Brosura Arbori Ornamentali [PDF]

Zitiervorschau

www.greentime.ro

MIC GHID AL PLANTELOR DIN PEPINIERA GREENTIME 2011

SC. GREENTIME SRL Str. Dumitru Mărtinaş, Nr. 4 Roman, jud. Neamţ

MIC GHID AL PLANTELOR DIN PEPINIERA SC GreenTime SRL

UTILIZAREA PLANTELOR ORNAMENTALE Este de înţeles că rolul plantelor ornamentale, cum se deduce din însăşi numele lor, este acela de a înfrumuseţa, ornamenta, oricare element arhitectonic, intern sau extern oricare ar fi, ca şi orice spaţiu deschis precum parcuri, grădini, terase etc. De exemplu, ziduri, scări, drenări făcute din piatră, devin elemente decorative când sunt acoperite de tufe verzi şi de cascade din flori care creează imagini sugestive. Plantele adaptate la astfel de roluri, sunt cele care în descrieri vor fi indicate cu termenul „pentru grădini stâncoase”. De asemenea când în descrieri folosim termenul „pentru borduri” vrem să arătăm că acea plantă este indicată pentru delimitarea grădinilor de stradă sau cărări, poteci etc. Însă alte plante, pentru specificul lor caracteristic, trebuie să fie lăsate singure sau, cum se va indica mai departe „izolate”. Mă gândesc să fac mai utilă explicaţia mea (chiar cu exemple si imagini), termenii care se vor folosi în descriere când vom face referire la destinaţia lor. Plante cultivate în vaze Plantele cultivate în vaze se pot planta în orice perioadă a anului; adică permite de a realiza compoziţii extraordinare în orice anotimp. Multe plante de mici dimensiuni sau de medie dezvoltare, deasemenea se poate adapta atât într-un spaţiu adecvat în grădină cât şi pentru ornamentul balconului, teraselor, sau spaţiile urbane, etc. Arbuşti ornamentali Prin termenul arbust se denumeşte planta cu tulpină lemnoasă care produce ramuri nenumărate de la bază. În comparaţie cu pomii, care de obicei au o singură tulpină, un arbust posedă mai multe tulpine care pornesc de la rădăcină. Cu toate acestea este o anumită suprapunere între arbuşti şi alte grupe de plante. În mod particular anumite specii şi varietăţi vor fi explicate atât în acest capitol cât şi în cel dedicat arborilor. Ne referim la plantele pe care pepenieriştii prin anumite tăieri de înfrumuseţare reuşesc să formeze fie arbuşti fie copaci. Printre arbuşti am adăugat şi unele specii fructifere şi anume lemnoasele vegetale numai la bază a căror parte superioară vestejeşte iarna. Graţie înfloririi eşalonate de-alungul întregului an, al frunzelor decorative, căzătoare sau perene, al vergilor colorate, arbuştii constituie principalul element de „viaţă” a grădinii pentru că se schimbă mereu aspectul şi culoarea. Au nevoie de o minimă îngrijire şi oferă vastă varietate de specii şi între care am selectat cele mai importante. În descrieri vom face aproape mereu referinţă la termenii ilustraţi în această pagină în ceea ce priveşte forma plantelor şi anume: Rotunjită, dreaptă, arcuită, extinsă.

3

UNELE SFATURI DE CARACTER GENERAL PENTRU PLANTĂRI Când se plantează? Pentru toate plantele din gradina, momentul ideal pentru plantare este în timpul odihnei vegetale, de la sfărşitul lui august până în mai, excluzand perioada de îngheţ. Aceste date pot să varieze de la anotimpuri la anotimpuri. Respectarea acestor date este necesară dacă se achiziţionează sau se folosesc plante cu rădăcină goală sau cu pământ; nu se aplică însă pentru plantele cultivate în ghiveci care se pot planta în tot timpul anului, chiar dacă ar fi în plină înflorire; ar fi mai bine totuşi dacă s-ar evita zilele de caniculă, perioadele prelungite de secetă şi zilele ploioase. Dacă pentru anumite raţiuni nu puteţi planta imediat plantele trebuie să: - Pentru plantele cu rădăcina goală, se sapă o groapă într-un loc bine protejat de vânt şi îngropat provizoriu având grijă să se acopere rădăcina în aşa fel ca sa nu pătrundă aerul. Dacă se preferă se poate pune şi într-un loc răcoros având grijă să se acopere bine rădăcinile cu paie umede. - Pentru plante în balot sau în ghiveci, se pun într-o încăpere răcoroasă chiar şi la aer, dar într-un loc bine protejat de vânt, menţinând pământul umed constant. Unde se plantează? Plantele care le plantaţi în încăperi vor creşte, asa că gândiţi-vă! Trebuie să evitaţi plantarea arborilor sau a coniferelor cu dezvoltare rapidă aproape de clădiri. Între plantă şi plantă trebuie să aveţi în vedere distanţa potrivită, legea prevede distanţe minime de plantare faţă de proprietăţi şi faţă de străzile publice. Ce se plantează? Clima, natura terenului, spaţiile disponibile, apropierea locuinţelor sau construcţiilor, căile de acces, sunt toate elemente de care trebuie să ţineţi cont în alegerea voastră a felului plantelor. Ţineţi cont de asemenea că o grădină nu este niciodată completă şi că este bine ca mereu să se înfrumuseţeze în fiecare an. În mod rar cantitatea de plante fac frumoasă gradină; în schimb sunt determinante calitatea palntelor şi modul lor de aranjare. Îngrijirea După plantare aproape toate plantele nu necesită îngrijiri excesive şi frecvente; întreţinerea lor este uşoară. În timpul perioadei de vegetaţie, mai ales în primul an după plantare, trebuiesc udate frecvent în perioadele secetoase. Udarea nu trebuie să aibă loc în perioada cea mai călduroasă a zilei pentru a evita evaporarea. Terenul din vecinătatea plantelor trebuie să fie săpat şi fără buruieni. Este foarte necesar, în timpul primăverii, o adăugare de îngrăşământ natural sau artificial, în timp ce se sapă terenul.

4

UNELE SFATURI PENTRU PLANTARE ŞI ÎNGRIJIREA ARBUŞTILOR Plantarea Săpaţi o groapă de circa 50 cm şi fărămaţi bine pamântul. Se pune un pic de baligă sau îngraşământ pe fundul gropii şi se acoperă cu pământ, dar să nu intre în contact direct cu rădăcina. Pentru plantările în grupuri, distanţa dintre plante trebuie să se ţină cont de dezvoltarea fiecărei varietăţi. Plantările prea largi sunt urâte la vedere, iar cele prea restrănse împiedică plantele să se dezvolte normal. Se recomandă a se prevedea pentru fiecare plantă o distanţă medie necesară precum este indicată în descrierea fiecărei plante. Arbuşti cu pământ Puneţi planta în groapă, tăiaţi legăturile care ţin învelitoarea de protecţie a rădăcinii. Se poate lăsa materialul chiar în groapă numai dacă este biodegradabil, umpleţi groapa cu pamântul scos, dar aveţi grijă să nu distrugeţi pământul de pe rădăcină. Arbuşti în ghiveci Dacă aveţi senzaţia că rădăcina nu iese din ghiveci, loviţi sec ghiveciul la bază. Introduceţi rădăcina cu pământ în apă pentru căteva minute, după care puneţi o aşezaţi în groapă şi o umpleţi cu pământul scos. Udaţi abundent şi frecvent mai ales în perioadele secetoase. Arbuşti cu rădăcina goală Reînnoiţi taieturile de la rădăcină şi introduceţi-o în apă pentru căteva minute. Introduceţi rădăcina în groapa făcută în aşa fel ca tulpina să rămână afară. Umpleţi cu pământ foarte mărunt ca să treacă printre rădăcini. Apăsaţi uşor pământul şi formaţi împrejurul trunchiului un mic dig în aşa fel ca să menţină cât mai multă apă atunci când se udă abundent. Plante în balot închis Balotul, constituit dintr-o amestecătură de torbă şi humus, este învelit cu o plasă biodegradabilă. În momentul plantării este suficient să îndepărtăm săculeţul de plastic care ţine de protecţie şi se plantează, după care se udă abundent. Scurtarea şi îngrijirea plantelor Arbuştii cu înflorirea primăvăratică: scurtaţi imediat după înflorire. Arbuşti cu înflorire vara sau toamna: scurtaţi la sfărşitul iernii. Căteva tăieturi se pot face la sfârşitul toamnei, pentru a înlătura ramurile prea viguroase şi invadatoare care produc frunze uscate. Arbuştii cu frunzele decorative: scurtaţile în toate anotimpurile, după necesităţi. Arbuştii pereni: scurtaţile primăvara, după trecerea pericolului îngheţului. Tratamentul Cu puţine excepţii, arbuştii sunt destul de rezistenţi la boli şi insecte. Cu toate acestea pot să apară atacuri de paraziţi la frunze. În acest caz este necesar să vă adresaţi specialistului care vă va indica produsele necesare pentru combaterea dăunătorilor. 5

6

Arbuşti ornamentali Acer palmatum sau arţarul japonez Acer palmatum atropurpurea Denumire ştiinţifică: Acer palmatum „Rubrum” Denumiri comune: Arţarul japonez sau Arţarul roşu Aspect şi prezentare: Acer palmatum este o specie de arţar ce atrage atenţia prin frunzişul sau foarte elegant şi care constituie o piesă de rezistenţă în grădinile însorite. Este pus în evidenţă, de la începutul primăverii, când ramurile suple şi lucioase încep să se îmbrace cu frunze dense, palmate, cu 7-11 lobi ascuţiţi, nervuri vizibile şi margini dinţate, de culoare roşiatică intensă. Condiţii de îngrijire/cultivare: Arbust ce atinge 2 m înălţime, se poate acomoda în aproape orice locaţie, cu condiţia să aibă umiditate atmosferică şi să fie ferit de vânturi puternice. Lumina este un factor important pentru Arţarul japonez. Pentru a forma un port compact şi spectaculos are nevoie de spaţii însorite, plantarea în semiumbră afectând calitatea frunzişului şi intensitatea culorii. Se dezvoltă bine la căldură, temperatura potrivită situându-se între 18 şi 24 de grade Celsius. Poate fi cultivat uşor, în zone cu ierni blânde, ferite de vânt şi geruri puternice, tolerând temperaturi minime de minus 10 grade C. Nu ridică pretenţii nici în ce priveşte substratul de cultură, suportand la fel de bine un pământ de gradină ca şi unul humos. Totuşi o condiţie de cultivare absolut necesară, o reprezintă nivelul pH-ului ce nu trebuie să depăşească 7,5. Solurile uşor acide sunt de preferat celor alcaline, într-ucât accentuează nuanţa roşiatică a frunzişului atât de decorativ. Pe perioada verii, când temperaturile depăşesc 24 de grade Celsius, are nevoie de udare abundentă, în restul anului, mulţumindu-se cu foarte puţină apă. Nu necesită fertilizare, fiind şi din acest punct de vedere adaptabil şi nepretenţios.

7

Berberis candidula   Plantă cu creştere ovală. Arbust ce se dezvoltă până la înălţimea de 60 - 100 cm. Suportă bine aerul poluat al oraşelor şi al împrejurimilor căilor rutiere. Creştere lentă, de aceea pot fi plantate şi în grădini de dimensiune mai mică. Arbustul este plantat în primul rând pentru frumuseţea florală pe care o are. Culoarea florilor este galbenă. Perioada de înflorire este de obicei în luna mai. În sol cu pH neutru sau cu pH puţin acid sau alcalin, se dezvoltă bine. În perioadă secetei de vară merită udare mai des. Să-l plantăm în locurile însorite sau în semiumbră. Veşnic verde.

