Cuvant La Nasterea Domnului Al Sf. Grigorie Teologul [PDF]

Zitiervorschau

PREDICI SFINTUL GRIGORIE CUVINTĂBI LA PRAZNICE IMPĂKATEŞUi Cuvântarea a XXXVIII-a: La Arătarea lui Dumnezeu sau la Naşterea Mântuitorului 1. Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, Întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!. Cântaţi Domnului tot pământul! Şi ca să vorbesc şi de una şi de alta deodată, cerurile să se veselească şi pământul să se bucure, din pricina Celui ceresc şi acum pământesc, Hristos în trup ! Veseliţi-vă cu cutremur şi cu bucurie : cu cutremur din pricina ;păcatului, cu bucurie din pricina nădejdii. Hristos din Fecioară! Femei, fiţi fecioare, ca să vă faceţi maici ale lui Hristos! Cine nu se închină Celui dintru început? Cine nu măreşte pe Cel care s-a născut acum? 2. Din nou se risipeşte întunericul, din nou capătă viaţă lumina; Din nou se pedepseşte cu întuneric Egiptul, din nou este luminat prin stâlp, Israel! Poporul care sade întru întunericul necunoştinţei să vadă lumina cea mare a cunoştinţei! Cele vechi au trecut, iată toate s-au înnoit! Litera se dă înapoi, spiritul biruieşte! Umbrele treci grăbite, adevărul păşeşte în lume. Melchisedec se adună laolaltă: Cel născut fără de mamă, se face fără de tată, fără de mamă, după ceea ce era El mai înainte, iar fără de tată, după ceea ce este El în urmă. Se răstoarnă legi ale firii. Este de trebuinţă să se plinească lumea de sus, Hristos ne porunceşte, să nu ne împotrivim! „Neamurile toate bateţi din palme”, „căci Prunc ni Sa născut Fiul şi S-a dat nouă, a Cărui stăpânire stă pe umărul Lui, căci se ridică o dată cu Crucea, şi numele Lui este chemat înger al Sfatului celui Mare”, adică al Tatălui. Ioan să strige: «Gătiţi calea Domnului»! Iar eu voi vesti cu glas mare puterea acestei zile: Cel netrupesc se întrupează; Cuvântul ia tăria trupului; Cel nevăzut se vede; Cel nepipăit se pipăie; Cel mai presus de trup începe; Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Omului. “Iisus Hristos ieri şi azi acelaşi şi în veci”. Iudeii sa găsească pricină, păgânii să batjocorească, ereticii să sporojească! Au să creadă când Îl vor vedea înălţându-se la cer şi, dacă nu atunci, vor crede când Il vor vedea pogorându-se din ceruri şi când va sta pe scaun de judecător. 3. Despre acestea însă avem să vorbim mai la urmă. Praznicul nostru de acum este Arătarea lui Dumnezeu sau ziua Naşterii Lui, fiindcă se spune în două feluri, punându-se două nume unuia şi aceluiaşi lucru. Căci prin Naştere s-a arătat oamenilor Dumnezeu, Care exista şi de-a pururi există din Cel de-a pururi, mai presus de cauza şi de minte, fiindcă nu era vreo raţiune mai presus de Cuvântul, iar acum în urmă S-a născut din pricina noastră, ca astfel Cel care ne-a dat viaţă să ne dea şi fericirea şi mai ales ca, din pricină că alunecaserăm de la fericire, datorită răutăţii, să ne readucă la ea prin întruparea Sa. Numele-praznicului este deci cel de Arătarea lui Dumnezeu prin aceea că S-a arătat, iar numele de Naştere vine de la aceea că s-a născut. 4. Aceasta ne este prăznuirea şi aceasta sărbătorim' noi astăzi; venirea lui Dumnezeu la oameni, ca să mergem noi la Dumnezeu, sau ca să ne reîntoarcem la El, căci aşa este mai potrivit să spunem, ca, după ce am murit în Adam, să ne facem deopotrivă vii în Hristos, cu Hristos, şi născându-ne şi răstignindu-ne şi îngropându-ne şi înviind. Căci era de trebuinţă să se petreacă în mine schimbarea cea bună şi aşa cum din cele care erau mai fericite au venit cele triste, tot aşa din cele triste au venit cele care sunt mai fericite. «Căci unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit harul», şi, dacă gustarea a dus la osândă, atunci

