43 0 188KB
A supraveghea și a pedepsi M. Foucault
Fastul suplicilor Supliciul se bazează pe o întreagă artă cantitativă a suferinței. Dar aceasta nu e totul; producerea de suferință este reglată cu mare atenție. Supliciul corelează tipul de lezare corporală, calitatea, intensitatea și durata suferințelor cu gravitatea crimei, persoana criminalului și rangul victimelor. Corpul supus supliciului se înscrie mai întâi în ceremonialul judiciarului care trebuie să producă dovada, la lumina zilei, a adevărului crimei. Pentru stabilirea adevărului, chiar în condițiile existenței secretului, trebuiau respectate anumite reguli... toate dificultățile formale ale probei juridice nu erau decât o modalitate de reglare internă a puterii absolute și exclusive de a cunoaște. ... Vom putea înțelege mai ușor funcționalitatea torturii ca supliciu în vederea obținerii adevărului. În primul rând tortura nu este o modalitate de smulgere a adevărului cu orice preț; nu e în nici un caz tortura dezlănțuită folosită în interogatoriile moderne; e, fără îndoială, crudă, dar nu sălbatică. Este o practică fixă , ce respectă, o procedură bine definită; interval, durată, instrumente întrebuințate, lungime a corzilor, categorii de greutăți, număr al locurilor de aplicare, intervenții ale magistralului ce interoghează – toate acestea sunt, conform diferitelor cutume, atent codificate. În practica torturii, suferința, înfruntarea și adevărul sunt legate între ele: împreună, ele provoacă durere corpului celui acuzat. Căutarea adevărului cu ajutorul torturii este o modalitate de a face să iasă la iveală, un indiciu, cel mai grav dintre toate – mărturisirea vinovatului dar în același timp, lupta dintre doi adversari și victoria unuia asupra celuilalt sunt cele care produc în mod ritual adevărul. Dar cum va fi o pedeapsă folosită ca mijloc de aflare a adevărului? Cum poate figura ca sancțiune ceea ce ar trebui să fie un procedeu demonstrativ? Fiecare indiciu în parte adaugă un grad de infamie în plus. Vinovăția nu era declarată doar după strângerea tuturor elementelor, ea se constituia treptate din fiecare element ce permitea identificarea unui vinovat. Astfel, o semiprobă nu-l lăsa, câtă vreme nu era completată, cu totul nevinovat pe cel bănuit: făcea din el un semivinovat; indiciul chiar lipsit de importanță, al unei crime grave îl marca pe cineva făcându-l cam criminal. Într-un cuvânt, demonstrația, în materie penală, nu asculta de un principiu dualist: adevărat sau fals; ci de un principiu de gradare continuă: atingerea unui nivel oarecare în demonstrație constituia deja un grad de culpabilitate și atrăgea după sine un anumit grad de pedeapsă. Un supliciu izbutit îndreptățește justiția, în măsura în care face public adevărul crimei folosindu-se chiar de corpul celui supliciat. Supliciul face parte din procedura care stabilește realitatea a ceea ce pedepsește. Asigură simultan revelarea adevărului și manifestarea puterii; este ritualul anchetei întreprinse și ceremonia prin care suveranul triumfă.
În punctul cel mai depărtat al istorisire ce redau în amănunt viața și nelegiurile criminalului, punându-l să-și dezvălui el însuți crimele și decriind detaliat chinurile îndurate: s-a trecut de la expunerea faptelor și mărturisire la procesul lent al descoperirii; de la momentul supliciului la faza de anchetă; de înfruntare fizică cu puterea la duelul intelectual dintre criminal și anchetator. Avem astfel de-a face cu o insesizabilă alunecare, cu o contaminare a normalului de către normativ și a normalității de către normă. PANOPTISMUL Tot acest spațiu închis, parcelat, supravegheat în toate privințele, în care indivizilor li se atribuie un loc fix, în toate cele mai mici mișcări sunt controlate, în care toate evenimentele sunt înregistrate, în care o activitate neîntreruptă de scriere leagă centrul și periferia, în care puterea este exerictată monolitic, conform unei scheme ierarhice continue, în care fiecare individ e constant reperat, examinat și distribuit între vii, bolnavi și morți – toate acestea constituie un model compact al dispozitivului disciplinar. Împotriva ciumei, care e contact, disciplina își manifestă puterea, care este una de analiză. Ciuma, ca formă în același timp reală și imaginară a dezordinii, are drept corelat medical și politic disciplina. ... efectul major al Panopticului: acela de a induce în deținut o stare de conștientă și permanentă de vizibilitate ce garantează funcționarea automată a puterii. De a face ca supravegherea să fie permanentă în efectele sale, chiar dacă e discontinuă ca acțiune; ca perfecțiunea puterii să tindă să facă inutilă actualitatea exercitării ei; ca acest aparat arhitectural să fie o mașină capabilă să creeze și să întrțină un raport de putere independent de cel care exercită această putere; pe scurt, ca deținuții să fie prinși într-o situație de putere ai cărei agenți să fie ei înșiși. Din această pricină, Bentham a stabilit principiul conform căruia puterea trebuie să fie vizibilă și cu neputință de verificat. Panopticul este o mașină destinată să disocieze cuplul a devea-a fi văzut: în inelul periferic, ești văzut în întregime fără a vedea niciodată, în turnul central, vezi totul, fără a fi niciodată văzut. Dispozitivul important, dat fiind că automatizează și dezindividualizează puterea. Panopticon-ul este polivalent în aplicații; servește la îndreptarea prizonierilor, dar și la îngrijirea bolnavilor, la instruirea școlarilor, la paza nebunilor, la supravegherea muncitorilor, la punerea la muncă a cerșetorilor și a celor leneși. De fiecare dată când va fi vorba de o mulțime de indivizi cărora trebuie să li se impună o sarcină ori un mod de comportare, schema panoptică va putea fi utilizată. Schema panoptică este un intensificator pentru orice fel de aparat de putere: îi asigură economia; îi garantează eficaitatea grație caracterului preventiv, funcționării continue și mecanismelor sale automate. Panoptismul este principalul general al unei noi anatomii politice ale cărei obiect și scop nu-l constituie raportul de suveranitate, ci relațiile de disciplină. Disciplina, nu se poate identifica nici cu o insitituție, nici cu un aparat; ea este un tip de putere, un mod de a o exercita, și este constituită dintr-un ansamblu de instrumente, tehnici, procedee, niveluri de aplicare, ținte, este o fizică sau o anatomie a puterii, o tehnologie. Modalitatea disciplinară asigură o repartizare infinitezimală a raporturilor de putere.
Societatea noastră nu este una a spectacolului ci a supraveghierii.
Ursu Denisa, Resurse Umane 2. Grupa 3.