Tipuri de Garantii - 2edaa [PDF]

Zitiervorschau

TIPURI DE GARANŢII Potrivit reglementǎrilor legale în vigoare şi a normelor proprii de creditare,garanţiile ce pot fi acceptate de bancǎ la acordarea creditelor pentru agriculturǎ se împart în urmǎtoarele categorii: A:Garanţii reale; B:Garanţii personale; C:Alte garanţii. A:Garanţiile reale Garanţiile reale reprezintǎ bunuri individualizate pentru garantarea creditului.Acestea pot lua forma de ipoteci sau gajuri şi sunt singurele garanţii ce asigurǎ bǎncii un privilegiu(intâietate)în raport cu alţi creditori,fapt pentru care ele sunt extrem de importante şi preferate în procesul garantǎrii creditelor. Ipoteca este o garanţie imobiliarǎ (clǎdiri,terenuri)care nu comportǎ deposedarea celui care a prezentat-o ca şi garanţie.Garantarea prin ipotecare se realizeazǎ prin respectarea prevederilor Codului civil român. Acceptarea de cǎtre bancǎ a ipotecii impune îndeplinirea urmǎtoarelor condiţii: -bunurile imobile sǎ fie propietatea celui ce prezintǎ ca şi garanţie şi sǎ fie în circuitul civil,respectiv sǎ poatǎ face obiectul tranzacţiilor de vânzare-cumpǎrare; -imobilul ipotecat sǎ fie asigurat împotriva tuturor riscurilor,iar poliţa de asigurare sǎ fie cesionatǎ în favoarea bǎncii; -valoarea imobilului ipotecat sǎ fie actualizatǎ în funcţie de valoarea de piaţǎ şi marja e risc aferentǎ acestui tip de garanţie şi sǎ-şi conserve valoarea în timp; -sǎ existe o piaţǎ sigurǎ pentru bunurile ipotecate; -clǎdirile sǎ permitǎ amenajǎri şi adaptǎri pentru utilizǎri multiple; -bunurile ipotecate sǎ nu fie afectate de alte sarcini. Contractul de ipotecǎ este un contract accesoriu la contractul de creditare prin care se materializeazǎ ipoteca. Gajul serveşte la garantarea obligaţiilor debitorului faţǎ de creditorul sǎu printr-un bun mobil.

Contractul de gaj este un contract accesoriu contractului de credit şi se realizeazǎ în conformitate cu dispoziţiile Codului civil şi Codului comercial român. Gajul poate îmbrǎca forme diverse,condiţia de bazǎ fiind ca elementele ce-l compun sǎ fie în circuitul civil,respectiv sǎ facǎ obiectul unor tranzacţii de vânzare-cumpǎrare: -bunuri mobile,corporale(produse,mǎrfuri)sau necorporale(creanţe,hârtii de valoare sub formǎ de acţiuni,obligaţiuni,titluri de creanţǎ etc.); -contract de export utilizat în relaţiile comerciale externe,în vederea obţinerii de credite destinate îndeplinirii obligaţiilor asumate de semnatarul unui contract. Gajul poate fi de douǎ feluri: *gajul cu deposedare,numit şi “amanet”,este un contract accesoriu,unilateral,real,prin care debitorul remite creditorului sǎu un bun mobil,în vederea garantǎrii datoriei sale.Se constituie în situaţii mai deosebite,asupra unor bunuri mobile cu valoare mare şi volum fizic mic(metale preţioase,tablouri,alte obiecte de artǎ,hârtii de valoare etc.); *gajul farǎ deposedare reprezintǎ un contract consensual în baza cǎruia,bunul ce constituie obiectul gajului rǎmâne în continuare în posesia debitorului.Bunurile asupra cǎrora se poate constitui gaj fǎrǎ deposedare sunt urmǎtoarele: -produsele solului prinse în rǎdǎcini sau deja culese,bunuri mobile de natura materiilor prime,materialelor,semifabricantelor,produse finite şi alte mǎrfuri,aflate în unitǎţile de producţie sau depozite,dacǎ pe toatǎ perioada creditǎrii se vor putea regǎsi în aceeaşi formǎ sau vor putea fi numǎrate sau mǎsurate; -bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente în patrimoniul împrumutantului şi care vor putea fi admise în garanţie numai dacǎ sunt în stare de funcţionare şi gradul lor de uzurǎ nu depǎşeşte 50%. B.Garanţiile personale Garanţia personalǎ este angajamentul asumat de o persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ de a onora obligaţia debitorului în cazul în care acesta nu o executǎ el însuşi. Garanţia personalǎ poartǎ denumirea de fidejusiune sau cauţiune.Ea poate fi acceptatǎ numai dupǎ ce este verificatǎ de specialistul bancar,care trebuie sǎ constate cǎ garantul dispune de patrimoniul corespunzǎtor,neafectat de alte obligaţii. Garanţia personalǎ se poate materializa printr-un contract distinct între bancǎ şi garant.

