Anda Sfintes - Spatii Limita in Antropologia Arhitecturala PDF [PDF]

Zitiervorschau

C U PR I N S

INTRODUCERE

1

PREMISELE STUDIULUI

3

SCOPUL LUCRĂRII

9

DELIMITĂRI ALE ARIEI DE STUDIU

11

METODOLOGIE

13

STRUCTURA LUCRĂRII

14

PARTEA I ARHITECTURA: DE LA LIMITĂ LA SPAŢII-LIMITĂ

CAPITOLUL 1.

ARHITECTURA LA LIMITĂ

1.1 LIMITE ŞI RITURI

17

19 26

Limite tari

29

Limite difuze

32

Limite spaţializate – locuri intermediare

37

1.2 CONTINUA REDESCOPERIRE A CONCEPTULUI DE LIMITĂ CAPITOLUL 2.

COORDONATE TEORETICE

42 47

2.1 LIMINALITATE ŞI CARACTERUL LIMINOID AL ARHITECTURII

49

2.2 HETEROTOPII

52

2.3 PRODUCŢIA DE SPAŢIU / SPAŢIUL SOCIAL

55

2.4 SPAŢII INTERMEDIARE / AL TREILEA SPAŢIU

57

CAPITOLUL 3.

ARHITECTURA CA SPAŢIU-LIMITĂ

61

3.1 ROLUL SOCIAL AL ARHITECTURII

70

3.2 ELEMENTE ARHITECTURALE INDICATOARE DE SPAȚII-LIMITĂ

72

Introducerea clădirii într-un circuit cotidian

74

Clădirea ca pretext pentru utilizări ale spațiului exterior

78

Multifuncționalitate

80

Comunicarea cu spațiul public

82

Spațiu liber, cedat publicului

85

Scara obiectului de arhitectură

86

Fațada ca mijloc de transmitere a unor mesaje

88

Marcarea accesului

89

Interiorul insular și utilizările spațiului intermediar

91

Amplasări pe limită

92

Arhitectura în / pentru spațiul virtual

94

PARTEA A II-A SPAȚIUL MUZEAL CA SPAŢIU-LIMITĂ

CAPITOLUL 4.

ARHITECTURA MUZEALĂ – O ARHITECTURĂ LA LIMITĂ

4.1 CADRU GENERAL

95

97 100

Evoluția conceptului de muzeu

100

Rolul muzeului în context social

104

Discursul muzeal și legătura sa cu arhitectura: de la concept la ritual

108

4.2 DELIMITĂRI TEORETICE

116

Muzeul ca spațiu liminoid

117

Muzeul: între heterotopie și spațiu social

118

Muzeul ca zonă de contact și / sau frontieră

119

4.3 MUZEUL LA LIMITĂ

121

4.4 MANIFESTĂRI CONTEMPORANE ALE SPAȚIULUI MUZEAL CA SPAȚIU-LIMITĂ

125

Relația muzeului cu spațiul public Muzeul văzut din stradă Strada văzută din muzeu Între muzeu şi stradă Muzeul din spațiul public Sateliți

126 128 129 131 134 136

Muzeul și relația sa cu comunitatea Rolul muzeelor în cadrul comunității Tipuri de relații cu comunitatea

138 139 141

Muzeul virtual Muzeul din spațiul virtual Arhitectura spațiului muzeal în lumea virtuală

145 146 147

CAPITOLUL 5.

APLICAȚIE – MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN CA SPAȚIU-LIMITĂ

155

5.1 SCURTĂ PREZENTARE A MUZEULUI ȘI A DISCURSULUI MUZEAL

157

5.2 EVENIMENTUL „SPAȚIUL MUZEAL LA LIMITĂ”

162

Conferința „Spațiul muzeal la limită. Între arhitectură și discurs”

163

Workshop-ul „Locuri în afara limitelor”

165

CONCLUZII

179

PENTRU O ARHITECTURĂ A LIMITELOR

181

DIRECȚII VIITOARE

188

BIBLIOGRAFIE

189

WEBOGRAFIE

201

LISTA ŞI SURSA ILUSTRAȚIILOR

207

Prin această teză se urmăreşte definirea spațiilor-limită drept spații aflate la intersecţia dintre arhitectură şi antropologie. Aceste spaţii se dezvoltă în jurul unor funcțiuni diverse, extinzând și estompând limitele dintre funcțiune și spațiul public. Sunt spaţii intermediare ce își depășeșc caracterul mediator, precum și poziția clară sau conturul ferm, preluând o serie de noi roluri de o importanță crescută în societatea contemporană. Conceptul de spațiu-limită propus este un concept nou ce urmărește transformarea ideilor asociate limitei și trecerii în domenii diverse precum arhitectură, geografie, sociologie, antropologie, psihologie, artă. Acesta acoperă o paletă largă de manifestări spațiale contemporane, strâns legate însă de modul de utilizare a spațiului şi de nevoile care stau în spatele dezvoltării acestuia. Din acest motiv, studiul face trimitere cu precădere la aspecte ce ţin de antropologia arhitecturală. Această disciplină presupune o analiză în dublu sens: a arhitecturii transformate prin locuire/utilizare şi a locuirii/utilizării influenţate de caracteristicile spaţiului construit. Prin urmare „arhitectura este [deopotrivă] rezultatul utilizării şi proiectării”1, prin antropologia arhitecturală fiind recunoscută importanţa formei construite la nivel social şi cultural. Relaţia dinamică ce se stabileşte între diferitele componente ale spaţiului construit (materiale, sociale, simbolice) accentuează complexitatea producţiei şi consumului contemporan de spaţiu a căror analiză nu se mai poate limita, în

Fig. 1: Schema conceptului de spațiu-limită. 1 trad. ns., „architecture is made by use and by design”, Jonathan Hill, Actions of Architecture: Architects and Creative Users (London; New York: Routledge, 2003), 1.

 

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

acest context, la o privire monodisciplinară.

