Copiute Pentru Examen La Disciplina Dreptul Afacerilor. (Conspecte - MD) [PDF]

Zitiervorschau

1.Noţiunea şi definiţia dreptului afacerilor Denumirea dreptul afacerilor sugerează ideea că acest drept reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează afacerile. Prin afacere se înţelege îndeletnicirea, acţiunea sau activitatea cu rezultat favorabil a unei persoane. Afacerile sunt operaţiuni social utile de extragere, creare sau dobîndire de bunuri pentru a fi comercializate, astfel încît suma de bani primită ca plată să acopere toate cheltuielile suportate şi să asigure persoanei obţinerea unui profit. Afaceri sunt toate activităţile de extragere, cultivare şi confecţionare a bunurilor materiale, executare a lucrărilor, de prestare a serviciilor etc. În categoria de afaceri intră şi cumpărarea de bunuri materiale şi de servicii pentru a fi revîndute. Nu sunt afeceri activitarea desfăşurată în bază de contrcat de muncă, activitatea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice necomerciale care dobîndesc bunuri pentru necesităţile proprii, alte activiţăţi care nu aduc profit autorului. Definiţia: Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale patriomaniale şi personale nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile car apar în cazul intervenţiei statului în această activitate. 2.Dreptul afacerilor ca ramura de drept şi disciplină de studiu - Cursul urmăreşte: însuşirea elementelor esenţiale ale dreptului afacerilor ca disciplină distinctă de dreptul comercial, de dreptul comerţului internaţional, şi de alte discipline cu relevanţă în dreptul afacerilor (dreptului muncii, dreptului administrativ, dreptului civil, procesual civil, penal şi procesual penal) 3.Obiectele şi subiectele dreptului afacerilor Dreptul afacerilor are ca obiect raporturile reglementate de normele juridice din care aceasta este format. În dreptul afacerilor sunt recunoscute 2 sisteme care tratează diferit obiectul dreptului comercial: sistemul subiectiv şi sistemul obiectiv. Potrivit sistemului subiectiv, obiectul dreptului afacerilor îl constituie normele juridice sub a căror incidenţă cad comercianţii. Prin urmare, dreptul afacerilor este un drept profesional, aplicabil persoanelor care au calitate de comerciant. Portrivit sistemului obiectiv, obiectul dreptului afacerilor îl constituie normele juridice aplicabile comerţului, adică acele acte juridice, fapte şi operaţiuni calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvîrşeşte. Subiecte ale dreptului afacerilor sunt persoanele fizice şi juridice care au calitate de întreprinzător. Persoanele care se ocupă de afaceri, adică desfăşoară activitate de întreprinzător. Calitatea de întreprinzător se dobîndeşte prin înregistrare sau în alt mod stabilit de lege. 4.Raporturi juridice reglementate de normele dreptului afacerilor Raportul juridic de drept al afacerilor reprezintă relaţiile economice ale agenţilor economici reglementate de normele dreptului afacerilor. Relaţiile sociale la care participă persoanele fizice şi juridice în cadrul organizării şi gestiunii unor afaceri, se nasc, se modifică sau se sting în condiţiile prevăzute de normele dreptului afacerilor. Trăsăturile fundamentale ale raportului juridic al dreptului afacerilor sunt:  Este un raport social  Este un raport voliţional  Este un rapot valoric Premisele raportului juridic. 5.Apariţia şi dezvoltarea dreptului afacerilor Dreptul afacerilor este o denumire modernă a dreptului comercial. Dreptul comercil apare ca o ramură a dreptului civil şi reglementează raporturile juridice care apar între persoanele fizice şi persoanele juridice în activitatea de întreprinzător. Istoria dreptului comercial cunoaşte 3 perioade de dezvoltare: veche (antică), a evului mediu, modernă.  Perioada veche (antică). La o anumită etapă de dezvoltare a omenirii, în societate s-au produs schimbări care au condus la divizarea muncii. Efectul pozitiv al acestei divizări constă în creşterea productivităţii muncii şi apariţia unor surplusuri de produse. Aceste surplusuri erau schimbate pe alte obiecte, astfel fiind satisfăcute mai multe necesităţi. Schimbul în natură (trocul) a fost prima operaţiune de comerţ, apărută în antichitate şi utilizată pînă în prezent.  Reglemetarea juridică a comerţului în evul mediu este legată de apariţia corporaţiilor, organizaţii colective formate din comercianţi şi meseriaşi. Consiliul aceste organizaţii emitea norme interne, care serveau la soluţionarea litigiilor dintre membrii corporaţiei. Aceste norme au şi servit la apariţia dreptului negustorilor.  Perioada modernă de dezvoltare a dreptului comercial se caracterizează prin înlocuirea dreptului cutumiar (tradiţional) cu dreptul scris. Codul civil a unificat dreptul privat, stabilind că persoanele fizice şi persoanele juridice care practică activitatea de întreprinzător sunt subiecte ale raporturilor juridice civile şi că statutul lor juridic este determinat de legislaţia civilă. Aceste norme fiind abstract separate de alte norme de drept privat, împreună cu normele de intervenţie a statului în activitatea economică, formează baza juridică a dreptului afacerilor.

