Autonomia Locala [PDF]

Zitiervorschau

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE ÎN ROMÂNIA

STUDENT:JUC OLGA MASTER PEX, AN I

BUCUREŞTI 2010

CUPRINS:

CAPITOLUL I. INTRODUCERE……………………………………………………3

CAPITOLUL II. AUTONOMIA LOCALĂ…………………………………………..4

CAPITOLUL III. AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE….7

CAPITOLUL IV. CONCLUZIE………………………………………………………16

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..17

2

CAPITOLUL I. INTRODUCERE Termenul de stat desemnează o colectivitate umană, situată pe un teritoriu şi supusă unei autorităţi suverane. Statul are rolul de a reprezenta poporul şi de a-i satisface nevoile, interesele, atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Altfel spus, statul, acest fenomen al puterii publice reprezintă un produs al evoluţiei sociale a civilizaţiilor. Organizarea este cheia succesului in orice acţiune umană şi de aceea este necesar, ca in momentul în care se preia o nouă activitate de îndeplinit de către stat, să se desemneze şi cadrul organizatoric pentru realizarea acestei activităţi. Organizarea administraţiei poate lua forme diferite în funcţie de interesele politice majore sau de interesele sociale, în raport de tradiţie şi de gradul de democratizare a ţării. Din acest punct de vedere, statul poate proceda la organizarea centralizată a administraţiei, la descentralizarea administrativă sau la deconcentrarea unor servicii administrative. Aceste forme ale organizării administraţiei poartă denumirea de regimuri administrative sau moduri reale prin care administraţia îşi desfăşoară activităţile în stat. Astfel dintre regimurile administrative îl reprezintă autonomia locală. În lucrarea de faţă am încercat

sa fac o prezentare generală a autorităţilor

administraţiei publice locale, realizând o imagine de integrare a activităţii acestora în ansamblul administraţiei publice a statului de drept în România. Am vorbit în linii generale despre aplicarea principiului autonomie locale precum şi a principiilor aferente acestuia la nivel local în România şi am încercat să prezint autonomia locală prin prisma mai multor autori citaţi. Am ales să elaborez lucrarea de faţă pe tema respectivă din cauza că am considerat-o ca fiind un subiect interesant, autorităţile locale, fiind în acelaşi timp, atât autorităţi publice, de stat, cât şi autorităţi autonome, dispunând de o marjă de libertate de acţiune, fiind reprezentante ale poporului la nivel local.

3

CAPITOLUL II. AUTONOMIA LOCALĂ La nivelul statului, alături de interesele generale se regăsesc şi interesele locale, între acestea existând o interdependenţă reciprocă, fapt ce face ca, în sfera de competenţă a dreptului constituţional să regăsim, aşa cum spune George Alexianu, „ toate regulile care fixează organele centrale ale statului şi modul lor de funcţionare, precum şi organele de autonomie locală”1. Astfel, Constituţia României din 2003 stabileşte administraţia publică locală ca pe o structură în cadrul administraţiei publice, ce desemnează ansamblul de autorităţi administrative autonome care rezolvă, conduc şi execută treburile publice locale.2 Concluzionând, rezultă deci că noţiunea de administraţie publică locală, circumscrisă în plan constituţional, reprezintă o structură a administraţiei publice, cu o natură juridică aparte, datorată faptului că puterea sa nu provine din puterea de stat, ci îşi trage forţa sa din voinţa alegătorilor locali care sunt reprezentaţi de autorităţile administrative autonome şi în numele căruia ele acţionează3 Administraţia publică în unitățile administrativ- teritoriale, conform art.2 din legea 215 /2001 se organizează şi funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, a descentralizării serviciilor publice, al legalității şi al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes comun. Autonomia este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevederilor legale. Ea privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care potrivit legii aparțin comunei, orașului sau județului după caz. Între relațiile dintre autoritățile administrației publice locale şi consiliul județean pe de o parte și între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raport de subordonare. Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale comunale şi orășenești ca autorități deliberative și 1

Corneliu, Manda, Cezar ,Corneliu, Manda, Administraţia Publică Locală din România, editura LuminaLex, Bucureşti, 1999, p.39. 2 Art. 120 , alin.(1) şi (2) şi art. 121 din secţiunea a 2-a , Administraţia publică locală ; Capitolul V , Administraţia publică , Titlul III din Constituţia României. 3 Dana, Apostol, Probleme actuale ale descentralizării administrative, „Studii de drept românesc”, nr.34∕1991,p.4.

