10 Managementul+Institutiilor+de+Invatamant+Superior [PDF]

Zitiervorschau

Capitolul 10

MANAGEMENTUL INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR

10.1 Sistemul naţional de învăţământ Procesul instructiv – educativ poate fi definit ca un ansamblu de activităţi educative şi de experienţe de învăţare prin care trece subiectul învăţării pe întreaga durată a traseului profesional. Se ştie că omul nu este şi nu poate fi produsul unei singure instituţii de învăţământ. El se formează, în timp, sub influenţa familiei, a şcolii şi a mediului social. Acestea trebuie să-şi coreleze şi săşi potenţeze eforturile şi acţiunile, orientându-se constant, prin forme şi metode de educaţie specifice, pentru atingerea obiectivelor propuse. Învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane prin: a) însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale; b) formarea capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice, tehnice şi estetice; c) asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii şi autoinstruirii pe durata întregii vieţi; d) educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii; e) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice, a respectului pentru natura şi mediul înconjurător; f) dezvoltarea armonioasă a individului prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului;

Managementul serviciilor publice

g) profesionalizarea tinerei generaţii pentru desfăşurarea unor activităţi utile, producătoare de bunuri materiale şi spirituale. Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare. Învăţământul este organizat pe niveluri, asigurând coerenţa şi continuitatea instruirii şi educaţiei, în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale. Sistemul naţional de învăţământ are următoarea structură: a) învăţământ preşcolar: grupele mică, mijlocie, mare şi de pregătire pentru şcoală; b) învăţământ primar: clasele I–IV; c) învăţământ secundar: • învăţământ gimnazial: clasele V–VIII; • învăţământ profesional; • învăţământ liceal: clasele IX–XII (XIII); d) învăţământ postliceal; e) învăţământ superior: • învăţământ universitar; • învăţământ postuniversitar; f) educaţie permanentă. Învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi postliceal formează învăţământul preuniversitar.

10.2 Sistemul învăţământului superior Obiectivul general al sistemului învăţământului superior îl constituie dezvoltarea competenţei atât prin asigurarea cunoştinţelor şi aptitudinilor operaţionale, cât şi prin dezvoltarea permanentă a capacităţii de adaptare la noile cerinţe din lumea profesilor. Obiectivul general al învăţământului superior are două mari componente: ~ componenta direct productivă, legată de dobândirea de noi cunoştinţe şi abilităţi, în concordanţă cu ultimele evoluţii ale ştiinţei şi tehnicii contemporane, de menţinerea şi dezvoltare a capabilităţilor deja manifestate pe piaţa muncii, prin programe speciale de perfecţionare profesională sau de reconversie, atunci când apar probleme mai deosebite pe un anumit traseu profesional; ~ componenta social-culturală, menită să asigure manifestarea

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

unor comportamente şi atitudini favorabile adaptării la schimbare a forţei de muncă, comportamente şi atitudini cunoscute sub denumirea de adaptiv-flexibile şi anticipativ-prospective, deschise infuziei de inovare şi creativitate şi care sunt capabile, în acelaşi timp, să se autoregleze. Conform Legii învăţământului şi Legii privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, elementul de referinţă din învăţământul superior îl constituie unitatea de învăţământ. În învăţământul superior deosebim următoarele tipuri de unităţi de învăţământ: Π instituţia de învăţământ superior, care conform art. 55 din Legea învăţământului, poate avea denumiri diferite: universităţi, institute, academii şi conservatoare; Π unităţi structurate ale instituţiilor de învăţământ superior: facultăţi şi colegii universitare; Π specializări în cadrul unei unităţi structurale. Misiunea instituţiilor de învăţământ superior este activitatea didactică, susţinută de cercetare, iar prin obiective se urmăreşte susţinerea şi concretizarea la nivelurile cele mai înalte ale misiunii, ceea ce presupune: 1. În domeniul activităţilor didactice: ™ să faciliteze obţinerea de cunoştinţe specifice, tehnice, culturale şi spirituale care să asigure competenţa profesională şi socială; ™ să formeze specialişti cu pregătire superioară în diferite domenii conform exigenţelor naţionale şi mondiale; ™ să-şi dezvolte şi să-şi diversifice acţiunile de compatibilizare a învăţământului autohton cu cel din ţările avansate. 2. În domeniul cercetării ştiinţifice: ¾ să participe la programele de cercetare ştiinţifică ale universităţii şi ale altor instituţii din ţară şi străinătate; ¾ să răspândească şi să valorifice rezultatele cercetării ştiinţifice şi să încurajeze inovarea; ¾ să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze unităţile de cercetare, bazele didactice şi experimentale, unităţile de asistenţă şi microproducţie. 3. În domeniul pregătirii şi perfecţionării profesionale a cadrelor didactice: ƒ să ofere programe de pregătire, perfecţionare, specializare a personalului universitar, în ţară şi în străinătate;

Managementul serviciilor publice

ƒ să promoveze programe de perfecţionare a personalului didactic prin studii postuniversitare, prin masterat şi doctorat, precum şi prin stagii de documentare şi schimburi de experienţă cu unităţi similare din ţară şi străinătate. 4. În domeniul activităţilor sociale şi de asigurare a calităţii vieţii: ♦ să instituie un sistem propriu, de asistenţă socială a studenţilor şi personalului didactic; ♦ să trateze cu responsabilitate problemele ridicate de studenţi; ♦ să coopereze cu organizaţiile sindicale în scopul rezolvării problemelor sociale ale colectivităţii universitare. 5. În domeniul administrării bazei materiale şi a fondurilor financiare: • să planifice cheltuielile de aşa natură încât să asigure funcţionarea normală a universităţii pe tot parcursul anului; • să identifice noi surse de finanţare a procesului de învăţământ. 6. În domeniul deontologiei universitare: o să se implice în asigurarea calităţii procesului didactic, cercetării şi pregătirii profesionale a corpului profesoral; o să promoveze exigenţa şi autoexigenţa membrilor comunităţii universitare; o să descurajeze şi să elimine orice formă de corupţie în mediul universitar; o să conştientizeze colectivitatea universitară de necesitatea promovării şi apărării intereselor universităţii; o să descurajeze tendinţele sau acţiunile de imixtiune în viaţa universitară a unor persoane din afara zonei academice. În sensul legii şi potrivit practicii academice, „unitatea nucleu” de învăţământ superior este specializarea, întrucât ea îşi asumă misiunea formării unei categorii distincte de specialişti, definită printr-un profil profesional de sine stătător. Esenţa specializării se exprimă printr-un plan de învăţământ distinct, cu alte cuvinte, specializarea constituie nivelul de bază la care operează planul de învăţământ. În raport cu specializarea, ca nivel de bază, putem identifica alte sensuri ale unităţii de învăţământ: ƒ facultate, ca structură instituţională distinctă, alcătuită în temeiul existenţei uneia sau mai multor specializări. Drept urmare ea poate să opereze, după caz, cu unul sau mai multe planuri de învăţământ;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

ƒ instituţia de învăţământ superior, ca structură instituţională distinctă şi, în plus faţă de facultate, autonomă. Ea operează cu ansamblul planurilor de învăţământ ale facultăţilor componente şi îşi instituie şi exprimă autonomia, în temeiul legii, prin Carta universitară. Toate cele trei sensuri ale unităţii de învăţământ, instituţiile de învăţământ superior, facultăţile şi specializările, se află într-un raport de interdependenţă. Procesul de învăţământ universitar se derulează din momentul preluării prin selecţie a candidaţilor cu un anumit nivel de cunoştinţe generale şi specifice şi până la atingerea minimului de cunoştinţe necesare specialistului, certificate prin examenul de licenţă sau de absolvire şi se caracterizează prin existenţa unor elemente specifice de care managerul trebuie să ţină cont: o Studentul este o persoană instruită, care-şi cunoaşte interesele, care nu poate fi manipulată, dar care se găseşte în faza de formare a personalităţii. o Corpul didactic este format din persoane cu o instrucţie deosebită, cu personalitate puternică, dar care este eterogen, datorită diversităţii disciplinelor, specializărilor şi nu de puţine ori şi datorită orgoliilor. o Susţinerea financiară şi materială a procesului didactic şi de cercetare constituie o problemă care pe zi ce trece devine tot mai greu de rezolvat. Procesul de învăţare nu este o activitate uşoară. El presupune eforturi de atenţie, o viaţă uşoară în care învăţării i se alocă o bună parte din bugetul de timp. Managementul universitar trebuie să ţină seama de aceste considerente şi să creeze condiţii bune nu numai pentru studiu, ci şi pentru sport, cultură, distracţie etc. Managementul universitar urmăreşte optimizarea trecerii cunoştinţelor de la profesor la studenţi cu costuri sociale cât mai mici. Pentru ca acest transfer să se facă cât mai eficient, profesorul trebuie să se pregătească. Cu cât profesorul este depozitarul mai multor cunoştinţe, cu atât el poate deveni mai atrăgător pentru student şi mai eficient pentru procesul didactic. Acumularea de cunoştinţe de către profesor îmbracă două aspecte: 9 cel al studiului bibliografic, când profesorul este şi el un receptor de cunoştinţe, ca şi studentul; 9 cel al cercetării ştiinţifice proprii sau colective, când profesorul îşi îmbogăţeşte bagajul de cunoştinţe datorită propriilor experienţe şi descoperirii.

Managementul serviciilor publice

Faţă în faţă cu profesorul se află studentul. Pentru a participa eficient la procesul de învăţare, studentul trebuie să fie motivat. Motivaţia provine, în primul rând, din dorinţa sinceră a studentului de a urma specializarea respectivă şi, în al doilea rând, din posibilităţile pe care societatea le oferă pentru împlinirea ţelului propus de atingere a unui statut social corespunzător după terminarea studiilor. Eficienţa procesului de învăţare este sensibil influenţată şi de modul de evaluare a cunoştinţelor. Dacă acest sistem este corect şi cinstit, el constituie pentru studenţi un stimul la învăţătură. Un sistem de evaluare defectuos şi aplicat părtinitor este demobilizator pentru studenţi. De aceea, managementul universitar trebuie să urmărească permanent modul de evaluare a cunoştinţelor studenţilor şi să intervină atunci când apar perturbări. 10.2.1 Structura instituţiilor de învăţământ superior Instituţia de învăţământ superior cuprinde, de regulă, mai multe facultăţi, colegii universitare, departamente, catedre, unităţi de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi de microproducţie. ¾ Facultatea reprezintă unitatea funcţională de bază a instituţiei de învăţământ superior şi are în componenţă una sau mai multe secţii de specialitate. Facultatea este organizată pe departamente şi catedre. Activitatea didactică în cadrul facultăţii se desfăşoară pe ani de studii, serii de predare, grupe şi subgrupe. Facultăţile se individualizează prin: a) condiţii de admitere şi absolvire; b) programe de studiu; c) domenii de specializare. Facultatea cuprinde personal didactic şi studenţi, cercetători ştiinţifici şi proiectanţi, personal auxiliar şi administrativ. o Colegiul universitar este unitatea funcţională subordonată instituţiei de învăţământ superior sau facultăţii. o Departamentul constituie o structură subordonată instituţiei de învăţământ superior sau, după caz, facultăţii, având funcţii didactice, de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi de microproducţie. Organizarea departamentelor se stabileşte de către senatele universitare.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

o Catedra este unitatea structurală de bază a facultăţii sau, după caz, a departamentului, care realizează activităţi de învăţământ şi de cercetare. Catedra cuprinde personal didactic şi, după caz, personal de cercetare, de proiectare şi auxiliar, dintr-o disciplină sau dintr-o familie de discipline. Instituţiile de învăţământ superior sau componentele acestora au dreptul de a organiza şi a administra, singure sau în colaborare cu alte instituţii, unităţi şi centre de cercetare, centre pentru pregătirea resurselor umane, unităţi de microproducţie, loturi experimentale sau alte structuri instituţionale. 10.2.2 Autonomia universitară Autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare1 de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior stabilite prin lege. Autonomia universitară se corelează cu principiul răspunderii personale şi publice pentru calitatea întregii activităţi didactice şi de cercetare ştiinţifică pe care o desfăşoară instituţia respectivă de învăţământ superior. Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, ale administrării şi ale finanţării. Autonomia universitară se realizează, în principal, prin: 9 programarea, organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ; 9 organizarea cercetării ştiinţifice şi a documentării; 9 stabilirea specializărilor; stabilirea planurilor de învăţământ şi a programelor analitice, în acord cu standardele naţionale; 9 admiterea candidaţilor la studii, pe baza criteriilor generale stabilite de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării; 9 selectarea şi promovarea personalului didactic şi ale celorlalte categorii de personal; 9 stabilirea criteriilor de apreciere a activităţii didactice şi ştiinţifice; 1

Comunitatea universitară cuprinde totalitatea persoanelor care desfăşoară activitate didactică, de cercetare ştiinţifică şi de proiectare, precum şi pe cei care studiază într-o instituţie de învăţământ superior. Comunitatea universitară foloseşte în activitatea sa personal auxiliar şi administrativ

Managementul serviciilor publice

9 acordarea titlurilor didactice, ştiinţifice şi onorifice; 9 stabilirea formelor de studiu postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; 9 stabilirea, împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cu alte autorităţi publice, agenţi economici, organizaţii profesionale şi patronale recunoscute la nivel naţional, a domeniilor în care se utilizează diplomele şi certificatele proprii emise; 9 stabilirea programelor de cooperare cu alte instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară şi din străinătate; 9 eligibilitatea tuturor organismelor de conducere, prin vot secret; stabilirea necesităţilor financiare şi materiale; 9 rezolvarea problemelor sociale ale comunităţii universitare; 9 folosirea fondurilor şi gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale; 9 acordarea, din fonduri proprii, a burselor de studiu şi de cercetare, distincte de cele atribuite potrivit altor reglementări legale; 9 asigurarea ordinii şi disciplinei în spaţiul universitar2; 9 organizarea şi controlul tuturor serviciilor economico-gospodăreşti; 9 găsirea şi stabilirea surselor suplimentare de venituri; 9 organizarea activităţii culturale şi sportive; 9 înfiinţarea fundaţiilor; 9 stabilirea şi folosirea unor însemne şi simboluri proprii. În plan financiar, autonomia universitară se realizează ca drept de gestionare, potrivit legii şi răspunderii personale, a fondurilor alocate de la bugetul public naţional sau provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor realizate din taxele în valută de la studenţi şi cursanţi străini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. La nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi prin alegerea reprezentanţilor instituţiei în organismele profesionale.

2

Spaţiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campusurilor universitare, dotărilor de orice fel şi cu orice destinaţie, folosite de instituţia de învăţământ superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptăţită să le utilizeze.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

10.2.3 Conducerea învăţământului superior 10.2.3.1 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte organisme de nivel naţional Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului conduce sistemul naţional de învăţământ, exercitând, în principal, următoarele atribuţii: a) coordonează şi controlează sistemul naţional de învăţământ; b) organizează reţeaua învăţământului de stat şi propune Guvernului cifrele de şcolarizare, pe baza studiilor de prognoză, cu consultarea unităţilor de învăţământ, a autorităţilor locale şi a agenţilor economici interesaţi; c) coordonează activitatea de cercetare ştiinţifică din învăţământ; d) elaborează metodologia-cadru a concursurilor de admitere în învăţământul superior; e) aprobă înfiinţarea colegiilor şi facultăţilor; f) elaborează studii de diagnoză şi prognoză în domeniul restructurării şi modernizării învăţământului şi contribuie la perfecţionarea cadrului legislativ; g) coordonează activitatea bibliotecilor universitare din subordine; h) coordonează, potrivit legii, numirea, transferarea, eliberarea şi evidenţa personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control şi a celui auxiliar, din învăţământul de stat şi din unităţile subordonate; i) răspunde de evaluarea sistemului naţional de învăţământ; j) elaborează şi aplică strategiile de reformă pe termen mediu şi lung ale învăţământului şi educaţiei; k) stabileşte, pe baza înţelegerilor şi a convenţiilor încheiate cu alte state, modalităţile de recunoaştere şi de echivalare a studiilor şi diplomelor; l) controlează modul de respectare a normelor financiar-contabile, de execuţie bugetară şi de administrare a patrimoniului din sistemul naţional al învăţământului de stat. Direcţia Generală pentru Coordonarea Învăţământului Superior din cadrul ministerului are ca obiective: a) corelarea schimbărilor din sistemul de învăţământ superior la triada: tradiţii-realitate social-economică şi culturală - valori europene; b) caracterul global al schimbării, aceasta afectând direct sau indirect toate componentele învăţământului superior;

Managementul serviciilor publice

c) flexibilitatea curriculum-ului, prin adaptarea permanentă la inputs-urile care sosesc din mediul universitar şi extra-universitar; d) stimularea gândirii studentului şi mai puţin a capacităţii acestuia de containerizare a informaţiei; e) promovarea unui nou management al calităţii în procesul de învăţământ superior; f) accentuarea rolului învăţământului postuniversitar în sistemul de învăţământ superior; g) diversificarea gamei de motivaţii a studenţilor şi cadrelor didactice; h) diversitatea valorică a universităţilor, de unde necesitatea ierarhizării acestora; i) translarea treptată a filtrelor de selecţie a studenţilor de la admitere spre sfârşitul primului ciclu; j) încurajarea competiţiei interuniversitare; k) consolidarea autonomiei universitare, în corelaţie cu asigurarea sinergiei necesare învăţământului românesc în integralitatea sa; l) diversificarea echitabilă a ofertei universitare pe marile regiuni ale ţării, asigurând condiţii de accesibilitate la învăţământul superior pentru toţi tinerii ţării; m) modernizarea infrastructurii universitare, inclusiv prin creşterea gradului de informatizare a procesului de învăţământ şi cercetării ştiinţifice; n) creşterea responsabilităţii în gestionarea resurselor la nivelul universităţilor; o) asocierea universităţilor, asocierea acestora cu alte instituţii şi întreprinderi pentru realizarea unor obiective comune; p) revigorarea cercetării universitare, ca sursă de alimentare a învăţământului cu fonduri financiare, respectiv practici şi idei; q) sprijinirea universităţilor în cooperările internaţionale şi în diversificarea acestora. Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului constituie structuri de experţi şi se sprijină pe organisme consultative, la nivel naţional, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional şi moral: ‰ Consiliul Naţional pentru Reforma Învăţământului; ‰ Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, pentru confirmarea titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare; membrii consiliului sunt profesori universitari, personalităţi de prestigiu ştiinţific,