O modalitate specificǎ de cauţiune este scrisoarea de garanţie bancarǎ,care reprezintǎ garanţia datǎ de bancǎ în favoarea unei persoane fizice sau juridice care contracteazǎ un credit.Ea constituie o garanţie deosebit de importantǎ şi preferatǎ altor forme de garanţii,deoarece bǎncile,care dispun de importante fonduri bǎneşti,sunt considerate cei mai siguri giranţi. Pǎrţile care intervin într-o scrisoare de garanţie bancarǎ sunt banca garantǎ,debitorul principal şi beneficiarul.Debitorul principal sau ordonatorul este cel care solicitǎ bǎncii garante sǎ îi emitǎ o scrisoare de garanţie,pe care ulterior o va remite beneficiarului care,în general,este o bancǎ creditoare. C.Alte garanţii Din aceastǎ categorie fac parte: *gajul general; *depozitele în lei şi valutǎ. Gajul general reprezintǎ cea mai generalǎ garanţie,fiind un gaj comun la dispoziţia tuturor creditorilor,care au cu toţii o poziţie egalǎ faţǎ de bunurile debitorului în situaţia declanşǎrii executǎrii silite.Faţǎ de garanţiile reale,gajul general nu conferǎ deci unitǎţii bancare creditoare privilegiul faţǎ de alţi creditori,fapt pentru care riscurile bǎncii sunt mult mai mari în situaţia în care acceptǎ o asemenea garanţie. Gajul general cuprinde toate bunurile mobile şi imobile din patrimoniul împrumutantului,inclusiv cele cumpǎrate sau realizate din credite,precum şi disponibilitǎţile bǎneşti realizate din orice activitate. Baza legalǎ a gajului general o constituie prevederile art.1718 din Codul civil care reprezintǎ dreptul comun în materie, precum şi art.2 din Legea nr.31/1990 privind societǎţile comerciale,potrivit cǎrora societǎţile comerciale garanteazǎ obligaţiile lor cǎtre creditori cu întregul patrimoniu social. Depozitele în lei şi valutǎ reprezintǎ disponibilitǎţile bǎneşti existente în conturile împrumutanţilor sau altor persoane fizice sau juridice,create în scopul garantǎrii unui credit. Din cauza solicitǎrii garanţiilor reale(ipotecǎ sau gaj) din partea bǎncilor chiar şi pentru creditele pe termen scurt exploataţiile agricole private au acces restrâns la creditele bancare.Ideea ipotecǎrii casei de locuit,singurul bun al ţǎranului care îi aparţine de fapt şi