6.Izvoarele dreptului afacerilor Noţiunea de izvor al dreptului are 3 accepţiuni: izvor de drept ca formă de studiu, izvor în sens material şi izvor de drept în sens formal. Prin izvor de drept ca formă de studiu se înţelege orice sursă purtătoare de informaţiei juridică. În această categorie se include orice moment istoric, inscripţie, codificare, act normativ, manual, carte etc. Prin izvor în sens material se subînţeleg relaţiile sociale reglementate de o ramură, subramură sau de o instituţie de drept. Dreptul afacerilor reglementează raporturile patriomoniale şi personal nepatrimoniale care apar între întreprinzători în legătură cu desfăşurarea de către aceştia a activităţii economice aducătoare de profit, precum şi raporturile de intervenţie a statului în această activitate. Prin izvor în sens material înţelegem factorii de oridin economic, politic, social, cultural, care au dus la apariţia izvoarelor formale. Prin izvor de drept în sens formal se subînţelege sistemul de acte normative aranjate într-o anumită ierarhie după forţa lor juridică. Normele juridice componente ale dreptului afacerilor sunt cuprinse în uzanţele comerciale şi în acte normative. O importanţă deosebită pentru drept o are doctrina juridică şi practica juridică. Uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi ne consfinţită prin lege, este general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade îndelungate într-un anumit domeniu al raporturilor civile. 7.Principiile de bază ale dreptului afacerilor • Principiile fundamentale privind proprietatea Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale. Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului. Egalitatea Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. • Nerectroactivitatea legii Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos. • Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia Dreptul la proprietate privată este garantat. Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. • Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bunăcredinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora. • Proprietatea Statul ocroteşte proprietatea. Prorietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interesul public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 8.Raportul dreptului afacerilor cu ale raporturi de drept 9.Noţiunea de antreprenoriat Antreprenoriat – activitatea de fabricare a producţiei, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, desfăşurate de cetăţeni în mod independent din propria iniţiativă în nume propriu pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri. 10.Genurile de activitate antreprenorială Genurile de activitati antreprenoriale: • Producerea mărfurilor • Executarea lucrărilor • Prestarea serviciilor • Comercializarea mărfurilor şi produselor 11.Clasificarea agenţilor economici  societati comerciale: SA, SRL, SNC, SC  societati cooperatiste: cooperative de productie si coop.de intreprinzator  intreprinderile municipale  intreprinderi de stat

 intreprinderi persoane fizice 12.Constituirea agenţilor economici Persoana juridica este o organizatie care are un patrimoniu distinct si raspunde cu obligatiile sale cu acets patrimoniu. Poate sa dobindeasca si sa exercite in nume propriu drepturi patrimoniale si personal nepatrimoniale, sa-si asume obligatii si poate fi reclamant in instanta de judecata. Societatea comeriala este o organizatie cu capital social constituit din participatiunile fondatorilor. Patrimoniul creat din aportul fondatorilor si cel dobindit de societate in proces de activitate apartine acestuia cu drept de proprietate. 13.Conţinutul actelor constitutive Actul de constituire reprezinta tripla intelegere:  Aporturile asociatilor  Intentia de a exercita in comun o activitate de intreprinzator  Impartirea bunurilor. Caracterele actului constitutiv: • Caracterul solem– Actul constitutiv este un act juridic solemn.Nerespectarea solemnitatii actului juridic atrage nulitatea lui. • Caracterul plurilateral – presupune existent mai multor fondatori care au interese comune. • Caracterul oneros – rezulta din faptul ca fiecare contractant intelege sa devina mebru al viitoarei entitati colective cu scopul de a obtine o cota predeeterminata din cistig. • Caracterul comutativ – fiecare asociat isi cunoaste obligatia de aport din momentul incheierii contractului • Caracterul comercial – este determinat de obiectul de activitate al viitoarei societati, adica activitate de intreprinzator • Caracterul sinalagmatic – se caracterizeaza prin reciprocitatea obligatiilor ce revin partilor si interdependeta obligatiilor reciproce. Conditii de fond: a) Capacitatea de a semna acte jurdice, adica capacitate deplina de exercitiu b) Consimţămîntul. Pentru a fi valabil trebuie sa emane de la o persoana cu discernamint, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice si sa nu fie viciat. Viciile consimtamintului sunt: eroarea, dolul si violenta. În actul de constituire al societăţii comerciale trebuie să se indice: a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică; b) denumirea societăţii; c) obiectul de activitate; d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare; e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi; f) sediul; g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii; h) modul de reprezentare; i) filialele şi reprezentanţele societăţii; j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate. Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii. Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi asociaţii fondatori. 14.Intervenţia statului în activitatea de întreprinzător Prin mecanisme juridice, statul şi autorităţile publice intrevin în relaţiile economice:  asigurarea populaţiei cu mărfuri, produse şi servicii de o calitate satisfăcătoare, inofensive pentru viaţa şi sănătatea ei  strîngerea minimului de mijloace băneşti şi mijloace material pentru asigurarea bunei funcţionări a statului  protecţia şi dezvoltarea concurenţei  protecţia mediului înconjurător împotriva impactului negativ al unor activităţi productive. 15.Înregistrarea de stat a întreprinderilor Inregistrarea de stat - certificarea din partea organului inregistrarii de stat, a crearii, reorganizarii ori lichidarii intreprinderii sau organizatiei, precum si a modificarilor si completarilor din documentele de constituire a acestora. Prin inregistrarea de stat statul urmareste:

