Scurta Istorie A Viitorului Jacques Attali [PDF]

Zitiervorschau

Scurta istorie a viitorului Jacques Attali

O carte care ne povesteşte viitorul este, aşa cum spune şi autorul ei, o perspectivă critică asupra trecutului nostru şi mai ales asupra prezentului sau, mai precis, asupra tendinţelor şi patternurilor prezentului, conturând de asemenea un tablou al felului cum este cel mai probabil să arate viitorul dacă acele pattern-uri îşi continuă dezvoltarea nestingherite de contra-mişcări neprevăzute aici. Departe de a-şi asuma un caracter profetic, lucrarea lui Attali este mai mult un ghid pentru aşteptările prezentului asupra a ce ar putea mâine să aducă, bazat pe traiectoriile macro-proceselor deja aflate în desfăşurare. Jacques Attali vede viitoarea dezvoltare a lumii ca având loc în trei „valuri” de transformare Cartea prevesteşte aproape-sfârşitul umanităţii urmat de renaşterea ei. Cele două etape menţionate cvasi-metaforic mai sus sunt conceptualizate de autor sunt numele de hiperconflict şi hiperdemocraţie, ele succedându-se după o primă etapă a hiperimperiului. Primul val (hiperimperiul): Attali: va fi sfârşitul democraţiei de piaţă şi începutul hiperimperiului (primul val).: „un sistem de deconstrucţie a serviciilor publice, apoi a democraţiei şi, în sfârşit, a statelor şi a naţiunilor” (p 131). Transformările preconizate de autor vor avea, totuşi, loc treptat: „hiperimperiul va rămâne parţial american; aşa cum se va vedea, produsele sale de consum vor fi încă, în general, prelungiri a celor nomade, ca şi cultura sa (metisată), modul său de viaţă (precar), valorile sale (individualiste) şi idealul său (narcisist)” (p 132). Până la instaurarea completă a hiperimperiului, afirmă autorul, va avea loc o formidabilă bătălie geopolitică între piaţă şi democraţiile de piaţă, unde piaţa va câştiga. Revenind la ideea supravegherii Attali afirmă că obiectele de supraveghere vor lua locul statului, în două etape: hipersupravegherea şi autosupravegherea. Prin costurile asigurărilor, oamenii vor fi obligaţi să se autosupravegheze pentru respectarea unor norme care prevăd imperativul de a fi în formă (cu toate implicaţiile fizice, intelectuale şi de comportament ale stării de a fi în formă predefinite de instanţa supremă: piaţa). Discreţia nu va mai avea raţiuni de a subzista, iar curiozitatea, bazată pe ideea de secret, va dispărea şi ea. Imperativul transparenţei (ale cărei rădăcini şi-au început de astăzi creşterea – a se vedea normele instituţionale) va fi unul absolut. Al doilea val (hiperconflictul): Factorii declanşatori ai hiperconflictului, generalizat la scară planetară, vor fi organizaţiile de piraţi şi corsari, împotriva cărora singurul atac posibil este cel preventiv, ambiţiile regionale şi multitudinea formelor de mânie (în bună măsură îndreptăţită) acumulate: mânia laicilor împotriva ordinii economice şi a Statelor Unite, a credincioşilor împotriva degradării umane, a maselor împotriva sclaviei care le va înlănţui etc. Cele patru tipuri de războaie premergătoare

hiperconflictului vor fi cele cauzate de lipsa unei resurse, de stabilire a frontierei, de influenţă şi cele dintre sedentari şi piraţi. Al treilea val (hiperdemocraţia): Cei mai buni avocaţi ai schimbării vor fi, precum mereu în istorie, dezastrele. La început va funcţiona o coabitare a pieţei cu democraţia, după care hiperdemocraţia, ce va începe, spune autorul, din Europa, îşi va intra deplin în drepturi. Prin activitatea întreprinderilor de tip relaţional, se va putea vorbi, gradual, despre o comunitate internaţională, a cărei bază instituţională va fi, cel puţin într-o primă fază, Organizaţia Naţiunilor Unite. Reglementată şi mondializată, piaţa nu va mai căuta să intre în sanctuarul democraţiei iar gratuitatea se va extinde la toate domeniile esenţiale ale existenţei, afirmă Attali. La nivel individual, principalul produs al hiperdemocraţiei va fi un compus de bunuri considerate iniţiale (în special timpul plăcut – diferit fundamental de divertismentul specific valurilor anterioare şi axat pe altruism şi implicare Evident, aşa cum s-a arătat în introducere şi cum afirmă şi autorul, lucrarea nu trebuie luată atât ca o predicţie, cât ca un tablou al tendinţelor prezentului, ale trecutului, şi al posibilului pe care acestea îl conturează, precum şi un avertisment. Deşi uşor dramatizată (în termenii de Bine versus Rău), tocmai din raţiuni funcţionale – metafora fiind cea mai potrivită cale de exprimare când se discută supravieţuirea umanităţii, cartea profesorului Attali îşi atinge cu succes aceste scopuri ilustrative.

