Berstein Milza Istoria Secolului XX Vol III [PDF]

Zitiervorschau

/z , Edition original: HISTOIRE DU XXe SIECLE publi6e dans la collection initial dirig6e par Serge Bertein et Pierre Milza Copyright © HATIER, PARIS, 1993 Copyright © B.I.C. ALL srl 1998 ISTORIA SECOLULUI XX sub redactia lui Serge Berstein §i Pierre Milza Aceasta carte a fost editata cu sprijinul MINISTERULUI FRANCEZ AL AFACERILOR EXTERNE §i al AMBASADEI FRANTEI IN ROMANIA In cadrul Programului Nicolae lorga.

ISTORIA SECOLULUI XX

ISBN: 973-571-062-5 ISBN: 973-571-065-x

1 ■T f A

^ Toate drepturile rezervate Editurii BIC ALL. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a Editurii BIC ALL. Copyright © 1 9 9 8 BIC ALL All rights reserved. Drepturile de distribute in strainatate apartin in exclusivitate editurii. 1 he distribution of this books outside Romania is prohibited without the written permission of BIC ALL. Editura BIC ALL face parte din GRUPUL EDUCATIONAL ALL Editura BIC ALL Bucure§ti Bd. Timi§oara nr. 58, sector 6 cod 76548 - Bucure§ti S : 413 1850, 413 1158, 413 4321, 413 0720 fax: 413 0540. Distribute

Rodactori: Coperta:

® : 413 1612, 413 0329 .." U .. V Constantin Vlad §i C.C. Buricea -Mlinarcic Dominic Cemea . J

Tiparit la Atolierele Tipografice METROPOL

C)

IS ;

S .S tJO T e C A

VOL. 3 IN CAUTAREA UNEI NOI LUMI (1973 PANA IN ZILELE NOASTRE) SUB REDACTIA: SERGE BERSTEIN §1 PIERRE MILZA SERGE BERSTEIN, GISELE BERSTEIN, YVES GAUTHIER, JEAN GUIFFAN, OLIVIER MILZA, PIERRE MILZA

Traducere: MARIUS IOAN

BCU Cluj-Napoca

r RISTH 2010 00536

EDITURA ALL

0 Lunga Criza Insolita

( 1973- 1983) Capitolul 1

Aflata in germene in dezechilibrele cre§terii anilor ’60, odata cu aparitia §omajului §i a inflatiei, criza economica se ive§te la lumina zilei in anii '70, printr-un ansamblu de dereglari care afecteaza succesiv sistemul monetar international, piata mondiala a petrolului §i o gama larga de industrii vechi sau ajunse la majoritate. Criza love§te mult mai puternic Europa occidentals §i Statele Unite decat Japonia, in timp ce unitatea factice a lumii a treia se sparge Tn cioburi. Combinatie imediata Tntre §omaj §i inflatie, a§a-numita “stagflatie”, duce la e§ecul majoritatilor politice Tn lupta fmpotriva crizei; masurile de relansare economica bazate pe analizele lui Keynes demonstrandu-§i limitele, guvernele revin la politici mai liberate bazate pe o interpretare structural^ a crizei Tn cadrele unor relatii international neschimbate, Tnsa prea putin capabile sa duca la o veritabila concertare.

5 / O LUNGA CRIZA INSOLITA (1 9 7 3 -8 3 )

A naliza C r izei: M eca n ism e §i E volutii DOUA SEMNE PRECURSOARE: §OMAJUL §1INFUTIA In a doua jumatate a anilor '60 apareau deja la lumina zilei mai multe semne premonitorii la criza care urma sa vina, incepand cu aparitia unui §omaj moderat insa rezistent in timp §i cu o tending nelini§titoare de cre§tere a pre{urilor in (arile industrializate. Desigur §omajul nu prive§te decat 2 sau 3% din populajia activa, de la {ara la (ara, insa cre§terea sa sugereaza deja ca, {inand cont de modernizarea tehnica a produc(iei, puternica cre§tere economica nu este suficienta pentru a absorbi valul crescand de tineri, care solicita o slujba, nascu|i in perioada de baby boom de dupa razboi. §i mai evidenta insa este mi§carea ascendenta a pre{urilor care tinde sa atinga rata anuala de 5%. Multa vreme moderata §i mai degraba euforizanta, inflajia constituie o componenta structurala a marii cre§teri economice care a necesitat in mod constant crearea de moneda suplimentara, atat pentru a finanja creditele acordate gospodariilor §i intreprinderilor cat §i pentm a alimenta cheltuielile publice partial improductive ale statului intervenjionist, contabil al inconvenientelor ecologice §i sociale ale cre§terii. La randul lor marile intreprinderi supuse presiunii constante a revendicarilor salariale ca §i unor mari cheltuieli de innoire, publicitate, de intrejinere nu au ezitat sa sporeasca preturile produselor pentru a-§i pastra intacta marja de profit. Ele au incercat totodata sa dilueze conflictul generat de cursa in spirala a prejurilor §i salariilor in masa, in general slab organizata a consumatorilor confrunta'i cu o cre§tere permanenta a prejurilor mai mult sau mai pujin compensata de cresterea salariilor nominale. Oricare ar fi fost resorturile care au armat mecan smul inflationist, acesta nu a putut functiona decat grajie unei mai mari supl.'ji in crearea de moneda, condijie a furnizarii catre agenjii economici a masek r monetare indispensabile alimentarii cre§terii prejurilor.

CRIZA SISTEMULUIMONETAR DE LA BRETTON-WOODS (1971-1973) Cu mai multa exactitate se poate spune ca inca din 1967 Sistemul monetar international (SMI) intra intr-o faza de criza acuta. In noiembrie, devalorizarea “istorica” a lirei sterline zguduie un pic mai mult sistemul monetar de la BrettonWoods deja serios amenin(at de slabirea ireversibila a dolarului. In fa(a deficitului bugetului §i balanjei de conturi care traduc imposibilitatea Statelor Unite sa llnan(eze simultan cucerirea cosmosului, “marea societate” dorita de administrajia democrata §i efortul de razboi din Vietnam, responsabili trezoreriei federate americane nu rezista in faja tentajiei de a recurge la tiparirea de bancnote, abuzand de privilegiile recunoscute dupa 1945 monedei dominante. Emi§i in dorinja de a realiza o contrapondere a deficiturilor americane §i multiplicate prin jocul creditului international, dolarii se raspandesc in lume (mai ales in Europa sub forma de “eurodolari”) pe punctul de a reprezenta, in 1971, de 5 ori salvarea rezervelor de aur de la Fort Knox (50 miliarde de dolari fa(a de 10 miliarde). Crearea in 1969, a unui nou instrument de plati internajionale sub forma Drepturilor speciale de tragere (DST) emise de FMI §i gerate sub controlul acesteia nu a reu§it sa indigueasca mareea eurodolarilor in moment ce in 1971 ne aflam in fa(a primului deficit comercial al Statelor Unite din secolul XX. Tocmai pentru a incerca sa stopeze acest mecanism de criza financiara, pre§edintele Nixon anun(a, pe 15 august 1971, suprimarea convertibilitajii dolarului in aur §i instaurarea unei suprataxe provizorii de 10% pe importurile americane. Negocierea international;} care urmeaza acestei decizii unilaterale a Casei Albe va duce la o reajustare monetara, ratificata pe 18 decembrie 1971 prin acordul de la Washington; dolarul este devalorizat in timp ce marca germana §i yenul sunt reevaluate, iar francul §i lira sterlina i§i pastreaza vechea paritate; marjele de fluctua(ie autorizate sunt largite de la 1 la 2,25% in plus §i in minus fa(a de noile parita{i. Aceasta reforma a SMI de la Bretton-Woods dovedindu-se insuficienta pentru a restabili echilibrul comercial al Statelor Unite (in realitate generat de scaderea competitivitajii economiei americane), o noua devalorizare cu 10% a dolarului intervine pe 13 februarie 1973. Spre deosebire de ce se intamplase in 1971, nici un acord general nu inso(e§te aceasta decizie americana din moment ce mini§trii de finanje ai Statelor membre ai CEE (care au elaborat in 1972 un mecanism al fluctuajiilor limitate, cunoscut sub numele de “§arpele monerat european”) decid sa nu urmeze devalorizarea dolarului. Urmeaza o dezordine generalizata a monedelor care anun(a sfargitul sistemului monetar de la Bretton-Woods, FMI pierzand de fapt cea mai mare parte a puterilor sate de control. 7 /0

l u n g a c r iz a in s o l it A

(1973-83)

Dtv.ordinea monetara agraveaza dezechilibrele economiei adaugand iiu orlitudinile legate de schimb problemelor najionale, legate de inflajie §i de/.cliizcind posibilitatea de speculare asupra schimburilor care deturneaza capitalurile disponibile de la investijiile productive. Cat despre deprecierea dolarului, moneda dominanta in care se realizeaza doua treimi din roglementarile schimburilor internajiionale (§i care serve§te in principal la plata pctrolului), ea nu poate decat sa incite exportatorii care au posibilitatea sa-i rovalorizeze cursul produselor lor de export, un moment in care puseul inflationist din 1972-1973 genereaza o foarte mare cre§tere a materiilor prime.

PRIMUL §OC PETROLIER §1 CRIZA DIN 1975 Primul §oc petrolier survine intr-o conjuncture de dezvoltare maxima in 19721973, producjia industrials atingand atunci nivelurile sale cele mai ridicate ca urrnare a cre§terii generalizate a economiilor dezvoltate. Principalii exportatori de petrol - energia cre§terii economice - s-au regrupat dupa 1960 in sanul OPEC (Organizajia Jarilor exportatoare de petrol) in scopul de a stopa degradarea veniturilor lor; in realitate, pretul petrolului s-a diminuat cu 40% in raport cu prejul produselor industirale intre 1949 §i 1970. Astfel OPEC va angaja cu marile companii petroliere anglo-saxone (a§a-numitele Majors) o serie de negocieri (conferinta de la Caracas in 1970, Teheran in 1971) care sunt punctul de pornire a unor transformari profunde insa progresive a piejelor petroliere. Pe moment prejul barilului create cu 20% iar Jarile producatoare objin 55% din beneficiile objinute din producjie. Razboiul israeliano-arab din octombrie 1973 furnizeaza OPEC-ului ocazia de a furniza petrolul ca o arma, deci de a adopta o pozijie mai dura in vederea accelerarii procesului de mutajie a piejei petroliere in profitul producatorilor. Prejul barilului de petrol bmt care rri >scute de la 2 la 3 dolari intre 1971 §i octombrie 1973 ajunge la 12 dolari in ianuarie 1974: o cre§tere de patru ori in patru luni! Aceasta puternica cre§tere vine dintr-o data sa amplifice cre§terea prejurilor materiilor prime, cerute, din ce in ce mai mult de cre§terea industrials in timp ce seceta din Sahel §i cumpararile masive de cereale efectuate de URSS in 1973 due la cre§terea prejurilor agricole. in aceasta complexa situajie de accentuare a inflajiei §ocul petrolier doclan§eaza efectiv un mecanism de criza printr-un dublu efect in aparenja contradictoriu. El amplifica cre§terea prejurilor in Jarile importatoare (incidenja sa estimandu-se la circa 3% asupra inflajiei din zona OCDE) insa opereaza simultan prin sporirea facturilor petroliere o prelevare evaluata la cca. 1,5% din produsul najional brut in aceea§i zona OCDE. Cea mai mare parte din Jarile

industrial care au adoptat deja masuri de austeritate bugetara pentru a stopa puseul inflajionist din 1972-1973, se vad constranse in 1914 sa-§i reduga iinporturile de petrolot devenit prea scump, deci sa-§i alimenteze activitatea cconomica prea dependents de nivelul aprovizionarilor cu energie petroliera. Rezulta de aici o severa recesiune care determina intreprinderile sa-§i lic hideze stocurile inainte de a primi noi comenzi. §omajul se agraveaza brutal, el atinge global peste 5% din populajia activa din Jarile OCDE, ducand la o scadere a consumului §i franand in consecinja tendinja productiva in timp ce cre§terea produselor petroliere susjine inflajie de aici inainte superioara ratei anuale de 10% in Jarile industrializate. Mecanismul crizei se intrejine^el insu§i. Aceasjfi contracjie a activitajii industrial mondi^e are drept afect logic reducarea puternica a cererii de materii prime ate caror prejurt trebuie sa scada amputand veniturile deja modeste ale tmilor exportata/re ale lumii a treM. Jarile sarace sunt obligate fie sa-§i redujra importurile/de bunuri indjistriale, provocand o diminuare suplimentara a cererii nrondiale, fie sa recurga la datorii pentru a-§i menjine iiivelul/umparaturilor/De aici inainte vizfm avea de-a face in acela§i timp §i cu s('adOTea cererii §i ci/cre§terea datoriijor.

0 RELANSARE INSESIZABILA Intre 1976 §i 1979, Jarile industrializate cauta drumul spre o relansare economica care pare sa nu se realizeze in ciuda eforturilor lor. Reinceputa inca din 1976, cre§terea ratei medii anuale a PNB din zona OCDE se stabilizeaza la 3,4%, deci cu doua procente mai pujin faja de perioada 1960-1972, iar volumul schimburilor internajionale nu cre§te decat cu 4% pe an faja de 7% pe an in deceniul precedent. Ace§ti indicatori temporaji ai relansarii par totu§i sa deschida perspective favorabile in masura in care trei elemente pozitive vin sa-i susjina. Pe de o parte prejul barilului de petrol nu mai cre§te decat moderat §i se stabilizeaza practic incepand din 1977 in jurul cifrei de 15 dolari, in timp ce excedentele financiare ale OPEC se “recileaza” convenabil in Jarile industrializate §i alimenteaza creditele necesare Jarilor in curs de dezvoltare, ceea ce indeparteaza spectrul, care fusese de temut o perioada, al unei grave lipse de capitaluri. Pe de alta parte aceste locomotive ale economiei mondiale care sunt Statele Unite, Germania Federala §i Japonia cunosc intre 1975 §i 1978 o cre§tere prominjatoare de ordinul a 5% pe an in timp in lumea a treia un numar de “ noi Jari industrializate” devin parteneri dinamici chiar daca concurenja lor este adeseori redutabila. 5n fine, politicile de reglementare conjuncturala 9 /0

LUNGA CRIZA INSOLITA ( 1 9 7 3 - 8 3 )

elaborate in principal de jari industrializate par capabile sa juguleze criza, facand sa alterneze fazele de sprijin ale activitajii economice (mai ales prin indemnizarea §omajului care evita prabu§irea cererii) §i masurile de austeritate destinate sa stopeze derapajele inflajioniste. In aceste condijii sentimentul de nelini§te pe care-1 incearca speciali§tii provine mai pujin din modestia ratei cre§terii §i progresiv cat din persistenja a doua dezechilibre fundamentale: - in primul rand dezordinea monetara se agraveaza in ciuda voinjei permanent exprimate de a restabili paritajile stabile in cadrul unui sistem monetar international inoit §i fondat pe DTS. in realitate, acordurile din Jamaica oficializeaza in ianuarie 1976 disparijia anului ca etalon monetar §i lasa fiecare stat membru al FMI sa-§i aleaga politica sa monetara, ceea ce revine la a aproba flotarea generalizata a monedelor. Cursul dolarului se prabu§e§te in timp ce petro-dolarii vin sa se adauge eurodolarilor reprezentand in primavara lui 1979 un total de 720 miliarde de dolari, enorma masa de capital generatoare de inflajie §i factor permanent de dezechilibru al piejelor financiare prin extrema sa mobilitate in timp §i in spajiu. - Instabilitatea piejelor de materii prime nu este mai pujin deranjanta. Dupa care a urmat crizei din 1975 cursul materiilor prime cunoa§te doua momente de cre§tere puternica, insa efemera in 1977 §i 1979, intretaiate de perioade de cadere a prejurilor. Aceasta evolujie in dinji de fierastrau contrariaza previziunile pe termen mediu ale importatorilor §i exportatorilor §i special pe acelea ale exportatorilor lumii a treia care nu mai pot conta pe incasari stabile pentru a-§i programa dezvoltarea. §i, daca in cadrele ONU §i in special au UNCTAD sunt adoptate principii destinate sa regularizeze piejele internajionale de materii prime nici o realizare concreta nu a vazut lumina zilei in timp ce revolujia iraniana din 1979 declan§eaza un al doilea §oc petrolier.

