27 0 132KB
Ministerul Eductiei Republicii Moldova USM Catedra:drept penal
Referat Pe tema:
Amenda-pedeapsa penala aplicata persoanei fizice
A elaborat:Buga Doina,grupa206 A verificat:Martin Daniel
Chisinau 2015 Cuprins
Introducere 1.Reglementarea amenzii în anumite etape istorice; 2.Notiunea amenzii in vizorul mai multor autori; 2.1 Particularităţile amenzii; 2.2Functiile amenzii penale; 2.3 Limitele pedepsei amenzii; 3.Executarea voluntară a amenzii penale; 3.1Consecințele neachitării amenzii; 3.2Aplicarea amenzii penale: alterntiva pedepsei pecuniare clasice; Concluzie.
Introducere
. Articolul 64. Amenda
(1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. (3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1000 unităţi convenţionale, iar pentru infracţiunile săvîrşite din interes material – pînă la 10000 unităţi convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii infracţiunii. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvîrşite şi de situaţia materială a celui vinovat şi a familiei sale. Luînd în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată poate dispune achitarea amenzii în rate timp de pînă la 5 ani. (4) În cazurile prevăzute la art.21 alin. (3), mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 20000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor pedepsei maximale, prevăzute de articolul respectiv al Părţii speciale a prezentului cod. Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o lună de închisoare pentru 50 unităţi convenţionale. (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare. (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, potrivit prevederilor art.67, să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă.
Reglementarea amenzii în anumite etape istorice Amenda ca sancţiune, a fost prevăzută pentru prima dată în Moldova în “ Cartea Românească de învăţătură de la Pravilele Împărăteşti şi de la alte Giudeţe cu zisa şi toată cheltuiala lui VasileVoievodul şi Domnul Moldovei”, tipărită în 1646 la Mănăstirea “Trei Ierarhi” din Iaşi şi n Ţara Romnească n “Îndreptarea legii”, tipărită în 1652 la Tîrgovişte. În aceste legi pedepsele erau împărţite în pedepse grele şi pedepse uşoare. Printre pedepsele uşoare se regăseşte şi amenda care era aplicată ţinându-se cont de categoria socială din care provenea vinovatul. Cuantumul amenzii (gloabei)nu era în general fixat de pravile ci lăsat la aprecierea judecătorilor În practică amenda eramare şi acest lucru se datora lăcomiei dregătorilor. Gloaba era, după documente, de 50-120 de galbeni, 60 de taleri, 120 de zloţi etc., iar în natură aceasta era de 6,12,24 sau 60 de boi, 125 de vaci etc. Documentele vremii arată că totuşi se făcea distincţie între gloabele mici, pentru vini uşoare,ce se plăteau în natură cu vaci sau porci şi gloabe mari, pentru vini grele. În aceste cazuri gloabadepăşea puterea de plata a vinovatului,
nu
în
puţine
cazuri
acesta
fiind
nevoit
să
îşi
vândă
libertatea
devenind ţăran dependent.Tot un fel de amenzi (gloabe) au fost unele pedepse pecuniare cu caracter special: hatalmul, osluhul, tretina şi pripasu Hatalmul a fost începând din secolul al XV-lea, amendaaplicată pentru distrugerea sau strămutarea de hotare. Acesta se plătea de obicei în natură, respectiv în vite şi oi. Osluhul a fost la început amenda aplicată celor vinovaţi de neascultare ori nesupunere.Frecvenţa acestei pedepse a dus la apariţia osluharilor care au existat cu această denumire dinsecolul al XV-lea până la începutul secolului al XVIIlea în Moldova. Cu timpul osluhul ca pedeapsă a fost înlocuit cu gloaba, sau deşugubina, iar osluharii cu globnicii .Tretina a funcţionat ca pedeapsă în Moldova până la sfârşitul secolului al XV-lea, cândcuantumul acesteia a fost redus de la o treime la o zecime şi şi-a pierdut denumirea care venea de la„tretinus”, cuvânt din latină şi care însemna o treime. Aceasta era o amendă
egală
cu
o
treime
din
valoarea
bunului
furat,
sau
aflat
în
litigiu.