1

cu cât mai mult Patimile lui Hristos la îndreptarea din credinţă? Să sărbătorim deci nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumeşte, ci mai presus de lume; nu pe ale noastre, ci pe cele ale Celui al nostru sau, mai bine zis, pe cele ale Stăpânului; nu pe cele ale slăbiciunii, ci pe cele ale tămăduirii; nu pe cele ale creaţiei de la început, ci pe cele ale creaţiei celei noi. 5.'Cum va fi însă aceasta? Să nu ne punem coroane la intrările caselor sa nu dănţuim, să nu -împodobim' străzi, să nu ne desfătăm " ochiul, să nu ne încântăm 'auzul la sunet de flaut, să nu ne dezmierdăm mirosul cu parfumuri,, ca femeile, să nu ne desfrânăm gustul, să nu facem pe placul' pipăitului, pe voia acestor căi prielnice răutăţii şi porţi ale păcatului; sa nu ne moleşim în haină străvezie şi alunecătoare pe trup şi a cărei podoabă cea mai mare este netrebuinţa, nu cu străluciri de -pietre scumpe, nu cu licăriri de aur, nu cu amăgiri de farduri, care amăgesc frumuseţea noastră cea firească şi care au fost născocite împotriva chipului dumnezeiesc din noi; nu cu ospeţe şi cu beţii, cu care ştiu că se întovărăşesc paturi de desfrâu şi nelegiuiri, fiindcă de la dascăli răi, rele sunt şi învăţăturile sau, şi mai bine zis, din seminţe rele, rele sunt şi iodurile; să nu ne facem parmaliouri de frunziş, zidind şetre pentru desfătarea la adăpost a pântecelui. Să nu socotim lucru de preţ mirosul aromat al vinurilor, gătirile bucătarilor, scumpetea parfumurilor. Nici pămînt şi nici mare să nu ne dăruiască cu gunoaiele lor în vaza la noi, căci aşa ştiu eu să-preţuiesc desfătarea. Să nu ne sârguim în a ne întrece " între noi cu necumpătarea, fiindcă tot ce prisoseşte şi este peste trebuinţa, aceasta eu o socotesc necumpătare, şi acestea mai ales în vreme ce alţii, facuţrşf ei :dm"unur'şi acelaşi lut şi din aceeaşi plămadă cu noi, sunt flămânzi şi în strâmtorări. 6. Pe acestea toate să le lăsăm deci paginilor şi fasturilor şi praznicelor păgâneşti, lor care numesc până şi dumnezei pe cei care se desfatăla mirosul jertfelor şi care, fireşte, slujesc Dumnezeirii cu pântecele, fă-cîndu-se şi plăzmuitori răi, şi preoţi"*răi, "şi adoratori răi de demoni răi Noi LD-sL-Cella care Cel închinat eşte_Ouvînţull, chiar de va ii sa ne des-. iătăm într-o măsura oarecare, şă ne desîătăa"i in cuyîntare şi în Lege; dumnezeiască şi. în povestiri prilejuite fie din .împrejurări de altă naturăiie în cele ale praznicului de faţă, ca desfătarea să fie cu adevărat e noastră, ci nu să se facă străină de Cel ce ne-a chemat să fim împreum cu El. Sau vreţi cumva să vă înfăţişez vouă, bunilor mei oaspeţi, caş şi eu vă sînt astăzi un ospătător, această cuvîntare cît mai îndestula! şi cît mai cu dărnicie, ca să cunoaşteţi ce fel este străinul în stare şj hrănească pe cei din partea locului, şi cel de Ia ţară pe cei de la oraş, |cel care nu priveşte Ia desfătări pe cei care trăiesc în desfătări, şi sără cui şi neadă'postitui pe cei care strălucesc în bogăţie ?i24 De aci voi începideci. Iar cei care vă desfătaţi >de asemenea lucruri, să vă curăţiţi şminte şi auz şi cuget25, deoarece cuvîntarea noastră este despre Dumnezeu şi dumnezeiască, ca să plecaţi de aci după ce v-aţi desfătat cţ adevărat de cele care nu sînt zadarnice. Iar cuvîntarea va îi şi foar|întinsă şi deopotrivă şi foarte restrlnsă, ca. să nu se facă supărătoare priivreo lipsă şi- nici neplăcută din pricina abundenţei:26.v; 7- Durrmezeu era şj. e.ste,..şi-va~fi~de-a-pururi s-au, mai bine zis, es| jie^a_pururj, fiindcă expresiile «era» şi «va fi» sânt despărţiri ale timpuli|mnostru, omenesc şi ale firii celei nestătătoare27, pe cînd expresia '«este ^de-a/pururi» este. o.numire pe care El însuşi Şi-o, dă, Ia ..convorbirea cu' " Moisi pe munte.28. Căci de vreme ce cuprindeam EJ totul, El este exis-^ fîenţă fără de început „şi fără _de ş'ijrşiF,~îrî felul uniii^ ocean de "fiinţă"ne^ ţsfîrşif şi nemărginit, fapt care ne depăşeşte orice cugetare "în privinţa '-,/timpului şi a naturii, fiind nălucit doar de minte şi aceasta cu totul neT 'desluşit şi