COTITURA DIN 1979-1980 §10 NOUA PRABU§IRE intre 1980 §i 1982, al doilea §oc petrolier provoaca o noua criza economica cu atat mai grava cu cat ea este insojita de o politica fmanciara restrictiva. Pe o piaja petroliera mondiala tensionata de o puternica cre§tere (care nu depa§e§te totu§i capacitajile de producjie), §i caracterizata printr-o oarecare dezorganizare (Majors in pierdere de viteza, OPEC pe pragul divizarii, aparijia unor noi producatori in afara OPEC cum ar fi Mexicul sau Marea Britanie), intreruperea lomporara a livrarilor iraniene ca urmare a revolujiei islamice este suficienta pentru a provoca in randul operatorilor economici comportamente de panica 10

care provoaca o cre§tere irajionala a prejurilor. Barilul se negociaza la 32 dolari la slar§itul lui 1980, deci prejul sau s-a dublat intr-un an, cre§tere brutala care reinoie§te cre§terile primului §oc: un surplus al inflajiei estimat la 3 sau 4% pe an pentru importatorii care suporta simultan ca urmare a cre§terii facturilor lor petroliere o prelevare de 4 pana la 5% din produsul lor intern brut. Acest §oc este suficient pentru a arunca din nou in criza Jarile din OCDE. Cre§terea economica incetine§te puternic in 1980 §i 1981 apoi devine global negativa in 1982, producjia industrials scazand cu circa 5% chiar in acest an. Daca volumul schimburilor internajionale rezista inca in 1980, el inregistreaza un recul in 1981 §i 1982 pentru .1 intra intr-o faza durabila de stagnare (atins in 1979, nivelul de 2 000 miliarde de dolari pentru ansamnblul comerjului intemajional nu va fi regasit decat in 1987). Inflajia atinge din nou pragul fatal de 10% in 1980, iar §omajul atinge 10% din populajia activa in 1982, reeditandu-se ca urmare combinajia de stagflajie deja observatain 1975. Trei observajii contribuie la a face aceasta criza mai nelini§titoare decat precedenta: - Ea este in primul rand mai severa §i mai generala, neocolind de aceasta data nici economiile socialiste care intrea (parjial §i din motive care le sunt proprii) intr-o perioada de marasm ireversibil §i, pe termen lung, mortala pentru aceste regimuri, nici Jarile lumii a treia (cele mai putemice dintre ele ca Brazilia, Mexic, sau cele mai dinamice ca Coreea de Sud sau Taiwan cunosc o franare puternica a cregterii lor economice). -in al doilea rand, primele semne ale unei scaderi a prejului petrolului (care anunja un “contra§oc” petrolier) apar rapid, relevand un caracter artificial al cregterii din 1980, intr-un moment in care importatorii au mijloacele de a pune rapid in funcjiune energii de inlocuire (prin inmuljirea centralelor nucleare). incepand din 1982-1983 OPEC-ul inregistreaza o scadere a incasarilor sale globale, ceea ce are drept efect reducerea sau chiar suprimarea circuitului petrodolarilor care alimenteaza inainte creditul intemajional. -in fine, §i este de departe faptul cel mai important, SUA a adoptat dupa 1980 o politica monetara restrictiva insojita de dobanzi foarte ridicate. Aceasta intoarcere la ortodoxia liberala accentuata de administrajia Reagan are drept efect atragerea catre Statele Unite a majoritajii capitalurilor disponibile in lume ducand la cre§terea considerabila a cursului dolarului (care se schimba cu 8 franci in august 1983 faja de 3,98 franci in octombrie 1979). Importurile facturate in dolari (doua treimi dn totalul mondial) devin mai scumpe §i, acum creditul intemajional devine rar §i scump, Jarile deficitare sunt nevoite sa-§i diminueze cumparaturile in detrimentul activitajilor economice. Pentru ca au facut enorm de multe datorii pentru a-§i susjine economia in anii ’70, cand creditul era ieftin §i pentru ca nu reusesc sa ofere in aceasta perioada noi garanjii pentru a objine noi 1 1 / 0 LUNGA CRIZA INSOLITA ( 1 9 7 3 - 8 3 )

imprumuturi, Jarile lumii a treia §i anumite Jari socialiste intra intr-o criza financiara majora. Inca din vara lui 1982, Mexicul, Argentina, Polonia §i apoi Brazilia se declara in incetare de prej §i objin de la creditorii lor o renegociere a datoriei, adica o “imblanzire” a scadenjelor impotriva angajamentului de a adopta o gestiune financiara mai riguroasa, deci mai pujin orientata spre expansiune economica decat in anii precedent De la Jarile industriale liberate confruntate cu doua §ocuri petroliere in cinci ani pana la Jarile membre OPEC de aici inainte confruntate cu o scadere a incasarilor lor §i la economiile socialiste in criza la acelea ate lumii a treia pe marginea prapastiei financiare, lumea intreaga pare a fi prabu§ita intr-un profund marasm. Rare sunt Jarile, ca Japonia sau vecinii sai din Asia in curs de dezvoltare, care reu§esc sa-§i pastreze o rata anuala de cre§tere de ordinul lui 5%. Ramane ca rarirea creditului, scaderea prejului petrolului, §i intr-o maniera mai generala intoarcerea la un liberalism mai intransingent in materie sociala sa pregateasca condijiile unei dezinflajii ate carei prime efecte se fac simjite in 1982 in Jarile OCDE (prejurile cresc cu 7% in acel an); maladia inflajionista care afecteaza economiile de zece ani pare ca a fi stapanita.

0 Criza Insolita

Cu Efecte Contrastante “ STAGFLATIA” Perioada de marasm economic care se deschide in 1975 cuprinde caractere clasice comune tuturor crizelor economice moderne, cat §i simptome mai originate, dintre care cel mai derutant este fara indoiala combinajie inedita dintre recesiune §i inflajie. Manifestarea cea mai obi§nuita §i cea mai evidenta a crizelor economice consta in stoparea brutala a cre§terii urmata de o scadere durabila a ritmurilor crejterii economice. In 1975 grupa Jarilor OCDE care dejin o pozijie dominanta in economia mondiala inregistreaza pentm prima oara dupa razboi un recul in cifre absolute de ordinul lui 1% din produsul sau intern brut global in raport cu anul 1974, ceea ce marcheaza o ruptura fara termen de comparajie cu recesiunile care incetinisera periodic marea cre§tere a celor “ treizeci de ani glorio§i” de dupa 1945. Un alt semn negativ, schimburile comerciale acuza in 1975 o

contracjie cu 5% a volumului lor, subliniind astfel §i mai mult caracterul international al crizei. Aceasta i§i va manifesta curand gravitate sa particular^ prin durata, chiar daca prabu§irea intr-o depresiune a putut fi evitat contrar scenariului anilor ’30. Intr-adevar, intre 1975 §i 1983, marile producjii semnificative au continuat sa creasca, atingand multe dintre ele nivelul lor record in 1979, iar bogajia najiunilor masurata prin PNB (de altfel iluzoriu umflata de inflajie) §i-a reluat curba sa ascendenta insa in cele doua cazuri cu ritmuri neregulate §i foarte scazute in raport cu deceniile precedente. Cre§terea anuala medie a OCDE se gase§te astfel adusa la nivelul de 2%, faja de 5,4% intre 1960 §i 1972, deci redusa cu mai mult de jumatate. Pe de alta parte, aceste cifre medii nu exprima prea bine aspectul haotic al crejterii: daca criza din 1975 a fost urmata de patru ani de relansare, uneori ezitanta, o noua veritabila cadere se produce intre 1980 §i 1983, odata cu un nou recul al producjiei §i al schimburilor, fara ca de aceasta data economiile socialiste §i ale Jarilor in curs de dezvoltare sa poata scapa marasmului cum reu§isera intre 1975 §i 1979. Dupa ce lovise cu prioritate Jarile capitaliste liberate, criza tinde sa devina cu adevarat mondiala la inceputul anilor ’80. Cre§terea §omajului, care atinge 5,5% din populajia activa din Jarile OCDE inca din 1975 §i peste 10% din 1982, traduce ravagiile operate in viaja intreprinderilor prin scaderea importanta §i de durata a cre§terii economice. Aceasta se duce la faliment cele mai fragile din intreprinderile mici §i mijlocii ate caror depuneri de bilanjuri provoaca concedieri brutale §i masive. Printre firmele rezistente mai numeroase sunt cele care nu au nici o nevoie de a angaja personal suplimentar din moment ce ele lucreaza deja sub capacitatea lor de producjie iar perspectivele de cre§tere par. Totu§i cre§terea §omajului rezulta dintr-un mecanism mai complex decat 1-ar sugera aceasta schema simpla §i clasica. Intr-adevar, spre deosebire de ce se intamplase in anii ’30, numarul de locuri de munca nou create este mai mare decat al celor suprimate, grajie mai ales dinamismului industriilor de varf §i activitajilor legate de dezvoltarea serviciilor. Insa aceste noi locuri de munca create nu sunt suficiente nici pentru a crea pierderile inregistrate in industriile tradijionale §i, fenomen mai vechi, in agriculture, nici a satisface cererea de noi locuri de munca sporita de sosirea pe piaja muncii a numeroaselor generajii de dupa razboi care vin sa inlocuiasca an dupa an generajiile primei jumataji a secolului ajunse la varsta pensionarii. Foarte puternica cerere de lucru feminina care caracterizeaza Jarile dezvoltate §i care inso{e§te, la urma urmelor, fenomenul de cre§tere a economiilor nu face decat sa amplifice acest fenomen demografic fundamental. Un factor tehnologic vine sa agraveze efectul pe piaja muncii a acestor date conjuncturale §i demografice in masura in care un numar crescut de conducatori de intreprinderi cauta solujia crizei in modernizarea 1 3 / 0 LUNGA CRIZA INSOLITA ( 1 9 7 3 - 8 3 )

echipamentelor lor productive, pe scurt inlocuirea cu un capital mai eficient a muncii umane considerate mai pujin rentabile. In total Jarile OCDE numara impreuna 15 milioane de semeni in 1975 §i peste 30 milioane in 1982, care anunja in ciuda indemnizarilor substanjiale o noua ameninjare de contracjie a cererii §i care dau masura problemei sociale care se instaleaza in democrajiile angajate pana atunci pe calea luptei pentru reducerea inegalitajilor. Insa fenomenul care reprezinta caracteml cel mai original §i mai derutant al crizei anilor '70 este inflajia, persistenja sa §i mai mult cre§terea sa intr-o perioada de recesiune economica. Inca din 1975 cre§terea prejurilor atinge 10% §i se menjine in anii urmatori la acest nivel ridicat de “inflajie cu doua cifre”, in mod general considerata incompatibila cu o gestiune economica sanatoasa pentru ca ridica ratele dobanzilor in detrimentul consumului §i al echilibrului fin^nciar al intreprinderilor. Rezumata in neologismul de “stagflajie” aceasta combinajie inedita de inflajie §i §omaj este contrara faja de experienja crizelor precedente care se tradusesera pana in anii ’30 printr-o deflajie. Ea contrazice rezultatele teoretice ale curbei lui Philips, economist australian care demonstrase ca §omajul §i inflajia evoluau in mod necesar in inversa proporjionalitate una faja de cealalta, cre§terea §omajului trebuind sa neutralizeze revendicarile salariale, deci sa provoace o scadere a salariilor antrenand ea insa§i o scadere a costurilor de producjie §i in final a prejurilor bunurilor produse. Intreaga gandire liberala admitea postulatul conform caruia pe perioada de criza, restabilirea echilibrelor favorabile relansarilor economice necesitau o reducere concomitenta a prejurilor §i salariilor. Neajunsurile unei infiajii puternice §i durabile sunt cu atat mai pujin contestate cu cat experienja a fost deja parcursa in perioadele care au urmat celor doua razboaie mondiale. Cre§terea prejurilor deformeaza statisticile care se afla la baza previziunilor economice; ea falsifica condijiile concurenjei comerciale intre Jari care cunosc rate ale inflajiei sensibil diferite, §i mineaza orice efort de armonizare monetara intre astfel de Jari. De o maniera generala ea alimenteaza comportamentele speculative in detrimentul objiunilor productive singurele capabile sa aduca solujii reale recesiunii §i subutilizarii forjei de munca. Stapanirea inflajiei §i a §omajului constituie deci un obiectiv prioritar a politicilor de lupta impotriva crizei.

Cre§terea PIB Statele Unite Japonia Germania Franta Italia Reqatul Unit

1961-1973

1974-1980

1981-1990

1991

3,9 9,7 4,4 5,7 5,9 3,1

2,1 4,6 2,2 2,6 3,8 1

2,8 4,2 2,1 2,2 2,3 2,5

1,4 3 4,7 1,7 1,4 -1,1

Cre§terea productiei industriale Statele Unite Japonia Germania Franta Italia Regatul Unit

1961-1973

1974-1980

1981-1990

1991

5,2 12,3 5 5,3 6,6 2,8

2 2,4 0,9 2 3,1 0,3

2,6 4,1 1,8 1,1 1,3 1,7

-0,2 3,5

Inflatia Statele Unite Japonia Germania Franta Italia Regatul Unit

1961-1973 3,2 6,2 3,4 4,5 4,7 5,1

1974-1980 9,2 9,6 4,7 11,1 16,8 15,9

1981-1990 4,7 2,1 2,6 6,3 9,7 6,6

1991 4,8 2,8 2,7 3 6,3 6,3

§om ajul Statele Unite Japonia Germania Franta Italia Regatul Unit

1961-1973 4,9 1,3 1 1,1 5,3 2,1

1974-1980 6,9 1,9 4 4,9 6,8 4,5

1981-1990 7,1 2,5 8,2 9,3 10,6 9,6

1991 6,3 2,2 7,2 9,1 11,2 7,4

-

1,5 1,3 -1,8

1 5 / 0 LUNGA CRIZA INSOLITA (1 9 7 3 -8 3 )