Buddleja sau arborele fluturilor (Liliacul) În zilele de vară, mereu se pot vedea agăţaţi 4-5 fluturi de florile ei... datorită nectarului lor... de unde îi şi vine denumirea respectivă. Este un arbust cu frunze semipersistente. Face flori parfumate sub forma unor panicule (fiind vorba de var. davidii)... dar există varietăţi a căror flori au forma sferică.  Gama de culori şi nuanţe este destul de largă: alb, purpuriu, liliachiu, roz închis şi o varietate cu flori portocalii.  Locul de amplasare este cel cu mult soare, apărat de vânturi şi în sol cu drenare bună. Mai ştiu că se tunde primăvara tocmai pentru a se conserva forma compactă şi puternică lăstărire, pe care se vor forma florile. Merge bine înmulţită, în perioadele calde ale anului prin butaşi semi-lemnoşi.

8

BUXUS Aspect: arbust Perioada de înflorire:aprilie Expunere:oriunde  Specii: Buxus balearica  Buxus microphylla var.japonic Buxus sempervirens Datorită uşurinţei deosebite de adaptare a devenit foarte apreciat. În timp poate ajunge la dimensiuni de până la 5 m înalţime. Prezintă o coroană compactă de culoare verde intens, compusă din frunze mici, opus ovale, persistente. Florile de culoare galbenă au un miros specific puţin plăcut. Lemnul are culoarea gălbuie fiind tare şi greu, fiind foarte căutat datorită valorii sale comerciale deosebite. Toate părţile plantei sunt toxice!!! Cultivarea Este relativ simplă adaptandu-se oricărui tip de sol: fertil, bogat în humus sau sărac şi calcaros. Poate fi expus atât direct în soare cât şi în penumbră permanentă fiind folosit şi ca gard viu şi borduri.  În cazul plantelor crescute în ghiveci înlocuiţi la începutul primăverii un strat superficial de pământ gros de 5-10 cm cu compost proaspăt. În cazul amplasării direct pe sol pentru gardurile vii se vor aranja butaşii înrădăcinaţi la o distanţă de 30 cm între ei. Pentru a stimula ramificarea lor tăiaţi lăstarii principali la o treime din lungime. După înflorire tundeţi din nou, Buxusul suportând foarte bine modelarea formelor. Gardul viu trebuie modelat periodic pentru a se îndesi. Nu este afectat de frig. Udarea În timpul vegetaţiei terenul trebuie să fie umed permanent, dar nu băltit. În timpul iernii udatul va fi redus. Administraţi îngraşământ lichid pentru a se fortifia cel puţin de 2 ori pe lună. Reproducerea Există 2 modalităţi de înmulţire: prin seminţe şi prin butaşi. Folosirea seminţelor este puţin productivă astfel că butăşirea plantei este cea mai des utilizată metodă pentru a se propaga. Butaşii necesită o perioadă de cel puţin 2 ani pentru a-şi dezvolta rădăcini sănătoase şi pentru a suporta replantarea. Mutarea lor în noul teren se va face în perioada august-februarie cu tot cu balotul de pământ al fiecărui butaş. Specii şi soiuri: Buxus balearica este originar din insulele Baleare putând creşte până la 5 m înălţime, frunzele lui fiind mari iar florile de culoare albă. Buxus microphylla var japonica este un arbust cu frunze strălucitoare de culoare verde albastră. Buxus sempervirens are o creştere înceată, frunzele acestuia fiind de culoare verde închis strălucitor. 9

Cornus alba Sibirica Variegata Este o plantă cu formă neregulată perfectă pentru amenajarea de gard tuns. Arbust de statură mijlocie ce ajunge până la înălţimea de 100 - 200 cm. Cu creştere medie. Pe lângă frunziş ne încântă şi cu florile şi roadele ei, devenind un punct de atracţie al grădinii. Specie cu frunze tărcate. Culoarea florilor este albă. Perioada de înflorire este din mai până în iunie. Rodul este alb şi albastru. În sol cu pH aproape neutru se dezvoltă foarte bine. Cel mai bine creşte în solul bine aprovizionat cu apă. Aşezarea plantei de preferat să fie în locuri semiumbrite. Cu frunze căzătoare. Cotinus royal Familie: Anacardiaceae Origine: Sud-Estul Statelor Unite ale Americii, Europa, Nordul şi Centrul Asiei Arbust cu port stufos şi elegant, Cotinus este căutat şi apreciat în special de cei ce îndrăgesc grădinile rustice, datorită frunzelor sale mari, late, de forma ovală, aşezate pe ramuri asemeni petalelor unei flori şi coloritului deosebit al acestora. Condiţii de îngrijire/cultivare Cotinus nu este foarte pretenţios în privinţa condiţiilor de cultivare. Asiguraţi-i o poziţie foarte însorită în grădina dumneavoastră, şi mai ales ferită de curenţi puternici de  aer.  Lumina  intensă îl va ajuta să dezvolte un frunziş foarte bogat, în culori deosebite şi intense. Deşi tolerează o  gamă  largă de  temperaturi, totuşi nu are nevoie de foarte multă căldură . Se descurcă foarte bine între 14 si 28 grade Celsius, tolerând pentru perioade scurte şi cateva grade în afara limitelor menţionate. Udarea este una din condiţiile pentru care nu este bine să faceţi rabat. Lipsa apei sau insuficienţa udărilor, în perioada verilor caniculare, va afecta creşterea frunzişului şi implicit formarea coroanei decorative. În restul anului, udarea se va face cu moderaţie, avându-se grijă să nu se suprasatureze solul la nivelul rădăcinilor. Nu are nevoie de umiditate ridicată, dar pretinde un spaţiu foarte bine aerisit. Lipsa unei ventilaţii corespunzatoare în grădină, pe fondul unei uscăciuni exagerate a aerului va duce la uscarea frunzelor şi va mări riscul unor invazii de insecte. Se poate planta în orice tip de substrat, Cotinus tolerand aproape orice pământ de grădină. 10

Înflorirea nu este foarte spectaculoasă, ci mai degrabă interesantă, cu inflorescenţe bogate, paniculate, de 15 - 30 cm, de culoare gri-gălbuie sau roz şi aspect pufos. Se înmulţeşte  prin butaşi de vârf sau lăstari cu calcai, semilemnificaţi. Procedura de butăşire este relativ dificilă, fiind necesare condiţii de căldură şi umiditate controlată. Trucuri şi sfaturi speciale: Tundeţi ramurile uscate sau îngheţate, primăvara şi toamna şi menţineţi prin tăieri de corectare a coroanei un aspect elegant şi simetric. Protejaţi trunchiul de îngheţ şi de vânturile puternice din timpul iernii. CYTISUS Salcâm galben  Familia:Leguminosae Aspect: tufă Perioada de înflorire:aprilie-mai Expunere: plin soare Udare: redusă Originar din Europa, Asia mică şi Africa de Nord, se cultivă în grădini şi pe terase înfloresc primăvara în culori galben sau alb. Cultivare: Se plantează în lunile maiiunie într-un loc aerisit şi la soare şi se udă din abundenţă din mai până în octombrie, adăugând fertilizant lichid odată la două săptămâni. Reproducere: Din lastarii tineri semilemnoşi împreună cu o porţiune din tulpina se obţin butaşii, între aprilie şi mai. Se plantează într-un compost special amestecat cu nisip, se păstrează la temeratura de 21 grade C, umiditate potrivită şi departe de razele directe ale soarelui pânăcând apar primele rădăcini. Însămânţarea se face în martie, într-un compost pentru seminţe, la o adâncime de 5-6 mm. Pericole: Planta poate fi afectată de păduchele verde şi de paianjenul roşu. Pot fi combătute cu produse specifice. Specii şi soiuri: Cytisus canariensis şi Cytisus racemosus, ating înălţimi de 1,8 m şi au flori galbene. Cytisus canariensis, Cytisus filipes, Cytisus supranubius, Cytisus scoparius, Cytusus x praecox, sunt arbuşti la fel de frumoşi cu flori parfumate de la galben pal la galben intens.   11

DEUTZIA Familia:Saxifragaceae Aspect: arbust Perioada de înflorire: primăvara Expunere: plin soare, penumbră  Udare: medie Genul Deutzia este originar din China şi Japonia. Se adaptează perfect la cultivarea în grădini sau pe terase, creşterea lor putând fi dirijată prin tăieri anuale. Cuprinde aproximativ 50 de specii de arbuşti. Cultivare : Deutziile se adaptează uşor la orice fel de teren în condiţiile în care are acesta un drenaj bun. Primăvara trebuie udate din abundenţă. La sfârşitul perioadei de înflorire se poate face scurtarea ramurilor florale adulte şi eliminarea celor îmbătrânite. Este indicat ca tăierea să fie făcută într-o zi ploioasă. Reproducere: Se înmulţesc doar prin butaşi, selcţionaţi primăvara sau toamna. Pericole: Deutziile pot fi atacate de ciuperci, păduchi negri, larvele fluturelui Gracillaria syringhella. Specii şi soiuri: Deutzia crenata, Deutzia gracilis, Deutzia longifolia, Deutzia x rosea, Deutzia x elegantissima, Deutzia x hybrida, Deutzia scabra.   Forsythia

Familia: Oleaceae Aspect: Arbust Perioada de înflorire: Primăvara Expunere: Plin soare Udare: Medie Cuprinde 5-7 specii, arbuşti cu frunze căzătoare de diferite forme şi dimensiuni. Au frunze opuse, simple şi flori galbene, care se desfac înainte de apariţia frunzelor. Cultivare  : uşoară. Speciile de Forsythia se adaptează la orice fel de teren. Ajustarea trebuie efectuată după perioada de înflorire, florile apărând primăvara pe ramurile crescute în anul precedent. O dată la 3-4 ani se taie ramurile mai slabe. Udarea se face de fiecare dată când terenul o cere, iar îngrăşămintele se vor administra la începutul primăverii. Pe măsură ce zilele se scurtează se răresc udările. Reproducere : Se realizează mai ales prin butaşi . Se ia un butaş lemnos (pentru plantare în timpul iernii) sau unul semilemnos (primăvara sau vara). Se înmulţeşte prin îngroparea butaşilor. 12

Pericole : Acste specii pot fi atacate de o ciupercă din genul Phomopsis, care priovoacă negi pe tulpină şi pe ramuri. În acest caz trebuie tăiate şi arse parţile afectate. Ciupercile Alternaria si Phyllosticta provoacă pete şi puncte pe frunze, care se combat prin folosirea unor fungicide pe bază de cupru sau dithiocarbamat. Aceste plante mai pot fi atacate şi de unele hemiptere din genurile Lygus şi Poecilcapsus, care provoacă apariţia unor pete maro-închis. Acestea se combat cu insecticide pe bază de malathion. Specii şi soiuri: Forsytia suspensa, Forsytia viridissima, Forsytia x intermedia. 

Genista

idal. 

Planta perenă, 10-100 cm. Tulpini erecte, brăzdate. Frunze subsesile, lanceolate sau eliptice.  Flori zigomorfe, bisexuate; petale galbene; vexil ovoFruct păstaie glabra. VI-VII. 

