Senzatiile De-A Lungul Ontogenezei [PDF]

Zitiervorschau

DETECTAREA INFORMAŢIILOR, ORIENTAREA ÎN MEDIU ŞI ÎN SITUAŢIILE CONCRETE PRIN INTERMEDIUL SENZAŢIILOR DE-A LUNGUL ONTOGENEZEI Senzaţiile sunt procese cognitive primare prin care se semnalizează separat însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor. Dezvoltarea senzaţiilor la copilul în primul an de viaţă Primul an de viaţă este perioada în care apar şi se manifestă la un anumit nivel capacităţile senzoriale şi perceptive. Dintre modalităţile senzoriale umane se constată că gustul şi olfacţia funcţionează bine încă din stadiul de nou-născut. Este posibil ca ele să fie într-un fel antrenate chiar din etapa prenatală, şi atunci se petrec şi mielinizări ale unor traiecte nervoase importante pentru producerea lor. După naştere se constată o zonă receptoare gustativă mai largă decât la adult, cuprinzând: suprafaţa limbii, palatul dur, mucoasa labială a obrajilor şi chiar o parte din esofag. Copilul demonstrează receptivitate la gusturile fundamentale (reacţii de plăcere, dar şi de respingere) şi posibilitatea de elaborare mai rapidă a reflexelor condiţionate. De-a lungul primului an de viaţă se precizează şi mai bine reacţiile la substanţele fundamentale acru, dulce, amar şi sărat şi se produc noi discriminări legate de diversificarea alimentaţiei. O dinamică asemănătoare o are şi olfacţia. Nervii mirosului sunt mielinizaţi la naştere, iar reacţiile la mirosuri se manifestă relativ clar, adică prin modificări ale respiraţiei, pulsul fontanelei etc. Reflexele condiţionate se formează repede. Se pare că mirosul joacă un rol foarte important în recunoaşterea mamei şi a locului în care copilul îşi desfăşoară viaţa, procese care sunt însă puţin cunoscute. Tactilitatea, deşi este o modalitate senzorială veche, nu este încă dezvoltată la naştere, pentru că pielea suferă anumite transformări structurale şi îmbogăţiri ale inervaţiei. Zonele mai sensibile sunt acum: regiunea ochilor, a palmelor, a tălpilor, a obrazului, a gurii. Sensibilitatea termică este mai bine dezvoltată. Copilul reacţionează la frig sau la căldură. De-a lungul primului an de viaţă, simţul tactil se va dezvolta şi va interacţiona din ce în ce mai bine cu kinestezia. În ceea ce priveşte sensibilitatea kinestezică, s-a constatat că, până la 4 luni, se reechilibrează zona motorie din cortex şi se produc deja coordonări cu ceilalţi analizatori. Sugarul este capabil să întoarcă astfel capul după un obiect în mişcare, apucarea cu mâinile este din ce în ce mai bună, iar către 7-8 luni pot fi imitate expresiile mimice şi sunete pronunţate de adulţi. Auzul începe să funcţioneze mai bine din săptămâna a treia, deşi o anume funcţionalitate a lui apare, aşa cum am văzut, încă înainte de naştere. La începutul stadiului, răspunsurile la sunete sunt: tresăriri, respiraţie modificată, schimbarea pulsaţiei fontanelei; apoi copilul roteşte capul după sunete şi începe să le diferenţieze din ce în ce mai bine iar, înainte de 3 luni, le localizează bine. Începând cu luna a 6-a se produce un fel de autoascultare: copilul scoate sunete, stă puţin, iar pronunţă sunete, etc. Tot la 6 luni se constată plăcerea ascultării muzicii. Implicarea auzului în comunicarea verbală, care începe în cursul acestui stadiu, este cea mai importantă funcţie care trebuie stimulată sistematic. 1

