Vladimir Besleaga - Zbor Frant [PDF]

Zitiervorschau

BIBLIOTECA



ªCOLARULUI

Vladimir

BE+LEAG{ ZBOR FR~NT IGNAT +I ANA

LITERA CHIªINÃU 1998

CZU 859.0 (478.9)-31 B 50

NOT{ ASUPRA EDI|IEI Textele au fost reproduse dup[ volumele: Vladimir Be=leag[, Ignat =i Ana, Chi=in[u, Ed. Literatura artistic[, 1979, =i Vladimir Be=leag[, Zbor fr`nt, Chi=in[u, Ed. Hyperion, 1992; au fost operate retu=[ri privind termeni =i expresii dep[=ite de realit[\ile sociale =i lingvistice.

Coperta: Isai C`rmu ISBN 9975-74-027-8

© «LITERA», 1997

TABEL CRONOLOGIC 1905 5 (18) martie Se na=te — în familia lui Luca Be=leag[ =i a Nataliei n[scut[ Facâru — primul copil Vasile, tat[l scriitorului. 1913 Se na=te în familia lui Andrei Ciocârlan =i a Pachi\ei n[scut[ B[lan cel de-la patrulea copil Eugenia (Fevronia), mama scriitorului. 1931 25 iulie Se na=te în familia lui Vasile Be=leag[ =i a so\iei sale Eugenia primul =i singurul lor copil c[ruia tat[l i-a dat numele de A., pe care preotul ortodox rus din sat, atunci când bunica =i mama l-au botezat într-ascuns, l-a preschimbat în Vladimir. 1932 iarna Bunelul scriitorului, Andrei Ciocârlan, dimpreun[ cu cea de-a doua so\ie a sa Iustina =i fiul mezin de 12 ani, este deportat de regimul totalitar comunist în p[durile înghe\ate ale Rusiei, unde la scurt[ vreme moare. Aceea=i soart[ a avut-o =i feciorul s[u Alexandru, acas[ revenind dup[ cel de-al doilea r[zboi mondial doar bunica Iustina. 1938-1941 Vladimir Be=leag[ urmeaz[ primele trei clase primare cu program de înv[\[mânt sovietic în =coala din satul M[l[ie=ti. 1941-1944 Odat[ cu ]nceperea r[zboiului =i cu instalarea ]n Transnistria a administra\iei civile rom`ne=ti viitorul scriitor face clasa a patra primar[ =i clasele I =i II de liceu cu program de înv[\[mânt românesc. 1948 Fiind elev în clasa a VIII-a (cei doi ani de liceu nu au fost lua\i în calcul de administra\ia sovietic[) =i editând o gazet[ de perete unde avea o poezie dedicat[ Anului Nou, aceasta este preluat[ =i publicat[ de ziarul raional . 1949-1950 }mpreun[ cu al\i colegi fondeaz[ un cenaclu literar =colar în cadrul c[ruia se ini\iaz[ în probleme de teorie literar[: versifica\ie, no\iuni de estetic[ etc. Compune poezii, î=i încearc[ puterile în proz[, dramaturgie… Scrie la publica\ia raional[, trimite versuri la ziarele =i revistele din Chi=in[u, la Uniunea Scriitorilor… 1950 Termin[ =coala medie cu medalie de aur =i depune actele la facultatea de istorie =i filologie, sec\ia limba =i literatura român[ a Universit[\ii de Stat din Moldova. În acela=i an, toamna, tat[l Vasile Be=leag[ este judecat =i condamnat pe un termen de 20 de ani de deten\ie, mama dat[ afar[ din cas[ =i casa confiscat[… 1955 Absolve=te studiile universitare =i este l[sat s[ fac[ doctorantura pe lâng[ catedra

4

Vladimir Be=leag[

de limba =i literatura rom`n[, având ca tem[ de studiu teza «Liviu Rebreanu, romancier». 1956 Se c[s[tore=te. Îi apare c[r\ulia de debut Zbân\uil[ care cuprinde câteva povestioare pentru cei mici. Se na=te fiica Stela. 1958 Dup[ expirarea termenului de doctorantur[, f[r[ s[ fi putut finaliza teza (tema de studiu fusese respins[ între timp ca înacceptabil[ pentru ideologia oficial[) se pomene=te într-o situa\ie confuz[ — cu familia împr[=tiat[ =i f[r[ surse de subzisten\[. Este angajat colaborator literar la revista de satir[ =i umor «Chip[ru=». (În anii preceden\i colaborase sporadic la «Tinerimea Moldovei» =i «Scânteia leninist[».) 1959 Toamna }n urma destituirii redactorului-=ef al revistei «Chip[ru=» pentru publicarea unor materiale critice de… «nuan\[ antisovietic[ =i na\ionalist[», a=a cum au fost calificate acestea de c[tre forul de partid — C.C. al P.C.M. —, V. Be=leag[ împreun[ cu al\i tineri colegi din aceea=i redac\ie, dar =i de la alte publica\ii, este concediat, blamat de la diferite tribune =i în pres[ =i, f[r[ cas[ =i f[r[ mas[, r[mâne pe drumuri… 1963 Dup[ câteva c[r\ulii pentru copii V. Be=leag[ editeaz[ culegerea de proze pentru adul\i La fântâna Leahului. În acela=i an este luat pentru trei luni la armat[ (la cursuri de reciclare — de la artilerie la arma rachetar[), dup[ care pleac[ de la redac\ia «Cultura Moldovei» unde activa, hot[rât s[ se consacre scrisului… De=i avea publicate deja câteva c[r\i, nu fusese primit în Uniunea Scriitorilor din cauza blamului din 1959. Se na=te fiul Alexandru. 1964 În var[ se îmboln[ve=te grav mama scriitorului, este internat[ la oncologie =i operat[, iar pe 9 martie 1965 se stinge din via\[. 1965 V. Be=leag[ abandoneaz[ proiectul unei c[r\i la care lucra =i, cople=it de durerea pierderii mamei, revine la subiectul unei povestiri mai vechi. În cursul lunilor aprilie-iunie redacteaz[ romanul «|ip[tul l[stunilor» care în anul urm[tor (1966) apare cu titlul Zbor frânt. În acela=i an (1965) devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 1966-1968 Porne=te s[ lucreze asupra câtorva subiecte, printre care un roman în cinci nuvele intitulat «Moartea albinei», dar din diverse cauze, în primul rând a bolii, le abandoneaz[. A r[mas o nuvel[: P[durea albastr[. 1969-1970 Redacteaz[ romanul «Noaptea a treia», denumire ce are tangen\e secrete cu textul «Zborului frânt». Propus[ revistei «Nistru» (un manuscris, pentru a deveni carte, era musai s[ treac[ pa la revist[, primul filtru al cenzurii totalitariste), lucrarea este respins[ de colegiul de redac\ie condus de poetul ilegalist Em. Bucov, hot[rându-i-se astfel destinul pentru mul\i ani… 1970 Aparte în traducerea lui V. Be=leag[, care =i anterior practicase aceast[ munc[, celebrul roman antic pastoral «Dafnis =i Cloe» de Longos. 1971 17 martie Moare tat[l scriitorului, Vasile Be=leag[.

Tabel cronologic

5

1971- 1976 La congresul de rând al scriitorilor este ales secretar al comitetului de conducere, în care func\ie activeaz[ timp de cinci ani, m[cinându-=i s[n[tatea =i timpul. Dup[ primele câteva luni a încercat s[-=i dea demisia, dar a fost obligat de colegi s[ rabde =i s[ r[mân[ pân[ la expirarea termenului. 1972-1973 Dup[ amara experien\[ cu respingerea manuscrisului «Nop\ii a treia» scriitorul se decide s[ lucreze la o carte pentru propriul suflet, fiind astfel scris romanul «Prima ninsoare», care a r[mas s[ zac[ al[turi de cel precedent printre hârtiile autorului. 1973 Nevrând s[ se autodesfiin\eze ca autor, V. Be=leag[ revine la subiectul abandonat în 1965, îl completeaz[ cu un al doilea plan, prezentul, =i realizeaz[ cartea «Nepotul», o cronic[ de familie care se public[ peste doi ani cu titlul schimbat de redactorii cenzori în Acas[. Scriitorul aborda în aceast[ carte unele teme tabu ale epocii totalitariste — deport[rile \[r[nimii =i foametea —, din care motiv s-a v[zut nevoit s[ fac[ anumite concesii ideologiei oficiale, spre a în=ela vigilen\a cenzurii comuniste. Ap[rut[ în volum în 1976, cartea a fost distins[ în 1978 cu premiul de stat al R.S.S.M. Apropo, acel premiu era compromis de la bun început, fiind acordat de regul[ dup[ prestarea de servicii fa\[ de regim (V. Be=leag[ mai fusese propus în 1968 cu romanul Zbor frânt, al[turi de poetul cu ani de deten\ie în gulagul stalinist Nicolai Costenco, ambii respin=i prin votare =i înalta decizie a oficialit[\ilor de partid). 1976 Apare în traducerea lui V. Be=leag[ nemuritoarea oper[ a lui Erasm din Rotterdam «Lauda Prostiei» («Elogiul Nebuniei»). 1978 Scrie romanul pentru adolescen\i Durere care apare în volum în anul 1979. 1979 Întreprinde, în componen\a unei delega\ii de scriitori, o c[l[torie în România. (O tentativ[ similar[, dar f[r[ succes f[cuse înc[ în anii când lucra la teza de doctorat.) De câtva timp scriitorul se documenta în vederea redact[rii unei c[r\i cu subiect din istoria medieval[ a Moldovei, având ca personaj central pe Miron Costin. De=i vizita nu a durat decât o s[pt[mân[, V. Be=leag[ reu=e=te s[ ia cuno=tin\[ de m[n[stirile din nordul Moldovei, s[ vad[ Ia=ii, s[ se între\in[ cu savan\i =i speciali=ti medievi=ti ca Elvira Sorohan, Dan Horia Mazilu, cu unii scriitori bucure=teni. Tot în 1979, activând în cadrul redac\iei revistei «Nistru», ini\iaz[ în paginile acestei publica\ii o discu\ie privind situa\ia precar[ a prozei din republic[, analiz`nd-o în plan comparativ cu realiz[rile acestui gen în perioada relativei liberaliz[ri din timpul «dezghe\ului hru=ciovist» =i cu fenomenele mai elocvente din proza altor republici. De=i s-au f[cut auzite =i voci de sus\inere, discu\ia, totu=i, n-a c[zut pe placul potenta\ilor zilei =i pân[ la urm[ a fost calificat[ drept denigratoare. Este publicat manuscrisul «Prima ninsoare» cu titlul Ignat =i Ana. 1980 Toamna V. Be=leag[ întreprinde în calitate de turist o croazier[ pe Mediteran[, pe parcursul c[reia viziteaz[ mai multe ora=e =i \[ri riverane. Are fericita ocazie

6

Vladimir Be=leag[

s[ vad[ la Roma, de=i în curs de restaurare, Columna lui Traian, Muzeul Vaticanului, iar în Grecia viziteaz[ Corintul, Acropole =i în Spania Muzeul Salvador Dali… 1981-1983 Pe parcursul a doi ani =i jum[tate realizeaz[ o prim[ redac\ie a unui roman istoric proiectat în trei p[r\i… 1985 Apare la «Cartea moldoveneasc[» prima parte a romanului istoric: Sânge pe z[pad[. 1987 Ianuarie Scriitorul suport[ o opera\ie pe rinichi. Pe 12 ianuarie moare (se sinucide) fiul scriitorului, Alexandru. Pe 18-19 mai V. Be=leag[ particip[ la istorica adunare general[ a scriitorilor din Moldova care a însemnat un moment crucial în mi=carea de rena=tere =i lupta =i eliberare na\ional[ a românilor de la est de Prut. 1988 Dup[ 18 ani apare în volum cartea «Noaptea a treia» cu titlul modificat Via\a =i moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoa=terii de sine. 1989 Scriitorul întreprinde o c[l[torie de documentare în Polonia. Viziteaz[ locuri legate de numele regelui Ioan Sobieschi, muzee din Cracovia, biblioteci, fonduri de c[r\i vechi… 1990 Apare la editura «Hyperion» partea întâi din cea de-a doua carte a romanului istoric proiectat: Cumplite vremi. 1990-1993 Activeaz[ ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova, primul legislativ ales în mod democratic. Timp de un an =i jum[tate este lider al frac\iunii parlamentare a Frontului Popular Cre=tin-Democrat, din partea c[ruia a fost ales…

7

ZBOR FRÂNT

Iar când se întâmpla, la mul\i ani de la p[\ania aceea, s[-l întrebe careva: îi drept ce spun unii în sat, c[ ai trecut la nem\i dincolo, în vara când s-a oprit frontul aici, la Nistru, de-a stat toat[ vara, =i-i drept c[ ai ucis om cu mâna ta =i era cât pe ce s[ te duci =i tu pe ap[ la vale, dar te-au scos valurile la mal =i te-a g[sit nu =tiu care pe nisip de te-a dus acas[, în spinare, =i toat[ fuga numai din cauz[ c[ a vrut maic[-ta s[ te chelf[neze... când îl întreba careva a=a, Isai zâmbea uneori, alteori se sup[ra =i-i întorcea aceluia spatele =i se ducea în drumul lui. Iar dac[ vedea c[ se \ine vreunul scai de dânsul, se da aproape de tot parc-ar fi vrut s[-l mu=te de obraz, acela se ferea speriat, iar Isai îi spunea rar, printre din\i: — M[i! Am vrut s[ m[ duc cu nem\ii, s[ nu ajung s[ te mai v[d =i pe tine... Ori: — Unde dracu erai când a dat ciuma-n g[ini? A=a r[spundea =i se zbârlea mai încoace, când se f[cuse moroc[nos tare de nu auzeai cu lunile o vorb[ de la dânsul, iar când îi d[deai diminea\a ori seara bine\e se f[cea a cl[tina din cap numai, de nu puteai pricepe— ori c[-\i r[spunde, ori flutur[ s[ scape de gânduri. Zic, a=a r[spundea mai încoace, dup[ ce î=i n[l\ase =i el casa lui, ceva mai sus de casa b[trâneasc[ a mâne-sa =i se însurase =i-l d[ruise Dumnezeu cu un b[ie\el =i o feti\[ (b[ie\elul mai mare, feti\a mai mic[). +i or fi fost toate bune, dac[ n-ar fi început s[ se despart[ de nevast[-sa =i ba s-o trimit[ acas[ la p[rin\i, ba s[ se duc[ el înapoi la mam[-sa, în casa cea b[trâneasc[ din vale, împ[r\ind, se în\elege, =i copiii — când unul î=i lua fata, iar cel[lalt b[iatul, când aista lua b[iatul, iar cel[lalt — fata. C[ apoi se întâlneau copi-

8

Vladimir Be=leag[

ii în drum ori la sc[ldat =i, uitând care =i al cui e, se duceau amândoi s[ întrebe de mama, iar mama îi trimitea la tata s[-l întrebe, =i ei se duceau... Pân[ la urm[ se adunau tuspatru la un loc =i tr[iau iar, pân[ la o vreme, când porneau din nou cu desp[r\irile. +i mai totdeauna femeia î=i aducea aminte cât de cuminte a fost Isai pe când era b[ietan, =i zicea c[ nu degeaba a vrut s[-l gâtuie mam[-sa, =i nu degeaba a fugit el peste front, c[ de ast[ parte totuna l-ar fi g[bjit, =i c[, poate, era mai bine dac[ nu-l mânau valurile la mal. Vorbele astea i le spunea mai ales atunci, când Isai venea acas[ ori prea vesel, ori prea târziu, pentru c[ se întâlnea ba cu unul, ba cu altul, =i el, om lume\, nu putea trece pe lâng[ oameni cum treci pe lâng[ parii gardului =i, dac[ i le spunea, Isai nu se sup[ra, ba înc[ râdea, iar odat[ a c[tat luuung la femeie, apoi s-a ridicat de pe lai\[, a venit pân[ la dânsa, i-a pus mâinile pe umeri, =i când femeia s-a izbit \ipând spre u=[, el a scrâ=nit, parc[ ar îi sf[râmat în din\i m[run\el o farfurie, =i a zis: — Fratele Ile r[m[sese dincolo... Pentru dânsul am trecut, proasto. Ai în\eles? Dar femeia p[rea s[ nu-l cread[ =i tot vroia s[ scape din labele lui mari =i pietroase. — Am vrut, fa, s[-l prind pe Hitler... S[-l leg c-o postoronc[ =i s[-l port descul\ prin tot satul =i s[-l opresc la toata casa unde a fost ucis câte-un om =i s[ rog pe gospodari s[-i deie câte-o buc[\ic[ de m[lai =i un pahar cu ap[... S[-l port a=a, pân[ ce-oi r[mânea cu funia în mân[ =i cu umbra lui legat[ de dânsa. Ori, dac[ vrei, jupuiam pielea de pe dânsul =i-\i f[ceam \ie ciubo\ele, c[ el a=a a f[cut cu al\ii... Ha-ha-ha!.. Ba nu, mai bine legam umbra lui =i o aruncam cu tot cu curmei în Nistru, s[ se înece, de istov... Ha-ha-ha!... Am vrut s[-l prind! =i, dac[ vrei s[ =tii, chiar l-am prins, dar i-am dat drumu... Adic[ l-am sc[pat din mâini... Ha-ha-ha!... L-am sc[pat. Tine\i-l, oameni buni! Iac[-t[-l! Tine\i-l... Trece pe la por\ile voastre înc[l\at =i dezlegat... Prinde\i-l... Femeia dac[ auzi a=a se întoarse de la u=[ înapoi, începu s[-l ieie cu bini=orul, s[-l mângâie cu palma pe obrazul ghimpos =i, luându-l de mân[, îl duse la pat, îl culc[, apoi îi trase ciubotele ori bocancii cu

Zbor fr`nt

9

ce era înc[l\at =i-l adormi, iar dup[ ce-l adormi, se a=ez[ la col\ul sobei, î=i lipi tâmpla de muchie, st[tu =i se uit[ la dânsul ceasuri întregi, se uit[ =i-=i aduse aminte cuvintele lui, c[ cine-a murit o dat[ în via\[, nu se mai teme nici de moarte, nici de nimic. +i el a murit o dat[. +i i se f[cu mil[, tare mil[ de dânsul, c[ putea s[-l piard[ de tot. +i se duse de-i înveli mai bine picioarele. C[ r[ceala mai ales de la picioare se isc[, de la picioare te ia... Dar, a=a moroc[nos =i sup[rat =i repezit s-a f[cut încoace, mai târziu, când a început a se sf[di cu nevast[-sa, de care sfezi cam greu era s[ spui cine din ei doi era mai vinovat. (Vezi c[ oamenii din sat îl =tiau de gospodar a=ezat =i harnic — de, poate olecu\[ cam z[rghit uneori, dar cu cine nu se întâmpl[ de acestea?). A=a c[ despre cele ce f[cuse =i p[\ise el demult, =i câte i se întâmplase, =i cum se întâmplase, =i de ce era s[ se pr[p[deasc[ (dac[, bineîn\eles, a=a a fost dup[ cum vorbeau unii din sat, c[ adic[ s[ fi trecut dincolo, la nem\i)—despre toate acestea nu vorbea =i nu povestea nim[nui mai încoace vreme. Iar mai înainte, adic[ la vreo doi-trei ani dup[ întâmplarea aceea, ori poate chiar mai devreme, când lucra împreun[ cu frate-s[u Ile la arat (dup[ ce s-a dus frontul =i s-a f[cut s[n[tos, c[ avusese de z[cut cam multi=or, cum avea numai vreo =aisprezece ani, a f[cut ni=te cursuri =i a început s[ lucreze tractorist; iar dup[ ce s-a f[cut tractorist =i ara pe partea asta de deal, dinspre r[s[rit, l-a luat =i pe Ile ajutor pe lâng[ dânsul =i chiar s-a apucat s[-l înve\e s[ mâie tractorul),—zic, atunci când arau amândoi nop\i la rând dealurile =ezute câ\iva ani p[r[ginite, de zbârnâia tractorul lor de diminea\[ pân[-n sear[ =i din apus pân[-n zori iar[, de ziceau oamenii: «Ce mai lucreaz[ ai=tia, a Fr[sânei!», în serile acelea i-a povestit Isai lui Ile toat[ p[t[rania din vara de atunci. I-a povestit tot ori, poate, a mai t[inuit câte ceva; oricum, dar Ile =tia mai multe decât al\ii, care auziser[ câte ceva de la Isai, câte ceva de la naiba =tie cine, de ziceau: «Bre, el chiar a vrut s[ se duc[ cu nem\ii în \ara lor». «Da, a vrut! =i ei au vrut s[-l ieie!» Iar mai pe urm[ nici el nu vroia s[ povesteasc[ nim[nui nimic. De ce? Poate de aceea c[ începuse nevasta s[-i zic[ lui Isai c[ toat[ h[rm[laia din casa lor (adic[ cu desp[r\eniile) îi din

10

Vladimir Be=leag[

cauza lui frate-s[u, a lui Ile adic[, pentru c[, zicea nevast[-sa, care aflase =i ea câte ceva de la Isai, c[ Isai ar fi fost atuncea lovit de un glonte la cap =i la um[r, =i din lovitura aceea la cap i s-ar fi tulburat min\ile, de s-a apucat de b[ut =i nu se poate opri =i limpezi uneori cu s[pt[mânile. Ori poate de altceva? Poate de aceea c[ dac[ a venit vremea s[-=i fac[ Isai cas[, nu =tiu cum c[ nu s-a prea în\eles cu Ile, c[ci fiind acesta mai mic, n-a vrut s[-i deie din gr[dina mamei sale, care dup[ lege a lui era, adic[ s[-i deie o bucat[ de loc unde s[-=i cl[deasc[ =i el casa lui, c[ Isai vroia s[ se a=eze anume lâng[ casa b[trâneasc[, în vale, mai aproape de ap[. Dar dac[ s-a pus împotriv[ Ile, s-a dus în deal, =i-a însemnat loc de cas[ acolo, =i nu s-ar fi sf[dit ei, fra\ii, dar când a început Isai a c[lca pe al[turi, Ile l-a zgâl\âit olecu\[, adic[ a încercat s[-l zgâl\âie, =i el fiind cam înfierbântat a ridicat mâna asupra fratelui =i se pare c[ chiar a dat ori a vrut s[ deie, dar Ile s-a ferit =i Iisai a lovit în mam[-sa, adic[ în mama lor, a amândurora. De aici toat[ ruptura dintre fra\i, de n-au gr[it lung[ vreme. C[ m[car c[ mam[-sa de mult îl iertase, zicând c[ n-a vrut, a=a s-a întâmplat, c[ Isai, la urma urmei, pentru Ile =i-a pus atunci via\a în primejdie, =i ar trebui ca Ile s[-l ierte, dar Ile se înc[p[\âna =i nu vroia s[-l ierte în ruptul capului. Dup[ aceea Isai, care sim\ea c[ parte din vin[ o poart[ el, s-a îngropat =i mai adânc într-însul =i s-a închis mai pentru to\i. Poate chiar pentru to\i—=i pentru dânsul. Numai odat[, când sta în drum cu capul plecat =i se gândea ce tare s-a schimbat satul, =i cât de mult s-a schimbat el, =i de ce oare se schimb[ a=a de tare omul, c[ ajunge uneori s[ nu se mai recunoasc[, zic, când sta a=a =i se muncea s[-=i aduc[ aminte de ce s-a oprit, l-a sim\it pe un pici foindu-se lâng[ dânsul, a vrut s[ porneasc[ mai departe, încotro o fi, numai s[ nu steie pe loc (tot atunci =i-a adus aminte c[ se oprise pentru c[ nu =tia unde s[ se duc[ — la casa lui ori la casa b[trâneasc[, din vale), dar nu =tiu cum s-a întors =i a v[zut c[ acela era copilul lui (cu cracii pantalonilor zdren\ui\i =i picioarele de mult nesp[late — femeia umbla =i ea la lucru, în livezi, zi la zi), s-a aplecat, l-a luat pe b[iat în bra\e, l-a strâns tare la piept =i a pornit t[cut în sus, înspre

Zbor fr`nt

11

casa lui. T[cea el, t[cea =i b[iatul =i tot smiorc[ia, iar când i-a sim\it nu =tiu cum inima zb[tându-se sub c[m[=uic[, Isai s-a uitat pe furi= la obr[jorul feciora=ului, la chica netuns[ c[zut[ pe urechi =i s-a gândit c[ trebuie s[ cear[ de la careva din mahal[ o ma=inc[ s[-i deie pletele jos. Apoi s-a gândit c[ mititelul o mai fi fiind =i fl[mând, =i l-or fi usturând juliturile de la picioare, culese de prin toate gardurile, =i ar trebui s[ i le ung[ cu ceva. +i când se gândi a=a, s-a v[zut parc[ pe sine când era un titirez =i el =i umbla tot a=a, rupt, =i nu de aceea c[ nu-l cârpea maic[-sa, ci pentru c[ a=a-s to\i copiii din lume—s-a gândit =i a zâmbit.Iar b[iatul a prins acest zâmbet (pân’ atunci s-a temut s[ crâcneasc[ o vorb[, îi era fric[) =i a întrebat tare: — Tat[ h[i, îi drept c[ ai fost =i tu la b[t[lie cu nem\ii? — Ei! La b[t[lie n-am fost... A=a... oleac[... — Dar de ce nu \i-a dat vo medalie? — Medalie? Ce fel de medalie? Pentru ce? — A=a cum are... +i începu b[iatul s[-i povesteasc[ c[ un prieten de-al lui are o medalie mare, galben[, =i zice c[-i a lui tat-s[u, dar nu-i adev[rat, pentru c[ i-a spus lui un alt b[iat, care a v[zut cum b[iatul dintâi a g[sit-o undeva, în ni=te gunoaie, =i c[ nu-i medalie adev[rat[, ci a=a, ca un ban mare, =i lat =i ros de nu se cunoa=te mai nimic ce-a fost pe dânsul. Mergând Isai cu b[iatul în bra\e =i ascultând ce spune, =i-a adus aminte de copil[ria lui =i, f[r[ s[ bage de seam[, coti pe o ulicioar[ încârjoiat[, strâmt[ =i colboas[, =i o lu[ de vale, spre casa b[trâneasc[ a mamei sale. +i pe drum începu s[-i vorbeasc[ feciorului c[, poate, într-adev[r, ar trebui s[-i deie =i lui vreo medalie, =tiut c[ ar trebui, =i c[ poate medalia lui este pe undeva, numai c[, vezi tu, s-a r[t[cit =i nu poate ajunge la dânsul. Dar, las[, când o s[ aib[ vreme, are s[ porneasc[ s-o caute, =i dac[ are s-o g[seasc[, o s[ i-o deie lui, b[iatului, =i o s[ fie o medalie adev[rat[, nu ca aceea pe care a g[sit-o pu=tanul în gunoi =i nici m[car nu-i medalie, ci un fel de ban lat, turtit =i ros, de nici n-ai chip s[ te lauzi cuiva cu ce-i scris pe dânsul. +i se mai gândi Isai s[ povesteasc[ b[ie\elului cum a fost la r[zboi =i cum îi r[zboiul, a=a cum l-a v[zut, dar nu =tia de unde s-o înceap[ ca

12

Vladimir Be=leag[

s[-l în\eleag[. Iar când i se p[ru c[ a g[sit de unde =i cum s[ înceap[, se pomeni în fa\a por\ii mamei sale, lâng[ casa b[trâneasc[ (numai numele de poart[, ia, a=a, vreo câteva scânduri b[tute în cruce =i sprijinite de muchia gardului =i de un par, s[ nu deie niscai capre s[ road[ pomii din fa\a casei). Se opri Isai la poart[—nici el nu =tia cum de-a ajuns aici, c[ parc[ pornise în sus, la deal, spre casa lui—=i cum st[tea a=a, cu b[ie\elul în bra\e, iat[ c[ auzi un glas strigând din ograd[: — Da ce \ii copchilul cela în soare? Isai l[s[ capul în p[mânt (nu îndr[znea s[ ridice ochii s[ se uite la mam[-sa, dar o vedea cum sta cu mâinile vârâte sub pestelca rupt[, cea de pe lâng[ cas[, =i-l m[sura din cre=tet pân[-n picioare, a probozeal[); mai st[tu oleac[, apoi p[=i încet în ograd[, cu b[iatul în bra\e (când a v[zut-o pe bunic[-sa, pu=tiul începu a se mi=ca, a da din picioare, pân[ ce lunec[ jos =i fugi spre dânsa) =i se a=ez[ pe un col\ de prisp[, tot privind în p[mânt. — Iar[ nu te-ai dus la lucru? Isai f[cu din cap: — Am venit. Pe azi am mântuit mai devreme. «+i n-ai nimerit drumu-acas[? Ai purces prin sat...» — =tia c[ a=a a vrut s[ zic[ mam[-sa =i chiar de n-a zis, a auzit-o — a=a a vrut s[ zic[. — Ne ducem s[ ne sc[ld[m. A dat Isai s[ se ridice pe de col\ul prispei =i chiar s-a ridicat, =tergându-=i cu palma fundul pantalonilor (din deprindere, c[ci pantalonii erau numai unsoare, numai motorin[, de luceau =i te mirai cum de nu iau foc, ca =i câl\ii, de la soare), dar cum s-a ridicat, s-a l[sat iar[, c[ mam[-sa a gr[it de acum cu alt glas, mai moale, c[ g[te=te ni=te mâncare pe plit[ =i s-a pornit spre plita de sub salcâmi =i degrab[ avea s[ fiarb[, a=a c[ s[ steie mai întâi s[ m[nânce =i apoi s-or duce. C[, iaca, trebuie s[ soseasc[ =i Ile, a zis c[ d[ =i el o fug[ la amiaz[ acas[, c[ nu-i departe, aici, în vale — car[ p[tl[gele, c[ tare s-au mai f[cut multe, car[ zi =i noapte =i nu dovedesc s[ le care =i or s[ se strice =i e p[cat. Aha, =i Ile trebuie s[ vie! Ei, Ile poate s[ vie, dar iaca el, Isai, ce caut[ aici? Adic[ dac[ a venit, nu se mai poate duce a=a: «M[ duc!» Trebuie s[ =ad[ m[car oleac[, are s[ se supere mama =i-i mai r[u. Parc[

Zbor fr`nt

13

o aude: «M[i, dar ai s[ ascul\i tu odat[ ce-\i zic? Of, of, of! Mare ai crescut, ai copchii, m[i, da tot nebun e=ti, nebun =i gata. Cum nu în\elegi s[ m[ ascul\i ce-\i spun, c[ ce-\i spun eu numai bine pentru tine!» «Iaca, te ascult», r[spunse în gând Isai =i ridicându-se de pe col\ul prispei zise: — Ne ducem s[ ne sc[ld[m. Pân’ a fierbe mâncarea om veni =i noi. +i porni cu b[iatul de mân[ de-a dreptul spre fundul gr[dinii unde era o sp[rtur[ (o =tia, sp[rtura,—el s[ n-o =tie?), trecu pe sub pr[sazii care, s[rmanii, îmb[trânesc =i ei, ie=i în drum =i de acolo se uit[ înapoi la casa lor («casa noastr[») =i v[zu c[ ar mai trebui cârpocit acoperi=ul pe ici-pe colo, c[ au cr[pat ni=te \igle. Apoi i s-au dus ochii în sus, la deal, peste alte case, printre copaci; v[zu drumurile fierbin\i, colboase, încârjoiate, curgând pe coast[, printre case, =i colbul se a=ternea alb pe copaci, pe acoperi=uri, plutea fierbinte prin aer, des, m[run\el, de-l sim\eai cum î\i intr[ în n[ri. Iar dup[ ce pornir[ mai departe, la vale, se gândi Isai de ce oare s-a întors =i s-a uitat înapoi =i nu putea în\elege de ce, apoi deodat[ a în\eles, îl s[lt[ iar pe fecior în bra\e =i-i ar[t[ un nuc mare, b[trân =i-l întreb[: vede el acolo, în deal, nucul =i b[iatul zise c[-l vede (dar nu se =tie dac[-l vedea, c[ mai erau =i al\i nuci pe deal), =i mai vede printre frunzele lui o cas[, =i b[iatul zise c[ vede, dar nu se =tie dac[ o vedea, pentru c[ nici Isai n-o prea vedea, dar credea c[, poate, b[iatul o vede, c[ are ochi mai buni. »Apoi uite, urm[ Isai, s[ \ii minte casa ceea, c[ am s[-\i povestesc ceva». Au pornit la vale =i numai au mers oleac[ pe sub al\i copaci (dintâi au trecut prin ni=te curpeni de p[tl[gele, b[iatul lu[ una, dar era fierbinte =i o zvârli), îndat[ adie r[coare dinspre ap[, iar nu z[bav[ au ajuns la mal, s-au suit pe n[sipitura f[cut[ s[ nu înece gr[dinile (prin ’47 înc[, pe când erau apele de prim[var[ stra=nic mari, iar dup[ aceea n-a plouat toat[ vara, defel), de acolo amândoi \inându-se de mân[, alergar[ repede pân[ la ap[, erau amândoi descul\i =i pietri=ul de sub picioare fierbinte, frigea, aici se dezbr[car[ iute =i intrar[ în ap[. +i cum au intrat, au prins a se stropi, tat[l =i feciorul, unul pe altul, s[ se r[coreasc[, dar tat[l deodat[ s-a oprit. Auzi ceva, dincolo, se întoarse peste ap[ cu palma pus[ strea=in[ la ochi, se uit[ lung într-acolo peste apa care curgea parc[ neclintit[ — abia de se vedea cum se mi=c[.

14

Vladimir Be=leag[

— Vezi malul acela drept ca un perete? }i galben, parc[-i dat cu lut... — V[d, tat[ h[i. — +i ce mai vezi acolo, în mal? — Ni=te tufari, ni=te copaci... — Asta mai sus, pe mal. Da-n mal ce vezi? — Ni=te brâie negre, tat[... — Da mai sus de brâie? — Ni=te bor\i... Multe bor\i... — Acelea-s cuibare. Cuibare de p[s[ri. L[stuni se cheam[ =i-=i fac cuibare în bor\i. Vezi, când s-a ridicat apa, mai era s[ ajung[ la cuibarele lor. Dar n-a ajuns. A ajuns numa pân’ unde-s brâiele negre. Vezi? Pân’ acolo a ajuns. +i cât ar cre=te apa de tare, n-are s[ ajung[ la dânsele... Nime nu poate ajunge la dânsele. Iar dac[ se bag[ cineva, s[ vezi cum mi \i-l pun pe fug[! Se adun[ toate nour =i încep s[ zboare pe de-asupra lui =i dau la dânsul din toate p[r\ile. +i-1 ciupesc, de-i curg fulgii! Iar dac[-i mâ\[ ori câine, îi sar flocii... — Iar dac[-i b[iat, tat[? — B[iat? Nu cumva a\i vrut =i voi s[ trece\i dincolo? Las[ c[ am auzit eu... Mi-a spus nu =tiu care c[ a\i vrut într-o zi... — Nu, tat[, numai am împro=cat cu pietre. S[ vedem ce-or face... — Cine? — P[s[rile ce tr[iesc în bor\ile celea. De aici de pe mal am împro=cat. Eu am împro=cat cel mai departe. Pietricica mea a c[zut tocmai la malul cel[lalt... Isai îi puse b[iatului mâna-n cap, îi zburli chica ce-i da peste urechi (dup[ ce-or trece pe la mama =i s-or sui în deal la casa lor, trebuie s[ g[seasc[ o ma=inc[ din mahala de la cineva =i s[-l tund[, c[ uite ce plete are; ori, poate, s-o cear[ pe-a lui Ile?), apoi zâmbi: «Ia te uit[, a ajuns pân[ sub cel[lalt mal? Tare m[ tem c[ s-a b[gat s[ înoate, c[ umbl[ cu ni=te cople=i, care-l duc pe unde nici nu visezi, tocmai sus la cot, =i trec dincolo în livezi =i fur[ pere v[ratice de cele ce se coc devreme. Oare chiar s[ =tie s[ înoate a=a de tare ca s[ treac[ dincolo? Ori numai st[ de ast[ parte sus pe mal, de pânde=te, =i când vede pe cineva, strig[ s[ fug[

Zbor fr`nt

15

ceilal\i? +i Isai iar se uit[ la b[ie\elul care sta gol-golu\ ars de soare lâng[ dânsul, în ap[ (îi ajungea pân[ sub genunchi apa =i v[zu c[-i vânjos b[iatul lui, pietros la trup, de ce s[ nu poat[ înota pân[ dincolo?), apoi întoarse capul =i se uit[ spre cel[lalt mal. Acum malul era negru-ntunecat. Malul deodat[ crescu a=a de tare =i se f[cu a=a de înalt =i drept, c[ ajungea pân[-n jum[tatea cerului, iar dup[ muchia lui, a malului, se zb[tea soarele, se zb[tea s[ salte de acolo, dar nu putea, =i peste toat[ valea, peste toata apa, de sus de la cot pân[ aici unde se întâlne=te apa cu cerul, se întunec[ =i se f[cu rece, =i apa nu mai curgea, ci încremeni toat[, =i sem[na cu o oglind[ cenu=ie, zgrun\uroas[, =tears[, =i oglinda asta odat[ se clatin[, =i se clatin[ fundul nisipos pe care-i =edeau picioarele =i Isai închise ochii, ca s[ nu-l apuce ame\eala. Dar p[mântul porni a se zgudui, a se hurduca, a se izbi dintr-o parte în alta, apa începu a clocoti, Isai f[cu un pas înainte, apoi doi, apoi trei—pân[ i se sui apa deasupra genunchilor, apoi ridic[ mâinile în sus, î=i împreun[ palmele =i se repezi cu capul înainte, cu mâinile întinse, =i numai apuc[ s[-i treac[ prin minte un gând: trebuia s[-i spun b[iatului s[ fie cuminte, s[ nu se bage la adânc, =i unde c[zu, apa se despic[ f[cându-se parc[ o luntre lung[ =i sub\ire. Dup[ asta marginile luntrei se împreunar[, apa se închise, valurile care s-au stârnit fugir[ f[r[ grab[ fiecare în partea lui tot dep[rtându-se de locul acela — =i oglinda cenu=ie se f[cu iar dreapt[, neclintit[, un pic zgrun\uroas[, cum fusese mai înainte. Iar soarele atârna nemi=cat sus, deasupra malului, malul era tot galben cu ni=te punctule\e înfipte într-însul mai sus de brâiele negre, =i prin fa\a lui se vedeau învârtindu-se r[zle\ câte dou[-trei, uneori =i mai multe, ni=te p[s[rele iu\i, neastâmp[rate, g[l[gioase. —Ta-t[-h[-[i! Ta-t[-h[-[i! Ta-t[-h[-[i! Copilul st[tea cu ochii pe ap[, se uita demult, dar nic[ieri nu se vedea nimic, apa era neted[, =i el sta =i se uita. La început, când era t[ic[-s[u al[turi, nalt, voinic, negru, de tocmai str[lucea (ce-i drept, tat[-s[u n-a stat la soare dezbr[cat atâta cât a stat el =i nu se înnegrise a=a de tare, dar avea pe trup urme de unsoare de ma=in[, ca =i hainele aruncate gr[mad[ pe mal, la un pas de ap[, care erau =i ele unsuroase, =i cum =edeau

16

Vladimir Be=leag[

pe pietri=ul fierbinte nu te-ai fi mirat dac[ porneau s[ p[l[l[iasc[ cu par[, numai c[ pe c[ldura asta nici para n-ai fi v[zut-o), când era tat[-s[u al[turi =i-i sim\ea la fund, în ap[, piciorul, mai era s[-i spuie c[ da, a venit odat[ cu al\i b[ie\i =i au vrut s[ treac[ dincolo, c[ =tie s[ înoate, dar s-a temut s[ nu-l pârasc[ cineva la tat[-s[u, =i nu s-a dus, =i nu i-a spus, c[ chiar... a trecut o dat[. Dar nu pe aici, unde-i lat, ci mai pe sus, pe la cot. Dar amu, v[zând c[ tat[-s[u, cum s-a aruncat în ap[, nu mai iese, b[iatului îi venir[ deodat[ lacrimile, i se umplur[ de lacrimi ochii, d[du s[ le scuture, ca s[ se mai uite o dat[ pe ap[ s[ vad[: nu se arat[ tat[-s[u, dar nu putu s[ vad[ nimic. Ci numai î=i aduse aminte c[ tat[l i-a spus c[ p[s[rile acelea rele care se cheam[ l[stuni dac[ v[d pe cineva pe aproape, care vrea s[ le fac[ r[u, se adun[ toate nour =i pornesc asupra lui =i încep s[ cad[ din în[l\ime =i încep s[-l bat[ cu ciocurile =i-l bat, \ipând tare, de-l fac g[uri, ciur. +i b[iatul î=i aduse aminte c[ a împro=cat =i el cu pietre în cuibarele lor =i pietrele au ajuns pân[ la cel[lalt mal. +i numai se gândi a=a, c[ lot atunci auzi un \ip[t =i înc[ unul, mai ascu\it, apoi alte \ipete pân[ se umplu tot cerul de \ipete ascu\ite, mânioase. +i d[du b[iatul cu pumnii s[-=i scuture lacrimile, se uit[ în sus =i numai un nour negru v[zu (l[stunii trebuie s[ fie, c[ uite ce s-au pornit =i se învârtesc =i \ip[!), =i se uit[ iar pe ap[, =i nu v[zu nimic, pentru c[ =i apa era neagr[. D[du s[ scoat[ picioarele din ap[, s[ le mi=te, dar nu putu s[ le mi=te. D[du s[ porneasc[ din loc, s[ fug[ =i nu putu fugi. Iar nourul negru se f[cea tot mai mare =i mai mare =i venea tot mai aproape asupra lui. Iat[-le de acuma aproape, p[s[rile rele, se vad cum taie aerul cu aripile, \ipetele i se înfig în urechi, ciocurile ascu\ite—în fa\[, în ochi... B[iatul î=i acoperi fa\a cu palmele =i strig[ cât putu de tare de se r[spunse toat[ valea: — Ta-a-t[-[!... Soldatul se preumbl[ încet, lene=, mole=it de c[ldur[, de la u=[ pân’ la col\ul casei, de la col\ul casei înapoi la u=[, =i iar merge pân[ la col\ul casei =i iar se întoarce la u=[. Aici se opre=te pe câteva secunde, se uit[ în tinda r[coroas[, parc[ ar vrea s[ intre s[ se a=eze pe vreun sc[unel =i s[ se hodineasc[ un pic, dar numai ridic[ mina, î=i =terge fruntea

Zbor fr`nt

17

cu dosul palmei =i iar porne=te înapoi, spre col\ul casei, cu pistolul-automat aninat cu o curea lat[ de gât, cu mâna dreapta proptit[ pe discul rotund, lucitor, greu (oare câte cartu=e s[ fie ]ntr-însul? plin cu cartu=e!). Merge, calc[ peste firele ce vin târându-se pe p[mânt din cine =tie ce dep[rt[ri, vin =erpuind =i cum ajung în dreptul casei se culc[ toate la p[mânt, se furi=eaz[ pe jos, lipindu-se de p[mânt, apoi se adun[ mai multe gr[mad[ =i se bag[ în cas[ prin ferestre unde-s f[cute ni=te bor\i, pe dedesubt, între lemnul vechi, negru =i putrezit al ferestrelor =i lut (de unde-or fi venind oare sârmele aiestea? de acolo din vale, de la mal? ori de peste deal, dinspre târg?). Soldatul calc[ peste ele f[r[ s[ le bage în seam[ — nici m[car nu trage cu urechea la vorbele =i strig[tele ce r[zbat din cas[, nu-l intereseaz[. Atâta =tie: s[ umble de la u=[ pân[ la col\ul casei, uneori s[-=i mute (nici nu vezi bine cum!) pistolul-automat de la gât pe um[r (se vede c[-l taie curelu=a la grumaz) =i numai dup[ ni=te sunete pe care naiba s[ =tie cum le prinde se opre=te din mers, pune palma la marginea neagr[, lucioas[ de sudoare a pilotc[i =i se uit[ la cer. Se uit[ lung, parc[ de bun[ seam[ ar vedea ceva în dep[rt[rile de aer alb, topit la soare, se uit[, ascult[, apoi face din mân[ am[rât c[ nici de data asta nu-i (se vede c[ tare-i plac avioanele!) =i porne=te iar[=i s[ se preumble de la u=[ pân[ la col\ =i de la col\ pân[ la u=[. Iar când se întoarce— =i acolo la col\, =i aici la u=[,—face cum face, dar nici m[car s[-=i treac[ privirea pe la tulpina nucului, a=a întoarce capul, c[ nici o dat[ nu-=i arunc[ ochii încoace, parc[ nici i-ar p[sa, este cineva sub copac ori poate de mult nu mai este nimeni. (De fapt, dac[ vrei s[ nu te ui\i la ceva, dar totu=i s[ vezi, po\i s[ nu te ui\i =i s[ vezi =i înc[ s[ vezi bine: te ui\i în alt[ parte la altceva, bun[oar[ la u=[ ori spre vârful nucului, dar tragi cu coada ochiului în alt[ parte, bun[oar[ spre cele câteva r[d[cini groase, scor\oase, care curg din trupul tulpinii, merg ca vreo doi pa=i, jum[tate prin \[rân[, jum[tate afar[, =i odat[ se cufund[ în p[mântul vârtos, b[t[torit de atâtea picioare =i ro\i). Ori, poate, de aceea nu vrea s[ se uite încoace, nu cumva s[-i vin[ iar poft[ de umbr[ =i s[ se a=eze =i el pe-o r[d[cin[ de asta =i taman atunci s[ ias[ acela din cas[, s[-l prind[ stând aici =i s[-i fac[ o sc[ld[toare de s[ uite cum îl cheam[; poate de

18

Vladimir Be=leag[

aceea nici nu se uit[ încoace, ci trece cu ochii pe deasupra, parc[ nici i-ar p[sa: este cineva aici ori, poate, de mult nu mai este nimeni. «Dar las’ c[ m[ vede, m[ urm[re=te ce fac! Numai se preface c[ nu se uit[ la mine, dar m[ urm[re=te!» Isai întinde piciorul drept, mi=c[ degetul mare =i abia acu în\elege de ce-l ustur[ a=a. L-a usturat tot drumul când au venit încoace, dar nici m[car s-a uitat s[ vad[ ce are— de asta îi ardea? =i apoi de s-ar fi oprit, numaidecât ar fi b[gat de seam[ Timo=a =i s-ar fi apucat s[-l întrebe =i s[-l iscodeasc[ ce =i cum =i unde a dat de =i-a dezbârnat unghia. Iar Isai nu vroia nici s[ vad[, nici s[ =tie Timo=a c[ are =i el ran[. Parc[ asta-i ran[—o julitur[ care trece în câteva zile. Dar al dracului ustur[! Începe Isai a scormoni cu mâna la r[d[cina nucului, apuc[ oleac[ de \[rân[ moale =i uscat[ =i o presoar[ pe julitur[. Apoi ridic[ iar capul. «Vezi, s-a uitat încoace! N-am zis c[ m[ urm[re=te? Numai a=a se preface... =i Timo=a! Ce naiba st[ atâta în cas[ de nu iese? L-au pus la telefoane ori ce-mi st[ acolo?» Din cas[ se aud strig[te, r[cnete, unele r[stite, altele mai domoale, spuse o dat[, de dou[, de trei ori, printre care r[sun[ vorbe care numai a sudalm[ aduc, sudalm[ =i gata! St[ Isai cu ochii a\inti\i la deget, vede c[ prin \[rân[ r[zbate iar sângele, \[râna se ud[, la început la mijloc, apoi pata se l[\e=te, sângele-i negru, =i în sfâr=it î=i aduce aminte unde-a aninat de =i-a dezbârnat degetul cu unghie cu tot. În V[lcica-Mic[, acolo a prins într-un ciot, pe când fugea aplecat pe dup[ tufarii de salcâmi: =tia c[ lâng[ fântâna cu colac de piatr[ totdeauna este un pichet =i cam greu s[ scapi =i s[ treci pe lâng[ dânsul, c[ din locul acela se vede =i într-o parte =i în alta ca în palm[, =i câ\i au încercat s[ treac[ pe acolo i-au oprit, ori dac[ au apucat s[ treac[ te miri cum, i-au z[rit mai încolo, i-au prins =i i-au dus pân[ într-un sat nu departe, i-au închis =i i-au \inut câteva zile... El, dac[ nu alerga repede, nu se trântea la p[mânt =i nu se târâia ca râma f[r[ s[ sufle =i apoi nu se repezea iar la fug[, nu mai trecea, z[u nu trecea. Dar iac[ a trecut...

Zbor fr`nt

19

«Ce folos c[ am venit acas[, dac[ m-au prins? Ieri am venit =i azi m-au prins?...» Sudalmele din cas[ r[sun[ mai tare, înfuriat, =i Isai de acuma nu mai vede nici unghie, nici degetul care-l doare =i din care curge sânge negru amestecându-se cu \[râna — nu, acuma ia aminte la u=a tinzii c[scat[ în fa\a lui, o u=[ joas[, îngust[ (se vede c[ au ales anume bojdeuca asta d[r[p[nat[ =i mititic[ de mai nici se vede din p[mânt, c[ soldatul când merge de la col\ la u=[, se fere=te s[ nu prind[-n strea=in[ s[ nu-i cad[ pilotca din cap). Se uit[ Isai la u=[ =i a=teapt[ s[ ias[ Timo=a, dar nu iese, =i toat[ n[dejdea-i la Timo=a. Oare nu cumva a ie=it pe alt[ parte ori chiar pe u=[, dar Isai taman se uita în p[mânt =i n-a b[gat de seam[, =i s-a dus Timo=a =i nu i-a spus c[-l leap[d[ s[ se descurce singur din încurc[tura în care s-a b[gat... Dintr-odat[ i se face ciud[ lui Isai =i-l cuprinde o mânie stra=nic[ pe dânsul, adic[ pe sine, =i mânia îi întoarce sufletul pe dos (tare mult a dovedit s[ steie în sat! noaptea a venit, ast[ noapte, =i a doua zi l-au prins — azi l-au prins), dar pe dat[ ciuda =i mânia se întorc asupra uzbecului cu ochi lunguie\i, care l-a înh[\at de pantaloni de era s[-i rup[ fundul, apoi l-a prins de dup[ cap (parc[ Isai într-adev[r ar fi vrut s[ fug[!), i-a b[gat mâna în buzunar =i i-a g[sit binoclul, adic[ jum[tatea de binoclu pe care Isai o c[p[tase cu atâta greu dând pe ea ce avea mai scump, ba mai p[scu vac[ str[in[ câteva zile. Soldatul îl \inea, Isai se smunci, dar asiatul îl apuc[ de mân[, mai s[-i rup[ pielea... (Soldatul acela nu i-a pl[cut din capul locului, de când a venit =i a intrat în casa lor, dup[ aceea s-a mutat la alt[ cas[, dar tot venea pe la dân=ii, c[ era dintr-un grup cu Timo=a). +i dup[ ce i-a luat ocheana l-a înh[\at de gulerul c[m[=ii =i l-a dus pe uli\[-n sus. Unde-l ducea, Isai nu =tia, poate-l ducea s[-l... vorba ceea. Soldatul striga c[ Isai e spion de dincolo, Isai striga c[ nu-i spion, c[-i de aici din sat, a venit s[ vad[ ce face bunelul c[-i b[trân =i a r[mas singur =i d[du s[-i mu=te mâna ca s[ scape, dar acela se feri =i începu a râde. +i când începu a r`de, Isai î=i aduse aminte c[ a mai auzit râsul ista, dar nu =tia unde, apoi îndat[-i r[s[ri în fa\a ochilor pr[sadul cu pr[sade v[ratice, la care a g[sit într-o zi o creang[ dezbinat[ (de fapt,

20

Vladimir Be=leag[

creanga nu era, iar mai pe urm[ l-a v[zut pe uzbec umblând cu creanga, î=i f[cuse o varg[ dintr-îns[, c[-i trebuia de mânat calul — to\i din grupul lui Timo=a au cai =i se duc c[l[ri dincolo, noaptea). +i atunci Isai î=i f[cu pe loc un plan: odat[ s[ \ipe, s[ sar[ cu unghiile la ochii lui, =i când o s[ vreie s[ se apere s[ se repead[ într-o parte, s[ scape din prinsoarea lui =i s[ fug[. Când s-a preg[tit s[ fac[ a=a, iaca r[sare în drum Timo=a. Când l-a v[zut pe Isai, tare s-a bucurat (nu se v[zuser[ de vreo dou[-trei s[pt[mâni de când fusese Isai în sat cealalt[ dat[, când l-a prins c[pitanul, l-a suit într-o m[=ina =i în cinci minute l-a desc[rcat tocmai în satul unde i-au dus pe to\i dup[ ce s-au a=ezat cu frontul aici, =i l-au dat mam[-si în primire cu vorba s[ nu-l mai lase de capul lui). S-a repezit s[-l îmbr[\i=eze, iar când a dat cu ochii de mâna cu care-l \inea afurisitul, a prins a hohoti de râs. El râdea, uzbecul clipea din ochii lui îngu=ti, iar Timo=a a dat o dat[ cu palma, cu muchia, =i i-a aruncat mâna cât colo =i l-a trimis nu =tiu unde, nici prea departe, nici prea aproape, taman unde trebuia s[ se duc[, dar nu s[-l poarte pe Isai prin sat legat de gât ca pe un câine. +i au pornit amândoi în sus, încoace, s[ vorbeasc[ Timo=a cu cine trebuie =i ce trebuie. Ajun=i aici, Isai vru s[ intre =i el cu Timo=a la c[pitan, s[-i spun[ ce =i cum s-a întâmplat, nu cumva c[pitanul s[-l cread[ pe \ip[l[ul care m[car c[ n-a venit cu dân=ii putea s[-i spuie la telefon c[ a prins un spion, adic[ pe Isai, pe care Timo=a i l-a luat =i vrea s[-i dea drumul. Da, trebuie s[ intre, s[ intre =i s[ vorbeasc[ cu c[pitanul, iar dac[ o s[-l cunoasc[ =i o s[-l încarce ca atunci =i o s[-l trimit[ înapoi, s[-i spuie iac-a=a verde-n ochi: «M[car s[ m[ trimite\i de o sut[ de ori, totuna am s[ vin, am s[ r[zbat =i am s[ intru în sat =i alt[ dat[ nu m[-\i mai putea prinde!» A=a ar fi vrut s[-i spun[, iar c[pitanul dac[ n-ar fi vrut s[-l asculte =i ar fi strigat la dânsul =i l-ar fi oc[rât =i l-ar fi dus iar[ cu ma=ina înapoi, s[ ajung[ la polcovnicul cel b[trân care a venit într-o zi =i a stat mult de vorb[ cu bunelul. +i-au adus aminte pe unde au luptat ei în b[t[lia cealalt[ cu neam\ul (bunelul zice c[ el =i polcovnicul cel cu capul alb poate chiar s-a v[zut în b[t[lia cea veche) =i i-a povestit bunelul pentru ce a primit cele dou[ cruci Sfântul Gheorghe =i le-a adus, crucile, =i le-a ar[tat —

Zbor fr`nt

21

din l[di\a lui pe care o p[zea de dormea cu dânsa la cap =i nu da chei\a la nimeni, c[ acolo p[stra toat[ averea r[mas[ dup[ moartea bunicii,— iar polcovnicul i-a dat hârtie la mân[ s[ nu-l mai sâcâie nimeni pe bunelul =i s[-l lase în sat. C[ bunelul a=a i-a spus: «Nu m[ duc nic[ieri. Câte am v[zut la via\a mea, dac-oi vedea-o =i pe asta n-are s[-mi fie nimica. Dac[ o fi s[ mor, aici s[ mor unde m-am n[scut, dac-o fi s[ mai tr[iesc tot aici vreau s[ tr[iesc. Dar din casa asta nu ies!...». Polcovnicul a zâmbit, a scos un blocnot =i i-a scris o hârtiu\[ =i i-a dat-o la mân[ bunelului. A=a c[ amu n-are cine se anina de dânsul, de bunelul. Are s[-l g[seasc[ Isai pe polcovnic =i c[pitanul dac[ are s[ mai deie din coad[ =i iar[ are s[-l expedieze din sat, are s[ cear[ de la polcovnic o hârtiu\[ ca a bunelului (are s[-i spuie c[ el îi nepotul mo=neagului cu dou[ cruci Sfântul Gheorghe de la împ[ratul) =i atunci nu mai are fric[ de nimeni. Cum dracu de-a uitat, în fierbin\eal[, s[-i spuie lui Timo=a s[ cear[ înapoi binoclul, adic[ jum[tatea de binoclu care-i trebuie uite-a=a, la gât!... Dar poate-i mai bine c[ a uitat, c[ dac[ îi spunea, Timo=a îndat[ ar fi început s[-l iscodeasc[ ce-i cu binoclul?— =i Isai n-ar fi putut s[-i spun[, pentru c[... Bine c[ a uitat! De fapt, vorbe=te deschis cu Timo=a, poate s[ vorbeasc[ deschis, =i chiar i-a spus, pe drum când veneau încoace, de planul lui (s[ intre la c[pitan), dar Timo=a a zâmbit a râde =i l-a lovit pe um[r: «+ezi bini=or =i nu te strofoli. Când ai s[ i te ar[\i, c[pitanul are s[ vad[ ro=u înaintea ochilor. Mai bine r[mâi afar[, las’ c[ vorbesc eu cu dânsul…» Ce s-a gândit Isai: a=a-i mai bine, a=a cum zice Timo=a. Amu toat[ n[dejdea-i la Timo=a... Iar se aude vorb[ mare în cas[: r[cnete, strig[te. Parc[-s sudalme, parc[ nu-s sudalme. Glasul lui Timo=a. Oare pe dânsul îl suduie a=a? D[ Isai jos cu cel[lalt picior glodul cu sânge de pe degetul dezbârnat. De-acu nu-i mai pas[—curge sânge ori nu curge, îl ustur[ ori nu, îl doare ori nu... Poate s[-l usture, poarte s[-l doar[, poate s[-l frig[, dar dac[ nu iese Timo=a, pentru dânsu-i totuna. Acu strig[tele =i sudalmele! A=a-i: dac[ vrei s[ nu te ui\i la ceva, dar s[ vezi bine, uit[-te la altceva, bun[oar[ la unghia dezbârnat[, dar în aceea=i vreme trage cu coada ochiului spre soldatul cu c[ma=a ap[-n spinare =i când ai s[-l vezi aproape de col\ul casei, f[-te a nu mai fi aici, sub copac, iar când

22

Vladimir Be=leag[

se va întoarce =i va porni înapoi cu pistolul-automat atârnat la gât =i va vedea c[ pe r[d[cina asta groas[ =i solzoas[ nu-i nimeni, are s[ se gândeasc[: poate într-adev[r nici n-a fost nimeni? +i dac[-i a=a, de ce s[ nu te faci a te rostogoli pe mâini de dou[ ori pân[ dai dup[ tulpina groas[ a copacului, dup[ aceea te mai rostogole=ti de alte dou[ ori, te faci ghem =i te duci vreo dou[zeci de pa=i de-a dura pe coast[, acolo scape\i într-un =an\ proasp[t s[pat, cu \[rân[ moale, te furi=ezi de-a lungul =an\ului =i lua\i-m[ de unde nu-s, s[ m[ duce\i iar cu ma=ina înapoi!... Ori m[ ridic odat[-n sus, m[ apuc de creanga de colo =i-n trei secunde m-am pr[p[dit prin frunzi=ul nucului, =i de sus aud =i v[d tot ce face c[pitanul cu Timo=a, iar dup[ aceea las[-m[ pe mine c[ =tiu încotro, când =i cum s[-mi car picioarele... Da, m[ vâr în frunze =i n-o s[ m[ g[seasc[ toat[ razvetca lor — s[ m[ caute un an =i o var[. A mai a=teptat Isai oleac[ =i când a auzit l[murit c[ sudalmele-s sudalme, iar printre ele degeaba cearc[ s[ scoat[ capul un glas ceva mai slab, s-a dat iute pe-o coast[, apoi s-a r[sucit o dat[, sprijinindu-se în mâini, =i când s-a v[zut în dosul tulpinii copacului, iar soldatul se opri la col\ul casei s[ se scarpine, =i-a adus aminte cuvintele soldatului când a venit =i s-a a=ezat =i el oleac[ la umbr[, pe-o r[d[cin[, lâng[ dânsul: «Tu cat[, m[i b[iete, nu cumva s[ fugi. Apoi a t[cut câtva =i a zis: Ei, dac[ vrei pân[ la atâta, po\i s[ fugi c[ nu te \in». A zis a=a (v[ =tiu eu hâtriile!), ca nu cumva Isai s[ vreie s[ fug[... cu bun[ seam[. Amu s[ se fac[ ghem, s[ strâng[ mâinile =i picioarele =i s[ se repead[ cu capul înainte de-a dura la vale pe l[s[tur[ spre tran=eele de colo... =i numai a strâns mâinile la piept =i a ridicat capul c[ tot atunci printre vârfurile de buruieni, sub frunzele late, verzi-întunecate de la poalele nucului s-a deschis în fa\a ochilor o sp[rtur[-n cer =i într-îns[ atâta lumin[, c[ Isai a prins a bate din gene — îl dureau ochii — =i chiar i-a \inut oleac[ închi=i, apoi i-a deschis iar[ =i când i-a deschis =i s-a uitat iar[ în sp[rtura aceea a v[zut ceva tare departe, a=a de departe c[ mai nu pricepeai — ori îi o arip[ de noura= albastru, ori marginea p[mântului. Da, marginea p[mântului plutind într-o lumin[ alb[strie ca o cea\[ u=oar[, da, îi dealul de dincolo de p[dure,

Zbor fr`nt

23

=tiut c[-i dealul, =i se v[d ni=te bobi\ele albe pe coasta dealului — casele, =tiut c[-s case. S-a ridicat Isai în genunchi, s-a dat mai aproape de gura sp[rturii =i s-a gândit: «Uite, de aici se vede toat[ valea. Numai te ridici o =chioap[ mai sus =i vezi jum[tate din apa Nistrului, vezi plopul cel mare =i stejarii de pe mal, vezi livezile, vezi dunga unde începe p[durea, încolo mai la dreapta vezi cotul apei (nu degeaba au ales bojdeuca asta care mai nu se vede din p[mânt, aici, pe greab[nul dealului), s-a gândit =i îndat[ l-a înghimpat la inim[. «Afurisitul de uzbec! Amu dac[ aveam binoclul, adic[ jum[tatea aceea de binoclu, m[ uitam printr-însa la bobi\ele albe de pe dealul de dincolo de p[dure =i numaidecât g[seam casa m[tu=ii, =i poate vedeam cine-i prin ograd[, în cas[ ori în pivni\[ dac[ s-or fi ascuns acolo cu to\ii... Dac[ nu i-or fi mânat =i pe dân=ii cine =tie pe unde!...». +i tot atunci din sp[rtur[ îl privi mama încruntat[, cu p[rul despletit, neagr[ la fa\[ =i cu ochii plân=i, îl privi =i-l întreb[: «Ce faci aicea, m[i Is[ie=? De ce-ai fugit? Nu vezi cum m[ chinuiesc cu fata? Vezi c[ nu mai are multe zile de tr[it =i nu =tiu ce s[ fac? Ai fugit =i te-ai dus. Ce cau\i pe aici, Isai mamei?» Isai plec[ ochii în p[mânt c[ nu se putea uita cu ochii lui în ochii ei, =i când se uit[ în p[mânt v[zu în buruieni, culcat[ (ce buruieni o fi fost nu =tia — lobod[, mohor, amestec[tur[, erau ni=te buruieni nalte), o v[zu întins[ în buruieni pe sor[-sa, galben[, cu gura c[scat[, parc[ \ipa, taman cum era în ziua când se duceau ei, mul\i oameni, care cu c[ru\ele, care împingând c[rucioare, când dintr-odat[ au venit de naiba =tie unde dou[ avioane nem\e=ti =i au început a trânti bombe peste dân=ii. Un om a strigat: «N-ave\i voi unde zvârli bombele?» =i a=a a c[zut c[ i-a retezat capul o a=chie de fier. Iar sor[-sa mai tare s-a speriat de buhnituri, c[ nu =i-a astupat urechile =i s-a rupt o bomb[ pe aproape. Zicea mama dup[ aceea: «Înc[ putea s[-i crape inima de spaim[, acolo, pe loc... Dar a=a, iaca, o s[ se chinuie». Isai ridic[ iar ochii spre sp[rtur[, sp[rtura se închisese de acum =i el numai glasul mamei îl auzi: «Ce stai aici, m[i Is[ie=? Nu vezi cum m[ chinuiesc cu fata asta?» Apoi vârfurile buruienilor prinser[ a se leg[na plutind ca într-o ap[ =i Isai atât putu zice: «Dar Ile, mam[? Nu-i nici o veste de la Ile ? Îi viu oare acolo? Poate-i la

24

Vladimir Be=leag[

m[tu=a, poate nu... Cum s[-l l[s[m pe Ile, mam[? C[ =i el îi al nostru, Ile!...». Mul\i ani dup[ aceea, încoace de acum, i-a povestit Isai lui Ile despre ce i s-a ar[tat atuncea în ochi, i-a povestit cu de-am[nuntul, dar atunci îndat[, dup[ ce s-a dus frontul, peste vreun an, doi, când lucra Isai tractorist =i-l luase =i pe Ile pe lâng[ dânsul, atunci nu i-a spus nimic— îi era ru=ine. +i apoi nu numai ru=ine, mai era =i alta: de câte ori î=i aducea Isai aminte minutul când a v[zut-o pe mam[-sa aplecat[ asupra fetei totdeauna îi d[deau lacrimile. Vezi c[ drept gr[ise mama atunci =i-l probozise c[ de ce a fugit =i a lep[dat-o singur[ =i ea se chinuie cu fata, c[ fata, adic[ sor[-sa, tare s-a mai chinuit. Cic[, se scula, a=a slab[ cum era, \ipa, da s[ se porneasc[, s[ fug[, se apuca cu mâinile de cap, \ipa =i dac[ era slab[, nu putea =i c[dea jos... =i, zic, poate chiar în ziua aceea, în minutul acela când a v[zut-o leg[nându-se pe vârfurile buruienilor, sub sp[rtura din cer, ori poate a doua zi, a murit sora =i n-a mai v[zut-o, c[ era var[ =i au îngropat-o repede— a murit de sp[riet. +i Isai nu putea s[ nu l[crimeze când î=i aducea aminte, dar asta era atunci, în proasp[t, dup[ aceea a trecut vreme =i s-a mai uitat, dar tot îl durea la inim[ când î=i aducea aminte. Î=i aducea aminte singur, pentru dânsul, nu ca s[ povesteasc[ cuiva... Iar odat[, de acuma încoace când s-a întâmplat s[ vie iar[ cu chef acas[ =i s-a înc[ierat la sfad[ cu nevast[-sa c[ aceea cum îl vedea a=a îndat[ îi s[rea în cap =i nu se =tie de unde a ap[rut, parc[ a r[s[rit din p[mânt =i s-a pomenit Ile între dân=ii, =i când l-a v[zut pe Isai cu mâna ridicat[ a dat Ile s[-i apuce mâna s[ i-o r[suceasc[ la spinare cum a f[cut odat[ când a vrut s[ deie într-însul =i s-a vârât mam[-sa între dân=ii (erau acolo, în Vale, la casa b[trâneasc[ =i n-a dovedit s[-i apuce mâna, a dat =i a lovit-o la obraz pe mama, mama a c[zut =i s-a izbit cu ceafa de muchia lai\ei, iar Isai când a v[zut ce-a f[cut a urlat la Ile, a urlat ca un taur, s-a repezit pe u=[ =i a ie=it cu u=a-n cap, s-a dus =i unii, cic[, l-au v[zut în noaptea aceea plângând pe drum). Iar atunci când s-a b[gat Ile între dânsul =i nevast[-sa, a l[sat mâna-n jos =i i-a strigat lui Ile: «M[i! Pentru tine m-am b[gat în foc… s[ te scot… Pentru tine, mucosule». Iar Ile, care era fl[c[u =i nu mai era un mucos, ba se g[tea =i el de însur[toare, s-a sim\it

Zbor fr`nt

25

obijduit, mai s[ sar[ la b[taie, dar n-a avut curaj, c[ era treaz, iar frate-s[u b[ut. De ciuda i-a zis: «Dracu’ te-a rugat s[ te bagi? Te-am rugat eu? Dac[ n-ai avut cap =i ai fost un prost =i jum[tate =i n-ai =ezut bini=or cum au =ezut al\ii. Ce te-ai pornit s[ m[ cau\i?» «M-am pornit c[ nu =tiam ce-i cu tine. M-am pornit s[ te aduc acas[, s[ nu te m[nânce cioroii ori pe=tii, m[i!» «He, s[ m[ m[nânce! Poate te-ai dus s[ te m[nânce pe tine?» «M-am pornit c[-mi era mil[ de mama c[ se usca de jalea ta!» «Tare \i-a mai fost jele de dânsa la via\a ta!» «S[ =tii c[ mi-a fost» a urlat iar Isai ca atuncea =i s-a repezit cu pumnii asupra lui Ile. Ile dac[ a v[zut a=a i-a pus o piedic[, l-a dat la p[mânt, l-a legat cu o funie =i a zis c[-l duce =i-l trânte=te în Nistru. Dar nu l-a dus s[-l trânteasc[, ci a r[sturnat vreo dou[ c[ld[ri de ap[ peste dânsul =i l-a l[sat a=a în mijlocul casei. Iar când s[ se duc[ i-a strecurat printre din\i: «Mai bine te mâncau cioroii ori pe=tii pe tine!» c[ Isai apucase a-i muta din loc vreo doi din\i =i ni=te m[sele... =i cum sta Isai =i se uita în sp[rtura albastr[ ca o ap[, ca o fereastr[-n cer, i s-a p[rut c[ vede-n ea =i capul lui Ile — parc[ era Ile, parc[ nu era, cum îl v[zuse ultima dat[ înainte de a fugi de acas[, din sat. +i când deschide gura s[-l întrebe: «M[i Ile, ai g[sit calul?», se aude strigat pe nume. A ie=it Timo=a! A=a în genunchi cum st[tea Isai se întoarce, se ridic[ repede =i se uit[ pe dup[ tulpina copacului (n-a scos capul — nu cumva s[-l vad[, c[ nu =tia: s[ ias[ ori nu?). Se uit[ =i-l vede pe Timo=a în prag gr[ind ceva c[tre soldatul care oprise mai încolo =i îi tot r[spundea, dar vorbea a=a de repede c[ nu se în\elegea nimic, ci numai c[ strig[ parc[ sup[rat. A început =i Timo=a a striga pân[ s-au apropiat unul de altul, s[ deie piept în piept (Timo=a ro=u la fa\[, se vede scânteindu-i o ureche, î=i =terge fa\a, fruntea =i gâtul cu mâneca ori cu pilotca, cum =i-o fi =tergând-o). Când îi v[zu înc[iera\i pentru cine =tie ce, Isai se gândi c[ poate pentru dânsul se sf[desc =i era s[ steie aici, în umbr[, s[ vad[ ce-or face mai departe, dar nu putu =i strig[ o dat[ ie=ind din ascunz[toarea lui: — Iac[-t[-m[-s =i eu! Ce-a\i crezut, c[, vorba ceea... am cotigit-o? N-am vrut. Îi ta-a-are cald azi. Mai bine s[ =ezi la umbr[.

26

Vladimir Be=leag[

+i se a=ez[ iar la locul de mai înainte, pe r[d[cina copacului, lini=tit, parc[ nu el, ci altul s-ar fi zvârcolit pân[ acuma a=teptând. Timo=a vine, se opre=te în fa\a lui (Isai î=i cur[\[ degetul de \[rân[ — în câteva locuri julitura a plesnit =i muste=te iar[ — =i-i vede numai ciubotele pân[ la jum[tatea turetcilor colb[ite =i nu prea mari, c[ s-ar potrivi =i lui Isai), =i-i zice s[ se scoale s[ se duc[ (unde s[ se duc[?), s[ se duc[ mai repede c[ poate s[ ias[ din cas[ =i atunci... A, se dumere=te Isai, poate s[ ias[ din cas[ c[pitanul, s[-l vad[ =i s[ se r[zgândeasc[. S[ zic[ c[ nu-l mai las[-n sat =i iar s[-l opinteasc[ cu ma=inica înapoi, la mama? Sare în picioare =i o iau amândoi pe dup[ cas[, la vale. Cum n-ar fi c[pitanul de mare =i tare, dar Timo=a l-a înfrânt. Se vede c[ greu i-a fost, c[, uite, hainele-s tot o ap[ pe dânsul. Ori poate înainte de a vorbi cu c[pitanul a trebuit s[ a=tepte mult, s[ steie într-un col\ ori lâng[ u=[ =i s[ a=tepte pân[ ce c[pitanul va mântui vorba la telefon cu vreun general. Nu, nu cu vreun general, cu altcineva, c[ dac[ se auzea strigând =i suduind nu putea s[-l suduie c[pitanul pe general, c[ generalu-i mai mare în grad... iar Timo=a st[tea la u=[ =i a=tepta, =i a=teptând a=a au prins a-l v[rsa sudorile... Ori poate l-au pus s[ r[spund[ la telefoane, s[ deie comenzi c[-n casa asta trebuie c[ sunt vreo sut[ de telefoane, dac[ vin atâtea sârme din toate p[r\ile. +i dup[ ce-a terminat c[pitanul vorba, l-a v[zut pe Timo=a stând la u=[ =i l-a întrebat cu ce-a venit =i ce vrea, =i Timo=a i-a spus c[ este-n satul ista un mo=neag pe care îl cunoa=te polcovnicul cel b[trân =i i-a dat polcovnicul voie s[ r[mân[ în sat (are =i document la mân[), =i mo=neagul acela are un nepo\el, ia acolo un nepot =i... =i ar vrea s[ r[mâie aici... =i atunci c[pitanul a întrebat: «Nu cumva îi acela, pe care l-am trimis o dat[ cu ma=ina?» «Acela-i, tovar[=e c[pitan». «Iar a venit?» «A venit, tovar[=e c[pitan. A venit =i v[ roag[...» =i atunci c[pitanul a cl[tinat din cap, a zâmbit =i a zis: «Nu cumva îi prietenul t[u de te pui a=a pentru dânsul?» «Da, prieten» «+i ce fel de prietenie-i între voi?» Aici Timo=a las[ ochii în jos =i ro=e=te. Nu poate s[-i spun[... Dar ca nu cumva c[pitanul s[ cread[ c[ soldatul îi prieten cu un b[ie\el, îndr[zne=te s[-i m[rturiseasc[

Zbor fr`nt

27

c[-i la mijloc o fat[, una din sat, dar amu nu-i în sat, s-a dus =i ea cu ceilal\i, dar când era în sat... Timo=a a plecat iar ochii, =i c[pitanul a zâmbit iar[ =i s-a uitat cu blânde\e la fl[c[uanul care abia a împlinit optsprezece ani =i de cum a fost eliberat satul lui a venit în unitate =i a luat parte la trecerea Niprului (acolo i-au degerat picioarele, c[ era iarn[, frig =i a c[zut în ap[ — dar s-au t[m[duit), iar amu unde se duce r[zbate peste tot, afl[ tot, aude tot. S-a uitat =i l-a întrebat: «Da-i b[iat bun?...» «Isai?...». «Da, Isai. Dup[ cum în\eleg, el \i-a dat fata?» «El mi-a f[cut cuno=tin\[. Am v[zut-o într-o zi peste gard, dar a fugit de mine, =i ne-am dus amândoi la dânsa acas[ =i am stat de vorb[... Dup[ aceea i-am pl[cut =i eu». «Dac[-i a=a, a zis c[pitanul, s[ r[mâie b[iatul... cum îl cheam[?» «Isai îl cheam[». «S[ r[mân[ Isai... aicea-n sat =i s[ nu-l mai poarte nimeni pe drumuri ca pe un vi\el». — Timo=a, un-ne ducem? Isai se uit[ din mers înapoi, spre bojdeuca din deal acoperit[ cu paie =i hlujdani înnegri\i de ploi, se uit[ =i-l vede pe soldatul cu pistol-automat stând la col\ =i, c[utând pe sub palm[-n sus, îl vede =i tot atunci aude-n ceruri un bâzâit gros, întrerupt, când mai tare, când mai încet, când mai aproape, când mai departe... (Se vede c[ vine iar vreunul încoace la pod, dar podu-i stricat. Ei =i? Vine s[ vad[, nu cumva au f[cut altul al[turi? Ce crezi, pot s[ fac[! Într-o noapte fac. Altfel cum au s[ treac[ dincolo? Înot? Dar tunurile, dar tancurile?...) — Un-ne ducem, Timo=a? Timo=a merge =i tace... +i nu merge înainte c[ i-ar fi pasul mai mare, nu, pa=ii lor îs cam totuna de mari (ce-s cei câ\iva ani, care-i despart—o nimica toat[), dar merge mai repede pentru c[-i înc[l\at =i nu se teme c[ a da cu piciorul de ceva =i =i-a anina vreun deget. Iar Isai trebuie s[ bage de seam[, =i m[car c[ se uit[ unde calc[, dar tot anin[ ni=te bulg[ri, ni=te buruieni (c[ dup[ ce au ie=it din tran=eea care ducea pe dâmb — de pe dâmb se vede Nistrul =i cel[lalt mal =i dac-ai merge în picioare ziua-n amiaza mare, nem\ii trag o dat[ cu mitraliera =i nu-l mai vezi pe bunelul,— au apucat printre casele de dincoace =i pe ni=te c[r[ri au ie=it la un drum ce trece prin vi=inari,

28

Vladimir Be=leag[

drum nou f[cut de armat[ vara asta), a prins în buruieni, dar n-a mai sim\it durere, mai tare-l chinuia c[ de ce merge Timo=a =i tace. — Ai v[zut-o? Când ai venit, ce f[cea? — Cine? Timo=a se opri în loc =i-l privi în ochi. Ochii lui erau alba=tri, ochii lui Timo=a. — Vera, zic. Ai v[zut-o? Ce f[cea? — Am v[zut-o. Am umblat amândoi câteva s[pt[mâni la p[scut vacile. Dinspre p[dure... — Cu dânsa? V[ ducea\i la p[scut vacile? — Cu Vera. — +i mai erau b[ie\i acolo? B[ie\i mari erau?... — Nu, ne duceam amândoi în alt[ parte. — Amândoi? Timo=a parc[ se încrunt[, parc[ zâmbi. Înspre p[dure v[ ducea\i? — Amândoi, înspre p[dure. — +i ea ce zicea?... — De cine? — Ei, de mine... Nu vine-n sat? De mine ce zicea? — Nu =tiu. Nu zicea nimic de tine. Adic[ zicea... Dar am uitat... — Ce zicea? Timo=a se opri iar[, dar Isai merse înainte, =i Timo=a se porni în urma lui, p[=ind încet, s[ nu trop[iasc[, s[ nu fac[ colb cu ciubotele — de amu Timo=a mergea din urm[, iar Isai înainte. — +i-a adus aminte cum cântai din balalaic[. Zicea c[ tare frumos cântai (Isai începe s[ n[scoceasc[ =i s[-i spuie tot ce-i tr[sne=te prin cap, numai s[-l bucure), =i zicea uneori când ne duceam cu vacile înspre p[dure =i vacile se duceau departe înainte, iar noi r[mâneam în urm[, zicea c[ dac[ merge a=a singur[ =i ascult[ aude glas de balalaic[, parc[ vine de pe vale, parc[ vine dinspre p[dure, parc[ vine dinspre sat =i-i pare c[ tu cân\i. Numai c[ nu te poate vedea, nu-\i vede fa\a, da de auzit te aude... — Ce spui?! se minun[ Timo=a =i se bucur[ ca un copil. +i de bun[ seam[ p[rea un copil, nici musta\[ ca lumea nu avea, ia ni=te tuleie

Zbor fr`nt

29

mai mult galbene decât negre, =i dac[ n-ar avea uniforma pe dânsul olecu\[ cam larg[ =i cureaua cu cataram[ lat[, cu stea pe dânsa, ci ni=te pantaloni de bumbac =i o c[ma=[ de foaie de cort boit[ cu coaj[ de nuc[ ca a lui Isai =i s[ fie =i el descul\, ai zice c[-s doi b[ietani care vin de la mal de la prins pe=te, merg al[turi =i povestesc unul altuia care =i cum a prins odat[ pe=te, cu ce cârlig =i cu ce râm[ =i tot a=a... =i chiar m[ aude cum cânt? — Nu =tiu, d[du Isai din umeri. Te aude ori nu, dar ea zice c[ te aude. Timo=a se întoarse =i se uit[ într-o parte, în lungul drumului dintre vi=inari, drum plin de colb cu urme zim\ate de ro\i, se uit[-n lungul drumului, duse mâna la piept unde avea în stânga un buzun[ra= =i într-însul ceva, parc[ vroia s[ caute într-însul, apoi l[s[ mâna-n jos, se întoarse c[tre Isai =i-l apuc[ de dup[ umeri: — M[i Isai! Dar numai voi doi v[ ducea\i înspre p[dure? — Noi doi. Mergeau mai înainte =i al\i b[ie\i, da pe urm[ am început a ne duce numai noi. — +i al\i b[ie\i nu merg cu voi? B[ie\i mari, zic... — Nu merg... — M[i Isai, =i zici c[ aude cântec de balalaic[? — Nu =tiu: aude ori nu? A=a zice ea c[ aude... — Apoi s[ =tii, m[i Isai, c[ în fiecare zi când am vreme cânt din balalaic[. A=a s[-i spui: în fiecare zi cânt. +i ieri am cântat. M-am dus la dân=ii la prispa lor unde =edeam amândoi seara =i am cântat... S[-i spui c[ pe prispa lor am cântat... A=a s[-i spui... — Are s[ vie =i ai s[-i spui tu... — A zis c[ vine? Vine-n sat? — Nu =tiu: a zis ori nu, dar dac[ are s[ vreie are s[ vie... — Dar[ s[-i spui s[ vie. Auzi, s[-i spui! Isai deodat[ holb[ ochii cu ciud[ =i strig[: —Da de ce s[-i spun eu, m[i Timo=a? Du-te =i-i spune tu! Timo=a îl apuc[ iar de dup[ umeri: — +i s[-i spui, m[i Isai, c[ am visat-o. S[ zici a=a: te-a visat Timo=a. Într-o noapte... Nu era chiar noapte, diminea\a era. Dup[ ce am venit

30

Vladimir Be=leag[

de dincolo, c[ noaptea ceea am f[cut o treab[ ca niciodat[ (mai era s[ nu m[ mai întorc), l-am adus pe unul cu cârpa-n gur[... Diminea\a am visat c[ s-a mântuit r[zboiul (bucurie, mare bucurie!), m[ întorc în satul meu =i când ajung o vad pe mama în prag întinzând mâinile, eu m[ reped spre dânsa =i ea zice: «Timo=a, ai venit? E=ti viu?». «Îs viu, mam[». +i când am dat s[ ne îmbr[\i=[m mi-am adus aminte c[ Vera nu-i, m-am întors =i am fugit încoace spre Nistru, c[ a=a ne-am în\eles—s[ m[ a=tepte când m-oi ]ntoarce =i s-a mântui r[zboiul, oi veni s-o iau la mine s[ tr[im amândoi... +i m-am pornit la fuga peste v[i, peste dealuri, peste p[duri, peste ape, =i fugeam peste sate, peste multe sate, zburam =i alergam la casa asta unde =tiam c[ st[ la col\ul prispei =i m[ a=teapt[ Vera. Când am ajuns, am v[zut-o pornindu-se de la col\ul prispei spre u=[, s[ intre în cas[. Am strigat: «Vera! Am venit s[ te duc la mama». Când m-a v[zut s-a întors, s-a uitat la mine =i nu m-a recunoscut. A dat din cap: «Nu e=ti tu aista». «Eu îs, Vera! Uit[-te, degetele mele, mâinile mele cu care te-am îmbr[\i=at, gura cu care te-am s[rutat». «Nu e=ti tu, c[ \i-i neagr[ fa\a». «Eu îs, Vera!». «Numai glasul e-al t[u, dar nu e=ti tu...». A intrat în cas[ =i a închis u=a. Timo=a, povestind, zâmbea uneori, alteori se ducea cu privirea departe, =i buzele îi tremurau =i iar zâmbea, c[ de, parc[ nici el nu crede ce spune, dar parc[ crede =i, ]ndeob=te, nu =tie ce s[ cread[. «S[-i spui de visul ista, m[i Isai. Auzi? S[-i spui...» Isai: «Zici s[-i spun? Înseamn[ c[ vrei s[ m[ trimi\i înapoi? Cum a f[cut c[pitanul atunci? Pentru asta m[ duci spre marginea satului? De asta mergeai înainte =i t[ceai: nu vroiai s[-mi spui c[ vrei s[ m[ trimi\i?» — Timo=a, ce-a zis c[pitanul? strig[ Isai. — C[pitanul? — Ce-a zis c[pitanul de mine? Spune. Se oprir[ fa\[-n fa\[: Isai privindu-l t[ios pe Timo=a, Timo=a uitându-se prin p[r\i, atingându-l cu palma pe um[r, pe obraz, netezindu-i c[ma=a, care fo=nea de-\i lua auzul. — A zis... s[ te trimit înapoi. A=a a zis c[pitanul... — S[ m[ trimi\i înapoi? Pe mine?

Zbor fr`nt

31

— Da, aici degrab[ are s[ fie pr[p[d. Mare pr[p[d... — +i las’ s[ fie... C[ nu m[ duc. — Trebuie. A=a a zis c[pitanul. — De asta m[ mâi la marginea satului? — Ieri au împu=cat-o nem\ii pe o femeie. Era ascuns[ într-o cas[ ori cine =tie pe unde... A ie=it. Au v[zut-o de dincolo =i au împu=cat-o. Au g[sit-o ucis[-n gr[din[... Cu sapa lâng[ dânsa... — Nu m[ duc! — Trebuie s[ te duci. E=ti tân[r. Ai a tr[i înainte. A=a a zis c[pitanul: «B[iatul are toat[ via\a înainte. Pe-alde dân=ii trebuie s[-i cru\[m, s[-i ferim de moarte, c[ ei or s[ ridice \ara din scrum. S[-l trimi\i de aici în jum[tate de or[ =i s[-mi raportezi. În\eles?». A=a c[, Isai, nu-i vina mea. A=a a ordonat c[pitanul. +i ordinu-i ordin. La urma urmei, de ce te bagi? «Eh, d[du Isai din mân[. Credeam c[ ai f[cut treab[. Te-am a=teptat sub nuc. Mai bine o tundeam de-acolo =i nu m[ g[seai cât lumea când ie=eai». Se întoarse =i se uit[ peste vi=inari la casele împr[=tiate pe costi=[, pustii, nec[utate, neîngrijite, numai unde =i unde s[pate împrejur (au venit oamenii pe furi=, s[ sape cartofii, s[-i pr[=easc[ =i s[-i scoat[, =i — unde-au g[sit, unde nu prea, c[ aveau ei grij[ =i solda\ii), se uit[ la case =i-l apuc[ o durere în piept, o durere pentru c[su\a lor care era peste dâmb, dincolo, în vale =i nu se vedea, de la care se ducea, trebuia s[ se duc[. Nici m[car nu-i spusese bunelului ce-a p[\it cu uzbecul, cum s-a dus la c[pitan cu Timo=a, cum a tras n[dejde c[ are s[ fac[ Timo=a ceva pentru dânsul, dar n-a f[cut nimic =i asta numai din cauza c[pitanului care nu poate s[ în\eleag[ c[ Isai are treab[ aici =i n-a venit s[ scormoneasc[ în p[mânt dup[ cartofi. Oare dac[ i-ar spune lui Timo=a pentru ce a venit, l-ar în\elege? Dar... nu, nu-i spune. C[ =i Timo=a a=a zice: «M[i Isai, uneori îmi pare c[ suntem fra\i, a=a m-am împrietenit cu tine». Vezi: fra\i, dar când e la o adic[... — Hei! Soldat! Un nour alb de colb îi înv[lui =i în nourul acela se z[ri ceva mare =i negru în dreptul lor — un camion. Timo=a f[cu doi pa=i =i Isai îl

32

Vladimir Be=leag[

v[zu urcând pe scara m[=inii (era un camion mare — de acum dup[ aceea v[zu c[-i marc[ american[, din cele în care trebuie s[ te sui pe scar[), =i pân[ s[ schimbe Timo=a =i =oferul câteva vorbe, colb[raia se mai r[ri, se l[s[ la p[mânt =i Isai pricepu c[ ma=ina ie=ise din vi=inari, dintr-odat[, de-aceea n-o auzi cum ajunse în dreptul lor. Timo=a st[tea sus, pe scar[, =i-i turna ceva în palm[ =oferului (numai f[r[decât ni=te mahorc[ ori alt[ iarb[ a dracului), iar =oferul îl întreba ceva pe Timo=a =i, ar[tând la Isai care st[tea descul\ pe marginea drumului, zise ceva (Isai nu putu în\elege de r[ul motorului), zâmbi, deschise u=a cabinei =i-i strig[: — Haide, iute! Iar Timo=a: — Suie, Isai. Ai s[ te duci cu dânsul. Isai se uit[ o dat[ împrejur la vi=inari (da, r[u a încâlcit-o: mai bine o cotigea de sub nuc... ori s[ fi sc[pat din mâinile uzbecului... =i =oferul tare-i negru la fa\[... o fi vreun gruzin ceva), se uit[ la cer, apoi jos la picioare, d[du o dat[ cu t[lpile în p[mânt, cu una apoi cu cealalt[ s[-=i scuture picioarele de colb, s[ri sprinten pe scar[ =i urc[ în cabin[. Timo=a trânti u=a: — Auzi? S[-i spui ce-am vorbit. S[-i spui tot... Tot atunci în mijlocul cerului ap[rur[ trei avioane, ap[rur[ dintr-odat[, parc[ se iscaser[ din nimic. Timo=a le v[zu, v[zu camionul ie=ind la drum limpede în câmp de unde mai era mult pân[ la perdeaua de copaci, unde s-ar fi putut dosi, le v[zu =i strig[ dup[ ma=in[, dar =oferul nu auzi =i goni înainte =i un uria= nour de colb se \inea în urma ma=inii. Bunelul nu prea auzea, nu prea vedea =i nu prea putea umbla. Dac[ vroia cineva s[-i spun[ ceva =i el s[-l aud[ =i s[-l în\eleag[, trebuia s[ vin[ acela mai aproape de dânsul =i s[ gr[iasc[ mai tare, atunci îl în\elegea =i-i r[spundea. Iar uneori dac[ omul era mai departe, vorbea ceva mai încet =i vroia numaidecât s[-i r[spund[, bunelul îi r[spundea =i dac[ acela cam zâmbea de r[spunsul lui, apoi, dup[ o vreme, dup[ ce se ducea pe unde s-o fi dus =i f[cea ce-o fi

Zbor fr`nt

33

f[cut, iat[ c[ î=i aducea aminte de vorba lui bunelu =i deodat[ vedea c[ bunelul i-a r[spuns =i înc[ i-a r[spuns adânc, numai c[ el n-a în\eles =i a râs, a râs ca prostul. +i dup[ aceea nu mai râdea. Dar râdea altul, râdea de alt r[spuns al bunelului, dar pe urm[ =i aistuia îi pierea râsul. Se în\elege, dac[ nu era un prost. C[ pro=tii, dac[ vre\i s[ =ti\i, râd totdeauna, râd de toate, râd f[r[ pricin[. Dac[-s pro=ti, s[rmanii... Iar când careva din nepo\i zicea: «Bunelule, de ce n-auzi bine?», ori: «De ce nu vezi bine?», ori: «De ce nu po\i alerga s[ te joci cu noi?», bunelul parc[ încerca =i el s[ zâmbeasc[ de atare întrebare, dar numai a=a p[rea, c[ci fusese la vremea lui =i el copil =i =tia c[ copiii nu prea =tiu multe, =i dac[ întreab[ ceva nu întreab[ cu gând r[u, pidosnic, întreab[ c[ nu =tiu =i dac[ fac vreuna, iar n-o fac cu gând r[u, dar mai mult din zburd[ciune. A=a le r[spundea: «Apoi, dragul bunelului, nu prea aude bunelul c[ prea multe a auzit la via\a lui», ori: «Apoi, dragul bunelului, nu prea vede bunelul c[ prea multe a v[zut la via\a lui», ori: «Apoi, dragul bunelului, nu prea poate umbla bunelul c[ prea mult p[mânt a umblat în via\a lui...». Nu prea aude, nu prea vede =i nu prea poate umbla bunelul, dar tot aude, tot vede, tot umbl[ el. +i dac[ ar fi s[ se pomeneasc[ departe, prin str[ini (fie chiar pe locurile pe care le-a c[lcat în tinere\e când purta manta sold[\easc[ =i arm[ cu \epu=[ lung[ de-un cot la vârf — arma împ[ratului), s-ar r[t[ci într-o clipit[; ori dac[ ar fi fost s[-l duc[ =i pe dânsul din sat cum i-au dus pe ceilal\i ar fi surzit de tot, ar fi chiorât de tot =i i-ar fi ]n\epenit de tot picioarele. +i m[car c[ nu prea poate umbla bunelul, de =ezut nu =ade locului niciodat[ — totdeauna î=i g[se=te de lucru: ori cearc[ dac[ e înfipt bine parul din col\, dac[ n-a sl[bit \[râna împrejurul lui, =i dac[ a sl[bit cumva se apuc[ de o b[t[tore=te (o bate bine cu drucul f[cut anume, pentru ast[ treab[), ori o calc[ cu piciorul, o tip[re=te bine, ap[sat (dac[ e s[ vorbim la un drept, gardul omului pe parul din col\ se \ine =i dac[ se întâmpl[ s[ prind[ o roat[ =i s[-l mi=te din loc înseamn[ c[ sl[be=te tot gardul =i nu-i mai r[mâne mult pân[ s[ se pr[val[, iar casa f[r[ gard e ca =i omul gol — nici o ap[rare, nici o fa\[, nici o n[dejde

34

Vladimir Be=leag[

c[ nu vine unul s-o d[râme de tot), ba mai ia o mân[ de chiroane =i ciocanul =i bate pe unde vede c[ trebuie. Apoi se duce =i caut[ la pomi s[ vad[ cum se \in =i nu cumva s-a dezbinat vreo creang[, c[ în unii ani roada se face a=a de mare de nu pot crengile s-o \ie =i, bineîn\eles, nu po\i s[ rupi merele =i pr[sadele s[ le arunci (mare p[cat pe lumea asta — =i la pom, =i la om s[ nu poat[ feri =i purta rodul pe care i-l d[ Dumnezeu =i anul, c[ rodul venit din soare, din p[mânt =i din v[zduhul cerului poate-i cel mai sf`nt =i mai tainic lucru pe lume =i s[ nu-l p[ze=ti, s[ nu-l fere=ti =i s[ nu-l aduci pentru bucuria oamenilor =i casei îi iar[=i cel mai neiertat p[cat în via\[), dar trebuie s[ iei ni=te proptele =i s[ le pui sub copaci =i s[ sprijini crengile cu ele. Bunelul vine, ia din gr[mada de usc[turi ni=te be\e =i face proptele cu b[rdi\a =i sprijin[ crengile, le sprijin[ bine =i pomii stau mul\umi\i =i-=i poart[ roadele mai departe s[ se coac[, =i bunelu-i mul\umit =i el... St[ în fa\a lor, olecu\[ gârbovit, =i se gânde=te (la ce se gânde=te, pomii =tiu, c[-s =i ei ca =i dânsul: cât îs tineri =i în putere =i s[n[to=i s[ aduc[ rod bun =i dulce, dac[ îmb[trânesc s[ fie m[car buni de f[cut ni=te proptele =i asta se cheam[ c[ ajut[ =i ei s[ se umple =i s[ se îndulceasc[ poamele), st[ bunelul cu capul descoperit, alb, c[ numai cu capul descoperit =tie s[ lucreze: lucrul pentru dânsul îi sfânt =i dac[ te a=ezi la mas[ =i sco\i cu=m[ din cap tot a=a trebuie s-o sco\i când te apuci de lucru =i zici «Doamne ajut[», c[ se poate întâmpla s[ te apuci de lucru =i ori s[ nu-\i sporeasc[ ori s[ nu mai ajungi a sta la mas[. Totdeauna de cum se desprim[v[ra =i pân[ da în iarn[, cu capul gol lucra. Când abia se luaser[ cu baba lui =i erau înc[ tineri îl întreba câte odat[, când îl vedea a=a, fie umblând prin ograd[, fie lucrând la vie, fie tr[gând coasa: «M[i omule, m[i, d-apoi iac[-i soare, nu te doare capul de c[ldura asta?» «Nu m[ doare, fa femeie, nu m[ doare, a=a m-am deprins =i cu cu=ma în cap nu pot lucra s[ m[ tai». Înainte vreme, când era tân[r =i avea pleat[ mare, nici nu-i trebuia cu=m[, avea ce-l ap[ra, pe atunci =i barb[ neagr[, mare avea, c[ el, de fapt, înc[ de la b[t[liile cele vechi, una cu iaponul, alta cu neam\ul, tot cu barb[ se purta. Iar mai încoace, când s-a în[lbit =i p[rul în cre=tet i s-a r[rit se vedea lic[rind printre copaci, printre tufele de vie capul lui ca o lumin[ argin-

Zbor fr`nt

35

tie, =i unii, cei b[trâni, când îl vedeau, ziceau c[ seam[n[ chipul lui cu sfin\ii de demult, a=a cum au r[mas s[ ni-i arate icoanele. De odihnit bunelul nu se prea odihnea, mai mult în picioare era, iar dac[ vroia s[ se odihneasc[ se a=eza pe prag (vremea de la urm[, încoace de-acuma, c[ mai înainte nu \ine minte nimeni s[-l fi v[zut =ezând), se punea pe pragul casei =i =edea a=a mult, adic[ nu prea mult c[ iar se scula =i-=i g[sea vreo treab[. Pragu-i prag, trece unul, trece altul, intr[ cela-n cas[, iese cel[lalt =i s[-l vad[ =ezând? Iar dac[-l întreba careva: «De ce nu te pui mata pe un scaun ori pe altceva?», el r[spundea ]ntr-un târziu: «Apoi, draga mo=ului, m[ pun =i eu pe prag c[ aici a=a-i: nici în cas[, nici afar[. Mi-a venit vremea =i mie s[ m[ duc unde s-a dus baba, dar înc[ nu m[ cheam[ =i de asta =ed gata...» (Bunica murise cu vreo doi-trei ani înainte de a se începe b[t[lia, nu cu mult dup[ ce-l luase pe fecioru-s[u. Iar bunelul degeaba zicea c[ vrea s-o urmeze, se vedea c[ înc[-i t[ri=or =i are s-o mai duc[ — a=a =uguia cu pragul). Zicea a=a, dar nimeni nu credea, poate nici el nu credea ce zice c[ era un stejar de om, nu alta, =i când î=i aducea aminte câte unele din trecut =i le povestea nepo\ilor, iar mai înainte copiilor lui (mul\i a avut, pu\ini au tr[it, din nou[ numai patru au r[mas, iar amu nici de unul nu =tie nimica, numai fiica m[ritat[ dincolo =tie c[ era vie =i s[n[toas[ pân[ nu demult, iar dac[ a venit frontul =i i-a desp[r\it, nu mai =tie, îi teaf[r[ ori i-au ridicat, ori îi las[ s[-i piseze bombele); zic, povestea cum a zvârlit pu=ca împ[ratului cu \epu=[ lung[ de un cot la vârf =i a venit acas[ tocmai din Gali\ia. +i câte a tras =i a p[timit pe drum, =i cum trebuia s[ se opreasc[ din când în când =i s[ lucreze câte dou[-trei s[pt[mâni la vreun gospodar, ca s[ câ=tige ni=te mâncare ori o înc[l\[minte ca s[ poat[ merge mai departe, =i cum erau s[-l omoare ni=te tâlhari când trecea prin ni=te p[duri, =i cum era s[ se înece într-o ap[, dar a sc[pat de toate =i a venit acas[ =i numai dorul de cas[ l-a dus =i l-a ajutat — dorul de cas[. Iar când era acolo departe, uneori prin tr[snetul împu=c[turilor =i asurzenia tunurilor i se n[z[rea c[ aude cum curge Nistrul, cum fâ=âie =i gr[ie=te apa lui =i atunci dorul de cas[ îl strângea mai tare de inim[ =i nu putea sta. Iar la urm[ dup[ ce mântuia de

36

Vladimir Be=leag[

povestit întindea picioarele înainte, se uita la dânsele =i se gândea c[, a=a slabe cum sunt, dac[ ar trebui s[ vie de la marginea p[mântului tot ar veni acas[, ar veni aicea s[ moar[, c[ prin str[ini n-ar putea s[ moar[. (De asta nici n-a vrut s[ se duc[ din sat. +i chiar de nu s-ar fi întâlnit cu polcovnicul cel b[trân care i-a dat hârtie la mân[ s[-l lase în pace, tot nu s-ar fi dus. Cine =tie de ce nu vroia s[ se duc[? Oare s[ fi simi\it c[ i se apropie ceasul? Cum era de tare, dar n-a trecut mult[ vreme dup[ ce s-a ridicat frontul =i s-a dus mai departe dac[ au trecut vreo doi ani =i jum[tate, taman când seceta ceea =i foametea — =i a murit =i el. +i nu de foame a murit, c[ se mai g[sea ceva de mâncare, dar vezi c[ nu prea vroia s[ m[nânce. Ce avea d[dea la b[ie\i, lui Isai, lui Ile, c[ le r[m[sese ca =i tat[ =i trebuia s[ aib[ grija de ei.) Numai acas[ vroia s[ moar[. C[, zicea, în casa asta m-am n[scut, din p[mântul ista am crescut, cu apa asta m-am ad[pat — =i tot în p[mântul ista vreau s[ m[ duc =i s[ m[ fac nimic. Iar când ziceau b[ie\ii c[, vorba ceea, în natur[ nimic nu se pierde... c[ erau înv[\a\i =i se credeau mai de=tep\i ca dânsul, bunelul mijea ochii =i gr[ia în =ag[: «Dac[-i a=a, apoi cineva, vreun str[nepot dintr-al zecelea rând are s[ beie ori are s[ m[nânce din \[râna mea =i are s[ m[ vizeze =i dac[ are s[ se duc[ =i el pe undeva departe prin lume, prin str[ini, negre=it are s[ simt[ c[-l trage acas[ =i are s[ vie =i el ca mine, m[car =chiop, pe jos are s[ vie acas[ =i a=a nu ni s-a stinge neamul niciodat[...» Nu prea aude, nu prea vede =i nu prea poate umbla bunelul, dar tot vede =i aude, mai bine zis simte, =i cum pârâie coaja copacilor tineri, prim[vara, când cresc mai tare, =i cum sparge iarba \[râna cu coltele, când om[tu-i ]nc[ alb pe ridic[turi, =i mai ales simte ce se face în cas[ =i pe lâng[ casa lui. Adic[ nu mai este a lui, îi a nurorii =i a b[ie\ilor casa, dar totu=i îi =i a lui (a lui îi c[soica de la vale, dinspre drum, a f[cut-o cu baba, demult, când înc[ se g[teau s[-l însoare pe fecioru-s[u: »Hai, fa femeie, s[ ne facem =i noi o bojdeuc[, c[ dac[ om îmb[trâni, unde ne-om hodini oasele?» Au f[cut-o =i este =i tr[iesc într-îns[, adic[ tr[ie=te numai bunelul, c[ «baba s-a sup[rat pe lume»

Zbor fr`nt

37

=i s-a mutat la marginea satului, în casa ei de veci), îi a lui casa, mai ales amu când a r[mas singur s[-i poarte de grij[ — =i casei =i gr[dinii — pân[ ce trece =i pârjolul ista =i s-a întoarce nora cu b[ie\ii de acolo de unde-s du=i. Ziua ca ziua, bunelul =ade ascuns, nu prea iese la iveal[, mai mult prin c[soic[, c[ în cas[ stau solda\ii, în amândou[ od[ile =i în acea de f[cut mâncare, acolo stau, care prin paturi, care pe jos, care pe lai\e, dorm pe unde se nimere=te c[ vara chiar îi mai bine de dormit pe jos. Iar aista tinerel, ucraineanul, cum îl cheam[... Timo=a =i-a f[cut într-un copac un p[tul =i doarme acolo uneori, alteori fuge =i el în cas[ ori vine în c[soaie, la bunelul, =i începe s[-l întrebe, s[-i povesteasc[ =i-i spune de satul lui din ce parte o fi fiind. Odat[ l-a v[zut bunelul descul\, degetele picioarelor îi erau mai f[r[ unghii =i l-a întrebat ce-a p[\it, dar b[ietanul n-a vrut s[-i spun[. Numai pe urm[ a aflat de la Isai — c[ amândoi, Timo=a =i Isai, s-au f[cut prieteni buni — c[ ucraineanului i-au degerat degetele de la picioare, când au trecut iarna asta Niprul. Era ger mare =i ei s-au b[gat în ap[, noaptea. Nem\ii i-au sim\it =i au început a-i sc[lda cu foc. Ru=ii n-au dat înapoi, ci au mers tot înainte =i când nu r[m[sese decât vreo cincizeci de metri pân[ la mal, v[d c[ apa-i neagr[ =i dau înot. Apa rece ca ghea\a =i i-au degerat picioarele... +ade bunelul în c[soic[, iar cum se face sear[ =i se las[ întunericul iese =i porne=te \up-\up-\up împrejurul casei, cu b[\ul lui, s[ vad[ ce fac cartofii, s[ vad[ cum se coc pr[sadele =i merele târzii, s[ mai strâng[ din cele c[zute pe jos =i s[ le aduc[ la b[ie\ii i=tia (a=a le zice solda\ilor), s[ m[nânce =i ei, c[, s[rmanii, nu au vreme de hodin[ — tare-i poart[ =i-i mân[ cei mari ai lor. +i ie=ind ieri ziua (a dat o fug[ c[-i trebuia ni=te ap[), a ajuns pân[ la gard =i nu-=’ cum s-a în[l\at =i s-a uitat dincolo, =i i s-a p[rut c[ vede pe cineva stând aplecat, de la deal de casa Motrei. Cine s[ fie, m[i? Soldat nu-i soldat, nu pare a fi îmbr[cat cu... mantaua. +i apoi ce s[ fac[ soldatul acolo? A stat bunelul =i s-a uitat =i de la o vreme a b[gat de seam[ c[ m[t[hala se mi=c[, mi=c[ =i parc[ face ceva, se apleac[, d[ din mâini. S-a priceput bunelul: «Fa Motre, tu e=ti? Ce faci acolo, fa? Pr[=e=ti?». «Pr[=esc, i-a r[spuns Motrea. Pr[=esc

38

Vladimir Be=leag[

cartoafele =i sfecla, c[ le în[du=[ de tot buruianul.» «Da cum ai r[zb[tut în sat, fa Motre?» «Numai Dumnezeu =tie». +i a dat din mân[ Motrea, c[ n-are vreme, se gr[be=te s[ taie ceva din buruianul ista, c[ amu= or veni =i or lua-o =i or alunga-o iar[. S-a apucat de pr[=it mai departe, bunelul s-a dus, dar nu z[bav[ dup[ aceea a venit un soldat care tr[ie=te =i el pe undeva pe la casele din mahala bunelului =i a spus c[ au g[sit-o pe bab[ moart[, în cartofi, cu sapa lâng[ dânsa. O nimerise un plumb de dincolo. Se vede c[ tr[sese neam\ul de câteva ori: un glonte i-a spart coada sapei, aproape de ureche, c[ a atins =i fierul olecu\[, iar al doilea ori al treilea a nimerit-o pe bab[ în piept, în partea stâng[. +i au mai g[sit acolo o tr[istu\[ cu vreo câteva chile de cartofi noi =i vreo dou[ sfecle — se g[tea baba s[ le duc[ la ai ei unde erau, în sat str[in. «Dac[-i femeie proast[, s-a gândit bunelul, n-a fost la b[t[lie niciodat[ =i nu =tie ce-i asta... Iaca s-a b[gat în ochii lui, iar el st[ acolo cu pu=ca cu ochean[ =i cat[ în ce-ar putea împu=ca. +i dac[ nu vede altceva, d[ în babe c[ prin ocheana lui se vede tot ca în palm[». +i-a adus aminte bunelul c[ a v[zut mai deun[zi =i el ceva scurmându-i p[mântul pe dinainte =i s-a aplecat s[ vad[ ce-i, nu cumva vreo cârti\[ (de unde cârti\[, dac[ locul era curat?), =i numai s-a aplecat, a în\eles ce-i (dup[ zbârnâit), s-a ridicat =i a pornit repede, în tot statul lui, spre c[soic[. «Las’ s[ vad[ prostul c[-s un mo=neag =i s[ nu strice gloan\ele degeaba». Iar baba =edea, se vede, mai mult cu dosu-n sus, =i ce s-o fi gândit acela: c[ face vreun blindaj ceva =i hai s-o pr[v[leasc[, =i a doborât-o... «Dac[-i femeie proast[ =i n-a fost la b[t[lie =i nu =tie ce-i asta...». S-a dus bunelul =i a îngropat-o, c[ nu se putea s-o lase nepetrecut[ de nimeni la hodina de veci. Au f[cut solda\ii un sicriu, l-au boit cu ro=u =i au îngropat-o. Bunelul s-a dus =i i-a pus o cruce la cap. Au îngropat-o de la deal de cas[, tot pe întuneric, nu departe de locul unde au g[sit-o ucis[. C[ nu erau s-o duc[ la marginea satului, în \intirim. Dac[ o duceau, ar mai fi trebuit s[ fac[ vreo câteva gropi, tot atunci, pe loc. A pus-o bunelul în groap[ =i tot el i-a dat \[râna de-asupra. A pus lâng[ dânsa =i tr[istu\a cu cele câteva chile de cartofi

Zbor fr`nt

39

=i ni=te sfecle, numai sapa n-a pus-o, a luat-o s[-i fac[ alt[ coad[ =i s[ pr[=easc[ =i el pe lâng[ cas[, c[ tot pierise sapa lui. O luase cineva... Când l-a v[zut pe Isai venit =i el cine =tie cum, bunelul s-a f[cut foc: «De ce nu te astâmperi acolo? Ce umbli pe drumuri? Ce cau\i aicea?» «Am venit s[ v[d, nu-i Ile? =i pe mata s[ te v[d». «Nu-i... De mine s[ n-ai grij[. Vezi ce-i aici?». +i a vrut s[-i spun[ de baba Motrea, dar nu i-a spus, ci numai l-a împins cu b[\ul din urm[ =i a închis u=a dup[ dânsul. L-a l[sat pe Isai s[ doarm[ =i noaptea asta avea de gând s[-l trimit[ cu te miri ce de mâncare înapoi, la mam[-sa (ni=te poame, acolo). Dar când s-a uitat — nu-i Isai. Parc[ s-a f[cut nimic... Se uit[ bunelul înspre fereastr[ — a amurgit. Se scoal[, î=i apuc[ pe achipuite b[\ul de la cap[tul lai\ei =i iese afar[. În prag se opre=te, dar nu se a=eaz[ jos, st[ oleac[, ia aminte =i simte c[ afar[ nu-i lini=te. Parc[ se aude un vuiet înfundat venind de undeva încet, greu. Ca un cazan când începe a clocoti de la fund. Întoarce bunelul urechea care mai este de ceva =i nu-l am[ge=te ca cealalt[, ascult[, apoi întoarce capul =i ascult[ cu n[rile dinspre miaz[-noapte — nu-s apele, înc[-i devreme s[ vin[ apele de la Munte. Când vin, numaidecât se simte rece toat[ valea, se aude zgomot fâ=âit, =i cine =tie =i pricepe, îndat[ în\elege c[ vin apele din Carpa\i, de sub om[turi. Altu-i zgomotul aista. +i nu-i f[cut nici de vânt, nici de ape, nici de subp[mânt, ci-i f[cut de oameni. Mai ascult[ — da, zgomot de oaste, zgomot de ro\i, zgomot de motoare, zgomot de picioare—ro\i abia pornite, motoare n[bu=ite, picioare târâite. Dup[ cum se vede se întâmpl[ ceva, se gânde=te bunelul =i-=i aduce aminte c[ azi de cu zi parc[ i-a v[zut pe moscalii lui, parc[ nu i-a v[zut (moscali, a=a le zicea el solda\ilor ce poposiser[ în casa lui). Nu i-a v[zut s[ se preg[teasc[ de drum, de duc[. Din cei cinci care au cai numai pe unul l-a v[zut: se a=ezase dup[ cas[, pe o piatr[, =i-=i ascu\ea sabia cu o cute. O ascu\ea întocmai cum ascu\i o coas[. Bunelul i-a zis: «Vrei s[ te duci s[ cose=ti ni=te iarb[?» «Aha, am de gând s[ m[ duc la noapte, poate mi-a pica ceva». Dar, se vede treaba, tot aveau ei a face un drum c[ dup[ cât a priceput bunelul mai pe urm[ ceilal\i se vârâser[ în cas[ ziua, s[ doarm[. +i pe tinerelul ucrainean l-a z[rit (bunelul era

40

Vladimir Be=leag[

în c[soic[ =i l-a v[zut pe ferestruica mititic[ din dos), cum s-a furi=at la fug[ =i a intrat =i el în cas[, a=a c[ nu i-a spus nimic. Celelalte d[\i, când îl întreba, întotdeauna îi spunea bunelului câte ceva, dac[ nu chiar tot m[car îi d[dea, vorba ceea, a în\elege ce au de gând. Apoi numai c[ este ceva, numaidecât c[ se întâmpl[ în seara asta ceva, de s-aud zgomote dimprejur. Dac[-i a=a, cum s[ stai aciuat în cas[? Bunelul taie piezi= ograda, se d[ la u=a casei, se uit[ în[untru, dar nu vede pe nimeni. (S-au dus to\i, n-a r[mas nimeni s[ p[zeasc[; mare avere n-au, ia ni=te =ei numai, dar =tiu c[ este bunelul, le-a p[zi el... =i apoi cine-o s[ îndr[zneasc[ s[ le ieie?... caii... nici caii nu-s... unii stau aici, al\ii în cealalt[ margine de sat, peste dâmb, =i dac[ au a se duce undeva de acolo se duc). Nu-i nimeni. Amu de cu sear[-i întuneric, iar dup[ vreo dou[ ceasuri r[sare luna =i se vede tot ca în palm[ în sat... S-au gr[bit ei, b[ie\ii, s[ se duc[ unde au de dus... Face bunelul de la u=[ într-o parte (u=a-i bine închis[) =i iaca trece peste pârlaz, în gr[din[. P[mântu-i cald, îi simte c[ldura, numai frunzele cartofilor, ale sfeclelor, ale pomilor s-au r[corit mai repede, dar unele înc[-s calde. Umbl[ bunelul prin gr[din[, pune mâna pe o creang[, pe o frunz[, pe un bulg[re de jos, apoi se duce mai departe, se gânde=te la ce s-o fi gândind =i iar st[ s[ asculte zgomotul tainic ce se aude în noaptea asta. Parc[ ai zice c[-i mai lini=te ca-n alte d[\i. Rar când se aud împu=c[turi pe vale, undeva mai jos latr[ din când în când o mitralier[, dar h[t mai la vale—aici numai rachetele dac[ \â=nesc în sus =i când se nimere=te s[ zboare câte una spre malul aista, se lumineaz[ ograda de se vede ca ziua. Dar bunelul nu se uit[, umbl[ f[r[ grab[ prin orgad[, î=i strânge în buzunare câ\iva pumni de cartofi (mai încolo, dac[ va r[s[ri luna, are s[ aprind[ un focu=or =i are s[ le coac[—atunci fumul nu se vede). Când se întoarce înapoi din gr[din[ =i vrea s[ p[=easc[ peste pârlaz, i se pare c[ a auzit u=a la c[soic[. Se opre=le bunelul =i se uit[ într-acolo, dar n-aude mai mult nimic. St[ =i se gânde=te: «S[ fie cineva ori vântul? ori u=a s-a clintit singur[ din b[l[m[li... Poate a sim\it =i ea zgomotul nel[murit =i i-a r[spuns. Dar dac[-i cineva? Cine, m[ rog, poate s[ fie? Cine?» Î=i zice bunelul în

Zbor fr`nt

41

gândul lui: «Dac[-i om, are s[-mi spuie, dac[-i mâ\[, am s-o simt». Face pe dup[ salcâmul de la col\ul c[soic[i, ia br[\i=orul de g[teje pe care l-a preg[tit de cu zi =i se duce la casa lui. Intr[, pune defocul lâng[ plit[, st[ =i ascult[ împrejur—nu se aude nimic. Se a=eaz[ iar pe lai\[ =i sprijin[ al[turi b[\ul. I se pare c[ zgomotul de afar[ r[zbate =i aici, =i îl aude. Dar =tie bunelul c[ numai a=a i se pare, — n-are de unde s[-l aud[. Vezi, cu vreo zece ani mai înainte auzea =i vedea mult mai bine… nu vreo zece, numai vreo cinci, poate chiar =ase... Stai! Câ\i ani îs de atunci de când s-a l[sat de ciob[nie? Da, =ase, c[ peste o var[ a s[rit iar neam\ul la b[taie... Acolo, în V[lcica-Mic[, unde era co=ara =i st[tea toat[ vara cu oile, noaptea dac[ se culca a=a somn avea c[ auzea tot împrejur: c[ \ipa o pas[re pe vale (d[dea bufni\a peste dânsa), c[ striga vreo vietate prins[ de vulpe ori cine =tie ce alt glas noptatic—bunelul auzea tot. Dar vezi c[ în noaptea aceea n-a auzit nici el (ceilal\i ciobani ziceau de dânsul c[ n-are somn niciodat[), în noaptea aceea a dormit dus (ori unde alergase prea mult ziua dup[ turm[, într-un loc o luase turma repede la deal, tot la deal, pe coast[, a vrut s-o întoarc[ =i n-o putea ajunge =i a alergat =i a strigat tare dup[ oi, ori c[ obosise mai ales cu mulsul, cine =tie!), a adormit =i a dormit de cu sear[ somn greu, zbuciumat, =i se f[cea c[ s-a b[gat un lup în \arc =i a început s[ rup[ oile una dup[ alta (cum de nu l-a sim\it nimeni, nici câinii? — î=i zicea bunelul, prin somn, desigur), =i a=a dormind s-a zbuciumat s[-l alunge, s-a repezit la dânsul s[-l sparg[ =i când s-au v[zut fa\[-n fa\[, =i lupul strâns într-un col\ cl[n\[nind din din\i, =i bunelul a dat s[-l sparg[ cu furca, a b[gat de seam[ c[ n-are furc[, îi cu mâinile goale, =i a=a cu mâinile goale s-a repezit, dar... s-a trezit. L-a trezit nu =tiu care dintre ciobani c[ prea strigase «huo!» prin somn bunelul =i acela l-a trezit. Tot atunci, în noaptea aceea, a venit pe întuneric la dânsul la stân[, mai dezbr[cat[, cum o g[sise din somn, nor[-sa, care-i dus[ departe în sat str[in, a venit plângând =i i-a spus c[ l-au furat pe feciorul lui, adic[ pe b[rbatul ei. Bunelul atât[ a zis: «Iaca lupul...» A lep[dat oile =i s-a dus în sat, din sat la târg unde =tia c[ poate s[ deie de urma lui fecioru-s[u, =i când a ajuns la un nacealnic, i-a zis s[-i spuie pentru ce l-au luat c[

42

Vladimir Be=leag[

era om cinstit =i harnic, om de omenie, iar acela, nacealnicul, s-a uitat la dânsul chiorâ=: «Mo=ule! Vrei s[ r[mâi f[r[ barb[?» Bunelul a întrebat iar pentru ce l-au furat pe feciorul lui =i acela a rânjit: «|i s-au urât zilele?» Bunelul a zis: «Lua\i-m[ pe mine =i lui da\i-i drumul». Acela a zis: «Ce ne trebuie a=a rabl[ b[trân[?» Pe urm[ a ad[ugat: «Dar n-ar strica... c[ =tim noi pe cine ai dincolo. Mar= de aici!» L-au alungat. Bunelul a plecat =i n-a în\eles pentru ce l-au furat atunci pe fecioru-s[u. Numai pe urm[ s-a zvonit în sat c[ l-au luat fiindc[ avea sor[ m[ritat[ dincolo (fiica lui bunelul) =i s-au întâlnit o dat[, fratele =i sora, =i au stat de vorb[... Cum s-au întâlnit? Au venit =i unul =i altul la mal =i au gr[it peste ap[. S-au întrebat ce mai face unul, ce mai face cel[lalt, dar cineva din sat i-a pârât c[ or fi vorbit cine =tie ce secrete, înc[ peste grani\[, =i l-au furat =i nu s-a mai întors, =i a r[mas s[ le fie bunel =i tot el tat[ la b[ie\ii i=tia. Iar s-a auzit un zgomot. Aici, în c[soic[. Bunelul întinde gâtul, întoarce urechea împrejur. — M[i, care e=ti? R[spunde-te c[ te cunosc pe fos[it... Tu, m[i Ile? — Eu îs... O umbr[ se prelinge dinspre cuptor în mijlocul c[soaiei. — Ai venit, m[i b[iete?... Dar cum, p[catu, ai r[zb[tut? C[ tare-i greu amu de umblat pe p[mânt. Pas[rea c[ zboar[ =i aceea înc[ nu poate trece. Foc =i pr[p[d peste tot. Zici c[ ai r[zb[tut =i ai venit acas[... — Am r[zb[tut, bunelule... — Ai r[zb[tut. Bine c[ ai r[zb[tut s[n[to=el, c[ mam[-ta, s[rmana, =i-o fi scurs ochii de tot uitându-se =i tot a=teptându-te. Da tu... N-am zis c[ la al\i oameni, dac[ au copchii mai mul\i, apoi m[car c[-s fra\i, dar tot nu seam[n[ unul cu altul, da voi p[rc[ dintr-un ou a\i ie=it? Z[u c[ ia... +i cum de nu vi-i mil[ m[car oleac[ de mama ceea a voastr[? O lep[da\i, v[ lua\i lumea-n cap =i v[ duce\i — tu într-o parte, frate-tu în alta—v[ duce\i =i o l[sa\i, s[raca, cu fata bolnav[, speriat[ =i de la nime nici un ajutor. Dar... bine c[ ai r[zb[tut =i ai venit acas[. C[ toate zilele m[ gândeam: unde s-a duce, pe unde nu a umbla, da tot acas[ are s[ vie... De dus s-a dus el cum s-o fi dus, dar iaca înapoi cum o s[ vie?... De amu câte s[pt[mâni îs de

Zbor fr`nt

43

atunci? Vreo dou[sprezece s[pt[mâni, mai trei luni de zile. C[ nu z[bav[ dup[ aceea au început a-i ridica pe oameni. S-a dus =i mam[-ta cu fata =i cu Isai =i pe drum, cic[, le-a trântit ni=te bombe în cap neam\ul. De nimerit nu i-a nimerit, numai c[ fata s-a speriat tare... Ai g[sit calul? — Calul?... L-am g[sit. L-am ajuns din urm[. I-am cunoscut urmele, bunelule. I-am dus urmele. — Nu =chiop[ta? — +chiop[ta, bunelule. — D-apoi c[ i-a scos cap[tul cela de chiron.... — N-u i l-a scos, a r[mas în copit[... Când ai zis mata s[ i-l scot, nu l-am scos... — Chiar a=a? Nu i l-ai scos? Cum nu i l-ai scos, cap[tul cela de chiron, dac[ nu =chiop[ta, când l-au dus aceia din ograd[? — Ba =chiop[ta. Mata n-ai v[zut. — Apoi d[, dac[ nu prea v[d. D-apoi dac[ era cu chironul în copit[, nici nu-l luau. A=a zic eu. — Da. Nu era chiron... Dar nu l-am scos de tot. Am pus în locul lui un cui de lemn, s[ nu-l doar[ a=a tare. Vede bunelul c[ a încâlcit b[iatul ceva, s-a încâlcit singur. Se scoal[, a\â\[ focu-n plit[, închide u=ile (s[ se fac[ j[ratic bun, s[ arunce peste dânsul cartofii, adic[ s[-i acopere cu j[ratic =i s-or coace ni=te cartofele, cum n-ai mâncat de mult, — m[car c[ olecu\[ verdunci, — s[-l osp[teze =i pe Ile, c[ cine =tie de când n-o fi mâncat), apoi se a=az[ iar la locul lui =i se uit[ nu cumva bate lumini\a în fereastr[, din cr[p[tura u=i\ei, c[ fumul nu s-a vedea amu s[ ias[ pe hogeag, =i or fi având =i procle\ii ceia hodin[, m[car noaptea. Se a=az[ =i zice: — Amu unde-i calul? Ai adus =i calul? — Da, bunelule. C[lare am venit. — Ai fost pe la m[tu=[-ta? Ce face? S[n[toas[? — Am fost... S[n[toas[... — Are ce mânca? Cu ce te-a osp[tat? Pe dân=ii nu i-au dus din sat? — Nu. Am mâncat ni=te fasole...

44

Vladimir Be=leag[

— Zici c[ ai venit c[lare? De asta am auzit u=a scâr\âind =i trop[it de picioare? Tu veneai c[lare? Ia d[-te mai aproape cu cal cu tot! B[iatul vine la lai\[, bunelul ridic[ mâna, i-o pune pe cap, o poart[ de la cre=tet spre urechea dreapt[, apoi coboar[ pe gât în jos, pân[ ajunge la mâna stâng[: — De ce m[ am[ge=ti, m[i b[iete, m[i? Crezi c[ dac[ nu v[d =i nu prea aud, po\i s[ m[ am[ge=ti? Tu nu e=ti Ile. Tu Isai e=ti! — Eu îs, bunelule, eu, Isai. — +i eu, dragul bunelului, m-am bucurat la început c[ a venit Ile teaf[r =i s[n[tos... A r[zb[tut prin focul =i para asta, prin care pas[rea c[-i pas[re =i nu poate r[zbate, da mai degrab[-=i strânge aripile =i cade la p[mânt... Of, c[ tare mai \ipau azi diminea\[ l[stunii, a=a mai \ipau... Parc[ se învârteau pe deasupra casei noastre... M-am uitat =i i-am v[zut deasupra casei noastre =i m-am gândit c[ nu-i a bine, ne pânde=te o primejdie, mare primejdie ne a=teapt[... S-a dus Ile =i cine =tie dac[-i viu... Tu iar[=i umbli pe drumuri, te vâri în focul cel mare... La mine s[ nu te ui\i, îs b[trân — ce-a fost al meu mi-am luat. Unde te-ai mistuit azi? Gândeam c[ te-ai dus la mam[-ta înapoi... — M-am pornit, bunelule. — +i de ce-ai venit iar[? — Am venit s[ v[d: nu-i Ile? — De unde s[ fie, m[i Isai, m[i? — Apoi... gândeam c[ poate a venit. — Gândeai. +i te-ai apucat s[ m[ am[ge=ti... C[-mi vine s[-\i rup urechile. Înc[-\i arde a =ag[ amu când Ile... cine =tie ce-i cu dânsul. — Poate s[ vie =i el. Ce, nu poate s[ vie? Se a=az[ Isai lâng[ bunelul, =i, bineîn\eles, nu-i spune c[ l-a prins un soldat, l-a înh[\at de gulerul c[m[=ii =i-l ducea, =i, noroc de Timo=a, a sc[pat... Dar =i Timo=a l-a suit într-o ma=in[ =i l-a trimis înapoi =i cum s-a suit în ma=in[ (odat[ om, =oferul! vesel =i =ugub[\, a început s[-l întrebe cum l-a g[bjit sold[\elul cel tinerel =i, dac[-i prost, adic[ el, Isai, a=a-i trebuie — n-a =tiut cum s-o =tearg[ — =i tot f[cea din ochi, se pare c[ era gruzin ori armean =i cât au mers =oferul i-a povestit

Zbor fr`nt

45

fel de fel de bazaconii pe care le f[cea acolo, în Caucazul lui). Apoi, deodat[, au auzit un tr[snet, s-au uitat în cer =i au v[zut avioanele. Au început a goni spre copacii de pe vale, dar pân[ s[ ajung[ acolo un avion a coborât în picaj =i a tras o dat[ cu mitraliera în camion (parc[ alta treaba n-avea), dar nu i-a nimerit, =i a vrut s[ vie a doua oar[, dar ei intraser[ de acum între copaci, s[riser[ din ma=in[ =i se b[gaser[ în ni=te gropi. Dup[ ce s-au dus avioanele, au mers mai departe =i la vreo dou[zeci de kilometri, dincolo de târg, au v[zut în drum ni=te ma=ini (se vede c[ trecea o coloan[, avioanele au trântit câteva bombe, c[ se vedeau al[turea drumului ni=te r[t[cane proaspete cât dânsul, Isai, de adânci), =i ma=inile erau înc[rcate cu l[zi cu muni\ii, una stricat[ la bot, =i atunci gruzinul sau armeanul cel vesel =i =ugub[\ a oprit =i i-a zis lui Isai s[ se coboare =i s[ se duc[ mai departe singur, c[ el are s[ ieie l[zile din ma=ina stricat[ ca s[ le duc[ unde trebuie. Isai s-a dat jos, dar nu s-a pornit mai departe, a zis c[ vrea s[ ajute la înc[rcat (cu ce-o fi fost l[zile: cu cartu=e, ori poate cu dinamit[?). A ajutat la înc[rcat, =i gruzinul a plecat, adic[ armeanul, iar o ma=in[ a mai r[mas, tot cu l[zi de acelea, Isai a stat, a stat, nu s-a pornit s[ se duc[ mai departe singur, pe jos, =i când s-a pornit ma=ina lui, a s[rit peste bord, s-a urcat sus pe l[zi =i a venit înapoi în sat. — Poate... Poate... Dar iaca nu vine... Dac-ar =ti pe unde s[ treac[. Dac-ar =ti... Este mai sus de cot o gârl[ mititic[, îngust[... De partea ceea... De partea asta iar[ este o gârli=oar[... Drept în drept cu cealalt[. +i cre=te acolo rogoz nalt =i des. Numai pe acolo ar putea s[ treac[ =i nu l-ar vedea nimeni. Dar el nu =tie. Ori nu! Mai bine s[ steie acolo pân[ s-a duce focul =i pr[p[denia asta mai departe. Dar crezi c[ are s[ =ad[? — Poate s[ =ad[ =i s-a=tepte, bunelule. Ce, nu poate s[ =ad[? Bunelul se sup[r[: — M[i Isai, m[i! Parc[ tu =ezi s[ a=tep\i? De ce nu =ezi cu mam[-ta? — Da Ile, bunelule? Dup[ câ\iva ani, când i-a povestit odat[ Isai lui Ile cum l-a am[git pe Timo=a (pân’ la urm[ tot se cheam[ c[ l-a am[git, dac[ tot în ziua aceea a venit înapoi în sat) =i i-a spus cum l-a luat bunelul pe Isai drept

46

Vladimir Be=leag[

Ile =i pe urm[ s-a sup[rat, apoi iaca în seara aceea, cum =edeau al[turi pe lai\[ (în c[soic[ întuneric, numai o dunguli\[ de lumin[ r[zb[tea din plit[ =i abia se vedea pâlpâind pe lutul de pe jos), atuncea i-a spus bunelul povestea celor doi fra\i care s-au dus amândoi s[ se scalde =i s-au pr[p[dit amândoi. Erau fra\i n[scu\i =i crescu\i pe malul apei, ca =i dân=ii, =i =tiau s[ înoate ca pe=tii, dar vezi c[ s-au înecat. +i nu de alta, dar s-au zbân\uit =i s-au hârjonit, iar unul dintr-în=ii a vrut s[-l sperie pe cel[lalt =i cum s-a dus ceva mai la adânc a ]nceput s[ \ipe: «M[ înec! M[ înec! S[ri\i, oameni buni!» Cel[lalt care era pe mal a zis: «Ia nu te f[ nebun =i ie=i». Dar cel din ap[ se vede c[ de bun[ seam[ se îneca — l-o fi apucat vreun cârcel,— =i atunci fratele istlalt se zvârle în ap[ =i d[ s[-l apuce, acela de spaim[ s-a încle=tat de mâinile istuilalt =i aista nu putea s[ înoate =i s-au dus amândoi la fund =i s-au înecat. La urm[ bunelul a zis: «Ia s[ nu p[\i\i =i voi a=a. C[ acela s-a dus dup[ cal, tu dup[ dânsul, =i s[ nu se întâmple s[ v[ duce\i to\i la fund...». +i când mântuia vorba a=a alte d[\i, când de acuma se stricase Isai din drumul lui de se desp[r\ea de nevast[-sa, ba mai ridica =i mâna la dânsa, iar Ile c[uta s[-l struneasc[, atunci îi aducea aminte c[ putea =i el s[ se înece pentru Ile, iar Ile îi zicea t[ios =i avan =i veninos: c[ parc[ tot mai bine era. Atunci Isai s[rea cu pumnii la Ile, dar Ile îl da la p[mânt, =i Isai numai gemea, c[ era mai tân[r Ile =i mai vânjos... Dar =i Ile \ine minte vorba bunelului (nu z[bav[ bunelul s-a petrecut dup[ ce-i v[zu pe amândoi mari, c[\[ra\i pe tractor, adic[ unul pe tractor, altul pe plug, la urm[ le-a zis: «V-am v[zut mari, m[i b[ie\i, s[ fi\i cumin\i =i s[ c[uta\i de mama, iar eu m[ duc la baba mea c[ de mult m[ cheam[, dar tot nu m[ înduram a v[ l[sa. Amu de amu m[ duc...», a mai c[scat o dat[ gura, f[r[ glas, a închis ochii =i s-a stins, lini=tit, senin ca o lumân[ric[), \inea minte vorba bunelului cu cei doi fra\i =i f[cea ce putea, ca s[-l sprijine, s[-l \ie pe Isai în picioare... — Ile, zici? Bunelul pune un pumn de cartofi m[run\ei pe j[ratic =i trage spuz[ de-asupra. S-o fi aciuat pe undeva pe acolo, c[ nu-i b[iat prost... Poate chiar la m[tu=[-sa... Numai dac[ n-ar fi b[gat capul... Dac[ a= avea picioarele celea de demult, te-a= lua de mânu\[ =i te-a= repezi la m[-ta, iar pe urm[ m-a= duce s[-l caut =i s[-l aduc =i pe dânsul.

Zbor fr`nt

47

— Dar cum te-ai duce, bunelule? — Nu =tiu cum, dar m-a= duce =i l-a= g[si... — +i l-ai aduce acas[, bunelule? — L-a= aduce. — Dar cum l-ai aduce? — Nu =tiu cum, dar l-a= aduce... +i nu m[ iscodi atâta, auzi? Ia =i m[nânc[ cartofii c[ s-or r[ci de tot. +i ia de acolo, de pe col\ul mesei, ni=te posmagi. Mi-o dat b[ie\ii o sit[ plin[... Roade, c[ ai din\i buni... Se apuc[ Isai de ros posmagi, ia câte doi-trei cartofi din poala c[m[=ii =i a=a, cu coaj[, îi bag[ în gur[ f[r[ sare — sarea-i pe mas[ =i n-are chef s[ se scoale. Dup[ ce simte c[ =i-a potolit olecu\[ foamea, numai ce se las[ pe lai\[ (obosit, ce vre\i?), o vreme mai aude c[ bunelul spune ceva (lumina din plit[ nu mai bate pe jos, j[raticul s-a stins de tot), glasul bunelului r[sun[ tot mai încet, mai departe... =i vede Isai c[ parc[ vine o ap[ mare, larg[ =i luminoas[, =i apa aceea se revars[ pe toat[ valea =i-i soare frumos pe cer =i valea toat[ parc[-i înflorit[, alb[ de floare — parc[-i floare, parc[-i ap[. +i nici nu bag[ de seam[ cum se face c[ se arunc[ în apa aceea, adic[ nu se arunc[, ci de mult merge a=a printr-îns[ (parc[-i ap[, parc[-s flori albe) =i nu merge, ci înoat[ (înoat[ prin ap[, c[ dac[ ar fi flori, cum ar înota?), =i când colo, îl vede mai departe, la adânc, pe Ile. Ile merge =i el, ba nu, înoat[ =i vrea s[-l întrebe cum de înoat[, dac[-s flori =i nu-i ap[, când deodat[ Ile strig[: «M[ înec! S[ri\i, oameni buni, s[ri\i!». Lui Isai îi vine a râde de Ile (cum po\i s[ te îneci în flori?), dar pe dat[ î=i aduce aminte c[ i-a spus bunelul c[ omul =i în flori se poate îneca. +i odat[ strig[: «|ine-te, Ile, c[ vin s[ te scot!». D[ înot mai tare, dar apa cre=te, pornesc ni=te valuri (de unde, c[ nu erau?), îl izbesc în piept, Isai d[ din mâini, le taie =i iaca vede cum se duce Ile la fund, odat[ izbucne=te deasupra, a doua oar[ se arat[ =i-=i zice c[ o s[ mai izbucneasc[ o dat[, c[ omul când se îneac[ izbucne=te pân[ în trei ori deasupra apei. Iaca-i aproape Isai, iaca întinde mâna s[-l apuce, Ile vine pân[ la suprafa\a apei, dar nu dovede=te s[ scoat[ capul, numai întinde mâna =i-l apuc[ pe Isai de gât, =i Isai vede c[ nu poate înota pentru c[ Ile îl

48

Vladimir Be=leag[

strânge... Începe Isai s[ horc[iasc[, s[ strige s[-i deie drumul, c[ s-or duce amândoi la fund... =i se treze=te. Sare de pe lai\[ drept în picioare. Afar[ se aude vorb[. G[l[gie. Înjur[turi. Bunelul nu-i. U=a la c[soic[ deschis[. În ferestre — lumin[. A r[s[rit luna. Prin ograd[ se v[d umblând oameni. Cineva geme printre din\i, în[du=it: — Nu, fra\ilor! Nu m[ duc nic[ieri. +i l[sa\i-m[ în pace! Nu m[ duc! Isai fuge pân[ la u=[. Se opre=te în prag =i se las[ în pirostrii lipindu-se de u=or. — Nu m[ duc. Glas cunoscut... Da. Glasul lui Timo=a. — V-am spus s[ nu ne b[g[m pe acolo... V-am spus! Nu m-a\i ascultat. Au venit de dincolo, se gânde=te Isai. +i, cum se vede treaba, r[u le-a mers. A aflat pe urm[ de la bunelul =i chiar de la Timo=a toat[ întâmplarea cum a fost. S-a dus grupul lor s[-l aduc[ pe unul cu câl\i în gur[, s-au dus de cu sear[ când era întuneric, au trecut bine =i mai bine—aveau un loc chitit dinainte —, au pus mâna pe un fri\, l-au suit pe cal =i au pornit înapoi. Mergeau prin gr[dini, ba nu, întâi prin p[dure, =i au ajuns la ap[. Aici, când s[ treac[, ce-au f[cut ce-au dres, unul dintr-în=ii a sc[pat mâna pe tr[gaci, a r[sunat o împu=c[tur[ =i postul nem\ilor din apropiere i-a sim\it =i a deschis foc asupra lor. N-au mai stat, au pornit repede înot, au trecut neatin=i, numai dincoace au b[gat de seam[ c[ neam\ul =i uzbecul care-l ducea pe calul lui nu-s printre dân=ii. S-au oprit, i-au c[utat — degeaba. +i au fugit mai repede, c[ r[s[rea luna de dup[ deal... Le-a mers r[u, a=a-i, =i Timo=a =chiop[teaz[. Se ridic[ de jos, d[ s[ mearg[, dar piciorul i se frânge =i se las[ iar[. Un soldat îl sprijin[ de sub\ioar[, dar el îl împinge cu mâna la o parte: — Nu m-a lovit nici un glonte. Nu, b[ie\i. Mi l-am scrântit oleac[... Cineva îl ceart[: — Acolo or s[ vad[ ce-i: glonte, neglonte. — Dar v-am spus c[ nu m[ duc! Nu m[ duc =i gata! +i dup[ ce mai

Zbor fr`nt

49

face un pas, îl vede pe bunelul care vine cu ceva în mân[ (erau ni=te scândurele pe care le scosese de pe undeva =i venea s[-i lege lui Timo=a piciorul, credea c[-i numai scrântit, întins, dar a doua zi avea s[ se vad[ c[ de bun[ seam[ Timo=a fusese atins la genunchi de un glonte, =i el, în fierbin\eal[, nici nu sim\ise: iar pe urm[ s-a umflat, dar nu tare, atât c[ nu putea c[lca pe dânsul în toat[ sila, ca mai înainte), vine bunelul, se apleac[ =i începe s[-i lege lui Timo=a piciorul. I-l leag[ =i-i poveste=te cum odat[ demult, la b[t[lia cealalt[ cu neam\ul, tot a=a l-a lovit =i pe dânsul într-un picior un fund de ghiulea =i l-a n[s[dit r[u =i... — Dar Tokombaiev nu-i, bunelule? Cum crezi, s-a dus la fund? A=a poate s[ se duc[ omul dintr-odat[ la fund? — Se întâmpl[ uneori de se duce =i la fund... Dac[ nu se lupt[ cu apa, se duce... — Dar îi b[iat voinic... A crescut pe malul unui râu de munte, =tie s[ înoate. — Dac[-i cum spui, poate s[ ias[, zice bunelul. Poate s[ ias[. +ade Isai =i ascult[ =i când aude ce-a p[\it uzbecul, ]i pare bine =i se bucur[: «Mi-a luat binoclul. +i eu am muncit pentru binoclul cela... Trei zile am p[scut vac[ str[in[, numai s[-l am... Mi l-a luat. Amu de unde s[ mi-l deie înapoi?» Iar când îl aude pe Timo=a cât de mâhnit =i cu cât[ durere vorbe=te de Tokombaiev, i se face ru=ine c[ s-a bucurat =i-i vine s[ fug[ în c[soic[, s[ se bage iar sub mantaua pe care i-au dat-o b[ie\ii lui bunelul din vechiturile lor (amu-i var[, cald, =i nu le trebuie m[nt[li, c[ l-or gâmba pe Hitler pân[ or da brumele), mantaua cu care l-a învelit bunelul când l-a l[sat dormind pe lai\[. S[ se înveleasc[ peste cap =i s[ tac[, nu cumva s[-l aud[ Timo=a c[-i aici. +i când vrea s[ se furi=eze în c[soic[, îl strig[ bunelul: — Isai, ia ad[ ghemu de pe cuptor! — Iaca îl aduc, bunelule! Când îl vede lâng[ dânsul, în loc s[ se mire de unde s-a luat Isai amu noaptea aici, Timo=a începe iar s[ înjure =i s[ strige =i s[ geam[ =i s[ zic[ c[ a=a de bine începuse opera\ia lor =i ia-ia s[ se termine tot bine, când colo, s-a dus dracului. Apoi dup[ ce bunelul l-a legat bine,

50

Vladimir Be=leag[

strâns, s-a sprijinit de um[rul lui Isai =i v[zând c[ poate p[=i a mers vreo doi pa=i, a încercat s[ se întoarc[, dar nu =tiu cum a dat c[ s-a sucit r[u, de tocmai a scrâ=nit din din\i (Isai a auzit! dar ca s[ nu bage nimeni de seam[, s-a f[cut a râde). — Bre Isai, bre! Ce dracu v-a\i pornit cu ma=ina dac[ a\i v[zut c[ vin avioanele peste voi? V-am strigat din urm[ c[ vin. Ori n-a\i auzit ori v-a\i f[cut surzi? — Ne-am f[cut. — Ce mai umbla ma=ina voastr[: când într-o parte, când în alta — parc[ era beat[. — Chiar era... — Stai, bre. Dar de unde mi te-ai luat pe aicea? De unde? — De acolo, arat[ Isai, din c[soaie. — Bre, bre, bre! Dac[ afl[ c[pitanul? Ce-o s[-mi fac[? De acuma mi-i totuna. Numai de nu m-ar duce... Auzi ce vor s[-mi fac[ prietenii mei? S[ m[ trimit[ la spital. Îs nebuni! Z[u, nebuni. Eu s[ m[ duc? Cu o zgârietur[, la spital? +i pe urm[ când oi veni s[ nu g[sesc pe nici unul? (Timo=a se ridic[ în tot statul, drept, parc[ ar fi teaf[rs[n[tos). A=a prieteni îmi sunte\i? Vre\i s[ sc[pa\i de mine? Unul din solda\i face din mân[: «Ei da, vrem s[ sc[p[m. Nu vrem». Altul: «De ce crezi a=a?... Î\i vrem binele. A=a-i, bunelule?». Timo=a nu se las[: — Mâine sear[ ne ducem iar[, fra\ilor! S[ aducem alt fri\! S[-l g[sim pe Tokombaiev, fra\ilor! Ceilal\i stau neclinti\i în jurul lui Timo=a. Nu îndr[znesc s[-l contrazic[. — Am s[ vorbesc cu c[pitanul. S-a dus cineva s[-i raporteze? S[ nu se duc[ nimeni. Eu am s[-i raportez cum s-a desf[=urat opera\ia. Nu, Tokombaiev trebuie s[ vie. +i el =i neam\ul... Da, =i neam\ul viu. Cui îi trebuie neam\ mort? C[ bine l-am g[bjit! A\i v[zut cum l-am g[bjit, b[ie\i? A\i v[zut cum se iau pui=orii cu mâna goal[? S[ înv[\a\i de la mine. Timo=a face doi pa=i. Solda\ii se feresc, neîndr[znind s[-l opreasc[, dar nici departe nu se dau.

Zbor fr`nt

51

— +i pentru tine am s[ vorbesc, m[i Isai. Am s[ vorbesc cu c[pitanul. Auzi? Pentru tine... +i am s[-i spun... Aici Timo=a se clatin[ într-o parte, în alta, se leag[n[ ca un cop[cel b[tut de vânt — drept, n[ltu\, sub\irel, odat[ se cump[ne=te =i, secerat parc[ de un brici nev[zut, cade cu fa\a înainte, drept, f[r[ a întinde mâinile s[ se apuce de ceva. Dar alte mâini, din p[r\i, se reped speriate spre umbra lui... Crezi c[ Nistrului îi vine u=or? Amu dac[-i între dou[ focuri, unul pe un mal, altul pe cel[lalt, =i focurile acestea se n[pustesc, se reped în sus, luate la trânt[ nu pe via\[, ci pe moarte, =i trânta aceasta \ine o zi, o noapte, dou[ zile, dou[ nop\i, o s[pt[mân[, dou[, o lun[, dou[, trei — de unde s[-i fie lui u=or, Nistrului? C[ el, cum n-ar fi, îi deprins s[ curg[ lini=tit pe v[ile =i printre dealurile lui, a=a i-i firea — îi place lini=tea, t[cerea. Când era tân[r-tinerel de tot, de, a mai zburdat =i el, s-a mai avântat =i el, a mai f[cut g[l[gie, dar nu mult[ — atâta cât[ i-a trebuit ca s[-=i croiasc[ =i el un drum pe fa\a p[mântului istuia, ca s[ se arate =i el demn de numele ce i-a fost dat s[-l poarte. +i dac[ s-a nimerit s[-=i a=tearn[ drum pe un p[mânt holmuros, =i dac[ a dat în calea lui peste col\uri de p[duri, spin[ri de dealuri, piepturi de stânci, p[durile le-a ocolit u=or ca s[ le aib[ pe mal, dealurile le-a t[iat drept în dou[ ca s[-i vad[ lumea voinicia, iar cu stâncile s-a luptat crunt o sut[, dou[, trei sute, multe sute de ani =i pân[ nu le-a dezvelit la soare h[t pân[ jos la talp[, nu s-a l[sat (s[ le vad[ lumea c[, oricât de tari ar fi ele, tot pot fi m[cinate, sp[late, =i chiar urnite din loc, stâncile), apoi a f[cut cu ochiul, a cotit =i s-a dus mai departe parc[ ar fi zis: «Ei, am f[cut =i eu o glum[». Adic[ o glum[ c[ ar fi vrut s[ mute stânca din loc. Ce-i drept, pe unele le-a d[râmat r[u, dar mai mult decât a putut n-a f[cut, pentru c[ stâncile acelea erau mult mai vechi =i deci mai tari decât dânsul (r[m[seser[ acolo stâncile de demult, tare de demult, de când Nistrul nici nu era pe lume ori dac[ era, era un pârâia= cât o scurs[tur[ de la strea=ina casei, =i fuseser[ stâncile acelea temelie =i talp[ de mare, marea jucase cine =tie câte mii de ani pe dânsele =i le

52

Vladimir Be=leag[

f[cuse tari, le b[t[torise bine), =i dac[ erau tari stâncile, s-a gândit Nistrul c[ tot mai bine s-o ieie aici oleac[ la dreapta, dincolo oleac[ la stânga, s[ fac[ un cot, s[ fac[ o întors[tur[ =i s[ mearg[ mai departe în drumul lui. Iar drumul lui de sus, h[t de la Mun\ii cei nal\i unde-=i \inea r[coarea dintotdeauna (anume o \inea, c[ci atunci când venea vara =i începeau c[ldurile cele mari, el odat[ striga s[ i se trimit[ oleac[ de r[coare =i îndat[ la porunca lui se trezeau z[pezile de pe creste, din v[g[unile b[trânilor Mun\i, =i unde venea o r[coare de se înviora tot meleagul ista) =i pân[ jos la guri, aproape de întinsa Mare, era drumul lui =erpuit, tare =erpuit, a=a c[ cine se uita de deasupra la dânsul zicea: «M[i, ce n[stru=nic[ ap[ — uite-o cum zburd[ ca un berbecu\ — când încolo, când încoace...». Dar vezi c[ acela care zicea a=a avea dreptate numai pe jum[tate. +i anume: a=a fusese Nistrul nostru mai demult, în tinere\ile lui, când a trebuit s[-=i taie =i el drumul lui pe fa\a p[mântului, atunci a fost zbân\uit =i neastâmp[rat, iar mai târziu dup[ ce odat[ cu apele lui s-au scurs sute =i mii de ani, s-a potolit, s-a f[cut mai grav, mai re\inut. Nu, nu ca un b[trân, ci ca un om în vârst[, ca unul care a v[zut =i =tie atâtea câte nu =tiu tot felul de alte râule\e =i pâr[ia=e care ba apar =i vin spre dânsul, g[l[gioase, ba iar dispar =i nici nu se =tie unde-or fi disp[rut =i pentru ce or fi ap[rut, în timp ce el, Nistrul, r[mâne s[-=i urmeze calea pe p[mântul acesta holmuros, m[nos =i darnic cum nu g[se=ti altul pe lume, r[mâne s[ ocoleasc[ delicat col\uri verzi de p[duri =i livezi, s[ treac[ printre dealuri t[iate de dânsul =i s[ izbeasc[ u=or în t[lpi de stânci albe-g[lbui, s[ se duc[ spre muma lui ve=nic[ Marea. Îi întunecat la chip Nistrul… +i cum s[ nu fie întunecat =i sup[rat =i s[ nu se încre\easc[ la fa\[ dac[ h[t cine =tie de când, din ce vremuri îndep[rtate, pierdute în uitare (le \ine minte bine, pentru c[ atâtea câte le =tie el nu le =tie nimeni, atâtea câte a v[zut apa lui n-a v[zut nimeni, =i dac[ s-ar apuca s[ povesteasc[ =i s[ spun[ m[car a mia parte din câte le-a v[zut =i le =tie, ar trebui ca s[ le ascul\i nu o via\[ de om, dar cam tot atâtea vie\i de om câte s-au perindat pe malurile =i peste valurile lui de la

Zbor fr`nt

53

începutul începuturilor când s-a oglindit primul chip b[rbos în oglinda lui =i s-a aplecat mirat s[ vad[ cine-i acolo la fund =i a dat cu mâna =i s-a scos pe sine însu=i, dar sf[râmat, a=chii, =i pân[ la p[durile de picioare de cai iu\i, m[run\i, ce-au trecut fie înot, fie în vad peste dânsul, ca o cea\[, ca o negur[, pustiind malurile; de la p[s[rile albe, care treceau de dou[ ori pe an cârduri ori unghiuri sus în în[l\ime =i pân[ la ciorile acestea de fier negre care vuiesc =i uruie acum zi =i noapte c[rând moarte, unele înspre r[s[rit, altele înspre apus), din vremurile acelea str[vechi era deprins Nistrul, dac[ ajungea la =esul acesta neted, s[ curg[ în voie, lin, nestingherit de nimeni, s[ se bucure de verdea\a p[durii, livezilor, de cele dou[ sate albe, unul pe un mal, altul pe cel[lalt mal, s[ fie martor la nun\i vesele care treceau peste apa lui, fie c[ un fl[c[u din satul din dreapta fura o fat[ din satul din stânga, ori o fat[ din satul din stânga fugea dup[ un fl[c[u din satul din dreapta, ori c[ treceau iarna ur[tori peste ghea\a lui ca s[-=i ureze neamurile din cel[lalt sat =i, când treceau, îl urau =i pe dânsul, =i era veselie =i bucurie mare; iar dac[ venea prim[vara =i vara, r[sunau cântece de dragoste, dor =i jale, =i r[sunau râsete de fete cu ochi mari =i fa\a ascuns[ în col\uri de basmale albe. Îi mâhnit tare Nistrul... Cum s[ nu fie mâhnit dac[ mare pr[p[d =i pârjol s-a l[sat asupra lui =i m[car c[ a p[timit atâtea, dar ca acum nu \ine minte s[ fi v[zut vreodat[. Uneori când cele dou[ focuri de pe cele dou[ maluri se înclea=t[ la lupt[ =i se izbesc piept în piept, pe moarte, nu pe via\[, =i se reped în sus, focurile, apoi cad iar, atunci ia foc =i apa lui, apa Nistrului, =i începe s[ ard[ =i ea. +i arde cu par[, dar nu-i galben[ para, ci-i ro=ie, c[-i sânge, sânge de om... +i sângele acesta se întinde pe trupul lui, al Nistrului, =i îl doare, îl frige tare. Îl mân[ Nistrul repede, sângele acela, la vale =i-l duce repede spre mare ca s[ se spele de el =i s[ se simt[ iar curat cum a fost, dar nu poate: vine altul din urm[, alt sânge, sânge de om... S-ar r[zvr[ti Nistrul...

