de La Politici Contabile La Contabilitate Creativa in Marile Scandaluri Economice [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

De la Politici Contabile la Contabilitate Creativa in Marile Scandaluri Economice

-aprilie 2012-

CUPRINS

1. Policitici contabile…………………………………………………………………………...5 2. Contabilitatea creativă……………………………………………………………………...6 3. Practici de contabilitate creativă ce decurg din politici contabile……………………….8 4. Contabilitatea creativă şi marile scandaluri economice....................................................10 4.1 Introducere......................................................................................................................10 4.2 Enron...............................................................................................................................10 4.3 Lehman Brothers............................................................................................................12 4.4 WorldCom.......................................................................................................................13 4.5 Parmalat...........................................................................................................................13 4.6 Xerox................................................................................................................................15 5. Concluzii................................................................................................................................16 6. Bibliografie............................................................................................................................17

2

REZUMAT Lucrarea de față își propune ca principal obiectiv să aducă în atenție practicile de contabilitate creativă folosite de către marile companii ce au făcut istorie cu scandalurile financiare în care au fost implicate și, mai ales faptul că acestea au trecut de la aceste practici la fraudă, remarcându-se granița fragilă dintre aceste două concepte. Ne-am propus ca prin intermediul lucrării noastre să fixăm conceptul de contabilitate creativă, care, după cum ne putem da seama oferă o formidabilă provocare pentru profesia contabilă, să plecăm de la punctul cheie, și anume de la politicile contabile. Aceste politici sunt definite cel mai adesea ca fiind concepte ce vin în întâmpinarea realizării unei imagini fidele, a unei contabilități sincere. “Bătălia dintre contabilitatea cea sinceră și contabilitatea cea rea” se dă prin intermediul practicilor de contabilitate creativă ce decurg din politicile contabile. Făcând o scurtă trecere în revistă, dintre acestea se remarcă:  Contabilitatea contractelor pe termen lung  Politica de amortizare  Politica provizioanelor  Alegerea metodelor de evaluare a stocurilor  Contabilizarea costurilor subactivității  Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal  Imputarea cheltuielilor ocazionate de creșterea capitalului asupra primelor de emisiune  Contabilitatea creativă și operațiunile de lease-back  Cesiunea artificială a titlurilor de plasament  Tranzacții circulare  Dezîndatorarea în fapt(in-substance defeasance)  Emisiunea de titluri hibride Plecând de la toate acestea ne-am stabilit ca și punct de intereas al lucrării noastre prezentarea celor mai mari scandaluri financiare din istorie izbucnite în urma unor mari companii precum Enron, Lehman Brothers, Parmalat, Xerox și World Com, invocând trecerea acestora de la practicile contabilității creative la fraudă de cel mai înalt grad, urmată de faliment. Pentru realizarea acestei lucrări de cercetare am folosit diverse surse precum cărți, articole sau filmulețe care ne-au ajutat să formulăm concluzii cu privire la subiectul ales și care se regăsesc la finalul acestui studiu.

3

CUVINTE CHEIE 

Tehnici de contabilitate creativă - modalităţi practice de utilizare a flexibilităţii pe care o permit reglementările contabile.



Contabilitatea creativă este rezultatul flexibilităţii care există în cadrul reglementărilor contabile şi care, dacă sunt aplicate cu bună credinţă permit asigurarea unei imagini fidele a poziţiei financiare şi a performanţelor entităţilor economice.



Situaţii financiare reprezintă un set de raportări financiare care includ Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, Situaţia modificărilor capitalului propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie şi Note explicative.



Frauda se referă la o acţiune cu caracter intenţionat întreprinsă de una sau mai multe persoane din rândul conducerii, al celor însărcinaţi cu guvernanţa, al salariaţilor sau terţilor, acţiune care implică utilizarea înşelăciunii în scopul obţinerii unui avantaj injust sau ilegal.



Imaginea fidelă presupune întocmirea situaţiilor financiare în conformitate cu principiile contabile general acceptate, utilizarea de cifre cât mai exacte posibil, realizarea de estimări cât mai rezonabile şi aranjarea lor de aşa manieră încât să se poată furniza, cu toate limitele practicilor contabile curente, imaginea cea mai obiectivă posibil, lipsită de erori, distorsiuni, manipulări sau omisiuni semnificative.

4

Politici contabile Politicile contabile sunt cel mai adesea definite ca și concepte care vin în întampinarea realizării unei imagini fidele, a unei contabilitați sincere. Dacă ar fi să definim termenul de politici contabile am fi nevoiți să apelăm la cel putin două definiții. Acestea ar fi:1  Definiția oferită de Dicționarul de Contabilitate al Editurii Universității din Oxford și anume că politicile contabile sunt “baze contabile specifice și utilizate în permanență de către o organizație în întocmirea situațiilor financiare; aceste baze sunt considerate și determinate de organizație ca fiind cele mai adecvate pentru prezentarea cu fidelitate a rezultatelor și operațiilor sale financiare”.  Definiția oferită de Chris Nobes: „Politicile contabile sunt metode detaliate de evaluare, măsurare și recunoaștere (constatare) pe care o întreprindere le-a ales dintre cele general acceptate de lege, standarde contabile sau practici comerciale. Aceste politici trebuie să fie utilizate în mod permanent și trebuie să fie publicate. Raportul anual al unei întreprinderi va cuprinde “o anexă privind politicile contabile” care au fost aplicate în situațiile financiare”.  Definiția oferită de Organismul Internațional de Normalizare Contabilă (IASB): ”politicile contabile sunt principii, baze, convenții, reguli și practici specifice, aplicate de o întreprindere, pentru întocmirea și prezentarea situațiilor sale financiare”. Vorbind despre aceste politici, putem spune că, într-o accepțiune mai largă, ele se referă la:2  alegerea sau modificarea metodelor de evaluare;  alegerea sau modificarea metodelor de prezentare a documentelor de sinteză;  stabilirea volumului de informație publicată în documentele de sinteză, în general și în anexă, în special;  stabilirea informațiilor publicate în raportul de gestiune;  stabilirea datei de comunicare a informațiilor financiare;  publicarea voluntară a unor documente de sinteză facultative (cum ar fi tabloul de finanțare);  alegerea sau schimbarea auditorului;  alinierea (parțială sau totală) la referențialul contabil internațional sau la referențiale contabile internațional recunoscute;  abandonul anumitor principii contabile. Deoarece obiectivele politicilor contabile diferă de la o societate la alta, acestea pot fi transpuse în: micșorarea pierderilor publicate, micșorarea beneficiilor impozabile, majorarea sau micșorarea rezultatului curent, majorarea sau diminuarea beneficiilor distribuibile, netezirea temporară a rezultatelor contabile pentru a reduce riscul perceput de către mediul financiar. Așadar, întrucât rezultatul contabil reprezintă un concept elastic avem ca referință pentru acesta politicile contabile ce presupun alegerea metodelor contabile cele mai adecvate și deciziile de gestiune care au ca principală finalitate prezentarea unei imagini diferite a rezultatului, deși, în esență, ele nu modifică situația societății.

