Suport Curs Mecanica Agricola [PDF]

Zitiervorschau

INTRODUCERE Calificarea “Lucrător în mecanică agricolă” asigură absolvenţilor capacitatea de a realiza exploatarea şi întreţinerea tractoarelor, maşinilor şi instalaţiilor agricole precum şi reparaţii curente în atelierele mecanice.

MODULUL I. ORGANELE DE MASINI 1.1. Prezentarea organelor de masini Organele de maşini sunt piese sau subansamble, având un rol funcţional bine determinat, care intră în componenţa maşinilor şi mecanismelor. De regulă, maşinile şi utilajele sunt divizate, după anumite criterii, în ansamble şi subansamble, care – la rândul lor – sunt formate din organe de maşini. Ansamblele reprezintă grupuri de mecanisme, cu rol funcţional bine determinat, reprezentând unităţi distincte din punct de vedere constructiv (exemple: cutiile de viteze, reductoarele de turaţie, module de translaţie etc.). Subansamblele sunt alcătuite din organe de maşinii, şi au un rol funcţional mai limitat decât ansamblele (exemplu: arborele unui reductor sau cutii de viteze, pe care sunt montate roţile dinţate, rulmenţii şi alte piese auxiliare, necesare fixării axiale etc.). Funcţionarea sigură şi economică a unei maşini depinde de modul în care au fost calculate, proiectate şi executate organele de maşini componente. Calculul şi proiectarea acestora trebuie să se facă ţinându-se seama de solicitările reale şi de condiţiile reale de funcţionare în cadrul maşinii respective.

1.1.1. Structura sistemelor tehnice Definirea sistemului tehnic. Masina, mecanism, organ de masini. Sistemele sunt creatii tehnice complexe care lucreaza cu o precizie ridicata, constituite din repere ce se conjuga intre ele in mod bine determinat, in vederea indeplinirii unui scop tehnologic final. (ex: masini, agregate si mecanisme). Ele prezinta diferite grade de complexitate si diferite roluri functionale. Din punct de vedere al complexitatii, sistemele tehnice mecanice se impart in: • masini • mecanisme • organe de masini. Masinile sunt sisteme tehnice formate din unul sau mai multe elemente ce realizeaza intre ele miscari relativ bine determinate si care sunt utilizate fie pentru transformarea energiei dintr-o forma in alta, dintre care una este energie mecanica, fie pentru transformarea unei anumite forme de energie in lucru mecanic. In primul caz poarta numele de masini de forta, iar in cel de-al doilea se numesc masini de lucru. 1. Masinile de forta sunt: a. motoare – transforma energia dintr-o forma anumita in energie mecanica; · exemplu: motoare hidraulice, eoliene, termice, electrice, etc. b. generatoare – transforma energia mecanica in alte forme de energie ; · exemplu: generatoare hidraulice, eoliene, termice, etc. 2. Masinile de lucru pot fi: a. de prelucrare – ele modifica forma, dimensiunile si aspectul unor corpuri;

1

· exemplu : masini – unelte, masini – agricole, etc. b. de transport – sunt folosite pentru deplasarea unor corpuri; · exemplu: macarale, pompe, transportoare, etc. Mecanismele sunt sisteme tehnice ale caror elemente au miscari determinate si periodice daca se imprima miscarea de catre un element numit “conducator” fata de un element fix (piesa de baza a masini). Ele au ca scop transmiterea sau transformarea unei miscari in alta forma de mancare. Dupa felul transmiterii miscarii intre elementele conducatoare si cele conduse se deosebesc trei cartegorii de mecanisme: 1. transmiterea se realizeaza prin contact direct (exemplu: roti dintate, roti cu frictiune, etc.) 2. transmiterea are loc prin elemente flexibile ( exemplu: transmisia prin curele, lanturi, etc.) 3. pentru transmitere se folosesc legaturi rigide ( exemplu: ansamblul biela manivela, etc.) Elemente cinematice sunt corpuri sau piese legate intre ele prin cuple ( legaturi) cinematice in scopul transmiterii miscarii si fortei. In teoria mecanismelor notiunile de “element cinematic” si “organ de masina” sunt sinonime. Dispozitivele sunt ansambluri de piese legate intre ele, astfel incat sa indeplineasca un anumit rol functional din cadrul unui sistem tehnic. Dupa functiile pe care le indeplinesc, dispozitivele pot fi : · de fixare (ex: bride, cleme) · de presare (ex: bucse de presare) · de ghidare (ex: bucse de ghidare) Organele de masini sunt piese componente ale unei masini sau ale unui mecanism, care au un rol bine determinat, corespunzator scopului pentru care au fost create. Ele sunt formate dintr-un singur corp solid (surubul) sau mai multe corpuri asamblate care indeplinesc o functiune anumita ( piston, lagar) ce pot fi calculate si proiectate separat de un ansanblu din care vor face parte.

Schema de principiu a unui sistem tehnic DISPOZITIVE

MASINA MOTOARE

MECANISME

MASINA DE LUCRU

ORGANE DE MASINI

1.1.2. Clasificarea şi rolul organelor de maşini Organele de masini se pot clasifica dupa criteriul constructiv, criteriul functional, cel economic, cel tehnic sau cel estetic. 1. Din punct de vedere constructiv, al complexitătii - deosebim urmatoarele organe de masini: a. simple - executate dintr-o singura piesa: şurubul, nitul, bolţul, ştiftul, pana, arborele, arcul, rolele;

2

b. complexe - constituite din cel putin un ansamblu de piese care indeplinesc un rol functional, indeplinind conditii constructive, de mintaj sau de transport: lagarele, rulmenti, arcuri, cuplaje, biele, robineti, etc. 2. Din punct de vedere al rolului functional deosebim urmatoarele grupe de organe de masini: a. organe de asamblare sau pasive: – fixa: suruburi, nituri, pene; – mobila: lagare, arbori, osii b. organe de sustinere a miscarii de rotatie; c. organe de transmitere a miscarii de rotatie sau active: cuplaje, roti, curele, arbori,etc. d. organe pentru conducerea si comanda circulatiei fluidelor. 3. Din punct de vedere al domeniului de folosire, organele de maşini pot fi cu destinaţie universală sau specială. Organele de maşini cu destinaţie universală se întâlnesc în majoritatea maşinilor si utilajelor (exemple: şuruburi, piuliţe, bolţuri, ştifturi, pene, arcuri, arbori etc.) şi, de regulă, sunt standardizate şi se execută de către firme specializate. Organele de maşini cu destinaţie specială se întâlnesc numai la anumite maşini (exemple: arbori cotiţi, biele, pistoane, etc.). 4. Din punct de vedere al miscarii, organele de masini pot fi: a. organe de masini pasive – aflate in permanenta in repaus, necontribuind la transmiterea sau la transformarea miscarii; aceastea pot fi elemente de ansamblare si sustinere: stifturi, pene, suruburi de fixare, etc. b. organe de masini active – cu rol de transmitere si transformare a miscarii: suruburi de miscare, roti dintate, roti de curea, etc.

1.1.3. Cerinte impuse organelor de masini Pentru a corespunde scopului si pentru indeplinirea cat mai fidel cerintele pentru care au fost create, organele de masini trebuie sa indeplineasca mai multe conditii, numite conditii de calitate, conditii impuse pentru a avea valoare si a fi competitive. Aceste conditii sunt prezentate in tabelul urmator: Tabelul 1 – Conditii impuse organelor de masini Nr. Crt .

Criteriul de clasificare

Conditia

Definire

Siguranta in exploatare Executabil tehnologic

Daca un organ de masina se uzeaza sau se rupe, el nu va periclita funnctionarea celorlalte organe de masini Se fabrica si se monteaza usor Functioneaza conform destinatiei pentru care a fost conceputa si respecta conditiile de utilizare cat mai mult timp Organul de masina poate fi repus in stare de functionare intrun interval de timp cat mai scurt Conditie legata de timpul scurs pana la deteriorarea organului de masina sau a suprafetelor sale de lucru. Durabilitatea organului de masina este de regula limitata in timp si este legata de pastrarea performantelor tehnice. Factorii de mediu ce actioneaza asupra organelor de masini sunt: • umiditatea • praful • temperatura • socurile, vibratiile si ciocnirile

Fiabilitate Mentenabilitate 1.

Constructiv Durabilitate

Rezistenta la actiunea mediului 2.

Functional

Functionare sigura si fara variatii de caracteristica

3

Simple sigure si comode Functionare fara zgomot Functionare regulata si fara vibratii

3.

Economic

Cheluieli de fabricatie cat mai scazute

Cheltuieli de exploatare Tehnologie adecvata 4.

Tehnologic

Consum mic de energie Intretinere si montare usoara

5.

Estetic

Aspect

Se refera la: • alegerea materialelor corespunzatoare, evitandu-se folosirea celor scumpe si greu de procurat • alegerea rationala a dimensiunilor, a coeficicientilor de siguranta, precum si a valorilor admisibile pentru eforturi unitare si deformatii • masa proprie – gabaritul redus, precum si adaosurile mici duc la scaderea costurilor • utilizarea elementelor standardizate sau tipizate • timpl de atingere a regimului optim • consumul de energie si materiale auxiliare Necesita o tehnologie adecvata numarului de bucati, iar acolo unde numarul pieselor fabricate este mare, se pot aplica mecanizarea si automatizarea proceselor tehnologice. Are consum mic de energie, consum de munca mic si un numar redus de probe si incercari Forma constructiva, suprafetele si modul de vopsire sunt ingrijite.

Standardizarea organelor de masini Prin standardizare se înţelege stabilirea şi aplicarea unor norme care reglementează calitatea, caracteristicile sau forma unui produs; aceste norme se numesc standarde. Standardizarea este un mijloc important pentru creşterea producţiei, a preciziei produselor şi a calităţii acestora. Standardizarea este o activitate tehnico-ştiinţifică organizată, desfăşurată în scopul sistematizării situaţiilor repetabile, a convenţiilor de reprezentare, a metodelor optime pentru calcul, a proiectării formei şi dimensiunilor, în scopul sistematizării exploatării, întreţinerii, reparării şi controlului de calitate. In anumite condiţii, ea poate fi numită normalizare. Interschimbabilitatea organelor de masini Interschimbabilitatea este reprezentată de însuşirile calitative ale pieselor, de a fi schimbate prin asamblare cu oricare din piesele altei maşini, respectând în totalitate condiţiile funcţionale ale sistemului tehnic ale cărui părţi componente sunt. Interschimbabilitatea este asigurată atunci când sunt îndeplinite condiţiile următoare: • toleranţele sunt bine stabilite; • tehnologiile şi utilajele utilizate au precizie ridicată, pentru realizarea pieselor şi a ansamblelor interschimbabile; • forma constructivă şi materialele alese respectă condiţiile standard; • stocul de piese interschimbabile este refăcut cu regularitate. In construcţia de maşini şi aparate se pune problema ca diferitele organe de maşini şi piese să fie astfel dimensionate, ca valoare şi abateri-limită, încât ele să se poată asambla oricând şi oriunde. Astfel, asamblarea se poate realiza cu piesele luate la întâmplare şi fără ajustări, făcând ca ansamblul să funcţioneze în bune condiţii. Piesele şi organele de maşini care au această proprietate se numesc interschimbabile. Problema interschimbabilităţii se pune nu numai în cazul organelor de maşini sau a pieselor izolate, ci şi la materii prime, semifabricate, ansambluri întregi (de exemplu, motoare electrice care trebuie să se monteze la diferite maşini şi instalaţii; rulmenţi care trebuie să se

4

monteze în locurile prevăzute special ş.a.). In general, mai toate produsele trebuie să fie interschimbabile, să respecte dimensiuni standardizate (exemplu: becurile electrice trebuie să se înşurubeze în orice dulie de dimensiuni corespunzătoare; cheile fixe mecanice trebuie să se potrivească la piuliţele respective ş.a.). Interschimbabilitatea poate fi realizată prin fixarea, de la început, cu ajutorul toleranţelor, a limitelor dimensiunilor liniare şi unghiulare. In scopul asigurării interschimbabilităţii diferitelor organe de maşini, piese şi ansambluri, a fost necesar să se standardizeze întâi sistemul de toleranţe şi ajustaje (o grupare de câmpuri de toleranţă cu poziţii bine stabilite, alcătuite pe baza unor considerente teoretice şi practice şi clasificate la nivel naţional sau inernational). In acest sens, s-a limitat domeniul dimensiunilor nominale ale diferitelor org organe de maşini, piese şi ansambluri la un număr cât mai restrâns posibil şi, corespunzător, a fost restrâns numărul de abateri-limită ce pot fi prescrise dimensiunilor nominale. Aceasta conduce la limitarea numărului de scule de prelucrare, precum şi a numărului mijloacelor de măsurare, cu influenţă benefică asupra costurilor. De asemenea, este posibilă standardizarea sculelor. dispozitivelor, calibrelor etc, ceea ce permite restrângerea de tipuri şi dimensiuni ale acestora şi face posibilă execuţia lor în întreprinderi specializate.

TEME SI TEST - Structura sistemelor tehnice A. Alegeţi varianta corectă de răspuns: 1. Părţile componente ale maşinilor cu rol în transmiterea mişcării sau în transformarea unei mişcări în altă formă de mişcare se numesc: a) organe de maşini active; b) maşini; c) mecanisme; d) organe de maşini. 2. Condiţia impusă organelor de maşini de a funcţiona conform destinaţiei pentru care au fost concepute cât mai mult timp, respectând condiţiile de utilizare, se numeşte: a) mentenabilitate; b) fiabilitate; c) standardizare; d) durabilitate. 3. Insuşirea calitativă a pieselor de a fi schimbate prin asamblare cu oricare dintre piesele altei maşini, respectând condiţiile funcţionale ale sistemului tehnic, se numeşte: a) toleranţă; b) interschimbabilitate; c) standardizare; d) mentenabilitate. 4. Capacitatea unui organ de maşină de a fi repus în stare de funcţionare într-un interval de timp cât mai scurt poartă numele de: a) durabilitate; b) mentenabilitate; c) fiabilitate; d) interschimbabilitate. 5. Păstrarea în timp a performanţelor tehnice ale unui organ de maşină se numeşte: a) mentenabilitate; b) rezistenţă la acţiunea mediului; c) durabilitate; d) fiabilitate. 6. Activitatea tehnico-ştiinţifică desfăşurată în scopul sistematizării situaţiilor repetabile, a condiţiilor de reprezentare, a modelelor optime de calcul a proiectării formei şi dimensiunilor pentru sistematizarea exploatării, se numeşte: a) standardizare; b) normalizare; c) rezistenţă la acţiunea mediului; d) interschimbabilitate. B. Apreciaţi cu adevărat (A) sau fals (F) următoarele enunţuri:

5

Nr. Enunţ crt. 1 Maşinile sunt utilizate pentru transformarea unei anumite forme de energie în lucru mecanic sau pentru transformarea unei forme de energie în altă formă. 2 Organele de maşini sunt piese componente cu un singur mecanism. 3 Organele de maşini active transmit sau transformă mişcarea. 4 Fiabilitatea este proprietatea de a îndeplini cerinţele pentru care au fost proiectate şi fabricate piesele. 5 Durabilitatea este legată de păstrarea performanţelor tehnice. 6 Standardizarea este o activitate desfăşurată în scopul sistematizării situaţiilor repetabile apărute în construcţia organelor de maşini. 7 Standardizarea la nivel de ramură industrială se numeşte normalizare. 8 Interschimbabilitatea este reprezentată de însuşirile calitative ale pieselor de a fi schimbate prin asamblare cu oricare din piesele altei maşini.

A

F

C. Intocmiţi o fişă recapitulativa după modelul prezentat în continuare. Răspundeţi la cerinţele cuprinse în ea şi apoi adăugaţi-o în portofoliul Organe de maşini. Folosiţi această fişă de câte ori aveţi nevoie să vă împrospătaţi cunoştinţele. Organe de maşini

FIŞĂ RECAPITULATIVĂ Tema: Structura sistemului tehnic 1. Definiţi sistemul tehnic. 2. Definiţi componentele sistemelor tehnice, după complexitate: a) maşini; b) mecanisme; c) organe de maşini. 3. Clasificaţi sistemele tehnice: a) din punct de vedere constructiv; b) din punct de vedere funcţional; c) din punct de vedere al mişcării efectuate. 4. Enumeraţi condiţiile impuse organelor de maşini: Nr.crt.

Condiţia

Caracterizarea condiţiei Criteriul de clasificare

1. 2.

6

5. Standardizarea organelor de maşini. 6. Interschimbabilitatea organelor de maşini.

1. 2. Descrierea organelor de mașini simple 1.2.1. Asamblari nedemontabile • Asamblari prin nituire • Asamblari prin sudare • Asamblari prin lipire 1.2.2. Asamblari demontabile • Asamblari prin filet • Asamblari prin pene • Asamblari prin caneluri • Asamblari prin arcuri • Armaturi si robineti Asamblarea mecanică este reprezentată de legătura realizată între două sau mai multe piese, în scopul creării unui ansamblu sau a unui subansamblu. In cazul asamblărilor nedemontabile, piesele nu mai au posibilitatea mişcării relative unele în raport cu altele. Asamblările nedemontabile pot fi: 1) asamblări directe; 2) asamblări indirecte. Asamblările directe realizează direct legătura între piesele componente. Pot fi realizate prin sudare, îndoire, crestare, strângere. Asamblările indirecte realizează legătura între elementele componente, prin intermediul unor piese sau substanţe. Printre acestea, enumerăm: asamblările prin sudură, asamblările prin nituire, asamblările prin lipire.

7

1.2.1. Asamblari nedemontabile 1.2.1.1 Asamblări prin nituire Caracterizare generală Până când sudura a început să fie folosită, nituirea reprezenta singura modalitate de asamblare folosită la construcţia de poduri, cazane, vapoare, construcţii metalice. Deşi aria ei de utilizare s-a restrâns considerabil, sunt încă domenii în care această metodă de asamblare rămâne una care prezintă avantaje certe, din punct de vedere tehnologic sau economic. Nituirea se aplică la materialele greu sudabile sau în cazul în care nu este permisă încălzirea materialului si vibratii. Nitul este organul de maşină folosit la asamblarea nedemontabilă a două sau a mai multor piese (table, profiluri, piese de formă plată). Pentru desfacerea legăturii realizate, nitul se distruge cu dalta sau folosind flacăra oxiacetilenică. Fig 1. Nitul

Nitul este format din: - tijă cilindrică; - un cap format din fabricaţie; - un cap format în timpul nituirii. Pentru a putea fi realizată nituirea, tija nitului este construită mai lungă decât grosimea totală a tablelor ce urmează a fi asamblate, pentru ca prin batere să se realizeze al doilea cap al nituirii. Niturile se realizează din materiale diverse, în funcţie de materialele ce trebuie asamblate şi de forţele la care va fi solicitat ansamblul. Pentru confecţionarea niturilor pot fi folosite: oţelul carbon obişnuit OL 34; OL 37; alama Am 63; cuprul Cu 5; aluminiul Al 99,5. Caracteristicile principale pe care trebuie să le îndeplinească materialele pentru confecţionarea niturilor sunt rezistenţa suficient de mare la rupere şi o plasticitate bună. In industria chimică, aviaţie sau mecanică fină, se folosesc pentru nituire o serie de aliaje uşoare, cu caracteristici speciale, cum sunt: anticorodal, avional, aluman, ergol. Clasificarea niturilor Clasificarea nituirilor se poate face după mai multe criterii, şi anume: 1. Dupa forma aşezării nituirilor: a) nituire prin suprapunere (fig. 2), care poate fi: nituire simplă (fig. 2, a); nituire dublă (fig. 2 b); nituire multiplă. b) nituire prin eclise (fig. 3): nituire cu o singură eclisă (fig. 3, a); nituire cu două eclise (fig. 3 b). Aceste nituiri pot fi cu două sau mai multe rânduri.

Fig 2. Nituiri prin suprapunere

Fig 3. Nituiri cu eclise

2. După scopul nituirii: a) nituiri de rezistenţă - pentru eforturi mari; nituiri de etanşare - pentru a împiedica lichidele să treacă prin legătura realizată; b) nituirea de etanşare poate fi îmbunătăţită prin operaţii de ştemuire, chituire etc; 8

c) nituire de rezistenţă şi etanşare - realizată la cazane, rezervoare care lucrează sub presiune. Metoda este utilizată foarte rar astăzi. 3. După modul de execuţie, nituirea se poate face la rece sau la cald. Nituirea la rece se realizează în cazul niturilor cu diametrul de până la 8 - 10 mm; nituirea la cald se realizează pentru nituri cu un diametru ce depăşeşte 10 mm. Pentru nituirea la cald, se foloseşte o forjă sau încălzirea electrică, până la temperatura de 1100°C, la roşu. 4. După forţa necesară nituirii, aceasta poate fi manuală şi mecanizată. Pentru nituirea mecanizată, se folosesc maşini pneumatice, hidraulice sau maşini speciale de nituit. Clasificarea niturilor se face și după materialul din care sunt confecţionate, după forma nitului şi după destinaţia acestuia. • Din punctul de vedere al materialului, niturile se clasifică astfel: nituri de oţel, nituri de cupru; nituri de aluminiu; nituri din aliaje uşoare (anticorodal, avional, aluman, ergol). • Din punctul de vedere al formei, niturile se caracterizează atât prin forma capului, provenită din fabricaţie, cât şi prin diametrul tijei. Atât forma cât şi dimensiunile sunt standardizate. Dimensiunea capului este condiţionată de diametrul tijei, care este dependent de solicitare şi de condiţiile de rezistenţă la care este supus nitul. De aceea, prin standarde, dimensiunile sunt stabilite în funcţie de diametrul tijei. • După rolul funcţional, niturile pot fi: nituri de rezistenţă; nituri de etanşare; nituri de rezistenţă-etanşare.

9

1.2.1.2. Asamblari prin sudare Asamblarea prin sudare se realizează îmbinări nedemontabile pentru piese metalice, folosind încălzirea locală, presiunea, şocul, cu sau fără materiale de adaos. Prin procedeul de sudare se realizează o legătură atomică între piesele asamblate sau între piesele asamblate şi materialul de adaos. Avantajele construcţiilor sudate sunt următoarele: • economie de materiale şi manoperă în raport cu construcţiile nituite, ceea ce duce la un preţ mai scăzut şi greutate mai mică; • realizarea de piese cu complexitate şi rezistenţă crescută; • productivitate crescută a muncii; • posibilitatea mecanizării şi automatizării operaţiilor de sudare; • etanşeitate şi siguranţă în exploatare pentru construcţiile realizate;

10

• eliminarea zgomotului produs la operaţia de îmbinare prin nituire. Dezavantajele asamblărilor sudate sunt: • costuri ridicate ale sudării, cauzate de condiţiile speciale impuse; • necesită dispozitive speciale de poziţionare în cazul formelor complicate; • dificultatea de detectare a defectelor sudurii; • necesită aparatură complicată pentru control şi personal calificat; • îmbinările sudate prezintă sensibilitate crescută la solicitări variabile. Elemente ale asamblărilor sudate Sudura este rezultatul sudării şi este formată din materialele de bază ale piesei şi materialul de adaos ce formează legătura dintre piese. Ea se poate realiza direct sau indirect. Sudura directă se realizează fără material de adaos, direct între piesele sudate. Operaţia se realizează prin încălzire locală şi presiune. Sudura indirectă se realizează cu material de adaos similar cu al pieselor asamblate. Operaţia se realizează prin încălzirea locală a pieselor de îmbinat şi topirea materialului de adaos. Cordonul de sudură, numit şi cusătură, este realizat prin topirea materialului de adaos şi, parţial, a materialului piesei. Baia de sudură este topitura ce apare în procesul de sudare. Materialul de bază este materialul din care sunt realizate piesele ce trebuie îmbinate. Sudabilitatea este capacitatea materialului de a se suda în bune condiţii, fără defecte, folosind un procedeu tehnologic cunoscut. Din punctul de vedere al sudabilităţii, materialele pot fi: • perfect sudabile; • satisfăcător sudabile; • limitat sudabile; • rău sudabile. La oţeluri, sudabilitatea scade odată cu creşterea conţinutului de carbon. Oţelurile-carbon sunt perfect sudabile prin toate procedeele cunoscute. Tipuri de suduri Din punctul de vedere al procedeului tehnologic şi al sursei de încălzire, sudurile se clasifică în: 1. Sudare prin presiune • cu gaze; • electrică. a) cap la cap: b) cu margini suprapuse: - prin refulare; - prin puncte; - cu scântei; - în linie. 2. Sudare prin topire • cu gaz; • cu arc electric; • prin turnare. Din punctul de vedere al scopului pentru care este realizată sudura, există clasificarea: a) sudură de rezistenţă - pentru organe de maşini care preiau eforturi mari; b) sudură de etanşeitate - nu permite trecerea fluidelor prin îmbinare; c) sudură de încărcare - pentru recondiţionarea organelor de maşini, prin aducerea la dimensiuni normale; d) sudură specială - pentru organe de maşini supuse la solicitări dinamice sau la şocuri.

După forma secţiunii transversale, sudurile pot fi clasificate conform tabelului urmator:

11

După forma suprafeţei materialului de adaos, sudurile se clasifică în: plane, concave, convexe (fig. 4). Fig. 4 Suduri sudură plană; b - sudură concavă; sudură convexă.

ac-

După poziţia cusăturii sudate, sudurile se împart în: • sudură orizontală pe tablă orizontală (fig. 5 a); • sudură orizontală pe tablă verticală (fig. 5 b); • sudură verticală pe tablă verticală (fig. 5 c); • sudură orizontală pe table verticale (fig. 5 d); • sudură peste cap (fig. 5 e). Fig. 5 Suduri

Sudurile pentru table se aplică şi altor organe de maşini, cu menţiunea că zona de sudat se asimilează cu o tablă. Pentru sudarea barelor cilindrice, capetele se teşesc în „X" (fig. 6).

Fig. 6. Sudura barelor cilindrice 1,2,3,4 – generatoare sudate

Deformaţii şi tensiuni remanente din asamblări sudate

12

12.1.3. Asamblari prin lipire Lipirea este un procedeu de asamblare nedemontabilă, realizată la piese metalice, cu material de adaos în stare fluidă. Materialul de adaos se numeşte aliaj de lipit, iar temperatura de topire a aliajului este cu minimum 50 °C mai mică decât temperatura de topire a pieselor asamblate. Lipirea se datorează fenomenului de difuziune a particulelor aliajului în materialul pieselor de lipit şi fenomenului de aliere de suprafaţă în zona de lipire. Caracteristici ale asamblării prin lipire sunt: • se realizează întotdeauna cu material de adaos; • compoziţia materialului de adaos diferă de materialul care se lipeşte; • încălzirea pieselor se face la temperatura de topire a aliajului de lipit, deci mai mică decât temperatura lor de topire; • nu apar tensiuni termice în piese; • nu apar deformaţii datorate încălzirii şi răcirii pieselor. Avantaje ale asamblării prin lipire: • nu apar fisuri şi concentratori de tensiune; • datorită temperaturilor joase, nu apar tensiuni termice şi nici tensiuni remanente la asamblare; • se pot asambla table şi sârme subţiri, fără a exista pericolul arderii acestora; • toate metalele se pot lipi, cu excepţia magneziului, care nu se lipeşte cu aluminiul; • prin această metodă de asamblare se obţin piese curate, cu aspect frumos şi care îşi menţin forma şi dimensiunile, precum şi precizia dimensionării; • nu necesită personal cu înaltă calificare. Dezavantaje ale asamblării prin lipire: • rezistenţa asamblării este mică, deoarece sarcinile sunt preluate de straturile de aliaj de lipire; • culoarea aliajului de lipit diferă de cea a pieselor de bază; • are slabă rezistenţă la coroziune. Tipuri de asamblări prin lipire In funcţie de rezistenţa mecanică şi de temperatura de topire a aliajului de lipit, asamblările prin lipire se împart în lipituri moi şi lipituri tari. Lipiturile moi sunt lipituri care suportă solicitări mici şi lucrează bine la temperaturi sub 300° C. Asamblările prin lipire se folosesc în combinaţie cu nituri, bolţuri, suduri sau fălţuiri, cu scopul creşterii rezistenţei. Se utilizează la asamblări de etanşare, pentru conductori electrici şi pentru circuite imprimate. Lipirea se realizează cu aliaje de lipit care conţin Sn - Pb, şi cu adaosuri de Sb cu punctul de topire cuprins între 183 - 325 °C şi Ag - Pb - Sn, cu punctul de topire cuprins între 235 - 310 °C. Indepărtarea oxizilor şi prevenirea formării oxizilor se realizează cu ajutorul fluxurilor pentru lipit. Fluxurile sunt compuşi chimici care se întâlnesc în următoarele variante: • compuşi organici - o/ofoniu, sacăz şi stearină; • compuşi anorganici - acid clorhidric, clorură de zinc, clorură de amoniu (ţipirig). Asamblările prin lipire pot fi realizate: • cap la cap - sunt evitate de obicei, datorită rezistenţei scăzute a aliajului de lipit; • prin suprapunere - suprafaţa de suprapunere este limitată de nepătrunderea aliajului între cele două suprafeţe. In figura 7 sunt prezentate câteva soluţii constructive pentru lipituri moi.

Fig. 7. Soluţii constructive pentru lipituri moi

13

Lipituri tari Cu ajutorul lipiturilor tari se pot obţine asamblări cu cost redus, care au rezistenţe mecanice mari, până la 1200 MPa, şi temperaturi cuprinse între 196 °C şi 400 °C. Aceste lipituri se folosesc la lipirea plăcuţelor dure pentru sculele aşchietoare, în electronică, în tehnica nucleară, în industria alimentară sau în instalaţiile frigorifice. Aliajele folosite pentru lipituri tari sunt: Al-Si, Cu-Pb; Ni, Cu-Zn, precum şi metalele preţioase. Fluxurile folosite la lipiturile tari sunt: boraţi, fluorboraţi, cloraţi de sodiu, potasiu, litiu, acid boric, borax. Pentru realizarea lipiturilor tari, piesele se fixează înainte cu cleme, puncte de sudură, nituri, falţuri sau sârme. Deoarece rezistenţa pieselor obţinute prin asamblări lipite depinde de varianta de asamblare aleasă, de cele mai multe ori lipiturile se realizează prin suprapunere. în figura 8 sunt prezentate câteva asamblări prin lipire. Semnificaţiile notaţiilor din figura 8 sunt următoarele: a - asamblări prin lipire ale pieselor din tablă; b - asamblări prin lipire ale pieselor din tablă stanţată; c - asamblări prin lipire ale pieselor cilindrice şi tubulare.

Fig. 8 Soluţii constructive pentru lipire

1.2.2. Asamblarile demontabile Sunt asamblările care permit montarea şi demontarea repetată a îmbinării, fără distrugerea părţilor componente. Aceste asamblări prezintă dezavantajul autodesfacerii sub acţiunea şocurilor sau a vibraţiilor, cu efect negativ asupra funcţionării mecanismelor. De aceea, se concep metode şi mijloace pentru asigurarea împotriva desfacerii ansamblului. Asamblările demontabile se clasifică în următoarele grupe: • asamblări filetate; • asamblări cu pene; • asamblări cu ştifturi; • asamblări canelate; • asamblări prin strângere; • asamblări elastice. 1.2.2.1. Asamblări prin filet Acest tip de asamblări demontabile permite montarea şi demontarea cu uşurinţă şi prezintă avantajul dezvoltării unor forţe de strângere mari, aplicând forţe relativ mici. O asamblare filetată este formată din: • şurub - piesa cuprinsă, filetată la exterior; • piuliţa - piesa cuprinzătoare, filetată la interior. Elementul principal al piesei filetate este filetul. El este o nervură elicoidală practicată pe o suprafaţă de revoluţie la exterior, pentru şurub, sau la interior, pentru piuliţă. Clasificare După rolul funcţional, şuruburile pot fi: • şuruburi de fixare sau de strângere; • şuruburi de etanşare; • şuruburi pentru transmiterea mişcării; • şuruburi de reglare; • şuruburi de măsurare. Din punct de vedere constructiv, şuruburile pot fi: • şurub cu cap preformat şi piuliţă (fig. 9.1); • şurub la care piuliţa este înlocuită cu piesa de strâns prezon simplu (fig. 9.2);

14

• şurub la care capul şurubului este înlocuit cu piuliţa, iar piuliţa cu piesa de strâns - prezon simplu (fig. 9.3); • prezon cu două piuliţe (fig. 9.4).

Fig. 9.1. Şurub cu cap preformat şi piuliţă

Fig. 9.2. Şurub la care piuliţa este înlocuită cu piesa de strâns

Fig. 9.3.Prezon simplu

Fig. 9.4. Prezon cu două piuliţe

Un caz deosebit îl reprezintă şurubul de mişcare. El poate fi construit în patru variante (fig.10). Semnificaţiile notaţiilor din figura 10 sunt: a) piuliţa este fixă, iar la mişcarea de rotaţie a şurubului are loc o deplasare axială; b) şurubul este fix, iar piuliţa se deplasează odată cu rotirea ei; c) piuliţa se roteşte, având loc în acelaşi timp o deplasare a şurubului; d) şurubul execută numai o mişcare de rotaţie, fără o deplasare axială, iar piuliţa are o mişcare de translaţie. In practică, şurubul este folosit ca element de transmitere a mişcării la următoarele mecanisme: • cricul de ridicat; • presa cu şurub; • menghina; • mecanisme de deplasare la maşini-unelte şi de măsurare. Elementele filetului Filetul este caracteristica principală a şuruburilor, reprezentând şi o bază de clasificare a acestora. Elicea are următoarele elemente caracteristice: p - pasul; a - înclinarea elicei; d - diametrul cilindrului.

Fig. 10. Suruburi de miscare

15

Filetul poate fi: • filet pe dreapta - rotind şurubul sau piuliţa în sensul acelor de ceasornic, şurubul are o mişcare de avans; • filet pe stânga - rotind şurubul sau piuliţa în sensul acelor de ceasornic, şurubul se retrage. Filetul poate fi prelucrat cu unul sau mai multe filete suprapuse, din acest punct de vedere şuruburile clasificându-se astfel: • filete cu un început - având un singur filet, folosite în general la şuruburile de fixare şi de forţă; • filete cu mai multe începuturi - având mai multe filete juxtapuse, identice şi echidistante, folosite în general la şuruburile de mişcare. Cel mai folosit este filetul cilindric, adica cel trasat pe o suprafata cilindrica. In conditii speciale, se poate folosi filetul conic. Forme constructive de suruburi Dupa scopul in care sunt folosite, suruburile se impart in: ▪ suruburi destinate fixarii ▪ suruburi pentru etansare ▪ suruburi de transmitere a miscarii ▪ suruburi de reglare ▪ suruburi pentru masurare. Dupa forma capului, suruburile se pot clasifica conform figurii 13:

Fig. 13 Forma capului suruburilor

Forme constructive de piulite Piulitele au rolul de protectie si asigurarea impotriva desfacerii asamblurilor filetate. Formele constructive sunt prezentate in figura 14:

16

Fig. 14 Piulite. Forme constructive: a - hexagonala; b - patrata; c - crenelata; d - infundata joasa; e - cu suprafata de asezare sferica; f striata; g - rotunda; h - piulita fluture; i - piulita pentru canale T; j - piulita-inel

Saibele si mijloacele de protectie impotriva autodesurubarii Saiba este un disc metalic cu gaura putin mai mare decat diametrul exterior al surului, care se aseaza intre piulita si piesa. Se foloseste atunci cand suprafata piesei nu este bine ajustata, putand provoca o asezare imperfecta a piulitei. Se deosebesc patru tipuri de saibe: ▪ tip A – cu gaura rotunda pentru metale; ▪ tip B – cu gaura rotunda pentru lemn; ▪ tip C – cu gaura patrata pentru metale; ▪ tip D – cu gaura patrata pentru lemn. Asigurarea impotriva desurubarii a) Cu rondele elastice. Asigurarea elastica realizeaza disparitia jocului dintre piulita si piesa stransa, cu o forta elastica care impinge in permanenta piulita. Rondelele elastice sunt de mai multe tipuri (fig. 15): • rondela elastica din cauciuc; • rondela elastica rotunda; • rondela elastica spintecata, denumita si saiba Grover.

Fig. 15. Tipuri de saibe: a - rondele; b - saibe Grower

Fig. 16. Asamblare cu contrapiulite

b) Cu contrapiulite care maresc forta de frecare, impiedicand desurubarea (fig. 16). c) Alte metode de asigurare sunt prezentate in figura 17.

a

Fig. 17 Diverse metode de asigurare impotriva desurubarii: - prin rondele indoite; b - prin cheie de imobilizare; c - prin con si cui spintecat; d - prin puncte de sudura

1.2.2.2. Ansamblari prin pene Penele sunt organe de masini care, prin forma lor si a locasului in care sunt introduse, asigura asamblarea prin pene. Asamblarile realizate prin pene au urmatoarele avantaje: ▪ sunt asamblari relativ precise; ▪ au pret redus; ▪ sunt simple;

17

▪ permit montarea si demontarea rapida. Clasificarea penelor se poate face dupa urmatoarele criterii: a) Dupa rolul functional, ele se grupeaza in: ▪ pene de asamblare; ▪ pene de reglare. b) Dupa pozitia penei in raport cu organele asamblate, penele pot fi: ▪ longitudinale – care se monteaza cu axa longitudinala paralela cu axa comuna a pieselor asamblate; ▪ transversale – care se ansambleaza cu axa longitudinala perpendiculara pe axa comuna a pieselor asamblate. In figura 18 sunt prezentate cateva tipuri de pene:

Fig. 18. Forme constructive de pene a - pana transversala; b - pana tangentiala; c - pene paralele; d - pana disc.

Materialele pentru confectionarea penelor sunt in general oteluri mai putin rezistente, ca OL 32, OL 37, OL 42. In ultima vreme, au inceput sa fie folosite materiale plastice de tipul policlorurii de vinil, deoarece aceasta are avantajul ca se poate turna direct in canalul de pana. Materialele utilizate pentru pene trebuie sa asigure, in general, o rezistenta la rupere cuprinsa intre 50 si 70 daN/mm². Asamblarea prin pene transversale Penele transversale sunt utilizate mai ales la asamblarea pieselor cilindrice. Sunt asamblari care se monteaza se se demonteaza usor, dar au dezavantajul unei prelucrari costisitoare a canalului de pana. In figura 19 este prezentata o pana de reglare prismatica cu o fata inclinata. Dimensiunile penei sunt alese in functie de dimensiunile subansamblului. Ea are un alezaj filetat si lucreaza ca o piulita montata pe surub. Prin rotirea surubului, pana se fixeaza in pozitia dorita, realizand si reglarea jocului in lagar. Impotriva autodesfacerii, surubul este asigurat prin contrapiulite.

Fig. 19. Pana de reglare pentru lagar 1,2- cuzinet; 3 - pana de reglare; 4 - surub de reglare.

Penele transversale se monteaza prin batere cu ciocanul. Pentru a nu aparea pericolul strivirii, capetele penelor se executa rotunjit. Pentru evitarea autodesfacerii penelor de asamblare au unghiul de inclinare de 30’ ...1”, iar la penele de reglare panta este de 5” ...10”. Asamblari prin pene longitudinale de strangere Penele longitudinale de strangere si de fixare sau penele inclinate sunt cele care au o fata inclinata cu un unghi a, astfel incat sa indeplineasca conditia autoblocarii. Pana se intrduce in locasul ei prin batere; deci, pe suprafata de fund a canalului de pana din butuc si, respectiv, din arbore, se exercita forta de apasare si de frecare. Datorita acestui fapt, se realizeaza o imbinare rigida a butucului pe arbore, dar si o modificare a pozitiei relative a axei geometrice a rotirii fata de axa geometrica a arborelui in directia radicala. Dezaxarea aparuta se adauga la deformatiile provocate de strangere. Acest lucru este cu atat mai suparato cu cat viteza de rotatie a arborelui este mai mare. Imbinarea de acest tip este evitata acolo unde nu sunr permise dezaxari. Momentul de torsiune ce trebuie transmis este preluat de fortele de frecare din imbinare.

18

Penele longitudinale pot fi: ▪ pene inalte; ▪ pene inguste; ▪ pene concave; ▪ pene tangentiale. Asamblari prin pene longitudinale fara strangere Aceste pene se mai numesc si pene paralele. Efortul se transmite numai pe fete laterale, fara efect de impanare. Datorita sectiunii constante sunt posibile deplasari axiale, in functie de ajustajele arborebutuc. Acest tip de pene se executa din oteluri cu rezistenta la rupere = 5000 ...6000 daN/cm², conditie satisfacuta de OL 50, OL 60, OLC 35, OLC 45. Uneori acest tip de pene este prevazut cu suruburi de fixare. In aceasta categorie intra penele paralele (fig. 20) si penele-disc (fig. 21). Datorita simplitatii constructive, penele paralele se utilizeaza atunci cand se impun conditii de coaxiatitate, concomitent cu alegerea corespunzatoare a ajustajului arbore-butuc, sau cand se impun deplasari axiale ale pieselor asamblate.

Fig. 20. Pene paralele - forme constructive

Fig. 21 Asamblari cu pana disc

Fig. 22 Asamblarea penei paralele

Penele de disc se folosesc pentru transmiterea de momente de rasuciri mici sau ca pene de fixare. Penele de lungimi mari si penele de ghidare se fixeaza in arbori prin suruburi, pentru a evita smulgerea penei din canal, cauzata de apasarile laterale. In figura 22 este prezentat montajul unei pene longitudinale fara strangere. 1.2.2.3. Asamblari prin caneluri Asamblarile prin caneluri sunt considerate ca facand parte din asamblurile cu efect de pana. Legatura dintre arbore si butuc se obtine prin caneluri. Acestea sunt asemanatoare unor pene longitudinale care fac corp comun cu arborele. Canelurile asigura o asamblare mai rezistenta, o centrare mai bunasi o usoara deplasare axiala a butucului. In functie de profilul canelurilor, arborii cu caneluri pot fi ( fig. 23): ▪ arbori cu caneluri dreptunghiulare; ▪ arbori cu caneluri triunghiulare; ▪ arbori cu caneluri in evolventa.

Fig. 23 Profilele arborilor canelati a - caneluri dreptunghiulare; b - caneluri triunghiulare; c - caneluri in evolventa.

Asamblarile cu arbori si butuci canelati prezinta urmatoarele avantaje: • asigura centrare precisa; • nu deformeaza butucul prin ovalizare; • transmit eforturi relativ mari;

19

• presiunea de contact este relativ redusa, datorita distribuirii pe mai multe suprafete. Un asamblu canelat (fig. 24) se compune din: ▪ arbore canelat; ▪ butuc canelat.

Fig. 24 Arbore si butuc canelat a — reprezentarea schematica; b - exemple de butuc si arbore canelat

Arborele canelat se executa prin frezare, iar butucul canelat prin mortezare sau brosare. Asamblarile canelate sunt folosite pentru transmiterea unor momente de torsiune mari, atunci cand este necesara si o deplasare axiala, chiar in perioada de regim. Dimensiunile principale ale arborilor canelati se aleg din standarde, in functie de diamentrul d al arborelui, urmand apoi sa se faca o verificare la presiunea de contact si forfecare. 1.2.2.4. Asamblari prin arcuri Generalitati Elementele elastice (numite si arcuri) sunt organe de masini ce se caracterizeaza prin deformatii elastice mari care apar sub actiunea unui semnal exterior. Semnul poate fi: forta, moment, presiune, temperatura. Dupa incetarea actiunii exterioare, aceste asamblari revin la forma si la dimensiunile initiale. Pot fi folosite in urmatoarele scopuri: ▪ pentru acumulare de energie si ca elemente motoare, eliberand energia pe care au acumulat-o in timpul deformatiei; ▪ ca amortizoare pentru socuri, cand energia masei in miscare este folosita pentru incarcarea arcului; ▪ pentru exercitarea unei forte permanente dupa tensionare; ▪ pentru asigurarea unei legaturi elastice intre doua sau mai multe organe de masini. Clasificarea arcurilor a) Dupa criteriul constructiv, arcurile se clasifica in: 1. arcuri lamelare – formate din lamele sau foi; pot fi simple sau drepte, simple curbate perforate, in foi multiple; 2. arcuri spirale plane – se mai numesc arcuri lamrlare rasucite; sunt confectionate din bare de sectiune dreptunghiulara sau circulara, rasucite in forma de spirala; 3. arcuri bara de torsiune – sunt formate din bare drepte, cu sectiunea circulara sau dreptunghiulara; 4. arcuri elicoidale – sunt formate din bare de diferite sectiuni, rasucite in forma de elice; pot fi cilindrice de intindere-compresiune, cilindrice de torsiune; 5. arcuri bimetalice – sunt formate din doua foi suprapuse si pot fi lamelare, spirale plane, elicoidale; 6. membrane plane – sunt placi subtiri de forma circulara sprijinite pe contur (au fost intalnite la manometre); 7. tuburi ondulate – sunt denumite si sifoane; au forma cilindrica, cu ondulatii pe suprafata laterala (au fost intalnite la masurarea presiunii); 8. arcuri de cauciuc – pot inmagazina energii mari, datorita materialului din care sunt confectionate. In figura 25 sunt prezentate cateva forme constructive de arcuri.

20

Fig. 25 Forme constructive de arcuri a - reprezentare; b - forme industrial

Dupa solicitare, in functie de directia si sensul fortelor, arcurile pot fi: ▪ de compresiune – elicoidale, inelare, disc; ▪ de tractiune – elicoidale; ▪ de torsiune – bare de torsiune, spirale plane, elicoidale; ▪ de incovoiere – lamelare sau in foi. Dupa natura materialului, arcurile pot fi: ▪ din otel; ▪ din materiale neferoase; ▪ din materiale nemetalice – cauciuc, mase plastice, pluta. Materialele folosite pentru arcuri sunt: ▪ otel special pentru arcuri, calit si detensionat; ▪ metale neferoase laminate la duritatea necesara sau trase dur – bronz fosforos, alama, aliaje cu beriliu; ▪ materiale plastice; ▪ cauciuc. Arcuri lamelare Se mai numesc si arcuri in foi. Ele pot fi folosite ca arcuri lamelare simple sau grupate, numite arcuri cu foi multiple. Arcurile lamelare simple si drepte sunt arcuri lamelare alcatuite dintr-o singura lamela, care neincarcata are forma drapta. Clasificarea arcurilor lamelare se face, din punct de vedere constructiv, tinand seama de: ▪ grosimea arcului, care poate fi constanta sau variabila; ▪ suprafata arcului, care poate fi: dreptunghiulara, triunghiulara, trapezoidala, parabolica. In figura 26 sunt prezentate principalele tipuri constructive de arcuri lamelare.

Fig. 26 Arcuri lamelare a - arc lamelar dreptunghiular cu sectiune constanta; b - arc triunghiular cu sectiune constants; c - arc trapezoidal cu sectiune constanta

Arcurile lamelare simple sunt utilizate ca elemente de aparare elastica (fig. 27), cu forte relativ mici pentru mecanismele aparatelor.

21

Arcurile lamelare cu foi multiple sunt utilizate atunci cand lungimea arcului este limitata de sageata data si se obtine o latime prea mare pentru lamela. De asemenea, se utilizeaza cand se urmareste realizarea unor forte de contact mai mari.

Fig. 27 Arcuri in foi multiple a - arc mcastrat la un capat; b - arc solicitat la mijloc; c - arc solicitat la un capat si fixat la celalalt si la mijloc

In figura 27 sunt prezentate cateva arcuri cu foi standardizate, folosite in constructia automobilelor, a materialului rulant pentru cale ferata, dar si pentru ciocane pneumatice. Arcurile elicoidale Sunt arcuri executate din bare de sectiune circulara, dreptunghiulara, patrata sau inelara, infasurate in forma de elice pe o suprafata directoare cilindrica, conica sau parabolica. Din punct de vedere functional, se imparte in doua categorii: ▪ arcuri de compresiune, supuse unor sarcini axiale care provoaca solicitarea de torsiune in sectiunea transversala a barei rasucite in forma de elice; ▪ arcuri de torsiune, supuse unor momente de torsiune care provoaca solicitarea la incovoiere in sectiunea transversala a barei rasucite. La arcurile de compresiune, preluarea sarcinii este influentata de forma capetelor sale. La aceste arcuri, capetele sunt preluate astfel incat ultima spira este polizata si adusa in contact cu spira precedenta; suprafetele de reazem devin perpendiculare pe axa arcului. Acest lucru face ca preluarea sarcinii sa se faca centrat si sa nu apara solicitari suplimentare in arc. In figura 28, sunt prezentate diferite variante constructive de arcuri elicoidale de compresiune.

Fig. 28. Arcuri elicoidale de compresiune

Arcurile elicoidale de intindere au la capete dispozitive de prindere pentru aplicarea sarcinii (fig. 29).

Fig.29. Variante constructive pentru arcurile de intindere

Spre deosebire de arcurile elicoidale de compresiune, la care spirele se executa departate intre ele, cele de intindere se desfasoara strans. Contactul dinte spire poate merge pana la o anumita apasare reciproca. Aceasta apasare se numeste pretensionare.

22

De aceea, arcul va avea sageata numai dupa ce a fost invinsa forta de pretensionare, care poate fi pana la 0,25...0,3 din sarcina de lucru a arcului. 1.2.2.5. Asamblari prin presiune Servesc la imobilizarea unor piese in pozitia dorita, folosind la montare efectul deformatiilor elastice ale materialelor. In urma strangerii datorate deformatiei elastice asupra suprafetelor in contact, se exercita o presiune si, prin urmare, forte de strangere. Aceste forte de strangere genereaza forte de frecare ce se opun modificarii pozitiei relative a suprafetelor in contact. Metoda este folosita la fixarea coroanelor bandajelor din materiale de calitate pe discurile rotilor executate din materiale de calitate inferioara, la fixarea rotoarelor motoarelor electrice pe arbori sau pentru executarea altor organe de masini. Asamblarile prin strangere pot fi: ▪ cu strangere proprie, adica fara organe auxiliare; ▪ cu organe de strangere auxiliare. Asamblari prin strangere elastica cu strangere proprie Dupa procedeul tehnologic, pot fi presate sau frecate. Capacitatea portanta a asamblarilor cu strangere elastica este influentata de rugozitatea suprafetelor conjugate. La asamblarile prin presare in timpul montarii, o parte din varfurile rugoprofilului se deformeaza elastic, plastic sau chiar sunt forfecate. In figura 30 sunt prezentate cateva exemple de asamblari cu strangere elastica proprie.

Fig. 30 Asamblari cu strangere elastica proprie: a - montarea arborilor cotiti: b - fixarea rotii De arbore; c - fixarea rotii melcate: d - montarea rulmentilor

Acest tip de asamblari necesita precizie mare de executie a pieselor componente, montarea si demontarea necesita mijloace speciale si costisitoare, iar in timpul executarii operatiilor de demontare adesea piesele se deterioreaza.

23

TEME SI TESTE RECAPITULATIVE ASAMBLARI PRIN NITUIRE A) Alegeti varianta de raspuns corecta: 1. Materialele folosite pentru confectionarea niturilor sunt: a) OL 43, Am 63, Cu 5, Al 99,5; b) OLC 45, bronz fosforos, fonta, Cu 5; c) oteluri-carbon obisnuite, Am 63, Cu 5, fonta; d) bronzuri, Am 63, Cu 5, Al 99,5. 2. Nitul este organul de masina folosit la asamblare pentru: a) table, profiluri, arbori; b) flanse, table, profiluri; c) table, profiluri si piese plate; d) table, roti dintate, lagare. 3. Materialele folosite pentru confectionarea niturilor sunt: a) OL 34, OL 37, OLC 45, OLC 60; b) OL 34, OL 37, Am 63, Cu 5, Al 99,5; c) OL 34, OL 37, bronz cu beriliu, bronz fosforos; d) Am 63, Cu 5, Al 99,5, fonta. 4. Cacteristicile principale pe care trebuie sa le indeplineasca materialele pentru confectioanarea miturilor sunt: a) elasticitate buna si rezistenta mare la rupere; b) plasticitate buna si rezistenta buna la curgere; c) plasticitate buna si rezistenta mare la rupere; d) elasticitate buna si rezistenta admisibila buna. B) Identificati tipurile de nituri din figura de mai jos:

ASAMBLARI PRIN SUDARE A) Alegeti varianta de raspuns corecta: 1. In timpul oeratiei de sudare, incalzirea locala depaseste limita de elasticitate a materialului, trecand in domeniul plastic; in cosecinta, dupa racire: a) vor exista sarcini si tensiuni remanente; b) vor exista deformatii si tensiuni remanente; c) vor exista deformatii si eforturi unitare remanente; d) materialul devine casant. 2. Precizati care sunt tipurile de suduri din figura alaturata:

a) sudura cap la cap, suura pe muchie; b) sudura de colt, sudura pe muchie; c) sudura pe muchie, sudura de colt; d) lipitura tare, sudura.

24

3. Aparitia tensiunilor remanente in piesele sudate se datoreaza: a) fortelor aplicate in timpul sudurii; b) tipului de material de adaos; c) materialului de baza; d) variatiilor de temperatura in timpul operatiei de sudare. ASAMBLARI PIN LIPIRE A) Alegeti varianta de raspuns corecta: 1. Lipirea moale se realizeaza cu aliaje de lipit care contin: a) Sn-Pb si Sb, Ag- Pb-Sn; b) Sn-Pb si Al , Ag-Pb-Sn; c) aliaje de cupru, aluminiu; d) Al-Si, Ni. 2. Fluxurile folosite pentru lipituri tari sunt: a) borati, fluorborati, acid boric; b) acid clorhidric, tiripig; c) acid boric, borax, clorura de zinc; d) clorura de amoniu, borax, acid boric. 3. Aliajele folosite pentru lipituri tari sunt: a) Al-Si, Cu-Pb, Mg; b) Cu 5, Al-Si, Ni, metale pretioase; c) Al-Si, Cu-Pb, Ni, Cu-Zn, metale pretioase; d) Al 99,5, Mg, Al-Si, metale pretioase. 4. Indepartatrea oxizilor si prevenirea formarii oxizilor la asamblarea prin lipiri moi se face cu ajutorul fluxurilor pentru lipit. Acestea sunt: a) clorati de sodiu, colofoniu, clorura de amoniu, sacaz; b) colofoniu, sacaz, stearina, acid clorhidric, clorura de zinc; c) colofoniu, sacaz, stearina, borati, acid boric; d) sacaz, acid boric, clorati de sodiu, fluorurati. B) Apreciati cu adevarat (A) sau fals (F) urmatoarele enunturi: Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

Enunt

A

F

Lipirea este un procedeu de asamblare realizat intre piese metalice cu material de adaos in stare fluida. Temperatura de topire a aliajului de lipit este mai mica de 50° C. La asamblarea prin lipire apar fisuri si concentratori de tensiune. Lipiturile moi suporta solicitari mici si lucreaza bine la temperaturi sub 300°C. Aluminiul turnat sau forjat nu se poate lipi. Lipiturile tari se pot obtine la temperaturi cuprinse intre 196°C si 400°C. ASAMBLARI PRIN FILET 1. Alegeti varianta corecta de raspuns: Dupa scopul in care sunt folosite, surubuile se impart in urmatoarele grupe: a) pentru fixare, pentru etansare, pentru transmiterea miscarii, pentru reglare si pentru masurare; b) pentru fixare, cu cap patrat, de miscare, pentru masurare; c) pentru masurare, micrometrice, pentru etansare, pentru transmiterea miscarii;

25

d) pentru fixare, pentru transmiterea miscarii, cu bile, pentru masurare. 2. In figura alaturata este reprezentata o asamblare surub-piulita si o contrapilita in scopul: a) maririi fortei de strangere a surubului; b) maririi fortei de strangere a piulitei; c) asigurarea impotriva autodesurubarii, prin marirea fortelor de frecare; d) cresterii fortei elastice. 3. Materialele folosite in mod curent pentru confectionarea piulitelor sunt: a) materiale plastice, OT 45, OLC 45; b) OL 37, OL 42, OLC 45; c) otel de arc, OLC 45, titan; d) teflon, OL 37, OL 42. 4. Identificati tipurile de organe de masini cu filet:

ASAMBLARI PRIN PENE Alegeti varianta de raspuns corecta: 1. Penele se executa din: a) OL 32, Am 63, Cu 5, policlorura de vinil; b) OL 32, OL 42, policlorura de vinil, c) Am 83, OL 37, otel inox; d) Cu 5, OLC 45, policlorura de vinil. 2. Dezavantajele asamblarilor prin pana sunt: a) introduc concentratori de tensiune, se folosesc numai la asamblari de putere si la turatii mari; b) nu pot fi folosite la puteri si turatii mari, introduc concentratori de tensiune in alezaj si arbore, apar deformatii la montaj; c) sunt inestetice, au gabarit mare, introduc concentratori de tensiune; d) introduc concentratori de tensiune, necesita forte mari de asamblare, se deformeaza greu. 3. Pentru evitarea strivirii penelor transversale la asamblarea prin batere, acestea se executa: a) cu un unghi de inclinare de 30’...1°; b) cu un unghi de inclinare de 5”... 10”; c) cu capetele penelor rotunjite; d) folosindu-se forte mici la montaj. 4. Penele longitudinale fara strangere sau penele paralele se folosesc atunci cand: a) se impun conditii de coaxilitate si se transmit forte mari; b) se impun conditii de coaxilitate si se transmit momente mari; c) se impun conditii de coaxilitate si se impun deplsarin axiale ale pieselor asamblate; d) sunt necesare deplasari axiale ale pieselor asamblate si se transmit momente mari. ASAMBLARI PRIN CANELURI Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Avantajele asamblarilor prin caneluri sunt: a) realizeaza centrare precisa, nu produc zgomot, transmit eforturi relativ mari; b) realizeaza centrare precisa, nu deormeaza butucul, transmit eforturi mari; c) nu produc zgomot, asamblare rapida, precizie mare de asamblare; d) realizeaza centrare precisa, nu deformeaza butucul, necesita calcul simplu la solicitari.

26

2. Asamblarile prin caneluri sunt asemanatoare cu: a) angrenajul cu roti dintate; b) penele longitudinale care fac corp comun cu arborele; c) asamblarile cu pene transversale; d) niciuna dintre variante. 3. Profilul canelurilor poate fi: a) circular, dreptunghiular, triunghiular; b) in evolventa, triunghiular, trapezoidal; c) dreptunghiular, triunghiular, in evolventa; d) patratic, dreptunghiular, in evolventa. 4. Asamblarile canelate sunt folosite atunci cand: a) se transmit momente de torsiune mici si sunt necesare deplasari axiale; b) se transmit momente de torsiune mici si nu sunt necesare deplasari axiale; c) se transmit momente de torsiune mari si sunt necesare deplasari axiale; d) se transmit momente de torsiune mari si exista forte de frecare mari. ASAMBLARI PRIN ARCURI A) Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Arcurile lamelare se pot fixa: a) simplu, rezemat la ambele capete; b) rezemate la un capat si articulate la celalalt; c) incastrate la un capat sau la ambele capete; d) este permis orice fel de montaj. 2. Solicitarea principala a arcurilor lamelare este: a) torsiunea; b) forfecarea; c) compresiunea; d) incovoierea. B) Asociati cifrele din coloana A si literele corespunzatoare din coloana B:

ASAMBLARI PRIN PRESARE A) Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Asamblarile prin strangere sunt folosite pentru imobilizarea pieselor in pozitia orita folosind: a) efectul fortelor de frecare; b) efectul fortelor de presiune; c) strangerea mecanica; d) efectul deformatiilor elastice ale materialelor.

27

2. In schema reprezentata in figura urmatoare este prezentat: a) lagar de alunecare; b) arbore cotit reprezentat impreuna cu lagarul; c) strangere pe con; d) asamblare prin strangere elastica.