54

Vladimir Be=leag[

Ar \ipa Nistrul: ce face\i voi, oamenilor? De ce v[ c[s[pi\i unii pe al\ii? De ce v[rsa\i atâta sânge? De ce l[sa\i s[ bântuie focul aista, care m[ arde =i m[ pârjole=te =i pe mine, =i livezile puse de mo=iistr[mo=ii vo=tri, =i p[durile r[coroase, =i podgoriile care ar trebui s[ poarte rod de vii —de ce le arde\i? Ar striga Nistrul: unde-s copila=ii mei ar=i de soare care vara ar trebui s[ vin[ droaie, g[l[gio=i, s[ se scalde, s[ se r[coreasc[ în apa mea? Unde-s copiii vo=tri, oameni? Ce-a\i f[cut cu ei? I-a\i alungat? I-a\i vârât în bor\i, în p[mânt ca pe guzgani, =i voi v[ bate\i c[ nu pute\i împ[r\i lumea? Nu pute\i împ[r\i bun[t[\ile lumii? Dar cum le ve\i împ[r\i dac[ voi le distruge\i, aceste bun[t[\i, le arde\i, le sf[râma\i în loc s[ munci\i =i s[ le aduna\i, aceste bun[t[\i. Ce face\i voi, oameni? Lua\i-v[ de seam[, oameni... A=a ar striga Nistrul. Dar tace Nistrul. Numai se întunec[ la fa\[, se întunec[ =i tace. +tie el, Nistrul, c[ chiar de s-ar r[zvr[ti, chiar de-ar \ipa =i ar r[cni a=a, oamenii totuna nu l-ar auzi. De aceea tace Nistrul, tace =i ofteaz[ în adâncurile lui, în afundul lui... ...Deodat[ s-au mi=cat vârfurile tuf[ri=ului de rogoz din marginea gârlei, s-au mi=cat date înceti=or la o parte de mâinile cuiva =i s-a auzit sunet de ap[, sunet u=or, stârnit de picioarele cuiva. Nistrul =i-a încetinit un pic mersul, vrând s[ vad[ cine umbla pe colo (de mult nu v[zuse ziua în amiaza mare pe cineva a=a de aproape), s-a uitat, dar n-a putut vedea pe nimeni, c[ era rogozul verde =i des. A dat s[ se înal\e, dar n-a putut s[ vad[ nimic, s-a aplecat mai jos =i iar n-a v[zut nimic. Când a sim\it c[ nu mai poate de curiozitate =i mirare, iat[ c[ a v[zut repezindu-se de undeva dintr-un tufar de pe mal pe un l[stun (din cei zbur[t[ci\i de la cuiburile lor f[cute în malul nalt, mai la vale), l-a v[zut negru, lucitor, sclipind la soare =i tot atunci l-a auzit \ipând: «Un b[iat! Un b[iat!». Când a în\eles ce zice l[stunul, Nistrul s-a bucurat, tare s-a bucurat: «A venit un b[iat!». +i tot atunci s-a întrebat: «Dar cum de a r[zb[tut aici, ziua, =i ce caut[? A venit s[ se scalde?» Dup[ l[stunul dintâi au mai ap[rut al\i doi (de acuma-s trei), =i tustrei se zvârcolesc în aer strigând: «Un b[iat, un b[iat, un

Zbor fr`nt

55

b[iat!» La început speria\i, apoi sup[ra\i, înfuria\i, c[ uite, dup[ ce au fost izgoni\i de pe la casele lor, =i în gârla asta unde s-au retras =i s-au ascuns nu sunt l[sa\i în pace. B[iatul întinde mâna cu palma în soare s[ vad[ cine \ip[ a=a tare de-l d[ de gol, apoi se apleac[, î=i strânge mai bine sfoara pe pântecele gol (st[ pân[ sub genunchi în ap[, încins cu o sfoar[, dar de ce-o fi fiind ]ncins?), apoi porne=te iar înainte dând cu mâna trestiile la o parte. Vârfurile se mi=c[, dar nimeni nu vede c[ ele se mi=c[, numai cât cei trei l[stuni v[d c[ rogozul se mi=c[. Dup[ c[r[ruia mi=c[toare, care trece prin vârfurile rogozului bag[ de seam[ cei trei l[stuni c[ necunoscutul a intrat în împ[r[\ia lor, merge tot mai spre adânc prin apa Nistrului, =i s[getând aerul încolo =i încoace se întreab[ în de ei, l[stunii, cine s[ fie la urma urmei =i de ce-a venit? +i când v[d c[ acel oaspete nepoftit se apropie de marginea trestiilor, iar încolo — =i în sus, =i în jos — se întinde apa limpede (aici gârla se vars[ în Nistru), se bucur[ c[ o s[ ias[ el odat[ din tuf[ri= =i o s[-l vad[. Unul din cei trei l[stuni se repede bucuros =i g[l[gios asupra b[ietanului =i când au r[mas s[-l acopere numai vreo câteva trestii, i-a v[zut fa\a cu ochii mari =i limpezi ca apa, i-a v[zut sfoara legat[ la brâu ceva mai sus decât apa (apa se ridicase) =i a vrut s[ vad[ oare ce s[ aib[ legat de sfoara ce-o poart[ pe trup, c[ în aceea=i clip[ un alt l[stun a \ipat: «Îi Isai, Isai, Isai!» Ceea ce însemna c[ l-a recunoscut. Când a v[zut Isai c[ n[iboasele de p[s[ri se \in scai de dânsul, a aruncat o c[ut[tur[ c[tre cel[lalt mal, s-a izbit înainte cu mâinile întinse, apa s-a dat în p[r\i, apoi s-a închis de-asupra lui =i l-a înghi\it. Cât[va vreme l[stunii s-au mai învârtit asupra locului s[getând v[zduhul, unul zicând c[ aici trebuie s[ fie b[ietanul, acu= trebuie s[ scoat[ capul, altul — c[ s-a speriat =i a luat-o prin rogoz înapoi =i trebuie s[ ias[ degrab[ la vedere, c[ uite, colo, se v[d mi=cându-se vârfurile trestiilor, al treilea —c[ toate celea li s-au n[z[rit, c[ el cum st[tea =i pirotea pe-o trestie aplecat[ pe ap[ n-a v[zut nimic, n-a auzit nimic =i degeaba \ipetele =i g[l[gia, mai bine s[ se duc[ s[ se îndoseasc[ la umbr[, pân[ ce-o trece c[ldura =i z[pu=eala, iar spre sear[, pe r[coare, or vedea ce au de f[cut... +i într-adev[r, de cum s-a închis

56

Vladimir Be=leag[

apa în locul acela =i s-au stârnit ni=te v[lurele, care repede de tot s-au f[cut nimic de nu s-a mai cunoscut nici un semn, a=a a =i r[mas limpede apa, neted[, olecu\[ încre\it[ =i nici o urm[ pe ea... Se înfuriase Isai r[u pe afurisitele de p[s[ri. Ar mai fi mers poate în picioare, pân[ ce ajungea la adânc, dar când le-a auzit chi\c[ind pe deasupra =i coborând tot mai jos, le-a ar[tat din pumn =i s-a cufundat, =i când s-a cufundat le-a f[g[duit c[ odat[ =i odat[ (mai pe urm[, dup[ ce s-a lini=ti vremea) are s[ le fac[ el o nunt[: are s[ se duc[ la cuibarele lor =i are s[ pun[ o matahal[ de mâ\[ ori de câine, are s-o lege cu o funie =i are s-o trag[ pe mal în sus ca s[ le sperie, s[ le înve\e minte... +i cum vâsle=te cu mâinile =i împinge apa cu picioarele, se uit[ Isai în sus s[ vad[: tot se mai \in cei trei de dânsul? Dar oricât de tare deschide ochii, nu vede decât soarele privind ca dintr-o sp[rtur[, care ba se l[\e=te, ba se îngusteaz[, se clatin[, se a=chiaz[, se leag[n[ =i iar tremur[ — abia vede lumina lui prin apa galben[-verzuie. Ori c[ lumina-i slab[, ori Isai s-a cufundat prea tare, ori apa e cam tulbure azi, dar parc[ s-a întunecat soarele, Isai se îndreapt[ din trup =i iese mai la suprafa\[ (nu tare, nu cumva s[ scapete =i s[-=i arate ceafa ori spinarea la suprafa\[) =i când se ridic[, bag[ de seam[ c[ apa-i mai c[ldu\[. Înseamn[ c[ a luat-o prea adânc de i s-a p[rut soarele obosit. Acum =i soarele-l vede bine pe Isai, vede cum lucreaz[ cu mâinile încet, f[r[ grab[, cum împinge apa cu picioarele — în ap[ arat[ =i el galben-verzui =i mult mai lung, =i are ceva legat de sfoar[ pe =ale, la spinare. Câte secunde or fi trecut (ori minute), Isai nu =tie, dar la un moment dat a sim\it c[-l apuc[ o ame\eal[, i se înmoaie mâinile de la coate =i îi sl[besc picioarele de la genunchi. Aer! O gur[ de aer s[ trag[, tot cât l-a avut l-a dat afar[, pu\in câte pu\in. Dac[ scoate capul? Trebuie s[ fi fiind taman la mijloc... +i dac[ scoate capul ]ndat[ or s[-l vad[ — îi departe înc[. Nu, nu se poate... Isai î=i încordeaz[ puterile =i înoat[ mai departe, caut[ s[ se ieie cu alte gânduri, caut[ s[... +i deodat[ i se n[zare c[ ei îs amândoi =i c[ înoat[ al[turi — el, Isai, =i Ile, — înoat[ la întrecere. Se duc la cel[lalt mal s[ caute raci ca atuncea, în vara aceea... =i cum s-au izbit de pe mal =i s-au cufundat în

Zbor fr`nt

57

ap[, înoat[ pe sub ap[ cu ochii deschi=i, Isai ia seama la dreapta =i-l vede mânând pe Ile. Ile e înaintea lui, Isai sile=te, îl ajunge =i-l întrece, dar când se uit[ vede c[ Ile nu-i, caut[ împrejur =i-l vede mai la vale (l-a dus =uvoiul), nu prea departe, =i Isai sile=te iar... +i nici nu iau seama când ajung la cel[lalt mal, a=a, pe sub ap[... Dar acum... Isai simte c[ aceea=i ame\eal[ îl apuc[ =i-l mole=e=te =i se gânde=te: «De ce ? N-am trecut de atâtea ori înot pe sub ap[? +i amu s[ nu pot?... M[i Ile, unde e=ti? Ia s[ vedem cine are s[ ajung[ întâi? Dar nu te uita în sus c[-i mai greu de înotat...». Se vede c[-l încurc[ hainele legate de sfoar[ la spinare, de asta îi vine a=a greu. Se r[suce=te de câteva ori, merge oleac[ pe spate, apoi pe dreapta, pe stânga =i iar se las[ pe dreapta, a=a-i mai u=or... Dar iar îi vine ame\eal[... +i când vede c[ nu mai are încotro =i o s[ trebuiasc[ s[ scoat[ capul, ca s[ trag[ o gur[ de aer, apa deodat[ se face rece, apa deodat[ se întunec[ =i, în aceea=i clip[, îl trece un fior: «Nu cumva m[ duc la fund? În sus! S[ ies mai repede la suprafa\[!» Dar când se uit[ în sus îi zvâcne=te inima de bucurie—nu se duce la fund, a ajuns la cel[lalt mal. Se mai izbe=te de câteva ori =i d[ cu mâinile de un prag de piatr[ — lat, neted — se apuc[ de margine, g[se=te jos alt[ muchie, calc[ =i scoate încet capul. Malul se înal\[ drept, ca un perete. L-a dus apa la vale... Trebuia s[ ias[ la gura celeilalte gârle. L-a dus apa la vale! Oare mult l-a dus? Trage aer cu toat[ gura. Deodat[ aude, prin propriul gâfâit, un zgomot. Chiar lâng[ ureche: — Plip! Î=i trage capul în jos, în ap[. +i cum se repede îi fuge piciorul =i se duce la fund de-i fâ=âie prelung apa ]n urechi: =-=-=-=!... Se munce=te mult pân[ reu=e=te s[ scape de =uvoiul care apuc[ a-l trage iar mai la vale, se izbe=te spre mal, î=i g[se=te lespedea (la un moment dat era gata s[ se repead[ iar la adânc =i s[ porneasc[ înapoi, spre malul

58

Vladimir Be=leag[

celalt, cine =tie, poate l-au observat =i au tras asupra lui =i acela a fost zgomotul glontelui lovind în ap[?), calc[ pe ea =i, când scoate capul, vede azvârlindu-se de pe mal, de deasupra capului, ceva negru =i lunguie\ care se înfige cu zgomot scurt =i r[sun[tor în ap[: «Plip!» Isai a zâmbit: «Bulbucatul dracului!...» Despre întâmplarea cu broscoiul =i toat[ frica pe care a tras-o când l-a v[zut repezindu-se de sus asupra lui Isai nu prea povestea la al\ii, mai pe urm[, ori dac[ povestea o întorcea altfel decât cum fusese, o întorcea ]n glum[. Zicea c[ dac[ l-a auzit c[zând la spatele lui, în ap[, s-a întors =i când a ie=it broscoiul iar deasupra apei =i l-a privit cu ochii mari =i bulbuca\i Isai a râs =i a uitat c[ a trecut dincolo, pe cel[lalt mal, ci parc[ s-a dus =i atunci s[ caute raci pe sub pietre. A=a povestea mai pe urm[. Se în\elege, nu la to\i, numai unora pe care-i =tia de oameni... De fapt, nici lui Ile nu i-a povestit (se pare c[ nu!), iar atunci când st[tea cu fecioru-sau la mal pân[ la genunchi în ap[ =i se uita t[cut dincolo, la cuiburile ce se vedeau negre în malul cel[lalt =i privirea i s-a dus în sus c[utând locul unde a ie=it el atunci (nu se vedea, era mai sus locul, mult mai sus, m[car c[ nu ie=ise chiar acolo, la gârl[, dar îl mânase =uvoiul mai la vale), apoi când s-a repezit în ap[ cu mâinile întinse înainte =i s-au închis valurile deasupra, =i-a adus aminte cum a trecut atunci dincolo, la nem\i, =i a v[zut totul dinaintea ochilor. S-a v[zut iar b[ie\el (tot ca =i atunci), apoi cât a înotat pe sub ap[ (tot a=a, ca =i atunci), s-a gândit c[ de ce nu i-a spus b[iatului s[ =ad[ bini=or, nu cumva s[ se bage în ap[ (mai =tii? poate s[-i deie în cap s[ se bage), apoi c[ ar trebui s[-i povesteasc[ feciorului cum a trecut atunci... Las s[ =tie, s[ =tie tot despre tat[-s[u, c[ numai unul b[iatul trebuie s[ =tie tot!.. +i cum b[iatul st[tea =i striga a nu =tiu câta oar[: «Ta-t[!», de se r[spundeau malurile unul c[tre altul peste ap[, Isai, care se ducea tot mai departe, tot mai la adânc, îi poveste=te în gând feciorului ast[ întâmplare din copil[ria lui. Are s[ în\eleag[ oare? Are s[ priceap[? Ori îi mititel =i o s[ trebuiasc[ s[-i spun[ mai pe urm[, mai târziu? Dar dac[ acuma Isai o s[ se duc[ tot mai la fund, tot mai la adânc =i n-o s[ mai ias[?... Apa îi

Zbor fr`nt

59

vâjâie în urechi, îi simte în spate r[ceala de ghea\[, pe umeri, pe la coaste, pe la pulpe... Apa se face tulbure, galben[. Apoi odat[ se întunec[... +i-l apuc[ ame\eala. Isai simte cum se duce tot în jos, tot mai la fund. Aicea-i întuneric, aicea-i rece de tot... Dar aude, ca prin vis, \ip[tul copilului de pe mal: «Ta-t[!» Iar atunci într-adev[r uitase unde-i =i de ce-i aici, i se p[rea c[ de bun[ seam[ a venit s[ scoat[ raci dintre pietre, =i când a v[zut c[ toat[ spaima dintr-o broasc[-i numai, s-a c[\[rat pe mal, dup[ ce a luat aminte împrejur =i a v[zut c[-i lini=te (ba nu, a mers oleac[ prin ap[, pe sub mal, pân[ mai sus unde era loc mai îndemân[ de urcat =i unde se z[rea un vârf de tufar... ce-o fi fost tufarul acela?). +i când a ie=it s-a uitat spre cel[lalt mal =i n-a v[zut pe nimeni — s-a uitat din fug[ —, s-a repezit spre tufar =i s-a ascuns într-însul (era unul ori vreo câ\iva tuf[ra=i de porumbrei =i între dân=ii oleac[ de loc, =i s-a b[gat acolo). St[ aplecat într-un genunchi, se uit[ pe sub frunze — nu, parc[ nu s-aude nimeni, numai câ\iva bulg[ri mi=ca\i din loc se rostogolesc din urma lui =i cad în ap[: — Plip! L-a adus apa mai la vale. N-a putut \ine s[ ias[ la gârl[—o s[ trebuiasc[ s[ a=tepte ori s[ se furi=eze pân’ acolo. Ori, poate, mai bine c[ a ie=it aici? Cine poate s[ se gândeasc[ c[ trece careva ziua-n amiaza mare =i înc[ unde-i malul nalt =i drept ca peretele? Împrejur pe \[râna galben[ (\[rân[ ori lut amestecat cu nisip) apa care s-a scurs a apucat a se usca, p[mântul s-a înt[rit, a f[cut coaj[ =i genunchiul =ade în p[mântul sleit. Isai se întoarce, se a=az[, d[ cu spinarea goal[ în ni=te spini (tufarii jo=i, de=i =i ghimpo=i), se fere=te =i d[ cu pieptu-n al\i spini (darac nu alta!—trebuie s[ se îmbrace), =i când se gânde=te a=a (are =i haine! ce crede\i c[ avea legat de sfoar[ la spinare, dac[ nu hainele? +i de ce crede\i c[ l-a mânat apa mai la vale dac[ nu pentru haine?), d[ c[ hainele i-s ude. Le desface =i, când le desface, ajunge cu ele de p[mânt, pantalonii =i c[ma=a lui din foaie de cort boit[ cu coji de nuc[ se ing[lbenesc pe ici-pe colo, se mânjesc, Isai le strânge =i le a=az[ pe genunchi s[ se usuce! «Iar degetul?» Mi=c[ de-

60

Vladimir Be=leag[

getul de la picior: îi zbârcit, l-a supt apa, nu mai curge s`nge. +i nici coaj[ n-are. Ia o mân[ de \[râna uscat[ =i presoar[ de-asupra—s-a face mai repede coaj[, c[ are atâta de mers. Se apleac[ Isai =i se uita pe sub tufari, la vale, =i deodat[ îi tresare inima—vede o arip[ din satul lui, câteva c[su\e =i nucul sus, pe deal, în fa\a c[su\ei unde a stat ieri =i l-a a=teptat pe Timo=a s[ ias[. Se d[ Isai mai înspre stânga, doar ar mai vedea vreo c[su\[, dar de aici nu se vede nici una, =i deodat[ simte c[ îl cuprinde o fric[. Numai acum a în\eles ce-a f[cut =i unde-i. I s-a p[rut c[-i prins într-un sac legat la gur[ =i n-are pe unde sc[pa... +i i se arat[ în fa\a ochilor bunelul venind pe sus, peste ap[, sprijinindu-se în toiag, =i când d[ cu ochii de dânsul îl întreab[: «De ce =ezi ascuns în tufari, m[i Isai?» Isai tace. Iar bunelul unde face: «D-apoi ne-am în\eles s[ te duci la mam[-ta. Cum de-ai ajuns aici?» Atunci aude Isai ni=te cuvinte care-s ale lui, spuse de dânsul, dar =tie c[ n-a deschis gura, atunci de unde cuvintele acelea? «Dar Ile, bunicule? Cum s[-l l[s[m pe Ile?» Bunelul se uit[ într-o parte parc[ ar zice: «+tii tu unde-i Ile?». Isai d[ din umeri: «Nu =tiu, dar l-oi g[si. Pentru asta am trecut dincoace s[-l caut». +i când vede c[ bunelul vrea s[ se duc[, Isai d[ s[ strige s[ nu se duc[, dar nu poate striga, =i bunelul p[=e=te peste ap[ sprijinindu-se în toiag, =i apa sun[ când o love=te cu vârful toiagului, parc-ar fi sticl[, ori ghea\[, ori o oglind[... Tot cu acel glas a gr[it bunelul =i atunci când a venit neam\ul (l-au v[zut c[ nu-i neam\, ci numai îmbr[cat pe jum[tate nem\e=te, de fapt era un fel de rus fugit: de prin p[r\ile lui, unde a f[cut, se vede, fel de fel de pâr[li la nem\i, =i când a v[zut c[ nem\ii fug, a fugit =i el cu dân=ii). S-a auzit atunci c[ umbl[ un neam\ din cas[ în cas[, beat, suduie =i strig[, la vreo dou[ case a strâns \oalele =i hainele câte n-au dovedit oamenii s[ le ascund[, le-a trântit gr[mad[ în mijlocul casei, le-a stropit cu gaz =i le-a dat foc. A trântit u=ile =i le-a încuiat ca s[ se în[du=e oamenii, înc[ bine c[ aceia au spart ferestrele =i au ie=it (a=a a f[cut =i la alde Vera, c[ el pe Vera o c[uta, dar mam[-sa a ascuns-o =i el a dat foc de ciud[). Apoi a dat naval[ la Isai, mama taman era în

Zbor fr`nt

61

cas[, c[ nu dovedise s[ strâng[ =i mai strângea ce putea, bra\, s[ duc[-n beci. +i neam\ul acela cum a intrat a r[cnit: «Fata! Unde-i fata?» =i a dat cu chinjalul în u=orul u=ii (a r[mas semn adânc, de chinjal). Mama s-a speriat, s-a f[cut alb[ ca varul =i a dat s[ ias[, el a l[sat-o, dar a început a trânti, a f[râma, a rupe de pe pere\i tot ce era =i a c[lca cu picioarele — prosoape, fotografii, icoane... Atunci a venit bunelul, s-a oprit în tind[, în u=[, =i l-a întrebat: «Ce faci aici, viteazule?» Acela când l-a v[zut a râs: «A, vrei s[-mi cerc ascu\i=ul chinjalului de gâtul t[u, mo=nege?» Bunelul numai a n[l\at capul =i a zis: «Tu, m[i, s[ m[ tai pe mine? Dar =tii în câte b[t[lii am fost eu? +i câte semne am pe trupul meu? Soldat e=ti? Umbli =i-\i ba\i joc de oameni! |i-i fric[ pentru faptele tale? +i amu fugi? Te duci cu dân=ii?» Neam\ului aceluia rusesc tocmai i-au ie=it ochii din cap. A vrut s[ se repead[ cu cu\itul la bunelul, dar ce s-o fi întâmplat cu dânsul c[ a plecat capul, parc[ s-a trezit într-o secund[, a ie=it =i de acuma de departe, din ograd[, a zis: «Crezi c[ m-am speriat de tine, mo=nege? Nu... Dar nu vreau s[-mi m[sc[resc mâinile-n sângele t[u!» Bunelul a râs: «E=ti un fricos. Numai cei frico=i se bat cu femeile =i copiii =i mo=negii...». «Se aude h[m[it de câini! S[ =tii c[ m-au sim\it =i m[ caut[! Da, vin spre mine, încoace, c[ s-aude mai tare h[m[itul. Ba nu, se dep[rteaz[!... Iar s-apropie...». Isai î=i trage c[ma=a peste cap (de ce se îmbrac[? poate mai bine s[-=i deie iar drumul în ap[ =i s[ înoate înapoi? — dac[ l-or vedea =i or începe s[ trag[ asupra lui? — în sus n-o s[ poat[ merge ca s[ ias[ la gârl[, o s[-l duc[ =uvoiul la vale, spre sat, iar acolo a v[zut cum stau ascun=i cei cu pu=ti cu ochean[ prin copaci — îndat[ l-or da la fund!— nu, o s[ =ad[ aici, la urma urmei, n-a umblat pe mal, n-a l[sat urme— oare pot s[-l simt[ pe miros numai?), î=i trage cu greu pantalonii, prinde-n degetul dezbârnat, degetul îl ustur[ — iar =i l-a însângerat... «M[i frate Ile! Unde e=ti, m[i b[iete, c[ iaca m-am pornit s[ te caut =i am l[sat-o pe mama singur[, s[rmana. +i nici nu vrei s[ =tii m[car cât se chinuie cu sora, c[-i bolnav[, s-a rupt nu =tiu ce într-însa de când cu bombele =i sare uneori din pat (ce pat? nici nu-i pe ce

62

Vladimir Be=leag[

dormi acolo, dormim prin poie\ele, =oproane, dar mai mult pe afar[), mama o apuc[ =i o \ine cu mâinile s[ nu cad[, c[ poate s[ cad[ de slab[ ce-i, a r[mas numai umbra de dânsa, s[raca. De te-ai face s-o auzi cum întreab[: «Dar a venit Ile? L-a adus pe Suru?» Mama îi spune c[ de amu vii, e=ti aproape. Ea: «+i atunci, mam[, l-om înh[ma pe Suru, ne-om sui în c[ru\[ =i ne-om duce acas[?» Mama d[ din cap, iar pe obraz îi curg lacrimile =iroi... M[i Ile, m[i! Cum ai putut tu s[ te duci? Atâta vreme de când te-ai dus =i nici o veste nu ne dai, nici unde e=ti, nici ce faci! Iaca m-am pornit s[ te caut, am l[sat vaca s[ ne-o pasc[ al\ii. Mama crede c-am venit numai pân’ acas[, la bunelul. L-ai g[sit pe Suru? Numai pe urme puteai s[-l g[se=ti. A=a l-ai g[sit? +tiam c[ pe urme ai s[-l g[se=ti. De când cu chironul b[tut în copit[ p[=e=te oleac[ strâmb, dar nici nu cred s[ se fi dus departe neam\ul cu dânsul... Dac[ a trecut pe la pod, tot în sus or fi luat-o, pe drumul Chi=in[ului... =i din toate urmele... o g[seai pe a lui. Zici c[ erau multe urme? =i de cai, =i de c[ru\e, =i de m[=ini? Dar cum de-ai g[sit-o pe a Surului? Ai g[sit-o? Când m-ai chemat dup[ col\ul casei =i mi-ai spus c[ te duci s[ aduci calul înapoi (s[-l g[se=ti, s[-l furi, s[ faci tot ce-i putea, numai s[-l aduci înapoi, c[ f[r[ cal ce ne facem noi cu mama?), \i-am spus, b[iete, ce s[ faci? S[ nu te bagi cumva iar[ între dân=ii. L-ai g[sit, sui c[lare (ori mai bine du-l de dârlog), vino pân[ la m[tu=a, bag[-l în grajd, ascunde-te =i a=teapt[! A=teapt[ pân[ s-or duce nem\ii, a=teapt[, nu te porni. Cum s[ te porne=ti amu? Vezi moscalii lui bunelul ce-au p[\it? Ei, c[-s solda\i =i =tiu ce =i cum, tot i-a sim\it neam\ul =i pe Tokombaiev acela care m-a prins de gulerul c[m[=ii =i m[ târâia =i zicea c[-s spion =i mi-a luat jum[tatea de binoclu, l-au l[sat în Nistru cu tot cu neam\ul prins, pe care-l ducea pe calul lui. N-a putut trece! A=a =i tu — s[ =ezi pân[ s-or c[ra de aici, =i atunci... S[ =ezi la m[tu=a, c[ eu am s[ vin... ». Iar[ bat ni=te câini (numai c[-s ai lor! amu câinii oamenilor nici nu îndr[znesc s[ deie glas!), h[m[iesc, vin încoace. Sare Isai din tufi=ul lui =i, aplecat, ghebo=it, o ia de-a lungul malului în sus s[ ajung[ pân[ la gârl[ (nu l-o fi dus apa chiar a=a departe la vale—trebuie s[ fie aproape gârla), acolo se d[ la dos sub mal, mai

Zbor fr`nt

63

a=teapt[ pân[ s-a întuneca =i, tot de-a lungul gârlei, o s[ ajung[ la m[tu=a-n sat. Fuge Isai, fuge — pe unde merge a=a, pe unde se mai sprijin[ pe mâini — fuge =i ia aminte prin p[r\i, =i de ce fuge, i se pare c[ h[m[itul câinilor r[mâne-n urm[. Odat[ se opre=te dup[ al\i tufari de porumbrei, tot sus, pe mal, ascult[ înapoi, ascult[ =i n-aude nimic — nici h[m[it de câini, nici glas de om, nici un zgomot. +i atunci în\elege c[ degeaba s-a speriat =i degeaba fuga lui. Apoi nu =tiu cum întoarce capul, d[ cu ochii de cel[lalt mal, vede sclipind ceva acolo =i îi fulger[ prin cap: «Dac[ m-a v[zut vreunul de dincolo? M-a lua drept neam\ =i când m-a pocni odat[... Cum au pocnit-o nem\ii pe bab[... Ce, ei n-au pu=ti cu ochean[ deasupra?...» Se tupileaz[ =i se repede piezi= într-acolo, unde trebuie s[ fie gârla. Dup[ tufari, lâng[ mal, sunt câ\iva copaci de meri (nici n-a b[gat bine de seam[ ce anume— verzi, coapte, rotunde, lung[re\e), a c[zut Isai între dân=ii, a apucat unul de pe jos, l-a strâns în pumn, a v[zut c[ nu-i nimeni împrejur, sa ridicat =i a fugit înainte. Amu de dincolo nu l-or vedea... Câinii nu se aud... Nem\ii nu se v[d... Isai se îndreapt[ de spinare (iar =i-a însângerat unghia—afurisita, c[ mai bine ar c[dea cu tot cu deget!) =i porne=te omene=te mai departe. Dup[ cei câ\iva meri e loc limpede. Anul trecut au fost aici, se vede, p[tl[gele, curechi — anul ista n-au mai apucat oamenii s[ puie nimic. +ade p[mântul nes[pat, nearat, nepr[=it, plin de buruieni, cr[pat. Ni=te cr[p[turi s[ \i se duc[ piciorul într-însele... Apoi încep iar ni=te tufari... Dup[ tufari vin livezile, nalte, dese... Dac[ scap[t[ acolo, de acolo d[-n p[durice—=i po\i s[ zici c[-i în sat... «|ii minte, m[i Ile, cum am venit mai an iarn[ la m[tu=a s-o ur[m? |ii minte cum am trecut pe ghea\[, bine =i mai bine, iar când am dat în gr[dini era s[ ne r[t[cim? Om[tul mare, troienele nalte, dac[ d[deai în unul, numai dup[ strig[t te =tiai unde e=ti!... Cum am luat-o noi cam h[isa =i era s[ nimerim în alt sat. Eu ziceam s[ mergem drept, tu ziceai s-o lu[m la dreapta, iar când am ajuns la m[tu=a, Mihai, v[rul nostru, ne-a spus c[ dac[ nimeream în cel[lalt sat tot nu gre=eam, câ=tigam ceva =i de pe la oamenii de acolo... +i mai spunea Mihai c[ prin p[-

64

Vladimir Be=leag[

durile acestea în toamn[, cic[, au fost ni=te partizani. +i-au dat drumul noaptea din avioane sovietice. Dar pe urm[ nu se =tie ce s-a f[cut cu dân=ii: s-au ascuns ori s-o fi dus la Tighina =i acolo s-au ascuns... Ori poate stau ascun=i în p[mânt, în p[durice, =i oi da =i eu peste dân=ii...». Isai se împiedic[ de ceva =i buf! cade la p[mânt. Mai încolo înaintea lui a v[zut o umbr[ trecând printre doi tufari. +ade Isai, nici sufl[. Cine dracu s[ fie? Partizanii? Dar de ce-ar umbla ziua? +i taman pe unde-i loc curat. Nu, c[ parc[ a apucat s[ vad[ hain[ de neam\. Mundir de neam\. Dar partizanii nu pot s[ se îmbrace nem\e=te? Neam\, partizan, drac-nac cine-o fi, dar Isai chite=te un rând de tufari mai aproape =i mai de=i, se târâie =i se bag[ în desi=. Aici o s[ steie pân[ s-a înnopta, o s[ a=tepte, =i dup[ aceea o s-o ieie pe gârl[ în sus spre sat. Satul trebuie s[ fie peste copacii de vârfurile c[rora s-a aninat un noura= fumuriu. Ia aminte Isai—lini=te de jur împrejur. «Ia, m[i Ile frate, ce spaim[ am tras. Mai s[ intru în p[mânt, când m-am trântit jos. Dar s[ nu m[ crezi un fricos! Tu te-ai dus cine =tie pe unde =i nu te-ai temut, s[ =tii c[ nici eu nu m[ tem. Chiar dac[ este cineva! S[ vie s[ stau de vorb[ cu dânsul! Ce caut[ pe aicea? Ce vrea de la mine? Duc[-se în drumul lui =i lase-m[ pe mine într-al meu. M[ duc s[-mi caut fratele... Pe tine, Ile... Iar tu, dac[ ai chef de r[zboi, du-te la r[zboi, =i pe mine las[-m[-n pace... Auzi? Las[-m[-n pace!» Simte Isai c[ la spatele lui st[ cineva. Uite ce i se mai n[zare, =tiut c[ nu-i nimeni. Poate s[ întoarc[ capul =i n-o s[ fie nimeni... — He! aude la spatele lui. Vântul. Se clatin[ vreo creang[. Frunzele tufarilor... Isai întoarce încet capul. La spatele lui, cu pistolul-automat întins spre dânsul, st[ un neam\... Despre cum a înc[put Isai în labele neam\ului, cum =i pe unde l-a dus =i toate câte i s-au întâmplat mai pe urm[, Isai i-a povestit lui Ile nu z[bav[ dup[ ce s-a dus frontul — întâia dat[, întâia =i ultima. Dar

Zbor fr`nt

65

de povestit a mai povestit =i altora, la câ\i, când =i cum, nimeni nu =tie, nici chiar Isai nu \ine minte. Iar c[ Ile a mai fost o dat[ martor la cele ce-a povestit Isai se =tie bine. +i nu c[ ar fi spus întâia dat[ într-un fel, a doua dat[ în alt fel, vorba e c[ atunci, a doua oar[, Isai a povestit altcuiva, dar din întâmplare s-a nimerit s[ fie =i Ile la dânsul (dup[ ce se mutase Isai în casa de sus, din deal), a venit =i l-a g[sit pe Isai în cas[ (era, drag[ Doamne, prim[var[, atâta de lucru pe câmp =i pe lâng[ cas[, iar Isai =edea cu unul la mas[ cu o c[ldare cu vin între dân=ii — din cele câteva barele îi mai r[mase ceva în unul, cam gros ce-i drept, în cel din dreapta din fund — cu ni=te ceap[ verde, ni=te pâine uscat[, de cine =tie când), =i când a intrat Ile =i i-a v[zut, atâta a zis: «M[i, voi, cum s[ v[ zic, amu-i de =ezut în capul mesei? Când tot satu-i pe deal?» Isai s-a repezit la Ile cu paharul =i i l-a b[gat în suflet: «Be-l tot amu, c[ \i-l torn în sân!». «Îl iau, îl iau, v[d c[-i mai mult drojdie decât vin» a f[cut Ile =i a vrut s[-i spuie lui Isai c[ s-a în\eles cu nacealnicii =i, de la o mâine, dac[ nu-i d[ tractor ori ma=in[ (Isai avusese sfad[, scandal mare pentru c[-l d[duse de la lucru, de la ma=ini—cu vremea apucase a fi =i =ofer), are s[-i g[seasc[ de lucru ceva la garaj. Isai a dat cu pumnul în mas[: «M[i! Eu am mers cu neam\ul cu pu=ca dup[ mine =i nu m-am temut, dar ei cred c[ de dân=ii am s[ m[ sperii? Las c[-mi fac eu dreptate. Mi-oi face!» A v[zut Ile c[ Isai îi cam ciocnit, dar când l-a auzit povestindu-i omului aceluia (se vede c[-l strigase de pe drum), c[ el, Isai, cum a v[zut neam\ul la spatele lui, a rupt-o de fug[, dar s-a împiedicat de ceva =i a c[zut =i neam\ul a alergat, l-a prins, l-a legat cu o curelu=[ =i l-a dus cu dânsul, — când a auzit asta, Ile a s[rit cu gura (apucase a r[sturna =i el ni=te pahare pe gât =i tot cerca s[ mu=te dintr-o coad[ de ceap[): «M[i Isai, m[i, nu-i drept ce spui. Ascult[, bre omule, s[-\i spun eu cum a fost. +i c[tre om: când l-a v[zut pe neam\ la spatele lui, nu s[ fug[, dar nici s[ \iuie n-a \iuit. S-a trântit jos =i s-a apucat de pântece =i a început a plânge =i a striga c[ i-i foame». «De unde =tii tu, bre Ile, de unde =tii mai bine decât mine?» +tiu. Iaca =tiu. +i =tiu c[ de împiedicat te-ai împiedicat mai înainte de a te prinde neam\ul, mai înainte,

66

Vladimir Be=leag[

când l-ai z[rit dup[ tufari, nu când l-ai v[zut la spinarea ta. Vrei s[-\i spun de ce te-ai împiedicat? De o sârm[ de telefon, m[i! C[ neam\ul taman o întindea pe acolo prin iarb[, ori o controla dac[ nu-i rupt[. +i tu, prostule, ai aninat-o cu piciorul, c[ dac[ n-o aninai nu te mai sim\ea c[ era departe, dar a=a se vede c-o \inea în mân[, sârma, ori o lega, ori ce i-o fi f[cut, dar tu ai prins-o cu piciorul, ai tras-o din mâinile lui =i—ha\! te-a prins. A=a-i?» Isai a dat cu pumnul în mas[: «Eu te întreb: iei paharul ori s[ \i-l torn în cap? De unde =tii, bre Ile, ce-a fost cu mine? +tii mai bine decât mine, bre? Eu =tiu mai bine! +i dac[ vrei s[-\i spun, nu m-am repezit la fug[. Unde s[ fugi dac[ st[ cu pu=ca lâng[ tine, d[ o dat[ — tr-r-r-r!— =i te-a culcat ca pe-o mâ\[ la p[mânt. (A=a-i, bre... cum te cheam[?) N-am fugit, m-am l[sat jos =i m-am apucat de picior, m[i, c[ aveam un deget însângerat =i i l-am ar[tat. N-am zis nimica de foame. De foame am zis mai pe urm[, dup[ ce m-a luat =i m-a dus cu pu=ca din urm[, prin livezi, printre copaci, prin p[dure...». «Iar[ nu spui drept, m[i Isai. Nu-i drept =i gata! Ai uitat de atuncea. Le încâlce=ti. +i Ile l-a tip[rit cu palma pe um[r. Nu te-a dus cu pu=ca din urm[, dintâi te-a c[utat ce ai prin buzunare». «Da, da, vezi c[ el chiar =tie. Se vede c[ eu \i-am spus. +i \ii minte, dracule! Z[u, \ii minte. D[ paharul încoa...». «+i cum plângeai tu acolo c[ te durea unghia ori degetul, \i-a zis neam\ul s[ te scoli, s[ ridici mâinile-n sus?». «Mi-a zis...». «+i te-a c[utat peste tot, dac[ n-ai nimic la tine?» «Da, înc[ bine c[ mi-a luat uzbecul binoclul c[ o încâlceam r[u... He-he, d-apoi las c[ îl ascundeam undeva». «Da sfoara cu care te-ai încins când ai trecut o \ineai în buzunar =i neam\ul \i-a zis s-o sco\i =i tu ai scos-o, =i când a v[zut a\a a=a s-a mai bucurat...». Era un neam\ sl[b[nog, de=irat, cu ochelari. Vezi c[ nu =tii cum era? Pe toate le =tii, dar pe asta n-o =tii, m[i Ile!» «Ia taci. +i când a v[zut a\a ce-a f[cut cu dânsa? A luat-o =i \i-a legat mâinile...».— «Dinainte!» «...dinainte, =i te-a mânat». «Unde m-a mânat, m[i Ile?». «Unde? Cu dânsul, c[ mai avea de umblat pe la sârmele lui =i n-avea cum te l[sa...». «Da poate m-a legat de-un copac? S-a dus =i când a venit...», «...nu te-a g[sit! A=a vrei s[ spui?» «Nu, nu zic. Chiar a=a-i, m[i om

Zbor fr`nt

67

bun, z[u c[ a=a a fost cum zice Ile». «Stai s[ spun eu mai departe. L-a pus s[ care valul de sârm[, pe care îl avea neam\ul cu dânsul...». «El credea c[-s din sat. Nu =tia c[ am trecut de dincoace. Credea c[-s de acolo, din sat... Pe urm[ au aflat ei. Eu le-am spus». «M[i Isai, iar le încâlce=ti. Cum s[ le spui, dac[ chiar din capul locului ai zis c[ te-ai pornit prin gr[dini s[ cau\i vaca, pe care-ai pr[p[dit-o?» «Drept, m[i Ile, drept. De unde, dracu, =tii a=a bine? Cum se vede, tot eu \i-am spus. Iaca amu mi-aduc aminte c[ a=a a fost. A=a cum zici tu...». De bun[ seam[ Isai îi povestise lui Ile, Ile \inea minte mai bine, iar Isai uitase câte unele, dar las[ c[ nici Isai nu le prea uitase, dar vezi c[ nici nu i le povestise pe toate. Le mai t[cuse pe unele. Ei ca ei, dar omul, al treilea care st[tea între dân=ii (om de sat) =i auzise vorbindu-se despre fapta lui Isai din vara când a stat frontul la Nistru mai patru luni, =i amu, c[-l strigase Isai de pe drum, =i era în casa lui, =i c[ ei, fra\ii, începuser[ vorba asta, asculta omul =i se minuna, mult se minuna de cele ce aude, =i odat[ zice: «M[i Isai, m[i, dar cum de nu te-au împu=cat nem\ii? Apoi, deodat[, dându-=i seama c[ a gr[it =i nu s-a achipuit (mai =tii ce-i d[ în cap lui Isai, la av[nie?), a întors-o pe loc, c[tre Ile: Zic: cum de-a sc[pat viu Isai din mâinile lor? Iaca asta n-o în\eleg». +i a prins a-=i freca barba, apoi fruntea, toat[ fa\a lui co=uroas[ ori stricat[ de v[rsat—naiba s[-l =tie. Isai parc[-l cuno=tea, parc[ nu-l cuno=tea, îi zicea când într-un fel, când în altul, =i dac[ vedea c[ se încâlce=te de tot îi mai d[dea un pahar de vin gros, acela îl tr[gea =i iar c[sca gura =i se minuna: «Cum de-a sc[pat cu zile, nu m[ taie mintea... Z[u c[ a... Iaca tata c[ a fost pe front...». «Ce tat[-to? Eu, m[i! Eu am fost pe front! a strigat Isai. Pe dou[ fronturi am fost — =i la ru=i =i la nem\i. +i am sc[pat. M[ vezi? Am sc[pat. Da amu ce-i de mine? To\i dau cu picioru-în mine... Nu trebuiesc nim[rui». «Hai, taci, taci» îl lua Ile cu vorba (alta i-ar fi spus: s[ zvârl[ c[ldarea asta în fântân[ =i s[ n-o mai scoat[, dar l-a l[sat), apoi =i-a adus aminte c[ Isai a început s[ povesteasc[ p[\ania =i l-a îndemnat s-o spuie mai departe. Iar în gândul lui =i-a zis s[ nu-l mai întrerup[, c[ iar o s[-l înt[râte, =i-i mai r[u, s[ povesteasc[ ce =tie =i cum =tie —treaba lui. «Dar tu s[

68

Vladimir Be=leag[

taci! Auzi?» «Tac. Tac. Iaca, tac». «Apoi s[ taci. +i c[tre oaspete: Pe mine s[ m[-mpu=te? Pe mine s[ m[ ucid[? Cine? Nici dracu nu m[ ucide, s[ =tii de la mine. Auzi, m[i? =i tu, Ile, auzi? Pentru tine am trecut dincolo. Pentru tine m-am b[gat în foc!» Omul nu mai poate r[bda: «Da ce-a f[cut neam\ul cela cu tine?». Isai râde: «C[ prost mai e=ti. Da ce, eu îs fat[?... Uite nici nu =tiam cu cine stric vinul. Z[u c[ a=a. S[-mi torni vinul înapoi, tot amu. C[ te anin cu picioarele de grind[ =i \i-l scot pe tot. Auzi, m[i?» Omul începe a se ruga de Ile s[-l potoleasc[ pe frate-s[u (nu-i vorb[, s-ar ridica de la mas[ =i ar ie=i, dar nu se îndur[ de c[ldare, c[ sun[ frumos când bag[ paharu-ntr-însa), dar Isai le-a pus câte-o mân[ în piept la amândoi: «M[i, da prost mai era neam\ul care m-a prins! Iaca, au trecut câ\i ani de-atuncea, dar îl \in minte bine. Dac[ m[ prindea altul, z[u c[ m[-mpu=ca pe loc, trosc! =i gata. Da acela nu m-a împu=cat, m[i!… Cine =tie, poate chiar a fost prost de nu m-a împu=cat, da eu de atuncea zic, nu de amu... =i… Când m[ ducea din urm[ (dup[ ce-a în\eles c[ umblu prin gr[dini =i caut vaca — pe tine, m[i Ile, te c[utam, pe tine, vi\elule!), =tii ce-mi f[cea el? Se f[cea a m[ împunge cu \eava automatului, zicea «mu» =i râdea. De la o vreme am b[gat de seam[ c[ mergem nu departe de gârl[, în sus, =i credeam c[ ne ducem spre sat, dar firul pe lâng[ care mergeam a întors la stânga =i ne-a dus înapoi, printre livezi, între copaci, =i m-am speriat de tot. Zic: unde dracu oare m[ duce? Nu cumva vrea s[ m[... vorba ceea? C[, drept s[ v[ spun, aveam de gând dac[ intr[m în sat s[ m[ smulg din mâinile lui =i — s[ m[ prind[! Dup[ o cas[, dup[ alta =i am sc[pat. Dar aici, prin gr[dini, ce-ai f[cut? A dat o dat[ prr! =i te-a culcat la p[mânt. Da, se nimerise un neam\ prost, z[u c[ ia. Se vede c[ am avut oleac[ de noroc. +i tinerel! Tare tinerel era, ia cu vreo câ\iva ani mai mare decât mine... Da, da, m[i, cum te cheam[, c[ am uitat (Isai arat[ cu ochii spre omul care face o gur[ pân[ la urechi). M[i, =i s[ v[ spun ce-am v[zut... Mergem noi, mergem printre copaci, pe sub copaci, el întinde mâna, mai rupe câte-un m[r, d[ s[-l mu=te =i se uit[ la mine: «}i bun ori?...» =i dac[ dau din cap c[-i bun, m[nânc[, dac[ zic: «Nu!» îl azvârle =i m[ întreab[: «Din

Zbor fr`nt

69

care copac s[ iau?» Se vede c[ pe la dân=ii acolo în \ara lor nu prea sunt mere, ori îs toate acre c[ nu prea pricepea ce-i bun de mâncat =i ce nu... Zic: «M[ sui în copac =i-\i dau de cele coapte!» El: «Da n-ai s[ fugi?». Zic: «Unde s[ fug? Tu ai pu=c[». «E, pu=c[! Ce crezi c[ vreau s[ te-mpu=c? E=ti b[iat bun. Cum s[ te împu=c?» Mi-a slobozit mâna (prost, prost, dar m[ \inea legat bine de-o mân[), m[ sui, î=i umple un sân de mere scuturate de mine =i ne ducem mai departe...». «Spune, m[i Isai, de curva ceea! strig[ Ile ro=u la fa\[. Cum ai jucat cu dânsa =i ai strâns-o?» «Du-te, m[i... c[ acu= te otânjesc! se sup[r[ Isai. N-am jucat, ei au jucat, ei to\i... Bre, sta\i s[ v[ spun unde m-a dus neam\ul. M-a dus, m-a dus pân[ am ajuns la o c[su\[ (una cu pere\ii de nuiele, lipi\i cu lut, strâmb[, în care =ed vara oamenii în livezi). Credeam c[-s gata, m[ bag[ acolo =i... or zice ca-s vreun partizan ceva ori vreun spion. C[ de amu m[ cunoscuse ce-s =i de unde-s... Ba nu! Stai s-o iau la rând. Mergem, mergem, neam\ul roade mere =i zvârle cioturile în mine: bum! adic[ m[ împu=ca, m[ lovea în spinare. Deodat[ auzim g[l[gie printre copaci, parc[-i o nunt[. Când ne d[m mai aproape, vedem într-un fel de poiat[ ni=te movile de \[rân[ ro=cat[, mari movilele (se vede c[ erau gropi, tran=ee ce-o fi fost), multe hârle\e înfipte în p[mânt. Mai la o parte, pe ni=te copaci verzi (meri ori ce-or fi fost), t[ia\i, pr[v[li\i, =edea un neam\ gol pân[ la brâu =i bâzâia dintr-o armonic[ de gur[. A=a o purta de bine încolo =i încoace, de nu se vedeau decât ni=te scântei, a=a lucea muzicu\a... }n fa\a lui al\i vreo =ase-=apte nem\i, goi pân[ la brâu, f[r[ c[m[=i, unii descul\i c[ era iarb[ =i \[rân[ proasp[t[, moale (ce-or fi s[pat, n-am putut în\elege — groap[, dar pentru cine?—poate pentru dân=ii?). Jucau to\i în cerc, jucau =i nici nu =tiu cum jucau, c[ dac[ am ajuns amândoi, adic[ eu =i neam\ul, acel cu muzicu\a ne-a v[zut, dar ceilal\i nu ne-au v[zut. Ne-am oprit =i când m-am uitat mai bine, am observat între dân=ii o fat[ — descul\[, într-o rochi\[ scurt[ (neagr[, dezbrobodit[, cu pletele retezate de-i d[deau în gur[, =i a=a juca de nu i se vedea fa\a, numai uneori când o îmboldea câte unul mai tare în sâni=ori, flutura capul =i atunci p[rul îi s[lta de pe fa\[, =i am dovedit o dat[ s[ iau seama c[-i frumu=ic[

70

Vladimir Be=leag[

(pe urm[ spunea unul c[ trebuie s[ fi fost de aici din târg =i fugea cu nem\ii, din cele cu p[cate,—da-i drept, da nu-i drept, nu =tiu). Ei ce crezi c[ f[ceau? Juca unul cu dânsa, o învârtea pân[ obosea, apoi venea altul, nu zicea nimic =i i-o lua din mâini, =i fata juca cu cel[lalt, juca pân[ obosea =i cel[lalt, apoi o lua al treilea... Pân[ ce am v[zut c[ unul n-a vrut s-o deie altuia, a apucat-o de mân[ =i a târâit-o dup[ dânsul între copaci. Ai=tia au prins a striga, a fluiera, c[ de ce le-o ia, dar acel cu armonica a \ipat =i — to\i ne-au înconjurat pe noi, adic[ pe mine...» «+i ce i-au f[cut?» sare iar cu întrebarea omul de pe drum lungindu-=i gâtul peste mas[ (vroia s[ vad[ cât mai este în c[ldare). «Mie s[-mi fac[, m[i? a râs Isai. N-am zis c[ degeaba stric vorba cu tine? |ii una ca nebuna, ce \i-au f[cut? ce \i-au f[cut?... Fetei celeia i-au f[cut, nu mie. C[-ndat[ cum o aducea unul, o lua altul». «+i o... juca, a=a-i?» rânje=te omul furând cu coada ochiului c[tre Ile, care parc[ a\ipise cu capul în piept =i cu spinarea sprijinit[ de bucata de perete dintre ferestrele astupate cu gazete. «Pe mine, m[i, nu m-au jucat...». De bun[ seam[, ce-aveau s[-l joace pe Isai? L-au pus s[ joace singur. Dintru-ntâi i-au strigat celui cu muzicu\a s[ cânte, dar acela a ar[tat c[ =i-a rupt obrajii suflând, a înh[\at altul muzicu\a din mâinile lui =i, cum Isai era mai mult negru decât alb, ce s-o fi gândit ro=ca\ii? C[-i \igan! +i hai s[ bat[ din palme =i s[-i strige s[ joace. Isai dup[ ce s-a uitat de câteva ori la neam\ul lui =i l-a v[zut c[ râde, s-a gândit de ce s[ nu joace cum a v[zut o dat[ la târg c[ juca un pui de \igan, =i ce mai \inea minte, ce mai n[scocea pe loc, b[tea talpa, lovea cu palmele peste pulpe de f[ceau hainele o g[l[gie =i un zgomot dr[cesc. S-a mai aplecat de câteva ori, s-a învârtit într-un c[lcâi, c[-n degete nu putea (îl durea), apoi odat[ s-a poticnit (pe urm[ =i-a adus aminte c[ unul dintr-în=ii i-a întins o varg[ sub picioare anume ca s[-l împiedice) =i a c[zut. Pân[ s[-=i deie seama ce =i cum, a v[zut c[-l plou[ de-asupra (cineva îi r[sturnase în cap o c[ldare cu ap[ — o v[zuse mai încolo — nem\ii jucând, se duceau când unul, când altul =i-=i b[gau capul în c[ldare ori luau cu palmele =i-=i stropeau fa\a). S-a sculat Isai, s-a uitat împrejur, dar n-a v[zut nimic, iar dând cu mâinile pe la ochi a v[zut c[

Zbor fr`nt

71

are glod pe fa\[ (era \[rân[ la fundul c[ld[rii =i a=a, cu totul, i-au turnat-o în cap). Nem\ii hohoteau, ar[tau cu degetul la dânsul =i râdeau pân[ a început unul a-l trage de fundul pantalonilor, Isai s-a întors cu fa\a la dânsul, altul l-a îmboldit cu varga în ceaf[, Isai s-a întors spre acela, altul l-a nimerit cu un bulg[re în frunte. Isai a închis ochii (nu era chiar moale bulg[rele s[ se f[râme). Dac[ a v[zut a=a, a prins Isai a râde =i el, =i mai dându-se o dat[ peste cap, a alergat la neam\ul care-l prinsese, a luat bobina cu fir telefonic =i a zis: «Hai!» Neam\ul a zis: «Mergem» =i i-a ar[tat s[ mearg[ înainte ca s[-l poat[ vedea mai bine, c[ începuse copaci de=i, ni=te tufari de c[tin[, printre gr[dini, r[zoarele oamenilor... Dintr-acestea Isai, se în\elege, n-a spus nimic nim[nui, poate numai a=a pe scurt de tot lui Ile s[-i fi povestit atunci demult, — lui Ile, altora n-a suflat o vorb[. Cât despre dânsul, el le \ine minte bine pe toate, =i numai pentru c[ vroia s[-l z[d[re pe Ile le mai sucea în fel =i chip. A=a c[ despre întâmplarea cu sc[ld[toarea =i cu împuns[turile (mai p[timise acolo =i altele cu banda aceea de nem\i, dar nici el nu vroia s[-=i aduc[ aminte de toate,—prea erau grele), n-a povestit, dar cât au trecut clipele acestea cu toate prin minte a stat =i s-a uitat la buza paharului. S-a uitat în t[cere =i pe frunte i s-au adâncit câteva dunguli\e (auzi afar[ glasul b[iatului care parc[ striga, parc[ plângea, auzi, dar nu =tiu de ce nu putu s[ se scoale s[ se duc[ s[ vad[ ce-i, nici s[ se întoarc[ =i s[ deie gazeta la o parte din fereastr[: «S-a ogoi el singur. Mam[-sa ce-=i târâie poalele de p[mânt?»). «M[i Isai, m[i, da cu fata ceea ce-au mai f[cut?», întreab[ iar omul c[tând la paharul strâns în pumnul lui Isai. «Tu întreab[-l cum a fost la ou[-n sat! sare cu gura Ile f[r[ m[car s[ deschid[ ochii. Spune-i, bre Isai, câte ou[ ai adunat de prin cuibare de pe la oameni în ziua aceea?» «Nu atunci, a doua zi». Ile iar[ i se pune împotriv[: «Ba tot în ziua ceea. Ai uitat, eu î\i spun!» «De unde =tii a=a de bine?» «Apoi c[ ai stat, m[i Isai, vreun ceas în z[mnic, \i s-a p[rut c[ a trecut o zi =i o noapte. A=a ziceai...» «Când ziceam? |i-am spus o dat[ s[ taci, m[i Ile!» Isai se sup[r[, dar pe loc îi trece, î=i aduce aminte cum l-au scos din groap[ =i l-au dus iar[ undeva. Credea c[-i gata cu dânsul: îl împu=c[. Când se

72

Vladimir Be=leag[

uit[, vede c[-l duc în sat. «M[i omule, m[i! M-am b[gat prin cote\ele =i poie\elele oamenilor =i n-atâtea ou[ câ\i p[duchi am strâns, p[duchi de g[in[...». «Chiar a=a? râde cel chemat de pe drum =i iar se uit[ cu un ochi în c[ldare. P[duchi de g[in[? Mul\i?» +i când l-a a\intit Isai cu privirea vrând s[-=i aduc[ aminte de unde s-a luat matahala asta în fa\a lui, cine l-a chemat, a auzit iar \ip[t sub ferestre, erau glasurile b[iatului =i al femeii: femeia striga, blestema, iar b[iatul plângea. Isai a dat n[val[ pe u=[ afar[ — îl bate!—=i când a ie=it în prag a v[zut cerul tot clocotind de ni=te p[s[ri m[runte, negre, care se zvârcoleau ca un nour fioros care aici se da pe-o parte, aici pe alta. +i p[s[rile acelea ba se în[l\au sus de tot c[ abia se vedeau, ba c[deau pe-o arip[, apoi se repezeau cu toatele spre o alt[ pas[re, mai mare, cu ni=te aripi late, care vroia s[ fug[ de dânsele, dar fiind mai greoaie nu putea. P[s[relele o ajungeau, o izbeau cu clan\urile =i s[reau din pas[rea cea mare fulgi =i pene. Tot atunci în ziua când au fug[rit l[stunii gaia, tot în ziua aceea, oleac[ mai târziu, a dat un câine la Isai în ograd[, mai l-a mu=cat pe b[iat. Femeia striga c[-i turbat, îl afurisea pe Isai c[ nu iese, c[ =ade în cas[ cu paharul în mân[, cu dracu =tie cine... Tot în ziua aceea Ile l-a legat cu funia, l-a trântit pe Isai în mijlocul casei =i i-a turnat câteva g[le\i de ap[ (de acum seara, când s-a întors Isai din sat mort beat, nu-i vorb[, era bine ciocnit de acas[, dar când a auzit de câine =i a ie=it =i a alergat, câinele nu mai era, fugise ori nici nu fusese— dar când s-a întors s[ se a=eze la mas[, omul chemat de pe drum disp[ruse =i el, =i nevast[-sa sp[la c[ldarea la putin[, iar mai încolo, peste gard, g[inile se adunaser[ =i ciupeau ceva de pe p[mânt =i începuser[ a se face vesele =i a s[ri ele la coco=). A=a c[ n-a mai dovedit nici Isai =i nici Ile s[ povesteasc[ acelui str[in chemat de pe drum cum a fost mai departe întâmplarea, ci numai i-au pomenit despre unul Ochel[rosu, acela care-l prinsese pe Isai =i-l dusese legat, apoi despre altul care-i zicea B[rbosu =i care l-a luat pe seama lui =i l-a zgâl\âit bine =i de câteva ori era s[-l împu=te, =i de ofi\erul cu capul sur care-i spunea lui Isai c[, dac[ o s[ fie b[iat de=tept =i cuminte, îl ia în Germania cu dânsul =i-l face general. Dar despre asta numai a pomenit Isai, pentru

Zbor fr`nt

73

c[ n-a avut când a se în\elege, el =i cu Ile, c[ l-a legat Ile ca pe un ho\ oarecare =i pe urm[, dup[ ce a adormit Isai, s-a a=ezat lâng[ dânsul =i a plâns. A plâns de necaz c[ iaca ce zile au ajuns ei, fra\ii, de trebuie s[ se bat[ unul cu altul, ori, poate, =i-a adus aminte povestea bunelului cu cei doi fra\i, care s-au dus la sc[ldat, unul a vrut s[-l sperie pe cel[lalt, s-a f[cut c[ se îneac[, aista a s[rit s[-l ajute =i s-au înecat amândoi. +edea Ile, ]=i =tergea obrazul cu dosul palmei =i plângea (a r[mas singur cu Isai în cas[ — femeia luase copiii =i se dusese iar la mam[-sa), plângea pentru Isai c[ =tia ce om bum la suflet îi =i uite ce zile negre a ajuns... Când a v[zut c[ se închide capacul deasupra lui, apoi se las[ ceva greu pe dânsul (ce s[ fie? — nu era nimic pe aproape —ori poate îl leag[, pune vreun lac[t — pare-se, avea ni=te belciuge capacul, — iar înainte de a-l lega ori de a-l încuia, a c[lcat pe dânsul), Isai a vrut s[ strige: de ce l-au b[gat iar aici, c[ n-are de gând s[ fug[, le-a spus c[ nu fuge, trebuie s[ g[seasc[ vaca mai întâi, f[r[ dânsa nu se poate duce acas[. Tot drumul cât au mers spre sat =i înapoi i-a spus B[rbosului c[ el caut[ vaca, vaca lor care s-a r[t[cit prin livezi, vaca o caut[, nu altceva. Dar B[rbosu se uita la dânsul de sus (era ceva mai înalt decât Ochel[rosu, dar =i mai fioros, unde s-o fi dus acela? Cu acela se în\elegea oarecum — când mergeau amândoi printre copaci i-a scuturat mere, la urm[ chiar l-a dezlegat, aproape de c[su\[... Unde s[ fie cel cu ochelari?), se uita =i nu zicea nimic, numai cl[tina din cap =i-l împingea cu cotul s[ mearg[ mai repede, Isai se uita la dânsul =i nu putea s[ vad[ ce are pe fa\[ (r[utate, zâmbet ori n-are nimic, i-a r[mas numai cruzimea, iar ca s[ =i-o ascund[ =i-a l[sat barb[ neagr[, deas[ =i cârceiat[ ca de \igan), =i iar pleca ochii =i mergea înainte =i se gândea unde-l duce =i de ce-l duce =i tot zicea c[ s-a pornit s[ caute vaca. Se uita prin p[r\i s[ vad[ nu cumva este vreo vac[, într-un loc a v[zut ni=te tunuri îngropate în p[mânt, numai vârfurile \evilor afar[, în alt loc ni=te acoperi=uri de ma=ini, ori poate tancuri, nu se =tie, c[ erau îndosite între copaci =i acoperite cu tufari, în alt loc a auzit sfor[it de cal, a v[zut o coad[ rotindu-se =i a dat s-o ieie într-acolo, dar

74

Vladimir Be=leag[

neam\ul l-a izbit de mân[ =i l-a împins înainte: «Ce te holbezi prin p[r\i? Mergi înainte!» Isai ridic[ un picior =i-l pune peste cel[lalt: p[mântu-i rece, se vede c[-i aproape apa de-i a=a rece. În groapa asta unul cu livada o fi \inut merele, la r[coare. Ori a fost vreun nevoia= care tr[ia aici =i iarna, =i groapa asta, z[mnicul, era beciul lui. Î=i freac[ Isai piciorul de cel[lalt ca s[-l înc[lzeasc[ olecu\[, apoi îi schimb[ locul — s[-l înc[lzeasc[ =i pe cel[lalt. De ce l-au dus în sat =i l-au adus înapoi? Numai ca s[ le adune ni=te ou[? C[ nici n-a strâns a=a de multe. De unde ou[ dac[ ei au mâncat g[inile? Cum zicea femeia aceea: «Mai mânca\i de vrabie =i rândunic[, c[ g[inile...», dar nu =i-a mântuit vorba c[ B[rbosu i-a ar[tat ce are în mân[, =i baba a r[mas cu gura c[scat[. Nu, nu pentru ou[ l-au dus în sat, pentru altceva l-au dus. Pentru ce adic[ s[-l fi dus? L-au dus s[-l lepede, dar pe urm[ s-au gândit c[ ar fi bine s[-l mai \ie, c[ poate s[ le prind[ bine. Dar ce vor s[ fac[ cu dânsul? De ce l-au b[gat o dat[ în groapa asta,l-au scos, l-au adus înapoi =i amu l-au b[gat iar[? De ce? Se scoal[ Isai de pe piatra pe care =ade, urc[ pe dânsa, se înal\[ s[ ajung[ la capac, dar groapa-i adânc[ =i nu poate ajunge. Pune piciorul pe o sc[ri\[ s[pat[-n perete, se înal\[ =i vede pe sub marginea capacului o dunguli\[ de lumin[ =i-n dunguli\[ o raz[ de cer albastru, iar într-un col\ cl[tinându-se ni=te vârfuri de crengi. Afar[-i cald s[ te tope=ti, da el =ade în groapa asta umed[, muceg[ioas[ (apa trebuie s[ fie în fa\[ aici, nu degeaba-i a=a de jilav — ori poate nu s-a uscat de ast[ prim[var[, c[ aici nu r[zbate soarele niciodat[). Sare din loc =i umbl[ iar cu mâinile pe pere\i, pe jos, prin col\uri, prin unghere, poate-a g[si ceva, m[car ni=te sfecl[ din an de ros, dar nu-i nimic. Numai morcovi zbârci\i, usca\i =i altceva nimic. Foamea-l ame\e=te, =i Isai g[se=te cu greu piatra =i se a=az[, î=i freac[ iar picior de picior, zgribulit, cu mâinile adunate la piept. La ceilal\i oameni, cum intrau în ograd[, B[rbosu se uita unde-i cote\ul, poe\ica ori saraiul =i-i ar[ta cu mâna: «Intr[!» (Isai intra, dar

Zbor fr`nt

75

numai cu gândul c[ o s[ g[seasc[ o sp[rtur[ s[ ias[ pe alt[ parte =i s-o cotigeasc[, dar, ca într-adins, nu era =i trebuia s[ ias[ înapoi cu dosul înainte, s[-i deie neam\ului prada =i tot el s[ culeag[ blestemele de la babe), iar la casa a treia din margine, pe partea dreapt[, B[rbosu i-a zis: «Stai aici», i-a ar[tat locul unde s[ steie nemi=cat =i s-a dus la omul care ie=ise în întâmpinarea lor (avea =i acela barb[ tot a=a neagr[ =i cârceiat[) =i au vorbit mult amândoi (cum s-o fi în\eles, dac[ lui Isai, când vroia s[-i spun[ ceva, îi ar[ta: a=a, a=a...), =i omul cu barb[ s-a uitat la Isai, de câteva ori, apoi a dat din cap (\ine minte bine cum a cl[tinat din cap omul, a zis: nu) =i, dup[ ce-au ie=it de-acolo, nu s-au dus mai departe la deal, pe uli\ele satului, ci au cotit înapoi, =i de la acela n-au luat nimic... Isai sare speriat de pe piatra lui. Se ca\[r[ cum poate pân[ sus, apucându-se de ni=te be\e =i d[ cu capul în capac. Nici se clinte=te din loc capacul. Mai d[ o dat[ (s[ scape de aici, s[ scape pân[ nu l-a doborât foamea de tot — de asear[ n-a pus nimic în gur[, cât a gustat cartofi cop\i). Dac[ mai =ade aici o s[-l m[nânce viermii, =erpii... =i când se gânde=te la =erpi, î=i aduce aminte c[ ai=tia anume prin locuri umede se plodesc =i-l trece rece pe la pulpe. Mai love=te o dat[ cu fruntea în scândura capacului =i \ip[ cât îl \ine gura. Prin \ip[tul =i vuietul din urechi aude trop[it de cizme afar[, aude vorb[, apoi vine cineva =i începe s[ hodorogeasc[ cu ceva... Deschide! Îi deschide! O s[-i deie drumul! O s[-l lase s[ se duc[... +i Isai începe s[ strige iar, mai tare, c[ el caut[ vaca, vaca lor, care s-a r[t[cit prin gr[dini (de ce n-a fugit când o suduia neam\ul pe baba ceea?— trebuia s[-=i fac[ vânt, s[ sar[ peste gard, s[ fug[ — pân[ sc[p[ta în râpu=oara cotit[ =i acolo prin c[tini= nu-l mai prindea—se ducea la m[tu=a,—oare Ile =tie c[ el a fost în sat? i-a spus cineva? l-au v[zut oamenii—putea s[-l cunoasc[ vreunul—dac[ Ile-i la m[tu=a, o s[-i spun[: «Uite, m[i, l-am v[zut pe frate-tu. Dar era =i un neam\... Ce, frate-tu s-a dat cu nem\ii?»— ce-o s[ cread[ Ile? dac[ a g[sit calul, =tiut c[ trebuie s[ fie la m[tu=a — s[ scape, s[ scape din groapa asta!). Capacul se ridic[. O bulboan[ de lumin[ =i c[ldur[ se pr[bu=e=te de sus asupra lui Isai,

76

Vladimir Be=leag[

în aceea=i clip[ simte o lovitur[ t[ioas[, repezit[, =i cade înapoi pe piatr[, ame\it. Peste o vreme când se dezmetice=te, duce mâna la cap =i simte în cre=tet o umfl[tur[ ud[, cleioas[: i-au spart capul. Se ghemuie=te iar[ cu mâinile strânse la piept =i de acuma nu mai ridic[ ochii s[ se uite în sus, doar ar prinde m[car un fir de lumin[, nu, =ade ghebo=it a=a =i ceva cald începe s[ cad[ de sus pe obraji, =i de acolo pe genunchii în\epeni\i. La început credea c[-i o glum[ (l-au v[zut înc[lzit, asudat =i ce s-o fi gândit? hai s[-l b[g[m oleac[ s[ se r[coreasc[), dar când l-au vârât aici a doua oar[ =i când a început s[ strige, iar ei, în loc s[-l scoat[, l-au tr[snit în cap, Isai a în\eles c[-i gata, s-a zis cu el. +i de ce r[zb[tea mai adânc în mintea lui gândul: «Gata, s-a zis cu mine», tot mai tare îl îneca plânsul, sughi\urile îi sp[rgeau pieptul, =i l-a cuprins un tremurat de-i cl[n\[neau din\ii în gur[, =i el gemea cu capul strâns în pumni. Unde s-a pornit =i unde a ajuns! Se vede c[ dracul l-a împins de-a scos nasul din tufari, c[ nu erau nici un fel de câini — a=a i s-a n[z[rit! N-a putut s[ a=tepte pân[ se întuneca bine? Atunci ar fi r[zb[tut mai u=or! +i-ndat[ vede-n fa\a ochilor l[stunii zburând pe deasupra =i \ipând. Poate c[ ziceau: «Nu te bag[, b[iete, c[ mare primejdie te a=teapt[!» Nu i-a ascultat... =i a trecut. Ori poate dimpotriv[, îl îndemnau s[ treac[ mai repede, cât îl poate g[si pe Ile, c[ dac[ mai întârzie oleac[ îl scap[ =i se duce mai departe =i nu-l mai g[se=te, nu-l mai ajunge... Dar mama, s[rmana, ce-o fi f[când acolo singur[, cu fata bolnav[? Poate c[ de amu nici nu mai este surioara lui, poate s-a mântuit de necaz... Mama umbl[ prin sat, roag[ pe oameni s[-i deie ni=te scânduri, intr[ la unul, intr[ la altul (dac[-i sat str[in =i nimeni n-o =tie, n-are pe nimeni), =i to\i dau din umeri: «N-avem, de unde s[ avem scânduri?» Mama se uit[ la cer =i porne=te mai departe. Trebuie s-o îngroape, dar cu ce s-o îngroape? Isai plânge, plânge într-însul s[ nu-l aud[ nimeni... Parc[ se vede mergând din urma unui sicriu, =i-n sicriu sor[-sa, dar parc[ nu-i ea, ci-i chiar el, Isai, =i oamenii întreab[: «Dar ce-a p[\it de-a murit Isai?» «N-a murit, l-au împu=cat nem\ii».

Zbor fr`nt

77

«Cum l-au împu=cat dac[ era viu când s-a dus neam\ul din sat?» «D-apoi c[ el... ce i-o fi dat în cap... a trecut la dân=ii, dincolo, nem\ii l-au prins, au zis c[-i partizan, spion =i l-au împu=cat!» Nici la m[tu=a n-a ajuns, nici pe Ile nu l-a g[sit =i nici lui bunelu nu i-a spus ce treab[ are de gând s[ fac[. Dac[ i-ar fi spus (poate nu l-ar fi l[sat, i-ar fi zis ceva, =i Isai l-ar fi ascultat, dar a=a... Dar a=a parc[ nu l-a ascultat? C[ doar bunelul i-a spus pe unde se poate trece: pe la gârl[ mai sus de cot. Isai pe acolo a trecut, a trecut =i nimeni nu l-a v[zut... Dar când a înfipt mâinile-n mal, pe pragul de sub ap[, a dat de ceva, credea c[-i un b[\ ceva, era o pu=c[ (într-adevar, d[duse de-o pu=c[ l[sat[ cine =tie de când — de fapt, pe malul acela au fost b[t[i multe, mai înainte, se vede c[ a c[zut vreunul ucis, omul l-a dus apa, iar pu=ca s-a rostogolit =i a r[mas acolo), ce-i drept, ruginit[, dar poate c[ era bun[... Ia s[ fi avut o pu=c[ cu dânsul, îl da la p[mânt pe Ochel[rosu când l-a z[rit între tufari, =i sc[pa, dar a=a... Ori m[car un pistol s[ fi avut... Putea s[ pun[ mâna pe unul de la moscalii lui bunelu, c[ au. Ori s[-l roage pe Timo=a s[ i-l deie pe-al lui, c[ el totuna amu r[nit n-are unde se duce =i ce face cu dânsul... Dar a=a, s-a b[gat cu mâna goal[ =i l-au g[bjit ca pe un pui, ca pe o... Sare Isai în picioare: «Dac-oi sta a=a, am s[ înlemnesc aici». Porne=te cu mâinile întinse s[ bâjbâie, pip[ind pere\ii gropii cu palmele... Oare s[ fie vre-o bort[ undeva? +i-a adus aminte c[ la baba Motrea pe care au ucis-o ieri (poate alalt[ieri, nici nu mai =tie aici rostul zilelor), la bab[ în cas[ era lâng[ sob[ o groap[, =i dac[ coborai în groap[, puteai s[ treci pân[-n beci,— poate c[ este =i aici vreo sp[rtur[ care... Unde poate s[ duc[? Numai în c[su\[, dar acolo-s ei? Dac-ar fi! Dar nu-i nici o sp[rtur[. Merge Isai înainte, bâjbâie cu palmele (pere\ii îs jilavi, plini de mucegai, în unele locuri ies r[d[cini de copaci, de ierburi — poate este vreo r[sufl[toare?), se uit[-n sus — nic[ieri nici un fir de lumin[. Se las[-n pirostrii =i porne=te-n genunchi pe jos, poate d[ de vreo bucat[ de fier: un hârle\, vreo custur[ ceva (s[ sape într-un col\ — s[ sparg[ peretele — unde-i mai u=or — unde-i un lemn, o grind[, s[ aib[ mai pu\in de lucru), d[ cu mâinile

78

Vladimir Be=leag[

pe jos, dar numai o a=chie de scândur[ g[se=te =i aceea jilav[, putred[ c[ se f[râm[ în palm[... Î=i scutur[ mâinile una de alta, le =terge de =olduri =i simte c[ iar îl frige-n cre=tet... Oare cu ce l-o fi p[lit? Cu patul armei, poate cu ciubota ori numai a dat drumul capacului când a vrut s[ scoat[ capul... Se suie cu picioarele pe piatr[ =i st[ a=a într-un picior, ghemuit. «Gata, s-a zis cu mine, de aici nu mai ies... Nu mai ies... Nu mai ies... Cine =tie, poate s[ înceap[ chiar azi, nem\ii or uita de mine... Ori vor veni ni=te avioane, vor arunca bombe =i... Nem\ii or fugi, ru=ii s-or duce dup[ dân=ii... +i cine are s[ m[ scoat[ de aici? Cine are s[-mi deschid[? De ce m[ \in atâta? Cât[ vreme a trecut? Îi sar[ ori diminea\[? Când m-au b[gat a doua oar[, soarele sc[p[tase mult dup[ amiaz[... Amu ce vreme s[ fie?... Isai schimb[ piciorul. Se vede c[ nu m-au crezut c[ umblu dup[ vac[... Dac[ m-au dus pân[-n sat, de ce nu mi-au dat drumul? De ce n-am fugit când o str[=nicea B[rbosu pe baba aceea? De ce n-am s[rit peste gard... Amu-i târziu... S-a zis cu mine. Auzi, s-a zis cu tine, m[i Isai! Isai odat[ scrâ=ne=te din din\i: Nu! Trebuie s[ ies! S[ ies de aici! S[ scap. Dar cum? Cum?!». Ia piatra de jos, o duce într-un col\, o sprijin[ de perete, urc[ pe ea =i începe s[ road[ cu unghiile-n perete. T[râna-i umed[, jilav[, i se lipe=te de degete, el roade, roade, roade, peste o vreme cearc[ s[ vad[ cât a s[pat =i vede c[ n-a s[pat mai nimic, nici cât latul unui deget, se trânte=te cu fruntea de perete, izbe=te cu capul pân[ cade neputincios jos, al[turi de piatr[, ame\it. «Ile, frate, unde e=ti?... \ine-te m[car tu... Mam[, bunelule, veni\i s[ m[ scoate\i de aici... Ei, las’ s[ m[ omoare. Las’ s[ m[ împu=te...», =i iat[-l se vede dus cu arma din urm[, îl duc vreo câ\iva ori poate-i numai unul (nu =tie, c[ nu se poate uita înapoi s[ vad[), merge =i-=i zice: ori a=a, ori a=a, totuna s-a mântuit cu mine — s[ fug! +i da s[ fug[ (se face c[-i aproape de mal — numai vreo câ\iva pa=i — sare drept în ap[ =i s[ pofteasc[ atunci s[-l g[seasc[ ori s[-l prind[ — el îi pe=tele care-\i trece =i un kilometru pe sub ap[, nev[zut). A=a =i face Isai. Cum merge se repede brusc într-o parte, neam\ul strig[, aude împu=c[turile — una, doua, trei (ce naiba: pistol-automat, dar împu=ca a=a rar?), dar gloan\ele trec pe al[turi

Zbor fr`nt

79

(ciudat lucru: vede cum zboar[ gloan\ele pe lâng[ dânsul — dac[ ar vrea s[-l ating[ vreunul l-ar prinde din zbor—nu, ar întinde mâna =i l-ar da într-o parte, s[ treac[ pe al[turi — cum a întins mâna când s-a uitat sus c[tre soare, la l[stunul care \ipa de deasupra =i-i zicea ceva). +i el, Isai, se vede dintr-odat[ în cu totul alt[ parte, nu mergând cu neam\ul de-a lungul malului, ci într-o poian[ verde, într-o p[dure, =i în poiana aceea ca din nimic r[sar în fa\a lui =ase b[ie\i, goi pân[ la brâu, =i to\i vin spre dânsul lunecând ca pe ghea\[, to\i drep\i parc[ ar fi ni=te statui, =i cum ajung drept dânsul, întind câte o mân[, =i-n mân[ au câte un ou, =i parc[ vor s[ i le deie lui. Isai se uit[ mirat, le cunoa=te — îs ou[le pe care le-a luat de la bab[ — lunguie\e, ascu\ite la un cap[t =i g[lbui, dar de ce-s a=a de mari? Îs mai cât capetele b[ie\ilor, dar... vezi c[ nu-s b[ie\i, ci ni=te mo=negi, au b[rbi negre, dar dac[-s mo=negi, de ce-s f[r[ c[m[=i? Mo=negii îi întind ou[le mari cât capetele lor, iar Isai nu =tie ce s[ fac[: s[ le ieie, s[ nu le ieie. Cum s[ le ieie, ce s[ fac[ cu ele? +i când vrea s[ clatine din cap c[ nu-i trebuie ou[ a=a de mari, în fa\a celor =ase apare o fat[ în rochie neagr[, dar f[r[ picioare =i strig[: «Ucide\i-l!» +i numai a strigat, ou[le toate cad asupra lui, se sparg în capul lui, =i prind a-l îneca, =i el se în[du=[, vede c[ se în[du=[, vrea s[ deie din mâini =i nu poate — se îneac[... B[rbosu îl împinge peste prag, din urm[. Isai calc[, piciorul i se duce în jos parc[ ar calc[ într-o pr[pastie, =i atunci, f[r[ s[ vreie, ridic[ mâinile s[ se apuce de ceva, dar, iat[, simte p[mântul sub talp[. P[mânt tare, uscat, p[mânt b[t[torit, plin de urme de cizme cu g[m[lii de cuie, cu potcoave grele—le simte cu talpa, cu pielea degetelor — a=a multe urme, c[ totu-i parc[ pres[rat cu spini, numai bor\i, bor\i, bor\i. Iar aici, lâng[ u=[ o l[s[tur[. Cum =i-a înfipt Isai privirea-n p[mânt, a=a a =i r[mas cu ochii \intui\i de urmele acestea, la bor\ile acestea. Trebuie s[-=i înfrâng[ frica, s[ se înving[, s[ ridice capul s[ se uite drept înainte (unde l-a adus?— pentru ce l-a adus?— s[-l fi mutat aici, la cald, la uscat?—dar o s[-l lase tot închis?—când a trecut pe lâng[ c[su\a asta a v[zut c[ are ni=te ferestruici mititele), =i

80

Vladimir Be=leag[

un gând îl fulger[ prin minte: de aici o s[ fug[, de aici! Numai dac[ iese B[rbosu =i-l las[ singur... De aici... de aici... de aici... Simte deodat[ c[ nu-i singur în c[su\a mai pe jum[tate intrat[ în p[mânt. Nu-i singur. Mai este careva. Se aude suflând cineva. Poate-i B[rbosu? N-a r[mas afar[, a intrat =i el, a închis u=a pe din[untru =i st[ la spatele lui. Dar nu, este cineva în fa\[. Dintr-acolo. Respir[ greu, rar, obosit. Isai d[ mâinile la spate — e aproape u=a? — le retrage repede. B[rbosu-i la spatele lui. A sim\it r[ceala pistolului-automat. Parc[ l-a fript! Unde l-a dus? Ce vrea s[ fac[ cu dânsul? Aici... Aici? — Komm! +tie el cuvântul, =tie ce înseamn[. Face o jum[tate, o jum[tate de pas înainte =i se opre=te. Ridic[ încet capul: o mas[ lat[ cu picioare groase de lemn cu urme de flori. Dou[ cizme înfipte în fa\a lui. — Komm! Mai tare, mai r[spicat, mai aproape. Mai face o jum[tate de pas, o jum[tate de pas numai. — Komm! Komm! r[sun[ deasupra lui. O mân[ grea îl apuc[ de b[rbie =i-i ridic[ brusc capul de-i trosne=te osul cefei. Trei cu\ite de lumin[ îl izbesc în ochi: unul negru — tocul revolverului de la cing[toare; altul ro=u-sângeriu, geamul mic din fund; =i al treilea—ochii oare-l privesc, mari, aprin=i, sfredelitori, gata s[-l str[pung[. O frântur[ de clip[ s-a întâlnit cu ei =i a închis ochii, — nu se poate uita, îl ard, îl frig ochii aceia. Acum ce-o s[ fac[? O s[ scoat[ pistolul =i-o s[ trag[? Ori întâi o s[-l loveasc[ în cap? +i are-n cre=tet o sp[rtur[... De nu l-ar p[li tot acolo unde l-a lovit acela cu c[lcâiul. +i pe urm[... Chiar o s[-l împu=te? O s[-l împu=te? +i n-o s[-l mai vad[ pe bunelu?.. Pe mama... N-o s[-l g[seasc[ pe Ile? Tot atunci, din adâncul sufletului, al întregii lui fiin\e, se ridic[ un val fierbinte, greu cum îi smoala, de-i potope=te =i minte, =i suflare, =i inim[ — tot, =i din valul acela întunecat =i amar r[sare un r[cnet: nu! care cutremur[ p[mântul din toate m[runtaiele lui, livada asta =i p[durea cu to\i copacii =i tufarii, dealurile =i sem[n[turile, Nistrul cu apele, cerul cu soarele... Isai porne=te s[ plâng[ de-l îneac[ lacrimile, plânge de se cutremur[ tot ca o frunz[-în vânt, ca zghihuit de friguri.

Zbor fr`nt

81

Deodat[ mâna care-l \inea de b[rbie î=i sl[be=te strânsoarea (ca s[ scoat[ pistolul? — amu odat[ s[ se trânteasc[ la p[mânt — s[ se izbeasc[ printre picioarele B[rbosului — s[ deie cu capul în u=[...), =i Isai simte c[-l tip[re=te cineva cu palma pe obraz. Deschide ochii, =i-i =terge cu pumnii. Nu l-a împu=cat? Nu-l împu=c[? Poate chiar n-o s[-l împu=te. De ce s[-l împu=te? Începe s[ plâng[ =i mai tare, cu glas. Vede printre lacrimi în fa\a lui un neam\ în vârst[, nu prea nalt, cu tunica altfel decât la ceilal\i (trebuie s[ fie un ofi\er — da, îi ofi\er!) =i cu capul sur. Nu-i vine a crede — sur. A=a i se pare?... Dup[ ce-=i mai =terge o dat[ lacrimile se uit[ =i vede c[ da, îi sur la cap, într-adev[r sur. Îl tip[re=te cu palma pe obraz =i-l întreab[, prin semne: — De ce plângi? De ce plângi a=a tare? Dar ochii lui nu-s chiar a=a de r[i cum i-au p[rut la început. Isai arat[ cu mâinile la gur[ =i la pântece: — Mi-i foame... Mi-i a mânca... N-am mâncat nimic... Mi-i foame… foame … Ofi\erul clatin[ din cap: — A=a? Zici c[ \i-i foame? Parc[ vrea s[ zâmbeasc[, =i atunci Isai observ[ deodat[ c[ ochii ofi\erului sunt alba=tri, obosi\i, =i c[ el, Isai, parc[ l-a v[zut undeva, degeaba s-a speriat c[ o s[-l împu=te, degeaba a început s[ plâng[ a=a, i-a p[rut r[u cum s-a \inut =i s-a purtat pân[ acum, s-a f[cut de ru=ine, pot s[-l cread[ un b[ie\a= prost, ne=tiutor =i... Dar peste o singur[ clip[ ofi\erul se întunec[ la fa\[, se apleac[ iar deasupra lui (nu, ochii îs aceia=i, aprin=i, sfredelitori—s-a în=elat!), odat[ îl apuca cu amândou[ mâinile de umeri: — Partizan? Isai tace. — Vorbe=te! Isai clatin[ din cap: nu. — Partizan? mai r[cne=te o dat[ ofi\erul.

82

Vladimir Be=leag[

Se uit[ Isai \int[ la vulturul de pe tunic[ (um[rul se mi=c[ — ridic[ mâna — vrea s[ scoat[ pistolul? — um[rul se întoarce mai tare — o s[-l izbeasc[ cu pistolul în cap? — numai de nu l-ar lovi la ran[), a=teapt[ lovitura, împu=c[tura — ce-o fi, numai s[ fie mai degrab[ (de asta l-au \inut—cred c[-i partizan—a vrut s[ rup[ sârmele telefonice—de asta l-au dus în sat— de asta l-au închis...), dar um[rul la care se uit[ se întoarce, apoi îl vede cum se îndep[rteaz[ de dânsul. Ofi\erul se duce, se a=az[ la mas[ într-un jil\ de lemn, se las[ pe speteaz[ =i tace. +ade a=a nemi=cat mult, cu capul dat pe spate. Acum, în dreptul ferestruicii capul lui e ro=u, sc[ldat parc[ în sânge pe la frunte, iar în partea asta negru, umbrit, =i numai un ochi prive=te nemi=cat undeva înainte, drept înainte. Deodat[ începe s[ vorbeasc[. Vorbe=te f[r[ a-l privi, mult, neîn\eles, =i lui Isai îi pare c[ vede cuvintele umplând masa, ridicându-se, umplând c[su\a toat[, umplându-i urechile, ochii, le vede cuvintele acelea acoperindu-l, dar nu le în\elege, le ascult[, dar nu le poate pricepe, c[-s cuvinte str[ine, nep[trunse, col\uroase... Simte c[-i vorbe=te lui =i se uit[ mirat: oare chiar crede c[ el în\elege ce spune, ori nu cu dânsul, nu pentru dânsul vorbe=te? — Domnul ofi\er zice c[ ar putea s[ deie ordin s[ fii împu=cat chiar acum, dar =i-a adus aminte de feciorul lui, de seama ta, =i i s-a f[cut mil[ de tine, da, mil[... — Domnul ofi\er zice c[ dac-ai s[ r[spunzi drept la întreb[rile lui =i n-ai s[ ascunzi nimic, dar absolut nimic, o s[ caute s[ fac[ tot ce va putea mai bine pentru tine. Iar dac[ vei încerca s[ min\i, domnul ofi\er zice ca va da ordin s[ fii împu=cat imediat— aici, în fa\a acestei c[su\e... — Domnul ofi\er întreab[: cine te-a trimis pe linia întâi, cine =i pentru ce te-a trimis? Ce trebuia s[ faci =i s[ observi? Spune! Se uit[ Isai printre lacrimi la domnul ofi\er care st[ nemi=cat, neclintit, de parc[ nici buzele nu i se mi=c[ atunci când vorbe=te (nu l-au crezut? — îl socot partizan — cred c[-i trimis de cineva — nu, nu l-a trimis nimeni—el singur a venit — vezi, Ile, ce-ai f[cut? — vezi, Ile, unde-am înc[put?— zici c[ nu trebuia s[ m[ pornesc dup[

Zbor fr`nt

83

tine?— dar mama, dar sora?— =i bunelul a=a mi-a spus — oare a =tiut c[ a=a o s[ se întâmple?... — m-ai apucat, m[i Ile, î=i m[ tragi la fund, la fund... unde e=ti, Ile? — ai g[sit calul? — am fost în sat — nu m-ai v[zut? — e=ti la m[tu=a? — trebuie s[-\i fi spus cineva care m-a v[zut), apoi se întoarce c[tre B[rbosu, care st[ drep\i la spatele lui, ajungând cu capu-n tavan (îl prive=te pe Isai de sus, toat[ fa\a lui neagr[, p[roas[ parc-ar zice: «Ai vrut s[ ne p[c[le=ti? Degeaba... De aici nu mai scapi»), =i odat[ îi str[fulger[ prin minte: =tie române=te! De asta l-au dat pe mâinile lui. De asta l-au dus în sat... S[ vad[ dac[-i de aici ori nu. +tiut c[ de asta. Omul cu care a stat de vorb[ =i pe care l-a v[zut cl[tinând din cap i-a spus c[ nu-i de la dân=ii din sat. Înseamn[ c[ ei =tiu de unde-a venit, =tiu... Dar dac[ nu =tiu? Dac[ B[rbosu a vorbit altceva, n-a vorbit despre dânsul — atunci? S[ se deie de gol el singur? — Cine te-a trimis?! R[spunde! — Nimeni... —De ce ai încercat s[ rupi linia telefonic[? Alta ce \i s-a mai poruncit s[ faci? R[spunde! — Nimic... M-am pornit dup[ calul nostru... dup[ vaca noastr[... =i am dat peste sârma aceea... — Dup[ ce? Cal ori vac[? Cine te-a trimis? R[spunde! — Nu m-a trimis nimeni... Singur am venit. — De unde? — Din sat. Iaca de aici, nu-i departe... — Din care sat? — De aici, mai la deal... — Min\i! Ai trecut de dincolo. Pentru ce-ai trecut? Cine te-a trimis? +i nu încerca s[ ascunzi... +tim totul. De ce-\i erau hainele ude? R[spunde! — Apoi am mers peste gârl[ =i când am dat s[ trec am c[zut în ap[ =i... Isai începe s[ îngâne iar ceva, dar vede c[ s-a încâlcit. — Min\i!!

84

Vladimir Be=leag[

+i cum se uit[ în col\ul din dreapta, sus, unde se vede o pat[ neagr[, p[trat[, cu câteva bor\i negre de cuie în perete (poate-s chiar cuiele), vrând s[-=i \ie lacrimile, s[ r[spund[ a=a cum a spus de la început c[ n-a trecut de nic[ieri, c[ nu l-a trimis nimeni =i c[ nimic n-a avut =i n-a vrut s[ fac[,—cum st[ a=a, o lovitur[ de palm[ îi umple ochii de scântei. — R[spunde! Tace. — R[spunde! Ori te împu=c pe loc. R[sun[ \[c[nit de pistol. — R[spunzi? Unu... Num[r pân[ la cinci. Unu? De ce num[r[? — Doi... R[spunzi? Doi? a=a de repede a ajuns la doi? — Trei! R[spunzi? Înc[ «unu» =i-i cinci. — Patru... R[spunzi? +i chiar o s[ trag[? O s[-l împu=te? Aici? Acum? Ori o s[-l scoat[ în fa\a c[su\ei... =i pe urma o s[-l arunce în groapa cea umed[? — R[spund! V[-spun-tot-v[-spun-sta\i-nu-m[-împu=ca\i-v[-spun-tot... — Uuu! Pui de bol=evic! Vorbe=te! Isai vede crescând deasupra-i o umbr[. Pumnul! Acu= se pr[bu=e=te asupra lui. O s[-l loveasc[ iar în locul unde l-a lovit acela (poate tot el, B[rbosu) cu ciubota. Gemule\ul din dreapta se întunec[... Acu= cade pumnul... O s[ cad[ =i el... O s[-i ame\easc[ capul. S[ se \ie... S[ nu cad[... C[ va începe s[-l bat[ cu picioarele. S[ nu cad[... Isai se strânge tot ca un arc: «S[ se \ie pe picioare!» — Stai! strig[ ofi\erul. Pumnul r[mâne în aer, deasupra capului, apoi îl simte cum coboar[ pe al[turi =i-l aude pe B[rbosu gâfâind greu. — Vorbe=te, zice ofi\erul, ridicându-se din jil\ul lui. Vine pân[ aproape, la un pas (îi vede a\a — groas[, verde, — cu care-i cusut vulturul pe piept) =i se opre=te. Ascult. Soldat, tradu.

Zbor fr`nt

85

— Spun... Iaca spun... spun tot... do’mle ofi\er. Gândurile lui Isai s-au înv[lm[=it toate. Nu g[se=te nici un cap[t de care s[ se apuce. Dar nu =tiu cu ce s[ încep. — Cum ai trecut? De ce-ai trecut? Soldat, tradu. +i uit[-te în ochii mei când vorbe=ti. Unde te ui\i? }n col\ul cela nu-i nimeni s[ te ajute. Uit[-te la mine în ochi. Îi ridic[ iar b[rbia. Ochii domnului ofi\er sunt alb[strii. Par a fi buni. Dar de ce l-a b[tut? De ce l-a p[lmuit? Dar nu el, B[rbosu l-a p[lmuit. Zice c[ are =i el un fecior... Adic[ a avut, dar l-au ucis bombele. Tot trebuie s[ fie om bun! Nu l-a l[sat pe B[rbosu s[-i deie cu pumnul în cap. Amu trebuie s[ vorbeasc[, s[ spun[ ceva, s[ nu tac[... Ei cred cine =tie ce: dac[-oi t[cea, chiar m-or lua de partizan =i... — Iaca m[ uit... Iaca vorbesc... înot am trecut. — De dincolo? — +tiut c[ de dincolo? Dac[ eram dincoace de ce mai trebuia s[ trec? — Pentru ce-ai trecut? Cu ce \el? Cine te-a trimis? — Hm, cine m-a trimis. Dracu m-a trimis! Eu singur m-am b[gat. C[ mai bine m[ înecam în gârla ceea... — Care gârl[? Ce fel de gârl[? Ai trecut Nistrul. Nu f[ pe de=teptul, c[ acu=i... — Apoi da, am trecut Nistrul. Dar pe unde l-am trecut? Pe la gârl[. Dintâi am intrat în gârl[. Am mers, am mers, =i când m-am v[zut mai încoace, odat[ m-am repezit (Isai arat[ cu mâinile) =i am fost sub ista mal. Noi cu b[ie\ii ne întreceam vara: care ajunge mai repede. (Oare nu m[ prea întrec cu =aga?) Dar asta am s[ v-o spun alta dat[. Amu s[ v[ spun pentru ce-am trecut (ce s[ le spun?). Aveam un cal, cal bun, voinic, s[n[tos. +i ni l-au luat. — Scurt. Cine l-a luat? — Ai vo=tri. Adic[ ai no=tri. Nem\ii ni l-au luat, adic[ noi singuri l-am dat. N-aveam cu ce-l hr[ni. +ti\i cum îi prim[vara cu nutre\ul, greu. Într-o zi mama zice: «Ia du-te, m[i Isai, =i dezleag[ calul cela c[ a roade ieslea de tot. Las’ s[ se duc[ unde =tie. De ce s[ piar[ la noi

86

Vladimir Be=leag[

în grajd? +i-a g[si ceva de ros». Mie mi s-a f[cut mil[. Cum s[-l las s[ se duc[? M[ duc, stau oleac[ în grajd =i vin înapoi: «I-am dat drumu, mam[». Trece o vreme, d[ mama pe la grajd =i g[se=te calul tot acolo: «Tu, bre Isai, m-ai am[git, n-ai dat drumul la cal». «Ba l-am dezlegat, mam[». «Da de ce-i tot în grajd?» «Apoi, cum se vede, a umblat el pe unde a umblat =i s-a întors acas[». — Mai scurt! Ce-i cu calul cela? — L-am dat la ai vo=tri... — Bun. +i pentru ce-mi spui asta? — Apoi c[ m-a\i întrebat de ce-am trecut. — De ce? — S[ caut calul. Eu a=a m-am gândit: atunci era prim[var[, greu de mers pe jos, frig. Mai bine te sui pe un cal =i mergi. Amu-i var[, cald. Cred c[ pa=te bietu calu nostru pe undeva singur, uitat, lep[dat, p[r[sit, Zic: ia s[ m[ pornesc s[-l g[sesc =i s[-l aduc acas[. +i-am trecut dincoace. M-am pornit dup[ cal, dar m-am împiedicat de afurisita de sârm[ =i iaca m-a\i prins =i m[ p[lmui\i. Dar c[ am ajutat armata german[, asta nu socoti\i de fel? +i nici nu vre\i s[ \ine\i în seam[ c[ am dat calul! Iar dac[ v-a\i f[cut treaba de ce nu-l da\i înapoi, de ce-l \ine\i degeaba? Ofi\erul zâmbe=te pe nea=teptate (B[rbosu, pe semne, îi traduce tot ce zice el), se face mai vesel (ochii iar par blânzi — de ce n-a vorbit Isai a=a de la început? — cap prost! a luat palme pe degeaba! —las[ c[ una i-o d[ lui Ile, iar cu cealalt[ o s[ se împace cumva), îi spume ceva B[rbosului în limba lui (aista iese val-vârtej =i peste o bucat[ de vreme se întoarce cu ni=te bor= cu carne s[-\i lingi coatele, Isai se a=az[ la mas[ =i horp[ie=te ca un boier — ce-i drept, pâinea-i cam uscat[, dar bun[,—dac[-i coapt[ în cuptor de gospodar din sat!), apoi îl pofte=te s[ se a=eze la mas[, de partea cealalt[, pe dou[ l[zi puse una peste alta (l[zi de cartu=e, cam unse pe la încheieturi, dar Isai n-are fric[ — prin hainele lui de foaie de cort nici focul nu r[zbate), ca s[ =ad[ mai înalt s[-l vad[ domnul ofi\er din jil\ul lui, =i cât a osp[tat Isai, a stat =i s-a uitat s[ se conving[, într-adev[r îi a=a de fl[mând ori mai mult se face. +i i-a dat ap[ s[ se spele pe fa\[, pe

Zbor fr`nt

87

mâinii, mai ales pe fa\[, iar ca s[ nu r[mân[ urme de obid[ pe ea de degete), i-a mai dat =i o bucat[ de =ervet alb curat s[ se =tearg[, =i un pieptene s[-=i a=eze p[rul cum se cuvine unui oaspete. Iar ca nu cumva Isai s[ uite c[ aici nu se joac[ nimeni de-a ceva a scos bini=or pistolul din toc =i l-a pus pe mas[ (se în\elege, cu \eava îndreptat[ cam înspre Isai, iar mânerul, bineîn\eles, înspre domnul ofi\er). +i acum c[ s-au în\eles a=a de bine, pot s[ continue vorba lini=tit, f[r[ strigate =i \ipete. Anume a=a cum trebuia s[ fi fost chiar de la bun început. — Domnul ofi\er este foarte obosit, a avut o noapte grea, n-a dormit deloc, trebuia s[ se odihneasc[, dar aflând c[ pe sectorul lui a ap[rut nu se =tie cum un b[iat, a hot[rât c[ e cazul s[-l invite la dânsul. Pentru c[ domnul ofi\er e tat[, adic[ a fost tat[, =i cu toate c[ nu mai este, sentimentul de tat[ tr[ie=te în el. E r[zboi, =i acuma mor atâ\ia oameni, pe mul\i i-a ucis el, mul\i au vrut s[-l omoare pe dânsul, el singur =i-a rugat moarte de atâtea ori, dar moartea îl ocole=te, trece pe al[turi, vrea s[-l lase s[ vad[ cât mai multe groz[vii, cât mai multe chinuri. Cea mai mare durere pentru domnul ofi\er e c[ n-a ajuns a-=i vedea fiul mare, s[-l vad[ om în vârst[, savant, precum e el, domnul ofi\er, care de altfel e profesor, adic[ înv[\[tor pre limba voastr[ cea proast[. N-a ajuns a-l vedea, pentru c[ într-o noapte s-a întunecat cerul deasupra ora=ului, unde r[m[sese feciorul lui, s-a întunecat de bombe, =i una din ele a c[zut în casa unde era feciorul domnului ofi\er. +i n-au mai putut vecinii s[ adune mimic din ce-a fost copilul lui, ca s[-l pun[ într-o groap[ =i s[-i scrie numele— n-a r[mas nimic. +i când a primit domnul ofi\er aceast[ veste într-o singur[ or[ a înc[run\it. Un singur fecior a avut =i nu-l mai are... — Trebuie s[ mul\ume=ti lui Dumnezeu, m[i b[iete, c[ ai nimerit pe mâinile domnului ofi\er, c[ de nimereai la altcineva, de mult te ciupeau ciorile ori te leg[nai de creanga unui copac, =i copaci aici, dup[ cum ai avut prilejul s[ vezi, sunt destui — =i mai jo=i =i mai înal\i, cui de care-i place. +i înc[ domnului ofi\er i-a pl[cut c[ e=ti b[iat de isprav[, c[, trimis fiind în sat, pe la casele oamenilor, te-ai b[gat =i ai scos ou[le de sub g[ini. +i i-a mai pl[cut c[ n-ai încercat s[ te aba\i din drum, cu alte cuvinte, s[ fugi. +i înc[ fiind închis în

88

Vladimir Be=leag[

groapa cu capac, ai stat lini=tit, n-ai f[cut g[l[gie, =i singurul lucru pe care ai îndr[znit a-l da de în\eles, a fost foamea. Iar ceea ce i-a pl[cut îndeosebi e c[ e=ti b[iat de caracter, din aceia care nu se las[ înfrân\i a=a u=or. Domnul ofi\er e pedagog de profesie =i =tie s[ pre\uiasc[ aceste calit[\i. Când te întreba, îl vedea în fa\[ pe fecioru-s[u, acela care nu mai este, dar ar fi putut s[ fie. Te întreba =i în gândul lui se mira ce =i cum o s[-i r[spunzi, pentru c[ trebuie s[ =tii c[ domnul ofi\er nu te-a trimis în sat din întâmplare. A=a c[ n-ai dreptul s[-l am[ge=ti pe domnul ofi\er, ci trebuie s[-i mul\ume=ti lui Dumnezeu c[ =ezi acum la mas[, în fa\a lui, mâncat, s[tul, sp[lat =i luat în seam[, ca un oaspete ce e=ti... — Domnul ofi\er simte mult[ simpatie fa\[ de tine, de aceea te crede c[ ai trecut dincoace singur, c[ nu te-a trimis nimeni, c[ într-adev[r te-ai împiedicat din întâmplare de firul acela telefonic =i absolut din întâmplare ai nimerit în c[su\a aceasta în care te afli. Da, =i înc[ i-a pl[cut domnului ofi\er felul cum ai povestit p[t[rania cu calul a=a încât ascultând, i s-a p[rut c[-l vede viu pe fecioru-s[u, =i-i venea s[ te îmbr[\i=eze, s[ te strâng[ la piept =i s[ te s[rute în cre=tet, a=a cum proceda de obicei cu feciorul lui când acela f[cea vreo tr[snaie, tat[l îl certa, apoi la urm[ se împ[cau =i tat[l îl s[ruta. Dar s-a re\inut, c[ci nu se cuvine unui om în vârst[, =i mai cu seam[ unui militar, s[ fie sentimental acum când e r[zboi... Domnul ofi\er are s[-\i dest[inuiasc[ ceva foarte însemnat, =i de felul cum vei r[spunde la propunerea lui, cum te vei comporta va depinde întreaga ta soart[, copile, viitorul t[u, care poate fi m[re\ =i str[lucit ori poate s[ se încheie peste câteva ore, cel mult o zi. Deci s[ iei aminte... Cuvintele trec din gura domnului ofi\er în cea a soldatului care st[ drep\i =i, f[r[ a z[bovi o clip[ în barba lui, se revars[ asupra lui Isai. Isai le prinde, le soarbe pe toate =i, s[ vezi, de la o vreme i se pare c[ nu mai este r[zboi pe lume, n-a înc[put nici într-o belea, ci st[ în banc[ la =coal[ =i ascult[ ce poveste=te înv[\[torul. Domnul ofi\er e un fel de înv[\[tor, a=a s-a gândit Isai când i-a zis s[ se uite în ochi, cum fac înv[\[torii când vor s[ te afle dac[ nu min\i.

Zbor fr`nt

89

Deodat[ casc[ (drace! i-a venit s[ ca=te). Ofi\erul zâmbe=te în col\ul gurii =i lovind u=or cu palma în mas[ zice uitându-se, chipurile, în alt[ parte, dar furând cu coada ochiului spre Isai, pe sub genele l[sate. — Dup[ mâncare nu stric[ un somn bun. Ai s[ dormi. Dar mai întâi s[-mi r[spunzi la câteva întreb[ri. — Da, domnule ofi\er. R[spund. Ce s[ r[spund? — Întrebarea num[ru unu: ce fel de armat[ este în sat? — Armat[? Isai d[ din umeri. Ce fel de armat[? Ruseasc[! Nem\i nu-s, nu-i nici unul. Numai ru=i sunt. Drept c[ se nimeresc =i ucraineni, chirghizi... Chiar =i un uzbec este... R[u de-al dracului! A vrut s[ m[ împu=te. Da! Zicea c[-s spion. L-am mu=cat de m`n[ =i am fugit. A împu=cat dup[ mine, dar nu m-a nimerit. Uf, dac[ mi-ar c[dea în mâini. Mi-a luat binoclul. Cred c[ l-a aruncat pe undeva. Nu era mai bine s[ mi-l lase mie? Ce-i trebuie lui? Am p[scut vaca unui b[iat o s[pt[mân[ pentru binoclul cela =i înc[ am mai dat ceva =i pe deasupra. — Stop! Ce fel de binoclu? — Binoclu? De unde binoclu? Ia o jum[tate de binoclu. Mi l-a dat un b[iat. Ieri când m[ duceam s[ m[ uit, m-a întâlnit unul... acela, a v[zut c[ am ceva-n buzunar, mi-a sucit m`na, l-a g[sit, m-a arestat =i m-a dus =i striga c[-s spion. — Spion? Ce fel de spion? — Spion de-al nem\ilor. De-ai vo=tri... De-ai=tia... — A=a? +i ce vroiai s[ faci cu binoclul? — Hm, ce s[ fac? S[ m[ duc undeva pe deal =i s[ m[ uit printrînsul... — Încotro s[ te ui\i? — Încoace s[ m[ uit, peste mal. — Pentru ce? — S[ v[d, poate l-oi vedea pe Ile... — Ile? Cine-i Ile? — Ile? Ile... Ile-i calul nostru! A=a-i ziceam calului nostru pe care l-am dat neam\ului celuia... +i gândeam c[ poate l-oi vedea pe Ile...

90

Vladimir Be=leag[

p[scând pe undeva =i dac[-i s[n[tos s[-i spun mamei =i lui bunelu c[-i s[n[tos =i c[ ia s[ mai ceea... frontul ista =i are s[ vie acas[... — +i ce-ai v[zut? — N-am v[zut nimic. — Cum n-ai v[zut? — D-apoi c[ nici nu m-am uitat. Nu v-am spus c[ uzbecul mi-a luat binoclul?... +i a vrut s[ m[ împu=te! S[-mi cad[ în mâini, l-a= împu=ca eu pe dânsul. — L-ai împu=ca? — Dac[ a= avea pu=c[, zic... =tiu la care cas[ tr[ie=te. — +tii? — Eu s[ nu =tiu? +tiu tot ce-i la noi în sat. Care =i unde, în ce cas[ tr[ie=te: câ\i solda\i, ce-s ei, cum îs, ce fac — tot de-a m[run\elul. Ofi\erul sare din jil\ul lui, vine la Isai =i-i pune mâinile pe umeri. Îl prive=te lung =i-i vorbe=te ceva în limba lui, vorbe=te mult, tare mult =i a=a de bucuros c[ parc[ acu= o s[-l s[rute. — Soldat, tradu. — Domnul ofi\er e foarte mul\umit de felul cum îi r[spunzi =i-i foarte bucuros c[ a întâlnit aici, la marginea Rusiei, un b[iat atât de de=tept =i iste\. Domnul ofi\er vorbe=te atât în numele Marelui Imperiu German cât =i ]n numele s[u personal, soldat, cet[\ean =i lupt[tor pentru acest imperiu. Domnul ofi\er vrea s[-\i spun[ c[ oastea german[ nu va mai face nici un pas spre apus, de aici, de la acest râu, c[ aici s-au f[cut asemenea fortifica\ii pe care nu le va putea trece nici un fel de for\[ din lume =i de care se va sf[râma complet l[ud[roasa Armat[ Ro=ie. Aici va fi b[tut deocamdat[ acel stâlp care va desp[r\i lumea civiliza\iei europene de barbaria asiatic[ =i de ciuma comunist[, aici oastea german[ se va odihni =i înt[ri, iar apoi va da ultima lovitur[, cea de moarte, bol=evismului. +i tu, care e=ti un b[iat iste\ =i pricepi ce-i =i cum stau lucrurile, trebuie s[ fii foarte recunosc[tor domnului ofi\er pentru c[ numai soarta sau poate întâmplarea te-a adus în bra\ele lui. Domnul ofi\er te întreab[: vrei s[ pleci cu dânsul în Germania? +i înc[ o întrebare: vrei s[ fii feciorul lui?

Zbor fr`nt

91

Isai d[ din cap: — Da, dar trebuie s[ g[sesc mai întâi calul, =i s[-i spun mamei... Ori m[car lui bunelul s[-i spun c[ m[ duc. — Foarte bine. Ai s[ le spui =i dup[ aceea o s[ plec[m. Isai se ridic[ de pe l[zi =i vrea s[ porneasc[ spre u=[, dar domnul ofi\er îi face semn s[ mai steie pu\in. — Unde-i tat[l t[u? Pe front? — Tata? Îi... nu! — N-ai tat[? — N-am. — Cum: n-ai avut tat[? — Am avut, dar amu n-am. — Ce s-a întâmplat cu dânsul? — Au venit noaptea =i l-au luat. — Cine? — Nu =tiu. Eram mititel =i nu \in minte. Aveam opt ani. Seara, când m-am culcat, tata era, diminea\a când m-am sculat, nu mai era. +i n-a venit, n-a venit nici pân[ azi. Mama zice c[ l-au furat. — Cine? — Aceia care furau oameni, noaptea... Domnul ofi\er se încrunt[, apoi deodat[ buza de sus se ridic[ de la o margine, dezvelind un col\ mare, ascu\it, galben, apoi se lipe=te iar de cea de jos, la loc. — Ei vezi? Eu am =tiut: tu n-ai tat[, eu n-am fecior, a=a c[ o s[ tr[im împreun[. Termin[m ce mai avem de f[cut aici =i plec[m în Germania. Soldat, d[-i feciorului meu o ciocolat[... Soldatul scoate de undeva din gr[mada de lucruri care st[-n col\, l`ng[ u=[, o cutie mare dreptunghiular[, o deschide =i-i pune lui Isai ceva dinainte. Isai desface foi\a lucitoare =i mu=c[ din scândurica neagr[. — Iar ca s[ plec[m mai degrab[... Isai mu=c[ iar: — Trebuie s[-i spun mamei =i bunelului c[ plec...

92

Vladimir Be=leag[

— Ai s[ le spui... Dar ca s[ plec[m mai degrab[, va trebui s[ ne aju\i... — Cum? — Câ\i solda\i sunt în sat? — Solda\i? Uzbecul — unu, la noi doi, la baba Motrea, pe care au ucis-o, doi, fac cinci. Asta în mahala noastr[. +i-n celelalte mahale… Or fi vreo sut[. Pumnul domnului ofi\er cade pe mas[: — Min\i! Ciocolata sare din mâna lui Isai =i se rostogole=te la picioarele B[rbosului. — Poate o mie... Nu i-am num[rat. — Câte case sunt în sat? — Tot vreo sut[. — Min\i, iar min\i! — Poate numai vreo optzeci. S[ le num[r? — Ai s[ le numeri pe urm[. Unde-i =tabul ru=ilor? R[spunde! Domnul ofi\er s-a l[sat cu pieptul pe mas[, st[ sprijinit în coate =i se uit[ \int[ la Isai — s[-l sfredeleasc[. Degetele mâinii drepte se las[ încet deasupra pistolului. — Ei?! La care cas[ duc multe sârme de telefon? R[spunde! — N-am v[zut. Ieri când am venit, îndat[ m-au arestat, m-au b[gat într-o ma=in[ =i m-au trimis din sat (=tabul? — oare casa unde m-a dus Timo=a nu poate s[ fie =tabul?). Dar =tiu unde s-ar putea s[ fie. Ori în Moara-Veche din marginea ceea de sat... (s-o d[râme, dac[ vor, de tot — atâta pagub[!), ori... — Soldat! Harta! Soldatul desface harta în fa\a domnului ofi\er =i domnul ofi\er se apleac[ deasupra ei. Umbl[ pe ea cu un creion pân[ ce vârful se înfige într-un loc =i face un semn. — Ori? — Ori... ori pe coasta ceea de deal — din partea asta nu se vede — este o movil[ de \[rân[. Cred c[ acolo au s[pat o groap[ =i au f[cut =tabul...

Zbor fr`nt

93

— Unde? Domnul ofi\er îi face semn s[ arate. Isai vine la mas[, se uit[ =i vede Nistrul t[ind harta din col\ în col\ ca o c[rare albastr[, lat[, vede satul, semne de case, de copaci (ia te uit[ — =coala noast[, de unde =tiu de le-au desenat pe toate?!). — Ei?! Semne împr[=tiate pe toat[ harta — albastre, ro=ii, galbene... — Aici? arat[ cu degetul. Ori aici? — Poate aici, face Isai din umeri. — Iar min\i! — Z[u, spun drept. Îi pe costi=[ movila... — Tunuri unde ai v[zut? — Pe drum când veneam încoace... — În ce loc? — Se duceau încolo... — Tancuri? — Unu am v[zut. Când mergeam cu ma=ina. — Unde? — Nu \in minte bine, c[ taman au dat ni=te avioane peste noi... — +i avioane sunt? Unde? — Când m-au prins =i m-au suit în ma=in[ =i m-au trimis din sat, cum am ie=it în câmp au venit trei avioane =i au coborât mai jos spre noi. Pesemne vroiau s[ vad[ cine-i în cabin[, dar =oferul s-a speriat =i hai s[ mâie, =i mai s[ d[m în ni=te gropi de bombe, mai s[ ne r[sturn[m, dar a=a — n-am p[\it nimic. Când mergeam pe acolo îmi pare c[ am v[zut un tanc, da iaca-n ce loc — z[u, nu \in minte... — Ori îi prost, ori se preface. Ia-l din ochii mei! B[rbosu \[c[ne=te din c[lcâie, î=i =terge cu mâneca fruntea =i gâtul de sudoare, îl apuc[ pe Isai de um[r =i-l izbe=te cu ciud[ din loc. Când trece pragul îi mai d[ un cot =i un genunchi, s[-l r[stoarne din picioare, Isai se love=te cu um[rul de trunchiul unui copac =i se apuc[ iute cu mâinile s[ nu cad[...

94

Vladimir Be=leag[

Despre cum a murit în ziua aceea (anume atunci, iar nu când a trecut a treia oar[ =i a fugit noaptea =i auzea cum se înfig gloan\ele în jurul lui în ap[ ca ni=te suli\e de foc), despre clipele, minutele, orele sau ve=nicia de groaz[ prin care a trecut (n-a fost decât vreun ceas, poate ceva mai mult), dup[ ce-a fost scos din c[su\[, blenduit =i dus, despre tremurul ce z[cea totdeauna la fundul sufletului =i ori de câte ori vroia s[-=i aduc[ aminte, îl cuprindea =i-i învingea toate judec[\ile (aceea a fost moartea mea dintâi), despre ce s-ascundea în dosul zâmbetului amar cu care privea uneori la lume când îl vedea pe câte unul c[inându-se de vreun necaz ori opintindu-se s[ fac[ un lucru de nimica, nu putea s[ =tie nimeni — Isai nu deschisese gura niciodat[ s[ povesteasc[ cuiva. Nici chiar lui Ile, frate-s[u, care, dac[ e s[ vorbim drept, =tia mai toate întâmpl[rile lui (din asta — c[ a fost dus cu ochii lega\i, dar numai atât cât i-a strecurat Isai într-o vorb[ înc[ atuncea, când, într-o noapte, li s-a terminat motorina, c[ru\a cu polobocul nu venea, tractorul =edea mut în brazd[, era toamn[ cald[ =i au dat o fug[ pân[ la stân[, au g[sit câte o \igar[ =i se întorceau înapoi =i era întuneric-bezn[), nici bunelului n-a avut când s[-i povesteasc[, c[ degrab[ s-a dus, nemaivorbind de nevast[-sa, care nici nu vroia s[ aud[ (când se întâmpla s[ vorbeasc[ Isai cu cineva de vremea aceea =i era =i ea de fa\[, numaidecât îi striga: «Dar mai taci odat[ cu nem\ii t[i, c[ mi-ai umflat capul! Crezi c[ tare le trebuie oamenilor s[ =tie? M[car dac-ai fi f[cut vreo treab[ acolo, dar a=a numai lauda de tine!» =i se ducea luând copiii cu dânsa s[ nu înve\e =i ei de la tat[l lor a spune minciuni). N-a povestit Isai nim[nui pentru c[ tot ce se petrecuse atunci, într-o or[ sau o or[ =i jum[tate, a r[mas în amintirea lui ca un întuneric nep[truns =i o groaz[ neomeneasc[, =i ori de câte ori se str[duia s[-=i aduc[ aminte — ce-a fost? cum s-a întâmplat? — nu putea. Dar sim\ea mereu c[ trebuie s[-=i aduc[ aminte, c[ poate s[-=i aduc[ aminte, odat[ =i odat[ o s[-=i aduc[ aminte (uneori lucruri pe care le socotim complet uitate deodat[ r[sar din fundurile necunoscute ale memoriei =i \i se arat[ vii =i proaspete, parc[ s-ar desf[=ura chiar acum, în clipa asta, în fa\a ochilor t[i).

Zbor fr`nt

95

În câteva rânduri Isai chiar a sim\it c[-=i aduce aminte: prima dat[ când a avut vorba cea mare cu Ile care a venit s[-i suceasc[ mâinile =i s[-l lege, =i el se zb[tea =i nu se da =i striga c[ a=a l-au legat nem\ii atuncea, pentru dânsul, pentru Ilie, =i acuma fratele lui de sânge î=i bate joc de dânsul; a doua =i a treia oar[ tot într-o zi (când l-a g[sit pe b[iat în drum, l-a luat în bra\e =i a b[gat de seam[ c[ p[rul se ridic[ pe urechi =i ar fi bine s[ i-l scurteze oleac[, iar când l-a întrebat b[iatul: «Îi drept, tat[, c[ ai fost =i tu la r[zboi? De ce n-ai nici o medalie?», în urechile lui Isai a r[sunat numai cuvântul r[zboi, celelalte nu le-a auzit ori poate le-a auzit, dar nu le-a prins, =i cum b[iatul îl privea cu ochi mari, limpezi =i a=tepta s[-i r[spund[, el, Isai, s-a v[zut stând undeva într-o livad[, dup[ un copac, lipit de trunchi, st[, se uit[ =i vede un b[ietan care merge p[=ind încet, cu b[gare de seam[, cu mâinile la spate, iar neam\ul îl împunge cu \eava în spate =i-l mân[, =i s-a mirat cum de poate vedea a=a ceva, dac[ îi el acela care merge cu capul ridicat ca orbii, apoi, f[r[ s[-=i deie seama, l-a v[zut în locul lui pe b[ie\el, pe fecioru-s[u, =i ochii i s-au împ[ienjenit de lacrimi); la a treia oar[ tot atunci, în ziua aceea, dup[ ce-au trecut pe la mam[-sa, pe la casa b[trâneasc[, =i au stat pe prisp[, apoi a=a a zis: «Pân[ una-alta ne ducem s[ ne sc[ld[m», l-a luat pe b[iat de m`n[ =i au pornit prin gr[dini =i legum[rii, au ie=it la mal, =i când a sim\it Isai pietri=ul sub t[lpi, fierbinte pe alocuri, pietre ascu\ite de-\i intrau în osul c[lcâiului, =i a mai auzit tr[snind pa=ii m[run\i ai b[iatului, i s-a ridicat un val la inim[; «Lui, lui trebuie s[-i spun tot ce-a fost, am sim\it =i am gândit în ora de groaz[ =i întuneric. Lui s[-i spun, lui». Când au intrat în ap[ amândoi =i apa le-a acoperit picioarele (pân[ sub genunchi tatei, pân[ la coco=elul b[iatului), s-a uitat Isai la cre=tetul lui b[lan, apoi a întors privirea c[tre cel[lalt mal care se înal\[ drept ca un perete, cu o mul\ime de bor\i într-însul, =i a v[zut o umbr[ deasupra malului, umbra lui, =i s-a întrebat: «Dar oare o s[ m[ în\eleag[? Îi mic înc[... Am s[-i povestesc când s-a mai ridica. Atunci am s[-i povestesc s[ =tie tot ce-a fost, tot ce-am tr[it în acea or[ de groaz[ =i întuneric». Acum Isai putea s[ povesteasc[, î=i adusese aminte totul... =i-a adus

96

Vladimir Be=leag[

aminte totul în clipa când a intrat cu b[iatul de mân[ în ap[, când a sim\it r[coarea la picioare, când a v[zut malul nalt din cealalt[ parte, plin de buruieni negre, =i când a auzit l[stunii s[getând cerul, c[zând cu \ipete deasupra apei — f[r[ s[-i vad[, în soare, apoi le-a v[zut umbrele, pe ap[ lunecând alarmate… =i dac[ ar fi fost b[iatul mai mare, m[car de vreo doisprezece-treisprezece ani s[ în\eleag[, Isai ar fi vrut s[-i povesteasc[ a=a: «În prag, când m-a izbit în spate, era cât pe ce s[ m[ duc cu n[rile în p[mânt. De ce m-a lovit? Nu în\elegeam. Nu =tiam ce i-a spus la urm[ domnul ofi\er, ar[tase cu mâna spre mine: «Du-l de aici!» Atât am priceput în momentul acela. Amu cred, da…mi-aduc aminte, i-am prins privirea — mânioas[, plin[ de r[utate (altfel de unde aveau s[ mi se arate dup[ aceea de atâtea ori ochii lui \epo=i, sfredelitori? — tot drumul cât am mers spre mal, =i mai pe urm[, =i noaptea =i ziua, când m[ târam pe coate =i m[ furi=am f[r[ a sufla). Îi vedeam ochii (nu aceia care st[teau apleca\i asupra mea când mi-a luat b[rbia în palm[ prima dat[ – aceia erau altfel, mai buni parc[), ochii lui când a strigat c[tre soldat, soldatul m-a izbit de pe l[zi, apoi când m-am lovit de copac, mi-a apucat mâinile, mi le-a sucit la spate =i mi le-a legat. Nici n-am b[gat de seam[ când, c[ci mi-a legat =i ochii cu ceva, pesemne vreo cârp[ deas[, tare, poate vreo bucat[ de manta ori altceva, c[ mirosea a cizm[ =i a sudoare =i un fel de unsoare — a=a de strâns m-a legat c[ s-a înfipt nodul în ceaf[, =i oricât ridicam din nas, nici într-un chip nu puteam face s[ v[d m[car un gr[uncior de lumin[, m[car un firi=or. S-a f[cut întuneric, noapte, cum n-am v[zut pân[ atunci =i nici dup[ aceea, =i cum îi, cred, numai în mormânt când î\i toarn[ \[râna toat[ peste tine =i-\i mai cl[desc o movil[ de-asupra. «Mi=c[!» mi-a strigat B[rbosu =i m-a împuns cu \eava-n spinare (la început — dup[ aceea nu \in minte s[ mai fi dat — poate numai o singur[ dat[ aninasem cu degetul însângerat =i m[ oprisem în loc — a dat iar în mine s[ m[ sparg[ — celelalte d[\i numai m[ atingea s[-mi arate încotro s[ merg – la început, zic, m[ l[sa s[ dau peste copaci, s[ m[ lovesc cu fruntea de tulpini, râdea, hohotea =i se veselea grozav pe seama chior[niei mele).

Zbor fr`nt

97

Am p[=it înainte, prin întuneric. De fapt, nu era întuneric, era ziu[, soarele r[zb[tea din stânga printre copaci în unele locuri. Sim\eam cu t[lpile, sim\eam cu obrazul unde dau prin soare =i unde trec prin umbr[, auzeam fo=netul copacilor deasupra mea (z[u, a= fi nimerit a=a, pe nev[zute, acas[, s[ nu fi fost B[rbosu în urma mea =i s[ nu fi strigat la tot pasul: «Mi=c[! Încotro?... Dreapta!... Înainte!... Mai repede!»). D[deam s[ p[=esc larg, c[lcam peste ceva, m[ izbeam de ceva, iar când m-am aninat cu durerea mea de nu =tiu ce m-a fript =i am început a plânge. Lacrimile n-aveau unde curge, se adunau la ochi, în petic[, =i ea se f[cea puturoas[ =i gre\oas[ (la ce dracu mi-a legat ochii? — unde m[ duce? — în sat? dar de ce s[ mi-i lege? — nu m[ duce înspre sat? — cum am e=it din bojdeuc[, am luat-o drept înainte — atunci am venit cam pe la spatele c[su\ei, dinspre miaz[-noapte — încotro m[ duce? încotro?) Auzeam din urm[ trop[it de cizm[, B[rbosu mergea =i t[cea de cum pornisem, vorbise numai de vreo dou[ ori, m[ îndrepta cu \eava încotro s[ merg. Când mi-a legat mâinile, nu m[ durea, dar dup[ ce-am mai mers pu\in, f[r[ s[ vreau, încercând s[ dau din mâini ori când s[ m[ pr[val ori s[ m[ feresc de ceva, c[utam s[ m[ feresc, ori s[ m[ sprijin, =i atunci m[ izbeam s[ întind m[car o mân[ s[ m[ apuc de ceva, s[ m[ \in, =i nu puteam, ci numai sfoara îmi intra mai tare în piele, m[ t[ia =i m[ ustura de-al dracului. Într-un loc am ie=it la o c[rare neted[, am mers pe ea o bucat[ de vreme =i nu =tiu cum c[ n-o vedeam, dar parc[ o =tiam, c[rarea (avea coturi — le sim\eam dinainte =i f[ceam dup[ ele — poate c[rarea singur[ mi le ar[ta?), parc[ mai mersesem pe ea, =i mergând m-am gândit c[ poate c[rarea duce spre sat, =i nici n-am b[gat de seam[ cum am cotit =i am apucat spre sat. Da, vor s[ m[ scoat[ din mijlocul lor, a=a cu ochii lega\i, =i s[-mi deie drumul s[ m[ duc (s[ m[ duc? unde s[ m[ duc? — în sat — în sat? or s[ m[ lase ei în sat? — de ce s[ nu m[ lase? pentru c[ =tiu c[ nu e=ti de aici, e=ti de dincolo — de dincolo? dar nu la-am spus c[-s de dincolo — ba le-ai spus — când? nu \ii minte? — de ce dracu n-am putut s[ \in una pân[ la urm[ c[-s de aici =i caut vaca? acum mi-ar fi dat drumul =i...).

98

Vladimir Be=leag[

Cum m-am gândit a=a, pe loc mi-au sclipit ca ni=te cu\ite în fa\[ ochii domnului ofi\er: «Min\i! Min\i!» =i ni=te degete f[cute palm[ mi-au fript obrazul... El, B[rbosu, a dat. B[rbosu m-a p[lmuit. Data cealalt[ când ne duceam spre sat vorbea cu mine blând, omene=te. «Mai iute», mi-a strigat taman în clipa aceea. Am p[=it repede (cred c[ m[ duce iar[ la omul cu barb[ — s[ m[ vad[ mai bine =i s[ spuie cine-s =i de unde-s — ori poate...dar dac[ =tiu cine-i m[tu=[ mea? — au venit, l-au g[sit pe Ile =i l-au arestat?) =i îndat[ l-am v[zut pe Ile dus cu pu=ca din urm[, tot cu mâinile legate, numai ca el merge încoace, iar eu încolo. Dac[ merge pe c[rarea asta, înseamn[ c[ o s[ ne întâlnim, o s[ ne vedem. S[ ne vedem? Cum s[ ne vedem, dac[ am ochii lega\i? M[car el pe mine o s[ m[ vad[. Da, poate s[ m[ vad[, dar s[ nu m[ recunoasc[. O s[ strige: «B[di\[ Isai, tu e=ti?» Am s[ zic: «Eu, Ile. Te-au prins =i pe tine?» «Dar pe tine, b[di\[, cum de te-au arestat nem\ii? Erai cu mama acas[». +i atunci n-am mai putut r[spunde nimic, c[ lacrimile m-au înecat =i numai i-am r[spuns în gând: «Iaca povestea lui bunelu cu cei doi fra\i-se împline=te». +i am gemut a=a de tare, c[ B[rbosu a strigat =i a întrebat ce-am zis c[ n-a în\eles (n-am spus nimic — am gemut numai de durere — credeam c[ n-o s[ aud[ nimeni — pesemne c[ s-a priceput ce-i în sufletul meu — a prins a m[ gr[bi =i mai tare: «Hai, hai!», mi-am zis: n-or s[ pun[ ei mâna pe tine, frate Ile, — nu le-am spus despre tine — am zis c[ a=a-l chema pe calul nostru — s[-l caute — tu l-ai g[sit, calul nostru?...— =tii pe unde po\i trece înapoi? — pe la gârl[, noaptea — dar s[ mergi încet, s[ legi botul Calului s[ nu forn[ie — po\i s[ treci u=or — nu te-a sim\i nimeni — dac[ ai dat în stuf[ri= n-ai de ce te teme — d[-i drumu calului =i a veni el singur acas[). — Stai! mi-a strigat B[rbosu. M-am oprit cu t[lpile pe ni=te bulg[ri ascu\i\i. — Unde-i =tabul ru=ilor? Spune! Repede! — Cred c[ acolo... în moar[ trebuie s[ fie... Dar nu =tiu... Dac[ m-au arestat... — A=a? Nu =tii? +i spuneai c[ =tii tot? Pui de =arpe. Acu= î\i f[râm capul...

Zbor fr`nt

99

O s[ m[ loveasc[. Numai de n-ar da în ran[, de-ar nimeri al[turi. Poate s[ deie cu patul pistolului-automat =i-i ascu\it. (Acum când stau =i-mi aduc aminte de câte ori m-a oprit în drum =i m-a întrebat, mi-aduc bine aminte c[ m-a oprit de trei ori. +i dup[ ce m[ întreba =i-i r[spundeam, la urm[ când îmi zicea s[ merg mai departe, zicea parc[ ar fi scuipat printre din\ii: «Ai jum[tate de cale, \i-ai adus aminte?» Apoi: «Ai jum[tate din jum[tate din cale. |i-ai adus aminte?» «Ai jum[tate din jum[tate din jum[tate de cale. |i-ai adus aminte?», =i eu sim\eam p[mântul cum se adun[, se scurteaz[ sub pa=ii mei, p[=eam mai încet, pa=ii mai scur\i, dar m[ f[ceam c[ merg repede, =i B[rbosu d[dea cu \eava în mine, m[ izbea cu ciubota, m[ c[lca pe c[lcâiele goale, julite, usturânde.) — Mi=c[! mi-a strigat =i am pornit mai departe. Da, m[ duce s[ m[ împu=te. Mi-a mai r[mas jum[tate de cale. A=a de pu\in? A=a de pu\in? +i m[car nu pot vedea încotro m[ duce. Când o s[ ajungem, cine =tie dac[ o s[-mi dezlege ochii. Nici n-o s[-mi spun[ — are s[ trag[ pe nea=teptate — o s[ aud numai împu=c[tura ori poate nici n-am s-o aud bine — =i s-a mântuit cu mine. Cei care au fost r[ni\i spun c[ în fierbin\eal[ nici nu sim\i c[ e=ti lovit de glonte, de schij[. Poate c[ nici atunci când te împu=c[ nu sim\i nimic?... M[car de-a= vedea copacii, frunzele, iarba. M[car bunelul de-ar =ti unde-s. Crede c[-s pornit la mama. Dar cine dac[ nu el mi-a spus pe unde-i chip de trecut dincoace? De ce n-am a=teptat seara în tufari? Dac[ a=teptam... Oare chiar s[ fi pus mâna =i pe Ile? Nu. Nu cred. Ce au cu dânsul? Îi mititel de tot... — Mai repede! a strigat B[rbosu. Încotro? +i m-a repezit cu \eava spre dreapta. Numai Timo=a poate s[ se fi priceput. Dac-a mai auzit ceva, de durere... când i-am spus. Dar nu i-am spus ce am de gând... +tiut c[ ar fi în\eles. Cum s[ nu-n\eleag[? Oare poate s[ se priceap[ c[ ai=tia m-au prins? +i are s[ vie s[ m[ scoat[ de aici? Dar cum s[ vie =i de unde s[ =tie? N-are de unde? Ia poate numai dac[ au pe cineva, vreun om în satul ista, atunci pot s[ afle c[, uite, am v[zut un b[ietan um-

100

Vladimir Be=leag[

blând cu un neam\ pe la case. «+i cum era b[ietanul acela?». «Descul\, în pantaloni =i c[ma=[ de foaie de cort». «A=a? D-apoi acela Isai era, prietenul meu. +i unde-i el?» «L-au dus cu dân=ii». «Încotro?!» «Într-acolo, în gr[dini, de unde au venit». +i Timo=a îi spune repede c[pitanului c[ uite-a=a, c[pitanul îi d[ un grup de solda\i, cei mai buni, vin =i m[ scap[. Amu poate c[ stau pe undeva tupila\i, pe aici pe dup[ copaci, =i numai a=teapt[ s[ ajung în dreptul lor, sar asupra neam\ului, îl apuc[ de gât, îl leag[, ne ducem repede la ap[, acolo ne a=teapt[ o luntre... =i gem iar[ (Timo=a-i r[nit la picior — n-are s[ vie — cine =tie, poate-i de mult la spital, dus =i r[sdus — nu c[ s[ m[ vad[, dar nici de auzit n-are s[ m[ aud[), gem iar[ =i B[rbosu r[cne=te: — Stai! M-am oprit. — Unde-s tunurile ru=ilor? R[spunde! Repede! — Pe drum... Le-am v[zut... Se duceau. A cuma vrea s[ vad[ dac[ voi r[spunde altfel decât acolo în c[su\[ când m-a întrebat ofi\erul. Doar i-am spus c[ atunci când am venit în sat, m-am uitat eu unde =i ce st[? Tunuri, dracu =tie ce, c[utam s[ trec mai u=or printre santinele. S[ nu m[ prind[ =i s[ m[ întoarc[ înapoi. Vre\i s[ v[ spun ceea ce nu =tiu (de unde s[ v[ spun, dac[ nu =tiu? — vre\i s[ m[ împu=ca\i? pentru ce? — c[ am dat peste o sârm[ de-a voastr[? — tare-mi trebuia sârma ceea — s[ v[ spânzura\i to\i cu dânsa — m-am pornit s[-l caut pe frate-meu — =i voi m[ întreba\i câte =i mai câte — trebuie s[ fug, s[ fug!). Dar cum s[ fug, dac[-mi erau ochii lega\i =i mâinile legate? Numai picioarele slobode, numai ele, s[rmanele, dar julite, însângerate, pline de ghimpi =i n[s[dituri... Ce puteam s[ fac? Cum s[ scap? +i nimeni nu =tia unde-s. Aveau s[ m[ împu=te, s[ m[ dea în groap[ =i nici s[ arunce \[rân[ deasupra, a=a s[ m[ lase. — Nu =tii? Iar ascunzi? Mai ai jum[tate din jum[tate de cale. Mi=c[! Am pornit mai departe... Oare ce-ar fi s[ strig? M-ar auzi cineva? Undeva la dreapta vorbea careva. Era vorb[ de-a lor. Se auzeau comenzi, lovituri înfundate, ca atunci când scap[t[ o roat[ grea într-o l[s[tur[, într-o groap[. Oare unde am ajuns? S[ fie aici pozi\iile lor? Ceva

Zbor fr`nt

101

mai la vale s-a auzit \[c[nind o mitralier[ — o dat[ scurt =i o dat[ mai lung. S-a r[spuns pe vale. Ce vale s[ fie aici? Încotro m[ duce? +i când mi-am amintit c[ sunt feciorul domnului ofi\er, c[ degrab[ aveam s[ plec în Germania, parc[ m-au trecut furnici prin spinare (a crezut c[ a=a am s[-i spun totul — dar ce aveam s[-i spun dac[ nu =tiu nimic? — adic[ =tiam câte ceva, v[zusem câte ceva, dar acum le uitasem pe toate — =i acuma m[ duce — poate c[ în Germania m[ duce? — de aceea mi-a legat ochii — a=a a ordonat domnul ofi\er, s[ nu nimeresc drumul înapoi — =tie c[ dac[ m-am unit s[ m[ duc, apoi nu chiar cu toat[ inima — oricine ar pleca din \ara lui tot înapoi se trage — fie, m[ duc =i m[ fac general — domnul ofi\er o s[ m[ deie pe la =coli mari, o s[ ajung cel mai mare general, am s[ am toat[ armata german[ sub mâna mea — am s-o aliniez pe un câmp mare, am s[-l scot pe B[rbosu în fa\a tuturora =i am s[-l întreb: «Pentru ce m-ai lovit atuncea-n cap? Pentru ce mi-ai dat palme? Pentru ce m-ai împuns cu \eava în spinare?» Când o s[ încerce s[ se îndrept[\easc[, am s[ fac un semn, or s[ vie câ\iva b[ie\i voinici, de aici de la noi din sat, o s[-l ieie de sub\iori =i o s[-i fac[ un vânt de n-o s[ r[mâie decât loc ud în locul lui)....A=a m[ r[fuiam în gândul meu cu B[rbosu =i mergeam mai departe, =i num[ram pa=ii, =i-i f[ceam mici, când deodat[ am sim\it c[ am c[lcat într-o groap[, =i cum am c[lcat m-am dus =i am c[zut peste cineva. Am c[zut =i am dat cu piciorul în ceva fierbinte, parc[ era ap[, parc[ nu era (mai pe urm[ am priceput c[ era o tran=ee, în tran=ee ni=te solda\i care se preg[teau s[ m[nânce, ori poate era unul singur =i ducea o c[ldare cu ciorb[ la al\i câ\iva =i a pus-o pe un minut jos =i eu am nimerit de-am c[lcat drept într-însa). S[ vezi ce g[l[gie, ce scandal s-a iscat! Au început nem\ii s[ strige, s[ r[cneasc[. Nu vedeam nimic. M-am ridicat repede =i am scuturat din cap, dar cârpa era strâns legat[, n-am putut sc[pa de ea. Dar am în\eles c[ to\i câ\i erau s-au n[pustit asupra B[rbosului, =i strig[ =i înjur[. Deodat[ g[l[gia se transform[ în veselie, râsete, glume, ni=te mâini m[ iau de sub\iori (ce m-a durut!) =i m[ ridic[ în sus. M[ scot din groap[ ori tran=ee, apoi aud c[ se adun[ mul\i împrejurul meu hohotind. +i-au f[cut râs de mine — îmi d[deau bor=ul s[-l beau din c[ldare pentru c[ am c[lcat într-însul.

102

Vladimir Be=leag[

Apoi, v[zând c[ a=a nu pot face nimic, au încercat s[-mi lege =i picioarele ca s[ vad[ cum voi merge, m-au pus s[ sar... Mi-au r[sturnat c[ldarea în cap, cu bor=ul, au adus o c[ldare cu ap[ =i mi-au v[rsat-o în cap. Se vede c[ B[rbosu tot \inea la mine, ori poate vreunul din ei s-a priceput s[ m[ fac[ curat, c[ cine =tie ce le-o fi spus B[rbosu, c[ îs feciorul domnului ofi\er, c[ plec în Germania unde am s[ ajung general...). Am mers mai departe =i am sim\it c[ aici se aud tot mai des sufl[ri =i glasuri de oameni. Uneori B[rbosu era întrebat r[stit, el r[spundea =i treceam mai departe — se vede c[ erau tot solda\i prin tran=ee. — Stai! mi-a strigat B[rbosu. Tot atunci m-am gândit: iar o s[ m[ întrebe ceva. Dar ce? — Unde-s tancurile ru=ilor? R[spunde! Câte-s? — Nu le-am v[zut... Cum am venit în sat, m-au arestat =i m-au dus. — Nu vrei s[ spui? Taci? Ascunzi? Trei pa=i înainte. Am f[cut trei pa=i. Am sim\it prin p[r\i ni=te tufari, apoi iarb[, ni=te iarb[ moale, r[coroas[ sub t[lpi. Trebuia s[ fie troscot. — Stai! mi-a strigat. +i când a zis a=a am auzit un \ip[t sus, sus de tot, =i nu =tiu de ce mi s-a p[rut c[-i acela=i \ip[t pe care l-am auzit atunci când am ajuns la gârl[ =i am intrat în stuf[rii, în ap[. Un l[stun? Am ascultat: da, un l[stun era. +tiam glasul. Dup[ aceea s-a mai auzit \ipând un altul, al treilea... Se vede c[ pe aici sunt mul\i l[stuni. Departe m-a dus... Poate mai departe decât locul pe unde am trecut... — Înc[ o dat[ te mai întreb: =tabul… tunurile... tancurile... R[spunzi ori nu? +i de-odat[ s-a auzit plesc[ind jos, sub mine, apa. Valul se lovea de mal, da înapoi, în locul lui venea altul. Am sim\it r[coarea apei. Era Nistrul... L-am auzit r[suflând al[turi, jos. Vas[zic[ m-a adus la mal, la mal, ca s[ m[ împu=te =i s[ m[ arunce în ap[... — R[spunzi? a strigat iar B[rbosu, apropiindu-se. Un pas înainte! Vrea s[ ajung mai aproape de margine. Când o s[ cad, s[ cad drept în ap[, s[ nu aib[ nevoie s[ m[ arunce. — Înc[ un pas!

