Drept International Privat Copiute Pentru Examen Conspecte MD [PDF]

Zitiervorschau

DREPT INTERNATIONAL PRIVAT. 1. Notiunea dreptului international privat. Amplificarea si deversificarea relatiilor internationale creeaza conditii pentru nasterea intr-o masura tot mai mare a unor raporturi juridice intre persoane fizice, intre persoane juridice sau intre persoane juridice si persoane fizice, cuprinzind unul sau mai multe elemente straine, specifice dreptului international. Difinitia DIP in stricto sense=cuprinde ansamblu normelor juridice ce reglementeaza raporturile juridice cu element de extranietate; Lato sensu=cuprinde ansamblu normelor juridice care solutioneaza conflictele de legi sau conflictele de jurisdictii, precum si cele privind conditia juridica a strainului. DIP este o ramura dinstinta de drept, normele careia solutioneza conflictul de legi si conflictul de jurisdictii, complicat cu unul sau mai multe elemente de extranietate, si regleenteaza conditia juridical a strainului ca persoana fizica sau juridical in domeniul raporturilor juridice cu character privat. DIP este inainte de toate o ramura de drept, apartine dreptului intern al fiecarui stat, care are propriul sau obiect de reglementare, metoda si principii de reglementare. Aceasta ramura este o ramura specifica de drept. Specificul ei consta in faptul ca atit obiectul, cit si metoda de reglementare sunt subordonate integral solutionarii conflictelor de legi si conflictelor de jurisdictii.. O alta caracterestica a ramurii este ca normele ei se aplica in exclusivitate relatiilor dintre subiectii de drept privat, si doar in cazul cind raporturile juridice dintre cei din urma sint complicate de un element de extranietate.Normele juridice ale DIP nu pot fi aplicate in lipsa unui conflict de legi sau de jurisdictii. Normele DIP sunt cunoscute sub denumirea de norme conflictuale ( kollisionsnormen), desi aceasta ramura opereaza su cu norme materiale ( sachnorme)- cum sunt de ex; cele care reglementeaza conditi juridica a strainului.Normele conflictuale au menirea de a desemna legea competenta a cirmui raportul respective. De aceea, normele conflictuale sunt norme de trimitere sau de fixare. 2. Domeniul DIP. In domeniul DIP intra institutii juridice specifice care formeaza ramura DIP. Acestea sunt; 1. Conflictele de legi Conflictul de legi poate aparea in orice domeniu al vietii private; in cadrul raporturilor juridice de casatorie si familiei, raporturle juridice civile, de antreprenoriat, testamentare, de autor, de transport etc. In mod normal, conflictul de legi apare intdodeauna intre legea statului, a carei instanta sau autoritate este sesizata cu solutionarea litigiului, si legea straina, care gratie elementului strain pastreaza legatura cu raportul juridic litigious si pare a fi succeptibila de al guverna. Dif; situatia in care un raport juridic cu element de extranietate este succeptibil de a fi guvernat de doua sau mai multe legi apartinind unor sisteme de drept diferite. In mod obisnuit conflictul de legi se naste intre legea tarii sesizata cu solutionarea litigiului ( lex fori) si legea straina cu care raportul are legatura prin elemental sau international. 2. Conflictul de jurisdictii Conflictul de jurisdictii apere in situatii cind unul si aelasi litigiu nascut dintr-un raport juridic ce element de extranietate pare a fi in competenta citorva instante de judecata apartinind diferitelor state, se numeste in doctrina DIP conflict de jurisdictii. Solutionarea lui inseamna determinarea competentei instantei de judecata de a solutiona litigiul dat. Raportul juridic cu element de extranietate poate da nastere la urmatoarele probleme de ordin procesual; a) competenta jurisdictionala in DIP. b) Procedura aplicabila in litigiul prvind un raport juridic cu element de extranietate c) Efectele hotarirelor judecatorosti date de instantele judecatoresti straine d) Efectele sentintelor arbitrale. 3. Conditia juridica a strainului. Dif; ansamblul normlor juridice care se determina drepturile si obligatiile pe care le poate avea strainul, persoana fizica sau juridica, intr-un alt stat decit statul caruia cetatenie o are. Conditia juridical a strainului intereseaza capacitatea de folosinta a strainului si este determinate de legea statului in care acesta se afla. Regimul juridic al strainului ca persoana fizica sau juridical depinde de legea statului in care strainul se gaseste, deoarece legislatia oricarui stat contine norme juridice prin care se determina drepturile si obligatiile pe care le poate avea strainul, deci tine de asemenea de capacitatea persoanei fizice sau juridice. Si una si alta pot da nastere conflictului de legi, deoarecea conditia juridica prescrisa de legea proprie a persoanei fizice si juridice straine nu este deloc identica cu regimul juridic prescris de legea tarii in care se gaseste la moment persoana.

1

Legatura care exista intre conditia juridica a strainului si conflictul de legi consta in acea ca numai in masura in care I se recunoaste strainului un anumit drept se pune problema conflictului de legi. 3. Obiectul DIP. Obiectul de DIP il constituie raportul juridic civil cu elemente de extranietate. Deosebirea dintre cele doua ramuri consta in aceea ca, daca dreptul civil are ca obiect de reglementare raportul juridic civil, DIP urmareste cadrul international al unuia asemenea raport, caruia, in mod particular, ii este afectat un element de extranietate. Obiectul disciplinii este constituit din raporturile de DIP cu element de extranietate. DIP, ca ramura a sistemului de drept, reglementeaza numai anumite realatii cu element de extranietate. Obiectul disciplinii este format din raporturile de drept civil, raporturile de dreptul familiei, raporturile de dreptul muncii, raporturile de procedura civila si alte raporturi conexe cu ele. Raporturile mentionate constituie raporturi de drept privat cu element strain.. Pentru raportul ce element de extranietate, DIP stabileste domeniul de aplicare in spatiu a legilor si determina legea competenta. Includerea in obiectul DIP a unor raporturi juridice din domenii diferite se explica prin posibilitatea aplicarii dreptului strain. 4. Metoda DIP. Metoda DIP se numeste metoda conflictuala . Acesata metoda poate fi interpretata in sens larg si in sens restrins. In sens larg metoda conflictuala cuprinde; - Aplicarea normelor materiale sau substantiale ( se mai numesc norme de aplicare directa), normele materiale stabilesc drepturile si obligatiile cele substnatile trimit spre obligalitate, se foloseste pentru stabilirea conditiilor juridice a strainilor si pentru reglementarea investitiilor straine.( Legea RM cu privire la statul juridic al strainilor si apatrizilor in RM din 1994) In sesns restrinns; - Aplicarea normelor conflictuale reprezinta si metoda conflictuala in sens restrins + aplicarea normelor materiale. Norma conflictuala este o norma specifica care nu reglementeaza raportul juridic propriu zis , dar indica legea competenta sau aplicabila ( acea legea care-l v-a reglementa). CCivil 1857 vezi. Metoda conflictuala poate fi rezolvata astfel; ori de cite ori instanta are de solutionat un litigiu cu privire la un rapor juridic cu element de extranietate si sunt 2 sau mai multe sisteme de drept susceptibile de a se aplica, trebuie sa recurga la norma conflictuala a forului ( la propriul sistem de DIP) sis a aplice lege desemnata de aceasta. 5. Metoda “ proper law”. Metoda “ proper law” esteo forma a metodei conflictuale, pentru fiecare situatie juridica trebuind sa fie determinate legea aplicabila nu potrivit unei reguli generale , ci in raport de totalitatea imprejurarilor de fapt si a particularitalilor pe care le prezinta, aceasta putind sa difere de la o cauza la alta privind aceeasi materie. In cazul acestei metode, rolul judecatorului este important deoarece determina legea aplicabila nu potrivit unei reguli generale, ci in legatura cu punctele de legatura ale cazului, astfel incit legea determinate sa fie cea mai indicate pentru aceasta speta. 6. Notiunea si caracterele raportului juridic cu element de extranietate. Element de extranietate, din Latina “ extranes”= strain. Raportul juridic are 3 elemente; obiect, continut, subiecte. Raportul juridic civil are aceleas elemente, fiind caracterizat prin 3 trasaturi; - raport social; - raport volitional’ - in rportul civil, partile se afla pe picior de egalitate. Ori de cite ori in raportul juridic apare un element strain se paraseste aplicarea dreptului civil si intra in aplicare dreptul international privat. Ex; un cetatean al RM se casatoreste cu un cetatean strain pe teritoriul RM. Elementul straint este cetatenia straina a unuia din viitorii soti. Elementul strain la care se refera DIP reprezint orice imprejurare de fapt din cauza careia relatiile de drept privat intra in contact cu mai multe sisteme de drept. Elementul strain nu este o parte componenta a structurii raportului juridic, ci el este o imprejurare care se leaga de de oricare dintre cele 3 elemente; subiect, obiect, continut. Intr-un rport jurdic pot exista unul sau mai multe elemente de extranietate. Ex; 1. rportat la subiectele raportului juridic rezulta ca pentru persoana fizica exista urmatoarele elemente de extranietate; cetatenia,domiciliul sau resedinta in strinatate; pentru persoanele juridice ca elemente de extranietate intilnim; nationalitatea, sediul sau fondul de comert. 2. raportat la obiectul raportului juridic; locul situarii bunului ( in strainatate)

2

3. raportat la continutul raportului juridic; locul incheierii actului juridic in sens de negotium juris ( ex; o firma moldoveneasca incheie in strainatate un contract cu o firma straina, in vederea prestari de catre aceasta din urma a unor servicii pe teritoriul RM); Locul intocmirii inscrisului constatator- locus regit actum; locul unde urmeaza sa-si produca efectele un contract – locus executionis; locul procedurii faptului illicit cauzator de prejudiciu- lex loci delicti comissi- legea locului unde se produce accidentul. 4. rportat a problemele de procedura; locul solutionarii litigiului este in strainatate( 2 soti moldoveni devorteza in Italia). Difinitia elementului de extranietate; In doctrina se apreciaza ca prezenta elementului de extranietate intr-un raport juridic produce 2 efecte; - elemental de extranietate constituie criteriul de delimitare a raporturilor de DIP fata de orice raport civil - elementl de extranietate determina conflictele de legi, fie aplicarea normelor materiale interne sau unificate. Aceasta situatie conduce la concluzia ca DIP are o metoda de reglementare specifica diferita de cea a dreptului civil. Aceasta metoda dupa caz este, metoda conflictuala sau metoda aplicarii nemijlocite a normei materiale ( substnatiale). 8. Corelatia intre DIP si alte ramuri e drept. 9. Conflictul de legi in situatii specifice. Solutionarea unui conflict de legi presupune, in primul rind, determinarea momentului in care ne aflam; a) in momentul nasterii,modificarii,transmiterii sau stingerii unui drept; b) in momentul producerii efectelor raportului juridic a carui punere in valoare se cere. In prima situatie sintem in prezenta unui conflict de legi in spatiu si se pune problema care din cele putin 2 legi este competenta a se aplica. In cea de-a doua situatie este vorba de un conflict de legi in timp si spatiu, astfel spus un conflict intre legea sub imperiul careia s-a nascut dreptul subiectiv si legea locului unde acesta se invoca. Conflictul este “ in timp” intrucit in momentul nasterii dreptului si momentul invocarii lui trece un anumit interval de timp si este “ spatiu” deoarece ambele sisteme juridice ( cel care s-a nascut dreptul si ce al forului) coexista spatial.Acest tip de conflict se poate prezenta sub 2 forme; 1. dreptul subiectiv se naste ( se modifica, se stinge) in cadrul dreptului intern al unuei tari si este invocat ulteori in alata tara. In momentul nasterii ( modificarii, stingerii) dreptului nu exista conflict de legi, acesta apare in momentul invocarii dreptului subiectiv. DE ex; doi cetateni francezi se casatoresc in Franta ( problema de drept intern), iar apoi solicita recunoasterea efectelor juridice ale casatoriei in Moldova, chestiunea ce pune in discutie concurenta dreptului francez cu cel moldovenesc. 2. dreptul subiectiv se naste( se modifica, se stinge) in cadrul DIP al unei tari si este invocat ulteori in alata tara. De ex: doi cetateni unul francez si unul Italian – se casatoresc in Franta ( prblema de DIP), si ulteori cer recunoasterea efectelor juridice ale casatoriei in RM. Asadar, in RM se ridica problema eficacitatii internationale a casatoriei incheiate deja in cadrul international. Conflictul de legi in timp si spatiu presupune existenta unei situatii juridice dobindite conform legii competente dintr-o anumita tara si recunoasterea acesteia in alata tara. Este vorba de eficacitatea internationala a unei situatii juridice dobindite, iar conflictul induce teoria recunoasterii drepturilor dobindite sau teoria efectelor extrateritoriale ale drepturilor castigate

10. Conflictul mobil de legi. Suntem in prezenta conflictului mobil de legi atunci cind- un raport juridic este supus succesiv, datorita schimbarii punctelor de legatura, la doua sisteme de drept diferite. De ex; un cetatean spaniol divorteaza si apoi dobindeste cetatenia franceza. Se pune problema daca statutul sau personal si actele incheiate anterior obtinerii cetateniei franceze vor fi supuse legii noi- cea franceza sau legii vechi- ce spaniola, ca urmare a schimbarii punctului de legatura, a cetateniei. Conflictul mobil de legi prezinta particularitati sub 2 aspecte; pe de o parte el afecteaza legea interna aplicabila, nu norma conflictuala avuta in vedere, iar pe de alta parte, sursa acestui conflict este vointa partilor de a schimba penctul de legatura si nu vointa legiuitorului. Conflictul mobil de legi se aseamana cu conflictul de legi in timp si spatiu, in ambele cazuri coexistind in spatiu doua sisteme de drept care au incidenta in mod succesiv asupra aceluiasi raport juridic. Cele doua instante juridice se deosebesc, insa, prin faptul ca numai in cazul conflictului mobil are loc schimbare a punctului de legatura.