Declinul SUA Scenariul lui Attali recurge la date demografice şi economice. Primele sunt mai studiate şi previzibile, iar celelalte folosesc criteriul PIB (produsul intern brut) absolut şi pe cap de locuitor. Suntem avertizaţi că întâmplări şi personaje neprevăzute, hazardul deci poate schimba tendinţele semnalate si o lista mare de întrebări fără răspuns este oferita cititorului. Dar evoluţia PIB-ului unei tari ca si dimensiunea sa demografica sunt de ajuns pentru a da un ton ferm autorului atunci când apreciază situaţia internaţionala. Astfel SUA, putere imperiala azi, intra intr-o curba descendenta lenta. La fel si Europa, dar coborâşul e mai rapid. China urcă vertiginos, iar tabloul puterilor economice va fi în 2025 : 1. SUA, 2. China, 3. India, 4. Brazilia, 5. Japonia, 6. Rusia. Asia este în vizibila ascensiune, iar peste 20 de ani va depăşi jumătate din produsul mondial. In 2035, SUA nu reuşesc ca inima centrală să rămână pe teritoriul ei. Cursa se va încheia o data cu demiterea din funcţie a SUA şi cu apariţia unor mari centre de putere. (O alta explorare americana a economistului Robert Fogel arată ca SUA vor deţine în 2040 14% din PIB-ul mondial faţă de 22% în 2000).Nici o ţară nu va formula pretenţii de imperiu . Sfârşitul imperiului american la 2030 este precedat de mutaţiile astfel descrise in ierarhiile de putere economică şi influentă şi de tendinţele pe care Attali le semnalează in materie de demografie, ubicuitate nomada (mişcarea frenetică a oamenilor), îmbătrânirea lumii, resurgenţa

oraşelor, raritatea materiilor prime şi avântul tehnologiilor. Pe acest fundal, începe în 2030 să se contureze o era noua : aceea a hiperimperialismului.. Astăzi principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale americane provin din regiunea Orientului Mijlociu extins, iar China pare a fi noul rival geopolitic al Statelor Unite în secolul XXI. Ca urmare, administraţia Obama a reorientat politica externă americană spre zona AsiaPacific, locul unde se va purta următoarea bătălie pentru sufletul omenirii. Pentru toată perioada modernă a istoriei relaţiilor internaţionale, securitatea globală a depins de balanţa de putere din Europa. Dacă America va renunţa să mai fie fratele mai mare al Europei, atunci America îşi va asuma doar rolul de balansor, deţinut anterior de Marea Britanie, ce presupune intervenţia doar atunci când propriile interese de securitate sunt direct ameninţate. Deşi orientarea americană tot mai accentuantă spre Pacificul de Vest este evidentă, securitatea Americii va rămâne indisolubil legată de cea a Europei, mai ales când agenda internaţională este tot mai dominată de interese economice precum astăzi. Totodată, atât Chinei, cât şi celorlalte state din grupul BRICS, în pofida expansiunii puterii economice, le lipsesc încă elementul esenţial pentru a reprezenta o contrapondere la grupul occidental. Atât timp cât majoritatea tinerilor din lumea întreagă vor visa în continuare să studieze în Occident pentru libertăţile şi oportunităţile pe care o astfel de experienţă le oferă, declinul Occidentului va întârzia cu siguranţă. Multe evoluţii ale politicii internaţionale vor depinde însă de cum va gestiona Europa unită acutala criză. Multe voci afirmă că din criză Europa va ieşi mai unită sau nu va mai ieşi deloc. În acelaşi timp, criza reprezintă oportunitatea perfectă pentru ca Europa să demonstreze lumii întregi că nu reprezintă doar o expresie geografică.