4

primarii ca autorități executive . Constituţia României şi Legea administraţiei publice stabilesc că administraţia publică locală este o pârghie a administraţiei publice, cu o natură juridică aparte, datorită faptului ca-şi trage forţa din voinţa alegătorilor locali, constituită din autorităţi autonome alese, consiliul local, primarul şi consiliul judeţean, care rezolvă, conduc şi exercită treburile publice locale, sub controlul de legalitate ale autorităţilor statului . 4 Descentralizarea administrativă în România are la bază, în afara autonomiei organizatorice şi funcţionale, şi una patrimonială şi financiară susţinută de impozite şi taxe locale . Beneficiind de autonomie, în baza legii, autorităţile locale exercită următoarele funcţii : − funcţia de dezvoltare a democraţiei locale şi a vieţii politice locale; − funcţia de garant al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor pe plan local; − funcţia de limitare a puterii guvernanţilor pe plan local prin transferarea rezolvării problemelor locale către colectivităţile locale; − funcţia de rezolvare a treburilor publice şi organizare a serviciilor publice de interes local, în vederea satisfacerii nevoilor şi intereselor locale; − funcţia de organizare a executării şi de executare în concret a legii, prin asigurarea realizării interesului general în plan local şi armonizarea acestuia cu interesul local; − funcţia economico-financiară, prin administrarea patrimoniului local şi stabilirea de impozite şi taxe locale. Acestea pot fi concretizate în cele trei mari funcţii ale administraţiei publice locale: cea politică, administrativă şi economico-financiară.5 Principiul autonomiei locale, în practică cunoaşte două forme: autonomia funcţională ( tehnică ) şi autonomia teritorială . Autonomia funcţională constă în recunoaşterea posibilităţii pentru unele servicii publice de a beneficia de autonomie în domeniul lor de activitate, iar autonomia locală este cea prin care se recunoaşte unităţilor administrative dreptul de a se autoadministra, în condiţiile legii.

4 5

Corneliu, Manda , Drept Administrativ , Editura Victor, Bucureşti , 2000 , p. 188 Idem, p. 247

5

“ În Convenţia europeană a autonomiei locale se găseşte şi principiul subsidiarităţii, a cărui definiţie o găsim în Carta europeană a autonomiei locale, art.4 cu titlul” Raza de acţiune a autonomiei locale”, potrivit căruia exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de o manieră generală, să revină de preferinţă acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni. Atribuirea de responsabilităţi unei alte autorităţi, trebuie să ţină cont de amploarea şi de natura sarcinii şi de exigenţele de eficacitate şi de economie ( art.43 ) .” 6 Astfel, principiul subsidiarităţii, în strânsă corelare cu cel al autonomiei locale, apare ca un principiu general de organizare instituţională care tinde să favorizeze baza în raport cu vârful . 7 Noţiunea de subsidiaritate are la bază ideea că puterea statului nu trebuie să intervină decât acolo unde societatea, în general sau la diferitele sale nivele nu-şi poate satisface singură nevoile şi trebuinţele . Aplicarea principiului subsidiarităţii la nivelul administraţiei publice româneşti, se crede că este pusă în evidenţă de către unele norme, cum ar fi: asocierea autorităţilor locale cu alte autorităţi ale administraţiei publice, în scopul realizării unor acţiuni de interes comun , delegarea de competenţe ale statului către autorităţile administraţiei publice locale, spre exemplu cele de stare civilă, autoritate tutelară, organizarea alegerilor etc. sau dublarea calităţii de ales a primarului cu cea de reprezentant al statului la nivelul comunei sau oraşului şi investirea cu anumite competenţe statale.

6 7

Idem, p.249. Ibidem, p.250.

