Studiu Cu Privire La Dezvoltarea Vitezei La Inotatorii de 9-11 Ani Din Cluburile Sportive Scolare [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

STUDIU CU PRIVIRE LA DEZVOLTAREA VITEZEI LA ÎNOTĂTORII DE 9-11 ANI DIN CLUBURILE SPORTIVE ŞCOLARE

GALAŢŢ I

2008

5

PLANUL LUCRĂRII

Capitolul I INTRODUCERE 1.1. Actualitatea temei 1.2. Istoricul înotului 1.3. Însemnătatea teoretică şi practică a cercetării 1.4. Motivul alegeri temei 1.5. Importanţa lucrării 1.6. Problematica cercetării 1.6.1. Scopul lucrării 1.6.2. Ipoteza lucrării 1.6.3. Obiectivul final 1.6.4. Organizarea cercetării 1.6.4.1. Formele de organizare şi desfăşurare a cercetării 1.6.4.2. Periodizarea activităţii de cercetare 1.6.4.3. Locul de desfăşurare al cercetării 1.6.5. Sarcini generale ale cercetării 1.6.6. Metodologia cercetării Capitolul II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII 2.1. Particularităţile vârstei de 7-10 ani 2.2. Consideraţii privind creşterea capacităţii de efort 2.3. Importanţa intensităţii pentru creşterea capacităţii de efort aerob 2.4. Importanţa intensităţii efortului pentru creşterea capacităţii de efort anaerob 2.4.1. Model ideal - model real - pentru înotătorii de 10 ani - privnd pregătirea fizică 2.5. Necesitatea ameliorării conţinutului pregătirii fizice speciale - pe uscat şi în apă, şi a raporturilor dintre acestea - la nivelul stagiului al III-lea de pregătire (copii 9-10 ani) 2.6. Metode şi mijloace de pregătire fizică în apă la nivelul copiilor înotători 910 ani Capitolul III CONŢINUTUL ŞI ORGANIZAREA CERCETĂRI 3.1. Scopul lucrării 3.2. Ipoteza lucrării 3.3. Sarcini generale 3.4. Metode de cercetare 3.2.1. Metoda documentării 3.2.2. Metode de investigaţie 6

3.2.2.1. Metode testelor 3.2.2.2. Metoda măsurării 3.2.2.3. Experimentul pedagogic Capitolul IV ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII 4.1. Organizarea şi desfăşurarea experimentului 4.1.1. Locul desfăşurării experimentului 4.1.2. Durata experimentului 4.1.3. Subiecţii cercetării 4.1.4. Condiţii materiale 4.1.5. Fazele pregătirii experimentului 4.1.6. Obiectivele cercetării 4.1.7. Sarcinile experimentului; sarcini concrete 4.2. Conţinutul experimentului 4.2.1. Strategia pregătirii 4.2.1.1. Planificarea activităţii experimentale 4.2.2. Desfăşurarea activităţii experimentale 4.2.3. Sisteme de acţionare 4.2.3.1. Sisteme model privind dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătirea fizică pe uscat 4.2.3.2. Sisteme model privind pregătirea fizică 4.2.3.3. Structuri de acţionare privind dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătirea fizică specifică în apă 4.2.3.4. Model de antrenament perioada pregătitoare (9-10 ani) 4.2.3.5. Principii de bază ale antrenamentului 4.2.3.6. Teste şi probe de control Capitolul V PRELUCRAREA, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR 5.1. Analiza şi interpretarea probelor nespecifice 5.1.1. Studiul indicilor morfologici 5.1.2. Analiaza indicilor capacităţii motrice 5.1.3. Analiza probelor funcţionale 5.2. Analiza rezultatelor probelor specifice 5.3. Analiza în sinteză a rezultatelor Conluzii şi propuneri Bibliografie

7

Capitolul I INTRODUCERE Rezultatele deosebite obţinute în ultimii ani de înotul românesc pe plan mondial, evidenţiază eforturile deosebite depuse de pasionaţii specialişti ai acestui frumos dar dificil sport. Ele ies în evidenţă şi sunt cu atât mai lăudabile cu cât le raportăm la realităţile dure ale condiţiilor materiale în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea. Succesele obţinute s-au înregistrat în mare parte datorită frământărilor şi căutărilor fiecărui antrenor să perfecţioneze veridic, procesul de antrenament, încercând să amelioreze continuu metodele şi mijloacele de pregătire. În efortul lor conjugat, au asigurat de asemenea, prin cuprinderea unui număr sporit de copii şi juniori în activitatea de practicare sistematică a înotului, alimentarea permanentă a eşaloanelor de performanţă superioare, cu elemente de excepţie. Şi în continuare, trebuie avut în vedere asigurarea schimbului de mâine cu valori deosebite cerute de sportul contemporan de mare performanţă. Va fi necesar, ca ele să fie construite, formate, pe baza unor programe îndrăzneţe de pregătire, perfecţionare în amănunt, în care factorii antrenamentului să se îngemăneze într-un tot unitar. În lungul drum al pregătirii înotătorilor, dar mai ales în primele etape de formare şi acumulare, în condiţiile actuale în care problemele de tehnică nu mai ascund secrete miraculoase, atenţia antrenorilor va fi concentrată asupra modalităţilor de realizare a dezvoltării calităţilor motrice printr-o pregătire fizică superioară, de calitate. Ţinând cont de capacităţile nebănuite şi neexplorate încă suficient ale fiinţei umane, în cadrul pregătirii fizice mai sunt încă multe lucruri de făcut! Complexitatea acestui factor impune găsirea celor mai eficiente căi şi mijloace pentru obţinerea, în mod gradat, a rezultatelor, plasate mereu pe o scară ascendentă. Ele vizează perfecţionarea conţinutului pregătirii fizice generale şi pregătirii fizice speciale - pe uscat şi în apă, precum şi modificarea raporturilor generale sau bilaterale ale acestora.

1.1. Actualitatea temei Conţinutul antrenamentului sportiv poate fi privit ca un proces complex, multilateral. Analizând diferitele sale laturi din punct de vedere al influenţei lor preponderente asupra unor componente ale pregătirii sportivului - evidenţiez pregătirea fizică - acea parte a conţinutului antrenamentului care asigură suportul performanţei sportive. Pe plan biologic determină influenţarea şi adaptarea sistemelor neuromuscular şi neurovegetativ la eforturile depuse, prin dezvoltarea multilaterală a calităţilor motrice.

8

1.2. Istoricul înotului Interacţiunea dintre agrement şi dorinţa de competitivitate a omului au transformat înotul în disciplină sportivă. Înotul având una din cele mai vechi tradiţii sportive s-a dezvoltat încă din antichitate în statele antice puternic dezvoltate economic şi politic. În cadrul Jocurilor Olimpice ale antichităţii înotului nu apare ca disciplină a Jocurilor Olimpice. Dar, în Grecia antică, în paralel cu Jocurile Olimpice aveau loc demonstraţii şi întreceri de înot. Jocurile Olimpice moderne, de la prima ediţie au cuprins în programul lor şi înotul. Pe rând s-au remarcat australienii, apoi americanii care au împrumutat tehnica de înot australiană, apoi japonezii care au îmbunătăţit aria pregătirii sportivilor printro muncă asiduă, apoi popoarele germanice, acestea îmbunătăţind sistemul de selecţie al sportivilor, popoarele ruse şi chinezii uimind prim masa mare de înotători activi. Astăzi întâlnim în aproape toate ţările dezvoltate medaliaţi olimpici la înot, ceea ce demonstrează înalta atenţie acordată înotului din partea tuturor statelor. Crearea spiritului olimpic a dus la îmbunătăţirea cunoştinţelor, a dezvoltării metodelor de antrenament, a tehnici de înot, a organizării pe planuri naţionale a înotului. În cadrul fiecărei olimpiade pe baza vechilor experienţe apar îmbunătăţiri noi care conduc la progresul performanţelor sportive. România este reprezentată pentru prima dată în 1956 la Olimpiada de la Melbourne în probele de 100m şi 200m spate prin MARICA BOTH. Urmează 1960, Olimpiada de la Roma în care cei doi reprezentanţi ai României, MIHAI MITROFAN (bras) şi ALEXANDRU POPESCU (fluture) ajung până în semifinale. La Tokyo, 1964, echipa de înot nu participă, 1968 Mexico, doi înotători - ANCA ANDREI şi VASILE COSTA; 1972 - Munchen ne prezentăm cu MARIAN SLAVIC, EUGEN ALMER şi ANCA GROZA, apoi urmează 1976 Montreal şi în sfârşit în 1980, la Moscova, apar şi primele succese ale României, CARMEN BUNACIU două locuri IV în probele de 100m - 200m spate, 1984, Los Angeles, reprezintă o victorie a noastră, medalie de bronz ANCA PĂTRĂŞCOIU în proba de spate şi succesele continuă, 1988, Seul Noemi Lung argint la 400m mixt individual locul IV la 200m mixt, TAMARA COSTACHE locul VI în probele de sprint; 1992 Barcelona ROBERT PINTER finalist la 200m fluture; 1996 Atlanta COADĂ BEATRICE locul a VI-lea 400 mixt individual. Urmează Sidney 2000, care a reprezentat apogeul rezultatelor româneşti, prin cele două medalii de aur ale DIANEI MOCANU, în probele de 100m - 200m spate, o medalie de argint la 400m mixt şi o medalie de bronz la 200m mixt ale lui BEATRICE COADĂ, şi alte 5 calificări în primii 8 clasaţi ai lumii. Se aşteaptă şi mai mult în continuare, acum că drumul a fost “deschis”, dar lupta este imensă şi vor reuşi cei care au acceptat deviza antrenorului american “Doc. Bob Consilmann” - “HURT, PAIN, AGONY!” adică “Provoacă-ţi durere, istoveşte-te, suferă!” Dacă doreşti să ai totul în competiţie acesta este sacrificiul”.

1.3. Însemnătatea teoretică şi practică a cercetării Dezvoltarea calităţilor motrice este asigurată prin pregătirea fizică ca factor prioritar în antrenamentul tinerilor înotători.

9

În înot, pregătirea fizică foloseşte mijloace şi metode specifice, ce se găsesc într-o continuă perfecţionare, cerută de progresul continuu al acestei discipline sportive. Ea acţionează dialectic, în contextul colaborării tuturor factorilor antrenamentului sportiv:  pregătirea tehnică = 50%  pregătirea fizică = 30%  pregătirea tactică = 5%  pregătirea psihologică = 5%  pregătirea teoretică = 5%  pregătirea biologică = 5%

UNITATEA FACTORILOR ANTRENAMENTULUI pregatire tehnica

pregatire fizica

pregatire tactica

pregatire psihologica

pregatire teoretica

pregatire biologica

Baza conţinutului specific o reprezintă partea I a antrenamentului, dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătirea fizică a înotătorului. Aceasta se doreşte a fi un proces de educare a aptitudinilor fizice necesare în activitatea depusă, un proces de asigurare a creşterii nivelului general al posibilităţilor funcţionale ale organismului. În înot, în cadrul pregătirii fizice deosebim:  pregătirea fizică generală - care urmăreşte educarea multilaterală a calităţilor motrice;  pregătirea fizică specifică - care urmăreşte dezvoltarea calităţilor motrice ce răspund specificului înotului. Amândouă se realizează atât pe uscat cât şi în apă.

1.4. Motivul alegeri temei Antrenorii din laboratoarele performanţei sportive au datoria, dacă într-adevăr sunt pasionaţi, să ţină pasul cu cerinţele mondiale actuale şi de perspectivă, din domeniul activităţii lor. Ei trebuie să încerce prin toate mijloacele să asigure o 10

pregătire completă şi complexă a calităţilor motrice, adaptabilă solicitărilor maxime, chiar dacă se luptă cu multe greutăţi. Fiind la început de drum în activitatea de antrenor, mă preocupă perfecţionarea conţinutului antrenamentului, plecând de la aspecte determinante până la probleme de amănunt. Modesta mea experienţă, m-a dus la concluzia necesităţii continue a perfecţionării metodelor şi mijloacelor de dezvoltare a calităţilor motrice printr-o pregătire fizică adecvată, deoarece ea reprezintă pârghia de ridicare a performanţelor sportive. Ea pune girul unei pregătiri de calitate a tinerilor înotători şi le asigură posibilitatea perspectivei de progres.

1.5. Importanţa lucrării Calităţile motrice de bază privind obţinerea performanţelor superioare sunt strâns legate de efortul la înot, lipsa sau surplusul lor condiţionând tehnica şi perfecţionarea acestuia. În metodica antrenamentului sportiv, este prezentat raportul principalelor calităţi motrice ale înotătorului:  rezistenţa aerobă 55%  forţa (cu propria greutate a corpului) 10%  mobilitatea 15%  viteza 15%  coordonarea (îndemânarea) 5% Pregătirea fizică generală urmăreşte educarea multilaterală a calităţilor motrice, condiţionând încă de la început, succesul activităţii sportive. Ea este chemată să ridice nivelul general al posibilităţilor organismului, să stimuleze concret dezvoltarea rezistenţei, vitezei, mobilităţii, coordonării, forţei şi să îmbogăţească sistematic fondul de priceperi şi deprinderi motrice ale sportivului. Pregătirea fizică generală se structurează ţinând cont de transferul efectului de antrenament în sens pozitiv atribuind o atenţie deosebită atât conţinutului mijloacelor cât şi metodicii aplicării lor. De la o etapă la alta, de la an la an, de la un ciclul de pregătire la altul, acest obiectiv trebuie să se materializeze într-o specializare şi o perfecţionare profundă a tuturor sistemelor de acţionare, ce controlează direcţiile importante ale obţinerii performanţei sportive, aflată şi ea în continuă ascensiune. În evoluţiile pregătirii sportivilor, specializarea nu exclude dezvoltarea generală, multilaterală, mai ales în perioada de formare a tinerilor înotători. La acest nivel pregătirea fizică generală preia valenţele unei structuri de rezistenţă în “construcţia” viitorului performer. În esenţă, această lucrare, punând în valoare valenţele experienţei proprii acumulate, ca sportiv, o doresc un punct de vedere metodologic privind perfecţionarea activităţii de pregătire a tinerilor înotători.

1.6. Problematica cercetării Lucrarea se referă la problematica legată de antrenamentul sportiv, categoria copii nivel III, cu referiri la: consideraţii privind creşterea capacităţii de efort, 11

importanţa intensităţii pentru creşterea capacităţii de efort aerob şi a capacităţii de efort anaerob şi ca un corolar am încercat prezentarea modelelor “ideal” şi “real actual” ale acestei importante laturi a pregătirii sportive.

1.6.1. Scopul lucrării Lucrarea cumulează aspectele pozitive ale muncii practicate şi de cercetare depuse pe parcursul anilor, şi ar putea să devină un flux informaţional de date, calitativ superior, un instrument operaţional activ, la îndemâna tuturor, în vederea obţinerii unei largi deschideri spre înalta performanţă.

1.6.2. Ipoteza lucrării Presupunem că ameliorând conţinutul fiecărei componente a calităţilor motrice în parte şi prin modificarea raporturilor dintre calităţile motrice în diferite etape ale pregătirii performanţelor sportive, vor fi superioare şi realizate la data competiţiei de obiectiv. Variabila independentă o reprezintă ameliorarea fiecărei calităţi motrice în parte şi ponderea lor în funcţie de perioada de pregătire. Variabila dependentă o reprezintă performanţa sportivă cea mai de valoare obţinută la data competiţiei de obiectiv.

1.6.3. Obiectivul final Este obţinerea capacităţii maxime de performanţă la o dată prognozată, conform concursului de obiectiv. Cercetarea mea prevedea un concept de modernizare a activităţii de instruire şi pregătire a înotătorilor în primii ani de antrenament sportiv.

1.6.4. Organizarea cercetării Pentru a soluţiona problema complexă a pregătirii copiilor înotători, astfel încât aceştia să promoveze cât mai rapid spre eşaloanele superioare, cercetarea a fost îndreptată spre optimizarea pregătirii fizice, acţionându-se atent pe fiecare din direcţiile sale, cu pondere pe dezvoltarea calităţilor motrice, într-o concordanţă perfectă cu specificul efortului în înot. Perfecţionând sistemul de acţionare, folosind metodele cele mai eficiente şi modificând raporturile componentelor sale, mi s-a oferit posibilitatea, ca, plecând de la obiectivele concrete să adopt o strategie bazată pe un plan de acţiune. Acesta, construit pe interacţiunea legilor obiective cu conexiunile logice, a făcut ca, într-un timp relativ scurt, să obţin rezultate bune. 1.6.4.1. Formele de organizare şi desfăşurare a cercetării au fost următoarele: 1. Realizarea studiului în două etape echivalente cu două macro cicluri de pregătire.

12

2. Stabilirea pe baze concrete obiective - parametrii care pot oglindi cel mai bine, prin analize comparative nivelul calitativ al muncii depuse. Dintre aceştia, unii vor urmări aspectele evidente privind creşterea şi dezvoltarea copiilor în perioada de pregătire studiată, prin înregistrarea şi analiza indicilor antropometrici şi funcţionali. 3. Modelarea conţinutului fiecărei componente a pregătirii fizice cu accent pe dezvoltarea calităţilor motrice şi a interelaţiilor de acţiune dintre aceştia, pe parcursul pregătirii, urmărind realizarea unor noi sisteme de acţionare ce cuprind seturi de exerciţii cu eficienţă sporită. 1.6.4.2. Periodizarea activităţii de cercetare Activitatea de cercetare s-a desfăşurat astfel: Etapa I septembrie 2007 - studii asupra problematicii cercetării Etapa II noiembrie – decembrie 2007 prima planificare Etapa III ianuarie – aprilie 2008 a doua planificare Etapa IV mai – iunie 2008 redactarea lucrării .

1.6.4.3. Locul de desfăşurare al cercetării Locul de desfăşurare al cercetării a fost Bazinul acoperit din Brăila - unde s-au desfăşurat, în această perioadă, sub îndrumarea şi observaţia doamnei antrenoare Gogoasa Marinela, antrenamentele grupei de sportivi din cadrul Liceului cu Program Sportiv Brăila. Elaborarea lucrării a fost posibilă numai cu ajutorul domnului lector universitar dr. Mircea DRAGU. Apreciindu-le contribuţia, exprim cele mai calde mulţumiri.

1.6.5. Sarcini generale ale cercetării Sarcina mea principală a constat în a determina pe o cale experimentală eficienţa metodologiei şi metodicii de dezvoltare a calităţilor motrice, în vederea îmbunătăţirii performanţei sportive la copii înotători de 9-11 ani. Educarea şi dezvoltarea calităţilor motrice necesare înotului; îmbunătăţirea calităţilor motrice conform modelului probelor de înot; adaptarea programului de pregătire fizică pe uscat la specificitatea biomecanicii înotului; stabilirea ritmului de dezvoltare a calităţilor motrice; creşterea corespunzătoare a posibilităţilor morfofuncţionale ale organismului; alcătuirea sistemelor de acţionare care au cuprins: metode, mijloace, probe de control şi teste. Asamblarea tuturor datelor.

1.6.6. Metodologia cercetării Cercetarea s-a desfăşurat pe baza studierii materialului bibliografic în vederea desprinderii conţinutului teoretic al problematicii temei, pe metoda de investigaţie prin care am observat, discutat şi testat situaţia reală a subiecţilor privind comportamentul fizic, tehnic şi tactic din cadrul pregătirii, urmând să-mi alcătuiesc experimentul bazat pe aplicarea antrenamentelor asupra dezvoltării/educării calităţilor motrice.

13

Capitolul II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII Posibilitate şi realitate a dezvoltării calităţilor motrice în cadrul pregătirii fizice ale tinerilor înotători Pentru a putea găsi noi căi de ridicare a nivelului de pregătire a înotătorilor, obligatoriu, trebuie să investigăm domeniul posibilităţilor fiziologice ale acestora de a se adapta la efort, să le stabilim limitele şi să găsim soluţii concrete de modificare ale lor prin sisteme de acţionare.

