Cartea de Mestesuguri [PDF]

Zitiervorschau

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

1. Meşteşugurile „Meseria este brăţară de aur!” Omul harnic (zicere) Dintr-o prună creşte-un prun, Din alună, un alun, Dintr-o ghindă, un stejar, Din arţar, tot un arţar. Dintr-o nucă, nuc răsare, Drumul creşte din cărare, Din izvor, fântâna, râul, Iar din bob răsare grâul. Omul harnic din ce creşte? Din copilul ce munceşte! Meşteşugul este o meserie, o profesie, o ocupaţie sau o îndeletnicire. Omul s-a îndeletnicit încă din cele mai vechi timpuri cu diferite lucrări, la început pentru câştigarea existenţei, apoi pentru comercializare. Meşteşugurile erau transmise fie în familie, „din tată în fiu”, fie în cadrul unor ateliere, numite bresle meşteşugăreşti. Astăzi, meşteşugarii care mai păstrează tradiţiile de odinioară, îşi prezintă spre vânzare sau expoziţie lucrul mâinilor lor în târguri de meşteşugari. Dintre multele meşteşuguri tradiţionale româneşti putem enumera:  olăritul  ţesutul  sculptura, tâmplăria  încondeierea ouălor  confecţionarea instrumentelor muzicale  prelucrarea metalelor  bijuteria  cizmăria  fierăritul

Confecţioner de mături

Târg de meşteri populari

      

stupăritul sau albinăritul pictură pe lemn, pe sticlă vânătoarea şi pescuitul păstoritul brutăria zidăritul grădinăritul 1

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

2

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Puteţi spune care este meşteşugul ce se potriveşte imaginilor de mai jos?

TEMĂ: 1. Scrieţi următoarele proverbe şi explicaţi-le în caietul de temă: a. „Cine este muncitor, de hrană nu duce dor.” b. „Cine-i harnic şi munceşte, Are tot ce vrea, Cine-i leneş şi chiuleşte N-are ce mânca.” c. „Nu este meserie atât de neînsemnată care să nu-şi găsească meseriaşul.” d. „Meseria nu cere de băut şi de mâncare, dar aduce pâine.” e. „Un meseriaş prost se ceartă cu sculele” 2. Copiaţi următoarele propoziţii în caietul de temă şi completaţi-le cu cuvinte potrivite: Apicultorul se ocupă cu ………………………. . Ceramica o face ……………………………… . Un ……………….. ia lemnul din pădure. Calul căruia i s-au tocit potcoavele este dus la ………………. . Sapa tocită este ascuţită de un ……………………. . Covorul din casa ţărănească este confecţionat în atelierul de …………. . Încălţămintea stricată o repară …………………… . Pâinea o face meşterul numit ………………… .

3

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

2. Păstoritul La început, omul a îmblânzit animalele şi le-a folosit pentru scopurile sale. Care au fost aceste scopuri? Cea mai veche îndeletnicire a omului a fost păstoritul. Păstoritul este o ocupaţie care constă în creşterea oilor, cu scopul înmulţirii ovinelor şi obţinerii de produse lactate, de carne şi lână. Această îndeletnicire este efectuată de păstori sau ciobani. Păstorii trăiesc o viaţă nomadă (adică de călători), ei păzesc, cu ajutorul câinilor ciobăneşti, turma de oi care, în timpul verii, urcă în căutare de hrană până la munte. În trecutul îndepărtat au existat popoare nomade care s-au ocupat aproape exclusiv cu păstoritul. Această meserie este plină de sacrificiu, meditaţie şi de bucuria datoriei împlinite. (Explicaţi!) Cioban cu oile

Casa ciobanului nu este fixă. Adică este mutată acolo unde păşunea este mai bună pentru hrana oilor sale, iar de obicei acest lucru este la munte. Stâna este o aşezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul şi amenajările necesare), unde se adăpostesc oile şi ciobanii şi unde se prepară produsele din laptele oilor. Cu ce se îndeletniceau păstorii la stână? mulsul, tunsul, păstoritul, făcutul brânzei.

