Dermatocosmetologie II+III [PDF]
CURS II Conf . Dr. Laura Gheucă Solovăstru Structura Chimia pielii pielii Funcţiile pielii Structura an
31 0 4MB
Papiere empfehlen
![Dermatocosmetologie II+III [PDF]](https://vdoc.tips/img/200x200/dermatocosmetologie-iiiii.jpg)
- Author / Uploaded
- deliabocovanu
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau
CURS II
Conf . Dr. Laura Gheucă Solovăstru
Structura Chimia
pielii
pielii
Funcţiile
pielii
Structura
anexelor pielii
– organ conjunctivo-epitelial protector, ce mediază relaţiile dintre ansamblul de aparate, sisteme şi organe ce alcătuiesc corpul omenesc şi mediul extern.
Pielea este organul importanţă majoră comunicarea socio-sexuală.
cu în
suprafaţa cutanată - 1,5 – 1,8 m2 la un adult de talie medie
fiecare segment al corpului = procent din suprafaţa cutanată → regula “multiplului lui 9” a lui Wallace: x 9% - fiecare membru superior x 18% - fiecare membru inferior x 36% - trunchi x 9% - cap şi gât x 1% - organele genitale.
Variază cu regiunea anatomică, sexul, vârsta: • pielea palmelor şi tălpilor – până la 5 mm • la nivelul pleoapelor şi prepuţului - doar 0,2-0,5 mm • copii, bătrâni şi femei - mai subţire.
Greutatea pielii
aproximativ 1/15 din greutatea totală a corpului - 4-5 kg la adult
împreună cu hipodermul - 20 kg.
Culoarea normală a pielii depinde de: • dispersia luminii prin epidermul keratinizat • cantitatea de melanină produsă de melanocite şi
diferenţele legate melanosomilor
de
proprietăţile
şi
numărul
• vascularizaţia dermului şi concentraţia sângelui în
oxihemoglobină şi hemoglobină redusă
• cantitatea de caroten din stratul cornos şi hipoderm.
Variaţii funcţie de rasă, sex, vârstă, regiune topografică:
rasele umane – denumite după culoarea pielii microscopie electronică - melanosomii din pielea neagră sunt mai mari şi mai dispersaţi decât cei din pielea albă
la rasa albă , femeile şi copiii – piele mai deschisă la culoare
anumite zone topografice (areole mamare, perineu, părţile descoperite) - mai închisă.
Suprafaţa pielii: proeminenţe, depresiuni şi orificii.
Proeminenţe: • tranzitorii (contracţia muşchilor arectori ai părului) • permanente (produse de marile piuri de flexie, de pliurile secundare; acestea sunt liniile de tensiune elastică cutanată şi crestele papilare) • crestele papilare => dermatoglife (palme, tălpi) specifice fiecărui individ Depresiuni/ şanturi ale pielii: • structurale: adânci (inghino-crurale, submamare, interfesiere) • superficiale, fine scurte şi numeroase (cadrilajul normal) • depresiuni de locomoţie (în jurul articulaţiilor) Orificiile cutanate sau porii sunt depresiuni infundibulare reprezentând locul de deschidere a foliculilor pilosebacei sau a glandelor sudoripare; la nivelul marilor orificii naturale, pielea se continuă cu semimucoasele şi mucoasele.
piele: glabră/ păroasă rol estetic până la pubertate: peri la nivelul scalpului, sprâncenelor şi genelor după pubertate: la ambele sexe axilar şi pubian, iar la bărbat şi la nivelul feţei şi pieptului pe restul suprafeţei cutanate sunt peri fini, cu excepţia: palmelor, tălpilor, glandului penisului, feţelor dorsale ale ultimelor falange, joncţiunilor muco-cutanate (complet glabre).
Apă Substanţe
minerale
Substanţe
organice
Enzime Vitamine
desmolaze - glucide → CO2 + H2O hidrolaze → hidroliză în prezenţa apei peroxidaze → procese de oxidare proteinaze catalaze - descompun apa oxigenată esteraze: x fosfataza, x lipaza, x colinesteraza, x hialuronidaza, x tirozinaza ş.a.