1

Niculae Feleaga, Liliana Feleaga, Politici si optiuni contabile(Fair Accounting versus Bad Accounting), Editura Economica, 2002 2 Liliana Malciuc, Contabilitate creativă, Bucureşti, Editura Economică, 1999, pg.32-34

5

Vorbind despre elasticitatea rezultatului contabil avem ca și dimensiuni definitorii timpul și spațiul. Elasticitatea în timp izvorăște din confuzia prezent-viitor și relevarea latentului în aplicarea principiilor specializării exercițiilor și conectării cheltuielilor cu veniturile astfel: a) Conectarea unor cheltuieli ale exercițiului la venituri viitoare; b) Conectarea unor cheltuieli viitoare la veniturile exercițiului; c) Integrarea profiturilor latent în rezultatul exercițiului; d) Ignorarea pierderilor latent. Referindu-ne la cealaltă dimensiune și anume, elasticitatea în spațiu, aceasta izvorăște din operații “pe jumătate adevărate-pe jumătate false”(dezîndatorarea în fapt, asigurarea creanțelor, asigurarea împotriva riscului de creștere a ratei dobânzii) și din clasificarea operațiilor(ex: un terț este realmente un terț sau face parte din grup). Așadar, unii autori sunt de parere că nu există totuși “incompatibilități de fond între principiile contabile fundamentale și contabilitatea creativă, dacă cea din urmă este utilizată cu discernământ, întrun câmp de aplicare clar delimitat și în condiții care respectă spiritul în care această noțiune a apărut”.3

Contabilitatea creativă În literatura de specialitate există abordări diverse în ceea ce priveşte definirea conceptului de contabilitate creativă, unele pozitive, altele negative. Pentru a ne face o idee despre semnificaţiile multiple pe care le poate avea contabilitatea creativă am extras cele mai notabile puncte de vedere prezentate în literatura de specialitate. Ca punct de pornire şi pentru a demonstra existenţa contabiliăţii creative încă de la apariţia contabilităţii, am dori să subliniem că încă de acum 500 ani, Luca Paciolo, de al cărui nume este legată prima definire a obiectului contabilităţii, spunea în „Tratatul de conturi şi înscrisuri” că principalul utilizator al informaţiei contabile este proprietarul afacerii: „Dacă doreşti, poţi să incluzi în cheltuielile casei şi cheltuieli extraordinare, cum ar fi cele pentru distracţia ta sau sumele pe care le-ai pierdut la jocuri de noroc, sau pentru bunurile şi banii pe care le-ai pierdut sau care ţi-au fost furate sau care sau distrus în naufragiu sau incendiu deoarece toate acestea sunt clasificate ca fiind cheltuieli extraordinare”.4 Conform lui Naser, care a oferit una dintre cele mai complexe definiţii, contabilitatea creativă este: „1) Procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipulează cifrele contabile şi, profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare şi divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc; 2) Procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită „producerea” rezultatului contabil dorit.” Trotman defineşte contabilitatea creativă ca fiind „o tehnică de comunicare ce vizează ameliorarea informaţiilor furnizate investitorilor”. Pe acceaşi linie, Colasse este de părere că expresia contabilitate creativă desemnează „practicile de informare contabilă, adesea la limita legalităţii,

3 4

Yves Bernheim, La comptabilite d’ intention: bonne ou mauvaise intention? Revue de droit comptable, 93-4 Cezar Gotcu, Contabilitatea creativă - plus sau minus. Tribuna economică. 2007, Nr.49, pg. 59-60

