Al Doilea Război Mondial [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea "Dunărea de Jos” din Galaţi Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

Strategiile ww2 Alianțe. Fronturi. Obiective. Factorul tehnologic. Diplomație și factorul tehnologic.

Anul universitar:2020-2021, semestrul II

Student: Cãlitu Mihaela-Camelia Specializare: Istorie Anul: II

m i h a e l a

Introducere

Instabilitatea creată în Europa de către Primul Război Mondial (1914-18) a pregătit scena pentru un alt conflict internațional, și anume cel de-al Doilea Război Mondial, care a izbucnit două decenii mai târziu și s-a dovedit a fi chiar mai devastator. Crescând-și puterea într-o Germanie instabilă din punct de vedere economic și politic, Adolf Hitler, liderul partidului nazist, a rearmat națiunea și a semnat tratate strategice cu Italia și Japonia pentru a-și promova ambițiile de dominație mondială. Invazia lui Hitler în Polonia în septembrie 1939 a determinat Marea Britanie și Franța să declare război Germaniei, marcând începutul celui de-al doilea război mondial. În următorii șase ani, conflictul va lua mai multe vieți și va distruge mai multe teritorii și proprietăți pe tot globul decât orice război anterior. Printre cei 45-60 de milioane de oameni uciși se numărau 6 milioane de evrei uciși în lagărele de concentrare naziste ca parte a diabolicei „Soluții finale” a lui Hitler, cunoscută acum sub numele de Holocaust.1 Scopul acestui referat este de a prezenta alianțele, fronturile, obiectivele, factorul tehnologic, diplomația și confruntările militare din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Alianțe Aliații celui de-al doilea război mondial au fost un grup de țări care împreună s-au opus puterilor Axei în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945). Deși partenerii Axei nu au dezvoltat niciodată instituții pentru a coordona politica externă sau militară așa cum au făcut aliații, partenerii Axei au avut două interese comune: Expansiune teritorială și fondarea imperiilor bazate pe cucerirea militară și răsturnarea ordinii internaționale

1

https://www.history.com/topics/world-war-ii/world-war-ii-history, accesat în data de 02.02.2021, ora 23:12

de după Primul Război Mondial, dar și distrugerea sau neutralizarea comunismului sovietic. La 1 noiembrie 1936, Germania și Italia, reflectând interesul lor comun de a destabiliza ordinea europeană, au anunțat Axa Roma-Berlin la o săptămână după semnarea unui tratat de prietenie. Aproape o lună mai târziu, pe 25 noiembrie 1936, Germania Nazistă și Imperiul Japoniei au semnat așa-numitul Pact AntiComintern îndreptat către Uniunea Sovietică. Italia a aderat la Pactul AntiComintern pe 6 noiembrie 1937. La 22 mai 1939, Germania și Italia au semnat așanumitul Pact de Oțel, formalizând Alianța Axei cu dispoziții militare. În cele din urmă, la 27 septembrie 1940, Germania, Italia și Japonia au semnat Pactul Tripartit, care a devenit cunoscut sub numele de Alianța Axei. 2 Aliații au promovat alianța ca mijloc de a-i învinge pe naziștii din Germania, Imperiul Japoniei, Italia fascistă și aliații lor. La începutul războiului, în data de 1 septembrie 1939, aliații constau în Polonia, Marea Britanie și Franța, precum și statele lor dependente, cum ar fi India britanică. Lor li s-au alăturat dominațiile independete ale Marii Britanii: Canada, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud. După începerea invaziei germane în Europa de Nord până la Campania Balcanică, Olanda, Belgia, Grecia și Iugoslavia s-au alăturat aliaților. Uniunea Sovietică s-a alăturat forțat Aliaților în iunie 1941, după ce a fost invadată de Germania. Statele Unite a furnizat materiale de război și bani aliaților și s-au alăturat oficial în decembrie 1941 după atacul japonez asupra Pearl Port. China se afla deja într-un război prelungit cu Japonia de la incidentul Podului Marco Polo din 1937 și s-a alăturat oficial aliaților în decembrie 1941. Trei Mari puteri, și anume: Regatul Unit, Uniunea Sovietică și Statele Unite au format o Mare Alianță care a fost cheia victoriei. Au controlat strategia aliaților: relațiile dintre Regatul Unit și Statele Unite au fost deosebit de strânse. Alianța a fost oficializată prin Declarația Organizației Națiunilor Unite, la 1 ianuarie 1942. Cei trei mari împreună cu China au fost denumiți drept „tutelă a celor puternici , apoi au fost recunoscuți drept„ Patru Puteri în Declarație de către Organizația Națiunilor Unite ” și mai târziu ca „Patru polițiști ai Națiunilor Unite.După încheierea războiului, statele aliate au devenit baza Națiunilor Unite moderne3