A – intervine în keratinizare
B1 – rol în metabolismul grăsimilor, Cu, Mg
B2 – rol trofic pentru mucoase
B6 – rol în metabolismul triptofanului
B12 – rol în metabolismul acizilor nucleici, sinteza metioninei
PP – fotoprotectoare
C – oxidorectoare – protecţia faţă de radicalii liberi
D2 – metabolismul Ca şi P
E – antitoxică
H – intervine în metabolismul glucidelor
K – redoxicatalizator
integritate anatomică
impermeabilitate
protecţie antibacteriană şi antifungică
protecţie fotonică
protecţie termică
1.
EPIDERMULUI
2.
DERMULUI
HIPODERMULUI
+ STRUCTURA ANEXELOR PIELII
Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat,
cu reînnoire continuă.
Celula de bază: keratinocitul.
Organizarea keratinocitelor în straturi denumite după proprietăţile
structurale
sau
după
activitatea
funcţională a celulelor incluse.
Straturile reprezintă diferite stadii de diferenţiere.
Integritatea anatomică semnifică absenţa oricărei soluţii de continuitate
STRATUL CORNOS
STRATUL GRANULOS
STRATUL MALPIGHIAN
STRATUL GERMINATIV
STRATUL CORNOS STRATUL GRANULOS
STRATUL MALPIGHIAN
STRATUL GERMINATIV
derm
Pielea funcţionează ca o barieră cu 2 sensuri în prevenirea pătrunderii sau ieşirii apei şi electroliţilor.
Epidermul este cel care asigură în totalitate impermeabilitatea pielii, îndepărtarea sa făcând dermul aproape complet permeabil.
Stratul cornos constituie prin structura sa componenta esenţială în bariera cutanată (celule mari, plate, poliedrice – corneocite aşezate pe 8-9 straturi şi constituite în proporţie de 60% din keratină, 10 % din alte proteine, 10-20% din lipide (80% din aceste lipide întră în componenţa membranelor celulare; restul fiind reprezentat de matricea de keratină).
Proprietăţile de barieră ale startului cornos se corelează cu materialul cornificat al corneocitelor (keratina) cât şi cu materialul intercelular reprezentat în speţă de lipide.
ceramide = ciment intercelular
Aceste lipide intercelulare sunt lipide neutre, sfingolipide mai ales ceramide, şi într-o măsură mai mică sulfat de colesterol; ele sunt organizate în dispozitive sub formă de discuri sau lamele aplatizate ce se numesc liposomi.
liposom
De existenţa acestor liposomi se leagă pe de o parte diferenţele regionale de permeabilitate cutanată (şi nu de grosimea stratului cornos), pe de altă parte capacitatea de absorbţie a substanţelor aplicate pe piele şi de rezevor pentru diferite substanţe (capacitate de stocajfoarte important în practica medicală mai ales pentru corticosteroizi)
Este format din celule turtite, lamelare, în 4-10 rânduri. Celulele au pierdut nucleul şi organitele, iar limitele intercelulare sunt vizibile doar la microscopul electronic. Membrana celulară este groasă, rezistentă. Sunt legate prin desmosomi modificaţi. Tonofilamentele sunt în pachete, dispuse orizontal şi înglobate într-o substanţă interfibrilară densă. Keratinele reprezintă 80% din celula cornoasă (forme cu greutate moleculară mare).
Arhitectura în coloane verticale a stratului cornos.
x Stratul conjunctum (profund) şi x Stratul disjunctum (superficial, cu celule care se detaşează).
În procesul de absorbţie percutanată mai sunt implicate • în afara stratului cornos (10 microni), • epidermul viabil (100 microni) • şi stratul papilar al dermului (100-200 microni).
Pielea normală adultă permite o oarecare permeaţie aproape pentru orice substanţă; • este slab permeabilă pentru apă, • este impermeabilă pentru Na , K şi alţi ioni în soluţie apoasă;
Prezenţa unui solvent nu este strict necesară, materiile uscate solide putând penetra pielea şi după evaporarea vehiculului volatil; vaporii, gazele penetrează de asemenea pielea.