0 CRIZA INDUSTRIALS MAJORA Chiar daca agricultura majora cunoa§te dificultaji recurente care Jin in mare masura de incoerenjele piejei produselor alimentare, marasmul durabil al industriilor este acela care arata, fara indoiala, mai bine semniflcajiei crizei anilor ’70. inca de la sfar§itul anilor ’60, ritmul cre§terii producjiei industriale scade cu un sfert prin raport. la prima jumatate a deceniului, demonstrand o tendinja de saturajie a piejelor solvabile. In ceea ce prive§te gama bunurilor electrocasnice care au susjinut cre§terea, gospodariile Jarilor dezvoltate se apropie de pragul de saturajie. De asemenea, §i in ce prive§te automobilul, vanzarile corespund din ce in ce mai mult inlocuirii vehiculelor uzate ceea ce face cererea mai pujin intensa decat in perioada in care era vorba de cumpararea primului automobil. Nici Jarile socialiste, nici Jarile in curs de dezvoltare nu au mijloacele de a compensa aceasta franare relativa a cererilorin Jarile industriale liberale. Industriile pilot ale primelor doua revolujii industriale sunt cele care cunosc cele mai grave dificultaji in Jarile dezvoltate, de la industria textila la acea a automobilului trecand prin siderurgie. in curs de restructurare inca din anii ’60, industriile textile ale Statelor Unite §i ale Europei occidentale sufera din plin concurenja Jarilor in curs de dezvoltare care exploateaza in acest domeniu tradijional al producjiei avantajele comparative ale mainilor de lucru mai ieftine. in Jarile CEE alimentele se inmuljesc provocand suprimarea a 700 000 de locuri de munca, marea majoritate feminine, in cajiva ani. Industria de baza a reconstrucjiei de dupa razboi, siderurgia din Jarile dezvoltate nu cunoa§te nici ea o soarta mai buna. Expansiunea sa se confrunta de aici inainte cu pieje in mare masura saturate, in timp ce costurile sale de producjie deja sporite de imbatranirea echipamentelor §i sarcinile salariale sunt ridicate §i de cre§terea prejurilor combustibililor energetici pe care marile complexe siderurgice le consuma din abundenja. in aceste condijii este imposibil sa faca faja concurenjei ojelurilor japoneze produse de echipamente produse in ultimii 20 de ani, nici de a participa la echiparea Jarilor in curs de dezvoltare, caci cele mai dinamice dintre acestea sunt decise sa-§i creeze industrii siderurgice moderne §i competitive pentru a dispune de baze industriale najionale. inca din 1969, siderurgi§tii americani objin masuri protecjioniste in faja importurilor; in 1978 siderurgia franceza se prabu§e§te sub povara datoriilor in cadrele unei siderurgii europene pe care Comisia de la Bruxelles a declarat-o in “stare de criza manifesta” in 1980. Cat despre construcjia de automobile, marea industrie a cre§terii in cei “treizeci de ani glorio§i” §i apanaj al Statelor Unite §i al Europei, ea cunoa§te prima sa criza grava in 1975, nu numai ca urmare a scumpirii carburanjilor §i a 16

creditului (ratele dobanzilor urmand inflajia), ci §i sub efectul concurenjei inedite .1 ina§inilor japoneze care aduce o lovitura redutabila industriei americane §i provoaca prabu§irea producjiei britanice. Alte ramuri industriale sunt mai mult sau mai pujin atinse in acel moment, fie (,I este vorba de construcjiile navale europene, incapabile sa reziste concurenjei V'mtierelor japoneze mult mai productive (§i chiar a aceleia a Jarilor din Est), fie ca este vorba de multiplele activitaji, din filiera petrochimica (de la rafinare pana la materiale plastice §i textile sintetice) confmntate cu cre§terea costului materiei prime. In schimb industriile de varf §i in mod singular ramurile de activitate legate de electronica dau dovada de dinamism fara totu§i a compensa complet pierderea de locuri de munca provocata de criza generala a activitajilor industriale. Cum am mai aratat, aceasta scoate la iveala punctele slabe ale industriilor mai vechi §i demonstreaza ca criza anilor ’70 corespunde in realitate unei profunde mutajii a modurilor de producjie §i de distribujie la scara planetara.

ECONOMII NAJIONALE AFECTATE IN MOD INEGAL Ca §i precedentele, criza anilor ’70 a avut beneficiarii §i perdanjii sai, din moment ce ea corespunde in realitate la o redistribuire parjiala a forjelor economice in lume. in ciuda unei deschideri mai largi catre exterior, economiile socialiste evolueaza inca in mare masura separat de restul lumii, iar situajia lor depinde in primul rand de un sistem de planificare dirijista care se arata din ce in ce mai pujin eficace. Nu este mai pujin evident ca URSS-ul, foarte mare producatorexportator de petrol §i gaz natural, a beneficial de pe urma §ocurilor petroliere care dimpotriva au afectat puternic partenerii sai sociali§ti. Din 1975 in 1982 datoria externa globala a Jarilor din Est a crescut de trei ori, de la 26 la 81 de miliarde de dolari, evolujie care demonstreaza deschiderea relativa a economiilor socialiste faja de schimburile mondiale. in grupa beneficiarilor se deta§eaza in primul rand exportatorii de petrol marea lor majoritate regrupaji in OPEC. Considerabila reevaluare a cursurilor a permis Jarilor din organizajie sa acumuleze rezerve globale estimate la circa 400 miliarde de dolari in 1981 §i sa devina in acela§i timp o sursa esenjiala de distribuire a creditului internajiional prin jocul reinvestirii petro-dolarilor, mecanism totu§i gerat in mare parte de marile band occidentale. Cele mai populate dintre aceste Jari s-au angajat in planuri de dezvoltare economnica 17/0

l u n g A c r iz a in s o l it A

(1 9 7 3 -8 3 )

uneori prea ambijioase pentru evolujia piejei petroliere dupa 1982 (cazul Mexicului sau a Nigeriei), sau chiar pentru a objine adeziunea poporului lor (cazul revolujiei islamice din Iran). Daca mana petroliera a imbogajit in mod incontestabil exportatorii, ea nu le-a permis in marea majoritate a cazurilor sa-§i rezolve toate problemele legate de subdezvoltare. Printre Jarile lumii a treia, anumite state nepetroliere au reu§it o dezvoltare spectaculoasa pe plan industrial. Alaturi de Brazilia, Argentina sau India al caror demaraj industrial este mai vechi, este special cazul celor patru Jari atelier din Asia care sunt Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong §i Singapore care, printr-un efort susjinut de investijii au profitat de pe urma atuurilor lor specifice. Nivelul foarte scazut al salariilor le-a permis sa cucereasca zone de piaja din ce in ce mai deschise exporturilor, Hong-Kong §i Singapore beneficiind in plus de pe urma pozijiilor lor geopolitice ce au devenit centre financiare active. De aici rate de credere apropiate de 10% pe an sfidand criza mondiala pana la punctul de a provoca delocalizari parjiale a marilor firme occidentale care sunt din ce in ce mai dornice a-§i implanta unitaji de producjie in Asia in curs de dezvoltare in scopul de a reimporta ulterior aceasta producjie periferica in Jarile lor de origine. in 1980, Jarile din zona OCDE au cumparat de la noile Jari industrializate 18% din importurile lor de bunuri industriale, iar procentul Statelor Unite este de 25%, acest procent fund mult mai puternic in ce prive§te textileie §i confecjiile ca §i aparatura electrica si electronic! Coreea de Sud vinde deja nave, produse siderurgice §i uzine intregi pe care le cumpara in principal Jarile lumii a treia care-§i procura inca din 1980 mai mult de o treime (37,4%) din importurile lor industriale recurgand la comerjul Sud-Sud: tot atatea zone ale piejei mondiale pierdute de Jarile industriale din Nord. Totu§i marea majoritate a Jarilor subdezvoltate nu sunt nici exportatoare de petrol, nici “noi Jari industrializate”. in faja conjuncturii aleatorii cea maii mare parte a Jarilor subdezvoltate depind in intregime de cursurile schimbatoare ale materiilor primp pe rarp ■ < =exporta §i mult nu au alte resurse decat acelea de a recurge la datorii (imprumutand de la band occidentale o parte din petro-dolarii reciclaji) pentru a incerca sa satisfaca minimul de trai al unor populajii in explozie demografica. in mod global, datoriile lumii a treia care erau interioare dfrei de 100 miliarde de dolari in 1973, au crescut de la 180 la 626 miliarde de i.il)ii§irea economiilor socialiste a umbrit in mod evident §i mai mult tabloul 1'ionomiei mondiale dupa 1990. Manifestarile acestei noi crize sunt cele mai ■l.isice: recul al PNB in Statele Unite la sfar§itul lui 1990 §i inceputul lui 1991, rata ilf cre§tere anuala maii mica de 3% in principalele Jari industrializate, cre§terea V'limjului mai ales in Statele Unite §i Marea Britanie, ansamblul acestor date ' I' I.ivorabile provocand un blocaj §i uneori chiar un recul al investijiilor care nu pii.ite decat sa intarzie relansarea. §i de aceasta data producjia industrials este ■i'ii mai afectata. Nu numai redresarea recenta a ramurilor tradijionale ca '.ulerurgia este compromisa din nou, dar chiar §i ramura de varf prin excelenja, Inlorinatica, traverseaza o perioada de turbulenje suficient de serioase pentru a ,ii luce in dificultate chiar §i uria§ul american IBM, practic pentru prima data in Istoria sa. Kvolujia comerjului intemajional de marfuri vine sa confirme §i sa intrejina M .iderea producjiei; cre§terea sa se diminueaza in 1990-1991 (numai 3% in plus I,i(a de 1990) iar aceasta franare apare cu atat mai nelini§titoare cu cat ea este Insojita de o criza a negocierilor multilaterale in cadrul GATT, inceputa in 1986 la iuijiativa pre§edintelui Reagan, runda Uruguay avea drept obiectiv nu numai n .ilizarea unei noi scaderi a taxelor vamale in continuarea acordurilor incheiate in anii '60 §i ’70 (runda Kennedy §i runda Tokyo), insa mai ales eliberarea schimburilor de servicii §i inlaturarea mecanismelor de protecjie a piejelor .i^iicole. Acest ultim punct a impiedicat ca negocierile sa se incheie la scadenja prevazuta pentru decembrie 1990, r.egociatorii CEE neacceptand sa sacrifice politica agricola comuna (PAC) in fa‘a exigenjelor americane. Compromisul a^ricol realizat in decembrie 1992 se confrunta cu o puternica opozijie a Iriinierilor europeni ale caror manifestajii (mai ales la Strasbourg in 1993) risca •■aimpiedice incheierea unui acord general cu privire la comerj. Aceste dificultaji dovedesc inrautajirea climatului economic general la inceputul ultimului deceniu al secolului; ele se complica in 1992 cu o noua ■M'jjtere a tensiunii pe piejele monetare, episod revelator al dezechilibrelor

31 / O ECONOMIE CONVALESCENTA

financiare care au caracterizat anii ’80. Anul 1993 se deschide cu perspective sumbre.

D ezech ilibre F inanciare P ersistente DINAMISM §1 FRAGILITATE ALE ECONOMIEI FINANCIARE Susjinute de relansarea comerjului intemajional, stimularea de reconstrucjia marilor grupe multinajionale insa alimentate in egala masura de mi§cari speculative de mare amploare, tranzacjiile financiare au cunoscut o expansiune fara precedent in anii ’80. in paralel acest dinamism a objinut mari beneficii de pe urma completei liberalized a operajiunilor de schimb, a dereglementarii a activitajii bursiere dupa exemplul oferit de Stock Exchange de la Londra in 1986 (a§a numitul “Big Bang"), de pe urma posibilitajilor tehnice care le ofera informatica §i telecomunicajiile care pun in relajie permanenta principalele pieje financiare ale planetei (cotare in timp real 24 de ore din 24) §i chiar de pe urma gerarii tranzacjiilor de calculatoare, special programate in acest scop, in 1990 piejele internajionale ajung sa schimbe echivalentul a 1 000 miliarde de dolari pe zi, volum de necomparat cu nevoile de finanjare a comerjului intemajional (3 500 miliarde de dolari pe an) §i mai pujin au fluxurile de investijie intemajionala (de ordinul 360 miliarde de dolari in 1990). Economia financiara a capatat deci o mare autonomie in raport cu producjia §i schimburile de bunuri reale. De§i nu este o noutate, aceasta disociere care s-a amplificat brusc prezinta §i unele riscuri, cu atat mai mult cum ea se explica in mare masura prin comportamente speculative cu instrumentele financiare de creajie recenta (noile instrumente financiare), mult prea volatile pentru a fi stapanite intr-un mod convenabil. Grave tulburari bursiere au sancjionat excesul acestor practici speculative in acela§i timp cu cat ele demonstrau anumite contradicjii ale relansarii economice ale anilor ’80. Crahul bursier din 1987 ilustreaza destul de bine fragilitajile financiare ale cre§terii americane. Caderea de 508 puncte inregistrata luni 19 octombrie 1987 de indicele Dow Jones (ceea ce reprezinta o pierdere de 22,8% intr-o singura

ydinja!) trebuie pusa in relajie directa cu o cre§tere a ratei dobanzilor operata do catre rezerva federala, masura impusa de necesitatea de a atrage capitaluri Ix'ntru a acoperi extrem de importantele deficite americane (incepand de atunci operatorii s-au orientat spre cumpararea de obligajiuni cu dobanda radicala, ii'iiunjand la acjiuni ale caror cursuri au scazut in consecinja). Dupa o succesiune de §edinje bursiere nefavorabile, bursele europene au vazut scazand iudicele lor cu o treime in mai pujin de o luna, in timp ce New York §i Tokyo picrdusera respectiv un sfert §i o cincime din nivelul lor anterior. Injectarea masiva de lichiditaji care a urmat (cre§tere cu 40% intr-un an) a permis sprijinirea cconomiei §i menjinerea unui oarecare climat de incredere, insa comporta de asemenea riscul de a realimenta inflajia. Mult mai bine surmontata decat aceea din 1929, aceasta cadere bursiera a dat totu§i semnalul unor dezordini financiare recurente caracterizate prin importante oscilajii ale cursurilor valorilor imobiliare §i mai grav prin lunga criza .1 bursei din Tokyo (Kabuto cho) care, dupa ce ameninjase intre 1987 §i 1989 supremajia Wall Street-ului a suferit intre 1990 §i vara lui 1992 o pierdere de o Ireime din valoarea globala a patrimoniului sau imobiliar. Aceasta criza sancjioneaza fara indoiala mult prea rjapida ascensiune a forjei financiare japoneze in anii ’80 in acela§i timp denunjand excesele speculative care demonstreaza relativa lipsa de experienja a gestionarilor japonezi. 0 cre§tere a puterii economice §i financiare care nu este lisita de asemanari cu cea operata cu trei sferturi de secol mai inainte in Marea Britanie §i Statele Unite trece adeseori prin redutabile framantari. Situajia este cu atat mai nesigura cu cat Iramantari politice intrejin in permanenja nevrozitate piejelor financiare, fie ca este vorba de razboiul impotriva Irakului in 1991, sau de prabu§irea brutala a icgimurilor socialiste din Europa de Est dupa 1990. Totu§i, absenja unei discipline monetare acceptate de principalii actori ai economiei mondiale este factorul primordial al dezechilibrului finanjelor internajionale. Net supraevaluat prin politica de prestigiu a pre§edintelui Reagan, si prin aceasta raspunzator de adancirea deficitului financiar american, dolarul nu a mai putut fi stabilizat la justa sa paritate economica in ciuda inmuljirii acordurilor create in acest scop (acordurile de la Hotelul Plaza din New York in si'ptembrie 1985, acordurile de la Louvre la Paris in februarie 1987...). Flotarea cursurilor de schimb (pe care sistemul monetar european incearca sa o evite in ('EE de la crearea sa in 1979) ofera mult prea multe ocazii de a specula cu rezultate fructuoase asupra monedelor insa cu riscul de a destabiliza relajiile t'conomice cum demonstreaza noul episod al scaderii anormale a dolarului din vara lui 1992.

3 3 / O ECONOMIE CONVALESCENTA

Fenomenul cre§terii datoriilor care s-a generalizat in decursul anilor ’80 influenjeaza politicile monetare ale principalelor state §i contribuie la randul sau la menjinerea dezordinilor financiare.

