143 16 26MB
Romanian Pages 682
Vasile Breban
DICŢIONAR AL LIMBII ROMÂNE CONTEMPORANE DE UZ CURENT
E d itu ra ş tiin ţifică şi e n c ic lo p e d ic ă B u c u re ş ti, 1980
Vasile Breban
DICŢIONAR AL LIMBII ROMÂNE CONTEMPORANE DE UZ CURENT
0) E d itu ra ş tiin ţifică şi e n c ic lo p e d ic ă B u c u re ş ti, 1980
Coperta şi supracoperta de G H E O R G IIE M O T O R A
Redactor : M A R IE T A P IE T R E A N U Coli de tipar : 42,5. Bun de tipar : 10.I I I .1980. Comanda nr. 90 292 Combinatul P oligrafic „C A S A S C IN T E II" Bucureşti — R.S.R.
PREFAŢĂ
Dicţionarul de faţă cuprinde partea cea m ai însemnată, m ai reprezentativă n lexicului lim bii române contemporane, termeni, noţiuni, categorii şi concepte din toaU; stVrele de activitate. Prin aceasta el răspunde cerinţelor unui la rg cerc de cititori. Selecţionarea şi includerea în dicţionar a fondului lexical au fost realizate pe baza dicţionarelor de diferite categorii şi specialităţi, apărute în ultim ul tim p, precum şi a unui bogat m aterial extras din lucrări şi publicaţii actuale, reprezentînd diverse dome nii ale stiintei si > » < tehnicii,f literaturii si » artei. Una dintre caracteristicile dicţionarului constă în atenţia pe care autorul o acorda terminologiei ştiinţifice şi tehnice, care pătrunde azi impetuos în vorbirea curentă a societăţii noastre. Aceasta se reflectă atît în numărul mare de term eni sau accepţiuni din domeniile amintite, cît şi în nivelul ştiinţific al definiţiilor. Pentru a asigura dicţionarului un pronunţat caracter practic, prin înregistrarea — într-un spaţiu relativ restrîns — a unui volum bogat de inform aţii, autorul a lim i tat la strictul necesar definiţiile şi explicaţiile date cuvintelor obişnuite şi a renunţat la includerea unor derivate, mai puţin folosite, al căror înţeles poate fi uşor recunoscut ■Ie cititori din definiţiile cu vintelor-bază; de asemenea, locuţiunile şi expresiile cu sens figurat au fost înregistrate numai în anumite cazuri. Aceste aspecte fac ca lucrarea de faţă să se deosebească de dicţionarele explicative de acelaşi tip. Tehnica alcătuirii articolelor de dicţionar este simplă, cititorul putînd urmări cu uşurinţă structura oricărui cuvînt, fără a avea nevoie de explicaţii speciale în acest scop.
A B R E V IE R I
adj. = adjectiv, adjectival
fiziol. =
adj. dem. = adjectiv demonstrativ
geogr. =
fiziologie
adj. pos. = adjectiv posesiv
geol. =
geografie geologie
adv. = adverb
geom. -
anat. = anatomie
gram. = gramatică
geometrie
arg. = argotic
iht. =
ihtiologie
arhit. = arhitectură
impers. =
art. = articol, articulat
ind. =
impersonal
indicativ
art. nehot. = articol nehotărît
interj. =
astr. = astronomie
intr. =
biol. = biologie
invar. =
bis. = bisericesc
ir. =
bot. = botanică
î.e.n. =
chim. =
înv. =
învechit
cib. = cibernetică
jur. =
juridic
concr. = concretizat
lingv. =
conj. = conjuncţie
lit. =
cont. = contabilitate
livr. = livresc
chimie
interjecţie intranzitiv invariabil
ironic înaintea erei noastre
lingvistică
literatură
depr. = depreciativ
log. =
ec. = economie
m. =
ec. pol. = economie politică
mat. = matematică
electr. = electricitate
mec. = mecanică
entom. = entomologie
med. = medicină
expr. = expresie
mii. =
f. = feminin
m itol. =
fam. = fam iliar
muz. =
farm. = farmacologie
n. =
fig. = figurat
num. card. =
fii. = filozofie
num. col. =
numeral colectiv
fin. = finanţe
num. ord. =
numeral ordinal
fiz. = fizică
peior. =
logică masculin
termen m ilitar m itologie muzică
neutru numeral cardinal
peiorativ
ABREVIERI
pers. = personal, persoană p. ext. =
prin extensiune
p. gener. = pi. =
plural
poiigr. = pop. = pr. =
prin generalizare
poligrafie
pion. =
prin restricţie
pronume
pron. dom. =
pronume demonstrativ
pron. nehot. =
pronume nehotărît
pron. pos. = pronume posesiv pron. refl. = refl. =
pronume reflexiv
reflexiv
W I. impers. = rell. recipr. = refl. unipers. =
religie
s.f. =
substantiv feminiii
sg. =
singular
s.n. =
propoziţie
p. restr. =
re). =
ser.. = swolul
s.m. =
popular pronunţat
pn'p. =
reg. = regional
spoc. = special subst. = tehn. =
reflexiv reciproc reflexiv unipersonal
substantiv tehnică
telec. = tipogr.
telecomunicaţii =
tipografie
topogr. =
topografie
tr. = tranzitiv unipers. = unipersonal v. =
reflexiv impersonal
substantiv masculin substantiv neutru
vezi
-var. = vb . = zool. =
variantă verb zoologie
A
a* s.m. invar. Prim a literă a alfabetului lim bii române şi sunetul notat cu această literă. aa interj. Exclam aţie prin caro se exprimă surpriză, admiraţie, entuziasm, sau necaz, supă rare, indignare etc. a3 prep. 1. Precedă in finitivu l: a citi. 2. Sta bileşte un raport de comparaţie: miroase a ars. 3. Formează locuţiuni: de-a dreapta. a1 prep. (Urm at de numerale) De cîte...: cinci monede a trei lei. abil, abale, s.f. Stofă groasă de lînă, prelucraLă la piuă. abăc, nbare, s.n. 1. Tnstrument pentru calcule aritmetice simple, alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile colorate. 2. Grafic care serveşte pentru a uşura efectuarea unor calcule. Var.: abacă s.f. abacă s.f. v. abac. abajur, abajururi, s.n. D ispozitiv care în dreaptă lumina unei lămpi în direcţia dorită. abandon, abandonuri, s.n. Faptul de a aban dona, părăsire; renunţare. abandomi, abandonez, vb. I. 1. Tr. A părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsîndu-i fără sprijin. 2. Tr. şi intr. A renunţa la ceva; a se retrage dintr-o întrecere sportivă. abantfs s.m. Lemnul unui arbore exotic, de culoare neagră, din care se fac mobile, instru mente muzicale de suflat ele. abataj, abataje, s.n. 1. Locul dintr-o mină unde se execută extragerea unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcămînt; operaţia de extragere a minereului sau a rocii. 2. Doborîrca arborilor (în exploatările forestiere). abate1, abaţi, s.m. Titlu dat unor preoţi catolici. abate2, abat, vb. TTI. 1. Tr. şi refl. A (se) îndepărta (de la o direcţie), i'fig.) de In o normă, de la o linie de conduită. 2. Refl. (Despre fe nomene ale naturii) A veni pe neaşteptate, cu putere. abatere, abateri, s.f. 1. încălcare a unor dispo ziţii, a unor norme. 2. Diferenţa dintre valoa rea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. nbatâr, abatoare, s.n. Ansamblul clădirilor şi instalaţiilor unde se taie vilele destinate consu mului.