2

sărăcăcios şi nu din cele din EU, ci din celedin jur.u-I29,.năllu-; , cire care" d"e-"abia se însăilează din altceva decît din Ei, pentru o oarecare 'licărire.„de. adevăr, oare ne "scapă măi înainte de a fi sesizată de minte :şi care fuge pînă să: fie înţeleasă, cu o aşa de mare putere ce. ne străfulgera, mintea, dar şi lucrul acesta numai cîxid este curată, cît ne orbeşte de.liimină şi vederea o scăpărare de fulger nestătătoare. şi aceasta, după /părerea mea, ca, pirin ceea ce se îinjelege,_să_ne atragă..[a şine, detoarece ;tot ce este cu 'desăyîrşire neînţeles, şi de neînsuşit, este .de nenădăjduit !şi de nedobîndit,_ iar ca, prin. ceea ce nu se înţelege, să.uimească şi prin uimire să se facă mai dorit şi, o. dată dorif, .şa se cureţe, şi, .după: ce a icurăţit, să în dumnezeiasca şi, aşa aijunşi, cuvîntarea îndrăzneşte un lucru ;de curaj, sa kse întreţină cu cei, de. un neam cu El, Dumnezeu-unindu-'se leu Dumnezei'şi eunoseîndu-se de către, ei 30, şi poafe în măsura în.care [cunoaşte El acum pe cei cunoscuţi. Dumnezeirea este deci. nemărginită" :şi cu anevoie de intuit de minte, iar din fiinţa Ei se.înţelege întru totul singur lucrul acesta, nemărginirea,' chiar dacă ' vreunul ar cugeta: că, Ideoarece este natură, simplă, ea" este sau anevoie de înţeles, 'sau cu totul de înţeles. Fiindcă ceea ce este în sinea sa cel ce este de natură simplă, noi o vom cerceta, deoarece, iară îndoială,.nu simplitatea îi este natura, de vreme ce nici La cele alcătuite nu le este natură numai alcătuirea. 8. Iar cînd nemărginirea Dumnezeidi esite. privi.tă .dintr-un (îndojV punct de vedere, după început şi după sfîrşit, căci ceea. ce este dincolo de acestea şi ceea cenu este, în acestea- este nemărginit, atunci deci cînd_-mintea priveşte din jos către adîncui de sus, neayîndpe ce sta şi pe ce "să se sprijine în închipuirile ei despre Dumnezeu, atunci nemărginirii, şi- -nesfîrşituîui din El le-a zis «fără de început» ; cînd priveşte, la cele de. ' jos şi care 'sînt după acestea, atunci i-a zis «nemuritoare» şi «nepieritoare», iar cînd uneşte'totuî ilaolaltă i-a zis «veşnică». Căci veşnicia^.nu este nici timp şi nici parte din timp, căci nu poate fi mgsurafăj.cî, aoeea ce este la noi oamenii, timpul care se măsoară prin. mişcarea soarelui, aceea este lla cei veşnici veşnicia,-.adică ceea ce se întinde laolaltă eu cei veşnici, în felul unei mişcări de timp şi al unui interval. Acestea să fie gîndite de mine despre Dumnezeu în împrejurarea de fajă, căci nici nu . este vreme pentru mai mult de atît şi iiindcă şi subiectul propus nu este Teologie, ci Iconomiej*1. Şi arunci clînd zic Dumnezeu, zic Tatăl, Fiul şi SîiiaţuLjiuhT î^u^rnnezejrea,.de altleLnerevărsîndu-se dincolo de acestea, câ'să "nu introducem1 o spuză de Dunînezei^şi'jTjci1 nemăirginindu-se în liecare din;.aces-tea, ca să-.nu ,ne osiindim de sărăcie "He Dumnezeire, că-zînd noi îie în socotinţe iudaiceşti32, pentru credinţa noastră-într-o singură patere în Duimriezeire, fie în socotinţe, păgîneşti i3's, din .pricina credinţei în o spuză de DumnezeT.^CăCt şi în o socotinţă şi în alta, răul este la iei de mare, chiar dacă sînt opuse între ele. Aşa sînt. deci Sîintele Sfinţilor, care şV'de heruvimi se acoiperă şi care se 'slăvesc în trei sfinţenii, unite în o singură Domnie şi Dumnezeire, fapt despre care s-a cugetat şi foarte frumos'şi foarte înalt de către unul dinire înaintaşii noştri 34, 9. Dar, fiindcă bunătăţii lui .Dumnezeu niui-- ajungea siLjşe mişte numai în faţa'^pTopriei ei priviri, *ci trebuiască, binele să se. reverse1 şi să se răspîndeas'că,_ca tot mai multe să fie creaturile" împărtăşite "din bine- _. făce'Yey căci-aceasta, .este firea 'bunătăţii supreme, atunci ea cugetă mai înfîi guierile îngereşti şi "cereşti, şi această cugetare s-a făcut fapt de către CuvSntul%-şi-s-a desăvîrşit de către Duhul36. Şi în chipul acesta au fost aduse în fiinţă strălucirile din rîndul al doilea, slujitoarele -primei

