Declinul Și Căderea Imperiului Roman de Apus [PDF]

Zitiervorschau

Declinul și căderea Imperiului Roman de Apus-proces istoric inevitabil Inevitabilitatea declinului lumii antice a fost determinată de o criză generală a societății romane, criză care s-a manifestat în viața politică, economică și socială. Catalizator al declinului și trecerii la o nouă formă de societate au fost invaziile populațiilor migratoare. Criza politică a sistemului roman(sec. III-V) s-a manifestat prin decăderea autorității imperiale, decăderea aparatului administrativ și a potențialului militar. În această perioadă unii împărați au încercat să redreseze situația prin reforme: politice, economice sau militare. Printre aceștia au fost Dioclețian și Constantin cel Mare. Pentru a consolida autoritatea centrală, Dioclețian introduce dominatul și atributele ceremonialului despoților orientali, iar pentru a evita luptele interne pentru putere, a creat tetrarhia(guvernare în patru-doi auguști și doi caesari). Rolul politic al Senatului scade, iar magistraturile rămîn doar titluri onorifice. Pentru apărarea granițelor Imperiului și a ordinii interne, s-a făcut o nouă împărăție administrativă și o reformă militară, dar Constantin cel Mare(306-337) continuă reformele lui Dioclețian despărțind puterea civilă de militară, înființînd funcții înalte încredințate la comites-susținători. Senatul ca organ politic este desființat. În scopul consolidării puterii centrale, Constantin cel Mare prin edictul de toleranță de la Milano(313) recunoaște egalitatea în drepturi a creștinismului cu alte religii. Împăratul leagă colonii de glie, meșteșugarii de meserie, orășenii de oraș, grăbind trecerea de la societatea feudală. El construiește un nou oraș Constantinopol care va deveni mai tîrziu capitala Imperiului Roman Răsăritean. Împărțirea Imperiului între fii Împăratului Teodosiu(395) a dus la pierderea unității Imperiului Roman și la evoluția diferită a celor două părți ale Imperiului- cel de Apus spre căderea sa, iar cel de Răsărit supraviețuind cu aproape 1000 ani. Semnele crizei social-economice au apărut încă în sec II și s-au adîncit sub influența crizei politice. Are loc decăderea meșteșugarilor, atelierele meșteșugărești produc numai strictul necesar pentru locuitori. Comerțul s-a dezorganizat, drumurile comerciale erau nesigure, atît cele pe mare cît și pe uscat, schimbul între provincii decade. Toate acestea duc la decăderea orașelor, vieții urbane. Sub amenințarea atacurilor barbarilor, orașele se depopulează, economic capătă un caracter rural. Apar latifundiile încojurate de întărituri, unde producția este destinată consumului intern. Criza financiară are drept consecință retribuirea funcționarilor în natură. Economia de schimb trece în economia naturală. Munca sclavilor devine nerentabilă. Perioada războaielor de cucerire s-a terminat, posibilitatea de achiziționa un număr mare de sclavi s-a redus. Aceasta a stagnat producția, dar și rezultatele în progresul tehnic (sclavii stricau uneltele noi, omorau vitele), care a servit pentru transportarea sclavilor în colonii, colonatul răspîndindu-se pe pămînturile imperiale ale bisericii, ale proprietarilor funciari. Cu timpul ei devin țărani aserviți legați de glie. Apare plata dărilor în natură. Se constituie o clasă dominantă –nobilimea Apar relații noi între nobilime și țărani liberi, numite patronat. Destrămarea lumii antice a fost cauzată și de răscoalele care au slăbit capacitatea de apărare Imperiului Roman de Apus împotriva barbarilor. Sec. III e marcat de atacurile intense ale populațiilor migratoare, mai ales ale germanilor. În anul 46 ultimul împărat roman Ramulust August este detronat.

Așadar, declinul lumii antice a fost un proces inevitabil. Anume prăbușirea Imperiului Roman de Apus este considerată sfîrșitul istoriei antice, deoarece Imperiul Roman este cel mai important stat antic.