1

Limita a fost întodeauna o noţiune fundamentală a concepției arhitecturale, definind locuri prin contururi ferme, separând spații guvernate, într-o anumită măsură, de reguli și comportamente diferite, dar și unindu-le prin intermediul unor breșe care asigurau trecerea, comunicarea, raportarea permanentă la spațiul de dincolo. Conceptul de limită, drept concept de bază, activează și validează existența unui altfel de spațiu, în același timp arhitectural, geografic, social, politic, economic, cultural. Spațiullimită se naște dintr-o interpretare a delimitării care, estompându-se, contopește tipuri diferite de manifestări. Evoluția concepției arhitecturale către o abordare la limită își găsește corespondent în celelalte domenii cu care împarte conceptul de spațiu. Inge Boer2 face un pas important în teoretizarea contemporană a limitei, trecând pe plan secund caracteristicile sale fizice și poziția sa în spațiu. În schimb, acordă importanță limitei ca funcție. Accentul nu mai pică, astfel, pe caracterul material al limitei, ci pe capacitatea sa de a facilita comunicarea, de a media, de a suspenda realitatea zilnică. Boer pornește analiza sa de la valoarea de adevăr atribuită limitei și de la caracterul inchestionabil al acesteia în ciuda formei obscure, neclare pe care o poate avea. Opoziția interior/exterior este acceptată necondiționat, ca un adevăr dat. În această ordine de idei depărtarea de formă creează premisele depărtării de nevoia contururilor clare, ceea ce poate atrage atenția, mai departe, asupra implicațiilor rolul limitei asupra formei și nu invers. Spații adiacente pot conforma limite prin funcțiunea lor, dar și prin nevoia de închidere/deschidere, izolare/comunicare. Limita poate să nu mai fie o linie, o suprafață clară, ci o intersecție de fluxuri, funcțiuni sau așteptări. Deși readuc în discuție forma limitei, aceasta fiind un element esențial în analiza de arhitectură, consider că modul de utilizare, comportamentele, obiceiurile, mentalitățile, cunoștințele şi nu numai, alături de formă, concură la crearea unui Pornind de la ideea creșterii importanței acestui spațiu intermediar în societatea contemporană (creștere care este determinată și implică, deopotrivă, modificări ale formei, caracteristicilor, ale modului de percepere și interpretare, ale nevoilor sociale etc.), ridic o serie de întrebări al căror răspuns poate indica un nou mod de abordare a spațiului construit și neconstruit: Cum este marcată limita în societatea contemporană? Care este sensul contemporan al ideii de limită? Ce procese au loc în zonele de contact dintre spațiul public și spațiul anumitor funcțiuni? 2 Inge E Boer, Uncertain Territories: Boundaries in Cultural Analysis., ed. Mieke Bal, Bregje van Eekele, and Patricia Spyer (Amsterdam & New York: Rodopi, 2006).

 

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

spațiu-limită care corespunde unor nevoi actuale.

2

Ce reprezintă spațiul-limită? Care sunt elementele ce contribuie la conceptualizarea unui spațiu-limită? Ce diferențiază conceptul de spațiu-limită de conceptele și teoriile elaborate până în prezent, având la bază ideea de limită și semnificația acesteia? Cum poate arhitectura însoți noile tendințe de materializare a unui spațiu-limită ca mod de depășire a unor limite instituționale? Teza este structurată în două părți, prima parte fiind dedicată definirii conceptului de spațiu-limită, în timp ce în cea de-a doua parte tratez în detaliu problema muzeului prin prisma conceptului propus. Prima parte (ce urmărește definirea ideii de spațiu-limită) este împărțită în trei capitole: Capitolul 1 se referă la conceptul de limită și semnificațiile acesteia. Analiza porneşte de la sensurile de dicţionar ale unor cuvinte şi expresii precum „limită”, „a limita”, „situaţielimită”, aceasta conducând la identificarea unor sensuri diferite ale termenului (susţinute prin trimiteri bibliografice): sensul spaţial, sensul abstract (matematic, social, filozofic, psihologic), sensul temporar şi sensul simbolic (incluzând un sens simbolic-imaginar). Dezvoltarea ideii de spațiu-limită a pornit, mai exact, de la sensul limitei drept cuprins mai mult decât de linie extremă. Conceperea limitei (cum se întâmplă in sensul de hotar) drept cuprins (centru + imprejurimi + margine) sublinia o înțelegere unitară și completă a unui interior ce definea spațiul familiar în societatea tradițională. Acest sens este exploatat în societatea contemporană prin conceptualizarea unui spațiu-limită ce preia un rol dar și a conceperii unui spațiu ce scapă regulilor cotidiene. Totodată m-au interesat procesele de comunicare dintre acest cuprins și spațiul exterior – capacitatea breșelor de a produce redefiniri și reinterpretări ale interiorului, de a negocia diferite aspecte și de a determina un anumit mod de raportare la celălalt. Acestui sens spațial i-am adăugat semnificații ce vin din alte discipline (filozofie, psihologie, sociologie), semnificații ce accentuează ideea folosirii la maximum a capacităților (fizice, mentale etc.), precum și ideea permanentei testări și încercări de depășire a limitei. Astfel de limite sunt încontinuu supuse reanalizării, sunt flexibile și neclare, depinzând de poziția celuilalt. Prin sensul simbolic al termenului, limitei îi sunt atribuite anumite valori și semnificații care contribuie la dezvoltarea sentimentului apartenenței, în timp ce sensul simbolic imaginar  

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

social semnificativ, rezultat al conștientizării importanței asumării unei poziții intermediare,

3

dublează sensul fizic, legând conceptul de limită de existența unui spațiu de dincolo – spațiul vieții de după moarte. În plan fizic, aceste sensuri sunt susținute prin anumite caracteristici ale limitei ce răspund unor nevoi specifice. Astfel, am identificat: -

limitele tari, puternice care marchează dorința sau nevoia de separare clară a interiorului de exterior, interiorul constituindu-se astfel într-un spațiu protejat; comunicarea cu exteriorul este controlată și filtrată, definind individualitatea spațiilor pe care le separă / unește;

-

limite difuze, slabe, neclare accentuează comunicarea facilitată prin intermediul limitei, continuitatea și întrepătrunderea spațiului interior și exterior;

-

limite spațializate ca locuri intermediare ce capătă o funcțiune proprie, negociatoare; sunt locuri hibride ce îmbină caracteristici ale spațiilor adiacente (uneori chiar contradictorii), dezvoltându-și, însă, și propriile caracteristici supuse unei continue redefiniri și răspunzând modificărilor și impulsurilor venite din ambele sensuri.