2.1. Particularităţile vârstei de 9-11 ani Vârsta de 9-11 ani, ca de altfel şi celelalte perioade ale copilăriei, prezintă anumite caracteristici ce se reflectă în unitatea dezvoltării multilaterale a personalităţii, manifestată în diferite acte de conduită. Dezvoltarea proceselor cognitive, afective, volitive, precum şi dezvoltarea însuşirilor personalităţii se realizează în cadrul unei condiţionării complicate, în care surprindem pe de o parte, trăsături asemănătoare la copiii de aceeaşi vârstă şi, pe de altă parte, însuşiri individuale ce îi deosebesc pe copiii crescuţi în aceleaşi condiţii de mediu şi de educaţie. Cunoaşterea particularităţilor psihice şi a problemelor vârstei este o axiomă a acţiunii educaţionale, ea realizându-se numai în condiţiile studiului concret al copiilor de vârsta respectivă, adică 6-11 ani, în activităţile lor şcolare, extraşcolare şi de antrenament, raportând comportamentul la nivelul diferitelor funcţii psihice şi la mentalitatea specifică. Dacă afirmăm că un copil este o fiinţă care creşte – spre deosebire de adult, la care talia şi forma sunt încheiate – înseamnă că definim copilul într-un mod prea general. De aceea este de dorit să se părăsească datele biologice şi să se încerce definirea copilului după conduita lui în devenire. Totuşi, ar fi o eroare să se definească copilul numai prin efortul lui de orientare către adult. În realitate, elanul copilului ca şi elanul adultului de mai târziu este un elan deschis şi eminamente maleabil, iar atunci când copilul îl ia pe adult ca model, o face numai pentru că nu are alt model la dispoziţie. Din acest motiv, copilăria poate fi definită ca o mişcare spre înainte, ca o îndrăzneală, ca un start spre orizonturi multiple, ca o multitudine de proiecte şi o călătorie spre necunoscut. Copilăria mai poate fi considerată ca fiind vârsta speranţelor şi a visurilor, iar copilul este fiinţa - şi de fapt, singura fiinţa – care trăieşte în ea însăşi ( J. Chateau ). Dacă un copil trăieşte în el însuşi, aceasta se întâmplă într-un mediu închis şi bine păzit de barierele cu care adultul înconjoară frageda copilărie, pentru a o apăra. Copilul nu cunoaşte asprimea vieţii de fiecare zi ca 14

adultul, nici realitatea sociala, concretă. El nu cunoaşte micile griji cotidiene şi nici valoarea timpului. Din acest motiv despărţirea de copilărie aduce regrete şi nostalgie. De aceea ne punem întrebarea dacă totuşi copilul sportiv este un instabil visător, pus pe şotii şi pe joacă, zburdalnic şi relativ iresponsabil faţă de spaţiul şi timpul în care coexistă. Răspunsul ar fi: copilul sportiv poate fi un candidat precoce la viaţa adultă. El se poate juca şi visa, dar nu în sala de antrenament sau în bazinul de înot, unde aparatura existentă şi mediul ambiant îi desconspiră stângăciile în mod deschis şi brutal. De aceea copilul sportiv poate descoperi de timpuriu şi cu folos vocaţia muncii serioase, tenace. El devine mai repede decât alţi copii un muncitor serios şi perseverent. El poate deveni un candidat precoce la suferinţa zilnică, măruntă sau totală, în vederea bucuriilor viitoare. El învaţă să renunţe conştient la jocul din faţa blocului sau din curte, pentru o performanţă incertă, dar posibilă. Copilul sportiv devine călit, rezistent, perseverent şi tenace mai devreme decât alţii, dar nu mai devreme decât trebuie. Ne putem întreba dacă copilul sportiv nu este frustrat de copilăria sa, trecând în goană, accelerat, peste vârsta candorii şi a jocului lipsit de griji. Răspunsul ar fi: copilul sportiv trăieşte acelaşi tumult al copilăriei, întrecerile din sălile de concurs fiind mai temeinice şi mai serioase, mai consistente, mai puţin anonime şi efemere ca cele purtate în stradă, în recreaţie sau în parc. Întrecerile sportive nu le neagă pe acestea, nu le exclud, ci le completează şi le înnobilează, dându-le o strălucire aparte. Ne-am mai putea întreba: oare copilul sportiv nu se desparte mai repede de copilărie decât copilul obişnuit? Consider că nu, deoarece el trăieşte, graţie unei maturizări precoce, acea tinereţe perpetuă pe care o aduce cu sine jocul competitiv, care conservă spiritul şi trupul. Altfel nu ne-am putea explica faptul că fenomenul sportiv atrage omenirea ca un miracol. Am arătat că vârsta de 7-8 ani se încadrează în vârsta şcolară mică, care este numită şi a treia copilărie, putem spune că este vârsta uceniciilor şcolare şi sportive. Ea se caracterizează prin faptul că dezvoltarea psihică are loc sub influenţa foarte puternică a vieţii şcolare, iar în paralel, la copiii care fac sport, a activităţii sportive organizate. Această perioadă, care se desfăşoară în linii mari de la 6 ani până la vârsta pubertăţii, este denumită şi “universul primei socializări” (R. Nucchielli), fiind considerate ca un lung palier în procesul dezvoltării. Este ultima perioadă a copilăriei, ceea ce o face să se caracterizeze prin descreşterea treptată a unor trăsături proprii acesteia şi prin apariţia unei atitudini mai controlate, mai mature faţă de lumea nemijlocită apropiată. Creşterea spre sfârşitul perioadei se încetineşte, iar sistemul nervos devine mai stabil, descoperirile fundamentale sunt terminate şi viaţa copilului ia un ritm analog celui al vieţii adulte. Copilul străbate acum o zonă de calm pe care psihanaliştii o denumesc “perioada de latenţă”. Ar fi însă o eroare dacă am considera ca aceşti ani nu aduc nici o transformare importantă: dimpotrivă, aceasta este vârsta marilor achiziţii intelectuale şi fizice, în special a primei “socializări”, a primilor paşi făcuţi în afara familiei, într-un mediu nou, vast, necunoscut, care este şcoala, iar în paralel, în mediul sportiv. În această a treia copilărie este evidentă intensificarea proceselor de osificare, mai ales în anumite părţi ale organismului. În condiţii educative corespunzătoare se dezvoltă mult precizia şi armonia mişcărilor. Copilul devine vioi şi sprinten. Forţa musculară şi implicit puterea creşte în mod deosebit. La această vârstă copilul simte plăcerea antrenamentului, a exerciţiului fizic. Aceasta este de altfel şi vârsta selecţiei primare în cele mai multe discipline sportive şi deci şi în înot. Vârsta celei de a treia copilării se caracterizează prin anumite particularităţi psihice, a căror cunoaştere de către antrenor devine necesară pentru abordarea unor 15

sarcini de antrenament sau educative în directă concordanţă cu posibilităţile psihofizice reale ale copilului. Dacă între vârsta de 8-9 ani copilul se află într-o fază de expansiune şi extrovertire, caracterizându-l rapiditatea, o atitudine manifest euforică şi folosirea frecventă în vocabular a superlativelor, a exagerărilor, fiind o perioadă de intensă lărgire a orizontului mental, de curiozitate a copilului faţă de tot felul de probleme, mai târziu însă la 9-11 ani caracterul expansiv al conduitei se mai atenuează şi copilul devine mai meditativ. Este perioada optimă pentru stimularea preocupărilor faţă de cel care este mai stabil, mai puţin împrăştiat. Trebuie reţinut faptul că la această vârstă copilul nu trece cu uşurinţă de la o activitate la alta şi devine mai ordonat, începând să simtă necesitatea planificării timpului şi a activităţilor pe care trebuie să le desfăşoare. Deoarece creşte mult spiritul critic şi disponibilitatea afectivă, copilul devine mai atent la particularităţile de ansamblu ale celor ce se ocupă de ele. Este perioada în care pe acest plan, face aprecieri şi constatări destul de nuanţate. La vârsta de 10 ani sociabilitatea este oarecum dezvoltată. Diferenţele individuale pe acest plan i-au determinat pe unii psihologi să considere sociabilitatea ca fiind o capacitate şi nu exclusiv o trăsătură formată. De altfel, la acest nivel al dezvoltării personalităţii umane există numeroase trăsături de caracter. Trebuie reţinut că în jurul vârstei de 8 ani începe să se manifeste independenţa gândirii, iar pe la 9-10 ani supleţea ei şi , legat de aceasta, se pun bazele spiritului critic al gândirii. Din punct de vedere al randamentului intelectual există multe diferenţe individuale de care antrenorul trebuie să ţină seama. Sunt copii care deşi nu obţin rezultate şcolare bune, au multe cunoştinţe şi interese cognitive accentuate, dar învaţă pe apucate, sunt foarte isteţi, dar nu “tocesc”. Alţii sunt serioşi, dotaţi, dar nu ştiu să îşi valorifice cunoştinţele. În orice caz nu este permis ca în cadrul procesului de antrenament să se vehiculeze prea mult noţiuni legate de gândirea copilului, de genul: “eşti căpos”, “eşti cam tare de cap”, şi nici să fie lăudat peste măsura cel isteţ, pentru a nu crea surse inutile de tensiuni şi conflicte afective de grup. Copilul trăieşte la această vârstă, pe rând, în “trei lumi” diferite: una este aceea a familiei, colorată încă de afectivitatea primei copilării; alta a şcolii, încărcată cu toate promisiunile viitorului şi la fel de importantă, a treia, lumea sportivă, a gazonului, a sălii şi a terenului de sport, a bazinului de înot în cazul nostru, cu bucurii şi decepţii inerente oricărui început. Dacă aceste medii se completează şi se susţin, ele îmbogăţesc pe copil cu o experienţă motrică şi spirituală de viaţă. De regulă, însă divergenţele care apar între aceste medii sunt destul de frecvente. Ele pot fi sociale, intelectuale, religioase, motivaţionale, iar dacă sunt puternice pot constitui o sursă de incertitudine şi de nelinişte pentru copil. Ideal ar fi ca familia, şcoala şi activitatea sportivă să rămână trei lumi prietene, dar distincte, astfel încât fiecare să poată oferi un anumit refugiu copilului sportiv. Din punct de vedere al relaţiilor care se stabilesc între copii, putem afirma că la vârsta de 9-10 ani “ceata” reprezintă un cadru specific manifestărilor sociale, fiecare grup constituit fiind definit şi diferenţiat în raport cu grupul de acelaşi sex. În grupurile de băieţi sunt apreciate forţa, acţiunea şi curajul, iar la cele de fete valorile adoptate sunt graţia, gingăşia, drăgălăşenia sau chiar timiditatea. În această perioadă, se dezvoltă spiritul de observaţie ca formă de percepţie superioară. Observaţia, fiind subordonată unui anumit scop, este analitică, sistematică şi are intenţionalitate inclusă în fiecare din etapele şi momentele ei. 16

Observaţia vizează nu numai obiectele şi particularităţile lor ci şi procesele şi schimbările, relaţiile de interdependenţa corpurilor, formelor, fenomenelor, mişcărilor, etc.. În a treia copilărie, observaţia cunoaşte sub influenţa procesului instructiveducativ, un larg progres, fapt ce se manifestă prin dezvoltarea de pildă a mobilităţii capacităţii de a observa. Având în vedere acestea, copilul sportiv înţelege şi imită tehnica mişcărilor în sine şi totodată reuşeşte să le reproducă fidel. Dar toate acestea trebuie să se facă pe fondul jocului, pentru că în această perioadă interesul pentru joc rămâne încă viu. Jocurile cu reguli, în care se creează condiţii de competiţie, capătă pentru copii un interes aparte. În orice joc este evidentă tendinţa complicării sarcinilor individuale, a creării condiţiilor de punere în evidenţă a abilităţii, curajului, performanţei. Astfel, la înot se poate acţiona în această perioadă în special pentru însuşirea corectă a tehnicii celor patru procedee de înot şi în ceea ce priveşte calităţile motrice în special pentru dezvoltarea vitezei pe distanţe scurte şi a rezistenţei aerobe. În această perioadă spiritul competitiv al copiilor este foarte viu, şi doresc în orice moment concursul, întrecerea, doresc succesul. Pentru aceasta chiar în lecţiile de antrenament sunt bine venite, la această vârstă, întrecerile sub formă de ştafetă sau individual, pentru ca micii sportivi să participe cu mai mare plăcere la efortul pe care-l necesită lecţia de antrenament. Iată de ce antrenorului care lucrează la acest nivel III îi revine sarcina de a cunoaşte principalele probleme care însoţesc vârsta copilăriei, pentru a crea premise favorabile în instruirea micilor “ucenici” în tainele performanţei sportive.

2.2. VITEZA – CALITATE MOTRICĂ Viteza este una din calităţile motrice ale cărei definiţii sunt controversate, unii autori mergând până la excluderea ei din rândul acestora, considerând-o rezistenţă de scurtă durată. Analizând însă mai profund modul de efectuare a actelor şi acţiunilor motrice, constatăm că una din componentele temporale este tocmai rapiditatea cu care se execută. Din acest motiv putem exprima execuţia în termeni calitativi (foarte repede, rapid, lent, foarte lent – în general ceea ce se cunoaşte sub numele de tempo) şi cantitativi (durată). Cal mai des, mişcările sunt apreciate simultan după caracteristicile spaţiale şi temporale, făcându-se raportul dintre durată şi lucrul mecanic efectuat. N.G. Ozolin defineşte viteza ca fiind „capacitatea de a executa rapid mişcarea”. V.M. Zaţiorski, - „capacitatea de a efectua acţiunile într-un timp minim pentru condiţiile respective”. A. Demeter – „ capacitatea omului de a executa o mişcare cu rapiditate şi frecvenţă mare”. Rezultă deci că, în definirea vitezei nu sunt deosebiri semnificative, majoritatea specialiştilor caracterizând viteza prin iuţeala (rapiditatea) cu care se efectuează acţiunile motrice în structurile şi combinările cele mai diverse. De regulă, în cadrul fiecărei acţiuni motrice întâlnim viteza sub forma combinării principalelor sale forme de manifestare, una dintre ele având ponderea cea mai mare în efectuarea acţiunii. Aşa de exemplu, în cazul alergării pe 100 m plat evidenţiem prezenţa vitezei în următoarele combinări: viteză de reacţie – reacţia la start, 17

desprinderea din bloc-starturi; viteza de execuţie – avântarea coapsei; viteza de repetiţie – frecvenţa paşilor etc. Cu toate că performanţa este corolarul cu care se efectuează actul motric integral, din punct de vedere al stabilirii mijloacelor şi metodelor de pregătire sportivă şi al selecţiei, formele elementare de manifestare ale vitezei sunt concludente. Dealtfel, în unele ramuri sportive interesează în principal doar una dintre aceste forme (baschet, tenis etc). Un alt aspect – important din punct de vedere al cunoaşterii implicaţiilor acestei calităţi în randamentul sportiv – viteza este specifică, transferul pozitiv realizându-se într-un grup limitat de acţiuni, în general în cadrul acţiunilor cu structuri asemănătoare din punct de vedere al coordonării. Rezultă deci, că la aceeaşi persoană nu se constată o corelare între viteza manifestată în mişcări diferite din punct de vedere al coordonării, în unele putându-se manifesta rapid, iar în altele lent (Zaţiorski). De asemenea, se ştie că acest transfer este invers proporţional cu gradul de pregătire fizică, la persoanele cu pregătire fizică slabă acest transfer fiind mult mai evident, de unde şi concluzia că la sportivii începători trebuie insistat pe dezvoltarea acestei calităţi. Viteza se măsoară apreciind: durata necesară apariţiei reacţiei motrice, timpul consumat de la emiterea semnalului până la reacţia de răspuns (timpul de latenţă); viteza acţiunii singulare; frecvenţa maximă a mişcărilor, determinată la nivelul unei singure articulaţii, mişcările fiind executate cu amplitudine maximă şi rezistenţă minimă, într-un anumit interval de timp (A. Demeter). Prin modul în care se realizează, viteza poate fi uniformă sau neuniformă. Modificarea vitezei (creşterea până la atingerea valorii maxime sau intermediare se numeşte acceleraţie, scăderea treptată a vitezei se numeşte deceleraţie) este specifică efectuării mişcărilor; în prea puţine cazuri se menţine o viteză uniformă a mişcărilor. Specific efectuării corecte a exerciţiilor fizice este cursivitatea execuţiei, cu treceri line de la o secvenţă la alta. Efectuarea cu bruscheţe, fără a păstra un ritm optim de lucru, denotă că exerciţiul nu este bine însuşit. Priceperea executanţilor de a menţine o viteză optimă de execuţie se întâlneşte în literatură sub numele de simţul vitezei, corelat în bună măsură cu simţul ritmului şi simţul tempoului. Viteza, sub diferitele sale forme de manifestare este o calitate motrică deosebit de importantă în toate ramurile de sport, în care este implicată ca atare, sau în combinaţie cu alte calităţi (rezistenţă, forţă, etc.) ea determinând, în numeroase cazuri, succesul. Totuşi, trebuie înţeles că nu în toate cazurile viteza maximă este importantă, ci viteza optimă de execuţie. Cercetările efectuate şi experienţa practică au demonstrat că viteza este puternic determinată genetic, depinzând deci, foarte mult de zestrea ereditară a subiecţilor; acesta însă nu trebuie să ducă la accepţiunea că viteza nu poate fi dezvoltată, ci din contră, viteza se poate dezvolta (este adevărat destul de puţin) prin antrenament special, dar şi prin dezvoltarea altor calităţi care favorizează manifestarea vitezei maxime. Viteza este în principal o caracteristică (calitate) spaţio-temporală a mişcărilor, care nu poate fi discutată fără a face referiri şi la alte caracteristici temporale ale mişcărilor, cum sunt: tempoul şi ritmul.

18

Tempoul reprezintă densitatea mişcărilor pe unitate de timp (număr de paşi/sec., număr de acţiuni/repriză, la jocuri şi sporturi de luptă, etc.). Deşi este strâns legată de tempo, totuşi viteza poate fi diferită (de exemplu, viteza de deplasare este diferită faţă de frecvenţa de alergare, deşi există o relaţie precisă între lungimea paşilor şi frecvenţă acestora). Tempoul mişcărilor depinde de masa corpului, segmentelor aflate în mişcare şi de momentele de inerţie (de exemplu, mişcarea unui braţ poate avea un tempo mai crescut decât mişcarea trunchiului sau a întregului corp). Tempoul reprezintă o caracteristică importantă în direcţia stabilirii intensităţii efortului şi implicit a gradului de solicitate a organismului de către un anumit exerciţiu fizic. Precizarea tempourilor de execuţie reprezintă o măsură metodică indispensabilă în dozarea exerciţiilor fizice, adică în stabilirea intensităţii activităţii. Eforturile de viteză sunt caracterizate în funcţie de durata lor, de intensitate maximală şi submaximală, având un loc bine precizat în educaţie fizică şi mai ales în antrenamentul sportiv. Ritmul este o noţiune folosită pentru a caracteriza cele mai diferite fenomene şi desfăşurarea lor în timp. Astfel, se vorbeşte de ritmuri biologice, astronomice, de tip circadian (zilnic), hebdomar (săptămânal), lunar, anual, de ritm muzical, al mişcărilor şi altele. Ritmul are caracteristică principală periodicitatea repetării fenomenului, succesiunea intervalelor de timp şi accentele rezultate din desfăşurarea lui. Ritmul mişcării defineşte efectuarea unui efort în timp şi spaţiu, precum şi raportul dintre aceste două mărimi. Ritmul este prezent în efectuarea oricărui act, acţiune şi activitatea motrică, fiind o componentă temporală strâns legată de viteză dar şi de coordonare, precizie, abilitatea, etc. De exemplu, efectuarea într-un ritm adecvat cu viteză optimă a unui exerciţiu de gimnastică sau a oricărui procedeu tehnic determină cursivitatea şi eficienţa mişcării respective. 2.2.1. Factorii care condiţionează viteza Factorii care determină o bună viteză sunt numeroşi şi în acelaşi timp variaţi. Aceştia sunt de natură genetică, (biologică, psihologică – zestrea ereditară) şi pedagogică. În ce priveşte substratul biologic al vitezei desprindem factori morfologici, funcţionali şi unii de natură biochimică-metabolică corelaţi cu factorii psihologici (calitatea analizatorilor, atenţia, tenacitatea, consecvenţa, tipul de sistem nervos, etc.). În ce priveşte factorii biologici, unii sunt de natură nervoasă şi alţii sunt proprii muşchilor (anatomic, funcţional). Dintre aceştia mai importanţi sunt:  mobilitatea desfăşurării proceselor nervoase, viteza alternării proceselor de excitaţie cu cele de inhibiţie, precum şi intensitatea acestora;  timpul de latenţă sau de reacţie care, la rândul său depinde de calitatea nervului, a muşchiului şi a sinapsei;  viteza de conducere a influxului nervos (aferent şi eferent) prin reţeaua nervoasă;  viteza de contracţie a în urma excitaţiei nervoase;  forţa muşchiului cate intră în contracţie;  lungimea segmentelor implicate în activitate, mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară;  capacitatea de coordonare a grupelor musculare;  tipul fibrei din care este alcătuit muşchiul, fibre albe F.T. (Fast-Twitch glycolitic fibers-fibre rapide) sau roşii, S. T. (Slow-Twintch oxidative fibers-fibre lente) sau albe; 19

 bogăţia de compuşi macroergici a fibrei musculare (CP şi ATP). Factorii amintiţi cunosc o îmbunătăţire, ca urmare a procesului de antrenament sportiv sau de educaţie fizică. De pildă, în urma pregătirii speciale de viteză scade cronaxia îmbunătăţinduse excitabilitatea neuromusculară şi se scurtează perioada de latenţă; de asemenea, cresc rezervele de compuşi energetici care stau la baza eforturilor de viteză. Coyl şi colaboratorii (1974), Karlson şi colaboratorii (1975), au arătat că rapiditatea contracţiei unui muşchi este cu atât mai mare cu cât posedă mai multe fibre albe (F. T.). Aceste fibre sunt bogate în compuşi macroergici (creatin-fosfat CF şi acid adenozintrifosforic ATP), precum şi în glicogen, posedând în mod firesc şi enzimele necesare producerii energiei anaerobe. Opuse acestora sunt fibrele roşii (S.T.) care conţin mioglobină, glicogen şi în aceeaşi măsură enzime pentru producţia aerobă de energie. Fibrele rapide (F.T.) precum şi fibrele lente (S.T.) se deosebesc nu numai structural, ci şi din punct de vedere al enzimei miozin-atepazei care este în cantitate mai mare, cu cât durata contracţiei este mai mică. După cantitatea de sarcoplasmă, mioglobină („hemoglobina musculară“), rezerva de oxigen, avem următoarele tipuri de fibre musculare: fibre roşii, cu un conţinut mai ridicat în mioglobină, cu contracţii lente (peste 3,5 ms), puternice, funcţionând aproape continuu şi obosind greu (muşchii antigravitaţionali, cu metabolism preponderent oxidativ); fibre albe, cu numeroase miofibrile, mai sărace în mioglobină; au contracţii rapide (sub 3,5 m/s) şi obosesc uşor. Au metabolism preponderent glicolitic, anaerob. Nu există muşchi alcătuit doar din fibre roşii sau albe, dar există muşchi constituiţi predominant din fibre roşii sau albe. Astfel, extensorii au în special fibre roşii, iar flexorii mai multe fibre albe. La om a fost evidenţiat un al treilea tip de fibre: intermediar, rozalii. Este posibil ca, extrapolând, să admitem că acestea ar sta la originea celorlalte. Adică, într-un stadiu ontogenetic, când muşchii încă nu s-au separat în flexori sau extensori, toţi muşchii scheletici să fi conţinut doar fibre rozalii. Pe măsura stabilizării unui anumit regim de funcţionare şi de metabolism, fibrele evoluează spre unul dintre aceste tipuri. Fibra roşie Metabolism aerob crescut Lipoliză intensă Mici rezerve glicogenice (dependenţă de glicogenul hepatic)