2

The allies Roosevelt, Churchill, Stalin and the Unlikely Allliance that won World War II, Winston Groom, National Geographic Partners, 2008 3 https://en.wikipedia.org/wiki/Allies_of_World_War_II, accesat în data de 03.04.2021, ora 22.00

Fronturi Inițial, Germania după invazia Poloniei și-a concentrat efortul către partea de nord si vest a continentului. In urma razboiului Blitzkrieg, ocupă Europa occidentală fără eforturi, Hitler dorește să invadeze Anglia, fără succes însă. Frontul de Vest al celui de-al Doilea Război Mondial a început din momentul în care Germania a ocupat Norvegia și Danemarca. În urma bătăliei Franței, Germania încearcă să forțeze o împăcare cu Marea Britanie. Războiul pe acest front a fost reluat cu debarcarea aliată din Normandia. Succesul acestei debarcări a dus la eliberarea Franței și, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei de către Corpul Expediționar Aliat. •

Invadarea Norvegiei și Danemarcei: Operațiunea Weserübung a fost numele de cod al planului german de invadare a Norvegiei și Danemarcei.

•

Bătălia pentru Franța cunoscută și sub denumirea "Căderea Franței", a avut loc în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, forțele germane au invadat Țările de Jos și Franța.

•

Bătălia pentru Marea Britanie a fost o bătălie aeriana ce a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. RAF(royal air force), forțele Aeriene Brtitanice, au apărat insula Marii Britanii de Lutwaffe, Forțele Aeriene Germane

Frontul de Est european al celui de-al Doilea Război Mondial a începe odată cu lansarea operațiunii Barbarossa de către Germania Nazistă a lansat operațiunea, invazie a Uniunii Sovietice. După ce germanii au eșuat în capturarea Moscovei, au mai fost înfrânți la Stalingrad și Kursk, iar inițiativa războiului a trecut de partea URSS-ului. Campania s-a încheiat atunci când Uniunea Sovietică a înfrânt Germania Nazistă în cadrul Bătăliei pentru Berlin. •

Operațiunea Barbarossa a fost numele de cod al invaziei Uniunii Sovietice de către forţele Axei.Operațiunea a fost numită după împăratul Frederik I Barbarossa, conducătorul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, un lider al cruciadelor secolului al XII -lea.

•

Bătălia de la Stalingrad, Volgogradul de astăzi, a avut loc între Uniunea Sovietică și forțele Axei.Bătălia este adesea citată ca fiind unul dintre punctele de cotitură ale războiului. Lupta s-a desfăşurat în trei mari etape: asediul german asupra orașului,

bătălia din interiorul oraşului și contraofensiva sovietică. Aceasta din urmă a prins și a distrus Armata a 6-a germană în oraș. •

Bătălia de la Kursk, purtând numele de cod Operațiunea Zitadelle - Citadela - a fost ultima mare ofensivă blitzkrieg pe frontul de est. Bătălia a rămas până în ziua de astăzi cel mai mare conflict de blindate din istoria omenirii.

Frontul Mediteranean După înfrângerea germanilor în Africa de Nord, forțele aliaților au organizat o invazie a Siciliei. Succesul acestei operațiuni a dus la invazia aliată a Italiei. După ce a avut loc debarcarea în Italia, aliații și-au început marșul înspre Roma. Orașul a fost capturat de îndată ce aliații au obținut victoria în cadrul bătăliei de la Monte Cassino și debarcarea de la Anzio. După căderea Romei, germanii s-au retras înspre Nordul Italiei unde au fost infrânți în primăvara următoare.4 •

Invazia Aliată în Sicilia Debarcarea Aliaţilor în Sicilia, purtând numele de cod Operatiunea Husky, a fost o campanie majoră a celui de-al Doilea Război Mondial. In cadrul acestei operațiuni, Aliaţii au atacat și au capturat Sicilia din mâna forțelor Axei. În acest fel, au deschis drumul spre Italia continentală.