Zbor fr`nt

103

Ce-ar fi s[ fac trei pa=i deodat[? Ori cinci? S[ m[ reped înainte, s[ cad în ap[ =i... s[ fug! Mi-am încordat toate puterile. Numai de-a= putea s[-mi scap mâinile... A=a cum s[ înot? Am s[ m[ duc drept la fund, ca piatra. Cu picioarele! Cu picioarele am s[ înot! S[ mor înecat, nu împu=cat! Nu împu=cat... +i m-am repezit cu capul înainte, dar B[rbosu era în fa\a mea =i m-a izbit cu amândou[ bra\ele înd[r[t. Am r[mas pironit locului. — Stai c[ te împu=c! Peste câteva secunde leg[toarea de pe ochi mi-a c[zut. Eram sus, pe mal. Nistrul curgea jos, întunecat (se l[sa amurgul de acum), iar dincolo, pe cel[lalt mal luminat înc[ de cele din urm[ raze ale soarelui, ro=ietice-purpurii, se a=ternea satul nostru. Am vrut s[ m[ uit s[ v[d c[su\a noastr[, dar ochii la început nu vedeau mai nimic — mi-i \inuse atâta vreme lega\i, apoi când am început a deslu=i casele =i am g[sit locul unde trebuia s[ fie a noastr[ mi s-au umplut de lacrimi. N-am s[ te mai v[d, n-am s[ mai calc în ograda ta... — Acum — r[spunzi?! a strigat odat[ B[rbosu, a cl[n\[nit închiz[torul automatului =i mi-a pus \eava în ceaf[ \inându-m[ cu o mân[ de sfoara cu care-mi erau legate mâinile la spate. Unu... doi... trei.... patru... R[spunzi?! +i dintr-o dat[ mi s-a l[sat întuneric pe ochi. C[rarea lat[ =i cotit[ a Nistrului s-a ridicat cu un cap[t în sus, sus de tot deasupra mea, proptindu-se de cer, cel[lalt cap[t de la vale de mine cu tot cu sat =i cu casa noastr[ a c[zut pr[bu=indu-se într-un h[u adânc, picioarele mele au pornit s[ pluteasc[ în aer, mi=cându-se neputincioase, f[r[ sprijin în ceva tare, =i am sim\it c[ parc[ zbor, apoi deodat[ am pornit s[ cad, s[ cad, s[ cad f[r[ de sfâr=it…» B[iatul sem[na lui tat[-s[u, era leit Isai. S[ fi fost omul din nu =tiu care margine de sat (iar satul ista-i mare, m[i: cuprinde o parte din valea Nistrului, dealul, se las[ pe cealalt[ coast[, acolo unde încep sem[n[turile, c[-i loc drept, iar dinspre miaz[-noapte pân’ la Moara-cea-Veche — numai numele de dânsa, c[ au pisat-o nem\ii mai s[ \â=neasc[ ap[

104

Vladimir Be=leag[

în locul acela), dac[-l întâlnea pe b[ie\a= pe drum, a=a, cu pantalona=ii scur\i, murdari =i cam g[uri\i, prin=i într-o bretelu\[ pe um[r care c[dea mereu, dar b[iatul avea grij[ totdeauna s-o ridice la loc, dac[-l vedea cineva, =i, în graba lui, vroia s[ =tie al cui îi =i îl întreba ori numai se gândea s[-l întrebe: «Al cui îi fi tu, m[i pozderic[?», îndat[ se pricepea: «D-apoi îi al lui Isai fecior». Se pricepea omul =i bine f[cea, c[ci b[iatul nu le r[spundea chiar la to\i. Se uita mai întâi s[ vad[ cam pentru ce-l întreab[ (cât de mic, dar sim\ise de la o vreme c[ unii îl iscodesc numai ca s[ râd[, s[-=i bat[ joc de dânsul), a=a c[, dac[ r[spundea: «Al lui Isai» =i omul zicea: «...Acela care...» (b[iatul nu mai sta s[ asculte, =tia ce-o s[ zic[! «Da unde-i tat-tu? Iar s-a dus cu nem\ii?» (adic[ iar i-a lep[dat – pe dân=ii =i pe mam[-sa). B[iatul se f[cea ro=u de sup[rare, lacrimile-i umpleau ochii, dar g[sea ce s[ r[spund[: «Iar mata du-te dracului =i s[ vii înapoi când te-om chema noi». Dar de multe ori nu putea îngâna o vorb[ b[iatul, fugea la tat[-s[u unde-l g[sea =i se oprea ceva mai încolo. Dac[ tat[-s[u lucra ori =edea la mas[, ca, bun[oar[, atuncea, cu c[ldarea de drojdii =i cu omul chemat de pe drum, st[tea b[iatul, se uita pe sub gene =i t[cea, pân[ când tata b[ga de seam[ c[ut[turile lui =i-l chema la dânsul. B[iatul nu vroia s[ vin[, numai îi întorcea un um[r =i parc[ începea s[ scânceasc[. Tata se scula, venea, îl apuca de umeri, de-o m`n[ =i : «Te-a b[tut cineva?» «Nu». «De ce dar[ smârce=ti?» Tace... Tace... Tace... Atunci se vedea Isai pe sine în piciul ista mititel, dar tare de fire =i avan =i înc[p[\`nat, =i nu-l mai întreba, îl l[sa în ale lui ori începea s[-i spun[, s[-i povesteasc[ ceva, s[-i fac[ un arm[sar dintr-o varg[, cu cap de cal la cap[t. Atunci prindea la inim[ b[iatul, i se deschidea sufletul =i-i m[rturisea tatei marile lui am[r[ciuni de om mititel: «Tat[, dar de ce oamenii din sat zic?...». «Tu nu-i asculta». «Nu-i ascult, tat[, dar ei zic». «Las[-i s[ zic[». «Dar tu, tat[, n-ai s[ mai r[cne=ti la mama =i n-ai s[ ne mai lepezi?» «Nu, n-am s[ mai r[cnesc la mam[-ta =i n-am s[ v[ lep[d». «+tii ce, tat[, dac[ ai s[ ne mai lepezi, am s[ fug de acas[, =i nu-mi mai trebuie s[ tr[iesc cu voi, dac[ v[ sf[di\i =i v[ bate\i c[ m[ râd to\i b[ie\ii». «B[ie\ii?» întreba mirat Isai. Apoi st[tea =i

Zbor fr`nt

105

privea lung peste deal, peste vale, unde se vedea leg[nându-se o pânz[ albastr[, u=oar[, dar nu zicea nimic, ci numai punea mâna pe capul b[iatului, îl mângâia îndelung cu palma =i parc[ auzea cum se zbate jos inima. S[ fug[, s[ fug[ de acas[?... Poate s-o fac[ =i pe asta… Poate s-o fac[... El cum a f[cut atâtea la vremea lui?.. M[car era ceva m-ai r[s[rit. Dar aista ce crezi? Iese la calea ferat[ — aici se opresc uneori m[rfare — se suie într-un vagon =i du-te de-l caut[-n lume, c[ Rusia-i f[r[ fund... S-au mai pomenit de astea... Pe urm[ \i-l d[ într-o cas[ de copii, cre=te =i dac[-=i mai aduce aminte î\i trimite o scrisoare: «V[ mul\umesc, scumpi p[rin\i, c[ m-a\i crescut =i m-a\i scos în lume». De acuma el, Isai, se întorcea cu un um[r spre b[iat, =i cea\a alb[strie îi umplea ochii, =i da din gene, des-des, apoi când b[iatul de colo întreba: «Tat[, ai zis c[ azi ai s[ m[ tunzi?», îl apuca în bra\e =i-l strângea la piept: «Tata n-are s[ te lase, n-are s[ te lase». Poate s-o fi gândit b[iatul atunci la sora, la mama =i ar fi vrut s[-l întrebe: «Dar pe dânsele n-ai s[ le la=i?», dar nu întreba, se temea s[ nu se supere tata =i s[-l lase =i pe dânsul. Iar Isai se gândea c[ trebuie s[ fac[ într-un fel, s[ steie odat[ de vorb[ cu femeie-sa =i s[ se în\eleag[ într-un chip: ori a=a, ori a=a. De mult trebuia, dar tot n-avea când, se lua cu una, cu alta, griji peste griji, lucru, apoi se ducea cu s[pt[mânile pe deal, nu se vedeau =i uitau tot ce se întâmpla între dân=ii. O vreme bine =i iar se isca sfad[, iar trânteli, c[ într-un rând l-au prins mama =i Ile în cas[ la dân=ii, acolo, la casa b[trâneasc[ din vale, =i i-au zis a=a: «M[i Isai, tu vezi c[ din om te faci neom? Te gr[ie=te lumea, m[i!» «Cine: lumea? Voi?» «Satul, m[i». «Care-i acela, s[ dau ochii cu dânsul?» gr[ia Isai dac[ era oleac[ cu chef (striga, o înjura pe femeie-sa: c[ gospodin[ ca dânsa nu-i trebuie, c[ el a adunat, a muncit, a gr[m[dit la cas[, dar nimic nu se cunoa=te, c[ ea, cu neamurile ei, duce tot, =i dac[ a v[zut el a=a s-a aruncat în vin ca în bulboana Nistrului), iar dac[ era treaz, nemâncat, t[cea, mai mult t[cea, numai ochii îi sc[p[rau parc[ ar fi zis: «+tiu ce-i trebuie ei: o b[taie bun[ s[ nu poat[ =edea o s[pt[mân[ pe ce =ed oamenii, =i atunci îndat[ s-ar alege untul de zar[: ori gospodin[ acas[, ori fat[ la

106

Vladimir Be=leag[

mama-sa». Dar nu zicea nimic pentru c[ de b[tut nu putea s-o bat[, îi era jale de copii, mai ales de b[iat, asculta, da din cap: «Ei, m[ rog, v[ ascult, a=a-i, dar nu-i chiar a=a», se ridica =i se ducea în drumul lui, seara târziu venea acas[, parc[ mai blând, dar a doua zi iar[ începea de la cap[t. +i unul tare, =i altul tare, =i se apucau s[-=i împart[ copiii, =i-l lua unul pe unul, altul pe altul, dar copiii se întâlneau în sat, se luau la joac[, apoi când s[ porneasc[ uitau care al cui e =i încotro trebuie s-o apuce: la bunica ceea ori la bunica asta... Iar casa lor din deal r[mânea pustie, p[r[ginit[, uitat[ pe-o s[pt[mân[, dou[, de se întrebau m[h[lenii =i trec[torii: «Nici nu vine careva s[ pr[=easc[, s[ smulg[ buruianul c[ ia uite ce =tir bun...». El, Isai, de mult ar fi f[cut într-un fel, dar nu putea de b[iat. Ei, l-ar fi luat cu dânsul, dar cum s[-l creasc[? Trebuia s[ se duc[ la lucru (aici =i nepl[cerile la garaj — Ile a spus c[ pune un cuvânt pentru dânsul, dar...) =i r[mâne b[iatul de capul lui. Dac[-l d[ la gr[mad[, iar[ nu =tii ce se întâmpl[: ori îi sparge capul careva, ori sparge el altuia... =i când le-a zis mama, adic[ mama lui Isai (el =edea pe col\ul prispei): «Sta\i =i-\i mânca, c[ amu= îi gata mâncarea», a priceput Isai c[ a=a nu se mai poate de tr[it. Bine, cât este mama =i caut[ de b[iat... Dar este Ile, dar se însoar[ =i el, dar are =i el copii =i atunci? S[ r[mân[ b[iatul lui de-a nim[nui? Uite cum umbl[ murdar. Aceea-i mam[? A=a-s mamele?... +i sare Isai de pe col\ul prispei ca zvârlit din arc, îl ia pe b[iat =i-l duce la Nistru: o s[-i spele c[m[=uica, pantalonii, pe urm[ are s[ caute o ma=incu\[... Când s-au oprit cu picioarele goale pân[ la genunchi în ap[ =i a v[zut Isai umbrele — a lui de la genunchi în sus, a b[iatului de la coco=el în sus, — jucau umbrele jum[tate în ap[, jum[tate pe uscat — jum[t[\ile din ap[ se cl[tinau, se ridicau, c[deau — cele de pe uscat, de pe nisipul malului =edeau nemi=cate, =i umbrele lor se rupeau în dou[, Isai =i-a zis: «De ce oare trebuie s[ ne rupem =i noi în dou[? De ce oare?», a întors capul, =i a auzit l[stunii, de dincolo, de peste ap[ — \ipau l[stunii, zburau l[stunii, alergând prin v[zduh dup[ umbrele lor pe ap[... Iar când s-a aruncat în ap[, =i apa s-a desf[cut =i apoi s-a închis deasupra lui, a auzit parc[ un strig[t la

Zbor fr`nt

107

spatele lui, un strig[t din afar[, din aer, de deasupra apei, l-a auzit de acolo, din ap[. Strig[tul a ajuns pân[ la dânsul: «Ta-ta-t[-[!» =i i-a s[getat inima, c[ era strig[tul plin de spaim[, strig[t de copil. S-a întors Isai pe spate, s-a uitat înd[r[t spre mal =i a v[zut prin grosimea apei ca printro cea\[ deas[ o umbr[ scurt[, dar care se lungea peste seam[, ori numai p[rea c[ se lunge=te, =i aceea era umbra b[iatului. +i iar a auzit strig[tul de spaim[, mai tare, =i a vrut Isai s[ r[zbeasc[ la suprafa\[, dar n-a putut c[ mergea cu vitez[ la mare adâncime, intrase de acum în ni=te curen\i reci, =i se gândi c[ jos, la fund, trebuie s[ fie în locul acela gropile în care se învârte=te apa, =i se mai zice c[ în acele locuri Nistrul are ni=te sp[rturi în p[mânt, la fund, prin care apa se duce, se vars[, cade =i curge pe dedesubtul fundului, tot de-a lungul albiei =i departe la vale, aproape de mare, iese iar în albia de deasupra p[mântului =i curge cu apele acestea luminate de soare, iar alteori se vars[ în mare a=a, pe întuneric... +i dac[ nimere=te omul într-o groap[ ca aceea, =uvoiul îl trage cu o putere uria=[, c[ nu mai este chip s[ lupte =i se duce, de aceea se g[sesc oameni umfla\i la mul\i kilometri, la zeci de kilometri în jos pe cursul apei... Mai d[ o dat[ din mâini, lunec[ spre suprafa\[ pân[ r[mâne vreo jum[tate de metru de ap[ deasupra-i, înoat[ o vreme pe spate cu ochii deschi=i, apoi când simte la spinare gâdilându-l ceva (aici e sforul apei), las[ capul în jos, î=i face vânt cu picioarele =i taie piezi= spre fund... Iar \ip[tul îi tot r[sun[ în urechi, se amestec[ cu vâjâitul apei, \ip[tul se face mai tare, apa-i clocote=te în urechi, =i atunci Isai î=i d[ seama c[ acela nu-i alt \ip[t, nici al treilea, nici al patrulea, r[zb[tut din afara apelor, ci e \ip[tul care r[sun[ în urechile lui, care vine din adâncurile fiin\ei lui, e \ip[tul vie\ii lui: «Ta-a-t[!». +i cea\a de jur împrejur se îngroa=[, se face mai deas[, mai întunecat[, întocmai cea\a din ziua când la cr[patul zorilor au r[sunat împu=c[turi deasupra, apoi a v[zut gloan\ele înfigându-se-n ap[ împrejurul lui, fierbin\i, sfârâind... =i fuga, fuga aceea prin cea\[.... R[mas f[r[ nepot (Isai n-a adiat o vorb[ ce are de gând s[ fac[, încotro s[ apuce), a umblat toat[ noaptea bunelul din cas[ afar[, adic[

108

Vladimir Be=leag[

din c[soica lui pân[-n ograd[, apoi în gr[din[ =i iar înapoi (astea le povesti bunelul mai pe urm[, dup[ ce s-au adunat iar[, cu to\ii acas[ — mama =i b[ie\ii, iar sora n-a mai venit, au l[sat-o la margine de sat str[in, =i mama o vreme se ducea la s[pt[mân[ pe la dânsa, apoi i-a pl[tit unei b[bu\e, s[ aib[ grij[ de mormântul copilei), sta =i asculta. Î=i scutura urechea cu degetul, apoi pe cealalt[ în care avea n[dejde mai mult[ — stânga... A f[cut câ\iva pa=i =i a întins mâna — aici trebuia s[ fie col\ul c[soaiei =i era col\ul c[soaiei. A mai f[cut câ\iva pa=i =i iar a întins mâna, trebuia s[ fie salcâmul =i era salcâmul. A mai f[cut câ\iva =i s-a oprit iar[, aici trebuia s[ fie porti\a — =i era porti\a. A pus mâna pe b[\ul de deasupra (era un fel de porti\[ joas[, s[ nu intre g[inile ori vreun vi\el, vreun purcel, dac[ scap[, în gr[din[, joas[ =i veche de s-a netezit b[\ul de câte ori a fost apucat cu mâna) =i înc[ n-a deschis-o, n-a dat-o la o parte, înc[ n-a p[=it în gr[din[, dar de acuma sim\ea suflarea merilor, înceat[, lini=tit[, somnoroas[, =i parc[ vedea frunzele stând drepte, fragede, iar de pe jos veni o r[coare amestecat[ cu v[lurele de v[zduh cald, de pe p[mântul dintre rândurile de cartofi (de acuma trebuie sco=i cartofii, dar unde s[-i pui, ce s[ faci cu dân=ii?). +i îndat[ =i-a adus aminte de traista cu fasole pe care a b[gat-o nici el nu =tie unde =i nu-=i poate aduce aminte (când le b[tea cu b[\ul în tinda c[soaiei, unele s[reau tocmai în mijlocul ogr[zii — u=a era deschis[ — =i un soldat, aist tinerel, =chiop, a venit, s-a oprit în u=[ =i se uita cum sar fasolele din p[st[i; fasolele s[reau, el întindea mâna s[ le prind[, apoi când bunelul s-a sculat s[ le dezghioace pe cele verzi tinerelul s-a a=ezat jos =i a început s[ dezghioace =i el; =i i-a ajutat pân[ la urm[, =i toat[ vremea cât a lucrat n-a zis nici unul, nici altul un cuvânt; iar bunelul numai se uita la fl[c[uan, îl vedea cât îi de crud =i tare i se f[cea mil[, c[ iaca, dac[ ar fi stat acas[ în satul lui, ar fi fost =i teaf[r =i s[n[tos, =i ar fi lucrat ca un fecior de gospodar la tata, da a=a dac[-i b[t[lie, aici l-a r[nit, iar mai încolo cine =tie ce-l a=teapt[ — =i fasolele s[reau, ei le strângeau =i le puneau la gr[mad[, apoi s-au pornit în genunchi prin ograd[ s[ le strâng[); dar unde a pus-o, traista ceea, iaca nu =tie. A scos bunelul

Zbor fr`nt

109

sârma din b[\, a împins porti\a =i porti\a s-a aplecat într-o parte. S-a l[sat bunelul în genunchi =i a început s[ pip[ie unde s-a dezlegat, unde-a sl[bit, =i a v[zut c[ trebuie înt[rit[. Înc[ ieri ori poate alalt[ieri a b[gat de seam[ c[ nu se \ine bine, dar a gândit c[ a=a-i pare — amu vede c[ trebuie legat[, trebuie înt[rit[. D[ bunelul cu mâna pe jos dup[ c[pe\elul de sârm[ cu care a fost legat[ în loc de balama, dar nu-l g[se=te =i-=i aduce aminte c[ are o leg[toare într-un buzunar, dar nu =tie în care. +i când s[ bage mâna, jos pe vale se aud câteva buhnituri de tun, unul dup[ altul, =i a=a de repede c[ p[rea c[ s-a început de amu. (Ast[ prim[vara, ba din iarn[ chiar când se c[rau nem\ii =i casa era plin[ cu solda\i de dormeau =i pe jos, în paie, s-a aprins într-o noapte o lumin[ pe cer, tot într-acolo, la pod: clocotea cerul de aeroplane, s-au învârtit mult, se vedea ca ziua-n sat, m[car c[ era departe, =i au aruncat atunci bombe aeroplanele; iar bunelul st[tea tot aici, la porti\[, =i privea, iar un neam\ a ie=it =i el s[ vad[ =i l-a întrebat: «Frumos, da?», ar[tând la policandrul de pe cer, apoi pornind înapoi în cas[ s[ se trânteasc[ în paie, a morm[it ceva de a în\eles numai: «Kaput!») Apoi buhniturile au trecut pe deasupra satului, s-au dus pe vale în sus =i s-au stins. +i iar[ s-a f[cut lini=te. Dar n-a \inut mult c[ la mal s-au auzit împu=c[turi m[runte, u=oare, dese. +i iar s-a f[cut t[cere. +i iar se auzea numai cum tresare frunza-n somn... Bunelul a pus =i cel[lalt genunchi pe p[mânt (\[râna cald[-c[ldi=oar[ — oare-i cald[ =i mai în adânc? — dac-ar fi cald[ =i mai jos, mai în adânc, nu \i-ar mai fi frig niciodat[), s-a aplecat =i a petrecut leg[toarea pe dup[ b[\ul porti\ei =i b[\ul gardului =i când c[uta cu cealalt[ mân[ cap[tul, îl c[uta =i nu-l g[sea, c[ =i-a adus iar[ aminte c[ uitase ceva =i nu-=i putea aduce aminte, dar ce uitase, uitase demult =i amu =i-a adus aminte, dar nu ce uitase adineaori, parc[ era altceva, dar amu =i-a adus aminte cum a f[cut el porti\a asta (h[t-h[t, câ\i ani s[ fie de atunci?). A f[cut-o din salcâmul de lâng[ drum (dintr-un copac mai de trei ori cât casa o porti\[ la gr[din[! — tulpina a r[mas =i =ede =i ast[zi acolo, într-o margine), tot din crengile lui a f[cut =i câteva be\e la râ=ni\[ =i unul este =i azi (bun salcâm a fost, dar a

110

Vladimir Be=leag[

trebuit s[-l taie — \ipau vecinii c[ trece la dân=ii — auzi? trece pe sub drum =i le umple gr[dinile cu pui). Era voinic tare salcâmul, dar nu-i, parc[ nici n-a fost. Iar porti\a când a f[cut-o? Nu-=i mai aduce aminte: era fl[c[u feciorul lui ori de amu începuse a se însura?... Ba pare-se c[ era fl[c[u... nu... se însurase, da... se însurase, =i când i-a zis într-o zi: «M[i gospodare, eu, când mi-am adus nevast[ la cas[, pe mam[-ta asta a ta, dintâi =i întâi gard mi-am f[cut, da tu v[d c[ nici s[-l dregi pe cel vechi n-ai de gând...». Iar feciorul care venise din sat ab[tut =i se oprise-n mijlocul ogr[zii =i nu =tia de ce s[ se apuce, ce s[ fac[ =i ce s[ zic[, s-a uitat la dânsul, la tat[-s[u, =i a gr[it: «Tat[-h[i, dac[ m[ tem c[ =i a=a cum este, l-om strica. A=a se aude: s[ nu fie nici un gard în sat» (pe urm[ curat c[ s-a apucat de stricat — apoi se îmb[ta, \ipa, r[cnea =i zicea ce fel de gospod[rie f[r[ gard? — când se trezea, î=i aducea aminte ori îi spuneau al\ii ce-a gr[it, se însp[imânta =i umbla a=a). Iar în ziua aceea ce i-a venit c[ zice: «Hai, tat[, s[ facem m[car o porti\[ din salcâmul ista. De amu dac[ ne-au pus s[-l t[iem». +i au me=terit amândoi porti\a asta, =i tare se mai mândrea el, feciorul, cu porti\a, c[ cine venea din prietenii lui le-o ar[ta =i se l[uda. Numai ca nu le spunea despre salcâmul cel mare pe care-l t[iase cu durere de inim[, =i nu le mai spunea nici de altele pe care le =tia numai el... Cu vremea s-au uitat multe, feciorul lucra cu toat[ lumea, pe deal, el, bunelul, s-a dus câ\iva ani la stân[ s[ lucreze (de amu venise pe lume b[ie\ii amândoi, Isai =i Ile, iar fata era de \â\[), când într-o noapte ie=ind din bordei s[ vad[ oile, c[ i se p[ruse lui c[ nu =tiu ce cam mârâie câinii, a ie=it =i când s-a dat la col\ul \arcului a v[zut în întuneric ochii lupului, parc[ era unul, parc[ erau mai mul\i, c[ ba se ar[tau într-un loc, ba se stingeau =i iar se aprindeau în alt loc (de-a mir[rii, câinii au h[m[it o dat[, scurt de tot, pe urm[ au mârâit =i au t[cut =i s-au lipit de picioarele bunelului, =i bunelul care atâ\ia lupi fug[rise cu dân=ii s-a minunat =i el, c[ de data asta câinii tac, nu se reped, chiar când îi st[pânul al[turi), iar când, de c[tre ziu[, a venit la fug[ nor[-sa =i trezindu-l i-a spus: «L-au furat! L-au furat =i pe al nostru, tat[», a în\eles ce-au însemnat lupii aceia =i de

Zbor fr`nt

111

ce-au t[cut câinii, au b[tut o dat[ =i au t[cut =i numai scheunau jalnic... Bunelul închide porti\a dup[ dânsul, apoi o deschide înapoi — las-o deschis[— =i face pe lâng[ gard, p[=ind încet, pân[ ajunge acolo unde trebuie s[ fie truchina salcâmului (d[ cu mâna — aici trebuie s[ fie) =i bunelul se a=az[ pe dânsa. Truchina este, omul nu-i... Tot cineva de aici din sat l-a pârât pe fecioru-s[u. C[ dac[ se ducea omul în livad[, la mal, nu putea merge cu ochii în p[mânt, s[ nu-i ridice =i s[-i arunce dincolo. +i dac[ a v[zut-o pe sora pe cel[lalt mal, cântând tot acel cântec ce-l cânta =i el =i dac[ solda\ii cu armele n-aveau ce le face pentru c[ nu po\i opri un cântec s[ zboare peste ap[, iar gura cu baioneta n-o închizi, cine ce s-a gândit c[ nu era numai cântec de frate =i sor[, dar cine =tie ce, =i... truchina este, omul nu-i... Bunelul a ridicat capul — iar mai-mai s[-=i aduc[ aminte unde a pus traista cu fasole — =i când se uit[ spre r[s[rit vede pe marginea cerului o arip[ rozovie u=oar[, abia se vede. Se ridic[ în picioare =i când s-a ridicat, i-a venit în n[ri miros rece, în\ep[tor... Dincotro? S-a întors spre miaz[-zi, spre apus, spre miaz[-noapte =i s-a oprit cu fa\a între miaz[-noapte =i asfin\it — dintr-acolo vine. «Cea\[!... Vine cea\[ din Sus!», a zis bunelul m[car c[ afar[ de truchina culcat[ jos n-avea cine-l auzi (moscalii dormeau tun, numai unul care era de straj[ =i =edea afar[ când a trecut bunelul pe lâng[ dânsul, a ridicat capul din piept, l-a v[zut cine-i =i iar a l[sat capul). +i nici n-a putut s[-l vad[ pe fecioru-s[u m[car o dat[ dup[ aceea, cât s-a rugat, la câ\i s-a rugat, tot degeaba. Atât =tia c[ i-a l[sat cuvânt femeii: «S[-i spui tatei s[ ieie sama de b[ie\i». Mai mult nu l-au l[sat s[ gr[iasc[, s[ nu spuie cumva vreun secret. +i înc[ l-au îmbrâncit de s-a lovit de u=orul u=ii (aista în care a dat pe urm[ neam\ul cu chinjalul, de a r[mas adâncitur[) =i =i-a însângerat gura =i când a vrut s[ scuipe, cei care-l duceau au crezut c[ vrea s[-i scuipe pe dân=ii =i l-au izbit în cap =i a=a ame\it l-au suit în ma=in[ =i l-au dus... Dinspre r[s[rit se revars[ zorii, totdeauna dinspre r[s[rit se revars[, dar amu bunelul se uit[ cu fa\a înspre miaz[-noapte-asfin\it =i i se pare c[ dintr-acolo se lumineaz[. Poate de unde dealu-i mai nalt în partea aceea... Iaca, pân’ amu nu s-a gândit nici o dat[ c[ poate s[ se lumineze

112

Vladimir Be=leag[

de zi din alt[ parte... Taman amu s-a gândit, parc[ n-ar avea alta la ce se gândi. Fasolele... unde dracu le-a mistuit? +i b[ie\ii i=tia, tare-i greu cu dân=ii, unul s-a dus cine =tie pe unde... Cal îi trebuie! Parc[ are s[ mai cumpere unul =i o s[ aib[ doi... M[car dac[ l-ar fi oprit m[tu=[-sa la dânsa, s[-l \ie pân’ a trece =i pârjolul ista. Dar crezi c[ o s[ =ad[? Acela-i =i mai avan decât istlalt. Unde-i zice odat[ Isai: «Bunele, i-a spus un soldat mamei, acolo, în satul acela, c[ tata poate s[ fie =i el pe front. C[, cic[, a întâlnit de ai=tia care-au fost judeca\i». «Dac[ ar fi, de ce nu trece pe acas[ s[ ne vad[?». «D-apoi îi în alt[ parte!». «M[car ar scrie». Atunci Isai unde zice iar[: «Dar =tii c[ poate Ile s-a pornit s[-l caute pe tata? Poate, tata a c[zut la nem\i =i nu ne poate scrie?» «M[i, c[ multe ce le mai d[ dracu-n cap. Amu c[ s-o dus acela, s-o dus, dar unde-i aistlalt? S-au culcat cap la cap, pe laia\[, =i pe la o vreme d[ cu mâna — nu-i Isai. Nu-i, nu-i =i nu-i. Tare de mirare-ar fi, dac[ s-o fi dus la m[-sa înapoi, numai de mirare...» Bunelul urc[ pe trunchi, se uit[ pe vale, î=i freac[ ochii, iar se uit[ =i peste o vreme zice: «Vine, dintr-acolo vine... Am zis c[ vine... Uite-o ce alb[ =i frumoas[ vine...». La marginea de sus a satului, pe un dâmb, picura un soldat. Cine =tie de pe unde o fi fost, cum l-o fi chemat, tân[r ori b[trân — nu se cunoa=te. Se =tie numai c[ st[tuse toat[ noaptea pe acel dâmb, cu pieptul sprijinit de peretele unei tran=ee zig-zag care venea de departe =i se termina aici. St[tuse toat[ noaptea cu arma îndreptat[ spre cel[lalt mal =i asculta cum la dou[zeci de pa=i mai jos fâ=âie apa. St[tuse toat[ noaptea cu ochii peste ap[, privind \int[ din sus în jos =i înapoi =i ascultând: nu se aude oare nimic? — lovitur[ de vâsl[, suflare de om, lunecat de barc[... Nu se auzea nimic, numai apa clipocea sub mal, =i era o t[cere înfior[toare. Iar soldatul veghease toat[ noaptea, trebuia s[-i vin[ schimbul =i nu venise, =i el st[tea sprijinit cu pieptul de peretele de p[mânt, cu arma pus[ în fa\[ pe greab[nul de p[mânt, =i se uita peste ap[ spre cel[lalt mal — nu se auzea nimic. Iar când \â=nea câte o rachet[ pe aproape sfârâind în aer, soldatul se

Zbor fr`nt

113

prindea c[ a a\ipit un pic: ridica repede capul, f[r[ s[-=i deie seama c[ poate fi observat de dincolo, se uita la râul acesta care i se p[ruse atât de lini=tit =i nep[s[tor la toate cele ce se petreceau pe malurile lui =i, când se lumina pe nea=teptate v[zduhul, râul tres[rea, sup[rat, odat[ azvârlea împrejur o lumin[ neagr[-lucitoare de se iscau pe toat[ întinderea lui, din mal în mal, mul\imi de umbre, coloane de umbre, =iruri de umbre, =i toate veneau în mare fug[ încoace, spre acest mal =i d[deau s[ se ca\[re repede, s[ deie n[val[... De cum se stingea lumina lunecând în jos, umbrele disp[reau, disp[rea str[lucirea întunecat[ a apei, o vreme era întuneric-bezn[, apoi totul se f[cea ca mai înainte, apa lic[rea cenu=ie-închis[, se auzea clipocind încet, iar nep[s[toare, iar lini=tit[ c[-\i venea somn — =i soldatul dormita. Trebuia de acum s[ se lumineze de zi, a=a trebuia dup[ socotelile lui, s[-l fi schimbat altul, dar schimbul nu-i venea. El picura de somn =i, prin clipocitul apei de sub mal, cine =tie ce visuri o fi visat. Poate c[ se vedea departe în satul lui a=ezat sub o poal[ de p[dure, îndemnând caii la secer[toare (era vremea seceri=ului — vai de vremea aceea), poate c[ se vedea întins pe pat lâng[ nevasta lui, el treaz, ea dormind =i el prinzându-i suflarea (doarme, las’s[ mai doarm[), poate s-o fi gândit la copiii l[sa\i singuri, împr[=tia\i prin lume, la maica b[trân[ pe care n-are s-apuce s-o mai vad[ =i s[-l vad[... Cine =tie ce visuri o fi visat soldatul de pe dâmbul de deasupra apei. Numai c[ spre ziu[, când s-au aprins zorile c[tre r[s[rit =i a v[zut c[ toat[ noaptea a trecut f[r[ nici o primejdie (nici m[car un foc nu s-a auzit tr[gând de dincolo), spre ziu[ a mai a\ipit o dat[. Ochii parc[ îi erau închi=i, poate deschi=i pe jum[tate, dar urechile auzeau bine (avea ni=te urechi f[r[ seam[n, auzea totul la mare dep[rtare, prindea cel mai mic zgomot, cea mai mic[ =oapt[, a=a c[ atunci când trebuia s[ se duc[ cineva dintr-ai lor într-un raid de noapte, numaidecât pica pe dânsul =i el se ducea), auzeau chiar =i atunci când dormita. Dar, iat[, mâna lui strâns[ pe fierul armei sl[bi pu\in (e ziu[ de acum, n-o s[ se mai bage nici unul), capul i se l[s[ pe um[rul drept (greu, cu casca de o\el pe el) =i acum se v[zu, începu s[ se vad[ c[ e un soldat între

114

Vladimir Be=leag[

dou[ vârste (de fapt, p[rea mult mai b[trân, c[ nu era de multi=or ras), cu fa\a lunguia\[, nasul cam ridicat la vârf în sus, a=a c[ dac[ l-ai fi v[zut f[r[ casc[ =i toate cele de pe dânsul =i de lâng[ dânsul, mergând pe o uli\[ din sat, =i l-ai fi întâlnit, numaidecât ar fi mers cu o varg[ în mân[ ori ar fi dus o vac[ de funie, un vi\el ori ar fi fost cu traista aruncat[ pe um[r =i, poate, chiar descul\, de nu, ar fi avut ni=te înc[l\[ri f[cute de dânsul, în picioare... De fapt, când l-a prins picureala în zori de zi, fa\a lui mereu încordat[ toat[ noaptea (mai =tii, vine unul =i-\i d[ o dat[ cu cu\itul =i aici pe loc \i-i groapa, ori te mai târâie de picioare =i te arunc[ în ap[ c[ s-au pomenit =i de astea la r[zboi) s-a f[cut iar blând[ =i blajin[, olecu\[ hazlie, capul s-a l[sat mai tare pe um[r pân[ ce s-a sprijinit cu marginea c[=tii de p[mânt, iar arma s-a dat pe o parte =i s-a culcat =i ea s[ se odihneasc[. Prin boarea de somn soldatul a auzit horc[ind pe cineva, parc[ s-ar fi ridicat ni=te valuri de ap[ =i ar fi început a se sf[di cu pietrele =i nisipul de pe mal, a se bate ele înde ele, dar soldatul s-a priceput îndat[: «Eu sfor[i» =i a tu=it =i i-a trecut sfor[itul. Dar somnul nu s-a dus de la dânsul, ci mai tare-l înv[lui. +i i se f[cu a=a de bine soldatului, parc[-l înc[lzea cineva într-o manta cald[, moale =i vroia s[-l poarte undeva, s[-l legene, dar nu-l putea urni din loc =i soldatul se izbea s[ se mi=te din loc, s[ poarte picioarele, s[ se clinteasc[ m[car, c[ pe urm[ o s[ se duc[ el, dar nu putea. Ori î=i aduse aminte c[ nu poate s[ se duc[, n-are voie, =i ofta =i gemea =i iar se vedea departe în satul lui, în casa lui, lâng[ femeia lui, cu copiii lui, =i unul dintr-în=ii, cel mai mic, face ce face =i-l izbe=te cu muchia u=ii în frunte (a=a se jucau între ei =i când a dat el, tata, s[ intre, acela a izbit u=a =i l-a lovit). Soldatul ridic[ repede capul, în urechi îi mai \iuie sunetul loviturii, deschide ochii tare, se uit[ ]mprejur speriat =i ia seama c[ pe la spatele lui lunec[ o umbr[. +i ce fel de umbr[? Umbr[ de om! De unde s-a luat om pe aici? Se uit[ soldatul =i nu poate pricepe: ce-i cu dânsul? Parc[ se lumina. Trebuia s[ se vad[ bine de acum, =i când colo se face iar[ sear[... +i nu sear[, dar un fel de întuneric alb. Umbra!... A fost umbra ori i s-a p[rut? «Dar asta-i cea\[, cea\[ alb[!» s-a dumerit soldatul. +i

Zbor fr`nt

115

în aceea=i clip[ când a în\eles ce-i, a auzit la câ\iva metri în stânga lui pa=i, o icnitur[ de om care cade, apoi parc[ l-a v[zut cum se scoal[ =i iar o rupe de fug[. A strigat: «Stai c[ trag!» =i a dat s[ trag[, dar când s[ întoarc[ arma într-acolo a sc[pat-o din mâini (pe urm[ soldatul povestea c[ de mare spaim[ a uitat unde-i =i n-a mai strigat nici un «stai», nimic, pur =i simplu a luat-o la fug[ dup[ umbr[). A auzit pa=i dep[rtându-se =i atunci a s[rit din tran=eea lui =i a alergat în urma umbrei... Alerga, fugea dup[ pa=i, încotro se auzeau pa=ii (erau buruieni pe acolo), dup[ zgomotul lor fugea... Cea\a ca într-adins se f[cea tot mai deas[... =i iat[ c[ a v[zut iar umbra: fuge ghebo=it[ înaintea lui. Odat[ se întoarce, vede c[ el, soldatul, vine din urm[, =i fuge =i mai tare dând din mâini. Soldatul ar trebui s[ strige, s[ \ipe, s[ deie de =tire la al\ii ca s[-i ias[ umbrei înainte, dar tace, alearg[ t[cut. Asta-i umbra lui: el a sc[pat-o, el trebuie s-o prind[. Pe lâng[ dânsul a trecut — a lui îi. Deodat[ cea\a alb[, deas[ se termin[. Soldatul iese din ea (iaca-iaca pun mâna pe dânsa!), dar umbra lui care apucase a ie=i =i ea din cea\[ se suce=te într-o parte =i intr[ iar în cea\[. Marginea ce\ii alb-liliachie trece de-a lungul malului pân[ departe în vale, cuprinde o parte de sat, toat[ valea, =i soldatul alearg[ cu ciubotele lui grele: dup! dup! dup!, iar umbra parc[ ar pluti nu alta cu pa=i u=ori, zbur[tori (ce dracu, nu-i cumva-i descul\?). +i taman când i se p[ru c[ ia-ia o ajunge, umbra se repezi odat[ înainte, =i iat-o s-a dus, de nu se mai vede prin blestemata asta de cea\[... Umbra fuge, soldatul dup[ dânsa =i, fugind, soldatul î=i aduce aminte c[ prin somn parc[ a auzit sunet de ap[ (da, a auzit!), asta înseamn[ c[ umbra din ap[ a ie=it, =i se gânde=te soldatul: ia s[ mai strig o dat[! Dar nu strig[, ci fuge =i mai tare, iar ciubotele-s grele, iar picioarele-s grele, iar casca-i grea, =i arm[ n-are c[ a r[mas acolo... «Stai c[ trag!» r[cne=te soldatul =i tot atunci d[ peste un alt soldat care tocmai vroia s[ se ridice de jos. «Ce-i? Cine-i?» i-a strigat acela din cea\[, dar soldatul nostru a tras o înjur[tur[ (to\i îl încurc[ =i-i ies în cale taman acum când trebuie s[ prind[ umbra). +i fuge, =i fuge, =i fuge. Iaca, face nu =tiu cum =i iese iar în marginea ce\ii. Atunci soldatul holbeaz[

116

Vladimir Be=leag[

mai bine ochii =i vede c[-l fug[re=te pe un b[ietan (ce-i drept, n[ltu\, dar slab, usc[\iv, descul\ =i îmbr[cat în ni=te haine vechi cu pete negre pe ele), =i vrea s[ strige: «Stai, b[iete!» Dar b[iatul se r[suce=te la stânga =i se cufund[ într-o livad[. Soldatul iar nu se las[, fuge dup[ dânsul =i-n gândul lui se cruce=te: «Credeam c[-i vreun neam\!... Dar de ce fuge? De ce nu se opre=te? Stai c[-l ajung!» =i-=i zvârle casca din cap c[ prea-l apas[ pe frunte. Fuge pe sub copaci, crengile-l lovesc în fa\[, cea\[ aici nu-i, dar este alt[ desime. Fuge, fuge... Iaca umbra! Iaca pune mâna pe dânsa. Dar umbra face la dreapta =i, când colo, vede soldatul c[ livada se termin[, îi loc curat, dar la dreapta iar se înal\[ ca o p[dure alb[ cea\a, =i umbra taie drept în ea... +i iar începe fuga prin cea\[, =i umbra fuge, parc[ ar zbura, =i soldatul se mir[ (nu cumva visez?) =i când face un salt mai mare d[ cu mâna înainte =i-o atinge cu vârfurile degetelor. Simte c[-i ud[ umbra (din ap[ a ie=it!), ud[ =i cald[ (s-a înc[lzit de fug[) =i-i vine s[ zic[: «Stai, b[iete, c[ nu-\i fac nimic». Dar umbra se repede în alt[ parte, spre stânga, se azvârle peste un gard. Din fug[ soldatul d[ cu pieptul în gard =i, pân[ s[ sar[ =i el, umbra se dep[rteaz[ mult. Cade =i el dincolo, porne=te dup[ ea, cea\a aici îi deas[ =i alb[, cea\[ =i copaci, =i se aude pârâit de buruieni, plesnit de frunze =i crengi cl[tinate, gâfâitul umbrei tot mai aproape, din fug[, iaca, iaca o ajunge... Umbra odat[ se pr[bu=e=te la p[mânt, între ni=te curpeni de cartofi, cam ar=i de soare =i m[cina\i, cade =i c[zând strig[ ceva — tare, sfâ=ietor ca un iepure r[nit pe care-l ajunge vân[torul =i-l calc[ pe osul zdrobit... Stând în picioare pe trunchi bunelul a v[zut cum vine cea\a pe vale, ca o ap[ mare, cum acoper[ toat[ valea =i partea asta de sat (cea de sus n-a cuprins-o, a zis c[ n-are s-o cuprind[), a stat a=a mult =i într-un târziu s-a gândit c[ ar trebui s[ se duc[ înapoi în c[soaie, c[-i cam rece (las[, iese soarele =i se duce cea\a), când deodat[ i s-a p[rut c[ aude pârâind ceva în fundul gr[dinii, apoi au fo=nit copacii aproape, mai aproape, apoi parc[ a auzit un \ipat: «Bunelule! Bune...» =i altceva nu s-a mai auzit. A dovedit numai s[ întrebe: «Care e=ti

Zbor fr`nt

117

acolo, m[i? Tu, Ile? Ori tu, Isai?» =i s-a stins glasul. A pornit repede împiedicându-se într-acolo unde i se n[z[rise glasul, s-a uitat, a v[zut pe jos ni=te urme, curpeni da\i la p[mânt =i alt nimic. S-a uitat bunelul, s-a aplecat în genunchi =i iar s-a uitat, apoi deodat[ a în\eles ce putea s[ fie, s-a ridicat =i a fugit repede spre cas[... Iar cea\a curgea, curgea la vale, ca o ap[ alb[-liliachie înecând toat[ valea =i jum[tate de sat. Despre cele ce s-au întâmplat când a trecut întâia dat[ dincolo =i a înc[put pe mâinile nem\ilor, iar apoi B[rbosu l-a mânat din urm[, pân[ la mal, acolo i-a dezlegat ochii ca s[ poat[ vedea satul pe cel[lalt, adic[ pe aistlalt mal (n-are a face pe care, toate acestea treceau prin mintea lui Isai când înota pe sub ap[, =i era groas[ deasupra =i deas[ împrejur apa ca cea\a aceea, =i m[car c[ se mi=ca spre cel[lalt mal, era, de fapt, între dou[ maluri =i sim\ea c[, poate, n-o s[ ajung[ la nici unul, pentru c[ =uvoiul îi venea ba din stânga, ba din dreapta, îl întorcea când dintr-o parte în alta, când înapoi, el se opintea s[ mâie într-o direc\ie, dar nu putea, c[-i sl[bise puterile, obosise, sim\ea c[ se coboar[ tot mai jos, tot mai la fund, apa se f[cea mai rece, mai întunecat[), dup[ ce-a v[zut satul =i privirea a g[sit o margine din acoperi=ul casei lor (cealalt[ era în dosul copacilor, iar c[soica nu se vedea deloc) =i numai a apucat a se gândi: «Dac[ m[ vede vreun soldat de dincolo? — =i acolo trebuie s[ fie de aceia care au pu=c[ cu ochean[ — dac[ m[ vede =i trage? — oare poate s[ cunoasc[ c[ nu-s neam\?... dar este el aici...» — se gândi a=a, =i tot atunci a sim\it o lovitur[ la cap =i s-a pr[bu=it ca într-o pr[pastie, într-un întuneric f[r[ de sfâr=it. Despre toate acestea Isai parc[-l auzea pe b[iat (nu era b[iatul cum îi acuma, mititel, mai nici pân[ la brâul lui, era mare, de vreo doisprezece-treisprezece ani), parc[-l auzea întrebându-l mirat: «+i atunci ai c[zut în ap[, de pe mal?» Isai se f[cea a da din cap: «Nu, n-am c[zut atunci», apoi i-a povestit mai departe: «Nu \in minte cum m-au dus, cum am ajuns... La o vreme m-am trezit, eram culcat pe ni=te paie jilave, m-am dezmeticit =i nu =tiam unde sunt. Era întuneric, o lini=te =i o t[cere ca în mormânt. Am vrut s[ ridic capul, dar n-am

118

Vladimir Be=leag[

putut, îmi vuia întruna, îmi vuia în urechi. Mi-era greu capul, ca un cazan hodorogit, din cele în care ne f[cea de mâncare la deal, un cazan de hr[nit brigada — a=a mare, greu =i hodorogit =i ca nelumea era capul meu. Am pus mâinile =i am v[zut c[ mi-i cre=tetul jilav tot, muste=te de sânge, =i când am dat cu degetele mai jos, am sim\it o arsur[ la tâmpla st`ng[ — m[ lovise cu ceva, dar cu ce =i cine =i cum nu =tiam, nu-mi aduceam aminte, cum nu-mi puteam aminti unde am fost dus =i cum am fost dus. Iar când am ridicat capul =i n-am putut de greu ce era, odat[ m-am cl[tinat înainte =i am dat cu fruntea de ceva umed =i rece, =i am priceput c[ trebuie s[ fie un perete. Am dat cu o mân[ — era un perete nemuruit, perete de p[mânt s[pat. Mi-am zis: «Trebuie s[ v[d unde-s» =i am pornit de-a lungul peretelui s[ achipui cu mâinile. Peretele era lung =i eu m[ târâiam în genunchi, dam cu mâinile, cu obrajii =i vedeam c[ nu se mai termin[ peretele, apoi, odat[ m-am izbit de ceva cu capul — era alt perete, umed, jilav, rece, ungherul m[cinat, \[râna c[zut[ — =i cum am dat de ungher am în\eles c[-s închis undeva. Dar unde? +i dac[-s închis înseamn[ c[ trebuie s[ fie =i al\i pere\i. Am pornit de-a dreptul s[ v[d, voi g[si =i al\i doi pere\i?... M-am pornit spre cel[lalt ungher, m[ târâiam, sprijinindu-m[ în palme =i în genunchi, =i nu =tiu câ\i pa=i oi fi f[cut c[ am nimerit cu palma pe ceva. M-am oprit s[ v[d ce-i: era... ca o coada de sfecl[, nu, de morcov... da, un morcov era, uscat, zbârcit, oleac[ putred. Vras[zic[ m-a azvârlit iar[ în z[mnic! Aista-i morcovul pe care l-am g[sit atunci =i l-am azvârlit, îl cunosc bine. +i dac[-s în groap[, în z[mnic trebuie s[ fie =i sc[ri\a s[pat[ în perete, trebuie s[ se vad[... Nu =tiu de unde s-au luat puteri în mine c[ m-am ridicat, am c[lcat pe sc[ri\[, m-am prins cu mâinile de be\ele de sus =i m-am ridicat pân[ unde trebuia s[ fie u=a... +i — mare bucurie! — prin cr[p[tura pe care abia am z[rit-o ziua am v[zut o stea sus. Cum am v[zut-o, steaua aceea mititic[ (abia de se vedea — =i a=a mai tremura — parc[ s-ar fi temut =i ea s[ n-o izbeasc[ cineva în cap), iar m-a dus gândul la Ile: «S[ =ezi, m[i Ile, la m[tu=a c[ vin =i eu degrab[. Auzi?» A=a i-am spus, c[ bunica, pe când era vie, ne înv[\a: «M[i b[iete, m[i, s[ =tii

Zbor fr`nt

119

c[ dac[ dore=ti s[-i spui cuiva ceva, apoi trebuie s[ te gânde=ti la dânsul, s[ zici o rug[ciune =i s[-i spui, numai c[ trebuie s[ vrei tare, ca s[ ajung[ cuvintele tale. Dac[ ai s[ vrei tare, o s[ ajung[». +i bunica zicea s[ fac o rug[ciune, =i am în[l\at o rug[ciune la steaua pe care o z[risem printre cele dou[ scânduri, iar dup[ ce i-am spus lui Ile s[ ma=tepte (s[ nu scoat[ capul, Doamne fere=te, c[ ai=tia-s câini turba\i nu alta), am sim\it c[ nu m[ mai \in mâinile =i am c[zut jos, ca un sac cu lut. Înc[ bine c[ am nimerit pe bra\ul de paie, — îndat[ am =i adormit. Cât s[ fi dormit, iar nu =tiu — o zi, o noapte, ori o zi =i o noapte, ori numai câteva ceasuri, ori nici atâta, câteva minute — c[ de la o vreme m-a izbit cineva de c[ma=[ (era B[rbosu), m-a scos de acolo =i m-a dus iar[ undeva, iar cu \eava din urm[, dar cu mâinile dezlegate (=tia c[ amu n-o s[ pot fugi). M-a dus — era noapte înc[, întuneric ori poate iar[ se f[cuse noapte, alt[ noapte, nu =tiam, — m-a tot dus pe sub copaci, pe locuri =i c[r[ri, pe care numai el le =tia. +i iar m[ loveam de copaci, iar m[ împungeau crengile, iar m[ împiedicam de stible uscate de buruieni, iar m[ frigea la picior (nu-l mai sim\eam, nu =tiam ce-i cu dânsul — îi carne vie ori carne moart[). Mergând a=a am sim\it deodat[ r[coare, o boare de vânt de pe ap[. Mi-am zis: cum se vede, m[ duce iar spre mal, =i de bun[ seam[, n-am gre=it c[ am v[zut la dreapta mea ridicându-se tulpini groase de copaci înal\i sub care nu cre=tea nimic. Era loc curat =i printre tulpini am v[zut, în dep[rtare, o bucat[ de cer (marginea parc[ se rumenise) =i îndat[ am priceput c[ ro=a\a îi dincolo, pe dealul de pe cel[lalt mal, =i c[ aici, lâng[ trunchiurile acestea de copaci, poate numai la câ\iva pa=i, îi malul, iar sub mal... sub mal curge Nistrul =i pe mine într-acolo m[ duce... Ori la locul unde-am fost, unde m-a dus ieri, ori poate alalt[ieri, cine =tie când... =i cum m[ uitam a=a am auzit undeva sus un glas (parc[ era din copac, B[rbosu meu a r[spuns ceva). Într-adev[r, pe trunchiul acelui copac cobora cineva ca pe o scar[ — am v[zut picioare de om c[lcând parc[ pe marginea copacului, parc[ pe rumeneala cerului, iar cerul din rumen se f[cea tot mai ro=u, mai purpuriu — se lumina de zi. De acolo B[rbosu m-a izbit cu \eava armei (ba nu, de

120

Vladimir Be=leag[

data asta m[ împingea mai mult cu mâna, cu \eava numai a=a, m[ atingea din întâmplare) =i am luat-o de-a lungul malului în sus. Am mers mult, am tot mers (poate de aceea mi s-a p[rut a=a c[ eram obosit), pân[ ce am ajuns într-un loc unde malul venea aproape de tot de noi. B[rbosu mi-a dat a în\elege c[ trebuie s[ tai într-acolo. Am coborât malul =i când am ajuns lâng[ ap[, aproape, odat[ a strigat cât a putut de tare, întors peste ap[, apoi mi-a dat o bleand[, eu am c[zut lat, pe ap[, luat pe nea=teptate am înghi\it de câteva ori ap[, =i tot atunci au r[sunat împu=c[turi deasupra mea. Cât mi-au fost urechile deasupra apei am auzit gloan\ele înfigându-se în ap[ ceva mai sus de mine, în stânga, =i când m-am uitat într-acolo, înainte de a lua aer ca s[ m[ cufund, am v[zut venind spre mine pe ap[ repede la vale ca un troian alb, ca un uria= sul de om[t...». Aici Isai s-ar opri =i ori ar t[cea, ori ar zice: «Las[, am s[-\i mântui alt[dat[». Iar dac[ b[iatul ar începe s[-l roage s[-i povesteasc[, Isai ar zice: «Dar las[-m[ odat[, \i-am spus! E=ti înc[ mititel =i n-ai s[ în\elegi», dar î=i aduce aminte c[-i mare de-amu feciorul lui, a=a cum i s-a ar[tat adineaori, =i dac[ pân[ aici a în\eles, încoace de ce s[ nu în\eleag[? Ar flutura din cap ori s-ar uita pe fereastr[ afar[ ori în lungul drumului ori, pur =i simplu, ar tu=i o dat[ =i ar zice: «Ia du-te mai bine s[ vezi de ce cotcod[cesc g[inile acolo? N-a dat vreun dihor la dânsele?» B[iatul s-ar duce, ar veni =i tot ar vrea s[ =tie ce s-a întâmplat cu tat[-s[u. Ar alerga, poate, la bunelul, adic[ la str[bunelul lui, s[-l întrebe, =i str[bunelul i-ar r[spunde: «D-apoi eu =tiu, dragul mo=ului? Cum eram lâng[ truchina aceea — ba, mi se pare c[ m[ suisem pe dânsa cu picioarele, ca s[ vad cum vine cea\a, =i de amu m[ coborâsem =i m[ duceam spre c[soic[, c[ se l[sase r[coare, — am auzit pe cineva strigându-m[, dar m-am v[zut nic[...». Dar vezi c[ bunelul se dusese de mult pe lumea cealalt[ =i n-avea ce s[-i spun[, a=a c[ tot de la tat[-s[u trebuie s[ afle. Dar tat[-su nu vroia s[-i spuie. Atunci, poate, s[-l întrebe pe Ile: «Bade Ile, ce-a fost cu tata atunci dup[ ce-a trecut în zori de zi pe cea\[?» Ilie dac[ ar fi singur i-ar povesti taman ceea ce auzise din gura lui Isai: «A trecut, s-a dus la =tabul ru=ilor =i...», iar

Zbor fr`nt

121

dac[ ar fi fost =i Isai =i înc[ cu chef, ar fi dat cu pumnul în mas[ =i ar fi strigat: «N-a fost a=a, m[i!» «Dar tu mi-ai spus c[ a=a a fost». «Nu \i-am spus niciodat[». «Ba mi-ai spus». «Min\i, Ile! Iar dac[ nu taci, î\i dau =i \ie una la bot». Ile l-ar fi b[tut cu palma pe um[r, iar Isai ar fi strigat iar[: «Las[-m[, c[ nu-s oaie s[ m[ neteze=ti... M[i b[iete, dac[ vrei s[ =tii cum a fost, ascult[... Aista care m-a prins (în gr[din[ la noi — s[ fi fugit mai tare, sc[pam în ograd[, m[ c[\[ram în pod, m[ b[gam în c[soaie =i dracu m[ g[sea), aista s-a trântit peste mine, m-a înh[\at de guler, bre, ca =i Tokombaiev =i dac[ vrei s[ =tii, dup[ cum am aflat mai pe urm[, Tokombaiev nu s-a înecat, s-au înecat numai calul =i neam\ul, uzbecul a sc[pat. Dar tot m[ bucuram c[ a mâncat frec[tur[ =i el (se înecase numai neam\ul, =i neam\ul acela trebuie c[ nu era neam\ prost, era un fel de ofi\er, =i amu du-te =i-l g[bje=te pe altul, mai ales în s[pt[mâna de la urm[, când toat[ oastea adunat[ pe mal se preg[tea s[ se reverse peste ap[, dincolo, =i când ru=ilor le trebuia un neam\ ca acela de tocmai le cr[pau din\ii). Iar acuma aista m[ duce... Mergeam pe drumuri, pe c[r[ri, prin tufari, prin gr[dini =i când îl întâlnea cineva =i-l întreba pe cine-l duce, r[spundea: «Un spion!» Acela îl întreba: «Da cum de l-ai prins?» D[dea din mâini: «Ce =ti\i voi?» Mergeam =i nu =tiam unde m[ duce, printre case, prin livezi, apoi s-a întâlnit cu unul mai mare ca dânsul (aista care m-a prins era soldat simplu, murdar =i asudat), acela i-a dat ordin =i numai ce vad c[ m[ duce la ni=te tran=ee care intrau una în alta, \inând mai mult pe dup[ case. O vreme am mers pe loc deschis, iar dup[ ce-am ie=it din cea\[ =i ne-am urcat pe coasta satului, era primejdios s[ ne ar[t[m cefile nem\ilor — eu ca eu, nu m[ temeam, c[ tot o pedeaps[ m[ a=tepta =i nu mai aveam n[dejde de sc[pare, c[ toat[ cât am avut-o în curpenii de cartofi am pierdut-o, mai tare se temea el — m[ zorea din urm[, m[ împingea pe dup[ case, dintr-o tran=ee în alta, =i tot la fuga, tot la fuga, parc[ ne ajungea cineva din urm[...». Merge Isai =i-=i zice în gândul lui: «Dup[ col\ul cela m[ reped într-o parte, dau o dat[ înapoi =i — s[ m[ prind[», dar se uit[ iar la cel ce-l mân[, vede fa\a-i lunguia\[, ascu\it[-n jos =i face: «... Are s[ m[ prind[

122

Vladimir Be=leag[

iar[ calul ista, c[ fuge tare...». Soldatul gâfâie din urma lui, îl împinge cu mâna =i numai chite=te Isai: «Ia s[ încerc m[car», c[ fac peste muchia dealului, nici zece pa=i nu merg =i se pomenesc în fa\a unei c[su\e cu un nuc înalt =i rotat în b[t[tur[. Atât a b[gat de seam[: vârful nucului îi nu =tiu cum alb, lucitor =i s-a gândit: «Se vede c[ r[sare soarele =i dac[ te-ai sui în vârf, de acolo de sus l-ai vedea», c[ îndat[ se opre=te-n loc: «D-apoi asta-i bojdeuca la care m-a adus deun[zi Timo=a când m-a g[bjit uzbecul», =i a înghe\at inima într-însul. — Mi=c[! îl înghionte=te soldatul. Ce te-ai oprit? Mi=c[! Da, uite =i sârmele, unele vin pe copaci, altele pe p[mânt din toate p[r\ile =i intr[ pe fereastr[ în[untru. Acolo-i c[pitanul care l-a trimis de dou[ ori din sat. Dac[ mai d[ =i a treia oar[ ochii cu dânsul... — Mi=c[! Pe Isai abia-l poart[ picioarele, îi ud tot, c[ma=a =i pantalonii uzi, mânjit de \[rân[ (a c[zut în gr[din[, l-a t[v[lit aista) =i-l strânge frigul de spinare... «Ce-am s[ zic? Am s[ spun c[ m-am dus s[ prind pe=te =i când veneam s-a luat aista dup[ mine, m-a prins =i m-a târât aici. Ori nu-i voie de prins pe=te? Dac[ ni-i voie n-am s[ mai prind. Numai da\i-mi drumul». — Stai! Încotro?! Santinela r[s[rind la col\ul bojdeucii le-a ar[tat \eava pistolului-automat pe sub mân[. Nu apuc[ s[ spun[ soldatul lui Isai ce =i cum, c[ pe cealalt[ coast[ de deal (nu prea departe, c[ s-a sim\it cum s-a cutremurat p[mântul) r[sun[ câteva bubuituri, la rând, apoi peste câteva secunde vin icniturile de dincolo, de peste Nistru, de la nem\i. Santinela se întoarce repede într-acolo, uitând de ai=ti doi, iar din cas[ \â=ne=te pe u=[ un soldat f[r[ =apc[ =i descul\ =i alearg[ spre nuc strigând: — Tovar[=e c[pitan! Tovar[=e c[pitan! De sub nuc se scoal[ ars cineva cu mantaua-n cap, din somn, nu poate în\elege ce-i spune soldatul descul\. Acela strig[: nem\ii au aflat... nem\ii au descoperit... nem\ii au lovit drept în \int[... acuma a telefonat cineva... C[pitanul azvârle mantaua cât colo, santinela se gr[be=te s-o ridice,

Zbor fr`nt

123

dar îi observ[ pe cei doi — soldatul =i b[iatul — =i le face semn s[ se care de aici: «Mai iute! Mai iute! Nu vede\i ce se face? Ce v[ mai b[ga\i =i voi? C[ra\i-v[...». C[pitanul trage o înjur[tur[ =i împiedicându-se de ceva da n[val[ în bojdeuc[, Isai apuc[ s[-i vad[ fa\a furioas[, ochii mari, tocul revolverului s[ltându-i greoi la brâu, apoi aude r[cnetele lui din c[su\[ (vorbe=te la telefon — din când în când se deslu=esc cuvintele «Cine dracu v-a pus s[ v[ b[ga\i...»), =i-l apuc[ un tremur în tot trupul. Soldatul lui l-a l[sat, s-a dus mai aproape de santinel[, se vede c[-i spune, îi l[mure=te ceva, dar acela nu vrea s[ aud[. Cel care l-a adus arat[ cu mâna spre Isai: «Aista-i, îl vezi?», apoi cu aceea=i mân[ se scarpin[-n cap, sub curea (a=a cu capul gol cum este, cu p[rul ro=cat =i rar, curat parc[-i v[carul din sat, cel care a sc[pat odat[ ni=te vaci =i au trecut în vad dincolo, vaci de-ale oamenilor, =i dincolo erau românii =i a fost mare scandal — iaca-i curat acela), iar santinela îl d[ cu mâna la o parte: «D[-te, omule, de aici, ce mi te bagi în suflet?», se uit[ în sus =i casc[ la cer (he! d-apoi aista mereu a=teapt[ avioane =i moare de urât dac[ nu-s, iar dac[ le aude se chior[=te ziua toat[-n soare). — Tovar[=e c[pitan! Tovar[=e c[pitan! C[pitanul a ie=it din bojdeuc[ =i f[când pe dup[ col\ apuc[ încolo la deal, de unde vin sârmele cele multe. Când trece pe lâng[ Isai, îi arunc[ o c[ut[tur[, d[ s[ zic[ ceva, dar face din mân[ =i fuge repede în drumul lui. — Tovar[=e c[pitan! Tovar[=e c[pitan! strig[ iar soldatul lui Isai, tare, parc[ s-ar îneca. Sta\i un minut, sta\i s[ va spun... C[pitanul nu-l aude. A dat într-o tran=ee, de acum se vede de la genunchi în sus, de la brâu în sus, numai capul... Dac[ vede soldatul a=a, vine, mi-l înha\[ pe Isai de-o mân[ =i hai s[-l târâie dup[ c[pitan. Isai merge, nu merge, acela îl zgâl\âie, îi strig[: mai repede! =i când îl apuc[, nimere=te taman unde-i însângerat capul, =i Isai \ip[ de durere. — Ce-i cu b[iatul, soldat? C[pitanul s-a oprit la cotul tran=eei =i uitându-se înainte, la vale, unde la vreo sut[ de metri se vede plutind ni=te colb amestecat cu fum (acolo au lovit tunurile nem\ilor), întreab[ iar[:

124

Vladimir Be=leag[

— Ce-i cu b[iatul cela, soldat? Soldatul îl împinge cu genunchiul spre c[pitan: — L-m prins... — Unde? — }n livezi... Fugea... — De ce fugea? Unde fugea?... — Nu =tiu... dar... — Ce — dar? r[cne=te c[pitanul. Du-l de aici, s[ nu v[ v[d! Imediat! Tu, soldat, din ce companie e=ti? Unde \i-i locul? De ce-ai l[sat postul? Ai? — Apoi eu îs de acolo, de pe mal... — De pe mal? s-a întors c[pitanul cu tot trupul. +i ce cau\i aici? C[pitanul smuce=te revolverul din toc. Ai l[sat postul? Te-ascunzi? Soldatul las[ mâinile în jos, începe s[ tremure când vede deasupra sa pistolul jucând, caut[ s[ se fereasc[, =i poate nu atât de pistolul care, vorba ceea, poate s[ cad[ în capul lui =i tot nu l-ar durea a=a de tare, cum îl r[nesc =i-l dor cuvintele c[pitanului: «dezertor», «te dau pe mâna tribunalului», «car[-te mai iuite la postul t[u», «ai l[sat linia întâi». Soldatul se zgribule=te, ar vrea s[ zic[ ceva, s[-l contrazic[, dar numai i s-a înro=it grumazul, s-a f[cut foc tot, unde-s zbârciturile, pe muchiile lor, parc[ pâlpâie nu alta, vrea s[ gr[iasc[, dar nu-i ies cuvintele din gât, de durere =i necaz. +i ce dac[ a picurat olecu\[, amu, în zori de zi? Olecu\[ numai l-a furat somnul. Toat[ noaptea a stat cu ochii înfip\i în întunecimea apei, n-a pus gean[ pe gean[, n-a sc[pat un clipocit de val cât de mititel, un murmur n-a sc[pat neauzit de dânsul, toat[ noaptea a stat de straj[. Nu trebuia s[ steie, trebuia s[-l schimbe, dar n-a venit nimeni. +i dac[ pe la cr[patul zorilor i-a venit =i lui oboseala cea mare =i i s-au îngrelat genele, de amu nu era a=a mare primejdie, c[ du=manul, dac[ are de gând ceva, apoi numai în toiul nop\ii se bag[... Dar =i amu, m[car c[ a\ipise, z[u, numai a=a a\ipit, a auzit prin somn sunet de ap[ cum ar curge apa de pe tine când te scoli dintr-odat[ la mal, unde-i apa mic[ =i curg pic[turile =iroi de pe tine, a=a a auzit prin somn — de amu pe urm[ când aler-

Zbor fr`nt

125

ga dup[ umbr[ =i-a adus aminte — =i a auzit pa=i, a=a de u=ori pa=ii, c[ s[ fi fost altul nu i-ar fi auzit niciodat[, el i-a auzit c[ a=a-i deprins de acas[, de mititel — vaca era numai peste un perete de unde dormeau ei — =i odat[ când au venit s[ le-o fure, în toiul nop\ii, el dormea, dar a auzit, pesemne =i vaca, sim\ind om str[in, a fluturat din cap ori s-a ferit =i a dat cu coarnele în perete — a=a c[ a auzit =i l-a prins pe b[ie\a=ul ista care cine =tie ce-o fi ascunzând într-însul, dar hot[rât c[ ascunde multe. Numai uit[-te la dânsul ce mutr[ are: mutr[ de ho\, ori de drac, c[t[tur[ ascuns[, pe sub sprâncene — l-am priceput, tot drumul cât am mers încoace, c[ vrea s-o =tearg[, c[ se oprea =i tot fura cu coada ochiului prin p[r\i. Tare-i era necaz soldatului c[ nu-l în\elege c[pitanul. Odat[ a morm[it ceva, ni=te sunete atât de stranii, c[ Isai nu le-a în\eles, pentru c[... V[zându-i pe cei doi fa\[-n fa\[, adic[ pe c[pitan înaintând asupra soldatului, Isai se gânde=te: uite ce t[mb[l[u din cauza mea — =i, decât s[-i a\â\e =i mai tare, mai bine... +i nu mai st[. Prinde a p[=i rar înapoi, =i , z[u, s-ar întoarce =i ar rupe-o la fug[, dar tran=eea îi adânc[ (pere\ii galbeni, sus — negri, mult mai înal\i decât dânsul, chiar de-ar întinde mâna tot n-ar putea s[ ias[). Odat[ arunc[ o c[ut[tur[ înapoi, vede spinarea soldatului dup[ o cotitur[, neagr[, murdar[, asudat[ spinarea, se r[suce=te într-un picior =i o ia la vale (amu s[-l prind[! amu s[-l g[seasc[! — s[ încerce!). Fuge =i fuge, i se pare c[ cine =tie cât a fugit, dar nu apuc[ a face nici zece-cincisprezece pa=i =i deodat[-i r[sare în fa\[ alt soldat, Isai d[ cu um[rul într-însul. Soldatul luat pe nea=teptate (ducea în mâini ni=te be\e, ni=te cutii =i Isai s-a lovit de una cu fluierul piciorului — l-a t[iat la os), strig[ =i atunci vede Isai c[ n-are chip s[ se strecoare pe al[turi, c[ aista cu be\ele lui a prins tot drumul, vrea s-o rup[ la fug[ înapoi, acolo într-un loc a v[zut în fel de adâncitur[ în perete, =i poate s[-=i fac[ odat[ vânt =i s[ ias[, s[ scape din tran=ee (dup[ care se face odat[ ghem, cu genunchii la gur[, se duce de-a dura pân[-n vale, =i s[-l caute, s[-l prind[, s[ încerce s[-l ajung[! dar când a \ipat soldatul ista =i Isai se suce=te-n loc s-o ia înapoi, aude c[ =i din cealalt[ parte strig[ cineva, soldatul lui (bine-i face c[pitanul c[-l rade — de ce-a p[r[sit postul =i s-a luat dup[

126

Vladimir Be=leag[

dânsul?). Ajunge la cotlonul din perete, calc[, se ridic[ =i când s[ puie un picior pe marginea tran=eei o mân[ îl înha\[ de cel[lalt picior =i-l trage înapoi. D[ s[ se apuce cu mâinile, cu degetele toate de ceva, dar n-are de ce se apuca =i se duce pe burt[ înapoi, în jos. — L-am prins, tovar[=e c[pitan! L-am prins! Nu v-am spus c[-i spion? A\i v[zut c[ a vrut s[ fug[? A=a fugea =i acolo... Îi spion, tovar[=e c[pitan... S[ m[ bat[ Dumnezeu dac[ nu-i spion... Ei l-au trimis... L-am v[zut când a ie=it din ap[... Degeaba a trecut prin cea\[? Numai c[-i spion... +i soldatul îl împinge iar spre c[pitan, dar amu cu mare ciud[ (ai vrut s[ fugi? ai vrut s-o =tergi? — de mine nu scapi!), degetele i se înfig lui Isai în carne, =i Isai începe s[ plâng[ (îl frige în piept, îl frige =i-l arde, dar de ce, nu =tie... ba =tie, i-i groaz[ s[ gândeasc[: din mâinile aistuia n-are s[ scape). Îl \ine bine minte pe c[pitan de data cealalt[, când l-a trimis din sat, ce-i drept, atunci n-a fost a=a de aspru c[ era dintâi, iar amu ce are s[-i fac[? Tare-i r[u c[pitanul, stra=nic! Când au început s[-i ridice pe oameni, intra pe la case, el cu unul de sat, =i în trei minute familia era înc[rcat[ cu toate celea — bulendre, oale =i ulcioare — înc[rcat[ =i pornit[ din loc, iar dac[ vreo femeie îndr[znea s[ se codeasc[ ori începea s[ boceasc[: «Of! of! Unde m[ trimite\i, unde m[ duce\i, s[-mi las casa... Of, of, ne duc prin str[ini, om pr[p[di =i ce ne-a mai r[mas, =i aici ne-or arde tot, =i ne-or mânca p[duchii, =i om muri de foame... Dragii mamei copila=i...». Î=i aduna femeia copiii împrejurul ei, bocea =i plângea =i se \inea de u=orii casei, de stâlpul prispei, de scândurica gardului =i plângea pân[ ce ie=ea din sat. +i mai încolo, mai departe, se auzeau plânsete, c[ era câte una a=a de gl[soas[ —trebuie s[ fi fost h[t cine =tie pe unde =i tot se auzea, ca era vale =i pe vale bocetul venea ca apa spre Nistru... ori c[ Nistru-i r[spundea =i el ori c[ trimitea bocetul femeii în livezi s[ se ascund[ acolo, s[ se t[inuiasc[ în frunzele copacilor ca s[ a=tepte cine =tie pe când întoarcerea acelor du=i. Iar de se g[sea câte una care, v[zând c[ n-are s[ sparg[ cu bocetul inima moscalilor, începea s[ strige =i s[ se jeluiasc[, încâlcind cele câteva cuvinte ruse=ti ori ucraine=ti pe care le =tia, =i solda\ii tot încercau s-o astupe =i nu puteau,

Zbor fr`nt

127

c[ femeia împro=ca foc împrejurul ei, =i dac[ vedea c[ n-au ce-i face o l[sau în plata Domnului =i taman când femeia se credea slobod[ =i sc[pat[ de toate cele, iaca auzea un glas: «Vine c[pitanul! C[pitanul vine!» =i pe loc se d[dea înfrânt[. Are el ce are c[pitanul, dac[-=i înfigea ochii în ochii cuiva, nu mai putea acela =i întorcea capul, iar dac[ întorcând capul tot mai continua a se împotrivi, îl lua c[pitanul, mai domol, pe departe: «Cum nu în\elege\i, bre oameni, bre, c[ r[zboiu-i r[zboi =i frontu-i front? Cine =tie cât o s[ st[m aici? Cine =tie ce-o s[ fie aici! C[ eu nu-s pe front de ieri, de alalt[ieri. He-he! Câte am v[zut =i câte drumuri am trecut, în câte focuri am ars. A=a-i, se poate întâmpla s[ fimc azi noi aici, mâine nem\ii, apoi noi =tiut c[ venim iar[, =i se poate întâmpla s[ vie =i nem\ii înapoi — =i tot aici, tot în satul vostru... +i =ti\i ce poate s[ se aleag[ dintr-însul? Scrum! Vre\i voi s[ fie scrum? Vre\i s[ fie chis[li\[? Chis[li\[ din voi =i din copiii vo=tri?...» +i femeia ori cine era d[dea din cap: «Nu vrem: nici scrum, nici chis[li\[». «Nu vre\i, dar parc[-i cum vre\i?» +i femeia iar da din cap: «Ap[i nu-i cum vrem noi». Iar c[pitanul: «C[ dac[ s-or d[râma casele le-\i face la loc. P[mânt este, piatr[ este. Iar dac[-\i pieri voi, cine-o s[ le fac[?». +i femeia se gândea: «A=a-i, n-are s[ aib[ cine». +i c[pitanul încheia vorba: «+i amu înc[rca\i-v[ =i v[ duce\i». Se pornea domol de la casa aceea, apoi dup[ ce mergea oleac[, pân[ pe la mijlocul ogr[zii, se întorcea =i striga r[stit: «Dac[ nu goli\i locul în trei ceasuri, v[ trimit lega\i cu ce ave\i pe voi». +i se ducea. Drept, unii ziceau c[ l-au auzit înjurând, trântind, dar Isai n-a v[zut, numai amu l-a v[zut cât îi de fioros. — Ce spion? De unde spion? Mar= la post, dezertorule! S[-i raportezi comandantului s[ te pedepseasc[! Auzi, spion... Am mai v[zut cople=i de-ai=tia... Ia-l de aici =i-l du s[ nu-l v[d în ochi... S[ nu-l v[d în sat. In cinci minute s[-l vad m[turat de aici... Ai în\eles? Soldatul se m[i bâlbâie de câteva ori, apoi: — Imediat, tovar[=e c[pitian! Iar în gândul lui: «Poate c[ într-adev[r nu-i spion. Dac[ zice c[pitanul... +i poate de bun[ seam[ am a\ipit =i mi s-a n[z[rit c[ aud zgomot de ap[... Dar n-a fost nimica. +i tot a=a, prin somn, mi s-a ar[tat c[ v[d umbra, c[ aud pa=i, =i tot a=a, prin

128

Vladimir Be=leag[

somn, am rupt-o de fug[ dup[ umbra aceea... +i nu mai era nici un fel de b[iat, nici un fel de umbr[, c[ odat[, acas[... Mi s-a ar[tat tot a=a... Dormeam afar[ în fân =i de la o vreme numai ce v[d c[ vine cineva, pune mâna pe mine, m[ scol =i m[ pornesc... +i merg, =i merg pe drumuri, prin sat, apoi ies în câmp, m[ duc departe pe deal, unde cosisem iarb[ de cu zi, umblu, umblu pân[ ce dau de coas[ — o uitasem ziua când am fost la cosit — o iau =i o duc acas[ =i o pun în copac... Iar a doua zi diminea\[ când m[ trezesc, m[ uit la copac — este coasa. M[ gândesc: oare când am pus-o acolo, c[ ieri n-am pus-o, mi se pare c[ am uitat-o la deal când m-am pornit cu c[ru\a. Dar coasa este, =i mi-aduc aminte de ast[ noapte: oare chiar am adus-o ori am visat, ori =i am visat, =i am adus-o?... Iaca-a=a se poate întâmpla =i amu cu umbra =i b[iatul ista». — Îl duc, tovar[=e c[pitan! «Dar unde s[-l duc? Îmi spui s[ m[ întorc la postul meu, s[-l duc în sat, s[-i raportez comandantului s[ m[ pedepseasc[, s[-l m[tur de aici în cinci minute... C[ numai dracu m-a pus s[-l prind. +i înc[ am alergat dup[ dânsul, dar am alergat nu =ag[!» Soldatul îl întoarce pe Isai de umeri =i-l împinge prin tran=ee întracolo de unde au venit. Îl împinge =i-l înjur[ =i Isai vede c[ tare mare chef ar avea soldatul, dup[ toate celea, s[-i deie un vârf de ciubot[. «Mi-am pr[p[dit casca cu tine!» bolmoje=te «v[carul». «Du-te =i \i-o caut[», îi r[spunde Isai în gând. «C[ v[ bag[ dracul peste tot... Nici când a\ipe=ti oleac[ n-ai chip s[ scapi de voi». «Dac[ adormeai mai tare... chiar mai bine era», îi r[spunde Isai. «Amu ce s[ fac cu tine? P[cat c[ n-am pu=ca la mine!» «De amu m-a ucis o dat[ neam\ul cel b[rbos... A doua oar[ nu m[ mai tem!» «Eh! d[ din mân[ soldatul. Z[u c[ trebuie s[ fie spion! Da... poate, nu? Cine =tie? Pe ai=tia niciodat[ nu po\i s[-i =tii... ce zace într-în=ii — cu cine-s, pentru cine-s? cu noi ori cu neam\ul? cu dracul ori cu tat[-sau?» — Alo! Prietene! strig[ soldatul, v[zându-l venind în întâmpinare, tot prim tran=ee, pe cel[lalt soldat cu mâinile înc[rcate cu be\e =i cutii. Auzi! Na-\i b[iatul ista \ie! Vrei?

Zbor fr`nt

129

Acela d[ din umeri nedumerit: — Da are vo sor[ mai mare? — Întreab[-l. — Ai, m[i? Isai tace. — N-are. Nu-l iau. N-am ce face cu dânsul. +i soldatul abia trece cu calabalâcurile pe al[turi, strângându-i de perete. — Hei, soldat! C[pitanul. — Da, tovar[=e c[pitan! Soldatul îl opre=te pe Isai de umeri. Glasul c[pitanului vine frânt în lungul tran=eei. — Trimite-l pe b[iat la mine. Iute! Tu du-te în drumul t[u! Ai în\eles? — În\eles, tovar[=e, c[pitan! M-am dus. Soldatul ia pozi\ie de drep\i, vrea s[ duc[ palma la cozoroc, dar se r[zgânde=te (totuna c[pitanul nu-l vede — bine c[ a sc[pat de blestematul ista), îl suce=te pe Isai în loc =i-i face vânt de-a lungul tran=eei înspre partea de unde se auzise glasul c[pitanului =i unde mai r[sunau pa=ii soldatului cu cutia =i be\ele. Merge Isai câ\iva pa=i repede cum i-a ar[tat soldatul, apoi auzind c[ acela o ia repede la vale, trage cu coada ochiului dup[ dânsul =i, v[zând c[ de bun[ seam[ se duce, î=i zice: «Amu-i amu! O cotigesc! De dou[ ori m-ai prins, tovar[=e c[pitan, a treia oar[ nu-\i merge, c[ nu-i în toate zilele pa=tele... Alalt[ieri când am venit cu Timo=a la tine s[ te rug[m s[ m[ la=i în sat, ai r[cnit s[ m[ car mai repede, amu vrei s[ vin eu la tine? S[ m[ a=tep\i, tovar[=e c[pitan, c[ te =tiu ce blând =i bun îmi e=ti». Isai porne=te pe tran=ee la vale, tran=eea-i adânc[, pere\ii îs nal\i, mult mai nal\i ca dânsul, netezi\i bine cu hârle\ul, oleac[ înclina\i în afar[ în partea de sus, cu \[râna cl[dit[ deasupra, dinspre asfin\it, sus pere\ii îs negri, din p[mânt negru, a=a ca vreo dou[ rânduri de hârle\, iar mai jos lut galben. Ridic[ Isai ochii, vede cerul albastru-luminos, întins ca o c[rare deasupra, =i se gânde=te c[ nici n-ar trebui s[ caute pe unde p[=e=te, ci s[ se uite la c[rarea de pe cer (s-a luminat bine,

130

Vladimir Be=leag[

trebuie c[ s-a ridicat soarele, aerul str[luce=te, s-a umplut de scânteiu\e m[runte, juc[u=e, care se fug[resc, se lovesc una de alta, r[sun[tor, apoi iar pornesc s[ se fug[reasc[, ba nu, mai degrab[ plutesc, fiecare în sfera ei, mereu agitându-se, izbindu-se fiecare ba într-o parte, ba în alta, ba în sus, ba în jos, se mi=c[ toate deodat[, dar nu se ciocnesc, nu se lovesc – ciudat lucru, cum de nu se ciocnesc?), Isai î=i freac[ ochii cu pumnii, pe urm[-i deschide =i iar se uit[, c[rarea albastr[ curge la vale, se apleac[ asupra lui îndemnându-l: «Hai, porne=te mai repede, ce mai stai? Dac[ mai z[bove=ti, cine =tie ce se poate întâmpla: vine unul, d[ peste tine, te înha\[, =i începe iar p[t[rania de la început...». «Nu mai începe nimic. Cine s[ vin[?». «Câ\i nu pot veni!» +i c[rarea se apleac[ jos, asupra lui, =i Isai tot privind la ea simte odat[ cum picioarele se ridic[ singure, p[=esc amândou[ unul dup[ altul înainte, prin aer, iat[-l porne=te pe ast[ c[rare a cerului =i merge a=a de repede c[ nu simte nici un fel de oboseal[, nici durere, nimic... =i zboar[ Isai, zboar[, =i c[rarea e a=a de dreapt[, curat[, albastr[ c[ lunecând pe ea mai nu trebuie s[ mi=te picioarele, c[rarea îl duce unde vrea el. Îi zice: «|ine la dreapta, c[rare albastr[» — =i c[rarea \ine la dreapta, «|ine la stânga, c[rare cereasc[» — =i c[rarea \ine la stânga. Iat[-l Isai pe deasupra satului: «C[rare, las[-te în ograda noastr[!» — =i c[rarea se las[ în ograda lor. Isai lunec[ încet în ograd[, =i cum coboar[, se repede iute spre cas[ s[ vad[ ce face mama, Ile, fata. Dar u=a-i închis[. D[ s[ deschid[ — nu poate, bate cu pumnul — u=a nu se deschide =i pe loc î=i aduce aminte c[ ai lui nu-s acas[, vrea s[ deie fuga la c[soaie s[ vad[ ce face bunelul, dar numai se întoarce, îl vede stând la spatele lui: «Tu e=ti, m[i Isai? +i eu m[ uitam cine oare boc[ne=te în u=[, mai s-o strice... Ai venit?» «Am venit, bunelule. Unde-s mama, Ile?...». «Ei, unde-s? Nu-s. Ai r[mas numai tu... Credeam c[ nici tu n-ai s[ vii». «Da unde-s, bunelule?». «Dumnezeu =tie, m[i b[iete. Cic[ atunci când i-au ridicat =i i-au dus, numai au ie=it în câmp c[ au dat trei aeroplane peste dân=ii =i i-au f[cut \[rn[, n-o r[mas nic[». «Nu-i drept, bunelule: nu trei, era numai un avion». «Oamenii ziceau c[ trei». «Acelea au venit pe urm[, când m[ duceam

Zbor fr`nt

131

eu...». Nu apuc[ a termina vorba, se uit[ Isai =i vede c[ nu-i c[rarea albastr[ care l-a adus pân[ în ograd[ — nu-i! Caut[ împrejur, vede cerul, dar c[rarea care st[tuse aplecat[ din mijlocul cerului, cu un cap[t pân[ jos în ograd[ — nu-i. Se uit[ Isai =i vede c[ cerul îi albastru, tot ceru-i la fel parc-ar fi f[cut din c[r[ri puse una lâng[ alta, multe c[r[ri, dar printre ele (de fapt, e o întindere albastr[, necuprins[), printre ele nu-i c[rarea lui, nu-i. +i Isai întinde mâinile s[ vad[: oare chiar nu-i? — dar mâinile nu ajung. Se uit[ — bunelul nu-i, nici casa, nici ograda, nici gr[dina, nici c[soica, numai el — jos, =i cerul — sus, =i nici o c[rare! Simte c[-i vin lacrimile, încep s[-l înece, ochii i se umplu de lacrimi, lacrimile parc[ curg pe obraji, parc[ se revars[ împrejur departe, =i curând cerul nu mai este cer ci lacrimile lui. Vrea s[ le deie cu mâna la o parte, s[ le =tearg[, s[ le arunce din ochi, dar nu poate c[ ceru-i plin de lacrimi, le vede cum v[lureaz[, =i parca-s lacrimi, parc[-i aer des, curg[tor, fierbinte... Plânge Isai, plânge mult, pân[ când aude un glas de undeva. Se uit[ prin p[r\i =i nu-l vede pe cel de vorbe=te, nu-l vede, dar îl aude. +i zice acela: «De ce plângi?» Isai î=i =terge ochii =i abia atunci vede c[ acela-i Ile. St[ Ile de-asupra lui, parc[ nu el, Isai, ar fi mai mare, ci Ile care v[zându-l plângând a venit s[-l mângâie, s[-l ogoiasc[. Îi pune Ile mâna pe cap, îl neteze=te =i-l întreab[: «De ce plângi, m[i Isai?». Isai dintr-odat[ se simte mititel de tot =i slab, mai mititel decât Ile, decât to\i pe lume, =i a=a plângând zice: «Apoi cum s[ nu plâng, dac[ am v[zut c[rarea =i am pr[p[dit-o!» «Ce c[rare?». «C[rarea albastr[». «+i cum ai pr[p[dit-o?». «Iaca a=a am pr[p[dit-o. +i amu o caut, dar nu-i =i n-o pot g[si...» Când se uit[ Isai, nici Ile nu-i, nu-i nimic. +i strig[: «Stai, Ile, unde te-ai dus?» Ile nu r[spunde. «Stai!...» Se face t[cere =i atunci Isai întinde mâna, =i mâna lui se opre=te în ceva tare, dar nu vede nimic în fa\a lui, =i iar ridic[ ochii la cer, ceru-i albastru, mare, larg, iar c[rarea nu-i, a pierdut-o... Isai flutur[ din cap, î=i =terge ochii: c[rarea este sus, deasupra lui, pe cer, albastr[, dar unde o s[-l duc[ oare? Duce într-acolo, spre r[s[rit, =i el n-are dreptul s[ se întoarc[ singur, nu! Isai se sprijin[

132

Vladimir Be=leag[

cu mâna de peretele galben, zgrun\uros, s[ nu cad[, se întoarce =i porne=te înapoi, unde se auzise glasul c[pitanului. Merge a=a, merge de-a lungul tran=eei, face un cot, mai face unul (tran=eea-i frânt[ tare), dar vede c[ nu-i c[pitanul. Se opre=te: oare nu cumva a vrut s[ se duc[ într-o parte =i a apucat în cealalt[? Se uit[ în sus, se uit[ la vale — da, încoace trebuie s[ mearg[! +i iar merge, merge, vede pe jos, pe fundul tran=eei urme... Da, în locul ista a stat c[pitanul, dar unde-i? Porne=te mai departe. +i dac[ n-o s[-l g[seasc[? Ce-o s[ fac[ atunci? Dac[ d[ altul peste dânsul =i-l întreab[ ce caut[ pe aici? Isai d[ la fuga. De l-ar g[si pe c[pitan! S[-i spun[... s[-l roage... s[-l lase aici... s[-l lase în sat... trebuie s[-l g[seasc[ pe Ile... pe fratele... s[-l g[seasc[... s[-i deie voie =i lui s[ r[mân[... =i pe bunelul trebuie s[-l ajute... s[-i deie =i lui o hârtie la mân[... s[ nu-l mai prind[... s[ nu-l mai fug[reasc[... s[-l ajute a g[si pe Ile... c[ iaca, nu poate ajunge la dânsul... ce-o fi f[când Ile... s[rmanul Ile... Ile-e-e!... C[pitanul st[ în genunchi, aplecat. Mai încolo la câ\iva metri tran=eea se termin[. În cap[t gura tran=eei e larg[ =i-n ea se vede cerul, iar h[t în dep[rtare, o zare de deal. Stai, î=i d[ seama Isai, acea-i Costi=a Morii! C[pitanul se ridic[ =i se d[ la o parte. Doi solda\i, unul cu o mân[ legat[ de gât cu o cârp[ murdar[, cu hainele pe dânsul pline de colb =i funingine =i cu fa\a ars[, altul — ceva mai curat... dar stai, aista-i acel de-a trecut adineaori prin tran=ee cu be\ele în mân[, acela-i! îl cunoa=te dup[ gura mare, din\ii ie=ind în afar[... aista a întrebat: «Dar are vreo sor[ mai miare?» Îl ridic[ amândoi de sub\iori pe un al treilea =i pornesc încoace prin tran=ee. C[pitanul s-a dat la o parte, s[-l poat[ duce pe al treilea care mai nici n-are fa\[, tot capul înf[=urat cu o c[ma=[ care nu se =tie de ce culoare o fi fost, dar amu-i ro=ie-ruginit[, =i cum îl duc cei doi, capul aistuia salt[ pe un um[r parc[ n-ar fi viu. Tran=eea-i îngust[, =i când cei trei ajung drept Isai el se lipe=te de perete. Cel r[nit abia mi=c[ picioarele, se aude gemând =i gemetele nu =tii pe unde ies c[ gura i-i bandajat[, — se aud din[untru — ni=te gemete grele, de stra=nic[ durere. Trec tustrei cu greu, Isai cat[ în urma lor =i deodat[ î=i aduce aminte de bubuiturile pe

Zbor fr`nt

133

care le-a auzit când era lâng[ bojdeuc[ (s[ =tii c[ obuzele au nimerit peste aista — pe unul l-a d[râmat mai de tot!) — =i când pa=ii =i gemetele înfundate se îndep[rteaz[ Isai ridic[ ochii la c[pitan. C[pitanul mai strig[ ceva peste capul lui Isai dup[ cei doi solda\i care-l duc pe al treilea r[nit. Odat[ înjur[, apuc[ be\ele pe care le-a adus soldatul, le trânte=te cu un cap[t în p[mânt. Be\ele se r[stoarn[, dar nu cad, se sprijin[ de peretele tran=eei, c[pitanul le ia, le desface de la un cap[t, d[ s[ le înfig[ în p[mânt, be\ele nu se a=az[ cum vrea, c[pitanul se înciud[, izbe=te cu pumnul, se apleac[ =i deschide cutia cea mare... La început când o v[zu la soldat Isai se gândi: «Oare ce-i într-îns[?» Amu iar[: «Oare chiar ce-i într-îns[?» =i în vreme ce c[pitanul scoate din cutie dou[ tuburi lipite unul de altul, apoi le desface =i le pune în capul be\elor, Isai î=i zice: «Ia te uit[, vrea s[ le încuie!» =i vine mai aproape. Se uit[ la mâinile c[pitanului, la be\ele care seam[n[ cu ni=te pirostrii: «A zis s[ vin la dânsul, =i nici nu m[ ia în seam[. A uitat de mine». Bag[ mâna sub c[ma=[ =i se scarpin[ — îl pi=c[ ceva la pântece, d[ dintr-un um[r, din cel[lalt—c[pitanul nu întoarce capul. Atunci î=i schimb[ Isai pe loc p[rerea (aista-i c[pitan? dac-ar fi mai bine îmbr[cat ca solda\ii — uite ce murdar! — are pete albe pe spinare, la mâneci, pe la sub\iori — iar pantalonii =i mai ales cizmele îs ca ale solda\ilor, roase, colb[ite — ia numai c[ poart[ =apc[ în loc de casc[ — nu se teme de gloan\e? — dar =i =apca o poart[ dat[ pe ceaf[, cu cozorocu-n sus — claia asta de chic[ neagr[ când mi=c[ din cap salt[ pe frunte — iar când se uit[ la tine, îi str[lucesc ochii =i te umplu de fric[, s-o rupi de fug[ nu alta!). — D[-te-ncoace! strig[ c[pitanul. Mai aproape, mai aproape. Mi=c[ Isai un picior încet, îl trage pe cel[lalt. — Fuga! Fuga, am spus! C[pitanul trânte=te o înjur[tur[ în care-i vorba de ni=te câini — unul ori mai mul\i, nu se =tie — =i acei câini au copii, adic[ \ânci, care se bag[ pe unde nu trebuie, =i asta însemn[ c[ =i Isai se bag[ ca =i \âncii aceia =i ar trebui împu=cat =i azvârlit s[-l m[nânce... — Ce c[uta\i? Ce v[ b[ga\i aici? De câte ori am spus s[ nu v[ v[d în ochi! Nici pe unul! C[ v[ împu=c cu mâna mea... C[pitanul duce

134

Vladimir Be=leag[

m`na la pistol (Isai se face mititel: «Dracul m-a pus s[ m[ vâr în ochii lui — s[-mi fi luat t[lp[=i\a când am r[mas singur — cap prost =i gata!»). De la pistol mâna trece la cataram[, o deschide, î=i ia centura de la brâu cu tot cu pistol =i o \ine de amândou[ capetele într-o mân[. Ori s[ te pun cu fundul în sus =i s[-\i ard vreo dou[zeci =i cinci cum îmi f[cea tata mie. Ai? Cu voi altfel nu-i chip. Ce-i aicea: nunt[, spectacol, de veni\i? =i cum naiba r[zbate\i? Cum r[zbate\i?... Ei, ce s[ fac eu amu cu tine? S[-\i ard ni=te curele =i s[-\i dau drumu... Dar s[ te v[d cum ai s[ te duci din sat, s[-mi zbori — auzi? — =i mai mult s[ nu te z[resc pe aici... — Tovar[=e c[pitan... — Ce: tovar[=e c[pitan! Taci din gur[! S[ nu-\i aud gura! Isai se ghemuie=te iar. Din adânc se rupe un suspin în[bu=it, un suspin, mai degrab[ un geam[t =i geam[tul îi r[sun[ în urechi =i-l frige la inim[. I s-a p[rut c[ nu ie=i geam[tul din pieptul lui, ci veni din tran=ee (nu cumva a c[zut soldatul? — cei doi nu l-au putut sprijini — cic[ omul mort îi mult mai greu decât omul viu), iar dac[ veni geam[tul de la soldatul r[nit din fundul tran=eei, de ce s[-l frig[ a=a pe dânsul, pe Isai? Iar dac[ a gemut el, Isai, de ce i s-a p[rut c[ a auzit geam[tul din afara lui? — Cine dracu te-a adus aici? îl întreab[ c[pitanul, zgâl\âindu-l de umeri =i privindu-l drept în ochi (s[ nu se sperie! — dac[ se sperie, îi pierdut — într-adev[r o s[-l cread[ vinovat, c[-i spion, cum \ipa soldatul lui — bine c[ s-a dus, bine c[ l-a trimis — o s[ se descâlceasc[ cumva =i din asta). De ce-ai venit? De o mie de ori v-am spus... — Am venit s[-l v[d pe bunelu... —Care bunel?! Ce fel de bunel?! Nu-mi umbla cu minciunile. V[ bag[ dracu sub ochii nem\ilor... C[ nu în\elege\i, nu asculta\i... Parc[ nu pute\i f[r[ satul ista, f[r[ p[mântul ista. Veni\i, v[ apuca\i s[-l râma\i, m[car v[ ard[, m[car v[ fac[ scrum pe to\i... Ce fel de oameni, ce fel de neam nu pot pricepe, nu pot... Tot dup[ cartofi ai venit, ca baba aceea? — Nu, am venit s[-l v[d pe bunelu’... C[-i =chiop, =i-i chior, =i-i surd. +i m-am dus s[ prind pentru dânsul un pe=te-doi, iar soldatul...

Zbor fr`nt

135

— Pe=te? c[pitanul se lumineaz[ brusc la fa\[, cozorocul i se duce-n nouri, ciuful negru se r[sfir[ acoperind jum[tate de cer — râde: Haha-ha-ha! S-a dus s[ prind[ pe=te! Auzi\i, tovar[=i? — Da, c[ bunelul n-are ce mânca... +i dac[ are un pe=te-doi, îi ajunge pe toat[ s[pt[mâna... — +i a=a zici: te-ai dus s[ prinzi pe=te? C[pitanul se apleac[, a\intindu-l drept în lumina ochilor! +i unde te-ai dus s[ prinzi pe=te? Unde? R[spunde! — La mal. — La mal? Da? +i cum ai ajuns la mal? Cum ai trecut printre posturi? — La mal, la gârl[. — La care gârl[? Ce fel de gârl[? — Este acolo o gârl[... Stuf... +i este pe=te... — A=a?! Nu, nu-l crede c[pitanul. Pricepe Isai c[ nu-l crede. Dac[ s-a apucat s[-l cerceteze cu de-a m[run\elul s[ =tii c[ nu-l crede. Amu trebuie s[ \in[ una =i bun[ — la pe=te s-a dus, iar dac[ o s[-l întrebe de ce s-a dus dis-de-diminea\[, s[ se fac[ a râde (cel pu\in a zâmbi — dac[ n-o s[ poat[ zâmbi =i o s[ priceap[ c[ se preface?), nu, mai bine s[ se prefac[ mirat: «Diminea\a se prinde mai bine». Iar dac[ o s[ întrebe unde i-s sculele? (Poate s[-l trimit[ s[ le caute, s[ întrebe la telefon: nu se v[d pe acolo ni=te undi\e? s[-i r[spund[ c[ nu-s, iar soldatul s[ zic[: «V-am spus, tovar[=e c[pitan, c[-i spion trecut de dincolo. A\i uitat?») Atunci c[pitanul o s[ mi-l apuce de gât: «Vas[zic[, min\i? Vas[zic[, n-ai nici un bunel! Vas[zic[, de dincolo ai trecut? Vas[zic[, e=ti spion? Ia d[ mâinile s[ \i le leg. +i acum spune: cine te-a trimis? Ce \i-a spus s[ faci? R[spunde!». +i odat[ o s[ fac[ jap! cu catarama... =i drept în locul unde-i rana. În cre=tet (înc[ sângereaz[ rana, numai de-o fi prins oleac[ de coaj[). +i o s[ înceap[ a-l zgâl\âi: «R[spunde, cine te-a trimis? A=a? E=ti spionul nem\ilor? Ei te-au trimis s[ vezi ce-i aici =i s[ te duci s[ le spui? De asta umbli prin tran=ee: s[ vezi unde =i ce este, ca s[ le duci =tiri? +i mai min\i c[ te-ai dus la pescuit? S[

136

Vladimir Be=leag[

prinzi pe=te pentru bunelul...». L-or cerceta, i-or suci mâinile, l-or întreba ce-a observat dincolo — =i dup[ aceea au s[-l întoarc[ cu fa\a la perete—aici, în tran=ee, ori la vreo cas[, ori o s[-l trimit[ cu cineva la râpa cea adânc[, unde au împu=cat mai înainte ni=te cai, i-au l[sat a=a =i dup[ ce s-a f[cut cald =i au început a se împu\i, a venit unul cu hârle\ul =i a dat ni=te \[rân[ peste dân=ii, dar nu i-a acoperit bine, c[ ori câinii ori alte dih[nii au scurmat, i-au dezvelit =i pe urm[ ciorile se adunau cârduri =i se a=ezau negre de-asupra lor — o s[-l duc[ acolo, unde-l târâia atunci uzbecul. Noroc de Timo=a... «Eh, Timo=a, n-ai putut s[-l îndupleci pe c[pitan... Amu iaca... De data asta... S[ \in una... Numai de-a= putea \ine una pân[ la sfâr=it...». — La gârl[ ai fost?! Da? — Da, întâi pe mal... Apoi la gârl[... Isai se ridic[ în vârful degetelor, arat[ peste coama tran=eei, pe vale, unde se vede plutind o albea\[ sub\ire de tot (s-a r[rit cea\a, o s[ se ridice soarele =i se tope=te de tot). La gârla ceea... — Min\i! strig[ c[pitanul =i ridic[ cureaua cu catarama. Soldatul te-a prins lâng[ sat! N-aveai undi\[! Nici pe=te! Ce c[utai pe cea\[? R[spunde! Nu-l crede. Nu l-a crezut. Nu l-a crezut din capul locului. Adic[ s[-i fi spus soldatul cu fa\a lunguia\[ ca de cal toate celea? Mai multe decât a auzit el, Isai? S[ nu recunoasc[... S[ zic[: «Am fost la pe=te!» =i atât. Dac[ spune altfel... — R[spunde! strig[ c[pitanul. Unu... Doi... Trei... R[spunzi? Scoate pistolul din toc, într-o mân[ pistolul, în alta \ine cureaua de amândou[ capetele cu catarama la mijloc, cataram[ grea, sold[\easc[ (nu ca aceea de ofi\er cum avea tat[l lui Isai, cureaua pe care o adusese din armat[, demult, pe când Isai nici nu era pe lume, =i pe care tata n-o purta, o p[stra în lad[, =i numai uneori o scotea Isai pe furi=, se încingea =i se fudulea cu ea prin ograd[, iar dac[-l z[rea maic[-sa îl repezea de-i s[rea =i curea =i tot, iar odat[ a cules-o de pe jos =i l-a atins de câteva ori). — ...patru... cinci...

Zbor fr`nt

137

Oare o s[-l împu=te? C[pitanul se apleac[, îl ia în bra\e — îi greu Isai — de fapt, nu-i el cine =tie ce greu c[-i usc[\iv — mama-i zice: «vrej uscat =i vânjos» — dar omul când moare se face greu — se apleac[ c[pitanul, dar nu-i c[pitanul, îi bunelul, =i nu poarte s[-l ridice, pân[ la urm[ îl ridic[ – îi bunelul =i într-o mân[ are un b[\, dar nu acela în care se sprijin[, îi hârle\ul — f[r[ hârle\ n-are cum se duce — îl duce pe Isai în bra\e, hârle\ul într-o mân[ — hârle\ul se târâie pe jos din urm[ =i sun[ =i sunetul acela îl aude bunelul, =i i se n[zare bunelului c[ trag clopotele, dar nu crede c[ pot s[ fie clopote — de unde clopote pe vremea asta? — apoi î=i aduce aminte c[ acestea-s clopotele de demult — clopotele nu-s, a r[mas numai sunetul lor — =i toate clopotele trag, hârle\ul r[sun[ =i el, Isai, îi în bra\ele bunelului =i bunelul îl duce s[-l îngroape. Nu-l duce la cimitir ori dup[ cas[ ori undeva în alt loc, ci îl duce spre Nistru =i-i alege un loc pe mal, acolo-i face groapa, îl pune =i-i d[ \[rân[ deasupra. De ce pe mal? De ce anume acolo? Nici bunelul, nici Isai nu =tie, numai c[ acolo îl îngroap[. Pe baba Motrea a îngropat-o bunelul în gr[din[ unde au ucis-o, iar pe dânsul la mal. Poate de aceea c[ a fugit de-a lungul malului când l-a fug[rit soldatul... Pe urm[ când s-a întoarce mam[-sa, Ile, când sor întoarce to\i =i or s[-l întrebe pe bunelul: «Unde-i Isai?», o s[ le arate bunelul movili\a de pe mal =i n-o s[ zic[ nimic. Dar s-or pricepe to\i c[ acolo-i Isai =i vor mai întreba: «Dar de ce-a murit Isai?». «L-au împu=cat». «Cine? Nem\ii ori ru=ii?» Bunelul: «Nu =tiu!». +i numai are s[ clatine din cap =i n-are s[ poat[ spune nici un cuvânt de atâta durere ce-i cocle=te în suflet: «A avut un fecior =i nu-l are. A avut doi nepo\i =i o nepo\ic[ — =i amu nu-i are...». +i Isai începe s[ plâng[, s[ plâng[ tare de se cutremur[ tot. Dac[-i s[-l împu=te, împu=te-l mai repede... Totuna n-a putut r[zbate la Ile... +i nici la bunelul n-a ajuns. I-i totuna: ori aceia s[-l împu=te, ori ai=tia... — R[spunzi?! Cureaua cade pe um[rul lui, lungindu-se pe spinare, piezi=, iar catarama îl love=te dureros într-un os. (I s-a p[rut?) — Soldat! strig[ c[pitanul peste capul lui. Fuga încoace!

138

Vladimir Be=leag[

Aude Isai pa=i apropiindu-se. Vine soldatul care a adus be\ele =i cutia, apoi s-a dus s[ ajute pe cel[lalt a duce pe r[nit. Acu=i îl pune s[-l «ard[», iar el, c[pitanul, o s[-l cerceteze. Isai strânge din\ii: «N-am s[ spun nimic... Nimic... N-am trecut dincolo... Nici n-am vrut s[ trec... N-am trecut, n-am trecut... M-am dus s[ prind pe=te... S[ prind pe=te... Pe=te pentru bunelu’...». Bunelul habar n-are unde-i el... Dac[ ar =ti, ar veni s[-l scoat[... Oare nu m-a auzit când am \ipat? Trebuie c[ m-a auzit. Dar de ce nu vine?... Spunea bunelul c[ tot a=a l-au prins gr[nicerii =i pe tata, la mal. L-au prins =i l-au b[tut de l-au l[sat mort acolo. L-au b[tut cu picioarele. Pentru ce? Ce-a vrut s[ fac[ tata de l-au prins la mal? A vrut s[ treac[ dincolo, la m[tu=a, ori numai a vrut s[ vorbeasc[ cu ea peste ap[? Ori dup[ ce l-au furat =i l-au dus s[-l închid[, el, pe drum, a sc[pat =i a vrut s[ treac[ Nistrul?... S[-l întrebe pe bunelu’... Oare n-a auzit când a strigat el, Isai ? C[ atuncea când l-au b[tut gr[nicerii pe tata, bunelul a auzit =i s-a dus s[-l scoat[ din mâinile lor, dar n-a putut c[ ei erau mul\i, voinici, hr[ni\i =i tineri, =i când s-a uitat bunelul =i l-a v[zut jos, la picioarele lor, o bucat[ de carne, a strigat =i i-a blestemat: «S[ deie Dumnezeu s[ ajunge\i a=a zile de s[ v[ dori\i moarte =i s[ nu vie, s[ ajunge\i s[ v[ blesteme =i mamele voastre care v-au n[scut =i v-au dat \`\[, cum v[ blestem eu c[ mi-a\i omorât feciorul...». +i i-a blestemat, iar ei numai râdeau, c[ nu în\elegeau ce spune el, iar unul l-a tras de barb[, apoi l-a izbit s[ se care, s[ se duc[ de acolo... Atunci bunelul a auzit, iar amu de ce na auzit? C[ am strigat tare când am intrat în gr[din[, iar acela cu fa\[ de cal m[ ajungea. Am \ipat tare... Ori c[ buneiul era în c[soic[, ori pe undeva mai departe. — Soldat! arat[ c[pitanul la Isai. Ie-l de aici s[ nu-l v[d! Du-l de-l închide undeva. Închide-l bine s[ nu fug[! B[iatul ista =tie =i ascunde ceva... Soldatul a=az[ mai întâi pirostriile, întoarce coarnele spre cel[lalt mal, se uit[-n ele cu amândoi ochii =i-i face semn c[pitanului: «Totu-i în regul[!» Apoi adaug[ în =oapt[: «A murit pe drum... Când îl duceam». «Da? C[pitanul pleac[ ochii: le-am spus s[ nu se bage

Zbor fr`nt

139

acolo... De câte ori le-am spus... Linia?»... «E în regul[!» Toate cuvintele lor Isai parc[ le vede, parc[ numai le pricepe din gesturi =i mi=c[ri. — Du-l! Ai în\eles?... — În\eles, tovar[=e c[pitan!... Soldatul se repede spre Isai, îl apuc[ de-o mân[ =i-l împinge de-a lungul tran=eei parc[-ar fi o c[rucioar[. Când vede c[ merge cam încet, îi pune =i alt[ mân[ pe cel[lalt um[r. Isai îl aude pe soldat gâfâind în urma lui, t[cut, f[r[ a spune un cuvânt, =i se gânde=te c[ pe mâinile multora a fost zilele de la urm[ =i to\i aveau un nume, dar aista n-are. Se uit[ peste um[r, îi vede fa\a ro=ie asudat[, buzele mi=cându-se f[r[ glas — în legea lui o fi însemnând c[ vorbe=te, dar nu se aude nimic parc[ ar fi mut. Tran=eea face un cot, Isai se izbe=te de o muchie (atâ\ia au prins în muchiile acestea, a=a c[ de vrei s[ mai scuturi câteva mâini de \[rân[, trebuie s[-\i faci vânt bine, dar las[ c[ mutul =tie s-o fac[ =i pe asta). Mai r[u e c[ îl ajungea mereu cu vârful ciubotei. +i tot acele întreb[ri pe care i le-a pus domnul ofi\er. Parc[ s-au vorbit unul cu altul s[ nu r[mân[ loc teaf[r pe trupul =i sufletul lui. «Unu... doi... trei... r[spunzi?» (Domnul ofi\er). Unul... doi... trei... R[spunzi?» (Tovar[=ul c[pitan). +i unul =i cel[lalt cu pistolul!... Dac[ a= avea =i eu un pistol. Unde m[ duce? S[ m[ bage în vreo groap[? S[ m[ \ie acolo, apoi s[ m[ scoat[ =i s[ m[ cerceteze: «De ce-ai trecut dincoace? Cine te-a trimis? Ce trebuia s[ faci? Ce trebuia s[ observi? Odat[ s-a fript la piciorul stâng — soldatul i-a julit c[lcâiul cu ciubota. Se apleac[ Isai, d[ cu mâna: sânge! +i se trânte=te la p[mânt apucându-se cu amândou[ mâinile de picior =i zgârcindu-se de durere. Soldatul cum vine repezit se duce peste capul lui =i cade mai încolo cât îi de lung. Începe s[ înjure (Isai îl credea mut, dar las[ c[ tot Mutu i-a r[mas numele! +i ori de câte ori povestea cuiva ce s-a întâmplat dup[ ce l-a zdrelit, Isai zicea c[ dac[ nu se oprea, îl b[ga numaidecât într-o groap[, într-un beci, iar dac[ s-a oprit a sc[pat), dar când se scoal[ s[-l mâie mai departe, îl vede plin de sânge (Isai a dat cu mâinile =i s-a mânjit de sânge — =i cel[lalt picior, =i mâinile, fa\a, gâtul), se sperie, scoate de prin buzunare ni=te petice =i se apuc[ s[-l lege bomb[nind,

140

Vladimir Be=leag[

înjurând, dar de amu nici Isai nu pricepe pe cine înjur[ Mutu — pe dânsul, pe c[pitan ori toat[ lumea. Dup[ ce l-a legat i-a zis s[ mearg[ mai departe, dar Isai a sc[p[tat de picior =i a c[zut iar. Atunci Mutu i-a f[cut semn s[ se suie în spate s[-l duc[ a=a. Isai ce-=i zice? «Vrei s[ m[ închizi mai repede, =tiu! Om merge =i a=a, înceti=or... Pân[-n sear[ om ajunge». Mutu prinde a m[t[h[i din mâini: «Nu se poate! C[pitanul m[ împu=c[!» «Te împu=c[? S[ te împu=te s[n[tos dac[ e=ti un dobitoc...». «Dobitoc? url[ soldatul. Eu dobitoc?» «D-apoi cum? Numai dobitoacele calc[ a=a! Uite ce mi-ai f[cut!». Se apleac[, smulge leg[tura, dezvele=te rana =i i-o arat[. Mutu se încre\e=te la fa\[, parc[ n-a mai v[zut carne vie =i odat[ strig[: «Leag-o la loc =i hai!» «Ba n-am s-o leg =i n-am s[ merg cu tine!». «N-ai s[ mergi?» «N-am s[ merg!» «S[ vezi cum ai s[ mergi!» «S[ vezi cum n-am s[ merg!» «Te duc pe sus!» «Te strâng cu din\ii de gât» «Tu? Pe mine?» «Eu! Pe tine!» «Vas[zic[, nu te supui?» «|ie nu! S[ m[ duc[ c[pitanul dac[ vrea, s[ vad[ =i el ce mi-ai f[cut!» Mutu mai st[ câteva clipe încruntat, tot mi=când degetele mâinilor — mari, butuc[noase, ro=ii — f[cându-le pumn, întinzându-le iar, apoi odat[ se repede asupra lui Isai, îl înha\[ pe dedesubt s[-l duc[ pe sus mai departe (ordinu-i ordin!). Isai bate din picioare, din mâini, d[ cu unghiile la fa\[, la ochii soldatului, îl zgârâie, pân[ la urm[ soldatul vede c[ n-are s-o scoat[ la cap[t cu fiara asta mititic[ =i rea =i veninoas[, pui de =arpe, îl trânte=te la p[mânt =i-i r[suce=te mâinile gâfâind: «|i-oi ar[ta eu «dobitoc»! Am s[ te duc! S[ vezi cum am s[ te duc!» Îi suce=te mâinile dinapoi, =i Isai, de durere, \ip[ cât îl \ine gura. Cine s[-l aud[? Din tran=eea asta nici dracu nu te aude. Mutu îi mai trage câteva la ceaf[, Isai simte c[-l sl[besc puterile, \ip[, dar stins de tot, abia mai d[ din picioare, din mâini, ca s[ se opun[. Deodat[ prin gâfâitul =i bolmojeala Mutului r[sun[ deasupra lor un glas r[stit, mânios: — Ce-l legi, dobitoace! Ce \i-a f[cut? D[-i drumul! Las[-l tot amu! — Dar cine e=ti de-mi porunce=ti? — Acu= \i-ar[t cine-s! Timo=a?! El îi! Parc[ ar fi crescut din p[mânt, într-o clip[. Cum st[tea în genunchi, Mutu se d[ înapoi, se ridic[, vrea s[ zic[ ceva,

Zbor fr`nt

141

dar numai îi umbl[ buzele f[r[ glas, vrea s[ sâsâie m[car, dar nu poate =i — ce crezi? — url[ odat[ =i aduce mâna s[-l otânjeasc[. Timo=a se pricepe la chestii de astea: îi prinde mâna în zbor =i i-o r[suce=te de i se aud trosnind oasele ca surcelele. — Tovar[=e c[pitan! r[cne=te Mutu. S[ri\i! Banditul ista... — Banditul? S[-\i dau eu bandit... Timo=a îi arde una, Mutu se duce într-un perete, în cel[lalt =i o rupe la fug[ prin tran=ee. V[zând c[ de fric[ a apucat la vale, se întoarce, se uit[ la Timo=a: «Las[-m[ s[ trec!». Timo=a îl las[ =i el fuge strigând: «Tovar[=e c[pitan, tovar[=e c[pitan!» — Ce-i cu tine, frate Isai? Cum de-ai ajuns aici?... Cine te-a b[tut a=a? Scoal[, hai scoal[... Aista care a fugit? Bine, bre Isai, dar cum ai nimerit în tran=eea asta? Nu cumva c[pitanul e pe aici? Ai venit la dânsul? Isai se ridic[, picioarele-i tremur[. Face semn: am venit. — +i ai vorbit? Ce-a zis: te las[? =tii ceva? strig[ Timo=a. Haidem amândoi la dânsul! Îl apuc[ de mân[, dar numai fac câ\iva pa=i, vede c[ Isai =chiop[teaz[, nu poate merge =i-l întreab[ unde =i cum =i-a stâlcit piciorul. Isai arat[ cu capul spre partea unde a disp[rut Mutu: el m-a calicit — =i-i arat[ piciorul. — Dobitocul! Las[ c[-i ar[t[m noi, =i porne=te =ovâlc-=ovâlc înainte. Isai vine din urm[: avan b[iat Timo=a! Iaca-i =chiop (de când a trecut grupul lor s[ aduc[ «limb[»), dar n-are astâmp[r, erau s[-l trimit[ la spital, n-a vrut. Striga atunci, noaptea: «Fra\ilor, s[ nu spune\i c[-s r[nit... Eu r[nit? A=a olecu\[ zgâriat... Nu m[ duc, nu m[ duc nic[ieri». +i amu se bag[ în ochii c[pitanului. Ce bine ar fi s[ vin[ dup[ ce s-a termina r[zboiul, s[ tr[iasc[ la dân=ii în sat. +i-ar g[si o mireas[, pe Vera. Dac[ n-are s[ vreie, =i-a g[si alta, numai s[ vin[. Isai l-ar lua frate de cruce (ei =i acuma-s ca =i fra\i!). La astea se gânde=te Isai, iar Timo=a la ce oare s-o fi gândind? Poate la dânsul, la Isai. De când l-a cunoscut pe b[ie\a=ul ista, mereu i se întâmpl[ câte ceva, de nu-i una, îi alta: cade, se jule=te, plin de cucuie. Dar are el ce are într-însul — nu se astâmp[r[, nu! se bag[ peste tot, se vâr[ pe unde nici =arpele

142

Vladimir Be=leag[

n-ar intra. Cum naiba de-a ajuns înapoi în sat, doar l-a urcat alalt[ieri în ma=in[ =i l-a trimis (pe urm[, când au ap[rut avioanele, i-a p[rut r[u ce-a f[cut). Amu, na! d[ peste dânsul în tran=eea asta =i, cic[, pe aici trebuie s[ fie =i c[pitanul. A r[cnit în ziua aceea c[pitanul la dânsul: se \ine cu ni=te b[ie\a=i, de a c[ror urm[ nici s[ miroase prin sat, =tie el ce i s-ar cuveni – tribunalul! — dar norocul lui c[-i tân[r =i... — Iat[-i-s, tovar[= c[pitan! morm[ie Mutu =i mai vrea s[ zic[ ceva, dar numai buzele i se mi=c[. Aista-i! arat[ cu degetul la Timo=a =i se d[ la spatele c[pitanului. — Tovar[=e c[pitan! Timo=a îl împinge pe Isai în fa\[. Dobitocul ista de soldat =i-a b[tut joc de copil. L-a pus jos =i-l b[tea cu pumnii... Dumneavoastr[ a\i dat ordin?... C[pitanul se uit[ pe sub sprâncene la Timo=a: pare s[-l cunoasc[, — auzi întrebare? — întâi s[ mi te prezin\i! — î=i aduce aminte cine-i: din grupul de recunoa=tere — crezi c[ dac[ nu te-am trimis la spital po\i s[-\i iei nasul la purtare? ia aminte la Isai, îl vede mânjit de sânge =i flutur[ din cap: — Cine l-a b[tut a=a, tu? Soldatul se ghemuie=te: nu, dar n-are cum ascunde, când jertfa-i de fa\[. — Nu vroia s[ mearg[... vroia s[ nu mearg[... l-am luat pe sus…a vrut s[ m[ mu=te. — +i pentru asta s[-l ba\i? r[cne=te Timo=a. C[pitanul: — L-ai b[tut?! Soldatul: — Nu l-am b[tut... Timo=a: — Isai, arat[ piciorul. Isai se apleac[ =i întinde pielea care abia se mai \ine. Mutu se bâlbâie: — Nu’=-cum am dat =i l-am c[lcat... Dar n-am vrut. Z[u, n-am vrut... Dac[ el...

Zbor fr`nt

143

— Soldat! ordon[ c[pitanul. Bandajeaz[-l imediat! Soldatul aduce la fug[ ap[, îi spal[ piciorul, i-l leag[ =i când i-l leag[ undeva pe aproape se aude un zbârnâit. Isai se uit[ — ce s[ fie? — =i vede lâng[ suportul cu trei picioare pe o policioar[ s[pat[ în perete o cutie de lemn — telefonul. C[pitanul fuge la telefon, vorbe=te (semne, vorbe — Isai nu în\elege — pe front toate se spun într-ascuns) =i vorbind c[pitanul ia aminte la dân=ii. Atâta pricepe c[ acum câteva minute a murit cineva, dar cine =i de ce-a murit =i cum s-a întâmplat nu în\elege. Poate c[ soldatul pe care l-a v[zut în tran=ee, cu capul legat =i cu bandajul negru de sânge, acela a murit? Î=i aduce aminte de cuvintele c[pitanului care striga înfuriat: c[ de ce s-au dus acolo? de atâtea ori a spus s[ nu se bage acolo? — =i bubuiturile pe care le-a auzit când ajunsese în dreptul c[su\ei, =i c[pitanul a s[rit din somn, de sub nuc, iar dup[ ce-a ie=it din cas[ a fugit pe tran=ee în sus... Simte Isai c[ i se face greu la inim[ parc[ s-ar aduna ni=te n[mol gros, în[du=itor, i se întunec[ înaintea ochilor, =i lumea începe s[ se învârteasc[. «Eu sunt vinovatul, eu le-am spus nem\ilor c[ =tabul e în Moara-cea-Veche... Au nimerit peste dân=ii, s[rmanii. Eu îs de vin[. Dac[ afl[ c[pitanul ori Timo=a... Dar nu =tie nimeni unde am fost, nimeni. +i nici n-o s[ =tie. N-am s[ spun. Cel care m-a prins poate c[ nu mai este viu... Dar n-am vrut s[ fac, n-am vrut. Am crezut c[ în d[râm[turile de la Moar[ nu-i nimeni. Se vede c[ acela a murit pe drum. N-am s[ spun unde am fost. N-am s[ spun, n-am s[ spun, n-am s[ spun...». O mân[ i se las[ pe frunte, îl mângâie, apoi cineva îi sufl[ în fa\[. Isai deschide ochii =i-l vede ca prin cea\[ pe Timo=a. Se sile=te s[ zâmbeasc[ (a=a suflam =i eu puilor de vrabie când îi p[leam din pra=tie =i c[deau, suflam s[ învie). — Tovar[=e c[pitan! C[pitanul n-aude. |ine cu o mân[ receptorul la ureche, cu cealalt[ face ceva la aparatul pus pe pirostrii — o lunet[ binocular[ (cele dou[ tuburi sunt mai nalte decât ghebul tran=eei — cred c[ printr-însele se vede tot ce-i în vale!). — Tovar[=e c[pitan, zice iar Timo=a mai tare, dar nu prea, s[ nu-l supere. Se poate s[ v[ rog ceva?

144

Vladimir Be=leag[

— Da! face c[pitanul f[r[ a întoarce capul. — Pentru b[iatul aista... — Pentru b[iat? — Da... S[-l l[sa\i în sat... Cu bunelu-s[u... — Vas[zic[, \i-a spus =i \ie povestea cu bunelul? — Dar într-adev[r are un bunel. Aici, în sat. — De pe=te \i-a spus? — De pe=te? Nu. — Cum a prins azi diminea\[ pe=te-n Nistru... Timo=a se uit[ mirat la b[iat (Isai las[ ochii — vezi, n-a avut timp s[-i spuie c[ s-a dus s[ prind[ vreun pe=te-doi, dar un soldat l-a fug[rit, l-a ajuns =i l-a prins, nu aista, altul care fugea ca un cal), apoi la c[pitan: nu, nu =tie, dar pe loc î=i d[ seama c[ ar trebui s[ fie vreo tr[snaie de-a lui Isai: — S-a dus =i el... poate a prinde ceva... C[ bunelul nu poate... A v[zut c[-i lini=te... — Soldat! strig[ c[pitanul r[sucindu-se c[tre Timo=a. Cum stai în fa\a mea? Drep\i! Crezi c[ o s[-\i treac[ =i asta? De ce nu te-ai dus la spital? Vrei s[ te expediez pe sus, arestat? Mai îndr[zne=ti =i iei ap[rarea unor b[ie\andri care fojg[ie, se bag[... Aicea-i r[zboi! Am s[ dau ordin s[-i împu=te pe to\i care s-or b[ga în sat! Ai în\eles? Mai deun[zi m-ai rugat s[-l las pe unul... Acum iar[ vii... Ce-i asta, soldat? Timo=a înclin[ capul. Mai bine s[ tac[. Îl =tie pe c[pitan: o s[ \ipe cât o s[ \ipe, dar pân[ la urm[ tot o s[-l asculte. Ast[ iarn[ când au trecut Niprul =i au dat înot prin apa ca ghea\a =i i-au degerat degetele, — nici atunci n-a vrut s[ se duc[ la spital. L-a rugat pe c[pitan s[-l lase în batalion, c[pitanul s-a f[cut foc, dar fiind tân[r Timo=a, i-a fost mil[ =i de atunci l-a apropiat, parc[ i-ar fi fecior Timo=a... — Tovar[=e c[pitan! — Da. — Aista-i tot acela, b[iatul. — Care acela?

Zbor fr`nt

145

— Pentru care v-am rugat mai alalt[ieri. C[pitanul î=i zvârle cu dosul mâinii claia de pe frunte, cu tot cu cozoroc. — A=a? Vas[zic[, \i-am ordonat s[-l trimi\i din sat =i tu l-ai ascuns? Ai ignorat ordinul! +i acum ai neobr[zarea s[ vii iar s[ m[ rogi? Î=i =terge fruntea de n[du=eal[: la da\i-v[ mai aproape! Amândoi se opresc al[turi cu mâinile l[sate de-a lungul picioarelor. — A=a s[ sta\i! C[pitanul se repede la telefon, apoi la aparat (Isai pricepe c[ prin acest binoclu mare se poate vedea totul din ascunzi=, f[r[ a scoate capul), începe s[-l învârt[ s[-l întoarc[ încet, =i în vreme ce prive=te, vorbe=te la telefon, iar Mutu întinde firul s[ ajung[ la aparat. Isai ia aminte la mâinile c[pitanului, care învârtesc la roti\e, fur[ cu coada ochiului spre Timo=a: «Uite-l, nici nu mi=c[. Stra=nic i-i fric[ de c[pitan, dac[ st[ cum l-a pus». Era în glasul c[pitanului =i un pic de blânde\e când a r[cnit la Timo=a. Tot uitându-se la ceafa c[pitanului, Isai î=i zice: «Oare ce vede el acolo? Ia de m-a= uita =i eu m[car cu un ochi. Dac-or începe s[ bat[ iar[ tunurile? Ce-ar face c[pitanul? Ar l[sa tot =i ar fugi? Ba, mi se pare c[ ne-ar alunga...». +i când s-a gândit a=a, numai ce-l aude pe c[pitan: «La p[mânt! Jos!» Timo=a îl trânte=te pe Isai la p[mânt, =i tot atunci deasupra tran=eei, în aer, se aude un =uierat, un vâjâit. A=a de l[murit c[ lui Isai i s-a p[rut c[ de s-ar fi uitat în sus, ar fi v[zut ce putea s[ vâjâie =i s[ =uiere a=a. N-au apucat a trece câteva secunde =i a r[sunat o bubuitur[, la dreapta, mai la vale — nem\ii tr[geau iar[ ori nu terminaser[ înc[. A ridicat Isai capul =i s-a uitat la c[pitan. C[pitanul, r[mas în picioare, s-a uitat la Isai, i-a zâmbit, a vrut s[ zic[ ceva, dar a bâzâit un glas la telefon =i a început iar[ s[ strige: de ce nu astup[ odat[ tunurile nem\ilor, c[ dac[ nu-i duce capul, s[ se duc[ s[ =ad[ pe cuptor — =i a azvârlit receptorul, l-a prins Mutu (mai mult alb decât ro=u Mutu urm[rea orice mi=care a c[pitanului, gata s[-i prind[ din zbor ordinul, porunca — dup[ ce-a v[zut c[ Timo=a are mai mare

146

Vladimir Be=leag[

trecere în fa\a c[pitanului, nu îndr[znea—s[ se iuite spre ei, iar ajungând în dreptul lor privirea îi lunec[ pe de-asupra). — Timo=a, =opte=te Isai, în[l\ându-se spre urechea lui. Roag[-l s[ m[ lase s[ m[ uit odat[ în ocheana asta. Timo=a s-a încre\it: — E=ti nebun? Isai nu se las[: — Zi-i. Te rog, Timo=a. — Pentru ce? Ce-i asta: juc[rie? — Roag[-l, Timo=a! — Ce vrei s[ vezi?... +tie el ce s[ vad[... Dar cum s[-i l[mureasc[ lui Timo=a ca s[-l în\eleag[? Oare s[-i spuie de uzbecul care i-a luat binoclul când l-a prins =i l-a dus prin sat de guler? Nu poate s[-i spuie. O s[-l întrebe: dar ce vroia s[ fac[ cu binoclul? Apoi =i c[pitanul poate s[ priceap[ =i o s[ înceap[ a-l cerceta... — S[ m[ uit spre sat... — Spre sat! face mirat Timo=a. S[-l vezi pe bunelu? Dar =tii, mi-a spus c[ te-a auzit azi diminea\[-n gr[din[? Zicea c[ ai \ipat, parc[ te-ar fi chelf[nat cineva. Mi-a zis s[ te caut. Ce f[ceai în gr[din[? — Nimic! Am vrut s[-l sperii... — Cum: s[-l sperii? Dar spunea c[pitanul c[ te-a prins un soldat la mal? Ce c[utai la mal? — M-am dus s[ prind pe=te... Timo=a se face a râde: «Pe=te-\i trebuie! Te bagi în foc, z[u». — Roag[-l, Timo=a... — Dar zi: ce vrei s[ vezi? — Satul... — Care sat? — Cel de dincolo. — De dincolo?! Pentru ce-\i trebuie?

Zbor fr`nt

147

Vede Isai c[ Timo=a n-o s[-l ajute nici de data asta. Degeaba se mai cheam[ c[-s fra\i. +i înc[ i-a adus atunci, noaptea, ghemul ca s[i lege bunelul piciorul... Mai bine nu venea amu. Ce folos c[ a venit dac[ m[car atâta treab[ nu face pentru dânsul: s[-l roage pe c[pitan s[-i deie voie s[ se uite o dat[ în binoclu... Ce-ar fi s[-l roage el? Dar cum? Întâi va trebui s[-i povesteasc[ tot... +i dac[ o s[-i povesteasc[ — gata... — M[i Timo=a, zi-i c[pitanului c[ am s[-i spun ceva. C[pitanul: — Ce tot bomb[ni\i acolo, ai? — Tovar[=e c[pitan, b[iatul ista vrea s[ v[ roage ceva. — Ce anume? — S[-i da\i voie s[ se uite o dat[ în lunet[. — S[ se uite-n lunet[? La ce s[ se uite? — Vrea s[ vad[ satul de dincolo... C[pitanul se uit[ nedumerit la Isai (s-a priceput — poate s[ priceap[ — soldatul i-a spus c[ el a ie=it din ap[ — poate s[ priceap[...), î=i mije=te ochii, îi face semn cu mâna s[ vin[ la dânsul. Isai p[=e=te încet parc[ ar c[lca pe spini (n-a priceput nimic — degeaba se teme — degeaba s-a speriat), vine =i se opre=te în fa\a lunetei, luneta e mai înalt[, n-o s[ se poat[ uita în ea... C[pitanul caut[ ce-ar putea pune ca s[ urce Isai cu picioarele, apoi, când vede c[ b[iatul apuc[ roti\ele =i le învârte=te cum ar face un om care cunoa=te aparatul (de unde =tie a=a de bine cum se mânuie=te luneta? — nu cumva e într-adev[r spion, cum zicea soldatul din vale, care mi l-a adus?), se d[ mai la o parte =i se uit[... Isai suce=te =uruba=ele, luneta se întoarce, prin fa\a ochilor lui Isai trece cerul curat, luminat (e ziua alb[, soarele s-a ridicat sus, se vede bine), apoi cerul fuge în sus, dinaintea ochilor apare o întindere verde — p[durea, apoi apar ni=te puncte albe, casele mici... — Stai! un’ te ui\i? C[pitanul acoper[ ochii lunetei cu palmele. — Ce cau\i în satul de dincolo?

148

Vladimir Be=leag[

S[-i supun[? Ce s[-i spun[? Adev[rul. Adev[rul? Nu, nu poate s[ i-l spun[... — Am, tovar[=e c[pitan, o m[tu=[-n sat acolo... Sora tatei... Vreau s[ v[d ce face... Îi acas[ ori... — Ia uit[-te-n ochii mei, b[iete! Isai salt[ capul, se uit[-n ochii c[pitanului. — Spui pove=ti! Mare grij[ ai de m[tu=[-ta! N-are încotro. Trebuie s[-i spun[. Dar cum? A=a cum a fost. Numai a=a. Aici n-are cum s[ mint[, pot s[-l duc[-n sat, se mai g[se=te vreun om =i dac[-l prinde cu minciuna... Iar dac[ spune o parte din adev[r, poate s[ i se cread[ =i minciuna, cealalt[ jum[tate. — Am un frate... =tii, Timo=a... \i-am spus c[ am un frate. — +i?! face r[stit c[pitanul. — S-a dus dincolo. — Când s-a dus?! ]ntreab[ c[pitanul. Acuma? — Nu, mai demult. Înc[ erau nem\ii aici. — Nem\ii? +i de ce s-a dus? Mare fratele? — Mai mic ca mine. — Mai mic?. — Da, mai mic. Aveam un cal =i ni l-au luat nem\ii. +i s-a pornit s[-l caute, calul. «M[ duc, zice, pân’ nu-l g[sesc, nu m[ întorc. Cum am s[-l g[sesc, îl fur =i-l aduc acas[…». — +i l-a g[sit? — De unde s[-l g[seasc[? Nu l-a g[sit. — Frate-tu a venit? — N-a venit. — +i vrei s[-l cau\i? S[-l vezi în lunet[? — D-apoi, poate-i la m[tu=a. Dac[ a g[sit calul a venit =i, neputând trece dincoace, s-a oprit la m[tu=a s[ a=tepte. Poate-i la dânsa. Bunelul zice: «Crezi c[ are s[ a=tepte? Nu-i dintr-aceia! Are s[ fac[ vreo nebunie, z[u». +i chiar ne temem s[ nu se bage-n ochii nem\ilor s[-l ucid[. De asta am vrut s[ v[d — este acolo? — s[ vad cu ocheana. Casa m[tu=ii îi taman pe coast[ =i m[ gândeam c[ poate am s[-l vad...

Zbor fr`nt

149

— Uit[-te! Repede! zice c[pitanul. Apoi, c[tre Timo=a: +i s[ v[ duce\i s[ nu v[ v[d pe aici. Tu — la mam[-ta, tu — la spital. A\i în\eles?... Ei, l-ai v[zut pe frate-tu? F[-i din mân[ =i spune-i c[ degrab[ trecem dincolo... Isai iar porne=te s[ învârteasc[ roti\ele lunetei. Verdea\a trece prin fa\a ochilor lui — p[durea v[lurând în fum, apoi livezile ori, poate, ni=te sem[n[turi — dar casa m[tu=ii n-o poate g[si. Învârte=te mai departe, deodat[ îi str[luce=te în fa\[ Nistrul — parc[-i aici, la câ\iva pa=i înaintea lui. Ia te uit[, =i valurile se vad. Malul cel[lalt... Iat[ =i locul nalt ca peretele... Uite brâiele negre l[sate de ap[... =i bor\ile din mal — cuiburile l[stunilor. Oare ai putea... s[ vezi... în[untru... Vreun l[stun ascuns?... Isai suce=te de-o roti\[ pe care nici el nu =tie cum a dibuit-o =i odat[ strig[: — Tovar[=e c[pitan! Tovar[=e c[pitan! Uite copacul din care am v[zut coborându-se un neam\. Are de partea cealalt[ cuie b[tute în tulpin[. — Ce-ai spus? ]ntreab[ c[pitanul. Ce copac ai v[zut, b[iete? — Sus pe mal, al treilea de la plop în sus... Uita\i-v[! Isai se fere=te la o parte, c[pitanul se uit[-n lunet[ =i într-adev[r vede un copac prins în crucea obiectivului. — Ce-i cu copacul acela? — Am v[zut... era înc[ întuneric... când treceam pe acolo... — Pe unde — pe-acolo? — Pe lâng[ copacul cela... Am trecut în zori. Abia se lumina de zi... Am v[zut cum cobora cineva de sus. Ori poate se suia... — Cuno=ti bine copacul? — Cum s[ nu-l cunosc, tovar[=e c[pitan, aista-i!... — +i zici c[ urca ori cobora cineva dintr-însul? — Da, tovar[=e c[pitanl — Mai uit[-te o dat[! Isai se uit[. — Da! strig[. Privi\i! Este cineva jos la tulpin[!... C[pitanul prive=te: — S[ =tii c[ ai ochi buni. De bun[ seam[ se vede cineva.

150

Vladimir Be=leag[

Apoi odat[ se întoarce, îl d[ pe Isai la o parte =i-l a\inte=te cu privirea. — Acu s[-mi spui: când ai v[zut copacul =i din care parte? — Azi diminea\[... — Ce c[utai pe acolo? Cum ai ajuns? Ai fost dincolo? R[spunde! Ce-ai c[utat dincolo? Soldat! Mutu mut, dar a în\eles, =i foarte repede, c[ s-a schimbat socoteala. A ridicat capul =i mai întâi s-a uitat cu un fel de îngâmfare, de dispre\ la Timo=a (m-ai dat de pere\ii tran=eei! — executam ordinul c[pitanului — ai îndr[znit s[ pui mâna pe mine!), apoi la Isai care b[tea din ochi parc[ i-ar fi dat praf într-în=ii, se uit[ când la c[pitan, când la lunet[, când la Timo=a, apoi la urm[ a v[zut c[ soldatul vine =i se opre=te între dânsul =i lunet[ (ce vrea s[ fac[? — ce i-a zis c[pitanul s[ fac[? — n-a auzit nimic — dar dac[ i-a dat a în\elege numai? — caut[ ceva prim buzunare — se uit[ pe jos, împrejur — vrea s[ m[ lege?). — R[spunde! — Am trecut dincolo... Ieri... — Ziua? se mir[ c[pitanul. — Pe la amiaz[. — Pe unde? — Pe la gârl[. Isai arat[ cu mâna. — Cum ai trecut? — Înot. M-am cufundat =i am ie=it sub cel[lalt mal. — A=a!? se bucur[ c[pitanul. Vine =i-i pune mâinile pe umeri, îno\i a=a de bine? Bravo, b[iete! A=a-i? face c[pitanul spre Timo=a. Timo=a tace, n[ucit (nu se a=tepta la una ca asta de la Isai! s[ treac[ dincolo? — nu — se vede c[-i o scorneal[ de-a lui — nu se poate s[ fi trecut — cum s[ treac[? — s[-i spun[ c[pitanului c[ Isai minte!). Foarte bine c[ =tii, b[iete! Numai c[ nu pot în\elege de ce-ai trecut? Nu te-ai temut?... — Nu m-am temut, Isai se uit[ la c[pitan (de ce =i-a îmblânzit a=a, deodat[, glasul — de amu n-o s[ m[ bat[! — dar de ce i-a zis soldatului s[ vin[ lâng[ dânsul? +i ce tot caut[ acela prin fundul buzunarelor =i nu poate g[si? — aha, a g[sit ceva — o hârtie! — vrea

Zbor fr`nt

151

s[ scrie! — ce s[ scrie? — ce-o s[ spun[ el, Isai, r[spunsurile lui o s[ fie scrise =i trimise cuiva... poate chiar vreunui general!) De ce s[ m[ tem dac[ =tiu tot locu=orul, toate coturile... — +i cum ai trecut? — M-am izbit din malul ista =i am fost în cel[lalt. Acolo am ie=it =i m-am dus... — Unde? — Spre satul m[tu=ii! — Ai fost acolo? — N-am ajuns! — De ce? — M-au prins... m-a prins un neam\... — +i?... — M-a b[tut. +i el m-a b[tut =i al\ii m-au b[tut. Uita\i-v[ ce am aici, în cap. C[pitanul pune mâna, Timo=a se uit[ =i el, dar a=a de departe (când se convinge c[ Isai într-adev[r e r[nit la cap, în cre=tet, începe s[ cread[ c[, mai =tii, de bun[ seam[ o fi fost dincolo — =i adic[ de ce nu? — mare lucru s[ treac[! aista-i drac, nu b[iat — nu degeaba s-au f[cut prieteni amândoi). De unde la început s-a cam speriat Timo=a (ce-o s[ zic[ c[pitanul de trecerea lui Isai — mai bine era s[ tac[ — ori s-o =tearg[ pe nesim\ite), acum Timo=a s-a ru=inat de gândul lui =i dup[ felul cum punea întreb[rile a b[gat de seam[ c[ nu-i deloc sup[rat c[pitanul, dimpotriv[, foarte bucuros c[ i-a înc[put pe mâini un pu=tan ca aista. +i o dat[ chiar a zâmbit — lui Timo=a i s-a p[rut c[ lui i-a zâmbit. — Da, r[u te-au însângerat... Iar Isai în gândul lui: «Las[ c[ =i ai=tia, ai t[i nu m-au netezit pe cap. Calul mi-a rupt oasele, Mutu mi-a dezbr[cat picioru de piele...». — O s[ treac[. O s[ se vindece. O s[-\i d[m ni=te leacuri =i într-un minut o s[ treac[. Numai c[ o s[ trebuiasc[ tuns p[rul aici, =i c[pitanul îl neteze=te cu mâna pe cap. Zici c[ te-au b[tut? Dar cum ai sc[pat de la ei? Ai fugit?

152

Vladimir Be=leag[

— Am fugit, face din cap Isai. Am fugit... («S[-i spun c[ n-am fugit? Am fugit din groap[... Nu din groap[... Am fugit când m-au dus în sat dup[ ou[!») — +i cum ai fugit? C[pitanul întreab[, Isai r[spunde, iar soldatul scrie. St[ lâng[ lunet[ =i scrie. Ce tot scrie acolo? Se face c[ se uit[ în lunet[, dar, de fapt, scrie ce spune el. — Cum? Isai se face a râde =i se uit[ la Timo=a. Timo=a îi face cu capul: «Spune tot adev[rul. Auzi? C[ a=a-i mai bine». Isai face =i el semn: «+tiut c[ a=a-i mai bine. Dar... Dac[ le-a= spune tot, crezi c[ m-ar crede? Ar zice c[-s spion. Eu spion? Adic[, de ce s[ fiu? Dar de ce mi-au dat nem\ii drumul? — Cum mi-au dat?... Au împu=cat asupra mea, dar n-au vrut s[ m[ împu=te. S[ m[ sperie numai. Da, m-au trimis... Nu, n-am s[-i spun c[pitanului, n-o s[ m[ cread[. Am s[-\i spun numai \ie cum a fost, am s[-\i spun, dar nu acuma»... M-au b[tut, m-au cercetat, apoi m-au închis într-o groap[... Adic[ nu, întâi m-au dus în sat s[ le strâng ou[ de pe la case. Am vrut s[ fug... — +i? — +i n-am putut. — Dar când te b[teau ce te-au întrebat? — Câ\i ru=i sunt în sat. — +i tu ce-ai zis? — Nu =tiu, nu i-am num[rat. — Cine te-a întrebat? — Un neam\... Un ofi\er.! — Era un ofi\er? Unde era? — Într-o c[su\[. — +tii unde-i c[su\a? — Acolo... Isai îi poveste=te pe unde a trecut, cum a mers, c[pitanul ascult[, îi zice soldatului s[ vad[-n lunet[ poate g[se=te c[su\a, dar nu se vede. Acolo, în gr[dini, =i arat[ cu degetul. C[pitanul zâmbe=te: «Gr[dinile-s întinse! Du-te de-o caut[». Isai, t[cut: «Pentru ce ave\i nevoie de c[su\[?» «Ne-ar trebui» face c[pitanul din cap.

Zbor fr`nt

153

— Iar de fugit am fugit din groap[. Am g[sit o sp[rtur[, am ie=it =i am fugit, în zori de zi. Atunci am v[zut copacul din care cobora ori se suia un neam\, =i avea copacul cuie b[tute în tulpin[, a=a mi s-a p[rut... C[pitanul scoate din geant[ o hart[, se uit[ la soldat, îi spune ceva =i acela face un semn pe hart[. — Ce te-a mai întrebat neam\ul? — De tunuri, de tancuri... — Ce-ai r[spuns? Dar s[ spui drept! «Auzi? Eu s[ nu spun drept!» — Am zis c[ nu =tiu. N-am v[zut nimic. C[ eu am venit în sat, îndat[ am fost prins, arestat =i trimis înd[r[t... C[pitanul surâde: «A=a, vas[zic[, îmi dai de în\eles ca eu te-am trimis? Bun. Fie precum zici». — +i ce te-a mai întrebat? — De =tab m-a întrebat. — +i tu? — Am zis c[... Isai =i-aduce aminte cuvintele domnului ofi\er: «Unde-i casa la care duc multe fire telefonice?» Când l-a întrebat a v[zut înaintea ochilor bojdeuca c[pitanului. Am zis c[ nu =tiu... C[pitanul se d[ mai aproape, se uit[-n ochii lui. — Adu-\i aminte ce-ai spus. «Nu m[ crede! A priceput c[ ascund ceva! S[ m[ fi cunoscut pe ochi? Oare chiar a priceput? A priceput! Dar ce anume? Nu, nu =tie nimic. Nu i-am spus nimic... Nu m-au trimis ei. Eu singur am venit. Singur... Am fugit! I-am am[git! I-am am[git! Am trecut înapoi dincoace, iar voi... Voi m-a\i fug[rit, m-a\i prins... Nu, n-am s[ v[ spun nimica». — De ce taci? Isai nu r[spunde. — Ce le-ai spus? Nu încerca s[ min\i! Le-ai spus altceva? Isai tace. Soldatul ia pozi\ia de drep\i. «Acu= o s[ înceap[ a m[ croi. C[pitanul =i-a scos centironul. O s[ i-l deie soldatului, al lui are

154

Vladimir Be=leag[

cataram[ mai grea. Iar Timo=a, Timo=a a întors capul... înc[ nu =tiu cum de mai st[ aicea, nu =tiu cum de nu se duce. +i se mai cheam[ frate. Nu pune un cuvânt pentru mine...». — Ce i-ai spus de =tab? — S[ v[ spun drept? Isai simte c[ încep s[-i tremure buzele. Dar atunci n-am =tiut... N-am vrut... Credeam ca acolo nu-i nimeni, în d[râm[turi. — Care d[râm[turi? — La Moara-Veche. C[pitanul, foarte mirat: — Le-ai spus c[ acolo-i =tabul? — Da. — +i de ce te-ai speriat a=a? S[ =tii c[ tare-i pref[cut c[pitanul ista! Cum adic[ de ce s-a speriat? D-ar n-au b[tut nem\ii cu tunurile azi diminea\[ pe Moar[? Dar nu erau acolo doi solda\i? Dar nu l-au r[nit pe unul, acela pe care l-au dus cu capul legat =i însângerat? Dar n-a spus cineva la telefon c[ a murit? N-are de ce s[ se sperie? — Eu i-am spus ofi\erului de moar[. +i-a f[cut un semn pe hart[. — Hart[? Ce hart[? ]ntreab[ c[pitanul. Ai v[zut la nem\i vreo hart[? — Da. Era uite-a=a mare... Pe aici se vedea Nistrul... — Soldat! Soldatul sare \urc[, scoate de pe undeva o coal[ de hârtie, o desface =i când se uit[ Isai la coal[ — taman harta domnului ofi\er. — A=a era? — Exact, tovar[=e c[pitan! Numai c[ avea semne multe pe dânsa. — Ce fel de semne? — Aici unul a=a, dincoace unul a=a, f[cute cu ro=u, albastru, verde, negru... — M[i b[iete! Bravo! +i \ii minte unde =i ce fel de semne erau pe harta neam\ului? — Nu, clatin[ Isai din cap. Numai vreo câteva le \in minte. Aici, aici, aici...

Zbor fr`nt

155

— Mai ad[-\i aminte! zice c[pitanul. Isai închide ochii: s[-mi aduc aminte — s[ m[ gândesc — s[-mi mai aduc aminte — ce semne mai erau? s[-mi aduc aminte... dar mai erau semne acolo? — cum erau? — Închide ochii bine! Mutu-i pune palmele pe ochi. — Gânde=te-te, repede! îl apuc[ Timo=a de mâini. — Ad[-\i aminte! strig[ c[pitanul. Auzi ce-\i spun? S[-\i aduci aminte! Î\i ordon s[-\i aduci aminte. Auzi? Î\i ordon! Câteva clipe a mai lunecat înainte, apoi când mâinile au încetat s[ se mai mi=te =i s-au întins de-a lungul trupului — moi, neputincioase, sleite de puteri, iar picioarele s-au îndoit u=or la genunchi, atunci lui Isai i s-a p[rut c[ va r[mâne a=a, locului, nemi=cat, pentru totdeauna. Nu va face nici o mi=care, dar nu pentru c[ nu vrea =i nici nu poate (a obosit s[ lupte — asta o în\elesese înainte, când era mai aproape de suprafa\[ =i nu i-ar fi fost greu s[ scoat[ capul =i s[ trag[ aer, mult aer curat, aer în piept — =tiuse ce i se poate întâmpla; chiar dac[ nu se gândise cu tot dinadinsul, totuna într-un col\ al min\ii lui a lic[rit acest gând — chiar dac[ s-a aprins slab de tot =i tot atunci s-a stins, dar a avut acest gând, îns[ nu i-a dat nici o aten\ie, nu avea nevoie de el, dimpotriv[, a c[utat s[-l în[bu=e — la ce bun? dac[ omul se na=te pe lume f[r[ s[-l întrebe cineva, vrea s[ se nasc[ sau nu vrea, dac[ o via\[ tr[ie=te =i mai mult se chinuie=te decât se bucur[, atunci de ce n-ar avea m[car dreptul s[ pun[ punct la toate când i se pare mai potrivit? Dar... e r[s[dit[ în om aceast[ sete de via\[, sete nestins[ pe care n-o po\i înfrânge, iar dac[ po\i, apoi numai pe-o vreme, cât \i-i tare =i treaz[ con=tiin\a, cât poate striga glasul con=tiin\ei — când sl[be=te cap[t[ putere glasul instinctului, glasul trupului care \ip[: vreau s[ tr[iesc! — =i pân[ la urm[ tot glasul trupului e mai tare — da, dar numai la oamenii slabi, oamenii de nimic, oamenii lipsi\i de voin\[, tu dac[ ai voin\[... pân[ la urm[... vei putea rezista pân[ la urm[?), nu va face nici o mi=care, pentru c[ e a=a de pl[cut s[ sim\i cum te cufunzi, cum cazi tot mai jos, mai

156

Vladimir Be=leag[

adânc, pân[ te vei opri acolo, pe fund (oare te po\i duce cât mai ai un pic de aer în tine? — nu, cu aer nu te vei scufunda, vei pluti la cinci, la zece, la cincisprezece metri adâncime — am aer în pl[mâni? dar pentru ce-l p[strez? nu m[ pot desp[r\i de el? — de gândul acela m-am descotorosit, i-am strigat s[ se sting[ =i el s-a stins — gândul l-am în[bu=it, iar aerul n-am s[-l pot arunca din mine? — dac[ nu pot, înseamn[ c[ nici gândul nu l-am în[bu=it, numai l-am acoperit =i va izbucni cu o nou[ putere — s[ scap de ultimul pic de aer). Isai se strânge spre pântece, se adun[ ghem ca s[ poat[ stoarce din propriii pl[mâni aerul ce a mai r[mas, îl aude cum trece pe lâng[ urechi, dintâi rostogolindu-se pe obraji, apoi repezindu-se în sus, afar[, unde e atâta aer, curat =i proasp[t, dar nu cade, ci r[mâne pe loc =i nu-i vine a crede c[ st[ pe loc. Strâns ghem, cu mâinile prinse de genunchi, simte, în sfâr=it, c[-l love=te un curent rece dintr-o coast[, curentul îl întoarce cu fa\a-n jos, apoi cu fa\a în sus, a=a de câteva ori — pân[ când î=i d[ seama c[ l-a mi=cat din loc =i-l duce undeva, de acum nu mai trebuie s[ deie din mâini, nici din picioare, o ame\eal[ îi cuprinde mintea, corpul i se mole=e=te, =i prin m[dulare i se revars[ ceva nespus de pl[cut. (Cu ultimul aer care s-a ridicat bulbuci deasupra, au s[rit din gura =i nasul lui =i s-au repezit drept în sus, =i s-au repezit cu zgomot, dar zgomotul nu l-a auzit nimeni, =i pe dat[ aerul s-a amestecat cu boarea vântului care trecea pe deasupra întinderii netede — cu ultimul aer =uvoiul l-a prins în firele lui dese, tari =i voinice =i, rostogolindu-l, a pornit a-l mâna la vale, în jos, a-l împinge tot la adânc, mai la fund, =i era bucuros =uvoiul c[ =i-a g[sit de lucru în drumul lui, c[ci a=a de rar avea prilejul s[ se joace cu ceva, s[ se ieie la har\[ cu cineva, el care era dornic s[ fac[ o treab[ cât de mic[ aici, în adâncurile acestea, pe unde-i era dat s[ mearg[, din cine =tie ce dep[rt[ri pân[ cine =tie unde, c[ de ie=it la soare nu ie=ea niciodat[, =i caldul nu-l vedea niciodat[ =i nici lumina, iar acum, pe nea=teptate, a dat peste acest ghemotoc cald =i se temea nu cumva s[-i scape, s[-l piard[ =i s[ r[mâie f[r[ dânsul, =i-l rostogolea =i-l mâna în jos, la fund, =i mai departe, la vale.) Cât s[ fi trecut, Isai nu =tia, cât s[ se fi l[sat rostogolit a=a, iar

Zbor fr`nt

157

nu avea de unde s[ =tie, o singur[ dat[ a deschis ochii s[ vad[ lumina, dar aici lumina nu r[zb[tea, era întuneric ca noaptea, =i atunci a închis iar ochii =i n-a mai încercat s[-i deschid[ a doua oar[. Mâinile s-au desprins de pe genunchi, s-au întins în voie, picioarele s-au întins =i ele =i atunci =uvoiul l-a întors cum =tia c[-i mai bine s[-l duc[ =i s[-l cufunde cu capul l[sat în jos =i a=a, cu capul l[sat în jos =i înainte, Isai se ducea tot mai adânc, spre fund. Dar unde-i fundul, ori nu mai este, ori n-are apa asta fund odat[? Cât o s[ cad[ a=a f[r[ s[ ajung[ undeva? Cât? Ce-i asta? I-a r[s[rit un gând ascu\it, t[ios, revoltat. Nici nu po\i s[ te duci odat[ la fund? Nu po\i s[ faci ceea ce e=ti hot[rât =i pornit a face! Da, a=a ar fi, poate, dac[ a= face eu, dar eu nu fac nimic, m-am l[sat în voia apei s[ m[ duc[ ea unde o vrea... Nu pot... Chiar de-a= putea tot n-a= face nimic. Fie cum o s[ vreie ea, apa... Apa? Dar de ce s[ vreie ea, dac[ aceasta-i hot[rârea mea? Pân[ la urm[ apa tot te arunc[ afar[, te arunc[, dar când nu mai are nevoie de tine, atunci când nu-i mai placi pentru c[ nu e=ti acela care ai intrat în ea, e=ti umflat, e=ti deformat, de aceea te arunc[ afar[. Pân[ atunci îns[ se joac[ cu tine, se joac[ mult, cât îi place ei s[ se joace... Apa se joac[ cu mine? Dar nu vreau s[ se joace apa cu mine. Se joac[ via\a cu mine, se joac[ soarta, acum la urm[ s[ se joace =i apa? Nu, nu vreau, nu vreau s[ fac[ ce vrea ea, vreau s[ fac ce vreau eu... Isai a scrâ=nit din din\i =i scrâ=netul a r[sunat în creieri mu=cându-i, sfâ=iindu-i, m[cinându-i. +i atunci iar s-a trezit în el gândul: «S[ mai trag o gur[ de aer. S[ ies! S[ iau aer =i pe urm[... fie ce-o fi! Fie ce-o fi!», s-a trezit =i deodat[ în alt[ parte a lic[rit un alt gând pe care Isai nici nu b[nuia c[-l are, înc[ unul, =i tot a=a, în câteva locuri ale min\ii lui cuprins[ de întuneric =i mole=al[. Le-a strigat: «Pieri\i! S[ pieri\i tot amu! Degeaba ispita voastr[. Sunt hot[rât, atât — mai mult nimic! Aici s[ se termine totul. A=a vreau eu. La fund! Du-m[, =uvoiule, ia-m[, ap[, c[ am intrat acuma singur, din propria mea dorin\[! Du-m[ =i f[ cu mine tot ce vrei! Po\i s[ =i m[ arunci afar[, f[ cum vrei, atunci nu voi mai =ti nimic, n-o s[ mai =tiu nimic». Gândurile s-au strâns toate în unul singur, au \ipat =i ele, au \ipat la fel de tare, poate chiar mai

158

Vladimir Be=leag[

tare, dar... Isai nu le-a auzit pentru c[ de acum nu putea s[ le aud[ — le=inase. +uvoiul l-a mai rostogolit de câteva ori =i când l-a v[zut moale =i sl[bit =i neputincios a râs =i s-a bucurat stra=nic. +i în bucuria lui cea mare ce s-a gândit? — ia s[-l izbesc odat[ la fund, dup[ aceea am s[ vad ce-oi face, l-a izbit la fund =i s-a nimerit taman atunci s[ fie ghemotocul de om cu capul în sus =i picioarele în jos, =i când au sim\it picioarele p[mântul sub ele, gândurile cele trei sau poate dou[, sau poate numai unul ori c[ din cel unul nu r[m[sese decât o f[râm[ mic[, gândul a \ipat: «Voi, picioarelor!». +i picioarele au priceput, l-au în\eles, odat[ s-au strâns, apoi s-au îndreptat cu toat[ puterea ce-o mai aveau în mu=chi, oasele =i sângele lor, s-au îndreptat, =i trupul moale — capul l[sat pe o parte, ochii închi=i =i mâinile întinse în afund — a pornit s[ urce t[ind apa drept în sus, tot a=a drept cum s-au ridicat bulbucii, doar mult mai încet, bineîn\eles c[ mai încet, dar drept în sus. Iar =uvoiul când a v[zut c[ i-a sc[pat din mâini s-a repezit =i el în sus =i era de acuma s[-l ajung[, s[-l înha\e iar ca s[ se joace pân[ la sfâr=it, adic[ pân[ se va s[tura de joac[, dar numai de un c[lcâi a putut s[-l apuce, cu urme de ran[ veche, =i l-a sc[pat, l-a sc[pat pentru c[ acolo, mai la suprafa\[, unde lumina din verde se f[cea galben[, iar mai pe urm[ galben[ de tot, el, =uvoiul, n-avea trecere. +i a gemut =uvoiul =i a c[zut iar în adâncuri, =i au gemut adâncurile toate — a=a geam[t c[ s-a auzit departe pe ap[, peste amândou[ malurile de a ajuns tocmai în sat, =i s-au oprit ni=te femei care treceau pe drum de la fântân[ ori de unde-or fi venit, de s-au uitat una la alta: «Ai auzit, cum a urlat Nistrul?» «Am auzit, fa» «S[ =tii c[ vrea cap de om». «D-apoi a=a-i el, f[r[ asta nu poate». «Doamne sfinte, p[ze=te =i ap[r[...». +i-au f[cut cruce =i s-au dus mai departe-n drumul lor... A stat Isai mult cu obrazul culcat pe lespedea ce ie=ea de vreo dou[ degete din ap[. St[tea a=a \inându-se cu capul, poate numai cu obrazul (nu se vedea nici o mân[ s[ ias[ din ap[, =i nici n-ar fi putut s[ se \in[ cu mâna, era obosit), =i cum st[tea cu obrazul culcat pe muchia lespezii, cu ochii închi=i, numai gura era deschis[ tare, aerul

Zbor fr`nt

159

d[dea n[val[ pe gur[, aerul curat =i proasp[t venit de pe ap[, uneori valul rostogolindu-se încet, u=or, venea lin pân[ la gura lui deschis[ larg, se prelingea printre buze în[untru, apoi se retr[gea ca s[ se duc[ mai departe, la vale. A=a cum st[tea cu ochii închi=i, cu obrazul pe prichiciul de piatr[ (cine =tie cât s[ fi stat pe lespedea aceea?), a sim\it Isai o boare ce l-a atins pe cel[lalt obraz, care ie=ea afar[ =i apucase a se usca, boarea i-a fluturat u=or la ureche parc-ar fi avut =i ar fi încercat s[-i spun[ ceva. A vrut Isai s[ deschid[ ochii (poate chiar a reu=it s[-i deschid[), dar n-a v[zut nimic, îl \inea ame\eala, îi mai \inea mintea în strânsoarea ei (dac[ ar fi putut s[ vad[ cu ochii, mai bine zis cu un ochi, c[ci cel[lalt r[m[sese în ap[, ar fi v[zut în[l\ându-se al[turi, deasupra lui, malul nalt =i drept ca un perete, =i era peretele, adic[ malul, galben =i umbra lui c[dea departe în ap[ =i se vedea c[ umbra cade departe, mai pân[ la jum[tatea apei — de acolo, unde era el, jos, chiar la suprafa\a apei, umbra aceea a peretelui i s-ar fi p[rut c[ acoper[ apa pân[ la cel[lalt mal; =i dac[ s-ar fi uitat, ar fi putut s[ se uite în sus, ar fi v[zut c[ pe la jum[tatea peretelui, în câteva locuri, se v[d ni=te dungi negre, ni=te brâie, =i dungile acelea sunt f[cute din buc[\i de p[mânt negru amestecat cu fire m[runte de iarb[ uscat[ =i paie, =i p[mântul cu firele acelea-s adâncite tare parc[ cimentate în perete — urmele apelor care se ridicaser[ pân[ acolo; iar dac[ s-ar fi uitat =i ar fi putut s[ vad[ ce-i mai sus de brâiele acelea, ar fi v[zut c[ în perete sunt o mul\ime de bor\i negre, adânci =i înguste, cât s[ bage un copil mâna, =i marginile de jos ale bor\ilor au semne de unghii m[run\ele, ascu\ite =i urme de pete albe c[zute pe fa\a peretelui galben, iar din unele se aude glas sub\ire, jalnic de pui=ori care-=i a=teapt[ p[rin\ii du=i cine =tie pe unde), n-a v[zut Isai nimic din acestea, ci numai a gemut înc[ o dat[, =i când a gemut, valul a venit, s-a aruncat iar spre gura lui, spre buzele lui, i-a sim\it vlaga adânc în piept =i a încercat iar s[-=i aduc[ aminte: ce-i cu dânsul? unde-i? unde se afl[? ce i s-a întâmplat? Dar ame\eala cea neagr[ pe care crezuse c[ o s-o poat[ sparge cu toat[ puterea voin\ei s-a l[sat iar grea asupra lui cufundându-l în uitare, în ne=tire... Vântule\ul ce se plimba pe

160

Vladimir Be=leag[

deasupra apei a continuat s[-i =opteasc[ la ureche ceva neîn\eles, îndep[rtat, ceva trist, adormitor. Cântecul vântului era ca un cântec de leag[n =i parc[-l îndemna s[ adoarm[, s[ adoarm[ mai tare, s[ nu mai încerce a se de=tepta, s[ doarm[, s[ doarm[, c[ somnul =i uitarea sunt cele mai pl[cute lucruri pe lume =i dac[ po\i s[ dormi =i s[ ui\i, s[ ui\i de tine, s[ ui\i de lume, s[ ui\i de oameni, s[ ui\i de dureri, e=ti cel mai fericit om pe p[mânt. +i Isai î=i zice: «Da, am s[ dorm, am s[ dorm a=a, leg[nat pe valuri, valurile or s[ m[ poarte, or s[ m[ duc[ unde-or vrea ele =i n-am s[ =tiu nimic, n-am s[ vreau nimic =i numai atunci am s[ fiu împ[cat cu to\i — cu oamenii =i cu mine. +i nimic nu voi dori, nimic nu voi n[zui, nimic nu-mi va trebui cum nu-i trebuie nimic apei, cât numai s[ murmure, cum nu-i trebuie nimic vântului cât numai s[ bat[, cum nu-i trebuie nimic nop\ii cât numai s[ cad[, =-o s[ fie ve=nic întuneric =i lini=te =i pace =i împ[care». — ...aa-[[!!! s-a auzit prin =opotitul apei =i al vântului. Poate c[ apa =i vântul î=i schimb[ cântecul ca s[ nu-l plictiseasc[ cu acela=i vers, poate a pornit s[ sufle altfel vântul, altfel s[ curg[ apa? +i iar: — ...aaaa-[[[[! A doua oar[ a r[sunat mai prelung, mai jalnic =i venind pe vânt sunetele din afar[ s-au scurs jos în ap[, într-acolo unde se zb[tea încet inima, au c[utat-o, au g[sit-o =i au f[cut-o s[ se înfiorare. Inima? Ea de mult a=tepta aceast[ chemare, c[ci cum a auzit-o, a zvâcnit dureros în adânc – Isai s-a apucat cu mâinile de muchia pietrei, a ridicat capul, a deschis ochii =i a luat aminte împrejur. Dintr-o parte un perete înalt, drept în sus, în cealalt[ numai ap[, =i doar undeva departe la dreapta se vedea plutind ceva ca într-o cea\[ alb[struie, v[lurând, curgând plin[ de soare topit. — ...[[[[! Da, strig[ cineva departe. Isai a fluturat din cap, apa i s-a scurs din urechi =i lumea i s-a deschis dintr-odat[, lumea cu toate sunetele ei, =i n-a trecut mult c[ a r[sunat clar (dar pe cât de tare, de clar, pe atât de sfâ=ietor) strig[tul, acela=i strig[t:

Zbor fr`nt

161

— Taaa-t[[[... Striga b[iatul, b[iatul lui pe care-l l[sase la malul apei, striga feciorul, sângele, trupul lui, via\a lui, striga =i-l chema cu toat[ puterea cât[ o avea ori putea s-o aib[ în glasul lui un copil. +i ame\eala s-a l[sat iar grea peste mintea lui, dar Isai n-o mai putea purta, nu mai putea l[sa s[-l apese a=a. +i-a încordat mâinile, =i-a încordat picioarele (a dat cu ele jos în adânc, a dat mult pân’ s[ g[seasc[ pe ce s[ calce =i a g[sit o creang[ lunecoas[ c[zut[ dintr-un vârf de copac, o creang[ ori poate o r[d[cin[), a c[lcat, s-a prins cu mâinile =i s-a c[\[rat pe mal. Era drept ca un perete malul, drept =i nu era m[car o car[ru=[ lat[ de-o =chioap[, numai ni=te a=chii mici de piatr[ moale care ie=eau de sub talpa malului, dar cum le atingeai se sf[râmau =i se cerneau în ap[. A dat Isai cu mâinile pân[ a g[sit în câteva locuri ni=te piatr[ mai tare, s-a apucat =i a ie=it din ap[ pân[ la jum[tate, apoi pân[ la genunchi, s-a întors cu spatele la perete, s-a proptit cu picioarele pe a=chiile acelea =i s-a ridicat în picioare. Când s-a ridicat deasupra apei cu spatele lipit de perete (cum de se \inea acolo, pe dunguli\a de loc?..), cum s-a ridicat drept =i s-a uitat peste ap[, a v[zut la cel[lalt mal învârtindu-se un nour de p[s[ri mici, negre, lucitoare, zvârcolindu-se în aer, \ipând, r[cnind în limba lor, =i ba se l[sa nourul pe o parte c[zând în jos, ba se avânta în sus =i iar c[dea \ipând... Ce s[ fie? De ce s-au sup[rat p[s[rile? Ce primejdie a dat peste ele? Cine le-a stârnit? +i când s-a uitat mai jos a v[zut fugind pe mal, încolo =i încoace pe marginea apei, pe un omule\, =i cum fugea d[dea din mâini, m[t[h[ia s[ se apere de p[s[rile ce c[deau asupra lui, se ridicau iar în sus petrecându-l în fuga lui de-a lungul apei, încolo =i încoace. «Îi b[iatul meu! El îi! =i-a zis Isai. Dar de ce nu fuge? De ce nu se duce de la ap[? De ce st[ acolo?» B[iatul d[dea din mâini =i p[rea c[ plânge, m[car c[ p[s[rile numai se f[ceau a c[dea peste dânsul, nici de gând n-aveau s[-l ciupeasc[. De ce st[? De ce n-o ia peste grind, prin livezi =i gr[dini spre cas[? — Nu vrea s[ se duc[. Te a=teapt[ pe tine. Îl a=teapt[ pe tata. Ori ai uitat c[-i e=ti tat[? — Am uitat? Oare am uitat? Isai a suspinat, mai degrab[ a gemut: — Nu, n-am uitat! +i-a umflat pieptul =i a strigat:

162

Vladimir Be=leag[

— He-he-he-heei! +i a mai vrut s[ strige: nu te teme, b[iatul tatei, nu te teme, nu \i-or face nimic p[s[rile! — dar una dintre ele l-a v[zut ori poate mai întâi l-a auzit ori îl observase mai înainte, a \ipat o dat[ la celelalte, =i a \ipat tare, s-a r[sucit din zbor =i a pornit glon\ încoace, spre malul ista. Iar dup[ ea au pornit =i celelalte, n-au trecut nici câteva clipe la mijloc =i nourul s-a închegat din nimic, din aer în fa\a ochilor lui =i Isai a auzit o mul\ime de \ipete venind spre dânsul ca ni=te s[ge\i ascu\ite, =i nourul crescuse a=a de aproape în fa\a lui =i atât de pe nea=teptate, c[ a închis ochii =i când i-a închis în aceea=i clip[ s[ge\ile i s-au înfipt în fa\[, în piept, în bra\e, în picioare — în trupul lui gol f[r[ o a\[ de hain[ pe el, =i erau a=a dureroase în\ep[turile, c[ a sim\it cum din sp[rturi porne=te s[ \â=neasc[ sânge =i sângele-i fierbinte, sângele-i aprins =i cum curge, îl arde, îl arde. A=a l-au spart cu clan\urile =i pe b[iatul lui? A=a l-au spart =i l-au însângerat?... S-a uitat peste ap[, a v[zut nourul de p[s[ri ridicându-se iar, a auzit mul\imea de aripi plesnind în aer =i s-a gândit c[ acuma o s[ cad[ din nou asupra lui, a vrut s[ ridice mâinile s[ se izbeasc[ de perete =i s[ cad[ în ap[, s[ cad[ =i s[ înoate înapoi spre cel[lalt mal, unde era b[iatul lui, unde st[tea feciorul lui la marginea apei... «Oare m-a v[zut? m[ vede? Oare m-a auzit?... Da, m-a v[zut, m-a auzit, trebuie s[ m[ fi auzit când am strigat. C[ s-a oprit în loc =i s-a uitat încoace, spre mine...». Iar p[s[rile mâniate c[ omul a îndr[znit s[ calce în împ[r[\ia lor, chiar lâng[ cuiburile lor, a venit s[ le d[râme c[su\ele, s[ le omoare puii au prins a \ipa =i mai tare, a se zvârcoli =i mai tare în aer =i a c[dea din înalt asupra trupului lui gol, obosit, tremurând, =i omul le auzea \ipetele, le auzea glasurile, le auzea plesnetul aripilor, dar st[tea nemi=cat, lipit de peretele galben al malului, =i m[car c[ avea ochii închi=i îl vedea pe b[iat =i nu-i mai p[sa de nimic: s[-l ciupeasc[, s[-l însângereze tare – nu-i pas[, numai b[iatul s[ nu =tie durerea, s[ nu =tie ce-i sângele, s[ nu =tie ce-i nevoia, s[ nu =tie ce-i moartea a=a cum a =tiut-o el, cum a sim\it-o el zburând pe deasupra-i, înv[luindu-l, cum i-a sim\it aripa neagr[ cuprinzându-l în noaptea aceea...

