Articole Bert Hellinger [PDF]

Zitiervorschau

A ierta Bert Hellinger (Systemic Solutions Bulletin 3/2002) Iertarea care uneste este ascunsa si linistita. Nu se vorbeste despre ea ci este doar pusa in act. In esenta, nu este nimic mai mult decat toleranta. Inseamna sa treci cu vederea o greseala, o nedreptate sau vina cuiva si sa uiti despre asta. In acest fel relatia este salvata iar greseala, nedreptatea si datoria nu au consecinte negative pentru relatie; dimpotriva, datorita pedepsei mai usoare decat ar fi putut fi, relatia are o sansa sa se aprofundeze. Increderea in relatie creste din nou, in special pentru persoanele care au experimentat toleranta. Mai mult decat atat, atunci cand greseala, nedreptatea sau datoria de orice fel ale celuilalt, sunt trecute cu vederea, acesta, la randul sau, poate fi mult mai inclinat sa practice si el toleranta de asemenea. Este cu totul altceva atunci cand o persoana spune:”Te iert!”.. Cand aceste cuvinte sunt spuse sau gandite, atunci, cu aceeasi respiratie, este emisa o acuzatie de vinovatie, iar persoana care o spune îl diminueaza pe celalalt si se inflationeaza pe sine. Aceasta distruge egalitatea in relatie. Pune in pericol relatia, mai degraba decat sa o salveze. Ce se intampla cand cineva ne cere iertare?. Cand o asemenea cerere vine din durerea pe care persoana o simte ca urmare a faptului de a ne fi suparat sau ranit, atunci ajuta la alinarea, la diminuarea greselii, a nedreptatii sau vinovatiei si o face mai usor de uitat. Aceasta este valabil, in special atunci cand avem si noi o vina in relatia cu cealalta persoana. Atunci ambele parti pot accepta un nou inceput fara sa se intoarca la ce s-a intamplat in trecut. Acesta este un mod foarte uman de a ierta: ambii isi mentin propria lor demnitate si nu se simt superiori unul altuia. Totusi, exista situatii cand toleranta nu este potrivita deoarece vina este prea mare.. Nu poate fi decat recunoscuta de cel vinovat si indurata de catre victima. Exemplul extrem al unei asemenea situatii este crima, deoarece nu se poate schimba nimic, nu se poate imbunatati nimic. In acest caz criminalul trebuie sa ramana cu vinovatia sa si cu consecintele acesteia fara sa astepte iertare. Iar victima nu poate sa fie intr-o postura in care sa fie capabila, sau sa permita, abslovirea criminalului. Ce se intampla in sufletul criminalului atunci cand el se asteapta, sau pledeaza pentru iertare dupa o asemenea distrugere?. El pierde din vedere victimele pe care le-a afectat intr-un mod iremediabil. El nu poate sa tina doliu dupa ele. In loc de acest lucru el cauta sa evite consecintele vinovatiei sale plasand povara asupra altora si responsabilitatea pe umerii lor. Poate chiar sa devina furios pe acestia, ca si cum i-ar datora iertarea. Procedand astfel el isi pierde demnitatea si taria. Oricine îl iarta îi rapeste demnitatea si taria. Mai mult decat toate acestea, îi rapeste taria pe care ar fi castigat-o asumandu-si propria vinovatie si consecintele acesteia. Totusi, cand cineva utilizeaza aceasta tarie speciala, care provine din asumare, pentru a face ceva pentru altii- spre exemplu

îsi ia o slujba periculoasa, cum ar fi cea de cautator de mine, sau face ceva in serviciul umanitatii- atunci acesta are sansa sa-si recastige demnitatea sa de om si, poate, chiar locul intre semenii sai. Ce se intampla in sufletele celor care ofera iertarea intr-o asemenea situatie?. Si ei, de asemenea, pierd capacitatea de a privi victimele si de a tine doliu pentru ele. Dar, dincolo de toate, ei se ridica pe sine deasupra criminalului si-l diminueaza pe acesta la o marime insignifianta. Mai mult decat atat, trezesc furia celui vinovat deoarece nu-l iau in serios, nici pe el si nici ceea ce a facut. Atunci iertarea lor hraneste raul si-i da o noua putere, in loc sa-i puna capat. Oricine simte ca are puterea sa ierte se amesteca in ceva care priveste o forta mai inalta, o forta care se afirma pe sine mai presus atat decat agresorul si decat victima.. Oricine pretinde ca are dreptul de a ierta refuza sa recunoasca si sa onoreze forta mai inalta, si se plaseaza pe sine la acelasi nivel ca si aceasta, sau deasupra sa. Cand atat agresorul cat si victima recunosc faptul ca nu pot schimba consecintele celor intamplate, deoarece ei accepta ca sunt impreuna in acelasi vartej de necontrolat al vietii,atunci ei isi vor admite propria neputinta. Singurul lucru care le ramane de facut este sa se incline in fata destinului lor. Aceasta-i uneste intr-un mod profund uman, si in fata unei asemenea fatalitati, le deschide calea catre reconciliere. Cum ar putea ceilalti sa actioneze intr-un mod profund uman in fata agresorilor si victimelor acestora? Raspunsul smerit este – sa actioneze cu compasiune. Aceasta este o atitudine venita din inima si o miscare de la o fiinta umana catre alta fiinta umana, dar de asemenea poate fi si de la o fiinta umana catre un animal sau oricare alta fiinta. Simtim asa in fata suferintei care nu poate avea sfarsit sau in fata unei vinovatii care nu mai poate fi reparata niciodata, in nici un fel. Incercam sa o alinam prin cu compasiunea noastra, dar suntem neputinciosi in fata unei asemenea suferinte si vinovatii. Si cum putem trezi in noi compasiunea? O putem trezi atunci cand realizam, in fata propriei noastre nevointe, in fata propriilor noastre vinovatii si dileme nerezolvabile, ca suntem de asemenea dependenti de compasiunea si toleranta celorlalti. In acest mod, prin compasiune, impartasim aceeasi neputinta ca si cel vinovat, ca si cel inocent, ca si victima si agresorul. Din acest loc interior nimeni nu judeca si nici nu iarta. Suntem smeriti si ne predam. Acest fel de compasiune este linistita. In acest fel, vorbesc de asemenea despre iubirea care reconciliaza, un fel particular de iubire, deasupra si dincolo de toti ceilalti, care cauta ceva mai mult. Iubirea, in acest sens, inseamna sa recunoastem ca suntem egali in fata unei forte mai inalte. Acelasi lucru se aplica smereniei, iertarii si uitarii.

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi, scrisori cu aparitie lunara Februarie 2011

Dragi vizitatori ai acestei editii a “Ajutorului pentru suflet”, astazi va voi introduce in mistica naturala aplicata. Am prezentat-o intr-un mic grup, ca pe o discutie si un curs, in Hamburg. Va voi lua alaturi de mine pentru a va infatisa acest curs. Dar nu va ingrijorati, totul se va intampla intr-un mod care ne conecteaza cu viata noastra de zi cu zi si ne ajuta in multe privinte, purtandu-ne mai departe, in iubirea si in relatiile noastre. Intre altele voi spune ceva despre Rilke. In multe dintre poemele sale se dezvaluie pe sine ca un mistic natural de un tip special, ca si pentru mine, in Sonetele catre Orfeu, mai mult decat oriunde in opera sa. Daca va veti deschide catre ele, puteti experimenta imediat ce poate semnifica misticismul natural. Si este, de asemenea, mult mai mult aici din ceea ce va poate fi de ajutor in viata dumneavoastra, intr-un mod bun. Va invit sa descoperiti!

Cu stima, Bert Hellinger

Misticism Misticismul natural Sunt fericit sa ma aflu aici si sa impartasesc cu voi experiente legate de misticism. Misticismul este descris aici ca o transcedere naturala. Multi asociaza imagini religioase, si de asemenea, idei specifice despre Dumnezeu, cu acest cuvant: misticism. Iar acum apar si eu si vorbesc despre transcendenta naturala. Aceasta conferinta are loc in Casa Rudolf Steiner. Steiner a fost un mistic natural. Aceasta inseamna, ca el a fost in armonie cu o miscare mai mare, si a lasat aceasta miscare sa-l ghideze, si, prin intermediul ei, a ajuns la insighturi care au mers dincolo de cele stiute, si sunt inca viabile, in efectele lor, si astazi. Desi a fost un mistic, in mod foarte clar, el nu a vorbit despre teosofie, ci despre antroposofie, despre intelepciunea omului. Pentru ca este in fiintele umane asa cum sunt, faptul ca ultimul lucru pe care-l putem experimenta se reveleaza pe sine cel mai profund.

Miscatorul nemiscat [1] Cum am ajuns la aceasta idee a transcendentei naturale? Acum aproximativ doi ani eram foarte bolnav. Citeam o carte pe atunci despre Meister Eckart, dar nu era o carte mistica. Cartea era scrisa de un filosof. El descria faptul ca Meister Eckart a fost cu adevarat un filosof, si ca experientele mistice pe care le-a avut erau despre revelatiile sale filosofice. Exact atunci cand Meister Eckart era magister[2] in Paris, prima traducere a lui Aristotel devenea cunoscuta. In acelasi timp un lung tratat despre cartile lui Aristotel, ce fusese scris in araba, de catre un arab, Averroes, fusese tradus in latina si era disponibil. In cartea pe care pe care o citeam, tot ce a spus Aristotel, era condensat intr-o singura pagina. Acest lucru m-a socat. Acum suntem deja in mijlocul transcendentei naturale, si voi descrie pasii care conduc la aceasta miscare interioara catre transcendenta naturala. Aristotel a observat ca totul in existenta este intr-o miscare. Din aceasta observatie el a concluzionat ca trebuie sa fie o forta din care toate miscarile vin. El a numit aceasta forta miscatorul nemiscat, sau prima cauza. Dar ce inseamna aceasta? Ce anume misca aceasta forta? Este ceva in existenta, inaintea sa, care s-ar putea misca? Si cum anume se intampla miscarea tuturor celor care exista? Se origineaza in gandirea spiritului. Aristotel a numit acest spirit nous. Nous este mai mult decat ceea ce exprima cuvantul englezesc spirit, este si intelect de asemenea, ambele impreuna. Deci aceasta putere spirituala, forta care misca toate lucrurile trebuie sa fie o putere spirituala, pentru toate cate se misca, le misca cu sens, in fiecare aspect, si de asemenea impreuna in

conectare cu toate celelalte, intr-o conectare plina de sens. Aristotel concluzioneaza ca acest spirit gandeste si ceea ce gandeste apare in existenta in acest fel. Totul apare in existenta doar pentru ca spiritul îl gandeste, doar in masura in care îl gandeste si doar asa cum îl gandeste. Nu exista nimic care exista si se misca, care sa nu fi fost gandit de aceasta putere.

Consecintele Ce inseamna asta pentru noi? Inseamna ca totul este just, ca totul este in regula asa cum este. Asa cum este, acesta este felul in care a fost gandit, si dorit, fara discriminare. Ma puteti urmari? Da? Participantii sunt de acord Ce anume inseamna aceasta, cu exactitate? Aceasta putere spirituala merge mult dincolo de ceea ce am incercat sa intelegem in viziunile noastre despre Dumnezeu, mult dincolo de intelegerea noastra. Este forta esentiala, primara, creatoare. Pentru aceasta putere, nu exista nici bine si nici rau, nici corect si nici gresit, nici agresor si nici victima, nu exista nimic dupa care putem putem imparti in categorii lumea noastra. Cand intram intram in aceeasi miscare cu aceasta miscare, cand ne armonizam cu aceasta miscare, toate distinctiile pe care le facem cad, dispar complet. A intra intr-o asemenea miscare este un lucru natural, un proces de revelatie in care acest insight este luat in serios, in fiecare aspect. Ce ajunge la o incheiere atunci cand luam aceasta miscare in serios? Orice religie, orice lege morala- toate acestea iau sfarsit. Intelegeti acum masura misticismului natural, cum intoarce totul pe dos?

Aplicarea revelatiei Acum, ceea ce am descris aici mai mult filosofic, aplic aceasta muncii mele. Cand lucrez cu cineva care are o problema, care doreste sa lucreze cu mine, pozitionez reprezentantiifara sa le spun despre ce este vorba. Brusc acesti reprezentanti sunt luati de o miscare, sunt purtati irezistibil. Cand mai multi reprezentanti ajung impreuna, aceasta miscare devine o conducta, un pasaj catre unificarea a ceva ce a fost separat anterior. Aceasta este o miscare a spiritului care anuleaza complet distinctia dintre bine si rau, de a apartine si de a nu apartine, de a fi ales sau respins. Acest lucru poate fi observat. Va voi oferi un exemplu pentru a putea sa va imaginati mai usor despre ce este vorba.

Exemplu: Reconciliere in Rusia In mai 2008 am fost in Vladivostok, in estul indepartat al Rusiei. Am condus un seminar acolo, cu aproximativ 150 de participanti, practicanti de constelatii familiale, formati. Am vorbit despre soarta Rusiei si despre destinele familiilor lor in timpul lui Stalin. Nu era nimeni in a carui familie sa nu fi exista victime: ucise in colonii penale, infometati pana la moarte in modul cel mai terifiant. Toti erau afectati de o soarta infricosatoare. Dupa ce grupul a devenit familiarizat cu noua modalitate de lucru pe care o folosesc, am ales ca reprezentanti 12 barbati si 12 femei. Participantii stateau pe scaune intr-un cerc mare, iar reprezentantii erau asezati in picioare in interiorul cercului, atat barbatii cat si femeile. Apoi am ales un singur barbat, l-am pozitionat in centrul cercului, si apoi i-am spus: “Tu îlreprezinti pe Stalin.” In acest fel de a lucra, in care lucrez acum, nu se spune nimic, absolut nimic. In afara de reprezentantul lui Stalin, niciunul dintre reprezentanti nu stiau pe cine reprezinta. Apoi constelatia a inceput, o miscare a spiritului. Sa va povestesc mai mult despre asta? Da? Ei bine, reprezentantul lui Stalin s-a uitat in sus, la cer, pentru multa vreme. Apoi i-a luat pe ceilalti, unul dupa altul si i-a impins sau i-a tras in mijlocul cercului. Multi au cazut, unii au tipat foarte tare, altii s-au mutat un pic. Aceasta nu era inca suficient pentru Stalin. Apoi a luat de asemenea oameni din cercul de participanti. Acestia au protestat, dar el nu a fost preocupat de asta, i-a tras si pe ei in mijloc, ca si pe ceilalti. Asa cum am spus, toate acestea s-au intamplat lent, foarte lent. Miscarile spiritului sunt foarte lente. Toti erau luati, erau purtati de o alta forta. Apoi, dupa aproape o ora, Stalin nu a mai iesit din cerc, a privit din nou la cer, apoi s-a aplecat in fata unei femei care era pe podea, si-a asezat capul in poala ei si a murit. Si-a inchis ochii ca si cum murea in acel moment. Nimic nu a fost spus, totul s-a intamplat ca de la sine. Pentru mine totul a fost incheiat, nici macar nu am dorit sa intreb ce s-a intamplat. Unul dintre ei nu mai putea vorbi. Ceilalti spuneau cum au inceput sa se roage. Reprezentantul lui Stalin a explicat ce experimentase. El a spus: “Am fost imun la ei toti. Nimeni nu putea sa-mi faca niciun rau. Am fost ales de o alta putere si in serviciul acesteia. Cei pe care i-am impins in mijloc nu aveau capete. Nu erau persoane pentru mine. Nu am simtit oricum nimic, de niciun fel. Eram intr-un serviciu de cu totul alta natura. Apoi, la sfarsit, am privit cerul, si am observat ca aceasta putere ma parasea. Apoi puterea mea s-a terminat.” A fost remarcabil ca toti cei care au reprezentat, agresorii si victimele, au

fost de acord cu ceea ce se intampla. Profund in sufletele lor ei toti au fost de acord, inclusiv victimele. Nu au fost reprosuri, acuzatii, nimic. Toti intelegeau in modul cel mai profund ca o anumita miscare a preluat controlul aici, o miscare care venea de altundeva, in serviciul Rusiei. Toti si-au dat consimtamantul. Acestea sunt miscarile spiritului, fara distinctii intre bine si rau, miscari care iau intr-un alt serviciu, pentru o forta mai mare. Putem compara cat de gol suna cand il numim pe Stalin criminal, spre exemplu, si cand ne exprimam mila pentru victime. Suntem noi in rezonanta cu o miscare eterna atunci, care merge mult dincolo de ceea ce vrem sau ne imaginam? Ei bine, aceasta este doar ca sa va faceti o idee...

Paradisul Am fost teolog, si inca mai sunt intr-un fel, si sunt familiar cu biblia. Acum o privesc diferit. Acum privesc prin imaginile care uneori se ataseaza anumitor circumstante, deoarece nu ma mai tem de Dumnezeu. Dumenzeul de care multi se tem este doar un alt idol. El este unul dintre multi, pentru ca altfel nu ar putea fi gelos. El este doar dumenzeul unui grup, nu al tuturor fiintelor. Altfel nu ar exista alesi si damnati. Acest fel de dumnezeu este un dumnezeu creat dupa imaginea noastra despre bine si rau. Am citit istoria lui Adam si a Evei inca o data. Ceva mi-a atras atentia. Sub influenta sarpelui, Adam si Eva au mancat din pomul cunoasterii si au fost expulzati din paradis. Biblia spune despre ce fel de cunoastere era vorba. Era cunoasterea raului si a binelui. Este aceasta o revelatie? Cand comparati acest tip de insight cu ceea ce spuneam inainte, poate fi acesta un insight? Sau mai degraba este intoarcere de la miscarea spiritului, in care, in mod brusc facem o distinctie, cine si ce este bun si rau, si ca o consecinta ultima, cine poate trai si cine trebuie sa moara? Acest insight, acest asa-zis insight al binelui si raului este inceputul tuturor crimelor. Aceasta a inceput imediat, cu Cain si Abel. Cain si-a ucis fratele Abel. De ce? Deoarece el spunea: “Dumnezeu il prefera pe el, nu pe mine.” Asa Cain a transferat distinctia sa despre bine si rau catre Dumenzeu, si apoi si-a ucis fratele. Pe cine a ucis el astfel, in fratele lui? L-a ucis pe Dumnezeu, bineinteles. Pe cine altcineva? Poate ca am mers deja prea departe aici. Sunt lucruri pe care nu trebuie sa le spun. Toate razboaiele, toate marile conflicte exista pentru ca una dintre parti spune: Noi suntem buni, si voi nu sunteti. Sau, mai precis: Dumnezeul nostru este adevarat, si al vostru este fals, al nostru are dreptate, al vostru greseste. Toate crimele in masa se intampla in numele binelui impotriva raului. Nu trebuie decat sa observam ce se intampla astazi. Nu este nevoie sa numesc nimic. Stiti mai bine decat mine.

A intra in aceasta miscare a spiritului, dincolo de distinctiile intre bine si rau, cu aceeasi bunatate pentru tot exact asa cum este, aceasta este o miscare a pacii, miscarea esentiala a pacii. Si este misticism natural, eliberat de imaginile restrictive pe care le avem, si de asemenea eliberat de imaginile restrictive le care le avem despre Dumnezeu. Deci, ce se intampla cand lasam aceasta miscare sa ne cuprinda? Asazisa distinctie intre bine si rau inceteaza- cu toate consecintele sale. Ce se intampla cu noi atunci? Ne intoarcem in paradis, unde Dumnezeu se plimba printre oameni. Deoarece asta a fost paradisul. Dumnezeu se plimba printre oameni ca unul dintre ei. Cred ca am vorbit prea mult despre subiect. Este dificil ceea ce spun aici. Participantii protesteaza. Nu? Ei bine, fac asta in viata reala. Sa va arat?

Constiinta Voi vorbi despre un subiect complex acum. Distinctia intre bine si rau are radacina in constiinta noastra. Cine distinge intre bine si rau? Constiinta inocenta. Doar constiinta clara decide cine are permisiunea sa apartina si cine nu o are. Miscarile constiintei pe care noi le experimentam ca vinovatie si inocenta au o validitate limitata, deoarece cu ajutorul constiintei noastre noi stim in orice moment, ce anume trebuie sa facem, ce anume putem face, pentru a apartine familiei noastre. Inocenta nu este altceva decat sentimentul de siguranta ca apartinem. Cine deviaza de la asta are o constiinta vinovata. Constiinta rea(vinovatia) nu este altceva decat(teama de) pierderea apartenentei. Deci, aceasta constiinta ne leaga la familie noastra si ne separa de toti ceilalti. Ceea ce separa, deasupra tuturor, este constiinta noastra clara. Oricine are o constiinta clara îi respinge pe ceilalti. Altfel nu ar putea avea o constiinta clara. Oricine se simte superior din punct de vedere moral are, de fapt, dorinte negative fata de ceilalti. Orice moralist decide asupra vietii si mortii. Imediat ce judecata morala se intampla, semnificatia sa este: Tu aici, îţi este permis să trăiesti, tu, acolo, tie nu-ti este permis. Da, si chiar mai mult: Tu poti merge in rai, si tu trebuie sa mergi in iad. Atat de departe ajunge asta. Unde este iubirea apoi? Unde este fericirea apoi? Unde este pacea apoi? Unde este bucuria apoi? Toate sacrificate.

Dreptatea Ei bine, nu sunt sigur ca pot sa continui sa vorbesc. Am spus deja prea mult. Va voi istorisi un mic exemplu, veti fi surprinsi. Eram in Canada, cu indieni americani. Conduceam un curs acolo. O capetenie mi-a spus ca in limba lor nu exista nici un cuvant pentru dreptate. Va puteti imagina? Nici un cuvant pentru dreptate. Apoi l-am intrebat: „Ce faceti atunci cand cineva ucide o alta persoana?”, iar el mi-a raspuns: „Va fi adoptat de catre familia victimei.” Ei bine, vrem sa fim oameni drepti, spunem ca vrem sa fim drepti, si deasupra tuturor, Dumnezeul nostru trebuie sa fie drept. Ma reintorc din nou la miscatorul nemiscat. Poate fi el drept? Daca totul vine de la el, cum poate fi el drept? Cand îi pretintem lui Dumnezeu sa fie drept, mai este el Dumnezeu apoi? Daca el trebuie sa serveasca ideea noastra despre dreptate, apoi dreptatea este Dumnezeu, si asa-zisul nostru Dumnezeu trebuie sa serveasca aceasta dreptate. Dar ce inseamna aceasta dreptate? „Te voi ucide”- aceasta este dreptatea. Nu avem nevoie sa pretindem altceva. Astfel, unde cineva vrea dreptate impotriva alcuiva, ce se intampla in inima sa? Ce anume doreste? Doreste moartea celeilalte persoane. Nu am nici o iluzie despre asta. Stiu ca este astfel, si am devenit destul de prudent. Toti cei care vor dreptate vor moartea cuiva. Cand ei îl solicita pe Dumnezeu pentru a face dreptate, ce ar trebui sa faca Dumnezeu atunci? Ar trebui sa ucida anumiti oameni. Si chiar mai rau, sa-i lase sa arda in iad pentru totdeauna. Da, exact asa, exact asa. Si ce fac cei beatificati in rai? Ei se uita la iad tot timpul. Ei trebuie sa faca asta. Ei privesc catre iad tot timpul. Si asta se presupune a fi beatitudinea in rai? Mai degraba ma intorc la paradis, unde distinctia intre bine si rau se sfarseste, la un alt nivel.

Cercul magic al constiintei Care este cel mai mare dezastru al Occidentului? Nimeni inaintea mea nu a inteles ce anume face constiinta. Toti au fost sub controlul complet al acesteia, pana la o asa extrema, incat constiinta a fost numita vocea lui Dumnezeu in sufletul nostru, de care trebuie sa tinem cont cu orice pret. Dar toti cei care se lupta intre ei, merg la razboi cu o constiinta clara- dar cu o constiinta clara diferita de a celorlalti. Deci, am demascat asta. Aceasta deschide calea catre o miscare

interioara a iubirii care merge dicolo de toate aceste distinctii. Intotdeauna am indoieli daca îmi este permis sa spun asta.

Perceptia Constiinta care ne leaga de un grup, dicteaza ce anume ni se permite sa stim si ce nu. Ne dicteaza ce anume ne este permis sa percepem si ce nu. In consecinta toti aceia care sunt prinsi in acelasi grup, sunt dispozitia acestuia, orbi in acelasi fel. O teama îi opreste sa perceapa ceva dincolo de ceea ce le este permis sa perceapa. Care este teama? De a fi dati afara, de a fi exclusi, aceasta este teama. Toate aceste imagini ale lui Dumnezeu pe care le avem, care sunt atat de absurde- ca nu ar putea fi mai absurde de atat- sunt imagini de care credinciosii inca se agata, de frica de Dumnezeu. Cei care raman captivi in aceasta frica, intotdeauna îi resping pe ceilalti, în numele lui Dumnezeu.

Victimele Va voi da un exemplu, unul simplu. Intr-o excursie in Israel am vizitat situl arheologic din timpul de dinainte de invazia triburilor israelite in Canaan. Era un mare altar patrat. Era destinat pentru sacrificiul copiilor. In acele timpuri era firesc obiceiul de a sacrifica primul nascut, pe baza ideii ca binecuvantarea divina s-ar va revarsa apoi asupra parintilor. Mai tarziu in Ierusalim acesti credinciosi aveau propriul lor templu, templul lui Moloch. Nobilii din Israel si Iudeea mergeau acolo in pelerinaj, pentru a-si sacrifica primul nascut. Idolul era un cuptor. Acest cuptor era incalzit, si apoi aruncau copii in interior, iar parintii cantau cat de tare puteau, astfel incat sa nu mai auda tipetele copiilor. Profetii îsi exprimau dezgustul. Exista si o alta istorie, a lui Abraham, care trebuia sa-si sacrifice fiul Isaac, cu aceeasi idee, ca acest lucru îl multumea pe Dumnezeu. Mai tarziu aceasta istorie s-a schimbat un pic, dar si in zilele noastre, cand copii aud aceasta poveste, au aceeasi teama de a fi ucisi. Am transformat asta intr-o povestire pe care o redau in continuare. Credinta si iubire Un barbat a visat pe timpul noptii ca a auzit vocea lui Dumnezeu spunandu-i: „ Trezeste-te, ia-ti fiul, singurul si iubitul tau fiu, du-l pe muntele pe care ti-l voi arata, si acolo sacrifica-mi-l mie!”

Dimineata barbatul s-a ridicat, si-a privit fiul, singurul, iubitul sau fiu, si-a privit sotia, mama copilului sau, si-a privit Dumnezeul. A luat copilul, a construit un altar, a legat mainile copilului, si-a scos cutitul. Dar apoi a auzit o alta voce, si in locul fiului, a sacrificat o oaie. Acum: Cum îl priveste fiul pe tata dupa asta? Cum îl priveste tatal pe fiul lui? Cum îl priveste sotia pe sotul ei? Cum o priveste barbatul pe sotia lui? Cum îl privesc pe Dumnezeu? Si cum Dumnezeu- daca exista- priveste la ei?

Apoi a existat un alt barbat care a visat noaptea ca a auzit vocea lui Dumenzeu, spunandu- i: ”Trezeste-te, ia-ti singurul, iubitul tau fiu, du-l pe un munte, pe care am sa ti-l arat eu, si acolo sacrifica-mi-l mie.” Dimineata barbatul s-a trezit, si-a privit fiul, singurul si iubitul sau fiu, si-a privit sotia, mama copilului, si-a privit Dumnezeul. Si apoi a spus: “Nu o sa fac asta!” Cum priveste fiul la tatal sau? Cum priveste tatal la fiul sau? Cum priveste mama la sotul ei? Cum priveste barbatul la sotia sa? Cum privesc ei la Dumnezeu? Si cum priveste Dumnezeu- daca exista- priveste la ei?

Ei bine, ce este doctrina crestinismului? Dumnezeu a fost insultat de pacatele noastre. Doar imaginati-va asta! Incercati sa intelegeti cu adevarat aceasta idee a crestinismului. Si apoi el a cerut penitenta. Si cine are de facut aceasta penitenta? El si-a sacificat propriul sau fiul pe cruce. Nu a mai fost nicio alta voce care sa intervina. Si multi mai cred si astazi ca Dumnezeu are pica pe viata.

Viata si iubire Acum hai sa privim un pic mai multe cai spirituale. Recent am fost in Madrid, si am mers la muzeul Prado, acest muzeu magnific. Am vazut picturi impresionante acolo, si multe picturi de sfinti. Toti erau foarte slabi, majoritatea. Nu este ciudat? Si cei celor vor sa devina iluminati, ce li se cere, in termeni de renuntare? A mai fost denumita mortificare. Tot ce este impotriva vietii e necesar pentru a deveni iluminat? Si toate acestea sunt dorite de asa-zisul Dumenzeu al iubirii? Ei bine, mai degraba ma tin de misticismul natural. Incep sa intrezaresc ce dimensiuni are misticismul natural. Am spus deja prea mult. Nu-mi este permis sa spun povesti in afara scolii. Dar voi face ceva practic, o experimentare reala a lucrurilor. Ma tem ca unii dintre voi se vor infuria pe mine daca voi face asta. Insa oricum, am renuntat la frica mult timp in urma.

Mama Unde se reveleaza pe sine, in modul cel mai impresionant, acest etern spirit creativ? Care este cea mai mareata revelatie divina? Mama noastra. Putem sa primim asta, sa vedem acest spirit creativ la munca in ea, in toate micile detalii, cu rezultatul ca noi suntem in viata? Putem duce asta? In Biblie este o rugaciune a lui Isus, care spune: “Tatal nostru care esti in ceruri”. Pana acum nu am vazut un tata fara o mama. Un barbat poate sa devina tata acolo unde este si o mama care sa-l accepte ca tata. Deci unde este mama? Cand spun:”Tatal nostru care esti tatal meu aici cu mama mea”, atunci ma inclin profund in fata misterului vietii. Simtiti diferenta? Acesta este de asemenea misticism natural. Si ce relationam cu acest mister? Am cunoscut o multime de oameni, si ei vorbeau despre mama lor. Intotdeauna îmi da un fior pe sira spinarii, cand aud despre asta. Multi dintre ei au trei imagini ale mamei lor, trei imagini interioare, si anumite sentimente atasate acestor imagini. Majoritatea sunt sentimente de respingere. Puteti sa simtiti asta in interiorul vostru? Pentru mine este o placere sa privesc mamele. Este o mama si aici, in sala, cu un copil mic in bratele sale. Mereu sunt fericit sa vad asta. Privesc asta cu devotiune, o devotiune profunda. Cand ma gandesc la asta, mama mea, sau orice mama, imi vine in minte ce anume si-a asumat, incepand cu sarcina, apoi de asemenea cu ingrijorarea

daca totul va merge bine, teama de a naste. Inca e o amenintare a vietii pentru anumite femei. Apoi ne-a hranit la san, s-a gandit la noi zi si noapte, fiind mereu acolo pentru noi, multi ani. Si ce ne amintim noi din toate acestea? Trei imagini despre tot. Si apoi avem aroganta sa ne condamnam mama? Din cauza a trei imagini? Din tot ce inseamna mama aceste imagini infatiseaza 1 procent, in cel mai bun caz. Si asta conteaza pentru noi?

Meditatie Voi face o meditatie cu voi, pentru o schimbare. Doar inchideti ochii. Acum o privim pe mama noastra asa cum este, exact asa cum este. Asa cum este, ea a fost invatata de acest spirit etern, exact asa cum este. Astfel ea a fost aleasa pentru noi de aceasta forta creativa. Cum putem spune: “Mama mea”, ca si cum am avea un drept asupra ei, sau o pretentie, vazand ca ea este un dar pur, o revelatie a lui Dumnezeu, o revelatie vie a lui Dumnezeu? Cu aceste sentimente o iau acum in inima mea, in sufletul meu, si îl intalnesc pe Dumnezeu in cea mai adanca profunzime. - Si astfel raman in fata ei in devotiune. Doar aceia care îsi iau mama in acest fel, îsi iau de asemenea viata pe deplin- si fericirea lor. Ok. Acesta este misticismul natural, atat de simplu- si atat de profund.

Intrebari Problema PARTICIPANTA: Intrebarea mea este daca dorinta pentru o solutie pe care clientii dumneavoastra o au, nu este aceasta importanta in misticismul natural? HELLINGER: Aceasta dorinta va priveste personal. Nu ma angajez in asta. Rasete in grup HELLINGER: Ce sa fac cu cineva care vine cu o problema? Pozitionez persoana si observ miscarile, pe masura ce aceasta persoana este miscata de o miscare a spiritului. Apoi primesc toate informatiile- dar nu cele pe care persoana le astepta, si apoi devine serios. Pot sa o las aici? PARTICIPANTA: Acum ma simt pe mine, prin asta. HELLINGER: Ok.

Miscarile sufletului, miscarile spiritului PARTICIPANTA: Intrebarea mea este urmatoarea: Care este diferenta intre miscarile sufletului si miscarile spiritului? HELLINGER: In timpul muncii mele observam cum persoanele sunt miscate de o putere. Sunt miscari care provin din constiinta, aceasta inseamna ca provin din campul spiritual al familiei. Aceste miscari deseori au de a face cu vinovatia, si apoi, de asemenea, cu nevoia de penitenta. Vinovatia si penitenta sunt miscari ale constiintei. Acestea nu au importanta pentru forta creativa. Toti oamenii care se simt vinovati se simt importanti. Ei cred ca au soarta in mainile lor. Se gandesc ca daca ar fi actionat diferit, rezultatele ar fi fost diferite. Apoi incearca sa scape de vinovatia lor, ignorand complet faptul ca vinovatia este o miscare a spiritului. Din aceste miscari ale constiintei apare in multe cazuri o fraza interioara; aceasta este:”Eu in locul tau.” Ca sa fim mai precisi, inseamna: „Mor eu in locul tau.” Cand o mama simte vinovatie, din cauza unui avort spre exemplu, si daca ea este trasa catre copilul mort, ca o penitenta, cum s-ar spune, un copil afirma profund in adancul sau:” Eu in locul tau.” Aceasta este o miscare majora care conduce la probleme. Poate conduce de asemeneala boli si nesansa, la un intreg spectru de dificultati. Cand ramanem in aceasta miscare, nu exista solutie. Psihoterapia ramane, in mare parte, in interiorul acestor miscari, iar constelatiile de familie raman de asemenea, in cea mai mare parte in aceste miscari. In cele din urma, inseamna oameni morti. Mergand la un alt nivel, dincolo de vinovatie si penitenta, si recunoscand miscarile spiritului in toate, si apoi lasand marea sa iubire sa te miste- acestea sunt miscarile spiritului. Maine voi demonstra intreaga dimineata aceste lucruri, in detaliu. Intrebarea ta a primit raspunsul? In timp ce participanta ezita: Si da, aceste miscari necesita angajament total. Nu le poti avea intr-un mod ieftin. Si apar doar acolo unde nu exista frica. Acum ai primit raspunsul la intrebare? PARTICIPANTA:Este mai bine acum.

Inainte de cadere PARTICIPANTA: Intrebarea mea se refera la ce ati spus mai devreme. Starea de dinainte de bun si rau, in paradis, inainte de cunoasterea binelui si raului, este o stare mai buna? Este pace. Este pacea mai buna? HELLINGER: Uneori cineva atinge cel mai inalt varf pe calea cea lunga. Dar acum calea lunga este completata si este inutila. Liniste indelungata. Catre grup: Uneori vorbesc un pic criptic, dar suficient de clar. Catre participanta: Ok? PARTICIPANTA: Da.

Bine si rau PARTICIPANT: Cred ca intrebarea mea bate intr-o directie similara. Este o intrebare despre originile moralei. Cand ne conectam cu miscarile spiritului, cu miscatorul nemiscat, este un lucru bun? Cand nu o fac, ma vad pe mine ca victima sau agresor. Cand o fac, este la fel. HELLINGER: La fel, exact. Cand suntem posedati in interiorul nostru, de exemplu in agresivitatea noastra, in sentimentele noastre criminale, sau de asemenea in fascinatia noastra legata de cruzime, toate acestea sunt asa de rele in acest sens. Acum, cand iau toate acestea in interiorul meu, si sunt in acord cu ele ca parti ale mele, atunci acestea stau alaturi de ceea ce este bun in mine, si sprijina acest bine. Cei care sunt doar buni sunt doar jumatati. Cei care sunt doar rai sunt de asemenea doar jumatati. Ambele miscari sunt in propriul nostru suflet. De aceea in misticismul natural nu exista perfectiune, doar ceva care este mereu in miscare. Ceea ce este perfect nu se mai misca deloc. Deci, orice este creativ este si incomplet, si asa-numitul rau, si, de asemenea, propria noastra vinovatie, sunt parti ale acestei miscari, ale unei miscari mai mari. Cand intalnesc asta in interiorul meu, sunt bun si rau, si ambele in serviciul iubirii, ambele in acelasi timp. Am extins un pic raspunsul, dar intrebarea pusa de tine a fost o intrebare importanta, foarte importanta. PARTICIPANT: Simt ca este deja un pic dat raspunsul. Cred ca nu am formulat-o precis inca.

HELLINGER: Aceasta este crestere interioara desigur. Ia un timp. Dar exista un standard moral spiritual. PARTICIPANT: Exact, cu siguranta. HELLINGER: Dar este diferit de ceea ce gandesti, probabil. Exista o constiinta spirituala, ea opereaza similar constiintei pe care o experimentam ca vina sau inocenta, ca usurinta sau lipsa usurintei. Cand ne miscam intr-o miscare a spiritului, ne simtim calmi, total calmi. Aceasta arata ca suntem in acord cu aceasta miscare. Cand deviem, devenim nelinistiti si de asemenea incapabili sa actionam. Devierea este intotdeauna o deviere de la iubire. Am experimentat asta in mine. Cand devin brusc nelinistit , verific: Am respins eu, poate, pe cineva, sau m-am pus pe mine deasupra cuiva? Apoi devin nelinistit, imediat. Dar stiu cum sa ma intorc la constiinta spirituala. Astfel o urmez din nou si sper ca ma va conduce din nou. Ok? PARTICIPANT: Multumesc.

Suprapopularea PARTICIPANT: Am un fel de sentiment de lipsa de speranta legat de suprapopulare. Sunt in cautarea unei cai de rezolvare. HELLINGER: Cand te ingrijorezi in legatura cu asta, totul se va schimba. Sau sa intrebam- se va schimba? Barbatul isi scutura capul. HELLINGER: Atunci de ce sa te ingrijorezi? Este o intentie buna in spatele ingrijorarii. Dar a fost cineva vreodata cineva care sa fi dorit sa faca o lume mai buna, si sa fi reusit cu adevarat? Rezultatul este de obicei mai rau. Barbatul rade. HELLINGER: Va voi da un alt pont.

Mai mult sau mai putin Sunt doua mari miscari in suflet. Una merge catre mai mult, cealalta catre mai putin. Miscarea ta merge catre mai putin. Ce inseamna mai mult? Mai mult inseamna intotdeauna mai multa viata. Ce inseamna mai putin? Mai putin intotdeauna inseamna mai putina viata.

Voi face o mica meditatie cu tine. Simte in interiorul tau: unde merge miscarea de baza in sufletul tau? Merge catre mai mult sau catre mai putin? Apoi schimbam aceasta miscare catre mai mult, mai mult, mai mult, mai mult. Putem simti care este efectul: mai multa tarie, mai multa bucurie, mai multa iubire. Acum voi spune ceva care se leaga cu tema de astazi. Misticismul natural inseamna mai mult, mai mult, mai mult. Multe cai spirituale inseamna mai putin, mai putin, mai putin. Ti-am raspuns la intrebare? PARTICIPANT ezitand: Da. HELLINGER: In ce miscare esti tu acum, in acest moment? In mai mult sau in mai putin? PARTICIPANT: In mai mult. HELLINGER: Tu erai in mai putin. Amandoi rad. HELLINGER: Toate cele bune pentru tine. PARTICIPANT: Multumesc.

Liberul arbitru

PARTICIPANT: Daca exista doar un singur miscator, atunci nu exista niciun altul, nimic altceva. Atunci eu nu mai sunt cu adevarat aici, de asemenea, ca o autoritate care sa decida pentru sau impotriva a ceva. Ce se intampla cu iubirea si cu libertatea in acest caz, sunt ele absente? Nu gasesc asta asa de rau, doar ca nu le pot regasi in acest caz. HELLINGER: Aceasta este o intrebare esentiala care a aparut aici. Observatia este ca ne experimentam pe noi si creativi de asemenea. Voi reduce asta, mai mult sau mai putin la o gluma. Sa o fac? Barbatul aproba din cap. Noi plutim in deriva in acelasi fluviu. Totul inoata in acelasi fluviu purtat inspre un scop pe care niciunul dintre noi nu-l stie. Unii vaslesc un pic, altii vor sa mearga in alta directie. Nimic nu ajuta. Noi toti trebuie sa inotam

inainte. Si liberul arbitru la fel. Rasete in grup. Exista un anumit grad de libertate in miscare. Dar nu conteaza foarte mult. PARTICIPANT: Intrebarea mea a aparut atunci cand ati vorbit despre Stalin. Asocierea lui Stalin cu iubirea intr-una dintre aceste miscari, ei bine eu as fi lasat iubirea afara. As fi fost capabil sa urmez aceasta miscare pana la un anumit punct, dar nu as fi pus-o intr-un context de iubire deloc. HELLINGER: Cand privesc Rusia acum- am fost de cateva ori si stiu multe de acolo- sunt impresionat de iubirea de acolo. Fiind german am fost nelinistit la inceput. Totusi, nu am auzit nici cel mai mic repros. Niciodata. Din contra, a fost doar bunatate si bucurie sa ma vada. Acesta este rezultatul a ceea ce s-a intamplat. Ok? PARTICIPANT:Ok. HELLINGER: Avem nevoie sa privim la asta de la o distanta mai mare. Aceasta este diferenta.

Vinovatie PARTICIPANT: Am o intrebare persoanla. Gasesc dificil sa imi iau vinovatia din interiorul meu in inima mea. Simt o disociere acolo. HELLINGER: Voi incerca sa raspund, si sper ca raspund la intrebarea ta. Altfel o poti repeta. Ce fac oamenii cand se simt vinovati? Ei ranesc pe cineva, pe ei insisi sau o alta persoana. Sentimentul profund din spatele vinovatiei este intotdeauna ura. Nimic nu se afla mai mult in calea iubirii decat sentimentele de vinovatie. Cand lasam deoparte vinovatia, devenim mici, smerindu-ne astfel. PARTICIPANT dupa o vreme: Ma simt mai bine, dar nu este nici o bucurie. Deseori am incercat sa fac mai mult, dintr-un sentiment de vinovatie, pentru a fi mai bun. HELLINGER: Te inteleg pe deplin. Vinovatia are niste efecte. Unul este ca ma ranesc pe mine sau pe ceilalti. PARTICIPANT: Da. HELLINGER: Celalat efect este ca atunci cand sunt de acord ca vina mea a fost ceva inevitabil si complet ireversibil, apoi am taria de a face ceva bun.

Oamenii inocenti au putina tarie. Doar cei vinovati au. Aceasta ar indica faptul ca ce ne conduce la vinovatie este o miscare divina, daca continuam cu asta. Apoi poti fi fericit cu asta. Barbatul rade si de asemenea si grupul. HELLINGER: Acum vezi? Ok? Bine.

Scopuri PARTICIPANT: Am doua intrebari. Un lucru pe care as dori sa-l stiu este urmatorul: Catre ce conduce aceasta putere care lucreaza in constelatii? A doua intrebare la care mi-ar placea sa am un raspuns este: Cum a putut ramane nedescoperita pentru atata timp? De ce nimeni nu a observat ca un asemenea lucru exista? HELLINGER: M-am intrebat si eu, de asemenea. PARTICIPANT: Care este raspunsul? HELLINGER: Am fost norocos sa descopar asta. Ideea de scop nu este o idee spirituala. Miscarile spiritului nu pot avea un scop. Altfel scopul ar determina miscarea. Miscarile spiritului sunt intotdeauna foarte creative. In modul in care eu lucrez in acest moment in constelatii sunt surprize perpetue. Ceea ce oamenii isi imagineaza ca scopuri, deseori uita, din fericire.Tiam raspuns la intrebare? PARTICIPANT: Da.

Acum sunt in acest punct UN TANAR: Chiar daca ceea ce am facut aici nu a fost total nou pentru mine, am gasit util sa o vad cu dumneavoastra din nou, astfel incat nu doar sa am o idee despre asta, dar si sa o inteleg in profunzime. Ceea ce ati spus a fost destul de socant pentru mine. Chiar daca am inteles gluma, am fost surprins ca atatea persoane au putut sa rada de asta. Este incredibil, toata societatea sa traiasca asta. Ar fi o catastrofa, am putea aproape sa o numim asa. Asta simt despre acest subiect acum. Ati spus ca s-a terminat calea cea lunga acum. Ce anume intelegeti prin asta? HELLINGER: Diferenta intre bine si rau, pentru mine, deseori, s-a dizolvat. A

intra in aceasta puritate, in aceasta miscare de atentie delicata si binevoitoare catre tot ceea ce exista, asa cum exista, este o miscare a cresterii interioare. Aici se aplica din nou proverbul pe care-l spun de obicei: Fiecare vaca incepe ca o vitea. Deci, ce vreau sa spun este ca nu e nevoie de rapiditate. Toti pasii pe cale sunt experiente esentiale. Acum va rog sa inchideti ochii pentru un moment. Si spuneti unei persoane: Acum sunt in acest punct. Dupa o vreme: E bine asa? UN TANAR: Multumesc. Catre grup: Aceste fraze, aceste afirmatii, ca si cea pe care tocmai am spus-o, au venit dintr-o miscare a spiritului. Acestea ating mult dintr-o data, nu numai in aceasta persoana. Aceasta este caracteristica miscarilor spiritului, ca ating pe multi in acelasi timp. Nu sunt niciodata fraze individuale. Ele au efect mult dincolo de individual.

Acum vin PARTICIPANT: Am ramas pentru o vreme intr-un proiect, pentru energia masculina. Pe masura ce ma inclinam in fata stramosilor si ma intindeam pe podea, era foarte greu pentru mine sa respir. Acum astazi am auzit ceva despre energia feminina. Mi-ar placea sa primesc o asemenea fraza si despre energia masculina. Rasete in grup. HELLINGER dupa o vreme: Spune-i tatalui tau: “Acum vin.” Dupa o vreme: Ok? PARTICIPANT: Acum inima imi bate tare. HELLINGER: Acum inimii tale îi este permis sa-si faca munca. PARTICIPANT: Multumesc.

Te rog PARTICIPANTA: Si intrebarea mea este o intrebare personala: Energia catre mama este taiata. Cum ma pot reconecta din nou acolo? HELLINGER dupa o vreme: Inchide ochii si spune catre ea: “Te rog.”

PARTICIPANTA: Te rog. HELLINGER: Spune-o in interiorul tau, exact asa: Te rog. Dupa o vreme: Ok, acum poate avea un efect.

Dizolvarea HELLINGER catre o femeie: Am admirat echipamentul tau frumos de cand ai venit aici. Este ceva special? PARTICIPANTA: Sunt un artizan ambulant. HELLINGER: M-am gandit eu, artizan ambulant. Deci? PARTICIPANTA: Voiam sa fiu sigura ca am inteles corect. In sentimentele mele sunt in total in armonie cu ceea ce spuneai. As numi aceasta miscare Dumnezeu, dar Dumnezeu care nu este un idol, ci un Dumnezeu de care nu am nevoie sa ma tem, deoarece totul este cu adevarat bun. Unde nu sunt chiar asa de sigura acum, daca am prins sensul, este ca sunt destul de atasata de constiinta mea, dar nu intr-un sens moral special. Am mai degraba viziunea ca totul are doua laturi, si ca exista o consecinta negativa, care are de-a face cu acuzarea altor oameni, si apoi mai exista de asemenea si o consecinta pozitiva care ma duce catre Dumnezeu, dar care nu inseamna judecata. Aceasta constiinta ma ghideaza si ma conduce pe calea cea dreapta. Am putea sa o vedem asa? HELLINGER: Cea de-a doua pe care o descrii ar fi o miscare a spiritului. Cuvantul „Dumnezeu” este mai degraba impovarat, cara ceva greu, si din cauza ca noi îl personificam pe Dumnezeu. Majoritatea imaginilor lui Dumnezeu sunt in realitate extensii ale imaginilor pe care le avem despre parintii nostri. Cei care nu-si pot gasi drumul catre parintii lor vor sa-l gaseasca macar pe Dumnezeu. Dar calea este exact in sensul opus. Cei care si-au gasit drumul catre parinti, ei l-au gasit pe si pe Dumnezeu in acest fel. Altceva demn de retinut este ca, daca Dumnezeu exista, daca exista un Dumnezeu, atunci acest dumnezeu este limitat. Orice exista este limitat. Toata existenta este limitata. Fie si numai din aceasta perspectiva, ideea ca Dumnezeu exista este nedemna de El, ca sa spunem asa. PARTICIPANTA: Eu am o idee foarte speciala. HELLINGER: Nu are importanta. Ce am spus este foarte general. Cea mai

profunda miscare in suflet, si cea mai profunda in misticismul natural, merge spre dizolvare. Granitele pe care le avem se dezvolta prin micul nostru sine. Desigur ca si micul nostru sine are locul sau. Doar prin el ne putem defini pe noi insine. Dar, in acelasi timp, ne separa. Insa atunci cand pe neasteptate ne experimentam pe noi ca fiind la fel cu toti ceilalti, ca unul printre toti ceilalti, devenim in mod egal neimportanti, si, in cele din urma, ne dizolvam. Infinitul nu are granite, si nici fiinta de asemenea. Nu poate avea. Aceasta miscare fara sfarsit merge dincolo de imaginile noastre limitate. Dar din ceea ce am inteles tu esti bine pe cale. PARTICIPANTA: Inca o intrebare. HELLINGER: Nu, nicio alta intrebare, doar aceasta. Vrei mai mult pentru ca ceea ce am spus a ramas in afara. Cu ceva atat de important cum a fost ceea ce tocmai am spus, nimic nu poate fi adaugat, si nici la seara aceasta nimic nu mai poate fi adaugat. Si acum, asta e tot.

Rilke Sonetele catre Orfeu ale lui Rilke In sonetele sale catre Orfeu, Rilke a pus in cuvinte, in multiple modalitati, felul cum vii si mortii constituie o unitate. In cantecul lui Orfeu, care a fost in taramul mortilor si s-a reintors, apoi a cazut in taramul mortilor, ceva din ceea ce este mort este acolo, in toate lucrurile vii, intr-o unitate. Sonetele catre Orfeu m-au insotit pentru multi ani. Le recitesc mereu. Acestea si-au revelat sensul profund pentru mine doar putin cate putin, cu incetul. Dar niciodata pe deplin, bogatia lor este prea adanca. Deseori le citesc cu voce tare, deseori de mai multe ori, pana cand sensul lor mai profund imi apare. Dar, asa cum am spus, ceva ramane deschis mereu, ca in toate marile poeme. Vreau sa va ofer un mic exemplu a ceea ce va asteapta in aceste sonete. Va asteapta o experienta mistica acolo, o intalnire dicolo de obisnuit.

Introducere Viata noastra exista cu vii si cu mortii. Totusi, deseori ne comportam ca si cum mortii ar fi separati pentru totdeauna de noi, prin intermediul mortii lor. Dar, Rilke intreaba in Prima elegie Duineza: „ Am putea fi noi fara ei?”. Aceasta experienta esentiala, aceea ca lumea viilor si lumea mortilor se interpatrund, este adusa la noi, in occident, prin intermediul unor mituri marete. Primul si cel mai vechi mit este despre Orfeu. El a fost primul care s-a reintors din taramul mortilor, totusi fara sa fie capabil sa si-o aduca pe iubita lui Euridice dintre morti, intre cei vii. Cel de-al doilea, si incomparabil mai maret pentru noi, ne vorbeste despre Isus din Nazaret, cel crucificat, despre invierea sa din morti. Isus, numit acum Cristos, a unit ambele regate prin intermediul sperantei care este asociata cu el, aceea ca orice mort poate invia din nou, prin intermediul sau. Cristos mentine conectarea cu mortii, prin intermediul sperantei invierii tuturor, si de asemenea prin multe ritualuri, rugaciuni si sacrificii. In Sonetele catre Orfeu, Rilke conecteaza experienta fiintei care este incorporata in ambele mituri, experienta ca mortii raman prezenti pentru cei vii- in imaginea lui Orfeu. In consecinta îi putem intelege bogatia de sensuri si profunzimea doar daca le vedem in conectare cu invierea lui Cristos. In continuare Orfeu a ramas in taramul mortilor, dupa ce bacantele, l-au sfasiat in bucati, in corpul sau viu. El nu se mai reintorcea din morti a doua oara. El ramane prezent ca o fiinta moarta in tot ce este viu, si intr-un mod special, el intruchipeaza ideea si experienta ca mortii impart viata cu noi. Fiind mort, el nu este un zeu, chiar daca Rilke, uneori, îl numeste zeu. Dar el este orientat catre divin. Astfel ca in cantecul sau Orfeu aduna completitudinea existentei, aceea a viilor si mortilor, si slaveste existenta in fata a ceva care ramane inexprimabil pentru noi.

Exemple Putem capata un sens a ceea ce insemna aceasta, in interiorul nostru. Infatisez un poem, primul poem din Sonetele catre Orfeu. In aceasta forma invaluita putem simti asta, si, de asemenea, voi oferi interpretare ceva mai tarziu. Poemul suna cam asa:

Aici un pom crescu. O, pura transcendenta! O, canta Orfeu! O, 'nalt pom in ascultare! Si totul a tacut. Ci-n insasi amutire, Un nou inceput, si semn si preschimbare s-a nascut.

Lasandu-si cuib si linisti de-ascunzisuri, Jivine din clarele paduri, eliberate, Ieseau si stau asa de blande prin desisuri, Nu din vreo teama si nici din rautate,

Ci doar ca sa auda. Ca-n inimile lor Si ragete si urlete pareau micute. Si unde inainte Primeau cel cant doar in salasuri scunde,

Culcus din adancimi de dor intunecat, Cu-un prag ai carui stalpi se clatinau. Acum, tu templu in auz le-ai inaltat.

Rilke era un mistic bineinteles, un mistic natural. Voi elucida pe scurt fundalul acestui sonet. Un copac crescu. Ce fel de copac? Un copac inalt in ascultare. A cui copac? Copacul lui Orfeu atunci cand el canta. In cantecele lui Orfeu ceva vizibil este transformat in ceva audibil. Copacul este auzit. Dar mai este inca ceva. Cantecul lui Orfeu este liniste, si din liniste, un noi inceputuri apar. Aceasta este posibil doar cand insasi auzul se transforma. Salasul scund pe care-l descrie, intrarea cu stalpii clatinandu-se, aceasta reprezinta urechile noastre. Timpanul tremura atunci cand auzim. Dar acest tip de a auzi se sfarseste. In urechi, un templu tacut apare, in care Dumnezeu poate fi auzit ca tacere.

Acesta este sensul aici. Aceasta este calea mistica, in care noi transformam tot ce este vizibil in ceva ce se aude si dincolo de auz, sau, in care noi suntem transformati odata cu ea, in linistea eterna, pe deplin adunati in interior. Acum veti intelege preferinta mea pentru Rilke, odata ce explic un pic din ceea ce lucreaza in spatele acestor sonete. Sa continui sa vorbesc mai mult despre Rilke? Acesta este drag inimii mele. Rilke este drag inimii mele. Are legatura cu transformarea, pentru ca Rilke este despre transformare. In Ultimul sonet catre Orfeu o fata îsi descrie propria sa moarte ca transformare. Sonetele catre Orfeu sunt dedicate unei tinere moarte, ca o piatra de mormant. In acest sonet aceasta tanara moarta îl invita pe Rilke sa o viziteze. Mai devreme, dupa primul sonet, Rilke continua cu aceasta tema a transformarii, de la vizibil la ceva ce se aude. Sonetele catre Orfeu sunt scrise ca o piatra de mormant pentru o tanara fata, o dansatoare cu care el se simtea conectat, si care murise tanara. El descrie acest lucru in cel de-al doilea sonet. Sper ca mi pot aduce aminte toate versurile.

Era aproape o copila, si s-a ivit Din bucuria impreunata a cantului si-a lirei, Sub văl de primavara stralucind Si din auzu-mi pat si-a pregatit.

Si-n mine adormi. Si totul a fost somnul ei. Copacii ce m-au minunat candva, Campii traite, zari infiorate Si-orice uimire care ma rapea.

Ea lumea o dormea. Cum ai ajuns, O, Doamne-cantator, s-o faci asa perfecta, Ca nu ravnea sa fie treaza-ntai? Caci iata- veni intru fiinta si acum dormi.

Si unde este moartea ei? O, ...vei inventa Din nou acest motiv, cantecul vietii neconsumat fiind? Din mine, unde se va scufunda? ... Doar o copila...

Ea doarme in urechile sale, si tot ce el aude, aude si ea in somnul ei. Ea este transformata in ceea ce el aude, intr-un cantec care uneste viata si moartea in una. Fata descrie moartea sa in ultimul sonet catre Orfeu. Acum am mers din nou prea departe, deoarece Rilke m-a atins. Deci, iata ultimul sau sonet, in care el descrie propria sa moarte. Apoi voi sfarsi cu Rilke. Doar inca acest sonet:

Prietene tacut al multor departari, sa simti Cum zarea o largesti cu rasuflarea ta. Si sub al clopotelor sumbru hau Tu lasa-te vibrat. Ce din tine se hraneste

Tarie devine in fiinta. Ramai si pleaca din schimbare. Durerea cea mai mare de unde a venit? Amara de este bautura, preschimba-te in vin.

Si in aceasta noapte a fara de masurii Sa fii puterea magica de dincolo de simturi, Si sensul adancimii lor.

Si daca pamantescul te-a uitat, Sa-i spui tacutului pamant: eu curg.

Si apei in suvoaie: sunt.

Aceasta este transformarea, totul devine la fel.

Nota Toate Sonetele catre Orfeu, prima si a doua parte, impreuna cu explicatiile mele, le-am publicat ca o carte si de asemenea ca si carte audio. Mai multe despre acest subiect gasiti pe www.hellinger-shop.com(traducerea si adaptare pentru limba romana Ion Bucur, inspiratie "Sonetele catre Orfeu" in traducerea lui George Popa, Polirom, 2000)

Legile succesului Cum devin si cum raman un bun antreprenor? In primul rand: Prin a avea ceva de oferit care sa serveasca celorlalti. Cu cat mai mult au nevoie, cu atat mai important este ceea ce ofer. In acest caz nu exista obstacol ulterior in fata succesului meu. Ce calitati definesc antreprenorii? Ei au ceea ce altii au nevoie, si ei fac acest lucru disponibil pentru ceilalti. Cu cat mai mult au ceea ce altii au nevoie, cu atat mai inalt este prestigiul si succesul lor. Concluzie: Antreprenorii servesc. Cu cat mai important este serviciul lor, cu atat este mai mare influenta lor.

Doi: Antreprenorii au nevoie de ajutoare. Ei trebuie sa atraga angajatii, sa-i educe si sa-i pregateasca, astfel incat oferta companiei este produsa, marketata si vanduta in cel mai bun mod. Astfel, ceea ce ei au de oferit trebuie sa produca si sa vanda.

Trei:Antreprenorii trebuie sa conduca. Ei conduc prin ideile lor. Ei conduc prin productie. EI conduc prin vanzare si tot ceea ce tine de asta.

Patru:Antreprenorii trebuie sa faca fata competitiei. Prin competitie ei imbunatatesc produsul lor. Prin aceasta, cei care au nevoie, sunt serviti cat mai bine.

Cinci:Antreprenorii isi apara companiile impotriva uzurparii si sa le securizeze in raport cu asta. Ei raman siguri pe sine si increzatori in sine.

Sase:Antreprenorii stiu ca depind de altii cu care trebuie sa coopereze. Ei stiu cum sa-i castige si cum sa-i pastreze pe acestia.

Sapte:Antreprenorii iubesc succesul lor, îi face fericiti. Cand un antreprenor este fericit si arata asta, angajatii si familiile lor sunt de asemenea fericiti.

Opt:Antreprenorii formeaza o comunitate de solidaritate cu mai multi altii. Ei stiu ca fericirea multora depinde de succesul lor. Pornind de aici ei cresc aceasta fericire cu ajutorul celor care-i ajuta sa securizeze viata celorlalti.

Noua:Antreprenorii gasesc momentul potrivit sa treaca compania lor succesorilor potriviti. Ei le lasa spatiul de miscare de care au nevoie, pentru a avea succes. Ei continua sa ramana sufletul companiei lor. Spiritul lor benevolent traieste in companie.

Zece: Antreprenorii se schimba in acord cu dezvoltarea pe care compania lor trebuie sa o urmeze, chiar daca nu este pe aceeasi linie cu ideile lor. Ei lasa compania lor in grija fluviului timpului care in cele din urma îi ajunge din urma, si îsi urmeaza calatoria cu ganduri bune fata de ceea ce au lasat.

Poveste Jucatorii Ei se cunosc ca oponenti. Apoi se aseaza fata in fata Si joaca la aceeasi masa, Cu multe piese diferite, Urmand reguli complicate, Miscare cu miscare Acelasi joc regal.

Amandoi sacrifica un sir De piese in jocul lor Si se tin in sah unul pe celalalt Intr-un mare suspans, Pana cand miscarile se termina. Cand nu mai e niciunde de mutat Jocul este terminat. Apoi ei schimba locurile Si culoarea, Si incep o noua runda A aceluiasi joc.

Cei ce joaca de multa vreme, Si deseori castiga

Si deseori pierd, Devin maestrii De ambele parti.

www.hellinger.com http://www2.hellinger.com/en/home/family-constellation/help-for-the-soul-in-dailyliving/monthly-letter-february-2011/

[1] First mover - in opera lui Aristotel, Metafizica; este una dintre acceptiunile in limba romana; se mai poate traduce si prin “primul motor”, sau "prima cauza" [2] Maestru - titlu in Evul mediu care se referea la o autoritate sau la o persoana cu licenta de la o universitate pentru a preda filosofie sau arte liberale Tags: scrisoarea lunii februarie

Lansare de carte - Un val, un ocean- Bert Hellinger Editura Cartea Daath Colecţia: Constelatii Sistemice UN VAL, UN OCEAN - EXPERIENTE SI REFLECTII Bert Hellinger Format: 13x20 528 pagini Preţ: 35.00 Lei Cuvânt înainte "Am contribuit prin a da mai departe ceea ce mi-a fost dat, si am facut-o cu bucurie.” Bert Hellinger Cu bucurie în suflet constatăm al doilea pas prin care creatorul metodei constelaţiilor de familie, Bert Hellinger, este adus mai aproape de psihologii, psihoterapeuţii, facilitatorii de constelaţii şi, în general, de publicul român interesat de constelaţiile de familie. Pentru noi, Asociaţia Română de Terapii Sistemice, este un al doilea pas care aduce mai mult la lumină frumuseţea unei munci ce se doreşte experimentată, care poate bulversa tocmai prin profunzimea şi neconvenţionalitatea ei, şi care, în mod misterios, nu poate fi prinsă, de multe ori, în chingile logicii obişnuite. Inainte de a fi tehnică, lucrarea are calităţile unei cărţi de referinţă, de înţelepciune, deoarece înmănunchează tot ceea ce autorul a strâns ca şi cunoaştere pe parcursul vieţii şi, în acelaşi timp, oferă posibilitatea fiecărui cititor de a-şi lua ceea ce are nevoie în legătură cu o anumită temă. Apărută iniţial în 2005, lucrarea adună şi ordonează eforturile şi intuiţiile sale în legătură cu legile iubirii şi în acelaşi timp cu efectele şi limitele conştiinţei. Textele sunt recolta seminariilor de constelaţii de familie desfaşurate între anii 19922000. Cartea surprinde esenţa a ceea ce Bert Hellinger are de spus în legătură cu modul de abordare a bolilor grave, a traumelor, psihozelor, a relaţiei dintre agresori şi victime, dar, în acelaşi timp, oferă înţelegerea sa asupra relaţiilor umane în context mai larg, spre exemplu, asupra legilor iubirii în relaţiile de cuplu, în relaţiile dintre părinţi şi copii, a diferitelor efecte ale credinţelor religioase, a întâlnirilor noastre cu morţii şi moartea şi a modalităţilor şi mijloacelor prin care putem contribui la dobândirea păcii şi reconcilierii. După cum Bert Hellinger ţine să precizeze, textele cuprinse în carte, au apărut în mod spontan în moduri diferite: fie ca introduceri, fie ca şi comentarii, concluzii sau sinteze. Uneori ele au reprezentat răspunsuri la întrebările puse pe parcursul seminariilor, discuţiilor sau interviurilor.

în receptarea insighturilor autorului, cititorul este invitat să înţeleagă, în spiritul metodei fenomenologice, faptul că ele se referă la o situaţie specifică şi au ieşit la suprafaţă tocmai datorită acesteia. Astfel, ele nu tratează un subiect la modul general, ci se referă doar la situaţia specifică pe care o prezintă. De fiecare dată când unele părţi seamănă, totuşi fiecare oferă şi pune în lumină un alt aspect, aşa cum reiese din contextul său particular. Aşa cum Bert Hellinger o afirmă în mai multe rânduri, cea mai bună întelegere a metodei şi insighturilor constelaţiilor familiale apare atunci când este luată în considerare filosofia aflată la baza acestora, şi anume fenomenologia şi metoda fenomenologică de cunoaştere, aşa s-a dezvoltat ea, începând cu Edmund Husserl şi Martin Heidegger. Dincolo de toate, contactul cu această informaţie atinge sufletul într-un mod profund, misterios şi contribuie la experienţe care prin excepţionalitatea lor ar fi suficiente în sine. Dacă, în plus, poate constitui şi un ghid pentru cei ce doresc să aprofundeze cunoaşterea la nivelul sufletului, atunci considerăm că menirea eforturilor noastre a fost atinsă pe deplin. în cele din urmă, a citi orice lucrare a lui Bert Hellinger este o experienţă în sine şi ne dorim să vă bucuraţi din plin de ea. Parafrazând-o pe colega mea traducătoare, acesta este Bert Hellinger, terapeutul care îşi permite să greşească, dar care se înclină cu respect în faţa misterului fiinţei. Ion Bucur Facilitator de constelaţii familiale Bucureşti, decembrie 2010

Fragment din carte: Psihoterapia ştiinţifică şi psihoterapia fenomenologică Psihoterapia fenomenologică este la polul opus psihoterapiei ştiinţifice. Ştiinţa experimentală caută, prin intermediul experimentului, un tipar care poate fi reprodus în aşa fel încât, aceleaşi condiţii să genereze acelaşi rezultat. în ştiinţele naturale e relativ uşor să obţii acelaşi rezultat din acelaşi experiment. Dar acest lucru nu este posibil în cazul sufletului. Dacă un individ decide să urmeze şi să dezvolte principiile unei psihoterapii şi investigaţii ştiinţifice, atunci trebuie să creeze un design experimental în care variabilele personale sunt efectiv excluse, lucrând astfel, doar cu cele externe. Dar aşa cum vedeţi aici (Nota editorului „în cadrul constelaţiilor de familie”), ceea ce este personal are cea mai mare importanţă. în constelaţii nu poţi dobândi nimic dacă nu iei în considerare ceea ce este personal. Acesta este unul dintre aspecte.