0 CRE§TERE GENERAIA A DATORIILOR Mo§tenite din perioada creditului acordat cu u§urinja a anilor ’70, cre§terea datoriilor nu a fost decat partial stopata de politicile monetariste ale anilor ’80. Dupa 1983 cre§terea economica §i in primul rand cea a Statelor Unite a fost susjinuta prin recurgerea sistematica la deficituri care au generat ele insele o cre§tere generala a datoriilor. In Jarile industrializate gospodariile au consumat fie credit de o asemenea maniera cat rata lor de indatorare a crescut puternic intre 1980 §i 1989 reprezentand uneori pana la doua treimi din totalitatea veniturilor disponibile, in timp ce economisirile au scazut periculos. intreprinderile recurgand in egala masura la imprumuturi pentru a-§i finanja modernizarea §i a-§i relansa producjia, sectorul privat este putemic indatorat in Jarile dezvoltate la inceputul anilor ’90. Finanjele publice nu sunt nici de la adapost ca urmare a recurgerii permanente la deficit bugetar care a caracterizat deceniul 1980-1990, fie pentru ca statul a participat la restructurarea economiei najionale (prin ajutoare sau prin preluarea directa a controlului, cum este cazul Franjei) fie pentru ca a trebuit aproape pretutindeni sa indemnizeze un §omaju de durata fara ca cotizajiile percepute sa-i permita sa-§i echilibreze conturile. Abuzand de statutul aparte al dolarului, atat moneda najionala, cat §i ptincipala moneda de reglementare internajionala, Statele Unite au lasat sa se acumuleze gigantice deficite interne §i externe care nu pot fi acoperite decat prin crearea de moneda (solujie prea pujin conforma monetarismului inconjurator) sau printr-un apel masiv la piejele internajionale de capital. Importanja economiei americane este de o asemenea natura incat orice decizie a autoritajilor monetare de la Washington se repercuteaza asupra ansamblului economiei mondiale prin intermediul ratei dobanzilor. "indatorarea lumii a treia reprezinta un caz aparte, cu atat mai acut cu cat in 1982 principalii debitori se declara in incapacitatea de a-§i apara scadenjele. Importanja acestei probleme rezida mai intai in masa datoriei raportate la capacitatea financiara a debitorilor: o suma totala de 1 341 miliarde de dolari la sfar§itul lui 1990 (insa pujin sub 1 200 miliarde de dolari daca excludem datoriile Jarilor socialiste), antrenand rambursari care absorb circa un sfert din incasarile de pe urma exporturilor PVD. Ea este legata in egala masura de concentrarea geografica a debitorilor (cei mai importanji sunt cei latino-americani), ceea ce

constituie o ameninjare pentru numeroase band internajionale creditoare, Incepand cu acelea din Statele Unite. Inmuljirea acordurilor de ree§alonare Inclieiate sub egida Fondului Monetar Intemajional, punerea la punct a unor ••isleme complexe de consolidare a datoriilor, acordarea de noi imprumuturi unor Jari alese pentru potenjialul lor de dezvoltare (planul Baker remaniat prin planul Brady din martie 1990), sau anularea unei parji a datoriilor de origine publica a Jarilor celo^mai sarace formeaza un evantai de solujii parjiale. Aceste masuri au evitat izbucnirea unei crize financiare majore, extrem de temuta dupa 1982; daca ele nu au reu§it intotdeauna sa rezolve fondul acestei spinoase probleme a unei indatorari care a fost lasata sa atinga proporjii periculoase, ele I>.»r totu§i capabile sa amortizeze progresiv §ocul. Efortul de rambursare impus debitorilor din lumea a treia ajuns la situajia paradoxala ca dupa 1982, data la ( are noile credite objinute au scazut putemic, fluxurile de capitaluri mergand ilinspre Jarile sarace catre Jan e bogate au devenit mai mari decat cele inverse ca urmare a raririi creditelor acc date Jarilor din lumea a treia dupa 1983 (in 1990 mca, soldul este de 43 miliarde de dolari pentru Jarile subdezvoltate indatorate), lenomen prea pujin favorabil decolarii economiei Jarilor din sudul planetei. La inceputul ultimului deceniu al secolului problema datoriilor se deplaseaza catre Jarile socialiste europene. Incapabile sa ramburseze datoriile contractate anterior (evaluae la circa 150 miliarde de dolari in 1990) aceste Jari in completa i k'scompunere economica solicita dimpotriva noi credite pentru a-§i accelera tranzijia catre economia de piaja. Un nou organism, Banca Europeana pentru Reconstrucjie §i Dezvoltare (BERD) a fost instaurat in aprilie 1991 avand dublul obiectiv de a favoriza liberalizarea economica §i democratizarea politica a Ii istelor Jari socialiste. Problema datoriilor internajionale ramane cu atat mai preocupanta in 1982 cu cat economisirea susceptibila de a compensa s-a rarefiat §i ca nu mai exista creditori stabili de cand OPEC-ul se afla marcata de contra§ocul petrolier, iar .laponia care ii luase locul se gase§te ea insa§i confruntata dupa 1990 cu o grava criza bursiera.

CONSTRANGERI FINANCIARE §1INCETINIREA CRE§TERII Adancirea deficitelor financiare §i acumularea de datorii care este urmarea directa a atins un asemenea nivel in anii ’80 incat ansamblul activitajii cconomice este supus unor constrangeri.

3 5 / O ECONOMIE CONVALESCENTA

Acestea sunt mai ales paralizante in lumea a treia in care greaua sarcina a datoriilor sufoca literalmente cre§terea Jarilor supraindatorate: pentru a onora cel pujin o parte din scadenjele lor ele sunt nevoite sa-§i reduca consumurile, sa reduca la minim incompresibil importurile §i sa-§i dezvolte la maxim exporturile §i sa opereze puternice reduceri in investijiile lor productive (care ar implica importuri de echipament) de care totu§i depinde viitorul dezvoltarii lor. Fie ca prima austeritate ceruta de FMI in contrapartida cu reesalonarea datoriei lor externe, fie ca se lasa prada unei hiperinflajii ca in Brazilia, aceste Jari fragile, supuse unor puternice presiuni demografice, se scufunda intr-o saracie din ce in ce mai exploziva cum o demonstreaza framantarile grave survenite in Algeria, Argentina, Venezuela, Gabon, Liberia, Somalia... Aproape trei cincimi din umanitate continua sa traiasca intr-o situajie extrem de precara §i care se degradeaza in continuare in anii ’80. In deceniul precedent abundenja creditului intemajional permisese unui anumit numar de Jari din lumea a treia sa menjina o rata a cre§terii relativ puternica. Aceste Jari contribuisera in consecinja la sprijinirea activitajii Jarilor industrializate de unde cumparau utilajele necesare industrializarii lor §i modernizarii infrastructurilor lor (mari §antiere de amenajare a mijloacelor de transport §i a ora§elor). Dupa 1982, criza datoriilor externe a redus cea mai mare parte dintre acestea la a nu mai fi decat partenere economice extrem de marginal pentru Jarile industrializate care nu mai dispun astfel decat de propria piaja interna pentru a-§i alimenta cre§terea. Or, majoritatea acestor Jari dezvoltate sunt ele insele supuse unor constrangeri financiare legate de deficitele lor §i de datoriile lor. Intreprinderile §i gospodariile de aici sunt prea puternic indatorate pentru a continua sa recurga la imprumuturi pe care bancile, devenite prudente datorita falimenjtului a numero§i debitori, nu le mai acorda la fel de facil. Aceste restricjii voluntare sau impuse franeaza expansiunea cererii in numeroase Jari in care relansarea apare cu atat mai dificila. Pe de alta parte, cu excepjia Japoniei, care, urmand recomandarile raportului Maekawa, se decide dupa 1987 sa-§i dezvolte piaja interna crescand puternic cheltuielile sale bugetare, principalele Jari industriale liberale sunt deja prea deficitare §i indatorate pentru a-§i permite sa utilizeze in continuare bugetul ca instrument de reglare conjuncturala. Pentru a ingheja sau dimpotriva a stimula activitatea lor economica, ele nu mai au alta resursa in afara aceleia de a manipula rata dobanzilor pe termen scurt cu toate riscurile de dezordine monetara pe care aceasta o comporta in perioada schimburilor libere §i flotante. Aceasta este extrem de bine ilustrata inca o data de situajia critica din vara lui 1992. Pe de o parte, cancelarul Kohl care ezita sa sporeasca o presiune fiscala pe care mulji dintre germanii din vest o gasesc deja excesiva, practica o politica a ratei dobanzilor ridicate (aproape de 10%) cu scopul de a atrage in Germania 36

i.ipilaluri indispensabile relansarii economice a parjii rasaritene a Jarii. Pe i el,Halt mai al Oceanului Atlantic, pre§edintele Bush, sperand in continuare sa .uiiorseze, inaintea alegerilor prezidenjiale, o relansare economica §i neputand s.i diminueze impozitele fara a risca sa agraveze in continuare deficitul bugetar, Kcado rata dobanzii americana la cel mai scazut nivel posibil (mai pujin de 3,5%, i ,ue este egala cu ritmul inflajiei). Rezultatul acestor doua opjiuni contradictorii este de a determina dejinatorii ill’ dolari sa renunje la ace§tia in favoarea marcilor care ofera o remunerajie evident superioara. Aceste mi§cari speculative se traduc printr-o scadere a dolarului care atinge cel mai scazut nivel din istoria sa in raport cu marea (1,40 m.irci pentru 1 dolar) §i printr-o cre§tere a marcii care ameninja funcjionarea sistemului monetar european, piatra unghiulara a tratatului de la Maastricht aflat in curs de ratificare in Jarile membre ale CEE. Monede la fel de importante ca lira sleriina, lira italiana §i peseta spaniola au trebuit devalorizate din septembrie in limp ce atacurile impotriva francului francez s-au succedat (fara succes) de-a lungul toamnei 1992. Aceasta dezordine §i aceasta incertitudine provoaca la rAndul lor mi§cari bursiere periculoase §i determina intreprinderile sa practice o politica de a§teptare care duce la incetinirea cre§terii industriale. Se constata deci ca in ciuda unei cereri potenjiale enorme in Jarile in curs de dezvoltare §i in fostele Jari socialiste, §i a unor rezerve de cre§tere importanta in Jarile industrializate liberate, dezordinile financiare au efecte recesioniste care liaiieaza ansamblul activitajii economice mondiale. Cvasistagnarea care rezulta de aici in marile Jari industriale nu ajuta deloc la rezolvarea problemelor sociale nascute de criza anilor 1975-1983, si carora nici cre§terea nici modernizarea anilor ’80 nu au reu§it sa aduca solujii eficiente, aceasta atunci cand nu le-au agravat.

Consecintele S ociale A le M u t a iiei E conomice In Jarile OCDE, procesul de modernizare economica caracterizat de anii ’80 a avut profunde repercursiuni asupra volumului §i structurii forjei de munca. Relansarea cre§terii nu a fost suficienta pentru a resorbi §omajul mo§tenit din anii crizei din 1975-1983; subutilizarea forjei de munca s-a menjinut in grade variabile de la {ara la Jara, insa a devenit pretutindeni o problema sociala majora.

3 7 / O ECONOMIE CONVALESCENTA

TRANSFORMAREA MUNCII Revolujia industrials §i informatica a transformat in primul rand munca, necesitand adeseori calificari mai ridicate, evoluand in pas cu procesele tehnice introduse in tehnologiile de fabricajie. Ea a provocat in paralel o ampla mi§care de “dezindustrializare”, adica de recul al muncii in industrie in masura in care numeroase posturi de munca pana atunci ocupate de muncitori au fost preluate de ma§ini automatice comandate de calculatoare. Cum crearea de noi locuri de munca in ramurile pilot ale electronicii §i informaticii nu a compensat disparijia lor in sectoarele traditionale, volumul locurilor de munca industriale a regresat pretutindeni in valoare absoluta, iar ponderea sa relativa in raport cu ansamblul populajiei active a scazut §i mai mult (a scazut la o valoare situata intre un sfert §i o treime din populajia activa de la Jara la Jara). In acela§i timp, numarul total al locurilor de munca a crescut ca urmare a cre§terii activitajilor de servicii (care de aici inainte ating peste jumatate §i pe alocuri mai mult de doua treimi din populajia activa in Jarile dezvoltate). In schimb locurile de munca agricole §i-au continuat refluxul inceput de multa vreme §i accelerat o data cu inceputul anilor ’60 (ele nu mai reprezinta decat intre 3 §i 10% din populajia activa in Jarile industriale avansate). Problema este ca incepand cu anii ’80, crearea de locuri de munca in serviciile publice sau private nu a mai echilibrat pierderile adijionate ale agriculturii §i industriei §i nu a putut a fortiori satisface puternica cerere de munca a generajiilor, inca foarte numeroase, nascute in anii ’80, cu atat mai mult cu cat tinerele femei sunt mai dornice decat in trecut sa objina un loc de munca.

UN §OMAJ IREDUCTIBIL in anii ’80, §omajul atinge circa 30 de milioane de persoane din populajia activa din Jarile OCDE, iar duratele medii de §omaj se prelungesc in acela§i timp, depa§ind uneori un an intreg (§omaj de lunga durat.'.). in Europa, o persoana activa din zece nu are servici. in Statele Unite unde, p.ajie puternicei relansari a cre§terii economice, rata §omajului in randurile pop jlajiei active a scazut in dreptul lui 5%, recesiunea care a inceput in 1990 a facut-o sa remonteze in jur de 7%, nu departe de nivelurile europene. Singura Japonia a reu§it sa-§i pastreze o situajie favorabila cu numai 3% din §omeri. In Europa §i Statele Unite cifrele §omajului trebuie deaitfel reevaluate in funcjie mai ales de existenja “ muncitorilor descurajaji” care nu mai sunt contabilizaji ca §omeri de serviciile

38

slalistice competente pentru ca au sfar§it prin a renunja sa mai forjeze u§ile prea crmetic inchise ale piejei forjei de munca. Atingand preferenjial regiunile §i activitajile nerentabile pentru care fostele (,ni, geografic inchise in inima continentelor, constituie un gen de model, ymiajul tinde astfel sa izoleze selectiv grupe sociale din ce in ce mai precis iiivilegiata decat acelea ale anilor ’60; copiii nu regasesc sau regasesc foarte dilicil nivelul de trai §i ritmul de ascensiune sociala al parinjilor lor. In fine, rezumand ansamblul acestor nelini§ti, politicile a§a-numitului Welfare Stale inaugurate dupa razboi sunt in curs de redefinire in sensul unei reduceri a K.iranjiilor individuate asumate de colectivitajile najionale. Ameninjand echilibrul bugetelor najionale §i regimul asigurarilor sociale, criza a plasat intr-adevar statul I irovidenjial in imposibilitatea de a menjine nivelul de protecjie pe care il asigura in vremea prosperitajii. Astfel §omajul rezistent creaza sarcini financiare noi in limp ce subutilizarea forjei de munca amputeaza automatic resursele destinate indemnizarii sate, de unde necesitatea de a reduce subsidiile varsate fiecarui joiner. Pe un plan mai structural criza demografica a Jarilor dezvoltate provoaca liiotutindeni o imbatranire a populajiei care ameninja regimurile pensiilor §i ate ( heltuielilor cu sanatatea, cheltuieli care cresc foarte rapid in funcjie de varsta. inca din 1985, cheltuielile de sanatate absorbeau de exemplu in Franja deja aproape 14% din veniturile gospodariilor de toate varstele, §i a fost nevoie ca §i in alte Jari sa se lase o parte mai mare a cheltuielilor medicate in sarcina pacienjilor ( ( reation d’un forfait hospitalier et relevement du ticket moderateur). in plus, cea mai mare parte a guvernelor favorizeaza inca de pe acum dezvoltarea unor lormule de asigurare individual^ cu scopul de a completa varsamintele urganismelor colective care gereaza cotizajiile obligatorii destinate pensiilor de lulraneje. in anii ’80, societajile occidentale cunosc deci un nou progres al mdividualismului, produs atat de dezagregarea fostelor comunitaji socio(‘conomice cat §i de afirmarea din ce in ce mai puternica a unui egoism social. Aceasta evolujie “ liberala” in situajie de criza inca latenta necesita menjinerea unor corective fondate pe principii de solidaritate, sub ameninjarea unor grave tulburari ate corpului social. lata de ce regimurile de protecjie sociala miadacinate de multa vreme in institujiile marilor democrajii liberate sunt i liomate sa dureze, cu prejul unor reforme mergand in sensul unei maimari I i.irticipari individuate la acoperirea riscurilor sociale.