1) Exercitarea controlului de stat asupra constituirii societatilor comerciale si a altor subiecte de drept supuse inregistrarii de stat, combaterea practicii ilegale de intreprinzator. 2) Tinerea unei evidente statistice pentru reglementarea economiei. 3) Promovarea politicii de impozitare. 4) Eliberarea de date solicitantilor Procedura inregistrarii: a) persoana imputernicita pentru inregistrarea societatii comerciale va prezenta Camerei de inregistrare documentele: a) Cererea de inregistrare dupa modelul aprobat de Camera. b) Actul de constituire al societatii comerciale care urmeaza sa fie inregistrata c) Actele de identitate ale fondatorilor. d) Actul de identitate al managerului principal al societatii e) bonul de plata a taxei de timbre si a taxei de inregistrare f) documentul ce confirma depunerea de catre fondatori a cotei-parti in capitalul social al societatii in marimea si termenul prevazut de legislatie. g) documentul eliberat de organul fiscal teritorial, ce confirma ca fondatorii nu au datorii la bugetul public national. 16.Obligaţia de a obţine licenţa Din momentul înregistrării de stat, întreprinderea poate să desfăşoare orice gen de activitate, cu excepţia celor interzise de lege. Este prevăzută o listă a tipurilor de activitate a căror practicare este permisă doar întreprinderilor de stat. Mai sunt şi genuri de activitate pentru practicarea cărora esre nevoie de obţinerea unor acte suplimentare, cum este licenţa. Licenţa – act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în acesta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere. Pentru a obţine licenţa, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau persoana fizică depunde la autoritatea de licenţiere o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depunde: a) Declaraţia contine:  Denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice  Genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă intenţionează să obţină licenţa  Asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi pentru veridicitatea documentelor prezentate. b) Copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul de indentitate al persoanei fizice c) Documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementeayă activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. 17.Obligaţia de a ţine contabilitatea Persoanele fizice şi juridice care practică activitatea de întreprinzător sunt obligate să organizeze şi să ţină contabilitatea proprie a activităţii comerciale pe care o desfăşoară. Este o obligaţiunie instituită, în primul rînd, în interesul propriu al comerciantului, care trebuie să cunoască situaţia financiar-contabilă a afacerilor sale şi, pe de altă parte, în controversele cu alţi comercianţi îi procură probele necesare pentru dovedirea drepturilor sale. 18.Obligaţia de a exercita activitatea în limita concurenţei licite (legale) Conform Constituţiei RM, una din obligaţiile statului în domeniul economiei naţionale este asigurarea libertăţii comerţului şi protecţiei concurenţei loiale.Concurenţa ca o liberă competiţie între agenţii economici care oferă pe o piaţă determinată produse sau servicii ce tind să satisfacă nevoie asemănătoare sau identice ale consumatorilor, desfăşurate în scopul de a asigura existenţa sau expansiunea comerţului.Condiţiile pentru existenţa concurenţei sunt:  Liberalizarea comerţului (fiecare întreprinzător este în drept să-şi aleagă domeniul de activitate, avînd deplină libertate de a produce şi/sau de a vinde mărfurile, de a presta serviciile cerute pe piaţă)  Existenţa unui număr suficient de agenţi economici privaţi  Liberalizarea preţurilor şi tarifelor (întreprinzătorii sunt în drept să stabilească, în mod independent, preţurile şi tarifele la producţia fabricată sau la serviciile prestate în baza de contract cu partenerii)  Asigurarea unui cadru legal care să prevină şi să sancţioneze concurenţa ilicită. 19.Obligaţia de protecţie a mediului înconjurător Întreprinzatorul trebuie sa utilizeze rational resursele regenerabile si neregenerabile cu scopul evitarii actionarii negative asupra mediului înconjurător. Indiferent de forma de proprietate, agenţii economic, sunt obligaţi să întreprindă un şir de măsuri

de protectie a apelor, aerului, solului si subsolului. Conform Constituţiei RM, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi cultural constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean. 20.Obligaţia de a plăti impozite Cadrul normativ al RM prevede ca subiectele impunerii impozitelor sunt persoanele fizice şi juridice indiferent de statutul lor. Una din obligaţiile întreprinzătorilor, stabilită de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, este „onorarea obligaţiilor la buget”, ceea ce înseamnă plata în termen a impozitelor şi taxelor. 21.Obligaţia de a produce şi a comercializa produse şi mărfuri conform standartelor nepericuloase pentru viţă şi sănătatea consumatorilor Standardizarea este un factor important ce influenţează asupra întregii economii naţionale, ocrotirii vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia mediului înconjurător şi are menirea să înlăture barierele tehnice din calea integrării ţării în comerţul internaţional. Standardizarea mărfurilor, produselor şi serviciilor, asigurarea protecţiei consumatorilor sunt metode prin care statul limitează libertatea activităţii de întreprinzător. Aceste limite însă au un scop uman – protecţia intereselor generale ale societăţii. 