6

CAPITOLUL III. AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE. În literatura de specialitate, până nu demult, se utiliza noţiunea de „organizare administrativă” ori cea de „formă a organizării administrative”, acum însă, în mod curent, reprezentanţii aplicării principiilor şi tehnicilor managementului în administraţia publică folosesc un termen specific ştiinţei administraţiei, acela de structură. În sens larg, prin structură se poate înţelege atât modul în care sunt ordonate elementele unui sistem cât şi relaţiile logic determinate ce se stabilesc între acestea în procesul realizării funcţiilor sistemului respectiv. În acest cadru, remarcăm atât din perspectivă constituţională cât şi din cea legală, că administraţia publică locală este organizată ca o structură compusă din mai multe elemente-autorităţi ale administraţiei publice locale a căror coordonare este determinată, în vederea realizării funcţiilor pe care le au, pe baza a două criterii: cel teritorial şi cel funcţional. Potrivit criteriului teritorial, în mod tradiţional, autorităţile administraţiei publice locale se vor împărţi după raza teritorială în care va acţiona autoritatea administrativă, adică la nivel comunal, orăşenesc sau judeţean. Noile concepţii în domeniul administraţiei publice admit că susţinerea structurii teritoriale, deci şi a administraţiei locale, o constituie colectivitatea umană pentru care se acţionează şi ale cărei interese le gestionează administraţia respectivă. Cât priveşte criteriul funcţional(material), acesta se găseşte la baza împărţirii autorităţilor administraţiei publice locale în autorităţi cu competenţă generală şi autorităţi cu competenţă de specialitate. În consecinţă, din punct e vedere al criteriului teritorial, la nivelul administraţiei publice locale, vom găsi următoarele autorităţi, elemente componente ale structurii autorităţilor locale: consiliile comunale, orăşeneşti şi judeţene şi primarii comunelor şi oraşelor, ale căror competenţe se întind în cadrul unităţii administrativ-teritoriale respective. Totodată, potrivit caracterului funcţional, autorităţile administraţiei publice locale(consilii comunale, orăşeneşti şi judeţene şi primari ai comunelor şi oraşelor) sunt 7

dotate cu competenţă generală, iar prin prisma competenţelor lor specifice, acestea sunt autorităţi deliberative(consiliile) şi autorităţi executive(primării).8 Noţiunea de „autoritate” exprimă, în opinia lui Ion Deleanu, atât ideea de forţă, putere de a comanda, de a dispune şi de a impune, cât şi cadrul instituţional prin care această idee se materializează, se obiectivează sau se exprimă printr-un sistem de prerogative atribuite instituţiilor guvernării. Autoritatea administrativă îşi îndeplineşte rolul pe care l-am menţionat, cu ajutorul unor organe alcătuite în ultimă analiză din persoane fizice sau din grupări de persoane fizice. Acestea decid în numele autorităţii administrative, fiecare având o sferă de atribuţii proprii în virtutea cărora decid, execută şi supraveghează executarea legii ori ale propriilor decizii. Astfel sunt: miniştrii, prefecţii, consiliile locale, cele judeţene şi primarii, etc. Organele administrative pot fi de mai multe feluri. Astfel, după natura lor, acestea pot fi organe colegiale sau pluripersonale, atunci când sunt alcătuite dintr-o colectivitate, dintr-o grupare sau o adunare de persoane fizice, aşa cum sunt consiliile comunale, orăşeneşti sau cele judeţene. Ele pot fi însă şi organe individuale sau unipersonale când sunt constituite dintr-o singură persoană, cum este ministrul, prefectul sau primarul. Analiza dispoziţiilor constituţionale privind administraţia publică locală, a prevederilor legii administraţiei publice locale, cât şi cele ale legii alegerilor locale, pune în evidenţă principalele caracteristici ale autorităţilor administraţiei publice locale, astfel: 1. autorităţile autonome care exercită funcţii administrative pe un teritoriu delimitat, potrivit împărţirii administrativ-teritoriale a statului, sunt consiliile comunale, orăşeneşti(municipale) şi judeţene şi primarii comunelor şi oraşelor(municipiilor); 9 2. autorităţile administraţiei publice locale sunt organizate identic pe teritoriul ţării, numai în unităţi administrativ-teritoriale(comună, oraş, judeţ); excepţia o constituie autorităţile administrative autonome organizate în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor; 3. Consiliile locale şi primarii realizează autonomia locală în comune şi oraşe; în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice de la nivelul comunelor şi oraşelor şi cele de la nivelul judeţului, nu există raporturi de subordonare; 8 9

Art. 21 din Legea 215/2001. Art.120, alin(2) şi art.121 alin(1) din Constituţia României; art.21 din Legea nr. 215∕2001.