abătut, - i , abătuti, -te, adj. Descurajat, de primat. abces, abcese, s.n. Acumulare de puroi, abdica, abdic, vb. I. Intr. A renunţa Ia tron. abdomen, abdomene, s.n. Partea corpului dintre torace şi bazin. abdominal, -&, abdominali, -e, adj. Care apar ţine abdomenului, care se referă la abdomen. abecedar, abecedare, s.n. Manual pentru în văţarea scrisului şi cititului. aberant, -ă, aberanţi, -le, adj. Care constituie o aberaţie. aberaţie, aberaţii, s.f. 1. Abatere de Ia normal. 2. Defect al imaginii produse de un instrument optic, care se manifestă prin neclaritate, defor mare sau prin formarea de irizaţii pe contururi (aberaţie crom atică). abia adv. 1. Cu greu, anevoie. 2. Fonrle puţin; de foarte puţină vreme. abil, -ă, abili, -e, adj. Îndemînatîc, iscusii; descurcăreţ. abilitătc s.f. îndemînare, iscusinţă, abtâtic, -ă, abiotici, -e, adj. (B iol.) Lipsit de viaţă. abis, abisuri, s.n. Prăpastie, pdîocime. abisal, -ă, abisali, -e, adj. De abis; de la mari adîncimi (în mări şi oceane). a b j e c t , abjecţi, -te, adj. Care inspiră repulsie, josnic, vrednic de dispreţ. ablativ s.n. Caz al declinării în unele limbi, abnegaţie s.f. Devotam ent (dus pînă la sa crificiu). aboli, abolesc, vb. IV . Tr. (Jur.) A desfiinţa o instituţie, o stare social-politică; a anula o lege. abominabil, -ă, abominabili, -e, adj. O ribil; dezgustător. abona, abonez, vb . I. Tr. şi refl. A(-şi) face un abonament. abouament. abonamente, s.n. Convenţie prin care, în schimbul unei sume de bani, se obţine, pe o anumită perioadă, dreptul de a M uşi anumite servicii publice, de a primi un zi-ir. ■> revistă e tc .; înscris care consemnează acest drepl. abonat, abonaţi, -te, s.m. şi f. Persoană care beneficiază de un abonament.
ABORDA
abordă, abordez, v b . I. Tr. A începe studierea unei probleme, tratarea unui subiect; a deschide vorba despre ceva. abordâj, abordaje, s.n. Ciocnire a două nave sau a unei nave de un obstacol. aborigen, -â, aborigeni, -e, adj. Băştinaş, autohton. abracadabr&nt, -ă, abracadabranţi, -te, adj. Ciudat, bizar. abraş, -ă, abraşi, -e, adj. (Despre cai) Nărăvaş; (despre oameni) rău, violent. abraziune s.f. Roadere a unui corp prin fre care de alt corp mai dur. abraziv, -ă, abrazivi, -e, adj., s.n. (Material) cu care se pot desprinde, prin frecare, aşchii mici din alt material. abreviă, abreviez, vb . I. Tr. A prescurta un cuvînt, un titlu. abreviâre, abrevieri, s.f. Cuvînt, titlu etc. prescurtat. abrogă, abrog, vb . I. Tr. A sconte din vigoare o lege sau alt act norm ativ. abrupt, -ii, abrupţi, -te, adj. Cu pantă foarte mare. abrutiza, abrutizez, v b . I. R efl. şi tr. A-şi pierde (sau a face să-şi piardă) însuşirile morale, specific umane. abscisă, abscise, s.f. Una dintre coordonatele carteziene, care, alături de ordonată, serveşte la stabilirea poziţiei unui punct in plan sau in spahiu. abscons, -ă, absconşi, -se, adj. Greu de înţeles; obscur. absent, -ă, absenţi., -te, adj. Care lipseşte; (fig.) care nu este atent; distrat. absentă, absentez, vb. I. Intr. A lipsi dintr-un loc unde ar trebui să fie prezent. absenţă, absenţe, s.f. Lipsă a cuiva din locul unde ar fi trebuit să se afle. absolut, -ă, absoluţi, -te, adj., adv. 1. A d j. Care este independent de orice condiţii şi relaţii; considerat în raport cu sine însuşi; perfect, desăvîrşit; (substantivat, n.; în filozofia idea listă) principiu veşnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. 2. Adj. (Despre o mărime fizică) A cărei valoare este independentă faţă de oricare sistem de referinţă. 3. A d v. Cu totul, exact. absolutism s.n. Putere nelimitată a unui monarh; regim politic bazat pe o astfel de putere. absolutiza, absolutizez, vb . I. Tr. A socoti ceva ca absolut, ignorînd caracterul său relativ, limitat. absolvfint, -ă, absolvenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care a terminat un an şcolar, un ciclu sau o formă de învăţămînt. absolvi, (1 ) absolvesc, (2 ) absolv, vb . IV . Tr. 1. A termina un an şcolar, un ciclu etc. de înv'iţămtnt. 2. A scuti de pedeapsă. absorbant, -ii, absorbanţi, -te, adj. Care ab soarbe. absorbi, absorb, vb . IV . Tr. 1. A încorpora (un gaz, v.n iichid). 2. (F ig.) A interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
10
absorbţie, absorbţii, s.f. Fenomen prin care un lichid sau un solid încorporează din afară o substanţă. abstinent, •&, abstinenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care se abţine de la unele alimente, băuturi, de la satisfacerea unor necesităţi fiziologice etc. abstrâct, -ă, abstracţi, -te, adj. 1. Care este gîndit separat de contextul real, concret, din care face parte. 2. Conceput în m od prea ge neral; greu de înţeles (din lipsă de exem pli ficări concrete). abstractizare, abstractizări, s.f. Operaţie a gîndirii prin care se desprind şi se reţin unele dintre însuşirile şi relaţiile obiectului cercetat. abstrăcţie, abstracţii, s.f. Abstractizare; re zultatul abstractizării. abstird, -ă, absurzi, -de, adj. Care contrazice gîndirea locrică sau bunul-simţ; (substantivat, n.) p rin absurd = admiţînd un raţionament fals. absurditate, absurdităţi, s.f. Ceea ce este absurd. abţibild, abţibilduri, s.n. Mic desen colorat, aplicat, prin lipire, pe un obiect; (la pl., glumeţ) nimicuri, fleacuri; iniei şmecherii. abţine, abţin, vb . I I I . R efl. A se reţine de la ceva; a nu se pronunţa, a nu-şi exprim a pă rerea sau votul. abunda, pers. 3 abundă, v b . I. Intr. A se găsi din belşug. abundent, -ă, abundenţi, -te, adj. Care se găseşte în cantitate mare; bogat, Îmbelşugat, almiwlenţă s.f. Belşug, bogăţie, abur, aburi, s.m. Vapori de apă. aburi, aburesc, vb . IV . R efl. A se acoperi cu aburi. n’ouz, abuzuri, s.n. 1. încălcare a legalităţii, faptă ilegală: abuz de putere faptă săvîrşită de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale; abuz ds încredere = însuşirea, înstrăinarea sau refuzul de a restitui un bun care i-a fost încre dinţat. 2. Exces: abuz de alcool. abuză, abuzez, vb. I. Intr. 1. A comite o faptă ilegală. 2. A folosi ceva în mod exagerat. abuziv, -ă, abuzivi, -e, adj. 1. Ilegal, arbitrar. 2. Exagerat, excesiv. ac, ace, s.n. 1, Ustensilă de metal, ascuţită la un capăt şi prevăzută la celălalt cu o gaură prin care se trece un fir, servind la cusut. 2. Nume dat unor obiecte sau unor piese alungite, avînd diverse întrebuinţări: ac cu gămălie; ac de si guranţă; acul busolei; ac indicator (la aparate de măsurat); ac de macaz. 3. Organ de apărare al unor animale: acul albinei. acadeâ, acadele, s.f. Un fel de bomboană pre parată din zahăr topit. academic, -&, academici, -e, adj. Care ţine de o academie, privitor la o academie. academician, -ă, academicieni, -e, s.m. şi f. Membru al unei academii. academic, academii, s.f. 1. Instituţie supe rioară de cultură a cărei misiune este să con tribuie la dezvoltarea ştiinţelor şi artelor. 2. Şcoală de învăţăm înt superior, acajfi s.m. invar. Mahon.