Habitat: liziere şi rărişti de păduri, tufărişuri, pajişti, stâncării inierbate. Bioecol.: camefit - nanofanerofit eurasiatic; specie xeromezofila, mezoterma, acidofila. Descriere : Plantă perenă cu partea de jos lemnoasă, frecventă pe pajişti pe lângă păduri. Are frunze simple, eliptice. Florile galbene, sunt grupate în raceme terminale. Denumire populară : drobita  Subarbust înalt de 10 – 60 cm cu tulpini erecte sau ascendente, ramificate şi ramuri tinere striate, verzi, moale păroase spre partea superioară. În axilele f 10410w2215k frunzelor se află spini verzi striaţi, proveniţi din transformarea ramurilor scurte, cei superiori ramificaţi, cei inferiori de obicei simpli. Frunze aproape sesile, eliptice sau eliptic lanceolate, lungi de 1 – 1,5cm şi late până la 5mm, acute, cu nervuri laterale, neînsemnate, pe margini aspru păroase. Inflorescenţe în raceme lungi până la 5 cm; pediceli florali scurţi, cu bractei înguste, subulate, aspru păroşi. Caliciul aspru păros, bilabiat, cu labiul inferior 3–dinţat, iar cel superior profund divizat. Corolă lungă de 8 – 10cm, galbenă–aurie, la uscare verde; vexil ovat, acut, cu unguiculă scurtă, mai scurt decât carena. Fruct păstaie alungit romboidală. Magnolia Magnolia sudică (Magnolia grandiflora) este o emblema sudului, cu o statură mare pe măsura florilor albe magnifice. Dar acest gen include şi multe alte soiuri înfloritoare. Magnolia Soulangeana, înfloreşte primăvara în nuanţe de alb şi purpuriu. Magnolia Liliiflora produce flori pline de viaţă, purpurii la mijlocul primăverii. 13

Dimensiune: variata; majoritatea sunt copaci de statură mică sau medie. Unul dintre cei mai spectaculoşi arbori din grădina ar fi Magnolia care ne poate surprinde atât prin culorile florilor, parfumul lor, forma florilor sau a coroanei pe care o iau în timp şi altele. Nu necesită taiere toamna sau primăvara. Daca i-aţi nimerit locul în grădină atunci o să trăiască mulţi ani. Spectaculos, când înfloreşte primăvara, 99% din ele işi deschid florile mai întai şi apoi după o lună de înflorire apar frunzele. Dacă nu fac flori din primul an de plantare mai aveţi de aşteptat cam încă 2 ani deoarece îi ia minim 3 ani de maturizare. Dăunători sunt prea puţini cei tipic pomilor ca urmare se dă primăvara cu piatră vânătă. Primăvara se stropesc ca şi pomii fructiferi. Locul ideal de plantare este semi-umbra. La umbra ei pot creşte bulbii care vor arăta frumos chiar la începutul primăverii cu ei infloriţi. Arată bine ca pom solitar fiind foarte decorativ. Magnolia cu floare galbenă şi înca un soi de Magnolie cu floare albă au un parfum puternic. Nerium oleander (Leandru) În zonele de origine creşte 7-8 m înălţime având coroana rotundă sau ovală. La plantare în ghiveci trece uşor de 2 m în înălţime iar aspectul sau poate fi controlat prin tăiere periodică. Pe orizontală se întinde cam jumătate din cât a crescut în înălţime. Lumina şi temperatura:  Este o plantă mediteraneană care iubeşte lumina şi chiar soarele direct. Este plantat şi în ghivece mari pentru terase şi balcoane. Cele mai multe varietăţi de Leandru rezistă de la temperaturi de 5 grade până la peste 40. Doar câteva rezistă şi la temperaturi negative. Flori, frunze, fructe:  Florile nu sunt spectaculoase dar te atrag prin abundenţa lor şi prin parfumul discret. Florile au în general 5 petale pline cu margini drepte, răsucite sau dantelate. Culoarea florilor variază de la alb la crem şi galben, de la roz la grena şi violet trecând prin multe nuanţe de roşu. Frunzele sunt lunguieţe cu nervura principală puternic marcată şi petiol scurt. Solul: Nu este pretenţios în privinţa solului dar este indicat să aibă un drenaj bun. În lipsa 14

drenajului adecvat pot să apară dereglari de udare care să ducă la căderea masivă a florilor şi a frunzelor. Crengile rămân golaşe şi neinteresante.  Udarea:  În perioada caldă, când planta creşte în ritm alert, apa se administrează din belsug. Toamna şi iarna udările se răresc şi scad cantitativ. Planta este relativ rezistentă şi la secetă şi la udare prea abundentă dar e bine să nu abuzaţi.  Înmulţire:  Se înmulţeşte prin seminţe, lăstari sau separarea unor tufe cu mulţi lăstari la baza. Seminţele se folosesc atunci când se doreşte obţinerea de noi soiuri. Separarea nu prea se practică datorită dimensiunii plantei. Aşa că înmulţirea prin lăstari este larg răspândită. Primăvara şi toamna se practică butăşirea cu rezultate bune. Condiţii de iernare:  Dacă aveţi un Leandru plantat în ghiveci ţineţi-l peste iarnă într-o cameră luminoasă dar neîncălzită. Dacă aveţi 5-10 grade acolo e foarte bine. Planta intră într-un repaus uşor. Dacă nu vreţi s-o lăsaţi în repaus puteţi s-o ţineţi în spaţii încălzite. Temperatura mai ridicată din timpul iernii poate induce o înflorire în aprilie, adică mai devreme decât de obicei.  Boli şi dăunători:  Dacă veţi avea grijă la factorii de mediu, să-i păstraţi între nişte limite tolerabile, nu veţi avea probleme ani de zile cu bolile şi dăunătorii. Iar atunci când ele apar se rezolvă administrând substanţa potrivită. Plantele tinere sunt mai expuse la boli şi dăunători.  Îngrijire, particularităţi:  Planta este otrăvitoare (mai ales seva). N-o lăsaţi în preajma copiilor sau a animalelor (nici a celor de companie şi nici a celor de curte). În perioada de primăvară-vară pot să apară dereglări de udare aşa că aveţi grijă să asociaţi atent udarea cu temperatura.  Philadelphus saxifragaceae Iasomia Arbustul de iasomie este înalt de până la 3 m, având o tufă bine dezvoltată, plină de flori mari sau mărunte, albe-galbui, semibătute sau bătute, cu parfum plăcut care se accentuează spre seară. Planta este puţin pretenţioasă, rezistentă la umbră, dar se dezvoltă mai bine în locuri deschise însorite.   Printre speciile mai interesante ca valoare decorativă, se numară:   Ph. coronarius : un arbust înalt de până la 3 m, cu flori alb-gălbui, pe lujeri noi, porniţi din creşterile anului precedent, foarte parfumate, în special în lunile mai-iunie. 

15

Ph. gordonianus : mai înalt, mai viguros si mai erect decât specia precedentă, cu flori mari şi albe, mai puţin parfumate şi mai târzii cu cca 15 zile. Ph. lemoinei: mai scund decât speciile menţionate mai sus, cu lujerii subţiri, încărcaţi de flori de culoare crem, foarte parfumate. Are varietăţi cu flori duble, ca Avalanche sau Dame blanche. Speciile de Philadelphus se înmulţesc foarte uşor prin butaşi, lăstari, seminţe şi prin divizarea tufei. Butaşii prelucraţi iarna sau primăvara, înainte de a se desface mugurii, sunt plantaţi afară, fiind îngropaţi în pământ până la mugurele superior. După un an sau doi pot fi plantaţi definitiv în locuri stabile, în gr��������������������������������������������������������������� ădină���������������������������������������������������������� . După cum am spus, se pot ������������������������������� înmulţi şi prin sămânţă, marcotaj prin muşuroire sau arcuit, însă prin aceste procedee înrădăcinarea se produce mult mai lent.  În ceea ce priveşte solul speciile de Philadelphus nu sunt deloc pretenţioase. Au o largă întrebuinţare în spaţiile verzi. In grădinile mici sunt poziţionate în special în �������������������� apropierea ferestrelor locuinţei, graţie mirosului deosebit al florilor. Este recomandat ca tăierea să nu se execute primăvara, pentru a nu pierde majoritatea mugurilor florali care se formează prin creşterile anului precedent. Asfel că se taie imediat după înflorire, de preferinţă deasupra lăstarilor noi care nu au înflorit încă.

Hibiscus Descrierea plantei Hibiscus syriacus este un arbust, cu creştere foarte rapidă, care poate ajunge la înălţimi de 2-3 m. Frunzele: căzătoare, adesea trilobate, cu marginile dinţate sau ondulate. Florile: de 6-8 cm (la unele varietăţi chiar de 10 cm), formate din 5 petale. Culoarea iniţială era mov, dar prin hibridizări s-a obţinut o mare varietate coloristică: roz, alb, albastru, roşu, cu flori simple sau duble. Arbustul înfloreşte bogat din iulie până în octombrie, fiind un spectacol de culoare. Fructele: sunt nişte capsule pline cu seminţe. Înmulţirea: se poate face prin seminţe, dar nu este asigurată conservarea varietăţii. Pentru mai multă siguranţă este indicată folosirea metodei de înmulţire prin butaşi. Factorii de vegetaţie: Solul: bine drenat (nisipos), neutru, suportă şi solurile calcaroase. soare.

Expunerea: trebuie amplasat la semiumbră sau la

Temperatura: este foarte rezistent la frig, putând rezista până la -20 (partea aeriana)-25 (rădăcina) grade Celsius. 16

Apa/umiditatea: vara necesită multă apă, dar rezistă destul de bine şi la secetă. Boli şi dăunători: primăvara, mai ales, este invadat de purici negri. Sfaturi de cultivare: Arbustul, pentru a căpăta o coroană frumoasă, necesită tăieri anuale, la sfarşitul iernii. Tăierea trebuie să fie severă, păstrându-se doar 3-4 noduri pe fiecare ramură. Primăvara, pentru a-i asigura înflorirea, necesită îngrăşăminte: bălegar compostat sau îngrăşăminte sub forma granulată, bogate în azot şi potasiu. Varietăţile comune pot fi folosite pentru garduri vii. Varietăţile deosebite, pentru a putea fi bine puse în valoare, este bine să fie amplasate izolat. Întrebuinţări: Floarea este comestibilă şi are proprietăţi emoliente. Din flori se pot face ceaiuri. Observaţii: Hibiscus syriacus este floarea naţională a Coreei de Sud. Numele sau în Coreea este mugunghwa, mugung însemnând nemuritor. Varietăţi: Se cunosc în jur de 360 de varietăţi, splendide prin colorit: “Red Heart” (alb, cu mijloc roşu), “Mercure” (roz, cu mijloc roşu), “Hambo” (al-roz, cu mijloc roşu), “Oiseau bleu” (albastru – mov, cu mijloc violet). Potentilla fruticosa Plantă cu creştere aproape perfect sferică. Arbust ce se dezvoltă până la înălţimea de 60 - 100 cm. Dezvoltarea este rapidă de aceea foarte repede poate deveni după plantare centrul de atracţie a grădinii. Arbustul este plantat în primul rând pentru frumuseţea florală pe care o are. Culoarea frunzelor este verde-albăstrui. Floarea este de culoare galbenă. Înfloreşte din mai până în octombrie. Nu este pretenţios în ceea ce priveşte acţiunea chimică a solului. În perioada secetei de vară merită udare mai des. Poate fi plantată în locurile semiumbrite sau însorite ale grădinii. Cu frunze căzătoare. Potentilla fruticosa este un arbust foios cu creştere rapidă de formă neregulată folosit în lucrările de ornamentare a grădinilor, suportă tunsul. Arbustul de potentilla are frunze de un verde intens, florile având culori diferite. Cea mai uzuală varietate are culoarea galbenă dar sunt şi cu flori albe, roz sau roşii. Arbustul preferă plantarea în semiumbră dar suportă foarte bine şi soarele plin. Are necesităţi medii faţă de umezeală mai ales în perioadele de secetă necesită udare pentru înflorire puternică. 17