Zbor fr`nt

163

Despre acea noapte Isai nu putea s[-=i aduc[ aminte sau, cel pu\in, s[ se gândeasc[ f[r[ s[ simt[ greul, amarul umplându-i sufletul, alteori îl apuca un fel de tremur =i, de se întâmpla s[ fie cu chef =i dac[ mai era cineva pe lâng[ dânsul =i, dintr-o vorb[ în alta, ajungea s[ povesteasc[, atunci flutura din cap, cum fac taurii când începi s[-i z[d[ri, urla =i da cu pumnul în mas[ de s[reau oale, pahare, solni\a cu sare =i intra piciorul mesei în p[mânt — a=a da =i striga: «Bre, eu am murit odat[, bre! Am v[zut moartea cu ochii... Am fost în mâinile ei... Se vede c[ nu i-am pl[cut =i m-a l[sat s[ v[ v[d pe voi... Uf! Moartea-i în mine, bre! Acu-i zic s[ ias[ =i s[ v[ apuce de gât, m[i!» +i când vedea c[ cei care s-o fi întâmplat acolo, holbau ochii la dânsul: «Tii, dar ce-i cu Isai aista? Oare nu cumva s-o... cela la minte?» =i se fereau, atunci Isai se uita la ei printre gene a mil[, cl[tina din cap îndelung =i zicea cu glas tare, ori poate numai se gândea în mintea lui: «Port în mine dou[ mor\i, a mea =i a bunelului. El m-a g[sit atunci, m-a ridicat din ap[ =i m-a adus în bra\e acas[…». I-a spus bunelul înainte de a muri tot cum a fost, =i el care \inea bine minte toate pân[ a ajunge la mal (când s-a aruncat în ap[ a auzit împu=c[turi =i la fulgerarea rachetelor a v[zut gloan\ele înfigându-se împrejur — b[tea o mitralier[ din dreapta — parc[ bâzâiau ni=te bondari pe ap[ — mai mult nu \inea minte) =i când le punea cap în cap cu cele ce i le-a povestit bunelul nu cu mult înainte de a-=i da sufletul, parc[ le vedea toate cu ochii: cum fuge, cum sare în ap[, cum înoat[... Dar când îl apuca mânia, din toate cele ce-ar fi putut s[ vad[, r[mânea numai vârtejul =i vâjâitul fugii, =uieratul gloan\elor — lumea toat[ r[sturnat[, încâlcit[, f[râmat[, haotic[, =i el fuge prin lumea aceea, moartea fuge dup[ dânsul, când al[turi, când înainte — atâta vedea, atâta sim\ea. Dar furia =i tremurul care-l cuprindeau când î=i aducea aminte nu veneau de atunci, din noaptea aceea, veneau de mai încoace, de mai târziu, dar pentru c[ veneau tot dintr-o noapte, c[ ceea ce se întâmplase se întâmplase tot într-o noapte, s-au amestecat amândou[ în mintea lui =i de acum de mul\i ani câ\i au trecut s-au f[cut una nop\ile acelea dou[, =i nu-=i poate aduce aminte de una ca s[

164

Vladimir Be=leag[

nu-=i aminteasc[ =i de cealalt[, în noaptea aceea, într-a doua (a fost o noapte la fel de întunecoas[, neagr[, nep[truns[ ca =i întâia), în noaptea aceea a doua (de acum dup[ ce murise bunelul, nu mult dup[ aceea, în noaptea aceea a doua, au venit în toiul nop\ii doi, unul de sat =i unul str[in, l-au ridicat din pat, l-au dus la selsovet =i l-au închis, pe atunci era în dragoste cu femeia asta a lui — înc[ nu se însurase — se g[tea s[ se însoare — în noaptea aceea umblase prin sat pe la prispe, unde se adunau fete — i se pare c[ chiar s-a întâlnit cu unul, cu acel de sat care a venit pe urm[, târziu, de l-a ridicat din pat). În cele câteva ceasuri cât a stat acolo închis (înainte de a-l duce s[-l întrebe =i s[-l cerceteze), s-a tot fr[mântat =i s-a gândit: «De ce m-au închis? De ce m-au luat?» Îi era somn, toat[ ziua lucrase, apoi de cu sear[ bulih[rise mult prin sat, obosit vai de capul lui, =i se gândea: «+tiu c[ asta n-are nimic cu fata mea! Ori poate nu =tiu eu? Ori vrea s[ aib[?». Tot ghicind a=a s-a l[sat de un perete =i a adormit. +i pesemne a început s[ sfor[ie, c[ atunci când a sim\it ca l-a zgâl\âit cineva de umeri =i s-a trezit, a apucat a auzi un horc[it, =i horc[itul nu venea din alt[ parte, ci dintr-însul, al lui era. L-au luat, l-au dus într-o odaie, unde erau doi — unul str[in =i unul de sat, — =i au început s[-l întrebe. Îl întrebau =i el nu în\elegea ce-l întreab[, a=a le erau întreb[rile, ori el obosit =i somnoros =i ne=tiindu-se vinovat cu nimic. Acel de sat s-a dat mai aproape de dânsul =i a strigat: «Ce cai a\i ascuns la voi?» «Cai? Nu =tiu de nici un fel de cai!» «A, nu =tii?» +i odat[ strig[ c[tre u=[: «Aduce\i-l pe cel[lalt!» «Pe cel[lalt? s-a gândit Isai. Cine-i cel[lalt?» Când a v[zut c[ p[=e=te peste prag nu altul decât Ile, a r[mas cu gura c[scat[, iar str[inul s-a f[cut a tu=i =i a zis: «Nu?!» Numai atâta a zis c[ aist de sat i-a pus fa\[-n fa\a pe amândoi, pe Ile =i pe Isai, =i întorcându-se c[tre Ile, dar a=a ca s[ vad[ =i fa\a lui Isai a zis: «Spune-i lui frate-t[u ce cai a\i ascuns la voi? El nu =tie, a uitat», =i a rânjit. «Bade! a s[rit Ile. Ai uitat c[ au stat caii m[tu=ii la noi vreo câteva nop\i, la noi în grajd? Ai uitat?» Atunci a strigat Isai: «Dar de unde s[ =tiu, m[i, c[ eram pe deal la lucru la arat =i nu veneam cu s[pt[mânile acas[?» Atunci cel str[in i-a f[cut semn celui de sat s[-l

Zbor fr`nt

165

duc[ pe Ile. Acel de sat l-a luat de um[r =i l-a dat pe u=[ afar[. +i iar a r[mas Isai singur între cei doi. «Amu s[ ne spui cum ai slujit la nem\i? a gr[it acel str[in. Spune =i nu încerca s[ t[inuie=ti nimic. Ai în\eles?» Isai a v[zut c[ i se face negru înaintea ochilor... «Eu? Am slujit la nem\i?» «Da, tu ai slujit nem\ilor în timpul r[zboiului...». «D-apoi eram mic, a f[cut zâmbind Isai. Cum aveam s[ le slujesc? Erau oameni mari, care au fost unii poli\ai în sat, al\ii... Dar pe aceia pe câ\iva i-au arestat, când au venit ru=ii!». «Gura! R[spunde ce te întreb! a dat cu pumnul în masa necunoscutul de a s[ltat pistolul pe care Isai nu-l v[zuse pân[ atunci. Cum ai slujit la nem\i? +tim c[ ai trecut la nem\i. C[ i-ai informat despre armata dislocat[ în sat!» Când a în\eles Isai ce-l întreab[, a sim\it cum i se fac degetele cle=te, degetele de la mâini i se fac tari ca de fier, a sim\it c[ degetele lui nu-s degete, ci ni=te c[ngi de o\el, =i c[ngile acelea de o\el se ridic[, pornesc înainte spre mas[ s[ se înfig[ în gâtul celui cu cravat[ care-=i b[tea joc de dânsul, dar când a sim\it c[ parc[ degetele ies pe cealalt[ parte str[pungând cravata, o lovitur[ în cap, la ureche, îl f[cu s[ se dezmeticeasc[. «Stai drept!» i-a strigat cel de sat. +i atunci Isai a în\eles c[ degeaba o s[ se opun[, mai bine s[ steie lini=tit =i s[ priveasc[ =i s[ r[spund[ la ce-l vor întreba. Dar nu putea, c[ci mâinile se r[zvr[teau, mâinile lui tinere, voinice, mâinile lui muncitoare. Mâinile i se încle=taser[ una în alta, c[, dup[ ce i-au dat drumul în zori de zi, le-a v[zut însângerate (singur =i le însângerase, el cu unghiile lui ori poate atunci când....). «Am trecut, dar nu le-am dus nici un fel de =tiri! Dimpotriv[, am adus ru=ilor =tiri de la nem\i!» «Aaa, ai adus ru=ilor?! l-a îngânat veninos str[inul. +tim noi ce fel de =tiri ai adus ru=ilor! De unde ai adus =tirile? Cine \i le-a dat? +tiri false!» «Cum: false?» «Minciuni! Minciuni ai spus!» «Nu!...» =i Isai a vrut s[ strige: «Întreba\i-l pe c[pitan! Întreba\i-l pe Timo=a!», dar unde-s ei s[-i întrebe? «Nu, am adus =tiri drepte ru=ilor. +i le-am dus =tiri false nem\ilor. A=a a fost =i pute\i s[ spune\i orice vre\i». «Da? Tu înc[ te înc[p[\ânezi?!», a r[cnit str[inul =i a pus mina pe pistol. «Po\i s[-l duci =i la ochi, tovar[=e jandarm! Am mai v[zut pistoale îndreptate asupra mea! Da! +i nu mi-e fric[ deloc. S[ =ti\i!»

166

Vladimir Be=leag[

Acela când l-a auzit vorbind a=a (nici pân[ azi nu poate pricepe Isai de unde a avut atâta îndr[zneal[, atâta hot[râre? Pesemne l-a v[zut pe str[in c[-i un tip de cretin, mai la fiecare cuvânt punea mâna pe pistol), parc[ s-a pierdut =i a zis: «Tot frate-tu ne-a spus. A zis c[ ai vrut s[ te duci cu nem\ii în Germania». «N-a spus asta. N-a putut Ile s[ spuie a=a!» Atunci str[inul a rânjit: «Da, frate-t[u te-a vândut. Te-a vândut, viteazule!» =i s-a l[sat iar pe scaun, s-a a=ezat =i s-a uitat la cel de sat. Iar când s-a uitat i-a f[cut un semn cu un ochi, =i acela a zis: «+tii c[ la voi în grajd au fost caii m[tu=[-tii? C[ n-a vrut s[-i deie în colhoz?» «Nu, a dat din cap Isai. Nu =tiu». «Nu =tii...». «Eram pe deal, la arat...». «Las[ aratul!» «Dar =tii c[ i-am g[sit, caii ceia... =i mai =tii c[ m[tu=[-ta de dincolo a fost ridicat[ =i dus[ (cel de sat a ar[tat cu degetul mare într-acolo de unde nu r[sare soarele niciodat[, nici iarna, nici vara), dus[ cu b[iat cu tot =i b[iatul a fugit». »A fugit Mihai? A fost dus =i a fugit? Nu =tiu...». «Avem =tiri c[ se ascunde pe aici, pe undeva... Unde-i?» «Nu =tiu». «Nu =tii?! a urlat str[inul. Dar cine =tie?!» «Nu =tiu cine =tie». «Nu =tii?!», a r[cnit iar cel str[in =i i-a f[cut semn celui de sat s[-i deschid[ gura. Acesta a prins a-=i sufleca mânecile... Nu le-a spus nimic de Mihai, pentru c[ nu =tia nimic — nici c[-i dus, nici c[-i fugit. Nici la b[taie n-a s[rit când a dat cel de sat a doua oar[. Când la urm[ au v[zut c[ nu pot scoate nimic dintr-însul (de bun[ seam[ nu =tia nimic), cel de sat s-a dat mai aproape de urechea lui =i i-a strecurat printre din\i: «Te =tim noi din ce s[mân\[ e=ti... S[ nu te trimitem dup[ tat[-t[u...». Mai mult n-au zis nimic — nici aist de sat, nici acel str[in, care, ne=tiind limba, n-a în\eles ce-a spus întâiul. Dac[ ar fi încercat s[ ponegreasc[ numele tatei care se pr[p[dise f[r[ veste =i f[r[ nici o vin[, dac[ ar fi încercat, Isai era gata s[ înha\e un scaun s[ li-l trânteasc[-n cap, s[ dea cu genunchiul în fereastr[ =i s[ fug[. Dar n-a dat =i când a ie=it de acolo, când i-au dat drumul, avea palmele însângerate de propriile degete, de propriile unghii. +i cu toate c[ întâmplarea din a doua noapte a venit mai târziu (la câ\i ani dup[ întâia? — la vreo patru-cinci — era într-o prim[var[),

Zbor fr`nt

167

acum dup[ ce au mai trecut ani, lui Isai i se pare c[ a fost una singur[. De ce i-o fi p[rând a=a, nu-=i poate da seama, nu poate în\elege, atât c[ =i una =i alta au fost pline de spaim[, de groaz[, =i-n una =i-n alta era amestecat el, Isai, =i Ile, frate-s[u, =i-n una =i-n alta s-a sim\it nedrept[\it de soart[, de vreme, lovit în ce avea mai scump =i mai drag. Poate de aceea s-au f[cut amândou[ nop\ile una singur[ c[ =i în întâia =i-n a doua a v[zut ochii mor\ii a\intindu-l, a auzit fo=netul aripilor ei negre fluturând deasupra sa, poate =i de aceea c[ de amândou[ d[\ile, prin =i peste ochii mor\ii, prin =i peste fâlfâirile aripilor ei a v[zut ochii lui Ile, a auzit suflarea lui Ile, a lui frate-s[u — poate =i asta s[ fie un fel de leg[tur[ între cele dou[ nop\i. Când se gândea Isai mai vârtos: dar ce-i aceea vreme, ce-i aceea soart[? nu se =tie de ce în fa\a ochilor îi r[s[rea Ile, frate-su, =i de acuma nici din vreme, nici din soart[ nu mai r[mânea nimic, ci r[mânea Ile, =i Ile era vinovat de toate. Pentru dânsul a trebuit s[ treac[ prin foc, s[-=i puie via\a în primejdie =i dac[ nu s-a pr[p[dit atunci =i a r[mas viu, a r[mas numai ca s[ r[mâie, doar ar face =i el umbr[ p[mântului. A=a i se p[rea, a=a se gândea Isai: pentru Ile s-a nenorocit — =i atunci, =i mai pe urm[. Întâia dat[ de acum se =tie, iar a doua dat[ când cu caii lui v[ru-lor Mihai =i chiar cu Mihai, apoi, z[u, Isai n-a =tiut nici cu spatele. Ile a f[cut =i Ile a =tiut. (Mai târziu a aflat, parte de la mam[-sa, parte de la Ile, parte de la m[tu=a c[ Mihai, s[racul... nu se =tie ce s-a f[cut cu dânsul: de acolo a fugit =i ori c[ l-au prins pe drum =i l-au dus înapoi ori, prins, iar a sc[pat =i a fugit =i l-au împu=cat ori l-au rupt câinii... cine =tie ce s-o fi întâmplat cu dânsul?) Iar când l-au luat noaptea aceia doi — unul de sat, unul str[in — =i l-au dus ]n grab[ =i l-au cercetat, atunci de unde s-a luat Ile pe acolo? }nseamn[ c[ Ile l-a pârât, c[ Isai ar =ti ceva, dar nu =tia, =tia numai Ile (nici chiar mam[-sa nu =tia). A=a c[ la început Isai n-a în\eles ce-l întreab[ cei doi, iar dup[ ce-a în\eles a hot[rât s[ ieie toat[ vina asupra lui. Adic[ cum s-o ieie? S[ zic[ c[ n-au fost cai, n-au fost =i s[ \in[ tot a=a pân[ s-or l[sa =i aceia doi. A luat vina asupra lui ca fiind mai mare =i l-a acoperit pe Ile, =i tot el, Isai, a trebuit s[ isp[=easc[ pedeapsa pe care a meritat-o

168

Vladimir Be=leag[

=i a câ=tigat-o Ile. (S-a dus, =i a =ezut un an cât trebuia s[ =ad[ Ile.) Pentru c[ dac[ chiar =i au fost ascun=i caii în gospod[ria lor (Isai n-a =tiut), totuna, î=i zisese atunci, asta era un fel de r[splat[, un fel de mul\umire m[tu=ii, c[ doar Ile la dânsa a stat când cu frontul, iar Isai îl c[uta =i nu putea ajunge la dânsul, =i dac[ a stat la dân=ii, la m[tu=a, =i la v[rul Mihai, amu, când venise vremea s[-i ajute, cum s[ nu-i ajute? Drept c[ alde m[tu=[-sa nu puteau în\elege (ori nu vroiau s[ în\eleag[) c[ pân[ la urm[ tot n-or avea încotro =i or da ei singuri caii la colhoz, dar vezi c[ deodat[ nu puteau s-o fac[. Au încercat s[-i ascund[ în p[dure — p[durea desfrunzit[, atunci i-au trecut dincoace =i i-au îndosit la dân=ii în grajd, acolo unde =ezuse =i calul lor (Ile a=a =i nu l-a g[sit), acolo au stat =i caii m[tu=ii. Dar Isai crede c[ atunci nu atât pentru caii ceia l-au zgâl\âit, cât pentru ni=te vorbe cine =tie de cine suflate =i culese de cei doi cum c[ el ar fi vrut s[ plece cu nem\ii, c[ pentru asta a trecut la dân=ii, le-a slujit, ei chiar l-au îmbr[cat cu haine de-ale lor... +i tot felul de alte vorbe =i am[nunte, parte din care erau drepte (într-adev[r, când a trecut Isai a doua oar[ la nem\i, de acuma dup[ ce fusese în sat =i nimerise la c[pitan =i c[pitanul s-a bucurat tare de ce-a auzit el, dar a zis c[ ar face bine s[ se uite mai bine în harta ceea a neam\ului, ori dac[ ar putea s[ i-o aduc[ lui, c[pitanului, =i a f[cut din ochi c[pitanul, a râs =i a pocnit din deget: «Ce bine ar fi! Te-a= propune pentru decora\ie! Z[u, \i-a= da un ordin, b[iete!» atunci, zic, când a trecut a doua oar[ la nem\i, domnul ofi\er care era foarte mul\umit de succesul opera\iei lui, foarte încântat de propria-i idee care a dat un rezultat excelent, a hot[rât pe loc s[-l încadreze în marea armat[ german[, a g[sit o tunic[ veche, lung[ pân[ la genunchi, l-a îmbr[cat, =i cât st[tea Isai acolo, printre nem\i, la c[su\a domnului ofi\er, umbla îmbr[cat în tunic[ german[ cu vulture la piept, a=a c[ nu mai avea fric[ de nimeni — numai când trebuia s[ treac[ iar peste Nistru, la ru=i înapoi o dezbr[ca =i r[mânea în hainele de pânz[ boit[ cu coaj[ de nuc[), iar c[ a purtat hain[ nem\easc[ =tia numai unul Ile, lui i-a spus odat[, demult, pe când erau împreun[ cu tractorul pe dealul dinspre Moara-Veche... Vezi c[

Zbor fr`nt

169

s-a auzit prin sat, s-a dus zvonul, a ajuns la urechi prea... vorba ceea, =i când l-au dus atuncea ]n toiul nop\ii =i dup[ toat[ întreb[ciunea =i cercet[rile l-a v[zut pe Ile, Isai s-a gândit (nu c[ s-a gândit, a în\eles!), c[ Ile l-a pârât, Ile l-a dat de gol, Ile l-a vorbit, Ile l-a vândut (cum au zis cei doi: «Frate-tu te-a vândut!»). +i m[car c[ =tia c[ întâia dat[ a avut de suferit pentru Ile, a doua oar[ tot de la Ile i s-a tras, se încrunta Isai în sinea lui =i vroia s[ în\eleag[: «Oare chiar poate s[ fie a=a ceva pe lumea asta de s[ se vând[ frate pe frate? Oare poate?» Se fr[mânta =i se chinuia =i gemea =i uneori când se întâmpla s[-i vin[ asemenea gânduri =i era =i Ile de fa\[, iar el, Isai, b[ut, când crâ=ca o dat[, s[-i crape =i s[ i se f[râme din\ii ori s[ sar[ scântei din gur[, îl apuca pe Ile de guler, mai s[-l gâtuie a=a-l strângea, îl strângea =i-l întreba: «Tu, tu-mi e=ti frate?» «Frate». «Frate?! te întreb. Dac[-mi e=ti frale, de ce m-ai vândut?...». «Dar nu te-am vândut, bade, z[u... Al\ii te-au gr[it». «De unde =tiu al\ii ce-a fost cu mine? Numai tu =tii, numai \ie \i-am spus». «Nu, bade, n-am spus nim[nui... Poate...». Aici Ile t[cea, nu-=i termina vorba, vroia s[ zic[, c[ poate el, Isai, a spus cuiva la un pahar =i a uitat, =i atunci Isai începea s[-l cread[ pe frate-s[u c[ nu =tie nimic, ca nu el l-a vândut, dar în sufletul lui tot nu se putea împ[ca s[ cread[ ceea ce ar fi trebuit s[ cread[. De fiecare dat[ se întorcea cu gândul înapoi la vara când a trecut dincolo, începea s[ le depene toate, încerca s[ le descâlceasc[ (tare se mai încâlciser[ toate în mintea lui!), dar nu putea, de acum nu =tia nici de ce trecuse, nu =tia pentru c[ de fapt nu prea =tiuse nici atunci când p[=i în p[l[laia focului, în bulboana cea adânc[ a apelor. Da, =i de ce se întâmplase a=a cum se întâmplase – ce-a f[cut =i ce-a ajuns? — vroia s[ se l[mureasc[ pe el însu=i, — adic[ ce ajunsese vremea de la urm[ când s-au pornit neîn\elegerile, — cine =tie cum s-or mântui, ce s-a face cu dânsul, cu copiii, cu femeia (unde-a duce-o capul ei cel prost?), =i dac[ are s[ mai treac[ vreme tot are s[ trebuiasc[ a da seama — în fa\a lumii, a satului, a oamenilor — pentru tot ce-a f[cut, pân[ la urm[ o s[ trebuiasc[ s[ deie seama... De lume nu-i pas[, de sat =i oameni tot a=a, ceea ce-l însp[imânta mai tare era, uite, baie\a=ul aista netuns, cu pantalonii zdren\ui\i la

170

Vladimir Be=leag[

craci, cu p[rul ridicat pe urechi, b[iatul care st[ pe malul apei, î=i tine cu o mân[ pantalonii de bat[, cu alta face semne (l-a v[zut? l-a v[zut stând \intuit de peretele acesta înalt =i galben?) =i strig[, se vede c[ strig[, c[ de auzit nu se aude din cauza roiului de p[s[ri care au întunecat cerul. Da, cel mai mult îl însp[imânt[ r[spunsul pe care va trebui s[-l deie acestui b[ie\a= — sângele lui, via\a lui, suflarea lui. Ce-o s[-i r[spund[? Cum s[-i l[mureasc[, ca s[-l în\eleag[, s[ nu-l judece, el, feciorul, pe dânsul, tat[l? Cum? Spune\i-mi cum, oameni buni? Ori voi, p[s[ri, care v-a\i n[pustit asupra mea =i m[ lovi\i cu clan\urile, ori voi, valuri, care a\i vrut s[ m[ înghi\i\i. Cine-mi spune? Cine m[ ajut[? Cine?... Isai a închis iar[ ochii — =i a oftat. +i când s-a gândit la b[iatul care-l a=teapt[ pe cel[lalt mal, îi face semne =i strig[ =i-l cheam[, iar el st[ aici obosit, cu mâinile =i picioarele tremurânde, st[ ca pironit de peretele înalt, drept, galben, deodat[ l-a v[zut pe fecioru-s[u mare, n[ltu\, a=a cum o fi fost el atunci (b[iatul era leit tat[-s[u, leit Isai), l-a v[zut =i l-a auzit întrebându-l: «Cum a fost atunci, tat[?» Isai a plecat capul, a t[cut mult, apoi a zis cu glas stins, ca de departe — numai =i-a închipuit c[ zice — iar dac[ ar fi fost b[iatul într-adev[r mare cum i s-a ar[tat, a=a ar fi vrut s[-i spun[: «Ascult[, fiule, ascult[ =i ia aminte... Am s[-\i spun cum am pornit s[l caut pe frate-meu, dar m-am pomenit între al\i doi oameni =i n-am mai putut ajunge unde m-am pornit. Dac[ ai s[ ascul\i cu luare aminte ai s[ în\elegi cele ce am a-\i povesti, ai s[ în\elegi, poate, de ce s-a întâmplat a=a, =i ai s[ le ghice=ti, poate, =i pe cele pe care am s[ uit sau n-am s[ pot s[ \i le povestesc. Da, uneori porne=ti s[ faci una =i-\i iese alta, a=a =i tu, po\i s[ în\elegi alta decât oi vrea eu s[-\i spun, =i dac[ va fi a=a, înseamn[ c[ ceea ce-am vrut s[-\i spun a fost peste puterile mele (uneori =i gândul r[t[ce=te ca =i omul, apuc[ alt drum =i se duce într-acolo unde n-ar trebui s[ se duc[, se duce =i-i bucuros c[ merge prin locuri noi =i pl[cute, =i numai când vede deodat[ c[ a ajuns la un zid ce se înal\[ pân[ la cer =i pe care nu-l poate sparge,

Zbor fr`nt

171

sau la o pr[pastie ce se deschide în fa\a-i, f[r[ zare de lumin[ acolo jos la fundul pe care nu-l are, atunci vede gândul c[ a gre=it, se însp[imânt[ pe ce drum a apucat, ar da înapoi, dar întoarcere nu-i =i singura sc[pare crede c[ e s[ se îmbete gândul, =i se îmbat[). +i totu=i, dac[ are s[ gre=easc[ gândul t[u sau al meu =i are s[ apuce în alt[ parte, înc[ nu-i n[dejdea pierdut[, c[ci vor r[mâne în mintea ta, vor st[rui în fa\a ochilor t[i întâmpl[rile ce le-auzi, =i ele, întâmpl[rile, te vor îndemna de multe ori s[ le dezlegi, vor chema gândul t[u dintâi sau de pe urm[ s[ le p[trunzi, =i-ai s[ în\elegi de ce se întâmpl[ uneori altfel decât porne=ti =i vrei s[ faci. C[ eu a=a am p[\it-o atunci: m-am pornit dup[ frate-meu, dar am nimerit între cei doi — domnul ofi\er =i c[pitanul, care la început s-au ar[tat aspri, r[i cu mine, dar când i-am cunoscut mai de aproape am v[zut c[ nu-i chiar a=a (r[i au fost cu mine cei care m-au prins =i m-au mânat la dân=ii =i... aici vreau s[-\i spun, b[iete, c[ de multe ori cei mici sunt mult mai spurca\i =i mai r[ut[cio=i decât cei mai mari peste dân=ii, =i asta pentru c[ eu eram mai mic ca dân=ii, mai mic =i mai neputincios), =i amândoi m[ b[teau cu palma pe um[r =i-mi ziceau c[-s ca =i un fecior al lor — domnul ofi\er zicea c[-s feciorul lui, iar tovar[=ul c[pitan zicea c[-s feciorul lui. Dar s[ nu crezi, fiule, c[ a= fi vrut s[ m[ rup în dou[ s[ fiu o jum[tate a unuia, o jum[tate a altuia, nu! vroiam s[ scap, s[-l g[sesc pe fratele meu... Iar în diminea\a aceea cu cea\[ când am trecut dincoace =i m-a prins soldatul cel cu fa\a lunguia\[ =i m-a adus la c[pitan, =i c[pitanul a aflat unde am fost, din diminea\a aceea, zic, am trecut din mal în mal de mai multe ori (de trei, de patru, nici nu mai \in minte de câte ori), =i mie, b[ietan tân[r =i zglobiu, mi se p[rea c[ m[ joc! Era al dracului interesant s[ vii noaptea la mal, — nu singur, cu unul dintr-în=ii, cu B[rbosu dac[ eram pe malul cel[lalt, ori cu Timo=a dac[ eram pe malul ista, — treceam printre posturi =i picheturi, =i cum ajungeam la ap[, trebuia s[ mai repet o dat[ ce am de f[cut dincolo, repetam în =oapt[, apoi m[ aruncam în ap[, apa cald[ peste zi, cald[ =i a=a de pl[cut[ s[ tot îno\i. +i eu înotam cum îmi pl[cea, =i eram mândru c[ uite trec de la un mal la altul, =i nimeni nu poate s[

172

Vladimir Be=leag[

=tie ce fel de ve=ti duc, numai eu unul. A=a m[ gândeam, când m[ aruncam în ap[ =i înotam, =i de acum nu m[ mai temeam c[ o s[ m[ descopere vreunul cu mitraliera de pe un mal sau de pe cel[lalt, nu m[ temeam pentru c[ =tiam c[ pe fiecare mal m[ p[ze=te cineva. Odat[ când am ajuns la mijlocul apei chiar mi-a venit a chiui, — mâncasem bine, eram odihnit — înotam lini=tit, de acuma nu m[ mai cufundam s[ înot pe sub ap[ — una c[ n-aveam de ce m[ teme, alta c[ era noapte — =i eram bine dispus, =i era o noapte cu stele, f[r[ lun[, parc[ întunecoas[, parc[ nu prea, c[ se vedea malul nalt de colo, copacii pe el ca ni=te umbre de uria=i rândui\i al[turi, malul istlalt jos, cenu=iu, ceva mai departe dealul cuprinzând jum[tate de cer =i pe dealul acela nev[zut satul, casele p[r[site, mute, t[cute, f[r[ nici o lumini\[ =i eu m[car c[ nu vedeam nici un mal, nici cel[lalt, dar =tiam c[ sunt =i-s a=a cum le =tiam eu (de atâtea ori le v[zusem noaptea când treceam înot — de trei ori, poate de patru ori am trecut, poate de mai multe ori, c[ la urm[ când am fugit era tot noaptea =i am pierdut cuno=tin\a =i de atunci am uitat unele lucruri =i tot de atunci, poate, am uitat de câte ori am trecut), a=a c[ acum puteam înota cu ochii închi=i. +i, zic, mi-a venit s[ chiui odat[ acolo, la mijlocul apei, s[ chiui ca s[ aud[ =i Nistrul, =i malurile, =i livezile, =i p[durea, =i satele, c[ mai este un fl[c[u pe locurile acestea, a=a mi-a venit s[ chiui — fie ce-o fi! Dac[ or începe s[ bat[ mitralierele, m[ duc la fund =i bat[ cât le place. +i când mi-am luat mai mult suflet, — \in minte c[ am scos capul din ap[, m-am ridicat deasupra apei, poate chiar pân[ la brâu, =i numai am deschis gura =i am ridicat mâna s[ pun palma la gur[ a=a cum se cuvine s[ chiui, haiduce=te, ca s[ se aud[ pe toat[ valea pân[-n satele noastre, deodat[ am sim\it c[ parc[ m-a atins ceva la pântece. Am l[sat mâna în jos, repede, cuprins de fiori, =i când am dat cu mâna, degetele mele au nimerit în ceva tare, iar când m-am uitat în fa\a mea pe ap[ plutea ceva lung, lung =i umflat, =i degetele mele au sim\it o hain[ umflat[ de ap[, ud[, lucioas[ =i atunci am în\eles c[-i un om înecat! Nu =tiu ce-am f[cut: am \ipat ori mi s-a p[rut c[ am \ipat, m-am repezit înapoi, înecatul s-a repezit =i

Zbor fr`nt

173

el dup[ mine, =i atunci mi-a trecut prin gând: «Dar dac[-i viu?! =i vrea s[ m[ prind[?». +i am prins a înota, îngrozit, într-o parte, parc[ omul acela venea spre mine, dar deodat[ a r[mas pe loc, se vede c[ se învârtea apa pe acolo, =i m-am dep[rtat de dânsul. Am înotat oleac[ împrejur, apoi în\elegând c[-i, totu=i, un om înecat, nu =tiu de ce mi-a venit s[ m[ apropii s[-l v[d... Dar cum? C[ de v[zut nu-l puteai vedea, nu se vedea. Zic, m[car s[-l achipui cu mâna c[ l-oi cunoa=te dup[ hain[, dup[ îmbr[c[minte... +i când m-am gândit a=a, undeva mai jos a \â=nit o rachet[, =i l-am v[zut, i-am v[zut pântecele umflat, mare, peste seam[ de mare — de acuma ie=ise din vârtejul care-l rotise =i-l ducea mai departe, la vale, lumina b[tea tot de la vale, a=a c[ am v[zut numai pântecele umflat, peste seam[ de umflat, poate era un rus, poate un neam\, poate vreunul de ai no=tri din satele de mai sus, ucis ori înecat cu de-a sila — nu =tiu». «Tat[-h[i, =i zici c[ nu te temeai când treceai? Numai atunci te-ai speriat când cu omul cel înecat?» Isai auzea glasul b[iatului, auzea cum îl întreab[. «Când m-a dus atunci B[rbosu cu ochii lega\i la mal =i mi-a ar[tat satul ista al nostru, de ce crezi c[ mi l-a ar[tat? Ca s[ m[ poat[ însp[imânta mai tare. Iar pe urm[ când m-a trimis dincoace, în diminea\a ceea cu cea\[, ce crezi c[ a f[cut? Iar a b[gat groaza în mine. M-a dus la mal, la ap[, tot a=a cu pu=ca din urm[, =i când mi-a spus s[ sar în ap[, am crezut c[ vrea s[ m[ împu=te =i nu vroiam s[ sar, vroiam s[ mai întind vremea oleac[ (v[zusem c[ din sus vine cea\a alb[) =i îl tot întrebam nu mai \in minte ce, el îmi r[spundea (trebuia s[-mi r[spund[ pentru c[ purta în fa\a ofi\erului toat[ r[spunderea pentru mine), dar când a v[zut =i el c[ cea\a e la vreo cinci-zece metri, mi-a dat o bleand[-n ap[ (pe urm[ m-am gândit c[ mare prost mai era — ei, de ce s[ nu a=tepte s[ ne acopere cea\a? Intram în ap[ =i înotam nev[zut — nu, c[ el m-a izbit odat[ în ap[, dup[ care a prins a trage asupra mea; amu m[ întorc =i zic c[ nu era chiar a=a de prost: una, c[ a vrut s[ bage =i mai mult[ spaim[ în mine, alta s[-i fac[ a în\elege pe ru=i, dac[ cumva m-or g[bji, c[ am fugit de la dân=ii, s[ nu cread[ c[-s l[sat anume s[ trec teaf[r dincolo... adic[ dincoace). Da, era s[ uit: când treceam

174

Vladimir Be=leag[

prin livezi =i înc[ abia se cr[pa de ziu[, am v[zut cum dintr-un copac, c[lcând pe tulpina lui ca pe o scar[, se cobora cineva. B[rbosu mi-a zis: «Dac[ ai s[ încerci =i r[mâi acolo, s[ =tii c[ n-ai s[ scapi: avem omul nostru în sat. Apoi, pesemne, s-a gândit c[ n-o s[-l cred — de ce s[ m[ trimit[ pe mine dac[ au omul lor în sat? — =i a ad[ugat: Uite-n copacul cel înalt st[ unul de-=i no=tri, vede satul vostru ca în palm[, =i cum ai s[ încerci s[ fugi ori s[ ne min\i, te va împu=ca...». Iac-a=a m[ str[=nicea B[rbosu când m[ aducea încoace». «Iar Timo=a, tat[? Ce zicea Timo=a când te ducea la mal ca s[ treci dincolo? Te speria =i el cu ceva, tat[?» «Timo=a? Nu, Timo=a nu m[ speria — eram gata speriat. Timo=a t[cea. Mergea =i t[cea. +i numai o dat[ mi-a dat a în\elege de ce tace: se temea c[ m-or ucide dac[ nu nem\ii, atunci ai lor, n-or =ti, or trage =i... De asta se temea mai tare. «De ce s[ m[ ucid[, m[i Timo=a? râdeam. Dac[ era s[ m[ ucid[, m[ împu=cau demult ori unii, ori al\ii». Timo=a cl[tina din cap mâhnit =i zicea: «Te joci cu focul, z[u». Poate de bun[ seam[ m[ jucam, eram tân[r — treisprezece ani, ce vrei? — =i-mi pl[cea s[ m[ joc. Odat[ chiar i-am zis: «Bre Timo=a, zi-i c[pitanului s[-mi deie m[car un pistol s[ am =i eu o arm[». Timo=a d[dea din cap: «Nu se poate! Or întreba aceia: de unde l-ai luat?... Nu se poate...». Apoi, odat[, când m-a condus =chiop[tând la mal, m-a oprit, mi-a pus mâinile pe um[r =i mi-a zis: «Mi se pare c[ tovar[=ul c[pitan nu prea crede ce spui tu...». Am sim\it c[ prinde a se-nvârti lumea cu tot cu mine. «Cum: nu crede?!» «Da, nu crede... adic[ nu crede tot ce-ai spus...». (Acuma, dup[ ce-au trecut atâ\ia ani, îmi dau seama c[ nici nu putea altfel c[pitanul: cum s[-l cread[ pe un b[ie\a= ca mine care trece la du=man, aduce =tiri — cine =tie ce fel de =tiri? or fi ele bune sau nu, dar c[-s drepte nu se =tie, c[ eu nu prea pricepeam multe, b[ietan, ce vrei? — dar atuncea parc[ m-a lovit în inim[: «A=a? Nu crede?! Nu crede ce-i spun eu?» +i m-a prins un fel de ciud[ fa\[ de dânsul.) «De ce s[ nu cread[?» «Nu =tiu. Timo=a a t[cut cât a t[cut, apoi a adus vorba: Gândesc c[ de la Moara-Veche-i toat[ pricina. Cum n-ar fi, dar acela a murit... Tu le-ai spus nem\ilor de moar[...». «Eu?! am strigat, dar Timo=a mi-a acoperit

Zbor fr`nt

175

gura cu palma. Am vrut s[-i spun c[, dimpotriv[, l-am am[git pe domnul ofi\er spunând c[ =tabul ru=ilor e acolo, =tiam c[ în locul morii nu-s decât ni=te bolovani de piatr[ =i lut, c[ nu-i nimic, c[ dac[ era s[ le spun de c[su\a din dosul nucului de pe zare atunci le spuneam adev[rul, atunci le spuneam unde-i =tabul, dar a=a... +i iar m-a fript la inim[, iar m-a apucat ciuda pe c[pitan =i n-am mai stat s[-i l[muresc lui Timo=a ce =i cum, m-am aruncat în ap[ =i m-am pornit spre cel[lalt mal. Dar tot atunci mi-am zis: dac[ nu m[ crede c[pitanul, atunci cine s[ m[ cread[?... Domnul ofi\er s[ m[ cread[?» +i iar a r[sunat glasul b[iatului: «Tat[-h[i, dar de ce s[ te cread[? Ce trebuia s[ faci =i nu f[ceai ca s[ te cread[?» Isai auzi cuvintele, le auzi ca aievea, dar nu le-a prins, nu le-a în\eles, =i s-a mirat: vezi cum m[ întreab[? vezi cum vorbe=te? «Adic[ ce vrei s[ spui cu asta?». +i b[iatul s-ar face a zâmbi, a=a cum zâmbea el, Isai, uneori când st[tea de vorb[ cu unul din cei mari — zâmbea închis, în[untrul lui. «Dac[ nu credea, înseamn[ c[...». «Ce înseamn[?» «Înseamn[ c[ spuneai minciuni». «Cine: bade-tu Ile te-a înv[\at s[ gr[ie=ti a=a? Ori mam[-ta?» Isai ar l[sa pumnii amândoi pe ce s-ar nimeri dinainte — gard, mas[, fund de poloboc — iaca, a ajuns s[ înve\e oul pe g[in[, nici plodul t[u nu vrea s[ te cread[, te face mincinos, — =i-ar trânti capul pe pumni, =i-ar strânge tâmplele, ar sta a=a pân[ i-ar trece ame\eala, apoi s-ar ridica =i ar zice: «De=tep\i v-a\i mai f[cut ai=tia de azi! +ti\i s[ despica\i firul în patru, dar durerea unui om, osânda pe care =i-a luat-o el când nici nu =tia ce-i asta =i la ce poate s[-l aduc[ odat[ =i odat[ de s[-i caliceasc[ via\a, — asta nu vre\i a o în\elege». Deodat[ î=i d[ seama Isai c[ vorbe=te nu cu cineva str[in, ci cu feciorul lui — numai =i-l închipuise mare, a=a cum a fost el atunci — =i întoarce vorba: «Ascult[, fiule, am s[-\i spun adev[rul, tot cum a fost =i l-am sim\it =i l-am în\eles la anii aceia. A=a ai s[ în\elegi mai bine întâmpl[rile prin care am trecut, vârtejul vremii care m-a trântit cu capul în jos în bulboana neagr[ dintre via\[ =i moarte. Ascult[ =i caut[ s[ p[trunzi adâncimea lucrurilor =i s[ nu te împiedici de un fir de colb, ca nerozii care se anin[ de un cuvânt al omului =i caut[ s[-l umfle, s[-l r[suceasc[ =i

176

Vladimir Be=leag[

s[-l întoarc[ în fel =i chip, cuvântul, dup[ firea lor plin[ de r[utate =i s[-l îngroape pe om l[sând uit[rii bun[tatea =i suferin\ele lui...». «Am s[ încerc, tat[...». «+i nu atât pe mine, cât vremea s-o în\elegi, c[ au fost grele tare vremurile, acum îmi dau seama... Dar atunci, atunci multe nu le pricepeam... +i totu=i, a=a ne=tiutor, boboc cum eram, m-a dus capul s[-i fraieresc pe nem\i, adic[ pe domnul ofi\er (a=a ziceam eu c[ l-am p[c[lit, amu care pe care a p[c[lit, vezi =i tu, c[ dac[ el m-a trimis dincoace, =tiut c[ credea c[ el m-a p[c[lit pe mine). Ei, dar atunci eram grozav mândru c[ am pe malul cela, dincolo, un ap[r[tor a=a de tare, =i tot tr[geam n[dejde c[ am s[ scap de sub ochii lui, =i am s[ ajung în satul m[tu=ii =i am s[-l g[sesc pe frate-meu... Iar ca s[ m[ îmbuneze =i mai mult, domnul ofi\er c[uta s[ arate c[-mi poart[ de grij[ =i chiar s[ m[ îmbrace. Da, m-a îmbr[cat. Bun[oar[, când am venit a doua oar[ la dânsul cu =tiri de pe malul ru=ilor, a zis c[ acuma pot fi socotit cu adev[rat soldat al marii =i neînvinsei armate germane =i c[ trebuie, cât stau aici, pe malul acesta, s[ port uniforma marii armate germane. Mi-a dat o tunic[, mi-a pus-o el ]nsu=i pe umeri, s-o port cu mândrie =i demnitate, în tunica aceea, cam lung[, veche, cu urme de noroi =i unsoare pe dânsa (avea ni=te buzunare mari s[ încap[ vreo dou[ desetce de ou[ într-însele), m[ plimbam prin fa\a c[su\ei din livad[ unde st[tea domnul ofi\er, m[ plimbam parc[ eram la mine acas[. F[ceam ce vroiam — m[ duceam s[ v[d groapa cu capac unde m[ \inuse închis prima dat[ B[rbosu =i unde tr[sesem atâta fric[ =i atâta frig =i tremurasem atâta, m[ duceam pe la copaci — =i pe la acela de care m[ lovisem atunci cu fruntea, puteam s[ umblu sa caut mere prin pomi, dar, bineîn\eles, departe nu m[ puteam duce, c[ci B[rbosu st[tea mereu de straj[ în fa\a u=ii (rar când ap[rea un alt soldat în locul lui). Dar acum B[rbosu nu era a=a \âfnos ca înainte =i nu m[ izbea, pentru c[ începusem s[ m[ în\eleg singur cu domnul ofi\er, prinsesem câteva cuvinte nem\e=ti, pe unele le =tiam de mai înainte =i închegam câte o vorb[ cu domnul ofi\er. A=a c[ acuma, dac[ se întâmpla s[ am a-i spune ceva ca s[ nu =tie B[rbosu, i-o spuneam, =i el asculta =i zâmbea =i m[ b[tea cu palma pe um[r,

Zbor fr`nt

177

m[ netezea pe cap =i îmi tot spunea c[ o s[ plec[m curând în Germania. Zicea c[ aici, pe Nistrul ista p[c[tos, armata german[ va sta o lun[, dou[, trei, se va odihni, ]=i va reface puterile =i apoi la un mare semnal al Führerului va da lovitura de moarte Rusiei bol=evice =i va termina r[zboiul... R[zboiul, cl[tina din cap domnul ofi\er, semn c[ tare s-a s[turat de r[zboi =i tare ar vrea s[-l vad[ terminat ca s[ se duc[ acas[ =i m[ va lua =i pe mine =i m[ va înfia ca s[-i fiu mângâiere =i sprijin la b[trâne\e. +i eu ziceam c[ da, m[ voi duce, c[ n-am tat[ =i odat[ i-am povestit am[nun\it tot ce =tiam despre tata, cum a fost furat noaptea =i ce-a p[timit =i cum s-a pr[p[dit de n-am mai primit nici o veste de la dânsul. El m-a privit atent, mult, adânc în ochi, mi-a înfipt degetul ar[t[tor în piept (eram îmbr[cat în tunic[) =i a zis: «V[d c[ nu min\i. V[d c[ spui adev[rul». Nici nu =tiu cum s-a întâmplat de am adus vorba de tata, nu =tiu de ce... Pesemne de aceea ca s[-i dovedesc c[ are tot temeiul s[ cread[ ce-i spun, de asta i-am povestit... C[ci de fiecare dat[ când veneam de dincoace, de pe malul nostru, m[ lua în c[su\[, m[ a=eza la mas[, m[ punea s[-i în=ir tot ce-am v[zut, tot ce-am observat, iar el =edea în jil\ul lui, cu ochii întredeschi=i numai, iar uneori închi=i de tot, st[tea =i asculta, f[r[ a privi la mine =i numai când îmi zicea s[-i desenez sau s[-i ar[t pe hart[, unde, în ce loc =i ce-am v[zut, numai atunci îi deschidea pu\in, ochii. +i acuma tot B[rbosu m[ conducea la mal, m[ a=tepta =i m[ întâlnea când m[ întorceam noaptea, era mereu al[turi, dar mai mult t[cea. Acuma mai prinsesem la inim[, a=a c[ aveam cum s[-i arunc B[rbosului =i câte o c[ut[tur[ piezi=[: «Ai uitat cum \i-ai b[tut joc de mine? Stai c[-mi vine =i mie rândul s[-mi bat joc de tine. Am s[ \i-o pl[tesc». Acum, când aveam tunica pe mine, nu m[ mai sim\eam a=a de slab printre nem\i. Îmi f[cuser[ ei în tinda c[su\ei un fel de pat, pe ni=te l[zi a=ezate al[turi ca s[ m[ odihnesc ziua. Acolo, pe pat, =edeam uneori întins cu fa\a în tavan, auzeam cum se plimb[ dincolo domnul ofi\er, cum p[=e=te B[rbosu cu pistolul-automat în mân[ prin fa\a u=ii. Stând a=a, m[ gândeam: «Oare într-adev[r domnul ofi\er crede tot ce-i spun? Atunci de ce se \ine B[rbosu mereu pe urmele mele? Când

178

Vladimir Be=leag[

am vrut s[ m[ îndep[rtez mai mult de c[su\[, s[ m[ duc spre mal, iar alt[dat[ spre p[dure, m-a ajuns din urm[ =i m-a întors înapoi. N-a zis: nu se poate, ci te cheam[ domnul ofi\er. Asta f[cea s[ m[ gândesc c[ domnul ofi\er e foarte atent cu mine, adic[ b[nuitor, asta am vrut s[ zic. S[ fi sim\it cumva c[ trecând dincoace, pe malul ista, la ru=i, nu umblu fugar ascuns, ci m[ duc drept la tovar[=ul c[pitan, iar dup[ aceea m[ întorc =i-i spun ceea ce îmi zice c[pitanul s[-i spun? Pentru c[ eu, la drept vorbind, nu vedeam pe malul acesta nimic, =i nici nu puteam s[ v[d — Timo=a m[ întâlnea =i m[ ducea de-a dreptul la bojdeuca de pe muchia dealului. Acas[? Nu m[ l[sau s[ m[ duc: nu m[ l[sau =i gata! Se temeau, pesemne, c[ m[ poate prinde vreun neam\ în crucea lunetei de dincolo din copacul cel înalt. Ori, dac[ nu m-ar fi împu=cat, ar fi aflat c[-s trimis de ru=i la ei =i s-ar fi dus de râp[ toat[ afacerea. De aceea c[pitanul s[pt[mâna aceea cât am tot trecut de pe un mal pe cel[lalt, nu mi-a dat voie s[ m[ duc acas[ — nici într-un caz». «Tat[, dar cum de nu te-a trimis c[pitanul înapoi?» «Înapoi?» «Da, în satul unde erau du=i oamenii...». «Ca celelalte d[\i, vrei s[ zici? Amu, vorba ceea, se schimbase socoteala... Amu, dac[ m[ întorceam de pe malul nem\ilor, c[pitanul m[ asculta, m[ cerceta, m[ întreba tot ce-am v[zut, ce-am auzit =i am observat, =i scria bini=or, iar dup[ aceea m[ a=eza al[turi de dânsul, — afar[, sub nuc, ori în cas[ la mas[ —, îmi punea mâna pe um[r ori pe genunchi cum fac oamenii în vârst[ când vor s[ fie mai aproape =i mai sinceri unii cu al\ii, =i începea s[ m[ întrebe: «Nu \i-i greu? Nu te temi s[ treci?». D[deam din cap: «Nu». «Vezi c[ nu te-a= fi trimis, dar r[zboiu-i r[zboi. La r[zboi trebuie s[ ajute to\i, fiecare cu ce poate». Apoi t[cea =i într-un târziu râdea: «Dar, la drept vorbind, tu singur ai b[gat capul. Te-am trimis de dou[ ori din sat, de dou[ ori ai fugit de la maic[-ta =i tot singur te-ai vârât în labele nem\ilor... Acum trebuie s[ te \ii pân[ la sfâr=it, s[ aju\i. Ei, aju\i?» D[deam din cap: «+tiut c[ ajut». «Tat[, ce fel de om era c[pitanul? Era aspru?» «Dar cum ai vrut s[ fie? C[ doar nu era la nunt[. Nu mai era el cum p[rea la început. C[ eu dac[ l-am v[zut =i l-am cunoscut mai de aproape — în cele câteva zile, adic[ în

Zbor fr`nt

179

s[pt[mâna de la urm[, când s-a ridicat frontul =i s-a dus mai departe — dup[ întâmplarea cu soldatul de la Moara-Veche =i mai ales dup[ ce-am aflat de ce-i a=a de încrâncenat în sufletul lui (despre asta mi-a povestit Timo=a când ne întorceam într-un rând de la mal — c[pitanul numai mi-a ar[tat o fotografie cu case arse, f[cute una cu p[mântul, numai gr[mezi de lut negru, unde =i unde câte un horn singuratic pe cerul cenu=iu, plin de fum) — când mi-a ar[tat fotografia, c[pitanul a zis: «Vezi ce-au f[cut ei din satele =i ora=ele noastre?» — dar n-a ad[ugat mai mult nimic; Timo=a mi-a spus c[ printre ele era =i casa c[pitanului, c[ s[ti=orul ori târgu=orul lui a fost =ters de pe fa\a p[mântului de nem\i; zic, dup[ aceea am v[zut eu ce fel de om îi c[pitanul... M[car c[ n-avea când sta de vorb[ cu mine îmi povestea despre Hitler, care a vrut s[ cuprind[ toat[ lumea, =i-mi spunea de ni=te cuptoare în care hitleri=tii f[ceau focul cu oameni cum ai face cu lemne de nu r[mâneau nici oasele, numai cenu=a... Uneori glumea cu mine... |in minte, odat[ m-am întors tremurând de frig (eram ud, noaptea s-a nimerit r[coroas[), tovar[=ul c[pitan a poruncit s[ ne aduc[ ni=te pahare =i m-a tr[snit cu ni=te spirt de mi s-au aprins obrajii =i urechile ca focul =i atunci am început a m[ l[uda cum îi p[c[lesc pe nem\i, adic[ pe domnul ofi\er, râdeam =i-i povesteam, iar c[pitanul asculta =i râdea =i numai ce v[d c[ ia o pilotc[ de la un soldat care st[tea la telefoanele în=irate de-a lungul sobei, i-o smulge din cap =i mi-o pune mie: «Uite, acum e=ti soldat! A=a s[ umbli. Faci mai mult[ treab[ decât al\ii, b[iete. Poart-o!» O purtam cât st[team în c[su\a c[pitanului. +i m[ prindea bine pilotca, adic[ nu aceea, c[ i-am dat-o înapoi soldatului de la telefoane (c[pitanul mi-a zis, dup[ ce =i-a venit în fire), mi-a g[sit c[pitanul alta nou[-nou\[ (asta, pe care ai luat-o mai deun[zi =i te-ai dus s[ te f[le=ti la b[ie\i cum f[ceam eu cu cureaua tatei, care a adus-o la vremea lui din armat[, c[ tata, s[rmanul...). Pân[ la urm[ am uitat, mi-a trecut mânia =i sup[rarea pe c[pitan =i de multe ori tot zicea c[ o s[-l batem pe neam\ =i iar o s[ fie pace =i eu am s[ m[ duc la =coal[, iar eu îl întrebam: «Dar când? Când?». +i când întrebam a=a, m[ gândeam când vor trece odat[ ru=ii dincolo,

180

Vladimir Be=leag[

s[ poat[ veni Ile acas[ =i mama (c[ sora, s[rmana, n-avea s[ mai vie niciodat[), iar c[pitanul se uita printre gene la mine =i nu-mi r[spundea, iar odat[, când a b[gat de seam[ c[-l r[zbesc, s-a dat brusc la mine, privindu-m[ \int[: «Nu cumva \i-a poruncit domnul ofi\er s[ m[ întrebi? Ca s[-i spui lui?» Am sim\it un =arpe încol[cindu-mi inima: «A=a? Vas[zic[, drept spunea Timo=a c[ nu m[ prea crede c[pitanul. Nu cumva s-o fi gândit c[ vin aici s[ aflu =tiri ca s[ le duc nem\ilor?» +i pe loc m-a fulgerat a groaz[ prin minte: «Oare ieri când mi-a dat p[h[ru\ul de spirt nu cumva i-am povestit c[ vreau s[ plec în Germania? Adic[ nu cumva i-am spus c[ domnul ofi\er vrea s[ m[ ieie cu dânsul ca s[ m[ înfieze =i s[ m[ fac[ general?... Nu, nu i-am spus... Nici despre tata nu i-am spus... Neam\ului i-am spus, c[pitanului - nu. Oare poate s[ fie =i tata pe front? S[-l fi scos de la închisoare =i s[-l fi dus pe front? Ce-ar fi s[-l întreb pe c[pitan? Dar nu... O s[ m[ întrebe: «Ce-a f[cut tat[-t[u? De ce l-au furat?». +i atunci chiar c[ n-o s[ m[ cread[ deloc, nici atâta cât crede». «Zici c[ tu singur ai vrut s[ =tii?» «Da, singur... S[ vin[ mai degrab[ mama =i fratele =i to\i ceilal\i oameni acas[, în sat». C[pitanul m-a b[tut cu palma pe um[r. «Va veni vremea =i-om porni mai departe. +i tot când va veni vremea s-or întoarce oamenii în sat... S-or întoarce». De-acum îl vedeam pe fratele Ile acas[ intrând cu calul în ograd[, o vedeam pe mama ie=indu-i bucuroas[ în întâmpinare, bunelul gr[bindu-se cu picioarele \epene =i, din urm[ înc[ cineva: parc[ era sora, parc[ eram eu, Isai. S[ m[ v[d eu pe mine? Închideam ochii c[ mi se învârtea lumea roat[ când m[ gândeam la cas[, la orgad[, la gr[din[, la familia noastr[». «A=a umblai îmbr[cat în tunic[ nem\easc[ =i cu pilotc[ în cap? =i cum î\i =edea, tat[-h[i, în cele haine?», va zice b[iatul râzând când îi va povesti aceste. Isai va zâmbi =i va continua: «Amu pare lucru de =ag[, dar atunci... Dac[ nu-mi puneam tunica, se desp[r\ea trupul de cap, dac[ nu-mi puneam pilotca, se desprindea capul de trup — nu tot un drac era? Amu-i de râs». «Dac[-i a=a cum zici, tat[, înseamn[ c[ te d[deai ba cu unul, ba cu cel[lalt, înseamn[ c[ nu mai aveai nici o t[rie în tine, nici o statornicie». «Ba aveam, fiule, aveam =i t[rie mare =i

Zbor fr`nt

181

statornicie tare. Vezi c[ nu îmbr[cam uniforma întreag[: o dat[ tunica, o dat[ pilotca, pe rând. Afar[ de asta trebuie s[ =tii c[ de înc[l\at nimeni nu mi-a dat nimic, =i de mi-ar fi dat totuna n-a= fi luat. Umblam descul\ cum venisem =i r[zb[tusem în sat, descul\ cum m[ prinsese uzbecul, B[rbosul, cel cu fa\a de cal, cum trecusem de mai multe ori de pe un mal pe cel[lalt, descul\ umblam =i s[-mi fi dat papuci de aur c[ nu-i luam. A=a descul\ cum c[lcam nimeni nu m[ auzea, nimeni nu m[ sim\ea, nimeni nici b[nuia c[ trec pe acolo. +i eu mergeam, =i eu treceam, puteam s[ trec peste tot, s[ m[ strecor ca gândul, ca o umbr[, ca o scânteie, ca o raz[, ca un fir de ap[. +i pentru c[ nu aveam nimic în picioare =i c[lcam descul\ p[mântul, p[mântul m[ sprijinea, m[ ajuta, m[ ap[ra, m[ ducea, m[ mângâia, m[ ascundea =i aceea era t[ria =i statornicia mea cea mare =i tare. A=a-i, b[iete...». «Iar în noaptea aceea cum a fost, tat[ h[i?» «În noaptea aceea, zici?» «Pentru ce-ai trecut în noaptea aceea? Atunci, cic[, nu te-a trimis nimeni, ai trecut singur...». «Cine zice: bade-tu Ile? De unde s[ =tie el mai bine decât mine? Ascult[, b[iete, dac[ n-am s[-\i spun eu, n-are s[-\i spun[ nimeni ce-a fost =i cum a fost =i n-ai s[ =tii adev[rul niciodat[. În noaptea aceea am fugit... Adic[ cum am fugit? Am sim\it c[ nu =tiu ce umbl[ ru=ii =i se vânzolesc ca niciodat[ =i de mine au uitat. Pe la miezul nop\ii aveam a trece dincolo. Totdeauna înainte de asta c[pitanul st[tea de vorb[ cu mine, m[ înv[\a ce =i cum s[ fac, dar în noaptea aceea parc[ nici nu eram acolo în bojdeuca lui. Ba chiar m-a scos =i m-a l[sat afar[. Ce f[ceau ei acolo în[untru nu =tiu: zbârnâiau telefoanele, veneau solda\i, santinela îi soma, ei r[spundeau =i treceau în cas[. De vreo câteva ori c[pitanul a plecat undeva... Îi zic lui Timo=a: «Spune-i c[pitanului c[ vreau s[ dau o fuga pân[-n vale la bunelu». Mi-a dat voie, dar numai pe un ceas =i dup[ un ceas s[ m[ întorc la dânsul. Am pornit cu Timo=a la vale, printre case. Era întuneric. Abia se vedeau acoperi=urile negre. Treceam dintr-o uli\[ în alta, r[spundeam la glasurile santinelelor, f[ceam iar pe dup[ case =i, când am cotit din drumul mare la dreapta pe ulicioara noastr[ strâmt[ =i strâmb[, încârjoiat[ =i s[pat[ la mijloc

182

Vladimir Be=leag[

de ape din ploi ori din om[turi, când am ajuns acolo, inima a prins a bate: «Iaca am venit, iaca m-am întors la c[su\a noastr[, acu= trebuie s[ fie poarta, am s[ trec pe o parte printre dânsa =i gard ca s[ n-o mi=c, s[ nu fac zgomot...». Când m-am gândit a=a mi s-a ar[tat în ochi mama; st[tea cu ni=te leg[turi în mâini în fa\a por\ii, asudat[, obosit[, nec[jit[ =i n-avea cine-i deschide s[ intre, nu s[rea nimeni s-o ajute. «Te-ai întors, mam[?» «Dar veni\i =i-mi ajuta\i careva!» Vine careva la fuga, îi ajut[ s[ duc[ leg[turile, mama ofteaz[, intr[ în ograd[, dup[ dânsa sora, apoi vine un b[iat. M[ uit la b[iatul cela (parc[-l cunosc, parc[ nu) — duce un cal de dârlog. Da, îi Ile! Dar de ce nu seam[n[ la fa\[ cu dânsul? Doar calul... el trebuia s[-l aduc[. «Tat[!» strig[ mama =i din c[soic[ iese, p[=ind cu picioarele \epene, bunelul. Numai merge oleac[, se opre=te =i zice: «Hei, femeie, ai venit acas[?» «Am venit». «Da un’ \i-s copiii, femeie?» «Copiii? mama î=i =terge fruntea de n[du=al[: Copiii...?» Se uit[ împrejur =i vede c[-i singur[, s-a întors numai cu o leg[tur[ în mân[. Picioarele i se înmoaie =i cade la p[mânt. Bunelul se uit[ la ea parc[ ar zice: «Ai pr[p[dit copiii, fa. I-ai pr[p[dit». D[ cu ochii de mine care vin de pe ulicioar[, de la deal: «Da tu, m[i Isai, c[ e=ti mai mare, de ce n-ai ajutat-o pe maic[-ta? Pe unde umbli, m[i b[iete? De ce-ai l[sat-o pe maic[-ta =i bulih[re=ti cine =tie pe unde? Oh, b[iete, b[iete, mare u=ernic e=ti; nu \ii la mama asta a ta, nu tragi la casa ta, nu \ii la fra\ii t[i, la neamul t[u». Am auzit cuvintele bunelului, le-am auzit r[sunând =i m-am gândit: oare Timo=a le-a auzit =i el? M-am uitat spre dânsul, mergea t[cut, ca de obicei, =i numai ciubotele i se auzeau sunând pe p[mântul tare, uscat. «Nu, bunelule, n-am uitat. M-am pornit dup[ Ile s[-l caut...». «+i l-ai g[sit? Îl aduci acas[? Vine =i el cu tine? Aista care-i cu tine zici c[-i Ile?» «Dar... când am trecut dincolo m-au prins nem\ii...». «Te-au prins?» «+i m-au trimis înapoi la ru=i...». «Te-au trimis...». «Câte am tras, bunelule!… M-au b[tut, m-au p[lmuit, m-au însângerat, am tremurat de frig, am tras atâta fric[...». «Dar bine c[ l-ai g[sit pe Ile...». «Nu l-am g[sit, bunelule!». «Nu l-ai g[sit? Dar aista care vine acas[ cu tine, cine-i?». «I-am adus c[pitanului =tiri de la

Zbor fr`nt

183

nem\i, dar pe Ile nu l-am putut g[si...». Bunelul pleac[ ochii, la locul unde c[zuse mama adineaori când a probozit-o c[ a pr[p[dit copiii. «Dar am s[-l g[sesc, bunelule, am s[-l g[sesc... Pân[ amu n-am putut c[ de fiecare dat[ când treceam m[ conducea la mal cineva =i dincolo m[ întâlnea cineva... Iar amu am s[-l g[sesc, bunelule, =i o s[ venim amândoi acas[. +i mama are s[ vie =i o s[ fim iar cu to\ii împreun[. Numai d[-mi, te rog, cârja ta, bunelule, cârja d[-mi-o...». Bunelul a ridicat ochii spre mine, erau mâhni\i ochii lui, îndurera\i, a întins mâna =i mi-a dat cârja. Am luat-o, am ridicat-o =i am întins-o înainte, a=a cum faci când vrei s[ ar[\i la ceva. +i cum am întins-o, cârja, ulicioara pe care mergeam la vale, spre cas[, am v[zut-o fugind repede înapoi, am v[zut cum a trecut pe lâng[ poarta închis[. Casa, c[soica cu o ferestruic[ în mijlocul peretelui dinspre drum, gardul de la vale de c[soic[ s-a desf[cut în dou[ în fa\a cârjei mele, adic[ a bunelului, copacii din livad[ s-au ferit în p[r\i cât am trecut printre dân=ii, apoi s-au închis în urma mea, gardul din fundul gr[dinii a plutit pe sub mine r[mânând înapoi, =i când am auzit la picioarele mele apa sunând, cârja bunelului a lunecat înainte, eu — culcat, cu mâna întins[, dup[ ea... Când m-am ridicat de jos, încet, eram pe cel[lalt mal, se auzea =iroind apa de pe hainele mele din pânz[ de cort boite cu coaj[ de nuc[, am sim\it c[ m[ apuc[ o r[coare din toate p[r\ile =i mi se face frig, =i a=a, în patru labe, împungându-mi =i zgâriindu-mi palmele în pietre ascu\ite, =teapuri de buruieni uscate, am pornit pe mal în sus, spre gârl[...». Acum Isai uitase, mai bine zis nu vroia s[-=i aduc[ aminte de nimic pe lume — nici de cel care-l a=tepta alte d[\i, noaptea, la tulpina copacului sus, pe mal, nici de cel care-l conducea tot a=a, noaptea, pân[ la ap[, iar el era un fel de minge, — nu vroia s[-=i aduc[ aminte, atât numai s[ ajung[ mai repede la malul gârlei. Acolo s[ coboare, s[ mearg[ de-a lungul apei, prin stuf[rie, s[ mearg[ în sus pân[ ce va ajunge în sat — la asta se gânde=te. +i nu c[ se gânde=te — se vede ajuns de acum... dar deocamdat[ se târâie pe unde în coate =i-n

184

Vladimir Be=leag[

genunchi pe pietri=ul ascu\it, pe unde f[când o fug[ bun[ (câ\iva pa=i, dar se cheam[ c[-i fug[ — aici malu-i nalt — dac[ st[ cineva sub copaci, culcat, =i se uit[ în zare, îl vede imediat), apoi iar trântindu-se la p[mânt peste stible de buruieni \epoase, peste spini. Cade, st[ =i ascult[ împrejur =i nu aude decât propria-i inim[ zb[tându-se desubt (se las[ mai tare, o apas[ s[ nu se aud[, se las[ peste spini), nu aude decât propriul gâfâit (strânge din\ii, strânge f[lcile, s[-l în[bu=e, dar g[l[gia-i umple urechile, g[l[gia respira\iei lui gr[bite, ostenite), nu aude nimic decât numai un vuiet continuu, un vâjâit continuu, parc[ s-a pornit o furtun[ stra=nic[, parc[ a început a clocoti cerul =i, dup[ el, a se cutremura p[mântul, a se cl[tina din adâncurile lui... St[ a=a Isai o vreme una cu buruiana de sub dânsul =i socoate în mintea lui câ\i pa=i i-ar mai trebui s[ fac[ s[ ajung[ la gârl[ (pa=i, dac[ ar merge cum se merge, dac[ s-ar scula în picioare =i ar porni de-a dreptul), nu pa=i — cât[ vreme va mai trebui s[ se târasc[ pân[ s[ ajung[ acolo, c[ de acuma trebuie s[ fie aproape de miezul nop\ii (poate a trecut? s[ fie alt[ vreme, ce cântare ar mai porni coco=ii: unii dintr-un sat, al\ii din cel[lalt sat — uneori oamenii când se întâlneau la mal se pilduiau: «Bre, da leno=i coco=i ave\i: pân[ nu-i trezesc ai no=tri, nu cânt[ ai vo=tri». Ceilal\i r[spundeau: «Dac[ ai vo=tri cânt[ gre=it, încep mai înainte, numai ca s[-i laude lumea... +i s[ nu-i taie st[pânii»,— poate s[ fie =i miezul nop\ii). Isai întoarce capul, stele-s pu\ine pe cer (ori c[-s nouri pe unele locuri, ori c[-s copacii de vin[, ori c[ ochii lui plini de sudoare) — ceru-i jos, posomorât, întunecat, nu ca alte d[\i când trecea — nalt, curat, plin de stele, ce scânteiau ca ni=te ochi =i-l îndemnau s[ n-aib[ fric[, ele vegheaz[ — acuma ceru-i mahmur. Isai las[ capul, ]=i înghimp[ obrazul, locul prinde a-l ustura =i în aceea=i clip[ î=i aduce aminte c[ tot a=a îl usturase =i degetul atunci când s-a ridicat de jos =i s-a repezit s[ nu-l vad[ santinelele (când se întorcea a doua oar[ spre sat) =i atunci când îl ducea cu ochii lega\i =i a aninat cu unghia într-o buruian[ de a c[zut, tot a=a =i... +i o îndoial[ cumplit[ îl cuprinde: dac[ nici de data asta n-o s[ ajung[ la m[tu=a în sat? Dac[ nici de data aceasta n-o s[ aib[ noroc... De ce s[ nu poat[? Ori

Zbor fr`nt

185

nu =tie drumul? Nu cunoa=te locurile?... A=a se chinuie în sufletul lui =i întreb[ri peste întreb[ri vin s[-l macine: «Crezi c[ ai s[ r[zba\i? N-ai s[ r[zba\i!» Altele: «+tii c[ nu \i-a mers de la început! De ce te-ai pornit iar[? Ori ai uitat ce-ai p[\it atunci?» Isai strânge iar din\ii, se ridic[ =i fuge câ\iva pa=i spre locul unde trebuie s[ fie gârla, s-o ieie pe gârl[ în sus ori pe mal de-a lungul apei; dac[ va vedea c[ n-are încotro o s[ mearg[ prin ap[, prin stuf[rii pân[ va trece podul, pân[ va trece drumul, pân[ va sc[p[ta spre sat, acolo nu se mai teme de nimic, =tie bine locurile, poate s[ nimereasc[ ziua-noaptea, poate s[ nimereasc[ =i cu ochii închi=i. «+i crezi c[ ai s[ r[zba\i? Crezi?» îl în\eap[ veninos o întrebare... Poate nici nu-i întrebare, ci un spin care i-a intrat în carnea t[lpii, un hre=ti care i-a rupt pielea genunchiului... «Atunci n-am putut r[zbate, era ziu[. Acuma-i noapte. De câte ori am trecut noaptea m-a prins cineva?» «Da, dar era cea\[, tot ca =i noaptea...». Isai flutur[ din cap =i porne=te mai departe în patru labe, se strecoar[ pe sub ni=te tufari, tufarii îl las[ s[ treac[, ajunge la al\ii, ai=tia-l prind cu din\ii de haine, dau s[-l opreasc[, el se smuce=te, scap[, se duce mai departe... «A= fi r[zb[tut =i atunci, dar am f[cut r[u c[ m-am pornit ziua». «Nu c[ te-ai pornit ziua, ai f[cut r[u c[ n-ai a=teptat pe mal pân[ s-a înnopta». «Vezi? Vezi?! strig[ Isai. }nseamn[ c[ acuma o s[ r[zbat, c[-i noapte!» Vede cum întreb[rile fug toate din fa\a lui =i se bucur[, dar simte c[ n-au fugit departe, degrab[ s-or întoarce s[-l în\epe iar[, s[-l împung[, s[-l opreasc[ din mers cum au f[cut tufarii cu ghimpii lor. Isai se opre=te. Mai încolo se vede o dung[ neagr[, coborând din stânga, la vale. O dung[ neagr[, nalt[ — nu-i nalt[, joas[ — nu-i joas[, dar nici nu se poate în\elege: îi aproape ori îi departe dunga, pentru c[ între Isai =i dunga aceea se întinde un =es deschis, întins =i neobi=nuit de luminos... De unde s-a luat poiana aici, c[ n-a v[zut-o niciodat[ de câte ori a trecut, — =i atunci ziua, =i dup[ aceea, noaptea — de unde s-a luat? Ori poate a ajuns în marginea livezilor, aici se termin[ livezile =i aceea-i p[durea, dunga neagr[? Dar gârla unde-i? Trebuie s[ fie înainte de a se termina livezile, c[ p[durea-i pe cel[lalt mal al gârlei... S-a r[t[cit? A apucat în alt[ parte?

186

Vladimir Be=leag[

«Vezi? Vezi! Degeaba te-ai bucurat! Cum vrei s[ r[zba\i dac[ ai mers numai oleac[ de loc =i te-ai r[t[cit?» A gr[it în gândul lui, cu nep[sare. «Chiar de m-oi r[t[ci, m-oi dezr[t[ci singur, auzi?», atât a zis. Iar pentru dânsul s-a gândit: «Adic[ de ce s[ nu fi ajuns la marginea livezilor? C[ merg de mult». +i iar se întorcea: «Atunci ar fi trebuit s[ dau peste gârl[. +tiu c[ n-am trecut-o f[r’ s-o simt!» +i deodat[ a în\eles: «Bre b[iete, bre, d-apoi aceea =i este gârla. Gârla! +i dincolo-i p[durea. +tiut c[-i p[durea! Am s[ r[zbat! Am s[ r[zbat!» Acum îi sigur c[ o s[ r[zbat[, altfel nu se poate: o s[ ajung[ pân[ la gârl[ (ce i-a mai r[mas? o fug[ bun[), o s-o ieie pe gârl[ în sus ori pe mal, ori pe lâng[ ap[, ori prin stuf[ri= (da! dunga poate s[ fie chiar vârfurile stufului care se leag[n[ de-asupra malului — de aceea i se pare uneori mai groas[, alteori mai sub\ire, uneori mai aproape, alteori mai departe), o s[ treac[ drumul pe sub pod (pe pod poate fi cineva, poate s[ steie vreo santinel[), o s-apuce pe din stânga pe lâng[ =irul de nuci, acolo \ine oleac[ la vale — =i-i casa m[tu=ii... Iac[-t[-l bate la fereastr[ (la cea din dos): cioc, cioc, cioc! Nu r[spunde nimeni. Bate iar[: cioc, cioc, cioc! Se aude cineva mi=cându-se în cas[. «Deschide\i! Nu v[ teme\i, îs eu, Isai!» «Cine, cine?» «Eu, Isai!» «Care — eu?» Îl recunoa=te pe Mihai: «Bre, vere, bre! Nu m[ cuno=ti? îs eu, Isai, v[ru-t[u». Pân[ la urm[ Mihai deschide. În cas[, pe întuneric: «Tu e=ti, m[i Isai? De unde te-ai luat pe vremea asta?» «Am trecut amu ia...». «Ai trecut înot noaptea? +i nu te-ai temut c[ te-or împu=ca?» Isai numai se face a zâmbi: de câte ori a trecut el a=a, noaptea! «Ile-i la voi?» «Ile? De unde s[ fie Ile la noi?» r[spunde Mihai. +i atunci se aude =i m[tu=a, se aude, dar nu se vede, =i nu-i glasul ei, ci-i glas str[in: «Da de ce-l cau\i la noi? Nu-i el la noi!» «Cum nu-i, m[tu=[? Eu dup[ dânsul am venit...». Simte Isai c[ nu vor s[-i spuie — el =tie c[ Ile-i la dân=ii. S-a ascuns când a auzit c[ bate cineva la u=[. A fugit — prin pod, pe vreo fereastr[... Dar aista-i el, Isai. Parc[ o aude pe m[tu=[-sa, pe Mihai: «Dar ce, vrei s[-l iei cu tine în Germania?» Aha, vas[zic[, =tiu c[ am lucrat pentru nem\i?! De atunci când am fost dup[ ou[? Ori m-a v[zut careva în tunic[ nem\easc[?.. Isai se ridic[ de jos =i porne=te la fuga drept înainte, s[

Zbor fr`nt

187

ajung[ mai repede la dunga neagr[ care se clatin[, =i parc[-i aproape, parc[-i departe, se ridic[ =i strig[-n gândul lui, strig[ cu durere: «Nu-i adev[rat! Pentru tine am trecut, Ile – =i atunci =i amu... Atunci m-au prins. Amu... Hai acas[, frate! Mama ne a=teapt[. Numai noi am r[mas, noi doi... Sora... Ie=i, Ile!» +i, când i s-a p[rut c[ din\ii singuri i s-au descle=tat =i chiar a strigat în gura mare: «Ile, unde e=ti?!», la câ\iva pa=i în fa\a lui, jos, iarba s-a aprins, de tocmai l-a orbit, s-a auzit =uierând pe la picioarele lui =i din fug[ s-a trântit la p[mânt. O mitralier[! L-a observat! A tras din sus, din stânga... A stat Isai f[r[ suflare în locul unde-a c[zut, apoi dup[ ce =i-a mutat mitraliera focul mai încolo, înainte (se vede c[ toat[ poiana asta, dac[ era poian[ cât se vedea pân[ la dunga cea neagr[, adic[ pân[ la gârl[, era sub focul acelei mitraliere din stânga), a în\eles c[ n-a tras anume asupra lui (dac[ era s[-l observe ar fi mutat focul încoace, spre dânsul) =i a pornit a se trage înapoi, iar dup[ ce s-a v[zut îndosit într-o adâncitur[, =i-a zis: «Gata, de aici nu mai ies». «|i-am spus c[ n-ai s[ r[zba\i? Nu m-ai crezut?!», a \iuit întrebarea cea viclean[, Isai î=i duce palma la frunte: «Ce s[ fac? — S[ a=tept aici. — Ce s[ a=tept? — Pân[ se face ziu[. — Pân[ or veni =i m-or prinde?» Se ridic[, se uit[ într-acolo de unde a tras mitraliera =i chibzuie=te: «S-o ocolesc! S[ trec pe deasupra ei». «Crezi c[ ai s[ po\i? N-ai s[ po\i! N-ai s[ po\i!» «Trebuie s[ pot! Trebuie s[ pot! Trebuie s[ pot!» =i Isai face pe dup[ tufarii ghimpo=i care-l aninaser[ de hain[ (or fi =tiut ei c[ pe acolo nu era chip de trecut?), =i prin dosul lor o ia în sus, la deal. «Ziceai c[ n-am s[ trec? Ba am s[ trec!» =i se târâie mai departe, la deal, îndârjit. De ce s[ se bage peste mitralier[ dac[ poate s[ taie drept în sus =i s[ ias[ taman lâng[ pod, acolo pânde=te când nu-i nimeni (poate s[ fie p[zit drumul — n-or mai p[zi chiar toat[ palma de loc — lui o =chioap[ îi trebuie) =i trece drumul. Pe sub pod o s[ treac[! De acolo o ia repede în sus, spre sat, merge de-a lungul nucilor, nu... mai bine s[ \ie valea, tot pe gârl[, pân[ la cap[t, acolo taie col\ul satului, urc[ oleac[ la deal =i iese taman la casa m[tu=ii. «Intr[ mai repede, într[, Isai. S[ nu te vad[ careva c[ ai venit», Isai se d[ dup[ u=a tinzii, Mihai trânte=te

188

Vladimir Be=leag[

z[vorul... Aude Isai c[-l întreab[ ceva, dar nu pricepe ce-l întreab[. R[sufl[ greu, des, abia-=i trage sufletul. Trecuse drumul, era de acum aproape, ajunsese la prima cas[, nu-i mai r[m[sese atâta, deodat[ l-au v[zut, au strigat, el a rupt-o de fug[, ei au început s[ împu=te, Isai fugea, se trântea la p[mânt, =edea o secund[-dou[ a=a cum l-a înv[\at bunelul s[ fac[ (i-a povestit odat[ bunelul cum a fugit cu înc[ unul pe sub gloan\e, în b[t[lia cealalt[, bunelul se trântea la p[mânt, apoi iar se scula, iar acela nu vroia s[ se trânteasc[, striga, suduia, iar bunelul îi zicea: «Culc[-te, omule!» – acela — nu, ori c[-i era lene, ori c[-i era ru=ine, nu se culca; zic, când a ajuns bunelul la tran=ee, s-a uitat înapoi, acela nu era), apoi dintr-odat[ zvâcnea de jos =i o lua iar înainte. +i fuga, fuga, fuga.... Mihai =i m[tu=a l-au auzit ori l-au v[zut, i-au deschis =i el a intrat... «Ile! Unde-i Ile? Ile-i la voi? întreab[ Isai. Am venit dup[ Ile, mama a zis s[ mearg[ acas[...». Isai se opre=te: în dreapta, dincolo de tufari, s-a auzit un zgomot, parc[ s-au auzit vorbe. Se apleac[, se lipe=te de p[mânt — s-a mi=cat ceva ca ni=te umbre de oameni. St[, a=teapt[... Poate acolo-i mitraliera care a tras de-a luat foc iarba la picioarele lui? Se trage înd[r[t împingându-se cu coatele. Deodat[ bag[ de seam[ c[ o umbr[ se scoal[ =i porne=te înspre dânsul. Isai o ia la fug[ la deal, în patru labe. «M-au v[zut. Vin dup[ mine. Acu o s[ trag[!» Pe nea=teptate tufarii se termin[ =i în fa\a lui e loc curat. Livezile au r[mas în stânga, dincoace de p[dure (se vede c[ p[durea-i dincolo de dunga neagr[ — poate într-adev[r dunga ceea nu-i decât marginea p[durii, nu gârla, dac[ nu-i gârla atunci de ce se clatin[ a=a? numai stuful poate s[ se clatine — s[ se clatine? dar nu-i pic de vânt — dac[ nu-i gârla înseamn[ c[ s-a r[t[cit — atunci satu-n care parte s[ fie — negre=it c[ gârla, cum era s-o treac[ f[r[ s[ simt[?) — =i Isai uitând c[ poate s[ fie observat porne=te s[ alerge în tot statul lui într-acolo unde trebuie s[ fie drumul. Dac[ ajunge la drum, g[se=te =i gârla, c[ drumul peste gârl[ e, peste pod, =i dac[ o s[ g[seasc[ podul acolo-i =i satul. |i-aduci aminte, m[i Ile, cum ne-am r[t[cit când ne-am dus cu h[itul la m[tu=a? Abia am trecut, am ie=it pe mal, când m[ uit — nu e=ti. Te strig: «Unde e=ti, Ile m[i?»

Zbor fr`nt

189

«Aici, bade!» Strigai ca de pe ceea lume din groapa cu om[t. Crezi c[ de ce-am r[t[cit? Tu tr[geai la stânga, eu la dreapta, tu — la stânga... +i-ai v[zut unde am ie=it? De mult trebuia s[ fim în sat, iar noi tot pe deal mergeam. Câmpul alb, nici duh de om, nici h[m[it de câine... Ai început a scânci: «De ce n-ajungem, bade, c[ mi-i frig». «Eh, Ile, îmi vine s[-\i rup urechile... Da, mai am =i câteva palme pentru tine. Ie-\i-le, dragul badei, c[-s ale tale. Auzi?» Isai se poticne=te =i cade. +i cum cade, vede în fa\a lui crescând ceva negru =i mare =i nalt. Uruie înfundat, tot mai aproape, mai aproape. Uruie mai tare. Isai simte cum p[mântul sub mâinile lui, sub picioarele lui prinde a se cutremura, a se cl[tina... Momâia mare, neagr[, cât casa, vine asupra lui. Isai se trage înapoi, d[ înd[r[t întors cu fa\a spre ar[tarea ap[rut[ pe nea=teptate. Umbra se mi=c[ tot spre dânsul, mai aproape, mai repede. Iat-o la zece pa=i — la cinci — la doi — la un pas. Isai cade pe-o parte. Cerul deasupra lui se întunec[ tot. Închide ochii. Aude un huruit asurzitor deasupra lui... Când î=i vine în fire... Ce-a fost — tanc? camion? alt[ ma=in[? — nu poate s[ în\eleag[. Dar a trecut... A trecut... Putea s[-l calce, s[-l striveasc[. Bine c[ a dovedit s[ se fereasc[! Abia atunci î=i aduce aminte... Avea =i ni=te pete galbene. Erau ochii momâiei. De ei s-a speriat. Ni=te ochi abia v[zu\i. Ei l-au însp[imântat mai tare. Ei =i cl[tinatul p[mântului. Ce-a fost? Ce-a trecut pe lâng[ dânsul? Urmele, s[ vad[ urmele, de ce-s urmele... Se târâie înainte. Pe aici a trecut momâia. Trage cu palma pe p[mânt. Pe nea=teptate simte sub mân[ p[mânt tare, b[t[torit, neted... Nisip... Drumul! A ajuns la drum! D[ cu mâinile, cu palmele într-o parte, în alta, s[ vad[ dac[-i într-adev[r drumul, nu-i numai urma l[sat[ de cine =tie ce lighioan[ cu motor, când dintr-o parte, tot dintr-acolo de unde a venit ar[tarea, r[sare alt[ lighioan[. Vine fuga încoace! Abia dovede=te s[ se deie de-a rostogolul în =an\, =i pe drum trec una dup[ alta alte momâi. St[ Isai în =an\, le vede trecând: patru, =apte, opt — î=i d[ seama ce-s: tunuri, tunuri trase de camioane — treisprezece, cincisprezece... Uite ce \evi lungi au! Ce fel de tunuri s[ fie? Parc[ îl aude pe c[pitan: «Cum era \eava?» «N-am observat!» «Cum te-ai uitat

190

Vladimir Be=leag[

de n-ai observat?» «Am v[zut, dar...». «Nu se poate, b[iete! S[ înve\i a observa totul. La r[zboi dintr-un am[nunt, dintr-un fleac po\i descoperi...». Unde naiba s-o fi ducând tunurile amu, noaptea? Nu-i chip s[ treci drumul de r[ul lor. N-au avut când trece ziua?! Stai c[ astea de la urm[ încetinesc din mers. Vor s[ opreasc[! «Dracu s[ v[ ieie! Dac[ opresc aici, ce-am f[cut?» Isai se vede deodat[ înconjurat din toate p[r\ile de ma=ini, solda\i... Solda\ii se apuc[ s[ sape gropi... vor s[ a=eze tunurile... or s[ sape toat[ noaptea? St[, a=teapt[, pânde=te un moment s[ se ridice, s[ ias[ dintre dân=ii, dar ei îs mul\i, to\i împrejurul lui, d[ într-o parte, în alta — nu vede nici o ie=ire... Odat[ î=i pierde r[bdarea, se scoal[ =i o rupe la fug[ printre solda\ii care sap[. Unul dintr-în=ii îl vede... numai unu... nici m[car nu strig[ c[tre ceilal\i: «Ia uita\i-v[ cine-i aista?» — pur =i simplu ridic[ hârle\ul, îl repede în el, îi crap[ capul, Isai cade, nici nu icne=te, se întinde la p[mânt, nici nu d[ din picioare (ca iepurele pe care l-a lovit el cu sapa la vie când pr[=ea — nici nu l-a v[zut — =edea dup[ o tuf[ de buruian[ — nici n-a mec[it m[car — era un puican ne=tiutor =i mititel). «Nu! N-am s[ =ed!» +i când vede c[ între ma=inile care merg încet, una dup[ alta, se face o porti\[, se adun[ ghem =i într-o secund[-i de cealalt[ parte de drum. St[ culcat pe pântece (aici iarb[ nu-i, a cosit-o cineva ori n-a crescut deloc). M[=inile au trecut toate prin fa\a lui. De aici se vede mai bine împrejur, se vede drumul — ceva mai nalt, se vede locul într-acolo, spre mal, departe, iar de undeva din stânga parc[ a adiat miros de ap[. Ma=inile s-au dus... vreo dou[zeci de ma=ini... unde s-o fi dus oare? «Ia seama, b[iete, s[ observi =i s[ \ii minte tot ce vezi!» Dr[cia dracului! se înfurie Isai, i se bag[ în cap fel de fel de gânduri, fel de fel de prostii... Fel de fel de glasuri îi vuiesc în cap! Întreb[ri, glasuri, întreb[ri! Isai flutur[ din cap (numai de nu l-ar ame\i somnul — nop\ile acestea a dormit pu\in — atât cât a picurat sub nuc, acolo la c[pitan — în c[su\a ofi\erului numai se f[cea c[ st[ cu ochii închi=i — n-a dormit o secund[ — auzea pa=ii B[rbosului: trop, trop, trop! — se vede c[ o dat[ tot a a\ipit, pesemne a apucat a visa ceva — se f[cea c[ fuge, c[-l ajunge

Zbor fr`nt

191

cineva, vroia s[-l împu=te =i el \ip[, strig[, d[ din mâini, dar acela îl ajunge — când a deschis ochii, B[rbosu st[tea deasupra lui — dup[ fa\[ se vedea c-a auzit ceva din gura lui, — oare n-a vorbit ceva despre c[pitan? — despre c[pitan? — chiar s[ fi vorbit, amu ce-i pas[? — nu mai d[ ochii cu domnul ofi\er, nici cu B[rbosu, nici cu c[pitanul — poate numai cu Timo=a, s[ se întâlneasc[ — Timo=a? ce l-a mai p[c[lit seara asta — cum a fugit de dânsul? — stai, Timo=a, m[ duc oleac[ de la vale de c[soaie =i apoi intr[m... tu nu mergi? Du-te, am s[ te a=tept — a=teapt[-m[, Timo=a), flutur[ s[ scape de întreb[rile sâcâitoare: trebuie s[ se porneasc[, s[ porneasc[ spre sat. Dar pe unde? De-a lungul drumului. Dac[ întâlne=te iar[ ni=te ma=ini? Ori poate drumu-i p[zit? Nu, o s[ taie piezi=, s[ ias[ mai sus de pod, acolo o s[ apuce pe gârl[-n sus, tot în sus, pân[ lâng[ sat. Ceva mai încolo de la marginea drumului se ridic[ p[durea înalt[, dreapt[ (asta-i p[durea!), se v[d câ\iva copaci din margine, iar pân[ la p[dure nu-i atâta. Acolo dac[ scapi între copaci, te dai dup[ o tulpin[, dup[ alta =i... Da, dar în p[dure-i întuneric, cum s[ mergi? Te r[t[ce=ti... Mai bine s[ mergi de-a lungul drumului. +i Isai porne=te de-a lungul drumului (oare bunelul =tie? — de unde s[ =tie? doar de i-a spus Timo=a — înc[ poate s[-l zgâl\âie pe bunelul: «Unde-i b[iatul?». Cine — c[pitanul — s[ cread[ c[ m[ ascunde — iar Timo=a... bunelul poate s[ zic[: «Nu l-am v[zut!» — o s-o p[\easc[ Timo=a — dar ce, c[pitanu-i prost? câte =tiri i-am adus — noaptea când am trecut... — cu mare greu am g[sit cuiburile noi de mitralier[ — erau pe mal, mult mai sus decât unde zicea c[pitanul — =tia el câte-am tras? B[rbosu m[ a=tepta de mult — dac[ nu intram în ap[ s[-mi ud hainele iar[ nu mai vedeam soarele a doua zi — =i copacul i l-am ar[tat...). — Ta-ta-ta-ta! Iu-iu-iu! Isai cade. Simte c[-l love=te ceva în cap, în tâmpla stâng[, în um[r. Se întoarce pe partea dreapt[. D[ s[ ridice mina, mâna nu-l ascult[. Ce-i cu dânsul? I-au spart capul, tâmpla... L-au observat... Se aude vorb[, îs aproape, aproape. L-au v[zut. Vin s[-l ieie. S[-l ieie? Ii ucis? Dar de ce aude vorbele? Ori îi r[nit numai? }=i adun[ toate puterile,

192

Vladimir Be=leag[

ridic[ mâna stâng[, o duce la cap, simte cald între degete. R[nit... }i vuie=te în cap: uuu! Dac[ st[ aici, îl prind! Îl prind!!! Se ridic[ de jos, se repede înapoi, se rostogole=te peste drum, ajunge dincolo, în cel[lalt =an\, unde este iarb[ (când s-a ridicat, a v[zut câteva umbre venind spre dânsul, adic[ într-acolo unde fusese el. Cred c[ l-au împu=cat, vin s[ vad[ ce-i. Oare au r[mas urme de sânge? O s[-l g[seasc[ dup[ urme. Noaptea? Nu, ziua. Pân[ la ziu[ el o s[ fie departe). Fuge prin iarb[ de-a lungul drumului, nici el nu mai =tie încotro fuge (n-a putut r[zbate — n-a r[zb[tut — prea de-a dreptul a luat-o — s-a gr[bit, trebuia s-o ieie mai pe ocolite — acum =tie el ce-o s[ fac[...). — Halt! Un strig[t, o serie de gloan\e (deasupra, împrejur) =i-n clipa când r[sun[ strig[tul, o lumin[ orbitoare îl love=te-n ochi. «Gata... Am ajuns...». Isai se scoal[ în picioare, dar uit[ c[ trebuie s[ ridice mâinile, pentru care gre=eal[ ia un vârf de cizm[ în spate. Cizma nu nimere=te unde era socotit s[ nimereasc[, îl love=te sub genunchiul drept, Isai scap[t[ de picior =i cade într-un genunchi. — Auf! Se scoal[ de jos, ridic[ mâinile, ochiul de lumin[ sare asupra lui, fuge împrejurul lui, la capul lui, la picioarele lui, la mâinile lui, la fa\a lui... «Te-au prins? De ce n-ai fugit, tat[? Era p[durea aproape, aproape livezile, te ascundeai =i sc[pai». Isai se a=tepta la o asemenea întrebare, se gândea c[ b[iatul o s[ i-o pun[, desigur, nu acuma — când va mai cre=te =i o s[ aib[ vreo doisprezece-treisprezece ani câ\i avea el atunci. Ce alta putea s[ r[spund[ decât ce a fost =i cum a fost? +i când se gândea în mintea lui cum s[-i r[spund[, când se gânde=te, stând a=a cu spinarea lipit[ de malul drept, înalt =i galben, simte cum sub picioarele lui — muchiile de piatr[ se macin[, apa le spal[ cu încetul =i sub greutatea lui ele se sfarm[, se desfac, se scurg în ap[, =i apa acum s-a ridicat =i i-a acoperit degetele, i-a trecut mai sus de meri=oare, îi linge pulpele (o simte, apa, n-o vede, \ine ochii închi=i =i

Zbor fr`nt

193

aude cum cad din în[l\ime asupra lui l[stunii, nour greu, le aude lip[itul aripilor, \ipetele, vin =uierând ca ni=te ace lungi, sub\iri asupra lui), nici malul cel[lalt nu-l vede, numai pe b[iat îl vede, dar nu cu ochii, altfel nu =tiu cum, îl vede alergând de-a lungul apei încolo =i încoace, apoi deodat[ se opre=te, ridic[ mâinile =i strig[ peste ap[, dar nu se aude ce strig[... Da, strig[ la dânsul, la tat[-s[u, îl cheam[ s[ vin[. Strig[, dar Isai nu-l aude =i nici nu-l vede — st[ sleit de puteri, cu spatele lipit de peretele înalt, drept =i galben, cu urme negre r[mase de la apele de demult, din an, din an\[r\ sau poate de mai mul\i ani, st[ cu ochii închi=i =i simte cum se ridic[ apa tot mai sus, cum i se duc picioarele tot mai jos în ap[, cum cad asupra-i \ipetele lungi, ascu\ite, lucitoare, s[-l str[pung[, s[-l \intuiasc[ pentru totdeauna de acest mal înalt =i drept =i galben, cu urme negre de be\e m[run\ite impregnate în el. «Nu, n-am putut s[ fug. Nu aveam unde s[ fug. M-au înconjurat nem\ii din toate p[r\ile (parc[ r[s[riser[ din p[mânt — tot târându-m[ am dat peste dân=ii — erau mul\i, poate c[ mitraliera era acolo ori vreo groap[ în care dormeau), m-au împresurat cu to\ii =i au început a m[ achipui, a m[ pi=ca s[ vad[ dac[-s într-adev[r om viu ori vreo ar[tare (de unde s-a luat om str[in pe acolo?), iar mie nu =tiu de ce mi se p[rea c[ ei îs ni=te umbre, ni=te ar[t[ri, poate de aceea c[ eram obosit, oropsit, a=a de nec[jit (amu când m[ gândesc ce-am sim\it atunci: fric[? spaim[? groaz[? mi se pare c[ nu m-am speriat deloc, parc[ =tiam dinainte c[ a=a o s[ se întâmple, o s[ m[ prind[ =i...). Mi-era totuna. De acum uitasem unde m-am pornit, cine-s, ce caut... V[zusem departe spre r[s[rit un punct luminos — era o lumini\[ arzând, poate o stelu\[ — am prins a privi la lumini\a aceea =i nu-mi mai p[sa de nimic. Ei se învârteau împrejurul meu, m[ înghionteau, strigau, m[ izbeau înainte — mie nu-mi p[sa, eu nu eram eu, ci cu totul altul. Numai când am sim\it c[ unul m[ apuc[ de c[ma=[ =i-mi ridic[ poala în sus, de dinainte, iar altul apuc[ de fundul pantalonilor =i-i trage în jos, mi-am zis: vor s[ m[ dezbrace! s[-mi ieie hainele? le-au pl[cut hainele mele boite cu coaj[ de nuc[... — =i mi-a venit a râde (zic, amu când mi-aduc aminte îmi vine a râde, dar cred

194

Vladimir Be=leag[

c[ =i atuncea tot a=a îmi venise a râde, numai c[ nu =tiu: am râs ori ba, nu \in minte), =i când mi-a venit s[ râd, m-am gândit: poate s[ m[ dezbrac singur? adic[ cum s[ m[ dezbrac? s[-mi scot c[ma=a =i pantalonii, s[ stau în fa\a lor a=a cu pielea goal[ =i s[-i întreb: «Care din voi are nevoie de hainele mele? Tu? Tu? Tu? Poftim, ia-le c[ mie nu-mi trebuie» =i s[ i le azvârl aceluia în fa\[: «Ia-\i-le», s[ m[ întorc =i s[ m[ pornesc într-o parte. Ei... s-or da to\i în l[turi, m-or l[sa s[ trec, =i eu m-oi duce pân[ voi ajunge la mal, la ap[, acolo oi c[lca cu un picior, cu cel[lalt în ap[, =i a=a oi merge pân[ s-a ridica apa la brâu, la gât, mai sus decât capul =i m-a acoperi apa cu totul. Dar dac[ or trage? Dac[ or trage =i m-or ucide? S[ mor gol? Gol în fa\a lor? S[-=i bat[ joc de mine, de trupul meu? Cum =i-au b[tut joc de Ile, cum =i-au f[cut râs de sora mea?...». +i în clipa aceea mi-am adus aminte de to\i ai no=tri: de mama, de frate, de sor[-mea, de bunelul =i deodat[ l-am v[zut pe tata, dar numai fa\a i-am v[zut cum îl \ineam minte — era neras, venise de la lucru =i m-a g[sit lâng[ poart[ f[când ni=te gropicele, în care turnam \[rân[ =i ziceam c[-i ap[, iar gropicelele ziceam c[-s fântâni =i scoteam ap[ din fântâni =i d[deam la vite s[ beie, =i vitele mele erau ni=te g[vane de lingur[, de linguri de fier, de linguri de lemn, mai mult de aluminiu, lunguie\e, albe — oi, vaci (cele mari erau vaci, cele mititele erau oi — le p[scusem toat[ ziua, seara le adusesem acas[ =i taman când le ad[pam a venit tata de la lucru). Mi-am adus aminte de tata =i am strigat odat[ tare, cât am putut de tare: «Ta-a-t[!» Umbrele dimprejurul meu au izbucnit în râs, din vorbele lor am în\eles c[-mi zic s[ mai strig o dat[, mai tare, dar s[ strig «mam[», c[ tata poate s[ n-aud[, =i iar hohote de râs. Dintr-odat[ au amu\it to\i, s-au dat într-o parte (chiar =i acela care se moco=ea s[-mi trag[ pantalonii în jos, eu m[ luptam cu dânsul, el m[ lovea peste mâini s[ nu \in), =i în fa\a mea a ap[rut o umbr[ înalt[. M-a luminat iar din cap pân[ în picioare cu lanterna, mi-a pus mâna pe um[r, mia sucit b[rbia într-o parte, în cealalt[, apoi mi-a ar[tat cu degetul s[ m[ întorc ca s[ m[ vad[ din toate p[r\ile, m-a întors iar cu fa\a la dânsul =i mi-a înfipt lumina lanternei drept în ochi, n-am putut =i i-am

Zbor fr`nt

195

închis. Atunci m-a cuprins deodat[ frica: am în\eles c[ de aici nu mai ies, nu mai pot s[ fug, c[ la m[tu=a n-am s[ ajung niciodat[, pe Ile n-am s[-l g[sesc, nimeni n-o s[ =tie unde-s aruncat, nimeni n-o s[ =tie unde s[ m[ caute — m[car bunelului s[-i fi spus c[ trec dincoace, m[car el s[ =tie, c[ nici Timo=a nu =tie, nimeni, =i ai=tia n-o s[ se por[ie mult cu mine — una, dou[ =i au terminat... Când, deodat[, aud nu departe de mine, undeva în iarb[ sunet de telefon… Cineva învârtea la telefon, vorbea, striga ceva, t[cea o vreme, pesemne c[ asculta, =i iar striga, mai tare, nu trec nici cinci, cel mult zece minute, aud c[ vine mai neauzit[, de undeva dintr-o parte, f[r[ lumini =i zgomot, o motociclet[, m[ arunc[ ei într-însa =i peste... câte minute or fi trecut? eram în fa\a domnului ofi\er, iar neam\ul care m[ adusese st[tea drep\i lâng[ dunga u=ii =i m[ privea chiorâ= pe sub sprâncene (dup[ cum am aflat mai pe urm[, B[rbosu m[ a=tepta la mal, eu nu veneam, iat[ c[ sosisem, dar adus de altul), iar domnul ofi\er, cum am intrat, a întors capul numai, a gr[it ceva c[tre cel ce m[ adusese, acela a salutat =i a ie=it =i am r[mas numai eu =i domnul ofi\er...». Se uit[ Isai împrejur =i se bucur[ c[ a sc[pat de acea gloat[ =i a nimerit, prin cine =tie ce minune, nu la altcineva, ci la domnul ofi\er, tat[l lui, acela care o s[-l ieie în \ara lui, s[-l deie la înv[\[turi =i o s[-l fac[ om mare, poate chiar general, numai s[ fie b[iat de treab[ =i cuminte =i ascult[tor. În primele câteva clipe, în minutul întâi s-a bucurat, mai ales când s-a v[zut sc[pat de lunganul care tot drumul cât l-a dus, adic[ l-a adus încoace cu motocicleta, l-a \inut cu o m`n[ de dup[ cap, nu cumva s[-l pr[p[deasc[ prin tufari =i buruieni pe întuneric (Isai, de bun[ seam[, a vrut s[ sar[, l-a încercat gândul de câteva ori, dar îl \inea cle=tele de grumaz!) =i, mai ales, s-a bucurat când a r[mas în doi cu domnul ofi\er =i nu era nimeni, nici m[car B[rbosu, pe care totdeauna parc[-l \inea în spinare. La început s-a bucurat, în cele câteva minute de la început, dar dup[ ce r[mâne cu domnul ofi\er, Isai ia aminte împrejur, se uit[ =i deodat[ observ[ mirat (crezuse c[-i tot în c[su\a unde fusese de atâtea ori), c[ nu-i acolo, e

196

Vladimir Be=leag[

într-un fel de groap[; aici, unde-i el acum, nu se v[d cele doua ferestruici pe care le =tie — una în fund, în dreptul c[reia st[tea atunci, prima dat[, ofi\erul =i capu-i ardea ro=u-sângeriu, nici ferestruica din dreapta în care se leg[nau cele câteva dungi negre — umbrele copacilor — asta-i o groap[ f[r[ u=i, f[r[ ferestre, cu pere\ii de p[mânt, =i numai masa e tot aceea, lat[, masiv[, numai jil\ul e tot acela, greu, masiv, cu picioarele groase, =i picioarele mesei =i picioarele jil\ului în care =ade domnul ofi\er... Isai simte c[-l trec fiorii: oare nu cumva l-a dus în alt[ parte, la alt ofi\er, =i degeaba s-a bucurat c[ a nimerit la cel pe care-l =tia, se uit[, dar nu-l recunoa=te, nu-i acela... +i-aduce aminte — când l-a împins lunganul din urm[, n-a intrat pe u=a peste pragul c[reia c[lcase de atâtea ori, =i când c[lca sim\ea cum se duce în jos — a coborât pe ni=te trepte de p[mânt... A în\eles — îi într-o groap[ — col\ul din dreapta sus, cu câteva urme de cuie mari, nu-i... acela la care =i-a a\intit privirea când l-a fript la obraz... apoi pumnul s-a ridicat =i s-a oprit în aer... e într-o groap[, într-un blindaj adânc în p[mânt... poate c[ s-a mutat el în alta parte?... de ce s[ nu se mute? oare aista-i domnul ofi\er? Vrea Isai s[ mai încerce o dat[, poate-l recunoa=te... vede dincolo de mas[ un rând de aparate telefonice, unul lâng[ altul... lâng[ ele nimeni (la c[pitan erau câ\iva solda\i — vorbeau mereu — aici nu se vede nimeni — dovede=te domnul ofi\er s[ r[spund[ =i s[ vorbeasc[ singur la toate de odat[?), telefoanele tac, domnul ofi\er tace în jil\ul lui, Isai a nu =tiu câta oar[ î=i poart[ ochii spre dânsul... nu poate s[-l vad[... lumina care arde deasupra lui, deasupra capului, e a=a de puternic[... parc[ însu=i domnul ofi\er arde, e tot înv[luit în lumin[, sc[ldat în lumin[ alb[, orbitoare. Nu se poate uita Isai la dânsul, pleac[ ochii, se uit[ la picioarele sale goale, la podeaua de p[mânt, podeaua-i neagr[, rece, plin[ de urme de c[lcâie de ciubot[ ca =i acolo, =i tot a=a de b[t[torit[ ca =i acolo, numai c[... nu-i în c[su\[... asta-i o groap[... N-o fi cumva groapa unde l-au aruncat când l-au prins prima dat[?... atunci c[su\a trebuie s[ fie al[turi... domnul ofi\er s-a mutat în groap[, ori... avea groapa o ie=ire în c[su\[ =i el n-a g[sit-o atunci... scara într-adev[r exist[... domnul ofi\er doar =i-a mutat

Zbor fr`nt

197

masa, jil\ul, telefoanele... de ce le-a mutat? de ce s-a mutat aici? Domnul ofi\er =ade în jil\ul lui =i tace. Isai se uit[ în p[mânt =i tace — oare acesta-i domnul ofi\er ori e altcineva?... De ce tace, de ce nu-l întreab[ nimic: unde a fost, ce-a v[zut, ce ve=ti i-a adus?... imediat îl în\eap[ alt gând: =i eu... ce-am s[-i r[spund? — s[ m[ gândesc ce s[ r[spund... dar domnul ofi\er nu-l întreab[, nu zice nimic, parc[ Isai nici n-ar fi aici. Atunci în\elege Isai c[ domnul ofi\er îl a=teapt[ pe B[rbosu, s[ vie de la mal, pesemne l-a trimis pe lunganul cu motocicleta dup[ B[rbosu. O s[ vin[ =i atunci o s[ înceap[ a-l cerceta cum =tiu ei... În clipa asta îi cade ceva în cap acoperindu-i umerii, =i tot în clipa asta aude glasul lini=tit, dar aspru, t[ios al domnului ofi\er: — Îmbrac[. O hain[... i-a aruncat-o domnul ofi\er... lunec[ jos, la picioarele lui... asta-i tunica pe care i-a dat-o atunci domnul ofi\er s-o poarte. A c[zut jos, privirea se opre=te asupra ei... vulturul cusut la piept în partea dreapt[... st[ cu aripile întinse-n p[r\i, cu ghearele desf[cute, cu clan\ul strâmb. Deodat[ începe a cre=te, se face mare vulturul, se desprinde de pe tunic[ =i se repede asupra lui Isai, tot mai mare, mai însp[imânt[tor vulturul... — Îmbrac[! Se apleac[, ridic[ tunica, îi caut[ mâneca (s-o îmbrace — de ce s[ n-o îmbrace? — dac[ zice domnul ofi\er), dar glasul îl plesne=te-n fa\[: — Stai! Nu mi=ca! R[mâne cu mâna întins[, cu tunica în mân[, cu vulturul aproape gata s[-i înfig[ ghearele-n obraz, s[-i deie cu clan\ul în ochi... Mâna-i tremur[ (s-a speriat c[ strig[ domnul ofi\er? — l-a mai auzit strigând — dar nu strig[! de ce s-a speriat?), tremur[, scap[ tunica... s-o ieie? s[ se aplece?... pe nea=teptate privirea i s-a fixat asupra domnului ofi\er, vrea s[ =i-o mute în alt[ parte... n-o poate dezlipi... Domnul ofi\er s-a întors pe jum[tate c[tre dânsul cu tot cu jil\, st[ cu capul dat pe spate =i mâinile puse cruci= pe piept, st[ =i-l prive=te printre genele întredeschise. — Ridic[.

198

Vladimir Be=leag[

Nu se poate apleca s-o ridice. Simte c[-i destul s[ se aplece, numaidecât o s[ se întâmple ceva — o s[ cad[ =i n-o s[ se mai poat[ scula, neam\ul o s[-l izbeasc[ cu ceva în cap, cu ciubota, cu pumnul... Oare chiar poate s[-l loveasc[? Nu se apleac[, st[ drept, cu ochii \int[ la fa\a domnului ofi\er, la capul lui alb, aprins, peste care se cerne din tavan ni=te cenu=[ alb[. — Îmbrac[! Domnul ofi\er ia tunica cu vârful cizmei =i i-o arunc[-n fa\[. Isai o prinde (s-o îmbrace? s[ n-o îmbrace? de ce s[ n-o îmbrace, dac[ zice domnul ofi\er?) =i încâlcind mânecile, o îmbrac[, începe s-o îmbrace. Domnul ofi\er vede c[ Isai tremur[, se scoal[ din jil\, îl ajut[ s[ îmbrace tunica, apoi îi pune mâinile pe umeri, îl prive=te în ochi, de aproape (ce reci i-s ochii — ca de mort) =i zice: — Fiul meu, te-ai întors... Atâta te-am a=teptat... =i tu nu veneai, fiul meu... Credeam c[ nu mai vii... Te-a oprit cineva în drum spre mine?... Te-a re\inut cineva? Cine-a îndr[znit? Spune-mi. Isai face semn cu capul: nimeni. — Atunci de ce-ai întârziat atâta? Curând plec[m, ne ducem în cea mai puternic[ \ar[ din lume — Germania, patria mea, dar care va fi =i a ta, patria ta... De ce-ai întârziat atâta, b[iete? Ori poate te-ai r[zgândit =i nu mai vrei s[ mergi cu mine, s[-mi fii fecior? Isai face cu capul: nu m-am r[zgândit. — Deci — mergem? — Când? întreab[ Isai speriat c[ o s[-l ieie chiar acum, o s[-l bage într-o ma=in[, o s[-l încarce într-un vagon =i o s[-l duc[ departe pe alte p[mânturi, printre oameni necunoscu\i, str[ini, r[i, =i nu-=i va mai vedea niciodat[ satul, pe mama, pe bunelul... =i adic[... de ce nu s-ar duce? O s[ vad[ lumea, poate chiar ajunge general? Dup[ aceea se va întoarce acas[... Domnul ofi\er o s[-i deie voie. De ce s[ nu-i deie voie?.. Atâtea servicii i-a f[cut, i-a adus =tiri de dincolo, taman ce-l interesa: =i unde-s tunurile, =i unde-s tancurile, =i unde-i =tabul. Despre =tab, bun[oar[, i-a spus c[ chiar în diminea\a când a trecut prin cea\[ a auzit bubuituri pe

Zbor fr`nt

199

coasta dealului =i s-a dus s[ vad[ ce-i acolo, a v[zut c[ n-a r[mas decât o gr[mad[ de bolovani =i pietre din Moara-Veche =i mul\i solda\i uci=i, solda\i =i ofi\eri. Îi c[rase de acum de acolo, el chiar a v[zut cum îi c[rau =i domnul ofi\er era foarte mul\umit de ve=tile aduse de dânsul... — Când?! a zâmbit domnul ofi\er. Isai a plecat ochii =i pe sub bra\ul lui a v[zut harta. Era pe mas[ desf[cut[ în fa\a jil\ului în care =ezuse domnul ofi\er, iar pe ea pistolul domnului ofi\er — mic, negru, lucitor. Vrei s[ =tii când? Te gr[be=ti? Vrei s[ plec[m mai repede? Isai: vreau. — De aceea ai venit... a=a târziu? — M-am pornit devreme... — Ce c[utai la =osea?! Domnul ofi\er îl apuc[ de gulerul tunic[i. «I-a spus lunganul... =tie... S-a priceput c[ am vrut s-ajung în sat». — Ce c[utai pe acolo? — M-am r[t[cit. — Unde-i soldatul meu?! «Soldatul? Care soldat? Ah, B[rbosu...». — Nu l-am v[zut. «De ce m[ întreab[? De ce m[ întreab[ pe mine? De unde s[ =tiu? O fi crezând c[...». — Nu l-am v[zut, domnule ofi\er. — Nu l-ai v[zut? A ie=it s[ te întâlneasc[... De ce-ai întârziat? Ce c[utai la =osea? — M-am r[t[cit... Isai nu mai poate s[ se uite în ochii domnului ofi\er — i se întunec[-n ochi. — Ai vrut s[ fugi? «Unde s[ fug? De ce s[ fug». — Ce fac ru=ii? Ai aflat? «S[ zic c[ n-am v[zut nimic, c[ n-am putut r[zbate la râpa împ[durit[ unde m-a trimis? N-o s[ m[ cread[. O s[ zic[ c[ n-am vrut, m-am temut s[ m[ duc...».

200

Vladimir Be=leag[

— Am aflat. — Spune! îl strânge cu amândou[ mâinile de guler, gulerul tunicii îi îngust, îi scap[ dintre degete, atunci apuc[ =i gulerul c[m[=ii din pânz[ boit[ cu coaj[ de nuc[, îl strânge a=a ca s[ poat[ spune nici mai mult, nici mai pu\in decât i se cere. Spune! — Am v[zut... Au venit... tancuri... — Tancuri?! îl sl[be=te pu\in domnul ofi\er. Unde? Arat[! Îl trage la mas[ s[ g[seasc[ pe hart[ locul unde-a v[zut tancurile. Isai î=i târâie picioarele pentru ca nu cumva s[ se ating[ de ciubotele domnului ofi\er (simte c[ dac[ le-atinge, o s[ se întâmple ceva groaznic), s[ nu ating[ ciubotele domnului ofi\er cu picioarele sale descul\e, r[nite, julite, pline de zgârieturi, de coji negre, coji însângerate. — Aici, arat[ cu degetul... Aici... Aici... Dar dac[... într-adev[r sunt tancuri acolo cum s-a întâmplat cu Moara-Veche?.. Amu-i amu: s[ pun[ mâna pe harta domnului ofi\er! C[pitanul l-ar pupa în frunte. Ar l[s[-o =i pe mama s[ vin[ acas[, =i pe dânsul l-ar l[sa în sat. +tii ce-ar face Isai? Ar cere la c[pitan un grup de solda\i în frunte cu Timo=a =i s-ar duce la m[tu=a, l-a g[si pe Ile... Domnul ofi\er îl înghionte=te: «Ei?!» «Dac[ spun a=a, poate s[ fie chiar a=a, =i atunci? Am sim\it amu seara c[ ru=ii preg[tesc ceva. Preg[tesc? +i dac[-i spun domnului ofi\er de tancuri =i tunuri? Înseamn[ c[ iar fac una ca aceea cu Moara-Veche, dar mult mai gogonat[. De asta nu m-a l[sat c[pitanul s[ m[ duc acas[, la bunelul? Asta-i! Ru=ii vor s[-i loveasc[ noaptea asta. +i dac[-i spun domnului ofi\er, înseamn[ c[-i dau de gol pe ru=i?...» Am v[zut tancurile noaptea trecut[, când au venit... — Multe? — Vreo sut[? — B[iat prost! Mai mult de suta nu =tii s[ numeri? — +tiu, dar nu erau. — +i?... — S-au dus. — Încotro s-au dus? De ce s-au dus? Isai d[ din umeri: nu =tiu.

Zbor fr`nt

201

— Amu seara când m-am dus s[ v[d: sunt acolo? nu erau. Când am ajuns... dac-a\i =ti cât de greu am r[zb[tut?... m-a v[zut unul cu mitraliera... a tras în mine... a luat iarba foc =i... (spune ce-a p[\it dincoace, apoi... cum erau s[-l prind[, dar i-a dat unuia cu piciorul în pântece...=i a fugit...). Ofi\erul ascult[, zâmbe=te... ori numai se face c[ zâmbe=te. — Ei? — Am v[zut... taman se duceau... ultimele... am num[rat vreo zece... celelalte nou[zeci se duseser[. — Încotro? — Încolo, în sus... peste deal. — Ai v[zut bine? Poate erau îngropate în p[mânt? — Eu s[ nu v[d? Mi-am dat drumul =i am mers prin râp[, am =uierat, nu era nimic, era pustiu... — Aici? domnul ofi\er arat[ cu \eava pistolului. Da? — Da! Isai se apleac[ de-asupra h[r\ii, vede fel de fel de semne pe ea. Ce-ar mai vrea s-o înha\e — =i s[ fug[!... S[ i-o duc[ în dar c[pitanului... Pe hart[ sunt însemnate tunurile lor... +i acelea care au venit amu... Le-au a=ezat cu \evile îndreptate asupra satului lui... Dac[ or începe a trage?... Dac[ n-or dovedi ru=ii s[ le distrug[?... Nem\ii or d[râma satul, l-or =terge de pe fa\a p[mântului. Când oare o s[-i loveasc[ ru=ii? Noaptea asta? Mâine? Cealalt[ noapte? Când? Imediat cum lovesc, nem\ii î=i iau bulendrele dac[ or mai avea vreme =i... Domnul ofi\er îl duce =i pe dânsul! — B[rci?! — B[rci? N-am v[zut. M-am uitat de-a lungul malului unde =tiu c[ pot s[ fie, am umblat prin gârl[ — nu-s. — În sat? — În sat? Nici în sat nu-s. — Dincolo de sat? — Unde am avut s[ v[d tancurile? — Aici, domnul ofi\er arat[ cu degetul. Aici ai v[zut? +tii ce-s acelea b[rci?

202

Vladimir Be=leag[

— Da, luntre... — Nu luntre! Moldovan prost. B[rci mari puse pe camioane. — A! face Isai. Am v[zut. — Ai v[zut? se bucur[ domnul ofi\er. Unde? — Tot acolo. — Unde: tot acolo? — Unde erau tancurile. — Aici? — Da, aici. Dar s-au dus. — Încotro s-au dus? — La vale. Pe =osea... Când am ajuns, taman se duceau... Amu când m[ g[team s[ trec dincolo, zic: ia s[ v[d, mai sunt luntrele acolo? S[ nu-l am[gesc pe domnul ofi\er. M[ duc =i v[d c[ nu-s. Când m[ uit mai bine, taman se duc, vreo câteva... — Se duc? Da? — Se duc. — +i tancurile? +i b[rcile? +i armata toat[ s-a dus? r[cne=te domnul ofi\er, sare din jil\ =i-l apuc[ cu degetele lungi, tari, de gât. S-au dus to\i? +i satu-i gol? Nu-i nimeni? Nici un soldat? Da?! Îl strânge tare, mai tare. Degetele domnului ofi\er i se înfig în gât, unghiile intr[ în piele, unghiile domnului ofi\er sunt ascu\ite, t[ioase. «Vrea s[ m[ gâtuie, s[ m[ omoare... Dac[ nu m[ gâtuie, m[ împu=c[». Isai iar d[ cu ochii de hart[... cu pistolul pe ea. N-o mai vede, harta, vede numai pistolul, mic, negru, lucitor. De-ar pune mâna pe el... are gloan\e. De-ar pune mâna pe el... Apoi s[ înha\e harta. S[ fug[... N-o s[ aib[ cu ce împu=ca în urma lui... N-o s[ aib[... =i o s[ fug[... A=a, o s[-l gâtuie... De ce nu-l sl[be=te? Simte c[ începe s[ se în[du=e... ridic[ mâinile... apuc[ cu mâinile lui de mâinile domnului ofi\er... mâinile domnului ofi\er îs reci... mâini reci ca de mort... vrea s[ le desprind[ de gât... domnul ofi\er îi rânje=te în fa\[... din\ii lui mari, albi... nespus de albi... parc[-s de mort. — Min\i! strig[ domnul ofi\er =i-l zgâl\âie a=a de tare, c[ i s-a cutremurat creierul în cap. Min\i! Te împu=c! Te omor, pui de viper[! Bol=evicule!

Zbor fr`nt

203

O bubuitur[ puternic[. Se cutremur[ p[mântul. Acoperi=ul scutur[ \[rân[ în cap. Pere\ii împroa=c[ praf. Masa se clatin[, salt[ de pe un picior pe altul... }n aceea=i clip[ zbârnâie telefonul — \ip[! Domnul ofi\er îl izbe=te pe Isai în col\ul din dreapta, acolo unde ar fi fost locul icoanei, dac[ n-ar fi în groap[, ci-n c[su\[, se repede la telefon, din telefon se aude r[cnind un glas speriat. — A=a! A=a! A=a! repet[ domnul ofi\er. Dup[ prima bubuitur[, la câteva clipe — alt[ bubuitur[ r[scole=te p[mântul, =i înc[ una, imediat prind glas =i celelalte telefoane, prind a zbârnâi, a s[ri în sus, =i Isai deodat[ se pricepe c[ s-a început! Nu mai are timp s[ se gândeasc[ ce-i r[mâne s[ fac[ — domnul ofi\er se întoarce spre dânsul, schimbat la fa\[, cu ochii mari, s[lb[tici\i, plini de furie, strig[ ceva c[tre dânsul, repede mâna spre pistolul de pe mas[... Isai î=i scoate într-o secund[ tunica, i-o azvârle-n cap =i ca un fulger \â=ne=te pe u=[, pe sc[ri în sus, =i — se arunc[ cu capul în noapte... Noaptea de mult îl a=tepta s[ ias[ din groap[, din p[mânt. Cum îl vede, îl înv[luie =i-l duce repede, cât mai repede de la locul acela... Fuge Isai cu mâinile întinse înainte, noaptea-i întunecoas[, nu se vede nimic, copacii îs nal\i, tulpinile groase, tufarii au crengile ascu\ite la vârf, copacii se apleac[ pân[ jos, el fuge cu mâinile întinse, încotro — nu =tie, unde-o fi, numai s[ fug[ din locul acesta, de la groapa asta. Fuge Isai =i parc[-l vede pe domnul ofi\er, î=i desf[=oar[ tunica dimprejurul capului, o trânte=te jos, o calc[ cu picioarele, alearg[ dup[ dânsul, pe scar[ se împiedic[ =i cade, =i c[zând trage cu pistolul în urma lui. Ori poate n-a tras el? «Hei, domnule ofi\er, la revedere =i drum bun! Ai s[ te duci în Germania singur, eu n-am când s[ merg, mai am treburi pe aici...». Poate a tras santinela care st[tea afar[ — când l-a adus lunganul a v[zut o santinel[ — ori poate taman atunci se întorcea B[rbosu de la mal? Fuge Isai, nici el nu =tie încotro, deodat[ aude în urma lui strig[te, împu=c[turi, parc[ aproape de tot, parc[-s departe, Isai fuge, noaptea-i întunecoas[, dar parc[ se vede, copacii se desprind mari, negri, mai negri decât întunericul, tufarii r[sar din întuneric =i-l p[lmuiesc cu crengile-n fa\[, Isai fuge cu mâinile întinse =i deodat[ aude deasupra capului un zbârnâit

204

Vladimir Be=leag[

— gloan\e! Împu=c[, dar nu dintr-acolo de unde fuge el — din alt[ parte. Cineva strig[ cu glas ascu\it s[ steie, s[ opreasc[. Isai se trânte=te la p[mânt, din fug[ se duce de câteva ori de-a capra, d[ peste o buz[ de mal, fuge în patru labe mai departe (iar a dat peste dân=ii! — amu încotro? credea c[ a sc[pat — dac[ nimere=te iar în labele lor?). Se suce=te la dreapta =i fuge iar, aici copacii îs mari, mai rari =i nu-s atâ\ia tufari (s[ ias[ dintre dân=ii! dac[-l prind =i de data asta... dac[ încape iar pe mâinile domnului ofi\er...), fuge, gloan\ele nu se mai aud, pa=ii care se \ineau de dânsul au r[mas în urm[, s-au stins (i-a am[git — s-a r[sucit în loc — picioarele trebuie s[-i fie numai sânge — pot s[-l g[seasc[ pe urme? cu câinii? oare atunci s[ fi auzit câinii când a trecut prima dat[, s-a speriat, a fugit =i a dat peste cel cu sârma?). Isai deodat[ vede în fa\a lui un gr[uncior de stea, o stea mic[ de tot, o vede, o pierde din ochi =i iar o vede (aceea-i pe care a v[zut-o când fugea spre drum, spre sat?). S[ mearg[ dup[ ea, dup[ stea, poate va ie=i undeva. Unde poate s[ ias[? Unde-o fi, numai s[ scape din foc, din oala asta clocotind[ (de ce s-a pornit? — de ce n-a stat m[car acuma la mal s[ a=tepte pân’ se face lini=te — r[zb[tea spre sat — s[ fi mers mai cu b[gare de seam[...). Odat[ se ridic[ din dreapta o umbr[ de om, nu departe de un copac — îl vede, îi om!! Isai se trânte=te la p[mânt, umbra r[cne=te parc[ mu=cat[ de cine =tie ce fiar[, =i strig[tul ei se în[bu=[ într-un r[p[it de focuri. Abia apuc[ Isai s[ se trânteasc[ la p[mânt, \[râna-l împroa=c[ — poate nu-i \[rân[, îs frunzele secerate deasupra lui... Când deschide ochii s[ vad[ dac[-i poate deschide, vede c[ noaptea s-a r[rit, s-a f[cut mai mult[ lumin[, =i bag[ de seam[ c[ pe cer s-au întins dintr-o parte spre alta, dintr-o margine la alta ni=te dungi ro=ii, cerul prinde a clocoti, a vui, a fierbe, dungile au aprins cerul, l-au înro=it, l-au luminat, p[mântul de jur împrejur s-a luminat, Isai se ridic[, se izbe=te înainte, fuge pe dup[ ni=te copaci, ni=te tufari, umbra tot se mai aude împu=când, dar el nu mai este de mult acolo, fuge =i deodat[ îl love=te în fa\[, în obrazul drept, o suflare r[coroas[ cu miros de ap[. Nistrul! A nimerit la mal! Trebuie s[ fie malul aproape. I se ridic[ din adâncul sufletului o bucurie: Nistrul! A sc[pat! Acum nu-l mai prinde,

Zbor fr`nt

205

nu-l mai opre=te nimeni! Se uit[ =i z[re=te la numai zece-dou[zeci de pa=i înainte muchia malului. Deodat[ simte c[ se pr[bu=e=te în p[mânt, d[ cu mâinile — haine, capete de oameni — =i un gând îi fulger[ prin minte: «O tran=ee! Am c[zut într-o tran=ee. Drept în labele lor!» +i din fug[, cum cade, se r[suce=te, se ridic[ în picioare, se duce de-a rostogolul prin tran=ee la vale. Împu=c[turi... Strig[te! Iar împu=c[turi... În urm[, în fa\[, deasupra — din toate p[r\ile! «M-au prins!» Isai simte cum i se aprind ochii — lacrimi, sânge, foc — ce-o fi fiind? — zvâcne=te o dat[ în sus — Nistru-i aici la câ\iva pa=i, aproape — aici s[ m[ prind[? S[ m[ las iar[? S[ m[ dau pe mâinile lor?! +i odat[ strig[ din r[sputeri, tare, din adâncul adâncurilor: «M[-a-m[!» +i cu strig[tul acela... strig[tul acela a acoperit r[cnetele, împu=c[turile dimprejur — din toate p[r\ile, strig[tul acela l-a ridicat din fundul tran=eei, a sim\it iarba sub picioare, iarb[ moale, troscot verde, amestecat pe dedesubt cu pietri=, =i iat[-l deschizându-se sub dânsul priporul malului, jos apa întunecat[, lucind abia — =i din fug[ se arunc[ de acolo de sus, de pe mal — cu mâinile înainte, zboar[ drept, apoi capul i se las[ în jos, =i când s[ se înfig[ în ap[ (poate a auzit — poate nu), cerul odat[ se sparge, dungile ro=ii se ating de p[mânt, toate odat[, p[mântul tresalt[, scoate un geam[t de durere, Nistrul s-a cl[tinat =i el, izbindu-=i apele din mal în mal, iar pe deasupra apei din amândou[ p[r\ile pornesc a se lovi piept în piept nouri de gloan\e, =uier[ unele dup[ altele, în aer, s-aud cum se înfig în mal, în tulpinile copacilor, cum reteaz[ firele ierbii, cum zboar[ pietri=ul, cum se macin[ frunza =i se a=terne m[runt[ pe jos, cum cad plumbii lovindu-se unii de al\ii, cad sfârâind în ap[ =i apa se înfierbânt[, apa Nistrului, apa Nistrului nostru... Iar bunelul în noaptea aceea n-a închis un ochi, nu s-a l[sat nici pe o clip[ pe l[icioara lui (sim\ea c[ se g[te=te ceva, sim\ise cu câteva nop\i mai înainte =i tot umbla pe afar[: ba prin gr[din[, ba prin ograd[, se d[dea la poart[, asculta, nop\ile se nimeriser[ întunecoase, bunelul nu vedea mai nimic, m[car c[ st[tea mult afar[, s[ zici c[ s-ar fi uitat la o zare de lumin[ s[-i ieie vederile — nu se uita, n-avea

206

Vladimir Be=leag[

unde s[ se uite, ci numai umbla prin orgad[, se da de la vale de c[soic[, se mai a=eza pe trunchiul de salcâm ori trecea peste pârleaz în gr[din[ =i umbla printre cartofi, printre rândurile de curechi, trecea pe sub pomi ori se oprea la câte unul =i iar st[tea a=a mult, sprijinindu-se cu mâna de o creang[ neted[, de o tulpin[ scor\oas[, iar dup[ ce-l r[zb[tea r[coarea se ducea înceti=or înapoi spre c[soic[, intra =i se l[sa pe lai\[ =i poate un ceas-dou[ mai picura a=a îmbr[cat cum era pe lai\a goal[ =i cu b[\ul lâng[ dânsul), iar în noaptea aceea bunelul, cum a ie=it din c[soic[ de cu sear[ numai a p[=it peste prag, deodat[ parc[ i s-au f[cut picioarele grele ca ni=te pietroaie de moar[, capul a prins a-i vui, a vâjâi, bunelul s-a cl[tinat =i înc[ bine c[ nu apucase a se dep[rta, s-a prins cu mâinile de u=orul u=ii, s-a sprijinit, a stat a=a (o s[-mi treac[! de ce, adic[, s[ m[ fi apucat ame\eala asta? ori unde n-a prea pus la inim[ vremea de la urm[ ori poate de acum vine baba s[ m[ ieie la dânsa? «Ce vrei, fa femeie, ce mi-ai venit?» «S[ mergi cu mine!».«D-apoi vezi c[ n-am când? Îs singur aici =i dac[ m[ duc eu, cine o s[ aib[ grij[ de cas[?». «D-apoi =i acolo te a=teapt[ casa». «N-am eu cas[ acolo. Trebuie s[ mai stau, c[ b[ie\ii i=tia... =i dup[ aceea oi veni, c[ mult n-oi sta nici eu...». Baba a t[cut =i s-a dat dup[ col\ul c[soic[i), a stat cât a stat bunelul, apoi a încercat s[ mute un picior, pe cel[lalt, a v[zut c[ nu poate =i s-a l[sat cu mâinile-n jos, de-a lungul u=orului, numai mâinile îl mai ascultau — s-a a=ezat pe prag =i prin vuietul care-i vuia, prin vâjâitul din urechi a auzit iar un glas: «+i amu ce te-ai a=ezat pe prag, ce =ezi pe prag?» «Ce vrei s[ fac?» «De-amu hai!» Când a auzit bunelul c[ baba lui nu s-a dus, ci se tot învârte=te pe aici, unde s-a sup[rat! «Dar du-te, fa femeie, la locul t[u =i =ezi unde te-am pus! De ce n-ai astâmp[r, ce cau\i pe aici?» «Hai, mo=nege, hai!», zice baba =i bunelul deodat[ aude c[ acesta nu-i glasul babei lui, îi alt glas — scâr\âit, r[gu=it, =i parc[ nu-i de femeie, dar dracu =tie de ce-i. Bunelul î=i astup[ urechile cu palmele, dar vuietul =i vâjâitul tot se aude (aud[-se, numai glasul s[ nu se aud[! iar r[zbate de colo dintr-o parte, =i când d[ bunelul din cap s[-l alunge, fuge, dar nu z[bav[ sare din alt[ parte =i iar se repede

Zbor fr`nt

207

spre dânsul, pân[ se sup[r[ de tot bunelul — ce-i drept, în\elege c[ asta nu-i baba lui, s[ fie, =tie cum ar gr[i cu dânsa, numai o vorb[ i-ar spune =i îndat[ ar pune-o la loc, îndat[ i-ar t[ia pofta s[-l sâcâie — asta-i ea =i cu dânsa bunelului i-i oarecum s[ se sf[deasc[, hârca-i cu n[rav, =i m[car c[ a v[zut-o de câteva ori în via\a lui =i nu se prea teme, amu n-are chef s-o vad[ =i s-o =tie umblând pe al[turi cu pa=i neauzi\i), d[ cu mâna o dat[ înapoi =i pe nea=teptate-i ajunge mâna de ceva uscat, zgrun\uros, cr[p[cios, — tot a=teapt[ aici? — bunelul mai scutur[ o dat[ din cap, apoi ridic[ mâinile =i-=i freac[ fruntea cu palmele, se scoal[ =i f[r[ a se uita înd[r[t porne=te drept înainte s[ taie ograda dintr-un col\ în altul... Dup[ aceea, peste câteva luni, sau poate s[ fi trecut vreun an, povestea bunelul c[ atunci când s-a sculat de pe prag, parc[ l-a ridicat cineva de jos, =i cum s-a sculat a=a dintr-odat[ a sim\it c[ i s-au desprins pietroaiele de la picioare =i picioarele i s-au f[cut u=oare, =i vuiala care-i vuia în cap a r[mas în pragul c[soic[i unde =ezuse, el s-a sculat =i a mers vreo zece pa=i =i, când s-a uitat înapoi, a v[zut-o ducându-se printre cas[ =i c[soic[ spre poart[. Dar n-a ie=it pe poart[ — s-ar fi auzit cum o deschide — s-a ridicat în v[zduh, a zburat peste poart[ =i s-a dus. Dar când l-a întrebat nu =tiu care: «+i chiar ai auzit-o, bunelule, cum s-a dus zburând?», bunelul a dat din cap: «Am auzit-o, apoi a ad[ugat, dar nu s-a dus departe. Am v[zut-o cum s-a învârtit =i a hohotit toat[ noaptea pe vale, când în sat, când pe un mal, când pe cel[lalt — =i tare mai hohotea =i tare se mai bucura =i tare se mai veselea c[ o s[ aib[ ea dobând[ noaptea asta». Nop\ile mai înainte, când ie=ea bunelul tot a=a pân[ la col\ul c[soic[i ori se ducea prin gr[din[, sta =i asculta, auzea nop\ile bunelul ni=te flutur[ri în aer, undeva sus — numai c[ sus, s[ fi fost jos printre copaci, ar fi priceput c[ frunzele copacilor flutur[ =i ar fi =tiut ce-i, apoi auzea vuiete în adânc =i a în\eles c[ vuietele vin de sub p[mânt, numai c[ din p[mânt vin, c[ dac[ era s[ treac[ ceva pe drum s-ar fi auzit cum se apropie, cum se dep[rteaz[, atât s-ar fi auzit, dar vuietul acela \inea lung, se auzea întruna =i era greu vuietul, în[bu=it, adânc — dac[ puneai palma pe fa\a p[mântului, sim\eai cum tremur[ p[mântul, =i toat[ valea parc[

208

Vladimir Be=leag[

se r[spundea de =oapte, de clocote surde, care se izbeau ca valurile de mal atunci când cresc apele, dar bunelul în\elegea c[ pân[ or veni apele de Sus, de la Munte mai este, mai sunt vreo doua s[pt[mâni, =i dac[ ar veni s-ar auzi miros din sus, =i celelalte semne s-ar ar[ta, dar nu-s apele — acele flutur[ri, vuietul acela, clocotele le-a auzit =i noaptea asta, dar amestecate cu glasul ei. +i încotro se întorcea bunelul îi auzea glasul ba din dreapta, ba din stânga — ba de sus, de deasupra lui, c[ o dat[ a sim\it c[ începe s[-l apuce frica, s[-i tremure mâinile =i picioarele (de frig? ori cât a =ezut pe prag i-au amor\it picioarele?). S-a oprit în mijlocul ogr[zii departe de c[soic[, departe de poart[, departe de salcâm, departe de gardul gr[dinii cu pârleazul, departe de pomi, s-a oprit =i a zis: «Te rog, maic[, s[ m[ mai la=i m[car pân[ se face ziu[». +i cum a zis ia auzit iar flutur[rile sus în v[zduh, vuietele sub picioare în p[mânt, =i clocotele =i hohotele pe toat[ valea. Povestea bunelul c[ dup[ ce-a rugat-o a=a, pân[ în trei ori, n-a mai auzit nimic, parc[ toat[ lumea ar fi a\ipit, ar fi adormit ori lui i s-ar fi astupat de tot urechile; =i lini=tea =i t[cerea a \inut nu se =tie cât, =i se f[cea tot mai groas[, mai grea lini=tea, =i se rev[rsa lini=tea din toate p[r\ile: din deal, din vale, din gr[dini, din drum, de dup[ grajd, se rev[rsa în ograd[ pân’ peste capul lui, pân’ spre cerul negru, întunecat, t[cut =i bunelului i-a trecut un fior de gând: «Se vede c[ adorm, a\ipesc... A=a, în picioare? }n mijlocul ogr[zii? Am s[ dorm oleac[, am s[ m[ odihnesc... Pe o lini=te =i o pace ca asta...». +i deodat[, în lini=tea aceea, a r[sunat un \ipat: «A-a-a-ee!...». Bunelul a tres[rit, s-a îndreptat din spete: cine a strigat? încotro s-a auzit? A stat s[ vad[ dincotro vine strig[tul, dar s-a auzit numai r[suflând greu cineva parc[ s-ar fi în[du=it, parc[ l-ar fi în[du=it, parc[ l-ar fi trântit cineva — zgomotul venea dinspre gr[din[, =i \ip[tul tot dintr-acolo a venit — dar cine l-a strigat? — bunelului i s-a p[rut glas cunoscut, st[ s[ asculte, dar glasul nu se mai aude. +i bunelul se repede într-acolo spre gr[din[ s[ vad[ ce-i cu b[iatul, cine-l trânte=te a=a, dar numai ajunge la pârleaz c[ se opre=te — aude pa=i în spatele lui, dinspre poart[ — se întoarce spre poart[ =i-l vede pe b[iat fugind pe dincolo, pe drum, fuge =i bunelul nu apuc[ a lua seama încotro fuge, la deal ori la vale,

Zbor fr`nt

209

vede numai c[-i speriat, c[-i fug[rit de cineva, se r[suce=te într-acolo =i de acum se aude cum el singur strig[: «Care-l gone=ti, m[i? Las[ b[iatul în pace!», dar lâng[ poart[ d[ piept cu ucraineanul, acela îl apuc[ de c[ma=[ =i-l întreab[; «Unde-i? Arat[ unde-i?» Bunelul d[ din cap: «Nu =tiu». Acela iar: «Spune, mo=nege, unde l-ai ascuns?». Bunelul: «Dar de cine m[ întrebi?» «De cine? Te prefaci c[ nu =tii! Hai s[-l c[ut[m». +i-l caut[ peste tot: în c[soic[, în podul casei, în grajd, în copacii din gr[din[ — nu-i. +i atunci bunelul îl vede mâhnit pe fl[c[uan =i zice: «Da pe cine-ai pr[p[dit?». Acela numai se uit[ mirat la bunel =i începe s[ plâng[. Las[ capul în jos =i plânge ca un copil. Bunelul se uit[ la b[ietanul ista care iaca-i soldat =i el, plecat din satul lui, de lâng[ maic[-sa prin locuri dep[rtate, prin lume, cu pu=ca în mân[, =i-i a=a crud, a=a de tinerel, s[rmanul, c[ nici m[car lacrimile nu =i le poate \ine, se d[ bunelul lâng[ dânsul — fl[c[uanul a pus coatele pe scândura por\ii, fa\a pe mâini, =ade a=a =i plânge =i poarta se clatin[, iar el se aude c[ plânge. Când se uit[ bunelul mai bine, la poart[ nu-i nimeni, poarta-i dat[ într-o parte, încoace spre c[soic[, iar lâng[ poart[ st[ el, bunelul (se mir[ cum de-a ajuns de acolo, din mijlocul ogr[zii, aici la poart[?), d[ cu mâna =i simte pe mân[ ni=te pic[turi, vreo câteva pe dosul palmei — rou[. Rou[? Înseamn[ c[ degrab[ se face ziu[, se lumineaz[ de zi... Dar roua-i cald[ — s-a înc[lzit de la mâinile lui? Ridic[ mâinile la piept, strânge palmele una în alta: «Ei, =i unde-i b[iatul cela? Pe unde umbl[ el? Amu-i de umblat?» =i cum zice a=a se uit[ în sus =i vede ni=te dungi ro=ii, lungi, se v[d cum întind dintr-o parte în alta, dintr-o margine a cerului la alta, =i dungile-s multe =i dese, una lâng[ alta, bunelul î=i aduce aminte c[ parc[ le-a v[zut cândva, dungile, dar nu erau atâtea, erau numai vreo câteva, dou[-trei. Dar unde le-a v[zut? Acolo, departe pe p[mânturi str[ine, de unde a venit pe jos acas[, le-a v[zut tot a=a într-o noapte când z[cea într-o margine de secar[, nalt[ secara, frumoas[, =i el s-a târâit, s-a târâit mult spre dânsa, dar n-a putut ajunge, a c[zut =i a r[mas a=a cu fa\a în sus la cerul întunecat, de noapte, =i a v[zut pe cerul acela dungi ro=ii ca acestea... D[ bunelul cu mâinile — într-adev[r îi lâng[ poart[ (cum de a ajuns el de acolo, din mijlocul ogr[zii, aici,

210

Vladimir Be=leag[

lâng[ poart[?), trece cu mâinile de-a lungul scândurii — da, poarta-i deschis[ — i s-a p[rut c[-i închis[ — poarta-i deschis[! Cine a deschis-o? De cu sear[ a c[utat s[ fie închis[ bine, a pus sârma în par, iaca =i sârma este în par, dar poarta-i deschis[, deschis[ de tot. Adic[ s[ se fi dus ei iar[ la vân[toare de noapte? De ce nu i-au spus? Totdeauna-i spuneau: «Ei, bunelule, s[ ne a=tep\i ca ne ducem s[ venim!» +i veneau, veneau to\i. Numai o dat[... uzbecul... dar l-au pescuit... alt[ dat[ s-a întors ucraineanul olog... Stai, î=i zice bunelul, dar ce-l întreba ast[ noapte Timo=a? A b[tut la u=[, i-a deschis, l-a întrebat, dar bunelul n-a în\eles ce vrea de la dânsul. A vrut s[-l întrebe, dar acela a f[cut din mân[: «Surdul tot surd...» =i s-a dus val-vârtej. Adineaori când st[tea în mijlocul ogr[zii, apoi o dat[ a auzit glas cunoscut în fundul gr[dinii, s-a repezit într-acolo =i s-a pomenit la poart[ — parc[ a în\eles c[ acela c[uta pe cineva, c[uta =i nu g[sea =i a început a plânge. Pe cine c[uta? De ce plângea? Bunelul nu putea în\elege cum nu putea pricepe în ce fel s-a pomenit el la poart[ =i cum de aflase poarta deschis[? Bunelul vrea s-o închid[, o ridic[ dedesubt, adic[ de scândura de deasupra, o ridic[ s-o închid[ =i o dat[ parc[ l-a fript ceva în piept, la inim[: «S-au dus =i nu mi-au spus?» S-a întors =i a fugit repede cum putea el s[ fug[ spre u=a casei, s[-i întrebe de ce se duc =i nu-i spun, s[-l întrebe pe mai marele lor: se poate s[ se poarte a=a cu dânsul, ei, b[ie\ii, care i-s ca ni=te feciori, iar el li-i ca =i tat[? — dar când a ajuns la prag =i s-a sprijinit cu mâna de perete a v[zut c[ u=ile-s deschise — =i la tind[ =i celelalte — a dat cu mâna =i a v[zut ca u=a tinzii s-a cl[tinat (au sl[bit b[l[m[lile!) =i când a strigat tare: «M[i, sunte\i careva?», i-au r[spuns od[ile pustii. Bunelul s-a întors =i a dat s[ porneasc[ spre gr[din[, apoi s-a sucit la dreapta s[ ias[ în drum =i când a ajuns la poart[ =i a vrut s-o deschid[, a v[zut c[-i deschis[ (ei, cum s[ nu te minunezi, când închizi poarta asta de cu sear[ =i o g[se=ti deschis[, o închizi amu iar[ =i iar o g[se=ti deschis[?) =i bunelul a sim\it c[-i vin iar ame\elile. S-a apucat cu mâinile de stâlpul por\ii (era îmbr[cat[ pe stâlp sârma — a r[mas sârma, bine c[ m[car sârma a r[mas), =i cât o fi stat a=a bunelul c[ deodat[ parul din mâinile lui a

Zbor fr`nt

211

prins a juca, a s[lta. Juca, se cl[tina, bunelul s-a uitat la dânsul de mai aproape, de mai departe, parul juca, atunci bunelul s-a întors s[ se uite c[tre poart[, dar poarta s-a cl[tinat înspre dânsul, înspre bunelul, =i a=a mare =i de=irat[ s-a l[\it la p[mânt, =i atunci bunelul a sim\it c[ =i locul sub picioarele lui se clatin[, =i a în\eles, c[ p[mântul se cl[tina. S-a întors spre c[soic[ — c[soica se cl[tina. S-a uitat spre vârful salcâmului — vârful salcâmului se cl[tina, s-a uitat spre cas[ — =i casa se cl[tina, bunelul a ridicat ochii =i s-a uitat în sus, spre cer, =i când s-a uitat a v[zut c[ ceru-i ro=u tot, s-a f[cut ro=u cerul parc[ dungile acelea multe, ro=ii, care se întindeau de la o margine la alta a cerului, s-au împreunat una cu alta, =i amu ceru-i tot sc[ldat într-o v[paie ro=ie. Când a v[zut-o =i pe asta, a strigat: «Dar unde-i b[iatul cela? Pe unde umbl[ el? Amu-i de umblat?» =i când a strigat deodat[ parc[ lumea s-a umplut toat[ de zgomote — ori poate bunelului i s-au destupat urechile? — s-a auzit un vuiet stra=nic r[s[rind de sub p[mânt, de pe p[mânt, peste marginea p[mântului, =i vuietul acela era amestecat cu scrâ=net de fier, cu zâng[nit de ro\i, cu uruit de motoare =i cre=tea vuietul, se f[cea mai tare =i tot p[mântul se cutremura =i s[lta, iar dup[ vuiet a prins a se r[scoli =i cerul, s-a umplut =i cerul de zgomote, de =uier[turi, de \ipete, cerul ista ro=u cuprins de v[paia asta ro=ie, v[paia care curge într-o parte =i în alta, de la o margine a cerului la alta, curge ca apa =i valea toat[ clocote=te, valea toat[ se leag[n[, se clatin[, valea cu apele ei parc[ ar zice: «Mai încet, p[mântule, nu te cl[tina a=a, c[-mi sco\i apele din maluri =i am s[-nec satele!» Ori: «Mai încet, cerule, nu m[ împro=ca cu foc c[ am s[-ncep a clocoti =i am s[ op[resc p[durile, livezile, copaci, oameni — tot am s[ ard =i am s[ nenorocesc!» Dar o ascult[ cineva? Bunelul î=i strânge degetele pe par, îl \ine strâns, se clatin[ =i el cu parul, iar când a c[zut poarta =i l-a atins la picior, bunelul n-a mi=cat piciorul din loc =i iar a zis: «Ei, unde-i b[iatul cela? Pe unde umbl[ el, parc[ acuma-i de umblat?» — =i în clipa aceea a sim\it c[ se revars[ lumea toat[ de aici, din dealul satului, se revars[ în vale, umplând valea cu vuiete, cu zgomote, cu scrâ=nete de fier, cu zâng[nit de ro\i, iar sus în cer v[paia se aprinde mai tare, se face ro=ie, ro=ie ca

212

Vladimir Be=leag[

sângele, parc[ un foc mare, uria= ar fi c[lit tot cerul =i tot focul aista se revars[ peste vale =i se face valea ro=ie toat[, =i cerul odat[ se frânge în dou[, de la mijloc, =i se las[ înspre apus, =i cel[lalt mal dinspre apus odat[ ce lumineaz[, arde, iar dup[ aceea, ori poate în aceea=i vreme, r[sun[ toata valea de glasuri omene=ti, multe glasuri, glasuri izbucnite din adâncuri, de bucurie =i fric[ totodat[, glasuri împinse de cineva din urm[, trezite dintr-un somn, dintr-o a=teptare, pentru ca s[ cad[ iar în somn, în a=teptare, dar acum trezite =i purtate înainte — =i deodat[ printre glasurile acelea aude bunelul un hohot prelung, parc[ de bucurie, parc[ de plâns, iar dup[ hohot se aud flutur[ri ca ni=te lip[iri de aripi, hohotul se rostogole=te de-a lungul v[ii, de-a latul v[ii, din mal în mal, se amestec[ hohotul cu z`ng[nitul ro\ilor, scrâ=netul fierului, trop[itul picioarelor, strig[tul mul\imii... Bunelul st[ =i ascult[ cu mâinile pe parul ce se clatin[, se uit[ la jocul focului =i al p[mântului, st[ =i a=teapt[ când se va termina acest joc, acest dans s[lbatic, dar nu se termin[, se face tot mai aprins, tot mai turbat, =i toata valea, dealul, cerul =i p[mântul îs ro=ii, ro=ii-aprinse, ro=ii ca sângele, =i bunelul zice c[ aista-i într-adev[r sânge, c[ nu degeaba se aude ea a=a de bucuroas[ hohotind =i zburând prin v[zduh, peste livezi =i ape. Deodat[ fluturarea ei se aude pe aproape, bunelul vrea s[ se întoarc[ s-o vad[, dar s-a \inut în loc, nu s-a uitat. Doar a rugat-o omene=te, a rugat-o de trei ori s[-l mai lase... C[ dac[ a trece focul =i s-a duce s-or întoarce oamenii înapoi în sat, s-a întoarce =i nora cu b[ie\ii, dac-or veni =i or intra în orgad[, îndat[ or striga: «Bunelule? Auzi, bunelule, unde e=ti? Ce mai faci?» «Ce s[ fac? P[zesc casa. Iaca =i cartofii-s întregi, gardul, copacii din gr[din[. Amu veni\i la bunelul s[ v[ vad[... Voi cum v-a\i chinuit acolo? +i bunelul o s[-i mângâie pe cap îndelung, cu palma: Aista tu e=ti, Ile? Tu? Da asta cine-i? Tu, fa?». +i bunelul se încâlce=te, îi încâlce=te care =i cine-i =i când întinde odat[ mâinile vede c[ nu-i nimeni împrejurul lui =i numai undeva departe, tocmai colo pe zarea dealului se vede dep[rtându-se chipul mamei b[ie\ilor. Îi plâns[, despletit[, alearg[ =i strig[, î=i frânge mâinile =i-=i smulge p[rul din cap =i nu se =tie încotro alearg[ =i de ce strig[ =i plânge. Bunelul se uit[ dup[ dânsa, întinde

Zbor fr`nt

213

mâinile s-o opreasc[, dar nu se mai vede, =i atunci bunelul porne=te spre ea, întâi încet, apoi simte c[ picioarele i se dezmor\esc =i iaca alearg[, alearg[ pe drum, pe drumul ista îngust, d[ s[-i strige s[ se opreasc[, dar nu se mai vede, =i r[mâne în urma ei numai plânsul, r[mâne s[ pluteasc[ deasupra satului: «Of, copiii mei, copila=ii mei...». Bunelul se opre=te în mijlocul drumului, ridic[ ochii, se uit[ împrejur — toat[ lumea-i înecat[ de v[paia cea ro=ie, se uit[ pe vale — valea-i neagr[-ro=ietic[... Bunelul porne=te pe drumurile satului, alearg[ pe uli\e =i ulicioare, pe unde a umblat de atâtea ori, pe unde a c[lcat de atâtea ori în via\a lui, alearg[, se opre=te în dreptul unei case =i întreab[: «Este careva acas[, m[i?». Nu r[spunde nimeni. Trece mai departe: «M[i omule, m[i, r[spunde-te!» Ia aminte spre ograda întunecat[ — îi pustie ograda, pustii casele. Se duce mai departe, la alt[ cas[, ajunge la casa lui cuscru-s[u =i din drum strig[: «N-a fost a noastr[ acas[? N-ai v[zut-o?» Casa tace tupilat[ între copaci. «Chiar n-a\i v[zut-o? D-apoi amuia am z[rit-o trecând pe aici. N-a intrat în cas[? Ce-i cu dânsa de se rupe plângând a=a?» Atunci casa lui cuscru-s[u parc[ ar zice: «Du-te, m[i mo=nege, acas[, ce umbli pe uli\[? Amu-i de umblat, când arde p[mântul?» Dar b[trânul s-a =i pornit mai departe, înainte ori înapoi, nici el nu =tie, atât c[ se pomene=te în fa\a unei case din mahalaua lui (aici trebuie s[-i r[spund[ careva?) =i zice din drum: «Ce-i cu lumea asta, fa Motre! Vor s[ ne ard[ de tot?», =i pân[ s[-=i aduc[ aminte c[ pe Motrea a lovit-o glontele pr[=ind =i chiar el i-a s[pat groapa, pân[ s[-=i aduc[ aminte, iaca aude glasul ei: «Tu cat[ s[ dregi sapa =i s[ pr[=e=ti =i la mine în gr[din[ s[ n-o n[p[deasc[ buruienile de tot...». +i când a auzit-o vorbind de sap[ s-a întors =i s-a pornit repede de la poarta ei pe marginea drumului =i a în\eles c[ tot satu-i pustiu — pustii drumurile, pustii casele, pustii ogr[zile. +i satul într-adev[r era pustiu, por\ile deschise ori pr[v[lite pe unde erau, u=ile caselor deschise vrai=te, ferestrele iar[=i, pustiu satul, f[r[ suflet de om într-însul. Iar clocotul de pe vale s-a rostogolit pe cel[lalt mal =i bunelul auzea cum r[zbat dintr-acolo scrâ=nete de fier m[cinat =i flutur[rile aripilor ei, hohotele ei (parc[ era aici aproape, parc[ era departe, cine =tie pe unde), =i cum