11
acalmie s.f. Perioadă de liniştire (a vîntului, a valurilor); (fig.) răstimp de linişte într-o pe rioadă frămîntată. acântă, acante, s.f. Nume dat unor plante erbacee decorative din regiunile calde; orna ment arhitectonic care im ită frunzele acestei plante. acaparâ, acaparez, v b . I. Tr. A pune stăpînire pe ceva, a-şi însuşi (în mod abuziv) un bun. acâr, acari, s.m. Muncitor care manevrează acele de macaz. acaret, acareturi, s.n. Construcţie auxiliară care ţine de o clădire, de o gospodărie. acariăn, aearieni, s.m. (L a pl.) Ordin de arahnide mici, transmiţătoare ale unor b o li; (şi la sg.) animal din acest ordin. acâsă adv. La (în sau spre) casa în care lo cuieşti^ (fig.) la locul natal, în patrie. acătării adj. invar. (Despre lucruri) Bun, corespunzător; (despre oameni) de seamă. acceleră, accelerez, v b . I. Tr. A mări viteza (de deplasare, de rotaţie etc.). nccclerăndo adv. (Muz.) Din ce în ce mai repede. accelerât, -ă, acceleraţi, -te, adj. Cu viteză variabilă în sens crescător; tren accelerat (şi substantivat, n.) = tren cu viteză sporită (şi care opreşte numai în gările importante). accelerător, (1 ) acceleratoare, s.n., (2 ) accele ratori, s.m. 1. S.n. Mecanism care serveşte la variaţia în sens crescător a turaţiei unui m otor; accelerator de particule = aparat folosit pentru a mări viteza particulelor elementare în scopul realizării unor reacţii nucleare. 2. S.m. (Chim.) Substanţă care măreşte viteza unei reacţii. acceler&ţie, acceleraţii, s.f. Variaţie în sens crescător a vitezei unui corp, a unui mecanism etc. accent, accente, s.n. 1. Pronunţare mai intensă a unei silabe sau a unui cuvînt; semn prin care se marchează această intonaţie sau altă parti cularitate de pronunţare. 2. Fel particular de a pronunţa, specific unui grai sau unei lim bi. accentuă, accentuez, v b . I. 1. Tr. A marca prin accent; a scoate în relief prin intonaţie. 2. Tr. (F ig.) A sublinia o idee, a o întări. 3. Refl. (Fig.) A se intensifica. acceptă, aceevt, vb. I. Tr. A fi de acord, a consimţi; a primi. accepţie, accepţii, s.f. Sens, înţeles al unui cuvînt. V ar.: accepţiâne s.f. accepţiâne s.f. v. accepţie. acc6s, accese, s.n. 1. Posibilitate sau drept de a ajunge undeva; intrare. 2. Manifestare bruscă a unor tulburări organice, care se repetă la intervale variabile; izbucnire violentă a unei stări sufleteşti. 3. (Cib.) Proprietate a sistemelor de memorie de a permite înregistrarea şi regăsirea inform aţiei. accesibil, -ă, accesibili, -e, adj. 1. L a care se poate ajunge (uşor). 2. Care este uşor de înţeles, accesibilitate s.f. însuşirea de a fi accesibil, accesoriu, -ie, accesorii, adj. (Adesea substan tivat, n.) Care constituie un element secundar, ajutător.
ACID
accident, (1, 2, 4 ) accidente, s.n., (3 ) accidenţi, s.m. 1. S.n. Întîmplare neprevăzută care pro voacă o avarie, rănirea sau moartea cuiva. 2. S.n. Defectare, avarie în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii. 3. S.m. (Muz.) Alteraţie. 4. S.n. Accident de teren = neregularitate a solului. accidentă, accidentez, vb . I. R efl. şi tr. A suferi (sau a provoca cuiva) un accident. accidental, -ă, accidentali, -e, adj. Întîm plător; secundar, neesenţial. acefal, -ă, acefali, -e, adj. (Despre unele ani male inferioare) Care nu are cap. acel, aceâ, acei, acele, adj. dem. Care este (mai) departe de subiectul vorbitor. V ar.: (cînd urmează după substantiv) acela, ac6ea adj. dem. acdla1, ac6ea, aceia, acelea, pron. dem. Indică pe cineva sau ceva care este (mai) departe de subiectul vo rb ito r; drept aceea = prin urmare, deci. acela2, acâea adj. dem. v . acel. acelaşi, aceeaşi, aceiaşi, aceleaşi, adj. dem. T ot acela; chiar acela. ac6rb, -ă, acerbi, -e, adj. înverşunat, necru ţător; agresiv. ac6st, această, aceşti, aceste, adj. dem. Care este (mai) aproape de subiectul vorbitor. V ar.: (cînd urmează după substantiv) acesta, acâasta adj. dem. ac6sta] , aceasta, aceştia, acestea, pron. dem. Indică pe cineva sau ceva care este (mai) aproape de subiectul vorbitor. acfeta2, accfista adj.dem. v . acest, acetăt, acetaţi, s.m. Sare sau ester al acidului acetic. acetic, -ă, acetici, -e, adj. A cid acetic = lichid incolor, cu miros înţepător, folosit în alimen taţie sub formă de o ţet (în proporţie de 3 % — 9% ). acetil£n& s.f. Gaz incolor, obţinut prin ac ţiunea apei asupra carbidului, utilizat în in dustria chimică, în sudură etc. acetână s.f. Lichid incolor, volatil, folosit ca dizolvant în industria de lacuri şi vopsele. achenă, achene, s.f. Tip de fruct uscat, a cărui sămînţă, acoperită cu un înveliş tare, nu este lipită de acest înveliş. achita, achit, v b . I. 1. Tr. şi refl. A-şi plăti o obligaţie materială sau morală. 2. Tr.’ (Jur.) A declara nevinovat pe cineva. achiziţie, achiziţii, s.f. 1. Procurarea unor bunuri, de obicei prin cumpărare. 2. Procurare de obiecte rare. achiziţionâ, achiziţionez, v b . I. Tr. A procura prin achiziţie, aci adv. v . aici. aciclic, -&, aciclici, -e, adj. (Despre combinaţii chimice) Care nu conţine atomi legaţi în ci cluri; care nu funcţionează în cicluri. aciculăr, -ă, aciculari, -e, adj. (Despre frunze) în formă de ac. acid, acizi, s.m. (Chim.) Substanţă care, în soluţie apoasă, are gust acru şi înroşeşte hîrtia albastră de turnesol, iar în combinaţie cu me tale, care înlocuiesc hidrogenul, formează săruri..