Prunus Pissardii Are o dezvoltare dreaptă, cu trecerea anilor, devine un copac. Este de talie mică şi poate sa ajungă 3,5 m înălţime. Primăvara devine o culoare roză datorită florilor. Aceste plante nu sunt perene, de aceea îşi pierd frunzele începând din toamnă. Au dimensiunile unui mic arbore, cu un trunchi mic care se termină cu o coroană care se poate tunde. Fertilizarea: în timpul lunilor de toamnă se recomandă de a pune la rădăcină o bună cantitate de gunoi bine fermentată, sau humus. Udarea: dacă se cultivă în vază, se recomandă udarea mai des, faţă de cele cultivate în pământ. La fiecare 2-3 ani se schimbă substratul din vază, sau se îmbogăţeşte cu îngrăşământ organic. Să se ude la fiecare 2-3 săptămâni cu 1-2 găleţi de apă, când pământul este uscat de câteva zile. Este de recomandat să se evite excesul, evitând să fie expuse la prea multă apă, ploaie. Expunerea: nu au probleme cu frigul, de eceea se pot pune în grădină pentru tot restul anului. Au nevoie de lumina soarelui pe parcursul întregii zile. Tratamentul: înainte de sosirea zilelor reci se recomandă un tratament fungicid. Plantele care au fost bolnave sau atinse de diferite boli trebuiesc îngrijite aparte, recomandându-se a se strânge toate frunzele şi a le distruge. Terenul: pentru aceşti arbuşti este necesar să se aleagă un teren cu substrat bogat şi profund, care prezintă un drenaj optim. Prunus serrulata Cireş japonez. Areal natural: China, Japonia. Arbore cu talia mică până la 10-12 m, cu tulpina dreaptă acoperită cu scoarţă ce se exfoliază inelar. Frunzele sunt ovat – lanceolate. Florile sunt albe sau roz, grupate câte 3-5 în raceme. Cireş japonez - Arbore de talie mică, cu ramuri pendule, frunze eliptice, de culoare bronz la apariţie, mai târziu devenind verzi. Florile sunt roz închis, duble, dispuse în buchete dese. Atinge înălţimi de 4-6 m, diametrul coroanei de 4-6 m, are o creştere moderată şi se dezvoltă bine în plin soare. Preferă soluri profunde, afânate şi fertile.

18

Spirea arguta Primăvara, în afară de  zile  însorite avem parte  şi  de frumuseţea florilor ce an de an ne lumineaza grădinile şi chipurile.  Spiraea arguta, cunoscut sub numele de „Cununa” este un arbust graţios, acoperit cu flori mici şi albe, în formă de farfurie. Se dezvoltă dacă este plantat într-un sol fertil, bine drenat şi beneficiază de mult soare.

Dacă va gândiţi să plantaţi măcar un arbust în grădina dumneavoastră, indiferent că nu dispuneţi de prea mult spaţiu, acesta va aduce în grădina dumneavoastră un aer vesel şi multă culoare.

Weigela  Weigela  (denumire ştiinţifică Weigela florida) este un arbust foios care creşte sub forma de tufă, poate ajunge la 1,8 – 2 metri înălţime. Planta de weigela preferă zona însorită cu solul fertil, poros cu umiditate medie. Se poate folosi solitar sau în grupuri asociată cu alte plante similare. Înfloreşte la sfarşitul primăverii şi până la începutul toamnei ,cele mai multe flori sunt în mai – iunie, culoarea florilor variază de la roşu la roz, alb eventual galben. Decorează şi prin frunze care pot fi roşii, galbene, vărgate sau verzi. Înfloreşte spre toamnă şi ţine floarea mai mult la specia New Port Red.

19

Arbuşti căţărători Indispensabili pentru a acoperi ziduri, porticuri, tuneluri şi pentru a acoperii orice element mai puţin estetic; pentru a forma pereţi verzi şi a îndosii garduri sau despărţituri mai ales în oraşe unde spaţiul nu permite plantarea de arbuşti sau conifere garduri vii. Unele specii şi varietăţi sunt foarte utile ca şi plante tapet, pentru a acoperi terenul acolo unde ar fi imposibilă viaţa sau îngrijirea pajiştilor erboase. Unii susţin că plantele căţărătoare distrug zidurile, în schimb din contra, ele contribuie la menţinerea în condiţii bune pentru că absorb umiditatea. Important este să se aibă grijă de ramurile noi şi de a le împiedica, prin tăiere şi scurtarea lor, să nu înfunde ulucele şi să nu ajungă pe acoperiş. Deasemenea să se dea atenţie ca frunzele să nu înfunde scurgerile de apă fluvială. Puţine, foarte simple precauţii pentru a obţine rezultate bune. Unele sfaturi pentru plantarea şi îngrijirea arbuştilor căţărători Plantarea Plantele căţărătoare se găsesc de vânzare aproape mereu în vaze de plastic; se pot planta astfel pe toată perioada anului, în afară de perioadele mari de ariditate sau îngheţ. Procedaţi precum este indicat pentru arbuşti în ceea ce priveşte pregătirea terenului şi plantarea.

Hedera Este o plantă cu tulpini şi cu ramificaţii lemnificate, subţiri şi lungi, care pot fi lăsate să atârne sau, dimpotrivă, se dirijează pe diverse suporturi de care, fie se fixează cu ajutorul rădăcinilor adventive ce se formează pe tulpina, fie se palisează. Hedera helix este specia comună, indigenă, ce creşte agăţată de trunchiul copacilor sau de zidurile vechi. Are frunze persistente cu rezistenţă foarte bună peste iarnă. La aceasta specie s-au creat numeroase cultivaturi, cultivate ca plante de interior, deosebite între ele prin vigoare, formă şi marimea frunzelor sau culoarea lor. Frunza de iederă are frunză sectată mai mult sau mai puţin profund cu trei– cinci lobi ascuţiţi sau rotunjiţi. Iedera este semipervirescentă, capabilă să vegeteze continuu multă vreme. Iarna, se simte bine la 10 -12 grade C, temperatura care îi asigură o uşoară stare de repaus.  Este o plantă puţin exigentă la căldură. Se simte bine în spaţii temperate şi chiar răcoroase. Îi place umbra pe perioada de vară, însă iarna este bine să i se rezerve un loc luminos, mai ales dacă are frunzele pătate cu alb şi galben. Iedera necesită apă multă vara şi puţină iarna, fară să se lase pamântul să se usuce complet. Frunzele trebuie stropite frecvent cu apă, în special, în camerele călduroase şi uscate. 20

Căldura şi aerul uscat provoacă brunificarea frunzelor pe margine şi căderea lor. Substratul poate fi un pământ proaspăt de grădină cu puţin adaus de pământ, frunze si nisip. Plantele de iederă se produc foarte uşor din butaşi de tronsoane de tulpină, lungi de 3-6 cm, dacă este posibil cu rădăcini adventive prezente. Foarte buni sunt butaşii de vârfuri. Butaşii de iederă pot fi plantaţi direct în ghivece de 8 cm, câte 5-6 la un ghiveci, apoi li se asigură căldura şi umiditate relativă ridicată; înrădăcinarea are loc în circa 3 săptămâni; butaşii de iederă, făcuţi în special toamna, înrădăcinează foarte bine şi în pahare cu apă. Ghivecele cu butaşii înrădăcinaţi se ţin apoi într-o seră temperată sau chiar rece. Fertilizarea se aplică la interval de doua săptămâni pe toată perioada de vară, transplantarea fiind necesară numai atunci când rădăcinile ocupă bine spaţiul ghiveciului, executandu-se primăvara în martie-aprilie. Ciupirea vârfurilor tinere şi tăierea de scurtare mai severa a tulpinilor au drept scop de a induce lăstărirea bogată. Caderea frunzelor pe măsura îmbătrânirii lor este un proces fiziologic normal. Lavanda Perioada de înflorire:din mai până în august, în funcţie de varietate. Flori parfumate şi melifere care atrag albinele. Culoarea florilor: bleu, mov, violet, alb Expunere:în plin soare  Tip de sol: ordinar, lejer, uscat Aciditate: neutră Umiditatea solului: normal spre sec Utilizarea: masivă, bordură, flori gata de tăiat înainte de deschidere. Înalţime: de la 30-100 cm, după varietate Tip de plantă: copăcel Tip de vegetaţie: vivace Tip de frunziş:persistent Plantare, cules:primăvara Metoda de înmulţire: semănat primăvara, butaşi în iulie-august, rupând crenguţe de 5 cm pe care le plantaţi într-o miniseră. Tăiere: indispensabilă. Taiaţi după înflorire ca să păstraţi forma rotundă. Îmbătrânind, lavanda are tendinţa de a se răspândi la bază, mai ales dacă nu este taiata regulat. Este mai bine să înlocuiţi picioruşul, căci o tăiere severă nu dă rezultate bune, bobocii pe crenguţe fiind rari. Lavanda se plantează în zonele greu de ajuns. Un frumos efect decorativ cere puţină îngrijire. 21

DECOR de 4 anotimpuri ! Primele lavande înfloresc din mai - dacă ştiţi decalajul înfloririi diferitelor specii, puteţi beneficia de un covor de flori până la sfarşitul verii. Lavanda va înflori o lună întreagă şi va avea un efect decorativ pentru un timp lung. Frunzele sale argintii păstrează un aspect frumos până la înflorirea următoare. Chiar în plină iarnă, forma lavandei şi culoarea sa atrag privirile. COMBINAŢII reuşite. Lavanda merge bine cu trandafirii şi cu plantele vivace, dar şi cu gramineele. După inspiraţia dvs., puteţi creea tonuri proprii, clasice sau moderme, ambiante dulci sau tonice. GRĂDINA ŞIC. Lavanda merge foarte bine în straturi sau plantată la umbra trandafirilor. O plantă mai puţin exigentă. Lavandei dvs. îi va plăcea într-un teren lejer şi uscat, fertil, mai ales calcaros (în afară de Lavandula stoechas). Pământul sărac, sec, chiar arid îi va plăcea la fel. Plantaţi lavanda primăvara, când nu mai este ger. Lăsaţi loc liber între plantă cam 40-50 cm. Plantele aşezate în continuare trebuie rărite, scoţând rădăcinile (cele prea lungi din vase riscă să o sufoce). Dacă o plantaţi toamna, e nevoie de un climat blând. Puneţi deasupra terenului sol organic (2 pumni la un şir). În cazul unui sol mai greu, aruncaţi nişte nisip. Întreţineţi înălţimea florii! Creşterea nu este foarte rapidă, ca să aveţi o tufă generoasă, aşteptaţi 3 ani. Pentru un sol cu o calitate normală este inutil să fertilizezi lavanda. Udaţi doar dacă solul este cu adevărat uscat. Kerria FAMILIA:Rosaceae DESCRIEREA PLANTEI: Tip de plantă: arbust cu formă de tufă Dimensiuni: are o creştere rapidă şi poate atinge înălţimi cuprinse între 1,5 şi 3 m. Frunzele: sunt ovale, cu marginea foarte zimţată, aspre la pipăit. Cad toamna. Florile: sunt simple sau duble, de culoare galben intens, cu tentă portocalie. Cele duble seamănă cu nişte pomponi sferici. Înfloreşte în aprilie-mai şi spre toamnă, în august -septembrie. ÎNMULŢIREA:  se poate face fie prin despărţirea tufei, iarna, fie prin butaşi, primăvara. La înmulţirea prin butaşi, se lasă doar cateva frunze dinspre vârful butaşului . Frunzele se taie la jumătate şi se elimină şi vârful. Butaşii se pun în pământ şi se acoperă cu un borcan. Perioada de înrădăcinare este de 2-3 săptămâni. CONDIŢII DE CULTIVARE: Solul:planta nu este deloc pretenţioasă, aşa că se acomodează cu orice tip de sol, înclusiv cu cele calcaroase. 22

