Tema Și Viziunea Despre Lume În Opera O Scrisoare Pierdută" de Ion Luca Caragiale [PDF]

Zitiervorschau

Tema și viziunea despre lume în opera „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale Comedia „O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale, apare în anul 1884. Astfel este o operă din perioada antebelică, aparținând epocii marilor clasici, din care mai făceau parte Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Titu Maiorescu și Ion Creangă. Capodopera literară aparține realismului. Realismul este un curent literar și artistic care a început să se manifeste spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, ca o reacție împotriva romantismului. O primă trăsătură a realismului este mimesis, ceea ce reprezintă un concept literar ce se bazează pe prezentarea verosimilă a realității. Aceasta se justifică prin exemple de ocupații reale, cum ar fi prefect, președinte al unor comitete, avocat, director al unui ziar, „polițai”; precum și numele unei publicații existente pe piață, și anume ziarul „Răcnetul Carpaților”. Altă trăsătură a realismului este tipologia de personaje. În operă se identifică diverse tipologii de oameni simpli, cum ar fi: politicianul demagog, reprezentat de Nae Cațavencu, femeia adulterină este singura femeie din operă, Zoe Trahanache. Zoe este singurul personaj feminin din literatura lui Caragiale care nu ilustrează tipul mahalagioaicei. Tipul slugarnicului îl reprezintă Ghiță Pristanda, incultul este Agamemnon Dandanache, amorezul este Ștefan Tipătescu, iar arivistul este „Agamiță”. Tematica este cea socială. Comedia este specia genului dramatic prin intermediul căreia se stârnește râsul spectatorilor sau a cititorilor prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit. Principala temă a operei este viața politică și de familie a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc. De asemenea, textul se bazează pe satirizarea unor defecte omenești, transformând opera într-o comedie de moravuri. Sursa principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și tipurile de comic. Între tipurile de comic se evidențiază comicul de nume, majoritatea numelor personajelor fiind date cu scopul unei caracterizări extrem de fine a personajelor. De exemplu, Cațavencu este un om fățarnic, ipocrit, dovadă fiind cuvântul de la care s-a format numele său, „cațaveică”ce înseamnă haină cu două fețe. De asemenea, se remarcă inevitabil comicul de limbaj, de caracter și de situație. Fiind o comedie de moravuri, un rol important îl joacă și comicul de intenție. Opera este structurată pe patru acte și multiple scene. O primă scenă reprezentativă pentru tema comediei, și anume viața politică și de familie a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, este cea a numărării steagurilor. Prefectul județului, Tipătescu, împreună cu polițistul Pristanda discută într-o încăpere despre o știre dintr-un ziar al rivalului prefectului. Discutând, prefectul îi insinuează polițistului că nu a cumpărat cele patruzeci și patru de steaguri de la Comitet, ci a cumpărat doar cincisprezece, restul de bani oprindu-i pentru el. Pristanda nu recunoaște, ba chiar propune să le numere. După ce a enumerat câteva locuri unde a amplasat steaguri, le reia și adună greșit doar pentru a-i ieși la numărat toate cele patruzeci și patru de steaguri. În această scenă se prezintă dialogul între un polițist corupt și prefectul județului care îl trece cu vederea. Datorită faptului că Pristanda se lingușește, iar sistemul este de așa natură, prefectul nu îl