Permeabilitatea pielii diferă faţă de zona anatomică:
• • •
scrotul foarte permeabil, faţa, fruntea, faţa dorsală a mâinilor - sunt mai permeabile pentru apă decât trunchiul, braţele, membrele , inferioare palmele sunt impermeabile pentru aproape toate moleculele cu excepţia apei.
Permeabilitatea pielii este influenţată de vârstă, condiţiile mediul ambiental, traumele fizice.
Filmul hidrolipidic de suprafaţă = ansamblu complex de substanţe ce provin din sudoare şi sebum , asociate cu agregate celulare provenind din startul cornos şi cu alte componente a căror origine este încă necunoscută.
Filmul hidrolipidic este etalat pe suprafaţa pielii în manieră aproape continuă. ph 4,5 - 7.
• elemente celulare keratinizate • fracţiuni hidrosolubile: x săruri minerale ce provin din sudoare: NaCl, lactaţi, citraţi x substanţe organice: compuşi azotaţi (aminoacizi ce provin pare-se din starturi profunde ale epidermului şi care intervin în menţinerea ph-ului acid al pielii prin capacitatea lor tampon, foarte puternică) • fracţiune liposolubilă : în proporţie de 95% cu sursă în sebum,
şi în proporţie de 5 % având ca sursă procesul de degenerescenţă a celulelor epidermice în cursul keratinizării:
x gliceride şi acizi graşi (60%), raportul lor variind de la un individ la altul funcţie de activitatea lipazică a propionibacteriumului acnes prezent în cantităţi diferite la diferiţi indivizi (lipazele scindează trigliceridele sebumului în acizi graşi liberi şi eliberează mono şi bigliceride) x squaleni.
• împotriva pătrunderii substanţelor străine • împotriva
excesului de umidificare sau desicare (fracţiunea lipidică contribuie la menţinerea apei în stratul cornos alături de componenta lipidică a membranelor celulare)
• împotriva
micotice .
agresiunii
microbiene
sau
lipidele din secreţia sebacee proprietăţi antibacteriene,
posedă
iar glicofosfolipidele şi acizii graşi liberi din stratul cornos au acţiune bacteriostatică selectivă pentru microorganismele patogene.
• ph-ul acid • capacitatea de tampon • nivelul de hidratare al stratului cornos • flora naturală rezidentă a pielii
• este expresia concentraţiei în ioni de H+ x elementelor constitutive ale sudorii şi sebumului x substanţelor hidrosolubile existente în startul cornos x acidului carbonic provenit din straturile profunde şi difuzat spre suprafaţa pielii
• variază funcţie de :
aria anatomică (ariile cutanate mai puţin aerisite ca plicile axilare, inghinale, interdigitale au un ph mai puţin acid decât faţa şi sunt expuse mai frecvent unor îmbolnăviri, apărarea antimicrobiană scăzând odată cu creşterea ph-ului peste 6,5 – exemplu: hidrosadenita)
sex vârstă sudoraţia expunerea la radiaţiile ultraviolete alimentaţie, digestie folosirea de produse cosmetice şi de igienă neadecvate ( spălarea cu săpun de toaletă obişnuit determină o creştere a ph-ului de la 5,5 până la 8, o degresare excesivă prin acţiunea detergentă asupra lipidelor cutanate; efortul pielii de a reface ph-ul acid se soldează cu îmbătrânirea pieli)
Este
capacitatea pielii de a reacţiona la variaţiile ph-ului şi de a restabilii ph-ul iniţial • ph
alcalin (eczeme)
• ph-ul
expune
la
dermatoze
acid predispune la descuamative, infecţii levurice
veziculoase
atrofie,
tulburări
În mod fiziologic startul cornos conţine 5-15% apă şi spre deosebire de derm, care conţine în mod fiziologic 70% apă, nu tolerează abateri ale hidratării sale faţă de valoarea de echilibru reprezentată de valoarea raportului dintre : Viteza de difuziune a apei din starturile dermului şi epidermice profunde spre startul cornos (difuziune răspunzătoare de transpiraţia uşoară sau perspiraţia insensibilă) Viteza de evaporare a apei de la suprafaţa pielii sub influenţa factorilor ambientali
sau
hiperhidratare
deshidratare
(baie prelungită) determină iniţial o tumefiere a startului cornos apoi macerare şi facilitarea pătrunderii substanţelor străine, a germenilor patogeni (bacili, fungi), scăderea rezistenţei mecanice la rupere; - hiperpermebilizarea stă la baza pansamentelor ocluzive în dermatologie spălarea repetată , hiperhidratarea prin purtarea vestimentaţiei umede determină evaporarea apei în exces ce antrenează şi apa din starturile superficiale ale pielii, deci uscare – principiul terapiei prin comprese umede a ariilor cutanate inflamate şi exudative, zemuinde