În secolul al XVI-lea regula a fost ca la bunurile furate înapoiate proprieterului, vinovatul să plătească o amendă egală cu o zecime din valoarea acelor bunuri.Pripasul a fost amenda (gloaba)
aplicată
pentru
vitele
găsite
păscând
pe
locuri
străine
de
către
dregătorii domneşti speciali – prăpăşarii – iar mai târziu de vornici. Prima menţiune a pripasului este45 din 24 februarie 1452. Deşi acest termen este controversat, acesta este sensul său, sens atribuit de cătretoţi cercetătorii.P.P. Panaitescu a susţinut că amenda era însăşi vita
care trecea asupra domniei, sau a stăpânului de moşie.N. Grigoraş a susţinut părerea că pripasul într-o primă fază a fost o contribuţie în natură, care cu timpul s-a transformat într-o contribuţie în bani.În perioada de cristalizare şi formare a statelor feudale românesti se aplica obiceiul nescris,adică obiceiul legii. Astfel Marele Vasile grăieşte, într-o epistolă ce a trimis-o către Dior, de obiceiulnescris, adică obiceiul legii, “Unde nu e lege scrisă acolo trebuie să păzim obiceiul locului. Iară de nuva fi nice obiceiu, trebuieşte să urmăm întrebări de acel lucru, iar de nu vom afla nice cu întrebarea de acel lucru, atunce trebuiaşte să socotească bătrânii cum vor putea tocmi. Şi atunce ne trebuie obiceiul cetăţilor, sau eparhiilor, când au venit la judecata obiceiu ca acesta şi se-au adevărat. Drept aceaia şi ceale tocmele carele cu îndelungatu obiceiu se-au ispitit şi se-au păzit multă vreame sânt de treabă, iara nu mai puţin, ce ca şi învăţăturile şi leagea ce e scrisă. Grăieşte şi Armenopul că obiceiul vechiu în loc de leage se socoteaşte şi să ţine”. În Îndreptarea Legii amenda sub formă de gloabă era frecvent aplicată pentru diferite infracţiuni (vini). Exemplificăm în acest sens pedeapsa pentru furt, vina a doua, în glava 299: ”De va fura neştine cal, sau bou, acela să-l plătească de două ori şi să fie bătut forte şi să plătească şi trepadul dobitocului câtu-l va fi purtat. Cela ce vor fura plug, sau her de plug, sau jug şi de se vor găsi, atunce să socotească de în ce zi se-au furat pîn-în ce zi se-au găsit, dece să plătească pre zi câte 12 aspri, carii fac 2 costande de argint, sau cât se va da unui om ce lucrează pre zi. Ceia ce vor fura carul altuia, sau de-l vor arde, aceia să plătească doao preţuri” .În „Carte Românească de învăţătură de la Pravilele Împărăteşti şi de la alte Giudeţe, cu zisa şitoată cheltuiala lui Vasile Voievodul şi Domnul Moldovei”, rezultă că în Moldova amenda se aplica caşi pedeapsă pentru vini uşoare (furtul, mestecăria de sânge etc.).Pravila lui VasileLupu, un adevărat CP, este împarţită în 40 de capitole, unele foarte aspre, pe când altele cu unpronunţat caracter umanist.Din partea legiuitorului se observă un interes mare în privinţa ţăranului mărginind putereaproprietarului asupra sa “vecinul fugit de pe pământul boierului nu se pedepseşte, însă acei ce l-ar primi, sau ar întrebuinţa braciul lui, se globesc în folosul proprietarului”. În Moldova pedeapsa se aplica făcându-se venit în visteria domnitorului şi a dregătorilor în maipuţine cazuri fiind obligat făptuitorul ca să plătească despăgubiri şi părţii vătămate.Pedeapsa cu amenda era aplicată de către dregător, sau de către conducătorul de jiudeţ, carejudeca pricina la domiciliul său, pedeapsa amenzii (gloaba), fiind stabilită în funcţie de persoana vinovatului şi de obicei fiind mai mare în cazul în care vinovatul era o
persoană de rând şi mai mică când făptuitorul era un dregător, sau un membru al familiei acestuia. Dregătoria ispravniciei a fost instituită prin hrisovul lui Constantin Mavrocordat din anul 1740, aceştia având dreptul de a aplica amenda (gloaba).Circulara lui Alexandru Ipsilante din iunie 1777 de a face ispravnicii de judeţe doar primelecercetări, fără a mai putea „globii pe cei găsiţi cu călcarea rânduielilor”, a fost dată pentru a le ridica acest drept, ca urmare a abuzurilor pe care le-au săvârşit. Vel aga (şeful poliţiei) avea sub ascultarea sa pe toţi slujitorii pedeştri din Bucureşti. Acesta judeca acasă la el pricinile agiei. Acesta putea aplica următoarele
pedepse:
închisoarea
(ocna);
bătaia
la
tălpi
(în
public);
amenda
(gloaba).Pedepsele patrimoniale (pecuniare) în secolele XVII-XIX, în perioada destrămării feudalismului şi a formării relaţiilor capitaliste, erau confiscarea, gloaba, lipsirea de scutelnici,taftopatia, deşugubina, composiţia şi răspunderea solidară a obştii.Aplicarea pedepsei confiscării averii era mai rară în perioada destramării feudalismului şi acristalizării relaţiilor capitaliste. Prin aplicarea pravilelor bizantine se confisca averea imobiliară acelor plecaţi din ţară chiar fără ca aceştia să fi săvârşit vreo infracţiune. În secolul al XIX-lea tendinţa de înlăturare a confiscării averilor s-a acentuat.În Moldova, condica criminalicească, aplicată între 1820-1826 a interzis tacit confiscarea averilor prin omiterea ei din lista pedepselor. Regulamentul organic condamna confiscarea averilor subinfluenţa ideologiei revoluţiei franceze şi a doctrinei penale.Gloaba (amenda) a continuat ca să existe în secolele XVII-XIX, dar a evoluat. Ca instrument juridic de exploatare feudală se crease din fapte penale, unele minore, importante venituri pentru domn şi dregători, gloaba devenind cu timpul odioasă. În Moldova, domnitorul Matei Ghica, în anul 1754 a desfinţat „gloaba pântecului” ca un lucru urât.