Expunerea: în plin soare sau la semiumbră. Temperatura: este foarte rezistentă la ger. În iernile foarte friguroase, pot, eventual, îngheţa parţile aeriene, dar rădăcina rezistă. Umiditatea/apa: normală SFATURI DE ÎNGRIJIRE: Planta necesită tăieri. O prima tăiere se face după prima înflorire, când se vor tăia vârfurile tijelor care au făcut flori.  O a doua tăiere, mai drastică, se face toamna  când planta se poate tăia la jumatate din înălţimea iniţială. Primăvara trebuiesc eliminate tijele care au îngheţat peste iarnă. BOLI ŞI DĂUNĂTORI: este o plantă extrem de rezistentă la boli şi dăunători. OBSERVAŢII: Planta se foloseşte în amenajarea grădinilor şi parcurilor, fiind dispusă fie solitară, fie în grupuri. Ea se poate cultiva şi pe terasă dar trebuiesc folosite ghivece mari, cu diametre de 40-50 de cm. Cultivată în ghiveci necesită o udare mai intensă pe timpul verii. Wisteria Plantă agăţătoare ce poate fi agăţată pe garduri şi pereţi cu ajutorul unui sistem de sprijin. Cu creştere extrem de rapidă. Arbustul este plantat în primul rând pentru frumuseţea florală pe care o are. Floarea este de culoare lila. Perioada de înflorire: aprilie - iunie. În sol neutru (6,5 - 7,5 pH) se dezvoltă foarte bine. În solul proaspăt udat creşte cel mai bine. Are exigenţă mare la lumină de aceea este preferabil să-i alegem un loc însorit. Cu frunze căzătoare. Wisteria floribunda Liana cu tulpina volubilă ce poate creşte în lungime până la 8 m. Frunzele sunt imparipenat compuse, cu 13-19 foliole eliptice, lungi de 4-8 cm. Florile glicinei au culoarea violet, sunt grupate în racene cu lungimea de 20-50 cm, înfloresc în mai-iunie. Fructele sunt lungi de 10-15 cm, pubescente. Înmulţirea se poate face prin urmatoarele moduri:  prin seminţe (mai puţin indicată deoarece plantele cresc lent);  prin

marcotaj şerpuit;

 prin altoire la

masă pe fragmente de rădăcină.

Glicina se taie de 2 ori pe an: în martie când se păstrează lăstarii formaţi pe ramurile bătrâne.  în

luna august, când se scurtează creşterile lăstarilor prea lungi care se întrepatrund şi se deranjează reciproc. Glicina înfloreşte în mai şi puţin în septembrie. Frunzele sunt căzătoare.

23

Conifere Abies Denumire populară: brad Familie: Pinaceae Expunere: plin soare Temperaturi: bradul este un arbust mereu verde care preferă zonele mai reci, deşi majoritatea speciilor recomandate pentru bonsai sunt destul de tolerante la căldură. Descriere Bradul are o formă generală conică, ramuri dispuse pe orizontală, cele de mai jos căzând înspre pământ.În mediul lor natural pot atinge înălţimi de 12-18 metri. Foliajul este frumos colorat în nuanţe de albăstru-gri sau verde-albastru. Bradul se aseamănă cu molidul, diferenţa dintre cei doi fiind că bradul are conurile drepte pe ramuri, pe când la molid acestea atârnă. Îngrijire şi cultivare Udare: bradul preferă pământul puţin mai uscat; udarea din abundenţă face mai mult rău decât pământul uscat de secetă. Tratarea cu substanţe fertilizatoare Bradul trebuie tratat primăvara şi toamna. În rest, specialiştii nu au cazut de acord în ceea ce priveşte frecvenţa tratărilor - unii recomandă să se facă la două săptămâni, alţii la o lună. Bradul preferă pământul uşor acid. Tăierea şi legarea (în cazul bonsaiului) Lăstarii tineri trebuie îndepărtaţi pe măsură ce apar. Bradul se leagă cel mai bine primăvara. Este remarcabil de versatil şi se poate adapta oricărui stil de bonsai. Transplantarea Bradul trebuie mai întâi aclimatizat pentru cultivarea în ghiveci, astfel că trebuie plantat la început în ghivece mari şi treptat în ghivece de dimeniuni din ce în ce mai mici. Se transplantează primăvara sau toamna, iar ghiveciul se schimbă la intervale de 2 ani. Este recomandabil să folosiţi un amestec normal de pământ, deşi, având în vedere preferinţa bradului pentru mediul de plantare uscat, puteţi încerca şi un amestec special care lasă apa să se scurgă mai uşor. Înmulţirea Prin seminţe, marcotaj sau butaşi, mai puţin în cazul bradului pitic Abies koreana, care nu produce conuri.

24

Cedrus pendula Caracteristici: Planta ornamentală permanent verde. Subtratul trebuie să fie acid (turba acida). Explicaţii: Udare: Moderată, de 1-2 ori pe săptămână şi mai frecvent vara mai ales la plantele care sunt în ghivece. Fertilizare: O dată pe lună cu SUBSTRAL ÎNGRĂŞĂMÂNT UNIVERSAL PENTRU PLANTE DE GRĂDINĂ sau o data pe sezon cu Substral Îngrăşământ pentru Conifere. Înmulţire: Prin butaşi, dificil de realizat. Înălţime: de la 1.5m până la 5m. Chamaecyparis lawsoniana Specie cu formă regulată de coloană. Brad cu creştere încetă, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creşterea este de 15 - 24 cm. În condiţii optime planta creşte pînă la 2 - 3 m înălţime. Culoarea frunzelor conifere este gri-albăstrui. Frunzele de 0,5 - 1 cm a coniferelor se situează circular câte unu. În sol cu pH neutru sau cu pH puţin acid sau alcalin, se dezvoltă bine. Cel mai bine creşte în solul bine aprovizionat cu apă. Este puţin sensibil la ger, în iernile geroase poate fi afectat parţial, dar îşi v-a reveni. Să-l plantăm în locurile însorite sau în semiumbră. Chiparosul de california este o specie exotică originară din vestul Americii de Nord, unde este întâlnită de pe litoral şi până la 2000 m. La noi a fost introdusă în scop ornamental, iar în culturi forestiere experimental a fost introdus la Vidacut-Sighişoara, Simeria, unde vegetează la 600 m altitudine, în partea inferioară a etajului fagului, în amestec cu alte specii care îi asigură elagajul. tunzi.

Scoarţa subţire, brun-roşcată formează ritidom cu solzi ro-

Frunze solziforme, opuse, cele laterale mai scurte, carenate, iar cele de pe feţe mai mici, rombice, pe dos albăstrui brumate cu x-uri albicioase. Conurile sunt sferice, sub 1 cm, brune, cu 8-10 solzi scutiformi, inegali, rombici, cu un mucron plasat central. Seminţele sunt alungite, cu 2 aripioare laterale; maturaţia este anuală, prin septembrie. 25

Juniperus Denumirea plantei: Ienupar (Juniperus communis) Fam. Cupressaceae Ecologie şi răspândire: Ienuparul preferă locurile luminoase, cu umiditate atmosferică ridicată, rezistă la ger şi secetă, nepretenţios faţă de sol. Perioada de vegetaţie: Plantă multianuală.

Libocedrus decurrens Copac lat, cu formă conică. Brad cu creştere normală, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creşterea este de 25 - 50 cm. În condiţii optime planta creşte pînă la 10 - 20 m înălţime. Culoarea vlăstarilor plantei este galben-verzui. Frunzele sunt solziforme, lungi de 0,3 - 1,4 cm. Altoit, de nu este sensibil la pHul solului. Cel mai bine creşte în solul proaspăt umezit. Este puţin sensibil la ger, în iernile geroase poate fi afectat parţial, dar îşi v-a reveni. Poate fi plantată la fel în locuri însorite şi în semiumbră.

Picea Pungens Glauca sau molid albastru Coroana este globuloasă, acele sunt verzi-albastre. Bradul ţinut pe terasă descoperită (în aer liber) se poate planta oricând, preferabil în lunile ianuarie, februarie, martie. Prezentare produs A devenit foarte popular în amenajarea parcurilor şi grădinilor, datorită coroanei sale dense şi simetrice şi a culorii puternice, care variază de la verde deschis până la albastru-argintiu. Frunzele au lungimea de 2-3 cm, sunt ascuţite şi dispuse radial faţă de ramuri. Este un soi care rezistă bine la schimbări de temperatură şi umiditate, fiind uşor de aclimatizat, în special în zonele cu 26

sol argilos-nisipos. Nu necesită ingrijire specială, deparazitare sau cosmetizare periodică. Vârsta ideală pentru replantare este între 2-4 ani, atingând înălţimi cuprinse între 60 - 120cm. Replantarea se face în lunile martie-aprilie, în condiţii de temperatură de 5-10 grade Celsius. Pomii se plantează la o distanţă de 1,5-2,0 metri, pe un pat subţire de argilă şi nisip. Picea pungens glauca Kaibab Copac lat, cu formă conică. Brad cu creştere înceată, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creşterea este de 15 - 24 cm. În condiţii optime planta creşte pînă la 2 - 4 m înălţime. Culoarea frunzelor conifere este gri - albăstrui. Frunzele de 1,5 - 3 cm a coniferelor se situează circular câte unu. Plantă altoită în plantă rezistă bine solului calcaros. Cel mai bine creşte în solul bine aprovizionat cu apă. Suportă bine frigul şi perioada de iarnă, nici temperaturile de -30ºC nu îl afectează. E de preferat să - l plantăm în locurile însorite ale grădinii pentru a asigura lumina. Picea pungens Hoopsii Copac lat, cu formă conică. Brad cu creştere normală, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creşterea este de 25 - 50 cm. În condiţii optime planta creşte pînă la 8 - 14 m înălţime. Culoarea frunzelor conifere este gri - albăstrui. Frunzele de 1,5 - 3 cm a coniferelor se situează circular câte unu. Plantă altoită în plantă rezistă bine solului calcaros, de aceea nu este prea sensibilă la acţiunea chimică a solului. În solul proaspăt udat creşte cel mai bine. Suportă bine frigul şi perioada de iarnă, nici temperaturile de -30ºC nu îl afectează. Are exigenţă mare la lumină de aceea este preferabil să - i alegem un loc însorit. Pinus strobus

- pin neted (strob): originar din America de Nord; creşte ca arbore mare; coroana piramidală; ramuri flexibile; scoarţa netedă; acele moi, subţiri, câte 5, de 10 cm lungime. Există mai multe varietăţi: •

Cerinţe ecologice pentru pini: suportă clima aspră:

•

majoritata preferă terenurile acide

Folosirea pinilor: • amenajari peisagistice - pentru frumuseţe şi adaptabilitate la condiţiile de teren;

27

• capacitatea • pot • nu

ornamentală - amplificată primăvara de creşterile tinere;

fi plantaţi izolaţi şi în grupuri;

sânt indicaţi ca aliniamente pentru că la bătrâneţe au forme neregulate;

Înmulţire pini: • butaşi: se folosesc plante mame tinere; ramuri scurte de 2 ani; recoltate la sfârşitul iernii; tratate cu hormoni de creştere. • altoire: cele cu două ace se altoiesc pe pinul de pădure; celelalte se altoiesc pe pinul neted.