3

'străluciri, fie că" trebuie să le înţelegem ca duhuri cugetătoare, îie oa foc nematerial şi netrupesc, fie o oarecare altă natură, cît mai aproape de cele sipuse. Vreau sa zic că sînt neimdşcate către rău şi- că îşi au mişcarea numai către bine, ca unele care slnt unipreajma lui Dumnezeu şi care cele dirrtîi îşi primesc lumina din Dumnezeu, căci cele din lumea de faţă îşi iau "lumina de la o strălucire din rîndul al doilea. Şi mă face să ie. socotesc şi să le 2ic nu nemişcate, ci cu anevoie de imişcatl-36, aceki care pentru strălucirea sa este socotit şi numit Lucifer, iar din pricina ---iriîndrîei, întuneric, ca şi puterile răzvrătite de sub el, care îăptuiesc răutatea prin fuga de la bine şi pe care răutate ne-au mijlocit-o şi nouă. ."" 10. în chipul acesta deci şi pentru asemenea raţiuni a fost adusă Fin existenţă lumea cugetătoare 37, cit sigur pot gindi eu în privinţa aceasta, cînd mă apuc să măsor lucruri mari cu o cuvîntare mică. Şi, după ce i-a.kbuţit creaţia .primelor sale făpturi. Dumnezeu cugetă o a. doua cea materială1 şi „văzută; şi această lume este acest tot şi acest amestec din cer şi din pămînt^8 şf din cele de la mijloc, lume vrednic» de laudă pentru firea cea bună a fiecărie părţii a ei şi tot mai vrednică de laudă pentru armonia şi înţelegerea dintre toate ale ei, prin faptut .că fiecare lucru" din ea se află în bună vecinătate cu celălalt şi toate cur toate, spre plinirea unei singure lumi, ca să arate că poate să aducff în fiinţă nu numai o- natură înrudită cu cea a Iui, ci şi una cu totul străină de El, deoarece înrudite cu Dumnezeirea sint numai naturile cugetătoare şi înţelese numai de minte, iar cu* totul străine de El cele cîte-sînt sub stăpînirea simţirii şi tot rn-ai departe de acestea sînt cele cu totul neînsufleţite şi nemişcate. Dar ce ne privesc pe noi asemenea lucruri ?^ ar obiectă poate vreunul dintre cei care sint mai iubitori de sărbătoare» şi mai iuţi la fire.. Dă pinteni calului spre ţintă ! Vorbeşte-ne despre cele-legate de sărbătoarea de faţă şi despre cele pentru care stăm astăzi.aci de faţă! Aceasta voi şi face-o, chiar dată am început un pic mai de "sus,. împins de cuvin tare şi de dor. 11. Aşadar mintea..şi simţirea, a.tît de tare deosebite între ele, şedeau-acumi fiecare între propriile lor hotare şi purtau în sînu-1 lor măreţia Cuvîntului creator, ca nişte laudători fără de glas ai măreţei Lui opere şi ca nişte vajnici crainici ai ei. Dar nu exista pe atunci vreun amestec din acestea, două şi nici vreo unire*'a celor potrivnice între ele, ceea "ce-ar fi 'fost un semn de o şi mai mare înţelepciune şi bogăţie în privinţa naturilor, şi nici nu se arătase toată bogăţia bunătăţii dumnezeieşti> Aceasta vrînd deci să ne-o arate meşterul Cuvîn-t şi cugetînd El ur( vieţuitor din amîndouă firile, d"inv cea nevăzută _,şi din "cea văzută, creează ţ-pe orri şi, după ce i-a luat trupul" dirmateria-mai dinainte adusă de Ef în fiinţă, iar de la El punfîndu-i suflare, lucru pe care cuvîntul Scripturi? îl ştie de suflet raţional şi de chip al lui Dumnezeu.jl aşează, pe pămînU ca pe o a doua lume mare în mică, ca pe un alt înger, închinător amestecat, privitor al firii văzute şi iniţiat în cea înţelegătoare, Jmpărat at' celor de pe pământ, topărăţit de sus, pământesc şi ceresc trecător şf muritor, văzut şi înţelegător, între măreţie şi smerenie, unul şi acelaşi,, duh şi carne, duh pentru har, carne pentru mîndrie, duh, ca să rămînă1 şi să mărească; pe binefăcător ui, carne, ca să sufere şi suferind să-ş» aducă aminte şi să se înţeiepţească cu înfrînarea, atuncj1 cînd cu aprindere rîvneşte după mărirea de sine; vieţuitor aci jos ,şi care se mută pretutindeni şi, ceea ce depăşeşte taina, îndumnezeit prin înclinarea lui: din fire după Dumnezeu. Căci spre acestea mă îndreaptă puţina licărire ?-a adevărului din viaţa de'faţa, să văd1 adică şi să sufăr .strălucirea Iui \ Dumnezeu, vrednic de Cel care ma alcătuit şi Care mă, va desface în cele din care am1 fost alcătuit şi care, după o raţiune şi mai înaltă, mă 'va_ aduna iarăşi laolaltă &9.