Interior de stână

4

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Balada munţilor de George Topârceanu S-au ivit pe rând în soare, Jos la capătul potecii, Turma albă de mioare Chiar şi câinii şi berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână Sub poiana din fruntarii, Zăboveşte-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din canare, Şi tot leagă şi dezleagă, O gospodărie-ntreagă. Maldăr de tărhaturi grele

Cu desagi, căldări şi pături Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici. Gata! Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-şi duce, Se ridică-n două rânduri Şi domol îşi face cruce. După el călcând cu teamă Merg tăcuţii lui prieteni, Prin sălbatice pricoare Pe sub poale verzi de cetini. __________ maldăr = grămadă tărhaturi = haine, bagaje pricoare = stânci ieşite din pământ

TEMĂ: 1. Scrieţi întrebările în caiete şi răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Care a fost cea mai veche îndeletnicire a omului? 2. Cum se numesc oamenii care se ocupă cu păstoritul? 3. Cum se numeşte casa ciobanului? 4. Unde este aşezată stâna? 5. Ce produse lactate se obţin de la oi? 6. Daţi câteva exemple de câteva lucrări de la stână. 2. Explicaţi următoarele proverbe: „Brânză bună în burduf de câine.” „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!” „Am pus lupul paznic la oi.” „Mielul blând suge de la două oi.”

5

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

3. Torsul Torsul este una din cele mai vechi ocupaţii omeneşti. La început, majoritatea meseriilor au fost practicate de bărbaţi, abia mai târziu torsul a devenit ocupaţie feminină. Primăvara, păstorul tunde oile. Femeile spală lâna apoi o usucă şi o curăţă. Cu ajutorul unor piepteni o piaptănă, este pusă în caier şi cu îndemânarea mâinilor şi ajutorul fusului, femeia face firul de lână.

Tunsul lânii

Mai târziu, tâmplarul a făcut roata de tors, care a ajutat-o mult pe femeia care torcea. După ce fusele se umpleau unele după altele cu lână, acestea erau depănate pe vârtelniţă. Torsul lânii

Vârtelniţă Furci de tors

Maşina de tors

Lâna era pusă în furcă şi toarsă. În cea mai mare parte a ţării se toarce ţinând furca între genunchi, fixată în brâu sau de un scăunel. Din caierul de lână sau de cânepă se trage cu mâna stângă firul care se răsuceşte apoi cu mâna dreaptă şi se învârte pe fus. Grosimea firului şi gradul de răsucire este în funcţie de ce obiecte vrem să facem din el. Firele erau folosite fie în coloritul lor natural, fie vopsite. Cunoscătoarele acestui meşteşug erau majoritatea ţărăncilor din satele româneşti. Culesul plantelor nu însemna numai aprovizionarea cu leacuri naturale, ci şi o importantă sursă de inspiraţie cromatică. Alegerea şi combinarea culorilor presupuneau nu numai pricepere, ci şi simţ artistic şi temeinice cunoştinţe botanice. Tradiţiile trecutului ne amintesc de ţăranii care ieşeau singuri sau mai mulţi laolaltă, străbătând pajişti şi păduri, pentru a culege plante; era şi o zi hotărâtă pentru aceasta, ziua Sfântului Ion din luna iunie, dar nu numai. Buruienile erau strânse şi pentru leacuri, recomandate de medicina tradiţională, dar şi pentru culori. Cantităţile de plante nu erau totdeauna 6

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

suficiente pentru a vopsi toate firele, aşa că se strângea o nouă recoltă. Această vopsire succesivă da de fiecare dată alte tonuri firelor. Ţesăturile astfel colorate capătă un farmec aparte care, rezultat din nuanţele şterse ale vopselelor vegetale, caracterizează cele mai frumoase dintre scoarţele noastre, ca şi cele mai valoroase covoare orientale, de pildă. Pentru colorarea ţesăturilor se foloseau:  mentă, anin, urzică pentru culoarea neagră;  coji de zarzăr şi nuc pentru maron;  vine de salcie pentru vişiniu închis;  coji de vişin şi de dud pentru vernil;  rădăcina de păducel pentru albastru închis;  nalba pentru gri deschis;  foi de ceapă pentru galben şi crem;  crin, pentru violet;  sunătoare pentru culoarea nisipului. Prepararea firelor trebuia încheiată la anumite termene, respectate colectiv în sate. Aşa că femeile se adunau şi lucrau în clacă, fie muncind pentru ele, fie pentru cea în casa căreia se adunaseră.