4 1 / 0 ECONOMIE CONVALESCENTA

in toate mari Jari occidentale, criza anilor ’70 a minat aparatele sindicale, reduse la o strategie defensiva care sa privilegieze securitatea locului de munca. In anii ’80, modernizarea accelerata a economiei a afectat profund substanja insa§i a sindicalismului reducand efectivele in branjele care erau odinioara puternic sindicalizate in detrimentul activitajilor de servicii traditional mai pujin deschise acjiunii sindicale. !n plus, la inceputul deceniului, combativitatea guvernelor liberate a constrans la capitulare sindicate suficient de puternice ca acelea ale muncitorilor din industria automobilelor din Statele Unite, sau ate minerilor britaniciin 1984. Criza recenta a sindicalismului se traduce mai intai printr-o scadere a efectivelor sindicale care s-a amplificat dupa 1980: in 1988, rata de sindicalizare a salariajilor a scazut la 38-39% in Marea Britanie §i in Germania Federala, 17% in SUA, 9% in Franja; ea ramane mult mai ridicata in Jarile scandinave (70% in Suedia) unde existenja unor mi§cari social-democrate puternic inradacinate a franat considerabil reculul mi§carii sindicate. in paralel cu declinul efectivelor, concepjia sindicalismului se transforma. Militantismul aderenjilor se diminueaza iar muncitorii recunosc din ce in ce mai pujin validitatea reprezentarii lor sindicate, devenita prudenta in acest climat latent de suspiciune (pe care o exprima de exemplu succesul unor “coordonari” extrasindicale aflate la originea unor greve recente cum ar fi acelea ate infirmierelor sau ale §oferilor de camioane in Franja). 0 data cu declinul sindicalismului integral dupa 1945 in procedurile de negociere sociala, cel mai adeseori sub arbitrajul statuiui, un pilon esenjial al funcjionarii societajilor occidentale este afectat. Consecinjele ar putea fi grave pe termen mediu, cel pujin daca nu se dezvolta un nou sindicalism format din organisme centrale care sa acjio'neze in numele muncitorilor care sa le mandateze prin votul lor fara a fi totu§i personal sindicalizaji (a se vedea in aceasta problema analiza lui Pierre Rosanvallon in lucrarea “La question syndicate", Calmann-Levy, 1988). Incomplet corijata de relansarea anilor ’80, dezechilibrele economice, sociale, financiare generate de criza anilor ’70 comporta, prin insa§i durata lor, riscuri pentru stabilitatea democrajiilor liberate. Menjinerea procedurilor de negociere sociala §i salvgardarea sistemelor de solidaritate colectiva pareau la debutul ultimului deceniu al secolului XX drept condijii susceptibile sa asigure continuitatea practicilor democratice, in momentul in care autoritarismul birocratic al regimurilor socialiste dusese la un e§ec rasunator. Va fi nevoie de reujita procesului de modernizare economica, la desavar§irea acestuia in cele din urma, §i de o consolidare poate mai pujin de objinut, a concertarii 42

Internajionale, in special in ceea ce prive§te disciplina monetara §i relajiile linanciare. Or, la sfar§itul anului 1992, suntem nevoiji sa constatam ca la scara planetara ca §i la dimensiunile mai reduse ale continentelor, riscurile de laramijare conflictuala, traduse prin imaginea “balkanizarii” vin sa ameninje

iiucipal in Sud cu o alta tentativa destabilizatoare: aceea a Mafiei. De la nsasinatul din 1982 al generalului Della Chiesa, insarcinat cu lupta antiterorista, la Mid a al judecatorilor Falcone §i Borsellino la Palermo in 1992, organizarea lerorista, in ciuda unei represiuni crescute, face faja in mod spectaculos confruntarii cu statul. In aceasta dezagregare a Jesutului social al Italiei, clasa politica se confrunta cu o scadere a increderii tot mai mare care se traduce mai .iles printr-o anumita mefienja faja de institujiile §i formajiile tradijionale. Democrajia cre§tina scade la 32,9% din voturi la alegerile din 1983 §i partidul comunist la 26,6% in 1987, singurul partid care a inregistrat cateva progrese fiind iilunci partidul socialist al lui Betino Craxi, pre§edinte al Consiliului intre 1983 §i 1987. inceputul anilor 1990 este marcat prin doua evenimente importante care lisca sa modifice considerabil viaja politica italiana: pe de o parte disparijia I'.irtidului comunist italian care, cu prejul unei sciziuni se transforma in partidul democratic al stangii (PDS), pe de alta parte aparijia in Italia de nord a ligilor najionaliste, cum ar fi Liga Lombarda care da expresie unui curent de contestajie impotriva statului centralizat §i Sudului Jarii. La alegerile legislative din aprilie 1992, democrat-cre§tinii §i PDS inregistreaza un serios declin care contrasteaza cu succesul Ligii Lombarde in Nord §i al mi§carii “Rete” (o mi§care anti-Mafia) in Sud. Putemice scandaluri politico-financiare vin sa intareasca discreditarea partidelor de centru stanga, de la sociaIi§ti pana la democra{i-cre§tini. intreprinsa in primavara lui 1993, o reforma constitujionala va fi suficienta pentru a rezolva criza morala §i politica a Italiei ameninjata in unitatea sa chiar de puternicele ligi ale Nordului?

PORTUGALIA, DUPA “ REVOLUJIA GAROAFELOR” Este ultima mare decolonizare cea care se afla la originea rasturnarii celei mai lungi dintre dictaturile europene (instaurata inca din 1926!). in timp ce Portugalia se straduiefte in 1973 sa-§i menjina dominajia asupra “provinciilor africane” in revolta (Angola, Mozambic, Guineea-Bissau), un gmp de capitani decide sa puna capat acestor razboaie coloniale §i sa restaureze democrajia. Pe 25 aprilie 1974, o lovitura de stat planuita de “Mi§carea forjelor armate” (MFA) pune capat regimului dictatorial al lui Caetano succesor al lui Salazar §i restabile§te libertajile in Jara. insa noul pre§edinte al republicii, generalul Spinola, 101 / C e INTRE AFIRMARE §l INCERTITUDINE

pare rapid prea conservator in ochii MFA §i a partidelor de stanga reparute dup.'i 25 aprilie (partidul socialist al lui Mario Soares, partidul comunist al lui Alvaro Cunhal...). El va treui sa demisioneze in septembrie 1974 (§i va incerca fara succes un puci in martie 1975). Puterea trece atunci intre mainile militariloi progresi§ti susjinuji de partidul comunist pana la “normalizarea” din 1975 cand sociali§tii §i inoderatii reiau situatia sub control, in timp ce economia sc degradeaza, o lupta politica complexa in care intervin numeroase grupe dc presiune, se desfa§oara in tara. invingatori relativi ai alegerilor din 1975 §i 197(i, sociali§tii sunt nevoiji rapid sa abandoneze puterea, iar partidele de dreapta vor invinge la alegerile din 1979. De atunci, normalizarea se accentueaza: stoparea reformei agrare, suprimarea in 1982 a Consiliului revoiutiei, ultimul organism militarinsarcinat sa menjina idealurile lui aprilie 1974... Dupa 1983, Portugalia cunoa§te o alternanja lini§tita intre centru-stanga §i centru-dreapta, socialistul Mario Soares, ales pre§edinte al Republicii in 1986 §i reales intr-un mod stralucit in 1901, “ coabitand” cu un guvern de centru-dreapta condus de liderul partidului social-democrat Cavaco Silva, invingator al alegerilor legislative din 1987 §i 1991. Intrarea in Piata Comuna in ianuarie 1986, dupa lungi negocieri a stimulal economia Jarii (rata anuala de cre§tere de ordinul lui 4%), Portugalia beneficiind de importante ajutoare comunitare. Insa daca consumul a progresat global, disparitajile ramane mari in acesta Jara in care protecjia sociala este foarte mult ramasa in urma faja de celelalte Jari europene: salarii scazute, durata ridicata a saptamanii de lucru (44 ore), pensii §i alocajii familiale scazute, subscolarizarea copiilor...

GRECIA DUPA “ REGIMUL COLONEILOR” in Grecia, invadarea Ciprului de catre armati turca va provoca caderea “regimului coloneilor” in iulie 1974. Reintors din exil, liderul dreptei clasice, Constantin Caramanlis, restabile§te libertajile in tara. Partidul sau, Noua Democrajie, cucere§te cu o larga majoritate victoria in alegerile din noiembrie 1974 (53% din voturi §i 221 de mandate din 300) apoi, u o majoritate mai redusa pe acelea din 1977 marcate de ascensiunea partdului socialist panelenic (PASOK) al lui Andreas Papandreu. Sub guvernul Caramanlis, Grecia incearca sa continue “decolarea” sa economica in ciuda crizei mondiale si devine in ianuarie 1981 cel de-al 10-lea membru al Piejei Comune. §apte ani dupa “dictatura coloneilor” neta victorie a stangii la alegerile din 1981 (172 de voturi PASOK, 13 partidul comunist faja de 115 Noua Democrajie)

vi. aduce la putere pe Andreas Papandreu in fruntea unui guvem socialist Imogen care se menjine la putere dupa alegerile din 1985. Insa minat de mai iniillc scandaluri, PASOK sufera un e§ec la alegerile legislative din 1989 §i 1990 in; aduc la putere Noua Democrajie, ca §i la alegerile prezidenjiale din mai I'i'ii) ca§tigate de Constantin Caramanlis. Viu combatut de PASOK §i de Sindicate, IKmiI prim-ministru, Constantin Mitsotakis, guverneaza Jara intr-un dificil context ill* criza economica §i de agitajie sociala, Grecia avand mai multe probleme in a mlegra Comunitajii Europene decat Portugalia §i Spania.

SPANIA, DE LA FRANCO LA GONZALES in Spania, dictatura franchista nu va supraviejui multa vreme morjii lui "cralizarea regimului incepe din 1976. Partidele de opozijie, inclusiv partidul comunist, pot participain 1977 la primele alegeri libere din Jara de dupa 1936. In Cluda nostalgicilor franchismului, noua Constitujie spaniola din 1978 confirma mi'asta opjiune democratica aprobata de marea majoritate a populajiei. Viaja politica este dominata de Uniunea centrului democratica (UCD) fondata in 1977 de primul ministru Adolfo Suarez. Dificultajile economice nascute din criza niondiala, revendicarile regionale din fara Bascilor §i Catalonia ca §i mai multe i omploturi militare (§i in special spectaculoasa lovitura de forja a colonelului irliero din Cortez la Madrid pe 23 februarie 1981) slabesc centrismul spaniol sla§iat intre tendinje opuse. Dupa demisia lui Suarez in 1981 cu succesoml sau Calvo Sotelo nu poate impiedica e§ecul UCD la alegerile din octombrie 1982 net castigate de partidul muncitoresc spaniol (PSOE) de Felipe Gonzales. Tranzijia democratica asigurata, sociali§tii la putere vor pune accentul pe I'conomie, Jinand cont mai ales de integrarea Spaniei in Piaja Comuna, realizata dupa grele negocieri in 1986. Un plan riguros de austeritate §i de restructurare cconomica permite diminuarea inflajiei §i a deficitului comercial, asanarea industriei §i rajionalizarea producjiei. Grajie in parte sosirii masive de capitaluri ('xterne (olandeze mai ales), Spania cunoa§te cea mai puternica rata de cre§tere din Comunitate la sfar§itul anilor 1980. insa acest avant economic se realizeaza cu prejul unei importante rate a §omajului (de ordinul lui 2 0 % ) §i a puternicilor disparitaji regionale, ceea ce provoaca o anumita nemuljumire in lumea muncitoreasca. in ciuda unor importante conflicte sociale §i a persistenjei terorismului basque al mi§carii ETA, sociali§tii inving din nou in alegerile 1 0 3 / C e In t r e

a f ir m a r e

§i

in c e r t it u d in e

legislative din 1986 §i 1989, permi|andu-i astfel lui Felipe Gonzales s.'i sarbatoreasca cei zece ani ai sai la putere in 1992 prin doua mari manifesta(ii Jocurile olimpice de la Barcelona §i Expozijia universala de la Sevillia.

Europa

la

Rascruce

de

D

rumuri

EUROPAiNFATACRIZEI Cu cele 252 milioane de locuitori ale sale, Europa celor Noua care incepe sa funcjioneze pe 1 ianuarie 1973 apare drept a doua putere economica a lumii dupa Statele Unite. Uniunea vamala, deja realizata intre cele §ase |ari membre, trebuie sa se extinda progresiv la celelalte trei noi Jari pentru a se incheia pe 1 ianuarie 1978 §i este avuta in vedere pentm 1980 crearea unei veritabile Uniuni economice §i monetare. Insa din 1974, Comunitatea cunoa§te serioase dificultati datorate mai multor factori: - dezordinea sistemului monetar international, care demonstreaza rapid lipsa de cooperare §i solidaritate intre (arile membre ale CEE; - primul §oc petrolier care subliniaza absenja politicii energetice comune §i atitudinile diferite ale statelor membre in faja Jarilor membre OPEC; - atitudinea anumitor guverne (cerere de “renegociere” a tratatului de adeziune de catre Anglia, masuri protecjioniste luate de Italia §i Danemarca) care pun in discujie insa§i bazele Pie|ei Comune. Comunitatea trebuie inca de atunci sa abandoneze proiectul sau de Uniune economica §i monetara pentm a salvgarda esenjialul, mai ales realizarea Uniunii vamale §i menjinerea unei Politici agricole comune. Aceasta trebuie de altfel sa se confrunte cu numeroase crize, suferind mai ales evenimentele imprevizibile ale fluctuajiei monetare intre Jarile membre. Mecanismul infiinjat in 1972 pentru a limita variajiunile intre devizele europene ele insele remorcate de dolar (“§arpele in tunel”) nu impiedica mai multe reevaluari ale marcii §i slabirea celorlalte monede comunitare. Instaurarea in 1979 al unui sistem monetar european (la care Marea Britanie nu va adera decat in 1990) va permite totu§i o relativa stabilizarea a ratelor de schimb in ciuda inevitabilelor “reajustari” (mai afes in beneficiul marcii). Insa CEE nu a putut sa adopte o atitudine comuna in ceea ce prive§te aprovizionarile petroliere ceea ce, dupa e§ecul Euratomului, consacra absen|a

tttlcflrei politici europene in domeniul energiei. Acela§i iucru se poate spune §i prnlru transporturi, dezvoltarea tehnologica, industrii... De asemenea nu pot fi Kflslte masuri veritabile de lupta comune pentru lupta impotriva infiajiei §i |nmajului care atinge in diverse grade toate {arile membre (12,3 milioane de v Miiefi in CEE la sfar§itul lui 1983, deci 10,9% din populajia activa). §i daca, dupa nil referendum cerut de guvernul laburist in 1975, Marea Britanie decide in final tflmana in Piaja Comuna, sosirea la putere a D-nei Thatcher in 1979 va face Inlrgrarea britanica inca §i mai dificila.

