ f. - Plaz. PLASTINCĂ / - Plaz. PLASTINCĂ / - Placă de patefon, gramofon; disc. P L A Ş C Â / - Rindea cu două cuţite. P L Â Ş C H E / - Maşină de făcut ghivent. PLÂŞTE/ pl. - Plăci de metal. PLATAREASCA adv. Mergi la platareasca. (DD). - în buestru.

Р

226 PLATBÂNC я. - Rindea specială cu daltă în figuri. PLATFĂNC n. - v. Platbanc. PLATFORME f pl. - Bare de lemn aşezate pe loitrele căruţei la căratul snopilor, finului. PLATICĂ / - Pană de lemn cu care se strînge coarda ferăstrăului. PLAVA f - Plasă de pescuit (din aţă subţire). PLÂVCĂ/ - v. Plavă. PLÂVIC m. - Marinar. PL4VNI f - Legumărie. PLĂCEA (a). A văzut-o, a plăcut-o Şi a luat-o de nevastă. (Folclor). - A îndrăgi. PLĂCf NTĂ DE RĂSĂRITĂ f - Pălăria floriisoarelui. PLĂMĂDEŢ n. - Aluat. PLĂMjpETIC adj. - Cafeniu-deschis. PLĂM II m. - Plămîni. PLĂMÎNIU adj. - Roşu-deschis. PLĂSUI (a) - A trece (nisip) printr-o plasă; a cerne. PLASUI (a). Ş-o cumpărat nouî iepi, tot sîrepi, Cari cu copitili treierau, Cu coada plăsuiau. (Folclor). - A vîntura. PLĂTI (a) o datorie - A izbrăni. De va da datornicul...averea sa ... ca să se izbrănească de datorie. (Legiuirea Caragea). PLĂTI (a) o datorie - A se răfui. Măcelarul cu mine se răfuieşte treptat. (I. Ghica). Să se adune la casa vistierului Dan spre a li se ... răfui datoriile. ^N. Bălcescu). PLĂTOŞI (a). Frundzîli s-o plătoşit. (TD). - A se veştezi. PLĂTOŞIT adj. - Veştezit. PLĂVĂEf - Soi de struguri. PLĂVĂI adj. - Gălbui. PLĂVAN a d j.- v. Plăvai. PLĂVĂOĂRĂ adj. - Plăviţă, alb-gălbuie. PLĂVIOÂRĂ f - Plavie mică. PLĂVIU adj. - v. Plăvai. PLĂVIŢ adj. - v. Plăvai. PLEACATURĂ f. - Loc sterp în porumbişte. PLEĂFTURĂ f. Bate bine din ciocan, Din ciocane ciocăne Şi din pleaftură plefture. (Folclor). - Vergea de fier cu petici la capăt. PLEAMĂ f. - Soi. PLEÂN n. Mulţime de tătari pe trei locuri au întrat în ţară, de au prădat de la Orheiu pînă la Dorohoiu şi pre Prut în sus, de multă pradă şi robire de oameni au făcut şi plean de dobitoace au luat. (Gr. Ureche). - Pradă de război. PLEĂN n. - v. Pian de casă. f

v

V

f

PLEĂNĂ f. - Pană (la topor, la cercul butoiului); ic. PLEÂSCĂ f. - Ploscă. PLEASTА / - Mîner la cuţit. PLEĂSTĂR n. - Clei de cizmărie. PL E Ă ŞĂ / E x p r . N-a ieşit nici o pleaşă = na ieşit nici o brînză (dintr-o afacere). - Nimică. PLEAŞCĂ f - Compresă. PLEAŢ n. - Tîrg de vite, obor. PLEAŢ n. - Piaţă de legume. PLEAŢ n. - Stanişte a vitelor. PLEÂŢ n. - Loc sterp în porumbişte. PLECĂŢEL m. - Miel care suge nu de la oaia ce 1-а fatat. PLEFTURI (a) - A stropi cu praftoriţa fierul înroşit. PLEFTURI (a) - A batjocori. PLEGIŢĂ/ - Bufee la jug. PLEGIŢĂ / - Scoabă cu care se prind două bîme. PLEGIŢĂ f. - Petec de tinichea, de metal la trăsură, la sapă. (Th. Holban). PLEGIŢĂ f. - Chingă la boroană. ' P L E G H IE / - Lăstărirea tufelor de struguri. PLEHE f. - îngrămădire de stuf plutitor. PLEJIURĂ f - îngrămădire de rămăşiţe de stuf la suprafaţa apei. PLEOTCA f - Cravaşă. PLESCÂCI m. pl. - Snopi îmblătiţi de secară cu care se acoperă casa. PLESCĂCI m. - Maldăr de stuf. PLESCĂIŢĂ f - Vinăriţă. PLESCĂITĂ f. - Troscot. PLESCĂITĂ f - Iarba-fecioarelor. PLESCA V IŢĂ / - Mîncărime. PLESNI f. - Boală, băşici pe limbă la copii. PLESNIC adj. - Muig-deschis. PLESNIC adj. - Sur amestecat cu negru (cal). PLEŞ n. - Loc sterp în porumbişte. PLEŞC n. - Loc sterp în porumbişte. PLEŞCĂ (a) - A cheli. PLEŞCÂT m. - Chilipirgiu. PLEŞCUI (a) - A umbla după chilipir. PLEŞCUIT n. Vezi, jupîneşică dragă, cîtu-i dea dracului lumea asta? Numai după pleşcuit îmblă. (L Creangă). - Chilipir. PL E ŞC U Ţ Ă / - Ac de prins părul. PLETE f; pl. - Mătase de porumb. PLETEANCĂ f - Panglică ce se împleteşte în cosiţe. PLETEÂNCĂ f. - Cureluşă cu care se legau opincile.

р rjpLETEÂNCĂ f - Damigeană. SjpLETEĂNCĂ n. - Pulqver bărbătesc de lînă. ^LETIO ŞEL adj. Sub o tuja de pătrănjăl Şedi un popă pletioşel. (Folclor). - Pletos. pLEV Â RI - încăpere unde se păstrează pleava.^ JPLEVARIE f - încăpere în care se păstrează pleava. pLEVELIŢĂ/ - Magazie în care se păstrează pleava. PLEVNĂf - Smoc de păr pe fruntea bărbaţilor. pLEVNIC «. - v. Plevari. jpLEVNITA f - Hambar, pІЛСІСА f - Făraş. P L IC IO Ă N C Ă / - Sobă orizontală. PLIN n. - Prizonierat. fL IN Î (a) - A îndeplini. pLINI (a). Dau cîti on pahar din vin. Dupa şi o plinit tăt nărodu, esî afarî. (TD). - A servi. PLISC n. Cucoşul se întoarce cu secera cozii sprefocul din horn şi cu pliscul spre poartă. (M. Şadoveanu). Măi, ia dă-te jo s şi vezi ce are cucoşul cela în plisc. (1. Creangă). A ciocănit din pliscul sclipitor Un cocostîrc albastru peste yreme, Văpăile-i tivesc grăbitul zbor, Sub el se фаїе-о lume surd şi geme, Şi după el pornesc tăcuţi şi gravi Toţi vulturii din mucedele steme. (N. Labiş). - Cioc. PLISC n. Paloşele vîjîe şi sfîşie în carne şi sînge şi pliscurile suliţelor deschid izvoare roşii. (M. Sadoveanu). (Apa) se-mparte Sub a luntrei plisc 4e cedru. In lungi brazde de argint. (M. Bminescu). - Capăt al unui obiect în formă de cioc. PLISCUŞOR n. Abia ieşiţi din ouă, goli, cruzi, fără putere, De-a foamei grea durere, Ei casc din pliscuşoare. (A. Donici). Şi voi sparge cuibuşorul, Şi voi rupe pliscuşorul. (V. Alecsandri). - Cioc mic. PLISNIUCĂ f. - Băşică albă mică ce se face pe limbă. PLITĂ DE FÎNTÎNĂ f - Colac de piatră la puţ. tL IT C Ă f - Farfurie plată. p l i ' t c ă / - Farfurioară pentru ceai. PLITCĂ / - Placă (de schijă) la plită. PLITE f. pl. - Lespezi de piatră. fLlU ŞC Ă f. - Prăşitoare de rărit porumbul. |L l V I ( a ) - A curăţi (de aţe, de noduri) covorul fjes. fLÎN SO Â R E f Alţi şase prunci, pe care i-a ţfăruit lumii fata lui Manole, unii s-au prăpădit

227

de pojar, alţii de bube, alţii de plînsori, alţii de fiertură de căciulii de mac. (M. Sadoveanu). Băbătia lui de la o vreme încoace, nu ştiu ce avea că începuse a scîrţîi; ba c-o doare ceea... ba că-i e jacut de plînsori şi tot îmbla din babă în babă. (1. Creangă). - Nume dat de moldoveni unor boli care provoacă insomnii şi plînset. PLÎNSOĂRE f. Plînsori sfîşietoare împinse de blestem Se urmăresc prin boite. (M. Eminescu). - Plînset. PLÎNSORI f. pl. - Plînsete. PLINTA (a). Torn aghiazmă în scăldătoare şi îlpl\rit (copilul) în apă. (DD). - A cufunda. PLÎNTĂ f - Talpă. (Dosoftei). PLOD n. - Puiet de albini. PLOD n. - Copil străin. PLOD n. - Copil din flori. PLOD n. Măi, plodule, tu să nu înfrunţi lumea cu vorbe. (M. Sadoveanu). Am fost la Paris şi mi-am aşezat plodul la şcoală. (V. Alecsandri). - Odraslă, copil. PLODI (a). 1-а tăiat zmeoaicei şi celălalt cap, ca nu cumva, rămînînd ea, să plodească alţi zmei. (1. Sbiera). - A naşte, a se înmulţi. PLOINIŢĂ f. - Stropitoare. PLOM P m. —Plop. PLOP m. - Stîlp de lemn la streaşina casei. PLOPOAICĂ f. - Plop alb. PLOSBÂNC n. - Rindea cu daltă în figuri. PLOSCĂR m. (Ştefan cel Mare) a desfiinţat unele boierii mai vechi, ca, de exemplu, cea de ploscar. (N. Iorga). - Paharnic. PLOSCA f Mîncau zoriţi şi-şi treceau unul altuia o ploscă de bostan, care se cheamă tatarcă, în care era rachiu de tescovină. (M. Sadoveanu). Coborîndu-se înfîntînă, umple întîi plosca şi o pune la şold. (1. Creangă). Doară plosca-l mai ocheşte de pe-a policioarei scînduri. (M. Eminescu). - Vas (de lemn, metal) rotund şi turtit. PLOSCĂ f. E x p r. A bea plosca = a cinsti după ce s-au împăcat la logodnă. - împăcare. PLOSCĂ f. - Carafa de vin (rotundă). PLOSCĂUŢ n. - Cleşte de cizmărie. PLOSCHINI m. pl. - Fire de cînepă lăsate pentru sămînţă. PLO ŞN IC IO Â R Ă / - Pară pădureaţă. PLOŞNIŢ m. - Păr pădureţ. P L O Ş T IN Ă / Matca (rîului) se îngroşa din ce în ce... cuprindea ape de cristal, ploştine şi mocirle. (E. C am ilar). - Zonă um edă şi mocirloasă. f

V

_

Р

228 PLOTEŢ п. - Plută (la undiţă). PLATNIC m. - Meşter de uşi, ferestre, mese. PLOTOŞ1TE adj. - Istovite. PLUFTURUI (a) - A dojeni. PLUG DE PRĂŞIT n. - Prăşitoare de rărit porumbul. PLUGÂN n. Iar voinicul meu plugan Rupea brazde mai avan. (Folclor). - Plug mare. PL U G Â R n. Orăşelul vuia de zgom otele plugarilor. (M. Sadoveanu). - Flăcău care umblă cu pluguşorul în ajunul Anului Nou. PLUGARI m. pl. Şi a copt un colac... Cu miere miruit, Pentru noi, plugari, gătit (Folclor). Urători în seara de Anul Nou. PLU G A R A Ş m. M ai totdeauna plugarii, plugăraşii sau urătorii au şi cîte un buhai... pe care îl trag ja r ă curmare. (T. Pamfile). - Flăcău care umblă cu pluguşorul în seara de Anul Nou. PLUGARAŞI m. pl. Şi ofăcut un colac îndulşit, Pentru noi, plugăraşi, gătit. (F olclor). Plugăraşule cu plete, Lasă-ţi ochii de la fete. (Folclor). - Urători în seara de Anul Nou. PLU G A R I (a). Şi cu plugul plugărea, Cu borona boronea. (Folclor). - A ara. PLUGUREL n. A îmbla cu plugurelu de Anu Nou. (TD). - A ura în seara de Anul Nou. PLUG UŞOR n. - Obicei în seara de Anul Nou; a umbla cu pluguşorul: cete de flăcăuani ură gospodarii. P L U JA N C Ă / - Prăşitoare de rărit porumbul. PLUJOC n. - v. Plujancă. PLUMB DE SCRIS n. - Creion. PLUMB n. Dacî-i băiet, puni plumb şî hîrtei ca şî ştii ghini cârti. (TD). O luat ceava di scrisoari: plumnu oari cernealî. (TD). - Creion. PLUMB DE PLACĂ n. - Condei special cu care se scria pe tăbliţe de ardezie. PLUMB DE HlRTIE n. - Creion. PLUMB DE CARANDAŞ я. - Mină de creion. PLUMBUI (a). Poama s-o plumbuit. (DD). - A se împietri. PLUTAŞ m. - Plop alb. PLU TA Ş m. - Pescar care trage sfoara năvodului. PLUTĂ f - Loc îngrădit în albia unui rîu (iaz), unde se pune la dubit (topit) cînepă. PL U T A R l (a). Să vînăm, să pescuim , să plutărim. (N. Gane). - A merge cu pluta pe apă. PLU TA R IE/ Ajutorul cîrmaciului la plutărie... stă în partea opusă a cîrmei şi îndreaptă pluta pe adevăratul drum. (CADE). - Transportarea lemnelor în plute. V

f

P L U T N IŢ Ă / - Nufăr. POAC f. - Ciumăfae. POÂCĂ/ E x p r. A da o poacă = a da o palmă cuiva. S-a înfuriat împăratul şi i-a mai ars vreo două poace capitanului. (Folclor). - Lovitură (cu palma). POALA VINTIRIEf - Gardul vintirei. P O Â L E /pl. Poale la laiţă. (ALM). - Lăiceraşe pe laviţă. POÂMA-DRACULUI f - Verigar. POAMA-CÎNELUI f - Zîmă. PO Â M Ă / Spînzură din ramuri multe viţele cele de vie, Struguri vineţi şi cu brumă, poamă albăaurie. (M. Eminescu). Are şi moş Mihail nişte tufe de poamă în fundul grădinii, dar e liniştit, de parcă і s-a copt bozul nu poama. Baba nu-l lasă să răsufle: - Măi Mihăluţă, ce facem cu poama? (I. Druţă). Vai, bobiţele-acestea De poamă Seamănă cu chihlimbarul mării Noastre. (Gr. Vieru). - înghiţi! Ce înghiţi? - Poamă... răspunse calm Olguţa, strivind în dinţi ca pe-o alună, un fr a g e d bob de busuioacă. (I. Teodoreanu). Haidem pe la noi pe la livadă să culegem mere şi să mîncăm poamă. Că avem un butuc văratec cu poamă păsărească, coaptă şi dulce ca sărutarea de ibovnică. (Gh. V. Madan). - Struguri. P O A M Ă / - Vie. POAMĂ/: - Vişină. POÂMĂ DE POM / - Vişină. POÂMĂ VIE/ - Vie. POAMĂ G R E C E A SC Ă / - Agriş. POAME £ pl. - Pomuşoare (fragi, zmeură). POÂMPĂ/ - Maşină de stropit pomii, via. POÂRĂ / E x p r. A se pune în poară = a se împotrivi cuiva, a se lua la ceartă. Nu te pune în poară cu împăratul iadului. (I. Creangă). Apoi atunci, de ne-am pune în poară cu el pînă la sfîrşit, ne vîră sub masă. (C. Hogaş). încontrare, contrazicere. POÂRCĂ jf. - Scroafa. POCĂNEÂŢĂ f. - Clopot mai mic decît talanca la oi. POCHIHECI n. - Lopăţică ce fixează sulul de dinainte al războiului de ţesut. POCHINEŢ n. - Oală niică. (Th. Holban). P O C I vb. p e r s .t prez. (de la a putea) Dumitraşco-vodă va să-i facă robi în ţara creştinească. Şi multe ca aceste care nu lepociu toate să le scriu cu condeiul meu, după cum sînt firile moldovenilor, cărei nu pot nici la casele lor trăi să nu să sfădească, dar în ţară streină.

р (І. Neculce). - Pot. j » o c i n 6 c n. - Fir sucit, depănat pe fus la începutul torsului. jpOCINOC n. - Primul fus tors. POCINOG n.-Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, zise părintele de tot posomorit, să facem pocinog sfîntului Nicolai cel din cui. (I. Creangă). - început, saftea. POCIMB n. - Ciot de copac. yOCIM B n. - Buturugă. POCIT adj. El toată viaţa a vorbit o rusească cît se poate de pocită, fiind dintre moldovenii ce forbesc corectnumai o singură limbă. (I. Druţă). ^ Stîlcit, stricat. POCITUI (a) - A cinsti, a onora. POCITURĂ f - Oftalmie (la cai). POCIUM m. De ce, Doamne, m-ai dat, Ca pe un pocium de măr uscat, Care de înflorit nu ţnfloreşte Şi de rodit tot nu rodeşte. (Folclor). Trunchi, ciot. POCIUNG m. - v. Pocium. PO C ÎN EJ n. - Pioneză. POCÎRJÎT adj. - Zgîrcit. POCIRŢAN m. Bătrînul sireacul! Numai el sa priceput să-l bortilească!.. Şi pe cine?! Pe dînsul, pe un mîrlan, unpocîrţan de la ţară. (Gh. V. Madan). - Ţăran necăjit. PO C L D Ă / Gospodina împresură numaidecît în odaie, pe cei doi oaspeţi de soi... le împinse ţcaune acoperite cu poclăzi. (M. Sadoveanu). Aşterne deasupra o pereche de poclăzi. (I. :jCreangă). - Pătură, aşternut, mai ales, sub şa. POCLID n. - Loc îngrădit unde se dă mîncare la pui. jPOCLIT n. Urcîndu-se în genunchi pe pernă, cu bărbia sprijinită de poclit, Dănuţ privi îndelung. (I. Teodoreanu) - Coşul trăsurii. POCLIT /?. Trăsura acea mare... cu poclitul ridicat parcă veşnic îi plouă. (M. Sadoveanu). ^Din trăsură) n-a rămas decît un poclit pătat în Ш chipul. (CADE). - Coşul trăsurii. CO CLIT n. Un poclit de rogojini oprea şi ţoarele şi ploaia de a răzbate în căruţa lui moş Wichifbr (I. Creangă). - Coviltir |*OCLIT n. - Carcas de lemn la acoperişul casei; îlemneală. jPOCLIT n. - Acoperiş la casă. ^O C L IT n. - Şopron în care se ţine finul. p O C L IT /î - Umbrar pentru vite. jPOCLOÂNE n. pl. Bucurî-ti, cuconiţi nireasî §î ti vesăleşti, Cîpocloanele di la cuconu niri îţ ţosăşti. (Folclor). - Daruri.

229

POCLON n. - Plocon. POCLON n. O venit sătenii cu pocloane de ziua dumitale. (V. Alecsandri). Bătrînii înaintau în frunte... ţinînd pocloane ce mi se aduceau de bună venire. (N. Gane). - Dar. POCLONI (a)-A p lo co n i. POCLONICI m. pl. - Tufe de mătură pe care se urcă viermii de mătase pentru a depune gogoaşe. POCLONIRE f - Ploconire. POCLONUL n. - Oraţie la nuntă (însoţeşte înmînare^arurilor). POCNELE / pl. S-ar lăsa bucuros la o dulce reverie, dacăpocnelele biciuşceipostilionului... nu l-ar turbura. (C. Negruzzi). - Plesnitură. POCNI (a) - A păli (pe cineva). POCNITOÂRE f - Ciumăfae. POCOI m. Popă şi profesor se încep cu pocoi, ca şi substantivul porcule. (I. Creangă). - Numele literei “П” în slavona veche. POCORNICIOÂRĂ f - Gîtar (la căpăstru). POCOSTÎT adj. Pe mese - fe ţe de mese, Tălgirele pocostite. (Folclor). - Poleit, spoit. POCOSTIT adj. Căldare pocostită. (TD). Smălţuit. POCRIŞ n. - Căpăcel la cercurile plitei. POCR1Ş n. - Şandrama la bucătăria de vară. POCRIŞ n. - Vas de lut ars cu două torţi (2-3 /) în care se mulg oile. POCRIŞ n. - Capac la sicriu. POCRIŞ n. - Strachină mare de lut ars; hîrdău. POCRIŞ n. - Capac de lut pentru oala de lapte. POCRIŞ n. - Capac de lemn pentru căldare. POCRIŞ n. - Capac la cratiţă. POCRIŞCĂ f. - Capac de lut pentru oala de lapte. POCRIŞCĂ f. - Capac la cratiţă. POCRIŞCĂ f. - Fund de lemn pentru acoperit căldarea. POCRITCĂ fi - Fată care a născut un copil din flori. POCRIVALĂ fi - Pătură de lînă, de bumbac. POCRIVALĂ fi. - Covor ţărănesc cu urzeala de bumbac. PO C R IV A L Ă / - Cearşaf la plapomă. PO C R O Â V E / pl. - Numele popular al sărbătorii Acoperemîntul Maicii Domnului. POCROV n. - Acoperămînt; pînză, ţesătură cu care se acogeră un vas sfînt. POCROVĂŢ n. - Covoraş cu ciucuri pus la vomicei pe cai sau aşternut pe lada de zestre. P O C S Ă / E x p r. A prinde pocsă pe cineva = a

Р

230 avea ciudă pe cineva. - Ciudă, ură. POCSÎEf E x p r. A avea pocsîe = a avea necaz. - Necaz. POD n. - Plaz. POD n. - Hăţuri. POD n. - Bucată de pînză albă la streaşină, semn că a decedat cineva. POD MUTĂTOR n. - Pod umblător. POD MĂRGĂTOR n. - Pod pe bărci. POD TRĂGĂTORI n. - Pod umblător. PODAN m. (împărăteasa) ajunsese dintr-atîtea slugi şi atîteapodani să-şi măture singură casa. (I. Sbiera). Ţăranii... din locuitori liberi s-au prefăcut în rumîni, vecini, iobagi, podani etc. (M. Kogălniceanu). - Rumîn, ţăran aservit, slugă, supus. PODÂR m. - Slujitor care strîngea podăritul. PODĂRIT n. - în Moldova medievală, taxă pentru trecerea unui pod. PODBAL n. Intr-o clipă masa fu gata: cîteva fo i late şi rotunde de podbal cu zglăvoace şi boişteni uscaţi pe vatră. (C. Hogaş). - Plantă erbacee din familia compozeelor. PODBOÂRE n. pl. - Tocuri. PODBOICĂf. - Plămădeală cu drojdii. PODBORCAf. - Lopată de fier. PODBORNIC n. - Rindea specială de făcut jgheaburi^ PODCRILCĂ f. - Gard la vintir. PODE / Pi pode punim flori, privazu sî bati de-qfarî întriferestrari şîpareti. (TD). - Pervaz. PODEAf - Duşumea. PODEALĂf - Duşumea. PODEALĂ DE SUS f - Plafon. PODEŢ n. - Pod la poiată. PODGORIU adj. Merg alţii la Suceava... Iar alţii la Cotnarul iubit şi podgoriu, Pe unde stau cu oastea B ogdan, dom nescul f i u . (V. Alecsandri). - Acoperit de vii. PODGHIÂZ n. E x p r. în podghiazuri = fară rost. După ce ai purtat ciubotile... umblînd toată ziua în podghiazuri şi le-ai scrombăit pe la jocuri... acum ai vrea să-ţi dau şi banii înapoi? (I. Creangă). - Brambura. PODGHIÂZ n. Dumitraşcu-vodă, temîndu-să de Ieşi să nu sloboadză niscaiva podghiazuri... (I. Neculce). Sărăciţi şi prigoniţi de podghiazuri şi bulucuri de pradă, se îngreţoşau şi moldovenii de aşa viaţă. (M. Sadoveanu). - Unitate militară dintr-o ţară străină trimisă sa prade; bandă de jefuitori. PODHORNIŞI n. - Curea la căpeţeală. r

A

r

Л

PODHORNIŢĂ / - Policioară (la jug). PODHORNIŢĂ f. - Gîtar (la căpăstru). PODHORTAI (a) - A trage ţămă la rădăcina porumbului. PODINĂ f. - Scîndură folosită ca pardoseală. PODINA / - Partea de jos a unei şire. PODINĂ f. - Tavan, plafon PODINĂ f - Resturi de la vînturarea cerealelor; gozură. PODIŞ n. Nimic mai frum os decît situaţia acestui tîrg, pe un vesel podiş îmbrăţişat de Şiret şi Moldova. (C. Negruzzi). - Platou. PODIŞ n. Care, tunuri în şanţuri le împing Şi fa c podişuri late cu trupuri sîngeroase. (V. Alecsandri). Opincilefîşîiră aspru pe gheaţă. Se apucară amîndoi de umeri şi, încet, trecură dincolo, pe podişul lucios. (M. Sadoveanu). Podeţ.V PODIŞCÂ f. Trage podişca de car, Să mă treci la cela mal. (V. Alecsandri). - Pod umblător. PODIŞORfl. - Blidar (mobilă). PODIŞORfl. - Blidar (în perete). PODIŞOR Л. - Masă de bucătărie. PODIT adj. Lînă podită. (DD). - Dopuroasă, plină de impurităţi. PODM OJI m. pl. - Lambe de dinapoi la căruţă, car. PODMOL n. Esti la Nestru, drept înjios malu, podmol (Folclor). - Povîmiş. PODNAREÂD n. - Meşină, piele de căptuşit căputa cizmei. PODNAVES n. — Loc umbrit pentru vite, la stanişte; umbrar. PODNAVES n. - Şopron. PODNAVES n. - Construcţie adăugătoare la casă. PODNAVES n. - Pătul la vie, pepenărie. PODNOS n. - Tava. PODOBI (a) - A împodobi. PODOGHI (a). Şîpomîntu o podoghit: Cu luni şî soari, Şî cu steli. (Folclor). - A împodobi. PODOICĂ f. - Pervaz. PO D O IM Ă / - Chingă de-a curmezişul crăcilor căruţei. PODOIMA f. - Element la cotigă pe care se reazemă grindeiul. , PODOROJNA f Cinovnicul vine cu podorojnan căruţă de poştă. (V. Alecsandri). - Dispoziţie de a se da cai de poştă. PODOROJNIC m. - Pătlagină mare. PODOSIE f - Fiecare dintre cele două bucăţi de lemn fixate deasupra osiei căruţei. w

r

w

r

’

f

v

r

V

р &ODPORCĂ f - Chingă la ferăstrăul cu ramă. I^ODPORCA f - Vergea de fier la coamele pMugului. $f|>ODPORCĂ f - Proptea la frînghia cu rufe. ^O D S A C n. - Minciog. |pODSQLNIC n. - v. Podosie. ipODŞĂUCĂ f - Spaţiu dintre streaşină şi peretele casei ţărăneşti. ffODUL OSIEI n. - Fiecare dintre cele două і bucăţi de lemn fixate deasupra osiei căruţei. qpODULEŢ n. - Podeţ. PODURELE n. p l - Fîşii de pînză, ştergare, iprosoape care se 'leagă la prapore la ■ihmormîntare. CODURI n. p l - Pomene întru pomenirea unui decedat. 4PODUŞCĂ f - Fiecare dintre cele două ^erinoace la căruţă. fO D UŞCĂ / - Elementul cotigii pe care se ■Reazemă grindeiul plugului. PODUŞCĂ f. - Plaz. 'PODUŞCĂ/ - v. Podul osiei apODUŞCĂ f. - Scobar. jPODVADĂ f - v. Podvoadă. 5POD VAL n. - Căpătîi la butoaiele din pivniţă. PODVÂLr n. - Pivniţă (în subsolul casei). •PODVOADA f Şi multă vreme răzeşii Vrancei Шг n-au plătit, podvoadă n-au făcut, singuri şi■ xău fo s t stăpîni. (A. Vlahuţă). E tare greu. S tă p în u l... Ne strică prea m ult zilele cu vînătoarea, cu clăcile şi cu podvezile. (M. Sadoveanu). - Obligaţie a ţăranilor din Moldova în folosul domniei, mai ales în vreme de război: prestaţii (transport, cărăuşie), rechiziţionarea animalelor de tracţiune. Pentru prima dată este documentată într-un hrisov de danie al lui Ştefan al II-lea, domnul Moldovei, din 1 august 1444. PODVOADĂ f - Corvadă. PODVOÂRĂ / - Pridvor. PODVODÂR m. - Cărăuş, căruţaş. PODVODĂRI (a) - A se ocupa cu cărăuşia. POENJJĂ f. - Coteţ, poiată. i*OEŢICĂ f. - Coteţ. P O F T IR E / - Poftorire. POFTIRE / într-o covătică nouă aşază pîne, vin, untdelemn, rachiu, smochine... şi... duc bunilor de poftire. (E. Sevastos). - Gustare. POFTIRE / Cu prilejul înnoirii anului mă grăbesc ca să-ţi poftesc cele mai mari norociri... Acestepoftiri sînt mici... însă inima mea sîmţăşte mai mult. (M. Kogălniceanu). - Urare. p o f t o s adj. Era el tare poftos, într-o zi i-a SI»

r

w *

V

231 abătut să mănînce plăcinte. (TD). - Pofticios. POGÂN adj. O ştiu... că sînt pogan, că mi-i milă de mine singur. (DLR). îi urît şi pogan şi nu-i placefetei să se mărite cu dînsul (I. Sbiera). - Urît, slut. POGÂN adj. Dar apoi şi de vorbit... se vede că vorbim pogan. (I. Creangă). - Stîlcit, stricat. P O G H IB Â L Ă / - Cînepă necrescută, nedezvoltată. POGHIBALA / Hal hal bine v-au mai făcut, poghibale spurcate ce sînteţi. (1. Creangă). Ştreflgşr. POGHIRCĂ / - Resturi de cînepă rămase după cules. POGHIRCĂ/ - Prichindel. POGÎRNITOĂRE / - Curea la căpeţeală care trece sub gîtul calului. POGON n. - în Moldova: măsură de suprafaţă pentru vii de 40 de prăjini în lung şi de 4 prăjini în lăţime = 160 de prăjini pătrate = 1440 stînjeni pătraţi. POGON n. Мі-am durat şi eu o dugheniţă pe răzăşia mea, ca să-mi vînd vinu de la pogoanele din deal. (V. Alecsandri). - Lot de pămînt de o anumită mărime. POGON FĂLCESC n. - v. Pogon. POGONÂRI m. p l - Cai de povară. POGONĂRIT n. - Dajdie în bani strînsă de la ţărani în folosul domniei. POGONĂRITUL PE VII n. - Dare în bani; se lua primăvara sau vara de la toate categoriile de ţărani: cîte un taler - leu de pe un pogon de vii. A fost introdusă de Eustatie Dabija, domnul Moldovei, în 1661. (Istoria Moldovei). POGONĂRITUL PE PĂPUŞOI n. - Dare în bani plătită de toate categoriile de ţărani din Moldova în mărime 2 orti sau un zlot pentru un pogon de păpuşoi - aşa se numea încă de pe atunci (1693) păpuşoiul în Moldova. A fost introdusă de C. Duca, domnul Moldovei, în 1693. (Istoria Moldovei). POGONĂRITUL PE TUTUN n. - Dare de 4 lei pentru un pogon de tutun; se lua de la ţăranii moldoveni care cultivau tutun. A fost introdusă de C. Duca, domnul Moldovei, în 1693. (Istoria Moldovei). POGONICI m. p l Şî la sluji a strîgat, Pogonişii aşa s-au bucurat Şî pluguşoarele au aşăzat. (Folclor). - Cei care mînă boii. POGOR n. An făcut manuş (de cînepă) cît ni-o işît di pi pogor. (TD). - Teren cultivat. POGOR? (a) - A coborî. r

r

w

Р

232

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------1 -

POGOR1 (а). Chiar să vrei, Răzaşul nu se pogoară la bătaie cu fem ei (В. P. Haşdeu). - A se înjosi. # POGORIŞ n. Puse în faţa inamicului în giurul aş a-numi tei creste militare... adecă pe linia cea mai înălţată a pogorîşului, pe cei mai buni arcaşi şi puşcaşi (В. P. Haşdeu). - Coborîş. POGRIBÂN m. - Poreclă. (Th. Holban). POGROM n. - Acţiune duşmănoasă (însoţită de jafuri şi omoruri) organizată de elemente naţionaliste extremiste contra unei minorităţi naţionale. POGROM IST n. - Persoană care participă la pogromuri. POHACE f Un plăcintar s-a dus cu o pohace s-o vîndă. (C. Negruzzi). - Un fel de turtă sau plăcintă făcută cu orez. POHFÂLĂ f S- au întors (Ştefan cel Mare) la scaunul său, la Suceava, cu mare pohvală şi biruinţă. (Gr. Ureche). La al treilea ceas al nopţii, domnul se sui cu doamna în rădvan, între facle şi călăreţi, ca să facă cu mare pohfală drumul scurt pînă la Trisfetite. (M. Sadoveanu). Fugi de-a curţilor pohfală. (C. Conachi). - Fast, pompă. POHIRNI (a). Dumnăzău l-au pohîrnit din scaunul împărăţiei (D. Cantemir). - A răsturna, a surpa. PO H O Â R E / pl. Lua-l-ar dracu pe morar, Cînd zări atîtea cară Cu pohoară împohorîte, Cu hlanţîu de fe r legate... (Folclor). - Poveri, încărcături. P O H O Â Ţ Ă / - Codoşcă. POHOD n. E x p r. A duce în pohod = a duce calul de căpăstru. Duceau caii - ce erau acum un obiect de lux - în pohod. (C. Negruzzi). POHOD n. Treci, măicuţă-not Ori cu luntrea, Ori cu murgu la pohod. (Folclor). - Căpăstru, frîu. POHODNIC n. Unde-s călăraşii groznici Cu fugarii lor pohodnici? (C. Stamati). - Cal ţinut în căpăstru. POHODNIC n. Intr-un pîrău de nemica і s-au înecat craiului un pohodnic. (Gr. Ureche). - Cal dus de căpăstru. POHODNICÂR m. - Pescar (duce cu luntrea peştele prins). POHONŢ m. - Soldat în vechea armată rusă. POHONŢ m. Da се-ai păţit, mă pohonţule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap? (I. Creangă). Copil neastîmpărat, vioi. POHONŢEŞTI adj. A încărcat douăsprezece I F

r

a

care pohonţeşti şi le-a pornit la moară. Militare, __W mari. У* POHONŢIEf. Foaie verde de scumpie, In vreme de pohonţie, Cu carul cu patru boi, Cînd e seceratu-n toi. (Folclor). - Concentrare (cu carul cu boi pe vremea de război). POHORNICI n. - Curea la căpeţeală. POHORNICI (a) - A lega pohomiţa sub gîtul calului. POHORNICIOÂRĂ / - Policioară la jug. POHORNIŢĂ f. - Curea la căpeţeala. POHORNIŢĂ f. - Partea de jos, policioara jugului. POHOŢ adj. Atuncipohoaţa de babă o cheamă iarăşi la dînsa. (I. Creangă). - Prefăcută. POHREB n. - Pivniţă. POI n. - Pleavă de aidani. (Th. Holban). POIATA f. Baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plîngi de milă. (I. Creangă). O vulpe la ţăran se înnădise odată La păsări în poiată. (A. Donici). - Cotet. POIATA f. Oricine hrăneşte un porc în poiată trebuie s-o ştie aceasta. (N. Gane). - Coştereaţă. POIATA f. Spre marea mea bucurie descoperii din dos şi la lumina unui chibrit o poiată de scînduri plină de fîn. (C. Hogaş). - Şopron. POIATA f. Iată că un păcătos de jitar, cum şedea la o poiată, aproape de marginea unui sat, pune puşca la ochi. (Folclor). - Adăpost primitiv în cîmp. POIATĂ f. - Gogineaţă. P O IA T Ă / - Grajd pentru vite. PO JÂ R n. A biruit şi sugăricea de covrig mestecat la gură, şi macul şi pojarul, şi vărsatul (M. Sadoveanu). - Rujeolă. POJÂR n. După atîtea războaie şi măceluri, şi pojaruri, şi risipă, toţi sîntem la pămînt. (M. Sadoveanu). Pojarul de la 20 iulie prefăcuse în cenuşă mai mult dejumătate a oraşului Iaşi. (C. Negruzzi). - Incendiu. POJÂR n. Se simţea foarte bine în preajma unui p o ja r clădit din trunchiuri întregi. (M. Sadoveanu). - Foc. POJÂR n. E x p r. A da pojar = a da foc. A dat pojar finului şi fînqţelor, a ascuns prin gropi grîul şi orzul, şi duşmanul a găsit tot pustiu w drumul său. (C. Negruzzi). - Foc. POJÂR n. Şi cum creştea pojarul răsăritului, creştea şi-n mine un tremur mare. (MSadoveanu). - Roşaţa zorilor. POJÂR n. Copii! aduceţi un ulcior de apă dc f ____ w

233 \Ь stîncă, Să sting pojaml mea de dor Şi jalea *a adîncă. (V. Alecsandri). - înflăcărare, ioare. MARNĂ f - Saca. lO JÂ R N IC m. Era b ă trîn ... îl dobora щагпісіі. (V. Alecsandri). - Pompier. ~ TÂRNITĂ f - Plantă cu flori galbene-aurii. UÂRNICIE f Izbucni deodată semnalul dungşi spămîntat al trîmbiţei de lapojărnicie. [. Sadoveanu). Cumpărase (iepuşoarele) de la popă, nefîindpe vremea ficeea pojărnicii de ide să cumpere altele. (I. Creangă). - Cazarma mierilor. ~ TÂROAICÂ/ Mărgînd ei pin pădure au dat Pr pojăroaică. (Folclor). - Pajură. P JIJIE f Tot trag cu ochii la pojijia casei. (E. vastos). O răzăşie destul de mare, casa ţţrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă moaşă, vite şi multe p ă seri alcătuiau Jspodăria babei. (I. Creangă). - Totalitatea $ • • jprujilor dintr-o gospodărie, f JIJIE f Acum nu mă iartă pojîjia să măor decît c-o fată de boier. (V. Alecsandri). 'ere. ^ L A T A f. Se vor veseli... în curţile şi în latele cetăţii ceii de sus. (Varlaam). Pentru tăpoiata şi curtea lui Domnului să ne rugăm. softei). - Palat. Î9LCĂ f Lelea Ileana era îm brăcată Ş^viincios, cu fustă şi polcă cernite şi bariz reniu. (M. Sadoveanu). Ş-am văzut o copiliţă a-n polcă şi-n rochiţă. (E. Sevastos). — hetă femeiască de stofa, croită pe talie. iLCĂ f - Pufoaică. 0LCÂ f. - Prăsitoare de rărit porumbul. LCUŢÂ f Era îmbrăcată parcă tot cu 'feaşi fustă de stambă şi cu aceeaşi polcuţă 'fhorîtă. (M. Sadoveanu). Să-mi fa c fustă ioară Şi polcuţă gălbioară. (Şezătoarea). că (haină) mică. 1E C R A / - Poreclă. LEHNIŢĂ f. - Omăt zgrunţuros. LEU n. - Lan de grîne. LIC n. - Pat de lemn; laviţă. LICA f Dar înainte de-a mă tunde chilug Щса Gheorghe mai întîi m-a tuns polica. (1. iţă). - Model de tunsoare. fl-lCĂ f. - Zuluf pe fruntea unui bărbat. IC IC Ă / - Cormană. L IC U Ţ A / Am o găină pestricuţă, O pui în « pe policuţă. Cartea. (A. Gorovei). cioară. V r

r

Ю-

____v

POLIGNI (a). - A se apleca la pămînt, a-şi îndoaia tulpinile (grînele, iarba). POLIGNIT adj. Grîupolignit. (DD). - Aplecat la pămînt. POLILCA f. - Prăşitoare de rărit porumbul. POLLSADNIC n. - Gărduţ la marginea prispei. POLLŞER n. - Blidar. POLIŞIOÂRĂ n. - Blidar. POLIŞIEf. - Apă de ploaie îngheţată pe crengi; polei. POLIŞIE f. - Lapoviţă. POLITICĂ f. - Moţ, smoc de păr pe fruntea unui bărbat. POLITICĂ / - Buclă pe fruntea femeii. POLITICI (a) - A aranja treburile, a pune la cale. (I. Neculce). POLIŢ n. - Blidar. POLIŢÂRI n. - Blidari. POLIŢĂ CU RAFTURI/ - Blidar. POLIŢĂ / - Blidar (mobilă). POLIŢĂ f. - Blidar (în părete). POLIŢĂ / - Cotruţă. POLIŢĂ / - Pervaz. POLIŢĂ f. - Cormană. POLIVÂLNIC n. - Stropitoare. POLIVÂLNIC n. - Maşină de stropit via, pomii. PO L IV A L N IŢ Ă / - Stropitoare. POLIVÂN n. - Stropitoare. PO L IV A N C Ă / - Stropitoare. POLIVĂNIC n. - Stropitoare. POLIVIZÂTOR n. ~ Maşină de stropit via, pomii. POLIVNIC n. - încăpere unde se păstrează pleava; plevnic. POLIZĂRI m. - Roată de tocilă. POLOBOC n. Pe trepte de stejar, urcă acum a doua oară moş Chirilă, din hruba cu poloboace, ducînd în mînă o oală mare smălţuită, plină de vin învechit la întuneric. (M. Sadoveanu). Lemne la trunchi sînt, slănină şi făină în pod este ... curechi în poloboc, slavă domnului. (I. Creangă). In curte erau trei poloboace desfundate pline de vin. (C. Negruzzi). Un poloboc cu vin Meigea în car pe drum, încet şi foarte lin. (A. Donici). Am un poloboc cu perje, şade cu gara în jos şi nu se varsă. Coşul. (A. Gorovei). - Butoi. POLOBOCEL n. Tatăl, stăpînul casei, şede la o parte pe un polobocel aşezat cu fundul în sus. (M. Eminescu). - Butoiaş. POLOCRĂ/ - Poreclă. POLOCRÎ (a) - A porecli. POLOCOTNIC n. - Pervaz. Г

Г

Г

A

r

Р

2 34 POLOG п. - Cînepă culeasă; mănunchiuri de cînepă nelegate şi lăsate pe ogor să se usuce. POLOG n. Pologul de tătari se apropie din ce în ce. (S. F. Marian). - Val, mulţime. POLOG n. - Brazdă (de iarbă, grîne) cosită. POLOG n. - Otcoş. Мі-arde inimioara-n coş ca jînu vara-n otcoş. (S. Tuţescu). POLOG n. Asta-i cît poţi lua în ţăpoi. (TD). Grămăjoară de paie, fîn. POLOG n. - Covor de lînă. POLOG n. - Apărător de ţînţari, asemănător cu baldahinul. POLOG n. E x p r. A sta polog= a sta, a zace la pămînt. - Aplecat, apăsat la pămînt. - Brazdă. PO LO G ÎNRĂCLAT n. - Cadrel (covor); păretar în dame. POLOGAR m. - Lucrător care întoarce, adună poloagele. POLOGI (a) - A cosi brazde. POLOGI (a se) - A se apleca la pămînt, a se pătuli. PO L O G IT n. Facerea poloagelor se mai numeşte pologit. (T. Pamfile). - Pologire, aranjare în poloage. POLONIC n. La masă, se repezea ca leul, apuca polonicul, cotrobăia prin cazan şi umplea strachina cu ce era mai bun. (M. Sadoveanu). Bucătăriţa vine înaintea nuntaşilor cu un polonic întins într-o mînă. (E. Sevastos). - Linguroi. POLONIC n. - Lingură mare de lemn, metal. POLONIC n. - Strecurătoare; durşlag. POLONIC n. - Ciorbalîc. POLONIC n. - Cratiţă. POLONIC n. - Teică de băut apă la un puţ în fată. POLOVIC n. - Covoraş, ţol îngust pentru duşumea. POLOVNIC n. - încăpere în care se păstrează pleava. POLTINĂ f - Monedă de aur de 50 de copeici. POLUDA/ Cala cu poludî pi ochi o lunî vedi şî una nu. (TD). - Oftalmie periodică la cai. PO LU ŞC A / - Monedă rusească de aramă care a circulat şi în Ţara Moldovei. POLVENI m. - Flacără. POLZUN n. - Plaz. POM n. - Copăcel, creangă împodobită cu covrigi, bomboane, mere la înmormîntare. POM n. - Tulpină. POM AGUŢ ш Dud. POM CU BORTĂ m. - Copac scorburos. POM CU CORBURĂ m. - Copac scorburos. r

r ____

r

9

A

r

f

r

V

w

PO M CU SC U R B Ă T U R Ă m. - Copac scorburos. POMÂNĂf Expr . Nu-i pomană = n-are rost. O dzîs delectoru că nu-i pomanî să-nveţe mai departe. ^DD). - Rost. POMARIE f - Fructe. POMĂNÂR m. - Cerşetor. POM ^N Â R m. - Roman, ţigan. w __ POMÂT n. Ceia ce vor întră în vie sau în pomăt pentru să mănînce numai poame, să nu să certe. (Pravila lui Vasile Lupu). - Livadă. POMAT n. - Sad. Toţi moşnenii şi clacaşii au saduri întinse de pomi şi de vii. (I. Ionescu). POMAZANIC m. Fraţilor să nu vă îndesaţi a pîrî pe domni, că-s stăpîni şi pomăzanici a lui D um nedzău. (I. N eculce). - Uns al lui Dumnezeu. POMĂZUI (a). înalt-preasfinţitul Teoctist... a ieşit la Direptate săpomăzuiască pe vodă Ştefan. (M. Sadoveanu). - A învesti, a unge, a mirui. POM ĂZUIT adj. - Uns, miruit, hirotonisit (ierarhi), învestit (domni). POM IHEŢ n. - Pînză de păianjen. POMINOC n. Şi veniţi cu pominoace prejiur domnul. (Dosoftei). - Prinos, dar. PO M IN TEÂ N m. Tetea a fo s t pomintean, bătrînelul a fo st pomintean, tată-meu jumătate pomintean, da pe jumătate 1-а întors arendaş... (Folclor). - Răzeş. POMISTEÂLĂ f - Ceamur. r P O M IŢ A / A aflat o buruiană cu nişte pornite ca alunelele. (I. Sbiera). - Pomuşoare de mure, zmeură ş.a. POM IŢEL n. în acest pomiţel se află la unii gospodari şi cîţiva stupi. (T. Pamfile). - Grădina (în c a ^ se cultivă zarzavat, flori, pomi). POMyVT n. - Podea (de lut). POMÎNT TÎR LIT n. - Pămînt gunoios. POMINT TOCMA /2 . - Şes. POMINT A (a) - A împroprietări cu pămînt. POMOC n. - Loc îngrădit într-o apă pentru topi1 cînepă. POMOROÂCĂ f - Chiciură. POMOROÂCĂ f. - Brumă. POMOROANCĂ/ - Portocală. POMOSNĂ f. — Fundul căruţei; scînduri Iа fundul căruţei. POMOSTE f. — Platformă ridicată pe care se construiesc diferite clădiri în locurile inundabil POMOSTINĂ f - v. Pomoştină. POMOŞTINĂ / Numai iată că dă de secutf< de-o funie şi de un sfredeleac pe pom oşti^ w

r

w

r

Л

_ _ _ _ _r

A

р ffîrufei. (І. Creangă). - Podul căruţei. IpMOZOC n. - Pămătuf. ipMPĂI (a) - A stropi via, copacii. HAMURI n. pl. - Pomi (la înmormîntare). jiONIHOS adj. Se uită într-o parte şi vede în ţţa. (DD). - Saşiu. jjjONOGI m. pl. - Pedale la războiul de ţesut prizontal). iONOR n. Porneşte el şi se duce tot înainte pe itşte ponoare, pînă ce dă peste un bulhac. (I. ^ieangă). Spre dreapta se adîncea un ponor. (M. Jadoveanu). S-au aflat la Movilău De Codreanul $la rău, Că se primblă prin ponoare, Prin potice jţră soare. (V. Alecsandri). - Coastă abruptă, ibvîrniş. IpNOR n. - Dolină. fjjDNORp. - Pod plutitor. p V O R I (a). Se urcă pe piscuri a stîncilor mble... Să seponorască în adînciprăpăstii. (C. |tamati). r A prăvăli. j*0NOR£(a) - A doborî (copacul). toNORIT adj. Scări înalte coborau printre ioastele prăbuşite, printre bucăţi de pădure ffinorîte în fundul rîpelor. (M. Eminescu). prăvălite., fpNORÎT adj. - Prăbuşit, năruit, surpat. îfONORIT adj. Pe o cărare ponorîtă, printre |alcîmi, coborîrăm din şosea în vale, în via wtrăginitg. (M. Sadoveanu). - Suipat. |O N O S ya) - A purta multă vreme (o haină). |pNO SÎTĂ adj. - învechită, purtată multă /ţeme. lOP n. - Pat la vîrtelnită. POP n. - Par gros cu care se bat stîlpi în apă. lOP n. - Stîlp la streaşina casei. І0Р n. - Par la corlatele puţului. |p p n. - Glugă de porumb. IpP n. - Mănunchi de cînepă pus vertical, să se Ifuce. |p p n. îmi atrase mai ales luarea-aminte un Iir tînăr, încărcat cu pere rumene, aşa de multe Icit crengile trebuiseră să fie sprijinite cu popi. jjfa. Sadoveanu). în colţul dimpotrivă şi sprijinit Ц un pop de brad, se ridica un horn mic de ^itră rece, pustie şi fiară cenuşă. (C. Hogaş). îlp de sprijin, proptea. № m. - Bucată de lemn pe care se fixează batea u nicovala.

I

J)PÂNC^/ - Ciupercă.