La şezătoare: femeile torc lâna de pe furcă pe fus

TEMĂ: Scrieţi întrebările în caiete şi răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Cine a practicat la început această meserie? 2. În ce anotimp se tund oile? 3. Unde este dusă lâna tunsă? 4. Cu ce se piaptănă lâna? 5. Unde este pusă lâna după ce este pieptănată? 6. De ce se pune lâna pe fus? 7. La ce ajută vârtelniţa? 8. În câte culori se vopseşte lâna? De ce? 9. Ce obiecte de îmbrăcăminte se face din lână? 10.Cum se obţineau culorile pentru firele de lână? 11.De ce se adunau femeile în clacă? 7

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

4. Ţesutul Ţesutul şi cusutul pentru familie făceau parte dintre îndeletnicirile de bază ale femeii române. De la obiecte de port de zi cu zi, la cele de sărbătoare şi până la textilele care „îmbrăca” locuinţa, era totul lucrat de mâini harnice şi măiestre. Până în zilele noastre s-a păstrat tradiţia ca fetele să deprindă în familie arta ţesutului. Cele mai multe încep la 6-7 ani să coasă prima „floare pe pânză” sau să-şi ajute mama la „făcutul” războiului. Şi astfel fiecare fată va deprinde arta ţesutului şi cusutului, străduindu-se să realizeze piese cât mai frumoase cu care să se mândrească în sat. Războiul de ţesut are următoarele elemente: Urzeala Urzeala este reprezentată de firele paralele aşezate pe lungime, întinse pe un război de ţesut. Bătătura Bătătura este reprezentată de firele care se împletesc cu ajutorul suveicii printre firele de urzeală, pentru a forma ţesătura. Suveica Suveica este un obiect care poartă firele de bătătură. Există diferite tipuri de suveici pe care le foloseşte un ţesător care lucrează manual. Cele mai simple sunt suveicile plate sau tip baghetă şi suveicile cataramă. Suveicile treaptă pot purta fire de bătătură groase şi grele. Cu toate că sunt şi unii ţesători care folosesc suveicile patină, majoritatea folosesc cel mai des suveica barcă. Aceasta trebuie să fie folosită împreună cu o bobină. Sulul pentru urzeală Sulul pentru urzeală este partea din spate a războiului de ţesut pe care sunt înfăşurate firele de urzeală. De aici se alimentează cu fire războiul de ţesut. Iţele Iţa este acea parte a războiului de ţesut care susţine şi ghidează firele de urzeală. În timpul ţesutului, iţa este ridicată, iar suveica cu bătătura este trecută prin rost. Apoi, iţa este coborâtă şi suveica este trecută prin rost. Rostul Rostul este locul care se formează atunci când o parte din firele de urzeală sunt ridicate, iar celelalte rămân în poziţie normală. Sulul pentru pânză Sulul pentru pânză este acea parte a războiului de ţesut pe care este rulat produsul finit (materialul), în acelaşi timp cu procesul de ţesere a produsului (se rulează în flux continuu). 8

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Modul de funcţionare al războiului de ţesut Urzeala, legată de sulul pentru urzeală de la spatele războiului de ţesut, trece printre iţele susţinute de vătale şi este legată apoi de sulul pentru pânză. Pe acesta se înfăşoară materialul ţesut. Iţele se mişcă în sus şi în jos, pentru a deschide rosturile. Suveica ce duce bătătura trece prin urzeală de fiecare dată când iţele sunt schimbate. Spata strânge bătătura după fiecare trecere a suveicii printre firele de urzeală.

Femeia pune lână în caier pe furcă

Război de ţesut

TEMĂ: Scrieţi următoarele propoziţii şi completaţi-le cu cuvinte potrivite: 1. Femeile ţes covoarele la …………………………….. . 2. Firele care trec dintr-o parte într-alta a războiului de ţesut se numesc ……………………. . 3. Firele care se împletesc cu ajutorul suveicii printre firele de urzeală se numesc ………………….. . 4. Firele cu care se ţese sunt purtate de ……………….. . 5. Partea din spate a războiului de ţesut pe care sunt înfăşurate firele de urzeală se numeşte …………………. . 6. Partea războiului de ţesut care susţine şi ghidează firele de urzeală se numeşte ……………………… . 7. Când o parte din firele de urzeală sunt ridicate, iar celelalte rămân în poziţie normală poartă numele de …………… . 8. Partea războiului de ţesut pe care este rulat materialul se numeşte ……. 9