In plus faţă de asta, psihoterapia ştiinţifică este lineară, ceea ce înseamnă: o cauză specifică are un efect care duce la o anume consecinţă. Din contră, psihoterapia fenomenologică caută să stabilească un context, fără vreo intenţie anume în minte şi fără frică, cu alte cuvinte, fără intenţia de a vindeca. Prin urmare, terapeutul care doreşte să lucreze fenomenologic, trebuie să accepte lumea aşa cum este. El nu trebuie să aibă nici cea mai mică dorinţă de a schimba lumea. Şi asta cere ca el să se retragă. El acceptă boala clientului aşa cum este. Nu are nici cea mai mică dorinţă de a interveni. Un doctor vede situaţia diferit, pentru că el are capacitatea, în mare măsură, de a aplica ştiinţific cunoştinţele, şi aceasta este datoria lui. Dar ţin să fac o distincţie clară. Acest tip de abordare nu funcţionează în cazul constelaţiilor. în constelaţii, terapeutul se suspendă pe sine însuşi şi creează un context mai larg. Dacă lucrez cu un client, atunci îi accept sistemul în totalitate. Nu doar mă uit la client. Mă uit de asemenea la sistemul lui, în special la acei oameni care au fost excluşi sau nu apar deloc, dar pe care îi simt, şi îi am în vedere tocmai pentru că sunt neutru. Ei au un loc alături de mine, locul care le-a fost refuzat în sistem. în secunda în care îi iau cu mine, sunt în deplină rezonanţă cu sistemul şi cu clientul. Şi ceea ce simt este o mare afecţiune pentru sistemul lui. Dacă mă suspend pe mine însumi şi mă deschid total către situaţie, fără intenţie sau frică faţă de ceea ce ar putea ieşi la iveală atunci, dintr-o dată, sunt capabil să surprind esenţialul, şi care este dincolo de ceea ce este vizibil. Şi atunci îmi dau seama: în acest punct este cheia. Şi acest aspect este vital pentru găsirea soluţiei. Este relativ simplu să configurezi o constelaţie de familie dar, când vine vorba despre a descoperi unde se află soluţia, acest lucru este posibil doar dacă persoana este în rezonanţă. Atunci va deveni clar de la sine. Şi asta se numeşte conştientizare fenomenologică. Ea loveşte ca un fulger şi este întotdeauna în rezonanţă cu marele tot. Ceea ce o diferenţiază în mod specific este aceea că este o conştientizare cu iubire. Acest aspect este unul esenţial, pentru că dacă este însoţită de iubire, este o conştientizare pe care te poţi baza. Şi, prin urmare, această modalitate de a lucra nu poate fi învăţată aşa cum înveţi de obicei nişte reguli. Cu această metodă, este mai degrabă important ca cel care o practică să se lase condus de ea şi să dobândească înţelegere prin practică şi răspuns. în acest fel poţi lucra tu însuţi cu ea. Dacă lucrez cu un client şi observ că nu există soluţie, atunci iau acest aspect cât se poate de în serios şi mă retrag complet. Şi faptul că mă retrag nu mă frustrează. Dacă sunt cu adevărat în rezonanţă, acest lucru nu are cum să mă frustreze. Dar asta înseamnă să fiu complet în rezonanţă. Apoi rămân cu ceea ce am conştientizat şi nu-mi permit să fiu distras de la ceea ce am conştientizat nici

de cei care se opun, nici de nimic. Bineînţeles pot şi greşi. Asta îmi este clar. Şi atunci este necesară rezonanţa altor participanţi – participanţi care sunt alerţi. Ei pot fi capabili să vadă ceea ce eu nu am surprins sau am trecut cu vederea. Atunci eu trebuie să am încredere în conştiinţa lor. Totuşi, când confrunt clientul cu cea mai severă consecinţă a comportamentului său şi cineva se aliază cu clientul pentru că ceea ce fac îl sperie, el interferează. Iar eu nu trebuie să permit această interferenţă – ea mi-ar slăbi forţa. Terapeutul care lucrează în acest mod este un luptător. în cărţile sale despre Don Juan, Carlos Castaneda descrie ce este acela un luptător. Un luptător, în acest context nu se sperie nici măcar de limita extremă – limita extremă fiind aceea în care este posibil ca toate să iasă bine sau să meargă prost. Totuşi, experienţa mea practică mi-a arătat că, dacă un terapeut merge până la limita maximă, de cele mai multe ori asta duce la succes. Cu riscurile de rigoare. Şi dacă unei persoane îi este teamă să-şi asume aceste riscuri, atunci ea nu va fi capabilă să lucreze cu această metodă. Pentru că atunci când va ajunge la esenţă, şi când totul devine o chestiune de viaţă şi de moarte, în acel moment, ea va trebui să fie capabilă să ia o decizie, atunci şi numai atunci, nu înainte. Astfel, cu acest mod de lucru, orice iese la iveală indică şi calea de urmat. Şi acea persoană trebuie să se abandoneze acestui lucru, uneori chiar şi fără să-l fi înţeles pe deplin. Pentru că felul în care stau lucrurile cu adevărat şi unde vor ajunge ele, devine clar abia la sfârşit, nu la început. Percepţie şi îndoială Participant: în ce măsură tu, ca terapeut, ai o influenţă asupra reprezentanţilor? Am impresia că îi influenţezi atât pe ei cât şi modul în care ei simt şi experimentează situaţia, că poate gândurile tale sunt transferate către ei iar ei, la rândul lor, deşi inconştient, îşi doresc să se potrivească cu ceea ce gândeşti. Cum te poziţionezi faţă de acest lucru? Este o responsabilitate foarte mare pe care o ai în calitate de terapeut. Hellinger: Dar hai să ne uităm la asta din alt unghi. Dacă am dubii şi ezit, şi acestea vor fi transferate. Şi atunci apare întrebarea: ce este mai bine? Când lucrez trebuie să am încredere în reprezentanţi. Şi totuşi nu trebuie să renunţ nici la percepţiile mele. Este important să înţelegi că percepţia directă sau conştientizarea aduc cu sine o experienţă particulară. Când cineva devine conştient de ceva, dar acel lucru îl face să exprime o îndoială sau o obiecţie, chiar dacă asta se întâmplă doar în interiorul lui, atunci conştientizarea dispare. Conştientizarea nu tolerează obiecţiile sau opoziţia. Un alt aspect de luat în considerare este că atunci când lucrez cu un grup terapeutic lucrez cu toţi participanţii în acelaşi timp. Dacă lucrez cu respect şi iubire pentru client şi cu bunăvoinţă pentru găsirea unei soluţii, atunci îmi pun

toată încrederea în faptul că din energiile noastre combinate şi din energia câmpului, va apărea o soluţie. în acest context, dacă aş influenţa pe cineva, ar trebui să fie grupul ca întreg, în cazul în care o astfel de alterare a procesului ar putea să apară. Totuşi, întrebarea ta arată faptul că mulţi participanţi de aici se bazează pe ei înşişi şi sunt independenţi. Dacă ar fi să greşesc sau să comit o greşeală, ea ar fi observată de altcineva şi corectată. Nu am încredere doar în percepţiile mele, ci şi în cele ale participanţilor care văd desfăşurându-se în faţa lor aceeaşi situaţie ca şi mine.

Tipare de gândire şi destin Rupert Sheldrake a descris în cărţile sale caracteristicile şi efectele câmpurilor morfogenetice, adică a acelor câmpuri de energie care definesc diferitele structuri. El mi-a spus că, cu constelaţiile de familie, o persoană poate fi martor al unui câmp morfogenetic la prima mână. Uneori reflectez dacă observaţiile lui pot găsi şi o altă aplicare. Poate că tipare specifice de gândire definesc un grup până la limita la care ele ajung, de fapt, să restrângă posibilitatea apariţiei unor noi insight-uri. Poate că anumite comportamente proprii unei familii constituie de asemenea tipare care ajung să formeze câmpul morfogenetic al acelei familii. Dacă, de exemplu, cineva s-a sinucis, atunci uneori ce urmează este că cineva, într-o generaţie viitoare, de asemenea, se va sinucide. Acest lucru nu se întâmplă doar pentru că vor să-l urmeze pe acel membru al familiei. Un tipar s-a creat şi acţiunea de sinucidere este comisă în concordanţă cu acest tipar creat, mai degrabă decât datorită unei intenţii (cât de subconştientă ar putea fi ea) de a-l urma pe celălalt. Sheldrake a observat cum, pe măsură ce este format un nou cristal, forma sa nu este încă predeterminată. Totuşi, când un al doilea cristal se formează din primul, el se modelează pe tiparul acestuia. Experienţa arată că, există deja la acest moment o memorie a cristalului iniţial. Câmpul morfogenetic pare a avea memorie. Prin urmare, următorul cristal se va dezvolta, după toate probabilităţile, pe modelul celui dintâi. Dacă acest lucru se repetă de suficient de multe ori, un tipar fix este stabilit. Poate că şi tiparele destinului se reproduc în acelaşi mod.

întreruperea tiparului Recunoaşterea şi ruperea unui astfel de tipar cere curajul de a adopta ceva nou. întreruperea cu succes a tiparului reprezintă o realizare specială. Acest lucru nu se va întâmpla prin simpla acceptare, ca atare, a propriului destin. Acea persoană va trebui să se dea cu un pas în spate. în loc să se lase dusă de curent, persoana respectivă va trebui să se caţere pe ţărm şi să privească râul până când îi va înţelege cursul, îi va recunoaşte potenţialul şi va decide ce este de făcut.

Lumină şi întuneric Familia are o memorie dincolo de amintirile ei. Ceea ce iese la lumină din această memorie este un dar. Dar, nu totul iese la lumină. Ceea ce îi este esenţial, esenţa ei, rămâne ascunsă privirilor noastre, de exemplu originea şi scopul ei. Putem folosi ceea ce este dezvăluit, dar nu îl putem deţine şi nici nu putem merge mai departe decât ceea ce ni se arată. Ceea ce iese la lumină nu divulgă tot ceea ce este ascuns şi protejat. Lucrurile ne sunt dezvăluite în anumite limite. Iar opiniile noastre adesea se interpun, punând în umbră ceea ce a ieşit la suprafaţă. O opinie, imediat ce s-a format, ne constrânge să rămânem subiectivi şi asta stă în calea cunoaşterii. Dacă ne centrăm atunci când lucrăm, atunci ne focalizăm nu numai pe ceea ce este vizibil, ci şi pe ceea ce a rămas ascuns. Avem respect atât pentru ceea ce ne este revelat, cât şi pentru ceea ce rămâne umbrit. Le acceptăm pe amândouă, esenţa vizibilului şi esenţa ascunsului. Şi cu toate astea, modul acesta de lucru nu este limitat la sau de ceea ce este în prim plan, cum ar fi nevoia de a vindeca o suferinţă. Merge dincolo de asta. Şi în acest fel, demersul este calitativ diferit de psihoterapie. Tags: carte constelatii

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi Scrisoarea lunii ianuarie 2011 Introducere

Draga cititorule, Aceasta editie este dedicata, in primul rand, relatiei de suflet dintre barbat si femeie, legaturii intime dintre masculinul si femininul din corpul si sufletul nostru. S-ar putea ca unele lucruri sa te surprinda, asa cum m-au surprins si pe mine. In plus, vor fi unele consideratii importante care vor ajuta sufletul sa se simta in largul sau si care vor veni in sprijinul relatiilor pe care le avem. De asemenea, ti se vor revela unele lucruri legate de munca si de eforturile facute in domeniul afacerilor, care ar putea sa te conduca spre succese la care nici nu te-ai gandit vreodata. Ma bucur sa ma aflu intr-o legatura activa cu tine prin aceste scrisori lunare. Cu stima, Bert Hellinger

Barbatul si femeia, intreaga imagine Stanga si dreapta, cele doua dimensiuni As vrea sa fac ceva impreuna cu voi toti. O voi face printr-o meditatie.

Contemplari preliminare Exista doua emisfere cerebrale opuse. Ele se afla in opozitie, dar sunt, totodata, complementare. Se opun una alteia pentru ca sunt separate; au functii diferite. Avem dificultati deoarece folosim una dintre emisfere mai mult decat pe cealalta. Solutia ar fi sa le aducem impreuna, in asa fel incat sa le folosim pe amandoua, fara sa sesizam diferenta. Asta este ceea ce se vede din afara; cu totii stim asta. Si acum, sa trecem la ceva diferit. Biblia spune: “Dumnezeu l-a creat pe om cu

imaginatia sa.” Apoi, ceea ce urmeaza, ne pune in incurcatura: ”El a creat oamenii ca barbati si femei.” Deci, la Dumnezeu – daca pot spune asa – cele doua emisfere nu erau separate. In noi, ele sunt separate. In contrast cu Dumnezeu, noi vedem barbatul si femeia ca fiind separati. Dar, nici barbatul singur, nici femeia singura nu corespund imaginii complete pe care a creat-o Dumnezeu. Cei doi corespund imaginii lui Dumnezeu doar impreuna. Astfel, barbatul singur este incomplet; doar impreuna cu femeia el este complet. Iar femeia este completa numai cu jumatatea ei, barbatul. Totusi, atat barbatii, cat si femeile fac distinctie intre ei. Fiintele umane devin complete numai atunci cand se pot uni cate doua, barbat cu femeie – sub toate aspectele. Facem multe distinctii care reprezinta continuarea la nivel subliminal a distinctiei pe care o facem intre barbat si femeie. In loc de femeie, spunem corp; in loc de barbat, spunem spirit. In acest sens, orice cale spirituala, prin negarea corpului, devine in multe feluri o negare a femeii. Prin urmare, caile spirituale sunt anti - corp fizic. Prin negarea uniunii dintre barbat si femeie se da prioritate unuia, in fata altuia. La fel se intampla cu emisferele dreapta si stanga; una este barbat, cealalta este femeie. Acelasi lucru este valabil si pentru sus si jos. Deci, intrebarea este: ce le aduce impreuna?

Sa simtim interiorul nostru Si acum, va invit sa inchideti ochii si priviti in interiorul vostru: Care parte din voi este mai puternica, dreapta sau stanga? Care este mai puternica, partea de sus sau partea de jos? Care este mai puternica: relatia cu mama voastra sau relatia cu tata? Daca aveti copii de ambele sexe: cu care copil este legatura mai puternica, cu fiul sau cu fiica? Meditatie Aceasta a fost pregatirea. Ati reusit sa percepeti separarea din voi? Acum, as vrea sa mergeti intr-o calatorie meditativa impreuna cu voi, in care sa conectam cele doua parti. Intr-adevar, totul este intotdeauna barbat si femeie in

acelasi timp. Deci, intrebarea este cum ii unim? Cand reusim sa facem asta in cateva domenii, reusim sa facem si uniunea dintre barbat si femeie atat in interiorul nostru, cat si in relatia noastra de cuplu. Dreapta si stanga Inchideti ochii. Ne indreptam atentia catre bratul drept si cel stang. Indepartati bratele unul de celalalt si intoarceti palmele in sus. Lasati mainile sa se odihneasca pe coapse. Ramaneti relaxati. Acum simtiti pe rand o mana si, apoi, cealalta. Care este mai puternica? Care este mai slaba? Fara sa va uitati la maini, priviti inainte pana va uniti mainile. Aceasta inseamna ca o mana devine mai mult, si la fel se intampla si cu cealalta. Asteptam pana nu ne mai gandim la o mana sau la cealalta, pana cand stanga si dreapta au devenit una – una la infinit. Se desfasoara un proces in care sensul de opozitie se dizolva. Ele actioneaza ca un intreg.

Sus si jos Acum, facem acelasi lucru cu sus si jos. Intai privim in sus si, apoi, privim in jos. Unde se afla linia de separare din corpul nostru? Asteptam si de data aceasta pana cand cele doua parti se unesc in una singura. Dupa ce am ajuns la aceasta unificare, simtim diferenta din interiorul nostru.

Tata si mama Acum procedam la fel cu mama si tata. Simtim locul pe care il ocupa tata in interiorul nostru si, imediat, locul mamei. Ramane unul din ei neglijat, undeva in fundal? Asteptam sa se produca o miscare in interiorul nostru pana cand amandoi devin unul, unul si acelasi.

Relatia de cuplu Si acum, sa transferam aceasta miscare la relatia noastra de cuplu. Cine sau ce este in fata? Cine sau ce ramane mai in spate? Este ceva mai la stanga sau mai la dreapta? Cine sau ce este mai sus sau mai jos?

Dumnezeu si lumea Acum, trecem la o alta opozitiepe care o putem compara cu stanga si dreapta, sau cu sus si jos – opozitia dintre Dumnezeu si lume. Le lasam sa curga impreuna in noi insine intr-o uniune in care nu mai putem spune ca sunt separate. Devenim imediat una cu ambele parti sub toate aspectele.

Cateva reflectii in plus asupra opuselor Aceste procedee se pot aplica si la alte opozitii. Le voi mentiona pe scurt aici. Sanatate si boala Cand vrem sa scapam de boala, ne comportam ca un barbat. Cand o lasam sa existe, ne comportam ca o femeie. Cand sanatatea si boala sunt lasate sa curga impreuna, ele lucreaza impreuna si devin una.

Viata si moartea Viata este barbat in sensul de aici, iar moartea este femeie. Ce se intampla cu noi cand cele doua sunt lasate sa se uneasca si sa curga ca una singura in simturile noastre? Viata noastra devine adunata si completa. O traim inaintea mortii. Apoi, moartea va deveni deplina la momentul potrivit.

Inainte si dupa In ceea ce priveste timpul, simtim trecutul, ce a fost, ca fiind feminin. In acest sens el este complet. Ceea ce urmeaza, ce va fi, este barbat. Cand ne orientam spre viitor, actionam ca un barbat. Cand ceea ce a fost in trecut ne inrobeste, asteptam fara sa actionam. Sunt necesare ambele parti: una fara cealalta nu poate sa rodeasca. Cum devin una? In acest moment – chiar acum.

Corpul meu Tratam deseori corpul nostru ca si cum ar fi subordonat spiritului nostru. Il minimalizam, desi niciun spirit nu poate trai in afara lui insusi, fara un corp. Opozitia dintre spirit si corp, asa cum multi o accepta ca pe o axioma, inclusiv multi oameni spirituali si religiosi, se reflecta intr-o alta opozitie, mai ales la barbati. Este opozitia dintre barbati si femei. Ce le-au facut barbatii femeilor – le-au dispretuit, le-au suprimat, le-au desfigurat si le-au criticat cu asprime? Ce au obtinut tratandu-le pe femei ca pe o proprietate personala pe care o pot stapani, schimba sau arunca, fara sentimente sau respect, fara inima? Adeseori, barbatii se comporta cu corpul lor in acelasi fel. Il neglijeaza si ii pun in primejdie sanatatea in numele unor asa-zise chemari inalte, sau de dragul faimei. Ce altceva este un razboi sau o cruciada daca nu o invazie? Isi are corespondentul in violarea unei femei, iar razboaiele au condus adesea la violarea femeilor, in absenta sentimentelor, a respectului si a inimii. Asadar, unde incepe reconcilierea la toate nivelurile? Incepe cu respectul si iubirea fata de femei, cu barbatii care stau mai jos decat femeile si alaturi de ele. Aceasta miscare merge dincolo de asa-numita egalitate a sexelor: nu poate exista nicio egalitate intre spirit si corp. Poate exista doar supunere in fata celui de dinaintea ta care te mentine in viata si te sprijina. Cand ma gandesc la ceea ce barbatii le-au facut femeilor de-a lungul vremii, mi se umplu ochii de lacrimi, precum si atunci cand ma gandesc la ceea ce eu, si, ca mine, atat de multi barbati, am facut propriului nostru corp si corpurilor altora. Modul in care se comporta barbatii cu femeile este acelasi in care barbatii, mai ales barbatii, se comporta cu pamantul, desi pamantul este acela care ii duce pe ei in spate. Banii sunt tratati intr-un mod asemanator. Dincolo de ideea de bani ca recompensa meritata pentru munca prestata, in mainile barbatilor, castigurile fara justificare si fundament, intr-un razboi nou si diferit violeaza si jefuiesc pe aceia de la care vin acele castiguri si pe cea de la care, in ultima instanta, vin toate bogatiile, chiar mama pamant. Cum ne reintoarcem la fundatiile de baza, solide? Cum se reintorc barbatii la femei? Cum se reintorc femeile, care adeseori simt la fel, in legatura cu corpul lor, la mama lor? Cu smerenie. De la o inaltime atribuita cu de la sine putere, ne reintoarcem la pamant. Ajustand greutatile de pe cantar, de la preponderenta

mandriei si a inaltimii, ne reintoarcem la mama pamant de unde am venit, cea care ne hraneste si ne sprijina. Si atunci, mama pamant, impreuna cu toate mamele, manifesta fata de toti barbatii si femeile iubire materna. Aceasta iubire nu cunoaste aroganta, se afla toata in aceeasi inima. In acelasi fel ne intoarcem si la corpul nostru, si prin el, la puterea creatoare, imaginea primara si originea vietii, pe care o intalnim in forma cea mai completa la partea feminina, la femeie si la mama – si in corpul nostru. Cum? Cu aceeasi iubire de la inceputuri care spune catre tot ceea ce este chemat la viata: “Sa creasca! Sa existe! Sa fie viu!”

Imbratisarea Recent, m-am gandit la ceea ce inseamna o imbratisare. Barbatul si femeia sunt fata in fata. Deci, este barbatul, iar in fata lui femeia. Barbatul desface larg bratele si invita femeia din priviri. Iar femeia isi intinde bratele si invita barbatul din priviri, cu drag. Ei merg unul spre celalalt si se imbratiseaza tandru. Cat timp pot sta imbratisati? Pot sta asa doar scurt timp. Doar legatura dintre barbat si femeie nu este suficienta cand se topesc intr-o imbratisare. Nu este suficient pentru viata. Asa ca, ei se elibereaza din imbratisare, trebuie sa faca asta. Nimeni nu poate sta asa mult timp. Ea se da cu un pas inapoi si la fel face si el. Ambii isi desfac bratele, foarte larg, si privesc dincolo de partenerul lor, catre viata ca intreg. Acum, ei includ foarte multe in imbratisarea lor, familia partenerului, de exemplu, tot ceea ce apartine lumii partenerului, si chiar lumea in intregul ei. Si, in timp ce amandoi isi deschid astfel bratele, ei simt in spatele lor ceva maret care ii sustine, care actioneaza in urma lor. Apoi, se privesc din nou, fiind conectati acum cu ceva mult mai important. Amandoi se vad unul pe altul invaluiti intr-o multime de conexiuni. Unul dintre ei nu are curajul sa se desprinda de celalalt si, asta, in avantajul lui. Insa nu mai este posibil. Dar pentru ca privirea lor este atat de cuprinzatoare, se pot simti in largul lor impreuna, se pot duce din nou unul spre celalalt, pentru ca apoi sa se desprinda putin din nou, deoarece relatia lor exista in cadrul a ceva mult mai important. Acelasi lucru e valabil si pentru noi, cand conform imaginii noastre despre barbat si femeie, simtim in interiorul nostru ca amandoi apartin unul altuia si sunt, in acelasi timp, separati. De exemplu: stanga si dreapta, sus si jos,

corp si spirit, sanatate si boala, trecut, prezent si viitor. Cum se poate sa se reunifice ceea ce este separat in noi, in sentimentele noastre si in actiunile noastre? Imbratisam cu iubire ambele parti din interiorul nostru. Apoi ne desprindem putin, pana cand putem simti diferenta din interiorul nostru. Ambele parti din noi revin una catre cealalta, pana cand se simt una cu noi, iar noi cu ele. Devenind una cu ele in acest fel, privim inainte la sarcinile care vin spre noi si le indeplinim cu iubire.

Exercitiu In armonie cu “acum” Ne deplasam constant catre imaginile noastre interioare. Majoritatea acestor imagini se intorc inapoi spre dorintele si experientele din trecutul nostru. Altele se uita spre viitor, desi acesta inca nu este aici. Toate aceste imagini si sentimentele legate de ele se opun actiunilor noastre de aici si acum. In exercitiul urmator invatam cum sa lasam aceste imagini in urma noastra. Devenim liberi si deschisi pentru ceea ce este nou chiar in acest moment.

Imaginile interioare Primul pas: Las imaginile mele interioare sa se deruleze ca si cum ar aparea pe un ecran din fata mea, fara sa-mi las sentimentele sa se implice. Pur si simplu, observ. Al doilea pas: Dupa un timp, cand filmul meu se apropie de sfrasit, il derulez inapoi, poate chiar mai repede decat s-a derulat inainte. Al treilea pas: Derulez acelasi film pe inainte, din nou, fara sa ma implic. Il vad ca si cum as fi la distanta. Al patrulea pas:

Il derulez din nou inapoi, de data aceasta un pic si mai repede. Al cincilea pas: Acum ma intorc cu spatele la film si ma indepartez cativa pasi, ma indepartez de propriile mele imagini interioare, intr-un nou si extins spatiu video deschis spre aici si acum. Al saselea pas: Oftez usurat.

Pacea Reflectie: Fotbalul de Hermann Furthmeier Este Germania contra Anglia, saisprezecimile finalei Campionatului Mondial 2010. Tensiunea creste, este 2 la 1 pentru “noi,” palmele transpira, se pot auzi bataile inimii, pulsul se accelereaza, ne tinem respiratia. Deodata, ma intreb, ce se intampla cu mine. Iata-ma, stand in fata televizorului meu si, departe in Africa de Sud, 22 de barbati alearga dupa o minge, un arbitru de centru si doi arbitri de linie au grija sa mentina ordinea la un anumit nivel. Totul este in joc, tribul meu, grupul din care fac parte, tara mea, Germania, supravietuirea prietenilor si rudelor mele. Toate semnele pe care mi le da corpul ma orienteaza spre lupta. Celalalt grup – cealalta tara – este rivala si trebuie invinsa. Merg mai departe doar cei care “supravietuiesc”. De unde vin aceste reactii fizice? Corpul isi reaminteste unele altercatii preistorice dintre triburi, cand a existat o problema de viata si de moarte? Bert Hellinger imi da o mana de ajutor aici. El a constatat ca fiecare barbat ramane cu o constiinta buna de la grupul lui si, prin urmare, o apara. In acest mod el castiga dreptul la apartenenta, iar prestigiul lui creste. Corpul meu raspunde in mod evident grupului numit Germania, si eu nu simt nici suferinta, nici durere cand Anglia iese din joc. Supus constiintei mele cele bune sunt legat de rudele mele si in conflict cu ceilalti, Anglia, pana acum, dorindu-mi sa-i batem, chiar sa-i anihilam pe terenul de fotbal. Dupa cum vad, multi barbati inca folosesc tipare vechi, adanc inradacinate, de lupta. Corpul le cunoaste inca, chiar daca fiecare crede in intelectul sau ca le-a lasat in urma.

Cei care nu intra in contact cu aceasta dorinta de a anihila, sufera de o agresiune ascunsa, fara sa-si dea seama ca linistea este, poate, doar o acoperire. Cum scap de aceasta tensiune si neliniste (cu exceptia cazului in care vreau sa raman cu ele si sa-mi ranesc inima)? Raspunsul este ca: e posibil doar cu o alta constiinta , cu o constiinta rea, prin care sa devin necredincios intregului sistem si tarii mele. In antichitate, in perioada tribala, aceasta insemna excludere, pierderea apartenentei – o sentinta la moarte. Apoi vine iluminarea. Imi imaginez cum un englez pasionat de fotbal se afla in fata televizorului, supus, nerabdator, cu o constiinta limpede, sustinand jucatorii tarii sale. Deci, care ar putea fi sentimentele sale? Si care sunt sentimentele tuturor celorlalti pasionati de fotbal? Ele ar fi destul de asemanatoare cu ale mele, cu exceptia catorva diferente de caracter, niciunul mai bun decat altul, cand ne identificam cuprinsi de frenezie cu propria noastra echipa. Acum incep sa observ barbatii din ambele echipe, cum lupta, cum se implica total si dau totul, si ma uit la ei in acelasi fel. Motivatia ii uneste. Cine castiga si cine pierde conteaza mai putin acum. Detasarea se amplifica. Nu fac parte din asta, mie nu mi se va intampla nimic, aici, in fata televizorului meu, deoarece trec dincolo de limitele mele. Senzatiile fizice scad, palmele nu mai transpira, pulsul se normalizeaza si se instaleaza relaxarea. Nu trebuie sa lupt, sa distrug sau sa gonesc pe nimeni. Mult timp, ceva din trecutul indepartat a continuat sa reapara; triburi, legaturi de rudenie, sate, religii, tari, au trecut toate prin gura fiecaruia din diferite motive. Au fost in mod predominant barbati cei care au incercat sa-si ajute echipa sa castige, cu orice pret, pentru a-si asigura supravietuirea. Este un joc vechi care a fost cultivat si rafinat, dar inca este vorba de atac, tinere la distanta, aparare, toate ritualurile care insotesc lupta pentru supravietuire si dorinta de a anihila. Multor barbati le place sa faca asta, dar si unora dintre femei.

Legile succesului Banii Banii sunt energie. Folosesc la ceva. Sunt o energie precedata de ceva, cum ar fi o prestatie care merita sa fie remunerata. Cu cat prestatia este mai importanta, cu atat banii au o mai mare putere, energia lor trebuind sa fie proportionala cu prestatia. Daca banii sunt sub valoarea prestatiei, au putere mai mica. Daca sunt

peste valoarea prestatiei, deasemenea, isi pierd puterea. Aceasta demonstreaza ca banii “vor” sa plece; nu vor si nu pot sa ramana. Acelasi lucru se intampla cand strangem banii, in loc sa facem ceva cu ei sau sa-i cheltuim pentru un serviciu. Cand banii ies din sfera scopului lor, a functiei lor de schimb pentru serviciile prestate, aceea de a ne servi viata noastra si a altora, atunci, ceea ce ramane sunt cifre fara valoare reala. Cifrele isi recastiga valoarea cand atrag o prestatie care cere ceva de la proprietarul acestor cifre, cand sunt folositi intr-un mod prin care servesc viata din nou. Dar iarasi, efortul si prestatia trebuie sa ii insoteasca. Banii care sunt dati cu imprumut, in loc sa formeze o legatura cu efortul si prestatia umana, se vor pierde. Isi pierd puterea si, apoi, dispar. Banii se misca intr-un ciclu de prestatie si remuneratie, si din nou prestatie si remuneratie. Acesta este un ciclu de crestere atat pentru prestatie, cat si pentru remuneratie. Fara prestatie si remuneratie adecvata, sau cand banii sunt dati cu imprumut sau aiurea, fara sa aiba o prestatie corespondenta, incepe un ciclu similar. Este un ciclu de pierdere catre pierdere, pana dispare excesul. Banii se intorc de la cer spre pamant. Aceia care dispretuiesc banii ii tin la distanta. Fara bani, ei devin slabi in loc sa fie puternici si raman saraci. Banii raman la dispozitia celor care sunt usor de multumit si moderati cu chletuielile. Vin la acestia cand au nevoie de ei. Raman un sprijin pentru ei. Cei care respecta banii, pot sa-i lase sa-si urmeze cursul. Ei ii tin intr-o lesa lunga, ca pe un caine. Cu atat mai mult se intorc la ei fericiti, cand au nevoie de ei. Uneori, banii se retrag, de exemplu, cand manifestam lipsa de respect fata de un serviciu care ne-a fost oferit si, mai presus de orice, cand manifestam lipsa de respect fata de ceea ce au facut parintii nostri pentru noi. Doar atunci cand onoram efortul si sprijinul lor, rasplata pentru prestatia lor vine spre noi si spre ei. Asa se intampla in general. Cand apreciem ceea ce fac altii pentru noi, adesea fara o rasplata financiara, exista o rasplata si pentru ei si pentru noi. Ei platesc respectul nostru cu mai multa sustinere, fara sa tina cont de efortul pe care trebuie sa-l faca. Fara respectul nostru, eforturile lor ar disparea treptat. Toti banii vin si raman in aceasta lume. In lumea de dincolo de noi, exista o alta moneda. Totusi, felul in care tratam banii in aceasta lume, are efect asupra monedei din cealalta lume, cand luam si dam in mod corect si ii lasam in urma

noastra. Cand timpul nostru aici se sfarseste, banii pot ramane in urma noastra. Si-au atins scopul. Pentru cine si pentru ce raman? Cei care ii primesc dupa noi au forta sa-i pastreze? Se reintorc la functia de remuneratie pentru o prestatie sau se transforma intr-o povara, devenind, mai degraba, mijloc de opresiune, decat de recompensa? Ce concluzie reiese din aceste cugetari? Banii se comporta ca un mesager trimis din alta parte. Ei vor ca noi sa-i obtinem pentru a realiza ceva cu ei, si cand timpul lor se termina, vor sa le dam drumul. Noi auzim mesajul pe care acest mesager ni-l aduce si acordam atentie la ceea ce mesagerul cere de la noi in numele stapanului lui, oricare ar fi in cele din urma. Alegerea nu poate si nu trebuie sa depinda de noi. Tratam banii cu devotiune, ca pe o revelatie divina. In acord cu ea, acceptam banii, indiferent ce se asteapta si se cere de la noi. Conform acestei revelatii, felul cum procedam cu banii devine serviciu divin – care serveste viata multora, care serveste iubirea.

Concedierea Concediem un angajat cand prestatia lui scade mult sub standardele noastre. Aceasta inseamna, de asemenea, ca noi concediem acea persoana de la orice preocupare pe care am datora-o, poate, dincolo de contractul de munca. In caz contrar, rolurile se inverseaza astfel incat angajatii au pretentii de la noi, iar noi le raspundem. Este important sa definim clar contractul de munca – pentru angajati si pentru noi. Aceia care cer, trebuie sa si dea. Aceia care dau, trebuie sa si ceara. Care este procesul interior care este esential? Chiar de la inceput, ambele parti trebuie sa recunoasca faptul ca relatia se desfasoara intre persoane egale, intre doua parti care sunt independente una de cealalta, chiar daca se afla in legatura in contextul dat. Nu vor exista niciun fel de pretentii secrete, nu vor exista sarcini secrete, nimic in afara contractului. Astfel incat, daca angajatii cer de la angajator mai mult decat li se cuvine – de exemplu, sa se aiba grija de ei ca de niste copii, iar noi, ca angajatori, raspundem conform dorintelor lor, inversam rolurile. Pe de alta parte, nu trebuie sa astept de la angajati mai mult decat este necesar intr-o anumita problema. Si eu sunt in serviciu ca sa rezolv probleme. Am contributia mea, iar efortul pe care il fac, ma serveste pe mine, conform muncii pe care o prestez. Daca contributia mea scade, efortul isi pierde forta. Cand se constata ca nu imi mai este de folos mie sau altora, interesul si implicarea mea scad de asemenea. Atunci renunt la problema respectiva si trec

la urmatorul proiect. In orice caz, ceea ce este important este implicarea in prestatie, care este dincolo de preocuparile individuale. In cele din urma, serveste progresul si este evaluata de acesta. Cand nu mai suntem in serviciul progresului, suntem concediati de el. Acesta este rezultatul care conteaza. Deci, noi ne concediem pe noi insine cand serviciul nostru nu mai corespunde scopului. Ne retragem si lasam loc altora. Ne indeplinim sarcinile cu iubire, suntem bucurosi cand reusim? Sarcina slabeste autoritatea, sau este subiectul altor interese, sau scade mai degraba decat sa creasca? Cand sarcina este amenintata in acest mod, se poate restaura ordinea, daca autoritatea isi reia locul. Apoi, ne serveste pe noi in masura in care si noi o servim. Si putem ramane, asa cum pot ramane si altii. Pentru cat timp? Noi ramanem, si raman si ei, deocamdata, atata timp cat continuam sa dovedim ca suntem noi insine, si atata timp cat contributiile noastre sunt mari si nu mai mici. Asa este si in viata; ramanem pana cand fortele scad si suntem concediati in cele din urma.

Perspectiva Incotro? “Incotro sa ma indrept?” Acesta este inceputul unui cantec din Liturghia Germana a lui Franz Schubert. Cine pune intrebarea asta? Doar o fiinta umana intreaba asa ceva sau, mai precis, un copil neajutorat. Ne putem imagina un animal sau orice alta creatura punand intrebarea asta? In aceasta privinta, nu sunt ei singuri, trebuind sa se apere pe ei? Nu trebuie ei sa stie ce sa faca si unde sa mearga de indata ce protectia mamei lor se opreste? Nu sunt cu totii numiti organisme primitive lasate pe propriile picioare chiar de la inceput? Daca nu, nu pot supravietui. Aceasta inseamna ca sunt mai putin vii, mai putin protejati si mai putin doriti de forta creatoare decat cei care intreaba si se roaga: “Incotro sa ma indrept?” in loc sa riste sa faca urmatorul pas pe cont propriu, oricare ar fi consecintele? Incotro sa ma indrept? Rapunsul: la urmatoarea sarcina. Atunci, actiunea mea ma conduce, intr-o mare masura, deoarece numai participand la urmatoarea sarcina imi traiesc viata. In acest fel, trec la urmatoarea actiune care se cere in acest moment si o fac in asa fel incat lucrurile sa se indrepte spre urmatorul

moment. Aceia care se intreaba, “incotro,” stau nemiscati. Viata lor este in asteptare, in loc sa se miste. Iubirea lor este in asteptare in loc sa aiba efect imediat. Cantecul: “Incotro sa ma indrept?” ii este adresat lui Dumnezeu. Ce spune despre Dumnezeu? Implicit in aceasta intrebare este faptul ca El s-a retras, ca El nu tine viata mea in mana Lui, sau nu chiar si nu in intregime. Ascuns, in spatele chemarii, este ca Dumnezeu nu este aici tot timpul, in miscarile si actiunile mele de acum. Deci, incotro sa ma indrept? Catre viata – catre viata in toata plenitudinea ei, acum. Atunci, cine sau ce se intoarce catre mine? Viata mea se intoarce catre mine – si Dumnezeu odata cu ea. http://www2.hellinger.com/en/home/family-constellation/help-for-the-soulin-daily-living/monthly-letter-january-2011/ Tags: Scrisoarea lunii ianuarie

Ajutor pentru suflet

Ajutor pentru suflet în viaţa de zi cu zi articole cu aparitie lunara Martie 2011

Drag cititorule, În această ediţie a „Ajutorului pentru suflet” vom privi fericirea în multe câmpuri diferite ale vieţii. Nu este nimic de adăugat la asta. Această fericire este mult prea mareata. Aşa că, să anticipăm împreună această fericire. Cu stima, Bert Hellinger

Cuprins

Fericire În companie buna Meditatie : Cei morti îsi gasesc mormintele Cum reuseste fericirea într-o relatie de cuplu? Meditatie: Fericire de la mama noastra Urmatoarea fericire Mai multe despre fericire

Reguli ale fericirii Mai mult Sa ramai cu ce-ti apartine Meditaţie: Unic Concluzie: A ramâne în limitele proprii A transgresa A transgresa in ajutor A transgresa in relatia de cuplu Meditaţie: Eu aici, tu acolo, noi doi Fericirea completa

Perceptie Cunoastere Perceptie buna Exercitiu: Percepând-o pe mama corect Perceptie rea Demonstratie: A te lasa indrumat de spirit

Întrebari si raspunsuri Perceptie bunasi perceptie rea prin intermediul imaginilor Neliniste Da Da si nu Precis Spirit

Ajutorul creativ A ajuta cu un cuvânt

Note finale Viitorul Exercitiu: Împartasind experientele zilei Misticism natural Poveste: Golul interior Rezumat

Legile succesului Succesele

Fericirea Companie bună

Iată nişte trucuri pentru a vă simţi fericiţi. Unii sunt deprimaţi, unii simt furie sau vinovăţie: Cum gestionează cineva asta? Cineva spune, „Sunt într-o companie bună.” Râsete în grup Mulţi devin fericiţi prin această singură propoziţie: „Sunt în companie bună”. Este chiar atât de simplu. Nu sunt doar în companie bună aici, dar şi caut să mă alătur companiei bune. Asta înseamnă, din iubire, eu mă amestec cu cei care nu au încă voie să fie în companie bună. Atunci, dintr-o dată simt tarie, tarie bună.

Meditatie: Cei morti îsi gasesc mormintele Voi face o meditaţie cu voi. Vă invit sa închideţi ochii. Vă centraţi şi staţi în acelaşi timp în faţa dumneavoastră. Deci, vă reculegeţi în interior şi al doilea sine al dumneavoastră stă în afara dumneavoastră, la o anumită distanţă. Acum, diferiţi oameni apar, bărbaţi şi femei şi vă uitaţi cum se relaţionează dublura dumneavoastră cu alţii, cum se întâmplă ceva, cum ceva vrea să se adune într-o parte şi cum altceva vrea să plece pentru că este liber, ca şi cum mulţi decedaţi din trecut îşi găsesc mormintele. După un timp: Cum vă descurcaţi? Bine?

Cum reuseste fericirea în relatia de cuplu? Observ aşa multe feţe fericite aici. Deci, fericirea la care visăm este mereu fericirea cu un partener. Mai există şi alt vis de fericire visată decât acesta? Ce înseamnă câştigurile la loterie comparate cu un partener? Ce face cineva cu câştigurile de la loterie? Işi caută un partener. Aşadar, asta este fericirea reală. Ca urmare contează să ştim cum reuşeşte un parteneriat.

Parteneriatul mereu reuşeşte dacă relaţia cu mama reuşeşte. Fără mamă, inseamna fara partener. Fără mamă, inseamna fara soţie. Doar cei care au luat în întregime viaţa de la mama lor cu recunoştinţă… Ei bine, vă las să verificaţi asta singuri.

Meditatie: Fericirea de la mama noastra Vă invit să închideţi ochii. Imaginaţi-vă pe mama dumneavoastră în faţă. Toate lucrurile pe care vi le-a oferit prin faptul că a fost acolo pentru voi ca mama voastră. Cât de mult din asta aţi luat? Cât de mult din bunăstarea ei, din toate lucrurile pe care le-a oferit, cât de mult aţi luat? Ce procent? Cinci procente este deja mult. Acum construim în sus, creştem. Din ce în ce mai mult, şi mai mult, în continuare, mai cuprinzător, înconjurând toată dragostea ei. Noi o umplem, o primim, privim în ochii mamei şi spunem „Dragă mamă, atâta fericire, atâta abundenţă.” Ne deschidem inima larg, larg şi mai larg, şi încă şi mai larg. Putem să o luăm pe toată doar când inima noastră s-a lărgit foarte mult: „Da, dragă mamă, acum te primesc pe tine cu toată bunăstarea ta pe care Dumnezeu mi-a dat-o prin tine. Acum te iau pe tine şi totul, plinătatea deplină. Acum am ajuns cu tine, pentru că iau în sfârşit totul. Cu recunoştinţă, cu iubire.”

Urmatoarea fericire Nu putem suporta plinătatea aceasta decât dacă găsim un partener către care o putem da mai departe. Aceasta este temelia relaţiei de cuplu şi a fericirii, a lua ceea ce este primit şi a da mai departe.

Apoi vine următoarea fericire. Partenerul nostru se revarsa si el. Amândoi ne revarsam. Ca şi parteneri noi ne revarsam de asemenea. Acum totul de dublează, dincolo de fericirea iniţială. Nu sunt acestea privelisti frumoase?

Mai multe despre fericire Unde eram? Am fost cu fericirea. Pentru fericire este mereu timp. Mama noastră este începutul fericirii în toate privintele. Această fericire se împlineşte pe sine cel mai frumos în relaţia de cuplu şi apoi în transmiterea vieţii către copii. Aceasta este următoarea mare fericire. Apoi căutăm să muncim. Dăm mai departe dragoste servind. Asta este. Lucrul care serveşte, este în slujba vieţii, face oamenii fericiţi instantaneu. Încă ceva. Ceea ce am luat de la mama noastră a fost primul nostru succes. A o primi pe mama noastră este o poveste de succes. Când avem succes în asta, ne-am atins deja primul nostru succes. Succesele de acolo înainte sunt rezultatul primului nostru succes. Cei care şi-au găsit mama şi au luat-o din plin au succes în muncă şi în relaţiile lor. Cei care şi-au primit mama radiază. Persoane aşa de radiante sunt iubite. Sunt iubite in mod spontan, atrag oameni. Mă duc cu uşurinţă la asemenea oameni, fără nici o ezitare. Ştiu că ei îmi vor fi de ajutor de asemenea. Şi din nou aici, cheia succesului şi a bunăstării este să o primim pe mama noastră, să luăm ceea ce ne-a dat mama noastră. Fără mamă, o persoană este săracă. Cu mama, persoana este bogată. Această bunăstare continuă să crească de una singură. Imediat ce ne-am primit mama şi am intrat în armonie cu ea, devenim bogaţi, într-un mod adecvat, în toate aspectele. Aceasta este şi cheia norocului. Nu mai e nevoie să spun nimic. Am spus totul despre fericire. Sau mai lipseşte ceva? Lipseşte ceva din fericirea dumneavoastră?

Reguli ale fericirii

Există anumite obstacole în calea fericirii. Ele se bazează pe interpretări defectuoase. Fericirea urmează anumite reguli.

Mai mult

Această primă regulă pentru fericire este: Mai mult. Aceasta este o regulă a fericirii. Imediat ce mă restricţionez, fericirea se diminuează, devenind din ce în ce mai puţină până când într-un final se sfârşeşte. Aşadar, fericirea este atitudinea interioară a „mai mult”. Imaginaţi-vă un cuplu. Amândoi şi-au primit

mama şi au devenit un cuplu. Acum începe ziua. Imaginaţi-vă că vă spuneţi înăuntru: „Un pic mai mult, astăzi un pic mai mult.” În fiecare zi un pic mai mult. Imaginaţi-vă cât de repede cuplul devine fericit. Pot vedea pe voi imediat, cum vă aduce bucurie. Pe de altă parte, dacă ei ar spune: „Astăzi, este prea mult pentru mine”? Fericirea este oprită. În fericire ceva este adăugat zilnic, în atitudinea noastră interioară, în a deveni mai extinşi, în a deveni mai liniştiţi, în a servi. Fraza cheie este: Servind cu iubire. Să spun mai multe despre regulile fericirii? Nu vă mai săturaţi de fericire, văd asta deja. Nici nu trebuie, oricum. A fi satisfăcut înseamnă: Acum mă opresc. În fericire apare mereu ceva ce nu este încă. Asta nu înseamnă că este o lipsă, ci mai degrabă că este mereu loc de extindere. Acest curs este doar un curs de o zi, dar plinătatea pe care am experimentat-o astăzi face să pară că ar fi trecut o lună întreagă.

Sa ramai cu ce-ti apartine

Pe de-o parte, această fericire include mult mai multe. Pe de altă parte, pune o limită. Un insight care a aparut in constelatii este că mulţi trec dincolo de o limită ca urmare a iubirii oarbe. Când vrem să preluăm asupra noastra ceva de la altul, ceva care aparţine persoanei respective, spre exemplu o responsabilitate sau o consecintele unei experiente, sau o durere, incalcam o limită importantă. Marea fericire se intampla ca miscare între două persoane care rămân separate, fiecare cu ale sale. Asta contrazice multe idei. Să ne întoarcem la mama şi la tatăl nostru încă o dată. Deci, exista un tata… ah, voi face asta ca un exerciţiu:

Meditaţie: Unic Vă invit să închideţi ochii. Acum ne uităm la mama noastră, şi ne uităm la tatăl nostru şi îi vedem pe amândoi ca fiind compleţi în sine, exact asa cum sunt. Amândoi sunt compleţi, amândoi sunt unici în felul lor. Şi tot aşa îi vedem ca si cuplu. Mama unică, tata unic, ca doi oameni unici sunt atraşi unul de celălalt. Apoi mama noastră îl ia pe tatăl nostru drept individul unic care este, plină de respect pentru individualitatea lui şi încrederea în sine, pentru propria lui soartă, pentru propria lui fericire. Tatăl nostru o primeşte pe mama noastră în acelaşi fel, ca fiind unică. Amândoi rămân aşa cum sunt, şi din senin o iubire îi

conectează, o iubire în care creează o nouă viaţă, împreună, chiar dacă ambii sunt pe cont propriu. Noi suntem rezultatul acestui lucru. În noi, ei sunt uniţi şi, totuşi, noi suntem diferiţi şi deci şi separaţi. Acolo este mama noastră, acolo este tatăl nostru şi noi stăm în faţa lor, chiar dacă îi unim pe ei doi în noi. Îi spunem mamei noastre : „Îti respect maretia. Tu esti mare, eu sunt înca mic.” Spunem acelaşi lucru tatălui nostru: „Aici tu esti mare. Eu sunt înca mic. Eu ramân copilul tau. Ca si copil, eu primesc de la tine. Tu dai, eu primesc.” Astfel devenim bogaţi, dar ca indivizi, fiecare pentru el însuşi sau ea însăşi. Care sunt consecinţele? Renuntam la orice grija legata de parintii nostri, legata de soarta lor. Ei sunt ghidati într-un mod diferit, asa cum si noi suntem ghidati într-un mod diferit. Suntem fiecare ghidat de o alta, putere eternă; fiecare din noi în serviciul pe care noi il putem oferi, unic. Doar aşa putem să luăm şi să dăm cu adevărat, să percepem şi să ne recunoaştem pe noi şi pe alţii ca independenţi, cu propriile noastre limite.

Concluzie: A rămâne în limitele proprii Toate problemele îşi au originea din depăşirea, incalcarea limitelor, în special a limitei de jos în sus, când copiii vor să preia, sa-si asume ceva pentru părinţii lor. Şi invers, apare o transgresare a limitelor de sus în jos când părinţii aşteaptă de la copiii lor să-si asume ceva in locul lor, ceva care este in soarta părinţilor şi cu care au ei insisi de facut pace. Astfel, între aceste limite, respectandu-le, toată lumea este completă. Încurcăturile, aşa cum le experimentăm aşa de des în constelatii, toate sunt transgresari de limite. Când imi asum ceva din soarta altei persoane, eu incalc o limită.

A transgresa A transgresa în ajutor

Aş vrea să spun ceva despre asta. Dar nu sunt sigur dacă pot să fac asta aici. Credeţi că sunteţi suficient de puternici pentru asta? Fiecare impuls de a ajuta este o incalcare, o transgresare.

Unii dintre voi dau din cap. Ei înţeleg imediat. În ciuda acestui fapt, noi ajutăm. Eu am ajutat aici, in constelatiile facute. Dar am onorat limitele. Fără nici o curiozitate, noi începem cu o mişcare a celeilalte persoane. Noi îi permitem să se mişte pe cont propriu. În felul acesta îi protejăm de noi, de intenţiile noastre, de ceea ce noi considerăm a fi mai bine pentru ei. Acordandu-le acest spaţiu, le respectăm limitele. Exact pentru că graniţele sunt respectate, încrederea reciprocă poate să curgă.

A transgresa in relatia de cuplu Uneori încălcăm graniţele. În relaţia de cuplu, partenerii încalcă o graniţă, pentru un timp. Apoi ambii se întorc în câmpul propriilor graniţe şi se respectă reciproc între ei, fiecare cu graniţele la locul lor.

Meditatie: Eu aici, tu acolo, noi - cei doi Să mergem mai departe? Probabil că sunteţi deja epuizaţi de atâta fericire. Voi face un mic exerciţiu cu voi, un exerciţiu de fericire. Vă invit să vă închideţi ochii. Ne privim partenerul şi vedem unde depăşim o limită, de exemplu, într-o aşteptare specială, care merge dincolo de ceea ce este potrivit într-o relaţie de cuplu. Renunţăm la această aşteptare. Suntem atenţi la ce efect are acest lucru în sufletul nostru, in momentul renuntarii. Găsim pământul de sub picioare şi stăm cu fermitate. Apoi stabilim o graniţă pentru aşteptările partenerului nostru prin care neam putea pierde ceva ce e al nostru. Simţim cum creştem când ne stabilim această graniţă. Acesta este acel rămas-bun de la orice dezamăgire. Celălalt rămâne în interiorul sau. Noi rămânem în interiorul nostru. Dintr-o dată ambii parteneri se simt în siguranţă. Partenerul nostru se simte în siguranţă şi la fel şi noi, ferm înrădăcinaţi în poziţia noastră. Acum chimia poate curge din nou, deoarece ambele părţi stau ferm şi în siguranţă. Rezumăm totul într-o singură propoziţie: „Eu aici, tu acolo, noi doi, noi împreună.”

Fericirea completa Încă mai mult despre fericire? Puţin mai mult despre ceea ce face un cuplu fericit? De ce caută bărbatul o femeie? De ce o femeie caută un bărbat? Fiecare este incomplet, chiar dacă ei sunt compleţi în interiorul lor. Vă puteţi imagina un bărbat fără o femeie? Ce ramâne din el? Sau o femeie fara un barbat, ce ramâne din ea? Cuvântul „barbat” are sens doar când cuvântul „femeie” este si el prezent în gând, iar cuvântul „femeie” are sens doar când cuvântul „barbat” este si el prezent. Asadar, barbatul, ca un barbat complet, cauta o femeie completa, care este într-adevar o femeie. Barbatul ca fiind barbat este separat, o fiinta de sine statatoare, si femeia ca femeie este separata fiind o fiinta de sine statatoare, pe propriile sale picioare. Când încep sa relationeze, ce recunoaste barbatul în femeie? Se recunoaste pe el, parte din el care îl face complet. Si în barbat, femeia se vede pe ea, ceea ce o face pe ea completa. Prin urmare, femeia se recunoaste în barbat doar daca ea îl recunoaste si îl accepta pe el asa cum este. Si acelasi lucru este valabil si pentru barbat, el se recunoaste pe sine în femeie numai daca o recunoaste si accepta pe ea asa cum este. Apoi, la un nivel mai înalt ei devin unul – si fericiti. Cred ca acestea au fost ultimele mele cuvinte pentru ziua de astazi. Acum, plini de fericire, putem merge acasa si ne putem bucura de din ce în ce mai multa fericire. Toate cele bune.

Perceptie Cunoastere Exista doua tipuri de cunoastere. Prima este aceea de a recunoaste ceva care este acolo. Pot numara participantii e aici, de exemplu, apoi cunosc câti participanti sunt. Pentru ca eu sa numar câti participanti sunt, ei trebuie sa fie aici. Aceasta este modalitatea comuna în care vorbim despre cunoastere. În contrast, cunoasterea spiritului este mereu noua. Nu se relationeaza niciodata la ceea ce este. Apropo, miscarile care ne tin în viata nu sunt puse în miscare odata si asta a fost. Ele sunt continuu ajustate, în orice moment. Nu este nimic vechi. Totul se misca dinspre ceva ce este deja îndreptat spre ceva nou. Astfel noi suntem constant tinuti în viata si în miscare.

Cunoasterea spiritului este o cunoastere care este mereu noua si prin urmare intr-un proces de devenire. Este o revelatie creativa. Putem intra în miscarea spiritului prin revelatie creatoare. Aceasta este calea mistica naturala. Deci, când intram in rezonanta cu aceasta miscare creativa, când gândirea noastra se deschide catre creativ, devine creativa în armonie cu miscarea creativa a spiritului. Apoi noi cunoastem imediat noi lucruri care sunt în slujba vietii si a iubirii. Apropo, orice gândim are un efect anume. Totusi, nu este mereu în acord cu miscarile spiritului. Multe stau în calea acestei miscari. Dar nu conteaza. Când gândim într-un mod gresit, acest lucru serveste educatiei noastre, pentru ca ajungem sa simtim rezultatele. Atunci crestem. Deci nu exista dezvoltare fara greseli, si fara acestea lucururile nu merg spre bine. Toata cresterea se bazeaza pe greseli. Asadar, fara greseli totul ajunge sa se opreasca. Acesta este si un adevar mistic, o cunoastere mistica simpla si bazala. Este derivata din simpla observatie.

Perceptie buna Ma voi întoarce la cunoastere înca o data, la cunoasterea creativa. In timpul cursului intensiv de o saptamâna întreaga, las participantii sa exerseze perceptia si insight-ul. Îi las sa exerseze în grupuri mici de aproximativ sase persoane. Deci sunt cinci participanti stând în semicerc si unul sta în fata lor. Acum cei cinci se lasa sa perceapa persoana respectiva într-un mod bun. Ce înseamna sa percepem bine? A percepe bine înseamna a percepe întocmai, corect, si a percepe ceva ca fiind bun. Aceasta este diferenta. Când privesc acest barbat din fata mea, îi vad fruntea si parul. Asta nu este perceptie. Asta este observatie. Sesizez detalii legate de el. Dar nu îl percep deloc ca fiinta umana. Vad doar detaliile exterioare. Acest lucru poate fi din punct de vedere obiectiv corect, dar nu serveste niciunui scop. Acum, când îl percep bine, îi pot spune ce anume percep bine la el. Percep un cuvânt care se leaga de el. Percep ca este de încredere. Acum l-am perceput bine. În acelasi timp, am avut un anumit efect asupra lui. Ceva a mers mai departe pentru el. Aceasta este perceptie buna. Si în acelasi timp este o perceptie creativa. Imaginati-va ce înseamna asta. Cât de mult se va schimba lumea când vom învata sa percepem corect! Acest barbat, de exemplu, a devenit mai bun. Dar nu l-am flatat. Ceea ce i-am spus a fost adevarat, iar asta îl conduce mai departe.

Acesta este elementul creativ. De asemenea, pot percepe gresit pe cineva. Când sunt suspicios, de exemplu, si îmi spun în sinea mea : „Dar, de unde vine acesta, ce urmareste?” acea persoana devine rea ca urmare a perceptiei mele gresite. Acest lucru influenteaza, dar într-un mod diferit, total diferit. Ma puteti urmari în continuare?

Exercitiu: Percepând-o bine pe mama Acum voi face un exercitiu cu dumneavoastra. Astazi vom exersa cum sa ne lasam „ in miscarea spiritului”, sau cum sa „mergem cu spiritul”. Va invit sa închideti ochii. Acum suntem în fata mamei noastre. Ea este în fata noastra la o anumita distanta si fara sa ne focalizam privirea, ne expunem în fata ei, cu cea mai mare suprafata posibila si spun asa, pâna când o percepem corect, în întregime. Nu toata lumea poate suporta aceasta perceptie, fiindca în aceasta perceptie si eu sunt schimbat, nu numai persoana cealalta. Buna perceptie este de asemenea creatoare pentru mine. Pe masura ce ma expun mamei mele în acest fel, ma expun cu iubire, dintr-o data primesc un insight bun, un cuvânt sau o propozitie scurta, în care aceasta perceptie buna este condensata. Când rostesc acest cuvânt sau fraza scurta, fata ei radiaza. Ea se stie bine perceputa. Odata cu insight-ul, ceva s-a întâmplat si cu mine. Ea este diferita si la fel si eu. Asta înseamna sa mergi cu spiritul.

Dupa un timp: Pe unele fete pot vedea ca au reusit sa perceapa bine. Va iau alaturi de mine pe drumul caii mistice naturale. Tot ce spun aici este mistic, dar foarte normal, destul de normal. Nu este nimic supranatural legat de asta. Calea mistica înseamna doar: „Devin una cu...” Deci, miscarea mistica este una care aduce laolalta. Aceasta cale mistica naturala aduce parintii si copiii împreuna, de exemplu. Este o miscare mistica si ca miscare este una foarte profunda care ne face fericiti imediat.

Perceptie rea

Ma voi referi acum la perceptia gresita. Îngrijorarea este o perceptie rea. Aduce motivul îngrijorarii. Fiecare grija face rau cuiva, slabeste. Parintii care se îngrijoreaza pentru copiii lor stau în calea dezvoltarii lor. Fiecare îngrijorare se opune iubirii. Am mers prea departe? Puteti simti ce fac grijile? Cel mai important este ca grijile stau în calea miscarii spiritului. Grijile exprima implicit : Ar trebui sa fie diferit. În acest sens, grijile nu îl respecta pe Dumnezeu. Fiecare grija este o sfidare de cel mai rau tip fata de Dumnezeu. Am perceput gresit acum? Retrag tot. Sunt nevoit sa ma verific mereu pentru a ma asigura ca ramân în perceptie simpla.

Demonstratie : Mergând cu spiritul (A te lasa indrumat de spirit)

Secretul în aceasta modalitate a bunei perceptii „mergând cu spiritul” este sa ne încredem în orice moment ca este drept, ca este just, ca se intampla exact ceea ce trebuia sa se intample. Astfel, „mergând cu spiritul” mai înseamna „mergând de la un moment la celalalt”. Doar atât. Totul este prezent în moment. Acum as dori sa demonstrez „mersul cu spiritul” la un nivel practic.

Helliger alege un participant si demonstreaza acest mod multidimensional de a lucra. Dupa constelatie: Aici miscarile spiritului devin vizibile. Ele conduc catre unirea, aducerea impreuna a ceea ce a fost separat. Nu a fost nevoie sa stim nimic. Nu a fost nicio problema si nici o solutie, ci o miscare a iubirii care s-a dezvaluit pe sine, dupa cum a vrut. Ideea de sine si de individualitate poate fi uitata aici. Este mult mai mult la lucru. În special mortii sunt prezenti. Ei fac ceva. Când cineva spune, „Viata

mea,” este ridicol. Toti traiesc împreuna. A fost unul mai bun, a fost unul mai rau ? Toti au fost miscati de alta putere. Noi suntem degetele unei alte mâini.

Întrebari si raspunsuri Perceptie buna si rea prin imagini

FEMEIE: Am o întrebare despre perceptia rea. Asa cum este, si în propria mea experienta, am învatat perceptia gresita ca si copil. La vremea aceea, ca si copil nu am optiunea de a alege buna perceptie, întrucât sunt depedenta si nu am alegeri înca. Experienta mea este ca perceptia gresita este în corpul meu si este identica cu mine. Am cazut de-a lungul vietii mele în depresii severe, chiar si copil fiind, prin situatia cu mama mea. Am fost mereu constienta ca perceptia mea este rea, dar nu am avut de ales. Când eram în depresie adânca, daca cineva mi-ar fi spus „perceptia ta este rea”, m-as fi sinucis deoarece m-as fi învinovatit pe mine si pentru asta. Între timp am lucrat ca terapeut. Întrebarea mea este : Îmi este extrem de teama sa spun oamenilor ca au posibilitatea sa aleaga felul cum ei percep. Când devin constienti de asta, vine o faza, cel putin asa a fost pentru mine, când lucrurile se înrautatesc întâi, înainte sa se îmbunatateasca. Sper ca si cu tine în misticismul natural aceasta miscare este de asemenea naturala, caci la început este extrem de dureros sa devii constient ca îti creezi propria perceptie gresita. HELLINGER: Îti voi raspunde acum. Buna perceptie este moment, imediat. Perceptia rea este si ea imediata, în moment. Dar în afara imediatului noi gândim în imagini. Suntem condusi de propriile imagini interioare; de exemplu, avem amintiri din trecut. Toate acestea sunt imagini. Toate sunt create. Nu exista cunoastere a trecutului. Sunt doar reactii la ceva din trecut si asta se cristalizeaza în imagini interne. O sa va dau un exemplu. Cineva se simte singur. Îti este cunoscuta situatia. Deci, cineva se simte singur si apoi are imagini interne. Are imagini legate de ce s-a întâmplat în trecut si de asemenea imagini ale prezentului si ale viitorului. Aceste imagini declanseaza un sentiment, un sentiment de singuratate. Sentimentul intensifica imaginile si devin realitate. Dar ele sunt doar imagini, create de noi. Catre aceasta femeie: Acum închideti ochii si imaginati-va aceste imagini. Apoi va permiteti si alte imagini care exista de asemenea. Alte imagini, cu cineva care a fost acolo, care v-a zâmbit, care v-a oferit ceva, careia i-a pasat de dumneavoastra, care v-a adus ceva pentru ca s-a gândit la dumneavoastra. Sunt

asa de multe imagini. Dintr-o data va simtiti conectata la cei pe care i-ati cunoscut acolo. Apoi sentimentul se schimba imediat. Va puteti imagina de asemenea ca cineva va asteapta, cineva care v-a asteptat multa vreme. Va imaginati ca mergeti acolo, aduceti ceva, îl ajutati cu ceva, îi spuneti ca veti face ceva pentru el, modest, nu prea evident. Imediat sunteti conectati, în tot acest timp. Cum fac ceva pentru cineva, nu sunt niciodata singur. Sunt conectat în tot acest timp. Prin schimbarea imaginilor interne si a actiunilor, acest vechi sentiment dispare – pentru totdeauna. Femeia si grupul râd zgomotos. Acum ati vazut efectul noilor imagini – pentru totdeauna. Catre aceasta femeie:Ok, ti-am răspuns la întrebare. FEMEIE: Multumesc.

Neliniste

FEMEIE: Ieri ati vorbit despre neliniste si calm. As vrea sa ne întoarcem la asta pentru ca am o mare neliniste în mine. HELLINGER: Voi face un mic exercitiu cu dumneavoastra. Închideti ochii. Imaginati-va un trandafir. Îl priviti, îl percepeti foarte linistit ca fiind acolo. Si stati asa, concentrati pe trandafir. Dintr-o data privirea dumneavoastra se extinde dincolo de trandafir, la dreapta, la stânga, la ce este apropiat, la ce este îndepartat, în jos - în adâncime, sus în înaltime. Ramâneti asa, expus cu trandafirul în centru. Apoi, din adâncul sufletului, in interior rostiti un cuvânt. Cuvântul este: “Da.” În Divina Comedie a lui Dante sunt multe descrieri de porti. Deasupra unei porti scrie : Cine intra aici, renunta la orice speranta. Unde duce aceasta poarta? Catre rai. Femeia a râs. Catre femeie: Te simti mai bine?

Ea da din cap afirmativ. HELLINGER: Deasupra portii care duce catre liniste scrie: “Da.” Catre grup: Ceva pentru reculegerea voastra interioara. Odata am scris o zicala scurta, mi-a venit acum în minte : „Fara speranta, ai totul.” Trebuie sa ne gândim la asta: Fara speranta, ai totul. Atunci atentia noastra este complet concentrata pe moment. Fiecare moment, de când ma concentrez pe el, este plin.

Da.

Tema de dimineata era „mergând cu spiritul”. As vrea sa fac un exercitiu cu voi legat de asta: Exercitii care va fac fericiti. „A merge cu spiritul”, a te lasa indrumat de spirit, mereu aduce fericire. Mi-a venit un cuvânt cheie în minte. Voi urma acest fir. Închideti ochii. Ne uitam la partenerul nostru sau la o alta persoana de care suntem apropiati. Îi permitem acestei persoane sa fie perceputa de noi într-un mod bun. Percepem aceasta persoana bine, dupa cum este el sau ea. Exact asa. Percepem secretul ei si ce vor deveni ei, miscarea adânca a spiritului în ei. Uitam ce este vechi, orice a fost. Vedem doar persoana în miscarea sa catre inainte. Acum îi spunem acestei persoane: "Da. Da, asa cum esti, exact asa cum esti, fara cea mai mica dorinta ca tu sa fii altfel." Noi spunem: "Asa cum esti, te iubesc. Asa cum esti, esti o bucurie pentru mine." Si deja vad fete fericite aici. Ne imaginam partenerul nostru spunându-ne acelasi lucru. El sau ea ne spune acelasi lucru, e de acord cu felul în care suntem, exact asa cum suntem. Partenerul nostru uita ce este vechi, ne vede drumul înainte, în viitor, catre destinul nostru, catre împlinirea noastra, asa cum suntem si cum ne îndreptam spre acest viitor, el sau ea spune : Da. Da raspunde lui Da simultan. Pentru ceea ce reiese din asta este un nume frumos. Numele este: Raiul pe Pamânt. Asta este perceptie. Sa spun mai multe despre asta, despre fericirea pe pamânt? Secretul iubirii este acordul – acordul cu voiosie, mai precis. În acest acord ochii nostri încep sa straluceasca. În stralucire este acordul. Partenerul nostru este si el un copil al parintilor sai, al mamei si tatalui

sau. Spunem :" Spun Da si mamei tale, asa cum este. O iubesc asa cum este, ma bucur de ea asa cum este." Ce se întâmpla cu partenerul nostru când spun asta si apoi spun acelasi lucru si tatalui sau: " Îl iubesc pe tatal tau asa cum este. Cum tatal tau este cel mai grozav pentru tine, cel mai important pe lânga mama ta. Ea este cea mai grozava, cea mai importanta. Tu stai între ei ca si copilul lor. Spun Da voua trei, asa cum sunteti. Ma bucur de voi, toti trei." Ce se întâmpla cu partenerul nostru? Ea sau el înfloresc desigur, imediat. Când cineva ne spune noua asta, si noi înflorim. Dintr-o data ne simtim conectati cu ceva mai mare. Tot ce am spus acum este miscarea impreuna cu spiritul. Aici, diferentele se sfârsesc, judecatile se sfârsesc. Totul este luat într-o miscare mareata care serveste în slujba vietii si a iubirii.

Da si nu

FEMEIE: Cum este când Da si Nu sunt aduse laolalta? Sau ar trebui sa o fac în mod radical? HELLINGER: Când cele doua vin impreuna, numai una conteaza. Râd împreuna. HELLINGER: Întrebarea ta si-a gasit raspunsul? FEMEIE: Nu. HELLINGER: Ti-am raspuns. Voi spune ceva despre întrebari. Unii oameni vin aici si au o întrebare. Ei spun : „Pot sa întreb ceva?” De obicei spun nu. Ma întreb. De ce pun ei o întrebare? Vor un raspuns sau vor ca eu sa sustin un “Nu”? Acum am raspuns deja la doua întrebari. Catre femeie: Ok? FEMEIE: Ma voi gândi la asta.