A C ID IT A T E
ia
nciditite s.f. Cantitatea de acid dintr-o soluţie; a--idi late g/strică = cantitatea duşi (un zgomot, o melodie). 5. A cores punde, a satisface: suma acoperă cheltuielile. (Sport) A străbate (o distanţă); a acoperi terenul = a fi activ permanent, pe to t terenul c!e jo c .
acoperire, acoperiri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) acoperi. 2. Fona de valori certe pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertirea bancno te lo r . 8. Aplicare pe suprafaţa unui obiect a ur ui strat metalic protector. acoperiş, acoperişuri, s.n. Partea care acoperă o construcţie. acoperit, -ă, acoperiţi, -te, adj. (Despre cer) Is’ o ros, înnorat. .actird, acorduri, s.n. 1. înţelegere între două btvu mai multe persoane (fizice sau juridice) în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic; acord global = formă de re
tribuire a muncii în care plata se face în funcţk» de cantitatea, calitatea şi importanţa muncii. 2. Plată In acord = formă de retribuire a muncii normate în raport cu rezultatele obţinute. 3. (Gram.) Concordanţă de număr, gen, caz sau persoană, între cuvinte legate între ele prin raporturi sintactice. 4. (Muz.) Sonoritate rezul tată din reunirea a ccl puţin trei sunete de înălţim i diferite care formează o unitate ar monică. acorda, (1, 2) acârd, (3 ) acordez, vb. I. Tr. 1. A da ceva (cu bunăvoinţă). 2. A stabili un acord gramatical. 3. A aduce tonurile unui instrument muzical la înălţimea corectă. acordedn, acordeoane, s.n. Instrument muzical portativ cu burduf şi claviatură. acordconfst, -ă, acordconişti, -ste, s.m. şi f. Persoană care cîntă la acordeon. acostă, acostez, vb . I. 1. Intr. (Despre m v e ) A se apropia de chei, de ţărm, de altă navă etc. 2. Tr. (Fig.) A opri pe cineva din drum şi a i se adresa în mod supărător. acostament, acostamente, s.n. Fîşie, de obicei nnpavată, la marginea părţii carosabile a unui drum. acotiledonăt, acotiledonaţi, -te, adj. (Despre plante) Cu embrionul lipsit de cotiledoane. ncranlăt, -ă, acraniati, -te, s.m. şi f. (La pl.) încrengătură de animale prim itive lipsite de craniu; (şi la sg.) animal din această încrengă tură. acreălă s.f. însuşirea de a fi acru; gust acru. acredită, acreditez, vb . I. Tr. A numi un re prezentant diplomatic permanent într-o ţară străină. acreditare, acreditări, s.f. Acţiunea de a acre dita: scrisoare de acreditare = document oficial prin care se atestă calitatea unui agent diplo matic de a reprezenta un anumit st.at în rela ţiile cu alt stat. acreditiv, acreditive, s.n. Dispoziţie dată de emitent unei bănci de a plăLi d in disponibilul acestuia sau din creditul p e c a re i-l acordă banca, o surnă de bani beneficiarului. acri, acresc, vb. IV . Tr. şi refl. A face să devină (sau a deveni) (mai) acru; (refl.) a se altera, a se strica. acribio s.f. Exactitate, rigurozitate (în cer cetarea ştiinţifică). acritură, acrituri, s.f. Alim ent acru; (în special) murătură. acrobăt, -ă, acrobaţi, -te, s.m. şi f. Gimnast specializat în acrobaţii. acrobătic, -ă, acrobatici, -ce, adj. (Ca) de acrobat: salt acrobatic. acrobaţie, acroba[ii, s.f. 1. Exerciţiu dificil de echilibristică. 2. Arta sau profesiunea acro batului. acromatism s.n. Proprietate a unui sistem optic de a fi lipsit de aberaţie cromatică. acrdpolă, acropole, s.f. Citadelă în oraşele din vechea Grecie, aşezată pe o înălţime, şi tu care se găseau principalele edificii.
s»
acrostih, acrostihuri, s.n. Poezie în care li terele iniţiale ale versurilor alcătuiesc un cuvînt ■sau o propoziţie. acroşa, acroşez, vb. I. Tr. A agăţa, a prinde; (la fotbal) a intercepta mingea în aer. Acra1, acri, s.m. Unitate de măsură engleză pentru suprafeţe de teren (egalii cu aproxim ativ 4047 m2). acru2, -ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul ca racteristic al oţetului. 2. (F:g., despre oameni) Morocănos, ursuz. act, acte, s.n. 1. Document eliberat de o auto ritate, prin care se atestă un fapt, o obligaţie etc. 12. Manifestare a activităţii umane; faptă, acţi une ;a lua act — a lua cunoştinţă de ceva. 3. Prin cipala subîmpărţire a unei opere dramatice. actinide s.f. pl. Elemente chimice din seria acliniului, cu proprietăţi asemănătoare cu ale acestuia. actinic, actinii, s.f. Animal marin nevertebrat din încrengătura celenteratelor, cu aspect de floare, care trăieşte fixa t pe stînci. actinia s.n. Element radioactiv din mincreurile de uraniu. activ, -ă, activi, -e, adj., s.n. 1. A d j. Care participă în mod efectiv la o acţiune; harnic, •sîrguincios; (chim.) substanţă activă = substanţă •care intră uşor în reacţii; (gram.) diateză activă = ■diateza care arată că acţiunea verbului este săvîrşită de subiect. 2. S.n. Activ de partid = colectiv de membri ai partidului, constituit pe lîngă un organ de partid, pe care ii sprijină sistematic în întreaga sa activitate. 3. S.n. Totalitatea mijloacelor economice aparţinînd unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii cconomice. activa, activez, vb. I. 1. Intr. A desfăşura o activitate. 2. Refl. A intra în cadrele permanente ale armatei. 3. Tr. (Chim.) A face ca o substanţă ■să intre mai uşor în reacţie cu alta. activist, -ii, activişti, -ste, s.m. şi f. Militant pe tărîm social-politic, membru al unei organi zaţii de partid sau de masă, care se consacră muncii în acea organizaţie. activitâte, activităţi, s.f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale făcute cu un anumit scop; manifestare a unei energii, forţe etc.; muncă. 2. Măsură a radioactivităţii unui element radioactiv. activizâ, activizez, vb. I. Tr. A face pe cineva să fie mai activ; a intensifica, a grăbi desfăşu rarea unei activităţi. act cauză, la o mişcare, alăturea adv. v. alături, alături adv. Lîngă cineva sau ceva; unuf lîngă altul sau împreună cu altuL V a r.: alatu re i adv. alăută s.f. v . lăută. alb, -ă, albi, -e, adj., s.n. 1. A d j. De culoarea laptelui, a zăpezii; rasă albă = grup de popoarecare se caracterizează prin Guloarea deschisă a. pielii; versuri albe = versuri fără rimă. 2. Adj. Cărunt. 3. S.n. Culoare obţinută prin suprapu nerea tuturor componentelor spectrului lum inii