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

5. Vânătoarea Vânătoarea este una din cele mai vechi îndeletniciri omeneşti. La început, omul a vânat pentru a se hrăni. Mai târziu, vânătoarea a devenit plăcere şi fală. Prin vânătoare, omul a cunoscut plăcerea de a sta ascuns, de a pândi şi de a doborî un animal, o fiinţă mai puternică decât el. Astfel au apărut armele de vânătoare: - piatra - capcana - suliţa - praştia - bumerangul - arcul cu săgeţi - arbaleta - puşca Vânător

TEMĂ: 1. Care a fost scopul vânătorii în trecut? 2. De ce vânează omul astăzi? Daţi mai multe răspunsuri. Vânătorul Se duce vânătorul În codru la vânat, Şi cornul lui de alamă Răsună ne-ncetat. Vânatul iese-n cale Zorit de mulţi gonaci Şi caută scăpare Fugind printre copaci.

3. Explicaţi următoarele proverbe: „A pleca la vânătoare fără puşcă.” „A pleca câine surd la vânătoare.” 4. Compuneţi o scurtă poveste despre un animal care trăieşte la munte şi care se află în pericol din cauza unui vânător.

10

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

6. Pescuitul Pescuitul este la fel de vechi ca şi vânătoarea. La început, omul a pescuit cu mâna, dar mai târziu şi-a construit instrumente de pescuit. Ca şi vânătoarea, pescuitul a fost folosit la început pentru ca omul să-şi procure hrană, dar apoi a devenit o pasiune, un hobby. Primele instrumente de pescuit au fost: - oştia - barca - crâşnicul - luntrea - harponul - undiţa - plasa de peşti Specii de peşti: - păstrăv - somon - crap - caras - rechin - ştiucă - somn

Pescar

Ce se obţine din peşte? - carne - icre - ulei - făină - untură

Undiţa

Cârligul

TEMĂ:

Pescarii (Compunere cu începu dat) Era vară. Mătuşa mea, Aurica, ne-a făcut o invitaţie să merg împreună cu familia mea pentru două săptămâni, la ea la Constanţa. Într-o zi, eu şi tata ne-am gândit să mergem să pescuim pe mare. Am luat barca unchiului Petrică, ne-am pregătit undiţele, am luat borcanul cu râme şi am plecat în larg după peşti. De-odată se pornise o furtună năprasnică cu fulgere şi tunete. Apa a devenit plină de valuri din ce în ce mai mari. Pe neaşteptate un val uriaş... 11

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

7. Tâmplăritul Tâmplarul cunoaşte toate felurile de lemn. El ştie fiecărui obiect ce esenţă de lemn i se potriveşte. Niciodată nu va face o poartă, o uşă, o seceră, o fereastră din lemn de brad. Lucrurile durabile au nevoie de esenţe tari (stejar, fag). Câteva tipuri de copaci:

alun

brad

fag

plop

salcie stejar

tei

nuc

Tâmplarul îşi alege trunchiul drept pe care îl pune la uscat câţiva ani la rând, pentru ca gerul iernii şi căldura verii să-l călească şi să-l usuce bine. El cunoaşte viaţa lemnului şi de aceea acesta se lasă supus mâinilor meşterului. Din lemn, tâmplarul face scaune, mese, uşi, ferestre, unelte şi altele. Uneltele tâmplarului sunt: fierăstrăul, toporul, rindeaua, cuiele, ciocanul. Desenează-le în caiet. TEMĂ: Eşti tâmplar şi ai propriul atelier de tâmplărie din sat. Ce vei face sau ce vei spune ca să îţi atragi clienţii?

Banc de tâmplărie

12

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

8. Apicultura Această veche îndeletnicire a omului îi ajută albinei harnice să producă mierea. Prisăcarul (apicultorul) este cel care munceşte la albine pentru că toate familiile de albine formează o prisacă. Fiecare familie de albine (roi) trăieşte în ştiubei (stup). Locuinţa albinelor La început albinele trăiau în scorburile copacilor din pădure. Dar oamenii au vrut să le ţină lângă casele lor. De aceea au tăiat partea de trunchi în care stăteau albinele şi au aşezat-o în grădinile lor. Mai târziu oamenii au amenajat în coşuri locuinţa albinelor. Astăzi se construiesc cutii din lemn, aranjate cu grijă, ce se numesc stupi. Ei sunt puşi fie în grădini, fie într-o rulotă specială în care apicultorii pot merge şi spre câmpurile cu flori mai îndepărtate. Ca să nu se rătăcească, apicultorii vopsesc stupii în culori diferite. Când se întorc din călătorie, albinele îşi recunosc casa încă de departe.