3. Capacitatea portanta a asamblurilor cu strangere elastica este influentata de: a) duritatea suprafetelor; b) forma suprafetelor; c) dimensiunile suprafetelor; d) rugozitatea suprafetelor. 4. Completati, in tabelul de mai jos, materialele din care se confectioneaza organele de masini: Organul de masina Nit Suruburi Pene Arbori canelati Arcuri

Materiale

B) Intocmiti o Fisa recapitulativa, dupa modelul prezentat in continuare pentru fiecare tip de organ de masina. Raspundeti la cerintele cuprinse in ea. FISA RECAPITULATIVA Tema: Organe de masini simple Asamblari prin ______________________ 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Definitie Clasificare Materiale Avantaje Dezavantaje Schema organului de masina Schema asamblarii

28

1.3. ORGANE DE MASINI COMPLEXE 1.3.1. Organe de masini auxiliare 1.3.2. Organe de masini pentru transmiterea miscarii de rotatie 1.3.3. Organe de masini pentru transformarea miscarii

1.3.1. Organe de masini auxiliare Organele de transmitere a miscarii de rotatie sunt il acelasi timp si organe care servesc la transmiterea de energie, de forte si de cupluri de la un element la altul. Ele se impart in: - organele miscarii de rotatie simpla propriu-zisa: osiile, arborii, fusurile, pivotii, cuplajele. - organele de sustinere a miscarii de rotatie: lagarele, rulmentii. - organele de transmitere a miscarii de rotatie: curelele de transmisie, lanturile, rotile pentru curele, rotile de frictiune, rotile dintate. 1.3.1.1. Osii si arbori Osiile si arborii drepti sunt organe de masini care au rolul de a transmite miscarea de rotatie simpla si de a sustine elemente aflate in miscare de rotatie. Ele fac legatura cu alte elemente de la care primesc si transmit miscarea de rotatie. Osiile si arborii drepti au axa longitudinala dreapta. Osiile sunt organe de masini care au functiunea principala de sustinere a altor elemente. Ele nu transmit momente de torsiune. Solicitarea principala este la incovoiere. Osiile (fig. 31) se clasifica in:

Fig. 31. Clasificarea osiilor: a - osii fixe; b - osii mobile

- osii fixe, care sunt reazeme pentru elementele care se rotesc pe ele; - osii mobile, care se rotesc in reazeme impreuna cu elementele fixate pe ele. Arborii au functia principala de transmitere a miscarii de rotatie si deci transmit puteri si momente de torsiune. Ei sunt solicitati la torsiune, ca solicitare principala, si la incovoiere. In functie de variantele constructive (fig. 32), arborii pot fi: • arbori cu sesiune constanta; • arbori in trepte; • arbori cotiti; • arbori flexibili.

Fig. 32. Variante constructive de arbori: a - arbore drept; b - arbore in trepte; c - arbore cotit; d - arbore f lexibil

29

Arborii se pot construi cu sectiune plina sau sectiune inelara. Datorita executiei mai usoare, se prefera arborii cu sectiune plina. Partile componente ale arborilor (fig. 33) sunt: • fusurile; • zonele de calare; • tronsoanele intermediare (manetoane la arbori cotiti).

Fig. 33. Partile componente ale arborilor a - arbore drept; b - arbore cotit

1.3.1.2. Fusuri si pivoti Sunt organe de masini, componente ale arborilor si osiilor care sprijina arborii in lagare. Clasificarea fusurilor se face dupa urmatoarele criterii: 1. Dupa directia pe care actioneaza forta, in raport cu axa de rotatie; • fusuri axiale- directia fortei este aceeasi cu axa fusului; • fusuri radiale- directia fortei este perpendiculara pe axa fusului; • fusuri radial-axiale- fortele sunt perpendiculare, dar si in directia axei. In figura 34 sunt prezentate cateva variante constructive de fusuri:

Fig. 34. Variante constructive de fusuri a - fusuri radiale: b - fusuri axiale: c - fusuri radial-axiale

Caracteristicile fusurilor sunt, de regula, aceleasi ca ale arborilor si ale osiilor carora le apartin. Pentru a imbunatati caracteristicile mecanice si de rezistenta ale fusurilor, acestora li se aplica tratamente termice sau termochimice. O alta solutie de imbunatatire a calitatilor mecanice ale fusului este introducerea presata sau fortata pe arbore a unei bucse cu caracteristicile cerute. Duritatea suprafetei fusului trebuie sa fie de doua pana la patru ori mai mare decat a cuzinetului. Suprafata fusului se prelucreaza ingrijit atat din punct de vedere geometric, cat si dimensional, si trebuie sa asigure o buna aderenta a lubrifiantului. 1.3.1.3. Cuplajele Cuplajele sunt organe de legatura si de antrenare care au rolul de transmitere a miscarii de rotatie de la un arbore la altul sau de la un organ de masina la altul. Transmisia se face fara modificarea valorii sau a sensului miscarii. Clasificarea cuplajelor se face dupa mai multe criterii, si anume: A) Dupa modul in care se realizeaza transmisia momentului de torsiune si a miscarii de rotatie: • cuplaje mecanice - la care transmisia momentului de torsiune si a miscarii de rotatie se realizeaza prin elemente mecanica, folosind forta de frecare, transmisii dintate sau gheare. • cuplaje hidraulice – la care transmiterea momentului de torsiune si a miscarii de rotatie se face prin intermediul fluidelor, folosind: a) presiunea – cuplaje hidrostatice; b) energia cinetica – cuplaje hidrodinamice; • cuplaje electromagnetice – la care momentul de torsiune se transmite prin intermediul fortelor electromagnetice.

30

B) Dupa modul in care se realizeaza legatura intre capetele arborilor, cuplajele se clasifica in : 1. cuplaje permanente, la care legatura se stabileste sau se intrerupe numai prin montare sau demontare; 2. cuplaje intermitente, la care legatura dintre arbori poate fi stabilita sau intrerupta in repaus sau in impul functionarii prin comanda exterioara sau automata, fara a fi necesara demontarea componentelor. Aceste cuplaje se mai numesc ambreiaje. La alegerea unui tip de cuplaj, se tine seama de urmatoarele conditii: a) modul de functionare a motorului si modul de cuplare a axelor; b) mediul ambiant in care lucreaza cuplajul; c) deformatiile xelor la incovoiere si torsiune ce pot fi permise la motor. 1. Cuplajele permanente fixe sunt proiectate si construite in trei variante: • cuplaje cu manson cilindric dintr-o bucata; • cuplaje cu manson cilindric din doua bucati; • cuplaje cu flanse. Cuplajele cu flanse La cuplajele cu flanse (fig. 35), miscarea se transmite prin: • frecarea dintre flanse, la montarea cu joc a suruburilor de fixare; • prin suruburile de fixare.

Fig. 35. Cuplaj cu flanse a - reprezentare; b - constructie

Acest tip de cuplaje permite cuplarea arborilor de diametre diferite. Flansele pot fi: • dintr-o bucata, cu arborii pentru constructii puternic solicitate; • cu flanse montate cu pene; • cu flanse montate prin strangere la cald; • cu flanse sudate pe arbore. 2. Cuplajele intermitente Cuplajul cu bolturi este constituit din doua semicuplaje ce sunt montate cu pana la capatul celor doi arbori (fig 36).

Fig. 36. Cuplaj cu bolturi

Bolturile sunt montate la capatul filetat pe unul dintre semicuplaje. Ele patrund in gaurile flansei montate pe cel de-al doilea semicuplaj. La acest cuplaj transmiterea momentului de torsiune se face prin contactul direct dintre bolturi si peretii gaurilor. Cuplaje intermitente prin contact rigid Cele mai utilizate cuplaje din aceasta grupa sunt cele cu gheare. Pe acest tip de cuplaje, cuplarea se face din repaus sau la viteze mici. Ambreiajul cu gheare (fig. 37) sau cu dinti frontali este compus din doua discuri astfel:

31

• unul montat fix pe arborele conductor; • unul mobil, cu posibilitatea de deplasare axiala pe arborele condus.

Fig. 37. Cuplaj cu gheare

Profilul ghearelor poate fi: • triunghiular; • trapezoidal simetric sau asimetric; • dreptunghiular; • tesit la varf; • dinte de ferastrau. Profilele dreptunghiulare sau patrate sunt mai rar utilizate, deoarece acestea permit ambreierea doar din repaus. Numarul ghearelor variaza intre z = 3 …..60. Mansoanele dintate se pot confectiona din otel, otel aliat cu Cu-Mn, 41 CN12 calit pana la HRC 0 54….60. 1.3.1.4. Lagarele de alunecare si rulmenti, particularitati specifice Lagarele sunt organe de masini care, impreuna cu fusurile arborilor sau ale osiilor, formeaza cuple de rotatie sau de oscilatie. Lagarele se pot clasifica dupa urmatoarele criterii: 1. dupa tipul fortelor de frecare ce apar in timpul functionarii: • cu alunecare – fortele de frecare sunt de alunecare; • cu rostogolire – fortele de frecare sunt cu rostogolire. 2. dupa directia fortelor principale care actioneaza in cuplele cinematice: • radiale – rezultanta fortelor este perpendiculara pe axa geometrica a lagarului; • axiale – rezultanta fortelor are aceeasi directie cu axa geometrica a lagarului; • radial-axiale – rezultanta fortelor actioneaza pe o directie inclinata fata de axa lagarului. Lagare cu alunecare Lagarele cu alunecare se caracterizeaza prin faptul ca fusul se sprijina pe o suprafata cilindrica interioara direct sau prin intermediul lubrifiantului. Din punc de vedere constructiv, lagarele pot fi simple si complexe. Cele mai simple lagare sunt alezajele, care au dimensiuni corespunzatoare fusului si care sunt executate in corpul piesei. Prin norme si standarde sunt stabilite de cele mai mukte ori forma constructiva si dimensiunile lagarelor. Atunci cand este necesar, cand materialul pentru lagar este scump, lagarul va avea forma unei bucse ce se monteaza in corpul masinii. Aceasa forma onstructiva are avantajul unei constructii simple, dar ofera si posibilitatea inlocuirii bucselor, atunci cand se uzeaza.

Fig. 38. Lagare cu bucse

Fig. 39. Varianta constructiva de lagar complex

Cateva dintre formele constructive de lagare cu bucse sunt prezentate in figura 38. In figura 39 este prezentat un lagar complex cu capac drept. 32

Elementul principal al unui lagar este cuzinetul. El se executa din materiale rezistente si ieftine si poate fi placat sau captusit cu materiale antifrictiune. Buna functionare a lagarului, randamentul si durata de functionare depind de caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor suprafetelor in contact, dar si de raporturile de afinitate sau antagonie ale materialelor ce formeaza cupla fus-cuzinet. O alta conditie ce trebuie indeplinita este corectitudinea executiei, dar si o buna lubrificatie. Din punct de vedere functional, lagarele alcatuiesc cu fusul un ansamblu cu rol functional bine determinat. De aceea, ele se calculeaza si se proiecteaza impreuna. Forma lagarului (fig. 40) este simpla si asigura o capacitate portanta mare. Acest tip de lagar are urmatoarele avantaje: • rezistenta mare la uzura; • ungere prin mijloace si metode simple; • executie usoara; • comportare buna la regimuri vibratorii; • poate fi executat la orice dimensiuni; • functionare fara zgomot.

Fig. 40. Lagar cilindric a - reprezentare; b - execute practica.

Dintre dezavantaje, putem enumera: • precizie mica la centrare; • ghidare imprecisa, din cauza jocului relativ mare dintre fus si cuzinet; • in cazul frecarii uscate, exista un moment de frecare ridicat. Fusul se poate executa din otel tratat termic, iar pentru cuzinet, respectiv bucsa, se poate folosi: • bronzul, pentru sarcini mari si viteze medii; • fonta antifrictiune, pentru presiuni si viteze mici; • materiale sinterizate, pentru presiuni foarte mici; • masele plastice (poliamide); • masele plastice cu fibre textile (textolit); • masele plastice cu lemn (lignofol). Forme constructive ale lagarelor cilindrice pentru fusuri Formele constructive ale fusurilor depind de marimea diametrului lor, de solicitarile si cerintele locului de utilizare.

Fig. 41. Solutii constructive pentru lagare radiale

Pentru fusurile radiale, cel mai simplu lagar este alezajul realizat in carcasa sau piesa de sustinere, avand eventual un orificiu pentru ungere (fig. 41 a). El poate fi utilizat la solicitari mari, daca in el se introduce o bucsa metalica confectionata din una sau mai multe bucati (fig. 41 b). Cuzinetul poate fi sub forma de flansa (fig. 41 c si d) sau, in cazul aparatelor de precizie, cand cuzinetul este din piatra, este nedemontabil (fig. 41 e).

33

Acest tip de lagare au dezavantajul ca dupa ovalizare nu mai pot fi schimbate. 1.3.1.5. Rulmenti. Tipuri de rulmenti. Rulmentii sunt lagare care au in constructie un cuzinet de o forma speciala. Miscarea relativa dintre fus si lagar se realizeaza prin rostogolirea unor corpuri interpuse intre aceste suprafete, care intra in compunerea rulmentului. Avantajele lagarelor cu rulmenti sunt: • frecare mica si portanta mare; • uzura si incalzire reduse; • consum mic de lubrifiant; • jocuri radiale reduse; • rigiditate mare; • inlocuire usoara si posibilitate de standardizare. Dezavantajele acestui tip de lagar sunt: • gabarit pe diametru mai mare; • greutate mai mare; • functionare mai putin linistita; • durabilitate redusa la turatii mari. Clasificarea generala a rulmentilor se face dupa directia de actionare a sarcinilor, si anume: • rulmenti radiali; • rulmenti axiali • rulmenti radial-axiali. Caracteristicile lagarelor cu rulmenti La acest tip de lagare, intre fusul arborelui sau al osiei si piesa de reazem se interpune rulmentul. Ei pot fi montati atat pe fusuri orizontale, cat si pe pivoti. In functie de fortele principale pe care le preiau, rulmentii pot fi: • rulmenti radiali - cand principala forta preluata este perpendiculars pe axa fusului; • rulmenti axiali - cand forta preluata este paralela cu axa fusului; • rulmenti radial-axiali - cand fortele preluate sunt si axiale si radiale. Ei sunt organe de masini care se compun din: 1. rulmentii radiali si radial-axiali — inel interior, inel exterior, corpuri de rulare si colivie (fig. 42). 2. rulmentii axiali - inel inferior, inel superior, corp de rulare si colivie (fig. 43).

Fig. 42. Elementele caracteristice rulmentilor radiali.

Fig. 43 Elementele componente ale rulmentilor axiali

Inelele rulmentilor se executa din otel aliat. Fiecare inel are prevazuta 1-2 cai de rulare, in functie de numarul randurilor corpurilor de rulare. Corpurile de rulare se executa din oteluri aliate de calitate. O clasificare a rulmentilor este prezentata in figura 44. Din punctul de vedere al formei constructive a corpurilor de rulare, rulmentii pot fi: • rulmenti cu bile (fig. 44 a); • rulmenti cu role cilindrice (fig. 44 b); • rulmenti cu role conice (fig. 44 c);

34

• rulmenti cu role butoi (fig. 44 d); • rulmenti cu ace (fig. 44 e).

Fig. 44. Clasificarea rulmentilor

1.3.1.6.

Organe de masini pentru transmiterea miscarii de rotatie

1. Transmisii prin roti de frictiune Mecanismele pentru transmiterea miscarii de rotatie se mai numesc si transmisii mecanice si au rolul de a transmite miscarea de rotatie, cu sau fara modificarea acesteia. Transmiterea miscarii este insotita de transmiterea energiei mecanice, deci a fortelor si a momentelor. Aceste mecanisme pot fi: • cu contact direct - roti de frictiune, roti dintate, mecanisme cu surub, mecanisme cu parghie; • cu element intermediar - transmisii cu curele, cu banda. sau lanturi. Semnul plus semnifica miscarea in acelasi sens, iar semnul minus miscarea in sens invers. Transmiterea miscarii de rotatie se poate face prin: a) roti defricfiune (fig. 45, a); b) rofi dinfate (fig. 45, b); c) transmisii cu curele (fig. 45, c); d) transmisii cu cabin (fig. 45, d); e) transmisii cu lanf (fig. 45, e).

Fig. 45. Transmisii: a - roti de frictiune; b - roti dintate; c - prin curele; d - prin lant.

Notiuni generale Rotile de frictiune reprezinta cea mai simpla forma de transmitere a miscarii de rotatie, dar si a puterii. Functionarea rotilor de frictiune se bazeaza pe frecarea care ia nastere intre suprafetele de contact ale rotilor. Acest tip de transmisie are urmatoarele avantaje: • constructia este simpla; • functioneaza fara socuri si fara zgomot; • in cazul suprasarcinii, exista posibilitatea patinarii; • nu are curse moarte;

35

• viteza elementului condus poate fi reglata usor; • cuplarea si decuplarea se pot face usor, in orice moment. Dezavantajele acestui tip de transmisii sunt urmatoarele: • este necesara asigurarea unei forte de apasare intre roti, deci apare necesitatea unor elemente suplimentare; • introduce solicitari mari in arbori si lagare; • are uzura mare; • are gabarit si greutate mari. In functie de pozitia relativa a axelor geometrice de rotatie ale elementelor conducator si condus, rotile ie frictiune pot fi (fig. 46): • cilindrice; • conice; • variatori de turatie.

Fig. 46. Tipuri de roti de frictiune: a - cilindrice; b – conice

Din punctul de vedere al raportului de transmitere, rotile de frictiune pot fi: • roti de frictiune netede; • roti de frictiune canelate; • roti de frictiune conice. Materialele utilizate pentru constructia rotilor de frictiune trebuie sa prezinte urmatoarele proprietati: • coeficient de frecare cat mai mare; • rezistenta la presiune de contact; • rezistenta la uzura; • modul de elasticitate ridicat, pentru ca deformarea permanenta sa fie cat mai mica. Ca materiale pentru transmisiile portante se pot utiliza otelul pe otel si, mai rar, fonta pe fonta. Acest tip de materiale permite realizarea unor roti cu gabarit redus, dar necesita o prelucrare si un montaj precis. 2. Transmisii prin roti dintate Notiuni generale

Mecanismele cu roti dintate sau angrenajele sunt cele mai utilizate transmisii mecanice. Angrenajul se defineste ca fiind mecanismul format dintr-o pereche de elemente profilate (danturate), numite roti dintate. Angrenarea este procesul prin care doua roti dintate isi transmit reciproc miscarea, prin actiunea dintilor aflati succesiv in contact. Avantajele utilizarii transmisiei prin angrenare sunt urmatoarele: • posibilitatea realizarii unui raport de transmitere constant; • gama larga de rapoarte de transmitere, avand viteze si puteri din cele mai diferite; • siguranta in exploatare; • randament ridicat; • gabarit redus; • durata de functionare mare; • directia de transmitere a miscarii poate fi orientata diferit, axele rotilor dintate putand fi orientate oricum in plan si in spatiu. Dintre dezavantaje, putem enumera:

36

• constructia si controlul rotilor dintate necesita utilaje, scule si instrumente speciale; • necesita grad de prelucrare ridicat; • tehnologia este complicate; • produc zgomot caracteristic, ce creste odata cu cresterea vitezei periferice a rotilor dintate. Diametrele rotilor pot fi cuprinse intre cativa milimetri, pana la coroane dintate cu diametre de 10-12 m. Clasificarea angrenajelor danturate se poate face dupa urmatoarele criterii: • pozitia relativa a arborilor; • axa longitudinals a danturii; • forma profilului dintilor; • forma suprafetei de referinta a danturii. Dupa pozitia relativa a arborilor, angrenajele pot fi: 1) angrenaje paralele (fig.48);

Fig. 48. Angrenaje paralele

In aceasta situatie, rotile au forma cilindrica, cu danturarea in exterior sau in interior. Dintii pot avea: • axa longitudinala paralela cu axele de rotatie ale rotilor; • axa longitudinala inclinata in raport cu axele rotilor; • dantura in V; • dantura cu axa curba. 2) angrenaje cu arbori concurenti (fig. 49);

Fig. 49. Angrenaje conice

Acest tip de transmisie se realizeaza cu angrenaje conice, la care danturarea este realizata pe suprafete conice. Dintii pot avea axa longitudinals dreapta sau curba.

3) angrenaje cu arbori neconcurenti (fig 50).

Fig. 50. Angrenaje cu arbori neconcurenti

37

La acest tip de angrenaj, axele arborilor se intersecteaza in spatiu. Se folosesc roti danturate elicoidal pe suprafetele cilindrice sau conice sau pe angrenaje cu cremaliera. Materiale utilizate pentru constructia rotilor dintate Alegerea materialelor pentru confectionarea rotilor dintate trebuie sa tina seama de: • sarcinile transmise prin dantura; • durata de functionare a angrenajului; • viteza la care functioneaza; • precizia ceruta; • caracteristicile de rezistenta ale materialelor; • conditiile de functionare, temperatura, mediul coroziv, conditiile electrice, magnetice. Grupele principale de materiale utilizate la constructia rotilor dintate sunt urmatoarele: • metale pe baza de fier: oteluri, fonte cenusii; • metale neferoase: alama, bronz; • materiale nemetalice: textolit, poliamida, alte materiale plastice. Otelurile cel mai frecvent utilizate sunt: otel-carbon de calitate pentru cementare si imbunatatire, oteluri aliate, otel-carbon turnat si otel aliat turnat. Pentru rotile dintate cu functionare continua, intr-un sens sau in ambele sensuri, care sunt supuse la solicitari variabile, precum si pentru cele care functioneaza la turatii variabile sau la forte puternice, se impune utilizarea otelurilor tratate termic. Fontele se folosesc pentru angrenaje cu diametre mari si viteze periferice scazute. Aceste roti dintate au avantajul ca au rezistenta buna la uzura. Nu sunt recomandate in situatia in care apar solicitari la incovoiere. Bronzurile sunt utilizate datorita uzurii relativ mici. Ele sunt folosite pentru constructia rotilor ce lucreaza in special in mediul coroziv. Alama este un material folosit pentru constmctia rotilor utilizate in domeniul aparatelor de masurat. Au avantajul unei prelucrari precise si au proprietati antimagnetice. Domeniul de utilizare se reduce pentru rod care lucreaza la viteze si sarcini mici. Materialele plastice au urmatoarele avantaje: • amortizeaza partial vibratiile; • reduc zgomotul; • compenseaza elastic erorile de danturare, datorita modulului de elasticitate relativ redus. Ele prezinta urmatoarele dezavantaje: • sunt sensibile la umiditate; • nu pot fi utilizate peste anumite temperaturi-limita (100°C la materialele stratificate si 80°bC pentru poliamida). Materialele nemetalice utilizate pentru constructia rotilor dintate sunt: bachelita, textolitul, lignofolul, poliamidele si policarbonatii. Angrenaje cu dinti drepti Rotile dintate sunt organe de masini de forma cilindrica, conica sau hiperboloida ce sunt prevazute la periferie cu dinti. La aceste organe de masini transmiterea miscarii se realizeaza prin contactul direct dintre dinti i rotilor care angreneaza. Avantajele transmisiei cu ajutorul rotilor dintate sunt urmatoarele: • randament ridicat; • functionare sigura; • gabarit redus; • rezistenta buna; • durabilitate mare; • raport de transmitere constant. Dezavantaje: • reglarea vitezei se face in trepte; • executia este dificila si costisitoare; • zgomot in timpul functionarii. Clasificarea rotilor dintate se face dupa mai multe criterii, si anume: A) dupa forma de baza: - cilindrica;

38

- conica; - hiperboloida. B) dupa asezarea dintilor fata de axa rotii: - cu dinti drepti; - cu dinti inclinati; - cu dinti curbi. C) dupa profilul dintilor: - evolventa; - cicloida; - de ceasornicarie; - bolturi. D) dupa contur. - circulare; - necirculare. Prelucrarea danturii se face cu ajutorul sculelor al caror profil, numit generator, este o cremaliera de referinta inversa. Elementele rotii dintate sunt reprezentate in figura 51.

Fig. 51. Elementele geometrice ale rotilor dintate

Semnificatiile elementelor din figura sunt urmatoarele: Rr - raza cercului (cilindrului) de rostogolire - care produce angrenarea prin rostogolire fara alunecare peste cercul celeilalte roti; Re — raza cercului de varf (exterior) - care delimiteaza spre exterior dintele; R. - raza cercului de fund (interior) - care delimiteaza spre interior dintele. Portiunea ABCD se numeste capul dintelui si este reprezentata de portiunea din sectiunea dintelui cuprinsa intre diametral exterior si diametrul de rostogolire; a se numeste inaltimea capului dintelui. Inaltimea dintelui h este distanta masurata radial intre cercul de fund si cercul de varf. h = a+b Flancurile dintelui sunt suprafetele delimitate de curbele AE si BF. In sectiune, curbele AE si BF se numesc profilurile dintilor. Pasul - este arcul masurat pe unul din cercurile cu centrul in Oj, intre doua puncte identice de pe doi dinti consecutivi. Pasul se noteaza cup. Daca notam cu D diametrul pe care calculam pasul rotii dintate si cu z numarul de dinti ai rotii, avem relatia: Latimea dintelui se noteaza sd, iar latimea golului se noteaza cu s . Intre cele doua dimensiuni exista relatia: Cercul pe care pasul este egal cu pasul de referinta sau normalizat, adica pasul cremalierei de referinta, se numeste cere de divizare, iar diametrul sau se numeste diametru de divizare Dd. Angrenaje cu roti dintate conice

39

Acest tip de angrenaje transmit miscarea de rotatie, schimband directia acesteia sub un unghi oarecare Cel mai frecvent caz este acela in care axele rotilor care angreneaza fac intre ele un unghi de 90°. Rotile conice pot fi: • cu dinti drepti; • cu dinti inclinati; • cu dinti curbi. Rotile de acest tip pot functiona pana la viteze de v = 2 ... 3 m/s. Cateva exemple de roti dintate conice sunt prezentate in figura 53.

Fig. 53. Roti dintate conice a - cu dinti drepti; b - cu dinti elicoidali

Angrenaje cu surub-melc si roata melcata Angrenajele melc-roata melcata se folosesc pentru transmiterea miscarii intre arbori ale caror axe si incruciseaza in spatiu, de regula sub un unghi de 90°. Ele se compun din: 1) melc sau surub fara sfarsit, care este, un surub cu filet trapezoidal; 2) roata dintata melcata, care este o roata dintata avand dintii inclinati sub acelasi unghi cu spira filetului. Miscarea se transmite de la melc la roata si numai in cazuri speciale invers, iar atunci sunt necesar melci cu mai multe inceputuri, cu pas foarte mare. Cateva exemple de angrenaje melc - roata melcata sunt prezentate in figura 54.

Fig. 54. Angrenaje melc-roata melcata

3. Transmisii prin curea Notiuni generale despre transmisiile indirecte. Transmiterea miscarii de rotatie se poate realiza intre doua elemente si indirect, folosind pentru aceasta firele, cablurile, benzile, curelele si lanturile. In acest tip de transmisie, distanta dintre elementul conducator si eel condus este relativ mare. La transmiterea indirecta a miscarii exista doua elemente: a) elementul de tractiune; b) rotile. Elementul de tractiune poate fi: - o banda fara sfarsit care se infasoara pe periferia unor roti; - o banda care angreneaza cu periferia rotilor (transmisie prin lanturi sau curele dintate); - o banda fixata la capete de elementele intre care transmite miscarea. Cateva exemple sunt prezentate in figura 56.

40

Fig. 56. Elemente pentru transmiterea indirecta a miscarii: a - transmisii fara sfarsit; b - transmisii cu lant; c, d - transmisii cu banda fixata.

Transmisiile prin curele sunt utilizate atunci cand arborele motor nu poate fi legat direct de arborele condus. Cureaua este elementul intermediar flexibil care este infasurat atat pe roata conducatoare, cat si pe cea condusa. Transmisia se face datorita frecarii care ia nastere intre banda si roti, si de aceea se mai numeste si transmisie prin aderenta. In figura 57 sunt prezentate cateva variante de transmisii prin curea.

Fig. 57. Transmisii prin curea

Avantajele transmisiilor prin curea sunt urmatoarele: • transmiterea energiei si a miscarii se face la distante convenabile; • functionarea este silentioasa; • socurilor si vibratiile sunt amortizate; • la suprasarcini, exista posibilitatea patinarii curelei, deci are loc o protectie a mecanismelor; • costul este scazut in raport cu al altor transmisii; • precizia de executie este relativ scazuta. Dezavantajele acestui tip de transmisii sunt urmatoarele: • gabarit mare in comparatie cu transmisia cu roti dintate; • raportul de transmitere nu este constant, deoarece forta tangentiala este variabila datorita alunecarii; • produc incarcari suplimentare in legare si arbori, cauzate de tensionarea curelei; • din cauza deformatiilor remanente ale curelei, aceasta trebuie refacuta sau chiar inlocuita periodic; • durabilitatea este limitata; • poate provoca incarcari electrostatice. Dupa forma sectiunii transversale a elementului de tractiune, acestea pot fi (fig. 59): • transmisii cu elemente late; • transmisii cu elemente rotunde; • transmisii cu elemente trapezoidale.

41

Fig. 59. Clasificarea transmisiilor dupa sectiunea elementului de tractiune: a - elemente late; b - elemente trapezoidale; c, d - elemente rotunde.

Transmisiile cu elemente profilate necesita prelucrarea periferiei rotii, pentru marirea suprafetei de frecare. Exista si curele articulate realizate din bucati mici din piele identice si articulate intre ele.

Transmisii prin lant Lantul este alcatuit dintr-o serie de piese identice, articulate intre ele. Elementele lantului se numesc zale si sunt confectionate din otel, alama sau bronz. Arborii intre care se face transmisia prin lanturi sunt paraleli, iar miscarea se transmite prin infasurarea si angrenarea lanturilor cu rotile montate pe arbori. Acestea au o dantura speciala, prelucrata la periferie. Acest tip de transmisie are urmatoarele avantaje: • evita alunecarile pe roti; • unghiurile de infasurare sunt mult mai mici decat la transmisia cu curele; • lanturile sunt folosite la transmiterea de sarcini mari. Dezavantajele acestui tip de transmisie sunt: • zgomot mare in functionare; • lanturile mai putin elastice decat curelele, transmisia fiind sensibila la socuri; • uzura mare in zonele de articulatie ale zalelor. Din punct de vedere constructiv, lanturile se clasifica astfel (fig. 60):

Fig. 60. Clasificarea lanturilor: a - lant cu zale ovale si drepunghiulare; b - lant cu zale carlig; c - lanturi articulate; d - lanturi patent; e - lanturi cu margele

• lanturi cu zale ovale sau dreptunghiulare; • lanturi cu zale carlig; • lanturi articulate; • lanjuri patent; • lanturi cu margele. Dupa modul de executie, lanturile pot fi: • calibrate; 42

• necalibrate. Lanturi formate din placute (lanturi Gall) sunt lanturi articulate intre ele cu bucse sau cu role. Aceste lanjuri sunt folosite pentru transmisii, pentru masini de ridicat pentru sarcini mari, precum si ii otelarii, forje, industria chimica, in locuri de munca cu temperatura ridicata. Ele reprezinta urmatoarele avantaje. • functionare linistita; • siguranta in exploatare; • randament bun al transmisiei. Roti pentru lanturi Rotile pentru lanturi ovale sau dreptunghiulare sunt asemanatoare rotilor dintate, deosebindu-se pri] profilul dintelui si latimea mai redusa. La aceste transmisii, exista doua forme constructive (fig. 61). Rojile pentru lanturile articulate au la periferie dinti care patrund in spatiile dintre placute (fig. 62). Pentru a usura angrenarea, flancurile dintilor sunt arcuri de cere cu diametrul mai mic decat al bolturilor.

Fig. 61. Transmisii cu lanturi cu zale ovale

Fig. 62. Angrenare cu lant Gall

Rotile pentru lanturi cu margele au prevazute locasuri conice, semisferice alternative sau sferice, in care patrund bilele lantului (fig. 63).

Fig. 63. Roti pentru lanturi cu margele: a - locasuri conice; b - locasuri semisferice; c - locasuri sferice

Prelucrarea acestor roti este relativ usoara. In anumite conditii, ele se pot obtine si prin turnare sub presiune: materialele folosite sunt otel carbon de cementare, oteluri aliate, alama sau materialele plastice. 1.3.3. Organe de masini pentru transformarea miscarii Notiuni introductive Mecanismul se defineste ca fiind un sistem tehnic format din elemente cinematice legate intre ele prin cuple la care miscarea imprimata unuia din elemente este transmisa celorlalte elemente. Miscarea realizata de mecanisme este bine determinate in toate punctele lui. In functie de felul miscarii de intrare si al miscarii de iesire a mecanismelor, acestea se impart in: a) mecanisme pentru transformarea miscarii de rotatie in miscare rectilinie continua (mecanisme surub-piulita, mecanisme pinion-cremaliera); b) mecanisme pentru transformarea miscarii de rotatie in miscare rectilinie alternative (biela-manivela, mecanisme cu culise);

43

c) mecanisme de transformare a miscarii de rotatie continua in miscare de rotate intermitenta (cu clichet, cu cruce de Malta); d) mecanisme diverse (cu came, patrulatere). 1. Mecanismul cu clichet Acest mecanism este utilizat fie pentru transformarea miscarii de oscilajie a elementului conducator in miscare de rotatie sau de translatie intermitenta a elementului condus, fie pentru impiedicarea miscarii intr-un sens a elementului condus. Mecanismul cu clichet este prezentat in figura 64.

Fig. 64. Mecanisme cu clichet a, c - elemente condus dintat; b - element condus lis; 1 - element dintat; 2 – clichet

Mecanismul cu clichet se compune din: • element condus - roata dintata, roata neteda, bara dintata; • clichet - poate transmite miscarea sau poate fi utilizat ca element de fixare. Ca solutii constructive, mecanismele cu clichet pot fi: • cu elemente dintate; • cu elemente cu frictiune. Dupa numarul de clichete, aceste mecanisme pot fi: • cu un clichet; • cu doua sau mai multe clichete. Dupa modul in care are loc cuplarea, mecanismele cu clichet pot fi (fig. 65): • mecanisme cu cuplare exterioara; • mecanisme cu cuplare interioara; • mecanisme cu cuplare frontala. Asa cum se vede in figura 66, roata dintata a mecanismului cu clichet poate avea dantura de mai multe tipuri.

Fig. 65. Cuplarea mecanismelor cu clichet Fig. 66. Profilul danturii rotii de clichet a - triunghiular asimetrica; b - dreptunghiulara; c - roata dintata obisnuita

2. Mecanismul biela-manivela Mecanismul biela-manivela transforms mis. carea de translatie alternative in mi§care de rotatie continua sau miscarea de rotatie continua in mis, care de translatie alternative. Mecanismul este folosit la motoarele cu ardere interna, unde transforma miscarea de translatie alternativa a pistolului in miscare de rotatie a arborelui motor, si la masinile de lucru pompe, compresoare sau prese - unde transforma miscarea de rotatie de la motor in miscare alternativa a pistonului sau a capului de presare. Mecanismul biela-manivela este prezentat schematic in figura 67.

44

Fig. 67. Schema mecanismului biela-manivela 1 - piston; 2 - cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza pistonul; 3 - tija pistonului; 4 - capul de cruce care se deplaseaza intre glisiere; 5 - biela; 6 - manivela; 7 - volantul asezat pe arbore; 8 – arbore.

Dupa natura miscarii, organele componente ale mecanismului biela-manivela se impart in: 1. piese in miscare de translatie - pistonul, tija pistonului, capul de cruce; 2. piese in miscare de rotatie - manivela, arborele, volantul; 3. piese in miscare plana - biela. 3. Mecanisme cu cama Mecanismele cu cama sunt utilizate pentru reproducerea unor legi de miscare sau pentru transmiterea unor deplasari sau opriri. Sunt utilizate in constructia mecanismelor de mecanica fina, in sistemele automate de comanda si control, cat si in construcfia masinilor-unelte. In figura 68 sunt prezentate doua variante constructive pentru mecanisme cu cama.

Fig. 68. Mecanisme cu cama a, b, c, d, e, f- came plane; g, h - came spafiale 1 - cama; 2 – tachet

Avantajele utilizarii unor astfel de mecanisme sunt urmatoarele: • posibilitatea obtinerii unor miscari foarte variate ale tachetului; • orice lege de miscare poate fi reprodusa prin profilarea camei; • simplitatea constructive a mecanismului; • gabarit redus. Dintre dezavantaje, putem enumera: • uzura mare in punctul de contact cama-tachet, ceea ce duce la modificarea legii de miscare; • dificultati in prelucrarea cu precizie a profilului camelor; • necesita elemente elastice pentru crearea presiunii tachet-cama.

45

TEME SI TESTE RECAPITULATIVE Osii si arbori, fusuri si pivoti Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Osiile sunt organe de masini care au functia principala de: a) sustinere a altor elemente; b) transmitere a momentului de torsiune; c) sustinere a altor elemente si transmiterea torsiunii; d) elemente de legatura. 2. Osiile sunt organe de masini care au functia principala de: a) transmitere a miscarii de rotatie; b) sustinere a elementelor montate pe ele; c) realizare a legaturii dintre elementele in miscare; d) transmisie de momente de torsiune. 3. Solicitarea principala a osiilor este: a) rasucirea; b) compresiunea; c) intinderea; d) incovoierea. 4. Materialele folosite pentru confectionarea osiilor sunt: a) OL 42, bronz cu beriliu, OLC 45, materiale plastice; b) OL 42, alama, OLC 45, materiale plastice; c) bronz fosforos, OL 42, OL 50, OLC 45; d) OL 42, OLC 45, 13 CN 30, Cu 5. Arbori 1. Arborii au functia principala de: a) transmitere de puteri si momente de torsiune; b) sustinere a elementelor montate pe ei; c) sustinere a rotilor dintate; d) elemente de sustinere pentru cabluri. 2. Materialele folosite pentru confectionarea arborilor sunt: a) OL 42, OLC 25, 13 CN 30, alama, materiale plastice; b) OL 42, OLC 45, OSC 12, alama, materiale plastice; c) OL 50, OLC 45, 13 CN 30, alama, OLC 55A; d) OL 50, OLC 35, 21 MoMC 12, Cu 5, bronz. Lagare de alunecare si rulmenti, particularitati specifice Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Spatiul ramas liber in interiorul cuzinetului, dupa introducerea fusului si umplerea cu lubrifiant, se numeste: a) joe radial; b) interstitiu; c) cuzinet; d) camasa cuzinetului. 2. Materialele antifrictiune folosite la confectionarea lagarelor prin alunecare sunt: a) bronzuri cu Pb-Cu, Pb-Sn-Cu, Ni; b) Pb-Cu, Cu-Pb-Sn-Ni, pulberi sinterizate cu Fe, Cu, Sn, Pb, grafit; c) fonta, oteluri, pulberi sinterizate; d) grafit, bronzuri, oteluri aliate. 3. Alegerea rulmentilor se face in functie de: a) destinatie, aspect exterior, tipul rulmentului; b) constructia rulmentului, diametru interior, diametru exterior, turatie; c) destinatie, diametru interior, diametru exterior, solicitare, turatie; d) tipul constructiv, diametru interior, turatie. 4. Materialele folosite pentru confectionarea cuzinetilor sunt:

46

a) OSC10, bronz, fonta antifrictiune; b) OLC 60A, fonta antifrictiune, materiale sinterizate; c) bronz, fonta antifrictiune, materiale sinterizate, mase plastice; d) OSC 10, OLC 45, OLC 60A.

Clasificarea cuplajelor Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Materialele folosite pentru constructia ambreiajelor cu gheara sunt: a) otel calit pe otel calit, fonta pe fonta, bronz pe bronz, bronz pe fonta; b) OSC 10 pe OLC 60A, otel calit pe O\Q\ calit, bronz pe fonta; c) otel calit pe otel calit, fonta pe fonta, bronz pe fonta, metaloceramic pe otel; d) OSC 10 pe otel calit, OLC 60A, bronz pe fonta, fonta pe fonta, metaloceramic pe otel. 2. Criteriile de alegere a tipului de cuplaj sunt: a) caracteristicile de turatie si putere ale motorului, deformatiile la incovoiere si torsiune ale arborilor, tnediul in care lucreaza cuplajul; b) turatia si viteza periferica a arborilor; c) incarcarea arborilor si turatia lor; d) momentul de torsiune transmis si masa sistemului mobil. 3. Cuplajele care realizeaza asamblarea permanenta si rigida numai pentru arbori coaxiali se numesc cuplaje: a) mobile; b) fixe; c) cu comanda mecanica; d) articulate. 4. Alegerea unui tip de cuplaj se face $inand seama de: a) marimea fortelor de intindere; b) marimea momentelor de torsiune; c) posibilitatile de montaj; d) modul de functionare al motorului, deformatiile permise arborilor la incovoiere si torsiune. Transmisii prin roti de frictiune Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Materialele folosite la constructia rotilor de frictiune sunt: a) OLC 45 pe OLC 45; bronz, fonta pe materiale plastice, cupru pe cupru; b) otel pe otel, fonta pe fonta, otel pe materiale plastice, bandaje de azbest si hartie presata; c) otel pe otel, hartie pe azbest, fonta pe fonta; d) otel pe materiale plastice, otel pe otel, fonta pe otel. 2. Transmisiile prin roti de frictiune se realizeaza din urmatoarele cupluri de materiale: a) otel pe otel, fonta pe materiale plastice, piele pe otel; b) otel pe otel, fonta pe fonta, otel pe textolit, bandaje din piele; c) otel pe fonta, otel pe materiale plastice, bandaje din piele; d) otel pe materiale plastice, otel pe otel, fonta pe fonta. 3. Materialele utilizate la constructia rotilor de frictiune trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici: a) coeficient de frecare mic, rezistenta la presiune de contact, rezistenta la uzare, modul de elasticitate ridicat; b) coeficient de frecare mare, rezistenta la presiune de contact, modul de elasticitate cat mai mic: c) coeficient de frecare cat mai mare, rezistenta la presiune de contact, rezistenta la uzare, modul de elasticitate cat mai mare; d) coeficient de elasticitate mic, coeficient de frecare mic. Transmisii prin roti dintate Alegeti varianta de raspuns corecta: 1. Raportul existent la transformarea vitezelor unghiulare sau a turatiilor se numeste:

47

a) raport de transmitere; b) relatia de calcul a diametrelor rotilor; c) raportul de transmitere a miscarii; d) raportul de transmitere a puterilor. 2. Materialele folosite la confectionarea rotilor dintate sunt: a) OL 34, OLC 45, 41 MoCll, bronzuri, alame, materiale plastice; b) OLC 45, 41 MoC 11, 13 CN 35, alame, bronzuri, materiale plastice; c) cupru, aluminiu, OLC 45, materiale plastice, alame; d) Al 99,5, Cu 5, materiale plastice, alame, bronzuri. 3. In figura de mai jos este reprezentat: a) angrenaj melc - roata melcata; b) angrenaj conic; c) transmisie cu cremaliera; d) transmisie cu roti necirculare.

4. Otelurile eel mai des utilizate pentru confectionarea rotilor dintate sunt: a) OLC 45, OLC 55A, MoC 11, 50 VC 11, OLC 15;' b) OL 25, OSC 12, OLC 45, 41 MoC 11; c) OLC 60A, OLC 45, OT 45, 34 MoCN 15; d) OLC 15, OLC 45, 41 MoC 11, 34 MoCN 15, 13 CN 35. Transmisii prin lant Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. In figura urmatoare este prezentat: a) transmisie cu lant cu zale ovale; b) transmisie cu lant cu zale carlig; c) transmisie cu lant Gall; d) transmisie cu lant cu margele.

2. Arborii intre care se face transmisia prin lant au axele: a) paralele; b) in unghi de 90°; c) in unghi de 60°; d) in orice pozitie. 3. Transmisia prin Ian} are urmatoarele avantaje: a) evita alunecarile pe roti, transmit sarcini mari; b) evita alunecarile pe roti, uzura mica a zalelor; c) evita alunecarile pe roti, transmit sarcini mari, iar unghiul de infasurare pe roti este mai mic decat la transmisia cu curele; d) transmit sarcini mici. 4. Materialele folosite pentru confectionarea rotilor pentru lanturi sunt: a) fonte, bronzuri, alame; b) otel carbon de cementare, oteluri aliate, alama, materiale plastice; c) bronzuri, oteluri aliate, materiale plastice; d) alame, fonte, OSC 10. Mecanismul cu clichet Alegeti varianta corecta de raspuns:

48

1. In figura de mai jos este reprezentat un mecanism: a) de blocare; b) cu roatfi dintata; c) cu clichet; d) cu clichet, la care forta de apasare este realizata cu arc lamelar.

2. Materialele folosite la construct mecanismelor cu clichet sunt: a) Cu5, OLC 45, OLC 40; b) 41 CIO, OLC 45, OLC 40 cementate si calite; c) fonta, OL 42, OL 50; d) Cu 5, fonta, OL 34. Mecanisme cu cama Alegeti varianta corecta de raspuns: 1. Mecanismele cu cama se compun din urmatoarele elemente: a) cama, tachet, arc pentru mentinerea contactului; b) cama, tachet, ghidaj de translatie pentru tachet; c) arbore, cama, tachet; d) cama, rola, ghidaj pentru tachet. 2. Camele se pot executa din urmatoarele materiale: a) OLC 15, fonta, OLC45; b) alama, OLC 45, OLC 60; c) OLC 45, OLC 60, 13CN 23, 41 C10, carora li se aplica tratamente termice de durificare a stratului superficial; d) fonta, OSC 10, alama. 3. Mecanismele cu came prezinta urmatoarele dezavantaje la utilizare: a) gabarit mare, dificultati de prelucrare a profilului; b) uzura mare la contactul cama tachet, dificultati de prelucrare a camei, necesita elemente elastice pentru crearea presiunii tachet-cama; c) dificultati de montaj, gabarit redus; d) uzura mare, functionare cu zgomot. 4. lntocmiti dupa modelul prezentat in continuare pentru fiecare tip de organ de masina. Raspundeti la cerintele cuprinse in ea si apoi adaugati-o in portofoliul Organe de masini. Folositi aceasta fisa de cate ori aveti nevoie sa va improspataji cunostintele. FISA RECAPITULATIVA Tema: Organe de masini complexe Asamblarea (Transmisia, Mecanismul) ________________________ 1. Definitie 2. Clasificare 3. Materiale 4. Avantaje 5. Dezavantaje 6. Schema organului de masina 7. Schema asamblarii.

49

MODULUL II Cap. 1. CONSTRUCTIA SI FUNCTIONAREA TRACTORULUI

▪ Noțiuni generale despre structura constructivă a tractorului ▪ Tipuri de tractoare și destinația lor

▪ Părțile componente ale tractorului și rolul lor ▪ Motorul ▪ Transmisia ▪ Mecanismul de deplasare ▪ Mecanismul de direcție ▪ Mecanismul de frânare ▪ Șasiul, suspensia și echipamentul auxiliar ▪ Echipamenul de lucru ▪ Echipamentul electric ▪ Întreținerea și repararea tractorului 50

2.1. Noțiuni generale despre structura constructivă a tractorului Tractorul este un vehicul autodeplasabil, prevăzut cu motor propriu, care are rol de a tracta şi purta sau acţiona diferite maşini unelte. Acesta poate fi de două feluri: pe roţi şi pe şenile şi este format din (fig. 1): motor (1), transmisie (2), mecanism de deplasare (3), organe de conducere (4), şasiu, suspensie şi utilaj auxiliar, echipament de lucru (5) şi echipament electric.

Parametrii de baza ai tractoarelor sunt: - constructivi; - dinamici. - economici Acesti parametrii servesc pentru aprecierea obiectiva a calitatii diferitelor tipuri de tractoare pentru a scoate in evidenta daca acestea corespund conditiilor impuse de exploatare. In functie de acesti parametrii se aleg tipurile de tractoare ce urmeaza a fi utilizate pentru anumite lucrări. Parametrii constructivi sunt: a) Dimensiunile principale: - gabarit - lungime

51

- latime - inaltime - ampatament – distanta intre axele geometrice ale puntilor tractorului - ecartament – distanta dintre planele mediane ale rotilor de pe aceeasi punte - lumina (garda de la sol) – distanta dintre sol si punctul cel mai de jos de pe corpul tractorului - greutatea – la tractoare greutatea este un parametru ce caracterizeaza calitatile de tractiune dupa aderenta precum si presiunea specifica pe sol. La tractoare, greutatea este de doua feluri: a) greutate constructiva – este greutatea tractorului nealimentat cu combustibil, ulei si apa, fara scule si greutati suplimentare si fara tractorist. Acest parametru foloseste la aprecierea consumului de metal si materiale ce intra in constructia tractorului. b) greutate de exploatare – este greutatea tractorului alimentat cu greutati suplimentare, cu tractorist, cu scule, inclusiv greutatea masinilor agricole purtate sau a unei parti din greutatile masinilor agricole semipurtate. Parametrii dinamici. Performantele dinamice ale tractorului depind de performantele dinamice ale motorului ce il echipeaza. Caracteristicile dinamice ale motorului sunt puse in evidenta de caracteristica exterioara a motorului (diagrama ce se obtine pentru fiecare tip de motor pe bancul de probe in conditii de laborator).

Parametrii economici sunt: - costul initial; - amortismentul; - cheltuieli legate de exploatare (consumul de combustibil si lubrefianti, costul pneuri, cheltuieli de reparatii). Consumul de combustibil depinde de: - starea si puterea motorului; - viteza de deplasare; - incarcare; - tipul si starea drumului. La tractor consumul de combustibil se raporteaza la unitatea de suprafata prelucrata la diferite lucrari (l/ha).

2.2. Tipuri si modele de tractoare folosite in agricultura

52

Tractoarele folosite în agricultură sunt vehicule pe roţi (fig. 2) sau pe şenile (fig. 2) capabile să dezvolte forţe de tracţiune în scopul tractării şi acţionării maşinilor pentru executarea lucrărilor solului, administrat îngrăşăminte, semănat, recoltare, transport etc.

Ele se clasifică după mai multe criterii: 1. După destinaţie ▪ Tractoare universale – acestea se pot folosi la toate lucrările agricole, inclusiv la transporturi: U-650, U-650M, U-445 şi U-800. ▪ Tractoare de uz general – cu destinaţie generală şi se folosesc la executarea unui grup mai restrâns de lucrări (arat, administrat îngrăşământ etc): U-651, U-651M, S-650, S-651, A1800A şi U- 800DT ▪ Tractoare specializate – se folosesc numai pentru mecanizarea unor lucrări: în legumicultură – tractorul legumicol L-445, în viticultură – V-445, SV-445 şi tractorul încălecător U-445 HCV, în pomicultură U-445DT, U-445HCP şi SM-445, iar pentru pante SM-800. ▪ Tractoare cu destinaţie specială – pot executa lucrări de îmbunătăţiri funciare, hidroamelioraţii, în silvicultură, fiind folosite şi la construcţii de drumuri şi canale: S-1300 şi S1500. 2. După construcţia organelor de deplasare:

53

▪ Tractoare cu roţi care sunt echipate cu pneuri, având două roţi de direcţie în faţă şi două roţi motoare în spate. Unele tractoare au si rotile din fata motoare, ceea ce permite cresterea fortei lor de tractiune. Majoritatea tractoarelor folosite in agricultura sunt cu 2 roti, de exemplu: cu 2 roti motoare – U 650, U 650M, U 800 si cu 4 roti motoare – U 651, U 651M, U 800DT, A1800A. ▪ Tractoarele cu şenile, care sunt prevăzute cu un mecanism cu şenile, cu ajutorul cărora se deplasează pe sol. Aceste tractoare: - au o viteză de deplasare mai mică decât tractoarele pe roţi, dar dezvoltă forţe de tracţiune mai mari; - au o patinare mai redusa decat cele pe roti si taseaza mai putin solul. Exemple de tractoare din aceasta categorie: SM-800, S-650, S-1500, SV-445, SM-445. 3. Dupa sistemul de directie, tractoarele se impart in: - cu directie generala; - cu directie universala; - cu directie specializata; - sasiuri autopropulsate. Tractoarele universale formeaza o grupa a tractoarelor pe roti si sunt caracterizate prin faptul ca au o lumina mai mare (inaltimea de la sol pana la punctul cel mai de jos al tractorului) poseda posibilitatea de modificare a ecartamentului (distanta dintre rotile aceleiasi punti motoare) si au o gama mare de viteze. Ele sunt utilizate la arat, semanat, intretinerea culturilor si la lucrarile de transport in agricultura. Tractoarele specializate sunt acele tractoare care printr-o constructie speciala sunt adaptate diferitelor lucrari si pot fi: - pomicole; - viticole; - legumicole; - pentru silvicultura; - pentru lucrari in panta. Sasiurile autopropulsate sunt tractoare pe roti la care motorul si transmisia sunt amplasate in zona puntii din spate. Spatiul dintre cele doua punti ramanand liber este utilizat pentru montarea masinilor agricole purtate sau a platformelor de transport. 4. După puterea pe care o dezvoltă se cunosc: - tractoare cu putere mică, prevăzute cu motor cu utere până la 30 CP - tractoare cu putere mijlocie echipate cu motor de 30-65 CP, in care se incadreaza majoritatea tractoarelor folosite in agricultura - tractoarele de putere mare, echipate cu motoare care dezvoltă peste 65 CP: S-1300, S1500, SM-800, U-800, U-800DT, A-1800A. 5. Dupa numarul de punti motoare - tractoarele se impart in: - cu doua punti motoare; - cu o singura punte motoare. Tractoarele cu 4 roti motoare pot avea rotile egale sau neegale. Tractoarele cu o punte motoare se mai numesc si motocultoare si sunt tractoare de putere mica 3-20 Kwat si cu gabarit redus. Sunt utilizate in gospodarii individuale si au o serie de echipamente specifice adaptate oricarui tip de motocultor.

2.3. Partile componente ale tractorului si rolul lor

54

Tractorul este format din: motor, transmisie, mecanism de deplasare, organe de conducere, şasiu, suspensie şi utilaj auxiliar, echipament de lucru şi echipament electric. 1. Motorul – este partea principală a tractorului care transformă energia chimică a combustibilului în energie calorică, capabil să dezvolte lucru mecanic necesar deplasării tractorului şi acţionării maşinilor agricole şi a altor utilaje. De regulă se fixează în partea din faţă a tractorului. 2. Transmisia – transmite energia de la motor la organele de deplasare şi la alte organe de acţionare. Aceasta asigură totodată posibilitatea opririi tractorului cu motorul în funcţiune, deplasarea acestuia cu diferite viteze, mersul înapoi, executarea virajelor etc. 3. Mecanismul de deplasare foloseşte la susţinerea tractorului şi asigură deplasarea lui pe sol. Dacă tractoarele sunt prevăzute cu patru roţi motoare, roţile anterioare au dublu rol: sunt roţi motoare şi de direcţie. 4. Organele de conducere servesc la dirijarea tractorului în timpul deplasării lui pe direcţia voită de conducător. Sunt grupate în două mecanisme: de direcţie şi de frânare. 5. Şasiul, suspensia şi utilajul auxiliar sunt elemente ale structurii tractorului şi ale echipamentului auxiliar. 6. Echipamentul de lucru este format din mai multe mecanisme şi dispozitive care permit tactarea şi cuplarea maşinilor agricole şi a remorcilor şi antrenarea lor, precum şi antrenarea celor care lucrează la staţionar. 7. Echipamentul electric este folosit la pornire, la iluminare şi semnalizare optică şi acustică., respectându-se astfel normele de circulaţie şi executându-se lucrări în bune condiţii, chiar şi pe timp de noapte. Motorul constituie sursa de energie a tractorului si de regula se monteaza in fata. Transmisia serveste la transmiterea, modificarea si distribuirea cuplului motor la rotile motoare ale tractorului. Cuprinde urmatoarele subansamble: - ambreajul principal; - cutia de viteze; - transmisia centrala; - diferentialul; - transmisia finala. Ambreajul principal serveste la cuplarea si decuplarea motorului de transmisie in vederea opririi si pornirii motorului precum si schimbarea treptelor de viteza. Cutia de viteza permite schimbarea vitezelor cu deplasarea fortelor de tractiune ale tractorului, mersul inapoi si stationarea indelungata cu motorul in functiune. Transmisia centrala are rolul de a transmite cuplul motor la puntea din spate si participa la realizarea raportului de transmitere. Diferentialul asigura rotirea rotilor motoare cu turatii diferite la deplasarea tractorului in curbe sau pe terenuri accidentate. Transmisia finala are rolul de a mari raportul total de transmitere si de a asigura o anumita lumina a tractorului. Sistemul de rulare transforma miscarea de rotatie in miscare de translatie. La tractoarele 4*2 (4 roti din care 2 motoare) rotile din spate sunt motoare iar cele din fata sunt de directie. La tractoarele 4*4 (4 roti toate motoare) cele din fata sunt si motoare si de directie. Caroseria este montata pe sasiul tractorului fiind rezervata conducatorului. Mecanismele de lucru – la tractoare intalnim o serie de mecanisme de lucru cum sunt: - priza de putere; - ridicatorul hidraulic; - dispozitivul de remorcare. Cu ajutorul acestora puterea motorului este utilizata la executarea diferitelor lucrari. Tractoarele sunt prevazute cu instalatii si aparatura pentru a asigurarea confortului, siguranta circulatiei si pentru controlul exploatarii: - instalatii de incalzire si aerisire; - aparatura de bord.

55

2.4. MOTORUL Motorul este un ansamblu de mecanisme, sisteme şi instalaţii care transformă o energie oarecare în energie mecanică.

2.4.1. Partile componente ale motorului si rolul lor La tractoare se folosesc motoarele termice cu ardere internă, care transforma energia chimica a combustibilului in energie calorica si apoi in energie mecanica. La aceste motoare, arderea are loc in motor, chiar in interiorul cilindrilor, spre deosebire de motoarele cu aburi, care sunt tot motoare termice dar cu ardere externa, adica in afara cilindrilor, in focarele de sub cazane. Un motor termic cu ardere interna se compune din: a) parti fixe: - bloc motor - chiuloasa - baie - galerie evacuare - galerie admisie. - cilindri. b) parti mobile - mecanism biela-manivela - mecanism distributie c) sistem de alimentare. d) sistem de ungere e) sistem de racire f) sistem de aprindere g) sistemul de pornire. 1. mecanismul motor sau bielă-manivelă – care preia presiunea gazelor şi transformă mişcarea rectilinie alternativă a pistonului în mişcare circulară continuă a arborelui motor 1. mecanismul de distribuţie – care deschide şi închide orificiile de admisie a amestecului carburant sau a aerului şi orificiile de evacuare a gazelor arse, permiţând astfel umplerea cilindrilor cu amestec carburant la motoarele cu carburator, sau cu aer la motoarele Diesel si evacuarea gazelor arse. 2. sistemul de alimentare - un ansamblu de piese şi organe, care: - asigură alimentarea motorului cu combustibil şi aer; - permite pastrarea in apropierea motorului a unei cantitati de combustibil necesara functionarii motorului, pe care o filtreaza, o curata de impuritati si o amesteca corespunzator cu aerul, in scopul asigurarii arderii complete; - se caracterizeaza prin existenta carburatorului – la motoarele cu aprindere prin scanteie electrica si a pompei de injectie si injectoarelor – la motoarele cu aprindere prin compresie. 3. sistemul de aprindere – care are rolul de a asigura aprinderea amestecului carburant (aer şi benzină), numai în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie electrică, fiind prevazut cu o sursa de curent si bujii, care dau scanteia necesara aprinderii amestecului carburant. 4. sistemul de ungere – care asigură ungerea suprafeţelor pieselor motorului supuse frecării, în scopul reducerii uzurii acestora. 5. sistemul de răcire – care are rolul de a răci cu lichid sau cu aer piesele motorului care se incalzesc datorita căldurii degajate prin arderea combustibilului si prin frecare. 6. instalaţia de pornire sau dispozitivul de pornire – care asigură antrenarea motorului până la realizarea condiţiilor necesare funcţionării lui independente.