4

12. Şi pe; vieţuitorul acesta 1-a aşezat în rai, .oricare era atunci acest rai, dnstindu-1 cu voinţă liberă, ca binele să nu 'fie rnai puţin al celui care îl alege, decît al. celui care i-a dat seminţele, cultivator de plante nemuritoare, de cugete dumnezeieşti poate, fie mai simple, fie mai desă-vîrşite, sol. şi prin simplitate şi .gol şi prin viaţa lui lipsită de industriozitafe^0, şi lipsit şi de îmbrăcăminte şi de apărare şi acestea pentru raţiunea că aşa se cădea să fie omul cel de la început. Şi îi. dă o Jege drept materie pentru voinţa lui libera41, iar legea era porunca din care pomi se cuvenea să se împărtăşească şi de care pom "nu se cădea să se apropie. Şi pomul acesta era cel al cunoştinţei, pom care, de altfel, nici nu iusese sădit cu vreun gînd rău de la început şi care nu fusese interzis din vreo invidie oarecare4-2 — să nu-şi trimită acolo limbile lor războ-i tor ii cu Dumnezeu şi nici să nu urmeze şarpelui —, ci era bun dacă se împărtăşea din el la vreme cuviincioasă, căci pomul era o contemplare, după. socotinţa, mea, la care le este cu putinţa de "ajuns, fără vreo primejdie, numai celor care sînt mai desăvîrşrţi după firea lor, dar nu era bun. pentru cei încă mai simpli şi mai lacomi după pofta lor, aşa cum nici .mîncarea desăvîrşită nu este folositoare la cei încă plăpînzi şi cărora le trebuie lapte. însă, după ce, prin invidia diavolului şi prin vătămarea suferită de femeie, ca una care este mai slabă şi pe care a adus-o ca una care este mai convingătoare, vai de slăbiciunea mea, căci a mea este slăbiciunea primului părinte 43, omul şi-a uitat de porunca dată şi s-a biruit de gustarea cea amară, ajunge, din pricina răutăţii, să iie izgonit deodată şi de la lemnul vieţii şi din rai şi de la Dumnezeu, şi se acoperă cu îmbrăcăminte din piei :de animale, poate cu o carne şi mai groasă şi muritoare şi vrăjmaşă, şi lucrul acesta îl cunoaşte el mai întîi, anume "propria.'sa ruşine, şi se. ascunde de Dumnezeu. Dar dobîndeşte şi din aceasta cevai, dobândeşte moartea şi curmarea păcatului, ca să nu îie iară \ de rnoarte răutatea şi pedeapsa se face astfel iubire de oameni44. Căci -' aş-a"' socotesc eu "că pedepseşte Dumnezeu'. - 13. Şi după ce mai întîi ai fast pedepsit în felurite chipuri, pentru păcatele lui cele multe, vlăstărite de rădăcina răutăţii, după diferitele pri-" cini şi vremuri, prin cuvînt, prin lege, prin profeţi, prin binefaceri, prin ameninţări, prin plăgi, prin aipe, prin focuri, prin războaie, prin biruinţe, prin înfrângeri, prin semne din cer, prin semne din văzduh, din pămînt, din mare, prin schimbări nenadăjduite de oameni, de cetăţi, de neamuri, fapte prin care stră-dania era în scopul strivirii răutăţii, la urma de tot se simte nevoie de un leac şi mai...mare pentru bolile din-ce in ce mai cumplite, pentru'măcelurile dintre oameni, pentru preacurvii, pentru jurăminte strîmbe, pentru desfrînări între bărbaţi,- pentru închinare Ia idoli şi pentru mutarea închinării de la Ziditorul la făpturi, răul -cei mai din urma şi cel mai dinţii dintre toate relele. Şi fiindcă acestea necesitau un ajutor mai mare, mai mare se şi dobîndeşte. Şi. ajutorul,era însuşi '', CuvîntuMui Dumnezeu Cel mai înainte de veci. Cel nevăzut, CeT'ne'cu prins de -minte, Cel netrupesc, începutul Cel din început, lumina din lumină, Izvorul vieţii şi al nemuririi, expresia frumuseţii chipului original, pecetea cea nemişcată, chipul cel neschimbat, hotarul şi Cuvîntul Tatălui ; .El vine la propriul său chip şi poartă carne din pricina cărnii şi se amestecă cu sufletul cel cugetător din pricina sufletului meu, ca prin cel asemenea să cureţe pe cel asemenea.,. .Şi ..se'face om' întru toate, afară de păcat45, zămislit din Fecioara mai dinainte curăţită de Duhul şi ia suflet şi la trup46, deoarece se cuvenea să fie cinstită şi Naşterea şi mai dinainte cinstită şi fecioria, păşind lin lume Dumnezeu cu