A LB A N E Z
zilei; a semna In alb = a iscăli un act înainte de a fi completat. 4. S.n. A lb u l ochiului = sclerolică. albanez, -ă, albanezi, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Privitor la Albania; (substantivat, f.) limba vorbită în Albania. 2. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia constituită ca naţiune în Albania. albastru, -ă, albaştri, -stre, adj., s.n. 1. A d j. Care are culoarea cerului senin; (fig.) melan colic; inimă albastră = tristeţe. 2. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului lu minii, situată între verde şi indigo. albatros, albatroşi, s.m. Pasăre marină ase mănătoare cu pescăruşul, dar mult mai mare decît acesta. albăstrea, albăstrele, s.f. Plantă erbacee de cîmp, cu flori albastre. albăstre&lă s.f. Colorant albastru folosit pentru a accentua culoarea albă a unor obiecte. albăstri, albăstresc, vb. IV . Tr. A clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. albeaţă s.f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. 2. Leucom; (impropriu) cataractă (2). albi, albesc, vb. IV . 1. Intr. şi tr. A deveni (sau a face să devină) mai alb. 2. Intr. A încă runţi. albicios, -oâsă, albicioşi, -oase, adj. Care bate în alb. âlbie, albii, s.f. 1. Vas lunguieţ, de lemn sau de metal, folosit pentru spălatul rufelor, pentru scăldatul copiilor etc. 2. Porţiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar de apă. aîbiliţă, albiliţe, s.f. Fluture de culoare albă, a cărui larvă se hrăneşte cu frunze de varză. albină, albine, s.f. Insectă cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăieşte în fam ilii şi produce miere şi ceară, albinărit s.n. Apicultură. albinism s.n. Anomalie congenitală care constă în lipsa pigm enţilor din piele, păr, ochi. albişoără, albişoare, s.f. (Iht.) Obleţ. albitură, albituri, s.f. 1. (La pl.) Rufărie. 2. Nuino generic dat exemplarelor mici de peşti. 8. (Tipogr.) Spaţiu alb între cuvinte sau între rînduri. album, albume, s.n. 1. Caiet special în care se păstrează fotografii şi ilustrate sau în care se scriu versuri, citate etc. 2. Volum de foto grafii, ilustraţii etc. albuinen s.n. Ţesut din seminţele unor plante, în care se depozitează substanţele organice de rezervă. albumină, albumine, s.f. Proteină care intră în compoziţia sîngelui şi a altor lichide organice. albuminurio s.f. Prezenţa albuminei în urină, întîlnită în diferite boli de rinichi, alburiu, -îe, alburii, adj. Albicios. alburn s.n. Strat lemnos situat între scoarţa şi inima trunchiului unui copac. albuş, albuşuri, s.n. Substanţă proteică, albătransparentă, care înconjură gălbenuşul oului. alcalin, -ă, alcalini, -e, adj. (Chim.) Care are preprietăţile unei baze.
20
alcaloid, alcaloizi, s.m. Substanţă bazică azotată, folosită, în doze mici, ca medicament. alcătui, alcătuiesc, vb . IV . 1. Tr. A construi, a înjgheba, a întocmi. 2. Tr. A constitui, a forma împreună. 3. R efl. A lua fiin ţă; a fi form at din. alcătuire s.f. Acţiunea de o alcătui; întocmire, constituire; compoziţie, structură. alchimie s.f. Chimia evului mediu care, pe lîngă practicile de obţinere a unor produse, urmărea şi prefacerea m etalelor în aur, descope rirea elixirului v ie ţii (izvor de viaţă veşnică). alchimist, alchimişti, s.m. Persoană care practica alchimia. alcdol, (1 ) alcooli, s.m., (2 ) alcooluri, s.n. 1. S.m. Lichid incolor, inflamabil, obţinut prin fer mentarea zaharurilor din cereale, din fructe etc. şi folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant etc. 2. S.n. Băutură alcoolică. aleo practică birocratismul, birocratism s.n. Mod de a rezolva problemele publice, caracterizat printr-un stil de muncă formalist, dominat de preocuparea exagerată pentru lucrările de birou, pentru aspectele se cundare aje problemelor. birocraţie, birocraţii, s.f. Birocratism, birtiu, birouri, s.n. 1. Masă de scris (cu sertare). 2. încăpere (sau local) în care lucrează funcţio narii siau în care profesează cineva. 3. Organ de conducere .al unei organizaţii politice, de masă, obşteşti etc. birt, birturi, s.n. Restaurant (mic), birui, birui, vb . IV . Tr. 1. A învinge, a în frînge iun duşman). 2. (Fig.) A-şi stăpîni un sentiment; a fi copleşit de un sentiment, de o -emoţie etij. biruinţă, biruinţe, s.f. Victorie, izbîndă. biruitor, -oâre, biruitori, -oare, adj., s.m. şi f. învingător. bis adj. 1. A doua oară, repetat. 2. (Cu va loare de interjecţie) Strigăt prin care spectatorii soligîtă.să se repete o parte a unui program artis tici bisa, bisez, vb . I. Tr. 1. A cere să se repete o parte dintr-un program artistic. 2. A repeta o parte a iin u i program, la cererea publicului. biscui£ biscuiţi, s.m. Produs alimentar făcut din făina, ouă, zahăr etc. şi copt în diferite forme. bis£ct, bisecţi, adj. A n bisect = an de 366 de zile» bisecMty -oâre, bisectoare, adj., s.f. 1. A d j. Plan biseclor = plan care împarte un diedru în două dieclre egale. 2. S.f. Dreaptă care trece prin vîrful unui unghi şi îl împarte în două unghiuri egale. biserică, biserici, s.f. 1. Clădire destinată cele brării unui cult creştin. 2. Comunitate religioasă aparţinînd aceluiaşi cult. 8. Instituţia creştinis mului în ansamblu. biscxuâj), bisexuaţi, -te, adj. Hermafrodit, bisilâbic, -ă, bisilabici, -e, adj. Form at din două silabe. bismât s.n. Metal alb cu reflexe roşietice, În trebuinţat, sub formă de combinaţii, în medicină. bişturîij, bisturie, s.n. Instrument, în formă de •culi(, folosit tn chirurgie. bit, biţi, s.m. (Cib.) Unitate de măsură a can tităţii de informaţie. bitâm. X n . Produs obţinut din reziduuri de petrol şi folosit la prepararea asfalturilor, ca izolant clc. bitumen s.n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în pămînt, a restu rilor de organisme. binr£tă, biurete, s.f. Tub de sticlă gradat, folosit în lucrări de laborator. bival6nt,_-ă, bivalenţi, -te, adj. (Despre ele mente sau radicale chimice) Care are valenţa doi.it