Cele trei tipuri de limite pot fi identificate în diferite stadii de dezvoltare socială, răspunzând anumitor contexte și nevoi. Conceptul de limită a fost încontinuu reinterpretat și adaptat, legat de un anumit mod de înțelegere a lumii. În acest sens, se poate observa cum creșterea importanței locurilor intermediare în societatea contemporană redescoperă sensuri mai vechi ce coroborează forma și caracteristicile spațiale ale limitei cu sensurile sale sociale. Capitolul 2 face trecerea de la limită la spațiu-limită analizând coordonatele teoretice ale elaborării conceptului de spațiu intermediar sau a unui altfel de spațiu. Ideea de spaţiu intermediar este strâns legată de utilizările acestuia. Arnold van (preliminale, liminale şi postliminale) având un rol important în menţinerea ordinii sociale. Locul de desfăşurare al unor astfel de rituri susţine, prin caracteristicile sale, statutul aparte al unor astfel de manifestări. Victor Turner4 observă actualitatea şi importanţa acestor rituri în societatea modernă, făcând trecerea de la ideea de liminalitate la aceea de liminoid, în timp ce Michel Foucault5 dezvoltă conceptul de spaţiu heterotopic drept un spaţiu al juxtapunerii de sensuri, al contestării şi inversării realităţii – un fel de corespondent real al utopiilor. Heterotopiile sunt în primul rând spații rupte de cotidian, ce permit juxtapunerea unor realități 3

Arnold van Gennep, Riturile de Trecere, Plural (Iasi: Polirom, 1996). Victor Turner, “Frame, Flow and Reflection: Ritual and Drama as Public Liminality,” Japanese Journal of Religious Studies 6, no. 4 (1979): 465–99. 5 Michel Foucault, “Of Other Spaces,” trans. Jay Miskowiec, Diacritics 16, no. 1 (Spring 1986): 22–27. 4

 

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

Gennep3 a identificat, în cadrul societăţilor tradiţionale, o serie de rituri de trecere

4

diferite. Prin rolul lor de spații ce amortizează impactul unor activități necesare păstrării echilibrului social (dar periculoase în afara unui mediu controlat) se apropie, însă, de conceptul de spațiu liminoid. Ambele vorbesc despre un spațiu de descărcare a tensiunilor și neliniștilor, presupunând o continuă adaptare la context. Sunt spații ce mizează pe participarea individului, lăsând loc inclusiv performance-ului. Edward Soja6 vorbeşte despre un al treilea spaţiu ce depăşeşte gândirea dihotomică, punctând, de asemenea, semnificaţiile şi rolul zonelor de tranziţie (drept spații ale creativității, încărcate de sens). Toate aceste dezvoltări ale ideii de spaţiu intermediar, susţinute şi prin cele trei componente ale spaţiului social (continuu) identificate de Lefebvre7 subliniază nevoia conceperii unui altfel de spaţiu, având la bază semnificaţiile limitei. Conceptul de spațiulimită continuă teoriile și ideile enumerate, născându-se din tensiunea dintre nevoia de închidere și nevoia de deschidere. Totodată, pune accent pe rolul arhitecturii drept mediator între spațiul public urban și spațiul construit. În capitolul 3 definesc conceptul de spațiu-limită din dublă perspectivă – arhitecturală și antropologică – identificând o serie de elemente ce contribuie la conceptualizarea unui astfel de spațiu. Conştientizarea rolului social al arhitecturii (cuprinzând atât obiectele de arhitectură în sine, cât şi spaţiile libere pe care le conturează) a condus la implementarea şi dezvoltarea unor decizii arhitecturale ce conturează din ce în ce mai puternic un spaţiu al intersecţiei dintre exterior şi interior, dintre public şi privat, dintre proiect şi utilizare. Printre elementele identificate se numără: -

introducerea clădirii într-un circuit cotidian ce conduce la utilizarea acesteia nu spațiul respectiv;

-

constiuirea clădirii drept pretext al utilizării spațiului exterior, aceasta fiind concepută de la început astfel încât să încurajeze adunarea unor mase de oameni sau să materializeze trasee urbane;

-

prevederea unor funcțiuni conexe prin intermediul cărora clădirea ajunge să răspundă unor nevoi diverse, secundare în raport cu funcțiunea de bază, dar menite să

6

Edward W Soja, Thirdspace: Journeys to Los Angeles and Other Real-and-Imagined Places (Cornwall: Blackwell, 1996). 7 Henri Lefebvre, The Production of Space (Oxford: Blackwell, 1991).

 

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

numai într-un context dependent de funcțiune și de necesitatea sau dorința aflării în

5

țintă vizitatorul un timp mai îndelungat în incintă, oferindu-i posibilități mai multe de utilizare; -

facilitarea comunicării cu spațiul public care conduce la perceperea interiorului drept o prelungire a exteriorului și invers;

-

cedarea de spațiu liber publicului, acesta devenind un spațiu utilizat într-un mod nonformal sau informal, la limita dintre experiențele cotidiene și experimentarea unor activități culturale, educaționale etc.;

-

conceperea unui obiect de arhitectură la scară mare care nu mai permite perceperea limitelor spațiale sau perceperea clădirii drept un tot;

-

utilizarea fațadei drept mijloc de transmitere a unui mesaj, adresând publicului mesaje de interes social, cultural etc.;

-

modul de marcare a accesului invită și marchează deschiderea clădirii către orice tip de vizitator;

-

proiectarea unui interior insular care permite anumite utilizări ale spațiului intermediar subliniază importanța desfășurării unor activități nonformale și caracterul creativ, participativ al acestora;

-

amplasarea pe limită ridică noi provocări în proiectarea de arhitectură, dar și în modul de interpretare, transformând un spațiu de trecere, dinamic prin conferirea unei funcțiuni ce pune sub semnul întrebării semnificații și utilizări;

-

proiectarea unei arhitecturi la limita dintre spațiul real și spațiul virtual se așteaptă a augmenta libertatea de gândire, dar și profunzimea modului de experimentare și înțelegere a spațiului.

spații-limită au condus către o analiză nu numai a limitelor propriu-zise, ci și a suprapunerilor de sens, a rolului utilizatorului și interpretării, a rolului social sau a prelungirii spațiului instituțional dincolo de limitele fizice, a contextului general creat prin propunerea de arhitectură în strânsă legătură cu misiunile sociale sau instituționale. În cea de-a doua parte privesc în detaliu problema spațiului muzeal drept spațiulimită. Cele două capitole ale acestei părți au drept temă: Capitolul 4: încadrarea muzeului drept spațiu-limită luând în considerație aspecte ce țin de evoluția în timp a muzeului, de rolul social al acestuia, dar și de legătura ce se stabilește între discursul muzeal și arhitectură. Conceperea și experimentarea muzeului drept spațiu-limită  

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

Întrebările cu privire la caracteristicile arhitecturale contemporane indicatoare de