x de cauză externă: x uscăciunea mediului ambiant x încălzirea centrală ( uscarea pielii iarna) x aerul condiţionat (rece şi uscat) x vântul x spălare frecventă repetată ce îndepărtează straul uleios al pielii (unele săpunuri au efect de uscare marcat) x expunerea (ocupaţională) la detergenţi şi solvenţi
x prin scăderea abilităţii pielii de a retenţiona apa : x odată cu îmbătrânirea fiziologică x în dermatita atopică, psoriazis (funcţia ceramidelor este perturbată) x în deficienţe nutriţionale x în hipotiroidism
• aspect
uscat aspru descuamativ, cu accentuarea şanţurilor şi eventual fisurare (apar infecţii bacteriene şi fungice)
• iritabilitate • prurit
• filmul
hidrolipidic pierderile de apă )
(strat
ocluziv
ce
împiedică
• lipidele din structura membranelor celulare şi a
cimentului intercelular, care prin hidrofobia lor se opun pierderilor hidrice (mai ales ceramidele)
• NMF (natural moisturising factor): complex de
compuşi hidrosolubili intracelulari, protejat de lipidele membranare celulare, ce ia naştere în piele şi reţine apa în stratul cornos: uree, AHA (acid lactic, acid glicolic, acid malic, acid piruvic), fosfolipide cu săruri de acid pirolidoncarboxilic
• limitează
competitiv creşterea microorganismelor străine, fiind o armă biologică defensivă extrem de importantă, şi deci trebuind să fie conservată şi refăcută: • germeni – x aerobi grami pozitivi (S. epidermidis, specii de Corinebacterium ) x aerobi grami negativi (acinetobacter)
• germeni anaerobi gram pozitivi
(P. acnes în foliculii piloşi ai adultului)
Pielea devine colonizată de la naştere : • la copii mai ales specii de Micrococcus şi temporar Streptococi,
bacili sporulaţi • la puberi apar specii de Propionibacterium care colonizează ariile seboreice • la vârstnici specii de streptococ şi microorganisme enterale (mai ales pe ariile umede)
la sexul masculin flora rezidentă este mai bogată decât la sexul feminin. Predomină bacteriile aerobe.
• în vestibulul nazal x stafilococi coagulazonegativi x micrococi x bacili coriniformi x stafilococ auriu : la 35% din subiecţii sănătoşi • în conductul auditiv extern x stafilococi coagulazonegativi x bacili coriniformi x specii de Proteus , E. coli • în regiunea axilară x stafilococi x micrococi x corineformi x P. acnes x Acinetobacter
• În spaţiile interdigitale (umede , macerate) - microorganisme
gram + şi floră foarte bogată • Vulva x x x x
Stafilococi coagulazonegativi Micrococi Coriniformi Tranzitorii: coliformi , enterococi , streptococi de grup B
• Perineu şi regiunile inghinale x Stafilococi coagulazonegativi x Micrococi x Coriniformi aerobi x Tranzitorii: floră intestinală gram negativă • Ombilicul nou născutului x Stafilococus aureus x Streptococus pyogenes
Celulele implicate – melanocitele unitatea epidermică de melanină = 1 melanocit + 36 keratinocite transferul pigmentului prin fagocitarea melanosomi de către keratinocite
dendritelor
cu
• numărul
melanocitelor/ cm2 în aceeaşi regiune la ambele rase ≈ asemănător • la rasa neagră: numărul melanosomilor este identic cu cel de la rasa albă, dar melanosomii sunt mai mari şi mai dispersaţi • diferenţe de densitate a melanocitelor pe variate regiuni ale corpului • diferenţe ale melanocitelor individuale: în pielea neagră sunt mai mari, mai dendritice, o proporţie mai mare conţinând melanină
stadiile: I – IV relaţia între culoarea pielii - mărimea - distribuţia melanosomilor degradarea melanosomilor de către enzime lisosomale în pielea închisă la culoare: melanosomi mai numeroşi, mai mari, dispersaţi, cu un conţinut mai mare de melanină, degradaţi mai încet
eumelanina: brună – neagră (melanosomi elipsoidali) phaeomelanina: galben – roşie (melanosomii sferici)
genetici; hormonali: melanotropinele (lob intermediar hipofizar); radiaţiile ultraviolete, PUVA; alţi stimuli: estrogeni, progesteron, ACTH-ul, Pg E2 şi D2, Cu, As; factori inhibitori: tiamina, acidul ascorbic, Hg, Ag, hidrochinona.