Lucrări în pepinieră: pinii pot fi stimulaţi să se îndesească prin ciupirea mugurilor în faza de alungire. Thuja Tuia vegetează activ pe soluri uşoare şi se acomodează şi cu cele uscate, sărace şi însorite, dar cu apă freatică accesibilă. Ea rezistă la iernile geroase, la fum şi noxe şi suportă bine umbra. Trebuie ştiut totodată că, iarna, frunzişul se înroşeşte, ceea ce este un fenomen caracteristic şi nu o daună cauzată de ger sau de vreun factor patogen. Tuia poate fi amenajată în grădini şi chiar parcuri, iar din tuia columnara sau fastigiata se pot realiza garduri vii, în grupaje de 3 sau 5 bucăţi, fundaluri la baza cărora se pot planta varietăţi de plante cu talie mică şi în forme de glob. Atingând până la 12 metri înălţime, tuia se poate folosi şi ca zid verde pentru a proteja intimitatea unui loc sau ca pavăză împotriva prafului, noxelor etc. Înmulţirea varietăţilor tipice se poate face prin seminţe, iar hibrizii, cu forme şi colorit deosebite, se înmulţesc prin butaşi. Plantarea se face atât primăvara, cât şi toamna. Tuia livrată în containere (sau în ghivece din plastic) se plantează şi vara. Varianta de grădină a speciei de bază, tip coloană. Brad cu creştere normală, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creşterea este de 25 - 50 cm. În condiţii optime planta creşte pînă la 4 - 8 m înălţime. Culoarea vlăstarilor plantei este verde. Frunzele sunt solziforme, lungi de 4 - 7 mm. Nu e sensibil la acţiunea chimică a solului. În solul proaspăt udat creşte cel mai bine. Suportă bine frigul şi perioada de iarnă, nici temperaturile de -30ºC nu îl afectează. Aşezarea plantei de preferat să fie în locuri semiumbrite.

28

Conifere Nane Juniperus horizontalis Specie cu întindere mare deasupra solului. Brad cu creştere înceată, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creşterea este de 15 - 24 cm. În condiţii optime planta creşte până la 0,3 - 0,5 m înălţime. Culoarea vlăstarilor plantei este gri-verzui. Frunzele sunt solziforme, lungi de 3 - 5 mm. Nu este pretenţios în ceea ce priveşte acţiunea chimică a solului. În solul proaspăt udat creşte cel mai bine. Este puţin sensibil la ger, în iernile geroase poate fi afectat parţial, dar îşi v-a reveni. Aşezarea plantei de preferat să fie în locuri semiumbrite.

Juniperus Blue Star

Este un ienupar globular, de culoare albăstruie, cu creştere joasă. Este o  bijuterie în stâncării, se dezvoltă bine la soare. 

Juniperus sabina Arbust permanent verde, cu ramurile la început târâtoare, apoi cu vârful oblic - ascendent. Frunzele sunt mici, opuse de 2-3 mm lungime, conurile de 5-8 mm, sferice, negre-albăstrui-brumate. Cetina de negi, numită în unele locuri brădişor, este un arbust cu tulpini târâtoare, care poate fi întâlnit, pe alocuri, ca specie spontană sau, mai des, ca plantă ornamentală prin parcuri, prin cimitire şi prin grădini. Planta este lemnoasă, scundă, cu tulpini repente (târâtoare), cu o dezvoltare mai mult pe orizontală, având aspect de tufă deasă culcată. 29

Frunzele la cetina de negi, sunt  solzoase alipite pe ramură, semirigide, înguste, uneori, terminal, ascuţite şi dure.  Dacă frunzele sunt zdrobite, ele degajă un miros neplăcut, accentuat, specific. Se cultivă frecvent ca arbust decorativ în spaţiile verzi.

Pinul negru sau pinus nigra, este o specie de pin întâlnită în Europa. Acest arbore are o înălţime de până la 50 m şi un diametru de 1 - 1,5 m. Lemnul său este de o culoare cenuşie-maro. Frunzele sale sunt aciforme, au o lungime de 15 cm şi sunt grupate câte două. Conurile sunt ovale, cu o lungime de până la 10 cm. Acest arbore are o înălţime de până la 50 m şi un diametru de 1 - 1,5 m, în arealul sau mediteranean, însă la noi nu depăşeşte 30-32 m, cu un port caracteristic creşte pe stâncile calcaroase din Banat şi Oltenia; cu coroana piramidală care se lăţeşte la batrâneţe; lujerii viguroşi, brun-cenuşii până la negricioşi, glabrii; acele câte două în teacă, au o lungime de 15 cm, foarte rigide, ascuţite, verde întunecat spre negricios. Conurile ovoid conice sunt grupate câte 2 -4, cu o lungime de până la 10 cm, fiind sesile sau scurt pedunculate; solzii au apofiza proeminentă, galbenă -cafenie, umbelicul este uneori prevăzut cu un ghimpe scurt, mai ales la solzii superiori. Seminţele aripate sunt relativ grele şi au până la 5-6 mm lungime. Maturaţia conurilor este bienală, cu o periodicitate a fructuficaţiei de 2-3 ani. Lemnul său este de o culoare cenuşie-maro. Taxus Familie:Taxaceae Aspect: tufa mereu verde Înălţime: 6-14 m Diametru: 1,5-6 m Expunere: plin soare sau parţial umbră  Pământ: argilos, lutos, nisipos, uşor alkalin, acid; umed, uşor drenabil Udare: medie Descriere: Taxus baccata (Tisa) este un arbust verde tot anul, care înfloreşte din martie până în aprilie, iar seminţele sunt bune de recoltat din septembrie până în noiembrie. Creşte încet, putând să atingă chiar şi 14 metri şi un diametru de 6 metri sau chiar mai mult 30

dacă e amplasat în locuri propice. Este un arbust folosit pentru borduri, cu ramuri căzătoare şi frunze lucioase, verde-închis la culoare, plate, aranjate în spirală şi lungi de 2-3 cm; lemnul este roşu-purpuriu. Cultivare şi îngrijire: Taxus baccata (Tisa) este un arbust foarte uşor de cultivat, fiind foarte rezistent atât la temperaturi ridicate cât şi scăzute; se dezvoltă bine în locuri însorite sau umbrite, în pământ umed, jilav sau uscat, de orice tip (argilos, nisipos - acid sau alkalin), atâta timp cât este bine drenat. Poate creşte şi în pământ greu, lutos. Nu este afectat de poluarea atmosferică. În general rezistă cu bine în faţa vânturilor puternice, dar nu tolerează brizele marine. Taxus baccata (Tisa) este foarte rezistent la frig atunci când e în stadiul de repaus, chiar si până la -25C. Ramurile tinere care apar primăvara pot fi afectate de îngheţ. Fructul creşte în principal pe ramurile de 1 an. Oricum, ritmul creşterii este lent şi de obicei durează în jur de 20 de ani până atinge o înălţime de 4,5 metri. Arbuştii tineri cresc uneori chiar si 30 cm într-un an, dar apoi creşterea stagnează şi în cele din urmă încetează după 100 de ani. Înmulţire: 1.Semănaţi fiecare sămânţă separat, în câte un ghiveci, şi puneţi-le într-un loc răcoros. Ele se vor dezvolta greu, şi probabil că abia peste 2 ani vor putea fi plantaţi afară. Momentul potrivit pentru plantarea arbustului în gradină este primăvara târziu sau vara devreme, oricum după ce nu mai există pericolul de îngheţ. 2. Butaşi terminali, cu fructe pe jumatate coapte, lungi de 5-8 cm. Metoda se poate aplica din iulie până în august, iar butaşul se plantează într-un loc umbrit. În mod normal va prinde rădăcini până la sfârşitul lui septembrie dar este bine să îl lasaţi în locul iniţial peste iarnă şi să îl plantaţi afară de abia în primăvară. Această metodă are mari şanse de reuşită. 3. Butaşi terminali cu fructe coapte. Se taie iarna, după un îngheţ puternic şi se plantează într-un loc ferit.

31

Copaci Ornamentali Betula pendula (mesteacan) Încrengătura : Magnoliophyta Clasa : Magnoliopsida Ordinul : Fagales Familia : Betulaceae Genul : Betula Specia : Betula pendula Descriere: Creşte ca arbore în regiunea de dealuri şi de munte, ocupând terenurile sterile, despădurite. Tulpina este acoperită cu o scoarţă albă, caracteristică. Ramurile tinere sunt pendule şi poartă frunze romboidale, glabre şi ascuţite la vârf. Din lemnul de mesteacăn se lucrează obiecte de artizanat, dar tratat chimic are o mare valoare şi în aviaţie. Tulpinile mai tinere, cu scoarţă, se folosesc la construcţii de grădină şi chioşcuri, mese, scaune. Este şi plantă medicinală, folosindu-se frunzele şi seva ce se scurge primăvara („Birkenwasser”). Mestecănişurile ocupă suprafeţe puţine şi rare la noi. Malus Măr ornamental Creşte pănâ la 4-6 m înălţime, flori roz, aliniate pe toată lungimea ramurilor, frunzele sunt roşcate. Mărul este un arbore fructifer care poate atinge chiar şi 15 metri înălţime, cultivat în ţara noastră în majoritatea formelor de relief. Frunzele sunt mari ca dimensiune, cu peri pe partea interioară. Florile sunt de culoare roz pal, cu miros plăcut. Arborele înfloreşte în luna aprilie sau în luna mai. Fructele diferă ca formă şi culoare în funcţie de soi. În scop fitoterapeutic se utilizează fructul recoltat la maturitate, dar şi frunzele.

32

Sorbus Arbore, până la 15 m.  Lugeri tineri tomentoşi; muguri glabri, cleioşi. Frunze imparipenate cu 6-10 perechi de foliole alungit eliptice până la alungit obovate, serate.  Înflorescenţa corimb, alb tomentoasă.  Flori actinomorfe, bisexuate; petale unguiculate, albe sau roşietic nuanţate. Fruct fals piriform, galben sau portocaliu-bruniu.

Morus alba, Morus nigra Dudul alb sau negru Dudul este un arbore înalt, ce poate ajunge până la 15 m înalţime şi face parte din familia Moraceae. Dudul alb este originar din China, iar cel negru din Persia. La noi în ţară este foarte răspândit în zonele de câmpie şi de deal, dar este cultivat şi pe marginea drumurilor. Frunzele sale sunt asimetric lobate, verzi, iar coroana este globulară. Florile femeieşti sunt albe şi apar în mai - iunie, iar fructele sunt cărnoase, zemoase şi sunt albe sau negre, au gust dulceag şi se coc în august. Dudul are urmatoarea compoziţie chimică: acizii aspartic, folic, folinic, compuşi volatili, aldehide, cetone, beta-caroten, frunzele - tanin, beta-caroten, acid folic, un aminoacid (arginina), adenina, carbonat de calciu, glucozide ale argininei, în fructe: tanin, antocianozide şi vitamina C, materii peptice, grase şi săruri. În fitoterapie se folosesc frunzele, ce se recoltează în mai şi iunie, şi fructele mature proaspete, dar şi scoarţa. Dudul are urmatoarele calitati: laxativ, depurativ, tonic, astringent, antidiabetic. Alte utilizări: distilarea de băuturi alcoolice, gemuri, lemnul este folosit pentru confecţionarea butoaielor, frunzele erau utilizate pentru creşterea viermilor de mătase. Dudul (morus pendula) este un arbore înalt de 5 metri, cu ramurile mici plângătoare, cu frunzele rotude şi lucitoare spre închis. Florile sunt nesemnificative, în timp ce fructele sunt ovale cărnoase roze, roşi şi violete, comestibile, şi se coc vara. Ecologia: Au nevoie de un teren bine drenat şi fertil, o climă temperată şi o bună poziţie spre soare. Temperatura minima –20/30°C.

