Demonul Teoriei. Literatura Și Bun Simț - Antoine Compagnon [PDF]

Zitiervorschau

Colecţia Săgetătorul

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COMPAGNON, ANTOINE Demonul teoriei/ Antoine Compagnon: trad.: Gahriel Marian şi Andrei/Paul Corescu. - Cluj-Napoca: Echinox. 2007 JnÎ-peâagogia: e_llt•n_K_ pocfică şi naratologic pentru a explica versante şi-p_rţ>za. Noua critică, la fel ca istoria literară a hii Lanson cu câteva generaţii înainte, s-a redus rapid la câte va reţete, trl,!tii „intenţiei originale" a părinţilor fondatori, pentru care e vorba de a determina şi a aplica sensul obiectiv pe care limbajul rnnstituţiei îl avea în momentul când a fost adoptată. Ca de ohirci, cele două poziţii - alegoristă şi originalistă - sunt la fel ,k greu de susţinut şi una şi cealaltă. Dacă fiecare generaţie p11alc să redefinească primele principii după bunul ei plac. se p1 ,ale spune la foi de bine că nici nu există o constituţie. Şi cum •,:1 accepţi. într-o democraţie modernă, ca în consecinţa fidelităţii la intenţia originală. presupunând de altfel că ea poate fi v,·ri ficată, drepturile celor vii să fie ţinute ostatice de autoritatea , ,·lnr m011i? Ca mortul să îl ţinft pe cel viu. cum zice vechiul .i,l;igiu juridic? Ar trebui oare. de exemplu. să perpetuăm p1i•j11dccăţile rasiale de la sfârşitul secolului XVlll şi să 1 ;11 i licăm perspectivele sclavagiste şi discriminatorii ale celor cc 1111 l'L'.dactat constituţia americană? În opinia multor literaţi de ,11i, �i chiar a unei bune părţi din istorici, ideea că un text are un ·.1111•.ur sens obiectiv este himerică. De altfel partizanii intenţiei , ,111•.i11ale se înţeleg rareori unii cu alţii. iar înţelegerea a ceea ce , 111a să spună la origine constituţia rămâne atât de nedeterminată 1111 ;ii. în cazul fiecărei dileme concrete. moderniştii pot să-i

67

invoce autoritatea la fel de mult ca şi conservatorii. În concluzie. interpretarea unei constituţii. sau chiar a oricărui text. ridică nu doar o chestiune istorică ci şi una politică, cum o sugera deja Rabelais. Filologie şi hermeneutică

Hermeneutica, adică arta- de a interpreta textele. veche disciplină auxiliară teologieC aplicată până atunci doar textelor sacre, a devenit în secolul XIX, pe urmele teologilor protestanţi germani din secolul xvm. şi graţie dezvoltării conştiinţei istorice europene, ştiinţa interpretării tuturor textelor şi însăşi temelia filologiei şi a studiilor literare. După Friedrich Schleiermacher (1768-1834), care a pus bazele hermeneuticii filologice la sfârşitul secolului XVIII. tradiţia artistică şi literară. nemaifiind într-o relaţie nemijlocită cu propria sa lume, s-a înstrăinat faţă de sensul ei original (este aceeaşi problemă pe care alegorizarea lui Homer o rezolva în mod diferit). El fixează aşadar drept ţel al hermeneuticii acela de a restabili semnificaţia primordială a unei opere dat fiind că literatura, ca şi arta în general. s-a alienat faţă de lumea sa de origine: opera de artă, scrie el, ,.îşi obţine o parte din inteligibilitate de la destinaţia sa primordială". de unde reiese că „opera de artă smulsă din contextul ei primordial îşi pierde semnificaţia, dacă acest context nu este păstrat de istorie" (citat de Gadamer. p. 185). Conform acestei doctrine romantice şi istoriciste, semnificaţia veritabilă a unei opere este cea pe care o avea la origine: a o înţelege înseamnă să reduci anacronismele alegorice şi să-i restitui această origine. Cum scrie Hans-Georg Gadamer: A restabili „lumea" căreia ii aparţine. a restitui starea originala pe care creatorul o avea ..în vedere··. a executa opera în stilul ei onginal. toate

68

acl.'sle mijloace de reconstituire istorică ar avea aşadar pretentia legitimă ue a face i111eligihilă adevărata semnilicatie a unei opere de artă şi de a o fen de neînţelegere �i de o actualizare care c falsă. [... ] Cunoaşterea istmică deschide posibilitatea restituirii a ceea cc e pierdut şi a restaur'.uii lradiţiei. în măsura în care redă viaţă O\:azionalului şi originalului. lntregul efon hermeneutic vizează aşadar regăsirea „punctului de ancorare" în spiritul artis1ului, singurul care va face cu Lotul de înţeles scmnilica(ia unei opere de artă (Gadamer, p. 186).