Coşuri

Mierea se face din polen şi nectar În prima zi caldă şi însorită a primăverii, Stup albinele ies din stupi ca să-şi golească vezica de excremente, după iarna îndelungată pe care au petrecut-o, îngrămădite în stupi. Ele, în special, se apropie de obiectele de culoare deschisă cum ar fi rufele albe. La început de primăvară albinele zboară mai cu seamă prin tufele de alun şi sălcii. Florile acestor tufe dau albinelor un praf foarte fin, care se numeşte polen. Când bobocii sălciilor se deschid spre sfârşitul iernii, oamenii se bucură de mâţişorii catifelaţi. N-ar trebui însă tăiaţi pentru că din ei se Albină cu polen vor umple cu polen săculeţele galbene ale albinelor. Picioarele din spate, puţin îndoite şi acoperite cu păr des, sunt pentru albine ca nişte coşuleţe care sunt umplute cu polen. Când se întorc încărcate acasă, arată de parcă ar fi îmbrăcate cu pantalonaşi. Polenul este „pâinea” şi conţine albumină şi vitaminele necesare pentru hrănirea puilor de albine. Cu trompa absorb nectarul în vasul lor de transport, în săculeţul de miere. Acolo nectarul se amestecă cu sucurile albinei şi devine miere. 13

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

La adunarea nectarului albinele intră adânc cu căpşorul în floare. Astfel ele se acoperă cu polen şi pufuleţul care le îmbracă pare prăfuit. Pentru a-şi feri ochii albinele nu au nici pleoape, nici gene – ele au în jurul ochilor o mulţime de perişori care arată ca nişte ţepi. Fagurele După ce au muncit toată ziua, albinele se întorc acasă cu săculeţele pline. Prin mişcările repezi ale aripilor, albinele împrăştie un miros aromat. Mirosul arată surorilor lor, care se întorc din primul zbor, calea spre stup. Acasă albinele îşi pun mierea sau polenul multicolor în locuri speciale, celulele fagurilor. După ce o celulă este umplută cu miere, ea este închisă cu un capac subţire de ceară. În stup apicultorul a aşezat mici rame de lemn, în care albinele îşi clădesc fagurele. Pentru aceasta ele se îngrămădesc multe la un loc. Din cauza călduri transpiră într-una şi produc din solzii de pe burtă felioare de ceară, pe care le folosesc la construcţia fagurelui. În scurt timp albinele au umplut una din ramele de lemn. Astfel a apărut fagurele. Ca să-i dea mai multă putere, albinele îşi acoperă construcţia cu un chit răşinos. El se formează din răşina unor copaci. Cu acest chit albinele repară locurile stricate din stup. Toamna târziu, ele îşi micşorează urdinişul, mai ales dacă iarna se anunţă foarte friguroasă.

Ochiul albinei

Celulele fagurelui în formă de hexagon umplute cu miere

Rame în stup

Puii albinelor De ce îşi clădesc albinele celula în formă de hexagon? Cu această formă ele folosesc tot spaţiul. Pe lângă polen şi miere, acolo este căldură iar puii albinelor se simt bine în aceste celule. Mama albinelor (care se numeşte matcă) îşi depune fără încetare ouăle în celulele goale şi curăţite cu grijă. Matca este înconjurată tot timpul de-o mulţime de albine, care o hrănesc şi o mângâie. Dacă e bine îngrijită, matca poate să depună într-o zi până la trei mii de ouă. Oul arată ca un spin alb Matcă foarte mic. După trei zile, din ouă ies deja mici larve. La început ele înoată în sucul cu care se hrănesc. Mai târziu albinele le hrănesc cu grijă cu un amestec de polen şi miere. Când larvele s-au săturat de atâta mâncare, le plesneşte pielea şi le creşte la loc una nouă, mai mare. În viaţa lor, larvele năpârlesc (aşa se spune când plesneşte pielea) de şase ori. După aceea albinele acoperă celulele 14