235 p 6 p ă m. E x p r. Zi de popă = zi de post. în zile de popă... se ia mămăligă moale şi se face o turtă. (CADE). —Post. POPENCHI m. - Ciupercă comestibilă. POPERECICĂfi - Vergea de fier între coamele plugului. POPERECICĂ fi - Răscol la căruţă. POPERECICĂ/ - Picior la rîşchitor. POPERECICĂ / - Beschie. POPIR n. - Tăietură de topor în trunchiul unui copac. POPÎND^C n. - Om scund. POPÎNDĂU n. - Băiat mic de statură. POPÎNDZÂC n. - Plută din rădăcini de stuf, papură. POPÎRŢÂC n. - Proptea la frînghia de rufe. POPON n. - învelitoare de pînză subţire pe cal. POPONCĂ fi. - Covoraş de lînă cu ciucuri; procovăţ. POPONEŢ m. Pe vatră clipea mijind, un capăt de luminare de său într-un poponeţ de lut. (C. Hogaş). - Sfeşnic. POPONEŢ m. E x p r. A scoate poponeţ = a scoate gata făcut. Şi-apoi lasă-te în conta sfiinţieisale, că te scoate poponeţ ca din cutie. (1 . Creangă). - Întreg, rotunjit. POPONEŢ m. E x p r. A veni poponeţ = a veni ca din senin, nitam-nisam, a da buzna (peste cineva). - Neaşteptat. POPONEŢ m. E x p r. A sta poponeţ = a sta (a rămîne) în picioare. Un fedeleş de vin stătea poponeţ alături, ca un pitic al tainiţelor pădurii, care anume luase acea înfăţişare. (M. Sadoveanu). După ce m-a doftorit, am rămas un timp poponeţ în marginea patului. (M. Sadoveanu). - înţepenit, nemişcat. POPONEŢ n. - Fitil (la lampă). POPONEŢ n. - Opaiţ. POPONEŢ n. - Lemn de sprijin la căpriorul casei. POPONEŢ n. - Cătină (fructul). POPORANI m. pl. - Oameni simpli, din popor. POPORANI m. pl. Cînd avea el chefi îl auzeam şi noi, poporйпіі, cum îşi înalţă glasu-i dulce de tenor. (M. Sadoveanu). Preoţi şi dascăli, şi poporăni ca aceia de făceau mare cinste satului lor. (I. Creangă). - Enoriaşi. POPRE fi - Proptea (la frînghia cu mfe). PO PR EÂ LĂ /. - Arest la dom iciliu. (I. Neculce). POPREŞNIC n. - Grindă (la casă). POPRI (a) - A împiedica, a opri. w

Р

236

r

POPRICIOC п. - Lemn care înlesneşte ridicarea unei greutăţi. POPRIGĂ / - Gîtar (la căpăstru). POPRITOR n. - Ham fără “jug” şi ştreanguri. POPRITOR n. - Proptea la frînghia cu rufe. POPRUŞCĂ / - Curea la pantaloni. PO PŞO ÂE f pl. - Plantaţii de porumb; porumbişte. POPŞOEŞ m .- Crin. POPŞOINIŢĂ f Popşoiniţă de răsărită. (DD). - Teren de pe care s-a strîns floarea-soarelui. POPŞOI n. - Porumb. POPŞOI n. - Stînjenel. POPŞOI CU GRĂUNŢE m. - Cocean necurăţit de boabe. PORADA / Se dusi la babă iară după poradă; baba îi spune: Fată dragă, du-te acasă şî cînd a bate vînt eş afară. (Folclor). - Sfat. PORĂIBURI n. pl. - Baliverne, fleacuri. (Th. Holban). PORĂI (a se) - A trebălui prin casă. (Th. Holban). PORAI (a) - A ajuta la pregătirea unei nunţi. PORĂITOÂRE / - Bucătăreasă la nuntă. PORC AN n. - Grămăjoară de fîn, paie, trifoi, cît se poate lua o dată cu furca. PORCAN n. Dupa şi popşoii sî coşe, îi tăiem cu săşirea, îi faşem aşa porcane. (TD). - Glugă. PORCAN m. - Porc mare şi gras. PORCAN m. Stăi, măi porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuş! (I. Creangă). - Neruşinat, porc. PORCÂN n. Fiii Oaia-Căpuriţei scoate sabia şi cînd 1-а luat la bîcăfit, o făcut 12 porcane de carne. - Grămadă. PORCĂ/ 7 Călcîi la plug. PORCĂNEL n. - Grămăjoară de fîn, paie, lucemă, cît se poate lua într-o furcă. PORCĂNI (a) - A aduna (finul grămăjoare). PORCĂREĂŢĂ f - Gogineaţă pe butuci. PORCĂRAE/ - Mulţime de porci. PORCĂRÂŞ m. - Coada-vacii. PORCI m. p l E x p r. Cînd or zbura porcii = niciodată. - Nicicînd. PO R C IN Ă / - Carne de porc. POREÂDCĂ / Şezi numai acasî nicî nu faşi, nişi o poreadcîprin ogradî. (Folclor). - Ordine. PORENCIC m. - Corlată la pod. PORFIN n. - Parfum. PORGHICE / M-am uscat ca poighicea, Mam topit ca cînepă. (Folclor). - Fir de cînepă necrescut; poghircă. w

r

Г

PORICALE/ pl. Cumpăra-ne el vara, din banii săi, cofe de zmeură şi fel de fe l de poricale. (I, Creangă). Numai că ne-am ferit de a ne răci şi că n-am mîncat poricale sau zaharicale. (M. Kogălniceanu). - Fructe de tot felul. PORNEALĂ/ - Plămădeală. _ r V PORNEALA/ - Pornirea turmei de oi la păscut. PORNEALĂ/ - Loc de păscut pentru oi. PORNICIOĂRĂ/ - Policioară (la plug). . PORNIRE/ Acolo un crac de munte se dezbină cu pornire, Prăvălindu-se cu vuet în talazul răzvrătit. (C. Negruzzi). S-au ridicat ofurtună... cu atîta pornire, încît pe loc s-o rupt funia. (V. Drăghici). - Furie, violenţă. POROCLĂ/ - Poreclă. POROGANIE/ Iată ce am păţit cu cele doauă (surori) mai mari! şi apoi începe a-i spune toată porogania. (I. Sbiera). - Păţanie. PORON n. - Pod umblător. PORONCĂ/ - Rugăminte. PORONCĂ/ - însărcinare. PORONCĂ/ - Chezăşie. PORONCĂ/ - Veste, anunţ. PORON I (a) - A se surpa; a aluneca (terenul). PORONIT adj. - Surpat, alunecat. PORPĂI (a) - A scurma. __ r PORTAR m. Daca omorîră pre Ştefan vodă (Lăcustă), cu to ţii au rid ica t domnu pre Alixandru vodă, ce-i zicea Cornea, carilefusease atunci poiiariu la cetatea Sucevii. (Gr. Ureche). - Mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei ^ şi a curţii domneşti a Moldovei. In veacul XVI і se spunea şi hatman, în care calitate comanda, în lipsa domnului, oastea Moldovei. PORTAŞ m. La portaş un hulubaş, La portiţă o hulubiţă. - Stîlp la poartă. PORTCURĂ / - Ureche (pentru curea la pantaloni). PORTIHÂCI n. - Zăvor la războiul de tesut (orizontal). PORTIŢĂ/ - Gurar (la plită, la cenuşar). PORTIŢĂ f - Ochi mobil la fereastră. PORTIŢĂ LA CUPTOR/ - Gurar. PORTNOÂICĂ / - Croitoreasă. PORTNOI m. - Croitor. PORTOMANETĂ/ - Portmoneu. PORTURI / pl. N-ai lucrat cum se cuvine, avut porturi cam proaste, Ai dormit prea p coaste. (TD). - Purtări. PORUMBAC m. Să nu cumva să-mi prindeţi pe porumbacu ori vro puică boghetă, că vi spînzur. (C. Hogaş). - Pasăre cu penele pestriţe A

ш |ORUM BÂC adj. - Cu pete mici de diferite ф огі (cal). |g)RUMBĂ/ - Fructul mărăcinului. fo R U M B A C E L adj. P rim blă-m i-să-un ţfrinicel... Cu murgul porumbăcel, Dă-mă, jfcaică, după el. (E. Sevastos). - Suriu. ffORUMBE f pl. - Porumbrele (fructe). PORUMBEL adj. S-a ivit un voinicel Pe-un cal $năt, porumbel. (V. Alecsandri). - CenuşiuVineţiu. fORUMBIU adj. - Suriu (cal). ^ORUMBRIE f. - Desiş cu porumbrei. pORUNCEÂLA f - Ordin. fiOSADĂ/ - Suburbie, aşezare de meşteşugari, Negustori şi plugari din preajma unei cetăţi iiioldoveneşti (veacurile X IV -X V ). (Enciclopedia Moldovei). POSADĂ / - în Moldova medievală: bir pe care ţafanii moldoveni erau obligaţi să-l plătească pentru întreţinerea garnizoanelor din cetăţi, îîîtărirea acestora. Pentru prima dată este atestat intr-un document din 13 martie 1466, prin care Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, dă “mare Slobozie” satului N egoeşti, proprietate a Mitropoliei Moldovei, inclusiv “de posadă”. FOSÂDCĂ/ hot. - Legarea năvodului, avei de efcle două odgoane paralele. POSÂDNIC m. - In Moldova medievală (sec. XV): dregător domnesc care administra posada, încasa darea posadei şi controla prestarea muncii №posadă. Atestat documentar într-un hrisov al fti Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, din 1421. (Enciclopedia Moldovei). POSADI (a). Ridică de la pămînt pe mişăi... ca й -z posă d ea scă cu p u tern icii nărodului. (Dosoftei). - A aşeza. POSĂDIRE / - Montarea plaselor pescăreşti pe frînşhii sau pe odgoane. POSĂI (a) - A mocni (focul). TOSCONIŢĂf. - Cînepă stearpă (fară seminţe). ?OSCONIŢĂ / - Fire de cînepă lasate pentru sttamiţâ. POSESĂRIE f. Pomîntul l-o luat şi l-o dat în pbsesărie. (DD). - Arendă. p o s e s i e / Pas ’ de-ţi mai dă moşia-n posesie, C(t să primeşti batjocuri în loc de cîştiguri. (V. Alecsandri). - Arendă. p o s e s o r m. Cu cît însă se învoieşte cu Asesorul, cu atîta e numulfămit de chirigiu. (C. ^fegruzzi). - Arendaş. WOSLID n. - Lînă proastă rămasă după rtelucrare.

>

237

POSMAG m. Eu am acolo un hambar plin de posm agi; ia aşa pentru împrejurări grele, doamne fereşte! A mînca la posmagi şi a trăi şi el pe lîngă casa mea. (I. Creangă). - Pîine uscată. POSMAGEI m. pl. - Biscuiţi de casă. POSMĂGI (a) - A presăra cu posmagi pisaţi. POSMĂGIT adj. - Uscat. POSMEDZ m. p. - Pateuri. POSMOL n. Vacile s-au strîns posmol, C-au gîndit că-i moartea lor; Merge sluta la ocol, Vacile cădeau posmol. (DD). - Grămadă. POSODI (a) - A aşeza plasa pe frînghii. POSODI (a) - A lega o plasă pescărească de două odgoane. POSPÂI n. - Praf la moară; ometiţă. POSPĂI (a). Pospăeşti pe işi-colo. (DD). - A prăşi pe alocuri, de mîntuială. POSPĂIÂLĂ f. - Lucru făcut de mîntuială. POSTATA f. Au arat toată ziua o postată mare. (DD). - Parte dintr-un lot de pămînt. POSTĂŢI (a) - A împarte (un teren) în parcele. POŞTE f. - Posteucă; pîrghie. POSTELI n. - v. Posteucă. PO ST EL N IC m. Judecă toată curtea domnească: pe aprozi, pe curieri şi pe turci. (M. Costin). în Moldova medievală: dregător de curte, membru al divanului; avea grijă de odaia de dormit a domnitorului, rînduia audientele la curtea domnească. Atestat documentar într-un hrisov al lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, din 1407. - Stratomic. POSTELNIC m. Dvorbitor înaintea domnului şi pîrcălab de Iaşi şî tîlmaciu a limbii striine. (Gr. Ureche). Mareşal al curţii domneşti a Moldovei, membru al divanului. - Stratomic. __r POSTELNIC m. Lumea privea la postelnicul Zim bolici ca p e un m odel de bărbat. (C. Negruzzi). - Titlu onorific boierilor fară atribuţii (sec. XIX). POSTELNIC AL DOILEA m. - Ajutor de postelnic. POSTELNICEÂSĂ f. Din ietaculpostelnicesei se deschise o galerie, unde ea iubea a cultiva flo rile cele mai rari şi mai frum oase. (C. Negruzzi). - Soţia postelnicului. POSTELNICEL m. - Slujbaş al curţii domneşti sub ordinile marelui postelnic. POSTELNICIE f. - Dregătoria de postelnic. POSTELNICIE/ Boierii preferau să fie... mai multe visterii, mai multe postelnicii. (В. P. Haşdeu). POSTEUCĂ/ - Piedică; opritoare de lemn la r

w

^

238 roata carului (căruţei). PO STEU C Ă / - Proptea la frînghia de rufe. PO STEU C Ă / De inima căru ţei atîrna păcorniţa cu feleşîiocul şi posteuca. (I. Creangă). - Lemn scurt şi gros cu care se ridică, se sprijină osia căruţei. POSTIMENTE n. pl. Punim douî postimente, di lemn sau di chiatrî, şî aşădzăm polobocu. (TD). - Căpătie sub butoaiele pline. POSTÎRNÂC n. - Cufundar. POSTOLEUCĂ / - Cîrjă. POSTORONCĂ / - Curea de piele (funie, lanţ) ce leagă hamul de orcicul căruţei. POSTORONCĂ / Postoronca de dascăl Simeon Foşa din Ţuţuieni, numai pentru că vorbeşte mai în tîlcuri decît alţii şi sjîrcîeşte toată ziua la tabac, cere cîte trei husăşi pe lună. (I. Creangă). - Om şmecher, lichea. POSTORONCĂ/ - Curea la jugul de piele. POSTORONCĂ/ - Cheutoare de piele cu care se leagă huluba de ham. POSTORONCĂ/ - Lanţ (sîrmă) ce leagă osia căruţei şi huluba (la căruţa de un cal). POSTORONCĂ/ Expr. Cal la postoroncă = cal lăturaş înhămat la căruţă. POSUDN1C n. - Bufet (mobilă). PO ŞÂ IC Ă / - Vin prost. (Th. Holban). POŞI vb. pers. I, sing. prez. (de la a putea) Nu poşi să spui; Trandafir cu doi buboşi, Te-aş iubi, da nu mai poşi. (Folclor). - Pot. POŞTALION m. - Factor poştal; poştar. POŞTALION m. Du-te de spune surugiilor să înhame poştalionii la trăsura cea galbănă. (V. Alecsandri). - Cal de poştă. POŞTÂNIE/ - Anecdotă. POTAIE / Huideo, potaie. (Gr. Vieru). Nesuferit, canalie; nume dispreţuitor dat oponenţilor. POTÂIEf A început a viscoli şi umblă dihăniile, potaie. (M. Sadoveanu). 7l-am spus că nu mă tem nici de o potaie întreagă. (1 . Creangă). O potaie de cîni sta pe împrejurul parilor şi privea cu poftă la acele ca pete sîn geroase. (V. Alecsandri). - Haită de cîini, lupi. POTCLÂTCĂ/ - Meşină, piele pentru cătuşit căputa cizmei. POTCOAVĂ / - Unealtă pentru înfundat poloboacele. POTERAŞ m. - Mercenar cu serviciul într-o poteră. PO TERĂ / - în M oldova m edievală, detaşament de oameni înarmaţi, cu sarcina de a

Р păzi stăpînirea şi rînduielile ei. POTICALA fi Nu părteneşte cronicarul Bielsfa a lor săi, ce scrie poticala ce au petrecut Ştefan vodă (Şefan al Il-lea) cu ajutorul lor, de au perit cu toţi. (Gr. Ureche). - înfrîngere. POTICĂ/ - Pîrleaz. POTICĂ / - Urmă lăsată de un şuvoi de apă. P O__T IC Ăv / - Jgheab la teasc. POTICNI (a). Cuşmă de măcieş în cap i-o pus, Cînd îl strînge, Sîngele-lpoticne. (Folclor). - д podid^, a năboi. POTING n. - Piedică, opritoare de fier la căruţă, car. . POTÎNG n. - Traistă în care se dă mîncare la cai. POTÎNGOS adj. - Noduros, cioturos. POTÎRNICHE / - Femeie mică de statură, slabă. POTLÂTCĂ/ - Căptuşeală. POTLÂTCĂ/ - Meşină. POTLEICĂ/ - v. Potclatcă. POTLOG n. - Loc sterp în porumbişte. POTLOG n. - Vechitură; încălţăminte ruptă4. POTLOGAR m. Stai, potlogarule, că te împuşc ca pe un cîne. (M. Sadoveanu). Ghidi, potlogar neruşinat!... Buzunarele ţi-s pline de chifle ... nu te-am văzut eu cînd le-ai fu ra t? (V. Alecsandri). Potlogarii, de care gemea oraşul... pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. (C. Negruzzi). Săcuşorul meu de voiaj... mi-l şterse potlogarul drept suvenir. (V. Alecsandri). - Pungaş, hoţ. POTLOGĂRIEfi N-ai găsi chiar într-o mie Aşa tîrg vestit să fie Pentru boscărie...Şi potlogăriei (V. Alecsandri). Cu toate potlogăriile şi relele lu i... era straşnic de fricos. (M. Sadoveanu). Pungăşie, şărlătănie, escrocherie. POTNOGI m. pl. - v. Ponogi. POTO G RAFIE/ - Fotografie. POTOLI (a) - A pătuli, a călca în picioare (grîele). ^ POTOLIT adj. Să văd iarbă potolită Si-o copilă adormită. (Folclor). - Pătulit. POTOÂE / - Ceată (de copii). POTOPI (a). Şi pe unde treceau pîrjol făceau' G erilă p o to p ea p ă d u rile prin ardere. 0* Creangă). Seceta şi lăcustele potopiseră toate semănăturile. (C. Negruzzi). - A pustii. POTOPI (a). Peste tot s-au potopit 30 de pci^ (turci), fără alţii agalari; 120 de tunuri mari toată urdia, carăle şi mulţime de bucata neguţitoreşti s-au istovit atunce. (I. Neculce)."

р friimici, a distruge. >TRICALIU adj. - Portocaliu. ►TRICALI (a). Stîlpul cel de marmure cu lăturile lacrăm ilor s-au p o trică lif. (D. itemir). - A găuri. \ _ >TRIVA f. Eu potrivă c-am găsit Pe Ileana isînzeana. (Folclor). - Pei/eche. IQTRIVI (a). Scîndură sîpotrijeşti. (DD). - A ta, a se aranja, a veni. lOTRIVNIC m. - Duşman. ITRIVNICĂ f Şi el n-a găsit, Nici n-a pomenit Potrivnică-n lume Şi cu frumos nume. folclor). - Pereche; femeie pe potrivă. >TRJVIT adj. Copil potrivit. (DD). - Educat. >TŞĂUCĂ f - Fronton (la cerdac). >VARCA f. - Cratiţă (de aluminiu) cu coada lgav [pVÂRCĂ f. - Linguroi. >VEÂSCÂ f - Basma simplă de bumbac. >VESTCAf E iară dă casaţie şi iară prineşte hvestcă, că pe aşa şi aşa dată se însamnă mdecata. (Folclor). - Citaţie. W ESTCĂ f Nici o brazdă n-am brăzdat Şi yvestca mi-a chicat. (Folclor). - Ordin de ^hemare, înrolare. ►VIDLA f. Bunică! cer cuvîntul... dă-ті o jucată de pîne cu povidlă! (V. Alecsandri). »fagiun. |OVIdLĂ f. Faşim povidlî di meri. (TD). lagiun. fOVIDLA f. - Dulceaţă. ►VIDLĂ/ - Bulion de pătlăgele roşii. >VIDLĂ DE P Ă T L Ă G E L E /- Bulion. >VILICĂ/ - Volbură. fOVfRLĂ / - Magiun. IjjpVOD n. - Dîrlog. SOVODEŢ n. - Sfoară întinsă pe apă; îtanţează cîrligele carmacelor. ODNIC m. Neculai Milescul spătariul, de ^ Vaslui de moşia lui, pre învăţat şi cărturar şi Ще multe limbi: elineşte, sloveneşte, greceşte şi fţrceşte. Şi era mîndru şi bogat şi umbla cu pyodnici înainte domneşti. (I. Neculce). - Cal irtat de căpăstru. IPVODNIC m. - Pescar de rezervă. ipVODNIC m. - v. Pohodnic. IpVODNICÂRm. - v . Povodnic (pescar). >Z n. - Portret mare. >ZAR m. - Fotograf. ^ZA/ - Fotografie. >ZDERĂRÂE / - Puzderie multă. >ZIE/ - Fotografie. f

w

w

w

_

#

239 POZI (p) - A se fotografia. PRABITA / - Străbunică. PRĂCICĂ/ - Cataramă. PRAG n. - Partea de jos a burţii PRAHAGHIŢĂ/ - Ciupercă comestibilă care, după coacere, lasă un fel de praf. PRAHAGHIŢĂ / - Came proaspătă. PR A H O ÂN E/ pl. - Lambe la căruţă, car. PRÂINIC n. - Mai de rufe. PRAJ n. Foaie verde foi de praj, Cîntă cucu în zăplaj. (Folclor). - Praz. PRAJOC n. - Săpătoare de rărit porumbul. PRAMATIE / - Femeie uşuratică. PRAMATIIf. pl. - Pozne; bazaconii, năzbîtii. PRAMATIOS adj. - Poznaş. PRĂNIC n. —Mai de rufe. PRĂNIC n. - Mai de rufe. PRANICĂ (a) - A bate (rufele, pînza) cu pranicul. PRAP n. - Steag (la biserică), prapur. PRAPALOG n. - Om venit cu traiul din alt sat. PRAPAŞNIC n. - Săpătoare de rărit porumbul. PRAPUR n. - Cinste (băutură) şi bani cu care tatăl miresei din alt sat plăteşte flăcăilor. PRAPUR n. Cucoane mire, cere murgu prapur, adică steag, şi mirele este dator a-i da acestui băiat cîţiva lei. (Gh. V. Madan). - Obicei la nunta moldovenească; bacşiş. PRÂPURI n. pl. - Perdea de grăsime la intestinele porcului. PRASADICĂ/ - Pară pădureaţă. PRĂSĂ f. - Fier de călcat. PRÂSCA f. - Fier de călcat. PRASCUI (a) - A călca cu fierul de călcat. PRĂŞĂ / - Săpare. PRAŞOUCĂ/ - Săpătoare de rărit porumbul. PRAŞOUCĂ / - Cultivator pentru afînarea pămîntului. PRAŞOVIC n. - Săpătoare de rărit porumbul. PRAŞUI (a) - A săpa. PRATETE m. - Străbunic. PRAV n. - Praf (de puşcă). r w __ PRAVAŢ n. Amîndouă avînd pravăt de-a ţine întru unire Dragostea dumnezeiască cu acea de omenire. (C. Conachi). - Ţel, scop. PRAVĂŢ n. Ucazele lui Petru care ne-au reînoit Din mînă mi le lasă; dreptpravăţ îi slujesc. (C. Negruzzi). Să aveţi di pravăţ bunile sfatuiri. (V. Drăşhici). - Călăuză, îndrumare. PRAVILĂ/ Pravila lui Vasile Lupu. - Cod de ¥

kgi. PRAVILCĂ/ - Lopăţică (de uns pereţii cu lut).

Р

24 0 PRAVILICEŞTE adv. Те-ai m ă r ita t? ... P ra viliceşte? (V. A lecsandri). - Potrivit pravilelor, legitim. PRAVOSLĂVIE/ - Religia creştină ortodoxă; ortodoxie. PRAVOSLAVNIC adj. Biserică pravoslavnică. - Ortodox. PRAVOSLAVNIC m. - Credincios ortodox. PRAVOSLAVNICÎE f Curentul religios din Principate, izvorît din pravoslavnicie... nu se putea amesteca cu acel curent de cultură ardeleană. (N. Iorga). - R eligia creştină ortodoxă. PRĂFTURI (a) - A batjocori pe cineva. PRÂJÂLÂ f - Carne, ceapă, alte verdeţuri prăjite împreună. PRAJÂLĂf - Prăjitură (din ceapă, roşii, piper) pentru ciorbă. PRĂJI (a) - A se oglindi, a se uita în oglindă. PRĂJI (a) - A se usca bine la soare (cînepă). PRĂJINĂ fi N-apuc a merge nici douăzeci de prăjini şi prrr! se rupse un capăt. (1 . Creangă). - Veche unitate de măsură pentru lungimi echivalentă cu 3 stînjeni, în Moldova egală cu 6,69 m. PRĂJINĂ f Tatăl său îi dă cinci prăjini în vatra satului, loc de casă, apoi o falce de arătură şi 20prăjini defîneţ. (E. Sevastos). - Veche unitate de măsură a ariei, egală în Moldova c 26,76 m2. PR Ă JIN Ă / Mulţi oameni au prăjini de lemne de alun, curăţate de crengi, cu crestături simple, spre a arăta palmele. (T. Pamfile). - Instrument de măsurare a suprafeţelor. PRĂJINIţ Ă/ - Prăjină mică. PRĂJIT n. E x p r. Cu prăjitul = cu privitul. Privire. PRĂJITURĂ DE OUĂ/ - Jumări. PRĂJIŢĂI m. pl. - Prăjituri. PRĂPADĂ (a) - A prăda. PRĂPASTIE / - Nenorocire, năpastă. PR Ă PĂ D E N IE fi Se vede că a cesta -i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul secetei. (I. Creangă). - Pricina pierzaniei. PRĂPĂDENIE fi Iaca mătuşa Mărioara c-o jordie în mînă, la tulpina cireşului!... Scoboarăte jo s, tălharule, că te-oi învăţa eu! Dar cum să te cobori, căci jo s era prăpădenie! (I. Creangă). - Primejdie mare. PRĂPĂDENIE / Se aude că au venit turcii şi tă ta rii cîtă fru n ză şi ia rb ă , p ră p ă d en ia pămîntului. (M. Sadoveanu). - Primejdie. PRĂPĂDENIE / - Concenie. W

f

V

PRĂPĂDI (a). Prăpădi şi el cît ai bate în palme tot ce cîştigase şi moştenirea de la tată-său pe deasupra. (C. Negruzzi). Cu pasul m-a rătăcit, Cu glasul m-a ameţit; Liniştea mi-am prăpădit (V. Alecsandri). De pe la înţercători am prăpădit drumul. (I. Creangă). Eu n-am vreme de prăpădit. (M. Sadoveanu). - A pierde. PRĂPĂDI (a) - A conceni. îi spune că a concenit pe vrăjmaş şi că se întoarce biruitor. (P. Ispirescu). PRĂPĂDI (a). Ce se văietă şi nu-l doare şi caută şi nu prăpădeşte? Porcul. (A. Gorovei). - A pierde. PRĂPĂSTUI (a). Jgheaburile adîncurilor se desfundară şi, din înaltul întunecimilor, se prăpăstuiră asupra pămîntului ... potopul greu al apelor. (C. Hogaş). Parcă era un pin al mOrii de vînt prăpăstuit de rîpă. (M. Sadoveanu). Curînd sosi-va vremea a sim ţi In ce rîpă egoismul are a-i prăpăstui. (C. Negruzzi). - A se rostogoli la vale, a se prăvăli din înălţime. PRĂPURICĂ / - Văl la mireasă. PRĂSÂDA/ - Joc popular. PRĂSADE MĂLĂEŢE fi pl. - Pere zemoase. PRĂSĂLĂ/ - Mîner la cuţit. PRĂSĂDÂRI n. - Perar; păr. PRĂSĂDÂgl n. - Păr pădureţ. PRĂSĂDZAL m. - Păr mic. PRĂŞI (a) - A săpa. PRAŞIRE / Prin prăşire se face la rădăcina firului de popuşoi un muşiroi. (T. Pamfile). Săpare, distrugerea buruienilor şi ţărnuirea rădăcinii de porumb. PRĂŞIT n. Prin prăşit se taie toate buruienile, care, crescînd, ar înăduşipopuşoii. (T. Pamfile). - Săpat. PRAŞITOR m. Tu (rege) eşti fericit... n-auzi cîntecul de ja le Cu care-şi adorm foamea prăşitorii. (A. Vlahuţă). Mă şi trimite mama cu demîncare în ţarină la nişte lingurari, ce-i aveam tocm iţi prăşitori. (I. Creangă). - Săpător, persoană care sapă. PRAŞITURA/ Popuşoii, cu toate că arfi lăsaţi rari la prăşitură, se îndesesc prin înfrăţire. (T. Pamfile). - Săpătură. PRĂŞTIN А / - Tescovină. PRĂŞTINА / - Bbştină. PRĂŞTINĂ/ - Prăjină orizontală la corlatele puţului. PRAVÂL n. Caicul deodată s-au zmuncit cu mare repeziune în prăvalul apei ca de o mare furtună. (V. Drăghici). - Urlătoare, cascadă mică. v

w

w

r

w

r

w

___

f

r

w

> VÂLÂTIC adj. Caii se năpustiră la vale \e drumulprăvălatic, printre viroage îmbrăcate h tufişuri. (M. Sadoveanu). (Izvoarele) trec cu iarnici unde şi suspină-n flori molatic, Cînd foboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic. Eminescu). - Povîmit. PRAVĂLIŞ n. Cerceta prăvălişurile coastelor Ц adîncul sih lelo r; cu ochii lui p u tern ic Iprîncenaţi. (M. Sadoveanu). Nebun cine se urcă le-a muntelui suiş, Prăpastia-l aşteaptă cu ţlîncu-i prăvăliş. (V. Alecsandri). - Povîrniş, kipor. ^ | r e a m o i n. - Vin negru. ^REÂŞCĂ fi - Curea de piele la pantaloni. PREÂŞCĂ f - Curea la pantaloni. PRECISTĂ adj. Giur pe Maica Prec istă, Eu ireştini n-am omorît. (V. Alecsandri). Cu piatra jetăţii făcuse zidul episcopiei şi a Precis tei. (C. jtegruzzi). - Maica Domnului. PRECISTĂ f. - Preacurata. Cu rugi la Preacurata. (O. Goga). fRECISTUI (a). îl duse-n biserică, unde-l irecistui. (Folclor). - A împărtăşi. fRECOVÎRŞI (a). Ei, Ivane, Ivane! Numai ţibdarea şi bunătatea lui dumnezeu cea fără de ţargini poate să precovîrşească fărădelegile şi ndărătnicia ta. (I. Creangă). - A precumpăni. pE C U PE Ţ I (a). Că noi nu sîntem ciocoi De ^ecupeţit boi. (Folclor). - A neguţători, a tîrgui. PRECUPI (a). Ticălosul! în ce grad de mîrşăvie ţi aju n s!... Să-şi precu pească soţia. (V. pecsandri). - A specula, a trafica. IREDMET m. M-ai îndatori mult, dacă mi-ai Шипіca părerea d-tale în acest predmet. (V. ecsandri). - Cauză, chestie. DOSLOVIEfi Cum spune şi la predoslovia ţopiseţului celui moldovenesc de toate de pre d... din limbile lor s-au amestecat a noastră. Ureche). - Precuvîntare, prefaţă. EFÂCE (a se) - Niznai. E x p r. A o face pe naiul = a simula indiferenţă. Cum m-a văzut, -o... A întors capu-ncolo şi a început să Ж ii din ţigară, ştii aşa niznai. (I. L. Caragiale). & p r. A se face niznai = a se preface că nu ştie ic. Pândele făcea pe niznaiul, învîrtindu-şi Jpw/ încoace şi încolo. (Viaţa românească). ptEJIŢĂ f. - Rătez la ladă; balama. EJMUIRE f în grozava prejmuire calcă îgurfarăfrică. (M. Eminescu). - Loc îngrădit. "'ELIPCĂ / - încăpere adiacentă casei ori fejdului. LUCA / La grădina cu doi nuci Strigă f

V

241

Gheorghe din preluci. (Folclor). Da ce mîncares prelucele tale, bre? - la nişte poiene-ntre dealuri, mai jo s de Durău. (C. Hogaş). - Poiană mică între munţi, dealuri, în pădure. PRELUNGÂT adj. Lung îi drumul, prelungat, Mă dor ochii de uitat. (Folclor). - Foarte lung. PREMÎNTEÂN m. - Pămîntean. PRENT n. - Vergea de metal între coamele plugului. PRENT n. - Vergele de sîrmă la loitrele carului. PREPELEAC n. - Proptea la frînghia cu rufe. PREPELIŢĂ f. - Pană de lemn care fixează piatra de sus a rîşniţei. PRESCURĂ f - Covoraş ţesut în 5 iţe cu ornamente în formă de prescură. PREPUS n. Avînd prepus de viclenie. (Gr. Ureche}. - Bănuială. PRESUN n. Şi calu-i paşte fiori purtînd în spete Presunul lui şi şaua cu paftale. (M. Eminescu). - Cureaua hamului ce trece sub pieptul calului. PRETCÂR n. O borticică dată cu pretcarul după grosimea sforii. (C. Hogaş). - Sfredel folosit în dulgherie. PRETIN m. - Prieten. PREŢALUI (a). Măria-sa cerceta darurile, cumpănindu-le în mîni şi preţăluindu-le. (M. Sadoveanu). Erau 23 (de galbeni) şi tot bucăţi măricele, unele cît un ban de zece; îi măsurăm şi îi preţăluiam. (A. Vlahuţă). - A aprecia valoarea unui obiect. PR EŢĂ LU IR E /. După două ceasuri de preţălu iri şi operaţii aritmetice, rămaseră amîndoi... uitîndu-se unul la altul (A. Vlahuţă). - Evaluare. PREŢĂLUITOR m. Nae Peruzescu... fusese preţăluitor la vama din Burdujăni. (N. Gane). Pretuitor. PREUCA (a) - A treiera cu mai mulţi cai. PREVEŞTI (a )-A trece cu puţin peste margini (un lichid). PREVEŞTI (a) - A se usca, a se ofili, a se îngălbeni. __ __ f w PREVILA / - Grindă de lemn ce consolidează piloţii la gardurile de prins peşti. PRIÂN adj. - Porumbac, înspicat la păr (cal). PRIBLUI (a) - A presupune, reieşind din logica lucrurilor; a bănui. PRIBLUI (a) - A supune unei probe (pentru a stabili dacă corespunde anumitor cerinţe); a încerca, a proba. PRIBLUI (a) - A măsura sau a socoti cu aproximaţie; a potrivi.

Р

24 2 PRIBLUIRE f. - Presupunere. PRIBLUIRE / - încercare. PRIBLUIRE / - Preţăluire. PRIBLUIRE/ - Bănuială. PRIBLUIT adj. - Presupus, bănuit. PRIBOICĂ f - Plămădeală. PRIBOLI (a). Calului nu i-i mai rău... Trebuie să-l priveghem pînă la priboleşte şi apoi după aceea mai avem a-l încăleca şi a-l purta. (M. Sadoveanu). Vita boleşte cît boleşte şi apoi se priboleşte. (Folclor). - A se vindeca de o boală. PRIBOLfT adj. Stănilescu păşea încet încetîncety ca un om pribolit. (DLR). - Care se vindecă. PRfCE / - Ceartă; bucluc. PRICEA f - Loc unde se primeşte peştele pentru prelucrare. PRICEAPĂ/ - Incăpere-anexă în spatele casei. PRICEÂPCĂ/ - v. Priceapă. PR IC H EÂ ŞC Ă / E x p r. A înhăm a la pricheaşcă = a înhăma un cal alăturat la căruţa greu încărcată, la arat. - Lăturaş. PRICHI (a) - A se dogori; a se coace prea tare (coaja pîinii). PRICHICI n. - Treaptă (la cerdac). PRICHICI n. Motănaşul ţupăi delicat pe horn, pe prichici şi jos. (M. Sadoveanu). Cînd mă gîndesc... la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam cînd am început a meige copăcel... parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie. (1 . Creangă). - Marginea (ieşită înainte) a hornului. PRICHICI n. îşi sorbi vinul pe care i-l pusese Simion dinainte, pe prichiciul ferestrei. (M. Sadoveanu). - Marginea de jos, ca o poliţă, a ferestrei. PRICHIT adj. - Prins cu minciuna. PRICI n. - Scaun lung de lemn fară spetează; laviţă. PRICI (a). Pricindu-se pentru domnie. (Gr. Ureche). - A se certa. PRICINA f. - Podoimă. PRICINĂ (în judecată) f. - Delă. Dela lui moş Neculcea de fel nu era încurcată. (DLR). PRICIOLCĂf. - Fronton (la cerdac). PRICUPIE f. - Precupeţie. PRIDĂNIE f. - Zestre. PRIER m. - Aprilie (lună). PRIETNIC m. - Prieten. PRIG adj. - Cu picioarele albe (cal). PRIGON n. - Boi înjugaţi la mijloc, între rotaşi şi înaintaşi. PRIHANA f - Loc sterp în porumbişte. /

_ _ _ _

W

M

A

A

#

PRIIMÂC m. - Care trăieşte în casa soţiei. PRHNŢĂ f - Mărinimie. PRIITORI m. - Prieten. PRILAZ n. - Pîrleaz. PRILAZ я. O grădină cu prilaz. (M. Eminescu). - Pîrleaz. PR1MÂE adj. - Negru (strugure). PRIMÂE adj. - Nealtoită (viţa de vie). PRIMÂICĂ£ - Strugure nealtoit. PRIMA-NTAI adv. - Întîi de toate. PRIMÂSI m. pl. E x p r. A se duce în primaşi = a trăi îr\casa soţiei. PRIMĂU n. - Vin negru. PRIMĂVĂRĂ (a) - A ajunge în primăvară. PRIMBLAT m. Nu-ţi pae mirili un primblat. (Folclor). - Hoinar. PRIMETURI n. p i - Semne distinctive. (Th. Holban). PRIMINITURI f pl. - Schimburi; albituri de schimb. PRIMIRE f. O luat cîte-o stopcî di rachiu, şî vornicelu di casî cu domni muzîcanţ au luat o primiri ceva. (TD). - Gustare. PRIMITEA f Mătura de primitit are o coadă lungă şi subţire de lemn cu trei beţe la capăt legate cu aţă... este lată şi se numeşteprimitea. (T. Pamfile). - Mătură la vînturat. PRIMITEALA / Prin unele părţi orzul şi mai ales ovăzul şi grîul se mai vîntură o dată. Această vînturare se zice şiprimiteală. (T. Pamfile). - Al doilea vînturat al grînelor. PRIMIŢI (a). Orzul şi mai ales ovăzul şi grîul se mai vîntură o dată. Această vînturare se numeşte... şi primiteală sau primitit, iar verbul este a primiţi. (T. Pamfile). - A vîntură a doua oară grînele. PRIMITIT n. Mătura de la primitit are o coadă lungă şi subţire. (T. Pamfile). - Primiteală. PRIMITURĂ / Pun acolo oleacî di priniturî în masî. (TD). - Gustare. PRINDE (a se). Lapte prins. (DD) - A se închega, a se înăcri. PRINDE (a). E x p r. A prinde pe cineva la suflet = a salva, a înfiripa. E x p r. A prinde un loc = a ocupa un loc (la întreceri). E x p r. A prinde soldz = a se murdări. E x p r. A prinde coarjă = a se zvînta pămîntul după ploaie. - A se înfiripa, a ocupa. PRINDE (a). A prins aici vreo sută-două de desetine. (Folclor). - A pune mîna, a lua în stăpînire. PRINSOÂRE f. - închisoare.

І

►

NSOÂRE f - Lot de pămînt la o margine Це moşie. Pr i n s o a r e / - Vergea de fier între coarnele

prisăcile fără prisăcar; holdele fără jita r şi nime nu se atinge de ele. (I. Creangă). - Stupar. PRISĂCÂRI m. - Om scund. PRISACARIE f Ar fi putut, cu acelaşi folos, învăţa prisăcăria. (M. Sadoveanu). - Stupărie. PRISĂCĂRIT n. - Dare pe prisăci introdusă în Moldova de Mihail Racoviţă (1723). PRISĂCĂRIT n. - Stupărit. PRISĂCĂRIŢĂ f Era vorba de prisăcăriţa sfîntului locaş. (M. Sadoveanu). - Stupăriţă. PRISEÂGĂ f - Prisacă. PRISIDĂTELI m. -Pomojnic. Ţaranii cu popa şi pomojnicul plăsei în cap, au aprins de-a lungul Olteţului focuri. (Al. Macedonski). Mai tîrziu, peste cîteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe un pomojnic şi doi călăraşi. (I. L. Caragiale). P R ISL O P n. Poieni verzi şi frum oase ... despărţind cu prislopul lor valea Suceviţei de cea a Moldoviţei. (CADE). - Poiană de munte. PRISNE adj. Măcar de-are face neştine bani cît de buni, galbeni prisne de aur curat... tot o certare va să aibă. (Pravila lui Vasile Lupu). Curat, neamestecat. PRISNE adv. Faţă de masă Prisne de mătasă. (E. Sevastos). Şi dzîc călugării să fie fost făcut şi sfeşnicile cele mari şi cele mici şi policandru, şi hora tot prisne de argint. (I. Neculce). - In întregime. PRISNEL n. Ca pe un prisnel învîrteşte trupul. (M. Eminescu). - Sfîrlează. PRISNEL n. - Totîrlă. PRISPA f Cînd am bătut cu picioarele în prispă, s-a deschis uşa şi ne-a dat drumul în tindă mătuşa lui Culai. (M. Sadoveanu). Şi-ţi aşază-o pernioară Pe prispă serile afară. (V. Alecsandri). Nu mai iese sara-n prispă. (M. Eminescu). - Terasă de lut sau seînduri de-a lungul peretelui din faţă casei. PRISPĂ BLĂNITA fi - Prispă bătută cu scînduri. PRISPĂ CU CALIDORfi - Cerdac. PRISTANDĂ fi. - Dans popular moldovenesc asemănător cu brîul. PRISTELC A fi - Şorţ de fierar. PRISTUI (a) - A se împărtăşi. PRISTUPŢĂ f. - Pîrleaz. PRIŞCEPÂ fi - Mlădiţă altoită; altoi. PRIŞCEPCĂ f. - v. Prişcepă. PRIŞINOS adj. - Certăreţ. PRITEĂŞCĂ fi Să-ţi dau eu pe breazul meu să-l pui la priteaşcă. (DD) - Al treilea cal înhămat la căruţă.

PRINSOARE / - Gîtar la căpăstru. pRIPĂŞÂR m. - Slujbaş în Moldova medievală însărcinat cu strîngerea amenzilor pentru vitele rîpană mare şi adîncă. (CADE). - Rîpă ică. v A / - Pantă între două şesuri. }'

j

w

î

257

------ ----------------------------------------------------------------------------------------------------------

RIPA/ - Loc format după surparea unui deal. RlJ*Âf. - Prăpastie. R ÎP Ă / - Groapă adîncă. RUPĂ/ - Vale fară apă curgătoare. R ţPĂ / - Şanţ săpat de apa de ploaie. R ÎpA f. - Vale adîncă cu apă curgătoare. R № f - Vale a unui rîn. RÎPĂ/. - Albie a unui rîu. R ÎP Ă / - Pîrîu. R IPA/. Rîpa Cubolta, rîpa Nestru. (ALM). Rîy. RÎPĂ^ - Om rău. RÎPCA / - Viţă de vie uscată. RÎPUŞO ĂRĂ/ - Jgheab la teasc. RÎS n. - Dezordine; gunoi. RÎS n. - Lepădătură. RÎS n. - Pierde-vară. RÎSÂC adj. - Pătat, tărcat (cal). RÎSCHIRÂT adj. - împrăştiat. RÎSCHÎT adj. Sunî a rîschit = butoiul sună a dogit. - A uscat. RISOAICA/ Puii acelei rîsoaice scheaună de foame şi pier dacă n-au carne. (M. Sadoveanu). - Femela rîsului. RÎSTI (a). S-o rîstit tot jinu. (Folclor). - A se scyrge. RiySTIU adv. Mergi rîstiu. (DD). - în buestru. RÎŞCĂ / - Orleancă (joc de noroc). RÎŞCHIÂ (a). Am pornit noi a-l alegi, rîşchiem cu băţu. (TD). - A îndepărta firele urzelii, a forma gura urzelii (la alesul covoarelor) pentru a trece firele bătăturii. RIŞCHIA (a). A doua rîşchie fu se pe un rîşchitor de aur. (E. Sevastos). - A depăna de pe fus ori ghem pe rîşchitor. RÎŞCHIÂT n. Răşchietul tortului se face din lipsă de o altă aranjare a mai multor fire la un loc. (Şezătoarea). RÎŞCHIRÂT adj. - înalt, zdravăn (bărbat). RIŞCOV m. Plecai în pădure după ciuperci... Peste puţin, mă întorsei cu desagii plini de hribi de rîşcovi. (C. Hogaş). - Ciupercă comestibilă ce creşte în pădurile de brad, fagi. RIŞCOVIŢĂ/ Bureţii cunoscuţi de sătenii din judeţul Suceava ca buni de mîncare sînt... rîşcovii, rîşcoviţele. (T. Pamfile). - Gen de rîşcovi. RÎŞINCĂ / - Plămădeală. RÎŞINĂ / - Asfalt. RÎŞNI (a) - A ruguma. RÎŞNI (a) - A strivi strugurii. RÎŞNI (a). O cîrnea, cu răşină o ungea Şi pe A

A

f

V

f

R

25 8 mare-n jo s o pornea. (Folclor). - A unge cu unsoare, dohot. R ÎŞN IŢ Ă / - Unealtă de strivit strugurii. R IŞN IŢ Ă / - Stomac la vite. RÎŞTOR m. - Rîşchitor. RÎTOS adj. - Cu gura mare. RÎVNI (a). - A pohti. Şi hotaru Ardealului poj^ta ce am pohtit. (M. Viteazul). RÎVNIC n. - Iaz făcut special pentru peşte. RÎVNIRE /. - Pohtă. Şi hotaru Ardealului pohta ce am pohtit. (M. Viteazul). R O A T Ă / - Cerc la plită. R O Ă T Ă / - Glugă de porumb. R O Ă T Ă / - Pălăria florii-soarelui. R O Ă TĂ / E x p r. A face ochii roată = a arunca 0 privire înjur. Făcînd ochii roată Peste oştirea toată. (Folclor). - împrejur. R O Ă T Ă / E x p r. A pune roată = a aranja, a clădi rînduri. - împrejur. R O Ă T Ă / De-a roata. (DD). - în jurul. R O A T A / Au trimis trei roate. (Gr. Ureche). Au stătut cazacii foarte tare... şi le-au dat şi Hotchevici hatmanul ajiutoriu cu trei roate de nemţi şi cu o mie de haiduci cu bardişe. (M. Costin). - Unitate militară. ROĂTĂ LA BU D Ă I/ - Coadă cu roată găurită la putinei. ROĂTĂ DE ALES SMÎNTÎNA/ - Coadă cu roată găurită la putinei. ROĂTĂ DE LA BUTALAUŢ/ - v. Roată la budăi. ROĂTĂ DE LA UNTERNIŢĂ/ - v. Roată la budăi. ROĂTĂ DE LA B U D Ă LĂ U / - v. Roată la budăi. ROĂTĂ DE CHIATRĂ/ - Colac de piatră la fîntînă. ROATĂ DE R Ă SĂ R IT Ă / - Pălăria floriisoarelui. ROATA (cu zim ţ)/ - Şaibă. Un ţăran căruia1pierise porcul îi cerea sodă ca să facă săpun... altuia îi trebuia o şaibă. (V. Galan). ROĂŢĂ (de metal pe o o s ie )/ - Şaibă. ROBÂCI adj. Fiind femeie robace şi cuminte, s-a lipit pe lîngă nişte bătrîni singuri. (M. Sadoveanu). Noroc de la Dumnezeu că era o fa tă robace şi răbdătoare. (I. Creangă). Harnic. ROBANC n. - Gealău ROBĂNC n. - Rindea lungă. ROBINOS adj. Vină, Ghiţă, sările, Nu-ţi uita cărările Sau ţi-i calea robinoasă, Ori ai alta mai w

w

f

w

frumoasă. (Folclor). - Hopuros, cu gropi. ROBOTI (a) - A lucra. ROC n. - Palton scurt bărbătesc. ROC n. - Haină femeiască căptuşită cu vată. ROCHIA HAMULUI /. - Ham fară jug şi ştreanguri. RO CH IE/ - Curea lată la ham, ce cuprinde partea din urmă a calului. R O C H IE / - Fustă naţională. ROCHIA-RÎNDUNICII/ - Volbură. R O C O D EÂ/ - Lucrătură, dantelă. ROCOŞI (a). In zilele lui Domeţian imparatsau rocoşit dacii asupra împărăţiei Rîmului. (N. Costin). Parthii gonise pre împăratul şi iarăşi se rocoşise. (D. Cantemir). Văzînd împăratul nemţesc sculat Ardealul şi rocoşit iară împotriva sa de-al doilea rîndu, au gătit pre Mihai-vodă şi l-au pornit iară să mai*gă să strîngă oşti. (N. Costin). Constantin serdarul Cantemir învăluise pe mazilii şi răzeşii care se rocoşiseră împotriva domniei. (M. Sadoveanu) - A se răscula. ROCOŞIRE f. Aşa au fost rocoşirea ungurilor cu Racoţi împotriva nemţilor. (N. Muşte). Răscoală. ROCOŞEÂN m. Au trecut asupra gheţilor... carii să făcusă rocoşeani asupra împărăţiei. (D. Cantemir). - Răsculat. ROCOŞELNIC m. L-au luat cu toţi mîrzacii carii mai rămăsese cu dînsul rocoşelnici. (N. Costin). - Răsculat. R O C O ŞIT U R Ă f R ădicîndu-se asupra nemţilor pentru rocoşiturile lor... l-au ucis. (N. Costin). - Răscoală. ROD n. Rodu di la nuntî. (TD). - Neamuri. RODIN n. - v. Rodină. RODINÂ (a) - A naşte. R O D IN Ă / - Petrecere a doua zi după cumătrie. R O D IN Ă / - Petrecere în cinstea noului născut a treia zi după naştere. RODINA f. A trebuit... să intre la lehuză şi sa' і puie rodină subt pernă. (M. Sadoveanu). " Dar adus femeii care a născut. RODINI / pl. E x p r. A merge (a veni) în rodini = a vizita femeia care a născut. La ea sau coborît soarele, luna şi stelele şi au venit le rodini. (E. Vororifca). - Naştere. R O D IN I/ pl. - Naştere, ziua naşteri. RODINI / pl. Pîne se duce rodini, la fem eii се-au născut. (CADE). - Daruri aduse lehuzeiRODILCĂ/. - Maternitate. RODOS adj. S-o dus bădiţa Vasîli Sî vadî grîli di-i frumos, di-i rodos. (Folclor). - Plin de rod/

r

w

л

_

Л

W

^

R

259

GOJINĂ (la pragul bisericii)/. - Potnojă. românească. Titlul era scris... pe romînie tîlcuită. HATCA f Dintr-o dată (măgăruşul) s-a (M. Eminescu) - Limba românească. R O M ÎN IE adv. P i romînii. (ALM ). 'ctisit de drum şi s-a oprit la rohatca satului. . Sadoveanu). Tocmai cînd intram în Iaşi, pe Româneşte. ţiatca Păcurari, un flăcăoan al dracului ne-a ROMNI POMÎNT n. - Şes. fa în rîs. (1. Creangă). Rohatca Sculeni la RONDILI n. Rondili di bleahî di hert la porci. Щгагеа în Chişinău. - Barieră; locul pe unde se (ALM). - Vas de tablă în care se fierbe mîncare j|îră într-un sat, oraş şi unde odinioară se plătea pentru porci. RONT n. - Cerc la plită; roată. jj&numită taxă. RONTI (a). Păn flăcăii s-o rontit, Noroşelu sI 0 H A T C Ă / -Vătrai. operdut. (Folclor). - A se învîrti. I n. - Albină. ROPOT n. Şi tragem un ropot si două şi trei, de I n. - Prisacă. INIC adj. Domnul semeţ şi tînăr pe roinicile era cît pe ce să scoatem sufletul din popă. (I. Juri Cărora mea fiinţă un semizeu părea. (M. Creangă). - Învîrtitură de dans. ROPOTI (a). In mijlocul văii e un lac în care inescu). - Agitat în mişcare, extinzîndu-se. curg patru izvoare care ropotesc... toată ziua şi JĂ f - Uflătură la gît, pe faţă. toată noaptea. (M. Eminescu). Coamele lor JĂ f. - Erizipel. fîlfîie în zborul cailor. Pămîntul ropoteşte şi JĂ f. -Trandafir. larma surdă umple cîmpia. (M. Sadoveanu). ^JĂNl n. - Ţepuşă la sanie. L n. - Lot de pămînt (20,40,60 de desetine). Pămîntul ropoteşte sub tropot de copite. (V. LAŞ m. - Ţăran împroprietărit cu un lot de Alecsandri). - A produce zgomote repezi şi înt de 24 de desetine. cadenţate.^ R O SA TU R Ă /. - Resturi de pleavă, fin L A / - Cuptorul maşinii de gătit. M m. Cei şase romi din colectiv au copiii nemîncate de cai. %înjghebaseră o bandă tuciurie de lăutari care ROSIENESC adj. - Care aparţine Rusiei, tau înfocat. (Viaţa românească) - Ţigan. Federaţiei#Ruse; din Rusia sau Federaţia Rusă. M m. - Rrom. Noua titulatură are o dublă ROSPAŞÎ (a). - A afîna cu cultivatorul pămîntul Mplicaţie: p e de o parte elimină confuziile nearat (miriştea). ^dorite între denumirile “român” şi “rom ”, pe ROSPÂŞNIC n. - Prăşitoare de rărit. alta se ţine cont de pronunţia în limba ROSPÂŞNIC n. - Cultivator pentru afinat. anes. (A. Manta). ROST n. - Linişte, odihnă. ||QMÂN m. - Ţigan. ROST n. - Cerc la plită. IAN AŞ m. - Ţigănaş. ROST n. - Gură, spaţiul dintre iţe prin care trece 5DMANC Ă f - Ţigancă. suveica. __f M A N C Ă / - Cireşe negre nealtoite, timpurii. ROST ARI n. - Dispozitiv de formare a rostului MANEL m. - Ţigănel. la războiul de ţesut vertical. / MÂNI f Ai amari gib romani. A noastră ROSTFOR m. - Răsfug. bă rom ani, a romilor. (A. Radiţă). RO STO PÂLĂ/ - Cantitate de iarbă, spicoase tnani(ască) limbă, limba naţională a romilor. cît se taie o dată cu coasa. MÂNI (lim bă) / . Pronunţie în lim ba R O SU R A / Se întrebuinţează... şi ca leac con­ anes. (A. Manta). - Limba romani, limba tra mai multor boaleprecum rosuriЛ sau rosături __ ilor, limbă ţigănească. de picioare. (S. F. Marian). îm p ă ra tu l... pMÂNI m.pl. - Sandale. nemaiputînd răbda rosura urechilor din partea M AN IŢA /. F etele strîng so pon ele, ţigăncii s-au învoit. (I. Sbiera). - Rosătură. ani fă, măzăriche. (M. Sadoveanu). Cu o ROŞ rn. - Erizipel, brîncă. iastră uşurinţă, rupse un mare şi frumos fir ROŞA adj. Ş-apoi îi suceşte părul pe-al ei deget romaniţă albă. (C. Hogaş). Şi mi-i spune alb, subţire, îşi ascunde faţa roşă la lui piept ncipoveşti Şi minciuni cu-a ta guriţă, Eu pe- duios de mire. (M. Eminescu). - Roşie. ffir de romaniţă voi cerca de mă iubeşti. (M. ROŞ DE OBRAZ n. - Roşcă. inescu) - Muşeţel. ROŞ-MÎHNIT adj. - Roş-întunecat. MATIZMĂ/. - Reumatism. ROŞ-PROST adj. - Roş-deschis. PMÎNIE / E x p r. Pe romînie = în limba ROŞU-GĂLBÎU adj. - Roib. p