BITLAN
bivâlv, - i , bivalvi, -e, adj. Care are două valve, b iv o l,bivoli, s.m. Anim al domestic rumegător (asemănător cu boul), cu părul negru, mai rar alb. bivoliţă, bivoliţe, s.f. Femela bivolului, bivuâc, bivuacuri, s.n. Staţionare temporară (în corturi) a trupelor, în afara localităţilor. bizâm, bizami, s.m. Specie de mamifer rozător din Am erica de Nord, cu blană preţioasă. bizantin, -ă, bizantini, -e, adj., s.m. şi f. 1. A d j. Care se referă la Bizanţ sau la Imperiul bizantin. 2. S.m. şi f. Locuitor al Bizanţului. bizantinologie s.f. Disciplină care studiază is toria, literatura şi arta bizantină. bizâr, -ă, bizari, -e, adj. Ciudat, straniu, extra vagant. bizarerie, bizarerii, s.f. Ciudăţenie, extrava ganţă. biz£ţ, bizeţe, s.n. Bucată de piele care se pune ca garnitură la încălţăminte. bizdn, bizoni, s.m. 1. Mamifer din familia bovidelor, cu fruntea mare, bombată şi coarne scurte. 2. Piele de bizon (1 ). bizui, bizui, vb . IV . R efl. A se încrede în...; a se baza pe... bffeni, biigui, vb. IV . Intr. A vorb i fără noimă, a îngăima. bîjbîi, b îjb îi, v b . IV . Intr. A orbecăi prin în tuneric; a căuta ceva, pipăind prin întuneric. bîlbii, bilbîi, vb. IV . Intr., refl. şi tr. A pro nunţa nedesluşit cuvintele, repetînd unele si labe. bîlbîiâlă, bilbîieli, s.f. Faptul de a (se) bîlbîi. bîlci, bilciuri, s.n. T îrg mare, ţinut la date fix e; (fig.) gălăgie, hărmălaie. bîldîbîo interj. Cuvînt care im ită zgomotul produs de căderea unui corp în apă. bîntuf, pers. 3 bîntuie, vb . IV . Intr. (Despre elemente ale naturii, epidemii etc.) A se abate, a se produce, a se desfăşura (cauzînd pagube). bîrfă, bîrfe, s.f. (Fam .) Bîrfeală. bîrfcâlă, birfeli, s.f. Faptul de a b îrfi; vorbe defăimătoare. bîrfi, bîrfesc, v b . IV . Tr. A vorb i de rău, a calomnia. bîrîi, b irli, vb. IV . Intr. A vorb i într-una; (tr.) a-i bate cuiva capul, a cicăli. bîrligă, pers. 3 btrligă, vb . I. Tr. (Despre ani male) A-şi îndoi roada în sus. bîrldg, bîrloguri, s.n. Adăpostul (săpat în pă mînt) al ursului; (fig.) culcuş, locuinţă. bîrnă, bîrne, s.f. 1. Grindă de lemn, cioplită dintr-un trunchi de copac. 2. Aparat de gimnas tică form at dintr-o grindă de lemn cu lăţimea de 10 cm, dispusă orizontal. hîrsăn, -ă, bîrsani, -e, adj. (Despre oi; adesea substantivat) Cu lînă lungă şi aspră. bîrsă, blrse, s.f. Parte a plugului pe care se montează brăzdarul, cormana şi plazul. bîtă, bîte, s.f. Ciomag. bîtkn, bltlani, s.m. Pasăre mare de baltă, cu pene cenuşii, cu gîtul şi picioarele lungi.
b iţ h
biţii, b iţii, v b . IV . Intr. şi refl. A mişca repede din mîini şi din picioare sau din cap; (despre animale) a da din coadă, bîzdîc s.n. (Fam .) Toană, capriciu, bîzîi, bizli, yb . IV . Intr. (Despre insecte) A produce un zumzăit caracteristic zborului; (des pre copii) a pRnge, a scînci. blachău, blacheuri, s.n. Bucată de metal care se aplică pe vîrful şi pe tocul încălţămintei, pen tru a le proteja. blagoslovi, blagoslovesc, v b . IV . Tr. A binecuvînta. blajin, -ă, blajini, -e, adj. Blînd, paşnic, prie tenos. blam, blamuri, s.n. Dezaprobare publică a cuiva sau a ceva. blamâ, blamez, vb . I. Tr. A dezaproba, a con damna în mod public. blână, (1 ) blăni, (2 ) blănuri, s.f. 1. Piele de ani mal cu păr mult şi des; piele (cu păr cu tot) pre lucrată. 2. Haină confecţionată din blană (1 ). bl anchetă, blanchete, s.f. Formular (pentru telegrame, mandate poştale etc.). blasfemie s.f. (L iv r.) Defăimare a lucrurilor sfinte. blastulă, blastule, s.f. Stadiu embrionar la metazoare. blazâ, blazez, vb . I. R efl. A se dezgusta de ceva, a se plictisi, a deveni indiferent. blaztfn, blazoane, s.n. Ansamblu de semne con venţionale care constituie emblema unui stat, a unui oraş, a unei fam ilii nobiliare etc. bl&năr, blănari, s.m. Meseriaş care prelucrează blăni sau confecţionează obiecte de îmbrăcă minte din blană, blefarită, blefarite, s.f. Inflam aţie a pleoapelor, bleg, bleâgă, blegi, -e, adj. 1. Lipsit de energie, moliu; prost. 2. (Despre urechi) Pleoştit, blîndă s.f. Sulfură naturală de zinc. blenoragie s.f. Boală venerică infecţioasă carac terizată prin scurgeri purulente. bleojdi, bleojdesc, vb . IV . Tr. şi refl. A holba ochii, a se zgîi. blestăm, blesteme, s.n. Imprecaţie prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; (în basme şi legende) vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. blestemă, blistem, vb . I. Tr. A rosti un blestem; a înjura, a ocărî. blestemăt, -ă, blestemaţi, -te, adj. 1. Rău, tică los. 2. (In superstiţii) A fla t sub puterea unui blestem. blestemăţie, blestemăţii, s.f. Faptă sau purtare de om rău, ticălos, blen adj. invar. Albastru-deschis. P r . : blo. bleumarin adj. invar. Albastru-închis. P r.: blomarin. blid, blide, s.n. (Pop.) Strachină, blinda, blindez, v b . I. Tr. A acoperi cu un blindaj. blindaj, blindaje, s.n. înveliş din plăci groase pe metal, care protejează un aparat, un mecanism, o maşină de luptă etc.