RESTRUCTURARE §1LARGIRE A CEE Relativul e§ec al Uniunii economice intre cei “Noua” este de asemenea legat partial problemelor ridicate de realizarea unei veritabile Europe politice in timp ( c Reuniunea la varf de la Paris, in octombrie 1972 avusese in vedere pentru 1980 ii.insformarea CEE intr-o “ Uniune europeana” susceptibila de a-§i exprima pflrerea pe o singura voce in politica externa. In decembrie 1974, §efii de stat §i de guvem decid sa institujionalizeze intalnirile lor periodice, dand intr-o oarecare maniera na§tere unui nou organism comunitar, Consiliul european, cu §edinje de cel pujin doua ori pe an. Insa raportul asupra Uniunii europene, incredinjat priinului ministm belgian Leo Tindemans, nu se va bucura in 1976 decat de o primire foarte re|inuta §i de-abia in urma a numeroase discujii cei “Noua” vor reu§i sa se in{eleaga asupra alegerii directe a Adunarii europene, §i aceasta |>istrand modalitaji diferite de la Jara la Jara. Aceasta reforma a modului de M'rutin nu va face deloc sa avanseze ideea europeana: prima consultare romunitara in iunie 1979, mareata de o puternica rata a absenteismului (40%, ilintre care 70% Marea Britanie), nu este un fapt decat o juxtapunere a alegerilor najionale, clivajele particulare fiecarei Jari fiind mult mai importante decat mizele europene in objiunea de vot a alegatorilor. Prezidata de franjuzoaica Simone Veil pana in 1982, apoi de olandezul Piet Dankert din 1982 in 1984, “Parlamentul european”, in ciuda unei sporite reprezentativitaji, i§i pastreaza un lol politic §ters. Incepand cu 1974, caderea regimurilor dictatoriale din Europa meridionala permite o noua largire a Piejei Comune. Deja asociata CEE din 1961, Grecia va cere aderareain 1975 §i este admisa fara prea mari dificultaji pe 1 ianuarie 1981. in schimb, integrarea Spaniei §i Portugaliei ridica mai multe probleme ca urmare ,i nelini§tii numero§ilor agricultori francezi §i italieni in faja produselor iberice.

105 / C e

in t r e a f ir m a r e

§i

in c e r t it u d in e

Dupa lungi negoderi incepute In 1977, Jarile Comunitafii dau lumina verde in 1985, permijand intrarea efectiva a Spaniei §i Portugaliei pe 19 ianuarie 1986. Largirea CEE de la §ase la noua, apoi de la noua la doisprezece nu a reu§il fara indoiala sa-i consolideze coeziunea. Totu§i puterea sa de atracpe ramane de vreme ce din ce in ce mai multe Jari solicita aderarea: Turcia, Cipru, Malta, 106

Austria, Suedia, Finlanda. Dupa prabu§irea blocului comunist, anumite state ale I uiopei de Est privesc de asemenea In aceasta direcjie... CEE incheiat in egala m.isura cu numeroase Jari ale lumii a treia acorduri de cooperare: prin Convenjia ilc la Lome, semnata in 1975 §i reinoita in 1979, 1984 §i 1989, ea este de aici In.iinte asociata cu mai mult de §aizeci de Jari din Africa, Caraibe §i Pacific (ACP).

0 NOUA RELANSARE AIDEII EUROPENE (1985-1991) De la mijlocul anilor '80, mai multe initiative interesante relanseaza o construcjie europeana care parea oarecum blocata cum ar fi proiectul Eureka (lansat de Franja in aprilie 1985) cu privire la relansarea tehnologica sau |irogramul Erasmus (mai 1987) cu privire la schimburile universitare intre Jarile ( oinunitajii. in egala masura in 1985, Comisia de la Bruxelles sub impulsul noului s,iu pre§edinte, francezul Jacques Delors, propune realizarea intre cei Doisprezece a unei “mari pieje interne” pentru 1 ianuarie 1993. Adoptat de Consiliul European reunit la Luxemburg in decembrie 1985, “Actul unic” este dficial semnatin februarie 1986. Extinzand campul de aplicare al tratatului de la Roma, el define§te Europa ca “un spa(iu fara frontiere interne in care libera i irculalie a marfurilor, persoanelor §i capilalurilor va fi asigurata" prin eliminarea luturor obstacolelor juridice, tehnice, fiscale §i sanitare. “Actul unic”, care mtare§te intr-o oarecare masura puterile Parlamentului european, stipuleaza de asemenea ca deciziile comunitare cu excepjia catorva cazuri bine precizate vor fi de aici inainte luate cu o majoritate calificata §i nu in unanimitate ca pana atunci. Ratificat fara probleme de parlamentele na(ionale, el a intrat in aplicare in 1993. Realizarea “ Uniunii economice §i. monetare” (UEM) ridica in schimb mult mai multe probleme. Adoptat la reuniunea la varf de la Madrid in iunie 1989, “planul Delors” prevede, in decursul a trei etape, crearea unei monede unice emise de o banca centrala europeana. insa realizarea acestui obiectiv obliga statele membre sa respecte un anumit numar de angajamente economice §i monetare in cadrul unui calendar precis. Daca liberalizarea completa a mi§carilor de capitaluri in interiorul CEE a permis demararea primei etape de 1 iulie 1990, gravele dificultaji cu care se confrunta mai multe monede europene dupa septembrie 1992, antrenand ie§irea provizorie din SME a Italiei §i Marii Kritanii, tind sa repuna in discu{ie Uniunea economica §i monetara, totu§i confirmata la reuniunea la varf de la Maastricht din decembrie 1991. Oficial semnat pe 7 februarie 1992, tratatul de la Maastricht nu are in vedere numai realizarea UEM pentru 1 ianuarie 1999 cel mai tarziu, ci §i o veritabila “uniune politica europeana”. Aceasta se traduce prin instaurarea unei cetajenii 107 / C e

in t r e a f ir m a r e

$i

in c e r t it u d in e

europene pe deasupra cetajeniei najionale, dand mai ales drept de vot tuturor resortisanplor Comunitajii pentm alegerile locale §i europene in {ara in care i§i au re§edinja. Aceasta se traduce de asemenea prin punerea la punct progresiva a unei politici externe comune, susceptibila de a conduce, cand va fi cazul, o aparare comuna. Largind competenjele Comunitajii in ce prive§te cercetarea si protecjia mediului, acest tratat pune in sfar§it bazele unei Europe sociale in ciuda reticenjelor Marii Britanii care refuza sa se angajeze asupra acestui punct.

0 EUROPA “ A IA CARTE” ? Respingerea tratatului de la Maastricht de catre Danemarcain 1992, dificila sa ratificare de catre Franja in septembrie, reticenjele Marii Britanii, devalorizarile mai multor monede europene dupa toamna lui 1992 §i absenja politicii comune in faja dramei din fosta Iugoslavie arata ca realizarea Uniunii europene nu se face fara dificultaji. Crearea “spajiului economic european” , vasta zona de liberschimb regrupand CEE §i cele §apte Jari ale AELS este la randul sau repusa in discujie de catre Suedia. in schimb dupa prabu§irea regimurilor comuniste in 1989-1990, mai multe state ale Europei de Est spera in realizarea unei mari confederajii europene unde §i-ar putea gasi locul... in acest sfar§it de secol XX in faja cererilor de aderare a unilor, a refuzurilor sau restricjiilor altora (Danemarca a ratificatin primavara lui 1993 un tratat de la Maastricht u§or modificat (pare a se constitui o “Europa cu geometrie variabila” §i cu mai multe viteze.

10 8

E§ecul Tentativei Liberale in Franta

( 1974- 1981) Capitolul 6 Incepand cu 1974, Franta trece printr-o criza economica care se manifesto prin scaderea productiei §i sfar§itul cre§terii economice. Jara se zbate atunci intre inflatie care ii deterioreazS pozitia internationala §i §omaj aflat la originea unor grave tensiuni sociale. Crizei economice i se adauga o crizS politics. Ales pre§edinte al republicii in 1974, Valery Giscard d”Estaing este prins intre opozitia de stanga dominata de Partidul socialist care are vant in pupa §i concurenta gaulli§tilor, condusa de Jacques Chirac. Gratie dezbinarii stangii primul ministru Raymond Barre reu§e§te totu§i sa pastreze majoritatea de dreapta la alegerile din 1978. insa tentativa de a rezolva criza economica sprijinindu-se pe mecanismele liberale ale economiei de piata conduce fntr-o primS etapa la agravarea §omajului. Acest e§ec este sanctionat la alegerile prezidentiale din 1981 prin alegerea lui Frangois Mitterand, apoi prin cucerirea majoritatii in Adunare de catre sociali§ti.

10 9 / E § ecul

t e n t a t iv e i l ib e r a l e

I n F r a n t a (1 9 7 4 - 1 9 8 1 )

d e la la

C riza E c o n o m i c a

C riza S o c i a l a

UN NOU CONTEXT ECONOMIC: CRIZA Dupa 1970, semnele de inrautajire a situajiei economice se inrautajesc in intreaga lume. Primele manifestari sunt de ordine monetara o data cu suspendarea convertibilitajii dolarului In 1971 care duce la prabu§irea sistemulni monetar international. De aici inainte monedele nu mai sunt legate de aur §i nil mai exista intre ele paritaji fixe: ele fluctueaza in funcjie de soliditatea §i de inflajia mai mult sau mai pujin puternica pe care o cunosc diferitele |ari. Or, francul francez supus unei putemice infiajii este in mod particular afectat. Acesto dificultaji sunt puse in evidenja in 1972 in timp ce statele membre ale Piejei Comune decid sa creeze “§arpele monetar european” care leaga monedele lot unele de altele cu marje foarte stranse de fluctuate. Francul, a carui depreciere este accelerata de inflate in raport cu celelalte monede, in particular fata de marca germana, incearca cele mai mari dificultati din a se menjine in sistem si trebuie in final sa iasa din acesta in ianuarie 1974. !nsa daca manifestarile crizei sunt perceptibile pe lunga durata, cu adevaral §ocurile petroliere sunt acelea care-i arata amploarea. Decizia luata in 1973 do Jarile OPEC de a spori brutal prejul petrolului va duce la cre§terea acestuia do patru ori in 1974, aruncand Franja intr-o depresiune din care ea nu va incepe sa iasa decat in 1976. In 1979 “al doilea §oc petrolier”, generat de rasturnarea monarhiei iraniene §i de sosirea la putere a imamului Khomeiny (ceea ce antreneaza caderea produc|iei iraniene §i scaderea disponibilitajilor de petrol), duce la o noua cre§tere: petrolul valoreaza de noua ori mai mult decat prejul sail din 1972. Rezultatul acestor “doua §ocuri petroliere” este dezechilibrul balan|ei comerciale a Franjei care importa trei sferturi din energia sa. Rezulta de aici un important deficit, un efort de economisire a energiei pentru a limita importurilo costisitoare, insa care va antrena o scadere a activitajii economice §i mai ales o prabu§ire a exporturilor franceze din moment ce prejul energiei face mai scumpe produsele najionale. Dintr-o data toate progresele realizate dupa 1965 po calea transformarii Franjei intr-o mare putere industrials exportatoare sunt repuse in discujie. Pentru prima oara dupa sfar§itul celui de-al doilea razboi mondial, asistam la o incetinirea §i chiar la o scadere a producjiei industrial*' care scade cu 10% in 1975. Este de fapt cre§terea neintrerupta cea care parea sa 110

llrvina dupa razboi legea normala a economiei franceze. Franja a intrat in criza §i i 'ii este de aici inainte ameninjata ca §i celelalte puteri industriale de aceste doua limladii care sunt inflajia §i §omajul.

CANCERULINFLAJIEI Contrar crizelor care fusesera cunoscute pana la cel de-al doilea razboi mondial, scaderea producjiei este insojita nu de obi§nuita scadere a prejurilor §i de o foarte puternica inflate, astfel se na§te o situajie originala de stagnare a producjiei care insoJe§te inflajia, pentru care economi§tii au creat termenul de "Magflajie”. Inca din 1974, inflajia, menjinuta pana atunci sub pragul de 10%, atinge ncrasta limita, iar Fran(a intra in epoca “ inflajiei cu doua cifre” . Dupa aceasta data francul nu inceteaza sa se deprecieze in raport cu celelalte monede ale marilor puteri industriale, in special cu marca germana, yenul japonez §i cu unele imanje, dolarul american, aceasta depreciere rezultand in esenjial datorita ihli’renjei ratei inflatiei intre Franja §i aceste {ari. Daca explicajia acestei inflajii pe vreme de criza este destul de dificil de dat, clcctele ei sunt insa redutabile. Economi§tii estimeaza intr-adevar ca a doua i .mze pot explica atat stagnarea producjiei §i desfa§urarea in continuare a unei

CRE$TEREA (VENITULUI ANUAL IN %) 1970-1973 5,8

1973 5,4

1974 2,8

1975 -0,3

1976 4,6

1977 3

1978 3,3

1979 3,2

1980 1,7

INFLATIA IN FRAN A 31 IN ALTE JARI IIVIPORTANTE (IN %) Franta Marea Britanie RFG Italia SUA Japonia

1973 8,1

1974 15,2

1975 11,7

1976 9,6

1977 9,6

1978 11,8

1979 13,4

1980 13,6

1981 14,1

9,8 6,6 11,4 7,8 11,3

17,1 6,9 19,3 11,8 25

24,2 6 17 9,1 11,8

16,5 4,5 16,5 5,8 9,3

15,9 4 17 6,5 8,1

11,2 2,4 ' 13,3 9 3,5

17,2 5,4 21,4 13,3 5,8

18 5,5 21,2 13,5 5,8

11,7 6,7 18,6 10,2 4,1

1 1 1 / E § e c u l TENTATIVEI LIBERALE iN FRANJA (1 9 7 4 - 1 9 8 1 )

puternice inflajii in lume: cre§terea prejurilor petroliere (care menjin prejurilo ridicate impiedicand in acela§i timp desfa§urarea producjiei) §i dereglarea sistemului monetar internajional care Iasa la indemana statelor o mare libertate de a emite moneda. insa in randul factorilor sociali §i politici trebuie cautata explicajia unei inflajii mai ridicate in Franja decat in alte Jari industriale: ponderea sindicatelor §i existenja unei politici contractuale care permite sporirea salariilor nominale chiar daca cre§terea producjiei inceteaza; importanja prestarilor sociale (dintre care unele au tendinja de a cre§te in perioada de criza cum ar fi indemnizajia do §omaj) care, salvgardand puterea de cumparare menjin o puternica cerere chiar intr-o perioada in care oferta este mai pujin importanta; u§urinja emiterii de moneda care intr-o prima etapa permite alimentarea activitajii economice. Aceste diverse elemente nu pot fi puse in discujie decat afectand nivelul de trai al francezilor in timp ce menjinerea inflajiei evita dificultajile sociale §i politice. Insa ele antreneaza o deteriorare a economiei franceze in raport cu concurentele sale straine, o cre§tere a prejurilor produselor franceze, o pierdere a piejelor exteme, un deficit al balanjei comerciale, deprecierea monedei. In schimb, lupta impotriva inflajiei antreneaza o diminuare a activitajii economice §i o agravarea a §omajului, plaga sociala a acestei crize.

lli'lmie sa modifice artificial condijiile economice care prevaleaza dupa 1974. Inlbuie ca ei insu§i sa creeze locuri de munca in sectorul public, fie sa Iih urajeze intreprinderile §i sa creeze ele locuri de munca oferind avantaje lin.mciare (subvenjii, facilitaji fiscale) facand ca creditul sa fie mai la indemana §i iii.il presus de toate incercand sa provoace o relansare economica prin sporirea |iiil(>rii de cumparare a consumatorilor. Pe un termen lung, toate aceste acjiuni vi if duce la crearea de moneda, deci la relansarea inflajiei. In acest context de criza economica, marcat printr-o perpetua oscilare intre hi| ita impotriva §omajului §i lupta impotriva inflajiei, se desfa§oara viaja politica li.mceza dupa moartea pre§edintelui Pompidou in 1974. Post-gaullismul se ilrzvolta astfel pe fondul crizei.