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

cu capace de ceară. Rămase singure, larvele se pot dezvolta în linişte până când devin albine tinere. După şapte zile ele ronţăie capacul celulei, ies şi îşi încep viaţa de albine. La marginea fagurelui se află o celulă ciudată, foarte mare. Această celulă este un cuib de matcă. În ea s-a dezvoltat o regină, o mamă a albinelor. Ea e mult mai mare decât albina lucrătoare. Partea din spate a corpului, în care trebuie să crească ouăle, este foarte lungă şi puternică. De aceea, pentru ea e nevoie de o celulă mai încăpătoare. Larva care a ieşit din ou, este hrănită într-un mod cu totul deosebit. Numai din cauza hranei deosebite, din această larvă se dezvoltă o matcă şi nu o albină lucrătoare. Trântorii sunt masculii albinelor şi cresc în celulele mijlocii. Ei arată graşi şi greoi. Îi poţi recunoaşte după mărime, după aripile lor puternice şi mai cu seamă după ochii lor mari, uniţi deasupra capului. Trântorii nu strâng nici polen, nici nectar, şi nu pot nici măcar să se hrănească singuri. Ei sunt hrăniţi de albinele lucrătoare. Când vremea e frumoasă trântorii îşi petrec timpul afară şi zboară de la un stup la altul. Ei sunt primiţi peste tot cu prietenie, pentru că trebuie să facă nuntă cu tinerele regine. Dar când vara se apropie de sfârşit, albinele lucrătoare alungă din stup aceste guri lacome şi leneşe. Duşmanii albinelor Pentru un kilogram de miere de salcâm, albinele iau nectarul de la multe mii de flori. Dacă o albină descoperă o sursă de nectar, ea se întoarce repede acasă şi începe să se mişte într-un dans ciudat în faţa prietenelor sale. După mişcările ei, celelalte albine pot recunoaşte exact unde se află aceste flori şi cum pot ajunge la ele. Duşmanii albinelor sunt, de exemplu, Bondar bondarii ale căror înţepături pot omorî uneori chiar şi un om. Zburând printre florile de câmp, albinele cad deseori pradă păianjenului ce-şi întinde plasa între clopoţeii de câmp. Pe anumite flori se pot vedea de multe ori nişte gândaci roşii şi drăguţi. Larvele lor trăiesc ca paraziţi în stupii vechi. Ele se hrănesc cu larve de albine şi cu albinele bolnave. O anumită specie de viespi este numită de apicultori lupul albinelor. Acesta prinde albina Lupul albinelor lucrătoare în zbor şi-o paralizează cu o înţepătură. Mari daune poate aduce şi o insectă mică, molia cerii, căreia îi place ceara de albine. În stupii slabi larvele ei distrug tot fagurele. 15

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Formarea unui roi Vara, când soarele e sus pe cer, în stupi căldura e adesea foarte mare. Ceara fagurilor se înmoaie şi începe să se topească. Atunci li se alătură albinelor paznici pe lângă urdiniş, şi albinele lucrătoare, care încep să introducă cu aripioarele aerul proaspăt în stup. Pe această vreme foarte călduroasă se dezvoltă tânăra matcă. Dar fiindcă albinele din fiecare stup nu vor să rămână decât cu o singură matcă, cea veche trebuie să părăsească stupul împreună cu o parte din albine. Încă din vreme, ele şi-au găsit un cămin nou, un copac scorburos sau un alt adăpost. Înainte ca roiul să zboare într-acolo, ele se strâng în apropierea stupului şi formează o grămadă în formă de ciorchine. Dacă apicultorul este atent, el poate să-şi prindă albinele din nou şi să formeze un nou stup.