8

4. Consiliile locale comunale şi orăşeneşti(municipale) au iniţiativa şi hotărăsc, cu respectarea legii, în probleme de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice; 5. Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean; cât priveşte preşedintele consiliului judeţean, acesta este o autoritate administrativă, cu caracter executiv, creată de lege şi aleasă de către şi dintre consilierii judeţeni, iar delegaţia permanentă este o formă de lucru cu caracter operativ; 6. Autorităţile administraţiei publice locale sunt alese prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat de către cetăţenii care au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă, în acest sens: a) consiliile comunale,orăşeneşti(municipale) şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă; b) primarii comunelor şi oraşelor(municipiilor) se aleg prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal; 7. Consiliile locale comunale şi orăşeneşti şi consiliile judeţene sunt autorităţi deliberative colegiale, pluripersonale, având caracterul de adunări administrative, iar primarii comunelor şi oraşelor(municipiilor), autorităţi executive, unipersonale; în exercitarea atribuţiilor lor, autorităţile administraţiei publice locale adoptă şi emit acte administrative( hotărâri, dispoziţii); 8. Numărul membrilor(consilierilor) consiliilor comunale, orăşeneşti şi judeţene se stabileşte în funcţie de populaţia comunei, oraşului sau judeţului raportată de Comisia Naţională de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie care precede alegerile; 9. Calitatea de consilier(local sau judeţean) şi de primar se face, de regulă, pe lista partidului sau a formaţiunii politice( ori al alianţelor politice) care îl propune pe listă; cei aleşi îşi păstrează şi calitatea de membru al partidului sau formaţiunii ce l-a propus, fără ca aceasta să împieteze asupra funcţiei de consilier. Cu alte cuvinte, răspunderea politică a titularilor acestor autorităţi este numai de natură electorală, întrucât, chiar retragerea încrederii politice nu duce automat şi la încetarea calităţii de consilier ori de primar, ei fiind aleşii colectivităţilor locale.

9

Consiliile locale Consiliile locale sunt autorităţi administrative, răspunderea lor politică fiind numai de ordin electoral. Aceste autorităţi sunt înzestrate cu competenţă specifică administraţiei publice locale pentru a hotărî asupra modului de rezolvare a problemelor administrative, ele neavând deci vocaţie politică. Autonomia acestor autorităţi colegiale rezidă şi în auto-organizarea lor, activitatea deliberativă şi dezbaterile consiliilor desfăşurându-se într-un cadru precizat de propriile regulamente de funcţionare, în limita competenţelor conferite de lege. Primarul Primarul este autoritatea executivă a administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe( art.21 din Legea nr. 215∕2001). Legea administraţiei publice locale, aşa după cum se poate observa, prin dispoziţiile sale dezvoltă normele constituţionale ale art.120, alin(2), care fundamentează funcţionarea primarilor

ca autorităţi administrative, clarifică conceptul de autoritate

administrativă autonomă, rolul şi raportul dintre autoritatea deliberativă şi cea executivă, precum şi competenţele ce le sunt conferite de lege. De asemenea, se precizează interdependenţa lor ca autorităţi administrative autonome care trebuie să rezolve împreună treburile publice din comune şi oraşe. Calitatea primarului de autoritate executivă derivă, în primul rând, din faptul că el este cel care răspunde de ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local astfel că, potrivit art.68, lit. b, prima teză din legea administraţiei publice locale, se stabileşte că acesta asigură „aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local”. De asemenea, primarul îndeplineşte şi rolul de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care a fost ales, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.69, alin(1) din legea organică, potrivit cărora, în exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară, precum şi a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a legilor, precum şi a altor asemenea atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează exclusiv în această calitate. Ca atare, primarul, ca autoritate administrativă autonomă executivă, unipersonală, prin competenţele stabilite de lege, prin calitatea sa de ales al colectivităţii, de