214

Vladimir Be=leag[

mergea bunelul de la casa Motrei la vale de-a lungul gardului ei de glod, negru (a c[zut lipitura), =i s-a gândit c[-i numai el singur în tot satul =i c[ amu când a r[mas satul pustiu, el trebuie s[ aib[ grij[ de dânsul pân[ s-or întoarce oamenii, =i cum mergea a=a a auzit un strig[t «M[-a-m[!» Bunelul s-a oprit, a ascultat (dincotro a venit strig[tul? a stat, a mai ascultat — s-aude iar[? — mi s-a p[rut) =i a dat s[ porneasc[ mai departe, spre cas[ c[ era obosit, tare obosit dup[ atâta alerg[tur[ prin sat (atâta a umblat =i n-a întâlnit suflet de om!), =i numai a f[cut un pas ori poate s-a gândit c[ a f[cut, c[ acela=i glas a strigat iar[: «U-u-u-e-e-e!» nici nu s-a în\eles ce s[ fi strigat, dar bunelul a priceput cine strig[, a cunoscut glasul =i a pornit iar la fuga, alerga într-o parte, pe-o uli\[, pe alta, pe lâng[ ni=te case, pe lâng[ ni=te garduri, apoi se întorcea înapoi, intra în sat, pr[p[dea b[\ul pe care-l avea, scotea dintr-un gard alt b[\ =i, ajutându-se cu dânsul, alerga iar[ mai departe =i de câte ori a trecut a=a satul dintr-o margine în alta — nu se =tie, de câte ori a ajuns dintr-un cap[t al satului la altul — iar[ nu se =tie, se =tie numai c[ n-a întâlnit pe nimeni, nu l-a oprit nimeni, nu i-a dat bun[ vremea ori bun[ diminea\a nimeni (de amu începea s[ se geneasc[ de ziu[), pân[ când la urm[ l-au adus picioarele la ap[, la mal, picioarele =i p[mântul l-au adus =i bunelul a pornit a alerga de-a lungul malului în sus =i în jos, a se uita când spre sat, când spre cel[lalt mal, peste ap[ (dintr-acolo auzise strig[tul!) =i a umblat a=a pân[ s-a luminat bine de ziu[, toat[ valea s-a acoperit de lini=te, =i bunelul s-a a=ezat pe o lespede pe mal (pe care b[teau înainte femeile rufele cu maiul), =edea =i se uita la apa care curgea tulbure =i neagr[ =i pârjolit[ prin fa\a lui =i-=i zicea c[ iat[, a trecut =i focul ista, s-a dus, s-a dus =i nu mai este, dar ce folos, dac[ a r[mas satul pustiu, nu-i nimeni, ce folos c[ a r[mas numai el, un mo=neag slab, cu mâinile =i picioarele uscate, ochii obosi\i, care simte cum îl cheam[ \[râna, îl cheam[ de mult =i el se tot împotrive=te... Se împotrivea pân[ acuma, dar acum nu mai poate, nu mai are de ce se împotrivi, trebuie s[ se duc[. Bunelul las[ capul în piept =i în\epene=te a=a, una cu piatra de sub dânsul. Vremea trece peste dânsul, îl cuprinde, îl îngroap[ în nisipurile ei, bunelul se cufund[ tot mai mult în nisipul

Zbor fr`nt

215

de pe mal, valul apei vine, linge locul, îl neteze=te, îl astup[ =i bunelul nu se mai =tie p[mântean, ci numai duh, numai suflare a lumii... Când deodat[ de undeva de pe vale se aud ni=te \ipete ascu\ite, \ipete multe, \ipete de spaim[, parc[ de jale. Bunelul repede în sus capul lui alb, descoperit, chel, îl ridic[ din adâncurile nisipurilor, se uit[ într-acolo la vale =i vede un buluc de p[s[ri care zboar[, se rotesc, se tot las[ în jos, apoi se ridic[ în sus =i tot \ip[ parc[ a spaim[, parc[ a jale... L[stunii! S-au întors l[stunii pe la casele lor. Dar de ce nu se duc la bor\ile lor din mal? De acum a trecut focul, pot s[ se întoarc[ =i ei la cuiburi. Bunelul se ridic[ de pe lespede, se ridic[ în picioare. Ce-au g[sit acolo, de ce \ip[ a=a? Un fior rece îl trece prin inim[. Bunelul se apleac[, î=i ia toiagul de jos =i porne=te înceti=or la vale. L[stunii îl v[d, fac spre dânsul, zboar[ pân[ deasupra lui, apoi se duc iar[ spre locul unde se ro=eau mai înainte, se duc \ipând =i iar se întorc \ipând spre dânsul. Bunelul merge, merge, vede câ\iva tufari crescu\i cine =tie cum acolo pe mal, pe nisip, doi tufari de porumbrei spino=i, ajunge la tufari, calc[ între dân=ii =i deodat[ pa=ii lui pe nisip se opresc, se face t[cere, iar l[stunii se ridic[ sus, sus în aer, se mai rotesc cât se mai rotesc =i se las[ pe o arip[, peste ap[, =i se tot duc, se dep[rteaz[, se duc în drumul lor dac-or fi având =i ei un drum... Îi spunea bunelul dup[ aceea lui Isai: «Te-am g[sit pe mal, dup[ tufarii ceia de porumbrei. +edeai cu fa\a în jos, cu mâinile întinse, cu picioarele în ap[, pân[ la brâu în ap[, numai jum[tate afar[. Când te-am v[zut, m-am gândit c[-i vreun soldat. Te-am întors cu fa\a în sus =i atunci te-am cunoscut. Te-am luat în bra\e =i m-am pornit cu tine de-a lungul malului, pe marginea apei, spre sat. Iar l[stunii când au v[zut c[ te-am luat =i te duc, au pornit a se roti deasupra mea, se ridicau în v[zduh =i c[deau iar, =i \ipau, \ipau întruna, parc[ mi te cereau înapoi s[ te dau lor. Numai Nistrul mergea pe lâng[ mine, mergea =i t[cea...». T[cea Nistrul, mergea =i t[cea pentru c[ numai el v[zuse =i =tia tot ce nu v[zuse =i nu =tia nimeni din câte se întâmplaser[ în ora de la rev[rsatul zorilor, când s-a aruncat Isai de sus, de pe malul cela nalt =i drept =i neted ca un perete, s-a aruncat în ap[, s-a dus în adânc,

216

Vladimir Be=leag[

apoi a izbucnit la suprafa\[, departe de maluri, de un mal =i de cel[lalt, =i când a izbucnit s[ ieie o gur[ de aer c[ se în[du=ea dup[ o fug[ ca aceea, a v[zut o lumin[ mare deasupra, o lumin[ care l-a orbit, lumina aceea s-a spart \[nd[ri deasupra capului lui =i i s-a f[cut întuneric-bezn[-n ochi. Abia târziu, când l-au împins valurile la mal, departe, mult mai la vale de sat, apa l-a sp[lat =i l-a r[corit, dar tot nu-=i putea veni în fire, parc[ sim\ea c[ este, c[ tr[ie=te, parc[ nu sim\ea nimic =i numai îi fâ=`ia în urechi =i-i era r[coare la picioare — atunci a sim\it c[ mâna dreapt[ nu-i a lui, n-o poate mi=ca =i a auzit un vuiet în cap =i o durere cumplit[ la tâmpla dreapt[, dar n-a putut pricepe nici dup[ aceea cum =i dincotro, din care parte au venit gloan\ele ori schijele ori ce-o fi fost, nu-=i putea aduce aminte. Nici el nu =tia ce foc fusese acela care izbucni deasupra lui =i apoi se stinse, =i el c[zu în întuneric. Nu =tia cum a ajuns la mal, cum a înotat cu o mân[ numai, cu capul beteag, r[nit, cum s-a luptat cu apa, s-a luptat =i a învins-o, acolo la mijloc. Atât =tia c[ dup[ ce a v[zut apa c[ nu-l poate înghi\i, când s-a apropiat de mal, a prins a-l ajuta =i ea =i l-a mânat la mal... B[ie\a=ul a alergat mult încolo =i încoace de-a lungul malului, pe pietri=ul ascu\it =i t[ios, a alergat tot strigând, =i-a julit picioarele, t[lpile însângerate îl usturau =i-l frigeau, apoi au venit asupra lui p[s[rile negre \ipând din zbor, el fugea =i striga peste ap[, dar tata-s[u nu-i r[spundea, nu se vedea—cum se aruncase în ap[ =i se cufundase, nu mai ap[ruse deasupra, nu se vedea =i b[iatul a pornit s[ plâng[ =i s[ strige printre sughi\uri =i de acuma nu mai putea tot alergând încolo =i încoace pe marginea apei, dar p[s[rile negre c[deau asupra lui, el d[dea din mâini s[ se apere, iar o dat[ când s-a uitat în sus, p[s[rile nu mai erau =i a v[zut c[ degeaba tot fuge =i strig[, c[ci p[s[rile se vedeau zburând departe dincolo, la cel[lalt mal, unde-=i aveau bor\ile lor multe =i negre în mal. B[iatul s-a uitat într-acolo, dar n-a v[zut nimic, mai bine zis nu putea vedea, pentru c[ apa în fa\a lui str[lucea, parc[ luase foc =i ardea cu par[. A pus palma la ochi =i s-a uitat pe sub palm[, dar n-a putut vedea nimic =i când numai a pornit s[ alerge

Zbor fr`nt

217

iar[ de-a lungul apei, în sus =i-n jos, =i alergând s-a uitat înspre cel[lalt mal, atunci le-a v[zut zburând pe deasupra celuilalt mal, mai bine zis nu le-a v[zut, c[ taman zburau prin soare p[s[rile, le-a auzit numai cum \ipau mânioase, speriate, dar atunci l-a v[zut pe tata deasupra apei, sprijinit de mal cu spinarea, de peretele malului, sub bor\ile acelea multe =i negre, l-a v[zut =i a strigat de bucurie. A strigat tare =i i s-a p[rut c[ tata l-a auzit =i i-a f[cut semn. Dac[ l-a v[zut a pornit mai încet b[ie\a=ul, de acum nu alerga, mergea încet de-a lungul malului, chiar pe marginea apei, pe nisipul ud, r[coros, de-acum nu mai fugea, mergea în voie, îl a=tepta pe tata care se hodinea la cel[lalt mal =i acu= avea s[ vin[, avea s[ treac[ dincoace. B[iatul s-a a=ezat pe o piatr[, o lespede pe care n-o v[zuse pân[ atunci — st[tuse cândva nici în ap[, nici în nisip, de fapt st[tea mai mult în nisip lespedea aceea — b[iatul s-a a=ezat c[ tare-l usturau picioarele, =i le julise fugind de-a lungul malului pe pietri=ul fierbinte. Acum stând cu t[lpile în nisipul ud, r[coros, a sim\it b[iatul c[ i s-a mole=it trupul, =i-a sprijinit capul pe genunchi =i tot privind peste lumina apei la taic[-s[u care st[tea sub cel[lalt mal, gol, lipit cu spinarea de peretele înalt =i drept =i galben, a b[gat de seam[ ori a=a i s-a p[rut c[ tata st[ cu mâinile întinse în p[r\i, cu palmele lipite de perete, =i cum st[ a=a se las[ tot mai jos, =i b[iatul vede cum picioarele tatei se scufund[ pân[ la genunchi în ap[, pân[ sus, tata se duce pân[ la brâu în ap[ =i b[iatul a vrut s[ strige: «Ce faci, tat[?! Te duci la fund!», dar pe loc a în\eles c[ tata =uguie=te, vrea s[ vin[ mai repede încoace, =i pentru ca s[ nu se arunce deodat[ de pe mal, coboar[ încet în ap[ =i odat[ are s[ deie înot =i va veni =i s-or duce amândoi... El o s[ mearg[ al[turi, o s[ caute s[ p[=easc[ mai larg, s[ fac[ pa=ii mai mari ca s[ se \in[ de tata, =i cum vor merge a=a o s[-l întrebe: «Tat[-h[i, da de ce p[s[rile care tr[iesc în mal îs a=a de rele? A=a-i c[-s rele?» Apoi dup[ ce-or s[ mai mearg[ oleac[ o s[ zic[: «Te-am v[zut când st[teai cu spinarea lipit[ de mal =i ele \ipau de asupra ta... A=a-i c[-s rele p[s[rile acelea?» +i când o s[ zic[ a=a, o s[-=i aduc[ aminte cum au început s[-l râd[ într-o zi b[ie\ii ca-i de al nim[nui, c[ i-a lep[dat tata, unul l-a f[cut

218

Vladimir Be=leag[

pletos =i chiar l-a tras de chic[, de la ceaf[, l-a durut tare. «Tat[, tunde-m[ de tot, s[ nu m[ mai râd[ b[ie\ii =i s[ m[ porecleasc[...». +i parc[ aude glasul mamei: «Zi-i s[ te tund[!» «Tunde-m[, tat[...». +i când a vrut s[ se uite b[iatul iar dincolo, a v[zut c[-i întuneric, apa nu mai luce=te, malul cel[lalt abia se vede, nu se vede mai deloc – parc[-i noapte, parc[ s-a f[cut noapte, dar îi cald, parc[-i ziu[... +i apa parc[ este, p[rea nu-i, de auzit se aude, de v[zut nu se vede, =i-i cald, tare cald. +i-l frige în cap, îl frige tare în cre=tet... Apoi se face iar ziu[, iar lumin[, iar zi cu soare, apa iar luce=te =i începe ba a se întuneca, ba a se lumina =i deodat[ se aude de undeva dintr-o parte, de la vale, se aude scâr\âind prundi=ul cum se aude când tu=e=te cineva, pa=ii vin tot mai aproape, vin, dar tare încet vin, b[ie\a=ul vrea s[ se uite s[ vad[ cine-i, dar nu se uit[, =tie c[-i tat[-s[u. +i m[car c[ nu se uit[, îl vede, vede c[-i gol, vine nu =tiu cum sup[rat, cu capul plecat, vine, dar tare încet vine... Pietri=ul trosne=te sub picioarele lui =i când se apropie — tata? — se uit[ unde i-s hainele, întreab[ unde i-s hainele, dar nu-l întreab[ cu glas, îl întreab[ a=a, pe t[cute, =i b[iatul iar nu se uit[, nu-i r[spunde. Nu c[ nu vrea s[-i r[spund[ — nu poate, =i atunci tata vede o gr[mad[ neagr[, hainele lui, se apleac[ s[ le ieie, dar când pune m`na, d[ c[-i o gr[m[joar[ de scrum, c[ci hainele lui au luat foc de la soare, =i atunci tata vine la dânsul, la b[iat, dar b[iatul nu se mi=c[, nici nu întoarce capul, tata îl apuc[ cu o mân[ pe dedesubt, pe sub picioare, cu alta mân[ pe dup[ cap, =i a=a cu dânsul în bra\e porne=te de-a lungul malului în sus. +i b[iatul se întreab[: cum o s[ se duc[ ei acas[ dac[ tata-i gol? Când se uit[ — tata-i încins cu o c[ma=[. Vrea s[-l întrebe a cui e c[ma=a, c[ a tatei nu-i, a lui a ars — când a pus tata mâna pe gr[m[joara care credea c[-s hainele lui, ale tatei, a v[zut c[-n locul lor a r[mas numai ni=te scrum =i scrumul a zburat printre degete =i s-a împr[=tiat peste tot cerul — a vrut s[-l întrebe, dar a v[zut c[ aceea-i c[ma=a lui, a b[iatului — tata s-a încins cu c[ma=a lui, peste brâu cu mânecile, =i a=a mergeau pe marginea apei... Aprilie-iunie 1965, iunie 1997

219

IGNAT +I ANA

Sus ]n capul satului Ignat coboar[, mai bine zis sare la cotitur[ — camionul care l-a adus o ia la st`nga, spre ferma de sub deal, — iat[-l st`nd o bucat[ de vreme nemi=cat, de parc[ i s-ar fi ]nfipt picioarele-n locul unde-a c[zut. Vezi, Doamne, s-a gr[bit s[ vie, iar acum nu =tie ]ncotro s[ apuce: pe =osea la vale, spre casa cui ]l are, ori?.. Cum st[ el a=a, m[t[h[los =i nalt, curat un st`lp de telegraf printre ceilal\i ]n=ira\i pe marginea =leahului, d[ c[ parc[-i lipse=te ceva. Traista? O are sub\ioar[, este. A zmuls-o din cui c`nd s-a c[\[rat din mers ]n «ZIL»-ul care fuge acum pe un drum de \ar[, a urcat ne]ntrebat =i s-a ]ntins pe stiva de piatr[ din co=. Abia a apucat a-i da de ]n\eles, mu\e=te, brigadierului care \op[ia enervat pe l`ng[ motoristul care se c[znea cu ma=ina de t[iat blocuri: azi n-o mai drege\i... a=a c[ ce s[ stau aici de poman[?.. Aha, a uitat plosca ]n care-=i lua r[vac din butoia=... Las[ c[ o g[se=te el motoristul, ]n cotlon — a r[mas mai bine de jum[tate ]ntr-]nsa — trage un g`t b[iatul =i o s[-i mai treac[ n[duhul. N-o pornesc ei azi! Iar dac[ o pornesc =i eu nu-s?.. +i n-are s[ fie om la ]nc[rcat?.. Eh! pufne=te pe n[ri Ignat, sim\ind cum prinde a-l suge iar golul acela de la inim[.. }l suge, ]l suge... +i f[r[ s[ =tie cum, se prinde c[ ia traista de la sub\ioar[ =i o ]ntoarce pe-o fa\[, apoi pe cealalt[ — era f[cut[ de d`nsul, dintr-un =tergar vechi... s-a cam g[urit... ar trebui s-o mai c`rpocesc... via\[ de v[d[oi... Odat[ ]ntoarce brusc capul ]ntr-o parte: las’ c[ r[m`n luni =i lucrez p`n’ mai t`rziu, ]n cel[lalt schimb. }ntors ]n s`mb[ta aceea mai devreme de la munc[, habar n-avea Ignat ce-o s[ fac[ p`n[-n sear[, nici s[ =tie de oamenii ce-i vor ie=i ]n cale, cu at`t mai mult de acea suflare femeiasc[ — adev[rat[ ispit[ trimis[ asupra lui — care avea s[-i calce pragul, r[scolindu-i sufletul

220

Vladimir Be=leag[

=i via\a. De acum dac[ a cobor`t ]n marginea asta de sat, s-ar cuveni, bine]n\eles, s-o ia cetinel la vale, spre cas[. Dar vezi c[ s-a oprit =i st[ locului. Ori, poate, de unde =tie c[ nu-i a=teptat de nimeni-nimenea? Ori alta-i care-cumva pricina? Iar suce=te Ignat traista cu ce-a mai r[mas ]ntr-]nsa — hm! numaidec`t s[-i pun ni=te petice — =i era de acum s[ porneasc[ la vale, c`nd i se las[ o umbr[ pe frunte. Se scarpin[ ]ndelung la ceaf[: ce mi-a strigat azi diminea\[ vecinul, peste gard, c`nd fugeam s[ prind ma=ina?.. c[ m-a c[utat careva asear[?.. Face un efort s[-=i aduc[ aminte: nu cumva tata a fost?.. ba parc[-mi vorbi ceva de... lot =i... cas[. Cas[? Iar: casa?! Ignat ]=i str`nge cu durere buzele negre, late: ]l ]ntreb eu desear[... casa... iar le st[ casa mea ]n curmezi=... C`nd prinde traista de b[ieri ]n degetul cel mare, ]ndoit, =i d[ s-o arunce pe spate, aburi fierbin\i de benzin[ ]l izbesc ]n n[ri — un camion lunec[ pe al[turi cu vitez[ nebun[. Dup[ acesta zboar[ al doilea care-i =terge um[rul cu sc`ndura bordului, abia dovede=te s[ se fereasc[ s[rind ]ntr-o parte. Blegul! Se uit[ s[-l recunoasc[: dac[-i de-ai no=tri, de la carier[, las[ c[-l ]nv[\ eu! Ma=ina era departe — trecea pe sub barier[, o pr[jin[ ridicat[ cu un cap[t ]n cer, mai la deal de casa lui — r[m[sese uitat[ pe marginea =oselei din prim[var[, c`nd cu molima ]n vite... }l trece cu frig prin spinare: unul ca aista nici nu va opri m[car s[-=i vad[... trebu=oara! Odat[ se rupe Ignat din loc, p[=e=te peste =an\ul plin cu ap[ adunat[ din ploile acestei toamne t`rzii =i o ia de-a lungul unui gard de =ipci prev[zut cu o creast[ de s`rm[ ghimpat[. C[rarea-i jilav[, cu c[lc[turi de om, urme de dobitoace. Ceru-i jos, afumat. Colo-n dep[rtare, pe dreapta, luce=te auriu spinarea unui deal — s[ fie soare pe acolo? — iar jos, sub mal, d[ glas, de c`teva ori scurt =i o dat[ lung, sirena unui vapora= nev[zut cobor`nd pe Nistru la vale. }n cursul s[pt[m`nii se ia cu lucrul =i mai uit[, dar cum ajunge s`mb[ta =i are o jum[tate de zi slobod[, iar dup[ aceea, c`nd se g`nde=te c[... vine o duminic[ ]ntreag[ =i, la mijloc, o noapte lung[ =i pustie, atunci ]l potope=te cu totul mahna. Mahna asta ce i s-a

Ignat =i Ana

221

strecurat ]n piept ca o smoal[, cu care se lupt[ de c`teva luni de c`nd a plecat Ana =i a r[mas el singur. Uneori i se pare c[ a reu=it s[ mai scape de amar, dar pe dat[ ]=i d[ seama c[ a fost o p[rere. De la o vreme =i la lucru a prins a-l g[si. Bun[oar[, azi: trece brigadierul =i-i zice: «Ce tr`nte=ti a=a piatra, bre Ignat? Ori crezi c[ ducem lips[ de rebut?» «El de diminea\[ a cam c[lcat cu st`ngul», d[du glas de colo motoristul, un tinerel cu basc, venit mai deun[zi ]n locul lui badea Pricop care a fost mutat la alt[ ma=in[, c[ ajunsese la cu\ite cu brigadierul. }l privi cruci= Ignat: ia seama, mucosule, s[ nu te fac pe tine... rebut! Dar se ]ntoarse =i-=i v[zu de treab[. Bra\ele lui cu palme mari, l[t[re\e, adev[rate labe de urs cum ]l alinta Ana, umblau iute, apuc`nd blocul de piatr[ pe dedesubt, ridic`ndu-l ]n cap =i pun`ndu-l u=urel fie pe platform[, fie direct ]n bena camionului. Iar c`nd i se f[cea le=ie la inim[, destupa plosca pe care o \inea pe aproape =i tr[gea c`teva ]nghi\ituri bune, cinstindu-l, bine]n\eles, =i pe badea Pricop: aveam un suflet care m[ ]n\elegea, dar =i acela s-a dus, eh... A=a c[ sim\ind ]n\ep[tura din partea tinerelului, duse vasul la gur[, trase o du=c[ — fffu! otrav[ — se o\[r] =i f[cu semn brigadierului: gu=ti =i tu? Mama ei de via\[!.. Nu c[ ar fi vrut s[-l ]mbl`nzeasc[, nu, a=a, de, ca ]ntre oameni, cre=tine=te, din inim[ curat[. Ei doi n-aveau nimic de ]mp[r\it, normele Ignat =i le f[cea, de era nevoie lucra =i pe deasupra, oric`nd =i ori-dec`te-ori ]i zicea. Cu c`t urca mai mult la piatr[, cu at`ta ]=i obosea mai tare trupul =i parc[-=i adormea g`ndurile care-l rodeau zi =i noapte... La un col\ de gard Ignat se opre=te apuc`ndu-se cu m`na de un st`lp de beton. Apa din =an\ aici se l[\e=te =i-n b[ltoaca galben[ se b[l[cesc c`teva ra\e. V[z`ndu-l venind asupra lor, prind a m[c[i ca ni=te smintite... Nu-i a bine cu mine... De azi diminea\[ am sim\it... +i c`nd s[ calce dincolo, ra\ele se zbur[t[cesc speriate, iar una mai c[scat[ era s[ i se bage sub talp[ =i i se duce un picior ]n glod. — Boale spurcate! Ajuns la loc curat, d[ de c`teva ori cu bocancul s[ =i-l scuture. Dac[ ar fi fost s[-l ]ntrebe careva a doua zi, duminic[, dup[ ce-a plecat femeia aceea str[in[ de la d`nsul, ]n zori de zi: de bun[ seam[,

222

Vladimir Be=leag[

de ce n-ai \inut drept devale, acas[, ci ai luat-o la st`nga, merg`nd prin sat, pe ocolite, te-i fi mirat de-ar fi =tiut ce s[ r[spund[ Ignat... Abia c`nd a trop[it cu picioru-n p[m`nt, s[ sar[ glodul, atunci a b[gat de seam[ c[ st[ pe loc neted, uscat. Parc[ ar fi asfalt, z[u, se mir[ el. }ntr-adev[r, uli\a ce ducea spre Centru fusese ]ntre timp asfaltat[ =i el habar n-avea de treaba asta. Ba se mai nal\[ la intrare ]n sat un cogemite arc ]njghebat din sc`nduri vopsite ]n ro=u, =i pe arc ag[\a\i frunzari usca\i... O fi fost pentru vreo delega\ie, niscai granguri de la capital[... Pe ambele p[r\i, pe st`lpii de telegraf =i cei de curent electric, fixate pancarte cu diagrame, cifre fel de fel... S-ar opri Ignat s[ se uite la toate aceste minun[\ii pe ]ndelete, — tare m[iestrit zugr[vite! — dar nu-i chip: ra\a pe care mai s-o l[\easc[ fuge dup[ celelalte =i \ip[ de s[-\i ia auzul. — Iar[ careva-mi sperie p[s[rile! iese o gospodin[ val-v]rtej la poart[, cu poalele-n br`u =i bra\ele vinete p`n[-n coate, de tescovin[: plin satu de tot feliu de venetici, m]nca-i-ar pustia, doamne iart[-m[! — Aista-i de la noi din sat, fa! o l[mure=te imediat vecina care taman v`ntura ni=te fasole t[rcate-n poarta dat[-ntr-o parte. }i feciorul lui Iosub Ciuntu, cel de l`ng[ Bahn[, mai sus de pod. Care o \ine pe Ana lui Negar[... |ii minte: a furat-o mai an\[r\ de la o nunt[, iaca am uitat a cui, =i-nc[ s-au ]nc[ierat la b[taie... C[ fata se avea ]n horb[ cu Petrea ingineriu, fa... Zic unii c[, cic[, =i dup[ aceea, dup[ ce s-au luat... Aici cum[tra gr[ie=te ceva cu glas cam ]necat, dup[ care mai tare: amu =i-o luat s[rmana lumea-n cap =i, cic[, s-o dus de-acas[... Iar el s-o b[gat[-se-n St]nc[, nu-l vezi? curat un pu=c[ria= sc[pat... Din toat[ cet[reala vecinelor la urechile lui Ignat ajunge un singur cuv`nt: venetici. M-a uitat cu totul satul, ]=i zice-n sinea lui =i lunge=te pasul. Cum s[ nu te uite dac[ de mai bine de-un an de zile n-ai c[lcat pe la Centru? Adev[rat, n-a dat prin sat Ignat din an toamn[ de c`nd s-a mutat la casa lui. De pe atunci de c`nd a sosit t`n[ra doctori\[ care-a =ezut p`n[-n var[ ]n gazd[ la baba Ioana, peste drum de casa lor, =i a=a prieten[ s-a f[cut cu Ana de umblau hojma una la alta-n ospe\e. P`n[-ntr-o zi c`nd...

Ignat =i Ana

223

Se uit[ femeile lung dup[ b[rbatul nalt, ]n straie ponosite, duplite cu praf de piatr[, care \ine tot pe margine, pe sub copaci, p[=ind peste gr[mezile de frunze jilave =i negre... C`nd socoate c[ s-a-ndep[rtat destul de ele, Ignat scoate din traist[ buc[\elele de p`ine ce i-au r[mas, le pune din mers pe muchea unui gard de zid al cuiva — le-or g[si p[s[relele cerului —, apoi bag[ traista goal[-n s`n =i iu\e=te =i mai mult pasul. S-o ]ntreb... S[-mi spuie... — E=ti sigur c[ ai s-o g[se=ti! — De ce s[ n-o g[sesc? Trebuie s[-mi spuie... S[ =tiu =i eu... Adic[ asta a fost cauza pentru care a apucat drumul satului: ca s-o vad[ pe t`n[ra doctori\[ care lucra la gr[dini\a de copii? De c`teva luni se mutase din mahalaua lor, cu toate c[-i venea mai comod s[ stea ]n gazd[ la =osea: ]n fiecare s`mb[t[ pleca la ora= =i se ]ntorcea luni diminea\[... S-o g[sesc! S[-mi spuie... S[ =tiu... Ce-i cu Ana?.. Ce are?.. }n c`teva r`nduri Ignat se trezea c[ merge pe chiar mijlocul str[zii =i atunci cum se dezmeticea se ferea speriat, lu`nd-o iar pe sub pomii desfrunzi\i, tot pe l`ng[ garduri. S[ fi stat careva s[-l vad[ ]n acea stare, numai c[ s-ar fi g`ndit: m[i, omul ista-i beat... uite ce umblet are... Nu era beat Ignat, n-avea de unde s[ fie. Era obosit, r[u obosit era. I se f[cuse at`t de greu trupul c[... ]l tr[gea la p[m`nt trupul parc[ era... de piatr[... Ce-ar mai fi vrut s[ se hodineasc[, s[ se-ntind[ =i... Dar ce putea s[ fac[, dac[ ]n loc s-o ia c[tre cas[, a apucat pe aici... De amu s[ trec... S-o v[d... S-o ]ntreb... S[-mi spuie!.. De vreun an de zile s-a ferit Ignat s[ intre-n sat. +tia el c[ or s[-l duc[ picioarele pe la medeanul unde se f[cea joc atunci c`nd a venit pe dou[ s[pt[m`ni ]n concediu, ]n uniform[ de marinar: =apc[ alb[ f[r[ cozoroc, cu panglici lungi f`lf`ind pe spate, de se \ineau copiii droaie dup[ d`nsul. Or s[-l duc[ =i va s[ retr[iasc[ iar[=i, ca aievea, momentele din ziua aceea de var[ cu soarele sc[p[tat spre chindie c`nd el, cum st[tea de vorb[ cu ni=te fl[c[i ]ntr-o margine, a auzit un \ip[t... ]nv[lm[=eal[ ]ntre fete... strig[te... r`sete... Apoi una dintr-]nsele veni la d`nsul =i, mai r`z`nd, mai pl`ng`nd, i se lipi de um[r. Dar ce-i cu tine, ce s-a-nt`mplat, Ani\o badei? o ]ntreb[ ne=tiind ce s[ cread[... Cu numai dou[ seri ]nainte avusese vorb[ mare cu tat[l fetei, care ]l

224

Vladimir Be=leag[

goni de la poart[, amenin\`ndu-l c[ dac[ mai ]ndr[zne=te s-o anine pe fiic[-sa ]l cotonoge=te =i nici nu se uit[ la =apca lui alb[. Caut[-\i pe alta s-o sco\i din minte, marinarule! i-a strigat viitorul socru: eu am s[-mi dau fata dup[ un om a=ezat... S-a v[dit mai pe urm[ c[ omul cel a=ezat, Petrea inginerul se numea, a c[rui nevast[ se pr[p[dise de vreo jum[tate de an — fiind la armat[, Ignat nu =tia ]n ce ]mprejur[ri s-a ]nt`mplat nenorocirea — r[m[sese cu doi copii mici. Anume ]n ziua aceea de duminic[, ]n\eleg`ndu-se cu p[rin\ii, vru s-o urce Petrea pe fat[ ]n motociclet[ ca s-o duc[ la d`nsul acas[, de acolo de la joc, dar ea a \ipat ]ngrozit[ =i s-a rupt din m`inile lui. Era motocicleta cu care se r[sturnase inginerul =i-=i omor`se femeia ]ntr-o noapte, ]n vreme ce se-ntorceau de la o cum[trie din alt sat... Lucruri =i am[nunte pe care le-a aflat Ignat mai t`rziu, dup[ ce a adus-o a doua duminic[ pe Ana la p[rin\ii lui, iar peste c`teva zile, ]ntr-o joi, avea s-o lase ca s[ se-ntoarc[ la vapor s[-=i duc[ serviciul la cap[t. Dac[ m[ ui\i iar[, i-a dat de grij[ Ana la scara vagonului, s[ =tii c[ de mine nu te-ascunzi nici la fundul m[rii. +i-i cuprinse picioarele cu bra\ele ei mici, cu ochii plutind ]n lacrimi — el st[tea sus, iar ea jos. S-a ]nt`mplat s[ nu-i scrie timp de patru luni, fiind plecat cu vaporul ]ntr-o misiune ]ndep[rtat[ de ajunse tocmai ]n Oceanul de R[s[rit. M-a uitat definitiv, =i-ar fi zis atunci Ana, =i nu at`t ea c`t p[rin\ii ei au c[utat s-o conving[ c[ a uitat-o — Ignat =i Ana se =tiau de copii, iar cu anii prietenia lor copil[reasc[ s-a preschimbat, f[r[ s[ =tie cum, ]n dragoste, ceea ce nu le era pe plac b[bacilor ei, pentru c[, ziceau, prea ]i nalt =i ciol[nos b[iatul, pe c`nd fata lor e sub\iric[ =i delicat[ ca o p[pu=ic[. Pricina, de fapt, p[rea s[ fie alta: Ignat era dintr-o familie de oameni cu mul\i copii =i cu mai pu\in[ stare, pe c`nd ea era una la p[rin\i de-o c[utau ca pe-o prin\es[... Unul Dumnezeu =tie de unde acea dragoste fierbinte =i chinuit[ ce veni s[-i lege, dar dup[ re]ntoarcerea la unitatea lui, Ignat ]i scria ]n fiecare zi oriunde s-ar fi aflat, =i fiece scrisoare ]ncepea cu: frumoasa mea japonez[! +i se ]ncheia tot a=a: a mea frumoas[ japonez[! Anume din asta =i porni vorba prin sat c[ lunile acelea, patru sau cinci, Ignat nu i-a scris pentru

Ignat =i Ana

225

motivul c[-=i g[sise alt[ dragoste, o japonez[. Iar dup[ ce se ]ntoarse la vatr[ =i treceau ]mpreun[ prin sat, lumea gr[ia ]n urma lor: trece ursul cu japoneza lui! Cu adev[rat, el omoi de aproape doi metri, iar Ana pe l`ng[ d`nsul mititic[, un puigan, o feti\[. Ca s[ le fac[ cheful celor buni de gur[, ]ntr-un r`nd, trec`nd pe l`ng[ joc, de acuma fiind c[s[tori\i, o ridic[ Ignat pe Anu\a lui pe-un um[r =i a=a merse pe drum spre cas[... — V[leu! face o femeie mai s[ se ciocneasc[ de Ignat care iar ie=ise-n mijlocul str[zii. Poart[ o scurteic[ de velvet ro=u reiat, ]ntr-o m`n[ duce o paporni\[ nou-nou\[, iar ]n cealalt[ o garaf[ cu vin, legat[ cu fund[ ro=ie la g`t. Dup[ ce se ]ndep[rteaz[, uit`ndu-se-n urma lui: iar vreunul sc[pat de la ocn[, bag sama, b[rbate... — Vezi s[ nu te scapi aicea-n mijlocul drumului! buhne=te sup[rat b[rbatul ei care venea mai ]n urm[ t`r`nd de m`n[ pe un b[ie\el care nicidecum nu vroia s[ mearg[ cuminte =i-l tr[gea pe taic[-s[u ]napoi. Omul ca omul: vine de la munc[, nu se duce ca tine la cum[trie... Abia acum ia aminte Ignat la hainele de pe d`nsul: parc[-s nins cu m[cin[tur[ de piatr[... Oi fi alb =i pe fa\[... ca un morar... V[z`ndu-se ajuns pe pode\ — mai r[m`n de aici vreo sut[ de metri p`n[-n centru unde-i prim[ria, al[turi c`rmuirea gospod[riei agricole, peste drum =coala, mai la vale =i mai la deal magazinele, bufetul — ]=i zice: ce-o s[ cread[ ea c]nd o s[ m[ vad[ ]n halul ista? Am s-o iau pe ulicioara ceea, pe din dos, mai departe de ochii lumii... Dar ca totdeauna, c`nd ]=i punea una-n g`nd, =i de data asta — alta iese: zv`rluga de pu=tan se rupe pe neprins de veste din m`inile lui taic[-s[u =i Ignat se vede nevoit s[-l prind[. }l g[bje=te sub pode\, de unde-l scoate cu mare greu, =i-l d[ omului ]n primire: acela nu s-a b[gat, c[ i-a dat de grij[ nevast[-sa c[-i ]mbr[cat ]n haine curate, bune... Acum merge Ignat pe o hudi\[ l[turalnic[ — pe alocurea bocancii i se afund[-n p[m`ntul r[zmuiat — trece pe l`ng[ ni=te cocioabe vechi st`nd cu dosul drept ]n drum... Las’ c[ pe aici am s[ ocolesc medeanul, chite=te Ignat. Nu cumva ]i e team[ c[ d[ ochii cu Petrea? Tot drumul c`t a mers ]ncoace,

226

Vladimir Be=leag[

l-a ]mpuns g`ndul: el m-a c[utat asear[... el... iar[ nu ]ncape de casa mea... ]i st[ ca un os ]n g`t casa mea... Odat[ se ]ntoarce furios c[tre un st`lp negru: las[, bre Petre, c[ ajung eu cu crucea pe la tine!.. o s[ trebuiasc[ odat[ =i odat[ s[-mi dai socoteal[!.. Nu-i ajungea putere s-o fac[? Adic[: s[-i cear[ socoteal[. Nu putere — curajul ]i lipsea ca s[-i vorbeasc[ direct, ]n fa\[... De aceea cote=te g`ndul pe alt fir, c[ut`nd a se convinge el ]nsu=i pe sine c[ anume de medean s-ar feri =i nu de altceva, mai bine zis, de altcineva... Habar n-avea Ignat c[ pe locul de care fugea fusese s[pat[ o enorm[ groap[ de funda\ie =i era pornit[ de acum construc\ia Casei de cultur[ a satului... D`nd a=a dintr-o ulicioar[ ]n alta, iese Ignat la gr[dini\a de copii. Centrul r[m`ne ]n st`nga. Arunc[ o privire prin p[r\i — nu se vede nimeni. Numai la poart[ st[ o c[ru\[. Caii tot flutur`nd din cap =i-au scos c[pestrele. De t`rziu nu pare s[ fie prea t`rziu... =i prive=te-n sus c[ut`nd cam pe unde-o fi soarele. Trebuie s[ fie... n-a plecat ]nc[... Ocole=te c[ru\a =i o ia pe-o c[r[ruie a=ternut[ cu prundi= care duce, prin ni=te arbu=ti desfrunzi\i, spre o u=[ cu perdele albe... Brusc se opre=te-n loc. Ce-o s[-i spun[? }n ce fel are s-o ]ntrebe pe doctori\[?.. De at`ta ]ncordare ]l trec n[du=elile. Scoate din s`n traista, ]=i =terge fa\a, fruntea =i o bag[ iute la loc — nu m-a v[zut nimeni? Lucru cu totul ciudat: ]n clipa asta ]=i auzi glasul. Da, glasul lui, cu toate c[ =tia, era sigur c[ n-a spus nimic, n-a deschis gura. Adic[ se ]nchipui zic`nd: doamn[ Marieta, dac[ nu v[ e cu sup[rare, ce-a\i avut ]n vedere c`nd a\i venit la noi =i eu cu Ana ridicam la pod ]n camera mare =i Dumneavoastr[ a\i spus: femeia-i f[ptur[ delicat[ =i dac[ b[rbatul nu caut[ de d`nsa, n-o cru\[... C[ adic[telea am pus-o la urcat bo\uri de lut cu paie? Dar n-o puneam eu, singur[ se apuca de lucru de cum venea de la serviciu. Dimpotriv[, eu o opream: tu, Ano, func\ionar[, =i s[ urci bo\uri? A=a am zis atunci, iar Dumneavoastr[, doctori\a, mi-a\i dat replica: nu pe mata te-am avut ]n vedere, domnule Ignat. Am zis: ]n genere, dac[ un b[rbat nu cru\[ pe femeia lui... }n genere? Iat[ cuv]ntul pe care nu l-am putut ]n\elege. V[ rog s[ mi-l explica\i... Vas[zic[... rezult[ c[ eu nu mi-am cru\at femeia? Ori c[

Ignat =i Ana

227

m-a\i avut ]n vedere nu numai pe mine? Poate c[ era vorba de alt-ci-ne-va, de un alt b[rbat? Dumneavoastr[, doamn[ Marieta, sunte\i nou-venit[ la noi ]n sat, nu =ti\i... Dup[ ce am luat-o pe Ana =i am plecat ]nd[r[t la armat[, a stat o vreme la p[rin\ii mei =i s-a ]ntors iar la alde Negar[... Se putea ca ]n anul care-am lipsit eu s-o fi obijduit cineva... un alt b[rbat? Asta a\i avut-o ]n vedere spun`nd: nu zic numai de mata, zic: ]n genere b[rbatul... asta?.. U=a cu perdele albe se deschide l[s`nd s[ ias[ o d[dac[ voinic[ =i rumen[-n obraji, ]n halat alb, care poart[ la fiecare sub\ioar[ c`te-un ghemotoc viu ce se zbate, b[l[b[ne=te din picioare, \ip`nd: — Nu vreau acaaas[!.. C`nd se apropie leli\a de c[ru\[ — c[ru\a=ul, cu o barb[ ro=cat[, o urmeaz[ cu biciu=ca aruncat[ pe um[r =i culege ]nc[l\[mintea ce sare din picioarele picilor — prinde Ignat la inim[ =i ]ntreab[: — Spune mata, te rog: sora Marieta este? — A, ce-ai spus? ]l prive=te muierea mirat[. Dar cine sunte\i? Ave\i cumva vreun copil la noi? — Nu... dar... a= avea ceva... s[ vorbesc... cu dumneaei... — Ha-ha-ha! r`de cum[tra f[c`nd cu ochiul c[tre c[ru\a=ul cu barb[ ro=cat[, care ]i pune pe cei doi pici bucluca=i ]n co=ul c[ru\ei =i le arat[ biciu=ca s[-i potoleasc[. Auzit-ai? Dumnealui are a vorbi cu Marieta... Nu-i Marieta. A plecat. O s[ vie luni diminea\[. A=a c[ poftim, caut-o luni... Se ]ntoarce =i fuge pe c[rare spre u=a de unde o alt[ d[dac[ ]n alb scoate alte dou[ ghemotoace care b[l[ng[nesc din m`ini =i din picioare. Nu-i... a plecat... luni diminea\[, las[ Ignat capul, am[r`t. Brusc ]l cuprinde o surzenie de nu mai r[zbate la auzu-i nici un sunet, nici un zgomot din afar[. Numai c[-ndat[ s-aude un vuiet mare, parc[ undeva sus de tot, ba parc[ ]n capul lui, de-l ame\e=te =i se sprijin[ cu o m`n[ de loitrea c[ru\ei. Dar p`n[ luni? Ce m[ fac eu p`n[ luni? +i d[ s[ porneasc[, dar ceva ]l \ine locului. Poate f[r`ma de speran\[ c[ acu=i iese totu=i doctori\a, vine pe c[rare, ]l vede =i-l ]ntreab[: ce-i cu mata, domnule Ignat? Ce s-a ]nt`mplat? — Oare nu =ti\i? — Nu, nu =tiu,

228

Vladimir Be=leag[

ridic[ din umeri doctori\a =i-l prive=te mirat[ cu ochii ei migdala\i, frumo=i. Atunci Ignat ]ntoarce capul ru=inat ca un pu=tan care a f[cut o pozn[ =i-i nevoit s[ recunoasc[: spune\i-mi, dar sincer: v-a vorbit Ana ceva de mine? c[ a= fi obijduit-o cumva... eu? m[ ]n\elege\i despre ce vorbesc: eu, ca b[rbat... — ha-ha-ha! r`de sora Marieta, exact ca atunci r`de c`nd a venit la d`n=ii =i el cu Ana puneau bo\uri de lut la pod. Ana le c[ra, iar el, urcat pe scar[, le arunca sus. Acum c[ suntem numai noi doi... Doctori\a se apropie de-i simte suflarea parfumat[ pe obraz: mi-a spus ea ceva, dar e un secret femeiesc, auzi? se-cret!.. Ignat se fere=te brusc privind-o ]n ochi: secret?! Duce pumnul str`ns la frunte lovind ]n os =i momentan i se desfund[ urechile. Un talme=-balme= de vorbe, \ipete, strig[te, mieun[turi =i l[tr[turi ]i inund[ auzul. Se suce=te-n loc: c[ru\a-i plin[ cu pu=ti care de care mai zburlit =i mai dr[gu\, \in`nd to\i m`inile pe marginea loitrei dup[ cum le comand[ c[ru\a=ul ro=cat care st[ solemn l`ng[ transportul lui cu biciu=ca aruncat[ pe um[r. S-a ]ntors Ignat =i cu to\ii au amu\it ca =i cum nici n-ar fi fost acolo. Numai ochii, vreo dou[zeci de perechi, lucesc plini de curiozitate: oare ce-o s[ fac[ uria=ul acesta plin de praf de piatr[ care, ]i sperie nenea c[ru\a=ul, o s[-i bage-n sac =i o s[-i duc[ la lupii din p[dure? Bine]n\eles, dac[ nu-s cumin\i!.. Dar uria=ul e cu g`ndurile ]n alt[ parte. Ori, poate, de bun[ seam[ nu-i vede? ori crede c[ ei nu-s dec`t ni=te p[pu=i pe care nenea c[ru\a=ul are de datoria s[ le duc[ de-a lungul uli\elor prin sat =i, oprind din poart[-n poart[, s-o ia pe c`te una de m`nu\e =i a=a, f[r[ a cobor` de pe capr[, s-o pun[ jos, =i p[pu=a s[ fug[ ]n ograd[ unde-o a=teapt[ m[mica =i t[ticu... Uria=ul se ]ntoarce, d`nd s[ porneasc[ ]n drumul lui de unde-a venit, dar... ]l izbe=te ceva cu putere ]nd[r[t. I se descheie haina ]n fa\[. }ntoarce capul, nedumerit... Atunci s[ vezi =i s[ nu crezi: perechile de punctule\e lucind ca mici diamante aranjate pe dou[ r`nduri de-a lungul loitrelor momentan se amestec[, unele av`nt`ndu-se spre cer, altele l[s`ndu-se-n jos, sub fiecare pereche apare o mic[ deschiz[tur[ roz[ ]n care sclipesc ni=te semin\e albe =i

Ignat =i Ana

229

rare, dintre care \`=nesc chiuituri sub\iri... +i to\i arat[ cu degetul spre d`nsul r`z`nd de se cutremur[ c[ru\a m[run\el... R`d de straiele mele! ]=i zice uria=ul =i numai c`nd duce m`na la spate =i prinde-n ceva, atunci pricepe ce i-a ]nveselit at`t de tare pe dr[cu=orii i=tia: lau legat cu o bucat[ de s`rm[ — un cap[t de chinga pufoaicei, altul de bra\ul c[ru\ei... Ignat z`mbe=te: c`nd era mic i-a f[cut =i el o so\ie lui bunicu-su: i-a legat cu o a\[ opinca de piciorul patului =i c`nd a vrut tata b[tr`n s[ porneasc[ a dat ]n genunchi. Pentru care trebu=oar[ a m`ncat p[par[ de la tat[-s[u... — Care, m[i? tun[ Ignat mut`ndu-=i fioros ochii de la unul la altul. To\i schimb[ din umeri: nu =tim! nu noi! — Aha, nu voi? =i Ignat se apleac[ sub c[ru\[. Oare ce-o s[ fac[? O s[ ia de roat[ =i-o s[ ne r[stoarne? Ori ne ridic[-n spate cu tot cu c[ru\[ =i ne duce la lupii din p[dure? — Reche-che-orc! orc! se aude de sub c[ru\[. Cele dou[zeci de perechi de ochi se apleac[ peste marginea loitrelor, dar nu v[d nimic. C`nd ridic[ iar capetele, uria=ul st[ drept, cu o m`n[ pe crupa calului, iar sus se aude, nev[zut, cucul: — Cu-cu! Cu-cu! Nu mai pot de at`ta mirare =i prind a se ]nv`rti ]n toate p[r\ile. Unul din ei ]nchide pe o clip[ ochii, ]ntinde o m`nu\[ =i c`nd ]i deschide iar, vede c[ degetul lui arat[ exact spre gura uria=ului. De acolo! de acolo se aude! vrea s[ strige iste\ul, dar gura uria=ului e ]nchis[ bine =i acum se aud gui\`nd ]nsp[im`nt[tor o mul\ime de purcelu=i. Aici pu=tii nu mai pot rezista =i prind a hohoti iar[=i ]ntorc`nd c[tre nenea uria=ul gurile lor cu margini roze, ]n care se afl[ ]nfipte, rare =i ]nc`lcite, semincioare albe de m[r... Iat[-l c[ iese Ignat de la c`rmuirea gospod[riei — s-a furi=at pe-o secund[-nl[untru, s[ nu-l z[reasc[ lumea, a b[gat capul printr-o u=[: este tovar[=ul inginer? — Dudui\a care b[tea la ma=in[ =i concomitent vorbea la telefon a ridicat ochii ]ncondeia\i: Petru Nicolaevici? Nu-i... Dus pe teren... Dar mata cine e=ti? — Eu?.. Eu sunt de colo...

230

Vladimir Be=leag[

(nu m-a recunoscut nici domni=oara asta!) — Dac[ a\i adus piatr[, ]l g[si\i la ferm[... Dac[ nu, a=tepta\i... Bine, am s[ a=tept... — iese Ignat =i o ia spre cas[... N-am f[cut nici o br`nz[ azi! C`nd se strecoar[ printre cl[direa prim[riei =i cea a magazinului, aude dinspre strad[ o salv[ de urale, \ipete de bucurie amestecate cu sc`r\`it de c[ru\[. Tramvaiul copiilor urc[ la deal. Ridica\i ]n picioare picii ]i fac semn agit`ndu-=i m`inile. Bietul c[ru\a= a sfeclit-o r[u: opre=te caii, se d[ jos =i prinde a alerga alarmat ]mprejurul tr[surii ca s[-i ast`mpere. — Hei! le strig[ Ignat. Trage\i la magazin... V[ cump[r un sac de bomboane!.. — Nu vrem bomboane!.. — Vrem s[ faci ca broascaaa!.. — Ca purceluuu=ii!.. Din st`nga d[ n[val[ un tractor pe roate nalte de cauciuc, tr[g`nd dup[ el o platform[ ]nc[rcat[ cu crengi pentru de foc, din dreapta vine un autofurgon enorm, fost pe vremuri de culoare argintie iar acum stropit p`n[ sus cu noroi proasp[t peste cel uscat. Tractorul tu=e=te ca un apucat ]mpro=c`nd cu fum v`n[t spre oamenii ce trec pe al[turi, autofurgonul gr[bit peste seam[ prinde a claxona strident cer`nd liber[ trecere. At`t mai putu vedea Ignat: cum mergea pe jos, c[ru\a=ul cel ro=cat trase de h[\uri — autofurgonul ]l ]mpingea-n fundac! — apoi s[ri pe cracii c[ru\ei =i lovi ]n cai. C`nd, ]n sf`r=it, cele dou[ namile g[l[gioase =i ner[bd[toare se c[r[b[nir[ fiecare ]n partea ei, c[ru\a a disp[rut. Ignat ]n\epene=te-n loc. Puzderia de lume ce fo=g[ia printre cl[dirile nalte, cu dou[ =i trei etaje — c`rmuire, magazin, prim[rie, =coal[ — unii gr[bi\i dup[ cump[r[turi, al\ii ie=ind de la =coal[, al\ii str`n=i, pur =i simplu, la palavre =i la ron\[it semin\e de floarea-soarelui — lumea toat[ se retrage ]ntr-un mod miraculos, ca o ap[, undeva, =i el se pomene=te dintr-odat[ singur. Parc[ odat[ cu plecarea c[ru\ei cu copii satul ar fi r[mas pustiu. Pustiu =i mort...

Ignat =i Ana

231

}nchide ochii Ignat, ]i deschide iar[=i — pe dinainte-i joac[... un roi de sc`ntei, ba parc[ un noura= albastru iscat ca din nimic, =i unde prinde a s[lta, a juca noura=ul acesta, adic[ roiul de sc`ntei: ba se repede-n sus, ba cade la p[m`nt... Vrea s[ m[-nveseleasc[? — Da, s[ te mai iei cu cele bune, c[ tare mi te v[d m`hnit, uria=ule... Dar... cine e=ti? parc[ ar ]ntreba Ignat. — Cum? Nu m-ai v[zut? Dar eram =i eu ]ntre copiii din c[ru\[...— Erai? — Da, sigur c[ eram!.. Acum uite! strig[ noura=ul de sc`ntei albastre =i face o piruet[, ]ntr-un picior, apoi se d[ peste cap =i se opre=te-n m`ini, cu picioarele ]n sus, privindu-l cu ochi lucitori =i gura deschis[ a mirare: ei, ce zici? +tiu s[ fac tumbe? — Da, =tii... dar... — Vrei s[-ntrebi de ce-am r[mas? De ce n-am plecat =i eu cu ceilal\i? — Da, anume asta vroiam —... P[i afl[ c[ eu sunt roiul de sc`ntei... adic[ noura=ul albastru... adic[ n[lucirea din ochii t[i... visul t[u cel ghidu=...— Aaa? se dumere=te Ignat. Al meu... Dac[-i a=a... +i iar ]nchide ochii: atunci haidem... S[ mergem!.. +i deschide ochii. S[ vezi minune! Momentan lumea se revars[ din toate p[r\ile, inund`nd ca o ap[ clocotitoare spa\iul dintre c`rmuire, magazin, =coal[... Clipe=te Ignat din ochi: unde e=ti, noura=ule... roiule ghidu=? A disp[rut, nu-i! }l caut[ cu privirea prin cotloanele ]ntunecoase din spatele magazinului, fuge privirea lui spre u=a deschis[ a c`rmuirii, urc[ pe acoperi=ul de \igl[ ro=ie al prim[riei, — nu-i nic[ieri noura=ul cel albastru. Obosit[, privirea lunec[ de pe strea=in[ pe muchea peretelui ]n jos, =i Ignat tresare ]nfiorat: dintr-o fereastr[ i-a f[cut cineva cu m`na. Se d[ un pas ]napoi, speriat: cine?.. cine oare?.. m-a chemat?.. Era fereastra la care, ]ntors de la munc[ cu vreun camion =i venind p`n[ aici, o vedea pe Ana. }l observa =i ea =i-i f[cea semn cu m`na: vino... mai repede... Urca fuga pragul nalt de ciment, b[tea la u=[: se poate? — Intra\i! r[spundea Ana pe un ton oficial, a joac[. Intra. Ea st[tea la masa plin[ de h`rtii, masa enorm[, jil\ul ad`nc, iar Ana lui mic[-mititic[... De cum ]l vedea intr`nd — nalt, de=irat, ]n hainele lui albe de f[in[ de piatr[ — Ana \ipa ]ngrozit[: ai, ursul! — s[lta ]n picioare pe jil\, de acolo zv`cnea pe mas[ =i se repezea, cu bra\ele desf[cute, drept

232

Vladimir Be=leag[

la pieptul lui, ]nl[n\uindu-i g`tul cu bra\ele. Mai bine te ]nghit eu! striga =i-i mu=ca buza de jos care... ]l dezmierda ea... chiar dac[-i mare ca de... cal, dar e mai dulce ca mierea... Duce Ignat m`na la gur[: nu m-a v[zut careva? =i o ia p[=ind rar ]n sus — cotesc pe dup[ magazin, ies ]n ulicioara fier[riei =i... Dar nu =tiu ce-l ]mpinge s[ mai ]ntoarc[ o dat[ capul: arunc[ o c[ut[tur[ spre fereastra de unde i s-a n[z[rit c[ i-a f[cut cineva semn cu m`na. Nimeni. +i cu toate c[-i departe, dar parc[ vede odaia goal[, masa lat[ p[r[sit[, jil\ul uitat... La col\ul alimentarei opre=te: ar trebui s[ iau ni=te p`ine — bag[ m`na-n buzunar — aveam ni=te bani — =i iar ]i fuge privirea la vale, ]n lungul str[zii asfaltate. La intersec\ia drumurilor se v[d ni=te movile mari — nisip? asfalt? — scotoce=te ]n cel[lalt buzunar — i-am pierdut pe undeva? acum ce m[ fac: s[ vin a doua oar[-n sat? De pe gr[mezile negre-cenu=ii privirea sare peste ni=te acoperi=uri de \igl[ ro=ie ori sur[ =i se ]nfige ]ntr-o creast[ de stuf, pe malul Bahnei. O fi fost b[tr`nul asear[... dup[ bani... Ah, datoria care-i st[ pe grumaz ca o piatr[ de moar[ (a ]mprumutat c`nd cu cimentul =i lemnul pentru cas[ de la mo=neag cinci sutare, de acuma-i anul =i ]nc[ nu i le-a ]ntors!). Bine c[ nu l-am ]nt`lnit cumva... Ignat cote=te pe l`ng[ col\ul magazinului =i dispare, gr[bit, ]ntr-o fund[tur[... De la o vreme ]ncoace, a=a ca de vreun an de zile, Iosub Ciuntu nu putea s[ =ad[ acas[ m[car s[-l fi legat. Muierile lui, nevasta =i fata, ]i ziceau: oaspele nostru! De, c`t se afla dus la lucru, cu caii, fie prim[var[, var[ ori toamn[, de la sine ]n\eles, dar dac[ porneau ploile ciob[ne=ti =i d[deau frigurile, s-ar fi cuvenit s[ se ast`mpere =i el, s[-=i caute de gospod[rie. At`tea de pus la cale: s[ dreag[ acoperi=ul c[ rupsese v`ntul cel mare stuful de la un col\ (s[ aduc[ de la balt[ o c[ru\[ de mald[re), s[ mai adauge o sec\ie la cu=ca de iepuri c[ s-au cam ]nmul\it, s[ caute un me=ter s[-i ]nchege fundul la polobocul cel mare (poate la anul s-a face poama =i are s[-l umple!). Nu era el omul s[-l g[seasc[ moartea =ez`nd, dar nu =tiu cum se f[cea c[ abia

Ignat =i Ana

233

se apuca de-un lucru =i pe loc ]i pierea cheful, nu-l mai ducea la cap[t. Se l[sa pe col\ul prispei, chipurile s[-=i dezmor\easc[ piciorul beteag de la r[zboi, =i st[tea a=a numai el =tie de ce v`nturi furat. Amu ce stai pe g`nduri? Scoal[ =i hai! — Ha? ce-ai spus? tres[rea Iosub =i cu toate c[ =tia c[ n-a fost dec`t o p[rere glasul ce i-a gr[it a=a, flutura din cap a har\ag: ce grij[ ai tu de mine? Crezi c[ nu =tiu ce pui la cale? dar las[... pe Iosub nu-l p[c[le=ti!.. Z`mbea pe sub musta\[ fl[c[ie=te, dar p`n[ la urm[ se ridica de pe muchea prispei =i o lua din loc. Unde se ducea? Unde-l duceau picioarele — ori, cum ziceau muierile lui: iar a apucat razna gospodarul nostru... Pentru ]nceput se d[dea la vale de cas[, aici se oprea, st`nd lung[ vreme, cu ochii du=i peste sat. Apoi se ]ntorcea c[tre Bahna care se c[sca la c`\iva pa=i — o cogeamite groap[ f[cut[ cu anii de viituri =i ape de ploi. C`nd a venit la casa asta — Iosub «]i m[ritat» — curgea p`r`ul limpede... acum s-a m`lit... cre=te ceapa broa=tei ca p[durea, mai nici apa nu se vede... }ntr-un t`rziu, uit`ndu-se a=a, cu ochi nev[z[tori, cl[tina din cap: a trecut via\a... Mai trecea o vreme =i iar, de data asta cu glas tare: mama ei de via\[!.. Dup[ care numai ce-l vedeai c[ taie drept spre poart[, parc[ nici nu l-ar fi sup[rat piciorul. Lua aminte ]n lungul drumului — spre Centru, spre pod: dar vine careva ]ncoace? +i dac[ vedea pe cineva, a=tepta s[ se apropie, iar ]n sinea lui ghicea: cine-i? de-al cui ]i? ce caut[ pe aicea? +i, de departe, ]l lua la ]ntreb[ri: de unde vii? Unde-ai fost? Ce-ai f[cut? Ce ai ]n geant[? Dar mai cu seam[ vroia s[ =tie: ce nout[\i? ce s-aude-n sat?.. C[ eu... cu muierile mele... aici l`ng[ Bahn[... +i arunca o c[ut[tur[ peste um[r: sunt? m[ urm[resc? Iar ele mereu cu ochii pe d`nsul, pe... u=ernicul! De-l z[rea femeia, ie=ea-n u=a tinzii =i, pun`nd palma strea=in[ la ochi, striga: da ]ncotro ai purces, m[i omule? Iosub se f[cea a c[uta ceva pe jos, prin buruienile uscate de sub gard: afurisitul de pripon ]l caut... — Dar l-ai scos mai deun[zi =i l-ai b[gat ]n =opron, sub strea=in[... — Z[u c-a=a!.. f[cea din cap Iosub. Iar de-l z[rea Parascovia, l[sa ce-avea ]n m`n[ — c[ldare, oal[, m[nunchi de vreascuri — =i plesnea din palme: v[leu, mam[, tata se duce! Uite-l iese-n drum...

234

Vladimir Be=leag[

}n s`mb[ta asta Iosub prinse a se zv`rcoli dis-de-diminea\[. A f[cut ce-a f[cut, a pus m`na pe cheie =i s-a b[gat ]n lada cu haine. A ]ntors c`rpele =i =i-a g[sit la fund ciubotele. Le-a =ters cu m`neca de colb, apoi a prins a se ]nv`rti c[ut`nd prin unghere, pe sub lai\[ cutia cu vacs. Au priceput femeile ]ncotro merge treaba — el se a=ezase pe un sc[unel =i prinse a-=i lustrui ciubotele — =i s-au dat ]ntr-un col\. +tia despre ce se =o=otesc ele acolo!.. Venind mai deun[zi seara de la lucru, femeia l-a luat pe departe: c`nd ai de g`nd, omule, s[ ceri banii de la fecior-t[u? — }\i trebuiesc? a dat Iosub glas anin`nd puha-n cui, dup[ u=[. — Ne-ar cam trebui, ]=i \uguie femeia buzele =i ar[t[ cu capul c[tre fata ce se oprise, ru=inoas[ cum era, cu ochii pleca\i =i m`inile ]mpreunate dinainte. — M[ rog! Mie nu-mi trebuiesc, =i-=i v[zu de-ale lui. Au explodat am`ndou[: a-ha! nu-\i trebuiesc?... mam[-m[mu\[!.. Nu-\i trebuiesc pentru c[ ai zece mii la po=t[! Gr[ie=te tot satul... +tiu to\i, dar nou[ nu ne spui... oh, mam[-m[mu\[!.. Dar cine te hr[ne=te?.. Cine te spal[?.. }n loc s[ ai grij[ de fata asta... C[... d[ Dumnezeu =i m`ine-poim`ine se m[rit[... a=a-i, mamei?.. of, mam[-m[mu\[!.. a=a-i, mamei?.. c[ vine el unul =i-o cere p`n[ la urm[, c[ nu-i chioar[ =i... nici =chioap[ nu-i... a=a-i, mamei?.. }h]-h]... Ia dac-ar avea banii ceia... S-a a=ezat Iosub pe lavi\[, s-a uitat la una, apoi la cealalt[: las’c[ fata, dar tu? b[tr`n[ e=ti, dar minte de unde?.. Satu... gr[ie=te!.. — +tim noi, =tim, nu se l[sa femeia: ai de g`nd s[ le ]mpar\i la ceilal\i! (Iosub Ciuntu mai avea un fecior la armat[ =i dou[ fiice m[ritate-n sat, mai mici ca Parascovia, care, ciudat[ de felul ei, trecu de treizeci r[m`n`nd fat[ mare.) La d`n=ii \ii, iar de nenorocita asta nu-\i pas[!.. Auzind atare vorbe, biata a izbucnit ]n lacrimi =i, acoperindu-=i ochii cu =or\ul, fugi la c[pi\a de f`n de dup[ cas[ unde s[ pl`ng[-n voie... V[z`ndu-le cum se =o=otesc ]n tain[ s-a priceput c[ tot despre miile lui. Atunci a umblat ca tr[snit de scorneala lor. Dar, pu\in c`te pu\in, s-a lini=tit. +i adic[ de ce n-a= avea acele mii? =i-a zis. De unde at`\ia bani? I-am str`ns timp de mul\i ani =i nimeni n-a =tiut. Ba nu, i-am c`=tigat la obliga\ie... La loterie! Dup[ care a prins a se purta \an\o=, de parc[ de bun[ seam[ ar fi avut la CEC suma. S-au zv`rcolit =erpoai-

Ignat =i Ana

235

cele s[ pun[ m`na pe carnetul de economii, au f[cut cercet[ri la oficiu, au ]ncercat s[-l descoase h`tre=te, — degeaba! P`n[ la urm[ au ajuns la concluzia c[ mai secret om ca mo=neagul lor nu exist[ pe lume =i s-au pus de p`nd[ a=tept`nd s[ se dea el singur de gol. }n drum Iosub se opre=te. De data asta nu-i era team[ c[ o s[-l strige din urm[: vorba cu muierile se lungise p`n[ pe sub amiaz[, a=a c[... aveau ce dezghioca am`ndou[! Se opre=te pentru c[-i glod pe drum, iar el a ie=it cu ciubotele facute lun[... C`nd i-a amintit femeia de bani, s-a g`ndit pe dat[ la cuscru-s[u Terinte care l-a ]nt`lnit mai alalt[ieri — ducea Iosub ni=te gr`u la un om, de la hambar — =i-l ]ntreb[ cuscrul: de v`nzare gr`ul? Parc[ n-ar fi v[zut c[ din urm[ venea cel cu sacii... +tiut lucru: a b[tut =aua s[ se priceap[ calul! Parc[ n-ar =ti cuscrul c[ b[ie\ii, adic[ Ignat =i Ana, nu i-au ]ntors datoria din an... Banii! pufne=te Iosub, oche=te o arip[ de c[rare =i calc[. O ia spre pod: s[ v[d ce fac fetele, dup[ care trec pe la cuscrul... Dup[ c`\iva pa=i se opre=te: ar trebui ni=te bomboane. Bag[ m`na-n buzunar unde =tia c[ are ceva: au r[mas la cealalt[ hain[! La fund d[ de ni=te m[run\i=: le dau =i =i-or cump[ra ei. Ajunge la pod =i aici vede c[ trebuie s[ se ]ntoarc[: p`r`ul s-a rev[rsat dincolo =i s-a f[cut o b[ltoac[ mare, numai cu c[ru\a ori cu ma=ina s-o treci, nu cu ciubotele lustruite. St[ =i a=teapt[ Iosub vreo tr[sur[ — ca-ntr-adins, nici una! — =i o ia ]napoi: trec mai ]nt`i prin Centru... Acum p[=e=te a=a de u=or, a=a de sprinten, parc[ ar fi fl[c[u iar[! Bucuros =i vesel Iosub Ciuntu: se duce-n Centru! Dac[-i s[ fim sinceri, ]l tr[gea ]ntr-acolo de diminea\[. Pentru asta =i-a scos ciubotele din lad[. Acuma ]n Centru-i asfalt — s[ te tot plimbi, nu s[ stai acas[, s[ te toace ele la cap. Bine c[ m[car Ignat s-a rupt de l`ng[ Bahn[ =i =i-a durat cas[ la =osea. P[cat c[ n-are noroc de femeie. Dar, clatin[ din cap Iosub dup[ ce sare =an\ul =i calc[ pe asfalt, poate c[-i mai bine a=a. La ideea asta ajungea de obicei c`nd era singur, c`nd nu trebuia s[ le contrazic[ pe muierile lui care ]l c[inau pe Ignat c[ dec`t ]=i lua a=a nevast[ mai bine r[m`nea ne]nsurat. Ha! ne]nsurat, le replica

236

Vladimir Be=leag[

Iosub: voi de ce v[ zv`rcoli\i =i v`na\i miri? Nu pute\i =edea nem[ritate? V[ ustur[? Ia dac[ nu s-ar g[si un prost alde noi s[ v[ ieie?.. +i iar se ]ntorcea cu g`ndul la Ignat: mol`u tare, mol`u =i gata. Cui dracu ]i seam[n[? Zice b[tr`na: n-a putut Ana lui Negar[ s[ ]mbrobodeasc[ pe al lui... cutare =i l-a g[sit pe prostul nostru. Te-te-te!.. Parc[ nu ea, de=teapta, i-ar fi binecuv`ntat atunci c`nd a adus-o Ignat pe Ana cu ma=ina ]n ograd[?.. Se opre=te Iosub ]n mijlocul str[zii, ]ng`ndurat: s-a v[zut, ca atunci, ]n camera cu ferestrele perdeluite, cu iarb[ proasp[t[ a=ternut[ pe jos =i cu candela aprins[-n col\, la icoane, cum a ridicat femeia m`na asupra tinerilor ]ngenunchea\i =i a zis: primi\i binecuv`ntarea noastr[ p[rinteasc[... odat[ s-a sucit c[tre d`nsul: dar tu, omule, ce stai ca lemnul... ori nu-i copilul t[u?.. =i tr[g`ndu-l de m`nec[: spune =i tu dup[ mine: fie binecuv`ntat ceasul... — Na, ceasul! zbucne=te Iosub Ciuntu plin de n[duh. — Ce zici, mo=ule? r[sare o voce de copil, de la spate. Se ]ntoarce: un b[ietan ]mpinge de coarne o biciclet[ cu ro\ile ]nc[rcate de glod. — Ce m`nje=ti asfaltul, m[i? — Dar ce: ]i strada matale? i-o ]ntoarce cople=ul t[ios, sare-n =a =i prinde a pedala de zboar[ glodu-n p[r\i. — H[tu-\i buricu t[u de ari=tant! Un cogeamite bo\ i-a nimerit pe c[puta ciubotei. Chinuie=te-te =i-i cre=te c[ ei te-or m[sc[ri p`n[-n cap! Se opre=te, g[se=te ]ntr-un buzunar un c[pe\el de sfoar[, se apleac[ =i, ]ntinz`nd-o, rade cu grij[ murd[ria de pe ciubot[. Omului nostru s[-i faci drum de aur, b[tut cu pietre scumpe, c[ el... Na, dovada-i de fa\[! }ntr-adev[r, din deal coboar[ o c[ru\[, de la ro\i =i copitele cailor noroiul sare-n p[r\i. |ine, bre, pe al[turi! abia apuc[ s[-i strige, =i iat[-l trece la fuga pe l`ng[ el. Mai ]ncolo ]l recunoa=te: ]i |ugui care car[ copiii la gr[dini\[ =i pe-acas[... Dup[ ce-l proboze=te =i pe-aista, gospodarul ]=i vede de drum mai departe: p`n[-n Centru nu-i at`ta de mers. Iar plimbarea ]i face, cum se zice, o deosebit[ pl[cere =i el, ca s-o lungeasc[, p[=e=te ]ncetinel, agale. Se mai ]nt`lne=te cu unul, mai schimb[ o vorb[, dou[: ce se aude, cumetre? — Mai nimica, Iosube. At`ta c`t spune la radio... —

Ignat =i Ana

237

Las[-l ]ncolo de radio, c[ el spune c`te-n lun[ =i-n stele!La noi ]n sat ce s-aude? — Iaca, se preg[tesc s[ intre oamenii ]n iarn[. Mai moare o bab[, se mai na=te un prunc... — M[i Guli\[, m[i! Se r[ste=te Iosub Ciuntu c[tre un omulean cam pistruiat, cam stricat de v[rsat care st[ de partea cealalt[ de gard, cu palmele pe uluce =i cu b[rbia sprijinit[-n palme: te ]ntreb ce se mai aude pe aici, prin mahalaua voastr[, la =osea? — Aa? vecinul lui Ignat pricepe ce are ]n vedere b[tr`nul acesta nalt, voinic, cu fa\a neobi=nuit de neted[ =i rumen[ pentru v`rsta lui: s-a mutat de aici... s-a dus de la baba Ioana. — C`nd? — De vreo dou[ s[pt[m`ni. — Tu ia seama, sunte\i mahalagii, dac[-i ceva... ]ntre d`n=ii, nu se poate s[ nu sim\i! }mi spui mie, auzit-ai? — Auzit! Auzit! face din cap omuleanul petrec`ndu-l cu ochii pe Iosub Ciuntu care se ]ndep[rteaz[ pe =osea la deal, unde st[ ridicat[ spre cer pr[jina r[mas[ de pe vremea carantinei... Vorba asta Iosub Ciuntu a avut-o de bun[ seam[ acum c`teva s[pt[m`ni cu vecinul lui Ignat (cel cu o cas[ de copii, vecinul). A fost de c`teva ori =i nici o dat[ nu-l putea prinde, ca s[ stea de vorb[ cu el, s[-l ]ntrebe: cum are de g`nd s[ tr[iasc[ mai departe? Ieri sear[, c`nd a ajuns ]n dreptul casei lui Ignat, a z[rit pe cineva la u=[, c`nd a intrat ]n curte, nu mai era nimeni. Se ascunde fecioru-s[u de d`nsul? S-a f[cut Iosub c[ se-ntoarce ]napoi, a ie=it pe porti\[, odat[ s-a sucit, a trecut pe cealalt[ parte, la gardul babei Ioana. Din mers s-a uitat la d`nsa ]n ograd[: poate-o v[d? poate este? (pe t`n[ra doctori\[, nu pe b[tr`n[, bine]n\eles!), dar nu era nimeni. Atunci a venit iar repede la porti\a lui Ignat =i a mers direct la u=[: era ]ncuiat[ cu l[cata. Nu-i venea s[ cread[ c[ i s-a p[rut c[ ar fi v[zut pe cineva, s-a dat la fereastr[, a pus palmele la ochi =i s-a uitat ]n[untru: dac[-i ]n cas[? dac[ ]ncuie u=a =i fuge c`nd vede c[ vin eu? Mai are de trecut vreo dou[ case =i ajunge Iosub Ciuntu ]n Centru. Acolo unde n[zuise de draga diminea\[. C`nd l-a v[zut ]nc[l\`ndu-se nu s-a putut st[p`ni muierea: dar unde purcezi, omule? — M[ duc. Poate m-a primi careva din copii s[ tr[iesc... C[ aici, la casa asta.. — Poftim, du-te la fecior-tu, la =osea... Tr[ie=te la d`nsul, c[-i singur! Du-te =i-o s[ fi\i doi moroi ]n casa aceea mare =i pustie...

238

Vladimir Be=leag[

}ncetine=te Iosub pasul. Iat[ =i pragul nalt de ciment al prim[riei. La col\ stau gr[m[joar[ c`\iva oameni. Iosub ]=i mije=te ochii: i s-a p[rut ori chiar este ]ntre d`n=ii cuscru-s[u Negar[? Dar cel[lalt n-o fi cumva Petrea inginerul? Terinte st[ de vorb[ cu Petrea?! Picioarele-i ]n\epenesc, pe loc. Duce Iosub m`na la frunte, =i-o freac[... Dac[ ar fi s[-l vad[ cineva de aproape, ar crede c[... De fapt, s-a oprit anume =i anume a dus m`na la fa\[: nu cumva s[-l recunoasc[ vreunul =i s[ strige: ia c[uta\i cine vine! — Iosub! A ie=it Iosub din bahna lui! — Ce mai ciubote ]n picioare! M[ tem c[-s cele de mire... — Ce mare ocazie de le-a ]nc[l\at? — S-o fi duc`nd mire iar[=i! Ha-ha-ha... — Hei: opre=te! strig[ ridic`nd m`na c[tre un camion. +oferul stopeaz[ =i scoate capul: — Ce pofte=ti, mo= Iosube? Nu st[ s[-i explice: se d[ de cealalt[ parte =i-ntr-o clip[-i ]n cabin[. +oferul, un t]n[r negru\, cu plete lungi, ]l prive=te mirat: — Dar nu m[ duc la ora=. — Dar ce: eu m[ duc? — Atunci unde mergi? — Dar tu un-te duci? — Eu? La garaj. — Mergi s[n[tos! Dar pe mine la =osea s[ m[ duci. }n dreptul celor ce stau roat[ Iosub suce=te capul =i pe la ceafa =oferului vede: unu-i cuscru-s[u, st[ cu spatele-ncoace. Crez`nd c[ vrea s[ coboare, =oferul ]ncetine=te, dar Iosub arat[: m`n[ mai departe! Vezi, dr[cie, ie=i ]n sat s[-\i mai treac[ de la inim[ =i aicea dai peste cine n-ai chef s[-l vezi. Nu, nu \ine ciud[ pe Negar[, chiar dac[ demult, ]n tinere\e, c`nd se zv`rcolea =i clocotea lumea, c`nd au ]ntors ei satul cu fundu-n sus =i el, Terinte, cu al\i c`\iva puneau la cale toate, fiind cum se zice, activist, nici atunci n-a sim\it Iosub vreo pizm[ fa\[ de d`nsul. A=a-i omul: dac[-l ]mpinge s[ fie primul, ]n

Ignat =i Ana

239

frunte, de ce s[ nu fie? Noi (Iosub se avea ]n vedere pe sine =i al\ii mul\i ca d`nsul), noi o s[ mergem din urm[, cu toat[ lumea, precum ni-i fele=agul... A=a c[... ar fi putut s[ vin[ pe jos frumu=el =i s[ intre-n roat[, dar c`nd auzi ma=ina, parc[-l umfl[ un v`nt pe dedesubt =i se dezmetici-n cabin[. Acum =ede cu picioarele-ntinse, se uit[ la ciubotele f[cute lun[ =i se g`nde=te la... N-am eu nimic ]mpotriva lui cuscru, dar dac[ are el ceva ]mpotriva mea? Se ]ncrunt[ Iosub: =i-a amintit vorba muierii, spus[ a=a cum =tie ea s[ le strecoare: m-am ]nt`lnit cu cuscra la magazin. Da ce, cuscr[ drag[, ]=i sub\ie buzele cuscra: Ign[\el ]=i face cruce-n patru p[r\i c-a sc[pat de Ana? — Vai de mine, cuscr[, ce gr[ie=ti mata? — +tiu eu ce gr[iesc: acum c[ i-am f[cut cas[ =i-a r[mas singur st[p`n ]ntr-]nsa a pornit s[ umble iar la fete? — Cum: s[ umble? vai de capul lui! — Vuie=te tot satul =i mneata nici cu spatele nu =tii... Iosub d[ cu pumnu-n genunchi: cum, bre, i se-ntoarce limba-n gur[ s[ spuie a=a vorbe de b[iatul meu? Molatic din fire cum este... s-o anine el pe alta? He-he-he, cui seam[n[ oare... c[ eu, s[ fiu ]n locul lui... +i g`ndurile prind a i se-nv[lm[=i, ]l hurduc[ r[u, tot prin gropi ]l duce tinerelul ista, c`nd iac[-i drum neted ca cureaua.. A=a-s ei, ai=tia de azi, gata s[ scoat[ p`n[ =i sufletul din tine! Mai s[ zic[: opre=te! =i s[ se-ntoarc[ s[ o apuce pe muiere-sa de piep\i: ce-a avut ]n vedere cuscr[-ta c`nd?.. ori s[-l ieie-n gheare pe Negar[: de ce b[ga\i z`zanie-ntre copii? (Adic[: ]ntre Ignat =i Ana.) Parc[-l vede pe Terinte, c`r-m`r, nu =tiu nimic. Atunci Iosub: astup[-i fleoanca... eu, dac[ a= auzi-o pe-a mea b[lm[jind a=a, ]i dau una peste bot =i mu\e=te pe toat[ via\a... Mare viteaz Iosub Ciuntu, dar numai ]n ]nchipuirile lui. De fapt, c`nd se-ncurc[ lucrurile cum ]i mai r[u, fie acas[ ca ultima vreme, fie ]n sat, c`nd trebuie s[ fac[ fa\[ unei situa\ii complicate, el ce face? O =terge frumu=el! A=a c[... are cui ]i sem[na fecior-su Ignat? Iar dac[-i s-o lu[m de mai departe, c`nd s-a ]nsurat Iosub Ciuntu, a venit s[ tr[iasc[ la femeie ]n cas[. Asta a fost gre=eala mare a tinere\ii lui, ajung`nd s[ fie mai t`rziu mereu h[ituit. Mai ]ncoace, c`nd s-au ]nmul\it =i s-au ridicat la v`rst[ copiii, i se f[cea =i lui uneori a=a un dor de singur[tate, s[ se trag[ ]ntr-un col\ ferit ca s[-=i adune la loc a=chiile

240

Vladimir Be=leag[

sufletului =i g`ndurile cele ad`nci, c[-l b[tea g`ndul s[ r[m`ie pe totdeauna la grajd tr[ind laolalt[ cu caii cei blajini =i cumin\i. Trebuia s[ poarte de grij[ copiilor, s[-i ]ndrumeze, s[-i struneasc[, ei de frica mamei nu =tiau, cu toat[ vorba ei r[stit[... C`nd le-a adus-o Ignat pe Ana de nor[, ]ntr-o duminic[ de var[, c`nd a v[zut-o cu ochii smerit pleca\i, dar cu at`ta aprig[ voin\[ ]n priviri, s-a priceput el Iosub care din ei doi a ales, =i nu i-a l[sat s[ se duc[ la alde Negar[. M[car c[ aveau loc mult acolo, iar la d`nsul trebuir[ s[ se-nghesuie pentru c[ ]n afar[ de Parascovia mai era mezinul care-i acuma la armat[, =i fiica pe care-a m[ritat-o an toamn[. Vreun an =i ceva c`t =i-a f[cut Ignat serviciul, a stat Ana singur[ — ce-i drept, a ]ncercat s[ se duc[ ]napoi la p[rin\i, dar Iosub a ]ntors-o. S[ vie s[ tr[iasc[ la mine, cuscre, i-a spus lui Terinte, altminteri! — Ce: altminteri? a s[rit cuscra cu gura. — Tinere\ea-i tinere\e... nu =tim noi? n-am fost =i noi tineri? — S[-mi las fata singur[ la voi? — S-a uitat Terinte la femeie-sa, dar ]n loc s-o potoleasc[, mai degrab[ o ]ncuraja. Aceea, pesemne, at`ta a=tepta ori, poate, s-o fi ]n\eles ]n de ei dinainte: s[ vorbeasc[ mai mult ea, iar el, gospodarul, s[-l fac[ pe tacu? +tiind Iosub c[ Ana avusese ce avusese cu Petrea inginerul mai ]nainte de-a merge dup[ Ignat, ce s-a g`ndit? Odat[ ce s-aud vorbe-n sat c[ i-ar a\ine iar calea, oricine poate s[ cread[ c[, de, dac[ b[rbatul nu-i acas[, ea, nevast[ tineric[... S[ ie=i din casa mea! \ip[ cuscra. N-am s[ permit la nimeni s[ spuie a=a vorbe despre fata mea!.. — Vezi tu, bre! pufne=te cu ciud[ Iosub. C`nd ]i de fata ei, Doamne fere=te s-o ating[ cineva cu un cuvin\el, iar despre b[iatul meu pot s[ spun[ tot ce le tr[sne=te prin cap!.. — Ce zici? se-ntoarce =oferul c[tre d`nsul. Te dai jos? Vede Iosub c[ au ie=it la =osea. — Ori s[ te mai primblu oleac[? P`n[ s[ g[seasc[ el cuv`ntul ca s[-i r[spund[ tinerelului cu plete lungi, ma=ina apuc[ s[ vireze pe sub arcul pavoazat cu frunzari usca\i. C`nd s[ treac[ pe l`ng[ bariera r[mas[ de pe vremea carantinei, o femeie cu o po=et[ neagr[ lucitoare ]ntr-o m`n[ =i o umbrel[ ag[\at[-n cel[lalt bra\ face semne disperate s[ opreasc[, dar =oferul trece pe

Ignat =i Ana

241

al[turi, parc[ nici n-ar fi observat-o. Ca peste vreun minut, cobor`nd ceva mai la vale, s[ stopeze brusc, ]nc`t Iosub Ciuntu ]mpunge parbrizul cu nasul. — Poftim! Te-am adus. Ame\it de vitez[ bietul om se cl[tin[ pe loc, nici g`nd s[ coboare. A ]nnebunit lumea asta, z[u! El, dac[-l ruga careva s[-l ieie ]n c[ru\[, vorbea cu acela, ]i povestea ce =tia mai interesant, ]i asculta necazurile, =i nu gonea a=a, ca un turbat, caii, ]i \inea la pas. Uneori se ]nt`mpla s[ se ia cu snoavele, omul trecea de casa lui =i c`nd vedea a=a, s[rea fript, dar Iosub ]l lini=tea pe loc: las[, te duc cu c[ru\a ]napoi... Iar alteori, dac[ se dovedea a fi om de condi\ie, \inea la d`nsul, la Iosub acas[ =i ]nc[ de departe: ie=i, bre muiere, c[ avem oaspe\i! Amarnic s-a schimbat lumea, ]=i maseaz[ Iosub nasul. Apas[ pe m`ner, deschide portiera =i coboar[. — Good by! Privet! duce tinerelul degetele la t`mpl[. Ma=ina suce=te ]n loc =i ]mpro=c`nd cu m`zg[, o ia ]nd[r[t. O petrece cu privirea p`n[ trece pe sub bariera ridicat[, unde st[ o femeie singuratic[ (parc[ s-o cunoasc[ la chip!), =i o ia la dreapta, pe sub arcul cu frunzari usca\i... Dar unde m-a adus? Nu cumva?.. Se uit[ Iosub: da, l-a l[sat la poarta lui Ignat... Taaare-s pricepu\i tinerii de ast[zi: =tiu mai bine dec`t tine unde =i ce-\i trebuie... — Ignat, m[i! strig[ din =osea. Nici un r[spuns din ograd[. Se ]ntoarce Iosub ]ntr-o parte, ]n alta — m-a v[zut careva dintre mahalagii? I s-a p[rut c[ a alicit dincolo de gardul Ioanei un cap ]mbrobodit ]n =al negru. Ori de c`te ori vine ]n vizit[ la fecior Iosub se opre=te-n drum la poart[ =i, ]nfig`ndu-=i m`inile-n =olduri, prive=te ]ndelung la acoperi=: nalt, de \igl[ ro=ie, frontonul cl[dit din c[r[mid[, tot ro=ie, cu dou[ r`nduri de zim\i la baz[ (c[r[mizile puse peste una, cu col\urile ]n afar[), sus, sub creast[, dou[ mici lucarne, s[ se vad[-n pod, iar sub ele literele: C.I.I. =i anul: 1971. Mda! plesne=te cu mult[ pl[cere din limb[ Iosub: m`ndr[ cas[! E a lui fecioru-s[u, dar e =i a lui Iosub! Nu numai pentru cele trei ini\iale care coincid cu ale lui — c`nd s-a n[scut

242

Vladimir Be=leag[

primul b[iat, dup[ cele dou[ fete dint`i, Iosub a hot[r`t: s[-l cheme Ignat! ca pe tata... +i Ignat a r[mas... Frumuse\e de cas[! Da... a pus aici Iosub munca bra\elor lui, sudoare, dar =i nervi... Dac[ era s[ se ia dup[ capul muierilor, r[m`nea =i b[iatul pe malul Bahnei... Dar a=a, vezi ce palat =i-a durat? +i-nc[ la =osea... Trece Iosub vajnic mai la vale de porti\[ =i o prive=te de aici: are patru ferestre largi, italiene, c`te dou[ de fiecare parte a u=ii, o verand[ c`t jum[tate de cas[, ce-i drept ]nc[ neterminat[. Mai sunt, desigur, case la fel ]n sat, unele =i mai ar[toase, dar asta-i casa lui Ignat fecior-su, adic[... =i a lui Iosub. C`nd se ceart[ cu so\ia =i-i plesne=te r[bd[ul, strig[ c[ se duce s[ tr[iasc[ la b[iat, atunci muierea ]l afurise=te: iaca drumul! nu te \in... du-te =i o s[ fi\i doi strigoi acolo, nu unul!.. Iosub, de bun[ seam[, ultima vreme se duce, dar nu la Ignat, ci la grajd =i acolo doarme... Greu i se mai face pe inim[ c`nd ]l vede, s[rmanul, cum se perpele=te, singur-cuc ]n casa asta. B[rbat ]n floarea v`rstei, taman c`nd se cuvenea s[ i se deschid[ =i lui, ]n sf`r=it, gr[dina cea vr[jit[ a vie\ii. (Anevoie ar fi a deslu=i cam ce s[ ]nsemneze acea gr[din[, =i ]nc[ vr[jit[ ]n ]nchipuirea lui Iosub. Adic[, s-o duci numai ]n petreceri de tot felul? Nu credem c[ s-o fi g`ndit ]n aist chip despre bun[starea omului Iosub. Era crescut ]n greut[\i, avu de ]nfruntat tot felul de nevoi =i necazuri... Poate c[, ceea ce nu mai a=tepta el de la via\[, le-o dorea copiilor lui?.. Amu-s alte vremuri, amu-i de trai... Numai pace de-ar fi... C[ci, pe m[sura ce-i cre=tea feciorul, ]=i tr[ia =i el via\a a doua oar[. Oarecum mai altfel, pe nou, =i asta era bucuria lui. Bine]n\eles, pe de-o parte. Pentru c[, pe de cealalt[ parte, ]l m`ncau muierile. +i grozav ]l mai rodeau!). Da, \inea la Ignat ca la nici unul din copii. Tocmai de aceea se ]ntrista =i suferea v[z`nd c[-i merge cam de-a-ndoaselea. +i c`nd te g`nde=ti c[ l[sase munca ]n gospod[rie de s-a b[gat ]n St`nc[ s[-=i poat[ termina casa... Aproape-i gata, dar ce folos? A r[mas singur ]ntr-]nsa... Nu! flutur[ din cap Iosub: nu m-am g`ndit niciodat[ c[ se poate ]nt`mpla una ca asta... Ori via\a lumii a luat-o razna, ori eu nu mai ]n\eleg nimica... Ana?... N-avea nimic ]mpotriva ei. Fat[ bun[. }i \inea parte c`nd o ciupeau

Ignat =i Ana

243

muierile lui: ia l[sa\i nevasta-n pace, c[ nu sunte\i de-o baie cu d`nsa... O pre\uia mult — cuminte, de=teapt[. Ceea ce s-a =i v[zut, c`nd, dup[ ce s-a ]ntors Ignat la vatr[, au chemat-o capii satului poftind-o s[ lucreze secretar[... Ana tot fat[ simpl[ a r[mas, nu =i-a luat nasul la purtare, ceea ce i-a venit pe plac lui Iosub, chiar mai mult dec`t faptul c[ lucra de-a valma cu Ignat, la construc\ie: ridica piatr[, c[lca lut, arunca la bo\uri — toate celea. Numai de cuscri nu se poate lipi. +i asta mai mult din cauza muierii, care umbl[ cu vorbe, tot felul de b`z`ieli, care, de fapt, au ]nceput ]nc[ de la nunt[ c`nd i s-a p[rut c[ soacra mic[ s-a prea f[lit cu zestrea dat[ fiic[-si, cic[, ar fi zis aceea c[, dac[ era pe-a ei, de o mie de ori n-o l[sa s[ se duc[ ]ntr-o cas[ cu stuf =i-nc[ pe malul Bahnei... Muieri proaste! r[bufne=te Iosub. Parc[ avea s[ tr[iasc[ toat[ via\a acolo. Cu pieptul roat[ de m`ndrie ia aminte de jur ]mprejur: m[ vede lumea? }=i mai nal\[ o dat[ ochii la fronton, la cele trei litere =i anul casei =i p[=e=te cu pa=i rari, m[sura\i, spre poart[. Dar nu intr[ ]n curte. Strig[ de aici, din =osea: M[i Ignat, m[i! Apoi se ]ntoarce =i o ia la deal. Unde se duce a=a gr[bit? Nici el nu =tie. Vrea s[ ajung[ din urm[ ma=ina care l-a adus? Ori, poate, a z[rit pe... cineva-n ograd[, =i i s-au adeverit b[nuielile, dar tot nu-i vine s[ cread[? Ograda-i pustie. Ori... =i-o fi amintit c[-i r`ndul lui azi s[-ngrijeasc[ de cai =i a luat-o spre cas[ pentru a-=i schimba ciubotele dup[ care s[ se duc[ la grajd? Nici asta nu-i pricina. Uite-l cum \ine tot pe st`nga =oselei =i merge drept spre bariera ridicat[, l]ng[ care st[ femeia cu po=eta neagr[ lucitoare =i cu umbrela-n bra\. — Bun[ ziua la ‘nevoastr[! o salut[ privind oarecum pe-al[turi, ru=inat de ]ndr[zneal[. — A, mo= Iosub?! face cu mirare-n glas t]n[ra doctori\[ (da, pe dumneaei pornise Ignat s-o caute la gr[dini\[, dar...). Aha, nu se uit[ la mine, observ[ Iosub: ]=i fere=te ochii, carevas[zic[ este ceva la mijloc. Se uit[ el ]n susul =oselei, unde privea cu ner[bdare femeia.

244

Vladimir Be=leag[

— Pleca\i la ora=, scuza\i de ]ntrebare? — Ei, plec... z`mbe=te frumos doamna Marieta =i, ]ntorc`ndu-se c[tre Iosub, pare-se a observat ciubotele. Ori numai i s-a p[rut?.. A=tept vreo ma=in[... Mai bine de-o or[... N-a oprit nici una. Mata ce faci ]n mahalaua asta? — Eu?.. tu=e=te Iosub chibzuind din care parte s-o ia. Eu... eu, doamn[ Marieta (cu glas pl`ng[re\)... eu nu mai am trai ]n satul ista. Am ie=it din cas[ =i m-am pornit unde m-or duce ochii. +aizeci de ani am tr[it aici, am muncit... dealurile iestea =i v[ile toate le-am c[lcat ]n lung =i-n lat, am crescut cinci copii =i la urm[... am ajuns s[-mi iau lumea-n cap... }i vine o lacrim[. Sughi\[ pe nas. Ridic[ m`na =i apas[ cu nodurile degetelor pe un ochi, pe cel[lalt. — Cum vine treaba asta, mo= Iosube? se ]ntunec[ t`n[ra doctori\[. De ce vorbe=ti dumneata a=a? Poate... poate e=ti bolnav? Poate \i-i r[u? De bun[ seam[, ]=i zice Iosub: poate chiar oi fi bolnav? Dac[ spune dumneaei? N-o fi gr[ind degeaba... +i-=i fixeaz[ privirea drept ]n ochii ei frumo=i, migdala\i, =i a=a, cu ochii lui mari, rotunzi, cu spr`ncenele stufoase, albe, se d[ tot mai aproape de d`nsa: tu! tu mi l-ai tum[nit pe fecior-meu. Doctori\a-i ceva mai joas[ =i c`nd ]l vede ]naint`nd asupra-i, ]=i aminte=te, probabil, din cele citite sau auzite student[ fiind, c[... dar ]n realitate nu v[zuse niciodat[ a=a ceva... Ce-i cu mo=neagul [sta? Nu cumva s-a tulburat?.. Ia aminte speriat[ prin p[r\i — nici un om pe aproape! — =i p[le=te la fa\[... Aha, carevas[zic[-i adev[rat? hot[r[=te Iosub =i, ]ntorc`nd capul ]ntr-o parte, face chip c[ ar vrea s[ plece. }n clipa urm[toare se r[zg`nde=te, se suce=te brusc, ]i apuc[ m`na s[rut`nd-o o dat[, de dou[, de trei ori. — V[ mul\umesc... Dac[ a\i =ti c`t de mult v[ mul\umesc, doamn[ Marieta! — Dar... ce-i cu mata? Pentru ce, mo= Iosube? E=ti bolnav... — Da, da, bolnav sunt, cum zice\i! Dar s[ =ti\i c[ v[ mul\umesc pentru fecioru-meu. Mi l-a\i ajutat, mata l-ai sf[tuit de bine c[ el... de

Ignat =i Ana

245

c`nd s-a luat cu Ana, zi bun[ n-a v[zut. Acum Ana s-a dus de-acas[, de la d`nsul... A r[mas =i tr[ie=te singur, ]mp[r[te=te cum s-ar zice... Bine c[ a\i sf[tuit-o pe Ana s[ plece... — Eu... am sf[tuit-o? Dar ea singur[ a plecat. Eu numai i-am spus c[ ar fi bine s[ se interneze pe c`teva luni... S[ ]ncerce un tratament... +i i-am recomandat un specialist bun... — Anume c[!... exclam[ Iosub bucuros foarte, iar ]n g`ndul lui, triumf[tor: vezi c[ te-ai dat de gol? ai recunoscut c[ m[t[lu\[ ai sf[tuit-o! acum s[ vedem dac[ ai s[-mi spui =i pentru ce-ai f[cut-o?.. Zic: anume! Bine c[ a\i sf[tuit-o c[ eu... Se d[ la urechea doctori\ei =i-i spune ]n =oapt[, ca pe cel mai mare secret: De mult i-am spus s-o lepede. Nu se potrivesc ei unul cu altul. Nu... Fiori o trec pe doamna doctori\[: dar ce tot ]ndrug[ mo=neagul ista? Ori... poate-i beat? C`t am stat ]n mahalaua asta nu i-am auzit, nici n-am sim\it s[ se certe, s[ se du=m[neasc[... — Ce gr[ie=ti, mo= Iosube? Doctori\a ridic[ po=eta, parc[ ar vrea s[ se apere cu ea. Dar am`ndoi... \in unul la altul... se iubesc... — Cum, cum: se... iubesc?! Zi mai bine: s-au iubit... Din dragostea lor n-a mai r[mas nimic... Nu-l vezi mata pe Ignat? Se usuc[... pe zi ce trece... Eu s[-\i spun matale? He-he-he! Iosub z`mbe=te =iret, pe sub must[\i: crezi c[ nu =tiu? Nu pricep? +i de ici m[t[lu\[ te faci niznai?.. Pe mine nu m[ duci de nas, nuuu... +i d[ din deget, a mustrare, privind-o p[rinte=te pe t`n[ra doctori\[ care... se face ro=ie foc la fa\[. — Mata, mo= Iosube, umbli cu b[nuieli, cu prepusuri... Mai bine l[s[m vorbele astea... Eu ]ntr-adev[r \in la Ignat =i... — O! Anume c[! sare Iosub cu gura. Asta am vrut s-o aud din gura m[t[lu\ei... — Dar stai, stai... ]ng[duie pu\in! strig[ doamna Marieta. N-am terminat... — Ba ai terminat! Acu m-am l[murit. — |in la Ignat =i la Ana — la am`ndoi! aproape c[ strig[ t`n[ra doctori\[. La casa lor, la dragostea lor...

246

Vladimir Be=leag[

— He-he-he! tu=e=te Iosub f[c`nd iar cu degetul: am priceput eu mai demult c`nd ]nc[ abia venise=i de te a=ezase=i ]n gazd[ la Ioana =i treceai ades pe la Ignat =i st[teai mult la d`n=ii... — +i-apoi dac[ st[team? Dac[ nu cuno=team pe nimeni ]n satul ista?.. — +ti\i ceva? Iosub o trage de m`n[ mai la o parte ca s[ nu-i aud[ careva, de=i =oseaua e pustie. Vreau s[ v[ spun ceva... Nu despre ei... Nu m[ mai intereseaz[: vor — iubeasc[-se, nu vor — despart[se. }s mari de-acum... Am f[cut tot ce-am putut pentru d`n=ii, i-am dat la partea lor... Acum! Acum vreau s[ tr[iesc =i eu. Auzi\i? S[ tr[iesc! +i Iosub se d[ iar la urechea doctori\ei: plec de-acas[! V[z`nd c[ de ast[ dat[ ]i ia vorbele-n serios, continu[ insinuant: da! plec... Am uite-aici — arat[ la buzunarul hainei, ]n s`n —, am dou[zeci de mii! Plec s[ cump[r o cas[ la ora=. Doamna Marieta ]ncearc[ s[-=i elibereze m`na din str`nsoarea degetelor lui: se aude, pare-se, o ma=in[ din deal. — +ti\i ce v[ rog? zice cu glas tainic Iosub: s[ m[ ajuta\i. — Eu? Cum adic[: s[ v[ ajut? — Mda! S[-mi g[si\i acolo o cas[ de cump[rat. — O cas[? Cum vine... asta? Nu pricep... Din deal coboar[ un camion. T`n[ra doctori\[ se repede s[ ias[-n =osea, cu m`na ridicat[. Iosub dup[ d`nsa: — Auzi\i? }mi g[si\i... o cas[... de cump[rat? Dou[zeci de mii... Eu, b[tr`n... Am... am s[ \i-o las dumitale... De ce s[ umbla\i pe drumuri... mereu, ]ncolo =i ]ncoace... L[sa\i-l pe Ignat ]n pace... Eu v[ iubesc... cu adev[rat... ca pe-o fiic[... — Ha-ha-ha!.. r`de doamna doctori\[ urc`nd ]n cabin[. Mata nu e=ti bolnav. Mata te prefaci... Crezi c[ nu se vede?.. — Vai de mine! N-am vrut s[ v[ sup[r. }mi promite\i... s[ g[si\i o cas[? Dou[zeci de mii. De ce s[ umbla\i pe drumuri?.. Camionul o ia din loc. Iosub Ciuntu mai face c`\iva pa=i, cu m`inile ]ntinse, vr`nd s[ prind[ m`na ie=it[ afar[ prin geamul portierei, s-o s[rute.

Ignat =i Ana

247

N-o ajunge. +i r[m`ne singur, ]n =osea. Peste vreo or[ Ignat ajunge acas[. A venit pe ulicioare str`mbe =i desfundate, mai departe de ochii lumii. C`nd s[ treac[ pe l`ng[ bojdeuca babei Ioana, o vede la col\ — d[-o ]ncolo! dac[-ncepi vorba cu d`nsa n-o mai termini — =i merge cu capul plecat mai departe. B[tr`na bodog[ne=te ]n urma lui, dar el nu-i r[spunde. Traverseaz[ =oseaua, calc[ peste =an\ul cu ap[ =i se opre=te-n poart[. Ridic[ m`na s[ scoat[ c`rligul din cealalt[ parte =i r[m`ne cu bra\ul proptit pe cre=tetul st`lpului: degeaba am cobor`t ]n sat. Peste o vreme: veneam drept acas[... Dar cine-l a=tepta ca s[ se gr[beasc[? C`nd uita de situa\ia lui din lunile de la urm[ — de dou[ ori s-a ]nt`mplat: prima, c`nd a intrat cu badea Pricop la bufet =i s-a ]nchef[luit bine; a doua, c`nd a ]nt`lnit-o pe doamna Marieta =i au venit p`n[ aici am`ndoi —, c`nd uita de lovitura ce i-a dat-o soarta, nea=teptat[ =i crud[, atunci p[=ea pe drum vesel, mai fluier`nd. Privea ]ntr-o parte, privea ]n alta prin ogr[zile oamenilor: noroc, vere! ce mai faci? C[tre altul: merge treaba? merge? — Merge, dar nu-=’ p`n’ c`nd... Ajungea ]n mahalaua lui =i o speria pe baba Ioana c[ vine buldozerul s-o d[r`me: strici fa\a satului cu bordeiul matale... B[tr`na ]l ruga s[ puie un cuv`nt pe l`ng[ cei mari s-o lase c[ nu i-a r[mas mult =i vrea s[ moar[-n cuibul ei.. Iar lui Guli\[ ]i striga peste gard: ce mai fac dancii t[i, Guli\[? — Bine, mersi, b[tea din ochi omuleanul: voinici =i s[n[to=i... C`nd te v[d tat[-erou? — Dar nu mai vrea femeia, cic[, destul =epte... — Dac[ nu vrea... +i se ducea mai departe urm[rit printre sc`ndurile gardului de luciri de ochi=ori curio=i. Al treilea copil ]n familie, dup[ care mai urmar[ al\i doi, Ignat de mic era deprins cu droaia. C`nd se a=ezau la m[su\a rotund[, s[ vezi ce ]ntrecere la c[rat cu lingura din strachin[. C`nd se ]nt`mpla, la joac[ ori la vreo ]nc[ierare, s[-i atace careva, pe d`nsul ori pe vreo sor[, st[teau zid unul pentru cel[lalt, chiar dac[ cu pu\in ]nainte se

248

Vladimir Be=leag[

p[ruiser[ ]ntre ei. Dup[ ce s-a c[s[torit =i s-a f[cut str`mt ]n casa de pe malul Bahnei, ba chiar dup[ ce s-a mutat la =osea, ]=i amintea Ignat adeseori anii de copil[rie petrecu\i sub acoperi=ul de stuf... Odat[, cur`nd dup[ ce s-au mutat ]n casa lor — era toamn[ cald[, pusese ferestrele la o odaie pe care o =i unseser[, =i n-apucaser[ a o v[rui, dar hot[r`ser[ s[ doarm[ aici — a avut ]n noaptea aceea Ana un vis r[u: se facea c[ s-a l[sat peretele din spate. Cum st[teau culca\i, luna mare =i rotund[ lucea deasupra lor, b[t`nd drept ]n cas[, zise: +tii ce m-am g`ndit, Ano? — Ce, Ignate? =i-i trecu degetele desf[cute prin p[r — uite, g[tim casa... o s[ creasc[ livada frumoas[... a= vrea s-avem o cas[ de copii: cinci... =apte... zece copii! — o, nu! ]i acoperi ea gura cu palma: prea mul\i! O s-avem numai unul, s[-l putem cre=te bine, s[-i d[m educa\ie ca la }nv[\[toru... — Unul? numai unul s-avem? ai fost tu una la p[rin\i... ]mi spuneai totdeauna c[ tare vroiai s[ ai un frate, o sor[... — Da, sigur, vroiam, dar... =i Ana r[mase pe g`nduri, r[v[=it[... Brusc se ridic[ ]ntr-un cot =i-=i lipi buzele de obrazul lui: fie, o s-avem doi: un b[iat =i o fat[... dar nu mai mul\i... b[iatul o s[ fie al meu, fata a ta... — Cum, adic[? se mir[ Ignat; o s[ fie ai no=tri am`ndoi. — Da, dar dac[ nu vei mai vrea s[ m[ iube=ti =i o s[ ne desp[r\im, eu o s[ iau pe b[iat, tu — fata... Culcat din partea lunii Ignat se ridic[ ]ntr-un cot =i o privi ]ncruntat: de ce zice a=a? nu cumva are vreun g`nd pe care nu-l =tiu eu? Dup[ o vreme, l[s`ndu-se pe spate — chipurile, vorba ei nu l-a atins, ]i gr[i cu bl`nde\e: dar n-am s[ te las niciodat[,]\i jur! Chiar de-o fi s[ m[ la=i tu, tot n-am s[ te las... — Da? m[ iube=ti at`t de mult? — Mult, mult, foarte mult... +i o s[rut[ cu foc ]nc`t sim\i Ana c[ prinde a se-nv`rti lumea: =i casa, =i luna, =i v`rfurile argintate ale pomilor din fa\a ferestrelor... Apoi, apoi se topi toat[ la pieptul lui voinic =i numai buzele =opteau ]n ne=tire: dragul meu, dragul meu... Ignat ia bra\ul de pe st`lp =i se a=eaz[ pe banca de lemn. Nici nu =i-a aruncat privirea ]n curte. }=i aminte=te c[ a fost c[utat asear[ =i se g`nde=te c[ ar face bine s[ treac[ pe la Guli\[: zi, cine m-a c[utat? Dar nu-i mai vine s[ se

Ignat =i Ana

249

scoale: trupul i s-a f[cut dintr-odat[ greu =i-l str`nge la inim[. O durere lung[, ap[s[toare. Se mir[ ce-i cu d`nsul de nu se poate st[p`ni ca mai nainte, l[s`ndu-se tot mai des cople=it de ast[ sl[biciune. +i nu numai trupul, ci =i sufletul, iar g`ndurile o iau razna de nu se mai recunoa=te pe sine... el care... totdeauna era curat =i limpede... =i-n pornirile trupe=ti =i-n =irul g`ndurilor. Da, de la o vreme toate-i merg de-a-ndoaselea... Lehamete de toate... Iat[-l mutat ]n casa lui pe care a visat-o plin[ de lumin[ =i voie bun[ =i acum... uite-o: mare =i pustie ]n spatele lui... cum ]l apas[ cu toat[ greutatea ei... Se apleac[, apuc[ o surcic[ s[-=i cure\e ]nc[l\[mintea. Rade o bucat[ de noroi =i trece surcica pe la talpa celuilalt bocanc. De c`nd =ade aici pe banc[ au trecut pe =osea vreo c`teva ma=ini, dar nici n-a ridicat capul — nu le-a auzit. — Degeaba am umblat, zice tare =i tresare la auzul propriei voci. — +i dac[ o g[seai? +tii exact ce-ai fi vrut s[ afli de la ea? Iat[ ]ntrebarea care-l pune pe Ignat la mare ]ncurc[tur[. Numai c`t se g`nde=te la t`n[ra doctori\[ simte... c[-l frige-n piept, parc[ ar rupe o ghear[ din el. +i asta... cum? de c`nd?.. Din toamn[ c`nd a sosit aici — fusese repartizat[ la dispensar, spitalul e ]n satul vecin, la vreo zece kilometri pe Nistru-n sus — c`nd a cobor`t cu valijoara din autobuz, se nimeri s[ fie Ana ]n =osea, a ]ntrebat-o de dispensar =i, pe loc, i s-a pl`ns c[ nu =tie cum o s-o duc[-n fund[tura asta, ea, deprins[ cu ora=ul... Ana i-a g[sit gazd[: a zis, ar lua-o la d`nsa, dar nu-i gata casa... iat[, la b[tr`na de vizavi, o s[-i vie u=or s[ plece la ora=, oric`nd va avea nevoie. Fiind vecine — boala Anei se f[cu mai sim\it[ din ast[ prim[var[ —, t`n[ra doctori\[ trecea pe la d`n=ii, fie c[ se ducea la serviciu, fie c[ se-ntorcea acas[. Uneori ]nnopta la ei, a=a c[ se f[cu omul casei. S`mb[ta pleca la ora= — la p[rin\i sau la cine-o fi plecat, c[ci niciodat[ nu le-a vorbit cine-i sunt p[rin\ii, dac[ are fra\i sau surori, nici c[-i fat[ ori a fost m[ritat[... Nalt[, plinu\[, cu p[r negru m[t[sos legat ]ntr-un coc greu, ochi mari, poate prea mari, care, la oricine priveau, ]l f[ceau s[ tresar[: asta numai cu privirea te face scrum. De fapt, nu ardea ]n ei focul ce b`ntuie de obicei ]n ochii brunetelor, avea c[ut[tura potolit[, =i,

250

Vladimir Be=leag[

deprinz`ndu-se s-o vad[ ]n casa lor, pu\in c`te pu\in Ignat ]=i ]nvinse sfiala =i-i vorbea simplu =i direct, parc[ ar fi fost sora Anei. Adeseori Ana o ruga s-o ajute la treab[ =i o f[cea alint`ndu-se la vorb[ dac[ era Ignat de fa\[ — ]n\elegea c[ pentru d`nsul era! — dar Marieta se scuza c[ nu pricepe o boab[ la gospod[rie vorbind la fel cu mult[ cochet[rie. Atunci Ana se lipea de t`n[ra doctori\[: ei vezi? dac[-\i luai fat[ de ora= cum duceai casa? ele tot umbl[ s[-=i fac[ manichiura =i se feresc s[ nu =i-o strice, iar aici razi oalele!.. Ignat, z`mbind: fata s[-mi plac[, iar de unde-i: c[ de la \ar[, c[ de la ora=... — iar eu... eu nu-\i plac? ]l ]ncerca Marieta =i dac[ Ignat t[cea ]ncurcat, ad[uga: spuneai c[ seam[n cu Ana ta, nu-i a=a, Ano? — da, parc-a\i fi surori... gemene... — Ia seama, b[iete! ]l amenin\a Ana: s[ nu te ]ntreci cu =aga... Odat[, ]ntr-o zi cald[ de var[, cu z[pu=eal[, ]ntors acas[, le g[si pe am`ndou[ zbenguindu-se ca ni=te feti\e =i stropindu-se cu ap[. C`nd l-au v[zut intr`nd pe porti\[ s-au repezit asupra lui, abia a apucat s[ se fereasc[ de Ana, ]n vreme ce Marieta de la spate i-a turnat c[ldarea toat[ ]n cap. Ignat a ]nh[\at bidonul cu ap[ de ploaie din tind[ =i a fugit dup[ doctori\[ prin curte. Ana \ipa s[ nu-i iroseasc[ apa de sp[lat rufele c[ nu se =tie c`nd mai plou[, Ignat ]ns[, ]nfierb`ntat de joac[, o ajunge pe Marieta ]ntr-un col\ =i, desf[c`ndu-i rochia la piept — sub m`na lui grea =i v`njoas[ ea se f[cu mic[ =i prinse a tremura — ]i toarn[ bidonul ]n s`n, pomenindu-se uzi am`ndoi ca ni=te =oricei... Au r`s =i s-au distrat mult ]n ziua aceea. Anume atunci, ]n ziua aceea, doctori\a Marieta a intrat ]n odaia care nu era gata, s[ se schimbe, =i Ignat trec`nd prin fa\a u=ii o v[zu pentru o clip[ goal[-golu\[. Avea trupul frumos, pielea u=or ars[ =i s`nii... numai s[-i visezi. Din acel moment ]ncepu Ignat s[ se uite cu al\i ochi la doctori\[ =i chiar c`nd se duceau ]n trei la Nistru s[ se scalde =i era ]n costum de baie, el tot goal[ o vedea, de unde toat[... ]ncurc[tura... Mai cu seam[ ]n ultimele luni de c`nd a plecat Ana =i a r[mas singur, a dat de c`teva ori pe la d`nsul. Venea s`mb[ta, c`nd era el acas[, dar nu st[tea mult: se uita prin cas[, se a=eza pe un scaun, sau pe lavi\[, se vedea c[ vrea s[-i spun[ ceva ca s[-i u=ureze necazul, dar g`ndurile o luau ]n alt[ parte =i vorbea despre altceva:

Ignat =i Ana

251

bun[oar[, despre baba Ioana, apoi c[ s-a s[turat de satul ista... nimica interesant... =i drumurile astea... ]n fiecare s`mb[t[ trebuie s[ plece, iar de c`nd nu-i Ana o m[n`nc[ ur`tul de tot, iar el, Ignat, nu trece pe la d`nsa, m[car o dat[... seara... Ignat p[li la fa\[: Ana la spital =i eu s[ m[ duc la d`nsa? ce-or crede oamenii? ce-a zice mama Ioana? P`n[ la urm[... a trecut... Atunci c`nd a dat cu badea Pricop pe la bufet... A dat el n[val[ ]n odaia ei pe nea=teptate. Marieta st[tea culcat[ ]n pat, cu o pl[pumioar[ de copii, cu flori roze, aruncat[ pe picioare, =i cu o pern[ de catifea ro=ie sub bra\. Citea o carte. C`nd l-a v[zut, ochii ei mari s-au umplut de mirare. Parc[ ar fi zis: tu? ai venit la mine? S-a pierdut, pare-se, un pic. Ridic`ndu-se, s-a a=ezat pe pat, cu picioarele goale, d`ndu-=i seama c[-i descul\[, a ]ncercat s[ le ascund[ sub pat. S[ nu i le vad[? Ori pentru altceva? — Ce mai faci? a ]ntrebat Ignat cu glas pref[cut grosolan =i a dat s[ se a=eze al[turi, pe pat. Era bine afumat =i i se p[rea c[ face lucrul cel mai firesc. — Stai! Ia loc pe scaun! =i Marieta ]i ar[t[ taburetul de l`ng[ mas[. T`rziu! Ignat ajunsese la pat =i-i pusese o m`n[ pe um[r: de ce nu mai vii pe la noi?.. pe la mine? e=ti sup[rat[? sunt singur acum, n-are de ce s[-\i fie team[... — Eu? dar ce vorbe=ti? te-aude b[tr`na! — Nu-i baba... am ]nt`lnit-o ]n drum duc`ndu-se undeva... — Da? f[cu mirat[ Marieta; adineaori se auzea prin tind[... am rugat-o s[ fiarb[ ni=te p[st[i... s[ le pr[jeasc[... Ignat ]i d[du cu degetele p[rul de pe obraz: s[ te v[d cum ar[\i... +i c`nd f[cu mi=carea, Marieta observ[ c[-i b[ut. }n loc s[ se supere, s[-l resping[, r`se ascu\it =i-l p[li u=or, a joac[, cu palma-n piept: =ezi bini=or, ursule frumos... Nici nu apuc[ Ignat s[-=i deie seama ce se-nt`mpl[ c[ Marieta ]l apuc[ de dup[ cap =i-l s[rut[ orbe=te pe col\ul gurii. Parc[ l-ar fi aruncat ]ntr-un cuptor cu v[p[i. O apuc[ ]n bra\e, o aduse la piept =i-=i lipi buzele de s`nul pe jum[tate dezgolit, alb =i rotund. }n clipa urm[toare femeia ]l izbi cu putere de la d`nsa: se auzi u=a tinzii — era b[tr`na! S[ri imediat ]n picioare =i, duc`ndu-se la mas[, cu pieptenele ]n m`n[, prinse a-=i aranja p[rul. Lui Ignat ]ntr-o clip[ i se limpezi mintea: se pomeni la u=[, cu m`na pe clan\[...

252

Vladimir Be=leag[

Cum =ade pe banca jilav[ Ignat ridic[ ochii =i o vede pe muchea =an\ului cu ap[ pe baba Ioana: =i-a prins poalele ]n m`ini =i.. Vrea s[ sar[ dincoace? — Ha?!. icne=te observ`ndu-l =i vrea s[ dea ]napoi, dar tocmai trece pe la spatele ei un camion cu l[zi goale. Se ]ntoarce =i prinde a blestema: s[ri-v-ar ro\ile... de c`nd v-a f[cut dracu =oseaua asta... =i bunghindu-=i ochii c[tre d`nsul, de sub =al: tu e=ti? Credeam c[-i Iosub... Se-nv`rtea pe aici dinioarea... — Tata?! face Ignat f[r[ s[ =tie cum, de=i se jurase se nu intre ]n vorb[. O =tia sup[rat[: zicea c[ din cauza lui a plecat doctori\a de la d`nsa. — +i ieri a fost... «A=a... =i ieri? vas[zic[, el m-a c[utat? ce mai vrea, oare, ghiujul? +tiut c[: banii...». — De mult ai venit? — Nu. — I-ai v[zut? — Nu, r[spunde mecanic Ignat, apoi lu`ndu-=i de seam[: dar de cine gr[ie=ti? — De d`n=ii... St[teau de vorb[ am`ndoi... Colo, la pr[jina ceea ridicat[... }i spunea nu-=’ce Iosub, vroia s-o mai \ie, dar ea a oprit o ma=in[, s-a urcat =i s-a dus. — S-a dus? Ignat se ridic[ ars de pe banc[. Cine s-a dus: Ana? A fost Ana acas[? — Nu, face cu m`na Ioana: doctori\a... care a stat la mine... — Aaa!.. Doamna Marieta? +i se las[ iar pe banc[. Vas[zic[, tata a ]nt`lnit-o aici... Dar despre ce puteau s[ vorbeasc[? Ce-avea s[-i spun[ mo=neagul?.. Dac[ n-ar fi fost at`t de obosit, ar fi pornit la tat[-s[u, acas[ — ]ntr-o clip[ uit[ c[ s-a ferit azi s[-l vad[!.. A vorbit cu doctori\a? +i eu... care am c[utat-o... O pornire de ciud[ ori, poate, de... invidie ]i s[geteaz[ inima. Ori un fel de... gelozie? Fa\[ de tat[-s[u? Pe c`nd era un copilandru sim\i Ignat c[ Iosub Ciuntu, tat[-s[u, are trecere nu numai la v[dane, cum zicea la m`nie mama, ci =i la fete.

Ignat =i Ana

253

M[i, ai copii mari, \i-ar fi ru=ine s[ te dai pe l`ng[ ni=te copile, ]l d[sc[lea mama. Eu m[ dau? z`mbea pe sub must[\i Iosub Ciuntu: ele se dau la mine, c[-s chezos... nu m[ =tii? — Ptiu, bat[-te s[ te bat[, c`ine b[tr`n! scuipa femeia... Acum, c`nd zise Ioana c[ tata Iosub a prins-o de m`n[ pe doctori\[, Ignat ]=i aminti de-o ]nt`mplare c`nd, ]ntorc`ndu-se ]ntr-o sear[ de la munc[ ceva mai devreme, ]i g[se=te pe am`ndoi =ez`nd pe prag. De departe, din drum, Ignat crezu c[-i Ana. Dar cu cine vorbe=te? Cel[lalt era un b[rbat. — Lucru de necrezut pentru unii, domni=oar[, dar cu c`t trec anii cu at`t mai t`n[r =i mai ]n putere m[ simt. B[rbatul nu-i ca femeia care se ramole=te v[z`nd cu ochii, eu, dac[ vrei s[ =tii... Aici nu se mai deslu=i ce-a spus ]n continuare b[rbatul, dar se auzi un chicotit, r`dea femeia: ai! ce faci? \ip[ ea =i se ]nec[ ]ntr-un g`lg`it. Ignat crezu c[ de bun[ seam[-i Ana, dar nu era ea. Era doctori\a Marieta. +i b[rbatul cine? Se d[du la porti\[, dar a=a ca cei doi de pe prag s[ nu-l observe, =i se uit[-ntr-acolo. Ceea ce v[zu ]l f[cu s[ se cutremure: b[rbatul odat[ se scul[ ]n picioare =i o ridic[ pe doctori\[-n bra\e. R[mase cu picioarele-n aer, neputincioas[, iar el o str`ngea la piept =i, se vede treaba, o s[ruta. Petrea! a fost primul g`nd ce i-a venit. D`nd porti\a la o parte, n[v[li-n ograd[, uit`nd c[ dac[ nu-i Ana de ce s-ar ]nfuria a=a? C`nd colo: doctori\a =i tat[-s[u Iosub. Dar nu erau ]n picioare cum i se n[z[rise din drum, ci =edeau al[turi pe prag =i tat[-s[u o \inea pe doctori\[ de m`n[ =i spunea: bine-ai f[cut c[ te-ai cerut ]n satul nostru. N-o s[-\i fie ur`t... — Da, ]ntr-adev[r, cu cavaleri ca dumneata, mo= Iosube... — Dar ce: vrei s[ zici c[ nu-s cavaler? Vorba c`ntecului: c`te fete-n bra\e-am str`ns toate dup[ mineau pl`ns. +i pe tine de te-oi str`nge =i tu dup[ mine-i pl`nge... — Oleu! \ip[ deodat[ Marieta v[z`ndu-l la spatele ei pe Ignat: m-ai speriat! iar noi, urm[ ea f`st`cit[ =i-=i retrase m`na din palma lui Iosub Ciuntu, ne g`ndeam: de ce nu veni\i nici tu, nici Ana... Ignat se ridic[ de pe banc[, ]ntinde m`na peste porti\[, ia c`rligul =i intr[ ]n curte t`r`ndu-=i picioarele. Aude de la spate dinspre =osea, ca dintr-un h[u, glasul cepeleag al b[tr`nei:

254

Vladimir Be=leag[

— +i-=i-=i-=i-=i-=i... — Ia mai d[-te-ncolo de cobe b[tr`n[, morm[ie Ignat. Cu spatele la ea, pune c`rligul la loc, d`ndu-i a ]n\elege c[ au ]ncheiat vorba. — +i-=i-=i-=i-=i-=i... Casa ]l ]nt`mpin[ r[bd[toare: l-a a=teptat s[ vie, s[-i aud[ pa=ii — de, se s[turase =i ea de at`ta singur[tate. }=i poart[ Ignat privirea ]n lung =i-n lat: s[ vad[ dac[ toate-s la locul lor, cum le-a l[sat diminea\[? Dac[ n-a venit vre-un vecin s[ ia vreun lucru? Ori dac[ nu s-a b[gat vreun str[in, c[ aici, la =osea... A=a s-ar fi cuvenit s[ fac[, dar vezi c[n ultimul timp... Mai ]nainte cum intra pe poart[ se uita la acoperi=ul casei: n-a c[zut, nu s-a spart vreun olan? la fronton: nu se las[ peretele de sub el? dar mai cu seam[ la pomii tineri din fa\a casei, c`\iva meri =i pr[sazi, sub\irei, cu tulpinile netede, lucioase, parc[ ar fi fost vii — nu i-a atins nimeni? n-a rupt careva vreo crengu\[?.. De fiece dat[ c`nd d[ cu ochii de livada t`n[r[ ]mprejmuit[ cu un g[rducean jos i se face cald la inim[ =i bucuria ]i scald[ pieptul. A pus puie\i de soi adu=i de la un mo= de pe mam[, de la vreo treizeci de kilometri. S-au prins =i cresc bine =i au avut primul rod. }ntorc`ndu-se ]ntr-o duminic[ din sat, Ignat gr[i a joac[: m[i tu, m[i! ce faci acolo? Ana venea de la cuptora= cu un clit de pl[cinte: dar cu cine vobe=ti, b[rbate? — Ia cu cople=ul cela... Bag’ seama s[ nu rupi perele c[-s verzi. — Care: cople=? care: pere? ]l privi nedumerit[ Ana. — Cum: care? B[iatul nostru. Nu vezi c[ se-ntinde la pomi ca un iedu\? Ana plec[ ochii, apoi acoperindu-=i fa\a cu bra\ul fugi ]n cas[... Ignat traverseaz[ curtea, ajunge la porti\a joas[ p`n[ la genunchi ce d[-n livad[ — putea s-o p[=easc[, dar el o deschide. Trece pe c[rare printre tufele gola=e de vi\[ de vie — s[dise de la vale de cas[ un petec cu vi\[ — =i se opre=te pe buza malului. Jos, sub el, se deschide ad`nc[, larg[, necuprins[ — valea Nistrului. C`t vezi cu ochii: ]n st`nga, la vale, ]n dreapta, ]n sus =i ]n fa\[, p`n[ departe ]n zare, acolo unde, prin cea\a u=oar[ plutind ca o p`nz[ viorie pe sub malul pe care st[, se ghicesc ni=te culmi de dealuri ]mp[durite. O nem[rginire ce-l umple pe omul acesta ab[tut =i nec[jit

Ignat =i Ana

255

de un fior aparte ori de c`te ori calc[ pe aici. Ignat prive=te drept ]n fa\a lui, dar nu se =tie dac[ la petecul de p[m`nt galben — o miri=te r[mas[ nearat[, pe cel[lalt mal, — ori la livezile ce =i-au scuturat frunza, pe partea asta, ori la apa lucind opac a r`ului ce vine =erpuind din sus, dispare dup[ coama copacilor =i apare dincoace, aproape, ca s-o ia brusc ]n partea cealalt[ f[c`ndu-se nev[zut[ ]n spatele malului crestat de v`rfuri de copaci... Dup[ o zi de munc[ ]n galeriile lungi, cu tavanul greu ce-l ap[sa mereu =i el, instinctiv, ]=i ]ncorda spatele s[-l poat[ \ine dac[ se d[r`m[ — dup[ ce ie=ea la aer, afar[, apoi ]ntors acas[, sim\ea nevoia s[ respire slobod, nestingherit. Nu poate sta ]n cas[, se ]n[bu=e. Vine aici, ]n cap[tul gr[dinii, se opre=te sus pe mal =i-=i odihne=te ochii =i sufletul sorbind din nem[rginirea lumii. Adie un v`nt u=or, ]l m`ng`ie pe fa\[ =i uit[, pu\in c`te pu\in, de sine =i de to\i acei cu care i s-a ]mpletit =i ]nc`lcit via\a. Prive=te a=a =i de-ar fi cineva pe aproape s[-i vad[ ochii ar observa c[-s goi, pustii, =ter=i, c[ nu au nimic ]n ei, nici o p`lp`ire. Ceea ce ]nseamn[ c[ se odihnesc, se simt bine. Brusc izbucne=te o lumin[ ]n ad`ncul lor. Ignat se apleac[, se uit[ peste buza malului: ca la vreo sut[ de metri, jos sub st`nc[, se vede un b[ie\a= cu o capr[. O trage de fr`nghie pe c[rarea ce duce piezi= la dreapta. Capra flutur[ din barb[, odat[ zv`cne=te din loc coco\`ndu-se pe o piatr[. C`t pe ce s[ scape b[iatul cap[tul fr`nghiei. |ine-o bine, m[i! z`mbe=te Ignat =i-=i zice c[... de acolo a urcat piatra din care =i-a ]n[l\at casa. Se ]nnegureaz[ la fa\[, i se face greu pe suflet. Nu c[ ar fi rupt-o de acolo, de sub mal — a adus-o de la carier[. Pentru asta s-a b[gat la lucru-n St`nc[. La ]nceput a dus-o la casa b[tr`neasc[, pe malul Bahnei unde c`t pe ce era s[ =i-o ridice, casa — ]l ]ndemna mama, mai ales... Vine ]ntr-o sear[ Ana de la lucru, ]l cheam[ sub =opron =i: s-a hot[r`t la prim[rie s[ se fac[ o Uli\[-a-Tinerilor-}nsur[\ei. Dintr-odat[ i s-a ar[tat ]n ochi f`=ia asta de p[m`nt: ]ntre =osea =i mal. Acolo ne facem! a strigat el: pe mal! — +i eu am propus. Nu =tiu de vor accepta =efii... Aici, pe malul acesta, s-au s[rutat pentru prima dat[, elevi fiind, ]ntr-a noua. Veneau din

256

Vladimir Be=leag[

livezi, de la o serbare cu rug, dansuri, c`ntece... Ignat se pomeni merg`nd ]n urma Anei. Urcau pe c[rare-n sus =i el ]i vedea mereu picioarele-n fa\[: pulpele zvelte, alungite, frumos bronzate. Toat[ noaptea i-au lic[rit prin fa\a ochilor... +i-a dat seama c[ dac[ n-o vede o zi, e ca =i bolnav. O c[uta la =coal[, prin sat, la club. Seara se plimba pe l`ng[ casa ei, a=tept`nd, poate iese... Apoi, la alt an, veneau tot a=a din livezi, de la cules mere — era o sear[ cu lun[, se re\inuser[ cu lucrul. A ajutat-o pe Ana s[ urce c[rarea, \in`nd-o de m`n[. Au urcat pe mal primii — ceilal\i abia de se auzeau acolo, jos — atunci a privit-o ]n fa\[, de aproape, =i ]n ochii ei a v[zut o v[paie tainic[. Nici el nu =tie ce-a fost: cerul s-a pr[bu=it ]n jos, luna a fugit de sub picioare, stelele s-au rotit toate ]mpreun[ de la r[s[rit spre apus, neauzite — iar ei doi s-au ]n[l\at =i au zburat dincolo de mul\imea lor f[r[ de num[r. A fost primul s[rut. Exact pe locul unde le-a fost dat s[-=i dureze mai t`rziu cas[... Aici, pe acest mal nalt. Ignat arunc[ o privire jos: b[ie\a=ul cu capra a disp[rut. Se-ntoarce =i porne=te ]nd[r[t... Ceru-i cenu=iu =i jos. Aerul a ]ncremenit. Pe deasupra casei lunec[ ]ncet nori cenu=ii. Printr-o sp[rtur[ se ive=te, slab =i palid, soarele. Lumineaz[ o clip[ fa\a casei =i se ascunde iar. Ajunge la g[rduceanul cu porti\a joas[. Privirea ]i cade asupra unei c[ld[ri: veche, spart[, plin[ de lut, f[r[ toart[. O mi=c[ cu piciorul: e c[ldarea cu care aducea Ana lut =i ungea prin cas[. Mai ]ncolo, ]ntre dou[ =tachete, pus[ sc`ndurica de netezit... F[-mi te rog, b[rbate, o lop[\ic[ de netezit lutul, l-a rugat Ana: una mititic[, dup[ m`na mea. — }\i fac, de ce nu? Mi-am cump[rat deun[zi un geal[u =i \i-o fac ca oglinda. Nu =tiu numai de te pricepi la treaba asta. Eu? ]l privi Ana ]n\epat[: crezi c[ dac[ am fost una la p[rin\i n-am ]nv[\at? Se vezi ce muchii =tiu s[ trag! S[-\i tai obrazul ]n ele... — S[ vedem, s[ vedem, gr[i bucuros Ignat =i se duse sub =opron unde-=i instalase masa de t`mpl[rie... Trece Ignat ]n ograd[, ]nchide porti\a la loc =i deodat[ i se pare c[ dintr-o parte ]l prive=te Ana. St[ cu poalele-n br`u =i cu bra\ele pline

Ignat =i Ana

257

p`n[ la coate de lut... Vrei s[ arunci de la cas[ tot ce-au lucrat m`inile mele? — Cum adic[: s[ arunc? — Dar c[ldarea: n-ai mutat-o cu piciorul? +i sc`ndurica: nu te-ai o\[r`t c`nd ai dat cu ochii de ea? — Am dat-o cu piciorul pentru c[ prea era grea c[ldarea =i tu o urcai, iar amu de c`te ori o v[d mi-aduc aminte de junghiul care te-a apucat ]n prim[var[ c`nd te-am g[sit dup[ cas[ ]nchircit[, sprijinit[ de perete... — Chiar ]nchircit[!.. M[ l[sasem la p[m`nt c[ m[ curma r[u aicea... Tu ]nc[ ai zis: ce \i-i, An[ fa, de te str`mbi a=a? }\i vine a zburda? — Nu =tiam ce ai. Credeam c[ te joci, vrei s[ m[ sperii... Dar c`nd am vrut s[ te ajut, te-ai ]ncordat din r[sputeri =i te-ai ridicat singur[... — De ru=ine, b[rbate... Mi-era ru=ine de tine. Acele junghiuri le avusesem =i mai nainte. Numai c[ totdeauna c`nd sim\eam c[ vor s[ m[ apuce m[ ascundeam de tine. Nu vroiam s[ vezi cum m[ ]nc`rlig[ =i-mi str`mb[ fa\a... Data ceea eram cu c[ldarea-n m`n[, plin[ cu lut, abia am dovedit s-o las =i am fugit dup[ cas[. — De ce nu mi-ai spus mai ]nainte c[ te sim\i r[u? De ce te-ai apucat s[ urci din greu? Ori nu puteam s[ tocmim o femeie... — Cum, b[rbate? ]=i sub\ie ochii Ana: s[ tr[iesc eu ]n cuibul pe care s[ mi-l fac[ =i s[ mi-l ]mpodobeasc[ alt[ femeie? — Acum vezi: cuibu-i gata =i tu te-ai dus. De ce m-ai l[sat, Ano? }nchide Ignat ochii str`ns, p`n[ la durere, ]i deschide =i porne=te spre cas[, cu privirea ]n p[m`nt. Din momentul c`nd a luat-o pe asfalt, spre centrul satului, s-a ferit s[-=i aminteasc[ ]nt`mpl[ri =i lucruri ce i-ar r[scoli durerile. Parc[-i un f[cut! Nu pricepe ce-i cu d`nsul ast[zi, cum nu poate s[ =tie ce are a i se-nt`mpla spre sear[, la noapte, m`ine diminea\[, dup[ ce se va duce la ora=, dup[ ce va fi fost martor la scena cu femeia str[in[ =i cu b[rbatul de dincolo de poarta de fier, dup[ ce se va porni pe jos acas[ pentru c[ nu mergea nici o ma=in[ =i o va pofti pe drumea\a nec[jit[ ]n casa lui s[ se ]nc[lzeasc[ — nu =tie... Calc[ cu ochii ]n p[m`nt, dar simte al[turi, nalt[ =i mare, casa... De ce e=ti ab[tut, st[p`ne? te-ai ]ntors =i nici te-ai uitat la mine! Ai trecut pe al[turi parc[ nici a= sta aici, ridicat[ de bra\ele tale =i ale femeii tale =i ale tuturor acelora care au s[rit s[ v[ ajute. Ori ]\i pare r[u c[-s at`t de frumoas[ =i-\i amintesc de visele ce le-a\i urzit am`ndoi

258

Vladimir Be=leag[

cu Ana serile c`nd lucra\i p`n[ t`rziu? C[dea\i de oboseal[ =i adormea\i mor\i pe patul ]njghebat din sc`nduri, pus sub fereastr[ pe c`teva c[r[mizi s[ nu vi se bage broa=tele-n a=ternut... Se a=tepta s[ aud[ vorba asta de cum o v[zu, ca aievea, pe Ana. Odat[ flutur[ din cap: ]ncep s[ vorbesc de unul singur ca b[tr`nii, ca pustnicii. Nu-i a bine, Ignate, nu-i a bine... Se opre=te l`ng[ ligheanul de zinc, lung =i rotunjit la capete, pus sub strea=in[ s[ se adune ap[ de ploaie, de sp[lat rufe. Mai bine de jum[tate cu ap[ ligheanul, dar st[ pe o parte. G[se=te ni=te pietricele, le pune desubt ]ndrept`ndu-l: s[ se mai str`ng[ ap[ dac[ plou[. C`nd se-ndreapt[ de spate vede mai ]ncolo ni=te urme duc`nd de la prag spre poart[... Urmele mele? Nu, c[ sunt ]ntoarse ]ncolo, spre poart[. Atunci ale cui s[ fie? P[=e=te Ignat u=or, pe v`rfuri, p`n[ la locul unde ]ncep, se apleac[ =i... parc[-l cuprinde frigul din spate: urmele nu sunt proaspete, sunt urme de demult, uscate pe fa\a p[m`ntului... Urme mici, de pantofi de femeie... }i vine ame\eala: ]=i aminte=te ]ntr-o singur[ clip[ noaptea c`nd a venit Ana acas[... L-a g[sit dormind =i s-a culcat l`ng[ el. N-a sim\it-o. Abia c[tre ziu[ a ]ntins m`na prin somn =i a g[sit-o al[turi. Crezu c[ viseaz[. Ea era: cald[, vie. Ana lui, femeia lui. Parc[ i-a luat cineva min\ile, de bucurie. Vru s[ sar[ din pat, s[ aprind[ lumina. — Nu trebuie, dragul meu! Nu aprinde lumina. — Dar vreau s[ te v[d. Nu te-am v[zut de mult. — Nu trebuie. Am venit pe-o or[. Numai pe-o or[. — Cum: n-ai venit cu totul? — Nu. Am fugit. — Ai fugit? Dar cum... Cum ai putut s[ fugi? — Uite-a=a: ca o pisic[... Am ie=it pe fereastr[... Nu m-a sim\it nimeni. Mi-a dat o femeie hainele ei. Le-avea ascunse de doctori... S[rmana, nu mai are mult. +tie c[ o s[ moar[ degrab[. Ana suspin[ =i Ignat v[zu prin semi]ntunericul od[ii dou[ lacrimi lucindu-i pe obraz: s[ moar[? de ce s[ moar[? — O, iubitule, de-ai =ti... Acolo at`tea auzi... +i at`tea vezi... Suferin\a altora se adaug[ la suferin\a ta =i vine ceasul c`nd nu mai ai putere... — Taci, Ano, nu vorbi de suferin\[. Bine c[ ai venit... Ce bine-mi pare... Nu te mai las s[ pleci. Nu, niciodat[... Ana se ridic[ =i se a=ez[ l`ng[ el. Apoi se aplec[ asupra lui: am fugit... Am

Ignat =i Ana

259

venit s[ te v[d. Mi-era dor, tare dor de tine... Auzi? |ie, =tiu, nu-\i era dor. E=ti bucuros c[ am plecat de acas[, a=a-i? — O! Nu vorbi a=a c[ m[ love=ti ]n inim[. De ce spui asemenea vorbe, Ano?.. — Da, da, =tiu: \i-era =i \ie dor. Dar dorul meu e mai mare. Dac[ \i-era =i \ie dor de mine, cum mi-e mie, de ce n-ai venit s[ m[ furi de-acolo? Pe-o noapte m[car... — S[ te fur? Dar cum a= fi putut? — Eu cum am putut? — Dar de ce nu mi-ai spus? — Uite c[-\i spun. Acum du-te de caut[ o ma=in[ ca s[ m[ duci ]nd[r[t. S[ fiu acolo, ]n salonul meu, c`nd se face ziu[... Ignat se clatin[... }i fuge p[m`ntul de sub picioare... Urmele... Sunt mai bine de dou[ luni de atunci... P`n[ s[ se ]ntoarc[ el cu ma=ina a dat o bur[ de ploaie. Ana a ie=it la drum =i urmele au r[mas imprimate dup[ d`nsa — iat[-le, duc de la prag spre porti\[. Ridic[ m`na. Apas[ degetele pe ochi c`t poate de tare: de aici izvor[sc vedeniile, din fundul ochilor. }ntunericul din fa\a lui, dinl[untrul lui se face mai des, mai negru. }n clipa urm[toare se aprinde undeva departe o sc`nteie micu\[, cre=te, o dat[ se sparge ]n alte multe sc`ntei multicolore... C`nd ia m`na de la ochi lumea din afar[ se revars[ ca o ap[ tulbure, v[lur`nd[ prin fa\a lui. F[r-a o a=tepta s[ se limpezeasc[, porne=te ]nainte... Umbl[! Nu sta pe loc... S[ te mi=ti mereu. S[ mergi! a=a-i spunea badea Pricop c`nd ]l vedea ab[tut. }n orele de lucru la carier[ Ignat r[m`nea deseori cu bra\ele sp`nzurate prin p[r\i, neputincioase. Ma=ina de t[iat lucra din plin, blocurile se ad[ugau, trebuia s[ le mute, s[ le a=eze, iar el st[tea ca paralizat... Hai! Ce stai, b[iete! ]l b[tea Pricop pe um[r. Ignat tres[rea, se scutura de g`nduri =i se apuca de lucru... C`nd ie=eau la aer =i porneau am`ndoi prin c`mp, pe jos, spre cas[ — badea Pricop tot din satul acesta-i, din alt[ margine, =i de la carier[ p`n[ ]n sat au vreo =ase kilometri, — veneau de-a dreptul, prin sem[n[turi, prin vii, la izvor beau o gur[ de ap[ proasp[t[, c`nd ]l vedea iar t[cut, am[r`t, ]i zicea: bre Ignate, tu parc[ ai purta asupra-\i piatra toat[ c`t[ ai urcat-o azi... — Chiar a=a, bade Pricop, ai ghicit, r[spundea mirat c[ i-a citit ]n suflet. +i sim\ea nevoia s[-i spun[ tot ce are la inim[, c[ci numai lui i-ar fi

260

Vladimir Be=leag[

putut m[rturisi, dar omul ]l oprea: las[, nu trebuie... =tiu... tu mai bine cearc[ s[ ui\i... s[ alungi g`ndurile cele negre... — Dar cum? Cum s[ uit? Se \in de mine... Nu m[ p[r[sesc o clip[... — Umbl[... F[ ceva...G`nde=te-te la altele... Aminte=te-\i de altceva... De lucruri =i ]nt`mpl[ri frumoase... Nu l[sa s[ te cople=easc[ necazurile... Ignat o ia repede din loc. La col\ul casei se opre=te, se uit[-n lungul =oselei. De dup[ deal apare un camion. Vine cu vitez[ spre barier[... Acu=i se izbe=te-n pr[jin[! Ce faci? |ine mai la st`nga!.. Ciudat: camionul trece f[r[ s[ ating[ pr[jina. Lunec[ la vale. Iat[-l ]n dreptul lui. }l conduce cu privirea p`n[ la pod, urc[ la deal =i peste pu\ine secunde se face nev[zut dup[ dunga z[rii... Ofteaz[: la ce-am venit acas[ a=a devreme? R[m`neam, mai f[ceam un schimb. Or fi pornit ma=ina, trebuie s-o fi pornit... Ia aminte spre casa vecinului — nimeni pe afar[. O mul\ime de perechi de ]nc[l\[minte ]n fa\a u=ii — =i mai mari, =i mai mici. Z`mbe=te Ignat: spunea tata c[ aveau acas[ o pereche de bocanci numai, care se scula mai diminea\[ acela-i apuca, ceilal\i umblau descul\i, chiar de era om[tul la genunchi... — M[[i Guli\[[[, m[[[i! Vrea s[-l ]ntrebe: dar cine m-a c[utat? Nu d[ glas vecinul. }n geam apar ca vreo duzin[ de nasuri turtite. Peste c`teva clipe dispar toate ca =terse de un burete — s-o fi strop=it careva dintre p[rin\i... Mai a=teapt[ pu\in: poate iese cineva. U=a nu se deschide. Porne=te ]napoi. Urc[ pe prag, descuie lac[tul, ]l pune pe sc`ndur[ deasupra u=ii — s[ m[ schimb... pe urm[ v[d ce-oi face... Vara ]=i l[sa hainele b[tute cu praf de piatr[ afar[, le arunca sub =opron... Acuma... De vreo s[pt[m`n[ n-a f[cut pic de foc ]n sob[, ]n cas[-i frig... Vrea s[ se-ntoarc[ — s[ adun ni=te surcele, ni=te vreascuri — dar... se r[zg`nde=te. Apas[ pe clan\[ =i ]mpinge u=a. Din mers bag[ m`na ]n s`n, scoate traista =i-o arunc[-n ungher — s-a rupt, trebuie s[-i pun ni=te petice — \ine spre buc[t[rie — acolo m[ dezbrac... Ridic[ ochii =i-ncremene=te.

Ignat =i Ana

261

}n fa\a lui, ]n cuierul de pe perete, at`rnate hainele Anei. Rochia de velvet ro=u dungat, deasupra pus paltonul, astfel c[ sub el se vede ca de-o palm[ poala rochiei — toate r`nduite a=a parc[-ar fi ]mbr[cate pe d`nsa. }n prima clip[ cu adev[rat i se n[zare Ana, aici, ]n tind[. }l a=tepta s[ vad[: c`nd se-ntoarce? de ce z[bove=te at`ta dac[ a plecat mai devreme de la carier[? ce face dac[ vine acas[? St[ vr[jit ]n mijlocul tinzii cu ochii la haine, apoi pleac[ ochii: s[ m[ ier\i... n-aveam putere s[ intru... =i tu... s[ nu m[ proboze=ti prea aspru... de-ai =ti c`t sunt de obosit... =i ce greu mi-i... — +tiu, dragul meu, =tiu... dar rabd[... e=ti tare, e=ti voinic, e=ti b[rbat... eu, femeie, =i ]nc[ rabd =i m[ \in... nu te da... — Nu m[ dau, nu dar amarnic mi-i greu... — Hai, dezbrac[-te, schimb[-\i hainele, ad[ ni=te zmicele, a\`\[ focul =i g[te=te-\i ceva de m`ncare... — De m`ncare? dar nu mi-i foame... — Eeee! ]l dojene=te u=urel: asta cum se mai cheam[, b[rbate? ai vreo nepl[cere la lucru? ori, poate, e=ti ]ndr[gostit? — }ndr[gostit? ce vorbe=ti, femeie? Ignat se apropie de haine =i ridic[ m`na la cuier. — Nu! las[-le, nu le muta de aici... c[ldarea de lut ai l[sat-o... las[ =i hainele... o s[ te a=tepte aici, ]n cui, ]n fiecare zi... c`nd te vei ]ntoarce de la munc[ te vor ]ntreba: dar ce ai la inim[? dar cum te sim\i? dar e=ti obosit? dar e=ti fl[m`nd? — Bine, am s[ le las... dar s[ =tii c[ mi-i greu, tare greu mi-i s[ le v[d... Intr[ cu ochii pleca\i ]n buc[t[rie, se a=eaz[ pe patul de sc`nduri din dreapta =i ]ncepe s[-=i scoat[ hainele de lucru... L[s`nd ]n urm[ planta\ia de pruni — drumul desfundat, obezile ro\ilor ]ntorc lostopene de glod — =areta inginerului iese anevoie la =osea =i-i gata s-o ieie la vale, dar aici Murga opre=te g`f`ind din greu: a obosit, s[rmana, de pe crup[ se ridic[ v[lurele de aburi alburii. De-ar amor\i mai degrab[ p[m`ntul, se g`nde=te Petrea, sare jos =i s-apuc[ s[ cure\e ro\ile cu piciorul. Arunc[ la o parte un scaiete ag[\at de osie =i ia aminte ]nd[r[t: m`nzul a r[mas ]ntre copaci. Iapa ]ntoarce capul =i necheaz[, a chemare. — Ne-ajunge el, u=ernicul, las[... Calc[ pe scar[ =i urc[: dii, Murga...

262

Vladimir Be=leag[

De c`nd s-a r[sturnat cu motocicleta ]ntorc`ndu-se noaptea de la o cum[trie din alt sat — nevasta =i-a rupt =ira spin[rii, l[s`ndu-l cu doi copii mici, la care p`n[ ast[zi nu le-a g[sit mam[, — s-a jurat Petrea s[ nu mai urce c`te zile va avea ]n ma=in[ =i acum, iat[-l, umbl[ cu tr[sura asta de-un cal. — Mergem! ridic[ biciu=ca, dar Murga pleac[ =i mai tare capul r[m`n`nd neclintit[ locului... Vine el, las[... n-ai team[. Arunc[ iar[ o c[ut[tur[ ]napoi: s-a r[t[cit ]ntre ni=te r`nduri de m[lai necules b[iatul t[u \intat ]n frunte. O fi v[zut iar[ vreun iepuroi, ca deun[zi... Cum simte c[ ne-am dep[rtat, s[-l vezi cum porne=te la fuga dup[ noi... Dar dac[ vrei s[-l mai a=tept[m, m[ rog, voia ta... +i se apuc[ s[ potriveasc[ sacul cu paie de sub d`nsul. — Ia te uit[! face a mirare: de at`tea ori am mers pe aici =i... niciodat[ nu mi-am aruncat privirea de pe deal... }n=irat de sus, de la iez[tur[, p`n[ dincoace, la =osea, satul ]n care s-a n[scut =i a copil[rit, cu uli\e =i ulicioare str`mbe =i ]ntortocheate — mai ]nc`lcit sat nu g[se=ti altul ]n lume, cum obi=nuia a spune ori de c]te ori venea o delega\ie =i el avea datoria de a o ]nso\i — satul lui i s-a ar[tat din cu totul alt[ parte! (Le mai spunea acelor musafiri: o fi fost pornit satul nostru de niscai t[tari r[t[ci\i, de-au ales a=a loc r`pos, de=i se =tia din b[tr`ni c[ primul care s-a a=ezat aici a fost un mocan cobor`t din Mun\i, care =i-a pus st`na la dos, mai aproape de ap[, ca atunci c`nd n[v[leau t`lharii stepelor s[-=i poat[ ]nc[rca turma ]n luntre =i, trec]nd-o dincolo, s-o ascund[ ]n p[dure, dar... trecea legenda sub t[cere, c[ci... ne cunoa=tem oare istoria?) Da, cuprinz`nd satul de aici cu ochii, vede c[... de aici, de pe deal, se vede mult mai clar a=ezarea satului dec`t pe planul dat de la raion. Pe coal[ strada central[ asfaltat[ vara asta vine ]n unghi drept fa\[ de =osea... de fapt, nu-i a=a. }n schimb de aici vezi cum de-o parte =i alta se profileaz[ dou[ uli\e aproape drepte =i exact perpendicular fa\[ de =osea (s[ vezi =i s[ nu crezi ]n toat[ ]nc`lcitura asta!). Apoi cele c`teva cl[diri administrative, =coala, magazinele nicidecum nu pot forma Centrul satului neav`nd nici pic de simetrie — sunt aruncate la ]nt`mplare... }n satul nostru toate-s la ]nt`mplare! E

Ignat =i Ana

263

glasul lui Maxim pre=edintele care... atunci... s-a ]ntors de la o conferin\[ republican[ cu lozinca: s[ transform[m, tovar[=i, satele ]n ora=e! Auzi: ora=e? Nici m[car or[=ele... Satele noi — da. Satele mici... poate =i ele. Dar satul nostru-i sat vechi, sat mare! +i a mai zis atunci Maxim: asfalt[m strada =osea-centru (acum e asfaltat[), pornim construc\ia Casei de cultur[, Po=ta, Casa speciali=tilor, Spitalul, Casa de oaspe\i — ]n c`\iva ani ne transform[m ]ntr-o a=ezare urban[! Pe dracu! face Petrea: dintr-un sat cu uli\e ]nc`lcite? Ori ]l d[r`m[m =i construim altul, ori... A=a s-a pronun\at la sesiunea convocat[ anume pentru problema perspectivei de dezvoltare a localit[\ii, lucru care... pozi\ia lui adic[, a st`rnit riposta =efului. Cum: s[ d[r`m[m casele? Dar oamenii unde s[ tr[iasc[? — Care pe unde poate: unii la p[rin\i, al\ii pe la neamuri, a replicat Petrea cuprins de ambi\ie: s[ fim revolu\ionari, tovar[=i! — Oho! Revolu\ionari, =i Maxim a nu =tiu c`ta oar[ se puse a povesti ce-a v[zut el c`nd a c[l[torit ]n Bielarus ca s[ aduc[ vaci de soi: un gospodar ]=i dura cas[ l[s`nd pe cea veche, mic[ =i str`mt[... ]n[untrul celei noi, largi =i mari — ]ntreag[ cum era, ca s[ tr[iasc[ ]ntr-]nsa p`n[ va fi gata cea nou[... Ce zici: era revolu\ionar gospodarul acela?... Cine =tie ce-o fi avut Maxim ]n vedere, numai c[ Petrea a intervenit prompt cu ideea de a face o Strad[ a Tinerilor }nsur[\ei. Cine l-a ]mpins? De ce anume el =i-a amintit de acea idee care se n[scuse mai de mult? Ca s[ i-o pun[ lui Maxim ]n nas? A =i indicat locul unde s[ fie plasat[: ]ntre =osea =i Mal! Pe f`=ia de p[m`nt care... Abia acum, de aici din deal, vede c[ acela era cel mai potrivit loc pentru noul Centru al satului. Acolo trebuia pornit[ Casa de cultur[, Spitalul, Po=ta, Casa speciali=tilor, Hotelul pentru turi=ti... Ce gre=eal[ boac[n[ am f[cut! se ceart[ el pe sine, dup[ care: cele vreo opt locuri de cas[ ]mp[r\ite tot cu sprijinul meu... c`teva dintre ele sunt aproape gata... — Mintea moldoveanului cea de pe urm[!.. Ridic[ biciu=ca =i plesne=te sup[rat aerul. Tr[sura porne=te pe marginea =oselei, la vale. M`nzul salt[ din urm[ pe picioarele lui sub\iri, tremur[toare.