22.Reglementarea juridică a activităţii antreprenoriale de import-export Principiile de baza ale reglementarii de stat a activitatii comerciale externe sint: a) promovarea unei politici unice in domeniul comertului exterior ca parte componenta a politicii externe a Republicii Moldova; b) centralizarea sistemului reglementarii de stat a activitatii comerciale externe si exercitarea controlului asupra acestei activitati; c) unitatea teritoriului vamal al Republicii Moldova; d) prioritatea masurilor economice; e) egalitatea in drepturi si nediscriminarea participantilor la activitate comerciala externa; f) protectia de stat a drepturilor si intereselor legitime, inclusive a secretului comercial, al participantilor la activitate comerciala externa; g) libertatea schimbului international. Schimbul international poate fi supus unor interdictii si restrictii numai in cazul si in modul prevazute in prezenta lege, in alte acte normative, precum si in tratatele internationale la care Republica Moldova este parte. Participantii la activitate comerciala externa pot fi atit persoane juridice si fizice, inregistrate in modul stabilit, cit si autoritatile administratiei publice locale. Autoritatile administratiei publice locale desfasoara nemijlocit activitate comerciala externa numai in cazurile stabilite de legislatie. 23.Funcţionarea întreprinderii 24.Organul suprem de decizie al întreprinderii Adunarea generala – este împuternicită să adopte decizii în toate problemele de activitate a societăţii. Adunarea generală este deliberativă dacă sînt prezenţi asociaţii care deţin ¾ din voturi. Votarea la adunarea generală se organizează după principiul: o cotă ce constituie un procent – un vot. Deciziile adunării generale se adoptă prin simpla majoritate de voturi, pentru adoptarea cărora se cere ¾ din voturile exprimate la adunare. 25.Organul executiv al întreprinderii Administratorul care este numit in unele acte normative si director,director general,manager daca este vorba de un organ executiv unipersonal,sau comitet de conducere,directie sau consiliu de administratie daca este vorba de un organ executiv colegial. 26.Organul de control al întreprinderii • Ministerul finantelor • Cenzorii (Inspectoratul fiscal) • CCCEC 27.Patenta de întreprinzător Una din cele mai simple forme de practicare a activităţii de întreprinzător de către persoana fizică din Rm este activitatea practicată în baza patentei de întreprinzător. Patenta de întreprizător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp. Titular al patentei de întreprinzător poate fi orice cetăţean al RM, cetăţean străin sau apatrid, condiţia fiind să aibă domiciliul permanent pe teritoriul RM.Titularul de patenta nu este obligat să prezinte dări de seamă financiare şi statistice, să ţină evidenţă contabilă şi financiară, să efectueze operaţiuni şi decontări de casă.Pentru obţinerea patentei de întreprinzător, persoana fizică trebuie să se adreseze cu o cere la Inspectoratul fiscal teritorial sau din locul în care intenţionează să desfăşoare activitatea. La cere se anexează următoarele acte: actul ce confirmă calificarea solicitantului de patentă; autorizarea autorităţii publice locale; actele

ce confirmă dreptul asupra mijlocului de transport care va fi utilizat în activitatea de întreprinzător; contractul de locaţiune sau actul de prorpietate; contractul de asigurare obligatorie şi bonul de plată a texi pentru patentă. Examinarea cererii se efectuează în termen de 3 zile, după care trebuie să se elibereze patenta. Refuzul prinvind eliberarea trebuie să fie motivat. Patena se eliberează pentru o perioadă de o lună sau pe o durată mai mare pînă la un an de zile şi pentru un singur gen de activtate. Activitatea de întreprinzător individual în baza patentei de întreprinzător este impozabilă – în fiecare lună titularul plăteşte o taxă fixă pentru patentă. În ea se conţin impozitele: impozitul pe venit, taxa pentru utilizarea resurselor naturale, taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale, taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru dreptul de transportare a călătorilor, deducerile în bugetul de stat al asigurărilor sociale. Obligaţii:  Să desfăşăoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri de autoritatea administraţiei publice locale  Să respecte drepturile şi interesele consumatorului  Să respecte cerinţele legale impuse celor care desfăşoară genul de activitate respectiv, inclusiv normele sanitare, antiincediare  Să afişeze patenta sau copiile ei autentificate de notar vizibil în locurile unde îşi desfăşoară activitatea de întreprinzător persoana fizică. Încetarea activităţii în bază de patentă:  Expirarea termenului pentru care a fost eliberată  Renunţarea titularului de patentă  Pierderea capacităţii de muncă  Decesul titularului de patentă  Aplicarea faţă de titularul de patentă a unor sancţiuni adminstrative. Titularul de patentă răspunde pentru obligaţiile asumate în activitatea de întreprinzător cu tot patrimoniul său, excepţie făcînd bunurile care, potrivit legii, nu pot fi urmărite. 28.Noţiunea şi particularităţile de constituire şi funcţionare a întreprinderii individuale Î.I. este intrepinderea care apartine cetateanului, cu drept de proprietate privata. Pentru constituirea Î.I., persoana fizica avind capacitate deplina de exercitiu, intocmeste o decizie de fondare, care trebuie supusa procedurii de autentificare. O persoana poate fonda o singura Î.I. decizia de fondare trebuie sa contina:  Date de identificare a fondatorului  Denumirea de firma a intreprinderii  Sediul intreprinderii  Data infiintarii intreprinderii  Genul de activitate a intreprinderii  Conditiile reogranizarii si lichidarii. 