Precis

Voi spune ceva general despre precizie. Precis înseamna punctual. Apoi, când este întreptat catre un punct, tot ce este în jur este exclus. Cine vrea sa stie ceva cu precizie vrea sa nu se îndeparteze de la subiect, sa ramâna fixat pe un punct. Precisul se opune progresului. Orice progres este imprecis, pentru ca deviaza de la precis. În psihoterapie, o persoana vrea deseori sa stie precis: care este cauza? Când întrebarea îsi gaseste raspunsul, punctul este pierdut si progresul este oprit. Miscarile spiritului sunt încetinite pâna la oprire în domeniul precisului. Miscarea spiritului este mereu imprecisa, în mod necesar, pentru ca este noua. Tot ce este nou este imprecis. Doar ce este vechi este precis.

Spirit

HELLINGER catre un barbat care a vrut sa puna o întrebare: Care este întrebarea dumneavoastra? BARBAT: Voiam sa va întreb despre evolutia muncii dumneavoastra. Cum se face ca în cei mai recenti ani numiti acest imprecis, de nenumit, spirit? De ce îl definiti în acest fel? HELLINGER: Este important ca ati adus vorba de asta. Imediat cum înteleg spiritul precis, nu mai înteleg nimic. Asta este ceea ce probabil ca vreti sa evidentiati. Avem anumite concepte în care ne gasim orientarea, pe care le putem folosi. Aceste concepte sunt mai mult sau mai putin precise. Apoi, mai sunt lucruri pe care nu le putem întelege, si totusi, deseori le dam un nume. Facând acest lucru pierdem conectarea cu ele, de exemplu cu numele „Dumnezeu”. Imediat ce spun acest lucru, nu sunt în contact cu nenumitul. Aici, spiritul este doar o descriere a unei miscari, cum o putem concepe noi, cu alte cuvinte miscarea gândirii, faptul ca cineva gândeste, se gândeste la ceva, dar gândeste într-un fel în care lucrul la care gândeste devine realitate, vine în fiintare. De asemenea noi traim experienta de a realiza ceva ce gândim. Pentru

ca gândim ceva, este deja acolo. Un nou insight, imediat ce apare, începe sa lucreze. Poate avea un viitor lung, dar începe sa aiba efecte imediate. Ceea ce vreau sa explic aici este miscarea unei forte de unde totul vine în fiinta. Din punctul nostru de vedere este o gândire – aceasta este ceea ce numesc eu spirit. Dar termenul german Geist nu surprinde asta. Exista o traducere în engleza. Suzi Tucker mi-a dat-o. Ea numeste asta spirit-minte[1]. Asta contine mai mult. Imediat cum vorbesc despre spirit ca si cum as putea face ceva cu el, sunt la pamânt. E bine ca ai intrebat.

Ajutor creativ

Ajutor cu un cuvânt

Exista posibilitatea ca noi sa percepem creator într-un mod similar, ca noi sa luam la cunostinta într-un mod creativ. Am demonstrat asta aici. Când un cuvânt vine la mine din senin, un cuvânt decisiv, atunci sunt într-o miscare care face ca ceva sa porneasca, imediat. Atunci a ajuta pe cineva se reduce la un singur cuvânt. Asta e tot. De cum gasesc acest cuvânt, totul de întâmpla se reduce la un singur cuvânt. Asta e tot. De cum gasesc acest cuvânt, totul de desfasoara pe cont propriu. Voi face un exercitiu cu dumneavoastra. Dar probabil voi exemplifica înainte. Este cineva care vrea sa rezolve o problema? O femeie ridica mâna. HELLINGER catre aceasta femeie care acum sta jos lânga el: Închideti ochii. Dupa un timp de reculegere: Sunt patru cuvinte. O sa vi le spun. Le veti repeta înlauntrul dumneavoastra, le veti lasa sa lucreze înlauntru apoi va veti întoarce la locul dumneavostra. Cuvintele sunt: Acum vin si eu[2]. HELLINGER: Altcineva vrea sa rezolve o problema?

O femeie se aseaza lânga el. HELLINGER: Închideti ochii. Dupa un timp de reculegere:Sunt doua cuvinte. Cuvintele sunt: De ajuns[3]. HELLINGER: Invit mama de aici, cu copilul, sa vina. O femeie care tine un bebelus dormind într-un scutec, foarte aproape de corpul ei, ei se aseaza. Catre grup: Ar putea fi o priveliste mai frumoasa de atât? Nu ar putea. Catre femeie:Nu trebuie sa va închideti ochii. Uitati-va la copil si spuneti-i: Comoara mea. Copilul care doarme se agita în mod evident, îsi întoarce capul, apoi cade din nou pe mama si doarme din nou. HELLINGER: Aceste cuvinte functioneaza imediat. Amândoi râd. HELLINGER: Ok, bine. Catre grup:Acum încercati si voi acest tip de mers cu spiritul, indrumare din partea spiritului. Închideti ochii si uitati-va la un copil, al dumneavoastra sau al altcuiva. Intrati întro miscare de acord, într-o miscare a spiritului. Fara intentie, doar sunteti acolo. Asteptati un cuvânt, un cuvânt pe care copilul îl asteapta. Când vine, i-l spuneti copilului. Si observati efectul. Este mereu un cuvânt care aduce fericire. Dupa un timp: Ok. Aceste cuvinte au mereu un efect dublu. Pentru binele dumneavoastra, desigur. Sunt mereu miscari de iubire care se arata în aceste cuvinte.

Note finale Viitorul

HELLINGER: Acum este un moment pentru întrebari, din nou. FEMEIE: Cât de multa putere are trecutul pentru a influenta viitorul? Începe sa plânga. HELLINGER: Ok, o sa va acord timp. Închideti-va ochii. Imaginati-va acest trecut în fata dumneavoastra si faceti o plecaciune adânca înaintea lui, apoi asteptati pâna când deveniti foarte linistiti. Apoi va îndreptati si mergeti încet înapoi pâna ajungeti la scaun, foarte încet. Va uitati în continuare la el, dar mergeti înapoi.Dupa o vreme ea se ridica, se îndreapta si se întoarce încet la scaunul ei.

Exercitiu: Împartasind experientele zilei

Eu percep energiile din grup. Energia începe sa scada. Asta are legatura cu faptul ca sunteti pasivi într-o anumita masura. Va sugerez un exercitiu. Va adunati în grupuri de patru, doi stau unul lânga celalalt având alti doi în spatele lor si împartasit experientele zilei. O sa avem câteva minute pentru asta. Dupa un timp: Va simtiti revigorati? Dupa un timp apare nevoia de a împartasi într-un grup si trebuie sa tinem cont de asta.

Misticism natural

Acum multi ani am scris o poveste. Aceasta poveste este una lunga. Pentru ca prima propozitie mi-a venit în minte. Am purtat cu mine un an aceasta propozitie. Apoi am putut sa scriu întreaga poveste. Este o poveste despre misticism natural, abia acum îmi dau seama ca povestea este despre misticismul natural. Povestea se cheama:

Golul interior Un calugar, cautând Absolutul s-a apropiat de un negustor în piata cerându-i de pomana.

Negustorul îi arunca o privire, apoi a facut o pauza. Când îi înmâna ceea ce-i prisosea îl adresa o întrebare. „Ce poate sa însemne ca-mi ceri ceea ce ai nevoie pentru supravietuirea ta si totusi te simti liber sa ma consideri pe mine si treaba mea ca ceva josnic comparativ cu tine si treaba ta?”

Calugarul raspunse: „Comparativ cu Absolutul pe care-l caut restul par josnice într-adevar.”

Negustorul nu fu satisfacut si încerca cu o a doua întrebare: „Daca asa un Absolut exista, se extinde dincolo de întelegerea noastra. Deci cum poate cineva sa se aventureze sa îl caute ca si cum ar putea fi gasit stând la capatul vreunui drum lung?

Cum poate cineva sa fie în posesia lui sau sa pretinda o parte mai mare din el decât altii? si cum, dimpotriva, daca Absolutul exista poate cineva sa se abata departe de el si sa fie exclus din dorinta si grija lui? ”

Calugarul raspunse: „Doar cei care sunt pregatiti sa paraseasca tot ce este cel mai apropiat de ei acum si de buna voie se lipsesc de ceea ce îi leaga de Aici si Acum vor atinge vreodata Absolutul”

Înca neconvins, Negustorul l-a testat cu înca un gând: „Presupunând ca un Absolut exista, ar trebui sa fie aproape de toata lumea, desi mascat în aparent si de durata, la fel cum Absenta este mascata în Prezenta, si Trecutul si Viitorul în Aici si Acum

Comparativ cu ce este Prezentul si ceea ce pare limitat în spatiu si trecator Absentul pare nelimitat în spatiu si timp, la fel ca Trecutul si Viitorul

comparate cu Aici si Acum. Cu toate astea ceea ce este Absent ni se dezvaluie în ceea ce este prezent la fel cum De unde si Încotro se revelaza în Aici si Acum.

Precum noaptea si moartea Absentul detine, necunoscut noua, ceva ce înca nu a venit. si doar foarte scurt Absolutul ilumineaza Prezentul, ca un fulger de lumina în noapte.

„Deci, de asemenea, Absolutul se apropie de noi în ceea ce este aproape de noi si ne ilumineaza în Acum.”

Acum deja, calugarul se întreba: „Daca ceea ce spui este adevarat, ce ar ramâne pentru mine si pentru tine?”

Negustorul spuse: „Dar pentru scurt timp, Pamântul ar fi înca aici.”

Nu am stiut ca acum atâtia ani descrisesem deja misticismul natural, sau sa folosesc alt cuvânt, transcendenta naturala.

Rezumat

Acum pot rezuma ce înseamna transcendenta naturala. Presupune acel „ramas-bun” de la rai. Si acel ramas-bun de la distanta. Nu exista nicio distanta (fata de Dumenzeu, de divinitate). Distanta este-în apropiere. Când îl cautam pe Dumnezeu, de exemplu – chiar exista asa-numiti cautatori-de-Dumnezeu – unde mergem? Departe de noi insine. Cei care se îndeparteaza de ei, se îndeparteaza de esenta, asa cum se reveleaza pe sine in ei insisi. Doar înlauntrul nostru este esenta tangibila, pentru ca este acolo, în întregime acolo. Acestea sunt consecintele: atentia totala pe momentul acum si pe tot ceea ce este acum, asa cum este acum. Apoi devenim una cu esenta, una cu esenta acum si devenim una cu absolutul într-o miscare. Cu oricare cale ne vom misca în acord, se misca prin noi si cu noi. Aceasta miscare este mereu o miscare de iubire. Dar este o iubire pura fara sinele mic. Este încorporat într-o miscare care este în mod egal întoarsa catre tot: catre toti, inclusiv catre noi însine. Aceasta miscare este perfect linistita. Nu are teluri. Este mereu pe calea spre ceva nou. Pe aceasta cale noi traim si iubirea pentru alti oameni ca si cum ar fi o iubire noua, noua în fiecare moment si fiind fericiti în fiecare moment.

Legile succesului Succesele

O reusita care se concretizeaza în ceva bun este considerat un succes. Probabil, de exemplu , noi am câstigat primul loc într-un campionat. Succese de acest tip ne garanteaza un loc de onoare. Ne ridicam în vârf prin ele. Ce fel de recunoastere aduc aceste succese? Printre barbati, competitia este pentru a fi în vârf. O parte din recompensa este deseori un favor din partea

unei femei, sau din partea mai multor femei. Pe deasupra, vorbim despre favorul din partea unei femei speciale – favorul din partea Mamei. A concura pentru succes se afla la un nivel instinctual foarte adânc; ceva ce avem în comun cu animalele. Este conectat la miscarea esentiala a vietii – a câstiga avantajul de a transmite viata mai departe. Acest succes este în final câstigat de o femeie. Ea câstiga pe cel mai bun pentru ea. Favorul ei este cea mai minunata recompensa a succesului. Ea, înaintea tuturor, este cea care beneficiaza; ea si copilul ei. Cine da coroana? Pe cine reprezinta galeria de încurajare si pe cine reprezinta cei care încoroneaza pe cel mai bun? În fericirea celui mai plin de succes, galeria este de fapt mama. Ei i se datoreaza faptul ca copilul ei a dat ce a avut mai bun. Invers, pentru femei este tatal care detine acest loc. Prin succesul lor, femeile câstiga favorul din partea tatalui si ele traiesc încoronarea de catre el si pentru el. Privind batalia pentru succes din acest unghi, este joaca de copii. De aceea acest joc culmineaza de obicei cu sfârsitul copilariei, cu sfârsitul tineretii. Succesele de mai târziu, în viata profesionala de exemplu, servesc vietii într-un mod adult. Ele securizeaza viata familiilor; în primul rând, familia cuiva si mai târziu în succesele mai mari, viata mai multor familii. Încoronarea acestor succese este bunastarea viitoarei generatii. Aici, mai multi au succes in acelasi timp. Cine ar putea fi cel mai bun unde conteaza cel mai mult – în transmiterea vietii si în a avea grija de cei tineri? Toti erau la fel de buni în asta, oriunde aveau succes; nimeni nu era mai bun. Alte succese, la o scara mai larga înca, determina tot ce serveste progresului, tot ce face vietile oamenilor mai usoare, mai frumoase si mai bogate. Aceste succese pot veni cu un pret mare. Dar progresul ulterior poate corecta deseori excesele trecute. Fiecare pas catre progres este mereu o intreprindere riscanta. Care sunt cele mai mari succese ale umanitatii? Tot ceea ce serveste pacii si iubirii. Acestea sunt succesele spirituale care depasesc ceea ce separa oamenii si natiunile. Si ele îsi au pretul lor. Printre premisele pentru acest nivel de succes se afla este necesitatea de a ne lua bun ramas de la ideile noastre de bine si rau, de ales si respins, de superior si inferior. Si în centru se afla acel ramas-bun de la acele imagini despre Dumnezeu care dau în permanenta sens si importanta acestor distinctii.

Aceste succese sunt umile si umane. Sunt succese de iubire – succesele iubirii incluzive. Ele aduc Raiul înapoi pe Pamânt. Ele promit fericirea cea mai profunda, o fericire împartasita cu multi, o fericire deschisa la tot.

Articolul original poate fi citit in limba germana pe siteul lui Bert Hellinger la adresa http://www2.hellinger.com/home/familienstellen/lebenshilfe-aktuell/ausgabe-10maerz-2011/

[1]In limba romana traducerea prin spirit este la fel de aproximativa. Cel mai corect s-ar putea traduce prin duhul sfant, sau, in alte lucrari, prin inteligenta divina. [2]In versiunea in limba engleza este vorba de trei cuvinte: I am coming. [3]In versiunea in engleza este vorba de un singur cuvant – Enough. Tags: Ajutor-pentru-suflet-martie.html

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viaţa de zi cu zi Scrisoare lunară, aprilie 2011

Dragă cititorule, Aşteptai noua ediţie din “ajutor pentru suflet în viaţa de zi cu zi”? Îţi aduce o sumedenie de revelaţii pentru o gamă largă de probleme. În această lună avem Săptămâna Sfântă şi Paştele. În această ediţie vei găsi reflecţii despre ceea ce ne poartă si ne eliberează de multe poveri. Când lucrez la o ediţie nouă despre ajutorul de zi cu zi, scotocesc, uneori, prin vechile cufere cu comori. Ele găzduiesc comori care aşteaptă de mult să fie aduse la lumină. Acesta a fost cazul şi cu această ediţie. Am dat peste transcriptul unui curs din 2001 pentru copiii care trăiesc în case de copii şi pentru cei care îi îngrijesc. Imediat ce am început să-l citesc, am găsit câteva insight-uri valoroase care ne pot deschide ochii, fie că suntem copii, fie că suntem părinţi, pentru a vedea legăturile care ne ajută să mergem mai departe. Nu trebuie să ţin astfel de comori numai pentru mine. În această ediţie ţi le dau mai departe ţie. Le poţi şlefui, astfel încât să strălucească din nou.

Cu stimă, Bert Hellinger

Primăvara Sonet de Rilke În Sonetul 21 către Orfeu, partea 1, Rilke omagiază existenţa prin imaginea primăverii care a lăsat iarna în urmă. Pământul cântă, iar noi împreună cu copiii cântăm alături de el.

S-a întors primăvara. Pământul e ca un copil care ştie poezii; Multe, oh, multe … Pentru că a învăţat atât de mult, primeşte un premiu.

Profesorul era sever. Ne plăceau firele albe din barba bătrânului. Acum, când sunt chemate verdele şi albastrul, putem spune: poate să o facă, poate să o facă!

Pamântule în vacanţă, norocosule, joacă-te cu copiii acum. Ei vor să te prindă, Vesele pământ. Cel mai bucuros câştigă.

Oh, cât de multe l-a învăţat profesorul, atât de multe, Pământul cântă acum ceea ce e scris în rădăcini Şi în trunchiurile mari şi greoaie, si cantă, cântă!

Primăvara, natura se trezeşte din hibernare, şi la fel şi noi, odată cu natura. Respirăm adânc şi privim cu nerăbdare către timpurile bogate si fructuoase care sunt în faţa noastră, în special, pentru relaţiile şi iubirea noastră. Câtă abundenţă!

Săptămâna Sfântă şi Paştele Isus şi Caiafa La un congres din Lyon am fost rugat să vorbesc despre strămoşii noştri şi despre noi înşine, şi despre cum să ne reunim şi să ne reconciliem cu ei.

Cu mult timp în urmă am observat că excluderea unuia dintre mebrii familiei are efecte tragice, adesea, chiar şi peste secole.

Exemplu: Ismail şi Isaac Mă gândesc la Ismail, fiul cel mare al lui Abraham, care a fost exclus pentru a face loc celui de-al doilea fiu, Isaac. Poate că este o legătura între această întâmplare din trecut şi felul în care, azi, evreii sunt excluşi ca popor, ca şi cum ar fi o pedeapsă pentru nedreptatea care i s-a făcut lui Ismail şi mamei lui, Hagar. De asemenea, mă gândesc şi la conflictul dintre Israel şi vecinii arabi, care se consideră descendenţii lui Ismail. În situaţii similare, în care un membru este exclus în acest fel, vindecarea profundă a sufletului se petrece atunci când cel exclus şi descendenţii lui sunt reprimiţi în sistemul familial şi li se redă locul care li se cuvine, conform legii ordinii. În acest caz, Ismail ar trebui să se întoarcă pe locul de prim fiu, iar mama sa, pe locul de primă sotie.

Caiafa şi Isus Un conflict asemănător ar fi istoria dureroasă a evreilor care au suferit din cauza creştinilor, şi legat de aceasta ar fi continuarea anti-semitismului printre creştini. După parerea mea, acest conflict porneşte de la aceeaşi sursa. Este conflictul dintre Caiafa şi Isus. Sunt unii care îl preferă pe Caiafa, şi genul de iudaism pe care îl afirmă si apără, şi alţii care l-au urmat pe Isus. Deşi toţi sunt din aceeaşi familie, şi deşi crestinii ar trebui să ocupe doar locul al doilea, conform legii ordinii, creştinii s-au plasat ei înşişi pe primul loc. De asemenea, aici, trebuie să reţinem că excluderea a fost reciprocă. Am de mult timp în minte această idee că acest conflict dintre evrei şi creştini ar trebui analizat şi rezolvat acolo unde a apărut: între Isus şi Caiafa.

Calea spirituală a iluminării

Cum facem vizibile profunzimea şi gradul de extindere al acestor legături? Cum le aducem într-o formă care să permită perceperea lor într-o experienţă acceptată şi de alţii? M-am gândit mult. Dar am ştiut de la bun început că nu puteam avea un rol activ în înţelegerea acestor legături. Pentru că aceste miscări, oricât de uimitoare ne-ar părea, trebuie recunoscute ca miscări ale spiritului, care ating şi preocupă în mod egal pe toţi cei implicaţi, sunt acelea care, în cele din urmă, îi vor readuce împreună pe cei care fuseseră separaţi. În constelaţiile familiale spirituale putem vedea şi experimenta aceste miscări. Ele iniţiază miscările esenţiale, fără să mai tină cont de ideile noastre obişnuite, regretele noastre sau obiecţiile noastre. Ele ne conduc spre o cale a iluminării care înainte nu ne era deschisă. Deci, având acestea în minte, am făcut pasul hotărâtor în faţa unui numeros public, la Lyon. Am ales un reprezentant pentru Isus şi altul pentru Caiafa, i-am aşezat faţă în faţă şi, cu deplină încredere, i-am predat miscării acestui spirit creator. Nu aş fi îndrăznit să fac asta din proprie iniţiativă. Când am coborât în interiorul meu pentru a mă pregăti pentru acest curs, aceste nume mi s-au spus clar – atât de clar, încât a trebuit să-mi las temerile deoparte. Predându-mă în totalitate miscării spiritului, şi aici, în această situaţie, am avut incredere că voi fi condus de acesta. Aşa a apărut constelaţia pe care o voi descrie mai jos.

Constelaţia De obicei, în cadrul constelaţiilor familiale spirituale, nu este nevoie de o constelatie în sensul anterior al termenului. Este suficient să se ceară reprezentanţilor să stea într-un anumit loc. Dintr-o dată, ei sunt purtati de o miscare care îi conduce pentru a face şi a arăta ceea ce este în acord cu cei pe care îi reprezintă. Deci, am ales un reprezentant pentru Isus şi unul pentru Caiafa. Caiafa era înaltul preot care l-a declarat pe Isus vinovat şi care l-a predat pe Isus spre crucificare prefectului roman, Pilat din Pont. Doar Pilat din Pont avea puterea să ordone crucificarea şi să dea ordin să se execute. După ce am găsit voluntari pentru a-i reprezenta pe Isus şi pe Caiafa, le-am cerut să stea faţă în faţă la o oarecare distanţă. Ei şi cu mine ne-am lăsat conduşi de miscarea spiritului.

Încă de la început, reprezentantul lui Isus s-a întors spre reprezentantul marelui preot evreu cu toată atenţia. El nu s-a comportat nici ca adversar, nici ca victimă, ci ca o persoană care aparţine, fără reproşuri, fără pretenţii. Privea prietenos spre reprezentantul lui Caiafa, cu mâinile deschise, fărăsă se mişte din loc. Întors către Caiafa, era pur şi simplu acolo. Reprezentantul marelui preot şi-a strâns pumnii, s-a apropiat de Isus şi l-a lovit în piept. Dar Isus nu s-a dat înapoi din faţa lui. A rămas acolo neclintit cu o expresie prietenoasă. Caiafa s-a apropiat din nou de Isus, l-a lovit cu pumnul în piept şi a încercat să-l împingă în afara spaţiului (constelaţiei-n.tr.). Isus a rămas în aceeaşi poziţie, s-a întors cu blândeţe spre Caiafa. Nu a putut fi făcut să reacţioneze sau să se apere şi a rămas în continuare cu mâinile deschise. Aici am intervenit. Mi-am amintit o frază din Evanghelia Sf. Matei, de cuvintele puse în gura mulţimii care cerea moartea lui Isus în faţa lui Pilat: Sângele lui să fie pe noi şi pe copiii noştri. Nu e nevoie să ne preocupe adevăratele origini ale acestei propoziţii. Dacă ne uităm la soarta pe care a avut-o poporul evreu printre creştini, această propoziţie exprimă ceea ce, mai târziu, a devenit realitate, şi după toate probabilităţile, a contribuit la aceasta. Apoi, am arătat reprezentantului marelui preot consecinţele comportamentului său faţă de Isus. Am ales patru reprezentanţi pentru evreii care au fost persecutaţi şi omorâţi de creştini. I-am pus să stea culcaţi pe spate, între Caiafa şi Isus. Ei reprezentau milioanele de victime care şi-au pierdut viaţa începând cu acel moment, in parte, din cauza a ceea ce Caiafa i-a făcut lui Isus. Efectul pe care l-a avut această intervenţie asupra reprezentantului lui Caiafa a fost surprinzător. Agresiunea lui a dispărut pe loc. El a dat înapoi, dar fără să se uite spre cei morţi. L-a văzut doar pe Isus. Dar Isus se uita la cei morţi. După un timp, Caiafa s-a uitat şi el spre cei morţi. A îngenunchiat, s-a aplecat deasupra lor şi a izbucnit în hohote de plans. Reprezentantul lui Isus a rămas întors spre Caiafa cu prietenie. El s-a aşezat pe podea, s-a uitat la Caiafa şi a întins mâinile spre el. După un timp, reprezentantul lui Caiafa s-a culcat pe podea, cu capul pe abdomenul unuia dintre morţi. Si-a desfăcut larg mâinile, a ţipat şi a continuat săşi mişte buzele ca şi cum ar fi vrut să spună ceva sau poate să ţipe, dar nu s-a auzit niciun sunet şi niciun cuvânt. Impresia mea a fost că şi el atârna pe cruce. Un pic mai târziu, a atins uşor mâna lui Isus cu un deget, dar, apoi, şi-a retras-o. Apoi, după un timp, a încercat să-i ridice pe cei morţi ca şi cum ar fi vrut să-i readucă la viaţă. Isus s-a retras de lângă el şi de lângă morţi. S-a aşezat pe podea în cealaltă parte, cu mâinile încă deschise, iar morţii lui erau cu capul aplecat în faţă. Aici, am întrerupt constelaţia.

Această constelaţie a durat trei sferturi de oră, fără să se spună niciun cuvânt.

Reflecţii Indiferent de felul în care privim aceste miscări, un lucru este cert: nu puteau veni din ideile reprezentanţilor. A fost o miscare a spiritului care a lucrat prin ei. Aşa cum se întâmplă în toate aceste miscări, când reprezentanţii sunt purtati dincolo de concepţiile lor, miscările de aici servesc Iubirea. Ele se află în slujba înfrângerii opoziţiilor, în acest caz, dintre evrei şi creştini şi, prin urmare, servesc pacea. Paştele În Argentina, mă trezesc într-o dimineaţă chiar înainte de Paşte, şi ştiu că voi fi ghidat pentru a scrie un text. Ce text, încă nu mi-e clar încă. Deodată, îmi vine în minte un titlu. Tresar, deoarece habar n-am unde voi ajunge. Până la urmă, se dovedeşte a fi un text de bun rămas de la dumnezeul morţilor. În duminica Paştelui, am vorbit pe această temă cu peste 250 de participanţi la curs. Nu făcusem nicio pregătire şi nu mă referisem la nimic specific în text. De fapt, conţinutul acestei conferinţe a devenit un alt text, dar tot m-am simţit ghidat de aceeasi miscare, în aceeaşi direcţie. Am avut curajul să spun că sensul de Paşte este, mai presus de orice, ridicarea lui dumnezeu din mormânt, ridicarea noastră din mormântul dumnezeului care ne trage spre moarte şi care, contrar tuturor declaraţiilor solemne, se înfăţişează ca dumnezeu al morţilor.

Constelaţia Ce s-a întâmplat atunci? Am întrebat dacă cineva din grup avea o problemă pentru care să caut o soluţie. Mulţi participanţi au ridicat mâna. Ghidat de o miscare interioară, am ales pe cineva pe care nu-l cunoşteam şi despre care nu ştiam nimic. Mi-a spus ceva la modul general din care n-am înţeles nimic, aşa că i-am cerut să ia loc pe podea. În acel moment, intuiţia m-a făcut să pun în faţa lui un covor rulat şi i-am cerut să sară peste el. S-a deplasat foarte încet spre acest covor, cu paşi foarte mici, ca şi cum ar fi fost o graniţă peste care nu putea trece. S-a oprit la câţiva paşi distanţă de covor, uitându-se spre covor. I-am spus să privească dincolo de el, în depărtare. Doar pentru un moment, a reuşit să facă asta. Apoi, a făcut exact

contrariul. A căzut în genunchi în faţa covorului. Deodată, am înţeles că acel covor reprezenta o persoană decedată peste care nu voia să treacă. I-am spus despre revelaţia mea şi, apoi, i-am cerut să se ridice din nou şi să treacă peste persoana decedată spre viitorul lui. Pe când făcea asta, a respirat adânc. L-am intrebat cum se simţea. “Foarte bine,” a spus el. Apoi, l-am trimis înapoi la locul lui. Istoricul Mai târziu, am aflat că acest bărbat era chirurg şi că unul dintre colegii lui, căruia i-a scos apendicele, murise pe masa de operaţie. După acest eveniment, i s-a schimbat viata. Nu a putut trece peste moartea colegului, sau literal vorbind, peste colegul lui mort. Soţia lui era, de asemenea, prezentă. Câteva zile mai târziu, ea le-a povestit unor participanţi că deodată, totul era diferit – viaţa lui, viaţa ei şi relaţia lor. Soţul ei se ridicase dintre morţi. Renaşterea noastră

După această constelaţie, i-am lăsat pe participanţi să lucreze în grupuri mici. Exersau trecerea unei graniţe cauzate de moartea unei persoane, şi, în acest fel, au exersat şi ridicarea lor din morţi. Textul pe care trebuia să-l scriu când m-am trezit de dimineaţă mă pregătise pe mine şi pe mulţi alţii pentru această experienţă de renaştere. N-aş fi putut prevedea acest lucru în niciun fel. Am fost pregătiţi de acest text pentru o experienţă în care am fost conduşi de alte puteri, aflate în slujba vieţii. Această experienţă a detronat alte vechi imagini despre Dumnezeu, pe care le duceam în interiorul nostru. Această experienţă ne-a ajutat să ne ridicăm din morţi; ne-a ajutat să experimentăm trecerea de la un dumnezeu al morţilor la Dumnezeul viu care spune: “Vezi, eu fac ca toate lucrurile să fie noi.” Iată textul pe care l-am scris, cuvânt cu cuvânt.

Bun rămas lui Dumnezeu Putem să ne luăm concediu de la Dumnezeu? Avem permisiunea să facem asta? Ce mai rămâne din noi atunci? Câte generaţii s-au rugat la El cu înflăcărare? Câţi s-au temut de el! Câţi şi-au sacrificat viaţa pentru El? Câţi au sperat să se împace cu El şi să găsească milă la El? Câte imnuri I s-au cântat din toată inima, imnuri care încă ne emoţionează chiar şi acum? Câte catedrale magnifice s-au clădit pentru El?

Când îi spunem rămas bun, unde ajungem? În care singurătate? În ce pustiu? Acest rămas bun este un rămas bun de la imaginile care sunt umane, doar umane. Ne luăm rămas bun de la sentimentele care vin din copilăria noastră. Ne luăm rămas bun chiar şi de la idealurile care dau naştere acestor imagini, sentimente care ne ridică şi ne conduc către devoţiunea şi abandonarea în care ne pierdem pe noi înşine. Aceste sentimente vin din fricile copilăriei, fricile copilului inocent. Ele ne fac mici şi ne menţin mici – expuşi, temători, abandonaţi, ameninţaţi. Cum şi când trecem cel mai profund prin astfel de sentimente? Când ne imaginăm că le comandăm acestor imagini să plece? Ce rămâne din noi atunci? Pentru că şi atunci când ne temem de acest Dumnezeu, tot Îl avem în noi. Fără El, bazându-ne doar pe noi înşine, unde vom ajunge? Fără El, singuri, goliti, nu ne vom pierde, chiar şi de noi înşine, şi de alţii? Ne întoarcem la acest secret din interiorul nostru, acest secret care ne menţine vii în orice moment, aşa cum şi suntem. Ne întoarcem la acest secret care rămâne în interiorul nostru, pentru că acesta ne vrea aşa cum suntem, fără să ne judece în vreun fel, fără consecinţele pe care această judecată le-ar aduce. Cum ar putea fi ceva în noi care să poată fi separat de acest secret, ceva care să ne ţină departe de el? Cum ne dăm seama că acest secret reprezintă o forţă creatoare care lucrează în noi? Simţim imediat cum suntem miscati de această putere – miscati din interiorul nostru, miscati fără să existe vreo forţă exterioară. Această forţă ne poartă în fiecare moment, în mod creativ şi imediat, spre un etern şi mereu nou: “Aşa să fie!” Această forţă care ne miscă, oare iartă sau tolerează imagini care pun în noi frica de Dumnezeu? Nu cumva această forţă este sfârşitul tuturor fricilor? Nu este, în fiecare moment, iubirea cea mai intensă pe care o putem trăi vreodată? Când ne abandonăm în ea, nu este aceasta cea mai profundă trăire posibilă? Dar chiar şi ceea ce încerc să exprim aici este o imagine, o imagine umană. Pe ce altceva ne-am putea baza? Pe nimic. Ne-ar rămâne doar întunericul absolut al deşertăciunii. E acolo şi nu e acolo. Ne atrage şi, totuşi, nu-l putem ajunge. În această noapte ne întoarcem din morţi. Suntem într-o infinită înălţare, o înălţare în gol; este, în cele din urmă, pură, fără nume, nemişcată, o nemişcare fără sfârşit, lumină din lumină, reflectând, strălucire din strălucirea Lui, ecou creator, unul nemărginit şi indefinit.

Poveste O schimbare a inimii Un băiat se naşte în familia lui, în locurile natale şi cultura lui, şi încă din copilărie află cine a fost eroul lor, învăţătorul şi maestrul lor, şi îşi doreşte din suflet să ajungă ca el, să fie ca el. El se alătură celor care îi seamănă, se supune unei discipline severe ani de-a rândul, şi urmează marele exemplu, până când devine ca el, până ajunge să gândească, să vorbească, să simtă şi să dorească asemenea lui. Şi totuşi, crede că îi lipseşte ceva. Aşa că porneşte într-o călătorie lungă spre cel mai îndepărtat punct izolat pentru a putea trece şi de ultima frontieră. El trece pe lângă grădinile de demult care fuseseră abandonate cu mult timp în urmă. Trandafirii sălbatici încă înfloresc, iar pomii înalţi îsi poartă fructele toamna, fructe ce cad pe pământ fără să fie îngrijite; nu este nimeni acolo care să le culeagă. Din acel punct încolo ţara este pustie. Şi curând un gol necunoscut îl înconjoară. Este ca şi cum toate drumurile ar fi la fel, şi îşi dă repede seama că înaintea lui tot un pustiu apare. Merge la întâmplare fără nicio ţintă, pierde legătura cu simţurile sale. Şi, apoi, întâlneşte primăvara. Iese din pământ şi se scurge, din nou, repede înapoi în nisip. Şi acolo unde ajunge apa, deşertul se transforma într-un paradis. În timp ce se uită în jurul lui, vede doi străini apropiindu-se. Procedaseră la fel ca el, îşi urmaseră eroul, ajungând ca el. Şi ei porniseră într-o călătorie dificilă prin singurătatea deşertului pentru a ajunge la ultima frontieră. Ca şi el, au întâlnit primăvara. Împreună, s-au aplecat să bea din aceeaşi apă şi se cred aproape de destinaţia lor. Îşi spun unul altuia cum îi cheamă: “Mă cheamă Gautama, Buddha.” “Mă cheamă Isus, Cristul.” “Mă cheamă Mohammed, Profetul.” Şi noaptea se lasă peste ei ca peste nişte spirite înalte, sub splendoarea îndepărtată a stelelor tăcute. Niciun cuvânt, niciun sunet, şi unul din cei trei ştie, se află atât de aproape de maestrul său iubit, cum nu mai fusese niciodată până atunci. E ca şi cum, doar pentru un moment, el s-a putut zări pe el însuşi cum se ştia: atât de neputincios, de inutil, şi atât de mic. Şi cum ar fi dacă s-ar şti şi vinovat. În dimineaţa următoare, se întoarce şi evadează din deşert. Calea lui trece din nou prin grădinile singuratice şi îl duce mai departe spre propria lui grădină. În faţa porţii îl întâmpină un bătrân care spune: “Cel ce găseşte drumul înapoi, venind de atât de departe, probabil că iubeşte pământul fertil. El ştie că tot ceea ce creşte, va muri cândva, iar când viaţa lui se sfârşeşte, va hrăni pe alţii.” “Da,” spune cel reîntors, “Sunt de acord, acestea sunt legile pe acest drag pământ.” Şi,

astfel, începe să-l cultive.

Spiritul A te lasa îndrumat de spirit Ce înseamnă să te lăsa îndrumat de spirit? Putem observa că totul este adus la suprafaţă de o forţă spirituală. În corpul nostru, în fiecare secundă au loc milioane de astfel de procese spirituale. Aceste procese sunt coordonate şi pline de semnificaţii. Ele acţionează împreună în toate felurile, în fiecare fracţiune de secundă. Şi habar nu avem de ele. Deci, toate aceste lucruri se întâmplă în interiorul nostru, şi sunt toate iniţiate şi reglate constant de o singură forţă spirituală. Nu este posibil ca două forţe spirituale să se opună una alteia. Totul este orchestrat şi, în cele din urmă, armonizat pentru a lucra împreună. Că vrem sau nu, suntem purtati de această miscare. Acest lucru este valabil şi în acele domenii în care avem sentimentul că facem ceva greşit, sau ceva corect. Aceste mecanisme nu sunt întotdeauna corecte, în sensul ca sunt “bune”. Sunt atât de multe straturi, contrarii unul faţă de altul; sistemul este construit din perechi de contrarii. Şi aceste contrarii servesc evoluţia. Întrebarea este dacă suntem capabili să ne armonizăm , în mod conştient cu aceste miscări ale spiritului.

Acceptarea Ce înseamnă să intri în mod conştient în armonie cu aceste mişcări? Aceste miscări sunt mişcări de acceptare. Spiritul care le gândeşte este în acord cu ceea ce gândeşte, bineînţeles. Intrăm în armonie cu aceste mişcări când acceptăm totul aşa cum este, exact aşa cum este. Asta înseamnă să ne acceptăm şi pe noi exact aşa cum suntem, fără niciun gând prin care ne dorim să fie ceva diferit în noi. De îndată ce îmi doresc să fie ceva diferit, mă comport ca şi cum aş fi acest spirit. Mă gândesc cum ar trebui să fie. Mă pun pe mine în locul acestor miscări ale spiritului când vreau să îmbunătăţesc ceva. Privind mai atent, pare ciudat. Dar aşa suntem noi. Fiecare evaluare – numind un lucru ca fiind bun, iar altul ca fiind rău – este o arogantă în faţa acestor forţe. Pentru aceste miscări nimic nu este bun şi nimic nu este rău. Totul este doar aici, aşa cum este, şi este semnificativ. Deci, a urma în mod constient spiritul înseamnă a accepta totul aşa cum este.

Educarea copiilor Cineva m-a întrebat cum se pot aplica în educaţia copiilor revelaţiile privind miscările spiritului. Inima unei mame ştie de ce are nevoie un copil, şi asta şi face. Dar când ea citeşte într-o carte cum ar trebui să procedeze, atunci greşeşte. Îmi amintesc când eram în Africa de Sud, într-un hotel de pe plajă; era dimineaţa din duminica Paştelui. Un cuplu de albi a intrat în sala pentru micul dejun împreună cu băieţelul lor, iar acesta ţipa. Părinţii nu ştiau ce să facă şi erau jenaţi. Femeile indigene care serveau la masă se uitau dintr-un colţ şi râdeau. După un timp, una dintre ele s-a dus la masa familiei respective, l-a ridicat pe băieţel, l-a scuturat un pic, şi l-a pus la loc pe scaunul lui. După aceea, copilul şia mâncat calm micul dejun. Aceste femei au ştiut ce să facă pentru că erau în armonie cu copiii. Aşa se face educaţie. Acceptând copilul aşa cum este el, exact aşa cum este. Şi acceptând destinul special al copilului. Este diferit de ceea ce îşi imaginează o mamă. Fiecare copil are propriul lui destin.

O FEMEIE: Cum rămâne cu cerinţele societăţii? hellinger: Părinţii trebuie să-şi crească copiii într-un fel în care ei să poată trăi în societate. Aceasta este o sarcină pentru părinţi şi este obligatorie. Daca cineva vrea să elibereze copilul de cerinţele societăţii, acesta devine neadaptat pentru viaţă. Ceea ce este important într-o societate trebuie împărţit. Viaţa confortabilă nu este o viaţă completă. E nevoie de mai mult. Odată, la un curs, stăteam lângă o femeie care-şi ţinea copilul în braţe, acesta stând la pieptul ei, culcat pe burtică. I-am spus femeii: “Priveşte dincolo de copil, în depărtare, departe de copil, în depărtare.” Aşa a făcut. Atunci, copilul s-a întors spre mine şi a zâmbit. Copilul a simţit mai bine. Aceasta este o metodă bună pentru mame. Să privească dincolo de copil spre ceva măreţ. Atunci, copilul poate răsufla uşurat.

Ajutorul Fraze care eliberează şi rezolvă

O femeie cu cancer la sân îi spune mamei ei, care se simte atrasă spre moarte pentru că vrea să-şi urmeze primul soţ, care a murit ca soldat în război. Te rog, rămâi, şi binecuvântează-mă dacă rămân.

Aceeaşi femeie îi spune primului soţ al mamei ei, arătând spre propriul ei tată: Te onorez ca pe primul soţ al mamei mele. Ai un loc în inima mea. Cel de aici este tatăl meu. Ele este cel mai bun tată pentru mine. Te rog să priveşti cu bunăvoinţă spre noi. Alţii nu mă preocupă.

Şi arătând spre mama ei, spune: Aceasta este mama mea. Ea este cea mai bună mamă pentru mine. Te rog să fii binevoitor cât timp rămân cu părinţii mei.

Femeia către sora ei mai mare, făcând o plecăciune adâncă în faţa ei: Dragă soră! Tu eşti prima, eu, a doua. Te onorez ca soră mai mare. Voi sta ceva mai mult, apoi, voi muri şi eu. Te rog să mă priveşti cu bunăvoinţă pentru că voi trăi ceva mai mult.

Aceeaşi femeie către fiul ei:

Voi rămâne ceva mai mult şi mă voi bucura dacă vei mai rămâne şi tu. În tine, eu îl onorez şi îl iubesc, de asemenea, pe tatăl tău.

Aceeaşi femeie către soţul ei de care s-a despărţit: Îmi pare rău.

Un bărbat care trebuie să îl reprezinte pe unul dintre iubi ții mamei lui îi spune tatălui său: Tu eşti tatăl meu. Nu am nicio legătură cu iubitul mamei mele. Pentru mine, tu eşti cel mai bun tată, iar eu sunt cel mai bun copil pentru tine.

Şi către mamă, arătând spre tatăl lui: Acesta este tatăl meu. El este cel mai bun tată pentru mine. Nu am nicio legătură cu iubitul tău.

Acest fiu, îngenunchind în faţa tatălui său: Tată, te onorez. Tu eşti cel mai mare. Eu sunt cel mic. Tu oferi. Eu primesc. Dragă tată.

O femeie cu o boală moştenită către mama ei care are aceeaşi boală: Dragă mămico, o iau la preţ întreg. Este valoroasă pentru mine.

O iau de la tine la acest preţ. E valoroasă pentru mine. si aplecându-se până la pământ în faţa mamei ei: Mămico, te onorez.

Fiica acestei femei vrea să ia boala bunicii în locul mamei ei. Ea îi spune mamei: Mama, o iau de la tine la preţ întreg. Şi te onorez ca mamă a mea. Tu eşti cea mai bună mamă pentru mine. Iar eu sunt cel mai bun copil pentru tine.

Cum această fiică nu poate accepta aceasta pe deplin, se pleacă până la pământ în faţa mamei şi a bunicii şi spune: Vă onorez pe amândouă. Apoi, mama îi spune mamei ei: Dragă mamă, aş prefera să mor în locul tău.

Apoi, fiica îi spune mamei ei: Mămico, te rog, rămâi. Şi binecuvântează-mă dacă rămân şi eu.

Femeia care suferă de cancer la sân, către soţul ei faţă de care a greşit. Îmi pare rău. Îţi încredinţez copiii noştri, cu dragoste.

Această femeie către mama ei, care s-a sinucis: Dragă mamă, te rog binecuvântează-mă dacă mai stau puţin.

Soţul acestei femei către ea: Rămâi!

Femeia cu o boală care îi ameninţă viaţa îi spune morţii: Vin.

Femeia către sora mamei ei care nu a fost acceptată când era mică şi care a murit: Dragă mătuşă, te las cu părinţii tăi.

Această femeie către mama ei: Te las cu sora ta, indiferent de consecinţe. Eu rămân cu tatăl meu.

Apoi, către mătuşă, din nou: Dragă mătuşă, îţi dau un loc în inima mea.

Apoi, ea stă lângă tatăl ei şi îi spune mătuşii: Eu rămân aici. Acesta este locul meu.

Apoi, către mama ei, din nou: Dragă mamă, eu rămân aici. Acesta este locul meu. Iau tot ceea ce mi-ai dat, totul.

Femeia către bunica ei care a murit dând naştere. După o plecăciune în faţa ei: Dragă bunică, totul a mers mai departe bine. Priveşte, aceasta este familia mea.

Te rog, priveşte cu bunăvoinţă la noi toţi.

Un bărbat către tatăl mamei lui care nu s-a mai întors din război: Dragă bunicule.

Mama lui către tatăl ei: Mi-ai lipsit foarte mult.

Părinţii unui copil cu dizabilităţi care a murit de mic şi pentru a cărui tragedie ei se simt în parte responsabili: Dragul meu copil. Îmi pare rău.

Aceşti părinţi, unul către celălalt: Îmi pare rău. si de acum, o vom duce împreună.

Copiii cu o soartă dificilă Cealaltă putere Mulţi copii şi tineri sunt împovăraţi de soartă şi de evenimentele din copilărie, mai ales copiii dintr-o casă de copii. Unii dintre aceşti copii şi-au pierdut părinţii, alţii au fost abandonaţi aici, motivele nu au importanţă aici. Acesta este genul de soartă care duce oamenii în jos până la diferite niveluri. Unii fac faţă destul de usor, iar alţii fac eforturi mari. Adeseori, dificultatea în astfel de situaţii constă în aceea că persoanele implicate privesc în imediata lor apropiere. Copilul se uită către mama lui şi către tatăl lui, pe care, el, probabil că nici măcar nu-i cunoaşte. Copilul se uită spre ei şi este, probabil, supărat pe ei. Îi este dor de ei, şi este trist, confuz, uneori, disperat. Dacă rămâne în această

conexiune – copil către părinţi, părinţi către copil – apare o tensiune. Putem să ne lărgim orizontul. Ce înseamnă asta pentru părinţi şi copii? Copiii au primit viaţa de la aceşti părinţi. Ei sunt singurii părinţi care există. Prin urmare, ei sunt cei mai buni părinţi, singurii posibili, şi în acest sens, părinţii cei mai potriviţi. Ce ar trebui avut în vedere? De unde vine viaţa care ne este transmisă de părinţii noştri? Ei au primit-o de la părinţii lor, iar părinţii lor de la ai lor, şi tot aşa… viaţa vine de departe. Dispare undeva în necunoscut şi neştiut. Viaţa care curge prin atât de multe generaţii este mereu aceeaşi. Nu se schimbă. Nu are nicio importanţă cum sunt părinţii. Prin ceea ce primesc şi dau mai departe, ei sunt toţi la fel. În această privinţă, nu există părinţi mai buni sau mai răi. Când un copil cu o problemă gravă poate vedea aceasta, când el nu se uită doar către părinţi, dar şi spre multele generaţii din spatele acestora, tot drumul către sursa vieţii, când un copil ia viaţa aşa cum a venit, curgând prin toate aceste generaţii în corpul şi sufletul lui, atunci inima se deschide larg. Atunci copilul ştie că, într-un anume fel, el nu depinde numai de aceşti părinţi. Copilul este conectat direct la acest flux măreţ, şi din acest flux măreţ el mai primeşte şi o putere specială. Totuşi, prin părinţii pe care îi are cineva, el are nişte limite. Anumite opţiuni pe care alţii le pot avea nu sunt accesibile. Toţi suntem într-un fel, limitaţi de părinţi, dar, totodată, înzestraţi cu anumite talente şi opţiuni. O soartă grea,dificilă, este adeseori mai măreaţă decât una uşoară. Vă voi spune o poveste despre asta. La Londra, am lucrat cu o femeie care avusese poliomielită. Stătea într-un scaun cu rotile şi avea un soţ iubitor care avea mare grijă de ea. Am întrebat-o: “Părinţii tăi şi-au exprimat recunoştinţa pentru că totul a luat o turnură bună pentru tine? “Nu”, a spus ea. “Tu poţi să faci asta acum, să mulţumeşti?” A putut. Apoi, i-am spus să-şi imagineze ceva. Mai întâi, a trebuit să-şi imagineze că a crescut aşa cum au crescut alte fete. Apoi, a trebuit să-şi imagineze cum a crescut în realitate. După aceea, am întrebat-o: “Care din cele două este mai măreaţă?” A plâns. Nu a vrut să răspundă. Am întrebat: “Care soartă este mai măreaţă. A ta, aşa cum a fost, sau cealaltă?” A spus: “A mea.” Aceasta este modalitatea în care toţi cei care au o soartă specială pot şi trebuie să o privească. O putere specială lucrează în spatele oamenilor cu o soartă specială. Iată cum trebuie să o privească: există o putere specială dincolo de ea (de soartă-n.tr.) când ei consimt acestui lucru şi fac ceva cu această putere. Apoi, simt: Această viaţă pe care o am este corectă şi bună. Strămoşii

Când ne ocupăm de copii şi tineri, adesea nu ştim cum pot fi ajutaţi. Pot fi antipatici sau agresivi, sau poate vor să moară, sau să fugă de acasă. Uneori, încercăm să le dăm sfaturi bune. Dar asta nu are nici un rost, după cum ştiu toţi cei care lucrează cu copii şi cu tineri. Ei au impresia că nu-i înţelege nimeni. Indiferent ce fac ei, că vor să se sinucidă, sau să plece, sau se comportă agresiv, o fac cu iubire. Întrebarea este: Pentru cine? Unde ajunge iubirea lor? De îndată ce ştim asta, se creează noi deschideri, perspective destul de diferite. Atunci un astfel de copil se simte înţeles şi poate începe să-şi recupereze din nou forta pentru ceva mai important. Prin urmare, ceea ce constelaţiile familiale scot la lumină, toate încurcăturile sistemice din generaţiile trecute – este foarte preţios.

Exemple Cu ceva timp în urmă, am fost în Japonia. Era o femeie care spunea că nu a vrut să meargă acasă pentru că părinţii o respingeau. Am ales reprezentanţi doar pentru mama ei şi pentru ea. Faţa acestei femei a devenit de-a dreptul agresivă. I-am spus: Spune-i mamei tale, “Te omor!” Femeia a spus că nu îndrăzneşte să spună asta. Apoi, în loc de reprezentant, am aşezat chiar clienta, şi i-am spus şi ei să spună: “Te omor!” Am întrebat-o: “Este această propoziţie corectă?” A răspuns: “Nu chiar, vreau doar ca ea să moară.” Bineînţeles, în realitate înseamnă că această femeie vrea să se sinucidă. Sufletul nu poate suporta asta. Când oamenii au astfel de sentimente agresive faţă de un părinte, sunt atraşi către moarte şi ei. Dar nu am făcut nimic. Am întrerupt constelaţia aici şi nu am mai făcut nimic altceva. La sfârşitul cursului, cu puţin înainte de a termina, această femeie a venit la mine şi mi-a spus: “Nu mă liniştesc, chiar vreau să fac ceva.” Am încercat ceva, dar nu a mers. Apoi, Harald Hohnen care mă însoţea atunci ca si cameraman, mi-a sugerat să fac o aliniere a strămoşilor. Aşa că, am aşezat un reprezentant pentru mama ei, în spatele ei o altă femeie pentru mama ei şi alta pentru bunica şi aşa mai departe, opt generaţii înapoi. În partea opusă alinierii strămoşilor, am aşezat clienta cu faţa spre mama ei. Într-o astfel de linie a strămoşilor se poate vedea în care generaţie fluxul vieţii şi al iubirii a fost întrerupt. Clienta s-a întors spre mama ei, dar dinspre mamă nu venea niciun pic de iubire. Apoi, am întors-o pe mamă spre mama ei. Din nou, niciun pic de iubire nu venea din partea acelei mame. Şi aşa s-a petrecut din generaţie în generaţie. Iubirea mamei pentru fiică nu venea de nicăieri. Când această mişcare a ajuns la a opta mamă, aceasta şi-a strâns pumnii şi şi-a plecat privirea. Acest lucru

arată că a fost vorba de o crimă. Privirea îndreptată în jos înseamnă întotdeauna că se priveşte o persoană decedată. Când, în acelaşi timp, se ţin pumnii strânşi, înseamnă că a fost vorba de o crimă. Apoi, am cerut unui bărbat să se întindă între această ultimă mamă şi fiica ei. În acel moment, clienta s-a târât pe podea spre acest bărbat. Ea a plans în hohote şi l-a îmbrăţişat. Devenise una cu el, cu opt generaţii în urmă. În momentul următor, am cerut reprezentantului bărbatului decedat să se ridice şi să stea lângă mama lui. Deodată, el s-a întors către ea şi a fost primit de ea. După aceea, fiica celei de a opta mamă a putut să se întoarcă spre mama ei şi, totodată, spre fiica ei. La rândul ei, aceasta a putut să o privească pe fiica ei, iar aceasta pe fiica ei. Acest lucru a continuat până la mama clientei. Deoarece, acest bărbat mort a fost recunoscut de mama lui, iubirea a început să curgă din nou, prin toate aceste generaţii, până în prezent. Acum, clienta a mers încet spre mama ei şi a îngenunchiat în faţa ei. Şi-a pus braţele în jurul picioarelor mamei ei, a plâns în hohot şi a spus: “Dragă mămico!” Aici curgerea iubirii fusese întreruptă timp de opt generaţii, iar acum se reluase. Cineva care ar fi privit-o pe clientă la început ar fi gândit: “Ce bestie!” Dar în spatele acestui aspect era o iubire profundă.

Vă voi istorisi mai multe întâmplări pentru a vă face o idee. La un seminar din Washington, a venit la mine o femeie care adoptase un copil. Venise cu partenerul ei. Se întâmplase ca nici mama, nici tatăl copilului să nu-l vrea. Prin urmare, cuplul l-a adoptat. Am făcut o constelaţie. Am aşezat reprezentantul mamei biologice şi al tatălui biologic, iar în spatele mamei am aşezat şapte generaţii de mame, şi în spatele tatălui, şapte generaţii de taţi. Mama adoptivă a adus copilul la curs la vârsta de doar o lună. Ea a arătat copilul tuturor femeilor din linia mamei. Toate, în afară de mama biologică, s-au uitat cu blândeţe la copil. Apoi, tatăl adoptiv a arătat copilul celorlalţi taţi. Toţi l-au privit cu blândeţe. Ieri am primit o scrisoare de la acest cuplu. Înainte, copilul era încruntat tot timpul, iar acum, faţa lui devenise luminoasă şi veselă.

Aşadar, când avem un copil dificil, nu trebuie să ne uităm doar la părinţi, ci şi mai în urmă, în trecut. De acolo, cerem binecuvântare şi putere pentru a ajuta acest copil. Cu ajutorul strămoşilor, sprijinul şi iubirea noastră pot ajunge la copil.

Criminalii şi victimele Pacea La un curs din Israel, am făcut o demonstraţie cu o constelaţie. Era un tânăr care a spus că vrea să se uite mai întâi, înainte de a participa. După prima şedinţă, a acceptat să rămână în continuare la curs. Familia lui călătorise cu un grup în Egipt. Avea opt ani la acea vreme. La graniţă, un grănicer egiptean a început să tragă cu arma ca un nebun, în toate direcţiile, şi a ucis opt copii, printre care şi sora acelui bărbat. Am aşezat copiii care fuseseră împuşcaţi, grănicerul egiptean şi clientul. Clientul nu a vrut să privească: s-a întors cu spatele. A stat nemişcat. Apoi, am luat cinci copii palestinieni ucişi de evrei şi i-am aşezat pe podea, culcaţi. În acest moment au apărut mişcări în grup. Câţiva dintre copiii evrei au vrut să meargă la copiii palestinieni, dar aceştia i-au respins. Apoi, am aşezat reprezentanţi pentru părinţii copiilor evrei ucişi şi pentru părinţii copiilor palestinieni ucişi. Grănicerul Egiptean a mers spre părinţii copiilor evrei şi a început să plângă. Clientul a mers la părinţii copiilor palestinieni. S-au îmbrăţişat. Copiii palestinieni s-au târât spre copiii evrei. Ce vedeam noi aici? Doar atunci când ne uităm la toţi cei implicaţi şi le dăm tuturor un loc în inima noastră, aceşti copii îşi găsesc liniştea.

Trecerea la acţiune Există o poveste în biblie. Era un bărbat care avea cinci talente şi nu făcea nimic cu ele. Alt bărbat avea doar un singur talent, dar i-a întrecut pe toţi ceilalţi. El a făcut ceva cu talentul lui. Vă voi spune încă o poveste. Doi bărbaţi împărţeau aceeaşi cuşetă într-un vagon de dormit. În patul de sus, era un bărbat care murmura doar pentru el: “Ce foame îmi e, ce foame îmi e.” În cele din urmă, bărbatul din patul de jos s-a ridicat şi i-a adus ceva de mâncare.

După un timp, bărbatul din patul de sus a început din nou:”Ce foame mi-a fost, ce foame mi-a fost.” Am observat că doar un singur lucru contează atunci când ajuţi, un lucru foarte simplu. Există o singură cale care duce la succes. Aducem persoana în contact cu mama şi cu tatăl ei. Asta e tot. Pentru unii este uşor, alţii trebuie să facă un mic efort, mai ales cei care mai au reproşuri la adresa părinţilor lor sau a altora. Vă voi povesti încă o întâmplare din Israel. La un curs era un participant care venea din Germania. Tatăl lui supravieţuise la Buchenwald. Am aşezat victimele care muriseră acolo şi pe tatăl participantului. Victimele se temeau de el. Apoi, am aşezat doi reprezentanţi ai criminalilor. Reprezentantul tatălui s-a dus către criminali. Energia lui era aceea de criminal. Clientul se prezenta ca victimă, dar aici se ascundea în spatele lor. Avea şi el energie de criminal. Când acest lucru a ieşit la lumină, am oprit totul. Nu putem lucra cu cineva care se prezintă ca victimă. Atâta timp cât fac asta, ei sunt agresivi cu ceilalţi. De asemenea, îi enervează pe cei care vor să-i ajute. Am participat, odată, la un exerciţiu. Cineva desena dreptunghiuri pe podea, câte trei pe un rând. Primul dreptunghi reprezenta părinţii ideali. Am stat acolo şi am fost întrebat ce simţi când ai părinţi perfecţi. Apoi, am stat în urmatorul dreptunghi. Reprezenta părinţii cei mai răi posibil. Am fost întrebat din nou cum era. Apoi, am păşit în al treilea dreptunghi. Îi reprezenta pe părinţii mei, aşa cum erau ei. Din nou, am fost întrebat. Care a fost rezultatul? M-am simţit la fel în toate cele trei poziţii. Ce ne spune asta? Fiecare are aceleaşi şanse, dacă vrea. I-am spus fiului supravieţuitorului de la Buchenwald ceea ce tocmai v-am povestit. Mai târziu, a venit la mine, destul de schimbat. A spus: “Acum înţeleg.” A mers la unul dintre organizatori şi i-a spus: “Acum am renunţat la starea de victimă.” A renunţat să se mai prezinte ca victimă şi să aştepte sau să ceară milă. Cei care au crescut în case de copii sau au fost adoptaţi au, de asemenea, această tendinţă de a da vina pe alţii. Odată ce au trecut peste asta, pot spune: “Da, aşa au fost părinţii mei. Ei sunt OK pentru mine aşa cum au fost. Am tot ce am nevoie. Alţii m-au ajutat de-a lungul anilor şi acum pot face ceva cu asta.” Apoi, persoana respectivă este liberă, capabilă să lase trecutul în urmă şi să privească înainte.

Exerciţiu: Tu şi eu Voi face un mic exerciţiu cu tine. Poţi închide ochii. Acum, te poţi uita la viaţa ta şi îţi poţi imagina toţi oamenii cu care eşti supărat. Ei stau unul lângă altul, toţi cei care te-au rănit, precum şi cei pe care i-ai rănit tu. Mergi la fiecare în parte. Priveşte-l pe fiecare în ochi şi spune-i: “Sunt ca tine, exact ca tine.” Simţi ce se petrece în sufletul tău când spui asta şi, apoi, treci la următorul: “Sunt ca tine şi tu eşti ca mine.” Şi mai departe, la următoarea. Priveşti această persoană în ochi şi îţi deschizi inima: “Eu sunt ca tine, tu eşti ca mine.” După un timp: Când ai terminat, priveşte spre orizont, împreună cu ei. Din nou, după un timp: Este încă întuneric, iar lumina este încă ascunsă. Faceţi o plecăciune, împreună, în faţa acestei lumini ascunse.

Smerenia Cu ani în urmă, am fost la Marea Galilea, în locul în care Isus a ţinut predica de pe munte. Este un loc minunat, liniştit, paşnic. Acolo, Isus a spus: “Binecuvântaţi sunt cei care aduc pacea, pentru că ei vor fi numiţi copiii lui Dumnezeu.” El a spus: “Iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine celor care vă urăsc.” Şi: ”Tatăl ceresc trimite lumină şi peste cel bun şi peste cel rău şi ploaia să cadă şi peste cel drept şi peste cel nedrept.” Cu toţii ştim asta. Pe drumul înapoi, mi-am imaginat: Ce se petrece în sufletul care se deschide aşa? Ce înseamnă mai exact? Când simţim drumul către sufletul nostru? Când cineva poate face asta? Ce trebuie să se întâmple pentru ca aceasta să funcţioneze? Apoi, mi-a venit în minte următoarea frază: Iubirea înseamnă acceptarea că toţi ceilalţi sunt la fel ca mine în faţa cuiva mai important. Smerenia înseamnă în acelaşi timp iertare şi uitare… acceptarea că toţi ceilalţi sunt la fel în faţa a ceva mai măreţ.

Perspective Constelaţiile familiale deschizătoare de drumuri pentru reinstaurarea păcii

a. în familie b. în societate, afaceri, la muncă c. între naţiuni şi alte grupuri mari, cum ar fi cele religioase

Ce înseamnă “constelaţii familiale”? În constelaţiile familiale, o familie este aşezată în spaţiu. Într-un grup mai mare, un participant alege reprezentanţi pentru membrii familiei lui şi îi aşază în relatie, după propriile lui trăiri interioare. Apoi, clientul este, de obicei, surprins, deoarece reprezentanţii stau diferit faţă de cum şi-a imaginat clientul. Acesta este procesul exterior de la început. În acelaşi timp, reiese că reprezentanţii simt la fel ca persoanele pe care le reprezintă, cu toate că nu ştiu nimic despre ele. Uneori, chiar prezintă simptomele lor, de exemplu, un reprezentant respiră deodată cu dificultate şi vorbeşte la fel ca persoana reprezentată. Aceasta înseamnă că ei se deplasează din propriul lor spaţiu spiritual în altul şi, pe moment, ei aparţin acestui alt spaţiu. De aceea, se poate să ia ceva timp şi efort reprezentanţilor, după o constelaţie, pentru a se reîntoarce la propriul spaţiu spiritual.

Istoricul Aceste revelaţii sunt rezultatul a zeci de ani de studiu şi experienţă. Cele mai multe duc înapoi în timp la două probleme de familie. Încep prin a vorbi despre familie. A devenit clar că aceste legi se aplică în aceeaşi măsură tuturor relaţiilor dintre oameni, inclusiv relaţiilor dintre naţiuni, ţări şi religii. În afară de familii şi grupuri mari, legile se aplică şi firmelor, muncii noastre, în domeniul sănătăţii, şi tuturor succeselor şi eşecurilor.

Cele două legi de bază care duc la succes şi eşec: 1. Fiecare are acelaşi drept să apartină. 2. Fiecare are un anumit loc în grupul din care face parte. Acesta depinde de durata calităţii de membru în acest grup. Din acest punct de vedere, există o ordine ierarhică a originii.

Ce anume duce la încălcarea acestor legi?

1. Aceste legi sunt în mare măsură necunoscute. 2. Lor li se opune o forţă conducătoare puternică, conştiinţa noastră.

Care sunt consecinţele? Revelaţiile revoluţionare pe care le dezvăluie constelaţiile familiale duc la o nouă orientare la toate nivelurile de conştiinţă şi de acţiune.

Şi acum, mă întorc la constelaţiile familiale.

Dimensiunea spirituală Cu timpul, a devenit clar că persoana care conduce constelaţia are nevoie să ştie doar foarte puţin despre familia clientului sau despre problemele clientului, indiferent de domeniul din care vin problemele. De aceea, acum, adeseori se alege doar un singur reprezentant pentru client sau pentru problemă. De obicei, reprezentanţii nu ştiu nimic despre problema clientului. Ei se lasă conduşi de o miscare interioară, fără nicio intenţie proprie, fără să se gândească la ei, fără să se teamă de ce s-ar putea întâmpla. Reprezentanţii sunt preluaţi de o forţă spirituală, iar ei au sentimentul că se află în serviciul ei. Din mişcările reprezentantului se poate vedea dacă este nevoie de încă un reprezentant. De exemplu, când reprezentantul clientului priveşte în pământ, cel care conduce constelaţia ştie că un alt reprezentant trebuie să stea întins pe jos, cu faţa în sus. Acest reprezentant se întinde pe jos ca o persoană decedată spre care este atras clientul. Reprezentantul şi toţi ceilalţi care ar putea fi adăugaţi lasă o miscare interioară să-i ghideze. Această miscare îi conduce, fără nicio legătură cu imaginile interioare, preferinţele şi temerile reprezentanţilor. Care este rezultatul? În cele din urmă, cei care erau în opoziţie unul cu altul sunt aduşi împreună. Aceasta se întâmplă într-un fel în care ei intră în rezonanţă unul cu altul, indiferent cât de ireconciliabili par la început, cum ar fi criminalul şi victima sa. Sub influenţa acelor forţe care lucrează prin reprezentanţii individuali, orientându-i şi ghidându-i, se descătusează o miscare a păcii. Acest lucru va reuşi când toţi cei prezenţi, inclusiv conducătorul constelaţiei, se eliberează de propriile intenţii, şi lasă propriul sistem de valori la o parte, judecata lor despre ce e bine sau bun şi ce e rău sau gresit. Ceea ce înseamnă

că aceste miscări apar undeva dincolo de ceea ce dictează conştiinţa. La un nivel mai înalt, ele aduc înapoi, împreună, ceea ce era în opoziţie sub influenţa conştiinţei. Aici, am ajuns la punctul esenţial: cum constelaţiile familiale au devenit o miscare a păcii. Aici se vede clar cum constelaţiile familiale depăşesc conflictele adânc înrădăcinate. Persoane şi grupuri care s-au opus unele altora sunt aduse împreună, se reconciliază într-un mod esenţial şi cu o profunzime care durează.

Conştiinţa bună Ceea ce voi spune aici întâmpină, de obicei, multă rezistenţă la început, deoarece este vorba de a ne lua rămas bun de la conştiinţa noastră cea bună şi clară. Prin urmare, nu ştiu cât de mult îmi este permis să vorbesc despre asta. Conştiinţa cea bună şi clară a fost considerată binele nostru cel mai înalt, ca şi cum ar fi vocea lui Dumnezeu în sufletul nostru, vocea pe care trebuie să o ascundem mereu, în orice moment, chiar şi dacă asta înseamnă sacrificiul suprem pentru noi, hotărând asupra vieţii şi a morţii, în această viaţă şi în cea de după. Prin constelaţiile familiale şi prin aplicarea mea exactă a metodei fenomenologice asupra conştiinţei, s-a dovedit a fi evident că fiecare individ are o conştiinţă bună şi clară diferită. În consecinţă, aproape toate conflictele, mici şi mari, rezultă dintr-o luptă pentru supremaţie a unei conştiinţe asupra alteia. Acest lucru este adevărat pentru majoritatea războaielor. Ce anume conduce către pacea care durează? Depăşirea propriei conştiinţe bune şi clare prin recunoaşterea celeilalte conştiinţe bune şi clare ca fiind egală ca valoare. Aceasta conduce la iubirea dintre fiinţele umane care este dincolo de graniţele conştiinţei bune, ale conştiinţei clare în armonie cu o miscare spirituală care acceptă totul aşa cum este. Totul se naşte din această miscare spirituală, care este lipsită de distincţia pe care o facem noi între bine şi rău, între a-i face pe plac lui Dumnezeu sau a fi exilaţi.