V

w

r

r

w

V

^

R

260 ROŞU-NEGROS adj. - Vişiniu. ROŞĂLĂ f. - Vopsea sau orice altă substanţă de culoare roşie. R O ŞÂ Ţ Ă / - Umflătură pe gît, pe faţă. R O ŞÂ Ţ Ă / - Erizipel, brîncă. R O ŞÂ Ţ Ă / - Vărsat. ROŞÂŢĂ f. - Culoare roşie. ROŞCOBÂT adj. - Roib-deschis. ROŞCÂN adj. - Roşcovan. ROŞCÂNA /. - Toponim pe moşia satului Cuizăuca (Rezina). RO ŞCÂNA/ - Toponim în raionul Anenii Noi. R O ŞC U ŢĂ / - Ruscuţă (plantă). ROŞI m. pl. La porşi sî fac bubi mîţîţăli pi tăt corpu, roşi. (DD). - Vărsat. R O ŞIE / - Pătlăgică roşie. ROŞIU adj. - Roşietic. ROŞÎE adj. Anină roşîe. (DD). - Roşietică. ROŞÎETIC adj. - Şaten. ROŞTE / pl. - Erizipel, brîncă. ROŞU m. - Roşcă; comunist. ROTARI m. - Unealtă de dăltuit butucul roţii. ROTĂ DE FLOAREA-SOARELUI / pl. Pălăria florii-soarelui. ROTELE/ pl. - Scripţi (la iţe). ROTI (a). Creşte-on nuc cu frunza rară, De ce creşte, se roteşte. (Folclor). - A se rotunji (coroana unui copac). ROTICÂ f. - Coadă cu roată găurită la putinei. ROTI CICĂ/. - Mosorel. ROTILÂT adj. Era masă rotilată, De îngeri împrejurată. (S. F. Marian). - Rotund. ROTILÂT adj. Capul i-au rătezat Cu paloşul rotilat. (E. Sevastos). Acasă că mi-am uitat Paloşul cel rotilat. (V. Alecsandri). - încovoiat. ROTILĂ/. - Plasă strînsă în formă de cerc. R O T IL Ă / - Cerc la plită. ROTILĂ DE BĂTUT UNT/ - Coadă cu roata găurită la putinei. R O T ÎL C A / - Mosorel. ROTNIC m. Tare m-am mai săturat Prin cazarm ă de îmbiat, Rotnicul de ascultat. (Folclor). - Comandantul rotei. ROTIŞOÂRĂ / - Coadă cu roată găurită la putinei. ROTIŞOÂRĂ DE BĂTUT UNSOARE /. Coadă cu roată găurită la putinei. ROTITURĂ / - Învîrtitură. ROTIŢĂ/. - Mosorel. ROTIŢĂ (la scripete)/ - Totîrlă. ROTIŢĂ DE ZBĂTUT UNT/. - Coadă cu A

roată găurită la putinei. ROTOCÂNĂ/ - Rîpă formată de ploi. ROTOFEI adj. - Dolofan, durduliu, gras. ROTOGOL adj. La capătul patului Meri сц mere rotungioare, Cu frunzele rotogoale. (S. F. Marian). - Rotund. ROTOLUGĂ/ - Pălăria florii-soarelui. ROŢĂI (a) - A se umfla în pene. ROŢĂI (a) - A se fali. ROURUSCĂ/ Mîhnit, pe murgul neclintit, sta Andrieş Hamură înaintea pridvorului încununat de rouruscă şi de flori. (M. Sadoveanu). - Lauruscă. ROUŢA f Rouţa s-o scutura Şi urmuţa s-astupa. (S. F. Marian). - Rouă. ROVINA / După o jumătate de ceas de umblet prin întunecime, într-o rovină de izvor, ieşiră în lumină la un prag. (M. Sadoveanu). - Mocirlă. ROZ-ÂLB adj. Cele din urmă flori roz-albe de gutui se desfoiau şi tremurau în lumina dimineţii. (M. Sadoveanu). Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb, Blînd o rază mai aruncă. (M. Eminescu). - Trandafiriu-deschis. ROZ-DE-A-DOILEA adj. - Roz-deschis. ROZATIC adj. Lumina rozatică din zori. (V. Alecsandri). - Rozoviu. ROZĂ/ - Trandafir. ROZĂ / Dirt balcon i-aruncă-o roză şi, cu mini le la gură, Pare că îl dojeneşte. (M. Eminescu). Roza la noi se numea rujă, pînă ce au venit grecii şi i-au zis trandafir. (C. Negruzzi). Ce-i mai sfînt sub steaua milei? Roza! Roza nouă-n care O pasăre în zorii zilei Ouă rouă şi dispare. (Gr. Vieru). - Trandafir. ROZĂ-FRUMUŞICĂ adj. - Roz-închis. ROZBERIT adj. Sî-ni mai spui odatî ca sî şii mai rozberit. (Folclor). - Lămurit. ROZETCĂ/ - Priză (de contact). ROZICĂ/. - Soi de struguri timpurii cu bobiţe roze. ROZIU adj. Şi deodată Aurora se iveşte radioasă... Dulce, veselă, rozie. (V. Alecsandri)- Trandafiriu. ROZIU adj. - Roz, rozov (vin). ROZMÎR n. - Vamă (la moară). ROZORI (a) - A se nărui (casa). ROZOSIN adj. - Roz.* ROZOV adj. - Roz (vin). ROZOV n. E x p r. A nu avea rozov la obraz ^ a nu avea ruşine, a fi obraznic. - Ruşine. ROZOV-APRINS adj. - Roş-deschis. ROZOV-ÎNCHIS adj. - Roş-deschis. r

w

f

A

V

R &ZOV-SPĂLAT adj. - Roz-deschis. 0Z O V I adj. - Roz (vin). OZOVJU adj. - Roz (vin). ÎOZOVÎI adj. - Roz (vin). pZULI m. pl. - Greutăţi la avă făcute din lut. OZV-APRINS adj. - Roşu-deschis. OZVU adj. - Roz (vin). OZVU-ALB adj. - Roz-deschis. UBANCĂ f. - Rindea. CJBANOC n. - Rindea de primă operaţie. JJBA/. - Săpătură adîncă în fundul unei yniţ£. UBĂŢ m. - Morunaş. UBELI n. - Druc ce se pune de-a lungul rului încărcat cu fîn. pBELI n. Obiect dreptunghiular de lemn, miniu, cu o faţă reliefată pe care se spală fele. BILNIC n. - Druc ce se pune de-a lungul lui, căinţei încărcate cu fîn, snopi. BLĂ f. - Bumaşcă. BLIŢA f Şi mai daţi-ne-o rubliţă, S-o nem înjnmguliţă. (Folclor). - Rublă. CEŢA f. - Vîrtej la car, căruţă. [UCIŢA / - Ţepuşă la sanie. CSAC n. - Raniţă. DĂ f. - Prăjină. DI (a) . Italienii tîrziu şi-au scornit limba din inească... şi întru unele peste samă îşi rudeşte a noastră. (N. Costin). - A se înrudi. FA f C-o lucrat tătî vara Şi pe nour şi pe re, Şi în chihniţă la răcoare Cu stăcanul cel і mare Păn s-o rupt riifa-n spinare. (Folclor), ămaşă. F Ă / S-a dus la o vecină să facă din două re o cămeşă bună. (I. Sbiera). - Zdreanţă. FĂŞEL adj. - Rufos, terfos. FE / pl. - Albituri rupte. JFOS adj. Omuşor într-un picior, Ghici, aso, ce-i. Cureciul. (M. Sadoveanu). Am o ă rufoasă, Şade cu vodă la masă. Curechiul. yDE). -Zdrenţăros. G n. - Curpăn de cartofi. G n. - Ciorchine de struguri fară-bobite. G Â R E / Ş-am venit la boierii işti mari Cu o are ş-o întrebare. (DD). - Rugăminte. G Ă C IU N E /. - V ozglaşenie. Să-l enească la toate vozglaşeniile în biserică. . Odobescu). GET n. - Cît pe ce să zguduie masa şi pe cei dimprejur cu rugetul de leu al rîs ului І (C. Hogaş). - Muget. f

V

*

*

f

w

V

261

RUGINA /. Vin în sfîrşit conservatorii, astă veche rujină, care strigă... că se strică limba. (C. Negruzzi). Din această pricină... numeau pe cei bătrîni rugini învechite, işlicari, strigoi. (I. Creangă). - Retrograd. RUGINIT adj. - Galben-roşietic. RUGUM n. - Rumeguş. RUGUMÂ (a) - A rumega. RUGUMÂT adj. - Rumegat. RUGUMĂTURĂ/ - Rumeguş. RUGUMIŞ n. - Rumeguş (de lemn). RUJ m. - Trandafir. RUJAN m. Am un bou rujan, unde se culcă nu mai creşte iarbă un an. Focul. (CADE). - Bou roşcat. RUJAN k f . - Vacă roşcată. RUJÂRI m. - Trandafir. R U J A / Plîng searapîn dimineaţa, Văd cu ochii că-mi pierd faţa, Plîng seara pînă-n amiazi Şi pierd ruja în obraz. (M. Eminescu). Atunci rujile femeii îi veniră iar în obraji. (M. Sadoveanu). Rumeneală, roşeată. * R U J A / La doi paşi de noi înnegrea un gărduţ de spini; dincolo de el, ca într-o grădină din basme, luceau pline de rouă rujele uriaşe pe tulpini drepte şi nalte. (M. Sadoveanu). - Măcieş. RUJA / Cînd eram la mamafată, Mîncam turtă pe cenuşă, Ş-aveam faţa ca o rujă. (Folclor). Trandafir. RUJENIŢĂ / Din fetiţă (a răsărit) o rujeniţă. Rujeniţa tot creştea Şi pe măr îl cuprindea. Trandafir. RUJINOS adj. - Ruginit. RUJ IŢĂ / Ruj iţă de pe răzor, Nu mă lăsa ca să mor. (Folclor). - Măcieş. RUJULINĂ / Rujulină Din grădină, Ce-ai grăbit De-ai înflorit? (E. Sevastos). - Rujă mică. RUJUŢĂ/ - Rujă mică. RULĂ / - Colac de piatră la puţ. RULĂ f. - Conductă de apă, păcură. RULĂ/ - Burlan. R U L Ă / - Ţeavă la semănătoare. R U L IC Ă / - Jgheab la teasc. RUMÂ (a). Cînele rumî. (ALM). - A scurma, a zdrepfîna. RUM ANjfE adj. Bădiţă în stat subţire, Aste buze rumanjii Cui, pustia, le mai ţîi? (Folclor). - Rumenă. RUMBĂ / - Vas de lut pentru apă; cană. RUMBĂ / - Covor cu ornamente în formă de romb. RUMCĂ/ - Păhărel (de rachiu). r

V

f

w

r

w

262 R U M EN IR E f. Те-ai însenina văzîn du-i rumenirea din obraji. (M. Eminescu). - Roşeaţă. RUMENIT adj. Mama rîdea rumenită la fa ţă în umbra odăii de la ţară. (M. Sadoveanu). - îmbujorat. RUMENIT adj. Cuptorul era plin de plăcinte crescute şi rumenite. (1. Creangă). - Copt bine, rumen la coajă. RUMPE (a). Rumpe coarde de aramă cu o mînă amorţită. (M. Eminescu). - A rupe. RUMPE (a). - A rupe. RUNDUC n. - Lădiţă în care se dă mîncare (orz, ovăs) la cai. RUNDUC n. - Traistă în care se dă mîncare la cai. RUNDUC n. - Ladă mare în care se păstrează grîul. RUNDUC n. - Căruţă cu coş special pentru cărat grîne. RUNTUNA (a). Şi n-o trecut mult şi o vinit 9 hulughiţi şi s-o runtunat şi s-o făcut 9 fete. (Folclor). - A se rostogoli peste cap. RUPE (a). Cînili rupi pămîntu. (ALM). - A scurma. RUPE (a). Scoate, leliţă covrigul, Că ne rupi frigul. (Folclor). - A pătrunde. RUPE (a). Rupim penili. (ALM). - A peni. RUPE (a). S-o rupt din lagăr. (TD). - A evada, a se elibera. RUPE (a). S-o rupt curentu. (TD). - A se întrerupe. RUPT n. In bătaia gloanţelor Şi-n ruptul ghiulelelor. (Folclor). - Explozie. RUPTA / - In Moldova medievală, impozit personal mărimea căruia era stabilită de visterie. RUPTICOÂSĂ adj. - Zdrenţăroasă. R U PTÎŞO Â R Ă adj. A luat o sîtă rară ruptîşoară Şi a cernut şi pentru noi. (Folclor). învechită, ruptă. R UPTURĂ / - Şanţ făcut de apa de ploaie. RUPŢÂC n. - Traistă în care se dă mîncare (ovăs, orz) la cai. RUS m. Iar laţco prisecariul, deaca au înţeles de descălecarea maramoroşănilor, îndată sau dus şi el în Ţara Leşască, de au dus rusi mulţi şi i-au descălecat pe apa Sucevei în sus şi pre Siretiu despre Botoşeani. (S. Dascălul). Şi a lţi ep isc o p i ce-s pre rusi, de legea grecească. (Gr. Ureche). - Nume dat de moldoveni ucrainenilor. RUSALIM m. S-o sculat bădiţa într-o sfîntă jo i dimineaţî Ş-o purces pi valea Caralimului, Pi f________

r

Л

W

dealu Rusalimului. (Folclor). - Ierusalim. RUSASCA adj. Au scos în robie mai mult de 100.000, mulţi de aceia au aşezat Ştefan vodă în ţara sa, de şi pănă astăzi trăieşte limba rusască în M oldova, ales pre unde i-au discălicat, că mai a treia parte grăesc ruseşte. (Gr. Ureche). - Limba rusă. RUSCĂ/. - Rusoaică. RUSCUŢĂ/ - Ruscă tinerică. RUSEAFUR m. - Luceafar. RUSEÂSCA/. - Dans popular. RUSEÂSCA /. - Melodie după care se executa acest dans. RUSfST m. - Specialist în rusistică. R U S IS T Ă /- v. Rusist. RUSISTICĂ /. - Totalitatea ştiinţelor istoricofilologice care se ocupă cu studiul limbii ruse şi al cul|urii poporului rus. RUSIE advj. E x p r. Pi rusîe = ruseşte. - în limba rusă. RUSNAC /72. Aceştia erau rusnaci din judeţul Hotin sau de dincolo de Nistru, din Podolia. (Gh. V. Madan). - Ucrainean. RUŞINEA-FETEI/. - Cucută. RUŞUI ( a ) - A se da pe gheaţă, a aluneca. RUŞUI n. - Săniuş; şui. RUŞUOS adj. - Alunecos. RUŞNIC n. - Ciocan de bătut cuie de lemn. RUŞNIC n. - Ciocan de potcovit caii. RUTEAN m. N oaptea o petrecură la un gospodar rutean la o margine de sat. (M. Sadoveanu). - Nume dat ucrainenilor. r

w

r

r

/4

S SA prep. Sa catî ogor bun şî sa samînî. (T D) Punim draniţa clid frumos, sa usucî. - Se. SAÂM m. - Persoană ce locuieşte în nord-estul Norvegiei, în nordul Finlandei, Suediei şi fa regiunea Murmansc a Rusiei. SAAMA f - Limba saamilor; face parte din familia limbilor ugro-fine. SABAŞ n. O mulţime de sabaşe ne-au plătit(E. Voronca). Să bagi mîna-n buzunar, Sa саіф un sabaş de cei Упагі, Să dai la cei lăutari. (£• Sevastos). - Bacşiş. SABIŢA / . - Unealtă asemănătoare coase» pentru tăierea stufului, papurii. SAC n. - Coş de prins peşte. SAC n. - Plasă în formă conică la capătă vintirului. w

f

w

w

,

'

263

--------- ^-------------------------------------------------gAC n. E x p r . A bate pe cineva sac = a bate SALCIMI m. pl. Patru salcimi di acăţîi. (ALM). - Copagi. |jiăr pe cineva. - Zdravăn. ISACALUŞ n. Tăia cîte-un sacaluş, de te sperii SALCÎZ m. - Salcîm. йцт îl înghite. (CADE). - Bucată mare. SALEÂNCĂ/ - Solniţă (de lemn pe perete). SALFETCĂ/ - Basma albă în patru colţuri. p A C J H A / - Prostovol. SALHANÂC n. - Şuvoi de ploaie. &ACÎZ n. - Bumbac. jpACOIŢ / - Cui mic cu care se fac semne pe SA L IT R Ă / - Gaz (de lampă). SĂLTĂRI n. - Dulap (de cancelarie). gheaţă pentru copci. îŞACOGHIŢĂ f - Cîrlig cu care se smulge fîn SĂLTĂRI n. - Sertar. SALTISON n. - Stomac de porc umplut cu Шп şiră. măruntaie tocate. ^ACRIEŞ n. - Cutie de chibrituri. JJJACRIEŞ n. - Penal. SALTISON n. - Cîrnaţ de casă umplut cu pACRIEŞ PENTRU SARE n. - Solniţa (de măruntaie tocate. SALT> m. - Plantă erbacee cătărătoare. lemn) pe perete. . ’ IIaCRIITÂRI m. - Secretar la Sovietul sătesc. SALUP n. - Scurteică fară mîneci. SAMA/ E x p r. Eu sama = eu înţeleg. Eu sama t^ACSAUL m. - Arbust exotic. JpACURE / - Teslă. moldovineşti. (TD). - înţelegere, cunoaştere. SÂMA/ E x p r . A lua sama cuiva = a întreba n. - Paragină. pe cineva. Da cine sînteţi dumneavoastră De n. - Sadină. vreţi să luaţi sama noastră? (Folclor). - Părere. AD n. - Vie. SÂMA/ E x p r . A nu lua sama cuiva = a se plÂDCA f. - Semănătoare. face că nu vede pe cineva. Iar noi tot am îmbiat pADILCĂ f. - Semănătoare. Ş-am căutat, Nimeni sama nu ne-a luat. §ŞAHÂN n. - Farfurie adîncă.' Neglijare. pAHĂN n. - Farfurie întinsă. SAMACRIŞ n. - Lapte acru. I&AHAN n. - Farfurioară pentru ceai. SAMACRIŞĂ/ -__ Chişleac. ijSAHÂN n. - Taler (la cîntarul de mînă). r SAMAHON n. - Ţuică de casă, basamac. $$AHÂN DREPT n. - Farfurie întinsă. SAMAHON n. - Prăştină. Se porneau nopţile Ş aH  N PRUNT n. - Farfurie întinsă. de veghe şi chiote pe lîngă cazanele clocotind liAHANEL n. - Farfurie pentru ceai. prăştină. (I. Botez). Să guste pastram a şi §AHANEL n. - Farfurioară. tulburelul... şi prăştină. (1. L. Caragiale). pAHANIC n. - Farfurioară pentru ceai. SAM AHONCĂ (de perje) / - Zeamă de |SAIĂ f - Şopron de iamă pentru oi. fŞAlIN adj. Nici sură, nici bălaie. (DD). - Laie prune. A băut un pahar de zeamă de prune şi acum e în gîrliciul bordeiului. (G. Galaction). ŞÂIVÂN n. în ocol esti saivan: пита p i stîlchi SAMAHţ)NCĂ / - v. Samahon. SAMALÎC n. - Şură de păstrat paie. ţî-i acoperit. SAMALIC n. - Magazie în care se păstrează D). - Umbrar pentru vite. pleava, nutreţul. AIVÂN n. - Şopron. SAIVAN n. Dacă au descălecat împăratul supt SAMALÎC n. - Stuf farîmiţat. aivan, Duca-Vodă i-au închinat multe daruri. SAMÂN n. - Chirpici. SAMANÂTU n. De An Nou de dimineaţă ne . Neculce). - Cort deschis. ducem la Samanatu. Luăm sămînţă de grîu ori SAJ n. - Gogineaţă (pe stîlpi mici). i j Ă / - Vopsea neagră. (Th. Holban). popşoi... (TD). - Obicei moldovenesc în prima AJA f - Funingine. zi a Anului Nou. AJOC n. - Plasă cu cerculete în care se tine SAMASFÂLT n. - Asfalt. SAMA/ - In Moldova medievală, recensămînt ştele. ALAHORIE/ - Corvadă. domnesc pentru stabilirea impozitelor. SÂMĂ / E x p r. De o samă = de un leat. A L A M Ă / - Came tocată. ALĂMURI (a) - A scrobi (urzeala). Vîrstă. SAM A / O samă se hodineşte, Alta ară, ALARET n. - întrecere (la nuntă). boroneşte. (Folclor). - Parte. ALÂTĂ / - Vinograd. SÂMCĂ / Lua-te-ar samca (TD). - Fiinţă lALÂTNI adj. - Verde-deschis. /‘ і*-

r

w

f

.'V..

f

r

r

W

w

A

s

2 64 închipuită, aducătoare de rele. SAMESC n. - Daltă lată de tîmplărie. SAMEŞ m. Grăbea spre ţarina boierească, sajungă cu mult înainte de răsăritul soarelui, căci era acolo un sam eş rău. (E. Camilar). Administrator de moşie. SAMÎNŢĂRU m. - Seminţe de cînepă. SAMINŢĂ DE STEJARfl - Ghindă. SAMOSCHITCĂ fl - Secerătoare. SAMURĂSLĂ f - Grîu, secară care au răsărit din grăunţele scuturate. SAN f - Strachină de aramă. SANACADEĂf - Narcisă. SANCHI adv. M-am dus pe coclauri, să-ţi aduc, sanchi, copii de suflet. (I. Creangă). - Adică, cum s-ar zice. SANDA f - Sandală. SANDACf (a) - A se zbînţui. SANDALE f pl. - Pantofi pentru femei. SANDALETA/ - încălţăminte uşoară de vară, fară tocuri. SANDOMIRCĂ f. - Varietate de grîu cu boabe albicioase. SANGEÂC n. - în Moldova medievală, steag pe care-1 trimitea Poarta Otomană la înscăunarea noului domn. SANIE f - Opritoare de metal sau lemn la car, căruţă. S A N IE / - Greşeală la urzit. SA PĂ L C Ă / - Prăşitoare de rărit porumbul. SAPA LI (a) - A săpa. SAPALUI (a) - A săpa (porumbul). SAPĂ f. Pe sapă mi-l netezeşte. (Ş.). - Şoldul calului. SÂPĂ f - Cazma. ŞAPCĂfl - Săpăligă. SĂPCĂ f. - Prăşitoare de rărit porumbul. SAPET n. - Coş rotund de mlajă cu o toartă. SAPET n. - Coş de papură. SAPET n. - Ladă (pentru haine). SAPET n. - Coş de lozie pentru struguri. SAPETCĂ f. - Sîsîiac. SAP6 1 n. - v. Sapă. SARAFÂNT n. - Fustă cu bretele. SARAI n. Strămurare a descălecat la al nouălea bordei, a dus calul sub un sarai şubred de stuf. (N. Sadoveanu). - Şură. SARAI n. - Grajd. SARAI n. - Casă de locuit din aceeaşi curte. SARAI n. - Umbrar pentru vite. SARAI n. - Hambar, magazie unde se păstrează grîul. r

r

9

r

SARALIE f. Plăcinte cu curechi, cu bostan, saralii cu brînză, di toate bunătăţurile erau. (Folclor). - Plăcinte cu brînză. SARANÂ f - Lăcustă. SARASOÂRLĂ fl - Floarea-soarelui. SARB4SCA/ - Dans ritual, sîrba miresei. SĂRBĂD adj. - Searbed. SĂRCINĂ (în spate) f. - Тоvar. Umerele sale le pleca de-a purtarea tovară. (CADE). SĂRMANI f. pl. - Sarmale. SARMĂI/ pl. - v. Sarmani. SĂRNIŢĂl - Solniţă. SARSAILA m. Cum sare iapa naibii peste copaci, parcă are pe sarsailă în pîntece. (C. Hogaş). Stai, sarsailă! tu cum ai chiuit de trei ori. (I. Creangă). - Una din numirile date de moldoveni necuratului. SARVOC n. - Făraş. SAS m. In ţara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri, ce şi sasi peste camă de mulţi. (Gr. Ureche). - Persoană dintr-o populaţie germană stabilită în sec. XIII-XIV în unele părţi ale Ardealului._ SAŞ^BOC n. - Rindea de primă operaţie. SAT^C n. - Fer[strău pentru scînduri. SATIR n. - Scaraoţki, michiduţă. SATRIMESÎI n. - Sertar (la masă). SAVOC n. - Făraş. SAZÂN m. - Crap. SAC adj. Ii cal săc: slab, nu prindi carni pi dînsu. (TD). - Slăbănog, vlăguit. SĂC adv. E x p r. A suna a săc = butoiul sună a dogit. - Uscat. SACALUŞ n. Dînd şi den cetate Mogîldeapăharnicul... den săcaluşe şi năvălind şi slujitorii de a lui Ştefan vodă (Gheorghe Ştefan) au perit puţinei nemţi la trecătoarea cu podul. (M. Costin). - Tun mic. SĂCĂROĂIA fl - Toponim pe moşia satului Bădiceni, raionul Soroca. SĂCĂTUIT adj. - Hămesit. SACE AL A f. (Calul) n-a cunoscut săceala şi ovăzul pînă la intrarea lui în oaste. (M. Sadoveanu). Ai s-o pui pe grăunţe şi pe săceala, şi în două săptămîni n-ai s-o mai cunoşti. (C. Hogaş). - Ţesală. SACELA (a). Ntf^v-am săcelat astăzi. (I. Creangă). - A chelfana. SĂ C E R U lC I/ pl. - Seceri mici. SĂCHIR n. - Satîr pentru bucătărie. SĂCICÂRĂfl. - Maşină de tocat paie. SACI UI (a). Ca să se apuce calea la Codrul w

___

W

w

w

/4

r

w

r

w

s Cozminuluisă săciuiascăpădurea. (Gr. Ureche). ^ Д tăia copaci, a curăţi un loc, tăind copaci. SXCLITÂRI m. - Secretar. s â c r e t adj. Sus în cei munţi săcreţi trăia odată... un sihastru. (CADE). - Neumblat, pustiu.' sAc r i e / - Sertar la masă. SACRÎE/ - Ladă. SACRIEŞ n. - Cutie de chibrituri. SACRIEŞ PENTRU SARE n. - Solniţă de j#im pe perete. SjLCUI m. - Secui. Persoană care face parte dHitr-o populaţie maghiară din Transilvania, din Regiunea Autonomă Maghiară. (DLR). SEC U IM E/-Secuim e. Sînt patru luni de cînd 00 lăsat-o în mijlocul săcuimii. (I. Ghica). Ţinut lejeuit de secui în Regiunea Autonomă Maghiară; pjipulaţie secuiască. j^CULEŢ n. - Săculeţe. ş S L c u le ţ n. - Strecurătoare de pînză pentru b|fnza de vacă. l^CULEŢ DE BRÎNZĂ n. - Strecurătoare de Jpză. S lc U L T E T n. - Trăistută mică cu care 0$mioară se umbla la şcoală. S^CULTEŢ/ într-o săptămînă (turtiţele) sînt fjgta, le pui în săculteţe şi le păstrezi la loc uscat. ( І Voronca). - Săculeţe. ipiCURICE / - Secure mică. ^ C U ŞO R m. Nimfele sau coconii (de furnică) Щnumesc în cele mai multe părţi, atît din Bucovina cît şi din Moldova: saci... sau săc uşori. (|L F. Marian). şŞtDELCĂ f. - Pemuţă pe spinarea calului amat. TUŢA m. - Nesăţios, lacom la mîncare. lGKÂTĂJ. - Cumpănă la puţ. iGITĂTURI/ pl. - Junghiuri. IDACAR m. - Curelar, şelar. IDACAR m. —Negustor de obiecte de lărie. AŞ n. La vale un sălaş de ţigani căldărari . aşezase corturile. (M. Sadoveanu). S|uugi... două sălaşe de ţigani înfoaia de zestre. %Alecsandri). - Grup de familii de romani tai) cu şatra. AFAT n. E x p r . A sta (cu cineva) Ia ifa t = £ sta la taifas. - Vorbă, sfat. ~ ĂMÂS n. - Cadă de transportat struguri. AM U R Ă / - Saramură. ĂMURICĂ f. - Mîncare din peşte uscat sare şi apă. 'ife?;1’

*

r

w

w

r

5

265

SĂLĂMUTOS adj. Pămînt sălămutos. (ALM). - Saramuros. SĂLĂRIŢĂ f. —Solniţă (de lemn, pe perete). SĂLĂŞLUI (a). Sălăşluieşte păcatele. (DD). A-şi iertg.păcatele. SĂLĂVASTRU adj. - Mărinimos, darnic. SĂLCINIŞ n. - Loc unde cresc sălcii. SĂLCINIŞ n. - Desiş de sălcii. SĂLCIŞ n. - v. Sălciniş. S^LCUTEŢ n. - v. Săculteţ (strecurătoare). SĂLIŞTE f. - Lot de pămînt lîngă casă. SĂLITRĂ DE SĂ R N IC / - Gămălie de chibrit. SALTARAŞ n. Dintr-un săltăraş tăinuit acolo, scoase o smochină pe care ofrînse în două. (M. Sadoveanu). - Sertar mic. SĂMĂCHIŞĂ f. - Lapte prins şi smîntînit; chişleag. SĂMĂNÂT (în cuiburi) n. - Puitură. Prin Oltenia şi Ţara Românească popuşoii nu se samănă prin azvîrlite, ci se pun, şi vremea sau lucrarea aceasta se numeşte pusul, punerea sau puitura porumbului. (T. Pamfile). SĂMĂNĂTOR DE POPUŞOI m. - Puitor de porumb. e SAMANAUCA/ - Toponim pe moşia satului Cosăuti, raionul Soroca. SĂMINCER n. - Castravete lăsat de sămîntă. SAMN (de carte) n. - Zăloagă. O mulţime de zăloage chibzuite pe hîrtie arătau locuri de interes. (G. Călinescu). Schimbă pe furiş zăloaga de la octoihul mare, trecînd-o peste cîteva foi mai înainte. (D. Stănoiu). SAMN n. - Tăietură de topor pe trunchiul unui copac. SAMN n. S-apoi las de-a rămănea sămn de turc înJara mea. (Folclor). - Urmă. SAMN RĂU n. - Pricaz. O slugă de ţi-a fura o bucăţică de mămăligă, fară să ştii, e pricaz. (E. Voronca). Dacă vreun cioban fură ceva de la stînă, dă pricazul între oi. (N. Păsculescu). SAMN ARE / Toate stelele is cu scitniiciri. (DD). - Tîlc. SĂMULTOS adj. Pămînt sămultos. (ALM). Plin de săruri. SAMURSALA f. - Grîu, secară ş.a. ce creşte din sămînţa care s-a scuturat. SĂNĂTOŞEL adj. - Sănătos. SĂNĂTOŞICĂ adj. - Sănătoasă. SANINA (a) - A se însenina. SĂPĂLUŞCĂ f. - Sapă mică. SĂPCULIŢĂ f. - Săpăligă. SĂPUCĂ f. - Săpăligă. W

W

f

W

W

W

w

w

5

w

____

w

w

r

w

w

f

f

w

s

266 SĂRÂD n. - Şiret de lînă pentru împodobit sumanele. SĂRĂR n. - Solniţă de lemn pe perete. SĂRĂCAN adj. - Foarte sărac. SĂRĂCÂŞI adj. - Oropsiţi. SARACILA fi Măi sărace, sărăcilă, Nu te pune tu cu mine, C-oi zvîrli cu oca-n tine. (Folclor). Sărman, nevoiaş. SARADUI (a). La cusut şi sărăduit sumane... mă întreceam cu fetele cele mari. (I. Creangă). A împodobi cu săraduri. SĂRĂEŞ n. - încăpere pentru oi. SĂRĂEŞ n. - Umbrar pentru vite. SARAIMAN adj. Şi cel mai sărăiman la foc se încălzeşte. (A. Donici). - Sărman. SĂRĂMURĂ fi. - Mîncare din peşte copt cu sare şi apă. SĂRĂNTOÂCĂ/ Să-пі aduci noră bogată, Nu ca mine o sărăntoacă. (Folclor). - Săracă, nevoiaşă. SĂRĂRţE/ - Salină. SĂ R Ă R IE/ - Depozit de sare. SĂRĂTURA/ - Solonceac. SĂRBUŞCĂ f. - Mîncare din păsat de porumb cu zer de oaie. SARDAC n. Sumane mari, genunchere şi sărdace... şi alte lucruri ce le duceau lunea în tîrg de vînzare. (I. Creangă). Beu holercă, beu tabac, Vine iarna, n-am sardac. (Folclor). Suman scurt. SĂREDNIC n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă. SĂ R IN ^y. - Senin (cerul). SĂRISĂUÂŞ n. - Ferăstrău mic. SĂRIT adj. E x p r . A fi sărit din grăunte = a se năuci, a se zăpăci. - Zăpăcit, năucit. SĂRITA / E x p r . La sărita = în galop. Galop. SĂRITOARE/ - Pîrleaz. SĂRITUL PORCULUI n. - Galop. SĂRITURĂ fi - Pîrleaz. SĂRIC n. - Druc de-a lungul carului încărcat cu snopi, fîn. SARJOACA fi - Grîu amestecat cu secară. SĂRMĂNEL adj. - Umilit, obidit. SĂRNIC n. - Chibrit. SĂRNIC n. - Lemnuş. SĂRNIC n. - Păiuţ. SĂRNIŞE n. pl. - Paie fară frunze. SĂRNUT adj. - Cu dungă pe bot (cal). SĂRVIETĂ fi - Farfurie întinsă. SĂRVIETĂ f. - Farfurioară. SĂRVITORI n. - v. Sărviz. V

w

r

V

w

w

f

w

w

r

w

w

r

r

w

SĂRVIZ n. - Tava. SĂŞEÂ f —Ţesală. SĂŞŞÂLĂ/ - Ţesală. SĂTĂI m. pl. - Draci, comoraţi. S^TĂNÂUA fi - Satană. SĂTCĂ/ - Coş de prins peşte. SATNOIAN m. - Locuitor din Satu Nou, raionul Reni (regiunea Odesa). SĂŢIOS m. - Om plictisitor. SĂŢOS adj. - Lacom. SĂUŞEÂN m. - Locuitor din satul Sauca, raionul Ocniţa. SĂUŞOR n. - Cremă pentru faţă. SĂVIRŞIE f. Şi se va chema ţie soţie pînă-n săvîrşie. (E. Sevastos). - Capătul vieţii. SAVIRŞIRE f A -şi croi planul cu deplină săvîrşire. (C. Conachi). - Perfecţiune, desăvîrşire. SAVIRŞIT adj. Lumea este... ca cel mai desăvîrşit cadru. (C. Conachi). - Perfect, desăvîrşit. SBIC interj. El atunci a luat zbîc! pe horn, ese afară şi mînă. (Folclor). - Ţuşti. SCAFĂ f Moş Căpăţînă aşeză la mijloc scafa cu mojdei. (C. Hogaş). - Strachină de lemn. SCAFĂ f. - Covată. S C A F A / Să vii la bordeiul meu Să te miluiesc şi eu..., c-o scafa de tărîţă, Să ştii că ţi-am fost drăguţq. (Folclor). - Căuş. SCAFĂU m. - Scafa mare. SCAFIŢAf Ş i- a luat... o scafîţă... de tărîţe. (E. Voronca). - Scafa mică. SCAITOÂRE / - Vinăriţă. SC AL n. E zvîrli cutia. Sîfaşi on scai di chiatri. (TD). - Stîncă. SCÂLĂ / Făcînd Tirul, au aşezat limanurile, scalele mării şi au aşezat pe traci. (N. Costin). - Margine, mal. SCALA / Oricare vameş va fi pricină, ca să nu treacă negoţătorii cu negoţ pe la vreo scală. (Pravila lui Vasile Lupu). - Port. S C A L Ă / Inainti dzîşem la scalî, da amu la carierî. (TD). - Carieră (de piatră). SCALĂ/ - Stîncă. SCALCĂ / Calu ari scalcî: lunina-i întreaga da nu vedi. (TD). - Oftalmie periodică la cai. SCALDATOÂRE/ - Cioroi. SC Â L D Ă / Culcîndu-se pe pietre reci, cu capd pe un bolovan cu cremene, plînse într-o scalde de aur, aşezată lîngă ea, lacrimi curate diamantul. (M. Eminescu). - Cadă de făcut bai£ SC Â L D Ă / - Vănuţă. Ґ

W ____

W

Г

А

f

w

f

V

^

s LDĂ f Apa pentru scalda pruncului se ?de la rîu. (CADE). - Scăldătoare. V1EICĂ f - Taburet.

i

267

SCĂFUŞOR n. - Blidar (în perete). SCĂLDĂTOARE/ - Botez. SCĂLDĂTOÂRE / - Prima scăldare a nounăscutului a doua zi după botez. SCĂLDĂTOÂRE / - Apa în care se scaldă copilul. SCĂLDĂTURĂ / Gătindu-se de scăldat, moaşa sau cine este ia scăldătura ş-o aruncă la răspîntii. (S. F. Marian). - Apa de scăldat pruncul. SC Ă LD U ŞĂ / - Albiuţa de scăldat copilul. SCĂLDUŞCĂ / Te rog ca să dăruieşti ceva copilului în scălduşcă. (1. Sbiera). - Vas în care se scaldă un nou-născut. SCĂLDUŞCĂ/ - Apa în care se scaldă nounăscutul. SCĂLDUŞCĂ/ - Albiuţă (de lemn, metal) de scăldat copilul. SCĂLDUŞCĂ / - Obicei cînd, după botez, copilul este scăldat numai de femei. SCĂPÂ (a). E x p r. A nu scăpa nici în borta şoarecelui = a fi imposibil de înlăturat, de evitat un pericol. Nici în bona şoarecelui nu eşti scăpat de mine. (I. Creangă). - A se salva. SCĂPĂRÂ (a). Scapără sărnicu ! (TD). Aprinde (chibritul). SCĂPĂRĂTOARE/ - Amnar. SCĂPĂRĂTOÂRE/ - Brichetă. SCĂPĂRĂTORI n. - Amnar. SCĂPĂTÂ (a se). S-o scăpătat la şireşî. (TD). - A se năpusti. SCĂPĂTÂ (a se). S-o scăpătat, o chicat. (TD). - A se prăbuşi. SCĂPATĂ (a se) - A se îmbolnăvi de o boală minjală. SC^RI/ pl. - Lambe la căruţă, car. S C Ă R I/ pl. - Loitre. SCĂRI (a) - A trece prin urzeală firele de culoarea potrivită izvodului, la alesul covoarelor. SCARIŞOÂRĂ / - Pîrleaz. SCARIŞOÂRĂ/ - Treaptă într-un mal. SCĂRITURĂ / - Cel ami mic segment cromatic la alesul covoarelor. SCĂRIŢĂ f - Pîrleaz. SCĂRIŞOARĂ/ - Pîrleaz. SC Ă R IŢ E / pl. - Trepte la cerdac. SCĂRMĂNA (a). Scărmănăm di peni. (ALM). - A peni. SCARMANA (a). L-o cam scărmănat pe dînsu. (DD). - A bate pe cineva. SCĂRM ĂNĂTOÂRE / - Piepteni pentru pieptănat lîna, cîlţii. v

V1 EICĂ f - Laviţă. VÎOS adj. - Cîlţos, gr^u de despicat (lemn).

w

f

s

268 SCĂRMĂNĂTOÂRE / - Instalaţie pentru scărmănat lîna. SCĂŞIŢĂ f - Teică de băut apă la puţul din cîmp. SCĂŞIŢĂf - Căuş mic. SCĂŞIŢĂ f - Piuliţă pentru usturoi. SCĂUEL n. - Podnojie. SCĂUEL n. - Scăunel. SCAUEŞ n. Mătuşa Zamfira sta pe scăueş. (M. Sadoveanu). Pune-te pe cel scăueş lîngă vatră. (C. Negruzzi). Singur Vasile-vodă aufostşezînd în acea parte de Nistru pre un scăueş. (M. Costin). - Scăunaş. SCĂUEŞ n. - Scăunel. SCĂUNOÂE f - Unealtă de tras obezile. SC Ă U N O Â E/ - Unealtă de curăţit draniţa. SCHELMÂ (a). E x p r. A o schelma = a o lua la sănătoasa. Turcii o schelmase, parcă nu mai fusese de cînd lumea pe la noi. (CADE). îmi veni un dor de casă şi-m i abătu s-o schelm ez. (CADE). - A o lua din loc, a o şterge. SCHIBĂ f. - Răutate. SCHICUIT adj. - îmblătit. SCHIJA f. In loc de puşti de soc, detunau tunuri de schijă. (N. Gane). In poarta de schjă stau stînci rezămate. (C. Stamati). închise portiţa de schijă (a sobei) şi se ridică. (M. Sadoveanu). Tuci, fontă. S C H IJA / - Tuci. In soba de tuci duduia focul. (L. Rebreanu). SCHILOÂBĂ/ - Fată slabă, urîtă. SCHILODI (a) - A moci. De urechi m-au asurzit, de mîni m-au m ocit. (G. Dem. Teodorescu). SCHIMBA ( a ) - A izmeni. SCHIMBĂ (a) în rău - A izmeni. Pe semne că s-a izmenit lumea. (P. Ispirescu). SCHIMBĂTURĂ/ - Cea mai mică măsură din izvodul unui covor care se alege. SCHIMBĂTURĂ f - Schimbarea rostului la războiul de ţesut vertical. SCHIMBIRI (a) - A schimba. SCHIMONOSI (a). Schimonosind cuvintele şi îndrugîndu-le fără nici o noimă. (I. Creangă). A poci. SCHIM ONOSI (a). Oamenii se schimbă, cînticele se schimonosesc şi lăutarii mor de foame. (V. Alecsandri). - A falsifica. SC H IM O N O SIT U R Ă / R ă d ă cin ile, terminaţiile şi schimonositurile combinate şi complicate ce ne impun şcoalele. (A. Russo). Falsificare. r

w

Д

r

W

Л.

Л.

Г

W

A

SCHIM ONOSITURĂ/ O schimonositură de om avea înfrunte numai un ochi. (I. Creangă). Pocitanie. SCHIMONOSITURĂ / De ce câţi s-o scoţi din minte cu schim onositurile d-tale ? (V. Alecsandri). - Grimasă, strîmbătură. SCHIMOSI (a). M-o schi moşit şi m-o tuns chilug de-ar rîde chiar babele acum de mine. (V. Alecsandri). - A sluţi. SCHIMOSI (a). Poate şi despre această istorie să fie schim osit basna sa Simion, în locul cruţiaţilor de Rodos pe romanii din temniţele Rîmului puind. (D. Cantemir). Schimbîndu-se şi schimosindu-se numele, din Flachia i-au zis Vlahia. (I. Neculce). - A falsifica. SCH IM O SITURĂ / Socotească şi aicea cititoriul şi cunoască schimositura basnii, carea pentru Copulh pune pe Batîe. (D. Cantemir). - Falsificare. SCHINDIRI (a). Mi s-a schindărit stomacul. (TD). - A deranja, deregla. SCHINDUC n. - Plantă cu flori albe în umbele mari. SCHINJI / pl. Schinji neaudzîti. (Folclor). Chinuri. SCHINJUIALA / Dar cu toată oboseala, Iji voi spune schinjuiala. (Folclor). - Durere, necaz. SCHINÎIŞ m. - Spini, spinărie. SCHIOLĂLĂÎ (a) - A scheuna. SCHIORLĂI (a) - v. A schiolălăi. SCHIPCĂ/ - Ţandără (sub unghie). SCHIRDĂ/ - Şiră de porumb. SCHIŢĂ / - Fuscel la scară. SCHIŢAT adj. - înspicat (părul cailor). SCHIŢĂLNIC n. - Sfredel mic. SC H IV E R N ISI (a). Să-ţi spun... de ce învăţătură mai mare are copilul trebuinţă ca să se poată schivernisi. (C. Stamati). - A se pricopsi. SCHIVIRNISĂLĂ f Avea obicei să-şi lege vaca dinapoia căruţei pentru schiverniseală, ca să aibă lăptişor la drum. (I. Creangă). - Chiverniseală, economie. SCHIVNIC m. - Bărbat neînsurat. SCÎNCITURĂ/ - Copil alintat care scînceşte mulţ. SCÎNDURĂ DE CURECHI/ - Fund de tocat var^. 4 SC ÎN D U R Ă DE M Ă L I G Ă / - Fund de răsturnat mămăliga. SCÎNDURI (a) - A farîma bulgării cu o scîndură trasă de cai. SCÎNDURICĂ / - Fund de răsturnat mămăligaf

W

A

s lC ÎN D U R IC Ă PE ULCIOR f - Căpac de ■smn pe oală. «CÎNDURICE f - Fund de tocat varza. j^ N D U R I T adj. - Pardosit, îmblănit. pCIRBĂ f Aşa întrînd scîrba între dînşii. (Gr. fcech e). - Supărare. I c î r b ă / Vinul e bun şi la bucurie, şi la scîrba. IM..Sadoveanu). - întristare, mahnă. pCÎRBĂ fi Tuturor le pare bine C-au venit wtîrfya la mine. (E. Sevastos). - Grijă, necaz. lC Î R B Ă / (A fosţ) scîrbă mare a toată (ara şi m tuw r domnilor şi crailor di prinprejur, daca m t auzit că au căzut moldovenii supt mîna Wăgîjiilor. (Gr. Ureche). - Durere. SCIRBA fi. Balaban a prim it poruncă... să Mpbîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele mărfi, scrise leşilor într-un ceas de scîrbă. (M. Sadoveanu). - Mînie, duşmănie. iC ÎR B I (a). Văzînd-o văierîndu-se în pat, s-a m îrbit foarte. (I. Sbiera). - A se întrista, a se «mări. hCÎRBIT adj. - Amărît, necăjit. icÎR B O Ş E N IE / - Fiinţă scîrboasă. BCÎRLEICĂ f - Unealtă de făcut frînghii. «CIULITĂ / - v. Scîrleică. p C ÎR T Ă / - Şiră de porumb. BCIRTĂ fi De la scîrta ca nuele Am ajuns de suivele. (Folclor). - Şiră de paie. | c î #RTIŞOÂRĂ f - Şiră de porumb. ICÎRTIŢĂ f - Cîrtiţă. ■CÎRTUI (a) - A aşeza, a clădi în şire. ■CÎRTUIRE f - Clădire în şire. ICÎRTUIT adj. - Clădit în şire. «CÎRTUITORm. - Clăditor de fîn, paie, snopi. •C ÎR TU IT U R Ă / - Clădirea, aşezarea snopilor, linului, paielor în şire. BCLAD n. - Hambar mare. •CLADÂUCĂ f. - Acaret în care se păstrează JCLÂDCĂ f - Pîrleaz. ■ C L Â D C E / p l - Pliuri. BCLADO ANCA/ In scladoancă tînim feluriţi uuclucuri: fainî, butoai, toati şelea. (TD). ■căpere la spatele casei. IC LEP n. - Gîrlici la pivniţă. ■CLEPNIŢĂ f - Aşchie (de lemn) sub unghie, ^

W

W

A.

■CLEPŢ m. - Strechie. iC LEPU IT a d j.- Pietruit (beci). ■ C L IF O SE Â L Ă / Ştiu eu sclifoselile astea Wuiereşti. (A. Vlahuţă). - Mofturi, nazuri. ■CL1FOSI (a). Degeaba te mai sclifoseşti,

269

Ioane, răspunde mama cu nepăsare. (I. Creangă). Mireasa au pus nasul în piept şi se sclifosea şi mai tare. (1 . Sbiera). - A plînge prefăcut. SCLIFOSI (a). Ian să-i f i sculat la treabă şi apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc şi se sclifosesc, zise mama. (I. Creangă). - A face mofturi, nazuri. SCLIOP n. - Curmei ce priponeşte barcasul. SCLIPUI (a). In sfîrşit, facem noi ce facem, şi sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală... (I. Creangă). - A face rost de ceva, a înjgheba, a agonisi. SCLIPUIRE f - înjghebare, agonisire. SC L IT C Ă / - Lan semănat cu diferite culturi. SCLUPCĂUT* n. - Foarfece de tăiat sîrmă. SCOABA f. - Cutit anumit cu care se curăţă copita calului. SCOÂCE (a) - A încălzi la foc laptele pentru a1 închega. SCOÂCE (a). Nu trebuie... să stea mulţi la grămadă şi culcaţi pentru că de fierbinţeală îndată se scoc şi pier în iarnă. (V. Drăghici). A fermenta, a dospi. SCOÂCE (a). Chişleagul se scoace (se pune la foc de se încheagă în brînză) şi, turnîndu-se în strecurătoare, căpătăm brînză de vaci. (DLR). - A încălzi la foc laptele prins pentru a-l închega. SC O Â C E R E / O scoacere rea aduce o brînză prea moale. (T. Pamfile). - încălzire la foc a laptelui prins. SCOÂRŢĂ f - Partea de dinainte, încovoiată, a săniei. SCOÂRŢĂ fi - Cearşaf. SCOÂTE PATRET (a) - A se fotografia. SCOÂTE POZĂ (a) - A se fotografia. SCOBÂE fi. - Peşte mare. SCOBAI m. Am prins eleni şi scobai în Moldova şi păstrăvi în bulboane reci pe Bistriţă. (M. Sadoveanu). - Scobar. SCOBI (a) - A castra (armăsarii). SCOBILCĂ fi. - Cuţit anumit de curăţit copita calului. SCOBÎRCI (a) - A nu sta locului, a se zbînţui. SCOBORNICEÂLk f i - Gîtar (la căpăstru). SCOC n. - Costişă pietroasă cu iarbă mică. SCOFÂLĂfi. Vro scofală mare nu era de dînşii. (I. Creangă). - Procopseală. SCOFĂ fi - Scufie. SCOFŞTURI n. pl. - Bomboane. SCOFÎRLĂ f - Scăfîrlie. SCOICĂ fi. - Racuşcă. f

r

w

2 70 SCOLBURĂ/ - Scorbură. SCOPCĂ f - Adîncitură tăiată cu toporul în copac. SCOPCĂ f - Buclă, moţ de păr pe fruntea unei femei. SCOPCI (a). Le-ţi vedea acuşi venind Pe un cal negru scopcind. (S. F. Marian). - A galopa. SCOPT adj. Asemenea mămăligă, domnişonile, cată să fie bine fiartă şi mult mestecată şi scoaptă. (M. Sadoveanu). - Fiartă încet, bine coaptă. SCOPT adj. Мі-ai pus piele scoaptă, cîrpaciule, zise Mogorogea înfuriat. (I. Creangă). - Ţinută mult în argăseală, scorojită. SCOPT adj. - închegat după încălzire (laptele prins). SCOPT adj. Cînd finul este copt, răscopt sau scopt, brazdei îi trebuie puţină vreme. (T. Pamfile). - Răscopt. SCORBURĂTURĂ f - Scorbură. SCORGHITURĂ f - Scorbură. SCORGHITURĂ/ - Peşteră. SCORMOLI (a) - A scurma. SCORMOLI (a) - A scormoni. SCORMOLI (a). Părea un bătrîn şi bolnav balaur de fo c care scorm olea urlînd. (M. Eminescu). - A scormoni. SCORMOLI (a). A scormoli o rană. (DD). - A scociorî. SCORMOLI (a) - A răscoli (cu ceva focul) facînd să ardă mai tare. SCORMOLI (a) - A cotrobăi. SCORMOLI (a). S-a suit în cămţă şi a început a scormoli în toate părţile. (I. Creangă). - A răscoli, a căuta; a scormoni. SCORMOLI (a). Moş Ion Roată... spunea omului verde în ochi, fie cine o fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. (I. Creangă). - A-l roade la inimă, a-l durea sufletul. SCO RM O LIR E/ - Scormonire. SCORMOLIT adj. - Scormonit. SC O R O TC Ă fi - Cultivator de formă triunghiulară pentru afinat pămîntul nearat. SCORTÂR * r m. - Lăicer; covor. SCORŢAR n. C-am umplut carul ist mare De perini şi de scorţare. (S. F. Marian). - Covor. SCORŢĂRIU adj. - Portocaliu-închis. SCORŢIE f. - Scorţişoară. SCORŢURI n. pl. O aşezare curată, cu cerdac şi chilioare pline de scorţuri. (M. Sadoveanu). - Covoare. SCOVERNOSÂLĂ / - Chiverniseală.

s SCOVŞRZI f pl. - Plăcinte. SCOVIRTĂ fi - Tigaie (cu coadă lungă). SC R A C L IE / - Pirostrie. SCRĂDĂ f. - Iarbă înaltă ce creşte în munţi şi păduri. SCRE JT. - Greabăn (la cal). SCREÂUA SPINĂRIIf. - Şira spinării (la om). SCREĂUA SPINĂRII f - Greabăn la cal. SCRELE f. p l - Patine. SCRELNIŢĂ fi - Ţesală. SCREPEZAN n. - Cui la marginea luntrei. SC R IJA LĂ / - Căpăţînă (parte) de varză acră. SC R IJĂ N Ă / - A patra parte dintr-o căpăţînă de varz^. SCRIJ&fi - Călcîi de pîine. SCRIJ4 / - Căpăţînă (parte) de varză. SCRIJ AICĂfi - Căpăţînă (parte) de varză. SCRIJĂLÂ (a) - A împărţi pămîntul. SCRIJĂLĂTURĂ f - Umăr la ferăstrăul cu ramă. SCRIJEA f - Felie. SCRIJELA (a). Mă întorsei cătră lecţiile mele chinuite, la paginile înnegrite şi scrijelate cu unghia. (M. Sadoveanu). - A cresta, a zgîria, a face dungi. SCRIJELE f. pl. - Posmagi. SCRIJgLUŢĂ f. - Felioară. SCRIJÎC A fi - Felie de varză acră. S C R I jfc Ă / - Frunză de varză acră. S C R U T Ă / - Căpăţînă (parte) de varză. SCRIMÎNŢE f pl. - Cremene, amnar, iască (laolaltă). SCRINCĂ f - Mîner la sertar. SCRIPCA f Pînea mi-o cîştig cu scripca. (E. Camilar). - Meseria de scripcar. SCRIPC Af. Şi arcuşul îi cădea spre gîtul scripcii, pe struna cea subţire, drept la locul trebuitor (C Hogaş). Şi cîte şi mai cîte nu cîntă Mihai lăutariul din gură şi din scripca sa răsunătoare. (1Creangă). Staţi aici în colţ puţintel şi vă gătiţi scripcile. (y. Alecsandri). - Vioară. SCRIPCAR m. După ce au venit scripcarii, sau adunat gospodarii de prin împrjurimi. (MSadoveanu). - Lautar ce cîntă din scripcă, viorist. SCRIPCARm. O, vînturători de fraze, scripcarі sarbezi şi smintiţi.^ A. Vlahuţă). - Cîntăreţ, poet SCRIPCÂRI m. Atît scripcariul negru cît şi cd galben, cînd îi prinzi în mînă, cîntă ca şi cînd cînta cineva dintr-o scripcuţă. (S. F. Marian)." Gîndac gălbui cu pete negre. SCRIPCĂRĂŞ m. - Greiere de cîmp. SCRIPCĂRÂŞ m. - Viorist.

