Despre multipla semnificatie a fiintei la Aristotel [PDF]

Zitiervorschau

FRANZ BRENTANO (1838-1917), filozof şi psiholog german, unul dintre cei mai influenţi ginditori de la sfîr­ şitul secolului XIX. A reintrodus teoria inten�ionalită�ii in gindirea contemporană şi a elaborat Într-o moda­ litate exemplară problematica psihologiei descriptive. Cercetările sale psihologice reprezintă punctul de por­ nire nemijlocit al elaborării fenomenologiei lui Husserl şi a teoriei obiectului a lui Meinong, iar disenaţia sa este opera care a inspirat interoga�ia heideggeriană asu­ pra fiin�ei. A fost profesor la Universitatea din Wiirz­ burg şi la cea din Viena. Cei mai cunoscu\i elevi ai săi sînt: Anton Many, Cari Stumpf, Edmund Husserl, Kasimir Twardowski, Alexius Meinong, Christian von Ehrenfels, Sigmund Preud. Opere principale: Despre multiplA semnifICaţie a fiinţei la Aristotel (1862), Psiho­ logia din punct de vedere empiric (1874), Despre înte­ meierea cunoaşterii etice (1 889), Aristotel şi concepţia sa despre lume (191 1), Adevăr fi evidenţă (1930), Doc­ trina categorii/or (1933), Psihologia descriptr.Jă (1982).

FRANZ BRENTANO

Despre multipla semnificaţie a fiinţei la Aristotel Traducere din germană şi prefaţă de ION TĂNĂSESCU

HUMANITAS BUCUREŞTI

Cope na IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE Colecţie coordonată de CRISTIAN CIOCAN şi GABRIEL CERCEL

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BRENTANO, FRANZ

D.:spTc multipla semniCicaţie a fiinţei la Aristotel I Franl. Brentano; 200) ISBN 97)-50-0616-2

tl'll d. din germ. de Ion Tăn1seseu. - Bucureşti: Humanitas,

1. Til.m'iseseu, Ion (trad.) 1-4(38) Arisloleles

FRANZ BRENTANO

VON DER MANNIGFACHEN BEDEUTUNG DES SEIENDEN NACH ARISTOTELES © HUMANITAS, 2003, pentru prezenta versiune românească EDITURA HUMANITAS

1, 013701 Bucureşti, România 021/222 85 46, fax 021/222 36 32

Piaţa Presei Libere tel.

www.humanitas.ro

021/223 15 01, 021/222 90 61, www.librariilehumanitas.ro

Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. fax

ISBN 973-50-06 16-2

PREFAŢĂ: FIINŢA CATEGORIILOR ŞI FIINŢA CA ADEVĂR LA BRENTANO

Discnaţia lui Franz Brentano· Von der mannigfachen Be­ deutung des Seienden nach Aristoteles (Despre multipla semnificaţie a fiinţei la Aristotel, citată În continuare cu sigla MBS şi cu paginaţia originală) a apărut în 1 862 şi se 1 Franz Brcntano ( 1 838-1 9 1 7 ) s-a născut Într-o familie ilustra căreia i-au aparlinur romanticii Clem;;:ns Brentano şi Bettina von Arnim, un­ chiul respectiv mătuşa sa. A fost crescut într-o atmosferă intens religioa­ să. 0pliunea pentru cariera de preot cawlic, familiarizarea cu gîndirea scolastică şi adoptarea teismului ra�ional ca viziune filozofică asupra lumii îşi află În buna măsură originea in aceastii imprejurare biografică. în 1862 îi apare lucrarea de doctorat ( Von Jer mannigfachen Bedeutung des Seicn­ den nach Aristoteles), iar În 1 867 lucrarea de abilitare Die Psychologie des Arisloteles, insbesondere seine LehTe vom Nous Poietikos. lntre 1866 şi 1873 preda la Universitatea din Wurzburg. Cari Srumpf şi Anton Marty, autorullucrări.i. Untersuchungen zur Grundlegung derallgemeinen Gram­ matik und SprachphJosophie ( 1 908), sint cei mai cunoscu�i elevi ai săi din aceasta perioadă. in 1 864 devine preot catolic, participă activ la dis­ CUţiile in jurul dogmei infailibilităţii papei şi redactează impreună cu Mou­ fang un memoriu al episcopi lor germani contra acestei dogme. Promul­ garea ei în 1870 il determină, după trei ani de reflcc\ie, să părăsească Biserica Catolică, gestul său fiind urmat de Stumpf şi de Marty. in 1 874 ii apare Psychologie vom empirischen Standpunkte şi este numit profesor titular la Universitatea din Viena. in 1 889 ii apare Vom Ursprung sialichen Er­ kenntnis. dupi care, dati fiind re�inerea sa publicistică. nu mai publică o lunga perioadă de timp nici o scriere mai extinsa pÎna În 1907, cînd apa­ re Untersuchungen zur Sinnespsychologie. Ei Îi urmeaza in 1911 Aristo­

teles und seine Weltansmauung, Aristoteles Lehre vom Ursprung des menscb­ lichen Geistes şi Von deT Klassifikalion der psychischen Phiinomene, cea