sancționează, ba chiar îl înțelege. În viața politică, funcționarii se păcălesc între ei datorită egoismului și corupției. Pristanda îl minte pe mai marele său, iar când vede că nu îl poate păcăli, recunoaște greșeala, enunțând și motivul: „famelie mare, renumerație mică”. O altă scenă semnificativă pentru tema comediei este sosirea lui Agamemnon Dandanache. Acesta este un luptător de la patruzeci și opt care este ales drept deputat. După ce sosește în locul în care se aflau Zoe și Tipătescu, domnul Trahanache îl prezintă celor doi pe Agamemnon Dandanache. Acesta face o înlănțuire de confuzii și este extrem de neatent și uituc. Mai mult, are și defect de vorbire, vorbind peltic, eliptic și sâsâit. Replicile sale sunt lipsite de coerență și de înțeles. Folosește foarte multe interjecții, precum „pac”, „hodoronchodoronc”, „zdronca-zdronca”, descriind astfel drumul parcurs până în acel loc. Folosește des apelativele „puicusorule” și „neicusorule”. Acesta este tipul arivistului, nevrednic de această funcție pe care o obține. Politicianismul românesc corupt este dovedit odată în plus prin această scenă. Un om simplu, necunoscut, fără realizări, ajunge într-o funcție mare care necesită responsabilitate. Astfel, cei care au grijă ca el să fie ales, îl transformă în marioneta lor politică. Pentru a-și împlini scopurile politice corupte, acești politicieni aleg un om care nu poate nici să alcătuiască o replică destul de coerentă, nici să ducă la capăt o idee. Acțiunea operei poate fi structurată pe momentele subiectului. Intriga, care reprezintă pierderea scrisorii și plasarea ei în posesia lui Cațavencu, este plasată înaintea începerii acțiunii din operă, așadar înaintea expozițiunii. În expozițiune se desfășoară convorbirea dintre Tipătescu și Pristanda, precum și scena numărării steagurilor. Desfășurarea acțiunii începe din momentul în care Trahanache îi comunică lui Tipătescu că adversarul lor politic deține o scrisoare amoroasă compromițătoare, scrisă chiar de prefect către Zoe. Farfuridi și Brânzovenescu, îl acuză pe Trahanache de trădare. Lângă Zoe și prefect, apare un alegător turmentat care relatează cum a găsit scrisoarea și i-a oferit-o lui Nae. Din ordinul prefectului, Pristanda îl arestează pe Nae, fapt ce a determinat-o pe Zoe să îi convingă într-un final pe Trahanache și pe Tipătescu să îl susțină pe Nae la alegeri. Punctul culminant îl formează discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu; anunțarea numelui „Dandanache” și iscarea unui scandal în care Nae își pierde pălăria. Dandanache ajunge în capitala județului, iar Zoe obține scrisoarea originală din pălăria pierdută de Nae, pe care a găsit-o alegătorul. Deznodământul prezintă desfășurarea festivității la care participă toate personajele. Conflictul este un element deosebit de important pentru o operă dramatică, deoarece declanșează acțiunea și contribuie la desfășurarea ei, menținând și atenția cititorului. Acesta este de două feluri: interior și exterior. Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea, pentru puterea politică, a două forțe opuse, și anume reprezentanții partidului aflat la putere și gruparea independentă din jurul lui Nae Cațavencu, proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților” și priceput avocat. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, cu alte cuvinte, între esență și aparență. În operă se remarcă și conflicte secundare. Farfuridi și Brânzovenescu se tem de trădarea prefectului, pornindu-se astfel împotriva lui și amenințându-l că îi vor face plângere. De asemenea, se iscă un conflict între Zoe și Tipătescu. Prefectul nu renunță la poziția, orgoliul și planurile sale, iar Zoe dorește să îl convingă să abandoneze toate de dragul ei. Conflictul interior se remarcă la Tipătescu. Acesta oscilează între datoria sa de prefect, respectul pentru colegii din partid, dar și pasiunea pentru Zoe.

Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale, denotă incultura, statutul de parvenit din sfera limbajului politic. Neologismele pronunțate greșit „soțietate”, „prințip”, „dipotat”, „endependant”; precum și truismul „unde nu e moral, acolo e corupție”, tautologia „enteresul și iar enteresul” și cacofonia „va să zică că nu le are”, sunt specifice personajului Trahanache și reflectă incultura sa, precum și naivitatea aparentă care îl caracterizează. De asemenea, își dovedește viclenia prin ticul verbal „aveți puțintică răbdare”. Rostind acest enunț, caută să tragă de timp în favoarea sa. Limbajul lui Agamemnon Dandanache este unul total neîngrijit. Este lipsit de sens și coerență, totodată însoțit de greșeli de exprimare, ticuri verbale, vocabular redus și multe interjecții. În concluzie, opera „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie de moravuri, încadrată în universul operelor realiste, având ca temă viața politică și de familie a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, temă justificată prin scene reprezentative, precum și prin conflictele existente.