[ R IP C U Ţ Ă / - Vioară mică. RIPIDI (a se). S-o scripidit dinţii. (TD). - A strepezi. RIPTE m. - Scripete. RIPŢ m. pl. - Dispozitiv pentru schimbarea iţiei iţelor la războiul *de ţesut orizontal. RJŞCA (a) - A scrîşni. RIBNIŢĂ/ - Râzătoare de curăţit picioarele. RÎJNITĂ f. - Răscol la căruţă. A 9* 5 RINCIOB n. Scaunele încărcate şi felurit forate ale scrînciobului se înălţau, se coborau. . Sadoveanu). Un scrînciob mai la vale pe |ga el adună Flăcăi şi fete mîndre ce rîd cu ie bună. (V. Alecsandri). - Leagăn de lemn ce I mişcă înainte şi înapoi sau se învîrteşte. R ÎN C IO B Ă R m. Loc degeaba! strigă ^rinciobarul, atîrnîndu-se de fofează şi oprind |rînciobul pe loc. (C. Hogaş). - Omul care îrteşte scrînciobul. CRÎNCIOBÂŞ n. în Moldova şi Bucovina se eşte scrînciob şi scrînciobaş. (T. Pamfile). crjnciob mic. RJNGHIŢA / - Scrumbie. RINGHIŢĂ / - Fată foarte slabă. r J n g h i ţ ă / - Greşeală la urzit. R IN G H IŢ Ă / - Greşeală la învălit urzeala II sul * 11

----------------------

ţ

«

. - Scrumbie. f - Greşeală la urzit, a). Ţara scrîşca... după atîta răutate ftcuse. (Gr. Ureche). - A scrîşni. ROÂMBE f. pl. Мі-au lunecat ciubotele şi căzut în Ozana cît mi ti-i băetul! Noroc de . - Şi scroambele este a voastre îs pocite, el, scoţîndu-mă repede, ud pînă la piele. Creangă). - Cizme grosolane, prost făcute. ROB n. - Jumări. PROB n. - Paparadă. P R O B n. Caută să mănînce scrob. (T. file). - Jumări. OBEALA f Spre a nu se deochea un і se face zbenghi înfrunte... cuscrobeală păstră. (CADE). - Albăstreală. ROBI (a) - A aspri. [PROBI (a) - A unge urzeala cu terci (din tărîţe altceva). pROBOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt). IŞROMBĂI (a). După ce ai purtat ciubotele... ie-ai scrombăit pe la jocuri. (V Creangă). - A ^a, a scîlcia încălţămintea. RUBURA f - Scorbură. ^RUHOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt). —

____

*

^

271

SCRUMBOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt). SCRUNTÂR n. Ca şi pe vremea celui dintîi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfinţitul de soare; scruntarele şi prun durile erau singuratice şi pustii. (M. Sadoveanu). - Loc nisipos, pietros la marginea unei ape. SCRUNTÂRI adj. - Zgrunţuros, împietrit (pămînt). SCRUPOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt). SCRUPOS adj. Caşcavalul iese sec şi scrupos. (V. Drăghici). - Fărîmicios. SCRUT n. - Vîrtej la car ori la căruţă. SCUBI (a) - A peni (păsări tăiate). SCUBOINĂ f - Boştină. SCUCHI (a) - A castra (armăsarul). SCUIPĂTOARE f - Cuţit de curăţit copita calului. SCULĂTOÂRE f - Plachie (ultimul fel de bucate servite la nuntă). SCULĂŢEL adj. Doina, care te umple de fiori, corăbeasca, mărunţica... şi alte cîntece sculăţele ca aceste de jucam pînă ce asudau podelele şi ne sărea talpele de la ciubote. (I. Creangă). Săltăreţ, vioi, îmbietor la dans. SCULATEL m. - Tistar. SCULE n. pl. - Toate cele necesare pentru prelucrarea strugurilor. SCULTEŢ n. - Strecurătoare (din pînză) pentru brînză de vacă. SCUMAN n. - Palton scurt cu guler de blană. SCUMANICĂ / - Scurteică. SCUMĂNEL n. - v . Scumanică. SCUNCHIE/ - Scumpie. SCUNCHIU adj. - Portocaliu. SCUNCHIU-ÎNTUNECAT adj. - Cafeniu. SCURĂ(a) - A face rachiu de casă. SCURBĂTURĂ/ - Peşteră. SCURBĂTURĂ/ - Scorbură. SCURGE (a) - A stoarce. SCURGE (a) - A se retrage. SCURGERE f. - Şanţ de-a lungul gardului. SCURLUŞ m. - Măcieş. SCURMACI m. - Pinten (la cucoş). SCURMÂCI m. - Labă de găină. SCURMĂ f. - Labă de găină, cucoş. SCURMĂNICI n. - Labă de pasăre. SCU RM ĂTOÂRE /: - Labă de pasăre. S C U R M Ă T U R Ă /- Labă de pasăre. SCURMUŞ n. - Labă de pasăre. SCURMUŞ n. - Gheară de pasăre. SCURSĂTOĂRE f - Urmă lăsată de un şuvoi de apă. /

’

r

5

s

272 SCURSTURĂ/ - Şanţ în lungul gardului. SCUR STU R I/ pl. - Urme lăsate de şuvoaie de apă. SCURSURĂ f. - Şant de-a lungul gardului. SCURSURA/ - Loc pe unde trece şuvoiul apei de ploaie. SCURSURĂ f - Vin prost. SCURT m. - Bărbat scund. SCURT adj. Scurt la minţi. (TD). - Redus. SCURTĂ/ - Scurteică. SCURTĂ / - Umflătură subsuoară. SCURTEICĂ f - Cojocel cu mîneci. SCURTEICĂ f - Venghercă. Dincolo de vengherca lui cu totul scurtă, cămaşa de bumbăcel. (Al. Macedonski). Un tînăr ... miichelef la haine: venghercă de postav negru cu brandeburguri şi cu chiostecuri. (Al. Odobescu). SCURŢI (a). Sacul se scurteşte de la gură. (Folclor). - A se goli. SCURUG m. - Măcieş. SCUTÂR m. - Cioban mai mare pe o stînă. SC U TEL N IC m. - Persoană econom ă, strîngătoare. SCUTELNIC m. - în tîrgurile medievale moldoveneşti, orăşeni scutiţi de dări şi puşi la dispoziţia starostelui de breaslă. SCUTELNICI m. pl. - în Moldova medievală, ţărani scutiţi de plata birului domnesc, dar supuşi, în schimb, unor obligaţii suplimentare faţă de proprietarii de moşii. SCUTIC n. - Pătură în care se înveleşte copilul sugar cînd este scos la plimbare. SCUTIC n. - Faşă brodată adusă în dar la cumătrie. SCUTIC n. - Crijmă la botez. SCUTIC n. - Strecurătoare din pînză de cînepă. SECÂR m. - Comul-secării. SECACIUNE f. Mare secetă s-au făcut în ţară cît... copacii s-au secat de secăciune. (Gr. Ureche). Prin mantale se zăreau oasele albite de secăciune. (M. Eminescu). - Uscăciune, secetă. SECERAR n. August se mai numeşte în popor şi... secerar, luna secerişului. (T. Pamfile). August. SECERĂ / - Aripa dorsală a bibanului. SECERA/ S-au dus tustrei la săcere. Au săcerat ei pînă în sară. (Folclor). - Săceriş. SECERĂTOÂRE / - Greier de cîmp. SECERĂŢICĂ/ Şi făcură nouă secerăţele Cu mănunchi defloricele. (T. Pamfile). - Seceră mică. f

V

r

SECERUICE f pl. - Seceri mici. SECI n. - Păşune pe un loc unde s-a tăiat pădurea. SECI n. - Gard, îngrăditură din nuiele. SECI n. - Loc îngrădit unde se închid oile noaptea. SECICĂ f - Satîr pentru bucătărie. SECICĂ f - Cuţit special de tocat varză. SECICĂ f - Paie tocate. SECIUI (a). Pre la Codrul Cozminului să treaca se temeau de ţărani... să nu seciuiască pădurea asupra lor. (Gr. Ureche). - A tăia pădurea. SECOASA adj. La fîntîna cea secoasă Bate vîntul de pe casă. (Folclor). - Secată. SECRETER n. - Secretar. SECRIER/w. - Cel ce face sicrie. SEDELCĂ/ - v. Sidelcă. SEGHINCA f - Ostie. SEGHINCA / - Mai cu care pescarii sparg gheaţa. SEL 72. - Pîrîu mic de apă de ploaie. SEL n. - Şanţ săpat de apă de ploaie. SEL /2. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă. SEL n . - Pîrîu. SELCĂ/ - Semănătoare. SELIŞTE / - Loc unde a fost sat; vatra satului. SELIŞTE / E x p r. în seliştea vîntului = în bătaia vîntului. Şi i-a adus în capătul păm întului In seliştea vântului. (Folclor). - Jelişte. SEMIRIC n. - Furcă de lemn cu şapte coame. SEMNÂR я. - Paralel de tîmplărie. SEMNAT adj. Că se află şi de alţii semnate lucrurile Ţării M oldovei. (Gr. Ureche). însemnate, înregistrate. SERDAR m. Apostol din Orheiu au fostserdar într-aceea oaste cu Racoţii. (M. Costin). - In M oldova m edievală, dregător domnesc, comandant al cetelor de călăraşi. Atestat documentar în 1653. La sfîrşitul veacului XVII serdarul exercită funcţii administrative ş1 judecătoreşti în ţinuturile Lăpuşna şi Orhei. I11 1742 serdarii au fost înlocuiţi cu ispravnicii & ţinut. SEREN n. - Cumpănă la puţ. SEREN n. - Prăjină la puţul cu cumpănă. SERT adj. - Tare, aţos (lemn). SERVI CI (de) adj. - Dejurnă. Iată şi căpiţaV dejurnă. (I. Slavici). SERVICI DE GARDĂ n. - Dejurstvă. SERVITORI n. - Tava. SERVIZ n. - Tava. Г

w *

A.

5

л

s

273

- AVfi__ certat. __ SFĂTUIT n. Cînd eram la sfătuit M-a chemat la plămădit. (Folclor). - Vorbă. SFECLĂR m. - Cultivator de sfeclă. SFECLĂRIE f. - Cîmp unde se cultivă sfecla. SFECLIŞOR adj. - Roşu-întunecat. SFECLIŞTE f. - Cîmp de pe care s-a strîns sfecla. SFECLJU adj. - Roşu-întunecat. SFECLÎI adj. - Roşu-întunecat. SFECLUŢ adj. - Roşu-întunecat. SFEŞTOC n. Apoi, cu sfeştoc de busuioc, legat cu beteală de aur, stropi cu apă sfinţită. (C. Hogaş). Dă cuviosului un sfeştoc de busuioc, proaspăt. (C. Negruzzi). - Mănunchi de busuioc cu care preotul stropeşte cu aghiazmă. SFETI (a se). (Amorul) după ce se sfeteşte, îndată se risipeşte. (C. Conachi). - A se arăta, a se divulga. SFETNIC m. împăratul Moscului... l-au luat iar în dragoste şi în milă şi l-au pus iar sfetnic. (I. Neculce). Şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi văzînd această mare minune, grozav s-au spăriet. (1 . Creangă). Nu-s rău sfetnic, cînd s-atinge de interesele Adelei. (V. Alecsandri). (Cărţile) ne sînt sfetnici şi nu ne contrazic. (M. Sadoveanu). - Consilier. SFINŢI (a). Sînt sătul de-aşa viaţă... Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce leabate şi la păsări de vreo două ori pe an? (M. Eminescu). - A idealiza. SFJJRÎI ( a ) - A mocni (focul). TCĂ f - Coş de prins peşte. SFIRLĂ f îşi mîngîie mustăţile... şi-şi repezi TEÂN m. - Sătean. cu o sfîrlă pălăria tare pe ceafa. (M. Sadoveanu). VĂ f Faţă de săracul dialect muntean, limba Poţi pe loc c-o sfîrlă mort să-l pui. (A. Donici). •anului ardelean şi mai cu seam ă a - Bpbîmac. Idovanului sînt pe o freaptă superioară... Un SFIRLĂ f. (Pe porci) i-am văzut cu capetele culce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu ridicate, cu urechile lor ascuţite, ciulite, şi aşteptat... într-un cuvînt, sevele limbii vin mai întoreîndu-se cu sfîrlele unul spre altui (M. s din Moldova. (G. Călinescu). - Putere, Sadoveanu). - Bot, rît. ;oare, izvor de energie. SFÎRLITA f - Palmă. ĂDĂ f. Slujitorii s-au luat la sfadă, dar s-au SFIRLOÂGĂ f Nu ţi-e destul că m-ai ameţit 'ştit. (C. Negruzzi). Cînd se apucau la sfadă puindu-ţi sfîrloagele pe calup. (I. Creangă). і la bătaie, atunci elfugea, căci nu putea suferi încălţăminte stîlcită. та. (N. Gane). Şi-nlănţuin du-mi gîtul cu braţe SFÎRLOÂGE f. p i Tu n-ai văzut oile mele? zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru De văzut nu le-am văzut, De păscut ţi le-am idă. (M. Eminescu). - Ceartă. păscut: Pin pîrloage tot sfîrloage. (Folclor). î’ÂDNIC adj. Dincolo un sfadnic se-ncaieră, Floace de lînă de oi sfîşiate de lup. pumni Cu cine se-ntîlneşte. (C. Negiuzzi). SFÎRLUGĂ f. - Chişcar. ţăgos, rău de gură. SFÎRŞÂLĂ f. - Slăbiciune totală. |ALT n. - Asfalt. SFÎRTICĂTURĂ f - Petică. îARTUŞCĂ f - Pestelcă (cumpărată la tîrg). SFÎRTOÂGE/ p i - v. Sfîrloage. >AŞCĂf - Mătuşă a mirelui (miresei). ^ÂTUŞCĂ f. - Mătuşă a mirelui (miresei).

TCÂR m. - Pescar care prinde peşte cu setea. TCĂ f - Plasă (de forme şi dimensiuni jBferite) întrebuinţată la pescuit. (DLR). g&TCA f - Plasă. spTCĂ f - Fileu pentru coafură. Щ ТСА/. - Dantelă. pfcTCĂ f - Pînză cu ochiuri mari de sîrmă. 'T C Ă f. - Plasă de prins peşte; mreajă. Т С А / - Pînză de păianjen.

P

II

r

A

s

274

SIGHINCĂ fi - Unealtă de pescuit de fornia SFLEDER n. - Sfredel. SFOR n. Un lemn putred, purtat de ici-colo de unei furci. sforul apelor. (E. Camilar). Trec stoluri de SIHLĂ fi - Pădure deasă. raţe, cînd în sforul apei, cînd pieziş spre japşe SIIMEN m. Şi-l lăsasă şi siimenii toţi şi copiei mai adăpostite. (M. Sadoveanu). - Cursul apei. den casă. (M. Costin). - Mercenar pedestru (străin sau băştinaş) în oastea moldovenească SFO R E N I/ pl. - Restee. SFREDELEŞ n. - Aţă pe care se întinde peştele (sec. XyiI-XVIII). SILITOR m. - Mîncău, mîncăcios. prins. SILITOR adj. - Robaci. SFREDIĂC n. - v. Sfredilaş. SIMBRIE fi Eu îl ştiam căpitan în simbria SFREDIEŞ n. - v. Sfredilaş. Tomşei! (M. Sadoveanu). Ne costă mult străinii SFREDILAŞ n. - Sfredel mic. SFRIDILCĂŞ n. - v. Sfredilaş. aduşi în ţară... Ştim ce darnic a fo st Despot plătind a lor simbrie, Ei au luat cu dînşii întreaga SFRIDILEÂC n. - v. Sfredilaş. visterie. (V. Alecsandri). Oastea toată se va SFRIJIT adj. - Pricăjit. SIALA f Intră cu sială pe uşă. (V. Alecsandri). supune cum îi va făgădui mai mare simbrie. (C. Negruzzi). - Soldă; leafa oştenilor. - Sfială. SIÂNCĂ f. - Arpagic. SIMBRIE fi A zis fetei să se suie în pod să-şi aleagă de-acolo o ladă care-a vrea ca să-şi o SIBIRNIC m. - Om călit, cutezător. SICÂCICĂ f. - Satîr de bucătărie. ieie ca simbrie. (I. Creangă). Se statorniceşte S IC A IŢ A / Sacoviţa sau sicaiţa în Moldova, simbria - atîţia bani, atîtea opinci, atîtea rînduri la Prut... sînt nişte instmmente de fier lungi... de cămeşi, sumanul obicinuit, cojocul pentru cu cari vătafii descurcă plasa. (DLR). - Unealtă vremea de iarnă. (M. Eminescu). - Răsplată. de oţel cu care se descurcă plasa. SIMIN n. - Unealtă de lemn cu vîrf de metal cu SIC Ă R N E / - Maşină de tocat paie. care pescarii sparg gheaţa. SICÂŞ n. - Satîr de bucătărie. • SIN m. Pus-au pre Lupul Costaki sin Gavriliţă, SICICÂRNE fi - Maşină de tocat paie vornic de Ţara de Gios. (1. Neculce). - Fecior. SICRIAŞ n. - Coşciug mic. SINĂP n. - Soi de măr. SICRIU n. Au descuiat săcriile, sipetele şi au SINE ALA / Deasupra, nourii se desfăcuseră luat multe arginturi şi odoare ce au găsit. (N. şi cerul se arătă umed-întunecos, ca sineala. (M. Muşte). Sărmană bibliotecă! uitată în secriul ei Sadoveanu). - Albăstreală. la bejenia anului 1821 toată a slujit de fultuială SINEALA fi. - Albăstreală. ianicerilor. (C. Negruzzi). Sicriul cel în care se SINEĂLĂ fi în varul stins... se foloseşte sineala dădea orz la cai... sta în prejma fîntînii. (M. spre a fi peretele puţin albastru. (T. Pamfile). Sadoveanu). - Ladă, scrin. Albăstreală. SICRIU n. Priveşte cu luare-aminte în groapa SINGER n. - Cuţit mare încovoiat, purtat la brîu. unde a co b o rît sicriu l tatălu i său. (M. SINGIR л. - Lanţ de încătuşat robii. Sadoveanu). Ne pună-n încăperea aceluiaşi SINGIR n. - Convoi de robi în lanţuri. sicriu. (M. Eminescu). Nu voi sicriu bogat, SINI (a) - A albăstri. Făclie şi flamuri. (M. Eminescu). - Coşciug. SINILI (a). Cu cămeşa albă-n floare, spălată SICRIU n. - Dulap mic pentru rufarie; scrin. de fată mare, cu sopon de cinci parale, sinilitâSIDELCĂfi - Scaun cu arcuri la trăsură. n lăcrămioare. (Folclor). - A albăstri rufele SIDELCĂ/ - Pemuţă care se pune sub cureaua spălate. hamului. SINILIT adj. Cîntă cucu sus pe nuc, lubiW SIDELCĂfi - Bancă în mijlocul luntrei. bădiţi-o duc, O duc, duc pe năsălie, Ca pe-o SID E L C Ă / - Cîrlig de împletit. coală de hîrtie, De hîrtie sinilită, Draga bâdi(l SID E L N E / - Scaun cu arcuri la trăsură. iubită. (^Folclor). x Albăstrit. SID E L N E / - Scîndură-scaun la trăsură. SINILIU adj. Ii venise gustul să spînzW '6 SI DI NC A fi —Unealtă de fier cu care pescarii deasupra uşii o vedere cu marea, corăbii şi niş& sparg gheaţa. munţi sinilii în fund. (E. Gîrleanu). - Albăstrui* SIDUŞCĂ^ - Scaun cu sau fară arcuri la trăsură. SININCĂ/ - Pătlăgică vînătă. SIGHINCĂ fi - Unealtă de pescuit cu braţ SINIREf . - Albăstrire. ascuţit. SINOTARI n. - Sanatoriu. f

V

f

V

I

275

—

lO LA I\ n. - Came. IORMÎC n. - Traistă în care se dă mîncare fovăs, orz) cailor. IOROITA fi. - Cioară. IPARAT n. - Separator. ІРТ A fi - Ladă (pentru haine). IRÂTĂ fi. - Muşama. ^fRCĂ fi - Chibrit. ÎRCĂ LA SARNIC fi - Gămălie la chibrit. IRCI^ pl. - Ghibrituri. RE AP adj. Herghelii de cai sirepi. (M. inescu). - Iute, repede. IRECŢIE / - Viţa de vie. ÎRENI adj. - Liliachiu. IREPE adj. - Iute, repede. 1 RIPÂT n. - Sapă de rărit porumbul. ITIŞCA fi. Toate lucrurile mi se arată găurite sitişca şi străvezii ca apa cea limpede. (I. |reangă). Se strecură laptele prin sitişcă ca să u fie cu gozuri... Căpătăm un lapte dulce care strecură prin sitişcă. (CADE). - Vas de metal ^u lemn ca un trunchi de con cu fundul găurit. IT R O N Â D Ă / - Citronadă. |ÎCÎIT adj. - Necăjit. ÎCUPOS adj. - Bulgăros (pămînt). ÎD Â L Ă / - Pătul la vie, pepenărie. ÎDELNIC n. - Scaun cu arcuri la trăsură. DENIE f - Scaun cu arcuri la trăsură. D E N IE / - Scîndură-scaun la trăsură. ECEL n. - Sîsîiac mic. ÎGNI (a) - A zvîcni. II (a se). împăraţii afurisîtî, cini a sta şi apăzîtrii nopţi şî nu sîsîiascî, acela rămîni împărat. olclor). - A se speria. IIÂC n. - Sîsîiac. )|ILĂf . - Putere. ÎLIOTCĂ fi - Scrumbie. ÎLIŢOR m. - Mîncău. ÎLIUŞ n. - Săniuş. ÎLNIC adj. - Puternic, voinic. ÎMBOTEL adj. - Prostuţ. ÎMBOTINA f. - Numele unei vaci fatate întrIsîmbătă. ^MBRÂŞ m. Se gîndeşte din vreme la alţi pspodari ca să-şi afle tovarăşi de plugărie... bei ce se întovărăşesc iau numele de sîmbraşi u simbriaşi. (T. Pamfile). - Persoană care se pvărăşeşte cu alta la arat. BRA / Această însoţire sau tovărăşie se tneşte prin părţile de sus ale Moldovei şi prin Цсоуіпа sîmbră sau simbrie. (T. Pamfile). ÎOvărăşie la arat. W

V

---------------------------

S IM B U R I/pl. - Seminţe de floarea-soarelui. SIM ŞE U Ă / - Fus fară rotiţă. SIN E A L A / - Albăstrime. SINEAŢA / Cu focul puşcilorşi din sineaţe cu gloanţe ce pica ca ploaia. (Gr. Ureche). Toată dziua acee au stătut războiu numai din tunuri unii la al alţi şi din sineaţă, peste apă. (M. Costin). Fiecare avea cîte o sîneaţă pe umăr. (N. Gane). Un... urs a smucit sineaţa din mîna vînătondui. (C. Negruzzi). - Armă de foc. SINEŢ n. - Armă de foc; puşcă. SÎNETI adj. - Semeţi, voinici. SINGEAP n. împăratul c-o garafa A venit şi cu-n sînşşeap. (M. Eminescu). - Cinzeacă. SÎNGEAPĂ/ - Unitate de măsură a capacităţii de aproximativ 0.161. SÎNGEAPĂ fi - Căniţă de această capacitate cu care se măsurau oile, se servea băutura. SINGEAPA/ M-aşteaptă o sîngeapă de pelin. (V. Alecsandri). - Măsură de cincizeci de dramuri. SÎNGER n. - Prăjină la cumpăna puţului. SÎNGIR n. - Prăjină la puţul cu cumpănă. SÎNGIR n. - Potîng (la plug). SÎNGIR n. - Opritoare (de lemn, metal) ce se pune sub roata căruţei. SÎNGUR pron. - Dumneata. SÎNJEAP n. - Pahar (200 g). SÎNJEĂPĂ n. - Pahar folosit la măsurat oile. S ÎN IE / - Tava (dreptunghiulară) pentru copt. S ÎN IE / - Tava rotundă. SÎNIŞ adj. - Albastru-deschis. SÎNIŞCĂ fi - Albăstrime. SÎNIŞE / - Bulfee la jug. SILIŞTE/ pl. - Buftee la jug. SINTĂ / Cununa cea de laur, ce sîntă sempleteşte. (M. Eminescu). - Sfîntă. SINTILIESC adj. Mă zăpsise în grădina lui, la furat mere domneşti şi pere sîntilieşti. (I. Creanşă). - Soi de pere timpurii. SÎNUI (a) - A aranja plasa pe frînghii. S^NZÎENE/ p l - Drăgaică. SIRBĂ / - Dans popular moldovenesc: sîrba feţelor, sîrba bătrînilor. S ÎR B Ă / - Melodie după care se execută acest dans. SIRBESC adj. Cîntece vechi împămîntenite precum sîrbeasca... ruseasca. (T. Pamfile). Melodie după care se dansează sîrba. S1RBIE/ De pe sîrbie pe limba moldovenească ani tălmăcit. (MEF, I). - Limba slavonă. SÎRCĂ DE SARNIC fi - Gămălie de chibrit. A

’

A

Г

/

J

*

’

v

A

A

л

/

^

s

276 SÎRDIŞI n. - Greabăn la cal. SÎRDIŞI n. - Cerbice. SÎRH4U n. - Urgie, dezastru. SÎRISĂU n. - Ferăstrău. SIRJOACA f. Griul amestecat cu săcară... se numeşte sîrjoacă. (CADE). - Grîu amestecat cu secară. SJRMĂ f - Odgon pentru podul umblător. SÎRNIC я. - Sac pentru pescuit. SIROSI (a). In opalcă nu sî sirosăşti multî pleavî. (TD). - A se irosi. SÎSÎIAC n. Sîsîiac pentru păpuşoi, hambare pentru grîu şi cîte alte lucruri de gospodărie, făcute de mîna lui Chirică, cît ai bate din palme. (I. Creangă). - Hambar din scînduri sau împletit din nuiele pentru păstrarea porumbului. S ţjĂ / - Pălăria florii-soarelui. SÎTĂ DE RĂSĂRITĂ / - Pălăria floriisoarelui. SÎTERÂRI n. - Strecurătoare (de pînză pentru brînza de vaci). SITI (a). Iar nevăstuica lui îmbla din casă în casă După sîtî deasî... A sîtit un sac, A făcut un colac. (Folclor). - A cerne. SÎTlŞCĂ / - v . Sitişcă. SITIŢAf Jupîneasa... strecură vin prin sîtiţă. (E. S^evastos). - Sitişoară. SÎŢIRE adj. - Subţire. SLAB adj. - Bolnav. SLAD n. - Amestecătură din grîu, orz, secară încoltită şi măcinată. SLANIŢA f - Leasă, locul pe care se usucă prunele. SLATINĂ / De guşă îi trece vitei ungînd-o cu slatină. (Şezătoarea). - Apă minerală sărată. SLĂTINĂ f . - Apă sărată. SLĂBĂNOG m. - Coada-calului. SLABI (a) - A p 3sleţi. Atunci se evaporează prea multă apă şi rachiul se posleţeşte din nou. (A. Pann). SLAJI (a) - A se altera (brînza, slănina). SLĂNINOS adj. - Gras. SLEI (a). Untu s-o sleit. (DD). - A se bate, a se închega. SLIMOS adj. - Murdar. SLIMUI (a). Planul cel cumplit Ce asupra ţării ungurii au slimuit. (C. Negruzzi). - A întocmi. SLIN n. - Ramă dreptunghiulară din nuiele groase de care se leagă sforile de tutun pus la uscat. SLINI (a se) - A se murdări. SLINIT adj. - Murdar, murdărit. A

f

V

і

A

А

Г

A

w

w

V

W

5

„

w

f

a

SLINOS adj. - Murdar. SLIVĂRI m. - Prun. SLIVĂRI m. - Corcoduş. SL O B O D Ă / - Revoluţia (din 1917). SLO BO DĂ f D rept exemplu p o a te servi expresia pe care basarabenii o foloseau pentru evenim entele din 1918: sloboda, vremea svobodei. (K. Heitmann). - Evenimentele din 1917 în Republica Moldova. SLOBODZÎTORI n. - Rindea lungă. SLOBODZÎTORI n. - Rindea cu daltă îngustă. SLOBODZÎTORI n. - Băţ care imobilizează sulul de dinapoi la războiul de ţesut orizontal. SLOBOJOARA adj. Toată lumea-i slobojioară, Numai Corbea la-nchisoare. (Folclor). - Liberă. SLOBOZI (a). Nu sloboadi niş on strop di lapti Jioiana. (TD). - A da. SLOBOZI (a). Ochii slobod lacrini. (TD). - A vărsa. SLOBOZf (a). El în jo s se slobozea. (Folclor). - A se coborî la vale. SLOBOZIE f - în Moldova medievală, sat boieresc sau mănăstiresc cu oameni aduşi din alte părţi şi scutiţi (sloboziţi) total sau în parte de dări şi munci în folosul domniei. SLO BO ZIE/ - Scutire (totală sau parţială) de dări şi munci acordată de domnii ţării satelor boiereşti sau mănăstireşti în scopul populării acestora. SLOBOZIE / - Carte de slobozie = hrisov domnesc pentru întemeierea de slobozie. Permisiune. SLODUN m. - Stejar. SLOI n. - Borcănaş (de sticlă). SLOI DE CEARĂ n. - Turtă de ceară. SLOIC n. - v. Sloi (borcan). SLOIC DE LUT n. - Gavanos. SLOIC IC n. - Gavanos. SLOICUŞOR n. - Borcănaş (de sticlă). SLOIC UT m. - Borcănaş (de sticlă). SLOINIC n. - v. Sloi (borcan). SLOMNI (a) - A silabisi. SLOVA/ Norodul tău e la-nceput de eră... Tu nu jigni cu slova efemeră Nădejdea lui şi jertfa lui de sînge. (Andrei Lupan). - Cuvînt. SLOVĂ / Iar de n-au s-auză dînşii Al străvechii slove bucium, Aşezaţi-mi-o ca pernă Cu toţi codrii ei în zbucium. (Gr. Vieru). - Cuvînt. SLOVĂ / Eminescu ştia de acasă slova chirilică. (G. Călinescu). Nu prea pot învăţa cu slova astă nouă care-a ieşit latină. (I. Creangă)- Literă, alfabet. f

v

27 7 ■Г

r

W

f. Nireasa o dat slova la răspuns. (TD). tJjOVA :cuvînt. SLOVENI (a). Pîn a nu sloveni vorba, n-o citea iăcar să-l tai. (M. Eminescu). Deschidea foile ui Ion Neculce şi slovenea despre necazurile ietei Moldove. (M. Sadoveanu). Ia sama - se 'esprinde din străfunduri, Voroavă veche, lovenită-arar, Nu-i stinge para care o inundă )e-a surda măsluitul palamar. (P. Boţu). - A iti cu tîlc, cu îngăduială; a silabisi. ILOVENI (a). M-am desprins să slovenesc kchiul grai moldovenesc Al acestui plai străbun, }e la volnicul gorun... (L. Deleanu). - A învăţa, Vorbi. (LOVENIE f. Toate aceste ce s-au scris mai Us s-au tălm ăcit de p e slovenie p e limba îoldovenească. (V. Măzăreanu). - Limba lavonă. jLUGARNIC m. - Vistavoi. Un norod întreg ţ vistavoi, depseudoartiştipletoşi, de burghezi ţne hrăniţi... au năvală acum. (D. Anghel). jLUGĂRI (a) - A posluji. Puse ca să -i \p,slujească feciorul de împărat. (A. Pann). p i V n . - Stîlp (la gard). LUT m. - Beteag, infirm. (LUŢENIE / - Snamenie. A născut fata Apăratului şapte snamenii, jum ătate om şi ţmătate cîine. (DLR). VIAC n. E x p r . A mînca cu smac = cu gust. IPoftă. MLAD adj. - Cu tonul negricios şi palid. VIANŢUGĂ/ - Funingine. M AROVIDLĂ/ - Unsoare cu care se ung ţile căruţei. MERENI adj. - Smerit, cuminţit. MICELE f. pl. Un frumos măr rotat care mai ţstra încă pe smicelele vîrf ului cît ev a poame şii ca sîngele. (M. Sadoveanu). Fă cumva, te g, şi mi-i înşiră (păstrăvii) pe-o smicea, ca ri pot duce. (C. Hogaş). - Mlădiţe, nuieluşe, înguţe. MCHIRCA f. - Făraş. 1IN TEÂ L Ă / E x p r . Nu-i mare sminteală iu-i mare pagubă. - Pierdere, nevoie. 1INTI (a) - A urni (din loc). 1IC n. - Unealtă de pescuit: trei cîrlige unite. 1IC n. - Laţ de prins păsări. UNICA (a). sculat, s-o smînicat stăpîna tbătă dimineaţă ş-o pornit pe Joiana la iarbă, verdeaţă. - A-şi sufleca mînecile. IÎNŞELE f. pl. - Smicele. ÎÎNTÎLEANCĂ/ - Putinei. w

1

¥

SMÎNTÎNĂ f - Caimac. SMINTINI (a). Chişleag se numeşte laptele înăcrit ce rămîne în oale după ce s-au smîntînit. (CADE). Cînd căuta mama să smîntînească oalele, smîntîneşte, Smarandă, dacă ai ce. (I. Creangă). - A strînge, a aduna smîntîna de pe laptele prins. SMINTINI (a) - A se face gros (varul). SMÎRCl (a) - A scînci. SMÎRD adj. - Murdar, scîrbos. SMÎRDOARE f. Ei bine, smîrdoare uricioasă ce eşti, de m încat ai m încat boţul cel de mămăligă. (I. Creangă). - Urîciune. SMÎRŢOÂGĂ/ - Mîrţoagă. SMIZ m. p l - Nuiele subţiri pentru gard. SMOALA f - Asfalt. SMOLI (a) - A se înnegri, a-şi arde coaja (pîinea în cuptor). SMOLIT^ adj. - Neagră (pîine). SMOLIŢĂL adj. - Şaten (bărbat). SMOMI (a). O privea pieziş ca p e una ce-i smomise şi-i scosese din minţi feciorul. (M. Sadoveanu). Cela ce va răpi vreo muiare călugăriţă... cu voia ei sau... să-i fie dăruit ceva să o smomească... să va certa cu moarte. (Pravila lui Vasile Lupu). Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute şi iapa, să fug apoi cu ea în lume? (I. Creangă). - A amăgi, a ademeni. SMORCOTI (a) - A smîrcîi. SMORODINA f. - Coacăză-neagră. SM O R O D IN Ă / - Scoruş. SM O RO DINIŢĂ/ - Verigar (arbust). SMOTOC n. - Buchet (de flori). SMREDUI (a) - A mirosi urît, a puţi. SNIDĂ f. - Grindină. SNIŞE f. pl. - Bulfee la jug. SNIŢE f. pl. - Craci la căruţă. SNIŢE f. pl. - Gemănări la car, căruţă. SNOP DE OCOLOT n. - Snop, de obicei de secară, îmblătit cu care se acoperă casa. SNOPEŞTE adv. Şi-i clădea snopeşte = ca pe snopi. - Rînduri. SNOPI m. pl. - Mănuşi; mănunchiuri de cînepă culeasă. SNOVEDĂ f. - Nălucă. SNOZURI n. pl. - Bulfee la jug. SOÂBI interj. - Strigăt cu care se îndeamnă calul la stînga. SO Â R E -R Ă SA R E n. Şi-au pus tabăra împotriva cetăţii... despre soare-răsare. (N. Costin). - Răsărit. w

s

2 78 SOÂREA-SORILOR / - Floarea-soarelui. SOÂREA-SOARELUI / - Floarea-soarelui. SOBĂ f - Plită de bucătărie. SOBĂ / - Cuptor (în casă) în care se coace pîinea iama. SOBĂ CULCATĂ f - Sobă orizontală. SOBOL n. - Samur. SOBOL n. Te poftesc din toată inima... să primeşti cîteva blăni de soboli. (M. Sadoveanu). - Samur. SOBUŞOĂRĂ f - Plită de bucătărie. SOCĂL n. - Stradă largă. SOCHIRĂ f - Satîr de bucătărie. SO C O LC A f. - Cămaşă bărbătească cu buzunare, nasturi de metal. SOCOLTEŢ n. - Pungă de pînză de ţinut sare. SOCOLTEŢ n. - Solniţă (de lemn, pe perete). SOCOTEÂLĂ f. Nu-i socoteala те, ce are el într-însa, la urma urmei. (TD). - Treabă, chestie. SO CO TEĂLĂ f - R ăfuială. A şteptase... pentru ca să-l ia la răfuială pentru purtările lui. (I. Slavici). SOCOTELN1ŢĂ f - Dispozitiv de calculat; abac. SOCOTELUŢA f. Domnule,iată socotelufa dumitale curată şi dreaptă. (C. Negruzzi). Socotelă rmică. __ SOCOTI (a). Mă socoteşte la fiecare pas. (TD). - A controla. SOCRU n. - Soc (arbust). SOCRUŢĂ/ - Soacră. SOFĂ f - Prispă. SOFCA f. - Ladă (de zestre). SOFCĂ f. - Sofa de lemn în interiorul căreia se păstrează îmbrăcăminte, rufe. SOFE adv. - Numai. SOFRONEL n. - Şofran. s o h 6 r /î. - Unealtă cu care pescarii taie stuful verde. SOHOS n. Castrulipintru sohos. (ALM). - Sos. SOJI (a) - A subtia (aluatul). SOLEÂRCĂ f - Rachiu de casă. SOLIDOL n. - Lubrifiant consistent pentru ungerea rulmenţilor, articulaţiilor, mai ales, a vehiculelor. S O L IE / Un smoc de raze pornit din luminile asfinţitului se strecură în odaia mea ca o solie cerească. (N. Gane). Urmărind pe ceruri limpezi cum pluteşte o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie. (M. Eminescu). - Veste, mesaj. ^ o i ii? f AJntiunilp m ci nnmenii... îsi au solia r

w

lor pe pămînt. (M. Kogălniceanu). - Menire. SOLNICICĂ/ - v. Solniţă. SOLNICIOĂRĂ/ - v. Solniţă. SOLNITÂR n. - v. Solniţă. SOLNIŢA / - Cutie de lemn pentru sare (pe perete). SOLNIŢĂ DE SARE / - v. Solniţă. SOLONET n. - Sărătură. SO LZI m. pl. Frunzuliţă so lzi de crin... (Folclor). - Petale. SOMICIC m. - Somn mic (peşte). SOMNARIE / Te simţi furat de o somnărie uşoară şi toată fiinţa ţi se cufundă în sînul unei lene poetice. (V. Alecsandri). - Somnolenţă. SOMN OROÂSĂ / A pus-o la masă, a cinstito cu vin, în care turnase somnoroasă, şi Oleana a adormit. (Folclor). - Somnifer. SOMNOROS adv. Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui şi sub această smălţuire diafană mobilele şi covoarele străluceau somnoros şi mat. (M. Eminescu). - Opac. SOMNOROS adv. Şi să doarmă somnoros Pîn a fi soarele jos. (Folclor). - Buştean. SOMNOROŞI E/ A rmonia cîmpenească împle sara cu miile ei de glasuri, toate deosebite şi toate contribuind la dulcea şi voluptoasa som noroşie a lunei. (M. Em inescu). Somnolenţă. SOMNUŞOR m. - Somn mic. SOMOLOV n. - Unealtă de pescuit somni. SOMOTEL m. - Somn mic. SONIŞCĂ f - Floarea-soarelui. SONIŞNIC n. - Floarea-soarelui. SOP interj. - Strigăt cu care se îndeamnă boii so ia la stînga. SOPA / Ce te-aş măsura eu cu sopa, c-an vremea ienicerilor. (V. Alecsandri). - Măciucă cu fier la un capăt. SOPOLNIC n. - Săpunieră. SORĂ / Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor noastre de vară? (M. Eminescu). - TovarăşăSORB n. - Curcubeu. SORB n. - Nor întunecat ce adună ploaie mare. SORB n. - Ploaie mare. SORBITURĂ/ - Supă chioară, seacă. SO RBITURĂ/ Ь femeie c-o oală, în care avea şi ea, sărmana, ceva sorbitură. (S. F. Marian). Mîncare lichidă. SORCOVI (a) - A colinda în seara de Anul Noui a umbla cu sorcova. SOREAN m. - Chefal. SO R E Ă N Ă / - Floarea-soarelui. w

w

w

r

s REÂNCĂ f - v. Soreană. OREŢ m. - Peşte mărunt. OREZ m. - Oblete. ORI (a). Copiii în durligi se soreau pe prispă. Sadoveanu). Gîze roşii care se soreau cu espusă lene. (M. Eminescu). - A se încălzi la are. RICĂ f - Floarea-soarelui. |ORIT adj. Acuma acolo, în rîpi sorite, scot tul din peşteri urşii. (M. Sadoveanu). - însorit. ROC n. Ce orice nevoinţăpune omul, sorocul і dumnedzău, amu orînduit aşea, a-l clăti nu ate nime. (M. Costin). - Termen hotărît, juruit. ROC n. - Roc. Slugile îşi tocmesc rocul la r. Gheorghe. (CADE). OROCENI m. pl. Intr-aceste răotăţi şi belituri ’jacia Aron vodă, de nevoie mare nemaiputînd iferi ţara, s-au ridicat orheienii şi sorocenii cu domnişor ce-i zic lonaşco. r. Ureghe). Trăitori din ţinutul Sorocii. ŞOROCOVĂŢ n. C îştiga cu greu cîţiva brocoveţi, cosînd şi bătînd în cuie ciubote de iele de vacă. (M. Sadoveanu). Lui dascălul sile a Vasilcăiplătem numai cîte un sorocovăţ lună. (1. Creangă). Aş da doi sorocoveţi numai jiu într-o droşcă. (V. Alecsandri). - Veche edă de argint. iOROCOVCĂ f - Plasă (mreajă) cu ochiuri 40 mm. ROCOVCĂ f. - Carafa de 250 g. feORTA adv. Puşi la dobîndă cu zece la sută, u sorta 500 de galbini pe an. (V. Alecsandri). Tocmai, chiar. RTILITA adj. O dat peste o dulaucuţă ortilită, neîngrijită. (Folclor). Murdară. RTIROUCA/ - Trior. o r t i r 6 u c A f - Vînturătoare. ŞORTIRUI (a) - A alege grăunţele cu triorul. ORTUI (a) - A alege grăunţe cu triorul. ORTULI (a) - A murdări (hainele). O R Ţ ÎIA L Ă / - Noroi alunecos. •OSIARCĂ f Dînd în osăbita sosiarcă şi un Jos cu tocătură. (DLR). - Sosieră. p6 s ţ f Ă / - Copcă (în gheaţă). О Ц j - Şosea. |OŞĂTE / p l - Şosete. OŞCĂ f. - Cultivator triunghiular pentru afinat întul nearat. ŞCĂ f. - Sapă de rărit porumbul. ^TĂ£. - Ar, o sută de metri pătraţi. |OTCA / - v. Sotă. TCE/ pl. - Teren auxiliar, de regulă pe lîngă f

w

-

279

casă, de obicei egal cu „6 sote”. SOTE / . pl. Şî-i dăm on plean di casî... şinspridzăşi sote. (TD). - Ari. SOTNIC m. Stăteam în preajma cîrligelor ori a lesei toată noaptea, sotnic nedizlipit, ascultînd poveşti încete lafocul degăteje. (M. Sadoveanu). - Paznic, străjer. SOTNIC m. Dînd aşea des şi mai mult de un cazac, anume Vasilie-sotnicul, n-au pierit. (M. Costin). - Cazac sutaş, comandantul unei sotne. SOTNIC m. - Paznic la starostia satului. SOTNIE/ De la Ostrovul Moldovenilor aveau a se ridica treizeci de sotnii şi două sute patruzeci şi cinci de căruţe de război. (M. Sadoveanu). Unitate de cavalerie căzăcească dintr-o sută de călăraşi. SOTOUNEÂN m. - Locuitor din Satul Nou, raionul Sarata (regiunea Odesa). SOŢCHI m. - Vătăjăl. (Th. Holban). SOŢI (a). Hai atunşi sî ni iubim, La urmî sî ni soţim. (Folclor). - A se căsători. SO Ţ IE / Şi-mblară amîndoi în soţie. (Dosoftei). - Tovărăşie. /^ SOŢUI (a). Uite, cucoană mireasă, cu cine te soţuieşti, că o viaţă ai să trăieşti. (Folclor). - A se căsători. SOUŞ CHIPĂRAT n. - Vinograd. SOVÂC (de gunoi)) n. - Făraş. SOVCĂ/ - Divan. SOVESTE/ - Sentiment al răspunderii morale a cetăţeanului pentru acţiunile sale; conştiinţă. SOVESTE/ E x p r . A fi cineva fără soveste= a fî fară obraz. - Ruşine. SOVESTE/ E x p r . A nu avea cineva soveste = a fî gros la obraz. - Cumsecădenie. SOVESTE / E x p r . A f i c u sovestea curată = a fî conştient că nu ai făcut nimic reprobabil. Datorie morală. SOVESTE / S-o f i trezit sovestea în mine. (1. Druţă). - Ruşine, cumsecădenie. SOVET л. - Sfat. SOVETAI (a) - A ţine sfat, a se sfătui. SOVIETOL6 G m. - Persoană specializată în sovietologie. SOVIETOLOGIE/ - Curent în ştiinţele sociale occidentale specializat în studierea URSS. SOVON n. - Stofa dăruită de nună miresei. SOZMĂ f. - Spărtură în gheaţă. SPAHfU m. Este şi altă curte, ce chiiamă spahii, carii sînt supt begler-bei. (Gr. Ureche). A doa dzi s-au strîns cu toţii, plecînd spre sine şi spre spahii. (M. Costin). Ieniceri copii de suflet ai

s

280 lui Alah, şi spahii Vin de-ntunecă pămîntul, la Rovine, în cîmpii. (M. Eminescu,). Intrase în Moldavia întovărăşit de şepte mii spahii. (C. Negruzzi). - Cavalerist turc. SPAIMATÂ (a) - A se înspăimînta. SPAITORI m. - Sperietoare pentru păsări. SPALÂT adj. - Roz. SPĂLĂTORI n. - Cîrpă de spălat blidele. SP Â N Ă / - Pană la căpăstru. SPANSÎU adj. - Liliachiu. SPÂRGEJa) - A exploada. SPATÂRĂ/ - Scaun pe care şade ciobanul cînd mulge oile. SPATÂRI n. - Greabăn (la cal). SPÂTĂf. - Şreabăn (la cal). SPĂIMINTĂI m. E x p r. A băga în spăimîntăi = a speria pe cineva. - Spărieţi. SPĂIMOS adj. - Sperios. SPĂLĂ (a se). E x p r. A se spăla de cineva = a se lepăda. S-o spalat di neamuri. (DD). - A se dezice. SPĂLĂ (a se). E x p r. A se spăla de ceva = a scăpa de ceva. S-o spalat di boalî. (DD). - A se debarasa. SPÂLARE / - Umivanie. După cafea, iese domnul la umivanie care se face în maidanul curţii dinăuntru. (CADE). SPA LĂ ŢEL adj. - Roz-albineţ; cheleacucoanei. SPĂLĂTiCĂ adj. - Surie-albăstrie. SPĂMĂITÂT adj. - Sperios, nărăvos (cal). SPĂRET adj. - Sperios (cal). SPĂRjO ÂICĂ/ - Personaj dintr-un descîntec. SPĂSI (a) - A salva. SPĂSI (a se) - A se ruşina. SPĂTÂR n. - Loc în strungă, unde ciobanul mulge oile. SPATÂR m. - în Moldova medievală, dregător la curtea domnească, boier de divan. Pe cîmpul de luptă era unul din comandanţii oştii. Atestat documentar în 1434. Marele spătar avea în păstrare armele domnului şi le purta la solemnităţi, iar în lipsa domnului era comandant suprem al oastei. Era ajutat de spătarul al doilea, spătarul al treilea. SPELCA/ Ana Cişcova cînta potrivindu-şi în spelci de sîrmă cozile şi privindu-şi faţa albă în oglindă. (M. Sadoveanu). - Ac de păr. SPELCĂ/ - Cîrlionţ; smoc de păr pe fruntea unui bărbat. SPELCUŢĂ/ - Ac de păr. SPERGALET n. - Zăvoraş la fereastră. v

w

r

___

w

SPETEÂDZĂ/ - Stînjenel. SPETEÂDZĂ/ - Fuscel la scară. SPETEÂDZĂ / - Lopăţică găurită la sulul de dinainte la războiul de ţesut. SPETIT n. - Muncă grea. SPILCĂ/ - v. Spelcă. SPILC Ă / E x p r . A se găti spilcă = a se îmbrăca cu gust, îngrijit. - Fercheş. SPILCUITA adj. - Gătită. SPILNIŞI m. pl. - Tovarăşi (la arat). SPIN-DIN-CASĂ m. - Aloe. SPINIŢĂ/ - Fustă naţională. SPIN IŢĂ /:-Sarafan.’ SP IN IŢ Ă / - Fustă largă cu pliseuri mari. SPIRITUŞ n. - Om care lucrează repede. SPIRTUI (a) - A face să se spirtuiască. SPIRTUI (a) - A trata cu spirt (pentru a conserva). SPIRTUI (a se) - A se obişnui cu băuturile alcoolice. SPIRTUIRE / - Alcoolizare. SPIRTUIT adj. - Alcoolizat. S P IV Ă / - Fire (de cînepă, in) puse în cruce la urzit. SPÎNŢ m. - Spînz. SPIRC n. Cînd m-ar vedea ai mei că îmblu cu un spîrc de piele ca aiesta, n-aş şti unde să mă ascund de ruşine. (I. Sbiera). - Bucăţică, fîşie. SPIRC n. Şi-au oprit pentru sine carnea cea mai grasă şi maifrumoasă, iar celuilalt i-au dat mai multe ciolane, spîrcuri. (1 . Sbiera). Bucăţică de came de pe oase, cartilaje. SPÎRCOCl m. - Pasăre de baltă, lopătar. SPLINĂ / - Chingă de-a curmezişul crăcilor carului, căruţei. SPLINĂ/ - Călcîi la plug. SPLINĂ/ - Coadă la îmblăciu. SPLINĂ f . - Chingă la ferăstrăul cu ramă. SPODGIRNIŞIOÂRĂ / - Partea de jos a jugului, policioară. SPOGÎRNÎ (a) - A lega cureaua căpeţelii. SPOGÎRNIŞEÂLĂ/ - v. Spogîrnişeauă. SPOGÎRNIŞEÂUĂ f - Gîtar la căpăstru. SPOGÎRNIŞI (a) - v. A spogîmi. SPOGORNITOÂRE f. - Gîtar la căpăstru. SPOGORNITOÂRE/ - Curea la căpeţea. SPOI (a) - A uni, a lipi. SPOI (a se) - A-şi însuşi superficial unele elemente de cultură. SPOLOCANIE / A doua zi, de spolocanie, st duc la crîşmă. (T. Pamfile). - Prima zi din postul paştilor. ţ