Celălalt dumnezeu

Aici trebuie să reţinem ceva fundamental. Fiecare grup cu propria lui conştiinţă de grup are şi propriul său dumnezeu, dumnezeul propriei conştiinţe de grup. Aceşti dumnezei apar în urma unei concepţii specifice despre lume, cum ar fi, democraţia şi comunismul. Ei fac cereri publice la fel de absolute, ca şi religiile cu proprii lor dumnezei. În concepţia lor asupra lumii, ei se simt, de asemenea, superiori altor concepţii despre lume. Şi ei sunt convinşi că au dreptul şi chiar obligaţia să lupte împotriva altor concepţii. La fel ca toate conflictele mortale, şi acestea apar din conştiinţa cea bună şi clară a oamenilor care aparţin aceluiaşi grup, care au aceleaşi convingeri. Toate războaiele duse în numele acestor concepţii asupra lumii sunt la fel de brutale ca şi acelea duse în numele religiei. Există ceva mai presus de aceşti dumnezei ai conştiinţei, o forţă universală, dincolo de limitele puse de aşa-zisa conştiinţă bună şi clară? Există o forţă care vrea ca toţi oamenii să fie aşa cum sunt? În constelaţiile familiale descrise de mine aici, această forţă se vede în mişcările reprezentanţilor. Se poate simţi şi vedea direct într-o constelaţie, atâta timp cât reprezentanţii rămân în armonie cu miscarea care pune imediat stăpânire pe ei.

Noua conştiinţă Pacea de durată se poate obţine printr-o altă conştiinţă. Începe din suflet. Toate celelalte eforturi pentru pace pot reuşi pentru un timp; adeseori, ele reuşesc numai pentru că părţile participante la conflict sunt epuizate. În cele din urmă, ele sunt trecătoare. Constelaţiile familiale conduc către această altă conştiinţă şi către o miscare a păcii care acceptă toate fiinţele umane aşa cum au fost ele aduse în această viaţă şi cum sunt ţinute în viaţă de o forţă creatoare unică. Aceasta înseamnă că pacea care apare începe cu o altă iubire, într-un domeniu în care nu mai există conştiinţe diferite. Aceste miscări ale păcii sunt miscări spirituale. Prin ele, omul se detaşează de ceea ce, cândva, părea să fie binele cel mai înalt şi mai preţios. În această miscare, conştiinţa cea clară şi bună este lăsată în urmă, şi, odată cu ea, propriul ei dumnezeu, acel dumnezeu care are grijă doar de anumiţi oameni. Numai în armonie cu această miscare a iubirii pentru tot ceea ce este se poate obţine pacea care durează.

Despre publicaţiile mele

Aplicaţia practică a constelaţiilor familiale, pentru grupuri mai mari, ca mişcare a păcii a fost descrisă de mine în multe cărţi şi demonstrată în multe producţii video. Până acum, am publicat peste 80 cărţi, care au fost traduse în 27 limbi. Toate servesc pacea într-un fel sau altul. În ultimii ani, m-am axat pe scrierea de cărţi care introduc oamenii în această conştiinţă nouă şi diferită. Toate se înscriu într-un domeniu care se află dincolo de conştient. Textele scurte îi conduc pe cititori către această conştiinţă şi către un alt mod de acţiune care este în rezonantă cu această conştiinţă. În acest sens, ele sunt şi cărţi care servesc pacea mai mult decât orice. Tags: ajutor-pentru-suflet-aprilie.html

Ajutor pentru suflet

Ajutor pentru suflet în viata de zi cu zi, Scrisoare lunară Mai 2011

Dragi cititori, În emisfera nordică, luna mai este momentul deplinei bucurii a vietii. Acest număr al "Ajutorului pentru suflet în viata de zi cu zi” vă poartă alături de această bucurie a primăverii. In acelasi timp, veti găsi mai multe indicii legate de situatii particulare in care sunteti în cautarea unei solutii, de exemplu, atunci când sunteti preocupati de copii. Deci, luna mai a sosit, asa cum spune un vechi cântec popular.

Cu stima, Bert Hellinger

Viata noastră Dă-mi mâna ta, viata mea

„Dă-mi mâna ta, viata mea”, îi cere Don Juan unei frumoase femei, în opera Don Giovanni, a lui Mozart. Cântecul său continuă: „Vino cu mine la castelul meu.” În acelasi fel ne asteaptă si propria noastră viată. E precum o potentială iubită. Ne întindem mâna către viata noastră si o luăm cu noi în castelul nostru unde celebrăm o sărbătoare a iubirii cu ea. Ochii nostri strălucitori ne reflectă dorinta arzătoare. Propria noastră viată ne întinde mâna, asteptând ca noi să o prindem, să o tinem strâns, să o luăm pe vecie, să o luăm cu iubire. Cum ne celebrăm sărbătoarea iubirii cu ea? Îi ascultăm curgerea în propriul sânge, îi auzim bătăile inimii, îi simtim inima în propria piele, îi simtim dorinta

nesfârsită pentru toate elementele delicioase, pentru aer, pentru apă, pentru hrană, pentru orice ne tine în viată. Îi simtim dorinta pentru pasiunea prin care viata merge mai departe. Plină de tensiunea stimulării, viata noastră asteaptă aventurile iubirii, pregătită să le riste totul. Asteaptă esentialul „DA”, adevăratul si irevocabilul DA. Viata ne-a dat acest „da” chiar de la început. Depinde de noi să răspundem cu acelasi angajament, cu aceeasi iubire venită din adâncul inimii noastre, din adâncul sufletului nostru, cu toată responsabilitatea si forta. Mai este ceva. Rilke a pus întrebarea: „Cine trăieste atunci această viată? O trăiesti tu, Doamne, tu trăiesti viata?” O trăim pentru că o altă putere o trăieste? Ne-a dat această putere mâna sa? Ne ia alături în patul său, în bucuria sa voluptoasă, în aventurile sale, în serviciul său? Îi trăim marea dorintă (tânjire)? Cum îi trăim viata în noi însine? O trăim în adoratie, în abandon plin de devotiune, constient, continuti de această putere si îndrumati de ea. Suntem purtati de ea către alte vieti în care vietuieste. Prin această putere devenim una cu toate formele de viată, cu iubire arzătoare, cu iubirea lui Dumnezeu – una cu iubirea lui Dumnezeu.

Spiritul

Noile constelatii familiale: Urmând miscarea spiritului

Dintr-un seminar în Pichl

Introducere: Iubirea spiritului

Sunt foarte bucuros să fiu alături de voi, la acest curs de o zi, într-o atmosferă atât de intimă – acesta este un mare avantaj. Asa cum a fost anuntat, vom aborda tema noilor constelatii familiale. Ce înseamnă ele? Nou înseamnă mai larg si mai adânc. Ce este mai larg si mai adânc? Iubirea este mai largă si mai adâncă. Aici privim iubirea, iubirea care transcende granitele pe care le trasăm de obicei pentru iubire. Acesta este nivelul spiritului.

Ce înseamnă de fapt asta, vom vedea mai detaliat atunci când vom lucra. Acum voi explica pe scurt pentru cei cărora acestea sunt lucruri noi.

Limitările iubirii

Iubirea noastră este limitată de trăirile de inocentă si vinovătie. Atunci când ne simtim inocenti, excludem pe cineva. Simtindu-ne mai bine decât altii, excludem pe cineva. Aceste trăiri de inocentă apartin unei constiinte curate si „bune”. Deci, constiinta curată este cea care ne restrictionează iubirea. Întregul Occident a stat sub blestemul constiintei, până la venirea mea. Ei bine, o spun asa, aici. Am descoperit că toate conflictele pe scară largă sunt din cauza constiintei noastre. Toate marile conflicte sunt purtate, de toti cei implicati, cu o constiintă curată. Asta a mers până acolo încât această constiintă a fost numită vocea lui Dumnezeu în sufletul nostru, pe care oricine trebuie să o urmeze cu orice pret. Ce înseamnă să-ti urmezi constiinta? Adesea înseamnă să fii în luptă cu tabăra cealaltă. Cei care îsi urmează constiinta au o imagine a lui Dumnezeu în numele căruia se luptă, cu o constiinta curată, cu ceilalti, presupunând că acestia au un alt Dumnezeu. Stiu că afirmatia poate părea drastică, dar asta vedem în constelatii. Cu ajutorul noilor constelatii familiale, am putut vedea că există o miscare a spiritului, care aduce împreună ceea ce fusese anterior separat. Asta înseamnă că distinctiile între mai bun si mai rău se prăbusesc, la fel si cele dintre bine si rău. Aici îsi face aparitia o iubire mai mare, de un nivel superior, o iubire care consimte la tot, asa cum este, în acord cu toate fortele, care se ocupă, de fapt, de ceea ce este în lume. Mai departe vom experimenta felul în care acestea lucrează si unde ne conduc. Voi lucra cu persoane care doresc să lucreze cu mine si voi explica pe parcurs. Apoi, vă voi purta mai departe pe cărarea acestei iubiri pure. Această iubire măreată este o iubire pură, lipsită de micul nostru sine – cuprinde în mod egal totul, inclusiv pe noi.

Totul începe cu conectarea cu propria mamă Această discutie a urmat unei constelatii a unei femei care a spus că era îndrăgostită si îi era teamă

Aceasta a fost o lectie de iubire, una simplă. Iubirea este foarte simplă. Unul doar trebuie să meargă către celălalt, atâta tot. Un insight esential, pe care se bazează această nouă abordare a constelatiilor familiale, este că totul începe cu mama. Acolo unde relatia cu propria mamă reuseste, orice altceva va avea sorti de izbândă. Există câteva obstacole în această cale. Nu este suficient doar să hotărâm, ca să spun asa, să ne iubim mama. Când relatia cu propria mamă reuseste, aceasta este o miscare a spiritului. În această constelatie am văzut cadoul unei miscări reusite către propria mamă. A reusit pentru că am urmat niste insight-uri semnificative; de exemplu, că mama clientei trebuia tinută în brate de propria-i mamă. Problemele pot avea sorgintea multe generatii în urmă. Din acest motiv, nu-si au locul nici reprosuri, nici dorinte, precum dorinta ca propria mamă să fie altfel decât este. În rolul ei de mamă a noastră, ea a fost cea perfectă. Către clientă: Când te privim, vedem tot ceea ce contează; mama ta a reusit în ceea ce te priveste. În acest sens, ea a fost cea perfectă. Mai sunt si alte piedici în relatia cu propria mamă, dar vom afla mai multe mai târziu.

Meditatie: Propria mamă

Închideti ochii. Intrăm în miscare, în armonie, cu propria mamă, asa cum este ea. Cel mai mare dar, viata, l-am primit prin mama noastră, doar prin ea. Dumnezeu ne-a creat prin intermediul ei. Nici o fiintă umană nu este creată direct de Dumnezeu, cu totii suntem creati prin mama noastră si tatăl nostru. Această fortă creatoare se dezvăluie rapid. Această fortă ne primeste prin bratele mamei noastre. Deci să ne permitem să ne deschidem acestei iubiri, acestui dar. Ce fericire necuprinsă este când ne regăsim drumul către propria mamă. Ce

facem cu această fericire? O pretuim cu bucurie – imediat.

Viata si moartea

După o constelatie a unei femei bulimice Acest mod de a lucra are la bază două tipuri de miscări. O miscare ne trage în jos către moarte. Cealaltă ne ridică acolo unde este viată si iubire. Ceea ce ne trage în jos este tot iubirea, dar este o iubire oarbă. La multi copii putem vedea că sunt trasi în jos, pentru că vor să preia ceva în locul părintilor lor. Astfel, ei devin încurcati în ceva ce nu le apartine lor. Le apartine părintilor. Este nevoie de multă abilitate si efort pentru ca un individ să se elibereze de o miscare ce îl trage către moarte. Această miscare îi face pe oameni să experimenteze si să trăiască ca si cum ar fi ale lor experiente care nu le apartin. Deci, scopul este eliberarea din această încurcătură si trecerea în miscarea ce urcă, trecerea în cealaltă formă de iubire. E nevoie să retinem câteva aspecte aici. Aceste observatii apartin insight-urilor esentiale care au fost permise de noile constelatii familiale.

Vinovătia

De ce este cineva atras către moarte? Adesea, dintr-un sentiment de vinovătie. Tragerea în jos apare dintr-un sentiment de vinovătie. Acest sentiment de vinovătie apare imediat ce vrem să ne descotorosim de ceva ce ne apartine, de exemplu, când avem pretentii de la viată mult peste propriile puteri. O ilustrare extremă este avortul: „Eu am permisiunea de a trăi, tu nu.” Dar acest lucru se manifestă si în alte tipuri de legături în familie. Când îmi arog un drept pe care îl refuz altcuiva, mă simt vinovat, dar nu neapărat în mod constient. Totusi, există o instantă, la nivelul sufletului, care percepe imediat acest lucru si răspunde în consecintă. Aceasta este a doua constiintă, constiinta subconstientă. Existenta acestei constiinte este o descoperire importantă.

Miscările constiintei către moarte

Există un fel de constiintă pe care o putem simti. O simtim ca vinovătie si inocentă. Această constiintă este un aspect al legăturilor cu propria familie. În spatele acestei constiinte este o constiintă subconstientă care urmează două legi de bază. Prima lege de bază spune: Oricine apartine are drept egal de a apartine. Asta înseamnă că într-o familie toată lumea are drept egal de a fi acolo si de a trăi. Acolo unde unui membru al familiei îi este refuzat acest drept, acei care i-au refuzat dreptul sunt atrasi către cel ale cărui drepturi le-au refuzat. Astfel, acesti oameni sunt atrasi către moarte. Acest lucru apare prin diferite comportamente, spre exemplu, ei pot avea accidente sau se pot îmbolnăvi sau se pot sinucide. Când un copil percepe această miscare inconstientă catre moarte la unul din părintii săi, poate decide: „O duc eu în locul tău”. Atunci, copilul este atras către această miscare către moarte, preluând vinovătia altcuiva, vinovătia de a fi refuzat unui alt membru al familiei dreptul de a trăi sau de a apartine. Se vede acest lucru în diferite situatii: în anorexie, spre exemplu, si într-o modalitate mai cifrată în bulimie, la fel în bolile copiilor, în dificultătile întâmpinate si în accidente. Copiii o fac din iubire. Această iubire oarbă este cea care îi duce către moarte. Când devenim constienti de acest lucru, întrebarea care apare este: „suntem suficient de curajosi pentru a permite celeilalte miscări să ne preia, miscării care ne ridică din coborâre si ne întoarce spre miscare ascendentă, spre viata?” Aceasta este cealaltă formă de iubire. Aceasta este o miscare a spiritului.

Urmând miscarea spiritului

„Miscarea spiritului” este numele acestor noi constelatii familiale. „Urmând miscarea spiritului” înseamnă: urmăm o miscare a iubirii egale pentru noi toti. Aici este diferenta. Aceasta este marea iubire ce ne cuprinde pe toti în mod egal. Când pătrundem în această iubire, suntem eliberati de iubirea strâmtă care ne trage către moarte, pentru că la nivelul iubirii spirituale ne putem elibera de familia noastră. Acest lucru nu se face prin respingerea lor, ci mai degrabă prin cuprinderea, îmbrătisarea tuturor celor care ne apartin si prin experimentarea aceleiasi intensităti a iubirii pentru noi toti. La acest nivel nu mai este loc pentru vinovătie.

Penitentă

La acest nivel, miscările care vor să plătească pretul pentru vinovătie – spre exemplu, prin penitentă – se sfârsesc. Toate acestea sunt miscări către moarte. Penitenta înseamnă întotdeauna că îmi fac rău mie si le fac rău si altora. Când lăsăm în urmă aceste miscări, ajungem într-un vast tărâm unde totul este potrivit pentru noi, exact asa cum este. Astfel, la acest nivel nu mai avem nimic pentru care să ne facem griji, nici în ceea ce ne priveste, nici în legătură cu ceilalti.

Meditatie: Privind către fericire

Acum ne închidem din nou ochii. Mergem în sufletul nostru. În acelati timp ne vedem pe noi însine stând la o oarecare distantă, în fata noastră. Deci, suntem în acelasi timp un observator si un obiect al observatiei. Ne observăm pe noi însine de la această distantă si vedem încotro se îndreaptă cel/cea pe care îl/o vedem în fata noastră. Către ce este el/ea atras/ă, ce anume se întâmplă acolo, care este miscarea pe care o urmează persoana. O vedem pe aceea care trage în jos si atunci îmbiem persoana să privească în sus, departe, spre lumină, către ceva care se deschide, care eliberează – către fericire.

Adoptia Ce trebuie să retinem în legătură cu adoptiile

HELLINGER: Am înteles că avem în sală un câtiva participanti de la serviciile guvernamentale de protectie a copiilor. Poate ar fi potrivit să spun ceva despre adoptie si care este modalitatea de a o gestiona.

Fără milă fată de părinti

Primul aspect este: fără milă fată de părinti. Acesta este primul lucru. Fără milă fată de biata mamă, chiar dacă ea are doar 14 ani - ci milă pentru copil. Acesta este primul lucru. Nu răsturnati lucrurile, astfel încât cei mari să „le ia fata” celor mici, iar cei mici, care nu se pot apăra si să ducă în spate totul. Atunci cel care ajută primeste fortă, pentru că a stabilit ordinea firească. Fără cale de întoarcere

Al doilea aspect: unii cred că putem întoarce timpul înapoi si îndrepta ulterior lucrurile, astfel încât copilul să îsi regăsească drumul către părinti, ca si cum ei ar dori să îl primească. Ei nu doresc. Imaginati-vă: părintii si-au dat copilul spre adoptie. Au dorit să scape de el pentru totdeauna. Când copilul vine către ei ulterior, cum vor reactiona? Cu vinovătie, desigur. Nu este altă cale de a se reuni. Renuntarea la copil nu este un act reversibil. Ce-i rămâne de făcut atunci copilului? Copilul consimte situatiei așa cum este. Părintii au renuntat la copil – pentru totdeauna. Este precum avortul; se poate face o astfel de comparatie. Si acum copilul spune: „Da, consimt. Renunt la voi pentru totdeauna.” Este dureros. Si atunci copilul capătă fortă.

Către un copil adoptat: Dar, totusi, tu ai primit viata de la ei. Uitându-mă la tine: Trebuie să fi fost niste părinti minunati. Ai absolut totul, asta contează. Dar ai putut rămâne în viată doar datorită părintilor adoptivi. Acum poti într-adevăr să te sprijini pe ei, cu iubire. Ei te-au tinut în viată. Altceva contează: un astfel de copil este furios pe părintii săi biologici, pentru

abandonul suferit. Înăuntru, copilul este furios pe ei. Acest resentiment este adesea deplasat către părintii adoptivi. Copilul doreste să-si protejeze părintii reali, ca să le spunem asa, iar părintii adoptivi trebuie să îndure ceea ce de fapt este destinat părintilor biologici.

Acestui copil adoptat: Asa a fost si pentru tine? În acest caz, poti să îndrepti ceva, acum. Poti să le spui părintilor tăi adoptivi că acum iei cu recunostintă ceea ce ei ti-au oferit si că esti constient de cât de măret este tot ceea ce au făcut pentru tine. Acum ei sunt multumiti si îti spun: Este în regulă, a fost plăcerea noastră să fim alături de tine si să îti oferim. Trebuie să tinem cont de asta în această situatie. De aceea nu este de ajutor atunci când cineva încearcă să redea copilul părintilor biologici. Dar, totusi, este important pentru copil să îi fi văzut. Atunci când este posibil, este potrivit.

Exemplu

O să vă ilustrez cu un exemplu. Un preot mi-a scris despre o mamă care devenise schizofrenă, iar fiica sa urma să fie plasată într-o familie adoptivă. Ulterior, mama și-a revenit si si-a cerut fiica înapoi. Întrebarea sa era: ce trebuie făcut? I-am spus că acum ea trebuie să rămână cu părintii adoptivi. Mama îi poate spune: Acum sunt din nou aici, pentru tine. Poti veni să mă vezi oricând, dar acum te las cu părintii tăi adoptivi care te-au îngrijit cât timp eu am fost bolnavă. Copilul poate merge în ambele părti. Poate merge atât la mamă, cât si la părintii adoptivi. Dar mama nu poate lua copilul de la părintii adoptivi. Este imperativ.

Întrebări si răspunsuri Situatii de urgentă O FEMEIE: Sunt destule cazuri în care serviciile de protectie a copilului se văd nevoite să scoată copiii din propriile case, din cauza unor situatii de urgentă ce apar în familii. Copiii mici merg la asistenti maternali, într-o familie de urgentă. Adesea se întâmplă ca după plecarea copilului, este foarte dificil să-i motivăm

suficient pe părinti să rezolve situatia. Se aplică aceeasi solutie? HELLINGER: Da. FEMEIA: Asta înseamnă că, dacă nu functionează, probabil în 3-4-5 luni, trebuie căutată neapărat o familie permanentă? HELLINGER: Da.

Exemplu

Am tinut cândva un curs pentru SOS – satele copiilor. Una dintre aceste mame fusese, la rândul ei, abandonată în copilărie. În grupul ei are un copil care fusese adus de mama lui în sat, iar acum mama îsi dorea copilul înapoi. Am făcut o constelatie pe tema asta si am ales-o pe mama din satul copiilor ca reprezentată a copilului. În stânga stătea mama din satul copiilor, în dreapta stătea mama biologică, iar copilul între ele. A fost o luptă uriasă în sufletul copilului – încotro să se îndrepte. Multă vreme copilul a oscilat dar, în final, s-a asezat lângă mama din satul copiilor. Acesta era locul just.

Casele de copii

O FEMEIE: Acest lucru este valabil si în cazul copiilor care au stat o lungă perioadă de timp în casele de copii, că nu se mai pot întoarce acasă, din cauza vinovătiei? HELLINGER: În ceea ce priveste casa de copii, nu sunt prea sigur. Internatul poate fi, uneori, bun. Deoarece copilul este usurat. El poate să se întoarcă oricând acasă. În ceea ce priveste casele de copii, situatia este diferită. FEMEIA: Deci, depinde de loc? HELLINGER: Depinde si de situatie. În zilele noastre multi oameni cred că o casă de copii e ceva cumplit. Eu am fost la internat timp de cinci ani si m-am simtit usurat. Adesea, casele de copii pot fi mândre de ceea ce întreprind. Pentru multi copii sunt asemeni internatului.

Prioritatea copilului

O FEMEIE: Am o întrebare legată de alegerea părintilor adoptivi. Dacă, la un moment dat, copilul rămâne brusc orfan, iar bunicii se oferă să adopte copilul, ar trebui ca ei să aibă prioritate? Sau ar trebui căutati alti părinti, care ar fi mai potriviti pentru copil? HELLINGER: Copilul trebuie lăsat în familie. Acesta este principiul aici. Într-o familie, bunicii sunt primii care trebuie luati în calcul într-o astfel de situatie. Nimeni altcineva nu poate fi mai potrivit pentru copil. Deci, într-o astfel de situatie, bunicii vin primii, apoi unchii si mătusile. Doar atunci când nu există nimeni din cadrul familiei care poate fi alături de copil, căutăm în altă parte. Acesta este principiul. De câte ori este posibil, copilul trebuie lăsat în familie, în familia extinsă. FEMEIA: Chiar si atunci când bunicii au avut un rol în moartea mamei, spre exemplu? HELLINGER: Ce vrei să spui cu au avut un rol? FEMEIA: Ei bine, nu si-au întărit suficient copilul astfel încât să poată face încercărilor vietii si să supravietuiască? HELLINGER: Acestea sunt interpretări destul de grave. Nimeni nu are dreptul să emită astfel de judecăti. Dacă bunicii doresc copilul, atunci acolo este locul cel mai bun pentru copil. Trebuie să retinem că un copil păstrează o profundă loialitate fată de familia sa. Copilul doreste să rămână în familia sa, chiar si cu părinti răi – chiar si cu părinti care îl agresează. Copilul doreste să rămână cu ei. Dacă cineva îi ia pe copii de lângă părinti, gândindu-se că le-ar fi mai bine în altă parte, atunci interferează cu sufletul copilului. Trebuie să respectăm loialitatea si iubirea copilului. Atunci când facem acest lucru, copilul poate să crească. Când copilul este smuls de lângă familie, si aceasta se face în baza unor criterii exterioare, acest lucru este nefast pentru copil.

Copiii din alte tări

Nu este potrivit să adoptăm copii din tări îndepărtate. Este mai bine pentru copil să moară acolo. Deseori e mai potrivit ca el să moară acolo. Copilul este scufundat în soarta sa. Deseori gândim că e mai bine să intervenim în soarta copilului. Însă trebuie să fim foarte atenti. Sunt si exceptii, desigur, n-as vrea să generalizez.

Ce fel de părinti adoptivi?

În alegerea părintilor adoptivi, ca regulă, cei care au deja copii ai lor, sunt mai potriviti decât cei care nu au deloc. Dar, oricum cei care se ocupă de adoptii stiu asta deja. Nu e nevoie să le-o spun eu. Altfel, copilul umple un gol - și asta nu este just. Atunci când părintii adoptivi sunt miscati profund, din inimă, dorind să ajute copilul, atunci este just. Dar când doresc să aibă un copil pentru ei, deoarece ei nu pot face unul, atunci nu este just. Totusi, chiar si acesti părinti pot face ceva bun pentru un copil, chiar dacă cu un cost urias.

Legea ordinii

O FEMEIE: Ne puteti spune care ar fi atitudinea de cel mai mare ajutor a părintilor adoptivi fată de părintii biologici? HELLINGER: Părintii adoptivi trebuie să se vadă pe ei însisi ca fiind reprezentanti ai părintilor biologici, si trebuie să-i respecte pe acestia. Doar dacă îi respectă pe părinti, îl pot respecta si pe copil. Ei trebuie să-i iubească pe părinti asa cum sunt, abia atunci îl pot iubi pe copil. Dacă vor să fie părintii buni ai copilului, copilul se va răzbuna si le va spune: „Nu sunteti mai buni decât părintii mei.”

Exemplu

Cu multi ani în urmă, am fost la un curs de analiză tranzactională în America. Femeia care îl sustinea era vicar. Ea are mai multi copii ai săi si patru adoptati. Unul dintre copii fusese adoptat la 6 sau 7 ani. Copilul ăsta tinea toată familia pe jar. Acest copil era, cum se zice, psihopat, cumplit termen. Era un biet copil. După câtiva ani, ea i-a spus copilului: Poti face ceea ce doresti, eu rămân mama ta. Răspunsul copilului a fost: „Mamă, atâtia ani mi-am dorit să devii precum mama mea, iar acum renunt.” Mama copilului era schizofrenică. Acesti copii au

astfel de loialităti profunde.

Rilke

Gânduri despre Elegiile Duineze ale lui Rilke si Sonetele către Orfeu

Remarci introductive

De multă vreme deja, o cărticică cu Elegiile Duineze a lui Rilke si cu Sonetele către Orfeu mă însoteste în călătoriile mele. Le tot citesc; le consider inepuizabile. Le-am cântărit si mi-am notat gândurile. Iată unele dintre ele.

Elegiile duineze

În Elegiile Duineze si în Sonetele către Orfeu, experientele existentiale ale lui Rilke au o profundă îndrăzneală, si când ne deschidem către ele, ne dezvăluie întelesurile. Aceste cânturi i s-au arătat după ani îndelungi de tăcere, si doar când a abandonat orice intentie si dorintă de natură superficială, abandonânduse complet chemării, a ajuns la acest nivel. Astfel, această furtună ce l-a purtat în desăvârsirea elegiilor si în neastaptata creatie a sonetelor, nu a fost o furtună menită doar lui, personal. Energii mai puternice au lucrat aici. Ceea ce i s-a întâmplat lui ne priveste si pe noi toti; aceeasi furtună doreste să ne conducă spre experiente si insight-uri similare. În cele ce urmează mă voi referi la unele dintre aceste tărâmuri care ne sunt accesibile si nouă. Dar, sunt perfect constient că ele rămân imposibil de înteles, asa cum a mărturisit însusi Rilke în legătură cu propriul său acces la aceste cântece. Doresc doar să arăt unele legături care ar putea face mai facilă deschiderea către aceste cântece, fără a mă astepta să fi ajuns la miezul sensului lor. Elegiile Duineze si Sonetele către Orfeu sunt îngemănate, căci au fost zămislite în aceeasi furtună ce l-a traversat pe Rilke. Deci, putem cu usurintă naviga lin de la una la alta. Deoarece aceste două mari cicluri au de-a face mai degrabă cu o

experientă esentială ce glăsuieste singură, unitară, în locul versurilor sau poemelor individuale. Cântul lor e existenta noastră, parte a cresterii si disparitiei, transformându-ne astfel existenta către ceea ce este ultim. Copacul extazului deschizându-se pentru Rilke, au devenit posibile Elegiile Duineze si Sonetele către Orfeu. În aceste versuri, Rilke păseste atât printre cei vii, cât si printre cei morti, si în cea mai profundă consimtire, aduce ambele tărâmuri în cântecul său. Renuntă la jubilarea din spatele existentei umane; asemeni extazului îngerului. El doar este acolo, golit de orice intentie, auzind adierea unei necunoscute suflări.

Prima elegie[1]

Cine, dacă-as striga, m-ar auzi din cetele îngerilor? Şi chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: as pieri de prea intensa lui fiintare. Căci frumosul nu-i altceva decât începutul cumplitului, pe care încă abia-l îndurăm, si dacă atât ne uimeşte, e pentru că, nepăsător, din dispret, nu ne distruge. Si orice înger e cumplit.

Si astfel mă înfrânez si într-un sumbru hohot de plâns înec ademenitoarea chemare. Ah, cine ne-ar putea ajuta? Nici îngeri, nici oameni, iar înteleptele animale presimt si stiu că nu ne simtim prea acasă în lumea asta tălmăcită. Ne mai rămâne poate vreun arbore pe-o costisă, pe care zilnic să-l vedem iarăsi; ne rămâne strada de ieri si molateca încredere întârziată într-o obisnuintă căreia i-a plăcut la noi si a rămas si n-a mai plecat.

O, si noaptea, noaptea când vântul încărcat de-al lumilor larg ne mistuie chipul – cui nu i-ar rămâne, ea, cea pătimas dorită, lin dezamăgind, grea încercare pentru inima singuratică? Este ea mai uşoară pentru îndrăgostiti? Ah, dar ei nu fac decât să-si ascundă unul altuia soarta.

Asta nu o stii încă? Aruncă din bratele tale golul către spatiile pe care le respirăm; poate că păsările simti-vor văzduhul lărgit cu un şi mai lăuntric zbor.

Da, primăverile aveau nevoie de tine. Multe stele doreau să le simti. Se ridica spre tine un val din adâncul trecutului, sau când treceai pe lângă-o fereastră deschisă, ţi se dăruia o vioară. Totul era o solie. Ai dus-o la împlinire? Nu erai mereu distrat de-asteptare, ca si cum totul îti prevestea sosirea unei iubite? (Unde vrei s-o adăpostesti, când în tine marile, străinele gânduri intră şi ies, iar noaptea adesea rămân).

Dar dacă tie ti-e dor, îndrăgostitele cântă; nici pe departe nu-i destul de nemuritor vestitul lor simţământ. Cântă-le – aproape invidiate de tine – îndrăgostitele care-au fost părăsite

si pe care chiar mai iubitoare le-ai aflat decât pe cele-alinate. Reîncepe iarăsi si iarăsi slăvirea ce n-o poti nicicând desăvârsi; adu-ţi aminte: eroul durează, – chiar si căderea lui e doar un pretext să existe: ultima-i naştere. Dar pe îndrăgostiti natura sleită îi reia în sânu-i, ca şi cum n-ar avea destule puteri pentru două asemenea împliniri. Gânditu-te-ai oare destul la Gaspara Stampa, încât vreo fată de cel drag părăsită, să-si spună după sublima pildă a acestei iubite: şi eu la fel ca ea să devin? N-ar trebui ca în sfârsit aceste cele mai demult dureri în noi să rodească? Nu este timpul ca, iubind, să ne eliberăm de ce ne e drag si tremurători să-l depăsim precum săgeata arcu-l învinge, pentru ca în salt adunată să devină mai mult chiar decât ea însăsi? Căci rămânere nu-i nicăieri!

Glasuri! Glasuri! Ascultă inimă, aşa cum numai sfinţii odinioară-ascultau: încât uriasa chemare îi ridica din tărână; dar ei, cei peste putintă, rămâneau îngenuncheati mai departe şi n-o luau în seamă. Asa ascultau. Nu, nici pe departe n-ai putea să înduri al Domnului glas. Dar ascultă-acest suflu, neîntrerupta veste ce din tăcere se încheagă. Un murmur se înaltă acum, dinspre mortii tineri spre tine. Oriunde mereu ai intrat, în biserici

din Roma sau Neapole, nu ti-au mărturisit în soaptă destinul lor? Sau o inscriptie îti apărea sublimă ca acum, de curând, stela din Santa Maria Formosa. Ce vor ei de la mine? să îndepărtez cu blândete acea aparentă de nedreptate, ce stinghereste uneori a duhurilor curată miscare.

Fără-ndoială e straniu să nu mai locuiesti pe pământ, să nu mai urmezi abia deprinsele-obiceiuri, trandafirilor si altor lucruri pline de făgăduinti să nu le mai dai întelesul viitorului omenesc; să nu mai fii ceea ce ai fost în nesfârsita neliniste a mâinilor, si însusi numele tău să-l lasi deoparte ca pe o jucărie stricată. Straniu, dorintele să nu le mai doresti. Straniu, să vezi toate câte se legau între ele fluturând de ici colo prin spatiu. Trudnică si plină de reînceputuri e starea de moarte, până ce încetul cu încetul simti cum te pătrunde puţină vesnicie. – Dar cei vii fac toti greseala că delimitează prea tare. Îngerii (se spune) adesea nu stiu prea bine dacă merg printre cei vii sau printre cei morti. Curentul eternitătii târăste vârstele toate prin amândouă tărâmuri mereu cu el, şi pe-amândouă vuietul lui le copleseste.

Până la urmă cei alesi timpuriu de moarte nu mai au nevoie de noi, se dezvată de ce-i pământesc, asa cum, crescând, blând te desprinzi de sânul mamei. Dar noi, care avem nevoie de taine atât de mari, noi pentru care adesea din jale se naşte un suis fericit: am putea oare exista fără ei? Este oare zadarnică legenda că odinioară, jelindu-l pe Linos, muzica dintâi îndrăzni să străpungă stearpa-ncremenire; că, abia în spatiul înfricoşat pe care tânărul aproape dumnezeiesc dintr-o dată pe vecie-l părăsise, golul intră în acea vibraţie, care acum ne răpeste, ne-alină, ne-ajută.

Reflectie

La finalul insight-ului lipsit de sperantă asupra existentei noastre, este evident pentru Rilke că nu trebuie si nu putem scăpa de pământ si de legile sale, spre exemplu, prin a ne îndrepta către ceva de dincolo, precum îngerii, pentru a nimici granitele existentei noastre pământene. Astfel, chiar de la începutul primei elegii, ne luăm rămas bun de la această idee, si ne întoarcem spre ceea ce a rămas pentru noi aici. Fiindcă îngerul pare atât de măret si minunat, putem pierde din vedere că frumusetea sa este doar începutul cumplitului. Ceea ce este dincolo de noi nu doar ne depăsese ca oameni, este în acelasi timp insuportabil pentru noi. De aceea, din acel moment, Rilke se întoarce spre conditia existentei noastre. La finalul existentei noastre, moartea ne asteaptă, deci totul este sub semnul acestei plecări. Doar în fata acestei plecări suntem autentici. Dar atunci, în loc să tipăm la îngeri, începem să auzim si să percepem ceva care, chiar dacă este dincolo de ceea ce ne este în mod superficial accesibil, ne atinge în mod profund. Mesajul nedenaturat ce vine din încremenire soseste de la cei morti. Desi absenti, ei sunt lângă noi. Asteptând acest mesaj, începem să intrăm în rezonantă cu familiaritatea, cu ceea ce ne asteaptă de aici încolo. În loc a ne dori să fim cu îngerii, aici, în această viată deja păsim printre cei morti. Cine poate face asta, începe să audă profunda muzică a existentei, ce celebrează unicitatea devenirii si disparitiei.

Felul în care viata învinge

„Bucuria de a trăi”

Ce poate fi în mai mare acord cu viata decât bucuria de a trăi? Cei ce o fac, iau viata asa cum este. Ei slăvesc originea vietii. În primul rând sunt bucurosi de părintii lor si de strămosii lor, si dincolo de asta, de întreaga măretie ce sustine orice formă de viată, de care orice formă de viată depinde. si se bucură de orice apartine vietii, de orice o perpetuează si o întretine si îi permite să curgă prin sine către cei din jur si cei de după. Au bunăvointă fată de viată. Cei ce se bucură de viată, se bucură si de viata celorlalti. Au bunăvointă fată de viata celorlalti, dorindu-si ca ea să crească, să devină mai cuprinzătoare, să fie în slujba vietii celorlalti prin propria viată, si iau cu bucurie ceea ce ceilalti le oferă. Viata lor e îmbogătită de viata celorlalti, precum si viata celorlalti e îmbogătită de viata lor. Dar viata creste si prin rezistentă. Nu există crestere fără rezistentă. Rezistenta este o conditie a vietii. În loc să o ocolim, o depăsim prin crestere, iar ulterior ne bucurăm de viată si mai mult, întăriti datorită rezistentei. Totusi, viata noastră va ajunge la final, sau mai precis, va lăsa loc altei vieti. Când privim cu bunăvointă noua viată, îi facem cu bucurie loc, ne retragem la momentul potrivit, bucurându-ne de nou si binecuvântându-l în armonie cu sfârsitul vietii noastre.

Bine si rău

Există ceva care este bun? Există ceva care este rău? Nu, nu există. Dar în viata noastră de zi cu zi folosim această distinctie între bine si rău pentru orientare. Distinctia între bine si rău apare din constiinta noastră. Când avem o constiintă curată, bună, spunem că am făcut ceva bun. Când avem o constiintă rea, încărcată, spunem că am făcut ceva rău. Dar bine si rău în acest sens înseamnă doar: Binele este ceea ce mă ajută să apartin familiei mele. Răul este ceea ce îmi periclitează dreptul de a apartine familiei mele. Astfel, această constiintă ne ajută să stim ce anume trebuie să facem sau să nu facem pentru a apartine. Ăsta este scopul constiintei. În legătură cu acest scop, există o

distinctie între bine si rău. Familiile sunt diferite. În unele familii ceva poate fi văzut ca fiind bun, în altele, acelasi lucru poate fi văzut ca rău, si invers. Deci, cei care fac ceva rău, conform ideilor din familia mea, pot actiona cu o constiintă bună, conform propriei lor familii. Acesta este si motivul pentru care copiii ciuva pot da dovadă de un comportament „imposibil” în casa noastră si totusi să nu perceapă acest lucru. Nu putem face apel la constiinta lor. Nu functionează. Trebuie să aflăm ce anume este considerat bun si rău în familia lor. Doar asta poate ajuta si face o diferentă aici. Desigur că există si lucruri îngrozitoare, ca atunci când cineva ucide. Sau toate acele lucruri ce se petrec într-un război, care sunt cumplite. Totusi, privim doar din punctul nostru de vedere, din perspectiva distinctiei pe care noi o facem între bine si rău.

Dumnezeul cel bun si cel rău

Deseori transferăm constiinta noastră si distinctiile făcute de constiința noastră asupra lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu dispune asupra raiului si iadului conform constiintei noastre. Asa presupunem noi. De aceea, teroristii care au atacat World Trade Center, conform perspectivei americane, vor ajunge în iad - si ei speră că acest lucru chiar se va întâmpla. De partea cealaltă, teroristii îi văd pe americani în acelasi fel. Ei cred că Dumnezeu îi va trimite în iad si ei fac tot posibilul pentru a se întâmpla asta. Deci, ambele tabere sunt captive propriei lor constiinte. Ceea ce se petrece în lume, la scară largă, nu poate fi judecat de constiinta noastră. Ceea ce experimentăm ca periculos sau neplăcut sau dezgustător sau blamabil, este doar rezultatul constiintei noastre. În fata unei puteri mai mari, toate servesc unui scop diferit. Heraclit, un vechi prieten al meu (a murit demult, 600 î.Ch.) a spus: Războiul este tatăl tuturor lucrurilor. Fără conflict nu ar exista progres. Să ne imaginăm că nu ar mai fi nimic „rău”. Am deveni delăsători, am căpăta pântece generoase si nu am mai face nimic. Asta ar fi cumplit. Ceea ce se întâmplă acum între America si teroristi, oricât de rău ar fi pentru victimele prinse la mijloc, pentru umanitate este o binecuvântare. Cu toti trebuie să se re-orienteze. Ei trebuie să creeze noi aliante. E nevoie de o implicare reciprocă.

Desigur este doar o observatie superficială, dar aceste evenimente sunt în serviciul unui scop mult mai mare. Puterea care se ocupă de asta nu este una miloasă, în sensul pe care îl dăm noi termenului. Ne provoacă. Din acest motiv, trebuie să vedem chiar si agresorii ca fiind în slujba unei alte puteri. Majoritatea agresorilor actionează în mod constient, cu o constiintă nepătată. Către un participant: Unchii tăi au ucis un om în mod constient, iar cei care au făcut acest lucru au făcut-o cu o constiintă curată. Ei se simt inocenti si fără remuscare după ce au făcut. Din acest motiv nu putem judeca conform constiintei noastre. În cele din urmă, suntem cu totii egali în fata a ceva mai măret. Putem lăsa la o parte distinctia între bine si rău. Doar când reusim să privim aceste conexiuni la un nivel, putem fi în slujba păcii si îi putem întelege pe ceilalti. Beneficiul imediat este că vom reusi să-i întelegem si pe copii, în felul lor specific de a se comporta. Încredintându-i acestei forte mai mari. Este o modalitate de a gestiona situatiile. Deci, acest israelit a cărui soră a fost împuscată la granita dintre Israel si Egipt (vezi numărul din aprilie 2011) nu putea merge mai departe. Inima sa încă era sub imperiul socului evenimentului de atunci. Era în pericol să o urmeze. Atunci am făcut un exercitiu cu el. După un timp, si-a luat sora moartă în brate. A privito, cu iubire, asa cum este ea acum, moartă. A murit. A încredintat-o lui Dumnezeu, apoi s-a retras si a lăsat-o acolo. Putem face acelasi lucru cu ceea ce numim rău. Asta este ceea ce eu numesc iubirea de dusman. Este ceva diferit de o poruncă. Este un insight – insight-ul că undeva, în adâncuri, suntem cu totii la fel.

Poveste Acum vă voi spune o poveste ce îsi are locul aici.

Două tipuri de noroc

În vremuri străvechi, când zeii încă erau aproape de oameni, într-un orăsel trăiau doi menestrei. Amândoi se numeau Orfeu. Unul din ei era cel mare. El inventase Kithare, precursoarea chitarei. Când cânta la instrument sau din voce, întreaga natură pica sub o vrajă. Animalele sălbatice se asezau la picioarele sale, ca si cum ar fi fost domesticite, vasnicii copaci se îndoiau, nimic nu putea rezista cântecelor sale. Fiind atât de măret, îi făcea curte celei mai frumoase femei. Acesta a fost începutul declinului său. Nici nu se sfârsise ziua nuntii lor când prea-frumoasa Euridice a murit, paharul sa sfărâmat în timp ce îl tinea. Dar pentru măretul Orfeu, moartea nu era un final. Folosindu-se de muzica sa, a găsit intrarea în lumea subpământeană, a păsit pe tărâmul umbrelor, a trecut râul uitării, a trecut de Cerber, dulăul care păzeste portile iadului, si a ajuns în fata tronului lui Hades, zeul celor morti, atingându-l chiar si pe el cu muzica sa. Hades a eliberat-o pe Euridice cu o conditie, si Orfeu era atât bucuros încât nu a sesizat capcana din spatele favorului. A luat-o pe drumul de întoarcere, si în spatele său a auzit pasii mult-iubitei lui sotii. Au trecut de dulău, au traversat râul uitării, au început ascensiunea către lumină. Atunci Orfeu a auzit un tipăt – Euridice alunecase – iar el a privit surprins înapoi. A apucat să vadă umbrele scufundându-se în noapte. A început să cânte, cu durere: „Am pierdut-o pe iubita mea Euridice, toată fericirea mea este pierdută!” Si-a regăsit drumul înapoi către lumină, dar viata printre cei vii nu-i mai era plăcută. Când o femeie beată a încercat să-l ia la un festival al vinului, el a refuzat, iar femeia l-a sfâsiat. Ce mare nesansă, ce inutilă artă! Totusi, întreaga lume îl cunoaste! Celălalt Orfeu era cel mic. Era doar un bard modest; apărea la petreceri mici, cânta doar pentru localnici, le oferea un pic de plăcere si se bucura si el. Pentru că nu putea trăi din arta sa, a învătat si o meserie obisnuită, s-a căsătorit cu o femeie obisnuită, a avut copii obisnuiti, uneori a păcătuit, a fost fericit în mod simplu si apoi a murit, bătrân si multumit de viata sa. Nimeni nu-l cunoaste – în afară de mine! Contemplare: fericirea

Fericirea apare amăgitoare si iluzorie, atractivă si periculoasă. Căci adesea, ceea ce ne dorim, ne aduce nefericire, iar ceea ce ne înspăimântă, ne aduce fericire. Uneori preferăm să ne agătăm de nefericire, pentru că ne pare mai sigură sau mai măreată, sau pentru că ne simtim mai inocenti sau că o merităm, sau o privim ca pe o ofrandă adusă viitoarei fericiri. Atunci probabil că desconsiderăm fericirea, văzând-o ca fiind banală sau trecătoare sau schimbătoare. Sau ne temem de ea ca si cum ar însemna vinovătie sau trădare sau necioplire sau prevestitoare a nefericirii.

Cuvinte de întelepciune Mai

1. Respectul este tăcut. 2. Nimic nu rămâne izolat. 3. Doar participând suntem centrati. 4. Orice asteptare ajunge la un sfârsit. 5. Mândreste-te înainte de cădere. 6. Mai putin ajuta uneori mai mult. 7. Avansăm, având picioarele pe pământ. 8. Vindecarea poate fi dureroasă. 9. Mai devreme este deseori mai bine. 10. Cu ochii închisi putem vedea deseori mai multe. 11. Cei care servesc stiu mai multe. 12. Nimic nu este mai presus decât a fi aici. 13. Treji suntem prezenti. 14. Doar greselile pot fi corectate. 15. A fi servit sfarseste atunci cand o pretindem. 16. Veghem mai mult asupra a ceea ce este mic. 17. Dacă nu ne îngrijorăm, lăsăm lucrurile asa cum sunt. 18. Prezentul îndură. 19. Continuă, asta contează. 20. Oglinzile reflectă. La fel si noi. 21. Cine se asteaptă la mai mult, priveste înapoi. 22. Privirea cuprinzatoare este privirea lui Dumnezeu. 23. Respectul face loc. 24. Vindecarea se petrece în tăcere.

25. 26. 27. 28. 29. 30. 31.

Unde să mergem dacă nu stim pentru ce? Fără curiozitate rămânem centrati. Când suntem centrati suntem pregătiti. Neglijenta curând se epuizează. Când încercăm, găsim. Extremele se exclud reciproc. O privire de ansamblu necesită înăltime.

[1]traducere şi note George Popa, Editura Polirom, 2000 apud http://absentul.blog.com/2010/09/15/scoala-de-poezie-rainer-maria-rilke/

Ajutor pentru suflet

Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi Scrisoare lunara Iunie 2011

Dragi cititori,

Incepand cu aceasta editie a scrisorilor mele lunare, va voi ghida pe o cale speciala. Este o cale a pacii in multe sensuri si sfere. Cateodata cere ceva de la noi. Totusi, profund in interiorul nostru, insight-uri se deschid si asta ne readuce la iubire in multe feluri. Spre o iubire smerita, care poate reinstaura ordinea atat in noi insine, cat si in relatiile noastre. Sunteti deschisi pentru asta, si pregatiti acum? Cu urari de pace, Al vostru, Bert Hellinger

Ca o contemplare

Un mesaj de pace Sonetele lui Rilke catre Orfeu

Sonetele catre Orfeusunt rezultatul unei furtuni creative care l-a coplesit pe Rilke pe neasteptate, pa cand vroia sa termine Elegiile Duineze. A trebuit sa scrie prima parte si cateva saptamani mai tarziu a doua parte, fiecare in interval de cateva zile, ca si cum ar fi ascultat de o dictare interioara. Aceste sonete sunt atat de profunde, incat Rilke le-a inteles semnificatia doar mai tarziu, intrezarindu-le sensul, pas cu pas. Pentru cititorul si ascultatorul Sonetelor catre Orfeu, acestea sunt mai mult decat poezie extraordinara. Prin urmare, dincolo de forma lor perfecta si densitatea

imaginilor, ele ni se dezvaluie doar cand ne deschidem experientei fiintei, care ea insasi este revelata in ele, cand permitem ca aceasta experienta de a fi sa ne atinga pana ne largeste viziunea asupra vietii si mortii, a bucuriei si suferintei, asupra a deveni si a inceta sa fim. Apoi, citind si auzind aceste sonete, invatam sa ne incredintam complet transformarii necesare si neobosite care ne asteapta, ca un pas inspre a deveni completi. Ca un simbol pentru acest proces al transformarii Rilke se foloseste de imaginea lui Orfeu. In culmea fericirii lui Orfeu, iubita sa sotie Euridice moare, chiar in ziua nuntii lor. El a urmat-o pe taramul mortii, in speranta de a o readuce la viata. Dar foarte aproape de iesirea din lumea de dincolo el o pierde inca odata si trebuie sa revina la lumina fara ea. Acum, ca a ramas fara ea, el apartinea ambelor lumi, celei a mortilor si si celei a celor vii. Cantecele sale erau mai mult decat puteau suporta cei vii, pentru ca nu aveau acces la celalalt taram. Cantecele sale reunea acum ambele taramuri intrun intreg. Ele celebrau intregul, pentru ca integrau inaltarea si caderea in mod egal - un intreg in care viata si moartea, cei vii si cei morti se intrepatrund, pana cand ambele taramuri se condenseaza in ele intr-un cantec maret. Menadele, zeitele razbunarii, care divid mai degraba in loc sa conecteze, au vrut sa sfasie ceea ce devenise un intreg in el si astfel l-au rupt pe el in bucati de viu. Dar nici acum Orfeu nu ramane pentru totdeauna pe taramul mortii, separat de cei vii. Ca un mesager al tuturor mortilor, el se reintoarce in orice se naste. Deci noi, cei vii, ii putem vedea pe cei care au trait inaintea noastra conectati cu noi si manifestandu-se in tot ceea ce se naste. Odata cu noua viata, Orfeu se reintoarce de asemenea pentru un timp si cand acesta se termina, dispare si el. Dar noi, cei care inaintam in acest mister, pentru a-i afla secretul, noi il auzim pe Orfeu cantand in tot ceea ce apare si dispare, auzim cum tot ce se naste si moare este transformat intr-un cantec, in care vizibilul poate fi auzit si existenta ca intreg devine un cantec de preamarire. Cantecul lui Orfeu este fiinta, intreaga fiinta, fara scop, nu pentru placerea cuiva, pura expresie a fiintei. Pentru cei care aud acest cantec si i se deschid, pentru ei propria lor existenta devine un asemenea cantec.

Doreste transformarea

Discutia care urmeaza a avut loc intre mine si Wolfgang Danzmayr, dupa prima prezentare a compozitiei sale "...Si cu sfarsitul incepe..." Prieteni de-ai mei l-au insarcinat sa scrie asta cu ocazia aniversarii mele de 75 ani. Aceasta compozitie include unele dintre sonetele lui Rilke catre Orfeu, pe care le-am recitat live cu aceasta ocazie. Printre ele se gasea si acest sonet:

Doreste transformarea. Oh, fii entuziasmat de flacara, in care ce-i luat de la tine se extaziaza cu schimbarea sa, Spiritul superior care deseneaza lucruri pe pamant nu iubeste nimic altceva mai mult in imaginea momentului decat punctul de schimbare.

Ce deja se-nchide in nemiscare este cel inghetat, se considera el protejat intr-un adapost de un gri inobservabil? Asteapta, de la distanta un mai greu ameninta greul. Si vai-: ciocanul absent e pe cale sa loveasca!

Pe cel ce este un izvor, cunoasterea il recunoaste si in desfatare il va ghida prin creatia senina, cea care cu inceputul deseori se incheie, si cu sfarsitul incepe.

Fiecare sfera de bucurie e un copil sau nepot al despartirii, prin care trec cu veneratie. Si Daphne, simtind laurii preschimbarii sale, ea vrea ca tu sa devii o adiere.

(Traducere din engleza- dupa Eric Bendix)

Domnule Hellinger, ati spus ca pentru dumneavoastra Rilke este cineva care simte ceva, cumva, care descopera, un fel de medium intre lumea celor vii si cea a mortilor. As vrea sa revenim la ce inseamna versetul "...Si cu sfarsitul incepe...".Experimentam cu totii despartiri. Unele sunt foarte dureroase, prin altele trecem mai usor. Aveti ocazia sa asistati la multe despartiri si noi inceputuri in munca dumneavoastra. Cum este asta pentru dumneavoastra, aceasta tema a sfarsitului si a reinceputului?

HELLINGER: Din perspectiva lui Rilke cuvantul transformare joaca un rol special, ca aici, in acest sonet "Transformarea vointei". E un verset frumos aici "Ce senchide- n nemiscare este cel inghetat". Deci viata este transformare si transformarea inseamna ca ceva se termina si altceva incepe. Dar ce s-a terminat nu este absent. Se scurge in nou, intr-un nou mod. Cand prezenta nu este urmata de ceva nou ingheata si nu se poate dezvolta mai departe. De aceea aceasta neintrerupta transformare spre noi lucruri este atat de importanta pentru Rilke. In munca mea, in constelatiile familiale, vedem constant oameni care sufera pentru ca sunt prinsi in ceva vechi si trebuie sa gaseasca o cale sa se elibereze de vechi, printr-o transformare. Aceasta inseamna a depasi ce e vechi intr-un fel in care ceea ce este bun din vechi sa se poata scurge in ce e nou, ca parte a sa.

Va referiti la rezistenta la nou. Dar oricat s-ar opune oamenii la ce este nou, nu pot ramane vii in ceea ce e vechi.

HELLINGER: Ceea ce este important in toate aceste ganduri, este ca transformarea nu este posibila conform unui plan. Cand oamenii isi fac planuri, obiectivele lor sunt in dezacord cu ceva mai maret. Si apoi planurile lor esueaza. Transformarea, in perspectiva lui Rilke, este in acord cu ceva mai mare, ceva maret. Asa cum un rau isi schimba constant drumul catre ocean, la fel si viata se schimba mereu, pentru ca este incorporata in ceva maret. Deci transformarea cu adevarat importanta este cea care devine inevitabila printr-o miscare interioara a sufletului. Cine reuseste asta, se simte mai larg si mai bogat ca inainte. Dar exista intotdeauna ceva ce trebuie lasat in urma. Copilul isi lasa copilaria in urma, tanarul tineretea, adultii isi lasa in urma realizarile dupa un timp. Inaintand in varsta, ei incep sa-si directioneze atentia spre ceva ce simt doar, foarte vag, dar fata de care trebuie sa se expuna, fara sa stie ce-i asteapta. Dar prin aceasta expunere, viata lor devine de o frumusete aparte.

Imi amintesc de un cuplu in varsta de exemplu. Sotul avea cancer in faza

terminala si era evident ca nu mai avea mult de trait. Au stat langa mine si eu leam spus: "Vremea despartirii este aproape, dar in lumina acestei despartiri iubirea radiaza inca odata ca un apus de soare de o frumusete aparte”. S-au uitat unul la celalalt si el a spus: "Voi ramane atat cat imi este permis". Si sotia sa i-a raspuns: "Voi avea grija de tine atat cat imi este permis". Era atata frumusete a vietii mature, cand despartirea are o stralucire esentiala.

Aceasta suna a umilinta, a smerenie. Cum stiu oamenii daca asteapta cu smerenie ca noul sa se manifeste sau daca sunt pur si simplu resemnati, spunand "Totul se intampla cum trebuie sa se intample oricum". Cum stiu oamenii daca sunt lenesi sau umili, smeriti?

HELLINGER: Este vorba de o stare de calm interior in ceea ce este esential. Cand cineva intra in contact cu esentialul si i se supune, incepe sa se simta in largul sau. Si devine alert. Lenesul nu se trezeste, mai degraba devine amortit. Dar cei care pasesc in curgerea vietii si i se incredinteaza, se trezesc complet. Si au o putere speciala. Puterea se vede in capacitatea lor de a obtine mult cu putin. Cand devii nelinistit, e semn ca esti deconectat de esential. Apoi este o chestiune de a sta nemiscat pana apare momentul potrivit miscarii. Am aflat ceva despre timpul potrivit. Timpul potrivit este de obicei putin mai tarziu.

Ati mentionat acest cuplu, barbatul cu cancer care nu mai avea mult de trait. Asta inseamna ca el trebuie sa-si astepte sfarsitul vietii, ca trebuie sa se impace cu el. Eu sunt vienez si vienezii sunt cunoscuti, ca sa zic asa, prin faptul ca iau moartea in deradere. "Daca voi muri vreodata" sau "Traiasca cimitirul central", noi stim toate astea. Este de asemenea o modalitate de a ne ascunde frica de moarte, sau cel putin o incercare. Dar serios vorbind acum, cum ne putem pregati pentru ceea ce reprezinta finalul acestei vieti, fara ca el sa apara final si absolut irevocabil? Doar daca cineva spune: "Stiu ca sunt aici acum, atunci totul se termina complet."

HELLINGER: Intrebarea este daca acesta este finalul cu adevarat. Din perspectiva lui Rilke, moartea este un proces indelungat. El descrie procesul in Elegiile duineze, in special in cea de-a zecea elegie. Deci, procesul mortii noastre nu este complet prin moarte. Mai e nevoie de ceva pentru a se incheia cu adevarat. Aceia care au practicat aceasta transformare si i s-au expus in timpul vietii, pot trece mai usor prin aceasta tranzitie si prin ce urmeaza. A lua

moartea in deradere este conectata cu iluzia ca moartea este finalul. Dar faptul ca procesul mortii este doar unul de tranzitie care va continua si poate lua foarte mult timp este un punct de vedere cu totul diferit. In constelatiile familiale mortii sunt adesea inclusi, de exemplu ca reprezentanti ai victimelor si ai agresorilor. Dintr-o data victimele si agresorii sunt prezenti, chiar daca sunt morti. Apoi se poate observa un proces indelungat care are loc intre agresori si victime, pana cand se atinge o stare de calm si se mai observa ca agresorii au in mod special un drum mai lung de parcurs. Se vede de exemplu, ca agresorul se poate linisti doar cand a devenit la fel ca victima in toate modurile, adica cand toate prezumptiile agresorului s-au topit in durerea a ceea ce s-a intamplat. Se poate observa prin ce transformare trebuie sa treaca pana isi gaseste pacea. Un aspect important legat de asta a devenit tot mai clar in ultimul timp. Se observa ca agresorii nu se pot schimba daca sunt inca dispretuiti. Doar cand sunt iubiti, cand cei vii, supravietuitorii si descendentii victimei ii iubesc, ca ei sa se poata reintoarce in comunitatea umana, doar atunci se pot detasa si-si pot completa moartea. Dar desigur, acestea sunt ganduri pentru care provin din ceea ce poage fi simtit, inainte de toate. Ce am spus aici nu trebuie luat ca si cum eu as sti si as putea sau ca as putea sa descriu acest fenomen cu precizie. Dar in timpul constelatiilor apare o miscare la un moment dat, care ne ofera indicii in sensul ca viata nu se termina pur si simplu pentru ca am murit, ci mai degraba ca dupa moarte sunt inca lucruri de facut, si ca putem lua asta in considerare si ne putem pregati pentru asta, chiar din timpul acestei vieti. In fata mortii viata devine pretioasa. Viata nu pierde nimic prin moarte. Este cu totul alta problema cand cineva se gandeste constant la moarte. Multi sfinti foloseau un craniu pe care il asezau pe scaunul lor de rugaciune si apoi se rugau in fata lui. Ratau viata in prezenta mortii. Nu asta am vrut sa spun. Ci faptul ca in cursul vietii ne confruntam constant cu despartiri si experimentam viata si ca un proces al mortii. Cand cineva poate fi de acord cu asta, chiar in timpul vietii, se poate uita la final cu relaxare. Ne incredintam cuiva mai presus de noi si ne putem relaxa. Aceasta atitudine imbogateste viata.

As vrea sa revenim inca odata asupra ceva ce ati mentionat si care pare neobisnuit pentru felul general de a gandi al oamenilor. Daca v-am inteles corect, ati vorbit despre aroganta victimei.

HELLINGER: Da.

Deci nu doar agresorii pot fi sau chiar sunt aroganti, dar si victimele pot fi arogante si in acest fel sa-si impiedice propriul proces de evolutie. Am inteles corect?

HELLINGER: Da. Hai sa vorbim aici despre victimele care sunt in viata, acelea care se vad in postura de victime, de exemplu ca victime ale parintilor sau ale circumstantelor. Acesti oameni nu se pot schimba. Cei care raman in pozitie de victima, nu se pot schimba. In cadrul terapiei nu poate fi ajutat cineva care se plange "Oh, bietul de mine, cate mi s-au intamplat!" Cu aceasta atitudine ei raman blocati in rolul de victima. Din contra, cei care spun "Da, asa a fost. Am invatat ceva din asta si acum voi face ceva cu asta", devin oameni care actioneaza. Pot lasa in urma ce a fost in trecut.

Si cu agresorii ce se intampla? Se pare ca avem inca probleme cu agresorii nazisti, oamenii spun ca agresorii sau generatia agresoare nu a fost capabila sasi gestioneze vina. De aceea exista inca tendinte de care ar trebui sa ne temem. Ar trebui si aceia sa lase in urma si sa uite, sau ce sfat le-ati oferi agresorilor?

HELLINGER: Voi da un exemplu. Hai sa lasam pentru moment la o parte holocaustul si sa ne orientam catre alt context, sa privim la conflictul dintre israelieni si palestinieni. Cu ceva timp in urma a avut loc un mare congres unde au vorbit un israelian si un palestinian. Fondasera un institut pentru pace impreuna si lucrau in sensul intelegerii intre cele doua popoare si grupuri. Au tinut chiar un workshop cu legat de asta, axat in jurul intrebarii:" Cum pot israelienii sa inteleaga cum s-au simtit palestinienii, dupa ce au trebuit sa paraseasca Palestina, cand au venit israelienii si ce frici au israelienii din cauza cererilor palestinienilor care vor sa se intoarca acasa. Pentru ca, atunci cand s-a intamplat, au fost 300 000 care au trebuit sa paraseasca Palestina. Dar acum sunt 5 milioane. Israelienii si palestinienii mi-au cerut sa lamuresc intrucatva aceasta situatie cu ajutorul unei constelatii. Am ales cinci oameni ca reprezentanti pentru palestinieni si am ales doar evrei pentru ei, pentru a putea simti mai bine situatia palestinienilor si in fata lor am asezat cinci reprezentanti pentru israelieni. Dupa aceea nu am mai intervenit. Am avut totala incredere in miscarile profunde din sufletele reprezentantilor. Mai intai, o femeie palestiniana s-a uitat spre pamant, ceea ce demonstra ca se uita la o persoana moarta. Apoi i-am cerut unui barbat sa se intinda in mijloc, ca reprezentant al celui mort, dar nu era clar daca mortul era un palestinian sau un israelian. Foarte incet, o adanca durere a aparut la toti reprezentantii. Palestinienii s-au asezat incet pe jos si au inceput sa planga pentru mort. Unul

dintre israelieni a inceput sa urle de durere. In ambele grupuri se observa doar durere profunda, nimic altceva. La sfarsit i-am intrebat pe reprezentanti ce au simtit. Nici un palestinian nu a simtit vreo cerere in afara dorintei de a fi vazuti in suferinta lor. Deci fricile israelienilor nu au aparut deloc. Ambele grupuri erau intristate legat de ce se intamplase, de suferinta pe care si-o cauzasera reciproc. Aceast suferinta impartasita i-a adus impreuna atat de aproape incat se putea observa: cand tabere diferite impartasesc durerea, ceva nou devine posibil. Acum as vrea sa folosesc asta si in cazul agresorilor si victimelor in timpul regimului nazist. Noi, germanii - si austriecii in acelasi timp - noi am dispretuit agresorii, ne-am ridicat deasupra lor, ca si cum noi am fi mai buni. Facand asta, ne-am comportat exact ca si agresorii de atunci. Pentru ca ei au facut acele lucruri ingrozitoare pentru ca se simteau superiori. Faptul ca cei de acum s-au simtit superiori celorlalti i-a facut sa se transforme ei insisi in agresori. Si cei care se cred mai buni acum, sunt la fel. Au transformat agresorii in victime, pentru ca se simteau superiori. Si in tot acest proces, victimele reale, cei care au fost ucisi, sunt uitati. Noi, germanii - si aparent si voi austriecii - nu am jelit impreuna soldatii morti si nici civilii morti. I-am tratat pe toti in acelasi mod, dupa modelul agresorilor. Am vrut sa ne separam de ei si am crezut ca putem face asta ridicandu-ne deasupra lor. Dar solutia ar fi sa-i plangem pe morti impreuna, ca descendentii, atat ai victimelor cat si ai agresorilor sa privim mortii de ambele parti impreuna, mortii - atat victime cat si agresori, pentru a-i ajuta sa se regaseasca pe taramul mortii. Am vazut recent ce inseamna asta, intr-o constelatie in Buenos Aires. Pentru ca se intampla sa fie in acest fel, ca in familiile victimelor, de exemplu in multe familii de evrei care dispretuiesc agresorii, un membru al familiei sa-i reprezinte pe agresori. Apoi, acest membru al familiei simte o energie criminala, pentru ca agresorii nu sunt priviti. In Buenos Aires un barbat mi-a cerut ajutorul. Constientizase dintr-o data ca era un pericol pentru copiii sai. Conducand masina intr-o maniera neglijenta, si-a dat seama ca ar putea foarte usor provoca un accident grav, si asta chiar daca copiii sai erau in masina. S-a dovedit ulterior ca era un descendent al victimelor Holocaustului. Am numit sase reprezentanti pentru holocaust si sase pentru agresori. A participat si clientul, el insusi, in constelatie. Era coplesit de durere, urla si lovea pamantul cu pumnii. Nu se uita la victime. Avea energia criminala a agresorilor, pentru ca nu existase spatiu pentru ei in familia sa. Apoi i-am cerut sa priveasca victimele. Foarte incet s-a dus catre ei, s-a putut inclina in fata lor, le-a putut onora, imbratisa, si atunci a devenit la fel ca ele. Apoi

s-a dus la agresori si i-a apucat de obraji cu multa iubire. Reprezentantii agresorilor au devenit foarte moi, s-au scufundat in pamant si au devenit una cu victimele. Dupa aceasta constelatie i-am spus barbatului sa-si vizualizeze copiii si sa le spuna: "Acum sunt aici pentru voi. Acum va protejez". Astfel el a fost eliberat de energia agresorului. Deci nu ne putem elibera de agresori detestandu-i sau luptandu-ne cu ei. Solutia este posibila doar atunci cand noi toti, descendentii victimelor si cei ai agresorilor, jelim impreuna. In aceasta jelire impartasita ne inclinam in fata a ceva mai presus de noi, care actioneaza de dincolo de acest gest. Pentru ca agresorii nu erau liberi, in comportamentul si destinul lor. Erau parte din ceva mai mare. Trebuie sa ne inclinam in fata a ceea ce este dincolo de asta, in fata acestei puteri, ca in fata unei lumini din departare, fara sa incercam sa intelegem ce este. Apoi suntem cu totii la acelasi nivel, in fata acestei puteri suntem cu totii egali.

As numi aceasta un mesaj de pace. Doamnelor si domnilor, cred ca a fost atat de mult si de intens si ata de mult de luat in considerare si gandit si regandit, incat as vrea sa inchei aici aceasta conversatie.

