Cartile Populare [PDF]

Zitiervorschau

ROLUL CĂRŢILOR POPULARE ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ Literatura română veche cunoaşte o dezvoltare pe trei niveluri: religioasă, istorică şi populară scrisă. În cultura româneacă punctul de plecare a acestei dezvoltări îl reprezintă textele traduse din Sfintele Scripturi în zona maramureşană în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Datorită diaconului Coresi care s-a îngrijit de tipărirea acestor traduceri, cuvântul lui Dumnezeu a putut fi auzit şi citit în limba română. Aceste traduceri sunt cu atât mai importante cu cât ele reprezintă primele lucrări a căror limbă nu mai este slavona ci limba pământului. Încurajaţi şi totodată îndemnaţi de primirea de care au parte aceste traduceri în rândul poporului, clericii, care în acea perioada reprezentau singurii cărturari, încep să traducă din manuscrisele slavone şi apoi greceşti pe care le deţineau mânăstirile vechi. Cele mai vechi manuscrise traduse conţineau legende religioase apocrife precum Adam şi Eva, legendele populare cu caracter bogumilic, legende biblice, legende hagiografice, etc. Acestea vin să întărească conştiinţa religioasă creştină şi au o pronunţată valoare morală. Primele traduceri din literatura apocrifă sunt legendele apocaliptice care au rolul de a spori misterul lumii de dincolo de moarte favorizând imaginaţia atât a traducătorului cât şi a cititorului. Alegerea această nu este făcută la întâmplare, căci masele populare puse în faţa unui mister neelucidat sunt îndemnate să privească lumea reală şi materială în care trăiesc ca pe o etapă ce trebuie parcursă pentru a ajunge la „adevărata viaţă”. La prima vedere aceste legende pot părea naive, dar încărcătura lor simbolică şi de asemenea contrastul dintre bine şi rău atât de bine zugrăvit au atins o coardă sensibilă a sufletului poporului în aşa manieră că au pătruns şi în colindele religioase şi în arta populară. Aceste legende se respândesc prin copii manuscrise, dar sunt de timpuriu legate într-o culegere ce poartă numele de condice sau sbornice (Codex Sturdzanus, Codex Todorescu, Codex Martianus, Codicele de la Kohalm). Prima culegere de acest fel este numita Codex Sturdzanus denumirea ei provenind de la cel care (prinţul Dimitrie Sturdza) a împrumutat codicele marele istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu. Acesta este structurat în două părţi, prima parte cuprinzând o serie de legende hagiografice precum Legenda Duminicii, Legenda Sf. Vineri, Legenda lui Avraam, iar a doua parte legende bogumilice ca Legenda Sf. Sisinie, Călătoria Maicii Domnului în iad, Apocalipsul Apostolului Pavel, Cugetări în ora morţii. Sectă eretică apărută în Asia Mică, bogomilii susţineau că Dumnezeu reprezintă principiul binelui, creatorul lumii spirituale, eterne