5

firea omenească luată asupra Sa, una din două firi potrivnice, din carne şi din Duh, una înidumnezeind, iar alta îndumnezeinidu-se. O, ce mai neauzita împreunare! O, ce minunată amestecare! Cel ce este se face şi cel re7Aâit se zideşte şi cel nemărginit se mărgineşte, prin mijlocirea sufletului cugetător, care mijloceşte între Dumnezeire şi între desimea cărnii; şi cel care îmbogăţeşte se sărăceşte, căci se sărăceşte cu carnea mea, ca> să mă îrn> bogăţsc eu cu Dumnezeirea Lui ; şi ce! plin se goTeşte, căci se goleşte de slava Sa pentru puţtn timp, ca să mă împărtăşească pe mine de pli- . natatea Sa. Care este bogăţia acestei bunătăţi ? Ce taină este aceasta ce s-a făcut cu mine? M-am făcut părtaş al chipului .şi nu l-am păzit; Se face părtaş al cărnii mele ca să mântuiască şi chipul şi ca să facă nemuritoare şi carnea ; (face cu noi o a doua păriăşie, mult mai minunată decî.t cea de la început, cu atît mai. mult cu cîf atunci a [împărtăşit omului ceea ce era mai bun, iar acum se face părtaş el însuşi la ceea ce este mai rău. Faptul acesta este.mai dumnezeiesc decît primul, este mai înalt, pentru cei care cugetă. 14. în faţa acestor lucruri, ce ne mai spun bîrfitorii, aprigii drămu-, itori_ai_Dumnezeini, învinuitorif celor"v'feiainicS'~Be"lâu'cfă, cei întunecaţi faţă 3e lumină, nej-nvăţalii faţă de înţelepciune, pentru care în zadar a murit Hristos, ei, zidirile cele mai nerecunoscătoare, plăzmuirile celui rău ? De aceasta învinuieşti tu pe Dumnezeu, de binefacere ? De aceea este EI mic acum, că se smereşte pentru tine ? Pentru că păstorul Ce! Bun a venit la oaia cea rătăcită, El care îşi pune sU'fiietuî ipentru oi 47, la munţii şi la colinele pe care jertfeai, şi a aflat pe cea rătăcită şi, o dată aliată, a. ridicat-o pe umerii Lui48, umeri pe care a ridicat şi lemnul Cru- ciî şi, după' ce a°luat-o, a readus-a la viaţa ei de sus, şi, după ce a adus-o, a numărat-o-laolaltă cu celelalte? Pentru că în loc de făclie a aprins însuşi Trupul Său şi a măturat casa, adică curăfind lumea de păcat, şi a căutat drahma, adică chipul împărătesc din om, care fusese acoperit de- patimi, şi cheamă la găsirea drahmei şi puterile cereşti prietene Lui şi le îace părtaşe 'bucuriei Sale, pe ele pe care le făcuse şi cunoscătoare tainice ale iconomiei ? Pentru că făcliei înaintemergătoare îi urmează atotstrălucitoarea lumină, şi .glasului Cuvîntul şi aducătorului de mireasă mirele, celui care pregăteşte Domnului popor ales şi care îl curăieşte^ mai dinainte, spre Duhul prin apă?" Penifu~~ăceăsta îl socoteşti Tu mai prejos, pentru că se încinge cu prosop şi spală picioarele uceni- cilor49 .şi arată smerenia ca cea mai bună ca^e spre înălţare? Pentru că se smereşte din pricina sufletului omenesc împovărat de păcat, spre a ridica cu sineşi ceea ce este tras în jos'de păcat? Atunci cum de nu-1 osîndeşţi şi pentru căi măntîncă cu vameşii şi la vameşi şi pentru că îşi face ucenici dintre vameşi'50, ca să aibă şi.'El un cîştig ctt de cît ? Şi care ? 'Mîttrtuirea păcătoşilor, afară numai dacă cineva. învinuieşte pe medic pentru că se apleacă spre suferinţe şi şuieră mirosurile urîte, ca să însănătoşească pe cei chinuiţi de boală şi pe cel care, împins de milostivire, se apleacă peste groapă ca, după porunca Legii, să scoată vita căzută în ea 51. 15. A iost trimis, e adevărat, dar ca om, căci era din două iiri, deoarece, după legea tropului, EI a şi obosit, a şi flămmzit, a şi însetat, a şi 'fost cuprins de spaimă, a şi lăcrămat, iar dacă a Iost trimis şi ca Dumnezeu, ce dacă ? Bunăvoinţa Tatălui la care aduce din nou pe cele ale sale şi pe care II cinsteşte ca. început dincolo de timp şi ca să nu para că este potrivnic lui Dumnezeu, socoteşte-o trimitere. Fiindcă se spune, este drept, că a iost trădat, dar s-a scris şi aceea .anume că El însuşi s-a' predat şi că a Iost sculat din morţi de către Tatăl, dar s-a scris şi aceea anume că El însuşi s-a scula.t şi din nou s-a înălţat. Acelea se referă ta bunăvoinţa Tatălui, iar acestea la puterea Fiului. JTu