de drept,constituie un obstacol real în acţiunea de garantare cu consecinţe nefavorabile în procesul de creditare al exploataţiilor agricole. Îngrǎdirea accesului la credite al exploataţiilor agricole se datoreazǎ şi faptului cǎ bǎncile manifestǎ reticenţǎ în a accepta garantarea creditului cu: -suprafaţa de teren cultivatǎ de exploataţia agricolǎ; -producţia realizatǎ; -utilajele şi instalaţiile agricole aflate în patrimoniul exploataţiei agricole; -efectivele de animale existente. Legea creditului agricol pentru producţie(Legea nr.150/2003)la art.4 alin.(2) prevede garanţiile pe care o exploataţie agricolǎ le poate aduce la solicitarea unui credit.În baza acestei legi creditele acordate de bǎncile comerciale pot fi garantate fie de Fondul de Garantare a Creditului Rural sau alte societǎţi comerciale de profil,fie de împrumutat prin: -gaj fǎrǎ deposedare pe culturi,animale sau maşini şi utilaje agricole,asigurate la societǎţi de asigurǎri; -ipotecǎ asupra clǎdirilor şi terenurilor agricole; -alte garanţii agreate de bǎncile creditoare. Problema este cǎ bǎncile comerciale nu acceptǎ ca şi garanţie gajul pe culturi,animale sau maşini şi utilaje agricole,ele solicitând garanţii de tip ipotecar.S-a ajuns în situaţia în care nici mǎcar ipoteca asupra casei solicitantului de împrumut din mediul rural sǎ nu fie agreatǎ de bǎnci deoarece preţul caselor de locuit din majoritatea satelor(comunelor)este foarte scǎzut ca urmare a lipsei cererii pentru astfel de imobile.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate

OPERATIUNI BANCARE PRIVIND GARANTIA CREDITELOR 4.1 Evaluarea riscului in activitatea de creditare

Bancile trebuie sa identifice riscurile fiecarei cereri si propuneri de creditare, sa le recunoasca si sa contribuie la reducerea si chiar la eliminarea lor. Pentru aceasta, este necasarsi un studiu de senzitivitate sau risc, pentru ca numai in acest fel acesta se poate reduce sau elimina. In functie de acest studiu se aproba sau se refuza cererile de creditare. Reducerea riscului se poate realiza numai pe baza cunoasterii aprofundate a clientilor bancii a tuturor factorilor de decizie controlabili sau necontrolabili, a tuturor rezultatelor realizate ca urmare a aprobarii liniei de credit respective. Bancile trebuie sa cunoasca bine si factorii care conduc la nereusita si esecul afacerii. Riscul creditarii poate fi privit ca fiind inerent si se poate regasi in documentele, rapoartele, sintezele realizate la nivelul agentului economic care imprumuta de la banca. Acordarea creditelor este mai putin riscanta daca perioada de rambursare este mai scurta. De exemplu, pentru creditele pe termen scurt, riscul este mai mic. De aceea, specialistii bancii trebuie sa faca estimari cantitative cu privire la perioada de rotatie a capitalului circulant. Se au in vedere in acest sens: –durata stocurilor de materii prime; –durata stocurilor productiei neterminate; –durata stocarii produselor finite; –durata incasarilor de la debitori; –durata platilor catre furnizori. In evaluarea riscului creditarii, specialistii bancii au in vedere si problemele pe care le poate avea agentul economic la incheierea ciclului de fabricatie, comercializare si transferarea activelor in numerar. Riscul de creditare se include in tipul de risc financiar, care priveste structura finantarii afacerii. Acest risc financiar are un mare grad de dependenta de capacitatea clientului de a realiza performante si indeosebi profit, intrucat acesta este cel din care se ramburseaza datoria. Tot cu ajutorul profitului si al altor performate se perfectioneaza structura capitalului.

