Cap 1 [PDF]

Zitiervorschau

CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE ALE GESTIUNII DEPOZITELOR BANCARE 1.1. Caracteristica şi tipurile depozitelor bancare Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii ale băncii. Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă funcţia primordială a băncilor, caracterizată printr-o relaţie specială dintre persoanele fizice şi juridice, pe de o parte, şi bănci, pe de altă parte. Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligaţia de ale rambursa în anumite condiţii de termen şi plată. Depozitele au următoarele caracteristici specifice: -

Reprezintă capacitatea de exercitare a băncii, a funcţiei sale, funcţia de depozitare;

-

Formează gradul de încredere a populaţiei în bancă;

-

În caz de faliment al băncii, deponenţii sunt rambursaţi primii;

-

Stau la baza formării relaţiei dintre bancă şi client;

-

Se consideră cea mai ieftină resursă.

Depozitele se clasifică după următoarele caracteristici: -

Termenul de scadenţă

1. depozite la termen care pot fi: 

depozitele de economii - care se caracterizează prin sumă de depunere şi termen standardizat, deponentul fiind o persoană fizică;



depozite la termen clasice - care se caracterizează prin termen şi volum de depunere individualizat şi persoana deponentă este o persoană juridică;

Depozitele de Economii: 1. mijloacele pot fi retrase fără preavis 2. rata dobânzii e mai mare faţă de depozitele la vedere dar e mai mică ca dobînda depozitelor la termen 3. în multe ţări există limită maximă. Cea mai populară formă de depozit de economii a fost livretul de economii. Ele sunt comode deoarece înscriu la sfărşitul perioadei automat în livret. Forme specifice de conturi de depozit: - depozitele pieţii monetare - constă în faptul că rata dobînzii se modifică pe parcursul contractului de cîte ori se va modifica dobînda pe piaţa monetară. - conturile ATS - constă în faptul că banii automat se transferă de pe contul de economii al clientului pe cel de deconatare în caz în care nu sunt resurse suficiente (şi invers).

Certificatul Bancar - este o valoare mobiliară care atestă depunerea mijloacelor băneşti într-o bancă şi dreptul deţinătorului certificatului de primire, la expirarea termenului stabilit, a sumei depunerii şi a dobînzii aferente. Deosebim: - de depozit: 1. Certificat bancar de depozit cu scont este un certificat bancar de depozit în care nu este stipulată condiţia de calculare a dobînzii, care se vinde iniţial la un preţ mai mic decît valoarea nominală şi se răscumpără la scadenţă la valoarea nominală. 2. Certificat bancar de depozit cu dobîndă este un certificat bancar de depozit în care este stipulată condiţia de calculare a dobânzii la valoarea nominală. - de economii. Orice certificat bancar trebuie să dispună de următoarele rechizite: -

denumirea certificatului (de depozit sau economii)

-

se indică cauza eliberării acestui certificat

-

data introducerii sumei

-

data rambursării

-

mărimea (suma) indicată în cifre şi litere

-

se specifică faptul că banca î-şi ia angajament necondiţionat privind rambursarea datoriei

-

rata dobânzii

-

suma dobînzii calculate

-

denumirea şi adresa băncii emitent şi a deţinătorului certificatului

-

semnăturile a 2 persoane responsabile care poartă răspundere deplină de emisiunea de certificate.

Termenul de circulaţie a certificatelor de depozit nu poate depăşi 1 an. Sunt în drept să emită certificate de depozit/cambii băncile autorizate, care corespund următoarelor condiţii: a) desfăşoară activitate financiară nu mai puţin de un an; b) faţă de care nu sunt aplicate de către Banca Naţională a Moldovei măsuri de remediere prin care se interzice atragerea depozitelor. C. Grigoriţă afirma ca banca este în drept să emită şi să plaseze certificate de depozit/cambii numai după înregistrarea Condiţiilor privind emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de depozit/cambiilor bancare la Banca Naţională a Moldovei.1

1

Grigoriţă Cornelia. Activitate bancară. Editura Cartier. Chişinău, 2005. p.328.

Pentru înregistrarea Condiţiilor banca trebuie să prezinte la Banca Naţională a Moldovei în termen de 30 de zile de la data luării hotărîrii privind emisiunea următoarele documente: a) procesul-verbal (extrasul din procesul-verbal b) Condiţiile privind emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de depozit/cambiilor bancare c) modelul formularului certificatului de depozit - în cazul emisiunii certificatelor de depozit în forma materializată d) modelul formularului 2. depozitele la vedere care pot fi: -

la vedere de economii - sunt utilizate de persoanele care doresc să economisească, dar totodată să-ţi păstreze lichiditatea economiilor sale;

-

depozitele curente - sunt utilizate pentru acumularea de mijloace;