Fibra albă Metabolism anaerob crescut Lipoliză slabă Rezerve glicogenice crescute (semi-dependenţă de glicogenul hepatic) Activitate ATP-azică intensă Contracţie rapidă Dimensiuni mari, tensiune mare, intermitentă Reţea capilară săracă Inervaţie motoneuronală de dimensiuni mari, cu conductanţă rapidă Prag reflex crescut Descărcare fazică reflexă Oboseală intensă

Activitate ATP-azică slabă Contracţie lentă Dimensiuni mici, tensiune mică, cvasicontinuă Reţea capilară bogată Inervaţie motoneuronală de dimensiuni reduse, cu conductanţă lentă Prag reflex diminuat Descărcare tonică reflexă Oboseală redusă Proprietăţile fibrelor musculare

20

Tipul de inervaţie este răspunzător pentru rata metabolică a unei fibre musculare, prin rolul trofic pe care-l joacă neuronul pentru muşchi. Prin inversarea inervaţiei unei fibre roşii, aceasta dobândeşte un comportament de fibră albă; procesul invers este mai puţin pregnant, ca urmare a unei atare autonomii a fibrelor albe vis a vis de inervaţie. Sportivii cu aptitudini de viteză, cum sunt sprinterii pe 100m şi 200m posedă un procent mai ridicat de fibre albe decât alergătorii pe distanţe lungi (fond). Prin antrenamente speciale, pentru dezvoltarea vitezei, detentei sau forţei, s-a constatat o îngroşare, în general a fibrelor musculare, care devin astfel mai puternice, crescându-le forţa de contracţie cu aproximativ 25%. Fl. Ulmeanu a înregistrat scăderea cronaxia nervilor motori şi muşchilor care au efectuat un antrenament de viteză timp de mai multe luni demonstrând astfel posibilitatea îmbunătăţirii vitezei prin antrenamentele special concepute în această direcţie. Chiel (1975), a constat că într-un efort specific unei curse de 100m sporeşte capacitatea de absorbţie a oxigenului cu aproape 90%. În altă ordine de idei, amintim că lungimea pârghiilor segmentelor corpului şi înălţimea au o influenţă decisivă asupra vitezei (segmentele scurte favorizează o viteză mai mare). De asemenea, în toate cazurile, în funcţie de dimensiunile corporale, persoanele de sex masculin au o mai bună viteză decât cele de sex feminin. Evoluţia vitezei în ontogeneză este diferită la bărbaţi şi la femei; de asemenea, posibilităţile de dezvoltare ale sale. Începând de la vârsta de 10 ani se poate acţiona sistematic pentru dezvoltarea tuturor formelor de manifestare a vitezei şi efectul acţionării sistematice scade treptat până la vârsta maturizării definitive (20-22 ani la băieţi şi până la 18-19 ani la fete). Prin cercetarea unui lot de copii de 10 ani, sportivi şi nesportivi s-a evidenţiat faptul că fetele sunt capabile să dezvolte în medie o viteză de deplasare mai bună decât cea a băieţilor cu 0,3 sec. De asemenea, s-au înregistrat progrese nete ale copiilor sportivi faţă de nesportivi. Începând însă de la 11 ani, când băieţii le egalează pe fete, progresul primilor este superior pentru tot restul vieţii. Revenind la proporţia de fibre albe şi fibre roşii, unii autori consideră că prin antrenamentul special de viteză creşte numărul de fibre albe ale muşchiului. Alţi specialişti însă consideră că proporţia fibrelor albe şi roşii este determinată genetic şi că prin antrenament se produce doar îngroşarea acestora, care determină implicit şi creşterea vitezei. Cercetările actuale, prin utilizarea biopsiei musculare şi a altor metode vor lămuri această problemă. Concluzia care se desprinde este că viteza poate fi dezvoltată într-o oarecare măsură dacă sunt disponibilităţi şi dacă se aplică o metodologie adecvată. Performanţele în domeniul vitezei sunt în mare măsură condiţionate de nivelul forţei musculare (îndeosebi explozive) şi de capacitatea de coordonare sau uşurinţa în efectuarea acţiunii motrice respective. Astfel, o creştere a forţei va determina şi o creştere a vitezei (mai ales de reacţie); în cazul efectuării mişcărilor fără o îngreuiere sau cu încărcături uşoare şi medii, mărimea vitezei depinde de nivelul forţei. Dacă se lucrează cu viteză maximă de execuţie în condiţiile efectuării mişcărilor fără îngreuieri, aceasta nu se va îmbunătăţi. În cazul utilizării mişcărilor cu îngreuieri (exerciţii cu încărcături mici, medii, mari), vom avea ca rezultat creşterea şi a forţei şi a vitezei, în toate condiţiile. Antrenamentul de forţă efectuat pentru dezvoltarea vitezei are două sarcini fundamentale:  creşterea forţei maxime; 21

dezvoltarea capacităţii de a manifesta o forţă mare în condiţiile mişcărilor rapide (forţă-viteză); Specifică pentru viteză este a doua sarcină, care însă se realizează numai cu sprijinul (pe baza) forţei maxime. O serie de autori au demonstrat că prin lucrul de forţă, care duce la mărirea secţiunii transversale a muşchiului, se realizează şi disponibilităţi de a efectua un număr mai mare de repetări. Acestea favorizează alunecarea actinei şi miozinei, ceea ce are ca rezultat în final mărirea vitezei de contracţie. Tensiunea musculară este determinată de numărul de punţi transversale care acţionează între miofilamente, valorile maxime ale tensiunii fiind între 90% şi 110% din lungimea de repaus a muşchiului. W. Hasselbach consideră că viteza de scurtare a muşchiului este determinată de numărul punţilor transversale. Dezvoltarea forţei de impulsie (explozive) la alergătorii de sprint are efecte favorabile asupra lungimii paşilor şi frecvenţei acestora. Dacă impulsul în faza de sprijin este mai mare, creşte lungimea pasului şi se scurtează timpul de sprijin determinând creşterea semnificativă a tempoului. Greh (1972), exemplifică astfel: un alergător (sprinter pe 100m) cu o greutate de 70 kg efectuează cu piciorul de sprijin o impulsie medie de 45,5 kgm/sec., revenind pentru fiecare zecime de secundă o forţă medie de 4,55 kg; pentru a obţine o îmbunătăţire a timpului de alergare cu 0,1 sec., alergătorul trebuie să-şi mărească forţa de impulsie la fiecare pas cu 7 kgm/sec. Alte aspecte importante privind bazele metodice ale dezvoltării vitezei la sportivi se desprind din analiza proceselor biochimice care stau la baza eforturilor de viteză. Aşa cum aminteam anterior, viteza este determinată de resursele energetice existente la nivelul muşchiului şi viteza de mobilizare a acestora, durata menţinerii acesteia fiind în strânsă corelaţie cu tipul de energie consumată. În eforturile până la 10 sec. (alergare pe 100 m, aruncarea greutăţii, etc), care necesită o mobilizare energetică masivă (turnover), se epuizează fosfaţii energetici ATP şi CP. Această activitate nu depinde de aportul de oxigen şi nici nu produce cantităţi detectabile de acid lactic, deci nu depinde de aportul de ATP furnizat prin glicoliză anaerobă. Dacă efortul se menţine până la 50 sec. şi peste, limită care constituie şi momentul optimal al glicolizei anaerobe, se constată şi producerea de mari cantităţi de acid lactic, coprodus final al acestui tip de glicoliză. Concentraţiile maxime de lactat (25-30 mmoli.kg în muşchi şi 20-25 mmoli/l în sânge) au fost măsurate la subiecţii care au prestat eforturi de alergare, înot sau patinaj şi au avut ca rezultat scăderea valorilor pH-ului în muşchi (6,3-6,4) şi în sângele arterial (6,8-6,9). Condiţiile acide nu pot fi compensate de sistemele tampon existente în sânge, ceea ce duce la scăderea intensităţii efortului sau chiar încetarea acestuia, ca urmare a inhibării enzimelor glicolitice prin feed-back metabolic. Activităţile fizice de scurtă durată, cum sunt cele de viteză determină o creştere a activităţii enzimelor celulare implicate în glicoliză. Sportivii antrenaţi special pentru efortul anaerob pot tolera concentraţii mari de acid lactic comparativ cu persoanele ne-antrenate. Muşchiul scheletic este, de asemenea, adaptat special prin posesia echipamentului enzimatic necesar metabolizării lactatului. Hermansen şi Waage (1980) evidenţiază că numai 10% din lactatul care dispare din muşchi în pauzele de refacere după eforturi maximale poate fi pus pe seama difuziunii sale în sângele circulant. De aceea, se presupune că o mare parte din lactatul produs în timpul efortului maximal este transformat în glicogen la nivelul muşchilor, care dispun şi de enzimele necesare (glicogen, sintetază). O mică parte din lactat este transformat în piruvitat care la rândul să este degradat în CO 2 şi HO2. Creşterea concentraţiei enzimelor, ca urmare a efortului fizic, nu are loc numai în muşchi, semnalizându-se creşteri semnificative şi la nivelul ficatului la persoanele antrenate faţă de cele ne-antrenate. 

22

Prin antrenamente speciale (durata efortului, pauze, încărcături) se pot mări rezervele de fosfaţi energetici, în special CP şi de glicogen, fapt care permite împingerea eforturilor de viteză (viteză prelungită) peste 60 sec. În paralel, creşte activitatea enzimelor cuprinse în desfăşurarea acestui proces. Autorii polonezi consideră că eforturile de viteză pot fi împinse până la apoape 2 minute. 2.4.2. Formele de manifestare a vitezei Realizarea actelor şi acţiunilor motrice implică, cu ponderi diferite, mai multe forme de manifestare a vitezei. Cele mai importante forme de manifestare sunt: Viteza de reacţie (sau mai corect spus timp de latenţă) constă în rapiditatea cu care un subiect răspunde la excitanţi de diferite naturi (vizuali, auditivi, tactili, etc). După Zaţiorski, Matveev, viteza de reacţie are cinci componente:  apariţia excitaţiei în receptor, ce presupune un proces de codificare a semnalului pentru a putea fi transmis în verigile nervoase următoare;  transmiterea excitaţiei codificate prin receptorul senzitiv către verigile corespunzătoare ale sistemului nervos;  analiza semnalului de către centrii nervoşi şi re-codificarea acestuia în vederea transmiterii pe căile motorii;  transmiterea semnalului prin căile motorii;  excitarea muşchiului care prin contracţie materializează reacţia de răspuns sub forma lucrului mecanic. Se consideră că cea de-a treia componentă consumă cel mai mult timp din perioada de latenţă. Putem aprecia, deci, că viteza de reacţie depinde, în final, de calitatea fiecăreia dintre componentele respective, precum şi de mai multe aspecte psihologice. Viteza de reacţie este influenţată în probele de sprint de tensiunea psihică premergătoare startului, ceea ce demonstrează că fondul psihologic, pregătirea pentru probă asigură rezultate mai bune ale timpului de reacţie. Viteza de reacţie (la semnale vizuale) înregistrează valori diferite în funcţie de vârstă, după o dinamică ascendentă, începând cu 8-10 ani până la 20-30 ani, când se ating valori maxime, după care începe să scadă treptat. Se consideră de către unii autori că reacţiile la semnale optice sunt puţin mai lente decât cele la semnale acustice, dar este posibil ca un sportiv să reacţioneze mai rapid la semnale vizuale decât la cele sonore. Datele literaturii de specialitate evidenţiază că timpul de reacţie este diferit în cazul în care se utilizează semnale variate. Astfel, la semnalul luminos, timpul de latenţă este de 180 msec.; la semnalul sonor, 150msec.; în cazul unui excitant tactil 140 msec.; la durere 800 msec,etc. Reacţiile la diferite semnale sonore pot fi simple sau complexe. Reacţia simplă constă dintr-un răspuns corect la semnal dinainte cunoscut, care apare însă inopinant (de exemplu, pocnetul pistolului la start). Acest tip de reacţie este deosebit de important nu numai în sport, ci şi în viaţa de zi cu zi (conducerea automobilului). Se consideră că oamenii care au o bună reacţie simplă sunt mai rapizi şi în alte situaţii. Efectuarea exerciţiilor de viteză îmbunătăţeşte viteza de reacţie simplă, fenomen care însă nu se petrece şi în sens invers. Dezvoltarea vitezei de reacţie simplă este deosebit de importantă la sportivi, deoarece chiar câteva sutimi sau zecimi de secundă pot condiţiona obţinerea unui rezultat bun, a unui loc pe podium. Reacţia complexă se manifestă în două situaţii tipice: reacţia la obiecte sau segmente ale corpului în deplasare şi reacţie la alegere. Acest tip de reacţii se întâlnesc, cu pondere mare, în special în cadrul jocurilor sportive şi al sporturilor de luptă. 23

De exemplu în primul caz, un jucător de volei care efectuează o preluare a mingii din serviciu, trebuie să întreprindă următoarele acţiuni: să urmărească mingea; să aprecieze direcţia şi viteza de zbor; să aleagă planul de acţiune; să înceapă realizarea planului. Aceste elemente, care intră în componenţa perioadei de latenţă, se realizează în condiţii în care, de multe ori, după efectuarea serviciului, sau a loviturii de atac, mingea zboară cu viteze de peste 30 m/sec. În cel de-al doilea caz, subiectul trebuie să aleagă un răspuns posibil dintr-o serie, în funcţie de comportamentul partenerului său sau de mediul înconjurător. La sportivii de performanţă reacţia la alegere este atât de rapidă, încât se apropie de reacţia simplă, fiind prezentă chiar de la mişcările pregătitoare ale adversarului. Din punct de vedere a teoriei informaţiei, gradul de nedeterminare a informaţiei recepţionate este cauza gradului de incertitudine. Cu cât numărul variantelor de răspuns este mai mare, cu atât gradul de nedeterminare a informaţiei este mai mare. Măsura nederminării se numeşte entropie. În general, în numeroase domenii de activitate se caută ca entropia să fie cât mai mică, dacă se poate egală cu zero, cum este cazul reacţiei simple; în schimb în sport, mai ales în ramurile în care adversarii se întâlnesc direct şi tactica are o pondere mare, se caută ca entropia să fie cât mai mare, fapt pentru care se efectuează mişcări înşelătoare, se maschează intenţiile prin cele mai diferite procedee, astfel încât reacţiile adversarilor să fie cât mai mult întârziate. Contracararea gradului de nedeterminare a informaţiei în sport se realizează prin ceea ce este cunoscut sub numele de capacitate de anticipare. Aceasta stă la baza vitezei de decizie, componentă importantă a reacţiei complexe. Pentru diferite situaţii prezumtive, se elaborează răspunsuri adecvate, de regulă stereotipe, bine însuşite, care se declanşează în momentul apariţiei la adversar a primului semnal declanşator. Viteza de decizie este o formă integrată de manifestare a vitezei, o condiţie de manifestare a celorlalte tipuri de viteză. Viteza de execuţie reprezintă rapiditatea cu care se efectuează o mişcare, sau timpul scurs de la începutul până la sfârşitul mişcării ( îndreptare prin subbalansare la bara fixă, prinderea mingii, fentă şi aruncare). Acest tip de viteză este foarte importantă în majoritatea ramurilor de sport, ciclice, aciclice şi combinate intrând în relaţie cu alte calităţi motrice. În sport, viteza de execuţie este în mare măsură determinată de nivelul tehnicii, sau gradul de însuşire a deprinderilor, precum şi de nivelul celorlalte calităţi motrice, în special – forţa. De asemenea, viteza de execuţie este determinată de viteza de reacţie simplă şi complexă. Viteza de repetiţie se întâlneşte şi sub denumirea de frecvenţă a mişcărilor şi viteză de deplasare. Acest tip de viteză este implicit preponderent în ramurile de sport ciclice, mişcări ce se repetă într-o succesiune rapidă într-o unitate de timp. Deci, o putem defini ca: frecvenţa cea mai înaltă cu care se pot repeta mişcările întrun timp cât mai scurt. Principalul factor care determină viteza de repetiţie este mobilitatea proceselor nervoase, respectiv rapiditatea cu care alternează procesele de excitaţie cu cele de inhibiţie, ce asigură, de altfel, şi alternarea contracţiilor cu relaxarea. Mobilitatea proceselor nervoase este determinată de calitatea sistemului nervos, care la rândul său este puternic condiţionat genetic. Aceasta conduce la concluzia că acest tip de viteză este greu de dezvoltat. Viteza de repetiţie este condiţionată de tempoul de execuţie şi de ritm, noţiuni prezentate anterior. Cu cât tempoul şi ritmul sunt mai mari, cu atât viteza este mai mare, crescând proporţional şi intensitatea efortului. Din acest motiv a fost ales tempoul ca măsură a intensităţii sau a gradului de solicitare a organismului (în 24

majoritatea ramurilor de sport, deoarece, de pildă, în haltere, intensitatea este dată de încărcătură). Contracţia puternică a muşchilor, urmată de o relaxare cât mai mare a acestora, este specifică sportivilor bine antrenaţi, cunoscându-se că relaxarea are un rol important în menţinerea ritmului şi tempoului pe perioade mai lungi de timp, asigurând refacerea muşchiului şi o stare optimă a proceselor nervoase. În condiţiile unor tempouri foarte ridicate, muşchii lucrează numai în zonele de maximă amplitudine, nereuşind să realizeze scurtări complete, ceea ce creează un regim aproape izometric. Legată de acest tip de viteză este şi capacitatea de accelerare a subiectului, sau de a atinge cât mai rapid o viteză maximă, denumită de unii autori capacitatea de demaraj. În probele de sprint aceasta este influenţată în mare măsură de forţa membrelor inferioare şi lungimea pasului, mobilitatea articulară şi elasticitatea musculo-ligamentară. Se consideră că la om frecvenţa paşilor poate ajunge la cinci repetări pe secundă. Aceasta scade o dată cu mărirea încărcăturii şi creşterea duratei efortului. În cazul în care încărcătura şi durata efortului depăşesc 2/3 din posibilităţile maxime, frecvenţa scade substanţial, de aceea acest fenomen se constituie ca regulă de bază în procesul dezvoltării vitezei de repetiţie. 2.2.3. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei Pentru dezvoltarea vitezei se folosesc diferite exerciţii şi activităţi. În condiţiile lecţiei de educaţie fizică şi orelor de activităţi sportive şcolare acestea ar fi:  exerciţii cu influenţă selectivă (exerciţii de dezvoltare fizică generală) – întinderi, îndoiri, rotări etc executate în ritm rapid de 5-10 s. Dezvoltă viteza de execuţie şi viteza de repetiţie, precum şi simţul ritmului. Pe parcursul execuţiei se va mări ritmul. Se recomandă la clasele mici (IIV);  exerciţii din grupa acţiunilor de front şi formaţii, în mod deosebit schimbările de formaţii, refacerea formaţiei în alte zone ale spaţiului de lucru, schimbările de direcţii în deplasare, luarea unor poziţii etc., efectuate la comenzi directe, comenzi date prin surprindere, la comenzi inverse. Se recomandă la toate clasele. Influenţează favorabil viteza de reacţie şi viteza de execuţie, precum şi concentrarea atenţiei.  ştafete şi jocuri de mişcare care solicită atenţie şi reacţii prompte la diferite semnale (vizuale, sonore sau tactile) dinainte stabilite sau date prin surprindere. Dezvoltă viteza de reacţie, decizia, capacitatea de anticipare, viteza de repetiţie. Se recomandă la toate clasele.  exerciţii şi jocuri cu mingea (aruncări, prinderi, loviri, evitări):  aruncări şi prinderi efectuate rapid;  loviri cu mingea şi evitarea lovirii;  prinderea unor mingii sau a unor obiecte aruncate în sus;  prinderea unor mingii ricoşate din zid (cu faţa sau cu spatele spre cel care aruncă);  pasarea şi prinderea a 2-3 mingi în diferite formaţii. Dezvoltă toate formele de manifestare a vitezei în condiţii complexe. Se recomandă folosirea lor la toate clasele.  sărituri variate cu bătaie pe unul sau ambele picioare. Dezvoltă viteza de execuţie şi viteza în combinaţie cu forţa. Se recomandă folosirea lor la toate clasele.  plecări (starturi) din diferite poziţii (în picioare, culcat cu faţa sau cu spatele spre direcţia de deplasare, din alergare uşoară, pe loc etc) la 25