Părul Unitatea
ungheală
Glandele
sudoripare
Glandele
sebacee
¾
Pilogeneza - la nivelul foliculilor specializaţi
¾
rata de creştere: 0,1-0,4 mm/ zi;
¾
> femei, perioada octombrie
tineri, martie-
– – – –
Lanugo: la făt Vellus: până la 6 luni Intermediar: între 11 – 16 ani Terminal
Ciclul evolutiv: • Anagen (creştere): 3-10 ani (90% din perii scalpului) • Catagen (de involuţie): 2-3 săptămâni (9% din perii
scalpului) • Telogen (de moarte): 3-4 luni (1% din perii scalpului)
sănătatea generală nutriţia climatul (UV şi IR) Sistemul nervos hormonii: • androgenii stimulează creşterea părului terminal pe faţă şi torace, dar cauzează formarea la nivelul scalpului de peri vellus (testosteronul, sub acţiunea 5 α-reductazei, este transformat în dihidrotestosteron) • ACTH-ul, corticosteroizii → hipertrichoză • estrogenii stimulează indirect pilogeneza axilară şi pubiană • hormonii tiroidieni - indispensabili creşterii normale a părului factorii inhibitori: antimitoticele, bismutul, thaliul
Părul propriu-zis
medulara – un singur rând de celule
corticala – celule fuziforme, încărcate cu keratină
epidermicula – un strat de celule anucleate, intricate ca olanele unui acoperiş (cu marginea liberă în sus)
Segmentele foliculului pilos pe verticală: •Porţiunea superioară: infundibulumul •Porţiunea mijlocie:
istmul
•Porţiunea joasă:
bulbul
Foliculul pilos:
• Teaca epitelială internă: • cuticula: un strat ce celule lamelare intricate, dispuse invers faţă de • • • •
celulele epidermiculei (cu marginea liberă în jos) stratul Huxley – 2-3 rânduri de celule care conţin tricohialină stratul Henle – un rând de celule bogate în tricohialină Teaca epitelială externă rezultată din invaginarea epidermului de suprafaţă. Teaca fibroasă condensare a dermului.
Repliul periungheal posterior
Cuticula
Lunula
Repliul periungheal lateral
Marginea liberă
matricea ungheală
patul ungheal
Unghia (lamă unghială, limb ungheal, tabletă ungheală) este o anexă cutanată keratinizată specializată.
Este formată dintr-un material cornos particular sau onichină care nu evoluează spre descuamare ci spre o extensie continuă în lungime.
Unghia
aparţine
unităţii
ungheale
sau
aparatului
ungheal,
comparabil unităţii foliculare, care cuprinde în plus faţă de lama ungheală 4 structuri epiteliale bine definite: 1.
matricea ungheală,
2.
patul ungheal,
3.
repliurile periungheale şi
4.
hiponichiumul.
se poate diviza în 3 zone:
•
rădăcina, ascunsă de repliul proximal; iese direct din matrice;
•
lunula şi zona proximală sau rozee, care stă pe patul unghiei, constituie partea principală a unghiei vizibile;
•
marginea liberă sau marginea distală, care nu este aderentă la ţesuturile subiacente, ceea ce îi dă culoarea albicioasă.
1.
Matricea
ungheală
este
direct
în
contact cu falanga distală şi dă naştere lamei ungheale. 2.