Bancile realizeaza evaluarea riscului in cadrul unui program complex de analiza a documentatiei de credit si de stabilire a garantiilor. Aceasta evaluare a riscului este o componenta a strategiilor bancilor comerciale. Aceasta intrucat, in analiza complexa se determina resursele, limitele, politica economica a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislatia economico-financiara, piata produsului si strategiile impartirii pietei. Indicatorii cei mai utilizati in analiza riscului de creditare sunt: 1.Raportul lichiditate / datorie totala pentru agentul economic. 2.Raportul profit brut / datorie totala pentru agentul economic. 3.Raportul datorii totale / (active totale pentru agentul economic care se imprumuta). Determinarea acestor indicatori se face pe perioade comparative si prin evaluarea tendintelor. Pentru o apreciere financiara generala asupra afacerii (creditarii) se mai foloseste analiza multivariabila, bazata pe modelul "Z" dezvoltat de J. Altman. Acest model se prezinta astfel: 1.2X1 +1.4X2 +3.3X3 +0.6X4 +1.0X5, unde X1 : capitalul circulant/active totale; X2 : profit net capitalizat/total active; X3 : datorii totale/total active; X4 : valoarea totala a capitalului actionarilor/total datorii; X5 : cifra de afaceri/total active. Altman considera ca la un punctaj mai mic de 1.8 agentul economic in cauza are mari sanse sa dea faliment. Un punctaj mai mare de 2.7 da garantia ca agentul economic ce imprumuta nu va da faliment. Metodele bancare de evaluare a riscului au in vedere urmatorii factori: –depasiri ale limitelor de creditare; –cresterea inexplicabila a limitelor facilitatilor de finantare;

–furnizarea de informatii financiare cu intarziere; –un raport defavorabil intre datorii si fonduri proprii; –modificari in conducere; –dezacordul intre datele contabile si de buget pe de o parte si datele de control; Alte institutii sau organisme internationale au fixat si o "lista" cu unii factori majori de risc: –ponderea capitalului in active fixe este prea mare; –fonduri de rezerva reduse; –amplasare gresita; –erori in gestionarea stocurilor; –expansiune necontrolata; –capitalizare insuficienta; –experienta putina; –probleme de personal; –birocratie. Banca ce acorda imprumutul intocmeste o lista mai cuprinzatoare decat cea expusa anterior. Ea trebuie sa cuprinda toti factorii de risc micro si macroeconomic. Exista urmatoarele forme de risc de creditare: –neindeplinirea obligatiilor agentului economic stipulate in contractul de credit; –modificarea ratei dobanzii pe perioada de creditare; –modificarea puterii de cumparare a monedei nationale.

In principal, neindeplinirea obligatiilor contractuale decurge din lipsa de lichiditate si solvabilitate a agentului economic imprumutat. Pentru a reduce sau chiar elimina riscul de creditare, bancile folosesc mai multe metode, printre care: –clauze suplimentare de garantare si protectie a capitalului imprumutat; –diversificarea produselor si serviciilor bancare; –introducerea primei de risc in rata dobanzii practicate. Intrucat despre diversificarea produselor si serviciilor s-a mai amintit in cadrul acestei lucrari, in cele ce urmeaza vom prezenta modul de determinare a primei de risc. Se au in vedere urmatoarele repere: –tendinta bancii de valorificare a capitalului imprumutat pe care o notam cu 1 + v; –tendinta de diminuare a capitalului imprumutat, notata cu 1 - d (care apare atunci cand o parte a creditului nu este restituita). Tinand seama de prima de risc, rata dobanzii devine: Rdr = (1 + v)/(1 - d) - 1 unde Rdr = rata dobanzii cu prima de risc. Practic, prima de risc se aduga la dobanda pietii. Se ia in calcul, media dobanzii pietei (se face pe trimestrele sau semestrele unui an). Exemplu practic: 20% din credite nu pot fi recuperate; 57% dobanda in primul semestru; 40% in semestrul al doilea. Rd = (57 + 40)/2 = 48.5% Rdr = (1 + 0.485)/(1 - 0.2) - 1 = 85.6%