Roi de albine într-un copac

Mierea aurie Apicultorul trebuie să fie îmbrăcat curat, cu îmbrăcăminte de culoare deschisă, fiindcă mirosul de transpiraţie şi murdărie enervează albinele şi le fac să înţepe, apicultorul se apropie de protejatele lui. Capul şi-l acoperă cu un văl. Apoi, cu grijă, el scoate fagurele din stup, îl descoperă şi îl pune în centrifuga de miere. Când învârteşte de manivelă, mierea iese din centrifugă. Apicultorul prepară o soluţie concentrată de zahăr. Albinele o amestecă Apicultor cu sucurile din corpul lor şi cu nectarul ultimelor flori. Această hrană o aşează ca rezervă de iarnă în fagurii goi. Astfel albinele pot trăi chiar în timpul unei ierni lungi şi aspre. TEMĂ: Rezolvă rebusul alăturat: 1. Casa albinelor. 2. Cu ajutorul lor zboară. 3. Crăiasa albinelor. 4. Mai multe celule la un loc. 5. De unde iau polenul? 6. Dulce, galbenă şi gustoasă. 7. Ele sunt cele care muncesc. 8. El e cel mai leneş.

16

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

9. Olăritul Olăritul este o ocupaţie străveche ce se practica încă din vremuri străvechi, mărturie stând frumoasele vase de ceramică descoperite de arheologi, în săpăturile lor în pământ. Olăritul este o muncă obositoare, necesitând forţă, îndemânare şi cunoştinţe deosebite. Orice greşeala poate duce la distrugerea vasului; de aceea, olăritul este un meşteşug rezervat în exclusivitate bărbaţilor, femeile ajutând eventual doar la decorat. Bărbaţii scot lutul din locuri speciale, îl aduc în gospodărie şi îl frământă cu mâinile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecându-l cu apă. Pasta astfel obţinută se curăţă de impurităţi, tăindu-se în felii Olarul subţiri şi se lucrează apoi la roată. Roata e formată din două discuri, unul mai mic sus şi unul mai mare în partea de jos, acestea fiind unite printr-un băţ vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de pământ, iar discul de jos este mişcat de olar, imprimându-i cu piciorul o mişcare circulară destul de rapidă. Astfel, roata se învârteşte, obţinându-se forme circulare. Formarea vasului necesită o tehnică deosebită şi o viteză de lucru mare, pentru că pasta nu trebuie să se usuce (uneori vasul se realizează chiar în 40-50 de secunde). După modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile, la umbră şi apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost înainte ornamentate şi eventual smălţuite (la blide se smălţuieşte numai partea interioară şi marginile). Cea mai răspândită tehnică de decoraţie foloseşte un corn de vită având în vârf o pană de gâscă. Din corn se scurge culoarea prin pana de gâscă. Avem astfel o adevărată peniţă. Decorurile fine se pot obţine folosind un beţişor, fire de par de porc mistreţ. 17

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Un alt tip de decoraţie se obţine prin zgârierea cu un vârf metalic a vasului după înmuierea sa în substanţa colorantă, apărând astfel culoarea pastei. O altă tehnică, întâlnită în special în sudul României, constă în aplicarea în relief a unor şnururi, brâie sau rozete de pastă. Toate culorile folosite sunt naturale. Roşul se obţine dintr-un pământ bogat într-o substanţă numită oxid de fier (se mai numeşte şi ruşeală) Acesta se usucă, se toacă mărunt, se râşneşte şi se înmoaie în apă. Se obţine astfel un lichid vâscos care se strecoară prin pânză sau sită şi rezultă o substanţă lucioasă. Negrul se obţine şi el dintr-un pământ special, găsit în pământ după ploi. Verdele se obţine din zgura produsă prin arderea în cuptor a sârmei de cupru. Zgura se cojeşte, se pisează, se macină şi se amestecă cu huma. Pictarea ceramicii Albul se obţine din var amestecat cu piatră albă de munte, arsă şi pisată. Galbenul este obţinut din humă de Medgidia (motiv pentru care se găseşte mai rar), amestecată cu ruşeală. Meşteşugul olăritului folosea în primul rând în alimentaţie, dar ceramica este folosită şi în scop decorativ, în construcţii sau pentru anumite ritualuri. Locuinţa ţărănească cuprinde o varietate de vase de lut – oale, ulcioare, căni, străchini, chiupuri, blide, oale pentru ţinut laptele, oale enorme în care se pregătea mâncarea pentru sărbătorile religioase, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucării etc. Vasele smălţuite, bogat ornamentate şi frumos colorate se folosesc şi în scopuri practice, dar şi la decorarea interiorului. TEMĂ:

Nea Neică – olarul satului (Compunere după întrebări) Alcătuiţi o compunere după următoarele întrebări. 1. Cum se numeşte satul? Cine este olarul satului? 2. De ce are nevoie satul de un olar? 3. Ce face Nea Neică după ce se trezeşte? 4. Care este programul lui din fiecare zi? 5. Ce face cu lutul după ce îl aduce acasă? 6. Cum lucrează la roată? La ce îi foloseşte roata? 7. La ce îl ajută soţia lui după ce termină de ars lutul? 8. Cum se termină o zi din viaţa unui olar?