6

sunt strâns legate de tendința de dematerializare a limitei și de apariția (sau redefinirea) unui nou spațiu conceptual, intermediar, ale cărui limite vagi fac uneori chiar imperceptibile în primul rând limitele instituționale și apoi trecerea fizică dintr-un spațiu în altul. Acceptarea participării vizitatorului la construirea sensului expunerii, introducerea performance-ului, legătura strânsă dintre discursul muzeal și arhitectură, extinderea rolului muzeului la nivel social și în special adoptarea unui rol de asistent social sunt câteva dintre manifestările ce indică această nouă conceptualizare a spațiului muzeal. Muzeul devine spaţiu-limită prin toate componentele acestuia: clădire, discurs şi organizare, vizitatori, personal (muzeografi, curatori etc.), sensuri şi interpretări ȋntrucât este un spaţiu vag ȋn care sunt juxtapuse diferite realităţi. Percepţia, modul de experimentare a spaţiului şi expoziţiei, precum şi atribuirea de sensuri sunt influenţate de statutul liminoid al muzeului obţinut prin corelarea dintre arhitectură şi discurs muzeal, caracteristică, ȋn general, muzeului contemporan. Alegerile, ȋn ceea ce priveşte arhitectura, fac apel la concepte şi simboluri, vizând pluralitatea de sensuri care pot fi atribuite, iar acestea, ȋmpreună cu schimbările care au avut loc ȋn modul de concepere a discursului muzeal (de la afişare – la interpretare şi de la obiect – la percepţia vizitatorului) facilitează conceperea muzeului drept loc ȋn care transformarea personală şi iniţierea sunt rezultate ale acumulării de cunoştinţe. Aici m-am apropiat de teoria lui van Gennep cu privire la trecere. Riturile identificate de acesta (de separare, liminale şi de reagregare) pot fi analizate atât din punct de vedere spaţial (locul ȋncărcat cu conotaţii simbolice ȋn care se desfăşoară) cât şi temporal (timpul ideal ȋn care au loc). De exemplu, depăşirea limitei dintre ȋnauntru şi afară (uşă, vestibul etc.) sau cumpărarea biletului devin rituri de separare de lumea exterioară, ȋn timp ce parcursul propriu-zis prin muzeu reprezintă un rit liminal. Reagregarea are loc la nivel de consum, ȋn Delimitările teoretice punctează caracterul spațiului muzeal drept un altfel de spațiu, făcând trecerea către o abordare a acestuia la limită. Astfel, am aplicat teoria lui Foucault cu privire la heterotopii şi chronotopii (locuri aflate ȋn afara oricăruit loc şi timp) spaţiului muzeal. Muzeul ȋşi introduce vizitatorii ȋntr-o realitate paralelă ȋn care timpul şi spaţiul capătă alte sensuri şi dimensiuni, fiind experimentate altfel. Diferitele abordări ale ambiguităţii şi hibridităţii ȋn arhitectură vorbesc, la rândul lor, despre suprapunerea unor situri şi sensuri multiple. În contextul spaţiilor-limită, aceste situri şi sensuri sunt aparent incompatibile ȋn timp şi spaţiu, de unde rezultă şi o anumită tensiune datorată simultaneităţii legăturii şi disjuncţiei cu realitatea de zi cu zi. Două ultime abordări teoretice la care am făcut trimitere au fost acelea ale spațiului muzeal ca zonă de contact și ca frontieră. Acestea au subliniat  

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

cadrul magazinelor de suvenire, restaurantelor sau cafenelelor.

7

dimensiunea mediatoare la nivel social a muzeului și, împreună cu toate celelalate aspecte analizate, definesc ideea de muzeu ca spațiu-limită. Mai departe, analiza unor manifestări contemporane în spațiul muzeal evidențiază numeroasele modalități de conturare ale unui spațiu-limită și rolul particular al acestuia. Ieşirea muzeului în stradă (prin stabilirea de legături directe cu exteriorul, prin desfăşurarea de activităţi diverse dincolo de ziduri sau prin amplasarea de sateliţi), dar şi implicarea acestuia în cadrul comunităţilor deservite sau extinderea spaţiulu muzeal în mediul virtual exemplifică ideea conturării unui spaţiu-limită prin componente diverse precum: formă, mod de utilizare, dar şi elemente ce ţin de discurs curatorial sau misiuni instituţionale. Proiectarea muzeului actual drept „un loc distinct: un mediu în care vizitatorii creează experiențe unice prin interacțiunea cu dimensiunile personale, sociale, culturale și fizice ale locului”8 ridică o serie de provocări pentru toți cei implicați în conceperea, citirea și interpretarea spațiului muzeal (specialiști în diferite domenii – arhitecți, muzeologi, muzeografi, curatori etc. – vizitatori, utilizatori și alții). În capitolul 5 prezint evenimentul „Spațiul muzeal la limită” (constând din conferința „Spațiul muzeal la limită. Între arhitectură și discurs” și workshop-ul „Locuri în afara limitei”) pe care l-am organizat cu scopul de a identifica rolul practic al conceperii spațiuluilimită. În cadrul conferinţei a fost pusă sub semnul întrebării relaţia dintre arhitectură şi discurs din diferite perspective, evidenţiind rolul unor componente diverse ale spaţiului muzeal în cadrul acestei legături. Workshop-ul a avut drept scop elaborarea unor proiecte drept răspund potenţial la întrebarea Cum poate arhitectura însoți noile tendințe de materializare a unui spațiu-limită ca mod de depășire a unor limite instituționale? Instituţia nivel naţional, prin discursul muzeal aparte, dar şi prin deschiderea faţă de manifestările contemporane identificate în capitolul precedent. În concluzie, conceptul de spațiu-limită nu este numai un rezultat al configurației arhitecturale sau al impactului acesteia la nivel de utilizare. Este rezultatul unui proces de înțelegere a spațiului care, după ce a fost analizat și teoretizat în cadrul a diferite discipline,

8

trad. ns., „a distinct place: an environment where visitors create unique experiences through interaction with individual, social, cultural and physical dimensions of place”, Luigina Ciolfi and Liam J. Bannon, “Designing Hybrid Places: Merging Interaction Design, Ubiquitous Technologies and Geographies of the Museum Space,” CoDesign 3, no. 3 (2007): 169.