Văzul înregistrează de-a lungul primului an de viaţă schimbări deosebit de importante, mai ales pentru rolul său integrator faţă de informaţiile furnizate de ceilalţi analizatori. Ochii copilului au câteva particularităţi: sunt relativ mai mari decât celelalte elemente ale fizionomiei, sunt rotunzi, luminoşi, irisul este albastrucenuşiu la toţi copiii până către 3 luni şi apoi va dobândi culoarea definitivă, pupilele pot avea deschideri inegale, cristalinul este mare, dar are putere mică de refracţie, sistemul oculomotor prezintă desincronizări şi se pare că vederea în culori nu este posibilă încă de la naştere etc. După 3 luni dispar toate aceste insuficienţe şi analizatorul vizual începe să joace un rol principal în apariţia percepţiei1. În primele 3 luni de viaţă senzaţiile interne sunt foarte intense, fiind legate de satisfacerea trebuinţelor primare. Complexele polisenzoriale se formează pe baza concomitenţei şi a repetării unor senzaţii la intervale relativ identice (ex. trebuinţele de hrană se asociază cu cele de tact-luarea copilului în braţe de către mamă, cu cele auditive sau vizuale). Dezvoltarea senzaţiilor la copilul antepreşcolar (1-3 ani) Sensibilitatea vizuală devine mai pregnantă care, alături de dezvoltarea simţului tactil ajută copilul să manipuleze obiecte, să le examineze şi să le recunoască. Coordonarea dintre văz şi auz se realizează în bune condiţii pentru obiectele familiare, iar copilul se orientează bine spre sursa de zgomot. Mai importantă este dezvoltarea auzului verbal implicat în ascultarea vorbirii celorlalţi şi în autoascultare, dar fără a se realiza însă discriminări fine. Antepreşcolarul reacţionează la muzică, este atent şi îi plac melodiile ritmice, încercând chiar să cânte. Dezvoltarea senzaţiilor la preşcolar (3-6,7 ani) Despre preşcolar se afirmă că are o deschidere perceptivă caracteristică asupra spectacolului lumii şi este avid de a o cunoaşte, ceea ce stimulează în mare măsură dezvoltarea tuturor capacităţilor senzoriale. Datorită acestui fapt se spune că această vârstă nu trebuie „pierdută”, dacă se doreşte atingerea, mai târziu, a anumitor performanţe. Preşcolarul este capabil de discriminări vizuale mai fine, pe care acum are posibilitatea să le identifice mai precis cu ajutorul cuvântului şi să le fixeze în memorie. Până la 5 ani se recunosc şi se denumesc corect culorile de bază:roşu, galbe, verde, albastru, maro, iar ceva mai târziu şi cele mai rar folosite, violet şi indigo. Întâlnind mereu în imediata sa apropiere obiecte diferite dar colorate la fel precum şi obiecte identice dar colorate diferit, „copilul va ajunge să generalizeze treptat culoarea şi să o separe de obiect”.2 Văzul continuă să integreze şi să structureze unitar informaţiile tactile, în sensul că se recunoaşte mai greu vizual ceea ce s-a perceput mai înainte tactil. Auzul înregistrează câteva direcţii de progres foarte importante. În primul rând, sensibilitatea auditivă devine de două ori mai fină faţă de stadiul anterior. Auzul fonematic pentru limba maternă este mai bun, preşcolarul aude foarte bine cuvintele, însă este un auz verbal global şi nu-i permite să distingă uşor sunetele din structura cuvântului. Acest stadiu este în acelaşi timp propice pentru formarea auzului fonematic pentru limbi străine, deoarece nu s-au stabilizat încă structurile 1 2

Creţu, 1994, pp. 60-61 Bonchiş, Elena 2004, p. 158

2

perceptive pentru limba maternă care să limiteze diferenţierile fonematice fine şi specifice altor limbi. Auzul fizic este bine dezvoltat, copilul identificând uşor orice sunet sau zgomot din spaţiul lui de viaţă şi îl raportează corect la sursă. Preşcolarul ănvaţă să cânte şi poate reproduce linii melodice simple. În genere îi place mult să cânte, iar stadiul acesta este favorabil dezvoltării auzului muzical. Sensibilitatea tactică se subordonează văzului şi auzului, ca modalităţi de susţinere a lor şi de control. Dezvoltarea senzaţiilor la şcolarul mic (6,7-10, 11 ani) Perioada micii şcolarităţi se caracterizează printr-o remarcabilă dezvoltare a sensibilităţii şi receptivităţii senzoriale. Copilul simte o "sete de impresii", manifestă o "curiozitate senzorială", pe care bază, şcolarul mic strânge din ce în ce mai mult informaţii şi percepe detalii ale realităţii. Ulterior, apare şi setea de a cunoaşte, "curiozitatea epistemică", ce va juca un semnificativ rol motivaţional în conducerea elevului spre cunoştinţe generale, abstracte. Activitatea şcolară crează multiple şi complicate situaţii în care micul şcolar trebuie să facă diferenţieri analitice fine, să observe cu atenţie şi precizie, să asculte cu multă concentrare. Dezvoltarea celui de al doilea sistem de semnalizare fixează şi măreşte posibilităţile de diferenţiere, precizie şi analiză senzorială şi, în acelaşi timp, dă senzaţiilor caracter conştient. În ceea ce priveşte văzul, sensibilitatea generală creşte cu 60% faţă de stadiul anterior, iar capacităţile de diferenţiere a stimulilor cu 45%. Creşte, de asemenea, cîmpul vizual, mai ales cel periferic, ceea ce va avea o mare importanţă pentru citit, în sensul că se poate percepe clar cuvîntul ce este citit, dar se recepţionează şi cel care va urma şi se asigură o condiţie a înţelegerii. Mobilitatea oculară creşte la rândul său, permiţând explorarea din ce în ce mai rapidă a obiectelor sau a textelor. Se consolidează schemele perceptive 3 care vor permite identificarea rapidă a obiectelor sau a literelor şi cuvintelor în citire. Culorile sunt mai bine diferenţiate şi verbalizate, la fel şi formele. În ceea ce priveşte auzul, cel fonematic este cel mai mult solicitat şi dezvoltat în legătură cu însuşirea cititului şi a scrisului. Se formează capacităţi de discriminare mult mai bune decât în stadiul anterior şi se perfecţionează funcţia auzuluide a regla actul citirii. Auzul muzical progresează la rândul său şi reglează mai bine funcţionarea aparatului fonator în actul de a cânta. Sensibilitatea tactilă continuă să aibă un rol însemnat în cunoaşterea obiectelor şi copiii sunt încă tentaţi ca tot ce văd să fie atins sau manipulat, dar sub influenţa şcolii aceste explorări devin mai organizate şi mai sistematice. Tactilitatea este implicată într-un mod specific şi în actul scrierii. Sensibilitatea proprioceptivă şi kinestezică este stimulată de dezvoltarea mişcărilor mici ale mâinii precum şi de la nivelul aparatului verbo-motor care încep să fie obiectul unei analize conştiente în perioada însuşirii citit- scrisului. Senzaţiile interne diminuează mult în intensitate, perioada micii şcolarităţi fiind o perioadă de echilibru funcţional foarte activ al balanţei chimismului intern. Dezvoltarea senzaţiilor la preadolescent (10,11-14,15 ani) 3