•/

s «pONCĂ/ E x p r . Pe sponci = în cantitate ică. Cum treci Şiretul, apa-i rea şi lemnele pe \onci. (I. Creangă). - Puţine. jpONCA f Ici şi colo a ei haină s-a desprins in sponci ş-arată Trupul alb şi goliciunea-i, ţraţia ei de fată. (M. Eminescu). - Copcă. >OR n. - Coajă de aldan. (Th. Holban). PORNÎGÎŞEÂLĂ f. - Gîtar la căpăstru. OSOBNIC adj. - Capabil. OVADĂ f. - Spovedanie. OVADUI (a) - A se spovedi. OVĂDUIT adj. - Spovedit. VĂLI (a) - A răsturna. 'RIJINEĂLĂ f. - Proptea la frînghia de rufe. IJINEÂLĂ f. - Sprijin, reazem. RIJÎN n. - Călcîi la plug. RIJÎN n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă. 'RIJÎNĂ/ - Cîrlig de rufe. RINŢÂRNIC adj. - Sprinţar, nestatornic. RINŢOUCĂ f. - Maşină de stropit via, •» ii. RINŢUI (a) - A stropi via, pomii. RIŢÂ f. - Stropitoare. _ R IŢ Ă / - Maşină de stropit via, pomii, purtată ІІ spate. p R ÎN C E Â N Ă / - Geană. IfRÎNCEÂNĂ DE J O S / - Geană. fţpRÎNCEÂNĂ DE LA FRUNTE / . j^rinceană. pRÎNCEÂNĂ DE LA OCHI f - Geană. J^RÎNCEÂNĂ DE SUS/ - Sprinceană. IpRÎNCEÂNA OCHIULUI/ - Geană. $fcRÎN£ENEÂ f - Sprîncenuţă. ŞPRUJINĂ f - Arc. f^RUJINĂ f. - Arc la cîrligul de rufe. pR U JIN C A / - Arc de patefon. fţU D Z Ă / - Depuneri pe vasele bucătăriei. *4lDZĂTURĂ / - Spuză. ULBER n. - Vreme cînd plouă şi ninge. ULBERÂTĂ adj. - Amărîtă, mîhnită. ЙМА-JINULUI adj. - Liliachiu. U M Ă / - Smîntînă. tJNCA/ - Copcă (la haină). fU R C A (a se). Că ţăranii au o vorbă, că: Щмпсіі cei nebuni se spurcă în ceaun (oală de pte)”. (Gh. V. Madan). - A se urina. |URCA (a). Vă văd lungiţi pe patul juneţii xiţi spurcat-o. (M. Eminescu). - A murdări. TJRCAT n. După ce scapă (banditul), viaţa ţfstră nu preţuieşte nici cît un spurcat de mîţă. Sadoveanu). Nu mă faceţi că ia acuşi vă cîteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece

281

spurcatul. (I. Creangă). - Scîmă, spurc. SPUTNIC n. - Unealtă de pescuit. STA (a). în armată cînd am plecat Slugă la general am stat. (Folclor). - A deveni. STA (a). Sari dacî vrei îi pui cî mai bini stă. (TD). - A se păstra. STA (a). 1-а stat jele. (Folclor). - А і se face milă. STACAN n. La fundul stacanului Dulceaţa zaharului. - Pahar de sticlă de 200 g. STACANÂŞ n. - Pahar de sticlă de 100 g. STACANĂ / Venind dinspre Teleneşti într-o duminică fierbinte de iulie, intrăm înfurnicarul zilei de iarmaroc a Căpreştilor... Oriunde, pentru cîteva carboave, omul poate găsi o masă de lemn, un scaun şi o stacană de vin pentru adalmaş. (M. Sadoveanu). - Pahar de sticlă de 20 0 g. STACANfL n. - v. Stacanaş. STACOJÎU-FRUMOS adj. - Roşu-stacojiu. STAJILĂ/ - Placă de piatră pentru stăvilirea apei unui iaz. STÂ JN IŢ Ă / - Loc neîngrădit unde stau vitele la amiază. STAMBOL n. - Monedă turcească de aur cu circulaţie şi în Ţara Moldovei. STAMELC А /І - v. Stamescă. STAM ESCĂ/ - Daltă de tîmplărie. STAMESTCĂ f. - Daltă lată de tîmplărie. STAMESTICĂ/ - Daltă lată de tîmplărie. STAMETCĂ/ - v. Stamescă. STAMINĂ / Ş-o mai îmbiat moara vo stamînî. (TD). - Săptămînă. STAN n. - Parte a corpului de la umeri pînă la talie. STAN n. - Pieptar căptuşit cu vată sau lînă. STAN n. - Pulover bărbătesc fară mîneci. STAN n. - Stană. STAN n. - Parte din aripa năvodului. STAN m. Vine de pe lan Cu trei puişori pe stan, (Jnu-i roş, altul e verde. (S. F. Marian). - Parte a cămăşii femeieşti de la brîu în sus. STAN n. - Partea de sus a unei rochii sau a unei cămăşi femeieşti, ce acoperă corpul de la talie în sus. STAN n. Stârnirile de piatră se coborîră şincepură să joace în pivniţă. (M. Eminescu). Statuie. STAN n. Ajunse în culmea unui deal prin care stanele de piatră stau risipite asemenea oilor albe dorminde. (M. Eminescu). - Bolovan mare de piatră.

s

282 STANDOÂLĂf - Magazie în care se păstrează pleava, nutreţul. STANDOÂLĂ f - Umbrar pentru vite. STANDOÂLĂ f - Arie (de treierat). STANDOALA f M-oi duce într-o noapte la Forăşti, la standoale, unde ţin ciocoii grîul, şi dau foc. (M. Sadoveanu). - Hambar în care se păstreză grînele. STÂNIŞTE f Unde-i jocul cel de fete Parcă-i stanişte de iede. (Folclor). - Loc unde se odihnesc vitele vara în timpul amiezii. STÂNIŞTE f Mîncăm ce mîncăm ş-apoi rugăm pe moş Bodrîngă să ne cînte; şi unde nu se adună o mulţime de dăscălime la noi, căci aici era staniştea lor. (I. Creangă). - Loc de întîlnire. STÂNIŞTE f Din zori pînă-n noapte curg spre staniştea oştilor darabani şi glotaşi din Ţara de Sus. (A. Vlahuţă). - Lagăr, tabără. STANIŢĂ/ - Unitate administrativ-teritorială, sat în sudul Rusiei europene. STANOÂGĂ f - v. Conovăţ. STANOC n. - v. Conovăţ. STANOC n. - Gogineaţă de lemn (pe căpătîie). STANOC n. - Parte a plugului ce leagă cormana şi plazul de grindei. STANOC n. - Strung de strunjit butucul roţii. STANOC n. - Unealtă pentru tras obezile. STANOC n. - Găvan la greblă. STANOC n. - Coarbă la sfredel. __ r STANOC n. - Formă pentru cărămizi. STANOC n. - Druc ce desparte caii în grajd. STANOG DE LEGAT CAII n. - v. Conovăţ. STANOVCA f - Loc în apă, unde se aşează uneltele pescăreşti. STÂNŢIE f - Gară. STÂNŢIE f Un iepure coteştepe lîngă o stanţie părăsită de strujeni şi merge alene, numai în trei picioare, făcînd parcă economie de unul. (M. Sadoveanu). - Căpiţă de coceni. STANUŢ n. - Pieptar căptuşit cu lînă sau vată. STANUŢ n. - llic. STAPUŞ n. - Dop la butoi, cep. ST Â R E / E x p r. A fi în stare cineva = a fi în etate. Om în stare. (TD). - Vîrstă. STÂRE f E x p r. A fi în stare = a fi în putere. Putere. STÂRE f. E x p r. A fi în stare = a avea anumită avere. - Bogat. STARODUB m. - Cioroi. __r __ STAROSTE m. Care meşter strein va veni de aiure şi va vre săs aşeză în Botoşeni cu breasla ciubotarilor... să aibă a merge la starostile şi la f

7

r

V

1

breslaşi ca săş ia voie. (Catastiful breslei ciubotarilor din Botoşani. 1764-1767). ^ Conducătorul unei bresle (asociaţii) de meseriaşi STAROSTE m. A venit starostele cu călărime, a împlinit porunca domniei şi s-a întors încărcat cu daruri. (M. Sadoveanu). Şi acolo, deasupra Şiretului... i-au venit veste de la starostii de Crăciuna. (M. Călugărul). - In organizarea administrativă a M oldovei medievale, comandant, guvernator al unei cetăţi, al unui ţinut. STÂROSTE m. Măi Chirică... scoţi omul din minţi cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit. (I. Creangă). - Peţitor. STÂROSTE m. - Persoană care îngrijeşte şi păzeşte o biserică, îndeplinind şi alte servicii. STÂROSTE m. - Petitor. STAROSTIE f In toate marginile alesese boieri de cinste, capete, ce le didesc în sama lor ţinuturile, pîrcălăbiile şi starostiile. (N. Muşte). - Demnitatea de staroste al unei cetăţi, al unui ţinut. STAROSTIŢĂ f - Peţitoare. STÂRPĂ adj. Vacî starpî. (ALM). - Stearpă. STÂTIVĂ f - Mîner la ferăstrăul cu coardă. STÂTIVE f pl. Cînd începe a toca la biserică, Zahei al tău cel cumintefuga şi el afară şi începe a toca în stative de pîrîie păreţii şi duduie fereştile. (I. Creangă). Colo lîngă fereastră stau stativele puse. (N. Beldiceanu). - Război de ţesut. STÂ TIV E/ pl. E x p r. A pune pînza în stative cu cineva = a lucra împreună cu cineva. Presvitera asta... îmi place şi mi-i dragă, dar pînză cu dînsa tovărăşie n-oi putea pune în stative. (M. Sadoveanu). - Tovărăşie. STÂTIVE f pl. După ce s-a curăţit de carne, se întinde pielea cu ajutorul stativelor de întins piele. (T. Pamfile). - Instrument de tăbăcărie. STÂTIVE f - Război de ţesut (orizontal). STÂTIVE f pl. - Argea. Nevasta lui ... toate vara ... băga pînza în argea şi ţesea pînze de ti şi cînepă. (I. Vissarion). STÂTIVE f pl. Dacă mîntuim stativele, eşiM afară. (TD). - Ţesut (proces). STÂTNIC a d j.- Chipeş. STÂVĂR n. E x p r . Om de stavăr = a ş e z a t, stabilit. Cînd va f i ^bărbatul om rău, sprinţar Şl va îmbla den loc în loc şi nice la un lucru nu ^ f i om de stavăr, să-l gonească şi să-l scoaW dentr-acel loc. (Pravila lui Vasile Lupu)- " Statornic. STÂVĂR n. Deaca văzu împăratul stavănd f A

,

a

5

s %ria gîndului. (Dosoflci). - Neclintire, fermitate. JTAVOC n. - laz ftcut special pentru a prinde ieşte. , iTAVOC ii. - Făraş. pTĂCĂNEL n. - Paharaş (de rachiu). JTACA^UŢ n. - v. Stăcănel. ^ Ă L P Ă R Î/ pl. - Păstăi (de năut). ]j|TĂNÂUCĂ / - Gogineaţă (de lemn, pe ituci). IŢ Ă P Â R E / - Păstaie (de fasole, mazăre, năut). rĂRLUCl (a) - A străluci. ITARLUCOS adj. - Lucitor. St a r o s t i (a) - a cere în căsătoric în numele lltcuiva. STAROSTI (a) - A conduce o nuntă. STAROSTI E fi - Atribuţia de staroste. jarĂROsTOAE/: f emeie care stărosleşte. 'ATĂTOĂRE adj. E x p r. A fi cu mintea bătătoare = ager, chibzuit, m intios. Experimentat, copt (la minte). ' :ĂTUŢEL adj. - în ciate. ЦГАУІ (a). Nu se mai sîăvea nimene cu păsări ţp lîngă casă, de răul iui. (I. Creangă). Nu mă Mvesc cu-n han fa casă din pricina beţivului Şfotia. (T. Pamfile). - A se alege cu ceva, a păstra îva'AVI (a). De mirat lacra iaste cian ungarii şi Щіі, oameni streini Jiind, s-au putut stăvi şi a pf ţînea prin acele locuri, iară cei de moşie ţicicum. (D. Cantemir). - A se statornici. pTEAG n. Letopiseţul nostru scrie că dacă au Ş>sit Ştefan vodă (cel Mare) la maigine, pemvrie 8 zile, a a împărţit steagurile oştii sale ţe Milcov. (Gr Ureche). Steagurile de răzăşi p aflau bulucite toate în preajma domniei. (M. i’adoveanu). Risipite se-mprăştie a duşmanilor Uraguri, şi. gonind biruitoare, tot veneau a ţării Weaguri. (M. Eminescu). O mulţime de tătari şi jpp cinci steaguri de moldoveni. (C. Negruzzi). rin Statul Moldovenesc medieval, cea mai mică ibunitate militară (30-40 dc oşteni). |TEÂG n. Al Moldaviei steag de fală jîlfîie linie în cer. (V. Alecsandri). Şi de acolea lua fefan vodă (cel Mare) steagul Ţării Moldovei se duse la scaunul Sucevii. (Gr. Ureche), [tindard. drapel. ECLARI n. - Rindea cu daltă mică. [TfeCLA f. - Păhărel (de rachiu). fŢfcCLĂ /. - Pahar de 200-250 g. Î E C L Ă / - Carata de 2-2,5 /. ftECLĂ BEŞÎCUŢĂ/. - Carafa rotundă. | t e c l ă b î r d A n o a s ă / . - Carata rotundă.

283

STECLĂ CU BOLFĂ f - Carafa rotundă. STECLĂ DE GAZ f - Sticlă de lampă. STECLĂ DE GAZNIŢĂ /.* - Sticlă de lampă. STECLĂ HARBUJĂL f. - Carafa rotundă. STECLĂ HARBUZ / - Carata rotundă. S T E C L | ÎMPLETITĂ /: - В ulcică. STECLĂRIU adj. - Albastru-întunecat. STECLEANCĂ/ - Borcan de sticlă (3 /). STECLUIT adj. Aveţi parte de curţi nalte, luminate, văruite, şindriliteşi cufereşti stecluite. (V. Alecsandri). •- Cu geamuri. STECLUITĂ f - Cu geamurile puse. STECLUITORI m. - Geamgiu. STEGARI m. - Vornicel (la nuntă). STEJĂRIE adj. Fntnzişoară stejărie, Pwştii-s plini de fudulie. (Folclor). - De culoarea frunzei de slejar. STEJĂ R IŞ n. H rişa lasă caii deoparte, tovarăşii deoparte, şi, prin stejăriş, coborî la pîrăii. (M. Sadoveanu). Omul îşi îndreaptă pasul cătră desul stejăriş, Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş. (V. Alecsandri). - Dumbravă, pîlc de stejari. STEJE /: - Ştevie. STEJI/.’/;/. - Lăcrămioare. STELAJ n. - Corlată de legat caii. STELAR m. In hămăitul întărîtat al unui cîne, pătrunseră într-o ogradă. Vasile apăra steaua cu băţul, - şi clopoţelul sună sjios la ferestre... -Primiţistelari, întrebă Vasile? (M. Sadoveanu). - Colindător cu steaua. STELCĂ / - Piele de căptuşit căputa cizmei; meşină. STELE f.pl. Borşii n-ari steii. (TD). - Bubuline de grăsime. STELI n. O huimaşit norodu cu steliu ista. (Folclor). - Stil (calendaristic). STELIN adj. Noaptea-şi pune stema feerică, stelină. (V. Alecsandri). - Cu stele. STELIŞOARĂ / Altele (beţişoare) se pun în formă de stelişoare. (S. F. Marian). - Steluţă. STELIŞO A R Ă / Iată fra g ed ă sulcină, stelişoare, blînde nalbe Urmărind pe busuiocul iubitor de sînuri albe. (V. Alecsandri). - Steluţă. STELOI n. Sus stele, jos stele, Vai de picioarele mele; iar steloiul cel mai mare Rău mă frige la picioare. Gerul. (A. Gorovei). -- Stea mare. STELOS adj. Ş-am văzut o stea steloasă Luminoasă Că se lasă L-astă casă. (S. F. Marian). -- Luminos, strălucitor. STELUŢĂ/: - Pahar de 100 g. STELUŢĂ-DIN-SACARĂ f. - Albăsti iţă. _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _r

s

284 STENCĂ f - Plaz. STEND n. - Stand. STEREZÂT adj. - Bun de însurat. STEREZÂTĂ adj. - Cu lapte mult. (Th. Holban). STERGIE f - Funigine în horn. STERINĂ f Luminări de sterină. (TD). Stearină. STERJAR m. Ajungind într-o pădure, el a ales doi ste rja ri, care mai groşi şi mai lungi. (Folclor). - Stejar. STERLI (a). Şi pe Gruia l-or aduce Nelegat, neferecat, Neţîntuit, N ici de sabie sterlit. (Folclor). - A străpunge. STERNEĂ NC Ă / - Mirişte. STERPĂTURĂ f - Loc sterp în porumbişte. STIBLA f E o stiblă de busuioc şi o pune sub aşternut. (Folclor). - Fir, rămurică. STIBLĂ f - Tulpină de floarea-soarelui. ST IB L Ă / - Tulpină de ceapă care face sămînţă. STICI n. - Prăjină de împins luntrea unde nu-i prea adînc. STICLĂ CU COŞ f - Butelcă. STICLĂ DICALON / - Flacon. STICLEÂNCĂ/ - Carafa de formă variată. STICLI (a) - A pune geamuri. STIH U IR E/ Insă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume. (M. Eminescu). - Versificare. ST1 LI (a) - A lumina (cu lanterna). STILTE f. pl. - însoţitoare, prietene ale mirilor. STINCHI (a). Ia tacă-ţi gura, măi Gerilă... acuşi se face ziuă şi tu nu mai stincheşti cu braşoave de-ale tale. (1. Creangă). - A conteni. STINCHI (a) - A scădea (la fiert). STINGHIE / - Fuscel la scară. STINGHIRE adj. Vacî stinghiri (ALM). Stearpă. STIRIŞTE/ E x p r. în stiriştea vîntului = în bătaia vîntului. - Jelişte. STIŞCĂ/ - Un fel de scară pusă deasupra ieslei cailor. STIŞCĂ/ - V. Sitişcă. STÎB n. - Par la corlatele puţului. STÎLCHIŢI adj. Cu dinţî rînjîţ, Cu ochii stîlchiţi. (Folclor). - Holbaţi. STÎLCI (a) - A strivi strugurii (cu maşina). STÎLP m. - Tulpină. STÎLP m. - Furcă la puţul cu cumpănă. STÎLP adv. Sî şadî lopata (lopăţica) stîlp în majiun. (TD). - Drept, vertical. STÎLP n. - Columnă. ____ f

Г

v

______

*

A

STÎLPÂN n. Care scapă de stîlpan Nu scapă de buzdugan. (V. Alecsandri). - Ghioagă. STÎLP ARE / pl. - Păstăi. STÎLPI (a). Hotarul ca ogoarele ţărăneşti să fie alese şi stîlpite. (M. Kogălniceanu). - A hotărnici. STÎLPIT adj. Şi iată-l iar pe badea Ion... stîlpit lîngă uşă. (A. Vlahuţă). - înlemnit, încremenit. STÎLPIT adj. Să stai cu ochii ţintă, stîlpiţi în luminare. (C. Hogaş). - Pironit, aţintit. STÎMPĂRĂTOR adj. Nici să fie el peire, Ci numai stîmpărăitoriul Patimei. (C. Conachi). Dorjiolitor, potolitor. STÎNĂ - Turmă (de oi). STÎNCĂ/ - Pietrărie; carieră de piatră. STÎNCOS adj. - Mînios. STÎJVGĂRI adj. - Stîngaci. STÎNJEN DE MOLDOVA m. - Unitate de măsură de lungime împărţit în 8 palme de cîte 8 palmace variind între 2,23-1,96 m. STÎNJEN DE LEMNE m. La poalele unui codru numai iată ce vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de 24 de stînjeni de lemne şi tot atunci striga, cît îi lua gura, că moare de frig. (1 . Creangă). - Unitate de măsură pentru lemne. STINJENI (a). Un tînăr ... negreşit că nu s-ar f i stînjenit cît de puţin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea asta. (C. Negruzzi). - A se sfii, a ezita. STÎNJENIRE/ Musafirulface haz cu oarecare stînjenire, apoi se ridică. (M. Sadoveanu). Sfială, jenă. STINJIN n. Intrase în pămînt de un stînjin. (M. Eminescu). - Unitate de măsură. STÎNJIU adj. - Stînjeniu. STÎNJÎNÂŞ m. - Stînjenel. STINJÎNI m. pl. - Loc unde „dughim cînepă”. ST ÎN JÎN IC Î/ - Stînjenel. STÎNJÎNIE/ - Stînjenel. STÎNJÎNIU m. - Stînjenel. STÎRC n. Acolo era atunci şi locul de adunare a stîrcilor, albi ca omătul, care se cheamă egrete, din pricina flamurii subţiri a moţului lor. (MSadoveanu). Stîrcul plecă, se înălţa în slava cerului, trecu preste mări, preste văi, dealuri şi munţi nenumăraţi. (S. F. Marian). - Pasăre de baltă. STIRCI (a). Trage un vînt rece „de ustură’ ■■ Eu mă stîrcesc într-un colţişor fără de a crîcni. (A. Russo). - A se ghemui, a se închirci. STÎRCHI (a) - A lepăda, a fata mînzul mort. А

Г

s ÎRLIC m. - Pată mică neagră pe corp, după bală. TÎRLICI m. pl. - Buşmachi. (TÎRNI (a). Nemţii, sîrnindu-se ca din somn, Уш gătit degrabă. (N. Costin). - A se trezi. ÎRNI (a). Tot prin casă mă poftea, Frumos %urne că-mi stîrnea. (Folclor). - A scorni, a coci. OCAŞIU adj. - Stacojiu. jŢOCI (a). ... De-ar zace ea aşa de tare, s-ar ţâ stoci oleacă. (TD). - A slăbi. ОСІ (a). Dar şi depîntecile meu cel stocit de ă încă îmi era milă. (I. Creangă). Boii şi vacile iau apoi la goană, căci altfel maţele lor se esc. (T. Pamfile). - A se stoarce de vlagă, a ătui. OCIT adj. O, flarbă-vă mînia în vinele cite, In ochii stinşi de moarte, p e frunţi yineţite De sînge putrezit. (M. Eminescu). pt, ros, uzat. ODOÂLĂ/ - Hambar în care se păstrează ul. ODOALA f - Magazie in care se păstrează Ifcava, nutreţ. OGOMÂNĂ f - Soi de oi cu lîna scurtă. OGUI (a) - A aşeza în stoguri. OGUIRE / - Clădirea snopilor (finului) în ă de stog. OGUIT adj. - Aşezat, clădit în stog. OG URELE f pl. - Grămăjoare. OIÂC n. - Druc lateral la scară. OIÂN n. - Cadă mare. OIÂN n. - Furcă la puţul cu cumpănă. OIÂNCĂ f. - Parking; loc de parcare. OIÂN C Ă / - Cadă mare. OICĂ/ - Stîlp de lemn la streaşină. OICĂ/ - Posteucă, pîrghie. OICĂ/ - Chingă la ferăstrăul cu coardă. OL n. Un stol de gînduri aspre trecu peste-a іfrunte. (M. Eminescu). - Mulţime. OL m. Cî noi nu sîntem ciocoi di cumparat i, Sîntem stoli storeşti Di tinerelu împaratu tru trimăşi. (Folclor). - Sol. :O LEARIE f. - Tîmplărie. OLER m. Inapt pentru munca la cîmp, în a acestui accident, e dat ucenic la un stoler. >LR). - Tîmplar. ÎOLER m. - Meşter de uşi, ferestre; lemnar. «OLERIE / Şi tot muncind, ba colea năria, ba colea stoleria... (CADE). plărie, meseria de tîmplar. ’OLI(a). Husarii s-au stolit şi au purces

285

asupra oştii lui Mihai-vodă. (M. Costin). - A se rîndui în stoluri, gata de luptă. ST O L IŢ Ă / Se duce ţiganul la stoliţă, cum sarzice, unde era împăratul. (Folclor).-Capitală. __ r w STOLIŢĂ / S-au bătut acolo doi ani şi au luat şi cetatea Abovul care este stoliţă finilor. (1. Neculce). - Capitală. STOLNIC m. Boerii pribegi carii era acolo... au ridicat domn pe Petre stolnicul, în Terebulea, şi i-au pus nume Alexandru vodă, pe carile l-au poreclit Lăpuşneanul. (Gr. Ureche). Au doar nu ті-aţi jurat şi mie credinţă cînd eram numai stolnicul Petre? (C. Negruzzi). - în Moldova medievală, dregător domnesc, atestat documentar la 1393. Avea grijă de masa domnească. Uneori servea domnitorului bucate, pe care le gusta primul pentru a-i demonstra că n-au fost otrăvite. Marele (vel) stolnic era ajutat de al doilea (vtori) stolnic. STOLNIC m. Spune stolnicului să scoată din p ivn iţă o g a ra jă de C om andoria de cea bună...(V. Alecsandri). - Şef bucătar boieresc. STOLNIC m. Unde-i stolnicul de casă Cu bun răspuns să ne iasă? (E. Sevastos). - Dregător ce serveşte nuntaşii la masă. STOLNIC m. - Meşter de mese, scaune; stoler. STOLNIC m. - Persoană care serveşte nuntaşii la masă. STOLNICEÂSĂ / Mai sînt încă vornicese, stolnicesele... (E. Sevastos). - Gospodină ce serveşte bucate nuntaşilor. STO LNICEÂSĂ/ - Soţia stolnicului. STOLNICEL m. - în Moldova medievală, boier de rang inferior stolnicului. STOLNICIE / - Funcţie de stolnic. STOLNICIE f. - Sediul stolnicului. ST O L N IŢĂ / - Placă de lemn, aproape cît faţa mesei, ce are pe margini cîrlige, pe care se întinde turta pentru tăiţei. STOLOHÂN m. - Snop de secară, grîu îmblătit cu care se acoperă casele. STOLOHĂNI (a) - A îmblăti (snopii de secară). STOLOHĂNI (a) - A snopi (în bătăi). STOLP n. - Par la cori aţele puţului. STOLP n. - Stîlp la streaşina casei. STOLP n. - Stîlp la gard. STOLP n. - Columnă. STOPCĂ / - Pahar de 100 g. STOP C Ă / - Ciocan. STORIŞTI f. pl. - Resturi de nutreţ. STOROHÂN n. - v. Stolohan. STOROHĂNI (a). (Sfintul a fost) spînzurat şi

s

286 storohănit fără milă. (Dosoftei). - A stîlci (în bătăi), a chinui. STOROHĂNI (a) - A îmblăti snopii de secară. STOROHĂNIT adj. - îmblătit. STOROJ m. - Paznic. STORONI (a) - A bate îndesat, a stîlci în bătăi. STRACHINĂ f. - Taler (la cîntarul de mînă). STRACHINĂ /: - Lighean (de aluminiu). STRÂCHINĂ CU B O R Ţ I/ - Vas de lut cu două torţi, cu fundul găurit; strecurătoare. STRÂCHINĂ DE HÎRB/ - Strachină de lut. STRÂCHINĂ DE PLĂMĂDIT/ - Covată. STRÂCHINĂ DE SCURS CHIROŞTE/ - v. Strachină cu borţi. STRĂCHINUŢĂ/ - Taler (la cîntarul de mînă). STRÂI n. - Haină. STRAIE n. pl. El văzu ofată mîndră îmbrăcatăn lunge straie De argint. (M. Eminescu). Muncitorii în straie albe se arătau la marginea satului. (M. Sadoveanu). Maşinile cu lemnu-n cîrcă zboară, Pe oameni straiele în vînt se zbat. (N. Labiş). In straiul vostru aspru de sucman. (Andrei Lupan). - Veşminte, haine. STRAISTAR n. - Traistă în care se dă mîncare la cai. STRĂISTĂ/ - Traistă. __ / STRAIŢE f pl. Avea băiatul pe cap o cuşmidiţă caldă, trupul îmbrăcat bine în nişte straiţe calde. (E. Camilar). Au venit căisenii fetei acasă şi au aflat-o în straiţele ei rupte şi ferfeniţoase. (I. Sbiera). - Hăinuţe. S T R A JĂ / - în Moldova medievală, prestaţie ce consta în participarea ţăranilor de toate categoriile la păzirea hotarelor şi a drumurilor. STRAJĂ / Nu-i Ştefan-vodă cel ce-a ridicat, Mari, focu rile stră jii p este creste; întregi Carpaţii s-au învăpăiat; E-un groaznic cataclism ca de poveste, Istoria superbă-a unei ţări Este cuprinsă-n flăcările-aceste. (N. Labiş). - Pază, apărare. ST R A JĂ / - Vergea între coamele plugului. STRAJĂ / - Pană de lemn ce strînge coarda ferăstrăului. STRAJĂ/ - Plaz. STRAJĂ/ - Aţă care uneşte marginile avei ori ale mrejei de cîte o frînghie. ST R A JĂ / - Răsuflătoare la poloboc. STRAJNIC n. Strajnicul e partea integrantă a Triodului. (Ş.). - Carte bisericească ce conţine ritualul prescris pentru săptămîna Patimilor. STRAJNIC m. - Paznic. STRAMA/ - Parte destrămată dintr-o ţesătură. Г

A.

r

w

STRAMÎNTÂ (a) - A strănuta. STRĂNĂ / - Vergea de metal între coarnele plugului. ST R A N Ă / - Corlată (la pod). STRAPÂLCĂ/ - Prăşitoare de rărit porumbul. STRAPÂR n. - Cultivator triunghiular pentru afînarea pămîntului nearat. STRAPÂŢ n. Eu am găsit vitele mahalagiilor creştini adăpostindu-se într-însa (mănăstire) de strapaţul soarelui. (HEM). - Arşiţă. STRAŞIDZÎ (a) - A se veştezi. STRAŞIDE/ pl. - Stafide. STRAT n. - Podea. STRAT n. - Colac de piatră la puţ. STRĂBÂBĂf . - Străbunică. STRĂCHINICĂ/ - Cerşetor. STRĂCHINOÂE / Nu trece nici un ceas la mijloc ş i ... o străchinoae de brînză cu smîntînâ şi mămăliguţa erau gata. (I. Creangă). Strachină mare. STRĂCHINUŢĂ/ Străchinuţă verde, Untul nu se vede. Harbuzul. (A. Gorovei). - Strachină mică. STR^CHIOÂRĂ/ - Străchinuţă. STRECURĂ/ - Strecurătoare (de metal). STRACURĂ/ - Strecurătoare din pînză rară. STRĂDÂLNIC adj. Şi cum era moş Nichifor strădalnicşi iute la trebile lui, repede zvîrle nişte coşolină în căruţă... şi, tiva băiete. (1. Creangă). - Sîrşuitor. STRADĂNUI (a) - A suferi, a îndura. STRADANUI (a). In gospodăria pentru care atît se strădănuieşte, Daniil Macovei nu putea închide pleoapele. (M. Sadoveanu). Poate să te fa c i şi popă a ici..., că eu pentru voi та strădănuiesc. (I. Creangă). Cît s-o strădâmiit drăguţul cu învăţătura! (V. Alecsandri). - A se strădui. STRĂINEI adj. - Ţintaţi. STRĂINEL adj. Străinei, bădiţul meu... (VAlecsandri). - îndepărtat. STRĂINIOR adj. Şi deschide-ţi ochişorii Şi ţi' і vedea frăţiorii, Cum i-ai lăsat brudiori’ Brudipri şi străiniori! (S. F. Marian). - StrăineiSTRĂISTE f. pl. - Păretare de lînă înguste. STRAJAR m. Străjarii par o strajă de gigant1 (M. Eminescu). - Paznic, sentinelă. STRĂJER m. Toţi străjerii, pe podinile lor, se înturnară cufaţa la palat. (M. Sadoveanu). Cite un pahar de rachiu fu împărţit la fiecare strajă (N. Gane). Străjerul, ştiind porunca, nu m&1 lungeşte vorba, ci ia moşneagul şi-l duc'e W

W

r

A

s Kaintea împăratului. (1. Creangă). Lîngă piatra mei gropi Tu să-mi pui străjeri doi plopi. (N. feldiceanu). - Paznic. jTRAJUI (a). Ştefan vodă ... ca un păstor bun % strejuieşte turma sa, aşa în toate părţile Irejuia şi priveghia. (Gr. Ureche). In noaptea meea o străjuia dorobanţul cu straşn ică %runcă. (M. Sadoveanu). Fata mea are să se mice deseară... iară voi să mi-o străjuiţi toată pap tea. (I. Creangă). Porţile erau străjuite de mzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. (C. Ibgruzzi). - A păzi. IFRĂJUIRE f. Cu străjuirea voastră era vai Шpielea noastră! (I. Creangă). La cetăţuie se Wa optsprezece plăieşi, trimişi de ispravnicul mNeamţupentru străjuire. (C. Negruzzi). Peste mt şi peste toate se aprinse la răsărit, ca o Ibidelă de străjuire, luna plină. (C. Hogaş). pzire. ItRĂJUITOR m. - Paznic. S ’RĂLUCIU adj. - Lucitor. ITRAM URARE f. Unii scoteau vitele cu wămurările din săivane, iar alţii veneau asupra Neguţătorilor cu săbiile. (M. Sadoveanu). - Băţ |ng cu vîrf ascuţit. S t r ă m u r a r e / ia r de -i trece prin uncuşoară Şi-i tăie o strămurare, A f i pentru a îumitale soţioară. (E. Sevastos). - Nuieluşă, largă. iTRĂMUTÂ (a) - A strănuta. IŢRĂPĂCIUNE/ - Sterpăciune. ItRĂŞNICI (a) - A ameninţa. STRĂŞNICIE f. - Năprăsnicie. Suferinţa fupească pe care le-o pricinuia cu năprăsnicia ці, i-o răbdau. (Al. Macedonski). IţrĂ T Ă IĂ (a). Mi-a strătăiat lupul calea btăzi prin pădure. (T. Pamfile). Cărări... Irătaie poienile. (A. Vlahuţă). - A întretăia. TRĂŢESE (a). Mă voi aşeza sub cascada unui wău; liane şi flo ri de apă să încunjure cu hgetaţia lor corpul meu şi să-mi străţese părul I barba cu firele lor. (M. Eminescu). - A ptreţese. T R E C Ă T O A R E / - Săculeţ din pînză rară. IrRECĂTOĂRE/ - Bucată de pînză rară prin Pre se strecură brînză. •Tr e c ă t o a r e / - Faţă de masă. ITRECHIÂ (a) - Â strechea. p R E C H IE / - Streche. rTREC URĂTORI 77. - Strecurătoare rotundă, P metal. ІП іІШ ІЕ / - Fagure de miere.

K

w

¥

2 87

STREDIE / - Ravac. STREIN IE f. - înstrăinare. STREIST1E/ - Trestie. STREISTIE/ - Lujer de stuf. STRELCĂ/ - Chingă la ferăstrăul cu ramă. STRELCĂ / - Tulpină de ceapă care face sămînţă. STRELCĂ/ - Pană la ferăstrăul cu ramă. STRELIŢI m. pl. Atunce au eşitMihai vodă cu siimenii şi cu streliţii, adecă cu vînătorii. (I. Neculce). - Vînători. STREM ŢE / pl. - Fire de aţă la capătul ştergarului. STREMTOS adj. - Zdrenturos. ' *w і ’ ST R E ŞIN A / pl. Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, Streşine vechi casele-n lună ridică. (M. Eminescu). - Streaşină. STREŞINARI m. - Bucată de lemn pe care se sprijină căpriorii. ST R E ŞIN Ă / - Stuf gros din care se fac ţevi pentru suveică. STREŞNĂ / - Acaret de după casă în care se păstrează alimente, diferite obiecte. STRICA (a). Frunzuoară de negară, M-am stricat cu puiii iară. (Folclor). - A se certa. STRICĂ (a) - A sparge (nuci). STRICĂ (a) - A abate (din cale). STRICĂRE / Ne aşteaptă război, stricarea ţării, foc şi sabie. (В. P. Haşdeu). - Ruinare. STRICARE/ Stricarea eteriştilor la Drăgăşani şi la Sculeni. (C. Negruzzi). - Distrugere. STRICĂT n. Aşa e, Spancioc; dar, fătul meu, S tricatu l este lesne şi dresul greu. (V. Alecsandri). - Distrugere. STRICĂT adj. E x p r. A fi stricat de vărsat = a fi suferit de variolă. - Ciupit. STRICĂT DE SAMCĂ adj. - Cocoşat. STRICĂTURĂ/ - Brac. STRICĂŢICĂ adj. Foaie verde de-un agud, Cîte puice am avut, Numai una mi-am lăsat, Stricăţică de varsat. (Folclor). Că mi-e badea fermecat, Dar cine l-au fermecat?... O nevastă cu bărbat, Stricăţică de varsat, Şi cu haz la sărutat. (E. Sevastos). - Cu obrazul acoperit cu mici cicatrice. STRICĂŢICĂ adj. - Ciupită de vărsat. STRICI C Ă / - Panglică (de metal). STRICNEA / Rămîneam cu ochii aţintiţi asupra mînii lui, care purta un briceag minunat cu multe limbi, cu suvac şi cu stricnele. (M. Sadoveanu). Cu o stricnea crestează gura (calului) în partea de sus. (DLR). - Cuţit cu

s

288 limbă specială cu care se crestează pielea animalelor bolnave. STRICNI (a). Oile... să pot tămădui apucîndusă în pripă să se strîcnească. (V. Drăghici). - A cresta (cu stricneaua) un animal bolnav pentru a-i lua sîn^e. STRICNI (a). Chitici, pe care singură trebina să-i stricnească, să-i spele în cîteva ape şi să-i aşeze la foc. (C. Hogaş). - A spinteca şi a curăţi peştele. STRIGARE f. - Dopros. Strigarea obştei este doprosul şi giudecata regimului trecut. (DLR). STRIGOAICA f. Poate că au luat strigoaicele mana de la vaci. (1. Creangă). A f i umblînd ca o strigoaică pe la cămară, pe la bucătărie... (V. Alecsandri). - Strigoaie. STRIJIE fi - Funingine din horn. STRIPAC n. - Cultivator triunghiular pentru afînarea pămîntului nearat. STRJŞCĂfi - Smoc de păr pe fruntea calului. STRIJNIC m. A doua zi, cînd se crăpa de ziuă, înham... cum ne înţelesesem, amîndoi strîjnicii la tîrlia mea, că era mai încăpătoare. (A. Vlahuţă). - Mînz între unul şi trei ani, neînvăţat la haiji. STRIJNIC m. - Cîrlan. STRÎJNICI (a) - A reteza coada la mînzul de un an. STRÎMTUŢ adj. C-ai avut o largă căsuţă, Tare ţi-o părut strîmtuţă. (S. F. Marian). - Cam strimt. STRÎNGĂTOÂRE fi - Pană de lemn cu care se strînge coarda ferăstrăului cu ramă. STRÎNSURĂ fi. - Oameni veniţi la joc de hram. STRÎNSURĂ fi. - Locul pentru joc la hram. STROCHEÂLĂfi. - Stropire (a viei, livezii). STROCHILNITAfi. - Maşină de stropit via. STROCHIŢOR n. - Stropitoare. STROCOJIU adj. - Stacojiu; roşu-aprins. STROCUŞ adj. - Roşu-aprins; stacojiu. STROFOLI (a) - A se răţoi. STROFOLI (a) - A se lăuda, a se umfla în pene. STROH n. Ştiu rînduiala lehuzelor ş-a copiilor celor mărunţei. Ştiu să-i scald cu strvh de fin. (M. Sadoveanu). - Rămăşiţă de fîn mărunţit cu care se fac inhalaţii. STROH n. O claie de păr negru, aspru şi încîlcit la un loc cu paiele murdare şi gălbii ale strohului cald din care chiar atunci se părea că ieşise. (C. Hogaş). - Strat de paie, culcuş pentru animale. STROH n. - Culcuş de paie pentru animale. STROHÂRI m. pl. - Ucraineni. STROHOT n. Cînd umblă porcii cu strohotul Г

în gură, se zice că fac a vreme rea. (DLR). ^ Paie din culcuş. STROH UI (a) - A farîmiţa finul, a-l împrăştia. STROI n. Ne-a pus la stroi; la rînd. (DLR). ^ Rînd. STROI n. E x p r. A bate pe cineva la stroi = a lovi cu băţul. Pownceşte să-mi aducă nişte palce că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cît or trăi că au dat p este Ivan. (I. Creangă). ^ Pedeapsă; a maltrata, a stîlci în bătăi. STROPŞI (a). Socrul meu a găsit de cuviinţă a-şi stropşi numele pentru ca să-şi înlesnească cariera. (V. Alecsandri). - A poci, a schimonosi. STROPŞI (a). Se stropşeşte la cîni, îi suduie şi zvîrle în ei cu scurtături de lemn, pe care le caută la întîm plare aplecîndu-se în ju ru -i. (M. Sadoveanu). Ivan atunci, văzînd că moartea dă chioară p este dînsul se stropşeşte la ea, zicînd...(l. Creangă). - A se răsti. STROPŞI (a). (Mehmet beg) gîndi singur cu capul său să meargă să stropşască Ţara Moldovei. (Gr. Ureche).' - A zdrobi. __ f STROPŞI (a) - A strivi (strugurii cu maşina). STROPŞIT adj. Pilcuri întregi se abăteau stropşite-п picioarele cailor. (A. Vlahuţă). Călcat în picioare. STROPŞIT adj. Mulţi oameni stropşiţi am văzut, d-apoi şi ca aista! (V. Alecsandri). Zăpăcit, smintit. STRUC n. - Cocean de porumb fară foi. STRUCHI (a) - A scuipa. STRUCIOC n. - Ciorchine de struguri. STRUG n. - Cutitoaie. STRUG n. - Sinălău; cuţitoaie cu care tăbăcarul curăţă părul de pe piei. STRUG n. - Sfredel. STRUG n. - Strung de strungit butucul roţii. STRUG n. - Crăpătură în copita calului. STRUG n. - Unealtă de tîmplărie folosită la cojirea (şi cioplirea) unui lemn. STRUG n. - v. Strugure. STRUGAI (a) - A strunji. STRUGUI ( a ) - A strunji. STRUGURAŞ m. Binele de la mamă Ca un struguraş de poamă. (E. Sevastos). - Ciorchinei de strugurel. STRUGURE m. -tiorch in e. STRUGURE n. - Ciorchine de struguri. STRUGURE m. ... s-o scrie, Cu cerneală vişinie Şi cu condeieş de pană, Gura ei, strugur de poamă. (E. Voronca). Ţara mea, Moldovămamă, Vatra doinelor străbune! Ca un strugure 5

s Ще poamă Eşti pe harta Uniunii! (P. Zadnipru). E Ciorchine de strugure. §TRUGUŞOR m. Ziua bună ті-oi lua... de la Mpvguşori cu poamă. (Folclor). - Ciorchinei de im gure. UtRUH ^CICĂ f - Lopată de fler |T R U H Ă U - Toponim pe moşia satului Ciudei ^lejrecie), regiunea Cernăuţi. ŞTRUJÂC n. - Saltea (de fîn, de paie, de vată). STRUJAN m. Visam o pescuire minunată stînd ochii aţintiţi asupra plutei de strujan. (M. padoveanu). Şi părul său de aur cu creţuri lungi ^ la s ă Ca pe strujanul verde un caier de mătasă. 'ţjf. Alecsandri). Beldii, iarbă şi strujane. (M. ||minescu). - Cocean; tulpina porumbului cu iftinze cu tot, fară ştiulete. fŞTRUJEĂ f. - Fîşie de lemn luată cu rindeaua iâu cu strungul. JSTRUJI (a). Cînd te-i sătura de strujit pene, pei pisa malai. (I. Creangă). - A peni, a rupe |jUful de pe pene. JSTRUJI (a) - A curăţi ştiuletele de foi. STRUJI (a). îmi petrec viaţa strujindpentru ei щїпеге de săbii. (C. Negruzzi). - A da la strung, a'strunji. STRUJIRE f. - Strunjire, strujit. S t r u j i t n. strujitui porumbului, (d d ). Curăţire. STRUJIT adj. - Lucrat cu strungul, cioplit cu dalta. STRUJITURĂ f. - v. Strujea. ŞTRUJÎ#(a )-A reteza coama şi coada mînzului. jSTRUJÎ (a) - A curăţi copacul de crengi uscate. STRUJNIC m. - Mînz cu coama tunsă. ITRUJNIŢĂ/ - Strujitură de lemn. STRUJNIŢĂf. - Strung de strunjit butucul roţii. pTRUJNITA / - Unealtă de dulgherie; rindea. pTRUJNIŢA / Strungul sau strujniţa cu care Щstrungă reş te este de două feluri. (T. Pamfile). ^Strung. flFRULUBÂTIC adj. - Vînturatic. fTRUM ENTE n. pl. - Unelte agricole. JfTRUMENTURI n. pl. - Scule de fierărie. pT R U M ÎN A R E / - Bici cu coada lungă. fpTRUM ÎNÂRE/ - Coada undiţei. §JR U M ÎN Â R E / - Lujer de stuf. RUNĂ f. - Sfoara undiţei. RUN А / - Coardă de arc.