-

depozite sub formă de conturi de decontare. Din categoria depozitelor la vedere mai fac parte conturile hibrid, sau mixt - este o

sinteză între contul de decontare şi contul de împrumut. Clientului de către bancă i se deschide un singur cont în care sunt reflecate toate operaţiunile. Dacă soldul contului obţine credit, banca are mijloace proprii, dacă în debit, înseamnă că banca a împrumutat clientul (i-a acordat credit). În ambele cazuri banca calculează dobânzi, în cazul în care dobânzile se calculează în creditul contului sunt mai mici decât dobânzile calculate pe debit. Conform N. Dardac, overdraft reprezintă un cont analogic cu contul curent, însă nu este cont sintetic, adică pe el nu sunt reflectate toate operaţiunile clientului, particularitatea acestui cont este că pe contul de decontare, clientului i se acceptă uneori să aibă sold debitor, aceasta şi reprezintă overdraft-ul, adică sold debitar pe cont de decontare.2 Deosebirea dintre cont curent şi overdraft constă în faptul că dacă soldul pe debit la contul curent este permanent, atunci la overdraft sunt întâmplătoare, afirma L. Ioncescu.3 Există un contract încheiat între bancă şi client, în ceea ce priveşte mărimea overdraft-ului şi termenul de lichidare. Conturile Now - constau în posibilitatea de a achita instrumente de plată (cec-uri) în folosul persoanelor terţe. Aceste conturi de obicei se deschid persoanelor fizice sau instituţiilor non-profit. În comparaţie cu depozitele la termen în cadrul depozitelor la vedere nu este necesar anunţul prealabil al băncii pentru extragerea sumei, dobânda fiind mai mică sau lipsind. După persoana deponentului deosebim: 2

Dardac N., Barbu T. Monedă, bănci şi politici monetare. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 2005, p.98. Ionescu L., Băncile şi operaţiunile bancare. Institutul Bancar Român. Editura Economică, Bucureşti, 1996. p. 30.

3

3

-

depozitele persoanelor fizice

-

depozitele persoanelor juridice

-

depozitele statului

Conform modului de calcul şi de achitare a dobânzii depozitele se clasifică în: -

depozite la vedere şi conturi curente fără dobânzi

-

depozite cu dobânzi Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea de

credite, băncile comerciale respectă în permanenţă următoarele principii: termenul, lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea. Când resursele sunt plasate, se studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a respectivelor resurse, apărut în urma plasării şi dacă rata profitului la credite va acoperi cheltuielile suportate de bancă în scopul atragerii acestor mijloace. Băncile nu fixează restricţii depunătorilor privind numărul de conturi de depozit deschise şi sumele depuse. Depunătorii efectuează operaţiuni de primire şi restituire a depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile respective. La deschiderea conturilor de depozit solicitantul depune o cerere adresată băncii comerciale, în care menţionează tipul contului de depozit şi data deschiderii lui. După aprobarea cererii se elaborează şi se semnează contractul de depozit, care conţine condiţiile deschiderii, gestionării şi înhiderii contului de depozit. Contractul de depozit mai include drepturile şi obligaţiunile băncii şi ale titularului de cont de depozit, modalitatea de calcul şi de achitare a dobânzilor, cât şi alte condiţii. Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului de depozit) de vârstă majoră. Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei persoane numai prin procură autentificată, în care se menţionează datele de identificare ale persoanei respective şi cota de primire a depozitului (parţial sau în integral), termenul de gestionare a contului de depozit şi alte condiţii. Depunătorii au dreptul de a face dispoziţii testamentare privind depozitele personale pentru cazuri de deces. Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziţia testamentară unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul de moştenitori legitimi, precum şi persoanelor juridice sau statului. în dispoziţia testamentară se va indica numele şi prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii şi legalizării documentului respectiv.4

4

Socol A., Tehnica bancară, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2006.

Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele: -

Formează funcţia principală a băncii - de depozitare

-

Relaţiile depozitare stau la baza relaţiei între bancă şi client

-

Sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase

-

Existenţa necesităţii unui depozit pentru efectuarea decontărilor bancare

-

Prin intermediul depozitelor se realizează posibilitatea de economisire a populaţiei

-

Volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă. Mijloacele atrase ale băncii acoperă 90.0 la sută din necesităţile totale de resurse băneşti

pentru efectuarea operaţiunilor active. Rolul mijloacelor atrase constă în mobilizarea persoanelor fizice şi juridice, care sunt temporar disponibile pe piaţă resurselor creditare, afirma C. Basno.5 Prin intermediul lor băncile satisfac necesităţile economiei în mijloacele circulante suplimentare, contribuie la transformarea banilor la capital şi asigură necesităţile în resurse creditare. În suma totală a resurselor bancare, resursele atrase ocupă loc preponderent. În diferite bănci ponderea lor constituie 70.0 la sută şi mai mult. Conform L. Ionescu, în practica bancară internaţională toate resursele atrase se împart în 2 grupe mari în dependenţă de metoda acumulării sau atragerii:6 -

resurse depozitare;