56

2.4.2. Tipuri de motoare folosite in agricultura Motoarele termice cu ardere internă se clasifică după mai multe criterii: 1. După felul combustibilului folosit: - motoare care functioneaza cu combustibili lichizi: motorina si benzina - motoare care functioneaza cu combustibili gazosi: gaz metan sau gaz de generator 2. După felul aprinderii amestecului de ardere: - motoare cu aprindere prin scanteie electrica – cu carburator - motoare cu aprindere prin compresie - Diesel - motoare cu aprindere prin cap incadescent – cu calorizator 3. După numărul de timpi in care se efectuează ciclul de funcționare : - motoare in patru timpi - motoare in doi timpi Tractoarele sunt echipate cu motoare Diesel cu aprindere prin compresie, în patru timpi cu trei, patru, sase cilindri aşezaţi vertical, răcite cu lichid. Aceste motoare au injecţie directă a motorinei în cilindri sau injectie indirectă în anticamere sau în camere turbionare şi se pornesc cu motor electric (demaror) sau cu motor auxiliar, adică cu motor termic cu ardere internă care funcţionează cu benzină şi are aprinderea prin scânteie electrică. O caracteristică importantă a acestor motoare este aceea că sunt robuste şi rezistă în condiţii grele de lucru.

57

2.4.3. Construcţia si funcţionarea motoarelor cu ardere interna 2.4.3.1. Elemente constructive ale motoarelor cu ardere interna Pentru a intelege functionarea motoarelor cu ardere interna, este necesară cunoasterea următoarelor elemente constructive reprezentate in figura 4: 1. Cilindrul (1) este organul in care au loc procesele de lucru ale motoarelor. Motoarele cu ardere internă sunt prevazute cu unul sau mai multi cilindri, asezati vertical, orizontal, în V, în stea sau în W. Motoarele actuale sunt prevazute cu cilindri demontabili. 2. Pistonul (2) – este piesa mobilă din cilindrul motorului, care primeste forta de expansiune a gazelor pe care o transmite prin bielă (3) la arborele motor sau arborele cotit (4). Pistonul se deplasează în cilindru executând o miscare rectilinie alternativă si închide cilindrul în partea inferioară. Miscarea rectilinie-alternativă (de du-te-vino) a pistonului prin bielă este transformată în mișcare circulară continuă a arborelui motor, care înseamnă lucru mecanic. La partea posterioară, arborele motor este prevăzut cu o flansă, de care se fixează volantul (5). Acesta are rolul de a auniformiza miscarea pieselor mobile (grup piston, bielă, arbore motor). Capul cilindrilor sau chiulasa (6) închide ermetic cilindrul la partea superioară, prin intermediul unei garnituri de etansare si se fixează de blocul motor cu ajutorul unor suruburi speciale numite suruburi prezoane. În chiulasă se practică orificii, câte două pentru fiecare cilindru, dintre care: unul pentru admisie si celălalt pentru evacuare. Aceste orificii sunt închise si deschise de supapele respective, adică de supapa de admisie (7) si de supapa de evacuare (8). Deschiderea si închiderea lor are loc la momente bine stabilite, în functie de tipul si constructia motorului. Alte elemente functionale: ▪ Punctul mort interior (PMI) sau punctul mort superior (PMS – la cilindrii asezati vertical) – este punctul cel mai apropiat pe care îl ocupă suprafata superioară a pistonului de capul cu cilindri si punctul cel mai depărtat față de axa arborelui motor. ▪ Punctul mort exterior (PME) sau punctul mort inferior (PMI - la cilindrii asezati vertical) – este punctul cel mai depărtat pe care îl ocupă suprafata pistonului fată de capul de cilindri si punctul cel mai apropiat fată de axa arborelui motor. Aceste două puncte marchează limitele superioare si limitele inferioare de deplasare ale pistonului. În punctele moarte, pistonul îsi schimbă sensul de miscare. ▪ Cursa pistonului (s) – este drumul parcurs de piston între cele 2 puncte moarte, adică distanta dintre cele 2 puncte moarte: punctul mort interior si punctul mort exterior. Ea se exprimă în cm sau mm. Unei curse a pistonului îi corespunde o jumătate de rotatie a arborelui motor (180 o ). 3. Alezajul cilindrului (D) – este diametrul părtii interioare în care se deplasează pistonul. Acesta se exprimă în cm. 4. Volumul de lucru sau cilindreea (Vs) – este volumul cuprins între suprafata capului pistonului când acesta se găseste la punctul mort interior si aceeasi suprafată a pistonului, când se găseste la punctul mort exterior. Acesta se exprimă în dm3 sau în litri si se calculează cu ajutorul formulei:

Deoarece un motor cu ardere internă este prevăzut de regulă cu mai multi cilindri, cilindreea totală este suma cilindreelor tuturor cilindrilor, se exprimă în cm 3 si se calculează cu ajutorul formulei:

în care n = numărul cilindrilor motorului. 5. Camera de comprimare sau camera de ardere – este spatiul cuprins între capul de cilindri sau chiulasă, cilindrul si capul pistonului, când acesta se găseste la punctul mort interior.

58

Volumul acesteia se numeste volumul camerei de comprimare sau volumul camerei de ardere, se notează cu Vc si se exprimă de regulă în cm3 sau în litri. Volumul de admisie sau volumul total al cilindrului este volumul cuprins între capul de cilindri sau chiulasă, cilindrul si capul pistonului, când acesta se găseste la punctul mort exterior. Volumul total al cilindrului este suma volumului de lucru si a volumului camerei de comprimare. 6. Raportul de comprimare este raportul dintre volumul de admisie si volumul de comprimare, adică Raportul de comprimare arată de câte ori se micsorează volumul aerului sau al amestecului de aer si combustibil, atunci când ele este comprimat prin deplasarea pistonului de la punctul mort interior la punctul mort exterior. Presiunea care ia nastere în cilindru la sfârsitul compresiei prin deplasarea pistonului de la punctul mort exterior la punctul mort interior se numeste presiune de comprimare. Amestecul dintre combustibilul folosit la motoarele cu ardere internă si aerul necesar arderii se numeste amestec de ardere sau amestec carburant. La motoarele cu aprindere prin scânteie electrică, amestecul de ardere este format din aer si vapori de benzină si este pregătit într-un dispozitiv numit carburator si apoi este introdus în interiorul cilindrilor. La motoarele cu aprindere prin compresie si motoarele cu cap de aprindere, amestecul de ardere este format din aer si picături fine de motorină, fiind pregătit în interiorul cilindrului. La aceste motoare se introduce mai întâi în cilindru aer curat, care se comprimă, iar motorina se injectează în cilindru cu ajutorul unei pompe de injectie si a unui injector care o pulverizează. Pentru ca acest amestec să fie cât mai perfect, particulele de combustibil din masa de aer trebuie să fie cât mai fine. Amestecul bine format este aprins la motoarele cu aprindere prin scânteie electrică si se autoaprinde la motoarele cu aprindere prin compresie, apoi arde, dezvoltând căldură, care are ca urmare destinderea gazelor si deplasarea pistonului. 2.4.3.2. Functionarea motoarelor cu ardere interna Principiile functionării motoarelor cu ardere internă Oricare ar fi tipul motorului cu ardere internă, functionarea lui are la bază proprietatea gazelor de a se dilata, de a se destinde, atunci când sunt încălzite. Introducând în cilindru gaze proaspete si deplasând pistonul de la punctul mort exterior la punctul mort interior, volumul pe care îl ocupă gazele se micsorează, iar presiunea si temperatura se ridică datorită comprimării. Procedând apoi la încălzirea gazelor cu ajutorul unei surse de căldură oarecare, presiunea lui va continua să crească si ca urmare se va dilata, apăsând în toate părtile. Atunci când pistonul va fi lăsat liber, gazul se va destinde, va împinge pistonul în jos, producând astfel un lucru mecanic care este mult mai mare decât cel consumat la comprimare. La motoarele cu ardere internă, ridicarea temperaturii din interiorul cilindrului, adică încălzirea amestecului se face prin arderea unei cantităti de combustibil (benzină sau motorină). În timpul miscării lui, pistonul, prin intermediul bielei, va imprima arborelui motor o miscare de rotatie în sensul acelor de ceasornic. Dar această miscare a pistonului este o urmare a transformării energiei calorice în lucru mecanic. Această transformare are la bază 4 procese care au loc în interiorul cilindrilor: - admisia sau umplerea cilindrilor cu aer sau cu amestec carburant - comprimarea aerului sau amestecului carburant - aprinderea si arderea amestecului de aer si combustibil, detenta sau destinderea gazelor de ardere - evacuarea gazelor de ardere. Toate aceste procese la un loc formează ciclul de functionare al motorului cu ardere internă si se succed într-o anumită ordine. În concluzie, ciclul de functionare al motorului cu ardere internă reprezintă totalitatea proceselor care au loc în cilindri, de la intrarea aerului (la motoarele cu aprindere prin compresie) sau a amestecului carburant (la motoarele cu aprindere prin scanteie electrică) si până la iesirea gazelor de ardere.

59

Procesele de lucru se desfăsoară în patru curse ale pistonului si în două rotatii ale arborelui cotit, la motoarele în patru timpi, si în două curse ale pistonului si o rotatie a arborelui cotit, la motoarele în doi timpi. Într-o cursă a pistonului au loc unul sau mai multe procese din ciclul de functionare al motorului. Timpul în care are loc o cursă a pistonului este frecvent întâlnit si sub denumirea de timp de lucru al motorului. Funcţionarea motoarelor cu ardere internă în patru timpi. Indiferent de tipul lor, motoarele în patru timpi functionează după aceleasi principii. Fiecare proces are loc într-o anumită fază sau timp, bine precizat, astfel: Timpul I – admisia – adică introducerea în cilindrii motorului a amestecului carburant (aer+benzină) la motoarele cu aprindere prin scanteie electrică sau a aerului, la motoarele cu aprindere prin compresie. Timpul II – comprimarea – adică comprimarea în interiorul cilindrilor a amestecului carburant sau aerului, urmată de aprinderea si arderea amestecului dintre aer si combustibil. Timpul III –arderea si detenta sau destinderea gazelor de ardere – este timpul motric sau util, prin care se realizează lucru mecanic. Timpul IV – evacuarea gazelor de ardere. Procesele de lucru ale motoarelor cu ardere internă în patru timpi prezintă unele deosebiri la motoarele cu aprindere prin scanteie electrică, fată de motoarele cu aprindere prin compresie, prin faptul că amestecul de ardere se realizează în mod diferit. Ciclurile teoretice de functionare ale motoarelor în patru timpi Ciclurile teoretice servesc la cunoasterea fenomenelor, a studiului si calculului analitic al proceselor de lucru care au loc în motor. La ciclurile teoretice se consideră că în cilindri cantitatea de gaze proaspete sub formă de amestec de carburant sau aer si sub formă de gaze rezultate din ardere, este constantă. Se presupune apoi că supapele se deschid exact în punctele moarte, că procesele de admisie si de evacuare au loc la presiune constantă, adică după o transformare izobară. Se consideră că procesele de comprimare si de destindere se produc fără schimb de căldură cu exteriorul si că arderea lor ar avea loc la un volum constant sau la o presiune constantă. Funcţionarea motoarelor cu aprindere prin comprimare în patru timpi Motoarele cu aprindere prin comprimare folosesc drept combustibil motorina si sunt cunoscute sub denumirea de motoare Diesel. La aceste motoare, amestecul de aer si motorină se formează chiar în cilindri. Functionarea motorului cu aprindere prin comprimare este asemănătoare cu a motorului cu aprindere prin scânteie cei patru timpi. Deosebirile principale constau în modul cum se formează amestecul dintre aer si combustibil si felul în care are loc aprinderea acestuia. Timpul I - admisia aerului în cilindrul motorului (fig. 6 a). Prin rotirea arborelui motor, pistonul este deplasat de la punctul mort interior la punctul mort exterior, cursă în care orificiul de admisie este deschis de supapa respectivă, iar orificiul de evacuare se închide la scurt timp de la începutul deplasării. Datorită depresiunii create în piston în timpul deplasării lui, aerul atmosferic trece prin filtrele de curătire, canalizatii si prin orificiul de admisie si este aspirat în interiorul cilindrului. Si la aceste motoare, supapa deschide orificiul de admisie înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort interior în

60

cursa de evacuare a ciclului anterior, iar închiderea acestuia se face la începutul cursei următoare, după o scurtă deplasare a pistonului. Prin aceasă mărire a duratei deschiderii orificiului de admisie, se asigură o mai bună umplere a cilindrului cu aer, ceea ce duce la o crestere a puterii motorului. Timpul II – comprimarea (fig. 6 b). Continuându-si miscarea, arborele motor va deplasa pistonul în cea de-a doua cursă, adică de la punctul mort exterior la punctul mort interior. După o scurtă distantă parcursă, se închide si orificiul de admisie, adică ambele supape inchid orificiile respective. Ca urmare, aerul din cilindru va fi comprimat progresiv, până când pistonul ajunge aproape de punctul mort interior. Presiunea creste, ajungând la 35-40 daN/cm2 , iar temperature aerului comprimat la 750-950 o K. Cu putin timp înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort interior, în masa de aer cald se injectează motorina fin pulverizată cu ajutorul unei pompe de injectie si a injectorului (1), la o presiune cuprinsă între 120 si 230 daN/cm 2 , în functie de tipul, constructia si turatia motorului. În contact cu aerul cald, particulele mici de motorină se încălzesc, se vaporizează, se amestecă, încep să se oxideze, apoi se aprind si ard. La aceste motoare, arderea are loc progresiv si durează mai mult decât la motoarele cu aprindere prin scânteie electrică (ardere lentă). În tot timpul procesului de ardere, ambele orificii, de admisie si de evacuare, sunt închise. La sfârsitul arderii rezultă gaze a căror presiune este de 45-80 daN/cm2 si temperature de 2073-2273 o K. La unele motoare, injectia se face direct în camera de ardere, iar la altele, indirect, într-o cameră suplimentară numită antecameră sau camera turbionară. În camerele suplimentare, motorina injectată se aprinde partial, pătrunde apoi prin niste orificii cu presiune mare, în camera de ardere propriu-zisă, unde se produce un amestec mai intens cu restul aerului si se definitivează arderea. Timpul III – detenta sau destinderea gazelor (fig. 6 c). Gazele rezultate din arderea combustibilului în amestec cu aerul având presiune ridicată, se destind si deplasează pistonul de la punctul mort interior la punctul mort exterior. Aceasta este cursa motrică sau utilă, care produce lucrul mecanic. Pe toată durata deplasării, presiunea si temperatura descresc. Cu putin timp înainte ca pistonul să ajungă la punctual mort exterior, cu avans, supapa de evacuare va deschide orificiul respective si începe evacuarea gazelor de ardere. Timpul IV – evacuarea gazelor de ardere (fig. 6 d) , are loc prin deplasarea pistonului de la punctul mort exterior la punctul mort interior. Orificiul de evacuare este deschis în continuare, iar orificiul de admisie este închis, astfel încât gazelle de ardere vor fi evacuate în cea mai mare parte. Golirea cilindrului mai continuă pe o distantă scurtă si după ce pistonul a trecut de punctul mort interior în cursa admisiei ciclului următor, ca urmare a închiderii supapei de evacuare cu întârziere. Deschiderea în avans si închiderea cu întârziere a orificiului de evacuare permit o bună golire a cilindrului de gaze arse, lăsând loc pentru o cantitate mai mare de gaze proaspete ce vor fi admise. Astfel se asigură o crestere substantială a puterii motorului. Si în cazul acestor motoare apare fenomenul de încălecare a supapelor la sfârtitul evacuării si începutul admisiei. Se evidentiază că ciclul de functionare la aceste motoare are loc în patru curse ale pistonului si două rotatii ale arborelui motor. Din cele patru curse ale pistonului, numai una produce lucru mecanic – detenta, iar celelalte trei sunt rezistente si consumă energie mecanică. Motoarele cu care sunt echipate tractoarele din sistemul nostru agricol sunt motoare cu aprindere prin comprimare în patru timpi datorită următoarelor avantaje pe care le prezintă fată de motoarele cu aprindere prin scânteie electrică: - au un consum de combustibil mai scăzut cu 30 %, datorită raportului de compresie ridicat; - functionează cu motorină, combustibil mai ieftin decât benzina; - sunt mai robuste, rezistând la conditii grele de lucru. Ca dezavantaj – aceste motoare au o constructie mai complexă, mai greu de realizat si sunt mai pretentioase în ceea ce priveste întretinerea din cauza aparaturii de alimentare.

61

Functionarea motoarelor cu mai multi cilindri. Pentru a asigura o putere mai mare, motoarele se construiesc de regula cu mai multi cilindri. Ca urmare, la o cursa, in fiecare cilindru, se realizeaza un alt timp de lucru. Timpul motric care are loc intr-un cilindru ajuta la realizarea timpilor rezistenti de la ceilalti cilindri si, in felul acesta, se asigura mersul uniform al motorului. Deplasarea pistoanelor in cilindri, in sensuri opuse, este asigurata de bratele de manivela sau coturile arborelui motor, de care sunt articulate bielele, prin decalajele lor cu unghiuri de 180°, 120°etc. in functie de numarul de cilindri si de timpi. Timpul motric, la motoarele cu mai multi cilindri, la majoritatea motoarelor nu se realizeaza in cilindrii alaturati, la rand, ci intr-o succesiune bine stabilita, numita ordine de functionare a motorului. Astfel, ordinea de functionare a motoarelor cu patru cilindri in patru timpi, de regula este 1-3-4-2. Functionarea motoarelor cu patru cilindri in patru timpi. Schema de functionare a unui motor cu patru cilindri, in patru timpi, este data in figura 9. In figura 9a, a sunt reprezentati timpii realizati la prima cursa. In acest caz pistoanele 1 si 4 comandate de coturile arborelui motor, asezate pe acceasi linie, se deplaseaza de la punctul mort exterior, iar pistoanele 2 si 3, comandate de coturile decalate cu 180°, se deplaseaza invers de la punctul mortexterior la punctul mort interior. Ca urmare, in cilindrul 1 a avut loc detenta, in 4 admisia, in 2 evacuarea si in 3 comprimarea. In figura 9 b, este reprezentata situatia in cursa urmatoare. In aceast caz, pistoanele se deplaseaza in sens opus fata de figura 11 a si astfel in fiecare cilindru se realizeaza timpul urmator. In figurile 9 c si 9 d sunt reprezentati timpii realizati in cursele a treia si a patra.

Aceste rezultate, sunt notate in graficul figurii 10, unde se observa ca detenta sau destinderea D a avut loc la prima cursa, in cilindrul 1, la cursa a doua, in cilindrul 3, la cursa a treia, in cilindrul 4, iar la cursa a patra, in cilindrul 2. In consecinta, ordinea de functionare a acestui motor, este: 1-3-4-2, adica ordinea in care a avut loc timpul motric.

62

Functionarea motoarelor cu trei cilindri, in patru timpi. La figura 11 a se prezinta functionarea unui motor cu 3 cilindri, in patru timpi. De aici rezulta ca timpii de lucru se produc in fiecare cilindru, la doua rotatii ale arborelui motor, incepand cu momentul cand pistonul 1 se afla la punctul mort interior, la sfarsitul comprimarii. Cele trei brate de manivela ale erborelui motor sunt dispuse la 120°, unul fata de altul. Din grafic rezulta ca cilindrul 1 incepe cu detenta, pistonul deplasandu-se de la punctul mort interior la punctul mort exterior si apoi urmeaza succesiunea fireasca a proceselor de lucru. Se observa ca detenta incepe in cilindrul 2 la 240°, fata de cilindrul 1, iar in cilindrul 3 tot la 240° fata de cilindrul 2. Ordinea de functionare a acestui motor este: 1-2-3. Functionarea motoarelor cu sase cilindri, in patru timpi. Functionarea acestor motoare este prezentata in figura 11 b, de unde rezulta procesele de lucru, la doua rotatii alew arborelui cotit, incepand cu momentul cand primul piston, este la punctul mort interior, la sfarsitul comprimarii. Coturile arborelui cotit, de la acest motor, sunt dispuse cate doua la 120°, astfel: 1 cu 6; 2 cu 5 si 3 cu 4, ceea ce asigura deplasarea pistoanelor de la un punct mort la altul, grupat, cate doua. Detentele partial se suprapun si astfel asigura mersul mai uniform al motorului. Rezulta ca ordinea de functionare a acestui motor este: 1-5-3-6-2-4.

63

2.4.4. Mecanismele şi sistemele anexe ale motorului 2.4.4.1. Mecanismul de distributie Mecanismul de distributie asigura deschiderea si inchiderea orificiilor prin intermediul pentru admisia gazelor proaspete si evacuarea gazelor de ardere din cilindrii motoarelor, la momente precis stabilite in cadrul ciclului de functionare. Pentru orificiilor deschiderea si inchiderea de admisie şi de evacuare, motoarele în patru timpi sînt prevăzute cu supape. După modul de aşezare a supapelor pe motor se întîlnesc două tipuri de mecanisme de distribuţie: • mecanism cu distribuţie inferioară, la care supapele sînt aşezate în blocul cilindrilor; • mecanism cu distribuţie superioară, la care supapale sunt aşezate în capul cilindrilor Părţile componente ale mecanismului cu distribuţie inferioară sunt: - arborele cu came

64

- împingătorul sau tachetul - supapa - resortul - farfurioara - ghidul Prin rotirea arborelui cu came antrenat de arborele motor prin angrenajul distribuţiei, cama atacă împingătorul sau tachetul, care ridică supapa de pe locaşul ei, învingînd rezistenţa resortului şi deschizînd astfel orificiul de trecere a gazelor. Resortul este susţinut de farfurioara, iar supapa se mişcă în ghidul. Cînd cama nu mai acţionează tachetul, resortul se destinde, iar supapa revine la poziţia iniţială, închizînd orificiul. Părţile componente ale mecanismului cu distribuţie superioară sunt: - arborele cu came - împingătorul sau tachetul - tija împingătoare - culbutorul - axul - supapa - resortul - farfurioara - ghidul Prin rotirea arborelui cu came, antrenat de arborele motor prin angrenajul distribuţiei, cama atacă împingătorul sau tachetul, care ridică tija împingătoare, acţionînd culbutorul ce se roteşte în jurul axului şi apasă pe supapa pe care o deplasează învingînd rezistenţa resortului şi astfel deschide orificiul respectiv, permiţînd trecerea gazelor. Supapa se mişcă în ghid, iar resortul este susţinut la partea superioară de farfurioara fixată prin pastile de siguranţă. Cînd cama nu mai acţionează împingătorul, resortul se destinde şi supapa revine pe locaşul ei, odată cu celelalte piese ale mecanismului. Mecanismul cu distribuţie inferioară este mai simplu din punct de vedere constructiv, dar creează mari dificultăţi în exploatare, îndeosebi la reglare. De aceea, este întîlnit foarte rar, la unele motoare cu aprindere prin scînteie electrică. La motoarele cu aprindere prin comprimare şi la majoritatea motoarelor cu aprindere prin scînteie electrică, se folosesc mecanisme cu distribuţie superioară, care au dat rezultate bune în exploatare. Construcţia mecanismului de distribuţie Angrenajele distribuţiei transmit mişcarea de la arborele motor la arborele cu came şi la alte ansambluri ale motorului. Transmiterea mişcării se face, de regulă, prin roţi dinţate, direct sau prin pinion intermediar. Pe capătul anterior al arborelui cu came se montează roata de distribuţie, care primeşte mişcarea printr-un pinion intermediar de la pinion, fixat pe arborele motor. Tot de la pinionul arborelui motor, prin pinionul intermediar, primeşte mişcarea şi pinionul care antrenează pompa de injecţie. Numărul de dinţi al roţii dinţate de distribuţie este dublu faţă de numărul de dinţi ai pinionul ui montat pe arborele motor. De aceea, raportul de transmisie, între pinionul de pe arborele motor şi pinionul de pe arborele cu came este 1/2, adică la un ciclu motor sînt necesare două rotaţii ale arborelui cotit şi o rotaţie a arborelui cu came prin care supapele se deschid şi se închid o singură dată. La majoritatea motoarelor, pinioanele care formeaza angrenajele distribuţiei sunt: pinionul de pe arborele cu came, pinioniul de pe arborele motor, pinionul intermediar şi pinionul care antrenează pompa de injecţie, au pe ele semne, care la montare trebuie să coincidă. Acest mod de montare corectă a angrenajelor poartă numele de punere la punct a angrenajelor distribuţiei după semne şi asigură deschiderea şi închiderea supapelor la poziţiile corespunzătoare ale pistoanelor. Semnele sînt reprezentate prin litere , cifre, puncte sau linii.

65

Arborele cu came este organul mecanismului de distribuţie, care comandă deschiderea şi închiderea supapelor de admisie şi de evacuare, la momente potrivite, în ordinea de funcţionare a motorului. La un arbore de distribuţie se disting următoarele elemente: arborele propriu-zis care este prevăzut cu fusurile şi came. In partea din faţă se montează prin pană roata de distribuţie. Fusurile se sprijină în bucşe de bronz presate în locaşurile din blocul motor. In fusul din mijloc, la unele motoare, sau în cel din spate, la alte motoare, sînt practicate canale prin care trece uleiul pentru ungerea culbutorilor. O bridă, fixată pe în partea anterioară, împiedică deplasarea axială a arborelui cu came. Numărul camelor corespunde cu numărul supapelor. Dispunerea camelor, legată de destinaţia lor, este diferită. La motoarele cu număr par de cilindri, camele grupate pentru doi cilindri sînt: două extreme, pentru comanda supapelor de admisie şi celelalte două de la interior, pentru comanda supapelor de evacuare şi aşa mai departe. In cazul motoarelor cu trei cilindri şi a celorlalte motoare cu număr de cilindri impar, dispunerea camelor este alternativă : prima deschide supapa de admisie, următoarea deschide supapa de evacuare şi aşa mai departe. Tacheţii sau impingătorii transmit mişcarea de la arborele cu came la tijele împingătoare, fiind în contact cu suprafaţa camelor. Sînt construiţi din oţel, avînd suprafeţele de ghidare şi de atac călite. Forma tacheţilor este cilindrică, cu taler (la D-115) sau sînt asemănători cu paharul (la motoarele de tractoare cu 4 cilindri). Tacheţii prevăzuţi cu taler sînt întîlniţi la distribuţiile inferioare şi la unele motoare cu aprindere prin comprimare, avînd la partea superioară şuruburile de reglaj, pentru stabilirea precisă a jocurilor de la supape. Tacheţii, de forma păhărelelor, sînt întîlniţi la majoritatea motoarelor cu distribuţie superioară, îndeosebi la cele cu patrii cilindri. Aceşti tacheţi sînt prevăzuţi cu o adîncitură sferică, pentru sprijinirea tijei împingătoare, iar canalul permite scurgerea uleiului. Pentru ca uzura suprafeţei de atac să fie uniforma, aşezarea tachetului pe camă se face dezaxat, la o distanţă e, care duce la rotirea lui în timpul acţionării. Tijele împingătoare transmit mişcarea de la tacheţi la culbutori şi sînt construite din ţeava de oţel pentru a reduce forţele de inerţie. La capete, tijele împingătoare sînt prevăzute cu două manşoane introduse presat. Manşonul din partea inferioară are forma unui cap sferic şi se sprijină în adîncitură tachetului, iar cel din partea superioară prezintă o adîncitură sferică, pe care se sprijină şurubul de reglaj al culbutorului. Ansamblul culbutorilor, îl formează culbutorii, montaţi pe un ax şi distanţaţi prin arcuri. Axul culbutorilor este format din două semiaxe legate printr-un manşon şi sînt fixate în niste suporţii, prinşi cu şuruburi de chiulasă. Culbutorii au rolul de a transmite la supape mişcarea primită prin tijele împingătoare. Au forma unor pîrghii oscilante cu braţe neegale : braţul lung şi braţul scurt. Braţul lung acţionează supapa, avînd suprafaţa de contact rotunjită, iar braţul scurt este prevăzut cu şurubul de reglaj. Şurubul de reglaj are capul inferior sferic, pentru a se sprijini în adîncitura tijei împingătoare, iar la partea superioară prezintă o piuliţă de asigurare. Prin şurub se realizează reglarea jocului dintre culbutor şi supapă, care trebuie să aibă o valoare precisă. Acest joc permite dilatarea liberă a supapei şi asigură închiderea completă şi etanşeitatea cu scaunul sau locaşul ei. Pentru reducerea frecării, la locul de montare pe axe, culbutorilor li se montează bucşe din material de antifricţiune. Axele, culbutorilor, construite din ţeava de oţel, permit trecerea uleiului prin ele, în vederea ungerii contactelor culbutorilor cu supapele pe de o parte, iar pe de altă parte ung contactele acestora cu tijele împingătoare. Uleiul se scurge pe tijele împingătoare şi unge contactul lor cu tacheţii şi apoi contactul acestora cu camele, după care se scurge în baie. Tijele împingătoare şi ansamblul culbutorilor sînt întîlnite numai la mecanismele cu distribuţie superioara. Ansamblul supapelor îl formează supapele, ghidurile lor, scaunele sau locaşurile de sprijin şi etanşare a supapelor, resorturile cu farfurioarele şi pastilele de siguranţă .

66

Ansamblul culbutorilor şi ansamblul supapelor acoperă cu capacul chiulasei, strîns prin şuruburi. Supapele deschid şi închid orificiile de admisie a gazelor proaspete şi orificiile de evacuare a gazelor de ardere, făcînd legătura dintre cămara de compresie cu galeriile de admisie şi de evacuare. După rolul pe care îl au de îndeplinit, supapele sînt de două feluri: supape de admisie şi supape de evacuare. Supapele sînt construite din oţel carbon, cu crom şi nichel. La supapele de evacuare, pentru a le mări rezistenţa la temperaturi înalte, se mai adaugă şi siliciu. Pentru a le mări rezistenţa la uzură, conul supapei este durificat prin încărcare cu stelit (aliaj dur). Elementele supapei sînt: discul sau talerul şi tija. Discul este prevăzut cu o faţeta conică numită conul supapei, care se execută de regulă la 45°. Prin aceasta se realizează închiderea şi etanşarea orificiul ui respectiv. Partea cilindrică a discului constituie rezerva de material necesară în cazul reparării supapei. De regulă, diametrul discului supapei de admisie este mai mare decît diametrul discului supapei de evacuare, pentru a asigura în felul acesta o mai bună umplere a cilindrului. Tija are forma cilindrică şi este legată de disc prin racordarea, a cărei formă măreşte rezistenţa şi uşurează scurgerea gazelor. Un inel de siguranţă, care evită căderea supapei în cilindru la demontare, se fixează într-o degajare îngusta, iar pastilele de siguranţă (semiconuri) se montează în alta degajare. La unele motoare (D-115 ; D-116), supapa de admisie este prevăzută cu un deflector care favorizează formarea amestecului, prin imprimarea unei mişcări turbulente aerului. Scaunul supapei mărgineşte orificiul de trecere a gazelor, avînd acelaşi unghi, de 45°, ca şi conul supapei. Scaunul supapei poate fi : nedemontabil sau demontabil şi are forma unui inel, ca la motoarele D-110. In acest caz, scaunele se construiesc din oţeluri aliate sau dure, fixarea lor făcîndu-se prin strîngere. Supapa este dirijată de ghid, care are formă tubulară, este construit din fontă cenuşie şi se fixează prin presare. Resorturile supapei (unul sau cîte două de fiecare), asigură închiderea supapei şi menţinerea ei în această poziţie. Cînd se folosesc două, cu pas diferit, se asigură pe lîngă o bună închidere şi o amortizare a oscilaţiilor. Prin farfurioară s au rondelă şi prin pastilele de siguranţă se realizează legătura dintre resorturi şi supapă. Diagrama distribuţiei şi influenţa ei asupra funcţionării motorului Diagrama distribuţiei arată durata deschiderii supapelor, momentele de deschidere şi închidere faţă de punctele moarte, în funcţie de unghiul de rotaţie al arborelui motor. Diagrama distribuţiei cuprinde deci fazele de distribuţie realizate de fiecare supapă în cursul unui ciclu, faze reprezentate prin unghiuri de rotaţie ale arborelui motor: Evacuarea. Deschiderea supapei se face cu un avans AE = = 66° faţă de punctual mort exterior (PME), iar închiderea are loc cu o întîrziere IE =28° faţă de punctul mort interior (PMI). Deschiderea cu avans a supapei de evacuare micşorează rezistenţa opusă de gaze în cursa de evacuare, iar închiderea cu întîrziere asigură continuarea ieşirii gazelor de ardere, pe baza inerţiei lor de mişcare. Deschiderea pe o perioadă de 274° asigură o mai bună golire a cilindrului de gazele de ardere. Admisia. Deschiderea supapei respective are loc cu un avans de 30° faţă de punctul mort interior, iar închiderea se face cu o întîrziere de 72° faţă de punctul mort exterior. Deschiderea cu avans a supapei de admisie asigură condiţiile aspiraţiei imediat după punctul mort interior, situaţie care este favorizată şi de profilul camei (simetric convex) care acţionează supapa progresiv. Inchiderea supapei de admisie, după punctul mort interior, favorizează intrarea în continuare a gazelor proaspete, ca urmare a inerţiei lor de mişcare. Durata deschiderii supapei pe perioada de 282° asigură o bună umplere a cilindrului cu gaze proaspete : amestec carburant, la motoarele cu aprindere prin scînteie electrică sau aer, la motoarele cu aprindere prin comprimare. La sfârşitul evacuării ciclului anterior şi începutul admisiei ciclului următor, în jurul punctului mort interior ambele supape sînt deschise, relevînd astfel fenomenul de încălcare a supapelor sau de încrucişare a supapelor.

67

Momentele de deschidere şi închidere a supapelor şi durata proceselor suferă unele modificări în exploatare, datorită uzurii pieselor mecanismului de distribuţie. Restabilirea periodică a stării de funcţionare se realizează prin reglarea jocului supapelor, ale căror valori sînt indicate de notiţe tehnice, ale motoarelor şi tractoarelor respective. 2.4.4.2. Sistemul de alimentare Sistemul de alimentare se compune din: - rezervor - filtre de motorina - pompa de alimentare - pompa injctie - conducte de inalta presiune - injectoare Amestecul dintre aer si combustibil (motorina) se face intr-un tip care are loc injectia motorinei. Pentru a se putea realiza un amestec carburant corespunzator capabil sa se aprinda, pulverizarea combustibilului trebuie sa se faca in particule foarte fine. Presiunea de injectie trebuie sa fie mult mai mare decat presiunea din cilindru. La motoarele D-110 (U-650) aceasta presiune este de 145 deca N/cm. Se intalnesc doua sisteme de alimentare pentru motoarele cu aprindere prin comprimare: - motoare diesel cu compresor; - motoare diesel fara compresor – echipate cu instalatii de alimentare mecanice. Echiparea instalatiilor de alimentare mecanica este avantajoasa deoarece au masa mica pe unitatea de putere, reglarea cantitatii de combustibil injectate se face relativ usor iar terenul si durata injectiei pot fi riguros controlate. In functie de realizarea injectiei avem: ▪ Motoare cu injectie directa – la care injectarea combustibilului se face direct in interiorul cilindrului. Camera de ardere are o forma relativ simpla si nu este despartita de cilindru. Acest tip necesita presiuni de injectie mai mari de 150; ▪ Motoare cu anticamera – au camera de ardere impartita in doua: partea principala care are ca limita capul pistonului, peretii camerei de ardere; partea suplimentara (antecamera) unde se afla montat injectorul; ▪ Motoare cu camera de turbionare. Sistemul de alimentare la motoarele cu aprindere prin comprimare este format dintr-un rezervor cu o capacitate ce asigura circa 10 ore de functionare (tractor), conducte. In functie de variatia debitului de combustibil avem: - pompe cu injectie cu pistonul variabil; - pompe cu injectie cu constanta. Injectoarele asigura pulverizarea fina si omogena a combustibilului refulat de pompele de injectie in camera de ardere. Injectoarele sunt de doua feluri: - deschise (fara ac de inchidere) – camera interioara a injectorului este tot timpul in legatura cu camera de ardere; - inchise – legatura este blocata de acul de inchidere. La tractoare se utilizeaza injectoare de tip inchis cu patru orificii. Injectorul este montat in chiulasa care corespunde cu camera de ardere. Numarul injectoarelor este egal cu numarul de cilindrii ce echipeaza motorul. Filtrele de combustibil au rolul de a curata motorina de impuritati inainte de ajungerea acesteia in pompa de injectie. In general, la motoarele cu aprindere prin comprimare exista doua filtre: - filtru pentru curatire grosiera; - filtru pentru curatire fina. 2.4.4.3. Sistemul de aprindere

68

Motoarele Diesel de tractoare, avînd aprindere prin comprimare, la care aprinderea are loc datorita temperaturii continutului cilindrului, temeperatura rezultata numai prin comprimarea acestuia, iar pornirea cu motor termic auxiliar este în scădere, locul ei fiind luat de pornirea cu demaror electric. Datorită extinderii pornirii motoarelor cu demaror electric, majoritatea tractoarelor sînt echipate cu baterii de acumulatoare. Ca urmare, s-a generalizat şi aprinderea cu baterie, aprinderea cu magnetou fiind păstrată numai la unele motoare auxiliare de pornire a motoarelor diesel de tractor, de putere mare.

De la bateria acumulatoare 1, curentul trece printr-un circuit de joasa tensiune, prevazut cu ampermetru 2, la contactul 3, prevazut cu broasca si cheie. Cînd cheia stabileşte contactul între bateria de acumulatoare şi celelalte organe ale sistemului de aprindere, curentul trece prin bobina de inducţie 4, prin înfăşurarea primară 5 a acesteia şi ajunge printr-un conductor de legătură 6 la ruptor 7, adică la contactul mobil al acestuia. Contactul mobil, fiind pe poziţie de închidere, adică lipit de contactul fix, circuitul primar se închide prin acesta cu masa motorului, la baterie. în acest scop, una din bornele bateriei şi anume borna pozitivă 8, este legată !a masa motorului. Condensatorul 9 este legat în paralel cu ruptorul şi înmagaznează curenţii de extraruptură, dintre contacte. Circuitul secundar, îl formează înfăşurarea secundară 10 a bobinei de inducţie, cu un capăt legat la înfăşurarea primară şi prin ea la masă, iar cu cel de al doilea capăt, scos la borna centrală 11 a acesteia. In continuare, o fişă sau conductorul 12 leagă borna centrală a bobinei de inducţie cu borna centrală 13 a capacului distribuitor 14. De aici, curentul trece prin cărbune la lamela de alamă a rotorului distribuitorului, ajungînd rînd pe rind în legătură cu contactele laterale 15 . In contactele laterale fiind introduse fişele 16, prin ele se asigură trecerea curentului la bujii 17 şi apoi, prin electrozii laterali ai acestora, se închide circuitul secundar cu masa motorului. Butonul întrerupător 18 serveşte la întreruperea curentului electric, după caz. Bateria de acumulatoare furnizează curentul de joasă tensiune de 12 V şi în foarte rare cazuri 6 V. Se stabileşte astfel mai întîi curentul de joasă tensiune, contactele ruptorului fiind închise. Curentul circulă prin circuitul de joasă tensiune şi în miezul bobinei de inducţie ia naştere un cîmp magnetic, reprezentat prin linii de forţă magnetice, care străbat atît înfăşurarea primară cît şi înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie. Cînd una din camele inelului, prin învîrtirea axului central rotitor al coloanei rotordistribuitor, acţionează contactul mobil, îl depărtează de contactul fix şi astfel realizează deschiderea sau întreruperea circuitului primar. în felul acesta circulaţia curentului de joasă tensiune se întrerupe brusc şi totodată cîmpul magnetic dispare. Deci, este vorba de o variaţie a

69

fluxului magnetic, care face ca în înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie să ia naştere un curent de înaltă tensiune. In acest moment, rotorul distribuitorului a ajuns să fie în contact cu unul din contactele laterale, încît curentul de înaltă tensiune trece prin fişa centrală dintre cele două borne centrale (a capacului bobinei şi a capacului distribuitorului), la cărbunele cu arc şi apoi la lamele rotorului (lulelei distribuitoare). Aceasta în legătură cu electrodul lateral respectiv, prin fişa şi bujia ei permite trecerea curentului şi astfel se închide circuitul, cu scînteia dintre cei doi electrozi ai bujiei (electrodul central şi electrodul lateral sau electrodul masă). Apoi, inelul trece cu cama respectivă de contactul mobil şi se restabileşte circuitul primar, prin care trece curentul, nemaifiind curent în circuitul secundar. în continuare, se învîrte axul cu inel şi o următoare camă atacă contactul mobil, pe care-1 deschide, se întrerupe iarăşi circuitul primar, se induce curent de înaltă tensiune în circuitul secundar, luleaua distribuitoare stabileşte un nou contact lateral şi în felul acesta alimentează prin fişa vecină o altă bujie a următorului cilindru. învîrtirea axului central rotitor cu inelul continuă, şi tot aşa se realizează închideri şi deschideri ale circuitelor, cu descărcări de curent electric la fiecare bujie, sub formă se scîntei electrice, în ordinea de funcţionare a motorului. Inelul avînd un număr de came corespunzător cu numărul cilindrilor, la o turaţie a axului rotitor, întrerupe circuitul primar, de atîtea ori, cîte bujii sînt, pentru a asigura fiecăreia scînteia necesară. Sistemul de aprindere cu magnetou Sistemul de aprindere cu magnetou este întîlnit destul de rar, doar la unele motoare, cu maximum doi cilindri. La acest sistem de aprindere, producerea curentului de joasă tensiune, transformarea acestuia în curent de înaltă tensiune şi distribuirea la fişele bujiilor se fac de un singur aparat numit magnetou. Sistemul de aprindere cu magnetou se compune din: magnetoul, fişele şi bujiile. Magnetoul fiind o maşină electrică de curent alternativ este în primul rînd producătorul curentului necesar funcţionarii sistemului de aprindere respectiv. Magnetourile se caracterizează prin prezenţa unui magnet permanent şi sînt de mai multe feluri: cu magnet rotativ şi bobină fixă, cu magnet fix şi bobină rotativă şi cu voleţi, adică atît magnetul cît şi bobina sînt rotative. Dintre acestea, la sistemul de aprindere ale motoarelor, se folosesc magnetourile cu magnet rotativ şi bobină fixă. Un astfel de magnetou se compune din corpul construit prin turnare din aliaje de aluminiu, închis la partea superioară de capacul care protejează piesele din interior de praf şi murdărie. Rotorul acestui magnetou este format dintr-un magnet permanent, care se sprijină la capete pe doi rulmenţi. El se roteşte între două mase polare, construite din tole de oţel electrotehnic şi incluse în corpul magnetoului, încă de la turnarea acestuia. Masele polare sînt reunite prin miezul (din tole de oţel electrotehnic) al bobinei de inducţie. Bobina de inducţie este prevăzută, de asemenea, cu două înfăşurări (primară şi secundară), asemănătoare din punct de vedere constructiv cu cele de la bobina de inducţie, a sistemului de aprindere cu baterie de acumulatoare. în acest caz, înfăşurarea primară este legată cu un capăt la miezul bobinei şi prin el la masă, iar cel de al doilea capăt este scos la contactul fix al ruptorului. Deasupra înfăşurării primare se află înfăşurarea secundară, care este legată cu un capăt la înfăşurarea primară şi prin ea la miezul bobinei, adică la masă, iar cel de al doilea capăt scos la contactul de cărbune al distribuitorului. între cele două înfăşurări, la unele magnetouri, se aşează condensatorul, iar la majoritatea este scos separat şi fixat pe carcasă. Ruptorul este montat în partea din spate a corpului magnetoului, prin suport şi este format din contactul fix şi contactul mobil care oscilează în axul său fixat pe un suport. Contactul mobil este izolat de masă, fiind apăsat spre contactul fix, prin intermediul unui arc plat. întreruperea contactelor se face cu ajutorul camei, montată pe capătul rotorului şi poate fi de 0,3—0,4 mm, fiind reglabilă prin schimbarea poziţiei contactului fix.

70

Pe capătul din faţă al rotorului este fixată roata dinţată, care antrenează roata dinţată a distribuitorului. Aceasta are două contacte de alamă 18, care în timpul rotirii, trec în dreptul contactelor laterale. Contactele laterale, prin fişe, sînt legate cu bujii. Această legătură se face respectînd ordinea de funcţionare a motorului. Pe corpul magnetoului se găseşte contactul de scurtcircuitare (întrerupător). Funcţionarea magnetoului se bazează pe principiul inducţiei electromagnetice. Magnetul rotitor se roteşte între masele polare unite la partea superioară, prin miezul de oţel electrotehnic al bobinei de inducţie. Cînd magnetul se află cu cei doi poli (nord şi sud) în dreptul maselor polare, liniile de forţă magnetice trec de la polul nord prin masele polare şi miezul bobinei şi se închid la polul sud. In acest caz, fluxul magnetic din miezul bobinei are valoare maximă. Rotind magnetoul cu 90', polii ocupă o poziţie perpendiculară faţă de primul caz şi astfel liniile de forţă magnetice trec tot de la polul nord la polul sud, dar numai prin partea inferioară a maselor polare încît fluxul magnetic din miezul bobinei de inducţie este nul (are valoare zero). în continuare, învîrtind magnetoul cu încă 90° acesta ajunge în poziţie orizontală dar cu polii aşezaţi invers decît în prima poziţie. în acest caz, liniile de forţă magnetice trec tot de la nord la sud, dar în sens invers decît în poziţia a şi deci, fluxul magnetic, din miezul bobinei, este maxim şi de sens contrar. După încă 90°, poziţia verticală a magnetoului cu polii inversaţi, faţă de a doua poziţie face ca liniile de forţă magnetice să treacă, tot de la polul nord la polul sud, prin partea de jos a maselor polare. Fluxul magnetic din miezul bobinei şi în acest caz este zero. Această variaţie de flux magnetic, din miezul bobinei, dă naştere unui curent de joasă tensiune în circuitul primar. Cînd contactele ruptorului sînt întrerupte brusc de o camă, în înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie se induce un curent alternativ de înaltă tensiune, care prin fişe, în ordinea de funcţionare, ajunge la bujii, între electrozii cărora se descarcă sub formă de scîntei electrice. La pornire, motorul avînd turaţie mică, scînteile date sînt slabe şi de aceea magnetoul este prevăzut cu un accelerator de pornire, care antrenează rotorul cu o viteză mare. în acest fel, intensitatea curentului se măreşte şi scînteile sînt mai puternice. Magnetourile folosite la motoarele monocilindrice nu sînt prevăzute cu distribuitor. Fişele şi bujiile, folosite la sistemul de aprindere cu magnetou, sînt aceleaşi ca şi cele ale sistemului de aprindere cu baterie de acumulatoare. Schema electrică de funcţionare a sistemului de aprindere cu magnetou pentru motorul de pornire al tractorului S-1500. Sistemul de aprindere al acestui motor este pentru doi cilindri fiind prevăzut tot cu magnetou, fişe şi bujii. Circuitul primar îl formează înfăşurarea primară, cu un capăt legat la miezul bobinei de inducţie, aşezat pe capetele maselor polare şi cu cel de al doilea capăt la contactul mobil al ruptorului. Contactul mobil este izolat şi cînd este lipit de contactul fix, circuitul primar se închide cu masa motorului. Circuitul secundar îl formează înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie, cu un capăt legat la înfăşurarea primară şi prin ea la masa motorului, reprezentată prin miez, iar cel de al doilea capăt este adus prin conductor la distribuitor. Rotorul distribuitorului, prin învîrtire, ajunge rînd pe rînd, la contactele laterale şi prin fişe,1a bujii, unde se închide, prin scînteia electrică, cu electrodul masă. Prin învîrtirea rotorului, în circuitul primar ia naştere un curent electric de joasă tensiune. La întreruperea circuitului primar, prin depărtarea contactului mobil al ruptorului (prin acţiunea camei) de contactul fix, în înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie se introduce curentul electric alternativ de înaltă tensiune. în acest moment, rotorul distribuitorului ajunge în dreptul unuia din contactele laterale. De aici, curentul de înaltă tensiune trece prin fişa respectivă la electrodul central al bujiei şi prin spaţiul dintre acesta şi electrodul lateral, se descarcă sub formă de scînteie electrică. Continuînd mişcarea, se închid contactele, circuitul primar se restabileşte, apoi se întrerupe din nou şi se asigură curentul în circuitul secundar, format de data acesta, pentru cealaltă bujie de la al doilea cilindru al motorului. 2.4.4.4. Sistemul de ungere Sistemul de ungere are rolul de a asigura trimiterea in mod continuu a uleiului la suprafetele pieselor aflate in contact si in miscare relativa, in scopul reducerii frecarii si uzurii

71

lor. Pe langa micsorarea uzurii pieselor, uleiul mai contribuie la racirea lor si la spalarea suprafetelor de particulele metalice rezultate din uzura. De asemenea, in cazul pistoanelor, ungerea sporeste etanseitatea dintre acestea si cilindri si protejeaza suprafetele pieselor impotriva oxidarii. Lubrifianţi folosiţi pentru ungerea motoarelor şi a transmisiilor Ungerea motoarelor cu ardere internă se face cu uleiuri minerale, obţinute prin distilarea ţiţeiului. Proprietăţile fizico-chimice ale uleiurilor, folosite la motoare, sînt: vîsco-zitatea, densitatea, punctul de inflamabilitate, punctul de congelare etc. Uleiurile întrebuinţate la motoarele moderne sînt mult îmbunătăţite prin folosirea unor aditivi, care se adaugă în conţinutul lor şi le măresc în felul acesta acţiunea detergentă, antispumantă etc. Pentru fiecare motor, în funcţie de particularităţile lui constructive şi funcţionale, dar mai ales în funcţie de condiţiile de exploatare, se recomandă uleiul corespunzător, specificat prin notiţele tehnice respective, cu calităţi bine determinate. Pentru rodajul chimic al motoarelor se foloseşte ca lubrifiant lecitina, produs experimentat cu bune rezultate de întreprinderile constructoare. In funcţie de caracteristicile lor, uleiurile sînt clasificate şi standardizate pe tipuri, după destinaţii. Pentru ungerea transmisiilor şi a instalaţiilor hidraulice se folosesc uleiuri cu proprietăţi şi caracteristici impuse de condiţiile de funcţionare şi exploatare a lor. De exemplu, pentru transmisii, se folosesc uleiuri mai vîscoase, aditivate cu aditivi de presiune, iar pentru instalaţiile hidraulice, sînt utilizate uleiuri fluide, cu aditivi antispumanţi. Frecarea în mecanismele motoarelor şi condiţiile de ungere In timpul funcţionării motoarelor, piesele mecanismelor sînt supuse frecărilor de alunecare sau de rostogolire. Frecvent se întîlneşte frecarea de alunecare, sub cele patru forme ale ei: uscată, semiuscată, semilichidă şi lichidă. Frecarea uscată are loc atunci cînd piesele în mişcarea lor vin în eontact direct, fără să existe ulei sau unsoare între suprafeţe. Ca urmare, piesele se uzează intens şi continuu. Frecarea lichidă, are loc atunci cînd între suprafeţele de contact ale pieselor ce se găsesc în mişcare, există un strat subţire şi continuu de ulei. In acest caz, frecarea nu mai are loc direct între suprafeţele pieselor, ci între moleculele de ulei şi ca urmare eîectul uzurii este mult diminuat. Frecarea semiuscată, presupune o ungere parţială a suprafeţelor în contact, datorită faptului că pelicula de ulei este discontinuă. Ca urmare, rămîn porţiuni din suprafeţele pieselor în mişcare, neunse şi vin în eontact direct, ceea ce are ca rezultat uzura acestor suprafeţe. Frecarea semilichidă apare în cazul cînd pelicula de ulei are grosime variabilă, ceea ce înseamnă că sînt porţiuni din suprafeţele pieselor care nu sînt unse satisfăcător. Ca urmare, apar uzuri (de mai mică amploare) ale suprafeţelor pieselor în mişcare. Forma sau natura frecării este determinată de modul cum se realizează ungerea pieselor, de regimul de lucru al motorului, de starea suprafeţelor pieselor lui, dar mai ales, de temperatura lor în timpul funcţionării. In condiţiile normale de funcţionare a motorului, se impune ca între suprafeţele pieselor să existe o frecare lichidă şi acest lucru trebuie să-1 asigure sistemul de ungere. Totodată, sistemul permite răcirea pieselor, etanşarea lor şi protecţia împotriva coroziunii. Procedee de ungere a motoarelor Ungerea motoarelor cu ardere internă se realizează prin următoarele procedee: prin barbotaj (bălăcire), prin presiune şi combinat. Ungerea prin barbotaj (bălăcire) sau stropire este cel mai simplu procedeu de ungere, care constă în antrenarea uleiului de unele piese (bielă, arbore motor) în timpul mişcării lor. Ungerea prin presiune constă în trimiterea uleiului, la suprafeţele pieselor în frecare, sub presiune şi poate fi: cu circuit închis şi cu circuit deschis. Deşi mai complexă ungerea sub

72

presiune cu circuit închis, pentrucă dă rezultate este folosită la motoare. în acest caz, uleiul trimis la locurile de ungere, execută ungerea şi este apoi recuperat în carter. Ungerea prin amestec este specifică motoarelor cu aprindere prin scînteie electrică în doi timpi. La aceste motoare uleiul este introdus în benzină, în amestec 2—3% şi odată cu acesta ajunge la locurile de ungere. La majoritatea motoarelor se foloseşte ungerea sub presiune, în circuit închis, completată cu ungerea prin bălăcire sau stropire. Această ungere combinată este întîlnitâ şi sub denumirea de ungere mixtă. Construcţia şi funcţionarea părţilor componente ale sistemului de ungere Sistemul cu ungere mixtă sau combinată, folosit frecvent la motoarele de tractoare, se compune dintr-un carter inferior sau baia de ulei , pompa de ulei cu sorbul, unul sau mai multe filtre , un radiator sau schimbător de căldură, conductele şi rampele şi dispozitivele de control. Baia de ulei, montată în partea inferioară a bloc-carterului, constituie rezervorul de ulei în care se păstrează întreaga cantitate necesară ungerii motorului. Baia de ulei este construită prin presare, din tablă de oţel sau este realizată, prin turnare, din fontă sau din aliaje de aluminiu. Fixarea băii de ulei se face prin şuruburi, între ea şi carter existind o garnitură de etanşare. La majoritatea băilor de ulei, în partea inferioară, există o adîncitură care rămîne întotdeauna plină cu ulei, aici fiind plasat sorbul pompei de ulei. Băile de ulei, cu capacitate mare, sînt prevăzute cu pereţi verticali, cu orificii, care o despart în mai multe compartimente, pentru reducerea balansării uleiului în timpul deplasării tractorului, împiedicînd totodată strîngerea lui în partea cea mai de jos, la deplasarea pe pante. De asemenea, pentru a înlesni răcirea uleiului, băile de ulei, turnate din fontă, dar mai ales din aluminiu, sînt prevăzute pe suprafaţa exterioară cu aripioare de răcire. La partea cea mai de jos a băii de ulei se găseşte un dop de golire, care este prevăzut la unele motoare cu un magnet în formă de potcoavă. Magnetul atrage şpanul din baie şi astîel contribuie la curăţirea uleiului de impurităţi. Capacitatea băii de ulei este în funcţie de mărimea şi tipul motorului. Pompele de ulei au rolul de a asigura circulaţia uleiului sub presiune, în sistemul de ungere al motorului. Ele pot îi: de tipul cu roţi dinţate, cu piston şi cu palete. La motoarele de tractoare se folosesc pompele cu roţi dinţate care au o construcţie simplă şi sigură în exploatare. Acestea sînt montate în interiorul băilor de ulei, în faţă, sau spre mijlocul lor şi sînt prevăzute cu sorbul 3 cu sită, care stă în permanenţă scufundat în ulei. Pompele sînt antrenate de roţile dinţate de distribuţie din faţă ale motorului (ex. D-110 şi D-118) sau de arborele cu came prinir-un angrenaj format din dantura de pe el şi un pinion din capătul axului de antrenare al pompei (exemplu la motoarele D-115 ; D-116). O pompă cu roţi dinţate, folosită la mai multe tipuri de motoare de tractoare, este construită dintr-un corp etanş în interiorul căruia se rotesc, în sensuri diferite, două roţi dinţate, situate fiecare pe cîte un ax. Axele se sprijină în bucşele fixate în locaşurile din corpul pompei. Prin rotirea roţilor dinţate, în sensuri diferite, uleiul este antrenat între golurile dintre dinţii ambelor roţi, fiind absorbit, prin sorb ţi orificiul de intrare, în pompă. Prin rotire, uleiul este refulat cu presiune spre filtrul de ulei, în canal. Supapa de presiune, numită şi supapă de siguranţă, este prevăzută în corpul pompei şi are rolul de a limita presiunea uleiului în sistemul de ungere. Atunci cînd presiunea uleiului a depăşit valoarea ia care a fost reglată, supapa se deschide şi uleiul se reîntoarce în canalul de absorbţie, făcînd astfel un circuit închis în pompă. Presiunea de lucru a pompei este în medie de 3—4 daN/cm2. Sînt motoare care au sisteme de ungere prevăzute cu două pompe de ulei: una simplă şi alta dublă (de exemplu motoarele D-131 şi D-105 A). Pompa dublă aduce uleiul de la capetele băii la centrul ei şi de aici îl preia pompa principală simplă, care-1 trimite în circuitul de ungere, sub presiune.

