Beneficii Universale Vs Selective [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea Bucuresti Facultata de Sociologie si Asistenta sociala

Beneficii universale Vs. Beneficii selective

Student Pradatu Gabriela Sociologie an II seria II grupa III

Bucuresti

Universitatea Bucuresti Facultata de Sociologie si Asistenta sociala Orice ţară sau sistem de politici sociale este format din diferite beneficii şi servicii sociale. Acestea au rolul de a acoperi toate nevoile de bază pentru toate categoriile de vârstă sau ocupaţie. Ele au rolul de a dezvolta capacitățile individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială. Sistemul de protecţie socială poate fi conceput ca format din asigurări sociale şi din asistenţa socială, beneficiile sociale financiare, în sensul de „transferurile în bani sau în bunuri către persoanele care prezintă un important deficit de resurse financiare” pot fi clasificate în beneficii sociale contributorii (asigurări sociale) şi noncontributorii (asistenţă socială) (Zamfir, 1999: 233–234). În prima categorie acordarea beneficiilor este condiţionată de plată unei contribuţii, obligatorie pentru toţi cei ce au venituri din muncă de exemplu pensiile de vârstă, indemnizaţia de şomaj, alocaţia de sprijin pentru şomeri, ajutorul de şomaj, asigurări pentru accidente de muncă, asigurările de sănătate. În cea de a doua categorie aceste beneficii se împart în beneficii universalist categoriale şi beneficii de asistenta sociale/selectiviste. Beneficiile necontributorii universalist categoriale se acordă tuturor indivizilor (universale) sau anumitor categorii de indivizi (categoriale). Criteriul de eligibilitate se bazează pe includerea într-oanumită categorie sau grup social (e.G. intră persoanele care se consideră că au o stare materială precară, ce beneficiază de ajutoare precum venitul minim garantat/ajutorul social, alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familiile monoparentale, ajutorul pentru încălzirea locuinţei). Beneficiile de asistenţă socială universale sunt acordate fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau ale familiei. De exemplu Alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru copii se alocă încă din 1990 în baza decretului 410/1985. Beneficiile necontributorii de asistenţă social sunt acordate numai acelora consideraţi a fi ‘în nevoie’, segmentului celui mai defavorizat al unei societăţi, comunităţi, săracilor, sau persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie (familii dezorganizate, familii cu risc crescut de abandonare a copiilor, persoane cu diferite disabilităţi). Spre deosebire de sistemul contributoriu, bugetul nu provine din contribuţiile personale anterioare, se bazează pe solidaritate socială şi nu se acordă automat, ci pe baza Bucuresti

Universitatea Bucuresti Facultata de Sociologie si Asistenta sociala testării mijloacelor financiare (Zamfir, 1993b: 466.). Această testare se referă în fapt la analiza situaţiei unui individ/familie/gospodărie în termeni monetari şi non-monetari, ce vizează tipurile de bunuri din dotarea gospodăriei, accesul laservicii, climatul familial etc. Asigurările sociale au fost definite ca „transferurile băneşti de natură contributivă la care participă statul, patronii şi populaţia ocupată, destinate să realizeze întreţinerea venitului beneficiarilor în condiţiile în care aceştia nu mai au de lucru sau nu mai pot lucra” (Mărginean, 1999: 181). Legea asistenței sociale (nr.292/2011) asigură cadrul legal și instituțional unitar și coordonat prin care sunt stabilite principiile și regulile generale de acordare a măsurilor de asistență socială, precum și criteriile de organizare și funcționare a sistemului, în vederea asigurării condițiilor adecvate pentru elaborarea și implementarea politicilor publice sectoriale din domeniul asistenței sociale.1 Un exemplu de beneficiu universalist îl reprezintă alocaţia, este alocaţia de stat pentru copii (una dintre cele mai longevive prestaţii sociale). Alocaţia pentru copii a fost universalizată în etapa de construire de urgenţă a unui cadru instituţional şi legislativ necesar elaborării strategiei de tranziţie a politicii sociale, după 1989 (Zamfir, 1999: 41, 62). Alocaţia de stat pentru copii este singura prestaţie socială cu caracter universal ce se acordă pentru „copii încadraţi în gradul I sau ÎI de invaliditate, precum şi copii cu handicap (...) până la împlinirea vârstei de 18 ani” şi pentru „tinerii în vârstă de peste 18 ani, (...) până la terminarea cursurilor învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii” (art. 1, alin. 1 şi 2 din legea 261/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii). 2Această prestaţie este cea mai longevivă din sistemul naţional de asistenţă socială, fiind instituită în anul 1993, atunci când a început, în fapt, clădirea sistemului românesc, după o perioadă de comunism .