-

resurse nedepozitare. Partea majoritară a resurselor atrase a băncilor constituie depozitele. Ele reprezintă

mijloacele băneşti depuse la bancă de persoanele fizice şi juridice şi utilizate în dependenţă de regimul contului în care au fost depuse şi legislaţia în vigoare. Depozit - sumă de bani depusă care: -

urmează să fie rambursată fie la vedere, fie la termen, cu sau fără dobândă ori cu orice alt beneficiu, fie în condiţiile convenite în comun de către deponent (persoana care depune banii) sau de împuternicitul acestuia şi de depozitar (persoana care acceptă banii spre păstrare);

-

nu se raportă la datorii subordonate la dreptul de proprietate ori la servicii, inclusiv la serviciile de asigurare;

-

este atestată sau nu de orice evidenţă scrisă ori de orice chitanţă, certificat, notă sau de un alt document al depozitarului;

5

depozite personale - depozite ale persoanelor fizice;

Basno C., Dardac N., Operaţiuni bancare, Editura Tehnică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p.74. Ionescu L., Băncile şi operaţiunile bancare. Institutul Bancar Român. Editura Economică, Bucureşti, 1996. p.17.

6

6

Băncile au posibilitatea de a mări treptat termenele de atragere a resurselor libere ale populaţiei la conturi de depozit pe un termen de 10 ani şi mai mult. Însă pentru aceasta trebuie ca băncile să ofere o anumită protecţie a depunătorilor de anumite riscuri, principalele dintre care sunt riscul inflaţionist şi riscul lichidităţii. Riscul inflaţionist, adică al deprecierii sumei plasate şi a dobânzilor primite poate fi gestionat prin oferirea unor condiţii speciale de calcul a ratei dobânzii la depozitele pe termen lung, astfel încât deponenţii să obţină un nivel acceptabil al ratei reale (efective) a dobânzii. În condiţiile actuale, dat fiind faptul, că unele categorii de depunători consideră mai importantă menţinerea unui ecivalent valutar al sumei în lei, lor li se pot oferi depozite cu rate ajustabile, însă la rata modificării cursului leului moldovenesc faţă de EURO, căci utilizarea EURO ca mijloc de tezaurizare de către populaţia Republicii Moldova creşte din an în an. În ce priveşte riscul lichidităţii, problema aferentă este mai complicată, căci este legată de posibilitatea, că depunătorul va avea nevoie de banii depuşi până la expirarea termenului depozitului. În acest caz apare frica, că retrăgând suma depusă înainte de termen, deponentul va pierde cel puţin o parte a dobânzilor aferente. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesară o soluţie complexă. Dat fiind faptul, că nevoia eventuală de bani la deponent cel mai probabil va avea un caracter temporar, are sens de a împacheta noul produs - depozitul pe termen lung - cu un cont de card de credit.

1.2. Evaluarea calităţii depozitelor bancare Din punct de vedere conceptual, resursele atrase bancare pot fi privite în dublu sens: -

ca resurse atrase ce constituie obligaţii ale băncilor faţă de depunători;

-

ca şi creanţe creditoare faţă de bancă ale depunătorilor.7

Calitatea resurselor atrase se va determina după următoarele criterii: -

componenţa resurselor atrase: se cunosc resurse atrase depozitare şi nedepozitare.

Volumul resurselor depozitare se planifică în conformitate cu necesarul de plasamente. În caz de necesitate se vor atrage resurse nedepozitare. Evaluarea necesarului de resurse nedepozitare de va efectua după formula: discrepanţa fondurilor = suma plasamentelor planificate - suma depozitelor planificate. În cazul când apare rezultatul negativ, banca va procura resurse nedepozitare sub forma: -

7

creditelor interbancare

Tudorache D., Papari G., Politici şi tehnici bancare, Editura Andrei Şaguna, Constanţa, 2005, p. 34.

caracteristicele lor sunt:8 - au un termen foarte scurt; - se vor utiliza pentru complectarea necesarului de lichidităţi imediate; - pot fi procurate de băncile cu un surplus de lichidităţi, care sunt cointeresate să le plaseze pe termen scurt; -

credite centralizate

-

emisiune de certificate de depozit

-

emisiune de cambii

-

emisiune de obligaţiuni Evaluarea costului resurselor permite managerilor băncii să decidă asupra

preţului

diferitelor categorii de resurse pentru a le selecta în funcţie de posibilităţile de plasamente şi de dobânzile, pe care acestea la generează. Volumul cheltuielilor bancare cu resursele atrase se va determina: m