6

însă... yorbeşti de cele care ÎI micşorează şi treci în tăcere pe cele. care n înalţă ; Ţii apoi socoteala cum ca ă pătimit, dar nu mai spui că de -buna Lui voie. Socotinţe de ielul acesta le pătimeşte şi acum Cuvîntul : de cătr^ uniC\ El este cinstit_ca Dumnezeu şi unit cu Dumnezeu, iar de către alţii"şjix necinsteşte şi esie dspărţit de Dumnezeire, ca tr.up52. Pe care să se îi mîniarrnâi"triuU ? Sau, mai bine zis, cui va ierta mai mult?5'3. Căci trebuia ca şi aceia să despartă şi ca şi aceştia să unească, unii după număr, aiţii după Dumnezeire. Te poticneşti de carnea Lui ? Ş-au. împiedicat de ea şi iudeii. Sau II chemi şi samarinean?l5d*î Căci restul îl voi trece sub tăcere. Nu crezi în Dumnezeirea Lui ? Dar aceasta nu au iă-cub'-o piînă nici dracii,""" o," tu şi _deoîţ dracii_ mai necredinciosule _şi deoît iudeii, mai nechibzuitulel "Aceia au" socotit numirea de Fiul o voce de o egală cinstire; aceştia au recunoscut de Dumnezeu pe alungătorul lor, căci se încredinţau de aceasta din cele ce pătimeau, pe cînd tu nu-i primeşti nici egalitatea şi nu-i mărturiseşti nici Dumnezeirea. Mai bine era dacă te tăiai împrejur şi dacă erai îndrăcit, ca să spun şi ceva de haz, decît întru netăiere împrejur şi -sănătos şi sa duci viaţă de nelegiuit şi de necredinţă în Dumnezeu. 16. Puţin mai pe unmă însă vei vedea pe Iisus şi curăţindu-se. Jn Iordan 55, din pricina curăţirii mele, sau mai degrabă curăţind apele prin curăţia Lui, iiindcă Cel care ridică păcatul lumii nu avea nevoie de curăţire. Vei vedea şi ceriurile deschizîndu-se şi mărturisit de către Duhul Care este înrudii: cu El, şi II vei vedea şi ispitit şi biruind ispita şi 'slujit de .îngeri şi vindecînd toată boala şi înviind morţi, cum de folos ar fi să te învieze şi pe tine mortul, din pricina relei tale credinţe despre EI. TI vei vedea şi aJungînd demoni, uneori prin El însuşi, alteori prin ucen'icii Săi, şi hrănind mii de oameni cu puţine pîini şi umblînd cu picioarele pe deasupra mării, şi trădat şi răstignit şi răstignind cu El şi păcătui meu. II vei vedea adus ca un miel spre jertfire şi, jn acelaşi timp, şi jertfind ca preot, îngropîndu-se ca om şi sculîndu-se din morţi-ca. Dumnezeu şi apoi înăiţîndu-se şi avînd să vina cu propria Lui slavă. O, oîte prilejuri de f'.'j3.ră7inuire sînt în fiecare din. Tainele, jui.i.HrJ.stoş î56, Taine_aj căror" scop \ este unul: desăvîrşirea şi rezidirea şi reîntoarcerea "mea Ia Adâni cel I-dinţii. 