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

cultural şi moral, recunoscute pe plan naţional sau internaţional selectaţi, de regulă, pe baza propunerilor senatelor universitare; ‰ Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior; ‰ Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior; ‰ Societăţile ştiinţifice naţionale ale cadrelor didactice; ‰ Consiliul Naţional al Bibliotecilor; ‰ Consiliul Naţional al Rectorilor; ‰ Comisiile naţionale de specialitate pe discipline. 10.2.3.2 Conducerea instituţiilor de învăţământ superior Structurile de conducere în instituţia de învăţământ superior sunt: ‰ senatul universitar, ‰ consiliul facultăţii, ‰ consiliul colegiului, ‰ consiliul departamentului, ‰ biroul catedrei. Prin Carta universitară3 se pot înfiinţa şi alte organisme colective specializate. F Instituţia de învăţământ superior este condusă de către senatul universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura instituţiei desemnează reprezentanţi în senatul universitar, cadre didactice, cercetători şi studenţi, potrivit legii şi Cartei universitare. Decanii facultăţilor, directorii de departamente şi de colegii, direct subordonate instituţiei de învăţământ superior, fac parte de drept din senatul universitar. La şedinţele senatului universitar pot participa, ca invitaţi ai biroului acestuia, reprezentanţi ai sindicatelor din instituţia respectivă, precum şi orice altă persoană din instituţie sau din afara acesteia. F Facultatea este condusă de către consiliul facultăţii, prezidat de către decan. Consiliul este ales de către comunitatea cadrelor didactice titulare, arondate facultăţii, şi a cercetătorilor ştiinţifici cu titlu de doctor din catedrele şi din departamentele subordonate facultăţii. În consiliul facultăţii, studenţii sunt reprezentaţi în proporţie de 1/4 din numărul membrilor acestuia. 3

Ansamblul de drepturi şi obligaţii, precum şi normele care reglementează viaţa comunităţii universitare în spaţiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitară a instituţiei de învăţământ superior, adoptată de senatul universitar

Managementul serviciilor publice

În consiliul facultăţii pot fi alese persoane din toate categoriile de personal didactic titular şi de cercetare, cuprinse în statele de funcţii. F Departamentul este condus de către consiliu, prezidat de către director. Modul de constituire a consiliului departamentului se stabileşte prin hotărâre a senatului universitar sau, după caz, a consiliului facultăţii. Aceleaşi prevederi se aplică şi unităţilor de cercetare, proiectare, microproducţie. F Catedra, ca unitate structurală de bază a facultăţii sau a departamentului, funcţionează cu cel puţin 12 posturi didactice. Conducerea catedrei este asigurată de către biroul catedrei, alcătuit din şeful de catedră şi din cel puţin doi membri aleşi dintre cadrele didactice din catedra respectivă. Conducerea operativă revine şefului de catedră. F Conducerea operativă a instituţiei de învăţământ superior este asigurată de către biroul senatului universitar, alcătuit din rector, în calitate de preşedinte, prorector/prorectori, secretar ştiinţific, director general administrativ şi dintr-un reprezentant al studenţilor sau al organizaţiilor studenţeşti legal constituite la nivel de institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar, cu excepţia directorului general administrativ, sunt aleşi pe funcţii de către senatul universitar. Rectorul poate invita la şedinţa biroului decani, reprezentanţi ai sindicatelor şi ai asociaţiilor studenţeşti sau orice altă persoană din instituţie sau din afara acesteia. Prin Carta universitară, senatul universitar poate include în biroul său decani sau directori de departamente ori de colegii. Structurile şi funcţiile de conducere din instituţia de învăţământ superior sunt alese prin vot secret pe o perioadă de patru ani, conform Cartei universitare şi în condiţiile legii. Cadrele didactice din aceste structuri şi funcţii trebuie să fie titulare în instituţia de învăţământ superior respectivă. Funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament, de director de colegiu sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducţie şi de şef de catedră nu se cumulează. Aceste funcţii pot fi ocupate numai de către profesori universitari sau de către conferenţiari universitari titulari. Rectorul este ales de către senat şi se confirmă prin ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. O persoană nu poate ocupa funcţia de decan

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

sau de rector mai mult de două mandate succesive. Rectorul poate fi revocat din funcţie de către senatul universitar prin aceeaşi procedură folosită la numire. Numărul de prorectori şi de prodecani din instituţiile de învăţământ superior de stat se stabileşte în funcţie de numărul de studenţi şi de domeniul de învăţământ, conform normelor unitare de structură, aprobate de către ministrul educaţiei şi cercetării. Atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învăţământul superior sunt stabilite prin Carta universitară a instituţiei. Hotărârile senatelor universitare, ale consiliilor facultăţilor şi ale departamentelor se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi, dacă numărul lor reprezintă cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor. Membrii acestor structuri de conducere au drept de vot deliberativ egal. 10.2.4 Organizarea învăţământului universitar Învăţământul universitar are caracter deschis şi se organizează sub formă de: a) învăţământ universitar de scurtă durată; b) învăţământ universitar de lungă durată. Activitatea didactică se poate organiza în patru forme: a) de zi, b) seral, c) fără frecvenţă, d) deschis la distanţă. 10.2.4.1 Învăţământul universitar de scurtă durată Învăţământul universitar de scurtă durată este de trei ani şi este organizat în colegii universitare, în cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de lungă durată. Înfiinţarea colegiilor universitare se aprobă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la propunerea senatului instituţiei de învăţământ superior. Admiterea în colegiile universitare se face pe baza criteriilor prevăzute pentru învăţământul universitar de lungă durată. Studiile în învăţământul universitar de scurtă durată se încheie cu examen de absolvire, organizat pe baza criteriilor elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi a unei metodologii stabilite de către senatele

Managementul serviciilor publice

universitare. Absolvenţii primesc diplome în care se specifică domeniul specializării dobândite. Absolvenţii cu diplomă ai colegiilor universitare pot continua studiile în învăţământul universitar de lungă durată, în cadrul profilului studiat iniţial sau apropiat, prin concurs, în limita locurilor disponibile pentru anul universitar curent, stabilite de către senatul instituţiei de învăţământ superior primitoare. Criteriile de înscriere se stabilesc de către instituţiile de învăţământ universitar de lungă durată. Candidaţii admişi vor susţine examenele de diferenţă stabilite de către consiliile facultăţilor. În urma promovării examenelor de diferenţă, candidaţii vor fi înscrişi în anul III al învăţământului universitar de lungă durată. 10.2.4.2 Învăţământul universitar de lungă durată Învăţământul universitar de lungă durată se desfăşoară în universităţi şi în alte instituţii echivalente, precum: institute, academii, conservatoare, în facultăţi şi la specializări autorizate sau acreditate. Înfiinţarea de noi facultăţi se aprobă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, iar structura acestora, de către senatele universitare. Durata studiilor la cursurile de zi în învăţământul universitar de lungă durată este, în funcţie de profil, de 4–6 ani şi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Studiile în învăţământul universitar de lungă durată se încheie cu examen de licenţă, care constă în proiect sau lucrare de diplomă şi în probe generale şi de specialitate. Criteriile de organizare a examenului de licenţă se stabilesc de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, iar metodologia, de către senatele universitare. Absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primesc titlul de licenţiat în profilul şi în specializarea urmate. Absolvenţii care nu au promovat examenul de licenţă primesc, la cerere, un certificat de studii şi copie de pe foaia matricolă. Ei mai pot susţine examenul de cel mult două ori, în decurs de 5 ani de la absolvire. Titulatura diplomei de licenţă se stabileşte de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în conformitate cu standardele internaţionale.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

10.2.5 Organizarea învăţământului postuniversitar Învăţământul postuniversitar asigură specializarea în domeniu sau extinderea şi perfecţionarea pregătirii atestate prin diplomă de licenţă sau, după caz, diplomă de absolvire. Învăţământul postuniversitar se organizează în instituţii de învăţământ superior şi în şcoli de studii postuniversitare, acreditate în acest scop, şi se realizează prin: studii aprofundate, doctorat, studii academice postuniversitare, studii de specializare şi cursuri de perfecţionare. Admiterea în învăţământul postuniversitar se face: a) prin concurs, pentru studii aprofundate, pentru doctorat şi pentru studii academice postuniversitare; b) la cerere, pentru studii de specializare şi cursuri de perfecţionare. Numărul locurilor pentru studii aprofundate, pentru doctorat şi pentru studii academice postuniversitare este aprobat de către: a) senatele instituţiilor de învăţământ superior, pentru cele acoperite prin taxe sau subvenţionate din alte surse decât cele de la bugetul de stat; b) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru cele subvenţionate de la bugetul de stat. ¾ Studiile aprofundate au durata de 1–2 ani şi pot fi urmate de absolvenţii cu diplomă de licenţă. Concursul de admitere pentru studii aprofundate se organizează pe baza criteriilor stabilite de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Cifra de şcolarizare şi reţeaua învăţământului de studii aprofundate se aprobă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Studiile aprofundate se încheie cu o dizertaţie. Absolvenţii primesc diplomă de studii aprofundate – magister sau master. Cursanţii învăţământului de studii aprofundate beneficiază de gratuitatea studiilor şi de burse. ¾ Doctoratul este o formă superioară de învăţământ şi de cercetare. Au dreptul să participe la concursul de admitere la doctorat absolvenţii învăţământului universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă. Conducătorii de doctorat pot fi profesori universitari sau cercetători ştiinţifici principali gradul I, cu titlu de doctor. Dreptul de a conduce doctoratul este avizat nominal de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, la propunerea

Managementul serviciilor publice

instituţiilor organizatoare, şi este conferit prin ordin al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Doctoratul este organizat, cu şi fără frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior şi în institutele de cercetare ştiinţifică aprobate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la propunerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, pe baza criteriilor de acreditare în acest scop. Doctoratul se încheie cu o teză susţinută public şi evaluată de o comisie de specialişti, propusă de organul de conducere a instituţiei organizatoare, avizată de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi aprobată de către Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Comisia este alcătuită dintr-un preşedinte, conducătorul de doctorat, şi din cinci referenţi oficiali, specialişti cu activitate ştiinţifică deosebită, cu titlu de doctor în domeniu, dintre care patru nu funcţionează în instituţia organizatoare a doctoratului. Titlul ştiinţific de doctor se acordă de către conducerea instituţiei organizatoare şi se confirmă de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare de pe lângă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Pe baza ordinului ministrului, se eliberează diploma de doctor de către instituţia acreditată. ¾ Pe lângă instituţiile de învăţământ superior se pot organiza şcoli de studii postuniversitare, pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă. Studiile în şcolile de studii postuniversitare au durata de 2–3 ani şi se finalizează cu examen de diplomă. Absolvenţii primesc diplomă de studii academice postuniversitare. Studiile postuniversitare de specializare au durata de cel puţin un an, în funcţie de profil, şi pot fi urmate de absolvenţii cu diplomă de licenţă. Durata studiilor este propusă de senatele universitare şi este aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Studiile de specializare se încheie cu dizertaţie sau examen. Absolvenţilor li se eliberează certificat de specializare postuniversitară. ¾ Cursurile postuniversitare de perfecţionare au durata de cel mult un an, în funcţie de profil, şi pot fi urmate de absolvenţii cu diplomă din învăţământul universitar. Durata cursurilor este stabilită de către senatul universitar.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Cursurile postuniversitare de perfecţionare se încheie cu un colocviu. Absolvenţii primesc certificate de absolvire. Pentru organizarea activităţilor de pregătire postuniversitară, instituţiile de învăţământ superior se pot asocia cu instituţii similare, precum şi cu agenţi economici din ţară sau din străinătate. În acest caz, structura studiilor, structurile organizatorice şi modul lor de funcţionare şi de finanţare se aprobă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la propunerea instituţiei de învăţământ superior iniţiatoare. Învăţământul postuniversitar este susţinut prin taxe sau din alte surse. 10.2.6 Cercetarea ştiinţifică în învăţământul superior În instituţiile de învăţământ superior se organizează activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, proiectare, consultanţă sau expertiză, care se desfăşoară în cadrul departamentelor, catedrelor sau în unităţi proprii de cercetare ştiinţifică, inclusiv prin colaborare cu instituţii de învăţământ şi de cercetare din ţară sau din străinătate. Unităţile de cercetare ştiinţifică se înfiinţează cu aprobarea senatelor universitare. Catedrele, departamentele şi unităţile de cercetare ştiinţifică sunt încadrate cu personal didactic, de cercetare ştiinţifică şi cu alte categorii de personal. Activitatea de cercetare ştiinţifică constituie unul dintre criteriile de apreciere a valorii profesionale a cadrului didactic şi, după caz, poate completa norma didactică. Programele de cercetare ştiinţifică fundamentală, precum şi alte programe de interes deosebit sunt finanţate, pe bază de contracte, din fondurile alocate anual, direct Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, de la bugetul de stat, separat de finanţarea procesului de învăţământ. Finanţarea contractelor de cercetare se face în mod competitiv, pe baza evaluărilor făcute de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare. Programele de cercetare tehnologică avansată, programele de cercetare aplicativă, precum şi activităţile de proiectare, consultanţă, expertiză, altele decât cele având ca beneficiar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, sunt finanţate, pe bază de contracte încheiate direct cu beneficiarii cercetărilor sau activităţilor respective, din fondurile de la bugetul de stat şi din fondul special de cercetare alocate altor ministere, precum şi din alte surse.

Managementul serviciilor publice

Veniturile nete obţinute din realizarea programelor de cercetare ştiinţifică şi din activităţile de proiectare, consultanţă sau expertiză se utilizează, cu acordul coordonatorului de program şi cu avizul rectorului instituţiei de învăţământ superior, pentru dezvoltarea bazei materiale proprii de cercetare, precum şi pentru remunerarea personalului care a executat contractul. 10.2.7 Învăţământul deschis la distanţă Învăţământul la distanţă (ID) este o formă modernă de învăţământ superior prin care se asigură posibilităţi de formare iniţială, de perfecţionare sau reconversie profesională unor categorii largi de cetăţeni, fără întreruperea activităţii lor profesionale. Programele universitare în sistem ID asigură următoarele tipuri şi niveluri de pregătire profesională: a) calificări superioare universitare, finalizate prin examene de absolvire colegiu, prin examen de licenţă sau de diplomă - facultate; b) specializări la nivel postuniversitar, inclusiv prin studii aprofundate, masterat, finalizate prin diplome; c) perfecţionare profesională finalizată prin certificate; d) reconversie profesională finalizată prin diplome. Sunt abilitate să organizeze ID în specializări determinate instituţiile de învăţământ superior - universităţi, facultăţi, colegii acreditate sau care au obţinut acreditarea în acest scop. Pentru organizarea şi finanţarea ID instituţiile de învăţământ superior acreditate în acest scop se pot asocia cu alte instituţii de învăţământ superior, fundaţii, agenţii guvernamentale sau organisme neguvernamentale interesate în perfecţionarea sau în reconversia profesională. Iniţierea şi managementul programelor în sistem ID la nivelul universităţii sau al facultăţii/colegiului se fac în structuri instituţionale specializate: centre ID sau departamente ID. Centrele/departamentele ID oferă programe de studii în baza unor convenţii de parteneriat cu facultăţile de profil. Centrele/departamentele ID se organizează şi funcţionează pe baza unui regulament propriu de funcţionare, în care se prevăd structura instituţionalfuncţională, condiţiile de admitere şi de desfăşurare a procesului de instruire, sistemul de evaluare şi de certificare a studiilor, drepturile şi obligaţiile studenţilor şi ale instituţiei ofertante. Regulamentul de organizare şi funcţionare

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

a centrelor/departamentelor ID se aprobă de către senatul instituţiei de învăţământ superior organizatoare de ID, care are şi obligaţia să asigure publicitatea acestuia. Diplomele şi certificatele de studii eliberate de către instituţiile de învăţământ superior pentru specializările în sistem ID conferă aceleaşi drepturi ca şi cele eliberate pentru specializările de la forma de învăţământ zi. Planul de învăţământ şi programele sunt evaluate conform unor criterii generale şi standarde obligatorii, elaborate de Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Fiecare componentă, precum şi alte dimensiuni ale materialului curricular prezentarea grafică, originalitatea metodologică - sunt supuse evaluării sistematice. Instituţia organizatoare de ID utilizează o metodologie specifică de pregătire a studenţilor, în care sunt incluse: ‰ suporturi de curs (curs scris, casete audiovideo, dischete, CD-ROM, pachete de învăţare, îndrumătoare de studiu, culegeri tematice), ‰ cadre didactice desemnate pentru fiecare student, ‰ perioade intensive de pregătire-evaluare (cel puţin una pe semestru, la sediul instituţiei sau la centrele teritoriale). Baza materială a departamentelor/centrelor ID include în mod necesar spaţii proprii administrative şi de învăţământ, laboratoare multimedia, reţele de calculatoare, acces la Internet, resurse tehnice pentru multiplicarea materialelor şi auxiliarelor curriculare. Fondurile aferente programelor ID se constituie din taxe de studiu, sume alocate de la bugetul de stat pe baza cifrei de şcolarizare aprobate anual prin hotărâre a Guvernului pentru învăţământul universitar de stat, precum şi din alte surse de venituri obţinute în condiţiile legii. Studenţii înscrişi la ID încheie un contract cu instituţiile de învăţământ superior organizatoare de ID, în care se specifică drepturile şi obligaţiile părţilor. Instituţiile de învăţământ superior pot aloca din cifra de şcolarizare pentru admiterea în învăţământul superior de stat finanţat de la bugetul de stat un număr de locuri pentru forma de învăţământ la distanţă. Durata studiilor în cadrul ID este mai mare cu un an decât cea prevăzută la forma de învăţământ zi. În cazul masteratului sau al reconversiei profesionale, pentru care sunt prevăzuţi 1-2 ani şi, respectiv, un an şi jumătate, durata cursurilor în regim ID se măreşte cu un semestru.