 

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

de la care s-a plecat a fost Muzeul Naţional al Ţăranului Român, acesta remarcându-se, la

8

poate fi privit acum din mai multe perspective care se suprapun, conducând la o înțelegere complexă a acestuia. Modul de marcare a limitei în societatea contemporană este dependent de o serie de factori sociali, politici, economici, de nevoile la care trebuie să răspundă, de misiunile și scopurile la îndeplinirea cărora contribuie și, nu în ultimul rând, de prevederea impactului acesteia asupra factorilor enumerați. Prin urmare, este vorba mai degrabă despre interdependență, despre influențare reciprocă și despe limită ca spațiu al negocierii, dinamic, supus încontinuu reanalizării și redefinirii. Astfel, limita în societatea contemporană preia o serie de noi roluri ce subliniază tendința utilizatorilor de a transforma spațiul și elementele acestuia în elemente încărcate de sens, cărora li se atribuie valori. Totodată, se constată îndepărtarea ideii de limită de aceea de limitare. Limita accentuează atunci relațiile facilitate de existența acesteia, subliniind caracterul ei mediator. Atenția acordată proceselor ce au loc pe limită a condus în ultimii ani la dezvoltarea funcționalității acesteia, în teorie și practică. Manifestările ce au loc la intersecția dintre spațiul public și spațiul semipublic/semiprivat, având un caracter hibrid, dinamic, negociator și particular în același timp, s-au extins în timp și spațiu, conducând la conturarea spațiului-limită. În teza de față am definit acest concept drept o spațializare a limitei ce își extinde rolul mediator dincolo de practicile spațiale, mediind raporturi sociale, economice, politice, dar și facilitând o serie de procese asociate trecerii. Activitățile ce au loc în astfel de spații se află la intersecția dintre cadrul cotidian și cadrul particular al funcțiunii aflate în centru. Spațiul-limită este un spațiu ce încurajează creativitatea, performance-ul, implicarea activă și experiențele transformatoare, extinzând misiunile instituției vizate dincolo de limitele fizice. Aceste experiențe contribuie la înțelegerea impactului funcțiunii în viața de zi cu zi, punctând rolul practic al acesteia. dezvoltate de Turner, Foucault, Lefebvre sau Soja, adăugând noi sensuri și dezvoltând direcții de proiectare și citire contemporane. Răspunsurile găsite prin această teză conturează un mod de materializare a tuturor acestor teorii, dându-le o interpretare proprie. Importanța conceptului de spațiu-limită stă, prin urmare, în proiectarea de arhitectură ce ia în calcul spațiul de legătură dintre spațiul public și funcțiune, strâns legată de toate componentele ce definesc funcțiunea.

 

Spații‐limită în antropologia arhitecturală. Muzeul 

Tot acest demers punctează conturarea unui concept ce continuă teoriile și ideile

9

BIBLIOGRAFIE   Altman, Irwin, şi Setha M. Low. 1992. „Place Attachment: A Conceptual Inquiry.” în Place Attachment, Irwin Altman şi Setha M. Low (ed.), 1–12. New York şi Londra: Plenum press. Appleton, Josie. 2007 [2001]. „Museums for ‘The People’?” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 114–26. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis eLibrary. Aronsson, Peter. 2012. „National Museums Negotiating the Past for a Desired Future.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 67–76. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.melaproject.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Arts

Council England. 2009. Beyond Their Walls. Londra: Arts http://www.artscouncil.org.uk/publication_archive/beyond-their-walls/.

Council

England.

Ashley, Susan. 2009. „Museums and Globalisation: Ideas on Recognition, Restitution, Representation and Reconfiguration.” în SAS, University of London. http://www.academia.edu/1102164/Museums_and_globalization_Ideas_on_recognition_restit ution_representation_and_reconfiguration. Atkinson, David, Peter Jackson, David Sibley şi Neil Washbourne, ed. 2005. “Part III: Borders and Boundaries.” în Cultural Geography: A Critical Dictionary of Key Ideas, 153–212. Londra şi New York: I.B.Tauris. Attfield, Judy. 2000. Wild Things: The Material Culture of Everyday Life. Oxford şi New York: Berg. Augé, Marc. 1995 [1992]. Non-Places: Introduction to an Anthropology of Supermodernity. Londra şi New York: Verso. Bachelard, Gaston. 2003 [1957]. Poetica spaţiului. Traducere de Irina Bădescu. Piteşti: Paralela 45. Backović, Vera şi Ljubomir Maširević. 2010. „Social Theory and Architecture.” Serbian Architectural Journal 2: 227–38. Bal, Mieke. 2006. „Exposing the Public.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 525–42. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Barrett, Jennifer. 2011. Museums and the Public Sphere. Wiley-Blackwell: ediţie digitală. Barth, Fredrik. 1999. „Boundaries and Connections.” în Signifying Identities: Anthropological Perspectives on Boundaries and Contested Identities, Anthony P. Cohen (ed.), 15–36. Routledge: ediţie digitală. Baudrillard, Jean. 1996. The System of Objects. Londra: Verso. Bernea, Ernest. 2005 [1997]. Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român. ed. a II-a. Bucureşti: Humanitas. Bernea, Horia. 2001. Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare. Editura Ars Docendi: fără loc. Bernea, Horia, Irina Nicolau şi Carmen Huluţă. 2001. Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare / Dosar sentimental. Editura Ars Docendi: fără loc. Boer, Inge E. 2006. Uncertain Territories: Boundaries in Cultural Analysis. Mieke Bal, Bregje van Eekele şi Patricia Spyer (ed.). Amsterdam şi New York: Rodopi.

