Contaminarea Produselor Alimentare Cu Micotoxine [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

Contaminarea produselor alimentare cu micotoxine

MASTERAND: SCARLAT CATALIN

2

Cuprins

1. Definiţie, efecte, condiţii de contaminare……………………………………..….3 2. Factori care favorizează contaminarea cu mucegaiuri............................................4 3. Formarea şi structura micotoxinelor.......................................................................5 4. Originea micotoxinelor şi produsele contaminate.................................................6 5. Principalele micotoxine.........................................................................................7 6. Prezenţa micotoxinelor în diverse produse alimentare..........................................9 7. Posibilităţi de reducere a conţinutului de micotoxine în produsele alimentare……………………………………………………………………….12 8. Bibliografie………………………………………………………………..……14

3

1. Definiţie, efecte, condiţii de contaminare De câteva decenii s-a atras atenţia asupra faptului că unele produse alimentare conţin în componenţa lor biologică naturală anumite substanţe toxice: micotoxinele. După Mannon şi Johnson ( 1985), aproximativ 25% din produsele agro-alimentare sunt contaminate cu anumiţi metaboliţi secundari ai unor specii de mucegaiuri.Mucegaiurile trebuie privite sub doua aspecte (Dupuy, 1994):  benefic: produc transformarea unor materii prime alimentare (în particular prin fermentaţie), produc antibiotice, enzime, proteine, etc., cu largă utilizare în industria alimentară şi medicină;  dăunător: alterează produsele alimentare, iar unele sunt agenţi patogeniproducând micoze şi alergii; multe produc metaboliţi secundari- micotoxine. O micotoxină este un metabolit toxic, elaborat de un mucegai care se dezvoltă pe un aliment; prin ingestia acestuia în cantitate mare provoacă intoxicaţii la om şi animale.Micotoxinele

provoacă

îmbolnăviri,

care

nu

sunt

nici

infecţioase,

nici

contagioase.Micotoxinele sunt produse ale metabolismului secundar al mucegaiurilor; ele rezultă în urma unor succesiuni de reacţii catalizate de enzime, care acţionează asupra produselor rezultate din metabolismul principal. Nu toate speciile de mucegaiuri sunt toxicogene, numai anumite specii având capacitatea de a elabora micotoxine( aproximativ 200). Mucegaiurile şi micotoxinele creează probleme de natură economică în agricultură, crescătorilor de păsări şi animale şi pierderi în industria alimentară. Se estimează că pe plan mondial aceste pierderi sunt de peste 5-10 %. Ca toate substanţele toxice, ele produc doua tipuri de intoxicaţii:  acute, care se produc prin ingestia unei doze relativ mari de micotoxine sau în cantităţi mai mici într-un interval scurt de timp;  cronice, care se produc pe termen lung, iar intoxicaţia se manifestă dupa consumarea unor doze mici un timp indelungat şi repetat. Aceste intoxicaţii provoacă tulburări la nivelul diferitelor organe şi sisteme: ficat, rinichi, cnetri nervoşi, circulaţia sanguină sau la nivelul tractului digestiv.

4

2. Factori care favorizează contaminarea cu mucegaiuri Factorii care favorizează contaminarea produselor agro-alimentare cu mucegaiuri sunt: starea produslui, temperatura, oxigenul din aer, natura substratului şi cantitatea de apă. Integritatea boabelor şi a învelişului produselor vegetale. Asigură calitatea produselor în timpul conservării şi mai dificil atacul mucegaiurilor. Temperatura. Temperatura de 20...30° C reprezintă o zonă optimă de creştere la care mucegaiurile pot să se dezvolte intr-o gamă foarte largă. Există şi unele excepţii : Aspergillus flavus se poate dezvolta şi la temperaturi de 36...38° C şi poate forma la 25° C aflatoxine. Penicillium verrucosum se poate dezvolta şi poate produce toxine la 4° C. Fusarium produce toxina T2 la 4...8° C. Mucegaiurile sunt în general aerobe, iar creşterea cantităţii de CO2 limitează dezvoltarea. Natura substratului. În general, substratul optim este cel glucidic. Aflatoxina este secretată în special pe amidon, iar zearenona se formează pe un substrat celulozic.