264

Vladimir Be=leag[

La aceea=i sesiune a fost aprobat[ ideea cu Strada Tinerilor }nsur[\ei. Acum, ]n urm[, =i Maxim a ]n\eles c[... prea s-au gr[bit. Mai bine s[ fi r[bdat un an, doi. Vezi ce ]nseamn[... moda? Pe pod Murga opre=te =i ]ntoarce capul. M`nzul! I-a auzit nechezatul =i vine la s[rita. Din fa\[ gone=te la vale un camion. M`nzul \ine pe st`nga =i nimere=te ]ntre =aret[ =i camion — aburi de benzin[ ]l izbesc ]n n[ri. Petrea ]ntinde m`na, instinctiv. Are noroc m`nzul: =oferul a \inut mai pe dreapta, c`t pe ce s[ anine parapetul de beton — =i se alege cu spaima. Se apropie de maic[-sa ]nv`rtind codi\a, =i bag[ botul lucios sub =oldul ei cald. Dar iapa porne=te mai departe f[c`nd a dojan[ cu capul: erai s-o p[\e=ti, b[iete! Acum «b[iatul» vine dup[ =aret[ \in`ndu-se aproape: se =tia vinovat... Petrea o las[ din voie: b[tr`na iap[ cunoa=te drumurile bine. Dup[ cum =i firea st[p`nului o cunoa=te. Destul s[-l aud[ tu=ind ori rostind o jum[tate de vorb[ =i pe dat[-l ]n\elege. Deap[n[ drumul pe margine. Prundi=ul sc`r\`ie sub ro\i, fo=nind sub copite ca ni=te frunze uscate. Capul omului se leag[n[ ]n ritmul ro\ilor: a=a... bine... mergem... mai departe. De fapt, prin acea cl[tinare a capului Petrea vrea s[ spun[ c[ nu-i de acord cu ceva, dar cu ce anume nimeni nu poate =ti. Vorba e, poate, de ferm[ — de acolo se ]ntoarce, unde se pune la cale o construc\ie uria=[, =i iar zice c[ nu-i potrivit ales locul, trebuia pus[ pe coast[ mai sus, s[ fie scurgerea mai bun[. A v[zut ]ntr-un alt sat... unde s-a construiut prima de acest fel... E plasat[ pe un teren foarte ]nclinat... Ce-i drept, la =osea, unde... trece lume, mul\i turi=ti... mirosul nepl[cut, dar ce-are a face: turi=tii cu ale lor, noi cu ale noastre. De dup[ =irul de salc`mi desfrunzi\i apare o cas[ nalt[, acoperit[ cu olane ro=ii. }n spatele ei o bojdeuc[: acoperi=ul jum[tate din stuf, jum[tate din paie ]nnegrite de ploi, cu pete de noroi pe peretele dinspre =osea. Pe vremuri ]n chichinea\a asta era dugheana satului: ]ntr-o od[i\[ tr[ia st[p`na, ]n cealalt[ st[tea la tejghea un omulean cu ochelari. Vindea sare, bomboane, gaz, s[pun. Auzind odat[ Petric[ de la al\i cople=i c[ s-au adus baloane colorate — aducea peticarul, dar p`n[

Ignat =i Ana

265

s[ ajung[ ]n mahalaua lor c[ru\a lui cu un cal chior, se terminau — a \inut tot o fug[, dar dughenarul taman se dusese undeva. Nu plecase departe: lac[tul era prins ]n belciuge, ne]ncuiat. Cum a v[zut lac[tul, a dat s[ ias[, dar r[sare nu se =tie de pe unde Tic[, un pui de \igan din mahalaua lor... Hai s[ ne uit[m prin cr[p[tur[, zice, poate sunt baloane. — Dac[ vine =i ne prinde? — Eu am s[ p[zesc... Prostu\ cum era s-a uitat prin cr[p[tur[, dar n-a v[zut nimica. Atunci ]l ]mpinge dracul, apuc[ de marginea u=ii =i trage s[ fac[ mai mare cr[p[tura. C`nd s[ v`re nasul s[ se uite la baloane, hop! c[ apare dughenarul. Tic[ o =terge parc[ l-a suflat v`ntul, iar el fu g[bjit ]ntr-un ungher... Aaa, bosiacule! Fuliganule!.. Dac[ nu ie=ea Ioana, r[m`nea f[r[ urechi. A fost demuuult... Iar dup[ ce s-a ]ntors de la studii inginer ]n sat, =i a venit vremea s[ se fac[ reconstruc\ia localit[\ii, s-a constatat c[ bojdeuca babei trebuie d[r`mat[. Intr`nd odat[ la d`nsa, Ioana i-a amintit: c[ tare r[u ]mi pare c[ nu l-am l[sat pe Iftene dughenarul s[ te str`ng[ de g`t. — De ce, mam[ Ioan[? — Dac[ vre\i s[-mi d[r`ma\i cuibu=orul unde-am adus pe lume =i am crescut copii =i mi-am tr[it via\a... — }\i facem alt[ cas[, mam[ Ioan[... — Nu-mi trebuie alta. Aici vreau s[ mor... Iar c`nd a v[zut oprindu-se ]n poart[ buldozerul, b[tr`na s-a proptit ]n fa\a lui =i, acoperind zgomotul motorului, a strigat: nici neam\ul c`nd fugea n-a putut s[ mi-o strice... (Un camion aninase de un col\ =i ea a ie=it =i a prins a blestema cum ]i venea la gur[ =i neam\ul s-a v[zut nevoit s[ dea ]napoi.) P`n[ la urm[ au zis =i ei: l[s[m-o ]n plata Domnului... De fiece dat[ ajung`nd aici Petrea iu\e=te pasul dac[ merge pe jos, ori ]ndeamn[ calul — ]nainte, cu motocicleta, ]i d[dea vitez[! — ca s[ nu-l opreasc[ baba asta cepeleag[ =i gheboas[. Una ca d`nsa mai nimerit ar fi fost s[-=i aib[ l[ca=ul sub un deal, ]ntr-un fund de lutni\[, nu aici la =osea... Murga ]n clipa asta simte =i ea ceva, cote=ten loc =i =areta o ia cu roata dreapt[ ]nainte duc`ndu-l peste asfalt. — }ncotro apuci? Aaa, se dumere=te Petrea. M`nzul trecuse pe cealalt[ parte de =osea =i maic[-sa, dup[ ce-l chem[ de c`teva ori, iar el, u=ernicul, n-o ascult[, hot[r] s[ treac[ ea dincolo. B[tr`n[ iapa, era poate ultimul ei m`nz =i nu vroia s[-l vad[

266

Vladimir Be=leag[

strivit de vreun camion. A=a se g`ndea Petrea, =i ca omul cu durere, i se f[cea mil[ de d`nsa, de=i nu era dec`t un dobitoc. Dar parc[ dobitocul nu pricepe, nu simte =i el ca =i omul?.. Petrea se uit[ ]napoi: r[mas iar ]n urm[, m`nzul vine de-a lungul gardurilor oprindu-se =i mirosind parii, por\ile. C`nd aude zorn[it de lan\, o rupe de fug[. Face c`teva salturi =i iar se opre=te. Ciule=te urechile ca un arm[sar, prive=te la dul[u printre ostre\e, se apropie cu botul plecat, parc[ ar vrea s[-l ]mpung[, apoi c`nd acela latr[ ]nfuriat, odat[ sare r[sucindu-se ]n aer, zv`rle cu copitele =i fuge mai departe. C`nd d[ cu ochii de casa lui Ignat, cea mai ar[toas[ din cele opt c`te-au fost pornite pe partea asta — vreo trei, =i a lui, sunt gata — ]=i aminte=te Petrea c[ a trecut deun[zi seara pe la d`nsul, dar nu l-a g[sit acas[. Amu este oare? Trage de h[\, calul opre=te, se ridic[ =i se uit[-n curte. S[ coboare? S[ se duc[ la u=[ s[ vad[? Da, se pare c[-i pus lac[tul. Nu-i acas[. Alalt[ieri iar s-a discutat la prim[rie problema caselor de la =osea. Pe luni, cel t`rziu mar\i, are a prezenta concluziile respective: unde s[ ]nceap[ construc\ia Hotelului =i a Casei speciali=tilor. Mai potrivit loc =i mai frumos ca aici, pe Mal, nu se afl[. Mda! zice Petrea: am s[-l trimit desear[ pe omul de serviciu s[-l cheme. — +i dac[ n-o s[ vin[? — Cum: s[ nu vin[? De ce: s[ nu vin[? M`nzul ajunge ]n dreptul maic[-si, trece mai departe =i ]mpinge porti\a cu botul. Porti\a se deschide. — Aha: este! ]=i zice Petrea, apoi strig[: — M[i Ignat, m[i! O fi pe undeva: ]n cas[, sub =opron, dup[ cas[... De aceea strig[ tare, s[ se aud[, dar nu urmeaz[ nici un r[spuns. }njur[ cu jum[tate de glas, dup[ care mai strig[ o dat[. Trec`nd pe l`ng[ gard, ceva mai ]ncolo, m`nzul odat[ face o s[ritur[ ]ntr-o parte, speriat, =i atunci Petrea ]l z[re=te: Ignat st[ la gard, cu m`inile ag[\ate pe dou[ v`rfuri de =tachet[. Prive=te spre d`nsul, spre =aret[. Ce vrei? ]l ]ntreab[ Ignat din privire: te-am v[zut cobor`nd din deal... Credeam c[ ai s[ treci pe al[turea, dar te-ai oprit. — Ea a apucat ]ntr-acoace, arat[ Petrea, tot mu\e=te, spre iapa care st[tea cu un picior ]ndoit «pe loc repaos». +i amu ce vrei? — Petrea nu mai poate continua acest dialog mut =i d[ el primul glas:

Ignat =i Ana

267

— Ce mai faci? — Fac, z`mbe=te aproape r`njind Ignat: ]i crescuse o barb[ \epoas[, deas[, neagr[ =i din\ii albi =i mari ]i str[lucir[ ]ntr-un chip ciudat. — Hm! Petrea ]=i caut[ \ig[rile, el, care de mult nu mai fumeaz[. Tot scotocind prin buzunare, arunc[ o privire spre Ignat =i bag[ de seam[ c[ are ochii ce\o=i, tulburi. Ce-i cu d`nsul? N-au stat la taifas de c`\iva ani... De la joc, c[nd a vrut s-o urce pe Anu\a ]n ata=ul motocicletei... Se ]nvoise cu tat[l ei Terinte, care nu era dec`t cu vreo patru, cinci ani mai mare ca Petrea... O singur[ fat[ am, i-a zis, =i n-a= vrea s-o m[rit a=a... ca pe una b[tr`n[ ori ca pe-o v[dan[... El, b[t`nd palma: am s-o fur de la joc... cum fac fl[c[ii! — Hai a=a! S[ fie frumos. Dar s[ gr[ie=ti cu d`nsa. — Gr[iesc! Dup[ o s[pt[m`n[ gata, Anu\a era de acord... Dar c`nd a fost s[ se duc[ cu d`nsul, a fugit \ip`nd — c`\iva metri p`n[ la motociclet[ — =i s-a ag[\at de bra\ul lui Ignat. S-a apropiat Petrea de d`nsul =i i-a strecurat printre din\i: tu ce cau\i pe aici? erai la armat[! — Am concediu. — Concediu, morm[i cu n[duh Petrea, iar dup[ ce-a dus-o Ignat la casa lui l-a trimis pe v[ru-s[u s[-l scoat[ pe Ignat ]n drum. N-a ie=it. Pe urm[ a ]nt`lnit-o pe Anu\a-n sat: cum te sim\i cu marinarul? — Bine! r[spunse pe-un ton glume\: n-am ce m[ pl`nge. — Dar cu vorba noastr[ cum r[m`ne? — Care: vorb[? — S[ mergi dup[ mine. — Nu \i-am dat nici o promisiune. — Ba mi-ai promis... +i p[rin\ii t[i... C`nd a v[zut-o cum i se umezesc ochii, a ]n\eles c[ ]ntre Ana =i Ignat lucrurile nu prea stau bine... Ia seama, Anu\o: dac[ \i-a fost ru=ine s[ mergi de fat[ mare dup[ un v[d[oi, s[ nu dea Dumnezeu s[ te m[ri\i dup[ ce ajungi tu v[dan[. — V[dan[? spuse cu glas g`tuit Ana =i se d[du c`\iva pa=i ]nd[r[t, parc[ ar fi avut ]n fa\[ un =arpe care o fixase cu privirea. De ce: v[dan[? — Simt eu, fa Anu\[, c[ via\a voastr[ n-o s[ se lege... Auzise =i de la Terinte, =i de la mama Anei c[ n-au vrut s-o dea dup[ Ignat, c[ au umblat s-o ]ntoarc[ acas[ =i c[ spunea =i ea, chipurile s-ar ]ntoarce, dar i-i groaz[ de lume. De aceea a=tepta Petrea s[ vad[: ce-o s[ urmeze? G[sise c`teva femei, una f[r[ copii, proasp[t divor\at[, care st[tu c`teva zile ]n casa lui, dar nu i-a ie=it nimic. St[tea singur v[d[oi, f[r[ suflet cald de femeie =i

268

Vladimir Be=leag[

gospodin[ ]n cas[ =i f[r[ mam[ la copiii lui: unul ]ntr-a patra, altul la gr[dini\[. Dup[ ce-a intrat Anu\a s[ lucreze secretar[, st[tea uneori de vorb[ cu ea — sediile se aflau sub acela=i acoperi= — glumeau, iar odat[ se apuc[ Petre de-i telefoneaz[, o \ine o or[ de vorb[ =i-i fixeaz[ o ]nt`lnire. Lucru despre care Anu\a i-a povestit seara lui Ignat, la care Ignat s-a ]ntunecat la fa\[, dar n-a spus nimic... Ce m`nz frumos! Ignat ]ntinde m`na spre puiul iepei care privea mirat la omul b[rbos de dincolo. — N-ai o \igar[? ]ndr[zne=te Petrea dup[ ce ]=i cerceteaz[ buzunarele. — De la mine ceri? — Aa... Drept, tu n-ai fumat niciodat[... — Na, linge, Ignat ]ntinde ni=te f[r`mituri ]n palm[, adunate de pe fundul buzunarului: nu te teme... — H`=! plesne=te Petrea din biciu=c[. Speriat, m`nzul sare-ntr-o parte, l[s`ndu-l pe Ignat cu m`na-ntins[. St[ Ignat c`t st[, apoi ia aminte spre Petrea, arunc[ f[r`miturile pe jos =i-=i ]nclea=t[ m`na pe o =tachet[. Dup[ ce-i trece spaima, m`nzul se duce la =an\ =i se prive=te ]n oglinda tulbure a apei. Apoi se ]ntoarce =i ia aminte la Ignat. Petrea prive=te la m`na mare a lui Ignat, cu palma lat[ =i degetele noduroase, groase: voinic b[rbat! n-ar strica s[-l am ]n brigada mea, dar nu vrea!.. L-am chemat de c`teva ori — prin al\ii, desigur, =i prin Anu\a — a refuzat. I-ar fi convenit: ]=i construia cas[ =i, dac[ lucra aici, ]n sat, ]l ajuta cu lemn, piatr[, ciment, cu bra\e de munc[. Nu! A ]n\eles c[ nu vrea Ignat s[ se =tie ]ndatorat. Oric`t s-a ferit, tot a ajuns la colhoz: locul pentru cas[ — una la m`n[, dar =i lemnul, c[r[mida. St[ la =osea, dar tot mai aproape colhozul dec`t ora=ul... Chiar dac[ el, l[sat s[ lucreze la carier[, se socotea numai pe jum[tate colhoznic... I-a zis atunci Anei: cum nu s-ar suci omul t[u, tot la noi are s[ ajung[. Ana: el =tie a lui! Nu-l clinte=ti. Dac[ =i-a pus ceva ]n g`nd... — A=a-\i pare, An[. A=a ]l vrei. De fapt... dar ]i cunosc eu n[ravurile din =coal[. Ignat ia m`inile de pe gard, se ]ntoarce =i d[ s[ porneasc[.

Ignat =i Ana

269

— M[i Ignate? aproape c[ strig[ Petrea. De-amu te duci? — Tu nu te duci? r[spunde acela f[r[ s[-l priveasc[. — Stai, bre, c[ aveam a-\i spune ceva, z[u... — Tu? Mie? — Am trecut =i asear[ pe la tine... Nu \i-a spus vecinul... Guli\[? — Aaaa?.. Tu ai fost? se opre=te Ignat — apucase a face c`\iva pa=i de la gard — dar nu se ]ntoarce cu totul spre Petrea. St[ sucit pe jum[tate gr[ind peste um[r: ce dor, m[ rog, te-a ajuns de m[ cau\i a=a insistent? «Ia auzi-l! Ce cuvinte dau dintr-]nsul. S[-i spun dintr-odat[ ori s[-l mai las?» — Veneam de la ferm[... +tii: construim o ferm[ foarte mare... Se vede de aici. — Petrea se ]ntoarce: nu se vede... din deal se vede... Aducem piatr[ de la cariera voastr[. Ajung`nd drept casa ta, mi s-a p[rut c[ umbli prin ograd[. M[ dau la poart[ =i zic: noroc bun, m[i Ignate, m[i! C`nd m[ uit mai bine, nu-i nimeni — ograda pustie. Acela pe care l-am v[zut a pierit din ochi, z[u... — Ai v[zut pe careva-n ograd[ la mine asear[? ]ntreab[ Ignat mirat peste seam[. — Dup[ cum ]\i spun. C[ eu... de c`te ori merg la lucru, pe aicea trec. +i de fiecare dat[ m[ uit spre casa ta.. Frumoas[ ai n[l\at-o, bre Ignate, amarnic frumoas[. Numai c[ frontonul... Petrea face o pauz[. — Ce: numai c[?.. — Precum ]\i spuneam: nu mi-a r[spuns nimeni. Acela a pierit =i eu m-am g`ndit: nu cumva Ignat era =i s-a ascuns de mine? Am mers =i m-am oprit ceva mai ]ncolo, la col\. +i iar mi s-a p[rut c[ z[resc pe careva dup[ cas[... — Nu mai spune?! Cine s[ fi fost? Nu l-ai cunoscut? — De unde? Era ]ntr-amurgite =i nu se vedea. }nc[ am strigat: de ce fugi, bre? Ce te-ascunzi? Credeam c[ e=ti tu. — Ce, sunt nebun? De ce m-a= ascunde de tine? — De bun[ seam[: de ce s[ te-ascunzi? E=ti la casa ta, ]n ograda ta, numai c[...

270

Vladimir Be=leag[

— Ce tot aduci vorba =i n-o termini, m[i Petre, m[i? bufne=te Ignat sup[rat. Tace Petrea o vreme, privind la paiele de la picioarele lui, apoi prinde a r`de: — A=a mi-i vorba. Tu s[ nu crezi ceva, Doamne fere=te... C[ de vreo doi ani n-am stat de vorb[... Poate chiar mai mult. Dar... \i-aduci aminte ce prieteni eram odat[? Ignat se uit[ la fa\a neted[ a lui Petrea — st[ coco\at ]n =areta lui... nu coboar[... se teme c[ am s[-l fug[resc? Ori... deprins s[ se uite de sus la cel cu care vorbe=te?.. — ridic[ de jos un c[pe\el de sc`ndur[ f[cut[ proptea la gard =i o pune la loc. — Tot pe dou[ roate umbli? |ii tradi\ia str[mo=easc[... — D-apoi c[... pe glodul ista r[zba\i cu altceva pe deal? — Bun, bun! ]l laud[ Ignat. Nu =tiu cum pare: co=cogea inginer s[ umble cu bri=ca cu un cal. Nu se leag[... — Cum: nu se leag[? A=a-\i pare \ie... Eu ]s mai lini=tit c`nd pornesc la drum. Nu vreau s[-mi r[m`n[ copiii =i f[r[ tat[. Petrea se-ntoarce, chipurile, dup[ m`nz =i, pe nea=teptate: dar un-\i-i gospodina? — Te intereseaz[? — Mai nainte de c`te ori treceam o vedeam prin ograd[, dar de la o vreme... — Parc[ nu =tii?! r`nje=te iar Ignat. — Eu? Dac-a= =ti, de ce-a= ]ntreba? Doamne fere=te nu =tiu, se cruce=te Petrea. — Hai, las[, nu m[ mai iscodi, d[ din m`n[ Ignat: =tii prea bine c[-i la spital. — La spital? Dar zicea badea Terinte c[ s-a ]ntors. — S-a ]ntors? tresare Ignat. Cum adic[: s-a ]ntors? C`nd: s-a ]ntors? Petrea face din umeri: nu =tiu. Ignat ]=i las[ ochii ]n p[m`nt: asta vroia s[-mi spun[ c`nd ]ncepea vorba =i n-o termina? Ori, poate, avea alta-n g`nd? — N-a venit. Nu-i acas[.

Ignat =i Ana

271

— N-am vrut s[ te sup[r. Crede-m[! — Poate-i la tat[-s[u! Du-te de-o caut[ acolo. Aici la mine, nu-i. He! face ochi mari Petrea: mi-am aprins paie ]n cap. Dracu m-a pus s[ ]ntreb? Dar poate c[ umbra care-am v[zut-o pe amurgite ]n ograd[, ea era?.. — Bre Ignate, bre! zice Petrea a ]mp[c[ciune: de ce te zb`rle=ti a=a la mine? — Parc[ n-ai =ti! +tii prea bine, dar te faci mort ]n p[pu=oi. — Iaca, bre! Nu cumva m[ crezi vinovat de ceva? — D-apoi?! — Eu?! strig[ Petrea =i se ridic[, ]n picioare, ]n =areta lui. — Coboar[-te, ce stai cucu? ]i zice Ignat parc[ ar vrea s[-l ia de piept. — M[ cobor. Iaca m[ scobor. Crezi c[ mi-i fric[? — Nu \i-o fi, dar... de c`nd te-ai oprit, tot stai gata s-o iei din loc. Petrea sare jos, leag[ h[\ul de scara =aretei =i vine la gard. Doi ani =i mai bine n-a vorbit cu Ignat — acela ]l avea de cel mai mare du=man. Se-nt[mpl[ ceva cu d`nsul: dup[ ce c[ n-a vrut s[ lucreze la colhoz =i s-a b[gat ]n St`nc[, a=a s-a retras ]n sinea lui =i acolo mocne=te, mocne=te de nu se =tie ce are s[ se aleag[ dintr-]nsul. El socoate c[ Petrea-i de vin[ c[ nu-i merge c[snicia. A auzit din gura lui Terinte c[, ar fi zis, cic[ odat[ =i odat[ are s[-i crape lui Petrea capul, are s[-i pl[teasc[ pentru toate celea. Care: toate celea? El, Petrea, nu se =tie vinovat, z[u! De la joc c`nd a vrut s-o duc[ pe Anu\a cu motocicleta la d`nsul, n-a avut de-a face cu ea. Da, s-a zvonit prin sat c[ s-ar fi ]nt`lnit am`ndoi ]n vreme ce se afla Ignat la armat[, c[ ea ar fi f[cut ]ntr-ascuns un avort ]n s[pt[m`nile c`t a stat acas[ la p[rin\i... Amintindu-=i zvonurile de alt[ dat[ =i f[c`nd leg[tur[ ]ntre unele =i altele, lui Petrea i se lumineaz[ dintr-odat[ ]n fa\[: iat[ de unde porne=te du=m[nia lui Ignat. }l ]mpunge la inim[. Apoi o am[real[ ]i umple sufletul: da, adev[rat, nu poate s-o uite pe Anu\a. Da, din cauza ei a r[mas v[d[oi =i pe ziua de azi. Dar... dar n-a f[cut nimic ca s[ le strice casa!

272

Vladimir Be=leag[

Se apropie Petrea de gard, pune m`inile pe v`rfurile =tachetelor =i prive=te-n sus, la cas[. De aproape ]i =i mai nalt[ =i mai frumoas[! Se pricepe Ignat la cl[dit. P[cat numai c[... }ntre timp m`nzul se apropie de porti\[, o ]mpinge cu botul =i intr[ ]n curte. Prev[zut[ cu un mic arc, porti\a se-nchide la loc. M`nzul se duce la robinetul de l`ng[ g[rdu\ =i prinde a mirosi firul de ap[ ce \`r`ie din \eav[. — M[i Ignat, m[i: de ce e=ti tu a=a de... — Cum ]s, bre? N-ai putea s[-mi spui s[ =tiu =i eu?.. — Hursuz, ]ncr`ncenat, ]nchis... +i ghimpos ca un arici... — Chiar a=a?! — Alta am vrut s[-\i spun: degeaba \ii m`nie pe mine. — M`nie? Nu \in nici un fel de m`nie. Dar... mai la urma urmei: ce te bagi ]n sufletul meu? — Eu... m[ bag ]n sufletul t[u? Dar ce am a ]mp[r\i cu tine: ]mp[r[\ia? — Ce-a fost de ]mp[r\it s-a ]mp[r\it. +i s-a v[zut cum. Dar nu pricep de ce, dup[ at`\ia ani, ]mi calci pe urme? — Eu? Doamne fere=te! Am ]ntrebat de Ana c[ a venit vorba. De fapt, nici prin g]nd nu mi-a trecut s[ r[scolesc trecutul. De c`te ori treceam v[ vedeam pe am`ndoi lucr`nd prin ograd[, la pere\i, ]n gr[din[. Dar de la o vreme... N-am =tiut c[ nu-i acas[. Mai deun[zi am aflat... — De la tat[-s[u? — De la d`nsul. Vezi: ]\i spun de la cine. +i a= mai putea s[ adaug ce mi-a spus, dar nu vreau s[ te am[r[sc. Are s[-\i spun[ el. Ori ea are s[-\i spun[. — Cine: ea? — Ana. Femeie-ta. — Ce are s[-mi spun[? — Nu m[ amestec ]n via\a voastr[... Aici Petrea ridic[ iar capul =i se uit[ la cas[: s[-i spun c[ treaba-i ca =i hot[r`t[? Ori... s[-l mai las? Poate tot mai bine s[-l chem desear[ la prim[rie =i acolo, ]mpreun[ cu Maxim, s[-i aducem la cuno=tin\[:

Ignat =i Ana

273

a=a =i a=a, s-a hot[r`t s[ demol[m casele astea, vreo c`teva... De ce n-a= avea ]ndr[zneala s[-i spun chiar acum? Ia aminte la Ignat: s-a ]nmuiat de tot. S[-l fi pus pe g`nduri cuvintele mele? Dar mare lucru nu i-am dest[inuit. Parc[ el nu cunoa=te g`ndurile Anei? La ce trebuia s[ m[ opresc =i s[ intru ]n vorb[ cu el? }i d[deam bine\e =i-mi vedeam de drum. Dar a=a... ce-am l[murit? Mai nimic. Ia ne-am ]mpuns unul pe altul cu vorbe neclare, cu toate c[... fiecare le ]n\elege prea bine. Se uit[ Petrea spre m`nzul care flutur[ din cap — i-a intrat apa-n n[ri — forn[ie ca un arm[sar, apoi din c`teva salturi e ]n cel[lalt cap[t de ograd[, ]ntinde botul peste gardul josu\ =i miroase florile de dincolo. Ignat ]=i freac[ fruntea cu nodurile degetelor, apoi se ]ntoarce c[tre Petrea: — +i amu... ce? ce mai stai? — M-ai poftit s[ intru? — M[ rog: po\i s[ intri... — Ai vreun pahar?.. — S-a g[si =i un pahar... — Nu beau... Afar[ de asta nu prea am vreme: trebuie s[ m[ duc. — Te-a=teapt[ treburile... — Da, m[ a=teapt[... — H`=! strig[ Ignat c[tre m`nzul care venise la ligheanul cu ap[ de ploaie =i se privea ]n oglinda lui. Ce m`nz neast`mp[rat ai! Iapa de dincolo necheaz[, chem`ndu-l. }l v[zuse, pesemne, pe Ignat apropiindu-se =i-=i previne puiul s[ fug[ de omul str[in care ]i poate face vreun r[u. M`nzul n-o ascult[. Chiar s[ fi vrut, tot nu putea pentru c[ porti\a, dup[ cum am spus, se ]nchisese =i n-avea pe unde s[ ias[. Ajung`nd fuga la gard, ]n dreptul mamei sale, m`nzul vede obstacolul peste care nu poate s[ treac[, se repede ]nd[r[t, acolo d[ iar cu ochii de omul str[in =i, c`nd ]n\elege, cu groaz[, c[ \arcu-i ]nchis =i n-are pe unde ie=i, \ip[ cu glas sub\irel: — Miii-ha-haa... }n aceea=i clip[ Ignat ]ntinde m`na s[-l apuce de coam[. M`nzul se smuce=te parc[-ar fi sim\it suflarea lupului pe grumaz. Ni=te fire de

274

Vladimir Be=leag[

coam[ r[m`n ]n palma lui Ignat. M`nzul mai face c`teva salturi, calc[ cu un picior ]n ligheanul cu ap[ de ploaie, picioru-i lunec[, ligheanul se d[ pe-o parte, apa se vars[, =i c`nd cade la loc se aude un z`ng[nit ce-l a\`\[ =i mai tare. Din fug[ c`t pe ce s[ se izbeasc[ de peretele casei — de sub copite sar stropi de noroi. O ia ]nd[r[t. }n c`teva clipe se face o ]nv[lm[=eal[ ]n toat[ ograda. Ignat d[ s[-l prind[. M`nzul ]i scap[! Petrea deschide porti\a =i-l cheam[. Iapa necheaz[. Se ]nfierb`nt[ cu to\ii. La un moment dat Ignat c`t pe ce s[ cad[: un picior ]i fuge pe locul unde s-a v[rsat apa de ploaie. M`nzul lunec[ pe sub bra\ul lui =i iese glon\ prin porti\a deschis[. Fuge g`f`ind p`n[ aproape de =an\ul cu ap[ tulbure. Abia reu=e=te s[ se opreasc[ ]nfig`ndu-=i copitele ]n p[m`ntul r[zmuiat. V[z`nd-o pe maic[-sa, necheaz[ sub\irel =i porne=te spre d`nsa. Ea ]ntoarce capul =i mi=c`ndu-l ritmic de sus ]n jos =i iar ]n sus =i iar ]n jos ]l ceart[ pentru n[zb`tiile f[cute. C`nd ]i simte botul cald lipindu-i-se de =old se ]ntoarce =i se uit[ spre cei doi b[rba\i. Se apropiaser[ am`ndoi de gard — unul de partea aceea, altul dincoace — =i se priveau unul pe cel[lalt ]n t[cere. U=a sc`r\`ie u=or. Ana simte c[ o prive=te cineva de la spate, dar nu se ]ntoarce. St[ cu pieptul pe pervazul de ciment, cu obrajii ]n palme =i prive=te prin geam la copacii din curte. Au mai r[mas sus, ]n v`rful unui ar\ar, c`teva frunze... Cum de se mai \in dac[ acolo v`ntul sufl[ cel mai tare? Vrea s[ prind[ clipa c`nd vreo una va porni lunec`nd ]n jos. Iat-o, s-a desprins: vine lin printre r[murele =i deodat[ dispare. A r[mas ]ntr-o cr[can[. Acolo se va ]nmuia =i va putrezi — cicatrice pe trupul copacului. Ana coboar[ privirea: galbene-ruginii frunzele sunt pres[rate pe asfaltul cur\ii ]mprejurul tulpinilor. Nu multe — adineaori femeia care ]n fiecare diminea\[ se aude h`r=`ind cu m[tura a trecut pe aici urmat[ de b[ie\elul ei care tr[gea targa. Le-au adunat, le-au tras pe targ[ =i le-au dus am`ndoi spre marginea cur\ii, la gardul lung ce ]mprejmuie=te mul\imea de cl[diri =i dependin\e ale spitalului. B[iatul mergea

Ignat =i Ana

275

]nainte, femeia din urm[, b[iatul mic, de aceea tot s[lta cap[tul t[rgii, frunzele curgeau =i mama ]i tot striga s[ \ie mai sus... Fereastra-i dubl[ =i Ana nu poate s[ aud[, dar pricepe c[ femeia se r[ste=te la b[iat. }l trezise cu noaptea-n cap ca s-o ajute. Dup[ aceea, bine]n\eles, avea s[-l conduc[ la =coal[ — p[rea s[ aib[ vreo opt, nou[ ani=ori... — Nu-i deschis[ fereastra? ]ntreab[ sufoc`ndu-se nevasta internat[ mai deun[zi: a c[zut ]n satul ei de pe scar[ ]n subsolul de ciment al Casei de cultur[ — lucra deretic[toare =i pornise pe ]ntuneric s[-=i caute sculele — la vreo patru metri ]n[l\ime. — Nu-i deschis[... — Deschide-o c[ m[ n[du=, se roag[ femeia. — Nu trebuie, Ano, gr[ie=te alt[ bolnav[ cu un piept enorm, bandajat, care doarme de obicei pe =ezutele: vine fum de-afar[... — Dar azi v`ntul... Ana urm[re=te fumul vine\iu de frunze arse ce se ridic[ din fundul gr[dinii: azi v`ntul bate ]n alt[ parte... Femeile n-o mai aud: cea cu coastele rupte =i-a pierdut cuno=tin\a, cealalt[ prinde a tu=i mai s[ se ]nece. De cum s-a sculat diminea\[ Ana s-a dus la cabinetul de proceduri, pentru injec\ie. Dup[ care s-a ]ntors ]n salon, s-a a=ezat la pervaz =i de-atunci st[, nemi=cat[, U=a la spatele ei s-a deschis de c`teva ori, cineva a intrat, cineva a ie=it. A auzit-o pe sanitar[ schimb`nd oalele =i scuip[toarele, dar n-a ]ntors capul. Din c`nd ]n c`nd ridic[ m`na =i o poart[ pe geam — cercuri, cercuri. Oric`t ]l =terge, nu se face curat — mai bine zis la cel[lalt geam m`na ei nu ajunge, a=a c[ fereastra nu se limpeze=te, lumea din fa\[ tot tulbure r[m`ne. Duce m`na la ochi =i porne=te s[-i frece: mult, mult p`n[ prinde a curge pe dinainte o ap[ galben[ de nu mai =tie la sigur de-i geamul a=a asudat ori c[ a=a curge amarul zilelor ei... Colegele de salon, v[z`nd-o c[ st[ ore-ntregi la fereastr[, se minuneaz[ de ea. Ar mai ie=i, ar mai umbla pe coridoare, s-ar plimba prin curte!... Alteori se ]ntinde pe pat =i-=i pirone=te privirea-n tavan. — Dar ce-i cu tine, fat[-h[i! ]i zise ]ntr-un r`nd femeia cu pieptul bandajat care-i mai veche aici: ce stai ]mpietrit[ parc[ ai fi de-o sut[ de ani? Scoal[, umbl[, ia-te cu lumea. Crezi c[ dac[-i spital, omul

276

Vladimir Be=leag[

vine s[ moar[ aici? Eu am stat de dou[ ori: prima dat[ eram tineric[ de tot. N[ certasem cu b[rbatul =i am avut a=a ni=te nervi de credeam c[ s-a rupt ceva ]n mine. Am stat atunci ca tine vreo zece, cincisprezece zile ]ncremenit[. Pe urm[ m-am ridicat =i ]ncet, ]ncet m-am pornit. M-am uitat la unul, m-am zg`it la altul =i c`nd am ie=it odat[ afar[ vine =i se a=eaz[ l`ng[ mine un omulean. Parc[-l v[d: avea un semn pe obraz — o t[ietur[. Se a=eaz[, intr[ ]n vorb[, ]mi spune o glum[. Aflu c[ el de mult pusese ochiul pe mine. }i pl[cusem a=a zb`rlit[ cum eram. Da eu pe atunci eram sub\iric[, o nuielu=[, nu umflat[ bute ca amu... Femeia ofteaz[ d`nd ochii peste cap. — Ce s[-\i spun, fat[ drag[? C`t am stat la spital, ne \ineam unul de altul. +i a=a de bine ne era: ]mpreun[ m`ncam, ]mpreun[ ne primblam, numai la culcare ne duceam fiecare ]n partea lui... — De-acum ce-ar fi fost s[ =i dormi\i ]mpreun[? r`se Ana. — Dar ce crezi? Toat[ lumea ne socotea de so\ =i so\ie! — Ori c[ avea\i de g`nd s[ fi\i? — D-apoi dac[ omul meu s-a dovedit a=a porcos c[ nici o dat[ n-a venit s[ m[ vad[... — Chiar n-a venit? Amintindu-=i m[rturisirea femeii acesteia greoaie care a fost c`ndva sub\ire ca o nuielu=[, Ana ]ncearc[ s[ =i-l ]nchipuie pe omul cu semn pe obraz de care se ]ndr[gostise — cine =tie: poate c[ aceea fusese dragostea ei adev[rat[? — =i i se face greu pe suflet. Triste\ea o cuprinde =i ]ncepe s[-i s`ngereze inima. Atunci fie c[-i zi, fie c[-i noapte, se ridic[, se duce la fereastr[, pune coatele pe pervaz =i prive=te ore-n =ir la aleile asfaltate, pe care umbl[ pacien\i ]n halate, la copacii s[di\i la nimereal[, o adev[rat[ p[durice ]n jurul spitalului: mesteceni cu coaja alb[, pini tineri cu bra\e de ace lungi, salc`mi negri... Iar se aude u=a. De data asta sc`r\`itul se rupe brusc de parc[ cineva ar fi luat-o la fug[, speriat. Ana ]ntoarce capul: u=a-i ]nchis[. Privirea i se opre=te asupra femeii cu pieptul ]nf[=urat ]n bandaje. Are ochii deschi=i, a\inti\i la peretele

Ignat =i Ana

277

din fa\[. Adineaori a vorbit, acum parc[ ar dormi... cu ochii deschi=i. }i vine un g`nd n[stru=nic Anei: ce-ar fi s[ str[nut o dat[? Ar s[ri-n sus asemeni nevestic[i sub\irele de alt[dat[, cum se laud[ c[ a fost? Se uit[ apoi la femeia de la cel[lalt perete, cu capul bandajat, asta doarme cu adev[rat. Se zbucium[ prin somn, se zv`rcole=te. De ce-au pus-o oare ]n salonul nostru? Alalt[ieri c`nd au adus-o sanitarii, a ]ncercat s[ vorbeasc[ cu ea, s[-i aline durerea, i-a explicat c[-s dintr-un sat, dar nenorocita n-a recunoscut-o. Sora =i medicul care tocmai au venit i-au f[cut semn s[ se-ndep[rteze, s-o lase c[ are nevoie de lini=te. — Uuu, Mitreaaa, zbooooor!.. Cine s[ fie Mitrea acela? Pe b[rbatu-s[u, pare-se, ]l cheam[ altfel! Zboar[, zboar[ mereu. S[rmana femeie: are cinci copii! Au fost mai deun[zi cele dou[ feti\e mai mari. Erau cu rochi\e la fel. Au stat la c[p[t`iul mamei, ea =i-a adunat toate puterile =i a fost vesel[ cu ele, z`mbitoare, ]nc`t Ana s-a ]ngrozit: ce va fi c`nd vor pleca ele? +i ]ntr-adev[r: ]ndat[ dup[ plecarea feti\elor, a c[zut pe pern[ =i a le=inat. A fost nevoie de c`teva injec\ii ca s[-=i revin[. Doctorul a certat-o pe sor[ =i pe infirmier[, le-a amenin\at c[ le concediaz[. Infirmiera zise cu lacrimi ]n ochi: cum era s[ le alung, dac[ s[racele pot s[ n-o mai vad[ pe m[icu\a lor niciodat[... — Zbooor, =opte=te femeia. Ana tresare, ia aminte ]mprejur. Deodat[ i se face ru=ine: dar eu de ce stau aici? Ce fac? Cum de-am ajuns aici? Mai bine s[ fi c[zut eu de pe scar[, cu capul ]n jos! s[-mi fi t[iat mie s`nii am`ndoi... dec`t s[ tr[iesc a=a... o sterp[tur[... Geamul se ]nv[luie ]n cea\[ — lacrimi ]i =iroiesc pe obraji. — Ce stai a=a, An[? a zis el atunci: nu cumva \i-i r[u? St[tea sprijinit[ cu spatele de sob[ =i privirea a\intit[ la fereastr[. S-o fi g`ndit c[ a avut vreo nepl[cere la serviciu, s-o fi ]ncontrat cu vreunul: satu-i mare, fiecare cu har\agul lui. At`\ia vin la pre=edinte — purcelul lui cutare a intrat ]n gr[dina lui cutare =i i-a r`mat sfeclele, ni=te cople=i din vecini =i-au spart capetele, dar s[ nu-i dea la poli\ie

278

Vladimir Be=leag[

c[ s-or ]n\elege p[rin\ii ]ntre ei; femeia lui cutare de la o vreme nu-i face omului ei de m`ncare, zice s[ se duc[ unde l-or duce ochii c[ s-a s[turat ca de mere p[dure\e... Lipse=te Maxim, j[lba=ii vin la Ana, cum s-a-nt`mplat cu b[tr`na care... Nu-mi d[ pensie, iar feciorii nu vor s[ m[ ajute. De unde pensie, c[ n-am lucrat la stat, v-am crescut pe voi! Ana a dat s[-i explice, dar b[tr`na m`nioas[: cine? fata asta a lui Terinte s[-mi fac[ dreptate? Ea singur[ nu-=i poate face regul[-n cas[... A=a li-i neamul, =i maic[-sa tot o de=[n\at[ a fost... Atunci, dup[ acel caz, Ana a venit neagr[ acas[. S-o fi r[scolit cuvintele b[tr`nei ori mai mult c[ut[tura ei? A deocheat-o? +i-a l[sat haina, a prins a se-nv`rti prin odaie, dar i-a venit ame\eala. S-a dat la sob[, s-a sprijinit cu spatele =i cu m`inile =i a stat a=a mult[ vreme. C`nd s-a ]ntors Ignat de la munc[ a g[sit-o st`nd \eap[n[... Ai f[cut focul? a ]ntrebat-o ]n glum[ — era var[... Ce m[-ntreab[? }=i bate joc de mine... Am f[cut!.. Ignat, tot ]n glum[, s-a apropiat, a pus m`na pe sob[, apoi mut`nd-o d[du s-o pun[ pe um[rul ei. Ana s-a ferit brusc — ca de-un =arpe: nu m-atinge! — Dar... se b`lb`i Ignat: ce-i cu tine, Anu\o? — «Anu\o?» ]l privi ea respir`nd greu, cu n[rile l[rgite: s[ nu-mi mai spui a=a... A ]n\eles Ignat c[ are un necaz, a hot[r`t s-o lase-n pace. A ie=it, a umblat prin curte, a f[cut ce-a f[cut =i c`nd s-a ]ntors peste vreo or[, a g[sit-o st`nd tot a=a, cu spatele lipit de sob[. A crezut c[ s-a potolit, i-a trecut sup[rarea, c[ gestul ei repezit a fost de moment... +i alteori o f[cea pe sup[rata, dar numai pentru cinci, zece minute, dup[ care izbucnea ]n r`s, se arunca la pieptul lui, ]i ]nl[n\uia g`tul cu bra\ele — ca s[ ajung[, trebuia s[ sar[ sau s[ urce pe un scaun — =i prindea a-l s[ruta... Ce facem cu cimentul? vorbi Ignat ca =i cum nimic nu s-ar fi ]nt`mplat ]nainte de asta: ]l a=ternem prin camera mare ori... Vru s[ zic[: ]l ]mprumut[m lui n[na=u? (adic[ lui Pricop care-=i f[cea o c[soaie). C[ dac[-l l[s[m pe la toamn[, se stric[... — Treaba ta! Po\i s[-l dai =i lui dracu, nu m[ intereseaz[... Ignat o privi ]ncruntat, apoi se duse la mas[, ridic[ prosopul de pe strachina mare =i v[zu numai un c[lc`ie= de p`ine. Vru s-o ]ntrebe: n-ai fost azi la magazin? dar se r[zg`ndi. Privi =i el pe fereastr[ afar[: v[zu ni=te creste de fum

Ignat =i Ana

279

plutind... departe, pe cealalt[ parte a v[ii Nistrului? nu, nu erau undeva departe, ci chiar ]n ograda lui, ca ni=te nori grei. Se ]ntoarse =i vru s[ ias[, dar trupul i se f[cu greu, se l[s[ pe lavi\[ =i puse m`inile pe genunchi: Ano, se ]nt`mpl[ ceva cu tine vremea de la urm[... Tare a= vrea s[ =tiu ce anume... — Hm! Dumnealui vrea s[ =tie! Dumnealui m[ ]ntreab[ pe mine! Auzit-a\i, oameni buni? De parc[ ar fi fost cineva ]n afar[ de ei =i ea se adres[ aceluia. — Vorbesc serios, An[! — Dar eu cum vorbesc? Eu nu vorbesc serios? — Dar spune ceva. Spune! se strop=i Ignat pierz`ndu-=i cump[tul. Ne ciond[nim ca \iganii. Spune verde-n ochi ce ai. Ce s-a-nt`mplat... la urma urmei? — Verde-n ochi vrei? Poftim. Spune-mi, te rog, b[rbate drag[: cum vorbe=ti cu tovar[=ii t[i despre femeia ta? — Eu? Cu tovar[=ii mei? Cum gr[iesc to\i oamenii despre femeile lor... — Las[, nu m[-nc`nta. Spune de-a dreptul. — |i-a spus cineva ceva?.. — Anume c[ mi-a spus! — Ceva de r[u?.. Ceva... — +tii prea bine.. +i dac[ vrei s-auzi ce anume ai spus acolo... la lucrul t[u, la piatra ta... \i-oi spune! Ana izbucni ]ntr-un pl`ns cu hohote, pieptul prinse a se zbate cu at`ta putere, c[ Ignat se cutremur[. Vru s[ se arunce, s-o cuprind[, s-o lini=teasc[, dar abia f[cu gestul de a se ridica de pe lavi\[, Ana ]ntinse m`na: nu te apropia! nu te atinge de mine! Ochii i-au fulgerat, =i Ignat se sperie de-a binelea: putea s[-l zg`rie? s[-i scoat[ ochii? Nu asta, se g`ndi: nu cumva i s-au tulburat min\ile? +i tot dintr-o b`rfeal[ a cuiva... — De ce, de ce m-ai luat? Era schimbat[ la fa\[, se sufoca: de ce trebuia s[ m[ iei? De ce-am fost a=a proast[ =i am mers dup[ tine?.. Auzind aceste cuvinte, Ignat ]nlemni: a=a ceva nu mai auzise din gura ei niciodat[ ]n ace=ti trei ani de c`nd se c[s[toriser[. }nseamn[ c[ ]ntr-adev[r s-a ]nt`mplat ceva grav, foarte grav. — Anu\o, m[ auzi?! se repezi Ignat cu bra\ele desf[cute spre ea. O clip[ Ana ]l privi cu ochi mari, plini de groaz[, parc[ ar fi zis: ce-am f[cut? Doamne, ce-am f[cut? }n clipa urm[toare se desprinse de sob[ =i fugi spre u=[: nu te apropia de mine! s[ nu pui un deget pe mine!.. da, sunt o sterp[tur[... ster-p[-tu-r[!.. sterp[... m`inile lui Ignat c[zur[ neputincioase. R[mase ]n mijlocul casei ca un st`lp. Cuv`ntul continua s[-i sune-n urechi, lucru ciudat, ]ns[, nu-i

280

Vladimir Be=leag[

putea desprinde sensul. Ia te uit[: ce-o mai fi =i asta? z`mbi prostit, f[r[ a putea pricepe neagra ad`ncime ce-o ascundea spusa ei. Abia peste vreun sfert de or[ ]=i reveni, se repezi pe u=[ afar[, dar Ana nu era. N-o g[si nici ]n curte, nici ]n gr[din[, nici pe Mal — nic[ieri. Se g`ndi c[ s-o fi dus la mama soacr[ =i ar fi pornit dup[ ea, dar aveau ]n\elegere s[ nu se ia dup[ d`nsa, s-o a=tepte, a=a se ]n\eleseser[ ei ]ntre d`n=ii... Ana de bun[ seam[ porni spre maic[-sa, pe drum ]ns[ o ]nt`lni pe doctori\a Marieta, care tocmai venea de la lucrul ei la gr[dini\[ spre =osea, ca s[ plece la ora=. O v[zu =i dup[ ]nf[\i=are — fa\a pl`ns[, buzele-i tremurau, trupul i se zg`l\`ia — ]n\elese ce s-a ]nt`mplat. Arunc[ o vorb[ aspr[ la adresa lui Ignat ca =i... a tuturor b[rba\ilor, care dau mereu vina pe femeie de =i de cele mai multe ori este a lor vina... becisnicii =i neputincio=ii. }n c`teva minute o convinse s[ mearg[ cu d`nsa la ora=... Aici, imediat ce sosir[, telefon[ la acest spital unde avea un medic cunoscut, =i p`n[-n sear[ Ana fu internat[! Iar se aude u=a sc`r\`ind. Cine tot ]ncearc[ s[ intre =i nu ]ndr[zne=te? Ana tresare: n-o fi cumva tinerelul care m[ tot conduce cu privirea c`nd trec pe coridor spre cabinetul de proceduri? I-a spus odat[ medicul curant: o s[ te ]nt[re=ti la noi, ai s[ te faci =i mai dr[g[la=[ =i so\ul c`nd o s[ te vad[ n-o s[ te mai lase aici. Ia seama, avem b[ie\i simpatici ]n spital: unul cu must[cioar[ neagr[ se cam uit[ dup[ dumneata... Acela s[ fie? — Uuu, geme femeia cu capul bandajat: de ce nu vine nimeni? Se repede spre patul ei, ia cana de plastic =i o duce la deschiz[tura din dreptul gurii: — Poftim, lele Marie, bea... Soarbe ]ncet, ]nghi\ind cu greu, mai mult suge cu limba dec`t cu buzele arse. — Culc[-te... Acum culc[-te, o sprijin[ Ana cu o m`n[, de la spate. — Nuu... nu pooot... Capul... m[ ame\e=te... }ntinde m`inile pe genunchi, drepte, =i st[ a=a, cu capul plecat u=or ]nainte... Parc[ ar fi o pas[re... o pas[re cazut[ din zbor, se

Ignat =i Ana

281

g`nde=te Ana =i se uit[ iar pe geam: o frunz[ se desprinde din v`rful copacului. Era galben-aurie frunza, cea care rezistase cel mai mult. Ieri sear[ a suflat un v`nt puternic din miaz[-noapte — n-a putut s-o rup[. Ana a ascultat vuietul v`ntului =i =i-a zis c[-i vremea a ninsoare. P[m`ntul amor\e=te. I-a spus maic[-sa care a vizitat-o azi diminea\[... ori ieri? Nu mai =tie exact: a pierdut rostul zilelor aici. Atunci frunza a rezistat, acum... O urm[re=te Ana cu ochii: lunec[ ro=ie ca o flac[r[, printre crengi. Se opre=te pe-o clip[ ]ntr-o crengu\[ — se aude respira\ia ]ntret[iat[, grea a femeii — apoi porne=te s[ lunece mai departe ]n jos. O s[ cad[ departe de tulpin[ de n-o s[ se =tie nici m[car din care copac a c[zut? Ori o s[ se a=tearn[ la tulpina copacului care a n[scut-o =i a purtat-o vara ]ntreag[? }ntoarce ochii ]ntr-o parte: o dor? nu vrea s[ vad[ cum cade... ca o pas[re... frunza... via\a?.. Se duce la patul ei cu g`ndul s[-=i ]nfunde capu-n pern[, s[ nu vad[ =i s[ n-aud[ nimic, dar d[ cu ochii de boccelu\a adus[ de mama. N-a putut s[ intre din cauza carantinei =i au stat de vorb[ la fereastr[. Dezleag[ basmaua, al[turi, pe pat: un borc[na= cu sm`nt`n[, legat la gur[ cu o foaie de celofan, copturi rumene cum =tie mama s[ coac[, o ciozv`rt[ de carne afumat[, br`nz[ de oi... Aparte ceva legat ]ntr-o petic[ groas[. Desface nodul =i g[se=te dou[ gheme: pe unul l`n[ albastr[, pe altul — ro=ie... Nu m-a v[zut careva? Se apleac[ =i le bag[ ]n cutia de carton de sub pat, unde mai are c`teva. A ]ntrebat-o pe mama: ai fost pe la noi? ce face Ignat? Mama a privit-o ]ncruntat, a pus palma la ureche =i s-a n[l\at pe v`rfuri... Ignat, ]ntreb: ce face Ignat? — Tat[-tu? La slujb[. La oloini\a lui zi =i noapte... A ]n\eles c[ ori n-a auzit, ori n-a fost pe la casa lor =i pe Ignat nu l-a v[zut. Au mai vorbit ]n a=a fel c[ din zece cuvinte ]n\elegea unul, p`n[ c`nd, la urm[, a ]ntrebat-o mama: c`nd vii acas[? — Nu =tiu, a ridicat din umeri Ana. — Vin[ c[ al t[u ]=i face de cap. Gr[ie=te satul fel de fel de vorbe... C`nd era Ana acas[, mam[-sa, care nu-l avea pe Ignat la inim[, nu ]ndr[znea s[ dea fr`u liber limbii. Acum ]ns[... Mai deun[zi, c`nd nu era carantin[ ]nc[ =i au =ezut am`ndou[ pe-o banc[ ]n gr[din[, i-a spus mai ]n glum[, mai ]n serios c[ b[rb[\elul ei

282

Vladimir Be=leag[

s-ar avea ]n vorb[ cu doctori\a. A r`s atunci: dar suntem surori, ne-am luat de surori. }i femeie bun[, cumsecade... Dar c[ anume Marieta a adus-o ]ncoace =i a internat-o, nu i-a spus mamei. Auzind aceste vorbe de la mama, Ana cum a plecat b[tr`na, a=a a r[mas la fereastr[... Doamne, se poate s[ fie adev[rat? S[ m[ aduc[ pe mine aici =i ea... ei am`ndoi... O, de ce-am venit? De ce trebuia s[ m[ iau dup[ cuvintele ei?.. De ce l-am izbit atunci pe Ignat?.. De ce m-am purtat at`t de ur`t?.. Ca o feti=can[ z[p[cit[... De ce? De ce?.. — Uuu... Mitreo... ce-i astaaaa?.. p[m`ntul... fuge p[m`ntul, Mitreoooo!.. Cu pa=i neauzi\i intr[-n salon medicul =i doi sanitari. O pun pe suferind[ pe targ[ =i o scot. Ana o ]nso\e=te, dar la u=[ medicul o opre=te cu un gest scurt... Unde-o duc? Ce au de g`nd cu ea? Spunea cineva c[ e nevoie de ]nc[ o opera\ie ca s[ scoat[ buc[\ile de os ]nfipte-n creier. Poate fi ultima opera\ie... Ana se sprijin[ de tocul u=ii, ]nchiz`nd ochii: s[rmana lelea Maria... Feti\ele ei... ce-o s[ fac[ f[r[ mam[? }i vine ame\eal[: nu trebuie s[ m[ g`ndesc, nu trebuie... }n noaptea c`nd s-a ]mbr[cat cu hainele Mariei — era o noapte cald[, cu lun[ plutind peste v`rfurile copacilor — a ie=it pe fereastr[, a cobor`t ]n curte =i a trecut prin sp[rtura din gard p[r[sind teritoriul spitalului, — ]n noaptea aceea Ana nu era con=tient[ de ceea ce face. Parc[-ar fi ridicat-o cineva din somn, i-ar fi ordonat s[ ]ntind[ m`inile =i s[ ia hainele femeii. S[ nu vad[ vreun doctor ori vreo sor[ straiele mele, zicea tot timpul Maria: nu stau mult aici... Degrab[ ies!.. C`nd a ie=it ]n marginea ora=ului la =osea, apoi a adus-o ma=inu\a p`n[-n dreptul casei — se ducea mai departe ma=inu\a — c`nd a intrat pe porti\[ =i s-a oprit la fereastr[, ]i b[tea ]n piept cu at`ta putere de parc[ ar fi \inut o fug[ pe jos, p`n[ acas[. }i spunea inima c[ se ]nt`mpl[ ceva: ]n via\a ei, ]n casa ei, cu b[rbatul ei. }n cas[ ]ntuneric. Se opri pe prag: s[ intru? s[ bat la u=[? ce-o s[ cread[ c`nd o s[ m[ vad[? Dac[ nu-i singur? Dac[ are pe cineva? Numai c`t ]=i ]nchipui c[ Ignat al ei ar putea s[ doarm[ ]n acela=i a=ternut cu altcineva... cu

Ignat =i Ana

283

alt[ femeie, — toat[ vlaga trupului ]i pieri, picioarele ]i sl[bir[ =i se propti ]n marginea u=ii. St[tea ascult`nd ce se face dincolo de u=a tinzii. Lini=te. La un moment dat i se p[ru c[ aude suflare omeneasc[, apoi o =oapt[... Se feri fript[: este cineva-n cas[, se aud vorbe... Iar se f[cu t[cere. Deodat[ izbucni un \ip[t de pas[re, pe vale. O buhn[ ]n livezi. Tot atunci la picioarele ei c[zu ceva. O broasc[! Se aplec[, o lu[ de dup[ cap =i o b[g[ ]n buzunarul jachetei: las-c[-l sperii... +i prinse a c[uta clan\a. Dac[ lac[tu-i la u=[ =i el nu-i acas[? Lac[tul nu era. Clan\a se ridic[ u=or, f[r[ zgomot. U=a se deschise — nu era pus z[vorul pe din[untru! — Ana se strecur[ ]n tind[, deschise cealalt[ u=[. Lini=te-n camer[. St[tu ca un minut: nu m-a auzit? Poate nu-i acas[?.. Se auzea respira\ia dinspre patul de la perete, din dreapta. Un pat de dou[ persoane, pe care-l cump[raser[ ]nainte de a se muta la casa lor. Al[turi st[tea un p[tuc de copil. Li-l f[cuser[ cadou la cas[ nou[ prietenii... S[ fie mereu ocupat! Cum va porni cop[cel unul, altul s[-i ia locul. C`nd era acas[ =i se sup[ra pe Ignat, se muta ]n el, ]=i str`ngea picioarele =i a=a, ghemuit[, dormea. Pe la o vreme Ignat ]ntindea m`na =i o ciupea u=urel de ureche: hai, vino-napoi, ai s[-n\epene=ti acolo... }=i ]ncord[ privirea: este cineva-n pat sau nu-i? Luna b[tea-n fereastr[ lumin`nd doar pervazul =i florile-n vazoane. I se p[ru c[-s mai pu\ine — s[ fi luat Paraschi\a dintr-]nsele? Se d[du l`ng[ sob[, soba rece... Nu m-a auzit? Ori m-a z[rit pe ]ntuneric =i m[ prive=te cum m[ furi=ez? B[g[ m`na repede-n buzunar =i puse broscu\a jos: are s[ r`d[ =i are s[ se dea de gol c[-i treaz. Broasca \up[i de c`teva ori =i disp[ru, sub mas[. Nu cumva o fi beat de nu m-a sim\it? Ori poate... Merse repede la pat, ]ntinse o m`n[, pe cealalt[: Ignat, e=ti aici? r[spunde: e=ti? Nu-i r[spunse. Se auzea respira\ia: ad`nc[, grea, ]ntret[iat[. C`nd v[zu c[ nici de data asta nu-i r[spunde, o p[r[sir[ dintr-odat[ puterile... Tot drumul: alerg`nd p`n[ la =osea, apoi venind cu ma=inu\a aici... ]=i zicea cu sufletul la gur[: iat[-m[ vin.. vreau s[ te v[d... s[-\i cer iertare... nu sunt sup[rat[ pe tine... nu e=ti tu de vin[... eu sunt vinovat[, eu... femeia-i totdeauna cea vinovat[... iat[-m[ vin acas[... vin la tine... am fugit, dar acum m[ ]ntorc... am zis c[ pot, dar nu e adev[rat... nu pot

284

Vladimir Be=leag[

tr[i f[r[ tine... bunul meu... scumpul meu... dulcele meu... iubitul meu... via\a mea, durerea mea... Vin ]n zbor la tine... ]ntinde bra\ele =i m[ ia... sunt a ta, numai a ta, numai a ta... Acum c`nd era aici, l`ng[ patul lui, el t[cea, nu r[spundea, dormea cu fa\a la perete. Atunci se a=ez[ pe p[tuc. O dureau picioarele, m`inile-i tremurau... Prinse a netezi marginea patului cu v`rfurile degetelor. O ]necau lacrimile, obida, ceva ca o ghear[ o str`nse de g`t =i nu mai putu s[ se st[p`neasc[: o podidi pl`nsul. }=i ]nfund[ capul ]n pern[ =i boci cu sughi\uri, zg`l\`it. }ntr-un t`rziu ]=i ridic[ fa\a, ]=i =terse obrajii, ]=i d[du p[rul peste cap =i ascult[ iar; acum nici suflarea nu i se auzea. Dac[ a murit? se g`ndi cu groaz[. S[ri de pe p[tuc, p[=i spre patul lui =i ]ntinse m`inile, pe ]ntuneric: o, Doamne, nu l[sa s[ se fac[ asemenea nenorocire, nu ]ng[dui... altfel de ce ne-ai mai adus pe lume, de ce-ai f[cut c[r[rile s[ ni se ]nt`lneasc[, inimile s[ ni se apropie =i s[ se lipeasc[ =i s[ nu mai poat[ tr[i una f[r[ cealalt[.. Lacrimi fierbin\i pornir[ s[-i curg[ pe obraji. Ana c[zu ]n genunchi, ]n fa\a patului =i ]ntinse bra\ele spre el... U=a se deschide sc`r\`ind lung =i jalnic =i-n cr[p[tur[ lucesc doi ochi=ori. }ntoarce capul: e feti\a care vine adesea ]n salonul lor cu o t[bli\[ =i un be\i=or — carnetul =i creionul ei —, trece pe la paturile pacien\ilor, ]i ]ntreab[: ce v[ sup[r[? noteaz[ =i prescrie medicamente, proceduri, face observa\ii, d[ pedepse, aduce laude, f[c`nd voie bun[ printre bie\ii suferinzi. Cel mai mult se re\ine ]n salonul Anei. Odat[ v[z`nd-o ]mpletind la ni=te ciorapi, a ]ntrebat-o pentru cine-i g[te=te. — Pentru un copila=. — Dar cum ]l cheam[? Ana a r[spuns c[ nu are nume. Copili\a a f[cut cu capul: da, pricep, e a=a de micu\ c[ nici nume n-are. — Ce-i? Ce s-a-nt]mplat? o ]ntreab[ Ana. O prive=te speriat[: — Li\[ Ano... Unde-i?... Au dus-o? — Pe cine... au dus-o? Copila arat[ cu ochii spre patul r[mas gol. N-are mam[, s[rm[nica, numai tat[. De c`nd e aici n-a fost vizitat[ dec`t de bunic[-sa, o b[tr`n[ ]ncruntat[ =i posac[; i-a adus ni=te mere =i un pache\el de biscui\i. Feti\a le-a luat, dar nu s-a atins de ele: dup[ cum a aflat, din cauza b[tr`nei a plecat mama copilei de acas[ =i tot

Ignat =i Ana

285

din cauza ei nu vine aici s-o vad[. Mama ei, de fapt, n-a plecat nic[ieri, — a murit, iar cei ai casei i-au spus c[ a plecat. Copila a pornit s-o caute, fugind de acas[ ]ntr-o noapte. A fost g[sit[ peste dou[ zile, departe de sat, ]n c`mp sub un pod — ni=te b[ie\i m`nau caprele la p[scut =i au z[rit-o st`nd zgribulit[ =i pl`ng`nd: c[zuse ]n ajun o ploaie rece, cu grindin[. Au adus-o acas[, dar... s-a ales cu pneumonie =i a fost internat[ ]n spital. — Au dus-o pe li\a Maria, copila trage u=a dup[ d`nsa: zicea sora noastr[ c[... nu mai are mult... c`teva ceasuri... — Nu vorbi a=a, Ana ]i cuprinde capul: au luat-o medicii la opera\ie... }i simte inimioara ]n piept. — Cabinetul de opera\ii ]i ]nchis... Am v[zut... Au mutat-o ]n salonul de al[turi... — +tii ceva? spune Ana pe un ton voit vesel. Hai s[-\i ar[t cior[piorii, vrei? Aproape-s gata, vrei? O duce de umeri spre patul ei. O a=eaz[. Se a=eaz[ =i ea. Scoate de sub pern[ boccelu\a cu gheme =i andrele. O desface pe genunchi. — Vai, ce frumo=i, li\[ An[! Ce l`n[ simpatic[, vorbe=te copila ca o femeie ]n v`rst[. }nv[\a\i-m[ =i pe mine s[-mpletesc! O s[ am =i eu un b[ie\el =i vreau numaidec`t s[-i fac cior[piori... — Ah, =treng[ri\o! o dojene=te ]n glum[ Ana. — S-aude ceva! tresare copila tr[g`nd cu urechea.A r[sunat o lovitur[ ]nfundat[, ]n perete. Urmeaz[ un geam[t sf`=ietor. Copila sare ]n picioare: — Ea!.. Li\a Maria s-aude!.. Se zbate... D[ cu m`inile-n perete!.. Li\[ An[[[!.. Ana o ]mbr[\i=eaz[ =i o str`nge la piept, acoperindu-i urechile cu palmele: — Tu s[ nu ascul\i... Nu trebuie s[ =tii... Nu trebuie, micu\a mea drag[... Petrea d[ cu biciu=ca =i o ia pe =osea, la deal. Ignat mai st[ c`teva minute la gard, apoi se duce =i ]ndreapt[ ligheanul cu ap[ de ploaie v[rsat pe jum[tate de zburdalnicul m`nz,

286

Vladimir Be=leag[

pune pe banca de l`ng[ robinet c[ld[rile =i... se opre=te-n mijlocul cur\ii... Auzi tu? S[-i vin la cabinet: acolo are s[-mi l[mureasc[ ce =i cum. Aici nu putea s[-mi spun[? Maaare =ef =i acesta! Face c`\iva pa=i =i iar se opre=te: auzi ca un murmur la spate. }ntoarse capul: \`r`ia din robinet pe foaia de tabl[ pus[ s[ nu se fac[ groap[... C`nd nu-i ap[ ]nchide robinetul, dar nu de tot — s[ =tie c`nd vine iar[. Ar trebui s[-l str`ng[, dar... Nu cumva crede c[ am s[ m[ duc? S[ m[ a=tepte! +tiu eu ce pun ei la cale. N-o s[ le mearg[. Trec chiar amu pe la to\i vecinii, ]l iau pe Guli\[, facem brigad[ =i ne ]nf[\i=[m la Maxim... Ce tot umbl[ Petrea cu planurile =i proiectele lui! Oamenii au muncit, =i-au ridicat case, le-au acoperit =i amu na! s[ le d[r`me. S[ fac[-n locul lor cl[diri cu etaje. S-o fi f[cut de la ]nceput! Nu s[-mpart[ locul la oameni, iar dup[ aceea s[-i m[ture cu buldozerul!.. Arunc[ o c[ut[tur[ spre bojdeuca de dincolo de =osea =i z`mbe=te acru: am ajuns =i eu ]n situa\ia babei. }=i ]ntoarce privirea asupra casei: ferestrele mari, frumoase, cu flori sus executate la comand[ dup[ desenul lui =i al Anei; apoi la acoperi=, la fronton — de aici nu se vede, dar... ]l are-ntip[rit ]n ochi, c[ l-a cl[dit singur din c[r[mid[ =i tot singur a ]njghebat cele trei litere: C.I.I. =i cele patru cifre: 1.9.7.1., anume a=a, desp[r\ite prin puncte. P[cat numai c[... ]i sun[-n auz cuvintele lui Petrea... Se d[ iar la gard =i pune m`na, ca adineaori, pe v`rful unei =tachete... Trece o ma=in[ pe =osea, la vale. O urm[re=te cu privirea p`n[ sub deal... Auzi tu: p[cat! De ce, m[ rog, p[cat?.. }=i aminte=te ziua c`nd ridicau pere\ii. La clac[ oameni mul\i: neamuri, vecini. Paraschi\a strig[ deodat[: vine =i badea Petrea! Nu-l poftise nimeni. Trecea pe drum. Alte strig[te: vine =i inginerul... inginerul a venit!.. Ignat ]ntoarce capul c[ut`nd-o printre ceilal\i. Privirea ]i fugi peste gr[mezile de piatr[, peste sacii cu ciment, printre b[rba\i cu bra\e albe de praf de piatr[ =i femei cu poalele-n br`u. O g[si: Ana avea m`necile suflecate mai sus de cot, bra\ele ro=ii, fa\a aprins[. }i ]nt`lni privirea =i ]n\elese c[ l-a v[zut =i ea pe Petrea =i... s-a pierdut... Nu cumva ea l-a poftit la clac[? se g`ndi. Careva strig[: ia s[ ne spun[ inginerul: am pornit corect construc\ia — nu s-a pr[v[li? Altul: el f[r[ busol[ nu vede. — Nu busol[

Ignat =i Ana

287

— ochean[! — Teodolit se zice! — Cel mai exact aparat ]i ochiul, s[ =ti\i de la mine!.. D`nd Doamne ajut[, Petrea ]=i suflec[ m`necile fl[c[ie=te, alese o piatr[, unse locul cu ceamur =i o puse-n zid. — S[ \ie, m[i Ignate, o sut[ de ani! — O mie! ad[ug[ de la d`nsul un b[ietan de al[turi. — Dac[ a pus-o un inginer! z`mbi un mo= chefliu. Ignat urm[re=te cu privirea alt camion care lunec[ =uier`nd la vale. Un val de aer rece ]i atinge obrazul =i se duce mai departe. Dup[ ce sendep[rteaz[, lucru ciudat, are senza\ia c[ o parte din el, din fiin\a lui s-a dus cu ma=ina aceea... De unde asta? Nu cumva din nem[rturisita lui dorin\[ de a se zmulge din loc =i a porni c`t mai repede, chiar acum, undeva... departe. Ori c[ z[ri ]n cabin[ un chip care i s-a p[rut cunoscut, ni=te ochi ce l-au privit o fr`ntur[ de secund[ pe el st`nd aici, singur, g`rbovit, \in`ndu-se cu m`inile de gard? S[-l fi v[zut cineva cu adev[rat ori numai i s-a n[z[rit? Poate c[ s-a v[zut el singur pe sine de colo, din cabin[, =i accept]nd acest joc copil[resc, ]n ]nchipuirea lui, de acum a =i plecat cu ma=ina?.. Dac[ m[ las luat de n[luciri cine =tie unde ajung!.. De la piatra pus[ de Petrea g`ndul ]l poart[ la noaptea c`nd a s[rit Ana din somn, tremur`nd, mai pl`ng`nd. A avut un vis groaznic: se f[cea c[ era singur[ ]n cas[ =i peretele din spate — acela ]n care a pus Petrea piatra — odat[ s-a desf[cut ]n dou[ =i a prins a se surpa. O piatr[ venea asupra ei =i a dat s[ fug[, dar n-a putut: picioarele ]i erau ]ngropate ]n p[m`nt... Ignat! Ignat! a strigat =i a=a strig`nd s-a trezit. C`nd ]l v[zu al[turi, casa sc[ldat[ de lumina lunii pline, ei am`ndoi pe patul de sc`nduri a=ezat pe ni=te c[r[mizi, se ag[\[ de um[rul lui =i ]ndelung[ vreme nu se putu lini=ti... Dup[ aceea o surprindea uneori duc`ndu-se dup[ cas[ =i cercet`nd peretele, de sus ]n jos, purt`ndu-=i palma pe el, de parc[ nu =i-ar fi crezut ochilor. }n\elese: c[uta cr[p[tura ]n zid, aceea pe care o visase... Iar atunci, tot ]n acel loc o g[si ]nchircindu-se, de acum c`nd o str`nser[ r[u de tot durerile... — Bun[! face Ignat semn cu capul c[tre un om ce trece cu c[ru\a pe =osea ]n sus. C`nd s[ porneasc[ spre u=[ s[ intre-n cas[, vede ivindu-se-n deal un camion. Are, ziua-n amiaza mare, un far aprins. Dar ceea ce-l mir[

288

Vladimir Be=leag[

pe Ignat este mersul ma=inii: ba vine iute la vale, ba pe nea=teptate se opre=te =i chiar, lucru ciudat, se duce... ]nd[r[t. Parc[ cineva nev[zut, de dincolo de muchea dealului, l-ar trage de-o fr`nghie lung[, l[s`ndu-l s[ ]nainteze c`te pu\in =i tr[g`ndu-l ]napoi... Trebuie c[-i de gum[ funia, z`mbe=te Ignat. Ajung`nd ]n dreptul barierei r[mase de pe timpul carantinei, camionul opre=te, farul se stinge, portiera din st`nga se deschide =i sare din cabin[ =oferul cu manivela ]n m`n[ — un omulean ]ntr-o pufoaic[ neagr[. — Te-a g[sit? Ignat ]ntoarce capul: dincolo de gard, cu topori=ca-ntr-o m`n[, st[ Guli\[. — Cine?.. Da, m-a g[sit. — Ce vrea? Iar cu... casa ta? — Cu casele noastre, m[i Guli\[! — Cum: =i-a mea?! Guli\[ uluit las[ topori=ca ]n jos. Dup[ care, aiurea: caut un b[\... S[ pun coad[ la furc[... M[ apuc de s[pat... — Vrei s[ te apuci de s[pat? — M`h`, dar... de ce m[-ntrebi? Vorbe=te tare Guli\[ de=i nu-i dec`t la c`\iva pa=i dep[rtare. Sunt vecini, dar te-i mira de-a c[lcat vreo dat[ ]n ograda lui Ignat... Da, a venit la clac[, dar nu z[bav[ l-a chemat careva dintre copii — trimisese femeia dup[ d`nsul. Mai nalt[ ca d`nsul, voinic[, nu-l las[ s[ se amestece prin lume, mai cu seam[ dac[ sunt =i femei. Ori din gelozie, ori c[ nu vrea s[-l ia careva-n b[=c[lie. S[ fi auzit din cas[ cum porni s[-l iscodeasc[ una c`\i copii are, numindu-i la r`nd. El: Ileana, Maria, Vera, Costic[... ]nt`i Costic[ pe urm[ Vera... Vasile, Neculai... ba, Neculai =i Vasile-s gemeni... }i ]n=ira, iar oamenii r`deau cu hohote... — Unde vrei s[ sapi? — Dinaintea casei... — Aaaa, dinaintea casei. Ar trebui s[ m[ apuc =i eu... }ncearc[ s[-=i aduc[ aminte: pe unde-o fi furca? I-a dat-o lui Guli\[ mai deun[zi. Se ducea la ]nc[rcat gunoi, la grajduri. Nu cumva i-a rupt coada =i acuma umbl[ c[ut`nd un b[\? }ntoarce Ignat capul s[-l ]ntrebe, dar Guli\[ ]i ghice=te g`ndul:

Ignat =i Ana

289

— |i-am adus-o. Am pus-o de la vale de cas[, l`ng[ perete. Vreau s-o dreg pe-a mea — arat[ la creanga de la picioare: o s[ fie o coad[ bun[. Numai s-o netezesc bine... Ignat porne=te de la gard: mare lucru o coad[ de furc[! A=a li-i vorba mai totdeauna: o ]ncep cu una, dar ajung la cu totul altceva. Bun[oar[ azi: ]n loc s[ se clarifice cum or face cu casele... adic[ s[ se lase ei, gospodarii de pe Mal, s[ le strice casele =i s[-i mute ]n alt[ parte a satului ori... s[ se \ie dimpreun[, s[ se apere?.. Lui Guli\[ poate c[-i convenea: satul avea s[-i construiasc[ o cas[ mai mare =i mai ar[toas[ dec`t a lui — c`nd o pornise nu =tia c`\i puradei avea s[-i aduc[ femeia! — ]n care-i vine str`mt. Pentru ceilal\i, =i pentru Ignat nu-i deloc convenabil... S[ m[ spetesc iar[, s[ ridic alta? Mie satul n-o s[-mi fac[, =tiu bine. Doar n-o s[ fac[ la to\i! }\i d[ ceva bani ori te pomene=ti c[ tr`ntesc o cl[dire cu etaje =i te bag[-n cu=c[!... }n fa\a u=ii, de acum c[lc`nd pe prag, aude z`ng[nit de tabl[ tr`ntit[, ]n drum. Se uit[-ntr-acolo: un camion oprise ]n dreptul por\ii. +oferul se zv`rcolea pe la motor, ba urc`nd pe arip[ =i b[g`ndu-se sub capota ridicat[, ba cobor`nd =i fugind spre cabin[. De-a mir[rii: cum s[rea de pe roat[, capota c[dea automat, f[c`nd un zgomot stra=nic. Pesemne, motorul nu porne=te =i =oferul, plin de n[duf, nu =tie ce s[ mai fac[. Iat[-l, ]nv`rte=te manivela, tot mai repede... — Pare s[ fie camionul care venea cu un far aprins... Ai ]nc`lcit-o, m[i omule! zice-n sinea lui Ignat, deschide =i p[=e=te ]n[untru. Trece cu capul plecat ]n buc[t[rie, trage un sc[unel de sub pat, ]=i scoate-n grab[ bocancii =i r[m`ne ]n ciorapi... Are c`te doi pe fiecare picior. }s cu bor\i, ciorapii, unde-i rupt unul, ]i ]ntreg cel[lalt, a=a c[ g[urile se acoper unele pe altele. }i scoate =i-i arunc[!.. Ar trebui s[ m[ sp[l... Trage ligheanul, se spal[ pe m`ini, pe fa\[... }=i spal[ picioarele... G[se=te sub a=ternutul din pat ciorapii de l`n[, ]ntregi, =i-i ]ncal\[. Se duce ]n camer[, ]=i ia hainele curate, se ]mbrac[ =i vine iar ]n buc[t[rie. Caut[ ciubotele, dar nu le vede. S[ ]ncal\e bocancii iar[? }s murdari, zg`ria\i de pietre... Unde, naiba, s[ fie ciubotele?..

290

Vladimir Be=leag[

Mai iute, mai repede s[ se ]ncal\e... S[ se ]ncal\e =i s[ ias[ din cas[! Dar unde se gr[be=te a=a Ignat? Are vreo treab[ pe afar[? Vreo trebuin\[ ]n sat? Nu! Vrea s[ ias[, s[ ias[ mai degrab[ din cas[. S[ ias[ la gard. S[ ias[ ]n =osea. Pentru c[ nu poate, i-i greu s[ stea singur, aicea, ]n cas[... Iese ]n prag. Camionul tot ]n dreptul por\ii lui st[. +oferului numai fundul de sub capot[ i se vede. Merge p`n[-n mijlocul ogr[zii — s-a v[zut un fulgu=or c[z`nd. Prive=te-n sus, se uit[ spre Mal, ]n zarea fumurie de pe valea Nistrului: — Mi s-a p[rut. Prive=te iar ]n jos, aplec`ndu-se la p[m`nt: — Cam devreme s[ ning[... }=i poart[ privirea de la un pomu=or la altul — stau drep\i, sub\irei, ]n r`nd, cu crengile gola=e — =i parc[-i aude: a venit s`mb[ta, poate dai pe la noi s[ ne vezi, s[ ne ]ntrebi cum ne mai sim\im — cum v[ sim\i\i? -... c[ vine iarna — vine =i ar trebui s[ v[ leg cu ni=te paie la tulpin[ c[ or da ni=te iepuri... Avea sfoar[ ]n =opron, sub strea=in[, o g[sise odat[ pe drum c`nd se ]ntorcea de la lucru — un ghem ]nc`lcit, c[zut pesemne din vreo ma=in[ — l-a pus sub\ioar[: mi-a prinde bine... Iar se-aude sun`nd portiera ma=inii. Se uit[-ntr-acolo: din cabin[ apare un picior ]ntr-un pantof negru =i-n ciorap sub\irel, de capron. Calc[ pe scar[, z[bove=te un timp p`n[ vine =i cel[lalt. Se sf[tuie ]ntre ele o vreme, apoi primul picior coboar[ atent, ajunge cu greu la p[m`nt, ]l cheam[ =i pe cel[lalt care nu se =tie de ce z[bove=te pe sc[ri\[ =i dup[ ele, coboar[, iat[, =i st[p`na... Pe urm[, dup[ ce-a trecut ziua de s`mb[t[ =i noaptea spre duminic[, dup[ ce femeia str[in[ disp[ru din casa lui f[r[ s[-i spun[ un cuv`nt, c`nd st[tea s[-=i aminteasc[, i se p[rea c[ a lunecat din cabin[ ca un abur. De fapt, a v[zut-o cu adev[rat c`nd st[tea de acum pe marginea =oselei, ]ntre camion =i =an\ul pe jum[tate cu ap[. St[tea ]n pantofi u=ori, palton de plu= =i cu broboad[ galben[ pe cap. I se p[ru o r[s[rit[ ]nflorit[, ap[rut[ nu se =tie prin ce minune la vreme t`rzie de toamn[. Se cl[tin[, singuratic[, pe marginea =oselei, iar capul ei se ]ntorcea

Ignat =i Ana

291

]ncet, c[ut`nd soarele printre norii cenu=ii, apu=i. Mai g[si Ignat o explica\ie a impresiei stranii ce i-o f[cu apari\ia femeii necunoscute, din prima clip[ cum o v[zu, dar abia noaptea c`nd s-a culcat pe lavi\[ sub ferestre, =i a venit de l-a ]nv[luit somnul cu aripa lui =i l-a dus ]n lumea acelui vis zguduitor, neuitat, ]n care s-au ]mpletit laolalt[ cele tr[ite ]n ajun, durerea =i dorin\ele t[inuite, c`nd dormea cu fa\a ]n sus, ]mbr[cat cum intrase ]n cas[, iar femeia care venise cu d`nsul de la ora= ]napoi s-a culcat ]n patul lui. Avu impresia c[ o mai v[zuse, c[ o cuno=tea. Vroia s-o ]ntrebe =i nu ]ndr[znea =i, ca s[ se completeze veriga ce lipsea, s[ se ]nnoade firele, deodat[ ]=i aminti: era ]n ziua c`nd se ]ntorcea ]n concediu... a=tepta la bariera ora=ului o ma=in[ care s[-l repead[ p`n[-n sat... a=tepta acolo =i o femeie cu batic galben... sem[na cu asta... poate nu sem[na, au trecut ani de atunci!.. dar \ine bine minte: era trist[, i-a spus ea ori a priceput dup[ cump[r[turile ce le f[cuse: avea o durere, o nenorocire acas[... ce s[ fi avut nu \ine minte... el era vorb[re\, bucuros c[ vine acas[, umbla de colo colo pe marginea =oselei... ridica m`na, ma=inile nu opreau... aveau locurile-n cabin[ ocupate... el glumea doar ar ]nveseli-o pe femeia c[tr[nit[, o ]ndemna s[-=i pun[ chipiul lui de soldat ]n cap =i s[ ridice ea m`na... iat[ c[ o ma=in[ opri, pentru d`nsul opri, ca militar ce se afla, dar el l-a rugat pe =ofer s-o ia pe condrumea\[, p`n[ la satul cutare, ceva mai departe de al lui... c`nd urc[ =i era s[ porneasc[, femeia ]i arunc[ o privire cald[, plin[ de recuno=tin\[, spuse c`teva cuvinte pe care abia de le auzi, dar le pricepu... a v[zut lacrimi ]n ochii ei... mai pe urm[ ]=i aminti cuvintele =i ]n\elese c[ biata de d`nsa avea mort acas[, se pare un copil mic... Se uit[ Ignat: femeia st[ l`ng[ ma=in[. Odat[ ]=i zice: dar ce m[ holbez eu a=a? ori n-am alta ce face? de c`nd am venit, un pai n-am ridicat de pe jos... Se ]ntoarce =i prinde a c[uta... furca! Ia s[ m[ duc pe dup[ cas[ unde zicea Guli\[ c[ a pus-o. Am trecut, dar n-am z[rit-o. S-o fi luat careva din vecini? Abia face c`\iva pa=i =i simte c[... parc[ l-a chemat cineva. A=a, f[r[ glas. Se ]ntoarce brusc.

292

Vladimir Be=leag[

Femeia cu broboad[ galben[ st[ la gard. A s[rit peste =an\? }i lat =i ea, a=a micu\[, cum putea s[-l sar[? Ori s-a dus pe la pode\? C`nd avea s[ se duc[ dac[ acu c`teva secunde st[tea l`ng[ ma=in[? De mirare, z[u... De ce-a venit? Ce vrea?.. De, i s-o fi f[cut =i ei ur`t s[ tot stea ]n cabin[... Se uit[ la femeie, acum o vede bine: are pielea fe\ei palid[, de=i n-ai spune c[-i sl[bu\[ — poate din cauza galbenului ce-o ]nconjoar[? — obrajii rotunzi — iar c`nd se d[ mai aproape bag[ de seam[ un fel de cea\[ plutind ]n privirile ei. +i amu de ce-a trecut dincoace? O clip[ mai nainte se mustrase Ignat el ]nsu=i: de ce stau =i casc gura, dac[ m-am pornit s[ caut grebla... adic[: furca? Dar se simte oarecum intrigat. Nu, nu-i nevasta =oferului. Dac[ ar fi, ar sta-n cabin[, n-ar cobor]. Ori ar ]ncepe s[-l cic[leasc[: dar mai ai a te moco=i mult acolo?.. Se vede c[ a luat-o de pe drum... S-o fi duc`nd la ora=, dar... s-a defectat ma=ina... =i ea a=tepta... r[bd[toare... — Om bun: n-ai, m[ rog, o gur[ de ap[? }n prima clip[ Ignat nu pricepe: ce m-a ]ntrebat? O prive=te de parc[ ar fi avut o minune ]n fa\[ — cu ochii m[ri\i. Olecu\[ chiar prostit. Vrea s[ deschid[ gura: ce-ai spus? dar imediat ]=i d[ seama: m-a= face de ru=ine. Ei, ce poate s[-l ]ntrebe o drumea\[ dec`t ni=te lucruri obi=nuite, ca to\i drume\ii care trec ori se opresc aici: despre vreme, despre drum, despre... Dup[ cum deschise gura, dup[ buzele albe, arse, pricepe ce vrea. — Ap[?! Necunoscuta ]ncuviin\eaz[: ap[, privind spre robinetul din care cad picuri sun[tori pe tabla pus[ jos. Apa se prelinge ca la vreun metru =i se adun[ la r[d[cina unui m[r. }i pricepe g`ndul =i se gr[be=te s[-i spun[: — Nu, nu... adic[: s[ nu bei din robinet c[-i rece... amiroase a fier: m[ duc s-aduc din cas[. Tot amu! Se suce=te iute ca un b[ietan, parc[ nu el ar fi lucrat la piatr[ toat[ s[pt[m`na, parc[ nu el ar fi fr[m`ntat azi glodul jum[tate de sat. Intr[-n tind[, caut[ prin unghere: unde-i cana? Trece-n buc[t[rie

Ignat =i Ana

293

— nu se vede. Intr[-n camer[ — nu-i pe mas[. Se opre=te g`f`ind: dar unde s-a mistuit oare cana ceea? }l trec n[du=elile, fruntea i se abure=te: iaca, m[i, trebuie s[ dau omului un g`t de ap[ =i nu g[sesc un vas. Aista-i gospodar? Asta-i r`nduial[?.. +i ea a=teapt[ o gur[ de ap[. Nec[jit[, poate chiar bolnav[... Gura ars[... Cine =tie unde s-o fi duc`nd? Auzi cum m-a ]ntrebat: n-ai, om bun, o gur[ de ap[?.. O gur[ de ap[... O gur[ de ap[... Ignat tresare: cana st[ cuminte pe fundul de sc`ndur[ pus pe c[ldarea din col\, de pe taburet, la sob[, l`ng[ u=[. +i apa =i cana la locul lor de totdeauna =i el nu le vedea... Parc[ a orbit! Umple repede cana =i era s[ porneasc[ de acum c`nd deodat[ i se pare c[ nu-i curat[. O pune pe mas[, se las[-n genunchi, scoate din bufetul josu\ o cea=c[ — din cele dou[ frumoase, cu flori aurii, pe care le aveau ei, — o cl[te=te =i iese cu ea pe u=[. I-o d[ plin[ femeii peste gard =i, c`nd ea o duce la gur[, se uit[-ntr-o parte: las-o s[ bea ]n voie c[-i tare ]nsetat[, s[rmana... }=i coboar[ privirea =i, printre sc`nduri, ]i vede picioarele: i-o fi cam r[coare ]n capron... ]n tufli=oarele iestea u=urele... }=i aminte=te cum s-a deschis u=a cabinei =i... felul ciudat cum a cobor`t: mai ]nt`i un picior, peste o vreme cel[lalt... Z`mbe=te... la g]ndul acesta ori, poate, de propria z[p[ceal[. Cum a fugit ]n cas[ dup[ ap[ =i nu g[sea cana, =i ea st[tea cuminte la spatele lui... Ce s-a mai f`st`cit! Iar acum... acum de ce se bolde=te la picioarele ei =i ]nc[ printre sc`ndurile gardului? Ridic[ ]ncet capul. Pune palmele pe v`rfurile =tachetelor privind-o direct. Femeia continu[ s[ bea, ]ntoars[ ]ntr-o parte. De sub marginea galben[ a broboadei se vede o margine de cea=c[, degetele care-o \in — cu dou[ degete o \ine, de toart[, str`ns, a=a ]nc`t s-au f[cut albe la v`rfuri =i tremur[ u=urel, degetele. Are ceva... vreo ran[ la inim[. Ori poate-i bolnav[... De ce-a pornit la drum dac[ se simte r[u? — A=a! d[ glas =oferul de sub capot[. Hopa! sare jos =i fuge spre cabin[.

294

Vladimir Be=leag[

Femeia tresare, rup`nd cea=ca de la gur[ ca s-o ]ntoarc[ st[p`nului =i s[ fug[ spre ma=in[, dar Ignat o ]ndeamn[: — Bea, bea... nu te gr[bi. P`n[ drege el motorul... Dup[ ce mai ]ncearc[ o dat[, =oferul trage o ]njur[tur[, vine =i se bag[ iar sub capot[. Femeia bea ce mai r[m[sese, ]ntoarce cea=ca v[rs`nd ]ntr-o parte cele c`teva pic[turi de pe fund =i i-o ]ntinde peste gard. — Mul\umesc, om bun. Face o plec[ciune privindu-l prima dat[-n ochi, cu mirare, parc[ acum l-ar fi v[zut. Mai mul\ume=te o dat[ =i porne=te spre ma=in[. Cu cea=ca-n m`n[ Ignat o prive=te cum se ]ndep[rteaz[, cu pa=i ]nce\i, u=ori. Odat[-l trece ca un fulger: se duce! }=i crispeaz[ degetele pe muchia sc`ndurii: n-oi fi cumva eu bolnavul? Ori... femeia asta... m-a privit ]n ochi... ce ochi, ce privire avea. O ap[ sc`nteietoare prinde a-i v[lura pe dinainte, ca o perdea, =i prin perdeaua asta r[zbe=te chipul femeii necunoscute care l-a s[getat cu privirea =i acum se ]ndep[rta, l[s`ndu-l aici singur, r[v[=it, nel[murit, cu voin\a paralizat[, nefiind ]n stare nici a o striga, a o ]ntreba: cine e=ti? unde te duci? Acuma nu mai era o simpl[ drumea\[, era o femeie ]nsetat[, care o clip[ ]n urm[ ]i ceru un g`t de ap[, lui ]i ceru... O femeie ]nsetat[... ]nsetat[... o femeie str[in[ ]nsetat[... ]nsetat[... +i n-am ]ntrebat-o nimic... — Ce vroiai s[ =tii? — Cine-i ea. — Ce rost are? — Da, ce rost... ce rost are... }ntre timp femeia ajunse la =[n\ule\ul pe jum[tate cu ap[. Ignat care privea ]ntr-o parte ]=i mut[ privirea spre d`nsa =i v[z`nd c[ s-a oprit ]n fa\a =an\ului — n-o s[-l treac[! n-o s[ poat[ trece! — se bucur[ ]n sinea lui. De ce? C[ nu vroia s[ plece a=a degrab[? Spera c[ se va ]ntoarce spre d`nsul pentru a-i spune o vorb[, m[car un cuv`nt? Dar ea a p[=it dincolo u=or, parc[ ar fi zburat. Acum ridic[ m`na, deschide, urc[ pe scar[, picioarele dispar unul altul =i portiera se ]nchide. Ignat se ]ncrunt[: ce-a dat peste mine? m-am pierdut cu firea ca un b[ietan. Prive=te cea=ca de aproape, aduc`nd-o la ochi — dar ]n a=a fel ca femeia de colo s[ nu observe — =i i se pare cald[ de de-

Ignat =i Ana

295

getele ei... toarta, c[ vede pe marginea aurit[ urmele buzelor ei... Ce frumos o \inea =i bea!.. Motorul ]ncepe s[ zb`rn`ie. +oferul zmulge manivela de sub radiator =i fuge pe cealalt[ parte, spre cabin[. Ignat mai st[ c`teva clipe, se ]ntoarce =i o ia spre cas[ cu cea=ca ]n m`n[. }n mijlocul cur\ii se opre=te: dar ea pleac[! +i parc[-l ]ntreab[ cineva: nici drum bun nu-i urezi? Se ]ntoarce: s-a uitat =i ea ]ncoace. Ridic[ m`na cu cea=ca =i-i face semn. — Drum bun! Femeia face o plec[ciune cu capul, exact cum ]i mul\umi pentru ap[. Porne=te hot[r`t spre u=a casei. Dac[ se las[ cuprins de valurile ce-i scald[ inima, valuri fierbin\i, f[r[ de c`t c[ face vreuna boac[n[. P[=e=te ap[sat, ]nfig`nd c[lc`iele bocancilor ]n p[m`nt — unde c[lca, groap[ r[m`nea. Mi=c[ larg m`na cu cea=ca: ]nainte, ]napoi... ]nainte, ]napoi... Are ochii ]ngusta\i, mai ]nchi=i: se lupt[ s[-=i abat[ g`ndurile-n alt[ parte. La cel ce-a trecut mai adineaori pe la d`nsul cu m`nzul lui; la furca ce i-a dat-o lui Guli\[ =i nu se =tie de i-a adus-o... O fi uitat-o la grajduri, =i a cules-o careva ori a acoperit-o cu gunoi, =i a dus-o tractorul cu platforma ]n c`mp de-or s[ creasc[ furci la prim[var[... Oricum se suce=te, oricum se ]nv`rte=te Ignat, tot ]i st[ruie ]n ochi baticul galben al drume\ei =i... ochii. Cum erau? Ce culoare aveau?.. Ajunge ]n tind[, deschide u=a la camera din st`nga — aici e g[tit, dincolo, salonul, ]nc[ nu-i podit =i \ine butoaele cu vin, cartofii, p`n[ ]=i termin[ beciul... sacii cu f[in[ =i celelalte. St[ cu cea=ca-n m`na ]ntins[, apoi... ce-i vine? o ridic[, o duce la ochi =i o prive=te: s-a nimerit cea=ca lui, din cele dou[ cu marginile aurite =i flori roz-vi=inii... C`nd se ]nt`mpla uneori s[ bea ceai, mai ales iarna, zicea Ana: hai s[ schimb[m, tu d[-mi cea=ca ta, eu \i-o dau pe-a mea... ca s[-\i aduci aminte de mine toat[ ziua c`t o s[ sapi la piatr[ — nu sap, eu urc, draga mea — c`t ai s[ urci acolo... =i s[ =tii c[ dac[ n-ai s[ m[ ui\i, ai s[ cape\i la puteri — poate s-o iau cu mine? — nu, s[ n-o strici — dar pe-a mea? — nici pe-a ta — de ce? — s[ n-o dai cumva altuia ori... alteia s[ bea... ave\i =i femei pe acolo, =i eu nu vreau s[ bea altcineva

296

Vladimir Be=leag[

din cea=ca ta, numai eu!.. — Numai tu... Ignat se apleac[ =i pune cea=ca pe capacul c[ld[rii, l`ng[ u=[, ]n col\, al[turi de can[: iart[-m[ c[ i-am dat s[ bea acelei femei ]nsetate, iart[-m[... Odat[ se-ntoarce =i se uit[ peste um[r la hainele ag[\ate-n cui, hainele Anei: rochia, paltonul, peste ele aruncat =alul, jos ghetu\ele cu blan[... }=i poart[ privirea spre fundul camerei, trece peste patul cu pernele cl[dite una deasupra alteia cum obi=nuia s[-l fac[ Ana =i cum continu[ s[ le a=eze el, simte o mare sl[biciune ]n picioare =i se sprijin[ cu um[rul de tocul u=ii... G]ndurile ]l n[p[desc, multe, ]nc`lcite. Peste toate se ridic[ unul: a=a se-nt`lnesc oamenii pe lumea asta... nici se =tiu, nici s-au v[zut vreodat[, nici au vorbit... se ]nt`lnesc, ]=i vorbesc, se privesc, fie z`mbind, fie mira\i ori nedumeri\i, apoi se despart, fiecare se duce-n partea lui f[r[ s[-=i spun[ de ce-au z`mbit, de ce s-au mirat, de ce-au fost nedumeri\i... iar dup[ aceea, c`nd crezi c[ l-ai uitat pe acel om, c`nd se pare c[ s-a pierdut chipul lui ]n negura zilelor de ieri, odat[-\i r[sare ]n fa\[, fie ziua, fie ]n vis, r[sare =i te ]ntreab[: de ce-ai z`mbit atunci? de ce te-ai ]ntunecat la fa\[? de ce m-ai privit a=a mirat? ai v[zut pe fa\a mea, ]n sufletul meu, ]n mi=c[rile mele ceva de r`s? ceva de pl`ns? ceva ce nu =tiu eu despre mine? auzi: spune? Dar chipul tace, e numai aburul lui ]n fa\a ta, imaginea lui ]n ochii t[i, el e departe, s-a dus ]n lumea larg[ =i nu se =tie de mai tr[ie=te ori de mult nu mai este... }\i vine s[ strigi atunci, s[ \ipi, s[ urli: de ce? de ce l-am l[sat s[ plece a=a? de ce nu l-am ]ntrebat de ce-a z`mbit? de ce s-a ]ncruntat? de ce s-a am[r`t v[z`ndu-m[? De ce l-am l[sat?! +oferul str`nge roti\a robinetului, ]ntorc`nd-o o dat[, de dou[ ori, dar apa continu[ s[ \`r`ie pe tabla pus[ jos s[ nu se fac[ b[ltoac[. Ia c[ldarea plin[, =i p[=ind peste g[rduceanul josu\, porne=te spre poart[. }ntoarce capul =i-l observ[ pe st[p`n ]n ograd[. — S[ am iertare, ]i strig[ vesel: am luat o c[ldare de ap[! — M[ rog, nici un b[nat! Acum Ignat e ]mbr[cat ]n scurteica de postav albastru cu guler de astrahan, iar ]n picioare poart[ cizme de iuft, pe care, gr[bit fiind, nu apucase a le =terge de praf.

Ignat =i Ana

297

+oferul se opre=te ]n porti\[ — e un b[rbat scund, ]ndesat la trup, cu umeri la\i — \ine c[ldarea plin[ =i se uit[ la st[p`n. Bag[ de seam[ c[ =i-a schimbat straiele =i cum st[ ]n mijlocul cur\ii,face ceva cu m`inile: ba le bag[-n s`n, ba le scoate =i le v`r[-n buzunare, uit`ndu-se ]n acela=i timp la m`n[, iar bag[ m`na-n s`n privind dup[ m`n[, parc[ s-ar juca, z[u! }=i aminte=te de juc[ria ce-o cump[rase la pia\a din ora=: un gimnast fixat pe dou[ fire legate ]ntre dou[ be\i=oare, pe care, dac[ le str`ngi la capete, ]l fac pe gimnast s[ execute fel de fel de mi=c[ri caraghioase cu m`inile =i picioarele. Pentru b[ie\elul lui a cump[rat-o, dar a uitat s[ i-o dea — o are-n cabin[, sub banchet[... — Ce cap, bre, ce cap! se p[le=te tat[l uituc peste frunte, tr`nte=te porti\a, sare peste =an\ =i se apuc[ s[ toarne ]n radiator. Motorul func\ioneaz[. Acum nu bate, nici nu se ]neac[. A ]nt`rziat, dar nu mult — cu vreo or[ numai. E pornit dup[ c[rbuni pentru spitalul din satul lui, iar ca s[ nu fac[ drumul ]ncolo cu de=ertul, fabrica de conserve l-a ]nc[rcat cu borcane de suc de ro=ii, s[ le transporte la gar[... Apa se duce g`lg`ind ]n radiator: unde ]ncape at`ta? ori a atins cu cheia vreo \eav[ desubt =i curge?.. Ridic[ ochii =i o vede prin parbriz pe pasagera lui: st[ cu capul plecat parc[ =i-ar cerceta propriile m`ini. Nici nu clipe=te din ochi, =i are ochii pu\in cam mari pentru o fe\i=oar[ ca a ei... De c`nd a urcat ]n marginea satului — de fapt, a luat-o ]n c`mp, se vede c[ pornise pe jos — n-a spus un cuv`nt chiar dac[ lui nu i-a t[cut gura tot drumul. }n c`teva r`nduri era s-o ]ntrebe: dar unde te duci? ce treab[ ai la ora=? v[z`nd-o ab[tut[ n-a ]ndr[znit. Colo-n deal c`nd a prins a-=i face de cap motorul, s-a ]nciudat r[u, dar nu at`t pe motor c`t pe d`nsa: cum a oprit s-o ia a sim\it c[ s-a ]nt`mplat ceva cu ma=ina lui! E supersti\ios =oferul nostru, a=a c[ ie=ind s[ vad[ ce-i cauza, bodog[ni sup[rat r[u: mai bine te-ai da jos =i te-ai duce cu altul, ce-mi stai? Dar ea st[tea nemi=cat[, r[bd[toare, parc[ ]nghe\ase pe banchet[... M[ mir cum de s-a cobor`t aici! De ce-o fi cobor`t? Pare c[ s-a dus la gard... A ]ntrebat ceva de gospodarul ista... Tr`nte=te capota =i fuge cu c[ldarea pe dup[ ma=in[. O arunc[ ]n co=, calc[ pe scar[, intr[-n cabin[ =i trage cu putere portiera.

298

Vladimir Be=leag[

— Hei, =ofer! Stai! }ng[duie pu\intel! L-a auzit prin zgomotul motorului. Se uit[ =oferul la =osea — nimeni pe aproape. Se ]ntoarce c[tre pasager[: a strigat careva? Cu o mi=care a capului ea ]i arat[ spre omul ce alerga spre ei. }ntre timp Ignat apucase a fugi s[ se conving[ c[-i u=a bine ]ncuiat[ =i acum ie=ea pe porti\[. — Stai c[ merg =i eu! P`n[ s[ se g`ndeasc[ unde s[-l ia, el a =i deschis portiera. — Ave\i loc aici? — Suie. }n caroserie sufl[! Femeia se fere=te f[c`ndu-se =i mai mititic[. Ignat se a=eaz[, pu\in cam pe-o parte. Ma=ina o rupe din loc, la vale. Urc[ dealul, unde =oseaua duce printre planta\ia de vii, cu tufe gola=e, =i livada de pruni. Apoi ]ncep sem[n[turile de toamn[. Gr`ul a avut ploi la vreme =i-i des ca peria ]ntinz`ndu-se p`n[-n zare, ca un covor verde. Prin fa\a parbrizului lic[resc, piezi=, c`\iva fluturi albi. — Vrea s[ ning[, zice =oferul f[r[ a ]ntoarce capul. — Cam devreme, ]=i d[ cu p[rerea Ignat, lu`nd aminte la femeia care, de c`nd a urcat, se tot fere=te, nu cumva s-o ating[... Dar matale ce crezi? o ]ntreab[ mu\e=te. Nu zice nimic, ci se zgribule=te numai — i-o fi fiind frig... — Sf`r=it de noiembrie, urmeaz[ =oferul. }n al\i ani c[dea om[tul =i mai devreme... Femeia se pleac[ ]nainte privind cu ]ncordare prin parbrizul p[tat. — Da, ]ng`n[ ]n sf`r=it, f[r[ s[ dea a ]n\elege ce s[ ]nsemne acest «da»: c[ poate s[ se a=tearn[ z[pada devreme? ori c[ =i-a r[spuns la propiile ei g`nduri =i fr[m`nt[ri... Nici o jum[tate de or[ nu trece =i, peste v`rfurile copacilor de pe marginea =oselei, se isc[ ]n zare un nour vine\iu, care cre=te mi=c`ndu-se: fumul ce se ridic[ din co=urile fabricilor. Brusc perdeaua de copaci se rupe =i apare, ]n st`nga, o =osea larg[ venind ]n unghi drept fa\[ de aceasta. C`teva blocuri albe, unele gata, altele neterminate — se mut[

Ignat =i Ana

299

aici uzina mecanic[ din centrul ora=ului. Fluier[ o locomotiv[, lung, strident, de se r[sun[ toat[ valea — aici Nistru face un mic ocol ]n jurul ora=ului. Camionul traverseaz[ calea ferat[, — =oferul a ap[sat pe accelerator =i au reu=it ]nainte de a se ]nchide bariera. Pe din p[r\i se ]nal\[ mai multe blocuri cu trei =i cinci etaje — blocuri de locuit recent construite. Ma=ina face la st`nga =i d[ ]ntr-o ulicioar[ ]ngust[, printre ni=te case mici =i near[toase, r[mase de pe vremuri, mai merge pu\in =i opre=te. Ignat ]i pune-n palm[ =oferului ni=te b[nu\i =i, mul\umindu-i, coboar[. Acela ]ncearc[ a zice ceva, dar el o ia ]nainte, c[lc`nd pe un fel de trotuar, de-a lungul caselor — ni=te lespezi rare, f[r`mate, multe lips[, ]n locul lor s-au adunat b[ltoace murdare. Dup[ vreo sut[ de pa=i ce-i vine? se ]ntoarce =i se uit[ ]nd[r[t. Ma=ina nu mai este, a luat-o spre gar[. Dar o vede pe femeie: vine ]n urma lui... S-a cobor`t =i ea... Unde s-o fi duc`nd oare?.. Taman trece strada. Iat-o, se opre=te =i-l ]ntreab[ ceva pe un trec[tor. Acela o ascult[, apoi salt[ din umeri: nu =tiu. E vreun str[in: poart[ o co=ni\[ de papur[ ]ntr-o m`n[ =i pe um[r un sul de fr`nghie... Oare ce l-o fi ]ntrebat? +i cum se g`nde=te a=a, ]l cuprinde curiozitatea pe Ignat. C`t au mers ]mpreun[, o dat[ nu s-a uitat ]n partea lui! Mereu privea ]nainte. Ori l[sa ochii ]n jos, la picioare. De c`teva ori a v[zut-o fr[m`nt`ndu-=i degetele m`inilor. Mai mult a vorbit =oferul. A spus =i el c`teva cuvinte. Ea a t[cut tot drumul. De c`teva ori, la hopuri, piciorul lui s-a atins de piciorul ei. S-a ferit imediat, parc[ ar fi fript-o... — Dar ]ncotro merge\i, dac[ nu-i cu sup[rare? o ]ntreab[ c`nd ajunge ]n dreptul lui. — A!? aproape s[ \ipe femeia. Mata erai? Eu... =i se f`st`ce=te. — Am v[zut c[ l-ai ]ntrebat ceva pe un om... — Ai v[zut? Da... roste=te ]ncurcat[, l-am ]ntrebat... dac[ nu =tie... unde-i fabrica de mobile? — De mo-bi-le? lunge=te Ignat cuv`ntul. Mata la fabrica de mo-bi-le te duci? — Da, face cu glas stins femeia =i ro=e=te: trebuie s[... trec pe... acolo... s[ v[d...

300

Vladimir Be=leag[

Nu mai aude ce spune. Ignat o prive=te drept ]n fa\[, chiar cu un fel de neobr[zare, =i pe nea=teptate ]=i d[ seama c[ ea-i... un copil, ne=tiutor, r[t[cit, neajutorat... iar sufletul ei, de=i chinuit, a r[mas neschimbat, curat, ]n ciuda negurilor vie\ii... =i sufletul acesta odat[ parc[ s-a rev[rsat f[r[ s[ =tie cum asupra lui... — Dup[ col\ul ista-i fabrica... }i z`mbe=te vinovat de propriile g`nduri =i sim\[minte: faci la st`nga, mergi tot ]nainte =i dai de-o poart[ nalt[, de fier... Deasupra scrie: «Fabrica de mobile». — Da? se bucur[ ea =i gr[be=te ]ntr-acolo: m[ duc mai repede, c[-i sear[... Mul\umesc, om bun... Ignat o petrece cu privirea o bucat[ de loc, apoi o ia pe drumul lui, drept ]nainte, spre spital. Ana o conduce pe copil[-n salonul ei, o culc[ =i-i pune m`na pe frunte: are febr[? s-a speriat de ce-a v[zut? La ]ntoarcere se opre=te l`ng[ salonul unde zace Maria. La u=[ face de gard[ infirmiera ]n etate care ]n loc de bonet[ poart[ broboad[ neagr[. St[ cu spatele spre u=[ =i prive=te-n jos. Ana ]n\elege c[-i r[u cu s[rmana femeie. Bietele feti\e, de-ar putea s[ le dea de =tire-n sat. }=i potrive=te halatul la piept =i se ]ndreapt[ spre m[su\a din col\, pe care st[ telefonul. }n lungul coridorului vin, ]n ]nt`mpinare, un b[iat =i o fat[: el ]n pijama v[rgat[, ea ]ntr-un halat ro=u — adus de acas[, cele de spital sunt vinete, sp[l[cite. Merg privindu-se pe furi=... Se \in de m`n[, sunt ]ndr[gosti\i. L`ng[ telefon st[ medicul ei, cu spatele ]ncoace; vorbe=te cu sora-=ef[, care, aplecat[ asupra mesei, caut[ ceva cu v`rful creionului ]ntr-un registru. Ana se opre=te: iar o va dojeni — la ora asta se cuvine s[ stea-n pat. E foarte atent =i binevoitor cu d`nsa: nici chiar dup[ noaptea c`nd a ie=it =i a plecat n-a certat-o =i nu =i-a schimbat purtarea fa\[ de d`nsa. B[nuie=te c[ el =tie! Cu toate c[ n-a spus nim[nui: nici femeii... La ]ntoarcere, ]n zori, a cobor`t pe pervaz ]n salon — r[m[sese deschis[ fereastra toat[ noaptea — a pus hainele la loc =i atunci i-a v[zut ochii str[lucind... Ai venit? at`ta a zis: bine c[ ai venit...

Ignat =i Ana

301

Tot mai des ]=i aduce aminte noaptea aceea =i de fiecare dat[ i se pare c[ n-a fost dec`t un vis: prin vis s-a sculat, prin vis a scos hainele de sub patul vecinei =i s-a ]mbr[cat, prin vis a ie=it pe fereastr[... — Ce faci aici? Ana tresare: doctorul cu stetoscopul ag[\at de g`t =i cu o foaie ]n m`n[. — Vroiam s[ telefonez... Bolnava din camera mea... Poate-or veni copiii s-o vad[... — Maria... care-a c[zut? S-a telefonat de acum. Lu`nd-o u=urel de cot, o conduce pe coridor ]napoi. Iar nu te odihne=ti! O, dar mi se pare c[ se petrece ceva cu dumneata. E=ti... nu =tiu cum la fa\[... Ana ]ntoarce capul ru=inat[. Glume\ om medicul ei, glume\ =i vesel... C`nd a venit — ea a r[mas pe coridor, iar sora Marieta a intrat ]n cabinetul medicilor — a a=teptat destul de mult, de crezu c[ a uitat de d`nsa. U=a s-a deschis =i a ap[rut un b[rbat t`n[r ]n halat orbitor de alb — soarele b[tea ]n fereastr[. A venit drept la d`nsa, i-a dat m`na =i, re\in`ndu-i-o pe a ei, a zis: dumneata e=ti Ana Ciuntu? Vrei s[ g[zduie=ti la noi? Minunat! Mi-nu-nat! Totul o s[ fie bine! +i privi c[tre Marieta care-i z`mbi ]ntr-un fel aparte. }i puse m`na pe um[r =i o conduse ]n salonul ]n care st[ de acum a patra lun[... Da, cu o condi\ie, sublinie dumnealui atunci: ca sora dumitale — Marieta o recomand[ drept sora ei! — s[ urmeze strict prescrip\iile mele... S[ nu ]ncalce regimul... dat fiind c[ starea grav[ se datoreaz[ unor puternice emo\ii, =ocurilor nervoase... Deci: lini=te =i iar lini=te!.. A= fi putut s[ ]ndeplinesc toate cerin\ele, se g`ndi Ana, dac[ a= tr[i ]ntro p[dure, departe de lume. Dar aici, ]n spital... — S[ intr[m ]n salon, doctorul deschide u=a. Ana merge la patul ei. — +ezi. Urmeaz[ o t[cere, r[stimp ]n care medicul studiaz[ foaia ce-o are-n m`n[: cum te sim\i? — Mul\umesc, doctore, mai bine. — Nu mai apar junghiurile? o ]ntreab[ =i arat[ cu ochii ]nspre josul p`ntecelui.

302

Vladimir Be=leag[

— Nu, r[spunde Ana cobor`nd privirea ru=inat[: dup[ injec\iile de la urm[ n-am junghiuri. — Minunat! Mi-nu-nat! exclam[ vesel doctorul =i tot atunci observ[ ]mpletitura cu andrelele ce ie=eau pu\in de sub pern[. Ana, care se a=ezase, se mut[ mai ]ncolo ca s[ acopere lucrul ei de m`n[. Medicul prinde gestul =i-=i re\ine un z`mbet: naiv[ =i ]n acela=i timp dr[gu\[ nevestica asta! Schimb[ vorba f[c`nd o min[ grav[: — Am aflat. }n sf]r=it am aflat... —? S-a obi=nuit cu felul lui de a schimba pe nea=teptate vorba, trec`nd de la lucruri serioase la glume. +i totu=i ]=i pierde cump[tul: nu =tie cum s[ se \in[, ce s[ vorbeasc[. O ia cu vorba, p`n[ se deschide ]n fa\a lui, deodat[ devine grav, chiar aspru =i iat-o ]n deplin[ st[p`nirea lui... A aflat... oare ce-a aflat?... De drumul meu? De fuga mea de noapte?.. Dar cine putea s[-i spun[?.. Sigur: doamna Marieta, doar sunt prieteni! Cine =tie ce... prietenie ]i leag[... Zice c[ au fost studen\i ]mpreun[, dar... mai =tii? C`nd i-a v[zut pe am`ndoi ]n coridor vorbind, a avut impresia c[-s mai mult dec`t... Marieta niciodat[ nu i-a spus de ce pleac[ fiecare s`mb[t[ la ora=, la cine pleac[... E de loc din alt raion, de prin p[r\ile Sorocii... Sigur c[ ea i-a spus. Dar... se ]ntreab[ Ana: ea de unde =tie? Ooo! o fulger[ g`ndul: Ignat i-a spus! Altul nimeni nu =tia c[ a fost acas[. De mult b[nuia inima ei c[ ]ntre so\ =i doctori\[... A prins-o de at`tea ori privindu-l pe Ignat cu ochii mari =i taman c`nd el era cu g`ndurile-n alt[ parte... Ele am`ndou[ fie c[ preg[teau bucate ori coseau la ceva... Ea se ]ntorcea pe nesim\ite c[tre Marieta, ]i urm[rea privirea, se uita la d`nsul, deodat[ se ]ntorcea iar spre Marieta, care-=i d[dea seama c[ a fost descoperit[ =i... Nu, nu se f`st`cea, g[sea pe dat[ o ie=ire: =tii la ce m[ g`ndeam? Vroiam s[ mi-l ]nchipui pe Ignat al t[u ]n uniform[ de marinar. Trebuie c[ ar[ta bine, nu-i a=a?... I se spulberau pe loc b[nuielile, s[rind ca un copil: acu=i \i-l ar[t! G[sea ]n lad[ fotografia trimis[ de pe vapor, o aducea, se a=ezau al[turi — Ana micu\[, Marieta voinic[ — =i priveau c`nd la poz[, c`nd la Ignat, care-=i vedea de treburi prin curte...

Ignat =i Ana

303

— E adev[rat ce spune ea? — Ea? Cine: ea? nu ]n\elege Ana. — Marieta... C[ din ridicat \i se trage... — Din ridicat? Poate c[... Eu credeam c[ din r[ceal[... Am c[lcat toamna t`rziu lut cu picioarele, era frig, =i... dup[ aceea a ]nceput s[ m[ doar[, s[ m[ junghie... — +i din c[lcat, =i din ridicat... Doctorul face semn cu capul, z`mbind: acum o s[ fie bine. Culc[-te. Odihne=te-te. Am s[ trec mai t`rziu. +i nu uita: procedura la 18.00. Porne=te printre paturi. Mai arunc[ o privire spre perna sub care Ana ]ndosise lucrul ei de m`n[, la u=[ mai repet[ o dat[: odihne=te-te! =i iese. Ana fur[ cu coada ochiului spre femeia cu s`nii ]nf[=ura\i; acu=i o s[ spun[: iar cochetezi! o s[ r`d[: nu po\i s[-\i g[se=ti un bolnav ca noi, te bagi la doctori? Nu zice nimic femeia: respir[ ad`nc, rar — doarme. Iat[ c[ se las[ o lini=te morm`ntal[ cuprinz`nd salonul =i pe d`nsa =i sufletul ei... O trec fiori prin tot trupul: Doamne, ce t[cere s-a f[cut ]n lume, Doamne!... }nchide ochii =i... se vede, ca aievea, st`nd ]ngenuncheat[ la patul lui. ...A pl`ns a=a, cu obrazul pe marginea patului. Iat[ c[ o lovi un g`nd: Ignat nu-i, iar eu stau =i pl`ng... }n loc s[ \ip: unde-i so\ul meu, oameni buni? Mi l-a\i luat... Ce-a\i f[cut cu d`nsul? A ]ntins ]ncet m`na dreapt[, a pip[it a=ternutul cu degetele: plapuma desf[cut[... Este... este... doarme... Dar dac[-i mort? S-a culcat =i a murit... Ori l-a g`tuit cineva... De ce era u=a descuiat[?.. Aicea-i =osea, trece lume de pe lume... O, ce de-a groz[vii i-au trecut prin cap! S-a ridicat, =i-a purtat m`na ]n lungul patului: este... doarme... abia sufl[... De necaz c[ n-a sim\it-o c`nd a intrat, s-a l[sat al[turi, pe jum[tatea de pat liber[ =i s-a ]ntins cu fa\a-n sus, cu ochii deschi=i... Sunt aici =i tu nu =tii... Am venit =i nu m-ai ]nt`lnit... Inima-n mine se zbate =i nu sim\i... Cine te-a fermecat, ce b[utur[ \i-a dat de dormi somn at`t de greu?.. }n clipa asta Ignat tocmai intr[ pe poarta spitalului. Ana aude un sunet ciudat, mai drept spus simte cu ]ntreaga-i fiin\[ c[ se petrece ceva ]nfior[tor pe aproape. Sare de pe pat =i, izbind u=a, iese pe

304

Vladimir Be=leag[

coridor. La u=a salonului de al[turi nimeni: infirmiera ]n halat alb =i broboad[ neagr[ a disp[rut. Se apropie de u=[ =i o ]ntredeschide. C`nd Ana prive=te cu un ochi ]n[untru, Ignat ajunge ]n dreptul salonului =i se opre=te la vreo zece pa=i. Fereastra-i din dou[ p[r\i, cu dou[ geamuri sus — pe timp cald unu-i de obicei deschis, acum ambele-s blocate. E sus fereastra, la vreo doi metri =i jum[tate ]n[l\ime. Se uit[ Ignat ]n[untru =i vede o parte din perete, din tavan — geamurile-s pr[fuite — partea de sus a u=ii... Se ]ntoarce =i prinde a c[uta ]mprejur — data trecut[ erau ni=te c[r[mizi pe aici, scoase de cineva dintr-un zid, pesemne, c[ aveau mortar pe ele. Nu se v[d... Se d[ mai aproape =i trage cu urechea — nu se aude nimeni ]n[untru. S[ cioc[neasc[-n geam? Dar poate c[ bolnavele dorm... Am s[ mai a=tept, poate vine careva la fereastr[. De dup[ col\ul blocului r[sare o b[tr`nic[ purt`nd o co=ni\[ de papur[. }i sprinten[ de-a mir[rii =i vine bodog[nind: — Ia-ca-m[i! S[ calc at`ta drum =i c`nd colo nu-i voie s[ intri! Ce mai ]nseamn[ =i asta? Ele intr[, ele iese — tu =ezi afar[! Du-te la fereastr[! ]ng`n[ pe cineva. Vrea s-o ]ntrebe pe cine are aici, dar d[ cu ochii de c[r[mizile aruncate sub o tuf[ de liliac. Se repede s[ le ia =i c`t pe ce s[ se ciocneasc[ cu b[bu\a. Acuma fuge spre cel[lalt col\ boscorodind: unde-i =eful vostru care? l[s-c[ vorbesc eu cu d`nsul! P`n[ s[ a=eze cele vreo =ase c[r[mizi sub fereastr[, mai apare de dup[ col\ o m[tu=ic[, tot cu paporni\[ ]n m`n[, tot \up[ind ca o vr[biu\[ =i tot bodog[nind din gur[. Comedie: azi numai b[tr`nele umbl[ pe aici! +i toate cu co=ni\e. C`nd se uit[ Ignat mai bine, ]i tot aceea. Ajung`nd la jum[tatea cl[dirii b[bu\a se opre=te la o fereastr[ =i prinde a vorbi cu cineva. Hai c[ s-a ogoit! Ignat se apleac[, pune c[r[mid[ peste c[r[mid[ =i urc[. Nimeni ]n salon. Paturile goale. Pe cel din st`nga vede un ghem de l`n[ ro=ie, ]mpletitura... Ana nu-i... S-o fi dus la injec\ii. — M[i! Ia d[ c[r[mizile celea ]ncoa! Tu =i a=a e=ti cogeamite lungan.

Ignat =i Ana

305

Ce s[ fac[? Cedeaz[ babei c[r[mizile, ba ]nc[ le duce singur =i le pune sub fereastra ]n care st[ o nevestic[ rujat[-n obraji =i cu ochii ]ncondeia\i. V[z`ndu-l pe Ignat adev[rat cavaler, dudui\a ]i z`mbe=te dulce, dar el o ia spre fereastra lui. Porne=te s[ umble ]ncolo =i ]ncoace prin fa\a ferestrei. De at`ta fr[m`ntare ]l apuc[ un tremur. Parc[ l-ar zg`l\`i... curentul, ca ast[ prim[var[, ]n carier[, c`nd a pus badea Pricop, pe ]ntuneric, m`na pe cablu, a \ipat, Ignat a s[rit =i l-a apucat de picior — omul c[zuse — a prins a-l zg[l\`i =i pe d`nsul, abia s-au desprins am`ndoi... Putea s[-i carbonizeze... Se opre=te cu capul plecat: de ce? c`nd a ]nceput s[ m[ scuture? c`nd am v[zut c[ Ana nu-i?.. mai nainte?.. c`nd m-am dat jos din ma=in[?.. c`nd m-am urcat?.. ba nu: eram ]n mijlocul ogr[zii =i am strigat: hei, =ofer, stai c[ merg =i eu!.. Atunci m-am ]nfiorat. De ce? Iar umbl[ ]ncolo =i ]ncoace, ]ncolo =i ]ncoace: auzi tu? parc[ m-ar fi deocheat cineva, z[u... Demult, ]n copil[rie, se ]ntorcea cu bunica de la biseric[. Veneau de la ]mp[rt[=anie. Era ]n s[pt[m`na mare, ajun de Pa=ti. Frumos a fost la biseric[, ardeau lum`n[ri, c`nta corul ]n stran[. Dar aerul era cam ]n[bu=itor, lume mult[... C`nd a ie=it la aer, a luat-o ]nainte pe uli\[ — bunica a r[mas s[ sfatuiasc[ cu o prieten[... Merg`nd a=a, a sim\it c[ mai merge cineva pe al[turi. Era o feti\[ de seama lui... De unde vii? — Dar tu? — Eu... am fost cu bunica, =i nu spune unde a fost. — Te-am v[zut. Ai fost la biseric[. Te \inea bunic[-ta de m`n[. — M-ai v[zut? — De ce te miri? Am fost =i eu... +i tot cu bunica... — Cu bunica ta? — Da. Dar a r[mas s[ stea de vorb[... Atunci i-a venit a r`de =i a zis: las[-le s[ sf[tuiasc[, noi hai s[ fugim! — Hai s[ fugim! a fost de acord feti\a... S-au luat de m`n[ =i au fugit pe uli\[-n sus. La un col\ unde =tiau c[ iese un c`ine r[u s-au oprit: el a luat un pietroi ]n m`n[, ea a cules o v[rgu\[ de pe jos. El: dac[ vine ]i dau ]n cap =i-l c`rlig. Ea: nu m[ tem de c`ini, nici de lupi. N-au apucat a merge mult c[ le iese de dup[ alt col\, ]n fuste p`n[ la c[lc`ie, puf[ind din lulea, |iganca. Era ca de obicei, b[ut[ un pic, c[ci tot b[ga m`na-n buzunar =i nu nimerea. Ni=te copii r[i o str`mbau =i o porecleau, dar ea nu le d[dea nici o aten\ie. Cum a dat

306

Vladimir Be=leag[

cu ochii de ei, a l[sat buzunaru-n pace: voi ai cui sunte\i? ce umbla\i cu pietre =i be\e-n m`n[? — Noi... se b`lb`i Ignat: noi venim de la biseric[. — Ha-ha-ha, de la biseric[. Ia da\i-v[ mai aproape. S[ v[ deie m[tu=a vou[ ceva... C[ sunte\i copii cumin\i, v[ duce\i la popa, nu ca r[ii care m[ ]mproa=c[ =i m[ poreclesc... Le d[du c`te un inelu= din aram[ ro=ie: s-o \ine\i minte pe |iganca... o s[ cre=te\i mari... eu n-o s[ mai fiu pe lume... Se aplec[ =i-i s[rut[ pe frunte, — ei, s[rmanii, o sfeclir[ — apoi, d`ndu-se un pas ]napoi, plesc[i din limb[: bun[ pereche a\i fi, z[u! numai s[ cre=te\i mari =i s[ ave\i noroc... A \inut-o Ignat tot o fug[ p`n[ acas[. Tremura de nu-i nimerea dinte pe dinte. A ajuns tot o ap[. Maic[-sa nu =tia ce s[ fac[ s[-l ogoiasc[. Cic[: te-a deocheat |iganca. L-a stropit cu agheazm[. Vroia s[ ]n\eleag[: cum m-a deocheat |iganca? ce-a vrut s[ spun[ c`nd a zis: bun[ pereche a\i fi?.. Iar porne=te s[ umble. B[bu\a s-a dus. Ia c[r[mizile, vine la fereastra lui =i le a=eaz[ una peste alta. Nici el nu =tie de ce ]=i ]ntoarce privirea spre fereastra de al[turi. Tresare ]nfiorat: doi ochi ]l urm[resc. Doi ochi fic=i. Plini de uimire? De groaz[? Dar... sunt ochii Anei!.. Intrase ]n salonul muribundei. V[z`nd-o cum se chinuie, s-a retras la geam. Tocmai atunci cl[dea Ignat c[r[mizile. L-a v[zut, dar nu =i-a dat seama c[-i el. De unde? Nu, i se pare... Ignat nu i-a v[zut fa\a. I-a recunoscut ochii. +i ]ncremene=te-n loc. Ce-i cu d`nsa? S-a ]nt`mplat ceva? E ]n alt salon... Anu\o, eu sunt. Nu m[ recuno=ti? Am venit s[ te v[d... Te sim\i mai bine? Ziceai c[... Dar de ce te ui\i a=a, Anu\o? Sunt eu, eu... Ignat al t[u... Ana ridic[ bra\ele =i-=i str`nge t`mplele ]n palme — a \ipat? }n clipa urm[toare dispare din geam, ca ]nh[\at[ de o m`n[ nev[zut[. El ]ntinde instinctiv m`inile: de ce fugi? sunt eu... eu... Ignat.. I se face ]ntuneric ]n fa\a ochilor: am venit =i ea... tot sup[rat[ pe mine... sup[rarea aceea... c`nd s-a ]ntors de la lucru a g[sit-o cu spatele la sob[... a vrut s[-i pun[ m`na pe um[r, s-o ]ntoarc[ spre d`nsul, s-o priveasc[ ]n ochi: ce-i cu tine, Ano? de ce te ui\i la mine parc[ a=

Ignat =i Ana

307

avea p[r de lup?.. apoi cuv`ntul acela diavolesc ce s-a pus ]ntre d`n=ii... ca un zid... ca un monstru hidos... cuv`ntul acela... Naiv[ =i prostu\[ cum i-i felul, Paraschi\a a venit ]ntr-un r`nd la d`n=ii — pentru ni=te ciment c[ vroiau s[ dreag[ pragul casei — =i ]n loc s[-=i vad[ de drum, s-a ]ntins la sfat cu Ana. O tr`nti: ia ce gr[ie=te satul, fa An[... C[ iar[ te-ai avea ]n vorb[ cu Petrea. — Eu? Cu Petrea? De ce: iar[? Ce-am avut cu d`nsul? — Dar n-ai vrut s[ te duci dup[ d`nsul? — El a vrut. Eu n-am vrut. Dac[ vroiam, m[ duceam. — Ei vezi? z`mbi Paraschi\a care nici nu luase seama c[ venise prin tot satul cu poalele-nfipte-n br`u de i se vedeau genunchii: ]nseamn[ c[ amu vrei? Ignat era prin ograd[ =i le auzi — ]=i vorbeau deschis, vreo doi ani tr[iser[ sub acela=i acoperi=. Ana o ]n\elegea pe Paraschi\a, o comp[timea c[ n-are noroc s[ se m[rite. Dar uneori se ]ntorcea cu g`ndul: poate c[-i mai bine a=a, nem[ritat[, dec`t... ca d`nsa... o sterp[tur[! Da, al ei era cuv`ntul, al Anei, numai c[ atunci c`nd ]nc[ tr[ia cu b[tr`nii, era spus ]n glum[ cuv`ntul, nu credea c[ or s[ treac[ tot a=a luni =i ani =i spusa ei o s[ se adevereasc[. L-a spus =i l-a uitat. Dar Paraschi\a l-a \inut minte. L-a spus mamei sale, aceea la alte femei, p`n[ a ajuns la mama Anei care a st`rnit imediat t[mb[l[u: a=a? fata mea-i sterp[tur[? las[ c[ o iau ]napoi acas[... chiar azi o iau... feciorul lor Ignat c`t ]i de mare =i gros, el nu-i de nic[... a=a s[ =ti\i! Paraschi\a a tr`ntit cuv`ntul care... numai el lipsea... ca un chibrit aprins la un butoi de benzin[... P`n[-n sear[ c`nd s-a ]ntors Ignat de la munc[ a stat Ana ca-mpietrit[, apoi c`nd a ]ncercat s[-i vorbeasc[, i-a repezit m`na, l-a fulgerat cu ochii, a zbughit-o pe u=[ =i — dus[ a fost... Ignat ]nal\[ capul: pe fereastra asta a ie=it noaptea =i a venit acas[. De cu sear[ fusese tata Iosub la d`nsul. De la poart[ a strigat: m[i Ignat, m[i, acas[ e=ti? Ignat treb[luia de la vale de cas[ cu lopata: preg[tea ]ntr-un lighean mare ni=te mortar c[ avea de a=ternut o por\iune din br`ul de protec\ie, sub perete. S-a sprijinit ]n coada lope\ii: ce l-a apucat? Iar s-a sf[dit cu muieretul lui?.. Dar... tata Iosub era vesel: intr`nd pe porti\[ a f[cut un gest larg, teatral, parc[ ar fi

308

Vladimir Be=leag[

invitat pe cineva s[ treac[ primul: pardon, scuza\i, numai dup[ Dumneavoastr[... C`nd ia un p[h[ru\, dou[, joac[ teatru tata Iosub! Dar... are Iosub momente c`nd e ame\it de altceva: fie c[ face o treab[ pe placul cuiva ori ]nt`lne=te un om cu care ]ntre\ine o vorb[ a dracului de interesant[... Iar dup[ certurile de acas[ le las[ pe muieri, strig`ndu-le din poart[: m-am dus... ]napoi nu m[ mai a=tepta\i... +i apuc[ fie spre grajdul din marginea satului, fie spre =osea, la Ignat... Ignat puse fierul lope\ii ]n lighean =i prinse a amesteca. Turn[ apa din c[ldare =i se duse spre robinetul de l`ng[ poart[ s[ mai aduc[ una... Ce faci? Lucrezi? — Dup[ cum vezi... Poate pui =i mata m`na?.. — Eu? Ch]... ch]... Iosub ]=i netezi musta\a ar[t`nd la hainele curate =i pantofii noi: nu-s ]n form[... dac[-mi spuneai mai nainte.. +i tu... nu po\i s[ te hodine=ti m[car azi, s`mb[t[?.. Toat[ s[pt[m`na urci la piatr[... A=a-l d[sc[le=te totdeauna. +i: iaca eu, am muncit o via\[ =i... cu ce m-am ales? nici loc ]n cas[ n-am... un ceas, o zi, mai mult nu pot — trebuie s[ ies... m[ m[n`nc[ scorpiile... Ignat s-a uitat: ]i b[ut ori se preface?.. Iosub d[-i mai departe: crezi c[ eu m[ las? Nuuu! Ies =i pornesc ]n lungul satului: mai ]nt`lnesc un om, schimb o vorb[, mai ]nt`lnesc o cum[tr[, o pi=c de colea... ha-ha-ha!.. Se d[du mai aproape: =tii pe cine avut-am onoarea s[ ]nt`lnesc venind spre tine? N-ai s[ ghice=ti o mie de ani! +i s[ vezi cum s-a-nt`mplat! Ies eu ]n centru: drum ]ncolo, drum ]ncoace, drum la dreapta, drum la st`nga. Oamenii ca oamenii, fiecare se duce unde are treab[. Eu ]ncotro s[ apuc? Asta-i problema!.. +i ce-mi vine? — o iau la st`nga. Spre bufet. Numai c`nd ajung ]n dreptul bufetului, v[d ]ncotro am luat-o. Nici g`nd s[-mi trag piciorul pe acolo. Eu ]s de bufet?... Dar s[ vezi: ]nt`lnesc pe drum c`\iva lea\i: pe cum[trul Calistrat, pe Iosub Monu, tot Iosub =i... Suntem noi de bufet? Mo=negi cu b[rbile p`n[ la br`u. La bufet tinerii se duc. Noi trecem mai departe, numai a=a, tr[g`nd cu coada ochiului spre bufet. Ori Iosub, ori Calistrat zice: poate intr[m pe-o clip[? am ni=te parale aici, =i arat[ buzunarul de la spate... Nu, zic, nu intr[m... dac[ ai ni=te h`rtii, s[ mergem la cum[tra Vitori\a, are-un vin cum n-a\i b[ut de c`nd sunte\i... — V[leu! zic ei am`ndoi

Ignat =i Ana

309

=i li se aprind ochii ca la draci. — La cum[tra Vitori\a!.. }ntr-o secund[ parc[ i-a schimbat cineva. S[-i fi v[zut ce \an\o=i p[=eau! Cum au intrat ]n ograd[! Alaiul lui Vod[! Iar Vod[, bine]n\eles, eram eu ]n persoan[... Cum[tra acas[. Ne-a poftit la umbr[, sub =opron. Ne-a adus un ulcior plin, ni=te ceap[, br`nz[ — de cas[, nu de magazin... Ce s-o mai lungim? Golim ulciorul. Dar... nu asta vroiam s[-\i spun, m[i Ignate, alta era. Cum stau a=a cu paharu-n m[n`, numai ce v[d ie=ind din casa cum[trei... cine crezi? n-ai s[ ghice=ti!.. Cum st[tea cu c[ldarea-n m`n[, Ignat o l[s[ jos c[-l t[ia toarta: dar cine iese, m[ rog? spune odat[! — U=or de zis: spune! s-o fi v[zut cu ochii t[i!.. Tata Iosub lu[ aminte prin p[r\i: nu aude careva? se d[du mai aproape =i-i =opti la ureche... — Chiar a=a? nu mai spune! dar ce c[uta pe acolo? — P[i s[ vezi: parc-ar fi =tiut c[ am s-o ]nt`lnesc. Dar nu acolo, Doamne fere=te! M[ g`ndeam s[ trec pe la gr[dini\[ =i s-o v[d fie la fereastr[, fie cu copila=ii prin curte... de multe ori am g[sit-o a=a... V[leu! se lovi tata Iosub cu palma peste gur[: m-am dat de gol! =i r`se... dar s-o v[d ie=ind din casa Vitori\ei, la asta nu m[ a=teptam. Cum eram cu paharu-n m`n[, v[z`nd-o cum coboar[ u=urel pragul, mai s[-i zic un toast, pe care-l compusesem la repezeal[, ]n g`nd. Deodat[ u=a pe care o ]nchisese ]n urma ei se deschide iar[ =i... mai iese cineva... Un b[rbat... S[ mor c[ l-am v[zut! A dat s[ ias[ — l-am v[zut cum te v[d! — =i c`nd ne-a observat pe noi cei trei la masa de sub =opron, s-a scurs ]napoi, ]n cas[... S-a ]nfrico=at de noi, cum s-ar zice. Un b[rbat nalt, bine f[cut... mai ca tine! Pe sf`nta cruce dac[ mint! Era s[ strig: m[i Ignate, ce faci aici — bei? z[u, mi s-a n[z[rit c[ tu erai acela. S[ nu m[ mi=c din locul ista dac[ mint! Amu... m[ uit la u=[, m[ uit la lea\ii mei care sf[tuiau barb[-n barb[, m[ holbez la doctori\a Marieta... c[ ea era, anume c[ ea! =i m[ g]ndesc: iaca, a pus m`na pe d`nsa... Adic[ tu!... A=a-i trebuie, bravo! Dac[ a fugit de la Ioana din gazd[... — Tat[! s-a r[stit Ignat: vrei s[-\i torn c[ldarea asta-n cap? — Am gr[it ceva de r[u? a r`s tata Iosub. — Hai, las-o moart[! =i-l izbi um[r ]n um[r. Tata Iosub se feri r`z`nd: iac-a=a mi s-a n[z[rit mie. De aceea am venit fuga la tine. Le spun lea\ilor: sta\i

310

Vladimir Be=leag[

aici, c[ eu peste-un sfert de ceas m[ ]ntorc. Ies pe porti\[ =i \in tot o fug[. C`nd ajung, tu scormone=ti cu lopata-n nisip. Parc[ m-a tr[snit cineva-n cre=tet: asta-i bun[! tu acolo =i tu aici! nu-n\eleg nimic... Nu pricep — s[ m[ tai... Ignat s-a dus la lighean, a de=ertat c[ldarea =i s-a apucat iar s[ amestece cu lopata. Lui tata Iosub ]i arde a prujituri! Dar s[ pun[ m`na colea, s[-l ajute, nu vede... Tata Iosub ]l privi chior`=: =tia c[ fecior-s[u cam f[cea ochi dulci doctori\ei c`nd era ]n gazd[ aici, peste =osea. Nici dudui\a nu-=i ferea ochii de ai lui. Dar... dup[ ce-a prins firul Ana, doctori\a a hot[r`t s[ se mute... Ar fi avut am`ndou[, cic[, o discu\ie =i i-ar fi zis doctori\a Anei — sunt cele mai mari secrete pe care nu le =tie nimeni dec`t numai tata Iosub! — i-ar fi zis a=a: ai tr[it cu b[rbatu-t[u trei ani de zile =i n-ai avut nici un copil... acum dac[ n-ai avut, se vede c[ unul din voi nu e ]n stare s[ aib[... care, nu se =tie: poate tu, poate el... +i mai departe: m[ apuc s[ v[ ajut pentru c[ ]mi sunte\i dragi am`ndoi... m-am ]ndr[gostit de voi... eu? am avut o dragoste ]n via\a mea, dar prea a fost dureroas[... nu vreau s[-mi aduc aminte... socot c[ nici n-a fost... a=adar, drag[ sor[ Ana: te ajut! numai dac[ vrei tu. +i ar fi zis Ana: vreau, sor[ Marieta, =i s-ar fi repezit =i a ]mbr[\i=at-o, =i ar fi ]nceput s[ pl`ng[. Asta a fost pe c`nd doctori\a cu ochi negri de drac, cu trup plin =i ml[diu ca de =arpe st[tea ]n gazd[ la Ioana... +i, cic[, ar fi cuprins-o doctori\a la piept pe Ana ca pe un prunc: dar jur[ s[ faci cum oi zice =i are s[ fie bine. — Jur, jur, jur! a jurat Ana de trei ori, pe ce-a jurat, nu se =tie, pentru c[ ]n odaie erau numai ele dou[: de auzit se auzea, — nu tot! — iar de v[zut nu se vedea... vezi cum a pus-o pe biata nevast[ s[ jure? Ajuns[ la ananghie, doctori\a cic[ ar fi fost de fa\[ la una din certurile lor c`nd Ignat mai s-o loveasc[ pe Ana, =i, fiind ea de fa\[ i-a spus, dup[ aceea, ]ntre patru ochi, c[ n-or s[ aib[ zi bun[ ]n cas[ p`n[ nu vor aduce al treilea suflet ]n cas[: un prunc — s-a prins Ana s[ fac[ a=a cum a ]nv[\at-o Marieta. Nu peste mult timp — dup[ ziua c`nd, ]ntors de la munc[, a g[sit-o sprijinit[ cu spatele de sob[ =i... a r[sunat acel cuv`nt blestemat — doctori\a a p[r[sit gazda de la =osea. Iar ]n\elegerea a fost asta: te internez ]n

Ignat =i Ana

311

spital... are s[ te trateze cel mai bun medic... cu cele mai bune medicamente, de import... =i ai s[ vezi... peste o lun[, dou[... ]n\elegi? dac[ nici atunci n-o s[ purcezi grea, atunci facem alt[ experien\[... Doctori\a ar fi r`s — cine poate pune m`na-n foc c[ a=a a fost? — =i ar fi zis: dac[ nici atunci... atunci las[ pe mine: ]\i controlez eu b[rb[\elul! — Cum? ar fi ]ntrebat Ana speriat[. — +tiu eu cum, — a fost r[spunsul ]ndr[citei: a=a cum numai o femeie poate... ]mi place de b[rbatul t[u... =i el nu-i indiferent fa\[ de mine... dac[ o s[ am un copil de la el... ]n\elegi? — Un copil de la Ignat al meu? ai s[ mi-l dai mie =i ai s[ spui c[-i al meu, c[-i n[scut de mine nu-i a=a? S-ar fi f[cut t[cere, o t[cere deplin[... C`nd povestea Ioana acestea, ]nchidea ochii, dup[ care ridica m`na =i-=i f[cea semnul crucii: nu! ar fi strigat doctori\a: n-am s[ \i-l dau... ]l cresc s[ fie al meu... ori, dac[ nu, am s[ fac avort... ne-am ]n\eles? Ana s-ar fi b`lb`it, ne=tiind ce s[ r[spund[, apoi, revenindu-=i, se feri: dar e=ti diavolul, diavolul ]n carne =i oase... +i doctori\a: vrei — nu vrei, ai s[ faci precum zic eu... a=a va fi!.. — Auzi, gr[i tata Iosub c[tre fecior: da-i drept, dar nu-i drept, nu =tiu... eu am venit s[ v[d cu ochii mei... ai fost la d`nsa? dac[ nu azi, c`ndva mai ]nainte? — La cine? — La doctori\[. — Ce s[ fac? — Hm! pufni sup[rat tata Iosub: ce s[ fac[, auzi? at`tea luni f[r[ muiere, aceea frumoas[ =i gras[ ca o iap[ se pr[p[de=te dup[ d`nsul, =i el: ce s[ fac? — Ha-ha-ha! r`se Ignat: =i ce dac-am fost? ce-i mai departe?.. Aici tata Iosub a p[lit, a vrut s[ spun[ ceva =i s-a ]necat: auzi tu? el a fost acela! dar c`nd a dovedit s[ vin[ acas[ =i s[ se apuce de lucru?.. nu, e cu neputin\[... Auzi, b[iete, dac[ te dai ]n dragoste cu ovreicu\a asta, gata, s-a zis cu tine... nu le =tii... am avut una-n tinere\e, pe c`nd arg[\eam ]n t`rg s[-mi c`=tig parale de nunt[, c[... p[rin\ii mei... m[ cunoscusem cu una... zicea c[-i lucr[toare cu bra\ele =i ea, pe la boieri, dar... dup[ ce ne-am apropiat mai mult, a venit odat[ ]n gr[dina public[ ]mbr[cat[ ca o cucoan[... cu ea un t`n[r, zicea c[-i fratele ei, dar nu =tiu de era, poate... =i a=a m-a str[=nicit acel t`n[r: dac[ o am[ge=ti =i n-o iei, s[ =tii c[ nici urme de osi=oare de-ale tale n-o s[ r[m`n[!.. ea a v[zut c[ m-am f[cut alb la fa\[ =i a r`s: Iosif mi-a dat cuv`ntul c[ m[ ia

312

Vladimir Be=leag[

de nevast[... o s[ ne mut[m ]n sat la d`nsul... tata are s[ ne dea zestre un mic capital, deschidem dughean[... c`nd am auzit-o =i pe asta — eram logodit cu maic[-ta, m[ a=tepta s[ facem nunt[! — am rupt-o din loc =i ba s[ m[ mai ]nt`lnesc cu d`nsa... dar frumoas[, foc de frumoas[ era nem\oaica — eu ]i ziceam nem\oaica, pe c`nd ea ]=i zicea ovreic[... nici nu mai =tiu cine era cu adev[rat... ia seama, b[iete: una ca asta dac[ te prinde ]n capcana ei, nu mai scapi... le =tiu apuc[turile... dar, a=a b[tr`n cum m[ vezi... =tii ce?.. las’ c[ o tum[nesc eu pe doctori\a ta... +i c`nd a zis ultimul cuv`nt — ca-n poveste: doctori\a =i ea l`ng[ d`n=ii... — Bun[ seara, gospodari!.. Iosub st[tea st`lp ]n mijlocul ogr[zii, Ignat ]nc[rca mortarul cu lopata-n c[ldare: cum a intrat? era porti\a deschis[? ori tata Iosub =tia c[ are s[ vin[ dup[ d`nsul... dup[ ce-a avut vorba aceea la cum[tra Vitori\a? — Bun[, sor[ Marieta! l[s[ Ignat lopata ]n lighean: straniu, nu m[ a=teptam s-o v[d aici... mai cu seam[ c[-i =i tata Iosub! B[tr`nul f[cu un pas ]ntr-o parte ferindu-se: a auzit ce-am spus? Se aplec[ =i-=i =terse cu m`na v`rful pantofului de praf. Prinse un z`mbet sub\ire pe fa\a doctori\ei: =tiu ce discuta\i... am auzit... =tiu totul... dar nu v[ face\i griji... Ignat se uit[ la o fereastr[, la alta — nimeni. S[ m[ duc ]mprejur, s[ ]ntreb? Nu se duce. Mai a=tept. Data trecut[ mi-a ar[tat pe bra\ul st`ng ni=te v`n[t[i... c`t o palm[ de prunc... I-a f[cut injec\ie o sor[ tineric[... Se uit[ iar spre fereastr[: adev[rat ori mi se n[zare? Ana! De bucurie se clatin[ mai s[ cad[ de pe c[r[mizi. — Ai venit? z`mbe=te Ana. — Ce zici? Ignat se d[ mai aproape, dar fereastra-i nalt[ =i... n-o vede. Se trage iar mai ]napoi: ce zici? — De mult ai venit? — De vreo jum[tate de ceas. — Da?.. De vreun ceas? Nu se aude prin geamurile duble. Numai c`t pricepe dup[ buze. Ana deschide partea dinl[untru. O ]ncearc[ =i pe cea din afar[, dar nu poate: s-a umflat ori... }ntoarce capul =i schimb[ c`teva vorbe cu cineva din odaie. Apoi se suce=te iar c[tre Ignat:

Ignat =i Ana

313

— }i b[tut[ ]n cuie. Eri au b[tut-o... — Amu s-aude mai bine... S[ mut c[r[mizile mai aproape... Le cl[de=te chiar sub perete. Urc[ =i se apuc[ cu m`inile de muchea pervazului de piatr[. Ana se las[ cu coatele pe pervaz, ]=i sprijin[ b[rbia pe bra\e lipindu-=i fruntea de geam. Sunt aproape. Ignat ]i vede buzele... Nu =tiu cum... cam vine\ii... Ana ]l prive=te: s-a b[rbierit?.. data trecut[ a fost neb[rbierit... i-a spus: s[ nu vii a=a des... — Ce faci? — Ce zici? ]ntreab[ Ana, pentru c[ Ignat a vorbit ]n =oapt[ socotind c[ fiind a=a aproape are s[-l aud[. — Zic: cum te sim\i? Tot te doare injec\ia? — A trecut, face Ana, trage m`neca-n sus =i-i arat[ bra\ul. Nu se cunoa=te pata. }n locul ei multe punctule\e negre: semne de ]mpuns[turi. Pielea ar[mie are o culoare pl[cut[ =i Ignat ]ntinde palma s[ m`ng`ie locul, dar degetele se izbesc ]n geam. Ana z`mbe=te. — Mai \ine mult carantina? — Carantina? Ana salt[ din umeri: nu =tiu. — Pe acolo, Ignat arat[ spre u=[: nu se poate de intrat? — Nu. Ana se ]ntunec[ la fa\[. A ]ncercat mai alalt[ieri unul =i a fost scandal mare ]n tot spitalul. Medicul-=ef... Ana se ]ntoarce =i vorbe=te iar c[tre cineva din fundul salonului. Ignat ]i vede jum[tatea de fa\[ ]ntoars[ c[tre d`nsul: fruntea bombat[ =i neted[, linia dreapt[ a nasului frumos rotunjit la v`rf... Uneori c`nd Ana se =tia singur[ fie lucr`nd, fie dus[ pe g`nduri, surprindea pe chipul ei o expresie grav[, neobi=nuit de grav[, ca de femeie ]n etate care a v[zut at`tea pe lume =i a juns s[ st[p`neasc[ ]n\elepciunea vie\ii. O privea ]ndelung c[ut`nd s[-i ghiceasc[ fr[m`nt[rile, odat[ d[dea glas, ea tres[rea, se ]ntorcea spre el =i-i r[spundea cu glas de copil, iar nasul ]i p[rea un pic pornit la v`rf ]n sus, =treng[re=te... Oare cu cine vorbe=te? este cineva: vreo sor[, vreun medic?.. acu=i o cheam[ iar undeva =i va trebui s[ a=tept... Pleac[ ochii: dac[ se uit[ ea ]n alt[ parte, am s[ m[ uit =i eu.. uite c-am venit, o a=tept =i ea... nu poate termina vorba... cu cine-o fi vorbind acolo...

314

Vladimir Be=leag[

St`nd cu fruntea lipit[ de geam Ana n-a auzit c[ s-a deschis u=a — i-a spus femeia cu pieptul bandajat. S-a ]ntors =i a v[zut-o pe copila vecin[ st`nd cu spatele proptit de u=[. Are fa\a ro=ie, respir[ des. — Ce-i? Ce s-a ]nt]mplat? Feti\a tace, cu b[rbia-n piept =i cu m`inile la spate. — Ai alergat? Te-a fug[rit cineva? — Nu. — Atunci ce s-a ]nt`mplat? Copila ofteaz[, ]ngaim[ ni=te cuvinte — Ana nu le deslu=e=te, prinde numai tonul — =i o zbughe=te prin u=a ]ntredeschis[... S-a sup[rat c[... stau de vorb[ cu altcineva?.. O s[-i treac[... =i se ]ntoarce c[tre Ignat. El prive=te-n jos, g`rbov, parc[ l-ar fi certat cineva. }=i fr[m`nt[ degetele ca un pu=tan venit prima dat[ la ]nt`lnire cu o domni=oar[. Brusc Ana revede momentul c`nd... s-a rupt din m`inile lui Petrea care mai ]n glum[, mai ]n serios o ]mpingea spre marginea jocului ajutat de un veri=or de-al lui, unul cu o frez[ ca o coam[ de cal... s-a rupt, a luat-o la fug[ ]n partea opus[... l-a z[rit ]ntre fl[c[i pe Ignat, nalt, voinic... s-a repezit spre d`nsul, s-a ag[\at de bra\ul lui cu lacrimi ]n ochi: nu m[ l[sa! ia-m[ cu tine... mi-i fric[... c`nd a ]n\eles Ignat ce se ]nt`mpl[ cu fata cu care se =tiuse de bine, dar cu care ]n ajun se certase =i hot[r`se c[ totul s-a terminat ]ntre ei... lumea adunat[ la joc s-a desf[cut ]n dou[ l[s`nd o trecere larg[... atunci a v[zut motocicleta cu ata= a lui Petrea... Petrea se ciond[nea cu verii lui, c[ mai ap[ruse unul, apoi a dat s[ porneasc[ iar spre Ana, dar v[z`nd-o lipit[ de Ignat, a ]nc[lecat pe motociclet[, a dat gaz =i a luat-o din loc cu o vitez[ turbat[... Acum v[z`ndu-l pe omul ei a=a ru=inos, a=a neajutorat, se mir[: cum de m-am b[gat atunci la d`nsul? Pentru c[ l-a v[zut mare, nalt, un uria= =i... =i-a ]nchipuit c[ trebuie s[ fie curajos, puternic, iar el... uite-l, ca un copil... I se face mil[, cioc[ne=te cu degetele-n geam. Ignat ]nal\[ capul. Se privesc o vreme unul pe altul. Bag[ de seam[ c[ el =i-a luat scurteica cea nou[, cu guler de astrahan. Deun[zi a venit ]n jachet[.

Ignat =i Ana

315

Era cald... Acum se las[ frig... Trebuie s[ mai cer o plapum[... Spunea la radio... te pomene=ti c[ la noapte ninge... Dar v[d c[ n-are nimic ]n m`ini... Poate are vreo leg[turic[, dar a aninat-o ]n vreo creang[... — Ai adus p[pu=a? — Ce?! nu ]n\elege Ignat: ce s[ fac? Vorbe=te rar, ating`nd geamul cu buzele: — P[-pu-=a... Ai uitat? — Ah da: p[pu=a, repet[ Ignat vinovat. N-am uitat. Am fost la magazin.. Am f[cut comand[: s[-mi aduc[ una mare, frumoas[. — S[ vorbeasc[! — Da, s[ zic[: ma-ma, ma-ma! Ignat z`mbe=te. Ana se ]mbujoreaz[ la fa\[. L-a rugat s[-i aduc[ o p[pu=[ pentru copila cu care s-a ]mprietenit aici, la spital... +edea odat[ Ana pe pat =i ]mpletea. Vine feti\a =i zice: ce ]mplete=ti, li\[ Ano? — Ciorapi. — Dar de ce-s a=a de mititei? — P[i... pentru un copil mic... S-a uitat copila ]mprejur, =i-a purtat m`na pe muchea noptierei ca o b[tr`n[ care chibzuie=te cum s[ duc[ vorba mai departe =i zice: mata n-ai nici un copil mic... vrei s[ ai, dar n-ai... apoi, pe g`nduri: a=a-i de greu de tr[it c`nd n-ai nici un copil... Anei ]i d[dur[ lacrimile. O cuprinse =i-i str`nse c[p=orul la piept: las-c[-i spun lui b[rbatu-meu s[-l aduc[... copilul... ca s[-l vezi =i tu... St[tu copila c`t st[tu la pieptul ei, se desprinse =i, a=ez`ndu-se al[turi, zise dup[ o lung[ t[cere, cu ochii la geam: nu fi nec[jit[, li\[ Ano... iac[, cic[, erau odat[ un om =i o femeie =i, tot a=a, n-aveau copii... le era ur`t la am`ndoi singuri ]n casa lor, ]nc`t de la o vreme femeia nu mai poate =i zice: m[i omule, f[ ce-i face, du-te-n lume =i s[ nu te ]ntorci acas[ f[r[ copil... s-a speriat omul: dar cum vine asta, femeie-h[i! s[ fur copilul altora? pentru asta or s[ ne sp`nzure pe am`ndoi!.. dac[ mai bine a=a, zise copila =i deodat[ ]=i lu[ de seam[ =i ]ntoarse povestea pe loc: femeia n-a zis s[ aduc[ copil de furat, i-a spus c[ orice vietate ]nt`lne=te ]nt`i ]n cale, fie m`\[, c[\el, arici, purcel, coco=, vi\el — s-o ieie =i s-o aduc[ acas[ =i acela s[ fie copilul lor... feti\a z`mbi: a=a vine povestea! apoi clipi =treng[re=te, slobozind sc`ntei

316

Vladimir Be=leag[

de sub gene: a pornit omul prin lume, merge el c`t merge pe drum =i numai iaca ajunge din urm[ pe un b[ie\el de vreo =ase-=apte ani=ori... ]mbr[cat ]n pantaloni alba=tri, palton ro=u =i cu scufi\[ galben[ pe cap... b[iete, b[ie\ele, zice foarte ]mbucurat: un’ te duci tu oare? — unde m-or duce ochii, r[spunse b[ie\elul... — Cum a=a: n-ai cas[? n-ai p[rin\i? — N-am pe nimeni, zice b[ie\elul, dar nu se uit[ spre om, numai trage cu coada ochiului... merg ei mai departe: b[ie\elul p[=e=te repede, omul abia se \ine de d`nsul... — +i unde, m[ rog, te-ai pornit acuma dac[ nu-i secret? — M[ duc pe lume, am auzit c[ sunt ni=te case unde-i bine =i vesel, sunt copii mul\i =i ai cu cine te juca, juc[rii fel de fel... Asta, a priceput Ana, era povestea ei, a copilei: mam[-sa murise, tat[l ocupat, venea la spital numai bunica =i ]nc[ rar de tot, c[ suferea de picioare... ea-=i pusese-n g`nd s[ se duc[ la orfelinat, pentru c[ auzise cine =tie cum c[ tat[-s[u vrea s[-i aduc[ alt[ mam[ =i nu vroia s[-i spun[ mam[ altei femei... v[z`nd-o pe Ana dus[ pe g`nduri, ]i vorbi la ureche, ]n =oapt[: s-a dus b[ie\elul cu omul la d`nsul acas[ =i c`nd au ajuns la femeia lui, tare s-a mai bucurat... iar c`nd s-au uitat mai bine, li\[ Ano, era o feti\[... Ana izbucni ]ntr-un r`s nervos, cu lacrimi, o cuprinse iar la piept =i-i =opti: a=a, draga mea, a=a-i soarta noastr[, a femeilor pe lumea asta... — Ce m[n`nci? Pe la mama te mai duci? — Ce se nimere=te. G[tesc din c`nd ]n c`nd c`te-o fiertur[... Mai mult la cantin[ m[n`nc, la lucru... N-a auzit partea a doua a ]ntreb[rii? Ana a ]ntrebat dac[ se duce la mama ei. Ignat ]=i aduce aminte de datoria ce-aveau a o ]ntoarce lui tata Iosub... Adun[ ban la ban... R[m`ne uneori =i face c`te o jum[tate de norm[ ori chiar o norm[ ]ntreag[ pe deasupra. +i ea str`ngea banul cu =apte noduri. Dar iat[ a nimerit ]n spital, e a patra lun[... Pentru buletin nu i-au dat, nu-i clar ceva cu stagiul de munc[... A trecut tata Iosub de c`teva ori — trimis de muieri ori din ini\iativa lui? — ca s[-i aduc[ aminte de sum[... Ignat se f[cea a nu ]n\elege, p`n[ odat[ ]l r[zbe=te =i-i spune: v`nd vinul =i-\i ]ntorc... am f[cute vreo patruzeci de vedre...