Bollo, Alessandro şi Luca Dal Pozzolo. 2005. „Analysis of Visitor Behaviour inside the Museum: An Empirical Study.” în Proceedings of the 8th International Conference on Arts and Cultural Management. Montreal. http://neumann.hec.ca/aimac2005/PDF_Text /BolloA_DalPozzoloL.pdf. Caldwell, Niall G. 2000. „The Emergence of Museum Brands.” International Journal of Arts Management 2 (3): 28–34. Casey, Dawn. 2007 [2001]. „Museums as Agents for Social and Political Change.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 292–99. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. Cenzatti, Marco. 2008. „Heterotopias of Difference.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, Michiel Dehaene şi Lieven de Cauter (ed.), 75–85. Taylor & Francis eLibrary. Ciolfi, Luigina şi Liam J. Bannon. 2007. „Designing Hybrid Places: Merging Interaction Design, Ubiquitous Technologies and Geographies of the Museum Space.” CoDesign 3 (3): 159–80. doi:10.1080/15710880701524559. Clifford, James. 1997. „Museums as Contact Zones.” în Routes. Travel and Translation in the Late Twentieth Century, 188–219. Cambridge, Mass.: Harvard University Press. Connor, Steven. 1997 [1989]. Postmodernist Culture: An Introduction to Theories of the Contemporary. Malden, Massachusetts: Blackwell Publishing Ltd. Conover, Megan. 2006. „Portability: Making Art an Urban Event”. Masters of Architecture, University of Cincinnati: The School of Architecture and Interior Design. http://etd.ohiolink.edu/view.cgi?acc_num=ucin1147803548. Crane, Susan A. 2006. „The Conundrum of Ephmerality: Time, Memory, and Museums.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 98–109. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Crooke, Elizabeth M. 2008 [2007]. Museums and Community: Ideas, Issues and Challenges. Museum Meanings. Taylor & Francis e-Library. Dehaene, Michiel şi Lieven de Cauter. 2008a. „The Space of Play. Towards a General Theory of Heterotopia.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, 87–102. Taylor & Francis e-Library. ———. 2008b. „Introduction.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, 1–9. Taylor & Francis e-Library. “Dicționarul Explicativ al Limbii Române.” 1998. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic. Drăgan, Radu. 2000. Lumile răsturnate: Reprezentarea spaţiului în societatea tradiţională. Spaţii Imaginate 7. Bucureşti: Paideia. Duncan, Carol. 2006 [1995]. Civilizing Rituals: Inside Public Art Museums. London; New York: Routledge. Fitzgerald, Lawrence. 2012. „Riverside Museum, Glasgow.” Museum Practice. http://www.museumsassociation.org/museum-practice/your-outdoor-case-studies/15062012riverside-museum. Flachbart, Georg. 2005. „Disappearing Architecture _From Real to Virtual to Quantum.” în Disappearing Architecture: From Real to Virtual to Quantum, Georg Flachbart and Peter Weibel (ed.), 10–15. Basel, Switzerland: Birkhauser - Publishers for Architecture. Fleming, David. 2005. „Creative Space.” în Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions, Suzanne MacLeod (ed.), 53–61. Londra şi New York: Taylor & Francis.

Fortier, Anne-Marie. 2005. „Diaspora.” în Cultural Geography: A Critical Dictionary of Key Ideas, David Atkinson, Peter Jackson, David Sibley şi Neil Washbourne (ed.), 182–87. Londra şi New York: I.B.Tauris. Foucault, Michel. 1986. „Of Other Spaces.” Traducere de Jay Miskowiec. Diacritics 16 (1): 22–27. Fyfe, Gordon J. 2006. „Sociology and the Social Aspects of Museums.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 33–49. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. ———. 2012. „Museums, the Sociological Imagination and the Imaginary Museum.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 77–106. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.melaproject.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Gehl, Jan. 2011. Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public. Bucureşti: Igloo. Giebelhausen, Michaela. 2006. „Museum Architecture: A Brief History.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 223–44. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Golding, Vivien. 2007 [2004]. „Inspiration Africa! Using Tangible and Intangible Heritage to Promote Social Inclusion amongst Young People with Disabilities.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 358–72. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. ———. 2009. Learning at the Museum Frontiers Identity, Race, and Power. Farnham, Surrey, England; Burlington, Vt.: Ashgate e-book. Halpin, Marjorie M. 2007 [1997]. „‘Play It Again, Sam’: Reflections on a New Museology.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 47–52. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. Hannerz, Ulf. 2001 [1996]. Transnational Connections: Culture, People, Places. Londra şi New York: Taylor & Francis e-Library. Hasegawa, Yuko. 2003. „The Avant-Garde and the Museum: Intermixing Heterotopias.” Traducere de Miki Associates. Я[á:r], no. 2: 42–45. Henning, Michelle. 2006. Museums, Media And Cultural Theory. Issues in Cultural and Media Studies. New York: McGraw-Hill Education. Hetherington, Kevin. 2011. „Foucault, the Museum and the Diagram.” The Sociological Review 59 (3): 457–75. doi:10.1111/j.1467-954x.2011.02016.x. Hill, Jonathan. 2003. Actions of Architecture: Architects and Creative Users. Londra; New York: Routledge. Hillier, Bill. 2007. Space Is the Machine: A Configurational Theory of Architecture. Space Syntax: ediţie digitală. Hillier, Bill şi Kali Tzortzi. 2006. „Space Syntax: The Language of Museum Space.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 282–301. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Hooper-Greenhill, Eilean. 2006. „Studying Visitors.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 362–76. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. ———. 2007 [2000]. „Interpretive Communities, Strategies and Repertoires.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 76–94. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library.

Jencks, Charles. 1997 [1995]. The Architecture of the Jumping Universe: A Polemic: How Complexity Science Is Changing Architecture and Culture. Singapore: Academy Editions. Jodidio, Philip. 2010. Public Architecture Now! Italia: Taschen. Joja, Constantin. 1981. Sensuri şi valori regăsite. Bucureşti: Editura Eminescu. ———. 1984. Actualitatea tradiției arhitecturale românești. Bucureşti: Editura Tehnică. Katherine, Anne. 1994. Boundaries: Where You and I Begin. Center City (Minnesota): Hazelden. Knell, Simon J. 2003. „The Shape of Things to Come: Museums in the Technological Landscape”, Museum and Society, 1 (3), Noiembrie, 132–46. Kurokawa, Kisho. 1997 [1987]. „The Philosophy of Symbiosis.” în Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture, Charles Jencks şi Karl Kropf (ed.), 106–8. Midsomer Norton, UK: Academy Editions. “La celălalt capăt al curcubeului.” 2014. Muzeul Naţional al Ţaranului Român. Accesat iulie 24. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/arhiva-de-film-mtr/la-celalalt-capat-al-curcubeuluiro.html. Lampugnani, Vittorio Magnago. 2006. „Insight versus Entertainment: Untimely Meditations on the Architecture of Twentieth-Century Art Museums.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 245–62. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Lanz, Francesca şi Gennaro Postiglione. 2012. „The MeLa Project. Research Questions, Objectives and Tools.” In Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 55–64. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.melaproject.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Lawson, Bryan. 2001. The Language of Space. Oxford: Architectural Press. Lefebvre, Henri. 1991 [1974]. The Production of Space. Oxford: Blackwell. Liiceanu, Gabriel. 1994. Despre limită. Bucureşti: Humanitas. Lord, Beth. 2006. „Foucault’s Museum: Difference, Representation, and Genealogy.” Museum and Society 4 (1): 11–14. Lowenthal, David. 2002. Trecutul este o ţară străină. Traducere de Radu Eugeniu Stan. Om. Idee. Societate. Bucureşti: Curtea Veche. Macdonald, George F. şi Stephen Alsford. 2007 [1995]. „Canadian Museums and the Representation of Culture in a Multicultural Nation.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 276–91. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. MacDonald, Sharon. 2003. „Museums, National, Postnational and Transcultural Identities.” Museum and Society 1 (1): 1–16. ———. , ed. 2006a. A Companion to Museum Studies. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. ———. 2006b. „Expanding Museum Studies: An Introduction.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 1–12. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. MacLeod, Suzanne, ed. 2005a. Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions. Londra şi New York: Taylor & Francis. ———. 2005b. „Rethinking Museum Architecture. Towards a Site-Specific History of Production and Use.” în Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions, Suzanne MacLeod (ed.), 9–25. Londra şi New York: Taylor & Francis.