comenzi directe, la comenzi date prin surprindere, prin semnale sonore sau vizuale. Dezvoltă viteza de reacţie, precum şi viteza de repetiţie. Se recomandă folosirea lor la toate clasele.  exerciţiile din şcoala alergării implicate în alergarea de viteză: pasul de accelerare, pasul lansat de viteză, startul de jos şi lansarea de la start etc. Dezvoltă viteza de alergare (repetiţie), precum şi celelalte forme de viteză. Se recomandă la toate clasele.  exerciţii şi activităţi care solicită echilibrul (restabilirea echilibrului). Dezvoltă viteza de reacţie şi de execuţie, perfecţionează precizia proprioreceptorilor şi dezvoltă simţul echilibrului. Se recomandă la toate clasele.  exerciţii şi acţiuni din jocurile sportive: pase rapide în doi; aruncări rapide la poartă; lovituri de atac; preluări; acţiuni de contraatac; marcaj, demarcaj; repliere rapidă; fente; angajarea pivotului; dribling cu adversar etc. Dezvoltă viteza de reacţie în cadrul unor acţiuni complexe la semnale imprevizibile, precum şi celelalte forme de manifestare a vitezei în condiţii de solicitare diversă. De asemenea, dezvoltă capacitatea de anticipare şi decizia. Sunt recomandate la clasele mai mari, după ce elevii stăpânesc mecanismele de bază ale principalelor procedee tehnice;  jocuri sportive bilaterale, realizate în condiţii de viteză: reprize scurte, pe teren cu dimensiuni reduse, eliminând unele reguli, şi procedee (driblingul, atac realizat prin 3 pase, atac realizat numai prin pase înainte sau acţiuni de contraatac etc.). se recomandă la clasele mari.  exerciţii şi acţiuni din alte ramuri sportive la care se realizează iniţierea elevilor, existând condiţii de practicare şcoli (înot, schi);  unele exerciţii de forţă: împingeri, tracţiuni, desprinderi, paşi săriţi, aruncări, exerciţii speciale pentru dezvoltarea forţei dinamice a diferitelor segmente etc., în condiţiile manifestării rapide a eforturilor de forţă. Dealtfel, studiile evidenţiază largile posibilităţi de dezvoltare a vitezei pe calea creşterii forţei. Pentru a obţine efecte pozitive în direcţia dezvoltării vitezei exerciţiile amintite trebuiesc cunoscute de elevi. La început se va insista ca elevii să-şi consolideze structura exerciţiului în condiţiile executării relativ rapide a lui, apoi se va insista asupra creşterii indicilor de viteză. 2.2.4. Metode pentru dezvoltarea vitezei Sistematizarea metodelor de dezvoltare a vitezei nu este încă realizat după criterii unitare, fiind realizat diferit, în funcţie de profilul specialiştilor care încearcă să le clasifice şi şcolile cărora aparţin: L.P.Matveev, A.D. Novicov şi colab. (1980) clasifică metodele în funcţie de principalele tipuri şi anume:  procedee metodice pentru dezvoltarea reacţiei motrice simple:  reacţia repetată la semnale ce apar inopinat sau la schimbarea situaţiei ambiante;  reacţii repetate în situaţii normale (exersare analitică-secvenţe de mişcare uşurate);  metoda senzomotorie – urmăreşte dezvoltarea capacităţii de a distinge intervale scurte de timp (zecimi de secundă)între acţiunile motrice.  procedee metodice pentru dezvoltarea vitezei de reacţie complexă:  reacţii la un obiect în mişcare prin apariţia neaşteptată a obiectului, reducerea distanţei obiectului faţă de subiect; 26

reacţii cu alegerea unui răspuns, în funcţie de acţiunile partenerului sau modificarea mediului ambiant (se aplică principiul de la simplu la complex).  metodele pentru dezvoltarea vitezei de execuţie a mişcărilor:  metoda exersării (a exerciţiului repetat) se aplică în două variante:  prin creşterea treptată a tempoului de lucru până la atingerea vitezei maxime;  repetarea exerciţiului în tempo variat (alternarea tempourilor);  metoda jocului;  metoda competiţională. Ozolin (1972) sistematizează metodele pentru dezvoltarea vitezei astfel:  metoda exerciţiului „din mers”: parcurgerea unei distanţe în viteză maximă după un prealabil (alergare lansată);  metoda alternativă: creşterea vitezei, atingerea celei maxime şi apoi descreşterea acesteia;  metoda „handicapului”;  metoda ştafetelor şi jocurilor;  metoda întrecerii;  metoda repetărilor în tempouri submaximale, maximale şi supramaximale. Alţi autori prezintă mai detaliat metodele şi procedeele metodice pentru dezvoltarea vitezei, în funcţie de forma de manifestare ce se vrea influenţată. Viteza, în funcţie de durata efortului, se manifestă după o curbă descendentă pe măsura creşterii timpului de lucru. După cum se poate vedea, o metodă propriu-zisă se foloseşte pentru dezvoltarea mai multor forme de manifestare a vitezei, însă cu unele note specifice: Metode pentru dezvoltarea vitezei de reacţie simplă:  metoda repetărilor (globale şi pe părţi, fracţionată);  metoda întrecerii;  metoda senzoriomotrică, de dezvoltare a capacităţii de percepere a timpului (formarea simţului tempoului şi a ritmului). Metode pentru dezvoltarea vitezei de reacţie complexă:  metoda repetărilor cu reacţii la obiecte în mişcare, alegerea reacţiilor în funcţie de valoarea stimulilor;  metoda jocului;  metoda întrecerii. Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetiţie:  metoda repetărilor în tempo maxim;  metoda repetărilor în tempouri alternate (submaximale, maximale şi revenire la cele submaximale – acceleraţie până la viteza maximă şi deceleraţie);  metoda jocului;  metoda întrecerii. Prezentarea acestor clasificări trebuie să ducă la concluzia că utilizarea metodelor sau procedeelor metodice se face în „sistem”, în funcţie de cerinţele fiecărei ramuri de sport, ale particularităţilor de vârstă, sex, nivel de pregătire. Combinarea acestora, precum şi respectarea regulilor de aplicare, depind de măiestria pedagogică a fiecărui profesor sau antrenor. 

2.2.5. Aspecte metodice privind dezvoltarea vitezei Alergarea nu se învaţă, ci se perfecţionează, având în vedere că mişcările sunt naturale şi cunoscute. 27

În procesul predării tehnicii de alergare, se urmăreşte corectitudinea în mişcări şi creşterea eficienţei alergării, concomitent cu dezvoltarea celorlalte calităţi motrice. Important este ca predarea tehnicii alergării de viteză să fie precedată de exerciţii din şcoala alergării (în prima parte a lecţiilor) În predarea tehnicii se va urmări:  contactul cu solul să se facă pe pingea;  gambele să nu penduleze prea amplu înspre înainte;  trunchiul să se păstreze vertical sau uşor înclinat înainte;  pendularea braţelor, suficient de amplă, să degajeze umerii şi să nu angreneze în mişcarea de rotaţie trunchiul. Viteza maximă pe care o poate realiza un sportiv în efectuarea diferitelor acte şi acţiuni motrice (procedee tehnice şi acţiuni tehnico-tactice), nu depinde numai de viteza propriu-zisă pe care o posedă, ci şi de alţi factori, cum sunt: forţa, supleţea şi mobilitatea articulară, gradul de stăpânire a procedeelor tehnice şi altele. Procesul dezvoltării vitezei este complex şi trebuie să cuprindă şi alte elemente importante, cum este nivelul de stăpânire a procedeelor tehnice sau a exerciţiilor. Actele şi acţiunile motrice (deprinderile şi priceperile) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:  exerciţiul să fie foarte bine însuşit, astfel încât să favorizeze efectuarea lui cu viteză maximă (sportivul să nu se concentreze asupra detaliilor de execuţie ci asupra vitezei maxime); de asemenea, să nu se utilizeze exerciţii care nu favorizează manifestarea vitezei maxime;  pentru dezvoltarea vitezei, se vor prefera, exerciţii specifice fiecărei ramuri sau probe sportive, din cadrul procedeelor tehnice şi acţiunilor tehnico-tactice executate în condiţii de întrecere, secvenţe de joc, atacuri rapide, contraatacuri, combinaţii de 2-3 procedee tehnice, ştafete, jocuri dinamice, etc.;  durata exerciţiilor să fie astfel stabilită, încât viteza să nu scadă spre sfârşitul acesteia. Timpul de execuţie se stabileşte în funcţie de forma de viteză ce se doreşte a fi dezvoltată. De obicei, se efectuează repetări pornind de la 5-6 sec. (cum sunt cele pentru perfecţionarea starturilor) şi se ajunge la 50-60 sec. (sau mai mult, în cazul eforturilor anaerob-aerobe) cel mai des utilizate sunt repetările de până la 30 sec.: alergările pe 30 m, 60 m, 100 m şi 200 m, în atletism. Parcurgerea gamei de tipuri de viteză se realizează în principal prin „jocul” volumului şi duratelor de lucru.  pauzele dintre repetări trebuie să fie suficient de mari pentru a permite revenirea funcţiilor vegetative şi, în principal, recuperarea datoriei de oxigen; totuşi, după cum se cunoaşte, un exerciţiu de viteză maximă creează pe scoarţa cerebrală o zonă de excitaţie optimă ce favorizează efectuarea cu viteză mare a următoarelor repetări. O pauză prea lungă duce la achitarea datoriei de oxigen dar determină şi estomparea excitaţiei pe scoarţă, deci în stabilirea pauzelor dintre repetări trebuie să se ţină seama de acest aspect. Refacerea funcţiilor vegetative, după efort, nu este uniformă. Imediat după efort, refacerea este foarte rapidă: 70% în prima treime; 25% în cea de-a doua şi 5% în ultima treime. În pauzele dintre repetări se vor efectua exerciţii care să permită menţinerea excitaţiei pe scoarţă, deci odihnă activă, exerciţii de respiraţie, etc. În funcţie de tipul de viteză care se dezvoltă, pauzele pot fi cuprinse în intervalul 5-15 minute. În cazul unui efort de 21-22 sec. (alergare pe 200 m) se apreciază că restabilirea survine după aproximativ 12 minute, ceea ce duce la concluzia că după 28

opt minute funcţiile organismului revin în procentaj de 95%, când este posibilă efectuarea unei noi repetări: Obiectiv Tip de exerciţii Viteză absolută Exerciţii de start

Timp de lucru (sec) 5-10 15-20 30-40 5-6

Intensitate (%) 90-100 95-100 90-95 95-100

Pauze (sec) 40-90 40-60 30-45 40-125

Raportul dintre obiectiv (tipul de exerciţiu), durata efortului, intensitatea şi pauza, după Platonov, 1980 În dezvoltarea vitezei se pot folosi şi intensităţi submaximale, până la 85% din capacitatea maximă. Utilizarea excesivă a intensităţilor maximale atrage după sine instalarea barierei de viteză, stare greu de depăşit, care necesită intensităţi deosebite şi, ca atare, se impune folosirea în lecţiile de antrenament a unor exerciţii cu intensităţi variate. În unele ramuri de sport cu caracter ciclic au fost elaborate tabele cu tempouri şi pauzele necesare calculate în funcţie de timpul record realizat de sportivi pe distanţele de concurs. În aceste condiţii, dirijarea eforturilor de viteză este mult uşurată, însă nu trebuie să se omită individualizarea solicitărilor în funcţie de particularităţile sportivului. Dezvoltarea vitezei va fi prezentă cu prioritate în perioada pregătitoare, etapa competiţională şi în perioada competiţională. Microciclurile în care se va lucra pentru dezvoltarea vitezei sunt de obicei considerate „şoc”, de maximă intensitate şi se programează după microcicluri de restabilire. În cadrul acestor microcicluri se programează două până la patru lecţii de viteză şi tot atâtea lecţii de descărcare sau compensatorii. În sinteză, viteza îmbracă particularităţi impuse de fiecare ramură de sport, trebuind să se acţioneze pentru dezvoltarea ei în corelaţie cu alţi factori şi calităţi (pregătirea tehnico-tactică, forţă, mobilitatea, etc).

2.3. Consideraţii privind creşterea capacităţii de efort Tot mai mult, activitatea practică a demonstrat că printr-o pregătire sistematică limitele performanţelor sunt ridicate de la an la an. Acest lucru se datorează fructificării la nivel superior a adaptărilor morfo-funcţionale ale organismului la eforturi din ce în ce mai ridicate. Din această perspectivă trebuie privită şi pregătirea fizică a micilor înotători. Creşterea capacităţii de efort constituie unul dintre obiectivele principale ale procesului de antrenament. Din punct de vedere biologic, ea este condiţionată de producerea în organism a unor modificări morfologice şi funcţionale adecvate. Principalele transformări morfologice care stau la baza creşterii capacităţii de efort se referă la modificările structurii şi dimensiunilor organelor limitatoare ale capacităţii de efort. Modificările dimensionale care se reflectă pozitiv asupra capacităţii de efort constau în creşterea masei musculare pentru capacitatea de efort anaerob şi a volumului inimii pentru capacitatea de efort aerob. Mărirea patului capilar din muşchii scheletici şi din miocard, cu îmbunătăţirea raportului dintre numărul de fibre musculare şi numărul de capilare creează condiţii 29

mai bune pentru procesele metabolice şi sporeşte capacitatea funcţională a muşchilor şi a inimii. Structura fibrelor musculare se perfecţionează prin creşterea depozitelor de substanţe energetice (fosfocreatina, glicogen) prin mărirea cantităţii de enzime necesare proceselor biochimice anaerobe sau aerobe şi prin modificarea adecvată a raportului dintre formaţiunile contractile (miofibrile) şi cele care asigură metabolismul oxidativ (mitocondrii). Perfecţionările morfologice pot fi obţinute numai dacă organele şi sistemele sunt supuse la solicitări mai mari decât cele pentru care sunt adaptate. Fiecare nou nivel de solicitare îşi pierde acţiunea stimulatoare în momentul când organele respective s-au adaptat la el prin modificări de structură şi dimensiuni. De aceea creşterea continuă a capacităţii de efort se realizează doar în cadrul concordanţei optime între perfecţionările morfologice şi nivelul solicitărilor funcţionale. Modificările funcţionale măresc capacitatea de efort prin mecanisme neuroendorcine-metabolice care determină o mai bună utilizare a structurilor existente în corp. Consumul maxim de oxigen (VO2 - max.) - parametrul cel mai expresiv pentru determinarea nivelului capacităţii de efort depinde de debitul cardiac (Q) şi de diferenţa artero - venoasă de oxigen. La rândul său debitul cardiac este condiţionat de frecvenţa contracţiilor inimii şi de volumul sistolic.

Q = F x VS Creşterea capacităţii de efort se realizează prin modelarea celor patru caracteristici ale acestuia: - volum; - intensitate; - durată; - densitate. Pentru aceeaşi intensitate a efortului, consumul de O 2 este aproximativ egal la toţi subiecţii, indiferent de vârstă, sex, grad de antrenament, datorită faptului că fibra musculară are acelaşi randament pentru toate categoriile de subiecţi. Desigur, trebuie făcută diferenţa dintre intensitatea efortului şi intensitatea solicitărilor organismului. Eforturi de aceeaşi intensitate determină solicitări şi intensităţi diferite de la individ la individ în funcţie de gradul de antrenament. Intensitatea efortului este pusă în valoare prin viteza de deplasare, ritmul, tempoul de lucru, numărul de acţiuni pe minut, iar intensitatea solicitării se apreciază prin diferite valori funcţionale: frecvenţă cardiacă, tensiune arterială, frecvenţă respiratorie, modificări biochimice.

2.4. Importanţa intensităţii pentru creşterea capacităţii de efort aerob S-a subliniat faptul că fără o anumită intensitate a efortului nu se pot obţine creşteri însemnate ale capacităţii de efort aerob oricât ar fi de mare volumul acesteia. Numai când frecvenţa cardiacă ajunge la 150-160 pulsaţii pe minut se obţin creşterii semnificative de VO2 - maxim, şi al volumului inimii. Dacă intensitatea efortului este prea ridicată şi depăşeşte un anumit grad de solicitare efectul antrenamentului asupra capacităţii de efort aerob începe să scadă.

30

Experienţa practică şi cercetările experimentale au dovedit că intensitatea optimă a efortului este aceea care ridică consumul mare de oxigen în jurul valorii de 70% din VO2 maxim. La acest nivel frecvenţa cardiacă are valori în jurul a 160 pulsaţii pe minut şi lactacidemia ajunge la pragul aerob - anaerob.

2.5. Importanţa intensităţii efortului pentru creşterea capacităţii de efort anaerob Trebuie avut în vedere faptul că intensitatea scăzută şi volumul mare al efortului determină scăderea capacităţii de efort anaerob sub nivelul iniţial. Creşterea intensităţii efortului concomitent cu micşorarea volumului de lucru produce efecte favorabile asupra capacităţii de efort anaerob. Intensitatea solicitării reprezintă mijlocul metodic principal de creştere a capacităţii de efort anaerob, iar intensitatea efortului realizat, condiţionează nivelul performanţelor obţinute.

2.5.1. Model ideal - model real - pentru înotătorii de 10 ani - privind pregătirea fizică Pentru a putea obiectiviza activitatea de cercetare încă din faza ipotezelor pe baza unui plan de acţiune cât mai amănunţit şi mai apropiat de scopul propus studii şi contribuţii la dezvoltarea calităţii motrice - prin remodelarea pregătirii fizice am considerat necesar alcătuirea şi prezentarea modelelor “ideal” şi “real actual” ale acestei importante laturi a pregătirii sportive. Ele cuprind exact toţi parametrii fizici şi motrici corespunzători copiilor înotători de 10 ani, ce pot susţine, obiectiviza şi raporta elementele studiului preconizat. Aceste modele, prin particularităţile lor reprezintă un punct de referinţă şi control asupra activităţii practice şi de cercetare depuse. După cum observăm în tabele ce vor urma, concret, comportamentele modelului urmăresc parametrii somatici, funcţionali, ai capacităţii motrice şi ai probelor specifice. În continuare, abordarea cercetării va fi dirijată chiar pe direcţiile pe care au fost construite aceste modele.

31

Peste 148150 cm

38-42 kg

Elasticitatea toracică

Inspir. Expir. Forţată

Perimetru toracic Repaos

Perimetrul abdominal

Diametrul biotrohant

Lungimea labei piciorului

Lungimea palmei

Talie

BiacromialDiametru

Parametrii somatici

Anvergură

Greutate

MODEL IDEAL COPII ÎNOTĂTORI – 10 ani

Anvergura. mai 33-34 16 22,5-24 26-34 55-58 69-72 78-81 9,13 mare decât talia Capacitate de efort aerob Putere maximă anaerobă Spirometrie Parametrii funcţionali F Peste 51 Peste 1.340 Peste 2.500 cm3 B Peste 56 Peste 1.071 Peste 2.500 cm3 Alerg. Rezist. Ment. ABD. Arunc. M. Lung. de Îndem. Mobil. Total puncte Capacitate motrică 50m 600m atârnat. Nr. oină pe loc cm. Sec. Cm. sec. min. min. m. F 6,7 1,42 2,06 32 31 218 8,8 78 B 6,4 1,32 2,39 32 46,4 224 8,3 74 Punctaj 100 100 100 100 100 100 100 100 800 50L 50S 50B 50FL 800L 200 MIXT Total puncte Probe specifice F 31,03 36,7 39,79 33,42 11.07.3 2.34.1 B 29,4 29,79 38,59 29,45 10.04.9 2.32.1 Punctaj 100 100 100 100 100 100 600 Putem afirma că procesul de selecţie capătă o mai mare certitudine prin numărul mare de informaţii despre complexul aptitudinal al subiecţilor selecţionaţi

32

23,0

28,0

58,0

Capacitate de efort aerob 64,94

Punctaj

68

79,67

12

Putere maximă anaerobă (wat) 1.380

Parametrii funcţionali

Capacitate motrică

Elasticitatea toracică

16,0

Inspir. Expir. Forţată

33,8

Perimetru toracic R

150

Perimetrul abdominal

34,2

Diametrul biotrohant

148

picioruluiLungimea labei

Talie

Lungimea palmei

Parametrii somatici

BiacromialDiametru

Anvergură

Greutate

MODELUL REAL CAMELIA POTEC (campioană europeană 200m L)

Alerg. 50m sec. 7,2 90 50L

R 600m min. 1,42 100 50S

Ment. At. Min.

ABD. Nr.

2,00 97 50B

31,01 100

38,1 89

41,8 88

Spirometrie (cm3) 2.600

Lung. De pe loc cm.

Îndem. Sec.

Mobil. Cm.

32 100 50FL

Arunc. M. oină m. 31 90 800L

212 95 200 MIXT

9,3 95 -

7,8 100 -

35 88

11,3 92

239,6 94

-

-

Probe specifice Punctaj

33

Total puncte 767 Total puncte 551

2.6. Necesitatea ameliorării conţinutului pregătirii fizice speciale - pe uscat şi în apă, şi a raporturilor dintre acestea - la nivelul stagiului al III-lea de pregătire (copii 9-10 ani) Prin conţinutul ei determinativ, al performanţelor sportive ale înotătorilor, pregătirea fizică specifică atrage din ce în ce mai mult atenţia specialiştilor. Practica a demonstrat şi va demonstra în continuare, că - nivelul performanţei sportive este direct proporţional cu seriozitatea - nivelul şi calitatea îndeplinirii sarcinilor ei. Acestea se concretizează în general spre îndeplinirea următoarelor obiective:  trecerea spre specializare  adaptarea la efortul specific  asigurarea unei pregătiri de bază pentru toate procedeele şi probele, în vederea orientării de perspectivă. În cadrul nivelului III, aceste linii directoare vizează îndeplinirea următoarelor sarcini: Pentru copii de 9 ani: 1. asigurarea suportului fizic privind perfecţionarea procedeelor 2. dezvoltarea capacităţii aerobe 3. dezvoltarea capacităţii de a efectua eforturi în regim anaerob alactat (dezvoltarea vitezei) Pentru copii de 10 ani: 1. asigurarea suportului fizic privind perfecţionarea procedeelor 2. dezvoltarea capacităţii aerobe 3. dezvoltarea capacităţii de a efectua eforturi în regim mixt (aerob anaerob) 4. dezvoltarea capacităţii de a efectua eforturi în regim anaerob alactat Diferenţele dintre obiectivele comune la cei doi ani de vârstă sunt de ordin cantitativ şi calitativ - prin volumul şi nivelul performanţelor. La nivelul acestui stagiu, pregătirea micilor înotători se derulează anual pe trei cicluri de pregătire. În cadrul unui ciclu, perioada pregătitoare se împarte în general, în două etape: Etapa I Etapa a II-a

- de pregătire generală, în care domină mijloacele nespecifice asigurând o bază multilaterală a pregătirii; - de pregătire specială, în care domină mijloacele specifice, ce asigură dezvoltarea complexă a calităţilor motrice.