3

Cit priveste asemanarea conflictului mobil de legi cu conflictul in timp al legilor interne acesta rezulta din faptul ca ambele presupun doua legi care se aplica succesiv. Deosebirea este in urmatoare; conflictul legilor in timp implica doua legi interne dintre care numai una este in vigoare, pe cind conflictul mobil de legi presupune doua legi apartinind unor tari diferite, amabele in vigoare. Domeniile in care pot intervene conflictul mobil de legi sint; - statutul personal- prin schimbarea cetatenie sau domiciliului; - statutul persoanei juridice- prn schimbarea sediului social, atunci cind legea nationala se determina dupa sediu; - statutul real mobiliar- prin deplasarea bunurilor mobile dintr-o tara in alat; - forma testamentului- este supusa legii nationale a testatorului. Etc

11. Notiunea normei conflictuale. Norma conflictuala specifica DIP este norma de drept care solutioneaza conflictul delegi, adica desemneaza legea interna competenta sa cirmuiasca raportul juridic cu element de extranietate. Ele nu arata nemijlocit care sint drepturile si obligatiile partilor raportului juridic cu element de extranietate, cid oar indica legea materiala aplicabila fondului acestui raport juridic. Sistemul de drept astfel determinat poarta denumirea de :’ legea cauzei”. ( lex causae) Norma conflictuala are rolul de a stabili care dintre sistemele de drept in prezenta este chemat sa aplice peparcursul existentei raportului jurdic. Din momentul desemnarii legii competente rolul normei normei conflictuale inceteaza. Din acest motiv, s-a spus , ca norma conflictuala apare ca o “ norma de trimitere de fixare”. Norma conflictuala rezolva doar o problema prejudiciala- conflictul de legi- in timp ce norma materiala ( substantiala)cirmuieste pe fond raportul juridic. Norma conflictuala are o aplicare prealabila fara de norma substantiala; dupa ce instanta se declara competenta, se determina mai inti sistemul de drept aplicabil si apoi se determina din acest sistem legea matereala. Continutul normei conflictuale constituie domeniul la care se refera, sau material care va fi reglementata de un anumit sistem de drept, adica, continutul normei conflictuale determina sfera de aplicare in spatiu a unei legi. Legatura normei conflictuale este acel element structural care localizeaza legeaaplicabila raportului juridic cu element de extranietate, aratarea legii aplicabile constituie insasi functia normei conflictuale. Pentru a-si arat functia, deci pentru a arata care este legea aplicabila, norma conflictuala opereaza cu anumite criterii care delimiteaza aplicarea uneia sau altei legi, numite puncte de legaura. Ele se numesc astfle, deoarece au menirea de a arata care este legatura dintre raportul juridic concret si un anumit sistem de drept, pe care il recomanda legutura normei conflictuale. Cele mai importante puncte de legatura cunoscute sint cetatenia, teritoriu, pavilionul. 12. Strutura normei conflictuale . Formule de fixare. Normele conflictuale au o structura proprie diferita de normele de drept, care este formata din ipoteza, contin, aplicare. Elementele de structura ale normei conflictuale se numesc continut si legatura. Continutul- este acea parte a normei conflictuale care indica felul raportului juridic. Continutul normei determina cimpul de aplicare in spatiu a unei legi. Legatura- este acea parte a normei conflictuale care indica legea aplicabila. Norma conflictuala intotdeuna are un singur continut, dar poate sa aiba mai multe legaturi. Ex . art 1609 alin 1 CC. Dupa felul legaturii normele conflictuale sint divizate in unilaterale - legatura trimite la legea unui stat concret, adica la legea proprie (ex; art. 1609 alin. 1 (b) CC). si bilaterale- legatura trimite la legea unui stat srain, acest tip de legatura se numeste Formula de Fixare. Clasificarea formulelor de fixare; -lex nationalis – legea nationala a persoanei fizice -lex societates –legea nationala a persoanei juridice a societatii. -lex reisitae- legea locului situarii bunului - lex loci contractus- legea locului incheierii contractului - lex loci solutionis-legea locului executarii contractului. - lex loci delicti commis- legea locolui unde a fost savirsit delictul. -lex fori/ lex arbitri – legea instantei de judecata si legea arbitrajului. - lex flagi- legea pavilionului. - lex benignitates-legea cea mai favorabila - lex voluntatis- legea aleasa de catre partile contractului.

4

Dupa forta juridica normele conflictuale se clasifica in ; Imperative- se aplica permane, obligatoriu. Dispozitive- la dorinta dintre parti. Alternativa – propune mai multe variante a legii aplicabile. Dupa gradul de reglementare legislative normele conflictuale pot fi generale si subsidiare General- de ex; stabilirea cetateniei a persoanei se aplica legea generala. Subsidiara- se aplica refugiatilor si apatrizilor. 13. Aplicarea legii straine. Prin legea straina intelegem dreptul strain, indifferent de izvorul sau; act normative, cutuma, practica judiciara. Instanta forului aplica legea straina in virtutea faptului ca propria norma conflictuala ii permite acest lucru. Dreptul strain nu-si gaseste aplicarea in temeiul proprei autoritati ci numai in conditiile si masura prevazuta de lex fori, respectindu-se astfle principiul suveranitatii statului. Autoritatea legii strainie nu are deci un character originar, ci unul derivat, pentru ca ea ii este conferita de norma conflictuala a forului, deci de legea interna. In aceasta situatie, in care dreptul strain se aplica drept urmare a trimiterii facute e norma conflictuala, se face aplicarea legii straine in calitate de lex cause. In aplicarea legii straine se pot intilni urmatoarele situatii; a) legea straina este determinate de lex fori,instantele judecatoresti conducindu-se in solutionarea problemelor generale dupa propria reglementare. b) cooperarea juridical dintre state- a aparut ca urmare a necesitatii aplicarii legii straine si adeficultatilor ivite in procesul de aplicare. Statele incheie din acest motiv conventii, acte internationale prin care reglementeaza rezolvarea unitara si crearea de facilitate pentru rezolvarea tuturor problemelor aparute in aceasta materie. Domeniile sint variate; tratate de asistenta juridical, conventii pentru evitarea dublei impuneri etc.

14. Problemele generale ridicate de aplicarea legii straine. Una din probleme general ear fi stabilirea continutului legii straine. In dreptul intern partile nu au obligatia de a stabili continutul legii aplicabile raportului juridic, adica sa dovedesaca legea. In DIP aplicarea legii straine presupune cunoasterea ei si se pune problema cum se ajunge la cunoasterea legii straine? Dreptul comparat ofera mai multe reglementari; 1. Partile sunt obligate sa ssabileasca in fata instantei continutul legii straine, aceasta fiind considerate element de fapt. Instanta nu se poate referi la legea straina decit in masura probarii acesteia cu ocazia procesului ( in dreptul francez) 2. Instanta aplica legea straina daca o cunoaste. Cind nu cunoaste ia toate masurile pentru a o cunoaste, iar daca aceasta cunoastere este foarte dificila ii ofera partii care invoca legea, sub sanctiunea respingerii actiunii ( in dreptul german) 3. legea sraina la care face trimitere norma conflictuala proprie se transforma in legea nationala ( in dreptul Italian). O alta problema ar fi imposibilitatea stabilirii continutului legii straine. In aceasta situatie exista mai multe solutii; 1. In locul aplicarii legii straine competente se aplica legea forului. Statele utilizeaza justificari diferite pentru o asemenea solutie, de ex; instantele americane aplica prezumtia de asemanarea intre legea engleza sic ea straina dar numai atunci cind este vorba de cutuma straina, nu se despre legea propriu zisa si numai pentru cutuma acelor state care-si cladesc sistemul lor de drept pe common low ( de ex Marea Britanie). 2. Daca nu se cunoaste legea straina si reclamantul, titular al dreptului dobindit in strainatate, nu dovedeste continutul acestei legi, I se respinge actiunea in justitie. 3. Se aplica dreptul unui alt stat strain, considerindu-se ca fiind asemanator sau mai apropiat fata de legea straina nedovedita. Aceasta solutie este nesatisfacatoare, nesocotindu-se diversitatea legislatiilor nationale si fiind greu de aplicat. Alta problema ete interpretarea legii straine. Interpretarea legii straine poate avea consecinte asupra solutionarii unui litigiu pornind de la natura interpretarii, organizarea instantelor judecatoresti si a cailor de atac. Interpretarea incorecta poate sa constituie sau nu motiv pentru indepartarea unei hotariri judecatoresti supusa sau nu recursului. 15. Izvoarele DIP In ceea ce priveste izvoarele interne, distingem intre izvoarele materiale ale dreptului in general si DIP in special, determinate de conditiile materiale de existenta soaciale si izvoarele formale, reprezentind formele specifice in care

5

se exprima normele DIP. Din acest din urma fac parte si convetiile internionale bilaterale sau multilaterale prin care se reglementeaza problemele de DIP si la care tara noastra este parte. In sens larg, referindu-ne la conventile internationale, vom avea in vedere tratatele, protocoalele, pactele si acordurile internationale care include norme de DIP. 1. Tratatele, conventiile si acordurile de asistenta juridical prevad modalitati de solutionare a conflictelor de legi in ceea ce priveste capacitatea persoanelor, incheierea casatoriei, raporturilor personal nepatrimoniale si patrimoniale dintre soti cu privire la divort, anularea sau nulitatea casatoriei, adoptiei, sucesiunii, testamentelor etc.( ca ex . Conventia de la Minsc 1993 privind asistenta juridical in materie civila , familiala si penala incheiate intre statele CSI). 2. Conventiile consulare contin norme care intereseza direct sau indirect DIP; succesiunea sau forma actelor, imunitatea consulilor sau a personalului consular, conditia juridical a strainilor, material de tutela si curatela, acte notariale etc. 3. Conventii universale multilaterale, ex; Conventia de la Viena 1980 cu privire la vinzare-cumparare de marfuri. Cutuma este o “ regula stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea deprinderii, ca o norma socotita obligatorie”. Cutumele ca izvor de DIP sunt niste cutume comerciale, care pot fi locale si regionale, in unele cazuri universale. Practica judiciara desi nu constituie izvor de drept, jurisprudenta are un rol creator in interpretarea normelor de DIP. Neavind valoare de precedente si nefiind obligatoriu din punct de vedere juridic, practica judiciara are importanta in ceea ce priveste interpretarea normei de DIP si completarea lacunelor din aceasta materie . In motivarea unor hotariri judiciare pot fi intilnite referiri la aceasta practica. 16. Istoricul aparitiei si dezvoltarii DIP ( carzcteristica general) Primele elemente ale DIP au apart odata cu statul, si izvoarele semnaleaza reguli de DIP inca din mileniul al 3-lea i.e.n in Orientul Indepartat, in China si India. Unele tratate din antichitate au meritul de a fi consacra primele dispozitii de DIP. Polisurile grecesti, pentru care in principiu strainul nu era considerat a fi subiect de drept, au consimtit la semnarea unor conventii bilaterale prin care au acordat reciproc resortisantilor facultatea de a sta in justitie si de a se bucura de unele drepturi private.Altfel spus, aceste tratate au continut primele clauze referitoare la conditia juridica a strainilor si la asistenta juridica internationala. Aranjamente similare au fost semnate si de Roma la inceputurile sale dar numai cu unii dintre vecinii sai. Deci despre normele de DIP, despre conflicte de legi, nu putem vorbi decit odata cu aparitia unor reguli speciale in Imperiul Roman. Datorita schimbarilor pe care le faceau cu populatia provinciilor cucerite, romanii au fost nevoiti sa-si puna problema aplicarii unor sisteme concurentiale de drept; dreptul roman si dreptul autohton.Astfel, in vreme ce romanilor le erau aplicabile norme de drept roman, in relatia cu peregrinii se aplicau norme de drept al gintilor. S-a pus problema concursului de legi intre dreptul roman si popoarelor cucerite. Normele conflictuale au aparut cind nivelul productiei s-a tradus printr-un schimb de marfuri si deplasari da oameni in sisteme juridice diferite. Normele conflictuale de drept au cunoscut evolutii care au marcat adevarate sisteme referitoare la statutul strainilor; 1) Primul dintre aceste sisteme a fost adoptat la inceputurile sclavagismului. Strainului ii era refuzat orice drept, in sensul ca nu i se aplica nici legile sale proprii pentru ca nu erau recunoscute de statul in care se afla si nici legile acestui stat pentru care strainul era considerat in afara societatii; 2) Ulteori, intr-un sistem mai moderat se considera ca strainul ii sint aplicabile legile sale personale, adeca ale tarii careia ii apartine, facindu-se total abstractie de legile statului pe teritoiul caruia se afla. 3) Sistemul teritorialitatii legilor considera ca indivizilor aflati pe teritoriul unei tari, fie ca erau sau nu cetateni, le erau aplicabile legile locale ale tarii pe teritoriul careia se aflau. Toate aceste 3 sisteme exclusiviste nu erau de natura sa cunoasca, sa dezvolte sis a resolve conflictele de legi,ci, dimpotriva, tocmai se evite un astfel de conflict prin excluderea concurentei dintre doua sau mai multe sisteme de drept. In cadrul unor astfel de sisteme nu puteau sa apara sis a se dezvolte norme de DIP. 4) In sistemul mixt, se aplica strainului in parte legile sale si in parte legile tarii pe teritoriul careia se afla. Este sistemul in cadrul careia au aparut si s-au rezolvat probleme ce au condus la aparitia unor norme de DIP, conditionate de existenta unor premise absolute necesare; a- trebuia sa existe schimb de marfuri de o oarecare intensitate intre diferite tari, regiuni sau provincii, care sa implice un anumit conflict; b- strainii sa aiba dreptul de a participa la operatiunile juridice pe teritoriul anumitei tari straine. c- dreptul civil al acestor tari sau regiuni, cu sisteme juridice de valoare egala, sa fie diferite prin continutul sau. 17. Calificarea si conflictul de calificari.