Managementul serviciilor publice

În învăţământul superior, la forma ID funcţionează sistemul creditelor transferabile, valoarea acestora pentru fiecare disciplină fiind stabilită de senatul fiecărei universităţi organizatoare de ID. 10.2.8 Învăţământul particular Învăţământul particular universitar constituie o alternativă la învăţământul de stat sau îl completează. Instituţiile şi unităţile de învăţământ particular dispun de autonomie organizatorică şi funcţională. Învăţământul particular universitar funcţionează dacă: a) este organizat şi funcţionează pe principiul nonprofit; b) este organizat pe principii nediscriminatorii şi respinge ideile, curentele şi atitudinile antidemocratice, xenofobe, şovine şi rasiste; c) respectă standardele naţionale. Învăţământul superior particular funcţionează potrivit Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor. În învăţământul particular, taxele de şcolarizare se stabilesc de către fiecare instituţie sau unitate de învăţământ. Baza materială a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ particular trebuie să corespundă standardelor desfăşurării unui proces instructiv-educativ de calitate: ‰ spaţii adecvate procesului de învăţământ, în proprietate sau închiriate; ‰ laboratoare proprii, cu dotare corespunzătoare pentru un an în avans faţă de anul şcolarizat; ‰ bibliotecă dotată cu fond de carte propriu, adecvat conţinutului disciplinelor şi nivelului acestora. Pentru obţinerea acreditării, instituţia sau unitatea de învăţământ respectivă trebuie să facă dovada că în perioada de funcţionare provizorie a utilizat cel puţin 25% din venituri pentru investiţii în baza materială proprie. După două cicluri de şcolarizare ulterioare acreditării, instituţia sau unitatea de învăţământ trebuie să facă dovada că deţine în proprietate cel puţin 50% din spaţiile de învăţământ şi că, în toată perioada anterioară, a utilizat cel puţin 25% din venituri pentru investiţii în baza materială proprie.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

10.3 Conţinutul învăţământului Datele esenţiale cu privire la procesele instructiv-educative şi experienţele de învăţare sunt consemnate în documente şcolare, documente, care în ansamblul lor sunt cunoscute sub denumirea de Curriculum şcolar sau, uneori, sub denumirea de Curriculum formal. Curriculum formal cuprinde, în afară de obiectivele generale ale instituţiei, şi următoarele elemente: o planul de învăţământ şi obiectivele de formare şi ciclurile de studii. În instituţiile de învăţământ superior planurile de învăţământ se elaborează de către facultăţi sau departamente, se analizează în cadrul consiliilor acestora, se aprobă de către senatele universitare şi se avizează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru a fi în concordanţă cu standardele naţionale. În elaborarea planurilor de învăţământ se remarcă tendinţa de dezvoltare a preocupărilor pentru organizarea unei culturi generale temeinice, pe baza unui trunchi comun de discipline de cultură generală, care să faciliteze implicit şi specializarea ulterioară, în raport cu cerinţele pieţei muncii. o programele analitice ale disciplinelor universitare. Ele se elaborează de către titularii de discipline şi se aprobă de către catedră sau departament; o manuale şi alte materiale didactice auxiliare pentru studenţi; o ghiduri sau alte tipuri de materiale pentru profesori, inclusiv legate de modul de evaluare. Flexibilizarea procesului instructiv-educativ şi asigurarea unei abordări moderne a curriculmului universitar presupune respectarea unor cerinţe majore: • stabilirea cât mai judicioasă a obiectivelor generale şi specifice diferitelor niveluri şi cicluri de învăţământ; • lărgirea profilului de pregătire cu accent pe extinderea culturii generale grefate pe trunchiul comun de cunoştinţe din domeniile fundamentale ale ştiinţei; • proiectarea unor planuri de învăţământ astfel încât să permită o mai mare libertate în alegerea disciplinelor opţionale în funcţie de preferinţe pentru o anumită problematică; • elaborarea de programe analitice care să se caracterizeze prin diversitatea conţinutului şi prin extensie şi profunzime progresivă în raport cu ciclul de învăţământ, cu nivelul de maturitate şi posibilităţile de învăţare a studenţilor.

Managementul serviciilor publice

10.4 Resursele umane 10.4.1 Personalul din învăţământ Personalul din învăţământ este format din personal didactic, personal de cercetare, personal didactic auxiliar şi personal administrativ. Personalul didactic este format din: 9 preparatori, 9 asistenţi universitari, 9 lectori universitari (şefi de lucrări), 9 conferenţiari universitari, 9 profesori universitari, 9 profesori universitari consultanţi. În învăţământ poate funcţiona personal didactic asociat. Personalul de cercetare este integrat în catedre, departamente, unităţi sau centre de cercetare şi de microproducţie. În învăţământul de stat şi particular posturile didactice se ocupă prin concurs. Condiţiile pentru ocuparea funcţiilor de conducere se stabilesc prin Statutul personalului didactic. Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au un caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Statutul personalului didactic. Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul universitar şi postuniversitar se aprobă de către consiliile facultăţilor, la propunerea comisiilor de concurs, prin vot nominal deschis, şi se validează de către senatele universitare, folosind aceeaşi procedură. Titlurile didactice de conferenţiar universitar şi de profesor universitar sunt confirmate de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. 10.4.2 Perfecţionarea personalului didactic Perfecţionarea personalului didactic din învăţământul superior de stat este finanţată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin bugetele instituţiilor de învăţământ şi se realizează prin: a) programe de documentare şi schimburi de experienţă la nivel naţional şi internaţional;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

b) programe de specializare şi cooperare interuniversitară, în ţară şi în străinătate; c) învăţământ postuniversitar; d) programe de cercetare ştiinţifică, realizate în ţară sau prin cooperare internaţională; e) inovare educaţională, creaţie ştiinţifică, tehnică şi artistică.

10.5 Baza materială şi finanţarea învăţământului superior F Baza materială a învăţământului de stat constă în întreg activul patrimonial al Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul de învăţământ existent. Baza materială a învăţământului cuprinde: spaţii pentru procesul de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, mijloace de învăţământ şi de cercetare aferente, biblioteci, edituri şi tipografii, staţiuni didactice şi de cercetare, unităţi de microproducţie, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, case de cultură ale studenţilor, case universitare, tabere şcolare, baze şi complexuri cultural-sportive, baze de odihnă şi tratament, spaţii cu destinaţie de locuinţă, precum şi orice alt obiect de patrimoniu destinat învăţământului şi salariaţilor din învăţământ. F Finanţarea învăţământului de stat se face de la bugetul de stat, în concordanţă cu următoarele cerinţe: a) considerarea dezvoltării învăţământului ca o prioritate naţională, pentru pregătirea resurselor umane la nivelul standardelor internaţionale; b) profesionalizarea resurselor umane în concordanţă cu diversificarea pieţei muncii; c) dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare pentru integrare la vârf în viaţa ştiinţifică mondială. Sistemul de finanţare a învăţământului asigură descentralizarea gestionării fondurilor şi permite implicarea comunităţilor locale în alocarea de resurse financiare suplimentare pentru învăţământ. Instituţiile şi unităţile de învăţământ pot beneficia şi de alte surse de venituri dobândite în condiţiile legii: venituri proprii, subvenţii, donaţii, sponsorizări şi taxe de la persoane juridice şi fizice. Veniturile obţinute din aceste

Managementul serviciilor publice

surse se gestionează şi se utilizează integral la nivelul instituţiei, fără vărsăminte la bugetul de stat şi fără afectarea alocaţiilor de la bugetul de stat. Fondurile alocate învăţământului se repartizează instituţiilor de învăţământ superior. Pentru alocarea de fonduri către instituţiile de învăţământ superior de stat, ministrul educaţiei şi cercetării ia în considerare propunerile avansate de către Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior, care funcţionează cu statut consultativ, în special pentru finanţarea externă. Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior formulează şi propuneri privitoare la criteriile şi mecanismele de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin financiar. Învăţământului superior i se alocă un fond distinct de cercetare din bugetul global al cercetării ştiinţifice. Alocarea fondurilor de finanţare a cercetării se face după criterii competitive, în funcţie de priorităţile naţionale şi de performanţele obţinute sau anticipate. Competiţia pentru fondurile de finanţare a cercetării este deschisă tuturor instituţiilor de învăţământ superior acreditate.

10.6 Managementul calităţii Instituţiile de învăţământ superior trebuie să îşi dezvolte sisteme de management al calităţii, care se referă la toate domeniile fundamentale de organizare şi funcţionare specifice instituţiilor de învăţământ superior. Aceste sisteme au menirea de a contribui la îmbunătăţirea continuă a procesului de învăţământ şi de cercetare din instituţiile respective, precum şi a celorlalte servicii conexe oferite de către universităţi. Implementarea unor sisteme de management al calităţii presupune următoarele tipuri principale de activităţi: a) stabilirea şi ierarhizarea acţiunilor necesare pentru transpunerea în practică a obiectivelor propuse; b) angajarea concretă a conducerii universităţii faţă de sistemul de asigurare a calităţii; c) stabilirea responsabilităţilor în desfăşurarea şi controlul activităţii de asigurare a transpunerii în practică a sistemului; d) crearea unor structuri pro-calitate, alcătuite din persoanele responsabile cu asigurarea calităţii la toate nivelurile; e) elaborarea unui set de norme şi proceduri interne, precise şi uşor de aplicat şi de controlat, pentru toate compartimentele, catedrele şi colectivele;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

f) stabilirea unui sistem eficient de evaluare a activităţii cadrelor didactice, care să ţină seama şi de aspectele calitative ale muncii desfăşurate, precum şi stabilirea posibilităţilor de motivare a personalului în aplicarea sistemului de asigurare a calităţii; g) informarea şi elaborarea programului de instruire a personalului instituţiei de învăţământ superior în vederea realizării obiectivelor; h) asigurarea bunei circulaţii a informaţiei şi menţinerea unui nivel profesional ridicat al cadrelor didactice; i) auditul intern al calităţii învăţământului superior ca instrument managerial orientat spre calitate şi care vizează auditul structurilor organizaţionale; j) auditul planurilor de învăţământ şi al programelor analitice; k) auditul politicilor de asigurare a calităţii, a procedurilor şi practicilor manageriale; l) auditul capacităţii şi experienţei de învăţare a studenţilor; m) elaborarea Manualului de asigurare a calităţii. Sistemul calităţii trebuie să aibă la bază o politică, o structură organizatorică şi o documentaţie care să permită ţinerea sub control, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii. Consiliul Naţional al Managementului Calităţii în Învăţământul Superior este un organism consultativ al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului care evaluează şi certifică conformitatea sistemelor de management al calităţii din instituţiile de învăţământ superior.

10.7 Managementul universitar 10.7.1 Funcţiile procesului managerial universitar După cum se ştie, în definirea funcţiilor managementului se porneşte de la ciclicitatea acestuia. În procesul realizării fiecărui ciclu, managerul universitar efectuează, într-o anumită succesiune, o serie de operaţii. În concordanţă cu această succesiune, procesul managerial se divide în etape, care se succed într-o anumită ordine, etapa care, în funcţie de conţinutul operaţiilor specifice fiecăruia, definesc funcţiile acestuia: previziune, organizare, coordonare, antrenare, evaluare-control. F Funcţie de previziune constă în ansamblul proceselor prin care se determină principalele obiective ale universităţii şi a subsistemelor sale, precum

Managementul serviciilor publice

şi resursele necesare realizării lor, inclusiv căile de urmat pentru îndeplinirea misiunii învăţământului universitar. Principalele obiective ale managementului universitar sunt: € stabilirea rezultatelor finale ce trebuie atinse de universitate şi fiecare verigă a acesteia; € repartizarea pentru fiecare verigă a acestuia (facultate, catedră, compartiment etc.) a obiectivelor universităţii; € conceperea strategiei şi politicii de orientare şi coordonare universitară; € conturarea şi aplicarea sistemului de control universitar şi administrativ etc. Previziunea în mediul universitar se face etapizat, după cum urmează: € conturarea perspectivei prin stabilirea direcţiilor previzibile de evoluţie; € determinarea obiectivelor, cu accent pe cuantificarea rezultatelor pe care se scontează; € stabilirea politicilor şi a enunţurilor majore care orientează gândirea managerului în procesul de luare a deciziilor; € programarea acţiunilor; € concretizarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare. F Funcţia de organizare vizează cadrul organizatoric al desfăşurării activităţilor specifice învăţământului universitar. În acest sens se operează cu un ansamblu de noţiuni şi instrumente: scheme de sarcini şi funcţiuni, descrierea postului, standarde de randament, evaluarea posturilor, sisteme de salarizare, utilizarea personalului de bază şi auxiliar etc. Funcţia de organizare presupune operarea cu anumite elemente organizaţionale adaptate mediului universitar: structură organizatorică; sistem informaţional; sistemul relaţiilor interioare şi exterioare a universităţii; delegarea autorităţii; descentralizarea activităţii în universitate etc. Pentru a se asigura eficienţa funcţiei de organizare trebuie să se ţină seama de unele cerinţe de bază care să fie transpuse în viaţă, cum ar fi: ™ aplicarea cu rigurozitate a principiilor de management organizaţional (prioritatea obiectivelor, unitatea de conducere şi acţiune, raportul autoritate/responsabilitate, cu accent pe delimitarea precisă a responsabilităţilor, flexibilitatea componentelor organizaţionale); ™ tratarea sistemică a elementelor organizaţionale ale universităţii;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

™ asigurarea dinamismului organizării manageriale şi al componentelor de bază ale acestuia. Conceperea şi transpunerea în practică a funcţiei de organizare se face pe etape: ‰ analiza direcţiilor şi obiectivelor acţiunii de organizare; ‰ colectarea, selectarea şi analiza critică a datelor referitoare la sistemul organizaţional existent în universitate; ‰ colectarea, selectarea şi analiza critică a sistemului existent şi ordonarea datelor referitoare la sistemul viitor şi proiectarea generală a sistemului organizaţional îmbunătăţit; ‰ proiectarea detaliată a sistemului îmbunătăţit cu sublinierea condiţiilor materiale, financiare şi umane ce se au în vedere la aplicarea noului sistem; ‰ aplicarea noului sistem, urmărirea funcţionării acestuia şi stabilirea corectărilor acestuia. F Funcţia de antrenare cuprinde acele activităţi prin care personalul este atras şi determinat să participe şi să contribuie la realizarea obiectivelor planificate, pe baza utilizării unor factori motivaţionali. Între acestea amintim: • precizarea sarcinilor fiecărui cadru didactic şi ale celorlalţi colaboratori; • evaluarea potenţialului personalului didactic şi auxiliar, precum şi corespondenţa cu sarcinile trasate; • utilizarea pârghiilor motivării, apelându-se chiar la scări motivaţionale; • urmărirea corelaţiei motivare-satisfacţie şi integrare socio-profesională. F Funcţia de coordonare vizează armonizarea şi sincronizarea acţiunilor individuale şi colective din cadrul universităţii şi combinarea optimă a acestora pentru realizarea activităţii în condiţii de eficienţă. În acest scop managerul universitar trebuie: Η să asigure existenţa unui sistem de comunicare atât la nivelul universităţii, cât şi în cadrul fiecărui grup; Η să utilizeze cu pricepere motivaţia în procesul managerial; Η să utilizeze delegarea de autoritate sub forma unui raport personal între manager şi colaboratori; Η să asigure informarea reciprocă operativă cu privire la modul de desfăşurare şi rezultatele acţiunilor manageriale din universitate.

Managementul serviciilor publice

F Funcţia de evaluare şi control constă în verificarea şi măsurarea rezultatelor cantitative şi calitative ale procesului de învăţământ, în vederea corectării, la momentul potrivit, a abaterilor ce pot să apară. Realizarea în bune condiţii a acestei funcţii, presupune respectarea unor cerinţe fundamentale: Ž să fie continuu şi să se efectueze în toate etapele de realizare propriuzisă a obiectivelor planificate; Ž să i se imprime un pronunţat caracter preventiv; Ž să se caracterizeze prin flexibilitate şi adaptabilitate; Ž să urmărească cu precădere aspectele de eficienţă a procesului de învăţământ. În acest scop se recomandă practicarea de către managerul universitar a inspecţiei personale şi a autocontrolului, direct la locul acţiunii, precum şi identificarea cauzelor abaterilor şi tratarea diferenţiată a acestora. Funcţia de evaluare control include trei paşi: ‰ elaborarea sistemului de control şi a standardelor – etalon; ‰ măsurarea performanţelor actuale şi determinarea abaterilor; ‰ interpretarea rezultatelor şi aprecierea activităţii personalului didactic. Funcţiile managementului universitar nu trebuie privite şi tratate izolat, ci într-o strânsă interdependenţă. O astfel de tratare este determinată de caracterul sistemic al universităţii şi de caracterul complementar al acestor funcţii. 10.7.2 Organizarea managerială universitară Organizarea precizează locul şi rolul fiecărui lucrător din zona universitară care trebuie să ştie cine este, ce trebuie să facă, care îi este responsabilitatea şi ce rezultate trebuie să obţină. Ca proces, organizarea presupune găsirea unui echilibru între libertatea individului care lucrează singur şi restrângerea acestor libertăţi în confruntarea cu libertăţile personale ale celorlalţi indivizi din mediul universitar. La nivel universitar organizarea poate fi privită ca determinare, enumerare şi grupare a activităţilor necesare, ce se regăsesc însumate într-un complex de măsuri care urmăresc realizarea misiunii printr-o utilizare raţională şi eficientă a resurselor disponibile. Rezultă că prin organizare se urmăreşte, pe de o parte, crearea relaţiilor organizaţionale care să asigure integritatea sistemului condus, iar, pe de altă parte, se urmăreşte formarea sistemului conducător capabil să influenţeze sistemul condus în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Exprimarea structurii organizatorice a universităţii se face cu ajutorul a trei documente: organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare şi fişa postului. F Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice a universităţii sau a unor compartimente ale acesteia. Ea poate fi generală sau de ansamblu (figura 10.1) în cazul în care redă întreaga universitate, sau parţială, atunci când redă o parte a acesteia: facultate, catedră, laborator etc. (figura 10.2). SENAT BIROUL DE SENAT

RECTOR

Conducerea administrativă

Conducerea academică

Prorector 1

Prorector 2

Prorector 3

Director general administrativ (D.G.A)

...

Secretar şef

Contabil şef

CF1

Jurist

Compartimente: Cercetare şi studii postuniversitare Relaţii internaţionale Activităţi universitare Secretariat

Compartiment financiar - contabil

D.G.A. adjunct

Director bibliotecă

Compartimente: Previziune financiară Patrimoniu universitar Resurse umane Cămine şi cantine Compartimente: Cercetare şi studii postuniversitare Relaţii internaţionale Activităţi universitare Secretariat

Figura 10.1 Organigrama conducerii academice şi administrative a universităţii

Managementul serviciilor publice

CONSILIUL FACULTĂŢII

BIROUL CONSILIULUI FACULTĂŢII

DECAN

Conducerea academică

Prodecan I

Catedra I

Catedra II

Secretar ştiinţific

Prodecan II

Catedra III

Conducerea administrativă

Secretar şef facultate

Catedra ...

Secretariat

Figura 10.2 Organigrama facultăţii

F Regulamentul de organizare şi funcţionare realizează o reprezentare mai detaliată a structurii organizatorice universitare. El este structurat pe două părţi distincte. ‰ În prima parte sunt incluse: baza legală de constituire şi funcţionare; prezentarea misiunii; organigrama generală şi organigramele parţiale; obiective specifice sau individuale, sarcini, competenţe şi responsabilităţi.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior ‰

În partea a doua a Regulamentului de organizare şi funcţionare a universităţii se face o descriere amănunţită a compartimentelor facultăţii şi a funcţiilor încorporate în fiecare din ele.

F Fişa postului este un document în care se prezintă detaliat elementele necesare pentru ca un salariat să poată executa în condiţii normale sarcinile ce-i revin. De regulă, fişa postului cuprinde: denumirea postului, obiectivele individuale, sarcinile, autoritatea, responsabilităţile, cerinţe privitoare la cunoştinţe, aptitudini, deprinderi în vederea realizării obiectivelor individuale etc. În caseta 1 am prezentat fişa postului tipizată la nivel naţional, pentru învăţământul superior, elaborată în baza art.79 alin.1 şi 2 şi a art. 80 alin.1 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic. FIŞA POSTULUI TIPIZATĂ A. Activităţi normate în statul de funcţiuni A. I. Activităţi de predare, inclusiv pregătirea acestora 1. Cursuri la forma de învăţământ de lungă sau scurtă durată; 2. Cursuri la forma studii aprofundate - master; 3. Cursuri la forma studii academice postuniversitare; 4. Cursuri la forma studii postuniversitare de specializare, inclusiv cursuri**) de pregătire pentru examenele de definitivat sau dobândirea de grad didactic, organizate pentru profesorii din licee, gimnazii şi pentru institutori; 5. Cursuri de perfecţionare postuniversitare, inclusiv cursuri**) de pregătire pentru examenele de definitivat sau dobândirea de grad didactic, organizate pentru profesorii din licee, gimnazii şi pentru institutori; **) Cursurile pot fi ţinute de către titularii care au competenţa de a face parte din comisiile pentru acordarea gradelor respective. 6. Module de curs pentru formarea continuă; 7. Cursuri la şcolile de studii avansate (doctorate); 8. Cursuri (prelegeri) pentru medicii stagiari sau rezidenţi; 9. Cursuri de reactualizare a cunoştinţelor medicale (formă de pregătire medicală continuă inclusă în perfecţionarea postuniversitară specifică); 10. Cursuri organizate pentru pregătirea doctoranzilor; 11. Alte cursuri (prelegeri) normate la forme moderne de învăţământ universitar.