pe când Satana este fondatorul lumii materiale, trecătoare. De aceea această sectă consideră că trupul omenesc aparţine „Prinţului Întunericului” căci este creat din materie, iar sufletul aparţine lui Dumnezeu. În concepţia lor Satana a fost stăpânul lumii până la venirea lui Iisus şi pe acest considerent ei resping Vechiul Testament şi acceptă doar Noul Testament. Din literatura bogumilică intră in literatura noastră veche prima legendă care povesteşte cum diavolul îi păcăleşte pe Adam şi pe Eva să mănânce din pomul cunoaşterii ceea ce duce la alungarea lor din Paradis. Alungat din Rai, Adam încheie un contract cu diavolul pentru a putea supravieţui. În schimbul pământului pe care Satana i-l dădea lui Adam acesta trebuia să vândă sufletul său şi a generaţiilor sale. Pentru a nu fi găsit contractul, diavolul ascunde cărămida pe care era scris zapisul în apele Iordanului. Intriga legendei este rezolvată într-un mod neaşteptat şi miraculos, Iisus botezat în apele Iordanului se aşază tocmai pe cărămida care supunea omenirea de diavolului. Distrugerea acestui legâmănt accentuează rolul venirii lui Iisus pe pământ sublinind în acelaşi timp şi chinurile prin care ar putea trece sufletul în Iad. Cu toate acestea în paralel cu literatura apocrifă apare şi o literatură astrologică de prevestire al cărei rol este de a explica viitorul şi legătura mistică care există între viaţa de pe pământ şi mersul constelaţiilor. Texte precum Rojdanicul, Gromovnicul, Trepeticul răspund, în mare parte, curiozităţii omeneşti în legătură cu rolul fiecărui om pe pământ. Interzise de către biserică şi autorităţile statului, aceste cărţi de astrologie s-au strecurat de-a lungul anilor până în secolul al XIX-lea când apar chiar la tipografia Mitropoliei din Iaşi. La noi aceste cărţi astrologice au pătruns prin filieră slavă, dar îşi au originea în Bizanţ, Rojdanicul se focalizează mai ales pe zodia şi luna în care s-a născut copilul. Cel mai vechi text cunoscut aparţine preotului Ioan Românul din ţinutul Hunedoarei. Urmând calendarul bizantin, acest zodiac începe cu luna septembrie şi se structurează în două părţi, prima cuprinzând soarta băieţilor, iar cea de-a doua soarta fetelor. Gromovnicul este un text astrologic care interesa mai degrabă pe agriculturi, căci el prevestea soarta omenirii după zodia în care cădea tunetul. Trepetnicul prezicea viitorul în funcţie de limbajul corpului: bătăile din palme, clipirea genelor, bătaia ochilor, clătirea buzelor, clătinarea capului, etc. La noi prima carte de acest fel apare în perioada lui Constantin Brâncoveanu. Ion Românul alcătuieşte un calendar în care scrie prognosticuri privind evenimentele politice care

urmau să se desfăşoare în Europa. Lucrarea era împărţită pe anotimpuri şi fiecare anotimp era grupat în trei capitole. Acest gen de literatură nu a dispărut, ba chiar este mai în vogă decât literatura clasică tocmai datorită caracterului său fatidic. În basmele româneşţi, citirea în stele este unul dintre motivele literare frecvent întâlnite. (Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Cele doisprezece fete de impărat şi palatul cel fermecat, etc;) În secolele XVI-XVII apare o literatură didactică reprezentată de Fiziologul, un fel de culegere de fabule, şi de Albinuţa sau Fiore de Virtu, o culegere de maxime şi proverbe. Fiziologul ne parvine prin filieră greacă, pe când Albinuţa provine din literatura italiană medievală. Amândouă urmăresc acelaşi scop, să influenteze din punct de vedere moral, chiar dacă strategiile diferă. Fiziologul poate fi considerat şi tratat de zoologie în care animalele şi păsările descrise în amănunt, cu obiceiurilor lor reale sau închipuite, devin apoi simboluri ale unor idei morale şi religioase. Printre aceste animale şi păsări se numără şi cele mitologice precum pheonixul şi vasiliscul. Fiore di virtu (Albinuţa) reprezintă un tratat de morală alcătuit din 34 de capitole ce urmăresc să pună în valoare virtuţiile şi să critice viciile. Acestea sunt grupate antagonic tocmai pentru a sublinia valoarea morală a acestui text : dragoste-pizmă, adevăr-minciună, etc. Fiecare capitol este format din patru secţiuni: prima secţiune este mai degrabă teoretică definind virtutea sau defectul la care se face referire, a doua secţiune se bazează pe principiul comparaţiei cu animalele (frica cu iepurele, aroganţa cu păunul, mânia cu ursul, curajul cu şoimul, a treia secţiune cuprinde maximele şi proverbele, iar ultima secţiune cuprinde istorioare al căror rol este de a sublinia o virtute şi de a respinge un viciu. Pe teritoriul nostru prima carte care are un pronunţat caracter didactic cumulează Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. În această carte domnul Ţării Româneşti îşi expune principiile de guvernare politică a statului, principiile de educare a tineretului şi principiile morale pe care orice domnitor ar trebui să le aibă. Legendele apocrife, literatura de prevestire şi literatura aforistică au aţâţat dorinţa pentru citit şi au pregătit masele pentru o literatură de imaginaţie reprezentată de romanul popular. Acesta din urmă împleteşte teme universale cu teme aparţinând culturii traducătorului, cultura