C=∑ i j∗P j j=1

unde C – cheltuielile de atragere a resurselor bancare, Pj – volumul pasivului de tip j ij – rata dobânzii, plătită pentru pasivul de tip j Rata dobânzii medie, plătită pentru o unitate monetară de capital atras, se va determina prin raportarea cheltuielilor respective la volumul total de resurse atrase. Plăţile asupra dobânzilor nu limitează cheltuielile bancare cu resursele atrase, fiind necesar să se calculeze cheltuielile la o rata critică, sau costurile marginale:

∑ s it Dit +CO C m= ∑ A prof unde

 SitDit - plăţile asupra dobânzilor; CO - alte cheltuieli operaţionale ale băncii, altele decât dobânzile;

Aprof - suma activelor profitabile ale băncii. 8

Nitu I., Principii de profitabilităţi bancare, Editura Expert, Bucureşti, 2002.

Cheltuielile calculate în acest mod sunt la o rată critică a rentabilităţii, deoarece, pentru aşi menţine profitabilitatea, banca nu-şi poate permite să plaseze aceste resurse la o dobândă mai mica decât această rată. Variaţia frecventă a ratelor de dobândă conferă cheltuielilor medii ponderate nesiguranţă şi irealitate. Costul marginal al resurselor atrase evaluează costul achitat de bancă pentru a cumpăra o unitate suplimentară de resurse pe care aceasta le poate investi: '

C m=i∗D −i∗D unde D’ – resurse, atrase la o rată de dobândă nouă; D – resurse atrase la rata de dobândă veche; i – rata de dobândă, estimată ca la care se pot plasa resursele atrase. Acest indicator reprezintă în valoare absolută volumul modificării costurilor bancare cu atragerea resurselor, însă pentru a putea fi comparabil cu rata de rentabilitate la plasamente este necesară transformarea lui în valoare relativă.

rC = m

Cm D'

Rata costului marginal rCm al resurselor atrase poate fi comparată cu rentabilitatea marginala a plasamentului pentru a se concluziona asupra bonităţii lui. În cazul majorării ratelor de dobândă de către bancă, costurile marginale vor creşte, dat fiind faptul, că banca este obligată să achite dobânzile majorate nu numai pentru resursele atrase suplimentar, dar şi să ofere aceiaşi rentabilitate la depuneri clienţilor vechi, care acceptase de fapt dobânda anterioară majorării. Analiza costurilor marginale permite determinarea limitei valorice până la care banca poate să-si extindă volumul resurselor atrase atâta timp, cât cheltuielile marginale de atragere a noilor resurse nu vor face să scadă veniturile marginale din plasamentul lor. Formarea ratelor de dobândă la depozite, ca element de cost bancar: Actualmente băncile tot mai des recurg la formarea ratei dobânzii la depozit după metoda “unbundled service”, ce presupune analiza serviciului de gestiune a depozitelor separat, independent de politica tarifelor la alte tipuri de servicii şi a dobânzilor la credite. Acesta metoda propune compunerea ratei după următoarea formula:9 9

Floricel C., Relaţii Monetar Financiare Internaţionale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997, p.21.

c d =CO i +CA i

i

unde cd - costul depozitului de tip i într-un moment de timp t COi - Cheltuieli operaţionale pentru deservirea depozitului de tip i CAi - Cheltuielile anticipate pentru operaţiunile de ansamblu cu depozite Pentru utilizarea acestei metode este necesara evaluarea corecta şi completa a costurilor de gestiune a fiecărui tip de depozit, ce, în condiţiile actuale, este destul de complicat. Există o altă metodă, bazată pe calcularea ratei depozitului, evaluându-se cheltuielile globale ale băncii cu dobânda. În condiţiile acestei metode banca va calcula o rată a cheltuielilor pentru fiecare sursă de mijloace financiare (ţinând cont de rezervele minime obligatorii; defalcării în fondul de asigurare a depozitelor (daca acest fond exista), corelând-o cu rata de dobândă propusă la fiecare tip de depozit. Suma acestor doi indicatori vor determina costul real sumar de atragere a depozitelor, care, fiind raportat la volumul de depozite va determina rata dobânzii pe o unitate monetară de depozit. Ideea metodei respective este bazata pe presupunerea ca nu exista cheltuieli asupra unui depozit separat, ci exista costul mediu ponderat al tuturor resurselor bancare atrase.10 Politica de formare a dobânzilor de bază pasive influenţează structural clientela bancara şi depunerile bancare, care la rândul sau, determina deciziile manageriale în strategia dezvoltării profitabilităţii băncii:11

Modificarea ratei dobânzii la depozite

Deciziile clienţilor referitor la mărimea şi tipul depozitului

Diferenţa dintre rata dobânzii la depozite şi rata dobânzii la credite (marja bancară)