•

Campania italiană: Invazia Italiei a avut loc în contextul obținerii victoriei în cadrul bătăliei pentru Sicilia. Obiective

Încă de la începutul anului 1939, dictatorul German Adolf Hitler, este determinat să invadeze și să ocupe Polonia. Polonia însă are parte de susținerea militară a Franței și a Marii Britanii. Hitler intenționează să pună stăpânire pe Polonia oricum, dar mai întâi trebuie să elimine posibilitatea ca Uniunea Sovietică să reziste invaziei vecinilor din vest. În data de 2324 august, un nou pact de neagresiune este semnat la Moscova între ministrul de externe a URSS (Visceslav Molotov) și ministrul de externe german (Joachim von Ribbentrop)sub numele de Molotov-Ribentrop, în prezența lui Stalin. Într-un protocol secret al acestui pact, Germania și Uniunea Sovietică au căzut de acord ca Polonia sa fie împărțită între ei, o treime din vestul țării merge în Germania și două treimi din est fiind preluate de URSS. Campania balcanică al celui de-al Doilea Război Mondial a început atunci când italieinii au invadat Grecia. Ofensiva italiană s-a oprit, iar un contraatac grecesc i-a împins pe aceștia înapoi

4

C. Hlihor, Istoria secolului XX, București, anul 1999, capitolul VII pct. 5

în Albania. Germania a căutat să ajute Italia printr-un atac asupra Greciei. Britanicii au debarcat trupe în Grecia pentru a-și ajuta aliatul. O lovitură de stat în Yugoslavia l-a determinat pe Hitler să ordone cucerirea acestei țări. Campania s-a terminat cu înfrângera Greciei și Yugoslaviei de către Germania. Cele două țări au fost apoi ocupate de către forțele Axei până când Germania a început să piardă războiul pe frontul de Est. Factorul tehnologic. În cel de-al Doilea Război Mondial tehnologia avansează, apar noi invenții, iar cele vechi sunt îmbunătățite. Tancul, o mașină de luptă blindată, înarmată cu mitraliere și piese de artilerie, capabilă să traverseze din mişcare obstacole naturale diverse şi să înainteze rapid chiar şi pe teren foarte frământat, tancul este un mijloc ideal pentru a înainta cu viteză în adâncimea extremă a teritoriului inamic. Încă de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, tancul este un sistem de arme eficient, perfect capabil să înainteze şi foarte repede, şi pe distanţe foarte mari, fiind şi mult mai bine protejat de blindaj, şi capabil să depăşească numeroase obstacole, şi bine înarmat. Germania, de exemplu, are deja, în 1939, în afară de numeroase categorii de blindate uşoare (improprii, în principiu, pentru războiul modern, dar oricum

Figură 1 panzer III

mai performante, în realitate, decât adversari de tipul cavaleriei poloneze), şi două tancuri mijlocii pe deplin capabile de manevre pe spaţii mari și anume PzKw III şi despre PzKw IV. Aceste maşini de luptă au o viteză rezonabilă, de 20-25 de mile terestre pe oră şi o autonomie de 100 până la 125 mile Bombardierul greu. Această mutaţie uriaşă este rezultatul direct al progreselor tehnice. Dacă cel mai grele bombardiere din Primul Război Mondial puteau zbura doar cu aproximativ 160-200 de kilometri pe oră şi puteau purta la ţintă sub două tone de bombe, 25 de ani mai târziu, spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, un Boeing B-29 Superfortress, care „a fost, incontestabil, cel mai mare şi mai rapid bombardier”25 al epocii sale, avea o viteză de 576 de kilometri pe oră la o înălţime de 7620 de metri, o rază de acţiune de 6 600 de kilometri şi putea lansa asupra ţintei o încărcătură maximă de 9070 kilograme de bombe26. Dacă facem o comparaţie cu bombardierele din Primul Război Mondial, viteza lui B-29 este de aproape trei