6

practicate de anumite întreprinderi, care profitând de limitele normalizării, caută să îşi înfrumuseţeze imaginea situaţiei financiare şi a performanţelor economice şi financiare.”5 Unii autori, cum ar fi M. Jameson sau Griffiths au surprins latura negativă a contabilităţii creative şi utilizarea ei cu scopul de a induce în eroare utilizatorii externi ai documentelor de sinteză. Astfel, Griffiths afirmă că „orice firmă îşi trunchiază beneficiile. Documentele de sinteză publicate se întocmesc pe baza unor registre care au fost aranjate, de o manieră delicată, uneori chiar ciopârţite. Cifrele prezentate investitorilor au fost în întregime manipulate cu scopul de a-i proteja pe cei vinovaţi.”2 Aceeaşi părere negativă o susţine şi M. Jameson: „Contabilitatea creativă nu încalcă legea şi normele contabile. Ea respectă litera, dar evident, nu şi spiritul acesteia...nu există niciun dubiu asupra caracterului negativ a contabilităţii negative. Ea distorsionează rezultatele şi poziţia financiară referitoare la întreprindere şi, dacă le dam crezare teoreticienilor, devine o practică din ce în ce mai utilizată.” 1 O opinie contrară o au Malo şi Giot care au surprins latura pozitivă a contabilităţii: „La originea sa contabilitatea creativă este virtuoasă: ea oferă contabilităţii mijloace care să-i permită să ţină pasul cu dezvoltarea crescândă a pieţelor şi proliferarea produselor financiare. Problema derivă din faptul că începe să se manifeste rapid perversitatea instinctivă a oamenilor de afaceri”.2 În lucrarea ”Controverse contabile” Prof.Univ. Niculae Feleagă a surprins opiniile mai multor autori ce califică contabilitatea creativă drept artă: Jean-Jérôme Bertolus (1998) vorbeşte ”arta de a truca un bilanț”, Maryvonne Lignon (1989), despre „arta de a calcula beneficiile sale”, Isabelle Gounin (1991), despre „arta de a prezenta un bilanţ”, Didier Pourquery (1991), despre „provizioane sau arta de a economisi banii.” Tot aici este surprinsă şi părerea lui Hervé Stolowy care se îndoieşte de existenţa contabilităţii creative, considerând că „este o pură iluzie.”6 În ceea ce priveşte factorii ce îi stimulează pe manageri să utilizeze tehnicile de contabilitate creativă, în literatura de specialitate sunt prezentaţi mai mulţi factori6, printre care:  Costurile rezultate din conflictul de interese  Incompetenţa managerilor  Incertitudinea şi riscul  Varietatea activităţilor economice  Punctele nevralgice ale conceptelor contabile  Atitudinea utilizatorilor de informaţii financiar-contabile  Globalizarea întreprinderilor  Absenţa sau ineficienţa normelor contabile naţionale Fie că o numim creativă, imaginativă, de intuiţie sau de legătură considerăm că acest tip de contabilitate este un joc al cifrelor ce oferă flexibilitate în prezentarea informaţiilor contabile. Întrucât fiecare destinatar al informaţiei are câte un interes, ce nu întotdeauna corespunde cu interesele celorlalţi destinatari, contabilitatea creativă acţionează ca un filtru ce selectează informaţiile în funcţie de nevoile fiecăruia. Deşi recurge la înfrumuseţarea situaţiilor financiare cu scopul de a produce rezultatul dorit, considerăm acest lucru unul pozitiv, atâta timp cât nu încalcă normele şi legile contabile. 5 Liliana, Malciuc, Contabilitate creativă, Bucureşti , Editura Economica, 1999, pg.14-28 6 Feleaga Niculae, Controverse contabile. Bucuresti, Editura Economica, 1996, pg. 147

7

Practici de contabilitate creativă ce decurg din politici contabile Practicile de contabilitate creativă ce decurg din politici contabile sunt: 1. Contabilitatea contractelor pe termen lung Opțiunea contabilă între utilizarea metodei terminării lucrărilor și metoda procentajului de avansare dă posibilitatea repartizării rezultatului fie pe parcursul lucrării, fie înregistrarea acestuia în anul terminării lucrării. Alegerea uneia dintre cele două metode și trecerea de la o metodă la alta modifică contul de profit și pierdere. Unele întreprinderi sunt tentate să utilizeze metoda terminării lucrărilor în perioadele cu rezultate pozitive pentru a evita prezentarea unui rezultat dificil de menținut pe termen lung. Pentru aceasta este suficient ca ele să pretindă că anumite contracte nu mai satisfac condițiile necesare utilizării metodei procentajului de avansare. Această schimbare riscă să treacă neobservată deoarece ea reprezintă doar o simplă schimbare de estimări contabile. 2. Politica de amortizare În funcție de nivelul de amortizare stabilit de întreprindere, rezultatul este în mod invers proporțional influențat. O cotă mai mare de amortizare va duce la diminuarea rezultatului și reciproc. 3. Politica de provizioane Provizioanele sunt destinate acoperirii de riscuri, cheltuieli sau pierderi al căror obiect este determinat cu precizie, dar a căror realizare și mărime sunt incerte. Necesitând estimări, provizioanele creează condiții pentru netezirea rezultatelor. Astfel, "umflarea" provizioanelor în anii beneficiari diminuează rezultatul, iar "dezumflarea" provizioanelor în anii deficitari majorează rezultatul. 4. Alegerea metodei de evaluare a stocurilor Rezultatul întreprinderii depinde de metoda de evaluare a stocurilor aleasă. Metoda FIFO determină cel mai mare rezultat, iar metoda LIFO cel mai mic rezultat și implicit cea mai mică cheltuială cu impozitul pe profit. 5. Contabilizarea costurilor subactivității În contabilitatea de gestiune există 2 metode principale de calcul al costurilor: metoda costului complet și metoda imputării raționale. Utilizând metoda costului complet pentru evaluarea stocurilor de produse se poate transfera pierderea subactivitații de la un exercițiu financiar la altul. 6. Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal Deficitul fiscal al unui exercițiu poate fi reportat, conform IAS 12, asupra exercițiilor viitoare sau asupra exercițiilor anterioare. În funcție de exercițiul asupra căruia se impută deficitul, există metoda reportului înainte și metoda reportului înapoi. Indiferent de metoda utilizată, rezultatul total pe cei trei ani este același, însă în cazul metodei reportului înapoi se pot diminua pirderile, netezind astfel nivelul rezultatului. 7. Imputarea cheltuielilor ocazionate de creșterea capitalului asupra primelor de emisiune Imputarea cheltuielilor ocazionate de creșterea capitalului asupra primelor de emisiune s-ar putea realiza prin una dintre urmatoarele căi: - Cheltuielile de stabiliment sunt contabilizate după natura lor. Apoi, pentru a compensa aceste cheltuieli, contul "Prime de emisiune" este debitat prin creditul contului "Transferuri de cheltuieli".