Ignat =i Ana

317

— Ai mei au trecut pe la tine, mama =i cu tata? |i-au spus? Ana poart[ palma pe geamul aburit. — Poate-au fost, dar nu eram acas[... — S-au dus t`rziu de aici... +i mai aveau o trebuin\[ ]n ora=... I-au cerut adresa doctori\ei Marieta: aici, la ora=. Ziceau c[ au o vorb[ cu doctori\a. Adresa exact[ Ana n-o =tie, poate o v[d ]n sat... Atunci mama a zis c[ vrea s-o roage poate o scoate pe Ana mai degrab[ din spital, =i dac[ o scoate, s[ vie acas[, drept la d`n=ii — nu mai are ce c[uta la casa de la =osea... — Da... mi-a spus Guli\[ c[ m-a c[utat cineva. Credeam c[ a fost tata Iosub, cu datoria... }=i mu=c[ limba: na! c[ am tr`ntit-o. Ana n-a prins ultimul cuv`nt. St[ cu degetele r[sfirate pe geam. Ochii i s-au f[cut mari, neobi=nuit de mari, =i-n ei plutesc nourii de pe cer, tremur[ copacii sub\iri, desfrunzi\i... — Te-am visat ast[ noapte... Ana ]i poveste=te totdeauna visele; se uit[ peste capul lui =i-i poveste=te: se f[cea c[ veneam am`ndoi din gr[dini, pe c[rare... Eu m[ ca\[r pe mal ]n sus, apuc`ndu-m[ cu m`inile de muchiile pietrelor. M[ uit ]n urm[, te v[d g`f`ind =i r`d. Iar tu: fugi! iac-a=a mereu fugi de mine... M[ ]ntorc, te iau de m`n[ =i prindem a urca am`ndoi... Ia te uit[, zic: casa noastr[! C`\iva oameni se suiser[ pe acoperi= =i scoteau \igla. O scoteau =i ]i d[deau drumu-n jos pe ni=te sc`nduri puse ]nclinat la strea=in[... Ce face\i? Cine v-a dat voie? Vreau s[ m[ reped spre ei, dar m[ ]ntorc spre tine =i te ]nh[\ de m`n[: tu, omule, ce stai? ne d[r`m[ casa, nu vezi? — Cum o d[r`m[? zici tu: n-o d[r`m[ nimeni... Al\i c`\iva b[teau cu r[ngile ]n perete, scoteau pietrele =i le aruncau la o parte... +i pere\ii desfac! ori nu vezi, Ignate? Te-ai uitat la mine =i ai zis: taci, An[, c[ asta nu-i casa noastr[! — Cum: nu-i casa noastr[? De amu nici casa nu \i-o cuno=ti? c[ doar am`ndoi am f[cut-o, am`ndoi am ridicat-o, cu m`nu\ele noastre... Ascult[ Ignat =i-=i aminte=te seara c`nd, ]ntors de la munc[, a g[sit-o st`nd cu spatele la sob[, a vrut s-o m`ng`ie, ea s-a ferit =i a \ipat cuv`ntul acela... }ntinde m`na spre obrazul ei, spre fruntea neted[ =i

318

Vladimir Be=leag[

curat[ =i frumoas[ ca d[ltuit[ ]n marmor[, dar degetele se opresc... z`mbe=te =i r[m`ne cu degetele pe geam, peste degetele Anei r[=chirate din cealalt[ parte. Ea clipe=te din ochi, ca de=teptat[ din somn — a v[zut chiar l`ng[ ochi degetele lui mari, groase, voinice, cu b[t[turi =i zg`rieturi b[tute cu praf de piatr[ =i unghiile cornoase, cea de la inelar cr[pat[ la v`rf — =i prinde a purta palma peste degetele lui, r[spunz`nd la chemare... Le simte parc[ asprimea, c[ldura... Z`mbe=te. Ignat z`mbe=te =i el. — Faci focul seara? — A=a... o dat[ la dou[, trei zile... V[z`nd c[ Ana se ]ncrunt[, adaug[: dac[ nu-i frig. M[ ]nvelesc bine =i mi-i cald... — Vii t`rziu de la lucru? — Dup[ cum se-nt`mpl[. Azi am venit devreme. S-a stricat ma=ina de t[iat =i... — |i-am spus s[ nu vii a=a des... Vezi: din cauza carantinei nu po\i intra... — Mi-a picat o ma=in[, m-am suit =i... Joi sau... miercuri i-a adus ceva de m`ncare. De data asta... C`nd a urcat ]n cabin[ s-a g`ndit: trec pe la vreun magazin, ]n ora=, dar s-a luat cu femeia aceea =i a uitat. +i-a adus iar aminte, dar era la poarta spitalului =i ghereta de aici ]nchis[. — Auzi, Ignate: ai tu ceva la inim[... Ce s-a ]nt]mplat? — Eu?! tresare Ignat: n-am nimica. — E=ti, nu =tiu cum, ab[tut: te g`nde=ti ]n alt[ parte. Ce s-a ]nt`mplat. — Dar nu s-a-nt`mplat nimic, str`nge Ignat din umeri. — Ba s-a ]nt`mplat. C`nd ]\i povesteam visul, am observat c[ ai ceva. Nu m[ ascultai atent ca de obicei. — Ei, nu te ascultam, vrea s[ fac[ Ignat pe =ugub[\ul. Ba te ascultam numai urechi... Dar ai =i tu ni=te vise! Altceva mai frumos nu po\i visa? Ana se ]ntunec[ la fa\[ =i atunci ]i pare r[u de ce-a zis.

Ignat =i Ana

319

— De fapt, visul t[u nu-i chiar a=a de aiurea cum pare. A trecut azi inginerul pe la mine — nu i-a zis pe nume, Ana a priceput despre cine-i vorba. Venea din deal cu bri=ca =i m`nzul dup[ d`nsul. Mi-a intrat ]n ograd[ =i mi-a f[cut r`s: a v[rsat ligheanul cu ap[ de ploaie de sp[lat... m`nzul... De ce-mi spune de m`nz, se g`nde=te Ana. Ce-i cu d`nsul azi? Parc[ n-ar avea =ir la vorb[. Mereu cu g`ndu-n alt[ parte... — Doctori\a n-a mai fost? Ignat r[m`ne cu gura c[scat[: ]ntrebarea l-a toropit, a=a de nea=teptat[ a fost. Iat[, vas[zic[, ce avea ]n vedere c`nd zicea c[-s cu g`ndurile-n alt[ parte. — N-a fost. S-a mutat mai aproape de lucrul ei... De fapt, a trecut Marieta pe la d`nsul, =i el a c[utat-o de c`teva ori, iar o dat[ a g[sit-o =i au venit ]mpreun[ acas[. De ce s[-i spun[? S[-i strice inima? Nu b[nuia Ignat c[ doctori\a ]i vorbe=te Anei totul =i c[ Ana =tie orice vorbuli\[ a lor. Atunci c`nd a intrat ]n ograd[, ]n urma lui tata Iosub, Marieta venise anume la Ignat. +tia c[-i singur. Nu se a=tepta s[-l g[seasc[ =i pe cel b[tr`n — ]l z[rise la Vitori\a, ]mpreun[ cu al\i c`\iva, sub =opron, ]mprejurul polobocului pus cu fundu-n sus. Era o zi de s[rb[toare, un sf`nt cre=tinesc, i-a spus gazda... Avea nevoie s[ plece de urgen\[ la ora=, a prins un p[rinte cu ma=ina, a repezit-o la =osea, l[s`nd-o la poarta lui Ignat... — Sta\i de vorb[? ]ntreb[ z`mbind sub\ire, ceea ce vroia s[ ]nsemne: =tiu ce discuta\i... am auzit... dar nu v[ face\i nici o grij[... — Iaca, st[m, se b`lb`i tata Iosub =i prinse a-=i freca nasul: st[m... st[m... st[m... Ignat avu o tres[rire pl[cut[: at`ta timp n-ai c[lcat pe aici... ai venit... }=i aminti vorba lor ]n c[su\a Ioanei, c`nd s-a a=ezat pe patul ei, la picioare. De atunci n-a v[zut-o. S-a ]ndep[rtat de d`nsul. De ce? A plecat de la Ioana. De ce? Nu =tia, dar b[nuia Ignat c[ exist[ o ]n\elegere ]ntre doctori\[, Ana =i... tata Iosub! Da, da... To\i =tiu ceva, numai el, Ignat, habar n-are. De ce, dar, tocmai acum vine tata Iosub =i-i spune c[ l-ar fi v[zut intr`nd ]n cas[, la doctori\[? C`nd o v[zu, Ignat izbucni ]ntr-un r`s scurt, ciudat, apoi se ]ncrunt[... — Straniu,

320

Vladimir Be=leag[

da? se adres[ doctori\a deodat[, =i c[tre tat[, =i c[tre fecior: a=a e c[ v[ pare straniu s[ m[ vede\i aici? — Cum? De ce? ]ncerc[ Ignat s[-=i descre\easc[ fruntea: dimpotriv[, v[ a=teptam! — M[ a=tepta\i? Pe mine, f[cu doctori\a plin[ de mirare: de unde putea\i =ti c[ voi trece pe aici? — Ei... eu... tata Iosub se b`lb`i vr`nd s[ intre-n vorb[, dar nu reu=i. Cum, adic[? Era convins c[ i-a v[zut acum zece minute pe am`ndoi ie=ind din casa cum[trei =i vroia s[-i prind[... Ce mai =tiu bine s[ se prefac[: nici usturoi n-au m`ncat, nici din gur[ nu le miroase. P`n[ la urm[ zise: da... v[ a=teptam, adic[ el... el v[ a=tepta, c[ eu... eu v-am v[zut la Vitori\a, dar nu m[ g`ndeam c[ veni\i ]ncoace. Zic: hai s[ trec pe la Ignat, aveam o vorb[ cu d`nsul... Ignat: taman ]mi vorbea de dumneata. — De mine? — Zicea c[... — Hai, las[, Ignate, nu m[ mai vinde =i tu... — De ce, tat[? Eu te v`nd? Spun adev[rul. O a=teptam pe dumneaei de bun[ seam[. De c`nd nu-i Ana acas[, nu mi-a c[lcat picior de femeie pragul. C[tre doctori\[: ne-a\i uitat, sor[ Marieta. }mi pare r[u. Mi-a\i luat nevasta, a\i dus-o la ora= =i amu nici nu vre\i s[ m[ =ti\i?.. — Am trecut de c`teva ori, dar nu te-am g[sit: vii t`rziu acas[... — T`rziu... L[s[ Ignat c[ldarea de=art[ jos, veni la musafir[ =i se opri ]n fa\a ei. O privi drept ]n ochii mari, negri: dar pofti\i ]n cas[. Ce st[m aici? Tata Iosub, imediat: da, da! pofti\i... ce sta\i afar[? — M[ rog, f[cu doctori\a ]ngust`ndu-=i ochii: mergem! Dup[ c`\iva pa=i, v[z`nd c[ b[tr`nul nu-i urmeaz[: dar mata? — Eu? se trase ]nd[r[t tata Iosub: eu m-am dus... fug repejor la cum[tra, c[ m[ a=teapt[ amicii sub =opron... Cine =tie c`t or fi stat de vorb[ atunci. C`nd a plecat Marieta de la d`nsul, nici nu s-a sculat s-o conduc[ — a=a l-a rugat ea. Dup[ aceea a adormit dus. A dormit somn greu =i ad`nc cum nu mai dormise ]n via\a lui. Peste vreun ceas =i jum[tate a venit Ana, parte pe jos, parte cu ma=ina, ]n haine str[ine, de la spital. Fugise. A intrat ]n cas[ =i n-a auzit-o — era ca =i mort... — Hainele mi le-ai pus ]n lad[? ]ntreab[ Ana. — Hainele? Ignat bate din ochi: care haine? a, hainele... da, le-am pus! Peste c`teva clipe ]n\elege ce l-a ]ntrebat =i-=i aminte=te c[ stau ]n tind[ cum le-a prins ]n cuier c`nd le-a adus de la spital.

Ignat =i Ana

321

— Gherghinele n-ai uitat s[ le ]ngropi? — N-am uitat: le-am ]ngropat. Adev[rat, le ]ngropase. — Ia seama, or s[-nghe\e. — Tii! se love=te Ignat muiere=te peste frunte: era s[ uit! |i-am adus ni=te mere. Ana nu-l aude — r[sun[ un zgomot la spatele ei, la u=[. }ntoarce capul, crez`nd c[-i copila. Nu era ea. U=a ]ntredeschis[. R[zbate g[l[gia de pe coridor. Trece cineva prin fa\a u=ii, nalt, greoi, p[=ind ap[sat. Medicul-=ef? Ori paznicul de la poart[? Ce s[ caute paznicul aici? Era chemat c`nd trebuia s[ urce ceva greu, peste seam[ de greu: apuca targa de un cap[t, de cel[lalt apucau dou[, chiar trei infirmiere... Prima dat[ c`nd a venit aici cu doctori\a Marieta, l-a v[zut st`nd ]n poart[ cu picioarele desf[cute =i cu m`inile ]mpreunate la spate. P[rea un monument pus anume! A f[cut o plec[ciune d[tre doctori\[ sco\`ndu-=i c[ciula dintr-o oaie — se vede c[ o cunoa=te bine! — Ana i-a v[zut degetele butuc[noase cu unghii negre =i a sim\it c-o trece rece prin =ira spin[riii... Dup[ ce a fost anun\at[ carantina, o tot b[tea g`ndul s[ fug[... de fapt, g`ndul i-a venit mai nainte, pe nea=teptate, ]n ziua c`nd a fost Marieta pe la d`nsa, au stat de vorb[ ]ndelung, la plecare doctori\a s-a uitat la mijlocelul ei =i a zis: acum sim\i ceva? e mai bine? — Despre ce parte... mai bine? — Despre partea asta... nu-\i vine uneori s[ fugi acas[? — S[ fug? o privi Ana uluit[: cum s[ fug? — Am zis =i eu! a=a, s[ ]nchizi ochii =i c`nd ]i vei deschide iar[ s[ te pomene=ti ]n pat, l`ng[ b[rb[\el... n-ai a=a dorin\[?... Ana ro=i =i ]ntoarse capul ]n alt[ parte... Dup[ ce s-a dus doctori\a, a c[zut pe g`nduri =i s-a fr[m`ntat mult timp: de ce-a zis a=a? de ce m-a ]ntrebat? nu cumva azi vrea s[ fac[ ceea ce =i-a pus ]n g`nd? anume azi, de aceea a venit s[ m[ cerceteze, spre a se asigura... Spre miezul nop\ii sim\i c[ focul din inim[ o frige at`t de tare ]nc`t nu mai putu rezista: scoase de sub patul vecinei hainele pe care le ochise de mult, se ]mbr[c[, deschise geamul — nu era b[tut ]n cuie — cobor], se =upuri pe sub copaci =i tufari de fric[ s[ n-o simt[ uria=ul din poart[, s[ri p`rleazul =i de acolo o \inu tot o fug[ p`n[ la =osea.

322

Vladimir Be=leag[

Fugea =i-=i zicea: sunt am`ndoi, acuma trebuie s[ fie ]mpreun[, am`ndoi... =i-=i amintea fiece privire, fiece cuv`nt schimbat ]ntre d`nsul =i doctori\[ — pe toate le prinsese, pe toate =i le ]nsemnase, pe toate =i le amintea... Ignat scoate dintr-un buzunar un m[r — avea buzunare ad`nci la scurteic[! — apoi ]nc[ unul =i le ridic[ spre geam. — |ine, zice z`mbind. V[z`ndu-le mari =i ro=ii, Ana ]ncearc[ s[ z`mbeasc[, dar zgomotele de pe coridor, bufniturile din salonul vecin ]i fac z`mbetul silit, nefiresc. Ignat observ[ schimbarea: nu cumva se teme c[ au s-o certe c[ ia de m`ncare de la unul de afar[, f[r[ voie? Cum ar lua dac[-i ]nchis[ fereastra? Ana, f[r[ s[-=i dea seama, ]ntinde m`na =i-mpunge cu degetele-n geam. Ce-i cu d`nsa? Unde i-s g`ndurile? De ce tot trage cu urechea spre fundul salonului? — Cine-i... ce-i acolo? Ignat arat[ cu privirea. — Nimeni... nimic, face Ana semn cu capul, dar... pa=ii, sunetele de pe coridor, murmurul specific de spital o fac s[ ]n\eleag[ c[ s-a ]nt`mplat... ireparabilul! Zv`cne=te de jos, urc[ pe pervaz, trage un c`rlig =i deschide gemule\ul de sus. Scoate o m`n[: — Arunc[-le! O prive=te o clip[ uluit: picioarele ei ]n cipici de spital sunt acum la nivelul ochilor, aproape de tot. — Stai c[ nu v[d nimic! strig[ Ana. Scoate =i capul afar[. Apoi scoate =i cealalt[ m`n[, f[c`nd palmele co=ule\. — Hai, arunc[, ce stai? Surprinde privirea mirat[ a lui Ignat. El \ine merele ]n m`inile-ntinse, privind la ea, ]n sus. C`nd ]=i d[ seama unde se uit[, Ana ro=e=te =i-=i str`nge poalele halatului ]ntre genunchi. — C`nd ]\i d[ drumul acas[? V[zuse pe piciorul drept, mai sus de genunchi, semnul roz ca un v`rf de secer[. Vii degrab[? — Peste vreo dou[-trei s[pt[m`ni. — De Anul Nou ai s[ fii acas[? — Cred c[... Doctorul zice c[ da.

Ignat =i Ana

323

Ignat arunc[ un m[r. C`nd ajunge la ]n`l\imea m`inilor, Ana ]nchide palmele =i-l prinde. — Frumoase mere! De unde le-ai luat? Se bucur[ ca o feti\[. — De la noi. Din livada noastr[. — De la noi? Din care pom? Nu \in minte s[ fac[ vreunul a=a mere rumene. — Cel de pe Mal. }n col\, l`ng[ gard... — Aaa, face Ana din cap =i se p[le=te cu ceafa de cercevea. R`de: arunc[-l =i pe cel[lalt! — Prinde-l! Ana ]ntinde palmele, m[rul se love=te de primul, sare-ntr-o parte =i cade. — |ine-l! \ip[ Ana speriat[. Ignat ]l prinde... Ce m-am speriat. Era s[ se f[r`me... P[cat! Ignat vrea s[-l mai arunce o dat[, dar Ana ]l opre=te: — Stai! Bag[ m[rul ei ]n s`n: acum arunc[! }l prinde =i pe acesta =i-l bag[ ]n s`n. Mai ai? Ignat scoate din cel[lalt buzunar alte dou[ mere — mari, rumene. Ana ]ntinde palmele =i-l prinde =i pe al treilea =i-n clipa aceasta r[sun[ un zgomot la spatele ei =i cineva strig`nd cu glas speriat. }=i trage capul ]n[untru, uit`ndu-se spre u=[. — Ce-i cu tine? Ce s-a ]nt`mplat? Copila st[ ]n u=a deschis[ =i prive=te la Ana cu ochii dilata\i, plini de lacrimi. Vrea s[ spun[ ceva, dar nu e ]n stare — i s-a pus un nod ]n g`t. Ana coboar[ de pe pervaz =i, cobor`nd, arunc[ o privire spre Ignat: acum ochii ei sunt m[ri\i, alarma\i... Da, =tie ce s-a ]nt`mplat, dar... nu vrea s[ cread[... Ignat nu-i vede dec`t m`inile ]ncle=tate: una pe muchea pervazului, alta pe col\ul patului. Prin geamul transpirat, pr[fuit deslu=e=te ]n fund o mog`ldea\[ — copila... }=i \ine broboada str`ns adunat[ sub b[rbie, ca o b[tr`nic[. Pe la spatele ei, pe coridor, prin dreptul u=ii, trece un b[rbat ]n negru, un uria= care ]ntunec[ pentru o clip[ tot cadrul u=ii. Dup[ el lunec[ o targ[ lung[, peste care-i aruncat[ o p`nz[ alb[, urm`nd c`teva infirmiere, ]n alb, care poart[ cel[lalt cap[t al t[rgii.

324

Vladimir Be=leag[

— A murit! r[sun[ un \ip[t dincolo de fereastr[. O voce at`t de stranie, p[truns[ de at`ta durere ]nc`t Ignat se clatin[ — c[r[mizile lunec[ una de pe alta — =i cade la p[m`nt. Ana a \ipat. Iar \ip`nd s-a repezit spre u=[. Vru s[ fug[ ]n urma celei purtate pe targ[. Ajung`nd la u=[ se opre=te, se apleac[, o cuprinde pe copil[ la piept, ]nfund`ndu-=i fa\a =i ochii ]n broboada ei... Ignat ajunge la p`rleaz — observase sp[rtura ]n gard pe c`nd umbla prin fa\a ferestrelor — =i se opre=te cuprins de-o tulburare dureroas[. Ceea ce-a v[zut ]n cadrul u=ii, gestul disperat al Anei l-au zguduit... Deodat[ ]l strig[ cineva: aude clar glasul — l-a strigat pe nume! Vrea s[ se uite-nd[r[t, dar... se re\ine... nu! nu m-a strigat nimeni... cine avea s[ m[ strige? Nu avea dreptate: putea s[-l strige Ana. C`nd =i-a luat r[mas bun, ea n-a spus un cuv`nt — parc[-i ]ncle=tase f[lclie. A ]ncercat s-o ia cu altele pornind a-i dep[na o p[t[ranie din sat... Ea st[tea la fereastr[ — o vedea ]n profil — =i privea spre col\ul salonului, \in`nd ]ntre m`inile str`nse dinainte c[p=orul copilei. Iar strig[tul. — Aaaa!... Ignat calc[ pe r`ndul de pietre ce se mai \in, urc[ pe gard =i se uit[ ]napoi: i se pare c[ vede flutur`nd o m`n[ ]ntr-o fereastr[. Ni=te crengi ]i ]ncurc[ vederea. Se mut[ mai la dreapta — acum se vede bine fereastra. Nimeni — geamul de sus ]nchis. Coboar[ ]n strad[ s[rind peste pietrele ]mpr[=tiate =i merge-n ne=tire ]nainte. Dup[ o bucat[ de vreme ridic[ ochii =i observ[ c[ nu cunoa=te locul. Ia aminte prin p[r\i, la case: nu pe aici am venit, am trecut prin cealalt[ parte a cartierului... Vrea s-o ia ]nd[r[t, dar gardul ce ]mprejmuie spitalul e lung — spitalul ocup[ ]n marginea ora=ului mai multe hectare, are blocuri multe, plasate la distan\[ — a=a c[ poarta... Poarta o fi pe acolo, Ignat arat[ cu m`na: trebuie s-o iau spre st`nga...

Ignat =i Ana

325

N-are timp s[ chibzuiasc[ — trebuie s[ se gr[beasc[, se face sear[. Traverseaz[ piezi= strada ]n pas alerg[tor, ajunge la col\ =i se treze=te ]n fa\a unei gr[dini publice. S-a deschis pe nea=teptate ]n fa\a lui — larg[, cu arbori necunoscu\i ]n=ira\i de-a lungul aleilor ce se ]nt`lneau una cu alta ]n unghiuri bizare. Prin ramurile desfrunzite se ghice=te undeva continuarea ora=ului. De ]ndat[ ce trece prin poart[ — un spa\iu gol marcat de doi mici st`lpi de piatr[, sus cu termina\ii romboidale — se pomene=te ]ntr-o alt[ lume. }ncetine=te pasul. De jur ]mprejur e lini=te, o lini=te moart[. }nainteaz[ pe-o alee care ]l duce pe nesim\ite ]ntr-o parte =i abia la cap[tul ei observ[ c[ s-a ab[tut de la direc\ia ce trebuia s-o urmeze. Se ]ntoarce vr`nd s[ apuce pe alta, se r[zg`nde=te =i taie direct prin arbu=tii de=i =i \epo=i, peste gazoanele ce-au mai p[strat din verdele de var[ al ierbii. Iese ]n alt[ alee pres[rat[ cu frunze ruginite — pu\ine, rare, din ce-au mai r[mas pe ramuri =i le-a rupt v`ntul de ast[ noapte. Ce pustietate, se g`nde=te Ignat =i tresare: ]n fa\a lui, mai ]ncolo, vede un b[tr`n. Parc[ ar fi r[s[rit din p[m`nt. St[ locului, nemi=cat, ]mbr[cat ]ntr-un palton negru uzat, ]n ghete cu galo=i peste ele. Se sprijin[ ]ntr-un baston lucios =i prive=te-n sus, cu capul r[sturnat ]ntr-un mod straniu... C`nd ajunge mai aproape, b[tr`nul ]i aude pa=ii =i f[r[ a se ]ntoarce zice: — M[ uitam la soare... Unde s[ fie oare? De unde soare dac[-s nouri? ]i r[spunde Ignat ]n g`nd =i cu voce tare: — A apus de mult... — Da, da: a apus de mult... Trece pe l`ng[ el, mai departe. Peste vreo zece, dou[zeci de pa=i arunc[ o privire ]nd[r[t: b[tr`nul tot mai st[ locului, dar acum are privirea cobor`t[ ]n p[m`nt. Poate-i un orb =i s-ar fi cuvenit s[-l conduc... dar are bastonul... Orbii =tiu drumul mai bine ca noi... Nu se r[t[cesc cum ne r[t[cim noi, ace=ti cu ochii teferi...

326

Vladimir Be=leag[

Deodat[ ]l cuprinde frigul: trebuie s[-i dau zor! Vine o pal[ de v`nt rece dintr-o coast[ =i vede zbur`nd prin fa\a ochilor ni=te fulgu=ori... M[i, c[ vine amu= ninsoare!.. Dac[-i =i vremea... Se uit[-n sl[vi, ca b[tr`nul de adineaori: nourii vine\ii =i apo=i se duc pe deasupra lui gr[bi\i. De pe vale, dinspre marginea t`rgului — departe o fi de aici Nistrul? — se aude iar sirena unui vapora=, poate c[-i tot acela ce-a trecut pe l`ng[ satul lui... S-o fi re\inut pe undeva =i acum se gr[be=te spre rada unde are a sta\iona p`n[ la prim[var[... Gr[be=te pasul pe-o alee care trebuie s[-l scoat[ din gr[din[. Aleea ]l duce pe dup[ o gheret[ de r[coritoare =i ]nghe\at[ — un lac[t mare, ]nv[l[tucit ]n h`rtie de carton =i legat cu o sfoar[ at`rn[ la u=[, ferestrele sunt acoperite pe din[untru cu l[zi goale — apoi ]=i schimb[ direc\ia. }i iese-n cale un plop care prin ]n[l\ime =i grosime ]ntrece pe ceilal\i arbori — a fost s[dit ]nainte de a fi fost plantat[ gr[dina? Pe tulpin[ crestate nume, semne, inimi s[getate abia deslu=indu-se pe coaja ]ntins[ ]n decursul anilor. }n clipa urm[toare vede o scen[ care face s[-i r[sar[ un z`mbet trist, blajin pe buze: un b[iat =i o fat[ =ed pe-o banc[ str`ns lipi\i unul de altul, am`ndoi cu gulerele ridicate, cu m`inile la sub\ioara celuilalt. B[iatul l[sat u=or c[tre fat[, ea =i-a pitit capul sub um[rul lui, cu fa\a ]ntoars[. S-ar p[rea c[ stau a=a, nemi=ca\i, de c`nd lumea. C`nd ajunge ]n dreptul lor, Ignat observ[ cu coada ochiului c[ fata are buzele rotunjite, un pic ie=ite ]nainte, fa\a rotund[, mic[ — o pu=toaic[! B[iatul are fa\a lunguia\[, cu tr[s[turi cabaline =i un ]nceput de musta\[ pe buza de sus. Fata chicote=te scurt. Dup[ ce trece mai departe Ignat se dumere=te: crez`nd c[ vrea s[-l s[rute, b[iatul a ]ntins buzele =i el, dar fata i-a suflat aburi calzi ]n ochi, a joac[, =i =i-a ascuns fa\a ]n fularul ce-i ]nconjura g`tul... }=i aminte=te Ignat de noaptea c`nd a venit Ana acas[... Cum de s-a pornit? Nu s-a temut? Au trecut dou[ luni =i jum[tate de atunci, a fost la d`nsa la spital de at`tea ori, dar niciodat[ n-au luat vorba despre noaptea aceea — nici ea, nici el. Ceva ]i oprea, ceva nu-i l[sa... ceva frumos =i dureros ]n acela=i timp... A adormit t`rziu de tot.

Ignat =i Ana

327

Doctori\a n-a stat dec`t vreo or[ dup[ plecarea lui tata Iosub. Au =ezut am`ndoi pe pragul casei, ca de at`tea ori ]n trei. A poftit-o ]n cas[, dar Marieta a refuzat. Atunci a adus un \oli=or =i l-a a=ternut. Nu-=i mai aduce aminte despre ce-au vorbit — mai mult au t[cut. Au t[cut pentru c[ chiar dac[ erau numai ei doi, tot timpul li se p[rea c[ =i Ana-i cu ei. Lui Ignat i se p[rea =i... ori de c`te ori ]ncerca s[-=i ]ntoarc[ g`ndul asupra ispititoarei doctori\e, chipul Anei se punea ]ntre ei... Ea a sim\it ast[ team[ a lui — venise cu g`ndul s[-l explice ce este el, ce este Ana, ce sunt ei am`ndoi ]n ast[ lume... S[-l fac[ s[ ]n\eleag[, pentru c[... avea ea fa\[ de Ignat o admira\ie aparte... Da, din clipa c`nd a dat ochii cu el, cobor`nd din camion la =osea... A fost primul om din satul unde fusese trimis[, primul pe care l-a v[zut... Se a=tepta s[ g[seasc[ cine =tie ce fiin\e... +i c`nd colo apare ]n fa\a ei acest uria= blajin, cu fa\[ luminoas[ =i de la primele cuvinte o cucere=te cu vorba-i lini=tit[, odihnitoare... Odat[ noaptea instalat[ la b[bu\a de peste =osea r`se de ea ]ns[=i: s[ =tii, feti\o, c[ te-ai amorezat de ursul acesta... te-ai ]ndr[gostit lulea... +i Ignat, cum o v[zu prima dat[, descoperi f[r[ s[ priceap[ de ce, c[ femeia aceasta face s[-i bat[ inima mai altfel dec`t a b[tut de c`nd se \ine minte... +i iat[-i ei doi, numai ei, =ez`nd pe pragul casei. Se ]ndesa ]ntunericul. Marieta nu mai spunea c[ pleac[ — trebuia s[ merg la ora=, iar m`ine s[ m[ ]ntorc dis-de-diminea\[, ca s[ nu ]nt`rzii la serviciu. }i d[du a ]n\elege c[ se duce ]napoi, la gazd[, la Vitori\a, dar cum ]i vine cam departe, la un moment dat r`se: a= putea s[ dorm la mama Ioana, a=ternutul a r[mas cum era... Atunci Ignat mai ]n serios, mai ]n glum[ r`se: la urma urmei po\i dormi la mine... adic[: la noi! — Daaa? lungi ea ]ntr-un mod ciudat cuv`ntul: =i nu \i-i team[ c[ afl[ cineva =i... ]i spune Anei? — Team[? De ce s[-mi fie? Nu e=ti mata sora Anei? Nu v-a\i legat de surori? — Surori? Doctori\a credea c[ el nu cunoa=te aceast[ ]n\elegere — ]i promisese Ana c[ o s[ r[m`n[ o tain[ a lor... Dar dac[ i-a spus =i cealalt[ jum[tate a tainei? Dac[ el =tie =i de ]n\elegerea cea mare, atunci? Ignat observ[ cum ]i str[lucir[ doctori\ei ochii ]n ]ntuneric =i-l trecu o dogoare pe la inim[. Cum =edea de-a st`nga lui,

328

Vladimir Be=leag[

cu genunchii cuprin=i cu bra\ele, el ]ntinse m`na =i i-o puse pe um[r. Nici n-a tres[rit m[car, de parc[ de c`nd s-a a=ezat pe prag a=tepta aceast[ atingere. Ignat vru s[ se scuze: e r[coare de acum... Ea ]i r[spunse la fel, jum[tate ]n glum[, jum[tate serios: credeam c[-i foarte grea m`na ta, dar uite ce u=oar[-i! La ]nceput nu ]n\elese ce-a avut ]n vedere, abia t`rziu, dup[ ce-a plecat, iar el s-a zv`rcolit jum[tate de noapte p`n[ s[ adoarm[, t`rziu a ]n\eles: a f[cut aluzie la palma ce i-a dat-o Anei... }n clipa aceea ]ns[ n-a priceput, ci numai a sim\it c[-l trec fiori prin trunchiul trupului, izbesc ]n inim[ fiorii, trec prin bra\e =i iat[-l tremur`nd ca un b[ie\andru... Vru s[ zic[ ceva, ca atunci c`nd st[tea pe marginea patului la Ioana, dar se sufoc[... Se aude cineva! tres[ri Marieta ]ndep[rt`ndu-i m`na =i mut`ndu-se un pic. — Trecem ]n cas[, vru s[ zic[ Ignat, dar nici de ast[ dat[ nu reu=i s[ articuleze cuvintele. Cealalt[ m`n[ se ]ntinse =i ea s-o apropie, dar s-a ]nt`lnit cu m`na ei — Marieta s-a ridicat brusc ]n picioare =i s-a ferit r`z`nd... Cu r`sul ei ]n urechi s-a zv`rcolit Ignat noaptea aceea... +i c`nd a adormit t`rziu dup[ miezul nop\ii, n-a sim\it cum a intrat ]n cas[ =i cum st[tea cineva ]nghenuncheat la patul lui, cu bra\ele ]ntinse spre d`nsul, iar el dormea somn ad`nc =i nu auzea... Nu era chiar a=a tare la somn Ignat, se trezea imediat dac[ se-nt`mpla s[-l cheme cineva de la poart[ ori un vecin la gard... +i nici noaptea asta n-avea cum fi altfel, mai ales c[ l[sase u=a descuiat[, =i nu c[ ar fi uitat, ci anume o l[sase a=a... Da, ]i era indiferent, absolut indiferent! Ea plecase, el, dup[ ce-a condus-o p`n[-n =osea, a venit =i s-a culcat, f[r[ s[ pun[ z[vorul... C`nd, ]n sf`r=it, adormi, ]=i aminti prin somn c[ nu ]ncuiase =i-=i zise: ar trebui s[ m[ scol, s-o ]ncui, dar tot atunci se ]nfirip[ un g`nd: dac[ se r[zg`nde=te =i se ]ntoarce? dac[ vine... s[ poat[ intra... }ncepuse visul, era ]n vis de acum c`nd a auzit prin somn cum se deschide u=a cu adev[rat, c`nd a venit Ana, t`rziu dup[ miezul nop\ii, =i a ]n\eles c[ totu-i vis, da, numai vis, =i auzi u=a la camer[, auzi pa=i pe podea =i se bucur[: ai venit... te-ai r[zg`ndit =i ai venit... S-ar fi cuvenit s[ se ridice, s[ ]ntind[ bra\ele am`ndou[ spre ea, a=a cum f[cuse c`nd =edeau pe prag, dar nu a fost ]n stare, parc[ ]i erau

Ignat =i Ana

329

paralizate bra\ele, ci numai se g`ndi: =tiu... cunosc ]n\elegerea voastr[... vre\i s[ m[ pune\i la ]ncercare... crede\i c[ a mea este vina... eu, eu... vre\i s[ m[ ]ncerca\i... am`ndou[... =i dac[ nu e adev[rat?.. dac[ ea e de vin[?.. dac[ ea nu poate s[ z[misleasc[... =i vei purcede grea tu? tu?! atunci, atunci ce va fi?.. Ignat repede instinctiv m`inile ]nainte s[-=i apere ochii: ni=te ramuri cu ghimpi ]l izbesc ]n fa\[ — a intrat ]n ni=te tufari nal\i, \epo=i. Se retrage c`\iva pa=i, mas`ndu-=i fa\a zg`riat[ — ]l ustur[ obrazul drept, un ochi prinde a-i l[crima... }l apas[ cu nodurile degetelor =i-=i vede de drum. Abia apuc[ a face c`\iva pa=i =i iat[ din cea\[ apare o poian[ verde, iar ]n mijlocul ei o femeie. Aplecat[ u=or de mijloc, \ine de m`nu\e un copil dolofan care tocmai ]ntinde picioru=ul st`ng ]ndoit din genunchi ]nainte — ]nva\[ s[ p[=easc[. N-a atins ]nc[ piciorul p[m`ntul, copilul se clatin[ mai s[ cad[ =i mama ]l sprijin[ spun`ndu-i vorbe de ]ncurajare. B[ie\a=ul ]ntoarce fa\a ]n sus, c[tre maic[-sa, parc[ ar vrea s[-i spun[: las’ c[ am eu ambi\ia mea, nu m[ pierd! Iar mama ]i z`mbe=te fericit[ — a=a ]i apare lui Ignat ]n clipa c`nd o vede printre lacrimi: z`mbind fericit[... Nu l-a surprins deloc c[-i poiana verde — iarba tot verde r[m`ne =i sub z[pezi! — nu l-a mirat nici faptul c[ mama =i copilul sunt goi, acum ie=i\i din ap[ =i porni\i spre locul unde-=i l[saser[ hainele; l-a cutremurat ]ndeosebi g`ndul (ghimpii ce l-au ]n\epat s[ fi fost un avertisment anume?) c[ a mai v[zut c`ndva aceast[ tulbur[toare scen[... Era tot o femeie purt`nd de m`ini un copil, =i tot a=a ]i z`mbea aplecat[ asupra lui... Ce import[ c[ sunt am`ndoi cenu=ii — =oldurile =i s`nii femeii-mame, bra\ele lungi, sub\iri, delicate, m`inile scurte =i gr[sulii ale copilului. Da, nu-i dec`t un grup statuar turnat ]n beton, plasat aici spre a ]nviora gr[dina... A fost destul s[-i ias[ ]n fa\[ ca s[ se dezl[n\uie o furtun[ ]n sufletul lui, destul acest mic imbold ca s[ r[bufneasc[ fr[m`nt[rile =i durerile ce se adunaser[, risipind aparenta pace =i armonie ce se str[duise din r[sputeri s[ =i-o men\in[... A fost ca un =oc: un om mai slab de fire ar fi pornit s[ pl`ng[, unul ]nr[it s-ar fi r[corit printr-o ]njur[tur[.

330

Vladimir Be=leag[

Ignat o simte ]n felul lui: ]l trec furnici prin spate =i i se ]nmoaie genunchii. St[ c`teva secunde locului, cu ochii la miraculoasa statuie (de altfel, foarte banal[: bra\ele mamei =i m`nu\ele copilului aveau cr[p[turi), apoi face un ocol mare =i o prive=te dintr-o parte. Trece dincolo =i iar o cerceteaz[ din priviri. Are certitudinea c[, dac[ se d[ s-o vad[ de mai aproape ori o atinge cu un deget, tot farmecul primei impresii o s[ se risipeasc[! P[=e=te mai departe, dar — lucru straniu! — privirea ]i r[m`ne fixat[ asupra sexului b[ie\a=ului... Pe c`nd g`ndurile, fiin\a lui este ]ntoars[ c[tre d`nsa, c[tre Ana: vezi? asta tu e=ti!.. de at`tea ori te-am v[zut a=a ]n visele mele... credeai c[ numai tu visezi nop\ile? eu visez =i ziua... poate c[ nici nu exist[ ]n realitate ceea ce visez eu?.. +i-i aude glasul: hai, acum las[, gr[be=te-te c[-i sear[... du-te mai repede acas[ c[ te prinde noaptea pe drumuri... ce te ui\i la femeia asta ori nu vezi c[-i goal[? — dar nu stau... =i nu m[ uit la d`nsa — la copil m[ uitam... uite c[ m[ duc... Cu aceste cuvinte: m[ duc... m[ duc... m[ duc... se vede c[lc`nd pe pietrele caldar`mului ca s[ traverseze strada... C`nd? cum am ie=it din gr[din[?.. Iat[-l de acum la mijlocul str[zii — merge g`rbovit, ap[sat de g`nduri — =i prin fa\a lui zboar[ cu vitez[ nebun[ un camion. C`t pe ce era s[-l ating[ =i s[-l doboare. Se duce mai departe l[s`nd ]n urm[ r`g`itura =oferului: boule! Se opre=te-n loc, ]ncremenit. C`t s[ fi stat a=a, f[r[ de sine, ]n mijlocul str[zii, nu se =tie. C`nd ]=i revine, vede din st`nga un =ir de ma=ini, alt =ir de ma=ini din dreapta — toate claxoneaz[ desigur, dar el nu le aude. O umbr[ de om vine, ]l ia de m`n[ =i-l trece pe cel[lalt trotuar... Dincolo, dup[ ce-=i revine de-a binelea, se uit[ =i vede gr[dina de unde-a ie=it. Camioanele s-au dus ]n drumul lor, strada e pustie =i el, ]n sf`r=it, ]=i d[ seama c[ i s-a ]nt`mplat ceva ceea ce nu i se mai ]nt`mplase niciodat[ — ceva de ne]n\eles, de nep[truns. — Ia uite, comèdie... Z[u, comèdie! }=i bate Ignat cu=ma de genunchi — p`n[ acuma a \inut-o ]n m`n[, de ce? — o pune-n cap =i se duce mai departe.

Ignat =i Ana

331

Ia aminte prin p[r\i: trece printre un =ir de cop[cei =i ni=te case. I se pare c[ prea a luat-o la dreapta — trebuie s[ tai direct ca s[ ies la strada care duce la =oseaua mea... Dar dac[ se r[t[ce=te iar[? Se opre=te: ]n fa\[ se ]nal\[ un bloc cu cinci etaje. }mprejur se v[d gr[mezi de moloz, resturi de materiale de construc\ie aruncate, iar la un cap[t, ]n fa\a unei u=i, c`\iva oameni dau jos dintr-un camion mobile, bulendre fel de fel c[r`ndu-le ]n[untru. Se uit[ Ignat o vreme cum patru hamali iau pe dedesubt cu ni=te centuri anume un dulap enorm — or s[-l poat[ duce? — deodat[ ]=i aminte=te c[ trebuie s[ se gr[beasc[ =i o ia iute pe dup[ bloc. Mai traverseaz[ o strad[ =i c`nd socoate c[ a ajuns la cea care o s[-l scoat[ unde are nevoie, iat[ c[ se pomene=te ]ntr-o stradel[ absolut necunoscut[. Acum ]ncotro s[ apuce? Stradela ]i taie calea ]n curmezi=. }=i zice: las’ c[ o avea vreo ie=ire ]n cap[tul din dreapta, ]n alt[ strad[ mai mare, =i f[r[ a sta la g`nduri o ia ]ntr-acolo. Trece pe l`ng[ o cas[ joas[ acoperit[ cu olane vechi, cu ferestre av`nd obloane pe din afar[; alta tot o c[z[tur[, dar lung[, cu etaj, vreun fost atelier, magazie ori vreo moar[, cu pere\ii ie=i\i ca un burduhan. Dup[ ele se deschide ]n dreapta o fund[tur[ =i-n cap[tul ei, la vreo sut[ de pa=i o poart[ ]nalt[ de fier dat[-n verde. Din mers Ignat arunc[ o privire ]ntr-acolo =i era s[ treac[ mai departe, dar ceea ce vede ]l face s[ se opreasc[: ]n fa\a por\ii, cu o m`n[ \in`ndu-se de o varg[ de fier st[ o femeie ]n scurteic[ de velvet =i cu broboad[ galben[ pe cap. Plecat[ cum st[, pare c[ s-ar uita la propriul picior scos pu\in ]nainte, cu care se str[duie=te s[ mi=te ceva din loc, poate un lucru nev[zut de aici ori, poate, s[ ]ncresteze ceva, vreun semn, pe p[m`nt, ca s[ dovedeasc[ ceva cuiva. Da, al[turi, ]n dreapta ei, e o gheret[ — cu=ca paznicului. Ziua de lucru s-a terminat =i u=a gheretei e ]nchis[ ca =i poarta. De ce st[ femeia asta? +i ce s[ fie aici: o fabric[? un atelier? Pe firma de sus e scris ceva, dar de aici nu se poate deslu=i — prea e oblic[ scrisoarea. Ignat nici nu ]ncearc[ — femeia i-a captivat aten\ia! N-o cunoa=te, n-o =tie, dar atunci de ce s-a oprit? De fapt, a trecut ]n drumul lui mai departe, dar la col\ s-a oprit:

332

Vladimir Be=leag[

l-a uimit ceva ciudat ]n felul cum st[ ea ]n fa\a por\ii. A=teapt[ s[ se deschid[? Dar de ce se \ine cu m`na de varga por\ii: de fric[ s[ nu fie alungat[ de acolo? Alungat[? Dar cine-ar putea s-o alunge?.. }n clipa asta vede de partea cealalt[ un b[rbat care-i face semn cu m`na: du-te! ce stai? du-te!.. Paznicul, se dumere=te Ignat. Femeia ridic[ brusc capul, se ]ntoarce din tot trupul c[tre el =i, pun`nd =i cealalt[ m`n[ pe-o varg[, ]i r[spunde ceva — de aici nu se aude, dar Ignat pricepe c[ i-a vorbit cu mult foc... Nu, nu-i paznicul... Chiar acum din dreapta vine p[=ind greoi un alt b[rbat, mai ]n v`rst[, cu o barb[ ro=cat[. Deschide poarta, las[ s[ ias[ un camion, apoi o ]nchide la loc =i se retrage spre cu=c[. Cei doi r[m`n, fiecare de partea lui. Lui Ignat nu-i vine s[ cread[ cele ce-a v[zut: a fost a=a ori n-a fost? Poarta s-a deschis numai pentru c`teva clipe. Femeia s-a ferit =i ]n secundele c`t ie=ea camionul, ea s-a repezit s[ intre ]n[untru. B[rbatul cu care vorbise, ]ns[, a ]mpins-o ]nd[r[t =i, odat[ cu ea, a ]nchis poarta. Dup[ care s-a ]ndep[rtat =i el. Femeia ]l strig[: se auzi clar strig[tul ei. Abia apuc`nd a se ]ndep[rta la vreo c`\iva pa=i b[rbatul se ]ntoarce =i face cu m`na a lehamete: ce vrei? acum ce mai vrei? Femeia bag[ m`inile printre grilajul por\ii =i-l prinde de hain[, tr[g`ndu-l spre d`nsa. Cum nu se a=tepta la un asemenea gest, b[rbatul ]i d[ m`nios peste m`ini desprinz`ndu-i-le de la piept. Femeia ]ntoarce capul printr-o zv`cnire =i acum Ignat, v[z`ndu-i fa\a, o recunoa=te: ]i aceea care a oprit la poarta lui... aceea c[reia i-a dat o cea=c[ de ap[... aceea cu care-a venit ]mpreun[, cu ma=ina, la ora=... Dar ce-i cu d`nsa: pl`nge? Ori abia se st[p]ne=te s[ nu pl`ng[? N-a schimbat Ignat cu d`nsa dec`t vreo dou[ vorbe: acolo, ]n sat, =i aici c`nd l-a ]ntrebat... Da, asta-i fabrica de mobile... Dar b[rbatul cine-i? De ce-=i vorbesc peste poart[? Ce femeie =i asta: c`nd a luat cea=ca din m`na lui s[ bea, s-a ]ntors nu =tiu cum ]ntr-o parte... tot drumul c`t au mers ]mpreun[, a t[cut, ba se tot ferea de d`nsul... iar c`nd la o hurduc[tur[ li s-au atins =oldurile, i-a ]ntors o privire plin[

Ignat =i Ana

333

de ur[... Ia o am[r`t[-i, o ]ncr`ncenat[, Dumnezeu cu d`nsa, =i-a zis Ignat: multe i se-nt`mpl[ omului pe lume... Uneori \i se face lehamete =i de via\[ =i de toate... A cobor`t din ma=in[ =i nu s-a mai uitat ]napoi, iar c`nd l-a ajuns ea din urm[ =i l-a ]ntrebat, i-a r[spuns rece, privind ]n alt[ parte... Acum ]nt`mplarea iar i-o scoate ]n cale. Ori poate-i alta, nu-i aceea? ba pare s[ fie ea. Porne=te Ignat spre poarta ]nalt[ de fier, dar se opre=te iar: ce-i cu mine? ce amestec am eu ]n toat[ afacerea asta? =i cine mi-i ea: sor[? cum[tr[?.. Ceva ]ns[ ]l ]mpinge de la spate s[ se dea mai aproape: poate aude ce vorbesc cei doi... m[car s[ se-ncredin\eze c[ anume ea este... C`nd se apropie, femeia cu batic galben odat[ se ]ntoarce cu spatele spre d`nsul: m-a v[zut c[ vin? m-a recunoscut =i ea... Acum s[ vezi, ]l cuprinde un fel de ciud[: are =i draci ]ntr-]nsa... o fi lucrat =i ea aici, s-a ajuns cu vreunul =i... amu vine iar la d`nsul, iar el nici nu vrea s-o =tie!.. Mie ce-mi pas[? Ignat se ]ntoarce, cote=te dup[ col\ =i-=i vede de drum: c[ prost mai sunt, z[u! dac[ m-ar vedea Ana c[ am luat-o h[isa? Fa\a-i ia foc numai c`t se g`nde=te ce i-ar spune Ana... Gr[be=te pasul =i peste vreo dou[zeci de minute iese la =osea. Ora=ul ]=i aprinde luminile. De aici, din deal, \i se arat[ p`n[ departe malul Nistrului. }ntr-un loc, pe chei, se vede apa str[lucind — un =ir de becuri alungite, ca ni=te crest[turi luminiscente, joac[ ]n oglinda r`ului. St[ c`t st[ la ie=irea din ora=, apoi o ia ]n sus, cu g`ndul s[ a=tepte la intersec\ia cu =oseaua ce vine de la Elevator: acolo urci mai repede. Se opre=te l`ng[ un st`lp telegrafic. De pe c`mp sufl[ un v`nt rece, p[trunz[tor, aduc`nd aer ]nghe\at: m[ tem c[ a nins ]n Sus... }=i aminte=te Ignat de fulgii ce-au zburat prin fa\a parbrizului c`nd venea cu femeia aceea ]ncoace... Iar mi-am amintit! se ceart[ Ignat pe sine ]nsu=i =i pe loc hot[r[=te s[ nu se mai g`ndeasc[ la d`nsa... Mai bine s[ m[ iau cu ale mele... c[ femeia aceea parc[ l-a deocheat, l-a fermecat, =i toate de la cea=c[ au ]nceput... — Ei, fermecat! face el sup[rat: ce fel de farmece? ia ni=te n[luciri de om singuratic... farmece-nefarmece,

334

Vladimir Be=leag[

dar c`nd ai v[zut-o c[ urc[-n camion =i camionul porne=te, ai ie=it pe u=[ =i ai strigat s[ te a=tepte, de ce? — de ce! de ce- am zis c[ merg =i eu... tot oprise ma=ina-n poarta mea... iar =oferul... — =oferul luase o c[ldare de ap[ de la tine, pentru care era obligat... — nu obligat, bre... i-am pl[tit drumul, ai uitat? — nu asta vroiam s[ zic! ai pornit la ora= a=a, dintr-odat[... — cum: dintr-odat[? m-am pornit la femeie, s-o v[d... — dar \i-a spus s[ nu vii p`n[ cealalt[ s[pt[m`n[... nu demult ai fost... =i maic[-sa a fost... n-aveai, la drept vorbind, nici o treab[! — cum: nici o treab[? dar Petrea? n-a fost azi... logodnicul ei pe la mine! nu mi-a dat a ]n\elege c[ vor s[ ne d[r`me casa? — casa? ah, \i-ai amintit! acum \i-ai amintit de cas[ =i vrei s[ spui c[ pentru asta te-ai dus la ora=: ca s[-i spui Anei... — da, pentru asta! — =i de ce nu i-ai spus? — cum: nu i-am spus? — nu i-ai spus... ai uitat ce-ai vorbit? — nu... n-am uitat... ai dreptate: nu i-am spus... — atunci pentru ce te-ai dus? — pentru ca... s[-i spun... despre cas[... pentru asta.... — prea repede ui\i... adu-\i aminte: c`nd ai ie=it ]n ograd[ =i ai strigat c[tre =ofer s[ te a=tepte, nu te-ai g`ndit pentru ce te duci... n-aveai nici un plan... a=a \i-a venit... s[ pleci... — ai dreptate, a=a mi-a venit: s[ plec! — acum adu-\i aminte: n-a fost chiar a=a... c`nd ai dus cea=ca ]n cas[ =i ai pus-o al[turi de cea=ca cealalt[, perechea ei, deodat[ ai orbit de parc[ \i s-a v[rsat o ap[ pe dinaintea ochilor... ce-ai sim\it?.. ce-ai v[zut prin cea\a aceea? dar s[ spui adev[rul! — m-a apucat o durere... aici... m-a r[sucit o dat[ a=a c[... mi-am zis: dac[ nu ies imediat, atunci... — dac[ nu ie=i s[ strigi s[ nu plece f[r[ tine — dac[ r[m`n singur ]n cas[ — atunci \i-ai aruncat haina pe umeri, ai pus din mers c`teva mere domne=ti ]n buzunare... pentru ce le-ai luat? ce aveai de g`nd cu ele? — s[ le duc Anei — Anei oare? erai sigur c[ pentru d`nsa le-ai luat? — pentru cine, dar? — se va vedea — cum adic[: se va vedea? de acum s-a v[zut! i le-am dat Anei! — ]n ultima clip[: era s[ ui\i — dar n-am uitat — ai dreptate, dar... numai pe jum[tate — de ce? — vezi ce por\i ]n buzunare... Ignat prive=te m`nios. Bag[ m`na ]ntr-un buzunar, d[ peste un m[r. Apoi ]n cel[lalt — acolo sunt alte dou[. Anei i-a dat trei... Tot

Ignat =i Ana

335

trei... Parte dreapt[: trei Anei, trei mie... }l scoate pe unul =i prinde a-l ron\[i privind pe dup[ st`lp la =osea. Peste vreo jum[tate de or[ trece o ma=in[. Ignat iese la marginea =oselei, ridic[ m`na, dar nici m[car n-a ]ncetinit. Porne=te s[ umble: ]ncolo-]ncoace, ]ncolo-]ncoace... De-ar mai fi cineva, m-a= lua cu vorba =i mi-ar mai trece de ur`t... Brusc luminile unui far ]l lumineaz[ din spate arunc`ndu-i umbra de-a curmezi=ul =oselei p`n[ la perdeaua de salc`mi din cealalt[ parte. Vine un camion dinspre Elevator. Fuge la marginea celuilalt drum cu m`na ridicat[: acum am s[ am noroc... camionul ]ncetine=te vr`nd parc[ s[ opreasc[ ]n dreptul lui, dar tot atunci vireaz[ la st`nga =i o ia spre ora=. — Ptiu, dr[cia dracului! Ignat bag[ m`na la loc ]n buzunar: m[ tem c[ aici am s[-nnoptez... Odat[, dup[ r[zboi, l-a luat maic[-sa la t`rg s[-i cumpere ceva ]nc[l\[minte c[ venea toamna =i n-avea cu ce merge la =coal[. S-au dus dis-de-diminea\[, pe jos. Toat[ ziua au umblat, au obosit, seara ]napoi. Au ie=it la =osea — poate le pic[ o ma=in[. Mai erau oameni: din satul lor, din sate mai ]ndep[rtate. A=teptau l`ng[ c[su\a paznicului de la bariera c[ii ferate, era un bec la st`lp, b[tea lumina =i se vedea... }ncolo, la ]ntuneric, puteau s[ te cure\e de ce mai aveai — se f[ceau t`lh[rii, jafuri, ba =i omoruri la drumul mare... S-au a=ezat sub salc`mi, p[m`ntul cald peste zi, ca vara... Nici n-a b[gat de seam[ cum l-a cuprins somnul. A adormit cu capul pe traista ]n care-=i avea bocancii =i ce mai cump[raser[... Deodat[ se treze=te: d[ cu m`na — nu-i traista... M-au pr[dat! S[ri\i!.. ceilal\i prind a r`de. El... mai s[-i crape inima-n piept... C`nd se uit[, traista ]n poal[ la mama — ori el, prin somn, se mutase de pe d`nsa, ori careva vr`nd s[ fac[ o glum[ i-a scos-o de sub cap, mama a v[zut =i a luat-o... Se aude sc`r\`it de ro\i. O c[ru\[? De unde c[ru\e pe aici? }=i ]ncordeaz[ privirea =i vede mi=c`ndu-se din vale ceva negru: sc`r\, sc`r\... Pare s[ fie o c[ru\[, dar de ce-i c`t o cas[? Ajunge-n dreptul lui =i atunci ]=i d[ seama c[ nu-i o c[ru\[, e o haraba. O haraba

336

Vladimir Be=leag[

]nc[rcat[ cu stuf. Cum lunec[ prin fa\a lui, mald[rii fo=nesc, v`rfurile spicelor se leag[n[ la capete, iar caii tr[g`nd la deal se ]nchin[ drumului. Dar... unde-i omul? — Cum: unde? Sus pe stuf! Ignat se apleac[ — nu se vede omul. Poate-i de cealalt[ parte, duce caii de fr`u... Dup[ ce trece harabaua ceva mai departe, vede venind o umbr[ din urm[: ia uite, caii merg singuri... el se \ine la dos s[ nu-l sparg[ v`ntul... fumeaz[, se vede lic[rind jeraticul... ce-ar fi s[-i cer o \igar[, m-a= mai ]nc[lzi =i eu... A=a ]=i zice Ignat, vorbind cu sine ]nsu=i, de=i nu fumeaz[: a gustat mahorc[ la armat[, dar de atunci n-a mai pus \igara-n gur[. Tot acum izbucnesc dinspre ora= dou[ lumini puternice. O ma=in[! }i departe ]nc[, dar farurile bat =oseaua p`n[ h[t ]n deal. Se uit[ Ignat dup[ harabaua cu stuf — era s[ alerge s[-l ]ntrebe pe om: unde merge, poate-i din satul lui, dar se r[zg`nde=te — c`nd ajung cu d`nsul?.. Farurile dinspre ora= ba se apropie, ba parc[ stau pe loc. S-o fi ]nchis bariera. Ignat ascult[: nu se aude nici un tren. Ori ]i departe?.. Sc`r\`itul ro\ilor e tot mai slab. Ascult[ Ignat =i are impresia c[ ar fi ]ntr-o pustietate. Numai ]n v`rfurile salc`milor sun[ v`ntul. V`ntul =i sc`r\`itul ro\ilor ce se ]ndep[rteaz[. Prinde a trop[i pe loc. Tu=e=te de c`teva ori: poate este careva pe aproape, poate vine cineva, doar n-oi fi singur... Hei, este careva pe aici? Se ]ntoarce =i porne=te spre st`lpul lui. Lumina farurilor izbucne=te cu at`ta putere ]nc`t i se pare c[ ma=ina s-a apropiat pe nesim\ite =i-i acum la spatele lui. Se suce=te c[tre ea, dar lumina brusc dispare =i totul ]mprejur se cufund[ ]n ]ntuneric. Acuma-i pare r[u c[ n-a pornit cu omul cu stuful... Cine =tie c`t am s[ stau aici! Dar... se aude ceva. Trage cu urechea: ni=te pa=i dinspre ora=. Se z[re=te apropiindu-se cineva pe c[rarea de sub copaci. Ignat se lipe=te de st`lp. La ]nceput pare a fi un copil, dar c`nd vine mai aproape vede c[-i o feti=can[... o femeie m[run\ic[ la trup.

Ignat =i Ana

337

Se opre=te mai ]ncolo, cu m`inile dinainte, v`r`te-n m`neci. O vede c[ s-a ]ntors cu fa\a spre ora= — nu m-a observat! — =i tu=e=te. Femeia nu-i d[ nici o aten\ie. Atunci porne=te iar s[ umble ]ncolo =i ]ncoace. Face vreo trei tururi =i se opre=te. Nici de data asta femeia nu d[ glas. Din contra: c`nd Ignat ]ncearc[ s[ lege vorb[ cu d`nsa, se mut[ ceva mai ]ncolo. Dac[-i a=a, Ignat se retrage la st`lpul lui: aici, cel pu\in, nu sufl[ v`ntul. Dup[ vreun sfert de or[ de a=teptare zadarnic[ femeia se mi=c[ din locul ei, vine =i, parc[ acum l-ar fi observat, ]i d[ «bun[ vremea» =i zice: — De mult a=tepta\i? — De multi=or, se bucur[ Ignat c[, ]n sf`r=it, a deschis =i ea gura: de vreun ceas, poate mai bine. — Nu-s ma=ini? — Nu-s. Dar unde merge\i? Nici n-a auzit ]ntrebarea. Se ]ntoarce c[tre ora= =i porne=te ]nd[r[t. Ajunge la locul unde st[tuse mai nainte =i se opre=te tot a=a, cu m`inile b[gate-n m`neci... Ia ce femeie =i asta! O ]ntrebi =i nu-\i r[spunde... c`nd te apropii, se fere=te... Ignat se simte ofensat! Se desprinde de st`lp =i dinadins se d[ mai departe: s[ stea singur[ dac[ a=a-i place! Femeia st[ c`t st[ pe loc, apoi se mut[ ea mai aproape de d`nsul... S[ vezi c[ nu i-i totuna!.. C`nd se uit[ mai bine — josu\[ de stat, ]ndesat[... pare c[... am mai v[zut-o! Da, =i glasul, anume glasul: vorbe=te ]ncet, vinovat[ parc[ de ceva... l-am mai auzit... unde? c`nd? Se apropie =i zice: — Nu =tiu de ce... ori mi se pare... c[ v[ cunosc... v-am v[zut undeva... Femeia r[spicat: — Am venit ]mpreun[ la ora=. }nc[ mi-ai dat o cea=c[ de ap[ c`nd s-a oprit ma=ina la poarta matale... Ignat r[m`ne tr[snit: vas[zic[, m-a recunoscut dindat[ =i... a t[cut? vas[zic[ ]i femeia aceea? ia te uit[ minune!.. G`ndurile pornesc a se ]nv`rteji prin capul lui. }ntuneric, nu-i vede fa\a, dar parc[ ar fi lumin[ ca ziua, a=a de clar i se arat[ chipul ei. De ce? Pentru ce? C[ =i acum st[ tot ]ntoars[ ]ntr-o parte fa\[ de d`nsul. S[ n-o vad[? +i dac-o vede?

338

Vladimir Be=leag[

Ce se-nt`mpl[?.. Iaca m[ ]ntorc =i eu ]n alt[ parte... M[ uit ]n alt[ parte... N-are dec`t s[ tac[ dac[ nu vrea s[ r[spund[. El tot are s-o ]ntrebe: — Dar unde merge\i? — Eu? Acas[. +i nume=te satul care-i cu vreo dou[zeci de kilometri pe =osea mai sus dec`t satul lui Ignat. — G`ndeam c[ sunte\i de aici din ora=... — Hm! ]ncearc[ a r`de pe ]ntuneric femeia amuzat[ de ]ntrebarea lui copil[reasc[: ea — =i din ora=! At`t =i Ignat ]n\elege c[ alte am[nunte: de ce-a venit, ce-a f[cut aici — n-are s[-i dea =i ar fi bine s[ tac[, s[ n-o iscodeasc[. Peste o vreme prinde a bate din t[lpi, Ignat ]=i aminte=te de ]nc[l\[rile ei... cum a cobor`t din cabin[, ]nt`i un picior... =i se ]nvesele=te, dar tot ]i vine s-o c[ineze c[ a pornit a=a la drum. — Ai s[-nghe\i ]n sandalele iestea. — Hm, s[ ]nghe\! Mare pagub[ dac[ am s[ ]nghe\. — Iaca na! De ce vorbe=ti a=a? Mai bine ai umbla oleac[, p`n[ vine vreo ma=in[. Dac[ stai locului, ]n\epene=ti. S-a l[sat frig. Mi-i s[ nu ning[ noaptea asta... — D-apoi de cu zi c`nd veneam a =i prins a fulgui. — Da, da! Ignat ]i bucuros c[ vorba ]ncepe s[ se lege. Ori se bucur[ c[ el =i femeia asta mai mult necunoscut[ dec`t cunoscut[ au amintiri comune... C`nd mergeam ]n ma=in[ a=a-ia zburau fulgii prin fa\[. +oferul cela din satul matale era? — Nu, venea de mai departe... S[ vezi cum a oprit. Eu a=teptam la =osea. Cum vedeam o ma=in[, de departe ridicam m`na. Dar nu opreau, se duceau ca v`ntul. Dac[ v[d c[ nu opre=te nici una, zic: ce s[ fac? ia s[ nu ridic m`na, s[ stau a=a pe margine. +i cum n-am ridicat m`na, ma=ina a oprit =i m-a luat. Vezi cum se-nt`mpl[ uneori? — Se vede c[ tot a=a... se stricase la motor ceva... — Nu, c[ am mers repede... Numai c`nd s[ ajungem la satul matale, a prins a tu=i nu =tiu ce... Pe nesim\ite Ignat se mut[ mai aproape, str[duindu-se s[-i vad[ fa\a, parc[ ar fi cu putin\[ s-o vad[ pe ]ntuneric. C`nd ]l vede a=a

Ignat =i Ana

339

aproape de d`nsa, femeia, ]n g`ndul ei: uite-l, crede c[ dac[ i-am spus o vorb[, dou[, poate s[ se bage peste mine! +i se fere=te duc`ndu-se iar la locul unde st[tuse prima dat[. Asta-i culmea: Ignat nu mai poate s-o rabde. Pe loc se ]ntoarce: mie ce-mi pas[? +i apoi... mai =tii cine-o fi fost insul? Se g`ndi ]n acela=i timp: =i la =oferul care-a adus-o de peste deal, dar =i la b[rbatul ro=cat cu care s-a certat la poart[ ]nalt[ de fier, ]n ora=. Cum l-a prins de hain[, printre vergi... +i el: cum i-a dat peste m`n[... Simte sup[rare, dar... =i mil[ fa\[ de d`nsa... De ce-a venit aici? De ce nu s-a oprit la barier[? — Auzi? zice ]ntr-un t`rziu f[r[ a se g`ndi dac[ o s[-l aud[ ori ba: a trecut dinioarea o c[ru\[ cu stuh pe aici. A=teapt[ c`t a=teapt[ s[ vad[: l-a auzit? Ea tace. Dac[ tace — tac[! — M[ g`ndesc: oare cine mai acoper[ amu casele cu stuh? Ori ce alta s[ fac[ cu d`nsul? Nici un r[spuns. }n vremea asta v`ntul aduce din deal sc`r\`it de ro\i =i forn[it de cal. — Se vede c[ l-a cump[rat de la vreun om. Balta ]nc[ n-a ]nghe\at. Dar de ce-l duce noaptea? asta-i de mirare. Femeia de colo p[streaz[ t[cere. }n alte ]mprejur[ri s-ar fi sim\it jignit Ignat de atare nep[sare: el primul s-a stabilit pe acest loc, era deci mai vechi aici, un fel de st[p`n, pe c`nd ea a venit mai t`rziu, deci nu-i dec`t musafira lui. C`nd colo, s[ vezi ]n ce fel se poart[ cu d`nsul! — La tat[-meu casa-i cu stuh acoperit[. Dar g`nde=te-te c`nd ]i f[cut[! Are vreo optzeci de ani, de la bunelul ]nc[. Dar s[ acoperi azi... Ignat se opre=te =i gr[ie=te cu alt glas, parc[ s-ar contrazice pe sine ]nsu=i: — Poate c[ omul vrea s[ dreag[ numai vreun col\. O haraba nu ajunge pentru toat[ casa. Pe de alt[ parte, stuhul ]i mai trainic dec`t oalele albe de ciment care le pun unii... Mai cald ]n pod =i \ine mai mult... Iaca, la tata... Hot[r`t lucru: nu-l ascult[! ori... se g`nde=te la ale ei? +i-o fi adus aminte cum a venit cu ma=ina, cum a ajuns ]n satul din vale, cum a

340

Vladimir Be=leag[

servit-o cu ap[ omul acesta, dar ]n curte n-a poftit-o, i-a vorbit peste poart[... — Eu m[ duc pe jos. Am s[ ajung c[ru\a cu stuh =i... Tot nu vine nici o ma=in[! A tr`ntit-o Ignat ca din senin. Cu o clip[ ]nainte nici prin g`nd s[-i fi trecut una ca asta. +i cum spune, o ia din loc pe marginea =oselei, pe sub copacii gola=i ce se proiecteaz[ pe cer ca ni=te schelete de cine =tie ce fiin\e bizare. Merge vreo sut[ de pa=i f[r[ s[ se uite ]nd[r[t =i c`nd opre=te s[ asculte: ]i departe harabaua cu stuh? aude pa=i ]n urm[. Se ]ntoarce =i o vede pe femeie venind dup[ d`nsul. — Om bun, zice cu glas g`tuit: stai c[ merg =i eu... Aha, se teme s[ r[m`n[ singur[... D-apoi c[ eu nici nu m[ porneam unul pe jos c`t lumea... Amu dac[ merge =i ea... +i cu glas tare: — Haidem c[ aicea tot degeaba st[m. Dac[ ne ajunge vreo ma=in[ =i-a vrea s[ ne ieie... Femeia se apropie, dar nu merge al[turi — c[rarea de sub copaci ]i lat[, de fapt nu-i c[rare, ci un drum de var[ pe care merg =i ma=ini =i c[ru\e c`nd ]i uscat — vine ]n urma lui. }i aude pa=ii, de=i m[run\ei. Dup[ o bucat[ de loc lui Ignat i se pare c[ ea abia se \ine de d`nsul =i ]ncetine=te. — Hai s[ ajungem harabaua. — Care: haraba? — Cum: care? Dar nu \i-am spus c[ a trecut dinioarea o c[ru\[ cu stuh? — Cu stuh?! Uite-o, parc[ ar auzi pentru prima dat[ =i-nc[ se face c[ nu-n\elege cuv`ntul. — Da, cu stuh. Ce te miri? — Am ]ntrebat =i eu, ]ngaim[, dup[ care mai adaug[ ni=te vorbe din care Ignat nu deslu=e=te dec`t una: visat. Ce-anume a avut ]n vedere: c[ a visat ea ori c[ lui i s-o fi n[z[rit c[ a v[zut o c[ru\[... haraba ce-o fi fost =i ]nc[ cu stuh, dar de fapt nu era, pentru c[... nu putea s[ fie. Doamne, am tr[nc[nit din gur[ un ceas de vreme =i ea n-a auzit nimica. La ce s-o fi g`ndit a=a v`rtos?

Ignat =i Ana

341

— Dar tu mergi? se ]ntoarce Ignat — de cum ]ncetinise el, ]ncetine=te =i ea, iar c`nd s-a oprit el, s-a oprit =i ea. Ori... te temi de mine? — Ei da! De ce s[ m[ tem? Ce: ]s fat[ mare? — Asta zic =i eu. Haidem odat[! A gr[it r[stit, ca unul care se simte ]n drept s[ porunceasc[. Mai la urma urmei, n-a chemat-o. Odat[ ce-a pornit singur[, fie bun[ s[-l asculte... Hai s[ ajungem harabaua. — D-apoi c[ am =i ajuns-o. }naintea lor, la vreo dou[zeci de pa=i, se t`r[=te pe drumul de \ar[ de sub copaci harabaua ]nc[rcat[ cu stuh. Se aude nu numai sc`r\`itul ro\ilor, dar =i b[taia copitelor, fo=netul spicelor. C`nd se mai apropie, Ignat o ]ndeamn[: — Pune m`na =i vezi: ]i stuh ori nu-i stuh? Femeia apuc[ un p[m[tuf, ]l rupe =i-l aduce la fa\[, parc[ s[-l miroase. — +tiut c[-i stuh. Numai nu =tiu ce-i trebuie... — Unde-i omul c[ nu se vede? Mergea din urm[... — Cine mai acoper[ acum case cu stuh? — Cred c[ s-a suit dinainte. — Casa mea era ]nvelit[ cu stuh, dar am pref[cut-o =i am acoperit-o cu olane... — Hei, gospodarule, unde e=ti? strig[ Ignat. — Sunt, sunt! r[spunde omul dintre cai. Voi ce: vre\i s[ v[ sui\i sus? — Mergem =i pe jos c[ deasupra o s[ ne sufle v`ntul. — Numai s[ nu fuma\i c[-mi da\i foc la haraba. — Tu fumezi? r`de Ignat c[tre femeie. Nu fum[m nici unul. —Atuncea-i bine, se r[spunde omul =i ]ndeamn[ caii: dii, b[ie\i, dii!... Acum se \in am`ndoi de-a st`nga harabalei — copacii de pe margine s-au terminat, ]ncepe c`mp curat, v`ntul prinde a bate cu putere, stuful sus sun[. Ignat merge ceva mai nainte, femeia p[=ind m[runt vine din urm[. Ignat schimb[ c`te-o vorb[ cu omul, femeia merge =i tace — se g`nde=te la ale ei: degeaba, degeaba am pornit de-acas[... dac[ am v[zut c[ nu-mi merge de la ]nceput, mai bine m[ ]ntorceam ]napoi... tr[geam n[dejde s[ m[ ]ntorc de cu zi, dar s-a

342

Vladimir Be=leag[

]ntunecat... Ridic[ ochii, vede spatele lat al lui Ignat — de fapt, nici numele nu-i =tie — ]=i aminte=te unde-i, ce face =i deodat[ o cuprinde o spaim[: unde m-am pornit... cu omul ista pe care nici ]l cunosc, nici ]l =tiu... s[ m[ ]ntorc ]napoi c`t nu-i t`rziu!.. c`t nu m-am prea dep[rtat de ora=... Se opre=te, ]ntoarce capul =i prive=te ]nd[r[t: au ajuns pe deal, de aici =oseaua merge pe loc drept, ora=ul cu luminile lui a cobor`t sub d`mb, numai zari=tea se vede deasupra lui, pe cer... — Amu hai! aude glasul b[rbatului: haidem, ce-ai r[mas? — Mi s-a p[rut c[ aud o ma=in[, r[spunde cu toate c[ nu auzise nimic. — O ma=in[? Ignat se opre=te =i ascult[: \i s-a p[rut. Haidem c[ r[m`nem de c[ru\[. Ori nu vrei s[ mergi? Tare mai e=ti nehot[r`t[: ba mergi, ba nu mergi. — A=a-s eu, ce s[ fac... Abia apuc[ Ignat s[ zic[: hai, hai c[... =i nu-=i mai termin[ vorba: de dup[ d`mb, dinspre ora= se repede spre cer un mald[r de lumin[, apoi lumina coboar[ spre ei b[t`nd ]n lungul drumului — umbrele lor, am`ndou[, se a=tern lungi, peste seam[ de lungi al[turi de cea a c[ru\ei ]nc[rcate =i ]ntunec[ lumea din fa\[. Amu-i clar: vine ma=ina despre care-a vorbit femeia. — Hei, opre=te! Ignat iese ]n mijlocul =oselei ridic`nd m`inile ]n timp ce c[ru\a=ul trage mai pe margine. Opre=te, m[i! +oferul prinde a ]ncetini, cu toate c[ ajuns la loc drept pornise s[ desf[=oare viteza: l-a recunoscut pe cel ce i-a ie=it ]n cale. — Ce-i, m[i Ignat: \i-ai cump[rat stuh? }i Vasile Lefter de la d`nsul din sat, cu o cistern[ ]n ma=in[. — Pe dracu — nu-i al meu!.. Eu am fost la spital... Nu-i nici o ma=in[, m-am pornit pe jos... — Hai, suie! Repede! — Dac[ nu-s singur. Am o tovar[=[. Doi suntem. — Am un loc. Sui\i unu. Ignat c[tre femeie: — Suie mata... ai drum mai lung de mers... eu am s[ vin pe jos... Femeia, ]nd[r[tnic[:

Ignat =i Ana

343

— Nu m[ sui! Nu m[ duc singur[. — Cum: singur[? se sup[r[ Ignat: cu =oferul! Ajungi la mine-n sat, opre=ti alt[ ma=in[ =i te duci mai departe. Eu am s[ vin pe jos... — Hai! strig[ Vasile: ce v[ t`rgui\i? Sui\i careva ori m[ duc! +i include viteza. — Stai, m[! r[cne=te Ignat: nu vrea s[ mearg[ singur[. Se teme... — Dar cine-i? De unde? O =tii? — Da, dintr-un sat mai sus... +tiut c[ o =tiu... Vasile pierde r[bdarea. Apas[ pe pedal[, acu=i ma=ina o ia din loc. — Hai! Sui\i am`ndoi. G[vozdi\i-v[ cumva... N-o s[ ne mai controleze noaptea... Femeia ]ntr-o clip[-i ]n cabin[. Se face mic[ de tot. Ignat se a=eaz[ =i el, oarecum pe-o parte. Trage portiera =i ma=ina demareaz[ cu vitez[. Trec pe l`ng[ harabaua cu stuf =i se a=tern drumului luminat p`n[ departe de faruri... Peste vreo treizeci de minute se deschide brusc ]n fa\[ panorama satului ca o mare de lumini. }ncetinindu-=i mersul ma=ina prinde a cobor] ]n pant[, la vale. Pe pragul casei c`nd deschide u=a Ignat simte c[-l prinde frigul pe din[untru. Picioarele-i scap[t[, capul i se face greu: am obosit... am mers pe jos... at`ta am stat =i am a=teptat ]n drum... }mpinge u=a, calc[ peste prag, g[se=te comutatorul =i aprinde becul de deasupra u=ii, afar[. Mut[ m`na s[ aprind[ lumina ]n tind[, dar o las[-n jos: nimeresc u=a buc[t[riei =i a=a... Intr[ ]n buc[t[rie pe ]ntuneric, deodat[ se ]ntoarce =i iese iar ]n prag. Nimeni ]n ograd[: mi s-a p[rut c[ am auzit pa=i... De la gardul dinspre =osea b[t[tura-i luminat[ p`n[ la jum[tatea gr[dinii, spre Mal. Iar ]l str`nge frigul din[untru. Tremur[ inima... Ce-i cu mine? Ce m-a apucat?.. Se ]ntoarce, intr[-n tind[, de aici ]n odaie. Aprinde lumina: =tiam c[ nu-s lemne — de unde dac[ n-ai adus? — nici cenu=a nu-i scoas[ — d-apoi c[ nu, cine era s-o scoat[? Se las[ pe sc[unel ]n fa\a plitei: au f[cut-o la cap[tul sobei... Ana zicea: mai u=or vom ]nc[lzi odaia... Pe urm[ a vrut s-o mute ]n buc[t[rie, l`ng[ hornul cuptorului, dar n-a avut timp: s-a dus la spital.

344

Vladimir Be=leag[

A apucat s[ scoat[ u=i\a, dar Ignat a pus-o la loc, iar c`nd l-a ]ntrebat Ana, a zis c[ a dat-o cu totul afar[ =i face focul ]n cuptor c`nd vrea s[ ]nc[lzeasc[ un pic casa. De ce s[ se g`ndeasc[ s[rmana? Il cuprinde mila pentru Ana, pentru d`nsul... Mai ales c]nd ]=i aminte=te cu ce glas l-a ]ntrebat: ce m[n`nci? ]\i faci ceva fiertur[?.. +i a ]nclinat uite-a=a capul... De c`teva zile n-a sorbit o lingur[ de m`ncare cald[.. Era ni=te sup[-n oal[. Ia capacul — s-a sleit, are o pieli\[ deasupra, ca de gr[sime, cu toate c[ a uitat s[ pr[jeasc[ ni=te ceap[... Ia aminte prin odaie: parc[-i schimbat ceva... patul bine a=ternut, pernele frumos cl[dite, lai\a aranjat[, farfuriile puse ]n ordine pe mas[... Z[re=te o h`rtie pe col\ — o foaie de aritmetic[ ]mp[turit[ ]n dou[. O desface: «Eu Paraschi\a sora ta am fost azi dup[ amiaz[ =i te-am c[tat...» — Aha. A fost... Ce-a vrut? «Am v[zut c[ la tine-i dezordine =i am f[cut oleac[ de regul[. A zis tata c[ te-a c[tat =i el =i nu te-a g[sit. Am venit eu =i tot nu te-am g[sit. Unde umbli at`ta? Tu ce g`nde=ti? Drumu-i al[turi, intr[ unul =i te cur[\[ de ce mai ai ]n cas[... Eu am s[ mai vin...» Ignat se duce la lad[ s[ vad[ de-i bine ]ncuiat[. Se uit[ pe sob[ unde \ine cele c`teva pielicele... L[sat spa\iu gol =i mai jos: «Am mai fost o dat[ =i iar[ nu te-am g[sit. De amu n-am s[ vin. Dar vreau s[ te ]n=tiin\ez c[ a doua oar[ l-am v[zut la poarta ta pe mo= Chiril[, zicea c[-i trimis de la c`rmuire s[ te cheme c[ nu =tiu ce aveau a-\i spune acolo. L-am ]ntrebat, el numai a dat din umeri, dar eu am ]n\eles c[ =tie, dar nu vrea s[ spuie c[-i vorba de cas[... Iac-a=a! Amu c`nd m-oi duce ]napoi am s[ trec pe la c`rmuire, c[ atunci c`nd veneam am v[zut lumin[ mare acolo, lume mult[, =i am s[ aflu... Dar tu s[ =tii c[ vor s[-\i d[r`me casa =i s[ te mute de aici...» Ignat las[ foaia pe mas[. Pune palma grea =i o acoper[. St[ o vreme cu ochii ]nchi=i, apoi se uit[ spre fereastra din fund, la ceasul de=tept[tor: unsprezece f[r[ zece... or mai fi ei oare acolo?.. cam t`rziu... azi, s`mb[t[... }ncrunt[ din spr`ncene: ]i trece prin fa\a ochilor

Ignat =i Ana

345

chipul lui Petrea oprit cu bri=ca la poart[ — nu degeaba a venit, — dar nu credea c[ azi or s[ hot[rasc[... Apoi o vede-n fereastr[ pe Ana: c`nd i-a spus de Petrea, s-a f[cut a nu auzi =i s-a luat cu alt[ vorb[. A prins a-i povesti visul... cum veneau din vale de la Nistru, ]n sus, pe c[rare... cum au ajuns la mal... lun[, bine... cum s-au s[rutat... iar c`nd s-au uitat, casa lor nu era, locul gol... S[ fi sim\it =i ea ce avea s[ se-nt`mple? Ori, poate, mam[-sa care-a fost la d`nsa s[-i fi spus, dar pe departe, prin pilduri, cum are obiceiul... Ori chiar a visat?.. C[ vorba asta se poart[ din prim[var[: ziceau capii satului, loc bun, taman potrivit s[ ]nal\e un ansamblu de cl[diri ob=te=ti: combinat de deservire, blocuri pentru speciali=ti, hotel-restaurant pentru turi=ti — ai valea Nistrului ca-n palm[... Va s[ vin[ lume de pe lume... se poate =i un sanatoriu, s[ se odihneasc[ cei din marile centre industriale ale lumii... Ast[ prim[var[ s-a v[zut c[ gospod[ria n-are mijloacele necesare =i lucr[rile s-au am`nat... }ntre timp Ignat =i-a terminat pere\ii, a pus acoperi=ul, a g[tit o odaie, s-a a=ezat la trai =i c`nd ]i spunea careva din vecini: ce facem, m[i Ignate, c[ vine buldozerul =i ne d[r`m[? — =i tu ca baba Ioana, z[u! cum s[ le d[r`me? de ce atunci ne-au mai dat loc de case? — atunci! acum planurile s-au schimbat... nu \i-am spus c[ a venit un mare inginer cu ajutorii lui =i au f[cut m[sur[ri? erai la munc[ =i n-ai v[zut... Ignat r`njind: nu mai d[r`m[ ei nimic... n-au alt loc unde s[ construiasc[?.. Acum, citind scrisoarea asta, ]=i aduce aminte de vizita lui Petrea: de asta m-a umplut frigul pe din[untru c`nd am p[=it pragul... Ia palma de pe foaia de h`rtie, o ridic[, se mai uit[ o dat[ la locul unde scrie «s[-\i d[r`me casa», o bag[-n s`n =i d[ cu pumnul ]n mas[: m[ duc s[ v[d ce pun ei la cale acolo! Iese din cas[ c[lc`nd de duduie p[m`ntul sub d`nsul. C`nd deschide porti\a s[ ias[-n uli\[, vede pe cineva =ez`nd ghemuit pe banca de la gard. — Tot aici e=ti? }i mirat Ignat, dar mai mult sup[rat: nu se a=tepta s-o vad[ pe femeia cu care-a venit de la ora= — s-o vad[ aici unde-a l[sat-o c`nd au cobor`t din ma=in[. +i doar a ]ndemnat-o s[ intre-n cas[, dar a refuzat!

346

Vladimir Be=leag[

Femeia nu-i r[spunde. Ba i se pare c[ s-a ]ntors =i s-a retras mai ]ncolo, =i el se ]mbl`nze=te. — Ai s[ ]nghe\i. — Las[ c[ nu mi-a fi nimica, zice, dar ]i cam sun[ din\ii ]n gur[. — N-a trecut nici o ma=in[? — Nu. Lumina becului de deasupra u=ii cade pe =ipcile gardului, dungi negre se a=tern pe paltonul =i baticul ei. Se uit[ Ignat ]n lungul =oselei — nici zare de ma=in[. L-a rugat pe Lefter s-o repead[ p`n[ ]n satul ei, dar n-a vrut: zicea c[-l a=teapt[ nevasta c[ au a se duce la o nunt[ =i dac[ ]nt`rzie... — +tii ce? Ignat o ia de m`n[: hai olecu\[ ]n cas[ =i te-i ]nc[lzi. — Nu, nu mi-i frig, ]ncearc[ s[-=i elibereze m`na. N-o las[. Spre mirarea lui, vede c[ femeia se scoal[ =i-l urmeaz[. C`nd ajung pe prag Ignat ]=i aduce aminte c[-n cas[-i frig, focul nef[cut, cum o s[ se-nc[lzeasc[ ea? — Intr[, acu=i vin, =i aduce la fuga din saraiul de la vale de cas[ un bra\ de lemne. Le pune la gura plitei =i-=i =terge m`inile una de alta. — Ce stai ]n picioare? +ezi. Femeia se oprise l`ng[ lai\[, ]n dreptul ferestrei dinspre u=[. Eu dau o fug[ p`n[ la c`rmuire, peste zece-cincisprezece minute m[ ]ntorc. Dar nu cumva s[ ie=i =i s[ la=i casa a=a... Femeia face cu capul: nu, =i se a=eaz[ pe lai\[. — Dar s[ vii repede, auzi? — Tot o fug[! +i Ignat iese ca furtuna pe u=[. Peste c`teva clipe ]i ]n =osea... Pe unde s-o iau? pe ulicioara pe dup[ casa Ioanei... — dar ]i glod, c`nd am venit azi din centru a trebuit s[ merg un ceas de vreme... Porne=te la deal: o iau pe asfalt!.. Ajunge ]n dreptul barierei ridicate ca o cump[n[ de f`nt`n[ =i face pe sub arc, la dreapta. |ine fuga p`n[ la pode\ul unde l-a g[bjit pe pu=tiul ce nu vroia s[ se duc[ cu taic[-s[u la cum[trie. Se uit[ ]nainte =i vede c[-n ferestre la c`rmuire ]i ]ntuneric — nu-i nimeni... Cum de nu m-am

Ignat =i Ana

347

g`ndit de-acas[? Tot acum se aude b[t`nd ]n =in[ ]n cel[lalt deal: o dat[, de dou[ ori, de trei... — +ase... nou[... num[r[ Ignat: zece, unsprezece... Unsprezece! — Bang! mai bate o dat[ =i Ignat tresare: dou[sprezece! dar trebuia s[ fie unsprezece... ceasul de pe fereastr[ ar[ta unsprezece f[r[ zece... — a trecut timpul... s-a dus — c`nd? cum? — uite-a=a... nu =tiai? timpul trece f[r[ s[ ne-ntrebe pe noi... T`rziu. T`rziu de tot. Miezul nop\ii. S-au stins luminile pe la case. Lini=te de jur-]mprejur. O lini=te stranie, ]nc`t s[-l ]ntrebi ]n clipa asta: de ce te-ai oprit ]n drum? ce vrei? ce cau\i? Ignat n-ar =ti ce s[ r[spund[. Oboseala ce l-a cuprins c`nd a urcat pragul casei, frigul din[untru ]l cople=esc iar, =i el se zgribule=te ca un copil ]n fa\a viscolului dezl[n\uit.. Odat[, ]ntr-o iarn[, s-a dus cu tata la vreascuri pe deal, departe — erau ani grei, nevoie... Au t[iat ni=te salc`mi tineri — cu o baionet[ lat[ — au f[cut dou[ sarcini bune =i au pornit ]napoi, spre cas[. Tata ]nainte, cu sarcina lui, el venea din urm[... Pe la jum[tate de drum s-a st`rnit un v`nt, a prins a viscoli... }l ruga pe tat[-s[u s[ opreasc[, s[ r[sufle, tata zicea c[ dac[ stau ]n loc, poate s[-i troieneasc[, trebuie s[ mearg[... Au tot mers ]nainte... S-au r[t[cit... Au luat-o pe alt[ r`p[ =i au ie=it departe de sat... Odat[ tata i-a zis lui Ignat s[ lepede sarcina, el n-a vrut, a c[rat-o ]nainte... P`n[ la urm[ au ajuns acas[... Ignat a c[zut la pat — a c[p[tat pneumonie — =i a z[cut p`n[-n var[. Il apuca tusea =i nu-l l[sa c`te-o or[... ...S[ m[ duc de vale, la alde tata? chibzuie=te Ignat. S-or fi culcat... Ori s[ trec pe la Petrea, s[-l ]ntreb?... Da, m[ duc la d`nsul... Coboar[ de pe asfalt =i o ia de-a dreptul, pe-o hudicioar[. Observ[ mirat c[ nu i se mai cufund[ picioarele ca ziua — a ]n\epenit glodul. P[=e=te mai ]ndr[zne\ =i odat[ calc[ ]ntr-o b[ltoac[ — i se duce piciorul p`n[ peste bocanc. — Dr[cia dracului! ]njur[ =i se ]ntoarce la asfalt. Porne=te-n sus, de unde-a venit... M[ duc m`ine... Mai pe urm[, trec`nd vreme destul[ dup[ ziua, adic[... dup[ noaptea aceea c`nd i-a c[lcat pragul femeia str[in[ =i necunoscut[, femeia care

348

Vladimir Be=leag[

a fost ca o minune a vie\ii lui, la care se ]ntorcea cu g`ndul ]n clipe ]ntunecate =i grele, se ]ntorcea =i dep[na fir cu fir ]nt`mplarea cum s-au v[zut =i s-au cunoscut, au vorbit o noapte ]ntreag[ am`ndoi =i abia c[tre ziu[ s-au culcat, c`nd se g`ndea ]=i amintea fiecare cuv`nt, fiecare mi=care a ei, ]i auzea suflarea ]nceat[... repede... ]ntret[iat[, sim\ea mirosul m`inilor, hainelor, fe\ei, p[rului, — c`nd se g`ndea =i-=i amintea, pe toate le putea ]n\elege mai mult sau mai pu\in, una nu =i-o putea explica: de ce-a gr[bit ]napoi =i nu s-a dus la taic[-s[u ori la Petrea s[ afle ce-i cu casa? ce-l a=teapt[ a doua zi? de ce s-a ]ntors at`t de repede: de team[ s[ nu-i fure ceva? dar din clipa c`nd i-a adus cea=ca cu ap[ a v[zut ce fel de om ]i... putea ea s[ plece l[s`nd u=a descuiat[? +i unde avea s[ plece, sireaca, ]n miez de noapte?.. }=i amintea c[ a=a obosit dup[ munc[ =i de at`ta umbl[tur[ peste zi, a ie=it din cas[ repede, dar =i mai iute fugea ]napoi. }=i amintea bucuria nel[murit[ ce-i umplu sufletul c`nd apropiindu-se de cas[ v[zu lumin[-n fere=ti, apoi c[lc`nd ]n ograd[ sim\i miros de fum — se ridica fumul lin din hogeac... Apoi a intrat =i a v[zut-o =ez`nd pe lai\[, ]mbr[cat[ cum o l[sase, cu m`inile-n poal[, iar focul ]n plit[ ardea, ]n vreme ce lemnele aduse de d`nsul st[teau jos sub plit[ cum le l[sase... Cum ]l vede intr`nd femeia se scoal[ de pe lai\[: — Bine c-ai venit. Eu m[ duc. — Cum a=a: te duci? Pe de-o parte Ignat ]i bucuros: m-a a=teptat! Se temea c[ n-o g[se=te. Pe de alta ]i nedumerit: focu-n plit[ duduie, iar el nici n-a pus m`na pe tocul cu chibrituri. Deschide u=i\a s[ vad[: nu i se n[zare? iar de colo glasul femeii: — Eu l-am aprins. — Dar lemnele stau... cum le-am pus... — Erau altele-n plit[. Gata a=ezate. — Da?.. Ignat se scarpin[ la ceaf[: s[ le fi pus eu =i am uitat? Nici nu \in minte de c`nd n-am a\`\at focul... Poate Paraschi\a... — Paraschi\a? A=a o cheam[ pe femeia ta? — Nu. Pe femeia mea o cheam[ Ana. — ?..

Ignat =i Ana

349

— Paraschi\a ]i sor[-mea. A fost asear[ pe la mine =i nu m-a g[sit. Mi-a l[sat o scrisoare... Ignat bag[ m`na-n buzunar, scoate peticul mototolit =i-l desface. Iaca, ]mi scrie: «Vor s[-\i d[r`me casa...» — Casa asta? S-o d[r`me? Cine s-o d[r`me? — D-apoi... capii satului... Vor s[ fac[ pe locul ista ni=te cl[diri mari, cu etaje... — Chiar a=a? — Da, poftim de cite=te... +i-i d[ h`rtia. Femeia o ia, o neteze=te =i buchise=te cu greu cele c`teva r`nduri pe care le arat[ Ignat cu degetul. — Curat a=a scrie... Dar nu se poate una ca asta. A=a cas[ mare, a=a frumoas[. Nu... N-au voie... Nime n-are s[ le deie voie. Cas[ f[cut[ gata. Cas[ nou[, nu veche... — De trei ani ]nceput[... Anul ista, dac[ nu se-nt`mpla nevoia =i nu r[m`neam singur, poate-o terminam... El ]i singur, ]=i zice-n g`nd femeia... De asta m[ uit =i nu v[d urm[ de femeie ]n cas[... +i amu dac[-i singur, ce stau eu aici? Unde s-a mai v[zut s[ intre femeie str[in[ ]n cas[ str[in[ la un b[rbat str[in care-i singur... Cum: singur, dac[ a spus c[ pe nevast[-sa o cheam[ Ana? Dac[ a=a o cheam[, ]nseamn[ c[ nu-i singur?.. A=a tulburat[ femeia ]=i poart[ privirea de jur ]mprejur: tavanul ]i nalt, col\urile sus rotunjite, aicea munc[ a trebuit, nu =ag[! frumos, tare frumos — a v[zut a=a la Casa de cultur[ la d`nsa-n sat, la oameni nu \ine minte s[ fi v[zut. Apoi privirea ]i lunec[ peste sob[ — =i soba nalt[, cu muchii drepte, de aici trece peste patul de la perete cu patru perne mari cl[dite una peste alta, iar deasupra aruncat[ o cuvertur[ str[vezie. Se uit[ a=a, din fug[, =i trece la fereastra din fund — sub ea un pat mic, scurt, de copil — pe pervazul c[reia vede c`teva vazoane cu flori: un chip[ru=, un cr[ciun =i ]nc[ o floare cu vi\e lungi sp`nzur`nd pe margine-n jos... a uitat cum se cheam[. Vede c[ \[rna-i uscat[, cr[pat[... — M[ uit c[ florile... deschide gura, dar ]ntorc`ndu-se c[tre st[p`n amu\e=te momentan.

350

Vladimir Be=leag[

Ignat o privea \int[ =i ea se simte str[b[tut[ de fiori, ca atunci ziua, c`nd l-a v[zut prima dat[ la gard. }n fundul ochilor lui, ad`nc, s-a aprins ca un foc, care vrea s[ se rup[, dar el nu-l las[ =i numai c`t o jerb[ se rupe, apoi iar se ]ntunec[, ochii. Acuma e aproape, a=a de aproape de d`nsa, cum n-a fost nici c`nd a=teptau ]n marginea ora=ului ma=ina, nici c`nd =edeau al[turi ]n cabin[ — de fapt, tot timpul a privit dintr-o parte... iar acuma e a=a de aproape... anume s-a dat spre mine ori a=a-mi pare?.. Vrea s[ se fereasc[, dar numai capul =i-l retrage, trupul ]i r[m`ne pe loc. — Pe tine cum te cheam[? — Ana. — Cum?! Tot... Ana? — Da... r[spunde femeia =i deodat[ vede c[ s-a ]nt`mplat ceva ]nsp[im`nt[tor, ceva... la care nu se a=tepta: omul acesta, uria=ul din fa\a ei dintr-odat[ s-a ]ntunecat la fa\[, s-a f[cut negru — luminile din ochi s-au pr[bu=it ]n ad`nc, un g`nd din[untrul lui zv`cne=te, el deschide gura vr`nd s[ spun[ ceva, dar nu poate rosti un cuv`nt, ci numai un suspin se aude, un geam[t ]n[bu=it. Femeia ridic[ m`na, parc[ ar vrea s[-l ajute, dar d`ndu-=i seama de gest, o las[-n jos ru=inat[. — Pe mine m[ cheam[ Ignat... Odat[ cu ultimul cuv`nt ]=i revine =i z`mbe=te vinovat: pentru ]ndr[zneala c[ a ]ntrebat? pentru propria b[lb`ial[? — Da... ]ngaim[ femeia =i pleac[ ochii: =tiut c[... — +tiai cum m[ cheam[? De unde? — Nu! exclam[ femeia cu g`ndul ]n alt[ parte. Pentru o clip[ Ignat avu impresia c[-i Ana lui de fa\[ — femeia asta-i josu\[ ca =i Ana lui, doar ceva mai plin[ la trup, mai ]ndesat[. Iar baticul galben care-l poart[ pe cap... Da, de la batic s-a ]nceput... Din prima secund[ c`nd l-a v[zut, i-a aprins ochii: parc[ au zburat de pe el ni=te fl[c[ri, i-au intrat ]n ochi =i s-au scurs ]n piept, ]n suflet. Tot vroia s[ vad[ cum arat[ la fa\[, dar nu putea, c[-i fugeau privirile. Iar c`nd i-a ]ntins cea=ca =i ar fi putut s-o vad[ de aproape, ea s-a ]ntors ]ntr-o parte.

Ignat =i Ana

351

— Of, dar ce mai stau?! se alarmeaz[ =i rotindu-=i ochii prin p[r\i parc[ ar fi avut de luat ceva — n-are nimic, e cu m`inile goale! — porne=te spre u=[. — Cum: de-amu te duci? Dar stai, ]nc[lze=te-te... M[car oleac[... — Trebuie s[ m[ duc, =i apas[ pe clan\[. }ntr-o clip[-i l`ng[ d`nsa. — Auzi? spune cu sufletul la gur[: eu am ]nchis drumul! — Drumul... l-ai ]nchis? — C`nd veneai... ziua... =i s-a stricat ma=ina... ai v[zut... mai la deal o pr[jin[ ridicat[ pe marginea =oselei? Femeia: am v[zut. — Am dat-o jos =i am legat-o. A=a c[ dac[ trece vreo ma=in[ are s[ deie semnal, am s[ auzim =i am s[ ie=im... — Dar... de ce? — Cum adic[: de ce? prinde a clipi Ignat: ce suflare de om =i aista? dup[ ce m-a ascultat =i a venit ]n cas[ — dac[ n-o luam de m`n[, acolo st[tea! — nici nu s-a a=ezat m[car olecu\[... Crezi c[ are s[ poat[ trece? — Nu! De ce l-ai ]nchis, drumul? — Eu? ridic[ din umeri Ignat: a=a, m-am g`ndit c[... — Dar dac[ trece vreunul, nu bag[ de seam[ c[ este bariera =i din vitez[... — Aaa! se dumere=te Ignat: de asta ]ntrebi? Dar... nu... las[, nu avea grij[: este pus un semn... se vede de departe — luce=te... un semn special... n-avea grij[... z[u c[... po\i s[ stai olecu\[ s[ te odihne=ti, z[u c[... a=a, de pe drum... la vreme de noapte... a trecut de dou[sprezece... s[ stai ]n =osea?.. — Nu, eu m[ duc! Poate trece vreo ma=in[ =i c`t de t`rziu, dar ajung... Mi-am l[sat casa singur[... Auzind vorba hot[r`t[ a femeii, Ignat se d[ la o parte: la ]nceput, c`nd a pus ea m`na pe clan\[, a apucat =i el cu m`na lui, cu g`nd s[ n-o lase s[ deschid[, acum se fere=te. Dac[ vrea, duc[-se, n-am s-o opresc. — Da, dac[-i singur[ casa... +i eu c`nd m[ duc la lucru, de c`nd ]s singur... tot timpul m[ g`ndesc: ce-i acas[? dar n-a intrat careva?

352

Vladimir Be=leag[

Aici ]i =osea, trece lume mult[, ma=ini, oameni fel de fel... Mai ales noaptea. — Casa mea ]i mai departe: al treilea r`nd de la uli\a central[. Dar totuna... — Da, =tiut c[... Dac[-i casa singur[... Stai c[ se aude ceva... Ignat ridic[ m`na la ureche cu palma desf[cut[. Femeia las[ clan\a =i se retrage vreo doi pa=i ]napoi. Parc[ s-ar fi speriat c[ d[ n[val[ cineva pe u=[ =i o g[se=te aici. Ignat trece la fereastr[ =i ascult[: se aude departe vuiet de motor. Prive=te spre deal, poate vede vreo lumin[, dar nu se z[re=te nimic. S[ mearg[ cu farurile stinse? — Stai, acu=i vin! +i iese afar[. }n prag ascult[ iar[: nu-i zgomot de ma=in[. Dup[ p`r`itul m[runt... poate-i un tractora=, ori o motociclet[? C`nd intr[-n cas[, femeia st[ tot ]n acel loc, dreapt[, nemi=cat[. — O motociclet[... Pe undeva ]n sat... — Dar v[d c[-\i faci b[taie de cap cu mine... pe nea=teptate z`mbe=te: nu trebuie, z[u... Z`mbetul ei ]l s[geteaz[ pe Ignat din cre=tet p`n[-n t[lpi: are impresia c[ a mai ]nt`lnit-o, a mai v[zut-o, o cunoa=te de demult, c[ o cunoa=te bine pe femeia asta... Dar unde? c`nd? de unde o cunosc? s[-mi amintesc... s[-mi amintesc... — Ai! exclam[ femeia: ce-i cu mata, Ignat? — Eu? Auzindu-=i numele, tresare: nu-i nimic... — Te-ai f[cut nu =tiu cum iar[ negru la fa\[... ca dinioarea... +i ai ]nchis ochii... — Mi s-a f[cut greu pe inim[... M-a ame\it capul... Mi se-nt`mpl[ uneori, dar nu \ine mult. Trece... Odat[ la lucru, ]n carier[... c[ eu la piatr[ lucrez... — La piatr[?! — Da, la ]nc[rcat, la desc[rcat... Odat[, zic, cum mergeam cu blocul ]n m`n[, c`nd s[-l pun pe platform[ — camionul nu venise, cl[deam pe platform[ — mi-a venit tot a=a o ame\eal[... M-am oprit cu piatra-n m`n[... am sim\it cum se clatin[ p[m`ntul sub picioare, tavanul deasupra prinde a umbla: ]ncolo-]ncoace... mai repede, tot mai

Ignat =i Ana

353

repede... Ia-ia s[ se pr[bu=easc[ tavanul de piatr[ asupra mea... Dac[ nu era badea Pricop s[ m[ apuce de bra\... c[deam cu tot cu piatr[... ]mi f[r`mam m`inile, labele picioarelor, m[ izbeam cu fruntea de vreo muche... — Dar de ce? ]ntreab[ femeia ]n =oapt[: ai vreo boal[ de... te ame\e=te a=a? — Eu? Doamne fere=te! }s mai s[n[tos dec`t un taur. Numai c[... uneori c`nd m[ g`ndesc la via\a mea.. iac-a=a ]mi vine c`te-un g`nd greu =i atunci mi se d[r`m[ tot ]n[untru... m[ ame\e=te capul, mi se ]ntunec[-n ochi =i ame... — A-a! femeia duce m`na la gur[ =i se las[ ]ncet pe lai\[, schimb`ndu-se la fa\[... Ignat amu\e=te la jum[tatea cuv`ntului. A vrut s-o ]ntrebe acum el: dar ce-i cu mata? dar ]i trece prin cap c[ ar putea s[ cread[ c[ anume vrea s-o bage-n sperie\i ori s[-i st`rneasc[ mila ca s-o re\in[ la d`nsul ]n cas[... A doua zi, diminea\[, c`nd a ie=it =i s-a apucat s[ sape-n gr[din[, pe d`nsa l[s`nd-o s[-=i ]mplineasc[ somnul — se culcaser[ t`rziu! — apoi c`nd s-a ]ntors =i n-a mai g[sit-o =i a alergat la poart[ =i s-a uitat ]n susul =i-n josul =oselei =i n-a v[zut-o de parc[ ar fi plecat pe aripi de v`nt, c`nd s-a g`ndit, =i a doua zi =i ]n celelalte zile despre ce i se ]nt`mplase atunci — nu putea s[-=i explice nici ]ntr-un chip. Era, poate, la mijloc oboseala, poate teama de-a r[m`ne singur, iar[=i singur, ori poate se trezise ]n fiin\a lui ceva mai ad`nc, ceea ce nici nu b[nuia c[ exist[, c[ tr[ie=te ]ntr-]nsul, poate groaza c[ ea va pleca, va ie=i uite-a=a pe u=[ =i va dispare ]n bezna nop\ii, f[r[ ca el s[ reu=easc[ a-=i aminti unde-a mai ]nt`lnit-o, de unde senza\ia c[ ar fi cunoscut-o c`ndva, alt[ dat[... ]ntr-o alt[ lume... ]ntr-o alt[ via\[? — Dar vei fi fl[m`nzit! exclam[ Ignat: stai c[... Bag[ m`na-n buzunarul hainei, scoate un m[r =i i-l d[: poftim! Femeia prive=te o clip[ la m[r, apoi la Ignat, iar la m[r, iar la d`nsul. — Ia-l. Ia-l =i gust[. Mai am unul... +i-l scoate =i pe al doilea, ]l =terge cu palma, apoi ]l ]ntinde femeii, st`nd a=a cu m`inile ]ntinse,

354

Vladimir Be=leag[

cu merele-n palme. Musafira d[ din cap: nu, nu trebuie, de ce te deranjezi? — Gust[, c[-s bune! I-am dus =i ei c`teva la spital, iar acestea mi-au r[mas. — Femeia matale-i la spital? — Da. Nu \i-am spus? — Nu. — Eu la spital am fost azi. La d`nsa... — V[leu!.. Dar focul se stinge.. sare de la locul ei, se duce la plit[, se las[-n pirostrii, dechide u=i\a — u=or, cu at`ta ]ndem`nare... eu uneori m[ muncesc mult, se mir[ Ignat — ia c`teva lemne, le pune pe foc =i o ]nchide la loc. St[ un timp t[cut[ p`n[ iau foc lemnele — o dung[ de lumin[ prin deschiz[tura de sus se a=terne pe fruntea ei... tremur[? ori fruntea se clatin[? — =i ]ntr-un t`rziu gr[ie=te: amu cum se simte? — Cine? Ignat o prive=te \int[ — ]n clipa c`nd musafira s-a dus la plit[, a =i uitat despre ce a pornit vorba: unde oare am v[zut-o? unde am ]nt`lnit-o? poate-am visat-o?.. mai degrab[ am visat-o ]n noaptea c`nd... am adormit t`rziu... c`nd a fost doctori\a la mine, a stat ca vreun ceas =i a plecat. Pe urm[ m-am zv`rcolit ]n a=ternut: ce-i asta? ce-i cu mine? S-a dus la fereastr[, a tras cu urechea afar[, i se p[rea c[ aude zgomote sub fere=ti, a ie=it de c`teva ori, nu era nimeni... Era ]n noaptea c`nd a venit Ana... se vede c[ taman atunci se zbuciuma ]n salonul ei, s[ ias[... Sim\ise =i ea c[-i Marieta la d`nsul?.. Ori, poate, taman ]n clipa aceea trecuse p`rleazul =i o \inea fuga prin ora=ul adormit, pustiu... Venea spre cas[, venea la d`nsul... +i el, dup[ ce adormi, o vis[... vis[ o femeie ce umbla pe la fereastr[, tot voia s[ intre-n cas[, punea m`inile la ochi s[ vad[ cine-i ]n cas[, el, Ignat, dormea ]n pat — parc[ dormea, parc[ se pref[cea, dar ]n acela=i timp o vedea... ea, femeia, se muta de la o fereastr[ la alta cerc`nd s[ vad[ ]n[untru, =i el se uita la d`nsa =i =tia c[-i Ana lui... Dar nu sem[na, avea alt chip =i... C`nd a sim\it c[ a deschis u=a tinzii, apoi cea de la odaie, a continuat s[ doarm[ cu fa\a la perete =i nu s-a trezit =i nu i-a

Ignat =i Ana

355

r[spuns, pentru c[, de=i era Ana, nu sem[na cu d`nsa, era alt[ femeie, =i la fa\[ =i dup[ haine. Ignat s-a g`ndit c[ anume =i-a schimbat ]nf[\i=area, ca s[-l ]ncerce, s[-l ispiteasc[, s[ vad[ ce-o s[ fac[, iar el, vis`nd, prin somn, ]n g`ndul lui, pricepu c[ =i doctori\a era tot o alt[ ]ntruchipare a Anei, =i anume venise ca s[-l pun[ la ]ncercare, s[-l ispiteasc[, de aceea st[tu mai bine de-un ceas d`ndu-i a ]n\elege c[ dac[ vrea, ea poate s[ r[m`n[ peste noapte la d`nsul, =i el a zis c[ vrea, =i ea c`nd a v[zut a=a, c`nd =i-a dovedit toat[ puterea asupra lui, a plecat. Asta i-a fost destul, at`ta a vrut ea... Dup[ ce-a plecat, s-a zv`rcolit ceasuri la r`nd p`n[ a adormit, dar cum a adormit nu =tia, =i c`nd a sim\it c[ s-a ]ntors, c[-i la fereastr[, c[ st[ cu palmele la ochi =i prive=te ]n[untru s[ vad[ ce face el, a priceput c[-i tot ea, doctori\a, dar nu era ea, c[ sem[na cu Ana, =i nici Ana nu era, alta era, alt[ femeie. Abia acum ]n\elege Ignat c[ femeia din visul lui sem[na cu femeia asta, c[ci avea capul ]nv[luit ]ntr-o lumin[ galben[ =i din cauza acelei lumini nu putea s[-i vad[ fa\a, dup[ cum nici acum nu i-o poate vedea. Da, ea era, femeia asta... — Zic: cum se simte... nevast[-ta? — Aa, face Ignat ca de=tept`ndu-se din somn =i-=i trece m`na pe la ochi... Mai bine. Zice c[ mai bine. De fapt, nici n-are cine =tie ce boal[. Ar fi putut s[ steie =i aicea-n sat, c[ avem doctori, dar doctorii de aici (n-a spus: doctori\a) au sf[tuit-o c[-i mai bine s[ se trateze la ora=. Acolo sunt speciali=ti buni =i ]ngrijirea-i alta... — Da... }ntre timp femeia =i-a tras din col\ un sc[unel =i s-a a=ezat. Focul s-a aprins bine, ea st`nd l`ng[ plit[ se ]nc[lze=te, simte cum o cuprinde o mole=eal[ pl[cut[, iar c`nd ]=i aminte=te c[ acum c`teva clipe a vrut s[ ias[, s[ se duc[, i se pare neserios g`ndul, o glum[... Ridic[ ochii =i se uit[ prin cas[: pe peretele din fa\[, ]ntre cele dou[ ferestre, sunt r`nduite ]ntr-o ram[ mare mai multe poze — oameni perechi, c`te unul, mai mul\i la un loc... }n una se v[d b[rba\i =i femei lega\i ]n cruce cu prosoape lungi... o nunt[, nunta lor?.. care-i femeia, adic[ mireasa lui? cum arat[? Aici simte c[ Ignat o prive=te-n fa\[ =i-=i mut[ ochii — pozele-i vin taman la um[r — el st[-n picioare =i

356

Vladimir Be=leag[

cum st[ s-ar p[rea c[ ea, femeia, ]i gazda, iar el, b[rbatul, e musafir. }=i mut[ privirea, oprind-o asupra fe\ei de mas[, cu marginile brodate: o g[inu=[ =i un coco=el, ]ntre ei o floare, o g[inu=[ =i un coco=el, ]ntre ei o floare, ]ntr-un loc coco=elul \ine floarea-n cioc, ]n altul g[inu=a o \ine, ]ntr-un loc coco=elul ]ntinde g[inu=ei floarea, ]n altul g[inu=a i-o ]ntinde coco=elului... Cus[tur[ de m`n[, de m`n[ deprins[ cu acul, lucr[toare priceput[, cu gust... — Da, repet[ femeia ]ng`ndurat[. }=i ]ntoarce privirea dup[ privirea ei, acuma gata a-i spune care poz[, c`nd =i cu ce ocazie a fost facut[... o vede pe ochi c[ vrea s[-l ]ntrebe... aici eram fl[c[u, m-am fotografiat la joc, prim[vara, de Pa=ti, a venit un fotograf de la ora=, unul =chiop... peste vreo dou[ luni am plecat la armat[... dincolo-s cu Ana =i cu alte dou[ fete... c`nd m-am fotografiat, nu =tiam c[ o s[ ne c[s[torim, ne-am fotografiat din ]nt`mplare... aici, lega\i cu prosoape, suntem la nunt[, la tata, pe malul Bahnei, la peretele de la vale, numai dat cu lut peretele, nu trebuia ]ntins nici tu \ol, nici tu... dar ea nu ]ntreab[, ce femeie =i asta! Ea ]=i ]ntoarce privirea, trec`nd peste d`nsul, =i acum se uit[... sub mas[! Se uit[ =i el =i vede pe sc`ndura pus[ pe chingile mesei o strachin[ cu nuci. — V[-leu! +i eu m[ g`ndeam cu ce te-a= osp[ta? Iaca, am ni=te nuci... Uitasem ca de c`nd lumea... Ia vasul =i-l pune pe mas[... Poftim, treci aici... — Iaca, am merele iestea. Nu trebuie... Femeia arat[ cele dou[ mere ce le \ine ]n poal[... Frumoase cus[turi: =i fa\a de mas[, =i perdelele... Se uit[ Ignat la fa\a de mas[, la perdele. — Le-a cusut ]nc[ acas[, c[ dup[ aceea n-a mai avut vreme. Harnic[ nevast[, n-am ce zice. Lucra de-a valma cu mine, la cel mai greu lucru... Poate c[ din asta i se trage... Nu =tiu. Alde b[tr`na =i sor[-mea ]mi zic: leap[d-o, m[i, ce-\i trebuie a=a femeie? — S-o lepezi? zv`cne=te femeia de la locul ei... De ce s-o lepezi? — D-apoi c[ noi n-avem copii... Totuna, zic ele, n-are s[-\i nasc[... Dar anii trec, tinere\ea se duce...

Ignat =i Ana

357

— N-ave\i copii? Femeia face un pas c[tre Ignat, apoi nu =tiu cum se ]ntoarce =i se a=eaz[ pe lai\[... +i pentru asta vrei s-o lepezi? — Eu? Ignat ro=e=te. Eu nu vreau s-o lep[d. Alde mama =i sor[-mea m[ ]ndeamn[. Dar ce-\i tot bat capul cu necazurile mele? Ia mai bine s[-\i stric ni=te nuci, c[-i fi fl[m`nzit, z[u c[... Sparge nuci, scoate miezurile =i le pune gr[m[joar[ pe col\ul mesei din partea musafirei. Sparge nuci =i pe s[rite poveste=te cum =i-au f[cut casa asta... au ales locul cel mai frumos ]n tot satul, deasupra Nistrului... de aici se vede lumea p`n[ h[t departe... toate nout[\ile aicea ]nt`i vin, c[-i la =osea... Despre aceea cum s-a certat cu brigadierul... mai nainte a lucrat pe tractor, a l[sat tractorul =i s-a b[gat ]n st`nc[, la scos piatr[... — Nici eu n-am copii, spune femeia ]ng`ndurat[... De asta, poate, m-a =i lep[dat al meu... — Cine: b[rbatu? — Da. — +i unde s-a dus? — D-apoi la fabric[, la ora=... Femeia ]ntinde m`na lin, ca prin vis — privind-o ai crede c[ nu vede nimic ]naintea ochilor! — poart[ m`na pe fa\a mesei, g[se=te movili\a, ia un miez, dar nu-l pune ]n gur[, ci ]l cerceteaz[ cu luare aminte. S-au nimerit dou[ miezuri al[turate, dintr-o nuc[ mare, pline de r`u=oare bine pronun\ate, din dou[ jum[t[\i bine lipite, miezul ar[miu la culoare. }l ]ntoarce pe-o parte, ]l ]ntoarce pe alta, apoi ]l apas[ cu degetul cel mare... ori numai a=a pare c[ l-ar ap[sa?.. o jum[tate de miez se desprinde =i cade pe mas[... Ignat st[ ]n picioare =i sparge nuci. C`nd vorbi femeia despre b[rbatul care-a l[sat-o =i a plecat la fabric[ la ora=, imediat v[zu ]n fa\a ochilor scena din fund[tur[: omul de dincolo de poart[, care s-a rupt din m`inile ei c`nd a vrut s[-l re\in[, b[rbatul ei era... Ignat trage scaunul =i se a=eaz[, cu privirea la nucile din strachin[: parc[ ar fi toate la fel, dar dac[ te ui\i mai bine... una-i lunguia\[, mai alb[ la coaj[, alta rotund[, iar alta are un v`rf ascu\it, acolo unde a fost floarea... dac[ nu iei seama bine c`nd vrei s-o strici, po\i s[-\i spargi palma... alta-i adunat[ ]ntr-]nsa ca un om ru=inos, prins de team[ de

358

Vladimir Be=leag[

toate cele dimprejur... Asta-i ceea ce se vede, dar c`nd o spargi, nuca, abia atunci vezi cum ]i cu adev[rat =i ce-i ]ntr-]nsa: una se desface u=or, numai ai str`ns-o ]ntre degete =i i-ai scos miezii, alta-i pietroas[ de trebuie s[-\i ucizi mult degetele p`n[ o desfaci, iar dup[ ce-o desfaci nu-i po\i scoate miezii =i o la=i a=a, iar cu alta te zba\i, te zba\i =i n-o mai po\i desface, de parc[ nici n-ar fi nuc[, ci o piatr[ de marmor[... +i nucile ca =i oamenii... se ]nt`mpl[ p`n[ la urm[ s-o desfaci =i... vezi c[-i seac[, are miezul putred, negru, dar pe din afar[ ar[ta frumoas[... — Care-s seci ]s =i u=oare... Ignat ]=i aminte=te c[ femeia ]ncepuse a-i povesti de b[rbatul ei =i ]ntreab[: la ora=? Femeia pune miezul din m`n[ al[turi de cel c[zut pe mas[, ]ncerc`nd s[ lipeasc[ jum[t[\ile la loc. — De ast[ prim[var[, de mai bine de jum[tate de an ]i dus. Nici m[car nu =tiam unde-i =i ce-i cu d`nsul. Iac-a=a ]ntr-o bun[ zi a disp[rut... Diminea\[ c`nd m-am pornit la lucru la vie, a r[mas acas[ — de la o vreme zicea c[ se simte r[u... Dac[ \i-i r[u, zic, ar trebui s[ te duci la doctor. El unde-mi r[spunde: n-am nevoie de doctor. Ce s[-mi fac[ mie dofctorul?.. Atunci, zic, =ezi c`teva zile acas[, poate ar s[-\i treac[. M-a ascultat. C`nd veneam de la lucru ]l g[seam culcat, cu ochii ]n tavan... Gr[iam la d`nsul =i nu-mi r[spundea. }l chemam la m`ncare, nu vroia nici s[ guste. +i sl[bea, tot mai galben se f[cea. }n fiecare zi m[ gr[beam s[ m[ ]ntorc mai devreme. Ajungeam, l[sam sapa pe prisp[ =i alergam ]n cas[ — m[ temeam c[ nu-l mai g[sesc, nu-l mai v[d... }ntr-o zi a disp[rut cu adev[rat. Nu-i o zi, nu-i dou[, nu-i trei... }l credeam dus la frate-s[u, c[ are-un frate la +erpeni, dincolo... Ei, dar... femeia brusc amu\e=te: ce-\i bat capul cu necazurile mele? M-am ]ntins la vorb[. Chiar m[ mir de mine, c[ eu, dac[ vrei s[ =tii matale, nu prea deschid gura. Amu nu =tiu ce mi-a venit s[-\i spun... Ignat st[ cu m`inile ]ntinse pe mas[ — a uitat c[ s-a apucat s[ sparg[ nuci. Femeia tot vorbind n-a dus nici un miez la gur[. Prive=te pe deasupra mesei, =i lui Ignat i se pare c[ la m`inile lui se uit[. }nceteaz[ s[ le mi=te: a=a o s[-i vin[ ei mai u=or s[ povesteasc[? Deodat[ i se face ru=ine de propriile m`ini: mari, butuc[noase, cu

Ignat =i Ana

359

degete groase, pielea pe burice plin[ de zg`rieturi negre, iar ar[t[torul de la dreapta cu unghia rupt[ mai din r[d[cin[ — i se face ru=ine =i vrea s[ le trag[ de pe mas[, s[ le pun[ pe genunchi, dar femeia amu\e=te, d[ capul ]napoi, rotunjind ochii... Nu cumva a crezut c[ vreau s[ m[ reped spre d`nsa =i s-a speriat?.. Las[ m`inile ]ntinse pe mas[. Iar c`nd ]=i cere iertare c[... de ce a pornit a povesti, se ridic[ =i ea =i-n odaie se ]nst[p`ne=te un aer de stinghereal[, fiecare g`ndindu-se: uite c[ m-a luat gura pe dinainte... ]ncep s[ m[ pl`ng... am pornit-o cu m[rturiseniile — se uit[ unul la altul =i z`mbesc vinova\i. Da, s-ar fi cuvenit s[ se despart[ — o cerea buna cuviin\[, cre=tineasca purtare, ei ]ns[... — Nu vorbi a=a! exclam[ Ignat =i vede c[ femeia tresare arunc`nd o privire spre fereastr[. Ascult[ cu luare aminte, apoi se ]ntoarce =i prive=te =i el ]ntr-acolo, spre deal, unde parc[ a lic[rit o lumin[. Nimic... Din capul locului am sim\it c[ ai o durere la inim[, z[u c[... Nu =tiu cum s[-\i l[muresc, dar c`nd \i-am ]ntins cea=ca cu ap[ la gard, c`nd am v[zut cum ai dus-o cu m`na tremurat[ la gur[ =i ai ]nceput s[ bei... Vorbe=te cu at`ta ]nsufle\ire, de parc[ ar povesti impresia ce-a f[cut-o drumea\a asupra altcuiva, nu asupra lui. Vorbe=te =i se uit[ la ulciorul ce st[ pe cel[lalt cap[t al mesei acoperit cu un caiet ]n p[tr[\ele — din el a rupt foaia dubl[ sor[-sa =i i-a scris despre cas[!.. Se mir[: cum de nu l-am v[zut p`n[ acum, ulciorul... =i deodat[ simte c[ femeia ]l prive=te drept ]n fa\[, i se uit[ drept ]n gur[... nu, nu-i bine s[ m[ deschid, s[ m[ m[rturisesc ]n fa\a ei, poate s[ m[ cread[ un pref[cut! — =i ro=e=te ca un b[ie\andru, p`n[ ]n urechi. Amu\e=te =i el, la jum[tate de cuv`nt. Peste c`teva clipe ori c`t[ vreme s[ fi trecut, c`nd se rupe din ast[ ]ncremenire, salt[, parc[ l-ar fi aruncat o putere de pe scaun! }ntinde m`na, ia ulciora=ul =i de acum din u=[ zice: — Stai c[ amu= m[ ]ntorc. +i iese. — Nu. Eu nu beau vin, se ap[r[ femeia cu m`inile c`nd, peste c`teva minute, Ignat se ]ntoarce din cealalt[ odaie, unde s-a auzit sunet de doag[ de butoi... Doamne fere=te! Nu cumva s[ crezi c[...

360

Vladimir Be=leag[

— Dar nu mai cred nimica-nimicu\[. Numai amu, c`nd am dat cu ochii de ulcior, mi-am adus aminte, prostul de mine, c[ am poftit om ]n cas[, de pe drum, obosit, degerat... — Dar mi-am venit ]n fire. Mul\umesc... — Ei vezi? +i era s[ stai ]n =osea... Ia-te, bre, c[ aveam ni=te pahare. Pe unde-or fi oare? Caut[ spre pervazuri, arunc[ ochii spre sob[, la comoda dintre patul mic =i mas[ =i, c`nd s-o deschid[ s[ caute-ntr-]nsa, d[ cu ochii de cea=c[. — Bea singur dac[ vrei. Eu nici ]n gur[ nu-l iau. — M[ rog. Nu te silesc. Ignat se a=eaz[. Toarn[ ]n cea=c[. — +i ziceai c[ a=a... ]ntr-o bun[ zi a luat =i a disp[rut? — Cine? A, b[rbatu-meu? Da, c`nd m-am ]ntors de la lucru de la vie, nu-i. +i nu-i o zi, nu-i dou[, trei nu-i... Credeam c[-i la frate-s[u. M[ duc — nu-i la d`nsul. Nici n-a fost. Poate-i dus la lucru, zic, s-o fi sim\it mai bine =i s-o fi dus la brigada lui de f[cut drumuri. Nici pe-acolo n-a c[lcat. Trec zile, trec s[pt[m`ni — nici tu veste, nici scrisoare. }ntr-o noapte, zv`rcolindu-m[ a=a, am ]n\eles: gata, nu se mai ]ntoarce. Pentru c[ mi s-a ar[tat ]n ochi, l-am v[zut dep[rt`ndu-se de mine, repede, ca =i c`nd ar fi fugit. Am dat s[ alerg, am strigat: de ce te duci =i m[ la=i, de ce fugi de mine — nu m-a auzit c`nd l-am strigat. Credea c[ nu l-am cunoscut fiind cu spatele spre mine, dar chiar =i de la spate l-a= recunoa=te dintr-o mie de oameni... I-am spus de vedeniile mele unei babe de la noi din sat, care =tie s[ ghiceasc[, =i mi-a spus: ]i mort, s[ nu-l mai cau\i... — Mort? Vorbe b[be=ti... — Nici eu n-am crezut. Nu puteam s[-mi ]nchipui c[ Xenea poate face una ca asta... — Xenea ]l cheam[? — Poate-l =tii? — Nu. Nu-l =tiu. — De unde s[-l =tii dac[ nu-i din satul nostru. }i din Sus, de de-

Ignat =i Ana

361

parte. Dup[ pu=c[rie s-a ]ntors la frate-s[u, aici la +erpeni... Nu =tiu de la ce s-au sf[dit, ce n-au putut ]mp[r\i =i a venit la noi ]n sat. }i curat poveste cum ne-am cunoscut =i ne-am luat... Ignat ascult[ — i-a trecut sfiala! p`n[ =i de cea=ca cu vin din fa\a lui a uitat — ascult[ =i din vreme ]n vreme ia aminte spre femeie. Se uit[ la fa\a ei, la ochi, la gur[ — acum poveste=te f[r[ s[-=i ]ntoarc[ privirea ]n alt[ parte. — Iaca ]ntr-o zi se zvone=te prin sat c[ l-au g[sit pe unul mort ]n R`pa-cea-Mare. Au alergat oameni, copii s[-l vad[. R`pa-i ad`nc[, malul drept ]n jos — s-a mai dus odat[ unul cu caii cu c[ru\a =i s-a f[cut f[r`me. Asta demult, pe c`nd eram copil[. +i mai ]ncoace s-a pornit unul cu tractorul, beat, la cum[tru-s[u ]n alt sat, =i s-a r[sturnat la vale... — Cu tractorul? Pe Ignat ]l trece rece prin spinare: c`nd lucra =i el cu tractorul, era s[ se pr[vale odat[ ]ntr-o r`p[, — ce-i drept, nu prea ad`nc[ — s-a dus o roat[ din fa\[ peste mal, dar a dovedit s[ c`rneasc[ =i s-a ]m\epenit tractorul ]n loc... — Am alergat =i eu. Fugeam =i m[ g`ndeam: ]i el? nu-i el? El, altul cine s[ fie? +i-a f[cut seama. Dar: de ce? de ce? m[ tot ]ntrebam. S[ fi avut vreo boal[ =i eu n-am =tiut? De ce =i pentru ce a stat la ]nchisoare, nu mi-a povestit. Dar nici eu nu l-am ispitit, m[ g`ndeam: mai bine s[ uite, ce-a fost a trecut. Bine c[ amu-i bine... Adic[: a fost. De c`nd ne-am luat =i p`n[ la o vreme a fost, nici se putea mai bine. Dar dup[ ce-a murit b[ie\elul... — A\i avut un b[ie\el? — L-am n[scut la =apte luni =i a tr[it vreo patru s[pt[m`ni. Zic, cum a murit b[ie\elul, s-a schimbat, alt om s-a f[cut. Nu-l mai recuno=team. S[ fi v[zut cum l-a pl`ns, cum ]l bocea c`nd l-am ]ngropat. Parc[ ar fi fost un om mare cu care a tr[it o via\[ ]mpreun[. N-am v[zut a=a b[rbat — s[ boceasc[ mai frumos ca o muiere... — Chiar bocea? F[r[ s[-=i dea seama Ignat soarbe dintr-o r[suflare vinul — i s-a uscat pe nea=teptate ]n gur[. — Nu era el. C`nd am ajuns acolo, venise dofctorii cu poli\ia =i-l

362

Vladimir Be=leag[

ridicau ]n ma=in[. L-am v[zut la fa\[, f[r`mat[ =i umflat[ fa\a, greu s[-l recuno=ti, dar nu era el... Pe urm[ s-a aflat c[ era din cei care lucrau la carier[, la piatr[... — Da, ]mi aduc aminte, am avut un caz... — A! \ip[ femeia: am uitat c[ mi-ai spus c[ lucrezi la piatr[... — S-au b[tut atunci c`\iva pe malul r`pii. Acela a lunecat =i a c[zut. C`nd au v[zut ceilal\i c[ nu mai mi=c[, nu mai sufl[, au fugit =i l-au lep[dat... — A=a am auzit =i eu... Ce oameni crun\i =i r[i mai sunt pe lumea asta, Doamne, Doamne! Femeia se uit[ la cea=ca pe care Ignat a umplut-o, o prinde cu dou[ degete de torti\a sub\ire, o ]ntoarce =i prive=te la floricelele aurii. — Stai c[ mai am una.. Ignat scoate a doua cea=c[ din sertarul comodei, ]ntocmai ca prima... Uitasem, z[u! Avem dou[ ]n cas[. Le-a adus na=ul Pricop, de ziua Anei. Dar poftim, gust[ un strop de vin... Femeia clatin[ din cap, ferindu-=i m`na de la cea=c[: — Nu, nu! Nu beau, Doamne fere=te... Dup[ o lung[ t[cere: jum[tate de an n-am =tiut nimic de d`nsul. Am umblat pe la vr[jitoare ca s[ mi-l ]ntoarc[ ]napoi c[, m[ g`ndeam, numai f[r[dec`t este la mijloc o muiere care mi l-a luat... Amu vine ]ntr-o zi unul de la noi din sat — dus pe var[ cu lucrul la ora= — vine =i-mi spune: fa, Ani=oar[, l-am v[zut pe Xenea al t[u — unde, m[i om bun? — la fabric[, la ora=... Dar la care fabric[ nu mi-a spus, c[ nici el nu =tia. Ori c[ Xenea nu i-a spus ca s[ nu-l g[sesc? +i numai s[pt[m`na ceea am ]n=tiin\at c[-i la fabrica de mobile. Dar nu m-am putut rupe de la lucru =i, iaca, abia azi m-am repezit. Zic: m[ duc s[ v[d ce face acolo, ce are de g`nd, poate se ]ntoarce acas[... Pe m[sur[ ce femeia-i deap[n[ nefericita poveste a vie\ii ei Ignat tot mai mult se ]ncredin\eaz[ c[ da... am v[zut-o undeva... da, am ]nt`lnit-o c`ndva... dar unde =i c`nd, nu-=i poate aminti. Deodat[ parc[ i se lumineaz[: da, atunci a fost, ]n copil[rie, aveam vreo zece ani... m-a luat m[tu=[-mea ]n satul de unde-i ea... ai mei to\i acas[ bolnavi de tifos... s[ nu m[ molipsesc =i eu... Acolo, ie=ind odat[ ]n uli\[, m-am

Ignat =i Ana

363

luat la joac[ cu al\i copii... era =i o feti=can[... ce ne-a venit? hai s[ ne batem cu pietre... ei, b[ie\ii, d[deau ]n mine c[ eram str[in, din alt sat... am dat =i eu =i am lovit-o pe feti=cana aceea... a=a avea ochii, ochii ei, tr[s[turile fe\ei... Tot ne striga s[ ]ncet[m cu hulig[nia, s-a v[r`t ]ntre noi s[ ne despart[, careva a nimerit-o la cap... i-a spart capul... c`nd am v[zut a=a, to\i ne-am ]mpr[=tiat care ]ncotro... m[tu=[-mea m-a oc[r`t... dar fata a treia zi m-a v[zut =i zice: r[i b[ie\i... mi-a\i spart capul, dar nu m[ doare... a=a-mi trebuie dac[ m-am b[gat ]ntre b[ie\i... A=a-mi trebuie... \ine minte cuvintele ei, cu toate c[ au trecut at`\ia ani de atunci... S[ fie fata aceea? Ori, poate, mi se pare? — Da? Ignat clatin[ din cap, iar ]n g`ndul lui: interesant, are semnul de atunci ]n cap, deasupra urechii, din dreapta? ar trebui s[ fie dac[-i copila de atunci... Te-am v[zut cum vorbeai cu d`nsul... — M-ai v[zut?! Femeia se d[ ]nd[r[t =i-l fixeaz[ cu privirea. — Azi seara, c`nd veneam de la spital ]napoi. Am apucat de-a dreptul ca s[ ies mai repede la =osea, c[ se ]nnopta. S-a ]nt`mplat s[ trec taman pe ulicioara unde-i fabrica de mobile =i v-am v[zut. St[tea\i am`ndoi de vorb[ la poart[: mata de partea asta, el de partea ceea... }n clipa asta Ignat simte c[ se ]nt`mpl[ ceva cu femeia: s-a sucit brusc ]ntr-o parte =i se uit[ peste mas[. Prive=te =i el ]ntr-acolo =i vede ceva ]nvelit ]ntr-un prosop: o p`ine!.. De unde c[ eu n-am apucat a cump[ra?.. Aveam de g`nd s[ iau c`teva de la ora=, dar am uitat ]n graba mare... Paraschi\a a adus-o =i mi-a l[sat-o... C`nd se g`nde=te la sor[-sa, femeia de al[turi r[sufl[ o dat[ tare, dar scurt, ad`nc, dup[ care se t[inuie=te — a izbit-o vorba mea ]n inim[? dar de ce? i-am spus ceva nepl[cut? a speriat-o faptul c[ am v[zut-o la poart[?.. Se ]ntoarce c[tre d`nsa: e alb[ la fa\[ cum ]i varul. — Ce-i cu mata? |i-i r[u? Femeia clatin[ din cap: — Nu, nu... Dar Ignat vede c[ tremur[ toat[, parc[ ar scutura-o frigurile... A=a, nu =tiu ce... m-a apucat. A= vrea ni=te ap[, olecu\[ de ap[ dac[ se poate...

364

Vladimir Be=leag[

Ignat ia cea=ca, i-o apropie de gur[: — Soarbe un g`t de vin. Nu te teme. Are s[-\i fac[ bine, z[u... Femeia ]=i lipe=te marginea ce=tii de buze, soarbe o dat[, de dou[, de trei ori f[r[ s[ mai ]ntrebe ce-i: ap[ ori vin, bea lacom, ]nsetat[, privind \int[ la fa\a lui Ignat care s-a ridicat ]n picioare =i st[ drept. Privirea ei e plin[ de uimire, parc[ acum prima dat[ ]l vede prin cea\a ce-i v[lure=te pe dinainte. — Nu =tiu ce mi-a venit a=a... Mi se ]nt`mpl[ uneori, rar de tot... De mult nu m-a ame\it a=a. Parc[ mi s-a oprit ]n loc inima. Mul\umesc, om bun, mul\umesc... Ignat face cu m`na: las[, pentru ce a=a mare mul\umit[? — Ei, \i-a trecut? Femeia pleac[ ochii ]n jos, spre picioare: da. +i deodat[ se simte ars[ de ru=ine: iat[, am intrat la omul ista necunoscut, str[in, =i ]nc[ nu destul c[ am intrat, dar m-am apucat s[-i spun necazurile, s[-i m[rturisesc via\a, nenorocirile... Nu-i bine, z[u nu-i bine, nu se cuvine a=a, nu-i frumos... Ce-are s[ cread[ el despre mine? }=i prinde ]ntre degete marginea paltona=ului =i ]ncepe a o fr[m`nta. Cele c`teva ]nghi\ituri de vin au ]nc[lzit-o, =i de la plit[ bate c[ldura. Face o mi=care cu umerii. Ignat observ[: — Dar las[-\i paltonul, c[-i cald. Z[u, dezbrac[-l! +i ]ntinde m`inile s[-l ia de parc[ musafira l-ar fi desbr[cat de acum. — Nu, nu! Nu mi-i cald. — M[car baticul. Femeia las[ capul ]ntr-o parte: m[ rog. Desf[c`ndu-=i paltonul la piept, scoate baticul, ]l ]mp[ture=te =i-l pune al[turi, pe lai\[. Ignat dintr-odat[ ]i vede fa\a, p[rul, b[rbia — p`n’ acum, ]mbrobodit[ peste obraz, numai nasul =i o parte din gur[ se ar[ta. Nici ochii nu-i v[zuse! Iat[, dar, c[ sco\`ndu-=i broboada galben[, are-n fa\[ cu totul alt[ femeie; t`n[r[, rumeoar[, cu sc`ntei ]n priviri. Nu se poate re\ine — are ast[ proast[ deprindere! — =i se uit[ la g`tul ei: nu poart[ m[rgele, nici cercei. Are g`t sub\ire, de asupra lui ovalul fe\ei st[ u=or ]nclinat, iar de sub palton iese gulerul unei rochii vi=inii, de l`n[...

Ignat =i Ana

365

Se a=eaz[ la locul lui, pe scaun, =i zice ]ng`ndurat: — M[-i crede ori nu, dar c`nd te-am v[zut la gard, c`nd \i-am dat cea=ca cu ap[ =i am v[zut cum ai luat-o =i te-ai ]ntors s-o bei, am ]n\eles c[ tare nec[jit[ e=ti, suflet chinuit, de tocmai m-a t[iat la inim[. Femeia tresare =i, str`ng`ndu-=i umerii =i genunchii, se face =i mai mic[. — Nu =tiu de ce, crede-m[, am mare bucurie c[ te-am ]nt`lnit =i ai intrat ]n casa mea. +i c[-mi poveste=ti via\a... C[ eu de at`ta vreme singur: vin de la lucru, m[ duc la lucru, nimeni nu m[ a=teapt[, nimeni nu m[ petrece diminea\a. }nainte, acas[, eram mul\i ]n familie, mi se p[rea: ia de-a= r[m`ne singur... Amu s-a ]nt`mplat de-am r[mas... Dar nu despre mine am vrut s[-\i vorbesc... — Spune, spune! ]l ]ndeamn[ femeia tem`ndu-se c[ are s[ tac[, n-are s[-i spun[ via\a lui =i atunci or s[ r[m`n[ numai cu povestea vie\ii ei spus[ =i are s[ ias[ c[ el a am[git-o, a furat-o... — +i =tii de unde bucuria mea, An[? — Da? tresare femeia, auzindu-=i numele. — Mi se pare c[ noi ne-am v[zut undeva, ne-am mai ]nt`lnit c`ndva... — Da?! Femeia se lumineaz[ la fa\[... +i mie mi s-a p[rut a=a. +tii c`nd? C`nd s-a auzit motor afar[ =i ai fugit s[ vezi ce-i. Ai zis: stai c[ m[ duc s[ v[d, =i te-ai uitat nu =tiu cum la mine de-am sim\it c[ am mai v[zut c[t[turile iestea undeva. — Da?! Ignat se mir[ =i el nespus: a=a s[ fie oare? Dar... gust[ nucile. N-ai luat nici un miez. Femeia ]ntinde m`na spre cele dou[ mere pe care le pusese pe marginea mesei. — Am s[ iau un m[r. M[car c[ m[ dor din\ii de d`nsele. — Dar nu-s tari! }s moi =i dulci. Poftim, gust[ ce-a dat Dumnezeu. +i s[ m[ crezi ca altceva n-am... — Nici nu trebuie mai mult. Mu=c[ u=urel din m[r, ]ntorc`ndu-se tot a=a ]ntr-o parte. Mu=c[ =i tace. T[cere ]n cas[, lini=te, nici un zgomot de afar[. Trebuie s[ fie

366

Vladimir Be=leag[

t`rziu. Ora unu dup[ miezul nop\ii. Ciudat lucru, i-a trecut oboseala. S-a ]nc[lzit. Femeia se uit[ pe sub spr`ncene la st[p`n. El st[ ]ng`ndurat, cu ochii pe jum[tate ]nchi=i. A=a, cu fa\a ]n umbr[, pare c[ a adormit — becul e deasupra lui. Dar nu doarme... Ce i-a fost dat a p[\i: s[ se opreasc[ ]n cas[ str[in[! C`nd a intrat =i s-a uitat, ]ndat[ a v[zut c[ lipse=te femeia. Peste tot m`n[ de b[rbat, numai patul, pernele a=ezate de m`n[ de femeie — zice c[ a fost sor[-sa. }ncolo... M[car =i farfuriile de pe mas[... Castroanele... Nu li-i locul aici... +i florile... de mult neudate... I se face mil[ de flori. A=a se ]nt`mpla =i cu d`nsa vremea de la urm[, c`nd ]nc[ era omu-s[u acas[. Duc`ndu-se la lucru ]i zicea: m[i b[rbate, dar f[ ceva prin cas[, pe l`ng[ cas[, m[car florile s[ le uzi. Venea =i tot uscate le g[sea. Apuca ea cana... Dar femeia lui are gusturi bune. Uite ce frumoase flori =i-a crescut!.. Apoi g`ndul se ]ntoarce asupra uria=ului care st[ al[turi, t[cut, lini=tit, nici nu sufl[. Ce mai ]nt`mpl[ri =i-n via\a omului: trebuia s[ se strice ma=ina, trebuia s[ se opreasc[ la poarta lui, ea s[ se dea jos =i s[-i cear[ un strop de ap[... I se uscaser[ buzele, i se uscase ]n g`t, ]i ardea sufletul. St`nd ]n cabin[ — =oferul se tot muncea cu motorul — sim\ea c[ o mistuie pe din[untru: se vedea ajuns[-n ora=, merg`nd pe str[zi str[ine, ne=tiind ]ncotro s[ apuce, ]n care parte-i fabrica... T`rziu, m[car dac[ pornea la drum de diminea\[, dar... n-a putut. A fost la lucru, apoi l-a c[utat pe omul care l-a ]nt`lnit pe Xenea s[-i dea l[muriri, s[ afle de lucreaz[ =i s`mb[ta. Acela: chiar de nu lucreaz[, tot ]l g[se=ti, c[ el cas[ n-are, la fabric[ tr[ie=te, n-are unde se duce... C`nd a v[zut c[-i r[u cu ma=ina, era s[ se dea jos, s[ ridice m`na, dar parc[ a \inut-o ceva, nu se ]ndura... Pe urm[ s-a urcat =i omul ista =i a mers... Zice c[ m-a v[zut vorbind cu Xenea la poarta fabricii? Ori numai a=a spune ca s[ m[ ]ncerce, s[ m[ afle? Nu pare s[ fie om r[u... Dac[ era, dac[ ar fi... Uite-l st[ cu ochii ]nchi=i. Mi se pare c[ vrea s[ doarm[. — |i-i somn? — Eu? Ignat tresare: nu, m[ g`ndeam... Se ]ndreapt[ de spate scutur`ndu-=i mole=eala. S[ mai gust[m un g`t de vin. Ia cea=ca, o

Ignat =i Ana

367

duce la gur[ =i o gole=te dintr-o r[suflare. O pune pe mas[: m[ g`ndeam, cum ]i via\a omului! Azi tr[ie=ti, umbli, alergi, aduni, te zbuciumi, griji peste griji, nu-\i ajunge, iei de ici, pui dincolo =i c`nd ]\i pare c[ ai legat cap[t de cap[t, c[ ai izbutit ce-ai dorit, numai ce vezi c[ toate s-au spulberat =i degeaba truda =i oboseala... Da! Nu sunt vorbe care mi-au venit amu. +i s[ nu crezi c[ am ]n vedere casa. Am f[cut una, oi mai face una, dac-o fi s[ mi-o d[r`me... Nu de cas[-i vorba, m[car c[ am muncit din greu trei ani de zile cu nevasta... Eu de via\[ vreau s[ zic, de via\a noastr[. Tare-i nu =tiu de ce pe dos lumea asta, via\a asta... C`nd am ajuns s[ ne a=ez[m la cuibul nostru, s[ ]ncepem a tr[i omene=te, hop! c[ vine nenorocirea =i r[m`n singur... A treia, ba, a patra lun[ singur... Socoate: suntem ]n noiembrie, d[ ]napoi octombrie — una, septembrie — dou[, august — trei, din iulie-i dus[ de-acas[. }n ziua c`nd ne-am sf[dit... — V-a\i sf[dit? Cum ducea m[rul la gur[, femeia r[m`ne cu m`na ridicat[. De ce v-a\i sf[dit? — Nu =tiu... M[-i crede ori nu, An[; =i c`nd roste=te numele cu ochii ]nchi=i ca s[-=i poat[ aduce aminte mai bine =irul zilelor =i nop\ilor ce at`t de greu au trecut, pline de g`nduri zbuciumate, c`nd roste=te numele, se g`nde=te, poate, la nevasta lui care-i departe ]n spital, st[ tot a=a cum a v[zut-o azi, cu coatele pe pervaz, cu ochii du=i... ori, poate, la femeia din fa\a lui, la via\a omului pe p[m`nt, la via\a acestor dou[ femei — una pe care o cunoa=te de c`teva ore, dar am`ndou[ ]i sunt at`t de aproape... de m[-i crede ori nu, An[, dar nop\i la r`nd m-am g`ndit =i r[sg`ndit din ce s-a iscat sfada noastr[ =i n-am putut pricepe. Parc[ a fost un f[cut, a b[gat dracul coada ]ntre noi, parc[ ne-ar fi a\`\at cineva anume. C[ noi, ]n cei trei ani =i mai bine de c`nd ne-am luat, nu ne-am ]ncontrat nici o dat[. Am avut noi vreme pentru asta? c[ dac[ veneam de la lucru — la ]nceput aici ]n sat, pe tractor, dar dup[ ]nt`mplarea aceea c`nd m-am r[sturnat... — Te-ai r[sturnat cu tractorul? — Da... Nici nu =tiu cum am sc[pat. Am zis c[ nu m[ mai sui ]n vecii vecilor, m-am dus =i m-am b[gat la scos piatr[... +i acolo odat[ era c`t

368

Vladimir Be=leag[

pe ce s[ m[ fac[ scrum curentul electric. Iar[=i am sc[pat, Ana-mi zicea s[ lep[d. Unde s[ m[ duc? Aveam de terminat casa, intrasem ]n datorii, iar la carier[ c`=tigam bine, f[ceam =i c`te dou[ norme. Femeia lucra =i ea, la ]nceput bibliotecar[, pe urm[ secretar[... T`n[r[, de=teapt[, cu zece clase terminate. Apoi s-a ]nscris la studii, prin coresponden\[... Zic, dac[ n-am putut s[ ]nv[\ eu, bine c[ m[car femeia mea ]nva\[... O l[sam s[ se duc[ la examene, n-o puneam la lucru greu. Nu putea s[ =ad[ — singur[ se apuca. Veneam seara de la lucru, puneam ceva-n gur[ =i hai la treab[ p`n[ t`rziu dup[ miezul nop\ii. La pere\i, apoi la acoperi=, apoi la tencuit... beci am s[pat, tot eu l-am c[ptu=it, am`ndoi cu femeia. Al\ii mai n[imesc, pl[tesc, noi singuri ne descurcam. Ne-am f[cut casa ca r`ndunelele cuibul — singuri am c[rat lut, singuri piatr[ =i, ca s[ \in[ mai bine, ]l muiam cu vlaga sufletului nostru. Dac[ oboseam m[ opream s[-mi trag sufletul =i =terg`ndu-mi fruntea de sudoare — de eram jos, ]n ograd[, ori sus, pe cas[ — m[ uitam ]nprejurul meu =i mi se p[rea c[-l v[d... — Pe cine? — Pe feciora=ul nostru... — Aa!.. Da, da! Femeia vorbe=te gr[bit[ cer`ndu-=i iertare pentru ]ntrebarea ne la locul ei. — Mi se n[z[rea c[-l v[d juc`ndu-se ]n drum, de-a harbujeii, ori fugind prin curte c[lare pe-o nuielu=[, nechez`nd ]n gura mare cum fac to\i copiii. Ori c[\[r`ndu-se prin pomii din fa\a casei... De se ]nt`mpla Ana pe aproape =i m[ vedea dus pe g`nduri, trec`nd pe al[turi fie cu o c[ldare cu nisip, fie cu altceva, se oprea mai ]ncolo =i m[ privea. Nu m[ uitam spre d`nsa, dar ]i sim\eam privirea... M[ luam cu n[z[ririle mele =i-n c`teva minute c`t stam a=a, mi se f[ceau la loc puterile, ca prin vraj[... +i iar la lucru, de... nu puteam nici s[ dorm. Cum vara nop\ile-s scurte, m[ luam cu lucrul =i, c`nd m[ uitam, iaca-i diminea\a =i trebuie s[ m[ duc la carier[. }n primul =i-n al doilea an eram veseli, ne zbenguiam ca doi fluturi, ea uneori m[ ]ntreba: dar un’ te ui\i a=a? iar \i-ai adus aminte de ibovnica din armat[?.. Odat[ ]i spusesem ca ]ntr-o =ag[ c[ am cunoscut la armat[ o femeiu=c[

Ignat =i Ana

369

cu ochi de japonez[.. }i r[spundeam r`z`nd: pe alta dec`t pe tine nici ]n g`ndurile mele n-o primesc. +i ]ntorceam pe loc vorba: m[i tu m[i, un’ te ca\[ri? las[ perele-n pace, nu vezi c[-s verzi? Ana se uita la mine ca la un smintit, apoi c`nd pricepea c[ strig la cineva s[ nu se urce-n pomii no=tri tineri care abia se ]nfiripau =i nici vorb[ s[ aib[ fructe, r`dea =i ea =i m[ ]ntreba: dar la cine strigi? — cum: la cine? la b[ie\elul nostru... Se uita la mine, z`mbea vinovat[, apoi se lipea de mine: las’ c[ o s[-l avem... o s[ fie frumu=el, buc[lat, rotunjor =i voinic ca tine... Tot a=a tr[iam cu n[dejdea, ]n a=teptarea lui: c[ vine, c[ trebuie s[ vin[, n-are cum s[ nu vin[... Dar el nu venea. Un an, al doilea, al treilea... — Cum: n-a purces grea nici o dat[? ]ntreab[ femeia simplu, f[r[ jen[, parc[ l-ar fi cunoscut pe uria=ul din fa\[ ei de c`nd lumea. — De vreo dou[ ori mi-a dat a ]n\elege c[-l are. Dar... dup[ acea nu =tiu ce se-nt`mpla c[... — Aha, d[ femeia din cap: ]n\eleg. — Eu cred c[ din lucru greu i se trage. |i-am spus c[ a=a pu\intic[ la trup, exact cum e=ti mata, lua nu o c[ldare cu nisip, ci dou[ =i acelea c[uta s[ le umple cu lopata p`n[ sus... +i la c[rat cotile\... — Cotile\? — Da! Eu ]i spuneam: las[, m[i femeie, nu te oropsi a=a, am s[ car eu, c[-s b[rbat... Ea: nu =i nu, vrea s[ ajute, nu poate sta... Tot a=a, p`n[ odat[ am v[zut-o c[ se r[suce=te de mijloc. Era dup[ cas[ =i se putea s[ n-o v[d, dac[ nu m[ ]nt`mplam acolo... S-a apucat cu m`inile de mijloc, s-a f[cut v`n[t[ la fa\[, a prins a tremura... M-am repezit spre d`nsa speriat: n-o mai v[zusem ]n asemenea stare. C`nd m-a v[zut, mi-a f[cut semn: fugi! nu te apropia, auzi? Vorbea de parc[ i-a= fi fost str[in. M-am speriat =i mai r[u: ce-i cu d`nsa? nu vrea s-o v[d? ori, dac[ m[ vede, i se face mai r[u? }n ne=tiin\a mea m-am dep[rtat. Zic: las[, o s[-i treac[. M-am dus ]n treaba mea, dar peste c`teva minute m[ ]ntorc s[ v[d ce face femeia mea, poate trebuie s-o ajut? O g[sesc =ez`nd, lac de sudoare, se uit[ la mine =i z`mbe=te: ai g[sit lopata? — care lopat[? — aceea de fier... }n ziua ceea se z[h[ise lopata =i n-aveam cu ce amesteca la f[cut

370

Vladimir Be=leag[

ciment. Dar o g[sisem mai nainte, iar ea uitase... Ori vroia s[ lege vorb[ cu mine =i gr[ise cuvintele care i-au venit primele pe limb[? M-a trecut rece prin s`n: nu \ine minte ce-a fost cu d`nsa? O ]ntreb: \i-a trecut? Ea: ce s[-mi treac[? nu mi-i nimica! Am ]n\eles c[... =i am t[cut. Am ajutat-o s[ ajung[ p`n[-n cas[, s-a hodinit =i p`n[-n sear[ iar[=i am lucrat am`ndoi de parc[ nimica nu i s-ar fi ]nt`mplat. Nici eu nu i-am adus aminte, nici ea... =i nici n-am spus la nimeni... Nu =tiu cum de-a ajuns la urechile alor no=tri: mama =i sor[-mea care a fost de cu sear[ aici, de-au prins a-mi spune ce-i cu d`nsa, c[ nu-i a bine. Cu Ana adic[. Vorbeau =i se uitau una la alta, cu ]n\elesuri. Parc[ vroiau s[-mi spun[ ceva =i nu ]ndr[zneau. Numai s[ le fi auzit sco\`ndu-i vorbe rele Anei, aveau s[ le sar[ fulgii la am`ndou[. Nu s-au ]ncumetat a-mi spune secretele lor. }n schimb i-au spus soacrei, mamei Anei, ori ]n fa\[, ori prin cineva. Aceea, bun[ de gur[, m[ ]nt`lne=te =i-mi toarn[ toate vorbele-n ochi =i mi s-a limpezit totului-tot. Chipurile, Ana mea s-ar fi avut ]n vorb[ cu Petrea inginerul... — Inginerul? — Aista de la noi din sat. Care-i mai mare pe tot ce se construie=te... — Care vrea s[ v[ strice casa? — N-a= zice c[ el anume. Cic[, a=a iese dup[ planul ce le-a venit de sus. Femeia face cu capul: ]n\eleg. Ignat, auzindu-i ]ntrebarea, tresare: vezi, femeie str[in[, nu cunoa=te nici satul, nici oamenii, dar a ghicit. — Ori mai nainte de-a ne lua noi s-or fi =tiut. Ori dup[ ce-am plecat eu la armat[. — La armat[? — E curat o poveste cum ne-am luat. Ar trebui c`teva nop\i ca s-o spun toat[. At`ta vreau s[ te ]ntreb, dac[ nu-i cu sup[rare: oare poate s[ se ]nt`mple a=a ca o femeie, fat[ ce-o fi, dac[ s-a =tiut cu alt b[rbat, ]nainte ori dup[ ce te-a =tiut pe tine, s[ nu mai poat[ avea copii? Poate s[ fie a=a ceva? C`nd ]i pune uria=ul ]ntrebarea asta, o ]ntrebare copil[reasc[, femeia se ]nro=e=te la fa\[, pleac[ ochii =i se-ntoarce ]ntr-o parte. Ignat a=teapt[ c`t a=teapt[ =i, dac[ vede c[ tace, continu[:

Ignat =i Ana

371

— Amu pe la ]nceputul verii a venit la noi ]n sat o doctori\[ t`n[r[ =i s-a oprit peste =osea de noi, ]n gazd[. Ana mea s-a ]mprietenit cu d`nsa =i a=a de bine se ]n\elegeau c[ m[ miram... surori s[ fie =i nu s-ar ]mp[ca a=a. De unde =i din ce at`ta ]n\elegere nu puteam pricepe. Marieta — a=a o cheam[ pe doctori\[ — lucreaz[ p`n[ ]n prezent la noi ]n sat — s-a mutat cu gazda-n centru — am sim\it eu c[ a prins a m[ cerceta, c[ut`nd s[ stea c`t mai mult de vorb[ cu mine, s[ se apropie... Nu c[ ar fi avut vreun g`nd ascuns, dar, sim\eam, nu-i sunt indiferent. Nici mie... s[-\i spun drept... e=ti oaspetele meu, dar... parc[ ne-am cunoa=te de c`nd lumea... nici surorii mele nu-i vorbesc a=a, de la inim[, cum ]\i vorbesc matale... dar scoate paltonul c[ te-i ]nc[lzi =i c`nd ai s[ ie=i are s[-\i fie frig... Ignat o ajut[ s[-=i scoat[ haina, o ia cu tot cu batic =i le aga\[ ]n cui, la u=[... Zic: nici mie, s[-\i spun drept, nu-mi era totuna c`nd o vedeam. Femeie ]nalt[, voinic[, bine f[cut[ la trup, p[r negru =i lucios ca m[tasea. Ochi mari... Femeia ]i ]ntoarce o privire =i z`mbe=te: — Ia s[ te aud[ amu a ta! — Crezi c[ nu =tia c[ doctori\a mi-i pe plac? — +tia? — D-apoi cum? C[ doar[ tot ea o poftea la noi, o ruga s[ =ad[ cu noi, s[ ieie masa cu noi, uneori s[ doarm[ la noi, s[ ne ajute la te miri ce lucru. Femeie de ora=, pentru d`nsa toate noi =i interesante aici, la \ar[. +i apoi, Ignat ]ncerc[ a r`de, zicea c[, auzind c[ va fi trimis[ la lucru-n sat, ea, care-i v[zuse pe \[rani numai la pia\[, c[r`nd tot felul de saci =i desagi, s-a g`ndit c[-n satul lor or fi stra=nic de fioro=i. C`nd s-a dat jos din autobuz ]n marginea satului, a crezut c[ acu=i t[b[r[sc s[lbaticii asupra ei =i o ]nghit cu tot cu haine, ]nc[l\[minte =i ce mai avea. Povestea =i r`dea. Le ]nflorea, bine]n\eles, c[-i vesel[ =i glumea\[ =i pentru asta, poate, ne-a pl[cut: =i mie =i Anei. A intrat ]n familia noastr[ dintr-odat[. C`nd a cobor`t, s-a ]nt`mplat s[ fie Ana la gard, Marieta a ]ntrebat-o cum s[ ajung[ la dispensarz, c[-i trimis[ doctori\[ aici. +i-a cl[tit Ana repede m`inile, =i-a pus alt[ hain[ =i s-a dus cu d`nsa. A ]nso\it-o p`n[-n sear[, c`nd aflu c[ s-a a=ezat ]n gazd[ la baba

372

Vladimir Be=leag[

Ioana, peste drum. I-ar fi propus Ana s[ =ad[ la noi, dar cealalt[ camer[ nu-i gata, pe de alt[ parte ar fi zis =i ea c[ au sf[tuit-o ai ei — nici azi nu =tiu pe cine are ]n ora=: p[rin\i, rude ori poate... — s[ se a=eze-n gazd[ la o b[tr`n[. Cum a v[zut bordeiul babei, a zis: asta-i =i alta nu caut! A stat aici vreo jum[tate de an, ]n care vreme era mai mult la noi... Acum, c[ a plecat Ana de-acas[, s-a mutat... — De ce: s-a mutat? S-a sf[dit, poate, cu b[tr`na? — Nu cred. Ignat se ]ncrunt[: cum s[-i r[spund[ ca s[-l ]n\eleag[?.. Cred c[ din cauza mea. — Da? — Eu, dac[ am r[mas singur, f[ceam c[ f[ceam, ie=eam la poart[ =i m[ uitam la ma=ini. +edeam ceasuri la r`nd =i priveam cum trec ma=inile... Ana a plecat =i la ]nceput nici nu =tiam unde-i. C`teva zile n-am =tiut... — Dar nu \i-a spus? — Nu, c[ a fost ]n ziua c`nd ne-am sf[dit... Amu parc[-mi aduc aminte de la ce ne-am luat. Vin de la lucru acas[, obosit, =i o g[sesc cu spatele lipit de sob[, cu m`inile dinapoi. C`nd m-a v[zut intr`nd pe u=[, s-a dat la sob[. Sta cu capul plecat =i ochii spre fereastr[. M-am uitat prin cas[, n-am b[gat de seam[ nimic s[-mi trezeasc[ b[nuiala. Mama =i sor[-mea mi-au dat a ]n\elege s[ fiu cu ochii-n patru c[ poate s[-mi par[ r[u pe urm[, dar are s[ fie t`rziu. N-am dat aten\ie vorbelor lor, c[ adic[ mi-ar preg[ti o surpriz[... Am pus traista pe lai\[, la u=[, =i m-am dus drept la d`nsa. Am ridicat m`na — s[ i-o pun pe um[r? ori, poate, s[-mi =terg ochiul drept c[-mi d[duse ni=te colb de piatr[... A \ipat la mine: nu m[ atinge! M-am dat ]napoi. Fa\a i se-nro=i, apoi se ]nvine\i, iar n[rile ]i tremurau... An[, draga mea, ce-i cu tine? — Fugi, las[-m[... Nu te atinge de mine... S-a ]ntors spre fereastra din fund, st`nd tot a=a lipit[ de sob[, parc[ s-ar fi temut s[ nu cad[. Am ]n\eles c[-i r[u cu nervii ei =i am hot[r`t s-o las ]n pace. Am dat s[ ies, dar numai am f[cut un pas, s-a ]ntors =i a zis cu glas sugrumat de m`nie: te duci? ie=i? m[ la=i? — dar... chiar tu mi-ai zis... — s[ m[ la=i! s[ te duci =i s[ m[ la=i, auzi? s[ te duci la mam[-ta =i la sor[-ta cea scump[...