Volumul şi structura depozitului băncii

Venitul băncii, determinat de creşterea volumului depozitului şi creditului bancar

Sursa: Elaborat de autor în baza Berea Octavian A., Berea Ocatvian A, Orientări în activitatea bancară contemporană, Ed. Expert, Bucureşti, 1999, p. 44. Figura 1.1. Influenţa politicii de formare a dobânzilor de bază asupra depunerilor bancare Formarea ratei de bază a dobânzii la depozite este un capitol separat în strategia vitală a băncii. Dobânda la depozit trebuie va fi utilizată în primul rând pentru majorarea profitabilităţii băncii şi păstrarea fezabilităţii ei, mai apoi pentru atragerea clienţilor sau în lupta concurenţială, 10 11

Batrâncea I., Diagnostic şi evaluare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2003, p.22. Bratu Alina., Monedă. Credit. Bănci, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005.

deoarece cu cat este mai mică marja între rata dobânzii la credite şi rata dobânzii la depozite, cu atât mai sensibila este banca la modificările ratei dobânzii la depozite pe piaţa. necesitatea de garantare a resurselor atrase. Resursele depozitare sunt garantate prin autoritatea băncii. Actualmente însă în sistemul bancar autohton există şi o altă metodă de garantare a depozitelor, care va fi prezentată în continuare. Garantarea depozitelor bancare Poziţii convergente:12 -

interesul individual de protecţie, pe care îl reclamă orice depunător;

-

interesul băncilor, de a-şi prezerva portofoliul de clienţi şi de evitare a riscului reputaţional;

-

interesul public, privind încrederea în sistemul bancar şi evitarea riscului sistemic.

Sistemele de asigurare a depozitelor pot fi structurate după mai multe caracteristici:

 ca mod de funcţionare, vom întâlni: - structuri mutuale de acoperire a cheltuielilor aferente satisfacerii obligaţiilor băncilor falimentare; - structuri formale, bazate pe existenţa unui fond dedicat acestui scop;

 în funcţie de modul de administrare, se diferenţiază: - fondurile administrate public; - fondurile administrate privat;

 după caracterul contribuţiilor, se disting: - fondurile obligatorii - fondurile facultative. În R. Moldova, Fondul de Garantare a Depozitelor a fost constituit ca persoană juridică. Organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin statut propriu. Consiliul de administratie al lui este compus din 6 membri: a) 3 membri propusi de Asociatia Bancilor din Moldova; b) un membru propus de Ministerul Justitiei; c) un membru propus de Ministerul Finantelor; d) un membru, fara drept de vot, propus de Banca Nationala a Moldovei. (Anexa 1) Participarea la constituirea resurselor financiare ale Fondului este obligatorie şi vizează toate băncile, inclusiv filialele acestora cu sediul în străinătate.

12

Berea Octavian A., Berea Ocatvian A, Orientări în activitatea bancară contemporană, Ed. Expert, Bucureşti, 1999, p. 44.

Fondul garantează, în limitele prevăzute de lege, depozitele deţinute de rezidenţi şi nerezidenţi, exprimate în monedă naţională sau străină în valoarea maximă de 6000 lei, cu anumite excepţii privind cuprinderea în sistemul de garantare. Faptul generator îl constituie deschiderea procedurii falimentului, compensaţiile fiind plătite către deponenţii garantaţi în moneda naţională - leu, indiferent de moneda de constituire a depozitului, în limita plafonului de garantare Contribuţia iniţială a instituţiilor de credit este de 1% din depozitele atrase cu valoarea până la 4500 lei. Baza de calcul a contribuţiei o constituie soldul total în lei, reprezentând depozitele garantate, în lei şi în valută convertibilă, aflate în evidenţa băncilor. Pentru instituţiile de credit care se angează în politici riscante şi nesănătoase, Fondul este autorizat să majoreze contribuţia anuală.

1.3. Particularităţile managementului bancar în domeniul depozitelor bancare Managementul este câmpul în care se interpătrund politicile, oamenii şi administrarea, care iau decizii şi exercită controlul necesar pentru a implimenta obiectivele optime în scopul de a asigura dezvoltare, stabilitate şi creştere în afacere.13 Managementul bancar are următoarele particularităţi: -

patrimoniul - reprezintă un capital pe care-l are banca la un moment dat şi care în marea sa parte nu este în proprietatea deplină a băncii.

-

produsul pe care îl formează banca - cumpără bani şi vinde bani - formarea corectă a preţului, dobânzile.

-

personalul - de înaltă calificare şi de fiecare salariat în parte depinde banca - gestiunea corectă a personalului.

-

mijloacele tehnice pe care le utilizează banca.

Atribuţiile managementului bancar: -

administrarea patrimoniului ce presupune exercitarea dreptului de a utiliza acest patrimoniu;

-

organizarea proceselor de gestiune a patrimoniului;

-

dirijarea - explicarea lucrătorilor ce au de făcut;

-

control - trebuie să fie permanent (personal şi procesual), auditul intern.