Astfel rezumată. gândirea lui Schlciermacher reprezintă 11111.1\ia filologică (sau antiteoretică) cea mai hotărâtă. identificând riguros semnificaţia unei opere cu condiţiile cărora aceasta le-a răspuns la origine, şi înţelegerea sa cu reconstruirea producerii sale originale. Conform acestui principiu, istoria poall!, şi trebuie. să reconstituie contextul original; reconstruirea i111cnţiei autorului este condiţia necesară şi suficientă pentru determinarea sensului operei. Din punctul de vedere al filologului, un text nu poate să vrea sli spună ulterior ceea ce nu putea să vrea să spună la origine. C 'onform primului canon postulat de Schleiermacher pentru inlerpretare în compendiul său din 1819: .,Tot ceea ce, într-un discurs dat, cere să fie determinat în mod mai precis nu poate să l'ic decât pornind de la aria lingvistică comună autorului şi publicului său originar" (Schleiermacher. p. 127). lată de ce lingvistica istorică, căreia îi revine sarcina de a determina în mod univoc limba comună autorului şi primului său public. se regăseşte în centrul demersului filologic. Nu ar trebui totuşi să-i considerăm idioţi sau naivi pe exegeţii medievali: ei ştiau foarte bine, asemenea lui Rabelais, că Homer, Virgiliu şi Ovidiu nu fuseseră creştini şi că intenţiile lor nu putuseră să fie acelea de a produce sau sugera sensuri creştine. Ei porneau totuşi de la ipoteza unei intenţii superioare celei a autorului individual. sau în orice caz nu presupuneau că într-un text totul trebuie explicat exclusiv prin contextul istoric comun autorului şi primilor săi 69

cititori. Or acest princ1p1u alegoric este mai puternic decât principiul filologic, care. privilegiind în mod absolut contextul original. înseamnă că negi faptul că textul semnifică ceea ce se citeşte în el, adică ceea ce a semnificat de-a lungul istoriei. În numele istoriei, paradoxal. filologia neagă istoria şi evidenţa că un text poate semnifica ceea ce a semnificat. Tocmai această premisă a filologiei - o normă. o alegere etică şi nu o propunere dedusă în mod necesar - urma să fie demolată treptat de hermeneutică. Într-adevăr, oare cum putea fi posibilă reconstruirea intenţiei originale? Schleiermacher - şi aici era el romantic - descria o metodă a simpatiei. sau divinaţiei, numită mai târziu cerc hermeneutic (Zirkel im Verstehen), conform căreia, pus în faţa unui text. interpretul emite întâi o ipoteză despre sensul său ca întreg, apoi analizează detaliile părţilor, apoi revine la o înţelegere modificată a întregului. Această metodă presupune că există o relaţie organică de interdependenţă între părţi şi întreg: nu putem cunoaşte întregul fără să cunoaştem părţile. dar nu putem nici cunoaşte părţile fără a cunoaşte întregul care determină funcţiile lor. Această ipoteză este problematică (nu toate textele sunt coerente. iar textele modeme sunt chiar din ce în ce mai puţin), dar acesta nu e încă paradox.ul cel mai deranjant. Metoda filologică postulează într-adevăr că cercul hermeneutic poate să umple prăpastia istorică dintre prezent (interpretul) şi trecut (textul), să corecteze prin confruntarea cu părţile un act iniţial de empatie cu întregul, şi să ajungă astfel la reconstruirea istorică a trecutului. Cercul hermeneutic e.ste con�eput în acelaşi timp ca o dialectică a întregului şi a părţilor, ş_i �a llrl _dia_[�__al prezentului şi al trecutului. ca şi cum aceste dour1 tensiuni. aceste două distanţe ar urma să se rezolve dintr-o mişcare. simultan şi identic. Graţie cercului hermeneutic. înţelegerea leagă un subiect de un obiect, iar acest cerc. care este „metodic'· ca şi îndoiala carteziană, dispare odată ce subiectul a atins 70

111tdegcrea completă a obiectului. După Schleiermachcr. Wilhelm Dilthey (1833-1911) va reduce pretenţia filologică ,·,haustivă. opunându-i e.,plicaţiei. la care poate ajunge numai tlll'loda ştiinţifică aplicată fenomenelor naturii. î11ţelegerea. care ,11· n un scop mai modest al hermeneuticii experienţei umane. I 111 text poate fi înţeles, dar n-ar putea fi explicat. de exemplu printr-o intenţie. Fenomenologia transcendentală a lui Husserl. apoi knomenologia hermeneutică a lui Heidegger au subminat şi 11mi mult această ambiţie filologică, şi au făcut posibilă 1111lorirea antifilologică ce a urmat. Odată cu Edmund Husserl f 1859 - 1938) înlocuirea cogito-ului cartezian. în calitate de ronştiin\ă reflexivă. prezenţă sieşi şi disponibilitate în faţa celuilalt. cu inte11ţio11alitatea, ca act de conştiinţă care este intotdeauna conştiinţă a ceva anume, compromite empatia interpretului la care se referea ipoteza cercului hermeneutic. În alţi termeni. cercul hermeneutic nu mai e „metodic", ci condiţionează înţelegerea. Dacă orice înţelegere presupune o anticipare a sensului (precomprehensiune). oricine vrea să înţeleagă un text are întotdeauna un proiect în privinţa acestuia, iar interpretarea se sprijină pe o prejudecată. Odată cu Martin Heidegger ( 1889-1976). această intenţionalitate fenomenologică este în plus concepută ca fiind istorică: precomprehensiunea noastră. inseparabilă de existenţa noastră sau de fiindul-acolo (Dasein) al nostru. ne interzice să scăpăm de propria noastră situare istorică pentru a o înţelege pe cealaltă. Fenomenologia lui Heidegger este întemeiată şi ea pe principiul hermeneutic al circularilătii şi al precomprehensiunii. sau al anticipării sensului. dar argumentul care face din condiţia noastră istorică prejudecata oricărei experienţe implică faptul că reconstrucţia trecutului a devenit imposibilă. ,.Sensul. afirmă Heidegger. csle „către ce"-ul proiectului de la care pornind ceva devine inteligibil ca ceva; iar acest .,către ce" îşi primeşte structura de 71