8

- Cheltuielile de stabiliment sunt capitalizate, urmând a fi amortizate. Pentru a compensa cheltuiala cu amortizarea, în fiecare an, se va debita contul "Prime de emisiune" prin creditul contului "Transferuri de cheltuieli" pentru amortizarea aferentă exercițiului respectiv. Managerii își motivează decizia de a imputa cheltuielile ocazionate de majorarea capitalului social asupra primelor de emisiune prin faptul că un asemenea tratament nu lezează interesele nimănui. Astfel, imputarea cheltuielilor are drept efect o majorare a rezultatutui exercițiului, păstrând însă nemodificat totalul capitalurilor proprii. Majorarea rezultatului contabil și a celui fiscal, prin excluderea cheltuielilor de stabiliment din categoria cheltuielilor deductibile,în anul capitalizării lor, favorizează interesele administrației fiscale, imputarea asupra primelor de emisiune suprimând orice amortizare ulterioară.7 8. Contabilitatea creativă și operațiile de lease-back Operaţia de lease-back (sau tranzacţia de vânzare asortată concomitent cu o locaţie) reprezintă un montaj financiar prin care proprietarul unui bun îl vinde unui terţ, pentru a-l relua,concomitent, printrun contract de locaţie. Plata în numele locaţiei şi preţul de vânzare sunt îngeneral legate, deoarece ele sunt negociate împreună. Operaţia de lease-back reprezintă o decizie de gestiune deoarece situaţia reală aîntreprinderii nu este în fapt modificată, ea utilizând în continuare activul ca şi cum ar proprietar.Această operaţie permite realizarea unui plus de valoare care poate fi constatat, în anul vânzării, larezultate. În realitate, acest plus de valoare va fi neutralizat de chiriile viitoare. 9. Cesiunea artificială a titlurilor de plasament O întreprindere poate să-și amelioreze rezultatul, prin vânzarea titlurilor de plasament, într-un moment în care valoarea pe piață a titlurilor este semnificativ mai mare față de prețul de achiziție. Particularitatea acestei tehnici de contabilitate creativă constă în faptul că operația de vânzare este urmată de răscumpărarea imediată a titlurilor. 10. Tranzacțiile circulare Tranzacțiile circulare apar atunci când 2 sau mai multe întreprinderi intră în tranzacții unele cu altele cu scopul de a-și ameliora informațiile din situațiile financiare. 11. Dezîndatorarea în fapt (in-substance defeasance) Dezîndatorarea în fapt este un angajament prin care societatea transferă active unui trust, care preia, totodată, și gestiunea unor datorii. Din punct de vedere juridic, societatea nu este absolvită de obligația de a plăti aceste datorii, ea rămânând debitorul principal. Uneori, creditorii nici nu află de aceste tranzacții și păstrează în continuare relația cu societatea în cauză, în vederea recuperării creanței. 12. Emisiunea de titluri hibride Întreprinderile recurg la o serie de finanțări prin emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni sau obligațiuni cu bonusuri de subscriere de acțiuni, care nu pot fi atașate cu certitudine nici capitalurilor proprii, nici datoriilor financiare. Întreprinderile emit titluri care pot fi rambursate doar în momentul lichidării societății, astfel putând fi încadrate la capitaluri proprii. Însă printr-un montaj juridic care presupune intervenția unui terț, creditorii primesc asigurarea că sumele împrumutate le vor fi rambursate într-un timp determinat.8

Liliana, Malciu, Contabilitate creativă, Bucureşti : Editura Economica, 1999, pg 38-59 8 Niculae Feleaga, Liliana Feleaga, Politici si optiuni contabile(Fair Accounting versus Bad Accounting), Editura Economica, 2002, pag 399-445 7

9

Contabilitatea creativă şi marile scandaluri economice Introducere Ca orice revoluţie, şi cea din contabilitate se justifică prin idei. Astfel, aceste idei inovatoare au condus la izbucnirea celor mai mari scandaluri contabile. Este remarcabil faptul că aceste scandaluri nu sunt specifice doar perioadelor de criză, însă se propagă în aceste perioade cu consecinţe sociale foarte mari. Dintre marile companii care au făcut istorie în ceea ce priveşte scandalurile contabile se remarcă Enron, Lehman Brothers, Parmalat, Xerox şi WorldCom, alături de multe altele. În continuare, sunt prezentate câteva din practicile utilizate de acestea, practici ce le-au dus la faliment. ENRON-”ADEVARAŢII BAIEȚI DEȘTEPȚI DIN ENERGIE” Cel mai mare faliment din istoria economiei americane Compania Enron a fost înființată în anul 1931 în Omaha, Nebraska, SUA sub denumirea de Northern Gas Company. Denumirea de Enron a apărut în anul 1985 în urma fuziunii cu o altă companie de gaz americană (Houston Natural Gas). Încă din anul 1996 și până în 2000 era considerată “Cea mai inovatoare companie americană”. Însă la 2 decembrie 2001, economia americană se cutremura. Gigantul energetic își anunța falimentul după ani întregi de fraudă contabilă. Deși era falimentară, valoarea reală scăzându-i de ani întregi, își acoperise pierderile și își umflase profiturile prin practici contabile creative, atrăgând după sine și falimentul companiei de audit Arthur Andersen, ce făcea parte din renumitul grup Big Five. Principalul scop al grupului Enron era menținerea prețului acțiunilor la un nivel ridicat, recurgând la o majorare artificială a profitului.9 În continuare, vom prezenta câteva dintre practicile care au condus la căderea Enron, şi anume:10 1. Contabilitatea la valoarea justă - La un moment dat, Enron a trecut la contabilitatea la valoare justă, argumentând că în felul acesta va putea reflecta “adevărata valoare economică” a elementelor raportate. Astfel, Enron a devenit prima companie non-financiară care utiliza această metodă pentru evaluarea şi înregistrarea contractelor pe termen lung. Metoda presupunea că în momentul semnării unui contract pe termen lung, veniturile aferente acestuia erau înregistrate la valoarea actualizată a fluxurilor de numerar nete care erau preconizate a fi generate în viitor de contractul respectiv. Însă, de multe ori, viabilitatea acestor contracte şi costurile aferente lor erau foarte greu de cuantificat, aşadar investitorii primeau informaţii inexacte sau rapoarte care îi induceau în eroare. Film “Enron: The smartest guys in the room”, Jigsaw Productions, 2005 10 Benston G. J., Hartgraves A.L., Enron: What Happened and What We Can Learn from It, Journal if Accounting and Public Policy, Elsevier Science Ltd., SUA, 2002 - http://bbs.cenet.org.cn/uploadimages/200311294124115529.pdf 9