Managementul bancar este organizat după următoarele principii:14 13

Grigoriţă Cornelia. Activitate bancară. Editura Cartier. Chişinău, 2005. p.328.

14

Ilie Mihai: Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare, Editura Expert, Bucureşti, 2003.

-

procesul de gestionare în bancă este un proces complex, fiecare activitate a băncii presupune legătură strânsă atât între diverse domenii cât şi-n timp;

-

trebuie să fie extemporal;

-

toate atribuţiile managementului trebuie corelate între ele ca să formeze un mecanism integru. Managementul bancar ca ştiinţă formează recomandări la modul general, iar fiecare

bancă este liberă să le utilizeze şi să le dezvolte în conformitate cu specificul activităţii sale. Scopul fiecărui gestionar a unei activităţi este maximizarea profitului. Dat fiind faptul în activitatea bancară acest scop se complică prin necesitatea diminuării riscurilor. Particularităţile managementului bancar în vederea realizării scopului sunt următoarele: -

capitalul împrumutat este de la persoane fizice - activitatea bancară este strict reglementată de autorităţile monetare;

-

sistemul de formare a costurilor şi încasărilor bancare;

-

banca este societate privată formată de obicei ca SA - scopul managementului bancar apare c maximizarea profitului pentru o acţiune. Scopul managementului bancar este maximizarea profitului băncii, inclusiv pentru o

acţiune în condiţiile expunerii minime la risc şi respectând restricţiile impuse de organele de reglementare. Ca strategie globală scopul managementului bancar este menţinerea viabilităţii băncii, crearea condiţiilorde activitate a ei atît în prezent cât şi pe viitor. În realizarea scopului său managementul bancar este influenţat de următorii factori: -

factori de ordin intern:

- mărimea băncii, structura organizatorică; - politica promovată de bancă şi impusă de acţionari (pol. extensivă şi defensivă); - sistemele de administrare a băncii. -

factori de ordin extern:

- politica de reglementare pe care o duce Banca Centrală; - situaţia economică în ţară; - nişa pe care banca o ocupă pe piaţa serviciilor bancare. O structură organizaţională eficientă este un ingredient important în succesul oricărei activităţi, în general, şi a managementului depozitelor, în particular. Îtr-o viziune mai largă, modul cum sunt organizate activităţile, relaţiile dintre oameni şi relaţiile cu terţii, adică ceea ce

caracterizează cultura organizaţională a unei instituţii, reprezintă elemente cu impact deosebit asupra performanţelor.  Modul cum managementul îşi defineşte şi operaţionalizează deciziile, comunicarea internă, gradul de formalism intern sunt tot atâtea componente ale culturii organizaţionale, şi cu cât acestea sunt mai bine conturate şi implementate, cu atât organizaţia este mai matură şi mai bine definităa. În acest context, implementarea unei strategii de management al depozitelor bancare nu poate fi realizată în lipsa unei organizări corespunzătoare, chiar dacă banca dispune de tehnicieni înalt calificaţi în domeniu. Modelele unor instituţii bancare occidentale ar putea fi considerate ca repere în acest demers de către băncile din R. Moldova, cele mai importante componente ale acestei organizări fiind:15 -

coordonare/supraveghere activă din partea celui mai înalt nivel al managementului (board-ul),

-

politici, proceduri, limite adecvate,

-

evaluare, monitorizare şi gestionare corectă a riscurilor,

-

un control intern cuprinzător. Gestiunea bancară este un concept complex integrat managementului bancar, proces

organizat la nivelul centralei bancare, şi recunoscut în esenţă, prin trei ipostaze: a) gestiunea riscurilor; b) gestiunea activului şi pasivului bancar; c) asigurarea transparenţei informaţiilor destinate publicului. Gestiunea presupune existenţa unui patrimoniu, iar administrarea acestuia se reflectă în nivelul indicatorilor bilanţului bancar. Gestiunea bancară prezintă aceleaşi funcţii de bază ca şi gestiunea unei societăţi comerciale cu profil nebancar, respectiv: - administrarea patrimoniului; - organizarea activităţii în sensul optimizării evoluţiei patrimoniului şi obţinerii de profit; - controlul activităţilor desfăşurate; - controlul procesului de optimizare; - asigurarea de informaţii necesare.16 Managementul bancar impune o anumită politică de comportament şi orientare a acţiunilor umane pentru dezvoltarea optimă şi legală a afacerilor bancare, într-un climat de stabilitate şi creştere a valorii propriei societăti bancare, reflectată de creşterea activelor şi a încrederii publicului în bancă.

15

Stancu I. Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea lor. Rotaru C., Managementul performanţei bancare, Editura Expert, 2001.