Notiunea amenzii in vizorul mai multor autori: I.Rădulescu a apreciat că pedeapsa amenzii penale ca şi sancţiune nu aduce atingere demnităţii condamnatului. Aceasta este o pedeapsă intimidantă şi exemplară, remisibilă şi revocabilăcare scuteşte de pericolul contagiunei morale prin închisoare de scurtă durată. Aceste caracteristici ale sancţiunii pecuniare cu amendă penală sunt perfect valabile şi în prezent- după 70 ani- cu excepţia faptului că în prezent amenda penală nu este revocabilă,
după ce a fost dată o sentinţă penală definitivă. Această sancţiune este revocabilă numai în cazul în care persoana condamnată cu rea-credinţănu o achită, iar instanţa de judecată o revocă în vederea înlocuirii acesteia cu pedeapsa închisorii. G. Antoniu, M. Popa şi Ş. Daneşau apreciat că amenda penală“se aplică în aşa fel încât să nu-l împiedice pe infractor de a-şi putea îndeplinii obligaţiile de întreţinere, creştere, învăţătură şi pregătire profesională faţă de persoanele de care are aceste îndatoriri legale”. Acesta efectuează o analiză mai amănunţită a pedepsei amenzii penale, astfel că precizează: “în sistemul nostru penal, amenda are o zonăde acţiune mai puţin importantă ca închisoarea, reprezentând unica pedeapsă principală pecuniară ce constă în suma de bani pe care infractorul condamnat este obligat să o plătească statului. N. Giurgiu opiniază că amenda penală spre deosebire de celelalte tipuri de amenzi (administrative, disciplinare, civile, fiscale, procedurale etc.), este o sancţiune penală cu un caracter specific coercitiv.Autorul, spre deosebire de alţi specialişti n dreptul penal, face referire şi la cuantumul amenzii care trebuie stabilit în funcţie de fapta comisă, dar şi de îndatoririle pe are acesta le are faţăde familie. Acesta consideră că legiuitorul a urmărit prin aplicarea dispoziţiilor de individualizare a pedepsei asigurarea caracterului personal al pedepsei amenzii, dar şi evitarea situaţiilor în care persoanele lipsite de sprijinul condamnatului ar fi expuse mizeriei sau, pericolului de a luneca pe panta delincvenţei. Alex. Boroi apreciază caracterul represiv al pedepsei cu amenda penală care constă tocmai în micşorarea silităa patrimoniului celui condamnat. I. Macari, opiniazăcăîn legislaţia R. Moldova în ultimii ani a crescut tot mai mult numărul infracţiunilor pentru care se aplică pedeapsa amenzii penale, efectuând şi o enumerare a cazurilor în care se aplică această pedeapsă. De asemenea acesta insistă şi asupra caracterului specific al pedepsei amenzii, care constăîn aceea căaceastăpedeapsănu poate fi aplicatădecât în cazurile prevăzute nemijlocit de legea penală. I. Macari este printre puţinii autori de drept penal din R. Moldova care a analizat în mod amănunţit modul de aplicare a pedepsei amenzii penale în cazul persoanelor juridice. Acesta apreciază căîn cazul în care pedeapsa amenzii este aplicatăpersoanelor juridice, aceasta se stabileşte în dependenţăcu mărimea prejudiciului cauzat. Cu privire la eschivarea cu rea-voinţăa condamnatului de la achitarea amenzii penale autorul concluzionează că instanţa poate săo înlocuiascăcu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege. Punctele de vedere ale autorului, menţionate mai sus, le susţinem şi noi, apreciind căun criteriu important pentru aplicarea pedepsei amenzii de către instanţa de judecată, atât
persoanelor fizice cât şi a celor juridice ar trebui săfie mărimea prejudiciului cauzat prin infracţiunea comisă. I. Macari analizând amenda penală, stabilităîn noul CP RM, sub formăde unităţi convenţionale s-a oprit asupra caracterului specific al acestei sancţiuni, insistând pe faptul că amenda penalănu poate fi aplicată numai în cazurile prevăzute nemijlocit de legea penală.Acesta a opiniat de asemenea că amenda penalăse deosebeşte semnificativ de amenda stabilită pentru delictele administrative, amenda penală consemnânu-de în cazierul judiciar al persoanei condamnate pe când amenda administrativă, neavând caracter penal, nu se consemnează în cazierul judiciar al persoanei căreia i s-a aplicat. Amenda ca sancţiune penală, este o pedeapsă şi constă în suma de bani pe care persoana condamnată este obligată să o plătească statului ca măsură represivă, pentru fapta săvârşită. Sancţiunea amenzii penale, sub raportul conţinutului său, al obiectului asupra căruia se îndreaptă executarea sa, este o pedeapsă pecuniară Caracterul represiv al acesteia ca şi mijloc de constrângere penală, rezultă din micşorarea silităa patrimoniului celui condamnat, acesta fiind obligat să plătească statului o sumă de bani, stabilităde instanţa de judecată.Această sancţiune penală, considerată a fi o sancţiune uşoară, adaptabilă şi în caz