6

Calificarea reprezinta determinarea continutului notiunilor folosite de norma conflictuala. A califica un orici act, fapt sau relatie inseamna a arata in care din categoriilei sau notiunile juridice existente se incadreaza acestea pentru a putea devein un act juridic, fapt sau raport juridic. Calificarea este o operatiune logico-juridica de descifrare a sensului notiunilor juridice care exprima continutul si legatura normei conflictuale si este totodata o interpretare a acestor notiuni raportate la un anumit sistem de drept. Factorii care determina calificarea sint; 1) Notiunile si termenii cu sensuri diferite in sistemele de drept. ( ex; prescriptia actiunii in justitie in dreptul englez este o problema de procedura; in sistemele continentale prescriptia este o chestiune de drept material). 2) In unele sisteme de drept,notiuni, institurtii juridice din alte sisteme pot fi necunoscute. 3) Este posibil ca sisteme de drept diferite sa incadreze acleasi institutii si situatii in notiuni si intelesuri diferite. Ex; considerind logodna ca fiind un contract, ruperea ei poate fi considerate ca tine de raspunderea contractuala. Considerind-o a fi un fapt juridic, ruperea ei poate constitui un temei al raspunderii delictuale. In fine, este posibil ca folosind metode diferite, in sisteme de drept diferite sa se ajunga la acelasi rezultat. Dupa momentul in care intervine distingem intre calificarea primara si secundara. 1) primara este acea calificare prin care se determina legea competenta. 2) secundara este calificarea subsecventa calificarii primare si nu influenteaza desemnarea legii aplicabile. Ea intervine dup ace s-a facut calificarea primara si este o problema a legii interne lex causae.Aceasta deoarece neexistind un conflict de legi, calificarea secundara este data de legea cauzei. Conflictul de calificari Cind notiunile folosite de norma conflictuala sint calificate in mod diferit de sistemele de drept cu care se afla in contact ne aflam in prezenta unui conflict de calificare. Rezolvarea unui conflict de legi poate depinde de felul in care este solutionat conflictul de calificare, deoarece mai intii trebuie solutionat conflictul de calificari si in funtie de acesta, se solutioneaza si conflictul de legi. Cu privire la legea dupa care se face calificarea, exista mai multe sisteme de reguli si exceptii Ca ex; calificarea dupa lege instantei “ lex fori”, calificarea dupa “ lex causae:, teoria calificarii autonome, calificare dupa “ proper low”- specifica dreptului englez. 18. Retrimiterea in DIP. Normele conflictuale au caracater national intrucit sunt creatia legiuitorului sau jurisprudentei fiecarui stat in parte. Din particularitatile fiecarui sistem national de drept international privat decurge consecinta diversitatii normelor conflictuale care pot da nastere la 2 tipuri de conflicte ale normelor conflictuale. 1. Conflictul pozitiv. Intr-o situatie juridica data, fiecare dintre normele conflictuale in prezenta atribuie competenta proprii legi interne. Ex; un cetatean german cu ultimul domiciliul in Franta moare in aceasta tara lasind o avere mobiliara. Se pune problema carei legi va fi supusa succesiunea; legii germane, ca lege nationala a difunctului sau legii franceze, ca lege a statului pe al carui teritoriu a avut ultimul domiciliul? Norma conflictuala germana atribuie competenta legii nationale a difunctului, deci legii germane ce reglementeaza materia succesiunilor. Dimpotriva, daca se va ivi in fata unui tribunal francez, acesta va face aplicarea legii interne intrucit norma conflictuala frnaceza supune succesiunea mobiliara legii ultimului domiciliu al difunctului. Conflictul pozitiv exclude retrimiterea. 2. Conflictul negativ. Fiecare dintre normele conflictuale nationale se declara necompetente in reglementarea unui raport juridic cu element de extranietate si trimite la sistemul de drept al celuilalt stat ori la dreptul unui stat tert. Aceasta situatie da nastere retrimiterii. Astfel, statutul personal al uni englez domiciliat in Franta este supus legii sale nationale, adica dreptului englez. Norma conflictuala engleza desemneaza, ca legea competenta in materie, legea franceza ca lege a domiciliului. Daca litigiu apare in fata judecatorului francez, acesta va urma propria norma conflictuala care il trimite la dreptul englez, care la rindul sau retrimite la dreptul francez. Spunem ca dreptul forului admite retrimiterea continuta in norma conflictuala straina. Conflictul negative este prima conditie a existentei retrimiterii. A doua conditie este ca dreptul forului sa admita retrimiterea, adica sa trimita la intregul sistem de drept strain, inclusiv la normele sale conflictuale. Difinitia notiunii. Retrimiterea este acea institutie a DIP, provocata de conflictul negative dintre normele conflictuale in coliziune cu privire la un raport juridic cu element de extranietate, in sensul ca fiecare norma conflictuala confera celeilalte competenta de a cirmui raportul juridic respectiv. Retrimiterea este de 2 feluri; a) retrimiterea de gradul 1 ( retrimiterea simpla sau trimiterea inapoi), exista atunci cind norma conflituala a forului desemneaza drept competenta dreptul strain a carui norma conflictuala, la rindul sau, atribuie competenta dreptului forului; b) retrimiterea de gradul 2 ( retrimiterea complexa sau dubla retrimitere) exista cind norma conflictuala straina aplicabila in virtutea normei conflictuale a forului atribuie competenta dreptului unui stat tert.

7

19. Ordinea publica in DIP. Ordinea publica in DIP reprezinta un mijloc exceptional prin care se inlatura aplicarea legii straine cind este contrara principiilor fundamentale ale legislatei forului. Ordinea publica reprezinta ansamblu normelor juridice si al principiilor generale ale dreptului care consacra o anumita orinduire. Dispozitiile referitoare la ordinea politica, economica si sociala au un character imperative. Ordinea publica poate fi invocate daca sunt indeplinite cumulative 2 conditii. Prima, legea straina trebuie sa fie competenta a reglementa raportul cu element de extranietate.. lgea straina aplicabila trebuie sa fie contrara principiilor fundamentale ale dreptului instantei. Inlaturarea legii straine se produce atunci cind deosebirile dintre reglementarile in prezenta sint esentiale. Notiunea de ordine publica in dreptul intern si in DIP urmaresc acelasi scop, protejarea intereselor fundamentale ale statului. Caracterele esentiale ale ordinii publice sint configurate de modul in care actioneaza in DIP. Ordinea publica este un mijloc prin care se limiteaza aplicarea legii straine in raporturile cu element de extranietate. In fiecare imprejurare concreta, autoritatea locala va aprecia masura in care legea straina contravene principiilor fundamentale ale propriului sistem de drept. Ordinea publica este variabila in spatiu, deoarece continutul ei difera de la un sistem de drept la altul. In unele state, o institutie juridica poate sa nu fie admisa ori sa fie permisa in conditii restrictive, determinind un anumit continut al ordinii publice. Ordinea publica este variabila in timp, intrucit continutul ei se poate modifica in cadrul aceluias sistem de drept. Modificarea se produce produce prin schimbarea conceptiei legislative intr-un anumit domeniu. 20. Conditia juridica a strainilor. Este considerat a fi strain, persoana care se gaseste pe teritoriul unui stat fara a avea cetatenia acestuia. Conditi juridica a strainului este definite ca fiind totalitatea normelor juridice prin care se determina drepturile si obligatiile pe care le are strainul intr-o anumita tara. Aceasta conditie intereseaza capacitatia de folosinta a strainului. Intre conditia jurdica a strainului si conflictul de legi in material respetiva, desi au unele tangente si tin de DIP, nu se confunda si trebuie delimitate una de alta.Pentru a doesebi aceste materii, trebuie sa tinem cont de urmatoarele; a) noirmele care reglementeaza statul juridic al strainului sint norme materiale, iar normele care solutioneaza conflictul de legi in aceasta materie pot fi conflictuale si materiale. b) statutul juridical al strainului cuprinde nu numai drepturile si obligatiile de drept civil in sens larg, dar in general drepturile si obligatiile recunoscute strainului in statul in care se afla. c) conditia juridical a strainului determina drepturile si obligatiile pe care acesta le are in statul in care se afla si nu adduce atingerea drepturilor si obligatiilor acordate de statul caruia persoana fizica apartine prin cetatenie sau domiciliul. d) conflictul de legi in aceasta materie poate sa apara numai daca strainul ii sint recunoscute careva drepturi in statul unde se afla. Conditia juridica a strainului intereseaza capacitatea de folosinta, iar conflictul de legi intereseaza capacitatea de exercitiu. Continutul capacitatii de folosinta a persoanei straine intotdeauna este reglementat de legea statului in care strainul se afla si nu de legea statului caruia el apartine. Relatiile dintre state se dezvolta in conditii inegale, fapt care se datoreste nivelului evolutiv al raporturilor de pace, prietenie si colaborare dintre state. Aceasta a adus la eloborarea de catre state a diferitelor forme ale conditiei juridice ale strainului, care se aplica strainilor in dependenta de apartenenta acestora la unul sau la altul. DIP cunoaste citeva forme ale conditiei juridice a strainului; 1)Regimul national. Prin regimul national statul acorda strainului drepturile civile de care se bucura propriii sai cetateni. 2)Regimul special, potrivit caruia strainului I se acorda drepturile prevazute de legi sau in vreun tratat international. Legea sau tratatul international pot stabili un regim special al strainului, regim care difera dupa continutul sau de regimul national . 3)Regimul clauzei natiunii cele mai favorizate, in conformitatea cu care strainului-cetatean al unui stat- I se acorda drepturile civile in volum cel putin egal cu volumul drepturilor acordate cetateanului orivarui stat tert. Acest regim presupune existenta unei conventii internationale prn care se acorda clauza natiunii cele mai favorizate. Conventia poate fi bilaterala sau multilaterala.Cele mai des aceste conventii sint incheiate in domeniul comertului exterior si se refera la comertul si platile internationale, transportul international, ocrotirea proprietatii intelectuale, drepturile si obligatiile persoanelor fizice si juridice straine s. alte domenii. 21. Persoana fizica in DIP.