Ignat =i Ana

373

Atunci am ]n\eles c[ iar s-au b[gat ]ntre noi muierile cu vorbele lor veninoase... C`t am stat ]n casa p[rinteasc[, cu greu le astupam gura =i odat[ biata Ana, c`nd ]nc[ eram la armat[, a fost nevoit[ s[ fug[ la maic[-sa. Am aflat din scrisoarea ei =i atunci le-am scris la ai mei, dar a=a c[ primind h`rtia mea tot atunci au adus-o ]napoi... Amu, dup[ sfada asta, c`nd =i-a luat c`teva haine =i a plecat, am crezut c[ la maic[-sa s-a dus. Mi-am zis: are s[ vie singur[. Dar iat[ c[-i a patra lun[... T[cere. Se las[ lini=te. Se aude tic[ind ceasornicul pe pervaz. Focul s-a potolit. S-a f[cut cald ]n cas[. Femeia st[ cu capul plecat =i tace. De la o parte pare c[ dormiteaz[. Dar ea prive=te la cea=ca din fa\a ei. — Eu n-am =tiut luni de zile unde-i, gr[ie=te ]ntr-un t`rziu. C`nd am aflat, m-am dus =i l-am g[sit, parc[ l-am v[zut ridicat din mor\i — a=a mi-a fost bucuria... I-am zis: hai, ce facem, Xenea? mergi acas[? Nici n-a vrut s[ aud[... Glasul femeii sun[ stins, din ad`nc, iar sub el se simte adun`ndu-se, gata s[ izbucneasc[, lacrimile... Nici n-a vrut s[ aud[... Femeia ]ntinde o m`n[ vr`nd parc[ s[ se fereasc[ de cineva ori s[ ia ceva de pe mas[, dar imediat o retrage. Ignat ]=i aminte=te iar clipa c`nd a v[zut-o la poarta de fier: tot a=a a ]ntins m`inile printre vergi... — La s[pt[m`n[ vine baba Ioana, Ignat arat[ spre =osea, o strig[ pe Ana. Ies eu, se uit[ la mine =i unde-mi zice ]n felul ei, =ugub[\: fa, An[, dar de ce nu-mi aduci oala cea mare? — care oal[, mam[ Ioan[? — Ptiu, bat[-te norocul... mi s-o p[rut c[-i Ana, =i-=i d[ p[rul alb de pe ochi, c[-i c[zuse de sub =alul pe care-l poart[ =i var[ =i iarn[. — Unde-i Ana? — Nu-i. S-o fi dus la mam[-sa. — De s`mb[ta trecut[ la mam[-sa?.. Am priceput c[ baba o face pe proasta =i nu pentru oal[ a venit, ci anume ca s[ m[ ispiteasc[. Zic: putea s[ se duc[ =i din cealalt[ luni... Se uit[ ea la mine peste gard: nu-i la mam[-sa, m[i Ignate. S-o =tii de la mine c[ nu-i... — dar unde-i? — iaca =tiu, dar nu \i-oi spune... — de unde =tii? — eu =tiu ce nu =tii tu nici cu g`ndul...

374

Vladimir Be=leag[

=i nici ea ce face =i ce-i cu d`nsa. — Dar ce-i cu d`nsa, mam[ Ioan[? spune, auzi? ies dincolo, o apuc de piep\ii hainei... — Las[-m[, b[iete, c[-mi rupi rochia... eeh, b[iete, b[iete, te v[d eu cum ie=i zi de zi, sear[ de sear[ la col\ul casei =i te ui\i ba ]n susul, ba-n josul drumului... te zbuciumi, a=tep\i: nu-\i vine femeia... Dar nu porne=ti s-o cau\i. E=ti m`ndru, stra=nic m`ndru, ca tat[-tu Iosub, z[u c[... O ascult, dar numai eu =tiu ce se face ]n sufletul meu. Tun o dat[: mam[ Ioan[, n-o ]ntinde, c[ se rupe =i te-a plesni r[u... spune: unde-i Ana?.. +tii ce mi-a r[spuns? C[ ar fi v[zut-o ]n ziua aceea fugind pe drumu=orul de dup[ casa ei, fugea pl`ng`nd =i tot blestem`nd. A ]n\eles c[ ne-am sf[dit ori ne-am b[tut =i ea pe mine m[ blestema... }i la alde mam[-sa? zic — nu, ]i la T`rg?. — Cum: la T`rg? — dac[ ai b[tut-o? amu or s[ vie =i or s[ te ieie c[ au dus-o la spital... C`nd am mai auzit-o =i pe asta, chiar c[ nu =tiam ce-i cu mine. Am b[tut-o? Dar n-am atins-o cu un deget. S[ vezi ce g`nd mi-a venit acolo, la gard. Mi-am adus aminte c[... cu nu =tiu c`te s[pt[m`ni mai nainte mi-a dat ea a ]n\elege c[ are s[ m[ lepede =i are s[ se duc[ de-acas[. Unde? pare-se c[ a adiat vorba de spital. Cic[, ar fi sf[tuit-o doctori\a Marieta. Am pornit la fug[ ]n sat s-o g[sesc pe doctori\[ s-o ]ntreb: ce-i cu Ana? unde-i Ana?.. Am c[utat-o un ceas, dar mie mi s-a p[rut un amar de vreme, a=a c[ alerg`nd mi-au trecut nervii =i m-am potolit. M[ ]ntorceam acas[ =i iat[ c[ am ]nt`lnit-o la =osea — pleca spre ora=. Oprise o ma=in[ =i era s[ urce, dar m-a v[zut... Am privit-o \int[, drept ]n ochi... La un moment dat a z`mbit: hai, suie =i tu =i ai s[ mergi s-o vezi pe Ana — dar unde-i? — cum: nu =tii? la spitalul din ora= — nu, nu =tiu — nu \i-a spus? Am f[cut cu capul: nu mi-a spus... Am urcat ]n ma=in[ f[r[ a avea un ban, a pl[tit ea, m-am dus, am g[sit-o — ]ns[=i Marieta m-a condus, a schimbat c`teva vorbe cu Ana — ce-au vorbit n-am auzit — =i s-a dus. Ne-a l[sat pe noi am`ndoi... Ignat tace o vreme. Simte c[-l cuprinde frigul pe din[untru. Ca atunci c`nd au r[mas — el =i Ana — singuri, pe aceea=i banc[, =ez`nd cam la dep[rtare unul de cel[lalt. Doctori\a =ezuse ]ntre d`n=ii, dar dup[ plecarea ei r[m[sese locul gol.

Ignat =i Ana

375

— Drept s[-\i spun, nici p`n’ amu n-am ]n\eles =i n-am s[ pot ]n\elege vreodat[ cum de noi, doi oameni care-am tr[it ]mpreun[ o via\[, chiar dac[ via\a a \inut nu o sut[, ci numai c`\iva ani, cum puteam s[ ne ]ndep[rt[m a=a unul de altul ]n c`teva zile? — N-a vrut nevast[-ta s[ vorbeasc[ cu tine? — Nu c[ n-a vrut... C[ nici nu ne-am ]nstr[inat ]ntr-at`ta. Din prima clip[ c`nd m-a v[zut, am sim\it c[ clocote=te ]ntr-]nsa, c[ abia a=teapt[ s[ r[m`nem am`ndoi... — Eu l-am a=teptat pe Xenea vreun ceas. La poart[ l-am a=teptat. M[ uitam ]n fundul cur\ii s[ vie. Vremea trecea =i el nu mai venea. I-am spus paznicului cine sunt, pe cine caut, a trimis vorb[ prin unul, prin altul... Mi-a ar[tat cl[direa, u=a pe unde trebuia s[ ias[. Stam cu ochii la u=[, dar nu ie=ea. De vreo dou[ ori mi s-a p[rut c[-i v[d fa\a-n fereastr[, st[ =i se uit[ la mine: s[ vad[ ce-am s[ fac, c`t am s[ a=tept. A ie=it pe nea=teptate de dup[ muchea gardului, l`ng[ poart[. A r[s[rit ]n fa\a mea ca din p[m`nt. Pe urm[, c`nd a=teptam o ma=in[ la =osea, pe drum ]ncoace am ]n\eles c[ el de mult st[tea dup[ col\ =i m[ urm[rea ce fac... Amu ce mai vrei? Ce-ai venit? — A=a te-a ]ntrebat? — A=a. — Ana pe mine tot a=a m-a ]ntrebat: amu ce vrei? ce-ai venit? — Auzi tu? Femeia clatin[ din cap, a mirare: Doamne, Doamne, cum pot s[ se potriveasc[ oamenii pe lume? Dar =i vorbele! Curat[ minune... Observa\ia i se pare lui Ignat ad`nc[, dar cam ne]n\eleas[. De unde avea s[ =tie b[rbatul ei c[ trebuie s[ spun[ anume vorbele pe care le-a spus cu luni ]nainte Ana lui? +i apoi ce potriveal[ poate fi ]ntre doi oameni care nici s-au v[zut, nici se cunosc?.. Ignat ia aminte c[tre femeie: acum \ine capul drept, e plin[ de siguran\[, de hot[r`re. Pesemne a observat nedumerirea din ochii lui, c[ci continu[ r[spicat: — Cum ai putut tu, zic, s[ pleci a=a de acas[ =i s[ nu-mi spui nimic? «N-aveam ce-\i spune». — Dar nu se face a=a. Oamenii, dac[ nu se mai ]n\eleg, nu se pot ]mp[ca, fac cum face toat[ lumea: dup[ lege.

376

Vladimir Be=leag[

«Am f[cut cum m-am priceput». — Ori nu te-am ascultat eu? Ori nu \i-am f[cut voia? Ori nu te-am iubit destul? Eu... =i amu te iubesc... Te visez noaptea... «Nu m[ visa. Nu trebuie. Tot ce-a fost ]ntre noi s-a terminat». — Dar de ce? Spune-mi: de ce, omule? S[ =tiu =i eu... «Nici eu nu =tiu. Auzi? Pleac[. Du-te la casa ta =i vezi-\i de nevoi. +i s[ nu m[ mai cau\i...» — M-a alungat de la poarta aceea ca pe o str[in[. Abia m[ \ineam s[ nu pl`ng, numai eu =tiu cum m[ \ineam. Vroiam s[-i v[d ochii, ochii lui care mi se n[z[reau privindu-m[ dintre frunze dac[ eram la lucru, din unghere dac[ eram acas[... Gr[ind cu mine, se uita mereu ]ntr-o parte... Atunci am sim\it c[ are ceva la inim[. Cu mintea mea de femeie m[ apuc de-l ]ntreb: spune-mi, Xenea, spune-mi s[ =tiu =i s[ m[ ogoiesc: poate ai alt[ dragoste, alt[ femeie? — N-am pe nimeni. — Poate iube=ti pe cineva? — Nu c[ pe al\ii, eu nici pe mine nu m[ mai iubesc... — A=a a zis? tresare Ignat. — Da. Dar de ce m[-ntrebi? — Nu =tiu cum s[-\i spun s[ m[ crezi... +i femeia mea, c`nd am r[mas am`ndoi pe banc[, ]n gr[dina spitalului, tot a=a mi-a spus... — Nu mai zice! Ce s[ fie asta? Femeia se ]ntunec[ la fa\[, g`ndindu-se: s[ spun[, s[ nu spun[? Ignat are impresia c[ tot ce g`ndea =i sim\ea ea, g`ndurile =i sim\[mintele ei trec printr-]nsul, prin mintea =i inima lui. — Mi se pare c[ ]ncepem am`ndoi s[ vis[m. — S[ vis[m? Ignat se ridic[ de pe scaun. — Nu vezi c[ ceea ce s-a ]nt`mplat cu mine s-a ]nt`mplat =i cu tine? — Da... este ceva... se aseam[n[... — De unde asta? Ori a fost, ori n-a fost? N-a fost, iar nou[ ni se pare c[ a fost. — Cum adic[: ni se pare? A fost. Eu te-am v[zut la poart[ st`nd de vorb[ cu b[rbatu-t[u. +i eu am stat de vorb[ cu femeia mea pe banc[ ]n gr[din[.

Ignat =i Ana

377

— Nu de asta zic. Spuneam de vorbele lor. — Aa!.. }n\eleg. Amu ]n\eleg. — +tii ce-i asta? S[-\i spun[ omul cu care-ai ]mp[r\it bucata de p`ine, cu care ai fost ani de zile ]mpreun[ la bucurie =i la durere, s[-\i spun[ el c[ nu mai \ine la tine, ba chiar de trupul =i sufletul lui i-i greu... Ce-i asta? Femeia ]l a\inte=te pe Ignat cu privirea =i Ignat bag[ de seam[ ]n ochii musafirei o p`lp`ire tainic[, stranie. }l p[trunde, ]l r[scole=te, ]l tulbur[ de nu mai =tie ce-i cu d`nsul. N-a mai avut a=a tremur ]ntr-]nsul de pe c`nd era b[ie\andru de vreo doisprezece-treisprezece ani... Era singur acas[, c`nd intr[ pe porti\[ o \iganc[, o vr[jitoare =i cum ]l vede ]l cheam[ cu degetul la d`nsa. A vrut s[ fug[, s[ strige pe careva din vecini, dar n-a putut face un pas. Iar l[ie=i\a l-a prins de m`n[ =i hai s[-i spun[ pe nume, ]i spune c`\i fra\i-surori are, c[... o s[ aib[ parte c`nd va cre=te mare de-o mireas[, frumoas[, dar trist[... +i-l trimite s[-i aduc[ o strachin[ de f[in[, zece ou[, br`nz[... A fugit ]n cas[ ca la porunc[, ]n vremea asta ]l aduce bunul Dumnezeu pe tat[-s[u acas[. V[z`nd-o pe ghicitoare, o ]ntreab[: ia zi, baragladin[, are s[ aib[ noroc ]n via\[ feciorul ista al meu? — Norocul o s[ i se arate, dar o s[ fug[ de d`nsul totdeauna... — Ce-i asta, te ]ntreb? repet[ femeia ]ntrebarea ca s[-l trezeasc[ din toropeal[. Ignat ridic[ din umeri: — Nu =tiu. Poate... m[ g`ndesc eu... Femeia nu-l mai ascult[: vorbe=te de una singur[. Ea vorbe=te, ea ascult[, n-o mai intereseaz[ de-o aude =i o ]n\elege cineva. — A=a mi-a fost dat. De c`nd m[ \in minte norocul a fugit la al\ii. Am r[mas de mic[ f[r[ p[rin\i — tata s-a pierdut ]n r[zboi, mama s-a stins ]n anii de foamete. Am fost dat[ la o cas[ de copii, h[t ]n Ucraina. Apoi am fost mutat[ l`ng[ Chi=in[u... C`nd m-am f[cut mare, am sim\it c[ m[ trage acas[ =i am venit ]n sat. Casa noastr[ era pustie, f[r[ u=i, f[r[ ferestre... S-au g[sit oameni buni, neamuri =i neneamuri, au s[rit, m-au ajutat =i am dres-o. De amu trebuia s[ ]ncep s[ tr[iesc. Surori =i fra\i nu aveam, eram singur[. Fetele de seama mea se

378

Vladimir Be=leag[

m[ritau, ]=i f[ceau cuibul lor — copii, familie. Eu parc[ eram ciumat[, leproas[ — nimeni nu se apropia de mine. Unii chiar ziceau: asta-i umblat[ prin lume, stricat[ de to\i, nu v[ lega\i cu d`nsa. Atunci m-am ]nr[it! M-am dus la lucru, munceam cu capu-n p[m`nt — nimeni s[ nu m[ aud[, nimeni s[ nu m[ vad[. De amu t`rziu, ]ncoace, c`nd pierdusem orice n[dejde s[ tr[iesc ca toat[ lumea, s[ am b[rbat =i familie, iaca mi-l scoate ]n cale pe d`nsul... M[ duceam ]n sat, la magazin ori la po=t[ unde m-oi fi dus, =i-l v[d st`nd la autobuz. St[ =i nu vede pe nimeni. Dar acolo lume — =i de sat, =i str[ini — ma=ini, unii se duc, al\ii vin, to\i se gr[besc undeva. El st[ de-o parte rezemat de-un st`lp, cu ceva bagaj jos l`ng[ d`nsul. Era un fel de sac de drum, din p`nz[ v`n[t[, to\i anii i=tia, c`t am tr[it am`ndoi, a stat aninat ]n cui, dup[ u=a tinzii. M[ uitam uneori =i m[ g`ndeam: ar trebui s[-l arunc =i chiar am vrut odat[ s[-l azv`rlu, dar m-a z[rit =i a strigat: las[-l acolo, sacul ista a f[cut drum lung cu mine =i m-a ajutat, poate s[-mi mai fie de trebuin\[... Parc[-ar fi =tiut c[ avea s[ plece de la mine! Da, cu ce-a venit, cu aceea a plecat... +i cum ]\i spuneam: trec pe acolo =i nici nu l-am b[gat ]n seam[. C`nd m[ ]ntorc seara spre cas[, tot acolo st[, cu sacul l`ng[ d`nsul. Arunc o c[t[tur[ =i, ciudat lucru, i-am v[zut ochii care priveau undeva, dar nu vedeau nimic. Mi s-au p[rut albi ochii =i m-a trecut rece: s[ =tii c[-i orb omul ista! Dar... sunt orbi care umbl[, c[l[toresc, o fi av`nd =i aista drumurile lui. M[ duc ]n calea mea, la vale. Nu dovedesc a face nici zece pa=i, aud c[ vine cineva ]n urma mea. M[ ]ntorc: ]i orbul de la sta\ia de autobuz. M[ feresc, ]l las s[ treac[ pe al[turi =i bag de seam[ c[ are ochii teferi, numai c[ nu =tiu ce are — mi-a spus pe urm[ c[ acolo unde =i-a isp[=it pedeapsa, s-a aprins ceva, =i l-a ajuns para. A trecut de mine, m-am pornit =i eu =i de acuma uitasem de d`nsul, c`nd deodat[-l v[d proptindu-mi-se ]n fa\[. Am tres[rit. Iar el m[ ]ntreab[: m[i femeie bun[, unde-a=i putea s[ ]nnoptez aici? — E=ti de departe? te duci undeva? — Da, de departe... =i trebuie s[ m[ duc, dar m-am r[zg`ndit, nu m[ pot ]ntoarce azi, m`n aici =i am s[ m[ duc m`ine... Este-n mahalaua mea o b[tr`n[ singuratic[ la care se oplo=esc drume\ii. Mai

Ignat =i Ana

379

\ine vin de v`nzare, le mai face c`te-o fiertur[. }i ar[t poarta. El intr[, eu m[ duc acas[... }ntr-amurg bate la porti\a mea. Ies =i-l ]ntreb: ce vrei? ce cau\i aici? +i m[-ntorc ]n cas[. M[ uit pe fereastr[: st[ tot la porti\[. A=a a venit la mine trei zile la r`nd. Odat[ era s[ chem poli\ia, c`nd ]mi spune: eu nu demult am sc[pat... n-or s[ m[ ieie... n-au ce face cu mine... Am ]n\eles c[ nu de mult ie=ise din pu=c[rie. Mi s-a f[cut mil[ de d`nsul. Nu =tiu cum c[ l-am tras de limb[ =i l-am ]ntrebat pentru ce l-au b[gat. Mi-a povestit c[ s-a b[tut cu frate-s[u care-i mare gospodar ]n sat la +erpeni... L-au dat frate-s[u =i femeia ]n judecat[, a f[cut trei ani, a venit amnistia =i iaca s-a ]ntors, dar n-are la cine trage... +i-ar lua lumea-n cap =i s-ar duce, dar nu poate p[r[si locurile unde-a copil[rit. A trecut dincoace =i s-a oprit ]n sat la noi. Mai departe nu se duce, s[-l omori... C`nd am auzit asta m-a trecut cu cald pe la inim[: =i eu tot a=a am f[cut ]ntorc`ndu-m[ ]n sat. Al\ii — b[ie\i, fete — s-au dus de-au ]nv[\at meserii, lucreaz[ pe la fabrici, uzine, eu n-am putut =i m-am ]ntors la vatr[. F[r[ s[-mi dau seama cum, am sim\it c[ aista mi-i ursitul. Nu m-am uitat c[ a fost judecat... ne-am luat. Nunt[? Eram noi de nunt[? Am poftit c`\iva prieteni, neamuri... Fratele lui, m[car c[ i-a trimis vorb[, n-a binevoit s[ se arate... Ignat ascult[ ]ncuviin\`nd cu capul: da, a=a-i, ]n\eleg. A=a s-a ]nt`mplat =i cu d`nsul: poate c[ =i el a luat-o pe Ana din ]nt`mplare. Iar femeia ]i poveste=te mai departe despre copilul pe care l-a n[scut, dar a murit, despre jalea b[rbatului, despre plecarea lui de acas[ de n-a =tiut luni de zile de d`nsul, iar c`nd l-a g[sit el a gonit-o... — Dac[ =tiam c[ a=a are s[ se-nt`mple, r[m`neam s[ tr[iesc singur[... Dac[ =tiam, dac[ =tiam... Ori mai bine m[ duceam =i m[ aruncam cu capu-n jos ]n Nistru, dec`t a=a soart[, dec`t a=a via\[... Amu\e=te. Ochii i se ]nchid. E t`rziu de tot. Satul doarme de mult. Numai la casa asta de la =osea arde lumina-n fere=ti. Se aude un vuiet ]n horn — a pornit v`nt afar[. Se las[ frig. Ignat se a=eaz[ iar pe scaun, la mas[. Mai toarn[ ]n ce=ti, cu toate c[-s pline, pune ulciorul pe mas[ =i se propte=te ]n coate.

380

Vladimir Be=leag[

— A=a-i via\a asta, zice cu glas t[r[g[nat. Tot omul cu durerile =i necazurile lui. Bun[oar[, eu: m-am ]nsurat de t`n[r. Puteam s[ mai holteiesc cum fac al\ii. Dar... eram mul\i ]n cas[, trebuia s[ ies, c[-mi venise r`ndul. Da, mai era sora, dar asta, cum se vede, are s[ r[m`ie fat[ b[tr`n[. Iar eu... eu n-aveam nici un interes fa\[ de ]nsur[toare. Dac[ nu era Ana, poate r[m`neam burlac, cum se zice, pentru totdeauna. S-a dat la mine, s-a ag[\at, mi-a pl[cut =i ne-am luat. Abia pe urm[ am ]n\eles ce ]nseamn[ s[ ai suflare de femeie pe l`ng[ tine. A trecut un an, au trecut doi, \ineam unul la altul ca la ]nceput, dar... se vede treaba, nu ne-a fost dat s-o ducem a=a mult. }ntr-o zi s-a rupt a\a... — A\a? Care a\[? — S-a rupt ceea ce lega orbe=te sufletele noastre. Tot de la copil s-a ]nceput. Numai c[ voi l-a\i avut, iar noi — nu... }\i spun de data aceea c`nd ne-am sf[dit =i ea a plecat de acas[. Din ce s-a luat? Dintr-un cuv`nt. — Dintr-un cuv`nt? Cum: dintr-un cuv`nt? — Nu pot s[ \i-l spun. Dar nu eu l-am rostit dint`i. Tot alde sora cu mama. +i a ajuns la urechile ei. Cum? nu m[ taie mintea. Poate prin soacr[-mea, mama Anei?.. }ns[ ie=ea c[ eu l-am spus, eu, cuv`ntul acela, despre Ana, femeia mea. C`nd m-am ]ntors de la lucru =i am g[sit-o lipit[ de sob[ =i am ]ncercat s-o m`ng`i, ea a \ipat s[ n-o ating =i mi-a tr`ntit cuv`ntul ]n fa\[: s[ nu te atingi de mine c[-s o sterp[tur[!.. — A=a a zis: sterp[tur[? Femeia se ridic[ de la locul ei, de pe lai\[. — Da, Ignat ro=e=te la fa\[: iat[ c[ mi-a sc[pat din gur[... Ce-i cu mine oare? }n fa\a ta m[ pierd... Spun totul ca un copil, z[u... Femeia z`mbe=te ]ng[duitoare =i ]ntinde m`na de parc[ ar vrea s[-l m`ng`ie pe cap. O las[ ]ncet pe mas[, cu palma desf[cut[. Peste o vreme ]=i adun[ degetele =i o pune iar pe genunchi. — Dac[ spune ce are pe suflet, omul se mai r[core=te, ]i trece. |i-am povestit via\a mea... M[ g`ndesc c[ toate nenorocirile femeilor de la b[rba\i se trag... N-a= mai fi ajuns s[-i cunosc!...

Ignat =i Ana

381

Respir[ greu, sufoc`ndu-se. — Las’ c[-s bune =i femeile. Drept c[ nu le prea cunosc, at`t c`t o =tiu pe-a mea, din celelalte: pe mama, pe sora... Dar aud de la al\i b[rba\i... Rele, iu\i, caut[ cum ar face s`nge r[u b[rba\ilor, uneltesc ]mpotriva lor... }=i ia de seam[ Ignat c[ se poate face de r`s =i o ]ntoarce: numai tu, z[u, c[... De tine n-a= spune. Cum te-am v[zut dint`i, a=a ru=inoas[, am sim\it c[ ai suflet bun, dar tare nec[jit =i mi s-a f[cut mil[ de tine... — Las[ c[ nu mai sunt eu a=a cum zici! izbucne=te femeia. Nici ru=inoas[ =i nici bun[. Mai degrab[-s femeie rea. +i drept ai spus dinioarea: femeile-s rele. Iar eu poate c[-s mai rea dec`t altele... Ignat r[m`ne cu gura c[scat[: femeia s-a schimbat la fa\[. Pe chip i s-a l[sat o p`nz[ rar[, care se ]ntinde ba de-un col\, ba de altul, prin urzeala ei ochii acum sc`nteiaz[, acum se sting, gura se fr`nge ]ntr-o secund[, revine la forma normal[, obrajii =i ei... Ceva ]ntunecat, r[scolitor izbucne=te din ad`ncul sufletului schimonosindu-i ]nf[\i=area. — Dac[ nu eram rea, de ce-a c[zut pedeapsa pe capul meu? Nimic pe lumea asta nu i se d[ omului pe degeaba. Pentru toate are a pl[ti. Eram =i eu o femeie, de, ca toate femeile: nici mai bun[, nici mai rea. A= fi putut s[-mi tr[iesc zilele c`te le aveam tot a=a, p`n[ la sf`r=it. Dar nu! Mi-am b[gat ]n cap c[ merit mai mult dec`t aveam. Drept s[-\i m[rturisesc: le uram uneori pe femeile cu familie — b[rba\i, copii... Multe dintre ele nu merit[, ]mi ziceam. +i c`nd mi-a ap[rut ]n cale omuleanul cu sacul de merinde, fiin\a mi s-a aprins toat[. Nu =tiu cum =i ]n ce chip, dar am sim\it c[ aista-i al meu. Te-am am[git c`nd \i-am spus c[ am trecut numai o dat[ pe l`ng[ st`lpul de care st[tea sprijinit — am trecut de c`teva ori. I-am dat a ]n\elege — din c[t[turi! — s[ vin[ dup[ mine. Tot eu am vorbit ]nt`i. Nu mi se mai ]nt`mplase niciodat[, dar atunci parc[ a intrat diavolul ]n mine. S[ pornesc eu vorba prima cu un b[rbat? N-am s[ mi-o iert c`te zile voi avea... Eu, eu l-am adus la b[tr`na de care \i-am spus. Tot eu i-am ar[tat unde tr[iesc, i-am spus c[-s singur[, iar c`nd a venit l-am alungat =i tot eu l-am chemat ]napoi. Cele trei nop\i am pl`ns c[ nu =tiam ce-i cu mine, ce m[ fac singur[, singur[ ]n cas[.

382

Vladimir Be=leag[

Ani, ani lungi =i eu singur[, tot singur[?.. Iat[ c[-mi ie=ise pu=c[ria=ul ista ]n cale... O, eram gata s[-i fac casa rai, s[-i dau toat[ libertatea =i i-am dat-o... Am fost ferici\i... Aproape un an de zile... Nu-mi venea s[ cred c[ eu — auzi? — am parte de at`ta noroc. C`nd dormea, m[ ridicam uneori din pat, m[ duceam la fereastr[, m[ uitam la cerul cu stele =i prindeam a pl`nge, pl`ngeam ]n[bu=it s[ nu m[ aud[. Tot m[ auzea, m[ chema la d`nsul =i m[ ]ntreba: de ce pl`ngi? Nu =tiam ce s[-i r[spund. Ziceam c[ de prea mult[ fericire pl`ng. M[ tip[rea cu palma pe um[r, m[ tr[gea la d`nsul, m[ m`ng`ia =i-mi zicea s[ nu mai pl`ng. +i nu mai pl`ngeam, adormeam... Prin somn tres[ream, visam c[ l-am pierdut, c[ au venit =i mi l-au luat. A doua zi ]i povesteam visele, iar el r`dea... R`sul lui era ciudat nu =tiu cum... +i iar se trezea ]n mine teama din vis, din somn, =i toat[ ziua umblam cu teama-n s`n. — De ce te temeai? — S[ nu cumva s[ se ]nt`mple ceva =i s[ mi-l ieie... M[ g`ndeam c[ nu =tiu tot despre via\a lui, sim\eam c[-mi ascunde ceva, c[ se \ine oarecum departe... — Se uita nu =tiu cum la tine? — Asta am ]n\eles eu mai t`rziu. Dar ]n acel an parc[-mi luase cineva vederile. Oarb[ eram. Numai fericirea mea o vedeam. Abia c`nd s-a n[scut copilul, iar peste c`teva s[pt[m`ni a murit =i l-am ]ngropat, atunci m-am trezit... Dintr-un vis frumos m-am trezit =i m-am v[zut ]n plin[ lume — cum s[ zic? — m-am v[zut goal[-golu\[ ]n mijlocul satului. A fost ceva stra=nic, nici nu-\i pot povesti... Atunci am cunoscut ce am[gire-i fericirea omului pe lume... — Din cauza copilului? Dar putea\i s[ mai ave\i... — +i eu a=a am zis: suntem tineri, Xenea, vom mai avea copii. S-a uitat la mine, n-a spus nimic. I-am citit pe chip c[ s-a rupt ceva ]ntr-]nsul. Nu mai este cel de mai nainte. Zi de zi s-a tot ]ndep[rtat de mine, p`n[ c`nd ]ntr-un r`nd m[ ]ntorc acas[ =i nu l-am g[sit... — Dar amu l-ai g[sit! — L-am g[sit =i ce folos? Lunile de la urm[ le-am c`nt[rit pe toate, le-am m[surat, le-am chibzuit, le-am pus a=a, le-am pus altfel. A plecat

Ignat =i Ana

383

de la mine — ]n\elegeam c[ altfel n-a putut s[ fac[. Dac[ at`ta vreme nu s-a auzit c[ ar fi mort, m-am g`ndit c[ s-o fi ]ntors pe locurile unde =i-a isp[=it pedeapsa. +i iar mi-am zis: departe nu putea s[ se duc[, poate iar s-a tras la satul lui? M-am interesat din unul ]n altul — nu era. Iar c`nd a venit vecinul =i mi-a spus c[ l-a ]nt`lnit, c[ lucreaz[ la fabric[, am ]n\eles c[ l-a ]nghi\it ora=ul =i nu se mai ]ntoarce la mine niciodat[. +i am mai ]n\eles c[ nu trebuie s[-l caut nici ]ntr-un chip... Totu=i, m-am dus. De ce? Nu =tiu. +tiam c[-n zadar m[ duc. Ori c[ mai tr[geam un pic de n[dejde c[ a= avea putere asupra lui, ca atunci dint`i?.. Iar lic[rise o raz[... +tii ce mi-a spus acolo, la poart[?.. «Destul ce-a fost frumos ]ntre noi. Mai mult nu se putea s[ avem. Numai de iad am fi avut parte, de iadu-n cas[...» Amu m[ g`ndesc =i-i dau dreptate. At`\ia se iau, se ]nsoar[, se m[rit[, la ]nceput tr[iesc bine =i frumos, iar pe urm[ li se face via\a un chin f[r[ de sf`r=it! +i asta cu copii. Dar dac[ n-ai copii?.. — Da... Ignat cade pe g`nduri. — }ntr-un cuv`nt, ]i dau dreptate... Eu nu-l ]nvinuiesc de nimic. Am s[-i doresc s[n[tate =i s[-=i cl[deasc[ via\a cum va avea dorin\[ =i-i va sta ]n putere... I-am spus: r[m`i s[n[tos =i-\i mul\umesc de fericirea care mi-ai d[ruit-o... +i pe mine s[ m[ ier\i dac[ n-am putut s[ fiu cum ai fi vrut tu... Ochii i se umezesc. +i-i acoper[ cu am`ndou[ m`inile, r[m`n`nd cu fa\a acoperit[ cu palmele. Ignat nu mai =tie ce s[ cread[ despre femeia asta: ultimele cuvinte — felul cum i-a dat dreptate b[rbatului cu care a tr[it un an de zile, a f[cut =i a ]nmorm`ntat un copil, omul care a fost, poate, prima =i ultima ei bucurie ]n via\[, acela de care s-a ag[\at cu at`ta disperare la sta\ia de autobuz — l-au zguduit descump[nindu-l cu totul. Se uit[ la d`nsa mut de mirare =i vede cum femeia asta, care =ade al[turi, la o ]ntins[tur[ de m`n[, deodat[ prinde a cre=te, a se ]n[l\a ]n ochii lui, vine dintr-o parte un abur care o ]nv[luie acoperind-o, apoi se r[re=te descoperindu-i tr[s[turile fe\ei, ochii, obrajii, umerii, m`inile pe care le \ine acum ]ntinse pe mas[ =i se ating u=or una de alta — degetele s-au f[cut lungi, albe =i

384

Vladimir Be=leag[

peste seam[ de sub\iri, se mi=c[ unele spre altele, se ating parc[ ar vorbi ]ntre ele, degetele. Simte venind dinspre femeie o lumin[ care-l umple, o lumin[ care pe de-o parte o ]ndep[rteaz[ de d`nsul, o ]nal\[, ca pe-o fiin\[ din alt[ lume, necunoscut[, pe de alt[ parte ]i toarn[-n suflet o bucurie nemaicunoscut[, nemaitr[it[ vreodat[ de d`nsul. }=i aminte=te propria spus[ c[ femeile sunt rele, c[ de la d`nsele se trag cele mai multe nenorociri, =i i se face ru=ine, ar vrea s[-=i cear[ iertare, s[-=i ia cuvintele ]napoi. O prive=te =i nu-i vine a crede c[ pot exista a=a femei pe lume, cu suflet at`t de ]n\eleg[tor, de iert[tor. G`ndul i se ]ntoarce ]n[untrul s[u =i se vede mic, mic =i ne]nsemnat, =i r[u, =i ne]n\eleg[tor... Numai azi... at`tea g`nduri pline de ur[ i-au trecut prin cap, =i asupra surorii sale, =i asupra lui Petrea, a babei Ioana, a lui tat[-s[u Iosub, a doctori\ei =i... asupra Anei. Da, =i a Anei! C`nd o a=tepta la fereastr[ =i ea nu se ar[ta, umbla pe sub ferestre =i ea tot nu ap[rea... Un sfert de or[, o jum[tate de or[, c`nd, ]n sf`r=it, a v[zut-o, m`nia ]mpotriva ei a explodat, s-a v[rsat ca fierea-n s`nge otr[vindu-i sufletul... De ce? De ce at`ta r[utate ]n mine? Sunt r[u, r[u la suflet, sunt m[runt... — Las[ c[ se ]ntoarce el, gr[ie=te Ignat pe nea=teptate. Ai s[ vezi: are s[ se ]ntoarc[ la tine... Femeia ]i r[spunde printr-un z`mbet plin de ]n\elegere — de acolo, de sus, din aburul ce-o ]nv[luie: — Nu. Niciodat[. Cuvinte care venir[ s-o ]nal\e =i mai mult ]n ochii lui. }nseamn[ c[ =tie mai bine, ]n\elege mai mult via\a, vede lucrurile mai ad`nc. Iar eu — ce =tiu eu? E ]ncredin\at[ c[ b[rbatul n-are s[ se mai ]ntoarc[ niciodat[ — de ce? De aceea, pesemne, c[ ]n toate a fost voin\a ei, nu a lui. A lui voin\[ s-a ar[tat atunci c`nd a hot[r`t s[ plece de la d`nsa, c`nd a v[zut c[ n-a mai r[mas nimic care s[-i lege. Iar noi? A cui voin\[ a fost la noi? Cine a ales: eu sau Ana?.. Ignat duce m`na la frunte: o ]ntrebare ce nu =i-a pus-o niciodat[, o ]ntrebare care n-a existat pentru d`nsul... Acum o aude r[sun`ndu-i ]n urechi, tare, t[ios — vine parc[ din afar[, dar parc[ din[untrul lui. +i-n clipa urm[toare r[spunsul: sigur c[ ea, Ana, a ales — a fost voin\a ei...

Ignat =i Ana

385

— Ascult[! ridic[ privirea c[tre cea din fa\a lui: e=ti femeie de=teapt[, r[spunde-mi: adev[rat c[ tu l-ai ales pe b[rbatu-t[u, nu el, e adev[rat? Ea ]i z`mbe=te, de sus, ghicindu-i g`ndul: — Da. Eu. — Acum spune-mi, te rog: dac[ din noi doi femeia a ales (tot femeia!), are ea dreptul s[ plece =i s[ lase, ea, care a ales? Nu \i se pare c[ ea ]=i arat[ voin\a de dou[ ori — atunci c`nd a ales =i mai pe urm[, c`nd pleac[ =i m[ las[, — iar eu nu mi-o ar[t nici o dat[? — Voin\a? Dar ce ]n\elegi dumneata c`nd zici: voin\a? — Cum s[-\i spun? Dorin\a... ceea ce vreau eu... ce doresc... ce-mi place, ce-a= vrea s[ fie, ]ntr-un cuv`nt ceea ce-i ]n sufletul meu... Tr[iesc c`t tr[iesc =i de la o vreme dac[ nu-mi mai place am ie=it =i am plecat. Cum a f[cut b[rbatul t[u. — Dar a avut o pricin[. — Crezi c[ eu nu am? Ooo! clatin[ din cap Ignat uit`ndu-se iar ]ndurerat spre femeie... De c`te ori am vrut s[-mi iau lumea-n cap... S[ plec unde m-or duce ochii, ]n neagra str[in[tate. S[ ]ncep acolo o via\[ nou[, s-o cl[desc a=a cum am dorit-o =i n-am izbutit... — Mata?! S[ pleci? N-a= crede. E=ti alt fel de om. Mata n-ai s[ po\i pleca niciodat[. Unul ca fostul meu b[rbat — da. El a avut putere s[ se ieie de piept cu frate-s[u, s[ fac[ pu=c[rie, s[ intre-n casa mea, s[ tr[iasc[ cu mine, cu toate c[ a fost mai mult voin\a mea, nu a lui, apoi s[ ias[ ]ntr-o zi =i s[ plece pentru totdeauna. A putut. Mata n-ai s[ po\i. S-o =tii de la mine. — }nseamn[ c[... Ignat simte cum i se deschide un h[u sub picioare — negru, f[r[ fund... }nseamn[ c[ Ana =tia... c[ n-am s[ pot =i a hot[r`t s[... plece ea? Dar de ce nu mi-a spus? R[m`ne cu ochii du=i, privind ]n gol... Amu mi-aduc aminte ochii ei c`nd a strigat s[ n-o ating. M-au privit a=a de p[trunz[tor, erau a=a de ]nv[p[ia\i... privea prin mine, dincolo, parc[ nici n-a= fi fost eu ]n fa\a ei, numai umbra mea. Exact a=a m-a privit =i atunci c`nd s-a rupt din m`inile lui Petrea, a venit =i s-a ag[\at de bra\ul meu...

386

Vladimir Be=leag[

— Din m`inile lui Petrea? — Da, vroia s-o urce-n motociclet[ s-o duc[ la casa lui. Se ]n\elesese cu p[rin\ii ei. Noi ne =tiam de mai nainte, prietenisem, dar eram certa\i =i nu ne mai ]nt`lneam. }n acea duminic[ de var[ — venisem ]n concediu — m-am dus devale la joc. Eram ]n uniform[ de marinar... — Marinar? — Am f[cut serviciul la marin[... C`nd m-a v[zut, s-a rupt din m`inile lui — mai ]n glum[, mai cu sila el o ducea la motocicleta care st[tea mai la o parte... De ce? De ce s-a rupt din m`inile lui =i a venit la mine dac[ nu mai vorbeam am`ndoi? — }nseamn[ c[ \inea la tine. A=a suntem f[cute noi, femeile: ne cert[m cu voi, v[ blestem[m, v[ ur`m, dar ]n ad`ncul inimii v[ iubim. Poate c[ atunci c`nd v[ ur`m mai tare, atunci v[ iubim mai cu foc. Eu, bun[oar[, abia amu simt c`t de drag =i scump ]mi este Xenea. Nu =tiu, nu =tiu ce-am s[ fac — nici nu-mi vine a m[ ]ntoarce ]n sat. N-am s[ pot intra ]n cas[, s[ v[d lucrurile pe care le-am cump[rat am`ndoi, de care ne-am atins am`ndoi... Ignat prinde a clipi des: i s-a pus o cea\[ pe ochi. — +i eu... tot a=a =i eu. Dac[ ai =ti ce greu ]mi vine c`nd termin lucrul =i trebuie s[ m[ ]ntorc acas[. Ajung aici, intru pe poart[, calc prin ograd[... Apoi descui u=a, o deschid, calc ]n tind[ =i dau cu ochii de hainele ei... — Hainele? — Da, paltonul, rochia... Stau a=a cum le-am pus c`nd le-am adus. Ag[\ate-n cui. Deasupra broboada, jos pantofiorii... Parc[-o v[d pe d`nsa c`nd intru... — Chiar a=a? — Asta-n prima clip[, dar pe urm[... Pe urm[ iar m[ cuprinde pustiul. Ies ]n prag, m[ sprijin cu um[rul de u=or... Cum de-a putut s[ plece a=a?.. Da, amu ]mi aduc aminte de ochii ei... Totdeauna c`nd privea la mine vedea dincolo... Nu pe mine, altceva vedea... — Cum: altceva? Ce tot vorbe=ti, omule? Musafira sup[rat[ ia ap[rarea celeilalte femei pe care nici ]n ochi n-o v[zuse, nici n-o =tia, dec`t numai ce auzise din gura acestui uria= copil[ros.

Ignat =i Ana

387

— Da, nu pe mine, ci... ceea ce vroia ea, g`ndurile ei, dorin\ele le vedea. Nu =tii mata ce ochi are Ana mea, nu =tii. Noaptea c`nd sting lumina =i m[ culc, ]i v[d tot timpul ]n fa\a mea. Auzi? M[ privesc de sus: dintr-un col\, de pe fereastr[, de pe sob[, de sub strea=in[. Totdeauna de sus. M[ privesc cu ]n\eles. }i ]ntreb: ce vre\i? ce ave\i? spune\i-mi, nu m[ chinui\i, auzi\i?.. Ascult[, femeie ]n\eleapt[, po\i s[-mi spui de ce mi se arat[ ochii Anei? De ce m[ urm[resc, de ce m[ chinuiesc — =i ziua, =i noaptea, =i c`nd sunt treaz, ]ntins ]n patul ista, cu fa\a-n sus, =i dup[ ce adorm — de ce? — Pentru c[ o iube=ti... +i ea te iube=te. De aceea vin... Ochii ei te v[d mereu, ochii ei... +i atunci ]i vezi ochii, fa\a, pentru c[ se g`nde=te la tine mereu... — Nu! exclam[ Ignat: fa\a nu i-o v[d. Nu i-o pot vedea niciodat[. Vreau =i nu-mi pot aduce aminte, cum =i ce tr[s[turi are... Numai ochii — vin singuri, m[ privesc \int[. C`nd nu mai pot rezista, ]mi ]ntorc privirea de la tavan spre perete, trece o secund[ =i apar din perete =i m[ a\intesc iar... Ce vre\i? le strig: ce ave\i s[-mi spune\i? nu m[ chinui\i a=a... Dar ei tac. Auzi? Tac. +tiu c[ au a-mi spune multe. A=a-i Ana mea: tace =i se uit[ la mine, iar sufletul ei clocote=te, se revars[ asupra mea, prin ochi, cu toat[ patima, ciuda, mila, jalea, ura, cu tot ce are. O, spune-mi tu, femeie de=teapt[, ce-i t[cerea asta a ei? Ah, acum taci =i tu? |i-ai acoperit gura cu palma, te ui\i la mine printre gene =i taci? Taci cum tace Ana mea, cum t[ce\i voi, femeile, dup[ ce ne-a\i prins, dup[ ce ne-a\i legat, c[ nu mai putem pleca de la voi, dup[ ce ne-a\i f[cut robii vo=tri... Dai din cap c[ nu e a=a. De ce: nu e a=a? Spune-mi! Iar taci... Ziceam mai adineaori c[ ea a ales. Ea, Ana. A=a am crezut =i eu, a=a credea =i ea. Dar nu-i adev[rat: eu am ales! Auzi? }nainte de a se lega Petrea de d`nsa, Ana a fost aleas[ de mine. Eu am s[rutat-o ]nt`iul. Cu mine s-a plimbat seara pe lun[. Cu mine a mers devale ]n livezi, la Nistru — cu mine. +i c`nd ne-am certat, eu am l[sat-o =i n-am vorbit. S[ v[d ce-o s[ fac[. +tiam c[ f[r[ mine n-are s[ poat[ tr[i, n-are via\[... Mi-a scris c[ se m[rit[, se duce dup[ oricine =i o s[ uite de mine. S[ ui\i? Poftim, uit[! Iar dac[ ui\i,

388

Vladimir Be=leag[

atunci de ce-mi scrii? Pentru c[ nu po\i uita. Pentru c[ eu te-am s[rutat ]nt`iul. Cu mine te-ai plimbat seara pe lun[. Dac[ ar putea uita omul a=a u=or... Poate c[ ar fi cea mai fericit[ fiin\[ pe lume. — Cea mai nenorocit[, clatin[ din cap femeia. — Da?! o prive=te Ignat: poate c[ ai dreptate. Numai c[... Atunci cum de-a putut s[ uite tot ce-a fost ]ntre noi? Anii tr[i\i ]mpreun[... pere\ii i=tia pe care i-am ]n[l\at am`ndoi... S[ le uite pe toate, s[ le lase =i s[ se duc[... — Dar nu le-a uitat. De ce crezi c[ le-a uitat? +i apoi crezi c[ u=or i-a fost s[ se duc[? Femeia vrea s[-l potoleasc[, s[-l ogoiasc[, ]i vorbe=te despre Ana lui pe care n-a v[zut-o, n-o cunoa=te, dar ]n g`ndul ei se g`nde=te la fostul so\, acela care a plecat de la d`nsa tot a=a, pe nea=teptate — astfel se m`ng`ie pe ea ]ns[=i. Nu, el n-a uitat ce-a fost ]ntre d`n=ii, n-o s[ poat[ uita... — Dar ce vin[ am eu? strig[ Ignat. Dac[ am vreo vin[, s[ mi-o spun[ ]n fa\[. O, =tiu: vina mea e c[ am luat-o. Atunci c`nd s-a ag[\at de bra\ul meu, am adus-o la mine acas[, la p[rin\ii mei: asta o s[ v[ fie vou[ nor[ =i mie so\ie... N-aveam de g`nd s[ m[ ]nsor. Dac[ n-o aduceam, poate c[ mai bine era. Nu se chinuia ea cu mine, nu m[ chinuiam eu cu d`nsa... De ce clatini din cap, femeie ]n\eleapt[ =i de=teapt[ ce e=ti? Vorbesc aiurea? De ce: aiurea? G`nde=te-te la situa\ia mea: de luni de zile singur, singur cuc. Nu, nu mi-i c[ trebuie s[ caut de gospod[rie: singur s[ g[tesc, s[ sp[l, dar mi-i necaz de ce-a trebuit s[ hot[rasc[ f[r[ mine =i s[ plece? Parc[ eu a= fi fost contra? N-a= fi ]n\eles-o, n-a= fi l[sat-o?.. — Cred c[ din disperare. — Disperare? — Ea-i fire tacut[, mai mult t[cut[, precum zici tu... A v[zut c[ nu-i vorbe=ti deschis — =i tu ca b[rbat trebuia s[-i vorbe=ti primul — =i atunci a hot[r`t s[... Adic[... nu c[ a hot[r`t, a fost ca o izbucnire din[untru plecarea ei... Acum femeia se g`nde=te la propriul necaz, a=a procedase =i b[rbatul ei: t[iase dintr-odat[, pe nea=teptate. Acum

Ignat =i Ana

389

]n\elege ce, cum =i de ce s-a ]nt`mplat a=a. }nc[ o dat[ ]=i d[ seama c`t de mult se aseam[n[ situa\ia ei cu cea a omului de al[turi... A=a a plecat =i-al meu. S-a dus f[r[ s[-mi spun[ o jum[tate de cuv`nt... — Mie mi l-a strigat, cuv`ntul. Auzi tu, femeie ]n\eleapt[ ce e=ti? Mi l-a strigat! Ce cuv`nt, Doamne, Doamne. Niciodat[ nu i l-am spus, nici prin g`nd s[-mi treac[. }l auzisem din copil[rie, dar... privitor la dobitoace: oi, vaci... Dar s[-l leg de-o femeie, de... femeia mea? Ce lovitur[ pentru mine s[-l aud! +i de la cine? Din gura cui? Din gura Anei... Cic[ eu a= fi spus despre d`nsa... Auzi, femeie de=teapt[ =i ]n\eleapt[ ce e=ti, m[ auzi? Ce crezi c[ s-a f[cut atunci cu mintea mea, ]n sufletul meu? +tii tu oare c[ un cuv`nt e ]n stare s[ omoare un om, =tii?! — +tiu, r[spunde femeia. Dar tu las[, lini=te=te-te, nu te d[r`ma p`n[-ntr-at`ta. S[ nu crezi c[ a spus-o cu g`nd s[ te am[rasc[. A spus-o, dup[ c`te ]n\eleg, mai mult pentru d`nsa. Ori... ca s[ vad[ ce-ai s[ faci =i cum ai s[ te por\i c`nd ai s[-l auzi... — Eu? Cum era s[ m[ port? Ce trebuia s[ fac? Spune-mi ce trebuia =i n-am f[cut? Iar[=i taci? Iar \i-ai acoperit gura cu palma. +tiu, sunt vinovat. Ai dreptate s[ m[ prive=ti cu dojan[. Amu =tiu c[ eu — numai eu — sunt vinovat de toate. Femeia ]nclin[ capul: parc[ afirmativ, parc[ a dezaprobare. — Da, da! Ignat se aprinde =i mai tare: trebuia s[ cad ]n genunchi, la picioarele ei c`nd a rostit cuv`ntul acela blestemat. S[ cad =i s[-i s[rut picioarele ca s[ nu se poat[ duce de acas[... Picioarele ei, care au fost cu mine =i la greu c`nd urcam piatr[ la pere\i, =i c`nd ne odihneam ]n b[taia lunii, ]ntin=i pe patul dintre pere\ii ]nc[ neacoperi\i, picioarele ei... — Trebuia, trebuia... — Iar dac[ a ie=it din cas[ =i a pornit fuga pe uli\[, eu de ce-am r[mas locului, de ce nu m-am pornit s-o ajung, s-o prind =i s-o aduc ]napoi, acas[? S-o aduc ]n bra\e, s[rut`nd-o ca pe-un copil, s-o culc =i s-o lini=tesc: nu pl`nge, Anu\o drag[, nu-\i rupe inima... inima ta ]i =i inima mea, =i c`nd s`ngereaz[ inima ta, s`ngereaz[ =i inima mea... lini=te=te-te =i potole=te-te... uit[ vorbele de obid[ ce \i le-a spus lumea... c[ lumea-i

390

Vladimir Be=leag[

rea =i nu =tie s[ cru\e sufletul unui om ]ndurerat... ne-am f[cut casa, numai noi =tim cum am ridicat-o... =i ce-i ]n casa noastr[, numai noi doi s[ =tim... ale noastre =i bucuriile, =i durerile... A=a s[-i fi spus =i s[-i fi =ters lacrimile, aplec`ndu-m[ asupra ei =i s[rut`ndu-i obrajii... — Da, trebuia, trebuia... — Oh, cum n-am =tiut ce se face ]n sufletul ei! Ignat ]=i duce pumnul la frunte =i-l apas[, parc[ ar vrea s[-=i sparg[ osul frun\ii: cum de nu m-am priceput c`t de greu ]i este? O vedeam cum se fr[m`nt[, o vedeam cum se chinuie ultima vreme, dar m[ g`ndeam c[ o fi purces grea, de asta s-a schimbat la fa\[ =i la vorb[... Cum de se \inea, s[rmana, cum de mai putea s[ glumeasc[ uneori?.. — O! vorbe=te pe alt ton Ignat, mirat el ]nsu=i de g`ndul ce i-a venit, de dezlegarea ce-a g[sit-o: nu =tii, femeie de=teapt[ =i ]n\eleapt[ ce e=ti, nu =tii, a=a-i? Ce plan au urzit ele am`ndou[ cu doctori\a. Abia acum li l-am ghicit: au vrut s[ m[ ]ncerce s[ vad[ ce b[rbat sunt. S[ probeze c`t \in la Ana... +i eu? M-am dat prins ]n jocul lor, m-am l[sat p[c[lit ca un b[ie\andru. Am prins a o c[uta pe doctori\[, a-i spune vorbe frumoase, a ro=i fa\[ de d`nsa... Tu m[ auzi, femeie? Doctori\a pricepea, =tia ce-i ]n g`ndul =i sufletul meu... Ah da, c`nd a ]n\eles Ana c[ a= putea s[ tr[iesc f[r[ d`nsa, atunci s-a hot[r`t =i a plecat. Ori, poate, a vrut s[ m[ ]ncerce numai, de aceea mi-a adus-o ]n cas[ pe doctori\[, de aceea a apropiat-o? Ca s-o cunoasc[ pe femeia pe care o las[-n locul ei, nu cumva s[ vin[ una str[in[, necunoscut[... Cum n-am priceput ce se face ]n sufletul ei? Cum nu mi-a spus ce are de g`nd? Cum m-am f[cut vinovat ]n fa\a ei? O, eu sunt vinovatul, eu =i numai eu, vinovatul de toate: de via\a ei nenorocit[, de durerile ei... — Anu\o, draga mea, =opte=te Ignat: eu sunt cel vinovat, eu... m[ auzi? numai eu... o, e=ti cea mai bun[ femeie din lume, m[ auzi? — Da, te aude, zice musafira plec`nd capul. — Iar cuv`ntul acela, Ignat duce m`na la gur[, ochii i se l[rgesc, fix`ndu-se dincolo de mas[, ]ntr-un punct nev[zut... iar cuv`ntul care te-a scos din casa asta a noastr[... Se ridic[ brusc =i se ]ntoarce c[tre femeia de al[turi, privind-o cu ochii ]n v[p[i:

Ignat =i Ana

391

— Ascult[, femeie bun[ =i ]n\eleapt[ ce e=ti: poate c[... cuv`ntul acela ea mi l-a spus... mie? Auzi: mie! +i eu n-am ]n\eles... Mie... Mie... St[ c`teva clipe a=a, apoi ia aminte prin p[r\i, parc[ ar c[uta ceva. La un moment dat picioarele prind s[-i tremure, se las[ pe scaun, ]=i tr`nte=te fruntea pe bra\e gem`nd, apoi prinde a-l scutura... durerea ]ndelung re\inut[ =i ]n[bu=it[. Poate c[ ]ntr-adev[r pl`nge, neauzit, ]n[untrul lui — pl`ns de b[rbat. Poate... C`nd ]nal\[ capul — m-am d[r`mat ]n fa\a femeii acesteia, ce-o s[ cread[ despre mine? — =i prive=te peste m[s[, ]i vede m`na retr[g`ndu-se. }n prima clip[ a crezut c[ i s-a n[z[rit, dar dup[ ce-a ie=it afar[, ]n prag, a umblat prin curte, =i-a amintit c[ da, a v[zut clar m`na ei: degetele ]ntinse, tremur`nd... C[ f[r[ s[ le vad[ le-a sim\it apropiindu-se de fruntea lui, degetele. Iar c`nd a ridicat capul, femeia a l[sat ochii ]n jos. Atunci a ]n\eles c[ gestul pentru d`nsul a fost... Se ]ndreapt[ Ignat de spate, se propte=te ]n m`ini =i zice cu glas tare: — Dac-a=a-i, a=a s[ fie! ce s[-i faci? +i ridic`ndu-se ]n picioare: s-a ]nc[lzit bine ]n cas[. +i eu... poate-ar trebui... Vrea s[ spun[: s[ mai aduc ceva lemne, dar g`ndurile o iau ]n alt[ parte. Se uit[ la ceas: t`rziu, mai sunt vreo trei patru ore p`n[ la ziu[. D[ cu ochii de ulcior. }l ridic[ =i toarn[ ]n ce=tile aproape pline. Pune ulciorul la loc, ia o cea=c[ — a lui? poate a ei? — o ridic[ =i zice ca la o mas[ mare, la nunt[: — Oameni buni =i cinsti\i meseni! S[ nu lua\i ]n nume de r[u =i nici s[ nu crede\i c[ vreau s[ m[ ar[t mai h`tru =i mai de=tept ca al\ii, dar mi-am amintit o poveste. Din alte vremi, din copil[rie. C`nd =edeam cu to\ii serile pe cuptor =i bunica noastr[ care de mult s-a f[cut oale =i ulcioare ne spunea pove=ti ca s[ ne adoarm[. Cic[ erau odat[ un om =i o femeie. +i aveau ei de toate: =i cas[, =i boi, =i cai, =i ce m`nca, =i ce ]mbr[ca — cas[ frumoas[, boi voinici, cai gra=i, podul plin cu gr`u, beciurile cu poloboace de vin, lada cu haine, mai pe

392

Vladimir Be=leag[

scurt oameni cu ]ndestulare. Am`ndoi harnici, am`ndoi gospod[ro=i, de nu =edeau o clip[ locului. +i \ineau mult unul al altul, c[ci din dragoste se luaser[. Numai c[ iaca mare necaz pe capul lor: anii treceau unul dup[ altul, iar copiii nu veneau... «Cum: nu veneau? am ]ntrebat-o pe bunica. Unde erau copiii lor?» Nu-mi puteam ]nchipui cas[ de om f[r[ copii, mai cu seam[ c[ noi abia ]nc[peam pe cuptior. «Nu-i aveau, ]mi r[spunde bunica. Nu le-a dat Dumnezeu copii». — «De ce? De ce nu le-a dat? Chiar nici unul nu le-a dat?» — «Nici unul, r[spunde bunica leg[n`ndu-=i capul alb. Nici unul. +i prinde a ne m`ng`ia ]n cre=tet, pe to\i la r`nd. Apoi cu alt glas: tare-i greu la gospod[rie dac[ n-ai copii. Munce=te omul de diminea\[ p`n[-n sear[, se trude=te, obose=te, dar pentru ce? Ca s[ adune =i tot el s[ m[n`nce, s[ cheltuiasc[, ori s[ adune ca s[ adune? Femeia s[ \in[ casa, s-o ]mpodobeasc[, dar pentru ce? Ca s[ se a=eze seara cu m`inile-n poal[ =i s[ se uite ea singur[ la podoabele de pe pere\i?.. F[r[ copii, dragii bunic[i, ]i pustie casa omului. Iaca, voi sunte\i =ase =i poate c[ or s[ mai vin[ =i al\i fra\i =i surori. S[ v[ iubi\i unii pe al\ii, s[ v[ ajuta\i =i o s[ vede\i c[ n-o s[ v[ fie greu la nevoie. Tu, m[i Ignate, c[ por\i numele lui bunelu-t[u, cat[ s[-\i aduci aminte vorba mea c`nd n-oi mai fi pe lume =i s[ ca\i de fra\ii =i surorile tale mai mici...» — «Am s[-i ajut =i am s[-i ap[r. Iar c`nd voi fi mare =i am s[ m[ ]nsor, am s[ am zece copii...» «Oho! au strigat ceilal\i, tare de-a sunat ochiul c`t palma la ferestruica de pe cuptor. Atunci, s[-\i spun drept, nu m-am g`ndit ce-am gr[it. Amu tot mai des miaduc aminte povestea bunic[i =i-mi dau seama ce ]n\eles ad`nc avea =i ce adev[r sf`nt con\inea: nimic mai trist dec`t o cas[ de om f[r[ glas de copil... Ignat duce cea=ca la gur[ =i o gole=te dintr-o r[suflare. Se a=eaz[ iar pe scaun. — S[ m[ ier\i. Mi-a venit chef de vorb[. S[-mi mai treac[ de la inim[, z[u. Avem aici un cunoscut care de fiecare dat[ c`nd ]l cinste=ti cu un pahar \ine c`te-o cuv`ntare. A=a =i eu cu povestea mea... Femeia ]l prive=te ]n\eleg[toare.

Ignat =i Ana

393

— +tiu =i eu povestea, de copil[. Cine n-o =tie? Dar c`\i o ]n\eleg?.. M`ng`ie cu degetele toarta ce=tii, apoi o duce la buze, bea un g`t =i o pune la loc, pe mas[... Am s-o spun eu mai departe. }ntr-o bun[ zi zice omul c[tre femeie: =tii ce, femeie-h[i? A=a nu mai putem tr[i. M[ duc pe lume, poate-oi g[si vreun suflet. Oricine-mi va ie=i ]n cale, am s[-l iau =i am s[-l aduc acas[ — pas[re, dobitoc — =i acela s[ fie copilul nostru... Ignat z`mbe=te: — Pas[re... dobitoc... A= zice c[ tot mai bine s[ ]nt`lne=ti suflare de om... Drept s[-\i spun, de la ]nceput nu m[ deranja, dar de la o vreme am c[zut la g`nduri. }i ziceam uneori nevestei: poate lu[m unul de la casa de copii? S[ vezi cum s-a schimbat la fa\[, s[ vezi ce... — A fost prima ta gre=eal[. Nu trebuia s[-i spui asta. +tii ce ]nseamn[ pentru o femeie t`n[r[ s[ pui la ]ndoial[ posibilit[\ile ei de a fi mam[?.. — Ea singur[ mi-a adiat vorba ]n c`teva r`nduri: ce zici, b[rbate, bine-am face s[ lu[m un copil de suflet? Chiar de-i vom avea pe ai no=tri... — Negre=it c[-i vom avea! — Da, da, ]mi r[spundea, dar ochii i se ]mp[injeneau... S[ fi sim\it ceva de pe atunci =i n-a vrut s[-mi spun[? — Poate. Poate... Ignat ]=i aminte=te c[ ast[ prim[var[, pe c`nd ]nfloreau zarz[rii, venea de pe unde-o fi venit acas[ =i vede un b[ie\el care tot trecea fuga peste =osea, dintr-o parte-n alta. Ochea c`nd vine o ma=in[ =i fugea prin fa\a ei de cealalt[ parte. }i f[cea o grozav[ pl[cere s[-nfrunte primejdia. S-a apropiat ]ncet s[ nu cumva s[-l sperie =i s[-l ]mping[ sub ro\i, l-a luat de m`n[ =i: noroc, fl[c[ule! te joci? B[iatul a vrut s-o ia din loc — omul ista m[ va spune la tata! — dar, uit`ndu-se-n sus la d`nsul, a ]n\eles c[ n-are de ce se teme. Ignat i-a ar[tat un camion care cobora ca fulgerul la vale: ]l vezi? mergem s[ trecem pe colo, mai la vale... +i au pornit am`ndoi. P`n[ la poarta casei lui a aflat c[ pu=tiul ]i al lui Petrea inginerul — de c`\iva ani tat[-s[u umbla cu ]nsur[toarea =i tot nu le-a g[sit mam[. Ce-i veni c[-l aduse la d`n=ii.

394

Vladimir Be=leag[

I-a ar[tat pe drum ni=te comic[rii, apoi i-a spus c[ are o juc[rie care se ridic[ singur[, zboar[ =i se a=eaz[ jos pe p[m`nt ori pe cas[ ori pe copac, unde vrea... Era un elicopter stricat, pe care-l g[sise ]n gr[din[ — ]l pierduser[, pesemne, ni=te copii, — l-a pus sub strea=in[ =i a uitat de el... C`nd l-a v[zut b[ie\a=ul, i-au sc`nteiat ochii. S-au a=ezat am`ndoi pe prag s[ dreag[ elicea, de fapt s[ me=tereasc[ alta, =i l-a ]ntrebat pe b[ie\el ce-ar vrea s[ fie c`nd va cre=te mare... Aviator, a r[spuns. Ignat: bine-i s[ zbori, dar mai interesant s[ fii marinar. C[l[tore=ti pe m[ri =i oceane, vezi \[ri str[ine... }n vremea asta apare Ana... Ce face\i aici? Cine-i b[iatul ista? — Prietenul meu! V[z`nd-o, copilul a rupt-o de fug[. Ignat i-a strigat: stai! de ce fugi? Abia la poart[ l-a ajuns. I-a pus m`na pe um[r: de ce te-ai speriat, copile drag[? — \ie am s[-\i spun, iar ei nu, c[-i femeia rea — rea? de ce: rea? cine \i-a spus asta? — m[tu=[-mea... zice c[ din cauza ei a murit mama mea... }nt`mplarea l-a cutremurat. Anei nu i-a spus, iar el a umblat c`teva zile nec[jit =i ab[tut. — Cum ]i via\a asta. Nu =tie omul ce-l a=teapt[ p`n[ m`ine... — A=a-i: c`t tr[ie=ti te chinuie=ti. Dar poate c[ a=a trebuie s[ fie. Dac[ ai duce-o tot ]n bine =i bucurie, nici nu te-ai ]ndura s[ mori c`nd ]\i vine vremea... — +i eu m[ g`ndesc de multe ori: mai face oare s[ tr[ie=ti dac[ nu \i-a ie=it via\a cum ai vrut? — Crezi c[ iese vreo dat[? Crezi c[ este vreun suflet pe lumea asta s[ aib[ tot ce =i-a dorit? Omu-i a=a de nes[\ios =i nemul\umitor, c[ totdeauna vrea mai mult =i mai bine... — Ai dreptate. Nu zic: nu. Dar prea cad pe unii multe nenorociri =i blesteme. Nici nu =tiu de unde se iau at`tea... Femeia =i-a l[sat capul pe piept: pare-se, a a\ipit. Ignat se uit[ la ea f[r[ a =ti c[ o s[-i ]nt`lneasc[ privirea =i va fi nevoit s[-=i mute ochii ]n alt[ parte. De c`nd s-au cunoscut, nu s-a uitat mai atent la ea: p[rul i se revars[ pe obrazul neted, lucios — nu poate s[ priceap[: ]l poart[ prins ]n coc ori ]mpletit cosi\e? — fa\a palid[, nasul mic, gura un pic cam mare... o \inut[ distins[ v[dind demnitate, ]n\elegere

Ignat =i Ana

395

a lucruruilor, a oamenilor, a vie\ii... Ochii de o culoare nedefinit[, mereu se schimb[: acum lumino=i, acum ]ntuneca\i, stin=i, dar mocnind ca t[ciunii sub spuz[. Chipul ei are un farmec aparte, =i Ignat ]=i d[ seama c[-i face pl[cere s-o priveasc[. — Poftim, ]i ]ntinde cea=ca cu vin: cinste=te. Femeia trezindu-se din g`ndurile ei: — Nu. Nu beau. — Nici n-ai gustat m[car. — Am luat vreo dou[ guri, dar... Eu nu beau, z[u... M[ ame\e=te. Arunc[ o privire spre de=tept[torul de pe pervazul ferestrei din fund. Ignat surprinde mi=carea =i se uit[ =i el mecanic ]ntr-acolo. — Ai face bine s[ te culci =i s[ te odihne=ti. E=ti tare obosit[... — Nu, nu, nu! Doamne fere=te! Ridic`ndu-se de pe scaun, porne=te spre u=[... Am intrat numai a=a, s[ m[ dezmor\esc olecu\[. Iaca ies =i am s[ a=tept: poate vine vreo ma=in[. Ignat clatin[ din cap: — De unde ma=ini la vremea asta? De mult a trecut de miezul nop\ii... De=tept[torul arat[ ora dou[... +i chiar de trece vreuna, cum s[ te sui cu un om necunoscut la vreme de noapte? Femeia ]l prive=te mirat[. — Nici pe mine nu m[ prea =tii, ]=i ia de seam[ Ignat: dar tot ne cunoa=tem de-o jum[tate de zi =i din ce ne-am m[rturisit unul altuia. Dar dac[-\i pare c[-s om r[u... — Nu, s[ nu zici a=a... De cum te-am v[zut, am ]n\eles ce fel de om e=ti. De asta nici nu m-am ferit... Lui Ignat ]i iau foc obrajii ca la un b[ie\andru de =aisprezece ani. Ia de pe mas[ o nuc[, o poart[ printre degete, o str`nge, chipurile s-o desfac[, dar o pune ]napoi, pe mas[. — Ascult[, Ano! zice ridic`ndu-se: iaca patul. Culc[-te =i te hodine=te. Ca acas[. Da m`ine-n zori ai s[ prinzi o ma=in[ =i ai s[ pleci. Iar eu... eu am s[ m[ duc la alde mama =i am s[ dorm. Nu-i departe... — Cum: s[ te duci =i s[ m[ la=i?! Doamne fere=te nu r[m`n singur[. Mai bine stau toat[ noaptea-n drum.

396

Vladimir Be=leag[

Ignat se uit[ la fa\a ei speriat[: acum arat[ ca o feti\[. Ce femeie =i asta? N-am mai v[zut, z[u! — +tii ce, Ana? zice cu glas ap[sat, poruncitor: eu am s[ ies c[ am ceva de lucru prin ograd[... Ignat ia cele c`teva perne de deasupra, de pe patul mare, =i le mut[-n cel mic, l[s`nd una... Tu desf[ patul =i te culc[. Ce s[ stai =i s[ te chinuie=ti? Femeia ]l prive=te cu ochii m[ri\i, plini de duio=ie. Ignat se f`st`ce=te — el, cogeamite b[rb[toi! — Gata. Po\i s[ te culci. Eu ies. — Dar nu cumva s[ te duci! Auzi?! Ignat face semn: nu m[ duc, =i iese. Pe prag se opre=te — vine ]n urma mea? U=a nu se aude, numai clan\a — a vrut s[ porneasc[ =i s-a oprit? Ie=it din cas[, simte aerul umed =i rece. E numai ]n jachet[. }mpinge u=a tinzii — era ]n ungher o pufoaic[ veche, o g[se=te pe ]ntuneric =i o ia. +i-o arunc[ pe umeri, st[ pe prag =i ascult[: nici un zgomot, lini=te ]mprejur. Peste liv[duica din fa\a casei cu pomi tineri, sub\irei se a=terne lumina din fere=ti, mai ]ncolo se ghicesc ]n ]ntuneric cele c`teva case vecine. La st`nga, pe vale, se ]ntinde satul. +oseaua doarme. Numai ]n dreapta, jos, la sute de metri ad`ncime, abia auzit, rasufl[ Nistrul. De c`nd se \ine minte Ignat prinde mi=carea apelor pe vale: prim[vara c`nd se umfl[ ghea\a =i porne=te la vale, vara c`nd curg lini=tite sau dau ploi mari =i vin puhoaiele, toamna c`nd iar se molcome=te b[tr`nul fluviu... De c`nd s-a mutat ]n casa de pe Mal, trezindu-se din somn noaptea ori ie=ind pe-un minut afar[, st[ =i malul ]i r[spunde, odat[ cu valurile de aer vin miresmele luncii, =oaptele sufl[rii lor... Pe dat[ ]=i aminte=te de omul cu c[ru\a ]nc[rcat[ cu mald[ri, dup[ care-a pornit asear[ ]mpreun[ cu femeia asta... Auzi tu? Se apuc[ s[-=i ]mbrace pufoaica pe m`neci — m[ g`ndesc la cel cu stuful, dar de musafir[ am uitat! S-o fi culcat oare?.. D[ s[ fac[ un pas s[ se uite pe fereastr[, dar se opre=te: poate s[ cread[ c[ o spionez... las-o ]n voia ei... Coboar[ de pe prag, g[se=te r[z[toarea =i se apuc[ s[-=i cure\e bocancii de glod. P[m`ntul s-a f[cut mai tare. V`ntul s-a ]ntors din Sus. Se d[ la col\ul casei dinspre =osea — bate ]n fa\[, rece...

Ignat =i Ana

397

— Noaptea asta are s[-nghe\e... Se ]ntoarce =i vede o umbr[ trec`nd prin cele dou[ dreptunghiuri de lumin[ ce se a=tern pe fa\a ogr[zii =i-n livad[. Tresare: merge cineva? dar cine... =i pe loc ]=i d[ seama: ]i umbra femeii din cas[. A ie=it =i ea? O fi av`nd nevoie, ]i om viu... Se uit[ mai bine: n-a ie=it... se dezbrac[?.. S-a apucat s[ str`ng[ masa... Dup[ umbr[ se vede c[ face ceva cu m`inile... Hai c[ s-a lini=tit. Cum s-a mai speriat c[ m[ duc =i am s-o las... — Ce femeie =i asta, z[u... Porne=te de la col\ul casei, trece pe l`ng[ prag =i se duce mai departe. Arunc[ o privire pe fereastr[ ]n[untru: da, =terge masa, se duce la plit[ — o fi aruncat cojile de nuc[ pe foc — vine ]napoi... Ignat mai face c`\iva pa=i... c`t pe ce s[ dea peste ligheanul pus s[ se str`ng[ ap[ de ploaie de la strea=in[. Vreo c`teva s[pt[m`ni ]n urm[ s-a apucat s[ spele ceva rufe, le-a ]nmuiat =i a=a au r[mas. +i-a zis c[ nu se schimb[ p`n[ nu i se ]ntoarce femeia, dar l-a v[zut mam[-sa cum se poart[ =i i-a zis s[ le aduc[ la d`nsa. Nu le-a dus. A trimis-o pe Paraschi\a s[ le ia, n-a putut, c[ Ignat le-a aruncat ]n pod, iar scara o ]mprumutase unui vecin. Dup[ care =i-a zis: m-oi duce la spital, are s[ m[ vad[ Ana cum umblu ]mbr[cat =i nici n-are s[ vrea s[ steie de vorb[ cu mine. A=a a fost!.. Te mai speli? Te mai schimbi? Cine te spal[? l-a ]ntrebat. — Eu singur, a min\it Ignat, dar abia dup[ aceea a ]nmuiat c`te ceva... La lucru se duce tot cu cele murdare... Azi, adic[ ieri, c`nd s-a pornit la ora=, =i-a luat schimburi noi — ultima pereche ce-o are. Ridic[ ligheanul pe jum[tate cu ap[ — era s[ i-o verse m`nzul lui Petrea — =i-l duce spre saraiul de la vale de cas[. C`nd s[ deschid[ u=a, simte pe fa\[ c`teva pic[turi reci — a s[rit apa din lighean? }=i =terge fa\a, dar al\i picuri ]i cad pe podul palmei. — Plou[... dac[ o ]ntoarce-n ger, o s[ se fac[ un ghe\u=... Nouri gro=i, cenu=ii fug la vale parc[ i-ar m`na cineva. Prin rupturi clipoce=te arar c`te-o stea: apare =i dispare. Mai sus sunt al\i nouri, care fug =i ei, dar ]n direc\ie opus[, spre miaz[-noapte.

398

Vladimir Be=leag[

Cum st[ cu fa\a ]ntoars[ spre cer, i se a=eaz[ iar ceva rece pe obraz. Nu mai este ploaie — fulguie=te. P`n[ la ziu[ poate s[ o ]ntoarc[ ]n ninsoare. Deschide u=a, pune ligheanul, c`nd s[ ias[, prinde cu piciorul ]n ceva — o coad[ de lemn... furca!.. de unde s-a luat aici, c[ nu era? O ia, o ]nv`rte=te ]n m`ini — mai bun[ furc[ nu g[se=ti: coada neted[, oleac[ adus[ la mijloc, coarnele lungi, ascu\ite, o\el bun... Se vede treaba c[ a luat-o careva c`nd nu eram acas[, a s[pat, a adus-o =i a pus-o aici... — Trebuie s[ m[ apuc s[ sap gr[dina. Iese din sarai, trage u=a =i dup[ ce-o ]nchide vede c[ a ie=it cu furca-n m`n[. Vrea s[ se ]ntoarc[, s-o pun[ la loc, dar se r[zg`nde=te =i taie ograda-n curmezi=. Merge, furca vine-n urma lui sun`ndu-=i coarnele de p[m`nt. }n dreptul gropii pentru beci vede o c[ldare. De unde s-a luat aici? Cine-a pus-o? A luat ieri =oferul ap[ de la robinet cu c[ldarea lui? O apuc[ — dar ]i c[ldarea stricat[ cu care c[ram lut, nisip... Porne=te cu ea spre sarai: s-o pun la dos, are s[ fie de trebuin\[... Face c`\iva pa=i mi=c`nd greoi picioarele — nourii brusc se sparg, de peste dealul dinspre ora= se revars[ o lumin[ alburie — pentru o secund[ acoperi=ul casei se smulge din ]ntuneric, aprinz`ndu-se ca arama. Peretele din fa\[ se lumineaz[, casa cu ferestrele luminate se rupe din apele nop\ii, =i Ignat are impresia c[ nu nourii, ci casa lui fuge pe fa\a p[m`ntului =i, ajung`nd ]ntr-o poian[ a cerului, se ]nt`lne=te cu luna. }n clipa urm[toare casa se cufund[ ]n ]ntuneric... Ignat str`nge toarta c[ld[rii, simte cu pielea palmei ceamurul de pe ea — =i o vede pe Ana urc`nd c[ldarea grea pe schele... Na, \ine! Ignat ia c[ldarea, apuc[ s[ observe o =uvi\[ de p[r ie=it[ de sub broboad[, pe t`mpla dreapt[ o bucat[ de ceamur uscat prins de p[r... N-o umplea, c[-i grea... — Fleacuri... tu urci acolo =i mai greu... C[ldarea asta a dobor`t-o... G`ndurile apuc[-n alt[ parte: s-o duc[-n sarai? s[ n-o duc[?.. Ie=ind iar din ]ntuneric, casa se face mai nalt[, mai mare... Cum cre=te, se apropie de d`nsul, el parc[ ar merge, parc[ ar sta locului \in`nd ]ntr-o m`n[ c[ldarea, ]n alta furca de fier... Ia uite ce mi se n[zare: c[ vine

Ignat =i Ana

399

casa peste mine! Se vede c[ r[u am obosit... — ai obosit... ai face bine s[ te culci — da, ]i vremea, dar mai am ceva treab[ =i pe urm[... — pe urm[ ce-ai s[ faci: ai s[ te duci la mam[-ta? — la mama? — a=a ai spus — poate c[ am s[ m[ duc... ce alta ]mi r[m`ne? — dar ai uitat ce-a zis femeia din cas[: nu cumva s[ te duci... nu r[m`n singur[! — a zis — vezi c[ nu s-a culcat ]nc[? n-are s[ se culce: se teme s[ n-o la=i singur[ — da? Ignat ia aminte spre fereastr[: umbl[ prin cas[, ce face oare? — vezi: se a=eaz[, d[ cu m`na, trece mai ]ncolo, d[ iar cu m`na — m[tur[! a g[sit cioarsa ceea =i m[tur[ — =i n-are s[ se culce, n-o =tii ce femeie-i asta? — ar trebui, ce mai a=teapt[? degrab[ se face ziu[... Ignat tu=e=te o dat[ tare: chipurile, aici sunt, nu m-am dus. Apoi love=te c[ldarea de fierul furcii, s[ se aud[ c[-i aici. Femeia ridic[ peo clip[ capul, trage cu urechea, apoi ]=i vede de treab[: un pas =i d[ cu m`na, alt pas, iar d[... — Bun. Las-o s[ m[ture, =i porne=te spre sarai. Se duce s[ pun[ c[ldarea. Pentru asta va trebui s[ deschid[, =i z[vora=ul se scoate greu, u=a s-a umflat. Furca de ce-o car cu mine? O ]nfige-n p[m`nt =i o las[. C`nd o ]nfige, v`rfurile coarnelor sparg coaja p[m`ntului — ]nghea\[... p`n[ diminea\[ p[m`ntul ]n\epene=te bine... =i nu m-am apucat de s[pat... — Gr[dina. Trebuie s[ sap gr[dina... Pomii — patru r`nduri de pruni =i meri — i-au s[dit ]nainte de a porni casa, de ]ndat[ ce primir[ loc aici c`teva tinere familii... Tinerii ]nsur[\ei, ]=i aminte=te Ignat. Venise a doua oar[-n concediu — Ana era la ai lui, lucra laborant[ pe atunci... ba trecuse, pare-se, bibliotecar[. L-a ]ntrebat ]ntr-o scrisoare: ce s[ fac, s[ m[ duc? — F[ cum ]\i place... =i pe viitor cum ai s[ procedezi, a=a are s[ fie bine... A=a are s[ fie bine... Ignat se opre=te cu c[ldarea-n m`n[ — a uitat ]ncotro =i pentru ce a pornit... Are s[ fie bine... — +i a fost, nu? — A fost... C`nd s-a eliberat la vatr[, limba de p[m`nt de pe mal fusese ]mp[r\it[ ]n =apte patrate =i tinerii ]ncepuser[ a c[ra piatra, lemnul, \igla... Aveau =i ei piatr[ pus[ l`ng[ casa p[rinteasc[, la tata Iosub. Au adus-o =i au cl[dito aici... }n seara c`nd se preg[teau s[ ]nceap[ a doua zi punerea funda-

400

Vladimir Be=leag[

mentului — au poftit lume la clac[ — cum =edeau am`ndoi, el pe-o piatr[, ea ]n fa\a lui cu m`inile ]ncruci=ate la piept, era o sear[ frumoas[, cu lun[ plin[, \`r`iau greierii ]n iarb[, Ana a zis: amu pot s[-\i m[rturisesc: eu am ales locul... \ii minte? eram elevi, urcam ]ntr-o sear[ din livezi, atunci m-ai s[rutat — \in minte — a fost exact pe locul acesta — da? nu \in minte... Ana i-a luat capul ]n palme, l-a ]ntors c[tre lun[ =i a zis privindu-l ]n ochi: eu \in minte... dar mai pe urm[ n-ai vrut s[ vorbe=ti cu mine, nici s[ mergem seara ]n livezi s[ ne sc[ld[m... — eram ru=inos, nu ca al\ii... dac[ a= fi fost... Ia c[ldarea de jos =i porne=te mai departe: Ana-i femeie harnic[, cumsecade, muncitoare, de ce m-a= pl`nge?.. A=a ]=i zicea c`nd cineva c[uta s[-l conving[ c[ nu i-a reu=it via\a ori... ]i venea lui g`ndul c[ s-ar fi putut s[ fie altfel. A=a ]=i zicea =i i se p[rea c[ cel mai ]n\elept lucru ]i s[ se mul\umeasc[ cu ce avea, cu via\a ce-o tr[ia, cu situa\ia... Situa\ia... C`nd ]i suna ]n auz cuv`ntul, parc[-l izbea cineva... g`ndurile ce =i le a=ezase cu greu ]ntr-o anumit[ ordine se ]nv[lm[=eau... ]l izbea cineva anume ca s[-l scoat[ din propria fiin\[, ca s[ se vad[ de la o parte, s[-=i cerceteze via\a =i s[-=i c`nt[reasc[ faptele... Situa\ia ta-i complicat[, m[i Ignate, zicea adesea badea Pricop... Complicat[, complicat[, se pomene=te vorbind el cu sine ]nsu=i: de ce a= crede c[-i a=a? nu-\i pare? este! chiar acum \i-ai amintit de vremea c`nd lucra Ana la ferm[, apoi a trecut la... nu vezi aici ceva... suspect? — ce anume: suspect? — trecerea... apoi ]mp[r\irea loturilor, pe mal... — a fost ideea Anei — a fost... de ce dar acum Petrea inginerul a hot[r`t s[ d[r`me casele voastre, unele gata, altele neterminate =i s[ construiasc[... — de sus s-a hot[r`t... — nu =tii nimic, este ideea lui, el a propus, sau el a aprobat, el, de ce? — de ce?.. de ce?.. de ce?.. strig[ Ignat sprijinindu-se de col\ul de la vale al casei: o vede pe Ana, s-a uitat la d`nsul, iar c`nd a strigat =i-a ]ntors fa\a... Ah, iart[-m[, iart[-m[, n-am vrut s[... — ]i exact pe locul unde a v[zut-o ]n ziua aceea ]nchircindu-se, l[s`ndu-se la p[m`nt, spun`ndu-i s[ fug[, s-o lase... — n-am vrut s[ te sup[r... Str`ng`nd ]n m`n[ toarta c[ld[rii, p[=e=te de-a lungul peretelui, c[lc`nd pe prispa de ciment turnat[ pentru a proteja temelia de apele de ploi, din z[pezi... — mai crezi c[ am avut, c[ am

Ignat =i Ana

401

ceva cu Petrea? — nu cred, An[, auzi? nu cred! — crezi dac[ vrei, dar afl[ c[ eu =tiu de leg[turile tale cu doctori\a — care doctori\[ — cu Marieta — a? Ignat clatin[ din cap: n-a fost nimic, ]\i jur! n-am cunoscut, nici nu vreau s[ cunosc alt[ femeie dec`t numai pe tine, auzi? — dar femeia str[in[ care-i la tine ]n cas[, care st[ =i te a=teapt[? — m[ a=teapt[? e o nec[jit[ =i o n[p[stuit[, am poftit-o s[ nu steie-n frig... — ooh, Ignate, Ignate! c`nd am venit noaptea pe jos acas[ =i tu dormeai dus =i am a=teptat ceasuri lungi la c[p[t`iul t[u, s[ te treze=ti... — las[, nu-mi aminti, iar femeia asta... poate c[ nici nu mai este ]n cas[, poate c[ ]ntre timp... Sub strea=in[, la un c[prior se aude un sf`r`it de aripi — o p[s[ric[ a zbughit-o ]n noapte. Ignat se opre=te-n loc: eu sunt de vin[ c[ am zbur[t[cit-o, unde-o s[ se aciuieze s[rmana, acum noaptea, are s-o m[n`nce m`\a... — Poate c[ a ie=it =i a plecat... Face repede ]nconjurul casei =i se opre=te ]n dreptul ferestrei luminate: femeia =ade pe pat, cu m`inile-n poal[, ]ng`ndurat[. O prive=te c`teva clipe, apoi se retrage repede: ce stau =i m[ zg`iesc? O ia spre u=a saraiului: s[ las odat[ c[ldarea. C`nd se ]ndep[rteaz[, vede c[ femeia a ridicat capul =i a aruncat o privire spre d`nsul: mi-a auzit pa=ii? Deschide u=a la sarai, pune c[ldarea, ]nchide u=a cu z[vorul =i porne=te ]napoi. }n mijlocul ogr[zii d[ peste furca ]nfipt[ ]n p[m`nt, se sprijin[ cu pieptul ]n lemnul ei =i cade pe g`nduri. — S[-mi strice ei casa... Zmulge furca din p[m`nt =i mut`nd-o ca pe un toiag se duce p`n[ la g[rduceanul josu\, p[=e=te peste el, se ]ntoarce cu fa\a spre cas[, pune coarnele ]n p[m`nt =i calc[. Simte cum coarnele sparg pojghi\a de deasupra — a ]n\epenit p[m`ntul, ]ncepe s[ ]nghe\e, p`n[ diminea\[ se face bocn[ =i am r[mas cu gr[dina nes[pat[ — se duc ]n ad`nc, coarnele, u=or, — numai deasupra ]nghe\at — apas[ mai tare cu piciorul, trage coada spre d`nsul =i r[stoarn[ prima \[r`n[ — nu-i greu, nu-i deloc greu de s[pat — ]nfige iar furca, iar calc[, iar o ]ntoarce — se poate de s[pat, se poate...

402

Vladimir Be=leag[

}=i aduce aminte iar: — Cum a=a: s[ vie =i s-o strice? S-a mirat =i ea: casa f[cut[ gata... }nal\[ capul, se uit[ spre fereastr[ — nu se vede femeia, adineaori =edea pe marginea patului, cu m`inile-n poal[, acum nu se vede. Se ]ntoarce =i se uit[ c[tre cealalt[ fereastr[ — nici acolo nu se vede, s-o fi culcat?.. dar patul st[ neatins... Calc[ iar pe furc[, o ]ntoarce, face un pas ]napoi, calc[ iar. Coarnele ascu\ite, de o\el se ]mpl`nt[ ]n \[r`n[. Propte=te lemnul cozii ]n genunchi, ]ntoarce furca =i... iat[ c[ are s[pat de acum un petic bun. Duce m`na la frunte s[ =i-o =tearg[ — sudoare amestecat[ cu aburi de burni\a ce se cerne din nourii reci care fug gr[bi\i peste Nistru-n jos... Cum st[ cu m`na pe coada fucii, i se a=eaz[ ceva pe podul palmei. O ridic[ =i se uit[-n zare, spre lumina din fereastr[: un fulg mai m[ri=or. }ntr-o clip[ se tope=te l[s`nd o sclipire de almaz. Privind spre fereastr[, vede c[z`nd al\i fulgi de sus, trec prin lumina ferestrei =i se fac nev[zu\i — se topesc ]nainte de a ajunge la p[m`nt? se a=tern pe fa\a ]ntunecat[ a cur\ii? Ignat ]nfige furca, r[stoarn[ brazda, se d[ un pas ]napoi, iar calc[... Bag[ de seam[ c[ a s[pat exact c`t bate lumina din fereastr[. Ajunge la un pomu=or — ]l simte cu capul — se fere=te-n st`nga. +i mai r[stoarn[ c`teva furci. Acum pomul e ]n fa\a lui — tulpina sub\ire taie lumina ce cade din fereastr[ ]n dou[, iar umbra se a=terne drept sub furc[... Da, zice glasul de mai nainte: iac-a=a, pot s[ vin[ =i s-o strice... nu s-a mai ]nt`mplat?.. adu-\i aminte: c`nd s-a f[cut cl[direa pentru c`rmuirea colhozului, n-au stricat cele dou[ case? — acolo erau dou[, aicea-s vreo =apte — =i ce dac[? o s[ le d[r`me pe toate... ori, poate, numai c`teva, celelalte n-au dec`t s[ r[m`n[... — numai c`teva? dac[-i a=a, atunci de ce anume casa mea s-o strice? te ]ntreb: de ce anume a mea? — =i pe-a ta =i pe-a altuia de al[turi, nu se =tie, nu-i hot[r`t — cum adic[: nu-i hot[r`t? dar am v[zut planul, =i Ana l-a v[zut... adic[, ]nt`i ea l-a v[zut, pe urm[ mi l-a ar[tat =i mie — ai v[zut... =i ce ai de zis dac[ l-ai v[zut? — nu m[ mut de aici! dup[ ce am muncit at`ta, dup[ ce c[ ne-am chinuit at`ta, nu m[ mut dec`t

Ignat =i Ana

403

mort — parc[ ar gr[i baba Ioana, nu \i se pare? — ei =i? ori=icine are dreptul s[ \in[ la cuibul lui, mai ales c[ eu singur l-am f[cut, din sudoarea mea — dar n-ai s[ r[m`i ]n drum, ]\i face colhozul alt[ cas[... =tiu! tr`nte=te una cu etaje =i ne bag[ pe to\i ]ntr-]nsa... nu vreau s[mi boc[neasc[ cineva deasupra capului — te sui tu sus, la etaj — nu! vreau s[ tr[iesc pe p[m`nt, jos, ca oamenii... s[ am gr[dina mea, pomii mei, f`nt`na mea... dac[-mi stric[ ei casa asta... nu, alt[ cas[ nu mai sunt ]n stare s[-mi fac — nici nu-i nevoie, destul c[ v-a\i f[cut una... ce folos? — cum: ce folos? se revolt[ Ignat: ce vrei s[ spui cu asta? — zic: ce folos, pentru c[ atunci c`nd a\i ajuns de v-a\i mutat ]ntr-]nsa, a\i v[zut c[ v-a\i pierdut s[n[tatea... c`nd venise vremea s[ v[ a=eza\i la trai... Ignat nu mai are ce s[-i r[spund[ glasului care tot al lui este, dar parc[ ar fi al altuia, care vrea s[-l conving[ c[ va s-o duc[ mai bine dac[ se mut[ ]n alt[ cas[: da, da, mai bine era, dac[ intrai ]n casa f[cut[ gata! pl[teai bani la colhoz, colhozul \i-o cl[dea... nu v[ spetea\i am`ndoi cu Ana, nop\ile, dup[ o zi de munc[ grea... hm, banii! z`mbe=te acru Ignat: de unde s[-i iau? am a ]ntoarce datoria lui tata Iosub =i n-am de unde — ia cu ]mprumut de la colhoz — nu-mi d[ colhozul, c[ nu-s omul lui, lucrez la carier[. }n vremea asta ]l strig[ cineva: — Ignat, dar unde e=ti? Femeia, musafira lui. Ce faci acolo? Se ]ntoarce =i o vede: st[ pe prag. Este, n-a plecat. — Aici, morm[ie=te, m[ uitam la pomii i=tia... Trebuie s[ sap gr[dina... De ce-ai ie=it? Du-te de te culc[... Vin =i eu ]ndat[... Se aude u=a — deschiz`ndu-se, ]nchiz`ndu-se — femeia intr[-n cas[. Umbra ei trece peste f`=iile lungi de lumin[, ce s-a=tern de la ambele ferestre p`n[-ncoace, ]n gr[din[, spre gardul vecinului. — Ce femeie =i asta, z[u! }n loc s[ se culce, s[ se hodineasc[ — ce-a mai r[mas p`n[ la ziu[? — ea iese =i m[ caut[. Ce femeie =i asta, z[u... Calc[ pe um[rul furcii, coarnele se duc ]n ad`nc, propte=te coada ]n genunchi =i ]ntoarce \[r`na. Bun[ furc[! Indem`noas[ la s[pat. Nu degeaba vin vecinii s[ le-o ]mprumute. Se apleac[ iar[. Calc[ =i

404

Vladimir Be=leag[

r[stoarn[, iar calc[ =i iar r[stoarn[ p[m`nt. V[zut de la o parte, ai crede c[ omul ista acum s-a sculat din somn =i, bine odihnit cum este, s-a apucat cu sete de munc[. Plin de puteri, gata s[ ]ntoarc[ mun\ii! — Ce femeie =i asta, repet[ Ignat vorba =i, aplecat ca s[ poat[ apuca mai de jos coada, iar arunc[ o privire spre fereastr[: are ea de g`nd s[ se culce ori ba? St[ plecat de spate, cu m`na pe coada furcii: femeia ]=i trage rochia =i o scoate peste cap... r[m`ne ]ntr-o c[m[=uic[ cu bretele albe pe umeri... st[ c`teva clipe cu rochia ]n m`n[ ne=tiind ce s[ fac[, apoi... d`ndu-=i seama c[ st[ dezbr[cat[ ]n mijlocul od[ii luminate, fuge la comutatorul de la u=[ =i stinge lumina. }n clipa c`nd a v[zut-o dezbr[cat[, apoi lumina sting`ndu-se brusc, Ignat simte c[ s-a petrecut ceva de ne]n\eles, ceva care a cuprins lumea toat[ de jos, din p[m`nt, p`n[ sus, ]n ceruri. S-a schimbat pe nea=teptate lumea ori, poate... el? — Ce-i asta? Nu s-a ]nt`mplat nimic extraordinar. S-a stins lumina. S-a ]ntunecat b[t[tura casei. S-a cufundat ]n ]ntuneric gr[dina. Pomii nu se mai v[d. Peticul s[pat s-a confundat cu locul ]nc[ ne]ntors. Ignat se ]ndreapt[ de spate. Abia acum ]=i d[ seama c`t ]i de obosit. Picioarele =i m`inile dintr-odat[ s-au f[cut ca de plumb. Cum dar: sculat des-de-diminea\[, jum[tate de zi a urcat la piatr[, drumul la ora=, drumul spre cas[... }ncearc[ s[ m`nuiasc[ furca, dar =i ea are acum o ton[ greutate. Face un efort, r[stoarn[ \[r`na, mai st[, se g`nde=te ce s[ fac[, se mut[ la dreapta, trece pe l`ng[ pomi, p[=e=te peste g[rducean =i o ia spre u=a casei. Aude \`r`itul apei la robinet: e vremea s[-l ]nvelesc cu paie c[ ]nghea\[ =i crap[ \eava... }l ]nchide =i se ]ntoarce agale ]napoi. C`nd s[ deschis[ u=a, pe prag, vede c[-i cu furca ]n m`n[: las[ c[ o pun ]n tind[. O sprijin[ ]n ungher, st[ c`teva clipe pe g`nduri, apoi deschide u=a la camer[ =i intr[... Ascult[ — nu se aude nimic, nici m[car suflarea femeii din pat — o fi adormit, s[rmana, las-o s[ doarm[, s[ se hodineasc[... Se a=eaz[ ]ncet pe lai\[, apoi se las[ pe spate, lungindu-se a=a ]mbr[cat =i ]nc[l\at cum este, at`t c[-=i pune

Ignat =i Ana

405

pufoaica f[cut[ sul, sub cap. O bucat[ de vreme st[ cu ochii deschi=i, privind ]n tavan. Acum aude clar respira\ia femeii de acolo, din pat — u=oar[, lini=tit[, ritmic[. }n momentul c`nd i se pare c[ vede tavanul alb deasupra lui, simte cum vine o ap[ cald[, pl[cut[ =i-l ]nv[luie =i-l duce cu d`nsa — apa alb[ a somnului... Ignat doarme =i — nu doarme. Dup[ o s[pt[m`n[ de munc[ grea =i alerg[tur[, la ceas t`rziu de noapte, sufletul lui se revars[ peste ]nt`mpl[rile zilei — cele de acum c`teva ore sau de numai c`teva minute — precum apa unui izvor \`=ne=te de sub talpa dealului a=tern`ndu-se peste bulg[rii =i pietricelele de pe margine =i deodat[ se retrage ]n ad`nc de r[m`ne gura seac[, ba izbucne=te n[valnic, tulbure =i vai! cum nu-=i poate g[si alinare =i odihn[ sufletul lui. M`inile care au l[sat mai adineaori furca se tot str`ng, picioarele ajunse, ]n sf`r=it, s[ se destind[ dup[ at`ta munc[ =i mers tresar parc[ ar vrea s[ mai fac[ un pas, o mi=care cu genunchiul spre a r[sturna \[r`na. Ori s-au ]nv`rtejit ]n con=tiin\a lui ]ntreb[rile zilei, nedumeririle, mir[rile, revoltele, am[r[ciunile ce le ]nso\esc, au izbucnit cu =i mai mult[ putere acum c`nd l-au v[zut dobor`t de oboseal[, pornind cu toatele un dans deasupra lui? Se suce=te Ignat pe dreapta sper`nd c[ a=a se va lini=ti mai repede =i parc[ reu=e=te, dar numai pentru o clip[ — iar[=i prinde a-i bate ]n t`mple ca un ciocan... C`nd a intrat pe u=[, femeia i-a v[zut umbra ]n fereastr[ mi=c`ndu-se ]ncet, pe b`jb`ite. Unde-o s[ se culce? s-a g`ndit: =i va s[ se culce ori o s[ stea a=a? A auzit lai\a trosnind — s-a a=ezat — =i cum st[tea culcat[ pe dreapta i-a v[zut capul =i umerii pe p`nza ferestrei... Se g`nde=te, ce s-o fi g`ndind? =i oare ce-a f[cut at`ta pe afar[? Ar fi vrut s[-i spun[: m-am apucat de-am dat cu m[tura pe jos, ori: tot m[ ]ndemnai s[ m[ hodinesc =i nu vroiam, dar acum vezi, m-am culcat... tu ce ai de g`nd? trebuie s[ te hodine=ti =i tu... Ar fi vrut, dar se sfie=te s[ sparg[ ea prima t[cerea, hot[r[=te s[ a=tepte, poate d[ el, b[rbatul, glas. Dup[ felul cum a intrat, deschiz`nd =i ]nchiz`nd u=a, ]ncet, s[

406

Vladimir Be=leag[

nu fac[ zgomot, e clar c[ a crezut-o adormit[. Umbra din fereastr[ pe nea=teptate a disp[rut =i ea nu =tie ce s-a ]nt`mplat. +i iar: dar ce f[cea oare afar[ c`nd am ie=it eu ]n prag? dup[ ce m-am ]ntors ]n cas[ =i m-am culcat, a mai trecut vreme p`n[ a venit =i el. +i acum: s-a culcat a=a ]mbr[cat? c[... nu i-am auzit pa=ii prin cas[... Ce om =i aista, z[u! se minuneaz[ la r`ndul ei femeia =i r[sufl[ o dat[ ad`nc. Trage aer ]ntr-]nsa =i... simte un miros necunoscut, neobi=nuit, care o tulbur[. De la ce vine? Umezeal[ — nu-i umezeal[. De la geamurile asudate — nu! }=i poart[ n[rile de jur-]mprejur: nu vine de nic[ieri, de la d`nsa, de la trupul ei, de la hainele ei vine. A=a este =i, totu=i, nu-i a=a. }=i cunoa=te ea izurile, c[ dac[ erau ale ei, nu o mira ]ntr-at`ta. Altceva este... }n clipa asta se sparg nourii =i prin geam cade un sul de lumin[ — luna sus? — se a=terne pe lai\[, jos pe fa\a casei p`n[ la sob[. }n fr`ntura de clip[ c`t a durat, apuc[ s[-l vad[ pe b[rbat: ]ntins pe lai\[ cu fa\a ]n sus, ]mbr[cat =i ]nc[l\at, cu picioarele spre u=[, cu capul la col\ul mesei. C`nd sp[rtura dintre nouri se ]nchide =i ]n odaie se face ]ntuneric iar, din ad`ncul fiin\ei ei izbucnesc ca ni=te fl[c[ri ]ntreb[rile: ce caut eu aici? de ce stau ]n cas[ str[in[, la b[rbat str[in? nu-i bine ce fac, o, nuuu-i bine... Tot acum ]=i d[ seama de unde mirosul =i o taie prin creier: e mirosul a=ternutului ]n care a dormit el, b[rbatul acesta, =i acum m-am culcat eu! =i un altul, mirosul femeii lui, iese din toate cutele a=ternutului, vine spre fa\[, spre obraji, spre n[ri... Nu-i bine c[ m-am culcat, trebuie s[ m[ scol, s[ plec... Se ridic[ ]ntr-un cot. Vrea s[ dea plapuma la o parte =i s[ strige: omule, iart[-m[, =i tu, femeie care nu e=ti acas[! Tot acum se aude dinspre fereastr[ un oftat greu. Femeia ascult[, nu se aude nimic, dar ]n\elege ce-a fost: a suspinat Ignat, prin somn, vas[zic[ doarme, a adormit, amu cum s[ ies? pot s[-l trezesc... las-s[ doarm[, s[ se hodineasc[, s[rmanul... }=i pune capul pe pern[, se ]ntoarce cu fa\a-n sus, ]=i trage plapuma p`n[ sub b[rbie =i ]nchide ochii. Vine somnul =i, c`nd s-o cuprind[, iar aude un geam[t. +tie c[ tot el, b[rbatul de pe lai\[, a gemut, tare,

Ignat =i Ana

407

cu durere, ar vrea s[-l ]ntrebe ce are, ce-l chinuie, dar nu mai e ]n stare s[ se zmulg[ din mrejele somnului vr[jit. Iar Ignat doarme =i — nu doarme. Se face c[ vine de la lucru acas[ — de la deal ori, poate, din sat (da, de la lucru vine c[ are traista ]n m`n[). E o zi cu cer senin, soare mult. Vine de departe! Se uit[ =i, cum se uit[, iaca vede ]naintea lui c`t colo un v`rtej de colb — din cer p`n[-n p[m`nt! Uite-a=a se ]nv`rte=te, uite-a=a se r[suce=te, parc[ ar fi un balaur, ]ndoindu-se =i sucindu-=i coada prin p[r\i. Oamenii ie=i\i ]n uli\[ arat[ cu to\ii spre v]rtej, apoi v[z`ndu-l se ]ntorc c[tre d`nsul: uite-l, trece peste casa ta! — casa mea? dar nu-i acolo casa mea, ]i mai la st`nga... +i cu toate c[ =tie c[ nu-i acolo casa lui, porne=te s[ fug[. Fuge c`t poate de tare, iar ]n g`ndul lui ]=i zice: n-am apucat a o g[ti, casa, dar iat[ vine v`rtejul peste d`nsa... A=a fugind ]=i aduce aminte c[ odat[, fiind mic de tot, l-a luat tat[-s[u la pr[=it porumb, ]ntr-o prim[var[. Cum =edea l`ng[ c[ru\[ =i se juca, vine tot a=a un v`rtej, ]l umfl[ pe sus =i-l tr`nte=te ]ntr-o c[pi\[ de paie. Cu mare greu l-au g[sit... Mai pe urm[ mam[-sa povestea c[ ]n vremurile de demult, c`nd era ea copil[, a trecut peste sat un v`rtej a=a de mare, c[ a luat cum mergea pe drum o c[ru\[ cu tot cu cai =i a zv`rlit-o ]n cealalt[ parte de sat, iar de pe-o cas[ a zmuls acoperi=ul de stuf cu tot cu c[priori =i l-a ridicat ]n cer de n-a mai c[zut nic[ieri... Fuge Ignat, dar f[r[ spor: prea ]ncet i se mi=c[ picioarele. C`nd ajunge drept casa lui, de v`rtej nici pomin[. Se uit[ mai bine — nu-i casa lui!.. Iaca, bre, nu-mi cunosc casa!.. Se d[ mai aproape de gard =i se uit[ dincolo: ba-i casa mea! uite pomii... u=ile date-n albastru... \igla de pe cas[... alb[, a mea era ro=ie, dar se vede c[ a trecut v`rtejul pe aici, a adus colb =i l-a a=ternut peste tot... }mpinge porti\a, porti\a sc`r\`ie din b[l[m[li, a ruginit. Calc[ ]n curte =i-=i aude pa=ii sun`nd a pustiu. Ia aminte ]mprejur =i-l trec fiorii: a=a de mult n-am dat pe acas[ de s-a f[cut at`ta pustiu? Unde-i Ana? Ce face Ana? Strig[: An[, acas[ e=ti? Ce-i cu pustietatea asta?.. Nu r[spunde nimeni. Ignat se duce la banca ]njghebat[ dintr-o sc`ndur[ sub cop[cei, se a=eaz[,

408

Vladimir Be=leag[

desface traista, o ]ntoarce pe dos =i o scutur[. Nici g[inile nu vin s[ culeag[ f[r`miturile de pe jos — le-o fi ]nchis Ana c`nd s-a dus la lucru =i a uitat s[ le deschid[. Pune traista pe banc[ =i porne=te spre u=a casei — nu-i Ana acas[ =i eu degeaba strig? }i trece prin minte: cum s[ fie dac[-i dus[?.. — dus[... casa pustie... tu ai lipsit at`ta vreme... v`rtejul care-a trecut pe aici putea s[ \i-o ia, s[ \i-o d[r`me =i tu nici s[ nu =tii — cum s-o ia? — a=a: s-o ridice =i s-o duc[ cine =tie pe unde =i c`nd veneai g[seai locul gol... — a=a cum a luat demult acoperi=ul de stuh? dar aceea a fost c`nd?.. ]n zilele noastre nu se ]nt`mpl[ de acestea... Cum st[ Ignat ]n mijlocul cur\ii, simte dintr-o parte privirea cuiva: ]i urm[re=te fiece pas, fiece mi=care. +tie el cine-i =i ar putea s[ se ]ntoarc[ =i s[ strige: te v[d! te v[d! degeaba te ascunzi! ie=i la vedeal[!.. Dar nu vrea s[ strice jocul. }i vine =i lui chef de joac[. Se apleac[, l[s`ndu-se ]n pirostrii =i scoate ceva din buzunar (n-are nimica, se face numai a scoate!). }ncepe s[ cl[deasc[, chipurile, ceva ]n fa\a lui — st[ ]ntors a=a fel ca ochii ce-l urm[resc s[ vad[ c[ face ceva cu m`inile, dar ce anume s[ nu poat[ vedea. Parc[ ar cl[di, parc[ ar ciopli, dar de vorbit a=a vorbe=te: eh, ce mai juc[rie o s[ ias[! numai s-o vezi cum are s[ zboare singur[... dar cui am s-o dau, nu m[ taie mintea... — are s[ zboare? se aude un glas din partea ochilor ce-l urm[resc — da! Ignat se ridic[ brusc =i ]ntoarce capul: coco\at pe gard, st[ un b[ie\el cu p[rul ciufulit, gata s-o rup[ de fug[. Ignat are un fior — gardu-i nalt =i poate s[ cad[! nu cumva l-a aruncat v`rtejul pe gard?.. Ce faci acolo? D[-te jos, c[ ai s[ cazi! b[ie\elul clipe=te =mecher din ochi: nu m[ cobor... vrei s[ m[ tragi de urechi! — de ce s[ te trag? — pentru c[ am dat nu =tiu cum =i am v[rsat apa din lighean — auzi? zice c[ el a v[rsat apa de ploaie... dar treaba asta a f[cut-o m`nzul lui Petrea c`nd zburda prin ograd[... nu cumva... C[tre b[ie\el: nu-i mare pagub[, va ploua =i-om str`nge alta... vino s[-\i dau juc[ria \ie, vrei? Pu=tiul sare de pe gard =i vine la Ignat. Se opre=te la doi pa=i =i-l prive=te de jos ]n sus, parc[ ar zice: spui c[ ai o juc[rie, dar v[d c[ m[ am[ge=ti — n-ai nimica ]n m`n[ — am! ]i r[spunde

Ignat =i Ana

409

din ochi Ignat — dac[-o ai, d[-o ]ncoace — iat[ \i-o dau, Ignat prinde a scotoci prin buzunare: oare unde-am pus-o, c[ aici era?.. Se uit[ prin p[r\i, mai ]ns[ileaz[ o glum[ f[c`ndu-se a c[uta juc[ria ]ntr-o ureche, la o sub\ioar[, apoi pune degetele m`inilor ca s[ ]nchipuie o vietate cu coarne =i urechi =i nici nu se uit[ spre b[ie\el. C`nd se prinde-n joac[, b[iatul vine mai aproape =i i se uit[ lui Ignat ]n gur[. Acum Ignat zice: hai mai bine s[-\i fac alta, vrei? — Am g[sit-o! strig[ b[ie\a=ul =i se repede la traista l[sat[ pe banc[. }i desface gura cu m`nu\ele =i, c`nd o desface, din traist[ zboar[ ceva ca un avion, dar nu-i avion, ci un fluture mare, dar nu-i flutire, c[ are aripi =i elice — porne=te s[ zboare printre pomii din livad[, peste garduri =i case... S[-l prindem! strig[ b[iatul =i se av`nt[ =i el printre pomi, s[rind peste garduri =i case... Stai! merg =i eu! Ignat fuge =i el, fuge, ba parc[ zboar[, dar cu ochii pe b[ie\el mereu — s[ nu-l piard[ cumva din vedere. Acum zboar[ am`ndoi peste dealuri =i c`mpii — b[iatul ]nainte, Ignat abia se \ine de d`nsul, — apoi pe-o vale larg[, apoi prin ni=te alei cu tufari verzi. Ignat: oare unde-am v[zut aceste alei? da, azi c`nd veneam spre =osea =i am trecut prin gr[dina public[. La un moment dat ]l pierde pe b[iat din vedere. Se uit[ ]mprejur — nu-i b[iatul... Amu ce m[ fac? Prinde Ignat a pl`nge. Lacrimile ]i =iroiesc pe obraji, curg spre col\urile gurii, calde, s[rate. Ar ridica m`na s[ le =tearg[, dar m`na-i a=a de grea... Suspin[ ad`nc. Vrea s[ se rup[ din vis — o parte a con=tiin\ei lui ]=i d[ seama c[-i vis, numai vis, — dar trupul obosit, m`inile =i picioarele nu-l pot ajuta... Femeia din pat ]l aude suspin]nd, ]ncearc[ s[ se de=tepte, s[ ridice capul s[ vad[ ce face acolo, pe lai\a de sub fereastr[, dar nici ea nu poate. Vrea s[-l ]ntrebe: ce-i cu tine, omule? \i-i r[u? poate \i-i r[u? dar abia se g`nde=te =i se cufund[ iar ]n somn... Ignat, ]n sf`r=it, ]l z[re=te pe b[ie\el mai ]ncolo =i se bucur[. Alearg[ spre el =i, din mers, observ[ c[ st[ ]ntr-o poz[ neobi=nuit[: aplecat pu\in ]nainte, o m`nu\[ ridicat[-n aer, cealalt[ ]ntins[ ]n jos parc[ ar vrea s[ prind[ ceva... L-ai g[sit... b[ie\elul tatei? A=a i se adreseaz[, pentru c[

410

Vladimir Be=leag[

acesta-i copilul lui, al lui Ignat. L-a a=teptat at`ta timp, l-a dorit at`t de mult =i acuma, c`nd ]l are, era c`t pe ce s[-l piard[. Din cauza v`rtejului =i fluturelui de fier... L-ai prins? ]ntreab[ Ignat, dar b[iatul nu-i r[spunde — ]i face semn cu m`na: s[ nu-l sperii! Ignat se apropie c[lc`nd pe v`rfuri =i vede ]n fa\a b[ie\a=ului, jos, o broasc[ \estoas[ cenu=ie... Dar nu-i vie! zice Ignat: e o broasc[ de piatr[... Haidem de aicea, mergem! }l apuc[ de m`n[ s[-l duc[ cu d`nsul, dar bra\ul copilului se desprinde din um[r... Ce-am f[cut Doamne: i-am rupt m`na! Se apleac[ s[ pun[ bra\ul la loc, dar cum ]l atinge, b[ie\elul se las[ pe-o parte, cade =i se desface ]n buc[\i: capul se rostogole=te ]ntr-o parte, picioarele, trupul iar[=i... Ce-i asta? se ]ngroze=te Ignat: doar era viu?... Se apuc[ cu m`inile de cap: amu ce m[ fac? cum s[ m[ ]ntorc acas[ f[r[ copil? cum s[ tr[iesc mai departe?.. +i iat[ c[ vede mai ]ncolo o b[tr`n[ cu p[rul cum ]i c`nepa, c[zut pe umeri =i pe piept. Se uit[ ea la d`nsul ]n t[cere, apoi clatin[ din cap: ai uitat povestea, dragul bunicu\ei... amu dac[ s-a ]nt`mplat a=a, trebuie s[ porne=ti dup[ ap[ ]ncheg[toare =i ap[ ]nvietoare, s[-l pui la loc =i s[-l strope=ti... — +tiu! mi-am adus aminte... dar de unde ap[ ]ncheg[toare =i ap[ ]nvietoare? — |i-oi spune eu, dac[ nu =tii, dragul bunic[i: din ochii t[i, din ochii femeii... s[ str`nge\i lacrimile voastre =i... +i ]nainte de a-=i ]ncheia vorba, b[tr`na se face nev[zut[, parc[ ar fi furat-o v`ntul... Ignat fuge spre locul unde-a v[zut-o st`nd: spune-mi p`n[ la sf`r=it ce s[ fac? dar b[tr`na ia-o de unde nu-i. Se ]ntoarce la b[ie\elul care zace desf[cut ]n buc[\i: capul ]ntr-o parte, m`inile =i picioarele ]n alta, trupu=orul ]ntr-a treia... Se a=eaz[ ]n genunchi =i prinde a aduna buc[\ile =i a le pune la loc... Le pune =i le scald[ cu lacrimi ca s[ se \in[. Lacrimile curg =iroi, p[r\ile corpului se prind fiecare la locul ei =i, c`nd vede copilul ]ntreg precum a fost,]=i aduce aminte Ignat vorba b[tr`nei: s[ amesteci lacrimile tale cu lacrimile femeii — numai atunci are s[ ]nvie! Striga tare, f[r[ de sine: — Tu, femeie, unde e=ti? De ce nu vii s[ m[ aju\i? De ce?.. De ce?.. +i izbucne=te-n hohote de pl`ns.

Ignat =i Ana

411

O fi durat visul acesta minute ori poate numai o fr`ntur[ de clip[, suspinele ]ns[, gemetele, pl`nsul se auzir[ ]n ]ntunericul casei timp mult =i tot mai tare. Din momentul c`nd a v[zut v`rtejul =i p`n[ c`nd izbucni ]n pl`ns =i o chem[ pe femeie ]n ajutor, Ignat ]=i d[dea seama c[ tot ce vede, ce i se arat[ vis este, numai vis. Vroia s[ se trezeasc[, f[cea eforturi s[ se trezeasc[, dar nu putea. +i cu toate c[ =tia c[ nu-i dec`t vis, se l[sa dus mai departe, cu g`ndul c[ astfel va afla ce-l a=teapt[, ce-o s[ urmeze ]n via\a lui, ce-i preg[te=te viitorul. De acuma nu mai vroia s[ se trezeasc[, ba chiar se temea c[ prea repede o s[ se destrame visul... Iar c`nd a ]n\eles c[ de unul singur n-o s[ poat[ face nimic =i a chemat-o ]n ajutor pe aceea cu ale c[rei lacrimi trebuiau s[ se amestece lacrimile lui, pentru ca trupu=orul copilului s[ se ]nchege la loc =i s[ prind[ iar via\[, a chemat-o =i a v[zut c[ nu vine, nu vine, iar durerea din suflet i se face prea mare, inima ]n piept prinde a bate s[ se rup[, =i =i-a adunat toate puterile ca s[ se zmulg[ din vraja somnului =i visului =i a v[zut c[ nu e ]n stare — atunci izbucni ]n pl`ns cu adev[rat, atunci pornir[ =iroi lacrimile din ochii lui. Atunci s-a ]nt`mplat ceea ce s-a ]nt`mplat. ...Simte Ignat pe frunte o atingere u=oar[, de degete calde. Degetele lunec[ peste t`mple, spre ochi =i ajung`nd la lacrimi se desfac cuprinz`ndu-i obrajii. La aceast[ atingere salvatoare ochii se deschid =i v[d asupra lor dou[ bra\e albe, doi ochi lucind ]n ]ntuneric, apleca\i asupra ochilor lui =i un glas =optind m`ng`ios: — Ce-i cu tine? De ce pl`ngi?.. De=i cu ochii deschi=i, i se pare c[ visul continu[ =i... ridic[ m`inile spre bra\ele plutind deasupra lui. — Ai venit... te-am chemat... ai venit s[ m[ aju\i... ajut[-m[, femeie. — Te-ajut, te-ajut, dragul meu... Dar cum? Spune-mi: cum s[ te ajut? Auzind clar glasul deasupra lui, Ignat se ridic[ brusc de pe lavi\a pe care dormea. Femeia abia apuc[ a se feri f[c`nd un pas ]napoi. Ignat cade ]n genunchi ]n fa\a ei =i ]ntinde m`inile cuprinz`ndu-i picioarele. Femeia ]i adun[ capul cu m`inile am`ndou[.

412

Vladimir Be=leag[

— Ridic[-te. Auzi: ridic[-te! — Ajut[-m[, ajut[-m[, te rog... — Cum, cum a= putea s[ te ajut? Spune-mi cum... V[z`nd c[ nu se ridic[, femeia se las[ =i ea ]n genunchi ]n fa\a lui, ]i ia capul =i i-l str`nge la piept. Acum simte lacrimile lui pe s`ni =i iat[ se rup =i lacrimile ei. Lacrimile ei re\inute at`ta vreme, adunate din obidele =i necazurile vie\ii, pornesc a curge ]n t[cere =i ]n ]ntunericul nop\ii, ]n t[cerea casei acesteia se amestec[ cu lacrimile lui... Cu obrazul lipit de pieptul femeii Ignat aude aproape b[taia inimii ei, simte r[coarea lacrimilor ei amestec`ndu-se cu lacrimile lui fierbin\i, =i-n clipa asta inima lui se face u=oar[, u=oar[ de tot =i ]ntreaga fiin\[ se umple de o lumin[ limpede, curat[ =i sf`nt[, care ]n lumea asta se nume=te fericire... Iat[ c[ femeia r[sufl[ ad`nc, de tot ad`nc, pieptul ei se ridic[, se las[ iar — e culcat[ cu fa\a ]n sus a=a cum a adormit, cum s-a cufundat dintr-odat[ ]n acest somn lin =i m`ng`ietor. }nainte de a deschide ochii se ]ntreab[: unde sunt? Apoi se g`nde=te: dar ce-i cu mine? }=i simte tot trupul, fiin\a toat[ plin[ de o bucurie ce-i curge prin s`nge, pl[cut[, r[coroas[, o bucurie nel[murit[ ]nc[. E ca o adiere u=oar[ venit[ de undeva de aproape, ca o suflare ce aduce miresme ciudate, ]mb[t[toare care-o p[trund toat[ — prin n[ri, prin gur[, prin to\i porii corpului. Ce mirosuri acestea? Tot a=a s-a ]ntrebat c`nd s-a culcat ]n acest a=ternut. Deodat[ tresare: =i-a amintit momentan cele ce i s-au ]nt`mplat, tot ce-a fost ]n acel din urm[ ceas al nop\ii c`nd a auzit pl`nsul b[rbatului... Se ridic[ ]ntr-un cot, ]ntinde m`na dreapt[, ]ncet, apoi ]nainte de a-=i da seama de gest — este aici? o, ce-am f[cut? — =i-o retrage. Ascult[ cu respira\ia oprit[: nici o suflare, nimic, numai o adiere de miresme vine valuri calde... da, acum ]n\elege: este mirosul trupului ei amestecat cu mirosul trupului b[rbatului acestuia... Printr-o zv`cnire m`na dreapt[ se ]ntinde c[ut`nd — locul de al[turi gol. Deschide ochii, se ridic[ repede, ]=i las[ picioarele pe

Ignat =i Ana

413

podea, g[se=te pe speteaza patului rochia, =i-o trage peste cap, ]mbrac[ bluza — totul cu mi=c[ri repezi, gr[bite, speriate: s[ ies... s[ plec... mai repede... mai repede... }=i g[se=te pantofii cu picioarele, ]i ]ncal\[ =i fuge spre cuierul de la u=[ s[-=i ieie paltonul: s[ ies... s[ plec... ]i ziu[... trebuie s[ fie ziu[ de acum... De=i cu ochii deschi=i, nu vede bine ]nc[ — tot ]ntunericul nop\ii s-a adunat ]n fa\a ei. Ori nu vrea ea s[ se ]mpr[=tie, ]ntunericul, ca s[ r[m`n[ s[-i d[inuie ]n suflet aceast[ nemaivisat[, nem[surat[, nechibzuit[ bucurie, aceast[ lini=te =i ]mp[care... C`nd ajunge ]n mijlocul od[ii, o lumin[ alb[ o izbe=te-n fa\[. Cu at`ta putere, c[ pe-o clip[ se pierde cu firea. Ce-i asta? }=i trece m`na pe la ochi — poate visez? Se uit[ pe fereastr[ afar[: lumea toat[ alb[. A nins... =opte=te. }=i ia repede paltonul, ]l ]mbrac[, ]=i pune pe cap broboada galben[, leg`nd-o sub b[rbie, =i mai arunc[ o privire pe fereastr[ afar[. Albul z[pezii ]i ]nv[luie ochii =i pe-o clip[ se simte descump[nit[: dar ce-i cu mine, Doamne?.. trebuie s[ plec, s[ plec mai repede... Se ]ncrunt[, deschide u=a =i iese. }n prag se re\ine, cu toate c[ e hot[r`t[, orice s-ar ]nt`mpla, chiar de-o fi s[-l ]nt`lneasc[ fa\[-n fa\[, s[ treac[ pe al[turi =i s[ se duc[. Da, se re\ine, pentru c[ ceea ce-i v[d ochii e ]ntr-adev[r de necrezut. }l vede pe Ignat ]n gr[din[. Dar ce face acolo oare? Ninge, iar Ignat sap[. Uite-a=a, cu furca de fier, calc[, apoi r[suce=te coada peste genunchi =i r[stoarn[ p[m`nt negru. Fulgii albi cad, a=tern`ndu-se peste p[m`ntul ]ntors, el se d[ un pas ]napoi, ]nfige iar furca, aduce lemnul ei peste genunchi =i ]ntoarce brazda. Al\i fulgi vin =i se a=tern peste \[r`na proasp[t[. Ninge frumos, ninge cu fulgi mari, albi. Fulgii se a=tern pe umerii lui, pe bra\ele lui, pe capul lui...

414

Vladimir Be=leag[

Se mir[ femeia: dar e cu capul gol... =i p[rul lui e alb, alb... Str`nge bine u=a casei dup[ d`nsa =i coboar[ de pe prag. Porne=te spre porti\[, cu pa=i din ce ]n ce mai repezi, c[lc`nd pe albul ogr[zii: r[m`i cu bine, om bun... ]\i mul\umesc pentru c[ldura casei =i bun[tatea sufletului t[u... s[ ai parte de fericire... r[m`i cu bine... Iese pe porti\[. Din deal, dinspre ora=, cu farurile ]nc[ aprinse, vine un camion. Femeia ridic[ m`na, ma=ina opre=te, ea urc[ =i camionul porne=te mai departe. Ninge. Iar Ignat sap[ ]n gr[din[. 1972-1973, 1997

APRECIERI CRITICE Proza lui Vladimir Be=leag[ (n. 25. VII. 1931, M[l[ie=ti-Grigoriopol, Transnistria; volume de proz[: La f`nt`na Leahului, 1963; Zbor fr`nt, 1966; Acas[, 1976; Ignat =i Ana =i Durere, 1979; Via\a =i moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoa=terii de sine, scris ]n 1969 - 1970, editat ]n 1988; S`nge pe z[pad[, 1985, primul din trilogia despre Miron Costin; Cumplite vremi, vol. II, 1990; Zbor fr`nt care include =i volumul Via\a =i moartea nefericitului Filimon... =i nuvelele Cel de-al treilea dac[ ar fi fost acolo =i P[durea albastr[, 1992; a absolvit Universitatea din Moldova; a fost redactor la revistele Sc`nteia leninist[, Cultura Moldovei, Chip[ru=, redactor-=ef adjunct la rev. Nistru, secretar la Uniunea Scriitorilor; ]n 1990-1993 a fost deputat ]n parlamentul Moldovei ca reprezentant al Frontului Popular; Premiul de stat republican ]n 1978) conjug[ formula tradi\ional[ de fresc[ =i cronic[ evenimen\ial[ (ca ]n cazul romanelor despre Miron Costin, al lui Acas[ =i Durere) cu formula modern[ evident proustian[ =i faulknerian[, ce valorific[ fluxul memoriei, elementul eseistic, interoga\ia polemic[. Prozatorul reconstituie monografic istoria vie\ii eroilor, suprapun`ndu-le =i trec`ndu-le printr-un examen moral. Ace=tia sunt de obicei ni=te dezr[d[cina\i =i dedubla\i care caut[ s[ recupereze timpul pierdut =i identitatea social[. Monografierea lor este discontinu[, alternativ[, sentimental-lucid[, purt`nd pecetea unei zone afectate a sufletului uman (dragostea pierdut[, copil[ria sau adolescen\a pierdut[).

Elementul epic se pulverizeaz[, se tope=te ]n g`ndurile, emo\iile, obsesiile pe care le genereaz[. Omul, nimerind ]n h[\i=ul ]ntreb[rilor =i problemelor existen\iale, merge pe firul c[l[uzitor al l[muririlor, dar se pomene=te pe drumurile ]ntrerupte “heideggeriene”, ]ntorc`ndu-se mereu spre punctul de pornire. Atunci c`nd evoc[ copil[ria, adolescen\a sau epoca mai ]ndep[rtat[ a Cantemire=tilor =i Costtine=tilor fraza este limpede, a=ezat[, plin[ de o past[ epic[ dens[ =i colorat[. Exist[ =i un al treilea Be=leag[, care ]mbin[ r[sucirea nervoas[ a g`ndului cu situa\ia epic[ clar conturat[ (Ignat =i Ana, roman care dezbate ideea ]nstr[in[rii ]n cadrul familiei de azi).

416

Vladimir Be=leag[

}n romanul Via\a =i moartea nefericitului Filimon ne propune o modelare a existen\ei umane: trei zile =i trei nop\i. Declararea lui Filimon de c[tre ]nsu=i tat[l s[u drept copil din flori, trimiterea lui (iar[=i la insisten\a p[rintelui s[u) ]n colonie dup[ ce a spart dintr-o pornire b[ie\easc[ un magazin se las[ ca o umbr[ fatidic[ asupra vie\ii lui suflete=ti. Eroul cunoa=te un proces de ]nstr[inare ireversibil. “Nefericita” via\[ a lui Filimon trebuie considerat[, a=a cum ne propune =i titlul, =i ca o anevoioas[ cale a cunoa=terii de sine. Or, recunoa=terea se cere pl[tit[ cu v[mi, cu tr[iri, fr[m`nt[ri, cu pre\ul chiar al propriei vie\i. Ca s[ ob\ii ]mplinirea (ca om, muncitor, creator) e nevoie de jertf[, =i ]n acest sens pare indiscutabil[ retopirea ]n substan\a c[r\ii a mitului me=terului Manole. Mihai Cimpoi, O istorie deschis[ a literaturii rom`ne din Basarabia, Editura Arc, Chi=in[u, 1996, p. 198-199. Tot despre tragedia r[zboiului e =i romanul Zbor fr`nt de V. Be=leag[... Eroul romanului e un copil..., dar un copil care a v[zut, a tr[it =i a sim\it la nivelul v`rstei lui r[zboiul adev[rat =i brutalit[\ile lui. Desp[r\it de mam[ =i de frate, Isai ]i caut[ =i nimere=te pe pozi\iile hitleriste. Comandamentul german ]l constr`nge s[ asuc[ informa\ii de pe frontul sovietic, =i b[iatul nimere=te ]ntr-un cle=te mortal, fiind silit s[ fac[ naveta ]ntre frontul sovietic =i frontul hitlerist. La fiecare cotitur[ a Nistrului, la fiecare pas Isai e p`ndit de moarte... Ac\ion`nd din ini\iativ[ proprie, el trebuie s[ se descurce singur ]n situa\ii foarte complicate, unde subterfugiile nu salveaz[ pe nimeni. Eroul se bizuie prin urmare pe for\ele =i priceperea proprie, pe o experien\[ de via\[ foarte redus[, cum poate fi aceea a unui copil, =i de aceea momentul dramatic al nara\iunii cre=te. Pus, dac[ se poate spune, ]n fa\a destinului s[u, Isai trebuie s[ lupte cu el ca s[-=i salveze via\a. Prin asta el devine un adev[rat erou de roman, adic[ un personaj care posed[ tr[s[turile unui erou epic. ... Zbor fr`nt e scris ]n form[ de soliloc... }n soliloc g`ndul nu e elaborat pe cale literar[; eroul ]l tatoneaz[ pe cale vorbit[... Solilocul este o modalitate de obiectivare; eroul, vorbind, dest[inuindu-se, t`nguindu-se ori indign`ndu-se ]n fa\a noastr[, las[ o mai mare impresie de real dec`t dac[ aceste g`nduri =i sentimente ar fi expuse ]n referat autoricesc. }n soliloc are contact direct cu eroul f[r[ ecranul interpus al scriitorului... Be=leag[ face una din primele ]ncerc[ri de acest fel... Vasile Corban Scrieri alese, Chi=in[u, Ed. Literatura artistic[, 1983, p. 179-182.

Aprecieri critice

417

}n linii mari Zbor fr`nt e romanul unui destin =i al unei suferin\e umane, av`nd pronun\ate note de eseu. Omenescul e v[zut ]n dimensiunile lui autentice, adev[rul psihologic nefiind exagerat sau denaturat — eroul e ]ncercat, fire=te, de spaim[, dar ]ntre\ine ]n sine, netulburat[, chemarea vie\ii. “Isai se ]ndreapt[ de spinare (iar =i-a ]ns`ngerat unghia — afurisita de unghie, c[ mai bine i-ar c[dea cu tot cu deget) =i porne=te omene=te mai departe”. Isai rezist[ =i se opune r[zboiului, g[sind permanent ]n sine izvoare de via\[, ]ntre care statornice =i fidele sunt dorul de frate =i de cas[ p[rinteasc[, lupta cu sine, refuzul de a accepta resemnat destinul (refuz simbolizat prin lupta cu =uvoiul ]n scena final[). Prozatorul recurge la un mod original de a povesti. El acord[ foarte mult spa\iu ]n timp fiec[rui moment sufletesc al eroului, fiec[rei tres[riri a memoriei. Totul e “m[run\it”, disecat anatomic =i analizat scrupulos. St[rile de spirit ale eroului central, ca =i ale celorlal\i eroi, de altfel, sunt ]ntr-o dependen\[ direct[ de caracterul faptelor =i ]nt`mpl[rilor ce au loc, form`nd cu ele un tot organic. R[zboiul este o abatere de la cursul normal al vie\ii, =i omul, fiind aruncat ]n el, caut[ — prin voin\[, for\e supraomene=ti — s[-=i men\in[ echilibrul, s[ p[streze fiorul vie\ii, c[tre care tinde permanent. Din ac\iunile =i tr[irile lui Isai desprindem, ]n primul r`nd, protestul ]mpotriva r[zboiului, hot[r`rea de a lupta eroic cu d`nsul, de a se sacrifica ]n numele viitorului (reprezentat de copilul s[u), ap[r[rii luminii =i sensului uman al vie\ii... Meritul cel mai mare al romanului const[ ]n faptul c[ nimic nu r[m`ne neluminat de sufletul eroului, c[ timpul =i mediul se reflect[ ]n el cu mii de fa\ete =i rela\ii, cu luminile =i umbrele lor. Mihai Cimpoi, Disocieri Chi=in[u, Ed. Cartea moldoveneasc[, p. 103-104. Vladimir Be=leag[ vorbe=te despre r[zboi dintr-un unghi de vedere principial nou... Nic[ieri ]n literatura noastr[ nu g[sim o analiz[ at`t de minu\ioas[ a modului ]n care r[zboiul se r[sfr`nge ]n destinul unui om concret. Isai este contuzionat. Nu l-a contuzionat r[zboiul (ca fenomen abstract totu=i), ci oamenii concre\i, inclusiv acei pentru care el a p[timit ]n timpul r[zboiului. Aspectul etic al ]nt`mpl[rilor, omenia cu multiplele ei fa\ete sunt probleme esen\iale ale romanului... Sinceritatea, cinstea, grija de aproapele, ]ncrederea ]n om sunt valorile etice spre care tinde Isai =i pentru care pledeaz[ scriitorul... Ion Ciocanu, Vladimir Be=leag[. - Limba rom`n[, 1997, nr. 2, p. 161.

418

Vladimir Be=leag[

... Ignat =i Ana reflect[ zbuciumul general uman din toate timpurile. Oare c`nd omul nu s-a g`ndit la urma=ul s[u, la cel care ]i va continua via\a, neamul, ideea, fapta pe p[m`nt? Tradi\iile poporului, folclorul nostru timp de secole parc[ au avertizat lumea c[ e mult prea trist =i f[r[ rost s[ faci umbr[ p[m`ntului f[r[ copii, f[r[ urma=i. Vladimir Be=leag[ ca =i cum ar porni de la folclor, desf[=oar[ ac\iunea ]n plan real =i fantastic, p`n[ c`nd acestea se suprapun =i se realizeaz[ un ]ntreg bine structurat, cu un ritm =i un puls al s[u interior. Autorul creeaz[ un roman cu probleme intime, poetic, care la ora actual[ are o deosebit[ c[utare... Deci via\a intim[ a doi tineri c[s[tori\i ajun=i la un dezichilibru sufletesc din cauz[ c[ nu au copii. Prozatorul d[ ]n vileag g`ndirile, tr[irile, crizele suflete=ti, fr[m`nt[rile eroilor. }ntreaga colizie din sufletele eroilor se consum[ pentru a afla acest echilibru. La prima vedere ai crede c[ e un caz izolat. Doar ]n majoritatea familiilor cresc copii. Autorul ]ns[ g[se=te conflictul principal anume ]n abaterea de la obi=nuit. Familia lui Ignat =i a Anei constituie acea abatere dramatic[ de la norma firii... Pe aceast[ cale sinuoas[ a afl[rii echilibrului sufletesc Ignat adesea vorbe=te cu ar[tarea b[ie\elului, acesta ca =i cum ar sus\ine axa visului ]n roman. Tot pe aceast[ cale, dar dezv[luind alte tr[iri suflete=ti, o zugr[ve=te =i ne-o prezint[ autorul pe Ana. Versiunea feti\ei, versiunea lui Ignat, versiunea Anei sunt ni=te relu[ri ale aceleea=i teme dezvoltate de prozator din alt unghi. Permutarea vinov[\iei de la un erou la altul pe aceast[ ax[ a c[ut[rii echilibrului sufletesc se dezvolt[ de la aceast[ poveste... la realitate =i de la realitate la poveste... P`n[ la urm[ Ignat ]=i g[se=te echilibrul. Acestea au loc ]ntre vis =i realitate... Andrei Hropotinschi, Treptele crea\iei — trepte ale m[iestriei, Chi=in[u, Ed. Literatura artistic[, 1981, p. 179-183. Ignat =i Ana... trateaz[ problema existen\ei, consolid[rii =i vitalit[\ii familiei, ni se adreseaz[ direct =i nou[, viitorilor pedagogi =i ]ntemeietori de tinere familii. Vom avea de lucrat at`t cu elevii, c`t =i cu p[rin\ii lor. Vom avea a ne cre=te propriile odrasle. Iar toate acestea necesit[ o ]nalt[ con=tiin\[ =i responsabilitate. }n Ignat =i Ana apare o familie contemporan[ ]n plin fr[m`nt. Autorul folose=te materialul concret: povestea acestei familii f[r[ copii, concomitent acord`nd temei

Aprecieri critice

419

un sens mai ad`nc, suger`ndu-ne cuprinderile unui zbucium general uman, vechi de c`nd lumea, c[ci oare ]n care timpuri omul nu s-a g`ndit la urma=ul s[u, la cel ce-i va continua via\a, neamul, idealul, fapta? +i reu=ita prozatorului se contureaz[ anume datorit[ ]mpletirii faptului concret de via\[ contemporan[ cu exemplele auzite din b[tr`ni, oferite de folclor, cu cele ]nmagazinate ]n ]n\elepciunea popular[, exemple despre rostul vie\ii omene=ti continuate prin urma=i (Eleonora Arn[ut). ...Ajung`nd la finalul subiectului, avem a ne bucura c[ eroii, trec`nd prin grele ]ncerc[ri, au reu=it s[ r[m`n[ one=ti pe drumul lor de c[utare a fericirii — au r[mas fideli dragostei. Cu o bucurie nostalgic[, dac[ a= putea s[ m[ exprim astfel, accept[m ]ndelungatele medita\ii ale lui Ignat despre sensul vie\ii (Nina F[inescu). }n Ignat =i Ana casa apare ]n dou[ sensuri: unul concret, altul simbolic. Pe de-o parte, la propriu, casa este amenin\at[ cu distrugerea, ne]ncadr`ndu-se ]n noua arhitectonic[ a satului, pe de alt[ parte, simbolic, casa are a se ruina ca l[ca= al familiei, ]n care nu se aude glas de copil... }n roman sunt frecvente simbolurile. Noi, cititorii, c[ut[m s[ le p[trundem sensurile, s[ le g[sim explica\iile veridice. Astfel, presupun c[ lacrimile b[rbatului =i ale femeii, lacrimi care ar putea ]nlocui apa ]ntrem[toare, ap[ vie, despre care poveste=te o b[tr`n[ ]n visul lui Ignat, simbolizeaz[ =i ele ceva =i anume — ]n\elepciunea, r[bdarea, iscusin\a membrilor familiei de a men\ine c[ldura casei, de a-=i tr[i via\a armonios (Aurelia Guma). Romanul treze=te multe ]ntreb[ri, ]ns[ noi, deocamdat[, n-am g[sit r[spuns la toate — autorul ne invit[ s[ medit[m, ne las[ ini\iativa de a ]ntregi liniile de subiect. Dar un lucru ne este absolut clar: mesajul instructiv al romanului pledeaz[ pentru tr[inicia c[sniciei, pentru orientarea tinerilor ]nsur[\ei spre ]nfruntarea greut[\ilor, c[ci cuibul conjugal nu presupune doar existen\a f[r[ nori. Iar fr[m`nt[rile suflete=ti ale eroilor care au reu=it p`n[ la urm[ s[-=i p[streze integr[ puritatea moral[, demnitatea ne vor ajuta =i pe noi s[ g[sim r[spunsuri la multe ]ntreb[ri ce ni le va pune ]n fa\[ via\a (Zinaida Iacob). Leo Butnaru, Pledoare pentru veridicitate. - Patrimoniu, nr. 1, Chi=in[u, Ed. Literatura artistic[, 1987, p. 316-318.

CUPRINS Not[ asupra edi\iei ...................................................................................... 2 Tabel cronologic ........................................................................................... 3 ZBOR FRÂNT .............................................................................................. 7 IGNAT +I ANA ........................................................................................ 219 Aprecieri critice ....................................................................................... 415

V l a d i m i r B e = l e a g [ ZBOR FR~NT. IGNAT +I ANA ROMANE Ap[rut: 1997. Format: 70x1081/32 Coli tipar: 18, 55. Coli editoriale: 17, 50. Tiraj: 5000 ex. Casa de editur[ «LITERA» str. B.P. Hasdeu, nr. 2, Chi=in[u, MD 2005, Republica Moldova Operator: Vitalie E=anu Tehnoredactor: Adrian Cozma Corector: Raisa Co=codan Redactor: Ion Ciocanu Editor: Anatol Vidra=cu Tiparul executat sub comanda nr. . Concernul “PRESA”, str. Vlaicu P`rc[lab, nr. 45,

Chi=in[u, MD 2012, Republica Moldova

Biblioteca ,scolarului AU AP{RUT: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35.

Mihai Eminescu Luceaf[rul. Poezii antume Mihai Eminescu Memento mori. Poezii postume Mihai Eminescu Geniu pustiu. Proz[ literar[ Vasile Alecsandri }n=ir[-te, m[rg[rite Ion Creang[ Scrieri Constantin Negruzzi Negru pe alb Ioan Slavici Mara Ioan Slavici Moara cu noroc Mihail Sadoveanu Baltagul Mihail Sadoveanu |ara de dincolo de negur[ Liviu Rebreanu P[durea sp`nzura\ilor Liviu Rebreanu Ciuleandra. Catastrofa =i alte nuvele George Bacovia Plumb George Co=buc Fire de tort Calistrat Hoga= Pe drumuri de munte Octavian Goga Ne cheam[ p[m`ntul Garabet Ibr[ileanu Spiritul critic ]n cultura rom`neasc[ Garabet Ibr[ileanu Scriitori rom`ni Alexandru Macedonski Excelsior Tudor Arghezi Cuvinte potrivite Vasile Voiculescu Destin Barbu Delavrancea Apus de soare William Shakespeare Romeo =i Julieta +tefan Octavian Iosif C`ntec sf`nt Ion Barbu Joc secund Ion Ag`rbiceanu Fefeleaga Constantin Stamati Imnul l[utei rom`ne=ti Ion Luca Caragiale Comedii. Momente George Top`rceanu Cocost`rcul albastru Lucian Blaga }n marea trecere Ana Blandiana La cules ]ngeri Nicolae Labi= Moartea c[prioarei. Poezii Gheorghe Tomozei Miradoniz. Altaïr Neagoe Basarab }nv[\[turile lui Neagoe Basarab c[tre fiul s[u Theodosie Gheorghe Asachi C`ntecul cignului

422 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68. 69. 70. 71. 72. 73. 74. 75.

Vladimir Be=leag[ Anatol Baconsky Fluxul memoriei F[nu= Neagu Zeul ploii Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei Bogdan Petriceicu Hasdeu Poezie. Proz[. Dramaturgie Augustin Buzura Vocile nop\ii (2 volume) Victor Eftimiu Coco=ul negru +tefan Augustin Doina= Voluptatea limitelor Daniel Défoe Robinson Crusoe Robert Louis Stevenson Insula comorilor Grigore Vieru Acum =i ]n veac George Meniuc Interior cosmic Geo Bogza Cartea Oltului Mateiu Ion Caragiale Craii de Curtea-Veche Eugen Jebeleanu Hanibal Alexandru Vlahu\[ Iubire Perpessicius Articole =i studii Dumitru Radu Popescu Teatru Duiliu Zamfirescu Via\a la \ar[ Constantin Cantacuzino Istoria |[rii Rom`ne=ti +ota Rustaveli Voinicul ]n piele de tigru Anton Pann Povestea vorbii Ion Budai-Deleanu |iganiada Panait Istrati Ciulinii B[r[ganului Ghoethe Faust Nichita St[nescu Necuvintele Leonid Dimov Carte de vise Ion Neculce Letopise\ul |[rii Moldovei de la Dabija-Vod[ p`n[ la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. O sam[ de cuvinte (2 volume) Dimitrie Bolintineanu Legende istorice Herbert Wells Omul invizibil N.V. Gogol Suflete moarte Ion Pilat Limpezimi I.Al. Br[tescu-Voine=ti }ntuneric =i lumin[ Alexandre Dumas-fiul Dama cu camelii Alecu Donici Scrieri +erban Cioculescu Variet[\i critice G. C[linesacu Enigma Otiliei (2 volume) Jules Verne Insula misterioas[ (2 volume) Alexandre Dumas Regina Margot (2 volume) Ioan Alexandru Imne Ion Minulescu Nu sunt ce par a fi

Zbor fr`nt

423

76. 77. 78. 79. 80. 81. 82. 83. 84.

Ion Minulescu Corigent la limba rom`n[ Mihail Kog[lniceanu Scrieri literare, sociale =i istorice Ion B[ie=u Boul =i vi\eii. Piese Mark Twain Aventurile lui Tom Sawyer Mark Twain Aventurile lui Huckleberry Finn Mark Twain Prin\ =i cer=etor Hector Malot Singur pe lume (2 volume) Jules Verne C[pitan la 15 ani Ana Blandiana Geniul de a fi

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 30. 31.

Mihai Eminescu }ntre Scyla =i Charybda. Publicistic[ Basme populare rom`ne=ti George Top`rceanu Minunele sf`ntului Sisoe Nicolae Esinencu Copacul care ne une=te D. R. Popescu V`n[toarea regal[ Nicolae Iorga Istoria literaturii rom`ne=ti Nicolae B[lcescu Rom`nii subt Mihai-voievod viteazul G. C[linescu Via\a lui Mihai Eminescu G. C[linescu Istoria literaturii rom`ne Mioara Avram Ortografie pentru to\i Paul Zarifopol Pentru arta literar[ Sorin Titel Femeie, iat[ fiul t[u! (2 volume) Grigore Ureche Letopise\ul |[rii Moldovei Miron Costin Letopise\ul |[rii Moldovei. De neamul moldovenilor Tudor Vianu Arta prozatorilor rom`ni Jonathan Swift C[l[toriile lui Gulliver Petre Ispirescu Legende sau basmele rom`nilor Basme populare rom`ne=ti Proverbele rom`nilor Titu Maiorescu Critice Liviu Rebreanu Ion Liviu Rebreanu R[scoala Ion Caraion Dragostea e pseudonimul mor\ii Jules Verne Copiii c[pitanului Grant (2 volume) Vasile Alecsandri S`nziana =i Pepelea. Despot vod[ Vasile Alecsandri Chiri\a ]n Ia=i sau Dou[ fete =i o neneac[ Vasile Alecsandri Buchetiera de la Floren\a Anton Holban O moarte care nu dovede=te nimic Ion Heliade-R[dulescu Versuri =i proz[ G. C[linescu Via\a lui Ion Creang[

}N CURS DE APARI|IE:

424

Vladimir Be=leag[

}N PREG{TIRE: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34.

Dimitrie Cantemir Istoria Ieroglific[ Gib Mih[escu Rusoaica Pove=tile lumii Barbu Delavrancea }ntre vis =i via\[ Legende populare rom`ne=ti Constantin Dobrogeanu-Gherea Studii critice Nicolae Filimon Ciocoii vechi =i noi Grigore Alexandrescu Poezii. Proz[ Emil G`rleanu Nuvele =i schi\e Alexei Mateevici }n zarea anilor Eugen Lovinescu Istoria literaturii rom`ne contemporane Dumitru Matcovschi R[d[cini Serafim Saka V[mile. Linia de plutire Alecu Russo C`ntarea Rom`niei Theophile Gautier C[pitanul Fracasse N. V. Gogol Taras Bulba Lewis Carrol Alisa ]n |ara Minunilor N. Gane Stejarul din Borze=ti Harriet Beecher-Stowe Coliba unchiului Tom (2 volume) Karl May Winnetou (5 volume) I.L. Caragiale Momente Antoine de Saint-Exupery P[m`nt al oamenilor Alexandr Beleaev Omul-amfibie. Capul profesorului Dowell Petre Dulfu Ispr[vile lui P[cal[ Victor Hugo Legenda secolelor Walter Scott Ivanhoe Honoré de Balzac Eugenie Grandet Antoin de Saint-Exupéry P[m`nt al oamenilor A.P. Cehov Schi\e =i nuvele F.M. Dostoevskii Demonii A.S. Pu=kin Fata c[pitanului C`ntece b[tr`ne=ti Balade populare rom`ne=ti O mie =i una de nop\i (Pove=ti arabe)

Casa de editur[ «Litera», str. Hasdeu nr. 2, Chi=in[u, 2005, Republica Moldova, tel. (022) 24-26-22, 24-00-36, 24-00-84; fax 24-23-30.