10

2. Entităţile cu scop special. Enron a creat un număr foarte mare de societăţi off-shore (o companie off shore este un tip de companie, legală, încorporată într-o anumită jurisdicție, care își desfășoară activitățile în afara jurisdicției respective) în vederea atragerii de fonduri de pe pieţele de capital, ascunderii pierderilor sau evitarea impozitelor. Exemple notabile de entităţi speciale utilizate de Enron sunt JEDI şi Chewco, Whitewing şi LJM 1 şi 2. 3. Guvernanţa corporativă. În ciuda sistemului său complex de guvernanţă corporativă şi a reţelei de intermediari, Enron a reușit să atragă mari sume de bani pentru a finanţa un model de afaceri îndoielnic, pentru a-şi ascunde performanţele reale printr-o serie de manevre contabile şi financiare şi pentru a duce preţul acţiunilor sale la cote nejustificate de performanţele sale reale. 4. Remunerarea personalului executiv – managerii Enron se bucurau și de primirea unor opțiuni de achiziționare de acțiuni ale grupului. Acest lucru însemna că la un moment dat în viitor, managerii aveau opţiunea de a achiziţiona un anumit număr de acţiuni la un preţ fixat anterior între părţi, indiferent de cotaţia acţiunilor din data respectivă. Drept urmare, managementul Enron a fost preocupat în continuu de găsirea unor modalităţi (chiar şi neacceptate de lege) de creştere a preţului acţiunilor pe piaţă pentru a-şi spori profitul personal din deţinearea acţiunilor companiei. 5. Managementul riscurilor – înainte de faliment, Enron era apreciată pentru sistemul său sofisticat de management al riscurilor. Managementul riscurilor era un element crucial pentru companie din cauza mediului în care aceasta îşi desfăşura activitatea. În industria energetică exista riscul volatilităţii preţului. Drept urmare, Enron încheia contracte pe termen lung la preţuri fixe, dar trebuia să se protejeze cumva împotriva riscurilor aferente acestor contracte. Însă, utilizând entităţile speciale pe care le deţinea pentru a se asigura împotriva riscurilor, compania nu făcea decât să reţină în interiorul ei riscurile aferente tranzacţiilor, acesta fiind unul dintre factorii care au condus la falimentul din 2001. 6. Auditul financiar – în centrul scandalului Enron s-a aflat şi firma de audit Arthur Andersen, care făcea parte din Big Five, grupul celor mai mari cinci firme de audit şi consultanţă din lume. Arthur Andersen a permis artificiile contabile datorită cărora Enron a reuşit să ascundă investitorilor datoriile de miliarde de dolari utilizînd societăţi asociate.. Întregul scandal a generat, într-un final, dizolvarea companiei Arthur Andersen. Cu toate că doar un număr mic al angajaţilor companiei au fost implicaţi în frauda Enron, firma a fost închisă şi 85.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă. 7. Alte aspecte cu caracter contabil şi practici de influenţare a preţului acţiunilor – Enron avea ca şi angajaţi numeroşi contabili autorizaţi, precum şi contabili care colaboraseră cu FASB (Financial Accounting Standards Board). Menirea acestor persoane era să caute şi să speculeze lacunele din standardele contabile americane (US GAAP) în aşa fel încât să aducă avantaje pentru Enron. Un contabil din cadrul Enron a mărturisit: „Am încercat cu disperare să folosim standardele în favoarea noastră. Regulile au fost cele care ne-au oferit ocazia. Am ajuns unde am ajuns deoarece am exploatat punctele slabe ale acestora.”