Managementul serviciilor publice

A.II. Activităţi de seminar, proiecte de an, lucrări practice şi de laborator (inclusiv pregătirea acestora) 1. Activităţi de seminar, complementare sau nu cursurilor enumerate la capitolul A.I., după caz, conform planului de învăţământ; 2. Îndrumarea realizării proiectelor de an, complementare sau nu cursurilor enumerate la capitolul A.I., după caz, conform planului de învăţământ; 3. Lucrări practice şi de laborator, conform cu planul de învăţământ, complementare sau nu cursurilor de la capitolul A.I.; 4. Lucrări practice (activităţi clinice în cadrul stagiaturii sau al rezidenţiatului) în învăţământul medical; 5. Lucrări practice în învăţământul postuniversitar medical uman cu taxa pentru dobândirea de competenţe suplimentare; 6. Lucrări practice la forma de pregătire continuă medicală (perfecţionare postuniversitară). A.III. Îndrumarea (conducerea) proiectelor de finalizare a studiilor, a lucrărilor de licenţă şi de absolvire A.IV. Îndrumarea (conducerea) de proiecte de absolvire, de lucrări de disertaţie sau de absolvire pentru toate formele de pregătire postuniversitară, prevăzute în planul de învăţământ A.V. Activitate practică productivă şi practică pedagogică (inclusiv pregătirea acestora) A.VI. Îndrumarea doctoranzilor în stagiu (activitate normată) şi în post-stagiu A.VII. Conducerea activităţilor didactice artistice sau sportive (inclusiv pregătirea acestora) 1. Cursuri de turism pentru studenţi; 2. Cursuri sportive pentru studenţi sau copiii angajaţilor; 3. Gimnastică aerobică; 4. Antrenamente cu echipe reprezentative (atletism, jocuri sportive); 5. Îndrumarea loturilor sportive în timpul desfăşurării competiţiilor; 6. Organizarea de crosuri şi alte manifestări sportive de interes universitar sau naţional;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

7. Îndrumarea formaţiilor artistice de interes universitar; 8. Organizarea manifestărilor artistice. A.VIII. Activităţi de evaluare 1. Evaluarea în cadrul pregătirii prin doctorat: ƒ comisie concurs de admitere; ƒ comisie examen de doctorat; ƒ comisie susţinere publică a tezei de doctorat, inclusiv de evaluare a tezei; ƒ evaluare referat de doctorat (prin participare la colectivul de catedră). 2. Evaluare în cadrul concursurilor de admitere la toate formele de învăţământ (de lungă durată, de scurtă durată, inclusiv postuniversitar, altele decât doctoratul): • elaborarea tematică şi bibliografie; • comisie redactare subiecte; • comisie examinare orală; • comisie corectură teze; • corectură teste; • comisie supracorectură; • comisie contestaţii; • comisie concurs de admitere (organizare, modernizare); • comisie supraveghere examen scris. 3. Evaluarea în cadrul activităţilor didactice directe la toate formele de învăţământ (curs, seminar, proiecte de an, proiecte (lucrări) de finalizare a studiilor, lucrări de laborator) inclusiv: Γ evaluare şi notare temă de casă; Γ evaluare şi notare examene parţiale; Γ evaluare şi notare examen (test) final; Γ evaluare şi notare teme (probleme) rezolvate acasă. 4. Evaluare şi activităţi complementare în cadrul comisiilor de finalizare a studiilor universitare sau postuniversitare: Κ elaborare tematică şi bibliografie; Κ comisie elaborare subiecte; Κ comisie examinare şi notare; Κ comisie supraveghere probe scrise; Κ comisie corectură (supracorectură); Κ comisie contestaţii.

Managementul serviciilor publice

5. Evaluare şi activităţi complementare pentru obţinerea diplomei de medic specialist, stomatolog specialist şi farmacist specialist, prin examinarea la probele teoretice şi la cele practice: ” elaborare tematică şi bibliografie; ” comisie elaborare subiecte; ” comisie examinare şi notare; ” comisie supraveghere probe scrise; ” comisie organizare examen; ” comisie corectură (supracorectură); ” comisie contestaţii. 6. Evaluare şi activităţi complementare privind examinarea pentru dobândirea unei alte specialităţi (după promovarea examenului final de rezidenţiat) la probele teoretice şi la cele practice: Η elaborare tematică şi bibliografie; Η comisie elaborare subiecte; Η comisie examinare şi notare; Η comisie organizare examen; Η comisie supraveghere probe scrise. 7. Evaluare şi activităţi complementare corespunzătoare formelor de pregătire continuă medicală (perfecţionare postuniversitară): ƒ elaborare programă analitică; ƒ comisie de evaluare. 8. Evaluare şi activităţi complementare în cadrul comisiilor pentru dobândirea de competenţe în învăţământul postuniversitar medical uman (cu taxă) din alte profile: o elaborare programă analitică, tematică şi bibliografie; o comisie redactare subiecte; o comisie corectare şi notare lucrări; o comisie recorectare lucrări; o comisie organizare examen; o comisie supraveghere probe scrise. 9. Activităţi complementare şi evaluarea activităţii de instruire prin forme de pregătire continuă în alte profile decât cel medical: ‰ elaborare programă analitică, tematică şi bibliografie; ‰ comisie redactare subiecte; ‰ comisie corectare şi notare lucrări; ‰ comisie recorectare lucrări;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

‰ comisie contestaţii; ‰ comisie organizare examen; ‰ comisie supraveghere probe scrise. 10. Evaluare şi activităţi complementare la admiterea la rezidenţiat şi la finalizarea acestuia: Π elaborare programă analitică; Π comisie redactare subiecte; Π comisie corectare şi notare lucrări; Π comisie recorectare lucrări; Π comisie contestaţii; Π comisie organizare examen; Π comisie supraveghere probe scrie. A.IX. Consultaţii Pentru toate formele conexe cursurilor de la capitolul A.I. A.X. Îndrumarea cercurilor ştiinţifice A.XI. Îndrumarea studenţilor (tutoriat) pentru alegerea profesionale în cadrul sistemului de credite transferabile

rutei

A.XII. Participarea la comisii şi consilii în interesul învăţământului A.XIII. Activităţi privind promovarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar 1. Definitivatul ƒ elaborare programe şi bibliografie; ƒ îndrumare şi consultanţă de specialitate şi pedagogică; ƒ inspecţie şcolară specială pentru evaluarea de specialitate, metodică şi pedagogică; ƒ elaborarea subiectelor pentru probele scrise, supraveghere, corectare şi notare; ƒ elaborarea subiectelor pentru probele orale, examinare şi notare (comisie);

Managementul serviciilor publice

ƒ organizare examen. 2. Gradul didactic II ™ elaborare programe şi bibliografie; ™ consultanţă şi îndrumare (minimum două inspecţii); ™ inspecţie şcolară specială pentru evaluarea de specialitate, metodică şi pedagogică; ™ elaborarea subiectelor pentru testul de specialitate şi metodica specialităţii; ™ supraveghere teză, corectare şi notare; ™ elaborarea subiectelor pentru proba orală, examinare şi notare. 3. Gradul didactic I Η

elaborare tematică, elaborare subiecte, examinare şi notare în cadrul colocviului de admitere;

Η

îndrumare (minimum două inspecţii);

Η

inspecţie şcolară specială pentru evaluarea de specialitate metodică şi pedagogică;

Η

îndrumarea şi evaluarea lucrării metodico-ştiinţifice;

Η

participare la comisia pentru susţinerea lucrării de grad (evaluare şi notare). 4. Concurs pentru ocuparea posturilor vacante Ο elaborarea tematicii şi bibliografiei; Ο comisie susţinere examen; Ο comisie contestaţii; Ο comisie organizare concurs; Ο comisie supraveghere probe scrise. A.XIV. Activităţi privind pregătirea şi promovarea cadrelor didactice din învăţământul superior 1. Concurs pentru ocuparea unui post de preparator universitar sau asistent universitar ƒ îndrumare metodică şi ştiinţifică; ƒ elaborare tematică şi bibliografie; ƒ elaborarea subiectelor pentru probele scrise, supraveghere teză, corectare şi notare;

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

ƒ elaborarea subiectelor pentru probele orale, examinare şi notare; ƒ participare la proba practică şi evaluare. 2. Concurs pentru ocuparea unui post de lector universitar (şef de lucrări): o îndrumare metodică şi ştiinţifică; o verificare dosar de concurs; o stabilire temă prelegere; o participare la prelegerea publică; o evaluare. 3. Concurs pentru ocuparea unui post de conferenţiar universitar sau profesor universitar: Ο analiză dosar concurs; Ο stabilire temă prelegere; Ο participare la prelegerea publică; Ο evaluare. B. Activităţi de pregătire ştiinţifică şi metodică şi alte activităţi în interesul învăţământului B.I. Pregătire individuală (autoperfecţionare) B.II. Audierea unor cursuri sau parcurgerea unor module de curs. Parcurgerea completă a formelor postuniversitare de învăţământ în domeniul de activitate sau într-unul complementar B.III. Participarea la conferinţe, simpozioane, congrese ş.a., organizate în domeniul de activitate principal sau în domenii interdisciplinare B.IV. Organizarea de congrese ş.a., în domeniul de activitate sau în domenii colaterale (complementare) B.V. Înfiinţarea, amenajarea şi modernizarea laboratoarelor, a staţiilor pilot, a centrelor de excelenţă (cercetare), a aparaturii de laboratoare, s.a. B.VI. Organizarea de schimburi academice între diferite universităţi din ţară şi din străinătate B.VII. Participarea la programele internaţionale la care România este parte B.VIII. Perfecţionarea propriei pregătiri pedagogice B.IX. Elaborarea de manuale, îndrumare, culegeri de probleme şi de teste şi a altor materiale didactice

Managementul serviciilor publice

C. Activităţi de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare tehnologică, activităţi de proiectare, de creaţie artistică potrivit specificului C.I. Activităţi prevăzute în planul intern C.II. Activităţi în cadrul centrelor de cercetare prevăzute în planul intern C.III. Activităţi în cadrul centrelor de transfer tehnologic C.IV. Elaborarea individuală de inovare sau inventică prevăzute în planul intern C.V. Elaborarea tratatelor, a monografiilor şi a cărţilor de specialitate prevăzute în planul intern Normarea activităţii de cercetare ştiinţifică în completarea normei didactice va fi făcută conform art. 81, alin.14 din Legea nr. 128/1997. Activităţile prevăzute la punctul A sunt normate în statele de funcţiuni şi de personal didactic, fiind nominalizate la fişa individuală a postului, împreună cu activităţile prevăzute la punctele B şi C. Fişele individuale vor include obligatoriu activităţi în toate capitolele FIŞEI POSTULUI, respectiv A, B şi C. Ponderea cuantificarea şi numărul de ore alocate activităţilor prevăzute la punctele A,B şi C sunt propuse de către colectivele catedrelor, avizate de către consiliul facultăţii şi aprobate de către senatul universităţii, cu respectarea legilor în vigoare, inclusiv a Legii nr. 128/1997. 10.7.3 Sistemul informaţional al managementului universitar Sistemul informaţional al managementului universitar reprezintă ansamblul informaţiilor, fluxurilor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor, menite să contribuie la realizarea obiectivelor universităţii. Din definiţie rezultă că sistemul informaţional al managementului universitar este alcătuit din mai multe elemente corelate între ele: date şi informaţii; fluxuri informaţionale; proceduri şi mijloace de tratare (prelucrare) a informaţiilor. Sistemul informaţional universitar poate contribui la realizarea obiectivelor învăţământului superior numai în condiţiile în care sunt îndeplinite funcţiile specifice spaţiului universitar. Având în vedere importanţa acestor funcţii specifice sistemului informaţional am prezentat sub formă tabelară o propunere de modelare care ar putea fi considerată punct de plecare în analiza stadiului existent al sistemului informaţional al unei universităţi.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Analiza necesarului de informaţii la nivelul instituţiei de învăţământ Tabelul 10.1

Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Informaţii necesare la nivelul instituţiei de învăţământ Informaţii legislative Decizii ale Biroului Senatului, Consiliului facultăţii Evidenţa bazei materiale Informaţii despre planurile de învăţământ, programe, examene Informaţii despre studenţi şi examenele susţinute de ei Informaţii despre cadrele didactice Informaţii despre personal, altul decât cel didactic Dinamica numărului de studenţi şi a posturilor didactice Informaţii despre programul naţional de perfecţionare Evidenţa contabilă Evidenţa bibliotecii Date generale despre unitatea de învăţământ Informaţii legislative Tabelul 10.2

Descrierea funcţiei Furnizorii datelor

Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării acestei funcţii

Se referă la totalitatea informaţiilor din domeniul legislaţiei legate de procesul de învăţământ Banca centrală date – compartimentul juridic Κ rector, prorectori Κ decani, prodecani Κ cadre didactice Κ compartimentul contabilitate, secretariat, administrativ, personal-salarizare Κ studenţi Κ Legea Învăţământului + modificări şi reactualizări Κ Statutul personalului didactic Κ Carta Universităţii Κ Legislaţia burselor Κ Codul Muncii Κ Legi şi H.G. ce privesc învăţământul Κ Ordine şi regulamente privind activitatea financiară

Managementul serviciilor publice

Descrierea funcţiei

Mod de folosire a datelor Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

Se referă la totalitatea informaţiilor din domeniul legislaţiei legate de procesul de învăţământ şi gestiune Κ Ordine ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi C.N.E.A.A. Κ prin respectarea prevederilor legale în luarea deciziilor Κ din baza centrală de date ce va fi actualizată permanent cu deciziile interne ale M.E.C.T. De câte ori este nevoie

2. Decizii ale Biroului Senatului, Consiliului facultăţii Tabelul 10.3

Banca de date a instituţiei trebuie să conţină toate deciziile luate de B.S. şi C.F. pe o perioadă de timp Furnizorii datelor Membrii Senatului şi ai Consiliului facultăţii • întreg personalul instituţiei de învăţământ Beneficiarii datelor • studenţi Tipuri de date necesare realizării • decizii emise de B.S. şi C.F. funcţiei Modul de folosire • prin respectarea deciziilor şi îndeplinirea sarcinilor a datelor de serviciu • se vor comunica în scris cadrelor didactice sarcinile pe care le au de îndeplinit; la rândul lor, aceştia vor Mod de colectare prezenta în scris modul în care şi-au îndeplinit a datelor sarcinile, iar datele se vor opera în cadrul compartimentului secretariat. Frecvenţa De câte ori este nevoie efectuării funcţiei Descrierea funcţiei

3. Evidenţa bazei materiale Tabelul 10.4

Descrierea funcţiei Patrimoniul universităţii şi baza materială Furnizorii datelor Administratorul, cei care au gestiune Γ compartiment administrativ Beneficiarii datelor Γ compartiment contabilitate

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Descrierea funcţiei

Patrimoniul universităţii şi baza materială Γ managerii (rector, prorector, decan, prodecan, şef catedră) Γ Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a. Patrimoniul Γ patrimoniul universităţii: clădiri, terenuri Γ proiecte de consolidare a clădirilor existente sau de consolidare a altora noi – stabilite în urma licitaţiilor Γ planul instituţiei cu detaliile de măsură necesare Γ săli şi destinaţia lor Tipuri de date Γ starea generală a clădirilor şi parţială pe săli, din care să rezulte necesarul şi tipul de reparaţii necesare realizării b. Obiecte de inventar funcţiei Γ cod, denumire Γ număr obiecte de acelaşi tip Γ an fabricaţie şi an de intrare în inventar/casare Γ preţ Γ grad de uzură Γ unde figurează ca fiind sub gestiune Mod de folosire Γ pentru stabilirea necesarului de reparaţii, de manuale, a datelor materiale didactice şi mijloace de învăţământ Γ pentru baza materială – din evidenţele şi inventarele existente; datele se vor opera de către administrator Mod de colectare Γ pentru reparaţii şi noi construcţii, expertul tehnic va a datelor întocmi expertiza tehnică, iar datele se vor opera la nivelul compartimentului administrativ şi se vor transmite către baza centrală de date Frecvenţa De câte ori este nevoie efectuării funcţiei

Managementul serviciilor publice

4. Informaţii despre planurile de învăţământ, programate pentru examene, programe şcolare Tabelul 10.5

Descrierea funcţiei

Furnizorii de date

Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării funcţiei

Mod de folosire a datelor Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

Π planul de învăţământ Π programe pentru diferite discipline Π programe pentru examene Π Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Π instituţii de învăţământ superior Π şefii de catedre Π decanatele – cadrele didactice Π cadrele didactice Π studenţii Π şefii de catedre a. Planul de învăţământ Pentru fiecare specializare se preiau: Π cod nivel de învăţământ, profil, subdomeniu, specializare, forma de învăţământ, limbă de predare, disciplină Π denumire disciplină, nr. ore/săptămână, nr. ore/an b. Programa analitică pentru fiecare disciplină în parte c. Programele pentru toate examenele corespunzătoare nivelului de învăţământ existent în universitate, inclusiv cele pentru următorul nivel de învăţământ (master, doctorat) Π prin consultarea lor ori de câte ori este necesar Π la întocmirea orarului şi dimensionarea personalului Π în orientarea şcolară a studenţilor Π din banca centrală a M.E.N. în banca de date a instituţiei unde se actualizează anual Π la nivelul instituţiei se stabilesc componentele opţionale ale planului de învăţământ Π semestrial pentru încadrări şi stabilirea orarului Π permanent pentru programele analitice Π permanent pentru programele examenelor

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

5. Informaţii despre studenţi şi examenele susţinute de ei Tabelul 10.6

Descrierea funcţiei

Furnizorii de date

Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării funcţiei

™ fişa personală a studentului ™ situaţia şcolară pe fiecare semestru ™ situaţia la examene ™ studenţii – fişa personal㠙 licee – foaia matricol㠙 cadru didactic – situaţia şcolar㠙 secretariat – rezultat examene ™ cadre didactice ™ studenţi ™ compartiment secretariat, contabilitate ™ decanat, facultate a. Date personale ™ nume şi prenume ™ data înscrierii ™ unitatea de învăţământ de la care provine – pentru evidenţa unităţilor care furnizează studenţi la înscriere, prognoza dinamicii numărului de studenţi şi posturi didactice ™ documente prezentate la înscriere – pentru evidenţa actelor de studii şi întocmirea fişei personale ™ media de absolvire a liceului ™ limbi străine studiate ™ număr matricol ™ data şi locul naşterii, sex, evidenţă militară, situaţii statistice, examene ™ act identitate – evidenţă militară etc. ™ naţionalitate ™ cetăţenie ™ domiciliu stabil/flotant ™ telefon ™ părinţi – nume şi prenume, profesie, loc de munc㠙 starea sănătăţii ™ observaţii b. Situaţia şcolar㠙 număr matricol/legitimaţie informatizat㠙 facultatea ™ an de studii ™ grupa

