CUM REDACTEZI SUBIECTUL III Bac Baltagul [PDF]

Zitiervorschau

CUM REDACTEZI SUBIECTUL III, un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui text epic studiat/ de construcție a personajului/ relația dintre două personaje, aparţinând lui …

BALTAGUL de MIHAIL SADOVEANU INTRODUCERE CUPRINS PARTICULARITĂȚI ALE UNUI TEXT NARATIV →evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/ literar sau într-o orientare tematică

→două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;/

→Opera „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic și tradițional. Structura polimorfă este dată de „amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist”.

→Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieții. →Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, tradițiile pastorale, motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri). →Inspirația romanului din balada populară „Miorița”, sugerată chiar de scriitor prin mottoul „Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă ș-un câne…”, constituie un aspect controversat în receptarea critică, susținut de criticii interbelici (E. Lovinescu, G. Călinescu) și adesea contestat de exegeza postbelică (Al. Paleologu). →În viziunea lui Mihail Sadoveanu, tradiția și modernitatea nu reprezintă două moduri diferite de raportare a ființei la lume, ci devin forme complementare care ajută omul să descifreze tainele universului. De aceea, conflictul central al romanului nu constă în ciocnirea dintre cele două mentalități. Tensiunile apar atunci când noua lume capitalistă generează excese, îndepărtându-se de la valorile morale după care funcționează lumea tradițională. Este vorba despre Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, cele două personaje care au încercat să se îmbogățească prin mijloace necinstite. Aici se relevă și rolul Vitoriei. Aceasta trebuie să restabilească, prin actul justițiar, ordinea unei lumi ce era pe cale să se transforme în haos; →Fiind o proză realistă, perspectiva narativă a romanului „Baltagul” este una obiectivă, cu o viziune „dindărăt”, aparținându-i unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic, ce narează la persona a treia. Naratorul ocupă o poziție de extrateritorialitate în raport cu universul ficțional creat, astfel încât nu idealizează personajele, nu intervine în destinele lor, lăsându-le să evolueze spre deznodământ după năzuințe și slăbiciuni. →Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înțelepciunea. →Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare. Romanul „Baltagul” prezintă monografia statului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății. →Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei (intriga polițistă), cee ce devine o dublă aventură: a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de inițiere a tânărului (Bildungsroman): „…Parcurgerea labirintului este o încercare esențială pentru orice erou, [..] fiind chiar proba de renaștere și regenerare morală”. Nechifor, personaj absent, prezentat indirect, aparține planului mitic. Căutându-și soțul, Vitoria parcurge simultan

două lumi: spațiul real, concret și comercial și o lume „de semne și minuni”. al căror sens ea știe să-l descifreze. PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI/ RELAȚIA DINTRE PERSONAJE →prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului →prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje

→Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea. →Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, fiind „un exponent al speței” (G. Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: spiritul de răzbunare și metodele unui detectiv. Criticul G. Călinescu afirmă „Vitoria e un Hamlet feminin ”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, când reconstituie scena morții lui Nechifor Lipan și o povestește în fața sătenilor. →„În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de vendetta și aplicație de detectiv. [...] Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drum răzbunării”. E→ste o femeie hotărâtă, curajoasă, lucidă. Pe drum își ia o pușcă, pe care nu ezită să o folosească, iar lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit. Are curajul de a depași hotarul satului, în căutarea lui Nechifor, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o numește „o femeie în țara bărbaților”. În satul tradițional, bărbatul putea ieșii din limitele satului pentru oierit sau pentru negoț( (ca Lipan). Datorită inteligenței native și a stăpânirii de sine, Vitoria reușește să reconstituie drumul parcurs de Lipan, să afle adevărul și să demaște ucigașii în fața autorităților. →Găsește în sine puterea de a cerceta și de a găsi urmele acestuia, cu inteligență și disimulare. Spune străinilor că îl caută pe Nechifor care îi este dator, ca să nu fie bănuită că are bani asupra ei pentru a-și asigura cele necesare în călătorie. Pe prietenii lui Lipan (domnul David, moș Pricop), îi întreabă despre el și rememorează calitățile soțului din povestirea lor. →Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor și este refractată la noutățile civilizației: „În tren ești olog, mut și chior”, îi spune lui Gheorghiță. Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție („Îți arăt eu coc, valț și bluză..! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea-și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”) și contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiță. În raport cu Gheorghiță, tânărul imatur la începutul călătoriei, Vitoria este inițiatoarea. Deși fiul este copilul preferat și poartă numele secret al tatălui, el constată pe drum că mamei „i-au crescut țepi de aricioaică”, adică a devenit aspră cu el. Inițierea este încheiată la parastas, când tânărul ține piept criminalului și-l lovește cu baltagul, restabilind dreptatea. →O primă secvență, menită a reliefa astfel, aceste trăsături de caracter ale protagonistei, o reprezintă dialogul pe care Vitoria îl poartă cu Gheorghiță înainte de plecarea la drum. Acest schimb de replici se constituie într-o reală formă de caracterizare indirectă, ce relevă inteligența și, totodată, determinarea actantei. Deși Gheorghiță este încă inocent, mama adoptă o atitudine convingătoare, prin care să-l conștientizeze pe tânăr de faptul că, pentru el, începe o nouă etapă a vieții; →Momentul în care sunt descoperite osemintele lui Nechifor Lipan, în râpa dintre Suha și Sabasa, se constituie într-un alt episod narativ care pune în relief aceste trăsături ale Vitoriei. Aceasta își păstrează stăpânirea de sine. Atentă la păstrarea tradiției, femeia îți jelește soțul și îi aprinde o lumânare, dar, în același timp, colaborează cu autoritățile. Acceptă să vorbească „prin sârmă” cu prefectul de la Piatra, căruia îi va cere permisiunea să o lase să își îngroape bărbatul în „țintirim”.

→Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje, nume). Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ. →Din punct de vedere social, personajul feminin întruchipează tipologia muntencei. Familia Lipan este una de tip patriarhal, în care bărbatul este cel care face legea, iar femeia veghează la respectarea ei. Absența lui Nechifor Lipan este resimțită de Vitoria ca un dezechilibru, ca o reală amenințare pentru omogenitatea și coerența microuniversului familial. În acest scop, femeia încarcă să-l conștientizeze și pe Gheorghiță de importanța călătoriei, de faptul că el urmează să devină capul familiei; →Viziunea despre lume a autorului se reflectă mai ales la nivelul statutului moral al personajului. Întregul comportament al Vitoriei îi reflectă verticalitatea. Aceasta respectă tradițiile și nu își poate găsi liniștea până în momentul în care realizează ritualul înmormântării, prin care sufletul soțului său va fi legat de lanțurile eternității. Chiar dacă pătrunde într-o lume nouă, Vitoria Lipan nu renunță la tradiție. →Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără, care trebuie să ia locul tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul spre maturizarea lui Gheorghiță. →Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă și rememorare, și simbolizează destinul muritor al oamenilor. Numele său „cel adevărat și tainic”, de botez, este tot Gheorghiță, dar primise numele Nechifor (în gr. „Nike-phoros”, purtător de victorie), în al patrulea an al vieții când se îmbolnăvise, potrivit unei superstiții: „ca să nu-l mai cunoască bolile și moartea”. Vorba lui Lipan „Nimene nu poate sări peste umbra lui” anticipează destinul acestuia. →Personaje episodice sunt reprezentative pentru lumea satului arhaic: Minodora, fiica receptivă la noutățile civilizației, este trimisă la mănăstire pentru purificare; moș Pricop (ospitalitatea), părintele Dănăilă (autoritatea spirituală în satul arhaic), baba Maranda (credința în superstiții). →Romanul are un caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor, ocupațiile tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori. Personajul colectiv, muntenii este portretizat încă de la început, în legenda pe care obișnuia să o spună Lipan la cumetrii, dar și în mod direct, de către narator: „Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului i-i dat să-și câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața. […] Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte. […] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.” →evidențierea a două trăsături ale personajului prin câte o scenă/ secvență;/ →evidențierea modului în care se manifestă relația dintre cele două personaje prin două episoade/ secvențe comentate →două elemente de structură, de compoziție si de limbaj semnificative pentru…

→Motivul labirintului se concretizează la nivelul acțiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar este semnificativ și la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, reparator. De remarcat că în roman, același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor.

→Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei, în mod obiectiv, prin tehnica detaliului și observație. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligentă și calculată, ca „un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să-și recunoască vina în fața satului și a autorităților. →Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios al satului tradițional: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „ 10 Martie”. Perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea trenului și a telefonului în zona Moldovei, dar atemporalitatea este o trăsătură a atmosferei legendare, a aspectului mitic. Cadrul acțiunii este satul de munte Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și satul de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, este transcris de pe hartă. Dar fiind și o scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului, și utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra). →Romanul este structurat în șaisprezece capitole cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părți: I. constatarea absenței și pregătirile de drum, II. căutarea soțului dispărut, III. Găsirea celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor. →Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor și al altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la „cumătrii și nunți”. Legenda este rememorată de Vitoria în absența soțului ei și anticipează destinul acestuia, având rol de prolog. Finalul ( epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului. →Prima parte (capitolele I – al VI-lea) – frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum – include expozițiunea și intriga. →În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei, care toarce pe prispă, gândindu-se la întârzierea soțului său plecat la Dorna să cumpere oi. →Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului: ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița, anunță autoritățile dispariția soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la Mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit. →Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea) conține desfășurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de Vitoria și ale fiului ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crâșma domnului David de la Călugăreni, la moș Pricop și baba Dochia din Fărcașa, la Vatra Dornei (la han și la „canțelarie”, unde află de actul de vânzare a oilor), apoi spre Păltiniș, Broșteni, Borca, de unde drumul părăsește apa Bistriței, „într-o țară cu totul necunoscută”. De asemenea, întâlnesc botez la Borca și nuntă la Cruci – marile momente din viața omului, a căror ordine sugerează Vitoriei înmormântarea din final. Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut între Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă rămășițele lui Lipan într-o râpă, în dreptul Crucii Talienilor. →Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea) prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașilor. Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru Gheorghiță, încheiată cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas. →Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i și pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat

ÎNCHEIERE

de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. →In deznodământ, ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertate Vitoriei și-și recunoaște fapta. →Ca moduri de expunere, narațiunea preponderentă este nuanțată de secvențele dialogate, iar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual (de exemplu : portretul Vitoriei sau al lui Gheorghiță) și colectiv (muntenii, „locuitorii de sub brad”). →Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii (sesizat de criticul Paul Georgescu în studiul „Polivalența necesară”) și de prezența mai multor teme și motive, a ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretări ale romanului, unele chiar contradictorii: reconstituire a „Mioriței” (E. Lovinescu), roman antropologic și polițist (G. Călinescu), roman mitic-baladesc și o „anti-Mioriță” (Al. Paleologu). Criticul Marin Mincu asociază baltagul, armă a crimei și obiect justițiar, cu labrys-ul, securea dublă cu care a fost doborât minotaurul, monstrul mitic. →Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae Manolescu arată că, deși Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară; „doi ciobani ucid pe al treilea ca să-i ia oile ”, autorul „sacrifică marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers, pentru un accident; demitizează situația originară, privind dintr-un unghi deloc poetic evenimentul ritual. «Baltagul» este un roman realist în sensul cel mai propriu”.