11

Lehman Brothers Lehman Brothers era a patra mare bancă de investiţii din SUA, fondată în 1850 de fraţii Lehman. La data de 15 septembrie 2008 corporaţia a înaintat documentaţia de protejare în caz de faliment, deţinând active de 639 miliarde de dolari şi datorii şi datorii de 613 miliarde de dolari. Falimentul se datorează crizei de pe piaţa creditelor ipotecare declanşată ca urmare a faptului că în perioada de creştere economică s-au oferit credite cu dobânzi tentante la început, care aveau să crească apoi. S-a ajuns în punctul în care se ofereau credite clienţilor fără venit, job sau care deţineau alte active, bazându-se exclusiv pe creşterea preţului locuinţelor. Lehman Brothers împrumuta din ce în ce mai mulţi bani, până când în 2007, pentru fiecare dolar câştigat, împrumuta 44 de dolari. Un număr din ce în ce mai mare dintre cei care fuseseră încântaţi de ratele mici ale creditelor ipotecare, nu au mai putut ţine pasul cu plăţile datorită creşterii acestora. Preţurile caselor au scăzut şi astfel criza a început. În ceea ce priveşte evoluţia preţului acţiunilor Lehman Brothers, în 1994 o acţiune valora 4 dolari, în 2007 a avut loc o creştere până la 82 dolari/acţiune, iar în septembrie 2008 o acţiune valora 3 cenţi. Cifra de afaceri a crescut şi ea de la 11,5 bilioane de dolari în 2004, la 23 bilioane de dolari în 2007. Odată cu interesul arătat de Bank of America şi Barclays de a cumpăra Lehman Brothers, s-a început investigarea conturilor pentru a se realiză o imagine corectă a finanţelor băncii. S-a constatat că prăbuşirea pieţei imobiliarelor a lăsat un mare gol în bilanţul băncii. Astfel, o proprietate înregistrată în bilanţ la valoarea de 100 milioane, în realitate valora 50 de milioane sau 25 de milioane, ceea ce arăta pierderile enorme.11 Potrivit raportului depus la tribunalul din Manhattan în 2008, prăbuşirea Lehman Brothers a fost cauzată de:12  Băncile JPMorgan Chase şi Citigroup, care au majorat garanţiile cerute şi au schimbat acordurile de garanţie  Conducerea băncii care a furnizat date incorecte despre situaţia financiară a băncii cu scopul de a induce în eroare utilizatorii  Compania de audit Ernst&Young a fost de asemenea acuzată de neglijenţă prin faptul că a avizat situaţiile financiare defectuoase ale băncii. După 1.268 de zile, Lehman Brothers a ieşit pe 6 martie din falimentul declarat pe 15 septembrie 2008, şi va începe să ramburseze datoriile către creditori pe 17 aprilie. Încheierea procedurii de faliment permite Lehman Brothers să distribuie circa 65 de miliarde de dolari creditorilor care au depus cereri pentru peste 300 de miliarde de dolari. Planul Lehman de 65 de miliarde de dolari prevede plata către creditori a 18 cenţi pentru un dolar, în următorii câţiva ani.13

11

Film „The love of money”, Partea 1- „The bank that bust the world”, BBC, 2009

12

Articol „Cauzele prăbuşirii Lehman Brothers”, Adevărul, 13.03.2010, Mihaela Stoica – http://www.adevarul.ro/financiar/business_extern/Cauzele_prabusirii_Lehman_Brothers_fostul_CEO_si_bancile_JPMorgan_Chase_si_Citigroup_0_224377846.html 13 Articol “Lehman Brothers a ieşit din faliment”, Capital, 7.03.2012 - http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/lehmanbrothers-a-iesit-din-faliment-162545.html

12

WorldCom14 Compania WorldCom înfiinţată în anul 1983 sub numele de Long Distance Discount Services, a ajuns în SUA, a doua mare companie de telefonie după AT&T, dezvoltarea puternică fiind determinată de achiziţia agresivă a altor companii de telecomunicaţii. În decursul anilor, Worldcom a achiziţionat sau a fuzionat cu următoarele companii: Advanced Communications Corp. (1992), Metromedia Communication Corp. (1993), Resurgens Communications Group (1993), IDB Communications Group Inc. (1994), Williams Technology Group Inc. (1995), MFS Communications Company (1996), CompuServ (1998), MCI Communication (1997, pentru suma de 37 de miliarde dolari), Sprint Corporation (1999, pentru suma de 129 de miliarde dolari). Ca şi în cazul companiei Enron, şi aici s-a apelat la tehnicile contabilităţii creative:  Înregistrarea de provizioane mai mari în anii cu profit mare pentru a diminua rezultatul şi scăderea provizioanelor în anii deficitari pentru a majora rezultatul  Supraevaluarea mai multe achiziții, totalizând 5,8 bilioane de dolari  înregistrarea unor valori în categoria imobilizărilor în locul înregistrării lor pe seama cheltuielilor, pentru a ascunde pierderile şi a denatura imaginea fidelă cu scopul de a asigura creşterea preţului de piaţă a acţiunilor. Astfel, compania a raportat în 2001 un profit de 1.4 miliarde de dolari. Dacă cheltuielile nu ar fi fost ascunse, societatea ar fi înregistrat mari pierderi în anul 2001. Primele descoperiri legate de fraudele şi erorile înregistrate de companie au fost detectate de o echipă de audit intern, care a constatat o fraudă de 3,8 miliarde dolari. În urma descoperirilor s-a notificat frauda conducerii, iar firma de Audit a retras raportul de audit pentru anul 2001, iar SEC (Securities and Exchange Commission – comisia de supraveghere a tranzacţiilor cu valori mobiliare americane) a iniţiat o anchetă. La sfârşitul anului 2003, s-a estimat că activele totale ale companiei au fost majorate artificial cu suma de 11 miliarde dolari. Parmalat Compania Parmalat, unul dintre cei mai prestigioși producători mondiali de produse alimentare, a luat ființă în anul 1961 la inițiativa lui Calisto Tanzi, un tânăr întreprinzător din Parma. Inițial, acesta pune bazele unei mici fabrici de conservare a produselor lactate, în orașul Collechio, care furniza lapte proaspăt - sub marca Parmalat - orașului Parma și provinciilor alăturate. Calisto Tanzi a plecat de la o simplă firmă de familie, ca la apogeul carierei sale să ridice concernul alimentar Parmalat la statutul de mare actor mondial. Avea filiale în 30 de țări, unde lucrau 37.000 de salariați, și o prezență foarte puternică, nu numai în Europa, dar și în Brazilia precum și în alte țări latino-americane.