Patul
ungheal
este
situat înaintea
lunulei şi este constituit de un epiteliu acoperind un derm direct în contact cu falanga
distală.
Contrar
epiteliului
matricei, cel al patului, în cazul unei avulsii chirurgicale, rămâne aderent la partea inferioară a tabletei.
Unghia este înconjurată pe 3 părţi prin repliuri care delimitează şanţuri ungheale în care unghia este menţinută.
3.
•
•
4.
Repliul supraungheal sau proximal acoperă matricea lăsând pe unele degete, ca policele, să apară lunula. Acest repliu se termină prin cuticulă, expansiunea stratului cornos pe tableta ungheală, pe care ea aderă. Repliurile laterale corespund continuităţii repliului proximal pe cele două părţi ale tabletei.
Hiponichium-ul constituie o extensie subungheală a epidermului. Ea face joncţiunea între extremitatea distală a patului ungheal şi pulpa digitală.
tipul secreţiei: merocrin procesul – în celulele palide ale glomerulului: stimuli chimici ca acetilcolina, calciul, prostaglandina E1 determină o creştere a permeabilităţii celulei pentru Na, Cl şi alţi electroliţi; o pompă de sodiu acţionează pe membrana plasmatică canaliculară fiind implicată în transportul activ al Na în canalicul, urmat de transportul Cl şi apei – rezultă sudoarea „precursoare”, izotonă cu plasma; ulterior aldosteronul stimulează reabsorbţia Na la nivelul ductului ecrin, în schimb parţial cu K; epiteliul este impermeabil la apă – produsul final, soluţie hipotonă
99% apă + Na, Cl, K, uree, lactat, bicarbonat, amoniac, Ca, P, Mg, I, sulfat, fier, zinc, aminoacizi, glucoză, proteine, Ig
pH: 4,5 – 5,5
800 – 1000 ml/ zi
Endogeni: • hormonali: x aldosteronul, x catecolaminele x adrenomedulare; • nervoşi: stimuli emoţionali; Exogeni: • stressul caloric; • exerciţiul fizic.
tipul secreţiei: holomerocrin, secreţie continuă, excretată discontinuu compoziţia chimică: nu este bine cunoscută din cauza dificultăţilor de recoltare; lăptoasă, fluorescentă, mirositoare Factori care influenţează secreţia: • hormonali • Nervoşi (catecolamine, mai puţin acetilcolină)
Glandele sudoripare atrichiale (ecrine) : 2-5 milioane, distribuite pe aproape întreg corpul.
Glandele sudoripare epitrichiale (apocrine) : limitate în axile, areola mamară, perineu, organe genitale, stinghie, aria periombilicală. Sunt mai mari, se deschid în canalul folicular.
Glandele sudoripare apo-ecrine (50% din glandele axilare la adulţii cu hiperhidroză): conduct lung care se deschide direct la suprafaţa cutanată.
Glande holocrine, acinoase.
Distribuite pe faţă, scalp, piept, spatele superior; asociate foliculilor piloşi.
Structura acinului: membrană bazală, celule ovale nediferenţiate la periferie, celule diferenţiate acidofile centrale, nucleul mic, întunecat, citoplasmă redusă prin acumularea de grăsimi; conduct de deschidere în folicul.
se găsesc pe toată suprafaţa cutanată cu excepţia palmelor, plantelor şi a dorsului piciorului.
unitatea
pilosebacee,
glande
“libere”
alcătuite din acin/ acini şi ducte
sebacee
tipul secreţiei: holocrin (întreaga celulă este eliminată) sebumul: produsul terminal al diferenţierii unei populaţii de celule germinative compoziţia chimică: trigliceride, fosfolipide, colesterol, squalen, vitamine A, D funcţiile sebumului: • barieră de protecţie • reglarea absorbţiei cutanate • activitate antifungică şi antibacteriană • precursor al vitaminei D
• influenţe hormonale:
androgenii – stimulează estrogenii – se opun efectului androgenilor la doze mari progesteronul – nu are efect la bărbat la nivele fiziologice hormonii tiroidieni – stimulează efect indirect al hipofizei prin hormonii tropi (stimulatori) • alimentaţia x x x x x