Urciorul de Aur [PDF]

Zitiervorschau

URCIORUL DE AUR E.T.A HOFFMAN

Semnificaţia titlului Titlul face referire la un obiect fantastic, magic, ce apare în textul basmului drept o punte de legătură între realitatea umană, mediocră şi tărâmul fantastic ce ţine de imaginaţia poetică. Astfel, urciorul de aur poate simboliza absolutul către care tinde poetul, în a cărei ipostază se vaafla şi personajul principal. . De asemenea, acesta este un element esenţial al poveştii întrucâtdoar în prezenţa acestuia poate avea loc uniunea dintre Anselmus şi Serpentina, prin care eroul se desăvârşeşte spiritual.Ca simbol alchimic, urciorul poate reprezenta piatra filosofală, o substanţă mistică având puterea de a vindeca toate bolile, de a prelungi viaţa ori de a transmuta metalele ordinare în aur.Cu alte cuvinte, titlul anticipează transformările spirituale pe care le va suferi eroul, drumul său iniţiatic, sugerând totodată capacitatea creatorului, a poetului de a transpune realitatea, de a o metamorfoza în fantastic şi de a accede astfel la un plan superior al existenţei. Structură şi compoziţie Opera este structurată în doisprezece capitole, fiecărui capitol anticipându-i-se conţinutul prin propoziţii scurte, uneori eliptice de subiect sau predicat, de forma unor motto-uri.Ca tehnici narative se întâlnesc preponderent înlănţuirea şi alternanţa. Relaţia incipit-final R e l a ţ i a i n c i p i t - f i n a l s e c a r a c t e r i ze a ză p r i n o p o zi ţ i a d a t ă d e f e l u l î n c a r e e s t e c o n t u r a t personajul la început, respectiv la sfârşit. Astfel, în deschiderea operei, Anselmus apare ca uninadaptat, ca o persoană urmărită de ghinion, de care semenii râd. El este doar un simplu student,fără experienţă de viaţă, sărac, neîndemânatic, al cărui unic talent este caligrafia frumoasă. Infinal însă, acesta devine din copist poet desăvârşit, dintr -un neiniţiat ajunge să cunoască tainele vieţii, să perceapă existenţa într-un mod primordial, unic. Eroul trece de la deznădejde la fericirea absolută, pură, atinsă în urma maturizării sufleteşti, proces în care nobleţea sa spirituală joacă un rol crucial.Relaţia de opoziţie dintre incipitul de tip „ex-abrupto” şi final mai este evidenţiată şi prindescrierea spaţiului. În acest mod, opera se deschide prin prezentarea oraşului german Dresda, loc caracterizat prin banalitate, prin comun, în timp ce în final se conturează un tărâm fantastic, prielnic pentru dezvoltarea imaginaţiei poetice şi în care comuniunea om-natură poate avea loc. Personajele A n s e l m u s e s t e p e r s o n a j u l p r i n c i p a l a l o p e r e i . P r i n i n t e r me d i u l c a r a c t e r i ză r i i d i r e c t e , naratorul afirmă despre acesta că este un tânăr student cu chip armonios, „mai expresiv datorită pasiunii stârnite de mânie”, cu statură zveltă. Hainele lui însă erau” în afara oricărei mode. Fracul lui verzui era, într-adevăr, astfel tăiat, ca şi cum croitorul care -l croise ar fi cunoscut tăietura modernă numai din auzite, iar pantalonii din atlas negru, bine păstraţi, dădeau întregului costumu n s t i l p r o f e s o r a l c u c a r e î n s ă m e r s u l ş i ţ i n u t a n u s e p o t r i v e a u d e l o c ” . T i n u t a a c e s t u i a p o a t e reflecta de asemenea inadaptarea tânărului la societatea respectivă, el însuşi caracterizându-se ca f i i n d „ n ă s c u t n u m a i p e n t r u n e n o r o c i r i ” , d e z n ă d e j d e a s a c o n c e n t r â n d u - s e î n i n t e r o g a ţ i a retorică:”Dar nu-i oare o fatalitate cumplită că, atunci când am ajuns şi eu în sfârşit student, a trebuit să fiu şi să rămân un biet pârlit?”.Cu toate acestea, registratorul Heerbrand afirmă:”ştiu că scrii foarte frumos şi în acelaşi timp desenezi foarte bine cu peniţa”, anticipând astfel talentul creator al studentului, prin care acesta se diferenţiază de ceilalţi. Prin intermediul caracterizării indirecte însă se reliefează o „a doua” identitate a lui Anselmus. Astfel, el

este, la propriu, „une r o u ma r c a t ” , o f i i n ţ ă s p e c i a l ă : n e î n d e m â n a r e a s a î n s o c i e t a t e a c a m l i m i t a t ă a D r e s d e i s e articulează pe capacitatea de a percepe o altă lume, paralelă, populată de fiinţe magice, precum arhivarul Lindhorst şi fiica sa, şerpoaica verde, Serpentina. De-a lungul întâmplărilor se remarcă c a p a c i t a t e a p r o t a g o n i s t u l u i d e a ve d e a c o r e c t , d e a i n t u i d i me n s i u n e a a s c u n s ă a l u c r u r i l o r ş i f i i n ţ e l o r c a r e - l înconjoară, ceea ce îl ajută să treacă probele la care este supus pentru a -şi demonstra dragostea faţă de fiica arhivarului. Ca un adevărat erou de basm, acesta parcurge un drum iniţiatic, de desăvârşire spirituală şi este ajutat de creaturi cu puteri supranaturale, precum Serpentina.Personaj romantic, Anselmus poate întruchipa omul de geniu, superior faţă de semeni, prin capacitatea sa creatoare de a transpune realitatea, prin imaginaţia neţărmurită care-l ajută săvadă, dar şi să creeze un alt univers cu preţul, în schimb, de a deveni neînţeles, inadaptat propriei lumi. Lindhorst Ca multe alte personaje din opera lui Hoffmann, arhivarul Lindhorst este înzestrat cuduble identităţi, uneori apărând ca un bătrânel excentric, iar alteori ca o salamandră fermecată de sorginte alchimică, capabilă să se transforme într-un vultur. Caracter autoritar, el pare în acelaşitimp prietenos şi sever până la ameninţare faţă de tânărul student. La nivel simbolic, arhivarul îl reprezintă pe cel Drept care, în mijlocul necazurilor nu-şi pierde pacea sufletului şi încrederea în Dumnezeu. De asemenea, este un simbol al perecepţiei directe a realităţii ultime, a spiritului, dar şi al regenerării ori al paternităţii. Alte personaje:-baba urâcioasă- este bătrâna doică a Veronicăi care se dovedeşte a fi vrăjitoare, simbolal răuluiSerpentina- este şerpoaica de aur verzui, cu ochii albaştri, fiica cea mică a arhivarului;de ea se îndragosteşte AnselmusPhosphorus-este prinţul duhurilor, tatăl arhivarului-directorul Paulmann-este prieten al lui AnselmusVeronica-este fiica cea mare a directorului, care, îndrăgostită de Anselmus va căuta ca, prin intermediul vrăjitoarei, să-l facă să o iubească-registratorul Heerbrand-este prieten cu directorul şi cu Anselmus Concluzii In concluzie, opera „Urciorul de aur” este de fapt o alegorie a creaţiei poetice, transpusăartistic prin raportarea la estetica romantismului. Astfel, se pune în prim-plan comuniunea omuluicu natura prin schiţarea unei lumi fantastice, dar înzestrate cu o e xistenţă obiectivă, la care areacces doar omul de geniu, poetul, superior prin simţire, prin sensibilitate, prin spirit