33

Platanus Platan Arbore cu origine prezumtiv hibridogenă între Platanus occidentalis şi Platanus orientalis, la noi este cultivat foarte mult în parcuri şi grădini, izolat sau în aliniamente. Rezistă bine la ger, preferă soluri fertile, profunde, afânate, revene sau chiar umede; poate vegeta şi pe soluri relativ uscate şi compacte. Are temperament de lumină. Arbore de dimensiuni mari, până la 30 m înălţime şi peste 1 m diametru. Înrădăcinare puternică, rădăcinile laterale se dezvoltă mult. Tulpina este scurtă şi groasă, cu scoarţa caracteristică, se exfoliază în placi mari, cenuşiu-gălbui, la unele exemplare bătrâne formează ritidom cenuşiu, mărunt crăpat. Coroana are ramuri groase, cu lujeri bruni-verzui, geniculaţi. Mugurii sunt alterni, conici, cenuşii sau brun-roşcaţi, glabri. Frunzele sunt mari, palmat-lobate, cu 3-5 lobi triunghiulari, întregi sau rar dinţaţi. Florile sunt unisexuat-monoice, grupate în inflorescenţe mari, globuloase, pendente. Fructul este compus, pluriachenă sferică, rămâne pe arbore peste iarnă. Are o creştere viguroasă, longevitate de câteva sute de ani. Rezistă bine la fum, praf şi poluanţi. Platanus orientalis L.  - platan oriental Originar din Grecia, Asia Mică şi Caucaz. La noi este foarte putin cultivat, chiar în scop ornamental. Necesită   un climat moderat, cu multă căldură estivală, preferă soluri bogate şi umede. Arbore de până la 30 m înălţime, scoarţa se exfoliază în plăci mari, lăsând cea mai mare parte a trunchiului netedă, frunzele au 5 lobi mici la bază, cu marginea lobilor dinţat-lobulată, la bază frunzele sunt cuneate, pe dos cu smocuri de perişori în axilele nervurilor, fructele sunt pluriachenă, grupate câte 3-4 pe un peduncul lung, iar perii de la suprafaţa capitulului ies la suprafată, dându-i un aspect ţepos. Este o specie cu valoare ornamentală deosebită, mai ales datorită trunchiului cu scoarţa puternic exfoliată. Arbori de alei şi străzi, cultivat izolat, dar şi în forme tunse în aliniamente. Se obţine din seminţe sau marcote (marcotaj chinezesc – Platanus orientalis). Semănatul se face primăvara în pepiniere, după stratificarea seminţelor (1-2 săptămâni). Butăşirea se recomandă la hibrid (Platanus x acerifolia), butaşii se recoltează de la exemplarele foarte tinere, se confecţionează iarna şi se conservă până primăvara, când se plantează direct în pepinieră.

34

Quercus rubra Stejar Specie exotică ce poate atinge 25 m înălţime, cu creştere rapidă, mai ales în tinereţe.  Are coroana globuloasă iar ramurile tinere au culoarea roşu - închis, lucioase. Frunzele sunt alungite (20 cm lungime), lobat - fidate, pe partea superioară verzi închis lucioase, iar pe cea inferioară verzi palid. Tulpina este dreaptă, scoarţa netedă, subţire, doar la batraneţe formează ritidom crăpat adânc de culoarea brun închis.  Fructul - ghinda ovoidă, iar cupa ce-i înconjoară baza are formă de taler sau este uşor conică. Este o specie de lumină, dar poate suporta şi o umbrire laterală.  Poate creşte pe soluri nisipoase, sărace (degradate), dar şi pe soluri luto-argiloase şi argiloase şi chiar pe soluri calcaroase. Preferate rămân însă solurile nisipo-lutoase, bogate, afânate, reavene. Nu suportă uscăciunea şi nici umiditatea excesivă din sol. Rezistă la ger şi la îngheţurile târzii, dar este sensibil la îngheţurile timpurii. Apreciat din punct de vedere ornamental pentru coroana globuloasă, frunzişul bogat şi frumos colorat în special toamna (galben-roşu, galben-portocaliu). Se pot planta arbori solitari, în grupe sau în aliniamente pe marginea aleilor. Salix capreea  

Salcia căprească

Are un areal vast, se întâlneşte în Europa şi Asia, altitudini ajungând până spre limita superioară a vegetaţiei forestiere. În România, apare frecvent în zona colinară, comună în zona montană, rar coboară la câmpie; în etajul molidişurilor, la altitudini mari. Specie indigenă, cu talie de până la 10 m, deseori arbust. Înrădăcinarea este pivotant-trasantă, des ramificată superficial. 35

Coroană rară, luminoasă. Tulpina este obişnuit strâmbă, cu scoarţa la început netedă, cenuşie, ce formează un ritidom puţin dezvoltat cenuşiu-deschis, verzui, cu crăpături ondulate. Lemnul este roşiatic deschis, mai greu, mai tare şi mai rezistent decât la alte sălcii. Lujerii sunt groşi, verzui-roşcaţi până la roşii-purpurii, cenuşiu-tomentoşi la început, apoi glabri. Muguri alterni, cei foliacei ovo-conici, roşcaţi, cei floriferi mai mari, ovoid-globuloşi. Frunze lat-eliptice, 4-12 cm, groase, acute, pe margini întregi sau neregulat sinuat-dinţate, cu nervaţiune proeminentă (aspect zbârcit), pe dos cenuşii tomentoase, pe faţă numai la început, apoi glabre; petiolul are 2 cm, cu stipele reniforme. Amenţi erecţi, apar devreme înaintea frunzelor prin martie-aprilie, cei masculi elipsoidali, 2-3 cm, cei femeli de 6-10 cm; ovar lung pedicelat şi cenuşiu păros. Tilia Teiul Ecologie şi răspândire:  Tilia cordata este cel mai răspândit în ţara noastră. Rezistent la geruri, suportă mai greu seceta, crescând bine unde media precipitaţiilor este de 600—700 mm ; relativ pretenţios faţă de sol, fiind un indicator al fertilităţii acestora, întâlninduse pe cele brune sau brun-roşcate de pădure, cu textură nisipolutoasă pînă la lutoasă; este specie de semiumbră. Altitudinal se întâlneşte în zona de deal la 500-600 m de preferinţă fie în amestecuri, fie în arborete pure („teişuri”), mai rar în păduri din câmpie sau montane. Frecvent în special în Transilvania şi  Banat (Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Timiş), Muntenia (Argeş, Prahova), Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava). Tilia tomentosa are pretenţiile cele mai ridicate faţă de temperatură ; destul de rezistent la secetă ; vegetează bine pe soluri fertile reverie, dar rezistă şi la cele ceva mai compacte. Altitudinal se cantonează cel mai jos dintre toate speciile de tei, în pădurile de câmpie, cu deosebire în sudul şi estul ţării. Tilia platyphyllos - Mai rar, mai pretenţios faţă de căldură şi lumină decît T. cordata. Se întâlneşte la limita dintre câmpie şi deal, pe soluri fertile, uşoare, evitând pe cele compacte sau inundabile. Toate speciile se cultivă- dat fiind portul lor frumos şi mai ales mirosul plăcut din timpul înfloririi datorat mior glande nectarifere din floare - şi în localităţi, pe marginea şoselelor, în parcuri, grădini, curţi.

36

Ulmus

CARACTERISTICI PEDOCLIMATICE – Plantă foarte rusticăcu o rată medie de creştere, rezistentă la vânt, îngheţ, la terenuri saline şi poluare atmosferică. Nu îi place umbra sau terenurile apoase. ASPECT GENERAL – Arbore mare (poate ajunge şi la 35-40 m). Rădăcini dezvoltate şi profunde. FRUNZA – Este de culoare verde închis. CULTIVARE - ULMUS MINOR „SAPPORO AUTUMN GOLD” – este caracterizată de culoarea galben-auriu ce o capătă frunzele toamna. Trandafiri în ghiveci Despre trandafiri se ştie că sunt plante greu de îngrijit. Dar la urma urmei sunt doar nişte tulpine. Unii trandafiri au nevoie de mai multă atenţie decât alţii dar uneori chiar şi un începător poate cultiva trandafiri. Îngrijirea trandafirilor primăvara Tăiaţi trandafirii primăvara devreme atunci când aceştia încep să arate semne de creştere, de obicei sub formă de umflături roşii. Aceste umflături vor deveni ramuri noi. Tăiaţi orice ramuri ce par rănite. Apoi tăiaţi toate tulpinile, lăsând doar 4 sau 5 ce par sănătoase, toate având grosimea unui creion. Tăiaţi o tufă de trandafiri cu 1/3 sau ½ în funcţie de cât de înaltă este aceasta. Faceţi aceste tăieturi deasupra unui bulb ce este orientat în afară. Astfel noul boboc va creşte în sus şi în afară lasând centrul trandafirului deschis, creând astfel o formă mai frumoasă. În timpul sezonului de creştere încercaţi să siguraţi îngrăşământ. Trandafirii sunt plante care necesită multe resurse şi au nevoie de o grămadă de elemente nutritive pentru a creşte şi pentru a face flori. Una din cele mai simple metode este de a cumpăra un îngrăşământ cu eliberare treptată. În caz contrar putetţi aplica un îngrăşământ lichid la fiecare 3-4 săptămâni, în timpul sezonului de creştere. Udaţi în mod regulat. Trandafirii au nevoie de o sursă regulată de apă în timpul sezonului de creştere. În zonele mai aride ale tării dacă aveţi mai mulţi trandafiri puteţi instala un sistem de irigare. Sfaturi: Pentru a face tăieturi exacte folosiţi 37

foarfeci ascuţite. Pentru a tăia ramuri ce au o grosime de peste 1.5 cm folosiţi o foarfecă cu mânere lungi. Atenţie: Dacă trandafirul dvs. este unul care se întinde mult tăiaţi cu grijă. Unii trandafiri vor înflori numai pe tulpini vechi de anul trecut. Îngrijirea trandafirilor pe timpul verii   Puneţi un strat protector. Trandafirii vor avea foarte puţine plante dăunatoare şi solul va fi umed dacă folosiţi un strat protector. Puneţi un strat de 5 cm de îngrăşământ organic sau de material biodegradabil. În cazul capetelor moarte, va trebui să tăiaţi capetele uscate pentru a încuraja creşterea unor capete noi. În timp ce unii trandafiri înfloresc doar o data în iunie alţii se înmulţesc şi înfloresc pe tot parcursul sezonului. Pulverizaţi dacă trandafirul dvs. are boli sau este atacat de insecte este posibil să vreţi să le rezolvaţi pulverizând diverse soluţii. (Însă mai întâi încercaţi să tăiaţi porţiunea infectată după care curăţaţi bine planta cu furtunul cu apă). Dacă alegeţi varianta de a pulveriza mai întâi identificaţi problema tăind partea bolnavă şi ducând-o la un centru specializat unde personalul vă poate prescrie soluţia necesară. Atenţie: Multe pesticide şi ierbicide făcute pentru trandafiri sunt organice. Citiţi cu atenţie etichetele şi întrebaţi dacă soluţia este organică. Însa chiar şi aceste soluţii organice pot fi toxice atunci când sunt folosite în mod necorespunzător, aşa că urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj. Îngrijirea trandafirilor pe timp de toamnă şi iarnă   Nu mai daţi îngrăşământ trandafirilor încă de la începutul toamnei, cu cel putin o lună de primul îngheţ. Dacă daţi îngrăşământ în continuare, trandafirii vor produce noi boboci ce vor îngheţa iarna. Protejaţi trandafirii. Dacă temperaturile sunt foarte scăzute, este recomandat să acoperiţi zona tulpinei cu câţiva centimetri de pământ. Dacă vremea foarte rece se menţine pe o perioadă îndelungată este bine să înveliţi întreaga plantă cu o folie de protecţie. Atenţie: Este bine să evitaţi conurile albe de plastic pentru protecţia pe timp de iarnă. Nu numai că arată rău dar pot reţine şi umiditatea, făcând astfel rău trandafirului.