8

Unul din elementele esentiale ale raportului juridic, inclusive ale raporturilor ce tin de DIP, de rind cu obiectul si continutul raportului juridic, sint subiectele lui. Persoana fizica este principalul subiect al raporturilor jurdice private sau al raporturilor civile in sensul larg al cuvintului. Calitatea de participant ori subiect al acestor raporturi juridice este reglementata de legislatia statelor caror apartine persoana fizica. In DIP apartenenta persoanei unei persoane fizice la un stat poate fi determinate fie prin cetatenie, fie prin domiciliul ei. Aceste criterii au o anumita importanta pentru DIP, indeosebi pentru determinarea regimului juridic al persoanei fizice straine si pentru solutionarea conflictelor de legi in acest domeniu.Calitatea de subiect al raporturilor juridice in sensul larg al cuvintului este recunoscuta oricarei finite umane, chiar daca persoana fizica nu poseda cetateania statului respective sau nu domeciliaza acolo si este determiner de alte notiuni. Personalitatea juridica a persoanei fizice stabileste regimul juridic de drept al individului uman sau capcitatea juridica a lui si, de obicei, este constituita din citeva elemente esentiale. Aceste elemente sint capacitatea de exercitiu si capacitatea de folosinta. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudenea acestuia de a avea drepturi si obligatii juridice. Volumul si continutul acestor drepturi este stability de legislatia statului, al carui cetatean este persoana fizica. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudenea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile prin savirsirea actelor juridice. Intre capacitatea de exercitiu si capaitatea de folosinta exista o interdependenta, astfel incit capaciatea de exercitiu poate fi interpretata ca un drept al persoanei fizice de a valorifica drepturile si obligatiile recunoscute ei prin capacitatea de folosinta. Aceste doua institutii juridice una fara alta sint lipsite de sens. Capacitatea de exercitiu si capacitatea de folosinta sint recunoscute fiecarei persoanei fizice, fiecarui individ uman. Pentru a distinge o fiinta umana de alata , sint aplicate citeva institutii juridice; numele persoanei, cetatenia ei, domiciliului, starea civila Statutul juridic al persoanei fizice are o importanta deosebita pentru DIP. Statele contemporane reglementeaza in mod diferit institutiile statutului personal al cetatenilor lor si statutul juridic al strainilor care se afla pe teritoriul statului respective. Reglementarile diferite dau nastere aparitiei conflictelor de legi, care este material principala a DIP. 22. Legea personala a persoanei fizice in DIP. Determinarea apartenentei unei persoane fizice la un stat are importantasi in vederea determnarii legii sale personale, care in DIP reglementeaza capacitatea de exercitiu a persoanei fizice. De aceea in DIP se pune problema determinarii legii personale a persoanei fizice. In doctrina DIP, legislatia statelor pentru a determina apartenenta sau, astfel spus, nationalitatea unei persoane fizice a unui stat, s-au conturat doua conceptii diferite. Prima consta in determinarea legii personale a unei persoane fizice in baza domiciliul, cea de-a doua consta in stabilirea apartenentei in conformitate cu cetatenia. Cetatenia, privita ca o legatura juridical si politica intre cetatean si stat, este inseparabila de persoana acestuia, recunoscuta ca purtator al drepturilor acordate si ocrotite de stat. Ea apare, in mod obisnuit, din momentul nasterii cetateanului si dispare odata cu decesul lui. Cetatenia prezinta o legatura politico-juridica permanenta in timp si nelimitata in spatiu.Legatura dintre cetatean si stat se manifesta atit in interiorul statului, cit si in afara lui. Din cel expuse deducem principiile cetateniei; 1) caracterul politic si juridic al institutiei cetateniei. 2) Reciprocitatea cetateniei 3) Caracterul inseparabil de cetatean al institutiei cetateniei; 4) Caracteriul permanent al cetateniei 5) Caracterul nelimitat al cetateniei. Astfel pentru determinarea legii care guverneaza regimul juridic al persoanei fizice sau, altfel spus al legii personaale a persoanei fizice in unele state se aplica criteriul cetateniei ( lex patriae) , in favoarea acestui criteriu sint aduse urmatoarele argumente. 1) cetatenia privita ca o legatura politica si juridical intre persoana si stat tine de suveranitatea statului, astfel incit este in competenta exclusiva a statului de a determina regimul juridic al cetatenilor proprii, volumul si continutul drepturilor si obligatiilor acestora; 2) cetatenia se materializeaza intr-un anumit volum de drepturi si obligatii reciproce, principala obligatie a statului fiind acordarea mijloacelor juridice de protectie a drepturilor lezate. 3) Cetatenia privita ca apartenenta la un stat este o urmare a unitatii nationale a statului, care, la rindul sau, este principiul de baza al formarii orecarui stat contemporan.

9

4) In present procedura modificarii sau iesirii din cetatenia unui stat este reglementata in asa mod, incit face practic imposibila pierderea sau iesirea din cetateania unui stat inainte de a dobindirea cetateniei altui stat, fapt e prezinta in sine o garantie a protectiei drepturilor personale. S. alte principii Cel de al doilea criteriu, al domiciliului.Sensul juridic al acestui criteriu de determinare a regimului personal al persoanei fizice consta in faptul ca domiciliul este un centru principal al vietii economice si social cotidiane a persoanei fizice, centru care creaza o legatura juridical intre persoana si statul. In doctrina juridical a statelor are aplica criteriul domiciliului s-au formulat citeva principii ale domiciliului; 1) orice persoana fizica are domiciliul. Nu poate eista vrio persoana fara domiciliul. In scopul realizarii acestei reguli statul recunoaste dreptul domiciliului al persoanei fizice locul unde acesta s-a nascut, adica domiciliul de provenenta. 2) Omul nu poate avea doua sau mai multe domicilii in acelasi timp. Schimbarea domicilului de provenenta si dobindirea altui domiciliu, la alegere,inseamna pierderea celui dintii domiciliu. 3) Domiciliul inseamna o legatura dintre persoana fizica si legile care functioneaza in acea localitate, respective domiciliul este o apartenenta la “ circumscriptia legala”, la un teritoriu in care se aplica in mod uniform anumite norme juridice. Alegerea criteriul de determinare a legii personale proprii persoane fizice depinde in mare masura de traditiile istorice ale statelor, de practical or judecatoreasca in domeniu. 23. Capacitatea persoanei fizice in DIP. Calitatea de subiect drept a persoanei este strins legata de existenta capacitatii juridice, care reprezinta aptitudenea generala si abstracta a persoanei de a avea, in conditiile legii, toate drepturile si obligatiile posibile, in orice domeniu al raporturilor juridice. Capacitatea persoanei fizice este un alt domeniu de aplicare a legii nationale, aceasta lege reglementind atit capacitatea de folosinta cit sic ea de exercitiu. Capacitatea de folosinta este supusa legii nationale, aceasta lege determinind inceputul si sfirsitul personalitatii . Corelativ capacitatii de folosinta exista incapacitatile de folosinta care necesita o analiza speciala in planul DIP si care lipsesc persoana de posibilitatea de a avea anumite drepturi si obligatii civile. Incapacitatile sunt supuse unor norme conflictuale diferite in functie de calificarea care li se acorda; 1. incapacitatile cu caracter de sanctiune civila, de pilda, decaderea din drepturile parintesti, sunt supuse legii nationale a persoanei in cauza; 2. incapacitatile cu character de ocrtire sint, in functie de sfera persoanelor intre care actioneaza; a) incapacitate de folosinta absolute, ca ex; incapaciatea minorului sub 16 ani de a dispune prin donatie sau testament, incapacitatea minrului peste 16 ani de a dispune prin testament de mai mult de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune ca major, incapacitatea interzisilor judecatoresti de a dispune prin donatie si testament, incapacitatea persoanelor neconcepute de a primi libertati, in fine incapacitatea persoanei jurdice de a primi drpturi mai multe decit i se permite prin respectarea principiului specialitatii capacitaii de exercitiu Incapacitatile absolute de folosinta sint supuse, de regula, legii nationale a persoanei, dar se aplica si legea care reglementeaza succesiunea pentru determinarea cotitatii disponibile. b)incapacitatile de folosinta relative de a dispune sau primi, care opereaza numai intre persoana a carei capaciate este ingradita si alte persoane determinate, de ex; tutorele nu poate primi donatii sau legate de la minorul ocrotit; medical, farmacistul, preotul nu pot sa primeasca de la persoanele ingrijite care au decedat in urma unei boli. Se intelege ca toate aceste cazuri exista in acelasi timp o incapacitate relative de a dispune a minorului, persoanei decedate. Cit priveste legea aplicabila in aceasta situaie, ele fiind legate strict de un act juridic pe care legea il prohibeste, se supun in principiu, legii actului juridic prohibit ( daca este vorba de un contract) sau legii succesiunii ( daca este vorba de testament). Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este supusa legii nationale. In continutul capacitatii de exercitiu intra capacitatea persoanei de a incheia personal acte juridice. Incapacitatile de exercitiu care se refera la toate categoriile de acte juridice ale incapabilului, se supun legii nationale a acestuia fie ca este vorba de un minor, fie de un interzis judecatoresc. In aceasta amterie legea nationala reglementeaza mai multe aspecte; actele pe care o persoana le poate sa nu incheia singura; in modul in care persoana poate incheia acte juridice atunci cind are capacitatea de exercitiu restrinsa sau nu are de loc; sanctiunile care intervin in cazul nerespectarii legii; persoanle care pot invoca nulitatea etc.

24. Persoana juridica in DIP.

10

Asemanarile care exista intre persoanele fizice si persoanele juridice conduc la aprecierea ca acestea din urma au nationalitate, dupa cum si persoanele fizice au cetatenie. Nationalitatea persoanei juridice reprezinta apartenenta persoanei la un stat, exprimind mai mult decit legatura politica dintre o persoana si un stat,servind, pentru determinarea statului juridic al persoanei. Ca si persoanele fizice, persoanele au , denumire si sediu. Dreptul international recunoaste personalitatea juridica a subiectelor colective de drept numai prin intermediul unei opinii juridice interne, astfel incit daca exista personalitate juridical autonoma, exista in mod necesar si nationalitate. Nationalitatea persoanei juridice raspunde unor interese practice, cum este cel referitor la determinarea domeniului de aplicare a tratatelor, privitor la persoanele proprii si persoanele juridice, ceea ce ar insemna ca, daca nu se aplica nationalitatea si persoanelor juridice, tratatele respective se aplica numai persoanelor fizice. 25. Regimul juridic al cetatenilor straini si apatrizilor in RM. In orice stat notiunea “ conditia juridical a strainilor”cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le poate avea in conditiile legii persoana fizica straina care se afla pe teritoriu unui stat respective. La determinarea continutului acestei notiuni, in DIP se porneste de la citeva postulate; 1. calitatea de strain se atribuie oricarei persoane fizica care nu are cetatenia statului in care se afla. 2. conditia juridia a strainului este determinate de legea statului pe teritoriul careia se afla persoana fizica straina. Volumul drepturilor acordate strainului de legea statului unde aceasta se afla poate fi diferita de volumul de drepturi si obligatiilor pe care acesta le are in statul sau. 3. volumul drepturilor si obligatiilor persoanei fizice straine in stat depinde de nivelul realatiilor de prietenie si colaborare dintre statul in care strainul se afla si statul al carui cetatean persoana fizica este. 4.conditia juridical a strainului reglementeaza diferite aspecte ale vietii persoanei fizice straine, de aceea normele juridice se contin in textile diferitelor acte normative ale statului sau in tratatele internationale la care este parte statul in care se afla strainul. Aceste principii sint valabile si penru legislatia RM. Astfel, legislatia RM determina ca se considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM, dar are dovada apartenentei la un alt stat, iar apatrid este persoana care nu are cetatenia RM si nici dovada apartenentei sale la un alt stat. Acordarea regimului national tuturor cetatenilor straini si apatrizi ( fara cetatenie) se fondeaza pe principiul egalitatii si non-discriminarii persoanelor fizice din diferite motive. In acest scop legislatia RM prevede ca cetatenii straini si apatrizii sint egali in fata legii si a autoritatilor publice fara deosebire de rasa,nationalitatea,origine etnica, religie,sex, apartenenta politica,avere. Cetatenii straini si apatrizii au si drepturi limitate, nu se bucura in RM de drepturi politice. Nu pot fi membri de partied si de alte organizatii-sociale. Regula generala este ca cetatenii straini si apatrizii nu pot fi antrenati in cimpul muncii in domeniile care asigura securitatea statului, ordinea publica si care cer un grad sporit de rapundere si centralizare Cetatenii straini si apatrizii domiciliati in RM au dreptul sa primeasca indemnizatii, pensii si alte tipuri de asigurari sociale, in conformitatea cu legislatia in vigoare.u dreptul la invatamint ca si cetatenii RM, cei domiciliati in Rm au dreptul la locuinta si cetatenia RM. Etc. 28. Norma conflictuala cu privire la bunuri si drepturile reale. Termenul de “bun” poate fi folosit in dublu sens; in sens restrins cuprinde lucrurile care pot fi obiect de drepturi si obligatii patrimoniale, iar in sens larg prin bunuri intelegem atit lucrurile ca obiect al drepturilor si obligatiilor patrimoniale, cit si drepturile patrimoniale si actiunile privitoare la bunurile in acceptiunea restrinsa. Raporturile juridice cu privire la bunuri sint supuse legii tarii unde acestea se gasesc. Asadar, punctual de legatura il reprezinta locul situarii bunului, lex rei siate. Aceasta regula se refera la urmatoarele bunuri si situatii; 1. clasificarea bunurilor ca fiind mobile si immobile, corporale si incorporale, fungibile si nefungibile etc. 2. Bunurile care se gasesc in circuitul civil si bunurile care nu se afla in acest circuit. 3. Drepturile reale care pot exista asupra bunurilor, precum si calificarea acestor drepturi 4. Modurile si conditiile de dobindire, transmitere si stingere a drepturilor reale si formele de publicitate cerute fie pentru nasterea unui drept real, fie pentru opozabilitatea fata de terti. 5. Regimul juridic al dreptului de proprietate si al celorlalte drepturi reale etc. Exceptii de la aplicarea regulei lex rei sitae; 1. capacitatea persoanei care contracteaza cu privire la un bun, chiar daca acesta este imobil, este reglementat de legea nationala. 2. cerintele de fond si efectele contractului, chiar referitoare la immobile, sint cirmuite de legea contractului.