73

Filtrele de ulei au rolul de a curăţa uleiul din sistemul de ungere, de impurităţile ce se găsesc în suspensie. Aceste impurităţi provin din praful pătruns m motor odată cu aerul, particulele metalice rezultate din frecare şi din cocsul rezultat din arderea uleiului. După fineţea filtrării, filtrele folosite ta motoarele de tractoare pot fi: grosiere şi fine. Filtrele grosiere au elemente de filtrare, construite din diferite metale şi sînt sub formă de site, lamele, cartuşe înfăşurate în sîrmă etc, iar filtrele fine au elemente filtrante din bumbac, pîslă sau hîrtie poroasă. După procesul de filtrare, filtrele se pot grupa în filtre mecanice, filtre centrifugale, filtre de absorbţie etc. Sistemele de ungere de la majoritatea motoarelor sînt prevăzute cu cîte un singur filtru care realizează filtrarea întregii cantităţi de ulei. Sînt şi motoare care au două filtre din care unul grosier şi altul fin, dispuse în paralel. Cînd sunt două, filtrul fin realizează filtrarea a circa 5-20 % cantitatea de ulei debitată de pompă. Filtrul de ulei de la motoarele D-103, D-110 este compus dintr-un corp, construit prin turnare din fontă, pe care se montează o carcasă din oţel, sub formă de clopot, în care se găseşte montat elementul de filtrare propriu-zis. Fixarea carcasei şi a elementului filtrant, de corpul filtrului, se face cu ajutorul axului şi a arcului. In corpul filtruiui sînt montate două supape, formiate fiecare din cîte o bilă şi un arc. Supapa este denumită supapa termostat şi are rolul de a permite trecerea uleiului, direct spre motor, fără a mai trece prin radiator atunci cînd la pornire uleiul este rece. Supapa, întîlnită sub denumirea de supapă de siguranţă, permite trecerea uleiului dintre radiator şi motor, atunci cînd elementul filtrant este colmatat, adica imbacsit de impurităţi. Elementul filtrant al acestui tip de filtru este demontabil şi are forma unui cilindru. El este format din carcasa exterioară şi carcasa interioară. Acestea sînt cilindrice şi prevăzute cu orificii pentru trecerea uleiului, fiind realizate din material plastic sau din carton special. De asemenea, carcasa interioară mai poate fi metalică (din aluminiu). Carcasele sînt acoperite de capacele, inferior şi superior. Intre cele două carcase se află hîrtia poroasă, aşezată sub formă de pliuri. Procesul filtrării constă în introducerea uleiului trimis de pompa de ulei, prin canalul din corpul filtrului în carcasa acestuia. Uleiul înconjoară elementul filtrant şi fiind împins de pompă, trece prin el, adică prin orificiile carcasei exterioare, apoi prin pliurile de hîrtie poroasă unde impurităţile sînt reţinute şi în final prin orificiile carcasei interioare, ajunge în canalul central de colectare. De aici, se scurge în jos pe axul central şi trece prin canal spre radiatorul de ulei. După răcire uleiul ajunge din nou în canalul corpului şi îşi urmează circuitul, prin alt canalul, spre locurile de ungere. Aceleaşi supape îşi îndeplinesc cu precizie rolul menţionat mai sus. Majoritatea filtrelor de ulei, de construcţie modernă, sînt caracterizate prin aceea că elementul filtrant este fixat, nedemontabil, într-o carcasă din tablă, împreună cu care se montează pe corpul filtrului şi care, după folosire, nu se mai recuperează. Supapa de siguranţă este aşezată în acest caz în partea superioară a elementului filtrant. La partea lui inferioară, se găseşte o supapă care nu permite descărcarea de ulei a filtrului în timpul cît motorul nu funcţionează. La motoarele D-131, sistemul de ungere este prevăzut cu un filtru cu material filtrant, asemănător cu cel prezentat, cu deosebirea că în jurul elementului filtrant de curăţire se găseşte o sită de precurăţire (prefiltru), care, periodic, în cadrul întreţinerilor tehnice, se spală cu benzină sau cu petrol. Motoarele D-105 A sînt dotate cu două filtre (în baterie), cu elemente filtrante din hîrtie poroasă, care execută curăţirea uleiului în paralel. Filtrele se construiesc în aşa fel încît ele să poată îi demontate cu uşurinţă pentru a li se înloci-i elementele filtrante (în cazul celor din hîrtie poroasă), sau să se spele cele grosiere cu benzină sau petrol. înlocuirea sau spălarea filtrelor se face periodic în cadrul întreţinerilor tehnice. Majoritatea motoarelor execută şi o filtrare centrifugală în spaţiul din interiorul arborelui motor. în acest scop, uleiul care vine de la paliere este colectat într-un spaţiu cilindric 1 din

74

interiorul manetoanelor, închis cu dopul 2, unde datorită forţei centrifuge, impurităţile fiind mai grele sînt proiectate şi reţinute pe partea opusă, dinspre exterior, iar uleiul curăţit intră prin ţeava de colectare 3 şi ajunge la fusul maneton, ungîndu-1 în contactul cu cuzinetul bielei. După o perioadă de funcţionare, în acest spaţiu impurităţile se acumulează. Evacuarea lor se poate face numai atunci cînd se demontează arborele motor, adică odată cu executarea reparaţiilor. Radiatorul de ulei şi schimbătoarele de căldură au rolul de a asigura răcirea uleiu'ui şi de ai menţine temperatura de regim în limitele 80º C. In afară de acest rol, schimbătoarele de căldură asigură în plus şi încălzirea uleiului imediat după pornirea motorului. Radiatoarele de ulei sînt amplasate lîngă radiatoarele de apă sau de lichid antigel şi folosesc ca agent de răcire aerul pe care-1 debitează ventilatoarele de aer. Un astfel de radiator este de tipul cu celule tubulare şi se compune din : bazinul superior, bazinul inferior şi elementele de răcire. Bazinele sînt construite din tablă de oţel sau din alamă şi sînt prevăzute cu racordurile superior şi inferior, pe unde intră şi iese uleiul. Racordul superior este legat de conducta care aduce uleiul de la filtru, iar racordul inferior, de conducta care trimite uleiul prin corpul filtrului, în circuit, spre rampa sau conducta de ungere şi în continuare, la locurile de ungere. Elementele de răcire sînt formate din tuburi metalice cu aripioare, care-i măresc suprafaţa de răcire. în exteriorul acestor tuburi circulă aerul de răcire absorbit de ventilatorul motorului. Trecînd de la bazinul superior spre bazinul inferior, prin aceste tuburi sau celule, uleiul se răceşte. Schimbătoarele de căldură sînt formate din carcase cilindrice, în interiorul cărora sînt montate tuburi cilindrice în serpentină sau sub formă de fascicole. De regulă, apa circulă în sens contrar faţă de ulei. Aceste dispozitive sînt folosite la motoarele de putere mare (D-131 şi D-105 A). Un astfel de schimbător de căldură, la motorul D-131, se găseşte montat în partea dreaptă a motorului, fiind fixat de bloc, cu ajutorul unei flanşe. In circuitul uleiului, schimbătorul de căldură este situat înaintea filtrului şi după pompă, iar în circuitul de răcire, schimbătorul se află între pompa de apă şi bazinul inferior al radiatorului. El este prevăzut cu un fascicol de conducte montate longitudinal într-o carcasă cilindrică prevăzută cu racord de intrare a apei la un capăt şi altul de ieşire a ei la celălalt capăt. Uleiul trece prin fasciculul de conducte din jumătatea superioară a carcasei, de la un capăt la altul şi se întoarce, prin fasciculul de conducte din jumătatea inferioară a carcasei, ieşind din schimbător şi trecînd spre filtru. Schimbătorul este prevăzut cu o supapă de scurtcircuitare, care se deschide la presiunea de 5 — 6 daN/cm 2, atunci cînd uleiul este prea rece şi vîscos, permiţînd astfel trecerea lui direct de la orificiul de admisie la orificiul de evacuare, fără să mai ajungă în ţevi. Această situaţie apare la începutul pornirii pînă la încălzirea lichidului din sistemul de răcire. La puţin timp după pornire, apa caldă sau lichidul antigel circulînd printre conducte încălzeşte uleiul din circuitul de ungere, iar după ce motorul a ajuns la temperatura normală de funcţionare, apa sau lichidul antigel răceşte uleiul încălzit. . Rampele de ulei sînt conducte orizontale, situate în interiorul blocurilor motoare, pe lungimea lor, în care ajunge sub presiune uleiul filtrat. De aici, uleiul, la majoritatea motoarelor, este distribuit la lagărele paliere ale arborelui cotit şi la bucşele fusurilor de sprijin ale arborilor cu came, din care cauză se mai numesc şi rampe de distribuţie. Gurile de alimentare servesc la introducerea uleiului proaspăt în baia de ulei atunci cînd se schimbă sau cînd se completează. Gura de alimentare este situată în partea superioară a bloccarterului şi este formată dintr-un corp tubular în interiorul căruia este montată o sită, care are rolul de a reţine impurităţile mai mari. Gura de alimentare este închisă cu un capac, care împiedică pătrunderea prafului în motor. La unele motoare, gura de alimentare împreună cu tija pentru controlul nivelului uleiului şi răsuflătorul bloc-carterului se găsesc situate la un loc, formînd un corp comun. Dispozitivele pentru controlul uleiului se grupează în : dispozitive pentru controlul cantităţii de ulei din baie şi dispozitive pentru controlul presiunii uleiului. La unele motoare se mai întîlnesc şi aparate pentru controlul temperaturii uleiului (termometre).

75

Controlul nivelului uleiului se face de regulă cu tija de nivel. Aceasta este o lamelă metalică, situată în locaşul din peretele bloc-carterului. Pe corpul tijei sînt marcate două semne: unul superior şi altul inferior. Acestea indică nivelul maxim şi respectiv nivelul minim pe care1 poate avea uleiul în baie. Dacă nivelul din baia de ulei este prea mare, manetoanele ating suprafaţa, îl antrenează şi ung abundent cilindrii, mărind consumul de ulei. Cînd nivelul uleiului din baie este scăzut, pompa nu mai absoarbe şi se poate ajunge la griparea pieselor. Controlul presiunii uleiului se face cu ajutorul unui manometru care indică direct presiunea uleiului sau cu un contactor de presiune (monocontact). Un manometru se compune din carcasa metalică, în care se montează o ţeava aplatizată, în formă de arc de cerc, legată prin sectorul dinţat cu roata dinţată. Pe axul roţii dinţate se găseşte acul indicator ce se mişcă în faţa cadranului gradat. Uleiul, sub presiune, de la rampa de ungere sau de la filtru, printr-un tub subţire de legătură, ajunge în ţeava aplatizată şi, datorită presiunii, capătul liber se mişcă şi acţionează prin pîrghii roata dinţată împreună cu acul indicator. Acesta se mişcă în faţa cadranului indicînd presiunea uleiului. Zona verde indică funcţionarea la presiune normală, zona roşie subpresiune, iar zona albă suprapresiune. Se interzice continuarea funcţionării motorului cînd acul se situează în zona roşie sau albă. La motoarele moderne, sistemele de ungere sînt prevăzute cu contactor de presiune, numit monoeontact, care comandă aprinderea unui bec de semnalizare, atunci cînd presiunea de lucru este sub valoarea minimă admisă. 2.4.4.5. Sistemul de racire la motorul cu ardere internă Sistemul de racire al motorului cu ardere interna are rolul de a mentine un regim termic in limitele optime necesare functionarii lor normale. In momentul aprinderii amestecului carburant in cilindrii temperatura ajunge la 200 grade C. Daca nu se face evacuarea rapida a caldurii piesele componente ale mecanismului motor ce intra in contact cu gazele fierbinti se pot deteriora ajungandu-se la griparea motorului. In scopul bunei functionari a motorului trebuie asigurat un regim termic optim (80-90 grade C) astfel incat piesele din componenta motorului sa lucreze la parametrii normali. Se utilizeaza doua sisteme de racire: - cu apa; - cu aer. Racirea cu aer (directa) se utilizeaza in general la motoarele de puteri mici si mijloci, in acest caz excedentul de caldura evacuandu-se direct prin peretii cilindrului si al chiulasei. In scopul realizarii unei suprafete cat mai mari de contact intre aerul de racire si peretii chiulasei acestea sunt prevazute cu aripioare. Pentru a se mentine temperatura normala, aerul de racire este introdus fortat printre aripioare. Avantajul acestui tip de racire consta in faptul ca prezinta o simplitate in exploatare si elimina pericolul de inghet in anotimpul friguros. Racirea cu apa (indirecta) prezinta dezavantajul ca apa poate acumula si transmite o cantitate mare de caldura, iar in anotimpul rece se poate produce inghetul, iar prin marirea volumului apei din sistem se poate ajunge la spargerea blocului motor. Instalatia de racire cu apa este o instalatie cu circulatie fortata adica apa este impinsa in instalatia de racire cu ajutorul unei pompe (mecanica). In general instalatia este compusa din: - radiator; - ventilator; - pompa de lichid; - camasi de racire; - termostat; - conducte de legatura. Exista instalatii inchise si deschise. Cele inchise nu au contact cu presiunea atmosferica si lucreaza la o presiune mai mare, iar cele deschise sunt in contact cu atmosfera. Radiatorul este parte componenta a sistemului de racire care asigura schimbul de caldura dintre motor si mediul exterior. In acest scop, radiatorul preia caldura de la lichidul incalzit in spatiile de racire ale blocului si ale chiulasei si o transmite mediului inconjurator.

76

Ventilatorul are rolul de a realiza un curent de aer printre elementele de racire ale radiatorului, intensificand astfel procesul racirii. Pompa de lichid are rolul de a realiza circuitul lichidului in sistemul de racire tip inchis. Pompele de lichid folosite in sistemul de racire ale motoarelor sunt de tip centrifugal. Cand motorul functioneaza, pompa aspira lichidul axial si refuleaza in canalul din blocul motor de unde este dirijat in jurul cilindrilor. De aici lichidul este impins prin spatiile de racire ale chiulasei, spre radiator. Termostatul este o supapa dubla, comandata de un burduf din alama, elastic, in care se gaseste un lichid usor volatil (alcool etilic). Rolul lui este de a dirija curentul lichidului in sistemul de racire, asigurandu-i astfel motorului un regim termic normal de functionare. 2.4.4.6. Mecanismul de pornire Mecanismul de pornire are rolul de a antrena motorul, pana la realizarea conditiilor de functionare a lui independenta. Pentru pornirea motorului, arborele cotit trebuie rotit la o turatie minima, la care poate avea loc aprinderea amestecului in cilindrii motorului si ca urmare, realizarea dentelor (timpilor motrici sau utili). In vederea pornirii motoarelor, este necesara o putere pentru invingerea tuturor rezistentelor opuse de motor, adica invingerea rezistentelor de frecare, punerea in miscare a tuturor ansamblelor si apoi invingerea rezistentelor date de comprimarea aerului sau a amestecului carburant. Principalele metode de pornire a motoarelor sunt: - pornire manuala, - pornire electrica, - pornire cu motor auxiliar. Pornirea manuala este foarte rar intalnita, la motoarele cu aprindere prin scanteie electrica de mica putere si se realizeaza cu manivela de pornire, sfoara sau curea de pornire si in unele cazuri, folosind parghia cu angrenaje. Pornirea electrica se realizeaza cu ajutorul motorului electric sau a demarorului. Aceasta este o masina electrica de curent continuu care transforma energia electrica in energie mecanica. Pentru pornire, un pinion de atac al demarorului se cupleaza cu coroana dintata de pe volantul motorului. Pornirea cu motor auxiliar, presupune existenta unui motor termic cu ardere interna auxiliar, montat pe motorul principal, pe care-l deserveste si un dispozitiv de pornire, prevazut cu un mecanism de antrenare, cu cuplare manuala si decuplare automata. Pornirea motoarelor se face fara dificultati la temperaturi de peste 273°K. Sub aceasta temperatura, motoarele pornesc greu de aceea, pentru surarea pornirii motoarelor se folosesc diferite metode : - preincalzirea generala a motorului, - preincalzirea aerului aspirat, - preincalzirea camerei de comprimare si aprinderea amestecului de ardere. Preincalzirea generala a motorului se realizeaza prin umplerea sistemului de racire cu apa calda, sau cu incalzitoare asezate sub motoare sau prin rezistente montate in circuitul lichidului de racire. Preincalzirea aerului aspirat se realizeaza cu ajutorul unor dispozitive electrice, ce se monteaza in galeria de admisie. Preincalzirea camerei de comprimare si aprinderea amestecului de ardere se fac cu ajutorul bujiilor incandescente si cu ajutorul tigaretelor de pornire.

77

2.5. TRANSMISIA Transmisia este acea parte a tractorului care conduce şi transmite energia mecanică de la motor la roţile sau şenilele sale motoare precum şi la echipamentele sale de lucru cum sunt: priza de putere, instalaţia hidraulică, şaiba de curea.

2.5.1. Tipuri de transmisii la tractoare În funcţie de tipurile constructive ale tractoarelor la care sunt utilizate, transmisiile tractoarelor se împart în : - transmisii pentru tractoare pe roţi - transmisii pentru tractoare pe şenile La rândul lor, transmisiile pentru tractoarele pe roţi se împart în transmisii pentru două roţi motoare şi transmisii pentru patru roti motoare. Ca tipuri constructive transmisiile utilizate la tractoarele agricole sunt: - transmisii mecanice - transmisii hidraulice - transmisii combinate Mecanismele componente ale transmisiilor mecanice sunt formate din cuplaje, arbori, roţi dinţate etc. dispuse într-o construcţie adecvată, astfel că transmiterea energiei se realizează prin elemente mecanice. Spre deosebire de aceasta, transmisiile hidraulice sunt compuse din pompe şi

78

motoare hidraulice, iar transmiterea energiei se face prin fluid de lucru, uleiul hidraulic. Transmisiile combinate au în componenţă atât elemente mecanice cât şi hidraulice. Din punct de vedere functional, se deosebesc două categorii de transmisii: 1.a. transmisiile cu trepte, care realizează un număr dat de trepte de viteze; acestea sunt in general transmisii mecanice 1.b. transmisiile fără trepte, care asigură o variaţie continuă a vitezei de lucru a tractorului; in general sunt transmisii hidraulice. 2.a. transmisii care nu permit schimbarea vitezelor din mers – transmisiile mecanice clasice 2.b. transmisii care permit schimbarea vitezelor din mers - transmisiile mecanice moderne prevăzute cu amplificatoare de cuplu, cutii de viteze cu dispozitive de sincronizare si transmisiile hidraulice. Transmisiile cele mai frecvent utilizate la tractoarele agricole sunt transmisiile mecanice in trepte, cu sau fără posibilitatea de schimbare a vitezelor din mers.

2.5.2. Elemente componente ale transmisiei mecanice la tractoarele cu roti În general, transmisiile mecanice pentru tractoare pe roţi şi pe şenile sunt compuse dintrun ambreiaj, un cuplaj de legătură, o cutie de viteze, un reductor, o transmisie centrală, un diferenţial al tractoarelor pe roţi sau ambreiaje laterale la tractoarele pe şenile şi două transmisii finale. Aceste elemente componente generale pot să difere ca aşezare, număr, construcţie, etc. Transmisia tractoarelor cu două roţi motoare cuprinde ca elemente de bază: 1. ambreiajul 2. cuplajul de legătură 3. cutia de viteze 4. reductorul 5. transmisia centrală 6. diferenţialul 7. transmisiile finale La această transmisie roţile motoare sunt, în general, roţile din spate ale tractorului. Transmisia tractoarelor cu patru roţi motoare este realizată în două variante care diferă prin componenţă şi schema cinetică şi anume: 1. transmisia cu puntea motoare din faţă anexată în care caz transmisia la roţile din spate are aceleaşi elemente ca la transmisia cu două roţi motoare şi este compusă din cutia de transmisie, arborele cardanic, puntea din faţă formată din grupul conic şi diferenţialul. 2. transmisia cu punţi motoare simetrice în faţă şi spate în care caz este compusă din ambreiaj, reductor, cutia de viteze, cutia de distribuţie, arborii cardanici, punţile motoare din faţă şi spate formate fiecare din grupul conic, diferenţial, transmisiile finale. Transmisia tractoarelor cu şenile este formată, de obicei, din ambreiajul principal, cuplaj, cutia de viteze, transmisia centrală, ambreiajele laterale, transmisiile finale.

2.5.3. Constructia si functionarea transmisiei mecanice la tractoarele pe roti, cu 2 roti motoare Ambreiajul este subasamblul care se plaseaza intre arborele cotit al motorului si cutia de viteze, separand cinematic motorul de celelalte elemente ale transmisiei. In cazul tractoarelor se numeste ambreiaj principal spre deosebire de alte ambreiaje existente in transmisia acestora: ambreiaje de directie, si ambreiajul prizei de putere. Ambreiajul are rolul: a) sa decupleze transmisia de motor la oprirea temporara a tractorului precum si la schimbarea treptelor de viteze,

79

b) sa asigure demararea in bune conditii, asigurand o crestere progresiva a solicitarilor in transmisie, c) sa limiteze valoarea maxima a momentului de torsiune in organele transmisiei si motorului prin patinarea elementelor sale (in cazul cand rezistentele intampinate de tractor cresc brusc, indeplinind astfel si rolul de cuplaj de siguranta) d) sa actionze unele mecanisme de lucru ca de exemplu prizele independente sau semiindependente de putere. Pe langa conditiile generale impuse tuturor subansamblelor tractorului ambreiajul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii specifice: a) sa decupleze complet si rapid, b) sa realizeze transmiterea sigura a momentului de torsiune in orice conditii de lucru, c) cuplarea sa se faca lent cu cresterea treptata a vitezei si sarcinilor in transmisie, d) sa protejeze transmisia si motorul de suprasolicitari, e) sa evacueze caldura in suprafetele de frecare. Dupa modul de transmitere a cuplului de la motor la transmisie ambreiajele pot fi: a) mecanice cu frictiune care realizeaza transmiterea momentului de torsiune prin frecarea printre partile conducatoare si conduse ale ambreiajului, b) hidraulice care transmit momentul de torsiune prin intermediul unui lichid, c) combinate mecanic-hidraulic. Ambreiajele cu frictiune normal cuplate Ambreiajele normal cuplete se intalnesc la marea majoritate a tractoarelor pe roti si la unele tractoare pe senile. Ele se clasifica in ambreiaje simple si ambreiaje duble. 1. Ambreiajele simple sunt acele ambreiaje care permit transmiterea puterii numai intr-un singur flux la transmisia tractorului. 2. Ambreiajele duble sunt folosite la tractoare si permit transmisia puterii de la motor in doua fluxuri: la transmisia tractorului si la transmisia arborelui prizei de putere. Ambreiajele normal cuplate sunt prevazute cu arcuri care apasa tot timpul asupra suprafetelor aflate in frecare. Pentru decuplare se aplica o forta asupra pedalei care comprima suplimentar arcurile indepartand suprafetele de frecare ale ambreiajului.

Pot fi simple sau permanent cuplate, fie facultativ cuplate sau ca ambreiaje duble. Ambreiaje simple La ambreiajele normal cuplate simple forta de apasare necesara intre suprafetele de frecare se realizeaza cu ajutorul arcurilor care sunt asezate pe partea frontala a discului de presiune. In figura a este reprezentata schema unui ambreiaj normal cuplat cu un disc cu arcurile asezate pe partea frontala a discului de presiune. Discul de frictiune 10 este fixat pe butucul 11 montat liber pe canelurile arborelui ambreiajului 8. Discul de frictiune si arborele ambreiajului se rotesc impreuna si comstituie partea condusa a ambreiajului. Cand ambreiajul este cuplat discul de frictiune 10 este presat intre discul de presiune 3 si volantul 1 de arcurile 9 care se sprijina cu un capat pe carcasa 2 fixata pe valant si cu celalalt capat pe discul de presiune3. Volantul 1 discul de presiune 3 si carcasa 2 se rotesc ca un tot formand partea condusa a ambreiajului. Datorita

80

captuselii de frictiune cu un coeficient de frecare ridicat, prin apasarea realizata de arcuri se creaza un moment de frecare intre suprafetele aflate in contact, incat cuplul motor este transmis de volant prin discul de frictiune 10 la arborele ambreiajului 8. Decuplarea ambreiajului se face apasand pe pedala 7 a mecanismului de decuplare. Prin intermediul unui sisem de parghii se depaseaza masonul 6 care la randul lui apasa pe parghiile de decuplare 5 si prin intermediul tijelor 4 se retrage discul de presiune 3 comprimand suplimentar arcurile 9. cuplarea ambreiajului se face prin eliberarea pedalei 7.

Fig. 6.2.Constructia unui ambreiaj simplu de tractor cu un disc cu arcuri asezate periferic (tractorul U-650).

Constructia unui ambreiaj cu un singur disc care are arcurile asezate periferic este reprezentat in figura 6.2. Acest ambreiaj are in plus posibilitatea ca de la carcasa 1 a ambreiajului, aprin arborele tubular 2 si angrenajul 3sa antreneze arborele 4 al transmisiei prizei de putere independenta a tractorului.

81

In figura 6.9. este prezentata constructia unui ambreiaj dublu cu actionare in serie(tractorul U 445), discul condus 14 al primului ambreiaj transmite miscarea arborelui transmisiei prizei de putere 2. Discul condus 3 al celui de al doilea ambreiaj transmite miscarea arborelui 1 care este legat printr-un cuplaj elastic cu arborele primar al cutiei de viteze. Cuplarea ambelor ambreiaje este realizate de arcurile 15. Decuplarea ambreiajlor se face in modul urmator. Rulmentul de presiune 4 actioneaza asupra parghiilor de decuplare 5, acestea rotinduse in jurul articulatiei fexe 7 prin intermediul stifturilor 6 deplaseaza spre stanga discul de presiune 12 si decupleaza ambreiajul principal. Daca se apasa in continuare asupra pedalei ambreiajului parghiile 9 fixate prin bolturile 11 de discul de presiune 12 se rotesc in jurul stiftului 10 deplasand sre dreapta suruburile 8, acestea fiind solidare cu discul de presiune 13 il deplaseaza spre dreapta, decupland astfel si ambreiajul prizei de putere. Cuplarea ambreiajului se face in ordine inversa. Daca tractorul lucreaza fara priza de putere printr-un opritor se pote limita cursa pedalei astfel incat sa se poata decupla numai ambreiajul principal. Cuplajul de legătură asigură cuplarea elastică sau rigidă, sub un unghi oarecare, a arborilor ambreiajului şi cutiei de viteze şi realizează transmiterea mişcării de la ambreiaj la cutia de viteze sau reductor. Reductorul asigură una sau două trepte de reducere a raportului de transmitere al cutiei de viteze pentru a realiza viteze reduse. El poate fi aşezat înaintea cutie de viteze, în urma cutie de viteze sau poate fi încorporat în ansamblul cutie de viteze. În toate cazurile reductorul asigură multiplicarea numărului de trepte de viteze ale tractorului. Acesta permite micsorarea temporara a vitezei la fiecare trapta, marind in acelasi timp forta tangentiala de tranctiune a tractorului. Amplificatorul de cuplu sau reductorul se monteaza intre arbrele principal 1 si arborele primar 2 al cutiei de viteze. El se compune dintr-un mecanis, planetar cu un ambreiaj A de blocare si o frana F. daca ambreiajul A este cuplat intregul mecanism formeaza din punct de vedere cinmatic un singur corp. Deci raportul de tranmisie 1. daca se decupleaza ambreiajul A si se strange frana F intra in functiune mecanismul planetar, iar raportul de transmisie devenind ½. In acest fel

82

raportul de transmisie se mareste si in mod corespnzator creste si momentul motor al rotilor motore, ceea ce ajuta la invingerea rezistentelor suplimentare. Cand aceste rezistente dispar se cupleaza ambreiajul A.

Reductrul dubleaza numarul de trepte (inceata si rapida) trecerea de la o gama la alta se face sub sarcina fara oprirea tranctorului, in cadrul aceleiasi game de viteze. Cutia de viteze are rolul de a asigura tractorului o gamă de viteze de lucru adecvată destinaţiei şi domeniului său de utilizare. În general, cutia de viteze realizează un număr de 3-6 trepte de viteze, care multiplicate de reductor asigură la tractor o gamă de 6-12 viteze pentru lucrări agricole şi de transport. Cutia de transmisie are rolul de a prelua mişcarea de la cutia de viteze şi a o transmite la puntea motoare din faţă. Ea se foloseşte la tractoarele cu patru roţi motoare, cu putea motoare din faţă anexată. Acestea sunt de două tipuri: încorporate în cutia de viteze sau realizate ca ansamblu separat. Ambele asigură un raport de reducere a turaţiei transmisiei la puntea motoare din faţă datorită cărui fapt capătă şi denumirea de reductoare. Transmisia tractoarelor cuprinde totalitatea subansamblelor prin intermediul carora se realizeaza transmiterea puterii de la motor la rotile motoare. Transmisia da posibilitatea modificarii vitezelor de deplasare si fortelor de tractiune in concordanta cu cerintele si conditiile de exploatare ale tractoarelor. Transmisiile utilizate la tractoare se pot clasifica dupa mai multe criterii: a) dupa modul de transmitere a puterii pot fi : mecanice, hidraulice si combinate. b) Dupa modul de variatie a vitezei de deplasare adica dupa modul de modificare a raportului de transmitere a miscarii dintre motor si rotile motoare pot fi: in trepte si fara trepte (continuii). Transmisia in trepte permite ca intre anumite limite sa se realizeze determinat de rapoarte de transmitere incat tractorul se poate delasa cu numar limitat de trepte de viteze. Aceste transmisii sunt mecanice. Transmisiile fara trepte dau posibilitatea ca intre limitele determinate sa se obtina orice raport de transmitere incat tractorul se deplaseaza cu un numar infinit de trepte de viteze, aceste transmisii sunt hidraulice si combinate.

In figura a) este data schema transmisiei tractorului U 650. de la ambreiajul principal 1 miscarea se transmite la amplificatorul de cuplu(formata din ambreiajul 2, cuplajul unisens 3 si reductorul planetar 4) si apoi la cutia de viteze(cu 5 trepte). Amplificatorul de cuplu (reductorul) dubleaza numarul de trepte, se realizeaza doua game de viteze, inceata si rapida. Trecerea de la o gama la alta de face sub sarcina fara oprirea tractorului, in cadrul aceleiasi game de viteze tecerea de la o treapta la alta facandu-se fara oprirea tractorului. Prin transmisia centrala 6, diferentialul 7 si transmisia finala 8 miscarea se transmite la rotile motoare 10. franle cu discul 9 sunt dispuse pe

83

arborele planetarului diferentialului, iar dispozitivul 11 serveste la blocarea facultativa a diferentialului. Transmisia la priza de putere normala independenta se realizeaza de la partea conducatoare a ambreiajului 1 printr-o pereche de roti cilindrice, arborele 12 (care trece prin arborele intermediar tubular al cutiei de viteze) pana la masonul de cuplare 13 care in acest caz trebuie sa fie in pozitiaN (normala) arborele 14 si reductorul planetar 15 si de asemenea arborele prizei de putere 16. Cand masonul 13 se gaseste in pozitia S (sincrona ) se obtine prza de putere sincrona miscarea primindu-se de la arborele secundar al cutiei de viteze prin roata care se roteste liber pe arborele intermediar al cutiei de viteze. Pentru cuplarea prizei de putere se strange frana F1 al reductorului planetar, iar pentru oprire frana F2, actionarea celor doua fiind sincronizata. Transmisia centrală are rolul de a schimba direcţia mişcării de pe axa longitudinală a tractoarelor pe axa roţilor motoare i de a mări raportul de transmitere al transmisiei. Este realizată dintr-un grup de roţi dinţate conice. Când este nevoie de un raport de multiplicare se adaugă şi un grup de roţi dinţate cilindrice. Transmisia centrala reprezinta subansablul plasat intre cutia de viteze si diferential sau mcanismul de directie la tractoarele pe senile. Pe langa participarea la realizarea raportului total de transmitere al transmisiei, transmisia centrala transmite momentul de torsiune intre doi arbori perpendiculari. Transmisia centala se clasifica dupa numarul angrenajelor din care este formata: in simple si duble. La majoritatea tractoarelor agricole se folosesc transmisii simple cu roti conice.

Fig, 9.8. Transmisie ceatrala de tractor pe roti

Pentru a asigura un montaj si o functionare corecta a angrenajului conic trebuie sa se prevada posibilitatea reglarii jocului in ingrenaj in care scop ambele roti ale amgrenajului trebui sa aiba posibilitatea de a se deplasa axial. Diferenţialul se plaseaza intre arborii planetari ai rotilor motaore si au rolul de a permite acesora sa se roteasca cu viteze unghiulare diferite. Acesta necesitate apare in urmatoarele condtii: a) cand rotile motoare ale aceleiasi punti parcurg spatii neegale in acelasi timp, proces ce are loc la deplasarea tractorului in viraj sau pe drumuri cu denivelari,

84

b) cand razele de rulare ale rotilor puntii sunt diferite ca urmare ai inegalitatii presiunii pneuri, a uzurii sau incarcarii diferite ai acestuia. Diferentialele tractoarelor pe roti pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii: 1) Dupa modul de repartizare a momentului de torsiune intre cei doi arbori planetari a) diferentialele simetrice in care momentul de torsiune se repartizeaza egal intre cei doi arbori b) diferentiale asimetrice in care momentul de torsiune se repartizeaza diferit intre cei doi arbori c) diferentiale autoblocabile la care momentul de torsiune se repartizeza intre cei doi arbori intr-un moment variabil in functie de momentul de deplasare al tractorului. 2) Dupa constructie: a) diferentiale cu angrenaje conice b) diferentiale cu angrenaje cilindrice c) diferentiale cu angrenaje mercate. Diferentialele simetrice si asimetrice se mai numesc si diferentiale simple.

Fig. 9.10. Scheme de diferential : a — simetrie; b — asimetric.

Schema unui diferential simplu simetric cu angrenaje conice este prezentata in figura 9.10, a, unde s-au facut urmatoarele notatii: Ma — momentul de torsiune primit de carcasa diferentialului de la transmisia centrala ; Mj si M2 — momentele transmise la arborii planetari, din stinga si dreapta ; a1 si co2 — vitezele unghiulare ale arborilor planetari; Fmi si Fmz — fortele tangentiale de tractiune la rotile motoare. La deplasarea tractorului in linie dreapta, rotile motoare se rotesc cu aceeasi viteza unghiulara (co1 = co2), arborii planetari transmitind aceleasi momente de torsiune (M1=M2). Conditia de echilibru al diferentialului este M d = M1+ M2 sau M1= M2= 0,5 Md Daca una din rotile motoare (de exemplu roata din stinga) se gaseste pe o portiune de drum cu aderenta scazuta, caracterizata de coeficientul de aderenta cpj, atunci forta tangentiala de tractiune Fm] ce poate fi realizata la aceasta roata este limitata de aderenta. RezultS cS momentul de torsiune M1; va fi limitat si va avea urmatoarea valoare : M1= Mφ1= Fm1rm= φ1 Q2rm, unde Q2 este sarcina radiala care actioneaza asupra rotii motoare. Atunci cind momentul transmis la roata este mai mare decit valoarea data de relatia (9.4), roata incepe sa patineze. Cum diferentialul simplu simetric transmite la cei doi arbori planetari momente de torsiune egale, rezulta ca cea-lalta roata, aflata pe un drum cu aderenta ridicata, nu primeste un moment de torsiune mai mare decit prima roata. In consecintS, valoarea momentului de torsiune M2 va fi limitata de cea a momentului Mx de la roata cu aderenta scazuta, adica M2 = M1 = Mφ1 = φ1 Q1rm. Daca suma momentelor transmise de cei doi arbori planetari (M1-\-M2) este mai mica decit suma rezistentelor la deplasarea autovehiculului, roata cu aderenta ridicata va inceta sa se mai roteasca, iar cea cu aderenta scazuta va patina total si se va roti cu turatie dubla ; in acest caz, tractorul sau automobilul nu se mai deplaseaza. Astfel, diferentialele simple prezinta dezavantajul ca'forta tangentiala de tractiune realizabila de puntea motoare nu depaseste dublul valorii fortei tangentiale de tractiune a rotii cu aderenta cea mai scazuta. De aceea, pentru imbunatatirea calitatii de tractiune se folosesc diferite

85

sisteme de blocare a diferentialului. Aceste sisteme pot intra automat in functiune(fara interventia conducatorului) in cazul diferentialelor autoblocabile sau pot fi comandate in cazul diferentialelor cu blocare facultativa. Transmisiile finale, dupa constructia lorse pot clasifica in 1) transmisii finale cu roti dintate : a) cu arbori ficşi (cu una, doua si mai multe perechi de roti), b) planetare 2) transmisii finale cu lant. La majoritatea tractoarelor transmisiile finale sunt de tipul roti dintate cu arbori ficsi si consta din una sau doua perechi de roti dintate. In primul caz se numesc transmisii finale simple iar in al doilea caz transmisii finale duble. Transmisia finala are rolul de a contribui la realizarea raportului total de transmitere a transmisiei si de a mari lumina tractorului.

Fig. 9.2. Schema puntii din spate a tractoarelor pe roti . a — cu transmisii finale plasate llnga diferential; b — cu transmisii finale plasate llnga rotile motoare.

Cea mai mare raspundere o au transmisiile finale simple, o angrenare exterioara figra 9.2.

2.6. MECANISMUL DE DEPLASARE Mecanismul de deplasare (rulare) asigură susţinerea tractorului şi deplasarea sa pe suprafeţele solului. La tractoarele agricole se utilizează două tipuri principale de mecanisme de deplasare: - cu roţi - cu şenile Foarte rar se utilizează şi mecanisme de deplasare combinate, cu roţi şi şenile, numite mecanisme de deplasare cu semişenile. 2.6.1. Tipuri de mecanisme de deplasare la tractoarele agricole cu roti

86

Mecanismele de deplasare cu roţi sunt realizate în diverse tipuri constructive care diferă prin diametrul roţilor, construcţia lor, caracteristicile ecartamentului, numărul roţilor motoare. Astfel, după diametrul roţilor se deosebesc mecanisme de deplasare cu roţi neegale şi cu roţi egale. În funcţie de construcţia roţilor, sunt mecanisme de deplasare cu roşi cu pneuri şi cu roţi metalice. După caracteristicile ecartamentului, mecanismele de deplasare pot fi cu ecartament fix şi cu ecartament variabil. În sfârşit, după numărul roţilor motoare se deosebesc mecanisme de deplasare cu două roţi motoare şi cu patru roţi motoare. Tractoarele agricole moderne folosesc toate aceste tipuri de mecanisme de deplasare pe roţi. În general, cu roţi cu diametre neegale sunt prevăzute tractoarele cu două roţi motoare, iar cu roţi egale tractoarele de mare putere cu patru roţi motoare. Cu roţi cu pneuri sunt prevăzute toate tipurile de tractoare moderne, excepţie făcând numai unele tipuri specializate cum sunt tractoarele pentru orezării, care sunt echipate cu roţi metalice. Privind ecartamentul, acesta este, de obicei, reglabil la tractoarele de putere mică şi medie şi este fix la tractoarele de mare putere. 2.6.2. Elemente componente si constructive ale mecanismul de deplasare La tractoarele agricole sunt realizate două tipuri de osii pentru roţile din faţă şi anume: - osii simple - osii motoare Osiile simple sunt folosite la tractoarele cu două roţi motoare. Ele pot fi cu cale largă, cu cale îngustă sau cu cale unică. Construcţia cea mai răspândită este cea cu cale largă. Osiile cu cale îngustă şi cu cale unică sunt folosite la unele tractoare specializate sau ca echipamente de schimb care se montează la nevoie în locul osiei cu cale largă la tractoarele universale. Osia simplă cu cale largă este compusă dintr-o bară de susţinere telescopică care formează osia propriu-zisă şi care la partea din mijloc este articulată la suportul osiei din faţă, iar la capete are montaţi pivoţii fuzetelor. Pivoţii susţin fuzetele pe care sunt montate roţile. Ecartamentul roţilor este reglabil. Variaţia ecartamentului se face prin deplasarea semiosiilor în osia tubulară Osiile motoare sunt, de obicei, osii cu cale largă şi sunt folosite la tractoarele cu patru roţi motoare. Şi osiile motoare pot avea ecartamentul fix sau variabil. Semiosiile din spate Semiosiile sunt montate rigid pe carterul transmisiei. Ele au o formă tubulară, cilindrică sau conică şi au montaţi în interior semiarbori care transmit mişcarea la roţile motoare din spate. La extremităţile semiarborilor sunt montaţi butucii roţilor, care pot fi ficşi sau mobili. Roţile Roţile tractoarelor agricole sunt de două feluri: - cu pneuri - metalice. Ambele tipuri sunt realizate încât să asigure tractorului o aderenţă maximă pe sol. Roţile cu pneuri au banda de rulare cu diverse proeminenţe, iar cele metalice sunt prevăzute cu pinteni. La majoritatea tipurilor de tractoare se folosesc roţile cu pneuri care prezintă o serie de avantaje şi anume posibilitatea de deplasare a tractorului cu viteze mărite, amortizarea şocurilor şi vibraţiilor, modificarea aderenţei în funcţie de condiţiile de sol prin variaţia presiunii de umflare etc. Roţile metalice au o folosire limitată la unele tractoare specializate. În ansamblu, roţile cu pneuri sunt formate dintr-un disc, o jantă şi pneul propriu-zis, compus la rândul lui din anvelopă şi camera de aer. În general, pneurile asigură o bună aderenţă a tractorului pe sol. Sunt şi situaţii când, datorită condiţiilor grele de lucru apare şi necesitatea măririi suplimentare a aderenţei roţilor motoare pentru a se obţine o forţă de tracţiune mărită. Lipsa de aderenţă se manifestă printr-o patinare mărită a roţilor motoare. În practică se admite o patinare a roţilor de 15% pe mirişte şi 20% pe ogoare. Când patinarea depăşeşte aceste limite trebuie aplicate măsuri de mărire a

87

aderenţei. Lucrul cu o patinare excesivă a roţilor nu este indicat deoarece provoacă uzură mărită a pneurilor, măreşte consumul combustibilului, deteriorează structura solului etc. Mărire aderenţei se poate realiza prin diverse metode şi dispozitive şi anume prin montarea de greutăţi suplimentare, umplerea pneurilor cu lichid, ataşarea de roţi cu zăbrele, montarea de pneuri duble, folosirea tracţiunii pe patru roţi motoare., modificarea presiunii de lucru a pneurilor. 2.6.3. Caracteristicile mecanismelor de deplasare ale tractoarelor cu roţi Caracteristicile constructive şi funcţionale ale mecanismelor de deplasare cu roţi ale tractoarelor sunt: tipul mecanismului, ecartamentul, ampatamentul, lumina, dimensiunile pneurilor dimensiunea de lucru a pneurilor. Caracteristicile mecanismului de deplasare indică, în mare măsură, tipul şi posibilităţile de utilizare ale tractorului. Astfel, ecartamentul reglabil şi lumina mare arată posibilitatea utilizării tractorului respectiv la lucrări de prăşit, balonajul şi diametrul mari ale pneurilor o aderenţă bună pe sol şi deci posibilitatea de utilizare la lucrări grele de tracţiune etc. 2.7. MECANISMUL DE DIRECTIE Mecanismul de direcţie asigură conducerea tractorului pe direcţia de înaintare, care poate fi în linie dreaptă sau curbă în viraj. Pentru modificarea directiei de mers a tractoarelor pe roti se folosesc mecanisme de directie. In afara conditiilor generate impuse mecanismelor si subansamblurilor automobilului si tractorului, mecanismele de directie trebuie sa mai indeplineasca urmatoarele cerinte : a) sa asigure stabilitatea automobilului sau tractorului la deplasarea in linie dreapta ; este necesar ca jocurile existente in sistem sa aiba valori minime. in asa fel incit cursa libera a volanului sa fie cuprinsa intre 10 — 15° ; b) actionarea volanului sa se faca cu forte cit mai mici, care sa nu depa-seasca 6 daN la virarea rotilor in timpul deplasarii autovehiculului si 12 daN la virarea rotilor pe loc ; c) sa asigure o proportionalitate intre forta de actionare a volanului si momentul rezistent la virarea rotilor de directie ; d) sa asigure redresarea (stabilizarea) directiei automobilului si tracto rului, adica, adica sfi existe tendinta ca la deplasarea in viraj, rotile de directie bracate sa revinS in pozitia corespunzatoare deplasarii in linie dreapta ; e) sa impiedice transmiterea socurilor, de la rotile de directie. la volan. Clasificarea mecanismelor de directie se poate face dupa urmatoarele criterii ; a) dupa metoda de realizare a virajului ; b) dupa numarul de roti de directie : cu una, doua sau toate rotile de directie; c) dupa modul de actionare a mecanismului : cu actiune directa si cu servoactiune. METODE DE UTILIZARE A VIRAJULUI TRACTOARELOR PE ROTI Pentru realizarea virajului tractoarelor pe roti se folosesc urmatoarele metode : a) modificarea directiei de miscare a rotilor de directie in raport cu axa longitudinals a autovehiculului. La rindul ei aceasta metoda se realizeaza in doua variante : cu roti de directie numai in fata (fig. 12.1, a) si cu toate rotile de directie (figura 12.1, b); b) rotirea relativa intre semiramele vehiculului (fig. 12.1, c) cu rama articulara (se utilizeaza la tractoare pe roti 4x4); c) modificarea directiei de miscare a rotilor de directie din fata si frinarea concomitenta a rotii motoare din spate din partea in care se realizeaza virajul (fig. 12.2, fl) ; d) modificarea momentelor de torsiune transmise rotilor motoare din par-tea in care se face virajul (fig. 12.2, b).

88

Fig. 12.1. Schema de viraj al tractoarelor pe roti : a — cu roti de directie In fata; b — cu toate rotile de directie: c — cu rama articulata.

Fig. 12.2. Sohemele de viraj ale tractoarelor pe roti : a — schimbarea directei rotilor din fata cu frinarea concomitenta a unei roti motoare; b — modificarea momentelor la rotile motoare din partea In care se efeciueaza virajul.

Cea mai obisnuita schema de viraj folosita la automobile este cea din figura 12.1, a, iar la tractoarele universale pe roti cea din figura 12.2,. Exista tractoare pe roti care au in fata o singura roata (v. fig. 13.4) sau doua roti de directie apropiate montate pe o punte cu cale ingusta (v. fig. 13.3). In primul caz virajul se realizeaza prin rotirea rotii, iar in al doilea caz prin rotirea intregii punti in jurul unui arbore vertical. La unele tractoare (4x4) cu roti egale s-a incercat realizarea virajului prin modificarea momentelor de torsiune transmise rotilor motoare plasate pe aceeasi parte a tractorului (fig. 12.2, b), folosind ambreiaje de directie. Deoarece aceste tractoare au o baza longitudinala mica, limiteaza utilizarea masinilor purtate (intre punti nu se pot plasa, iar plasarea frontala sau in spate inrautateste stabilitatea) si, in plus, au stabilitate scazuta la viraj. Metoda de realizare a virajului, cu perspective de aplicare, este cea indicata in figura 12.1, c. 2.7.1. Tipuri de mecanisme de directie la tractoarele agricole Pentru conducerea pe direcţia de înaintare, mecanismul de direcţie acţionează asupra mecanismului de deplasare al tractorului. Modificarea direcţiei se realizează însă pe principii diferite la tractoarele pe roţi şi anume prin variaţia unghiurilor roţilor de direcţie, la tractoarele pe roţi şi prin variaţia vitezei de mişcare a şenilelor, în cazul tractoarelor pe şenile. Aceste deosebiri imprimă particularităţi diferite modului de realizare a virajului la tractoarele pe roţi şi şenile, precum şi caracteristici constructive diferite mecanismelor de direcţie. Astfel, după modul de comandă, mecanismul de direcţie poate fi cu volan, aplicat la tractoarele cu roţi şi cu manete la tractoarele pe şenile. În funcţie de construcţia sa, mecanismul de direcţie poate fi: - la tractoarele pe roţi, cu casetă de direcţie şi fără casetă - la tractoarele pe şenile, cu ambreiaje de direcţie, cu diferenţial sau cu mecanisme planetare. După modul de acţionare, mecanismul de direcţie poate fi cu acţionare directă mecanică, sau cu acţionare hidraulică. Cel mai frecvent la tractoarele pe roţi se utilizează mecanismul de direcţie cu casetă de direcţie, iar la tractoarele pe şenile mecanismul de direcţie cu ambreiajele laterale sau de direcţie. De asemenea, frecvent la tractoarele cu putere până la 40-60 CP se utilizează mecanismele cu acţionare directă mecanică, iar la cele cu puterea mai mare, mecanismele de direcţie acţionate hidraulic. Elemente constructive ale mecanismului de directie Sistemul de directie se compune din urmatoarele doua grupe: a) mecanismul de directie care serveste la transmiterea miscarii de rotatie de la volan la axul levierului de directie, b) mecanismul de comanda al directiei care transmite miscarea de la livierul de comanda la fuzetele rotilor de directie.

89

Mecanismele cu actionare directa se compun din: volan, axul volanului, caseta de directie, si sistem de articulatie de transmitere a miscarii de la caseta la livierul directiei de comanda. Pentru a indeplini cerintele impuse sistemului de directie mecanismul de directie trebuie sa indeplinesca urmatoarele conditii: 1) sa fie reversibil pentru ca sa nu impiedice redresarea rotilor de directie sub actiunea momentului de stabilizare 2) sa nu permita transmiterea socului de la roti la volan. Dupa modul de transmitere al directiei casetele de directie se pot clasifica in: - mecanisme cu roti dintate cilindrice sau conice, - mecanisme cu surub, melc sector mercat, surub melc roboidal-rol.

Fig. 12.6. Schema sistemului de directie pentru tractoare pe roti.

Sistemul de directie se compune din urmatoarele doua grupe : a) mecanisinul de directie, care serveste la transmiterea miscarii de rotatie de la volan 1 la axul levierului de directie ; b) mecanismul de comanda al directiei, care transmite miscarea de la levierul de directie la fuzetele rotilor de directie. In figura 12.6 este prezentata schema generala a unui sistem de directie. Miscarea de rotatie de la volanul 1 este transformata, in mecanismul 2 de directie, in miscare de oscilatie a levierului 3 de directie, care se transmite, prin bara longitudinala de directie 4, la bratul 5 al fuzetei 6. Fuzeta 6 se roteste in jurul pivotului 7 impreuna cu pirghia 8 a fuzetei care, prin intermediul barei transversale 9 de directie, transmite miscarea de rotatie la cea de a doua roata de directie. Pirghiile 8 si .9 impreuna cu grinda 10 a puntii formeaza trapezul de directie. Mecanismul de actionare prin servodirectie Servomecanisme de directie. Uneori rezistentele opuse de rotile de directie la viraj au valori mari incit conductorul trebuie sa actioneze cu forte mai mari la volan, peste limita maxima admisa de 6 daN. De aceea, pentru a reduce ef'ortul la volan tractoarele si automobilele se prevad cu servomecanisme de directie care, totodata, amortizeaza si socurile transmise de la rotile de directie si sporeste manevrabilitatea. Dintre toate sistemele de servodirectie, cele cu actionare hidrostatica slnt mai raspindite. In principiu un servomecanism de directie se compune dintr-o pompa hidraulica actionata de motorul autovehiculului, un distribuitor coman-dat de catre volan si un motor hidrostatic, ce transforma, la comanda data prin volan, energia hidrostatica realizata de pompa intr-un lucru mecanic de rotire a rotilor de directie. Un servomecanism de directie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) la rotirea intr-un sens a volanului, motorul hidraulic trebuie sa reali-zeze rotirea rotilor de directie in sensul comandat; b) rotile de directie sa poata fi rotite intre cele doua pozitii extreme intr-un timp cit mai mic ; c) daca volanul este oprit intr-o anumita pozitie, directia rotilor sa ramina neschimbata in pozitia respectiva; d) sa existe corespondente intre viteza de rotire a volanuiui si cea a rotilor de directie; e) in cazul in care pompa instalatiei de actionare hidrostatica a servodirectiei nu

90

functioneaza (de exemplu la oprirea motorului tractorului sau cind instalatia hidrostatica este defecta), servo-mecanismul trebuie sa permita conducerea tractorului direct de la volan.

In figura 12.9 se prezinta schema de principiu a unei servodirectii folosite actoare si sasiuri autopropulsate, intre care si tractoarele U-650. Elementele componente sunt: rezervorul Rz, pompa PH, distribuitorul D, motorul hidrostatic M/j, volanul 4 si mecanismul de transmitere a miscarii de la volan la motorul hidrostatic. Motorul hidrostatic este format din cilindrul de forta 1 montat intr-un suport fixat pe corpul tractorului si pistonul cremaliera 2. Cremaliera pistonului angreneaza cu roata dintata 3, pe axul careia este montata pirghia 14 care prin intermediul barei 15 actioneaza asupra trapezului de directie. Intre volanul V si pistonul-cremaliera 2 exista o legatura mecanica, formata dintr-o transmisie cardanica si axul filetat 5 (cu filet pe stinga) care se insurubeaza in piulita 4 fixata in piston. La rotirea volanului intr-un sens sau altul are loc insurubarea sau desurubarea axului filetat 5 in piulita 4, realizindu-se deplasarea intr-un sens sau altul a pistonului-cremaliera 2. Acesta roteste roata dintata 3 si comanda rotirea rotilor de directie intr-un sens sau altul. Odata cu insurubarea axului filetat 5, se deplaseaza si caseta 7 (aceasta se poate deplasa intr-un sens sau altul cu 1,5... 2 mm) impreuna cu discul 6" montat in caseta (intre doi rulmenti axiali). Discul 6 comanda deplasarea sertarului 10 al distribuitorului prin intermediul pirghiei 8 articulata de boltul .9. In pozitia din figura 12.9, a, sertarul 10 se gaseste in pozitia neutra iar uleiul debitat de pompa P// se intoarce in rezervorul Rz, (orificiile a si b comunica cu orificiul c), iar camerele A si B ale cilindrului de lucru comunica cu rezervorul Rz, pistonul gasindu-se in pozitia flotant (orificiile e si d comunica cu b). Pentru realizarea virajului spre dreapta, se roteste volanul in sensul acelor de ceasornic. Datorita faptului ca surubul are filet pe stinga, in primul moment al rotirii volanului, axul 5 se desurubeaza din piston, datorita faptului ca pistonul 2 nu se poate deplasa din cauza rezistentei opusa la viraj. Aceasta comanda rotirea pirghiei 8 care deplaseaza sertarul 10 spre stinga (pozitia din fig. 12.9, b). In acesta pozitie, orificiul c este inchis, iar uleiul refulat de pompa intra in distribuitor prin orificiul a si iese prin orificiul e de trecere, prin conducta 12, ajunge in camera B a cilindrului de lucru, actionand asupra pistonului pe care il deplaseaza spre stanga. Uleiul din camera A a cilindrului este refulat in rezervor, trecind prin conducta 13 si orificiile d si b ale distribuitorului. Roata dintata 3 se roteste in sensul acelor de ceasornic rotind pirghia 14 care comanda virajul spre dreapta. Virajul spre dreapta continua atita timp cat se roteste volanul, adica atata timp cat axul 5 se desurubeaza in piulita 4. La oprirea rotirii volanului, uleiul continua sa deplaseze pistonul spre stanga circa 1,5 mm impreuna cu axul 5 si caseta 7, pana in momentul in care sertarul 10 al distribuitorului este adus in pozitia neutra de catre pirghia S.

91

Pentru realizarea virajului spre stinga, volanul se roteste in sens invers acelor de ceasornic, sertarul distribuitorului se deplaseaza spre dreapta incit uleiul circula conform pozitiei din figura 12.9, c. Procesul se desfasoara analog virajului spre dreapta. Intre conductele care leaga orificiile b si c este prevazuta supapa de trecere St care are rolul, ca in cazul in care conducerea se face numai prin volan (instalatia hidrostatica nefunctionind), sa permita aspirarea uleiului in camerele A si B ale cilindrului de lucru, din conducta de legatura cu rezervorul. In acest caz cilindrul de lucru functioneaza ca o pompa cu piston. 2.8. MECANISMUL DE FRANARE Mecanismul de frânare are rolul de a asigura frânarea facultativă a tractorului pentru reducerea vitezei de deplasare sau pentru oprirea pe loc într-un spaţiu minim de frânare. El asigură, de asemenea, frânarea permanentă a tractorului la parcare. 2.8.1. Tipuri de mecanisme de franare la tractoarele agricole În funcţie de construcţia frânelor, mecanismele de frânare ale tractoarelor se clasifică în: - frâne cu bandă - frâne cu saboţi - frâne cu discuri După modul de acţionare, aceste tipuri de mecanisme pot fi cu: - acţionare mecanică - acţionare hidraulică - acţionare pneumatică De asemenea, în funcţie de modul de acţionare, mecanismul de frânare poate fi cu acţionare directă mecanică sau cu acţionare asistată prin servomecanism hidraulic. În funcţie de condiţiile de utilizare, frânele sunt: - de serviciu - de parcare Frânele de serviciu sunt frânele care se utilizează curent în timpul lucrului cu tractorul şi sunt comandate, de obicei, cu pedale, iar frânele de parcare sunt acelea care se folosesc pentru frânarea tractorului staţionat în parcare şi sunt comandate cu manete. Cel mai frecvent, la tractoarele agricole se folosesc mecanisme de frânare cu frâne cu bandă şi cu discuri. În general, frânele cu bandă care au construcţia simplă se folosesc la tractoarele pe şenile, iar frânele pe discuri, care reprezintă construcţia modernă şi sunt foarte eficace, la tractoarele pe roţi. Tractoarele româneşti sunt echipate şi ele cu frâne cu bandă sau cu discuri acţionate, la majoritatea tipurilor, mecanic. 2.7.2. Constructia si functionarea mecanismului de franare la tractorul pe roti Franarea este procesul prin care se reduce total sau partial viteze de delasare a tractorului. Capacitatea de franare a tractorului influenteaza posibilitatea de utilizare integrala a acceleratiei si vitezei de exploatare. La franarea energia cinetica a tractorului se transforma in parte in energie termica prin frecarea in frane si o parte se consuma la invingerea rezistentelor de rulare. Franarea se realizeaza in cazul tractoarelor la arborii planetari sau la transmisie.

92

Fig. 11.12. Schema de functionare si de calcul a franei cu discuri.

Frinele cu discuri se folosesc la tractoare pe roti, mai putin la tractoarele pe senile. In figura 11.12 este prezentata schema unei frane cu discuri, precum si fortele care actioneaza asupra elementelor ei. Pe canelurile unui arbore 1 al transmisiei se monteaza doua discuri 2 de frinare, asezate intre doua discuri fixe 3 si 6 ; intre discurile 2 sint plasate discurile de presiune 4 si 7, pe fetele carora sint executate niste locasuri de adincime variabila (in schema aceste locasuri sint reprezentate ca plane inclinate si, conventional rotite cu 90°), in care se introduc bilele 5. Pentru frinare, printr-un mecanism de actionare cu pirghii, discurile 4 si 7 se rotesc in sensuri diferite, iar bilele 5 se deplaseaza pe planele inclinate ale locasurilor pe care le indeparteaza. Astfel, discurile de presiune apasa discurile 2 pe discurile fixe 3 si 6 si arborele 1 este frinat. In figura 11.13 este data constructia unei frine cu discuri a tractorului U650.

Mecanismul de frânare al tractorului pe roţi este compus dintr-un mecanism de comandă, prevăzut cu pedale şi frânele propriu zise. Mecanismul de comandă este format din două pedale montate pe un ax. Fiecare din cele două pedale comandă două frâne de tipul cu discuri care frânează roţile motoare din spate. Comanda frânelor e poate face separata prin cel două pedale, atunci când este necesar ca prin frânarea unei roţi motoare să se reducă raza de viraj sau

93

simultan,, atunci când frânarea se face pentru oprirea tractorului. Pentru cazul în care tractorul se opreşte în pantă, sau pentru frânarea în parcare, mecanismul de frânare se poate bloca în poziţia frânat, cu ajutorul clichetului care se fixează pe un sector dinţat solidar cu pedalele. Construcţia şi funcţionarea frânelor Diferenţa dintre mecanismele de frânare ale diferitelor tractoare o constituie construcţia frânelor propriu-zise care pot fi aşa cum s-a arătat, c bandă, cu discuri, cu saboţi. Frânele cu bandă Construcţia frânelor cu bandă este relativ simplă. Ele se compun dintr-un tambur pe care este înfăşurată banda căptuşită cu ferodou. Frânarea se realizează prin strângerea puternică a benzii pe tambur. După modul cum sunt fixate capetele benzii şi are loc strângerea ei, frânele cu bandă pot fi cu bandă simplă, cu bandă dublă şi cu bandă flotantă. Frânele cu bandă se folosesc frecvent la tractoarele cu şenile şi mai rar la tractoarele pe roţi. Frânele cu discuri La tractoare frânele cu discuri sunt de două tipuri, cu discuri multiple şi cu disc simplu. Frânele cu discuri multiple sunt prevăzute cu discuri de frână căptuşite cu ferodou montate între discuri de presiune. Între discurile de presiune, în locaşuri speciale revăzute cu planuri înclinate sunt aşezate bile. Pentru frânare, cu ajutorul mecanismului de comandă cele două discuri de presiune sunt rotite unul faţă de celălalt, bilele urcă pe planuri înclinate şi ca urmare discurile de frânare sunt strânse puternic între suprafeţele discurilor de presiune. Datorită acestei strângeri a discurilor de frânare ia naştere forţa de frecare necesară frânării. Frânele cu saboţi sunt compuse din tamburul de frânare în interiorul căruia sunt montai doi saboţi articulaţi la partea inferioară. Între capetele superioare ale saboţilor este montată o camă care poate fi rotită cu ajutorul pârghiei de comandă. Suprafeţele de contact ale saboţilor cu tamburul sunt prevăzute cu ferodouri. Forţa de frecare necesară frânării ia naştere între saboţi şi tambur. În acest scop prin rotirea camerei saboţii sunt presaţi către tambur. La eliberarea camerei saboţii sunt îndepărtaţi de tambur cu ajutorul resorturilor lor. La tractoare frânele cu saboţi sunt mai rar folosite în schimb sunt folosite în mod frecvent la remorci.