DESPRE MULT[PLA SEMN[F[CAŢ[E A FIINŢE[ LA AR[STOTEL

înscrie în ceea ce s-a numit Aristotelesrenaissance din Ger­ mania celei de a doua jumătăţi a secolului XIX, o miş­ care căreia îi aparţin aucori precum PrancI, Zeller, Tren­ delenburg şi primre ale cărei rezulcate se numără corpusul ariscotelic editat de Johannes Bekker la cererea Academiei Prusace de Ştiinţe (Antonelli 1991, 19). Lucrarea lui Bren­ cano este dedicată unuia dintre exponenţii acestei mişcări, lui Adolph Trendelenburg, gîndicor care l-a iniţiat în stu­ diul operei lui Aristotel în timpul celor două semestre cînd a studiat la Berlin în 1858/59 (BaumgartneriBurkard, 20). Considerată în ansamblu, scrierea constituie o analiză a semnificaţiilor multiple în care poate fi enunţată fiinţa (w ăv) în calitate de termen omonim (MBS, 6). Pornind de la un pasa; din cartea E a Metafizicii, Brentano consideră că aceste accepţiuni pot fi reduse la patru fundamentale: fiinţa prin accident, fiinţa ca adevăr prin opoziţie cu ne­ fiinţa ca fals, fiinţa conform figurilor categoriilor şi fiin­ ţa în putinţă şi în act (MBS, 7). în raport cu aceste semde a doua edi�ie, restrînsă numai la capitolele despre clasificarea feno­ menelor psihice. a operei din [874. Prelegerile lui Brentano la Universi­ tatea din Viena au pus capăt dominaliei filozofici herbartiene in fOSla Monarhie danubiană şi au contribuit hotărîtor la crisulizarea filozofiei austriece ca o gîndire distinctol de cea germană. Cei mai cunoscu{i elevi a I r d i s r r : d � n la cetă�enia austriacă şi se căsătoreşte. Din acest motiv Îşi pierde postul de profesor titular şi devine Privatdozent. în 1 894 părăseşte Viena şi se stabileşte În Italia. După 1904 Îşi dezvoltă concep\ia tîrzie numită reism. Oskar Kraus şi Alfred Kastil sînt cei mai imponan\i elevi din această ultimă perioadă. Ei au criticat virulent opera elcvilor neortodocşi ai lui Brentano, anume a lui Husserl şi a lui Meinong. şi [Ot lor li se datoreazi edi�ia in douăsprezece volume a operelor brentaniene apărută între cele două războaie la editura Felix MeÎner. Ceea ce se reproşează astăzi acestei edi�ii, continuată, dupol l9S0. de Franziska Mayer.Hillebrand, este că a privilegiat gindirea tîrzie a lui Brentano şi că a intcrvenit in textele timpu­ rii cu scopul de a le legitima pe cele tîrzii. (Baumgartner/Burkard, 20-36)

:::�! �� :;�:�:�:; ��:��;:�� ; ����� �:�:��l � ���;: ���;