11

Alte categorii de exceptii privitoare la anumite bunuri care, datorita naturii lor specifice sau pozitiei lor, nu se supun acestei reguli; - rex in transitu- marfurile in transit, adica bunurile aflate in curs de transport sunt supuse legii statului de unde au fost expediate, afara de urmatoarele cazuri; a) partile au ales o alta lege aplicabila; b) bunurile sint depozitate intrun antrepozit sau puse sub sechestru( se va aplica legea locului unde bunurile au fost reasezate temporat, numai pe perioada depozitului sau dic sechestrului) - navele si aeronavele- datorita destinatiei lor economice de a tranzita mai multe tari se supun legii pavilionului pe care il abordeaza si nu legii locului sitarii lor. S. a exceptii. 29. Norma conflictuala cu privire la proprietatea intelectuala. 1. Denumirea art. 1607 nu coincide cu continutul. Proprietatea intelectuala are un element patrimonial si nepatrimonial. Elementul nepatrimonial – dreptul de a se fi numit autor , dar remunerarea autorului este un drept patrimonial. 2.In textul articolului este folosit termenul de proprietate intelectuala in locul termenului, proprietatea industriala ceea ce creaza confuzii. Proprietatea intelectuala este constituita din 2 domenii; 1. dreptul de autor si conexe ( dreptul cu privire la operele de creatie stiintifica) 2. proprietatea industriala ( deumirea de productie now-hau, regiuni geografice. Prroprietatea industriala are putere juridical din momentul inregistrarii. 3.Conform aln.(2) dreptul de autor asupra unei opera nepublicate este guvernat de legea nationala a autorului, dar conform conventiilor internationale la care RM este parte, acest drept trebuie sa fie reglementat in baza regimului national. 4. Conform alin.(4) cererea de obtinere a despagubirilor materiale sau morale , este guvernata de legea statului pe al carui teritoriu a fost incalcat dreptul de proprietate intelectuala. Conform unor reglementari mai noi, in asemenea situatii se creeaza conditii nefavorabile pentru titulari, de aceea se propune aplicarea legii locului acelui stat unde se cere protectia. 33.Norma conflictuala cu privire la forma actelor juridice. Notiunea de forma a actului juridic civil are, 2 acceptiuni; in sens larg- reprezinta conditiile de forma pe care trebuie sa le indeplineasca un act juridic civil pentru valaobatiuneabilitatea sa, pentru probatiunea sa si pentru opozabilitatea fata de terti, iar in sens restrins- intelegem modalitatea de exteriorizare a vointei celor ce incheie actul juridic respective. Felurile formelor actelor juridce sint, urmatoarele; 1. forma exterioara a actului juridic ete modalitatea de manifestare a vointei interne a celor ce savirsesc actul juridic; 2. forma de publicitate este ceruta puntru a face cunoscut tertilor actul juridic respective, astfel incit sa existe opozabilitate fata de acestia. Forma de publicitate este intilnita in numeroase domenii; trebuie inregistrate hotaririle judecatoresti de puner sub interdictie, hotaririle de divort prin mentiune pe marginea actului de casatorie, in material vinzarii-cumpararii imobilelor pentru a opera efectul translativ de proprietate etc; 3.forma de abilitate este reglementata pentru validarea actului juridic incheiat in numele unei persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau de catre o persoana cu capaciatea de exercitiu restrinsa, cu alte cuvinte pentru a intregi lipsa de capacitate de exercitiu a unei persoane ( de ex, autorizarea organului tutelar etc). 4.forma de procedura intereseaza desfasurarea procesului civil( de ex, forma in care se face marturisirea). Reglementarile privitoare la forma, asa cum s-a prezentat mai sus, joaca un dublu rol, probator si protector, dupa cum urmeaza; a) forma exteriora conditioneaza insasi validitatea actului juridic, in acest caz forma exterioara fiind o forma solemna ceruta ad validitatem; b) forma exterioara serveste ca mijloc de proba a unui raport juridic civil concret, si constituie astfle o conditie ad probationem ( de ex; contractul de vinzare-cumparare care nu necesita pentru valaditatea sa nici o conditie de forma, simplu accord de vointa intre parti fiind sufficient, exista de cele mai multe ori si sub forma unui act scris sub semnatura prvata sau chiar autentica, desi legea nu cere acest lucru. Se faciliteaza in acest mod probarea existentei acelui contract). In DIP guverneaza in aceasta materie regula potrivit careia forma exterioara a actului juridic este cirmuita de legea locului unde se incheia actul- locus regit actum. Regula locus regit actum isi gaseste fundamental in consideratii de ordin pratic. Pe de o parte statul trebuie sa supuna forma actelor juridice legii locului incheierii lor daca astfle de contracte s-au incheiat pe teritotiul sau, iar pe de alta parte se are in vedere imposibilitatea celui aflat in strainatate de a instrumenta imediat actul in tara sa de origie.

12

34. Norma conflictuala cu privire la conditiile de fond si efectele contractelor comerciale internatinale si altor acte juridice. Contractul commercial international este considerat acordul de vointa realizat intre doi sau mai multi subiecti ai dreptului comertului international, din state diferite, in scopul cearii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice ale comertului international. El constituie unicul instrument ce da nastere la raporturi juridice comerciale intre partenerii de afaceri.Notiunea de contract de comert international se refera la orice contract commercial ce element strain. Prin existenta elemtelor internationale se pun in “ conflict”” mai multe sisteme de drept, care pretend competente de a guverna, in totalitate sau in parte aceste raporturi juridice. In acest scop, inca din domeniul incheierii contractului, partile trebuie sa aiba in vedere nu nuami prevederile legii tarii lor( legea tarii cu care fiecare este legat prin cetatenie sau domiciliul), ci si prevederile legilor altor tari terte. In privinta efectelor unui act juridic- adica a drepturilor si obligatiilor ce vor decurge din acesta- ele sint determinate, in general, de legea aleasa de catre partile contractante, in baza principiului autonomiei de vointa.Insa daca partile nu au facut o alegere, aceste efecte vor fi guvernate de legea contractului ( lex contractus), care poate fi legea tarii in care se incheie actul (lex loci actus) sau legea tarii in care acesta urmeaza sa se execute ( lex loci executionis or ilex loci solutionis) etc Lex contractus este legea competenta sa reglementeze majoritatea problemelor privind conditiile de fond si efectele contractului. Adica, lex contractus se refera la un ansamblu de operatiuni juridice, adica la forma, efectele, executarea si sintingerea obligatiilor contractuale. La momentul realizarii efectelor raportului juridic, problemele se ivesc numai in cazul in care partile nu executa, de buna voie, obligatiile contractuale si urmeaza sa fie sesizata instanta judecatoreasca sau de arbitraj.In acest caz se pune problema determinarii competentei judecatoresti si respetiv, a determinarii tarii ale carei instante vor fi chemate, potrivi normelor de DIP, sa udice litigiul ivit cu privire la realizarea efectelor raportului juridic dintre parti. 35. Determinarea legii competente in cazul in care partile contractului commercial onternational nu si-au exprmat vointa cu privire la aceasta lege. In lipsa unei legi unice cu privire la reglementarea raporturilor de DIP, organelle de jurisdictie din RM folosesc in principiu, pentru identificarea lex contractus,in absenta convenirii expres sau implicit de catre parti, lex loi actus , iar daca prima se considera nepotrivita, se aplica lex loci executionis.Astfel isi gaseste aplicare solutia traditionala in DIP, considerindu-se firesc ca actul sa fie guvernat de legea statului in care a luat nastere. In ceea ce priveste identificarea lui lex contractus, se impune unele precizari. Astfel,in present, potrivit DIP, in aceasta materiel ex contractus, este legea statului cu care contractul are cele mai strinse legaturi. Se condidera ca cele mai strinse legaturi exista cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la momentul incheierii contractului, domiciliul sau in lipsa, resedinta, ori fonful de comert sau sediul social. Conform legislatiei in vigoare a RM, indiciul principal de localizare ramine, totusi, locul constituirii ( incorporarii) debitorului- persoana juridical sau domiciliul debitorului- persoana fizica . Este posibila ca partile unui contract sa nu-si exprimat vointa in privinta legii aplicabile acestuia si insusi contractul sa nu fi putut localiza prin prestatia caractersitica. In asemeea situatii, in calitate de criteriu auxiliary, se aplica formula de localizare lex loci actus,iar daca prima se considera nepotrivita, se aplica lex loci executionis. Spre exemplu, solutia este aplicabila contractului de schimb, in cadrul caruia nu poate fi evedentiat nici una din prestatii, in calitate de prestatie caracteristica. Principiu lex loci actus isi gaseste aplicare atit in cazul in care locul incheierii contractului si locul executarii acestuia se gasesc pe teritoriul aceluiasi stat, cit si in cazul in care ocul incheierii contractului si locul executarii contractului sint in state diferite. Locul incheierii contractului se bucura, de prioritate, fata de alte criterii. 36. Domeniul de aplicare a legii contractului. Legea contratului, reglementeaza conditiile de fond si efectele contractului.. onditiile esentiale pentru validitatea unui contract sint urmatoarele; capacitatea de a contracta, consemtamintul partilor, obiectul determinat si licit al contractului, cauza licita, forma contractului. Asadar, domeniul de aplicare a legii contratului cuprinde urmatoarele aspecte; 1. Formarea contractului. Aspectele principale ale procesului de formare a contractului sint; A. Conditiile de fond, si elementele acestuaia; - capacitatea partilor;capacitatea de a contracta este guvernata de legea nationala a persoanei fizice, respective de legea locului constituirii persoanei juridice sau de legea sediului social real. Deoarece incapacitatea prevazuta de legea personala poate sa nu fie cunoscuta celuilalt contractant, actul este valabil daca potrivit lex loci actus, persoana pe deplin capabila si partenerul contractului a fost de buna credinta.

13

- consemtamintul; regimul juridic al consemtamintului este reglementat de lex contractus care stabileste conditiile de existenta si validitatea consemtamintului. - obiectul si cauza sint guvernate de lex contractus, de rregula, se considera ca stipularea in contract a unor prevederi care contravin normelor cu character imperative ale lex contractus nu este valabila; cu toate acestea, prin intermediul prevederilor art. 600 alin 1 CC se permite multiplicarea regimului juridic al contractului, insa trebuie sa se indice expres care anume clauze contractuale sint supuse unei legi diferite. - sanctiunile nerespectarii conditiilor de fond ale contractului sint deasemenea supuse legii contractului. Deoarece, lex contractus guverneaza aceste conditii. Rezulta ca lex contractus este aplicabila si in ceea ce priveste nulitatea, indicind persoanele care o pot provoca B. Conditiile de forma; forma contractului in principiu, este guvernata de lex contractus, dar contractul se considera valabil incheiat in ceea ce priveste forma daca se respecta conditiile de forma a orecarei din urmatoarele legi; 1) legea locului incheierii; 2)legea nationala sau legea domicilului persoanei care l-a incheiat; 3) legea aplicabila conform DIP al instantei sau al autoritatii care examineaza validitatea contractului. C. Aspectele procedurale.calitatea procesuala, obiectul si cauza actiunii nu pot fi separate de aspectele de fond, fiind suspuse,legii contractului. Lex contractus primeste aplicarea si cu pivire la mijloacele de proba, cu conditia ca administrarea probelor se face potrivit prevederilor continute de lex fori. Toate aceste prevederi reglementeaza si actele de procedura, termenele procesuale, procedura de judecata, precum si caile de atac. 2. Efectele contractului. Aspectele principale la care ne referim in acest caz privesc persoanele contractante si tertii, interpretarea contractului si executarea contractului. a) persoanele, fata de care contractul de comert international produce efecte sint indicate in lex contractus. Legea contractului reglementeaza tit efectele acestuia asupra raporturilor dintre parti, cit si efectele pe care el le produce fata de terti. b) lex contractus se aplica si in ceea ce priveste interpretarea contractului si determinarea naturii lui juridice. c) in cazul in care prin contract au fost stipulate clauze de consolidare valutara ( aspectele vizind moneda de cont, care determina masura obligatiei ce trebuie indeplinita ), acestea sint sint guvernate de lex contractus, cu conditia ca valoarea acestei monede este si rimane cea stabilita de statul care a instituit-o. d) executarea obligatiilor izvorite din contract si consecintele neexecutarii lor totale sau partiale, la fel ca si rezelierea si rezolutiunea contractului, sint guvernate de ex contractus, e)in cazul in care lex contractus nu precizeaza modul de evaluare a prejudiciului, se aplica lex fori g) modurile de stingere a obligatiilor izvorite din contract sint guvernate de lex contractus.