2.9. SASIUL SI SUSPENSIA SI ECHIPAMENTUL AUXILIAR Şasiul, suspensia şi utilajul auxiliar sunt părţi constructive care susţin sau pe care se montează celelalte părţi ale tractorului, realizează o formă estetică şi asigură condiţii de confort şi securitate mecanicului agricol. Construcţia şasiului Se numeşte şasiu sau cadru acea parte a tractorului care leagă într-un ansamblu rigid motorul cu transmisia şi pe care se montează diverse ansamble ale tractorului ca: osii sau cărucioarele de şenile, capotajele, cabina etc. Cadrul sau şasiul tractoarelor poate fi realizat în trei variante constructive: cu ramă, cu semiramă şi fără ramă. Şasiul cu ramă este întâlnit la unele tratoare pe şenile. Şasiul cu semiramă se foloseşte deopotrivă la ambele tipuri de tractoare, iar cel fără ramă este utilizat la tractoarele pe roţi. Construcţia suspensiei Suspensia are rol de a amortiza şocurile şi vibraţiile provocate de neregularităţile terenului pe care se deplasează tractorul. Ea formează partea de legătură dintre mecanismul de deplasare şi şasiul sau corpul tractorului. La tractoare se întâlnesc suspensii rigide, semirigide şi elastice La tractoarele pe roţi este generalizată suspensia rigidă la care osiile din faţă şi din spate sunt legate rigid, articulat sau fix, fără elemente elastice de suspensie, de şasiul tractorului. Foarte rar se foloseşte la aceste tractoare suspensia semirigidă cu osia din faţă legată elastic cu şasiul, iar osia din spate rigid. În acest caz, pentru suspensia elastică a osiei din faţă se folosesc

94

fie arcuri elicoidale, fie arcuri sub formă de discuri, montate în pivoţii fuzetelor, fie arcuri semieliptice asemănătoare celor auto. Echipamentul auxiliar Capotajele Capotajele au rol funcţional de protecţie a tractorului şi totodată asigură o formă exterioară estetică. La tractor se folosesc capotaje la: motor, roţi sau şenile şi platformă. Capotajele motorului sunt realizate, de obicei, cu părţile laterale deschise şi sunt uşor demontabile sau rabatabile, pentru a asigura accesul la diferite părţi ale motorului în cazul întreţinerilor. Ele protejează motorul şi alte ansambluri care sunt montate pe lângă motor (rezervorul, bateria de acumulatoare, radiatorul etc). Capotajele roţilor sau aripile servesc pentru protecţia împotriva prafului şi noroiului antrenate de roţi. În general, la tractoarele agricole pe roţi se folosesc aripi la roţile din spate, şi în cazuri mai rare şi la roţile din faţă. Capotajele platformei formează locul pe care este instalat postul de conducere al tractorului. Scaunul Construcţia scaunului prezintă o deosebită importanţă pentru condiţiile de confort şi securitate ale mecanicului agricol. De aceea, cerinţele tehnice impun ca scaunul folosit la tractor să asigure o poziţie comodă de lucru, o bună amortizare a şocurilor şi vibraţiilor, o adaptare uşoară în funcţie de talia şi greutatea mecanicului agricol. Principalele tipuri de scaune utilizate la tractoare sunt: - scaunele banchetă - scaunele cupă - şi scaunele fotolii. Ele pot avea suspensie elastică sau rigidă. Scaunele banchetă sunt realizate în forma unei bănci cu unul sau două locuri şi sunt prevăzute de obicei cu suspensie. Ele se folosesc în general la tractoarele pe şenile. Elementul elastic de amortizare al acestor scaune îl formează perna prevăzută cu cauciuc spongios sau arcuri elicoidale. Scaunul de acest tip prezintă dezavantajul că nu asigură o amortizare satisfăcătoare a şocurilor şi vibraţiilor. Scaunele cupă sunt realizate ca scaune pentru un singur loc şi sunt folosite la tractoarele pe roţi (ex. tractoarele U-650, U-800, U-445 etc). Ele au de obicei suspensia elastică.

Scaun de tractor:

1 — cupă ; 2 şl 3 — spătare; 4 — pîrghii; 5 — rondele din cauciuc ; 6 — separatori ; 7 - rozetă de reglaj

Scaunele fotoliu sunt realizate si ele pentru un singur loc, au spatar si cotiere si sunt prevazute tot cu suspensie elastică.

Cabina

95

Ca şi scaunul, cabina trebuie să asigure condiţii optime de confort şi securitate pentru mecanicul agricol. În funcţie de destinaţie, cabinele de tractor pot fi: de confort, de securitate şi mixte. În cadrul fiecărei grupe sunt realizate pentru tractoare o mare diversitate de modele de cabine: de tip închis sau deschis, cu urcare prin spate sau prin părţile laterale. Cabinele de confort sunt destinate pentru protecţia împotriva intemperiilor. Ele sunt realizate.

96

97

2.10. ECHIPAMENTUL DE LUCRU AL TRACTOARELOR Tractorul nu executa lucrari mecanice. El constituie o sursa energetica mobila pentru masinile si utilajele cu care lucreaza in agregat in vederea executarii unuia sau mai multe operatii in cadrul unor procese tehnologice: a) In general puterea tractoarelor este utilizata pentru tractarea sau impingerea masinilor si utilajelor care nu necesisa actionare de la priza de putere: - pluguri; - grape; - cultivatoare; - lame de buldozer, sau tractarea masinilor si utilajelor ce sunt actionate b) concomitent si prin arborele prizei de putere: - freze; - masini de imprastiat ingrasaminte; - masini de recoltat; - prese de balotat; - masini ce lucreaza la stationat actionate de priza de putere sau a rotii de curea. Echipamentul de lucru al tractoarelor cuprinde dispozitivele, mecanismele si instalatiile care servesc la actionarea masinilor si utilajelor cu care tractorul lucreaza in agregat. Agregatele formate prin folosirea puterii motorului dupa primele doua variante enumerate mai sus se numesc agregate mobile sau de tractiune, iar cele formate se numesc agregate stationare. La tractoarele agricole, echipamentul de lucru este format din dispozitive de tracţiune, priză de putere, instalaţie hidraulică, mecanism de suspendare şi transmisie pentru curea. Constructia si tipul acestor mecanisme depinde de tipul de tractor si domeniul de utilizare. In general echipamentul de lucru al tractoarelor agricole este compus din: ▪ dispozitivele de tractiune: barele de tracţiune şi cuplele de remorcare ▪ dispozitivele de actionare: priza de putere, transmisia prin curea, mecanismul de suspendare, instalatia hidraulica. 2.10.1. Dispozitivele de tractiune Dispozitivul de tractiune este utilizat la remorcarea diferitelor masini si utilaje agricole tractate, precum si a remorcilor si semiremorcilor. Pentru ca tractoarele sa poata lucra in bune conditii cu cat mai multe tipuri de masini si utilaje este necesar ca dispozitivul de tractiune sa fie prevazut cu posibilitati de reglare in raport cu corpul tractorului: - in plan transversal (pe latime); - in plan vertical (pe inaltime); - in plan longitudinal (pe lungime). Tipuri de dispozitive de lucru Principalele tipuri de dispozitive de tracţiune sunt barele de tracţiune şi cuplele de remorcare. Ele sunt montate la partea posterioară a tractorului. Pe lângă acestea, la tractoare se mai utilizează şi alte dispozitive de tracţiune ca: dispozitive speciale de tracţiune pentru remorci monoax, furci de cuplare montate pe bara de tracţiune, dispozitive de remorcare montate în faţă tractorului etc. Barele de tractiune sunt montate in partea din spate a carterului transmisiei prin intermediul unor suporti proprii. Este formata dintr-o traversa metalica pe care este fixata furca de cuplare.Traversa este prevazuta pe lungimea ei cu minimum cinci orificii de prindere a cuplei. Pozitia de prindere a barei de tractiune este corelata in raport cu arborele prizei de putere si suprafata solului. 98

Cuplele de tractiune echipeaza in general tractoarele utilizate la transport si folosesc la cuplarea remorcilor. Sunt prevazute cu elemente speciale de siguranta astfel incat in timpul efectuarii transportului sa nu existe pericolul desprinderii remorcii din cupla. Construcţia dispozitivelor de tracţiune Barele de tracţiune se construiesc ca bare transversale şi ca bare longitudinale. Ambele tipuri oferă posibilitatea de reglare a punctului de cuplare, atât pe plan vertical cât şi pe plan orizontal. Cuplele de remorcare se construiesc cu elemente rigide sau elastice de amortizare a şocurilor, cu cuplare manuală, semiautomată sau automată. Ele sunt dispozitive de tracţiune specifice tractoarelor pe roţi, îndeosebi tractoarelor universale de uz general. Pentru remorcile monoax sunt realizate cârlige de cuplare, adaptate la mecanismul de suspendare şi care cuplează proţapul remorcii şi totodată îl ridică în poziţia de transport. Constructiv, asemenea cuple sunt realizate cu o bară cu cârlig, aşezate în locul barei de tracţiune longitudinală şi prevăzută cu două cabluri cu ajutorul cărora se poate ridica şi coborî. În poziţie ridicată, de transport, cupla se poate bloca cu ajutorul unui dispozitiv de siguranţă. Dispozitivele de remorcare sunt dispozitive simple de cuplare, cu furcă, cârlig sau bară, dispuse în partea din faţă a tractorului şi destinate pentru remorcarea tractorului. 2.10.2. Dispozitivele de actionare 2.10.2.1. Priza de putere Prizele de putere sunt destinate actionarii prin arborele cardanic a organelor de lucru ale diferitelor masini si utilaje cu care tractorul lucreaza in agregat. Pentru a asigura o functionare normala a masinilor actionate de priza de putere este necesar ca arborii prizelor de iesire sa se roteasca cu o anumita rotatie intr-un anumit sens. Din acest punct de vedere prizele de putere se clasifica in: - cu turatie constanta (normal); - cu turatie variabila (sincron); - combinate (mixte) – care in functie de necesitate permit functionarea atat ca prize normale cat ca si sincrone. Prizele normale sunt acelea la care arborii de iesire se rotesc cu turatie constanta si in acelasi sens indiferent de viteza si sensul de deplasare al tractorului. Prizele sincrone se caracterizeaza prin aceea ca arborele de iesire se roteste cu o turatie proportionala cu turatia rotilor motoare, deci turatia lor este sincronizata cu viteza si sensul de deplasare al tractorului. O priza de putere normala este bine sa indeplineasca conditiile: - sa permita oprirea – pornirea tractorului fara oprirea organelor de lucru ale masinilor agricole; - sa permita demararea prealabila a organului de lucru a masinilor agricole si apoi pornirea agregatului de pe loc; - sa permita schimbarea vitezei de deplasare al tractorului fara oprirea organului de lucru a masinii agricole; - sa permita oprirea – pornirea organului de lucru a masinii agricole fara pornirea – oprirea tractorului. Efectuarea operatiilor enumerate mai sus duce la evitarea infundarii si ruperii organului de lucru a masinilor agricole si la marirea productivitatii. Majoritatea tractoarelor agricole moderne pe roti sunt prevazute cu prize de puteri mixte (combinate) care fac ca tractoarele sa aiba un grad mai mare de universalitate in executarea lucrarilor agricole. Trecerea de priza de putere normala la cea sincrona si invers se realizeaza cu ajutorul uniu sistem de cuplare actionat prin intermediul unei parghii de tractorist. 99

Turatia arborelui prizei normale corespunzatoare turatiei nominale a motorului tractorului este standardizata la valoarea de 540 de rotatii pe minut, iar sensul de rotatie corespunde sensului de rotatie al acelor ceasului. In ultimul timp la tractoarele agricole au fost standardizate si valori de 1000 rotatii pe minut. La constructia prizei de putere sincrone trebuie respectata conditia ca arborele prizei de putere sa parcurga un numar de 3,3-4,3 rotatii/minut 1m liniar de deplasare al tractotului. Forma si dimensiunile constructive ale capatului arborelui prizei de putere sunt stabilite prin standarde. 2.10.2.3. Instalatia hidraulica Instalatia hidraulica a mecanismului de suspendare serveste la actionarea acestuia permitand in plus actionarea de la distanta a masinilor agricole din agregat (discuri, semanatori). Instalatia hidraulica este alcatuita din: - rezorvor de ulei; - pompa hidraulica – 100 deca N/cm; - distribuitor hidraulic – are rolul de a dirija uleiul in diferitele circuite ale instalatiei; - conducte de refulare; - priza hidraulica stanga-dreapta; - cilindrii de forta; - filtru de ulei. 2.10.3. Mecanismul de suspendare Mecanismul de suspendare utilizat de masinile agricole purtate si semipurtate constituie una din caile de imbunatatire a indiciilor tehnicoeconomici ai tractoarelor. Aceste masini fata de cele tractate si remorcate au avantaje insemnate cum sunt: - greutatea de 1,5-2 ori mai mica; - agregatul tractor-masina agricola are o manevrabilitate ridicata; - comanda pentru actionarea masinilor este simpla; - calitatea de tractiune a tractorului echipamentat cu masini purtate si semipurtate este mai buna si calitate lucrarilor agricole efectuate cu aceste masini este mai ridicata. Masinile purtate se cupleaza cu tractorul prin mecanismul de suspendare in 3 puncte (3 articulatii). Aceste masini nu au dispozitive de scoatere a org. Din sol, parghii de comanda si roti proprii de rulare. Manevrarea lor se realizeaza prin intermediul instalatiei hidraulice de ridicat a tractorului. Masinile semipurtate se deosebesc de cele purtate prin aceea ca rotile lor de sprijin preiau o parte din greutatea masinii, iar cealalta parte este preluata de tractor. In afara de rolul de suspendare, ridicare si coborare a masinilor agricole, mecanismul de suspendare permite si reglarea corecta a pozitiei masinii agricole fata de tractor si modificarea punctelor de prindere.

Fig. 16.13. Schema instalatiei hidrostatice de actionare a mecanismului de sustinere.

Pentru

actionarea mecanismului de suspendare, la tractoarele actuale s-a generalizat 100

Instalatia de actionare hidrostatica care, pe langa functia de ridicare si coborire a masinilor purtate, realizeaza si reglarea automata a parametrilor de lucru. In plus, in ultimul timp, instalatiile de actionare hidrostatica sunt prevazute si cu prize hidraulice suplimentare destinate actionarii de la distanta a organelor de lucru ale masinilor. In figura 16.13 este prezentata schema instalatiei hidrostatice de actionare a mecanismului de suspendare, de tipul cu elemente dispersate. Mai exista instalatii de tip monobloc si combinat (partial monobloc). Instalatiile hidrostatice de actionare a mecanismului de suspendare pot fi : a) fara reglaje automate si b) cu reglaje automate (adincimea de lucru, forta de tractiune). Instalatiile hidrostatice de actionare fara reglaje automate se realizeaza, cu ajutorul distribuitorului hidraulic (fig.16.14), urmatoarele regimuri de functionare a mecanismului de suspendare : — pozitia de ridicare (fig. 16.14, a), cind uleiul debitat de pompa 3 merge prin conducta 4 la distribuitorul 5, de unde prin conductele 6 a distribuitorului si 7 a cilindrului de lucru S actioneaza asupra fetei pistonului si ridica mecanismul de suspendare, apoi prin conducta 9 iese din cilindru si prin conducta 10 a distribuitorului se intoarce in rezervorul 1 de unde prin conducta 2 este tras de pompa 3 ; — pozitia de coborire (fig.16.14, b), cind uleiul trace de la pompa prin conducta 12 a distribuitorului si ajunge in spatele pistonuhii, iar cel din fata pistonului se intoarce in rezervor prin conducta 11 a distribuitorului ; — pozitia flotanta, (fig.16.14, c), corespunde situatiei cind uleiul debitat de pompa este trimis, prin conducta 14 a distribuitorului, direct in rezervor, iar uleiul din cilindrul de lucru circula dintr-o parte in alta prin conducta 14 a distribuitorului, deplasindu-se liber sub actiunea fortelor exterioare din partea masinii asupra mecanismului de suspendare (se urmaresc denivelarile soiului, masina fiind prevazuta cu roti de copiere, cu ajutorul carora se stabileste adincimea de lucru. — pozitia neutra (fig.16.14, d) corespunde situatiei cind uleiul debitat de pompa este refulat, prin conducta 14 a distribuitorului, direct in rezervor, iar conductele cilindrului de lucru sint inchise de distribuitor (pistonul este blocat si masina ramine intro anumita pozitie in raport cu corpul tractorului, pozitia de transport sau la o anumita distanta deasupra soiului). Instalatia hidrostatica a mecanismului de suspendare poate fi utilizata si pentru actionarea altor cilindri de lucru la antrenarea prin prize a masinilor purtate plasate lateral sau in fata tractorului. Componentele echipamentului de lucru al tractorului - ax de rotatie (ax tornant), - tiranti verticali, - tiranti orizontali, - ancore. Componentele echipamentului de lucru al tractorului formeaza triunghiul de prindere. 2.10.4. Echipamentul electric Echipamentul electric serveşte pentru iluminarea, semnalizarea şi executarea unor operaţii ajutătoare ca: pornirea motorului, ştergerea parbrizului, acţionarea instalaţiei de climatizare, indicare de bord (nivel combustibil, presiune ulei, incarcare acumulator). Tipuri de instalatii electrice Tractoarele agricole pot fi echipate cu diferite tipuri de instalaţii electrice care se deosebesc prin: natura curentului, tensiunea de lucru, funcţii pe care le îndeplinesc etc. Astfel, în funcţie de natura curentului electric, instalaţiile electrice pot fi de curent continuu, atunci când sursa de curent o formează un generator sau un redresor, ori de curent alternativ când sursa de curent o formează un alternator simplu. După tensiunea de lucru, instalaţiile electrice pot fi grupate în: - instalaţii cu tensiune unică (12 sau 24 de V) - instalaţii cu tensiune mixtă (12 şi 24 V) 101

După funcţiile pe care le îndeplinesc, instalaţiile electrice au diferite grade de complexitate. În general instalaţiile electrice mai simple, destinate pentru iluminare şi pornire se folosesc la tractoarele specializate, iar cele mai complexe, destinate pentru iluminare, pornire, semnalizare şi alte utilizări, sunt folosite la tractoarele universale şi de uz general. Construcţia şi funcţionarea surselor de curent electric Sursele de curent electric sunt formate dintr-un generator de curent şi o baterie de acumulare. Generatorul formează sursa principală care furnizează energia electrică atunci când motorul tractorului funcţionează, iar bateria formează sursa de rezervă care furnizează energia electrică atunci când motorul nu funcţionează. Construcţia şi funcţionarea acestor elemente componente ale instalaţiei electrice diferă în funcţie de destinaţia şi tipul lor. Generatoarele (alternatorul) care formează sursa principală de energie electrică atât pentru alimentarea consumatorilor cât şi pentru încărcarea bateriei de acumulatoare, sunt de două tipuri: - de curent continuu - de curent alternativ Ambele tipuri se construiesc pentru tensiunea de lucru de 12 sau 24 V. Generatorul de curent continuu reprezintă construcţia clasică de generator. El este realizat ca orice maşină electrică rotativă formată dintr-un stator, un rotor şi un colector şi a cărei funcţionare se bazează pe principiul inducţiei electromagnetice. Generatorul de curent alternativ prevăzut cu redresor cu siliciu, este tipul de generator modern. Este compus în ansamblu de un stator, un rotor, un colector şi un redresor. Bateria acumulatoare are rolul de a înmagazina energia electrică debitată de generator pentru a putea alimenta consumatorii atunci când motorul şi respectiv generatorul nu funcţionează. La tractoarele echipate cu motoare cu aprindere prin scânteie, bateria formează sursa comună de curent pentru instalaţia electrică şi pentru instalaţia de aprindere. Bateriile de acumulatoare sunt realizate în diverse tipuri constructive care diferă prin natura electrozilor, a electrolitului, tensiunea de lucru, capacitatea electrică. Construcţia şi funcţionarea dispozitivelor de reglare, control, comandă şi protecţie Aceste dispozitive sunt compuse dintr-un releu regulator, indicator de curent, siguranţe, întrerupători, comutatori etc. Releul regulator este conectat la circuitul generator, baterie, şi îndeplineşte următoarele funcţii: - de regulator de tensiune, de limitator de curent şi de conjunctor-disjunctor, când sursa principală de curent o formează un generator continuu; - de regulator de tensiune, când sursa principală de curent este un alternator În ambele cazuri releele regulatoare se pot realiza de tipul cu contacte mecanice vibratoare sau de tipul fără contacte, în construcţia tranzistorizată. Dintre aceste tipuri, în echipamentul electric al tractoarelor sunt folosite pe scară largă releele cu contacte, care se construiesc pentru tensiuni de 12; 24V corespunzător tensiunii de lucru a instalaţiei electrice. Dispozitivul de control se foloseşte pentru controlul încărcării bateriei. Ele constau într-un releu indicator sau un ampermetru. Dispozitivele de protecţie sunt constituite din siguranţe fuzibile de circa 10 A care protejează electric fiecare consumator sau grupuri de consumatori. La unele tractoare în echipamentul electric sunt prevăzute şi siguranţe fuzibile de protecţie ale circuitului de releu regulator-generator de curent. Dispozitivele de comandă sunt constituite din întrerupători şi comutatori care servesc pentru conectarea şi deconectarea diferiţilor consumatori. 102

Constructia si functionarea consumatorilor Consumatorii de curent sunt formaţi din faruri, lămpi de semnalizare, claxoane, ştergătoare de parbrize etc. Farurile sunt principalii consumatori ai instalaţiei de iluminat ai tractorului. De obicei, tractoarele agricole sunt prevăzute cu patru faruri, din care două pe faţă pentru luminarea drumului şi două pe sate, pentru luminarea maşinii agregate. Un far este format din carcasă la care sunt montate dispersorul, oglinda, o dulie şi becurile, toate susţinute de ramă. Lămpile de poziţie şi stop sunt lămpi simple, prevăzute cu becuri de cca 5-30W şi cu dispersoare de diferite culori: galben pentru poziţie, roşu pentru stop, alb pentru lampa de număr. Claxonul serveşte pentru semnalizarea sonoră. Este compus dintr-un electromagnet în faţa căruia este montată, între două armături, o membrană metalică care printr-o tijă este pusă într-o legătură cu un contactor. Ştergătorul de parbriz este format dintr-un motor electric prevăzut cu un mecanism ce transformă mişcarea de rotaţie continuă în mişcare alternativă şi care acţionează o tijă elastică cu o garnitură din cauciuc. Toate elementele echipamentului electric sunt reunite prin conductor de legătură într-o schemă electrică, generală care formează schema instalaţiei electrice.

2.11. ÎNTREŢINEREA ŞI REPARAREA TRACTORULUI Întretinerea tractoarelor a apărut ca o necesitate a mentinerii tractoarelor în functionare pe o perioadă mai indelungată, lipsită de aparitia unor deranjamente si defectiuni. Elementele de întretinere sunt cuprinse într-un sistem întâlnit sub denumirea de ”Sistem de întretineri tehnice”. Sistemul de întretineri tehnice reprezintă ansamblul operatiilor, metodelor, si atelierelor care contribuie la asigurarea bunei functionări a tractoarelor pe o perioadă de folosintă. Acest sistem poartă denumirea de Sistem preventiv planificat de întretinere si revizii tehnice. Principiul de bază al acestui sistem constă în aceea că interventiile privind întretinerile si reviziile tehnice se succed într-o ordine bine determinată, la anumite intervale de timp, stabilite pe baza orelor de functionare sau a consumului de combustibil. Timpul cât tractorul este în functionare depinde în mare măsură de starea lui tehnică, ce este apreciată după valoarea uzurii pieselor si subansamblurilor componente, cât si după intensitatea de defectare sau de aparitie a deranjamentelor. Un tractor care a lucrat o perioadă de timp poate avea uzuri normale ale pieselor din articulaţii, dar el incţionează dacă toate subansamblurile au fost reglate şi întreţinute corespunzător. La stabilirea întreţinerilor tehnice trebuie de ştiut că intensitatea uzării pieselor componente ale tractoarelor depinde de o serie de factori constructivi şi de exploatare, cum ar fi: calitatea materialului, tratamentele termice şi termochimice care se aplică pieselor componente ale tractorului, calitatea turaţiilor tehnologice privind prelucrările pentru realizarea formei şi a dimensiunilor respective, calitatea combustibililor şi a lubrifianţilor folosiţi, precum şi condiţiile de exploatare. Tractoarele lucrează în condiţii grele (praf, variaţii de temperatură şi umiditate, vibraţii, variaţii de sarcină etc), condiţii care impun luarea de măsuri preventive de întreţinere şi revizii tehnice. Praful conţine material abraziv, care pătrunde între piesele în mişcare şi intensifică uzarea suprafeţelor pieselor. Umiditatea mediului înconjurător duce la apariţia coroziunii, care poate fi prevenită sau diminuată prin lucrări de întreţineri tehnice. 103

Timpul de funcţionare a pieselor şi a tractorului în general este influenţat de modul de întreţinere şi de exploatare. Sunt elaborate tehnologii de întreţineri şi revizii tehnice, care au un caracter obligatoriu pentru toti lucrătorii care exploatează tractoarele. Tehnologiile de întreţinere au rolul de a preveni şi de a diminua uzarea pieselor. Uzura conduce la creşterea jocului în articulaţii, la schimbarea caracterului ajustajului (ajustajul cu strângere devine ajustaj cu joc), la creşterea sarcinilor dinamice şi, în cele din urmă, la uzura si ruperea pieselor. Pentru a asigura o evoluţie normală a uzării pe o perioadă de funcţionare cât mai îndelungată, se aplică sistemul preventiv planificat de întreţineri şi revizii tehnice care, prin măsuri obligatorii, menţine constantă intensitatea uzării şi astfel se evită apariţia avariilor. Operaţiile din cadrul întreţinerilor tehnice (curăţarea, reglarea, ungerea, verificarea şi diagnosticarea stării tehnice a mecanismelor, a sistemelor şi a tractoarelor în totalitatea lor), care se execută zilnic şi periodic, pe toată durata de exploatare, previn defecţiunile şi uzarea prematură şi asigură funcţionarea tractorului cu indici de exploatare economici. Ca urmare, curăţarea şi spălarea trebuie să se execute cu regularitate şi in mod obligatoriu. Ungerea are o influenţă hotărâtoare în ceea ce priveşte micşorarea coeficientului de frecare şi a intensităţii uzării pieselor, de aceea trebuie să se efectueze la timp şi în bune condiţii, conform schemelor de ungere. Pentru refacerea jocurilor de montaj sau a jocurilor admise, se efectuează o serie de reglaje. Jocurile în articulaţii duc la apariţia bătăilor, la distrugerea rulmenţilor, a bucşelor, a roţilor dinţate şi a altor piese. Jocurile mici duc la încălzirea, griparea, blocarea sau chiar distrugerea articulaţiilor. O altă caracteristică a sistemului de întreţineri este verificarea şi asigurarea etanşeităţii la îmbinarea carcaselor, a carterelor, la sistemele hidraulice, de răcire, de ungere şi de alimentare. Etanşeitatea previne eventualele defecţiuni precum: supraîncălzirea, griparea, blocarea unor mecanisme sau sisteme, pierderi de combustibil etc. Diagnosticarea sau verificarea fără demontarea diferitelor subansambluri ale tractorului la o anumită perioadă de timp este, de asemenea, o componentă a sistemului de întreţineri tehnice. La toate cele prezentate mai sus, câteva exemple sunt edificatoare: - dacă instalaţia de alimentare nu este verificată şi reglată periodic, creşte consumul de combustbil fără a se dezvolta puterea necesară efectuării lucrărilor agricole; - instalaţia hidraulică neverificată şi nereglată corespunzător îngreunează ridicarea şi introducerea în lucru a maşinilor agricole purtate; - instalaţia electrică neverificată poate duce la arderea unor conductori sau consumatori, nepermiţând pornirea tractorului sau poate distruge bateria de acumulatoare etc.

2.11.1. Factori determinanţi ai uzurii pieselor componente ale tractorului Uzura pieselor si elementelor componente ale utilajelor electromecanice depind de calitatea suprafetelor prelucrate, a materialelor utilizate si a lubrifiantilor, de viteza si presiunea specifica a pieselor aflate in frecare, de jocurile dintre piese si de regimul de functionare. Calitatea suprafetelor prelucrate. Calitatea acestor suprafete (realizate prin strunjire, rectificare, lustruire, etc.) are o influenta deosebita asupra uzurii, in sensul ca oricat de precisa ar fi metoda de prelucarre folosita, suprafetele obtinute prin prelucarare vor prezenta unele asperitati. Inaltimea asperitatii suprafetelor (rugozitatea) se micsoreaza prin rodaj. Dupa rodaj se realizeaza o rugozitate optima, care nu depinde de rugozitatea initiala dupa prelucrare. S-a constatat ca, in conditii normale de frecare (presiune mica si ungere corespunzatoare), este indicat ca urmele de prelucrare sa 104

coincida cu directia miscarii pieselor. De aceea se va alege metoda de prelucrare care sa asigure aceasta cerinta. La presiune mare si ungere necorespunzatoare, finetea prelucrarii are un rol negativ, suprafetele fine uzandu-se mai repede. Calitatea materialelor utilizate, a tratamentului termic si a lubrifiantilor. Uzura depinde intr-o mare masura de calitatea materialelor, a tratatamentului termic si lubrifiantilor. Cresterea calitatii suprafetelor se obtine prin tratamente termice (cementare, nitrurare, cianuare), acoperiri galvanice si o lubrifiere corespunzatoare.

2.11.2. Tipuri de uzuri specifice dispozitivelor, mecanismelor şi sistemelor componente ale tractorului Uzura normala de functionare reprezinta un fenomen fizic inevitabil datorat mai multor factori: mecanici, termici, oxidare, oboseala, etc. In functie de factorii mentionati, uzura normala de functionare poate fi: uzura mecanica (prin eroziune si abraziune), uzura termica (prin oxidare), uzura prin oboseala (frecare, exfoliere si cavitatie), uzura prin coroziune (chimica, electrochimica). Uzura mecanica. Acest tip de uzura este rezultatul direct al frecarii suprafetelor a doua piese. Ea duce la schimbarea formei, volumului si greutatii pieselor, fara sa produca vreo modificare a proprietatilor fizice, uzura mecanica este de doua feluri: uzura mecanica prin eroziune si prin abraziune. - Uzura prin eroziune se produce datorita contactului direct al suprafetelor in frecare,adica atunci cand pelicula lubrifiant este intrerupta sau nu sa format deloc. Intreruperea peliculei de lubrifiant devine posibila din cauza neregularitatilor suprafetelor aflate in frecare producandu-se astfel contacte locale in care creste mult presiune si temperatura,ceea ce conduce la suduri locale si apoi la ruperea lor. Pelicula te ulei este intrerupta (nu se formeaza) la pornirea unui utilaj, cand din cauza greutatii proprii a uleiului acesta a fost indepartat dintre piese sau cand, fiind prea vascos, nu poate fi impins la dispozitivul de ungere la suprafetele de frecare. - Uzura prin abraziune se caracterizeaza prin aparitia unor deformari microplastice si prin taierea unor straturi subtiri metalice, de catre particule dure abrazive,care sunt situate intre suprafetele de frecare din punct de vedere al intensitatii, uzura prin abraziune depinde de proprietatile fizico-chimice ale materialelor din care sunt fabricate piesele, de viteza de alunecare si de presiunea in timpul frecarii. Uzura termica. In cazul vitezelor si presiunilor mari, suprafetele aflate in frecare se incalzesc foarte mult. Datorita incalzirii excesive, in straturile superficiale ale pieselor, are loc o modificare micro-structurala, care modifica proprietatile mecanice ale metalelor, provocand inmuierea, strivirea sau griparea suprafetelor. In functie de temperatura produsa prin frecare in piesele situate in contact au loc fenomene de: cristalizare, revenire, calire si chiar topire. - Uzura prin oxidare. Acest gen de uzura este determinat de patrunderea in startul superficial al metalului, de formarea in metal al unei solutii solide de oxogen si a unor combinatii de oxizi. Particulele solide de oxizi se desprind de pe metal sub forma de pulberi care erodeaza continuu straturile fragile ale metalului. Uzura prin oboseala. Aceasta uzura este provocata de actiunea sarcinilor variabile asupra pieselor si apare sub 3 forme de manifestare: frecare, exfolierea suprafetelor si cavitatea. Uzura prin frecare, este determinata de distrugerea suprafetelor metalice datorita suprapunerii efectelor de alunecare si oxidare. Uzura prin exfoliere se manifesta prin desprinderea unor straturi superficiale foarte mici si subtiri, de ordinul milimicronilor, de pe suprafetele metalelor care prezinta tensiuni remanente sau sunt friabile.

105

Uzura prin cavitatie este provocata de sarcini ciclice care actioneaza pe suprafetele metalice ce functioneaza in medii lichide (pompe, turbine, etc).

2.11.3. Tipuri sau categorii de întreţineri şi execuţia lor La tractoarele agricole se execută întreţineri tehnice şi reparaţii care cuprind urmatoarele categorii de operaţii sau intervenţii : întreţinerea tehnică zilnică Iz, întreţinerile tehnice periodice Ip1 şi Ip2, revizia tehnică RT reparaţiile curente Rc1şi Rc2 şi reparaţia capitală RK. Conţinutul, complexitatea şi perioada de aplicare a acestor operaţii creşte progresiv de la întreţinerea tehnică zilnică, care este intervenţia de gradul cel mai redus, până la reparaţia capitală, care reprezintă intervenţia de gradul cel mai înalt. 2.11.3.1. Întreţinerea tehnică zilnică În general, întreţinerea tehnică zilnică a tractorului cuprinde operaţiile de curăţire, verificare şi alimentare cu combustibil, lubrifianţi şi apă pentru a asigura buna funcţionare a tractorului pe durata schimbului de lucru zilnic. Astfel, întreţinerea tehnică zilnică cuprinde următoarele operaţii principale : - spălarea şi curăţirea exterioară a tractorului; - verificarea şi strângerea îmbinărilor cu şuruburi slăbite, a conductelor care au scurgeri, a conductorilor electrici etc.; - alimentarea cu motorină şi verificarea nivelelor de ulei şi de apă la motor şi de electrolit la bateria de acumulare; - schimbarea uleiului în baia filtrului de aer ; - controlul presiunii de lucru a pneurilor şi eventual corectarea lor în funcţie de lucrările care urmează să se execute ; - controlul întinderii şenilei; - ungerea (gresarea) tractorului cu unsoare consistentă conform schemei de ungere; - verificarea funcţionării normale a motorului prin controlul turaţiei, presiunii uleiului, temperaturii apei etc. cu ajutorul aparaturii de bord. 2.11.3.2. Întreţinerea tehnică periodică În cadrul întreţinerilor tehnice periodice sunt cuprinse ca operaţii principale ce caracterizează gradul de complexitate a întreţinerii: înlocuirea filtrelor, schimbarea uleiului, verificarea generală a instalaţiei electrice. Întreţinerea tehnică periodică cuprinde: - înlocuirea filtrului de ulei la instalaţia hidraulică; la tractoarele din seria 445 filtrul de ulei din sită al instalaţiei hidraulice se spală; - spălarea filtrului decantor de motorină; - controlul şi completarea nivelelor de ulei din cantare şi executarea ungerii (gresării) tractorului ; - controlul stării mecanismului de rulare la tractoarele pe şenile ; - verificarea nivelului şi densităţii electrolitului din bateria de acumulatoare ; - controlul şi reglarea distanţei angrenării pinionului demarorului cu coroana dinţată a volantului ; - verificarea comenzilor tractorului: frâne, direcţie, cutie de viteze, priza de putere, instalaţie hidraulică, semnalizare direcţie. Întreţinerea tehnică periodică Ip2 cuprinde operaţiile de la întreţinerea Ip1 şi în plus următoarele: - schimbarea uleiului din canterul motorului şi înlocuirea filtrului; 106

- schimbarea uleiului din canterele pompei de injecţie, regulatorului, -

compresorului de aer; controlul şi completarea uleiului din canterul transmisiei; înlocuirea filtrelor de motorină; controlul tehnic al generatorului şi demarorului; reglarea jocului la supapele mecanismului de distribuţie.

2.11.4. Revizia şi verificarea funcţionării tractorului Revizia tehnică este, în ansamblu, o verificare tehnică completă a tractorului urmată de operaţii de schimbare a lubrifianţilor, reglarea mecanismelor şi instalaţiilor, eliminarea defecţiunilor prin înlocuirea unor piese. Astfel în cadrul reviziei tehnice se execută: - verificarea, remedierea defecţiunilor şi reglarea pompei de injecţie şi injectoarelor; - controlul stării tehnice şi de uzură a cuzineţilor şi arborelui cotit; - schimbarea uleiului din carterele transmisiei; - controlul şi reglarea angrenajelor transmisiei; - reglarea jocului la rulmenţii roţilor din faţă sau a roţilor stelate, la tractoarele pe şenile; - verificarea şi reglarea convergenţei roţilor de direcţie. 2.11.5. Reparaţia tractorului – reparaţii curente şi reparaţia capitală Reparaţiile curente cuprind operaţiile de reparare a motorului şi de verificare, reglare, remediere a transmisiei şi a celorlelte ansamble ale tractorului. Reparaţia curentă Rc1 se execută în funcţie de necesitate, iar reparaţia curentă Rc2, în general la termenele planificate şi cuprinde: - demontarea, repararea, montarea şi rodarea motorului; - controlul şi remedierea defecţiunilor la ambreiaj; - controlul şi remedierea defecţiunilor la cutia de viteze şi puntea din spate; - verificarea instalaţiei hidraulice; - controlul şi reglarea mecanismelor de direcţie, frânare, rulare. În cadrul reparaţiei capitale se execută repararea generală a motorului, a transmisiei şi a celorlalte ansambluri ale tractorului. Ea cuprinde astfel următoarele operaţii principale: - spălarea exterioară a tractorului; - demontarea în subansambluri şi piese; - degresarea, constatarea şi trierea pieselor; - înlocuirea pieselor uzate cu piese noi sau recondiţionarea pieselor vechi; - montarea pe subansambluri; - montarea generală a tractorului; - rodajul şi recepţia. Reparaţia capitală, ca şi reparaţia curentă, se execută în ateliere specializate, care au dotarea tehnică necesară şi personal calificat corespunzător.

107

Modulul II

Cap. 2. CONSTRUCTIA SI FUNCTIONAREA MASINILOR SI INSTALATIILOR AGRICOLE

• Destinatia si functionarea maşinilor şi instalaţiilor agricole • Sisteme de actionare a masinilor agricole • Masini pentru lucrarile solului • Masini de administrat ingrasaminte si amendamente • Masini de semanat si plantat • Masini si aparate pentru combaterea bolilor si daunatorilor • Masini pentru intretinerea culturilor • Masini de recoltat • Masini pentru conditionarea produselor agricole

108

3.1. Noţiuni generale despre maşinile şi instalaţiile agricole Realizarea productiei agricole conform cerintelor moderne într-un proces tehnologic de lucrări agricole impune stabilirea si utilizarea unor anumite utilaje care constituie sistemul de masini, unelte si instalatii agricole. Sistemul de maşini este colrelat cu sursa energetică care este reprezentată în principal prin tractoare, motoare termice şi motoare electrice. O lucrare agricolă presupune o succesiune de operatii. Ca de exemplu, lucrarea de arat cuprinde: afânarea, întoarcerea, amestecarea si măruntirea solului. Masina agricolă execută una sau mai multe lucrări în cadrul procesului de producţie agricolă, fiind prevăzut cu organe de lucru corespunzătoare lucrării. Agregatul agricol constituie reunirea dintre maşină şi sursa energetică. Instalaţia agricolă reprezintă un ansamblu de maşini agricole, agregate, aparate, instrumente şi organe de legătură în vederea efectuării unui proces agricol complex. De obicei, instalaţia este staţionară sau semimobilă. În ţara noastră, ţinând seama de procesele din agricultură, s-au elaborat sisteme de masini corespunzătoare tehnologiei culturilor sau cresterii animalelor care sunt în continuă perfectionare, în functie de progresul tehnicii mondiale. In prezent, s-au stabilit următoarele sisteme de maşini: - sistemul de maşini pentru cultura cerealelor păioase - sistemul de maşini pentru cultura porumbului şi a altor plante prăsitoare; - sistemul de maşini pentru cultura sfeclei şi a cartofului; - sistemul de maşini pentru cultura plantelor furajere; - sistemul de maşini pentru cultura legumelor de câmp; - sistemul de maşini pentru pomicultură şi viticultura. Destinatia masinilor agricole Masinile agricole sunt masini de lucru, destinate efectuarii unei diversitati de lucrari in cadrul proceselor de productie din agricultura, conform cerintelor agrobiologice si tehno-economice impuse fiecarei lucrari in parte. Prin folosirea masinilor in executarea diverselor lucrari din cadrul proceselor de productie din agricultura, se asigura: - marirea considerabila a productivitatii muncii; - realizarea unor lucrari cu indici calitativi ridicati si executarea acestora in termeni agrotehnici optimi, ceea ce contribuie la cresterea cantitativa a productiei si reducerea pierderilor; - reducerea costurilor pe unitatea de suprafata cultivata; - reducerea efortului fizic, munca manuala fiind inlocuita cu munca de conducere a masinilor agricole. Toate aceste aspecte justifica tendinta generala ce se manifesta pe plan mondial privind dotarea agriculturii cu tractoare, masini si instalatii specifice perfectionate si crearea de noi tipuri de masini si instalatii, pentru extinderea utilizarii lor la toate lucrarile ce se preteaza a fi executate mecanizat. Se poate afirma ca progresul in agricultura — obtinerea de produse competitive cantitativ si calitativ, introducerea unor tehnologii 109

avansate, industrializarea agriculturii - este de neconceput fara tractoare, masini si instalatii perfectionate. Particularităţile maşinilor agricole Prima particularitate constă în faptul ca organele active ale maşinilor acţionează asupra unor medii în care au loc procese biologice (solul) sau asupra unor organisme vii (plante şi animale). De aceea, organele maşinilor trebuie să asigure stimularea desfăşurării proceselor biologice şi să nu producă vătămări plantelor. A doua particularitate consta în faptul ca maşinile sînt folosite o perioadă scurtă din timpul anului, ca urmare a procesului specific din agricultură şi a cerinţei ca unele lucrări să fie executate în perioade scurte. De aceea pentru reducerea investiţiilor, se impuneca maşinile să fie cât mai universale, utilizabile la mai multe lucrări şi pentru o durată de folosire de mai mulţi ani. A treia particularitate constă în faptul că maşinile se deplasează pe câmp pentru a efectua lucrarea din procesul tehnologic, necesitînd energie atît pentru acţionare cît şi pentru deplasare. Se impune realizarea unor maşini cît mai productive şi mai uşoare care să reducă în acelaşi timp tasarea solului. A patra particularitate constă în aceea că maşinile sunt exploatate în condiţiile distructive ale agenţilor atmosferici sau ale materialelor în cară lucrează (praf, nisip, substanţe chimice). De aceea se impune ca maşinile să fie în acelaşi timp rezistente la uzură şi coroziune precum şi la suprasolicitări în diverse condiţii de lucru. Pe lânga cerinţele impuse de particularităţile arătate mai sus maşinile trebuie să fie deservite uşor, să permită agregarea directa sau de un singur om, să asigure securitatea muncii, să aibă o siguranţa tehnică cît mai mare pe perioada de utilizare. In vederea menţinerii în stare de funcţionare a parcului de maşini, periodic trebuie să se execute întreţinerile, reviziile tehnice şi reparaţiile. Pentru prevenirea accidentelor cei care lucrează la tractoare şi maşini agricole trebuie să respecte normele de tehnică a securităţii muncii, să fie instruiţi periodic şi la fiecare schimbare de utilaj cu măsurile de protecţie a muncii.

3.2. Tipuri de maşini şi instalaţii agricole Maşinile şi instalaţiile agricole pot fî clasificate după diferite criterii. 1. După felul lucrării pe care o execută: - maşini pentru lucrările solului; - maşini pentru administrarea îngrăşămintelor; - maşini pentru semănat şi plantat; - maşini şi instalaţii pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor; - maşini şi instalaţii pentru irigaţii şi îmbunătăţiri funciare; - maşini pentru recoltarea culturilor; - maşini şi instalaţii pentru condiţionarea produselor agricole; 2. După modul de cuplare la sursa energetice:

- maşini agricole tractate; - maşini agricole purtate sau semipurtate la tractoare; - maşini agricole autodeplasabile prevăzute cu motoare proprii pentru deplasare şi acţionare (combine, motocositori). 3. După modul în care execută procesul de lucru:

- maşini mobile; - maşini semimobile (instalaţia de irigaţie prin aspersiune etc); 110

- maşini staţionare (instalaţii de condiţionare etc.) Masinile agricole mobile Dupa modul in care sunt cuplate la sursa de energie pot fi: tractate, purtate, semipurtate sau autodeplasabile.

Masinile tractate sunt prevazute cu organe proprii de deplasare, pe care se sprijina atat in lucru, cat s: in transport. Masinile purtate se monteaza pe tractoare. Aceste masini nu sunt prevazute cu organe proprii de deplasare, dar pot fi prevazute cu roti care indeplinesc rol de roti limitatoare de adancime sau de actionare. Masinile semipurtate se monteaza pe tractoare si sunt prevazute si cu organe proprii de deplasare pc care se sprijina atat in lucru, cat si in transport. Masinile autodeplasabile sunt prevazute cu surse de energie proprii, montate pe masina, destinate at a: pentru actionarea organelor de lucru cat si a organelor de deplasare. Dupa modul in care organele de lucru executa procesul de lucru, masinile agricole mobile se pot clasifica in: - masini ale caror organe de lucru executa procesul de lucru numai datorita imprimarii miscarii de translate pe directia de deplasare (pluguri, grape, tavalugi, nivelatoare etc.); - masini la care toate organele de lucru primesc miscari suplimentare (de rotatie, de translatie etc.) in timpul cat masina se deplaseaza; din acest grup fac parte combinele de recoltat cereale, combinele de siloz, frezele etc.; - masini la care o parte din organele de lucru executa procesul de lucru datorita deplasarii masinii, iar aha parte din organele de lucru primesc miscari suplimentare; din aceasta categorie fac parte masinile de semanat, de plantat, combinele de recoltat cartofi etc.; - masini ale caror organe executa procesul de lucru, primind miscari suplimentare, cand masina stationeaza (de exemplu masinile de sapat gropi). Dupa felul actionarii, masinile si instalatiile mobile si stationare pot fi: - cu actionare (sau impingere) manuala; - cu actionare (sau tractiune) animala; - cu actionare (sau tractiune) mecanica.

4. Dupa functiunea principală pe care o au, masinile agricole sunt: - masini pentru lucrarile solului; - masini pentru administrat ingrasaminte (minerale si organice); - masini de semanat si plantat; 111

- masini pentru combaterea bolilor si a daunatorilor din culturile si produsele agricole (masini pentru protectia plantelor); - masini pentru intretinerea culturilor; - masini de recoltat; - masini pentru conditionarea si prelucrarea primara a produselor agricole (masini de curatat si sortat produse agricole, instalatii de uscat etc.); - masini si instalatii pentru zootehnie (masini pentru turnat furaje, amestecatoare, granulatoare, instalatii de muls, de tuns etc.); - masini si instalatii pentru lucrari de imbunatatiri funciare (masini terasiere, instalatii pentru irigatii etc). Pe langa aceste criterii generale de clasificare, pe plan mondial exista tendinta de a se stabili norme privind clasificarea utilajelor folosite in agricultura. Dupa ISO, masinile agricole sunt clasificate pe grupe de masini, astfel: masini surse de energie; masini de lucrat solul; masini de semanat, plantat si administrat ingrasaminte; masini pentru protectia plantelor; masini si utilaje pentru irigatii; masini de recoltat; masini de curatat, sortat si conditionatproduse agricole; masini zootehnice; masini p utilaje pentru prelucrarea primara a produselor agricole; utilaje si instalatii pentru fermele zootehnice producatoare de lapte; masini si utilaje de incarcat, descarcat si transport; masini pentru lucrarile de pregatire a noi terenuri agricole si pentru lucrari de ameliorare, fiecare grupa fiind divizata in subgrupe.

3.3. Sistemele de acţionare a maşinilor şi instalaţiilor agricole In acceptiunea generala, un sistem de masini agricole reprezinta totalitatea tipurilor de utilaje agricole lunelte, dispozitive, masini, instalatii etc.) necesare pentru mecanizarea tuturor lucrarilor prevazute in tehnologia unui proces de productie agricol determinat. Datorita diversitatii proceselor de productie din agricultura, pentru mecanizarea lucrarilor prevazute in tehnologiile acestora exista diferite sisteme de masini (de exemplu: sistem de masini pentru cultura cerealelor paioase, sistem de masini pentru cultura cartofului, sistem de masini pentru viticultura, sistem de masini pentru zootehnie etc.). Stabilirea tipurilor de utilaje pentru un sistem de masini determinat se face pe baza tehnologiei procesului de productie respectiv, cu indeplinirea urmatoarelor cerinte generale: - sa asigure mecanizarea complexa a procesului de productie respectiv; - procesele tehnologice executate sa corespunda cerintelor agrobiologice, iar masinile din sistem sa corespunda nivelului tehnicii moderne; - procesul tehnologic executat de o masina sa pregateasca conditii optime de lucru pentru masina ce urmeaza in fluxul tehnologic de lucru al procesului de productie respectiv. Datorita modernizarii permanente a tehnologiilor din cadrul proceselor de productie si dezvoltarii stiintei si tehnicii, sistemele de masini se perfectioneaza continuu prin crearea unor noi masini si imbunatatirea constructiei celor existente. Pentru actionarea masinilor agricole mobile - tractate, purtate sau semipurtate, principala sursa energetica este tractorul. In prezent, tractoarele agricole, datorita marii diversitati de conditii de lucru (terenuri plane si terenuri in panta, culturi de camp, plantatii de pomi, plantatii de vita-de-vie, legumicultura etc.), sunt diversificate, fiind construite corespunzator in ceea ce priveste puterea, parametrii constructivi, sistemul de rulare si echipamentele de lucru. In afara de tractoare, in prezent, in unele tari, pentru actionarea masinilor agricole mobile se utilizeaza si sasiuri autodeplasabile - universale sau speciale. 112

La unele lucruri de combatere a daunatorilor din culturile agricole, sunt folosite ca surse energetice avioane si elicoptere autoutilitare, pe care sunt montate instalatii de stropit sau prafuit. Pentru actionarea masinilor agricole stationare se folosesc ca surse energetice motoare electrice asincrone trifazate, motoare termice si tractoare. Actionarea masinilor, a organelor de lucru si a mecanismelor acestora se poate realiza prin urmatoarele sisteme de actionare: - prin tractare (sau impingere) cu ajutorul tractorului; - de la priza de putere (sau roata de curea) a tractorului sau de la motorul propriu de actionare; - de la roata masinii (de sprijin, de tasare-actionare); - prin sisteme hidraulice de actionare ale tractorului sau ale masinii agricole. Pe langa aceste sisteme de actionare, care in prezent sunt extinse la marea majoritate a masinilor si instalatiilor agricole, la unele aparate se foloseste si actionarea manuala. Actionarea prin tractare sau impingere se utilizeaza in toate cazurile cand organele de lucru ale masinilor executa procesul de lucru numai prin imprimarea unei miscari de translatie pe directia de deplasare (de exemplu: pluguri, cultivatoare, grape, masini de dislocat radacinoase etc.). Actionarea de la priza de putere se utilizeaza atat la masinile agricole mobile, cat si la masinile agricole stationare. Transmiterea miscarii de la priza de putere la organele de lucru ale masinii agricole se face prin transmisii cardanice cu doua sau mai multe articulatii, montate pe masina. Turatia arborelui prizei de putere normals (de turatie constants), este de 540 rot/min, sensul de rotatie al acestuia fiind eel al acelor unui ceasornic (privind din spatele tractorului). La unele tractoare, turatia prizei este de 1000 rot/min. La tractoare prevazute cu prize de putere sincrone, cu turatie variabila, arborele prizei se roteste cu o turatie proportionals cu turatia rotilor motoare. In general, la aceste tractoare, la deplasarea rotii motoare cu 1 m, arborele prizei efectueaza 3,3-4,3 rotatii. Actionarea de la motor propriu se foloseste la unele masini stationare si la unele masini agricole mobile. In ultimul caz (de exemplu: masini de brichetat, unele aparate de stropit, motoburghie etc.), motorul propriu este folosit pentru actionarea organelor de lucru ale masinii, deplasarea in lucru a acesteia facandu-se cu ajutorul tractorului sau prin impingere sau deplasare manuals. Actionarea de la roata masinii se utilizeaza la masinile la care este necesar sa se asigure o turatie variabila la organele de lucru, proportionala cu viteza de deplasare a masinii (de exemplu: masini de semanat, de plantat, de incorporat ingrasaminte etc.), puterea necesara pentru actionare fiind mica.

Fig. 1. Sistem de actionare de la roata masinii

In prezent, toate tractoarele, masinile agricole autodeplasabile, precum si unele masini agricole tractate sunt prevazute cu unul sau mai multe sisteme hidraulice de actionare, cu multiple posibilitati de comanda sau reglare. 113

Sistemele hidraulice folosite in constructia tractoarelor si a masinilor agricole, in general, asigura efectuarea urmatoarelor operatii: - ridicarea si coborarea masinilor, in cazul trecerii din pozitia de lucru in pozitia de transport si invers sau a diverselor organe de lucru ale acestora; - reglarea pozitiei de lucru a masinii (fata de tractor) sau a organelor de lucru (fata de cadrul masinii); - asigurarea posibilitatii de urmarire (de masina sau organele de lucru) a denivelarilor terenului, independent de tractor; - reglarea automata a pozitiei masinii sau a organelor de lucru (fata de sol, fata de randul de plante sau pomi etc.); - realizarea reglarilor si comenzilor la distanta; - reglarea regimului de lucru al masinilor sau al organelor de lucru (de exemplu: reglarea vitezei de deplasare a combinei, reglarea turatiei batatorului etc.).

3.4. Maşini agricole pentru lucrările solului 3.4.1. Tipuri de masini pentru lucrările solului. Constructia, actionarea si functionarea lor 3.4.1.1. Plugurile I. Destinaţia plugului, cerinţe agrotehnice şi clasificare Plugul este destinat pentru executarea arăturii. Arătura constă în tăierea şi deplasarea laterala a brazdei concomitent cu răsturnarea şi mărunţirea acesteia. Arătura se execută la diferite adâncimi în funcţie de felul solului şi cultura respectivă putând fi : ▪ superficială, la adâncimi de 15-19 cm ▪ normală la adâncimi de 20-25 cm ▪ adâncă la 26-30 cm ▪ foarte adâncă la 31-40 cm ▪ arătură de desfundat la 50-80 cm. În anumite condiţii arătura se poate executa în două straturi din care stratul de la suprafaţă cu rasturnarea brazdei şi stratul inferior prin afânare fără răsturnarea brazdei (de exemplu pe soluri cu stratul fertil cu o adâncime mica, de numai 18-25 cm). Principalele cerinţe agrotehnice pentru o arătură de calitate sunt : - să se execute cât mai curând după recoltare - să se respecte adâncimea prescrisă ; adâncimea medie a arăturii poate diferi de adâncimea pescrisă cu cel mult + sau – 1 cm ; - adâncimea arături să fie cât mai uniformă, pe întreaga parcelă ; - brazdele să fie încheiate uniform fără a ieşi în evidenţă îmbinarea între brezdele de la trecerile alăturate ale plugului ; - miriştea să fie cât mai bine îngropată - solul arat să fie cât mai bine mărunţit - coamele şi şanţurile dintre postate să fie cât mai mici - să nu rămână greşuri , capetele parcelei să fie compet arate - pe terenurile în pantă arătura trebuie să se execute pe direcţia curbelor de nivel Plugurile pot fi grupate după următoarele criterii : 1. Dupa destinatie: - pluguri cu destinatie generala; - pluguri cu destinatie speciala. Plugurile cu destinatie generala (sau de uz general) sunt in general folosite numai pentru executarea araturilor pe terenuri plane sau cu pante mici, pentru cultura plantelor de camp. 114

Plugurile cu destinatie speciala sunt folosite pentru executarea araturilor in conditii de lucru determinate. Astfel, exista pluguri speciale pentru vii, pentru livezi, pentru terenuri in panta, pentru terenuri cu exces de umiditate, pluguri pentru desfundat etc. 2. Dupa adancimea la care se lucreaza: - pluguri pentru araturi superficiale (a = 15 — 20cm); - pluguri pentru araturi normale (a = 20 - 30 cm); - pluguri pentru araturi de desfundare (a = 30 - 40cm). 3. Dupa modul in care executa rasturnarea brazdei: - cu rasturnarea brazdei intr-o singura parte; majoritatea plugurilor executa rasturnarea brazdei numai in partea dreapta; - cu rasturnarea brazdei in partea dreapta si in partea stanga concomitent (pluguri pentru vii) sau succesiv (pluguri reversibile, pluguri balansiere, pluguri alternative). 4. Dupa forma organului de lucru: - pluguri cu trupite cu cormana; - pluguri cu discuri; - pluguri cu organe rotative. Cea mai mare raspandire au capatat-o plugurile cu trupite cu cormana, care sunt, de fapt, cele mai vechi unelte folosite in agricultura. Plugurile cu discuri au o raspandire mai restransa. In ultimul timp au aparut si pluguri cu organe rotative de diverse forme. Plugurile cu tractiune mecanica pot fi tractate, purtate si semipurtate. II. Părţile componente ale plugului Plugul este format din organe active şi organe ajutătoare. Organele active au o acţiune directă asupra solului pe care îl prelucrează, iar organele ajutătoare servesc pentru susţinerea deplasarea şi reglarea organelor active. Organele active ale plugului Principalul organ al plugului este trupiţa. Pe lângă aceasta plugul mai poate fi echipat cu organe active ca: antetrupiţă, cuţit disc sau cuţit lung şi scormonitori fig.1. Trupiţa fig. 2 este formată din brăzdarul 1, corman 2, plazul 3 şi bârsa, piesa pe care se montează aceastea şi care se fixează la cadrul pulugului sau la un suport inermediar numit grinde 4. La cormană poate fi prevăzută cu o cormană suplimentară 5 ca adaos la partea superioară şi un prelungitor 6 la aripa cormanei ; la plazul ultimei trupiţe se montează călcâiul 7.

Trupiţa prelucrează o fâşie de sol numită brazdă fig 3. caracterizată printr-o anume lăţime b şi adâncime a. Fundul brazdei este tăiat de brăzdar iar peretele lateral al 115

brazdei de cormană. În timpul înaintări trupiţei brazda este ridicată de pe brăzdar pe cormană, unde este deplastă lateral, mărunţită şi răsturnată. În procesul de lucru al trupiţei cormana ajută la mărunţirea şi îngroparea resturilor vegetale la adâncimi mai mari de lucru iar prelungitorul la aripa cormanei contribuie la o mai bună răsturnare a brazdei.