de eroare judiciară întru totul remisibilă, se regăseşte în majoritatea CP din statele membre ale U.E. Majoritatea autorilor de drept penal din România, R. Moldova, C.S.I. şi U.E. apreciazăcă amenda penalăeste o sanţiune pecuniară, care constăîn suma de bani pe care persoana condamnată este obligată să o plătească statului în baza unei sentinţe penale. Acest punct de vedere ni-l însuşim şi noi, cu menţiunea că : Amenda penală este consecinţa incălcării legii penale de către persoana condamnată şi a hotărrii instanţei de judecată, pronunţată-n cadrul unui proces penal.Aceasta nu se considerăa fi o reparaţie materială sau morală a persoanei vătămate, ci o pedeapsă aplicată autorului faptei de către stat, prin intermediul instanţei de
judecată, ca măsură de
constrângere, pentru norma juridică încălcată.morală a persoanei vătămate, ci o pedeaps ăaplicată autorului faptei de către stat, prin intermediul instanţei de judecată, ca măsurăde constrângere, pentru norma juridică încălcată.
Particularităţile amenzii Amenda penală, ca orice pedeapsă, prezintă toate trăsăturile caracteristice sancţiunilor penale, respectiv este prevăzutăde legea penală, are un caracter de reeducare a persoanei condamnate, executarea acesteia după rămânerea definitivăa sentinţei de condamnare este obligatorie şi se consemnează în cazierul judiciar al persoanei condamnate. Amenda penală ca orice pedeapsă, prezintă toate trăsăturile caracteristice sancţiunilor penale respectiv : - amenda penală este consecinţa răspunderii penale a făptuitorului pentru săvârşirea unei infracţiuni; - amenda penală se aplică numai printr-o hotărâre a instanţei judecătoreşti dată în cadrul unui proces penal; - amenda penală se înscrie în cazierul judiciar constituind un antecedent penal. Trebuie menţionat faptul căpotrivit art. 111 al. 1 lit. e din CP R.M, da că amenda penală este plătită, antecedentul penal se stinge. art. 111 al. 1 lit. e) CP R.M). Aceasta are însă şi unele însuşiri care- i sunt specifice, a căror cunoaştere serveşte la o adecvată aplicare a acesteia, fiind următoarele: - amenda penala se aplica numai în cazul infracţiunilor al căror pericol social este redus; - amenda penală se aplică între anumite limite minime sau maxime în funcţie mărimea prejudiciului produs şi persoana făptuitorului; - în caz de neexecutare cu rea-credinţă, amenda penală poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii. Amenda penală prin natura ei, este uşor adaptabilă, oferind posibilităţi de proporţionalizare şi individualizare a pedepsei, putând fi datoritădivizibilităţii sale, gradată cantitativ, în raport cu necesitatea represiunii asupra persoanei condamnate.
Functiile amenzii penale Se poate trage concluzia că amenda penală are două funcţii, respectiv cea represivă cât şi cea preventivă pe care de obicei această sancţiune penală le îndeplineşte simultan, odată cu executarea sa.
Funcţia represivă se realizează atunci când este aplicată pedeapsa amenzii, mărimea acesteia fiind proporţională cu gravitatea faptei comise. Prin această funcţie se urmăreşte sancţionarea persoanelor care au comis fapte sancţionate de CP sau legile speciale, al căror pericol social este redus. Persoana condamnată la această sancţiune trebuie s ăînţeleagă că fapta sa nu poate rămâne nepedepsită, respectiv căa comis o faptăcare este sancţionată de C.P.. R M şi totodată aceasta contravine normelor de convieţuire socială. Funcţia preventivă se realizează atunci când prin această pedeapsă, persoana sancţionată este descurajatăa mai comite şi fapte penale. Atunci când o persoană este condamnatăla închisoare, după ispăşirea pedepsei, este primităde cele mai multe ori de către membrii colectivităţii din care face parte cu neîncredere, care este neîndreptăţită, dar aceasta se datorează faptului că persoana a executat o pedeapsă în detenţie. Neîncrederea colectivităţii dispare de cele mai multe ori atunci când persoana condamnată a executat o pedeapsăcu amenda penală, iar reintegrarea în societate a acestei persoane se realizează mult mai uşor. Legislaţiile tuturor statelor, prevăd mai multe tipuri de sancţiuni pecuniare cu amendă, amintind în acest sens: amenda penală, prevăzutăîn codurile penale, amenda contravenţională, amenda administrativă, amenda judiciară, amenda fiscală, amenda cominatorie şi taxa penală. Caracteristica principalăa acestei sancţiuni este aceea căaceasta se înscrie în cazierul judiciar al persoanei căreia i s-a aplicat n baza unei sentinţe penale date de instanţa de judecată şi care constituie un antecedent penal, spre deosebire de alte sancţiuni cu amendă, care nu se înscriu în această evidenţă şi care nu sunt aplicate- n baza unei sentinţe penale.