37. Uzantele comerciale internationale. Uzantele comerciale sint niste practice sau reguli de conduita odate convenite si aplicate pe o perioada de timp de un anumit numar nedefinit de parteneri comerciali, care au fost express au tacit acceptate si aplicate dupa aceea si care, in functie de natural or, pot prezenta sau nu character de izvor de drept. Uzanate comerciale presupun o anumita conduita a partilor care nu iau nastere dintr-un singur act ori operatiune economica, ci este rezultatul a unei comportament exprimat express au tacit si constat o perioada de timp, cu character general sau numai intr-un domeniu de activitate ( de ex; in comertul cu produse alimentare, cu materiale de constructii etc), intr-un anumit loc sau zona ( de ex; in anumite portori sau la anumite burse ). Uzantele comerciale au urmatoarle particularitati; constanta, continuitatea si uniformitatea a unei conduite sau reguli, deci aplicarea ei repetata intr-o anumita perioada de timp. In consecinta, comportamentul partenerilor in relatiilor lor economice intr-o anumita perioada de timp devin o uzanta comerciala. Particularitatile uzantelor comerciale sint; 1. Ele reglementeaza relatiile dintre parteneri in numar nedeterminat sip e un anumit teritoriu. 2. Ele sint generale si impersonale, adica, fiind categorii juridice ce se apropie legii, se deosebesc de acesta prin faptul ca legile sint expresia autoritatii statului, iar uzantele reprezinta manifestarea vointei unor participanti permanenti ( pers. Fizice sau juridice) la relatiile comerciale. Uzantele comerciale pot fi clasificate dupa mai multe criterii; dupa aplicabilitatea lor in spatiu si dupa sfera pe care o cuprind, pot fi generale- aplicabile pentru toate ramurile comerciale, speciale –aplicabile numai intr-o ramura a activitatii comerciale, ex cu cafea, si locale- aplicabile numai in anumite locuri, cum ar fi anumite porturi maritime. Cea mai importanta clasificare a uzantelor comerciale este considerate clasificarea dupa criteriul fortei juridice. In functie de acest criteriu, uzantele po fi normative- numite si legale sau de drept Conventionale-numite si interpretative.

14

38. Norma conflictuala cu privire la faptele juridice. Se numesc fapte juridice evenimentele si faptele voluntare ale persoaneor fizice si juridice care produc efecte juridice, adica creeaza, modifica, transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptul juridic are doua sensuri; in sens restrins, faptul juridic desemneaza evenimentele materiale, adica cele care se produc independent de vointa omului, care produc insa efecte juridice ( ex; nasterea,decesul persoanei fizice, scurgerea timpului etc), precum si faptele voluntare ale persoanelor fizice si juridice, savirsite fara intentia de aproduce efecte juridice, dar care potrivit legii produc asemenea efecte. Prin act juridic se intelegea manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica,transmite sau stinge un raport juridic civil concret.In sens larg, faptul juridic desemneaza atit faptul juridic in sens restrins cit si actul juridic. Problemele conflictuale cu privire la faptele juridice se refera, in primul rind, la delictele civile, adica la raspunderea juridical delictuala. In ceea ce priveste delictul civil ne intereseaza cazurile cind acesta contine unul sau mai multe elemente internationale , ex; accidente rutiere, ciocniri de vase, pagube cauzate de traficul aerian si de zborurile in spatiul extraatmosferic,accidentele de munca ale lucratorilor aflati in strainatate etc. Solutii propuse pentru delictul civil ce element international.Pentru reglementarea delictului civil cu element international sistemele de drept si autorii cunosc mai multe solutii si principii comune. A. Legea locului unde a fost savirsit faptul illicit ( lex loci delicti commissi), este una din solutiile cele mai traditionale si mai acceptate. Atit faptul illicit cit si obligatiile la care el da nastere, sint supuse legii locului unde a fost savirsit delictului. B. Legea proprie delictului ( the proper law of the tort), este o alta solutie propusa, considerindu-se ca regula lex loci delictum commisi nu duce la rezultate satisfacatoare in toate situatiile, deoarece locul savirsirii faptului illicit poate fi intimplator. Adica se va tine seama nu numai de locul savirsiirii delictului civil, dar si de cetatenia ori domiciliul partilor, locul de inmatriculare a vehiculului si alte puncte de legatura, aplicindu-se legea cu cea mai strinsa legatura cu delictul civil , stfel legea palicabila poate sa difere de la un delict civil la altul. 39. Legea locului delictului civil. Conform acestei reguli, raspunderea juridical delictuala este supusa legii locului unde s-a produs faptul cauzator de prejudiciu. Lex loci delicti commissi este una din normele conflictuale traditionale si se justifica atit din punct de vedere theoretic, cit si din punc de vedere practice. Din punct de vedere teoretic, legile privind raspunderea civila delictuala, atit prin functia lor preventive-educativa, cit si prin cea represiva si reparatorie, au ca scopul social asigurarea ordinii pe teritoriul statului si apararea tuturor persoanelor impotriva pagubelor ce le pot fi pricinuite de oricine prin fapte juridice ilicite, creind astfel conditii care sa permita convetuirea membrilor societatii. Acest scop al legilor care reglementeaza raspunderea civila delictuala nu poate fi asigurata decit daca, din punct de vedere al DIP, li se recunoaste caracterul de legi teritoriale, aplicabile tuturor faptelor ilicite prejudiciabile savirsirii pe teritoriul statului fara a se tine seama de cetateniea ori domiciliul autorului sau victimei unor asemenea fapte. Din punct de vedere practice, localizarea raportului juridic de raspundere civila delictuala se poate face in modul corespunzator prin temiul sau juridic, adica prin faptul illicit cauzator de prejudiciu. Localizarea raportului juridic de raspundere civila dilictuala este obiectiva si se justifica din punct de vedere practice prin simplitatea solutiei, bazata pe localizarea obiectiva a locului unde s-a produs fapul illicit. Raspunderea civila dilictuala, pentru diferite situatii, este reglementata si in conventii internationale, cum ar fi in cazul accidentelor de circulatie rutiera, in material transportului aerian sau maritime etc. Invocarea ordinii publice in DIP presupune ca aplicarea legii locului delictului nu contravene ordinii publice in DIP al forului, ceea ce inseamna ca intre cele doua legi – lex loci delicti commissi si legea forului – trebuie sa existe un echilibru juridic. 40. Determinarea legii aplicabile delictului civil. 41. Norma conflictuala cu privire la raporturile de familie. Asa cum se cunoaste deja, raporturile de familie iau nastere din casatorie, din rudenie si adoptie. Din aceste raporturi se nasc atit consecinte nepatrimoniale- casatoria, filiatie- cit si de natura patrimoniala ( comunitatea de bunuri, obligatia de intretinere etc). Elementul de baza al familiei, casatoria, oglindeste particularitatile politice, sociale si religioase ale fiecarui stat. De aici rezulta o mare diversitate a legislaiilor in materie care, impreuna cu intensificarea circulatiei in epoca actuala, fac din acest element al statutului personal un teren potrivit inmultirii conflictelor de legi. 42. Norma conflictuala cu privire la incheierea casatoriei.

15

Incheierea valabila a unei casatorii presupune indeplinirea conditiilor de fond si de forma. Distinctia conditiile de fond si conditiile de forma se face, dupa legea forului, pentru noi dupa legea RM. Conditiile de fond cerute pentru incheierea casatoriei sint determinate de legea nationala a fiecarui dintre viitorii soti. Daca una dintre legile straine astfel determinate prevede un impediment la casatorie care, potrivit dreptului RM, este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel impediment va fi inlaturat ca inaplicabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean moldovean si casatoria se incheie pe teritoriul RM. Forma incheieriicastoriei este supusa legii pe teritoriul caruia se celebreaza. Casatoria unui cetatean moldovean aflat in strainatate poate fi incheiata in fata autoritatilor locale de stat competente ori in fata agentului diplomatic sau functionarului consular fie al RM, fie al statului celuilalt viitor sot. Relatiile personale si patrimoniale dintre soti sint supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii deosebite, sint supuse legii domiciliului lor comun. Legea determina, reglementeaza uramatoarele aspecte ale relatiilor dintre soti; - nepatrimoniale; modificarea numelui sotilor la incheierea casatoriei; capacitatea de exercitiu a femeii care se casatoreste inainte de 18 ani; - patrimoniale; regimul si efectele convetuirii matrimoiale; obligatiile de intretinere intre soti; determinarea bunurilor comune si proprii; regimul datoriilor comune ale sotilor. Legea nationala comuna sau legea domiciliului comun al sotilor continua sa reglementeze efectele casatoriei in cazul in care unul dinte ei isi schimba, dupa caz, cetatenia sau domiciliul. In lipsa de cetatenie comuna sau domiciliul comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sint supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai strinse legaturi. 46. Norma conflictuala cu privire la succesiune. Potrivit legii aplicarea lex succesionis presupune impartirea masei succesorale in bunuri mobile si imobile astfle; a) privitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, mostenirea este supusa legii nationale (lex patriae) pe care persoana decedata o avea la data mortii. b) Referitor la bunurile immobile si fondul de comert, mostenirea este supusa legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situate- lex rei siate. Legea succesorala se aplica atit succesiunii legale cit si succesiunii testamentare. Potrivit legii noastre lex succesionis stabileste cele mai importante chestiuni dependente succesiunilor dupa cum urmeaza; a) momentul deschiderii succesiunii. Legea nu face referire si la locul deschiderii succesiunii, aceasta prezentind importanta numai pentru determinarea competentei organelor natoriale si a competentei jurisdictionale de DIP. In ambele cazuri competenta se determina de legea forului. b) Persoanele cu vocatie de a mosteni. c) Calitatile cerute pentru a mosteni ( capcitatea succesorala, vocatia succesorala si nu a fi nedemn de a mosteni) d) Exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct ( regimul sezinie); e) Conditiile si efectele optiunii succesorale f) Intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral. g) Drepturile statului asupra succesiunilor vacante; Bunurile mobile se cuvint statului al carui cetatean a fost defunctul la data decesului in baza unui drept de mostenire, iar bunurile immobile se cuvin statului pe teritoriul caruia se gasesc in temeiul suveranitatii sale .

42.

Condiţiile de formă la încheierea căsătoriei în DIP

Căsătoria între un cetăţean al Republicii Moldova şi un străin. O asemenea căsătorie se încheie în faţa serviciilor de stare civilă din Republica Moldova cu respectarea condiţiilor de formă puse de lege. Delegatul de stare civilă identifică pe viitorii soţi, constată că, în ce priveşte pe cetăţeanul Republicii Moldova, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi că nu există impedimente la încheierea căsătoriei, că nu există opoziţii întemeiate ori, dacă au fost opoziţii, ele au fost respinse. Dacă unul dintre soţi nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria, el poate face declaraţia şi la serviciul de stare civilă din localitatea unde are reşedinţa sau domiciliul. Delegatul trimite declaraţia din oficiu şi fără întârziere la serviciul de stare civilă competent să încheie căsătoria. Împreună cu declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există nici o piedică la încheierea căsătoriei. Dacă

16

unul dintre soţi nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria, el poate face declaraţia şi la serviciul de stare civilă din localitatea unde are reşedinţa sau domici-liul. Atestările sunt obţinute atât de la organele de resort din străinătate, cât şi de la oficiile consulare ale soţului străin acreditate în Republica Moldova. Aceste atestări (certificate) sunt valabile pe teritoriul Republicii Moldova, timp de 6 luni de la momentul eliberării şi pentru a fi valabile sunt supuse supra legalizării. Dacă nu poate produce o atestare din partea organului competent din statul său, căsătoria se poate celebra, delegatul de stare civilă constatând că străinul îndeplineşte condiţiile impuse de legea Republicii Moldova. Viitorii soţi străini au ambii cetăţenii diferite. Dacă ei doresc să se căsătorească în Republica Moldova, au de ales între a se prezenta în faţa autorităţii Republicii Moldova, serviciul de stare civilă şi a se supune legilor după care delegatul de stare civilă încheie căsătoria, sau a se prezenta în faţa autorităţilor locale străine competente, care sunt agentul diplomatic sau consular al ţării de care ei aparţin. Agentul diplomatic sau consular străin încheie o căsătorie valabilă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:  

să existe între Republica Moldova şi statul străin o convenţie consula¬ră sau un tratat de asistenţă juridică care să permită lucrul acesta; legislaţia statului trimiţător să-l abiliteze să încheie o căsătorie în con¬formitate cu legislaţia statului trimiţător.

Agentul diplomatic sau consular străin celebrează căsătoria după regulile de formă şi de fond prevăzute de legislaţia naţională a viitorilor soţi.

43.

Eficacitatea căsătoriilor încheiate în străinătate

Căsătoria încheiată în străinătate între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin. În acest caz, căsătoria se poate încheia fie în faţa autorităţii locale competente, fie în faţa agentului diplomatic sau consular al Republicii Moldova ori a agentului diplomatic sau consular străin provenind din statul căruia îi aparţine prin cetăţenie celălalt soţ. Referitor la stipulaţiile legislaţiei moldoveneşti, acestea impun unele explicaţii suplimentare. În faţa autorităţilor locale, se procedează conform legii locale. Cetăţeanul nostru poate fi obligat să ateste dreptul de a încheia căsătoria conform legii noastre. În acelaşi timp, pentru actele de stare civilă înregistrate în străinătate în faţa autorităţilor competente străine, se impune o procedură specială de transcriere a acestora în registrele de stare civilă. Astfel, actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova, întocmite de către organele competente ale ţărilor străine au putere doveditoare în Republica Moldova numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova. Căsătoria încheiată în străinătate este supusă legii locului. Putem admite că forma poate fi o înregistrare în faţa unei autorităţi de stat, în faţa unei autorităţi religioase abilitată a încheia în acel stat căsătorii prin simplul consimţământ după cutumele locale, o căsătorie privată în faţa unor rude după obiceiul local sau un alt fel de uniune privată sau în ritualuri prevăzute de obiceiurile locale. În schimb, pe teritoriul Republicii Moldova singurele căsătorii valabile sunt cele încheiate în faţa autorităţilor civile locale sau în faţa reprezentanţilor diplomatici şi consulari străini abilitaţi a încheia căsătorii în ţara noastră între cetăţeni care aparţin statului trimiţător. În ce priveşte căsătoriile celebrate în ţara străină după ritualurile admise acolo, ele vor fi în general recunoscute. Ordinea publică ar putea interveni, dar numai eventual. Aprecierea o face autoritatea sau instanţa de la caz la caz. 44.

Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei în DIP

În cazul încheierii căsătoriei, se poate proceda separat la examinarea pentru viitorii soţi dacă îndeplinesc fiecare după legea lor naţională, condiţiile de fond pentru a încheia căsătoria. Codul familiei prevede o aplicare distributivă a legilor naţionale ale viitorilor soţi. Este posibilă, în unele cazuri, şi o aplicare cumulativă a legilor naţionale. Problema condiţiilor de fond şi de formă privind încheierea căsătoriilor între naţionali şi străini prezintă aspecte noi în unele ţări din Apusul Europei. Între Belgia şi Maroc a intervenit un Protocol de acord administrativ relativ la aplicarea regulilor privind starea persoanelor pe teritoriul regatului Marocului şi al regatului Belgiei. Acordul prevede că funcţionarii consulari marocani vor putea să acţioneze în calitate de notari şi de ofiţeri de stare civilă. Ei vor putea încheia acte privind starea persoanelor după dreptul lor naţional. Funcţionarul consular marocan va putea celebra mariaje între marocani şi belgieni (mariaje mixte) pe teritoriul Belgiei, dar numai după ce căsătoria în cauză a fost precedată de o celebrare civilă după legea belgiană. În Maroc,

17

căsătoriile între musulmani şi necredincioşi (creştini) sunt interzise de Coran, în Maroc, funcţionarul consular belgian nu va putea celebra căsătorii decât între belgieni.

45.

Efectele personale ale căsătoriei şi nulitatea căsătoriei în DIP

Drepturile si obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale soţilor se determină de legislaţia statului în care îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun – a legislaţiei statului unde aceştia au avut ultimul domiciliu comun. Dacă soţii nu au şi nici nu au avut anterior un domiciliu comun, drepturile si obligaţiile lor personale nepatrimoniale şi patrimoniale se determină pe teritoriul Republicii Moldova în baza legislaţiei Republicii Moldova. Efectele personale ale căsătoriei absorb aproape complet efectele patrimoniale. În relaţiile dintre soţi şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, ei au drepturi egale. Soţul de bună credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată, are drept la întreţinere şi raporturile dintre ei sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ. Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun de ele. Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie care face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoirii acestora. Până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, soţii îşi datorează întreţinere. Soţul divorţat are drept la întreţinere. 46.

Desfacerea căsătoriei în DIP

Competenţa instanţelor Republicii Moldova în materie de divorţ. Competenta exclusivă. Instanţele Republicii Moldova sunt exclusiv competente să judece procesele de drept internaţional referitoare la desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, dacă la data cererii, ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al Republicii Moldova sau străin fără cetăţenie. Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sunt competente să judece procesele de divorţ dintre străini, dacă unul dintre soţi are domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova. Divorţul dat în RM ar fi dat în situaţia cînd legea străină competentă pune condiţii deosebit de restrictive în faţa divorţului ori să nu-l admită. În acest caz, se aplică legea Republicii Moldova, dacă unul dintre soţi este cetăţean al Republica Moldova, la data cererii de divorţ. Repudiul. Repudiul este o instituţie necunoscută dreptului nostru. Problema este recunoaşterea repudiului în faţa autorităţii judiciare sau administrative ale Republicii Moldova. Repudiul tradiţional este un act unilateral. Bărbatul are facultatea discreţionară de a pune capăt uniunii conjugale, fără arătare de motive. Femeia nu poate repudia. Competenţa instanţelor străine în cauzele de divorţ privind cetăţenii moldoveni. Codul familiei cu referire la recunoaşterea divorţului prevede că este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei în afara Republicii Moldova, dacă la soluţionarea acestei probleme, au fost respectate cerinţele legislaţiei statului corespunzător privind competenţa organelor care au adoptat hotărârea cu privire la desfacerea căsătoriei. Codul familiei arată că cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la desfacerea căsătoriei în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia si domiciliul celuilalt soţ. Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de oficiul de stare civilă, această problemă poate fi soluţionată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova. Se consideră că în cazul în care soţii străini care nu au aceeaşi cetăţenie cer divorţul în faţa instanţelor noastre, dar au domiciliul comun sau reşedinţa comuna în altă ţară, practic, nu se va întâlni, pentru că este firesc ca ei sa se adrese instanţelor din ţara unde au domiciliul comun sau reşedinţa comună. În baza reglementării actuale, instanţa noastră are competenţă exclusivă în materie de divorţ numai în cazul în care ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al Republicii Moldova sau străin fără cetăţenie.

47.

Norma conflictuală privind filiaţia

18

Filiaţia în raport cu copilul cetăţean al Republicii Moldova se stabileşte şi se contestă în Republica Moldova conform legislaţiei proprii, indiferent de domiciliul copilului.Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, este posibilă stabilirea filiaţiei la oficiile de stare civilă, părinţii copilului care locuiesc în străinătate sunt în drept să se adreseze cu o declaraţie privind stabilirea filiaţiei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova dacă cel puţin unul din părinţi este cetăţean al Republicii Moldova. Astfel, în materie de filiaţie, indiferent de cetăţenia copilului sau a părinţilor acestuia, indiferent de statutul copilului (din căsătorie sau din afara acesteia), stabilirea sau contestarea paternităţii/maternităţii în Republica Moldova va avea loc conform legii moldoveneşti. 48.

Ocrotirea minorilot în DIP

În privinţa ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, trebuie să facem unele distincţii:   

ocrotirea minorului născut din căsătorie sau înfiat, exercitată de părinţi ori, după caz, de tată sau de mamă; ocrotirea minorului prin tutelă; ocrotirea minorului care se găseşte în situaţii speciale.

Ocrotirea minorului, exercitată de către ambii părinţi sau de către unul dintre aceştia, este cârmuită de legea aplicabilă raporturilor dintre copil şi părinte. Soluţia poate să difere în funcţie de poziţia copilului care poate fi din căsătorie sau din afara acesteia. La fel, legea aplicabilă ţine de punctul de legătură instituit de dreptul internaţional privat în această materie, care poate fi domiciliul sau cetăţenia copilului sau a părintelui. Astfel, unele sisteme de drept fac distincţie dintre copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei. Conform Legii române de exemplu, ocrotirea minorului din căsătorie va fi guvernată, dacă soţii deţin aceeaşi cetăţenie, de legea naţională comună a soţilor. Atunci când au cetăţenii diferire, relaţiile dintre copil şi părinţi va fi supusă legii statului unde soţii îşi au stabilit domiciliul comun. În lipsa acestuia, relaţiile dintre părinţi şi copii vor fi cârmuite de legea reşedinţei comune a soţilor ori de legea statului cu care aceştia întreţin cele mai strânse legături Ocrotirea părintească a minorului din afara căsătoriei va fi guvernată, în contextul celor relatate, de obicei, de legea naţională a copilului. Alte sisteme de drept nu fac distincţie dintre copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei în materia legii aplicabile ocrotirii copilului incapabil sau redus în capacitatea de exerciţiu. Conform dreptului moldovenesc şi cel rusesc, de exemplu, obligaţiile părinţilor de a-şi întreţine copiii vor fi supuse legii statului pe teritoriul căruia aceştia îşi au domiciliul comun. Numai în lipsa unui asemenea domiciliu se va aplica legea naţională a copilului. 49.

Adopţia internaţională

Copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat poate să aibă domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Atunci, cererea se adresează la curtea de apel de la domiciliul (locul de aflare) al copilului. Când copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat are domiciliul în Republica Moldova, cererea se adresează judecătoriei în raza căruia îşi are domiciliul (locul de aflare) copilul. Adoptatorul trebuie să aibă în vârsta cel puţin 25 de ani, să îndeplinească cerinţe pentru a putea fi tutore şi să fie, cu cel puţin 15 ani mai în vârstă decât cel pe care doreşte să-l adopte. Se poate totuşi încuviinţa adopţia dacă diferenţa de vârstă este mai mică, dar pentru motive temeinice. Nu trebuie să fie impedimente la adopţie după dreptul Republicii Moldova, cum ar fi rudenia naturală în linie dreaptă fără deosebire de gradul de rudenie, rudenie naturală în linie colaterală de gradul al doilea, nu poate adopta un soţ pe celălalt soţ. Adopţia dorită de un cetăţean al Republicii Moldova care domiciliază în străinătate este reglementată în acelaşi fel ca adopţia pe care o cere un străin şi care se referă la un copil cetăţean al Republicii Moldova domiciliat în Republica Moldova. Astfel, adopţia unui copil care este cetăţean al Republicii Moldova de către cetăţeni străini sau apatrizi se admite numai în cazuri excepţionale când nu există posibilitatea ca acest copil să fie adoptat sau pus sub tutelă (curatelă):a) de către rudele copilului, indiferent de cetăţenia lor;b) de către alte persoane cetăţeni ai Republicii Moldova.Adopţia, în cazurile prevăzute mai sus se face în conformitate cu prevederile generale şi dacă s-a dovedit că, timp de cel puţin 6 luni din momentul luării copilului la evidenţă, acesta nu a fost acceptat pentru adopţie sau luat sub tutelă (curatelă).Prevederile de mai sus nu se aplică dacă:a) soţul adoptă copilul celuilalt

19

soţ;b) copilul suferă de o boală gravă care necesită un tratament special ce nu poate fi acordat în Republica Moldova.Codul familiei mai prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care îşi au domiciliul în afara hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova numai dacă întrunesc atât condiţiile impuse de legislaţia statului ai cărui cetăţeni sunt sau în care îşi au domiciliul, cât şi condiţiile impuse de legislaţia Republicii Moldova, precum şi dacă ţara lor este membră a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale sau dacă în acest domeniu există un acord bilateral între state.La fel,copiii cetăţeni ai Republicii Moldova pot fi adoptaţi de către cetăţeni străini sau apatrizi doar dacă, conform legislaţiei statelor în care urmează să plece, li se vor asigura garanţii şi norme juridice echivalente celor de care s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara natală şi dacă legislaţia statelor respective le garantează drepturile întrun volum nu mai mic decât legislaţia Republicii Moldova.Autoritatea centrală pentru protecţia copilului, cu sprijinul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, precum şi pe alte căi recunoscute de normele internaţionale, este abilitată să pretindă de la autorităţile şi organizaţiile statelor ai căror cetăţeni sunt adoptatorii sau în care îşi au domiciliul adoptatorii apatrizi asigurarea pentru copiii adoptaţi cetăţeni ai Republicii Moldova a garanţiilor şi normelor juridice echivalente celor de care aceştia s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara natală, să ceară informaţii cu privire la condiţiile de viaţă şi de educaţie ale adoptaţilor. 50.

Legea aplicabilă contractelor prin voinţa părţilor

Legea aplicabilă poate fi aleasă expres şi tacit. Alegerea expresă constă fie în înserarea în contractul principal a unei clauze în sensul alegerii legii aplicabile contractului, fie în încheierea de către părţi a unui contract separat, având acest obiect. Alegerea expresă, de către părţi, a legii aplicabile contractului lor poate fi, la rândul ei, de două feluri: 1. 2.

directă, atunci când părţile şi-au exprimat voinţa explicit, în chiar contractul principal sau separat, indirectă, în cazul în care părţile au făcut referire, în contractul lor, la un contract tip, condiţii generale, uzanţe codificate etc.

În ceea ce priveşte alegerea tacită, legislaţia noastră prevede că alegerea trebuie să rezulte neîndoios din contract. Părţile aleg în momentul încheierii contractului, dar pot să-şi manifeste voinţa lor în această privinţă şi mai târziu. Aceasta înseamnă că părţile pot să modifice alegerea lor după ce au încheiat contractul: ele mai pot să aleagă o lege dacă în momentul încheierii nu şi-au pus problema. 51.

Determinarea legii aplicabile de către instanţa de judecată

În ceea ce priveşte contractele, acestea sunt supuse localizării obiective în lipsa unei legi alese. Legea consacră însă numai principiul conform căruia contractul este supus legii alese prin consens de părţi, modalităţile de exprimare a voinţei părţilor – şi anume alegerea expresă şi tacită a legii contractului. Aşadar, organul de jurisdicţie va putea proceda la localizarea obiectivă a contractului numai atunci când părţile nu şi-au exprimat voinţa privind legea aplicabilă, nici expres, nici tacit. Aceeaşi afirmaţie este valabilă şi pentru actele unilaterale.

52.