29.Noţiunea şi particularităţile de constituire şi funcţionare a gospodării ţărăneşti Gospodaria taraneasca este o intreprindere individuala, bazata pe proprietate privata asupra terenurilor agricole si asupra altor bunuri, pe munca personala a membrilor unei familii (membri ai gospodariei taranesti), avind ca scop obtinerea de produse agricole, prelucrarea lor primara, comercializarea cu preponderenta a propriei productii agricole. Gospodaria taraneasca se poate constitui si dintr-o singura persoana fizica. Numai gospodariile taranesti pot desfasura activitate individuala de intreprinzator in agricultura. Gospodaria taraneasca are statutul juridic de persoana fizica. Gospodaria taraneasca nu poarta raspundere pentru obligatiile personale ale membrilor ei. Membrii gospodariei taranesti poarta raspundere solidara, nelimitata pentru obligatiile acesteia cu intreg patrimoniul lor, cu exceptia bunurilor care nu pot fi urmarite. Fondator al gospodariei taranesti poate fi persoana fizica care a atins virsta de 18 ani, are capacitate de exercitiu deplina, poseda teren cu drept de proprietate privata. O persoana fizica poate fi fondatorul (membrul) numai al unei gospodarii taranesti. Gospodaria taraneasca se constituie pe principiul liberului consimtamint. Gospodaria taraneasca se creeaza in temeiul declaratiei de constituire, semnata de fondator si de potentialii membri ai acesteia. In declaratia de constituire a gospodariei taranesti, trebuie sa se indice: a) denumirea completa si abreviata a gospodariei; b) sediul gospodariei;

c) numele, prenumele, data nasterii, cetatenia si domiciliul fondatorului si al potentialilor membri ai ei, gradul de rudenie al acestora cu fondatorul; d) numerele de inregistrare, amplasarea si suprafata, conform cadastrului bunurilor imobile, a terenurilor proprietate individuala sau proprietate comuna, inclusiv a terenurilor din extravilan considerate gradini, precum si a terenurilor arendate; e) componenta altor bunuri imobiliare care se transmit in proprietate comuna membrilor gospodariei. Denumirea completa a gospodariei taranesti va contine cuvintele gospodarie taraneasca, numele fondatorului (conducatorului) si sediul gospodariei. Denumirea abreviata a gospodariei taranesti va contine initialele G.T., numele fondatorului (conducatorului) si sediul ei. Sediul gospodariei taranesti este in unitatea administrativ-teritoriala de nivelul intii in a carei primarie este inregistrata. Gospodaria taraneasca va fi inregistrata de catre fondatorul ei la primaria unitatii administrativ-teritoriale in carei hotare el detine teren. In cazul in care fondatorul detine terenuri amplasate in hotarele a doua sau mai multe unitati administrativteritoriale, cererea de inregistrare a gospodariei taranesti se prezinta primariei alese de fondator. 30.Noţiuni generale cu privire la societăţile comerciale Societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor). Societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni. Societatea comercială poate fi fondator al unei alte societăţi comerciale. În calitate de aport la patrimoniul societăţii comerciale pot servi mijloacele băneşti, valorile mobiliare, alte bunuri sau drepturi patrimoniale. Societatea comercială se constituie prin act de constituire autentificat notarial. Fiecare fondator al societăţii comerciale trebuie să contribuie, în mărimea stabilită de actul de constituire, la formarea capitalului social. Societatea comercială trebuie înregistrată, în modul şi termenul stabilit de lege, la organul înregistrării de stat în a cărui rază teritorială se află sediul său. Dacă înregistrarea societăţii comerciale nu a avut loc în termen de 3 luni de la data autentificării actului de constituire, membrii ei au dreptul să fie degrevaţi de obligaţiile ce rezultă din subscripţiile lor, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Societatea comercială poate fi declarată nulă prin hotărîre judecătorească. Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci cînd: a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial; b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice; c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea capitalului social subscris sau scopul societăţii; d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate; e) toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii. Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile societăţii în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii. Pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se desemnează lichidatorul societăţii. Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei, excepţie dacă societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate. Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii. Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie să le deţină societatea comercială. Capitalul social al societăţii comerciale se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei.Capitalul social se vărsă integral în cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii comerciale. Asociatul unic varsă integral aportul pînă la data înregistrării societăţii comerciale. Prestaţiile în muncă şi serviciile depuse la înfiinţarea societăţii comerciale şi pe parcursul existenţei ei nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social. La data înregistrării societăţii comerciale, fiecare asociat este obligat să verse în numerar cel puţin 40 procente din aportul subscris dacă legea sau statutul nu prevede o proporţie mai mare. În cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul se stabileste un termen suplimentar de cel puţin o lună şi se avertizează că e posibilă excluderea lui din societate. Dacă nu varsă aportul în termenul suplimentar, asociatul pierde dreptul asupra părţii sociale şi asupra fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie notificat. Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale are ca obiect orice bunuri aflate în circuit civil. Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel. În cazul majorării capitalului social, aportul se varsă în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai tîrziu de 60 de zile de la adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social.

