Sistemul Digestiv La Peste [PDF]

Zitiervorschau

Sistemul digestiv la vertebrate (ex.pești) Rolul aparatului digestiv este de a prelua, transporta, digera şi absorbi hrana necesară organismului. Aparatul digestiv al peştelui este format din cavitatea bucală, esofag, stomac, intestin subţire, intestin gros, anus şi glande anexe. La pești, sistemul digestiv variază atât în ceea ce privește forma, cât și prin prezența sau absența unor segmente. Mărimea și forma fiecărei componente a sistemului va varia în funcție de tipul de pește și modul de hrănire al acestuia.

superioară, în partea terminală sau în cea inferioară a botului.

Cavitatea bucală este “ punctul de intrare” al sistemului. Ea poate fi aşezată, în funcţie de specie, în partea

Între cavitatea bucală și faringe nu există delimitare netă, din care cauză poartă denumirea de cavitate buco-faringiană. La peștii planctonofagi (plancton - totalitatea organismelor vegetale și animale, în general microscopice, care trăiesc în apă până la o adâncime de 200 m și care constituie hrana peștilor și a altor animale acvatice), cavitatea buco-faringiana este lipsită de dinți, iar la peștii prădători și fitofagi (hrănire cu plante), este prevăzută cu numeroși dinți, inserați pe toate oasele cavității. Dinții, înclinați spre interior, servesc la prinderea, reţinerea şi, foarte rar, la mestecarea hranei. Limba este o simpla îngrosare a planșeului bucal, ea avand diferite dimensiuni la diferite specii. Ca o adaptare la mediul de viata, pestii nu au glande salivare deoarece apa umecteaza hrana. Esofagul este un tub scurt care face legătura dintre cavitatea bucală și stomac. Din gură hrana trece în esofag, care se dilată dând astfel posibilitatea peştilor răpitori să înghită prăzi mai mari. Acesta este construit din două straturi de mușchi non-striat, dintre care unul este longitudinal și celălalt circular. Pereții porțiunii anterioare a esofagului sunt căptușiți cu epiteliu scuamos (țesut alcătuit din celule aplatizate așezate una lângă alta) iar cele ale secțiunii posterioare sunt căptușite cu epiteliu columnar (țesut format din celule înalte, care au forma unor columne) , întregul conține multe celule de mucus, mucusul păstrează alimenteșe lubrifiate și le ajută să se deplaseze de-a lungul esofagului. Stomacul este organul unde începe digestia. Unele stomacuri se dilată foarte mult ceea ce le permite să mănânce cantități mari de hrană. Ex: la peștii răpitori (știuca, biban) care înghit prada întreagă. Alte stomacuri sunt mici, permit doar hrană mică. La peștii lipsiți de stomac (ex. crap), esofagul este scurt și se continuă cu intestinul. Glandele gastrice secreta un suc care contine pepsina si HCl, cu rol in digestia proteinelor. Ajunsă în stomac, hrana trece mai departe în intestinul subţire, apoi în intestinul gros, eliminând resturile prin anus. Intestinul peștilor prezintă lungimi diferite, în funcție de specie și de regimul alimentar. Intestinul subţire, la nivelul căruia are loc absorbţia de substanţe nutritive din hrană, poate fi lung şi întortocheat (ex. Pești fitofagi cu stomac mic ) sau, foarte scurt în cazul speciilor răpitoare(stiomac mare). La pestii cartilaginoși (rechini și pisica de mare), rectul se deschide într-o cloacă, iar la celelalte specii acesta se termină prin orificiul anal.

Un rol deosebit de important în buna desfăşurare a digestiei îl au glandele anexe ale peştelui, cum ar fi ficatul, pancreasul şi splina, care secretă o serie întreagă de substanţe, indispensabile procesului de digerare a hranei. Ex : pancreasul secreta enzime precum tripsina (atacă proteine), amilaze (atacă glucide ) și lipaze (atacă grasimile) în intestine, fie prin schimbul unul dintre canalele hepatice (celor care aparțin de ficat), sau prin propriul conduct pancreatic. Ficatul nu are o formă specifică la pește și, în general, se modelează în spațiul din jurul stomacului și inimii. Cu toate acestea, are tendința de a reflecta forma corpului peștelui. Ficatul este de multe ori foarte mare la unii rechini și se poate extinde de-a lungul cavitatății corpului la cloaca. Ficatul are de obicei doi lobi distincți, dar poate avea doar un singur sau chiar trei ( Macrou).