Factorii de risc: 1.Supradimensionarea volumului afacerii fata de posibilitatile existente. 2.Structura necorespunzatoare a capitalului (existenta unui capital prea mare in active fixe si prea mic in active circulante). 3.Capitalizarea necorespunzatoare (profit reinvestit, dividende foarte mari sau prea mari sau prea multe). Simptome de risc: 1.Semnale financiare (cresterea stocurilor, intarzierea platilor); 2.Contabilitatea "creativa", "aranjarea unor indicatori"; 3.Semnale nefinanciare (refuzuri pentru calitatea produselor, depasirea termenelor de contracte); 4.Alte semnale (plecari de personal, actiuni in tribunal, zvonuri etc.). Reducerea riscului se realizeaza si prin urmarirea indicatorilor utilizati de anliza financiara. 4.2 Determinarea formelor de garantie a creditelor Necesitatea garantarii creditelor decurge din existenta riscului imprumutului. Deci banca trebuie sa asigure ca agentii economici care trebuie sa se imprumute au capacitatea restituirii creditelor si ofera posibilitatea recuperarii acestora si a dobanzilor aferente, cand nu isi achita aceste obligatii. Posibilitatile de rambursare sunt determinate pe baza analizei financiare si economice, a altor indicatori, date, studii, avizari. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari si pe proiecte de investitii prezentate la banca si pentru care se solicita credite. Studiul de fezebilitate trebuie sa constituie si de data aceasta (a stabilirii operatiilor) documetului principal. Se deduce din afirmatia de mai sus, ca existenta si determinarea exacta a garantiilor este mai importanta in cazul creditelor pe termen lung. Este firesc sa fie asa, intrucat imobilizarea fondurilor in credite este mai mare si mai de lunga durata in cazul creditarii obiectivelor este normal ca

garantiile imobiliare nu pot fi puse de regula in cazul creditelor pe termen scurt, intrucat patrimoniul agentului economic ar fi in permanent pericol de a se faramita si diminua. Se poate afirma ca garantiile reprezinta acoperirea materiala a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate. In practica internationala si cea romanesca exista trei tipuri principale de garantii pentru credite si anume: –garantii reale –garantii personale –alte garantii. Garantiile constituie deci un privilegiu pentru banca in raport cu alti creditori. Garantiile pentru credite sunt asiguratorii si sunt oferite, atat de agentii economici care imprumuta, cat si de alte persoane juridice sau fizice, care devin in acest fel garanti. Garantia este asa de importanta incat exista si o clasificare a creditelor acordate de bancile comerciale. Astfel, exista creditul garantat sau acoperit si creditul negarantat cu valori materiale. Creditul negarantat poate fi individual, cand se acorda unei persoane fizice fara nici o obligatie sau formalitate, creditul cu gir personal, pentru fiecare operatiune si creditul prin scont de polite. In acest din urma caz, mai multe persoane prin obligatii luate anterior, garanteaza rambursarea la scadenta. 4.3 Garantii reale Garantia reala reprezinta un activ acordat de catre un debitor unui creditor (in cazul nostru banca ce a acordat imprumutul), astfel incat datoria sa fie insotita de o anumita siguranta. Deci o garantie reala este intotdeuna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garantia reala consta in rezervarea unor bunuri individualizate in scopul garantarii creditului. Garantiile reale cuprind ipotecile si gajurile. Pentru a nu fi contestate, garantiile reale trebuie sa indeplineasca anumite conditii: –renuntarea debitorului si punerea gajului in posesia creditorului (bancii) sau a unei terte persoane convenite de cele doua parti;