C riza P o l it ic a :

un

FARA M a j o r it a t e

P r e §e d in t e

(1974-1978)

ALEGEREA LUI VALERY GISCARD D’ESTAING AGRAVARFA SOMAJULUI Inca din 1974, Franja cunoa§te o puternica cre§tere a §omajului. Aceasta rezulta din doi factori: in primul rand numeroasele falimente ale intreprinderilor provocate de scaderea activitajii economice datorata crizei, falimente care nu ating numai intreprinderile cele mai pujin concurenjiale, ci §i pe acelea care au facut datoriei pentru a rezista §i pe care o diminuare a vanzarilor le duce la aceasta. Insa, in al doilea rand, §omajul este de asemenea datorat voinjei de adaptare a marilor firme moderne care injeleg sa diminueze costurile reducand numarul de salariaji §i automatizand la maxim activitatea lor: “degresarea efectivelor” devine o metoda de a reinsanato§i trezoreria intreprinderilor §i este cu atat mai dificil de a lupta impotriva ei cu cat capata un aspect structural, legat de modernizarea producjiei. Efectele cumulate ale acestor factori au drept rezultat o cre§tere continua a numarului §omerilor 420 000 in 1974, un milion in 1977, un milion §i jumatate in 1980, doua milioane in octombrie 1981. La aceasta data 8 ,9 % din populajia activa franceza cunoa§te §omajul. Lupta impotriva §omajului presupune o politica de relansare economica care are drept efect agravarea inflajiei. Pentru a objine un recul al §omajului, statul 112

Moartea lui Georges Pompidou provoaca o bulversare in sanul majoritajii K.iulliste. Ea o Iasa intr-adevar pe aceasta fara un §ef politic clar desemnat spre ileosebire de ceea ce se petrecuse in 1969. Jacques Chaban-Delmas, fostul primministru a carui popularitate in sanul opiniei publice, revelata de sondaje, il face randidatul natural al gaulli§tilor, anunja cu atat mai mult intenjia de a se prezenta. insa el este departe de a realiza unanimitatea in sanul UDR, cu atat mai mult cu cat numeroase alte personalitaji i§i fac cunoscuta eventuala lor candidatura, cum ar fi primul ministru Pierre Messmer sau fo§tii mini§trii ai ^eneralului de Gaulle, Christian Fouchet §i Edgar Faure. insa rivalul cel mai periculos al lui Jacques Chaban-Delmas este ministml de finanje Valery Giscard d’Estaing, liderul republicanilor independenji, moderajii raliaji gaullismului. La stanga, situajia este mai clara: cele trei partide semnatare ale programului ( omun de guvernare (comunist, socialist §i radical de stanga) il prezinta ca §i in 1965 pe Francois Mitterrand, devenit dupa 1971 prim-secretar al Partidului Socialist. Primul tur al alegerilor prezidenjiale din 1974 este marcat mai ales dintre rivalitatea dintre Jacques Chaban-Delmas §i Valery Giscard d’Estaing. Sigur pe sprijinul UDR §i al principalelor personalitaji gaulliste, primul parea ca ar trebui sa 1 1 3 / E §ecul

t e n t a t iv e i l ib e r a l e

In

fr a n ja

(1 9 7 4 - 1 9 8 1 )

ca§tige. Insa destule elemente acjioneaza impotriva lui. Mai intai ostilitato.i consilierilor lui George Pompidou, Pierre Juillet §i Marie-France Garaud care inspire o mi§care de frond in sanul UDR: 43 de personalitaji gaulliste antrenate do Jacques Chirac, ministru de interne §i Fidel al pre§edintelui defunct, semneaza un apel care duce la favorizarea lui Valery Giscard d’Estaing. Jacques Chaban Delmas are de asemenea impotriva lui o parte a electoratului conservator al majoritajii, ostile reformismului de care el a dat dovada in perioada in care er;i prim-ministru. Acest electorat se pronunja pentru liderul republicanilor independenji. Acesta din urma se bucura in egala masura de sprijinul centrului democrat al lui J. Lecanuet care raliaza de asemenea totalitatea centri§tilor Utilizarea indemanatica a sondajelor care arata deteriorarea pozijiei candidatului gaullist de catre partizanii lui Valery Giscard d’Estaing, o campanie de zvonuri dirijate impotriva fostului prim-ministru, superioritatea prestajiilor televizate do ministrul de finanje vor transforma intr-o grea infrangere e§ecul de acuni previzibil al lui Jacques Chaban-Delmas. In seara primului tur pe 5 mai 1974, daca Francois Mitterrand sose§te in frunlo cu 43% din voturi, ceea ce reprezinta o puternica ascensiune a dreptei, Valery Giscard d’Estaing invinge net concurentul sau gaullist (32,9% faja de 14,6%). Gaulli§tii au pierdut palatul Elysee pentru prima data dupa 1958. La al doilea tur pe 19 mai 1974, Valery Giscard d’Estaing este ales pre§edinte al republicii. In cadrul unei campanii pasionante al carei varf este confruntarea televizata dintro cei doi candidaji rama§i in cursa, Francois Mitterand §i Valery Giscard d’Estaing, acesta din urma ca§tiga in urma unui vot foarte strans (cu 50,8% din voturi) in faja candidatului stangii. Mai pujin de 350 000 de voturi separa cei doi politicieni in metropola. Pentru noul pre§edinte care a promis francezilor “schimbarea fara rise” (aceea§i majoritate insa cu un lider ne-gaullist) §i s-a hazardat sa profeteasca ca alegerea sa va fi “debutul unei ere noi”, zilele ce urmeaza alegerilor par destul de dificile: Franja este din punct de vedere politici taiata in doua §i propria sa pnzitie este destul de fragila.

O SITUATIE POLITICA INCERTA §eful de stat se gase§te intr-adevar prins intre doua pericole care nu-i Iasa decat o foarte stransa marja de manevra. Prima este aceea ca el nu este §eful partidului majoritar. Pentru prima oara dupa 1958 pre§edintele republicii nu este liderul sau inspiratorul UDR care, cu 183 de deputaji, ramane grupa dominanta a Adunarii najionale. Valery Giscard d’Estaing nu poate in ce-1 prive§te sa conteze cu adevarat decat pe o suta de ale§i republican-independenji §i centri§ti. El are 114

fllisoluta nevoie pentru a putea guverna de sprijinul UDR. Or, in tabara gaullista,

sa-§i ofere lui insu§i o imagine moderna §i destinsa, contrastand cu rigoarea un pic excesiva care constituia o regula in pre§edin|iile anterioare. El i§i inmulje§t(' in acest scop gesturile simbolice: traversarea pe jos a Champs-Elysee pentru a sc deplasa la Arcul de Triumf, modificarea ritmului Marseillaise pentru a o face mai pujin belicoasa, vizitarea dejinujilor din inchisori... De o maniera mai fundamental sunt luarile de decizie mai importante pentru societatea franceza: majoratul civil este coborat la 18 ani, un secretar de stat pentru Condijia femeii este creat, o lege legalizeaza avorturile, divorjurile sunt facilitate, etc. Un anumil numar de masuri sociale sunt luate din 1974 pentru a evita ca greutatea crizei care se ive§te sa nu cada pe umerii celor mai defavorizaji: garantarea resurselor pe durata de un an pentru §omeri, masuri in favoarea handicapajilor, sporire a pensiei minime de batraneje. Totu§i opozijia repro§eaza §efului statului faptul ca acjioneaza pas cu pas fara a avea un plan de ansamblu §i de a se muljumi cu reforme spectaculare atingand mai degraba moravurile decat structurile care sc gasesc la originea inegalitajilor. in plus, veleitajile reformatoare se confrunta cu conservatorismul majoritajii, astfel incat odata trecute primele luni ale septenatului ardoarea reformatoare a pre§edintelui se slabe§te, iar accentul este repede mutat pe dificultajile politice cu care se confrunta majoritatea ca urmare a eterogenitajii sale. Acordul incheiat in 1974 de pre§edintele Giscard d’Estaing §i J. Chirac nu va intarzia deloc a fi pus la dure incercari. Stapan al jocului parlamentar ca urmare a puterii UDR pe care o domina de acum inainte J. Chirac se comporta din ce in ce mai mult ca un partener egal decat ca un executant al voinjei §efului de stat. Acesta nu intarzie sa fie umbrit de libertatea de acjiune a primului sau ministru. Conflictul va izbucni cu privire la tactica de urmat faja de opozijia socialists. Sprijinita de valuri de nemultumiri care insoJe§te consecinjele crizei economice, aceasta i§i inmulje§te succesele electorate care fac sa apara principala forja politica a Jarii. La alegerile cantonale din 1976, stanga aduna 52% din sufragii devenind astfel forja majoritara a Jarii. in faja pericolului, J. Chirac propune o dubla riposta: un plan de relansare economica pentru a eradica §omajul §i a lipsi opozijia de argumentul sau cel mai puternic; alegeri anticipate de o maniera care 116

»A stopeze cre§terea de viteza a sociali§tilor §i sa-i invinga politic inainte ca ■pasta sa nu ia amploare. Refuzul lui Valery Giscard d’Estaing care are in vedere illmpotriva o “decrispare” faja de opozijie hrane§te temerile UDR care il !iAnuie§te de a medita la o rasturnare a alianjelor injelegandu-se cu sociali§tii |ienlru a respinge apoi a dezmembra partidul gaullist §i a reupi in jurul lui un in,ire partid liberal §i centrist, in august 1976, Jacques Chirac da o demisie i.iMinatoare din funcjia de prim-ministru. El este inlocuit de Raymond Barre, prnfesor de economie, devenit ministru al comerjului exterior. Conflictul este de iinim deschis intre gaulli§ti §i giscardieni, frajii inamici ai majoritajii. El va ilomina viaja politica franceza pana Ia sfargitul septenatului lui Valery Giscard il'Estaing §i va marea profund pregatirea alegerilor legislative din 1978.

ALEGERILE DIN 1978: O FRANJA DIVIZATA IN PATRU Parasind postul sau de prim-ministru, Jacques Chirac i§i va oferi mijloacele de a continua din afara puterii acfiunea sa politica. El transforma UDR dandu-i un non nume, Adunarea pentru Republica (RPR), va pune in fruntea sa oameni noi livjiji din generajia carea aderat la gaullism dupa 1958, in acela§i timp in care el lusu§i i§i spore§te audienja in teritoriu §i i se consacra neobosit sporirii audienjei partidului sau. In acela§i timp, el se straduie§te sa apara ca o solujie, punand in t'videnja divergenjele in care separa gaullismul §i giscardismul, atacand, rtdeseori evident, politica guvernului §i neezitand chiar sa il conteste pe §eful de slat. Este pentru el o vizibila placere de a-1 sfida pe acesta, de exemplu in decursul alegerilor municipale din 1977 cand objine alegerea sa ca primar al I’arisului impotriva lui Michel d’Ornano, candidat desemnat personal de pre§edintele republicii. pentru a-i juca o festa mi§carii RPR care lua cateodata •ilura unui partid de opozijie, Valery Giscard d’Estaing aduna forjele care-1 susjin, mpublicanii -este noul nume al republican-independenjilor, centri§ti §i radicali in '..inul unei coalijii Uniunea pentru democrajia franceza (UDF). Discordia intre RPR §i UDF pare sa condamne majoritatea unui e§ec la alegerile din 1978, cu atat mai mult cu cat stanga i§i continua progresele, invingand intr-un mod triumfal in .ilegerile municipale din 1977. Schimbarea de atitugine a partidului comunist in 1977 va repune in cauza victoria a§teptata a stangii. Alegerile legislative parjiale municipale §i cantonale ii ■iduc partidului comunist dovada ca progresele stangii favorizeaza in mod esenjial partenerul sau socialist in timp ce el insu§i stagneaza sau inregistreaza un recul. El se teme ca in cazul unei victorii a stangii la legislativele din 1978 va fi icdus la situajia de a nu mai fi decat o forja de sprijin care va ft marginalizata 1 1 7 / E §ecul

t e n t a t iv e i l ib e r a l e I n f r a n t a

(1 9 7 4 -1 9 8 1 )

dupa modelul partidelor comuniste din Germania sau din Scandinavia, reduse l;i dimensiuni nesemnificative de catre puternicile social-dernocratii. Aceasl.i temere explica schimbarea sa de atitudine din vara lui 1977. Domic de a sc distinge de partidul socialist (ca §i RPR-ul de giscardieni) el denunja “virajul l.i dreapta” al partidului socialist §i inmulteste anatemele impotriva lideriloi acestora §i a ideilor lor, in timp ce se prezinta pe el insu§i ca o forja revoIuJionar;i intransigents prin intermediul unor discursuri tran§ante §i acjiuni spectaculoasc (adeseori prost receptate de opinia publica). Astfel incat in preajma alegerilor din 1978 majoritatea §i opozijia sunt profund divizate. Franja este divizata in patru tendinje dintre care alianja de doua cate doua nu este decat formala, rivalitajilc interne parand uneori sa fie mai puternice decat antagonismele care separ.i majoritatea prezidenjiala de adversarii sai. Aceasta divizare a stangii permite majoritajii sa invinga impotriva oricarei a§teptari in alegerile legislative din 1978. Disputele intre comuni§ti §i sociali§ti anuleaza efectul ascensiunii stangii in opinia publica. In primul tur, intr-adevar, ansamblul partidelor stangii aduna 49,8% din voturi faja de 46,8% pentru candidajii majoritajii prezidenjiale. Insa cicatricile lasate prin violenja atacuriloi intre comuni§ti §i sociali§ti se soldeaza in al doilea tur cu o destul de neta infrangere in numar de mandate a stangii (200 pentru aceasta faja de 290 pentru majoritate). §eful statului este de aici inainte asigurat de o majoritate pentru sfar§itul septenatului sau, chiar daca aceasta majoritate paralizeaza RPR datorand dinamismului lui Jacques Chirac conservarea primei pozijii (cu 154 dc ale§i). Rezultatul alegerilor ii permit lui Valery Giscard d’Estaing sa-1 confirme pe Raymond Barre in fruntea guvernului §i acestuia sa dezvolte fara obstacole grajie consolidarii majoritajii politica liberala de lupta impotriva crizei pe care a ales-o.