10

reprezentant al persoanei juridice, ( comuna şi oraşul), dar şi de reprezentant al statului, se bucură de un statut specific, aparent preeminent între autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunei sau oraşului. Puteam spune de asemenea, referitor la relaţia dintre primar şi consiliul local, că ambele autorităţi sunt exponente ale administraţiei publice comunale sau orăşeneşti, având aceeaşi legitimitate astfel că între cele două autorităţi sunt statutate relaţiile de colaborare, devenind prin prisma realizării scopului lor comun, interdependente. Consiliul judeţean Consiliul judeţean este definit ca autoritate a administraţiei publice care „coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”, legea organică consacrând în mod implicit, regula conform căreia judeţul este o colectivitate locală intermediară între oraşe sau comune, pe de o parte, şi stat, pe de altă parte. Această colectivitate locală are propria sa administraţie aleasă potrivit legii. Consiliul judeţean reprezintă astfel, o autoritate administrativă creată prin norma constituţională şi care funcţionează pe baza principiilor autonomiei locale şi descentralizării serviciilor publice. În acelaşi timp, consiliul judeţean este o autoritate pluripersonală, fiind compusă din totalitatea consilierilor aleşi, numărul lor fiind în funcţie de populaţia judeţului, reprezentând trăsăturile caracteristice ale unei adunări deliberative, întrucât activitatea sa se desfăşoară prin dezbateri în şedinţe în plen ale consilierilor judeţeni. Şedinţele consiliului judeţean au un cadru de desfăşurare stabilit prin regulamentul propriu de funcţionare, iar dezbaterile acestora sunt concretizate prin hotărâri adoptate în condiţiile legii şi numai pentru soluţionarea problemelor administrative ale judeţului, nu şi pentru probleme cu caracter politic. Consiliul judeţean joacă un rol bine determinat în viaţa colectivităţii judeţene, întrucât el îndeplineşte coordonarea consiliilor locale comunale şi orăşeneşti, deci a colectivităţilor locale ce o formează, în vederea realizării pentru acestea a serviciilor publice de interes judeţean.

11

Delegaţia permanentă.10 Pentru buna funcţionare a consiliului judeţean, legiuitorul a stabilit, prin art.153 al legii organice, ca acesta să aleagă „ pe durata mandatului”, pe „preşedinte şi doi vicepreşedinţi ai consiliului, 4 sau 6 consilieri, care, împreună, constituie delegaţia permanentă”. Delegaţia permanentă a consiliului judeţean, potrivit dispoziţiilor legale, realizează conducerea operativă a treburilor administraţiei publice judeţene, aduce la îndeplinire hotărârile consiliului judeţean şi exercită orice alte atribuţii stabilite prin lege sau prin regulamentul de funcţionare a consiliului judeţean. Cu alte cuvinte, delegaţia permanentă este o formă de lucru, un organ prin care consilierii realizează conducerea operativă, dar şi asigură executarea hotărârilor lor, constituind astfel un organism executiv. Preşedintele consiliului judeţean Preşedintele consiliului judeţean este, de asemenea, o autoritate administrativexecutivă, distinctă, stabilită de legiuitor, care, pe lângă atribuţiile de conducere a lucrărilor consiliului judeţean şi ale delegaţiei permanente, dispune şi de atribuţii proprii( art.116, alin.(1) lit. a-q din Legea 215∕2001). Potrivit legii, preşedintele consiliului judeţean asigură executarea hotărârilor consiliului judeţean, exercită atribuţiile ce revin judeţului în calitate de persoană juridică, sprijină activitatea instituţiilor şi a regiilor autonome de interes judeţean. Atribuţiile proprii ale preşedintelui consiliului judeţean sunt legate şi de calitatea de ordonator principal de credite, de întocmirea şi prezentarea de rapoarte consiliului judeţean şi cu privire la starea economică şi socială a judeţului. În exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ şi individual, care devin executoriii după ce au fost aduse la cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz. De subliniat este şi faptul că preşedintelui consiliului judeţean i se subordonează întregul aparat propriu al consiliului judeţean, al cărui personal îl numeşte, îl sancţionează şi îl eliberează, în condiţiile legii. De asemenea răspunde de buna funcţionare a 10