14 Edward J. Romar, Martin Calkins, WorldCom Case Study, University of Massachusetts-Boston, 2006 http://www.scu.edu/ethics/dialogue/candc/cases/worldcom-update.html

13

Imperiul de lactate și produse al lui Tanzi s-a prăbusit la sfârșitul anului 2003, când în contabilitatea grupului a fost descoperită o gaură de peste 14 miliarde de euro.15 Situația de la Parmalat a început ca o fraudă contabilă standard. Se pare ca managerii au folosit diverse trucuri contabile pentru a evita dezvăluirea unor pierderi masive, posibil cu ajutorul unor auditori și avocați. La sfârșitul lui februarie 2003, o emisiune de obligațiuni Parmalat, în valoare de 300 milioane euro, a eșuat pe piața bursieră, din cauza lipsei de transparență a grupului emitent. Lovitura de grație a venit pe 19 decembrie, când Bank of America a negat că deține în conturi suma de 4 miliarde de euro, care ar fi fost depusă de Bonlat, o societate din Insulele Cayman controlatã de Parmalat. Suma figura în ultimul bilanț al grupului Parmalat și era certificată printr-un document datat din 6 martie 2003. Documentul a fost catalogat drept fals, fiind, de fapt, o fotocopie pe care era adăugat antetul BoA (Bank of America). Concernul a recunoscut însa că era de fapt un truc, menit să garanteze marile sale împrumuturi. Alte rapoarte, provenite de la firma de audit "PricewaterhouseCoopers", indică 40 de bănci care au creditat Parmalat cu 5 miliarde de euro, deşi îi cunoşteau foarte bine situaţia dezastruoasă. "Citibank" a creditat firma cu 300 de milioane de dolari deşi ştia - înca din 1995 - despre criza financiară în care se zbătea aceasta.16 Aparenta stabilitate financiară a companiei era păstrată printr-o rețea de conturi în bănci din Caraibe și America de Sud. "Paradisurile financiare" au ajutat la ascunderea miliardelor de dolari timp de mai bine de 10 ani. Singurul mod în care s-a menținut pe linia de plutire a fost prin ademenirea cât mai multor investitori care să cumpere acțiunile sale. De asemenea, pretinzând că dispune de fonduri pe care de fapt nu le avea, Parmalat reușea să păcălească piețele financiare, obținând noi și noi împrumuturi. Anchetatorii au fost uimiți de metodele rudimentare folosite pentru a ascunde fraudele din ultimii ani. "Și un novice și-ar fi dat seama ce se petrece", a declarat un procuror care anchetează cazul. Deși au existat transferuri complexe de fonduri, acestea au fost susținute prin tehnici foarte simple. Timp de mai mulți ani, documentele erau falsificate prin scanare, iar apoi erau trimise prin fax de mai multe ori, pentru a părea autentice. Răsunătorul scandal contabil de la Parmalat împreună cu altele asemănătoare au accelerat procesul de reglementare contabilă pentru prevenirea distorsionării performanței companiilor. Astfel, organismul de normalizare contabilă, IASB a emis standardul internațional de raportare financiară IFRS 2 "Plățile bazate pe acțiuni".

Articol: „Scandalul Parmalat aduce peste 50 de acuzati in instanta”, Laura Culiţă, 27.07.2007 http://www.wall-street.ro/articol/International/31461/Scandalul-Parmalat-aduce-peste-50-de-acuzati-in-instanta.html 16 http://www.wall-street.ro/articol/International/31902/Angajati-ai-Citigroup-implicati-in-scandalul-Parmalat.html 15

14

Xerox Xerox este o companie de IT din Statele Unite, prezentă la nivel internațional, care produce și comercializează imprimante, copiatoare, scanere și alte produse digitale. Aceasta a fost fondată în 18 aprilie 1906, în New York. Inițial avea numele de Haloid și a început ca și un simplu producator de hârtie fotografică și echipamente. În 11 aprilie 2002, SEC a început o investigație împotriva companiei Xerox, care a durat până la sfârșitul lunii aprilie și care a avut ca rezultat faptul că, în decursul perioadei 1997-2000, compania Xerox a indus în eroare utilizatorii de informații contabile prin folosirea unor practici de contabilitate creativă prin care a clasificat greșit peste 6 miliarde de dolari din venituri. Aceste venituri nu erau recunoscute corect în contabilitatea întreprinderii, deoarece în momentul când trebuia să fie înregistrat un contract de închiriere (leasing), în legătura cu vânzarea copiatoarelor firmei, înregistrările erau făcute ca și în cazul unei vânzări obișnuite (vânzare cu plata pe loc) și nu erau înregistrate pe toată perioada de închiriere, astfel înregistrându-se profituri mai mari. Standardele US GAAP interzic companiilor să recurgă la asemenea procedee, deci trebuiau recunoscute veniturile de-a lungul perioadei de închiriere şi nu în momentul închirierii. Comisia de Valori Mobiliare şi de Schimb ( SEC ) a declarat că Xerox a folosit aceste procedee pentru a induce în eroare utilizatorii informaţiei contabile, şi pentru a se da impresia că managemntul companiei este unul foarte bun. Când auditorii firmei Xerox, adică firma KPMG, au început să pună la îndoială legalitatea operaţiunilor înregistrate în contabilitatea companiei, auditorii seniori au cerut prezenţa unui alt auditor care să auditeze situaţiile financiare ale companiei. Acest nou auditor a auditat compania şi aşa au ieşit la iveală toate trucurile contabile „folosite pentru a ascunde miliarde de dolari.17 Tot în anul 2002 Xerox a renunţat la serviciile firmei de audit KPMG, după ce această firmă a lucrat pentru compania Xerox timp de 40 de ani. A început colaborarea cu o altă mare firmă de audit, şi anume cu PriceWaterhouseCoopers. Comisia de Valori Mobiliare şi de Schimb (SEC) a amendat compania Xerox cu 10 milioane USD, dar a amendat de asemenea şi firma de audit KPMG, pentru că a ştiut şi mai ales că ascuns aceste neregularităţi din perioada 1997 – 2000. Compania Xerox a fost nevoită să renunţe la o mare parte din personal, şi să îşi vândă unele active pentru a putea plăti amenda. Activitatea companiei s-a restrâns foarte tare, dar totuşi şi în ziua de azi, compania Xerox mai are câteva surse de venituri, din vânzarea de hârtie pentru copiatoare și câteva linii de copiatoare, dar nu mai are aceeaşi renume ca în anii 60’ – 70’.