Brăzdarul trupiţei reprezintă principala piesă de uzură a plugului de care depinde în mare măsură capacitatea de pătrundere a plugului în sol şi stabilitatea sa în lucru. Brăzdarul are o formă trapezoidală (fig 4) putând fi de tip trapezoidală simplu 1- pentru soluri uşoare cu vârf daltă 2 sau daltă cu pinten lateral 3- pentru soluri mijlocii-grele, sau cu vârf daltă reglabilă 4- pentru soluri cu incluziuni pietroase. Vârful proeminent al brăzdarului ajută la pătrunderea trupiţei în sol. Brăzdarul se uzează repede şi trebuie ascuţit deseori. Grosimea brăzdarului pe muchia tăietoare este de 0,5- 1 mm . Pentru mărirea rezistenţei la uzură brăzdarul se confecţionează dintr-un oţel special şi se tratează termic prin călire şi revenire. În ultimul timp se folosesc brăzdare pe spatele cărora se depune prin sudură un strat din material dur cu grosimea de 1,5- 1,7 mm, pe o lăţime de 20-30 mm de la tăiş. Aceste brăzdare se autoascut în timpul lucrului prin uzura mai rapidă a stratului mai puţin dur de pe suprafaţa activă astfel încât muchia tăietoare este dată de statul inferior cu duritate mai mare.

Plazul are formă dreptunghiulară şi serveşte pentru echilibrarea trupiţei, respectiv a plugului orizontal şi vertical, sprijinindu-se pe peretele şi fundul brazdei. Călcâiul plazului reprezintă o piesă de uzură care se reglează în plan vertical. Călcâiul se montează de obicei la ultima trupiţă a plugului, pe un plaz mai lung decât la trupiţele anterioare. 116

Condiţii de montare a trupiţei Suprafaţa brăzdarului şi cormanei trebuie să se îmbine la acelaşi nivel sau cel mult brăzdarul să fie cu max 1 mm mai sus faţă de cormană. Conturul anterior al cormanei, in dreptul peretelui brazdei trebuie fi în continuare conturului anterior al brăzdarului sau să fie retras faţă de brăzdar cu max 3 mm. În cazul plugurilor care au brazdă cu daltă reglabilă lama brăzdarului trebuie să se îmbine cu data şi să nu existe spaţiu între lama de brăzdat şi dalta reglabilă. Capetele şuruburilor trebuie să fie la nivelul suprafeţei active sau cel mult cu 1 mm înăuntru. Capătul posterior al şuruburilor şi piuliţelor de la brăzdar trebuie să nu atingă fundul brazdei. Nerespectarea regulilor de montare a trupiţei duce la arderea solului pe organele active, la creşterea rezistenţi la tracţiune şi înfundări. Antetrupiţa şi scormonitorul Sunt organe active destinate pentru îmbunătăţirea calitativă a arăturii în anumite condiţii de sol. Antetrupiţa asigură o îngropare superioară a miriştei şi îngrăşămintelor împrăştiate la suprafaţa solului şi mărunţirea mai bună a solului. În acest scop, antetrupiţa reprezintă o trupiţă de dimensiuni mai mici care se montează in faţa trupiţei şi prelucrează o brazdă cu lăţimea şi adâncimea egală cu aproximativ 1/3-2/3 din lăţimea şi adâncimea de lucru a trupiţei. Cuţitul disc are rolul de a tăia peretele vertical al brazdei înaintea trupiţei. El este format dintr-un suport, o furcă de prindere oscilantă în plan orizontal şi un disc neted sau crestat care se roteşte liber într-un lagăr cu bucşă de frecare sau rulmenţi. Montarea cuţitului disc fig 6 se face în funcţie de adâncimea de lucru a trupiţei la o distanţă laterală de 20-30 mm spre câmpul ne arat şi la o adâncime de 8-12 cm . Folosirea cuţitelor disc la pluguri are avantaje: reducerea rezistenţei la tracţiune, obţinerea unui perete de brazdă drept, evitarea surpării peretelui de brazdă pe fundul brazdei şi reducerea cazurilor de înfundare a plugului cu buruieni şi resturi vegetale culcate pe sol, în cazul când terenul a fost eliberat de paie sau coceni. Conducerea tractorului pe roţi de arat este mai uşoară iar patinarea roţilor motoare mai mică în cazul echipării plugului cu cuţit disc la ultima trupiţă.

Cuţitul lung folosit la unele pluguri (ex. pluguri pentru desfundat) în locul cuţitului disc, în deosebi la ultima trupiţă are acelaşi rol prezentând o construcţie mai simplă dar cu o rezistenţă mai mare la tracţiune. Cuţitul are forma uni pene şi este montat pe plug aşa cum se vede în fig. 7 formând un unghi de 65-70* cu planul fundului brazdei.

117

În afară de organele active construcţia plugului cuprinde : cadrul, dispozitivul de tracţiune, roţile de sprijin, mecanismele de reglare. Cadrul serveşte pentru susţinerea organelor active şi montarea celorlalte organe ajutătoare. Cadrul poate fi construit din bare laminate din oţel asamblate cu şuruburi sau din ţeavă cu secţiunea rotundă şi pătrată pe care există elementele de asamblare sudate. Roţile servesc pentru transportul şi reglarea plugului tractat sau pentru delimitarea adâncimii de lucru a plugului purtat. Roata poate fi în întregime metalică sau cu pneu ori bandaj din cauciuc masiv. Dispozitivul de tracţiune face legătura la plugurile tractate între plug şi tractor putând fi un triunghi de tracţiune o bară sau un cablu în funcţie de construcţia plugului. La plugurile purtate susţinerea şi tracţiunea se realizează cu ajutorul unui dispozitiv de agregare care se cuplează la ridicătorul hidraulic al tractorului în cele trei puncte de prindere. Mecanismele plugurilor. La plugurile tractate se întâlnesc mecanisme de comandă a ridicării plugului pe cel două sau trei roţi de sprijin acţionarea făcându-se de obicei de la roate din câmp cu ajutorul unui dispozitiv de comandă. Aceste mecanisme servesc tot odată pentru reglarea adâncimi şi orizontalităţii plugului tractat în lucru. La plugurile purtate rolul principalelor mecanisme de reglare îl are ridicătorul hidraulic al tractorului. Mecanismul de reglare a adâncimi de lucru cuprinde o roată de sprijin montată pe un suport articulat sau glisant şi care se deplasează pe câmpul ne arat. Reglarea se face cu un şurub cu manivelă sau prin fixarea suportului roţii în anumite regiuni în cazul dispozitivelor de reglare mai simple. Acest mod de reglare a adâncimi de lucru a plugului se foloseşte în cazul plugurilor destinate pentru tractoare echipate cu ridicător hidraulic liber articulat în plan vertical la arat, respectiv cu ridicător hidraulic fără reglaj la automat. Mecanismul sau dispozitivul de reglare a lăţimii de lucru permite modificarea poziţiei plugului faţă de punctele de cuplare la tractor. De obicei prin acţionarea acestui dispozitiv se obţine o deplasare laterală a punctelor de prindere faţă de cadrul plugului şi o rotire a cadrului cu trupiţe în plan orizontal în limite de +sau – 4…10* faţă de direcţia de avans. Mecanismul de inversare a plugurilor reversibile are rolul de a întoarce cadrul cu 180 grade în jurul axei longitudinale cu scopul de a se lucra la un parcurs cu răsturnarea brazdei spre dreapta iar la întoarcere pe stânga agregatul deplasându-se în suveică. Mecanismul de inversare poate fi cu acţionare mecanică printr-un sistem de pârghii sau cu acţionare hidraulică prin intermediul unui cilindru de forţă şi a unui angrenaj de roţii dinţate. 118

III. Tipuri de pluguri În agricultura ţării noastre se folosesc tipurile de pluguri prezentate în tabel .

119

Tipuri constructive de pluguri existente in dotare A. Pluguri cu destinatie generala Plugul PP-4-30 (fig. 8) este destinat pentru executarea araturilor in adancimi de 15-30 cm, in soluri cu rezistenta la arat pana la 1,9 daN/cm 2. Plugul este prevazut cu patru trupite, latimea de lucru a unei trupite fiind de 30 cm.

Fig. 8. Plugul PP-4-30

Cadrul plugului este realizat din doua tronsoane de teava. Triunghiul de prindere este prevazut cu un arbore de suspensie cotit, reglarea pozitiei acestuia facandutse cu un mecanism cu arbore filetat. Pe cadrul plugului este montata o bara-suport pentru cuplarea grapei. Trupitele plugului sunt cu suprafete de lucru combinate (cultural-semielicoidale), avand brazdare cu varf in forma de dalta (durificate prin incarcare cu sormait), fiind prevazute cu cormane suplimentare. Trupitele din fata nu sunt prevazute cu plazuri. Trupita din spate (fig. 9) este prevazuta cu plaz cu calcai.

Fig.

9. Trupita plugului PP-4-30

Bîrsa 1 a trupitei este fixata pe suportul 2 prin intermediul a doua suruburi (3 si 4) si al unei tije filetate 5. Acest sistem de fixare permite reglarea pozitiei trupitei in plan vertical (a unghiului de patrundere in sol a acesteia). Cutitul-disc are diametrul de 400 mm si este cu tais crestat. Roata de limitare a adancimii de lucru poate fi fixata pe cadru in doua pozitii, corespunzator numarului de trupite cu care lucreaza plugul (3 sau 4). Pentru echiparea plugului cu trei trupite (in cazul conditiilor de lucru mai grele), tronsonul din spate se demonteaza, trupita din spate montandu-se in locul celei de-a treia trupite. In acest caz, roata de sprijin se monteaza in suportul din fata. Capacitatea de lucru a plugului PP-4-30 este de 6,5 ha/schimb, cand este echipat cu patru trupite, lucreaza in soluri usoare la adancimea de 25 cm si de 2,5 ha/schimb cand este echipat cu trei trupite si lucreaza in soluri grele la adancimea de 30 cm.

120

Plugul purtat universal PPU-3-30 este de constructie similara cu plugul PP-430. Acest plug are cadrul realizat sub forma unui tronson de teava. Pugul PPU-3-30 se poate echipa cu trei tipuri de trupite cu suprafete de lucru diferite: semielicoidale (pentru soluri usoare si mijlocii), cultural-semielicoidale (pentru pluguri grele) si elicoidale (pentru terenuri intelenite si cu exces de umiditate). Plugul semipurtat PSP-7-35 este destinat a lucra in agregat cu tractoare de putere mare (peste 130 kW), in soluri cu rezistenta la arat de pana la 0,7 daN/cm2. Cadrul plugului este realizat din doua parti articulate intre ele. Pe partea anterioara a cadrului sunt montate cinci trupite, iar in partea posterioara sunt montate doua trupite. Cadrul anterior este prevazut cu o roata de limitare a adancimii si cu o roata de spate. Cadrul posterior este prevazut cu o roata de limitare a adancimii de lucru. Legatura dintre cadrul anterior si cadrul posterior se face prin intermediul unui mecanism patrulater. In timpul lucrului, partea posterioara a plugului cu cele doua trupite poate copia independent neregularitatile terenului. Trupitele sunt cu suprafata de lucru combinata, prevazute cu cormane suplimentare. Trupitele se pot monta pe cadru in patru pozitii diferite, obtinandu-se latimi de lucru pentru o trupita de 30-35-40 cm. Adancimea de lucru a trupitelor este de 15-30 cm. Plugul este prevazut cu doua cutite-disc, cu diametrul de 510 mm, montate in fata celei de-a 5-a si respectiv a 7-a trupite. Capacitatea de lucru a plugului este de 8-15 ha/schimb. Plugul semipurtat PSP-5-35 este destinat a lucra in soluri cu rezistenta la arat de 0,7-1 daN/cm2, in agregat cu tractoare de putere mare. Constructia plugului este similara constructiei partii anterioare a plugului PSP-7-35. B. Pluguri cu destinatie speciala Plugurile cu destinatie speciala sunt pluguri reversibile, pentru araturi adanci si pentru desfundat. Plugurile reversibile, in timpul lucrului atat la executarea araturilor in panta cat si pe ternuri plane, se deplaseaza in suveica, cu rasturnarea brazdelor in acelasi sens. Aratura efectuata pe terenuri in panta poate fi cu rasturnarea brazdei spre deal sau spre vale. Modul de rasturnare este determinat pe de o parte de indicii calitativi ai araturii, iar pe de alta parte de stabilitatea agregatului in timpul deplasarii. Plugurile pentru araturi adanci sunt destinate executarii araturilor la adancimi de 30-40 cm, in soluri cu rezistenta la arat de 0,9 -1,5 daN/cm 2. In general, aceste pluguri se construiesc cu 2-3 trupite, putand fi tractate sau purtate. Plugurile pentru desfundat se folosesc pentru executarea araturilor de desfundare (a = 50-80 cm), in vederea pregatirii terenului pentru plantarea vitei-de-vie, a pomilor etc. Plugurile de desfundat sunt destinate a lucra in agregat cu tractoare de mare putere, ele putand fi de constructie obisnuita sau balansiere.

3.4.1.2. Grape, tavalugi si combinatoare 1. Grapele sunt unelte folosite in special pentru lucrari de sfaramare a bulgarilor rezultati in urma araturii, afanarea solului si nivelarea araturii. Totodata, cu ajutorul grapelor se efectueaza spargerea crustei formate la suprafata solului, graparea semanaturilor (inainte sau dupa rasarire), graparea pasunilor si fanetelor naturale, precum si ingroparea ingrasamintelor si, eventual, a semintelor distribuite pe suprafata solului. Dupa forma organului de lucru, grapele pot fi: cu colti, cu discuri, stelate (cu organe sub forma de stele) si cu vergele dispuse elicoidal (denumite grape elicoidale). In grupul grapelor, prin extindere, se includ si sapele rotative, ale caror organe de lucru sunt discuri cu colti. 121

Dupa modul de actiune al organelor de lucru, grapele pot fi: trase (grape cu colti), rulante (grape cu discuri, grape stelate, grape elicoidale, sape rotative) si oscilante. Grapele cu colti sunt formate din mai multe campuri cu latimea de lucru cuprinsa, in general, intre 0,6 si 0,8 m. Un camp de grapa este format dintr-un cadru pe care sunt montate organele de lucru (coltii). Grapele cu colti, in functie de greutatea g0 ce revine pe un colt se impart in: grape grele (g0 = 2 — 4, 5 daN), grape mijlocii (g0 = 1, 2 - 2 daN) si grape usoare (g0 = 0, 6 - 1 daN). Organele de lucru ale grapelor, coltii, folositi in constructia grapelor au forme si sectiuni diferite (fig. 10).

Fig. 10. Colti de grapa - forme constructive

Coltii drepti cu sectiunea patrata (fig. 10 a) se utilizeaza la grape destinate lucrului la adancimi norrnale in terenuri grele si mijlocii. Coltii cu sectiune patrata si varful curbat se utilizeaza la grape destinate lucrului la adancimi mai mari. Coltii cu sectiune circulars si eliptica (fig. 10 b) se utilizeaza la grape folosite pentru graparea terenurilor usoare, graparea semanaturilor, la grape de plivit. Coltii cu sectiune triunghiulara sau sub forma de cutite (fig. 10 c) se folosesc pentru graparea pasunilor si a fanetelor. In procesul de lucru sub actiunea greutatii g0 ce apasa asupra coltului si datorita miscarii de translatie, acesta intra in sol la o adancime a (fig. 11) si cu muchia sa anterioara despica solul. Datorita actiunii de izbire a coltului si a deplasarii particulelor de sol se produce maruntirea stratului de sol.

Fig 11. Schema procesului de lucru executat de coltii grapei

Prin deplasarea coltului in sol, acesta afaneaza solul pe o zona triunghiulara, laturile triunghiului formand la varf un unghi θ = 50 - 70°. Se vede ca solul nu este prelucrat uniform pe adancime, ramanand creste a caror inaltime depinde de distanta b intre urmele vecine ale colturilor. In general, grapele cu colti lucreaza la adancimi a de de 80-120 mm (grape grele), 40-80 mm (grape mijlocii) si 20 - 40 mm (grape usoare), distantele b fiind respectiv de 50-75 mm; 40-55 mm si 25-35 mm. Coltii pot fi drepti sau inclinati (cazul grapelor cu inclinatia coltilor reglabila). Lungimea utila l a coltului (distanta de la varf la cadrul grapei) este de 150-300 mm. In general, l = (2-2,5)a, a fiind adancimea de lucru a grapei. Grape cu discuri Grapele cu discuri sint utilizate la discuirea araturilor, pregatirea terenului in vederea semanatului, la graparea miristii, porumbistii, a terenurilor cu masa vegetala 122

bogata, pentru distrugerea acesteia si usurarea lucrarilor de arat, la graparea pajistilor in vederea reinsamintarii, la lucrarile de intretinere a solului in vii si livezi, la graparea terenurilor proaspat defrisate, mlastinoase sau intelenite. Dupa destinatia lor, grapele cu discuri pot fi pentru culturi de cimp, pentru vii, pentru livezi. Grapele. pot fi pentru eonditii de lucru usoare, mijlocii. grele si foarte grele. Deosebirile intre grape, din aceste puncte de vedere. sint numai in ceea ce priveste dimensiunile de gabarit, dispozitivul de cuplare la tractorul cu care lucreaza, masa ce revine pe un disc si caracteristicile constructive ale acestuia.

Discurile sunt sferice concave (fig.61,a c),cu muchia lisa (continua) sau crestata (discontinua) (fig.61.b, d) sau conice cu muchia lisa sau crestata. Discurile crestate au o actiune mai energica asupra solului si patinarea lov fata de sol este mai redusa. Discurile se caracterizeaza prin diametral D. raza de. curbura R, grosimea tablei si unghiul de ascutire a muchiei taietoare i. Masa ce revine pe un disc, in general, este de 15 — 20 kg la grapele usoare, 29 — 39 kg la grapele mijloeii 33 — 70 kg la grapele grele si 70 — 120 kg la grapele foarte grele. Diametrul discurilor la grapele usoare este de 350 — 4 (30 mm, la grapele mijlocii de 460 — 610 r_:m si la cele grele si foarte grele de 610 — 810 mm. Unghiul de ascutire al muchiei taietoare de 026 —0.35 rad (15— 29°), iar grosimea tablei discului intre 4 5 si 7 mm. Materialul din care se confectioneaza discul este otel manganos rezistent la uzura si pretabil la tratament termic. Bateriile cu discuri sint montate rigid sau articulat pe cadrul grapei, dispuse in forma de X sau V (v. fig. 58). In cazul montarii rigide a bateriei cu discuri efectul de nivelare a terenului este mai pronuntat. In cazul dispunerii bateriilor cu discuri in X discurile din fata antreneaza solul din interior catre exterior si discurile din spate din exterior catre interior, la mijlocul grapei raminind solul nelucrat fapt care necesita de obicei, in aceasta portiune, montarea unor organe de lucru tip scormonitor. In cazul dispunerii bateriilor in V, pe aceeasi urma trec doua baterii si nu raman portiuni de sol nelucrat intre baterii. La bateriile dispuse in V o baterie deplaseaza solul de la dreapta spre stinga si alta de la stinga spre dreapta, maruntind solul energic. Ca urrnare a maruntirii bune a solului, se extind din ce in ce mai mult grapele cu bateriile cu discuri dispuse in V, avind totodata si o constructie mai simpla. La fiecaie disc se prevede un razuitor pentru a curata in timpul lucrului solul ce se lipeste de disc. Distanta intre discuri pe bateria de discuri este, de regula, mai marc cu 50% fata de adincimea de lucru, valoarea acesteia fiind de 165 — 180 mm ia grapele usoare si mijlocii si pina la 390 mm la grapele grele si foarte grele. Distanta intre doua discuri pe baterie este determinate de un distantier, numit si manson de distantare. 123

Grapa cu discuri (GD-3,2) (fig. 70) este tractata, actionata hidraulic. Cadrul grapei s-a realizat din bare (longeroane), montate rigid, pe care se prind; patru baterii de discuri asezate in X. Unghiul de inclinare al discurilor fata de directia de inaintare este reglabil la 12°, 15° si 17°. Trecerea grapei din pozitie de lucru in transport si invers se face prirb modificarea pozitiei rotilor fata de cadrucu ajutorul unui mecanism, de tipul celui aratat in figura 62. Adincimea maxima de lucru este de 12 cm, numarul de discuri pe o baterie de 9, diametrul discului de 460 mm distanla intre discuri pe baterie de 178 mm, iar masa totala de 950 kg. In agregat cu tractorul U-650 realizeaza o capacitate de lucru de 12 ha/schimb. Grapa este destinata pentru graparea araturii in vederea semanatulur si pregatirea patului germinativ. Grapele cu discuri mijlocii (GDM) au lafimea de lucru de 6,4 m (GDM-6,4)r cind lucreaza in agregat cu tractorul A-1800 A (fig. 71) pe teren plan, si d& 4.7 m (GDM-4,7), cind lucreaza in agregat cu tractorul SM-800 pe teren in panta. Prima grapa este tractata, cu tren de transport si actionata hidraulic, a doua grapa este purlata. La aceste grape toate elementele constructive shit tipizatc si unificate. Grapele lucreaza pina la adincimea de 12 cm, au patru baterii de discuri, bateriile sint dispuse in X, diametrul discului este de 610 mm, distanta intre discuri pe baterie de 220 mm, unghiul de inclinare a discurilor variabil de la 0 la 29°. Masa grapei este de 3 100 kg la latimea de lucru de 6,4 m. Capacitatea de lucru a grapei GDM-6 4 in agregat cu tractorul A-1800 A este de 25 ha/schimb, iar a grapei GDM-i 7 in agregat cu tractorul SM-800 de 16 ha/schimb.

Fig. 70. Grapa cu discuri GD-3,2 : 1 — baterii cu discuri ; 2 — cadrul grapei ; 3 — roti de sprijin si de limitare a adincimii de lucru : 4 — triunghi de tractiune.

Fig. 71. Grapa cu discuri mijlocie GDM-6,4 : 1 — baterii cu discuri ; 2 — triunghi de tractiune.

Grapele cu discuri grele (GDG) pot avea latimea de lucru de4,2 m (GDG-4,2), cind lucreaza in agregat cu tractorul A-1800 A pe teren plan (fig. 72), si de 2,7 m (GDG2,7), cind lucreaza in agregat cu tractorul SM-800 pe terenurile in panta. Grapele sint formate din doua baterii de discuri dispuse in V, cu diametrul de 710 mm la bateria din fata si 810 mm la bateria din spate, toate fiind de tipul crestat. Distanta intre discuri este de 235 mm la bateria din fata si 315 mm la cca din spate, unghiul de inclinare a discurilor fiind reglabil de la 0° la 30°.

124

Fig. 72. Grapa cu discuri grea GDG-4,2 : 1 — baterii cu discuri ; 2 — bara de reglaj a unghiulul de inclinare al discurilor ; 3 — triunghi de tractiune.

Adincimea maxima de lueru este de 18 cm. Masa grapei este de 3 350 kg, la latimea de lucru de 4,2 m. Grapele se folosesc la graparea miristei sau porumbistei, in vederea se-manatului, cind nu se mai face aratura, pentru graparea araturii in conditii deosebit de grele si pentru distrugerea resturilor vegetale bogate inaintea araturii. Capacitatea de lucru a grapei GDG-4.2 in agregat cu tractorul A-1800 A este de 20 ha/schimb, iar a grapei GDG-2,7 in agregat cu tractorul SM-800 este de 12 ha/schimb.

2. Tavalugi si combinatoare Tavalugii sunt destinati in principal pentru tasarea (indesarea) stratului superficial al solului, micsorand astfel gradul de afanare realizat prin lucrarile anterioare, sfaramarea bulgarilor, distrugerea crustei si netezirea suprafetei solului, tavalugirea culturilor agricole etc. Tavalugii cu destinatie agricola, dupa forma suprafetei de lucru, se pot grupa in: - tavalugi cu suprafata neteda (tavalugi netezi); - tavalugi cu suprafata denivelata (tavalugi inelari). Tavalugii cu suprafata denivelata, in functie de adancimea la care efectueaza tasarea solului, pot fi de suprafata (majoritatea constructiilor existente) sau pentru subsol. La tavalugii netezi, organele de lucru sunt realizate sub forma unor cilindri metalici ale caror axe sunt prevazute cu doua lagare sustinute pe un cadru, prin care se face tractarea. Cilindrii pot fi umpluti cu apa sau nisip ceea ce permite reglarea gradului de tasare. La tavalugii cu suprafata denivelata, organele de lucru sunt realizate sub forma unor cilindri pe suprafata carora sunt prevazute proeminente (dinti, colti etc.) ori sub forma unor elemente (inele) de forme si dimensiuni diferite, montate pe un arbore comun. In figura 12 sunt ilustrate diferite forme de elemente (inele) ce formeaza suprafete de lucru ale tavalugilor inelari. Inelele sunt montate liber pe arborii de sustinere. Tavalugii cu suprafata denivelata, in procesul de tasare a solului si nivelare a acestuia, lasa stratul superior sub forma afanata.

125

Fig. 12. Forme de inele de tavalugi cu suprafata denivelata

Fig. 13. Schema procesului de lucru executat de tavalug

Tavalugii actioneaza asupra solului prin propria lor greutate. Sub actiunea fortei de tractiune Ft (fig. 13), tavalugul de greutate Gt ruleaza pe suprafata solului, comprimand stratul superior al solului, pe o adancime h. Comprimarea solului se produce pe portiunea AC, particulele de sol fiind presate in jos si deplasate inspre directia de inaintare, in fata tavalugului formandu-se o ridicatura. Marimea si tendinta de formare a acestei ridicaturi depind de proprietatile fizico-mecanice ale solului si, in mod special, de diametrul tavalugului. Combinatoarele reprezinta masini echipate cu diferite organe de lucru (sageti, gheare, colti, stele etc.) care actioneaza succesiv asupra stratului superior al solului, efectuand maruntirea, afanarea si netezirea acestuia. Sunt utilizate la lucrarile solului in vederea pregatirii patului germinativ. In functie de conditiile de lucru pentru care sunt destinate (tipul solului, gradul de maruntire rezultat in urma araturii etc.), combinatoarele se echipeaza cu diferite organe de lucru. De obicei, organele de lucru ale combinatoarelor lucreaza datorita tractarii acestora, existand si unele constructii de acest gen la care organele de lucru (discuri crestate) primesc miscarea de rotatie suplimentara de la priza de putere a tractorului. Organele de lucru utilizate la constructia combinatoarelor si variantele de dispunere ale acestora fi diferite: sageti de cultivator dispuse pe 2 - 3 randuri si stele dispuse pe 2 - 3 randuri; gheare cu sup flexibil dispuse pe 3 - 4 randuri si grape elicoidale; grape cu colti rigizi si grape elicoidale; discuri p crestate dispuse pe un rand si stele dispuse pe 2 - 3 randuri etc. Organele de lucru ale combinatoarelor se monteaza pe un cadru comun formand astfel o masina combinata pentru prelucrarea stratului superior i solului; se formeaza un agregat din grupuri de 2 - 3 unelte, prevazute cu posibilitatea de a fi cuplate in acer scop in diverse combinatii, in functie de starea terenului si scopul lucrarilor. 3.4.1.4. Masini pentru afanarea adanca a solului Lucrarile de afanare adanca a solului (terenului) se efectueaza in scopuri si la adancimi diferite. Astfel, ele pot fi: - lucrari de afanare a stratului arat; - lucrari de afanare pregatitoare pentru prelucrarea ulterioara a straturilor afanate, cu masini de sapat si deplasat pamantul; - lucrari de afanare adanca a solului, ca lucrari ameliorative, efectuate in scopul inlaturarii starii de tasare a straturilor de sol, maririi permeabilitatii pentru aer si apa (prin fisurarea stratului impermeabil de argila), favorizand marirea vitezei de infiltrare a apei. Masinile folosite pentru lucrarile de afanare adanca functioneaza pe principii similare, pentru intregul grup utilizandu-se, prin extindere, denumiri de scarificatoare, cizele, afanatoare adanci, subsoliere etc. Conventional, acest grup de masini, in functie de scopul lucrarii efectuate, poate fi clasificate in urmatoarele subgrupuri, cu urmatoarele denumiri utilizate mai frecvent: 126

- cultivatoare pentru afanare adanca, denumite cizele, folosite pentru afanarea stratului arat; - scarificatoare, folosite pentru lucrari de afanare pregatitoare; - subsoliere, folosite pentru reinnoirea periodica a lucrarii de desfundare; - masini pentru afanarea adanca a solului, folosite pentru marirea permeabilitatii pentru aer si apa a straturilor de sol. Aceste masini functioneaza pe principii similare cu cele prezentate mai sus, diferentele dintre acestea manifestandu-se la nivelul formei si al tipului organelor de lucru, precum si adancimea de lucru. O masina pentru afanarea adanca a solului include in componenta sa cadrul pe care se monteaza organele de afanare si rotile de sprijin, care indeplinesc rolul de organe de limitare (reglare) a adancimii de lucru. Masinile pentru afanarea adanca a solului se pot prevedea cu organe fixe sau cu organe mobile, actionate de la priza de putere a tractorului.

3.4.2. Reglaje funcţionale la maşinile pentru lucrările solului 3.4.2.1. Reglarea plugurilor. Prin operaţiile de reglare a plugului se urmăreşte obţinerea unei poziţii corecte a organelor active în timpul lucrului spre a se realiza o arătură de calitate corespunzătoare şi un consum redus de combustibil. Principalele reglaje comune ca principiu la plugurile de diferite tipuri se refera ia adîncimea de lucru, orizontalitatea cadrului şi lăţimea de lucru, în afară de acestea se fac unele reglaje speciale a anumitor tipuri de pluguri. Reglarea adîncimii de lucru constă din asigurarea capacităţii de pătrundere a plugului în sol şi limitarea adîncimii de lucru în limita indicată de cerinţele agrotehnice. a) Capacitatea de pătrundere a plugului în sol depinde de următoarele măsuri tehnice şi reglaje: - folosirea de brăzdare bine ascuţite cu vîrf proeminent; - reglarea lungimii active a dălţii la trupiţele prevăzute cu brăzdar de tipul cu daltă reglabila (ex. la plugul PRA-3-30, plugurile de vie şi livadă) astfel ca dalta sa iasă cu 3—5 cm în faţa lamei brăzdarului; - majoritatea unghiului ce aşezare a trupiţei faţa de fundul brazdei acest reglaj se face numai în limite strict necesare spre a nu creşte inutil rezistenţa la tracţiune; - reglarea înălţimii punctelor de tractiune de la tractor sau a punctelor de cuplare de la plug (fig. 17); cînd punctul de tracţiune de la tractor este mai sus deci: punctul de cuplare a plugului, acesta pătruade la adîncime mai redusa, iar cînd punctul de tracţiune esre de aceeaşi înălţime sau mai jos decît punctul de cuplare a plugului se poate obţine o adîncime rnai mare de pătrundere în sol a trupiţelor; coborîrea punctelor de tracţiune de la tractor (sau ridicarea punctelor de cuplare de la unele tipuri de pluguri) se face nu mai cînd este strict necesar deoarece în acest caz se înrăutăţeşte aderenţa roţilor tractorului cu solul şi creşte patinarea. b) Limitarea adîncimii de lucru a plugului, în condiţiile în care s-a asigurat capacitatea de pătrundere în sol la adîncimea necesară se obţine prin: - reglarea înălţimii roţii de sprijin a plugului care se deplasează pe cîmpul nearat; - folosirea ridicătorului hidraulic în poziţia „flotant" în care plugul este liber faţă de tractor în plan vertical (de ex. la tractorul U-650);

127

Fig. 17 — Reglarea înălţimii punctelor de cuplare a plugului purtat a — la tractor; b - la plug; 1- pentru condiţii normale de sol; 2 — pentru sol compact şi adâncime mare de lucru

- folosirea instalaţiei hidraulice cu reglare automată a aderenţei şi adîncimii de lucru care este prevăzută la unele tractoare pe roţi (ex. tractoarele D-445 şi V-445). îa aceste cazuri, pentru agregarea plugului imstalaţia hidraulică se acţionează în regimul de „forţă controlată" descrisă în cartea tehnică a tractorului şî care asigură o funcţionare a plugului permanent susţinut de ridicătorul hidraulic, roata de sprijin avînd numai rolul de a limita suplimentar adîncimea de lucru; acest regim de funcţionare are avantajul că îmbunătăţeşte aderenţa roţilor motrice ale tractorului reducîndu-se patinarea Reglarea orizontalităţii cadrului sau reglarea poziţiei cadrului plugului paralel cu suprafaţa terenului pe pante asigură aceeaşi poziţie de funcţionare a trupiţelor în plan vertical şi se obţine în doua feluri (a şi b). a) în plan transversal faţă de direcţia de avans prin reglarea lungimii braţelor laterale ale ridicătorului hidraulic. Pentru plugurile purtate obişnuite, agregate cu tractoare pe roţi care se deplasează cu roata din dreapta pe brazdă se reglează mai scurt braţul de ridicare din dreapta 1 (fig. 18). Pentru plugurile purtate şi semipur-tate la care tractorul se deplasează cu toate roţile pe cîmp precum şi pentru plugurile reversibile cele două braţe laterale ale ridicătorului hidraulic se reglează la lungime egală. In cazul plugurilor reversibile aşezarea cadrului paralel cu suprafaţa terenului se obţine prin reglarea poziţiei zăvoarelor limi-tatoare ale cursei de inversare a cadrului cu trupiţe faţă de cadrul fix al avantrenului. b) în planul vertical al direcţiei de înaintare, prin reglarea lungimii tirantului central de la ridicătorul hidraulic, pentru toate tipurile de pluguri purtate. Reglarea lăţimii de lucru a plugului se face în scopul echilibrării plugului în plan orizontal astfel ca lăţimea sa efectivă de lucru să fie egală cu lăţimea de lucru constructivă cu o depăşire admisibilă de pînă la l0 %. Aceasta înseamnă că dacă un plug purtat cu trei trupiţe cu lăţimea de 30 cm are o lăţime de lucru constructiva de 90 cm se admite ca lăţimea efectivă de lucru în cîmp să fie cuprinsă între 90 şi 99 cm. În aceste condiţii se poate obţine o calitate corespunzătoare a uniformităţii arăturii.

128

Fig. 18

Asigurarea lăţimii de lucru necesare se obţine în primul rînd prin următoarele măsuri: - echiparea plugului cu numărul de trupiţe ce corespunde posibilităţilor de tracţiune; - reglarea ecartamentului tractorului pe roţi E care se deplasează cu roţile din dreapta pe brazdă; în funcţie de lăţimea de lucru plugului B, astfel încît plugul să se echilibreze în sol într-o poziţie corecta faţă de tractor, la lăţimea normală de lucru; de exemplu, în cazul plugului purtat cu trei trupiţe de 30 cm, ecartamentul necesar la tractorul U-650 este de 1400-1500 mm; în cazul tractorului pe şenile SM-800 şi a tractorului A-l800 A care se deplasează la arat pe cîmp şi nu pe brazda se stabileşte distanţă convenabilă între şenila sau roţile din faţă şi peretele brazdei astfel ca să se obţină lăţimea normala de lucru. În toate cazurile plugul trebuie să aibă un echilibru stabil faţă de tractor fără ca lanţurile de ancorare a tiranţilor ridicătorului hidraulic să fie tensionate în lucru, ele avînd numai rolul de limitare a balansului lateral în poziţia de transport. Reglajele care se fac pentru obţinerea lăţimii normale de lucru după ce s-au luat măsurile de mai sus sînt: - deplasarea transversală a barei cu punctele de cuplare a plugului faţă de cadrul acestuia spre a se obţine lăţimea corectă de lucru la prima trupiţă; - reglarea unghiului de aşezare a trupiţelor în plan orizontal faţă de peretele brazdei; aceasta se obţine prin rotirea întregului cadru cu trupiţe faţă de axa bolţurilor de cuplare: la plugul PP-3(4)-30 aceasta se face prin rotirea barei de cuplare cu capete cotite, cu ajutorul mecanismului cu ax filetat. Reglările suplimentare efectuate la unele tipuri de pluguri, se referă la cuţituldisc, prelungitorul aripii cormanei şi la unghiul ele inversare. Reglarea cuţitului-disc se face prin montaj spre a asigura rotirea cuţitului disc pe direcţia de avans la o distanţă laterală de 2—3 cm spre cîmp faţă de cormană şi la o adîncime de lucru de 8—10 cm. Reglarea prelungitorului la aripa cormanei se face în funcţie de adîncimea de lucru pentru a se îmbunătăţi calitatea de răsturnare a brazdei. Reglarea unghiului de inversare la plugurile reversibile, în legătură cu asigurarea orizontalităţii cadrului cu trupiţe pe direcţie transversală, se face prin reglarea poziţiei zăvoarelor de blocare a cadrului reversibil faţă de avantren.

3.4.2.2. Reglarea grapelor Reglarea grapelor cu discuri se execută diferit în funcţie de construcţia grapei şi se referă la adîncimea de lucru, poziţia răzuitoarelor şi orizontalităţii grapei. Reglarea adîncimii de lucru care se face prin reglarea unghiului de atac al discurilor, cunoscînd că adîncimea este direct proporţională cu valoarea unghiului de atac; pentru majorarea adîncimii de lucru se poate recurge şi la lestarea grapei în scopul sporirii apăsării pe disc, ceea ce se face fie prin ataşarea de greutăţi adiţionale fie prin introducerea de apă în ţevile cadrului, în funcţie de construcţia grapei; pe de altă parte, dacă adîncimea de lucru este prea mare (pe sol uşor) se poate recurge la limitarea ei cu roţile de sprijin (ex.: la GD-2,3). Unghiul de atac se reglează la valori mai mici (10—15°) la discuitul arăturii în scopul mărunţirii bulgărilor şi la valori mai mari (15—30°) la discuitul miriştei sau arăturilor tasate de ploi. Reglarea poziţiei răzuitoarelar se face prin modul de montare a acestora astfel că între răzuitor şi disc să fie o distanţă ds 2—3 mm. Răzuitoarele trebuie să nu atingă mosoarele de distanţare dintre discuri. 129

Reglarea orizontalităţii trapei a executa numai la grapele tractate prevăzute cu cadru (ex. GD-3,2, si ia cele purtate. La grapa tractată se reglează prin înălţimea variabila a punctului de cuplare la tractor, iar la grapele purtate prin reglarea Lungimii tiranţilor de la ridicătorul hidraulic al tractorului.

130

3.4.3. Întreţinerea tehnică maşinilor pentru lucrările solului 3.4.3.1. Intretinerea tehnică a plugurilor Pentru buna funcţionare a plugurilor, înainte de începerea lucrului se execută următoarele operaţii de întreţinere tehnica şi pregătire: 1. se verifica starea tehnică urmarindu-se ca plugul să fie complet, să nu prezinte lipsuri, deformări sau piese cu o uzură avansată; 2. brăzdarele uzate se înlocuiesc cu brăzdare noi sau recondiţionate; 3. roţile de sprijin şi cuţitul-disc trebuie sa se rotească uşor şi fara jocuri anormale în lagăre; 4. şuruburile de reglare şi mecanismele trebuie să poată fi acţionate cu uşurinţă; toate şuruburile trebuie să fie asigurate cu inele elastice sau contrapiuliţe şi să fie bine strînse; 5. se ung lagărele roţilor de sprijin la 8—10 zile de lucru şi lagărul cuţitului-disc zilnic; 6. se reglează ecartamentul tractorului pe roţi, în funcţie de lăţimea de lucru a plugului; 7. se cuplează plugul la tractor, asigurîndu-se cu punctele de prindere pentru a nu se decupla în lucru sau în transport. 3.4.3.2. Intretinerea tehnică grapelor cu discuri Pregătirea pentru lucru a grapelor cu discuri constă din următoarele operaţii: 1. verificarea stării tehnice şi eliminarea lipsurilor sau defecţiunilor; discurile sparte se înlocuiesc; 2. strîngerea tuturor şuruburilor şi axelor la baterii şi asigurarea lor; 3. verificarea lagărelor prin rotirea bateriei; 4. ungerea zilnică a lagărelor de alunecare şi odată pe sezon a lagărelor pe rulmenţi inclusiv verificarea sistemului de etanşare a acestora; 5. verificarea funcţionării mecanismelor de acţionare, reglare.

3.5. Maşini pentru administrat îngrăşăminte şi amendamente 3.5.1. Domeniul de utilizare si clasificarea masinilor de administrat ingrasaminte minerale si amendamente solide Masinile de administrat ingrasaminte si amendamente solide sunt utilizate pentru imprastierea pe suprafata solului sau pentru incorporarea in sol, in mod uniform si in cantitati determinate pe unitatea de suprafata, a ingrasamintelor si a amendamentelor. Ingrasamintele minerale solide (azotoase, fosfatice, potasice, complexe) folosite pentru marirea continutului de substante nutritive din sol pot fi in stare de granule, cristale sau pulbere (praf). Aceste ingrasaminte se administreaza in cantitati de 60-750 kg/ha, prin imprastiere pe suprafata solului (inainte de semanat sau in perioada de vegetatie), prin incorporare in sol (concomitent cu lucrarile de semanat, plantat, prasit etc.) sau prin introducere in apa de irigare. Amendamentele (carbonat de calciu, oxid de calciu, hidroxid de calciu, sulfat de calciu etc.), folosite pentru imbunatatirea starii fizice si chimice a solului, se administreaza prin imprastiere in cantitati de 1-10 t/ha, de obicei la intervale de 4-6 ani. Dupa modul de administrare a ingrasamintelor (amendamentelor), masinile de administrat ingrasaminte se pot grupa in: - masini de imprastiat ingrasaminte sau amendamente; - echipamente de incorporat ingrasaminte. In prezent, pe plan mondial, in constructia masinilor de imprastiat ingrasaminte minerale solide sunt conturate trei tendinte, bazate pe principii de functionare diferite. In functie de principiul de functionare, masinile de imprastiat ingrasaminte se pot grupa in: - masini de imprastiat ingrasaminte, cu aparate de dozare si distributie dispuse pe toata latimea de lucru; - masini de imprastiat ingrasaminte prin centrifugare;

131

- masini de imprastiat ingrasaminte, cu distributie pneumatica (dozare mecanica, transport si imprastiere pneumatica). Masini de imprastiat ingrasaminte, cu aparate de distributie dispuse pe toata latimea de lucru. La aceste masini cutia de ingrasaminte este dispusa perpendicular pe axa longitudinala a masinii, avand lungimea egala cu latimea de lucru (de imprastiere a masinii). In partea inferioara a cutiei de ingrasaminte sunt dispuse aparate de dozare si distributie a ingrasamintelor, care pot fi cu talere, cu lant cu degete, cu rozete etc. Actionarea aparatelor de distributie se face de obicei de la rotile masinii. Masinile de imprastiat cu aparate de dozare si distributie dispuse pe toata latimea de lucru se construiesc la latimi de lucru de 3-4 m. Aceste masini pot asigura o uniformitate de distributie relativ ridicata, indiferent ie starea si de granulatia ingrasamantului. In ultimul timp, din cauza capacitatii de lucru relativ mici, aceste masini au o utilizare din ce in ce mai restransa. Masinile de imprastiat ingrasaminte prin centrifugare sunt formate, in general, dintr-un buncar sau o bena, sistem de agitare, aparat de dozare si aparat de imprastiere centrifugal. Aparatele de imprastiere pot fi sub forma unor discuri cu palete, care se rotesc cu turatia de 400 700 rot/min sau sub forma unor tuburi tranconice ce primesc miscarea oscilatorie cu frecventa de 9 - 12 Hz.

3.5.2. Construcţia, acţionarea şi funcţionarea maşinilor pentru administrat îngrăşăminte şi amendamente 3.5.2.1. Masini pentru imprastiat ingrasaminte chimice si amendamente Masinile pentru imprastiat ingrasaminte chimice si amendamente sunt destinate pentru transportul si imprastierea ingrasamintelor chimice solide si amendamentelor sub forma de praf si a ingrasamintelor organice sub forma de mranita. Ele sunt de constructie metalica si se compun din: cadru, buncar, transportor cu banda, jgheabul inclinat, dispozitivul de imprastiere, dispozitivul de reglare, transmisia cardanica, transmisia la transportor, transmisia la discul distribuitor si organele de deplasare. Cadrul este confectionat din doua lonjeroane, solidarizate in partea anterioara, formand unghiul de tractiune si se sprijina in patru roti cu pneuri pe sol. Buncarul are forma piramidala, cu baza mare la partea superioara, ceea ce permite intregii cantitati de materialsa fie condusa la partea inferioara. Transportorul cu banda este realizat sub forma unui lant cu zale din otel inoxidabil, asezat pe fundul buncarului astfel ca ramura superioara sa se deplaseze invers sensurilor de deplasare a masinii. Dispozitivul de imprastiere este de tipul centrifugal si se compune dintr-un disc orizontal cu sase palete reglabile. Dispozitivul de reglare a debitului este format dintr-un subar reglabil montat pe peretele posterior al buncarului, deasupra transportorului. Transmisia are rolul de a antrena in miscare organele active ale masinii. se compune din transmisia la discul distribuitor, care primeste miscarea de la priza de putere a tractorului si transmisia la transportor, care primeste miscarea de la rotile de transport. Dupa intrarea in parcela prin cuplarea transmisiei la priza de putere a tractorului miscarea se transmite la discul distribuitor, prin deplasarea masinii, roata din dreapta spate pune in functiune transportorul. Acesta se incarca cu material, pe care il transporta la fereastra reglabila si de aici, in cantitate reglata, il dirijeaza prin jgheabul inclinat la discul de imprastiere. Prin invartire, discul de imprastiere distribuie materialul pe sol. 3.5.2.2. Masini pentru administrat ingrasaminte chimice si lichide Partile componente si principiile de functionare ale diferitelor tipuri de masini pentru administrat ingrasaminte chimice lichide.

132

Masinile pentru administrat ingrasaminte lichide (ape amoniacale si amoniac anhidru) au constructia in principal asemanatoare, fiind formate dintr-un cadru purtat pe tractor sau tractat pe care se monteaza rezervorul ( de regula cilindric) dispozitivul de dozare a cantitatii de ingrasamant si organele de incorporare in sol. Dupa constructia dispozitivului de dozare, aceste masini se pot grupa in masini cu sistem de dozare: - prin cadere libera - hidraulic (prin pompa) - pneumatic ( cu compresor) Masinile cu sistem de dozare prin cadere libera sunt prevazute la iesirea din rezervor cu un robinet prin care lichidul, in cantitatea reglata de robinet, trece in rampa de distributie iar de aici, printr-un furtun ajunge la organul de incorporare in sol. Nivelul lichidului din rezervor este indicat de catre un tub, iar echilibrarea presiunii interioare cu presiunea atmosferica se realizeaza cu ajutorul unei tevi. Masinile cu sistem de dozare hidraulic sunt formate din rezervor la care se racordeaza o pompa care trimite lichidul in camera de uniformizare a presiunii de unde este dirijata in rampa de distributie, iar de aici, prin tuburil e flexibile, ajunge la organele de incorporare. Supapa are rolul de a permite intoarcerea surplusului de lichid din rampa de distributie din nou in rezervor. Masinile cu sistem de dozare pneumatic au racordat la rezervor un compresor care creaza presiunea necesara pentru ca lichidul sa fie trimis prin rampa de distributie, iar de aici la organele de incorporare in sol. Presiunea este reglata cu ajutorul unei supape iar manometrul indica presiunea din rezervor. 3.5.2.4. Masini pentru administrat ingrasaminte organice solide Aceste masini sunt destinate pentru transportul si imprastierea pe sol a gunoiului de grajd sau a deseurilor organice. Parti componente Aceste masini sunt remorci pe una sau doua axe, prevazute cu un transportor, asezat pe fundul benei remorcii, dispozitivul de imprastiere format din toba de uniformizare si cea de imprastiere asezate orizontal si actionate de la priza de putere a tractorului sau de la rotile de transport ale masinii. Procesul de lucru Prin inaintarea masinii si actionarea transportorului, acesta antreneaza materialul si il dirijeaza la dispozitivul de imprastiere, care il arunca pe sol intr-o banda a carei latime este egala cu a masinii. Cantitatea de ingrasamant ce se distribuie la hectar este reglata prin schimbarea pozitiei tobei de uniformizare in plan vertical si a vitezei de deplasare. Administrarea ingrasamintelor organice solide se face cu masina MIG-3 si MIG-6 in agregat cu tractorul U-650M. Aceasta masina sprijinita pe 4 roti in tandem are capacitatea benei de 4m3, latimea de lucru de 3.25 m si si poate administra pana la 100t/ha.

3.5.3. Reglaje funcţionale la maşinile pentru administrat îngrăşăminte şi amendamente 3.5.3.1. Reglajele la masinile pentru imprastiat ingrasaminte chimice si amendamente Reglajele care se pot efectua la aceste masina sunt: 1. Reglarea debitului, care se asigura prin reglarea vitezei de deplasare a transportorului si prin reglarea sectiunii de iesire a materialului din buncar. 2. Reglarea vitezei de deplasare a transportorului, ce se realizeaza prin alegerea si montarea rotilor dintate corespunzatoare la transmisia intermediara si finala. 3. Reglarea sectiunii de iesire a materialului din buncar, prin fixarea subarului in dreptul diviziunii specifice in indicatorul de pe peretele din spate al buncarului.

133

4. Reglarea pozitiei zonei si uniformitatii de imprastiere a materialului prin reglarea pozitiei jgheabului de conducere a materialului si reglarea paletelor de pe suprafata discului de imprastiere Reglarea pozitiei jgheabului se face in felul urmator: - in pozitie normala pentru imprastierea ingrasamintelor chimice sub forma de granule, cristale sau praf. - in pozitie inversa cand se foloseste pentru imprastierea amendamentelor sub forma de piatra de var macinata. Se mai executa reglarea paletelor de pe suprafata discului de imprastiere intr-una din cele trei pozitii ( caracterizate prin unghiul facut fata de diametrul discului) marcate cu 0 (grade) , -7 (grade), + 7 (grade). Astfel, pentru superfosfat granulat unghiul este de 0 grade, pentru superfosfat praf unghiul este de -7 (grade), iar pentru celelalte materiale +7(grade). De asemenea, se mai regleaza transportorul prin intinderea corecta si fixarea pozitiei transportorului fata de axul longitudinal de simetrie al buncarului ( cu ajutorul a doua suruburi). Metoda de deplasare in timpul lucrului este in suveica, cu intoarceri sub forma de semicerc, iar viteza de deplasare mazima este de 10 km / h. 3.5.3.2. Reglajele la masinile pentru imprastiat ingrasaminte organice si lichide Principalele reglaje ale acestei masini se refera la supapa de presiune care trebuie sa se deschida la 1.5 kgf / cm2, dar si la norma la hectar modificandu-se viteza de deplasare in lucru a masinii. La cresterea vitezei scade norma de lucru.

3.5.4. Întreţinerea tehnică şi repararea maşinilor pentru administrat îngrăşăminte şi amendamente. Întreţinerile tehnice ale maşinilor pentru administrat îngrăşăminte chimice si organice solide cuprind următoarele: 1. Întreţinerea tehnică zilnică care se referă la verificarea stării tehnice a utilajelor, verificarea şi ungerea transmisiilor, curăţirea buncărelor de resturile de îngrăşămînt şi spălarea discurilor de împrăştiere; după terminarea lucrului se impune spălarea întregii maşini pentru îndepărtarea îngrăşămintelor care provoacă corodarea; 2. La terminarea campaniei de lucru se impune demontarea şi curăţarea organelor de lucru, înainte de stocare; cu ocazia stocării maşinii se impune și revopsirea; 3. La întreţinerile şi reparaţiile periodice se vor verifica etanşările, transmisiile, starea grupurilor conice şi vibraţiile sau bătăile la discurile centrifugale (vibraţiile nu trebuie să depăşească 1 mm). Întreţinerile tehnice ale maşinilor pentru administrat îngrăşăminte lichide cuprind următoarele: 1. întreţinerile tehnice zilnice de verificare şi control a şuruburilor, transmisiei, etanşârilor şi roţilor de transport; 2. spălarea periodică cînd se întrerupe lucrul pentru mai multe zile, verificarea ungerii la reductoare şi multiplicatoare; 3. verificarea robinetelor și a aparaturii de control şi siguranţă (supapele şi manometrele vor fi controlate periodic daca funcţionează normal).

134

135

3.6. Maşini de semănat si plantat 3.6.1. Tipuri de masini de semănat si plantat. Construcţia, acţionarea şi funcţionarea maşinilor de semănat Masinile de semanat sunt destinate semanatului culturilor agricole, proces tehnologic care consta in executarea concomitenta a dozarii si repartizarii uniforme a semintelor pe unitatea de suprafata si ingroparea acestora in sol la o adancime determinata. Masinile de semanat pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii: 1. Dupa metoda de semanat: - masini de semanat prin imprastiere, care efectueaza distribuirea semintelor prin imprastiere fara a le ingropa in sol; aceste masini au o utilizare restransa, in special pentru semanatul ierburilor; - masini de semanat in randuri, care efectueaza semanatul in randuri obisnuite (cu distanta dintre randuri d = 12-15 cm), in randuri distantate si in benzi; unele masini de semanat in randuri, de constructie specials, pot efectua semanatul in randuri apropiate (d = 6-8 cm); masinile de semanat in randuri, datorita faptului ca pot fi folosite la semanatul multor culturi, se mai numesc masini de semanat universale; - masini de semanat in cuiburi; aceste masini efectueaza semanatul in cuiburi (cate 1-4 seminte in cuib), la distante diferite intre randuri si intre cuiburi pe rand pentru diferite culturi, ca: porumb, sfecla, fasole, floarea-soarelui, soia, canepa etc. Deoarece aceste masini sunt folosite in special pentru semanatul planted prasitoare, ele se mai numesc masini de semanat plante prasitoare sau masini de semanat de precizie, pentru ca asigura semanatul cu distante intre cuiburi, aproximativ egale. 2. Dupa destinatie: - universale, folosite pentru semanatul in randuri, respectiv in cuiburi, al diferitelor culturi; - speciale, destinate semanatului anumitor culturi (porumb, sfecla, bumbac, in, ierburi etc.); - combinate, destinate semanatului si executarii concomitente a unuia sau a mai multor procese, ca introducerea ingrasamintelor, semanatul ierburilor, aplicarea insectofungicidelor, aplicarea, erbicidelor etc Scheme principale de semanatori Masinile de semanat sunt destinate pentru repartizarea uniforma,in randuri continue sau bob cu bob si ingroparea in sol, la adancimi de lucru prescrise, a semintelor diverselor culturi. Cantitatea de seminte ce se repartizeaza,in timpul semanatului pe unitatea de suprafata (N,in Kg),distanta intre randuri semanate(d,in cm) si adancimea de ingropare a semintelor(a,in cm) depind de cerintele impuse fiecarei culturi. Masinile de semanat folosite in prezent in agricultura se pot clasifica dupa criteriile: a) Dupa modul de distributie a semintelor:  Masini de semanat cu distributia semintelor in flux continuu;  Masini de semanat cu distributia semintelor in flux discontinuu (bob cu bob sau in cuiburi). Masinile de semanat cu distributia semintelor in flux continuu sunt folosite la semanatul cerealelor paioase, legumelor, ierburilor, inului,etc. Aceste masini efectueaza semanatul in randuri,de obicei la distanta dintre randuri de 12-15cm.Ele pot fi echipate pentru semanatul in benzi. Datorita faptului ca aceste masini sunt folosite la semanatul mai multor culturi ele au capatat denumirea de masini de semant universale. Masinile de semanat cu distributia semintelor in flux discontinuu sunt folosite la semanatul porumbului, sfeclei de zahar, florii-soarelui, fasolei,etc. Cu aceste masini se realizeaza semanatul in cuiburi, la distante diferiteintre randurile de cuiburi (d>35cm) si intre cuiburi (seminte)pe rand(dc=2,5-140cm). Fiind folosite la semanatul culturilor prasitoare,aceceste masini au capatat denumirea de masini de semant plante prasitoare. Masinile de semanat plante prasitoare asigura semanatul la distante intre seminte pe rand aproximativ constante, cu abateri mici fata de distanta reglata. Totodata, ele asigura semanatul in fiecare cuib a aceluiasi numar de

136

seminte. Datorita acestor incidente masinile de semanat plante prasitoare se mai numesc masini de semanat de precizie.Ele pot fi tractate, purtate si semipurtate. Masini de semanat universale Constructia unei masini de semanat universale include in componenta sa urmatoarele parti: cutia cu seminte, aparate de distributie, tuburi de conducere a semintelor, brazdare, transmisia pentru actionarea aparatelorde distributie si marcatoare pentru asigurarea conducerii agregatuluide semanat in timpul lucrului. Toate aceste parti sunt montate pe un cadru sustinut pe roti. a) Masini de semanat tractate Schema este prezenta in fig 20. Pe cadrul 1 al masinii sunt montate urmatoarele subansambluri: cutia de seminte 2, cu agitatorul 3 si aparatele de distributie 4, tuburile de conducere a semintelor 5, brazdarul 6 si marcatoarele.

Fig. 20 Cadrul masinii de semanat tractate este realizat sub forma unei forme plate. Cadrul este sustinut pe doua roti 7, care sunt rotile de transport ale masinii. In partea anterioara,cadrul masinii este prevazut cu triunghi de tractiune montat rigid de cadru . Pentru afanarea solului pe urmele lasate de rotile tractorului,masina este prevazuta cu doua grupuri de scormonitoare 8. Acoperirea suplimentara a semintelor cu sol si nivelarea solului dupa semanat se realizeaza cu grupa de inele 9. Ridicarea si coborarea brazdarelor masinii,la trecerea masinii din pozitie de lucru in pozitie de transport si invers,se face cu ajutorul unui mecanism actionat de cilindrul hidraulic. Actionarea aparatelor de distributie se face de la una din rotile masinii. Pentru intreruperea transmisiei miscarii la aparatele de distributie este prevazut un cuplaj cu gheara, actionat printrunmecanism de cilindrul hidraulic CH. b) Masini de semanat purtate Au aceleasi organe componente casi cele tractate (fig 21).Cadrul masinii este prevazut in partea anteiroara cu triunghiul de prindere. Si unele masini de semanat purtate se prevad cu scormonitoare pentru afanarea solului tasat de rotile tractorului. Masinile de semanat purtate se prevad cu dispozitive de protejare a brazdarelor.actionarea aparatelor de distributie se face de la rotile masinii realizandu-se astfel concordanta intre viteza de deplasare a masinii si viteza de rotatie a aparatelor de distributie.

137

Fig. 21 c) Masini de semanat combinate Acestea au in afara de de organele pt efectuarea semanatului, se prevad cu organe pentru efectuarea altor lucrari. La masinile de semanat combinate, pentru semanat si incorporat ingrasaminte, echipamentul de incorporat ingrasaminte (fig. 22) este format din cutia 1 pentru incorporat ingrasaminte, cu agitatorul 2 si aparatele de distribuit ingrasaminte 3, tuburile de conducere a ingrasamintelor 4, brazdarele de incorporat ingrasaminte 5. Actionarea aparatelor de distributie a ingrasamintelor se face tot la rotile masinii,cele doua procese semanat si incorporat ingrasaminte desfasurandu-se concomitent. In tara noastra se fabrica si se utilizeaza semanatorile SUP-21, SUP-29 si SUP-48M. Schema functionala a masinii SUP-48 este prezentata in fig. 22.