Fig.1 Localizarea micotoxinelor în lanţul alimentar şi mijloace de prevenire Conţinutul în apă. Reprezintă factorul esenţial pentru dezvoltarea mucegaiurilor. Mucegaiurile sunt însă mai puţin exigente la necesarul de apă decât drojdiile şi bacteriile.Acest lucru favorizează menţinerea lor în cerealele şi legumele depozitate în silozuri la umidităţi scăzute. Pe tot parcursul lanţului alimentar, din câmp până la furajarea animalelor şi în alimentaţia umană, diferite grupe de mucegaiuri sunt capabile să se dezvolte şi să producă toxine, 5

dacă condiţiile ecologice şi în special umiditatea sunt favorabile. Contaminarea alimentelor sau a boabelor poate avea loc inainte sau după stocare.

3. Formarea şi structura micotoxinelor La ora actuală se cunosc în jur de 200 de specii de mucegaiuri care au capacitatea de a forma micotoxine. Aminoacizi aromatici

Metaboliţi secundari- ergotină

Glucoză-trioze Acizi graşi Piruvat

Acetat

Policetoacizi Metaboliţi secundari- aflatoxine Mevalonat Terpene

Metaboliţi secundari Tricotecine

Fig.2 Biosinteza micotoxinelor Originea chimică a micotoxinelor este foarte diversă, unele derivă din aminoacizi (alcaloizii de ergot, acidul aspartic, acidul ciclopiazolic, slaframina, glioxina, sporodesina), altele sunt policetoacizii ( aflatoxinele, ochratoxina, patulina, citrina, acidul penicilic, zearenona), iar altele sunt derivaţi terpenici ( fusarenona, varidina, toxina T2, verucarina etc.). Câteva formule chimice ale unor micotoxine specifice sunt prezentate mai jos:

4. Originea micotoxinelor şi produsele contaminate 6

Majoritatea micotoxinelor sunt produse de cinci tipuri de mucegaiuri: Aspergillus, Penicillium, Fusarium, Claviceps şi Alternaria. Un număr foarte mare de micotoxine se găsesc în alimente. Principalele micotoxine care contaminează alimentele şi sunt toxice pentru om sunt: tricotecinele, ochratoxina, aflatoxinele, sterigmatocistinele, zearenona, citrina, patulina, acidul penicilinic etc. În furaje se găsesc micotoxine care aparţin altor specii ce contaminează animalele. Mucegaiurile şi micotoxinele care se gasesc în diferite alimente Ciuperci

Aspergillus

Fusarium

Toxinele

Produsele

Aflatoxine

Porumb, arahide, orez, fasole, preparate

Ochratixina A

din carne (jambon, crenvurşti etc), lapte şi

Sterigmatocistina Tricotecine ( DON, Toxina

derivate

T2, DAS) Zearenonă

Grâu, porumb, orez, secară, nuci

Fusarină Moniliformină Patulină Penicillium

Alternaria

Penitrem A

Fructe şi sucuri de fructe, grâu, orez,

Acid ciclopiazonic

brânză, nuci

Alternariol

Fructe, legume şi produse derivate

Acid tenuazonic Claviceps

Alcaloizi de ergot

Orez şi derivate, secară

5. Principalele micotoxine Aflatoxinele. Cele mai cunoscute micotoxine sunt aflatoxinele elaborate în special de Aspergillus flavus, un mucegai prezent pe numeroase substraturi, dar în particular pe seminţele oleaginoase şi turtele acestora. În 1960, în Anglia, s-a produs moartea brutală a 7