Întînderea voinţei părţilor şi modificarea legii aplicabile contractelor prin voinţa părţilor

Întinderea voinţei părţilor. Acest aspect este reglementat în art. 1610, alin.2 Cod civil, conform căruia Părţile contractului pot stabili legea aplicabilă atât întregului contract, cât şi unor anumite părţi ale lui. Din textul apreciat, şi anume din posibilitatea recunoscută părţilor de a alege legea aplicabilă numai unei fracţiuni a contractului lor, rezultă că dreptul Republicii Moldova nu exclude ipoteza ca părţile să supună diferitele elemente de fond ale contractului unor legi aparţinând unor state diferite. Modificarea alegerii legii aplicabile. Conform dispoziţiilor art. 1610, alin. 4 Cod civil, înţelegerea părţilor privind alegerea legii aplicabile contractului poate fi modificată prin acordul acestora. Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenită ulterior datei încheierii contractului, are efect retroactiv (art. 1610 alin. 5 Cod civil), adică operează de la data încheierii contractului.

53.

Noţiunea procesului civil internaţional

20

Proces civil internaţional – cercul de norme juridice, care reglementează soluţionarea unor probleme procesuale, care apar în legătură cu valorificarea drepturilor subiective ale străinilor în faţa instanţelor de judecată sau arbitraj. Problemele care ţin de dreptul procesual civil în legătură cu soluţionarea litigiilor de drept internaţional privat sunt:         

determinarea competenţei instanţelor naţionale în soluţionarea litigiilor izvorâte dintr-un raport de drept internaţional privat; determinarea legii aplicabile procedurii de judecată în judecarea acestor categorii de litigii; determinarea drepturilor procedurale civile ale persoanelor străine participante la proces; imunităţile de jurisdicţie; stabilirea conţinutului şi practicii de aplicare a legii străine competente (lex causae); procedura executării comisiilor rogatorii internaţionale; recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, procedura exequatur-ului (pentru statele care cunosc această noţiune); legea aplicabilă procedurii actelor notariale; recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine.

54. Conflictul de jurisdicţie în dreptul internaţional privat şi soluţiile propuse În soluţionarea conflictelor de jurisdicţii există o interdependenţă între competenţa în dreptul internaţional privat şi competenţa în dreptul intern. Altfel spus, regulile competenţei în dreptul internaţional privat determină instanţele judecătoreşti ale cărui stat, din cele aflate în conflict de jurisdicţie, sunt competente de a soluţiona fondul litigiului. Astfel, dacă s-a stabilit că competente de a soluţiona litigiul de drept internaţional privat sunt instanţele de judecată ale Republicii Moldova (s-a determinat competenţa în dreptul internaţional privat).Determinarea competentei în dreptul internaţional privat înseamnă întâi de toate soluţionarea conflictului de jurisdicţii dintre instanţele de judecată ale diferitelor state. Principii de determinare a competenţei instanţelor naţionale în dreptul internaţional privat: Principiului intentării acţiunii la instanţa domiciliului pârâtului. Astfel în lipsa unor prevederi speciale, competenţa în dreptul internaţional privat se determină conform normelor naţionale referitoare competenţei teritoriale în baza principiului intentării acţiunii la instanţa domiciliului pârâtului, deoarece domiciliul pârâtului prezintă cea mai puternică legătură între raportul juridic litigios şi instanţa de judecată competentă de a-1 soluţiona în fond. Aplicarea criteriului cetăţeniei a părţilor raportului juridic cu element străin. Astfel, pentru ca instanţele de judecată ale unui stat să se declare competente de a soluţiona litigiul în fond este destul ca una din părţi să posede cetăţenia acestui stat. Principiului prezenţă a pârâtului în raza jurisdicţiei unei instanţe naţionale. Asemenea principiu se aplică în practica judecătorească engleză. Instanţa de judecată engleză se declară competentă de a soluţiona litigiul în fond, dacă reclamantul prezentă proba citării pârâtului în instanţa de judecată engleză. 55.

Competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat moldovenesc

Instanţele judecătoreşti din Moldova sunt competente dacă pârâtul sau unul dintre pârâţi – persoană fizică – are domiciliul, reşedinţa în Republica Moldova sau dacă pârâtul – persoană juridică – îşi are sediul sau organele de administrare în Republica Moldova. Prorogarea voluntară de competenţă nu este posibilă decât în cazurile în care se derogă de la normele de competenţă cu caracter dispozitiv. Prin urmare, prorogarea voluntară poate privi numai competenţa relativă. Exemplu: părţile nu pot conveni de pildă ca o acţiune reală privitoare la un imobil să fie introdusă la o altă instanţă decât cea în circumscripţia căreia se află imobilul. Competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Este exclusivă în urm. Cazuri  

imobilelor aflate în cuprinsul teritoriului Republicii Moldova sunt supuse legilor moldoveneşti chiar când ele se posedă de străini. despăgubiri în materie de asigurări, instituind competenţa jurisdicţiei moldoveneşti în ipoteza în care bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în Republica Moldova.

21

 

litigiile izvorâte dintr-un contract de transport atunci când locului de plecare sau de sosire este situat în Republica Moldova când procesul are ca scop declararea insolvabilităţii sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plăţilor in cazul unei societăţi comerciale străine cu sediu in Republica Moldova.

56. Legea aplicabilă în procesele de drept internaţional privat Capacitatea procesuală. Potrivit legii civile, capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părţile în proces este cârmuită de legea sa naţională. Se precizează, totodată că legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana în cauză. Calitatea procesuală. Codul de procedură civilă evidenţiază că legea care priveşte calitatea procesuală este cea care reglementează fondul raportului juridic litigios. Obiectul şi cauza acţiunii. Obiectul şi cauza acţiunii civile sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios.Obiectul să fie licit, posibil, determinat. Regimul probelor. Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului care îl constată sunt cele prevăzute de legea locului încheierii actului juridic sau de legea aleasă de părţi dacă ele aveau dreptul să o aleagă. Când este vorba însă de proba faptelor aceasta, se face potrivit legii locului unde ele s-au produs.

57.

Condiţia străinului ca parte în proces

Egalitatea de tratament. Străinii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, în drepturi civile, cu cetăţenii Republicii Moldova. Asimilarea se aplică şi în beneficiul persoanelor juridice străine, se fac, în cuprinsul legii, o serie de aplicaţiuni ale regimului naţional recunoscut străinilor. Egalitatea de tratament între străini şi cetăţenii Republicii Moldova nu priveşte însă numai aspectele de fond ale raporturilor lor juridice ci şi aspectele procedurale. Condiţia reciprocităţii. Cerinţa reciprocităţii nu trebuie privită ca o atingere adusă tratamentului egal recunoscut de lege părţilor în proces ci dimpotrivă ca o confirmare a acestui tratament egal, căci ar apărea de neînţeles ca străinul să se bucure în faţa instanţelor noastre de aceleaşi drepturi cu cetăţeanul Republicii Moldova, în timp ce acesta ar fi supus unor dispoziţii discriminatorii în faţa instanţelor din statul de care aparţine străinul. 58.

Noţiunea şi regimul juridic al hotărîrilor judecătoreşti străine

Hotărîrea judecătorească străină este o hotărîre pronunţată în pricina civilă de o judecată de drept comun sau de o judecată specializată pe teritoriul unui alt stat. Regimul juridic. regimul hotărârilor străine – hotărâri judecătoreşti, arbitrate, acte notariale etc. – este cârmuit de o serie de principii care le predetermină şi pe care se pot întemeia soluţiile concrete. Sunt, în primul rând, principiile fundamentale ale dreptului procesual civil precum principiul legalităţii, al adevărului, al independenţei judecătorilor (arbitrilor), al egalităţii părţilor în faţa justiţiei, al respectării dreptului de apărare, al publicităţii şi oralităţii dezbaterilor, contradictorialitatea şi dreptul de a vorbi în instanţă şi a pune concluzii prin interpret. Materia efectelor hotărârilor străine, astfel cum îşi găseşte expresia în dispoziţiile Codului de procedură civilă este cârmuită, totodată, şi de anumite principii de drept constituţional şi de drept internaţional. În această privinţă, trebuie menţionat, în primul rând, principiul colaborării dintre state, la care ne-am referit mai sus, care prezintă o importanţă deosebită într-o lume a interdependenţelor, astfel cum este comunitatea contemporană a statelor. Potrivit acestui principiu dispoziţiile legale privind regularitatea internaţională a actelor de jurisdicţie străine trebuiesc interpretate cu finalitatea de a promova eficacitatea lor. Tot astfel, principiul suveranităţii statului exercită o influenţă asupra regimului hotărârilor străine. In virtutea acestui principiu, fiecare stat are dreptul de a reglementa liber efectele pe care hotărârile străine le pot produce pe teritoriul său. Nu mai puţin important este principiul egalităţii drepturilor statelor care implică egalitatea între diferitele jurisdicţii, indiferent de statul cărora ele le aparţin şi, deci, pe cale de consecinţă, egalitatea juridică între hotărârile pronunţate de instanţele lor. În sfârşit, principiul aplicării regimului naţional cetăţenilor străini, principiu consacrat expres de lege, înseamnă, în primul rând, posibilitatea de a invoca în Republica Moldova un act jurisdicţional provenind dintr-un

22

alt stat, posibilitate pe care o are nu numai cetăţeanul Republicii Moldova ci şi străinul. Pe de altă parte, acelaşi principiu implică deopotrivă consecinţa că străinul, ca şi cetăţeanul Republicii Moldova, nu ar putea fi supus privaţiunii de libertate ca mijloc de executare silită în materie civilă. 59.

Recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine

Legea R. M. recunoaşte hotărîrilor judecătoreşti străine următoarele efecte: recunoaşterea lor, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, încuviinţarea executării lor silite, în cazul în care nu sunt aduse la îndeplinire de bună voie de către cel obligat prin hotărâre, şi forţa lor probantă cu privire la situaţiile de fapt ce constată. Hotărârea străină se bucură în Republica Moldova de intangibilitate. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova distinge, sub raportul recunoaşterii hotărârilor străine, între recunoaşterea de plin drept şi recunoaşterea sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de regularitate internaţională. Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în Republica Moldova dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai înainte în statul de cetăţenie al fiecărei părţi. Există 3 condiţii pentru ca hotărîrea judecătorească să fie pe deplin recunoscută în R. M. 1. 2. 3.

a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată; b) instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii sus menţionate competenţa să judece procesul; c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între Republica Moldova şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. 4. Refuzarea recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine Art.471, alin.1 prevede următoarele cazuri în care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată şi anume: 1. 2. 3. 4.

5. 6. 7.

8.

hotărârea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu este executorie; partea împotriva căreia este emisă hotărârea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii; examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova; există o hotărâre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine; executarea hotărârii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice; a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărârii spre executare silită şi cererea creditorului de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova; hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate. Procedura recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine

Codul de procedură al Republici Moldova distinge două modalităţi procedurale: calea principală şi calea incidentală. Astfel, potrivit art.468 Cod de procedură civilă, cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de către curtea de apel de drept comun în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine sau unde se urmează să se efectueze executarea sau la locul de aflare a bunurilor debitorului dacă acesta nu are domiciliul sau sediul pe teritoriul Republicii Moldova. Chiar dacă nu este prevăzut expres, cererea de recunoaştere poate fi rezolvată de asemenea pe cale incidentală, de către instanţa sesizată cu un alt proces, în cadrul căruia se ridică excepţia puterii lucrului judecat întemeiată pe hotărârea străină. De data aceasta competenţa (materială şi teritorială) de a soluţiona excepţia revine instanţei sesizate cu judecata procesului principal, deoarece cererile accesorii sau incidentale sunt de competenţa instanţei care judecă cererea principală. 62.

Executarea silită a hotărîrilor judecătoreşti străine

23

Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul Republici Moldova pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate de către curtea de apel de drept comun în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea. Încuviinţarea executării silite a hotărârii străine este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de regularitate internaţională pentru recunoaşterea hotărârii. Deci, şi în cadrul procedurii de exequatur se cere ca hotărârea să fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată, instanţa care a dat hotărârea să fi fost competentă potrivit aceleiaşi legi şi să existe reciprocitate – de data aceasta reciprocitate de executare a hotărârilor – între Republica Moldova şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. 63.

Procedura de exequatur

Exequatur este o procedură în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condiţiilor de regularitate a hotărârilor judecătoreşti provenite dintr-un alt stat, spre a se încuviinţa executarea silită a acestora în ţara noastră. Procedura încuviinţării executării silite a hotărârii străine are un caracter contencios, ceea ce implică, în mod obligatoriu, citarea părţilor interesate, atât a creditorului reclamant cât şi a debitorului pârât. Caracterul contradictoriu al procedurii asigură debitorului posibilitatea de a-şi valorifica mijloacele de apărare mai înainte de începerea executării silite propriu zise. Instanţa de exequatur încuviinţează executarea hotărârii străine în ţară printr-o hotărâre, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale cerute în acest scop. Încheierea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată de partea interesată la Curtea supremă de justiţie. După ce hotărârea de încuviinţare a executării a rămas definitivă ori irevocabilă se emite titlul executor în condiţiile legii Republicii Moldova. Practic hotărârea străină poate fi investită cu formula executorie, prin aplicarea acestei formule pe traducerea legalizată, în limba de stat, a hotărârii străine. Din acest moment hotărârea străină se bucură de putere executorie pe teritoriul Republicii Moldova.

24