la deţinerea-prealabilă, privirea-prealabilă si conceperea­ prealabilă"1 (Heidegger, p. 197). De la empatie am trecut l.1 proiect. apoi la prejudecată, iar cercul hermeneutic a devenit un cerc, dacă nu vicios sau fatal, fiindcă Heidegger îndepărta deliberat aceste calificative în Fiinţă şi Timp ( ,, a vedea în acest cerc un cerc vicios şi a se pune la pândă în căutarea mijloacelor de a-l evita[ ... ] înseană a înţelege greşit de la un capăt la altul ce înseamnă a-l înţelege", ibid., p. 198), cel puţin ineluctabil şi de nedepăşit, deoarece înţelegerea însăşi nu scapă de prejudecata istorică. Cercul nu se dizolvă odată cu înţelegerea textului; nu mai e „hiperbolic", ci aparţine structurii însăşi a actului de a înţelege: ,.E din contră, mai scrie Heidegger. expresia structurii existenţiale cu prealabile a Dasein-lui însuşi" (ibid., p. J 991. Filologia a devenit o himt!_ră. c!�că nu mai poţi spera vreodată s:·1 ieşrdin-pro_priaJum�jinae eşti închis ��Jn_tr-o bulă. Nici Husserl nici Heidegger nu tratează în primul rând interpretarea textelor literare. însă, după contestarea de către ei a cercului filologic. Hans-Georg Gadamer a reluat, în lumina tezelor lor. în Adel'Cir şi Metodă ( 1960), întrebările traduiţionale ale hermeneuticii ' (1967), Pour ime esrhetique de la reception, 1978 (vezi cap. 4). Lanson, Gustave, Programme d'ewdes s11r l'hiswire litteraire, Paris, Champion. 1930. - • ,,La methode de l'histoire litteraire" ( 1903), Etudes de methode, de critique et d'hi.stoire lilleraire, 1965 (vezi cap. 4) Leavis, Q. D., Fiction and the Reading Public, Londra, Chatto & Windus, 1932; reeditare în col. ,.Penguin". Moisan, Clement,-Q1i'est-ce que l'histoire /itzeraire?,Palis, PUF, 1987. Mollier, Jean- Yves, Michel el Calmwm Levy 011 la nai.s.sa11ce de l 'edi1io11 modeme, 1836-1891. Paris, Calmann-Levy, 1984. Montrose. Louis, .,Professing the renaissance: The Poetics and Politics of Culture" in Veeser, H. Aram, coord .• The New fliswricism, Londra, Routledge, 1989. Ranciere, Jacques; Le.s Mo1s de l'Hi.stoire. E.s.sai de poetique dtt sal'oir, Pa1is, Seuil, 1992. _Rudler, Gustave, Les Tech11iq11es de la cri1iq11e el de l'histoire litreraires e11 litterature fram;aise modeme, Oxford, OKford University Press. 1923; reeµitare Geneva, Ş!atkine;, 1979. Said, Edward W., L'Oriemali.sme (1978), trad. fr ., Paris, Seuil, 1980, reeditare, 1997. - , The World, the Text en rhe Cri1ic, Cambridge. Mass., harvar! Paris, Klincksieck. 1989. Arnold, Ma1thew, ,,The F11m:tion ·of Cirticism at the Prescnt Time" ( 1864), C11ll1trt' w,d A11archy mut 01her Wri1i11gs, t i)94 (vezi ,�.ip I). Auden, W.H., 11ie· D_ver's ll'cmd, a11d Other Essays (l 962'>-. New York, Vintage. 1989. Bar1hes, Rohmd, .,Retlexinns sur un mmrnel". in Donlmwsky, Serge. şi Todorov T2.vetan, L 'E11seig1wmn1t. de la /irtera111n,·, . 197 l (vezi introducerea;. Beardsley, Monroe, A.e.s1herics: Proble111s i11 1he Phil