În prima etapă pe fondul pregătirii multilaterale, exerciţiile specifice în apă sunt efectuate prin parcurgerea distanţelor lungi (800 - 1.000 m).

34

În etapa a doua, pe fondul unei restrângeri a caracterului multilateral (concentrarea ce se realizează prin păstrarea în pregătire a mijloacelor ce se apropie de specificul probelor de concurs) se va urmări cantitativ problema calităţii motrice, abordarea pregătirii tehnice în ipostaze cât mai variate oferite de cele patru procedee, obişnuirea cu stresul general de efortul cu volume mari de pregătire. În această etapă, încep să apară lecţiile cu intensitate crescută, consecinţă a jocului dintre volum şi intensitate. În continuare, în cadrul aceluiaşi ciclu de pregătire, perioada competiţională se divide în două etape: 1. precompetiţională 2. competiţională (propriu - zisă) În etapa precompetiţională se descriu două faze:

Faza I Faza a II-a

- în care volumul şi intensitatea cresc paralel; - în care volumul este mai redus iar intensitatea creşte la maximum.

Cu o săptămână înaintea concursului, conţinutul antrenamentului se reduce până la forme de menţinere stabilă a rezervelor de energie cu intensităţi optime cu forme de odihnă activă. Pentru o înţelegere completă a celor relatate, iată în continuare, într-o prezentare grafică sugestivă  dinamica volumului şi intensităţii precum şi  raportul dintre cele două direcţii de pregătire fizică - pe uscat şi în apă în cadrul unui ciclu de pregătire.

35

Jocul volumului şi al intensităţii în cadrul unui ciclu de pregătire

100

PER

P

C

T

90 80 70 60 50 40 30 20 10 0 0

1

2

3

4

5

6

7

Legendă: 1. Per.

P = pregătitoare C = competiţională T = tranziţie 2. …………. intensitate 3. _________ volum

36

8

9

10

11

12

Raportul dintre pregătirea pe uscat şi pregătirea în apă în decursul unui ciclu de pregătire

100

PER

P

C

T

90 80 70 60 50 40 30 20 10 0 0

1

2

3

4

5

6

Legendă: …………. pregătire în apă _________ pregătire pe uscat

37

7

8

9

10

11

12

Suprapunând cele două grafice putem observa foarte uşor corelaţia dintre mijloacele folosite şi parametrii efortului. Pentru a putea înţelege mai bine importanţa deosebită a pregătirii fizice specifice în deschiderea perspectivei obţinerii marilor performanţe, consider necesar prezentarea conţinutului acesteia şi a modalităţilor de realizare a ei. Numai o cunoaştere aprofundată a legităţilor dinamicii eforturilor poate permite alcătuirea unor sisteme calitativ superioare pentru activitatea viitoare. Pregătirea fizică specială se realizează atât pe uscat cât şi în apă printr-o armonie şi completare reciprocă. Trebuie remarcat însă că ponderea revine în special celei din urmă! O analiză obiectivă a caracteristicilor înotului ne duce rapid la concluzia că suportul rezultatelor acestei discipline sportive au la bază multiple aspecte ale rezistenţei la efort. Din această cauză în cadrul unui ciclu de pregătire apare necesitatea dezvoltării gradate ale următoarelor forme de rezistenţă: Rezistenţa aerobă pe distanţe lungi (R1) - caracteristică eforturilor de nivel inferior, ea reprezintă o formă de bază a rezistenţei, ea constituie punctul de plecare în abordarea celorlalte forme de rezistenţă. Rezistenţa aerobă pe distanţe lungi (R2) PA (aerob mediu) - se realizează în trepte: - T1 - în care înotătorul se adaptează la creşterea distanţei folosind un tempo constant; - T2 - în care organismul se adaptează la menţinerea unui tempo constant, elementul de creştere fiind forţa pe unitatea de vâslire şi implicit a vitezei de înaintare.

V

1

3

2

1

Rezistenţa pe distanţe medii (R3) VO2 max (aerob superior) - se caracterizează prin scăderea distanţei de înot, lungimii unităţii de vâslire, creşterea forţei pe unitatea de vâslire şi ca o consecinţă - creşterea

38

vitezei de înaintare; în aceste condiţii creşterea intensităţii reclamă o mărire a pauzelor de revenire între repetările din antrenament. Viteza pe distanţe scurte (V1) - se caracterizează prin scăderea distanţei, a duratei de înot, creşterea semnificativă a tempoului optim de înot; şi creşterea substanţială a forţei de vâslire şi implicit a vitezei de înaintare. Ele sunt redate schematic în desenul de mai sus: După cum observăm, corelată cu cerinţele periodizării, pregătirea va reprezenta de fapt o succesiune a formelor principale de dezvoltare a rezistenţei. O atenţie deosebită în cadrul optimizării pregătirii va trebui să o acordăm calităţilor motrice. În înot, diferitele modalităţi de susţinere a eforturilor sunt tocmai rezultatul interrelaţiilor acestora (R/V; V/R; V/F). Acţionând în concordanţă cu legile perfectibilităţii calităţilor motrice, pregătirea va fi orientată cu predilecţie spre dezvoltarea VITEZEI şi REZISTENŢEI - în diferitele lor forme de manifestare.

INTERFERENŢA DINTRE CALITĂŢILE MOTRICE

F

50 m 25 m

V

75 m 100 m 150 m 200 m 300 m 400 m 800 m

M O D U LAR E D E R EAL P R IN ÎN D E M Â N A R E

R

Soluţia de optimizare a pregătirii fizice a înotătorilor o putem căuta şi în acest “triunghi” de interrelaţii ale calităţilor motrice. Elementul modular de corelaţie optimă între cele trei puncte (F, V, R) este realizat prin îndemânare - calitate neuromusculară orientată spre obţinerea unui stereotip dinamic reflex care să asigure înaintarea cu o viteză cât mai ridicată cu cea mai mare economie de mişcare, ceea ce reprezintă 39

idealul de înaintare în apă (amplitudinea mişcării, ritmul vâslirilor, poziţia de plutire). Odată stabilite dominantele procesului de dezvoltare a calităţilor motrice, la înot, ne va fi mai uşor să selecţionăm cele mai adecvate metode de antrenament, cele mai eficiente mijloace care concură la dezvoltarea fiecărei calităţi sau la obţinerea nivelului optim de calităţi combinate.

2.7. Metode şi mijloace de pregătire fizică în apă la nivelul copiilor înotători 9-10 ani A. Pentru dezvoltarea rezistenţei aerobe - se desfăşoară eforturi de următoarele tipuri:  aerob superior  aerob mediu  aerob inferior Efortul de tipul aerob superior constituie efortul principal în pregătirea înotătorului de performanţă. Pe parcursul unui an sau ciclu de pregătire, acestei trepte trebuie să i se aloce cantitatea cea mai mare de volum. Frecvenţa cardiacă determinată de o intensitate crescută este de 160170 bătăi/min. Durata efortului variază între 4-5 min. până la 20 minute, în funcţie de gradul de pregătire. Intensitatea:- 80-85 % pentru distanţa de 50-100 m; - 70-80 % pentru distanţa de 200-400 m; - 65-70 % pentru distanţa mai lungi. METODE ŞI MIJLOACE Metode: - antrenament continuu, alternativ şi cu intervale. Pentru metoda antrenamentului continuu să nu se depăşească 1.000 - 1.500 m. În cazul metodei alternative distanţa înotată uşor să reprezinte 1/2 din cea cu intensitate. Pentru metoda antrenamentului cu intervale distanţele de 50 de metri se fac cu pauze foarte scurte cu număr mare de repetări, volumul global al unui exerciţiu însumând minimum 800 metri. Efortul de tip aerob mediu prezintă următoarele caracteristici: - efort aproape în totalitate aerob; - frecvenţa cardiacă 140 - 160 bătăi/min; - nu se pot da limite de durată pentru că se creează o stare de echilibru între consumul şi aportul de oxigen. Intensitatea:- 80-85 % pentru distanţa de 50-100 m; - 70-80 % pentru distanţa de 200-400 m; - 65-70 % pentru distanţa mai lungi. METODE ŞI MIJLOACE Metode: - antrenament continuu, alternativ şi chiar cu intervale. Mijloace: - se pot folosi toate distanţele, mai puţin 25 m. În cazul repetărilor pe 50 m, pauza este foarte scurtă, 2, 3 secunde.

40

Efortul de tip aerob inferior prezintă mici influenţe asupra rezistenţei aerobe, frecvenţa cardiacă este sub 130 bătăi/min, are utilitate în învăţarea şi perfecţionarea tehnicii la încălzire şi ca relaxare. B. Pentru dezvoltarea rezistenţei în regim mixt - efortul se desfăşoară în regim aerob superior şi anaerob în proporţii variabile; - acest tip de efort este predominant în antrenamentele de performanţă şi reclamă un consum mare de energie prin anaerobioză; în plus are o durată apreciabilă prin momentele de aerobioză; frecvenţa cardiacă oscilează între 170-180 bătăi/min, creând astfel datorie mare de oxigen după efort. Durata: - 2-4 minute, deci distanţe până la 400 de metri. Intensitatea:- 80-85 % pentru distanţa de 50-100 m; - 80-90 % pentru distanţa de 200-400 m. METODE ŞI MIJLOACE Metode: - antrenamentul cu intervale şi cel variabil. Pentru antrenamentul cu intervale se folosesc distanţe de la 25 - 400 m. Mijloace: - în cazul utilizării distanţelor de 25-50 m, numărul de repetări trebuie să fie foarte mare, astfel ca volumul global să însumeze 800 1.000 m. Pauza este foarte scurtă (5”) pentru a nu permite revenirea frecvenţei cardiace la normal; - distanţele de 100 şi 200 m se folosesc cu un număr mare de repetări (exp. 10 x 100 m; 5 x200 m), pauza este ceva mai mare 10” (dar cu revenire incompletă); - la distanţe de 400 m, numărul de repetări este redus, pauza este de 10”. În toate situaţiile intensitatea este mai mare şi ea trebuie menţinută. C. Pentru dezvoltarea rezistenţei anaerobe alactate Pentru dezvoltarea rezistenţei anaerobe alactate se vor desfăşura eforturi pe 15 - 25 m cu maximum de intensitate. Efortul de acest tip acţionează asupra metabolismului muscular alactat; antrenează activitatea de tură a unităţilor musculare; dezvoltă viteza în regim de forţă V/F (10 - 15 m) şi F/V (15 - 25 m); se adresează primei părţi a cursei. METODE ŞI MIJLOACE Metode: - antrenament cu sprinturi şi repetări cu pauză mare pentru a reface rezervele energetice aflate în muşchi. Mijloace: - se folosesc distanţele de 15 - 25 m cu număr mic de repetări, pauză mare până la revenire şi intensitate maximă. Pentru dezvoltarea rezistenţei anaerobe lactate eforturile se desfăşoară pe 50 - 100 m. Frecvenţa cardiacă depăşeşte 180 bătăi/min. Durata: - poate ajunge până la 2 minute pentru cei mai bine Intensitatea:- este foarte mare de 70 - 90% pentru distanţele de 50 100 m. Pentru acest tip de efort se dezvoltă F/R (intensitate mare dar nu maximă); se realizează o creştere a vitezei metabolice; se antrenează muşchiul ca să lucreze în condiţii toxice generate de prezenţa acidului lactic.

41

METODE ŞI MIJLOACE Metode: - antrenament cu repetări şi intervale folosind distanţe medii. Mijloace: - se pot folosi distanţele de 50 - 100 şi 200 m. Pauza este mare, număr mare de repetări. Intensitatea: - este mare şi trebuie să fie controlată în permanenţă. În strânsă legătură cu pregătirea în apă se realizează şi pregătirea fizică specifică pe uscat. Ea va trebui să respecte toate legile dinamicii efortului. Specificitatea este de cea mai mare importanţă dacă se caută obţinerea unui transfer maximal al efectului de antrenament. Astfl, dacă dorim întărirea fibrelor musculare cu contracţie rapidă (fibrele albe) trebuie să executăm exerciţiile în mod rapid. La exerciţiile de forţă, înotătorul trebuie să lucreze cu braţele după acelaşi model după care acţionează când se propulsează cu ajutorul lor prin apă. În acest fel se asigură transferul maxima al efectului de antrenament. Viteza şi forţa unui muşchi se dezvoltă cel mai avantajos prin puţine repetări cu mare încărcătură şi cu mare viteză. Anduranţa musculară se dezvoltă cel mai bine prin multe repetări cu forţa unei încărcături moderate cu viteza moderată. Volumul şi forţa fibrelor musculare roşii se dezvoltă cel mai avantajos prin puţine repetări împotriva unor rezistenţe mari la viteze reduse. S-a demonstrat eficienţa exerciţiului izokinetic, în cadrul căruia, muşchiul ar lucra permanent împotriva unei rezistenţe maximale pe toată întinderea mişcării membrului. Din cauza compoziţiei lor chimice, fibrele roşii sunt adaptate pentru anduranţă. Ele conţin mai multă mioglobină şi sunt în stare să desfăşoare un efort aerob eficient. Se contractă mai încet decât cele albe şi nu sunt prea mult solicitate când efortul este rapid şi maximal. Fibrele albe sunt diferite în ceea ce priveşte adaptarea la mişcări rapide şi cu eliberare rapidă de energie (efort anaerob). Ele obosesc rapid şi nu sunt solicitate prea mult decât la mişcări rapide. Calitatea fibrelor musculare depinde de tipul de antrenament la care sunt supuse. Fibrele roşii pot fi ameliorate în ceea ce priveşte capacitatea lor de anduranţă prin efectuarea multor repetări a unor rezistenţe moderate (creşterea capacităţii de a utiliza oxigenul). Fibrele cresc în volum şi forţă prin exerciţii efectuate împotriva unei rezistenţe mari, cu mare viteză. Creşterea volumului fibrelor albe este de dorit întrucât sporeşte masa fibrelor albe în raport cu cele roşii, ceea ce are ca urmare creşterea vitezei potenţiale a muşchiului. Fibrele albe îşi pot spori anduranţa dar asta pe seama pierderii unei părţi a vitezei. Dezvoltarea forţei este în strânsă legătură cu masa musculară. La copii masa musculară, chiar fără antrenamente speciale are deja o pondere însemnată în raport cu greutatea corporală, ceea ce arată că există premise şi pentru dezvoltarea forţei. Astfel, la 8 ani, greutatea musculaturii reprezintă 27% din greutatea corporală, iar la 12 ani este de 29,4%. Cercetări minuţioase şi de durată efectuate în ţară şi în străinătate demonstrează că educarea forţei în diferite regimuri de lucru nu este dăunătoare copiilor în vârstă de 9-10 ani, vârstă la care se poate începe pregătirea pentru dezvoltarea forţei.

42

Capitolul III CONŢINUTUL ŞI ORGANIZAREA CERCETĂRII 3.1. Scopul lucrării Lucrarea cumulează aspectele pozitive ale muncii practicate şi de cercetare depuse pe parcursul anilor, şi ar putea să devină un flux informaţional de date, calitativ superior, un instrument operaţional activ, la îndemâna tuturor, în vederea obţinerii unei largi deschideri spre înalta performanţă.

3.2. Ipoteza lucrării Presupunem că ameliorând conţinutul fiecărei componente a calităţilor motrice în parte şi prin modificarea raporturilor dintre calităţile motrice în diferite etape ale pregătirii performanţelor sportive, acestea vor fi superioare şi realizate la data competiţiei de obiectiv. Variabila independentă o reprezintă ameliorarea fiecărei calităţi motrice în parte în special viteza şi pondera lor în funcţie de perioada de pregătire. Variabila dependentă o reprezintă performanţa sportivă cea mai de valoare obţinută la data competiţiei de obiectiv.

3.3. Sarcini generale Sarcina principală a constat în a determina pe o cale experimentală eficienţa metodologiei şi metodicii de dezvoltare a calităţilor motrice, în special a vitezei, în vederea îmbunătăţirii performanţei sportive la copii înotători de 10-12 ani. Ca sarcini intermediare menţionez:  Educarea şi dezvoltarea calităţilor motrice (c.m.) necesare înotului.  Îmbunătăţirea c.m. conform modelului probelor de înot.  Adaptarea programului de pregătire fizică pe uscat la specificitatea biomecanicii înotului.  Stabilirea ritmului de dezvoltare/educare a calităţilor motrice.  Creşterea corespunzătoare a posibilităţilor morfo-funcţionale.  Alcătuirea sistemelor de acţionare care au cuprins: metode, mijloace, probe de control şi teste. 43



Asamblarea tuturor datelor în lucrarea de faţă.

3.4. Metode de cercetare Pentru a realiza o cercetare de o asemenea amploare, cu multe aspecte particulare distinctive şi importante, pe parcursul anilor de pregătire, pentru a putea rezolva multitudinea de probleme complexe ce îşi au izvorul în cunoaşterea profundă, interdisciplinară a interacţiunilor fenomenului, am făcut apel la cele mai eficiente metode şi procedee de investigaţii sau de analiză şi interceptare. Orientându-le, proiectându-le pe direcţiile de acţiune în care le-am folosit, iată-le pe cele mai importante.

3.4.1. Metoda documentării Documentarea a reprezentat o acţiune dirijată selectiv şi oportun pe tot parcursul cercetării. Ea a acţionat în spiritul interconexiunilor ce se stabilesc în componenţa de bază a antrenamentului sportiv, surprinzând un tablou complex, la realizarea căruia au participat: anatomia, fiziologia, psihologia, teoria şi metodica educaţiei fizice şi a antrenamentului sportiv. Datele adunate mi-au oferit posibilitatea unui punct de plecare concret în cercetare, mi-au realizat o imagine concretă despre ceea ce s-a făcut până în acest moment în domeniul cercetat şi cel mai important mi-a deschis perspectiva viitorului.

3.4.2. Metode de investigaţie 3.4.2.1. Metode testelor În vederea testării sportivilor, în cercetare am utilizat teste de pregătire fizică şi specială, în apă şi pe uscat, care mi-au furnizat date privind studiul dezvoltării calităţilor motrice. 3.4.2.2. Metoda măsurării Această metodă este utilizată în vederea:  prelucrării datelor cercetării prin metode statistico - matematice;  analizei datelor;  interpretării datelor - tabele, reprezentări grafice şi interpretări scrise. 3.4.2.3. Experimentul pedagogic prin care am verificat şi confirmat ipoteza

44

CAPITOLUL IV ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII 4.1. Organizarea şi desfăşurarea cercetării 4.1.1. Locul desfăşurării cercetării Pentru verificarea ipotezei am organizat un experiment în cadrul Liceului cu Program Sportiv din Brăila. Informaţiile au fost înregistrate la bazinul „acoperit” din Brăila.

4.1.2. Durata cercetării Activitatea de cercetare s-a desfăşurat astfel: Etapa I

septembrie - 2007

Etapa II Etapa III Etapa IV

octombrie - decembrie 2007 ianuarie - aprilie 2008 mai – iunie 2008

studii asupra problematicii cercetării prima planificare a doua planificare redactarea lucrării

4.1.3. Subiecţii cercetării Copii 9-10 ani Copii 9 ani:  grupa A = experiment 12 copii: 4 fete, 8 băieţi  grupa B = control 12 copii: 4 fete, 8 băieţi Copii 10 ani:  grupa A = experiment 12 copii: 4 fete, 8 băieţi  grupa B = control 12 copii: 4 fete, 8 băieţi

4.1.4. Condiţii materiale Bazinul acoperit din Brăila are o lungime de 25 m, cu 6 culoare şi sală de pregătire fizică pe uscat cuprinzând aparatura specifică pentru dezvoltarea calităţilor motrice ale înotătorilor. Materiale ajutătoare: palmare înot, labe înot, plute înot, centuri pentru înotul de îngreuiere, cronometru.

4.1.5. Fazele pregătirii experimentului Planul cercetării cuprinde elaborarea strategiei didactice privind dezvoltarea / educarea calităţilor motrice.

45

Pornind de la ipoteza că ameliorând conţinutul fiecărei componente a calităţilor motrice în parte şi prin modificarea rapoartelor dintre calităţile motrice în diferite etape ale pregătirii performanţelor sportive, vor fi superioare şi realizat la data competiţiei de obiectiv. Cu Variabila independentă = reprezentată de ameliorarea fiecărei calităţi motrice în parte şi ponderea lor în funcţie de perioada de pregătire. Şi variabila dependentă = reprezentată de performanţa sportivă cea mai de valoare obţinută la data competiţiei de obiectiv. Ca urmare a desfăşurării experimentului în cei 2 ani pa baza testărilor iniţiale, intermediare şi finale am evaluat rezultatele. Faza I = a avut caracter de constatare, de analiză a subiecţilor asupra comportamentului lor în activitatea de pregătire; Faza a II-a = a cuprins experimentul propriu zis desfăşurat pe durata unui ciclu anual; Faza a III-a = cea de control, am validat rezultatele în comparaţie cu stadiul iniţial.