Fig. 22 Semanatoarea SUP-48 este destinata pentrul semanatul culturilor de camp(cereale, legume, ierburi, canepa,etc). Cadrul masinii este realizat din teava, fiind format din 3 tronsoane. Tronsoanele laterale sunt articulate de tronsonul central si se pota rabate fata de acesta cu 90in plan vertical, ceea ce permite reducerea latimii masinii in timpul transportului.Cutia de seminte este montatape tronsonul central. Transportul semintelor de la aparatele de distributie spre brazdare se face pneumatic.In acest scop masina este prevazuta cu un ventilator actionat de la priza de putere a tractorului. Mecanismul de protejare a brazdarelor este actionat prin intermediul unui cilindru hidraulic.

138

Masini de semanat in randuri In figura 23 a, este prezentat schema unei masini tractate de semanat in randuri. Masina este constituita dintr-un cadru sustinut pe doua roti, pe care si de care sunt montate urmatoarele subansambluri: cutia de seminte 1 cu aparatele de distribute 2, tuburile de conducere (de ghidare) a semintelor 3, brazdarele 4, transmisia si marcatoarele. Cadrul masinilor de semanat tractate este prevazut, in partea anterioara, cu un triunghi de tractiune, montat rigid de cadru. Pentru afanarea solului, pe urmele lasate de rotile tractorului, masina este prevazuta cu doua grupuri de scormonitoare 5. Acoperirea semintelor si nivelarea solului se realizeaza cu ajutorul grapei cu inele 6, montata in spatele masinii. Masinile de semanat in randuri purtate, principial au aceleasi organe componente ca si cele tractate. Pe cadrul masinii (fig. 23 b), prevazut in partea anterioara cu triunghi de prindere, sunt montate celelalte organe componente ale masinii.

Fig. 19. Scheme de masini de semanat randuri

Indiferent de tipul masinii de semanat (tractata sau purtata), actionarea aparatelor de distribute de la rotile masinii, realizandu-se astfel o concordanta intre viteza de deplasare a masinii si viteza de rotatie a aparatelor de distribute, respectiv intre debitul aparatului de distribute si cantitatea de seminte distribuita PE unitatea de suprafata. Procesul de lucru executat de masinile de semanat in randuri cuprinde urmatoarele operatii: deschiderea rigolei la adancimea de ingropare a semintelor; distribuirea unor cantitati determinante de seminte si dirijarea acestora spre rigola; acoperirea acestora cu pamant. Ultima operatiune se executa prin surparea peretilor rigolei, dupa trecerea brazdarului si cu ajutorul unor organe de acoperire si nivelare (grape, aripioare, lanturi, role de tasare etc.). Masini de semanat în cuiburi Masina de semanat in cuiburi, purtata (fig. 24), este formata dintr-un cadru 1 prevazut cu triunghi de prindere, sustinut pe doua roti 2, pe care sunt montate sectiile de semanat. O sectie de semanat este formata dintr-un cadru, montat articulat de cadrul principal al masinii, pe care sunt dispuse cutia de seminte 3, aparatul de distribute 4, brazdarul 5 si roata de tasare-actionare 6. Roata de tasare-actionare indeplineste atat rolul de organ de acoperire si presare a semintelor in sol, cat si de actionare a aparatului de distri-butie. In cazul masinilor de semanat in cuiburi echipate cu aparate de distribute pneumatica se prevede un ventilator exhaustor 7. Conectarea camelor de depresiune a aparatelor de distribute la gura de aspiratie a ventilatorului exhaustor se face prin intermediul furtunurilor 8.

139

Fig 24. Schema masinii de semanat in cuiburi

Sectiile de semanat se monteaza, in functie de constructia si domeniul de utilizare a masinii, la distante de 40 - 100 cm, fiecare sectie efectuand semanatul in cuiburi pe un rand. La unele masini de semanat in cuiburi, sectiile de semanat sunt prevazute cu organe suplimentare montate in fata brazdarului (deflectoare de indepartare a bulgarilor, role de trasare etc.), organe de limitare a adancimii de lucru, aripioare de acoperire a semintelor etc. Masini de semanat plante prasitoare Constructia unei masini de semanatplante prasitoare include in componenta sa: sectii de semanat, montate pe un cadru si marcatoare pentru asigurarea conducerii agregatului de semanat in timpul lucrului. Cadrul masinii pe care se monteaza sectiile este prevazut cu roti proprii de sprijin. I n tara noastra se fabrica si se utilizeaza semanatoarea SPC-6 (fig. 25).Semanatoarea SPC6 (semantoare pentru plante prasitoare, combinata cu 6 sectii de semanat) este o masina purtata, destinata pentru a lucra in agregat cu tractorul U-650. Concomitent cu semanatul, masina poate efectua stropirea solului pe fasii de-a lungul randurilor sau pe intreaga latime de lucru cu substante erbicide sau insecticide.

Fig. 25

140

Marcatoare de umbra si indicatoare Pentru conducerea agregatelor de semanat in timpul lucrului se folosesc marcatoare care fac parte din componeneta masinilor de semanat cu tractiune mecanica, tractate sau purtate. Marcatoare Marcatorul este format dintr-un disc sau gheara,montat pe o bara cu lungime reglabila. Bara marcatorului se monteaza articulat cu cadrul masinii. Discul marcatorului are diametrul de 250-300 mm.In timpul lucrului,discul este dispus sub un unghi de 15-20 fata de directia de inaintare. Conducerea agregatului de semanat in timpul lucrului se poate face diferit,dirijand tractorul astfel incat roata din fata a acestuia sa calce pe urma lasata de marcator.In cazul cand conducerea se face cu roata din dreapta,deschiderea marcatoarelor masurate de la brazdarul extern vor fi: Be=distanta dintre brazdarele extreme; D=distanta dintre randuri; B=Be+d; C=ecartamentul rotilor tractorului. Modele de masini de semanat Semanatoarea SU-29 (semanatoarea universala cu 29 de brazdare) este o masina tractata, destinata insamantarii graului, secarei, orzului etc., separat sau concomitent cu seminte de lucerna, trifoi etc. De asemenea, poate fi utilizata si pentru semanatul in randuri al altor culturi (porumb, fasole, mazare etc.). Semanatoarea este formata dintr-un cadru sustinut de doua roti pe care se gasesc montate: cutia pentru seminte mari, cutia pentru seminte mici, tuburile de conducere a semintelor, brazdarele, scormonitoarele, transmisia si doua marcatoare. Schema semanatorii SU-29 (fara echipamnetul pentru seminte mici) este prezentata in figura 16-a. Cutia pentru seminte mari are capacitatea de 300 dm3. In interiorul cutiei este prevazut agitatorul, format dintr-un arbore pe care sunt montate 29 de palete (vergele). Lateral, in partea inferioara a cutiei, sunt montate 29 de aparate de distribute cu cilindri cu pinteni. Cutia pentru seminte mici are capacitatea de cca 50 dm3. In partea inferioara a cutiei sunt fixate 29 de aparate de distributie cu cilindri canelati. Tuburile de conducere pentru seminte mari sunt din banda spiralata, iar tuburile de conducere pentru seminte mici sunt din cauciuc cu insertii de panza. Brazdarele sunt de tip cultural, masina putand fi echipata si cu brazdare cu doua discuri. Brazdarele sunt dispuse pe doua randuri. Distanta minima dintre randurile insamantate de masina este de 12,5 cm, iar adancimea de lucru este de 3-12 cm. Semanatoarea universala SU-29 are latimea de lucru de 362,5 cm, iar capacitatea de lucru a masinii este de 1,2 - 2,2 ha/h. Semanatoarea SUP-21 (semanatoarea universala cu 21 de brazdare) este destinata semanatului legumelor si al ierburilor si pentru semanatul pe terenuri in panta a diferitelor culturi. Schema semanatorii SUP-21 este ilustrata in figura 16 b. Cadrul masinii este realizat sub forma unei tevi, prevazuta cu triunghi de prindere. Masina este prevazuta cu doua roti cu pneuri. Cutia de seminte are capacitatea de 300 dm3, fiind prevazuta cu doua compartimente. Pentru semanatul semintelor de legume se prevad 10 cutii mici (capacitatea unei cutii fiind de 4 dm3), ce se monteaza in interiorul cutiei principale. In partea anterioara, pe teava principala, prin intermediul unui mecanism paralelogram sunt montate scormonitoarele, cate doua scormonitori in dreptul urmei fiecarei roti a tractorului. Masina de semanat SPC-6 (semanatoarea pentru prasitoare, combinata, cu sase sectii de semanat) este o masina purtata, fiind destinata pentru semanatul porumbului, florii-soarelui, fasolei, sfeclei de zahar (seminte segmentate), soiei si altor culturi. Concomitent cu semanatul, masina poate efectua stropirea solului (pe fasii de-a lungul randului sau pe intreaga latime de lucru a masinii) cu substante erbicide sau insecticide. Este destinata sa lucreze in agregat cu tractoarele U-650 (651).

141

Semanatoarea SPC-6 (fig. 26.), transmisia si marcatoare. Rezervorul de solutie al instalatiei de stropit se monteaza pe tractor. Cadrul masinii este format dintr-o bara 1, cu sectiune patrata, de aceeasi constructie cu cea de la cultivatorul CSP-6 si un suport vertical. In partile laterale, de bara cu sectiune patrata sunt montate doua roti de sprijin 2, cu pneuri (cu diametrul de 440 mm), a caror pozitie fata de bara este reglabila. Fiecare sectie de semanat este formata dintr-un cadru, pe care sunt montate: cutia cu seminte 3, aparatul de distributie 4, brazdarul 5 si roata de trasare si actionare 6. In spatele sectiei de semanat se monteaza pe un suport dispozitivul de pulverizare 7, conectat prin intermediul unui furtun la instalatia de stropit. Cutia pentru seminte are capacitatea de 12 dm3.

Fig 26. Semanatoarea SPC -6

Aparatul de distribute este de tip pneumatic, camera de depresiune a acestuia fiind conectata la ventilatorul exhaustor. Masina este prevazuta cu un set de discuri (9 discuri cu numar diferit de orificii), cuprins intre 32 si 60, diametrul orificiilor d0 fiind intre 2,5 si 6 mm). Actionarea discului aparatului de distribute se face de la roata de tasare, permitandu-se realizarea a opt rapoarte de transmitere intermediare i o cu valori cuprinse intre 0,3 si 0,72. In functie de numarul de orificii si raportul io. masina poate insamanta la distante intre cuiburi pe rand cuprinse intre 2,5 si 140 cm. Brazdarele masinii sunt de tip pana, masina putand fi echipata cu doua tipuri de brazdare: mici pentru adancimea de lucru de 4-6 cm si mari pentru adancimea de lucru de 6-12 cm. Ventilatorul exhaustor 8 este alcatuit dintr-o carcasa, formata din doi pereti laterali, in care este montat rotorul cu palete. De carcasa este montat un corp cu ramificatii prin care se face conectarea ventilatorului exhaustor (prin intermediul unor conducte) la camerele de depresiune ale aparatelor de distribute. Debitul ventilatorului exhaustor este de 800 m 3/h (pentru turatia n = 3150 rot/min). Instalatia de stropit este formata dintr-un rezervor pentru solutie cu o capacitate de 300 1, pompa 9, corpul de distribute 10, conducte, supapa de siguranta si dispozitivele de pulverizare. Pompa este din categoria cu role. In functie de presiunea de lucru, numarul de dispozitive de pulverizare folosite si viteza de lucru a masinii, cantitatea de lichid pe care o poate stropi instalatia este de 70—885 1/ha. Semanatoarea SPC-6 s-a modernizat permanent, putand fi echipata cu 4; 6; 8; 9 sectii, la distante intre randuri de 35-100 cm.

3.6.2. Întreţinerea tehnică şi stocarea maşinilor de semănat Înainte de începerea lucrului, precum şi periodic în timpul schimbului de lucru se verifică starea generală a maşinii, examinîndu-se cu atenţie starea mecanismelor, organelor de lucru, elementelor ce compun sistemul pneumatic, elementelor ce compun sistemul de rulare, starea îmbinărilor cu şuruburi. Zilnic, la începutul schimbului, se ung toate locurile prevăzute a fi unse.

142

După terminarea perioadei de semănat, maşinile trebuie bine curăţate şi reparate. Toate părţile nevopsite trebuie acoperite cu un strat de unsoare, după care maşinile se aşază la locul de stocare. În vederea stocării se iau următoarele măsuri: 1. lanţurile de transmisie se demontează, se ung şi se depozitează în magazia de piese; 2. curelele trapezoidale, furtunurile clin cauciuc, tuburile din material plastic şi alte piese nemetalice care se pot degrada din cauza intemperiilor, se demontează şi se depozitează în magazia de piese; 3. cadrul maşinilor se suspendă pe suporţi de metal sau lemn astfel ca roţile de sprijin să fie descărcate.

3.7 . Maşini de plantat 3.7.1. Tipuri de maşini de plantat. Construcţia, acţionarea şi funcţionarea maşinilor de plantat 3.7.1.1. Masini de plantat tuberculi 3.7.1.2. Masini de plantat rasaduri 3.7.1.3. Masini de plantat bulbi

3.8.

Masini si aparate pentru combaterea bolilor si daunatorilor

Masinile si aparatele de stropit sunt destinate aplicarii prin stropire a pesticidelor lichide. Ele efectueaza pulverizarea (dispersarea) substantelor chimice lichide (pesticide), sub forma de solutii, suspensii sau emulsii, in picaturi fine si in cantitati determinate pe suprafata plantelor, solului, in incaperi etc. Masinile si aparatele de stropit se pot clasifica dupa mai multe criterii astfel: Dupa modul de actionare si sursa de energie folosita se deosebesc: - aparate de stropit, care pot fi purtate de oameni (in fata sau in spate) sau carosabile; aparatele de stropit pot fi cu presiune prealabila sau cu crearea presiunii in timpul lucrului; - masini de stropit, care pot fi cu tractiune animala sau cu tractiune mecanica; - tractate sau purtate (pe tractoare, avioane sau elicoptere). Dupa destinatie, masinile de stropit pot fi: pentru culturi de camp, pentru vii, pentru livezi sau universale. In cazul masinilor de stropit universale, acestea se prevad cu echipamente de lucru (dispozitive) adecvate utilizarii acestora in culturi de camp, in vii si in livezi. Dupa modul de pulverizare a solutiilor, suspensiilor sau emulsiilor, masinile de stropit pot fi: cu pulverizare mecanica, cu pulverizare hidraulica, cu pulverizare pneumatica si cu pulverizare combinata (hidropneumatica). Aparatele de stropit pot fi, in general, cu pulverizare hidraulica sau cu pulverizare pneumatica.

3.8.1. Componenta masinilor de stropit. Scheme de masini de stropit Masinile de stropit difera intre ele, in special in functie de modul de pulverizare a lichidelor toxice si de modul de transport spre plante a picaturilor rezultate. Pesticidele, dupa destinatie pot fi: fungicide (folosite pentru combaterea bolilor produse de ciuperci rarazite), insecticide (pentru combaterea insectelor), erbicide (pentru combaterea buruienilor) etc. In general, in componenta unei masini de stropit sunt incluse urmatoarele: rezervor (sau rezervoare) de lichid, pompa, filtru, dispozitive de pulverizare si organe de reglare a presiunii sau a debitului, legate intre de prin conducte. Pentru masurarea presiunii lichidului, masinile de stropit cu pulverizare hidraulica se prevad cu manometre.

143

La unele masini de stropit, transportul picaturilor spre plante se realizeaza prin intermediul unui curent de aer debitat de un ventilator axial sau centrifugal. In cazul masinilor de stropit cu pulverizare pneumatica sau al masinilor cu pulverizare hidropneumatica se prevad ventilatoare centrifuge. Dimensiunile particulelor (picaturilor) realizate prin pulverizare cu masinile de stropit sunt cuprinse intre urmatoarele limite: 350 - 1 000 μm - pulverizare obisnuita; 150-350 μm pulverizare fina; 50-150 μm - pulverizare foarte fina si 1-50 μm - pulverizare ultrafina. In prezent, se utilizeaza atat masini cu pulverizare hidraulica, cat si masini cu pulverizare pneumatica si hidropneumatica. Exista tendinta utilizarii in special a masinilor cu pulverizare pneumatica, intrucat acestea pot fi folosite la toate culturile si realizeaza o pulverizare mai fina, prezentand, comparativ cu masinile cu pulverizare hidraulica, avantajul unui consum redus de lichid pe unitatea de suprafata. Totodata, - scopul reducerii cantitatilor de solutii toxice pe unitatea de suprafata (pana la 5 - 30 1/ha), exista tendinta realizarii masinilor de stropit cu volum redus si ultraredus, care folosesc solutii si suspensii uleioase si la care dispersarea lichidului in picaturi fine se face pe cale mecanica, pneumatica sau hidropneumatica. In figura 31 este prezentata schema unei masini de stropit cu pulverizare hidraulica. Lichidul din rezervorul 7 este aspirat de pompa 2 prin robinetul 3 si refulat in corpul de distribute 4, prevazut cu un manometru 5 si supapa de siguranta 6. Din corpul de distribute, o parte de lichid este dirijat prin conducta 7 spre rezervor, fiind folosit pentru agitarea lichidului (circuitul de agitare), iar o alta parte (circuitul de lucru) rste dirijat spre dispozitivul de pulverizare 8, trecand prin filtrul 9 si robinetul 10.

Fig. 31. Marina de stropit cu pulverizare hidraulica – schema

La masinile care functioneaza dupa aceasta schema, la care pompa are un debit pulsatoriu, se prevede si o camera de egalizare a presiunii 11 (reprezentata cu linie intrerupta), ce se monteaza pe circuitul de refulare. Pulverizarea hidraulica a lichidului in picaturi este realizata prin turbionarea si scurgerea fortata a lichidului prin orificii calibrate. Picaturile rezultate sunt proiectate direct pe plante, masinile din acest grup fiind masini cu pulverizare hidraulica cu jet proiectat. In general, masinile cu pulverizare hidraulica cu jet proiectat functioneaza la presiuni de 2-5 daN/cm2, cand sunt folosite pentru tratamente cu erbicide si de 5-50 daN/cm 2 cand sunt folosite pentru tratamente cu insecto-fungicide. Aceste masini se folosesc, in general, pentru tratamente in culturi joase. Automatizarea agregatelor pentru combaterea bolilor si daunatorilor Cea mai mare parte din substantele chimice folosite la combaterea bolilor si daunatorilor (fungic insecticide si erbicide) se administreaza prin stropire. Cerintele principale impuse masinilor pentru stropit si erbicidat se refera la asigurarea uniformitatii distribuirii pe intreaga latime de lucru a masinii si respectarea normei de substanta la hectar. Pentru respectarea distribuirii unei anumite norme impuse la hectar se pot utiliza doua metode: - mentinerea constanta a raportului dintre debitul de lichid ce trece prin duzele de pulverizare si viteza de deplasare a masinii, adica modificarea debitului proportional cu viteza de deplasare a masinii;

144

- mentinerea constanta a raportului dintre presiunea lichidului si viteza de deplasare, adica modificarea corespunzatoare a presiunii din sistem. Dintre cele doua metode, cea mai larga raspandire in automatizarea masiniilor de stropit si erbicidat o are prima metoda. Schema de principiu a unui sistem de reglare automata a debitului de lichid Q in functie de viteza de deplasare v a masinii este reprezentata in figura 32. Debitul de lichid este masurat in permanenta cu traductorul de debit (debitmetrul) 1, obtinanduse, la iesirea din traductor, o marime electrica y1, proportionala cu valoarea efectiva a debitului. Viteza de deplasare a masinii este masurata prin intermediul vitezei unghiulare a rotii de sprijin 7 a masinii, utilizand un tahogenerator 2, obtinandu-se, la iesirea din tahogenerator, o marime electrica r, proportionala cu viteza masinii. Cele doua semnale date de traductorul de debit si traductorul de viteza sunt comparate in elementul electronic de comparare 3, iar abaterea Δ = yr r obtinuta in comparator este amplificata in amplificatorul electronic 4 si transmisa la elementul 5, care o transforma intr-o marime electrica ce comanda servomotorul M. Servomotorul actioneaza asupra organului de reglare a debitului (droselul) modificandu-se sectiunea de trecere a droselului si, implicit, debitul care trece spre rampa de pulverizare. Modificarea debitului se produce pana cand dispare diferenta dintre marimea yr si r, adica pana cand debitul este corelat cu viteza in asa fel incat raportul Qlv = const.

Fig. 32. Sistemul de reglare automata a debitului de lichid in functie de viteza de deplasare – schema

3.8.2. Întreţinerea tehnica a maşinilor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor În timpul lucrului, mecanizatorul trebuie să urmărească dacă maşina funcţionează corect, dacă dispozitivele de pulverizare sau de împrăştiere au fost bine reglate ca poziţie şi asigură executarea unei repartiţii uniforme, dacă transmisia şi organele în mişcare funcţionează fără zgomote anormale, dacă lagărele nu se supraîncălzesc şi dacă nu se produc pierderi de produse. La maşinile de stropit va fi urmărită permanent funcţionarea man-metrului, a supapei pentru reglarea debitului şi a capetelor de pulverizare, oprind agregatul imediat ce se constata defecţiuni tehnologice sau tehnice la unul din aceste ansamble. Curăţirea şi spălarea maşinilor trebuie sa se facă imediat după terminarea lucrului în aşa fel încît acestea să ramînă perfect curate. Pentru aceasta, se scurg din maşină eventualele resturi de substanţă şi se umple rezervorul cu apă curată. Se pune în funcţiune maşina, după ce s-au închis robinetele de acces al lichidului la capetele de pulverizare şi se lasă pompa sa funcţioneze 2—3 min. Se goleşte apoi rezervorul și se introduc 2G—30 1 apă. Se închide accesul lichidului către rezervor şi se deschide robinetul! (robinetele) prin care lichidul trece către capetele de pulverizare. Se pune maşina în funcţiune. Pompa va aspira apă curată din rezervor şi o va refula în circuitele murdare. Se lasă maşina să funcţioneze pînă când apa iese perfect curată prin capetele de puliverizare, apoi se face verificarea stării tehnice genera-le şi se înlătură defecţiunile ce se constata si se gresează locurile de ungere şi se pregăteşte maşina pentru lucrul din ziua următoare.

145

3.9. Masini pentru intretinerea culturilor 3.9.1. Freze si masini de sapat solul Frezele sunt masini destinate pentru lucrari de afanare si maruntire a solului, la adancimi de 6-25 cm. Aceste masini pot fi folosite la prelucrarea solului la adancimi de 18-25 cm (inlocuind plugurile) sau la prelucrarea stratului superior al solului (initial prelucrat de pluguri) la adancimi de 6-15 cm (lucrari de pregatire a solului pentru semanat sau lucrari de prasit). In afara de aceste lucrari, frezele sunt folosite si la lucrari de luarea in cultura a terenurilor noi, prelucrarea pasunilor si fanetelor si prelucrarea terenurilor turboase. Dupa destinatie, frezele agricole se clasifica in: freze pentru prelucrarea totals a solului, folosite pentru prelucrarea solului pentru cultura de camp, prelucrarea pasunilor, solurilor in sere, in plantatii de pomi si vita-de-vie etc.; - freze pentru prasit. Frezele, ca masini de lucrat solul, sunt utilizate si la alte lucrari (sapat canale, curatat canale, executat biloane), avand constructia adecvata executarii acestor lucrari. Dupa modul de dispunere a organului de lucru (rotorul cu cutite) frezele pot fi: cu rotor orizontal, cu rotor vertical si cu rotor inclinat. Cele mai raspandite sunt frezele cu rotor orizontal, arborele acestuia fiind dispus perpendicular pe directia de inaintare. Frezele pot fi tractate, semipurtate si purtate; exista si freze autodeplasabile. In prezent, utilizarea frezelor la lucrarile de pregatire a solului este mult extinsa, datorita faptului ca acestea asigura o buna maruntire si amestecare a straturilor de sol si permit folosirea completa a puterii sursei de energie (putand lucra cu tractoare usoare, de putere mare), desi prezinta dezavantajul unui consum de energie mai mare pe unitate de suprafata prelucrata. Componenta frezelor. Scheme de freze Freza este formats dintr-un cadru pe care se monteaza rotorul cu cutite, transmisia pentru actionarea rotorului si dispozitivul de cuplare. Frezele tractate si semipurtate sunt prevazute cu roti de rulare, care indeplinesc si rolul de organe de limitare a adancimii de lucru. La frezele purtate limitarea adancimii de lucru se face cu roti sau patine. Freze pentru prelucrarea totala - in figura 33 se arata schema unei freze pentru prelucrarea totala a solului. Pe cadrul frezei este montat rotorul, actionat prin intermediul unei transmisii cardanice si cu roti dintate. Rotorul este acoperit cu o carcasa, prevazuta in partea posterioara cu o portiune reglabila. Reglarea adancimii de lucru se realizeaza prin modificarea pozitiei rotilor fata de cadru.

Fig. 33. Freza pentru prelucrarea totala a solului – schema

146

Frezele pentru prelucrarea totala se construiesc cu latimi de lucru diferite, in functie de destinatie pentru frezare adanca, pentru prelucrarea araturii, pentru prelucrarea pasunilor, a intrerandurilor dintre pomi sau vita-de-vie etc.) si puterea sursei de energie. Astfel, frezele pentru prelucrarea adanca a solului se construiesc cu latimi de 1,5-3 m, iar cele pentru prelucrarea stratului superior (a = 5-15 cm) se construiesc cu latimi de 0,5-1,5 m. Frezele din cel de-al doilea grup pot fi cuplate la tractor axial sau dezaxat, in ultimul caz fiind prevazute cu mecanisme de dezaxare. Exista si freze cu latimi de lucru mai mici (0,3-0,5 m), prevazute cu motoare proprii de 2-5 kW (freze autodeplasabile) sau destinate a lucra in agregat cu tractoare monoax. Freze pentru prasit - la aceste freze pe cadrul masinii se monteaza mai multe sectii, fiecare sectie fiind formata dintr-un rotor cu cutite, prevazut cu o carcasa. Rotorul unei sectii (fig. 34) prelucreaza solul dintre doua randuri de plante, pe o latime b, la adancimea a, ramanand neprelucrate zonele de protectie e.

Fig. 34. Sectii utilizate la freze de prasit

Domeniul de utilizare si clasificarea masinilor de sapat solul Masinile de sapat solul sunt destinate executarii lucrarii de baza a solului, la adancimea de 18-30 cm. Intrucat aceste masini inlocuiesc plugul la lucrarea de baza a solului, in unele tari, pentru aceste masini se foloseste si denumirea de pluguri rotative, desi procesul de lucru executat difera atat de procesul de lucru executat de pluguri, cat si de procesul de lucru executat de freze. Masinile de sapat solul sunt prevazute cu organe de lucru, denumite sape. In functie de miscarea ce se imprima organelor de lucru, masinile de sapat solul pot fi: - cu organe de lucru cu miscare de rotatie; - cu organe de lucru cu miscare plana.

3.9.2. Cultivatoare Cultivatoarele sunt folosite pentru executarea urmatoarelor lucrari principale: prelucrarea solului, initial arat (cultivatie sau prelucrare totala) si prasitul culturilor agicole (cultivatie sau prelucrare totala). Totodata, unele cultivatoare pot fi folosite si la bilonatul culturilor agricole, incorporarea in sol a ingrasamintelor (hranire suplimentara) si deschiderea rigolelor pentru irigatii. Dupa destinatie, cultivatoarele se clasifica in: - cultivatoare pentru prelucrarea totala, folosite in principal pentru pregatirea solului in vederea semanatului, efectuand maruntirea si afanarea acestuia la adancimi de 6 - 18 cm; din acest grup fac parte si cultivatoarele folosite pentru prelucrarea solului in plantatii de pomi (cultivatoare pentru livezi) si vii (cultivatoare pentru vii); - cultivatoare pentru prasit; aceste cultivatoare, pe langa organele de bilonat sau deschis rigole au si echipamente pentru incorporat ingrasaminte; aceste cultivatoare pot fi: pentru culturi de camp, pentru culturi legumicole, pentru culturi tehnice etc., diferenta intre ele constand in dimensiunile si, cateodata, in forma organelor de lucru, precum si modul de repartizare al acestora; - cultivatoare universale, care, in functie de tipul si de modul de repartizare a organelor de lucru, pot fi folosite atat la pregatirea solului pentru semanat, cat si la lucrari de prasit, bilonat etc.;

147

- cultivatoare pentru afanarea adanca a solului; acestea sunt cultivatoare pentru prelucrarea totals, folosite pentru afanarea stratului arat al solului la adancimi de 16 - 25 cm; sunt cunoscute si sub denumirea de cizele. Cultivatoarele pot fi tractate sau purtate; cele purtate au in prezent cea mai mare raspandire. Componentele cultivatoarelor. Scheme de cultivatoare Cultivatoare pentru prelucrare totala - in figura 36 a se prezinta schema unui cultivator purtat pentru prelucrare totala, echipat cu organe de lucru cu suport elastic. Pe cadrul cultivatorului, realizat sub forma unei bare plate, prevazut in partea anterioara cu triunghi de prindere, sunt montate organele de lucru (gheare sau sageti). Reglarea adancimii de lucru se poate realiza prin modificarea pozitiei rotilor de sprijin.

Fig. 36. Cultivatoare pentru prelucrare totala – scheme

Cultivatoarele pentru prelucrare totala, echipate cu organe de lucru cu suport elastic, se construiesc frecvent cu latimi de lucru de 3 - 6 m si lucreaza la adancimi de 5-18 cm. Tot pentru prelucrarea totala se construiesc si cultivatoare cu organe de lucru (sageti) montate pe suporti rigizi (fig. 36 ). Aceste cultivatoare lucreaza la adancimi de 6 - 16 cm si se construiesc cu latimi de lucru de 3 - 4 m. Cultivatoare pentru prasit - in figura 37 , se prezinta schema unui cultivator purtat pentru prasit. De cadrul cultivatorului prevazut cu triunghi de prindere se monteaza sectiile cu organele de lucru, numarul sectiilor fiind egal cu n + 1, n fiind numarul de randuri prasite la o trecere (n = 4 - 9). Sectiile cu organe de lucru (fig. 37b,) se pot monta pe cadru in locuri diferite, ceea ce permite posibilitatea echiparii cultivatorului pentru prasitul culturilor semanate la distante diferite intre randuri. In timpul lucrului, cadrul cultivatorului se sprijina pe doua roti. Cultivatoare pentru afanare adanca - aceste cultivatoare pot fi echipate cu sageti (fig. 38 a), dalti sau ghiare (fig. 38 b) ce se monteaza pe cadru, pe 2-3 randuri, montarea acestora putand fi rigida sau articulata. In general, aceste cultivatoare se prevad si cu doua roti de sprijin, care servesc pentru reglarea adancimii de lucru. Cultivatoarele pentru afanare adanca se construiesc frecvent cu latimi de lucru de 2-3,5 m.

148

Fig. 37. Cultivatoare pentru prasit – scheme Fig. .38. Cultivatoare pentru afanare adanca – scheme

Constructia organelor componente ale cultivatoarelor Cultivatoarele, in functie de destinatie, se prevad in general, cu urmatoarele organe de lucru: organe de extirpare, organe de afanare, organe de bilonare si de deschis rigole pentru irigatie (brazde de udare) si organe de incorporare a ingrasamintelor minerale in timpul vegetatiei. Organele de extirpare efectueaza extirparea buruienilor si afanarea solului. Ele au forma de sageti cu aripi egale, sageti unilaterale sau discuri cu colti. Sagetile cu aripi egale (fig. 39) pot fi plane sau universale. Parametrii sagetilor sunt: b =1 50 - 260 mm, ά=7 - 10°, β=12 - 18° si 2γ=60 - 80°. Aceste sageti lucreaza la adancimi de 4 8 cm. Datorita faptului ca unghiurile ά si βau valori relativ mici, efectul de maruntire a solului este relativ redus.

Fig. 39. Sageata cu aripi egale - Organ de extirpare

Parametrii sagetilor universale sunt: b = 195 - 385 mm, ά = 15 - 18°, β = 25 - 30° si 2γ=60 - 80°. Aceste sageti lucreaza la adancimi de 6 - 18 cm, asigurand un efect de maruntire si afanare a solului mai pronuntat decat in cazul sagetilor plate. Procesul de lucru al sagetilor se caracterizeaza prin taierea solului in plan orizontal, la adancimea a si pe latimea b, cu taierea concomitenta a buruienilor si afanarea si maruntirea solului. Prin deplasarea sagetii rezulta un strat afanat de sectiune aproximativ trapezoidala. Discuri cu colti - aceste organe (fig. 40) se folosesc la unele cultivatoare ca organe de extirpare (montate in baterii) pentru prelucrarea zonelor de protectie. Discurile au diametrul de 350-380 mm si se dispun la distanta de 80-85 mm. Bateriile se dispun pe cadrul cultivatorului sub un unghi de 15-20°. Prin rularea discurilor, datorita patrunderii coltilor in sol pe adancimea de 3-6 cm se obtine distrugerea buruienilor (in prima faza de vegetatie), prin dislocarea acestora. Organele de afanare sunt folosite in principal pentru afanarea solului la adancimea a = 18-25 cm, in cazul cultivatoarelor pentru prelucrare totala, si la adancimea a = 18-25 cm, in cazul cultivatoarelor pentru afanare adanca. Ele pot fi sub forma de dalti (fig. 41 a), gheare (fig. 41 b), sageti cu aripi egale si sageti inguste (fig. 41 c).

149

Fig. 40. Disc cu colti

Fig. 41. Organe de afanare a - dalti; b - gheare; c - sageti inguste

Daltile (fig. 41 a) sunt organe de lucru care au latimea de lucru b = 20 mm, unghiul a = 40°, inaltimea fiind H = 350-450 mm. Procesul de lucru al daltilor este un proces de despicare a solului, realizandu-se astfel afanarea. Organele de bilonare si de deschis rigole sunt folosite pentru executarea biloanelor la unele plante (musuroaie) si deschiderea rigolelor temporare de irigatie. Cele mai raspandite organe de bilonare sunt de tip rarita. Rarita (fig. 42 a) este formata din doua suprafete de lucru reunite, montate pe un suport (barsa). In partea anterioara este prevazut un varf cu lat.imea de 45 - 50 mm. Principalii parametri ai raritelor sunt: b = 130 - 150 mm, in cazul cand se folosesc pentru bilonare, si b = 200-230 mm cand se folosesc pentru deschiderea rigolelor; ά = 15 - 35°; 2γ = 50 - 70°; 2γ = 65 90°. Adancimea de lucru a raritelor este de 10 - 16 cm.

Fig. 42. Organ de bilonare (a) si brazdare de incorporat ingrasaminte (b) La unele rarite, pentru taierea buruienilor si afanarea partii inferioare a rigolei se prevad sageti cu aripi egale. Bilonarea culturilor agricole se poate efectua si cu organe de forma unor coroane, cu rasturnarea pe dreapta sau pe stanga, ce lucreaza de o parte si de alta a randului de plante sau cu organe sub forma de discuri. Organele de incorporat ingrasaminte, denumite brazdare de incorporat ingrasaminte, realizeaza deschiderea unei rigole in sol si introducerea ingrasamantului (solid sau lichid) la o adancime de 8 - 15 cm intre randurile de plante prasitoare. Brazdarul de incorporat ingrasaminte este format dintr-o dalta (fig. 42 b) de care sunt fixate un tub sau o teava, pentru conducerea ingrasamantului solid (sau lichid).

3.10. Masini de recoltat 3.10.1. Combine de recoltat cereale

150

Recoltarea cerealelor paioase consta in executarea urmatoarelor operatii: seceratul plantelor, treieratul plantelor idesprinderea semintelor din spice si separarea acestora de partile paioase) si colectarea semintelor (si eventual a partilor paioase). Combinele de recoltat cereale paioase sunt folosite atat pentru recoltarea plantelor direct din lan, cat si pentru recoltarea divizata. In cazul recoltarii divizate, plantele sunt initial secerate cu vindrovere si lasate in brazde, combina (prevazuta cu ridicator de plante) efectuand ridicarea plantelor si treieratul acestora. De asemenea, combinele pot fi folosite si pentru treieratul la stationar al plantelor. Treptat, domeniul de utilizare a combinelor de recoltat cereale paioase a fost extins, acestea prevazandu-se cu diferite echipamente ce permit utilizarea lor si la recoltarea altor culturi. Astfel, combinele de recoltat cereale paioase se pot adapta pentru recoltarea porumbului, florii-soarelui, mazarii, soiei, semincerilor de ierburi etc. In acest scop, combinele sunt prevazute cu echipamente si dispozitive corespunzatoare (de recoltat porumb, de recoltat floarea-soarelui etc.), modificandu-se totodata, in functie de cultura, componenta organelor de lucru si sistemul de functionare a combinelor. Combinele de recoltat cereale paioase difera intre ele prin modul de actionare de la sursa de energie, fluxul tehnologic, latimea de lucru, constructia organelor de lucru etc. Ele pot fi clasificate atat dupa modul de cuplare la sursa de energie, cat si dupa fluxul tehnologic de lucru care indica si forma generala a masinii. Dupa modul de cuplare la sursa de energie, combinele de recoltat cereale paioase pot fi tractate si autopropulsate. Combinele tractate se cupleaza de tractoare, actionarea organelor de lucru ale acestora facandu-se de la priza de putere a tractorului. Combinele autopropulsate sunt prevazute cu motoare proprii, de la care se face actionarea organelor de lucru si a transmisiei la organelor de rulare. Combinele autopropulsate, comparativ cu cele tractate, prezinta urmatoarele avantaje: au manevrabilitate mai ridicata si, datorita dispunerii frontale a seceratorii, pot intra direct in lan, fara a necesita crearea de drumuri de acces. Datorita avantajelor pe care le prezinta, precum si extinderii utilizarii acestora la recoltarea altor culturi, in prezent combinele autopropulsate au capatat cea mai mare raspandire. Dupa fluxul tehnologic de lucru, combinele pot fi: cu flux direct si cu flux indirect. Combinele cu flux direct pot fi cu flux longitudinal (fig. 43 a), cu sau fara ingustarea circuitului, sau cu flux transversal, deplasarea circuitul) materialului introdus in masina facanduse fara ca aceasta sa-si modifice directia. Acest grup de combine a capatat denumirea de combine in forma de L. Ele au latime relativ mica (1,5-2 m), fiind de obicei tractate. La combinele cu flux indirect, deplasarea materialului introdus in masina se face prin modificarea directiei acestuia. Aceste combine pot fi in forma de L sau in forma de T. La combinele in forma de L, dupa taierea plantelor, acestea sunt deplasate transversal cu ajutorul transportoarelor seceratorii, modificarea directiei de deplasare a materialului facandu-se inainte de intrarea acestuia in aparatul de treier sau dupa iesirea acestuia din aparatul de treier (fig. 43 b); in batoza combinei deplasarea materialului se face longitudinal. Combinele in forma de L sunt tractate. Combinele in forma de T (fig. 43 c) sunt caracterizate prin dispunerea frontala a seceratorii. La aceste combine deplasarea materialului in seceratoare se face atat transversal (in ambele sensuri, facandu-se si ingustarea circuitului, cat si longitudinal; in batoza combinei deplasarea materialului se face longitudinal. Combinele autopropulsate au urmatoarele parti componente: - heder, - batoza, - instalatie hidraulica, - propulsie. Hederul se compune din platforma, aparat de taiere, rabator, cilindru elicoidal de transport, transportor central.

151

Batoza se compune din batator, contrabatator, post batator, scuturatori, plan inclinat, casa sitelor (sita Petersen, sita de cultura), melc retur, melc boabe, transportor retur, transportor boabe, buncar, descarcare buncar. Pentru recoltarea diverselor culturi combinele sunt prevazute cu echipamente specifice: - echipament pentru recoltat floarea soarelui, - echipament pentru recoltat rapita, - echipament pentru recoltat porumb, - ridicator de plante.

Fig. 43. Scheme de fluxuri tehnologice ale combinelor

Combinele cu flux indirect sunt caracterizate, in general, prin latimi de lucru mari: 2,5 — 3,5 m pentru cele in forma de L si 4-8 m pentru cele in forma de T. In prezent, cea mai mare raspandire o au combinele in forma de T, celelalte tipuri avand raspandire restransa.

Fig. 1X.1 — Combina autopropulsata de cereale Gloria C-12 : 1 — aparat de taiere ; 2 — rabator ; 3 — transportor eu melc : i — transportor central ; S — eontrabatator ; 6 — batator ; 7 — uniiormizator ; S — buncar de boabe ; 9 — motor ; 10 — grohaitor ; 11 — plan inclinat ; 12 — ventilator ; 13 — scuturator ; 14 — slta superioara : 15 — sita inferioara

Coinbina autopropulsata Gloria O12 (fig. IX.1) este destinata recoltarii din lan a cerealelor paioase, leguminoaselor, semincerilor si a altor plante. Pentru recoltarea porumbului, florii-soarelui, soiei si orezului. Combina se echipeaza cu dispozitive speciale, iar pentru adunarea si treieratul din brazda, cu ridicator de brazda. Combina este prevazuta cu urmatoarele echipamente ; — echipament pentru recoltarea porumbului ; — echipament pentru recoltarea florii-soarelui ; — echipament pentru recoltarea orezului ; — adunator-ridicator de brazda, care se monteaza pe platforma de taiere ; — echipament pentru tocat si incarcat tulpini ; — echipament pentru seminceri.

152

Combina C-12 este echipata cu motor de 77,2 kW care asigura functionarea in toate conditiile de lucru. Organele de lucru ale combinei sunt prezentate in figurile IX.2—IX.9. Partea motrica a combinei, prezentata in figura 'IX.10 este alcatuita din : cutia de viteze, diferentialul cu semiaxele planetare si doua roti motoare cu pneuri. Intre motor si ambreiaj este amplasat variatorul de viteze cu ajutorul caruia se poate varia viteza de inaintare continua intre treptele cutiei de viteze. Combina este echipata cu o instalatie hidraulica (fig. IX.11) alcatuita din doua pompe, rezervor de ulei, distribuitor, conducte de ulei si cilindri hidraulici. Cu ajutorul acestei instalatii se realizeaza ridicarea si coborirea platformei de taiere, ridicarea si coborirea rabatorului precum si deplasarea lui pe suportii de sustinere si reglare a variatorului de viteza. Una din pompe cu conducte respective si cilindrul hidraulic de pe bara directiei alcatuiesc servomecanismul directiei. Combina este echipata cu o instalatie electrica cu care se asigura pornirea motorului, iluminatul si semnalizarea, precum si functionarea aparatelor de bord. Tot pe platforma se afla montata cabina climatizata.

Fig. IX.5 — Aparatul de treier : 1 — maneta de reglare a contrabatatorului ; 2 — batator ; 3 — uniformizator ; 4 — surub de reglaj ; 5 — contrabatator ; 6 — Plan inclinat ; 7 — prag ; 8 — tija de sustinere ; 9 — jgheab.

Fig. IX.3 — Transportorul central, 1 — surub de reglaj

Fig. 1X.7 — Curatirea 1 1 — sita cu lamele ; 2 — prelungitor sita ; 3 — sita inferioara ; 4 — melc retur spice ; S — melc-boabe ; 6, 7 — deflectoare.

153

Fig. IX.10 — Partea motrica a combinei C-12 : 1 — levier comanda ; 2 — furca ; .5 — axe ; 4 — reductor lateral ; 5 — cardan ; 6 — frina : 7 — diferential ; 8 — cutie de viteze ; 9 — ambreiaj ; 10 — priza de forta ; 11 — cilindru do actionare varialor ; 12 — varlator tractiune.

Fig. 1X.11 — Instalatia hidraulica a combinei C-12 : 1— rezervor; 2 — pompe; 3 — distribuitor; 4 — cilindrul servomecanismului de dlrecti; 5 — maneta pentru comanda a rabatorului; 6 — maneta pentru comanda platformei; 7 — supapa distribuitor ; 8— racord; 9 — cilindru hidraulic pentru variatorul de viteza; 10 — cilindru hidraulie pentru comanda platformei; 11 — cilindru hidraulic pentru reglarea pozitiei rabatorului; 12 — cilindrul hidraulic pentru ridicarea rabatorului.

3.10.2. Masini de recoltat porumb Recoltarea porumbului se poate face dupa tehnologii diferite, produsul final obtinut putand fi sub forma de stiuleti (depanusati sau nedepanusati) sau sub forma de boabe. Recoltarea porumbului sub forma de stiuleti se poate face prin detasarea stiuletilor de pe tulpini, fara ca acestea sa fie recoltate, sau prin detasarea stiuletilor de pe tulpini, dupa ce acestea au fost in prealabil recoltate (taiate) si introduse in aparatele de detasare. Stiuletii detasati (nedepanusati sau depanusati) sunt transportati direct intr-o remorca. In primul caz, tulpinile de porumb raman pe camp rupte, iar in al doilea caz, cand sunt recoltate, sunt in general tocate si transportate intr-o alta remorca. Recoltarea porumbului sub forma de boabe se poate face folosind masini care efectueaza detasarea stiuletilor de pe tulpini si treierarea stiuletilor - cazul culegatoarelor de stiuleti prevazute cu batoze sau cazul echipamentelor de recoltat stiuleti montate pe combine de recoltat cereale sau masini care efectueaza taierea tulpinilor de porumb si treierarea stiuletilor - cazul combinelor de recoltat cereale paioase prevazute cu echipamente pentru recoltarea integrala a porumbului. In ambele cazuri, boabele rezultate sunt separate de tulpini, stiuleti, frunze etc., fiind colectate in colectoare (buncare), iar tulpinile raman pe sol. In functie de operatiile tehnologice pe care le executa, masinile de recoltat porumb pot fi: - culegatoare de stiuleti, care efectueaza numai recoltarea stiuletilor, tulpinile ramanand nedesprinse de sol, frante; culegatoarele de stiuleti, in functie de constructia acestora, efectueaza depanusarea sau treieratul stiuletilor;

154

- combine de recoltat porumb care efectueaza recoltarea stiuletilor (cu sau fara depanusarea acestora) si tocatul tulpinilor; - echipamente de recoltat porumb, ce se adapteaza pe combinele de recoltat cereale paioase; aceste echipamente se monteaza in locul seceratorii combinei si al unor organe ale batozei combinei, ele efectuand fie recoltatul stiuletilor (cu depanusarea sau treieratul acestora), caz in care tulpinile raman nedesprinse de sol, fie recoltatul tulpinilor impreuna cu stiuletii; in ultimul caz, tulpinile impreuna cu stiuletii sunt introduse in batoza combinei (adaptata corespunzator), semintele rezultate fiind colectate in buncar, iar tulpinile sunt lasate pe sol in brazda (urmand a fi balotate) ori sunt tocate si colectate sau imprastiate pe suprafata solului. In afara de masinile propriu-zise de recoltat porumb, care sunt masini mobile (tractate, purtate sau autodeplasabile), pentru depanusarea si treieratul stiuletilor exista si urmatoarele masini stationare: - masini de depanusat stiuleti, denumite depanusatoare; - masini de treierat stiuleti, denumite batoze de porumb. Componenta masinilor de recoltat porumb. Scheme de masini si echipamente de recoltat porumb In functie de operatiile pe care le executa, masinile functioneaza dupa diverse scheme tehnologice. Ele au unele particularitati comune si organe de lucru asemanatoare. Culegatoarea de stiuleti - in figura 44 se prezinta schema functionala a unui culegator de stiuleti, prevazut cu aparat de depanusare. Culegatoarele de stiuleti pot fi cu 1 - 4 sectii de recoltare (corespunzatoare numarului de randuri recoltate la o trecere), fiecare sectie fiind formata din separatoare de lan, lanturi de alimentare si aparat de detasare.

Fig. 44. Culegator de stiuleti – schema

In procesul de lucru, plantele dirijate de separatoarele de lan 1 sunt preluate de lanjurile de alimentare 2 care le dirijeaza in spatiul dintre valturile de detasare 3, unde se realizeaza detasarea stiuletilor. in continuare, stiuletii detasati cad pe transportorul 4, fiind transportati la aparatul de depanusare, format din valturile de depanusare 5 si transportorul cu palete elastice 6. Valturile de depanusare desprind panusii care cad pe transportorul de panusi 7, iar stiuletii depanusati sunt descarcati in melcul 8 care ii transmite la elevatorul 9. Panusii sunt evacuati de transportorul 7 si cad pe sol. Semintele, eventual desprinse de pe stiuleti in timpul depanusarii, sunt recuperate din panusi, fiind curatate de curentul de aer debitat de ventilatorul 10 si apoi sunt dirijate la melcul 8. Stiuletii depanusati sunt descarcati de elevatorul 9 intr-o remorca, tractata in spatele masinii. Unele masini de acest tip se prevad cu aparate de treierat stiuleti, semintele rezultate fiind colectate intr-un colector (buncar). Tulpinile de porumb, in cazul folosirii culegatoarelor de stiuleti raman nedesprinse de sol (fiind frante, rupte), recoltarea acestora in vederea eliberarii terenului necesitand folosirea altor masini.

155

Combine de recoltat porumb - efectueaza operatiile de taiere a tulpinilor, detasarea stiuletilor si tocarea tulpinilor, stiuletii (depanusati sau nedepanusati) fiind colectati intr-un colector sau intr-o remorca, iar tocatura rezultata este colectata intr-o alta remorca. Ca urmare, prin folosirea combinelor se realizeaza eliberarea completa a terenului. In figura 45 este ilustrata schema unei combine de recoltat porumb, fara depanusarea stiuletilor. Tulpinile de porumb dirijate de separatoarele de lan 1 sunt antrenate de lanturile de alimentare 2 si dupa ce sunt taiate de aparatele de taiere rotative 3, sunt preluate de lanturile transportoare de plante 4, care le introduc in spatiul dintre valturile de detasare 5. Concomitent cu detasarea stiuletilor se face si tocarea tulpinilor cu aparatul de tocare 6. Stiuletii detasati cad pe transportorul de stiuleti 7, fiind evacuati intr-o remorca. Tocatura rezultata este aruncata de aparatul de tocare intr-o alta remorca prin tubulatura 8. Pentru usurarea evacuarii tocaturii, deasupra peretelui inferior al acesteia este creat un curent de aer de rotorul cu palete 9.

Fig. 45. Combina de recoltat porumb – schema

Unele combine de recoltat porumb sunt prevazute si cu aparate de depanusat, caz in care stiuletii detasati sunt dirijati spre aceste aparate §i apoi spre transportorul de stiuleti.

3.10.3. Masini de recoltat plante furajere Cositorile sunt folosite pentru recoltarea prin taiere (cosire) a plantelor furajere (trifoi, lucerna, ierburi de pe pajisti naturale, etc.). Concomitent cu operatia de taiere (cosire) a plantelor, cositorile efectueaza asezarea plantelor in brazda continua. Cositorile difera intre ele dupa tipul aparatului de taiere, latimea de lucru si modul de cuplare la sursa de energie. Dupa tipul aparatului de taiere, cositorile se pot grupa in: - cositori cu aparate de taiere cu miscare rectilinie alternativa a cutitelor; - cositori cu aparate de taiere rotativa. Cositorile cu aparate de taiere cu miscare rectilinie alternativa a cutitelor pot fi cu un cutit sau cu doua cutite. Cositorile pot fi tractate, purtate si autopropulsate. In prezent, cea mai mare raspandire au capatat-o cositorile purtate prevazute cu aparate de taiere cu un cutit cu miscare rectilinie alternativa. Cositorile purtate se construiesc frecvent cu latimi de lucru de 1,5-2,1 m. Aceste cositori se monteaza lateral in spatele tractorului sau lateral intre rotile din fata si din spate. Pentru cosirea plantelor pe terenuri in panta sau pe parcele mici, in prezent, se utilizeaza cositori autopropulsate, denumite motocositori. Motocositorile se construiesc cu lajimi de lucru de 1-1,5m, fiind montate pe tractoare monoax, cu puteri de pana la 5 kW sau pe sasiuri autodeplasabile, destinate in special acestui scop. Cositorile realizeaza brazde continue cu latimea b=(0,7-0,8) Be, Bc fiind latimea de lucru a cositorii. Componenta cositorilor

156

Cositoarea este formata dintr-un cadru pe care se monteaza aparatul de taiere si mecanismele de actionare, ridicare si reglare. In cazul cositorilor prevazute cu aparate de taiere cu cutit cu miscare rectilinie alternativa, aparatul de taiere este montat articulat de cadrul masinii, fiind sprijinit in lucru pe patine. In cazul cositorilor prevazute cu aparate de taiere rotative, rotoarele cu cutite sunt montate de o carcasa care reprezinta cadrul propriu-zis al masinii si in care se gaseste transmisia pentru actionarea acestora. Cadrul cositorilor purtate se monteaza direct pe sasiul tractorului - cazul cositorilor cu aparate de taiere cu miscare rectilinie alternativa a cutitului - sau se cupleaza de tractor, prin intermediul mecanismului de suspendare — cazul cositorilor cu aparate rotative. Aparatele de taiere folosite in constructia cositorilor pot fi: cu miscare rectilinie alternativa a cutitului (cu un singur cutit sau cu doua cutite) sau cu miscare de rotatie (aparate de taiere rotative). La majoritatea cositorilor de constructie actuala sunt folosite aparate de taiere cu miscare rectilinie alternativa, cu un singur cutit (de constructie clasica). In figura 46 se prezinta constructia unui aparat de taiere cu un cutit cu miscare rectilinie alternativa. Aparatul este format din bara-suport 1, pe care sunt montate degetele si cutitul. Barasuport a degetelor este realizata sub forma unei bare de egala rezistenta si este prevazuta cu doua patine 2 si 3. Fiecare patina este prevazuta cu cate o talpa pe care se sprijina pe sol in timpul lucrului, pozitia talpilor fiind reglabila.

Fig. 46. Aparat de taiere cu miscare rectilinie alternativa a actitului Montarea aparatelor de taiere pe cadrul-suport al acestuia se face articulat, in corpul patinei interioare fiind prevazute in acest scop bolturile 4 si 5. Aparatul de taiere este prevazut si cu scutul 6 si vergeaua 7 de ingustare a brazdei, respectiv de dirijare a plantelor spre aparat. Aparatele de taiere cu care se prevad cositorile sunt in majoritatea cazurilor de tip normal, unele cositori fiind prevazute cu aparate de taiere joasa sau mijlocie. Latimea de lucru a aparatelor de taiere la cositorile purtate este de 1,5-2,1 m. Actionarea aparatelor de taiere se face frecvent cu mecanisme biela-manivela sau cu mecanisme cu saiba oscilanta. MASINI PENTRU STRINS PAIE SI FIN (BALOTAT SI CAPITAT) Presa pentrn balotat paic si fin PPF (fig. IX.38) lucreaza in agregat cu tractoarele U-651, U-445, L-445 si U-445 DT. Ea executa stringerea din brazda, presarea si formarea baloturilor din fin sau paie, incarcarea lor direct in mijloacele de transport sau lasarea pe sol a balotilor in vederea definitivarii uscarii materialului balotat.

Fig. IX.38 — Presa pentru balotat paie si fin PPF : 1 — ridicator de brazda; 2 — alimentator; 3 — transportor-alimentator; 4 — protap reglabil; 5 — parghie de blocare a protapului; 6 — dispozitiv de blocare si deblocare: 7 — cablu de blocare a rotii din dreapta; 5 — volanta; 9 — innodator; 10 — transmisie cardanica; 11 — mecanism.

157

Pentru punerea la punct a presei se urmaresc doua obiective: 1) sincronizarea intre grupul de alimentare si piston, 2) sincronizarea itre piston ace si inodator.

Fig. 1X.44 Grup de alimentare : 1 — furca; 2 — gheara; 3 — suruburi de reglaj; 4 — roti; 5 — maneton, 6 — biela; 7 — articulatie.

Fig. IX.45 — Pozitia pistonului si a acelor pentru sincronizarea innodatorului cu pistonul: 1 — piston; 2 — ace.

Modulul IV. NORME DE IGIENA SI SECURITATEA MUNCII 4.1. Factorii de risc şi bolile profesionale la locul de muncă Factorii de risc identificati în activitatea lucrătorului în mecanică agricolă sunt:

I. Factori ai mijloacelor de productie e) Factori de risc mecanic o Prindere, antrenare de catre paletele ventilatorului sau de catre transmisiile cardanice, transmisii prin curele (in timpul interventiilor) cu care lucreaza. o Lovire, coliziune cu alte mijloace de transport auto in incinta sau pe drumul public. o Autodeclansarea miscarii prizei de putere in regim sincron.

158

Rasturnarea utilajului la pierderea aderentei sau deplasarea in sole cu gauri de hidranti nemarcate. o Rostogoliri de piese, materiale de forma cilindrica sau a rotilor. o Rasturnare de piese neasigurate impotriva deplasarilor necontrolate o Cadere libera de piese, scule (de pe bancuri, din dispozitive, din bene etc.) o Scurgere libera de apa, ulei, carburant – in special la lucrul sub mijlocul de transport o Proiectare de aschii de la polizor si masina de gaurit sau la lucrul cu dalta, material abraziv la operatiile de prelucrare prin aschiere, la spargerea accidentala a (pietrei abrazive) de la masina de polizat fixa. o Jet de ulei (p>100 bar.) la fisurarea accidentala a instalatiei hidraulice o Taiere, intepare la contactul cu suprafete periculoase. o Recipiente sub presiune (butelia de aer, cilindrii remorcilor). o Vibratii excesive ale utilajelor la deplasarea pe teren denivelat (lipsa suspensie). b) Factori de risc termic o Arsura termica provocata de contactul epidermei cu stropi, scântei, zgura, suprafete cu temperatura ridicata (cordoane de sudura, piese recent sudate etc.) o Temperatura coborâta a pieselor cu care vine in contact la lucrul in aer liber in anotimpul rece. o Flacari, flame – arsura termica, arc electric. c) Factori de risc electric o Electrocutare prin atingere indirecta la operatiile de reparatii (de la dispozitivele actionate electric). d) Factori de risc chimic o Lucrul cu substante inflamabile - carburanti (motorina), uleiuri, unsori. o

II. Factori ai mediului de muncă a)

Factori de risc fizic Temperatura ridicata a aerului in anotimpul calduros. Temperatura scazuta a aerului in anotimpul rece. Curenti de aer - neetansare cabina (U 650). Zgomot constant cu unele depasiri de scurta durata a valorii de 87 dB(A). Pulberi pneumoconiogene (praf) la deplasarea pe drum, la basculare etc. b) Factori de risc chimic o Degajarea de gaze, vapori toxici rezultati in urma folosirii produselor fitosanitare. o Gaze, vapori toxici specifici desfasurarii procesului de sudare etc. c) Factori de risc biologic o Microorganisme in suspensie in aer, de la produsele de natura vegetala ce se manipuleaza. o Prezenta animalelor si insectelor periculoase: sobolani, câini, viespi o o o o o

III. Factori ai sarcinii de muncă a) Solicitare fizica o Efort dinamic la manevrarea volanului (servodirectie ineficienta – U 650) si efort static cauzat de lipsa suspensiei. b) Solicitare psihica o Atentie solicitata la maximum pentru conducerea pe drumul public sau de acces, cu viteza redusa si in regim de stres (zgomot, vibratii etc.).