Intrebari Reticenta Dupa o constelatie pentru un copil autist:

PARTICIPANT: Cand auzeam acest tipat inainte, mi s-a spus ca asa se manifesta vindecarea autismului. Asta inseamna ca, copilul se va insanatosi? HELLINGER: Trebuie sa ma asculti cu atentie. Am spus "Aceasta este iesirea din autism.” Putem vedea asta aici. Ce s-a intamplat cu adevarat nu stiu. Deci, daca cineva intreaba, cum faci tu acum "Va ajuta asta cu adevarat?", ce se intampla atunci in sufletul tau? Esti in conexiune cu ce se intampla, sau legatura ta interioara este intrerupta? PARTICIPANT: Deci, daca sunt mereu asa, sunt deconectat? HELLINGER: Exact. Dar intrebarea nu te afecteaza numai pe tine, afecteaza si sistemul clientului. Intrebari bizare interfereaza in miscarea sufletului. Deci

aceasta reticenta este necesara, reticenta completa. M-as bucura fara indoiala sa aflu cum evolueaza situatia copilului, am simtit-o in inima. Indiferent de ce simt, nu indraznesc sa influentez asta. Mereu cand vream sa obtinem ceva anume, in psihoterapie sau in munca sociala, sau in casele noastre - imediat cum un obiectiv clar a fost stabilit, lucrurile o iau pe o cale gresita. Se intampla astfel pentru ca ne asezam noi insine in locul unei miscari superioare. Vream poate sa o luam inaintea ei, vrem sa fortam ceva. In acest moment pierdem contactul cu puteri mai mari. Ce ne controleaza pe noi, acest suflet mai mare, are obiective mai mari in minte. Cand ne incredintam lui, realizam mult mai mult decat ne-am fi imaginat. In psihoterapie si acasa ne intrebam: Ce s-a intamplat acolo? De ce asta si asta? Asta perturba miscarile sufletului, il slabeste. In timp ce, daca stam pur si simplu acolo, in acord cu intregul, asta radiaza imediat. In toate acestea, o putere mai mare lucreaza dn spate. Chinezii o numesc: A munci fara sa faci nimic. In timpul constelatiilor, ma retrag mereu intre. Dintr-o data. Si cand ma retrag asa, o fraza imi vine, sau urmatorul pas. Il urmaresc. Dar nu stiu unde duce. Apoi mai astept putin si astfel ceva se descopera pas cu pas. Cum ar trebui sa vedeti voi asta: Asa cum reprezentantii de aici percep direct ce se intampla in familie, asa si familia percepe imediat ce se intampla aici. Deci solutiile pe care le gasim aici ating si familia. Iata o poveste din Koln. Existau acolo spirite care ajutau oamenii foarte mult. Faceau treaba oamenilor noaptea si o faceau foarte bine. Dar lucrau numai cand nu era nimini prin preajma. Apoi o femeie a vrut sa stie exact ce se intampla. Si acesta a fost sfarsitul ajutorului oferit de spirite. Acesta este un frumos exemplu pentru ce se intampla aici. Este exact asa. Aceasta maxima reticenta este intotdeauna plina de respect. Acest respect da aripi a ceva in suflet. Deschide un spatiu in suflet.Cand apare o intrebare, sufletul se contracta.Ce vrea de la mine acum? Dar nimeni nu intreaba ce vrea soarele de la mine, el doar straluceste. Asa ca il las sa ma acopere cu stralucirea sa. Cum? Fara sa pun intrebari.

Ajutor cu o singura fraza

Procedura

Ce se intampla intr-o constelatie familiala spirituala? Un client prezinta o problema si mentioneaza anumite persoane, de obicei parintii, partenerul si copiii. Acestia sunt cei mai apropiati, dar poate fi vorba si despre altii. Acum procedez sistematic. Asta inseamna ca ma conectez interior cu fiecare persoana care apartine sistemului si le ofer tuturor aceeasi atentie si bunavointa. Ma deschid catre ei de la distanta, fara sa vreau nimic de la ei si fara sa-mi fie teama de nimic. Apoi astept un indiciu. Acest indiciu ii ajuta pe toti in mod egal, nu doar pe client. Este directionat catre ei toti. Asta se vede intr-o fraza care vine dintr-o miscare spirituala. Cand aceasta fraza a fost gasita si rostita, totul se incheie. Nici un alt cuvant! Orice alt cuvant in plus ar distruge puterea acestei fraze. Acesta este cel mai frumos mod de a ajuta oamenii. Merge chiar dincolo de constelatiile spirituale. Dar, doar intr-un anumit sens, pentru ca in imaginea interioara sunt prezente in mod egal. As vrea sa pun in practica asta cu voi, probabil cel mai bine sub forma de supervizare. Deci, nu prezentati ceva personal, ci cazul unui client. Si va voi demonstra acest gen de ajutor. Si nu doar il voi demonstra, ci vom invata cu totii cum putem intra in contact cu aceasta miscare ajutatoare. Oricare ar fi rezultatul, ne va ajuta in multe feluri. Vom ajunge la o atitudine total noua. Este clar, nu putem avea intentii aici. Nu putem inventa aceste fraze. Ne sunt oferite pe calea fenomenologica a insight-ului. Este clar ce am spus? Cine are un caz pe care ar vrea sa-l prezinte?

Exemplu: un baiat de 12 ani cu un tic nervos

HELLINGER il intreaba pe participantul care prezinta cazul: Despre ce este vorba? PARTICIPANT: Un baiat de 12 ani a venit la mine si sotia mea. Are un tic nervos. Ii clipesc ochii si isi misca mainile involuntar.

HELLINGER: Cine a venit la tine? PARTICIPANT: Prima data a venit mama cu acest baiat de 12 ani si cu fratele lui. HELLINGER: dupa ce se gandeste la asta un timp, spune grupului: A mentionat baiatul si mama doar. Participantului : Pe cine ai exclus? PARTICIPANT: Tatal a venit si el a doua oara. HELLINGER: Ok, bine. PARTICIPANT: A doua sedinta am lucrat doar cu tatal si cu mama. HELLINGER: Good. Grupului: Acum sa ne imaginam: Cand acest copil face aceste miscari, acest tic si miscarile mainilor. Daca nu luam in considerare copilul acum, unde se uita el? La cine se uita? La ce persoana, la care parintii evita sa se uite? In loc sa priveasca acea persoana, ei se uita la copil.

Participantul da din cap.

HELLINGER grupului : Acum sa ne imaginam intreg sistemul: toti cei care apartin si probabil cineva care asteapta sa fie vazut, care asteapta pe cineva sa empatizeze cu el, sa-l iubeasca. Acesta ar fi fundalul. Ok, acum inchidem ochii si intram in aceasta atitudine directionata spre intregul sistem: ne intoarcem spre ei toti cu iubire. Apoi asteptam, poate cuvantul decisiv sau o fraza va veni.

Hellinger intra intr-o interiorizare profunda.

Dupa un timp Am primit fraza, este una surprinzatoare, pe care nu o poti inventa. Participantului : Cand vor veni sa te vada iar, toti trei, ii spui copilului sa le spuna parintilor: “Uitati-ma si pe mine."

Participantul este emotionat si da din cap.

HELLINGER: Apoi ii trimiti direct acasa. Ai simtit imediat intensitatea. Grupului: Am putut vedea asta pe fata lui. Si de asemenea am putut simti puterea. Participantului : Si baiatul e mai bine acum.

Omul da din cap.

HELLINGER: Ok. Bine.

Dupa un timp catre grup: Vedeti, nu putem inventa aceste fraze. Sunt complet diferite de ceea ce gandim noi.

Exemplu: Un barbat de 40 de ani cu diaree

HELLINGER grupului: Sa continuam aceasta ultra scurta terapie?

O femeie ridica mana.

HELLINGER femeii : Ne oferim timp. Acestea sunt procese meditative. Ne calmam prin intermediul lor, ne calmam cu totii. Dupa un timp: Acum sunt pregatit pentru urmatorul caz.

PARTICIPANT: Este vorba despre un barbat de 40 ani care avea diaree. Fizic doctorii spuneau ca nu are nimic.

HELLINGER: Stii ceva despre familia sa?

PARTICIPANT: Mama lui a murit pe cand el avea 16 ani. A suferit de depresie severa dupa ce tatal a parasit familia. Tatal a plecat pentru ca avusese o disputa severa cu fiica sa si o batuse.

HELLINGER: Este vorba de tatal acestui barbat?

PARTICIPANT: A fost tatal lui.

HELLINGER: Fiica era sora acestui barbat?

PARTICIPANT: Da.

HELLINGER: Mama a murit din cauza depresiei?

PARTICIPANT: Ea zacea doar in pat si vroia sa moara. In final a murit din cauza unei embolii.

HELLINGER: Deci personajele sunt: acest barbat, mama sa, tatal sau si sora sa, patru. Care dintre ei are nevoie de mai multa atentie?

PARTICIPANT: Tatal.

HELLINGER grupului: Asta este important pentru noi acum. El este cel exclus,

deci il primim in sufletul nostru acum. Ne deschidem pentru aceasta familie, acordand atentie tuturor in mod egal si asteptam fara frica, fara intentie.

Dupa un timp: Am o fraza.

Femeii: Barbatul spune aceasta fraza. Dar ramane sa vedem cui. Cand vine la tine, sa faci o sedinta scurta cu el, o meditatie. Apoi ii dai aceasta fraza. El trebuie sa se ridice apoi si sa plece imediat. Deci, ii ceri sa stea langa tine si ii spui: "Inchide ochii. Acum ii vezi pe toti cei din familia ta in fata ta: pe tatal tau, mama, sora si pe tine insuti. Ei stau la o oarecare distanta unii de ceilalti. Apoi simti cu cine esti cel mai profund conectat. Spui o fraza aceei persoane. Iti voi spune eu acum acea fraza. Dupa aceea te ridici, nu spui nici un cuvant si pleci." Fraza este: Te rog ramai.

Femeia aproba din cap.

HELLINGER: Ok?

PARTICIPANT: Da.

Exemplu: un baiat de 15 ani care se raneste singur si are atacuri de panica.

HELLINGER unui participant : Despre ce este vorba?

PARTICIPANT: Este vorba despre o familie in care parintii sunt separati. Baiatul de 15 ani se raneste singur si are atacuri de panica.

HELINGER: Cine a venit la tine?

PARTICIPANT: Toti trei.

HELLINGER grupului: Ok, doar trei oameni sunt importanti aici: tatal, mama si baiatul.

Participantului: Cu cine locuieste el?

PARTICIPANT: Cu ambii parinti, alternativ, dar mai mut cu tatal acum.

HELLINGER grupului: Acum ne imaginam situatia. Acordam atentie tuturor celor trei si simtim cum este pentru baiat si iubirea sa.

Dupa un timp catre participant: Am fraza. Este foarte criptica. Spui fraza in prezenta parintilor. Le spui parintilor care este fraza secreta a baiatului. Si le spui: Dupa ce va spun fraza, trebuie sa plecati fara sa spuneti nici un cuvant. Le spui parintilor - baiatul spune in sinea lui : "Mai bine eu." Cum te simti cu asta? In timp ce participantul rade: Putem vedea. Ok, asta e tot.

PARTICIPANT: Multumesc.

HELLINGER grupului: Inca un caz. Apoi incheiem.

Exemplu: o femeie de 35 ani care se poate hrani doar cu mancare lichida.

HELLINGER grupului, dupa o scurta pauza de reculegere: Se poate intampla sa nu apara nici o fraza. Pot fi mai multe cauze. Poate ne dorim prea mult. Atunci pierdem conexiunea cu aceasta miscare spirituala. Acesta poate fi pericolul aici, cand iau un caz dupa altul. Devine apoi ca un exercitiu. Apoi devine periculos, in sensul ca nu mai functioneaza.

Participantului: Deci?

PARTICIPANT: Este vorba despre o clienta. Are 35 ani. De cand era mica sufera de o dificultate, aceea ca nu poate inghiti mancare solida. Ii ramane intepenita in gat. De aceea se hraneste doar cu mancare lichida.

HELLINGER: Deci asta este probema. Cine a venit la tine?

PARTICIPANT: Ea insasi.

HELLINGER grupului: Acum noi trebuie sa adaugam oameni care apartin in aceasta situatie. Fara sa intram in detalii, ne imaginam aceasta familie, incluzand si rudele.

Participantului: I-a murit vreo ruda de tanara?

PARTICIPANT: Aceasta femeie nu si-a cunoscut tatal niciodata.

HELLINGER: Aceasta este o informatie importanta.

Dupa un timp. O fraza foarte ciudata mi-a venit.

Participantului. Ii poti spune sa-si imagineze ca-i spune mamei ei o fraza. Dar nu o spune cu voce tare. O spune doar in interiorul ei. Fraza este: Stau jumatate.

Participantul rade si da din cap.

HELLINGER: Ok?

PARTICIPANT: Multumesc.

HELLINGER grupului: Vedeti unde ne poate duce o constelatie familiala spirituala pana la urma.

Inca un exemplu: de un an, un client de 37 ani este paralizat si nu simte nimic in partea dreapta a corpului.

PARTICIPANT: Clientul are 37 ani. Nu simte nimic de un an si este paralizat pe partea dreapta. Legat de istoricul sau: Cand avea un an mama sa s-a spanzurat. HELLINGER: Nu mai vreau sa stiu nimic altceva. Grupului: Sa incercam sa simtim aceasta situatia in aceasta familie.

Hellinger intra iarasi intr-o stare de profunda interiorizare.

Dupa un timp spune grupului: Mi-a venit o alta fraza ciudata.

Participantului: Ei bine, cand va veni la tine, ii spui sa inchida ochii si sa-si imagineze: Este un copilas si acolo in fata sa atarna mama lui. El se uita la ea cum sta asa atarnata, si-i spune: Si eu.

Participantul da din cap ganditor.

HELLINGER: Ok?

PARTICIPANT: Multumesc.

Miscarea interioara

HELLINGER grupului: Aceste fraze sunt mai presus de ajutor. Ele pun individul in contact cu o miscare interioara. In momentul in care persoana este in contact cu miscarea interioara, aceasta preia conducerea. Dar nu stim catre ce, si nici nu vrem sa stim. Atunci depind doar de aceasta miscare.

Cand primim o asemenea fraza - si o primim mereu - suntem eliberati instantaneu de client, nu trebuie sa ne mai preocupe. Suntem liberi imediat. In acest punct ne conduc constelatiile familiale spirituale. Se poate intampla ca un client sa stea langa voi si voi sa va expuneti clientului si fara sa se fi spus nimic, primiti o asemenea fraza. Aceasta e o experienta frumoasa. Atunci aveti senzatia ca sunteti ghidati. De asemenea, intr-o constelatie in care nu stim ce sa facem, insight-ul si urmatorul pas ne sunt date astfel de asemenea, ca si fraza pe care cineva trebuie sa o spuna.

Meditatie: Fraza noastra personala

Inchideti ochii. Vom fi cu familia noastra pentru o vreme, cu toti oamenii care ii apartin. Ne asezam in linie pe locul nostru, locul nostru corect in familie. Simtim conexiunea cu toti, simtim cum soarta acestei familii ne asteapta, cum se asteapta de la noi ceva care sa aduca in sfarsit pace si liniste in ceea ce a fost si este. Ne expunem tuturor si destinului fiecaruia, ramanand totusi exact pe locul nostru. Asteptam un timp, putem spune ceva tuturor: o fraza, fraza noastra. Nu se intampla doar sa le spunem lor fraza, ea ne ia si pe noi in stapanire de asemenea. Deoarece, daca ni s-a dat aceasta fraza, ne priveste si pe noi. Pentru ca ne priveste si putem fi de acord cu asta, ne simtim usurati. Aceasta fraza ne insoteste in cele mai mari profunzimi. Dupa un timp: Poate ati gasit o asemenea fraza. Va dau un exemplu de o astfel de fraza: uitandu-se la toti membrii familiei, cineva spune: Raman aici.

Celebrari memoriale

Cealalta amintire

In ziua maretei celebrari memoriale cu ocazia debarcarii aliatilor in Normandia am experimentat asta personal, de partea germanilor - m-am regasit cugetand, ce se intampla in sufletul meu, ce se intampla in sufletul celor care comemorau, in special in sufletul veteranilor supravietuitori si ce era tinut ascuns in spate, deoarece pentru multi dintre noi ar fi fost de nesuportat si anume intrebarea : Unde este Dumnezeu in asta? In textul care urmeaza imi exprim gandurile legate de asta si le completez cu contemplari orientate catre viitor, care ne impaca la un mod profund cu aceste

evenimente si ne deschid catre pacea cu mortii.

Amintiri

Atragem amintiri inspre noi pentru a ramane in viata cu ajutorul lor, in special amintirile legate de cand am fost salvati dintr-un pericol. Prin intermediul acestor amintiri, ne gandim la cei care au pierit atunci cand noi am supravietuit. Cream memoriale pentru batalii decisive care au produs rasturnari de situatii, aducand victoria celor care fusesera infranti in trecut. Aceasta se poate exemplifica, in cel de-al doilea razboi mondial, prin Batalia de la Stalingrad si debarcarea aliatilor in Normandia. Celebrarile in memoria unor astfel de razboaie ne ating profund, invinsi si invingatori. Au fost necesare toate acestea? Poate absurditatea razboiului sa fie demonstrata mai profund decat prin intermediul distrugerii caselor si oraselor intregi, prin distrugerea pamantului si prin milioanele de oameni ramasi fara adapost si mijloace de supravietuire, infometati, inghetati si lasati sa moara? La mila cui erau popoarele si oamenii atunci? Ce puteri i-au ajutat sa-si revina? Ce i-a facut sa se trezeasca intr-un final din acest cosmar, din aceste vise suprarealiste in care mortii pareau cei norocosi? Marile comemorari evita aceasta intrebare. Cine ar putea indrazni sa intrebe? O lipsa de putere coplesitoare; invingatorii de alta data s-au transformat in invinsi, invinsii in invingatori, ambele parti impartasesc aceste sentimente. Totusi, intrebarea pluteste in aer intotdeauna, intr-un mod subtil. Aceasta intrebare de baza confera solemnitate celebrarilor: comemorari funerale in prezenta unui dumnezeu absent. Ar putea un lider religios, un preot sau chiar papa sa participe fara a avea un sentiment nelalocul lui? Unde ar fi locul acestor lideri? Exista un singur loc: pur si simplu alaturi de cei care plang si stiindu-se egalii acestor oameni, in toate sensurile. Scopul principal al acestor comemorari este inainte de toate sa onoreze mortii. In mainile cui au fost ei? Au avut de ales? Si-au oferit vietile cu curaj sau nu au avut incotro, numai pentru a deveni combustibil pentru o gigantica masina a puterii? Iata imaginea fiintelor umane transformate in combustibil. In zilele noastre auzim expresia "victime colaterale". Poate fi o expresie mai cinica de atat? Dar nu poate fi altfel. Cine poate suporta auzind-o, trebuind sa se uite in ochii mortilor, de la om la om, trebuind sa se uite la mamele si tatii lor, la

rude, logodnici, copii? Unde e Dumnezeu in toate astea? Ramane Dumnezeu tacut? Numai cei care au supravietuit sunt invingatori. Toti mortii, din ambele tabere, sunt cei invinsi. Invinsi de catre cine? Au fost invinsi de oameni? Sau mai degraba de fiinte umane care, transformandu-se in inumane, au devenit parte a masinariei care decide cine traieste si cine moare. Se bucura invingatorii de victorie, indiferent daca e temporara sau finala? Pot fi fericiti? Unde sunt inimile veteranilor in timpul acestor comemorari, aceia care sunt supravietuitorii macelului? Sunt cu mortii. Ii ating onorurile ca si cum ei, supravietuitorii, ar fi fost mai buni sau luptatori mai curajosi? Sau gandurile lor sunt mai mult alaturi de morti decat de cei in viata? Sunt inimile lor de asemenea la Dumnezeu, fara cuvinte, stiindu-si lipsa de putere? Unde sunt mortii pe parcursul acestor comemorari? Sunt alaturi de cei in viata? Sau sunt mortii alaturi de Dumnezeu pentru totdeauna, acum dincolo de victorie sau infrangere, nemaipasandu-le de ce parte au luptat, cu totii la fel inaintea Lui? Unde sunt inimile celor care traiesc, inimi in care aceste batalii si cei care au murit raman vii prin prisma amintirilor? In timpul acestor comemorari se spune cu voce tare ca cei vii sunt alaturi de morti, mai ales de ai lor. Dar nespuse, mult mai adanc, intrebarile lor neajutorate si raspunsurile zadarnice persista in aceasta eterna putere ascunsa. Aceasta putere evita toate incercarile noastre marunte de a rationa; suntem cu totii mici si lipsiti de putere in fata sa. Totusi in aceste comemorari, cei vii se conecteaza intre ei plangandu-si mortii si prin dorinta comuna ca aceste razboaie sa ramana evenimente din trecut, astfel incat ei sa poata primi darul pacii si al sigurantei, aceeasi pace pentru toti. Cine se asteapta ca ei sa mentina pacea? Cei care traiesc spera ca reunirea lor in amintirea mortilor va realiza asta. In acest sens mortii iau parte la pace. Mai presus de orice, darul pacii este datorat celor care au murit, chiar mai mult decat supravietuitorilor invingatori. Asteapta cei vii aceasta pace si de la Dumnezeu? Au invatat ei cat de limitata le este capacitatea si cat de zadarnica si chiar daunatoare le este propria vointa personala? Prin moarte, marea putere creatoare intalneste viata in cel mai intens si profund mod. Cum? Iubindu-i pe toti, morti si vii, invinsi si invingatori. Este vorba de aceasta iubire mai presus de orice prin care puterea creatoare ne reaminteste de ea insasi si ne pune pe noi pe locul nostru. Cum? Cum ne vine aceasta amintire? Prin vointa divina, cu o iubire care ne obliga sa ne reducem aroganta, o iubire care nu cunoaste castigatori sau perdanti. In fata acestei iubiri si cu aceasta iubire, impartim cu totii acest pamant, fara nici o diferenta intre noi.

"Cei care vor muri azi, te saluta"

Inaintea inceperii luptei pe viata si pe moarte, gladiatorii din Roma antica se inclinau in fata lui Cezar si spuneau : "Ave Caesar, morituri te salutant". Aceasta inseamna: "Slava tie Cezar, cei care vor muri azi te saluta". Un spectacol maret pentru poporul roman. Cine este maret aici, ce face inimile oamenilor sa se infioare cel mai profund? Este invingatorul, cel care castiga, sau invinsul, care moare? Este invinsul. Cand soldatii merg la razboi, pregatiti sa moara, ce-i face sa se infioare? Speranta victoriei sau pericolul mortii? In cel de-al doilea razboi mondial, batalioane de soldati marsaluiau cantand prin oras, pentru a lua trenul care sa-i duca pe front, in avanposturile lor. Cei multi, care isi luau la revedere de la soldati, la cine se uitau ei mai ales? La cei care s-ar putea reintoarce sau la cei care raman pe campul de razboi? La aceia care nu se mai intorc. Ce spera spectatorii sporturilor extreme, la un nivel profund, o victorie sau un accident mortal? Sunt cel mai profund miscati cand cineva isi gaseste sfarsitul intr-un accident mortal. Dar nu din nevoia de senzatii tari, asa cum ne-am imagina probabil. Este vorba de misterul mortii care-i face sa tremure un timp, pentru ca sunt confruntati brusc cu cea mai intensa seriozitate a vietii, moartea. Dar putem de asemenea simti asta in aceia care sunt pregatiti sa moara, fie ca se joaca cu moartea intr-o maniera temerara, fie ca moartea devine previzibila si de asemenea inevitabila datorita circumstantelor. Exista acest fior in inaltare si ceva religios care devine de atins in asta. Moartea ca sacrificiu, ca intensa consumare si incoronare a existentei lor, in ideea ca moartea lor va insemna invierea pentru altii. Sfintenia si profunzimea in emotia acestei idei si aceasta dorinta de a muri a fost exprimata prin cuvinte si in muzica, in cel mai miscator mod, de catre cantecul soldatilor germani din cel de-al doilea razboi mondial. Cei care au cantat si cei care au ascultat au fost profund impresionati:

Germania, priveste, tie iti dedicam Moartea noastra, ca cele mai mici acte, Cand moartea vine, randurile sa ni le salute Devenim seminte roditoare.

Si cum se simte imparatul sau generalul care astfel ii trimite la moarte? Poate ca si semanatorul care seamana moartea ca samanta care face ca alte vieti sa incolteasca. Sau ca marele preot care sacrifica viata umana pentru binele intregului. Al carui intreg, trebuie sa intrebam. Este remarcabil ca aceasta cutremurare are nevoie de public, de spectatori. Chiar de sfinte congregatii. Ceva se intampla acolo, ceva ce vrajeste spectatorii. Astfel un grup este tinut laolalta pentru un scop, pentru un motiv ulterior, care este ridicat la un nivel cvasi-divin, ca si cum ar fi un serviciu pentru o comunitate sfanta, nefiind important cat de rupt pare acest fapt de religiozitatea originala. Care sunt cele mai adanci surse ale acestei cutremurari, ale acestei reprezentatii dramatice, ca un ritual? Individul nu mai conteaza ca si persoana, devenind pur si simplu parte a grupului. Dar grupul este proclamat ca sacru, inzestrat cu puteri si indatoriri superioare. Intoarcerea la mama, la marea unime, este chemata intro forma obscura. Este imaginea reintoarcerii in marea unime. Aceasta este cea mai mare dorinta a copilului, miscarea primordiala a constiintei. Este probabil cea mai arhaica miscare, cea mai primitiva, in sensul originar al cuvantului. Dar in acelasi timp este si cea mai inumana miscare. Cum ne putem elibera din aceasta fascinatie, aceasta cvasi-religioasa fascinatie, fascinatie in locul religiei? Ne eliberam nu prin intermediul iubirii despre care s-a, la modul ca nu exista iubire mai mare decat sa-ti dai viata pentru prietenii tai. Nu prin acest fel de a iubi ne putem elibera. Ne eliberam de aceasta fascinatie prin impacare fara sacrificiu. Ne deschidem dincolo de grupul nostru si vedem fiecare fiinta ca o individualitate, ca si noi in fata prezentei superioare unde suntem iubiti cu totii si unde ne putem iubi reciproc ca aceeasi specie - fiinte umane, ca frati si surori.

Cel cazut

Ce cade, ajunge jos. Vorbim de ingeri cazuti de exemplu, sau spunem ca cineva a cazut de pe un cal inalt. Cazuti in acest fel, ei sunt intinsi pe jos, ca si ceilalti. Acum nu-si mai pot aroga superioritatea asupra celorlalti. Vorbim de asemenea de soldati cazuti. Ei nu cad pe pamant. Ei au cazut din viata in moarte. Au fost infranti. Astfel, in moarte, ei devin la fel ca cei impotriva carora au purtat razboiul. Astfel invingatorii sunt la randul lor invinsi si la sfarsit devin exact la fel ca cei pe care i-au infrant. Astfel cazuti, devenim la fel ca cei ce cad. Nimanui nu mai trebuie sa-i fie frica de noi. Nimeni nu ne mai invidiaza. Ramanem in pamant cu ei, nemaifiind o

amenintare pentru nimeni. Cum este Dumnezeu multumit de noi? Oare puterea care tine totul in mainile sale ne tine si pe noi sus sau jos? Numai jos pe pamant. Numai de pe pamant ne aduna pentru o vreme, pentru a ne aseza apoi incet jos iar, pe pamant, fara sa cadem, in devotiune, jos unde puterea este multumita de noi, chiar jos, la fel ca si orice altceva totul inainte de asta.

Reflectii

Viitorul

Viitorul este prezent cu noi pentru ca orice facem este directionat de scop. Vine dintr-o intentie, o dorinta, o nevoie. Dar lucrul pe care vrem sa-l atingem nu este inca aici, nu este inca realizat, si totusi afecteaza puternic prezentul. Chiar si pentru cei care spun ca ei vor sa fie complet in aici si acum, aici si acum sunt inca in fata lor ca scop.Toate sperantele, iubirile, planurile, preparativele noastre se indreapta spre o implinire care se gaseste totusi in viitor. Cateodata ne este frica de viitor, fie ca este vorba de ceva sigur, ca moartea, fie de ceva probabil, ca o pierdere sau boala. Pe cat de ciudat ar parea, cateodata ne este teama de asemenea de fericire si implinire. Pentru ca undeva adanc simtim ca o asemenea fericire si implinire cere ceva de la noi, care poate fi obtinut cu pretul de a lasa in urma noastra ceva ce este inca cu noi. In aceasta incertitudine ne putem juca cu viitorul nostru. Viitorul le contine pe amandoua pentru noi, dureri, lucruri impovaratoare, cateodata cerandu-ne ce avem mai scump, dar de asemenea ce ne salveaza, ne da pace si ne intregeste pe deplin. Cei care sunt deschisi pentru ambele si le infrunta au un viitor maret in fata. Dar unii doar viseaza la viitor, fara sa mearga spre el prin actiuni. In acest caz viitorul devine un surogat pentru prezent. Unii sunt de asemenea tentati sa evite prezentul si orice posibil viitor. In schimb ei se agata de o sperata desarta pentru viitor. Un astfel de viitor devine inamicul prezentului. Se pot face de asemenea cadouri ale viitorului. Partenerii iubitori de exemplu isi ofera reciproc viitor in a-l planui impreuna si mai ales cand asteapta un copil. Parintii ii dau copilului viitor avand grija de ei insisi si pregatindu-se pentru viitorul lor si copiii le dau parintilor viitor asigurandu-i ca le vor fi alaturi la batranete. A

oferi viitor unul altuia este scopul esential al iubirii si ne face bogati aici si acum.

Cuvinte de Intelepciune

Iunie

1 Avantajele sunt trecatoare, la fel si dezavantajele.

2 A servi incepe de jos.

3 Schimbarile incep in interior.

4 Fiecare zi se incheie.

5 A servi e simplu.

6 Respectul onoreaza.

7 Viata de zi cu zi e trecatoare.

8 Totul este un castig.

9 Ce chestionam, ramane fara raspuns.

10 A fi de acord duce mai departe.

11 Dimineata este promitatoare.

12 Recunostinta conecteaza.

13 Carierele se distrug.

14 Ceea ce este precis se dovedeste deseori a fi gresit.

15 Larg nu e niciodata suficient.

16 Nici o usa nu ramane inchisa.

17 La unison experimentez uniunea.

18 Dand inapoi sunt diferit.

19 Respectul asculta.

20 Ce este adaugat desfigureaza.

21Cand am aterizat, suntem pe pamant.

22 Sa vrei ce va fi.

23 Luminile se inalta.

24 Maine inca este un gand.

25 Ceea ce a sosit este aici.

26 Cand servim suntem pregatiti

27 Serenitatea prevaleaza.

28 Lucrurile mari lucreaza departe.

29 Oprirea comanda.

30 Doza corecta are gust bun.

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi Scrisoare lunara Iulie 2011

Dragi cititori,

In nord, la noi, iulie este luna mult asteptatei vacante. In aceasta perioada din an lasam multe in urma noastra si asteptam cu nerabdare noi experiente si noi aventuri. Cateodata suntem de asemenea mai neatenti. Ne angajam in lucruri care ne pot face rau si pe care le regretam mai tarziu. De aceea avem nevoie de o protectie speciala pentru aceasta perioada a vacantei, un inger pazitor, cum il numesc multi. Aceasta va doresc, in mod special pentru aceasta perioada.

In acest volum veti gasi cateva lucruri care v-ar putea fi de ajutor, v-ar putea inspira si aduce bucurie.

Va doresc o perioada relaxanta si implinitoare si de asemenea va doresc sa constientizati ca protectia este cu voi intotdeauna.

Al vostru,

Bert Hellinger

Vacanta

Protectie

Viata noastra are nevoie de protectie. Pentru a supravietui, avem nevoie de

diferite tipuri de protectie. Mai intai de toate, avem nevoie de protectia parintilor si chiar de la inceput, de cand ne nastem, avem nevoie de protectia doctorilor si ingrijitorilor. Avem nevoie de protectia comunitatii de care apartinem. Sub aripile ei putem creste si inflori.

In schimb, noi de asemenea oferim protectie in diferite feluri, mai ales atunci cand, in calitate de adulti, ne supravegem copiii si pe altii pe care ii avem in grija. Orice comunitate umana este in primu rand o comunitate protectoare. Membrii ei se protejeaza reciproc. Astfel isi protejeaza atat propriie vieti, cat si cea a generatiilor viitoare.

Aceasta comunitate protectoare isi cere de asemena tributul, cateodata chiar un mare tribut, mai ales in perioadele dificile, de exemplu in razboi sau in cazul unei catastrofe. Comunitatea protectoare este de asemenea o comunitate pentru cazuri de urgenta. Deoarece protectia este un bun atat de important, un bun esential pentru supravietuirea noastra, chiar acest tribut atat de mare pe care membrii trebuie sa-l plateasca in vremuri de criza este justificat prin necesitatea sa.

Dar chiar in cadrul acestei comunitati protectoare exista incalcari care merg prea departe. O lege oficiala in cadrul acestei comunitati protectoare ne protejeaza impotriva acestor incalcari. Legea oficiala este mai intai de toate o comunitate de protectie impotriva acestor incalcari si din aceasta cauza este foarte apreciata in cadrul comunitatii protectoare. Ii protejeaza de asemenea si pe ceilalti, in cazul in care noi nu respectam legile.

Gandirea are de asemenea nevoie de protectie si libertatea de asemenea. Proprietatea noastra are nevoie de protectie si iubirea are nevoie de protectie. Aceasta protectie este de asemenea protectia vietii.

Ne protejeaza Dumnezeu? De cine ar trebui El sa ne protejeze, daca nu de cei care sunt de asemenea sub protectia Sa? In acest sens ne putem proteja doar noi insine, protejandu-i in acelasi timp si pe ceilalti. Cu cat mai multi oameni si cu cat mai multa protectie, cu atat mai bine pentru toti.

Ingerii

Ramaneti oh ingeri, ramaneti cu mine, Ghidati-ma in ambele sensuri, Ca piciorul meu sa nu alunece niciodata! Si invatati-ma mereu Sa va cant sfinteia S-o cant Marii slaviri

(din Cantata 19 de Johann Seebastian Bach)

Inima materiei

Concizia este sufletul intelepciunii

HELLINGER: As vrea sa demonstrez cateva terapii scurte, doar daca doriti, fireste. Cativa dintre voi au venit la mine cu probleme personale.

Va voi intreba pe fiecare pe rand. Imi imaginez ca unii dintre voi sunt inca afectati de cele intamplate ieri, chiar pe plan personal. Daca intervine ceva palpabil, as putea realiza cateva terapii scurte pentru unii dintre voi. Acesta nu este tocmai un schimb, este mai mult un training despre cum se face asa ceva.

Vina

PARTICIPANT: Eu sunt destul de bine. Ceea ce ma preocupa este subiectul vinei.

HELLINGER: Ce anume te preocupa legat de acest subiect?

PARTICIPANT: Propria mea vina.

HELLINGER: Vino aici si stai langa mine.

Ea se aseaza alaturi de el si isi incruciseaza picioarele.

HELLINGER: In felul acesta nu pot lucra cu tine.

Ea isi aseaza talpile pe pamant.

HELLINGER: dupa un timp. Inchide ochii.

Grupului: Vina este deseori o modalitate de a ne impauna. Prin vina ne putem

impauna. Apoi renuntarea la vina poate crea dificultati. O mare parte din vina este imaginara, deoarece credem ca am fi putut face ceva diferit. In spatele acestei idei exista o pretentie secreta de dominare a realitatii. A ceda aceasta pretentie a puterii reprezinta o realizare speciala. Noi ne eschivam de aceasta vina consimtind consecintelor ei. Cand ne asumam acest consimtamant, ne alaturam comunitatii largi a oamenilor obisnuiti.

participantului: Ok, este suficient.

Participantul rade si-i multumeste lui Hellinger.

Mici greseli

HELLINGER: Sper ca voi face o mica greseala in curand, pentru a ramane cu picioarele pe pamant. Este bine sa facem mici greseli. Aproape ca trebuie sa le cautam.

Progres PARTICIPANT: (Cu o zi inainte avusese o constelatie legata de bunicul sau.) In dimineata aceasta am avut impulsul de a revedea inregistrarea constelatiei, imediat ce aceasta era disponibila.

HELLINGER grupului: Deseori clientii isi manifesta dorinta de a-si revedea constelatiile. Ce se intampla cu ei atunci? Cad iarasi in trecut, dupa ce obtinusera progrese lasandu-l in urma. Un vechi prieten de-al meu, pe nume Heracles, mort demult din pacate, obisnuia sa spuna: Nu poti pasi de doua ori in acelasi rau.

participantului: Daca vrei sa revezi inregistrarea constelatiei, vrei sa pasesti a

doua oara in acelasi rau.

Durere

PARTICIPANT: Am remarcat ca sunt inca blocata in durere.

Rade si ridica din umeri.

HELLINGER: Nu trebuie sa facem nimic aici. Am vazut ca nu-mi este permis sa intervin. grupului: Trebuie lasata sa-si savureze durerea, chiar trebuie sa o lasam sa faca asta.

Participantul rade.

HELLINGER: Oh, ce binecuvantare e sa ai o asemenea durere!

Participantul rade si mai tare.

Puterea

PARTICIPANT: Ma fascineaza cat de odihnit ramaneti pe parcursul muncii dumneavoastra. Eu eram mort de oboseala aseara. Mi se intampla des sa fiu atat de epuizat. Ma bucur sa vad cum cineva isi poate pastra puterea si ca ii este

atat de usor sa faca asta.

HELLINGER: Nu-mi pastrez puterea si nici nu o am. Raman in altceva, sunt directionat in ceva, undeva. Ce se intampla acolo nu trebuie sa ma atinga pe mine. Trebuie sa raman in afara, altfel intervin. Dar ieri s-a intamplat ceva care m-a atins. Trebuie sa acord atentie acestui lucru. Recuperarea vine cand o eliberam din noi insine si asta inseamna nu sa o aruncam afara ci sa o incredintam cuiva mai presus de noi.

Adio surorii nascute moarte

HELLINGER unui participant: Ai vorbit deja cu mine. Voi lucra cu tine chiar acum, vino aici... grupului: Avem nevoie de cineva pentru sora lui, nascuta moarta. Au fost doar doi copii in aceasta familie - aceasta sora si el. Sa ii asezam acum.

Hellinger alege un reprezentant pentru sora nascuta moarta si il aseaza pe reprezentant in fata ei. Amandoi raman nemiscati timp indelungat.

HELLINGER surorii nascute moarte: Spune-i: "Sunt in regula".

SORA: "Sunt in regula"

HELLINGER: "Sunt pe maini bune".

SORA: "Sunt pe maini bune".

Participantul face cativa pasi catre ea, se intoarce intr-o parte si-si pune mana

stanga pe inima. Pe masura ce el incearca sa se apropie, ea isi ridica palmele si il tine la distanta. El se retrage iar si priveste distanta. Hellinger il intoarce complet, astfel incat el sta acum cu spatele la sora sa. In acest moment ea respira adinc.

HELLINGER: fratelui: I-ai auzit suspinul de usurare?

Hellinger il duce pe frate cativa pasi mai departe de sora. Apoi respira si el zgomotos.

HELLINGER: Si ea a respirat asa.

Hellinger il duce mai departe cativa pasi. Si iarasi respira zgomotos.

HELLINGER dupa un timp: E in regula asa?

FRATELE: Da, cumva.

HELLINGER: Exact.

FRATELE: Este ceva in spatele meu, dar ca o putere. Aici, in fata, este liber.

HELLINGER: Exact, asta este. Bine, am terminat.

grupului: In cazul rudelor, mai ales al fratilor gemeni, putem vedea ca cei morti sunt eliminati catre cei vii. Avem de multe ori impresia ca cei morti rateaza ceva, ca si cum le-ar fi mai rau decat celor vii. O idee ciudata. Apoi rudele ramase in viata au mustrari de

constiinta.

Poate mortilor le e mai bine. Nu stim. De ce ar trebui sa existe o diferenta intre a fi viu si a fi mort? Imediat ce viata se sfarseste, ea se scurge inapoi in sursa, inapoi de unde a venit. Cand ne vine randul sa plecam, nu luam nimic mai bun cu noi, deci nu pretuim mai mult decat cei care au incheiat de tineri.

Reticenta

PARTICIPANT: Ieri am remarcat cum pot pierde claritatea perceptiei cand intru prea adanc in campul clientului. Ma ocupa. HELLINGER: Cand ne permitem sa fim implicati, devenim parte a sistemului. Trebuie sa ramanem in afara intr-un anume sens. Patrundem si in sistem, dar ca cineva care este in acelasi timp conectat cu altceva. Altfel ii luam din putere celuilalt si ne epuizam. PARTICIPANT: Si slabiti. HELLINGER: Exact. "A vrea sa ajuti" este foarte periculos - pentru cel care acorda ajutor.

Frica de un pacient

PARTICIPANTA: Noaptea trecuta am fost epuizata. M-am simtit gol. Aveam nevoie de protectie. Sunt constient ca mi-e teama de un pacient. HELLINGER: Se intampla deseori sa ne fie frica de vreun client. Vino aici. grupului: Cand ne este frica de clienti, ei devin parintii nostri. Apoi ceva se transforma in opusul acestui lucru. participantului: Dar exista un exercitiu dragut pe care il voi face cu tine acum. Alege in mintea ta un pacient de care ti-e frica. Nu trebuie sa-mi spui cine este.

Participantul inchide ochii. Acum iti voi da cateva indicii. Pacientul sta la o oarecare distanta de tine, cumva la stanga sau la dreapta si langa el sta moartea lui. Dar nu vezi indeaproape. Vezi doar vag asta. Ramai centrat si astepti un semn de la moarte, ceva potrivit pentru client. Ramai centrat. in timp ce ea da din cap si vrea sa spuna ceva: Nu e asta inca. Pot vedea cand vine, iti voi spune. grupului: Numai cand apare o miscare involuntara, doar atunci ea a primit mesajul. Celalalt lucru este gandit. Dupa un timp ea suspina involuntar. HELLINGER: Acum mesajul a fost acolo. L-ai primit? PARTICIPANT: Da. HELLINGER: Bine. Nu trebuie sa ne spui si noua. PARTICIPANT: Multumesc. Cand se pregateste sa plece, Hellinger ii pune mana pe umar. Se uita unul in ochii celuilalt multa vreme. Apoi ea isi acopera ochii cu mainile. PARTICIPANTA plangand: E prea mult pentru mine. Hellinger o trage spre el. Ea isi aseaza capul pe umarul lui si suspina. Intre suspinuri respira adanc. HELLINGER: in timp ce ea-si revine: Inchide ochii. Ea plange si suspina adanc. Dupa un timp Hellinger ii face semn unei femei sa vina la el si sa stea in fata acestui participant, in timp ce ea este tot acolo, cu ochii inchisi. Aceasta femeie se apleaca catre participant si-i ia fata in palme. Dupa un timp Hellinger ii face semn sa se retraga. Ea face asta incet si se reintoarce la locul sau. Participanta isi acopera iar fata cu mainile si suspina. HELLINGER grupului: Nu e obisnuita ca cineva sa aiba timp pentru ea. Ea isi scutura capul, suspinand inca. Dar incepe sa rada printre suspine. HELLINGER: Dragostea este greu de suportat. In comparatie cu asta, nefericirea e o joaca de copii. Ras zgomotos in grup. Participanta rade si ea. PARTICIPANT: Ei bine..

Inca mai plange putin, apoi se calmeaza. Hellinger si-a tinut mana pe mana ei in tot acest timp. PARTICIPANT: Multumesc. A fost important sa va simt mana.

Miscarile sufletului

HELLINGER grupului: E incredibil cat de mult ne putem increde in suflet. Deseori aici exista un obstacol sub forma de "trebuie" sau "ar trebui". Cand cei care ajuta se confrunta cu un pacient, ei intreaba deseori: Ce trebuie sa fac acum? Ce ar trebui sa fac acum? Dar miscarile care apar din trebuie sau ar trebui sunt miscarile constiintei. In momentul in care aud "trebuie" sau "ar trebui" sunt ca un copil in fata parintilor. Nu imi detin puterea si apoi, evident, nu mai pot fi nici in contact cu sufletul clientului.

Trebuie sa ne ridicam deasupra constiintei noastre inainte de a ajunge in acord cu miscarile sufletului si de a avea incredere in ele. Odata ce suntem in acord cu ele, ne-am depasit nevoia de nevinovatie si nevoia de a fi buni.

Dumnezeu nu este bun. Dumnezeu este maret. Asta inseamna mult mai mult. Nici sufletul nu este bun in acest sens. Este maret. Si soarta nu este buna de asemenea. Este mareata.

participantului: In acest acord tu castigi putere. Astfel pacientul ramane cu nasterea destinului sau si cu nasterea unui suflet maret si nu in nasterea ta. Doar cand esti in acord cu soarta si sufletul clientului ti se va putea da acordul de a face ceva pentru el. Dar asta este tot ce faci, nimic mai mult. In regula? Participantul da din cap.

A te inclina

HELLINGER unui participant: Esti deja complet. PARTICIPANT: Nu, deloc. De cand v-am reintalnit imi doresc un lac adanc, nemiscat, in centrul meu. Hellinger ii cere sa se ridice, il ia de mana si merge spre centru cu el. HELLINGER: Ne vom inclina impreuna. Amandoi se inclina in aceeasi directie. PARTICIPANT: Multumesc. HELLINGER grupului: Ce am facut noi acum, putem face si cu clientii nostri.. Ne imaginam, ne inclinam impreuna in fata a ceva mai presus de noi.

A fi de acord sa fii uitat

PARTICIPANT: Ma simt diferit fata de ieri, dar sunt inca agitat. Am o intrebare. Sfantul Ion al Crucii vorbeste despre noaptea sufletului. El spune ca noaptea sufletului cuprinde uitarea. Ieri ati vorbit mult despre uitare. Ma intreb cum se aplica asta in cazul particular al cuiva, in cazul mortilor sai, al tarii sale.

HELLINGER: Vino aici la mine. dupa un scurt timp de gandire. Noaptea spiritului sau noaptea intunecata a sufletului nu inseamna a uita, ci a fi de acord sa fii uitat. In a fi de acord sa fim uitati, devenim una cu toate. Cu tot ce e fara nume si cu fara numele insusi, fara numele care ramane pentru noi. Se uita unul la celalalt timp indelungat.

HELLIGER: Bine?

PARTICIPANT: Da, multumesc.

HELLINGER grupului: In multe miscari religioase si spirituale sau in miscarile catre implinire, exista ideea ascensiunii; vrei sa atingi un varf. Imaginea mea este invers. Raul atinge oceanul curgand pana ajunge jos cu totul.

Raul

PARTICIPANT: Am fost foarte preocupat de o intrebare si acum ca ati lucrat cu el, s-a intamplat ceva incredibil. Raspunsul s-a revelat.

Sunt foarte preocupat cu rudele ancestrale ale mamei si cu tot ce s-a intamplat acolo. Un stramos de demult se numea Ion al Crucii. Am vrut sa stiu ce inseamna asta. Nu am stiut niciodata. Ati spus fraza aceasta ieri, cand eram preocupat de un pacient "Actioneaza ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat", care ma preocupa foarte mult. Nu am stiut daca ar trebui sa uit, sau ce ar trebui sa fac. Inca nu stiu cu exactitate, dar am senzatia ca ceva urmeaza sa se intample.

HELLINGER: Odata ce curge, e bine.

"O sa fac ceva cu asta"

HELLINGER unui participant pe care il numise "biet carnat" cu o zi inainte. Arati foarte diferit azi. PARTICIPANT: Ati avut atata dreptate ieri!

HELLINGER: Bine. pe masura ce ea vrea sa explice.Este deajuns ca vad ca te simti mai bine. Putem uita de celalalt lucru. Eu am uitat si sa speram ca si tu. PARTICIPANT: Aproape. HELLINGER: Aproape? Bine. PARTICIPANT: Cand am fost mica, am supravietuit de trei ori. Ea plange. Stiu ca acesta este un motiv de bucurie si recunostinta. Am crezut ca trebuie sa ma inclin. Am spus multumesc, dar nu simt ca e ceea ce trebuie. Cred ca sa ma inclin ar fi corect.

HELLINGER: A te inclina este mult mai mult decat a spune multumesc. A multumi cuiva se refera la tine insuti. Cand ne inclinam, spunem: " Voi face ceva cu asta" Dar ai facut deja multe lucruri frumoase. Cu terapia ta de exemplu, ai salvat multe vieti. Asta nu e frumos?

PARTICIPANTrade: Da, este.

HELLINGER: Ce a fost sigur odata, ramane sigur. De acord?

PARTICIPANT: Da.

HELLINGER: Altceva?

PARTICIPANT: Nu.

Responsabilitate

OFITER MEDICAL: Inca sunt foarte agitat. De asemenea, dupa lucrul dumneavoastra cu terapeutul de mai devreme, am o intrebare: Care este reponsabilitatea celor care au o responsabilitate? Care este responsabilitatea unui terapeut? Ce se intampla intr-o clinica, nu se intampla degeaba.. Poate acesta este doar un "trebuie" pentru terapeut, dar nu pot sa nu ma gandesc la asta.

HELLINGER: Nu exista responsabilitate.

OFITER MEDICAL: In interior, este adevarat. Dar in afara exista.

HELLINGER: Nu exista responsabilitate. Atunci cand cineva isi asuma responsabilitatea, el nu mai este in acord.

OFITER MEDICAL: Asta inseamna de asemenea sa suporti consecintele? Asta este ceva foarte real; exista o lege legat de asta, impotriva noastra. Nici macar nu am intalnit acest pacient, despre care vorbesc (s-a sinucis dupa un timp in clinica), dar eu raspund in fata legii. Din afara, ei vor sa ma faca pe mine responsabil.

HELLINGER: Vom face o constelatie.

Hellinger alege un reprezentant pentru procesul impotriva participantului si il pune pe ofiterul medical sa stea in fata acestuia.

HELLINGER: ofiterului medical: Te uiti la proces si spui "Da". Dar asteapta pana vine din interior. Ofiterul medical asteapta un timp, apoi se inclina incet si spune: Da.

HELLINGER: Cum se simte procesul? PROCESUL: Sunt serios, dar in afara de asta totul e in regula. HELLINGER: S-a schimbat ceva cand a spus el asta? PROCESUL: Acum pare mai usor. Procesul interior este inca in desfasurare. In timpul intrebarii dumneavoastra sau o secunda mai devreme, a inceput sa se simta mai usor. OFITERUL MEDICAL: Observ ca trebuie sa ma distantez de pretentia de a fi tratat corect. HELLINGER: Exact. Aceasta este o purificare, o purificare interioara, nu doar pentru tine, dar si pentru procedurile legale. In regula? OFITERUL MEDICAL: Da.

Meditate: Onorand mortii

HELLINGER grupului: Acum voi face o scurta meditatie cu voi. Inchideti ochiicentrati-va in vidul interior- si coborati in taramul mortilor.

Iata-i, toti cei din familia voastra. Poate unii dintre ei au inca ochii deschisi si se uita la voi cu un motiv. Poate le spuneti unora: "Te vad. Te onorez. Vad ce s-a intamplat cu tine." Sau "Vad ce ai facut tu altora. Te onorez ca si mort - onoarea de a fi la fel ca ceilalti - onoare de a ti se permite sa-ti gasesti pacea, la fel ca toti ceilalti - onoarea ca apartii, onoarea ca recunosc: sunt ca tine, onoarea ca voi indrepta tot ce mai este nevoie pentru a face ordine pentru tine."

Apoi va uitati la o lumina in departare - si va inclinati adanc in fata ei - fara cuvinte, umili si va retrageti incet, cu spatele, foarte incet, ca cineva care a intrat intr-un spatiu interzis, pana ajungeti la capat si simtiti ca v-ati reintors pe taramul celor vii. Apoi va centrati, va intoarceti si simtiti cealalta lumina, deschideti ochii si va uitati la ea.

Copiii

A ajuta copiii in acord cu parintii lor.

As vrea sa spun ceva acelora dintre voi care lucreaza cu copiii. Cand ajutam prea mult, copiii devin furiosi. Ii ajutam de la distanta. Mai presus de toate, ii ajutam ca reprezentanti ai parintilor lor. Este important ca in acest proces noi sa ne situam sub parintii lor. Daca ne pozitionam deasupra lor, ca si cum am fi parinti mai buni, copiii vor deveni furiosi.

Am putut vedea manifestat foarte frumos acest lucru in aceasta dimineata intr-o constelatie. Tatal statea in spatele casei. Pe de o parte el se eschiva de responsabilitatea sa. Pe de cealalta parte el statea in spatele a ceea ce casa facuse pentru copilul sau. In acest sens, casa se putea baza pe el. Asta era de ajutor; era frumos. Deci cand ajutorul pentru casa copilului este oferit asa, relaxat si in acord cu parintii, atunci copiilor li se permite sa devina asemenea parintilor lor. Asta este cu adevarat important. Copiii vor sa devina asemenea parintilor lor.

Cand spunem copilului: Tatal tau a fost un alcoolic, sa nu devii ca el, copilul va deveni exact ca tatal sau, din loialitate fata de el. Acesta este efectul pe care o astfel de judecata il are asupra sufletului copilului.

Si acum, copilul vrea sa devina ca tatal lui. Cand el ii spune tatalui: "Vreau sa fiu ca tine", atunci tatal se uita cu iubire la copil si-i spune: "Poti de asemenea sa fii diferit de mine.” Exact prin aceasta identificare iubitoare copilul este liber sa se dezvolte dincolo de sfera de influenta a parintilor.

M-am gandit la ce confera maretie fiintelor umane. Tot ceea ce-i face la fel ca celilalti, asta le da maretie. Tot ce-i separa de aceasta asemanare ii face pe oameni mai mici, niciodata mai mari. Aceasta este o maretie umila. Cu aceasta

umilinta ne putem misca cu usurinta printre alti oameni. Cand unii oameni se cred mai mari, ceilalti nu-i mai vor. Asta creeaza agresiune. Cand se cred mai mici, apare acelasi efect. Dar cei care se comporta ca egali printre egali sunt bineveniti oriunde.

Cand mortii invie

Despre ce morti este vorba aici? Despre mortii din cealalta parte a razboiului sau despre cei nedreptatiti. In familiile unde tatal a fost in razboi, ca parte a razboiului, victimele tatalui apartin familiei sale. Daca nu sunt onorate, vor fi reprezentate mai tarziu printr-un copil din aceasta familie. Se poate vedea asta foarte frecvent.

Am facut intr-un grup o constelatie cu acesti morti, deoarece tatal unui copil dintr-un camin fusese violent cu o femeie tailandeza, in timpul razboiului din Vietnam. Copilul fusese dus la un camin deoarece fusese agresiv cu tatal sau. Sa dovedit ca ea preluase agresiunea acestei femei.

In constelatie acest copil se sprijinea de aceasta femeie si apoi s-a inclinat adanc in fata ei. Din partea acestei femei a venit binecuvantarea pentru copil.

HELLINGER: copilului. Iti voi arata cum sa redevii tu insuti. Imagineaza-ti-l pe tatal tau si inclina-te foarte incet in fata lui. Apoi te intorci iarasi.

Grupului: Acum puteti probabil sa treceti inca odata prin sufletul vostru ceea ce am spus mai devreme despre distinctia dintre bine si rau, sau mai degraba despre inexistenta acestei distinctii intre bine si rau. Suntem cu totii legati impreuna prin conexiuni de care nu putem scapa. Si puteti incerca sa vedeti ce va spune sufletul legat de ce am zis in ceea ce priveste subiectul iubirii copiilor.

Aici se poate vedea clar ca acolo unde tatal a fost participant la razboi, victimele apartin de asemenea familiei sale.

Exemplu

In SUA, cineva, un pierde-vara, spunea : "Tatal meu a fost un erou. A fost in grupul care a cucerit o insula." A fost in plutonul care ridicase acolo steagul american dupa pierderi grele.

Am facut o constelatie. Am ales un reprezentant pentru tata si cinci reprezentanti pentru camarazii tatalui care murisera in actiune. Apoi am ales cinci reprezentanti pentru victimele de la Hiroshima, victime ale americanilor. Tatal statea acolo, nemiscat, dar fiul era atras irezistibil de catre camarazii morti si victimele tatalui sau. Apoi l-am asezat pe fiu in fata tatalui si i-am cerut sa spuna: "Ma duc la ei. Nu-mi pasa de tine." El a spus-o; atat de tare era conectat cu mortii tatalui sau. Numai atunci cand tatal s-a uitat in ochii fiului sau si a vazut cum era copilul afectat de rigiditatea sa, numai atunci s-a inmuiat. Apoi tatal a putut onora mortii, fiul si-a putut onora tatal si tatal si-a putut retrage fiul dintre morti. Ceea ce am vazut noi aici e similar.

Constiinta familiei

Legat de asta ar vrea sa mai spun ceva. Constiinta familiei nu are doar o singura lege, aceea ca toti cei care apartin trebuie sa apartina. In consecinta aceasta constiinta nu face distinctia intre bine si rau.

Exista o alta lege care este imperativa. Aceasta lege spune: Cei care au fost primii au prioritate in fata celor care au venit dupa. Un membru nascut mai tarziu

nu trebuie implicat in ce au facut cei dinaintea lui. Cei care inca o fac, esueaza. Orice ar incerca ar fi fara nici un folos, de exemplu cand cineva vrea sa se sinucida ca penitenta pentru vina tatalui sau. Nu ajuta pe nimeni. Dar el are senzatia ca este maret si inocent.

Toti eroii esueaza si totusi se simt mareti. Mai tarziu zac morti. Cu ce i-a ajutat maretia lor?

Soarta

In "Elegiile duineze" ale lui Rilke este un pasaj minunat unde el descrie cum soarta se ascunde deja dupa cortina. Este vorba de un copil mic si mama vine langa patutul lui. Ea protejeaza copilul de soarta si explica sunetul scos de scartaitul parchetului. Copilul pare un copil protejat. Si totusi soarta atotputernica se ascunde deja dupa perdea - si nu stim ce urmeaza sa se intample.

Apoi copilul adoarme si face brusc febra. In vise salbatice copilul coboara in abis, spre tati si in gatul mamelor, unde se afla teribilul. Cand micutul apare, soarta surade. Teribilul surade, in perfect acord. Apoi copilul se deschide tuturor lucrurilor puternice si este complet schimbat. Copilul nu mai este un copil inocent. Copilul este tesut printre lucruri marete chiar de la inceput.

Apoi copilul se trezeste si este barbat. Intalneste o femeie si femeia crede ca ea are oarecare influenta asupra lui. Dar Rilke ii spune: Chiar crezi ca miscarile tale usoare l-au zguduit asa? Inceputul timpului izvoraste din sangele lui.

La sfarsitul acestei frumoase elegii - este a treia - Rilke ii spune femeii: Oh, pune in fata lui incet, foarte incet, o zi de munca iubitoare si de incredere, condu-l aproape de gradina, da-i control asupra noptilor. Retine-l.

Asta este ceva total modest. In contact cu ceea ce e maret suntem modesti.

Barbat si femeie

Iubire si lege

As vrea sa spun ceva despre iubire si lege. Ce este mai maret, mai important iubirea sau legea? Care e prima? Multi cred ca, daca iubesc deajuns, daca isi iubesc copiii deajuns, atunci acestia vor creste exact cum isi doresc parintii. Majoritatea parintilor care cred asta vor fi dezamagiti. Este evident, doar iubirea nu este indeajuns.

Iubirea trebuie sa se incadreze intr-o lege. Aceasta lege este fundatia iubirii si iubirea trebuie sa i se supuna. Este la fel peste tot in natura. Un copac creste in acord cu legea sa interioara. Nu se poate schimba asta. Numai in cadrul acestei legi se poate dezvolta. Asta se aplica si in cazul iubirii si al relatiilor umane: pot creste si inflori doar un contextul unei legi si aceasta lege le este data.

Daca stim ceva despre legile iubirii, atunci iubirea noastra si de asemenea relatia noastra are toate sansele sa creasca si sa prospere. O lege spune ca ceea ce este diferit are aceeasi valoare. Barbatul si femeia sunt diferiti si totusi stau pe pozitii egale. Cand un cuplu intelege asta, iubirea lor are mai multe sanse.

A doua lege este ca a oferi si a primi trebuie sa fie in echilibru. Daca unul trebuie sa dea mai mult decat celalalt, relatia este afectata. In dimineata aceasta am vorbit despre cum acest echilibru trebuie sa mearga mana in mana cu iubirea si cum asta ajuta schimbul sa creasca.

Aceasta nevoie de schimb exista si in sens negativ. Cand un partener il raneste

pe celalalt in vreun fel, celalalt simte nevoia sa-l raneasca si el pe partenerul agresiv. Ranit in demnitatea sa, partenerul afectat se simte indreptatit sa raneasca demnitatea celuilalt de asemenea. Aceasta nevoie este irezistibila.

Multi dintre cei care au suferit nedreptati simt ca au dreptul sa-i raneasca pe ceilalti. Se adauga ceva nevoii de schimb; este sentimentul: Acum am drepturi speciale. Datorita nedreptatii care mi s-a facut, am drepturi speciale. Si atunci el nu-l raneste pe celalalt la acelasi nivel, ci mai puternic. Efectul care se obtine este acela ca celalalt simte nevoia sa-l faca sa sufere si mai tare in schimb. Si astfel schimbul negativ creste si in loc de fericire, nefericirea creste in astfel de relatii.

Ne putem da seama de calitatea unei relatii privind schimbul care exista: este mai degraba pozitiv sau negativ? Si care ar fi solutia? Exista o solutie? Se poate trece din schimbul negativ in cel pozitiv. Cum se intampla asta?

Este vorba de un secret aici. Razbunarea este necesara, dar cu iubire. Asta inseamna ca cel ranit il raneste si el pe celalalt, dar mai putin. Apoi schimbul negativ se inmoaie si partenerii pot reincepe schimbul pozitiv. Acesta este un aspect important al legilor iubirii. Cand se cunoaste acest lucru, familiile pot fi ajutate sa indrepte lucrurile.

Legile succesului

Legile ajutorului

Sa o luam incet, sa ne linistim si sa ne reculegem si sa ne pregatim pentru ceva nou. As vrea sa spun ceva despre dezordinile sufletului. Cum apar ele? Cum ajung oamenii sa caute ajutor? De obicei pentru ca o persoana este deconectata de alta. Imediat ce o persoana este deconectata de un parinte sau de amandoi,

ea pierde energie si putere. Este slabita si apar primele simptome.

Solutia este cu adevarat foarte simpla. Restabilirea conexiunii cu ce a fost separat. Cum este posibil? Cum trebuie sa fie un terapeut ca aceasta sa functioneze? Cel mai important lucru este ca cei care ajuta sa fie ei insisi in contact cu parintii si stramosii lor si de asemenea cu soarta lor, vina si moartea lor.

Meditatie

Putem face un mic exercitiu in legatura cu asta. Inchideti ochii si simtiti-va parintii in corpurile voastre. La urma urmelor nu este nimic in noi care sa nu fi venit de la parintii nostri inca de la inceput. Noi suntem parintii nostri. Deci ne permitem sa devenim largi in interior, pana ne simtim ambii parinti in noi ca un intreg, exact asa cum sunt sau au fost - fara nici o dorinta ca ei sa fi fost diferiti.

In acelasi fel va simtiti bunicii si strabunicii si pe toti cei care apartin familiei, de asemenea cei care deja au murit. Le putem simti prezenta in corpurile noastre. Suntem in acord cu ei toti si cu noi insine, in corpurile noastre. Ne ghemuim in ei, ii lasam sa ne imbratiseze si devenim una cu ei. In aceasta miscare ne experimentam propria soarta speciala, asa cum vine ea de la parintii si stramosii nostri. Dar de asemenea cum vine din propriile noastre actiuni si din propria vina. Suntem in acord cu acest destin: "Da, acesta este destinul meu si sunt de acord cu asta".

Ceva mai presus de noi

Mai exista ceva care vine din sufletul nostru. Deoarece dincolo de parintii si stramosii nostri, noi suntem conectati cu ceva mai mare, in slujba caruia suntem si noi si ei. De la acest ceva mai mare fiecare dintre noi primeste un destin

special si o sarcina de realizat. De la acest ceva mai mare vine de asemenea puterea de a face fata provocarii. Fiind in acord cu el, ne eliberam, fara diversiuni date de dorinte superficiale. Suntem umpluti cu ceva mai presus de noi.

Ajutor

Ne uitam probabil la o clienta care vine la noi si are nevoie de ajutor. Cand o privim ii vedem parintii in acelasi timp, asa cum sunt sau au fost si suntem in acord cu ei cu respect si iubire. Apoi ii privim bunicii si strabunicii, toti stramosii, toti cei care au murit tineri. In ea ei devin prezenti pentru noi si ne inclinam in fata lor. Le cerem sustinerea. Apoi nu suntem noi cei care incepem sa avem grija de ea. Stramosii ei ne sprijina pe noi si cu totii suntem sustinuti de acel ceva maret din care facem parte cu totii. Am putea chiar sa ne dam seama de chemarea ei, de sarcina ei, de destinul ei. Si suntem in acord.

Simtim cum suntem conectati cu ea si de asemenea separati in acelasi timp. Suntem atenti ca orice am face sa ramana in acord cu familia ei, cu destinul ei, poate chiar cu moartea ei.

Acord

Inca ceva. Unii oameni sunt furiosi pe parintii lor, le reproseaza lucruri, se plang de ei si poate chiar ii dispretuiesc. Cand nu sunt in acord cu parintii si stramosii lor, refuz sa-i ajut. Cei care nu pot face acest prim pas sunt pierduti.

Ce ii va ajuta? Cand sunt in acord cu ei si ii las in grija destinului lor. Apoi schimbarea care ajuta va aparea probabil.

Imaginati-va ce s-ar intampla daca ati lua locul parintilor si ati incerca sa-i ajutati, cum s-ar zice, impotriva parintilor lor, fara binecuvantarea lor si fara binecuvantarea destinului lor? Ca sa ramai in acord intr-o astfel de situatie necesita maretie.

Lege

Altceva. Multe nereguli se intampla deoarece vreun membru al familiei nu poate fi copil. Printr-o incurcatura acest copil este impovarat cu ceva ce face imposibila conectarea cu parintii. Copilul ar putea, de exemplu, sa trebuiasca sa faca penitenta pentru ei traind destine care nu apartin vietii copilului, ci altor persoane. Putem ajuta investigand care ar fi legea potrivita pentru aceasta situatie, ce ar elibera copilul de aceasta povara si i-ar oferi posibilitatea sa fie iar copil - si ca si copil, sa ia ceea ce ii este dat.

Cuvinte de intelepciune

Iulie 2011

1. Este loc si pentru mai mic.

2. Cel care se roaga se intreaba.

3. Respectul admite.

4. Ce primim in inima vindeca.

5. Iubirea ofera.

6. Zambetele lumineaza.

7. Nimic nu e absolut.

8. Fara copii ramanem saraci.

9. Toti avem nevoie de ajutor.

10. Recunostinta accepta.

11. A sta nemiscat aduna.

12. Indoiala ne lasa singuri.

13. Revarsandu-ne devenim bogati.

14. Noul surprinde.

15. Centrarea creste.

16. Atat de mult si totusi degeaba.

17. Respectul permite sa fie.

18. Cresterea este lenta.

19. Sentimentele stiu.

20. Intr-un final ne miscam.

21. A lasa sa plece inseamna a elibera.

22. Mai intai mort, pe urma viu.

23. Doar inima indura.

24. Sanatosi fiind ne simtim vigurosi.

25. Relaxati vedem mai mult.

26. Cei impotriva noastra au nevoie de noi.

27. Gura mare ramane goala.

28. Miracole se intampla mereu in fata ochilor nostri.

29. Nici o nuca fara coaja.

30. Nepregatiti ramanem spontani.

31. Pentru prezent nimeni nu trebuie sa astepte.

Tags: Articol-Bert-Hellinger-luna-iulie

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi

Scrisoare lunara

August 2011

Dragi cititori, probabil sunteti inca in vacanta si editia aceasta a scrisorilor lunare vine la voi in perioada vacantei. Ceea ce va ofera pare usor in multe feluri. Totusi intra in profunzimi din multe puncte de vedere, in special in partile despre parinti si copii. Este inca o editie despre iubire, despre iubirea larga care aduce fericire, noua si celor dragi din jurul nostru. Ma face si pe mine fericit, de asemenea. Al vostru, Bert Hellinger

Intelepciune

Insight-uri

Insight-urile sunt acordate. Ele deschid ceva ascuns noua, ceva ce pana acum le era permis doar initiatilor sa stie.

Insight-urile care sunt decisive pentru noi sunt acordate de catre spirit, spiritul care stie tot, fata de care nimic nu poate fi ascuns, pentru ca totul se naste din el.