tu
blindăt, -ă, blindaţi, -te, adj. 1. Prevăzut cu blindaj; (substantivat, n.) maşină de luplă pre văzută cu blindaj. 2. (Despre unităţi m ilitare) D otat cu maşini de luptă blindate ( î ) . blitz s.n. Sursă de lumină intensă şi de scurtă durată cu care este prevăzut un aparat fotogra fic. blînd, -ă, blînzi, -de, adj. Paşnic, prietenos, omenos; (despre animale) care nu face râu; care nu e sperios. blîndeţe s.f. însuşirea de a fi blînd, bloc, blocuri, s.n. 1. Bucată mare dintr-o ma terie solidă; grămadă de lucruri care alcătuiesc o masă unică; bloc de desen = grup de foi de hîr tie prinse între două scoarţe tari. folosite la desenat; in bloc = împreună. 2. Clădire mare cu m ai multe etaje. 3. Alianţă, înţelegere, conven ţie între state, partide etc., pentru realizarea unor scopuri comune. 4. Bloc cardiac = tulbu rare a ritmului inimii datorită blocării influxului nervos care străbate muşchiul cardiac. blocă, blochez, vb. I. 1. Tr. A supune unei blocade. 2. Tr. A închide o arteră de circulaţie, un circuit electric etc. 3. Tr. A opri (temporar) folosirea unor produse sau a unor fonduri; a opri completarea unui post vacant. 4. Ilefl. (Med., despre organe ale corpului) A nu mai funcţiona. 6. Refl. (Despre un organ de maşină) A se im obiliza brusc, din cauza unei defecţiuni. blocădă, blocade, s.f. Sistem de măsuri (poli tice, economice, militare) prin care se urmă reşte izolarea unui stat de către alte state, pentru a-1 obliga să accepte anumite condiţii. blocă], blocaje, s.n. Acţiunea de a (se) bloca; procedeu tactic de apărare strînsă sau de oprire a unei acţiuni adverse în unele întreceri spor tive. blond, -ă, blonzi, -de, adj. (Despre păr) De culoare deschisă; (despre oameni, adesea sub stantivat) care are părul de culoare deschisă, blondin, -ă, blondini, -e, adj., s.m. şi f. Blond, blues s.n. Numele unui dans lent; melodia, cu caracter melancolic, după care se dansează (provenită din cîntecele negrilor americani). blum, blumuri, s.n. Semifabricat de oţel, cu secţiunea dreptunghiulară. bluming, bluminguri, s.n. Lam inor pentru blumuri. blâză, bluze, s.f. O biect de îmbrăcăminte pentru partea superioară a corpului. b6a s.m. invar. Gen de şerpi mari neveninoşi din regiunile tropicale. boâbă, boabe, s.f. Fruct cărnos în mijlocul căruia se găsesc sîmburii. boâcă s.f. A nu pricepe (sau a nu ş ti) (n ic i o ) boacă = a nu pricepe (sau a nu şti) nimic. boăc&n, -ă, boacăni, -e, adj. (Fam .) Prostesc, 6tupid; a o face boacănă = a face un lucru cu totul nepotrivit, prostesc. boălă, boli, s.f. 1. Tulburare a sănătăţii; (pop.) boala copiilor = epilepsie; boală de zahăr = diabet. 2. Dezechilibru produs în corpul plan telor. boare s.f. Adiere slabă de vînt.
a
boarfă, boarfe, s.f. (Fam .) R ufă sau haină veche, uzată. bob1, (1, 2) boabe, s.n., (3 ) bobi, s.m. 1. S.n. Sămînţa unor plante, mai ales a cerealelor. 2. S.n. O biect mic (care seamănă cu un grăunte). 3. S.m. Plantă din fam ilia leguminoaselor, cu păstăi mari, cultivată pentru nutreţ. bob2, boburi, s.n. Sanie de metal formată din două părţi articulate, folosită la concursuri. bobină, bobinez, vb . I. Tr. A înfăşură un fir, un cablu etc. în jurul unui suport. bobină, bobine, s.f. Piesă cilindrică pe care se înfăşoară un fir, un cablu, o bandă etc.; ansamblu form at din această piesă şi firul în făşurat; bobină electrică = element al unui cir cuit electric, constituit dintr-un ansamblu de spire conductoare. bobîrnâc, boblmace, s.n. Lovitu ră dată cu degetul mijlociu, destins brusc de sub degetul mare; (fig.) ripostă răutăcioasă. bob6c, boboci, s.m. 1. Floare nedeschisă, ne dezvoltată încă deplin. 2. Pui de gîscă sau de raţă; (fig.) începător într-un domeniu; recrut; student în primul an. bdbot, bobote, s.n. A vorbi (sau a merge, a um bla) In bobote = a vorb i (sau a umbla) fără rost, la întîmplare. boboteâză s.f. (R el.) Sărbătoarea botezului lui Iisus Hristos. boc interj. Cuvînt care im ită zgomotul produs de lovituri (repetate). bocanc, bocanci, s.m. Gheată rezistentă, cu talpa groasă. bocăni, bocănesc, vb . IV . Intr. A lo v i în ceva (de mai multe ori) cu un obiect tare. bocănituri, bocănituri, s.f. Zgom ot produs prin lovitu ri cu un obiect tare. boccea, boccele, s.f. Legătură făcută dintr-o bucată de pînză, în care se piin diverse obiecte. bdcet, bocete, s.n. 1. Plîns zbuciumat, însoţit de vaiete. 2. Cuvinte, versuri spuse sau cîntate cu glas jalnic la înmormîntări. boci, bocesc, vb . IV . Intr. şi refl. A plînge tare, cu vaiete; (tr.) a jeli un mort cu bocete (2 ). bocitoare, bocitoare, s.f. Femeie care boceşte la înmormîntări. bricnă s.f. îngheţat bocnă — îngheţat tare. bdcşă, bocşe, s.f. Grămadă de lemne acoperite cu pămînt, care se transformă, prin ardere în ceată, în cărbuni. bodâgă, bodegi, s.f. Local mic, unde se con sumă gustări şi băuturi. bodogăneălă, bodogăneli, s.f. Faptul de a bodogăni. bodogăni, bodogănesc, vb . IV . Tr. A vorbi încet şi nedesluşit; (intr.) a bombăni împotriva cuiva sau a ceva. bo£m, -ă, boemi, -e, subst., adj. 1. S.m. şi f. Persoană (mai ales artist) care duce o viaţă dezordonată, plină de privaţiuni. 2. Adj. Care corespunde firii boem ilor (1 ). 3. S.f. Mediu în care trăiesc boem ii (1 ), via ţă de boem. _ bogăt, -ă, bogaţi, -te, adj. 1. (Adesea substan tivat) Care are avere mare. 2. Care se află în
BOL.