38

Pomi fructiferi Specie Prun Soiul TULEU GRAS Este un soi de prun românesc cultivat foarte mult la noi în ţară. Referitor la gustul fructelor, este considerat cel mai bun soi cultivat în ţara noastră. Este autosteril necesitand polenizator se maturează la sfârşit de august început de septembrie. Pomul este de vigoare mijlocie, are trunchiul netorsionat şi rodeşte în principal pe ramuri mijlocii care sunt foarte bine garnisite cu buchete de mai. Fructele sunt mijlocii, invers ovoide sau ovale, de culoare vânătă-închisă, cu o pruină albastră. Pulpa este galbena-verzuie, crocantă, suculentă, neaderentă la sâmbure. Referitor la gustul fructelor, este considerat cel mai bun soi cultivat în ţara noastră. Este autosteril necesitând polenizator. Se maturează la sfarşit de august început de septembrie. Soiul STANLEY - Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare medie, cu coroană conic-răsturnată, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite în special cu buchete de mai. Este precoce, productiv (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil şi foarte bun polenizator. - Fructul mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, vânăt-închis, acoperit cu pruină albăstruie. Fructele se colorează cu mult înainte de maturitatea deplină. Fructul este de calitate medie, mai ales dacă este recoltat în avans. Pulpa este galbuie, consistentă, dulceagă, slab aromată, neaderentă. - Perioada de maturare prima jumatate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la înflorire.

39

Specie cireş Soiul VAN Caracteristicile fructului: mărime mijlocie (4-7 g), de formă sferică turtită. Coaja de culoare roşu-bordo închisă, rezistentă. Pulpa tare, crocantă, suculentă, nu devine moale nici la maturitatea completă. Gust dulce - acidulat. Sâmbure mic. Caracteristicile pomului: vigoare mijlocie - mică. Formează o coroană piramidală, aerisită, cu ramuri erecte. Nu este predispus nici la îndesire, nici la elagare. Fructifică pe ramuri de rod scurte. Polenizatori recomandaţi: Germersdorf, Katalin, Hedelfingen, Bigarreau Burlat, etc. Rezista bine la gerurile de peste iarnă. Maturitatea de consum: se recoltează în jurul datei de 15/20 iunie. Soiul STELLA Descriere:  Este un soi cu fructe excelente de masă, rezistent la dăunători şi la boli. Pomul fructifică devreme. La maturitate atinge înălţimea de 4,5 - 5 metri. Soi de vigoare mare, primul soi autofertil. Are coroana largă, ramificată, bine garnisită cu ramuri de rod. Primul soi autofertil, bun polenizator pentru toate celelante soiuri, sensibil la crăparea fructului, rezistent la ger. Fructul este mare, cordiform, cu pieliţa de culoare roşie strălucitoare. Pulpa pietroasă, fermitate medie, suculentă, dulce şi acidulată, neaderentă la sâmbure de calitate foarte bună pentru masă, dulceţuri şi compoturi. Se recoltează în a II-a jumătate a lunii iunie Amar de Maxut - Soi originar din Romania. - Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu fructificare predominantă pe buchete de mai şi înflorire timpurie. - Fructul este mediu spre mare (4,5 g), cordiform, de culoare neagră, cu pulpa intens colorată, sucul roşu închis, fermitate medie, cu gust intens amar. - Maturitatea de recoltare: târzie, prima jumătate a lunii iulie. Specie cais Soiul GOLDRICH Origine: americană, soi obţinut de H. Fogle în Washington. Pomul: de vigoare medie, coroană înălţată, productivitate medie; parţial autofertil, necesită polenizatori precum „Bella d’Imola”, „Portici”, „Sabbatani”. 40

Fructifică pe buchete de mai. Fructul: mare, oval-triunghiular, de culoare orange intens; pulpa orange, cu o consistenţă ridicată, neaderentă; discrete calităţi gustative; epidermă acidă şi sucozitate scăzută. Epoca de maturare: a III-a decadă a lunii iunie. Aprecieri generale: se adaptează atât în zonele de câmpie cât şi colinare. Necesită polenizatori. Specie gutui Soiul BERECZKI Caracteristicile fructului: mărime mare (300 - 500 g), formă de pară alungită. Coaja unsuroasă, aurie. Pulpa alb-gălbuie, consistenţa, puţin zemoasă, foarte parfumată, gust dulce. Cavitatea seminală este mare. Caracteristicile pomului: vigoare mare. Coroana globulos turtită. Maturitatea de consum: se recoltează începând cu a doua jumatate a lunii septembrie. Se poate consuma pâna în ianuarie. Specie păr Soi CURE - Soi originar din Franţa - Pomul viguros, cu bună capacitate de ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la rapăn şi ger; soi triploid, fructifică în general partenocarpic. Soi foarte răspândit şi la noi în ţară. - Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dungă de rugină longitudinală şi un sant discret. Epiderma este verde-gălbuie la maturitate. Pulpa este albă-gălbuie, densă, slab parfumată şi potrivit de dulce cu sclereide fine şi gust uşor astrigent, plăcut, la maturitatea de consum. - Soi de iarnă: Se recoltează la începutul lunii octombrie; păstrarea: 100-150 zile. Soi WILLIAMS Este cel mai cultivat soi de pere în toate ţările. Fructul are o formă de clopot, considerată forma tradiţională de pară în partea de vest. Coaja verde se transformă în galben odată ce fructul este copt deşi există şi exemplare din acest soi care au coaja de culoare roşie. Este considerat un fruct de vară care nu este la fel de tolerant ca alte soiuri. Se mănâncă crud dar este preferat de către consumatori atunci când optează pentru compot de pere. 41

Specie măr Soi JONAGOLD Este un soi cu creştere viguroasă, fructul este mare (aprox. 230 gr.), sferic, uşor conic către caliciu. Are coaja de culoare roşu intens, mai deschis. Coaja este subţire, netedă, cerată. Pulpa alb-gălbuie, zemoasă, cu gust foarte aromat. Se dezvoltă mai ales în zonele bine expuse la soare. În depozite cu aer condiţionat se păstrează timp îndelungat. Se coace în a doua jumătate a lui septembrie, respectiv începutul lui octombrie. Productivitatea este bună. Produce de timpuriu şi sistematic. Soi GENEROS - Soi originar din România. - Soi rezistent la rapăn, mediu rezistent la făinare. - Pomul de vigoare mijlocie-mare, cu coroana rară, aerisită, este precoce şi productiv, fructifică în principal pe ramuri scurte. - Fructele sunt mari (160-200g), culoarea de fond galben-verzuie iar cea de acoperire roşie-rubinie, 2/3 din suprafaţă, cu multă ceară. Pulpa fermă, potrivit de suculentă, aromată, cu gust plăcut. - Soi de iarnă: Se recoltează în septembrie.

Soi GOLD SPUR Soi originar din S.U.A. Pomul are vigoare mică, fructifică pe ramuri de rod scurte, destinat plantaţiilor superintensive. Precoce, productiv, are tendinţa de supraâncărcare cu fructe. Prefera zonele cu umiditate relativă mai scazută. Fructele sunt mijlocii spre mari ovosferice, cu cinci coaste largi, puţin proeminente, de culoare galben-aurie cu puncte de rugină mari, rare. Este sensibil la rapăn şi se deshidratează uşor în spaţii de păstrare improvizate. Pulpa este galbenă, crocantă, dulce, slab acidulată, cu aromă specifică. Maturitatea de recoltare: Se recoltează în octombrie.

42

Soi IDARED Pom de vigoare mijlocie, cu fructe sferic turtite, destul de asimetrice. Pieliţa subţire, galbenă ca paiul este acoperită aproape în întregime cu roşu zmeuriu, viu, cu dungi late roşii-intens. Pulpa este albă, destul de consistentă, foarte fină, suculentă, acidulat-dulce, cu aromă intensă, de calitate foarte bună pentru masă. Maturitatea de recoltare - în luna octombrie iar fructele se păstrează şi se consumă din noiembrie până în aprilie -mai.

43

Cuprins Utilizarea plantelor ornamentale..............................................................................3 Arbuşti ornamentali..................................................................................................3 Unele sfaturi de caracter general pentru plantări.....................................................4 Unele sfaturi pentru plantare şi îngrijirea arbuştilor.................................................5 Arbuşti ornamentali..................................................................................................7 Buddleja sau arborele fluturilor -15 ºC...............................................................8 Buxus -15 ºC.......................................................................................................9 Cornus alba Sibirica Variegata -15 ºC..............................................................10 Cotinus royal -15 ºC.........................................................................................10 Cytisus -15 ºC..................................................................................................14 Deutzia  -15 ºC................................................................................................... 11 Forsythia -15 ºC...............................................................................................12 Magnolia -15 ºC................................................................................................13 Nerium oleander (Leandru) 0 ºC.......................................................................14 Philadelphus saxifragaceae -15 ºC....................................................................15 Hibiscus.............................................................................................................16 Potentilla fruticosa -15 ºC.................................................................................17 Prunus Pissardii -15 ºC.....................................................................................18 Prunus serrulata -15 ºC......................................................................................18 Spirea arguta -15 ºC..........................................................................................19 Weigela -15 ºC...................................................................................................19 Arbuşti căţărători....................................................................................................20 Hedera 0 ºC.......................................................................................................20 Lavanda..............................................................................................................21 Kerria.................................................................................................................22 Wisteria..............................................................................................................23 Conifere..................................................................................................................24 Abies -15 ºC......................................................................................................24 Cedrus pendula -15 ºC.....................................................................................25 Chamaecyparis lawsoniana -15 ºC..................................................................25 Juniperus -15 ºC................................................................................................26 Libocedrus decurrens -15 ºC.............................................................................26 Picea Pungens -15 ºC........................................................................................26 Picea pungens Hoopsii -15 ºC..........................................................................27 Pinus strobus -15 ºC..........................................................................................27 Thuja -15 ºC......................................................................................................28 44

Conifere Nane.........................................................................................................29 Juniperus horizontalis -15 ºC...........................................................................29 Juniperus Blue Star -15 ºC................................................................................29 Juniperus sabina -15 ºC.....................................................................................29 Pinul negru.........................................................................................................30 Taxus -15 ºC......................................................................................................30 Copaci ornamentali.................................................................................................32 Betula pendula -15 ºC.......................................................................................32 Malus -15 ºC.....................................................................................................32 Sorbus................................................................................................................33 Morus alba, Morus nigra -15 ºC.......................................................................33 Platanus -15 ºC...................................................................................................34 Quercus rubra -15 ºC.........................................................................................35 Stejar..................................................................................................................35 Salix capreea -15 ºC..........................................................................................35 Tilia -15 ºC........................................................................................................36 Ulmus -15 ºC....................................................................................................37 Trandafiri în ghiveci...........................................................................................37 Pomi fructiferi........................................................................................................39 Specie Prun.............................................................................................................39 Soiul TULEU GRAS.......................................................................................39 Soiul STANLEY..............................................................................................39 Specie cireş.............................................................................................................40 Soiul VAN.......................................................................................................40 Soiul STELLA.................................................................................................40 Amar de Maxut...............................................................................................40 Specie cais..............................................................................................................40 Soiul GOLDRICH...........................................................................................40 Specie gutui............................................................................................................41 Soiul BERECZKI............................................................................................41 Specie păr...............................................................................................................41 Soi CURE........................................................................................................41 Soi WILLIAMS..............................................................................................41 Specie măr..............................................................................................................42 Soi JONAGOLD.............................................................................................42 Soi GENEROS................................................................................................42 Soi GOLD SPUR............................................................................................42 Soi IDARED...................................................................................................43 45