16

Băncile care tind la o dezvoltare rapidă, prin creşterea depozitelor bancare, trebuie să ia în considerare factorii esenţiali în creşterea depozitelor, factori care pot fi controlaţi (efectul de promovare, serviciile oferite, dobânzile bonificate) şi factori care nu pot fi controlaţi - de natură economică.17 Toate băncile au posibilitatea să-şi controleze depozitele prin intermediul ratei dobânzii. Nivelul depozitelor trebuie corelat însă cu posibilităţile privind plasamentele profitabile şi oportunităţile de investiţii, precum şi de situaţia economică a ţării. Pentru atragerea de depozite, băncile au început să facă apel la serviciile de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum şi prin bonificarea unor dobânzi atrăgătoare în funcţie de natura depozitelor şi prin oferta agresivă de certificate de depozit de economii. În orice instituţie bancară, managementul riscurilor reprezintă responsabilitatea conducerii sale superioare şi a conducerii executive. Principalele obiective ale unui sistem de management al riscurilor vizează: -

Stabilirea unei definiţii larg acceptate a noţiunii de „risc” şi a tipurilor de risc, care să determine elaborarea unei „hărţi a riscurilor” băncii.

-

Evaluarea cuprinzătoare şi continuă a surselor existente şi potenţiale de riscuri interne şi externe.

-

Stabilirea unor responsabilităţi clare în domeniul managementului riscurilor (de sus în jos, în ierarhie) şi a sistemului de raportare (de jos în sus), pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderilor din vedere a unor aspecte importante.

-

Asigurarea transparenţei, printr-un sistem cuprinzător de informare a conducerii, precum şi printr-un sistem de monitorizareşi raportare, prin care să se prezinte, să se analizeze şi să se comunice expunerile efective, câstigurile şi pierderile care trebuie cunoscute şi stocate pentru referiri viitoare.

-

Elaborarea unui sistem de măsurare a performanţei financiare care să ia în considerare pierderea prevăzută (costul activităţii), pierderea neprevazută (măsurarea riscurilor), alocarea de capital pe fiecare categorie de risc acolo unde este posibil, precum şi veniturile ajustate pentru fiecare risc (rentabilitatea capitalului ajustat cu riscurile).

-

Evaluarea în funcţie de piaţă a costului capitalului, a ratei minime de rentabilitate şi a posibilităţilor şi limitelor creşterii organice a expunerilor de risc.

-

Definirea şi utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor şi de management al portofoliului.

17

Stoica M. Managementul riscului bancar /M. Stoica/.-Bucureşti: Ed. Expect., RO.

-

Elaborarea unui sistem de clasificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanţă.

-

Stabilirea preţurilor produselor şi serviciilor, luând în considerare toate elementele menţionate anterior.

-

Identificarea înclinaţiei/toleranţei în asumarea riscurilor şi stabilirea limitelor de expunere în concordanţă cu aceasta.

-

Elaborarea unui cadru conceptual consistent, prin care să se stabilească obiectivele şi să se evalueze performanţele unităţilor operative, produselor, relaţiilor cu clienţii şi salariaţii.18

-

Instalarea, în toate domeniile de activitate ale băncii a unor planuri de recuperare în caz de dezastre şi/sau a unor planuri de continuitate a activităţii, actualizarea şi testarea cu regularitate a acestor planuri.

-

Analiza permanentă a realizărilor şi eşecurilor sistemului de management al riscurilor, separat de desfăşurarea activităţii.

-

Asigurarea unui nivel profesional şi specializat al cunoştintelor în domeniul neutralizarii şi controlului diferitelor tipuri de riscuri bancare. Managementul riscurilor bancare devine un test de competenţă şi competivitate pentru

realizarea unui sistem bancar viabil si performant, compatibil din punctul de vedere al performanţelor cu standardele economiilor de piaţă dezvoltate. Principalele categorii şi subcategorii de riscuri bancare sunt prezentate în (Anexa 2).            Riscul de lichiditate pentru o bancă este expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii de finanţare a operaţiunilor curente, aspect de o importanţă deosebită  pentru bancă, interesată atât de lichiditatea colateralului oferit de debitori, cât şi de managementul propriei activităţi.             Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce, în situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând astfel probabilitatea băncii şi determinând, în ultim instanţă, insolvabilitatea.             Menţinerea unei lichidităţi adecvate depinde de modul în care piaţa percepe situaţia financiară a băncii. Dacă imaginea băncii se deteriorează, ca urmare a unei pierderi importante în portofoliul de credite, va apărea o cerere mare de lichiditate. În aceste condiţii, banca va putea atrage fonduri de pe piaţă numai cu costuri foarte mari, înrautăţindu-se astfel situaţia veniturilor. Ca urmare, o deteriorare a imaginii băncii pe piaţă poate avea consecinţe serioase asupra poziţiei lichidităţii. Principalele cauze care determină apariţia riscului de lichiditate sunt următoarele:19 18

Hurduc N., Management financiar bancar, Curs, Universitatea Athenaeum, Bucureşti, 2011.