Pe de alta parte independenta energetica a SUA, conferita de exploatarea zacamintelor de sist, poate deveni viitoarea mare schimbare geopolitica din istoria moderna, dupa caderea zidului Berlinului, ascensiunea Chinei si primavara araba. Dependenta Statelor Unite de petrolul din zona Golfului Persic si necesitatea logica de a mentine o prezenta dominanta in Orientul Mijlociu au reprezentat una dintre constantele perioadei de dupa 1945, dar situatia s-ar putea schimba. Schimbarea a fost supranumita "intoarcerea acasa", energia ieftina fiind vazuta ca rasaritul unei noi ere de aur a celei mai mari economii a lumii. Motivul este simplu. Statele Unite detin vaste zacaminte sistice de petrol si gaze, care au devenit viabile in urma progreselor tehnologice dar a pretului mare al titeiului. Exploatarea zacamintelor din state precum Virginia de Vest, Pennsylvania sau Dakota de Nord au transformat aproape peste noapte perspectivele energetice ale SUA. Daca toate resursele de gaze de sist vor fi dezvoltate la potential comercial in America de Nord, productia ar putea creste de peste patru ori in urmatoarele doua decenii si sa reprezinte peste jumatate din productia de gaze naturale a SUA, la inceputul anilor 2030, ptorivit unui studiu recent realizat de Harvard Kennedy School Belfer Centre.

Pennsylvania, unde primul put petrolier a fost forat in 1859, a produs circa 30 de milioane de metri cubi de gaze in 2008. In 2010, statul a produs 11 miliarde de metri cubi de gaze, astfel ca SUA sunt pe cale sa devina, in decurs de un deceniu, cel mai mare furnizor de petrol si gaze la nivel mondial. Independenta energetica aduce Statelor Unite mari beneficii economice, primul fiind impactul direct asupra productiei si fortei de munca din sector. Barack Obama a notat in discursul din anul trecut asupra starii natiunii ca exploatarile zacamintelor de sisc vor sustine probabil 600.000 de locuri de munca pana la sfrsitul deceniului, iar SUA vor avea suficiente gaze pentru urmatorii 100 de ani, daca modelul actual al consumului se va mentine. Consecintele pe termen lung pentru restul lumii sunt dificil de anticipat, dar este probabil ca multe regimuri al caror rol global depinde numai de hidrocarburi vor fi slabite semnificativ, daca nu inlaturate. Intre acestea se afla monarhiile care au rezistat deocamdata primaverii arabe. Rezistenta lor a depins de pretul mare al petrolului si de sprijinul occidental, ambele conditii fiind acum sub semnul intrebarii. America va rămâne „prima între puteri" în 2030 datorită leadership-ului său în numeroase domenii, în pofida ascensiunii Chinei la rang de primă putere economică în lume, marcată de explozia cererii de resurse naturale. Este si concluzia ultimului raport al National Intelligence Council (CNRE), organism al serviciilor secrete americane însărcinat cu efectuarea de studii strategice. În ultimul raport, „Tendinţe mondiale în 2030", CNRE estimează că China va depăşi SUA la nivel economic, în anii 2020, dar America va rămâne inconturnabilă peste două decenii datorită intervenţiilor sale în conflicte internaţionale, tehnologiei sau puterii de atracţie. Dar ascendenţa americană asupra politicii mondiale, care a debutat în 1945, este în netă pierdere de viteză o dată cu ascensiunea rapidă a altor state.Economiile asiatice vor surclasa economiile Americii de Nord şi Europei în 2030. Există dubii în ce priveşte China: „Dacă Beijingul nu va ajunge să efectueze o tranziţie spre un model economic mai durabil şi bazat pe inovaţii, China va rămâne un actor major în Asia, dar ceea ce a fost o ascendenţă remarcabilă în regiune se va disipa". Europa, Japonia şi Rusia vor continua lentul lor declin economic, în timp ce alte ţări se vor afirma, de pildă Columbia, Egipt, Indonezia, Iran, Mexic, Africa de Sud sau Turcia. Deşi prevede importante avansări datorită evoluţiilor tehnologice, raportul subliniază că schimbările climatice vor pune probleme serioase în lume şi vor agrava cererea de resurse vitale. Cu o populaţie în creştere, cererile planetare de apă, hrană şi energie vor creşte cu 35%, 40% şi respectiv 50%. Iranul rămâne un punct de întrebare, CNRE prevăzând „o mare instabilitate" dacă ţara ar ajunge să se doteze cu arme nucleare.