ori mai mare, raza de acţiune este de 5-8 ori mai mare, iar încărcătura de bombe – de 4,5-13 ori mai mare. Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial sunt lansate pe apă primele submarine realmente performante, capabile să atingă, în imersiune, viteze mai mari decât cele obţinute la suprafaţă (şi, ca urmare, capabile să evite, cu destulă uşurinţă, aproape orice navă antisubmarin, precum şi să ajungă din urmă nave comerciale izolate sau convoaie care circulau cu o viteză medie de doar 10-12 noduri). Abia în 1944, de exemplu, japonezii finalizează construcţia primelor submarine din clasa ST, cu un deplasament mediu, de 1070/1450 tone; motoarele electrice de 5000 de cai-putere le asigurau acestora, sub apă, o viteză de 19 noduri şi, tot abia în 1944, adică mult prea târziu pentru a mai putea influenţa într-o manieră semnificativă soarta războiului, germanii lansează la apă submarine de tipurile XXI şi XXIII. Primele aveau un deplasament de 1595/2060 de tone, o viteză sub apă de 17,2 noduri, erau înarmate cu 23 de torpile şi aveau o autonomie de 15000 de mile. Iar cele de tipul XXIII erau nave de dimensiuni mici (cu un deplasament de 230/270 tone), potrivite doar pentru misiuni în preajma coastelor, dar şi acestea aveau o viteză în imersiune mai mare decât cea obţinută, cu motoare Diesel, la suprafaţă.5 Pentru Statele Unite, principala atenție a cercetării secrete în domeniul armelor a devenit în curând cercetarea nucleară. Noile evoluții cruciale în știința atomică au apărut chiar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, și deși principalele evoluții au avut loc în Europa, banii au fost pusi la dispoziție în Statele Unite ale Americii. Nu toate armele secrete erau mari, costisitoare sau complexe, ci în multe feluri ele exemplifică diferitele abordări ale diferitelor națiuni în desfășurarea conflictului, armele antitanc sunt un exemplu în acest sens. La începutul războiului, britanicii au perfecționat un dispozitiv simplu cunoscut sub numele de "bomba lipicioasă". Aceasta era o grenadă rotundă cu întârziere care putea fi ataşată unui tanc inamic de către un soldat. În esență, era un recipient de nitroglicerină, acoperit cu adeziv industrial. Nu funcționa întotdeauna, uneori uniforma soldatului lipindu-se. Înregistrările sugerează că 2.500.000 au fost făcute între 1940 şi 1943, dar doar şase tancuri au fost înregistrate ca fiind distruse de aceste dispozitive.6 Diplomații

5

Sisteme de arme cu rol decisiv în războiul total modern: tancul, bombardierul greu, submarinul Diaconu Florin, București, pag. 92-100 6 Secret weapons, Technology, science&the race to win World War II, Brian J. Ford, Editura Osprey, anul 2011, Marea Britanie, pag. 16.

Conferințele de la Teheran, Potsdam și Ialta au fost întâlniri importane între cele 3 mari puteri Aliate ale celui de-al Doilea Război Mondial: Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică și Marea Britanie. Aceste întâlniri au fost pivotale pentru stabilirea strategiei Aliate în timpul războiului, dar și pentru stabilirea unor directive în lumea post-bellică. Conferința de la Teheran a fost organizată pentru punerea la punct a unor probleme privitoare la desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial și organizarea lumii postbelice, ca urmare a victoriilor Aliaților. Principalele subiecte discutate, problema Germaniei postbelice, debarcarea din Normandia. Conferința de la Teheran a fost prima întâlnire a „Celor Trei Mari”: Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Vissarionovici Stalin. Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin. Conferința de la Potsdam a fost o întrunire organizată de Puterile Aliate învingătoare în Al Doilea Război Mondial, care urmărea să restabilească ordinea în lume după încheierea războiului. A avut loc în fostul palat al dinastiei Hohenzollern de la Potsdam, din Germania, în afara Berlinului. A fost ultima întâlnire dintre cei trei şefi de stat şi a permis încheierea unor acorduri de o mare importanţă. Conferinţa s-a concentrat în special pe problemele Germaniei şi a avut în vedere viitoarele tratate de pace. Concluzie În concluzie strategiile forțelor combinate cu actele de diplomație, au condus la retrasarea granițelor politice în întreaga lume. Pagubele aduse de război au fost imense, atât materiale, cât și umane. În ciuda evenimentelor tragice, se produc și evoluții din punct de vedere medical, însă aceste progrese nu au avut suport științific în lagărele de concentrare.