MacLeod, Suzanne, Laura Hourston Hanks şi Jonathan Hale, ed. 2012. Museum Making: Narratives, Architectures, Exhibitions. Londra şi New York: Routledge. Manolescu, Anca. 2002. Locul călătorului - simbolica spațiului în Răsăritul creștin. Spaţii imaginate 21. Bucureşti: Paideia. Marstine, Janet, ed. 2006. New Museum Theory and Practice: An Introduction. Blackwell Publishing. Mason, Rhiannon. 2006. „Cultural Theory and Museum Studies.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 17–32. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Mctavish, Lianne. 2006. „Visiting the Virtual Museum: Art and Experience Online.” în New Museum Theory and Practice: An Introduction, Janet Marstine (ed.), 226–46. Malden: Blackwell Publishing. Mihăilescu, Vintilă. 2006. „The Romanian Peasan’s Museum and the Authentic Man.” http://martor.memoria.ro/?location=view_article&id=202. Mitchell, Katharyne. 2005. „Hybridity.” în Cultural Geography: A Critical Dictionary of Key Ideas, David Atkinson, Peter Jackson, David Sibley şi Neil Washbourne (ed.), 188–93. Londra şi New York: I.B.Tauris. Mitchell, William J. 2005. „After the Revolution _Instruments of Displacement.” în Disappearing Architecture: From Real to Virtual to Quantum, Georg Flachbart şi Peter Weibel (ed.), 18–23. Basel, Switzerland: Birkhauser - Publishers for Architecture. Mitrache, Georgică. 2008. Tradiție şi modernism în arhitectura românească. Bucureşti: Editura Universitară „Ion Mincu". Moore, Gary T. 1979. „Environment Behavior Studies.” în Introduction to Urban Planning, James C. Snyder şi Anthony J. Catanese (ed.), 46–71. New York: McGraw-Hill. Mukherji, Subha. 2013. Thinking on Thresholds: The Poetics of Transitive Spaces. ediţie digitală: Anthem Press. Müller, Willy, Vicente Guallart, Federico Soriano, José Morales, Fernando Porras şi Manuel Gausa, ed. 2003. The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture: City, Technology and Society in the Information Age. Barcelona: Actar. Munteanu, Radu-Ilarion. 2012. „Muzeul Ţăranului Român - Tur Personal.” www.LiterNet.ro. http://destinatii.liternet.ro/articol/6/Radu-Ilarion-Munteanu/Muzeul-Taranului-Roman-turpersonal.html. Museums in the Information Age: Evolution or Extinction? 2012. Leicester Exchanges Live Debate. Science Museum, London. http://www.museumsassociation.org/ video/07122012-museumsin-the-information-age. Negri, Massimo. 2012. „Sustainability in Contemporary Museums.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 121–30. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Nicolau, Irina şi Carmen Huluţă. 2001. Dosar sentimental. fără loc: Editura Ars Docendi. Nicolescu, Costion. f.d. “Destinaţii Culturale › Masă Rotundă: Horia Bernea, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Pr. C. Coman.” http://destinatii.liternet.ro/articol/89/Costion-Nicolescu/Masarotunda-Horia-Bernea-Andrei-Plesu-Gabriel-Liiceanu-Pr-C-Coman.html. Nițulescu, Virgil Ștefan. 2014. „În căutarea arhitecturii ideale.” Cultura, no. 465 (Aprilie). http://revistacultura.ro/nou/2014/04/18771/. Norberg-Schulz, Christian. 1979. Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture. Rizzoli.

Oprea,

Delia. 2012. „Muzeul Ţăranului Român - Tur Personal.” www.LiterNet.ro. http://destinatii.liternet.ro/articol/31/Delia-Oprea/Muzeul-Taranului-Roman-turpersonal.html.

Peressut, Luca Basso. 2012. „Envisioning 21st Century Museums for Transnational Societies.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 19–54. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.melaproject.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Peressut, Luca Basso şi Clelia Pozzi. 2012. „Introduction.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 10–16. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Pinna, Giovanni. 2012. „European Museums as Agents of Inclusion.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 131–38. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.mela-project.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Plaza, Beatriz, Silke N. Haarich şi Courtney Waldron. 2012. „Branding Bilbao: Assessing the Role of an Art Museum in Creating a Valuable Place Brand.” în ACEI2012, Doshisha University, Kyoto. http://www.jace.gr.jp/ACEI2012/usb_program/pdf/1.7.4.pdf. Pratt, Mary Louise. 2008 [1992]. Imperial Eyes: Travel Writing and Transculturation. Londra şi New York: Taylor & Francis e-Library. Psarra, Sophia. 2005. „Spatial Culture, Way-Finding and the Educational Message. The Impact of Layout on the Spatial, Social and Educational Experiences of Visitors to Museums and Galleries.” în Reshaping Museum Space: Architecture, Design, Exhibitions, Suzanne MacLeod (ed.), 78–94. London and New York: Taylor & Francis. ———. 2009. Architecture and Narrative: The Formation of Space and Cultural Meaning. Taylor & Francis e-Library. Rapoport, Amos. 1989. House Form and Culture. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall. ———. 1990 [1982]. The Meaning of the Built Environment: A Nonverbal Communication Approach. Tucson, Arizona: University of Arizona Press. Rashid, Hani. 2001. „The Museum as a Digital Experience.” în Proceedings of the ICOMON Meetings Held in Madrid, Spain, 1999, 30–32. Museo Casa de la Moneda, Madrid. http://www.icomon.org/en/e-proceedings/675/madrid-1999-proceedings. Ravelli, Louise. 2006. Museum Texts: Comunication Frameworks. Taylor & Francis e-Library. Rectanus, Mark W. 2006. „Globalization: Incorporating the Museum.” în A Companion to Museum Studies, Sharon MacDonald (ed.), 381–97. Blackwell Companions in Cultural Studies. Cornwall: Blackwell Pub. Rendell, Jane. f.d. Art and Architecture: A Place Between (prepublication). http://www.janerendell.co.uk/wp-content/uploads/2009/03/Art-and-Architectureprepublication.pdf. Ross, Max. 2004. „Interpreting the New Museology.” Museum and Society 2 (2): 84–103. Sandell, Richard V. 2007 [2002]. „Museums and the Combating of Social Inequality: Roles, Responsibilities, Resistance.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 95– 113. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. Sarkis