A se vedea I. Santai, Natura juridică şi atribuţiile delegaţiei permanente a consiliului judeţean, „Studii de drept românesc”, nr.3∕1993, p.235

12

compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al consiliului judeţean, şi a agenţilor economici de sub autoritatea consiliului. În consecinţă, putem aprecia că, prin atribuţiile şi actele emise în executarea acestora, prin reprezentarea persoanei juridice, judeţul prin elaborarea proiectului de buget şi executarea acestuia după aprobare, prin calitatea sa de şef al întregului personal, preşedintele consiliului judeţean poate fi considerat ca o veritabilă autoritate administrativă executivă, unipersonală.11 De altfel, legea administraţiei publice locale, stabileşte, în mod expres, în sarcina prefectului( art.134, alin.(1), lit. b) exercitarea controlului de legalitate a actelor preşedintelui consiliului judeţean. În ceea ce priveşte competenţa autorităţilor administraţiei publice locale aceasta poate fi înţeleasă ca ansamblu de atribuţii(drepturi şi obligaţii) stabilite de Constituţie şi de lege precum şi limitele exercitării lor, care revin în nume propriu autorităţilor locale alese, în cadrul autorităţilor administrativ -teritoriale 12. În doctrină se subliniază că spre deosebire de drepturile civile, exercitarea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice locale nu este facultativă, ci obligatorie, iar caracterul lor legal le conferă opozabilitate faţă de orice subiect de drept. Din caracterul legal al atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice locale decurg, de altfel, şi anumite consecinţe deosebit de importante, cum sunt: a. autorităţile locale nu pot depăşi sfera atribuţiilor prevăzute de lege, întrucât actele sau acţiunile ce depăşesc această limită nu produc efecte juridice; b. atribuţiile autorităţilor locale se exercită în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor legii, în conţinutul şi scopul lor, sub sancţiunea aprecierii ca ilegale şi a anulării actelor lor de către autorităţile instituite; c. exercitându-şi atribuţiile legale, autorităţile locale emit acte care au caracter obligatoriu, executarea lor fiind asigurată, în caz de nevoie, prin folosirea constrângerii; De la această regulă există trei excepţii:

11

Corneliu, Manda, Administraţia Publică şi Dreptul Administrativ,Editura LuminaLex, Bucureşti, 2001, p.471. 12 Idem, p.481.

13

-

prima excepţie o constituie repartizarea de atribuţii, ea constând în faptul că o autoritate deliberativă, colegială, poate stabili ca anumite atribuţii ale sale să fie exercitate în intervalul dintre şedinţe ori permanent de către o autoritate executivă;

-

o a doua excepţie o formează delegările de atribuţii, în cazurile când legea permite acest lucru, întrucât are caracter excepţional, trebuie expres prevăzut de lege;

-

a treia excepţie este constituită de înlocuirea unei autorităţi a administraţiei publice locale executive cu un înlocuitor de drept, în cazul în care aceasta, din motivele prevăzute de lege, nu-şi mai poate exercita atribuţiile. De menţionat că, dacă în sensul de atribuţii, competenţa are caracter obligatoriu,

totuşi organele administrative, în cazul de faţă autorităţile locale autonome au şi un drept de apreciere( de oportunitate) asupra momentului în care urmează să-şi exercite anumite atribuţii, ori a modalităţilor de exercitare a acestor atribuţii, ca şi pentru exercitarea lor în timp optim, cu cheltuieli minime şi folosind mijloacele care corespund cel mai bine scopului legii. Pe baza dispoziţiilor constituţionale care privesc administraţia publică locală, ale legii administraţiei publice locale şi ale legii alegerilor locale, sunt determinate anumite drepturi şi obligaţii care alcătuiesc, laolaltă, statutul autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel, mai întâi se impune să precizăm, ca un prim element al acestui statut, mandatul autorităţilor administraţiei publice locale – consiliul local, primarul şi consiliul judeţean, care este de regulă de patru ani şi poate fi prelungit , prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. Mandatul unei autorităţi a administraţiei publice locale încetează, de regulă, în cazul dizolvării consiliului, potrivit dispoziţiilor legale, dacă acesta a adoptat hotărâri repetate, care au fost anulate irevocabil de către instanţa de judecată, întrucât au contravenit intereselor generale ale statului sau au încălcat Constituţia şi legile ţării. Mandatul primarului încetează înainte de termen în caz de demisie, incompatibilitate, schimbare de domiciliu într-o altă unitate administrativ-teritorială, imposibilitate de a fi exercitat pe o perioadă mai mare de şase lui etc.