19

Stoica M. Managementul riscului bancar /M. Stoica/.-Bucureşti: Ed. Expect., RO.

-

Situaţia economiei reale.

-

Indisciplina financiară a agenţilor economici.

-

Dependenţa de evoluţia pieţei financiare.

-

Necorelarea scadenţelor la dopezite şi credite. Apreciem că sarcina esenţială a managementului bancar este de a estima şi acoperi în

mod corect nevoile de lichiditate bancară. Pe termen lung, rentabilitatea băncii poate fi afectată negativ dacă banca deţine în portofoliu prea multe active financiare lichide faţă de nevoile sale. Pe de altă parte, prea puţine lichidităţi pot crea probleme financiare severe, mai ales pentru băncile mici, putând genera chiar falimentul băncii. Menţinerea unui grad adecvat de lichiditate de către toate băncile este extrem de importantă şi pentru minimizarea riscului sistemic, datorat riscului de contagiune prin decontările interbancare. Analiza riscului de lichiditate se face în teritoriu, în cadrul sucursalelor băancii, Direcţia de trezorerie. La nivelul sucursalelor se analizează sursele de lichiditate şi destinaţia acestora. În cadrul Directiei de trezorerie, din centrala Băncii,analiza lichidităţii presupune: -

Gestionarea poziţiei monetare.

-

Gestionarea poziţiei lichidităţii.

-

Elaborarea şi analiza raportului de lichiditate.

            Un alt element al riscului de lichiditate, care trebuie analizat şi gestionat corect, este poziţia lichidităţii, care reprezintă diferenţa între volumul activelor lichide şi cel al pasivelor volatile. Pentru a estima poziţia lichidităţii se pot anticipa 2 situaţii, şi anume:20 1.  O creştere mai rapidă a nevoilor de credite faţă de volumul depozitelor şi rezultă o nevoie suplimentară de lichiditate pe termen lung, care se poate reduce prin diminuarea marjei lichidităţii sau prin împrumut. 2.  O creştere a necesarului de credite mai lentă decât cea a depozitelor, rezultând un plus de lichiditate pe termen lung, care poate fi folosit pentru majorarea marjei lichidităţii sau pentru finanţarea plasamentelor bancare. Elementele consumatoare de lichiditate (ieşiri) sunt: -

rezerva minimă obligatorie.

-

depozite ajunse la scadenţă ale persoanelor fizice, juridice, precum şi ale instituţiilor publice.

20

certificate de depozit ajunse la scadenţă.

Socol A., Îndrumar de tehnică bancară. Studii de caz, manual universitar, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2006, p.12.

-

dobânzi de plătit aferente depozitelor şi certificatelor de depozit ajunse la scadenţă.

-

depozite atrase de pe piaţa interbancară, ajunse la scadenţă.

-

depozite de plătit aferente depozitelor atrase de pe piaţa interbancară, ajunse la scadenţă.

-

contravaloarea în lei a valutei cumpărate de la clienţi prin operaţiuni de arbitraj.

-

contravaloarea în lei a valutei cumpărate de pe piaţa interbancară.

-

achiziţionarea certificatelor de trezorerie.

            Analizând sursele de lichiditate, banca poate acţiona în vederea unei gestionări corecte a lichidităţii, utilizând noi tehnici ş instrumente financiare.             Una dintre aceste metode constă în achiziţionarea  de titluri (obligaţiuni) emise cu o opţiune de cumpărare înainte de scadenţă la un preţ fix, unoscut dinainte. În acest fel, se elimină riscul de piaţă la lichidarea titlului şi se măreşte lichiditatea obligaţiunilor. Atunci când se consideră necesar, obligaţiunile pot fi vândute emitentului care s-a obligat să le răscumpere şi valoarea încasată este certă.             Banca mai poate folosi şi piaţa de capital pentru acoperirea unor nevoi de lichiditate (mai ales pe termen lung) prin emisiuni proprii de obligaţiuni sau piaţa monetară în sens larg pentru emisiunea de titluri pe termen scurt.             În concluzie, prin gestionarea eficienta a lichidităţii, banca poate diminua riscul de lichiditate, precum şi influenţele negative generate de interdependenţă dintre acesta şi celelalte categorii de riscuri.             Dintre modalitatile de reducere a riscului de lichiditate, pe care le consideram utile, se numără următoarele: -

diversificarea sistemului depozitelor

-

utilizarea resurselor complementare

-

obţinerea garanţiilor de stat la creditele problemă

-

urmărirea şi controlul echilibrului active - pasive.