Limitele pedepsei amenzii Potrivit articolului 64. Alin 2 Cod Penal al RM amenda se stabileste in unitati conventionale. Unitatea conventionala de amenda este egala cu 20 de lei. Marimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileste in limitele de la 150-1000 unitati conventionale,iar pentru infractiunile savirsite din interes material pina la 10000 unitati conventionale,luindu-se baza marimea unitatii conventionale la momentul savirsirii infractiunii. Marimea amenzii se stabilește in funcție de gravitatea infractiunii savirsite si de situatia materiala a celui vinovat si familiei sale.
Luind in considerare circumstantele cauzei,instanta de judecata poate dispune achitarea amenzii in rate timp de pina la 5 ani. Mărimea amenzii este stabilită în dependenţă de: 1. gravitatea infracţiunii săvârşite; 2. starea (situaţia) materialăa celui vinovat. Aceastăcategorie de pedeapsăse aplică pentru săvârşirea unor infracţiuni neânsemnate, în limitele şi cazurile prevăzute de CP RM. Mărimea amenzii se stabileşte în fiecare caz strict individual. Mărimea amenzii stabilite de instanţa de judecată nu trebuie să depăşească limitele stabilite de sancţiunile art. în conformitate cu care este calificatăinfracţiunea săvârşită. Instanţa de judecatăpropune celui condamnat săachite suma de bani la bancăîn termen de o lunădupăintrarea în vigoare a sentinţei (rămânerea definitivăa acesteia) şi îl avertizeazăcăîn caz de neachitare de bunăvoie, amenda va fi încasatăprin constrângere. În caz de neachitare în termen de o lună după intrarea sentinţei în vigoare, termenul de plată a amenzii poate fi prelungit de instanţa de judecatăpânăla un an. Dacă persoana condamnată nu achită amenda în termenul stabilit de instanţa de judecată, aceasta este silită pe cale de procedură judiciară civilă să achite suma de bani, conform titlului executoriu eliberat de instanţa de judecatăcare a pronunţat sentinţa. Amenda nu poate fi o pedeapsă egală pentru toţi decât relativ, deoarece pentru unii amenda maximă înseamnă puţin, iar pentru alţii minimul amenzii înseamnă mult. .
Executarea voluntară a amenzii penale Potrivit dispoziţiilor articolului mai sus menţionat, persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.Odată cu depunerea recipisei de plată, pedeapsa amenzii se socoteşte executată, iar condamnatul absolvit de executarea pedepsei. Amenda penală poate fi achitată integral prin plata întregii sume de bani sau în situaţia în care cel condamnat se găsește în imposibilitate de a achita in mod complet amenda în termenul de
3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, instanța de executare poate dispune, la cererea condamnatului, eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 5 ani în rate lunare. Se poate observa ca există şi o a doua modalitate voluntară de executare a pedepsei amenzii, similară cu prima, anume plata în rate lunare a amenzii. Această modalitate de executare a amenzii prezintă avantajul că, pentru condamnaţii cu dificultăţi materiale, plata se face într-un termen mai lung iar ratele de plată, fracţiuni ale cuantumului amenzii penale, sunt sume mai mici ce pot fi mai uşor de executat. După plata tuturor ratelor, pedeapsa se socoteşte executată.
Consecințele neachitării amenzii În cazul în care condamnatul nu a achitat amenda, instanţa de judecată, în decursul a 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii (adică în mod benevol), trimite executorului judecătoresc documentul executoriu pentru încasarea silită a amenzii.