14

Încetarea mandatului de consilier, de primar se constată prin hotărâre a consiliului local, pe când dizolvarea consiliului, ca şi demiterea primarului, se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a prefectului, bazată pe hotărârile definitive ale instanţei de judecată. O deosebită importanţă pentru statutul autorităţilor administraţiei publice locale, sunt dispoziţiile legii organice, potrivit cărora consilierii locali şi judeţeni, precum şi primarii, sunt în serviciul colectivităţii locale, bucurându-se în acest sens de protecţie acordată de legea privind statutul aleşilor locali, şi fiind, ca atare, ocrotiţi de lege. Cât priveşte obligaţiile care le revin autorităţilor administraţiei publice locale, un alt element al statutului acestora, în doctrină s-a emis opinia conform căreia, ca titulare ale puterii publice încredinţate de colectivitatea care i-a ales, ele au obligaţia să respecte Constituţia şi legile, să protejeze interesele colectivităţilor respective, respectând însă interesul naţional, să sprijine pe alegători în rezolvarea problemelor, precum şi să se preocupe de prosperitatea colectivităţilor din care fac parte.13. Pentru a avea o imagine completă a statutului autorităţilor administraţiei publice locale, a aleşilor locali, credem că se impun unele precizări privind răspunderea juridică a acestora. Astfel, conform legii 215∕2001 se prevede că primarii şi viceprimarii, primarul general al municipiului Bucureşti, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, consilierii…răspund, după caz, material, civil, administrativ sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii. Referitor la aleşii locali-consilieri şi primari-legiuitorul organic nu a instituit un regim de imunitate, ci dimpotrivă, aşa cum deja arătam mai înainte, un regim comun de răspundere juridică.

CAPITOLUL IV. CONCLUZIE

13

Corneliu, Manda, Cezar, Corneliu, Manda, Administraţia Publică Locală din România,editura LuminaLex, Bucureşti, 1999, p.159.

15

În consecinţă, se poate considera că administraţia publică locală, în sistemul constituţional românesc, se constituie într-un mecanism distinct, într-o instituţie fundamentală a societăţii româneşti contemporane, a cărei organizare şi funcţionare cuprinde pe de o parte, rezolvarea treburilor publice şi asigurarea realizării intereselor şi nevoilor specifice ale colectivităţilor locale, iar pe de altă parte, transpunerea în viaţă a principiilor statului de drept şi ale democraţiei pe plan local . Constituţia României din 2003 stabileşte administraţia publică locală ca pe o structură în cadrul administraţiei publice, ce desemnează ansamblul de autorităţi administrative autonome care rezolvă, conduc şi execută treburile publice locale. Concluzionând, rezultă deci că noţiunea de administraţie publică locală, circumscrisă în plan constituţional, reprezintă o structură a administraţiei publice, cu o natură juridică aparte, datorată faptului că puterea sa nu provine din puterea de stat, ci îşi trage forţa sa din voinţa alegătorilor locali care sunt reprezentaţi de autorităţile administrative autonome şi în numele căruia ele acţionează.

BIBLIOGRAFIE: 16

1. Apostol, Dana, Probleme actuale ale descentralizării administrative, „Studii de drept românesc”, nr.3-4∕1991; 2. Art. 120 , alin.(1) şi (2) şi art. 121 din secţiunea a 2-a , Administraţia publică locală ; Capitolul V , Administraţia publică , Titlul III din Constituţia României; 3. Manda, Corneliu, Manda ,Cezar, Corneliu, Administraţia Publică Locală din România, editura LuminaLex, Bucureşti, 1999; 4. Manda, Corneliu , Drept Administrativ , Editura Victor, Bucureşti , 2000 5. Legea 215/2001; 6. Manda, Corneliu, Administraţia Publică şi Dreptul Administrativ,Editura LuminaLex, Bucureşti, 2001.

17