IV. Factori ce tin de lucrător a) Actiuni gresite o Executarea de manevre periculoase: fara vizibilitate, cu viteza neadaptata lucrarii, la deplasarea in panta sau pe curba de nivel, la viraje cu atelaj de cuplu de remorci o Parasirea masinilor in timpul functionarii

159

Efectuarea de operatii de remediere a instalatiilor electrice ale masinilor-unelte Stationari pe directia de degajare a scânteilor Pozitionari incorecte fata de obloanele remorcilor la deschidere. Folosirea de scule cu defectiuni (chei detalonate, ciocan neimpanat) Fixarea unor piese, subansamble fara respectarea prevederilor tehnologice Executarea de asamblari fara respectarea momentelor prescrise de strângere sau fara utilizarea tuturor elementelor de asamblare o Pornirea echipamentelor tehnice (polizor, masina de gaurit) fara inspectarea prealabila a conditiilor de securitate o Adoptarea unor solutii tehnice neautorizate de suspendare o Neutilizarea dispozitivului de protectie la operatia de umflare a pneurilor o Fixarea cu mijloace improvizate a obloanelor sau neasigurarea acestora. o Formarea atelajelor fara folosirea cuplelor, a instalatiei de frânare, instalatiei de semnalizare si a cablurilor de siguranta. o Pornirea tractorului in panta. o Depasirea sarcinii maxime admisibile si neasigurarea incarcaturii. o Nerespectarea semnificatiei indicatoarelor de pe drumurile publice. o Deplasari, stationari in zone periculoase: pe caile de acces ale mijloacelor auto si CF, sub benele remorcilor neasigurate (la reparatii sau interventii), sub sarcina mijloacelor de ridicat o Cadere la acelasi nivel prin alunecare, dezechilibrare, impiedicare. o Cadere de la inaltime – de pe utilaj sau remorci b) Omisiuni o Omiterea asigurarii tractorului si a remorcilor impotriva deplasarilor necontrolate la stationare si/sau la interventie. o Omiterea asigurarii benelor, remorcilor la interventiile la instalatia hidraulica. o Omiterea unor operatii care sa-i asigure propria securitate o Neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare. o o o o o o

4.2.

Normele de securitate şi sănătate la locul de muncă

4.2.1. Fisa de masuri propuse pentru postul de lucru Nr. Crt.

1.

FACTOR DE RISC

Vibratii excesive ale utilajelor la deplasarea pe teren denivelat (lipsa suspensie).

MASURI PROPUSE Masuri tehnice - Pentru vibratiile cu actiune generala, transmise intregului corp, masurile de diminuare a vibratiilor se aplica pe caile de transmisie a vibratiilor (scaune speciale, platforme vibroizolante, mijloace individuale de protectie etc.). Masuri organizatorice supravegherea medicala si inregistrarea simptomelor posibile ale bolii de vibratii;

160

2.

Pulberi pneumoconiogene (praf) la deplasarea pe drum, la basculare etc.

Executarea de manevre periculoase: fara vizibilitate, cu viteza 3. neadaptata lucrarii, la deplasarea in panta sau pe curba de nivel, la viraje cu atelaj de cuplu de remorci

4. Omiterea unor operatii care sa-i asigure propria securitate

5. Neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare.

Masuri organizatorice - Examinarea medicala a muncitorilor potrivit prevederilor legale; - Efectuarea de masuratori periodice a noxelor din mediul de munca; - Utilizarea EIP pentru combaterea actiunii pulberilor pneumoconiogene asupra organismului (masti contra prafului, ochelari de protectie etc.); - Controlul periodic efectuat de conducatorii proceselor de munca vizând dotarea si utilizarea de catre angajati a echipamentelor de protectie; - Instruirea angajatilor cu privire la riscurile de imbolnavire profesionala din caza pulberilor pneumoconiogene, metode de combatere sau diminuare a acestor riscuri si accentuarea importantei utilizarii EIP si a celorlalte mijloace de protectie din dotare. Masuri organizatorice: - respectarea prevederilor instructiunilor de lucru - deplasarea cu viteza redusa, prevazuta in instructiuni proprii specifice pentru evitarea oricaror pericole legate de calitatea drumului Masuri organizatorice: - instruirea lucratorilor - verificarea mai riguroasa a modului in care se respecta restrictiile de securitate si disciplina tehnologica Masuri tehnice - achizitionarea E.I.P. corespunzator activitatii ce urmeaza a fi desfasurata potrivit reglementarilor in vigoare. Masuri organizatorice - dotarea angajatilor cu E.I.P. corespunzator activitatii ce urmeaza a fi desfasurata. - Instruirea lucratorilor privind consecintele nerespectarii restrictiilor de securitate – neutilizarea sau utilizarea incompleta a mijloacelor de protectie etc. - verificarea prin control permanent, din partea sefului formatiei, si/sau prin sondaj, din partea sefilor ierarhic superiori

4.2.2. Norme specifice de bază privind securitatea si sănătatea muncii în activitatea Lucrătorului în mecanică agricolă

161

1.

Se interzice conducerea tractoarelor, masinilor agricole si a altor utilaje agricole de catre persoane aflate in stare de oboseala sau sub influenta alcoolului.

2.

Elevii si tinerii sub varsta de 18 ani pot fi incadrati la executarea lucrarilor agricole mecanizate, numai in timpul zilei si cu respectarea prevederilor din codul muncii.

3.

Este interzis elevilor si tinerilor sub 18 ani de a conduce utilaje agricole (tractoare, combine autopropulsate etc.).

4.

La executarea lucrarilor agricole mecanizate de catre conducatorii de tractoare si masini agricole cu vechimea in munca sub un an, se va avea in vedere ca acestia sa execute lucrarile mai usoare, ferite de pericol, pe terenuri plane si sub supravegherea permanenta a unui salariat cu experienta in domeniu.

5.

Inainte de punerea motorului in functiune, mai ales cu ajutorul manivelei, se asigura ca schimbatorul de viteze sa fie la punctul mort.

6.

Pentru remorcare se vor folosi bare rigide din teava. La remorcile pe doua roti, ochiul de remorcare va fi plasat pe cat de jos posibil, sub puntea din spate, pentru evitarea cabrarii.

7.

Atunci cand tractorul trage o sarcina grea sau se afla inaintea urcarii unei pante, ambreierea se va face cu precautie, fara socuri, pentru prevenirea cabrarii.

8.

Conducatorul tractorului va conduce cu atentie, pentru a evita pericolele ce se pot ivi in drumul de parcurs, cum ar fi: gropi, pante sau rampe, margini instabile de drum, pereti de transee, sleauri si toate obstacolele care pot determina tractorul sa se rastoarne.

9.

Pentru evitarea accidentelor, conducatorul tractorului se va deplasa cu viteza corespunzatoare starii drumului si a terenului in care executa lucrarea agricola. Aceasta regula se impune in special in cazul terenului accidentat sau in apropierea santurilor.

10.

Inainte de a vira sau a frana, totdeauna se va reduce viteza de inaintare.

11.

In timpul executarii lucrarilor agricole, se vor executa intoarceri suficient de largi si niciodata mai mici de 8 m pentru agregate cu masini purtate si 10 m pentru cele tractate.

12.

Este obligatorie folosirea vitezei I inainte de a incepe coborarea sau urcarea unei pante ori a unui taluz foarte inclinat, mai ales daca tractorul trage o sarcina grea.

13.

Este obligatoriu sa se foloseasca calea de rulare cea mai larga cu putinta, mai ales cand conditiile sunt periculoase, cum este cazul pantelor accidentate, al declivitatilor pronuntate sau atunci cand tractorul este mult prea incarcat.

14.

Este interzisa plasarea de scanduri sau materiale similare in fata rotilor din spate, pentru a degaja tractorul impotmolit.

162

15.

Înainte de a se incepe lucrul se verifica franele pentru ca acestea sa fie bine reglate.

16.

Nu este permisa urcarea pe bara sau triunghiul de remorcare, ori pe utilajul tractat atunci cand tractorul se deplaseaza.

17.

Se interzice urcarea pe tractor a persoanelor in vederea transportarii lor, indiferent de distanta. Aceasta se va permite in situatiile cand tractorul are locuri amenajate special din constructie.

18.

Nu puneti tractorul in functiune si nu lucrati daca priza de putere si transmisia cardanica nu sunt in intregime protejate cu aparatori de protectie atestate de un institut de specialitate.

19.

Se interzice coborarea sau urcarea pe tractorul in mers.

20.

Nu intrati intre tractor si masina agricola decat dupa oprirea motorului si decuplarea prizei de putere.

21.

Nu se va indeparta busonul radiatorului atunci cand motorul termic este fierbinte. Asteptati ca motorul sa se raceasca, slabiti busonul lent la prima crestatura pentru a permite evacuarea presiunii si numai dupa aceea scoateti busonul.

22.

Zilnic se va executa intretinerea tehnica a tractorului. Se vor executa, de asemenea, intretinerile tehnice periodice. Se vor verifica functionarea normala a motorului, a aparaturii de bord si a instalatiei electrice, comenzile si etanseitatea sistemelor de alimentare, racire, ungere si instalatia hidraulica.

23.

Nu faceti plinul langa cladiri sau in timp ce motorul este in functiune sau inca este cald. Evitati varsarea carburantului pe tractor, iar daca aceasta s-a produs totusi, stergeti carburantul si asteptati sa se evaporeze inainte de a porni motorul.

24.

Utilizarea dispozitivului (omologat) de captare a scanteilor la teava de esapament este obligatorie; acesta trebuie sa fie sigur, iar starea lui tehnica se va controla la intervale regulate.

25.

Nu lasati copiii sa se apropie de tractor.

26.

Impotriva particulelor de praf, noroi, pietre ce pot sa sara in timpul deplasarii, tractoarele pe roti vor fi prevazute cu aparatori la rotile din fata si aparatori suplimentare la rotile din spate.

27.

In scopul evitarii accidentelor datorate desprinderii in timpul mersului a masinilor agricole tractate sau purtate si a remorcilor, se vor asigura urmatoarele masuri de siguranta: a - intinzatorii laterali vor fi montati pe tirantii laterali; b - rigidizarea sistemului de cuplare in timpul transportului masinilor agricole (impiedicarea pendularii laterale a masinilor in timpul transportului); c - protectie impotriva desprinderii sau caderii pe sol a masinilor agricole cuplate la tractor (mecanism de suspendare in trei puncte); d - bara de remorcare si cupla de remorcare; e - bolturi autoblocante si valva de siguranta a instalatiei hidraulice pentru pierderi de presiune hidraulica in instalatie;

163

f - echiparea tractorului cu priza electrica si priza hidraulica pentru posibilitatea franarii remorcilor cuplate la tractor. 28. Ridicarea si coborarea masinii agricole suspendate se fac dupa ce s-a verificat ca nu exista nici un pericol ca cineva sa fie lovit. 29. Înainte de inceperea lucrului cu masini suspendate, trebuie verificat ca tirantul central al mecanismului de suspendare sa nu fie deteriorat (sa nu aiba crapaturi, incovoieri etc.). Ruperea tirantului central in timpul lucrului poate provoca aruncarea masinii agricole peste conducatorul tractorului. 30. Toate operatiile legate de intretinerile tehnice, de inlaturare a deranjamentelor, curatarea de noroi a motorului si a tractorului, precum si pregatirea tractorului pentru lucrul cu priza de putere, se executa numai cu motorul oprit. 31. Se interzice intrarea sub tractor pentru examinarea lui inainte de a opri motorul si de a bloca franele la pozitia franat. 32. Inainte de a cobori de pe tractor, conducatorul va opri motorul, va frana si va introduce parghia schimbatorului de viteze intr-o treapta inferioara de viteza sau mers inapoi. Daca tractorul urmeaza sa fie oprit timp mai indelungat, masina agricola nu trebuie lasata in pozitie suspendata. Se interzice urcarea pe masina remorcata daca aceasta nu este prevazuta cu un loc special construit pentru lucratorul de deservire. 33. Daca se fac deplasari la distanta, indiferent daca masina agricola suspendata are sau nu scaun pentru lucratorul de deservire, urcarea lui pe masina este interzisa. 34. Inainte de efectuarea manevrei de intoarcere a tractorului, trebuie verificat ca nimeni sa nu se afle in raza de actiune a masinii agricole suspendate. 35. La suspendarea masinii agricole de tractor se interzice intrarea in spatiul dintre tirantii laterali ai mecanismului de suspendare. 36. Cuplarea si introducerea bolturilor de cuplare si a bolturilor autoblocante se vor face numai prin partile laterale. 37. Se interzice intrarea sub utilajele agricole in timpul reglarii mecanismului de suspendare si al curatirii organelor de lucru. 38. Pentru a nu distruge aparatoarea de protectie a transmisiei cardanice, inainte de efectuarea virajelor cu raza mica, decuplati priza de putere in mod obligatoriu. 39. Nu folositi curele uzate; ele se pot rupe in timpul lucrului si pot provoca accidente. 40. Fixati bine cricul hidraulic (se va pune lemn uscat intre cric si tractor) in punctul de suspendare, pentru a se preveni alunecarea si provocarea unor accidente grave; dupa ridicarea tractorului introduceti suporti metalici rezistenti. 41. La tractorul articulat este interzis accesul intre cele doua cadre articulate ale sasiului, in timp ce motorul functioneaza. Avand in vedere dimensiunile si greutatea mare, circa 10 tone, se va stabili itinerariul de deplasare pe rute care permit accesul acestui tip de tractor. 42. La lucrarile cu tractorul pe terenurile in panta nu au voie sa lucreze decat conducatori cu experienta si vechime in munca. 43. Lucrarile agricole mecanizate pe terenurile in panta se vor efectua numai ziua si numai dupa ce s-a facut identificarea tarlalei si s-au marcat locurile periculoase. Inainte de inceperea lucrului se va verifica starea tehnica a tractorului si masinii agricole pentru ca aceasta sa fie corespunzatoare. Se interzice la lucrarile pe panta folosirea separata a pedalelor de frana care trebuie sa fie permanent cuplate. 44. Urcarea pe tractoarele echipate cu cadre de rezistenta si cabine se va face cu atentie, pentru a preintampina accidentarile prin alunecarea piciorului. Urcarea si coborarea se vor face cu atentie si numai pe partea laterala. 45. Daca, in timpul lucrului, apare pericolul de rasturnare a tractorului, este interzis a se sari afara din cabina, cadrul de rezistenta sau arcul rabatabil, in aceasta situatie, conducatorul tractorului trebuie sa se tina puternic de volan, sa se sprijine bine in scaun si in picioare, iar insotitorii se vor tine de manere. Respectarea cu strictete a acestor reguli evita accidentele.

164

46. La coborarea pe panta, este interzisa scoaterea tractorului din viteza, intrucat in acest caz tractorul capata o viteza mare si nu mai poate fi folosita frana de motor. 47. De regula, coborarea pantelor trebuie sa se faca cu aceeasi viteza cu care se urca panta. 48. La lucrarile cu masini purtate pe tractor se va da o atentie deosebita tirantilor laterali, care se vor fixa pentru a nu permite deplasarile laterale ale acestora. 49. Pentru executarea lucrarilor pe tarlalele situate in terenuri cu panta, se lasa intre marginea locului care prezinta pericol de accidentare, in zona necesara intoarcerii agregatului, o portiune denumita zona de protectie (I), pe care nu se va lucra. Aceasta va fi marcata cu placi de avertizare (A) vizibile de la distanta - ATENTIE! PERICOL DE RASTURNARE. Zona de intoarcere (II) este delimitata prin brazda de avertizare (III) si brazda de control (IV). Latimea zonei de intoarcere se va alege in functie de raza de intoarcere a agregatului . 50. Pe terenurile in panta nu se vor cupla rotile prin blocarea diferentialului, intrucat la intoarcerile de la capete virajul nu se poate face si, in acest caz, accidentul este inevitabil. 51. Conducerea tractorului pe drumuri in panta se va face cu multa prudenta si cu viteza adaptata in cazurile cand drumul este inmuiat dupa ploaie, pe inghet sau polei, pe portiunile cu iarba umeda, pe timp cu vizibilitate redusa etc., cand pericolul de derapare si rasturnare este cel mai mare.

4.2.3. Norme si tehnici specifice privind securitatea si sănătatea muncii pentru fiecare activitate de mecanizare agricolă

4.2.3.1.

Norme specifice de securitatea si sănătatea muncii la utilizarea tractorului Prin specificul său, lucrul cu tractorul prezintă pericolul de accidentare, cu urmări neplăcute, dacă nu se respectă normele de igienă şi protecţie a muncii. De aceea, pentru a preveni producerea de accidente, în exploatarea tractoarelor, este obligatorie respectarea următoarelor reguli principale : - conducerea tractoarelor trebuie să se încredinţeze numai persoanelor care au calificarea necesară şi anume: - de mecanic agricol pentru lucrul în cîmp ; - de rutierist, pentru circulaţia pe drumurile publice. - înainte de începerea lucrului trebuie să se verifice starea tehnică a tractorului şi a maşinii agricole şi să se înlăture toate defecţiunile. - în timpul lucrului, conducerea tractorului trebuie să se facă numai din poziţia de lucru normală pe scaun; sînt interzise coborîrea şi urcarea pe tractor din mers, urcarea pe maşinile agricole, reglarea tractorului sau a maşinii agricole din mers etc. Cerinţele de exploatare impun ca, indiferent de condiţiile de lucru, pe teren şes sau în pantă, tractorul să fie echipat cu cadru sau cabină de securitate, pentru a preveni producerea de accidente în cazul răsturnării tractorului. La sfîrşitul lucrului, tractoarele trebuie să fie parcate la locurile destinate pentru aceasta, cu motorul oprit, cu manetele de comandă aşezate în punctele neutre şi frîna de parcare asigurată. Lucrările de întreţinere a tractoarelor trebuie să se facă respectînd următoarele reguli : - să se execute numai cu motorul oprit; - să se folosească scule şi dispozitive în bună stare tehnică ; - să se evite vărsarea pe mîini sau pe haine a combustibililor, lubrifianţilor, apei fierbinţi, acidului de la acumulator; - să se evite, cu desăvîrsire, folosirea flăcării deschise.

4.2.3.2.

Tehnica securităţii muncii la folosirea maşinilor pentru lucrările solului În exploatarea maşinilor pentru lucrările solului este necesar să se respecte următoarele: 1. Înainte de începerea lucrului trebuie să se facă o recunoaştere a terenului, umărind

165

porţiunile periculoase pentru a fi ocolite; 2. Bolţurile de cuplare a maşinilor la tractor trebuie bine asigurate; 3. Nu se admite urcarea şi deplasarea de persoane pe maşinile agregat, atât în lucru, cît şi în transport decît în cazul maşinilor prevăzute cu poss special amenajat pentru muncitorii de deservire în lucru (ex. cultivator, plug de desfundat); coborîrea şi urcarea muncitorilor la aceste utilaje se von face numai cînd agregatul staţionează şi maşina este coborîtă pe sol; 4. Întoarcerile la capetele parcelei, cu maşini purtate, pe teren în pantă trebuie să se facă din trei manevre; la ieşirea din brazdă se virează spre vale, se manevrează înapoi spre deal şi apoi se intră din nou în brazdă; 5. În timpul staţionării, pentru orice intervenţie la maşină, aceasta se iasă să se sprijine pe sol sau pe suporţi special confecţionaţi; 6. Înainte de pornirea, punerea în funcţiune a maşinilor, inversarea plugului reversibil etc. se va verifica să nu se afle persoane în jur, iar dacă sunt se vor avertiza şi îndepărta; 7. Nu se admite apropierea persoanelor de maşină în timpul deplasării sau funcţionării; curăţirea, desfundarea, gresarea, verificarea şuruburilor se fac numai la staţionar, după oprirea motorului; 8. La încărcarea — descărcarea maşinilor în şi din mijloace de transport, acestea se vor manipula cu atenţie; în transport, cîmpurile de grapă cu colţi reglabili se vor regla la unghiul minim; stocarea cîmpurilor de grape se face numai cu colţii în jos; 9. La transportul pe drum al cultivatoarelor, grapelor cu discuri şi al altor maşini cu lăţimi de gabarit peste 2 m se vor marca părţile laterale ale cadrului, spre înainte şi spre înapoi cu dungi de culoare deschisă, vizibile de la distanţa; deplasarea acestor maşini se va face cu viteza sub 15 km/h şi cu atenţie, pentru a nu se accidenta persoanele sau vehiculele din jur; 10. Cînd se lucrează pe vînt, în condiţii de praf, fără cabină climatizată, mecanizatorul va purta ochelari ce protecţie contra prafului; 11. Axele cardanice şi cuplajele de siguranţă ale frezelor trebuie bine asigurate şi prevăzute cu carcase de protecţie; orice intervenţie şi întreţinere se va face cu transmisia decuplată și cu motorul tractorului oprit. Demontarea sau montarea organelor de lucru si a altor piese, remedierea unor defectiuni, efectuarea verificarilor, a reglajelor sau curatarea organelor de lucru, se vor face numai cand tractorul este oprit, scos din viteza si asigurat impotriva deplasarii accidentale, iar masina agricola pe sol sau ridicata, dar asigurata pe suporti. Se interzice urcarea persoanelor pe cadrul masinii agricole, atat in timpul lucrului, cat si in transport, daca acest cadru nu este prevazut prin constructie cu scaun special. In timpul lucrului, se interzice intrarea persoanelor intre tractor si masina agricola. Dispozitivele de cuplare trebuie bine asigurate. Araturile cu plugurile reversibile se vor executa prin rasturnarea brazdei spre vale, pe pante pana la 9 grade si prin rasturnarea brazdei spre deal, pe pante pana la 14 grade. Inainte de a comanda ridicarea sau inversarea plugului reversibil, vor fi avertizate persoanele din jur. 4.2.3.3. Tehnica securităţii muncii la folosirea maşinilor pentru administrat îngrăşăminte şi amendamente Măsurile speciale impuse Ia administrarea îngrăşămintelor chimice sînt: 1. purtarea de ochelari de protecţie, mănuşi şi tifon la nas la umplerea buncărelor; 2. alimentarea din saci a buncărului se va face de pe platforme amenajate: 3. gurile bazinelor cu îngrăşăminte lichide organice vor fi vizibil marcate, avînd capac şi postament rezistent; 4. la utilizarea îngrăşămintelor chimice lichide se vor efectua

166

instruiri speciale; 5.

cisternele utilizate vor fi dotate cti toate accesoriile de siguranţă în perfectă stare şi verificate. 4.2.3.4. Tehnica securităţii muncii la folosirea maşinilor pentru semănat La lucrările de semănat trebuie să se respecte următoarele reguli de protecţie a muncii: 1. maşinile de semănat destinate să lucreze numai pe terenuri situate la şes (de ex. semănătoarea SUP-48) nu se vor utiliza pe terenuri în pantă întrucît există pericolul de cabrare a tractorului şi pierdere a controlului direcţiei datorită greutăţii mari a semănătorii; 2. maşinile de semănat purtate se vor utiliza numai în agregat cu tractorul pentru care sînt destinate; 3. transportul semănătorilor purtate se va face numai cu buncărul gol, iar cadrul va fi pliat la lăţimea de gabarit minimă; în timpul transportului, nu se admite prezenţa nici unei persoane pe semănătoare; 4. în timpul funcţionării semănătorii, nu trebuie să se umble cu mâna la organele în mişcare; 5. nu se admite lucrul cu semănătoarea fără apărătorile de protecţie la mecanismele de transmisie; 6. înainte de a se porni agregatul, trebuie să se verifice prinderea maşinii la tractor şi asigurarea cuielor de cuplare împotriva desfacerii; de asemenea, trebuie să se avertizeze personalul prezent, înainte de a începe deplasarea semănătorii. 4.2.3.6. Tehnica securităţii muncii la folosirea maşinilor pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor Deoarece majoritatea materialelor cu care se lucrează în chimizarea agriculturii sânt toxice pentru om şi animale, măsurile de protecţie a muncii, de asigurare a securităţii celor ce deservesc utilajele trebuie isa înlăture posibilitatea accidentelor ce le poate provoca, atât maşina cît şi produsele chimice cu care acesta lucrează. Din aceste motive este obligatorie instruirea prealabilă a celor ce vor lucra cu maşinile pentru ca să cunoască perfect construcţia, funcţionarea, regla iele, modul de exploatare şi întreţinere tehnică a utilajelor cu care lucrează, să cunoască produsele chimice pe care le manipulează şi le distribuie cu aparatul sau maşina respectivă, toxicitatea lor, modul de manipulare, echipamentul de protecţie necesar, simptomele de intoxicare şi măsurile de prim ajutor pe care trebuie să le ia. La lucrările de combaterea bolilor si dăunătorilor trebuie să se respecte următoarele reguli de protecţie a muncii: 1. Maşinile şi aparatele care folosesc substanţe chimice trebuie să fie în perfectă stare tehnică, să fie prevăzute cu toate apărătorile de protecţie şi să aibă toate îmbinările montate etanş. 2. Aparatele şi maşinile care lucrează cu lichid sub presiune vor fi prevăzute cu supapă de siguranţă şi manometru în stare tehnică perfectă. 3. Se interzice desfundarea lăncilor, duzelor si a filtrelor suflînd aer cu gura, întrucât substanţa toxica de pe piesele respective poate sări pe faţă, pe gură sau în ochi. 4. Cînd se lucrează cu substanţe chimice pe vînt, maşinile şi aparatele vor fi conduse astfel, încât jeturile de picaturi sau vânele de praf să fie orientate în direcţia vântului. 5. Reparaţiile la aparatura şi masinile de combatere se vor executa numai după ce toate piesele au fost spălate bine cu apă, pîna cînd substanţa depusă pe ele este înlăturată complet. 6. Remedierea defecţiunilor si operatiile de îngrijire tehnică se vor executa numai cînd maşina nu functionează si numai după ce in circuite nu se mai afla lichid sub presiune.

167

7.

Este interzis ca muncitorii care deservesc masina să stea pe scaunele acesteia atunci când agregatul se deplasează drumurile publice. 8. Nu este permisă urcarea pe scaun sau coborârea pe maşină în timpul lucrului. 9. În fiecare seară, după terminarea lucrului cu produsetoxice, maşinile şi aparatele vor fi golite complet, curăţate si bine spălate de produsele toxice, pentru a se evita posibilitatea folosirii lor in scopuri particulare. 10. Ambalajele produselor toxice, care nu se înapoiază uzinelor se distrug prin ardere. 11. Produsele pesticide vor circula numai pe baza de acte de predare primire. 12. Mijlocul de transport pentru pesticide nu poate fi folosit la transportul alimentelor, furajelor şi a îmbrăcămintei decît după ce a fost spălat bine cu apa din abundenţă. 13. Înainte de începerea lucrului, muncitorii angajaţi vor fi examinaţi de medic, deoarece cei cu răni deschise, cu afecţiuni la ficat şi plămîni, minorii şi femeile gravide nu pot lucra cu produse chimice, cu maşini şi aparate pentru chimizare. 14. Muncitorii folosiţi la lucrările de protecţie a plantelor vor purta obligatoriu echipamentul de protecţie indicat de normele în vigoare (masca de praf sau de gaze după caz, salopeta, mânuşi, cizme de cauciuc, şorţ de material plastic). 15. Uneltele folosite la prepararea soluţiilor (găleţi, măsuri, butoaie, pîlnii, cîntare etc.) nu vor fi folosite în alte scopuri. 16. Locul de preparare a soluţiilor de stropit va fi marcat vizibil cu o placă cu inscripţia „LOC PENTRU PREPARAT SOLUŢII TOXICE". 17. La locul de preparare a soluţiilor toxice şi la locul de aplicare a tratamentelor trebuie să se găsească trusa cu antidoturile contra intoxicaţulor pentru produsele cu care se lucrează. 18. Tratamentele cu insecticide din timpul verii se fac seara şi dimineaţa, evitînd orele cu temperaturi ridicate, cînd pericolul de intoxicaţii este mai mare. 19. Nu se lucrează cu maşinile de stropit sau prăfuit pe vînt cu viteza mai mare de 3 m/s. 20. În timpul lucrului nu se va bea, fuma sau mânca. 21. După terminarea lucrului se vor spăla bine mâinile, faţa şi corpul cu apă şi săpun, iar gura se va clăti cu apă curată de repetate ori. 22. Echipamentul de protecţie se va purta de muncitori numai în timpul lucrului, după care se depune în vestiarul pentru echipament de lucru din cadrul punctului igieno-sanitar al sectorului de chimizare, unde este periodic denocivizat. 23. Parcelele care se tratează, se marchează cu tăbliţe pe care se scrie „TEREN OTRĂVIT", „PĂŞUNATUL INTERZIS". 24. În timpul lucrului cu produse pesticide fiecare muncitor este obligat să comunice celorlalţi imediat ce simte oboseală anormală, proastă dispoziţie şi alte simptome ale intoxicaţiilor cu produse toxice. 4.2.3.8. Tehnica securităţii muncii la transportul, păstrarea şi manipularea combustibililor şi lubrifianţilor Transportul, păstrarea şi manipularea corectă reprezintă una din măsurile importante privind buna gospodărire a combustibililor şi lubrifianţilor. Totodată executarea corectă a acestor operaţii poate asigura obţinerea unor însemnate economii de combustibil şi lubrifianţi. Transportul acestor produse trebuie să se facă numai cu mijloace special destinate acestui scop: cisterne auto, remorci cisterne, butoaie. O atenţie deosebită este necesar să se acorde evitării impurificării combustibilului şi lubrifianţilor cu praf, apă sau alte substanţe. De

168

asemenea, pentru a evita degradarea lor, folosirea aceluiaşi mijloc de transport pentru mai multe calităţi de produse petroliere, fără o spălare corespunzătoare trebuie exclusă. Păstrarea combustibililor şi lubrifianţilor trebuie să se facă în depozite special destinate acestui scop, în care se amenajează rezervoare cisterne pentru combustibili, o încăpere închisă pentru butoaie de ulei, benzină, unsori consistente, o staţie de pompare şi o rampă pentru butoaie. La amenajarea depozitelor de combustibili şi lubrifianţi trebuie să se ţină seama de normele de pază contra incendiului, care stabilesc modul de amplasare, distanţa faţă de diferite alte amenajări etc. Capacitatea depozitelor se determină în funcţie de numărul de tractoare, asigurîndu-se o cotă de minimum 0,5 t de combustibil pentru fiecare tractor, în depozitele secţiilor şi 1 t în depozitele centrale ale unităţilor. Manipularea combustibililor şi lubrifianţilor, în depozit sau pentru alimentarea tractoarelor trebuie să se facă cu cea mai mare atenţie şi în cele mai bune condiţii de curăţenie. De cele mai multe ori, degradarea lor prin impurificarea cu praf, apă, resturi vegetale, se produce în timpul manipulării. De aceea, la manipularea combustibililor şi lubrifianţilor trebuie să se folosească numai vase destinate fiecărei calităţi de produs petrolier, bine curăţate, prevăzute cu capace, site de filtrare şi marcate prin inscripţii corespunzătoare. În ceea ce priveşte motorina, manipularea ei trebuie redusă numai la operaţiile de: transvazare din mijlocul de transport în rezervorul din depozit esta în rezervorul tractorului prin pompare sau prin scurgere liberă, cu ajutorul furtunurilor, astfel ca motorina să nu ia în nici un fel contact cu aerul. Pentru manipularea lubrifianţilor, depozitele sunt dotate cu truse speciale de alimentare, existente în fabricaţie şi care sînt prevăzute cu un set de pompe, vase, pâlnii, etc. adecvate alimentării tuturor tipurilor de tractoare.

4.3. Normele de prevenire şi stingere a incendiilor Pentru evitarea pericolului de incendiu, pe care îl prezintă combustibilii şi lubrifianţii datorită inflamabilităţii lor ridicate, la transportul, păstrarea şi manipularea acestora trebuie să se ia măsuri severe de pază contra incendiului Principalele norme de prevenire contra incendiului sunt: 1. Interzicerea cu desăvîrşire a folosirii flăcării deschise (produse de : chibrit, brichetă, lampă cu benzină etc.) pentru iluminat sau pentru dezgheţarea robinetelor, încălzirea uleiului; 2. Alimentarea tractoarelor să se facă numai cu motorul oprit; 3. Păstrarea depozitelor de combustibili şi lubrifianţi în perfectă stare de curăţenie ; 4. Curăţirea vaselor, spălarea sau repararea lor să se facă numai după ce s-au luat toate măsurile de protecţie; 5. Evitarea apropierii de depozit cu ţigara aprinsă şi interzicerea fumatu lui în cadrul depozitului; 6. Dotarea mijloacelor de transport pentru combustibili şi lubrifianţi şi a depozitelor cu truse de stins incendiul.

4.4. Acordarea primului ajutor în caz de accident Acordarea primului ajutor în caz de politraumatism In cele mai multe cazuri, avem de-a face cu mai multe leziuni traumatice la aceeasi victima; in astfel de situatii, cand sunt prezente cel putin doua leziuni traumatice dintre care cel putin una ameninta viata victimei spunem ca avem de-a face cu un politraumatism. Astfel in cazul unui politraumatism scopul principal al primului ajutor trebuie sa fie salvarea vietii si acolo unde acestea sunt posibile fara a produce leziuni suplimentare: indepartarea factorului de agresiune si evacuarea rapida a victimei dintr-un mediu periculos. Primul ajutor in cazul unui politraumatism trebuie sa inceapa cu Evaluarea primara si Suportul vital de baza. Evaluarea primara

169

Evaluarea primara consta in: - evaluarea starii de constienta - evaluarea libertatii cailor aeriene - evaluarea respiratiei - evaluarea circulatiei (pulsului central si periferic) Dupa evaluarea primara, se va apela serviciul de urgenta 112 si acolo unde este necesar, se vor aplica masurile de resuscitare cardio-respiratorie primara (ABC-eliberare cai respiratorii, respiratie artificiala si masajul cardiac). De retinut! La un politraumatizat, trebuie avuta in vedere si o posibila fractura de coloana cervicala. De aceea: - in cadrul manevrelor de evaluare primara, nu se va face hiperextensia capului, ci doar subluxatia mandibulei - mobilizarea victimei se face numai daca exista un pericol iminent: incendiu, prabusire a cladirii etc. si atunci se va face cu imobilizarea coloanei cervicale cu mana; acolo unde exista se va proteja coloana cervicala printr-un guler cervical. Evaluarea secundara Dupa stabilizarea functiilor cardio-respiratorii, victima se va examina pentru identificarea tuturor leziunilor. Astfel in urma unui politraumatism pot apare urmatoarele tipuri de leziuni: - leziuni ale partilor moi: contuzii si plagi - hemoragie: scurgerea sangelui din vasele sangvine, datorita lezarii peretelui vascular - fractura (ruperea osului) - amputatii de member - luxatii (capetele oaselor care formeaza o articulatie isi pierd contactul intre ele) - entorse (cand sunt lezate tesuturile periarticulare: ligamente, tendoane, capsula) - traumatism cranio-cerebral. Acordarea primului ajutor în contuzii Contuzia reprezinta modificarea structurala si functionala a tesuturilor produsa in urma unui traumatism inchis, care nu compromite integritatea tegumentelor si mucoaselor. In urma unei contuzii poate apare: - o echimoza (vanataie): cand o contuzie superficiala determina lezarea vselor sangvine subcutanate, determinand modificarea culorii pielii: la inceput este rosie, apoi devine bruna, albastra, verde, galbena si apoi isi recapata culoarea in 14-21 de zile - un hematom: o acumulare de sange intr-un spatiu ca urmare a lezarii unor vase de sange mai mari. In cazul unei contuzii, aplicarea unei pungi cu gheata (sau o sticla cu apa rece) pe zona afectata, poate reduce intinderea leziunii. Acordarea primului ajutor în plagi Plaga este o lipsa de continuitate a pielii, mucoaselor si a tesuturilor subiacente, produsa in urma actiunii unor agenti traumatici: fizici, chimici sau mecanici. In functie de profunzime, plagile pot fi: - superficiale: intereseaza numai tegumentul si tesutul subcutanat - profunde, care pot fi: penetrante: cand plaga depaseste seroasele si se intinde si in interiorul cavitatilor abdominale, toracale cu sau fara intereseaza organelor interne, sau nepenetrante: cand nu depasesc seroasele (foite care invelesc organele si cavitatile abdominala si toracica). In functie de mecanismul de producere, plagile pot fi: prin taiere, impungere, impuscare, zdrobire, muscare, contuze etc. Plagile, pe langa modificarile anatomice pe care le pot determina, ele reprezinta si o poarta de intrare in organism pentru diversi agenti infectiosi. De aceea, in cazul unei plagi se va face toaleta plagii si se va pansa plaga cat mai repede posibil. Primul ajutor constă în: - degajarea plagii: se scot hainele sau incaltamintea care acopera plaga; daca aceasta este intr-o zona acoperita de par, se va incerca indepartarea parului

170

-

dezinfectarea mainilor salvatorului (acolo unde este posibil) prin spalarea cu apa si sapun, urmata eventual de clatirea cu alcool - curatarea si dezinfectarea tegumentelor din jurul plagii: cu un tampon cu apa si sapun sau un dezinfectant (apa oxigenata, rivanol, iod, betadina, alcool sanitar - curatarea sau dezinfectarea plagii: se poate face cu apa oxigenata, rivanol sau betadina, fie cu ajutorul unui tampon din tifon fie turnand direct pe plaga - pansarea plagii: acoperirea plagii cu pansamente sterile si bandaje. De retinut! NU se vor aplica dezinfectanti tari, iritanti (alcool sanitar sau tinctura de iod) pe plaga, deoarece acestia pot provoca necroza tesuturilor. NU se va curata sau pansa o plaga cu tampoane de vata, deoarece pot ramane scame in plaga. Nu se va incerca extragerea corpilor straini infipti adanc in plaga, cu exceptia corpurilor mici, care se gasesc la suprafata (pietricele, nisip) deoarece se pot declansa hemoragii. Acordarea primului ajutor în hemoragii In cazul in care evaluarea politraumatizatului evidentiaza o hemoragie se vor institui masurile de oprire a hemoragiei (hemostaza). Majoritatea hemoragiilor pot fi oprite prin aplicarea unui pansament compresiv. In cazuri, rare, de hemoragii masive, care nu pot fi oprite prin compresie poate fi necesara aplicarea garoului. Acesta este un cordon elastic care se leaga deasupra hemoragiei in cazul hemoragiilor arteriale si dedesubtul hemoragiei in cazul celor venoase. Deoarece garoul opreste circulatia sangelui complet, poate determina leziuni ischemice severe, sub nivelul sau. De aceea la aplicarea garoului, se va atasa un biletel pe care se va nota data si ora la care a fost aplicat si la fiecare 15-20 minute se va slabi putin garoul, pentru a permite irigarea zonei. Acordarea primului ajutor în entorse Entorsele sunt traumatisme articulare inchise, ce afecteaza tesuturile moi articulare si periarticulare, produse in urma unei suprasolicitari bruste si necorespunzatoare a articulatiei. Entorsa nu este insotita de deplasarea segmentelor osoase ale articulatiei. Semnele si simptomele unei entorse sunt: - dureri articulare, discrete la inceput dar care se accentueaza in cateva ore - limitare functionala a articulatiei - tumefactie (edem), cu eritem (inrosire), caldura locala si eventual echimoza Primul ajutor in cazul unei entorse consta in repausul fizic al articulatiei si aplicarea unei pungi cu gheata sau comprese reci. Acestea au un dublu efect: reduc durerea si determina vasoconstrictie locala, reducand fluxul sangvin local si prin aceasta limitand tumefactia si inflamatia locala. De retinut! De cele mai multe ori, pentru persoanele fara pregatire medicala este greu de diferentiat entorsa de luxatie sau fractura; de aceea in fata unei victime a unui accident, care se plange de dureri la nivelul scheletului sau articulatiei, intotdeauna se va pune in repaus absolut zona dureroasa. Acest lucru se realizeaza prin imobilizare provizorie a regiunii. Acordarea primului ajutor în luxatii Luxatia este traumatismul articular ce determina pierderea raporturilor normale intre suprafetele osoase ce formeaza articulatia. Luxatiile pot fi complete: cand deplasarea este totala sau incomplete numite si subluxatii, cand deplasarea capetelor osoase este partiala. Semnele si simptomele unei luxatii sunt: - durere articulara violenta la inceput, ce devine difuza si scade in intensitate in cateva zile - impotenta functionala a articulatiei - atitudine vicioasa a membrului (o atitudine nefireasca a membrului respectiv, datorata durerii si impotentei functionale) - deformarea articulara.

171

Primul ajutor in caz de luxatie consta in imobilizarea membrului afectat si transportul ulterior intr-o unitate spitaliceasca unde se va realiza reducerea luxatiei (repunerea in pozitie normala a oaselor). De retinut! Nu se va incerca reducerea luxatiei: aceasta se face numai de catre personalul medical specializat! Acordarea primului ajutor în fracturi Fracturile sunt leziunile oaselor rezultate in urma unui traumatism, cand se intrerupe continuitatea osoasa. Sunt cele mai frecvente tipuri de leziuni aparute in cazul accidentelor soldate cu politraumatisme. In functie de traiectul de fractura la nivelul osului, fracturile sunt: transversale, oblice, longitudinale, in spirala sau cominutive (cand rezulta mai multe fragmente osoase). In functie lezarea sau nu a tesuturilor moi adiacente, fracturile pot fi: - fracturi deschise: cand la locul fracturii exista si o plaga - fracturi inchise: cand tegumentele adiacente sunt intacte. In functie de raportul fragmentelor osoase dupa fractura, acestea pot fi: - fara deplasare: cand capetele osoase rezultate in urma fracturii raman in contact - cu deplasare: cand capetele osoase rezultate se deplaseaza. Fracturile fara deplasare pot deveni fracturi cu deplasare, daca nu se iau masuri corespunzatoare de imobilizare a zonei de fractura. In cazul fracturilor cu deplasare, exista pericolul lezarii de catre fragmentele osoase a partilor moi, putand produce leziuni grave prin lezarea unor nervi sau vase sangvine mari, cu riscul unor hemoragii masive. Semnele si simptomele unei fracturi sunt: - durere vie, accentuata de miscare - impotenta functionala aparuta imediat dupa traumatism - deformarea regiunii - mobilitate osoasa anormala - modificari locale: tumefactie (creste in volum), eritem (roseata), caldura locala. Primul ajutor constă în: - identificarea si oprirea hemoragiei - toaleta si pansamentul plagii, in cazul fracturilor deschise - imobilizarea provizorie a fracturilor. Pentru a limita deplasarea fragmentelor osoase si aparitia unor leziuni suplimentare (lezare de vase sangvine si nervi), zona de fractura cuprinzand articulatia de deasupra si cea de sub fractura, va fi imobilizata cu atele speciale. In lipsa atelelor standard se pot improviza din scanduri, crengi, coaja de copac, coperte de carte, suluri de ziare, paturi facute sul sau alte suprafete dure, care vor fi in prealabil infasate in bandaje de tifon pentru a preveni lezarea partilor moi. Pentru membrul inferior se poate folosi membrul opus ca si atela iar pentru membrul superior se poate folosi trunchiul ca si atela. Extremitatile membrelor se vor lasa neacoperite pentru a se putea observa din timp modificarile (paloare, cianoza) care ar putea semnala o imobilizare incorecta care poate stanjeni circulatia. Dupa imobilizare se va transporta victima la spital. De retinut! NU se va incerca reducerea fracturii (repunerea in pozitie normala a fragmentelor osoase) in cazul fracturilor cu deplasare: aceasta ar putea provoca leziuni suplimentare, vasculare sau nervoase. Se va limita la minim manevrarea zonei cu fractura inainte de imobilizare: daca este nevoie de scoaterea hainelor acestea se vor taia. Imobilizarea fracturilor membrelor In principiu, fracturile membrului superior se imobilizeaza fixand intreg membrul de torace, cu cotul indoit la 90 de grade, folosind o bucata de panza, de forma triunghiulara sau o esarfa petrecuta in jurul gatului: - fractura bratului: se fixeaxa bratul intre 2 atele aplicate pe fetele lui, externa si interna

172

-

fractura a antebratului: fie se fixeaza cu 2 atele aplicate pe fetele mediala si laterala a antebratului fie se foloseste o atela pe care se aseaza antebratul si degetele mainii (care se fixeaza de la nivelul degetelor pina la articulatia cotului); in lipsa a atelei, antebratul se imobilizeaza, fixandu-se cu fasa membrul superior lipit de corp, cu articulatia cotului in unghi drept si cu degetele spre abdomen; o alta posibiltate este atarnarea membrului superior intr-o bucata de material de forma triunghiulara (cornisor), cu articulatia cotului flectat in unghi drept - fractura degetelor sau oaselor mainii: mina se fixeaza pe o atela, membrul superior fiind flectat in articulatia cotului sub unghi drept si mentinut in aceasta pozitie cu ajutorul unei fase sau prin atarnarea intr-o panza triunghiulara. Fracturile membrului inferior se imobilizeaza cel mai simplu, prinzand intreg membrul intre 2 atele lungi: fractura oaselor bazinului - victima va fi culcata si fixata pe o pe o suprafata dura (scandura), cu o patura facuta sul sub genunchi si picioarele usor indepartate fracturile femurului: se folosesc 2 atele, cea de pe partea laterala trebuind sa fie mai lunga, pana la nivelul taliei sau chiar pana in axila (subbrat), fixandu-se cu fase sau curele de trunchi, astfel incat sa se asigure o imobilizare completa a membrului inferior afectat. fractura a gambei (sub genunchi): se folosesc 2 atele lungi care se fixeaza lateral si medial, de la laba piciorului pana in partea superioara a femurului fractura a oaselor labei piciorului: se folosesc 3 atele, una sub talpa si 2 de o parte si de alta a gambei, care se fixeaza cu tifon pentru a imobiliza talpa in pozitie normala (unghi de 90 de gradeintre gamba si talpa). fracturile degetelor piciorului, se imobilizeaza legand degetul accidentat de un deget vecin sanatos. Fracturile coloanei vertebrale Coloana vertebrala este formata din suprapunerea si articularea unor oase, numite vertebre: vertebrele cervicale, toracale, lombare, sacrale si coccigiene, care formeaza asfel un canal prin care trece maduva spinarii. Orice fractura la nivelul coloanei vertebrale prezinta riscul lezariii maduvei, ceea ce poate provoca paralizii sau chiar moartea victimei. De aceea, in cazul in care se suspecteaza o fractura de coloana vertebrala, se va evita mobilizarea victimei pana la sosirea echipei medicale. Daca exista un potential pericol si victima trebuie mobilizata, aceasta se va face cu imobilizarea coloanei vertebrale; victima va fi culcata pe un plan dur si fixata cu legaturi trecute peste coapse, bazin si torace. Daca se suspecteaza o fractura in zona cervicala se va imobiliza si capul victimei cu un guler cervical iar in absenta acestuia se va trece o legatura si peste frunte si se vor sprijini tamplele cu 2 suluri. Asezarea de pe sol pe targa sau brancard se face astfel: se va intoarce simultan tot corpul victimei pe o parte (ideal de catre 2 persoane) si o alta persoana va introduce brancardul sau targa sub corpul victimei. Acordarea primului ajutor în amputatia de membre Amputatia, reprezinta sectionarea unui membru si este o leziune complexa care presupune pe langa sectionarea oaselor si leziuni de parti moi si hemoragii. Astfel de situatii pot apare in cazul accidentelor de circulatie, de tren sau in urma unui accident de munca. Pe langa acordarea primului ajutor, in cazul unei amputatii trebuie avuta in vedere si incercarea de conservare a membrului sectionat in vederea unei interventii reparatorii. Astfel primul ajutor in cazul unei amputatii consta in: - oprirea hemoragiei fie prin aplicarea unui garou la radacina membrului ranit, fie printr-un bandaj compresiv - introducerea membrului sectionat punga de plastic si un recipient cu gheata - asezarea victimei cu membrele inferioare mai sus decat capul si daca e posibil cu membrul ranit ridicat deasupra nivelului inimii - transportul victimei in cel mai scurt timp la un spital, de preferinta la un spital unde exista posibilitatea realizarii interventiei chirurgicale necesare.

173

Acordarea primului ajutor în traumatismul cranio-cerebral Traumatismul cranio-cerebral (lovirea capului) poate sa nu fie urmat de nici o suferinta aparenta in primele ore sau zile de la producere, pentru ca apoir starea victimei sa se agraveze brusc, existand chiar pericolul mortii subite. De aceea, in cazul unor accidente sau politraumatisme in care se suspecteaza un traumatism cranio-cerebral, chiar si in lipsa unor semne sau simptome clinice, victima trebuie transportata la spital, examinata si urmarita cateva zile. Semnele caracteristice traumatismelor craniene sunt: - cefaleea (durerea de cap), greturile, varsaturile - tulburari de memorie - confuzie, somnolenta sau chiar pierderea constientei - hemoragii sau scurgeri sero-sangvinolente de la nivelul gurii, urechilor sau nasului. Mobilizarea si transportul politraumatizatului Transportul politraumatizatului cuprinde totalitatea manevrelor care se executa de la scoaterea victimei de la locul accidentului pana la asezarea sa pe un pat de spital. Mobilizarea si transportul victimei se face numai dupa ce s-au acordat primele masuri de prim ajutor: stabilizarea functiilor cardio-vasculare, oprirea hemoragiilor, imobilizarea zonelor de fractura, pansarea plagilor etc. In cazul in care sunt mai multe victime se va face triajul acestora in functie de gravitatea leziunilor si de necesitatea unor acte medicale urgente. Mobilizarea Apucarea victimei si asezarea pe targa trebuie sa se faca in asa fel incat sa nu flecteze corpul, pastrand pozitia dreapta pe cat posibil. Asezarea pacientului pe targa necesita, in mod ideal 4 persoane: unul care imobilizeaza capul victimei, alti 2 care sustin trunchiul si membrele inferioare si al 4-lea care impinge targa sub victima cand ceilalti 3 intorc victima lateral. Alte tehnici de ridicare de la sol si asezare pe targa sau brancard, sunt: -

tehnica "cules" - 3 salvatori: introduc mainile sub corpul victimei, unul la nivelul capului si toracelui, altul la nivelul bazinului si al treliea la nivelul membrelor inferioare - tehnica "puntii olandeze" - 4 salvatori: doi salvatori in pozitie calare deasupra victimei introduc mainile sub corpul victimei dintr-o parte si din cealalta, unul sub membrele inferioare iar al doilea sub torace; al treilea salvator calare, deasupra targii si cu fata la ceilalti doi salvatori, introduce mainile sub umerii victimei, paralel cu bratele acesteia in timp ce al patrulea sustine cu o mana ceafa victimei - tehnica "mainilor alternate" - 4 salvatori: introduc mainilesub corpul victimei alternand o mana de la unul si una de la altul. Pozitia pe targa a victimei, trebuie sa previna aparitia unor noi leziuni sa complicatii. Pacientii inconstienti sau cu traume cerebrale, se vor transporta culcati pe o parte, pentru a preveni asfixia prin caderea limbii sau voma. Transportul Ideal ar fi ca fiecare victima sa fie transportata de catre 3-4 persoane. Transportul se face cu brancardul sau targa standard, care poate fi purtata de 2 sau 4 salvatori. Acestia trebuie sa inainteze cat mai lin, purtand intodeauna brancarda cu capul victimei inainte. In cazul in care trebuie sa treaca peste obstacole sau sa urce pante, brancarda trebuie mentinutra in pozitie orizontala. La nevoie, poate fi improvizata o targa din crengi, bete, schiuri, scanduri cu haine, cearsafuri, plapume, panza etc. Cel mai simplu, se confectioneaza din 2 bare de lemn pe care se infasoara un pled care se fixeaza apoi cu ace de siguranta sau trecand barele de lemn printr-o haina incheiata. In lipsa altor mijloace, victima poate fi transportata: - in brate, ca pe un copil: salvatorul tine victima in brate, cu o mina sprijinind-o de spate si cu alta sub genunchi - in spate: victima tinandu-se de umerii salvatorului, care o tine de membrele inferioare

174

-

-

pe umeri: in cazul victimelor inconstiente dar fara fracturi cervicale de catre doi salvatori: primul salvator in spatele victimei o apuca de sub maini iar al doilea cu spatele la victima o apuca de sub genunchi daca victima este constienta poate fi transportata pe mainile inclestate, a doi salvatori: acestia se prind reciproc de maini, fiecare apucand cu palma gatul mainii celuilalt, formand astfel un fel de fotloliu pe care este asezata victima care se va sprijini de umerii salvatorilor o victima constienta poate fi transportata si asezand-o pe un scaun care apoi este transportat de catre 2 persoane pe o bara (bat): victima asezata pe o panza rezistenta, ale carei colturi se leaga la capul si la picioarele victimei, in timp ce o alta panza este trecute pe sub trunchiul victimei si innodata; se trece bara (batul) pe sub cele 3 noduri si se transporta pe umerii a doi salvatori.

Modulul V. ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA 5.1. 5.2. 5.3.

Asigurarea ordinii şi curăţeniei la locul de muncă Principiile ergonomice în organizarea locului de muncă Instrucţiuni de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor

Orice unitate are nevoie de organizare, care sa-i permita sa functioneze si sa se manifeste viabil. Organizarea muncii este componenta a organizarii de ansamblu a exploatatiei agricole având legatura directa cu activitatea de productie a acesteia, deoarece numai în acest cadru se combina toti factorii de productie prin interventia fortei de munca. Ca urmare, organizarea productiei (alegerea culturilor, amplasarea lor pe teritoriul asolamentului, tehnologiile utilizate, asigurarea mijloacelor tehnice, ca numar si structura, în concordanta cu volumul si felul lucrarilor de efectuat, etc.) constituie o premisa de baza pentru realizarea organizarii stiintifice a muncii, atunci când este nevoie de interventia fortei de munca (este cunoscut ca acest lucru are loc numai în anumite perioade de timp ale ciclului de productie) . În agricultura, având în vedere particularitatile acesteia si ale desfasurarii proceselor de munca, mai cu seama în productia vegetala (discontinuitatea activitatilor, interventia factorului biologic, executarea proceselor de munca presupune deplasarea lucratorului, spre deosebire de industrie unde locul de munca este, în general, fix, etc.) problemele de organizare a muncii au un anumit specific si nu pot fi privite în aceeasi maniera cu cele din industrie sau din alte domenii. Cu toate aceste particularitati si, am putea spune, cu existenta unor limite, într-o agricultura moderna, care recurge la ceea ce ofera progresul tehnic si stiintific, si pentru orice întreprinzator care urmareste obtinerea unor rezultate cât mai ridicate, organizarea rationala a muncii este necesara si merita toate eforturile. Modul în care se organizeaza munca conditioneaza o suma de aspecte referitoare la forta de munca, cum ar fi: ▪ utilizarea eficienta a resurselor umane; ▪ folosirea productiva a unei parti cât mai mari din durata unei zile de lucru;

175

▪ selectionarea lucratorilor care au aptitudini adecvate lucrarii care se executa; ▪ coordonarea eforturilor umane pentru încadrarea în perioada optima de efectuare a lucrarilor agricole; ▪ evitarea pierderilor de timp, astfel încât sa se asigure , pe cât posibil, folosirea întregului fond de timp al executantilor lucrarilor; ▪ cresterea productivitatii muncii. Realizarea unor asemenea obiective include necesitatea unor masuri de programare din timp a lucrarilor, de cunoastere a necesarului de forta de munca, de aplicare a diviziunii si cooperarii în munca, astfel încât sa fie potentate eforturile fiecarui executant, de constituire a formatiilor de munca (când este cazul) si de creare a unui climat psihosocial favorabil în ceea ce priveste relatiile interumane. Organizarea muncii va fi privita si în relatie cu unele aspecte sociale, cum ar fi:  initierea unor masuri de creare a unui regim rational de munca (desi perioadele optime de desfasurare a lucrarilor agricole presupune o intensificare a muncii în intervale relativ scurte de timp);  alegerea momentelor favorabile de executare a lucrarilor si a celor mai bune metode de munca;  usurarea muncii lucratorilor, asigurând înzestrarea tehnica corespunzatoare;  crearea si mentinerea unui climat relational bazat pe echilibru, între participantii la munca, favorabil “confortului” psihologic al acestora si, deci, realizarii obiectivelor; acest climat este foarte necesar deoarece el poate, asa dupa cum se apreciaza, sa contracareze efectele negative ale unei organizari mai putin reusite, aceasta întâmplându-se, însa, pâna la un anumit punct;  asigurarea elementelor de igiena si de securitate a muncii, ca si evitarea oboselii accentuate;  recurgerea la o motivatie adecvata a muncii;  urmarirea îmbogatirii experientei si cresterea calificarii lucratorilor. Munca agricola, ca factor care determina, în mare masura, eficienta unei activitati, apare ca actiune a unui om sau a unei echipe (grup) de oameni care au disponibilitatea necesara obtinerii, de catre exploatatie, a unor rezultate performante. Echipa apare, deci, ca o forma de baza în organizarea muncii. Desfasurarea muncii în echipa, când este cazul, este de natura sa usureze efortul depus, ca urmare a sprijinului reciproc dintre componentii sai, si sa reduca timpul pentru efectuarea unor lucrari (cresterea productivitatii), facându-se, si aici, resimtit efectul întrajutorarii. În plus, se pot aplica diviziunea si cooperarea în munca, mai cu seama în domeniile în care se realizeaza continuitatea proceselor de munca. De altfel, o cerinta a constituirii formatiei de munca o reprezinta, în functie de lucrarea efectuata, asigurarea structurii acesteia pe meserii, niveluri de calificare vârsta, sex. Structura pe meserii urmeaza sa acopere întreg fluxul de operatii, iar cea dupa calificare permite efectuarea tuturor lucrarilor. Structura dupa vârsta si sex este determinata de faptul ca procesele de munca cer eforturi diferite. Repartizarea executantilor pe formatii de munca se face si în functie de posibilitatile lor fizice. Formatiile de munca cuprind un numar mai mare sau mai mic de oameni. Marimea lor este influentata de: nivelul de înzestrare tehnica a muncii, tehnologiile aplicate, nivelul de calificare si, în general, de cunostinte profesionale ale executantilor etc. Oricum, prin marimea echipei se urmareste sa se asigure volumul de lucrari în perioada în care acestea sunt prevazute a se efectua. În organizarea muncii, asigurându-se conducerea activitatii unor persoane apar probleme psihologice si sociale specifice acestora. Factorii psihologici au un rol tot mai mare în organizarea muncii, acestia putând fi observati începând cu exploatatiile familiale, trecând prin alte forme de exploatatii, si ajungând la societatea comerciala agricola. Relatiile de munca dintr-o exploatatie individuala prezinta cel putin doua trasaturi: a) seful acesteia (întreprinzatorul) îsi asuma coordonarea efectuarii lucrarilor;

176

b) desfasurarea muncii presupune o asociere strânsa între seful exploatatiei si ceilalti participanti la munca, rolul sau fiind hotarâtor în îndrumarea executarii lucrarilor, criteriul în functie de care se apreciaza modul în care reuseste acest lucru îl constituie nivelul productivitatii muncii. În cazul societatilor comerciale agricole, constituindu-se, cel putin în anumite situatii, grupuri (echipe) de munca apare caracterul colectiv al acesteia, care genereaza relatii sociale între membrii lor. Fiecare membru al grupului are propria personalitate (temperament, caracter, aptitudini) care se confrunta cu personalitatile celorlalti componenti. Problemele care se abordeaza din punct de vedere sociologic se refera la: structura si dinamica grupului, relatiile de munca, “moralul” grupului etc. Organizarea muncii în diferite domenii, se face tot mai mult pe principii ergonomice. Ergonomia are un caracter interdisciplinar, apelând la metode din: psihologie si sociologie, stiintele economice si tehnice, fiziologie si medicina muncii. În încercarea sa de a crea raporturi optime între om si munca, abordeaza aspecte foarte numeroase: capacitatea de munca, antropometrie, forta fizica a organismului uman, pozitiile corpului în procesul muncii, studierea zonelor de munca, oboseala în munca, regimul de munca si odihna etc. Scopul principal al ergonomiei îl constituie cresterea productivitatii muncii, concomitent cu îmbunatatirea conditiilor de munca, economisirea efortului, apararea si mentinerea capacitatii de munca si a sanatatii omului.

177