1 Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială (2013) Raport statistic privind activitatea M.M.F.P.S.P.V.în domeniul asistenţei socialein anul 2013 [Online] Disponibil pe : http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/DGAS/2014-0709_RaportStatisticAsistentaSociala2013.pdf [Accesat la data de 30.05.2015]

2 Legea 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata 2012. Publicata in Monitorul oficial

Bucuresti

Universitatea Bucuresti Facultata de Sociologie si Asistenta sociala Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Universalismul, ce stă la baza acestor beneficii presupune o renunţare la ideea autosuficienţei şi statuează egalitatea tuturor indivizilor în faţa riscurilor. Un prim avantaj este legat de faptul că beneficiile universal duc la creşterea echităţii orizontale, deci la integrarea socială a indivizilor, prin respectarea demnităţii individuale şi prin prevenirea excluziunii sociale. Dezavantajele asociate acestor tipuri de beneficii sunt în special de natură economică: costurile pe care le presupun astfel de sisteme sunt foarte ridicate, ducând, în consecinţă, la creşterea cheltuielilor sociale ale statului. Creşterea cheltuielilor sociale presupune, mai departe, creşterea nivelului de taxare şi impozitare a indivizilor. Alte dezavantaje majore sunt legate de încurajarea dependenţei de stat, cu consecinţe negative nu numai asupra motivaţiei de a munci şi deci asupra productivităţii şi creşterii economice (argumente utilizate de către majoritatea economiştilor), dar şi asupra relaţiilor familiale şi de rudenie, deci a reţelelor de tip familial. În ceea ce priveşte beneficiile selective un prim avantaj îl reprezintă costurile relativ scăzute care sunt asociate unei focalizări înalte. Prin natura lor, beneficile selective oferă posibilitatea unei protecţii sociale minime, asociate cu costuri relativ reduse. Un al doilea avantaj este că prin caracterul lor ‘rezidualist’ permit o intervenţie minimă a statului în economie. Degrevarea populaţiei de taxe şi impozite ridicate duce la o stimulare a productivităţii, şi, implicit, la eficientizarea economiei.3 Un dezavantaj major al beneficilor selective este demotivarea integrării indivizilor pe piaţa muncii. Asigurarea beneficiarilor a unui nivel minim de trai duce la lipsa de motivaţie în găsirea unui loc de muncă, în special în cazul indivizilor necalificaţi, cu perspective reduse de a găsi un loc de muncă semnificativ mai bine remunerat decât beneficiul obţinut. Acest efect este numit şi ‘capcana sărăciei’.

3 Pop, L. (2002) Dicționar de politici sociale. București: Expert, pp 65-74 [online]Disponibil la : https://www.scribd.com/doc/24586673/Politici-sociale [accesat la 29.05.2015]

Bucuresti

Universitatea Bucuresti Facultata de Sociologie si Asistenta sociala În concluzie principiile alocative la baza acestor două categorii de beneficii noncontributorii sunt diferite, la fel şi impactul lor redistributiv. Beneficiile universalistcategoriale beneficiază de un proces alocativ în baza unor criterii categoriale, fiind instituite ca drepturi sociale, în baza unui sentiment de solidaritate socială, în timp ce beneficiilor selective le este asociat un principiu alocativ de tip discreţionar, iar eligibilitatea acordării acestora este conferită în baza unui test al nevoii, în sensul mijloacelor de trai.

Bibliografie Marginean, I.(2004). Politica socială: studii 1990-2004. București:Expert. Mărginean, I. (2005). Necesitatea reorientării politicilor sociale, în România. Calitatea Vieţii, XVI, nr. 1 – 2, pp. 123 – 136 [Online] Disponibil pe http://www.revistacalitateavietii.ro/2005/CV-1-2-05/7.pdf [Accesat la data de 29.05.2015] Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială (2013) Raport statistic privind activitatea M.M.F.P.S.P.V.în domeniul asistenţei socialein anul 2013 [Online] Disponibil pe : http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/DGAS/2014-0709_RaportStatisticAsistentaSociala2013.pdf [Accesat la data de 30.05.2015] Pop, L. coord.(2002) Dicționar de politici sociale. București: Expert Preda, M(2002): Politica socială românească între sărăcie și globalizare. Iași: Polirom, Zamfir,C. (1994). Politici sociale. România în context european. Bucureşti: Editura Alternative.

Bucuresti