PREFAŢA nificaţii, metafizica, ştiinţă a fiinţei ca fiinţă, are sarcina să distingă accepţiunile proprii de cele improprii şi să le excludă pe acestea din urmă din domeniul ei de cercetare (MBS, 5). Criteriul pe baza căruia se decide dacă o enti­ tate aparţine sau nu metafizicii este următoru l : obiectul metafizicii cuprinde tot ceea ce există în afara gîndirii şi tot ceea ce revine În mod propriu acestei fiinţări (MBS, 40). Conform acestui criteriu, semnificaţiile proprii ale fi­ inţei sînt reprezentate de fiinţa ca putinţă şi act şi de fiin­ ţa În accepţiune categorială, pe cînd fiinţa prin accident şi fiinţa ca adevăr rămîn În afara domeniului metafizic În­ trucît temeiul lor nu este reprezentat de cele mai înalte principii ale realului pe baza cărora metafizica cercetează fiinţa ca fiinţă (MBS, 39). Altfel spus, ele nu aparţin meta­ fizicii Întrucît fiinţa prin accident nu există în sine, ci prin altul, iar fiinţa ca adevăr îşi află temeiul în operaţiile inte­ lectului, lipsită fiind, tocmai din această cauză, de existen­ ţă în afara spiritului (MBS, 9, 38-39). SeCţiunea dedicată fiinţei categorii lor a fost percepută în epocă drept partea cu adevărat înnoitoare a disertaţiei (Antonelli, 29). Miza ei: ideea că tabela aristotelică a cate­ goriilor poate fi dedusă în mod riguros, este în Întregime polemică. Prin această teză Brentano lua atitudine, pe de o parte, faţă de afirmaţia lui Kant şi, după el, a lui Hegel, care considerau că Aristotel şi-a stabilit În mod rapsodic categoriile. Pe de altă parte însă, Brentano polemizează cu Brandis care susţinea absenţa unui temei al diviziunii cate­ goriilor, cu Trendelenburg pentru care categoriile aristo­ telice îşi aflau originea În categoriile gramaticale ale limbii eline şi, nu În ultimul rînd, cu Bonitz care considera că ta­ bela aristotelică a categoriilor este dobîndită pe baza expe­ rienţei, prin inducţie, În scopul de a servi clasificării re­ prezentărilor empirice (MBS, § 1 2 şi p. 1 58).

OF.Sr>RE MULTII'LA SEMNmCAŢIE A FIINTEI LA ARlsrOTEL

Punctul de pornire al demonstraţiei brentaniene este re­ prezentat de cele trei mari concepţii conturate În epocă asu­ pra naturii categoriilor şi care resping în întregime ideea, proprie idealismului german, că ele ar fi determinaţii ale subiectivităţii transcendentale. Conform primei dintre aceste concepţii, susţinută, prin­ tre alţii, de Zeller şi de Brandis, categoriile sînt aspectele sau punctele de vedere cele mai generale care pot fi avute in vedere la descrierea oricărui obiect. Considerate În şi pentru sine, ele apar drept cadre sau matrice universale in care poate fi situat orice concept atunci cînd gîndirea procedează la departajarea şi clasificarea obiectelor. Din acest motiv, tabela aristotelică poate oferi în mod com­ plet cadrele necesare unci taxonomii universale a obiec­ telor şi a conceptelor implicate de orice enunţ (MBS, 76). Brentano aduce două obicCţii acestei concepţii: 1 ) de­ terminarea categoriilor ca locuri pentru concepte pierde din vedere perspectiva ontologică asupra categoriilor; con­ form acesteia, categoriile, în calitate de accepţiuni diferite ale fiinţei, sînt şi genurile supreme cărora li se subordo­ nează oricc fiinţare; ca gcnuri supreme ele determină în acelaşi timp locul pentru toate cele subordonate lor (MBS, 84). 2) Conform perspectivei lui Brandis, categoriile sînt specii ale prcdicării. Această definiţie riscă să şteargă deo­ sebirea dintre oOOia şi categoriile accidentale întruCÎt, dacă considerăm predicaţia esenţială ca notă definitorie a ca­ tegoriei substanţei, observăm că ea apare şi în cadrul ce­ lorlalte categorii atunci cînd se predică un accident mai general, la rigoare genul suprem, despre lucrurile subor­ donate lui. Cu alte cuvinte, atunci cînd spunem "Socrate este substanţă primă" şi "Acest roşu este o calitate" avem de a face în ambele propoziţii cu predicaţia esenţială a ge­ nului suprem despre individualul subordonat lui. ar, pe baza acestei predicaţii nu se poate sesiza deosebirea din-

PREFATA tre cele două categorii. După Brentano alternativa care ne stă la dispoziţie în acest caz este fie să includem şi cate­ goriile accidentale în categoria substanţei, fie să luăm în considerare alte criterii de departajare a categoriilor (MBS, § 5 şi P). Cea de a doua concepţie asupra naturii categoriilor este reprezentată de Adolph Trendelenburg ( 1 802- 1 872) şi analizează categoriile drept predicate, aşadar drept con­ cepte, dar nu în şi pentru sine, ci ca părţi ale propoziţiei. în disertaţie Brentano nu respinge de plano această con­ cepţie şi nici similitudinea categoriilor cu categoriile gra­ maticale ale limbii eline, ci doar accentuarea unilaterală de către Trendelenburg a originii logic-gramaticale a ca­ tegoriilor (MBS, 77)'. Ultima concepţie este reprezentată de Bonitz şi con­ sideră categoriile tot drept concepte, dar nu în cadrul pro­ poziţiei, ci în şi pentru sine, ca reprezentări simple ale spiritului, anume ca semnificaţii reale în care este enun­ ţat