17

http://www.guardian.co.uk/business/2002/jun/29/2

15

Concluzii

Lucrarea noastră își propune să prezinte conceptele motivaționale ale dezvoltării contabilității creative prin prizma practicilor folosite în cazurile celebre de contabilitate creativă și de fraudă folosite pentru a denatura situațiile financiare, plecând de la cele mai vechi definiții ale conceptului. Pentru a formula o primă concluzie putem spune că nu există nicio teorie unanim acceptată la nivel internațional în ceea ce privește această formidabilă provocare oferită de contabilitate. Aceste practici sunt justificate întocmai prin faptul că standardele de reglementare contabilă oferă așa- zise “portițe” de care unii manageri se folosesc pentru a oferi o imagine ideală asupra companiei, deși realitatea este cu totul alta. Așa cum reiese și din studiul de față, granițele acestor practici sunt împinse la extreme, frauda și înșelăciunea luînd locul bunelor practici. Companii celebre implicate în scandaluri financiare, precum Enron, declarat cel mai mare faliment de pe piața americană și renumiți ca fiind “băieții deștepți din energie”, Lehman Brothers, World Com și altele oferă exemple concrete de rele practici la nivel de realizare a situațiilor contabile care au condus la ruinarea companiei, înșelăciunea investitorilor și a guvernului, atragerea falimentului unor firme de audit și multe alte consecințe. Concluziile pe care le tragem din aceste fapte sunt acelea că este foarte ușor să depășești limitele legale de cosmetizare a situațiilor financiare și să te folosești de toate mijloacele care îți stau la dispoziție pentru a rămâne în top, însă toate acestea nu pot decât să atragă situații ce generează dezechilibre la nivel macroeconomic și chiar internațional atât pe plan economic cât și pe plan social, nu numai la nivel de companie sau piață. De aceea, considerăm că este foarte important ca politicile contabile să fie respectate și să se realizeze un cadru de reglementare la nivel mondial care sa posede caracteristicile unui referențial modern al practicilor de contabilitate creativă și care să stabilească foarte clar limita dintre acestea și fraudă. Noua Zeelandă oferă un exemplu de o țară în care un cadru bine conceput de reglementare a contabilității a încetinit contabilitatea creativă. În încheiere, citându-l pe dl Niculae Feleagă, a cărui carte a stat la baza studiului nostru, ce pune în vedere faptul că “precum orice revoluție, și cea din contabilitate se justifică prin idei”, concluzionăm prin aceea că este important ca acestor idei să li se răspundă cu idei constructive care să le domine pe cele ce prejudiciază economiile și, în final societatea.

16

BIBILIOGRAFIE

1. Liliana Malciuc, Contabilitate creativă, Bucureşti, Editura Economică, 1999, pg.32-34 2. Niculae Feleaga, Liliana Feleaga, Politici si optiuni contabile(Fair Accounting versus Bad Accounting), Editura Economica, 2002

3. Feleaga, Niculae, Controverse contabile, Bucuresti, Editura Economica, 1996, pg. 147 4. Cezar Gotcu, Contabilitatea creativă - plus sau minus. Tribuna economică. 2007, Nr.49, pg. 59-60 5. Dictionnary of Accounting, Edited by R.Hussey, Oxford Unicersity Press, Second Edition, 1999 6. Yves Bernheim, La comptabilite d’ intention: bonne ou mauvaise intention? Revue de droit comptable 7. Benston G. J., Hartgraves A.L., Enron: What Happened and What We Can Learn from It, Journal if Accounting and Public Policy, Elsevier Science Ltd., SUA, 2002 http://bbs.cenet.org.cn/uploadimages/200311294124115529.pdf

8. Film “Enron: The smartest guys in the room”, Jigsaw Productions, 2005 9. Film „The love of money”, Partea 1- „The bank that bust the world”, BBC, 2009 10. Articol „Cauzele prăbuşirii Lehman Brothers”, Adevărul, 13.03.2010, Mihaela Stoica – http://www.adevarul.ro/financiar/business_extern/Cauzele_prabusirii_Lehman_Brothers_fostul_CEO_si_bancile_JPMorgan_Chase_si_Citigroup_0_224377846.html 11. Articol “Lehman Brothers a ieşit din faliment”, Capital, 7.03.2012 - http://www.capital.ro/detaliiarticole/stiri/lehman-brothers-a-iesit-din-faliment-162545.html 12. Edward J. Romar, Martin Calkins, WorldCom Case Study, University of Massachusetts-Boston, 2006 http://www.scu.edu/ethics/dialogue/candc/cases/worldcom-update.html 13. Articol: „Scandalul Parmalat aduce peste 50 de acuzati in instanta”, Laura Culiţă,Wall-Street 27.07.2007 http://www.wall-street.ro/articol/International/31461/Scandalul-Parmalat-aduce-peste-50-de-acuzatiin-instanta.html 14. http://www.wall-street.ro/articol/International/31902/Angajati-ai-Citigroup-implicati-in-scandalulParmalat.html 15. http://www.guardian.co.uk/business/2002/jun/29/2

17