4.1.6. Obiectivele cercetării În vederea studiului asupra dezvoltării capacităţilor motrice am emis ipoteza că ameliorând conţinutul fiecărei componente a calităţilor motrice se poate şi prin modificarea rapoartelor dintre calităţile motrice în diferite etape ale pregătirii performanţei sportive vor fi superioare şi realizate la data competiţiei de obiectiv. Dezvoltarea multilaterală a calităţilor motrice, este cerută de: - caracterul unitar al organismului, deci de interdependenţa organelor, sistemelor şi funcţiilor în procesul activităţii şi dezvoltării; - legităţile comune ale evoluţiei performanţei sportive ce susţin că “dezvoltarea la maximum a unei calităţi este posibilă doar în condiţiile creşterii generale a posibilităţilor funcţionale ale organismului” sau - “cu cât este mai lung cercul priceperilor şi deprinderilor motrice însuşite de sportiv, cu atât mai favorabile sunt premisele pentru crearea de noi forme de activitate motrică şi de perfecţionare a celor însuşite anterior”. La nivelul stagiului al III-lea al pregătirii înotătorilor, corespunzător vârstei de 9-10 ani, momentul de bază, de deschidere spre performanţă după cum am constatat anterior, apare imperios necesitatea modelării şi remodelării continue, în fiecare etapă, a conţinutului pregătirii fizice generale. Ea va fi dirijată cu prioritate spre mijloacele cele mai eficiente - cu influenţă optimă asupra dezvoltării tuturor calităţilor motrice - preluate şi adaptate din domeniul: - atletism - elemente aparţinând şcolii: alergături, sărituri - gimnasticii de bază - exerciţii de dezvoltare fizică generală (forţă, întindere, relaxare) pentru toate grupele musculare importante, pentru toate direcţiile de solicitare - analitic sau complex (exerciţii cu propria greutate a corpului); - parcursuri aplicative - gimnasticii acrobatice (rulări, rostogoliri) 46

- jocurilor sportive (fotbal, polo) - jocuri de mişcare, jocuri de atenţie şi cercetare. Din multitudinea acestor mijloace, selectarea celor mai eficiente exerciţii poate fi făcută obiectiv numai cunoscând sarcinuile ce trebuie să le rezolve pregătirea fizică generală pe fiecare direcţie, deci pe fiecare calitate motrică în parte. A. Obiective pentru dezvoltarea vitezei  dezvoltarea vitezei de reacţie la diferite semnale, vizuale şi auditive (reacţie la stres);  dezvoltarea vitezei de execuţie, a capacităţii de a efectua cu rapiditate diferite acţiuni;  dezvoltarea vitezei de deplasare pe diferite distanţe: 10, 20, 30, 40, 50 m;  dezvoltarea vitezei combinate cu celelalte calităţi motrice, în special cu îndemânarea şi forţa. B. Obiective pentru dezvoltarea îndemânării şi coordonării  dezvoltarea capacităţii de a coordona mişcărilor segmentelor corpului şi ale corpului întreg;  formarea capacităţii de a efectua mişcările cu precizie în condiţiile variate de mediu (teren, precipitaţii, temperatură);  dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu, în ritm (ritm, tempou), a lateralităţii (respiraţie “la trei braţe” sau “la două braţe”), a echilibrului, ambidextriei, chinesteziei (simţul apei);  creşterea volumului de priceperi şi deprinderi motrice şi formarea capacităţii de aplicare în condiţii variate a acestora;  formarea capacităţii de a executa mişcările cu uşurinţă în condiţii de viteză, forţă şi rezistenţă. C. Obiective pentru dezvoltarea forţei şi detentei  dezvoltarea forţei de menţinere a poziţiei corecte a tuturor segmentelor şi a corpului întreg;  dezvoltarea forţei musculaturii membrelor, spatelui şi abdomentului. D. Obiective pentru dezvoltarea rezistenţei  dezvoltarea capacităţii generale a organismului de a rezista la eforturi de diferite tipuri;  dezvoltarea în principal a rezistenţei aerobe;  dezvoltarea rezistenţei locale (musculare);  dezvoltarea rezistenţei în combinaţie cu celelalte calităţi motrice. E. Obiective pentru dezvoltarea mobilităţii şi supleţei  dezvoltarea mobilităţii principalelor articulaţii ale corpului: coxo femurale, scauplo - humerale, ale coloanei vertebrale (în plan antero - posterior, lateral şi transversal), pumnului şi gleznei;

47



mărirea stabilităţii articulare mai ales la nivelul membrelor inferioare şi superioare;  mărirea elasticităţii musculo - ligamentare;  formarea capacităţii de a efectua mişcările cu amplitudine crescută. După cum observăm, obiectivele sunt multe şi foarte importante. Dacă privim cu atenţie, în esenţă, în timp, acestea rămân aceleaşi, doar parametrii lor cresc continuu. Timpul avut la dispoziţie pentru pregătirea copiilor rămâne din păcate neschimbat. În această situaţie, se solicită capacitatea antrenorului de a găsi cele mai bune metode şi mijloace de dezvoltare a capacităţilor motrice pentru a rezolva întreaga problematică în timp util asigurând astfel trecerea în condiţii optime spre specializare - prin pregătire fizică specifică. De fapt, trebuie să menţionăm că - pregătirea fizică generală nu poate fi abordată decât în strânsă legătură cu pregătirea fizică specifică. Ele se îmbină armonios, indisolubil, realizând progresul performanţei sportive prin dezvoltarea continuă a calităţilor motrice. Proporţia optimă dintre pregătirea fizică generală şi pregătirea fizică specifică nu rămâne constantă, ci se modifică logic în diferitele etape ale perfecţionării sportive.

4.1.7. Sarcinile experimentului; sarcini concrete Sarcina mea constă în a determina pe cale experimentală eficienţa metodologiei şi metodicii de dezvoltare a calităţilor motrice. Sarcina principală este îmbunătăţirea performanţei sportive la copii înotători de 9-10 ani astfel:  Educarea şi dezvoltarea calităţilor motrice necesare înotului şi adaptate particularităţilor de vârstă.  Adaptarea programului de pregătire fizică pe uscat la specificitatea bio-mecanicii înotului.  Îmbunătăţirea tehnicii de înot.  Creşterea corespunzătoare a posbilităţiilor morfofuncţionale ale organismului copiilor.  Raportul factorilor în vederea optimizării efortului.  Concepţia şi conţinutul planului anual de pregătire.  Alcătuirea direcţiilor de acţionare.

4.2. Conţinutul experimentului 4.2.1. Strategia pregătirii În dorinţa de a ridica continuu valoarea sportivilor pe care îi pregătesc, de a-i apropia cât mai mult de modelul ideal, real - actual şi de perspectivă, consider necesar remodelarea de la un ciclu la altul de pregătire a tuturor factorilor antrenamentului, punând accent în mod special, pe cel al pregătirii fizice în vederea dezvoltării calităţilor motrice. Pregătirea fizică, punctul vital al obţinerii performanţei sportive cuprinde încă multe posibilităţi de perfecţionare în toate componentele ei.

48

- uscat - pregătire fizică generală - apă PREGĂTIRE FIZICĂ - uscat - pregătire fizică specială - apă În viziunea sistemică, am dirijat această remodelare spre două direcţii principale: I. Ameliorarea conţinutului fiecărei componente în parte ale acesteia II. Modificarea raporturilor dintre acestea în diferitele etape de pregătire I. Ameliorarea conţinutului fiecărei componente în parte ale acestuia a) Aspecte generale - selecţionarea mijloacelor celor mai eficiente; - introducerea lor în noi sisteme de acţionare; - respectarea legilor unităţii de acţiune dintre componente; - folosirea celor mai eficiente metode de punere în practică a obiectivelor; - promovarea individualizării; - crearea unui sistem îmbunătăţit de norme de control care să urmărească eficienţa pregătirii; b) Aspecte particulare PREGĂTIREA FIZICĂ GENERALĂ Conţinutul va fi realizat în aşa fel încât: - să susţină aspectul multilateralităţii; - să asigure mobilitatea de acţiune şi capacitatea de adaptare a înotătorilor în faţa oricăror solicitări; - să construiască baza tuturor calităţilor motrice, asigurând premisele creării calităţilor fizice combinate - atât de utile înotului de performanţă. PREGĂRIREA FIZICĂ SPECIALĂ - trebuie să asigure soluţia de perspectivă a creşterii performanţei sportive - prin găsirea soluţiilor optime de abordare a tipurilor de rezistenţă în raport cu efortul specific atât pe uscat cât şi în apă. II. Modificarea raporturilor dintre acestea în diferitele etape de pregătire În această direcţie, voi urmări găsirea unor noi raporturi şi indici de corelaţie dintre componentele pregătirii fizice. Concret voi urmări optimizarea raporturilor: - P.F.G. - uscat - P.F.S - uscat - P.F.G. - apă - P.F.S - uscat - P.F.G. - uscat - P.F.S - apă - P.F.G. - uscat - P.F.S - apă

49

Aceste raporturi au ca obiectiv asigurarea unităţii acţionării asupra tipului de efort pe verticală şi orizontala perioadelor de pregătire . 4.2.1.1. Planificarea activităţii experimentale

50

Plan anual - grupe 9 ani Raportul dintre pregătirea fizică generală şi specifică nivel pregătire 9 ani Grupe 9 ani CICLUL RAPORTUL P.F.G./P.F.S. NR. ORE PERIOADE REPARTIŢIE ÎN FUNCŢIE DE PERIOADE NR. ORE LECŢIE PREGĂTIRE FIZICĂ USCAT Grupe 9 ani CICLUL RAPORTUL P.F.G./P.F.S. NR. ORE PERIOADE REPARTIŢIE ÎN FUNCŢIE DE PERIOADE NR. ORE LECŢIE PREGĂTIRE FIZICĂ USCAT

P.1 4 săpt.

P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt.

GRUPA CONTROL CICLUL II P.F.G. P.F.G. 80% 20% 62,4h 15,6h P.1 P.2 P.3 4 săpt. 4 săpt. 5 săpt.

P.F.G.

P.F.G.

P.F.G.+P.F.S

P.F.G.

P.F.G.

P.F.G.+ P.F.S

P.F.G.

P.F.G.

P.F.G.+P.F.S

24h

24h

24H

24H

24H

60min (PFG)

60min (PFG)

60min (PFG)

14,4 h (PFG)+ 15,6 H (PFS) 29min (PFG)+ 31 min (PFS)

24H

60min (PFG)

9,6 h (PFG)+ 14,4 H (PFS) 24min (PFG)+ 36 min (PFS)

60min (PFG)

60min (PFG)

9,6 h (PFG)+ 14,4 H (PFS) 24min (PFG)+ 36 min (PFS)

CICLUL I P.F.G. 80% 57,6h

P.F.G. 20% 14,4h

CICLUL I P.F.G. 70% 50,4h P.1 4 săpt.

P.F.G. 30% 21,6h P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt.

CICLUL III P.F.G. 80% 57,6h

P.F.G. 20% 14,4h

P.1 4 săpt.

P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt.

GRUPA EXPERIMENT CICLUL II P.F.G. P.F.G. 60% 40% 46,8h 31,2h P.1 P.2 P.3 4 săpt. 4 săpt. 5 săpt.

P.1 4 săpt.

CICLUL III P.F.G. 50% 36h

P.F.G. 50% 36h P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt.

P.F.G.

P.F.G.+P.F.S

P.F.G.

P.F.G.+ P.F.S

P.F.G.

P.F.G.+P.F.S

24h 60min (PFG)

26,4 h (PFG)+21,6 H (PFS)

24H 60min (PFG)

22,8 h (PFG)+31,2 H (PFS)

24H 60min (PFG)

12 h (PFG)+36 H (PFS)

33min (PFG)+27 min (PFS)

26min (PFG)+34 min (PFS)

51

15min (PFG)+45 min (PFS)

Plan anual - grupe 10 ani Raportul dintre pregătirea fizică generală şi specifică nivel pregătire 10 ani Grupe 10 ani CICLUL RAPORTUL P.F.G./P.F.S. NR. ORE PERIOADE REPARTIŢIE ÎN FUNCŢIE DE PERIOADE NR. ORE LECŢIE PREGĂTIRE FIZICĂ USCAT Grupe 10 ani CICLUL RAPORTUL P.F.G./P.F.S. NR. ORE PERIOADE REPARTIŢIE ÎN FUNCŢIE DE PERIOADE NR. ORE LECŢIE PREGĂTIRE FIZICĂ USCAT

CICLUL I P.F.G. 75% 54h P.1 4 săpt.

P.F.G. 25% 18h P.2 4 săpt.

P.F.G.

P.3 4 săpt. P.F.G.+P.F.S

24h 60min (PFG)

30 h (PFG)+18 h (PFS) 30min (PFG)+22 min (PFS)

CICLUL I P.F.G. 70% 50,4h P.1 4 săpt.

P.F.G. 30% 21,6h P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt.

GRUPA CONTROL CICLUL II P.F.G. P.F.G. 75% 25% 58,5h 19,5h P.1 P.2 P.3 4 săpt. 4 săpt. 5 săpt.

P.1 4 săpt.

P.F.G.

P.F.G.+ P.F.S

P.F.G.

24H 60min (PFG)

34,5 h (PFG)+19,5 H (PFS)

24H 60min (PFG)

38min (PFG)+22 min (PFS)

CICLUL III P.F.G. 75% 54h

GRUPA EXPERIMENT CICLUL II P.F.G. P.F.G. 50% 50% 39 h 39 h P.1 P.2 P.3 4 săpt. 4 săpt. 5 săpt.

P.1 4 săpt.

P.F.G. 25% 18h P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt. P.F.G.+P.F.S

30 h (PFG)+18 h (PFS) 38min (PFG)+22 min (PFS)

CICLUL III P.F.G. 40% 28,8 h

P.F.G. 60% 43,2 h P.2 4 săpt.

P.3 4 săpt.

P.F.G.

P.F.G.+P.F.S

P.F.G.

P.F.G.+ P.F.S

P.F.G.

P.F.G.+P.F.S

24h 60min (PFG)

26,4 h (PFG)+21,6 H (PFS)

24H 60min (PFG)

15 h (PFG)+39 H (PFS)

24H 60min (PFG)

4,8 h (PFG)+43,2 H (PFS)

33min (PFG)+27 min (PFS)

17min (PFG)+43 min (PFS)

52

6min (PFG)+54 min (PFS)

53

M A C R O C IC L U L I 1 o c t. - 2 7 d e c .

80%

G R . M ARTO R

70%

G R . E X P E R IM E N T

20%

30%

G R . E X P E R IM E N T

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100% 100%

60%

20%

M A C R O C IC L U L II 1 2 ia n . - 1 9 a p r il.

80%

G R . M ARTO R

G R . E X P E R IM E N T

G R. M ARTO R

40%

G R . E X P E R IM E N T

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100% 100%

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã

20%

50%

G R . E X P E R IM E N T

50%

M A C R O C IC L U L III 6 m a i - 2 0 iu lie

80%

R E P R E Z E N T A R E A G R A F IC Ă A D IN A M IC II E V O L U Ţ IE I R A P O R T U L U I D IN T R E P R E G Ă T IR E A F IZ IC Ă G E N E R A L Ă Ş I P R E G Ă T IR E A F IZ IC Ă S P E C IA L Ă ÎN C A D R U L P R E G Ă T IR II F IZ IC E P E U S C A T L A G R U P E L E D E 9 A N I

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

G R. M AR TO R

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã S P E C IA L Ã

100%

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã P E U S C A T

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã S P E C IA L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã P E U S C A T

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã P E U S C A T

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã

G R . E X P E R IM E N T

P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã

G R . M ARTO R

G R. M ARTO R

54

PFS

G R . E X P E R IM E N T

PFU M A C R O C IC L U L II 1 2 ia n . - 1 9 a p r il.

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

G R . M AR TO R

G R . E X P E R IM E N T

M A C R O C IC L U L III 6 m a i - 2 0 iu lie

PFU

R E P R E Z E N T A R E A G R A F IC Ă A D IN A M IC II E V O L U Ţ IE I R A P O R T U L U I D IN T R E P R E G Ă T IR E A F IZ IC Ă G E N E R A L Ă Ş I P R E G Ă T IR E A F IZ IC Ă S P E C IA L Ă ÎN C A D R U L P R E G Ă T IR II F IZ IC E P E U S C A T ( R U P E 9 A N I)

M A C R O C IC L U L I 1 o c t. - 2 7 d e c .

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

10%

PFU

10%

PFG

20%

PFU

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

PFS PFG

90%

PFU

G R. M AR TO R

PFS PFG

100%

PFS PFG

G R . E X P E R IM E N T

PFU

G R . M ARTO R

PFS PFG

100%

PFS PFG

55

100%

M A C R O C IC L U L I 1 o c t. - 2 7 d e c .

75%

G R . M ARTO R

70%

G R . E X P E R IM E N T

25%

G R . M ARTO R

30%

G R . E X P E R IM E N T

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100% 100%

M A C R O C IC L U L II 1 2 ia n . - 1 9 a p r il.

75%

50%

G R . E X P E R IM E N T

50%

25%

G R . E X P E R IM E N T

G R . M ARTO R

G R . M A RTO R

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100% 100%

40%

G R. M ARTO R

G R . E X P E R IM E N T

25%

M A C R O C IC L U L III 6 m a i - 2 0 iu lie

75%

G R. M AR TO R

60%

R E P R E Z E N T A R E A G R A F IC Ă A D IN A M IC II E V O L U Ţ IE I R A P O R T U L U I D IN T R E P R E G Ă T IR E A F IZ IC Ă G E N E R A L Ă Ş I P R E G Ă T IR E A F IZ IC Ă S P E C IA L Ă ÎN C A D R U L P R E G Ă T IR II F IZ IC E P E U S C A T L A G R U P E L E D E 1 0 A N I

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã P E U S C A T

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã S P E C IA L Ã P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã S P E C IA L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã P E U S C A T

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã P E U S C A T

P R E G Ã T IR E F IZ IC Ã G E N E R A L Ã

P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã P R E G Ã T IR E F IZ I C Ã S P E C IA L Ã

G R . E X P E R IM E N T

4.2.2. Desfăşurarea activităţii experimentale Respectând direcţiile de acţionare propuse în ipoteza lucrării, în raport cu obiectivul fundamental urmărit am considerat necesar, în cadrul strategiei abordării cercetării, dirijarea activităţii după următorul plan de acţiune: I. Realizarea studiului (după cum am văzut anterior) în două etape echivalente cu două cicluri de pregătire. II. Stabilirea pe baze concrete obiective - parametrii care pot oglindi cel mai bine, prin analize comparative nivelul calitativ al muncii depuse. Dintre aceştia, unii vor urmări aspectele evidente privind creşterea şi dezvoltarea copiilor în perioada de pregătire studiată, prin înregistrarea şi analiza indicilor antropometrici şi funcţionali ce se referă la: INDICI ANTROPOMETRICI:

- TALIE - GREUTATE - ANVERGURĂ - DIAMETRU BIACROMIAL - LUNGIMEA PALMEI - LUNGIMEA LABEI PICIORULUI - DIAMETRUL DITROHANTERIAN - PERIMETRUL TORACIC - repaus - inspiraţie forţată - expiraţie forţată - elasticitate toracică

INDICI FUNCŢIONALI:

- CAPACITATE DE EFORT AEROB - PUTERE MAXIMĂ ANAEROBĂ - SPIROMETRIE (capacitate vitală)

Pentru calcularea capacităţii de efort aerob am folosit PROBA “MAZUR” aplicând formula:

Ww = t x 100/5,5 x p unde: Ww = indice de capacitate t = durata efortului în secunde p = frecvenţa cardiacă la un minut după efort 5,5 = coeficient constant Pentru calcularea puterii maxime anaerobe am folosit următoarea formulă:

56

Fmax = G x K x VH unde: G = greutatea corpului K = constantă (4,47) H = săritura pe verticală de pe loc Capacitatea pulmonară se măsoară prin expiraţie forţată la spirometru, se măsoară în centimetri cubi sau litri. … Alţii vor urmări efectul acţiunii individuale şi comune a tuturor laturilor pregătirii fizice ale înotătorilor prin: INDICI AI CAPACITĂŢII MOTRICE - concretizaţi prin analiza rezultatelor obţinute la următoarele probe: - ALERGARE = 50 m - REZISTENŢĂ = 600 m - SĂRITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC - MENŢINUT ÎN ATÂRNAT = 30” - ABDOMEN - ARUNCAREA MINGII DE OINĂ - PROBĂ ÎNDEMÂNARE - MOBILITATE Aceste probe aparţin de fapt testului internaţional de selecţie. PROBE SPECIFICE - eşalonate pe această durată şi pe nivele de vârstă. Probe specifice pe uscat pentru copii de 9 ani tracţiune benzi elastice - se număra frecvenţa mişcărilor - braţe craul pentru copii de 10 ani tracţiuni helcometru: 1 kg/braţ = nr. de tracţiuni Probe specifice în apă: pentru copii de 9 ani: - 50 m liber - 50 m pic/C - 50 m bras - 50 m pic/S - 50 n bras - 50 m pic/B - 50 m fluture - 50 m pic/F - 400 m liber pentru copii de 10 ani: - 50 m liber - 50 m pic/C - 50 m spate - 50 m pic/S - 50 m bras - 50 m pic/B - 50 m fluture - 50 m pic/F

57

- 200 m mixt - 800 m craul

Ultimii parametrii reflectă de fapt randamentul corelativ final dintre activitatea globală a pregătirii fizice şi performanţă sportivă. III. Modelarea conţinutului fiecărei componente a pregătirii fizice cu accent pe dezvoltarea calităţilor motrice şi a interrelaţiilor de acţiune dintre acestea pe parcursul pregătirii, urmărind realizarea unor noi sisteme de acţionare ce cuprind seturi de exerciţii cu eficienţă sporită Selecţionate pe baza experienţei acumulate, a analizei rezultatelor obţinute în cadrul pregătirii din etapa I şi a celor mai noi conexiuni obiective determinative, aceste sisteme - model - au fost materializate, aplicate şi verificate în etapa a doua (II) sub următoarea formă şi următorul conţinut:

4.2.3. Sisteme de acţionare 4.2.3.1. Sisteme model privind dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătirea fizică pe uscat a) pregătire fizică generală b) pregătire fizică specială 4.2.3.2. Sisteme model privind pregătirea fizică a) 1. Structuri de acţionare privind dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătire fizică generală pe uscat, copii 9 ani

58

CM R R/F

R/F F/R

F/V

VITEZA DE REACŢIE

V/F VITEZA DE DEPLASARE Mobilitate

CICLUL I CICLUL II PERIOADA PREGĂTITOARE 2x600m 2x800m 1x800m 1x1000m 2xC.1 2xC.1 T-1.30 T-1.30 p-0.30 p-0.30 inc.-13% G inc.-14% G 2xst.1 2xst.2 2x400m plecare - 3.30 2xC.1 T=1’, ,p=1’ încărcătură 18%G 4x100m plecare - 2.30 6x50m plecare - 2.00’ 2xC.1 T=30”, ,p=1.30 încărcătură 25%G 4-6 ex START la semnal vizual la semnal auditiv 6-8 joc “Al treilea aleargă” v.5 4 x st. alergare - 15m 1xC.3 T=30’, ,p=1.30 intensitate 4/4 4-6x(10-15m) pauză mare 4-6x25m pauză mare 6x st. alerg 20m C.m. - 5’

3x400m plecare - 3.30 2xC.1 T=1’, ,p=1’ încărcătură 19%G 2(6x50m) plecare - 2.00 pauză - 5’ între serii 2xC.1 T=30”, ,p=1.30 încărcătură 26%G 4-6 ex START la semnal vizual la semnal auditiv 6-8 joc “Al treilea aleargă” v.5 4 x st. alergare 15m 1xC.3 T=30’, ,p=1.30 intensitate 4/4 4-6x(10-15m) pauză mare 4-6x25m pauză mare 6x st. alerg 20m C.m. - 7’

59

CICLUL III 2x1000m 1x1500m 2xC.1 T-1.30 p-0.30 inc.-15% G 2xst.1 2xst.2 4x400m plecare - 3.30 2xC.1 T=1’, ,p=1’ încărcătură 19%G 4x100m plecare - 2.30 6x50m plecare - 2.00’ 2xC.1 T=30”, ,p=1.30 încărcătură 26%G 4-6 ex START la semnal vizual la semnal auditiv 6-8 joc “Al treilea aleargă” - v.5 4 x st. alergare 15m 1xC.3 T=30’, ,p=1.30 intensitate 4/4 4-6x(10-15m) pauză mare 4-6x25m pauză mare 6x st. alerg 20m C.m. - 10’

a) 2. Structuri de acţionare privind dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătire fizică generală pe uscat, copii 10 ani CM R

CICLUL I 3x600m 2x800m 1x1000m

CICLUL II 3x600m 2x800m 1x1000m

R/F

2xC.2 T-2’, p=30” încărcătură 15% G 4x400m plecare - 3’ 4x200m plecare - 2.15 2xC.2 T=1’, p=1’ încărcătură 19%G s.14x100 m (3/4) plecare 2,30

2xC.2 T-2’, p=30” încărcătură 15% G 4x400m plecare - 3’ 4x200m plecare - 2.15 2xC.2 T=1’, p=1’ încărcătură 20%G 2x(8x50m) plecare 2,00 p=5’ între serii -

F/R

F/V

Mobilitate

6x50m (3/4) plecare 2’ 2xC.2 T=30”, p=1.30 încărcătură 27%G 6-8 ex START 6x st. alerg cu predare obiect 2xC.3 T=30’, p=1.30 intensitate 4/4 6-8(10-15m) pauză mare 6-8x25m pauză mare 8x st. alerg 25m C.m. - 10’

LEGENDĂ: M C.m. Vr Vd R F

- mobilitate - complex mobilitate - viteză de reacţie - viteză de deplasare - rezistenţă - forţa

VITEZA DE REACŢIE V/F

Vd

2xC.2 T=30”, p=1.30 încărcătură 28%G 8-10 ex START 6x st. alerg cu predare obiect 2xC.3 T=30’, p=1.30 intensitate 4/4 6-8(10-15m) pauză mare 6-8x25m pauză mare 8x st. alerg 25m C.m. - 10’

60

CICLUL III 3x600m 2x800m 1x1000m 1x1500m 2xC.2 T-2’, p=30” încărcătură 15% G 4x400m plecare - 3’ 4x200m plecare - 2.15 2xC.2 T=1’, p=1’ încărcătură 21%G 4x100 m (3/4) plecare 2,30 8x50 m (3/4) plecare 2’ 2xC.2 T=30”, p=1.30 încărcătură 29%G 8-10 ex START 6x st. alerg cu predare obiect 2xC.3 T=30’, p=1.30 intensitate 4/4 6-8(10-15m) pauză mare 6-8x25m pauză mare 8x st. alerg 25m C.m. - 10’

EXEMPLE DE STRUCTURI DE ACŢIONARE CIRCUITUL 1 1. Rotări de braţe înainte şi înapoi cu gantere 2. Pase cu mingea de oină de la distanţa de 15 m 3. Fandări cu schimbarea piciorului din înainte prin săritură după fiecare repetare 4. Flexii ale braţelor cu ganterele (1,5 kg) 5. Sărituri la coardă 6. Din poziţia - culcat dorsal - ridicări de trunchi 7. Din poziţia - culcat facial - ridicarea trunchiului în extensie cu mâinile la ceafă 8. Sărituri pe scăriţă cu schimbarea alternativă a piciorului (cu forfecarea picioarelor în plan sagital) 9. Mobilitate la nivelul centurii scapulo - humerale, rotări în plan sagital cu coarda 10. La bară fixă - menţinut în atârnat CIRCUITUL 2 1. Rotări de braţe înainte şi înapoi cu gantere 2. Pase cu mingea medicinală de la distanţa de 3 m 3. Sărituri sus - jos pe capacul lăzii de gimnastică 4. Flexii ale braţelor cu ganterele (2,5 kg) 5. Culcat dorsal, sprijinit pe antebraţe - forfecări de picioare în plan sagital 6. Sărituri la coardă 7. Din poziţia - culcat facial - cu trunchiul pe ladă, ridicări ale picioarelor în extensie 8. Căţărat pe frânghie 9. Atârnat la bara fixă 10. Atârnat menţinut la bara fixă 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

CIRCUITUL 3 Rotări de braţe spre înainte şi înapoi Pe spate culcat, ridicări rapide în şezut, grupat şi revenire Balansări de braţe în mod alternativ în plan sagital Genuflexiuni cu săritura în extensie Alergare pe loc cu genunchii sus cu frecvenţă crescută Rotări alternative de braţe în plan sagital tip craul Din stat depărtat cu trunchiul aplecat la 90°, balansări de braţe în plan vertical cu încrucişarea lor înainte şi atingerea palmelor la spate Culcat facial - forfecări rapide ale picioarelor în plan sagital ŞTAFETA 1

  



10 m mersul piticului 10 m alergare cu călcâiele la şezut 10 m alergare cu genunchii sus, întoarcere şi revenire în viteză maximă la locul de “Start” ŞTAFETA 2 10 m sărituri din ghemuit în ghemuit 61

 

10 m alergare cu călcâiele la şezut 10 m alergare cu genunchii sus, întoarcere şi alergare 30 m în plină viteză

   

ŞTAFETA 3 15 m alergare în viteză, întoarcere 180° 10 m alergare cu spatele 15 m săritura din ghemuit în ghemuit 40 m alergare de viteză revenind la punctul de start

  

ŞTAFETA 4 2 x 10 m sărituri pe un picior şi apoi pe celălalt 20 m alergare şerpuită printre jetoane întoarcere în viteză maximă a) 1. Structuri de acţionare privind pregătirea specială pe uscat - copii 9 ani-

CICLUL 1:

Perioada pregătitoare - P.2

OBIECTIV:

Dezvoltarea R/F

C.4. CIRCUITUL 4 1. Tracţiuni benzi elastice D.1 2. Exerciţiu de mobilitate cu coarda la nivelul centurii scapulo - humerale, rotări în plan sagital 3. Tracţiuni la căruciorul glisant (treapta III) aflat pe plan înclinat 4. Din pe spate culcat - ridicări de trunchi până în aşezat cu mâinile la ceafă şi revenire 5. Împingeri în picioare la banca cu cărucior glisant, pe plan înclinat 6. Extensii de trunchi din culcat înainte cu mâinile la ceafă 7. Tracţiuni la benzi elastice D.2 8. Sărituri la coardă 9. Tracţiuni la benzi elastice D.3 10. Genuflexiuni 11. Rotări de braţe înainte şi înapoi cu gantere (alternativ) 12. Pe spate culcat, sprijinit pe antebraţe, forfecări de picioare TIMP DE LUCRU: 1 : 30” PAUZĂ: 30” Circuitul se repetă de două ori, 6’ odihnă între circuite (exerciţii de relaxare şi întindere).

CICLUL 1: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.3 a) Dezvoltare F/R C.11. CIRCUITUL 11

62

Se repetă conţinutul Circuitului 4 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 1’ PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 18% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’ b) Dezvoltare F/V Se repetă conţinutul Circuitului 4 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30’ PAUZĂ: 1’30” ÎNCĂRCĂTURĂ: 25% din G - prin mărirea distanţei de tracţiune la benzi elastice - înclinarea căruciorului la T.6 c) Dezvoltare V/F Se repetă conţinutul Circuitului 4 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30’ PAUZĂ: 1’30” Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’ CICLUL 2: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.2 a) Dezvoltare R/F

C.6. CIRCUITUL 6 1. Tracţiune la benzi elastice 2. Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii centurii scapulo - humerale cu bastonul 3. Tracţiuni pe căruciorul glisant pe banca înclinată T.3 4. Din poziţia pe spate culcat cu braţele sus - ridicări rapide în aşezat grupat 5. Tracţiuni la benzi elastice 6. Genuflexiuni 7. Împingeri în picioare, din culcat pe spate pe căruciorul glisant aflat pe banca înclinată 8. Sărituri la coardă 9. Tracţiuni la benzi elastice 10. Din atârnat la scara fixă (facial) depărtarea picioarelor lipite de scară în extensie şi revenire (exerciţiul poate fi executat şi pe cadrul “semicerc” atârnat la scara fixă) 11. Tracţiuni la benzi elastice 12. Sărituri sus - jos pe capacul de la lada de gimnastică TIMP DE LUCRU: 1’30” PAUZĂ: 30” ÎNCĂRCĂTURĂ: 12-13 % G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’ CICLUL 2: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.3 a) Dezvoltare F/R

63

C.12. CIRCUITUL 12 Se repetă conţinutul Circuitului 6 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 1’ PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 19% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’. (cuprinzând exerciţii de relaxare şi întinderi) b) Dezvoltare F/V C.18. CIRCUITUL 18 Se repetă conţinutul Circuitului 6 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30” PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 26% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite prin exerciţii de relaxare şi întindere - 6’ c) Dezvoltare V/F C.23. CIRCUITUL 23 Se repetă conţinutul Circuitului 6 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30” PAUZĂ: 1’30” Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între - 6’ CICLUL 3: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.2 a) Dezvoltare R/F

C.7. CIRCUITUL 7 Tracţiuni la benzi elastice Tracţiuni la căruciorul glisant aflat pe banca înclinată Tracţiuni helcometru - 2 kg Genuflexiuni Tracţiuni la benzi elastice Tracţiuni la căruciorul glisant, la banca înclinată T.4 Împingeri în picioare la căruciorul glisant aflat pe banca înclinată din poziţia culcat pe spate 8. Din culcat pe spate cu vârfurile sub scara fixă agăţat ridicări de trunchi, mâinile la ceafă (coatele se ţin mult pe spate) 9. Tracţiuni la benzi elastice 10. Tracţiuni la helcometru 11. Tracţiuni “banca înclinată” 12. Din culcat facial cu călcâiele agăţate sub prima treaptă a scării fixe ridicări de trunchi TIMP DE LUCRU: 1’ : 30” PAUZĂ: 30” Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

64

CICLUL 3: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.3 a) Dezvoltare F/R

C.13. CIRCUITUL 13 Se repetă conţinutul Circuitului 7 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 1’ PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 19% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’. a) 2. Structuri de acţionare privind pregătirea specială pe uscat - copii 10 ani CICLUL 1:

Perioada pregătitoare - P.2

OBIECTIV:

Dezvoltarea R/F

C.8. CIRCUITUL 8 1. Tracţiuni helcometru (procedeu fluture) 2. Rotări de braţe înainte şi înapoi cu gantere 3. Tracţiuni banca înclinată (fluture) 4. Culcat înainte, extensii de trunchi cu mâinile la ceafă 5. Tracţiuni (procedeul craul) alternative cu mâinile la ceafă 6. Din poziţia pe spate culcat, ridicări în aşezat echer 7. Tracţiuni helcometru - procedeu spate 8. Genuflexiuni 9. Împingeri în picioare pe căruciorul glisant 10. Sărituri la coardă 11. Tracţiuni la helcometru 12. Urcare pe frânghie TIMP DE LUCRU: 2’ PAUZĂ: 30” ÎNCĂRCĂTURĂ: 15% din G Circuitul se repetă de două ori. Pauză între circuite - 2’ CICLUL 1: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.3 a) Dezvoltare F/R C.14. CIRCUITUL 14 Se repetă conţinutul Circuitului 8 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 1’ PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 19% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’ b) Dezvoltare F/V C.20. CIRCUITUL 20 Se repetă conţinutul Circuitului 8 în următoarele condiţii:

65

TIMP DE LUCRU: 30’ PAUZĂ: 1’30” ÎNCĂRCĂTURĂ: 27% din G Se repetă circuitul de două ori. c) Dezvoltare V/F C.25. CIRCUITUL 25 Se repetă conţinutul Circuitului 8 în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30’ PAUZĂ: 1’30” ÎNCĂRCĂTURĂ: mică sau fără încărcătură CICLUL 2: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.2 a) Dezvoltare R/F

C.9. CIRCUITUL 9 1. Tracţiuni helcometru (procedeu fluture) 2. Tracţiuni bara înclinată 3. Extensii de trunchi din culcat înainte 4. Tracţiuni helcometru (procedeu spate) 5. Tracţiuni helcometru (procedeu craul) 6. Ridicări de trunchi din culcat pe spate 7. Împingeri la căruciorul glisant - în picioare 8. Tracţiuni helcometru (procedeu fluture) 9. Genuflexiuni 10. Tracţiuni helcometru (procedeu spate) 11. Tracţiuni helcometru (procedeu fluture) 12. Mobilitate la nivelul umerilor - răsuciri cu coarda TIMP DE LUCRU: 2’ PAUZĂ: 30” ÎNCĂRCĂTURĂ: 12-13 % G Se repetă circuitul de două ori. Pauză activă între circuite. CICLUL 2: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.3 a) Dezvoltare F/R

C.15. CIRCUITUL 15 Se repetă circuitul de mai sus în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 1’ PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 20% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’. b) Dezvoltare F/V C.21. CIRCUITUL 21 Se repetă Circuitului în următoarele condiţii:

66

TIMP DE LUCRU: 30” PAUZĂ: ÎNCĂRCĂTURĂ: REPETĂRI: 2X

1’30” 20% din G

c) Dezvoltare V/F C.26. CIRCUITUL 26 Se repetă Circuitului în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30” PAUZĂ: 1’30” ÎNCĂRCĂTURĂ: mică sau fără încărcătură REPETĂRI: 2x Pauză activă între circuite - 6’CICLUL 3: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.2 a) Dezvoltare R/F

C.10. CIRCUITUL 10 1. Tracţiuni la helcometru (procedeu fluture) 2. Tracţiuni la căruciorul glisant pe banca înclinată 3. Tracţiuni helcometru (procedeu spate) 4. Extensii din culcat facial 5. Tracţiuni helcometru (procedeu craul) 6. Împingeri în picioare din poziţia culcat pe căruciorul glisant 7. Din culcat pe spate - ridicări în aşezat echer 8. Tracţiuni “banca înclinată” T.4 - 5 9. Tracţiuni helcometru (procedeu spate) 10. Tracţiuni helcometru (procedeu fluture) 11. Genuflexiuni cu săritură 12. Împingeri din culcat pe spate la căruciorul glisant CICLUL 3: OBIECTIV:

Perioada pregătitoare - P.3 a) Dezvoltare F/R

C.4. CIRCUITUL 4 Se repetă Circuitului în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 1’ PAUZĂ: 1’ ÎNCĂRCĂTURĂ: 21% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’. b) Dezvoltare F/V C.23. CIRCUITUL 23 Se repetă Circuitului în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30” PAUZĂ: 1’30”

67

ÎNCĂRCĂTURĂ: 20% din G Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’. c) Dezvoltare V/F Se repetă Circuitului în următoarele condiţii: TIMP DE LUCRU: 30” PAUZĂ: 1’30” ÎNCĂRCĂTURĂ: mică Se repetă circuitul de două ori. Odihnă activă între circuite - 6’.

68

COMPLEX MOBILITATE

69

4.2.3.3. Structuri de acţionare privind dezvoltarea calităţilor motrice prin pregătirea fizică specifică în apă În cadrul pregătirii specifice o atenţie deosebită am acordat-o soluţiilor de rezolvare a solicitărilor de tip aerob superior şi anaerob, în mod gradat şi diferenţiat pentru copii de 9 şi 10 ani.

CICLUL I AEROB supradistanţe R 2x400 m tehnică 2x600 m tehnică

CICLUL II

3x400 m tehnică 3x600 m tehnică 1x800 m tehnică AEROB ex. pentru pragul anaerob 2x200 m 3x200 m p=1’ p=1’ 8x100 m 10x100 m R/F p=15” p=30” 2x(10x50m) 1x(20x50m) p.r. = 20” p.r. = 20” p.s. = 1’ ANAEROB toleranţă la lactat 2x200m 2x200m plecare la 7’ plecare la 6’45” F/R 4x100m 6x100m plecare la 3’ plecare la 3’ 8x50m 10x50m plecare la 1’30” plecare la 1’30” ANAEROB sprinturi 2x100m 3x100m plecare la 6’ plecare la 8’ F/R 2x75m 2x75m plecare la 3’30” plecare la 3’25” 6x50m 8x50m plecare la 2’30” plecare la 2’15” F/V 8x25m 10x25m plecare la 1’30” plecare la 1’30” V/F 4x15m 6x15m plecare la 1’30” plecare la 1’30”

70

copii 9 ani CICLUL III 4x400 m tehnică 4x600 m tehnică 2x800 m tehnică 4x200 m p=1’ 12x100 m p=30” 3x(10x50m) p.r. = 20” p.s. = 1’ 2x200m plecare la 6’30” 4x100m plecare la 3’ 12x50m plecare la 1’30” 3x100m plecare la 7’ 4x75m plecare la 3’15” 8x50m plecare la 2’15” 10x25m plecare la 1’30” 8x15m plecare la 1’30”

CICLUL I AEROB supradistanţe R 4x400 m tehnică 3x600 m tehnică

CICLUL II 4x400 m tehnică 4x600 m tehnică 2x800 m tehnică 1x1000 m tehnică

AEROB ex. pentru pragul anaerob 3x200 m 4x200 m p=10’ p=10’ 8x100 m 10x100 m R/F p=10” p=10” 12x100 m 14x100 m p=10” p=10” 2x(12x50m) 1x(20x50m) p.r. = 10” p.r. = 10” p.s. = 1’ p.s. = 1’ ANAEROB toleranţă la lactat 2x200m 3x200m plecare la 6’30” plecare la 6’15” F/R 4x100m 6x100m plecare la 2’45” plecare la 2’40” 12x50m 16x50m plecare la 1’30” plecare la 1’25” ANAEROB sprinturi 2x100 m 4x100m plecare la 5’30” plecare la 5’ F/R 4x75m 7x75m plecare la 3’15” plecare la 3’15” 6x50m 8x50m plecare la 2’10” plecare la 2’05” F/V 2x(4x25m) 2x(6x25m) plecare la 1’25” plecare la 1’25” V/F 6x15m 8x15m plecare la 1’20” plecare la 1’25”

copii10 ani CICLUL III 4x400 m tehnică 4x600 m tehnică 3x800 m tehnică 2x1000 m tehnică 1x1500 m tehnică 5x200 m p=10’ 12x100 m p=10” 16x100 m p=10” 4x(10x50m) p.r. = 10” (5”) p.s. = 1’ 4x200m plecare la 6’ 8x100m plecare la 2’40” 12x50m plecare la 1’20” 4x100m plecare la 4’30” 4x75m plecare la 3’15” 8x50m plecare la 2’05” 8x25m plecare la 1’20” 8x15m plecare la 1’20”

4.2.3.4. Principii de bază ale antrenamentului Principiile adaptării, al suprasolicitării, al progresivităţii, al specificităţii sau înglobat şi aplicat prin metoda antrenamentului cu intervale, metodă folosită cu precădere în antrenamentul micilor înotători. 4.2.3.5. Teste şi probe de control Grupa B = grupa “control” Grupa A = grupa “experiment”

71

Capitolul V PRELUCRAREA, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR 5.1. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA PROBELOR NESPECIFICE Mijloacele de acţionare au fost eşalonate pe 3 cicluri, fiecare ciclu cuprinzând trei perioade, urmărind o repartizare armonioasă a solicitărilor înotătorilor în concordanţă cu legile dinamicii efortului şi cu noile cerinţe ale factorilor de corelaţie (corelaţia dintre P.F.G - P.F.S. uscat; P.F.S. uscat - P.F.S. apă).