câtorva zeci de mii de curcani; moartea a survenit la o săptamână după apariţia primelor simptome: pierderea poftei de mâncare, letargie. Prin autopsie s-au constatat hemoragii şi necroze la nivelul ficatului. Mai târziu s-a stabilit legătura dintre această afecţiune a curcanilor şi consumul de turte de arahide originare din Brazilia, contaminate cu Aspergillus flavus. Aceste mucegaiuri produc multe aflatoxine cu formule chimice asemănătoare derivatelor metoxicumarinelor. Cea mai importantă se numeşte aflatoxina B1. Intoxicaţiile acute produc necroze ale parenchimului hepatic şi hemoragii, iar tulburările legate de intoxicaţiile cronice sunt de alt ordin. Se observă o proliferare a celulelor epiteliale în canalul coledoc, degenerarea ficatului, ciroză, adenom şi cancer. Aflatoxina B1 este cel mai important agent cancerigen de origine naturală cunoscut. Efectele cancerigene ale aflatoxinei B1 pot avea consecinţe foarte grave la om. Vacile cu lapte pot fi perturbate printr-un regim bogat în aflatoxine, iar micotoxina este parţial metabolizată în lapte în derivaţi hidroxilici numiţi aflatoxina M1 şi M4, la fel de periculoşi ca aflatoxina B1. Patulina. Patulina este o γ-lactonă nesaturată, produsă de numeroase mucegaiuri, în special de Aspergillus clavatus, o ciupercă specifică cerealelor, Penicillium expansum, agent de putrezire a merelor în depozite, Byssochlamys nivea şi Bissochlamys fulva prezenţi în unele sucuri de fructe etc. În alimentaţia animalelor există o micotoxină foarte frecventă în furajele umede şi în cerealele cultivate în slădării. Ea a fost la început utilizată în farmaceutică, ca antibiotic pentru lupta împotriva stafilococilor, dar toxicitatea sa a facut să fie abandonată. Efectele patulinei se manifestă prin leziuni la nivelul plămânilor, rinichilor, accidental provocând o degenerare a neuronilor cortexului cerebral, de unde pot rezulta diferite simptome nervoase. Ochratoxinele. Principalele mucegaiuri producătoare de ochratoxine sunt : Aspergillus ochraceus şi Penicillium viridicatum, specii cunoscute care se dezvoltă pe porumb şi furajele uscate. Ochratoxinele posedă un nucleu fenil alanină şi un nucleu de izocumarină. Cea mai periculoasă ochratoxină este ochratoxina A. Intoxicaţiile acute se caracterizează prin manifestări hemoragice şi diaree. Intoxicaţiile cronice produc leziuni renale importante. Ochratoxina A este suspectată că produce nefropatia endemică din Balcani.

8

Citrinina. Este produsă de Penicillium citrinum, mucegai care se întâlneşte frecvent pe orez şi orz. Elaborează un pigment benzopiran: citrina. Această micotoxină afectează în special rinichii producând leziuni renale. Citroviridina. Conţine un nucleu piran şi un nucleu tetrahidrofuran, uniţi printr-un lanţ nesaturat. Este elaborată de Penicillium citreo-viride. A fost suspectată că produce boala ,, beri-beri”. Toxina produce paralizii şi afectează sistemul respirator. Trichotecinele. Trichotecinele cuprind peste 75 micotoxine produse în special de mucegaiurile din genul Fusarium, dar şi de alte genuri ca : Stachybotrys, Myrotehecium, Dendrodochium etc. Sunt terpenoide care posedă un nucleu epoxid. Acidul ciclopiazonic. Acidul ciclopiazonic este o micotoxină produsă de Penicillium cyclopium, mucegai întâlnit în special pe cereale şi oleaginoase şi Penicillium camemberti, mucegai utilizat la prepararea brânzeturilor tip Camembert. Trebuie precizat că această micotoxină nu prezintă un risc pentru consumatorii de brânzeturi, datorită cantităţii mici ingerate. Micotoxinele tremorgenice. Marea majoritate a acestor substanţe cunoscute până în prezent, care cuprind alcaloizi sau amino-alcooli sintetici, nu cauzează decât foarte rar tremurături, dar recent s-a descoperit un grup de micotoxine care acţionează asupra sistemului nervos cenatral provocând tremurături prelungite. Este cazul: aflatremei produse de Aspergillus flavus, paxilinei- Penicillium paxilli, penitremei- Penicillium crustosum etc. Aceste molecule joacă un rol important în numeroasele accidente care apar la animale, după consumarea ierburilorcare cresc pe solul contamint. Zearenona. Zearenona sau toxina T2 are o acţiune estrogenă. Este o lactonă produsă de Fusarium graminearum şi de alte specii de mucegaiuri care se dezvoltă pe porumb. În plus, această micotoxină şi derivaţii ei au un efect anabolizant. PR-toxina. PR-toxina este elaborată de Penicillium roqueforti, dar ea niciodată nua fost pusă în evidenţă în brânza de tip Roquefort, ci în produsele însilozate. Această micotoxină produce la animale dereglări metabolice, avorturi etc. Este o micotoxină cercetată de geneticieni datorită influenţei sale asupra mecanismului de transcripţie, producând inhibarea iniţierii lungirii lanţurilor polinucleotidice.