Insight-urile acordate de spirit sunt insight-uri legate de existenta noastra, de ceea ce incadreaza existenta noastra in existenta sa intr-o maniera care ne permite sa o experimentam ca o implinire, in acord cu scopul acestui spirit.

Aceste insight-uri ne ofera mai mult decat ne era accesibil pana acum. Ne ofera mai multa intelegere in legatura cu ceea ce ne permite sa ne experimentam viata in dimensiuni mai largi. Ne acorda insight-uri legate de ceea ce serveste iubirea si fericirea impreuna cu ea.

In acelasi timp aceste insight-uri se opresc inaintea unei limite, peste care nu vor sa treaca, nici macar sa arunce o privire. Insight-urile raman in limitele a ceea ce este posibil si permis pentru noi. Ele nu emit pretentii in sensul a ceea ce este potrivit sau gresit pentru noi. Sunt permise insight-urile care ne directioneaza pe o cale buna, buna pentru noi si pentru altii.

In consecinta aceste insight-uri sunt de asemenea umile. Nu trebuie sa ne simtim mai bine datorita lor, nici sa fim lasati in urma. Ne sunt oferite cu blandete noua asa cum suntem si de asemenea altora, asa cum sunt si ei.

Cum ne raportam noi, tu si eu, la ele intr-un mod bun? Cu atentie, respectuos, ca si cum ar fi ceva pretios. Cateodata isi reveleaza sensul ascuns fata de noi doar dupa un timp.

Insight-urile duc la intelepciune. Cum este intotdeauna cazul cand este vorba de intelepciune, ele sunt directionate spre actiunea care serveste viata si iubirea. Doar in actiuni intelepciunea se reveleaza ca si adevar.

Noul

Noul se anunta singur ca fiind parte a unei miscari care este in desfasurare. In consecinta constientizam adeseori ce va urma.

Noul nu exista pentru ca inca vine. Este de multe ori diferit de ceea ce ne imaginam ca va fi. De aceea ne si surprinde.

Noul este aspteptat si de asemenea temut. Chiar atunci cand il asteptam, ne surprinde. Trebuie sa ne readaptam lui, cand ne cere sa renuntam la ceva familiar. Nu tolereaza intarziere. Daca tragem de el devine vechi, ca si cel de care am vrut sa ne agatam, preferandu-l celui nou. Atunci devine vechi inainte de a avea sansa sa fie nou.

Noul merge mai departe, ca si viata si iubirea. Daca ar sta nemiscate, s-ar termina. Cum facem fata noului? Cu determinare. Il urmam, il lasam sa ne conduca. Prin intermediul lui crestem si devenim mai mult.

Vinul vechi este dulce, dar nu mai fermenteaza. Doar de la un vin nou mai putem astepta ceva, ca si de la un copil.

Cine doreste noul, vrea mai mult si devine mai mult in toate privintele. O noua sarcina de exemplu, un nou insight, o noua experienta, o noua iubire, fericirea noua.

Noul ne mentine alerti si un miscare. Ne mentine tineri. Astfel nu putem nici sa-l controlam , nici sa-l repetam, ca si cum ar fi vechi. In acest sens este ca o aventura. Nu stim cum se va incheia. Dar suntem pe cale cu el, provocati si in miscare, in viata si in miscare, maturandu-i pe altii in miscare, in puterea noastra deplina.

Iubirea

Inima pura

As vrea sa spun ceva despre iubire. Un ajutor (terapeut) lucreaza cu iubire, dar aceasta iubire difera de ceea ce intelegem in mod normal prin iubire. Este o

iubire foarte intima si in acelasi timp distanta. Pentru a fi capabil sa lucreze cu aceasta iubire, terapeutul trebuie sa sufere un fel de purificare - in doua directii.

Eu

Mai intai este vorba despre purificarea personala - a atinge inima - in ceea ce priveste tot ceea ce am stiut pana acum, ideile care au aparut pe parcurs, prejudecatile si fricile. Acest lucru este indispensabil, pentru ca doar atunci poate aparea deschiderea necesara pentru aceasta munca. Inainte de calatoria in Israel am avut nevoie sa ma eliberez de propriile frici pe care sunt sigur ca le puteti intelege. Doar atunci am putut fi pregatit cu adevarat pentru orice s-ar fi putut intampla acolo.

Tu

Al doilea fel de purificare cere ca eu sa eliberez oamenii cu care lucrez aici, in constelatii, de gandurile, fricile si scopurile mele. Doar astfel putem fi siguri ca o comunicare profunda va fi posibila, utila pentru toti participantii. In ceea ce ma priveste, ieri mi s-a intamplat ceva de acest gen in aceasta camera. Senzatia mea a fost ca si voi ati trecut printr-o purificare de anumite idei si frici care erau inca vii in voi. Cred ca in baza interioara a aceastei iubiri, vom fi capabili sa ramanem prezenti unii cu altii, chiar in prezenta unor aspecte critice care ar putea iesi la lumina in munca noastra de aici , azi.

A nu face

Un exercitiu pentru terapeut este sa se retraga intr-un centru gol. In acest centru gol nu avem intentii, frici, amintiri. Suntem total centrati.

Cand reusim sa ne centram, lucruri se intampla in jurul nostru ca si cum noi leam pune in miscare, dar noi nu actionam. Efectuam lucruri fara actiuni. Avem un efect pur si simplu prin prezenta noastra, fara sa facem nimic. Aceste legi sunt cel mai frumos descrise in Tao Te Ching scris de Lao Tze. Un aspect al acestora este urmatorul: Cand munca s-a terminat, ajutorul se retrage. Ajutorul lucreaza doar prin prezenta, fara sa faca nimic. Asta inseamna ca atunci cand o sarcina a fost dusa la bun sfarsit, ajutorul se indreapta imediat catre o noua sarcina, fara sa se uite inapoi. In consecinta ajutorul nici nu pune intrebari.

Noaptea sufletului

Legat indeaproape de aceasta este un alt exercitiu, daca il putem numi asa. Ajutorul sau cine vrea sa atinga adancimile sufletului, se supune noptii sufletului. Aceasta imagine ne aminteste de Sf. Ion al Crucii.

Ce inseamna aceasta, noaptea sufletului? Renunt la ceea ce stiu. Deci nu intreb. Si nu am nevoie nici sa stiu ce e nou. Cand cineva imi spune ceva, ma retrag in noapte. Cand lucrez aici, deseori n-am idee care vor fi urmatorii pasi. Aunci nimic din experienta mea nu ma va ajuta. Deci ma retrag in noapte. Aceasta este similara cu golul. Cand raman in aceasta noapte, dintr-o data apara un insight, ca o strafulgerare, foarte rapid. Este un indiciu pentru urmatorul pas. Apoi se face noapte iar.

In aceasta stare de calm profund suntem complet relaxati. Nimic nu ne poate surprinde. In acest echilibru, desi suntem goi, suntem completi.

Parinti si copii

Slava vietii

Relatiile de cuplu au legatura cu viata. Viata este transmisa mai departe prin relatia de cuplu. De unde primesc cuplurile viata? Le apartine lor? Sau doar curge prin ele? Curge prin intermediul lor, de departe.

Indiferent de cum sunt barbatul si femeia ca si individualitati, viata curge prin ei in toata splendoarea ei. Barbatul si femeia transmit viata mai departe, asa cum au primit-o de la parintii lor si cum parintii lor au primit-o de foarte departe.

Deci viata nu depinde de cum sunt tatal si mama copilului in nici o alta privinta. Din aceasta perspectiva, parintii trebuie sa se uite diferit la copiii lor. Cu veneratie. Copilul se uita la parinti si vede prin parinti, in trecutul indepartat, in punctul de unde incepe viata. Cand un copil primeste viata de la parintii sai, nu o ia doar de la parinti, ci in acelasi timp de departe. In consecinta toti parintii sunt potriviti. Privit asa, nu exista parinti mai buni sau mai rai. Sunt doar parinti. Cand recunoastem asta si ne supunem ei, realizam ca, prin intermediul parintilor nostri, viata intreaga este acolo pentru noi.

Dar cand in interiorul nostru respingem unul din parinti, cand sunt lucruri pe care le reprosam parintilor, ne inchidem inima in fata plenitudinii vietii. Atunci primim doar jumatate din ea, sau mai precis, luam doar jumatate. Oricum suntem totusi definiti prin parintii nostri intr-un anume fel.

Copacul vietii

Am in fata mea imaginea unui copac. Toamna vantul sufla si imprastie semintele. O samanta cade pe sol fertil, alta pe moloz. Fiecare samanta trebuie sa se dezvolte acolo unde a cazut. Nu-si poate alege locatia. Tot asa, nici noi nu ne putem alege parintii. Ei sunt locul unde viata noastra germineaza si creste.

Acum, indiferent daca samanta a cazut pe sol fertil sau pe pamant plin de pietre, creste si devine un copac adevarat. Si face si fructe. Semintele sale sunt imprastiate apoi si semintele aceluias copac cresc diferit, in diferite locatii. In consecinta, pentru a creste trebuie sa recunoastem locul de care suntem legati, indiferent care este acesta. Oricare ar fi "avantajele" sau "dezavantajele", orice loc ne forteaza sa ne dezvoltam intr-un mod special. Ofera oportunitati speciale si impune anumite limitari. Dar viata in sine este la fel de pura si nealterata in orice loc.

Intregul vietii

Voi aplica asta relatiei de cuplu. Un copil se naste in cuplu. In copil, barbatul si femeia se unesc si devin parinti. Unele mame vor ca, copilul sa semene cu ele si unii tati - sa semene cu ei. Ce se intampla in acest moment? Viata copilului nu este respectata. Pentru felul in care viata sa vine de la tata este just si pentru felul in care vine de la mama este just. Cand un cuplu a inteles asta cu adevarat, atunci in copilul sau tatal iubeste de asemenea viata asa cum vine prin mama si in copilul sau mama de asemenea iubeste viata asa cum vine prin tata, cu toate particularitatile pe care le are fiecare dintre ei.

Aceasta este smerenia. Respectand viata asa cum vine de la partenerul nostru, ne inclinam in fata vietii ca intreg. Cand sotul spune, viata care vine de la mine e mai buna ca cea care vine de la sotia mea, ia viata in mainile sale, ca si cum ar fi a sa. Crede ca are viata ca un bun personal si se ridica deasupra vietii. Asta afecteaza sufletul. Face rau relatiei de cuplu. Raneste copilul.

Lupta legala pentru custodia copilului

Cand cineva castiga custodia unui copil intr-o actiune legala, este rau pentru toti cei implicati. De exemplu, atunci cand o femeie si-a parasit sotul si a luat copiii comuni cu ea si le-a interzis copiilor accesul la tata.

Copilul isi iubeste ambii parinti in mod egal. In consecinta copilul trebuie lasat sasi iubeasca ambii parinti si ca cel care pleaca, sau trebuie sa plece, celalalt, sa lase copiii sa stea cu celalalt partener, cu iubire.

Partenerul care a plecat are deseori incurcaturi din familia de origine. Asta nu-l face rau sau ingrozitor, trebuie sa intelegem asta. Cand cineva intelege asta - ca nimeni nu sta in calea lui daca vrea sa plece, daca asta e in acord cu soarta lui, atunci partenerul care paraseste familia poate fi de acord ca, copilul sa ramana cu partenerul care este parasit. Cand partenerul care pleaca interzice copilului sa stea cu celalalt, cateodata copilul moare. Atunci nimeni nu castiga nimic.

In consecinta, partenerului care pleaca trebuie sa-i dai un loc in inima ta. Doar atunci putem media aici. Pentru un asemenea copil este permis orice.

Separarea

Nu este mereu usor pentru un copil sa renunte la asteptarile pe care le are de la mama sa ca si copil. Multi considera ca mama este totul. Asteapta totul de la ea. Cat timp fac asta, ei raman copii. Adultul stie ca exista inca multe lucruri pe care ar fi putut sa le faca mama. Dar ce a facut ea este suficient. Daca ceva lipseste, poate fi gasit in alta parte. Atunci mama isi poate gasi linistea.

O parte a procesului de separare a copilului de parinti se produce atunci cand copilul spune: "Multumesc. Am primit mult de la voi. Restul il pot face singur. Va las in pace acum. V-ati facut treaba si acum imi voi face si eu treaba. Si dau mai departe ce mi-ati dat voi."

Apoi parintii isi gasesc pacea si copiii pe a lor. Parintii inca au copii si copiii inca au parinti. Si totusi ei sunt separati.

Dar cand sunt puse intrebari, copilul spune: "Inca imi lipseste ceva. Inca imi datorati ceva", in acest moment copilul se uita la parinti in loc sa se uite la viata lor. Asta ii face incapabili sa intreprinda actiuni pentru viata lor proprie. Atata timp cat sunt inca reprosuri adresate parintilor, cat sunt inca asteptari, copiii nu pot lua ceea ce le-a fost deja oferit. Pentru ca, daca ar face asta, ar realiza ca e atat de mult incat nu mai este loc de reprosuri. Aceste asteptari ale copiilor de la parinti le blocheaza actiunile.

Si tu

O femeie se simte exclusa iar si iar, apoi se retrage in panica si lacrimi si nu-si poate explica comportamentul. Sufera din cauza asta si aceeia pe care ii paraseste (iubeste?) sufera de asemenea.

Cand mi-a cerut ajutorul, am fost de acord si mai intai de toate i-am pus cateva intrebari. Am aflat ca tatal ei murise pe cand ea avea sase ani. Fusese imobilizat la pat timp indelungat, deoarece avea astm cardiac. Am avut o viziune ca ei nu-i fusese permis sa-l vada cand a murit. M-am conectat cu tatal ei in interior. Apoi iam spus sa inchida ochii.

Meditatie Imagineaza-ti ca iubitul tau tata moare. Toata lumea este adunata in jurul lui. Dar tu trebuie sa ramai afara. Usa camerei sale ramane inchisa pentru tine. In sinea ta iti spui: Si eu! Si eu vreau sa fiu acolo! Vreau sa merg la taticul meu drag. De ce trebuie sa stau afara? Si plangi cu amaraciune. Cum se simte tatal tau in

situatia asta? Cat de mult ii lipsesti? Poate ca el intreaba: "Unde e copilul meu drag?" Acum imagineaza-ti, dupa ceva timp usa se deschide si intri in camera. Acum poti merge si tu la tatal tau. Poate ii atingi mana. Simti cum te recunoaste si cat se bucura ca ai venit. Te simte langa el si iti spune, ca si cum te astepta: "Si tu". Amintiri Profesorii mei Ce as fi fara profesorii mei? Cu cata generozitate mi-au oferit din cutia lor plina cu comori de intelepciune si aptitudini, care mi-au servit viata si competentele, pentru ca sa devin ce sunt azi. Deseori uitam cat le datoram. A devenit totul atat de natural o parte a viatii mele si a mea insumi , de care eram asa de mandru, de parca ar fi venit de la mine. Uitandu-mi cateodata profesorii, imi scapa mult din cat le datorez. Devine mai putin pentru mine si pierd putere (?) Este diferit cand ii port in inima mea, cand imi amintesc de ei cu recunostinta. Ma simt imbogatit. Ei sunt cu mine in ceea ce fac si in ceea ce le transmit si altora, atunci cand, asa cum au facut si ei cu mine, le dau altora ceea ce serveste vietii si realizarii lor. Oare ma simt mic in comparatie cu ei? Dimpotriva. As putea sta alaturi de ei, in serviciul vietii, ca ei, mic si smerit in fata vietii si astfel cu atat mai profund una cu viata si miscarile ei. Cand onorez si impart ceea ce datorez profesorilor mei, altii iau de la mine cu mai multa deschidere ceea ce le dau pentru viata lor. Privirea lor merge dincolo de mine, la toti aceeia care au fost langa mine, care siau impartit viata cu mine, asa cum mi-o impart eu cu altii. Apoi ne uitam cu totii dincolo de profesorii nostri, la spiritul creator care lucreaza in mod egal in toate vietile. Asa cum am facut inaintea acestui spirit, ne inclinam in fata profesorilor nostri si ei, impreuna cu noi, se inclina in fata acestui spirit. In fata acestui spirit ramanem mai jos, pe pamant, cu totii, recunoscatori, la fel de vii si egali in serviciul spiritului.

Legile succesului Constelatii familiale in miscare

Cand ma uit la dezvoltarea constelatiilor familiale, la propria mea dezvoltare si la noile insight-uri despre care vorbiti unii dintre voi, este clar ca, constelatiile familiale sunt o miscare. Asta inseamna ca in constelatiile familiale ceva este in miscare si ramane in miscare. Constelatiile familiale raman in miscare deoarece noi nu ne legam de anumite concepte si de ceea ce a fost realizat pana la un anumit punct, ca si cum am fi gasit piatra filosofala care ar trebui pastrata cu orice pret. In consecinta, dezvoltarea teoriilor este mereu in miscare, mereu noua. Deoarece arata ca mare parte din ce parea important acum cativa ani este deja depasit si inlocuit. Cum este posibil asa ceva? Devine posibil prin deschiderea spre ceea ce arata ea insasi si cum o arata. Controversele recente poate i-au intimidat pe unii dintre noi, astfel incat ei nu mai au incredere in ceea ce apare in constelatii. De exemplu, cand dintr-o data apar incercari de a fi judecati din exterior, prin criterii care nu au nimic de-a face cu constelatiile familiale. Apoi se face simtita presiunea de a se conforma, ceea ce – aceasta este frica mea - ar putea incetini constelatiile familiale in miscarea lor evolutiva. Deci as vrea sa ma refer inca odata la ceea ce este esential in constelatiile familiale.

Realitatea are efecte reale Baza constelatiilor familiale este aceea ca, constelatorii stiu ca sunt in serviciul unei realitati care razbate la lumina. Deci ei nu sunt persoane care fac lucruri pentru propriul lor interes si nu urmaresc un anumit scop. Ei stiu ca doar printr-o retinere respectuoasa si alerta pot facilita iesirea la lumina a ceva ascuns. Ceea ce apare in lumina isi produce efectul. Cand terapeutul sau constelatorul – terapeut nu mai este un termen convenabil, deoarece constelatiile familiale sunt o miscare umana generala, o miscare filosofica care a trecut dincolo de psihoterapie – deci, nimic rau nu se va intampla acolo unde constelatorul are curajul, mai intai sa se expuna el insusi la ceea ce apare, apoi sa o spuna si in al treilea rand, sa se astepte ca clientul sa aiba puterea sa se uite la asta, deoarece realitatea nu poate face rau. Frica de a privi realitatea in fata poate face rau, deoarece in acel moment ceva este impins in subconstient. Este acolo, atunci cand are efecte daunatoare. In consecinta constelatorii nu pot face rau cu adevarat nimanui, atata timp cat urmeaza protocolul. Cand ceva iese la lumina, poate ramane exact cum este, fara a fi diminuat, fara restrictii, cu impact total. In acest moment constelatorul se comporta ca cineva aflat in serviciul a ceva maret. Si se asteapta ca si participantul sa se comporte ca un adult, adica sa-si priveasca realitatea in fata.

Asteptari / Impuneri

Mare parte din criticile aduse constelatiilor vin de la o idee in psihoterapie, in care psihoterapeutii se comporta ca si cum ei ar fi mai buni, mai puternici, ca si cum ar avea abilitati mai mari, mai multa experienta de viata, o soarta mai buna decat cei care vin la ei. In aceste momente ei ii fac pe ceilalti mici. Din aceasta atitudine deriva idei si asteptari: Cineva trebuie sa aiba grija de ei, cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea. Si dintr-o data constelatorii se gasesc in situatia de a trebui sa se prezinte ca si parinti, situatie in care participantii sunt tratati ca si copii si oameni in nevoie. O mare parte din psihoterapie se bazeaza pe aceasta divizare. Apoi exista de asemenea ideea ca terapeutul este tatal mai bun sau mama mai buna. Apoi terapeutul inlocuieste parintii si clientul devine dependent de el. Apoi, atunci cand terapeutul face ceva care-l nemultumeste pe client, clientul se raporteaza la terapeut ca un copil care le cere lucruri parintilor.

A nu face rau Am opinia radicala ca nimeni nu poate face rau unui client atata timp cand raman in pozitia si atitudinea: ”Ajuta sa vina la lumina ceva ce a pregatit clientul insusi si las ca asta sa aiba efect asupra clientului”. In acel moment clientul este fata in fata cu propria realitate. Terapeutul sau constelatorul nu trebuie sa i se expuna ca si cum ar fi realitatea lor, i-a fost inmanata clientului. Aceasta forteaza clientul sa se comporte ca un adult. Deci ideile legate de a lucra la ceva si de follow-up nu au nimic de-a face cu constelatiile familiale. Acestea sunt elemente straine aduse din alte terapii in constelatiile familiale. A rezista impulsului de a face asta cere mult curaj, o mare retinere si umilinta extrema.

Retinere In acest sens, intreaga scena terapeutica este rasturnata. Un model fundamental este desfiintat aici, un model care-l face superior pe terapeut, ca si cum el ar fi un doctor si celalalt un pacient aflat in nevoie. Faptul ca aceasta cauzeaza frica pe scena terapeutica este de inteles. Dar nu este exprimat clar. Noi nu-i atacam pe altii. Noi doar aratam ceva. Ceea ce este amenintator nu este ceea ce fac constelatorii, ci mai degraba amenintarea vine de la ceea ce este adus la lumina. In munca cu constelatiile, in munca mea cu constelatiile, abordez problema clientului cu aceasta atitudine de a ma expune fara intentii, fara idei, fara frica, fara iubire in sensul “Oh, trebuie sa fac ceva pentru tine”. Rezultatul este ca trebuie sa fac din ce in ce mai putin, pentru a ajunge la rezultatul de care are nevoie clientul. Aceasta incepe prin a-l intreba pe client foarte putine lucruri. Abordarea mea radicala este urmatoarea: “Ai trei fraze”. Si nu incep imediat. Cum vin, clientii incep sa bolboroseasca aceeasi veche poveste pe care au spuso si altora de atatea ori. Eu spun: ”Asteapta”. Dintr-o data dialogul interior se opreste, pentru ca ei n-ajung nicaieri asa. Apoi spun: ”Spune-o in trei fraze, zi doar ce s-a intamplat, doar evenimentele din familie, nimic altceva.“ Apoi clientul

poate spune: ”As vrea sa dezvolt mai mult”. Atunci eu spun “Aceasta a fost prima fraza. Mai ai inca doua.” Apoi probabil in a treia fraza ceva important este mentionat. Si asta este suficient.

Dezvoltari actuale

Cum distinge un constelator ceea ce este important? Cum fac eu asta? Remarc energia atasata unui cuvant sau unei persoane. Clientul spune trei sau patru lucruri si eu simt: “Bunicul”, asta e, s-a simtit energie dintr-o data. Atunci stiu de asemenea cum sa incep. Incep cu bunicul, cu nimic altceva.

Deci nu trebuie sa stiu toata istoria familiei. Incep cu bunicul si il asez langa el insusi. Mai demult aveam impresia ca, constelatiile familiale sunt rezultatul aranjarii unei structuri si ca aceasta structura atrage un camp energetic care vrea sa se exprime. Dar daca exista o singura persoana acolo? Rezultatul nu mai este dependent de felul in care este constelatia construita. Ceea ce lucreaza este altceva. Ceva lucreaza in persoana. Persoana desemnata este in contact cu ceva, ceva mai mare, care lucreza dintr-o data prin el sau ea - in cazul in care centrarea este mentinuta.

Poate persoana ramane centrata? Daca nu sunt puse intrebari, daca nu sunt intrerupti, daca constelatorul ramane centrat si intretine spatiul din jurul bunicului, ca sa pastram acest exemplu. In acest caz atentia constelatorului nu este focalizata, ci mai degraba larga si vaga.

Apoi, dintr-o data, ceva se intampla cu reprezentantul bunicului. Se poate uita in pamant de exemplu, doar in pamant. Acum stim din experienta: se uita la un mort. In regula, atunci pun pe cineva sa se intinda acolo, exact unde se uita reprezentantul. Dintr-o data apare o miscare in intreaga situatie si de la constelatia realizata dintr-o persoana, pas cu pas apare un portret de familie, ceva important ce nu putea fi gasit intr-o anamneza. Deoarece clientul nu este constient de asta.

Prin intermediul constelatiei, ceva ascuns este scos la lumina si asta e ceva puternic. Este un exemplu de cum se poate obtine mai mult prin centrare decat prin genul de constelatii pe care eu si altii le-am practicat la inceput. Deci asta ar fi o dezvoltare.

Reconciliere

Aceasta dezvoltare este opusul a ceva. Insight-ul fundamental care devine posibil prin constelatiile familiale este ca noi suntem cu totii controlati de o constiinta care ne tine strans. Ca suntem controlati de o constiinta care ne interzice sau ne neaga anumite perceptii. Daca le-am permite, ar aparea riscul de a ne pierde apartenenta la familie.

Mare parte din criticile la adresa constelatiilor familiale ne cere sa recadem in catusele constiintei noastre. Este directionat impotriva unei miscari care ne permite sa mergem dincolo de limitarile constiintei, sa ne uitam la intregul mai mare. Constiinta noastra vrea sa ne opreasca din a intelege contradictiile, sau ceea ce se opune, ca egali la un nivel superior, ca agresorii si victimele, sau acest grup si celalalt grup, sau religia asta si cealalta religie. Doar cei care au realizat asta pot vorbi despre centrare.

Devine tot mai clar in constelatiile familale, ca, contrariile trebuiesc recunoscute ca egale si de acelasi nivel. Stiinta legata de nevoia de a reconcilia contrariile incepe cu Freud. El a realizat ca ceea ce este suprimat trebuie acceptat ca avand importanta egala. Asta inseamna de asemenea ca facand asta, facem inca un pas dincolo de constiinta noastra. Cand reusim sa facem asta, cand recunoastem umbra noastra ca avand aceeasi importanta ca si lumina, astfel incat lumina si umbra sa fie recunoscute ca egale, inseamna ca am crescut. Aveam o altfel de putere.

Vedem acelasi lucru in familie. Familia are unii membrii despre care se spune ca sunt buni si altii despre care se spune ca sunt rai. Unii sunt numiti persoane de succes, altii ratati, unii sunt numiti virtuosi, altii criminali. Asa numitii rai, sau ratati sau criminali sunt exclusi. In momentul in care sunt exclusi, persoana din grup

care i-a exclus a pierdut ceva important. Acum ei devin mai putin. In constelatiile familiale vedem ca cei exclusi trebuiesc reprimiti. Cand sunt inclusi iar, fiecare individ din familie se simte complet. Sunt mai vasti, mai blanzi, mai capabili de reconciliere.

Asemanare

Acum voi aplica asta discutiei despre calitatea controlului. Aplicand asemanarea aici, de asemenea, spun tuturor celor care practica constelatii familiale, ca "bun" sau "rau" sunt la fal ca mine in fata a ceva superior. Trebuie doar sa simtim in sufletul nostru ce efect are asta asupra puterii noastre. Cata putere avem atunci, ca sa o ghidam bine, intr-o maniera umila si cata putere mai avem cand deviem de la asta si spunem: da, unii sunt mai buni, altii sunt mai rai. Cea mai radicala consecinta care deriva natural din constelatii familiale s-ar aplica aici: recunosc ca toti ceilalti sunt semenii mei in fata a ceva superior.

Aplicand asta direct in munca noastra, asta inseamna de exemplu: Cand cineva vine la mine si vorbeste despre parinti si poate ca spune cat de rai sunt, atunci in interiorul meu ma inclin in fata lor si spun: Recunosc ca sunteti la fel ca mine in fata a ceva maret. In acest moment clientul nu ma mai poate atrage de partea lui pentru ceva impotriva parintilor lui. Ideea pe care se bazeaza psihoterapia traditionala, aceea a transferului parinte-copil sau transferul copil-parinte, si asta lucreaza cu acest transfer, dispare intr-o clipa. In momentul in care am o conectare profunda si iubitoare cu parintii clientului, clientul nu-mi mai poate transfera mie sentimentele sale fata de parintii sai. Aceasta presupune fireste ca sunt conectat in mod iubitor cu proprii mei parinti de asemnea. Recunosc asta, ei sunt la fel ca toti ceilalti parinti.

Cuvinte de intelepciune

August 2011

1. Cine se uita dincolo de ceea ce urmeaza, ar putea sa-l piarda.

2. Cateodata fericirea vine zburand.

3. Colectorul confuzeaza.

4. Limbajul reveleaza.

5. A consimti uneste.

6. Deschiderea este larga, increderea de asemenea.

7. Respectul pastreaza distanta.

8. Dupa ce dam, trebuie sa luam.

9. Prejudecatile sunt oarbe.

10. A privi deschide.

11. Centrati ajungem departe.

12. Ce este simplu e clar.

13. Cand faci pauza, stai de paza.

14. Lucrurile preliminare trec.

15. Maine poate fi prea tarziu.

16. Consolati nu simtim sustinuti.

17. Liberi, respiram adanc.

18. Totul urmeaza un suflet.

19. In spatele aparentei lucreaza o putere ascunsa.

20. Cunoasterea serveste.

21. Ce s-a maturat in soare s-a maturat in fata lui Dumnezeu.

22. Progresul are pretul sau.

23. Reclama castiga.

24. Dezavantajele recupereaza.

25. Ce este intre conecteaza.

26. A corecta ajuta.

27. Respectul serveste.

28. Intelepciunea stie.

29. Fericiti cei care-si amintesc.

30. A uita elibereaza.

31. Raspunsul rapid este adesea cel gresit.

Tags: Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi

Scrisoare lunara Septembrie Dragi cititori,

De data aceasta este vorba despre relatiile profunde din viata noastra. Despre iubirea care ne sprijina viata. Despre relatia reusita cu un partener, despre soarta speciala a femeilor. Mai presus de toate este despre mama noastra, oriunde si oricand ne acompaniaza in viata si cum ramanem bogati datorita ei si deschisi catre succes. Este de asemenea despre succes si in alte feluri, despre succes in munca noastra, despre legile ajutorului, asa cum servesc ele viata. Cu stima, Bert Hellinger

Intelepciune

Bucurie

Bucuria ne ridica. Bucuria ne largeste. Este un sentiment elevat. Bucuria ne face sa mergem mai departe, ne da aripi. Bucuria se misca si-i prinde si pe altii. Cantam cu bucurie. Bucuria ne face sa vrem sa ne miscam. Ii luam pe altii de maini si incepem sa dansam cu ei, sa dansam intr-o maniere plina de bucurie. Bucuria e prietenoasa cu altii. Ne bucuram mult de ceva sau de ceilalti. Bucuria sclipeste si ne face sa stralucim. Straluceste din ochii nostri pe fetele noastre. Toata bucuria este o bucurie a trairii. Se naste dintr-o viata plina si o fericire completa. Astfel ne ia cu ea pe toti. Pe langa aceasta bucurie orientata spre exterior, experimentam de asemenea bucuria calma. De exemplu, cand ne bucuram de altii, ne bucuram de ei asa cum sunt. Astfel parintii se bucura de copiii lor. Astfel ne bucuram de succes, cand am reusit sa facem ceva foarte bine. Bucuria este incununarea intelepciunii.. Radiaza pe o fata blanda si merge mana

in mana cu iubirea. Este partenera iubirii care este in acord cu a permite, partenera iubirii care lasa viata sa fie si tot ceea ce creste isi urmeaza cursul. E in armonie cu acesta. A lasat in urma mari sperante si ambitii, pentru ca este completa. Aceasta iubire este bogata.

Barbati si femei Iubire si viata Unde viata are succes, iubirea are succes. Mai intai de toate iubirea dintre parinti, ca barbat si femeie. Aceasta iubire a fost inceputul vietii noastre. Poate fi ceva mai maret decat aceasta iubire? Luand in considerare ce iese din asta, poate aduce lumii ceva mai minunat decat un copil? Se vede in aceasta relatie aceeasi putere creatoare, prin care un spirit etern a creat lumea spunand: “Sa fie viata”. Cand am fost conceputi si am inceput sa crestem prin iubirea lor, nu au spus parintii nostri impreuna cu Dumnezeu “Sa fie viata”, cu iubirea lor? Nu a fost la fel de puternic ca atunci cand Dumnezeu a spus :” Sa fac omul dupa chipul si asemanarea mea”? Dupa ce imagine a creat Dumnezeu primul om? In biblie spune:” I-a creat ca sot si sotie”. De ce i-a creat ca sot si sotie? Fiind sot si sotie, ei il vad pe Dumnezeu iubitor la munca in ei insisi, continuandu-I creatia in concordanta cu imaginea Sa, prin iubirea lor ei creeaza soti si sotii noi, ca baieti si fete, pentru ca si ei mai tarziu sa creeze viata ca sot si sotie dupa chipul lui Dumnezeu. Ce a spus Dumnezeu cand l-a creat pe barbat ca si capodopera a creatiei Sale? El a spus: ”Este foarte bine”. Intrebarea este: Onoram maretia iubirii parintilor nostri ca varf al creatiei si ca si scop al creatiei? Stam in fata lor asa cum stam in fata lui Dumnezeu? Cu aceeasi devotiune? Ne onoram si iubim parintii cu aceeasi devotiune ca pe Dumnezeu? Unde in alta parte se reveleaza iubirea si maretia lui Dumnezeu mai puternic decat in iubirea parintilor nostri, prin intermediul careia ei au devenit parintii nostri?

Unde incepe iubirea noastra atunci? Acolo unde a inceput viata noastra: cu iubirea parintilor nostri, unul pentru altul si pentru noi si cu iubirea noastra pentru ei ca si parinti, ca raspunsul nostru la iubirea lor. Am raspuns oare noi cu adevarat maretiei iubirii parintilor nostri, din adancul sufletului nostru? Am constientizat cu adevarat ce consecinte are asta pentru noi si pentru ei, in toata complexitatea situatiei, pentru tot restul vietii noastre? Si daca da, cum altfel ii putem iubi si cum putem trai?

Femei Trebuie sa luam in considerare ca femeile duc o viata mai grea decat barbatii, datorita destinului lor si a rolului pe care il joaca in viata – in viata lor - viata lor este mai greu de trait decat a barbatilor. Astfel unele fiice evita sa fie femei. Ele prefera sa intre in sfera tatalui lor, mai degraba decat sa ramana in sfera mamei lor. Dar singura sansa pe care o are o fata sa devina femeie este sa se miste in sfera mamei ei. Si asta se intampla cand isi respecta si onoreaza mama. Atunci cand cateva generatii sunt incluse intr-o constelatie, o femeie castiga putere prin puterea femeilor din spatele ei – de la mama ei, de la bunice, strabunice si asa mai departe. O femeie este de asemenea mult mai atractiva pentru sotul ei cand el simte aceasta putere feminina in ea. Putem vedea asta foarte clar. Acelasi lucru este valabil si in cazul barbatilor. Deseori barbatii nu sunt respectati atunci cand se comporta ca si cum ar fi superiori celorlalti, cand se uita in jos la ei. Un barbat poate castiga putere masculina prin a sti ca il are pe tatal sau in spate si in spatele tatalui pe bunici si strabunici. Atunci el poate renunta la atitudinea sa superioara fata de tatal sau si de altii.

Mamele

Constelatii familiale spirituale

In timpul celei de-a doua tabere din Pichl, 27.06.2010 Cum probabil ati auzit, cu ceva timp in urma am fost foarte bolnav. Dupa cursul din Kiev, care a lasat impresii puternice, m-am imbolnavit grav. Nu am mai putut face ce planuisem. Situatia asta a durat aproape trei luni. A trebuit sa ma readaptez si sa schimb ceva. Am realizat ca munca cu constelatiile familiale in forma lor veche s-a incheiat pentru mine. Am remarcat ca, constelatiile familiale in forma lor veche au mers intr-o directie care se reintorcea la psihoterapie. Inainte de toate ma refer la asteptarile participantilor legate de vindecare din partea mea si o solutie a problemelor in sensul ca ei personal sa se simta mai bine. Intr-un anumit fel m-am simtit ca si cum as fi fost stors de multi si astfel la final deveneam slab. Eu ma simteam asa si asa se simteau si ei. In consecinta mi-am anulat toate cursurile din an. Incet, ceva a inceput sa se dezvolte in mine, insight-uri legate de viitorul constelatiilor familiale. Sunt destul de multumit de rezultat. Duce constelatiile familiale la un alt nivel si intr-o alta dimensiune. M-am gandit la ce se intampla azi in constelatiile familiale. Cum au fost si cum vor fi? In acest curs as vrea sa va insotesc in aceasta dimensiune si vreau sa spun intrun mod mult mai clar decat am fost constient pana acum. Voi cu totii, poate cu exceptia celor care sunt la inceput, sunteti constienti ca reprezentantii dintr-o constelatie nu prea sunt ei insisi. Sunt luati in posesie de o alta putere. Aceasta se intampla in serviciul acestei puteri, nu pentru noi, nu in primul rand pentru cei care asteapta ajutor de la noi, ci pentru aceasta putere. In momentul in care reprezentantii sunt plasati, ei se simt ca si oamenii pe care ii reprezinta. O alta putere ii trage intr-o miscare care transcede cu mult conceptele noastre uzuale legate de bine si rau, corect si gresit. In consecinta devine necesar pentru facilitatorul constelatiei, in acest caz eu, sa nu aiba nici o intentie sa ajute pe cineva, sa nu-l preocupe asteptarile clientilor, pentru ca ei sa primeasca ce le-ar placea. In schimb sunt ca un medium, luat in posesie de catre o putere superioara. La fel se intampla si cu reprezentantii. Aceasta ne arata ca, constelatiile familiale au fost duse la un nivel complet diferit, la un nivel superior, care cere ceva de la fiecare din cei implicati, diferit de ceea ce ei si-au imaginat. Aceasta inseamna ca eu, clientul, reprezentantii din constelatii si acei spectatori care sunt inclusi, ne deschidem pentru aceasta alta miscare. Apoi ei sunt independenti de mine din toate punctele de vedere.. Sunt independenti de asteptarile lor si sunt condusi spre un nivel superior. Exista rezistenta impotriva acestei miscari noi, diferite, este evident. Cateodata

rezistenta ia forme bizare. Aud cateodata diverse lucruri pe internet legate de mine si munca mea, de exemplu in Rusia, care-mi par foarte ciudate. In acelasi timp stiu ce se intampla in sufletul acestor oameni. Sa va spun? Toti cei care continua constelatiile ca si inainte sunt formati de mine. Eu sunt mama constelatiilor familiale. Toti cei care le folosesc, le-au primit de la mine. Intrebarea este, au luat acesti oameni totul de la mama lor. Sau, dupa ce au luat totul de la mama lor, ei se plang mamei ca ea ar fi trebuit sa fie diferita? Asta se aplica si in cazul meu. In acord cu mamele pe care le respect profund, consimt din tot sufletul. Iubirea mea ramane.

Legi si nereguli ale iubirii As vrea sa spun ceva despre constelatiile familiale spirituale.

Aceia care sunt implicati in miscarile spiritului isi pot lua adio de la imaginile interioare legat de ce e bun sau rau. Incredintandu-se pe mana acestei miscari spirituale, le devin accesibile insight-uri care raman inaccesibile dezbaterilor noastre uzuale. Aceste insight-uri merg mult peste constelatiile familiale obisnuite. Constelatiile familiale obisnuite sunt ingradite de legile iubirii. Acestea lucreaza la suprafata. Nu se pune problema ca acestea nu sunt importante. Dar cei care se incredinteaza miscarilor spiritului castiga noi insight-uri. Le subsumez in legile iubirii. Sunt doua legi de care nu suntem constienti. Astfel le incalcam in mod constant. Prima este: Toti cei care apartin unei familii au acelasi drept de a apartine. Asta inseamna ca nimeni nu poate fi exclus dintr-o familie. Nimeni care a fost in aceasta familie sau care inca este nu poate fi exclus fara a exista consecinte pe termen lung. De exemplu nici un copil avortat nu poate fi exclus. Nici un copil care a fost dat spre adoptie sau tinut secret nu poate fi exclus, nimeni care s-a opus regulilor familiei si care a fost declarat vinovat. Multi care ne stau in cale sunt exclusi din imaginile noastre legate de libertate de exemplu, de independenta si dezvoltare personala. Asta creeaza o neregula a iubirii.

Consecinte Ce sunt consecintele? Mai tarziu, un alt membru al acestei familii trebuie sa

reprezinte o persoana exclusa, fara sa fie constienta de asta. Numim asta o incurcatura in constelatiile familiale.. Cineva se simte ca si persoana exclusa si preia soarta acelei persoane, rezultatul fiind ca aceasta persoana este si ea exclusa. In aceasta conexiune exista un insight foarte important, un insight legat de o neregula de baza a iubirii, pe care nu o percepem ca atare, deoarece atunci cand o incalcam in acest sens, ne simtim puternici in aceasta iubire. Cand cineva din familie se simte vinovat din cauza excluderii unui membru, atunci aceasta persoana este atrasa de persoana exclusa. Daca persoana exclusa a murit sau a fost chiar omorata, cum este cazul unui avort, atunci persoana vinovata se simte atrasa catre acest membru mort al familiei. Atunci un copil face un pas si spune mamei de exemplu: Eu in locul tau. Aceasta este o iubire mareata se pare. Dar intra in contradictie o lege de baza a vietii. Se vede in constelatiile familiale.. Constelatiile familiale spirituale depasesc aceasta iubire superficiala si lasa pe fiecare sa-si completeze viata in functie de destin, fara a impovara pe cineva cu ceva si fara a lua povara altcuiva.

Ajutandu-i pe altii

As vrea sa spun ceva despre a ajuta. Multi dintre noi cei prezenti aici ne vedem pe noi insine ca fiiid ajutoare in multe domenii. De exemplu in psihoterapie sau in asistenta sociala.

Ce ii spune un ajutor persoanei care cauta ajutor? Exagerez putin, fireste? Dar in psihoterapie, ajutorul spune adeseori: "Devino ca mine".

Care este rezultatul? Exagerez desigur. Deci ajutorul devine ca cel pe care vrea sa il ajute. Se imbolnaveste de exemplu. Nu e de mirare, deoarece si-a asumat locul unei puteri superioare.

In constelatiile spirituale familiale ajutorul in sensul obisnuit nu mai este valabil. Asta se intampla deoarece ajutorul sta in puterea spiritului creativ cu care ajungem in acord. In consecinta, cand o constelatie se opreste, miscarea spiritului, miscarea de vindecare continua. Intr-o astfel de situatie, am putea dori sa luam situatia in propriile maini, impotriva miscarii spiritului, deoarece suntem hotarati sa producem un rezultat bun, in felul in care ne dorim noi si ceilalti participanti. Asta poate fi periculos pentru noi. De aici nimic nu mai seamana cu ce ne este noua familiar.

Deci facilitatorii constelatiilor raman in acord total cu aceasta miscare, fara scopuri personale, doar in serviciul miscarii superioare.

Dupa un timp ne obisnuim cu ideea ca miscarile spiritului sunt diferite de ceea ce ne imaginam noi. Nu poate fi nimic gresit pentru aceste miscari. In orice fel s-ar comporta cineva, chiar daca suntem sau nu de acord, spiritul este in acord cu aceste miscari. Chiar daca cineva trebuie sa se loveasca mai intai de pragul de jos pentru ca mai apoi sa se ridice. Dupa un timp ne simtim in acord total cu tot ceea ce este. Asta este ceea ce ne arata miscarea spiritului. Este in acord cu tot ce exista asa cum e, pentru ca din asta se naste.

Meditatie: Mama noastra

As vrea sa spun ceva despre mamele noastre. Inchideti ochii.

Priviti imaginea pe care o aveti despre mama voastra. Cate imagini sunt acolo? Sunt mai mult de cinci, dupa ce v-a ingrijit timp de 20 ani? Fiind acolo pentru voi zi si noapte? Incapabila sa doarma cum trebuie pentru ca era legata de voi, trezindu-se in fiecare moment cand va agitati in somn, ca sa se asigure ca sunteti bine? Cate imagini aveti acum? Cinci? Cele mai multe sunt probabil imagini rele, imagini arogante, imagini distrugatoare? Poate chiar v-ati dorit sa moara? Ce a ramas din mama voastra? Cata putere? Acum vom schimba aceste imagini.

Cateodata este vorba de o ruptura din copilaria noastra. De exemplu cand mama nu a fost acolo, nu conteaza din ce motiv. Poate ati fost internati in spital sau a trebuit sa stati in alta parte pentru un timp.

Apoi ati luat o decizie: Niciodata inapoi la ea. Tot ce a fost inainte, imaginile profunde si frumoase sunt ca si cum n-ar fi existat niciodata.

Acum mergem inapoi in timp inaintea acestei rupturi, la amintirile fericite, la imaginile fericite si le oferim un loc in noi. Ne permitem sa experimentam aceasta fericire iar. Securitatea, senzatiile calde, apropierea, tandretea.

prin aceste imagini fericite gasim curajul sa facem un pas spre mama. In ciuda furiei, in ciuda dezamagirii, nu luam in considerare decizia anterioara de a nu ne mai duce niciodata la ea. Indraznim sa facem primul pas, un pas mic si ne uitam in ochii ei in tot acest timp. Apoi ne adunam toata puterea si facem urmatorul pas mic. Apoi inca unul, foarte incet, uitandu-ne la ea neintrerupt. Ne luam inima in dinti pentru urmatorul pas... pana cadem in bratele ei deschise. In sfarsit acasa iar. Draga mama.

Posesiuni

As vrea sa ma reintorc la constelatia de aseara. Ultima constelatie a mers pas cu pas, foarte incet. Nu eram siguri la inceput cat de departe putem merge, Ne-am reintors la asta mai tarziu. Apoi Sophie a avut un insight important. Ea a vazut ca, clientul era posedat de alta persoana. Doar atunci am putut aduce aceasta alta persoana in constelatie. Se intampla ca cineva sa fie posedat de altcineva, care e o persoana exclusa si care trebuie inclusa. La sfarsit puteam vedea cum totul, intreaga constelatie era ghidata de alta putere, care in final a readus la un loc ceea ce fusese separat. Aceasta e o miscare a spiritului. Nu este intotdeauna usor sa ne dam seama unde suntem condusi.

Acesta este un alt aspect pe care trebuie sa-l luam in considerare, acela ca nu

lucram doar cu persoana respectiva, ci cu toti aceeia care se fac ei insisi simtiti, auziti si vazuti si vor sa fie recunoscuti astfel incat toti oamenii implicati sa fie conectati.

Deranjat

Un alt aspect a fost clar atunci. Sophie l-a intrebat daca era suparat. Era. Era suparat intr-un anumit fel.

Acesta e un alt insight important care a venit din constelatiile familiale. A fi nebun inseamna ca un membru al familiei a fost responsabil pentru moartea unei alte persoane si ca aceasta persoana si victima de asemenea au fost excluse. Apoi cineva trebuie sa reprezinte aceasta persoana si victima in acelasi timp. Asta innebuneste acea persoana intr-un fel. Dar cand membrii acestei familii se impaca si se reintorc in familie, persoana nebuna este eliberata de aceasta nebunie.

Acesta este un insight pe care l-am castigat acum multi ani. Acesta insight pune un semn de intrebare in privinta felului in care este practicata psihiatria in zilele noastre. Aici noi posibilitati sunt oferite de catre constelatiile spirituale familiale, pentru a-i ajuta pe aceeia pe care ii consideram psihotici. Aceasta nu e o boala, este o incurcatura sistemica care poate fi descurcata si se poate restabili ordinea prin intermediul constelatiilor familiale.

In orice caz, in domeniul psihiatriei vestice exista multa rezistenta din multe parti. Va mai dura un timp pana cand aceste insight-uri vor prinde radacini acolo.

Unii cred poate ca asta ar trebui sa se intample mai repede. Nu, pentru spirit nimic nu trebuie sa mearga mai repede. Nu avem nevoie sa golim asta mai devreme. Spiritul dicteaza miscarea care conteaza. Si noi, in cazul acesta eu, ne supunem acestui fapt, fara sa incercam sa luam o initiativa suplimentara pentru a face ceva sa mearga. Alte puteri sunt puse la treaba aici si noi putem avea

incredere in ele.

Deci putem vedea aici ca a ajuta inseamna ceva diferit fata de sensul pe care i-l dam in general si modul in care practicam asta.

Ajutor spiritual

In cultura noastra ajutorul, ajutorul profesionist este dator sa ia initiativa in ceea ce priveste asa-zisul client. Clientul se asteapta ca terapeutul sa ia initiativa.

Terapeutii cad in aceasta capcana, si eu ma numar printre ei, am cazut in aceasta capcana de multe ori. Am fost de asemenea de parere ca trebuie sa-i ajut pe oameni.

In realitate numai spiritul, o putere creatoare, poate ajuta. Nimeni nu este pierdut in fata acestui spirit, acestei puteri, pentru ca ei sa aiba nevoie de ajutorul meu sau al nostru. Oamenii intra in contact cu puterea lor reala doar atunci cand se bazeaza complet pe ei insisi, fara ca nimeni altcineva sa intervina.

Cand ma uit inapoi la viata mea observa ca nu au existat cai gresite, desi cateodata am simtit ca gresesc. De exemplu in cazul in care am incercat sa ajut pe cineva in acord cu mine insumi, ceea ce nu este posibil in acest sens. In fata acestei puteri nu exista nici vina, nici inocenta, nici dreptate, nici nedreptate. Intrun context mai larg totul este in punctul de ajutor?! Acesta este modul in care procedam acum, a ne increde intr-o alta putere.

Si totusi aceasta putere ne ia cateodata in serviciul sau fara ca noi sa vrem, fara sa fim capabili sau sa ni se permita sa obiectam. Totul este in alte maini, si in fata acestei puteri suntem cu totii la fel de buni si la fel de oameni. Noi toti la picioarele acestei puteri care ia initiativa.

Aceasta este calea pe care o urmam aici, in acord cu aceasta putere dam ce e mai bun din noi, dar fara a ne interpune.

M-am facut inteles? Bine. In acest sens vom continua munca. Cum? Impreuna.

Demonstratie: A ajuta cu o fraza

Hellinger alege o clienta care ridicase mana si ii spune sa se aseze langa el. Fara sa intrebe ce problema are ii cere:

HELLINGER: Doar inchide ochii.

Dupa un timp: Spune cuiva din interior: Acum este momentul.

Pe masura ce ea redeschide ochii: Gata.

Clientei: Cum este asta pentru tine?

CLIENTA: Acum inima mea este mai calma. Batea prea tare.

HELLINGER grupului: Tocmai am demonstrat constelatiile familiale spirituale intro fraza. Ati vazut, nici macar nu m-am uitat la ea. Apoi aceasta fraza mi-a fost data. Am spus-o si asta e de ajuns. Daca as adauga ceva, as lua ceva.

Aceasta este cea mai puternica concentrare a constelatiilor familiale spirituale.

Ati observat ca aceasta fraza nu a fost doar pentru ea. Toate frazele care apar in acord cu aceasta miscare sunt la fel pentru toata lumea.

Clientei: Toate cele bune!

Grupului: Inchideti ochii. Lasati aceasta fraza sa rezoneze in voi astfel incat sa continue sa lucreze in voi: Acum este momentul.

Dupa un timp indelungat: In regula.

Tu si eu

Identitatea noastra profunda

Am un prieten in Polonia, Wojtek Eichelberger. Ultima data cand am fost in Polonia, mi-a spus el cum aduce impreuna oameni din grupari adverse, de exemplu israelieni si palestinieni. El a spus ca a mers minunat, dupa un timp ei deveneau o singura inima, suflet si minte. L-am intrebat:" Cum ai reusit sa faci asta?" El a spus:" Usor. Am facut doar un exercitiu cu ei". Acum voi face si eu acel exercitiu cu voi.

Inchideti ochii. Imaginati-va la ce putem renunta fara a pierde nimic esential. Renuntam la limbaj de exemplu. Fara acesta, avand acum alt limbaj, ramanem totusi aceeasi. Nu ne lipseste nimic esential.

Apoi renuntam la cultura careia ii apartinem - sau religia noastra - sau la succesele noastre - sau la esecuri - chiar la parintii nostri. Dintr-o data ajungem la ceva cu adevarat esential si simplu, fiinta noastra pura - aici. Acesta singur este esential. Nimic nu poate adauga ceva la asta, nimic nu poate fi luat. Este identitatea noastra profunda.

Apoi ne uitam la alta fiinta umana, dar numai la identitatea sa profunda, fiinta lor pura - aici. Ne intalnim de la a fi - aci pentru a fi - aici. Nimic nu poate aparea intre noi. In fiinta noastra - aici, in identitatea noastra profunda suntem esentiali in mod egal. In Germania, nucleul fiintei noastre.

Acum imaginati-va ce se schimba atunci cand intalnim oameni si ne toarna problemele lor si ne spun cate lucruri ar trebui sa facem pentru ei. Totusi noi ramanem in identitatea nostra profunda si ei in a lor. Puteti simti cum se schimba totul?

Putem de asemenea transfera asta parintilor nostri. Ne uitam la ei si la fiinta lor pura - aici, din fiinta noastra pura - aici. Ce s-a schimbat atunci?

Facem la fel cu partenerul nostru si cu alti oameni cu care ne asociem, in cazurile in care pare a exista o piedica. Ne uitam la fiinta pura - aici si ii intalnim din fiinta - aici, a fi - aici. Cum se schimba totul, mult mai relaxat, mai umil si continut complet. Ce vrem sa adaugam la a fi - aici?

Ne uitam de asemenea la copiii nostri si la fiinta lor - aici. Nu sunt minunati, in fiinta lor pura - aici?

Exercitiu: Fraza eliberatoare

Voi face un exercitiu cu voi. Inchideti ochii si imaginati-va o persoana cu care va asociati, intr-o relatie unde exista probabil un blocaj. Imaginati-va persoana asta in fata voastra, cu toate persoanele cu care aceasta persoana este conectata

intr-un mod special. Cu totii au nevoie de ceva care sa le ofere o noua perspectiva. Apoi va retrageti la o distanta potrivita, cel putin 5 metri, poate chiar mai mult. Ramaneti intorsi spre ei in mod egal, fara judecata, frica sau intentie, complet puri. Ii vedeti pe fiecare in fiinta lor pura - aici, pe voi insiva, si asteptati...

Dupa un timp: Pe unele din fetele voastre am putut vedea ca ati primit esentialul pentru rezolutie. Este de asemenea eliberator pentru terapeuti cand au acces la o asemenea fraza.

"Ah"

TERAPEUT: Ce fac cand o astfel de fraza nu vine?

HELLINGER: Ok, vino si stai langa mine.

Terapeutul se aseaza langa Hellinger si inchide ochii. Hellinger isi pune mana pe bratul terapeutului.

HELLINGER dupa o vreme: Am primit un cuvant pentru tine: "Ah".

Terapeutul rade in hohote.

HELLINGER: In regula?

TERAPEUTUL: Da.

Legile succesului

Profit

Munca de succes aduce profit. Numim asta castigul muncii noastre. Suntem bucurosi de acest profit. Este castigul binemeritat al muncii noastre. Ca sa ne faca fericiti, trebuie sa fie in acord cu munca pe care o depunem.

Venitul se traduce printr-o crestere a optiunilor de viata. Aduce profit vietii noastre si a celor pe care ii servim prin munca noastra. Acest profit este, mai presus de orice, un profit in modul de viata.

Astfel ne asteptam la un venit pe masura muncii noastre. Cand castigul cuvenit nu ne este dat, munca noastra scade, pe masura ce entuziasmul palpaie. Odata cu ele productivitatea si entuziasmul nostru pentru viata se diminueaza.

Pe cat posibil, incercam sa ne investim capacitatea de munca acolo unde va fi profitabil. Acest profit este parte a succesului nostru, o parte importanta.

Incercam sa evitam ceea ce ne aduce pierdere. Renuntam la ceea ce nu aduce castig pentru viata noastra. Suntem setati sa cautam o munca profitabila, pentru o indatorire profitabila.

Cel mai mare castig vine din ceea ce serveste viata din fata noastra. Exista un castig mai mare decat copiii nostri? Ce munca este mai profitabila decat munca care-i serveste pe ei?

Intr-un final, fiecare castig serveste viata care vine dupa noi. Aceasta viata este un etalon; doar acest castig continua.

Fructele muncii noastre

Beneficiile sunt fructele coacerii cu succes. Ele vin cu timpul - si in ritmul lor. Dincolo de eforturilor noastre pline de maiestrie, beneficiile depind de asemenea de circumstante favorabile. Pentru a putea obtine beneficiile dorite, este potrivit sa creezi conditii favorabile; cum ar fi un mediu favorabil are va sustine beneficiile muncii noastre si le va lasa sa creasca. Beneficiile noastre depind in mare masura de fertilitatea situatiei.

In sensul original, randamentul este ceva ce a crescut natural. Se bazeaza pe ceva care il sustine. Multi factori trebuie sa lucreze impreuna, bine aliniati, pentru ca ceva sa creasca si sa ne aduca beneficii, asa cum este darul recoltei.

Un asemenea randament aduce profit multora. Masura consta in gradul cu care ne serveste noua si altora. Randamentul are propria valoare interioara, data de valorizarea vietii.

Profitul este de asemenea o forma de beneficiu. Radamentul nostru este masurat de asemenea prin profit. Totusi exista o scalare a randamentului, beneficiilor si profitului. Mai intai exista randament, apoi beneficii, apoi profit.

Deci ce vedem prima data in succesul nostru? Ne uitam mai intai la randament, la beneficii, la recolta si apoi, doar in acord cu acestea la profit? Sau ne uitam la profit mai intai? Riscam recolta de dragul profitului? Daca profitul e in prim plan, cat timp va ramane, acolo unde nu exista recolta care sa-l sustina?

Cand simtim ce se intampla in interiorul nostru cand orientarea noastra este directionata in primul rand spre profit, simtim diferenta intre cele doua pozitii. In

special in cazul angajatilor nostri putem percepe diferenta, cand munca lor este realizata mai putin pentru rezultat si mai mult pentru profit.

In prima situatie, bucuria muncii noastre vine in principal din rezultat si apoi din profit. Acest lucru este adevarat pentru noi insine si pentru angajatii nostri. Cand ne uitam la profit prima data, cat de mult ne pasa- si prin extensie cat de mult le pasa angajatilor - de produs, de rezultatele muncii?

Aici vedem una din legile succesului. Succesul urmeaza randamentul. Acest succes si randamentul sau aduc beneficii multora si ambele sunt respectate si bine primite.

Cand profitul este preocuparea principala, zicala "cum a venit, asa s-a dus" este rezultatul net.

Pentru noi insine si pentru altii, doar fructele muncii noastre aduc adevaratul castig, castigul care ramane.

Cuvinte de Intelepciune

Septembrie

1. Stirile se invechesc repede.

2. Ceea ce a fost furat se reintoarce.

3. Lucrurile pierdute ne fac mai usori.

4. Precis nu este putin.

5. Avertizarile sunt deseori in zadar.

6. Recunostinta ne imbogateste.

7. Orice lucru in plus este deseori prea mult.

8. Graba ne orbeste adeseori.

9. Ce descreste intr-un loc creste in alta parte.

10. Salvati sosim pe partea cealalta.

11. Graba oboseste.

12. Cand un izvor seaca, ploaia il face sa curga iar.

13. Perturbati suntem distrasi.

14. Intorcandu-ne apucam cealalta parte.

15. Ce este intrerupt poate merge mai departe.

16. Noaptea asteapta ziua.

17. Marile decizii sunt luate singur.

18. Recunostinta nu cunoaste limite.

19 Distantele sunt depasite.

20. Pacatele tineretii pot fi iertate.

21. Intelepciunea varstei e blajina.

22. Calul calareste calaretul.

23. Bunavointa doreste.

24. Adaugarea intarzie.

25. Ce incercam sa ascundem are efect.

27. Ce e bun evita lumina.

28. Ce parea a fi in zadar, de multe ori se dovedeste altfel.

29. Intrebarea "pentru ce a fost asta" poate fi pusa mai tarziu.

30. Lucrurile marete se supun.

Tags: ajutor-pentru-suflet-septembrie.html

Ajutor pentru suflet Ziua Recunostintei

Platit

Apreciem cu adevarat ceea ce ne costa mult in termeni de efort, munca grea si bani. Devine o parte a vietii noastre si o pazim ca pe o comoara. Valorizam ceea ce costa mult. Tratam cu lejeritatea ceea ce vine usor si cu costa putin.

Dar cele mai pretioase lucruri raman nepretuite. In primul rand viata noastra si impreuna cu ea parintii nostri, de la care am primit viata. Apoi aerul pe care il respiram, apa pe care o bem, mancarea cu care ne hranim – tot ceea ce ne tine in viata. Chiar daca platim pentru aceste lucruri ele raman nepretuite. Nu pot fi ale noastre, indiferent cat am fi dispusi sa platim pentru ele.

Un mar ne apartine doar pentru ca il platim? Poate avea un pret cel mai maret lucru?

Totusi putem oferi ceva ca si echivalent pentru ceva ce e pretios. Ne bucuram de acel lucru, ne gasim bucuria in el, il savuram cu recunostinta si recunoastem cat ne imbogateste. Si vedem mai departe o alta iubire care l-a facut sa creasca, ne gasim locul in ceva ce este infinit pentru noi – in fata acestui lucru, complet acolo, cu devotiune.

Intregul

Intreg inseamna complet, in sensul ca tot ce apartine si-a gasit locul si il revendica. Nu poate fi adaugat nimic fara a-l face sa devina mai putin si sa ia din intreg. In consecinta este important sa lasam intregul sa fie intreg.

Intregul ramane in miscare totusi; ramane in miscare ca si intreg. Se dezvolta ca intreg fara ca cineva sa poata adauga ceva din afara sau lua ceva acestui intreg. In principal devine mai mult din interior. Mai presus de toate din interior isi castiga puterea care ghideaza miscarea unde trebuie sa mearga.

Astfel viata noastra este completa in orice moment, chiar daca creste si se schimba mereu. Astfel lumea este complete in orice moment desi se extinde. Nimic nu poate fi adaugat, deoarece tot ce se misca in interior a fost intotdeauna acolo.

Intregul este in concluzie ceva la care nu se poate adauga nimic, chiar daca este in continua desfasurare.

Cum ne raportam la acest intreg? Ne integram in miscarea sa. Ne miscam cu intregul, impreuna cu tot ce ii apartine.

Ocupandu-ne locul in acest intreg, devenim intregi ca si indivizi. Suntem protejati in intreg. Servim intregul cu intregul nostru si suntem incorporati in tot ceea ce este intreg.

Cum avem succes in asta, ca intreg? Avem succes cand recunoastem de asemenea celalalt intreg ca intreg, cand ne protejam intregul de amestecul si interferentele din afara, cand stabilim limite fata de alt intreg si ne securizam granitele exterioare impotriva lui.

In acelasi timp trebuie sa stabilim granite fata de celalalt intreg din interior, pe masura ce incearca sa ne asimileze intregul, facand interiorul nostru mai putin din interior, in loc sa-l serveasca ca si intreg. De exemplu, trebuie sa le trasam atunci cand celalalt intreg incearca sa stabileasca o directie pentru intregul nostru, o directie care apartine de fapt intregului sau.

Cum devenim de fapt un intreg? In acord cu o miscare din interior spre exterior, impreuna si ca si indivizi de sine statatori in acelasi timp.

Parinti si copii

Toti copiii sunt buni - si parintii lor de asemenea

Dintr-o discutie in Bad Sulza, Germania, 2005

Titlul aceste discutii ar putea sa va nedumereasca pe unii dintre voi. Cum este posibil? Dimensiunile acestui titlu merg destul de departe. Spune in acelasi timp ca suntem buni, ca suntem buni ca si copii si suntem buni si acum. Spune ca parintii nostri sunt buni pentru ca au fost copii, ca au fost buni ca si copii si inca sunt, ca si parinti.

As vrea sa explic ceva legat de aceasta fraza, lasand la o parte discutia superficiala, cand spunem: "Dar copiii au facut asta si asta si parintii au facut asta si asta." Ei au facut anumite lucruri. Dar din ce motiv? Din iubire.

Voi explica acum asta in profunzime si voi face cateva exercitii cu voi care vor ajuta sa simtiti in sufletul vostru ce inseamna sa fii bun cu adevarat. Desigur concluzia este - o prefigurez aici - ca toti sunt buni exact asa cum sunt. Sunt buni pentru simplul motiv ca sunt cum sunt. In concluzie nu ni se permite sa ne ingrijoram legat de noi insine sau legat de copiii nostri sau de parintii nostri, chiar daca sunt buni sau nu. Se intampla doar ca, cateodata privirea noastra sa se ingusteze astfel incat nu mai vedem ca suntm buni, ca, copiii nostri sunt buni, ca parintii nostri sunt buni. Mai intai de toate as vrea sa elucidez acest fapt intr-o prezentare generala si apoi putem face cateva meditatii pentru a simti in interiorul nostru.

Campul spiritual

Prin intermediul constelatiilor familiale apare la lumina faptul ca suntem parte integranta a unui sistem mai larg, sistemul familial. Sistemul nu este format doar

din parintii si fratii nostri, dar de asemenea din bunicii nostri, strabunici si stramosi. Sunt de asemenea altii care apartin acestui sistem, oameni care au fost importanti pentru acest sistem intr-un anumit fel, de exemplu parteneri anteriori ai parintilor nostri sau ai bunicilor. In acest sistem toti membrii sunt supravegheati de o putere comuna. Aceasta putere urmareste legi bine definite.

Sistemul familial este un camp spiritual. In cadrul acestui camp spiritual toti membrii sunt in rezonanta unul cu celalalt. Cateodata acest camp este in dezordine. Asta se intampla cand un membru a fost exclus, respins sau uitat, tratat intr-un fel ca si cum nu ar apartine. Acesti membrii ai familiei sunt in rezonanta cu alti membrii ai familiei si se fac simtiti in prezent. In acest camp se aplica o lege de baza: toata lumea care apartine are acelasi drept sa apartina. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate fi exclus, nimeni nu poate fi scos in afara acestui camp. Un membru care a fost pierdut din camp are inca efect asupra acestuia.

Campul are grija de asta, are grija ca aceasta lege sa fie luata in seama. Daca o familie are un membru exclus, oricare ar fi motivul, un alt membru este ales sa reprezinte persoana exclusa. Asta se intampla datorita rezonantei din acest camp. Reprezentantul acelui membru, poate un copil, se comporta ciudat. Aceasta persoana poate deveni dependenta, bolnava, agresiva, criminala, schizofrenica sau poate chiar un criminal. Dar de ce? Deoarece acest mebru al familiei se uita cu iubire la un membru exclus - de obicei este o miscare foarte profunda a subconstientului - si prin comportamentul sau forteaza familia sa se uite de asemenea cu blandete la persoana exclusa si respinsa. Aceast asa numit comportament rau este iubire pentru cineva care a fost exclus din camp.

A ne ingrijora legat de copil si a incerca sa il schimbam nu ajuta, asa cum stiti cu totii, deoarece puteri mai mari sunt implicate aici. In schimb, ne uitam la campul caruia ii apartinem, impreuna cu copilul, la campul spiritual. Si asteptam pana cand, sub indrumarea copilului, ne putem uita la persoana exclusa care asteapta sa fie privita si o luam inapoi in sufletul nostru, in inima noastra, in familia noastra, in grupul nostru, poate chiar in nationalitatea noastra.

Astfel toti copiii sunt buni - daca ii lasam sa fie buni. Asta inseamna ca, in loc ca doar sa ne uitam la copii, sa ne uitam unde se uita ei, cu iubire.

Aceasta este experienta mareata pe care o avem in constelatiile familiale: in loc

sa ne intrebam de ce astfel de copii (sau alte persoane) se pot comporta asa de rau, sa ne uitam la persoana exclusa impreuna cu ei si sa includem acea persoana din nou in familia noastra sau in alt grup important. Pe masura ce aceasta persoana este inclusa in sufletul parintilor, al familiei, al grupului, copilul scoate un suspin de usurare, eliberat in sfarsit de incurcatura cu alta persoana.

Cand stim asta putem astepta pana cand stim unde ne conduce comportamentul copilului pe noi ca si parinti sau alti membrii ai familiei. Cand mergem acolo impreuna cu copiii si permitem celeilalte persoane sa se intoarca, copiii sunt eliberati de sarcina lor.