Ceramică de Marginea

Ceramică de Horezu

18

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

10. Fierăritul Fierăritul (sau covăcia) este meşteşugul fierarului. Acesta prelucrează fierul pe nicovală, modelându-l. Atelier de fierărie

Înainte de a-l bate cu ciocanul, fierul este înfierbântat până la roşu în forje (vatra pe care se încălzeşte fierul). Foalele este un burduf de piele cu pereţii pliaţi. Aceasta pompează aerul în forjă ca să ardă mai bine cărbunii. După ce se obţine forma dorită, fierul este scufundat în apă rece ca să se călească. Nicovala este foarte grea. Pe ea se bate fierul încins. Într-o fierărie erau potcoviţi caii şi boii care trăgeau carele cu lemne, dar se realizau şi diverse unelte: cleşti, topoare, cuţite. Uneltele fierarului sunt: ciocanul, cleştele, nicovala, forja, foalele. TEMĂ:

O întâmplare hazlie la fierărie (Compunere cu început dat) Într-o zi de primăvară m-am gândit să fac o vizită la atelierul de fierărie al domnului Sorin Gaiţă, din satul Borleşti, comuna Câmpeni din judeţul Alba. De cum intri pe uliţa satului auzi bubuitul ciocanului pe nicovală. Oare ce-o fi meşterind astăzi? Trebuie să aflu! Dau să intru în curtea lui, dar, când intru, ce să vezi?…

Fierar care bate fierul încins 19

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

11. Morăritul În curând…

20

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

12. Brutăria În curând…

21

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

13. Cizmăria În curând…

22

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

14. Zidăritul În curând…

23

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Cea mai de cinste meserie Trei copii stăteau la sfat. – Uite, tatăl meu are meseria cea mai de cinste, zise unul. E inginer constructor. Asta nu-i simplu. Mii de oameni şi de copii se adăpostesc şi învaţă în casele, blocurile şi şcolile construite de el. Închipuiţi-vă ce răspundere are… – Tatăl meu este medic, a spus al doilea copil. Ce altă meserie poate să aibă o menire atât de înaltă ca a lui, care se îngrijeşte de sănătatea omului şi îl scapă de la moarte? Al treilea tăcea. – De ce nu spui şi tu ce meserie are tatăl tău? – Ce să vă spun? Fără munca tatălui meu, inginerul şi doctorul nu ar avea cu ce lucra, nu ar avea nici măcar pâinea cea atât de preţuită. – Şi cu ce se îndeletniceşte tatăl tău? s-au mirat ceilalţi băieţi. – E muncitor. Şi aceasta e o meserie de seamă. Cine face maşinile şi instrumentele pe care le folosesc inginerii şi medicii? Muncitorii le fac! Un bătrân, auzindu-i, le-a spus: – Nu vă certaţi. Toate meseriile sunt importante. Munca, de orice fel, este o cinste.

Banul muncit după Alexandru Mitru Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuţă şi i-a zis: – De mâine să mergi la lucru şi să nu te întorci până ce nu ai să câştigi un galben. A plecat Iliuţă. S-a făcut că munceşte un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un galben. – Iată, tată, banul muncit! Părintele a luat banul şi l-a aruncat în foc spunând: – Acesta nu e ban câştigat de tine! A plecat Iliuţă. Era trist că îşi necăjise părinţii. S-a apucat de muncă. Pe la sfârşitul lunii se întoarce acasă. – Te uită, tată! zice Iliuţă, şi îi întinde un galben cu zimţii noi. Tata îl cântăreşte în palmă şi îl azvârle în foc. – Nu, tată, începu să strige Iliuţă, nu-l arunca! E galben muncit! Se repede cu mâinile în flăcări, se frige, dar scoate galbenul. Se luminează faţa tatălui. – Vezi, Iliuţă? Aşa e banul muncit. Îl preţuieşti cu adevărat!

24

Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

15. Test Cea mai veche

25