6. Prezenţa micotoxinelor în diverse produse alimentare

9

Fig.3 Interconexiunile existente între agenţii producători de micotoxine, alimente, furaje, om, animale şi bolile posibile Micotoxinele în cereale La depozitarea cerealelor, a produselor de măciniş şi a celor de panificaţie apare, în anumite condiţii, o microfloră în componenţa căreia se găsesc numeroşi fungi. S-a constat că cerealele pot favoriza creşterea mucegaiurilor şi producerea de micotoxine. În timpul depozitării cerealelor, mucegaurile se înmulţesc atunci când umiditatea relativă a aerului este de 80-85 %, iar temperatura ridicată (peste 26° C ). Produsul atacat devinde, la rândul său, o sursă de infecţie, iar toxina formată se acumulează. Prezenţa aflatoxinelor s-a pus în evidenţă în pâine şi produse de panificaţie, în crupele de porumb şi în diferite tipuri de pâine dietetică. În cereale pe langa ochratoxina A s-a pus în evidenţă şi alţi metaboliţi toxici ai fungilor, cei mai mulţi din genurile Aspergillus şi Penicillium, care trec şi în produsele de măciniş, concentraţiile cele mai mari înregistrandu-se în tărâţe. Şi în faina depozitată în condiţii de umiditate ridicată pot apărea fungi care produc micotoxine (Fusarium, Mucor, Penicillium, Aspergillus). Porumbul recoltându-se la o umiditate ridicată poate favoriza apariţia mucegaiurilor (Aspergillus flavus) chiar înca din câmp. Orezul poate fi contaminat cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, dar prin autoclavare aflatoxinele sunt inactivate. Micotoxinele din produsele de măciniş pot trece în pâine numai când se folosesc materii prime puternic contaminate. Este de remarcat faptul că fermentarea aluatului reduce în mică măsură cantitatea de 10

aflatoxine, coacerea nu are nici un efect asupra lor, dar adaosul în aluat de substanţe oxidante (tipul bromaţilor) pot determina reduceri importante în aflatoxine. Cercetările efectuate au scos în evidenţă că pentru inhibarea dezvoltării microorganismelor în pâine se pot folosi diverşi fungistatici ca: acidul sorbic şi palmitatul de sorboil. Pâinea de secară cu aciditate între 8,8-9,7 grade de aciditate, nu permite formarea ochratoxinelor, iar pe cea de grâu se dezvoltă cantităţi mici din toate cele 4 tulpini izolate. Cât priveşte îndepărtarea micotoxinelor din cereale, aceastea pot fi parţial îndepărtate prin trierea la decorticare sau după decorticare, dar cel mai bine este să se efectueze prevenirea contaminării alimentelor şi depozitarea lor în condiţii igienice. Micotoxinele în seminţele oleaginoase şi în ulei Şi seminţele de oleaginoase (arahidele etc.) pot fi atacate de mucegaiuri (inclusive Aspergillus flavus) care dau naştere aflatoxinelor; momentele critice fiind recoltarea şi depozitarea, condiţiile de climă, de păstrare etc.Umiditatea arahidelor (apa), în perioadele ploioase poate ajunge la 30%; recomandându-se uscarea imediată a acestora pentru a preveni contaminarea cu aflatoxine. La obţinerea uleiului prin presare cantitatea mare de micotoxine ramâne în turte, numai 5% trece în ulei, respectiv aflatoxinele din ulei reprezinta 10% din cantitatea existentă în boabe, ceea ce nu reprezintă un pericol mare. Prin prăjire, la arahide se reduce conţinutul de substanţe toxice Floarea soarelui, respectiv seminţele sunt şi ele mediu bun pentru dezvoltarea aflatoxinelor. Uleiul din seminţele de floarea soarelui, conţine cantităţi mici de aflatoxine, deoarece prin procesul de rafinare, (tratare cu alcali) şi filtrare (prin plăci de celuloză) se reduce cantitatea de toxine, iar dacă se execută decolorarea în prezenţa acidului citric detoxifierea este completă. Micotoxinele din legume şi fructe Legumele şi fructele pot fi şi ele contaminate cu mucegaiuri care pot sintetiza micotoxine. Astfel, în morcovi s-au pus în evidenţă aflatoxine ca urmare a dezvoltării lui Aspergillus parasiticus. A. flavus şi A. parasiticus se dezvoltă pe suprafaţa citricelor , formând aflatoxinele B1 şi G1, care apoi trec în suc. Dezvoltarea mucegaiului Bzssochlamis spp. pe fructe, în special a tulpinilor B. fuice H-25 şi H-56, formează, în majoritatea cazurilor, patulină,cu excepţia sucurilor de tomate şi prune cantitati; în sucul de mere concentrat patulina nu se reduce. Pe fructele uscate se pot forma aflatoxine,ordinea frecvenţei fiind: caise>smochine>ananas. Zahărul are efect de protecţie asupra micotoxinelor, ceea ce a făcut ca patulina să existe şi în gemuri. Micotoxine în cafea şi cacao În cafeaua verde mucegăită s-a indentificat Aspergillus achraceus şi, ca urmare, ochratoxina A. Cu o frecvenţă mai mica s-au izolat A. flavus, producător de aflatoxine, şi A. versicolor, producător de sterigmatocistine. 11