Zlate, 1999, p. 111

3

Senzaţiile vizuale sunt larg antrenate în ănvăţare şi în toate celelalte activităţi înregistrează schimbări evidente faţă de mica şcolaritate. De exemplu, capacitatea de diferenţiere a stimulilor vizuali este de 2,3 ori mai mare. Creşte câmpul vizual şi acest fapt susţine desfăşurarea atât a unor activităţi practice mai complexe, cât şi viteza mai mare de citire şi de înţelegere. Acuitatea auditivă generală atinge un vârf între 10 şi 14 ani. Auzul pentru limba maternă este pe deplin dezvoltat, iar pentru alte limbi străine se produc evidente rafinări şi consolidări. La fel, auzul muzical se perfecţionează şi se apropie de performanţele caracteristice speciei. Gama de înălţime percepută se lărgeşte şi se fac diferenţe fine între sunete foarte apropiate. Auzul fizic este foarte dezvoltat la toţi, dar pot apărea diferenţe între grupurile de preadolescenţi în funcţie de interese şi de solicitările ambianţei. Sensibilitatea tactilă şi kinestezică manuală asigură percepţia mai precisă a calităţii obiectelor implicate în multe activităţi şi se dezvoltă şi se valorifică în activităţi artizanale4. Dezvoltarea senzaţiilor la adolescent (14,15-18,20 ani) Activitatea senzorială creşte, ceea ce determină modificări ale pragurilor minimal, maximal şi diferenţial ale analizatorilor, făcându-se posibilă reflectarea mai fină şi mai analitică a obiectelor şi fenomenelor realităţii. Adolescentul distinge cu mai multă precizie obiectele la distanţă. Se constată o creştere a sensibilităţii şi fineţii cromatice. Se câştigă experienţa denumirii tuturor culorilor şi a nuanţelor acestora. De asemenea, adolescentul operează într-un sistem comparativ bogat şi cu o capacitate de verbalizare relativ mare şi variată (,,culoarea deltei’’, ,,culoarea lunii’’, ,,culoarea eclipsei’’). Senzaţiile auditive se dezvoltă în direcţia capacităţii de diferenţiere şi reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic; auzul fonematic-pe linia înţelegerii celor mai neînsemnate nuanţe şi semnificaţii din vorbire, ca şi pe linia identificării obiectelor, fiinţelor, după anumite însuşiri perceptive şi auditive. Capacitatea de a diferenţia, clasifica şi denumi substanţele după miros creşte foarte mult. Fetele au o mare sensibilitate pentru parfumuri. La băieţi, din dorinţa de a imita gusturile adulţilor (fumat, băuturi, mâncăruri picante) îşi modifică treptat, chiar dacă la început nu face plăcere, gusturile. Datorită creşterii experienţei generale de viaţă, ca şi datorită maturizării, în adolescenţă are loc procesul de erotizare a sensibilităţii.

4

Şchiopu, Verza, 1989, p. 53

4