Membrul societăţii comerciale are dreptul: a) să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire; b) să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire; c) să participe la repartizarea profitului societăţii, proporţional participaţiunii la capitalul social; d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social; e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire. Membrul societăţii comerciale este obligat: a) să transmită participaţiunea la capitalul social în ordinea, mărimea, modul şi termenele prevăzute în actul de constituire; b) să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii; c) să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor societăţii şi ale membrului ei; d) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire. Fără acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. 31.SNC Societatea in nume colectiv reprezinta o intreprindere fondata de minim 2 si maxim 20 de persoane juridice si (sau) persoane fizice care si-au asociat bunurile in scopul desfasurarii in comun a unei activitati de antreprenoriat, sub aceeasi firma, in baza contractului de constituire incheiat intre acestea. SNC este persoană juridică. Pentru obligatiile societatii toti asociatii poarta raspundere solidara, nelimitata cu intreg patrimoniul lor, exceptindu-se bunurile care nu pot fi urmarite. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei singure societăţi în nume colectiv. Documente de constituire: a. Cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor b. Mărimea şi modalitatea de modificare a aportului fiecărui participant la capitalul social c. Răspunderea membrilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului d. Procedura de adoptare a hotărârîlor de către asociaţi e. Procedura de admitere a noilor asociaţi f. Temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate. Actul de constituire poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociaţilor-Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă sintagma în limba de stat “Societate în nume colectiv ” sau abrevierea “S.N.C.”, numele sau denumirea asociaţilor. Membrul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi membri cu cel puţin 6 luni pînă la data retragerii. Membrului care s-a retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel. Succesorii membrului societăţii în nume colectiv decedat sau reorganizat pot deveni, dacă actul de constituire nu interzice, asociaţi cu acordul tuturor membrilor. Societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne un singur membru, daca nu se reorganizează. 32.SC Societatea în comandită reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea. Pentru obligaţiile societăţii, comanditaţii poartă răspundere solidară, nelimitată cu întreg patrimoniul lor, exceptându-se bunurile care nu pot fi urmarite, iar comanditarii cu partea din averea lor (capitalul investit), transmisă societăţii în baza contractului de constituire (de societate). Societatea în comandită nu poartă răspundere pentru obligaţiile asociaţiilor, care nu sunt în legătură cu activitatea acesteia. Nr. De asociati: La societatea în comandită numărul total al membrilor nu trebuie să depăşească 20 de persoane, indiferent câţi sunt comanditaţi sau comanditari, important fiind ca cel puţin câte unul să reprezinte câte o parte. Documente de constituire: a) Cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilo b) Mărimea şi modalitatea de modificare a cotelor de participare ale fiecărui comanditat în capitalul social c) Răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului d) Volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi e) Procedura de adoptare a hotărârîlor de către asociaţi f) Procedura de admitere a noilor asociaţi g) Temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.

Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă sintagma în limba de stat “Societate în comandită” sau abrevierea “S.C.”, numele sau denumirea comanditaţilor 33.SRL Societatea cu răspundere limitată reprezintă o întreprindere fondată de persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şiau asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza actului de constituire. SRL este persoană juridică. SRL poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimonial ei. Asociaţii societăţii poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii numai în limitele valorii cotelor care le aparţin. SRL poate fi înfiinţată şi de o singură persoană juridică sau fizică. In SRL numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50. Documente de constituire: a. Cuantumul capitalului social (minimum 5400 lei) b. Valoarea nominală a participărilor. SRL are denumire deplină şi poate avea denumire abreviată. Denumirea deplină şi cea abreviată trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate cu răspundere limitată” sau abrevierea “S.R.L.” 34.SA SA – societate comerciala al carei capital e divizat pe actiuni si ale carei obligatii sunt garantate cu patrimonial societatii. SA poate fi constituita de 1 sau mai multe persoane. Actionarii nu raspund p-u obligatiile societatii. Denumirea plina sau abreviat cu sintagma SA Actul de costituire: • Numele fondatorilor • Valoarea nominala a actiunilor • Nr. de actiuni atribuite fiecarui fondator • Capital de rezerva min 10% Actiunile trebuie sa aiba valoare mai mare ca capitalul social. Fondatorii sînt obligaţi să plătească acţiunile subscrise pînă la înregistrarea societăţii pe acţiuni dacă aportul este în numerar sau în termen de 30 de zile de la înregistrarea de stat dacă aportul este în natură. 35.Cooperativa de producţie Este o întreprindere ce are scopul de a contribui la obţinerea de către membrii săi a profitului. Cooperativa de întreprinzător este persoană juridică. Cooperativa de întreprinzător raspunde pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul ei. Membrii cooperativei de intreprinzator îşi asumă risculpentru obligaţiile cooperativei în limitele cotelor care le aparţin, iar dacă patrimonial cooperativei este insuficient, poartă răspundere suplimentară cu averea lor personal în limita stabilita de lege sau de statutul cooperativei. Nr. de asociati: Cinci sau mai multe persoane fizice. Calitatea de membru o poate avea persoana fizică de la vârsta de 16 ani şi persoana juridică. Documente: Actul de bază care prevede toate reglementările cu privire la organizare, obiect şi mod de activitate, reorganizare şi lichidare, este statutul. Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvântul „cooperativă” sau abrevierea “C.I.” şi să indice în limba de stat scopul principal al activităţii sale. 36.Întreprinderi de stat Intreprinderile de stat se fondeaza si se datoreaza de catre Guvern sau de alte organe abilitate prin lege. Intreprinderile de stat sint persoane juridice si raspund pentru obligatii cu tot patrimoniul lor. Statul si unitatile administrativ-teritoriale nu poarta raspundere pentru obligatiile intreprinderilor de stat. Aceste intreprinderi nu poarta raspundere pentru obligatiile statului si ale unitatilor administrative-teritoriale. Particularitatile fondării, funcţionării si încetării activitatii intreprinderilor de stat se reglementeaza de Codul Civil, de legislatia cu privire la intreprinderile de stat, cu privire la administratia publica locala, de alte acte normative, precum si de statutele model ale acestor intreprinderi. 37.Întreprinderi municipale Intreprinderile municipale se fondeaza si se datoreaza de catre autoritatile administratiei publice locale. Intreprinderile municipale sint persoane juridice si raspund pentru obligatii cu tot patrimoniul lor. Statul si unitatile administrativ-teritoriale nu poarta raspundere pentru obligatiile intreprinderilor municipale. Aceste intreprinderi nu poarta raspundere pentru obligatiile statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale. Particularitatile fondarii, functionarii si incetarii activitatii intreprinderilor municipale se reglementeaza de legislatia cu privire la intreprinderile de stat si la intreprinderile municipale, cu privire la administratia publica locala, de alte acte normative, precum si de statutele model ale acestor intreprinderi. 38.Reorganizarea întreprinderilor Reorganizarea – operatiune ce duce la modificari in patrimoniul entitatii. Benevola: in baza hotaririi adunarii generale a asociatilor. Fortata: cind ramine un singur membru.

Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. Hotărîrea de reorganizare se ia de fiecare persoană juridică în parte, în condiţiile stabilite pentru modificarea actelor de constituire. Reorganizarea produce efecte faţă de terţi numai după data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia reorganizării prin absorbţie, care produce efecte la data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante. Succesiunea de drept în cazul reorganizării persoanelor juridice În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din ele trec la noua persoană juridică, în conformitate cu actul de transmitere. În cazul absorbţiei unei persoane juridice de către alta, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere. În cazul divizării persoanei juridice, drepturile şi obligaţiile ei trec la noile persoane juridice în conformitate cu bilanţul de repartiţie. În cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trece, la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie. În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie se confirmă de fondatorii (membrii) persoanei juridice sau de organul persoanei juridice împuternicit cu astfel de atribuţii prin lege sau act de constituire, care au decis reorganizarea persoanei juridice, şi se prezintă, împreună cu actele de constituire ale persoanelor juridice create, pentru înregistrarea lor de stat sau pentru introducerea modificărilor în actele de constituire ale persoanelor juridice existente. Garantarea drepturilor creditorilor persoanei juridice în cazul reorganizării ei În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice un aviz privind reorganizarea în 2 ediţii consecutive ale “Monitorului Oficial al Republicii Moldova”. Creditorii pot, în termen de 2 luni de la publicarea ultimului aviz, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita satisfacerea creanţelor lor. Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă de debitorul care se reorganizează. Persoanele juridice participante la reorganizare răspund solidar pentru obligaţiile apărute pînă la reorganizarea acestora dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă determinarea succesorului. Membrii organului executiv al persoanei juridice participante la reorganizare răspund solidar, pe parcursul a 3 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul cauzat prin reorganizare participanţilor sau creditorilor persoanelor juridice reorganizate. 39.Modalităţi de reorganizare Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. Fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie. Contopirea are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice participante la contopire şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică ce se înfiinţează. Absorbţia are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă. Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice şi denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se constituie. La proiectul contractului de fuziune se anexează proiectul actului de constituire al persoanei juridice care se constituie. Proiectul contractului de fuziune se întocmeşte în scris. Hotărîrea de fuziune Contractul de fuziune produce efecte numai dacă este aprobat de adunarea generală a membrilor fiecărei persoane juridice participante la fuziune. Hotărîrea de fuziune se adoptă cu 2/3 din numărul total de voturi ale participanţilor dacă o majoritate mai mare nu este prevăzută de actul de constituire. Cererea de înregistrare a fuziunii