Executorul
judecătoresc verifică dacă amenda a fost achitată şi, în cazul în care nu a fost achitată de către condamnat, intentează procedura de executare şi execută documentul executoriu în conformitate cu prevederile cărţii întîi a CE (despre care vom vorbi mai jos). Concomitent cu amenda, se vor încasa şi cheltuielile de executare. În cazul în care executarea silită nu a fost posibilă din cauza lipsei sau insuficienţei de bunuri sau din cauza eschivării cu rea-voinţă de la achitarea amenzii, executorul judecătoresc solicită instanţei care a judecat cauza în fond să adopte o încheiere în condiţiile art.64 din Codul penal. În acest caz, instanța poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoarea în limitele termenelor prevăzute de art. 70 al CP. Suma amenzii se înlocuie ște cu închisoare, calculîndu-se o lună de închisoare pentru 50 u.c. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită, instan ța poate, potrivit prevederillor art. 67 al CP, să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunității, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității pentru 50 u.c. de amendă. În cazul condamnatului care execută pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, instanţa de judecată trimite titlul executoriu de încasare silită a amenzii penitenciarului care asigură executarea pedepsei. În cazul în care persoana, pînă la liberare din locul de detenţie, nu a achitat amenda, penitenciarul trimite titlul executoriu executorului judecătoresc în a cărui
competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul condamnatului, fapt despre care comunică instanţei de judecată. Potrivit Codului de executare a RM, “executarea silită “ reprezintă un ansamblu de măsuri, prevăzute de prezentul cod, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte benevol obligaţiile. Executarea silită începe prin sesizarea executorului judecătoresc în condiţiile legii şi se efectuează prin orice formă prevăzută de prezentul cod, simultan sau succesiv, pînă la realizarea dreptului recunoscut prin documentul executoriu, pînă la achitarea dobînzilor, a penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii, precum şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită se efectuează în baza unui titlu executoriu sau a unui alt document care, potrivit prezentului cod, este document executoriu. Legea cu privire la sistemul de executare silita a RM prevede: Executarea silită este pusă în sarcina Ministerului Justiţiei şi se realizează prin intermediul Departamentului de executare şi al oficiilor de executare, în colaborare cu alte organe prevăzute de lege. Sistemul de executare silită reprezintă totalitatea organelor de executare ce contribuie la înfăptuirea justiţiei prin realizarea ultimei faze a proceselor civile, contravenţionale şi penale (neprivative de libertate). În cazurile in care amenda nu se executa benevol, cum am indicat mai sus, se trece la executare silita, fiind deci si in privinta ei aplicabile aceste prevederi. Executarea silită se realizează după cum urmează: Urmărirea patrimoniului Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, în ridicarea şi în vînzarea lor. Poate fi urmărit orice bun corporal ori universalitate de bunuri ale debitorului, care se află în circuit civil, indiferent de faptul la cine se află în posesiune, precum şi orice drept patrimonial sau creanţă bănească, cu excepţia celor care nu sînt pasibile de urmărire silită. Bunurile supuse unui circuit civil limitat pot fi urmărite numai în condiţiile prevăzute de lege. La cererea executorului judecătoresc, deţinătorii de registre şi de informaţii relevante pentru procedura de executare, instituţiile financiare, organele fiscale, organele cadastrale, alte persoane fizice sau juridice sînt obligate să îi comunice, în cel mult 10 zile, informaţiile necesare pentru efectuarea executării silite.
Bunurile care nu pot fi urmărite: 1) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului persoană fizică şi al membrilor lui de familie: a) îmbrăcămintea, pentru fiecare persoană: un palton de iarnă şi unul de toamnă, un costum de iarnă şi unul de vară (pentru bărbaţi), două rochii sau două costume de vară şi două de iarnă (pentru femei), o pălărie şi o căciulă de iarnă, două broboade de vară şi două de iarnă (pentru femei), altă îmbrăcăminte întrebuinţată timp îndelungat şi care nu are valoare; b) încălţămintea, lenjeria de corp şi de pat, cu excepţia obiectelor confecţionate din materiale
preţioase,
precum
şi
a
obiectelor
care
au
valoare
artistică;
c) toate bunurile copiilor; d) mobila: cîte un pat şi un scaun pentru fiecare persoană, o masă, un dulap pentru familie; e) icoanele şi portretele de familie, verighetele; f) ordinele, medaliile, alte semne distinctive cu care a fost decorat debitorul sau membrii lui de familie; g) obiectele (inclusiv manualele şi cărţile) necesare debitorului pentru a-şi continua exercitarea profesiei; h) mijloacele de transport speciale pentru invalizi, obiectele necesare invalizilor şi bolnavilor, destinate îngrijirii lor; i) produsele alimentare în cantităţi necesare pentru hrana debitorului şi a membrilor lui de familie pe 3 luni; j) combustibilul necesar în prepararea bucatelor şi încălzirea locuinţei familiei în perioada rece a anului; 2) seminţele de culturi agricole pentru însămînţare şi sădire; 3) nutreţul pentru vitele care nu au fost urmărite, necesar pînă la strînsul nutreţurilor noi sau pînă la scoaterea vitelor la păşunat, după caz;
4)
produsele
agricole
perisabile,
conform
unei
liste
aprobate
de
Guvern;
5) bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
Consecutivitatea urmăririi bunurilor : Consecutivitatea urmăririi bunurilor debitorului poate fi stabilită, de comunul acord al părţilor în procedura de executare, ţinîndu-se cont de prioritatea intereselor creditorului. În cazul în care debitorul nu indică în ce consecutivitate solicită să fie urmărite bunurile sale, consecutivitatea va fi stabilită de creditor, în comun cu executorul judecătoresc, ţinîndu-se cont de următoarea consecutivitate: a)în primul rînd vor fi urmărite bunurile personale ale debitorului libere de gaj sau de ipotecă şi mijloacele băneşti; b) în al doilea rînd vor fi urmărite bunurile debitorului care se află în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, libere de gaj sau de ipotecă; c) în al treilea rînd vor fi urmărite bunurile gajate sau ipotecate; d) în ultimul rînd va fi urmărit bunul imobil în care domiciliază debitorul.