În cadrul strategiei de pregătire abordată, un loc prioritar l-am acordat modificărilor raporturilor dintre factorii sub aspectul timpului repartizat fiecăruia dintre aceştia în fiecare etapă, perioadă sau antrenament. Lăsând loc tendinţelor moderne de promovare a specializării superioare, modificările procentuale privind raportul dintre pregătirea fizică generală şi pregătirea fizică specială, în cazul antrenamentelor se prezintă în felul următor reprezentarea grafică. 100 90 80 70

G R . (B ) G R . (B ) G R . (A )

70%

60 50 40 30 25 20

G R . (A ) G R . (B ) G R . (B )

30%

P .F .G . P .F .G . P .F .G . P .F . G. .S . P .F P .F .S .

9 ani 80 10 ani 70 ani 10 9 ani 50 ni a 9 10 ani 40

60%

50%

10 ani 25 9 ani 20

P .F .S . P .F .S .

10 0

C 1

C 2

72

C 3

Reprezentarea grafică a dinamicii evoluţiei raportului dintre pregătirea fizică generală şi pregătirea fizică specială în cadrul pregătirii fizice pe uscat (grupe 9 şi 10 ani) După cum se observă, în etapa I a cercetării, raportul dintre pregătirea fizică generală şi pregătirea fizică specială pe uscat, a rămas neschimbată în fiecare ciclu de pregătire. În etapa a doua balanţa raportului s-a înclinat în favoarea pregătirii fizice speciale pe uscat, crescând gradat de la un ciclu la altul, ajungând la ciclul final pentru copii de 9 ani în echilibru 50% - 50%, iar pentru copii de 10 ani 40% pregătire fizică generală şi 60% pregătire fizică specială. De asemenea conţinutul şi repartiţia celor două componente ale pregătirii fizice au suferit de la o etapă la alta modificări esenţiale.

Raportul dintre P.F.G şi P.F.S. în cadrul pregătirii fizice de uscat la grupele de 9 şi 10 ani Grupe 9 ani Gr. control B Gr. experim. A PFG PFS PFG PFS MC1 80% 20% 70% 30%

Grupe 10 ani Gr. control B Gr. experim. A PFG PFS PFG PFS 75% 25% 70% 30%

MC2

80%

20%

60%

40%

75%

25%

50%

50%

MC3

80%

20%

50%

50%

75%

25%

40%

60%

Aplicând în etapa a doua, noi modele de pregătire şi o strategie de acţiune, propusă anterior, înregistrând în acelaşi timp, cu seriozitate şi consecvenţă toţi parametrii de confirmare ai valabilităţii cercetării în vederea susţinerii şi realizării obiectivelor propuse cuprinşi de altfel în “tabelele” “A”, “B”, “C”, “D”, “E”, “F”, “G”, am avut posibilitatea să constatăm în final creşterea nivelului de pregătire al înotătorului de nivel III (9-10 ani) printr-o dezvoltare a capacităţii motrice faţă de cel realizat în etapa anterioară. De altfel, rezultatele finale obţinute pe fiecare direcţie cercetată, au reprezentat în urma unei analize şi sinteze, nivelul etalon de măsurare şi raportare al evoluţiei acestora în timpul şi în finalul etapei a doua. Analizând fiecare dintre parametrii, evoluţia se concretizează prin materializarea următoarelor aspecte fundamentale. 1. stadiul indicilor morfologici 2. analiza indicilor capacităţii motrice 3. studiul privind rezultatele probelor funcţionale 4. analiza rezultatelor la probele specifice: de uscat, apă 5. analiza în sinteză a tuturor rezultatelor În cadrul studierii indicilor morfologici, funcţionali ai capacităţii motrice şi probelor specifice, testarea iniţială a subliniat, în afară de nivelul de prezentare al grupelor înaintea începerii activităţii de pregătire şi confirmarea omogenităţii grupelor supuse cercetării, în cele două etape, la linia de start (rezultatele obţinute din tabele “A” pe fiecare direcţie faţă de cerinţele minime necesare”.

73

Raportul dintre P.F.G. şi P.F.S. în cadrul pregătirii fizice pe uscat la grupele de 9 şi 10 ani M A C R O C IC L U L I 9 a ni

10 ani

PFG PFG

80%

PFG 75%

70%

PFS

30%

25%

G ru p a A

G ru p a B

20% G ru p a B

70%

PFS

PFS

PFG PFS 30%

G ru p a A

M A C R O C IC L U L II 9 a ni

10 ani

PFG PFG

PFG

80%

PFG

75% 60% PFS

25%

G ru p a A

G ru p a B

PFS

50% 50%

PFS

40%

20% G ru p a B

PFS

G ru p a A

M A C R O C IC L U L III 9 a ni

10 ani

PFG PFG

80% PFG PFS

PFS

PFG PFS

50% 50%

40%

60%

25%

20% G ru p a B

PFS

75%

G ru p a A

G ru p a B

74

G ru p a A

5.1.1. Studiul indicilor morfologici Raportând evoluţiile parametrilor studiaţi prin intermediul diferenţelor constatate în finalul fiecărei etape (considerând ca rezultat etalon procentual 100% a evoluţiei din prima etapă), în finalul etapei a doua s-au înregistrat următoarele creşteri semnificative subliniate în tabelul ce va urma. Dintre ele, creşterea semnificativă a elasticităţii toracice confirmă strategia pregătirii în direcţia dezvoltării capacităţii aerobe.

Evoluţia indicilor morfologici în cele două etape Etapa I Etapa I

Talie

G.

Anverg .

Diam. Biacr.

Lung. Palmă

Diam biatron.

Perim abdom.

Perim T.

Tor. elast

14,91

lung. Laba pic. 21,50

T.1. 9 ani T.3 10 ani D.B.

140, 5 144, 3 3,8

30,74

141,41

32,59

26,21

57,58

66,80

6,75

33,09

144,91

33,23

15,23

22,04

27,33

57,91

67,83

7,91

2,05

3,5

0,64

0,32

0,54

1,12

0,33

1,03

1,16

Diam biatron.

Perim abdom.

Perim T.

Tor. elast

26,08

57,08

65,83

6,83

Etapa a II-a Etapa I

Talie

G.

Anverg .

Diam. Biacr.

Lung. Palmă

T.1. 9 ani T.3 10 ani D.A. Evol. în %

140, 9 145, 0 4,1 2,8

31,53

141,75

33,30

15,13

lung. Laba pic. 21,13

33,22

145,83

33,95

15,56

22,15

27,51

57,91

68,25

9,00

1,69 1,16

4,08 2,8

0,65 0,44

0,43 0,29

0,1 0,70

1,43 0,98

0,83 0,57

2,42 14,2

2,17 1,49

Legendă: T1 - testarea nr. 1 a copiilor de 9 ani (la nivelul celor două grupe T3 - testarea finală a copiilor de 10 ani comparate: control şi experiment) D.B. - diferenţa dintre T1 şi T3 ce reprezintă evoluţia constatată în această direcţie în etapa I D.A. - evoluţia constatată în etapa a II-a evoluţie a coeficientului de x2  x1  100 progresie (formulă calcul): % x2 5.1.2. Analiza indicilor capacităţii motrice Etapa I ETAPA I

Alergare 50 m

Rezistenţă 600m

Săritura de pe loc

Menţinut atârnat

75

Abdomen

Aruncare mingie oină

Îndemânare

Mobilitate

T1 9 ani T3 10 ani D.B.

7,13

2,07

18,3,08

1,43

28,92

30,19

10,92

67,75

6,83

1,46

200,77

2,06

30,17

37,13

9,77

71,08

0,30

0,21”

17,59

0,23”

1,25

6,94

1,15

3,33

Etapa a II-a ETAPA I

Alergare 50 m

Rezisten ţă 600m

Săritura de pe loc

Menţinut atârnat

Abdomen

Aruncare mingie oină

Îndemânare

Mobilitate

T1 9 ani T3 10 ani D.B.

7,15

2,07

186,00

1,44

29,25

29,08

11,08

68,92

6,63

1,41

211,25

2,21

30,66

40,00

9,32

73,25

0,52

0,66

25,25

0,77”

1,41

10,92

1,76

4,33

Evoluţie în %

0,35

0,45

11,9

34,8

4,5

27,3

18,8

5,9

La nivelul acestor parametrii, prima testare s-a efectuat după o lună de lucru. Evoluţia generală constatată pe toate planurile (vezi tabelul cu datele procentuale ce o confirmă) consfinţeşte valabilitatea sistemelor de acţionare folosite, rezolvând baza multilaterală atât de necesară performanţelor sportive. 5.1.3. Analiza probelor funcţionale

Etapa 1 Etapa a II-a Etapa a II-a

T1. B T3.B D.B. T1.A T3.A D.A D.D.

Capacitatea de efort aerob 42,26 53,30 7,04 55,33 60,65 5,32 7,35

Puterea maximă aerobă 797,48 990,43 192,95 902,35 1109,81 207,46 119,38

Spirometrie 1839,16 2445,83 606,67 2029,16 2632,50 903,34 186,76

T1.B - testarea 1 - copii 9 ani, gr. B T3.B - testarea 3 - copii 10 ani, gr. B D.B. - evoluţia în etapa întâi a grupei B T1.B - testarea 1 - copii 9 ani, gr. A T3.B - testarea 3 - copii 10 ani, gr. A D.A. - evoluţia în etapa a doua a grupei A D.D. - diferenţa dintre nivele finale ale fiecărei etape (T3.A - T3.B) După cum se observă în tabelul de mai sus, la prime vedere urmărind raportul matematic al diferenţelor obţinute în cele două etape, în special la nivelul capacităţii de efort aerob şi spirometrie am fi tentaţi să credem că rezultatele nu sunt cele scontate.

76

Dar privind cu atenţie valoarea lor efectivă şi a diferenţelor de la nivelul testării a treia, din cele două etape (vezi D.D.) concluzia va deveni pozitivă şi va fi una singură. În etapa a doua, prin reorganizarea mijloacelor şi metodelor folosite în scopul ameliorării conţinutului pregătirii fizice s-a realizat o nouă bază fizică de plecare în abordarea rezultatelor de excepţie.

5.2. Analiza rezultatelor probelor specifice a) uscat Pentru testarea nivelului pregătirii fizice specifice pe uscat am considerat necesar folosirea unui singur test, având însă în vedere aplicarea lui în diferite regimuri de efort şi anume:

R/F F/R F/V V/F

Pentru copii de 9 ani 1,30 1,00 0,30 0,30

Pentru copii de 10 ani 2,00 1,00 0,30 0,30

Evoluţia indicilor P.F.S. - uscat în cele două etape - copii 9 ani -

Gr. B

Gr. A

T.1 T.3 D.B T.1 T.3 D.A. D.D. D.T.3

T = 1,30 73,50 80,16 6,66 77,66 84,83 7,17 0,51 4,23

T = 1,00 50,25 55,42 5,17 52,58 57,75 5,17 0,00 2,33

T = 0,30 26,65 27,67 2,00 27,00 29,00 2,00 0,00 1,33 - copii 10 ani -

Gr. B

Gr. A

T.1 T.3 D.B T.1 T.3 D.A. D.D. D.T.3

T = 2,00 78,00 90,50 12,50 82,58 96,25 13,67 1,17 5,75

77

T = 1,00 41,00 47,75 6,75 43,16 50,00 6,48 0,09 2,25

T = 0,30 20,33 24,42 4,09 22,25 26,34 4,09 0,00 1,92

În corelaţia D.D şi D.T.3 ne dă imaginea reală a progresului realizat (D.D. = diferenţa dintre cele două diferenţe ale programului constatat în fiecare etapă; D.T.3 = diferenţa dintre rezultatele obţinute la testarea a treia în finalul celor două etape). Nivelul superior al valorilor obţinute la T.1 în etapa a doua sunt cele care scad valoarea absolută a diferenţelor constatate. Şi aceste date ale pregătirii fizice specifice pe uscat confirmă încă o dată valenţele superioare ale pregătirii efectuate în etapa a doua. Prin intermediul acestor date putem constata direct cât de important este acest tip de pregătire în diversele regimuri de efort, în obţinerea performanţelor de excepţie. Măsura în care proba de tracţiune are influenţă directă asupra creşterii performanţei am subliniat-o calculând coeficientul de corelaţie între rezultatele obţinute la nivelul testării a treia la proba de “tracţiune” pe un minut (la helcometru) şi cele la 50 m liber (10 ani). Grupa A Experimentală 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Testare trei copii 10 ani Tracţiuni 50 m liber 49 34,8 48 35,0 49 34,2 48 35,2 51 33,8 52 33,8 52 33,8 50 34,2 50 34,4 51 34,6 50 35,0 50 35,2

În calcularea coeficientului de corelaţie am avut în vedere că probele sunt invers proporţionale. r

dx

dy

dx 2  dy 2



410  105 10  0,74  20  15300  10

De aici rezultă că semnificaţie coeficientului de corelaţie “t” este următoarea: t

r n2 1 r

2



0.74  10 1   0,74

2

 3,47

“t” este semnificativ la pragul p=0,05 pentru f=n-2, de unde rezultă că şansa ca legătura dintre aceste performanţe să fie întâmplătoare este mult

78

mai mică de 5% sau altfel spus - la pragul de p = 0,01 se găseşte t = 3,169 care este mai mic decât t = 3,47. Deci se poate afirma cu certitudine mai mare de 99% că există o legătură între cele două probe.

Evoluţia indicilor probelor specifice - apă în cele două etape - copii 9 ani -

T.1.B T.3.B D.B. T.1.A T.3.A D.A D.D D.T.3

50 L 38,23 36,80 1,43 39,23 36,62 2,61 1,18 0,18

50 S 47,14 46,09 1,05 47,12 45,27 1,85 0,80 0,82

50 B 49,78 47,33 2,45 49,17 46,56 2,61 0,16 0,77

50 F 45,78 39,43 6,35 46,21 38,92 7,29 0,94 0,51

50 p/C 54,20 53,86 0,34 55,04 52,50 2,54 2,20 1,36

50 p/S 61,80 59,14 1,66 60,63 57,90 2,73 1,07 1,24

50 p/B 58,34 54,36 3,98 58,19 51,48 6,71 2,73 2,88

50 p/F 59,42 56,94 2,48 59,02 52,03 6,99 4,51 4,91

400 L 6,38 6,32 6 6,34 6,28 6 0 0,04

Legendă: T.1.B. = testarea I a copiilor de 9 ani = grupa control T.3.B = testarea a II-a a copiilor de 9 ani = grupa control D.B. = evoluţia constatată a grupei control (B) T.1.A = testarea I a copiilor de 9 ani = grupa experiment T.3.A = testarea a II-a a copiilor de 9 ani = grupa experiment D.A. = evoluţia constatată a grupei experiment (A) D.D. = diferenţa dintre cele două diferenţe ale progresului constatat D.T.3 = diferenţa dintre rezultatele obţinute la testarea a treia a celor două grupe B şi A (control şi experiment) - copii 10 ani -

T.1.B T.3.B D.B. T.1.A T.3.A D.A D.D D.T.3

50 L

50 S

50 B

50 F

50 p/C

50 p/S

50 p/B

50 p/F

800 L

200 m

50 palm

50 p labe

36,5 1 36,0 6 0,42 35,9 7 34,0 5 1,92 1,47 2,01

45,8 0 44,7 0 1,10 44,8 6 43,3 8 0,48 0,62 1,32

46,9 0 46,1 6 0,74 46,2 9 45,2 0 1,09 0,35 0,96

38,3 9 36,5 4 1,85 36,7 6 35,3 6 1,40 0,45 1,18

53,7 2 52,5 5 1,22 51,8 6 51,1 6 0,70 0,52 1,34

57,9 7 57,4 3 0,54 57,5 8 55,2 5 2,33 1,79 2,18

53,92

55,8 5 52,6 2 3,23 51,2 8 51,0 8 0,20 ,030 1,54

13,2

3,51

43,83

43,00

13,1 4 16 12,5 5 12,3 4 21 5 40

3,23

39,57

38,20

28 3,41

4,26 42,53

4,80 41,00

3,17

38,30

37,07

24 4 6

4,23 0,03 1,27

3,93 0,87 1,19

79

52,64 0,28 51,43 51,25 0,18 0,10 1,39

Legendă: T.1.B. = testarea I a copiilor de 10 ani = grupa control T.3.B = testarea a II-a a copiilor de 10 ani = grupa control D.B. = evoluţia constatată a grupei control (B) T.1.A = testarea I a copiilor de 10 ani = grupa experiment T.3.A = testarea a II-a a copiilor de 10 ani = grupa experiment D.A. = evoluţia constatată a grupei experiment (A) D.D. = diferenţa dintre cele două diferenţe ale progresului constatat D.T.3 = diferenţa dintre rezultatele obţinute la testarea a treia a celor două grupe B şi A (control şi experiment) b) apă Centralizând şi analizând datele obţinute la probele ce controlează evoluţia nivelului pregătirii fizice specifice - în apă, observăm cu satisfacţie randamentul superior obţinut prin dezvoltarea calităţilor motrice în urma aplicării modelelor proiectate pentru etapa a doua. În esenţă, ele reprezintă de fapt, în mare, probele de performanţă. Din această cauză ele reprezintă corolarul întregii activităţi de pregătire fizică. Aceste rezultate pozitive, după cum se poate observa, au dat girul activităţii depuse, a mijloacelor şi metodelor specifice cuprinse în programele model de dezvoltare a calităţii motrice la înotătorii de nivel III de pregătire. 5.3. Analiza în sinteză a tuturor rezultatelor Analiza diferenţelor cantitative şi calitative constatate pe fiecare direcţie studiată, şi sinteza lor, ne conturează imaginea reală, conjugată a efectelor obţinute în urma ameliorării conţinutului şi a strategiei de abordare a dezvoltării calităţilor motrice, în cadrul pregătirii fizice a copiilor înotători. Surprindem astfel:  ridicarea în mod deosebit a performanţelor înregistrate la nivelul calităţilor combinate - R/F, F/R şi F/V  nivel insuficient privind capacitatea de acoperire a eforturilor de tip anaerob lactat şi mixt  confirmarea aspectelor de corelaţie între pregătirea fizică specifică pe uscat şi pregătirea fizică specifică în apă

80

CONCLUZII ŞI PROPUNERI Concluzii  Superioritatea rezultatelor obţinute la nivelul tuturor parametrilor înregistraţi în etapa a doua a experimentului efectuat, aduc dovada concretă a eficienţei activităţii desfăşurate pe direcţia dezvoltării calităţilor motrice în special a vitezei, prin ameliorarea conţinutului pregătirii fizice a copiilor înotători de 9 -10 ani.  Ele au confirmat că în condiţiile menţinerii constante a timpului afectat acestui tip de pregătire şi fără a abuza de ridicarea intensităţii efortului peste limitele raţional admise, prin remodelarea conţinutului pe noi principii judicios gândite, şi prin modificarea raporturilor de combinare a laturilor conţinutului pregătirii fizice cu accent pe dezvoltarea calităţilor motrice, nivelul acumulărilor de bază al micilor înotători, atât de necesar obţinerii marilor performanţe a devenit mult mai ridicat. 

Selecţia tuturor metodelor şi mijloacelor dirijată pe respectarea principiilor armoniei, al completării reciproce, al corelării tipurilor de pregătire, folosind ca numitor comun tipul de efort, s-a dovedit extrem de utilă în toate compartimentele pregătirii.

 Alternativa mea prevede că ameliorând conţinutul fiecărei componente a calităţilor motrice în parte şi modificând rapoartele dintre calităţile motrice în diferite etape ale pregătirii, performanţele sportive vor fi superioare şi realizate la data competiţiei de obiectiv.  Din tot materialul, experimentul, tabele, reprezentări grafice, interpretări am ajuns la concluzia că ipoteza iniţială se confirmă.

Propuneri  Consider că programele de antrenament şi planurile antrenorilor ar trebui alcătuite, preponderent, pe dezvoltarea calităţilor motrice, la copii de 9 -10 ani. 

În cadrul lecţiilor de antrenament, antrenorii trebuie să fie preocupaţi de prevenirea şi/sau corectarea unor deprinderi greşite, linie propusă şi de F.R.N.

 Consider că procesul de selecţie este foarte important, probele acestuia trebuie să pună accent pe depistarea calităţilor motrice în diferitele sale forme de manifestare.

81

BIBLIOGRAFIE Ardelean, T Avramoff, L Balint, L Baroga, L Counsilman, J Dragu, M Dragnea, A Dragnea, A Jivan, I Jivan, I Maglischo, E Olaru, M Xxxxx Xxxxx xxxxx

- Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice în atletism,Editura I.E.F.S. - Bucureşti, 1982 - Probleme de fiziologia antrenamentului,- Editura I.E.F.S. Bucureşti, 1982 - Note de curs- Editura I.E.F.S. - Bucureşti, 1999 - Educarea calităţilor fizice combinate- Editura Sport - Turism - Bucureşti, 1984 - The science of Swimming - Editura Pretince Hall - New Jersey, USA, 1977“Manual metodic” Editura Counsilman co. Inc. Bloomington Indiana, 1977 - Înotul sportiv - tehnică, metodică, regulament, - Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2003. - Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport,Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1984 - Teoria şi metodica dezvoltării calităţilor motrice, – compendiu Editura I.E.F.S. - Bucureşti, 2000 - Îndrumar metodic de înot,- Editura I.E.F.S. - Bucureşti, 1991 - Nataţia - culegere de texte pentru specializare” - vol. 1 Editura A.N.E.F. - Bucureşti, 1992 - Swimming faster,- Editura Mayfields Publishing Company, 1994 - Înot,- Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1982 F.I.N.A. “Manuel de Natation” S.N.C. Publications Gloucester Ontarion Canada, 1988 F.R.N. “Sistemul de norme şi cerinţe metodice privind selecţia şi conţinutul programului de pregătire al înotătorilor” - uz intern - Bucureşti, 1986 F.R.N “Manual metodic de înot” - uz intern - Bucureşti, 1990

82