–este necesar sa se incheie un contract, care sa expliciteze creditul si sa precizeze garantiile consimtite; –garantiile reale impun o responsabilitate din partea celor care le pastreaza; ei raspund de conservarea bunurilor ipotecate sau luate in gaj; –bunurile ce constituie garantii, nu se pot elibera decat cu acordul creditorului; –garantiile sa nu fie luate in perioadele periculoase ale unei tari (criza economica, inflatie galopanta, razboi); –banca trebuie sa fie constienta de faptul ca gajul sau poate fi preluat de catre un alt creditor privilegiat (bugetul statului). Banca mai poate fi afectata si de grija puterii politice de a ajuta sa supravietuiasca agenti economici cu dificultati. Este clar ca in acest caz se micsoreaza drepturile creditorilor beneficiari de ipoteci sau gaj. Este cazul cu ceea ce se intampla in tara noastra in aceasta perioada. Din aceasta cauza, banca trebuie sa acorde credite nu numai in functie de valoarea gajului, ci sa se aiba in vedere si justificarile economice si financiare. Acestea din urma pot descoperi riscuri serioase, care atrag dupa ele dificultati majore. Ca urmare, nu este eficient ca o banca sa acorde credite pe gaj, cu unele exceptii, cum ar fi avansul pe marfuri, credite acordate societatilor de comert exterior, credite pe perioade foarte scurte. Creditele care cer o garantie reala necesita o depunere in gaj a unor active. Vorbind de creditele pe termen scurt, gajul cuprinde active circulante (avansurile pe titluri, avansuri pe marfa si avansul pe piata). Avansul pe titluri este mai putin folosit, intrucat agentii economici nu au interesul sa detina in portofoliul lor, titluri cu negociere curenta. Totusi unii agenti economici patrund pe piata si procura titluri de valoare in scopul realizarii unui profit maxim. Aceste titluri pot constitui garantie pentru creditele acordate in scopul satisfacerii nevoilor de fonduri de rulment ale agentului economic. Avansul pe titluri poate fi luat mai mult in consideratie in viiitor pentru garantarea creditelor acordate persoanelor fizice.

Avansul pe marfa este un credit ce se acorda pentru industrie si comert. Pentru acest credit sunt luate in consideratie marfuri, care sunt constituite in gaj la banca. Avansul pe piata este o alta forma de creditare a productiei si are in vedere un activ circulant (productia neterminata, produse finite). Bancile manifesta o oarecare prudenta pentru astfel de creditari. Se apeleaza la adjudecari si licitatii si pentru ele se elibereaza cautiuni si garantii. Gajul este un accesoriu al contractului de credite. Prin el se remite bancii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste bunuri trebuie sa faca obiectul vanzarii-cumpararii, deci sa fie cuprinse in circuitul civil. Gajul este de doua feluri si anume: cu deposedare si fara deposedare. Gajul cu deposedare se mai numeste si amanet si presupune depunerea bunului mobil la banca. Obiectele gajului cu deposedare pot fi reprezentate de bunuri de volum mic si valoare mare (metale pretioase, opere de arta, bijuterii). Gajul fara deposedare se aplica numai asupra produselor solului, materiilor prime industriale, produselor in curs de fabricatie sau deja fabricate si aflate in depozit. Pentru ca aceste produse sa poata fi luate in garantie, se cere indeplinirea urmatoarelor conditii: –sa existe posibilitatea reala de obtinere a lor; –sa se afle la agentii economici sau in depozit; –sa existe o piata sigura de valorificare a produselor. Gajarea se face in ambele cazuri printr-un contract incheiat separat de contractul de credite, intre banca si agentul economic ce solicita imprumutul. Ipoteca reprezinta o garantie, care nu presupune deposedarea celui ce o prezinta in vederea obtinerii creditului. Cel care constituie ipoteca poate fi debitorul sau un garant. Drept obiect al ipotecii se pot lua in consideratie numai bunurile imobile actuale, nu si cele viitoare. Aceste bunuri trebuie sa fie incluse in circuitul civil si sunt formate din terenuri si cladiri de orice fel. Bunurile ipotecate pot fi luate in garantie numai la valoarea de asigurare, cand ele apartin persoanelor fizice, sau numai la valoarea de inregistrare in contabilitate daca apartin agentilor economici. Persoanele