După expirarea a 3 luni de la ultima publicaţie a avizului privind fuziunea, organul executiv depune, la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat, o cerere prin care solicită înregistrarea fuziunii. La cerere se anexează: a) copia autentificată de pe contractul de fuziune; b) hotărîrea de fuziune a fiecărei persoane juridice participante; c) dovada oferirii garanţiilor acceptate de creditori sau a plăţii datoriilor; d) autorizaţia de fuziune, după caz. Înregistrarea fuziunii Înregistrarea fuziunii se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau care urmează să înregistreze noua persoană juridică. Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau a noii persoane juridice informează despre înregistrarea fuziunii organul unde este înregistrată persoana juridică absorbită sau persoanele juridice contopite. Efectele fuziunii De la data înregistrării fuziunii, patrimoniul persoanei juridice absorbite sau al persoanelor juridice care se contopesc trece la persoana juridică absorbantă sau la noua persoană juridică. După înregistrarea fuziunii, persoana juridică absorbantă sau noua persoană juridică include în bilanţul său activele şi pasivele persoanei juridice absorbite sau ale persoanelor juridice contopite, iar bunurile sînt înregistrate ca bunuri ale persoanei juridice absorbante sau ale noii persoane juridice. Dezmembrarea persoanei juridice Dezmembrarea persoanei juridice se face prin divizare sau separare. Divizarea persoanei juridice are ca efect încetarea existenţei acesteia şi trecerea drepturilor şi obligaţiilor ei la două sau mai multe persoane juridice, care iau fiinţă. Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă. Proiectul dezmembrării se întocmeşte în scris. Aprobarea proiectului dezmembrării Proiectul dezmembrării se aprobă de adunarea generală a participanţilor cu 2/3 din numărul total de voturi dacă actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare. Cererea de înregistrare a dezmembrării Organul executiv al persoanei juridice care se dezmembrează depune, după expirarea a 3 luni de la ultima publicare privind dezmembrarea, o cerere de înregistrare a dezmembrării la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat şi o alta la organul care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie sau unde este înregistrată persoana juridică la care trece o parte din patrimoniu. La cerere se anexează proiectul dezmembrării, semnat de reprezentanţii persoanelor juridice participante, şi dovada oferirii garanţiilor, acceptate de creditori, sau a plăţii datoriilor. La cererea depusă organului care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie se anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv. Înregistrarea dezmembrării Înregistrarea dezmembrării se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate. Înregistrarea dezmembrării se face numai după înregistrarea noilor persoane juridice sau a modificării actului de constituire al persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu. Efectele dezmembrării De la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente. Noua persoană juridică sau cea existentă primeşte prin act de transmitere şi include în bilanţul său patrimoniul primit şi, după caz, înregistrează bunurile supuse înregistrării. Transformarea persoanei juridice Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin modificarea actelor de constituire în condiţiile legii. Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă. 40.Lichidarea întreprinderii De la data înregistrării hotărîrii de dizolvare şi pînă la data radierii sale din Registrul de stat, societatea comercială se află în proces de lichidare. Procedura de lichidare implică urmatoarele operatiuni:  Intrarea lichidatorului în functiune si primirea patrimoniului societatii  Informarea creditorilor şi publicarea avizului in Monitorul Oficial al RM  Înaintarea creanţelor

 Înctocmirea bilantului de lichidare  Satisfacerea creantelor  Repartizarea între asociati a activelor ramase  Prezentarea Camerii Înregistrării de Stat a actelor  Radierea societatii din Registrul de stat al întreprinderilor Persoana juridica se dizolva in temeiul: • expirarii termenului stabilit pentru durata ei; • atingerii scopului pentru care a fost constituita sau imposibiliatii atingerii lui; • hotaririi organului ei competent; • hotaririi judecatoresti; • insolvabilitatii sau incetarii procesului de insolvabilitate in legatura cu insuficienta masei debitoare; • faptul ca persoana cu scop nelucrativ sau cooperativa nu mai are nici un participant; • altor cauza prevazute de lege sau de actul de constituire; 41.Lichidarea voluntar a întreprinderii Lichidarea voluntară intervine în cazul: a) Expirarri termenului stabilit in actul de constituire b) Atingerii scopului propus c) Imposibilitatii atingerii scopului propus d) Adoptarii hotaririi in acest sens de catre adunarea generala 42.Lichidarea forţată a întreprinderii cu privire la insolvabilitate Lichidarea fortata se face prin act judecatoresc. Prin hotărîre judecătorească, persoana juridică poate fi declarată insolvabilă dacă ea nu-şi poate onora obligaţiile de plată faţă de creditori. Temeiurile şi modul de declarare de către instanţa de judecată a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin lege. Se pot evidential unele caractere ale procedurii de insolvabilitate. Aceasta se manifesta ca o procedura juridiciara de executare silita, unitara, colectiva asupra bunurilor debitorului. Caracterul judiciar – procesul de insolvabilitate se intenteaza numai de catre instanta de judecata si se desfasoara sub supravegherea si controlul ei. Caracterul unitar al procedurii de insolvabilitate se manifesta prin faptul ca regulile ei de efectuare se aplica asupra tuturor bunurilor debitorului. Caracterul colectiv se manifesta prin faptul ca nici o cerinta a creditorilor nu va fi satisfacuta pina administratorul si instant de determina cu certitudine creditorii si marimea creantelor acestora. Cauzele insolvabilitatii pot fi diverse, cele mai frecvente: • Incapacitatea persoanei de a-si gestiona afacerile din lipsa de experienta, de professionalism • Incapacitatea persoanei de a organiza o activitate eficienta de fabricare a marfurilor solicitate pe piata • Insolvabilitatea contractantilor • Alte cause obiective si subiective (nivelul scazut de viata al populatiei, capacitatea redusa de cumparare)