Cine se mai simte usurat? Noi ca si parinti sau alti membrii ai familiei. Dintr-o data ne simtim mai completi deoarece am readus ceva exclus pe locul care i se cuvine. Acum, in momentul prezent, oricine se poate comporta diferit - cu mai multa iubire, mai multa ingaduinta, dincolo de distinctia superficiala intre bine si rau, prin intermediul careia credem ca suntem mai buni decat altii. In realitate cei pe care ii acuzam ca sunt rai sunt pur si simplu iubitori intr-un fel diferit. Cand privim impreuna cu ei, acolo unde merge iubirea lor, distinctia pe care o facem intre bine si rau se sfarseste.

O alta concluzie este, desigur, ca proprii nostri parinti sunt buni, ca in spatele a tot ceea ce le reprosam probabil parintilor nostri, iubirea inca se manifesta. Aceasta iubire nu vine la noi totusi si unde s-a orientat privirea lor cand erau copii, spre cineva pe care au vrut sa-l readuca in familie. Cand incepem sa facem loc in inima pentru toti acei exclusi, privim de asemenea impreuna cu parintii nostri, acolo unde iubesc ei. Dintr-o data ne experimentam pe noi insine intr-o situatie complet diferita si invatam ce inseamna iubirea adevarata.

Totul

Inainte de a face un exercitiu, va voi citi un text scurt. In ultima mea carte: "Adevar in miscare", exista un scurt text care insumeaza la nivel filosofic ceea ce

tocmai am explicat. Textul se numeste "Totul".

"Totul poate fi doar tot deoarece e conectat cu tot." [Aceasta este in rezonanta cu ceea ce spun]. "Totul este conectat cu orice altceva. Nimic nu poate fi separat. Separarea in acest sens e conectata cu tot - deoarece totul este de asemenea prezent in ea." [Astfel nimeni nu poate fi cineva de sine statator, nici macar un copil. Cand ne uitam la un copil ca la cineva de sine statator, nu observam realitatea cu care copilul este conectat si ignoram ceva mai presus de asta.]

"Prin urmare si eu sunt totul in acelasi timp. Totul nu este tot fara mine sau fara oricine altcineva." [Acestea sunt ganduri si insight-uri de anvergura, cu consecinte de anvergura.]

"Ce inseamna asta pentru felul in care eu suntm traiesc sau simt? In fiecare fiinta umana vad toate fiintele umane si in consecinta si pe mine. Si in interiorul meu simt de asemenea celelalte fiinte umane. In toate celelalte fiinte umane toate fiintele umane ma intalnesc pe mine si eu le intalnesc pe ele toate in fiecare dintre ele.

Cum as putea atunci sa resping ceva din ei fara sa resping ceva din mine in acelasi timp? Cum sa ma bucur in ei fara sa fiu fericit legat de mine insumi in ei? Cum le-as putea dori binele unora fara a-mi dori si mie insumi si celorlalti? Cum m-as putea iubi pe mine fara sa-i iubesc de asemenea pe toti ceilalti? [Deoarece suntem in rezonanta cu toti].

"Cand ii vedem pe toti in toti, noi ne vedem de asemenea in ei, ne regasim in ei. In consecinta, cand le facem rau altora, ne facem rau si noua. Cand ii facem pe altii sa sufere, suferim si noi. Cand ii ajutam pe altii, ne ajutam de asemenea pe noi insine. Cand ascundem ceva de altii, ascundem si de noi insine. Si cand ii micsoram pe ei, ne micsoram noi insine.

Cand ii iubim cu adevarat pe altii, ii iubim pe toti. Iubindu-l pe cel de langa noi inseamna in consecinta sa-i iubim pe toti, inclusiv a ne iubi pe noi insine. Aceasta este iubire pura, iubirea completa, deoarece are totul in tot."

Deci care este solutia? Tot ceea ce resping iau in inima mea. Aceasta este calea iubirii pentru toti. Prin aceasta iubire devin maret.

Ce inseamna maretia aici? Recunosc ca sunt la fel cu toti ceilalti oameni si ei sunt ca mine. Atunci sunt conectat cu intregul si prin intermediul intregului sunt maret.

Rezonanta

Voi face niste exercitii cu voi astfel incat sa intram in rezonanta cu corpul nostru, cu noi insine ca si copii si cu parintii ca si copii.

La cine se uita boala noastra?

Acum inchideti ochii. Voi face o scurta meditatie cu voi astfel incat sa simtiti ce inseamna rezonanta si ce efect are asupra noastra.

Mergeti in interiorul corpului vostru si simtiti unde doare ceva, unde ceva este bolnav, unde ceva nu functioneaza bine. Ceea ce doare, ceea ce nu functioneaza bine este evident in disonanta cu corpul vostru. In interiorul corpului nostru ne intindem langa aceasta durere, langa aceasta boala, langa acest organ si impreuna cu aceasta boala, acest organ, aceasta durere, simtim unde se uita.. Cu ce este in rezonanta aceasta boala? Cu o persoana care a fost probabil respinsa, uitata, umilita, judecata?

Asteptam pana cand putem sa intram in aceasta miscare si apoi dintr-o data vedem unde se uita aceasta boala. Poate se uita la un copil de exemplu, care a

murit devreme sau a fost chiar nascut mort sau avortat sau dat spre adoptie. Poate se uita la cineva pe care l-am judecat ca si criminal, de care nu mai vrem sa stim si de care familia noastra nu mai vrea sa stie. Ne uitam la aceasta persoana ca la unul dintre noi si impreuna cu boala ii spunem persoanei: "Acum te vad, sunt ca tine. Tu esti ca mine. Acum iti dau un loc in sufletul meu si in familia mea. Acum esti iarasi cu noi, esti unul dintre noi. In fata unei puteri superioare nu esti mai bun sau mai rau, suntem ca piesele de sah in fata acestei puteri. Recunoastem ca esti ca noi si noi suntem ca tine."

Poate mai sunt si alti oameni pe care i-am respins, pe care suntem furiosi, poate sunt unii pe care i-am ranit sau care ne-au facut noua rau. Mergem la ei si le spunem fiecaruia: "Da".

Simtim ceea ce se schimba in corpul nostru, in sufletul nostru, in iubirea noastra.

La cine ne-am uitat ca si copii?

Acesta a fost un prim pas pentru a intelege esenta rezonantei - ce efect are asupra noastra si cum putem experimenta prin intermediul rezonantei ceva total diferit, ceva in fata caruia ne-am inchis inainte.

Si acum cateva concluzii. Cu ele ne putem continua exercitiul. Inchideti ochii iarasi.

Priviti-va ca si copii, cum v-ati comportat ca si copii. Cateodata ati fost intr-un fel care i-a ingrijorat pe parintii vostri. Poate ei au crezut ca ceva e in neregula cu voi, intrebandu-se cum e posibil ca voi sa va comportati asa? Poate ei au intrebat "De ce se retrage copilul nostru, de ce este asa de temator, de ce se infurie asa de tare, de ce nu mai vrea sa invete, de ce vrea sa renunte, ca si cum totul ar fi fara speranta?" Ca si inainte, va uitati la copilul care erati odata si simtiti din interior: Unde va uitati ca si copii cand simteati asa, cand va comportati asa? Unde s-a dus iubirea voastra secreta? Cu cine erati in aceasta rezonanta asa de

profunda? Cine vroia sa fie remarcat prin intermediul vostru, pentru ca el sau ea sa fie privit si iubit?

Va puteti intreba mama sau tatal sau pe amandoi sau alte persoane: "Va rog sa va uitati cu mine unde trebuie sa ma uit, cu iubire." Apoi puteti recunoaste cat de mult ati iubit ca si copil. Poate fi o expresie diferita decat ce se astepta de la voi, dar a fost in contact profund cu cineva caruia nu i-a fost permis sa apartina. Simtiti cat de buni erati si sunteti.

Ok, acesta a fost al doilea pas.

La cine se uitau parintii nostri ca si copii?

Acum sa facem un pas mai departe. Ma puteti urmari? Asta merge profund. Dar ne imbogateste si ne largeste. Puteti inchide ochii iar.

Acum ne uitam la parintii nostri, asa cum erau ei. Ne-a fost greu sa suportam niste lucruri noi, ca si copii si ne-am fi dorit sa fie diferit. Acum ne uitam la ei, cum au fost ca si copii si cum aratau ca si copii. Spre cine se uitau ei, spre ce persoana exclusa sau uitata? Cu cine erau in rezonanta si poate inca sunt? Cum i-a facut aceasta rezonanta profunda, aceasta iubire secreta profunda sa fie cine sunt ei azi. Impreuna cu ei ne uitam la aceasta persoana sau aceste persoane cu iubirea lor si iubim aceste persoane asa cum parintii nostri le-au iubit ca si copii, chiar daca probabil nu au fost constienti. Aceasta iubire traia singura in subconstient si totusi ne-a tras intr-o miscare puternica spre alti oameni pentru ai readuce in familia noastra. Permitem acestor persoane sa se faca de asemenea simtite in noi insine. Ne uitam la ele si le spunem: "Da, va vad. Va dau de asemenea un loc in inima mea, cu iubire."

Iubire

Iertarea umilitoare

In timpul pauzei a aparut o intrebare pe care vreau sa o prezint intregului grup: necesitatea iertarii. Mi s-a spus ca pana si Papa si-a cerut iertare de curand. Ce se intampla cu cineva care cere iertare si, inca si mai rau, cand cineva spune: "te iert"?

Sa luam un caz simplu. Intr-o relatie de cuplu un partener face ceva ce il raneste pe celalalt si apoi isi cere iertare.

Presupunand ca partenerul spune apoi: "Te iert", ce prognoza aveti pentru viitorul acestei relatii? Va fi mai bine? Va fi mai rau?

Cineva care spune altuia "Te iert" are o atitudine condescendenta. Partenerul vinovat este umilit. Partenerul vinovat nu mai poate fi la egalitate cu celalalt. Iata o modalitate sigura de a pune capat unei relatii.

In conceptul de iertare este subinteles faptul ca o fiinta umana are dreptul de a inlatura vina altuia. De unde ar putea castiga cineva dreptul sa faca asa ceva?

Altceva este important aici. Cei care isi recunosc vina si accepta consecintele vinei, castiga din asta in termeni de putere, demnitate si greutate. A fi in acord cu vina ta vorbeste despre putere, puterea de a face ceva bun intr-un fel diferit fata de cum ar putea face asta persoanele care nu sunt vinovate. Oamenii inocenti sunt usori, in contrast oamenii care au suportat vina au greutate.

Daca i-as spune cuiva "Te iert" si el sau ea mi-ar accepta iertarea, aceasta persoana si-ar pierde puterea inerenta in vina personala si de asemenea puterea de a lucra in sensul a ceva bun de acum inainte.

Colectare

PARTICIPANT: Problema mea principala este aceea ca nu ma simt imputernicit sa fiu independent si sa-mi duc viata asa cum mi-as dori. O mare parte a motivatei mele pentru a face lucruri sau a ma comporta intr-un anumit fel in ultimii sase sau sapte ani a fost hranita de o experienta dramatica care apartine altei persoane.

HELLINGER se gandeste un timp inainte sa vorbeasca: Exista diferite traditii de gandire si scoli de filosofie - de asemenea ale asa numitei spiritualitati, unde cineva incearca sa aduca in discutie golul interior si sa se purifice prin a scapa de ceva. In mod straniu, aceasta este "colectarea".

Seminficatia cuvantului in germana este "adunare". Aceasta este in sine o contradictie, de vreme ce exercitiul este menit sa incerce sa devina gol - si golindu-se sa aduca vorba de colectare. Ciudat, nu credeti? Pe de o parte cineva poate de asemenea alege cealalta cale, sa colecteze pe toata lumea...toul inauntrul unuia.

Meditatie

Inchideti ochii. Colectati toti oamenii din viata voastra in sufletul vostru, toate destinele lor, toate atuurile si slabiciunile, toata vina lor si toata inocenta, boala si sanatate.

Colectati toti mortii care apartin familiei voastre - colectati tot ce ati realizat si ce ati lasat neterminat, includeti toate astea.

Sa va spun cum se simte asta? Se simte ca un gol. Asemenea plin se simte gol.

In acest gol - odata ce ai colectat tot - se afla un sentiment de libertate.

PARTICIPANT: Cred ca sufletul meu este destul de mare pentru a cara toata asta. Dar invidia, ostilitatea, ura care au fost parti esentiale ale experientei care m-a facut ceea ce sunt azi, au devenit acum parte a corpului meu.

Si totusi inteleg principiul pe care vreti sa mi-l transmiteti - principiul integrarii si a imbratisa totul si pe toti pentru a ajunge la acest gol, aceasta libertate si acest spatiu pentru tot in viata mea.

HELLINGER: Aceasta ura este directionata impotriva cui sau a ce?

PARTICIPANT: Obiectul principal al urii mele este mama.

HELLINGER: Orice s-a intamplat intre tine si mama ta, spune-i: "Am fost prea mic pentru asta. Acum ma retrag."

Bucuria spiritului

As vrea sa ajung la un subiect important - bucuria spiritului.

Pe scurt, vreau sa vorbesc despre constiinta in primul rand. Va reamintesc ca prin intermediul constiintei percepem in mod direct daca ni se permite sau nu sa apartinem. Percepem asta prin intermediul unui sentiment de vina sau inocenta, sau cu o constiinta curata sau una incarcata.. Cu ajutorul acestor sentimente constatam daca putem apartine sau nu.

Cand ne conectam cu miscarile spiritului, ne putem de asemenea folosi sentimentele pentru a constata daca mergem sau nu cu miscarea, daca deviem sau nu de la ea.

Cand suntem in acord cu ceva superior, putem simti asta ca o usurare si calm. Cand deviem de la acord, devenim nelinistiti, nerabdatori, tematori.

Cand ne reintoarcem la miscarile spiritului care este intors cu bunavointa spre orice in acelasi fel, ne simtim calmi in interor, plini de pace, usori si bucurosi sereni.

Aceasta este o bucurie usoara. E complet serena. Si nu are nici o intentie. Rezoneaza cu spiritul si cu o miscare creativa care aduce mereu ceva nou. In momentul in care ne simtim grei sau depresivi, am pierdut contactul cu spiritul. Bucuria spiritului este foarte usoara.

Meditatie: Cand sunt probleme

Inchideti ochii. Acum priviti-va problemele, una dupa cealalta si simtiti ce fel de miscare vine dinspre ele cand priviti situatia. In timp ce va uitati la problema, mergeti cu spiritul, pe toata latimea si in toata usurimea miscarii - si in bucuria sa. Permiteti spiritului sa va apuce in fata problemei, asa cum e, indiferent cat de presant s-ar prezenta in fata voastra. Lasati spiritul sa va ia intr-o miscare departe de problema, dincolo de ea, in lumina, in latime, in alta iubire, in incredere gratioasa si bucurie.

Meditatie: Cand suntem bolnavi

Voi duce asta inca mai departe. Acum ne uitam la ceva ce doare, poate o boala. Mergem in aceeasi miscare. Mergem pe aceeasi latime, pe distante lungi, in iubire, in usurinta - si in bucurie.

Meditatie: Cand suntem furiosi

Si o voi duce si mai departe. Exista cineva fata de care suntem furiosi sau cineva e furios pe noi. Ne dam putin inapoi, pentru a castiga distanta de aceasta persoana. Poate este un partener, sau un copil, sau client, nu conteaza. Punem o anumita distanta intre noi.

Acum ne uitam la aceasta persoana cu miscarea spiritului. Simtim cum spiritul se misca acolo, cum spiritul se uita acolo. Mergem in lumina spiritului, in latimea sa si simtim cum totul se schimba. Si intram in serenitate si in bucuria legata de tot asa cum este, totusi ramanem la distanta, fara intentie, fara frica.

Poate simtim ca este timpul sa renuntam la ceva. Ne uitam la asta si il lasam sa plece cu iubire, usor, relaxat, pana dispare, pana miscarea spiritului ne ducem la noi lucruri, complet diferite, mai mari, , maibogate, mai late - cu bunavointa.

Iubirea adevarata

As vrea sa adaug ceva legat de iubirea adevarata. Care este cel mai mare secret al iubirii? Iubirea adevarata se bucura.

Legile succesului

Intrebari provocatoare pentru Bert Hellinger de la Martin Buchholz

Legile iubirii

Mai intai de tota o intrebare legata de o definitie: Expresia inventata de dumneavoastra, "legile iubirii", ce inseamna aceasta?

Lege este acel lucru in acurd cu care ceva se dezvolta. Un copac de exemplu se dezvolta dupa o lege. Altfel nu ar mai fi un copac. Si totusi fiecare copac este diferit. Legea nu este ceva static. Este un principiu viu.

Iubirea inseamna in acest caz relatia dintre fiintele umane. Are succes in conformitate cu anumite legi. Cand cunoastem aceste legi, relatiile noastre merg mai bine.

Cum stiti ce legi ne sunt date?

Nu le stiu in sensul ca cineva se poate gandi la ele si apoi le poate avea. Asta nu este posibil. Aceste legi se dezvaluie ele insele. Ma voi reintoarce la exemplul copacilor. Felul in care arata un copac ne arata dupa ce lege creste. Adtfel, un brad creste diferit fata de un stejar. Urmeaza legi diferite. Eu pot vedea aceste legi si distinge intre ele. Este similar relatiilor umane. Cand acorda atentie anumitor reguli, iubirea are un pret mai mare.

Comunitatea destinului

Ati descris de asemenea familia ca si o comunitate a destinului. Ce inseamna

asta? In primul rand destinul nostru are legatura cu familia noastra, cu parintii nostri. Nu putem avea alti parinti decat cei pe care ii avem. Cu asta, deja destinul nostru este deja definit in mare masura, adica optiunile pe care le avem si limitele care sunt setate pentru noi.

Aceasta este cea mai mica parte. Suntem de asemenea definiti prin destinele celor din familia noastra. Un suicid in familie va avea efect asupra generatiilor viitoare. Cum stim asta? Putem sti asta pur si simplu? Nu. Dar putem vedea adesea ca asa este.

Am vazut odata un exemplu dureros. Un avocat a aflat ca in ultimii 100 de ani, trei oameni s-au sinucis la varsta de 27 de ani, pe 31 decembrie. Este bizar, ca sa ma exprim cu blandete. A fost destinul lor.

Apoi avocatul a inceput sa investigheze situatia. Cine a murit primul la varsta de 27 de ani pe 31 decembrie? Era vorba despre primul sot al strabunicii. In mod clar fusese omorat. Acum este vorba despre acesti trei barbati care nu aveau nici o legatura cu asta, dar erau incurcati in destinul acesta si in consecinta s-au sinucis. Au murit ca si barbatul ucis, la 27 de ani, pe 31 decembrie. Nici unul nu a putut sa se eschiveze. Mai tarziu avocatul s-a gandit la varul sau, care avea 27 de ani in apropierea zilei de 31 decembrie. Avocatul a mers sa-l vada. Varul isi cumparase deja un pistol.

E infricosator.

Este.

Dar asta inseamna ca in sistemul meu familial, familia mea are o influenta enorma asupra sanatatii mele?

Sigur.

Cum?

Cateva puteri care lucreaza in familie au ceva de zis legat de destinul nostru. In mare parte sunt inconstiente. Cateva au legatura cu loialitatea profunda a copilului fata de familie.

Va voi da un exemplu, de data aceasta nu atat de infricosator, dar totusi. Am fost invitat ca si terapeut invitat la un grup in America. Era o femeie in grup care spunea ca ar vrea sa divorteze de sotul ei. Pana atunci fusese fericita in casnicie. Oamenii au vrut sa o faca sa se razgandeasca, dar nimic nu a functionat. Atunci am intrebat-o :"Cati ani ai?" si ea a raspuns "35". Am cercetat mai departe, " Ce s-a intamplat cu mama ta cand avea 35 de ani?" Ea a raspuns," Si-a pierdut sotul". Tatal sau murise intr-un accident aviatic, pe cand ii salva pe altii cand izbucnise focul. I-am spus:" O fata buna in familia asta isi pierde sotul la varsta de 35 de ani". Aici s-a vazut foarte clar loialitatea sa profunda fata de mama. Pana atunci nu fusese consienta de asta.

Obiectii

Asta ma face sa am o banuiala sau cel putin sa intreb: Nu poate fi vorba de coincidenta?

Pai, sigur ca poate fi. Dar ce schimba asta? Important este sa gasesc o solutie. Pot veni cu o obiectie impotriva a orice. Poate ma simt puternic atunci, chiar superior. Dar poate ca obiectia mea a distrus ceva. Trebuie sa ma intreb, a ajutat obiectia mea, sau obiectia mea functioneaza ca un blestem pentru aceasta persoana, impiedicand-o sa gaseasca o solutie?

Aceasta femeie se poate reorienta dupa ce aude asta. Daca cineva i-ar fi spus "Asta poate fi o coincidenta", ar fi ajutat-o cu ceva?

Realitatea

Dar nu este posibil ca o solutie care devine vizibila intr-o constelatie sa functioneze de asemenea ca un blestem? Cand spun: "Oh Doamne, asta e soarta mea" si o voce mica din interior spune "Si daca nu e?"

Solutia care apare cateodata arata ca nu functioneaza asa. Ciudat este ca, in orice caz, cand realitatea iese la lumina in toata splendoarea si o privim, o cale devine vizibila, pe baza acestei realitati. Dar calea nu vine din afara, nu de la ajutor sau terapeut, vine din interior. Aceasta este atunci o miscare a sufletului. Dar cand ma gandesc "Oh Doamne, ce-am facut acum", interferez in ceva ca si cum as fi putut preveni sau schimba ceva prin obiectia sau prin frica mea. Realitatea functioneaza in acord cu ea insasi, nu e nevoie sa ma amestec eu.

Dar nu interveniti de fapt? Este perspectiva dumneavoastra asupra realitatii, care este impartasita prin frazele dumneavoastra. Sigur, este nevoie de multa experienta ca sa percepi ceva cat de mic, dar ma intreb, poate alt constelator vede o alta realitate? Cum puteti spune: Aceasta realitate care imi apare mie acum este realitatea?

Realitatea iese la lumina prin intermediul constelatiei. Nu este perspectiva mea. Perspectiva mea depinde de ceea ce vad, de ceea ce altii vad de asemenea si in mod special de ceea ce vad clientii in reprezentanti si de reactiile lor. Daca as urmari perspectiva mea, ar fi periculos. Dar daca vad ceea ce este, impartasesc asta si toti ceilalti o pot vedea in acelasi timp, atunci nu mai este o perspectiva personala. Este o realitate care a iesit la lumina. Este o realitate care a iesit brusc la lumina, din intuneric.

Adio

Ce se intampla cu un client atunci cand nu poate accepta solutia care ii apare?

Aceasta se intampla adeseori, deoarece exista un conflict in sufletul clientului. Se poate vedea la multi clienti, cu o soarta grea - de exemplu daca sunt bolnavi ei se simt inocenti. Cateodata zambesc cand vorbesc despre boala lor. Solutia ii sperie, deoarece aplicand solutia ei se separa de familiile lor.

Voi da un exemplu. Intr-un curs, cineva a spus ca ar vrea sa faca constelatia familiei actuale.. I-am spus "Lucreaza constelatia familiei de origine". El a raspuns" Nu am. Am fost dat spre adoptie pe cand eram copil in Olanda, deoarece parintii mei erau evrei. Am fost dus in Elvetia si am fost adoptat acolo. Tot ce stiu despre parintii mei este ca au pierit".

Lucram aceasta constelatie. Alegem un evreu ca reprezentant al sau, fara ca el sa stie ca e evreu. Si-a asezat reprezentantii parintilor cu spatele.

Reprezentantul sau a fost imediat scuturat profund, miscat profund. Apoi l-am schimbat cu clientul insusi si i-am intors parintii. S-a indreptat catre parintii sai foarte incet si apoi cei trei s-au imbratisat profund miscati.

Dupa un an m-am intalnit cu un prieten de-al meu evreu si l-am intrebat daca a auzit ceva de acea persoana. El a spus: "Da, l-am sunat de curand. Era furios pe tine si a spus ca nu vrea sa mai auda de curs".

Ce se intamplase? Acestui barbat nu ii era permis sa fie mai bine decat parintii lui. Astfel succesul se manifesta in functie de situatia in care ceva in sensul solutiei se misca in suflet. Dar asta cere o plecare. Copilul trebuie sa spuna adio si aceasta este o mare realizare. Nu oricine poate face asta. Dar cand ramane in problema, nu este nefericit. Pare dureros celor din jurul lui, dar nu si pentru el. Se simte acasa ca si copil, incorporat in destinele familiei sale.

Curaj

Cateodata apare senzatia in unele dintre constelatiile dumneavoastra - si auziti constant asta, stiu - ca aduceti critici severe altora. S-a simtit asta foarte puternic ieri. Chiar am observat ca dintr-o data intr-o constelatie ati spus: "Puteti vedea cu totii, nu va reusi, vrea sa moara". Asta suna ca o condamnare la moarte dupa mine. Spuneti asta doar ca un medium sau cum ajungeti la judecati atat de grele?

A fost simplu sa observ ca asa este. Femeia s-a dus la sotul sau mort si s-a intins langa el. A fost foarte clar ca aceasta a fost o miscare care o trage spre moarte. Am spus doar cu voce tare ceea ce era simplu de remarcat de oricine. Aceasta este diferenta.

Unor terapeuti le este frica sa spuna ceea ce vad. Cand acopera asta se simt usurati, deoarece acum nu mai trebuie sa isi asume nici o responsabilitate. Dar clientul nu mai are incredere in ei, deoarece au fost lasi, prea lasi ca sa se uite la realitatea situatiei.

In momentul in care adevarul a fost spus cu voce tare, ceva se poate schimba. Acolo unde adevarul este ascuns, nimic nu se poate schimba. Dar privind realitatea in fata cu seriozitate permite instalarea unei miscari care aduce solutia. Dar nu inainte. Solutiile pot fi gasite doar pe baza realitatii.

Obiectii

De ce nu tolerati obiectiile?

Tolerez constant obiectii.

Intr-o constelatie?

Intr-o constelatie trebuie sa fiu atent ca realitatea sa fie respectata. O obiectie poate fi de exemplu: "Asta poate fi o coincidenta". Ce mai ramane atunci?

Protejez procesul de acest gen de obiectii. Desigur, sunt deschis la ceea ce percep colegii mei, de exemplu cand imi spun: "Ti-a scapat ceva aici sau cineva ar fi putut face altfel". Acesta este un schimb. Apoi facem ceva impreuna. Ne uitam la ce am vazut, invatand unii de la altii si corectandu-ne fiecare. Aceste obiectii sunt constructive.

Responsabilitate

Aveti foarte multi studenti despre care spuneti ca nu sunt studentii dumneavoastra. As spune asta diferit: In fiecare oras din Germania poti deschide un ghid si gasi o reclama care spune "Constelatii familiale dupa Bert Hellinger". Apare de obicei in forma aceasta. Asta inseamna ca numele dumneavoastra apare mereu. Ce credeti despre asta? Va face placere?

Nu remarc asta. In momentul in care incepe sa ma preocupe devin o figura paterna enorma. Apoi ii transform pe ceilalti in copii si imi asum responsabilitatea pentru ei. Unde m-ar duce asta?

Dar exista constelatii care au cauzat oamenilor probleme severe si unde oamenii se intreaba daca nu cumva a fost vina terapeutului.

Terapeutul nu poate face rau nimanui. Cum poate fi posibil acest lucru, cu exceptia situatiei in care celalalt vrea asta? Dar cum as putea face rau cuiva?

Prin felul in care conduceti, deoarece este evident ca dumneavoastra conduceti intr-o astfel de constelatie.

Observ indeaproape semnele si merg cu ceea ce apare. Desigur, imi asum responsabilitatea pentru proces. O parte a responsabilitatii mele este sa nu permit tulburari exterioare, cum ar fi de exemplu ca cineva sa spuna dintr-o data: "Trebuie sa procedati asa sau asa". In acest fel aceasta persoana vrea sa preia conducerea fara sa-si asume si responsabilitatea. Atunci intervin ferm. Dar altfel clientul ramane responsabil pentru sine insusi.

Dar deseori clientul vine la terapeut cu asteptaile unui copil, spunand "Trebuie sa faci ceva pentru mine". Cand terapeutul nu face asta, clientul devine furios. Razbunarea clientului ia forma "Asta nu m-a ajutat". Asta este o parte din razbunare, razbunarea copilului dezamagit. Parintii stiu asta si asta nu-i face parinti rai. Clientul este complet liber. El sau ea poate spune oricand: "Asta nu este just pentru mine". Si totul se opreste aici. Nimeni nu forteaza clientii sa mearga intr-o anumita directie.

Dinamica de grup

Dar nu minimalizati putin efectul unui astfel de grup? Acesta este genul de grup care are un efect fenomenal. Se cunoaste asta din procesele din dinamica grupului.

Se poate observa ca oamenii care sunt implicati intr-un astfel de grup nu sunt de fapt atat de autonomi si atat de responsabili si atat de maturi dupa cum ii descrieti dumneavoastra acum. In schimb oricine vrea in mod natural sa fie iubit intr-un astfel de grup. Cand iti retragi iubirea pentru mine intr-o confruntare - asa o simt eu in acel moment - nu mai sunt in control absolut asupra mea sau atat de

autonom sau responsabil cum ti-ai dori sa fiu.

Am inceput ca un facilitator al dinamicii de grup si sunt familiarizat cu dinamica de grup. Pot de asemenea sa o aplic daca vreau, in beneficiul controlului sau pentru libertate. In procesele din grupurile mele nu permit nimanui sa-i influenteze pe altii. Asta previne dezvoltarea unui grup in care rezistenta impartasita sau atmosfera de grup ia o anumita forma.

Cand lucrez intr-un grup mic, folosesc metoda rundelor. Aceasta inseamna sa intreb pe toti membrii grupului asezati in cerc sa spuna ce se intampla in interiorul lor. Si nimanui altcuiva nu-i este permis sa spuna nimic ca si replica. Deci persoana care vorbeste ramane autonoma.Orice ar spune oamenii, nu este nici lauda nici repros si nu exista nici obiectii. Cand se termina runda, fiecare ramane prezent ca si individ. Participantii nu sunt membrii grupului in sensul ca se pot manifesta sub presiune. Dar tocmai datorita faptului ca membrii se pot arata asa cum doresc se poate dezvolta o atmosfera de grup bazata pe respect reciproc. Aceasta este o mare diferenta.

Rezultatul

Cum stiti ca aveti o solutie? Spuneti "Toata lumea poate veadea asta." Nu pot totusi crede ca toata lumea chiar vede asta.. Eu cred ca Bert Hellinger vede mai multe lucruri decat altii. Cand spuneti "Ceea ce se intampla este clar pentru toata lumea" eu am dubiile mele.

Mai exista si o alta diferenta. Eu nu caut o solutie. Las ca ceva sa iasa la lumina. Ceea ce a fost adus la lumina da indicii despre solutie.. Aceasta este o noua cale a constelatiilor familiale. In aceasta abordare astept sa vad ce se misca in reprezentanti. Cand vad ceva care initiaza o miscare care duce mai departe, fac o pauza.. Nu am nevoie de asemenea nici sa stiu cum va continua. Nu caut o solutie. Ma intereseaza doar daca clientul este sau nu in contact cu realitatea care a aparut.

Perceptia

Cand descrieti cateodata ca asa din senin a aparut o realitate, eu ma intreb daca traiti experienta unui soi de medium. Cine aduce asta la lumina?. Spuneti ca toti au vazut asta, dar totusi, dumneavoastra ca si terapeut ati adus asta la lumina.

Aici trebuie sa retinem ceva. Totul se intampla prin reprezentanti. Putem observa ca reprezentantii se simt dintr-o data ca cei pe care ii reprezinta. Deci ei sunt in conexiune cu ceva mai mare si in acest camp ei simt ceva. Cand conduc ceva de acest gen si eu sunt in conexiune cu acest camp. Primesc informatie de acolo, pe tot parcursul expunerii mele. Merg cu informatia. Dar daca ma gandesc "Ce trebuie sa fac acum?" atunci nu mai sunt in contact cu acest camp. Acest contact nu este posibil decat prin izolare extrema.. Tocmai pentru ca nu am nici o intentie speciala sau dorinte sunt in contact cu ceva mai mare si in consecinta sunt condus.

De catre ce?

De acest ceva mai mare. Putem spune de acest camp - unii il numesc camp. Eu il numesc suflet impartasit. Platon stia deja ca pentru a face posibila o comunicare, de exemplu intre mine si dumneavoastra, ceva trebuie sa existe intre noi pentru ca eu sa va pot intelege. El numeste asta suflet.

Cateodata vorbiti de ceva pentru care folositi anumiti termeni. Mi-am notat cateva: cuprinzand finalul, modelul maret, intregul mai mare. Este evident ceva greu de descris. Dar totusi ce vreti sa spuneti?

Nu vreau sa spun nimic. Este foarte evident ca am ajuns la lmimitele puterii noastre de intelegere, dar aici avem un sens, este vorba de altceva care

intervine. Dar noi nu putem intelege asta.

Efectul

Cum va explicati pe dumneavoastra? Stiu raspunsul, dar o sa va intreb oricum. Cum explicati atractia pe care o exercita metoda dumneavoastra asupra atator oameni din intreaga lume?

Merg sa tin un curs si oamenii vin sa lucreze cu mine. Ii vad. Pe ceilalti care sunt de asemenea acolo, nu-i vad. Sunt intr-un camp. Cand se termina cursul, ma retrag. Ceea ce a fost vazut si experimentat - deoarece multi intra in proces foarte profund - este ceea ce functioneaza. Nu eu. Eu imi iau palaria si iau trenul spre casa.

Ce ii fascineaza pe oameni atat de tare? Este vorba de subiect - familia?

Nu ma gandesc la asta. Daca m-as gandi nu as mai fi in contact cu mine insumi.

Dar ne putem intreba: Ce va priveste pe dumneavoastra? De ce va straduiti atata? De ce calatoriti prin toata lumea ca sa faceti asta? Sunteti un vindecator? Sunteti un maestru? Da, sunteti Bert Hellinger. Dar care este motivatia dumneavoastra sa faceti toate astea?

Vad ca oamenii raman cu ceva din asta si ma bucur. Asta este tot. Imi face placere sa o fac.

Ce va face placere legat de asta?

Succesul - schimbarea brusca a expresiei pe fetele oamenilor, usurarea, simtul libertatii. Asta imi aduce bucurie. Nu exista recompensa mai frumoasa.

Pattern-urile de baza

Sa ne reintoarcem la criticii dumneavoastra. Ceea ce ii irita pe atat de multi este faptul ca ati gasit legi in numerosii dumneavoastra ani de munca si acum spuneti "Nu pot face nimic legat de asta. Asa stau lucrurile". Asta ridica obiectii si oamenii spun ca aceste legi pot fi schimbate.

Exact.

Noi le schimbam.

Da, este ceea ce spun si eu.

Atunci cum poate Bert Hellinger sa spuna: "Asa este legea. Asa o inteleg eu."

Asa este legea in aceasta situatie. Vedeti clar efectul. Daca oamenii generalizeaza, e treaba lor. Eu nu generalizez. Eu raman cu situatia la indemana.

Dar sunt anumite pattern-uri care au aparut clar. Atunci spun asta cu voce tare. Acesta este un pattern. Dar cand fac o constelatie, dintr-o data fac ceva complet diferit, chiar impotriva acestui pattern, deoarece se vede ca ceva este diferit in aceasta situatie.. Apoi unii spun: Nu se poate conta pe tine. Si acesta este adevarul."

In regula, dar aceste pattern-uri exista. Cateodata cand apare o exceptie, putem avea banuieli: Aha, asta va merge in directia asta. Care sunt pattern-urile de baza? Sunt cateva. Sunt cateva patternuri clasice de care sunteti constient in mod specific?

Sunt anumite pattern-uri de baza care servesc ca un ghid sever. Cand iau in considerare aceste pattern-uri in timp ce lucrez, pierd contactul cu realitatea asa cum apare in acel moment. Cateodata ma gandesc: In conformitate cu acest pattern, ar trebui sa fie asa si asa. Cand ma surprind gandind asa, ma retrag instantaneu, deoarece astfel nu as mai fi in contact cu ceea ce se intampla. Astept un timp. Dintr-o data realizez ca a aparut o directie total diferita.

Sufletul

Ceva legat de conceptul de suflet pe care il folositi. Este un limbaj pe care il stim in mod obisnuit din filosofie sau teologie. In psihoterapia traditionala ar exista probabil retineri in a folosi acest concept.

Da, asa se intampla in general cu astfel de concepte, este foarte adevarat.

Este o nemultumire pe care o au oamenii. Va rog fiti amabil si definiti ce intelegeti prin asta. Sau veti zambi si veti spune "Asta nu poate fi definit?"

Pot sa definesc acest termen, nu in sensul ca il pot identifica cu precizie, dar se poate descrie sufletul prin efectele pe care le are.

Oricand vedem sufletul la treaba, el are doua functii de baza. In primul rand, el uneste ceva. Corpul nostru de exemplu este tinut laolalta de catre o putere care coordoneaza toate functiile corporale. Ne putem intreba ce fel de putere este asta. Este sufletul.

In al doilea rand, sufletul ne conduce intr-o directie bine definita. Dar sufletul nu este limitat la corpul nostru sau la noi ca si indivizi. Familia are de asemenea un suflet. In consecinta membrii familiei raspund cu totii in conformitate cu legile stabilite de suflet. Incurcaturile si comunitatile destinului exista doar pentru acest motiv. Acesti membrii ai familiei au un suflet comun. Si peste asta exista conexiuni si mai mari.

Deci, exista ceva care are efect. Eu numesc asta suflet. Dar nu spun ca stiu ce este. Nu am gasit inca un nume mai bun. De fapt in China am gasit: Dao.

Tao este puterea care directioneaza si controleaza totul. Si aici de asemenea, in Dao de Ching, cartea esentiala, atribuita lui Lao Tse, se spune: Dao care poate fi numit nu este Dao. Dar oricine poate vedea ca exista o asemenea putere. Cuvantul Dao este mai general si evita intelegerea definitiei mai usor decat cuvantul suflet. In China folosesc cuvantul Dao. Este mai aproape de mine oricum.

In serviciul vietii

Dupa Bert Hellinger, lucrurile importante cu privire la constelatiile familiale sunt legate de psihoterapie sau sunt chestiuni de credinta sau de o atitudine de baza care este aproape religioasa?

Cu nici unele.

Atunci ce anume?

Multi vin la constelatii familiale desi nu sunt bolnavi. Pentru ei constelatiile familiale nu au nici o legatura cu boala sau psihoterapia. Si nu sunt oameni cu

probleme psihice. Sunt oameni a caror cale in viata a ajuns la un blocaj in anumite aspecte. Este vorba de natura umana.

Se cauta probabil o cale de iesire sau o solutie. In aceasta privinta constelatiile familiale sunt mai apropiate de filosofie. Este a sti despre viata.

Prin intermediul observatiei?

Prin intermediul observatiei. De aceea nu ma consider un psihoterapeut.

Dar?

Cineva care serveste viata.

Cuvinte de intelepciune

1. Lenea slabeste.

2. Daca nu punem intrebari, stim mai mult.

3. Ce urmeaza este evident.

4. Pentru fericire avem nevoie de putin.

5. Mai intai vin zorile, apoi devine clar.

6. Tot ce este liber este conectat.

7. Umilinta are nevoie de putin.

8. A fi in serviciul altora ne micsoreaza si pe urma ne aduce maretie.

9. Cine vede tot ia o pauza.

10. Credintele inseala.

11.Ce este permis sa apara va pleca.

12. Ce este bine intentionat se dovedeste adesea gresit.

13. Facut corect este adesea facut gresit.

14. Santurile te incetinesc.

15.Cand? Acum sau niciodata.

16. Destul este adesea putin.

17. Adevarul adesea strica jocul.

18. Fara iubire nu exista recunostinta.

19. Destul satisface.

20. Bucuria radiaza.

21. Respectul comanda.

22. A te detasa misca.

23. Recunostinta serveste pacea.

24. Cand sunt ghidat sunt pregatit.

25. Ce este gol atrage.

26. O usa se inchide, alta se deschide.

27. Viata vrea mai mult.

28. Cand suntem chemati servim.

29. Lenesi ne simtim singuri.

30. Ce este sfant are nevoie de un contrabalans.

31. Ce e simplu este adesea destul. Tags: Bert Hellinger Ajutor pentru suflet octombrie 2011

Ajutor pentru suflet Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi Scrisoare lunara

Noiembrie 2011 Dragi cititori,In timpul zilelor mohorate de noiembrie din emisfera nordica, acest numar al „Ajutorului pentru suflet” va aduce putina lumina interioara. In acelasi timp, aceasta este luna in care ne gandim la mortii nostri. O facem cu tristete sau cu incredere? Unele dintre articole ne dau speranta in acest sens, atat pentru noi, cat si pentru cei morti. Ca de obicei, veti gasi aici si ceva care mai intai va va surprinde, dar care apoi va va face sa rasuflati usurati. In aceasta privinta, va doresc castiguri launtrice.al vostru,Bert Hellinger Cuprins Intelepciune Speranta 3 Secrete Barbatul si femeia 4 Ordinea rangului 5 Meditatie 6 A avea incredere in suflet 6 Onorandu-i pe cei morti 8 Moartea incheiata si cea neincheiata 9 Ne vom intoarce Prezenta celor morti 10 Meditatie: Voi si eu 11 Invierea evreilor din Germania 12 Ajungand la un sfarsit Sfarstiul 15 Ordine pentru succes Prejudecatile constiintei 16 Bogatia 18 Vina si inocenta 20

Penitenta 22 Dumnezeul meu 22 Penitenta ca echilibru 23 Dumnezeul constiintei 24 Celalalt Dumnezeu 24 Miscarile spiritului 25 Cuvinte de intelepciune 27

Intelepciune Speranta Speranta ne tine in viata daca nu renuntam la ea. Ce fel de speranta este aceasta care ne tine in viata? Speranta in propria noastra forta si intr-o calauzire pe care vrem s-o urmam intru totul. O urmăm cu toată fiinta pentru ca ne dorim din răsputeri aceasta viata si suntem gata să facem sacrificiul suprem pentru a o salva.Este oare aceasta speranta, speranta noastra? Este ea raspunsul la o alta forta care vrea sa ne calauzeasca existenta cu mult dincolo de toate limitarile pe care fricile noastre ni le-au impus? Speranta noastra isi extrage taria tocmai din aceasta forta. Armonizandu-se cu ea, speranta noastra devine de netagaduit si se desavarseste.Inceteaza sa mai tina seama de orice obiectie, fie ea din partea altora si mai cu seama din partea noastra. Obiectiile vin din partea celor care au renuntat sa mai spere. Si, mai ales, ei au renuntat ca prin puterea vointei lor sa permita sperantei sa se implineasca prin efortul lor suprem.Aceasta speranta este speranta pentru viata, pentru iubirea deplina, pentru viata deplină, pentru intreaga viata, insotita de dorinta de a contribui la ea cu tot ce avem, indiferent de costuri.Aceasta speranta este iubirea de viata, intreaga iubire pentru (o) viata intreaga.Cand se sfarseste aceasta speranta? Atunci cand daruim aceasta incredere celorlalti, in special asa-numitilor vestitori, profeti ai sperantei. Speranta noastă are efect pentru noi si prin noi, niciodată prin profetii sperantei. Doar inauntrul nostru ramanem una cu sursa originara a sperantei noastre.Aceasta speranta este acolo, mai ales atunci cand suntem in mijlocul unei situatii disperate. Obiectiile nu se iau in calcul in aceste situatii – actiunea este inevitabila. Totul este angrenat intru urmatoarea miscare esentiala.Aceasta actiune devine speranta implinita. Aceasta speranta devine realitate prin actiunea noastra.

Secrete

Barbatul si femeia Doar prin barbat si femeie viata continua intru umanitate. Continua pentru ca barbatul si femeia sunt esential diferiti, atat de diferiti incat un barbat nu va putea fi niciodata femeie si o femeie nu va putea fi niciodata barbat. Pe de alta parte, ei sunt atrasi unul de celalalt si unul spre celalalt in vederea atingerii celui mai inalt scop al lor, cel al procrearii. Doar prin aceasta uniune vor putea ei transmite mai departe viata, viata pe care la randul lor au primit-o de la un barbat si o femeie, dand-o mai departe celor ce vor ramane in viata dupa ce propria lor viata va fi fost implinita si se va fi sfarsit.Si acelasi lucru este valabil si pentru copiii lor. Si ei, la fel, vor putea transmite viata ca barbat si femeie, pentru ca viata sa continue dincolo de viata lor. In barbat totul este legat de femeie, si totul intr-o femeie serveste scopului de a fi dorita de catre barbat pentru ca ea sa-i devina sotie si mama copiilor lui.A fi barbat si a fi femeie constituie începutul unui miscari creatoare care ajunge la destinatie atunci cand barbatul devine tata si femeia mama.Aici putem discerne o lege care se aplica intregii vieti, sub toate formele ei: numai in cazul in care viata separata se uneste ea poate da nastere unor noi forme de viata, mai cuprinzatoare, ajungand astfel la diversitatea care-i este menita. In procesul vietii, o multitudine de forme diferite de viata trebuie sa conlucreze intr-o impletitura de interactiuni creatoare. Secretul fiecarui proces creativ devine astfel vizibil si real. Aici nu exista repetitii, de fiecare data se intampla ceva nou; exista mereu doar viitorul.Opozitia, asa cum o vedem aici in manifestarea ei fundamentala ca barbat si femeie si in imboldul inerent spre uniune, este o manifestare a puterii spirituale si a spiritului care se regaseste si lucreaza in ea. Ne obliga sa recunoastem si sa descoperim întregul prezent în însăsi aceasta opozitie. Dar întotdeauna doar pentru un timp, la fel ca în cazul unui copil care îi uneste pe ambii părinti în el însusi ca sot si sotie, dupa care un nou ciclu de opuse ia viata, din nou, ca barbat si femeie.Aceste opozitii isi fac simtita prezenta aici, dar si in alte parti, sub multe forme. Ele ies la iveala sub forma sentimentelor de “mai bine” sau “mai rau”, de vina sau inocenta, de “bun” sau “rau”, pentru a numi doar cateva exemple.Aceste opozitii sunt “la lucru” si in cadrul multor relatii de cuplu. Ele chiar intensifica antinomia dintre barbat si femeie. Ele impovareaza dragostea barbatului si a femeii si pot duce la separari care produc la randul lor alte opozitii si aduc cu sine noi actiuni creatoare.In ultima instanta, aceste opozitii deriva din insasi opozitia dătătoare de viata dintre barbat si femeie. Asadar ele pot fi depasite in acelasi mod. Ce pare a fi in opozitie se unifica, fara a epuiza sau elimina contrariile. Si astfel creatia si viata merg mai departe.Cum, mai cu seama, se întâmplă acest lucru? Prin iubire. Ce fel de iubire? Prin iubirea spiritului creator care dă nastere opuselor pentru a le unifica si pentru a le pune din nou in opozitie. Asadar, acest lucru se întâmplă prin iubirea care sustine contrariile si le uneste creator oferind legitimitate si dreptul la existentă ambelor părti, astfel incat noi opozitii sa formeaza sunt depasite in noi moduri.In concordanta cu aceasta miscare creatoare suntem de asemenea de acord cu aceste opozitii si le depăsim doar pentru a le experimenta inca o data intr-un fel nou, pentru a le depăsi iarasi. In concordanta cu aceasta miscare creatoare si odata cu acceptarea interdependentei dintre opusele care tin viata si cosmosul in miscare, devenim unul si acelasi cu primordialul prin

intermediul opozitiilor.

Ordinea rangului Intr-o relatie de cuplu unde familiile de origine apartin unor religii diferite, femeia trebuie sa accepte credinta si religia barbatului ei ca fiind de o valoare egala cu religia ei. La randul lui, sotul trebuie de asemenea sa recunoasca religia si credinta sotiei ca fiind de acelasi rang cu religia si credinta lui. Totusi, daca fac acest lucru, nu vor avea o constiinta curata. Astfel, ei trebuie sa gaseasca o cale de impacare peste aceste diferente. De cele mai multe ori discutiile ce apar in familie sunt legate de care credinta sau care sistem de valori are mai multa putere. Se intampla des ca una dintre parti sa preia conducerea si sa se afiseze ca fiind mai puternica decat cealalta si atunci un proces ciudat are loc.Copiii se simt loiali ambelor parti si ambelor familii. Atunci cand unul dintre parinti ia suprematia in ceea ce priveste credinta si viziunea asupra lumii, copiii formeaza in secret o alianta cu parintele mai “slab”. Ei fac acest lucru pentru a echilibra dinamica loialitatii lor si a sistemului ca intreg. Astfel, nicio parte nu poate fi invingatoare. Efectul este mai degraba o tendinta peste generatii de a echilibra dezechilibrul, care are ca rezulat faptul că cel învins câstigă mai târziu, peste două sau trei generatii.Aceasta dinamica joaca un rol foarte important atunci cand unul dintre parteneri este de origine evreiasca. Ea arata ca radacinile evreiesti sunt mai puternice decat cele crestine, din cauza faptului ca soarta evreilor este cu mult mai sumbra decat cea a crestinilor, si pentru ca evreii au suferit mari nedreptati cauzate de crestini. Aceste influente nu raman neobservate. In familiile cu credintă mixtă se dezvolta tendinta de a crea un echilibru. In astfel de cazuri nu exista alta solutie decat ca ambele familii de origine sa se respecte reciproc si sa-si recunoască valoarea egală si independenta.

Meditatie Inchide ochii. Respira cu gura deschisa. Inspira si expira adanc. Respira putin mai rapid, accelereaza putin ritmul. Acum, intra pe taramul mortilor – si mergi aproape de ei – este o armata intreaga – ei se ridica, intreaga si imensa armata – 6 milioane si chiar mai multi – doar observa cat de mic esti tu in fata tuturor. Te uiti la ei, dar ei se uita in departare, pe deasupra ta. Respira profound si fa un pas intr-o parte ca sa nu le stai in cale. Retrage-te, foarte incet. Acum se afla undeva dincolo si mai presus de tine.

A avea incredere in suflet

Va voi spune o poveste. Am facut odata o constelatie familială cu un tanar din Olanda. Am pus in scena crestinismul si iudaismul. Dar nu am ajuns prea departe. Mai tarziu a venit in Statele Unite unde organizam o serie de workshopuri, si, intr-una dintre constelatii, a fost ales ca reprezentant. Aceasta constelatie era despre o famile de evrei care traia in America, iar el a fost ales ca frate al clientului. Am lucrat cu holocaustul ca si fundal si pe parcurs mi-a devenit foarte clar ca el fusese identificat cu persecutorul, lucru ce mi s-a parut foarte ciudat. Acela a fost primul moment in care mi-am dat seama ca autorii crimelor erau prezenti in familiile evreiesti si ca sunt reprezentati in familie de catre urmasii generatiei holocaustului. Acest lucru se intampla atunci cand o astfel de familie incearca sa-i excluda pe criminali.Apoi nu m-am mai gandit la acest barbat pana cand, acum cateva luni, primesc o scrisoare de la el in care mi-a spus despre experienta lui iesita din comun. Mi-a povestit ca in timpul workshop-ului mentionat anterior el mi-a vorbit, iar eu nu-mi aduceam aminte de asa ceva. Mi-a reamintit si ce i-am spus sa faca. Trebuia – ca un exercitiu – sa coboare pe taramul mortilor, sa caute criminalii acolo, sa se aseze pe jos langa ei si sa le spuna: “Sunt unul dintre voi”.Într-un al un al doilea exercitiu, trebuia sa-si imagineze ca moartea nu statea in picioare in fata lui, ci in spatele lui si ca trebuia sa-i ceara zilnic binecuvantari. Apoi mi-a adus aminte si ca i-am spus: “Dar nu trebuie sa faci niciunul dintre aceste exercitii! Nu trebuie sa faci niciunul dintre exercitii, dar trebuie sa astepti ca sufletul tau sa-si duca munca la bun sfarsit”. Acesta a fost si el un exercitiu pe care i l-am dat, mi-a spus.Trei luni mai tarziu a avut parte de o experienta extraordinara in timp ce dormea. Cum statea el intins si dormea, ceva precum un vis l-a coplesit, dar a fost ceva mai mult decat un vis. Facea parte dintr-un pluton de executie a evreilor, bineinteles, si chiar el insusi o omorat evrei in acest mod. Apoi a fost pus sub acuzare si a trebuit sa se apere in fata judecatorului. A spus: „Da, este adevarat, sunt un criminal. Am omorat oameni, dar apararea mea consta in faptul ca sunt o fiinta umana si ca depinde doar de circumstante daca cineva se devine un criminal sau o fiinta umana decenta”. Apoi a fost condamnat la moarte.Intre ziua verdictului si ziua executiei a fost o perioada de cateva luni, timp in care si-a luat la revedere de la familie si de la cei dragi. Era foarte calm si netulburat, cu un simt sporit al perceptiei. In ziua executiei a fost condus intr-o camera de unde avea sa fie dus la scaunul electric si unde a trebuit sa mai astepte pentru cateva ore. Intr-un final, a venit cineva care l-a anuntat ca executia a fost amanata si ca va trebui sa mai astepte.In ciuda acestor lucruri, el a fost calm tot timpul si pregatit sa moara. Apoi i s-a spus ca judecatorul i-a schimbat sentinta si ca nu va fi executat, ci exilat. I s-a permis sa-si aleaga singur un loc unde sa-si petreaca restul zilelor, departe de orice contact uman. Asa ca a parasit inchisoarea si a ramas afara.Tot in timp ce visa, a rostit cuvintele: „Am supravietuit mortii si am devenit un om cu totul nou. Pentru mine vina si nevinovatia nu mai exista”. A scris ca dupa ce s-a trezit din somn s-a simtit complet schimbat si a adaugat: „In perceptia mea, culorile au devenit mai stralucitoare si ritmul vietii mele s-a incetinit pentru ca acum urmaresc totul cu mare atentie”.A vrut doar sa ma informeze despre experienta lui. Si o povestesc aici pentru ca aceste lucruri sunt posibile atunci cans avem incredere in sufletul nostru si-i predam conducerea.

Onorandu-i pe cei morti Acum voi face o mica meditatie cu voi. Inchideti ochii – recentrati-va, conectati-va cu centrul vostru, in centrul gol – si coborati in taramul mortilor.Iata-i, sunt acolo, toti oamenii din familia voastra – Poate ca unii dintre ei au inca ochii deschisi si se uita rugator, staruitor la voi – Poate ca le spuneti unora dintre ei: „Va vad – va onorez – pot vedea ce vi s-a intamplat”. Sau: „Vad ce le-ati facut altora – va onorez neseparandu-va de cei care au murit in alt mod – aveti onoarea de a fi la fel ca ceilalti – onoarea de a avea pace, la fel ca ceilalti – onoarea de a apartine – onoarea de a recunoaste ca sunt ca voi – onoarea de a indrepta totul pentru voi”.Apoi va uitati undeva departe, spre o lumina indepartata – si va inclinati adanc în fața ei– fara cuvinte – umili – si va retrageti incet, va dati inapoi cu spatele, foarte incet – precum cineva care a intrat intr-un tinut interzis – pana cand ati ajuns la capatul drumului si simtiti ca sunteti inapoi un lumea celor vii.Apoi va recentrati, va intoarceti, simtiti cealalta lumina, deschideti ochii – si va uitati la ea.

Moartea incheiata si cea neincheiata HELLINGER catre un participant: Trebuie sa nu-i uitam pe acesti morti. Trebuie sa le acordam sansa de a fi vazuti. Odata ce acest lucru a fost facut, trebuie sa-i lasa sa se odihneasca acolo unde le este locul.De dimineata am facut un exercitiu prin care ne-am dus la cei morti. In aceste exercitii putem adesea observa ca unul sau altul dintre cei morti nu ne lasa, nu renunta la noi. Dar acesti morti se agata de cine nu trebuie, de persoanele nepotrivite. Ei trebuie sa fie condusi catre cei pe care intr-adevar vor sa-i intalneasca sau pe care trebuie sa-i intalneasca.Catre participant: Acest exercitiu poate fi potrivit pentru tatal tau, l-ar putea ajuta sa-si gaseasca pacea fiind alaturi de parintii lui. O reuniune de familie in taramul celor morti poate avea loc, si astfel, toti isi vor putea gasi linistea.Nu este extraordinar faptul cum reprezentanta clientului, care nu stia nimic despre persoana pe care a reprezentat-o, a manifestat un comportament schizofrenic? Noi suntem intr-adevar in contact unii cu ceilalti – si asta nu este valabil doar pentru cei vii, dar si pentru cei morti. De aici putem trage concluzia ca unchiul omorat al clientului inca nu-si incheiase, nu-si desavarsise moartea. Desi este un act indraznet sa spunem acest lucru in gura mare, el avea nevoie de ajutorul celor vii pentru a putea sa-si incheie moartea. Avea nevoie de acceptarea oferita cu iubire pentru a putea sa-si gaseasca pacea cu mortii care-i apartineau. Odata ce acest lucru s-a dus la bun sfarsit, cei vii au putut sa se retraga. Ne vom intoarcePrezenta celor mortiAcum as vrea sa merg cu voi la un alt nivel. Acest lucru va avea un efect si asupra celor cu care interactionam si se va dovedi a fi ceva benefic. Anul trecut in decembrie eram in Polonia, calatorind prin

tara si tinand prelegeri de seara, si eram insotit de Zenon Mazurczak pe post de ghid. Am luat trenul din Wroclaw pana la Cracovia, strabatand regiunea Silesia. L-am rugat sa-mi spuna cate ceva despre Cracovia si despre evreii din Polonia de dinainte de razboi. Mi-a povestit despre cartierul evreiesc, pe atunci in jur de o treime din populatie era constituita din evrei. Mi-a mai povestit si despre zona Galicia care era majoritar populata de catre evrei, de asemenea. Acum aproape ca nu a mai ramas nimeni.Mi-am imaginat Cracovia cu cel de-al treilea ochi. In jurul orasului am vazut un cerc format din multi oameni. Voiau sa intre, dar nu puteau. Erau evreii care traisera acolo si care, nemaifiind doriti in oras, nu puteau sa intre.In ultima zi de sedere in Cracovia, am fost cu Zenon si cu alti prieteni in fostele cartiere evreiesti. Casele erau inca acolo, cu vechile inscriptii, de parca totul era asa cum fusese inainte. Doar oamenii nu mai erau acolo. M-am uitat prin ferestre si am vazut locuitorii din vremuri trecute. Plansesera atat de mult incat ochii lor secatuisera. Si asta m-a impresionat si m-a emotionat puternic.De acolo am plecat spre Katovice, unde urma sa vorbesc in fata a peste 1000 de invitati. Le-am povestit despre experienta mea din Cracovia. Aveam o imagine foarte clara. Acei evrei morti – erau toti polonezi, nu doar evrei dar si compatrioti, cetateni, o parte a tarii – cu toii voiau sa revina in sufletul polonezilor. Polonia este un camp spiritual vast. In acest camp subtil, toti evreii sunt inca prezenti. Nimeni nu poate disparea de acolo. Evreii au fost doar marginalizati, dar acest lucru nu este cu adevarat posibil intr-un asemenea camp.Am facut o meditatie cu auditoriul meu:Ii privim pe toti, milioanele de morti. Ii luam in sufletul nostru si le oferim dreptul de a reintra in sufletul nostru, deoarece inca apartin, la fel ca noi. Ii luam in inima noastra si pe cei stramutati din Silesia pentru ca, desi nu putem sa ne intoarcem si sa schimbam ce s-a intamplat, ei sa fie prezenti din nou și sa aiba un loc in sufletul nostru. Toti, si cei morti si cei deportati, pot sa revina acasa precum fiicele si fiii rataciti si pot ramane.Auditoriul polonez a luat aceste lucruri in suflet intr-o maniera deschisa si naturala, ca si cum ar fi fost mersul firesc al lucrurilor.Cand am ajuns din nou acasa, am luat legatura cu un prieten de-al meu din Israel, profesorul Haim Dasberg, care a facut multe lucruri pentru supravietuitorii holocaustului si pentru urmasii lor. I-am povestit despre experienta mea. Mi-a raspuns ca si el a fost in Cracovia si ca a trait o experienta asemanatoare. Si el a putut vedea pe strazi pe mortii cei multi pregatindu-se de Sabat. Dar niciunul nu mai era de fapt acolo. Apoi m-a intrebat: „Ce se intampla in tinuturile nemtesti? Se intorc evreii acolo? Au o casa in sufletele celor de acolo?”

Meditatie: voi si eu As vrea sa fac urmatorul lucru cu voi ca o meditatie. Inchidem ochii. Ne ducem la locurile noastre de origine si in care traim si intram in rezonanta cu cei care nu mai sunt acolo, carora nu li se mai permite sa fie acolo, nici macar in suflet. Ii privim. Majoritatea au fost omorati, multi au fugit sau au fost deportati. Le spunem: „Va vad. Aveti un loc in sufletul meu. Si plang pentru voi. Voi si eu, voi toti si eu.”Apoi ii lasam sa plece spre locul in care ceva mai mare si mai

cuprinzator ii primeste si-i adaposteste. Privim la aceasta forta mai mare pe masura ce ii primeste si ramanem tacuti.

Invierea evreilor din Germaniade Erik Bendix Noi ne intoarcem Nu pentru a ne razbuna Nu de dragul vostru Nici macar pentru a-I dovedi ceva lui Dumnezeu. Ci pentru ca viata ne-o cere. O facem fara tragere de inima. Totusi, stim ca impotrivirea noastra Va trebui sa cedeze. Copiii nostrii vor de pe-acum sa afle De ce-am fugit de pe pamantul nostru, Si-ncearca acum sa ceara dreptatea De la arabii care nici macar nu erau acolo. Ei vor sa stieUnde l-am pierdutPe D-zeul asta despre care tot vorbim. Noi vrem copii cinstiti, Si trebuie sa recunoastem C-avem un gol imens in inimi Atunci a trebuit s-alegem: fuga sau moartea. Dar acum?Scuzati-ne, vrem sa ne rugam aiciPe pamant nemtesc,Unde sufletele celor dragi nouaInca nu-si gasesc linistea-n pamant.Stim ca somnul vostruE la fel de zbuciumat ca si al nostru,Si c-ati fugit din tara voastraIn locuri tamaduitoare din lumea-ntreaga,Stim ca nu sunteti siguri daca strainiiSunt bineveniti in tara voastra,Poate pentru ca banuitiCa nici voi nu veti mai fi bineveniti,Si ca nici voi nu veti putea raspundeLa intrebarile copiilor vostri. Spuneti-ne, din gelozieAi nostrii fura omorati?Au fost referirile pline de gelozieAle Reich-ului MilenarSi ale poporului Unic, la adresa noastra,Pentru ca Germania

zbatutu-s-a timp de numai cateva deceniiSa ramana impreuna,In timp ce noi am facut-o vreme de mileniiFolosind doar cartile?Ne-ati gazat pentru caVoi insiva erati gazati in transeeSi nu ati putut riposta?Voi, ganditorilor, acum dezbateti daca,Numai cultura europeana e maturaIar despre-a noastra, daca D-zeu ne mai alege inca,Dar vorbim oare unii cu ceilalti?Rabinii nostri au incercat de-a lungul unei generatiiSa nu uite niciodata.Dar ce-a ramas intepenit in amintireFu moarteaLa care inca ne uitam incremeniti, far’ nici macar a respira.Sa respiram cu-adevarat din nou va trebui sa retarim durerea.Va fi necesar ca noi sa nu mai murimFiind doar martori,Ci sa traim indelungat si pe deplin.Asta e scris in cartea noastra: alegeti viata.In cartea voastra spune:Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.Noi suntem in continuare aproapele vostru.Imaginati-va: dupa o absenta indelungata.Noi, vecinii vostri, incepem sa ne intoarcem.In curand ne vom muta chiar langa casa voastra,Vom fi in preajma voastra si vom face galagie pe strazi. In curand vom face glume cu autoritatile nemtesti.Vom sta la mese ca oaspeti obisnuitiSi ne vom casatori cu copiii vostri.Casele si pamanturile nemtestiVor reveni in mainile noastre.Vom fi iara cetateni!Pustiitele sinagoge devenite muzee vor incepe sa se umple.Sa fie oare un cosmar? Nu.Intreaga lume se teme de o revenireDar este de fapt teama care se repeta.Vremurile sunt unele noi.Noi, evreii, ne vom intoarce in Germania.Nu, nu vom veni cu totii, la granite, deodata. Si nici la anul.Se va intampla treptatPe ici, pe colo la inceput,Si-apoi cu forte sporinde,Asemeni lucrurilor ce cresc.Veti vedea. Aceasta poezie a fost scrisa in 1989, originalul in limba germana fiind apoi tradus de catre autor si in limba engleza. A fost publicata in germana ca frontispiciu in cartea lui Bert Hellinger - Rachel weint um ihre Kinder: Familien-Stellen mit Opfern des Holocaust in Israel (publicata in limba engleza ca Rachel plangandusi copiii: constelatii de familie in Israel). Ajungand la un sfarsitSfarstiulCei care privesc catre sfarsitul lor, au timp. Ei vor si planuiesc doar ce le permite sfarsitul lor. Astfel, ei raman cu ochii la ceea ce este apropiat, la ceea trebuie facut pe moment sau la un proiect, avand mereu in vedere sfarsitul. Apoi privesc spre momenul următor. In acest mod, pastreaza o vedere de ansamblu asupra a ceea ce mai este de facut si asupra a ceea ce inca mai este posibil pentru ei, pentru moment.Sfarsitul nostru nu este inca aici, chiar acum. Insa suntem constienti de existenta lui. Suntem de asemenea constienti si de timpul care ne-a mai ramas. Mai presus de toate, noi suntem constienti de timp. Din perspectiva sfarsitului nostru, timpul care ne-a mai ramas devine pretios si essential. Il umplem; il umplem in toate privintele. Pentru noi devine un timp desavarsit.Dar, mai ales, in tot acest rastimp nu facem planuri ce depasesc limitarile impuse de acest timp. Ramanem cu ce este aproape si cu ce urmeaza sa se intample. Facem acest lucru cu intensitate maxima, fara sa ne irosim fortele cu probleme neimportante.Oare si tanjim dupa sfarsitul nostru? Avem voie sa facem asa ceva? Ce se intampla atunci cu timpul inca dat noua? Il mai avem? Mai facem ceva cu el? Ce se intampla cand acel sfarsit mult dorit sau inspaimantator nu vine? Atunci cand in sfarsit apare, este un final implinit, vine oare la sfarsitul unui timp trait pe deplin si din plin?Asadar privim spre sfarsit, dar fara a merge inspre el. De venit, vine singur. Nu ne apartine. El doar vine.Este

insa diferit in ceea ce priveste timpul care ne-a mai ramas. Chiar il avem acum si il avem pe de-a-ntregul.Am citit de curand o poezie de-a lui Rilke. Am fost profund emotionat. Este o poezie despre moarte. Rilke crede ca moartea este in jurul nostru de-a lungul intregii vieti. Moartea traieste in noi. Este o parte a vietii. Dar cand vorbeste despre moarte, vorbeste in acelasi timp de D-zeu, orice ar insemna asta pentru voi. Exista unul ce ne ia pe toti in mana luiPe toti cei care ca nisipul printre degete-i alunecamEl le alege pe cele mai frumoase dintre regineSi-n marmura alba le sculpteazaAsternandu-le-n liniste pe muzica ei,Punand regii langa sotiile lor Facuti din exact aceeasi piatra. E unul ce ne ia pe toti in mana luiPe toti care-asemeni sabiei slabe ne frangem. Nu e-un strain, caci vietuieste-n sangeleCe salta si-odihneste-a noastra viata.Ca face nedreptati nu-mi vine-a crede,Dara pe multi i-aud vorbindu-l chiar de rau.