fizice pot cere reevaluarea bunurilor ipotecate, daca considera ca valoarea reala a acestora este mai mare decat cea de asigurare. Bunurile imobile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a putea fi luate in consideratie la garantie: –sa poate fi vandute-cumparate; –sa permita amenajari si adaptari; –sa fie asigurate; –sa existe un inscris la notariat prin care sa se specifice valoarea bunului garantat; –cel ce constituie ipoteca sa aiba deplina capacitate de exercitiu asupra bunului ipotecat. Ipoteca trebuie inscrisa in registrul special de transcriptiuni si inscriptiuni sau in cartea funciara de la Judecatorie. Stingerea ipotecii are loc, in general odata cu plata ultimei rate scadente la creditul garantat din ea. 4.4 Garantii personale Garantiile personale reprezinta aranjamentele agentilor economici si persoane fizice prin care acestia se obliga sa suporte datoriile debitorilor catre banca pentru creditele acordate. Acest tip de garantie mai poarta denumirea de cautiune sau fidejusiune si este valabil daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: –sa existe un contract separat prin care o persoana fizica sau juridica se obliga sa garanteze obligatiile agentului economic imprumutat cu intregul sau patrimoniu; –cel ce garanteaza sa aiba deplina capacitate (sa aiba 18 ani daca este persoana fizica, sau sa fie legal constituita in cazul persoanei juridice); –garantul sa fie solvabil; –garantul sa domicilieze sau sa aiba sediul in judetul unde functioneaza banca ce acorda creditul;

–patrimoniul ce se constituie garantie sa nu fie afectat de alte datorii sau obligatii. Cautiunea sau garantia personala poate fi materializata si prin scrisoarea de garantie bancara. Aceasta este garantia data de o banca in favoarea unui agent economic sau persoane fizice care contracteaza un credit bancar. Scrisoarea de garantie bancara poate avea o diversitate de forme, dar trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente obligatorii: –sa precizeze clar suma creditului pentru care se emite garantia; –titularul creditului; –beneficiarul garantiei; –termenul de valabilitate a garantiei (care nu poate fi mai mic decat termenul de rambursare a creditului); –sa fie datata si semnata de banca ce emite scrisoarea (de persoanele ce angajeaza si reprezinta, patrimonial, banca). 4.5 Alte garantii Gajul general este un gaj comun la dispozitia tuturor creditorilor, acestia avand o pozitie egala fata de bunurile debitorului impotriva caruia se deruleaza executarea silita. De acest gaj nu confera bancii privilegiu de a-si recupera singura datoriile (ca in cazul garantiilor reale), ceea ce inseamna ca riscurile ei sunt mult mai mari. Gajul general cuprinde intreg patrimoniul debitorului, deci atat bunurile mobile, cat si cele imobile. El reprezinta o garantie prin efectul legii (chiar daca nu s-a incheiat un inscris separat). Depozitele in lei si valuta Este vorba numai de disponibilitatile banesti constituite in depozite distincte, create special in scopul garantiei creditelor. Aceste depozite se constituie pe baza unor contracte de gaj cu deposedare. 4.6 Asigurarea activelor imprumutatilor constituite garantie a creditelor

Bunurile constituite garantie sunt asigurate pe toata durata creditarii. Asigurarea se face la valorile cu care bunurile respective sunt luate in calcul la fixarea garantiei. Daca totusi asigurarea se face doar pe un singur an, ea trebuie reinnoita anual de catre agentul economic imprumutat. Imobilele sunt luate in garantie la valoarea de asigurare inscrisa la administratia financiara. Toate drepturile cu titlu de despagubiri din asigurarea bunurilor sunt acceptate de banca drept garantie a creditelor acordate bancii creditoare. Imprumutatii sunt obligati sa predea bancii politele de asigurare, care se pastreaza la aceasta pana la rambursarea tuturor creditelor si dobanzilor.