E

R U N Ă / E x p r. A merge ceva strună = e în ^gulă, cum trebuie. - Ordine. pTRUNĂ adv. - Smirna. Feciorul sta înaintea smirna. (D. Zamfirescu). Dmaia de copii din

289

mahala, adunaţi să admire cocoşii, se puseră deodată în rînd smirna. (I. L. Caragiale). STRUNE f. - Vergea de metal între coamele plugului. STR U N EA f. Pusei strunea flă m în d ei şi prăpăditoarei mele porniri. (C. Hogaş). - Strună. ST R U N EÂ LĂ / - Lemn cu care se strunează carul. STRUNGÂRE f. - Strung de strunjit butucul roţii. STRUNGĂ f - Strung de strunjit butucul roţii. STRUNIŢĂ f. - Lambă la căruţa fară leuci. STRUPI (a). Şi-a luat o sită deasă de mătasă, Pe unde era rară - o cîrpea, Pe unde era deasă - o strupea. (Folclor). - A lărgi (ochiurile sitei). STRUŞCĂ f. - Strujitură de lemn. STRUŞCĂ/ - Rumeguş. STRUŞLEÂC n. - Strecurătoare. STUCHI (a). Nu puteau scăpa bietele mîţe din mînile noastre, pînă ce nu ne zgîrîiau şi nu ne stupeau. (1. Creangă). Cînd îi văd, îmi vine să stupesc şi să fug. (M. Sadoveanu). Să mă stuchi în ochi, dacă oi mai vorbi cu el. (T. Pamfile). A scuipa.^ STUCHIT n. Dar dacă, din întîmplare, ar sări stupitul înspre Golia, cum ţi s-ar părea? (1. Creangă). - Scuipat. STUCHITURĂ f. Cu poticneli şi cu fel de fel de sperieturi, că-şi făcu sînul numai stuchituri, dă Dumnezeu şi ajunge la lumina zilei. (Folclor). - Scuipătură. STUDNIŢĂ f. - Boală a gingiilor la cai. STUF-DE-GRIND m. - Stuf crescut pe uscat. STUH n. - Stuf. STUHĂRIE f. - Stufarie. STUHĂRIŞ n. - Stufăriş. STUHĂRIŞ n. - Opuşină. STUHLU adj. - Greu, urît (miros). STUHUIT adj. - Acoperit cu stuf. STULCĂ f. - Scăunel (cu spătar pentru copii). STULGHI (a) - A flămînzi. STULGHITAa*#. - Flămîndă (vaca). STUP adj. E x p r. A fl stup de toate = a avea de toate. - Plin. STUPĂTOÂRE f. - Dop. STUPĂTOÂRE/ - Cep; vrană. STUPI m. pl. - Prisacă. STUPUŞ n. - Dop (la damigeană). STUPUŞ DE BURETE n. - Dop. STUPUŞ DE PLUTĂ n. - Dop. STURLUCl (a) - A străluci. STURLUIBÂ (a). Iaca pozna, că au sturluibat

s

290 amindoi. (V. Alecsandri). - A înnebuni. STUVĂRIE f - Stufărie. SUBÂRBĂ f - Gîtar (la căpăstru). SUBĂRBIE/ - v . Subarbă. SUBGÎTÂR и. - Gîtar (la căpăstru). SUBRGĂTÂRI n. - Cenuşar. SUBŢIOARĂ f - Subsuoară. SUBTIOR n. - Lăstar neroditor la rădăcina porumbului. SUBŢIRE adj. - Ales, fin; vin de calitate superioară. SUBVÂTRĂf - Cenuşar (la plită). SUC n. - Ciot de creangă rămas pe tulpină. SUCAGHIţĂ f - Cui cu care se fac semne pe gheaţă pentru copci. SUCÂL n. - Oală de noapte. SUCALTORI f p l. Numai Neculai Pălitu adusese încă mai dinainte sucaltoripentru tatămio, făcute de poronceală din pieile de vacă pentru tălpi şi de viţel pentru căpute. (C. Hogaş). - încălţăminte de piele. SUCĂ f O pălea suca de bătut. (Şezătoarea). Capriciu, toană. SUCALETE m. Facifunia sucălete şi o bagi în sac. (DLR). - Sul, colac. SUCALI (a). Le dă pinteni ministrul de la Bucureşti. Iar p e ministru îl sucăleşte omul tău cu ochelari (M. Sadoveanu). Una-două, mă duceam la om şi-l tot sucăleam să-m i dea curele, ca să-mifac bici. (I. Creangă). - A cicăli, a sîcîi. SUCALI (a). începe a sucăli oamenii, ghiontind cînd în unul, cînd în altul (E. Sevastos). - A deranja, a necăji. SUCALI (a) - A depăna pe ţevi la sucală. SUCĂLI (a) - A moronci, a cicăli. SUCĂLI (a) - A face un lucru de mîntuială; a cîrpăci. SUCEALĂfi - Ţesală. SUCEÂVĂ fi Ţeava ... este făcută din trestie scurtată sau de soc, cînd se mai numeşte şi suceavă. (T. Pamfile). - Ţeava suveicii. SUCELÂ (a) - A ciuli urechile (calul). SUCI (a). Tu cu mînile-ncleştate mai cu degetele depeni, Mai suceşti vreo ţigară, numeri fire de musteţi. (M. Eminescu). - A învălătuci. SUCITOR n. Aduce-n casă covăţică cu faină, sita, sucitom l (E. Sevastos). Se ia aluatul, se taie bucăţele, se face boţuri rotunde şi apoi se lăţesc cu sucitorul (DLR). - Sul mic de lemn, neted pentru a subţia foaia de aluat. SUCITOR n. Lemnuşul (de la ferăstrău) se mai *

r

w

V

w

f

,

cheamă şi ... sucitor. (T. Pamfile). - Pană la ferăstrău. SUCMÂN n. - Manta lungă de suman, fară glugă. SUCULTEŢ n. - Strecurătoare din pînză pentru brînză de vacă. SUDĂNCĂ fi - Iarbă-de-Sudan. SUDELCĂfi. - Complet de tricotat (undrea ş.a.). SUDGIUC n. - Cîmaţ. SUDUC m. - Şalău. SUDUI (a). S-a apucat de bătut calul cumplit, tot suduindu-l şi blăstămîndu-l cum îi venea la gură. (I. Sbiera). Cînd cetea, potcapu-i cădea peste ochi şi popa suduia urît. (M. Eminescu). A înjura. SUDUIÂLĂ/ - înjurare. SUDUIRE f - înjurare. SUDUITURĂfi - înjurătură. SUDUŞEL m. - Şalău mic. SUFIRITORI adj. Stejaru-i cel mai bun lemn pentru butoae, îi sufiritori. (TD). - Rezistent. SUFIT n. - Tavan. SUGARÂŞ n. - Purcel pînă la 3 luni. SUGHIŢ n. Sughiţ bun lui Ion. (TD). - Salutare. SUGI (a) - A întinde aluatul. SUGI (a se) - A se zvînta. SUGUREL m. - Sugar. SUGUREL m. - Beţivan. SU G U ŞA (a). M-a sugu şat cînele. (M. Sadoveanu^. - A sugruma, a gîtui. SUHĂRCAfi - Coptură din ouă şi zahăr. SUHĂRI m. pl. - Posmagi. SUHÂT n. Auzeam talanga vitelor mănăstireşti de la suhat. (M. Sadoveanu). Marele braţ al Dunării ... curge cale de cinci poşte între deşertul pururea-nsetat al Bărăganului şi suhaturile mlăştinoase ale ostrovului Balta. (A. Vlahuţă). Sînt vreo cinci-şese zile de cînd a fost să ducă viţeii la suhat. (I. Creangă). - Imaş, păşune. SUHÂT n. S-a dus cu căruţa la suhat să se scalde. (DLR). - Apă puţin adîncă (unde se adapă vitele). SUHĂLĂRIE fi - Corvadă. SUHĂŢIE fi. Aceste întinsori de fîn se vor meii numi şi islazuri, păşuni... suhaturi, suhăţii. (TPamfile). - Păşune.4 SUIÂCw. - Sîsîiac. SUJEA fi - Lama cuţitului. SUJEL m. - Bubă (la deget). SUJETĂTURĂf. - Săgetătură. SUJITOR n. - Sucitor. r

9

s UL n. - Ax cu ghiventuri la teasc. UL n. - Mustuitor. UL (de păsări) n. - Cîrd mare de păsări. SULÂC n. - Suvac. fŞULCINA fi Frunză verde de sulcină, Cu devasta gospodină, Ochiu-i vesel, casa-i plină. |(N. Beldiceanu). - Sulfină. pULCINĂ fi - Sulfină. JŞIILE n. pl. - Suluri (la războiul de ţesut |prizontal). JjlULEÂGĂN m. - Vită slăbănoagă. IgULETIC adj. (Rîsul) era o fiară puternică, letică şi cu toate încheieturile moi, cu labe de fyţslă şi gheare de criţă. (M. Sadoveanu). - Zvelt, iibţiratic. ULETNIC adj. - Subţirel (om). ULETNIC adj. - înalt şi slab. ULGER m. - în Moldova medievală, dregător are strîngea sulgiul; avea grijă de aprovizionarea ||urţii domneşti cu came. Atestat documentar în Й456. Sulgerul mare avea în subordine vtori şi freti sulger. IŞULGERIE f - Dregătorie; demnitatea de fulger. pULGIU n. - în Moldova medievală, dare plătită pe bimici domniei (în natură sau în bani) pentru |ritele, oile tăiate. ŞULHARI m. Ş-odată suflecă moş Nichifor | mnecile, taie un sulhari de fag şi face un capăt ţninunat. (I. Creangă). - Trunchi de copac, f ULIGĂ/ - Stuf fraged. 'UMÂNU-BUSCULU adj. - Portocaliu-închis. lUMAIEŞ n. Munteanca îşi lepădă cojocul hgă uşa de intrare şi înaintă sprintenă numai psumăieş. (M. Sadoveanu)./?/purta cu nobilă mîndrie sumăieşul şi iţarii lui de-acasă. (A. pflahuţă). pUMATOARE f - Curcubeţică. ^ M B U R Ă / - Sîmbure. UMCĂ f - Sacoşă. tJMCĂ f. - Geantă. UMCA f - Strecurătoare de pînză pentru rînza de vacă. IJMECÂ (a) - A sufleca. UMEŢ adj. - Semeţi. tJNĂT n. - Clopoţei. UNDUC n. Plăteau haraciu oierii: miei şi ţrinză. Cei care strînseseră aur trebuiau să-şi fschidă sunducele. (M. Sadoveanu). - Cufăr. iUNDUC n. - Ladă pentru haine. UNDUCEL n. - Sunduc mic. DUCEL n. Cîteva mărunţişuri ... se află r

w •*'

291

într-un sunducel de argint. (M. Sadoveanu). Sunduc mic. SUNGUR pron. - v. Singur. SUNICA (a se) . S-o sunicat, S-o mînicat Toader. (Folclor). - A se însănătoşi. SUOÂRĂ f - Lăstar neroditor la rădăcina porumbului. SUORI f pl. - Lăstari neroditori la rădăcina porumbului. SUPĂR n. Aceştia au murit de o boală ce-i zicea supărul Ducăi-vodă, iară alţii carii au mai fost rămas, în mare nevoie şi supăr şi strînsoare de bani. (N. Costin). Ştiind pre vezirul că-i este neprieten, pentru multe supere ce le-au făcut Mihai-vodă. (1. Neculce). - Necaz, supărare. SUPNIC n. - Supieră; cratiţă. SUPRE adv. Noi sîntem soli-soleşti Ş-am văzut Aşestea supre casî O ste luminoasî. (Folclor). Deasupra. SUPTURĂ f - Cantitate de lichid care poate fi supt dintr-o dată. SUPŢÎORI f pl. - Lăstari neroditori la rădăcina porumbului. SUPŢÎORI f - Lăstari suplimentari la tufa de struguri. SURCEA f - Prăjitură farîmicioasă. SURCELNIC n. - Rindea cu un cutit. SURDUC n. Mă usuc cafrunza-n nuc, Ca iarba de pe surduc. (Folclor). - Coastă abruptă, pietroasă. SUREPE adj. S-a dus la tîig, la Chişinău, Cumpără nouă epe surepe. (Folclor). - Sirepe. SURICr __n. - Cireadă. SURIETIC adj. - De culoarea bozului copt. SURLA f Mînca-l-ar brînca să-l mănînce, surlă, că mult mă mai înnăduş cu dînsul. Porcul a şi dat cu surla în antereulpreutului. (DLR). Rît; porc. SURLA f In ţipetele prelungi ale surlelor, în bătaia tîmpenilor oastea care aducea în scaunul Moldovei pe Tomşa porni. (M. Sadoveanu). Cînd au venit de la oaste la Iaşi făcutu-i-au mare cinste şi alai ...cu dobe, cu surle. (1. Neculce). Pîrcălabul care era în capul moldovenilor porunci să bată din dobe, să sune din buciume şi din surle. (P. Ispirescu). - Instrument muzical în formă de fluer cu un capăt ca o pîlnie. SURLIŞOARA f. Vreo opt purcei se năpusteau în zvîcn itu ri să -i deschidă p în te ce le cu surlişoarele rotunde. (M. Sadoveanu). - Rîtişor. SUROETICĂ adj. - întunecoasă. SUROI n. - Boală de picioare la cai. F

V

r

f

W

9

A

W

v

s-s

292

V

r

SURORELE f p l - Surioare. SURPUS n. - Loc prăpăstios, suipătură. SURTUC n. - Palton scurt cu guler de blană. SURUEPE adj. - v. Sirepe. SUS-ÎNSEMNÂT adj. Astfel vorbea Zoe către Sanda, dadaca şi singura sa prietenă, cîteva zile după ce primise scrisoarea sus-însemnată. (C. Negruzzi). - Menţionat mai înainte, mai sus. SUSĂIŢĂ f - Susai. SUSCEÂN n. - Locuitor al Ţării de Sus, partea de nord a Moldovei. SUSCIOR adv. Măi bărbate, fii cuminte, la coasa şi fa nainte, Şi coseşte cînepă; Ş-o coseşte de suscior, Să rămîie de-un fuior. (Folclor). Puţin mai sus. SUSUIÂC n. - Sîsîiac. SUŞÂRCĂ f - Sîsîiac. SUŞCĂ f - Arie (de treierat). SUŞIjGĂ f. - Cegă. SUŞÎLCÂ f - Sîsîiac. S U T Ă / -Pahar (100 g). SUTCĂ/ - O zi şi o noapte, 24 de ore. SUTURI num. - Sute. SUVAC n. - Cuţit de junghiat porcii. SUVÂC n. - Sulă mică şi groasă cu care ciobanii împung oile căpiate. SUVAC n. - Ac lung şi gros cu care se cos saci. SUVÂC n. - Copil neastîmpărat, năzbîtios. SUVÂC n. După се-şi desfundă pipa cu suvacul, şi-o umplu tacticos cu tutun. (M. Sadoveanu). Chimiru-i lat de-o palmă domnească, de care atîrna totfelul de bricege, de stricnele, de suvace şi de andrele, îi dadeau o înfăţişare deosebită. (C. Hogaş). - Sulă, ac mare care se foloseşte la confecţionarea opincilor, cusutul sacilor, curăţitul lulelei. SUVEICĂ/ - Igliţă. SUVERENITETCĂ/ - Tizîc rotund din baligă de vacă. SVETITELI m. - lierarh. r

r

Ş ŞÂER n. - Dans. (Th. Holban). ŞA F Ă / - Masă de bucătărie. Ş Â F Ă / - Blidar (în perete). ŞÂFĂ/ - Dulap pentru veselă. ŞÂFER m. - Prieten apropiat al mirelui. ŞÂFER m. M-ai înşelat cu minciuni... şafer bătrîn ce eşti. (V. Alecsandri). - Mijlocitor, intermediar.

w

ŞAGA / Mai schimbă din cînd în cînd cîte o şagă cu tovarăşii săi din sat. (N. Gane). Au o sp ă ta t cu to ţii împreună tot în şăgi şi porogănii. (1. Sbiera). Domnul, dacă a văzut că de şagă s-a trecut. (C. Negruzzi). Dar ştii că te prea întreci cu şaga, Ivane. (I. Creangă). Ajungă-ţi de şagă, Că nu-i bună, dragă. (V. Alecsandri). M-am abătut şi eu cîteodată, cu vorbe şi şăgi, la fete rumene. (M. Sadoveanu). Fetelor, hăi! s-a trecut de şagă. (1 . Creangă). S-avem iertare, cucoane, n-om putea că doar acolo-i greutate nu şagă. (1. Creangă). Glumă. ŞAHTÂRCĂ/ - Lopată (de fier). ŞAIAC n. Toate acestea croite vecinic din acelaşi şaiac mănăstiresc. (N. Gane). - Postav aspru de lînă închisă. ŞAICĂ f. - Haită de cîini, lupi. Ş Â IC Ă / - Căldare. ŞÂICĂ f. - Taler (la cîntarul de mînă). ŞAICA f - Formă (tava rotundă) în care se coace pîinea. ŞÂICĂ/ - Vas de tinichea. ŞÂICĂ/ - Luntre. ŞÂICĂ DE COPT f. - Tava (dreptunghiulară). ŞÂICĂ DE MULS/ - Şiştar. ŞAIC£/ pl. - Cîntar de mînă cu două talere. ŞAITAU n. - Menghină. ŞAL n. - Streaşină. (Th. Holban). ŞALÂNDRĂ f. - Luntre cu fundul plat. ŞALANDRA /. - Luntre de doi oameni. ŞAL AVARI m. pl. - Şalvari. W __ ŞALAU m. Tu de ierţi greş ala altuia, dai un şalău, iară Dumnezeu de iartă greşala ta, îţi iartă o mie de zloţi. (Varlaam). Era bănărie în cetatea Sucevei... şi făcea şalăi de aramă. (N. Muşte). - Veche monedă moldovenească (de aramă) * ŞALGĂU m. - v. Şavgău. ŞALEUCĂ/ - Scîndură. ŞA LEU C Ă / - Toc la fereastră. ŞALEUCĂ / - Scîndură la partea laterală a căinţei.# ŞALGÎNIw. p l - Salcîmi. ŞALINCĂ / - Broboadă mare (de lînă, de mătase) cu flori margini, cu franjuri mari. ŞALINCĂ MOCĂNEASCĂ / - Broboadă mare de lînă cu flori şi franjuri. ŞA LINCUŢĂ/ - Basma de bumbac. ŞALOÂNE n. pl. - Eşaloane. ŞALVÂRI m. p l - Berneveci. ŞALVIR m. De propusul babei auziseră trei /

V

*

r

r

w

293 şalviri... şi se şfatuiseră să înşele biata babă. (I. Sbiera). Mai tare prepus era pe vornicul lordachii Deleanul Cantacozino, facîndu-l salvir cu două feţe. (I. Neculce). - Şarlatan, pungaş. ŞAM m. Se purta... rochie de şam. (E. Voronca). O tichie de şam. (C. Stamati). Ofaţă de mindir... sau un brîu de şam de încins. (S. F. Marian). pînză groasă de bumbac; damasc. ŞAN m. Trăgînd ciubotele la şan. (I. Creangă). - Lemn pe care cizmarul întinde pielea carîmbilor. ŞA N C A / - Traistă în care se dă mîncare (orz, ovăs) la cai. ŞANDRAMA f - încăpere în ograda ţărănească unde se păstrează diferit unelte, alimente. ŞAND RAM A / - Bucătărie de vară; cuhne. ŞANDRAM A/ - Streaşină. ŞANDRAM A / - Tavan de scînduri sub streaşină. ŞANDRAM A/ - Umbrar pentru vite. ŞANDRAM A / Am numărat trei care cu coviltire de scoarţă... Trecură şi se mistuiră sub şandramaua neagră a hanului. (M. Sadoveanu). Cerdacuri înaintite sub şandramale lungi, apăsate, pline de muşchi negru-verde. (M. Eminescu). - încăpere din scînduri cu streaşină înaintată pentru unelte, alimente ş. a. ŞANTALÂB adj. - Cu mers greoi (cal). ŞANTI adv. - Şi de acum înainte; după aceea; şi înainte. ŞANŢ n. - Val de pămînt pentru stăvilit apa. ŞANŢ COVĂŢIT n. - Hîndichi de-a lungul gardului. ŞAPCĂ/ - Pălăria florii-soarelui. ŞAPCĂ f. - Căpăcel de tablă la fitilul lămpii. ŞARABÂN n. - Coş (la căruţă). ŞARABÂN n. - Bobîmac. ŞARABANĂ/ - Căruţă mare. ŞARABÂNĂ f. Cei doi flăcăi se învîrt în jurul şarabanei - unul rînduind uneltele, altul deshămîndcaii. (M. Sadoveanu). -Căruţămare. ŞARAFAN n. Din coţii cei de lînă îşiface mama copilului o fotă, o fustă şi un şarqfan. (S. F. Marian). - Jachetă femeiască. ŞARAFINCĂ/ La crîşmă la Potolinca A vîndut buba şalinca Şi flăcăul şarafincă! (Folclor). Scurteică. ŞARAg n. - Şiră de porumb. IARAGÂN n. - Cerc (la plită). ŞARAMPOI n. - Stîlp de telegraf lARAM POI /7. - Stîlp de lemn la streaşina f

V

r

A

ŞARAMPOI n. - Par la corlatele puţului. ŞARAMPOI 77. - Par bătut în pămînt. ŞARAMPOI 77. - Poţ sî numeşti sî stîlp şî şarampoi. (TD). - Stîlp. ŞARAMPOI n. Era un pod cunoscut şi vechi... cu odgon legat de amîndouă ţărm urile în şarampoi de stejar cît buţile. (M. Sadoveanu). Uite şi eu mă credeam tîmpit, cu capul bun de bătut şarampoi. (N. Gane). Să і se taie capul şi să-l pună ia acolo într-o ţăpuşă de şarampoi din gardul de primprejurul curţii. (I. Sbiera)."Par lung, gros la pod, la gard. ŞARÂN m. - Crap. ŞARCUŞCĂ/ - Râzătoare. ŞARF n. - Broboadă de mătase (albă, cu flori) cu franjuri.

ŞA R F72. -Fular. ŞÂ R FĂ / - Broboadă albă de mătase cu franjuri. ŞARG adj. Pe-un cal şarg încălecat, Pleacă vesel la domnie. (V. Alecsandri). Căţeluşă şargă, Tot cîmpul aleargă. Coasa. (Folclor). Am doi moşnegi cu barba şargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă. Pieptenii şi cîlţii. (I. Sbiera). Galben-deschis. ŞARG m. Şargid meu sprinten şi spornic la mers alerga acum pe cîmpia albă. (N. Gane). —Cal şarg. ŞÂ R L Ă / Cînii întrasă în casă, mîncasă tot din covată... Ehei! şarle spurcate ce sînteţi... (DLR). - Gavră, potaie. ŞARM ÂNCĂ/ - Unealtă primitivă de treierat şi de farîmiţat paie. ŞA R M Â N C Ă / - Flaşnetă. ŞA R M Â N C Ă / - Minavet. ŞA R N IC Ă / - Balama (la uşă, fereastră). ŞAT 72. - Luft. Ş A T R Â N C Ă / - Covor de casă, miţos, cu ciucuri la margini. ŞATRÂR m. A ieşit la p o a rtă ajutorul pîrcălăbiei, dumnealui şatrand Neculai Mereuţă de la Pipirig. (M. Sadoveanu). Şi p e alţii îndemnă de fiigir-n Ţara Leşască, anume pe Macrei banul şiPe Gheorghiţă comisul, şi Pilat şetrarul, şi alţii mai mici din căpetenii. (I. Neculce). - în Moldova medievală, dregător domnesc ce avea grijă de corturile taberei în timp de război. ŞÂ T R Ă / - Coviltir (la căruţă). ŞÂTRĂ f. - Verandă, terasă deschisă în faţa casei cu streaşina alungită.

ŞÂUA C O T IG II/ - Parte a cotigii pe care se reazemă grindeiul plugului.

s

294

r

ŞAUCUŢĂ DE SAREfi - Solniţă (de lemn, pe perete). ŞAVGAU m. Curteni, şavgăi, tîrgoveţi ... sînt toţi egali. (C. Negruzzi). - Lucrător la ocnele de sare. ŞAVRO n. - Cremă de ghete. ŞAR n. - Rindea de făcut jgheaburi la uşi şi la ferestre. ŞAR n. - Paralel de tîmplărie. ŞAGACI adj. Au început a pricepere boierimea că Mihai vodă nu este cum se arăta, blînd şi şăgaci cu toţi. (I. Neculce). Unii dintre meseni, care sînt buni cîntăreţi şi totodată şi şăgaci... încep a cînta cîte un cîntec glumeţ. (S. F. Marian). - Glumeţ. ŞAGALNIC adj. Те-am cunoscut, fine Iorgule, după vorbele tale şăgalnice, a zîmbit ea. (M. Sadoveanu). Cînta cîntece şă g a ln ice . (I. Creangă). Au venit... Cititorii cei de zodii şi şăgalnicul Pepele. (M. Eminescu). Ha, ha, ha! că şăgaln ic mai eşti, arhon sărdar. (V. Alecsandri). - Glumeţ. ŞALVIRIE f. De aici înainte s-au lăsat de şălvirii. ( 1 . Sbiera). - înşelătorie, şărlătănie. ŞCHEÂUCĂ f. - Femeie bătrînă. (Th. Holban). ŞCOÂDĂ fi - Pagubă. (Th. Holban). ŞCOL£Ă f - Pepinieră. ŞEACţ^ m. - Orb de un ochi. ŞEACIR adj. - Cu un ochi puţin închis. ŞEÂRĂ f. - Turtă de ceară. ŞEGATAI (a). Baba iar îl şegătăe pe moşneag să se sue la Dumnezeu să ceară să fie şi ei împaraţi. (Folclor). - A cicăli, a roade. ŞEIAC n. In lungi rase de şe ia c ... păşesc măicuţele spre biserică. (A. Vlahuţă). - v. Şaiac. ŞEICA f - Parte a plugului care leagă cormana şiplazul de grindei. ŞEICĂ fi - Baieră la biciuşcă. ŞELANT pron. - Celălalt. ŞELÂTĂ / - Salată, mîncare din diferite legume. ŞELEDZA (a) - A ţesăla. ŞELEDZA (a) - A ciuli urechile (calul). ŞELUŢ n. Şi ţi-a cumpărat şeluţ de bumbac, Cum ţi-i ţie drag. (Folclor). - Broboadă. ŞER n. - Schijă. ŞER n . - Tablă, tinichea. ŞER n. - Tablă (de acoperit casa). ŞER n. - Aluminiu. ŞER n. - Cerc la plită. ŞER n. - Pirostrie. ŞE R n. - Vătrai. V

f

A

W

*w

r

ŞER ALB n. - Tablă zincată. ŞERÂRI m . - Tinichigiu. ŞERB m. - Rumîn. Mai în lături era o colibă învelită cu şovar, în care trăiau doi-trei rumîni. (Al. Odobescu). Fiece rumîn să rămîie veşnic la această stare . (Legătura lui M. Viteazul). ŞERBIE fi - Rumînie. Stare de dependenţă a ţăranilor valahi faţă de proprietatea feudală a unui boier. ŞERBOVCĂ fi - Mîncare făcută din zăr de caş cu păsat. ŞERBUŞCĂ fi - v. Şerbovcă. ŞERESTEU DE-O MÎNĂ n. - Ferăstrău. ŞERESTEU MIC n. - Ferăstrău. ŞERGĂTOÂRE fi - Femeie care marchează cu fire colorate începutul alesului covoarelor. ŞERGHIE fi - Partea de sus a jugului, care se pune pe grumazul boilor. ŞERIE fi - Fiere. ŞERIE adj. - De culoarea fierului. ŞERVĂT n. - Basma albă în patru colţuri. ŞERVĂT n. - Broboadă albă de mătase cu franjuri. ŞERVĂT n. - Basma albă în trei colţuri. ŞESE adj. Nilul mişcă valuri blonde pe cîmpii cuprinşi de maur Peste el cerul d ’Egipet desfăcut înfoc de aur; Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adînc. (M. Eminescu). - Drepte, întinse. ŞESUREL n. Să mă caţi p e şesurele. (E. Sevastos). - Şes mic. ŞEZ n. - Şes, loc drept. ŞEZÂTĂ fi - Stîlp la streaşina casei. ŞEZATOARE fi Ne duceam băieţii şifetele unii la alţii cu lucrul, ca să ne luăm de urît, ceea ce la ţară se cheamă şezătoare. (I. Creangă). S-adun flori în şezătoare, De paianjen tort să rumpă. (M. Eminescu). Dacă, în sfîrşit, ne întoarcem p rivirile ...la folclor, constatăm că primii colectori ai poeziei populare şi primii teoreticieni ai curentului poporan (încă de la 1840) au apărut în Moldova, unde găsim şi pe cei mai mari fo lclo rişti , pe S. Fl. Marian şi Tudor Pam file - precum şi p u b lic a ţia cea m ai valoroasă din a cest domeniu, bătrînă “Şezătoare ” (revistă), a dlui Artur Gorovei, el însuşi un eminent folclorist. (G. Ibrăileanu). Mică adunare la ţară (seara), unde flecare îşi face lucrul său, totodată se spun poveşti, şăgb ghicitori. ŞEZĂTORI (a) De harnică, îi tare harnică: o iarnă a şezătorit, o primăvară a ghilitфі un crac r

s

295

- X _______________________________________________________________________________________________________________________________________.

rde iztyană a ţesut. (Folclor). - A se lenevi. ŞEZÎNĂ/ - Veche monedă moldovenească. ,ŞFAC n. După ce i-o fost pus şfacul în gît... ţiumai ce vine o poruncă domnească pe cum că Si-о rădicat spînzurătoarea. (CADE). - Laţ de ginie. ŞFARĂ f - Sfoară. ŞFÂRĂf. Gheorghe Chibănescu a vorbit despre expresia “a da sfară în (ară ”, lămurind că vorba sfoară înseamnă fum, deci “a da sfară în ţară ” fosemna în vechime a da veste de primejdie prin Semnalizările cu focuri, ce se aprindeau pe culmi... Eram deprins cu vorba “şfa ră ” în Şnfelesul de fum. Adesea auzisem pe mama profira Ursache de pe malul Moldovei din ţinutul Şucevii, - spunînd că s-a umplut bucătăria de $ ş fa r ă ’’ - fum egare de grăsim e arsă. (M. padoveanu, 1936). Se aprindeau în trecut ^pmbustibile pe dealuri pentru a vesti în primul şţnd că năvăleşte o hoardă de străini. (Al. Graur, |p939). DLR, DEX nici azi nu recunosc vorba ţşfa ră ”provenită din rus. “şcvara ” cu înţelesul şămăşiţi necomestibile de grăsimi topite. (Dali)

lfŞFĂRUI F- m‘ - (a). Az an sî şfăruim titiun. (TD). - A Jpşira pe sfoară frunze de tutun. w fF A R U I (a). Nu-m şedea tocm ai rău în IŞniforma mea de dorobanţ, cu opincile bine ţifaririte. (N. Gane). - A lega cu sfori. JpFERT n. - Parte a unui impozit în bani, care iutea fi plătită de patru ori pe an. FICHI n. A rîs şi Dumitru mîngîind şfichiul arapnicului. (M. Sadoveanu). Hi, breazule, nu !:U

r

i

Eminescu). - v. Şaiac. ŞICUI (a). împărţind oastea pe la hatmani şi şicuindu-să, au luat drept pe acea cale. (D. Cantemir). - A aranja în ordine de luptă. ŞINDILĂ f. Ochii de fereastră spartă a unei case vechi , a cărei streşină de şindilă era putredă. (M. Eminescu). Casele sînt în mare parte acoperite cu şindilă. (CADE). - Şiţă, şindrilă. ŞINDILI (a). Drumul ţi l-aş şindili, Tot cu şindile de fag, Pîn la noi, bădiţă-n prag. (Folclor). S-au apucat de au tocmit şi au dres şi au şindilit Mitropolia cea veche. (I. Neculce). A acoperi cu şindrilă. ŞINDILI (a). E x p r. A şindili fără chiroane = a face un lucru fară rost, a tăia frunze la cîini. A trîndăvi. ŞINDILIŢĂ f. Bradul cătră tei grăia: Că şi eu sînt lemn de treabă... Că pe mine mă cioplesc Şi şindiliţe croiesc. (Folclor). - Şiţă, şindrilă mică. ŞINUI (a). Gospodarii de la cîmp îşi şinuiesc roţile carălor. (M. Sadoveanu). Căruţa şi-o şinuia. (Şezătoarea). - A strînge, a fereca şinile. ŞIP n. Muind condeiul legat cu aţă într-un şip colbăit de cerneală violetă, îşi pregăti mîna. (M. Sadoveanu). In mijlocul tuturor şi mai răsărit decît toate se înălţa ...şipul de rachiu. (C. Hogaş). Doar n-am băut eu degeaba un şip de vin, de cel cu dop u-n pod. (V. Alecsandri). Găsi un şip vioriu plin de mireazmă şi-şi stropi hainele cu ea. (M. Eminescu). - Carafa, sticluţă, flacon. ŞIPCUI (a) - A împrejmui cu gard de şipci; a îngrădi cu şipci. ŞIPCUIRE f - îngrădire. ŞIPCUIT adj. - îngrădit. ŞIPOT n. - Bijoi. ŞIPUREL n. Şi bietele lecurele C-o rămas în şipurele. (S. F. Marian). - Sticluţă. ŞIPLŞOR /2 Doctorul îmi dădu rîzînd un şipuşor. (A. Russo). - Flacon. ŞIRETLIC 72 Polonii îl săpau cu ştiutele lor şiretlicuri, şi Movileştii aşijderea. (A. Vlahuţă). Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri. (M. Eminescu). - Şmecherie, vicleşug. ŞIRINCĂ / Tot hat se numeşte şi cînd nu e brazdă, ci o “făşie ”, şirincă îngustă de pămînt. (T. Pagifile). - Fîşîie îngustă de pămînt. ŞIRLĂU 72. - Şiroi. ŞIŞCA f. Nişte paie făcute şişcă. (E. Camilar). - Paie tocate. ŞIŞC A / Dar şişca de Joimăriţă miroasă bine f

A

r

r

і lenevi că te stricnesc cu şfichiul de foc. (V. decsandri). Moş Nichifor avea o biciuşcă de

f

v

f

V

_

296 şi tot ştie се-au fă cu t ele. (T. Pamfile). Vrăjitoare. ŞIŞCORNIŢĂ f - Maşină de tocat paie. ŞIŞCUI (a) - A mărunţi paie. Ş1 ŞCUIRE f - Mărunţire, tocare. ŞIŞCUIT adj. - Mărunţit, tocat. ŞLEAH n. Şi cum ajungeau la şleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. (M. Sadoveanu). Şi cum ieşim în şleah, părerea noastră de bine: întîlnim cîţiva oameni cu nişte cară cu draniţă, mergînd spre la şi. (I. Creangă). Era şleahul oştilor lui prin Ţara Leş as că. (D. Cantemir) Drum bătătorit de care. Ş L E Â P C Ă /- Şapcă. ŞLIBOVIŢĂf. - Varietate de ţuică de prune. ŞMOTRI (a). Te dau lui Alisandru Ciobanu şi teşmotreşte e l (M. Sadoveanu). Scoteam mîţele de prin ocniţe şi cotruţe şi le fio căi am, şi le şmotream... de le mergea colbul (I. Creangă). A muştrului. ŞOFRĂC m. - Pasăre cîntătoare migratoare. ŞOLDĂNI (a). (Cu puşca) te-oi şoldăni dintr-o chiteală. (V. Alecsandri). - A şoldi. ŞOLTIC m. - Şmecher. ŞOLTUZ m. Acesta-i jupîn Savin, şoltuzul! (M. Sadoveanu). - în Moldova medievală, cap al comunităţii orăşeneşti, ajutat de un sfat din 6 - 1 2 pîrgari. __ Л ŞONŢ adj. 11 şi prind pe şonţul Nataliei... il şi duc la post. (E. Camilar). - Şchiop, schilod. ŞONTÎ (a) - A ologi. Ş O P A / Ce te-aş măsura eu cu şopa, ca-n vremea ienicerilor. (V. Alecsandri). - Ghioagă, măciucă. ŞOPÎRCÂI n. E x p r. A umbla cu şopîrcaie = a umbla cu amăgeli. Şopîrcai cu cine şopîrcai, dar cu Ivan nu şopîrcai. (I. Creangă). înşelăciune. ŞOPÎRCĂI (a) - A umbla cu fleacuri, a face glume proaste. ŞORLIŢĂ f - Pasăre de pradă; gaie. ŞOROBOTEÂLĂ f - Şuşoteală. ŞOROBOTI (a) - A şuşoti. ŞOSELUIT adj. Trăsura lunecă deodată pe un drum şoseluit. (M. Sadoveanu). - Pietruit. ŞO T IE / Nime n-are chip să se odihnească în casa asta de răul vostru! Cine oare mi-a făcut şotia? (I. Creangă). Mult mă tem să nu-mi facă vro şotie clironomii boierului. (V. Alecsandri). Nu era z i... să nu-i facă fel d efel de şotii. (N. Gane). Cartea mea mi-afăcut şotia asta; în urma citirii ei am visat atîtea lucruri extraordinare.

s r

(M. Eminescu). - Poznă, boroboaţă, năzbîtie. ŞOTIOS adj. - Poznaş, năzbîtios. ŞOTROÂGĂ/ Ciobotele mari, purtate de unul mic, ciobotele vechi sînt poreclite şotroage. (T. Pamfile). - Cizme vechi, nepotrivite. ŞOVAITURA / Atuncea au ieşit un iepure spăriet şi au rupt-o lafugă... totfăcînd şovăituri. (I. Sbjera). - Cotitură, cot. ŞOVÎLC interj. Numai iaca un ciocîrlan şchiop se vede viind cît se putea şi şovîlc, şovîlc, şovîlc! Se înfăţişează înaintea sfintei Duminici. ( 1 . Creangă). - Repetat, imită mersul şovăitor al unui şchiop; şontîc. ŞOVILCII (a). A dat-o pe sama ciocîrlanului care îndată a şi pornit şovîlcîind. (1 . Creangă). - A şchiopăta, a şonticăi. ŞOVIRNI (a) . Am o gîscă şovîrnoagă Şi grăieşte şovîrneşte. Scripca. (A. Gorovei). - A se mişca într-o parte şi în alta. ŞOVÎRNOG adj. Tu, mireasă, ce-aiales C-aşaі şovîrnog la mers. (S. F. Marian). - Care abia se tîrîie pe picioare; olog, şchiop. ŞOVOIT adj. Pe şovoita uliţă. (C. Negruzzi). întortocheat. ŞPÂNCĂ/ - Soi de ovine cu lîna subţire. ŞPÂNCĂ/ - Lînă subţire. ŞPÂNCĂ/ - Soi de vişin cu fructe mari. ŞPÂNCEA / - Toponim pe moşia satului Hîjdieni, raionul Glodeni. ŞPARLI (a). N egustorii de tin ich ele şi bomboane prinseră a striga mai tare, sfadinduse cu ţărăncile, apucînd de urechi copiii care li se băgau pe sub mînă să le şparlească marfa. (E. Camilar). - A şterpeli, a fura. ŞPARLI (a). E x p r. A o şparli = a pleca pc neobservate, a o şterge. Văzînd eu o vreme ca asta, am şparlit-o la baltă. (I. Creangă). - A o tuli. ŞPERLA / Mu tu rîdea cu lacrimi şi pufnea lîngă foc de şi-a umplut genele de şperlă. (M. Sadoveanu). în bordei era un moşneag bătrîn, care şedea dinaintea focului c-o bucăţică de mămăligă de trei zile, şi tot o învîrtea prin cea şperlă, cînd pe-o parte, cînd pe alta. (Şezătoarea). - Cenuşă deasupra cărbunilor încinşi; spuză. ŞPER LA/ E x p n A da pe cineva prin şperlă = a se purta rău cu cineva. Cred că nu mă vei da prin şperlă şi nu-l vei lăsa să mă bată. 0 Creangă). - Maltratare. ŞPIGA/ - Fată, femeie iute, aprigă, vioae. ŞTEAP n. Sărind gardurile, M-ajungeaU r

V

A

A 9

А

Г

w

r

w

w

V

29 7 eapurile, De-m i îndoiau coastele Şi-mi tângeau picioarele. (S. T. Marian). - Vîrf ascuţit |jkscînduri lor, leaturilor gardului. іг е А р я . - Ţepuşă, ghimpe. ‘pfERGAR n. Nevestele se piaptănă cu conci Ф$е îmbrobodesc cu şteigare lungi. (A. Vlahuţă). ţju ochi negri şi cu ştergare albe. (V. Alecsandri). Ji să-ţi leg eu ochii şi urechile cu-n ştergar. (I. ^reangă). El ştergaml i-l desprinde şi-l împinge ф la vale, Drept în creştet o sărută pe-al ei păr ^ţaur moale. (M. Eminescu). - Basma, maramă. JnCRGE-O! voc. — Paşol. Bate din picior lljngînd: afară! Paşol! Ce te strîmbi la mine. (I. bica). IOALNA f Zvîrleam pietrele pe rînd în Щоаіпа unde mă scăldam. (1. Creangă). Lipsea ai ştioalna în care se scălda la Humuleşti. Călinescu). Se aruncă acolo unde e apa mai iprcctf, bunăoară într-o bulboană sau ştioalnă. F. Marian). - Loc adînc în rîu, bulboană. IOBILC interj. Iaca! ...bun!... huştiuliuc Щ Noe, huştiidiuc... ştiobîlc... s-o dus. (V. pecsandri). - Redă zgomotul căderii unui corp ■reu) în apă. friOBÎLCH (a). O spală bine ca să se facă ştiobîlcîind-o de cîteva ori prin apă. zătoarea). - A cufunda cu zgomot în apă. ЙГШВЕІ n. - Trunchi de copac scobit folosit |opăritul (zolitul) torturilor, pînzei. friUBEI n. Avea o căsuţă curată, o livadă ş-o ţisacă de ştiubeie bătrîn eşti. (M. Sadoveanu). la ştiubeiul albinei ia model şi aşezare. (C. llpnachi). - Stup. ~TUBEI n. Se suie iute în pod şi scoboară de ţşolo un ştiubei cu pene rămase de la răposata kicră-sa. (I. Creangă). Am o mîţă şi-un cotei, fasole-ntr-un ştiubei. (Şezătoarea). Am un bei cu mac, şade cu gura-n jos şi nu se varsă. şui. (A. Gorovei). - Trunchi scobit folosit la strarea diferitelor obiecte casnice. IUBEI n. Mici fîntîni ai căror pereţi sînt f'y tuşiţi de o scorbură mare de copac, care se |imeşte... ştiubei, nume pe care îl împrumută iar fîntîna. (T. Pamfile). - Trunchi găunos sit ca ghizduri la puţ. TIULETE (de păpuşoi) m. - Cotolan. BE f. pl. L-apucă iarna cu slabe şube. fezătoarea). - Haine. BEICA f. Cîte fete cu pieptare Toate-s ţîmbe la spinare... Dar mîndră cu şudeica E blă ca şecerea. (Folclor). - Şubă scurtă. №UBAŢ adj. In călătoria ta... să te fereşti 4

Л 'і

r

w

^

д

y»

de omul-roş, iară mai ales de cel spîn - cît îi putea să n-ai de-a face cu dînşii, căci sînt tare şugubeţi. (I. C rean gă). A tîta cît eşti de amăgitoare, mincinoasă şi şugubeaţă, cum te Dumtezeu rabdă? (D. Cantemir). Curat parcă eşti un cîne De ce sai aşa la mine, Tare mai eşti şugubăţ, Dai la om chiarfără băţ. (E. Sevastos). - Primejdios, rău.

ŞUGUI (a). Hai să facem trampa: dă-ті carul şi па-ţi boii... - Şuguieşti, măi omule, oriţi-i într-adins? - Ba nu şuguiesc, zise Dănilă. (1. Creangă). Nu te mînie, Guliţă, că şugu ieşte Luluţa. (V. Alecsandri). Cînd tătuca şi mămuca Se juca şi şuguia. (C. Negruzzi). - A glumi. ŞUGUIÂLĂ f - Glumire. ŞUGUIRE f - Glumire. ŞUGUITw - Glumit. ŞUGUITORflfl^. - Care glumeşte. ŞU H A R IE/ De şuhărie scapi trăgînd pe nas apă rece. (Şezătoarea). - Guturai. ŞUI adj. li şui... n-are toate grăunţele-n cap. (Şezătoarea). Prost ca gardul de răchită, Şui ca clanţa de la uşă. (M. Eminescu). - Care nu-i Л

Г

întreg la minte, zănatic.

ŞUI n. M-ai lăsat de rîsul unui şui ca Ivan. Ticnit, smintit. 5

,

ŞUIE adj. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncîndprivirea şuie, In adîncă depărtare el văzu zare de foc. (M. Eminescu). Pătrunzător, atîntit. ,

5

’

ŞUIET n. Vijelia şerpuia cu şuieteprelungi. (M. Sadoveanu). Prin vîrful bradului trecu un şuiet domol. (M. Sadoveanu). - Vuiet al vîntului. ŞUIET n. Vîntul din Fundoaia tăcuse, se stinsese şuietul pomilor. (E. Camilar). In poiană era pace: deasupra sunau şuiete. (M. Sadoveanu). - Foşnet, freamăt.

ŞUIET n. Şuietele izvoarelor se aud bolborosind, ca nişte glasuri de sub pămînt. (A. Vlahuţă). - Susur, murmur.

ŞULER m. Care vra să zică, tu eşti stăpîn aici şi eu îs de haimana?... Ghidi, şuier viclean! (V. Alecsandri). - Persoană care înşeală la jocul de cărţi; şarlatan. P

Л

ŞULERIE/ începu a lua samapontatorilor săi şi îi văzu că îmbiau cu furat şi cu şulerie. (C. A

*

Negruzzi). - înşelătorie. ŞUMUEGEL/7. - Şumuiag mic. ŞUMUEGI (a) - A strînge şumuiag. ŞUMUIAG n. - Mănunchi, şomoltoc.

ŞUPUR1 (a). S-a şupurit lîngă un alt zid , s-a

S-T

298

_ r ___________

căţărat cu iscusinţă şi pe acela; a sărit într-o grădină şi a sta t un timp la pîndă. (M. Sadoveanu). Ies din casă în chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi cînd colo mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni la cireşe în sîn, crude, coapte, cum se găseau. (I. Creangă). - A se furişa, a se strecura. ŞURĂf - Construcţie - anexă într-o gospodărie ţărănească pentru păstrarea uneltelor, nutreţului. ŞURĂ f E x p r. A căsca o gură cît o şură = a deschide larg gura. A avea o gură cît o şură = a avea gură mare; a vorbi mult şi zgomotos. - Gură spartă. ŞURUBUI (a). O şurubuieşti şi o întorci cum îţi vine ţie la socoteală. (I. Creangă). - A meşteşugi, a meşteri. ŞURUI (a). A zgîrîia pielea cu unghiile sau alt corp ascuţit. (Şezătoarea). - A zgîrîia. ŞUŞĂNIŢĂ/ Pe şuşăniţele de pămînt din dosul celor două şiruri de sentinele, stăteau grămădiţi, p u trezin d , căzu ţii lu p telo r trecu te . (M. Sadoveanu). Se deschidea o prisacă prin care trecea cu larmă o şuşăniţă de pîrău spre iaz. (M. Sadoveanu). - Fîşîie, parcelă îngustă (de pămînt). ŞUŞNIC n. - Lozniţă. ŞUŞORCĂ f - Pănuşă. ŞVÂCICĂf - Croitoreasă. ŞVÂICĂf - Ferăstrău mic de tîmplărie. ŞVÂICĂ / - Nuia, vargă. ŞVAIŢUI (a) - A suda. ŞVAIŢZEGEN n. - Ferăstrău mic de tîmplărie. ŞVÂIZIG n. - Ferăstrău mic de tîmplărie. ŞVANAROG n. - Şiret la pantofi. ŞVAROG adj. - împietrit, bulgăros (pămînt). ŞVARŢ/î. - Cremă de ghete. ŞVIRTOG n. Măi cumătre, lupule, Nu mi-ai văzut oile? - Le-am văzut şi le-am păscut: Prin pîrloage tot şvîrtoage, Prin vîlcele-totpelcele. (Folclor). - Bucată, ciozvîrtă. ŞVÎRT6 G n. - Clin (de pămînt). ŞVORÎNI n. - Cui de fier ce fixează jugul de proţap. ŞVORÎNI n. - Mîner la menghine. ŞVORNI n. - v. Şvorîni (cui). r

T TABAC n. - Dovleac. TABAC ALB n. - Dovleac comestibil. TABAC BALAN n. - Dovleac alb, comestibil.

TABÂC BALĂU n. - v. Tabac balan. TABÂC BUN n. - v. Tabac balan. TABÂC GALBEN n. Copiii, cînd au auzit de harbuji, au sărit cu toţii... Cînd colo, doamne $ iar doamne , erau tăbăci. (DD). - Dovleac dovleac pentru vite. TABÂC MOLDOVENESC n. - Dovleac galben, folosit ca nutreţ. TABÂC RUSĂSC n. - Dovleac alb. TABÂC TURCESC n. - Dovleac alb. TABACA f - Dovleac galben pentru vite. TABÂCĂ MOLDOVENEASCĂ/ - Dovleac alb, comestibil. TABACHERĂ / - Corobuşcă. TABACIOC n. Tabacioc este? (I. Creangă). Tutun preparat pentru fumat. TABÂN n. Aii... s-a descălţat şi a scos din tabanul imineilor aurul. (M. Sadoveanu). Căptuşeala tălpii încălţămintei. TABÂN n. - Meşină; piele de căptuşit căputa cizmei. TABÂN n. - Plaz (la plug). TABÂŞINI adj. - Galben-deschis, ca frunza de tutun. TAB^ŞNIŢĂ / - Tabacheră. TABÎRCĂ / - Par cu care se ridică greutăţi; drug. TABÎRGÎE / - Posteucă, pîrghie. TABIRŞEL n. - Parte a cotigii pe care se sprijină grindeiul plugului. TABLA / Duzini de candelabre Revarsă-a lor lumină pe-o masă ce se-ntinde Sub table încărcate de scule şi merinde. (V. Alecsandri). Tavă. TÂBLĂ/ - Tavă (de servit). TABLA/ - Fund de tocat varza. TABLĂ/ - Fund de mămăligă. TÂBLĂ/ - Cormană (la plug). TABLĂ/ - Pălărie a florii-soarelui. TÂBLĂ/ - Lama toporului, bărzii. TÂBLĂ DE RĂSĂRITĂ/ - Pălărie a floriisoareluj. TABLAU n. - Portret mare în ramă. TABLIER n. - Rindea cu daltă în figuri. TABUN n. Poprim aici breazul şi dăm în schimb alt cal din tabunul nostru. (M. Sadoveanu). " Herghelie. TABUN n. Ave on om triifeti ş-ave on tabun de cai. (Folclor). - Herghelie. TABURETCĂ f. - Măsuţă cu trei picioare. TABURETС А / - Scaun. TABURETCUŢĂ/ - Scăunel cu spătar penti‘u w

r

f

V

w

#

т

І

BIIRI т. - Arie de treierat. CEÂNCĂ f - Trăsură uşoară cu două sau

CICA f - Roabă. CICĂ / - Saca. CICĂ / - Cotigă. IpCIUCĂ fi - Sucitor. n. - închizător de tablă la sobă. mCIM n. - Hamaşament. m C L  L E / pl. Noaptea ne puneam le taclale, M q se facea ziua albă. (I. Creangă). Astfel, ffflirgînd împreună, Peruzescu tot înşira la щ аіе. (N. Gane). - Palavre. m CSÎE fi - Vamă (la piaţă). mCSÎIA T ÎR G U L U I/-V . Tacsîe. mCU! interj. Bărbatu-meu, tacul Intra sub Жp a t şi să stai pînă te-oi scoate eu. (Folclor). № t! MCU m. In tacu trăieşti dracu. (Folclor). - Om ffiut, închis. VFLĂRI m. - Rindea cu daltă în figuri. MFLHOBÎL n. - Rindea cu daltă în figuri. m FLI n. - Rindea cu daltă în figuri. jlG Ă D Ă / E x p r. A spune cuiva ceva pe Hgadă = a spune un secret. - Taină. K l U n. - Ţepuşă la sanie. K lĂ U n. - Fiecare dintre cele patru lemne fsfjticale de la loitre. MIN1ŢA / A căutat tainiţa... ştiută numai de ЯШа. (M. Sadoveanu). Cunoaşte toate tainiţele Ş tcu p rin d ea o corabie. (V. Drăghici). jgscunzătoare, ascunziş. jPUNITĂ f - Şiră de paie nereuşit clădită. Ж Ш ІТ А / - Rîpă adîncă. IfltfTALIC n. - Butuc necioplit pentru plute. Sj^LABURIT adj. - Nelimpezit, tulburel (vin). mLACAI (a) - A trăncăni. I|XAG HIR n. - Opritoare de metal, se pune Ш) roata căruţei. Я ви * ^ L A G H IR A (a) - A pune talaghirul, a ffipiedica roata. mLANINĂ f - Slănină. ftL A U n. - Carafa (de vin). даХ О О С n. Talciocul se numeşte tîrgul de W phituri . Cuvîntu-i rusesc şi înseamnă Wkhesuială. (Gh. V. Madan). - Tîrg de vechituri. ||L C IO C n. - Piaţă de orice şi pentru oricine. ^L C IO C  R m. - Om rău, scandalagiu. л

Д юз

____w

f

Ю

f

4

299 TĂLGER n. - Tavă (de servit). TÂLGER n. Iară baba ... pune-n talger dinainte Testemelul cu alune. (M. Eminescu). - Blid. TALGER n. - Farfurie adîncă. TÂLGER n. - Farfurioară. TÂLGER n. - Pălăria florii-soarelui. TÂLGER DE RĂSĂRITĂ n. - Pălăria floriisoarelui. TÂLGER DE TEREDZÎCĂ n. - Taler la cîntarul de mînă. TÂLGER ÎN LANŢUHURI n. - Taler la cîntar. TALGEREL n. - Farfurioară. TALGERICĂ f - Farfurioară. TALGERUT r * n. - Taler la cîntar. TALGIRAŞ n. - Farfurioară pentru ceai. TALHAROI m . - Tîlhar, hoţ. TALIENE f pl. - Vintir compus din trei vintire obişnuite. TALON n. - Taxa pieţei. TALPÂR m. - Papuc de casă. TALPÂR m. - Talpă la sanie. TÂLPĂ f - Fundament la casă. TÂLPĂ f - Bîmă la temelia unei case. TÂLP^ f - Căpătîi de lemn la butoi. TALPĂU m. - Persoană care poartă pantofi mari. TALPIG n. - Plaz (la plug). TALPUŢĂ/ - Talpă mică. TALUNG m. - Om înalt, zdravăn. TÂLZER DE ŞAICĂ n. - Taler la cîntarul de mînă. TAMÂN adv. Nici mai la dreapta, nici mai la stînga, ci taman la locul p o triv it. (M. Sadoveanu). Porneşte acum degrabă la omul acela şi să-l slujeşti taman trei ani de zile. ( 1 . Creanşă). - Tocmai, exact, anume. TAMÂN adv. - Baş. Aşa-i fata de frumoasă , Frumoasă e baş ca noaptea. (1. Bibicescu). TÂMAŞ n. - Piedică ce se pune sub butoi ca să nu se rostogolească. TAMAZLIC n. - Prăsilă. TAMAZLIC n. - Cîrd de porci. TAMAZLÎC n. - Vită de soi. TAMAZLÎCÂRI m. - Văcar. __ f TAMBON n. Ia vom strînge fine şi vecine Ş-un tambon de babe bătrîne. (Folclor). - Grămadă. TAMBUREL n. - Taburet. TAMPON n. - Mai de bătătorit pămîntul. TAN A N Ă / Şi cînd îi giuca tananaoa în căldare, am să te întreb: Се-ai făcut cu răzăşia mea? (V. Alecsandri). - Dans ţigănesc. TANANICĂ f Să jo c i pe el... tananica. (V.