Prin prăjire ,o mare parte din micotoxine (70-80%) se distrug. În boabele de cacao s-a identificat A. parasiticus,producător de micotoxine. Micotoxine în băuturi fermentate Aflatoxinele au fost determinate în diferite băuturi alcooloce, fiind detectate mai frecvent în cidru. Prin fermentarea pulpei, toxicele trec în cea mai mare parte (91,6%) în cidru. Aflatoxinele B1, B2, G1 şi G2 se pot forma în timpul malţificării necorespunzătoare a orzului, ca urmare a mucegăirii acestuia. În bere trec aproximativ 5-10 % din aflatoxinele existente în malţ. Micotoxinele în carne şi preparate din carne Micotoxinele pot infecta carnea animalelor ca urmare a ingerării de furaje mucegaite.Cea mai mare cantitate de micotoxine se acumulează în rinichi, în special ochratoxine. Ochratoxina are o termostabilitate ridicată. Prin prăjirea cărnii la 150-160°C, timp de 6-12 min, se reduce conţinutul de micotoxină doar cu 14-35%, dar în ţesutul gras concenraţia nu se schimbă. Preparatele din carne pot fi contaminate cu mucegaiuri din genurile: Penicillium, Aspergillus şi Fusarium. Salamurile fermentate-uscate pot fi contaminate cu tulpini de Penicillium, producătoare de micotoxine ca tremortină, citrinină, patulină, şi mai multe tulpini de Aspergillus. Dezvoltarea mucegaiurilor are loc atunci când păstrarea produselor se face în conditii nefrigorifice, iar pentru prevenirea dezvoltării acestora este necesar adăugarea de sorbat de potasiu. S-a constatat că o sursă de infectare a preparatelor de carne cu mucegaiuri o constituie şi condimentele. Micotoxinele în lapte şi produsele lactate S-a constatat faptul că în cazul în care se administrează vacilor furajele cu continut mare de aflatoxine se determină prezenţa în lapte a unui metabolit al aflatoxinei B1, denumit la început “milktoxin” şi denumit în present aflatoxina M1, care este detectat chiar din primele zile de la ingerare, declansând o degerescenţă a celulelor ficatului. Cantitatea de aflatoxină M 1 care se formează în lapte reprezintă 1-3% din aflatoxina ingerată cu furajul. Şi în laptele praf cercetările au pus în evidenţă existenţa unui număr mare de mucegaiuri, ca urmare a depozitărilor în condiţii necorespunzatoare. Laptele praf contaminat cu A.versicolor produce sterigmatocistină, iar P. ciclopium produce convulsii . În brânzeturi micotoxinele apar ca urmare a prezentei mucegaiurilor atât în mediul ambiant cât şi în urma proceselor tehnologice. Absenţa microorganismelor fungice s-a constatat la telemea şi în unele cazuri la cascavalul tip Dobrogea. Valorile maxime de micotoxine s-au constatat la sortimentele păstrate un timp mai îndelungat cu grad avansat de proteoliză. 12