Ordine pentru succes Prejudecatile constiintei Alaturi de prejudecatile colective care decid asupra succesului sau esecului unei chestiuni cum ar fi, de exemplu, prejudecata internalizata legata de stapani si scalvi, o gama larga de prejudecati mai personale decid succesul lucrurilor intreprinse de noi.Constiinta noastra decide in ce conditii putem sa apartinem si in ce conditii ne pierdem dreptul de a apartine. Constiinta judeca. Toate miscarile constiintei sunt judecati. Mai exact, ele sunt prejudecati. Ele judeca in avans, aprioric, ce pot face eu sau nu, in mare parte fara a cunoaste prea multe detalii despre subiect. Din acest punct de vedere, ele sunt si prejudecati colective. Ele sunt prestabilite de catre grupurile de care apartinem, fara sa ne fie permis sa le evaluam. Insusi faptul de a le pune la indoiala ar reprezenta o ofensa adusa acestei constiintei si, ca atare, acest fapt va fi pedepsit de catre constiinta si de catre grupul pe care il deserveste. Atata timp cat motivele profunde pentru care aceasta constiinta exista nu sunt aduse la lumina, noi ramanem sclavii ei. Constiinta ne pune o intrebare simpla: Ce trebuie sa gandesc si sa fac pentru a mi se permite sa apartin?Constiinta noastra decide in orice moment asupra faptului daca putem apartine sau nu. In ultima instanta, ea decide de la un moment la altul daca murim sau traim. Incalcarile grave ale imperativelor constiintei conduc la sentinta cu moartea.Cine duce la bun sfarsit executia? Grupul nostru, si, in cele mai multe privinte, chiar noi insine, prin intermediul mustrarilor de constiinta. Sa fim mai exacti, executam sentinta prin faptul ca ne simtim vinovati si ne caim pentru ce am facut.De ce mustrarile noastre de constiinta au o putere asa de mare asupra noastra? In spatele lor sta conceptul

de Dumnezeu, intrucat exista credinta conform careia constiinta reprezinta vocea lui Dumnezeu in interiorul nostru. Chiar si acum constiinta este recunoscuta si temuta ca fiind vocea lui Dumnezeu, atat la nivel public, cat si la nivel personal. Dar la un nivel mai profund, pentru multi dintre oameni aceasta conexiune ramane in meandrele subconstientului, ca un secret.Aceasta constiinta si prejudecatile ei decid in mare masura asupra succesului sau esecului multora dintre lucrurile pe care le intreprindem. Dar de cele mai multe ori nu dam atentie acestor prejudecati. Cautam motive externe, ramanand astfel orbi la influentele acestei constiinte.Dictatele acestei constiinte sunt directionate in primul rand catre copilul din noi, pentru ca in special copilul se afla la mila grupului de care apartine și a constiintei acestuia. Copilul nu este capabil si nu i se permite sa se impotriveasca. Impotrivirea ar insemna sfarsitul pentru acel copil. Oricat de absurde ar parea aceste dictate ale constiintei, este foarte greu pentru noi sa-i eludam prejudecatile si imperativele. Inca mai credem ca, prin intermediul lor, o forta divina comunica cu noi și ca aceasta forta este responsabila de existenta sau inexistenta noastra.

Bogatia In Biblie gasim o istorisire depre Iisus si un tanar bogat care l-a intrebat pe Iisus ce trebuie sa mai faca pentru a dobandi viata vesnica in afara de respectarea poruncilor. Iisus i-a raspuns: „Daca vrei sa fii perfect, du-te, vinde tot ce ai si da saracilor si vei avea bogatie in cer. Apoi vino, urmeaza-ma.” Cand a auzit asa, tanarul a plecat suparat pentru ca averile lui erau foarte mari. Si Iisus le-a spus discipolilor: „Va spun adevarul, un om bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor.” Si a continuat: „Si din nou va spun, este mai usor pentru o camila sa treaca prin urechea acului decat pentru un om bogat sa intre in imparatia lui Dzeu.”Acest lucru nu insemna ca ii evita pe cei bogati. Se spune ca Iisus lua cina la casa lui Matei si multi colectori de taxe si alti bogatasi si alti „pacatosi” veneau si mancau cu el si cu discipolii lui. Cand fariseii vazura asa ceva, i-au intrebat pe discipoli de ce Iisus sta la masa cu astfel de oameni. Auzind asta, Iisus le-a raspuns ca nu cei sanatosi au nevoie de un doctor, ci cei bolnavi. Si afla ce inseamna asta: „Nu sacrificiul ma multumeste, ci mila si compasiunea. Am ajuns sa-i fac pe pacatosi sa-si regrete faptele, nu pe cei care-si arata iubirea.”Iisus s-a comportat ca un bogat foarte generos in ziua in care a hranit 5000 de oameni flamanzi. Tot in Biblie se spune ca dupa ce a inviat, i-a ajutat pe Petru si pe alti discipoli sa prinda atat de mult peste incat navoadele lor aproape s-au rupt. Apoi, mai spune in Biblie, le-a prajit peste la foc. Din nou, le-a aratat ca abundenta divina este posibila pentru cei care cred.Cu siguranta el nu era de acord ca templele sa fie folosite pentru comert. Intr-un acces de furie, a daramat mesele celor care schimbau banii si a strigat la ei: „Este scris: ‘Casa mea se va numi o casa a rugaciunii, dar voi o transformati intr-un ascunzis pentru hoti.” Aceasta intamplare a devenit unul dintre motivele principale pentru executarea lui. Le-a

perturbat afacerile in locul sfant.In constiinta occidentului si in culturile asiatice, asemenea izbucniri la adresa bogatiei care afecteaza major bunastarea sufletului nostru, inca joaca un rol important atat in viata noastra personala, cat si in cea publica.Constiinta noastra mai indeplineste inca o functie. Vegheaza asupra echilibrului dintre a da si a primi. Cei care iau se simt vinovati daca iau fara a da. Aceasta constiinta serveste mentinerii echilibrului dintre a da si a lua, astfel ca in final, serveste prosperitatii noastre, a tuturor.Aceasta miscare a constiintei care necesita un echilibru intre a da si a lua o contrabalanseaza pe cea care ne impune saracia. De asemenea, clarifica ideile despre Dumnezeu care se afla in spatele ei. Faptul ca poti primi insutit și poti oferi in egala masura reprezinta o alternativa.Mai exista inca o reprezentare prezenta in constiinta Occidentului care ne influenteaza atitudinea referitoare la saracie si bogatie. Aceasta idee a fost adoptata de catre maniheisti, profetul Mani fiind crucificat ca si Iisus, in anul 267. Maniheistii au fost persecutati de catre crestinismul institutionalizat. Doctrina opozitiei dintre regatul luminii si cel al intunericului, ca si opozitia dintre spirit si corp, continua sa aiba efecte asupra crestinatatii in multe moduri. In multe dintre ordinele religioase care practica saracia si in multe alte doctrine care incearca sa invinga legile corpului prin renuntatrea la sine, exista aceasta incercare de a deveni asemenea ingerilor in loc de a pastra umanitatea. Si in ziua de azi acestea exemplifica postulatul opozitiei dintre trup si spirit, intarit de opozitia dintre saracie si bogatie.Acest postulat isi are originile in vremuri mult mai indepartate decat crestinismul. Il regasim, de exemplu, la filosoful grec Diomede si in miscarea filosofica ce l-a urmat, cinismul, cei care traiau precum cainii. Il regasim si in Persia, la Zoroastru (Zarathustra) si in religia lui, zoroastrismul, unde se face o diferentiere intre saracie si bogatie, prima fiind buna si cea de-a doua rea.Cum facem sa depasim aceste prejudecati si sabloane? Doar cu ajutorul mustrarilor de constiinta, cu ajutorul curajului de a avea mustrari de constiinta. Putem reusi daca vom gasi o sursa de putere si suport pentru a deveni bogati si pentru a ramane bogati. Aceasta inseamna ca intram in acord cu o miscare a spiritului, dincolo de distinctia dintre bine si rau asa cum ne este dictata de constiinta noastra. Dincolo de aceasta distinctie, miscarea spiritului se aplica la tot exact asa cum este, pentru ca totul isi are originea in aceasta credinta, si deci, nu poate fi altfel decat asa cum este.Orice distinctie intre bine si rau – intre lumina si intuneric, intre ingeri si oameni, intre vina si inocenta, intre mai bine si mai rau, intre bogatie si saracie – se dovedeste a fi aroganta, deoarece oamenii, aflati sub influenta constiintei lor, cred ca au voie sa recreeze lumea potrivit propriei lor reprezentari.Miscarea creatoare a spiritului este o miscare a iubirii pentru tot ceea ce exista asa cum este. Deoarece este o miscare creatoare, se indreapta catre „mai mult” si nu catre „mai putin”, catre succes si nu catre esec, catre prosperitate si nu catre saracie.Asadar, este o miscare a iubirii. De vreme ce miscarea sa creatoare este o miscare catre mai mult, catre mai multa iubire, catre o iubire atotcuprinzatoare, catre o miscare imbelsugata spre prosperitate si succes pentru toata lumea. Este o miscare daruita tuturor in mod egal, o miscare care deserveste tot si pe toti in mod egal. Privita in acest mod, bogatia este mai mult decat o proprietate privata. Aceasta bogatie ne deserveste. Abundenta ei se revarsa.

Vina si inocenta Principalele prejudecati ale constiintei sunt vina si inocenta (nevinovatia), dimpreuna cu tot ce le este subordonat, pedeapsa si dreptatea, de exemplu. Aceste prejudecati au consecinte extrem de profunde atat in viata personala, cat si in privinta succesului sau esecului pe plan profesional.Ce vreau sa spun aici despre vina si nevinovatie, despre ispasire si dreptate, poate si urmarit si inteles de catre aceia care se pot elibera de sub sclavia constiintei. Ei au experienta a ceea ce inseamna sa fi prins intr-o miscare spirituala care depaseste distinctia intre bine si rau, care da fiinta tuturor lucrurilor cu la fel de multa iubire, si care le mentine in viata cu aceeasi iubire.Este de inteles ca multi vor avea obiectii interioare la ceea ce zic, adica vor spune: „Dar cum ramane cu aceia care…”. Ei pot verifica in ce masura se simt mai bine decat altii, in ce masura ii resping pe „aceia care”. Apoi ei pot sa-si dea seama imediat ca se misca in sfera constiintei. Va invit la un exercitiu de observatie interioara: ce se intampla in voi atunci cand va agatati de aceasta distinctie, ce se intampla in inima voastra, de exemplu? Si ce se schimba atunci cand va deschideti catre o alta miscare, o miscare a spiritului, indreptata catre toate exact asa cum sunt, inclusiv totul din voi insiva? Si ce se schimba in voi si in jurul vostru atunci atunci cand urmati aceasta miscare? Asadar, lasati pentru un timp deoparte aceste distinctii, fara sa fiti nici pentru si nici impotriva lor. Acum puteti observa din nou ce se schimba in jurul vostru si in forta voastra interioara.Acum haideti sa revenim la constiinta si la distinctia dintre bine si rau.Binele exista numai acolo unde exista si raul. Binele se hraneste din rau si chiar ravneste la el pentru a se putea defini prin opozitie cu raul, pentru a se simti superior. In aceasta privinta, binele este de asemenea radacina raului.Aici sunt pur si simplu la un nivel de observatie accesibil tuturor. Ce precede sentimentul nostru de a fi buni si de a fi nevinovati?Urmam o miscare a constiintei care ne cere acel tip de gandire si de comportament care ne vor garanta apartenenta la grupul nostru fundamental, care este inainte de toate, familia noastra de origine. Pentru noi, aceasta miscare a constiintei are un efect benefic. Ne simtim in siguranta si securizati. Oricine poate avea un somn bun avand constiinta impacata.In acelasi timp, aceasta miscare ma obliga sa renunt la si sa-i exclud pe altii, sa nu le mai accord atentia mea binevoitoare. Pentru ca daca ar fi sa gandesc si sa simt ca ei, daca ar fi sa admit tot ce admit ei, as pune in pericol apartenenta mea la grupul meu. Voi (re)cunoaste imediat prezenta constiintei, pentru ca voi avea mustrari de constiinta – ma voi simti vinovat.In aceasta situatie imi dau seama ca vina si inocenta sunt in mainile mele, ca si cum ar depinde de mine daca ma simt vinovat sau nevinovat. Constiinta mea ma informeaza si imi raporteaza in orice moment cum ma simt si ce fac. Tot ce imi ramane de facut este sa-i preiau fraiele.

Penitenta

Cand ma simt vinovat trebuie sa actionez astfel incat sa ma simt din nou nevinovat. Asta inseamna ca trebuie sa fac ceva, indiferent de costuri, care sa-mi redea sentimentul de securitate, de apartenenta. Trebuie sa decid in favoarea unui lucru sau altuia. Astfel, raman responsabil de deciziile mele si de soarta mea – precum si de soarta celor pe care ii resping. Imi fac singur norocul si le fac si lor norocul; de fapt, nenorocul.Fara sa bagam de seama, ajungem in planul dreptatii. Dreptatea vrea sa reinstaureze binele si sa ceara raului socoteala pentru a repara si plati pentru cele intamplate, in concordanta cu regulile constiintei mele. Daca acest lucru nu functioneaza, exista optiunea eradicarii raului.In tot acest proces eu actionez in armonie cu dumnezeul constiintei mele, dumnezeul care este de acord cu dreptatea mea. Asadar am dreptul sa impun dreptatea mea si a lui si pot fi sigur de rasplata lui si de apartenenta mea.Haideti sa ne oprim aici pentru un moment.

Dumnezeul meu Acest dumnezeu exista? Poate exista un astfel de dumnezeu? Exista oare un dumnezeu care este al meu si pe care altii trebuie sa-l urmeze pentru a fi drepti și poate chiar sa ma urmeze pe mine si constiinta mea? Este el pe deplin si cuadevarat dumnezeul meu si ceilalti trebuie sa aiba acelasi dumnezeu pe care sal urmeze pentru a se simti drepti? Sau au dumnezeul lor propriu, asemenea mie, care sta in spatele constiintei lor si care ii transforma in oameni drepti daca il urmeaza pe el si ii resping pe ceilalti, inclusiv pe noi, asa cum si noi i-am respins la randul nostru? Supunandu-se dumnezeului lor, nu sunt ei oare de partea dreaptatii si noi de partea nedreaptatii, astfel ca trebuie sa ne judece si sa ne excluda pentru a putea simti ca ei sunt cei care au dreptate?Aici ne este infatisata ingustimea asupritoare a miscarilor constiintei noastre si a constiintei celorlalti cu toate consecintele ei.Mi-e teama ca unii dintre dvs. ar putea obiecta, gandindu-se ca m-am indeparat prea mult de subiectul principal, concentranduma pe prejudecati si pe modul in care acestea stau in drumul succesului professional. Dar sunt inca pe calea in discutie si am acoperit mare parte din ea.

Penitenta ca echilibrare O alta miscare a constiintei intra in actiune la aceasta rascruce. Este oarecum asemanatoare cu cea prezentata in pasajul despre bogatie, dar cu alt rezultat. In ceea ce priveste bogatia, ea duce la succes si castig; aici ea duce la esec si pierdere.Aceasta miscare a constiintei vegheaza asupra echilibrului intre a da si a lua. Avem constiinta impacata atunci cand, dupa ce am luat, dam, astfel incat echilibrul este restabilit, ceea ce permite ca procesul de a lua si a da sa fie in continuare posibil si astfel fiecare sa castige in mod egal prin aceasta reciprocitate.Exista o miscare corespondenta legata de dreptate si vina. Dar aceasta functioneaza invers. O cunoastem drept penitenta si cainta.Ce inseamna

penitenta si cainta? Penitenta inseamna ca imi fac singur rau, ca ma ranesc singur sau ii ranesc pe altii, cauzand suferinta si ranind.Atunci cand ispasesc pentru o faradelege, imi fac ceva mie, ceva care ma raneste si ma doare, astfel incat sa platesc pretul pentru ce am facut. In schimbul raului pe care l-am cauzat, primesc reasigurari din partea constiintei mele ca pot apartine din nou.Cum as putea fi salvat eu si ale mele? Oare constiinta noastra ne ajuta sau ne face rau in acest caz? Este ispasirea in serviciul sau in defavoarea vietii noastre? Nu ne face oare rau vietii noastre si a celorlalti?

Dumnezeul constiintei Este oare dumnezeul asa-zis suveran si stapan aflat in spatele acestor miscari ale constiintei acelasi cu Dumnezeul creatiei, cel care este asadar binevoitor in privinta tuturor celor ce sunt? Poate el sa se opuna lucrurilor pe care el insusi lea creat astfel? Sau a fost transformat in dumnezeul nostru, pentru ca el sa indreptateasca si sa rasplateasca miscarile constiintei noastre, indiferent cat de ingrozitoare sau mortale ar fi acestea pentru noi si pentru ceilalti?Care este recompensa lui? Este asigurarea si increderea ca putem apartine, atat lui, cat si grupului nostru, chiar daca va insemna sa platim cu viata noastra sau cu vietile altora.

Celalalt Dumnezeu Sper ca am fost clar asupra nevoii acute de edificare a acestui tip de constiinta – pe de o parte, recunoscand-i importanta in si pentru relatiile noastre, iar pe de alta parte, aducand la lumina limitarile ei. Aceasta clarificare expune absurditatea multor revendicari facute de catre aceasta constiinta si aroganta cu care se plaseaza singura in locul lui Dumnezeu, indraznind sa fie stapana peste viata si moarte, peste bunastare si dezastru, si nu numai peste noi, in aceasta viata, ci mult mai departe, pentru eternitate.Dupa aceasta pregatire, sunteti gata sa depasiti granitele constiintei, sa mergeti si sa cautati o iesire, sa va aventurati intr-o directie care sa ne conduca la o rezonanta cu miscarea creatoare? Eu o numesc miscare a spiritului, care lucreaza nevazut in orice lucru, si-n spatele vinovatiei, si-n spatele ce ceea ce vreau sa transmit aici, slujind o iubire care aduce laolalta tot ce miscarile constiintei incearca sa separe si sa puna in opozitie.Voi prezenta cateva deliberari fundamentale pe aceste teme inainte de a trece la aplicarea lor practica in incercarile noastre profesionale.

Miscarile spiritului Aristotel observa ca tot ce exista se misca si ca aceasta miscare nu ar putea proveni din ceea ce deja exista, ci trebuie sa provina de altundeva. Astfel a ajuns

la concluzia ca trebuie sa existe un prim miscator (o prima cauza creatoare a toate - un motor creator universal).Aceasta cauza prima trebuie ca este de natura spirituala pentru ca tot ce se misca, se misca atat de plin de sens, in concordanta cu alte lucruri care se misca cu ea, intr-o interactiune, la fel, atat de plina de sens. Deci, avem aceasta putere care misca totul. Ne putem imagina o a doua putere langa aceasta sau o putere ce o precede? Nu ne putem imagina asta pentru ca aceasta ar fi atunci primul motor. Astfel, totul este miscat de un prim miscator nemiscat. Primul miscator este cauza intregii existente. Are puterea creatoare care aduce totul la existenta si care tine totul in miscare, asa cum este.Cum putem concepe asa ceva? Totul incepe sa existe pentru ca aceasta forta spirituala il gandeste, pentru ca il gandeste si il doreste, asa cum este. Gandeste si misca totul intr-un mod creator. Ce decurge din asta? 1. Este de neconceput ca ar putea exista ceva care sa se opuna acestui spirit creator sau ca ar putea exista ceva ce acest spirit sa respinga sau sa piarda. Pana la urma unde s-ar putea intoarce daca nu tot la / in acest spirit, inapoi la sursa lui? 2. Se poate ceva ridica deasupra acestui spirit creator? Cum ar putea ceva ce exista sa merite pedepsit sau sa fie recompensat pentru ceva ce a facut, tinand cont de faptul ca nimic nu se misca de la sine intr-un mod care fie sa il apropie fie sa il indeparteze de acest spirit? 3. Poate sa existe orice fel de vinovatie sau nevinovatie inainte de acest spirit? Poate cineva sa raneasca pe altcineva sau sa ia viata cuiva fara ca acest spirit sa doreasca asta si sa indeplineasca dorinta prin intermediul acestei persoane? Asadar, pot oare exista criminali si victime avand in vedere acest lucru; se poate simti cineva mai rau si altcineva mai bun in fata acestui spirit creator? 4. Putem noi presupune ca venirea si moartea noastra sunt evenimente ce se intampla doar o singura data in conditiile in care toata viata merge mai departe? Este ceea ce trebuie sa dispara mai putin in acord cu aceasta miscare creatoare? Si oare, in cele din urma, ceea ce ia sfarsit se termina oare pentru totodeauna ca si cum dupa ce i-a trecut timpul in aceasta lume a disparut definitiv? 5. Putem observa ca orice succesiune de lucruri sau proces se dezvolta pe baza interdependentei dintre a miscarile opuse. Spiritul creator foloseste aceste miscari opuse si directiile lor diferite pentru a le aduce impreuna intr-o etapa urmatoare, in asa fel incat prin aceasta interactiune a contrariilor, aceste miscari vor fi jucat roluri diferite, dar de importanta egala, servind unui scop comun prin care spiritul a creat ceva nou tocmai din opozabilitatea lor. O femeie si un barbat sunt reprezentari ale acestui lucru. Astfel, asa numitul „bun” si asa numitul „rau” sunt dorite in egala masura si se afla in egala masura in serviciul spiritului.

6. In aceste conditii, ne mai este oare permis sa ne para rau pentru unii ca si cum acest lucru ar fi insemnat ca soarta lor a fost mai putin in mainile acestei forte creatoare, ca au fost poate mai putin ghidati sau mai putin protejati de catre ea? In acest moment pentru cei mai multi apare o intrebare: Cum ramane cu liberul arbitru?Liberul nostru arbitru este de asemenea o miscare a spiritului, orice am decide. Nu poate fi pentru sau impotriva unei miscari a spiritului.Si ce se intampla cu cei care raman sclavii constiintei curate si a mustrarilor de constiinta? Sunt ei separati de miscarile acestui spirit?Fiind in opozitie cu miscarile spiritului ei trebuie sa apartina unui lucru care intr-un final permite si intareste noul.

Cuvinte de intelepciune 1. Doar mortii pot invia din morti. 2. Multe lucruri se misca mai repede incet. 3. Respecta pauzele. 4. Sarguinta uneste. 5. Repetitia adesea aprofundeaza. 6. Traim pentru ca altii traiesc. 7. Mana intinsa duce la impacare. 8. Ramanem puternici in interiorul granitelor noastre. 9. Mult din ceea ce pare ascuns ne zambeste. 10. Camuflajul induce in eroare. 11. Rasul din inima ramane larg deschis. 12. Linistea diminetii aduna gandurile. 13. Ce amanam se va-ntampla adesea prea tarziu. 14. De ceea ce excludem avem nevoie. 15. Soarele inainteaza pe calea sa. El ne spune: „Hai, mergi cu mine!”

16. Fiecare chemare este diferita. 17. Respectul arata recunostinta. 18. Protestele vin de la cei slabi. 19. Spre ce sunt atras? Mereu spre pamant. 20. Noi stam fermi pe pamant. 21. Nimic nu este impotriva noastra. 22. Tot ce are insemnatate va functiona. 23. Zambetele inveselesc. 24. Bucuria purifica. 25. Abundenta ne dezgoleste. 26. Ezitarea face sa pierzi cu usurinta. 27. Daca ajuta intr-adevar se va vedea mai tarziu. 28. Limitarile deschid. 29. Usile inchid. 30. Cine se impotriveste, pierde.

Ajutor pentru suflet Dragi cititori, Cu toate ca luna decembrie este o luna intunecoasa in partea de nord a planetei noastre, noi asteptam sezonul festiv cu multa bucurie. Acest volum este un ajutor pentru a aduce lucruri si oameni din nou impreuna in acest timp al sperantei. Este, de asemenea, un timp al iubirii. Acest volum de ajutor pentru suflet este mai presus de toate in slujba acestei iubiri. Il dedicam dvs impreuna cu cele mai bune urari din partea mea si a sotiei mele Sophie. Al dvs, Bert Hellinger

Continut Venirea Anticiparea cu bucurie Barbatul si femeia

Casatoria Destinul Soarta care-ti apartine

Intelepciunea Viata Iubirea Iubirea pentru tot Iubirea in cercuri tot mai vaste Inima pura

Parintii nostri Inceputul iubirii

Sezonul festiv Noaptea sfanta

Ordinea succesului Succesele vietii noastre Nasterea Sa ne gasim mama si sa o primim pe deplin Miscarea catre mama Consecintele unei miscari intrerupte catre mama Miscarile catre success Intoarcerea binevoitoare catre ceilalti

Sfarsitul anului In fiecare an, din nou Pregatit

Pace Pace Sfantul Ierusalim

Cuvinte de intelepciune

Venirea. Anticiparea cu bucurie Perspectivele fericite anticipeaza ceva ce urmeaza sa vina. Suntem atat de fericiti in legatura cu asta incat este deja cu noi, in bucuria noastra. Tot ceea ce mai ramane de facut este sa soseasca. Cu bucuria noastra, noi atragem prin ravna evenimentul mai aproape de noi. Mergem sa-l intalnim cu bucurie, fortandu-l astfel sa vina cu veselia noastra. Cand, in sfarsit, vine, bucuria este probabil de scurta durata. Totusi, anticiparea noastra fericita a fost lunga, am savurat-o deja cu mult timp inainte ca evenimentul sa aiba loc. Dispare oare in acel moment bucuria anticiparii? Este ea inlocuita cu bucuria imediata? Sau putem sa o preluam, s-o inglobam in bucuria momentului? Bucuria noastra este deplina numai daca este completata de tot ceea ce o acompaniaza: bucuria de dinaintea evenimentului, bucuria de dupa eveniment si bucuria amintirilor fericite. Cum arata atunci viata noastra zilnica? Cat de plina de bucurii poate fi ea pentru noi, avand in vedere anticiparea fericita a ceea ce ne asteapta precum si amintirile noastre frumoase? Exista o bucurie fara sfarsit.Este bucuria spiritului. O experimentam acum si aici, prin perspectivele noastre. Miscarea lui este o bucurie creativa. Aduce ceea ce anticipeaza cu bucurie. Este o bucurie mereu noua. Este bucuria iubirii, a iubirii

pure.

Barbatul si femeia Casatoria Casatoria uneste un barbat si o femeie intr-un parteneriat al convietuirii impreuna, care ii uneste pentru intreaga viata si care va continua prin copiii lor. De asemenea, uneste familiile din care provin cei doi parteneri, chiar daca sunt la capete opuse si poate chiar se lupta intre ei. In timpuri stravechi, nu era neobisnuit ca regatele care mai inainte se luptau intre ele pentru suprematie sa se uneasca prin nunti regale. “Tu, Austria, casatorestete”, era odinioara, motto-ul dinastiei Habsburgice. Concilierea imperiului lui Alexandru cel Mare si continuitatea lui sub forma imperiului Roman a fost posibila datorita faptului ca Alexandru le-a spus soldatilor sai sa faca pace cu popoarele subjugate prin casatoria cu femeile acestora. Astfel, o casatorie depaseste cu mult semnificatia sa initiala de uniune intre un barbat si o femeie. Ea reprezinta modelul si fundamentul oricarei uninuni care aduce pace. In trecut, un tratat de pace era adesea pecetluit printr-o casatorie. In schimb, separarile sunt de asemenea sprijinite, atunci cand castoria dintre membri de nationalitati, rase si religii diferite este respinsa sau chiar interzisa. Astfel, casatoria este un model de baza care elimina separarea, prin iubire. Este un model al creatiei, un model divin care face si care aduce pace. Asadar, ce inseamna cand, in casatoria lor, un barbat si o femeie sunt constienti de dimensiunea iubirii si uniunii lor? Dincolo de iubirea si uniunea lor personala, cei doi recunosc ca ei insisi sunt totuna cu miscarea cratoare a iubirii. In acest sens, casatoria lor este un moment remarcabil si sacru.

Destinul Nu exista destine teribile. Exista doar destine. Nu exista un destin rau, dupa cum nu exista nici un destin bun. Nu putem spune vreodata ce este bun si ce este rau. Destinul are grija de noi. Cuvantul „destin” este ceva inca neexplicat. Conceptul de destin sau imaginea destinului nu se potriveste cu nimic altceva. Un spirit actioneaza in spatele

destinului sau ceva spiritual, ceva maret. In fata acestei puteri, totul este la fel de demn, nimic nu se poate pierde cand aceasta forta vegheaza si nimeni nu este mai bun sau mai rau, mai fericit sau mai nefericit. Am citit recent un poem scris de Rilke. Am fost adanc miscat. Este un poem despre moarte. Rilke avea idea ca moartea este peste tot in jurul nostru. Moartea traieste in noi, este o parte a vietii. Cand el vorbeste in aceasta poezie despre moarte, vorbeste si despre Dumnezeu, orice inteles ar avea pentru noi. Poemul suna astfel: Exista unul ce ne ia pe toti in mana lui Pe toti cei care ca nisipul printre degete-i alunecam El le alege pe cele mai frumoase dintre regine Si-n marmura alba le sculpteaza Asternandu-le-n liniste pe muzica ei, Punand regii langa sotiile lor Facuti din exact aceeasi piatra.

E unul ce ne ia pe toti in mana lui Pe toti care-asemeni sabiei slabe ne frangem. Nu e-un strain, caci vietuieste-n sangele Ce salta si-odihneste-a noastra viata. Ca face nedreptati nu-mi vine-a crede, Dara pe multi i-aud vorbindu-l chiar de rau.

Propria soarta a cuiva

Fiecare dintre noi este fixat intr-un destin anume. Il primim prin familia noastra de origine. Avem de la familia noastra anumite lucruri setate dinainte, hotarate de destin, iar noi suntem de acord cu aceasta. Apoi, intalnim un partener. Barbatul intalneste o femeie, iar femeia intalneste un barbat. Fiecare dintre ei are o soarta personala, insa acum cele doua destine diferite se intalnesc. Probabil ca fiecare destin il asteapta pe celalalt, deoarece prin destinul celuilalt gaseste o-mplinire si o completare. Acest lucru este reciproc valabil. In acest sens, barbatul si femeia devin o comuniune intre destine. Copiii lor preiau ambele destine. Ambii parintii devin impreuna destinul copilului lor. Se intampla insa uneori ca destinul unuia sa fie atat de diferit de al celuilalt, incat unuia dintre partneri nu-i este permis sa mentina aceasta comuniune intre destine. Prin urmare, acesta trebuie sa-si urmeze destinul propriu si sa il elibereze pe celalalt, abandonandu-l. Adeseori se intampla astfel. Intr-o casatorie care dureaza de mult timp, este posibil ca destinul unuia dintre parteneri sa devina atat de puternic incat sa nu mai poata fi suportat de catre celalalt. Astfel, un partener il lasa pe celalalt cu destinul lui si alege sa-si urmeze propriul destin. In acest caz, unul dintre parteneri ii poate spune celuilalt: „Te iubesc si iubesc ceea ce ne conduce pe fiecare dintre noi”. Oriunde este condus unul dintre partneri, celalalt este de acord, cu iubire. Apoi este posibil sau chiar trebuie sa se desparta, dar se despart cu dragoste. De exemplu, cand destinul unuia dintre parteneri este sa nu poata avea copii, iar celalalt doreste sa aiba copii, primul nu se poate astepta ca celalalt sa-i impartaseasca destinul de infertilitate. Asa ca acesta dintai ar trebui sa-l elibereze pe celalalt si sa spuna: „Te iubesc si iubesc ceea ce ne conduce pe fiecare pe drumurile noastre”. Apoi se pot desparti. Fiecare isi urmeaza destinul si drumul propriu. Asa cum este cazul aici, barbatul este eliberat cand femeia ii spune: „Te iubesc si iubesc destinul nostru, care ne conduce pe drumuri diferite.” Astfel, ei sunt impreuna si totusi separati. Fiecare dintre ei este cu propriul destin; eliberat si neimpovarat de destinul celuilalt, fiecare lasandu-l pe celalalt liber.

Intelepciunea

Viata Tot ceea ce este viata se misca neintrerupt, cu precadere deoarece, in feluri diverse, se bazeaza pe si are nevoie de ceva care o face capabila sa isi urmeze propriile miscari. Pentru ce se misca oare? Numai pentru a ramane in viata si pentru a transmite viata mai departe. Se dezvolta si creste catre acest scop. Invatarea, repetitia, exersarea, au doar un singur tel. Orice se intampla in plus serveste aceluiasi scop de a proteja viata pentru a o transmite mai departe. A trai inseamna deopotriva a convietui cu multi altii intr-un schimb complex intre a da si a primi, in rezonanta si armonizare continua, astfel incat aceste schimburi sa serveasca vietii fiecaruia dintre noi si vietilor altora, dar si vietii in ansamblul ei. In acest sens, viata noastra personala este ancorata in integralitatea vietii. Astfel orice facem, orice realizam, precum si ceea ce infaptuim cu adevarat, reprezinta si mai multa viata. Chiar cand viata noastra, a fiecaruia, ajunge la sfarsit, ea inca mai serveste vietii care continua dupa noi. Asadar, catre ce ne indreptam, in cele din urma? Catre viata noastra, spre a pastra viata noastra vie. De indata ce viata noastra se afla in pericol, printr-o boala, de exemplu, sau printr-un pericol extern, orice altceva dispare in umbra. Viata are prioritate in fata a orice altceva. Bineinteles, uneori ne intrebam de unde vine si unde se duce viata. Oare mai traim atunci cand facem asta? Sau vrem sa ne ridicam deasupra acestei vieti prin intrebari, trecand dincolo de aceasta viata din aici si acum? In schimb, daca ramanem pe deplin concentrati pe fiecare aspect al vietii noastre, viata isi atinge plinatatea ei in fiecare moment. In plus, miscarea vietii ramane nemiscata, nemiscata si prezenta in atentia noastra, nemiscata, adica deplina. Nimic nu trece dincolo de aceasta viata. Viata este in intregime aici – inceputul, mijlocul si sfarsitul, toate deodata. Ne imputinam oare fiinta facand acest lucru? Devenim oare mai egocentrici? Sau poate dimpotriva; suntem pe deplin prezenti in viata noastra si concentrati asupra vietii noastre, catre deplinatatea ei prezenta chiar acum. In acest sens, poate fi ceva dincolo de viata aceasta? Vreun scop pe care viata noastra-l deserveste? Au oare nu este totul deja prezent in viata noastra, inclusiv ceea ce ne imaginam si consideram uneori a fi mai presus decat viata? De exemplu, ce altceva poate insemna dragostea lui Dumnezeu decat sa iubesti viata asa cum este? Ce altceva inseamna dragostea pentru aproapele noastru decat iubirea pentru viata tuturor oamenilor? Ce altceva mai maret sa fie religia decat a onora si a iubi viata in toate formele ei, in special acelea care-o fac sa rodeasca? Si atunci nu este iubirea sexuala modul in care il slujim in mod hotarator pe Dumnezeu? Nu este ea abandonul hotarator in fata vietii si in fata lui Dumnezeu? Nimic nu intrece aceasta iubire.

Ce este spiritul atunci? Poate fi diferentiat de viata? Sau poate nu toate realizarile spiritului ofera intelegere despre viata? Nu sunt toate realizarile spiritului in slujba vietii? Trebuie se ne dam deopotriva seama ca exista si o miscare impotriva vietii, ca uneori ne comportam ca si cum punem putin pret pe viata si o sacrificam in favoarea altor scopuri: viata noastra personala, viata altora, viata insasi, de care depindem si care face posibila propria noastra viata. Asadar, vrem sa ne punem pe noi insine mai presus de viata. Intrebarea este in ce masura oferim prioritate vietii? Pentru a raspunde este nevoie de un lucru simplu: atunci cand ne dorim ceva, trebuie numai sa simtim in interiorul nostru daca serveste sau dauneaza vietii. Atnuci cand avem chef sa mancam sau sa bem ceva deosebit sau cand lasam curiozitatea sa ne conduca, sau cand infaptuim ceva care mai degraba serveste vanitatii noastre, suntem, intr-adevar, mai secatuiti de viata si de bucuria de a trai decat daca am fi urmat miscarea vietii care ne-ar fi pus pe cursul nostru natural inainte sa apucam a urmari astfele de lucruri. Un mic exercitiu ar fi de folos aici. Cand simtim o astfel de tentatie in noi, ne oprim pentru un moment. Ne concentram pe miscarea corpului nostru care este intodeauna atent, dorind sa ne mentina viata si s-o duca mai departe. Devenim una cu aceasta miscare si s-ar putea chiar sa uitam ca am vrut sa ne miscam independent de ea sau chiar impotriva ei. Si, dintr-o data ne trezim intrun acord deplin cu momentele decisive ale vietii noastre, ne simtim ca facand parte din intregul ei si ne simtim impliniti. Acest lucru se intampla intotdeauna in sanul vietii, nu cand ne dorim sa ne ridicam deasupra ei. Aceasta miscare este in esenta ei o miscare a iubirii pentru viata, o miscare a iubirii pentru alti oameni si pentru lumea intreaga, o miscare de admiratie si de veneratie. Este o miscare spirituala, deoarce atinge esentialul si este totuna cu acesta in toate privintele.

Iubirea Iubirea pentru tot Dragostea pentru tot se exprima pe sine intr-un mod destul de simplu: privim la toate si le dam un loc in inima noastra. Aceasta presupune o atitudine interioara. Iisus a exprimat acest lucru intr-o propozitie atat de frumoasa: „Fiti milostivi asa cum este Tatal meu din cer. El lasa soarele sa straluceasca peste rau si peste bine in mod egal. Si lasa ploaia sa cada peste ceea ce este drept sau nedrept, in mod egal.” De ce se intampla asa? Pentru ca Dumnezeu este in rezonanta cu tot.

Iubirea in cercuri tot mai vaste Este o poezie frumoasa la inceputul cartii de poezii a lui Rilke, “Cartea orelor”: In cercuri tot mai vaste imi duc viata mea Care cuprind intr-o imbratisare tot ce ma-nconjoara Pe ultimul de nu-l pot incheia Eu tot voi incerca.

Am schimbat putin pentru mine insumi, astfel: In cercuri tot mai vaste imi traiesc iubirea, Care cuprind intr-o imbratisare tot ce ma-nconjoara Pe ultimul de nu-l pot implini - sa iubesc pe toata lumea, Eu tot am sa incerc.

Fiecare pas pe aceasta poteca este un castig prin care putem creste si deveni mai bogati.

Inima neprihanita Cum ar putea gasi pacea cei exclusi, respinsi, uitati, victimele, de exemplu, si toti cei care au fost implicati in moartea lor? Atunci cand intram in rezonanta cu ei, cand ne putem uita la ei fara a le cere ceva, cand ne uitam cu respect la ei si la soarta lor, abia atunci ei se pot linisti, iar noi nu mai suntem nevoiti sa-i purtam in interiorul nostru. La final, din dragostea pentru tot ce exista, privirea noastra nu mai zaboveste asupra lor, ci se poate indrepta catre altceva, aflat mai presus. Doar in aceasta privire catre ceva aflat mai presus, putem fi toti egali, putem fi la fel ca toti ceilalti si in acelasi timp putem fi liberi sa ne traim propriul destin si propria noastra implinire.

Ceea ce am spus despre iubire nu este nici pe departe totul. Ea continua, in acelasi timp, catre un nivel mai inalt. Privindu-i – prin acest mod de a-i privi – devenim centrati pe noi insine si ne simtim in largul nostru, ne este usor. Acum va voi spune o povestire care insumeaza toate acestea si care ne ajuta sa percepem aceasta iubire. Se numeste „Inima neprihanita”: „Cum poate ajunge inima noastra neprihanita? Eliberand din inima noastra fiecare fiinta umana pe care am intalnit-o, in mod special pe cei foarte apropiati. Eliberam pe fiecare si ii lasam in seama altcuiva: a parintilor lor, a copiiilor lor, a destinului lor. Ce efect are acest lucru? Ceilalti se simt eliberati de noi. Eliberati de asteptarile si dorintele noastre, eliberati de ingrijorarile noastre, de gandurile noastre, de judecatile si de destinul nostru. Astfel, si noi ne simtim eliberati de ei. De dorintele si asteptarile lor, de ingrijorarile lor, de ganduri, de judecati si de destinul lor. Devenim de asemenea eliberati de vina lor si de ceea ce ei, probabil, ne-au facut. La fel si ei devin eliberati de vina noastra si de ceea ce, probabil, le-am facut. Noi devenim liberi de pretentiile comune, ale noastre catre ei si ale lor catre noi. Suntem oare astfel lipsiti de sentimente sau poate de iubire? Dimpotriva, o inima neprihanita doar simte. O inima neprihanita pur si simplu iubeste. Neprihanit inseamna in acest caz a fi in acord cu sursa noastra ultima, a celorlalti si cu a noastra. Inseamana a fi pur precum iubirea sursei primordiale, daca ne este permis sa vorbim despre iubire in acest caz. Aceasta iubire ii vrea pe ceilalti asa cum sunt, este iubirea pentru inceputul si sfarsitul lor. Aceasta este iubirea pura si bucuria pura. Uneste totul fara sa lege, separa totul fara sa desparta. Este pur si simplu acolo. O inima pura stie de asemenea despre dependenta ei de ceilalti si este de acord. Stie si de dependenta altora de ea si este de acord. In aceste dependente, inima ramane pura.”

Parintii nostri

Inceputul iubirii Viata noastra incepe cu iubirea parintilor nostri. Inainte sa ne nastem, ei s-au iubit unul pe altul si au deveniti iubiti, in sensul cel mai intim si sincer cu putinta.

Noi avem la origine aceasta iubire. Ne uitam la ei ca si cuplu si ne uitam la iubirea lor ca barbat si femeie. Ochii nostri incep sa straluceasca. Ce poate fi mai frumos, mai maret, mai profund si mai plin de bogatie pentru ei si pentru noi? Ne deschidem inima la aceasta iubire si ii raspundem cu bucurie si anticipare. Astfel si iubirea noastra incepe la fel, prin iubirea acestor parinti, parintii nostri. Raspundem iubirii lor primind viata de la ei, in intregime, exact asa cum vine de la ei catre noi. Ceea ce luam noi nu este viata lor, ci doar vine prin ei. In spatele lor sunt parintii lor, parintii parintilor lor, si asa, multe generatii. Viata, in puritatea ei, a curs prin toate aceste generatii; nimeni nu poate scoate sau adauga ceva la acest lucru. Aceeasi viata a curs prin ei, pana la noi. Au facut totul cum trebuie. Nimeni nu a fost mai rau sau mai bun la asta. In transmiterea vietii, toti au fost impliniti si buni. Astfel, ne uitam la parintii nostri acum, asa cum sunt ei si ii vedem completi, completi in slujba vietii. Orice altceva au facut sau gandit, oricare ar fi fost soarta lor, ca parinti ai nostri ei au facut totul bine. In transmiterea vietii, ei au facut totul corect. Sub acest aspect, pe acesti parinti perfecti care au facut totul corect, ii luam in inima noastra, le raspundem cu viata si iubirea care a inceput pentru noi, prin ei. Prin parintii nostri, ii luam in inima noastra si pe parintii lor, precum si pe toti stramosii si pe toti cei cu care suntem in rezonanta, orice ar cere acest lucru de la noi si orice ne-ar darui. Ne uitam la ei toti si le spunem: „Da.” Si le mai spunem, fiecaruia: „Multumesc.” Inotam cu ei in marele rau al vietii, oriunde ne-ar conduce sau ne-ar purta. Spunem acestui mare rau al vietii: „Inot cu tine, oriunde ma porti, oricat de departe sau de aproape. Inot cu tine. Ma abandonez tie.”

Sezonul festiv

Noaptea sfanta Noaptea sfanta inseamna o noapte care a fost facuta sfanta. Cine a facut-o sfanta? A fost facuta sfanta pentru noi de catre Dumnezeu si a fost facuta sfanta pentru Dumnezeu de catre noi. Conform traditiei biblice, Dumnezeu a adus pace omenirii, oamenilor, pentru ca el este multumit cu ei, cu ei toti.

Noi percepem aceasta pace in amintirea noastra despre prima noapte sfanta, pentru ca aceasta ne-a adus impreuna, in iubire, cu multi oameni, ale caror drumuri poate chiar difera de ale noastre. In noaptea sfanta ne reinnoim bucuria deoarece ne amintim ca Dumnezeu este bucuros in mod egal de toti oamenii – aceasta bucurie pentru tot aduce pace tuturor. Dar pentru cine, in mod special, aduce pace aceasta noapte sfanta? Pentru parinti si pentru copiii lor, deoarece in centrul noptii sfinte, un nou nascut sta in iesle. Parintii acestui copil sunt multumiti, exact asa cum Dumnezeu este multumit de noi toti. Parintii se percep pe ei insisi ca fiind unul in copiii lor. In acestia, ei sunt inseparabili, sunt unul, dincolo de vietile lor personale. In copii lor, ambii parinti traiesc mai departe, o comuniune in urmatoarea generatie. Asadar, cui serveste pacea lui Dumnezeu in noaptea sfanta? Serveste vietii si iubirii care au creat o viata noua. Aceasta pace serveste, de asemenea, vietii noastre personale, atunci cand luam darul noptii sfinte, primind din nou viata in toata plenitudinea ei, noua si proaspata, abia desprinsa din mainile lui Dumnezeu, si o luam in inima noastra, astfel ca noi, cu viata noastra sa servim altor oamnei si vietilor lor. Pe de o parte aceasta viata ne este daruita noua. Pe de alta parte, ne pune pe noi in slujba si in serviciul iubirii. Preluam cu usurinta acesta indatorire in noaptea sfanta pentru ca este un moment de sarbatoare, in care aratam iubire celorlalti daruindu-le, din adancul inimii noastre, ceva care ii face fericiti. Cand momentele de sarbatoare se incheie, amintirea acestei iubiri ne ajuta sa depasim multe obstacole care ameninta sa semene discordie, si sa strabatem tot drumul pana la urmatoarea pace si pana la urmatoarea iubire. Cu aceasta iubire, ii aducem un omagiu lui Dumnezeu in fiecare zi, la fel ca in timpul Craciunului, atat in cer, cat si pe pamant.

Ordinea succesului Succesele vietii noastre Nasterea

Primul si cel mai decisiv succes al vietii noastre a fost nasterea noastra. A fost o reusita deplina si fundamentala, de vreme ce a trebuit sa ne facem singuri drum catre lumina, cu propriile puteri, fara interventie si ajutor din afara. A trebuit sa facem dovada capacitatii noastre de a ne afirma si sustine singuri. Acest succes continua sa ne sprijine pe masura ce ne traim viata. Din aceasta experienta am castigat puterea de a ne autoafirma cu succes mai apoi. Am mers deja prea departe? Ce legatura are experienta implinirii de sine cu succesul in plan profesional? Depinde oare cu adevarat succesul nostru de mai tarziu de acest prim succes? Cum se comporta pe parcursul vietii oamenii care vin pe lume prin cezariana sau care sunt trasi cu forcepsul? Sau cei care se nasc prea devreme si petrec sapatamani sau luni in incubator? Cum se descurca cu increderea in sine si cu asertivitatea? Desigur, efectele unor asemenea experiente timpurii pot fi depasite mai tarziu, cel putin in parte. Ca in cazul oricarei alte dificultati sau poveri, mai tarziu putem dobandi o forta sau o capacitatea speciala din aceste situatii. Totusi, aceste experiente ne limiteaza si ne creeaza provocari pe care poate suntem mai in masura sa le depasim, odata ce le intelegem radacinile. Apoi suntem poate in masura sa compensam ce am pierdut, sau poate chiar sa recastigam ce am pierdut, in alte feluri si de obicei cu ajutorul altora.

Sa ne gasim mama si sa o primim pe deplin Urmatorul eveniment hotarator si urmatorul succes este miscarea catre mama noastra, care este acum o contraparte a noastra, si se afla acolo ca sa ne ia la sanul ei si sa ne hraneasca. Prin laptele ei, noi luam din nou viata de la ea, de aceasta data din afara ei. Care este natura succesului inradacinat in acest eveniment, care ne pregateste pentru succesul ulterior in viata si in munca? Considerand-o pe mama drept fantana vietii noastre, cu orice curge prin ea catre noi, ne preluam propria existenta; in masura in care ne primim mama, ne primim propria viata in intregime. A primi nu are aici o conotatie pasiva, ci una activa. Este nevoie ca noi sa sugem cu putere pentru ca laptele mamei sa curga. Este nevoie sa strigam pentru ca mama sa vina. Este nevoie sa ne aratam bucuria si fericirea pentru darurile ei. Prin ea, ne imbogatim. Mai tarziu, in viata, se vede faptul ca cei care resusesc sa-si primeasca pe deplin mama in acest fel, devin oameni fericiti si de succes. Ne raportam la viata noastra in ansamblul ei, inclusiv la viata noastra profesionala, in acelasi fel in

care ne raportam la mama noastra. In masura in care ne respingem mama, respingem viata si profesia noastra. Si, corespunzator, viata si munca noastra ne resping in egala masura. In aceeasi masura in care oamenii sunt mutumiti de mama lor, sunt fericiti si se bucura de viata si de munca lor. Asa cum mama le daruieste tot mai mult pe masura ce primesc de la ea cu dragoste mult, viata lor si viata lor profesioanala le va darui succes. Aceia care au retineri in ceea ce o priveste pe mama lor, au de asemenea retineri in privinta vietii si a fericirii. Asa cum mamele lor se retrag ca rezultate al retinerilor si respingerii, in acelasi mod viata lor si succesul se va retrage, risipindu-se. Cu ce incepe succesul nostru? Incepe cu mama noastra. Cum vine succesul catre noi? Atunci cand mama noastra este bine-venita la noi; si cand o onoram ca fiind mama noastra, succesul vine.

Miscarea catre mama Unii oameni au avut experiente timpurii care ii impiedica sa-si primeasca mama. De exemplu, au trait o separare timpurie de mama lor. Poate au fost dati altcuiva pentru o perioada sau poate mama lor a fost bolnava, sau poate ca ei au fost bolnavi, iar mamei nu i-a fost permisa vizita. Aceste experiente au determinat schimbari majore in sentimentele noastre si in comportamentul nostru de mai tarziu. Durerea separarii si sentimentul de a fi pierdut fara Mama, disperarea de nu putea fi cu ea, cea de care avem atat de multa nevoie, duce la o decizie interioara care spune, de exemplu: „Renunt”, „Raman singur”, „De-acum voi sta departe de ea” sau „Ma indepartez de ea”. Mai traziu, cand acestui copil ii este permis sa mearga din nou catre mama, el va pastra adesea distanta. Acest copil poate ca n-o va lasa pe mama sa-l atinga, se va inchide in fata ei si a iubirii ei. Mama asteapta in van, iar cand incerca sa se apropie pentru a lua copilul in brate, copilul ramane intr-o respingere interioara pe care adesea o si exprima.

Consecintele unei miscari intrerupte catre mama Miscarile intrerupte catre mama au consecinte pe termen lung in viata si succesul nostru de mai tarziu.

Cand copiii cu astfel de experiente doresc, mai traziu in viata, sa mearga spre cineva, spre un partener de exemplu, corpul lor isi aminteste trauma separarii timpurii. Asa ca ei se opresc din miscare, in loc sa mearga spre celalalt, ei asteapta ca acesta sa vina spre ei. Adesea, cand cineva vine spre ei, au probleme in a tolera apropierea. Ei il resping pe cel care vrea sa se apropie, intrun fel sau altul, in loc sa-l primeasca cu bucurie. Acest lucru le cauzeaza suferinta, totusi ei nu se pot deschide decat cu precautie si, adesea, pentru scurt timp. Acesti oameni au experiente similare chiar si cu copiii lor. Au de obicei probleme in a tolera apropierea copiilor. Care este solutia? Acesta trauma poate fi depasita doar mergand la cauza. In general, orice trauma este o situatie in care o miscare ar fi fost necesara, dar a fost imposibila si, astfel, am ramas blocati, impietriti in timp. Cum se poate rezolva aceasta trauma, aceasta impietrire? Se poate rezolva in planul sentimentelor si al amintirilor noastre, cand, in ciuda fricilor, ne intoarcem la situatia dureroasa si facem acum ceea ce a fost imposibil atunci. Preluam miscarea intrerupta si ne miscam acum in directia in care am tanjit atunci sa ne miscam. Cum se intampla acest lucru in cazul in care este vorba despre o intrerupere timpurie in miscarea catre mama? Ne intoarcem la situatia care a fost cu multa vreme in urma, devenind din nou copil, cum eram atunci, si ne uitam la mama noastra asa cum ne uitam pe-atunci. Chiar daca durerea, frustrarea si mania pe care le simteam atunci izvorasc din nou in noi, facem un pas mic catre ea – cu dragoste. Ne oprim, ne uitam in ochii ei si asteptam curajul si puterea de a face urmatorul pas. Din nou, ne oprim si, simtind si fiind constienti de emotiile din interiorul nostru, le suportam, cu iubire pentru noi insine si pentru mama noastra. Apoi, cu curaj, facem urmatorul pas si, din nou, incet, un pas dupa altul, pana cand ajungem in bratele mamei, abandonand orice retinere, pierzandu-ne in corpul ei, imbratisati si tinuti strans de ea, ajungand din nou la mama cu toata iubirea noastra de copil, iubire care nu ne-a parasit niciodata pe noi sau pe ea, simtind deopotriva toata iubirea mamei, care la randul ei nu ne-a parasit niciodata, fiind din nou una cu ea. Mai tarziu, verificam, la inceput printr-o miscare interioara, daca am putea de asemenea reusi aceasta miscare catre partenerul nostru iubit. Ne uitam in ochii partenerului si, in loc sa asteptam ca acesta sa vina spre noi, facem noi un pas mic catre el. Dupa un timp, cand am strans suficienta incredere in sine, mai facem un pas. Astfel, incetisor, pas dupa pas, castingandu-ne incet siguranta, mergem inainte pana cand ne luam iubitul in brate, iar partenerul nostru isi pune mainile in jurul nostru, ne imbratisam, gasind liniste sufleteasca in aceasta

imbratisare. Continuand inca miscarea unul catre altul, ne lasam corpurile si sufletele sa se gaseasca si mai profund, si ramanem asa, in aceasta fericire, mult timp.

Miscarile catre success O intrerupere timpurie a miscarii catre mama revine mai tarziu sub forma unui obstacol dificil in succesul nostru in munca, profesie, in actiunile noastre. Aici, de asemenea, este de mare importanta sa mergem noi catre succes si sa nu asteptam sa vina el la noi. Ca de exemplu, atunci cand asteptam recompense fara sa depunem un efort corespunzator sau cand ii impingem pe altii sa faca un lucru in loc sa ne implicam noi insine sau cand cand ne retragem in loc sa mergem cu bucurie catre oameni si munca. Fiecare succes are fata mamei noastre. Aici, de asemenea, exersam aceasta ca o miscare interioara spre succes, spre alti oameni, in dorinta noastra de a realiza ceva pentru ei, de a ne pregati sa-i servim, in loc sa ezitam, sa stam nemiscati si sa-i asteptam pe ei sa se miste. Mergem spre ei, mergem spre succes, pas cu pas si, cu fiecare pas, o simtim pe mama stand cu dragoste, in spatele nostru. In apropierea ei, suntem bine echipati pentru succesul nostru si vom ajunge acolo, exact asa cum am reusit sa ne reunim cu mama. Mai intai, mergem sprea ea, apoi mergem spre succes.

A ne intoarce cu bunavointa catre ceilalti A-i privi cu bunavointa pe ceilalti este o miscare care incepe in inima noastra. Aceasta miscare vine foarte usor de indata ce am reusit sa ne intoarcem catre mama noastra. Dar ce se intampla daca ceva ne-a stat in cale atunci cand ne-am intors catre ea si miscarea a fost intrerupta de timpuriu? Atunci, ca si consecinta, in loc sa ne intoarcem si sa-i privim pe ceilalti si pe noi insine cu iubire si respect, ne intoarcem de la ceilalti si de la noi insine. Aceasta instrainare devine miscarea de baza in interior si in exterior, actionand in toate relatiile noastre, inclusiv in cea cu succesul. Cum putem transforma instrainarea intr-o miscare de apropiere fata de viata, fata de altii, fata de succes si fata de propria noastra fericire? Sugerez un exercitiu interior pentru aceasta. Cu ajutorul acestui exercitiu, poti percepe miscarile interioare ale corpului tau, in primul rand pe cea de instrainare sau indepartare; apoi o poti schimba transformand-o intr-o miscare atotcuprinzatoare de compasiune.

Iata exercitiul in detaliu: 1 Stam, cu spatele drept, pe marginea unui scaun, expiram adanc pe gura si inspiram pe nas. Tinem ochii deschisi si repetam respiratia de doua ori. Apoi inchidem ochii si respiram normal. Mainile se odihnesc pe coapse cu palmele in sus. 2 Apoi intindem bratele in fata noastra, din ce in ce mai mult, parca incercand sa ajungem la cineva. Ramanem in pozitie dreapta, simtind cum spatele nostru devine din ce in ce mai drept pe masura ce incercam din ce in ce mai mult sa ajungem cu bratele catre cineva. In mintea noastra, incercam sa ajungem la mama. 3 Ramanand in aceasta pozitie, devenim constienti de cate ori in viata noastra si in cat de multe feluri, ne-am indepartat de ceilalti in loc sa ne apropiem de ei. Ramanem in aceasta pozitie chiar dace ne este dificil in acest moment. Ne miscam bratele si mainile deschise si mai inainte in timp ce spatele ramane drept. 4 Incet si cu grija, deschidem ochii. Fara sa ne miscam, ochii percep mediul in care suntem, dintr-o data, ca un intreg. Ne intoarcem catre acest intreg, mai intai catre fiecare parte, apoi si catre partea din spate. 5 Ne intoarcem, cu atentie auzul catre mediul din jur. Ciulim cu atentie urechile, pregatiti si doritori sa auzim totul, inclusiv ce doresc altii sa ne spuna si impreuna cu ei experimentam intoarcerea nostra catre mama si catre oameni, spre iubire si incredere, laolalta cu ceilalti. 6 Acum respiram de trei ori. Mai intai, expiram si apoi inspiram, de trei ori. Ramanem asezati cu spatele drept, usor aplecati catre inainte. 7 Deodata simtim o legatura diferita cu multi oameni, ochii nostrii sunt larg deschisi si stralucitori. Cu urechile ciulite catre ei, simtim ca ne intoarcem spre ei intr-un mod diferit, inclusiv catre cei cu care avem legaturi in profesia si afacerile noastre. Ce se intampla cu succesul nostru acum? Ne mai face sa-l asteptam? Ce se intampla cu bucuria si fericirea noastra? Toate se intorc spre noi, la fel ca mama noastra.

Sfarsitul anului In fiecare an, din nou

De fiecare data, in fiecare an, anul vechi se incheie si un nou an incepe. Orice sar fi intamplat in vechiul an si orice ar aduce noul an, o lege cosmica lucreaza pentru schimbarea anului. Pamantul se invarte in jurul soarelui, de care este atras si tinut pe orbita, pe parcursul unui an si apoi isi reincepe miscarea. Acest lucru se intampla indiferent de evenimentele care au avut sau vor avea loc pe pamant. La sfarsitul anului, putem deveni in mod constient parte din acest ritm cosmic. Cum? Cu calm si relaxare. Oricum totul isi urmeaza cursul cosmic. Tot ceea ce apare ca fiind urgent si foarte important se indeparteaza pentru a face loc unui lucru etern, care ramane la fel pentru noi, mereu in aceeasi miscare. Si noi ne miscam in jurul centrului impreuna cu pamantul, un centru uman, punctul nostru central. Aceasta miscare este si ea o miscare cosmica. Faptul ca ne miscam in jurul soarelui, si ca soarele graviteaza la randul lui, acestea sunt apecte care ne depasesc. Percepem acest lucru ca fiind coplesitor si independent in toate privintele de existenta noastra. Dar faptul ca gravitam in jurul propriului nostru centru, pe care il percepem ca fiind infinit de departe de noi, ne face sa ne simtim totusi in puterea lui, fara a ne putea elibera vreodata. Cu fiecare an, ceva merge mai departe, in cosmos si in noi. Cum privim anul vechi si cum il privim pe cel nou? Cu usurinta. Ne punem in acord interiorul si exteriorul cu un pendul cosmic. Ca urmare, lasam vechiul an sa se termine, asa cum a fost el si lasam noul an sa vina, cu orice ar aduce, fara sa avem nici un regret si fara nici o ingrijorare pentru ceea ce va veni. In fiecare an, devenim din nou constienti ca noi mergem inainte, si ca lumea merge inainte, totul este fixat intr-o miscare eterna pe care ne putem baza si in care putem avea incredere. Avem noi vreo importanta pentru aceasta miscare cosmica? Evident, da, altfel nu am fi purtati de ea. Putem cadea in afara acestei miscari? Evident, nu. Deoarece aceasta miscare este cosmica, nimic nu poate fi separat sau exclus din ea. Dimpotriva, cosmic inseamna ca totul este conectat cu toate celelalte, si, mai mult, este conectat cu forta care actioneaza in toate lucrurile, care misca si doreste totul pe masura ce se misca. Astfel, in fiecare an, din nou, la schimbarea anului, continuam sa gravitam pe orbitele noastre, mai mari sau mai mici. Cum? Cu incredere.

Pregatit

Suntem pregatiti pentru ceea ce vine. Pregatiti sa ne uitam inainte si sa lasam in urma ceea ce s-a terminat. Doar cand vom lasa trecutul in urma, putem fi deschisi catre ceea ce urmeaza. Cand parasim tot, suntem pregatiti pentru ceea ce este esential. Astfel pregatiti, ne eliberam de tot ceea ce a fost si de tot ceea ce va urma, gata sa existam pentru un moment si sa disparem in urmatorul, asemeni tuturor lucrurilor. Ceea ce este esential va veni sau este deja prezent, acum si aici? Exista oare un moment prestabilit in care esentialul ni se arata? Sau este de dinainte de inceputuri acolo, si astfel se afla dincolo de orice miscare care l-ar putea genera? Ne indreptam toata fiinta catre esential chiar acum, in fiecare moment, caci ceea ce este esential nici nu vine, dar nici nu sta deoparte. Este acolo, este intotdeauna prezent. Totusi, faptul ca suntem pregatiti pentru esential, pentru ceea ce este ultim, se consitutie intr-o miscare. Ce fel de miscare este aceasta? Este miscarea in care dam drumul, renuntam continuu, dam drumul tuturor lucrurilor. Pierdem ceva prin aceasta renuntare? Cum am putea pierde dand drumul lucrurilor, lasandu-le sa plece, de vreme ce, ceea ce ramane este esentialul, unul si acelasi pentru toate? Sa incerc oare sa finalizez ceva din trecut, pentru ca aceasta miscare sa il aduca mai aproape de esenta? Sau lucrurile se pot finaliza, inclusiv viata mea, deoarece ceea ce este esential si ultim, este intotdeauna prezent, facand posibil ca eu, asemeni tututor lucrurilor, sa-mi pot trai sfarsitul? Cum ma pot pregati pentru sfarsit? Admitand ca nimic din trecut nu ma asteapta, nepermitand lucrurilor din trecut sa ma astepte ca si cum ar trebui sa restabilesc ordinea in trecut, retrospectiv. Ce se intampla cand ceva din trecut ma asteapta in acest fel, iar eu incerc sa vin in intampinarea acestei asteptari? Mai raman oare orientat spre sfarsitul ultim in toate privintele? Aceia care ma asteapta sa pun in ordine ceva din trecut, vor ramane ei oare pregatiti si centrati pentru scopul ultim? Asa ca voi pune deoparte tot trecutul aparent neterminat, acolo unde s-a incheiat pentru esentialul insusi, si lasand toate lucrurile din trecut, in trecut, parasind trecutul meu si trecutul altor persoane, sunt pregatit pentru ceea ce este esential. Totusi, aceasta finalitate fundamentala, esentialul, ma poate poate pune uneori in slujba a ceva din trecut, pentru a rezolva ceva din trecut, pentru ca acel aspect nerezolvat sa poata fi pregatit pentru final si gata sa se desavarseasca. Nu este posibil oare sa ne gasim drumul catre final, doar impreuna?

Aici, de asemenea, sunt de accord cu o miscare care ma misca atata timp cat ma misca si o las sa plece cand se termina pentru mine si pentru ceilalti. Pe de alta parte, avem nevoie sa tinem minte ca, uneori, mortii vin si ajute pe cei vii, punand ceva in ordine pentru noi. Recunoastem aici o miscare a spiritului. Ne supunem ei, in masura in care sufletul nostru o poate prelua si o poate aduce in acord cu miscarile finalitatii ultime. Aceasta inseamna, aici ca si oriunde, ca noi nu vom lasa alta miscare sa intervina intre noi si finalitatea ultima, pentru ca si in acest cazi suntem preluati direct de miscarea ei, si, singuri, suntem pregatiti pentru final.

Pace Pace Pacea vine dupa un conflict. Ii aduce impreuna pe cei care s-au opus unul altuia. Pacea reprezinta un bun sfarsit al conflictului, este rezolvarea lui. Impreuna cu pacea, reapare speranta ca separarea a fost depasita de ambele parti si este loc de pace pe viitor. Pacea priveste inainte. Ranile sunt vindecate, mortii sunt ingropati, pagubele sunt reparate, ceea ce a fost distrus se reconstruieste. Pacea este un bun pretios si fragil. Ce o face sa reziste in viitor? Faptul ca aceia care erau in conflict isi unesc fortele pentru un scop comun, deoarece fiecare are nevoie de celalalt si depinde de el din ce in ce mai mult. De asemenea, e nevoie ca ei sa-si dea seama si sa recunoasca faptul ca au nevoie unul de celalalt, fiind dependenti in egala masura. In acelasi timp, fiecare parte ii permite celeilalte sa fie asa cum este, sa fie diferita. Doar intre oameni diferiti pacea serveste progresului, asa cum doar un barbat si o femeie pot avea copii, pentru ca sunt diferiti. Ce se opune cel mai mult pacii? Presupunerea aroganta ca unul e mai bun decat celalalt. Aceasta aroganta suprema alimenteaza marile conflicte. Ce mentine pacea cel mai mult? Smerenia. Ne permite sa ramanem cu

picioarele pe pamant, impreuna cu ceilalti. Numai asa putem ramane egali unul fata de celalalt si la fel de importanti. Ramanem egali cu ceilalti cu bunavointa, in pace, cu respect reciproc si cu iubire.

Sfantul Ierusalim

Cand va deveni Ierusalimul cu adevarat un oras sfant, ca in viziunea lui Isaia si ca in revelatia Sf. Ioan? Aunci cand fostii dusmani din razboiul sfant vor deveni toti ca unul in pasnicul regat al mortii. Acest proces va trebui sa inceapa prin a privi catre confiscarea terenurilor care a avut loc in timpul lui Joshua, catre unificarea triburilor sub conducerea lui David si Solomon, apoi, mai departe, la razboaiele intre Israel, in nord, si Iuda in sud, la declinul ambelor regate sub asirieni si babilonieni, la impovoratoarea sarcina de reconstructie dupa exil sub Ezra si Nehemian, catre razboaiele sangeroase ale Macabeilor, executarea lui Iisus, declinul Ierusalimului sub romani, cucerirea de catre arabi, cruciadele si, dupa toate acestea, reconfiscarea tinuturilor dupa al doilea razboi mondial. Imi imaginez cum toti se intorc. Se uita unul in ochii altuia si plang amintindu-si cat au suferit unul din cauza celuilalt si ce si-au facut unul altuia; isi redau demnitatea unul altuia si, reconciliati, vor putea lasa, in sfarsit, trecutul in urma. Ce se intampla cu cei vii? Dupa un timp, ei realizeaza ce ii asteapta si, astfel, ei atenueaza scopurile si isi deschid inimile unii catre altii.

Cuvinte de intelepciune

1.Respectul este profund. 2.Starea de calm vindeca. 3.Vindecarea cere timp.

4.Distanta uneste. 5.Fiecare victorie este urmata de o infrangere. 6.Ordinea mentine. 7.Adictiile doresc ceea ce face rau. 8.Vindecarea are incredere. 9.Maine este diferit. 10.

Carnea doreste.

11.

Sa te fi gandit nu este suficient.

12.

Claritatea permite actiunea.

13.

Nu ma urc intr-un vapor care se scufunda.

14.

Aceia care stiu au nevoie de putine cuvinte.

15.

Marea fericire este acum.

16.

A ajuta cu adevarat nu impiedica alte feluri de ajutor.

17.

Ceea ce este suficent ne duce mai departe.

18.

Respectul asculta.

19.

Calmitatea deschide.

20.

La momentul potrivit lucrurile merg cel mai bine.

21.

Dragostea lasa sa fie.

22.

Iubirea este noua in fiecare zi.

23.

Unde nu-i munca nu-i nici iubire.

24.

Inima iubeste pe deplin.

25.

A privi inseamna a te intoarce catre ceilalti.

26.

Vindecarea reface.

27.

Dragostea asteapta.

28.

Mai intai intuneric, apoi stralucire.

29.

O anumita lumina dispare inainte de-a fi stralucit.

30.

Ceea ce pare innorat, inca straluceste.

31.

Sfarsitul inchide - si deschide ceva nou.

Tags: Ajutor-pentru-suflet-decembrie. html