Т

300 Alecsandri). - Tanana. TANAU adj. Se descoperi încă un om muşcat: pîndarul de la poarta ţarinei, un biet sărac, cam guşat şi cam tanău. (M. Sadoveanu). - Prost, tont, nătărău. TANCHETCĂ/ - Sandală de damă cu călcîiul închis, lat şi înalt. TANCHETCE/ p l - Sandale de dame. T A N D A /E xpr. CumeTanda aşaeşiM anda = amîndoi de aceeaşi minte, cum e unul aşa e şi altul. S-a întâlnit Tanda cu Manda = a tunat şi i-a adunat; de aceeaşi făcătură. Rîde Tanda de Manda = rîde hîrbul de oala stricată. - Nume generic pentru indivizi nătîngi. TANDELE f p l - Ornament de lemn le streaşină. TANDICĂ/ - Dantelă. TANDICĂ / - Panglică colorată cusută la poalele fustei, rochiei. TANDICĂf - Ornament de lemn la fronton, la streaşină, la creasta casei. TANDţR n. - Prispă. TANDy* n. - Cerdac (dinaintea uşii). TANDIR n. - Pat de lut într-o casă veche, în bordei. r __ TANDUR n. Şede toată ziua pe tandur. (V. Alecsandri). - Scaun pătrat acoperit covoare, sub care se aşeza un vas cu mangal. TANDUR n. Tandnml, adecă lenea, această drăgălaşă d iv in ita te , nu rom ană , dar romînească. (V. Alecsandri). - Lene românească. __r w TANGA m. Om de tangă = om leneş. - Leneş. TANGO adj. Chiperi tango. (ALM). - Mare, gros, rotund (ardei). TANGOI adj. Chiperi tangoi. (ALM). - Mare, gros (ardei). TANŢĂVÂI n. - Cîntec vesel de nuntă. TAPAUGĂ f. - Talpa gîştii. TAPANGEA f. Era nevoită biata mamă să ne dea cîteva tapangele la spinare. (I. Creangă). Lovitură cu palma. TAPĂw f - Vrană la poloboc. __ f TAPA f. - Dop cu care se astupă vrana; vrană. T Â PC A / - Pălăria florii-soarelui. TAPCAf - Partea de sus (cu coadă) a pepenelui verde. TAPŞI m. pl. - Papuci de casă. TÂPUCI f pl. - Sandale. TARABAI (a) - A trăncăni. TARABANI (a) - A trăncăni. TARABANI (a) - A suna a dogit (butoiul). TARABANITORI m. - Palavragiu. r

r

w

TARABICICĂ / - Trăsurică uşoară cu дощ roţi. TÂRACANI (a). - A trăncăni. TARADÂICĂ f - Roabă. TARADÂICĂ/ - Palavragiu. TARAGANÂTĂ adj. - înclinată (movilă). TARĂN m. - Scobar. TARANTÂS n. - Trăsură cu patru roţi. TARAS m. - Soi de struguri negri. TARĂŞ m. - Tarac. TARÂŞCĂ f. - Caras argintiu. TARATAICĂ f - v. Daradaică. TARCÂT adj. - Cărunt. TARCÂT adj. - Ciacîr (cal cu ochi de diferite culori). TARGA f - Roabă. TARHON m. - Cal mare, frumos. __ r TAR1JON m. - Om zdravăn, mîncăcios. TARINBURI n. pl. Copiii au ajuns peste noua mări, peste nouă tărînburi şi acolo trăe un pusnic... (Folcor). - Tărîmuri. TARÎNCĂ/. - Baierele sau curmeiele de la codîrla carului. TARLA/ - Haită de cîini, lupi. TARLÂ f. - Desetină de pămînt. TARNIŢA/ După ce se cumpăniră în tarniţele nalte de lemn... Onofnei şi Samoilă ieşiră de subt boltă. (M. Sadoveanu). Marţi des-dimineaţâ puse tarniţele şi desagii pe cai. (I. Creangă). Şa (ţărănească) de lemn. TARNIŢA/ Ne scoborîm pe partea cealaltă a Păpuşii şi scăpătăm p e o tarnifă întinsa, descoperită de o iarbă subţire, uscată şi lunecoasă. (A. Vlahuţă). - Culme, coamă de deal. TARNIŢA / Era despre seară şi mă dusesem să-mi aduc boii... cînd la capătul tarniţei iaca dihania de urs. (S. F. Marian). - Drum de munte bătut de oi, de vite. TARTÂCICĂ / - Dovlecel sau pepenaş verde. TARTĂJ n. La m arginea raftului trase evangheliile, legate în piele şi de subt tartajul de la sfîrşit scoase două cărţi poştale. (MSadoveanu). - Scoarţă, copertă. TARTÂJ n. Un preot scoase din sîn un trâtoj latinesc şi prinde a citi. (A. Vlahuţă). Din b u c h ile scrise de bădiţa Vacile pentru fiecare, am aju,lS la trătaji, de la trătaji la ceaslov. (I. C r e a n g ă ). " Cărticică, broşură. TARTALÂC m. - Sfredeluş (pasăre). TAS n. Ucis în feredeu, lovindu-l cu... tasul cel ce să spăla în cap. (D. Cantemir). - Ligheanw

f

____r

’

f

____V

V

^

л

iS A f - Tavă (de servit). lSĂ f - Tava dreptunghiulară pentru copt. iS A f - Tava rotundă (de copt). S A f - Tigaie cu coadă lungă. jsc o N iE /: - Tescovină (de struguri). lSÎR w. - Satîr de bucătărie. JSMAf Dă cuviosului un sfeştoc de busuioc %aspăt, legat cu o cochetă tasma neagră. (C. 'ggruzzi). 7l-oi lua de la Folticeni o pălăriuţă îasma. (1. Creangă). - Panglicuţă. tŞCA/ - Traistă în care se dă mîncare la cai. iŞCA f - Targă de cărat pămînt. iŞCA f - Fiecare din cei patru druci care se pe loitre. tŞCA f Pădurarul acesta era... cu taşcă lorită cu alăm uri la şoldu l stîng. (M. fjâoveanu). - Geantă, torbă de vînătoare. ^TÂRCĂ f - Inflamaţie la gît. j^TÂRCĂ f. - Bubă mare. ilTÂRCĂ /: - Hrişcă. frÂRNIC n. - Oblijeană. ÎTA DE CRUCE m. - Naş de botez. iTĂ DE PAPURĂ m. - Tată vitreg. lUCÂCI n. - Pisălog de lemn pentru usturoi. Р У А / - Tigaie (cu coadă lungă). W A f - Tigaie (fară coadă), SSlAf - Tavă. kVÂf - Lighean (de aluminiu). LVÂf - Vas de aramă în care se fierbe dulceaţa. WA f. - Taler la cîntarul de mînă. fcVAf - Pălăria florii-soarelui. WA DE SONIŞCĂ f. - Pălăria florii-soarelui. LVÂ CU ZÎMŢURI f - Tava rotundă cu Irginea reliefată, de copt pîine. jkVÂ LUNGĂ f - Tava dreptunghiulară de >t pîine. WÂL n. - Tăvălug de farîmiţat bulgării pe )r. Л n. - Automobil. n. - Lighean de metal (cu torţi). n. - Strachină smăltuită. iZn. - Taler la cîntar. IZ n .- Tavă de servit. ÎZ n. - Albie (de spălat). ^BÂC DE BORŞ n. - Dovlecel de ciorbă. iBAC DE LUNĂ n. - Dovlecel. tBĂNĂ / - Meşină, piele de căptuşit căputa iei. lB Ă N Ă / - Bucată de lemn de brad, lungă şi istă, pe care se aşează olanele; leaţ. ^BÂRĂ f - Tarabă. iBACAREASCA f Mai avem noi cu ce trece w

T T"

3 01

vremea, cînd voiam, ţăncuşa, ba tăbăcăreasca sau concina. (1. Creangă). - Joc de cărţi. TĂBĂCEÂLĂ / - Piele de căptuşit căputa cizmei; meşină. TĂBĂCEL n. - Dovlecel. TĂBĂCLCĂ f. - Dovlecel. TABARI (a) - A scoate lucrurile din casă. TĂBEICĂ f. - Sac mic, tăbultoc. TĂBÎLCUŢĂ/ - Ţoşcă. TĂBILTOC n. Muşterii mei cu tăbîltoacele , cinstiţilor drumeţi, se adună mai pe sară. (M. Sadoveanu). - Sac pe jumătate plin. TABIRCI (a). Femeia lui Ipate şi cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot , îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. (I. Creangă). - A duce, a purta ceva greu în braţe, în spate. TĂBLA /! - Tavă. TĂBLÂRI m. - Tinichigiu. TĂBLIÂR n. - Rindea cu daltă în figuri. TĂ BLIŢĂ / - Făraş. TĂBUIÂŢĂ f - Săculeţ din pînză albă. TĂBUIEŢ n. Fata moşneagului... cu tăbuieţul în spate la moară. ( 1 . Creangă). - Săculeţ. TĂBUIET n. - Sac cu merinde. TABUIEŢ m. La crîşmă cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentru-n tăbuieţ defată; Staţi, feciori , mi vă bă te ţi, Că mai vine-un tăbuieţ. (Şezătoarea). - Bondoc. TABULTOC n. Foaie verde iarbă lată , Stau flăcăii să se bată pentr-un tăbultoc de fată. (Şezătoarea). - Om scund, bondoc. T |B U R C I (a) - A căra cu greu. T Ă C IC Ă / - Arag la vie, la fasole. T Ă F U L C Ă /- Săculeţ de pînză albă. TĂIÂ (a). Expr. A-i tăia cuiva baiera = a lipsi pe cineva de mijloace de existenţă. - A sărăci. TĂIÂG n. - Stinghie de care se leagă loitra la căruţă. TĂIAUĂ f - v. Tăiag. TĂITOR1 m. - Cuţit la plug. TĂI T U R Ă / - Rumeguş. TĂITURĂ/ - Loc în pădure unde au fost tăiaţi copacii. TAITURĂ/ - Lama toporului. __w r TALAN m. - Dalac, antrax. __w f TALAN m. —Cal nărăvaş. TĂLÂN m. - Om mîncăcios. TĂLÂŞI m. p l. - Aşchii ce rămîn după prelucrarea lemnului cu rindeaua. TĂLĂBĂNI (a) - A se legăna, a balansa (un obiect atîmat). TĂLĂBURA/ - Mîncare prost pregătită. _ _ _ _ _W

w

w

V

* ■

r

9

f

т

302 TĂLĂI (а) - A vorbi mult şi fară rost. TĂLĂL 4 I (a) - A vorbi mult şi fară rost. TĂLĂLĂU m. E x p r. A fi teleleu Tănasă = a fi zăpăcit, risipit, prost. Dumnezeu o să cate să te răsplătească, Tu să nu fii tălălău Tănasă, şii cere raiul. (Şezătoarea). - Bleg, prost. TÂLALOG m. - Om neîndemînatic, greoi. TALANCAI (a). Ş-o pornit carele spre casă, Boii răgind Din talancă tălăncăind. (Folclor). - A suna din tălancă. TĂLĂNCĂI (a) - A vorbi mult şi fară rost, a trăncăni. TĂLĂŞ adj. - Nătîng. TĂLĂŞMÂN m. - Teleleu. r TALAŞMAN m. Florica, mînîndu-l cu ţăpoiul: „Hăis, tălăşman, ţa, bourean. ” (V. Alecsandri). - Haram, epitet pentru boi, cai. TĂLĂURIŢĂ f. - Iapă. TĂLCHIG л. - Podnojă. TĂLCHIG n. - Opritoare de fier ce se pune sub roata căruţei. TĂLCHIGE f. pl. - Patine. TĂLCUROS adj. Ii tălcuros la vorbă, bată-l vina. (Folclor). - Cu tîlc. TĂLMĂŞÂG n. - înţeles ascuns. TALMAŞAG n. In mijlocul hohotelor de rîs, provocate de tălmăşacul cu şic al negoţului, se desfac cei doi. (Şezătoarea). - înţeles ascuns. TALPĂGOÂSĂ adj. - Cu talpa mare. TĂLPĂLÂR m. - Meşter de făcut tălpi la încălţăminte; vînzător de tălpi. r TALPALAR m. - Meşter de papuci de casă. TAMAN adv. - Tocmai. TAMANUŢ adv. Să-i scoată un cal de graur Cu şeua de aur, Cufrîu de margarentaş Tămănuţ ca la boeraş. (Folclor). - întocmai. TAMAŞAG n. Jitiile şi tămăşagurile nu mai aveau capăt pîn se crapă de ziuă. (Folclor). Glumă, snoavă. TĂMĂŞĂLNIC adj. - Şăgalnic, glumeţ. TAMÎER n. - Enupăr. TĂMÎIOÂSĂ f. - Soi de struguri. TĂMÎNJER n. - Unealtă ciobănească: băţ ramificat la un capăt cu care se amestecă zerul la urdit. Л r __w TAMINJI (a). Faţa şi minele ce le-s negre, le mai tămînjesc cu funungine. (E. Sevastos). - A mînji, a murdări. TĂMÎRJI (a) - A murdări. T^NĂNĂI (a) - A flecări, a trăncăni. TANŞI я. pl. - Tancuri. TĂPĂLĂGOS adj. După се-am îmbătrînit... ____ w

W

V

V

V

v

W

w

_ _ _ _ _W

w

f

V

W

*

r

r

w

V

V

r

r

_ _ _ _ _

A

Hîdnume că mi-a stîrnit... Puiu de urs tăpălăgos Ia-l de cap şi pune-l jos. (Şezătoarea). - Сц picioarele mari, cu mers greoi. TĂPCEÂN n. - Capac la sicriu. r TAPŞAN 77. Casele albe ale satelor revărsate pe tăpşane, strălucesc printre livezile de pruni. (A. Vlahuţă). Vadurile se aliniau pe tăpşanul grindurilor. (M. Sadoveanu). Vezi izvoarele zdrumicate peste pietre licurind; ele trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic, Cînd coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic. (M. Eminescu). - Bătătură, loc viran, neted. TĂPUŞI (a) - A apăsa cu lingura sau lopăţică mămăliga coaptă în ceaun pentru a o îndesi, înainte de a o răsturna. TĂPUŞI (a) - A amesteca, frecînd şi zdrobind, legume fierte. TĂPUŞIT adj. Cartofe tăpuşite. (DD). Zdrobit, făcut pireu. TĂRASĂfi - Soi de struguri negri, nealtoiţi. TĂRĂSCĂ f - v. Tărasă. TĂRĂBÂNĂfi - Pălăria florii-soarelui. TĂRĂBONŢ n. - Roabă. TĂRĂBUŢE fi. pl. - Catrafuse. TĂRĂRAM n. - Dezordine, vălmăşag. TĂRĂRÂM n. - Gălăgie, tărăboi. TĂRĂSANIE fi - Dezordine, tîrlă. TĂRĂŞENIE/ - Peripeţie, păţanie. TĂRBĂCI (a). M arele Ştefan... puse pe Moldoveni, îmbrăcaţi în haine leşeşti, de-i tărbăci şi-i zvînta din faţa pămîntului. (P. Ispirescu). - A bate crunt. TĂRCHIEfi - Fîşîie de piele. TĂRCHILĂ fi. - Om greoi, cu burtă mare. (Th. Holban). TĂRGOLIŞTE / - Dezordine. (Th. Holban). TĂRH^NEÂLĂ/ - Dezordine, tîrlă. TĂRHAT n. - Hamaşament. Tj^RMĂZUI (a) - A tăvăli, a murdări. TĂRMUS n. - Maşină de stropit via, pomii. TĂRPÂN n. Soacra, cînd a aflat, Mîna pc tărpan a pus Şi la mire ea s-a dus. (Folclor). " Unealtă de tăiat stuf, porumb. TĂRPĂNI (a) - A tăia cu tărpanul. TĂRPJC n. - Chirpici. TĂRSIN m. - Ridichioară uscată. (Th. Holban)TĂRTACĂ/ - Pepene verde. (Th. Holban). TĂRTÂCĂ/ - Tătarcă. TĂRTÂCĂ/ - Tidvă, ţeastă. TĂRTĂCUŢĂ/ - Dovlecel. TĂSEM CĂ/ - Şiret la pantofi. TĂSMÂ/ - Broboadă de mătase. w

v

f

V

fASMALUŢA f Rochia de vară e... cu aceleaşi şsmăluţe p e la gură şi mineci. (E. Voronca). >anglicuţă. rĂSUELE f p l. - Şipci de lemn subţiri şi hguste. pAŞULCAf (Avea) în spate, puşca încrucişată щ cureaua tăşulcei. (M. Sadoveanu). - Taşcă. fATÂE m. - Tătucă, tată. fATĂRCĂ f - Vas din dovleac. I^ÂTĂEL m. - Tătic, tătuca. IAtĂIT adj. - Care vorbeşte peltic. PATUNE m. - Tatucă. I r FATUŞEL m. - Ştergar mic şi o luminare, pe jare le ţine în mînă preotul la înmormîntare. fĂTUŞIE f - Pînză cu care înfăşoară preotul їцрїпагеа la înmormîntare. fĂU л .-Heleşteu. FĂUCÂCI n. - Pisălog de lemn cu care se lisează usturoiul; mujdieri. rĂULÂN m. - Lozie. rĂVĂLI (a) - A se murdări. NĂVĂLI (a) - A tăvălugi ogorul cu tăvălugul. FAVALI (a). Cu ochii străluciţi şi murdari, care zvălindu-se pe pămînt o priveau c-o ardoare ălbaîică. (M. Eminescu). - A se rostogoli. rĂVĂUT adj. - Murdărit. FĂVĂLITURĂ f - Loc unde s-au tăvălit caii. rĂVALUC w. - Val la puţ. rĂVĂLUŞĂ f - Taler la cîntarul de mînă. rĂVALUŞCĂ f - Tigaie fară coadă. rĂVĂLUŢĂ f - Tigaie cu coadă lungă. rEACĂf. - Bucăţi de lemn fixate deasupra osiei a căruţă. iEAHLA / - Unealtă de tras obezile. 'E Â PC Ă / - Săpăligă. "EÂPCĂ f. - Cazma. ^ îEAPŞA f. - Lopăţică cu care se tăpuşeşte aămăliga. "EARA f - Urzeala dintre cele două suluri. EARFA f Din cămeşă sau rufa peste cîtva Imp ai să te faci tearfa, din care se face scamă. [. Creangă). Aruncă-mi o tearfa să mă acopăr. Dosoftei). - Zdreanţă, petec. ^EARPUH n. - Raşpel de lemnărie. fEARPUH n. - Raşpel de ras copita calului. ^EARPUH n. - Raşpel de cizmărie. 'EÂS f - Cratiţă (cu coadă lungă). ?EÂSC n. - Maşină de strivit strugurii. ?ECIUNÂ (a) - A mocni (focul). 'ECUCI n. - Ispol. "EDGI f. pl. - Lambe la car, căruţă. 'EDVENCHI n. Cînd o văst cuconiţa atîta 9

w

f

w

f

1 ,

’

V

/

W

Г

v

т

зоз

roadî, Tedvenchi la slugi o dat, Slugile la şaraban o înhămat, La tîrg la Mojilău au alergat. (Folclor). - Ordin. TEHUIÂLĂ f - Buimăcire, zăpăceală. TEHUI (a) - A zăpăci, a năuci. TEHUI adj. Intrară pe rînd, repeziţi peste prag, vreo cinci băietănaşi, tehui de somn. (E. Camilar). Neculai se trezi tehui de băutură, înainte de a pleca doctond. (M. Sadoveanu). Buimăcit, năucit, ameţit. TEHUIT adj. - Zăpăcit, năucit. TEI n. - Făşie îngustă de papură. TEICĂ f - Mic vas de lemn înfipt în capătul unei prăjini cu care se scoate apă dintr-un puţ. TEICUŢĂ f - Troacă mică de scos apă din puţ. TEICUŢA f S-a oprit la o fîntînă, a scos apă c-o teicuţă înfiptă într-o prăjină, şi a băut. (A. Vlahuţă). - Teică. TEIJERICĂ f - Tigăiţă. TEIŞOR я. - Aglică. TEJGHE f - Sertar (la masă). TEJGHERE / - Roabă. TEL m.r - Fir strălucitor de beteală. TELEAGA f Şi spre ei înainta O teleagă sprintioară, Aurită, dălbioară, Ca un cuib de zînişoară. (V. Alecsandri). Doi oameni străini coborîră dintr-o teleagă la marginea satului. (M. Sadoveanu). - Căruţă mică. TELEÂGĂ f - Trăsură cu patru roţi. TELEÂGĂ f - Căruţă cu loitre lungi. TELEÂP, TELEÂP interj. Hai, ascuţiţi-vă dinţii şi porniţi după mine! Şi odată pornesc ei, teleap! teleap! teleap. (1. Creangă). - Redă tîrîitul picioarelor, mersul tărăgănat. TELEÂŞCĂ f - Trăsură cu patru roţi. TELEÂŞCĂ f - Cotigă (la plug). TELEBURCĂ/ - Mîncare (ciorbă, supă, sos) prost pregătită. TELEGAR m. - Mînzoc, mînz de doi ani. TELEGUŢĂ f - Cotigă (la plug). TELEGUŢĂ f - Trăsură cu două roţi. TELEHUŞ n. - v. Teleuş. TELELEU m. E x p r. A umbla teleleu Tănase = a umbla fară rost, fară treabă. Am umblat, ia aşa, teleleu Tănasă. M-am dus la rai , iar de la rai la iad, de la iad iar la rai. (1. Creangă). Zice p ro stu l: Hai şi eu! Hai! Că tot n-are ce face, ş-aşa umblă teleleu. (M. Eminescu). Stăricica-şi risipeşte ş-apoi umblă teleleu. (C. Negruzzi). Fusesem pe coclauri ca un mare naturalist... el după buruieni... eu de teleleu Tănasă. (C. Hogaş). - Vagabond, netrebnic, W

304 om fară căpătîi, umblînd fără rost. TELEM E/ - Brînză ungurească. TELEUŞ n. - Săniuş. TELINCĂ/ - Puşcă cu cremene, sîneaţă. TELINGĂ fi - Haină rea. (Th. Holban).’ TELM IŢĂ/ - Lopăţică de zidărie. TEMEL n. - Fundament la casă. TEMIÂLĂ fi - Pricină. (I. Neculce). TEMNIC n. Astăzi maica Evlampia scoate stupii de la temnic. (M. Sadoveanu). - Adăpost în pămînt, unde se ţin stupii iama. TEMNIC n. Slujitorii lui Cantemir, încălecînd, i-au luat înainte spre temnicurile de osîndă. (M. Sadoveanu). - Temniţă. TEMNIC n. - Groapă folosită ca pivniţă. TEMNIC n. - închisoare. TEMNIŢĂ / Şi-n fere-l in fereca Şi-n temniţă că mi-l da. (Folcor). - închisoare. TEM PLIU adj. O lin işte tem plie. (V. Alecsandri). - De templu. TENCUI (a) - A aşeza în teancuri (marfa). TENCUI (a). Toate le-a tencuit Şi-n corabie lea clădit. (E. Sevastos). - A strînge ceva în teancuri, a împacheta. TENECHEÂ/ - Tava dreptunghiulară. TENECHEÂ/ - Cutie de tablă pentru vopsea. TENECHEÂ/ - Taler la cîntarul de mînă. TENECHEÂ f. - Tablă. TENECHELĂR m. - Tinichigiu. TENI£HENERI m. - Tinichigiu. T EPSIE/ - Tava rotundă cu marginea reliefată pentru copt pîine. TEPTIL adj. - Deghizat. (I. Neculce). TERBELE fi. pl. - Hăţuri. TERCUŞOÂRĂ/ - v. Tercuţă. TERCUŢĂ/ - Râzătoare (de bucătărie). TERE f. pl. - Fire groase de bumbac, lînă. TEREÂN adj. - Buclucaş, arţăgos. TEREÂZĂ/ - Soi de struguri negri, nealtoiţi. TEREÂZĂ/ - Terasă. TEREBILCĂ/ - Maşină de desfăcut grăunţele de porumb. TEREBILCĂ/ - Maşină de tocat paie. TEREBILjCĂ/ - Maşină de strivit struguri. TEREDZĂLE fi pl. - Cîntar de mînă cu două talere. . TEREDZĂLE CU COROMÎSLĂ / pl. - v. Tereză. . TEREDZ ÎCĂfi - v. Tereză. TERENI m. pl. - Porumbrei (pomi). TERENI m. pl. - Porumbrele. TEREPCĂ / - Maşină de desfăcut grăunţele

Т de porumb. TEREPLIC m. - Aţă albă răsucită în două, în trei fire din care se face horboţică. TEREZĂ f. - Cîntar de mînă cu două talere. TEREZOÂŞE n. pl. - Cîntar de mînă cu două talere. r TERFARI m. - Persoană care strînge cîrpe. T E R F Ă R IE /- Rufarie. TERFELEGOS adj. - Zdrenţăros. TERFELI (a) - A rupe hainele. TERFELI (a) - A murdări (hainele). TERFICHI m. Nimic nu pune frîu acestor Neruşinaţi, terfichi limbuţi. (A. Vlahuţă). - Om de nimic,r puşlama. __ TERIBI (a) - A desface grăunţele de porumb. TERIBI (a) - A desface grăunţele de porumb cu maşina. __ r TERIBI (a) - A strivi strugurii (cu maşina). TERNEBI (a) - A desface grăunţele de porumb. TERNIÂC m. - Spin de prun, de salcîm. TERTCĂ/ - Râzătoare (de bucătărie). TESÂC n. De la moara Gîrbovuhii veneau împotriva lui Caraiman, cu tesace scurte, doi bărbaţi spătoşi şi rînjiţi. (M. Sadoveanu). Să judecăm, Să cîntărim, Cine-i dintre noi mai aferim Şi mai bun de butuci, Lua-ne-ar dracul, Eu care tai cu tisacul, Ori tu cu legea preasfinţitei cruci? (Andrei Lupan). - Sabie scurtă; cuţit mare, satîr. TESC n. - Menghine. TESCONI D Ă / - Tescovină. TESCUI (a) - A presa strugurii striviţi şi fermentaţi. TESLÂN m. - Om cu dinţii laţi. (Th. Holban). TESLAR m. Pietrarii gătesc mai întîi varul... iar de pe altă parte teslarii, cioplind grinzile cu bărzile, le suie pe zid şi le aşază, încheindu-le una cu alta. (V. Drăghici). - Dulgher. TESLARIE/ Cumpără unelte de teslărie... şi se apucă de-şi face el singur o drăguţă de raclă. (I. Creangă). Ion s-o alcătuit cu privighitoriu, ca să dureze tot lucru teslăriei, uşile, ferestrile, duşamelile, acoperemîntu. (V. Alecsandri). Meseria de teslar; tîmplărie. TESLĂRIE / - Obligaţie de muncă la prelucrarea lemnului, în tîmplărie, dulgherie; în Moldova a fost impukă din 1650. TESTĂ/ - Unealtă de curăţit copita calului. TESTEMEL n. - Basma albă în patru colţuri. TESTEMEL n. Le adună sîngerînde şi le pune n testemel (M. Eminescu). - Basma. TESTIMON n. - Atestat. ___

w

f

т fTESUIÂLĂ/ - Prăjină orizontală la codatele Jputului. jTEŞCE f.p l. - Menghine. ^E ŞC H E R E/ - Rindea de făcut jgheaburi. îTEŞILĂ / E x p r. Cu gîndul pe teşilă = cu îndoială, şovăitor. Plec p e deal peste colină Cu igindul cam p e teşilă. (Folclor). Plec spre bîlci ţiupă tocilă Cu gîndul cam p e teşilă. (V. ^Alecsandri). - îndoială, şovăire. |TEŞITURĂ fi Dă bici iepelor şi iar mai trage ţun ropot; cînd numai iată ce ajunge roata de-o ieşitură şi iar se rupe capătul. (I. Creangă). Sщ dus la o teşitură din apropiere a pus degetul іc el mic pe dînsa. (I. Sbiera). - Ceea ce rămîne ;din trunchiul unui copac tăiat aproape de pămînt. TEŞMEC n. - înşelătorie. TEŞMECHERIE/ Au fugit din Focşani, ca să işcape din mîna administratorului, fiin dcă dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor. (V. ^Alecsandri). - înşelătorie, pungăşie. TETE A m. - Străbunei. TETEA MARE m. - Bunel. TETEIA m. - Tată. iTEVELINCĂ f - Unealtă pescărească de sucit ^frînghii. ŢEX n. - Cuişor de metal, ţintă. fTEXĂ f. - Cuişor de metal, lemn. ÎTEXILI n. - Cazma. ІТЕХЇС m. - Ţintă. TEXT n. - Cuişor de lemn pentru cizmărie. TEXTĂ/ - v. Texă. TEZECAR n. - Băligar pentru tizîc. TIC AI (a). Tu dorul ţi-l ajungi deşi te ticăi. (M. Eminescu). - A se zbuciuma, a se frămînta. TICĂIT adj. - Nemernic, mîrşav. (I. Neculce). T IC IC Ă / - Prăjină de bătut nucile din pom. T IC IC Ă / - Prăjină la puţul cu cumpănă. TICNEÂLĂ f Locurile Dachiei mai cu odihnă şi mai cu ticneală socotind... scaunul şi şederea într-însa şi-au mutat. (D. Cantemir). Dar casa săracului, în afară-i cu mînjală, Din lăuntru-i cu ticneală. (Folclor). - Pace, înţelegere, priinţă. TICNEÂLĂ f Sărută pe ticneală Că nu-i stau boi-n tînjală. (S. F. Marian). - Tihnă. TICNI (a). Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! (M. Sadoveanu). Las ’ că-i vede tu ceam să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de ozit păcat să-mifie. (1. Creangă). Singur la masă nu-mi ticneşte. (1. L. Caragiale). - A-i prii, a-i cădea bine, a-i fi prielnic. Tic n i (a) - а -і prii. TICNI (a). Viţeii... trebuie să se pască numai

305

pe răcoare, căci atunce le ticneşte mîncarea. (V. Drăghici). Nici masa, nici somnul, nimic nu-ţi ticneşte. (A. Vlahuţă). La zile mari, ca să le ticnească veselia, împărţeau bucăţica de pîne cu orfanii. ( 1 . Creangă). - A-i prii, a avea mulţumire în urma unui lucru, a-i plăcea. TICNIT adj. El pizmuia acum şi traiul ticnit şi fără de grijă al oamenilor. (P. Ispirescu). Liniştit, netulburat. TIDVĂ f - Vas făcut din dovleac. (1. Neculce). TIFINn. 7 Tunică. TIFLĂNÂ (a) - A bate, a chelfana. TIFON n. - Tul. TIGÂE/ - Cratiţă (joasă, 3-4/.) TIGÂE f - Oală de lut cu toartă. T IG Â E / - Oală de schijă. TIGÂE f. - Cratită de aluminiu cu coadă. r •' TIGAE fi - Strecurătoare, durşlag. TIGÂE fi - Tava rotundă. TIGÂE fi Medelnicerul se şi înfăţişă cu tigăile acoperite cu capace. (M. Sadoveanu). Scrobul cu smîntînă, ce mai forfoteşte încetişor pe lîngă buza tigăii, umple încăperea cu un miros plăcut. (A. Vlahuţă). - Cratită cu două torti. TIGAIŢA f In geamuri ardeau pe sfîrşite luminările în tigăiţele lor de lut. (M. Sadoveanu). - Vas special, în care se fixează luminarea aprinsă. TIHARAE fi Pe vîrful unui deal înalt şi plin de tihărăi se află vestita Cetatea Neamţului. (1. Creangă). Da n-am putea noi să ţinem cumva coama dealurilor... fără să mai tot urcăm şi să tot coborîm la tihărăi? (C. Hogaş). Da de unde să p o a tă nim eri ea prin tihăraia aceea. (Şezătoarea). - Povîmiş, acoperit cu desişuri. TIHARAE fi Şi de atunci dracul şade prin tihăraiele de stuh şi papură. (T. Pamfile). - Loc mocirlos, acoperit cu stuh şi papură. TIHĂRIE fi. - Tihărie. Spun feciorii că s-ar f i aflînd patru haite fătate în nişte tihării încîlcite cu spini. (M. Sadoveanu). TIHNA fi Tihnă lină plutea în odaia plină cu miros de flori sălbatice. (M. Sadoveanu). Ce să fac? Văzui pierdută Cauza Moldovei mele, şe de-a pururi nimicit Scopulfalnic pentru care fără tihnă am muncit. (A. Davila). - Repaus, linişte. TIHNEÂLĂ f - Tihnă, linişte. TIHUfT adj. - Ţicnit. TIJ adv. Socrii dau fetei căruţa cu cal, tij îl împodobesc frumos. (E. Sevastos). Eu de acum sînt a matale de veci. - Şi eu matale tij, scumpul meu Franţ. (V. Alecsandri). - Aşijderea, tot aşa. ’

V

____

f

W

V

r

V

r

Л

,

9

Т

306 TIJURCĂ f - Surtuc. TINĂ f Spuneţi că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de amaruri şi de chin? Nici o scînteentr-însul nu-i candidă şi plină , Murdară este raza-i ca globul cel de tină. (M. Eminescu). Pămînt. TINA f Aştepta în întuneric şi tină, ca după o ploaie. (M. Sadoveanu). In capătul din dreapta al şanţului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină. (V. Alecsandri). Că mi-i faţa ca huma Şi inima ca tina. (Folclor). Dă, bade, tot prin grădină , Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot iarbă înverzită. (Folclor). Căciflamura cea roşă ca umbra-i de dreptate, Sfinţeşte a ta viaţă de tină şi păcate. (M. Eminescu). - Noroi. TINDĂ f - Spaţiu între două cercuri la vintir. TINDECHI n. - Vergea de metal zimţată la capete, care ţine pînza întinsă în timpul ţesutului. TINDILI (a) - A ninge mărunt. TINDUŢA f - încăpere pentru păstrarea alimentelor. TINGERICĂ f. - Tigaie cu coadă lungă. TINGERICĂ f. - Ulcică de schijă. TINGIRE f. - Cratiţă (joasă, înaltă). TINGIRE f. - Lighean (de aramă). TINGIRE f. - Oală de schijă. TINGIRE f. - Tava dreptunghiulară de copt pîine. TINGIRE f - Tava rotundă cu margine reliefată de copt pîine. TINGIRE f. - Făraş. TINGIRE f. - Tigaie, tava de prăjit. TINEREÂŢĂ f. - Tinereţe. TINEREŢII f. - Tineretul. TINERI E f. - Tinereţe. TINICHEÂ DE GUNOI f. - Făraş. TINICHEÂ CREAŢĂ f. - Tava rotundă cu marginea reliefată de copt pîine. TINICHEÂ LUNGĂf - Tava dreptunghiulară. TINICHERI m. - Tinichigiu. TINOS adj. Mergea tabăra, ales căzăcească, cu greu, prin locuri strîmte şi tinoase. (M. Costin). N aşterea m i-i sclip icio a să , îngropăciunea m i-i tin oasă . Omătul. (A. Gorovei). - Noroios. TIO interj. Tio, haită! ţibă, tio... Era să mă mănînce haitele dracului. (V. Alecsandri). Strigăt cu care se alungă cîinii. TIOC n. - Păhărel (100 g). TIOHAI (a). Leagă de coada unui cîne o ploscă şi toţi nuntaşii îl tiohăiesc. (E. Sevastos). - A huidui (animale, oameni). f

w

a

.Л

w

r

TIOL n. - Văl al miresei. TIORCĂ f - Râzătoare (de bucătărie). TIORCĂ f - Lopăţică de uns pereţii. TIORCĂ f - Râzătoare mare (de ras sfeclă). TIORCĂ f - Lopăţică de zidărie. TIPÂR n. - Formă pentru chirpici. TIPÂR n. - Unealtă de tras obezile. TIPA f. - Partea de sus (cu coadă) a pepenelui verde. TIPĂRI (a) - A apăsa, a îndesa cu lingura, lopăţică mămăliga. TIPSJEf. - Tava dreptunghiulară de copt pîine. TIPSIE f. - Strecurătoare (cu veşcă, cu coadă). TIPTEL adv. - încetişor, domol. TIRÂJ n. - Terasă. __ r TIRAS m. - Soi de poamă neagră, nealtoită. TIREÂ£Ă adj. - Negri (struguri). TIRIZÎE f. - Taler (la cîntarul de mînă). TIRNISLIVE f pl. - Corcoduşe. TIRNOSLIV m. - Corcoduş. TIRVISI m. p l - Papuci. TIRVISI m. pl. - Ghete bărbăteşti. TISÂLE f pl. - v. Tisă. TISĂ f - Menghine. TISCHIE/ - v. Tisă. TISCOÂCE n. pl. - v. Tisă. TlSCURI n. pl. - v. Tisă. TITIUN n. - Tăbac. Foaie verde de tabac. (I. Bibicescu). TITIUN n. - Tabac. Strîng buzele plesnite-n vînt şi tac. Li-i ud pînă şi pacul de tabac. (N. Labiş). TITIUN FĂRMAT n. - Tabac. îşi bucşea nările cu tabacul roşiatic. (E. Grigorovitza). TIVA interj. E x p r . Tiva băiete = pe-aici ţi-i drumul, tunde-o. îşi ia cojocul între umere şi biciul în mînă şi tiva băiete! (I. Crangă). Nici na apucat a găti bine vorba şi tiva băiete. (Şezătoarea). - A o lua la sănătoasa. __r TIVA interj. Nemaiauzind nici o foşnitură de păpuşoi, nici o scurmătură de găină, am ţişnit odată cu ţărna-n cap şi tiva la mama acasă. (1 . Creangă). Luă cofiţa cu apă şi tiva la mă-sa. (Şezătoarea).-Hai! Fuga! Tunde-o! Şterge-o! TIVDĂ f. - Ţeastă. TIVNIC n. - Bordei (pentru murături, cartofi). TIVNIC n. - Groapă gfclosită ca pivniţă. TIUC n. - Balot (de tutun). TIUCI n. - Schijă. TIUCI n. - Tigaie fară coadă. TIUCI n. - Tava de aluminiu. TIUL n. - Văl al miresei. r

_ _ _ _ _

V

V

r

A.

/

1

________________________________3 0 7 flULÂRI n. - Formă pentru chirpici. IflULEI n. - Resturi de paie tocate rămase în laistă^ riULEI n. - Resturi de nutreţ: fîn, paie, rămase p iesle. CIULIUŞ n. - Săniuş. riULUŞ n. - v . Tiuliuş. kIUTIUNÂRI m. - Cultivator de tutun. pUTIUŞI adj. - Tare mici (găini). frUZUI (a) - A curăţi cerealele de pleavă. rîCA m. - Tătuca; tata tatei, bunic. pTLC n. E x p r. A vorbi în tîlcuri = a vorbi figurat, alegoric. Dascălul Simion Fosa din Wufuieni numai pentru că vorbeşte mai în tîlcuri | ecît alţii... cere trei husăşipe lună. (I. Creangă). Vorbeşti numai în tîlcuri, să nu te mai priceapă nimeni. (Şezătoarea). - Childuri, înţeles ascuns. ÎILC n. Şi se iau ei ba din tîlcuri, ba din Şimilituri, ba din pîcîlit, ba din una ba din alta. fa. Creangă). - Glumă, pildă. BTLCUI (a). A lor părere vrînd să întărească... mrsul istoriilor şi lucrurilor... într-atît chip le mcuiesc şi le prefac. (D. Cantemir). Cuvintele iele de svat mai mult se tîlcuiesc spre bine decît ţpre rău. (Pravila lui Vasile Lupu). El nu le putea bricepe nici nu le putea tîlcui. (1. Sbiera). - A pmuri, a tălmăci, a preface. ITLCUIRE fi Tîlcuiri şi visuri coordonate mfabetic. (M. Eminescu). - Lămurire, tălmăcire. fILCUIRE fi - Tîlcovanie. riLHARET n. Ţara atunce era stricată rău de fitari şi de moscali şi de tîlhărit. (1. Neculce). Îîlhari.w fcj^A riLHARIME f. In puţină vreme toată ţara... fe tîlhărimea tătărască au curăţit-o, pre unii brinzîndu-i, pre alţii omorîndu-i. (D. Cantemir). iTîlhari. riLHUI (a). Cînd vorfii neşte soţii multe de vor |nea drumul, de vor tîlhui sau vor fura, pre toţi Іă-i spîndzure. (Pravila lui Vasile Lupu). N-au hai mers la oaste, ce au rămas tîlhuindprin ţară le laprisecile oamenilor. (N. Costin). - A tîlhări. lÎLHyŞĂG n. - Tîlhărie. fÎLÎŞÎM m. - Trîntor, leneş. ÎÎMLĂ (a). Sî tîmlî di ari cochilu sămn. (TD). ІА se întîmpla. frÎMLÂ (a). Nunii şî streini sî tîmlî. (TD). - A fe nimeri. ГЇМР adj. Tîmp nu-i, se poartă câteodată ca şi mm ar fii în puterea sănătăţii. (M. Sadoveanu). ţrăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte S tîmp în felul său. (I. Creangă). - Tîmpit.

ІБ a

tK .А

5

Г

r

л.

TIMPLĂ fi. - Deal, ridicătură. " TÎMPLĂTOÂRE/ - Întîmplare. TIND AL n. - Bucăţică de metal de partea opusă la lama hîrletului. TINDALA fi. - Vergea de fier între coamele plugului. TJJ4G m. - Scîrbă. T ÎN G Ă / E x p r. A fl cu inima tîngă = a fi înţfistat, amărît. - Mahnă. TÎNGĂ f. - Mîhnire adîncă. TINGLUI (a) - A netezi, ciopli cu rindeaua. TINJALA fi. Dar plug , grapă , teleagă, sanie, car, tînjală... nici că se aflau în casa acestui om nesocotit. (I. Creangă). Рипе-oi boii la tînjală Ş-oi scoate gunoiu-afiară. (E. Sevastos). Are grijă să nu tragă unii boi, iar ceilalţi „să se lase pe tînjală ”, adică să nu tragă de loc. (T. Pamfile). - Un fel de proţap. TÎNJALĂ fi - Ciomag, bîtă. TÎNJALĂ fi. - Prăjină la cumpăna puţului. TINJELAR m. De cîrligul cotigii... se leagă tînjelarul, care se mai numeşte şi tînjea. (T. Pamfile). - Tînjală. TJJVT adj. - Beat. TIJRAfi. De-a tîra. (DD). - Tîrîş. TÎRCAV adj. - Baltă acoperită cu ierburi putrede. TÎRFĂLOĂGĂ/ - Femeie desfrînată. TÎRGĂRI m. - Negustor. TÎRGOVEĂŢĂ fi - Orăşeancă. TÎRGOVEŢI fi - Precupeţi. TÎRHANf (a ) - A căra. TÎRÎIĂLĂ fi. - Sos de cartofi. TIRIIŞ adv. Femeia... împinse în lături şi tîrîiş o poartă lungă. (C. Hogaş). îşi dă drumul tîrîiş în rîpă. (M. Sadoveanu). Dulăul s-a tras în rîpă şi s-a dus tîrîiş după stăpîn. (M. Sadoveanu). Tinş. TIRIITORI n. - Opritoare de fier ce se pune sub roata căruţei. TÎRÎŞ\ n . - Traglă. TÎRLICI m. - Papuci de casă. T^RLĂ fi - Stînă. TIRLĂ fi. - Loc în sat unde se adună vitele diţiineaţa. T ÎR L Ă / - Grămăjoară de gunoi. TÎRLICI m. p l - Buşmachi. TÎRLIOARĂ fi - Tîrlă mică. TÎRMOI (a) - A mătura curtea cu tîmul. TÎRMONI (a) - A mătura curtea cu tîmul. TÎRMOZÎ (a) - A bate. TÎRN n. - Mătură de curte. A

f

V

А

Г

A

A

9

f

s

*

A ¥

Л

A

A

f

308 __S4__

Г __

А

TIRNAT n. In unele locuri din Moldova era mai demult datină de a scoate mortul după îmbrăcare afară pe tîrnaţ. (S. F. Marian). Căsuţa micşoară... totdeauna curată, păreţii aduceau mult cu albeaţa omătului; tîrnaţul galben încingea căsuţa. (DLR). - Prispă. TÎRNAŢ n. - Prispă. TÎRNAŢ n. - Lespezi de piatră înaintea prispei. TIRNAFEŢ m. Parcă-i tîrnăfeţ cu părul creţ. (DLR). - Individ neîngrijit, neglijent. TÎRNĂSCOP n. - Teslă. TÎRNIC n. - Porumbrel (arbust). TÎRNICHE fi - Tablă de acoperit casa. TÎRNICHE fi. - Mertic de măsurat vama la moară. TÎRNICHE fi - Vas de tinichea pentru gaz. TÎRNÎI (a) - A se hîrjoni. TÎRNOMĂTĂ/ De cîte ori îţifi dormit în stroh şi pe tîrnomată, să am eu atîţia bani în pungă. (I. Creangă). - Rămăşiţe de paie de la treierat, folosită ca aşternut pentru vite. TÎRNOŞCĂfi - Scară dublă. TÎROÂGĂ fi Mărită-şi VIadu fată, Şi-i dete averea toată: O căldare în fund spartă... O tîroagă de bordei. (Şezătoarea). - Cocioabă, hardughie. TţRPAŢ n. - Stîlp ce susţine prispa de scînduri. T y * S Ă / - Barbă mare încîlcită. TÎRSĂj^ - Rumeguş (de lemn). TÎRSOÂGĂ fi. O midţime de dăscălime... Unii mai tineri, iar cei mai mulţi cu nişte tîrsoage de barbe cît badanalele de mari. (I. Creangă). Barbă mare şi încîlcită. TIRŞ n. In locul celor mai multe păduri, podoaba pămîntului, n-au mai rămas decît tîrşi. (E. Sevastos). Să strîngem nişte tîrsuri şi să facem toată noaptea fioc. (I. Creangă). Mă iau după tata la deal printre tîrşuri, Şi brazii mă zgîrie, răi şi uscaţi. Pornim amîndoi vînătoarea de capre, Vînătoareafoametei în munţii Carpaţi. (N. Labiş). - Arbust pipernicit, tufăriş. TÎRŞI (a) - A rîde în hohote. TÎRŞI (a se) - A se răscrăcăra. TÎRŞI (a se) - A se rînji. TÎRŞIT adj. Nas tîrşit. (DD). - Turtit. TÎRŞIT adj. - Răscrăcărat. TÎRŞIT adj. - Cîm. TÎRŞITURĂ fi - Persoană care stă mereu cu gura căscată, cu un rîs urît. TIRŞUŢ m. In unele sate... bradul acesta, numit altminterle şi tîrşuţ se împodobeşte cu fe l de fel de zăhărele. (S. F. Marian). - Brăduţ. А

Г

____

___А

A

/ч

* ____

A

т TÎRTÂN n. - Ridichioară. TytTÂN CU PATRU PICIOARE m. - Şopîrlg TURTITĂ / - Coadă groasă de oaie, berbec. T ÎR Ţ ^ / - Coadă groasă de oaie, berbec. TÎ^ZÎU adj. - Negru, neroditor (pămînt). TÎZĂ - Sită. TOÂCĂ (pe la) f. - Ujină. Pe la ujină. (Ş.). TOÂE f - Haită de cîini, lupi. ТО АЕ/ Toae se întrebuinţează pentru a vindeca răul copiilor, fierbîndu-se cu alte buruieni şi zeama amestecîndu-se cu sineală. (Şezătoare). - Omag. r TOAIPA fi Toaipa este o secure mai mare, mijlocia între secure şi topor. (T. Pamfile). Unealtă de dulgherie în formă de secure. TOAIPA fi - Bardă mărişoară. TOAIPĂ / . - Topor mare de spart cioturi, buturugi. TOAIPĂ fi. - Topor mic. TOÂIPĂ fi - Topor. TOÂiPĂ fi - Unealtă agricolă, ca o săcure, cu care se taie hlujanii. TOÂNĂ f. - Năvod. TO A N Ă / - Stol de vrăbii. TOÂNCĂ/ - Vîrtej într-o apă curgătoare. TOÂRTĂ fi - Rătez la ladă. TOARTĂ fi - Partea rotundă a lamei hîrleţului. TOARTĂ LA SÎNDÎCfi - Mîner la ladă’ TOÂTĂ pron. In toată sara veneau oile flămînde. (Folclor). - Fiecare. TOBÂŞ m. Intr-o zi văzu pe-o rablă Un tobaş ce lumea cheamă. (M. Eminescu). - Toboşar. ТОВОСІ (a) - A bătători pămîntul cu maiul. TOBULTOC n. - Sac pe jumătate plin. TOBUS n. - Autobuz. TOC 77. - Cutie de chibrituri. TOC n. - Miez de pepene verde. TOC n. - Arie de treierat (în afară de sat). TOC n. - Icre de biban. TOC n. - Făţare de treierat cu tăvălugul. TOC interj. Toc, toc, velniţă, Cici, cocovelnita. (Folclor). - Redă sunetul ciocănirii, lovirii cu ciocul (cu un obiect) în ceva tare. TOCĂ (a). Expr. A-l toca pe cineva cahla = a se otrăvi cu gaz de cahlă. - A bate. TOCĂ (a) - A strivi strugurii (cu maşina). TOCÂL m. - Berfifec fară coarne. TOCALÂUĂ/ pl. - Baghetă la toba mică. TOCÂN adj. - Terfos. TOCÂNĂ f. - Varză hăcuită acră. TOCAT n. - Poartă. TOCĂELE/ pl. - Clopoţei la osia căruţei. w