17. Acum însă primeşte zămislirea şi saltă de bucurie, dacă' nu ca Ioan din pîntece'57, măcar ca David, cînd cu oprirea chivotului?68. Şi cinsteşte înscrierea datorită căreia ai fost înscris în ceruri :şi setară Naş terea mulţumită căreia ai fost dezlegat de legăturile naşterii ? Cinsteşte micul Betleetn care te-a readus în rai! Inchină-te în faţa ieslei, datorită căreia, cînd erai iară de raţiune, ai fost hrănit de Cuvîntul! Cunoaşte ce fel bouJ pe stăpfnul, I'saia ţi-o porunceşte, şi cel feli asinul iesllea 'domnului. său69, fie că eşti din cele curate şi de tsub Lege, care rumegă: cuvîntul şi sînt potrivite pentru jertfă, fie că eşti dintre cele încă necurate şi oprite de a fi mîncate şi neîngăduite de jertfit şi din latura cea pă-gînea-sca ! t Aleargă cu steaua şi adu daruri cu magii, aur, tămâie şi smirnă, ca unui j-lmpărat şi ca unui Dumnezeu, si ca unui mort pentru tine! Slavoslo--veşte1 cu păstorii, cîntă cu îngerii60, dănţuieşte cu arhanghelii! Să iie .praznic de obşte, al puterilor cereşti şi al celor pămînteşti, căci sînt în- credihţat că şi acelea se veselesc şi prăznuiesc. cu noi astăzi, dacă cu adevărat sînt iubitoare de oameni şi de Dumnezeu, ce fel puterile acelea aduse de David, puteri care se înalţă cu Hristos

{

7

după pătimire şi oare îi ies întru întîmpinare şi care se îndeamnă unele pe altele la ridicarea porţilor!61. 18. Un singur lucru urăşte din cele legate de Naşterea lui Hristos: uciderea pruncilor de către Irod, ba chiar cinsteşte cu deosebire şi jertfa .aceasia de viîrsta lui Hristos, jertfită pentru jertfa cea Tiouă! Dacă va ' lugi în Egipt, alătură-te şi tu cu osîrdie lafuga Lui! Este bine să iugi cu Hristos Cel persecutat! Dacă va zăbovi mai îndelung, cheamă-L din Bgipt, unde a fost bine adorat!_ Călătoreşte iară de prihană prin toata_ ' vjrsţeie şi puterile lui Hriştps^ca un ucemc-âFlurHriş'tos ! Curăţeşte-te, " Uie-te împrejur, leapădă învelişul cu care te-aî născut! învaţă apoi în templu, alunga pe cei care îac negustorie pe seama lui Dumnezeu! La-sa-te lovit cu pietre, de va ii să şuieri aceasta ; vei scăpa de aruncători, ştiu bine, chiar vei iugi printre ei, ca Dumnezeu. Căci Cuvîntul nu se loveşte cu pietre. Dacă vei fi dus înaintea lui Irod, deobicei .să nu-i răspunzi cuvînt! Se va ruşina de tăcerea ta mai mult decît de cuvântările lungi ale ^Hora! Dacă vei ii biciuit, tu caută şi pe celelalte (pătimiri! Gustă fiere pentru gustarea aceea ; adapă-te cu oţet, caută scuipări, pri-tneşte lovituri de varga, primeşte palme, încununează-te cu spini, adică cu viaţa cea aspră după' Dumnezeu ; îmbracă-te cu haina cea mohorîtă, primeşte trestie, l