românească. Primele romane populare apar în secolele XVI-XVII şi sunt reprezentate prin trei tipuri care corespund şi fazelor istorice ale poporului român. Primul roman Alexandria, deşi de origine greacă, pătrunde la noi tot prin filieră slavonă. Întâietatea acestei traduceri se poate explica prin faptul că în secolul al XVI-lea ţările noastre se zbuciumau necontenit în lupte pentru apărarea pământului românesc. Ori acest roman cavaleresc care povesteşte aventurile războinice ale lui Alexandru cel Mare are rolul de a ridica moralul şi încuraja poporul român. Al doilea roman, Varlaam şi Ioasaaf , tradus de Udrişte Năsturel, are rolul de a organiza munca culturală şi viaţa religioasă. Luptele trec pe planul doi, iar viaţa civilă are nevoie de o organizare clară. Cel de-al treilea roman, Archirie şi Anadan, are un pronunţat caracter moral, căci în naraţiune se întreţes fabule, maxime şi enigme. Acest din urmă roman a influenţat se pare foarte puternic literatura din epoca marilor clasici: este cazul schiţei lui Costache Negruzzi Păcală şi Tândală şi a legendei Ţara fără bătrâni a lui Ureche. În prefaţa la primul volum al lucrării Cărţile populare în literatura românească, Nicolae Cartojan subliniază scopul literaturii populare afirmând că acestea răspunde înainte de toate unei nevoi avide de cultură şi imaginaţie şi provoacă o conştientizare a trăsăturilor care definesc poporul român: În dezvoltarea culturii noastre vechi, cărţile acestea au alcătuit literatura de imaginaţie, prin care s-au desfătat în ceasurile de recreare sufletele dornice de ficţiune ale cărturarilor din trecut, şi prin ei, ale maselor populare. Literatura apocrifă şi populară a deschis sufletului românesc de pe vremuri o largă perspectivă spre tărâmul miraculosului magic şi creştin, spre lumina feerică a Orientului: legendele pioasem plină de graţie naivă despre familia sfîntă şi copilăria Mîntuitorului în cadrul patriarhal al vieţii de sat; descrieri pline de culoare despre palatul reginei Candachia, cu pereţii de pietre nestemate, cu mese de diamant, cu scaune de aur, cu pahare de smaragd şi de safir; lampa fermecată a lui Aladin, din O mie şi una de nopţi, cu lumea de califi şi de viziri, de haremuri şi cadîne, cu Bagdadul plin de grădini în floare şi de fîntîni cu apă răcoroasă. Din acest punct de vedere, textele poporane constitue pentru noi preţioase documente culturale, prin mijlocul cărora putem pătrunde şi înţelege mentalitatea generaţiilor dispărute. 1

1 Nicolae Cartojan, Cărţile populare în literature românească. Epoca influenţei sud-slave, Bucureşti, Editura Enciclopedică română, 1974, pp. 1-2.

Bineînţeles că aceste traduceri sunt adaptate la mentalitatea colectivă românească şi conţin intenţia scriitoricească a celui care face traducerea creând o altă poveste. Aceste cărţi populare contribue la inflorirea literaturii istorice în limba vorbită începând cu secolul al XVIIlea şi până în epoca marilor clasici când literatura română se poate lăuda cu capodopere literare. Bibliografie: Cartojan, Nicolae, Cărţile populare în literature românească. Epoca influenţei sud-slave, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974. Cartojan, Nicolae, Cărţile populare în literatura românească. Epoca influnenţei greceşti, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974. Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, Minerva, 1980.