Managementul serviciilor publice

™ ™ ™ ™

Mod de folosire a datelor

Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

semestrul - disciplina media media semestrială şi anuală situaţia şcolară: promovat, repetent, exmatriculat, situaţie neîncheiat㠙 număr absenţe ™ bursier (tip bursă, perioadă acordată, suma) ™ evidenţieri şi sancţiuni c. Situaţia la examene ™ tip examen ™ sesiune ™ tip prob㠙 disciplina ™ media/nota obţinut㠙 pentru construirea grupelor şi seriilor ™ activitatea cadrului didactic ™ calcularea bugetului ™ adeverinţe studenţi ™ evidenţa militar㠙 organizare examene ™ evidenţa burselor ™ evidenţa studenţilor străini ™ situaţii statistice ™ evidenţă acte studii ™ evidenţa rezultatelor la examene ™ comunicări oficiale ™ evaluare a instituţiei de învăţământ ™ foaia matricol㠙 fişa personal㠙 catalog La înscrierea studenţilor şi de câte ori apar modificări

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

6. Informaţii despre cadrele didactice Tabelul 10.7

Descrierea funcţiei Furnizorii de date

Beneficiarii datelor

Date despre cadrele didactice ale facultăţii € cadrul didactic € secretar şef € medic € € € €

manageri secretariat compartiment personal Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

€ nume, prenume, iniţiala tatălui € funcţia didactic㠀 data angajării € € € € Tipuri de date necesare realizării funcţiei

€ € € € € € € €

Mod de folosire a datelor

catedra din care face parte funcţia în cadrul catedrei funcţia de conducere sex, data şi locul naşterii, nivel studii, facultate, liceu, an absolvire, specializări obţinute prin studii, mod de încadrare, disciplina, număr ore limbi străine cunoscute stare civilă, naţionalitate domiciliul stabil, telefon actul numirii în unitate baza în facultate, facultăţi unde mai predă, număr ore act de identitate evidenţieri şi sancţiuni observaţii

€ pentru salarizare, încadrarea cadrelor didactice, promovări, sancţiuni, recompensări

Managementul serviciilor publice

Descrierea funcţiei

Date despre cadrele didactice ale facultăţii € situaţii statistice € stabilirea politicii de personal

Mod de colectare a datelor

Frecvenţa efectuării funcţiei

€ € € €

interviu acte justificative acces permanent la baza centrală de date schema de încadrare cu personal a instituţiei de învăţământ

€ la angajare € de câte ori este necesar

7. Informaţii despre personalul altul decât cel didactic Tabelul 10.8

Descrierea funcţiei Furnizorii datelor

Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării funcţiei

Informaţii despre personalul altul decât cel didactic Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ

fiecare angajat secretariatul manageri compartiment personal compartiment contabilitate compartiment administrativ nume, prenume, iniţiala tatălui data şi locul naşterii sex, stare civilă act de identitate funcţia/funcţia de conducere nivel de studii facultate/liceu etc. anul absolvirii specializări obţinute vechimea în muncă gradaţie

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Mod de folosire a datelor Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ Κ

data angajării loc de muncă anterior număr copii domiciliul stabil, telefon starea medicală observaţii pentru salarizare pentru situaţii statistice pentru recompense şi sancţiuni

Κ pe bază de acte justificative Κ la angajare Κ de câte ori este necesar

8. Dinamica numărului de studenţi şi a posturilor didactice Tabelul 10.9

Descrierea funcţiei

Furnizorii datelor

Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării funcţiei

Mod de folosire a datelor

Prognoza numărului de studenţi şi a posturilor didactice • baza centrală de date • statistica înscrierilor la examenul de admitere • planul de învăţământ • secretariatul • cadrele didactice • Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Pentru opţiunile studenţilor la admitere: • nume şi prenume • facultatea pentru care optează • nivelul de învăţământ, forma şi specializarea Statistica examenului de admitere: • număr de persoane înscrise • număr de locuri • număr de studenţi admişi • stabilirea planului de şcolarizare • stabilirea politicii de personal

Managementul serviciilor publice

• stabilirea bugetului şi dimensionarea spaţiilor universitare Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

• opţiunile la înscriere • secretariatul facultăţii • anual

9. Informaţii despre Programul Naţional de Perfecţionare Tabelul 10.10

Descrierea funcţiei Furnizorii datelor Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării funcţiei

Mod de folosire a datelor Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

Tipuri de activităţi pe discipline din Programul Naţional de Perfecţionare şi datele de desfăşurare Banca centrală de date ˆ managerii ˆ cadrele didactice ˆ secretariatul ˆ instituţiile ce organizează activităţi de perfecţionare a cadrelor didactice Pentru fiecare disciplină în parte, calendarul acţiunilor de perfecţionare: ˆ tip perfecţionare ˆ locul, data şi ora desfăşurării ˆ organizatori ˆ mod de finalizare ˆ personal participant ˆ cadrele didactice pentru a-şi întocmi un program adecvat ˆ secretariatul pentru statistici şi salarizare ˆ accesul direct la baza centrală de date De câte ori este necesar

10. Evidenţa contabilă a instituţiei de învăţământ Tabelul 10.11

Descrierea funcţiei Furnizorii datelor Beneficiarii

‰ ‰ ‰ ‰ ‰

Evidenţa contabilă a unităţii de învăţământ secretariatul facultăţii pentru burse personalul pentru calculul salariilor administratorul pentru evidenţa contabilă a gestiunii sponsorii pentru sponsorizări compartimentul contabilitate

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Descrierea funcţiei Evidenţa contabilă a unităţii de învăţământ ‰ rectorul, prorectorii, decani, prodecani datelor ‰ C.F.I. Evidenţa contabilă a unităţii de învăţământ a. Elemente patrimoniale de activ ‰ mijloace fixe din dotare: clădiri, terenuri etc. ‰ materiale şi obiecte de inventar (materiale pentru întreţinere, alimente pentru cantină, piese de schimb pentru reparaţii, cazarmament pentru cămine etc.) ‰ mijloace băneşti ‰ decontări cu terţii debitori Tipuri de date ‰ cheltuielile instituţiei evidenţiate pe surse de finanţare necesare realizării b. Elemente patrimoniale de pasiv: funcţiei ‰ decontări interne ‰ decontări cu terţii creditori ‰ fondurile instituţiei ‰ resurse de finanţare ‰ finanţări şi credite bancare Mijloace de evidenţă contabil㠉 balanţa de verificare, contul de execuţie bugetară, bilanţul contabil Mod de folosire ‰ stabilirea bugetului ‰ organizarea activităţii financiare a datelor Mod de colectare a datelor Frecvenţa efectuării funcţiei

‰ la nivelul compartimentului contabilitate ‰ permanent 11. Evidenţa bibliotecii Tabelul 10.12

Descrierea funcţiei Evidenţa bibliotecii unităţii de învăţământ Furnizorii datelor ¾ bibliotecarul ¾ bibliotecarul, cititorii Beneficiarii ¾ compartimentul contabilitate şi administrativ datelor Evidenţa cititorilor: ¾ număr matricol Tipuri de date ¾ nume şi prenume necesare realizării ¾ data funcţiei ¾ cartea împrumutată, autor Evidenţa fondului de carte:

Managementul serviciilor publice

¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾ ¾

cotă autor titlu ediţie număr exemplare număr pagini preţ data intrării în inventar starea cărţii data casării reînnoirea fondului de carte evidenţa mai uşoară a cititorilor şi a fondului de carte

Mod de folosire a datelor Mod de colectare ¾ la nivelul bibliotecii a datelor Frecvenţa ¾ permanent efectuării 12. Informaţii generale despre instituţia de învăţământ

Tabelul 10.13

Descrierea funcţiei Furnizorii datelor

Beneficiarii datelor

Tipuri de date necesare realizării funcţiei

Fişa instituţiei de învăţământ superior φ rector, decan, prodecani, şefi de catedre φ secretariat φ compartiment administrativ, contabilitate φ φ φ φ φ φ φ φ φ φ φ φ φ

managerii instituţiei studenţi cadre didactice Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului denumire cod adresă, telefon/fax formă de proprietate for tutelar forma de învăţământ durata de şcolarizare limba de predare profil, domeniu specializare

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

φ plan de şcolarizare φ programe de funcţionare: studenţi, rectori, secretariat, casierie, contabilitate, bibliotecă φ componenţa conducerii φ orar φ sindicate existente φ număr studenţi φ nume manageri, secretar şef φ dezvoltare economico-socială zonală φ unităţi de profil asemănător din zonă Mod de folosire φ se constituie baza centrală de date a datelor Mod de colectare φ se operează la nivelul secretariatului a datelor Frecvenţa φ anual efectuării funcţiei Procesul educaţional se află permanent sub influenţa schimbărilor din societate, fapt pentru care trebuie să fie elastic şi receptiv la noutăţile tehnice şi tehnologice şi să integreze pe o scară largă tehnologii informaţionale moderne. Participarea cu succes la competiţia naturală dintre universităţi este sensibil determinată de nivelul tehnic al sistemului informaţional, de posibilităţile de operare în timp real cu noutăţi în materie de cunoaştere, instruire şi comunicare. 10.7.4 Strategia managerială universitară Strategia managerială universitară este definită ca fiind ansamblul acţiunilor de utilizare a resurselor universităţii în vederea realizării cu eficacitate şi eficienţă a misiunilor şi obiectivelor asumate. Resursele universităţii sunt alcătuite din două mari categorii: • Resurse – nucleu formate din actorii mediului universitar: studenţii, ca subiect ai actului educaţional şi profesorii, ca educatori. • Resurse – suport care au rolul de a susţine actele educaţionale complementare ale actorilor mediului universitar. În această categorie includem: Ž resursele structural-organizaţionale, prin care sunt definite structurile instituţionale ale universităţii;

Managementul serviciilor publice

Ž resursele financiar-economice, prin care scopul procesului educaţional este asigurat şi proiectat în termeni de analiză a costurilor directe; Ž resursele manageriale, care au rolul de a face din resursele nucleu şi resursele suport un optim funcţional. Strategia managerială universitară urmăreşte articularea unei relaţii optime între educaţi şi educatori şi modelarea continuă a resurselor instituţionale cu resursele financiare. Ea are trei componente principale: 1. Componente tehnologice, care se referă la scopurile acţiunii educaţionale în zona universitară; 2. Componente axiologice, prin care este fundamentată importanţa (valoarea) actului educaţional; 3. Componente praxiologice care definesc traiectoria acţiunilor manageriale pentru atingerea scopurilor asumate de către actorii câmpului universitar.

1. Componentele tehnologice cuprind: ¾ Misiunea universităţii sau a unei verigi a acesteia – vizează sarcinile de învăţământ şi cercetare ştiinţifică care configurează profilul (emblema) unei universităţi sau facultăţi. ¾ Obiectivul – reprezintă o stare viitoare dezirabilă pentru universitate sau facultate, dacă este posibil, în termeni cuantificabili. Obiectivul derivă din misiune şi se deosebeşte de scop tocmai prin posibilitatea de cuantificare pe care o are, fapt pentru care, în analizele manageriale, de cele mai multe ori, se evită cel de al doilea termen. ¾ Politicile educaţionale, spre deosebire de obiective, care semnifică o ţintă educaţională formulată în termeni cuantificabili, se alcătuiesc din liniile generale care determină limitele de derulare a unei acţiuni în mediul universitar. Cele mai importante politici, denumite şi „politici strategice”, sunt valabile pentru întreaga instituţie şi reprezintă suportul direct al strategiei universitare. ¾ Programele educaţionale sunt o componentă a politicii educaţionale, care semnifică specificarea unei succesiuni de acţiuni necesare pentru realizarea unor obiective.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

2. Componentele axiologice ale strategiei manageriale universitare se referă la idealul educaţional şi la dimensiunea valorică a misiunii educaţionale. Π Prin idealul educaţional, universitatea, facultatea etc. îşi asumă un model de personalitate umană, iar dimensiunea valorică a misiunii educaţionale implică aspectele motivaţionale şi psihomorale ale specialistului format în universitate. 3. Componentele praxiologice ale strategiei manageriale cuprind: ‰ interacţiunile dintre mediul universitar şi mediul social; ‰ opţiunile strategice ale managerilor la presiunile de schimbare educaţională; ‰ activarea şi corelarea optimă a resurselor educaţiei, cu prioritate a resurselor umane; ‰ realizarea avantajului competitiv, reflectat în poziţia pe care o are instituţia universitară în raport cu concurenţii etc. În ultimă instanţă, strategia managerială semnifică ştiinţa şi arta educaţiei bine făcută. Validarea acesteia nu poate fi realizată decât în timp, de către întreaga societate. În plan instituţional strategiile manageriale sunt apanajul unor structuri manageriale distincte, după cum urmează: ƒ la nivel de institut de învăţământ superior, Senatul universitar elaborează şi desfăşoară o strategie managerială de ansamblu, centrată pe misiunea instituţiei care este stabilită prin legea de înfiinţare a respectivei instituţii şi este concretizată prin Carta universitară şi prin politici şi programe educaţionale specifice; ƒ la nivelul facultăţii, Consiliul profesoral este titularul de drept al strategiei manageriale de domeniu şi se concretizează în planul (planurile) de învăţământ ale specializării (specializărilor); ƒ la nivelul specializărilor situaţia este mai complexă; în cazul facultăţilor cu o singură specializare, cele două niveluri, ale specializării şi ale facultăţii, se contopesc; în cazul facultăţilor cu mai multe specializări, elaborarea planului de învăţământ, ca expresie a strategiei manageriale, constituie principala sarcină a catedrelor. Strategia managerială a fiecărui domeniu este încorporată şi validată prin deciziile şi strategiile nivelului imediat superior.

Managementul serviciilor publice

În contextul în care unitatea strategică de referinţă din învăţământul superior este unitatea de învăţământ cu tripla sa stratificare, putem identifica şi defini nivelurile manageriale subordonate şi supraordonate. Relaţia de subordonare funcţionează de la institutul de învăţământ superior spre facultate, specializare şi catedre. Relaţia de supraordonare, în raport cu unitatea strategică de referinţă, se instituie în sens ascendent şi se identifică: a) nivelul gestiunii sistemului naţional de învăţământ, la altitudinea căruia se elaborează strategia globală a educaţiei naţionale, concretizată în politici educaţionale globale şi programe educaţionale pentru învăţământul superior naţional. Între nivelul managerial de referinţă (al instituţiei de învăţământ superior) şi nivelul gestiunii sistemului naţionale de învăţământ există niveluri intermediare, de regulă cu rol consultativ şi de expertiză, de recomandare şi consiliere, cum ar fi Conferinţa Consultativă a Rectorilor şi Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică. b) nivelul cel mai înalt al politicilor sociale de formare şi dezvoltare umană, prin care se asigură temeiul constituţional şi reglementările legislative privind idealul educaţional al societăţii şi modul social de formare şi dezvoltare a resurselor umane. 10.8 Reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de stat În următorul tabel am prezentat unităţile de învăţământ superior din România:

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Unităţile de învăţământ superior din România Tabelul 10.12

1. Universitatea „Politehnica” 2. Universitatea Tehnică de Construcţii 3. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” 4. Universitatea de Medicină Veterinară 5. Universitatea din Bucureşti 6. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” 7. Academia de Studii Economice Bucureşti 8. Academia de Muzică 9. Academia de Artă 10. Academia de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” 11. Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport 12. Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative 13. Universitatea de Ştiinţe Agronomice 14. Universitatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării 15. Academia de Studii Militare 16. Academia de Tehnici Militare 17. Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza'' 18. Institutul de Informaţii Militare Otopeni 19. Institutul de Medicină Militară 20. Academia de Ştiinţe Medicale 21. Academia de Studii Agricole şi Forestiere Universitatea „1 Decembrie 1918” ALBA IULIA Universitatea „Aurel Vlaicu” ARAD Universitatea din Bacău BACĂU Universitatea de Nord BAIA MARE 1. Universitatea „Transilvania” BRAŞOV 2. Institutul Militar „Avram Iancu” 3. Institutul Militar „General Bungescu” 4. Academia de Aviaţie Militară „Henri Coandă” CLUJ-NAPOCA 1. Universitatea Tehnică 2. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară 3. Universitatea „Babes-Bolyai” 4. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” BUCUREŞTI

Managementul serviciilor publice

5. Academia de Muzică „Gheorghe Dima” 6. Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” 1. Universitatea „Ovidius” CONSTANŢA 2. Institutul de Marină Civilă 3. Academia Navală „Mircea cel Bătrân” 1. Universitatea din Craiova CRAIOVA 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie Universitatea „Dunărea de Jos” GALAŢI 1. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” IAŞI 2. Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” 3. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” 4. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” 5. Universitatea de Arte „George Enescu” Universitatea din Oradea ORADEA Universitatea din Petroşani PETROŞANI Universitatea din Piteşti PITEŞTI Universitatea Petrol şi Gaze PLOIEŞTI Universitatea „Eftimie Murgu” REŞIŢA 1. Universitatea „Lucia Blaga” SIBIU 2. Institutul Militar „Decebal” 3. Institutul Militar pentru Geodezie „Ioan Vodă” 4. Institutul Militar de Finanţe „Gheorghe Lazăr” 5. Institutul Protestant de Teologie Universitatea „Ştefan cel Mare” SUCEAVA Universitatea „Valahia” TÂRGOVIŞTE Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU – JIU TÂRGU – MUREŞ 1. Universitatea „Petru Maior” 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie 3. Universitatea de Artă Teatrală 1. Universitatea „Politehnică" TIMIŞOARA 2. Universitatea de Vest 3. Universitatea de Medicină şi Farmacie 4. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Banat”

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

10.9 Academia de Studii Economice Bucureşti Academia de Studii Economice Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1913 prin Decretul Regal numărul 2972, sub denumirea de „Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale”. Din anul 1967 şi până în prezent funcţionează sub denumirea de „Academia de Studii Economice”. F Obiectul de activitate – instituţia este o universitate de stat, de tip A, de învăţământ superior şi de cercetare. F Baza legală. Academia de Studii Economice funcţionează în baza Constituţiei României, a legislaţiei învăţământului, a celorlalte reglementări legale şi a acordurilor internaţionale la care a aderat Academia de Studii Economice Bucureşti, cum ar fi: The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institutions of Higher Education (1988), Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi celelalte acorduri internaţionale privind drepturile omului semnate de România, inclusiv aderarea la The Magna Charta of European Universities (Bologna 1988) etc. Ea este coordonată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. F Principiile şi normele după care îşi desfăşoară activitatea membrii comunităţii universitare sunt cuprinse în „Carta Academiei de Studii Economice”, precum şi în alte reglementări specifice activităţii personalului auxiliar şi administrativ. F Baza materială este structurată în două mari componente: 9 clădiri; 9 căminele şi cantinele. Complexul de clădiri de care beneficiază cadrele didactice, cercetătorii, personalul auxiliar (TESA) şi studenţii cuprinde 12 amfiteatre, peste 70 săli de curs, peste 90 săli de seminar şi 81 de cabinete şi laboratoare. Suprafaţa totală desfăşurată a imobilelor de învăţământ aflate în administrarea Academiei depăşeşte 60.000 mp. Principalele clădiri ale Academiei de Studii Economice Bucureşti sunt: clădirea rectoratului (clădirea veche), situată în P-ţa Romană nr. 6, clădirea din str. Mihai Eminescu nr. 13-15, clădirea din Calea Dorobanţi nr. 15, clădirea din str. Mihail Moxa nr. 3-5, clădirea din Calea Griviţei nr. 2, clădirea din str. Stanislas Cihoschi şi clădirea din Şerban Vodă.