Aplicarea amenzii penale: alterntiva pedepsei pecuniare clasice: Drept avantaje de bază putem remarca faptul că persoana care a săvârşit infracţiunea evită inconvenienţele legate de privarea de libertate (respectiv privarea de anumite drepturi, precum dreptul de a-şi alege de sine stătător domiciliul, libertatea de a se deplasa, de a munci etc.). De asemenea, în cazulaplicării pedepsei în formă de amendă, infractorul plăteşte statului, şi nu invers, ca în cazul privării de libertate, când statul cheltuie zilnic o anumită sumă de bani pentru întreţinerea deţinutului. E de men- ţionat şi faptul ca în cazul aplicării amenzii, delincventul este exonerat de a se afl în mediul specifi criminogen. Spre exemplu, Codul penal brazilian din 1984, din 213 infracţiuni atestate, doar 62 erau pedepsite numai cu privaţiunea de libertate, 98 cu privaţiunea de libertate şi amendă
cumulativ şi 53 infracţiuni în care judecătorul putea alege privaţiunea de libertate ori amenda penală. Însă unii autori francezi1 consideră că amenda drept pedeapsă penală nu-şi îndeplineşte întocmai rolul său coercitiv (chiar dacă amenda e mai mare pentru persoanele înstărite sau amenda e mai mica pentru delincvenţii ,,insolvabili”). Unul dintre neajunsurile mari în aplicarea acestei pedepse este şi faptul că acest tip de pedeapsă nu afectează doar infractorul, dar şi patrimoniul întregii familii cu care locuieşte cel din urmă. Pentru a remedia aceste inconvenienţe, unele ţări precum Franţa şi Suedia au instituit sistemul ,,Amendă-zi” – judecătorul condamnând delincventul la amendă, fiând-o proporţional cu veniturile şi cu sarcinile sale cotidiene (de ex.: de aîntreţine copiii până la 18 ani). Iar în cazul în care debitorul amenzii nu plăteşte amenda, judecătorul poate dispune aplicarea altor pedepse, precum cele privative de libertate . La momentul dat, Republica Moldova aplică tehnica amenzilor în formă ordinară. Această formă ordinară se evidenţiază prin faptul că legislatorul indică minimumul şi maximumul amenzii. O altă modalitate de aplicare a amenzii constă în faptul că este determinat doar maximumul. Aceasta de exemplu, se aplică în Anglia. Există, deşi foarte rar, în legislaţia unor ţari absenţa limitei amenzii. Astfel, articolul 68 al Codului penal al Sudanului statuează că ,,dacă maximumul amenzii nu este determinat, amenda care va f aplicată vinovatului este de mărime nelimitată, dar nu trebuie să fi excesivă”. Dar deja, începând cu secolul al XIX-lea, dreptul portughez şi cel brazilian au stabilit că unele tipuri de amendă trebuie să fi determinate în baza unui venit cotidian. Dar ,,amenda-zi” în sens modern a apărut inițial, odată cu proiectul Codului penal suedez din 1916, datorită lui Johan Thyran. Rieşind din articolul 20 al acestui text, judecătorul trebuia să determine un număr de amenzi-zile (dabsbot) între un minimum de o zi şi maximum 200 zile în funcţie de vinovăţia şi de personalitatea făptuitorului. E de notat faptul că Finlanda a consacrat pentru prima dată amenda-zi în 1921, Suedia a urmat-o în 1931, Danemarca în 1939, iar Norvegia nu a făcut-o3. Începând cu ţările scandinave, amenda-zi câştigă tot mai multă popularitate în două regiuni ale globului. În primul rând, în Europa meridională cu Germania şi Austria în 1975, în Ungaria în 1978, Franţa în 1983 4, Anglia în 1991 . De asemenea, o parte din America Latină a preluat amenda-zi: Peru în 1924, Cuba în 1936, Brazilia în 1969, Costa Rica în 1971, Bolivia în 1973, Mexic în 1984. În acestă diversitate de legislaţii, modalităţile tehnice al amenzii-zi sunt aproximativ identice. În Suedia, limitele s-au situat între o zi şi 120