cantitate mare; care cuprinde ceva în cantitate mare. . bogătan, -ă, bogătani, -e, s.m. şi f. (Depr.) Om bogat. bogăţie, bogăţii, s.f. 1. Cantitate mare de bunuri materiale, de obiecte preţioase etc. 2. Starea, condiţia celui bogat. 3. Resurse naturale. 4. Abundenţă. bogdaprdste interj. (Pop.) Cuvînt prin oare se mulţumeşte celui care dă de pomană; (sub stantivat) ca un p u i de bogdaproste = nenorocit, ca vai de el. boglict, -ă, bogheţi, -te, adj. (R eg.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap. 2. Mare şi frumos. boghiu, boghiuri, s.n. D ispozitiv în formă de cărucior pe care se sprijină şasiul vagoanelor de tren sau de tram vai şi care înlesneşte înscrie rea acestora în curbe. boi1, boiesc, v b . IV . Tr. (Pop.) A vopsi; (refl.; p eior.; despre femei) a se farda. boi2, boiuri, s.n. (Pop.) Trup, statură, boiă, (1 ) boiele, s.f. 1. (Pop.) Vopsea. 2. Con diment obţinut din ardei roşu uscat şi pisat. boiangerie, boiangerii, s.f. A telier pentru vopsirea materialelor textile. boicdt, boicoturi, s.n. Sistare organizată, totală sau parţială, a relaţiilor cu o persoană, cu o organizaţie, cu un stat etc., ca represalii pentru unele acţiuni ale acestora. boicota, boicotez, vb . I. Tr. A exercita un boicot. boi£r, boieri, s.m. 1. Stăpîn de moşii (care definea şi o funcţie înaltă în statul feudal). 2. (Fam .) Persoană cu pretenţii de aristocrat. boieresc, -eâscă, boiereşti, adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine boierilor, privitor la boieri. 2. S.n. (în evul mediu, în M oldova) O bligaţie a ţăra nilor dependenţi de a executa munci agricole în folosul boierului. boierCşto adv. Ca boierii; foarte bine, foarte comod. boieri, boieresc, v b . IV . R efl. (Fam.) A se comporta ca un boier. boierie, boierii, s.f. Calitatea, rangul de boier, boierime s.f. Totalitatea boierilor, clasa boie rească. boieroâică, boieroaice, s.f. Soţie de boier; moşiereasă. boiler, boilere, s.n. R ezervor metalic închis, prevăzut cu un sistem de încălzire a apei necesare consumului în clădiri. boişte, boişti, s.f. Depunerea şi fecundarea icrelor; bătaia peştilor. boiştâan, boişteni, s.m. Peşte mic din apele de munte. bojdeucă, bojdeuci, s.f. (R eg.) Casă ţărănească mică, sărăcăcioasă. bojdc, bojoci, s.m. (Pop.) Plămîn, bol, boiuri, s.n. 1. B ol alimentar = pasta rezultată din amestecarea alimentelor cu saliva din gură. 2. Vas de form ă sferică, cu sau fără picior.
BOLBOROSEALA
bolboroseală, bolboroseli, s.f. Vorbire nedes luşită. bolborosi, bolborosesc, vb . IV . Intr. şi tr. A vorbi încet şi nedesluşit. bold, bolduri, s.n. A c cu gămălie, bolcrtf, bolerouri, s.n. 1. Haină femeiască scurlu, fără mîneci. 2. Numele unui dans popular spaniol. fcoli, bolesc, vb . IV . Intr. (Pop.) A fi bolnav un timp mai îndelungat. bolid, bolizi, s.m. Meteorit de dimensiuni relativ mari, care cade pe Pămînt. bolnav, -ă, bolnavi, -e, adj., s.m. şi f. (Fiinţă) «are suferă de o boală. bolnăvicios, -oâsă, bolnăvicioşi, -oase, adj. Care se îmbolnăveşte uşor. bolovan, bolovani, s.m. Bucată mare de piatră (sau de alt material solid). boltă, bolţi, s.f. 1. Element de construcţie (la clădiri, tuneluri etc.) cu suprafaţa interioară concavă; gang sau galerie cu tavanul arcuit; bolta cerească = cerul. 2. Construcţie care ser veşte de sprijin plantelor agăţătoare; (fig.) arcul format din ramurile copacilor. bolti, pers. 3 bolteşte, vb. IV . R efl. A lua (sau a avea) formă de boltă. boltitură, boltituri, s.f. Partea arcuită a unei bolţi. bom bă,bombez, vb. I. Tr. şi refl. A da (sau a lua) o forma convexă. bombardă, bombardez, vb. I. Tr. 1. A supune unui bombardament. 2. (Fiz.) A proiecta elec troni, neutroni etc. asupra unui corp. bombardament, bombardamente, s.n. L ovirea masivă a unui obiectiv cu bombe, proiectile de artilerie, rachete. bombardă, bombarde, s.f. Maşină de război din evul mediu, cu care se aruncau bolovani. bombardier, bombardiere, s.n. A vio n de bom bardament. bombastic, -ă, bombastici, -e, adj. (Despre vorbe, stil) Emfatic. b(5mbă, bombe, s.f. 1. Proiectil cu încărcătură «xp lozivă , incendiară, atomică etc. care se lansează din avion. 2. (Sport) Lovitură puter nică de minge. 3. (Fam .) Ştire senzaţională. 4. (Arg.) Local rău famat. bombăne filă, bombăneli, s.f. Faptul de a bombăni. bombăni, bombănesc, vb . IV . Intr. A vo rb i singur, încet şi nedesluşit (exprimînd o nemul ţumire, un protest). bombeu, bombeuri, s.n. V îrfu l bom bat (şi întării) al pantofilor, ghetelor etc. bomboană, bomboane, s.f. Mic preparat dulce, de diferite forme şi culori. bombonerie, hombonerii, s.f. Magazin în care ■se vînd bomboane. bombonieră, bomboniere, s.f. Vas mic sau ■cutie în care se păstrează bomboane. bomfaier, bomfaiere, s.n. Ferăstrău de mînă pentru tăiat metale. bom;>res, bomprese, s.n. Catarg aproape ori zontal, montat la prora unei corăbii.
62
bon, bonuri, s.n. A c t pe baza căruia se elibe rează o marfă, un obiect; notă cu care se achită şi se ridică marfa într-un magazin; bon de tezaur = (în capitalism) titlu de obligaţie emis de stat pentru a obţine împrumuturi de la cetăţeni sau de la bănci. b(5nă, bone, s.f. Femeie angajată într-o fam ilie pentru a îngriji copiii şi a-i învăţa o lim bă străină. boncăluf, pers. 3 boncăluieşte, v b . IV . Intr. (Despre unele animale) A scoate mugete prelungi. bondar, bondari, s.m. Insectă mare din ordinul himenopterelor; (pop.) nume dat oricărei insecte mari care bîzîie. bondtfc, -oăcă, bondoci, -oace, adj. M ic de sta tură şi gros, îndesat. bon6tă, bonete, s.f. Scufie înnodată sub bărbie; tichie de pînză albă, purtată de personalul sa nitar, de bucătari etc. bonifir, boniere, s.n. Carnet din care se deta şează bonuri. bonifică, bonific, vb . I. Tr. A scădea dintr-o factură o anumită sumă (pentru a compensa o lipsă, o pierdere etc.). bonificăţie, bonificaţii, s.f. Reducere a unei obligaţii de plată, pentru a compensa o daună, o pierdere, bonjur interj. (Franţuzism) Bună ziual bonjnrism s.n. Ansamblul concepţiilor şi manifestărilor care caracterizau pe bonjurişti. bonjurist, bonjurişti, s.m. Denumire dală pe la mijlocul sec. X I X tinerilor întorşi de la studii din Franţa (adesea purtători ai unor idei avan sate). bonom, bonomi, s.m. (L iv r.) Om bun, cumse cade, blajin. bont, boăntă, bonţi, boante, adj. Fără vîrf, ciuntit; (despre degete) scurt şi gros. bontân s.n. (Franţuzism) Reguli de compor tare în aşa-numita societate înaltă, boom s.n. Perioadă de avînt economic. bor1 s.m. Element chimic ai cărui compuşi mai cunoscuţi sînt boraxul şi acidul boric. bor2, boruri, s.n. Marginea circulară răsfrîntă a pălăriei. b6ra s.m. invar. V în t puternic care bate pe coastele' de nord-est ale Mării Adriatice şi ale Mării Negre. borăci s.n. Unealtă manuală pentru găurit metale. borangic, borangicuri, s.n. F ir obţinut din gogoşile viermelui-de-mătase; ţesătură făcută din acest fir. b