Managementul serviciilor publice

Baza materială pentru cămine şi cantine constă în 19 cămine cu o capacitate de peste 5.000 de locuri, precum şi patru cantine la care servesc masa peste 4000 de studenţi. De curând, în clădirea din str. Stanislas Cihoschi s-a amenajat o bază sportivă modernă, prevăzută cu două săli de sport pe două niveluri, centrală termică proprie şi vestiare, iar în clădirea rectoratului în anul universitar 2001/2002 s-a dat în folosinţă o cantină modernă destinată cadrelor didactice şi personalului auxiliar. Academia de Studii Economice Bucureşti dispune de o editură, Editura ASE, şi o tipografie proprie. F Baza financiară este asigurată din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, din surse proprii şi sponsorizări. F Academia de Studii Economice Bucureşti are ca obiective principale: cultivarea valorilor, ştiinţei şi culturii universale, în special a ştiinţelor economice, asumându-şi obligaţia de a forma şi perfecţiona resurse umane calificate în domeniul economic, de a dezvolta cercetarea ştiinţifică, de tezauriza şi difuza valorile culturale şi ale civilizaţiei umane. F Conducerea Activitatea Academiei de Studii Economice Bucureşti este condusă de Senat, Biroul Senatului, Colegiul Academic şi Consiliul de Administraţie, care sunt organe alese cu competenţe decizionale stabilite şi garantate în „Carta Academiei”. Academia de Studii Economice poate constitui şi „Senatul Lărgit” care se întruneşte o dată pe an şi dezbate strategia generală, raporturile cu societatea şi cu comunitatea locală. 9 Senatul are competenţă în toate domeniile autonomiei universitare şi este format din cadre didactice şi studenţi, întrunindu-se trimestrial în sesiuni ordinare şi extraordinare la cererea (convocarea) Biroului Senatului sau cel puţin a unei jumătăţi din numărul membrilor din Senat. Deciziile Senatului şi Biroului de Senat se iau cu votul a jumătate plus unul din numărul total al membrilor. Activitatea academică şi administrativă este condusă de către rectorul Academiei, iar în lipsa acestuia de un prorector desemnat. 9 Biroul Senatului este format din rector, prorectori, secretarul ştiinţific al Senatului, directorul general administrativ şi un reprezentant al studenţilor. Biroul Senatului este organismul executiv al administraţiei academice şi aplică hotărârile Senatului.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

9 Colegiul Academic este format din membrii Biroului Senatului, decanii facultăţilor, directorii de compartimente şi colegii, directorii departamentelor postuniversitare şi secretarul şef al Academiei. Colegiul Academic este convocat de Biroul Senatului. F Principalele atribuţii pe care le are Academia de Studii Economice Bucureşti sunt prevăzute în Carta Academiei, după cum urmează: ‰ avansează, analizează şi avizează propunerile de înfiinţare sau desfiinţare de facultăţi, colegii, departamente, catedre; ‰ analizează şi aproba planurile de învăţământ ale facultăţilor, colegiilor, şcolilor de studii postuniversitare, în funcţie de standardele naţionale şi internaţionale; ‰ propune, analizează şi avizează criteriile de organizare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare; ‰ propune şi analizează cifrele de şcolarizare; ‰ aprobă criteriile de acordare a burselor studenţilor; ‰ aprobă planul editorial la propunerea comisiei de specialitate, aprobă finanţarea editurii şi finanţarea publicaţiilor acesteia. F Structura Academiei (facultăţile, specializările şi catedrele aferente) 1. Facultatea Management ƒ Consiliul Facultăţii este format din 32 de membri, din care 24 cadre didactice şi 8 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Management ‰ Eficienţă economică a investiţiilor şi progresului tehnic ‰ Sociologie, Politologie, Filozofie ‰ Tehnologia industriei ‰ Administraţie şi Management public ƒ Specializările Facultăţii ‰ Management Ž Managementul firmei Ž Managementul serviciilor Ž Managementul sistemelor tehnico-economice ‰ Administraţie public㠎 Managementul administraţiei publice centrale şi locale Ž Managementul instituţiilor social - culturale

Managementul serviciilor publice

2. Facultatea Contabilitate şi Informatică de Gestiune ƒ Consiliul Facultăţii este format din 37 de membri, din care 28 cadre didactice şi 9 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Contabilitate, audit şi control de gestiune ‰ Contabilitate internaţională şi informare financiar㠉 Informatică de gestiune ‰ Drept ‰ Analiză economico-financiar㠃 Specializările Facultăţii ‰ Contabilitate şi diagnostic de întreprindere ‰ Audit şi control de gestiune 3. Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori ƒ Consiliul Facultăţii este format din 31 de membri, din care 23 cadre didactice şi 8 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Finanţe ‰ Moned㠃 Specializările Facultăţii ‰ Finanţe şi pieţe financiare ‰ Bănci şi burse de valori ‰ Asigurări şi protecţie socială 4. Facultatea Cibernetică, Statistică şi Informatică Economic㠃 Consiliul Facultăţii este format din 37 de membri, din care 28 cadre didactice şi 9 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Cibernetică economic㠉 Informatică economic㠉 Statistică şi previziune economic㠉 Matematic㠃 Specializările Facultăţii ‰ Informatică economic㠉 Cibernetică economic㠉 Statistică şi previziune economic㠉 Economie matematică

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

5. Facultatea Comerţ ƒ Consiliul Facultăţii este format din 31 de membri, din care 23 cadre didactice şi 8 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Merceologie şi managementul calităţii ‰ Turism – servicii ‰ Comerţ ‰ Marketing ƒ Specializările Facultăţii ‰ Comerţ ‰ Marketing ‰ Turism servicii ‰ Merceologie şi managementul calităţii 6. Facultatea Relaţii Economice Internaţionale ƒ Consiliul Facultăţii este format din 43 de membri, din care 32 cadre didactice şi 11 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Relaţii economice internaţionale ‰ Limbi germanice şi corespondenţă comercial㠉 Limbi romanice şi corespondenţă comercial㠉 Istoria economiei şi geografie ƒ Specializările Facultăţii ‰ Economie internaţional㠉 Afaceri internaţionale 7. Facultatea Economie General㠃 Consiliul Facultăţii este format din 19 membri, din care 16 cadre didactice şi 3 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Economie şi Politici economice ‰ Comunicare şi Doctrine economice ƒ Specializările Facultăţii ‰ Economie şi dreptul afacerilor ‰ Economie şi politici economice ‰ Economie şi comunicare economică

Managementul serviciilor publice

8. Facultatea Economia Agroalimentară şi a Mediului Consiliul Facultăţii este format din 25 de membri, din care 19 cadre didactice şi 6 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ

Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Economia producţiei agroalimentare şi a mediului ‰ Educaţie fizică şi sport

ƒ

Specializările Facultăţii ‰ Economie agroalimentar㠉 Economia mediului ‰ Economie şi sociologie rurală

9. Facultatea Studii Economice în Limbi Străine ƒ Consiliul Facultăţii este format din 25 de membri, din care 19 cadre didactice şi 6 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ

Catedrele afiliate Facultăţii ‰ Strategia schimbării şi dezvoltării întreprinderii

ƒ

Specializările Facultăţii ‰ Administrarea afacerilor ‰ Economia întreprinderilor

10. Colegiul Universitar Economic Bucureşti ƒ Consiliul Facultăţii este format din 17 membri, din care 13 cadre didactice şi 4 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ

Specializări ‰ Comerţ exterior ‰ Conducerea unităţilor comerciale şi de turism ‰ Prelucrarea electronică a informaţiei economice ‰ Organizarea producţiei şi a muncii ‰ Gestiune bancar㠉 Contabilitate şi gestiune financiară Colegiul Universitar Economic Bucureşti a fost înfiinţat în anul 1991, durata studiilor este de 3 ani şi face parte din structura Academiei de Studii Economice Bucureşti. 11. Colegiul Universitar Economic Buzău ƒ Consiliul Facultăţii este format din 7 membri, din care 5 cadre didactice şi 2 reprezentanţi ai studenţilor.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

ƒ

Specializări ‰ Conducerea unităţilor comerciale şi de turism ‰ Managementul producţiei agricole şi alimentare Colegiul universitar economic Buzău a fost înfiinţat în anul 1992, durata studiilor este de 3 ani şi face parte din structura Academiei de Studii Economice Bucureşti.

12. Colegiul Universitar Economic Călăraşi ƒ Consiliul Facultăţii este format din 7 membri, din care 5cadre didactice şi 2 reprezentanţi ai studenţilor. ƒ Specializări ‰ Administraţie publică local㠉 Contabilitate şi gestiune financiară Colegiul universitar economic Călăraşi a fost înfiinţat în anul 2000, durata studiilor este de 3 ani şi face parte din structura Academiei de Studii Economice Bucureşti. 13. Colegiul Universitar Economic Giurgiu ƒ Specializări ‰ Economia mediului ƒ Trasee ‰ Dezvoltare regional㠉 Economie – ecologie ‰ Turism F Planurile şi programele de învăţământ sunt aşezate pe temelii moderne, profund ştiinţifice, asigurând un acces larg tinerilor la studii în corelaţie cu nevoile crescânde de economişti pentru statistică şi cibernetică economică, pentru aparatul contabil, financiar şi de credit. Au fost adoptate măsuri pentru îmbunătăţirea pregătirii viitorilor economişti la toate specializările, în probleme de gestiune, de relaţii valutare, de comerţ exterior şi în probleme juridice. Predarea tuturor disciplinelor se face într-o structură nouă care permite într-o măsură mai mare abordarea prioritară a problemelor economiei de piaţă. În cadrul diferitelor discipline de învăţământ, un loc deosebit ocupă problemele referitoare la creşterea eficienţei economice, sporirea productivităţii muncii şi ridicarea calitativă a produselor.

Managementul serviciilor publice

F Cadrele didactice şi efectivele de studenţi. De-a lungul anilor, efectivele de studenţi şi cadre didactice ale Academiei de Studii Economice au cunoscut o dinamică impresionantă. În anul universitar 2002/2003 efectivul de studenţi este: 12.941 studenţi la zi buget, 8.348 studenţi la zi pe locurile cu plată şi 15.071 studenţi la IDD. Colectivul de cadre didactice este alcătuit din: 234 profesori, 115 conferenţiari, 214 lectori, 138 asistenţi şi 128 preparatori. Efectivul total al cadrelor didactice este 829. F Relaţiile Academiei de Studii Economice Bucureşti, mai ales cele internaţionale, au cunoscut o deschidere deosebită după Revoluţia din Decembrie 1989, urmărindu-se cunoaşterea experienţei câştigate de instituţiile similare din celelalte ţari. Printre contractele şi schimburile inter-universitare putem enumera: ‰ schimbul de experienţă cu factori de conducere ai unor universităţi economice în legătură cu gestionarea planului de învăţământ; ‰ corelarea efortului pentru organizarea de noi componente ale procesului de instruire în domeniul economic; ‰ cooperarea internaţională în constituirea de centre de consultanţă şi de cercetare ştiinţifică; ‰ elaborarea de noi planuri de învăţământ şi programe analitice, completarea şi adecvarea cunoştinţelor cadrelor universitare la exigenţele predării disciplinelor de specialitate în conformitate cu principiile şi mecanismele de funcţionare a economiei de piaţă; ‰ mobilitatea internaţională a studenţilor cu posibilitatea frecventării a 1-2 semestre la instituţiile similare din străinătate; ‰ organizarea de conferinţe şi simpozioane ştiinţifice atât pentru corpul universitar cât şi pentru studenţii cu participare internaţională. Rezultatele acestor ample contracte se resimt în procesul didactic, în accesul din ce în ce mai larg al studenţilor la tratate, manuale şi alte materiale publicate de corpul profesoral al Academiei de Studii Economice Bucureşti pe baza cunoştinţelor dobândite sau aprofundate în străinătate. Tot ca rezultat al cooperării internaţionale apare şi pregătirea în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti a doctoranzilor cu cetăţenie străină, precum şi sprijinirea specialiştilor veniţi din peste 40 de ţări la stagii de

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

documentare şi specializare în instituţia noastră. 10.10 Reforma în domeniul învăţământului superior şi cercetării Se poate aprecia că la acest început de mileniu ştiinţa şi tehnologia vor domina existenţa fiinţei umane. Cunoaşterea reprezintă un element strategic, accesul la resurse fiind puternic determinat de nivelul şi contribuţiile aduse la dezvoltarea acesteia. Trecerea la o economie bazată pe cunoaştere reprezintă o opţiune strategică fundamentală având în vedere impactul deosebit asupra dezvoltării globale durabile a omenirii. Un sistem de învăţământ superior performant presupune existenţa unui nivel ridicat al cercetării ştiinţifice deoarece formarea resursei umane înalt calificată se bazează pe o simbioză între procesul de învăţământ şi cel de cercetare, presupune utilizarea unor formatori performanţi în procesul educativ, dar şi cercetători, producători de cunoaştere. Nivelul de dezvoltare al unei societăţi este în mare parte determinat de performanţa sistemului său de învăţământ, deoarece este procesul care conduce la formarea elitelor intelectuale. În acest context obiectivele procesului complex de transformări structurale denumit reforma în învăţământul superior vizează creşterea calităţii instrucţiei prin restructurarea şi reorganizarea întregului sistem educaţional, relansarea cercetării ştiinţifice, precum şi conectarea sistemului de învăţământ românesc la sistemele de învăţământ şi cercetare ale ţărilor avansate. Stabilirea unor priorităţi în cercetare, în conformitate cu domeniile în care putem avea performanţe la nivel internaţional, dar şi în concordanţă cu constrângerile financiare privind finanţarea din resurse interne a acestor programe, este de strictă actualitate, vital pentru a ne putea menţine în rândul celor puternici prin cunoaştere. Stimularea performanţei, a excelenţei în cercetare, prin promovarea parteneriatelor internaţionale, creşterea vizibilităţii ştiinţei româneşti şi motivarea celor care se dovedesc competitivi în efortul de a atrage finanţări internaţionale pentru cercetare, dezvoltare şi inovare sunt elemente care pot fi considerate esenţiale. Ele pot crea premisele pentru prezenţa noastră, ca parteneri cu drepturi depline, în ceea ce priveşte producerea de cunoaştere şi schimbul de cunoştinţe, într-o economie mondială bazată pe cunoaştere, în care Aria Europeană a Cercetării s-a structurat, este în dezvoltare şi şi-a definit priorităţile pentru viitor. Mediul universitar asigură un cadru optim pentru cercetare ştiinţifică, dispune de specialişti reputaţi şi este locul unde este pregătită resursa umană pentru cercetare. El este cadrul adecvat pentru producerea, transmiterea şi

Managementul serviciilor publice

utilizarea de cunoştinţe. Pentru a putea ţine pasul cu evoluţia cunoaşterii şi pentru a putea fi în măsură să participăm la schimbul mondial de cunoştinţe trebuie să ne aducem contribuţia la generarea acestora. Pentru aceasta, alături de capacitatea umană existentă se impune consolidarea infrastructurii de cercetare care să asigure realizarea de experimente şi validarea ipotezelor ca bază pentru generare de nou, pentru creşterea producţiei ştiinţifice şi a vizibilităţii ştiinţei româneşti. Dezvoltarea infrastructurii pentru cercetare presupune însă accesul la resurse financiare corespunzătoare. În acest context, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior, CNCSIS, (înfiinţat în anul 1994), ca instituţie specializată a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru elaborarea de propuneri privind politicile de dezvoltare a ştiinţei, precum şi pentru gestionarea resurselor destinate cercetării în universităţi, şi-a propus să contribuie decisiv la relansarea cercetării. Definirea priorităţilor în cercetare, evaluarea temelor de cercetare propuse, monitorizarea şi evaluarea proiectelor finanţate atât din punct de vedere al utilizării resurselor financiare, cât şi prin prisma contribuţiilor la dezvoltarea cunoaşterii, la dezvoltarea sectoarelor socio-economice prin transferul şi valorificarea rezultatelor au reprezentat direcţii de acţiune ale CNCSIS şi ale experţilor implicaţi în acest important şi dificil proces. În condiţiile în care resursele financiare alocate de la buget pentru cercetare ştiinţifică sunt reduse, apare ca necesitate stabilirea priorităţilor în cercetarea ştiinţifică, precum şi stabilirea rolului pe care învăţământul superior îl are în acest domeniu, alături de institutele de cercetare existente. Alocarea fondurilor pentru cercetare trebuie să aibă la bază priorităţi şi competiţie, un sistem eficient de management şi evaluare a rezultatelor. Politica ştiinţei se bazează pe studii şi cercetări, iar managementul şi administrarea programelor de cercetare şi a rezultatelor obţinute presupune profesionalism si eficacitate. Dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere trebuie să focalizeze eforturile pe dezvoltarea infrastructurii tehnologice pe care o impune trecerea la societatea informaţională, pe transferul şi schimbul de cunoştinţe şi tehnologie către mediul economico-social şi presupune resursa umană înalt calificată, capabilă să producă cunoaştere şi să asigure utilizarea ei în folosul dezvoltării durabile a societăţii. De aceea eforturile trebuie să aibă în vedere dezvoltarea resurselor umane, iar măsurile la nivel local şi regional trebuie să asigure cadrul necesar exprimării tinerilor performanţi, stimularea lor pentru a participa la acest proces profund de dezvoltare. Măsurile complexe care trebuie

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

avute în vedere ţin atât de aspecte financiare, cât şi de elemente profund motivaţionale legate de implicarea tinerilor în programe interesante de cercetare, cu participare internaţională, care să asigure atât nevoia lor de dezvoltare, cât şi mobilitatea ştiinţifică necesară, prin care să se poată diminua fenomenul de brain drain. Dacă nu se acţionează eficient, pierderea continuă a celor mai talentaţi cercetători din învăţământ şi din institutele de cercetare, prin plecarea spre alte domenii, cel mai adesea prin plecarea în străinătate, poate constitui un handicap imposibil de recuperat în următorul deceniu. Se apreciază că este un moment deosebit în viaţa comunităţii academice, care este chemată să coopereze în cercetarea ştiinţifică de performanţă, valorificând potenţialul uman deosebit de care dispune şi baza materială existentă în universităţi şi institute de cercetare. Proiectul de Reformă a Învăţământului Superior şi Cercetării a cuprins trei componente: • Componenta I: Dezvoltarea capacităţilor manageriale; • Componenta II: Dezvoltarea programelor universitare; învăţământul la nivel de colegiu şi de educaţie permanentă; • Componenta III: Învăţământul postuniversitar şi cercetare. Proiectul a fost gândit ca o investiţie sectorială pe o perioadă de cinci ani, iar costul total s-a ridicat la valoarea de 84 milioane USD net, proiectul fiind scutit de taxe şi impozite în baza Legii învăţământului.