Cu cât consistenţa pastei este mai tare, cu atât filamentele de mucegai pătrund mai greu în profunzime, numărul cel mai mic de mucegaiuri se înregistreză la brănzeturile opărite. Aflatoxinele pot fi prezente şi în brânzeturile topite, dar cu o frecvenţă mult mai mică decât la celelalte tipuri. Cercetările au arătat că mucegaiurile P.caseicolum, P.camemberti şi P.roqueforti nu formează toxine. Totuşi, cercetările întreprinse de Scott au evidenţiat faptul că P.camemberti şi P.roqueforti utilizate la fabricarea brânzeturilor sunt capabile să producă substanţe toxice (patulină, acid penicilic şi alcaloizi toxici). Micotoxinele în preparatele enzimatice fungice O preocupare importantă a cercetării ştiinţifice actuale o constituie problema folosirii preparatelor enzimatice în industria alimentara, ca urmare a eficienţei economice, reducerii timpului de fabricaţie şi a consumurilor specifice, îmbunătăţirii calitătii produselor. Acestea în majoritatea cazurilor fiind de natură fungică s-a ridicat problema verificării inocuităţii lor, deoarece în conditii de cultură există posibilitatea dezvoltării de micotoxine. Parerile specialiştilor în aceasta direcţie sunt contradictorii. Astfel, unii autori citează pe A.oryzae ca producător, în anumite condiţii,de aflatoxine, în timp ce alţii au stability inocuitatea preparatelor obţinute de acest fung.În cazul mucegaiului A.niger, unele preparate au prdus efecte toxice, în timp ce altele s-au dovedit lipsite de toxicitate. De remarcat este faptul că la preparatele obişnuite, la aceleaşi mucegaiuri apar diferenţe de toxicitate. Preparatele enzimatice nepurificate care sunt obţinute din aspergili pot să ducă la apariţia unor dereglări profunde, datorită includerii unor metaboliti toxici (aflatoxine, ochratoxine, acid aspergilic etc.). În urma analizării preparatelor enzimatice din Rhizopus s-a constatat acţiunea lor negativă asupra organismului animal, ceea ce a determinat scoaterea acestora din fabricaţie. S-au izolat două micotoxine în preparatele pectolitice obtinuţe din Sclerotinina sclerotium şi care au acţiune toxică asupra ficatului, dar şi un posibil efect cancerigen.

7. Posibilităţi de reducere a conţinutului de micotoxine în produsele alimentare Metoda cea mai eficientă este prevenirea dezvoltării mucegaiurilor toxicogene pe produsele alimentare şi materiile prime. Deoarece această măsură nu este posibiliă totdeauna, s-au realizat mai multe procedee de decontaminare a produselor alimentare. Procedee prin extracţie. Datorită faptului că aflatoxinele se dizolvă în mai mulţi solvenţi organic, s-au conceput mai multe procedee de extracţie a şroturilor cu aceşti solvenţi şi cu amestecuri azeotrope:

13

hexan-acetonă-apă (47 °C) sau izopropanol 80% ( 60°C). Procedeul este costisitor şi influenţează negattiv costul. Încălzirea produselor. Acest procedeu are o eficienţă redusă, în special la produsele uscate. Menţinerea seminţelor uscate la temperatură de 160°C, timp de 60 min, determină o reducere de numai 20%. În schimb, creşterea umidităţii la 30% permite inactivarea a 80% din aflatoxinele existente.În ambele cazuri, valoarea biologic a proteinelor este afectată. Iradierea. Radiaţiile ultraviolet pot reduce concentraţia de aflatoxine, dar într-o masură neînsemnată. Iradierea arahidelor cu 5,5% umiditate, timp de 2 ore, a redus concentraţia iniţială de 6700 μg aflatoxină B1 /kg numai cu 25‰ înrăutăţind în acelaşi timp şi calităţile senzoriale ale produselor. Folosirea acizilor. Prin utilizarea unei soluţii de 10% HCl sau CH 3-COOH, urmată de neutralizare, se elimină o mare parte din aflatoxinele din produse. Tratare cu baze. În mediu alcalin se elimină acţiunea toxică a aflatoxinelor, ca urmare a deschiderii ciclului lactonic. Metoda aplicată industrial este tratarea cu amoniac, care reduce conţinutul de aflatoxine cu 96,4-97,6%. Tratarea cu apă oxigenată. Aceasta este una din metodele cele mai eficiente, utilizată în scopul eliminării de aflatoxine, în special la fabricarea derivatelor proteice. Tratarea făinii de arahide, la pH 9,5, timp de 30 min la 80°C, cu adios de apă oxigenată asigură o detoxifiere completă. Prelucrarea microbiologică. S-au căutat microorganism care pot consuma micotoxinele. După testarea în acest scop a peste 1000 de diferite tipuri de microorganism s-a constatat că Flavobacterium auranticum poate să transforme aflatoxinele în produse netoxice. Sortarea produselor. Reducerea cantităţii totale de aflatoxine se poate realiza printr-o sortare a seminţelor, fie la recepţia loturilor, fie la decorticare sau după decorticare.

PREVENIREA PRODUCERI MICROTOXINELOR IN CAMP Necesitatea prevenerii contaminari Contaminarea cu microtoxine se poate produce in camp in timpul cultivarii plantelor,inainte de 1999).Metodele si strategiile pentru prevenirea contaminarii cu micotoxine au fost clasificate in strategii pentru prevenirea contaminarii cu micotoxine:inainte de recoltarea plantelor ,in timpul recoltarii plantelor si dupa recoltarea plantelor(Kebak). Anumite tratamente sunt capabile sa reduca cantitatea de micotoxine din diferite materii prime,din eliminarea completa a materiilor prime contaminate cu micotoxine nu este realizabila in practica. Contexul Alimentar cuprinde ghiduri de buna practica pentru prevenirea si reducerea contaminarii cu micotoxine a cerealelor ,alunelor produselor pe baza de mere si materiilor prime predispuse 14

contaminarii.Elaborarea si acceptarea unui cod general de bune practici de catre Codexul Alimentar va permite o uniformizare a legislatiei din toate tarile privitoare la controlul si managementul contaminarii cu diferite micotoxine.Pentru ca aceste practici sa fie eficiente ,va fi necesar ca producatorii din fiecare tara sa considere principiile generale date in agricole .Recomandarile pentru reducerea concentratiei diferitelor micotoxine sunt bazate pe bunele practici agricole. Strategii de control din perioada de pre-recolatre Contaminarea cu micotoxine a produselor agricole se poate produce in camp ca si in perioada de recoltare.Intrucat fungii fitopatogeni,Fusarium si Alternaria pot sintetiza micotoxine inainte sau imediat dupa recoltare au fost elaborate cateva strategii pt a prevenii contaminarea cu micotoxine realizata pe aceasta cale.Strategiile de control din perioada de pre-recoltare pentru prevenirea si reducerea concentratiei utilizarii cerealelor ,nucilor fructelor etc.Conditiile de mediu cum ar fi umiditatea relativa si temperatura sunt cunoscute ca avand un rol important in atacul FHB.De exemplu s-a demonstrat ca umiditatea mare la anteza (inflorire) este factor critic in infectia spicelor de grau FUSARIUM 2004 in timp ce Lacely si colab 1999 au aratat ca infectia cu Fusarium in Marea Britanie este exacerbata de perioadele ploioase din timpul infloririi timpurii care are loc vara ceea ce reprezinta contexul optim pentru susceptibilitate.

15

Bibliografie

1. Tofan, C., Igiena şi securitatea produselor alimentare, Ed. Agir, Bucureşti, 2001, pag. 153-163

2. Popa, G.; Dumitrache, S.; Apostol, C.; Segal, B.; Segal, R.; Teodoru, V., Toxicologia produselor alimentare, Ed. Academiei Republicii Socialiste, Bucureşti, 1986, pag. 6172

3. http://www.agir.ro/buletine/338.pdf 4. Metode de decontaminare a micotoxinelor –Daniel Eliza Marin ,Ionelia Taranu

16