т ►CĂI (а) - A strunji. !ÂI (а) - A hodorogi (căruţa). ►CĂI ţa) - A bate toaca. ►CĂLIEfi. Voi sînteţi tocălii, De sperietpăsări vii. (E. Sevastos). - Morişcă de lemn ce băneşte şi sperie păsările. lOCĂNATOÂRE fi. - Maşină de tocat igurii. ipCĂTOÂRE / - v. Tocănătoare. ЮНІ (a) - A dubi (cînepă). ►CHILĂ/ - Şiră de paie rău clădită. ►CHILĂfi. - Loc îngrădit într-un pîrău pentru )it cînepă. (CHILA / Trei surori au plecat cu cînepă la ihilă. (DLR). - Loc îngrădit într-o apă unde ipune cînepă la topit. ►CHILĂ f. - Cînepă pregătită pentru dubit. ►CHITORIe fi - Topilă. ►CI (a) - A scurge vinul dintr-un poloboc în v

w

f

V

vas% ►CIĂUCĂfi. - Tăvălug de farîmiţat bulgării ogor. ►CITORICĂ fi - Ulcior de lut cu toartă şi tebuleţ la gură. ►CIUCÂfi. - Obiect de lemn sau aluminiu cu pătură reliefată pe care se spală rufele. ►CMA adj. - Neted, drept. ►CMÂC m. - Om care vorbeşte cu sine însuşi. ►CMÂC m. - Ciocan mare. ►CMAGI m. pl. - Tăiţei. ►CMÂGI m. pl. După aceste din urmă se iuce zamă cu tocmagi şi apoi sarmale sau Muşte. (S. F. Marian). - Tăiţei. |OCMÂLĂ fi. Bătrînii vroiau „ unire ” cu femală, iar tinerii „unire” jară socoteală. (I. reangă). - Chibzuinţă, socoteală. >CMÂLĂ fi. - Ciubote de tocmală. (DD). )mandă. >CMĂŞ m. în satele de la şes, cînd fac jo c , Iţivaflăcăi, numiţi tocmaşi, arvonesc scripcarii fcă înainte de sărbători şi, la timpul hotărît, se Шипа la o casă. Ceilalţi flăcăi, dacă vor să face, trebuie să p lă te a sc ă tocm aşilor. Şezătoarea). - Flăcăi care organizează jocul, pgajează scripcarii. pOCMĂGEL m. - Ciupercă de culoare gălbuie. fOCMEĂLĂ f. - învoială, acord. (I. Neculce). >CMEÂLĂ fi - Pogoadă. >CMELI fi. pl. Tocmeli agricole. (DD). tenjamente, chestii, orînduiri ce ţin de trebile ipului. CMI (a). - A orîndui, a aranja. (1. Neculce). r

w

309 TOCMI (a)-A pogodi. TOCMIRE fi - Reparaţie. TOCNI (a) - A drege, a repara, a corecta (o greşeală). TOCNITURI fi pl. Ofost mari tocnituri. (DD). - Reparaţii. TOFAN m. E x p r. A fî cineva tofan la cap = a fî nu cu toate acasă. - Handicapat. TOF^i (a) - A se bălăci în apă. TOFÎLC adj. - Bondoc. TOFILCĂ fi - Ţoşcă. TOFÎLTOC n. - v. Tofîlcă. TOFLIC m. - Papuc de casă. TOFLICĂf. - Peşte mărunt. TOFLOGI (a )- A se strica, a putrezi (legume). TOFOLATIC adj. - Om molatic, greoi. TOFOLOG m. - Zburătoare. TOHOARCA f, Cu tohoarca miţoasă în spate şi cu cînele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. (M. Sadoveanu). - Cojoc ciobănesc. TOI n. Nuntaşii miresei, facînd un toi îngrozitor le ies înainte cuzicălăii. (S. F. Marian). - Gălăgie mare, tărăboi. TOI n. Slabă bătae facînd, oricînd sta cu dînşii la toi puţin cevaşi procopsea. (D. Cantemir). Fiind om viteaz şi cu alţi rohmistri s-au luptat cîtva şi au ieşit din toiul tătarilor. (N. Costin). încăierare. TOI m. pl. S-o pus un rînd di toi, ca sî şii mai puternişi căpriori. (TD). - Bîme, grinzi. TOIGfl. -Toiag. TOLBÎTÂUCĂ fi - Sac pe jumătate plin. TOLBÎTOŞEL n. - Sac mic pe jumătate plin. TOLBUTOC n. - Sac pe jumătate plin. TOLCĂI (a) - A explica. TOLCOÂSĂ adj. - Hîtră, şireată. TOLI m. - Carton gudronat pentru acoperit constructii. __ r5 v TOLOACA fi. Sfintu Ion de la Suceava, cînd era băiet, păştea vitele tatălui său pe toloacă. (E. Voronca). Şi-au mers, şi-au mers o bucată bună, şi-au ieşit pe-o toloacă, pe care păştea o mulţime de vite. (I. Sbiera). (Erau) două vaci pe toloacă, cîţiva purcei costelivi, o duzină de găini care cîrcîiră cu spaimă la apropierea lor. (M. Sadoveanu). - Ogor lăsat necultivat, pe care, de obicei pasc vitele. TOLOACĂ f. - Imaş. TOLOACA / Toloaca îi pan la brazda Chiţcanilor. (TD). - Cîmp împărăginit. TOLOC n. - Tăvălug de farămiţat bulgării pe ogor. ____

v

f

f

r

w

Т

310 TOLOCĂNEÂLĂ/ - Trăncăneală. TOLOCĂNI (a) - A trăncăni. TOLOCANI (a). Numai gura lui se aude în toate părţile. Hojma tolocăneşte pentru nemica toată, curat ca un nebun. (I. Creangă). - A vorbi mult, fară rost. TOLOCĂNI (a). O goiţi-vă, ce tolocăniţi băietul; cu tatăl său aveţi ce aveţi iar nu cu dînsul. (I. Creangă). Mare luptă avea unia dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care , una-două, îi tolocănea mustrîndu-i. (1. Creangă). - A dojeni, a cicăli. TOLOCI (a) - A tăvălugi (ogorul). TOLOCI (a). Să rupi ţelină sau toloacă... şi... să se pască de vite... ca să se tolocească. (V. Drăghici). - A lăsa un teren necultivat (pentru a fi călcat şi îngrăşat de vite). TOLOGI (a). Cum ajungem la cîmp, Trăsnea se tologeşte pe un pat. (I. Creangă). După prînz ne-am dus în grădină şi ne-am tologit subt un bătrîn plop. (C. Negruzzi). La pămînt o rogogină pe care se tologeau colegii mei şi jucau cărţi. (M. Eminescu). - A se tolăni. TOLOGI (a). (Tătarii) semănăturile le tologeau cu caii lor. (Şezătoarea). - A călca în picioare, semănături, iarbă; a culca la pămînt. TOLOGI (a) - A bătători pămîntul cu vălătucul. TOLOGI9__(a) - A se tolăni. TOLOGIT adj. Vedi p i pat tologiţ doi drumeţi. (Folclor). - Tolănit. TOLOLOI n. - Zarvă, tărăboi. TOLOŞCĂN m. Găsi soţia stînd de vorbă despre trebile împărăteşti cu un toloşcan de băiet. (Folclor). - Copil durduliu. TOLOŞCĂN adj. - Grăsan, dolofan. TOLOŞCÂNĂ adj. Hulpea de aici, din Valea Morii. Asta-i, alta nu poate fi. Mi-a mîncat optsprezece răţuşte, - toloşcane de patru luni. (M. Sadoveanu). - Răţuşcă. TOM A adv. - Tocmai. ТОМАТ n. - Bulion de pătlăgele roşii. TOMÂTĂ fi Мі-aţi amestecat cu pămîntul tomatele mele, pe care mi le-a adus special. (M. Sadoveanu). „DLR - regional; DEX - livresc”. - Pătlăgea roşie. TOMNÂTIC m. - Pui mic pe care 1-а prins toamna necrescut. TOMNIŢAfi. Urechea... prinse deodată zvonul imens şi domol al miliardelor de tomniţe care umpleau noaptea. (M. Sadoveanu). - Nume dat de moldoveni unor insecte de toamnă. V

f

f

V

TOMNIU adj. Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuţa cea dintîie . (Folclor). ^ Tomnatic. TOMOŞEI m. pl. - Tăiţei. TON n. Cînd o dat trenu un ton, Eu m-am suit în vagon. (Folclor). - Semnal. TONĂRI m. j Dogar. TONCOLÎNIE adj. - Cu lîna subţire. TONI (a se) - A se aduna în stoluri. TONOASA fi S-a fiăcut nebun şi a prins a face fe l de fe l de tonoase şi alte blazgonii. (S. F. Marian). Pepelea se bucura numai de tonoasele sale cele nimerite. (I. Sbiera). - Poznă, şotie. TONOS adj. - Capricios, cu toane. TONT adj. - Vlad. Baba începu iarăşi să tocăne pe vladul de bărbat. (DLR). TONTALAU m. Nici lumea-ntreagă n-a fi în stare să săvîrşească lucrul acesta într-o noapte şi iată că tontălăul iesta de Ion l-aufiăcut singur. (I. Sbiera). - Prostănac, tont. TOP n. - Bulgăre. TOPANIT adj. Şiolan topanit = came topită. Topit. TOPĂ fi. - Minge de gumă, de piele. TOPCEĂC n. - Troliu. TOPCEĂN n. - Pat de lemn. TOPITURĂ fi. înghiţea fe lie după felie şi întingea în topitură bucăţi mari de mămăligă. (M. Sadoveanu). - Mîncare din bucăţele de came prăjite în tigaie cu ceapă tocată. TOPLIŢA fi In gura pîrăului se afla o toplita, unde bolborosea apa scînteind, ca un cuibar al soarelui. (M. Sadoveanu). - Băltoacă, ochi cu apă caldă. TOPLIŢA fi - Noroi mare. (Th. Holban). TO PLIŢA/ - Mocirlă. TOPLIŢAfi - Femeie grăsană, neîndemînatica. TOPLIŢĂfi. - Negură. TOPOĂICĂ fi - Plop negru. TOPORĂŞ n. - Trei-fraţi-pătaţi. TOPORAŞ n. - Ghiocel’. TOPORÂŞ n. - Brînduşă-de-toamnă. TOPORĂŞIU adj. Broderia de aur lăsa abia să se vadă catifeaua toporăşie a hainelor sate(C. Negruzzi). - De culoarea toporaşului violet. TOPORIŞCA fi - Satîr pentru bucătărie. TOPORIŞCĂ fi. -Topor mic. TOPORI (a). E x p r. A toporî minciuni ==a minciuni. - A spune minciuni. TOPORÎIE fi Unele toporîi sînt împărţite р?іП crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînselc ca şi cu stînjenul. (T. Pamfile). - Coada qoaseb f

f

V

V

A

^

т jjrORBÂRI т. - Cerşetori. fTORBA / Te trimet cu torba-n sat ca să-mi mduci de vînat. (E. Sevastos). - Tolbă. IrORBA fi. Avea cu el treizeci de încărcături ^gata, o torbă nouă şi o puşcă de Lepage cu două fyevii. (V. Alecsandri). - Tolbă, geantă de jvînătoare. | t 6 RBĂ fi - Tolbă; traistă. [TORBĂ fi. - Traistă de dat mîncare la cai. ITORBĂ DE BRÎNDZĂ - Strecurătoare de pînză. $TOROCHI (a). L-o torochit dintr-o datî. (TD). 1-А doborî. IrOROCI (a) - A deşira. irOROCI (a) - A desface grăunţele de pe boceanul de porumb. frOROI (a) - A trăncăni. tTOROMĂC m. - Debil, grobian. pTORONJEL m. - Cocean de porumb cu grăunţe feliei. TOROPALA f la auzi-i cum se mai fasolesc! \Şă nu-i iei cu toropala? (V. Alecsandri). (Toroipan. (TOROPI (a). Cît pe ce să ne toropească bradul pprins, de nu băga de samă unul din plăeşi. (I. ^Creangă). îmi vine să-l toropesc. (V. Alecsandri). jjbA culca la pămînt, a strivi (bătînd, lovind). pTORT n. - Legătură de şaizeci de fire de cînepă ffcoarsă. ITORTĂRI n. - Gavanos de lut cu toartă easupra gurii. ORTIŢA / - Toartă la ciubăr. jfTORTOŞICĂ adj. - Plinuţă (femeie). jTOSCONEÂLĂ / - Tescovină. iTOSCONILĂ / - Tescovină. ITOSCONINĂ/ - v. Tesconilă. ITOŞI (a) - A strunji. fr o ş i (a) - A strivi strugurii (cu maşina). frOŞI (a) - A farîmiţa bulgării cu tăvălugul pe jegor. [TOŞITOÂRE / - Ulcior de lut. rOŞITOÂRE / - Cană de sticlă. irOŞITOÂRE CU ŢUFLIC/ -Ulcior cu toartă И cu jghebuleţ la gură. ÎTOŞOLCĂf i - Ţoşcă. pTOTOLOŢ n. Se mestecă în lapte ca făina să pw se facă totoloţi. (Şezătoarea). - Cocoloş. pOTOŞI m. pl. - Papuci de casă. ItOVARAŞ m. (Hrişa) era oşteanul cel mai tînăr mntre cei patru tovarăşi ai lui Vasca. (M. Sadoveanu). Pentru voi îmi voi pune capul meu, wragilor mei tovarăşi. (В. P. Haşdeu). - Persoană І

f

w

f

V

S

311 considerată în raport cu alta, de care este legată prin viaţă sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeaşi cauză. TOVÂRĂŞ m. Calu-i alb, un bun tovarăş. (M. Eminescu). In sobă ardefocul, tovarăş mîngîios. (V. Alecsandri). - Fiinţă sau lucru ce însoţeşte pe om. TOVĂRĂŞIE/ Ar trebui ceva defăcut să putem scăpa de cîţiva mîncăi; căci tovărăşia nu ni se părea dreaptă . (I. Creangă). - Asociere şi participare la o întreprindere; întovărăşire, asociaţie. TOVĂRĂŞIEfi E x p r. A merge tovărăşie = a merge împreună. De aici pînă la Călugăr eni om merge tovărăşie. (M. Sadoveanu). - însoţire. TOVĂRĂŞIEfi. E x p r. A ţine cuiva tovărăşie = a sta pe lîngă cineva, a nu-1 lăsa singur. Jupîneasa Dochia de obicei îi ţinea tovărăşie. (M. Sadoveanu). Am venit eu însumi la tine în puşcărie, Trimis de Lăpuşneanul să-ţi ţin tovărăşie. (V. Alecsandri). - întreţinere. TOVĂRĂŞIE/ De cîte ori în mjlocul arborilor muţi şi neclintiţi nu ne-am simţit ca în tovărăşia unor vechi şi buni prieteni guralivi. (C. Hogaş). In tovărăşia unui bătrîn comandant plin de reumatismuri. (C. Negruzzi). - Companie, societate. TOVĂRĂŞIE fi Cine-a mai dori să fa că tovărăşie cu tine, aibă-şi parte şi poarte-ţiportul, că pe noi ştiu că ne-ai ameţit. (I. Creangă). Relaţii între tovarăşi bazată pe raporturi tovărăşeşti. TOVĂRĂŞIŢĂ fi Trebuie să mărturisesc că aceeaşi prefacere o vedeam şi în tovărăşiţele m ele de drum. (N. Gane). Chem la mine tovărăşiţa ce ştii, Şi ne suim în cerdacul ce îl ai drept semn cînd vii. (C. Conachi). - Tovarăşă. TOVOD n. Atunci el a luat şi şi-a uns tălpile la ciubote cu tovod, a luat în spinare o ţubarcă de dogotşi a întrat în ogradă... (Folclor). - Catran, dohot. TRĂCI n. —Ferăstrău de tăiat în lung. TRACICĂRI n. - v. Traci. TRACINI (a) - A tăia lemne (cu ferăstrăul). TRACT n. Moldova se găsea în mare parte goală p e tracturile cele mari. (M. Sadoveanu). - Drum mare. TRACT n. In jurul lespedei şi a jgheabului o mlaştină, bine frămîntată de copite şi picioare, era dovadă a tractului bogat şi neîntrerupt cătină luminatul scaun al Moldovei. (M. Sadoveanu). - Circulaţie, trafic de animale şi oameni. V

w

/

312 TRACTIR п. Teatrul înfăţişează curtea unui tractir. (C. Negruzzi). Har abagii ne-au dus la tractirul lui Lazăr. Acolo era trii odăi dişarte însă numai cu două p a tu ri mici. (M. Kogălniceanu). - Han, ospătărie. TRACTIRGIU m. Tocmai atuncea viind şi tractirgiul, acesta i-au cerut să plătească cele ce băuse şi mîncase. (C. Stamati). - Hangiu, cîrciumar. TRACTIRI n. - Han. TRĂCTURI n. pl. - Tractoare. TRAGE (a) - A întinde (pînzele). TRAGE (a). A tras-o la meliţî (cînepă). - A da, a bate la meliţă; a meliţa. TRAGE (a). Ş-o tras tăt şi an grăit. (TD). - A înregistra (pe bandă de magnetofon). TRAGE (a). Decît ibovnic să-ţi faci, Mai bineo boală să tragi. (Folclor). - A zăcea, a suferi. TRAGE (a). (Maşina) tragi poama. (DD). - A strivi strugurii. TRAGE (a). Trii ani n-o tras la sutî. (DD). - A ajunge, a atinge. TRAGE (a se). Mă trag în pozî. (ALM). - A se fotografia. TRAGERE (la judecată)fi - Sprafcă. TRAGÎN m . - Umflătură pe corpul calului. TRÂGÎN m. - Rană, bătătură pe greabănul calului. TRAGIN m. - Bătătură de jug pe grumazul boului. TRÂGLĂ fi. - Rană, bătătură pe greabănul calului. TRAGLĂfi. - Unealtă primitivă de cărat paie. TRAGLĂ fi. - Unealtă primitivă cu care se împinge gunoiul la stînă. TRAGLĂ fi. Gunoiul... se scoate... cu ajutorul unei unelte numite traglă sau tragă. (T. Pamfile). Apoi de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanţe, se îndreptau spre beciuri. (C. Hogaş). - Unealtă primitivă cu ajutorul căreia se transportă greutăţi, paie, fîn. TRAG LĂ/ Pe Bistriţa, de la Piatra în jos, se întrebuinţează unfel de tălchig numit traglă. (Gr. Antipa). - Unealtă cu care se sperie peştele de sub pietre. TRAGNĂ f. - Umflătură pe corpul calului. TRAITOARE adj. Viaţî trăit o ari. (TD). îmbelşugată. __ f TRALELA adv. A umbla tralela. (DD). - Lela. TRAMBĂNÂ (a) - A bătători pămîntul cu maiul. TRAMBON n. - Tulpină de ceapă care face

т sămînţă. TRAMBON n. - Mai de bătătorit pămîntul. TRAMBONI (a) - A bătători pămîntul cu maiul. TRAMBOUCĂ fi - Mai de bătătorit pămîntul. TRAMBOV n. - Mai de bătătorit pămîntul. TRAMBUI (a) - A bătători pămîntul cu maiul. TRAMPA f. Hai să facem trampă: dă-ті carul şi n-aţi boii. (1 . Creangă). Aufăcut trampa: copiii s-au dus cu părintele, iar băiatul nostru a apucat drumul înainte cu mîţişorul. (T. Pamfile). Schimb. TRĂMPĂ fi - Faţă urîtă. TRĂM PĂ/ - Gură urîtă. TRAMVĂE n. - Sobă orizontală. TRANDAVÂE fi. - Unealtă de pescuit din plasă rară. , TRANDZĂLĂ/ pl. - Curea la căpeţeală. TRANISTRĂ fi Puşca şi tranistra-n spate Mă scoate din sănătate. (Folclor). - Raniţă. TRAPĂ (a). Cai defrunte se saltă-n loc şi trapă. (V. Alecsandri). - A merge la trap. TRAPAŞĂN m. - Şalău mic. TRASC^U n. - Rachiu tare, basamac. TRASC^U n. - Vin prost, acru. (CADE). TRASCĂU m. - Vin negru, bun. TRĂŞCĂ fi - Ferăstrău de tăiat în lung. TRAŞInĂ/ - Rumeguş. _f Д TRAŞNIC adv. Intr-o păduri traşnic diparti. (TD). - Tare. TRÂUCĂ f. - Lucemă. 'm  U C Ă / - Iarbă cosită. TRÂUCĂ/ - Pir-tîrîtor. TRÂUCĂ f. - Oblijeană. TRÂUCĂ f. - Sudoarea-calului. TRÂUCĂ f. - larbă-dulce. TRABAN n. Om strîngi toţi fin i şi toate vecinile... şi un trăban de babe bătrîne, care ştie harul la pîne. (Folclor). - Mulţime. TRĂGĂCI n. - Curea la gura hamului. TRĂGĂTORI n. - v. Trăgaci. TRĂGĂTOĂRE/ - Mîner (la fereastră). TRĂGĂTORI 72. - Mîner la sertar. TRĂGĂTURĂ fi - Loc în apă unde se trage volqcul ori năvodul. TRĂISTIE fi - Trestie. TRĂMBOFCUI (a) - A bătători pămîntul cu maiul. 4 TRĂNCĂITA / Mergi la trăncăita. (TD). Trap. TRANT Ш щ- Agud (pomul). TRĂSAŢĂL n. - Periuţă de tras brîele. TRĂSNI (a se). (Regele) s-o îndrăgit într-însa V

F

V

w

т І/, după cum mai spun amu, s-o trăsnit într-însa. ^Folclor). - A se îndrăgosti. IrRĂSURI / pl. - Altiţe la ie. &REÂCĂT n. Pe acel drum era treacătul w d iilo r ce veneau să p u stiia scă (ara. «Şezătoarea). Apoi tot pe aici treacăt spre fcprmaroace: la Piatra de duminica mare şi la \folticeni de Sînt-Ilie. (I. Creangă). - Drum de ^recere. ŢREÂCĂT n. E x p r. în treacăt = în fugă, în Ifecere. Ţăranii noştri glumeţi... ne tot şfichiuiau, ţyi treacăt. (I. Creangă). Aşa ca să vorbesc în fceacăt de aceste cusururi, voi zice că nu era leneş. (N. Gane). Şi-n treacăt o cuprinse lin ţntr-un ungher degrabă. (M. Eminescu). Nu mă pociu opri de a spune în treacăt cîteva і tmănunte care ne-au interesat. (V. Alecsandri). I- în trecere, pe scurt. IFREÂNŢA /.’ După ce l-au purtat şi l-au aşezat ba umbra cortului pe Mitrea, baba Trigoaia 1-а mivelit c-o treanţă de cojoc. ІМ. Sadoveanu). Cu-n fel de aviditate el legă manii într-o treanţă veche şi-i puse în sîn . (M. feminescu). - Zdreanţă; vechitură. ITREÂPĂD n. Sufăr... depînticăriesau treapăd. |Şezătoarea). - Diaree. ItREÂPÎD n. - Diaree. pTREAPSE/ pl. - Corlate la pod. JlREÂPTĂ f - Stepenă. |FREBĂDĂt 6 R[ n. pl. - Rude care servesc fiuntaşii; dregători. ITREBALUI (a). Unul din ei apucă spre păduri vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe acolo. |l. Creangă). Doi slujitori trebăluiau în lemnărie 'fubt un şopron. (M. Sadoveanu). Călugărul prisăcar trebăluia printre stupi. (C. Hogaş). - A tace treabă, a lucra, a face căte ceva. PTREBUŞOÂRÂ fi Ei, cucoane, am mîntuit ţrebuşoara, zise Ipate. (I. Creangă). Mai bine le blace să se uite în gura oaspeţilor decît să facă wreo trebuşoară. (I. Sbiera). Amîna din zi în zi... wceastă poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe Privinţe. (I. Creangă). - Ocupaţie neînsemnată, reabă mică. TRECĂTOARE f. - Pîrleaz. btECLET adj. Treclet să fiu şi să am parte cu Arie şi cu Iuda dacă nu mă supun. (M. Şadoveanu). Să întărească blăstămul vlădica Jstatie... ca să se prăvale acel treclet în gura balaurului ghehenei. (M. Sadoveanu). - Afurisit, Pestemat. STREGHER m. - Hamal.

313 TREIER n. Cristea dăduse de ştire la primărie , la legat snopii şi la treier, datornicii. (M. Sadoveanu). Udatul... se face seara în ajunul zilei de treier. (T. Pamfile). - Treierat. TREIERATOARE fi - Batoză. TREIERĂTOÂRE fi. Caii poartă după dînşii, mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră cu şase praguri care se numeşte... treierătoare. (T. Pamfile). - Tăvălug. TREINlŞCĂ fi - Pirostrie. TREISTA fi - Trestie. TREISTĂ fi. - Stuf mare. TRELA-LELA adv. E x p r. A umbla trela-lela = a umbla brambura, fară nici un rost. Umbla ti*ela-lda în puterea iernii. (I. Creangă). - Lela. TREMURIŞ/7. Să privim pe faţa apei tremurişul de văpăi. (A. Vlahuţă). - Tremur. TREN n. - Plug (de fier). TRESTIE fi - Stuf. TRESTIE fi. Trestiile galbene... fioşneau atingîndu-şi pămătufiurile. (M. Sadoveanu). Acolo-n ochi de pădure Lîngă trestia cea lină... Vom şedea înfoi de mure. (M. Eminescu). - Stuf. TRESTRIE /: - Trestie. TREŞERE fi - Pîrleaz. TRETI adj. Ş-au fugit în Ţara Muntenească... anume Neculae Costîn hatmanul şi frate-său Ion iţă sărdar şi frate-său Păitraşco tretii logofăt şi Vasîlaşco C antacozono vel-spătar. (I. Neculce). - Al treilea. TRETIN m. Tătarii cereau voie să intre în Zaporojă pentru a neguţa asemenea strîjnici şi tretini, ie şiţi din iepele să lb a tic e . (M. Sadoveanu). (Calul) răimîne cu părul lins-prelins şi tînăr ca un tretin. (I. Creangă). Tretinul cel cu inimile sta culcat într-un colţ. (M. Eminescu). Cal de trei ani. TRETINĂ fi. - în Moldova lui Ştefan cel Mare, taxă de judecată; a treia parte din suma hotărîtă în urma judecării unui litigiu. (I. Bogdan). TRETINIC m. - Tretin, mînz de trei ani. TREUCĂ fi - Uluc de piatră la puţ. TREUCĂ fi. - Troacă în care se dă mîncare la porci. TREUCĂ f. - Troacă. TREUCULIŢĂ fi -Troacă mică. TREUNGHI n. - Călcîi la plug. TREZVI (a) - A se deştepta, a se trezi. (I. Neculce). TRIBONŢĂ-/:- Roabă. TRIBUNA / - Pătul la vie ori la bostănărie. TRIER n. - Trior.

т

314 TRIERA (а) - A alege grăunţe cu triorul. TRIERĂ / Grîu deamu-i gata di trierî. (TD). Treierat. TRIHON n. - Cotruţă. TRIHORN n. - v. Trihon. TRIIARUI (a) - A alege grăunţele cu triorul. TRIIDZA adv. - A treia zi. TRINĂ fi. - Pleavă, fîn, paie mărunţite. TRIOĂNE fi pl. - Cotruţe. TRION n. - Cotruţă. TRINOŞCĂ fi - Pirostrie. TRINOŞCHI fi pl. - Pirostrie. TRINOŞE fi pl. - Pirostrie. TRINOUŞ fi pl. - Corcoduşe. TRIPIDIN n. - Cleşte de scos cuie. TRISNIC n. - Strecurătoare. TRIŞTII num. Pi triştii îi iube. (TD). - Tustrei. TRIŞCA fi. Asculta mugetul tunurilor şi trişca lui Vatamanu pe prispă. (E. Camilar). Mi se pare că adie din vale un zvon de trişcă. (M. Sadoveanu). Să mai ascult, pe gînduri, doina, trişca de la tîrlă. (A. Vlahuţă). Clarinetul se schimbă în trişcă de cimpoi, flautul în bucium de munte. (C. Hogaş). - Fluier scurt de soc, trestie. T R IŞC Ă / - Cănuţă. TRIŢA f Dacă-şi pîrleşte cineva părul capului cu triţă apoi nu se va speria de lupi. (S. F. Marian). - Luminare de la Iordan sau Bobotează. TRIUNGHI m. - Aloe. TRIV6

т

318

r

ŢAPÂC n. Pleavă cu ţapac. (TD). - Ţapă. ŢÂPAN adj. Divan (арап. (DD). - Lung. ŢÂPAN adj. От (арап. (DD). - înalt, voinic. ŢÂPAN adj. Cal (арап. (DD). - Mare. ŢÂPAN adj. E x p r. A sta ţap an = a rămîne trăsnit. - înmărmurit. ŢAPIN n. — v. Ţapină. ŢAPINĂ n. - Lemn care înlesneşte ridicarea unei greutăţi; posteucă. ŢAPOÂSA adj. - Cu aţapuri. ŢAPOÂŞCHE / pl. - Ciuboţele. ŢAPOC m. - Vătui (pînă la un an). ŢAPOC n. - Furcă cu trei coame, de lemn. ŢAPOC n. - Fuscel la scară. ŢAPOC n. - Fiecare dintre vergele loitrelor. ŢAPOC n. - Musteaţă la spicul grăunţoaselor. ŢAPOEŞ n. - Proptea la frînghia cu rufe. ŢĂPOI m. - Ţap. ŢAPOŞ n. - Musteaţă la spicul grăunţoaselor. ŢAPOŞ adj. De ce se uită la mine, de ce і se ridică părul mai (apoş. (N. Gane). - Care se ridică vertical. ŢAPOŞI adj. Fratele cel sărac... avea şi el o perche de boi... nalţi la trup, (apoşi la coarne. (I. Creangă). - Cu coame drept în sus. ŢÂPURI m. pl. - Ţapi. ŢARAC m. Niresî i-o dat un (arac, cum amu o capicî. (TD). - Ban mărunt. ŢARAN m. - Om sărac. TARAN * Г m. - Om venit cu traiul din alt sat. ŢARAN m. Român e (ăranul, eu sînt boier moldovan, exclamau cu mîndrie elevii. (V. Alecsandri). - Român. ŢARAN aservit m. - Rumîn. ŢARÂNCĂ fi - Ocheană. ŢARAŞ m. - Stîlp la gard. ŢARÂŞ m. - Par. Ţ A R A / - Ţara moldovenilor. - Teritoriu locuit de populaţia unei ţări. ŢÂRĂ fi. Ţara M oldovei. (Gr. Ureche). Teritoriu aparţinînd Statului Moldovenesc, Ţării Moldovei. ŢARAfi Aş ei doispreşi bouleni, Cînd s-o sculat, Multî (ară-o revărsat, Multî rouî o scuturat. (Folclor). - Ţarină. ŢARC n. Locul unde trebuie să-şi adune pînea, snopii sau strînsura... se numeşte... tare. (T. Pamfile). - Arie. ŢARC n. Unii gospodarei fac un (arc ca o coteneaţă de găini, o lipesc cu baligă şi deasupra acestui ţarc cilindric pun leasa cu perjele. Sub leasă fac foc şi fum. (T. Pamfile). - Lozniţă r

____f

V

*

w

___

___

împletită din nuiele. ŢÂRC n. - Loc îngrădit unde se dă mîncare numai la pui. ŢARC n. - Ocol unde se închid găinile. TARC n. - Arie. ŢARC n. - Mică construcţie pe care se pune leasa pentru uscat prune. ŢARCĂ/ - Bibilică. ŢARCĂ/ Răsfoiam volumul... şi ascultam, abia acum trezit la realităţile înconjurătoare, o (arcă. (M. Sadoveanu). Tudorică Măslină sărea ca o (arcă de pe butuc. (C. Hogaş). - Coţofană. ŢÂRCĂ/ E x p r. A umbla cuiva gura ca la o ţarcă (ca la ţărci) = a vorbi mult şi fară rost. ,JLi îmblă gura ca şi la ţărci ” sau , după cum spun romînii din Muntenia, „ li merge gura ca la o coţofană (S. F. Marian). - Coţofană. ŢÂRCĂ/ E x p r. A sta ca ţarca în par = a fi gata de plecare. - Coţofană. ŢÂRCA/ E x p r. A fura ouăle de sub ţarcă = a fi dibaci, şiret. - Coţofană. ŢARCOI m. Bărbăţelul acestei p a seri se cheamă... în Bucovina ţarcoi. (S. F. Marian). Masculul cotofenei. ŢARCUŞCA/ - Prună galbenă. ŢARCUŞE/ pl. - Prune mari roşii. TARIGRĂDEÂN m. - Locuitor al satului Ţarigrad, raionul Drochia. ŢARIGRĂDEÂNCĂ/ - Locuitoare a satului Ţarigrad, raionul Drochia. ŢARIOC m. - Caras argintiu. TÂRNĂ f. - Ţarină. ŢARŢAM n. L-au suit pe un cal cu tacîm de argint înflorit cu ţarţamuri. (M. Sadoveanu). Ciucure. __ __r ŢARŢAM n. Şteigare cu ţarţamuri subţiri. (DD). - Ciucure. ŢARTÂMURI a. pl. - Canafuri, ciucuri. ŢASÂLCĂ / - Ţesală. ŢÂSTĂ/ - Cap, craniu. ŢAŢÂCĂ/ - Verişoară în vîrstă. ŢAŢÂRCĂ/ - Pepene verde lungueţ. ŢÂŢĂ/ - Mătuşă tînără. ŢÂŢCĂ/ - Lut ars. ŢÂVĂ/ - Cumpănă la puţ. ŢĂCĂNI (a) - A ciocăni. Т Д Е / - Tulpină. ТДЕ f - Ţeavă cu bătătură pe huludeţ. Ţ iH L Ă / - Cărămidă arsă. J& H LA fi - Cărămidă nearsă. Ţ^HLĂ f. - Cărămidă. ŢA H L Ă / - Chirpici. *

$

V

_

319 T4 HLĂ CRUDĂ f - Cărămidă nearsă. ŢĂHLĂ PĂLITĂ f - Cărămidă arsă. ŢĂHNI (a). Alţi copoi în altă parte, au prins a ţăhni, adulm ecînd altă să lbătăciu n e . (M. Sadoveanu). Cîntau şi într-acolo cornuri şi ţăhneau înăbuşit cînii. (C. Negruzzi). - A lătra cu întreruperi; a chefni. ŢAHNIT n. Ţăhnitul copoilor se apropia. (M. S^oveanu). - Lătrat de cîine; chefnit. ŢANCHI n. - Semn pe o bucată de lemn, metal intficînd locul de unde trebuie să se taie. ŢANCHI n. La cîmp că i-a scos, Ţînchiul că lea pus. (Folclor). - Semn făcut cu hîrleţul pe pămînt. # ŢĂNCOŞĂT adj. - Ţintat (cal). ŢĂNCUŞ n. - Ruptură la haină. ŢĂNCUŞĂ fi - Beţişor cu care ţăranii crestau afacerile. Ţ EN C U ŞĂ / - Crestătură. TANDRE adv. E x p r. A se face ţăndre de beat = a se îmbăta de tot; a se îmbăta criţă. - Cu totul. Ţ^NDURICĂ fi - Aşchie mică. ŢANJI fi pl. - Ţevi (la suveică). ŢAP n. - Lanţ. ŢĂP n. - Potîng. ŢĂP n. - Opritoare. TĂP n. - îmblăciu. ŢAP n. - Hădărag la îmblăciu. ŢĂPÂN adv: Cum trăieşti? - Ţăpan (DD). Foarte bine. Ţ^PĂLIE fi - Ţepuşă de fier. ŢĂPCĂ fi. - Fermoar. ŢAPINI (a). El tot s-o ţăpinit, da de la o vreme s-o unit şi s-o logodit c-o fată. (TD). - A se împotrivi. ŢAPOÂGĂ fi - Musteaţă la spicul grăunţoaselor. ŢĂp6 â Ş Ă / 7 V. Ţăpoagă. ŢĂPOCOÂSĂ adj. - Cu aţapuri. ŢĂPOI n. - Nuia ascuţită la vîrf. iŢĂPOI n. - Proptea la frînghia cu rufe. ŢĂPOŞ adj. Bureţi ţăpoşi. (DD). - înţepători. ŢĂPOŞOASĂ adj. - v. Ţăpocoasă. ffĂPŞOR n. - Pahar. TĂPULEŢ m. - Ied. Ţ Ă PU ŞĂ / - Unealtă de bătut firele la alesul covoarelor. ŢĂPUŞĂ fi - Furcă cu două coame (de fier, lemn). ÎĂRĂNTOC n. - Copil din flori. ŢĂRCĂLÂM n. - Compas de tîmplărie. ŢARCĂLAM n. - Loc îngrădit unde se dă v

*

V

У ____

mîncare la pui. ŢĂRCĂLAM n. - Corlate de piatră la puţ. ŢĂRCĂLÂM n. - Par bătut în apă, arătînd locul unde sepoate scălda. ŢĂRCALÂN n. - Compas de dulgherie. ŢĂRCĂLÂN n. Prin ţărcălanele felinarelor se zărea cernerea ploii. (M. Sadoveanu). Cînd luna are-n juru-i ţărcălan (un cerc gălbui), va vremui. (Şezătoarea). - Cerc luminos în jurul unui astru (de obicei a lunii) sau a unei surse de lumină. ŢĂRCOTEI n. Spre a feri clăile de fîn de stricăciunile vitelor, fac... un ţarc, ţarcotei sau gard de nuiele. (T. Pamfile). - Ţarc mic. ŢĂRCULEŢ n. - Loc îngrădit unde se dă mîncare la pui. TĂRCUŞOR n. - v. Tărculet. ŢARLAI (a). Coardele care ţărlăiau nervos. (NJ. Eminescu). - A vibra strident. Ţ^RMURĂ fi - Pămînt cu pietriş. TÂRNĂ f; - Ţărînă. ŢĂRNUI (a) - A trage ţărna la rădăcina porumbului. ŢĂRNUI (a) - A trage ţărna la cuibul de cartofi. ŢĂRŢĂM n. - Ţărţăm (la brîu). ŢĂRŢĂRÂŞI m. pl. - Ţurţuri, franjuri. ŢĂRUŞTEŢ m. - Ţăruş mic. ŢĂŢÂRCĂ/ - Găinuşă mică neagră. fĂŢÂRCĂ fi - Bibilică. ŢEÂIE fi. - Ţeavă la suveică. ŢEÂPĂ fi - Musteaţă la spicul grăunţoaselor. ŢEÂPĂfi. Mieii întregi se întorc în ţepe de lemn. (A. Russo). - Frigare. ŢEÂSTĂ fi - Musteaţă la spicul grăunţoaselor. ŢEÂVĂfi. - Jghebuleţ la gura ulciorului de lut. ŢEGHIE fi - Ţeavă la suveică. ŢEGHIE f - Conductă de apă. ŢEHNI ( a ) - A schelălăi. ŢEL n. - Ţintă (cui). ŢELTĂ fi. - Pînză de cort. ŢEMFIR n. - Sfredel cu coarbă. ŢEMFIR n. - Sfredel de tîmplărie. ŢENCUŞĂ fi. - Bucăţică ce se taie dintr-un pepene pentru a vedea dacă e copt. ŢENCUŞĂ fi - Bucăţică de lemn; aşchie. ŢENCUŞĂ/ Afară de asta mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam; ţencuşa... (I. Creangă). - Joc de copii. ŢENTER n. - Centner. ŢENTRĂf. - Sfredel de tîmplărie. ŢEVĂRAE / - Mulţime de ţevi (pentru suveică). ŢEVIE / O ţevie de puşcă. (V. Alecsandri). -

Т

320

Г

Ţeavă la puşcă. ŢEVIŞOÂRĂ f. - Ţeavă mică. ŢIBA interj. Ţibă Hormuz, na! Balan, nea! Zurzan; da-ţi-vă-n lături. (I. Creangă). - Cuvînt cu care se alungă cîinii. __ r w __ ŢIBUHA fi - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢIC n. - Un fel de joc cu mingea. ŢICA fi. Apoi bine că ştiu a cui eşti, măi ţică. (1. Сгеап^Д). - Adresare: băeţaşule, mititelule. ŢICLAU n. Spuneau bătrînii că în ticlăul de lîngă comuna Tătăruşi demult a fost un balaur. (Şezătoarea). - Vîrf de stîncă. TICLET 72. - Vîrf de munte. ŢICLING 72. - Unealtă pentru răzuirea parchetului. ŢICLUI (a) - A răzui parchetul. TTDELNIC 72. - Strecurătoare. TIDILOC 72. - v. Tidelnic. ŢIDULA f Se aflau scrişi pe o tidulă toţi caii din sat. (E. Camilar). Capul vinovatului se spînzura în poarta curţii cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. (C. Negruzzi). - Bucată mică de hîrtie cu anumite înseninări. ŢIFLEICĂ/ - v. Ţîflă. ŢIGANATIC adj. - Care seamănă cu un ţigan. ŢIGĂNCUŞA/ - Plantă erbacee. ŢIGĂNI ( a ) - A batjocori. ŢIGĂNI (a)-A cerşi. ŢIGĂNIE / Ţigănia din Bălţi. - Mahala ţigănească într-o localitate. ŢIGLĂ / Ieşea de la o vatră de ja r c-o ţiglă lungă de fer, în care erau trecuţi puii rumeniţi. (M. Sadoveanu). - Frigare. ŢIGLAU 72. Vinişor de pe toloacă, Cine-l bea nu se îmbată, Vinişor de pe ţiglău, Eu te beau şi nu mi-i rău. (Folclor). - Coastă de deal, colnic. ŢIITOÂRE/ - Posadnică. Cînd bărbatul are posadnică în casa sa ... este slobodă nevasta să-l despartă. (Legiuirea Caragea). ŢIMÂRA fi. Oameni... care nu au nici ţimară, nici stolă, nici coroană. (C. Negruzzi). - Blazon. ŢIMIN 72. - Unealtă cu care pescarii sparg gheaţa. ŢIMŢIRIM 72. - Cimitir. TINCAR 772. O hotărît... să mă cunune cu Gulită. - Să te mărite pe tine... cu ţincarul ei ? (V. Alecsandri). - Copilandru. Ţ IN C Ă / - Tablă (de acoperit casa). ŢING ĂRĂ/ - Femeie slăbănoagă. ŢINTÂT adj. Avea şi el o pereche de boi... ţintaţi în frunte. (I. Creangă). Boi, bourei, în coadă cudălbei, în frunte ţintaţi, în coarne-nfieraţi. (V. 9

^9 ^

r

w

r

9

^

w

*

>

Alecsandri). Am pe munte Oi mii şi sute, Toate sînt ţintate-n frunte. Nuielele. (A. Gorovei). Cu o pată în frunte. ŢINTĂREI adj. Boii bourei, La coadă cudălbei, Şi-n frunte ţintărei. (Folclor). - Ţintaţi. ŢINTIRIM 72. Mormîntul ei, ca al tuturor în tristele noastre ţintirimuri, n-avea nici un semn şi nici o floare. (M. Sadoveanu). Şi ţintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se aşază. (M. Eminescu). - Cimitir. TINTITEI adj. - Tintati. ŢINUT 72. Acest tîig... pe urmă ajunsese a fi capitală de ţinut, iar acum nici aceea nu este. _ (C. Negruzzi/ Gios, pe apa Prutului, In ţinutul Huşului, La casele Lupului. (V. Alecsandri). Unitate administrativ teritorială în Ţara Moldovei. ŢINUT 72. - Unitate administrativă în Statul Moldovenesc medieval. Prima menţiune a ţinutului apare în 1408 (ţinutul Bacău). Numărul ţinuturilor varia. în 1566 în Moldova erau 24 de ţinuturi, administrate de pîrcălabi. în 1741 C. Mavrocordat, domnitor fanariot în Moldova, a pus în fruntea fiecărui ţinut cîte un ispravnic. ŢINUTÂL adj. A u toritate ţinutală. (V. Alecsandri). - Referitor la ţinut. __ r ŢINUTAŞ 772. Caut să c îştig dragostea ţinutaşilor de Roman, făcînd bine pe cît pot. (V. Alecsandri). Cetit-au vreodată... pe Dănilă Prepeleac... ca să vadă... cum vorbesc şi să mişcă ţinutaşii de Neamţ? (Şezătoarea). - Persoană care locuieşte într-un anumit ţinut. ŢIP-ŢIPŢA interj. - Strigăt cu care se cheamă puii la mîncare. ŢIPIRIG 7/2. în bălţi pline de ţipirig stăteau pînă la piept cai, mestecînd leneş verdeaţa care plutea în mănunchiuri pe luciu. (M. Sadoveanu). Plantă cu frunze lungi cilindrice. ŢIRĂTĂ fi - Muşama. ŢIRCULÂR 72. - Compas de tîmplărie. ŢIRII-ŢIRII interj. - Strigăt cu care se cheamă puii la mîncare. ŢITROĂNĂ/ - Lămîie. ŢITRUGĂ/ - Unealtă cu care se face vrană la butoi. __ r ŢIVLI (a) - A momi păsări cu fluierături. ŢÎBÂ RC Ă / - Ciubăr'' ŢIBARCA/ La noi mai mult dzîc ţîbarcî dicit galeatî. (DD). - Căldare. ŢÎBÂRCĂ / - Căldare de tinichea (de muls vaca); şiştar. ŢIBAI (a) - A umbla brambura. *

*

J

9

9

a

А

Г

А

V

4* *

Г

„

----------- д

v

-------

-----

32 1

r

_ _ _ _

TIBAR п. - Albie (de tablă pentru spălat), balie. TIB^R n. - Vas de tablă pentru îmbăiat. ŢÎBĂR n. - Vas din doage pentru îmbăiat. ŢÎB4R n. - Albiuţă de scăldat copiii. ŢÎB^R n. - Ciutură (la puţ). ŢJBĂR n. - Ciubăr. TIBCĂ f. - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢÎBIRIC n. - Cicrîc. ŢÎBIRINĂ f. - Ghizdele de lemn la puţ. ŢÎBRENE fi pl. - Ghizdele de lemn la puţ. ŢÎBRINĂ fi - Colac de piatră la puţ. ŢÎBUH n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢÎBUH n. - Portţigaret. ŢÎBURCĂ fi - Vin prost, bulearcă. ŢÎC, ŢÎC interj. - Strigăt cu care se cheamă caprele. ŢJC n. - v. Ţîcnă. ŢÎCĂ m. - Prostănac. Ţ^CHETURI n. pl. - Ţipete. ŢÎCHI interj. - Strigăt care impune tăcere. ŢÎCHIGOI m. - Piţigoi. ŢÎCNÂL n. - Ţuruiac, fluieraş mic de salcie, de lut. ŢÎCNÂL n. - Fluier. ŢICNĂfi De-a mişea ţîcna. (DD). - Joc de copii. ŢÎDULĂ/ E x p r. A plăti ţîdula = a plăti vama la piaţă. - Taxă. ŢÎF n. - Stuf fraged, fară frunze. TIF n. - Tulpină de ceapă care nu face sămînţă. ŢÎF n. - Fir de iarbă uscată. ŢIFLA / - Vîrf de stîncă. ŢIFLOI n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢÎFNOS adj. Fata babei era slută, leneşă , (îfnoasă şi rea la inimă. (I. Creangă). Supărăcios. ŢÎFOI n. - v. Ţîfloi. ŢÎFT n. - v. Ţîfloi. ŢIFTĂ / - v. Ţîfloi. ŢÎGÂN m. - Rom. ŢÎGÂN m. - Fierar. ŢÎGÂN m. - Tinichijiu. ŢÎGÂN adj. - Corbiu (cal). ŢÎGANÂŞ adj. - Corbiu (cal). ŢÎGANÂŞ m. - Danci. ŢÎGÂNC m. - Corcoduş. ŢÎGANCUŢA fi - Calendulă. ŢÎGANCUŢE/ pl. - Corcoduşe. ŢÎG4RFTE n. - Portţigaret. ŢIGĂNCI fi pl. - Corcoduşe. ŢÎGHIR n. - Drojdie de vin amestecată cu apă. ŢfGLĂ fi - Deal înalt. ŢIGLĂ fi. Pun slănina în ţîglă. (DD). - Ţepuşă J д

т

W _ _ _ _

(de lenjn). ŢÎGLj^U n. - Deal înalt. ŢÎGLAU n. - Deal ţuguiat. ŢÎHLI (a) - A schelălăi. ŢÎHLIŞ n. Granguri galbeni speriaţi se săltau din ţîhlişuri, se auzea mai încolo frîntură lor de cîntec fluerat. (M. Sadoveanu). - Tufiş des. ŢÎITOÂRE fi - Servitoare. ŢÎJÎI ( a ) - A ţîşni. ŢIJII (a) - A se scurge ceva dintr-o ţeavă, conductă. ŢÎJÎIÂLĂ fi - Ţîşnitură, scurgere. ŢÎJÎITURA f. - Ţîşnire, scurgere. ŢÎLINDRU n. - Trior. ŢÎLINDRU n. - Sticlă de lampă. ŢÎLINDRUI (a) - A curăţi grîul, secara de neghină, gozura cu triorul. ŢÎLUŞCĂ fi - Codru (de pîine). ŢÎMBRELE fi. pl. - Ghizdele de lemn la puţ (la suprafţă). TIMENT n. - Beton. ŢINÂE fi Trag la sorţ doi cîte doi: cari chicî la ţînai, stă didisupt. (DD). - Joc de copii. ŢÎNC n. - Tablă (de acoperit casa). ŢÎNC m. - Căţeluş, cotei. ŢÎNC DE POMÎNT m. - Cîrtiţă. ŢÎNCÂN m. - Flăcăuan de 14^18 ani. ŢÎNCANÂŞ m. - v. Ţîncan. ŢÎNCĂ fi. - Tablă (de acoperit casa). ŢÎNCNER n. - Centner. ŢÎNCOŞÂ (a) - A face o tăietură triunghiulară într-un pepene verde. ŢÎNCOŞÂ (a) - A înjunghia un porc. ŢÎNCTIOR n. - Cîrtiţă. ŢINCUŞĂ fi - Gaură mică la haină. TÎNER n. - Centner. ŢJNIR n. - Must acrişor (din tescovină şi apă). ŢINŞE fi pl. - Băşici sub limba vacii. ŢÎNT n. - Cuişor de metal. ŢÎNTARÂŞ n. - Sfredel mic. ŢÎNTÂRI n. - v. Ţîntaraş. ŢÎNTÂT adj. - Cu botul alb, cu dungă albă pe bot (cal). ŢINTIR n. - Centner. ŢÎNTIRIM n. Şî ţîntirimu îi tot pi Podişu ista. (TD). Sî duc la ţîntirim fişticari. (DD). - Cimitir. ŢÎNTÎROC n. - v. Ţîntralcă. ŢÎNTRÂLCĂ fi - Sfredel de tîmplărie. ŢÎNTROFCĂ fi - v. Ţîntralcă. ŢÎNTUR n. - v. Ţîntralcă. ŢÎNŢAVÂRĂfi - Piţigoi. ТҐРСІ fi pl. - Ace la arici. ’

A

’

A

W

W

т

322

¥

ŢÎPEUNĂ fi - Coadă de îmblăciu. ŢÎPILEĂNĂ fi - Coadă de îmblăciu. ŢJf TOÂSE fi p l - Ţipătoare. ŢIŢA-VACII fi - Plantă parazitară ce creşte în juml tutunului. ţ£ţA-VACII fi. - Gîndac galben de bălegar. Ţ IŢ A -C Ă P R II/ . - Varietate de struguri timpurii. ŢIŢACA fi. Ţiţaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune şi să detune în fiecare zi. (M. Sadoveanu). Ascultă, Gulifa nineacăi; hai, că ne-aşteaptă fîţacele . (V. Alecsandri). - Ţaţă (diminutiv). ŢÎŢĂCĂ fi - Mătuşă tînără. ŢÎŢÂE fi. - Mătuşă tînără. ŢJŢANĂfi - Ţîţa vacii (caprei). ŢIŢĂ fi. - Peliţă pe laptele prins. TÎR n. - Fermuar. ŢIR, ŢIR interj. - Strigăt cu care se cheamă puii la mîncare. ŢJJRANĂRI m. - Paznic de cîmp. ŢIRAfi. îngăduiţi-mi să mai iau o ţîră de putere din ploscă. (M. Sadoveanu). îi vîram o ţîră de putere lui Gavril. (V. Alecsandri). Hai, şi stînd de vorbă o ţîră, să mîncăm păsat cu lapte. (M. Eminescu). - Puţin. ŢÎRC n. - Compas de tîmplărie. ŢÎRCUI (a) - A mulge cu greu, cîte o picătură. ŢÎRCULÂT n. - Compas de tîmplărie. ŢÎRCUN m . - Greier. ŢÎRFÎIĂLĂ/ - Noroi alunecos. ŢÎRH-ŢÎRH interj. - Strigăt cu care se cheamă puii la mîncare. ŢÎRICĂ fi - Puţin. ŢÎRIGÂN m . - Om mic de statură. ŢÎRÎIAC n. - Greier. ŢIRIIÂC m. - Insectă nocturnă ce produce sunete scurte. ŢÎRÎITURĂ fi - Ţîrîit răzleţ. Ţ|RÎITURĂ fi - Picătură. TÎRLĂ fi. - Murdărie, gunoi (în casă). ŢIRLĂI (a). Coardele care ţîrlăiau nervos. (M. Eminescu). - A vibra monoton. ŢÎRLÎITURĂ fi Să-l cuprindă aşa jocul cînd aude o ţurluitură de fluier. (I. Sbiera). - Cîntec monoton nearmonios dintr-un instrument muzical. ŢÎRNIC n. - Chibrit. ŢÎRNlC n. - Cutie de chibrituri. ŢÎRŢÎRĂ (a) - A ploua mărunt, a bura. ŢÎRŢÎRĂTĂ / - Tufa de vie sălbatică. ŢÎRŢÎRĂTICĂ fi. - Varietate de struguri cu A

’

А

f

V

Л

д

bojpiţe mici. ŢÎRŢÎRĂ fi. Cînd fulgii sînt înlocuiţi prin nişte bobiţe, ninsoare ceea se cheamă ţîrţîră. (T. Pamfile). - Măzăriche. ŢÎRUCĂ fi îra, nînaşule, şi dumneata, bădiţă Stavăr, da staţi o ţîrucă şi cinstiţi şi din mustul nostru. (M. Sadoveanu). - Puţin, o clipă. ŢÎRUCĂ / E x p r . Nici ţîrucă = nici pic, de loc. Cefolos că nu-i putere, Nici ţîrucă mîngîiere. (V. Alecsandri). - Dram, puţintel. ŢÎSCUI (a) - A ciripi (cu jale). ŢÎŞFOĂCĂ/ - Noroi alunecos. ŢÎŞNI (a). E xpr. A-i ţîşni cuiva sufletul = aşi da sufletul. - A părăsi. ŢÎŞNI (a). E x p r. A munci pînă ţîşnesc ochii= a-şi epuiza puterile. - A se istovi. ŢÎŞP^U n. - Vin prost; bulearcă. ŢÎŞPĂU n. - Noroi alunecos. ŢÎŞPOĂGĂ fi - Vin prost; bulearcă ŢÎŞPOĂGĂ fi. - Femeie desfrînată. ŢÎŢÎGOI m. - Piţigoi. ŢÎŢÎI (a) - A tremura (de frică). ŢIŢÎŞOĂRĂ fi - Ţîţă mică. ŢÎŢUCĂ fi. Dragul mamei îngeraş! Da cum de mi te înduraşi Şi ţiţuca mi-o lăsaşi ? (S. F. Marian). - Ţîţîşoară. ŢÎU n. - Tîmăcop. ŢIU я. - Hădărag la îmblăciu. ŢÎVLI (a) - A scoate sunete stridente. ŢÎ VOĂEfi - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢÎVOÂE fi. - Jghebuleţ la gura ulciorului. ŢÎVOĂE fi - Jgheab la teasc. ŢOĂCĂ fi. - Joc de copii (cu nasturi). ŢOALĂ fi - Ţol. ŢOALĂ fi. - Covor (ţesut). ŢOALĂ fi. - Lăiceraş (pe laiţă). ŢOÂLĂfi. - Traistă din care se dă mîncare (ovăs, orz) la cai. ŢOĂLĂ ÎNFLORATĂ fi - Covor. ŢOAPĂ fi - Mîrţoagă (cal). ŢOĂPĂ fi. - Femeie prost crescută; bădărancă; mitocancă. ŢOC m. - Sărut. ŢOCĂIĂLĂ fi - Ţocăit. ŢOCONI (a) - A ciocni (paharul). ŢOI n. - Plantă erbaceie parazitară care creşte în jurul tutunului. N ŢOI m. E x p r. Pe ţoi = pe nevăzute. - Furiş. ŢOL n. - Păretar. ŢOL n. Peste cuprinsul întreg al chervanelor erau aruncate ţoluri groase de cînepă. (С. Hogaş). Stăpîne, aşterne un ţol aici, în mijlocul

323 ogrăzii. (I. Creangă). - Ţesătură de lînă, dar mai ales de cînepă de aşternut pe jos, pe lăiţi. ŢOLIC n. - Lăiceraş pe laiţă. ŢOLIC n. - Covoraş (din tort de cîlţi) pentru podea. ŢOLICA f. Pe pomostinea carului se pune o rogojină, ori mai curînd un ţol sau ţolică. (T. Pamfile). - Toi. ŢOLINA f Alei, ţolină ce-mi ejşti, zise fata împăratului, da bine m-ai vîndut. (I. Creangă). A, ţolină, auzi ce-mi face, L a sfc-oi dobzăla-o eu. (C. Negruzzi). - Nume de ocară pentru femei. ŢOLINC n. - Lăiceraş pentru laiţă. ŢOLINCĂ f. - Lăiceraş cu ornament ales, la margini cu ciucuri. ŢOLINC A f Luară ţolincile rupte de pe lăviţi şi înveliră pe Ioana. (M. Sadoveanu). - Ţol. ŢOLIŞOR n. - Procovăţ (pentru vorniceii călări). ŢOLIŞOR n. - Aşternut pe podea. ŢOLIŞOR n. - Ţol mic. ŢONC n. - Cleşte de scos cuie. ŢONŢOROI adv. E x p r. A sta (copilul) ţonţoroi = a sta pe picioare. - Copăcel. ŢONŢOROI m. Ei, măi nepoate, ce mai zici? Sînt ţonţoroi ori ba? (V. Alecsandri). Nebunatic, zburdalnic. ŢOP n. - Pulpă de găină, şold. ŢOP n. - Picior de găină, scurmă. ŢOPAN m. - Copil mic, care încă nu vorbeşte. ŢOPIC interj. Pe care uliţă m-oi învîrti şi la orişice ceas m-oi afla... el, ţopîc, înaintea mea. (T. Papifile). - Uite, iată, vine. ŢOPIRCĂ f. Iaca mă! Nu cumva s-o boierit ţopîrca? (V. Alecsandri). - Ţopîrlan. ŢORTURI m. - Ţurţuri, franjuri. ţ 6 ş c k f - Săculeţ. ŢOŞCA f Colindătorii mai au şi... traistele sau ţo ştele pentru adunat co la cii , co vrig ii şi poamele. (T. Pamfile). - Săculeţ, torbă. ŢOŞCA adj. Ii mai întinde şi o pungă ţoşcă de bani. (I. Creangă). - Plină, doldora. ŢOŢONÂT adj. - împopoţonat. ŢUBOC n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢUC, ŢUC interj. - Strigăt cu care se cheamă porcii la mîncare. ŢUCALĂ / Da nevoia di ţucalî Ni-o făcut pîndza rari. (TD). - Sucală. ŢUCHERCI f. pl. - Bomboane. ŢIICHI n. - Mot de păr pe fruntea bărbaţilor. ŢUCHI n. - Fire de lînă colorată scoase special la suprafaţa covorului (la miţurcă, şatrancă). f

V

V

F

1

r

’

W

У Ч

5

ŢUCU£LAP