Componenta I: DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR MANAGERIALE Obiectivele componentei: Această componentă are drept obiective sprijinirea reformelor sistemice prin dezvoltarea şi întărirea capacităţilor manageriale ale Consiliilor pentru învăţământul superior şi instituţiilor de învăţământ superior. Proiectul a furnizat fonduri necesare pentru achiziţionarea de echipamente, materiale, pregătire şi asistenţă tehnică. Componenta I a cuprins: (a) Managementul instituţiilor de învăţământ superior. Instituţiile de învăţământ superior au fost sprijinite în organizarea de seminarii/grupuri de lucru pentru personalul şi administratorii instituţiilor de învăţământ superior pe următoarele teme: întocmirea de studii instituţionalizate şi programe individuale de studiu, organizarea de vizite, crearea unor mecanisme financiare instituţionale

Managementul serviciilor publice

viabile de alocare a bugetelor către facultăţi şi programe, tehnici de planificare instituţională şi de buget pe termen lung, managementul serviciilor pentru studenţi, îmbunătăţirea formelor financiare de sprijin pentru studenţi şi managementul cercetării. (b) Sisteme de management informaţional (MIS). În scopul îmbunătăţirii procesului de luare a deciziei, s-a acordat asistenţă pentru crearea de sisteme de management informaţional care să sprijine activităţile MECT, Consiliile pentru învăţământ superior, instituţiile de învăţământ superior şi pentru comunicarea între acestea. Sistemele create facilitează analiza, up-datarea şi folosirea în comun a datelor primite de la instituţiile de învăţământ superior privind înscrierea, structura personalului, resursele şi facilităţile de instruire, cheltuielile, veniturile, planurile academice şi bugetare şi alte informaţii utile pentru acreditare, finanţare, planificare strategică la nivelul întregului sistem şi evaluarea periodică a granturilor pentru activitate didactică, dezvoltare de programe şi pentru asistenţa financiară a studenţilor. Componenta II - DEZVOLTAREA PROGRAMELOR UNIVERSITARE; ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA NIVEL DE COLEGIU ŞI DE EDUCAŢIE PERMANENTĂ Obiectivele componentei: Obiectivul acestei componente a fost acela de a oferi sprijin pentru dezvoltarea programelor la nivel de colegiu şi de educaţie permanentă în domeniile solicitate de studenţi şi cu cerere mare pe piaţa muncii. Subproiectele/programele finanţate ca urmare a derulării celor patru runde de competiţie au fost selectate în conformitate cu criteriile de evaluare acceptate legate de calitate, cost-eficacitate şi nevoia de programe, precum şi de capacitatea instituţiilor de a implementa noi iniţiative. În fiecare an, Banca Mondiala şi CNFIS au analizat rezultatele procesului de selecţie a sub-proiectelor şi modul de implementare a acestora la nivel instituţional. Componenta II a cuprins: (a) Programe universitare. Obiectivul subcomponentei a fost acela de a dezvolta şi consolida programele de învăţământ universitar pentru pregătirea studenţilor în noi domenii, în funcţie de cerinţele pieţei. Au avut prioritate propunerile de grant în domenii importante pentru economia de piaţă, cum ar fi: economie, management, administrarea afacerilor, ştiinţe sociale şi drept, şi domenii interdisciplinare, incluzând ştiinţele naturii şi ingineria mediului, noi

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

metode de predare sau colaborări între instituţii care pun în lumină utilizarea mai eficientă a resurselor. (b) Programe pentru colegii. Obiectivul subcomponentei a fost acela de a dezvolta cicluri de studii de scurtă durată (programe de doi ani) finalizate cu diplomă. Comparativ cu programele universitare de lungă durată, programele de studii de scurtă durată au un caracter preponderent vocaţional şi sunt focalizate pe domenii de importanţă majoră pentru economia naţională, cum ar fi: turism, managementul micilor afaceri etc. (c) Programe de educaţie permanentă. Obiectivul subcomponentei a fost acela de a dezvolta programe de educaţie permanentă pentru recalificarea absolvenţilor. Cursurile se desfăşoară pe perioade scurte de timp, cursuri serale/fără frecvenţă finanţate pe baza recuperării complete a costurilor şi finalizate cu certificat, în domenii cum ar fi: contabilitate, administrarea afacerilor şi finanţe. Componenta III - CERCETARE ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT POSTUNIVERSITAR Obiectivele componentei: Obiectivul acestei componente a fost acela de a dezvolta şi îmbunătăţi programele postuniversitare, dezvoltarea programelor majore de cercetare menite a veni în sprijinul cercetării individuale şi de echipă prin pregătirea studenţilor de la învăţământul postuniversitar şi crearea unor baze de cercetare cu utilizatori multipli în scopul susţinerii activităţilor echipelor de cercetare universitară. Componenta III a cuprins: (a) Programele pentru învăţământ postuniversitar. Obiectivul subcomponentei a fost acela de a sprijini dezvoltarea şi consolidarea cursurilor de studii aprofundate şi a activităţilor de cercetare (programe de Master şi Doctorat). Acestea au inclus stagii de pregătire în laboratoare şi universităţi din străinătate ca o parte importantă a proiectului de colaborare în activitatea de cercetare sau de pregătire în care au fost implicate instituţiile. Au avut prioritate propunerile de grant care au vizat recrutarea şi angajarea proaspeţilor absolvenţi în poziţii universitare şi care dezvoltă şi întăresc colaborarea internă şi internaţională în domeniul cercetării universitare. (b) Programe majore de cercetare. Obiectivul subcomponentei a fost acela de a sprijini desfăşurarea subproiectelor de cercetare individuală sau în echipă cu durată de desfăşurare de doi până la trei ani. Activităţile sprijinite: cheltuieli pentru poziţii de doctorat şi postdoctorat, asistenţă în cercetare,

Managementul serviciilor publice

echipament pentru cercetări de mică amploare, consumabile, comunicări ştiinţifice şi prezentarea rezultatelor cercetării, cheltuieli de deplasare pentru echipa de specialişti şi suplimentarea salariilor pentru directorii de proiect. Au avut prioritate propunerile cu obiective în pregătirea studenţilor implicaţi în programele de Master şi Doctorat, dezvoltarea colaborării ştiinţifice pe plan naţional şi internaţional, activităţi care au generat surse financiare de cercetare, semnificative. (c) Baze de cercetare cu utilizatori multipli. Scopul subcomponentei a fost acela de a încuraja şi dezvolta capacităţile de cercetare prin punerea la dispoziţie de facilităţi în centrele regionale pentru programele şi echipele de cercetare multiplă. Aceste facilităţi au fost amplasate în universităţile acreditate şi sunt folosite de către echipele de cercetare zonale, realizându-se astfel o utilizare mai eficientă a facilităţilor şi a echipamentului. De asemenea, centrele stimulează pregătirea în domeniul cercetării, oferindu-le studenţilor de la studiile postuniversitare accesul la facilităţile existente. Exemple de activităţi sprijinite: achiziţiile de echipament specializat şi stabilirea sau consolidarea unor facilităţi cum ar fi noduri pentru reţeaua Internet şi biblioteci centrale de specialitate. Prioritate a fost acordată lărgirii (extinderii) capacităţilor unităţilor de cercetare, stimulării cercetătorilor care au avut succes în obţinerea de fonduri pentru cercetare, au demonstrat interes în pregătirea postuniversitară şi care pot oferi un sprijin efectiv în activităţile şi reţeaua de cercetare în interiorul şi în afara instituţiei. Strategia Guvernului României în ceea ce priveşte învăţământul superior este exprimată în mod sintetic de documentul intitulat „Matricea de politici”. Pentru a facilita cuantificarea rezultatelor obţinute este necesară trecerea în revistă a celor cinci capitole ale matricii de politici: ƒ productivitate externă: reorientarea învăţământului superior în sensul de a răspunde nevoilor economiei de piaţă; ƒ asigurarea calităţii: revitalizarea programelor academice astfel încât să atingă standarde înalt calitative; ƒ eficienţă internă: controlul cheltuielilor publice pentru învăţământul superior; ƒ echitate: studenţii capabili, dar fără resurse financiare să aibă acces la învăţământul superior; ƒ managementul instituţional şi al sistemului: adaptarea structurilor manageriale ale învăţământului superior pentru a întări capacităţile

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

de planificare strategică, a promova controlul şi planificarea profesională, a întări managementul instituţional şi administraţia. De asemenea, în cele ce urmează, vor fi listate principalele căi de atingere a unei părţi din obiectivele prezentate anterior. Reorientarea învăţământului superior în sensul de a răspunde la nevoile economiei de piaţă se face prin: a) schimbarea conţinutului prin introducerea de noi domenii, eliminarea supra-specializării, crearea de studii interdisciplinare; b) ajustarea cifrei de şcolarizare finanţată din fonduri publice în domenii supradimensionate, extinderea domeniilor orientate spre economia de piaţă; c) creşterea flexibilităţii prin restructurarea programelor de învăţământ superior, restructurarea procesului de învăţământ, restructurarea serviciilor academice. Ridicarea standardelor de calitate în învăţământul superior s-a realizat prin: Ž punerea bazelor pentru mecanisme de acreditare şi a unor standarde educaţionale minimale, Ž introducerea sistemului de credite (model european ECTS), Ž introducerea răspunderii pentru rezultatele obţinute în plan educaţional, Ž introducerea de stimulente pentru programele inovatoare, Ž atingerea unui echilibru între diversele tipuri de cheltuieli (alocarea unui nivel crescut de finanţare pentru dezvoltare, pregătire profesională, investiţii), Ž dezvoltarea învăţământului post-universitar pentru a limita extinderea cifrei de şcolarizare la nivel universitar, în domenii cerute de economia de piaţă, Ž dezvoltarea cercetării universitare ca o parte integrantă a educaţiei postuniversitare. Programul de Reformă RO - 4096 a fost una dintre sursele majore de finanţare care au asigurat resursele financiare necesare pentru atingerea obiectivelor strategice formulate în cadrul matricii de politici. Coordonarea Componentei II reprezintă doar una dintre acţiunile majore întreprinse la nivelul CNFIS în direcţia reorientării învăţământului. Cea mai importantă acţiune realizată de CNFIS în cadrul ansamblului de măsuri care au reprezentat Programul de Reformă al învăţământului superior a fost introducerea sistemului de finanţare globală a universităţilor, un sistem de tip normativ

Managementul serviciilor publice

construit pe baza principiului „resursele urmează studentul” şi care a permis corectarea distorsiunilor care apăreau anterior în procesul de acordare a fondurilor. • Finanţarea globală a universităţilor Un scurt istoric al etapelor parcurse în procesul de finanţare globală a universităţilor vor lămuri dinamica schimbărilor întreprinse. Se pot distinge trei etape: € Introducerea sistemului finanţării globale a universităţilor la 1 ianuarie 1999. În această etapă, diferenţierea pe instituţii a finanţării de bază porneşte de la cunoaşterea numărului de studenţi echivalenţi şi a indicilor costurilor unitare nete. € Introducerea, începând cu 1 ianuarie 2002, a unui sistem de indicatori calitativi pentru repartizarea pe instituţii a alocaţiilor pentru finanţarea de bază. În această etapă au fost introduşi indicatori calitativi cu implicaţii directe pe planul costurilor: ponderea posturilor ocupate, ponderea posturilor de profesor şi conferenţiar în totalul posturilor didactice, ponderea cadrelor didactice sub 35 de ani, ponderea personalului didactic cu titlu ştiinţific de doctor în totalul personalului didactic. € Completarea sistemului de indicatori calitativi pentru finanţarea de bază, începând cu anul 2003. Această ultimă etapă, ale cărei efecte se vor observa în viitor, va fi aprofundată după ce, în prezentul material, se va realiza o prezentare generală a stagiilor deja parcurse. • Situaţia anterioară O prezentare succintă a situaţiei anterioare va pune în evidenţă mai bine rezultatele obţinute. În trecut, resursele alocate de la bugetul de stat pentru universităţile publice erau distribuite pe baza tuturor cheltuielilor de tip salarial şi non-salarial. Acestea trebuiau să fie conforme cu un set detaliat de norme, existând cerinţe de informaţii foarte precise. De exemplu, se specificau cheltuielile pentru energie permise pe metru pătrat de spaţiu pentru studenţi. Toţi parametrii de cost erau prestabiliţi, incluzând chiar şi nivelul de ocupare cu personal administrativ în cazul căminelor şi cantinelor studenţeşti. Universităţile publice nu aveau putere de decizie în aceste situaţii. Pentru determinarea alocaţiilor de la bugetul de stat, ministerele implicate (Ministerul de Finanţe şi Ministerul Educaţiei) luau în considerare estimări ale veniturilor interne (auto-finanţarea). Suma rezultată era repartizată pe o serie

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

de capitole de buget având o foarte limitată arie de cuprindere, nepermiţând realocarea fondurilor la nivelul instituţiei. Principiul utilizat: cu cât era mai mare nivelul estimat al auto-finanţării, cu atât era mai mică subvenţia acordată de stat. În acest fel, orice efort din partea unei instituţii de a creşte nivelul auto-finanţării era penalizat prin reducerea subvenţiei de la stat. Un răspuns al universităţilor în faţa acestei abordări era încercarea de a ţine într-un cont separat veniturile interne generate prin taxe, contracte de cercetare etc. Totuşi, principalul efect al acestui sistem de alocare a resurselor era acela de descurajare a instituţiilor în a încerca să îşi diversifice sursele de venituri. • Filozofia actuală Principiile fundamentale în formularea propunerilor privind finanţarea sunt: Ž priorităţile dezvoltării strategice a învăţământului superior; Ž principiul fundamental potrivit căruia „resursele trebuie să urmeze studenţii”; Ž finanţarea activităţilor similare la niveluri similare şi asigurarea că orice variaţii au motive bine argumentate. Pornind de la aceste principii, pe baza documentelor (strategii, rapoarte de evaluare etc.), CNFIS propune alocaţiile unitare pe student echivalent (denumite până în prezent costuri) şi necesarul de la buget pentru dezvoltarea învăţământului universitar de stat, pe profile. Propunerile privind finanţarea bugetară a instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru anul financiar următor sunt formulate în fiecare an, până la data de 30 aprilie. Ca bază de referinţă este considerat nivelul minim de finanţare stipulat în Legea învăţământului: 4% din PIB. Propunerile sunt transmise ministrului educaţiei şi cercetării care, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit Legii privind finanţele publice, răspunde de elaborarea şi executarea bugetului pentru învăţământul superior de stat. După adoptarea de către Parlament şi promulgarea Legii Bugetului de stat, CNFIS propune repartizarea pe instituţii a fondurilor bugetare ale învăţământului superior. În activitatea de formulare a propunerilor, ca şi în cea de alocare anuală a fondurilor bugetare pentru fiecare instituţie de învăţământ superior de stat se au în vedere finanţarea de bază şi finanţarea complementară.

Managementul serviciilor publice

i) finanţarea de bază se referă la: ¾ cheltuieli de personal (CP): salarii, sporuri, CAS, alte contribuţii legale, deplasări interne şi internaţionale; ¾ cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreţinere şi gospodărie, cheltuieli pentru materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, obiecte de inventar, reparaţii curente, cărţi şi publicaţii, perfecţionarea personalului, protocol, protecţia muncii etc. ii) finanţarea complementară se referă la: ƒ transferuri (burse); ƒ facilităţi de transport urban pentru studenţi; ƒ investiţii; ƒ reparaţii capitale; ƒ cercetare ştiinţifică. Finanţarea de bază la nivelul de universitate se determină prin formulă, indicatorul esenţial fiind costul unitar net pe student echivalent. Procedura traduce un principiu acceptat în toată lumea, anume „resursele trebuie să urmeze studenţii”. Diferenţierea pe instituţii a finanţării de bază porneşte de la cunoaşterea următoarelor elemente: Π numărul studenţilor echivalenţi; Π indicii de cost determinaţi pe domenii de învăţământ; Π indicatorii calitativi agregaţi. Noţiunea de student echivalent a fost introdusă pentru a exprima în termeni matematici următorul aspect: costurile implicate de procesul de pregătire universitară a unui student diferă în funcţie de forma de învăţământ urmată de acesta. Aceste diferenţe se exprimă prin intermediul unor ponderi asociate fiecărei forme de învăţământ. Ca element de referinţă (având ponderea 1) este considerat studentul care urmează cursuri universitare de zi. Formele de învăţământ post-universitare au ponderi supraunitare, în timp ce învăţământul seral sau fără frecvenţă au ponderi subunitare (vezi tabelul 10.15).

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Forme de învăţământ Tabelul 10.15

Nr.

Forma de învăţământ

crt.

Coeficienţii de echivalare

1.

Curs de zi (forma lungă)

1.00

2.

Colegii

1.00

3.

Studii aprofundate + masterat

3.00

4.

5. 6.

Studii aprofundate + masterat integral în limbi moderne de mare circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană) Studii de specialitate integral în limbi moderne de mare circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană) Studii de specialitate în limba maghiară

8.

Studii de specialitate în limbi de circulaţie restrânsă (rare, altele decât limbile engleză, franceză, maghiară şi germană) Studii în afara localităţii de reşedinţă a universităţii

9.

Cursuri în cadrul extensiilor universitare (în afara ţării)

7.

6.00

2.00 1.50 2.00 1.25 2.50

10. Cursuri cu frecvenţă redusă

0.35

11. Cursuri serale

0.80

12. Cursuri fără frecvenţă

0.15

13. Doctoranzi cu frecvenţă

4.00

14. Doctoranzi fără frecvenţă

1.00

15. Rezidenţiat

2.10

16. Grade didactice acordate în învăţământul preuniversitar

0.40

17. An pregătitor

1.25

18. Seminar pedagogic

0.12

O menţiune importantă este necesară: acest tabel cuprinde formele de învăţământ utilizate în anul 2002, de la introducerea sistemului finanţării globale existând mai multe rafinări ale coeficienţilor de echivalare.