şi Ioana Diaconu. 2014. Sarkis – despre relaţia cu http://www.igloo.ro/articole/sarkis-despre-relatia-cu-spiritul-spatiului/.

spiritul

spaţiului.

Sfinteş, Anda-Ioana. 2012. „Muzeul Ţăranului Român: Arhitectură, Discurs, Interpretare”. Lucrare de disertaţie, Master Antropologie, Bucureşti: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Silverman, Lois H. 2009. The Social Work of Museums. Taylor & Francis e-Library. Silverstone, Roger. 2002 [1994]. „The Medium Is the Museum: On Objects and Logics in Times and Spaces.” în Towards the Museum of the Future: New European Perspectives, Roger S. Miles şi Lauro Zavala (ed.), 161–76. Taylor & Francis e-Library. Smith,

Catherine. 2001. „Looking for Liminality in http://limen.mi2.hr/limen1-2001/catherine_smith.html.

Architectural

Space.”

Limen

1.

Sohn, Heidi. 2008. „Heterotopia: Anamnesis of a Medical Term.” în Heterotopia and the City: Public Space in a Postcivil Society, Michiel Dehaene and Lieven de Cauter (ed.), 41–50. Taylor & Francis e-Library. Soja, Edward W. 1996. Thirdspace: Journeys to Los Angeles and Other Real-and-Imagined Places. Cornwall: Blackwell. Stanciu, Iulia. 2007. Locurile intermediare: Arii vagi, arii de mediere. Bucureşti: Editura Universitară „Ion Mincu". Stevens, Quentin. 2007. The Ludic City: Exploring the Potential of Public Spaces. Londra şi New York: Routledge. Szakolczai, Arpad. 2009. „Liminality and Experience: Structuring Transitory Situations and Transformative Events.” International Political Anthropology 2 (1): 141–72. Szekeres, Viv. 2007 [2002]. „Representing Diversity and Challenging Racism: The Migration Museum.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 234–43. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. „Taking Part 2012/13 Quarter 3: Statistical Release.” 2013. Department for Culture, Media and Sport. https://www.gov.uk/government/publications/taking-part-2012-13-quarter-3-statisticalrelease. Tihan, Vasilica Rodica. 2011. „Limita spaţiului construit al cotidianului”. teză de doctorat. Bucureşti: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. TrendsWatch 2012: Museums and the Pulse of the Future. 2012. American Association of Museums. http://www.aam-us.org/docs/center-for-the-future-ofmuseums/2012_trends_watch_final.pdf?sfvrsn=0. Tschumi, Bernard. 1994. The Manhattan Transcripts. Londra: Academy Editions. Tuan, Yi-Fu. 2001 [1977]. Space and Place: The Perspective of Experience. Minneapolis: University of Minnesota Press. Turner, Victor. 1979. „Frame, Flow and Reflection: Ritual and Drama as Public Liminality.” Japanese Journal of Religious Studies 6 (4): 465–99. Tzortzi, Kali. 2007. „Museum Building Design and Exhibition Layout: Patterns of Interaction.” în Proceedings, 6th International Space Syntax Symposium, 72.1–72.16. Istanbul. http://www.spacesyntaxistanbul.itu.edu.tr/papers/longpapers/072 - Tzortzi.pdf. Ugricic, Sreten. 2012. „Materialization and Dematerialization, Migration and Emulation, Museum and Library.” în Museums in an Age of Migration. Questions, Challenges, Perspectives, Luca Basso Peressut şi Clelia Pozzi (ed.), 107–20. Mela Books 01. Milano: Politecnico di Milano, Dipartimento di Progettazione dell’Architettura. http://www.melaproject.eu/upl/cms/attach/20120524/194251494_2514.pdf. Urry, John. 2002a [1995]. Consuming Places. Londra şi New York: Taylor & Francis e-Library. ———. 2002b [1990]. The Tourist Gaze. Londra, Thousand Oaks, New Delhi: Sage.

Van den Bosch, Annette. 2007 [2005]. „Museums. Constructing a Public Culture in the Global Age.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 501–9. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. Van Gennep, Arnold. 1996. Riturile de trecere. Plural. Iasi: Polirom. Venturi, Robert. 1992 [1977]. Complexity and Contradiction in Architecture. Papers on Architecture. New York: Museum of Modern Art. Vergo, Peter. 2006 [1989]. „Introduction.” în The New Museology, Peter Vergo (ed.), Reaktion Books: ediţie digitală. Virilio, Paul. 1991. The Lost Dimension. New York, N.Y.: Semiotext(e). Walsh, Kevin. 2002 [1992]. The Representation of the Past: Museums and Heritage in the PostModern World. Taylor & Francis e-Library. Watson, Sheila, ed. 2007. Museums and Their Communities. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis e-Library. Weibel, Peter. 2005. „Architecture _From Location to Nonlocation, from Presence to Absence.” în Disappearing Architecture: From Real to Virtual to Quantum, Georg Flachbart şi Peter Weibel (ed.), 264–71. Basel, Switzerland: Birkhauser - Publishers for Architecture. Weil, Stephen. 2007 [2002]. „The Museum and the Public.” în Museums and Their Communities, Sheila Watson (ed.), 32–46. Leicester Readers in Museum Studies. Taylor & Francis eLibrary. Whybrow, Nicolas. 2011. Art and the City. Londra: I.B.Tauris & Co Ltd. Witcomb, Andrea. 2003. Re-Imagining the Museum: Beyond the Mausoleum. Museum Meanings. Taylor & Francis e-Library. Woodward, Ian. 2007. Understanding Material Culture. Los Angeles, Londra, New Delhi, Singapore: SAGE.