zile şi o amendă între 2 şi 500 coroane6. Codurile latino-americane adoptă o metodologie diferită, ele determinând un număr de zile-amendă, dar în ceea ce ţine de stabilirea amenzii zilnice se determină doar formule generale, fără să se ţină cont de cifre. Suma zilnică este determinată între un minimum şi un maximum, minimul reprezentând o cifră fiată de Ministerul Muncii.În practică, pentru stabilirea taxei zilinice, o importanţă deosebită are productivitatea economică a vinovatului, luându-se în consideraţie condi- ţiile sale de viaţă, cât şi cheltuielile pentru sine ş.a Productivitatea economică a vinovatului se determină la momentul examinării dosarului de către instanţa de judecată a primei instanţe. Subliniem ca pentru stabilirea amenzii în conformitate cu sistemul de mai sus se fiează numărul taxelor zilnice, care respectiv depind de gradul de pericol social al infracţiunii comise şi gradul de vinovăţie a infractorului. După aceasta se calculează mărimea unei taxe. Spre exemplu, o persoană condamnată ,,X” la ,,N” zile-amendă cu ,,Z” lei trebuie să verse în caznaua statului N•Z lei la o dată fiă, pentru ficare tranşă neplătită, X trebuie să ispaşească o zi de închisoare. Prin urmare, pedeapsa privativă de liberate constituie N zile.Un exemplu practic: o persoană condamnată la 50 zile-amendă a câte 100 lei pe zi dispune de 50 zile pentru a restitui suma de 5000 lei. La sfârşitul acestui termen, toată suma trebuie achitată Trezoreriei Publice. Dacă persoana achită doar 4900 lei, ea va trebui să ispaşeassca 1 zi de privaţiune de libertate. Dacă nu achită nimic, va trebui să ispăşeasca 50 zile privaţiune de libertate şi, respectiv, dacă achită 2500lei (jumătate din amendă), va trebui să ispăşească 25 zile de privaţiune de libertate. Unii autori autohtoni menţionează că anume condiţiile economice reale existente în Republica Moldova ar putea impune stabilirea limitelor taxei zilnice în unităţi convenţionale. Inevitabil, aplicarea sistemului dat în Republica Moldova va necesita modifiări şi în Codul de executare în scopul acordării împuternicirilor suplimentare pentru argumentarea mărimii unei taxe zilnice. Chiar dacă amenda este ,,copilul iubit” al legiuitorului, deoarece prevede o pedeapsă clasică cu numeroase avantaje pentru stat, credem că ea trebuie aplicată doar în cazurile particulare unde amenda riscă cu adevărat să schimbe comportamentul persoanei.
Concluzie Majoritatea autorilor de drept penal din România, R. Moldova, C.S.I. şi U.E. apreciazăcă amenda penală este o sanţiune pecuniară, care constă în suma de bani pe care persoana condamnată este obligatăsăo plătească statului în baza unei sentinţe penale. Acest punct de vedere ni-l însuşim şi noi, cu menţiunea că amenda penală este consecinţa incălcării legii penale de către persoana condamnată şi a hotărrii instanţei de judecată, pronunţatăn cadrul unui proces penal.Aceasta nu se considerăa fi o reparaţie materialăsau morală a persoanei vătămate, ci o pedeapsă aplicată autorului faptei de către stat, prin intermediul instanţei de judecată, ca măsurăde constrângere, pentru norma juridică încălcată. Amenda penală- în raport cu funcţia pe care o îndeplineşte în constrângerea persoanei condamnate - poate fi folosităfie ca o pedeapsă principală, caz în care funcţionează ca şi o pedeapsă de sine stătătoare, fie ca o pedeapsă secundară, care însoţeşte o altăpedeapsă, pe care o completeazăîn
funcţionalitatea sa. Amenda ca pedeapsă principală, poate fi
prevăzutăîn cuprinsul dispoziţiilor din partea specialăa CP, fie ca sancţiune unică, fie ca şi o sancţiune alternativă, alături de o altăpedeapsă principală. Contactul persoanei condamnate la închisoare cu penitenciarul, produce de cele mai multe ori traume ireversibile persoanelor condamnate, care în marea lor majoritate, comit dupăce se eliberează din penitenciar alte infracţiuni unele grave, a căror pedepse sunt numai cu închisoarea. Prin particularităţile sale, amenda se deosebeşte de alte sancţiuni, sau măsuri cu caracter pecuniar,fie căele sunt penale (confiscarea averii, confiscarea specială), fie extrapenale (despăgubirile civile, cheltuielile judiciare, amenda judiciară, amenda cominatorie, amendaa dministrativă- amendă aplicatăde către procuror, sau de către instanţa de judecată. Amenda se deosebeşte de alte sancţiuni cu caracter pecuniar şi în legislaţiile penale din alte ţări ale UE (ex. taxa penală prevăzutăca şi sancţiune cu caracter pecuniar în CP finlandez).
Bibliogrfie: 1. Revista nationala de drept, Nr. 6-7, 2011,pag 83-85; 2.Drept penal:partea generala Stela Botnar,Alina Savca,Vladimir Grosu,Mariana Grama; 3.Codul penal; 4.Codul de procedura penala; Surse documentare electronice 1. http://lex.justice.md; 2. https://ru.scribd.com; 3.http://www.dreptonline.ro; 4. http://legeaz.net/dictionar-juridic.