Managementul serviciilor publice

Pornind de la etapizarea procesului de finanţare globală a universităţilor descrisă anterior, în cele ce urmează se va realiza o descriere a procedurilor de distribuire pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru finanţarea de bază. • Introducerea unui sistem de indicatori calitativi O schimbare esenţială a sistemului de repartizare a fondurilor reprezentând finanţarea de bază a universităţilor a fost reprezentată de introducerea a patru indicatori calitativi. O scurtă prezentare a lor pe două direcţii (relevanţa indicatorului şi consecinţa utilizării lui) este dată în continuare. 1) Ponderea posturilor ocupate Relevanţa indicatorului: asigurarea cu personal didactic propriu, cu impact direct asupra nivelului calitativ al activităţii didactice şi asupra efectuării unor costuri suplimentare, neasigurate până în prezent prin sistemul de finanţare. Consecinţă: o universitate fără resurse de personal didactic cheltuieşte mult mai puţin decât alta cu un grad mai mare de asigurare cu personal didactic şi realizează o calitate mai scăzută a procesului didactic, dar primeşte aceeaşi sumă reprezentând finanţarea de bază. Pentru remedierea acestei situaţii au fost propuşi următorii coeficienţi de corecţie, unde valoarea l corespunde limitei minime prevăzute de Legea 88 / 1995: Coeficienţi de corecţie Tabelul 10.16

Situaţii efective

Coeficienţi de corecţie

Situaţii efective

Coeficienţi de corecţie

Până la 40% 40 – 49,9% 50%

0,904 0,968 1,000

50,1-60% 60,1-70% Peste 70%

1,032 1,096 1,140

2) Ponderea posturilor de profesor şi conferenţiar în totalul posturilor didactice ocupate Relevanţa indicatorului: existenţa personalului didactic propriu performant, promovat după criterii unitare, pe ramuri de ştiinţă, la nivel naţional, care presupune efectuarea unor costuri suplimentare, neasigurate până în prezent prin sistemul de finanţare.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

Consecinţă: o universitate fără resurse de personal didactic cu grad de profesor şi conferenţiar cheltuieşte mult mai puţin decât alta cu un grad mai mare de asigurare cu personal didactic performant şi realizează o calitate mai scăzută a procesului didactic, dar primeşte aceeaşi sumă reprezentând finanţarea de bază. Pentru stimularea adoptării de către universităţi a unor măsuri de creştere a ponderii personalului didactic cu titlul de doctor au fost propuşi următorii coeficienţi de corecţie: Coeficienţi de corecţie Tabelul 10.17

Situaţii efective Până la 15% 15-19,9% 20%

Coeficienţi de corecţie 0,939 0,974 1,000

Situaţii efective 20,1-25% 25,1-30% Peste 30%

Coeficienţi de corecţie 1,026 1,077 1,104

3) Ponderea cadrelor didactice sub 35 de ani Relevanţa indicatorului: preocuparea universităţii pentru asigurarea în perspectivă cu personal didactic propriu, în scopul conservării şi dezvoltării performanţelor în activitatea didactică. Consecinţă: ca urmare a reducerii numărului de posturi vacante, în scopul asigurării unor posturi ce urmează a fi acoperite în regim de plată cu ora de personal didactic existent sau pentru menţinerea unor posturi „de siguranţă”, nu se mai angajează personal didactic pe posturi de preparator şi asistent, sacrificânduse astfel perspectiva universităţii. Pentru stimularea adoptării de către universităţi a unor măsuri de remediere a acestei situaţii au fost propuşi următorii coeficienţi de corecţie: Coeficienţi de corecţie Tabelul 10.18

Situaţii efective

Coeficienţi de corecţie

Situaţii efective

Coeficienţi de corecţie

Până la 15% 15-19,9% 20%

1,000 1,000 1,000

20,1-25% 25,1-30% Peste 30%

1,026 1,077 1,104

Managementul serviciilor publice

4) Ponderea personalului didactic cu titlul ştiinţific de doctor în totalul personalului didactic. Relevanţa indicatorului: existenţa personalului didactic propriu cu experienţă în cercetarea ştiinţifică, capabil să antreneze studenţii în activităţi de cercetare, cu implicaţii asupra costurilor, neasigurate până în prezent prin sistemul de finanţare. Consecinţă: activitatea personalului didactic propriu cu experienţă în cercetarea ştiinţifică, capabil să antreneze studenţii în activităţi de cercetare, are implicaţii în sensul creşterii costurilor pentru activitatea didactică experimentală şi pentru cercetarea destinată îmbunătăţirii conţinutului procesului didactic. Aceste costuri suplimentare, cu efecte în plan calitativ, nu sunt asigurate în prezent prin sistemul de finanţare. Pentru stimularea adoptării de către universităţi a unor măsuri de creştere a ponderii personalului didactic cu titlul ştiinţific de doctor au fost propuşi următorii coeficienţi de corecţie: Coeficienţi de corecţie Tabelul 10.19

Situaţii efective

Coeficienţi de corecţie

Situaţii efective

Coeficienţi de corecţie

Până la 40% 40-49,9 50%

0,990 0,995 1,000

50,1-60% 60,1-70% Peste 70%

1,005 1,010 1,015

În urma introducerii acestor elemente în cadrul formulei utilizate pentru repartizarea pe universităţi a finanţării de bază a rezultat un algoritm de alocare modificat, a cărui esenţă este expusă în rândurile următoare. •

Completarea sistemului de indicatori calitativi pentru finanţarea de bază Primii patru indicatori calitativi introduşi pentru repartizarea pe instituţii a alocaţiilor pentru finanţarea de bază reprezintă doar o latură a problematicii calitative. Ei măsoară premise ale calităţii şi nu calitatea propriu-zisă. Efectele lor,

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

în plus sau în minus, înseamnă doar o punere de acord a procedurii de atribuire a banilor cu volumul cheltuielilor. Calitatea procesului didactic este influenţată şi de calitatea altor procese sau activităţi ce au loc într-o universitate: cercetarea ştiinţifică, managementul, serviciile sociale sau alte servicii specifice prestate de universităţi. Pot fi remarcate două aspecte: € Luându-se în considerare numai unele elemente, au fost lăsaţi în afara sistemului de evaluare factori importanţi care concură la asigurarea calităţii procesului didactic. Este de presupus că, datorită acestui fapt, unele universităţi au fost avantajate, în timp ce altele, mai performante la acele laturi calitative neluate în considerare, cum ar fi impactul performanţelor în cercetarea ştiinţifică asupra calităţii procesului didactic, au fost dezavantajate. € Folosirea unui număr restrâns de indicatori a făcut ca fiecare dintre cei patru indicatori să aibă o influenţă foarte puternică asupra indicatorului global. Pe măsură ce numărul indicatorilor creşte, se poate atenua efectul global prin compensarea reciprocă a influenţelor de sensuri contrare. Este utilă o schemă generală a sistemului de indicatori calitativi, în care procesul didactic este pus în corelare atât cu intrările şi ieşirile, cât şi cu factorii de influenţă. În urma adoptării acestei abordări au rezultat trei categorii de indicatori: ƒ Indicatori de calitate a procesului didactic, ƒ Indicatori de calitate a proceselor care influenţează direct activitatea didactică, ƒ Indicatori de calitate a rezultatelor procesului didactic. Prezentarea Componentei n a Programului RO - 4096 şi cea a sistemului finanţării globale, realizate anterior, sugerează numai parţial complexitatea problemelor abordate la nivelul Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământul Superior. Sistemul de învăţământ superior din România a cunoscut în ultimii ani un proces evolutiv accelerat. CNFIS, în calitatea sa de organism consultativ al MECT, a fost şi va continua să susţină acest proces, prin activitatea sa, în domeniul finanţării învăţământului superior. Rezultatele imediate, generate de implementarea Programului RO - 4096 şi introducerea finanţării globale (care au fost prezentate succint în acest material) ilustrează doar efectele pe termen scurt ale aplicării unor măsuri strategice

Managementul serviciilor publice

coerente, la nivel naţional. Orizontul de timp vizat este însă cu mult mai larg, iar dimensiunea reală a impactului avut de aceste măsuri va fi dată de evoluţiile pozitive, accelerate, care se prefigurează a apărea în perspectivă. Implementarea Componentei III a Proiectului de reformă RO- 4096 a fost asigurată de CNCSIS. Bugetul alocat pentru aceasta componenta a fost de 41,4 mil. USD. Programele din cadrul acestei componente au avut ca ţintă: ¾ dezvoltarea şi îmbunătăţirea programelor postuniversitare, studii aprofundate, maşter şi doctorat; ¾ dezvoltarea programelor majore de cercetare care să vină în sprijinul cercetării individuale şi de echipă prin pregătirea studenţilor de la învăţământul postuniversitar (în legătură cu programele de studii aprofundate); ¾ crearea unor baze de cercetare cu utilizatori multipli, BCUM, în scopul susţinerii activităţilor echipelor de cercetare universitară (în concordanţă cu programele de la punctele (a) şi (b)). Obiectivele majore ale componentei privind activitatea de cercetare ştiinţifică şi formarea resursei umane au fost restructurarea şi dezvoltarea instituţională şi curriculară pentru a promova programe perfomante de cercetare şi formare a resurselor umane (infrastructura operaţională). Concluzii Ο Derularea Componentei III a contribuit esenţial la relansarea cercetării în universităţile româneşti, la redefinirea rolului şi statutului universităţilor academice. Ο De asemenea, a contribuit la restructurarea laboratoarelor de cercetare, la dotarea şi amenajarea unor noi laboratoare competitive la nivel european. Ο A asigurat cadrul pregătirii resursei umane înalt calificate pentru cercetarea ştiinţifica universitara, a contribuit la formarea unor noi generaţii de cercetători. Ο A contribuit la formarea capacităţii manageriale a unui număr de peste 700 de cadre didactice (profesori, conferenţiari şi şefi de lucrări),

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

pentru gestionarea, administrarea şi atragerea de resurse financiare pentru cercetare. Ο A contribuit la formarea capacităţii instituţionale a CNCSIS şi a compartimentelor de specialitate deschizând calea unor reale colaborări pe plan internaţional. Ο Trecerea la economia bazata pe cunoaştere, ca provocare a mileniului al III-lea, găseşte învăţământul superior pregătit pentru a restructura întregul proces de pregătire a capitalului intelectual pentru o asemenea provocare. CNCSIS a devenit membru al Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (European Science Fundation - ESF) începând cu anul 2003, în urma demersurilor realizate pe tot parcursul anului anterior. În şedinţa din 27 noiembrie 2002, Adunarea generală a ESF a acceptat CNCSIS ca membru cu drepturi depline. Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă este o asociaţie internaţională neguvernamentală, cu activitate nonprofit, ai cărei membri sunt instituţii cu activitate dedicată promovării cercetării ştiinţifice. ESF cuprinde 76 de membri instituţionali din 29 de ţări, care reprezintă cea mai mare parte a actorilor cheie din ştiinţa şi tehnologia europeană, incluzând majoritatea consiliilor de cercetare importante din Europa, precum şi a academiilor naţionale de ştiinţă. Această instituţie acţionează ca un catalizator pentru dezvoltarea ştiinţei prin întrunirea cercetătorilor de seamă şi agenţiilor de finanţare, cu scopul dezbaterii, planificării şi implementării de iniţiative pan-europene, atât pur ştiinţifice, cât şi în domeniul politicii ştiinţei. Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă este forul cel mai reprezentativ la nivel european pentru finanţarea cercetării fundamentale, iar propunerea ca ESF să preia programul COST – program la care participă şi România cu fonduri substanţiale an de an – va face din această instituţie punctul-focar al reţelelor de cercetare europene de tip „bottom-up”. ESF este implicată activ în dezvoltarea Ariei Europene a Cercetării, una dintre preocupările actuale majore în această direcţie fiind studiul posibilităţii creării Consiliului European de Cercetare. Calitatea CNCSIS de membru instituţional al ESF va permite fiecărui cercetător din România – fie acesta cadru didactic universitar sau cercetător într-un institut de profil – să participe la programele dezvoltate de ESF. Fundaţia sprijină organizaţiile sale membre în două moduri principale. Reuneşte cercetătorii prin programul de stimulare a colaborărilor EUROCORES

Managementul serviciilor publice

(ESF Collaborative Research Programmes), ca şi prin insrumentul de studiu al liniilor ştiinţifice de viitor în diferite domenii (Scientific Forward Looks), prin programe şi reţele ştiinţifice, workshop-uri şi conferinţe de cercetare europene organizate în vederea explorării temelor de mare interes la nivel european, inclusiv cele referitoare la infrastructura de cercetare. De asemenea coordonează studii colaborative pe problematici de importanţă strategică în politica ştiinţei la nivel european. Misiunea ESF este de a promova dezvoltarea ştiinţei europene în frontispiciul cunoaşterii, prin reuniunea oamenilor de ştiinţă de marcă şi a agenţiilor de finanţare a cercetării, în scopul dezbaterii, planificării şi implementării direcţiilor de dezvoltare ale ştiinţei europene. În formularea obiectivelor sale, ESF ia în considerare: • potenţialul adăugării de plus de valoare europeană; • priorităţile organizaţiilor sale membre; • necesităţile şi aspiraţiile comunităţii largi de cercetare ştiinţifică. Acţiunile ESF promovează: • integrarea comunităţii ştiinţifice europene; • dezvoltarea multidisciplinarităţii; • dezvoltarea contractelor şi cooperării între ţările europene şi comunităţile ştiinţifice ale acestora, pe baza diversităţii ştiinţifice şi culturale; • dezvoltarea unei abordări europene coordonate pentru programele globale; • sincronizarea activităţilor organizaţiilor membre ale ESF; • dezvoltarea unei poziţii proprii a ESF. Fiind o organizaţie de proporţii relativ reduse, fundaţia este capabilă să rămână flexibilă şi receptivă, reuşind să se adapteze rapid în arii noi de dezvoltare ale ştiinţei şi să răspundă necesităţilor în schimbare ale grupurilor de interes pe care le deserveşte. Structura ESF. Pentru a-şi atinge scopurile propuse, ESF operează cu o structură de conducere operativă şi o echipă administrativă flexibilă şi eficientă, aşa

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

cum se observă în figura 10.3. Adunarea Generală (Assembly) Consiliul Guvernator (Governing Council) Consiliul Executiv (Executive Board)

Comisiile Ştiinţifice de Specialitate (Standing Committees) Fizică şi Ştiinţe Inginereşti (PESC)

Ştiinţe Medicale (EMRC)

Ştiinţele Vieţii, Mediului şi ale Pământului (LESCH)

Comisiile de Expertiză şi Comisiile Asociate (ESF-MB, EPB, CRAF, ESSC)

Ştiinţe Umaniste (SCH)

Ştiinţe Sociale (SCSS)

Comisia Euresco

Biroul Administrativ Central ESF

Figura 10.3 Structura ESF

Bugetul ESF. ESF îşi finanţează activităţile prin contribuţiile financiare ale O.M. ESF (adică organizaţiile membre ale ESF). Aceste contribuţii sunt orientate atât către bugetul central al fundaţiei, cât şi către proiectele şi programele specifice în care organizaţiile doresc să participe. Activităţi ştiinţifice. Fundaţia operează prin intermediul a patru instrumente de colaborare (networking instruments) şi trei linii de acţiune distincte. Cele patru instrumente sunt următoarele: Programele ştiinţifice cuprind activităţi de cercetare pe termen mediu şi lung, focalizate pe teme specifice. Ele reunesc proiecte de cercetare realizate de echipe multinaţionale de cercetători şi pot include, într-o anumită măsură,

Managementul serviciilor publice

scheme de burse de cercetare. Programele se concentrează asupra modului în care expertiza existentă poate fi coordonată şi dezvoltată eficient la nivel european. Programele durează în medie între 3 şi 5 ani şi sunt finanţate în sistem „a la carte” de către O.M. ale ESF. Iniţiativa pentru cooperare vine dintr-o varietate de surse. În multe cazuri, propunerile ştiinţifice luate în considerare de Comisiile de Specialitate vin printr-o strategie „bottom-up” („de jos în sus”), de la cercetători. În alte cazuri, ele pot veni de la de la O.M. ESF şi reflecă priorităţile naţionale „top-down” („de sus în jos”). În ambele alternative, ESF sprijină propunerile care demonstrează că satisfac criteriile privind excelenţa ştiinţifică şi plusvaloarea la nivel european. Reţelele ştiinţifice sunt create pentru a dezbate, planifica, inova, analiza şi coordona activitatea de cercetare. Ele reunesc echipe de cercetători cu scopul explorării potenţialului de dezvoltare a unor proiecte de cercetare la nivel european. Fiecare proiect din cadrul acestui tip de program poate avea o durată de maximum 3 ani. Workshop-uri (ateliere de lucru) ESF susţine anual un număr limitat de workshop-uri, pentru a facilita cercetătorilor europeni de elită participarea la întâlniri în cadrul cărora să se dezbată noile idei existente la nivel european, cu scopul declarat de a dezvolta noi arii ale cunoaşterii ştiinţifice. Workshop-urile sunt menite să faciliteze echipelor europene de cercetători schimbul de cunoştinţe, să stabilească noi contacte şi să exploreze posibilităţile de dezvoltare ale unor viitoare colaborări. Conferinţe EURESCO (European Research Conferences) ESF promovează un program european de conferinţe care, tot mai mult, devin de referinţă în întreaga lume. EURESCO continuă în acest fel seria de conferinţe susţinute financiar de Comisia Europeană sub titulatura „Euroconferences”. Scopul programului EURESCO este de a oferi comunităţii ştiinţifice europene un program de întâlniri la nivel înalt care să constituie cadrul pentru explorarea frontierelor cunoaşterii, ca şi pentru amplificarea coerenţei cercetării ştiinţifice europene în domeniile respective. Cele trei linii de acţiune sunt: EUROCORES (ESF Collaborative Research Programmes) este principalul instrument în cadrul celor mai noi linii de acţiune. Scopul acestuia este de a crea un sistem complementar Programelor – Cadru printr-un efort concentrat al agenţiilor naţionale de finanţare şi al organizaţiilor naţionale de cercetare.

Managementul instituţiilor de învăţământ superior

O altă linie de acţiune dezvoltată de ESF este Forward Looks, care urmăreşte să faciliteze comunităţii ştiinţifice europene elaborarea de analize prospective pe termen mediu şi lung referitoare la dezvoltarea cercetării, precum şi contractul cu factorii de decizie ai ESF în domeniul politicii ştiinţei. Scopul declarat este de a reuni perspectivele de finanţare a cercetării ştiinţifice de la nivel naţional cu cele de la nivel european. A treia linie de acţiune dezvoltată de ESF este Research Infrastructures. Strategia ESF pentru perioada 2000-2006 pune accentul pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare, iar una dintre principalele direcţii de acţiune în acest sens este identificarea metodelor optime prin care pot fi puse în valoare resursele financiare şi capitalul uman al structurilor de cercetare ştiinţifică din Europa. Liniile de acţiune urmăresc să asigure o gamă de activităţi exploratorii în toate domeniile ştiinţifice acoperite de ESF – incluzând aspecte legate de politica ştiinţei – care să servească necesităţilor ştiinţei europene4. ESF doreşte să răspundă necesităţilor identificate de către O.M., dar şi nevoilor comunităţii ştiinţifice în ansamblu. Prin aceste linii de acţiune, ESF doreşte să devină partener cu toţi cei care sunt implicaţi în dezvoltarea infrastructurii de cercetare din Europa.

4

CNCSIS – membru al Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă. Oportunităţi pentru comunitatea ştiinţifică din România, Bucureşti, iunie 2003