E§ e c u l P oliticii lui

Ra y m o n d Barre

(1976-1981)

O TENTATIVA LIBERALA DE LUPTA IMPOTRIVA CRIZEI Raymond Barre i§i datoreaza numirea in fruntea guvernului in 1976 §i menjinerea sa in post pana in 1981 (sfar§itul septenatului) competenjelor sale economice. 118

REZULTATUL ALEGERILOR DIN MARTIE 1978

Partdidul comunist Partidul socialist §i radical de stanga Ecologi§ti UDF RPR Formatiuni diverse

num arul de locuri obtinute 86 114 0 124 154 12

% 20,6% 24,9% 2,2% 21,4% 22,5% 2,3%

I ste intr-adevar clar de acum inainte ca principala preocupare a Jarii este lupta impotriva crizei economice care i§i dezvolta consecinjele dezastruoase asupra economiei §i societajii franceze. Pentru a provoca o relansare economica maintea alegerilor din 1978 Raymond Barre este numit in 1976 la palatul Matignon. Pentru a scoate Franja din crisa inaintea scadenjei prezidenjiale din l!)81 el este menjinut §i dupa alegerile legislative. El insu§i de altfel se prezinta ca un tehnician al economiei inhamat la sarcina redresarii §i care disprejuie§te "politica politicianista” . Fiind salutat pe rand ca “cel mai bun economist al I ranjei” sau “mare§alul Joffre al economiei”, §eful de stat subliniaza sarcina prioritara pe care i-o incredinjeaza §i care reprezinta atat miza septenatului sau cat §i a eventualei realegeri din 1991. Intre 1976 §i 1981, R. Barre va da efectiv prioritate luptei impotriva crizei cconomice, dand dovada de o incredere de neclintit in validitatea analizelor sale. Adept al teoriilor economice liberale, el este convins ca relansarea economica §i icculul §omajului nu pot rezulta decat din restabilirea marilor echilibre cconomice §i nu din intervenjia statului. Inca din toamna lui 1976 el lanseaza “planul Barre” care vizeaza sa redea economiei franceze competitivitatea sa internajionala luptand impotriva inflajiei: prejurile §i tarifele publice sunt blocate limp de trei luni in timp ce este pus la punct o lege de “supraveghere a creditului” facand acordarea acestuia mai dificila. Ca urmare a acestei insanato§iri fmanciare primul ministru a§teapta o relansare a exporturilor antrenand o reluare a producjiei §i in consecinja reculul §omajului. Atenuata in preajma alegerilor din 1978, aceasta politica este reluata cu mai mare vigoare dupa succesul majoritajii. Raymond Barre §i ministrul sau de finanje Rene Monory practica o politica neo-liberala cum Franja nu mai cunoscuse dupa cel de-al doilea razboi mondial: intreprinderile care nu pot subzista decat grajie ajutorului public (“canarii schiopi” cum ii nume§te Raymond Barre) sunt abandonaji propriei soarte; celelalte sunt eliberate de diversele forme de control care le limitau libertatea 1 1 9 / E § ecul

t e n t a t iv e i l ib e r a l e

In

franta

(1 9 7 4 - 1 9 8 1 )

(control al prejurilor, supravegherea creditului...); trezoreria lor este eliberata de o parte a sarcinilor sociale, mutate in contul salariajilor sau al bugetului de stal; in fine, economiile sunt incurajate sa se dirijeze spre investijia industrials. insa aceasta tentativa de solujie liberala a crizei se soldeaza printr-o rapida cre§tere a §omajului care tinde spre cifra de doua milioane in preajma alegerilor prezidenjiale din 1981. In ciuda indemnizajiilor de §omaj, acesta va avea un cuvant foarte greu de spus in comportamentul alegatorilor.

1981: ALTERNANJA Primul tur al alegerilor prezidenjiale din 1981 opune mai pujin majoritatea opozijiei (toata lumea se a§teapta pentru al doilea tur la un duel intre Valery Giscard d’Estaing §i Francois Mitterrand, cei doi rivali din 1974) cat este de fapt un concurs opunand in sanul celor doua coalijii aliatul cel mai slab forjei dominante, obiectivul ultim fiind acela de a masura audienja marilor forje politice. Jacques Chirac in majoritate, Georges Marchais, secretar general al partidului comunist in opozijie contesta proeminenja liderilor taberei lor §i nu-l menajeaza deloc pe Valery Giscard d’Estaing in prima tabara sau pe Francois Mitterrand in cea de-a doua. Primul tur il plaseaza in frunte pe pre§edintele in funcjiune (28,2%) §i Francois Mitterrand (25,9%) care-i devanseaza pe Jacques Chirac (17,95%) §i Georges Marchais (15,42%) fara a mai numara alji §ase “mici candidaji”. Daca acest rezultat a§teptat nu surprinde pe nimeni in schimb doua lucruri frapeaza observatorii: sensibilul recul al partidului comunist care pierde 5% din voturi faja de 1978 §i scaderea de popularitate in randurile electoratului a lui Valery Giscard d’Estaing al carui rezultat din 1981 cand este pre§edintele in funcjie este inferior aceluia din primul tur din 1974. In al doilea tur al alegerilor, pe 10 mai, va fi determinants coerenja alianjelor. in timp ce Frangois Mitterrand prime§te sprijinul tuturor candidajilor stangii §i extremei-stangi, inclusiv a lui Georges Marchais pre§edintele in funcjiune nu inregistreaza decat ralieri parjiale, ezitante, rezervate in majoritate. Jacques Chirac care anunja ca el personal va vota pentru pre§edinte, Iasa libertatea de vot a alegatorilor sai inainte de a se razgandi §i de a lansa un apel in favoarea rivalului sau aliat. Aceasta diferenja de mobilizare este cea care determina infrangerea lui Valery Giscard d’Estaing. In seara celui de-al doilea tur el este batut net, neadunand decat 48,2% din sufragii faja de 51,8% ale candidatului socialist. Analiza scrutinului arata ca in mai mare masura absenteismul majoritajii decat ascensiunea stangii explica succesul lui Francois Mitterrand. Oricare ar fi explicajia pentru prima oara in istoria celei de-a Il-a Republici, un

I'rcjjedinte de stanga accede la Elysee. Este realizarea unei alternate pentru i me ponderea §omajului §i acea a crizei economice par sa fi fost determinante. Victoria stangii va fi completata de alegerile legislative in iunie 1981. Dupa ce 1.1 numit ca prim-ministru pe Pierre Mauroy, lider de prim plan al partidului Socialist, noul §ef al statului dizolva Adunarea nafionala aleasa in 1978 §i care Hsca sa faca orice guvernare imposibila din moment ce stanga este aici minoritara. Alegerile de pe 14 §i 21 ftmie vor duce la o veritabila mare victorie fecialista, la confirmarea reculului comunist §i la infrangerea fostei majoritaji. In il doilea tur, partidul socialist define majoritatea absoluta a mandatelor (284 din IH8), §i 333 de deputa|i, alaturi de aliajii sai. Ca urmare a scrutinului, patru mini§trii comuni§ti vor intra in guvernul Mauroy.

REZULTATUL ALEGERILOR DIN 1981

Partdidul comunist Partidul socialist §i radical de stanga Mi§cari de stanga RPR UDF Formatiuni de dreapta

121 / E § e c u l

%

num§rul de locuri obtinute

16,18 % 37,6 % 0,61 % 20,91 % 19,10 % 2,78 %

44 284 5 83 61 11

t e n t a t iv e i l ib e r a l e

In

franta

(1 9 7 4 - 1 9 8 1 )

P eripetiile SOCIALISMULUI IN F ranta (1981-...) Capitolul 7 Indepartata de la putere de peste un sfert de secoj, stanga anunta In 1981 un vast program de reforme ale structurilor. Insa nemultumirea in fata transformarilor §i mai ales e§ecul economic conduc In 19831984 la o raliere la principiile liberalismului economic. Guvernul Fabius incearca sa obtina un consens al francezilor §i sa modernizeze tara. Aceasta schimbare de obiectiv este §i mai accentuata de victoria dreptei la alegerile legislative din 1986, care va da na§tere unui guvern de "coabitare”. Reales in 1988, Frangois Mitterrand placeaza acest septenat sub semnul deschiderii §i al “Frantei unite”; Michel Rocard este insarcinat in fruntea unei majorita|i socialiste sa stabileasca consensul pentru a moderniza structurile tarii. Revenirea crizei economiei in 1990, uzura puterii, scandalurile conduc la o pierdere de audienta politica pe care succesorii sai nu vor reu§i sa o stopeze. Alegerile din 1993 sunt marcate de revenirea in forta a dreptei inaugurand o a doua coabitare.

122

E§ e c u l S o c ia l is t

in f a t a

C rizei (1981-1984)

SCHIMBAREA Indepartata de la putere de un sfert de secol stanga intreprinde, inca de la nnenirea ei la putere, importante reforme pe care le plaseaza sub semnul irliitnbarii. Ea pune pe primul plan al acjiunii sale lupta impotriva crizei pci momice care decide sa o intreprinda cu noi metode. Contrazicand politica lui Knymond Barre, guvernul Mauroy acorda prioritate luptei impotriva §omajului §i M'lansarii activitajii economice. Obstacolele in calea creditelor sunt ridicate, i.illile dobanzilor scazute. SM1C §i salariile joase sunt recalculate, reluarea i onsumului fiind considered motorul relansarii producjiei. in fine, pentru a lupta impotriva §omajului sunt consimjite avantaje intreprinderilor care creaza noi locuri de munca §i incheie contracte de munca, iar durata legala saptamanala de munca este scazuta de la 40 la 39 de ore de munca, preludiu al unei saptamani ile 35 de ore. i Probabil mai importante pe termen lung sunt reformele de structure care trebuie sa modifice faja Jarii §i care se desfa§oara in jurul catorva mari axe: -Descentralizarea este pusa in opera de Gaston Defferre, ministrul de interne. I.i are ca obiect a apropia de populajie centrele de decizie. in comune, departamente, regiuni autoritajile alese (primari, pre§edinji ai consiliilor generale )l regionale) sunt de aici inainte insarcinaji sa execute deciziile adunarilor pe care le prezideaza, puterile prefecjilor (care preiau numele de comisari ai K*publicii) limitandu-se la conducerea serviciilor statului in departamentul lor. - Najionalizarea este destinata sa completeze masurile luate la Eliberare, plasand sub controlul statului cea mai mare parte a activitajii de credit §i a lectoarelor cheie ale producjiei ceea ce-i ofera mijloacele de a orienta de o maniera decisiva economia najionala. Intra astfel in sectorul controlat de stat ' inci grupe industriale care prin puterea §i competitivitatea lor, reprezinta M*ctoare de varf ale producjiei (Compania generala de electricitate, Compania Saint-Gobain, Pechiney-Ugine-Kuhlmann, Phone-Poulenc, Thomson-Brandt), handle de afaceri ale caror depozite depa§esc un miliard de franci (§i in total 36 de band reprezentand 95% din depunerile najionale) §i doua companii linanciare (Compania fmandara a Parisului §i Olandei, Compania financiara 1 2 3 / P e r ip e t iil e

s o c ia l is m u l u i I n

F r a n t a (1 9 8 1 -

■ )

Suez). Aflat In fruntea acestui impresionant sector economic §i financiar, statul anunja intenjia sa de a restructura economia franceza, de o maniera care sa o faca apta sa faca faja competijiei najionale in special practicand investijiile necesare. - Planificarea, oarecum neglijata in precedentele guvernari, redevinc proiectul de dezvoltare al Franjei. Un plan interimar de doi ani (1982-1983) esle prevazut pentru a transforma tendinjele ramase mo§tenire de pe urrn.i precedentului septenat in timp ce un plan definitiv (al IX-lea plan acoperind perioada 1984-1988) trebuie sa transpuna in fapte proiectele socialiste. Din aceeasi voinja de a pregati viitorul se reclama §i opera de restructurare a organizarii §i obiectivelor cercetarii §tiinjifice pusa in practica de J.-l1 Chevenement, care injelege sa o puna pe aceasta in serviciul modemizarii Jarii. -in fine, o intreaga serie de masura sunt destinate sa schimbe faja societajii franceze. 0 noua politica a sanatajii este dezvoltata, aceasta insista pe modernizarea echipamentelor colective publice, transformarea studiiloi medicale, pune capat coexistenjei unui sector public §i a unuia privat in spitale in materie de justijie, accentul este pus pe umanizarea practicilor penale o data cu abolirea pedepsei cu moartea, suprimarea zonelor de inalta securitate din inchisori, imblanzirea regimului penal, abolirea legii “ securitate §i libertato" considerate represiva de catre noua majoritate. Ministrul muncii Jean Aurox objine votarea de catre parlament a unei serii de legi care ofera muncitorilor sindicatelor drepturi mai extinse in cadrele intreprinderii. Dupa lungi studii, ministrul educajiei najionale Alain Savary va objine votarea in Parlament in 19811 a unei legi care va modifica profund misiunea §i structurile invajamantulni superior, de acum inainte chemat sa prepare mai direct cadrele necesare dezvoltarii economice §i sociale a Jarii, in vreme ce o serie de misiuni §i de comisii au in vedere substanjiale transformari in colegii, licee §i in domeninl invajamantului disciplinelor diverse. Pe total, febra transformarii care cuprinde noua majoritate Iasa pujine sectoare in afara campului sau de activitate (poate cu excepjia domeniului afacerilor externe §i militare unde liniile de forja ale politicii urmate pana atunci raman neschimbate). Societatea franceza devin un gigantic §antier in care toate structurile par repuse in discujie.

DIFICULTATILE Totu§i, in masura in care experienja socialista se deruleaza, apar §i dificultaji care vor face din ce in ce mai grea punerea in practica a schimbarii dorite de noil

124

conducatori ai Jarii. Unele dintre aceste dificultaji {in de opinia publica. jteformele au fost initial primite bine de opinia avida de schimbare. Este epoca Marii de grajie” in care toate masurile noii puteri se bucura de un ecou favorabil, npozijia de dreapta parand izolata in lupta sa impotriva transformarilor. insa pfogresiv schimbarea antreneaza nemuljumiri in diverse zone ale opiniei I ml dice. Unii care au votat pentru noua majoritate sunt iritaji de o activitate reformatoare considerata prea lenta §i incomplete, aljii sunt nelini§tiji sau I'Kitesteaza impotriva reformelor care, bulversand situajiile anterior objinute par sa le lezeze interesele sau sa le repuna in discutie avantajele deja objinute. Nemuljumirile diverselor categorii sociale se inmuljesc: proteste ale romercianjilor sau ale industria§ilor impotriva presiunii fiscale, manifestari ale Cadrelor care nemuljumite de impozite §i de limitarea puterilor lor, ca urmare a Icgilor Auroux, nemuljumirea medicilor impotriva transformarilor sistemului medical, a profesorilor universitari impotriva proiectelor Savary, mari adunari ale iparatorilor §colilor particulare impotriva textelor pregatite de ministru pentru a Incerca sa unifice sistemul educativ, opozijia unui anumit numar de studenji la ri'forma Universitajii, etc. Pe fondul unei crize economice §i de cre§tere a presiunii fiscale, aceasta coagulare a nemuljumirilor va genera inca din 1982 mtarirea opozijiei. Initial traumatizata de amploarea infrangerii din 1981, profund divizata intre partizanii lui Jacques Chirac §i ai lui Valery Giscard d’Estaing care se acuza rcciproc de a purta responsabilitatea e§ecului, opozijia i§i revine o data cu primele manifestari de nemuljumire din partea opiniei publice. Ea duce in Parlament violente batalii impotriva proiectelor de reforma practicand obstrucjia prin inmuljirea amendamentelor, straduindu-se sa intarzie punerea in practica, liimijand cele mai multe dintre noile texte Consiliului constitutional, insa, mai ales ea este stimulata de sondajele de opinie care dupa 1982 releva scaderea ,ipoi chiar prabu§irea cotei de popularitate a noilor guvernanji. Sentimentul unei Inoiri a opozijiei apare confirmat de succesul pe care aceasta il objine la iliversele alegeri parjiale, la alegerile cantonale din 1982, alegerile municipale din 1983, alegerile europene din 1984. Ea dezvolta atunci o teza care prezinta drept rfemera prezenja stangii la conducerea Jarii pe care ea o atribuie unei rataciri lemporare a opiniei publice. Afirmand in toate ocaziile ca stanga nu mai este majoritara in opinia publica, ea pregate§te cu grija viitoarele scadenje (legislative^ din 1986, prezidenjialele din 1988).

1 2 5 / P e r ip e t iil e

s o c ia l is m u l u i In

F r a n j a (1 9 8 1 -

•)

E§ECUL ECONOMIC §1 CONSECINJELE SALE Totu§i, in mai mare masura decat nemuljumirea opiniei publice s.m revigorarea opozijiei, dificultajile provin de pe urma continuarii crizei economii« pe care noua putere nu a reu§it sa o stopeze. In 1981, noii conducatoii mi a§teapta la o relansare economica mondiala, iar politica lor de relansare pi in consum are drept scop devansarea unei ie§iri din criza care este estimata ca HimI apropiata. Or, nu se produce deloc a§a ceva. Franja duce de una singura 6,5